PODOABELE PENTRU FEMEILE DIN V.T. ŞI N.T.

Mulțumesc tuturor celor ce și-au exprimat părerea ca reacție la postul despre cercei. M-ați ajutat să-mi formulez un răspuns pe care l-am dat celui care mi-a pus întrebarea.

Pentru cei care au vrut neapărat să afle și părerea mea vreau să vă spun mai întâi că Bibliavorbește și despre podoabe, atât în Noul Testament cât și în Vechiul Testament. Nu înțeleg cum unii ați spus că ea nu spune nimic în această privință.

Unul din personajele amintite în ambele testamente este Sara, soția lui Avraam.

,,Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam şi-l numea „domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi binele fără să vă temeţi de ceva“ (1 Petru 3:5-6).

Faptul că versetele anterioare vorbesc despre ,,podoaba de afară“ contrastată cu ,,omul ascuns al inimii“ i-a făcut pe unii să creadă că Sara n-a purtat de loc podoabe.

,,Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:3-4)

Realitatea este că Sara a purtat podoabe. Robul lui Avraam le-a luat în parte cu sine și le-a făcut cadou norei lui Sara, Rebeca, nevasta lui Isaac:

,,Când s-au săturat cămilele de băut, omul a luat o verigă de aur, de greutatea unei jumătăţi de siclu, şi două brăţări, grele de zece sicli de aur“ (Gen. 24:22)

Singura descriere a frumuseții feminine din Biblie este în cartea lui Ezechiel, unde ea este folosită ca ilustrație pentru grija desăvârșită pe care Dumnezeu a avut-o pentru Israel:

Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M’am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!  Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.  Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in supţire, şi te-am îmbrăcat în mătasă.  Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît;  ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.  

Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. – Ezechiel 16:8-13

În Noul Testament, reținerea de la abuzul de podoabe este recomandată nu numai de apostolul Petru, ci și de apostolul Pavel:

,,Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase.“ (1 Tim 2.9)

Asta într-un context în care bisericile erau departe de a interzice purtarea de scule de aur. Dimpotrivă!

,, Căci, de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur şi cu o haină strălucitoare, şi intră şi un sărac îmbrăcat prost;  şi voi puneţi ochii pe celce poartă haina strălucitoare, şi-i ziceţi: ,,Tu şezi în locul acesta bun!“ Şi apoi ziceţi săracului: ,,Tu stai colo în picioare!“ Sau: ,,Şezi jos la picioarele mele!“  Nu faceţi voi oare o deosebire în voi înşivă, şi nu vă faceţi voi judecători cu gînduri rele?“ (Iacov 2:2-4_

Probabil că ideea orientală de podoabe s-a păstrat cel mai bine în India și țările orientale. Iată un exemplu:

În România, imagine podoabelor orientale a fost adusă și întreținută de portul țiganilor care au venit din partea aceea de lume.

Vedeți dar că este greu să o luăm pe Sara ca exmplu pentru înfruntările noastre din cauză că ea aparține și celor care aveau ,,podoaba de afară“ și celor care militează pentru prioritatea ,,podoabei omului dinăuntru“. Sara le-a avut pe amândouă.

Dacă doriți să cunoașteți părerea unor creștini renumiți în această privință vă spun un secret al meu, o scurtătură de studiu: căutați o poză de familie și vedeți cum se îmbracă soțiile lor.

Eu am folosit Google și am găsit poze cu ,,wife of Billy Graham“, ,,wife of John MacArthur“, ,,wife of Swindoll“, etc. S-ar putea să aveți unele surprize.

Identificați un creștin cu care vreți să semănați și căutați o poză de-a soției sale. Puteți să cautați și poza soției mele și pozele fetelor mele …

Important este să ținem seama că Dumnezeu nu se uită la ceea ce izbește ochii, ci la inimă. Poți avea o inimă smerită și să porți unele podoabe și poți avea o nimă mândră și rea chiar dacă nu porți podoabe. Cele mai vinovate inimi sunt însă acelea care, criticându-le pe cele ce poartă podoabe, ar vrea în taină să facă la fel.

Din răspunsurile primite de la voi am înțeles că și în România, purtarea podoabelor  a început să fie o problemă regională, culturală, așa cum este de altfel și în celelalte țări. Purtarea podoabelor va ajunge probabil una de alegeri personale, în funcție de duhovnicia și călăuzirea fiecăruia. Cunosc o soră care era tare îngrijită, fardată și creionată când era necăsătorită, dar când s-a căsătorit, soțul i-a spus că pentru el ar fi mai bine să nu exagereze … și așa a fost.

Îmi aduc aminte ce furori au făcut vizitele fratelui Samuel Kamaleson în România. Când a venit singur, se ținea lumea ciopor după dânsul, socotindu-l un mare om al lui Dumnezeu. Când însă a venit și cu soția lui, păstorii și bisericile au fost stânjenite de portul ei indian, cu podoabe de aur și cu o combinație de îmbrăcăminte care lăsa torsul gol și se vedea buricul …

Probabil că pentru India, soția lui Kamalisen era decentă, dar nu și pentru România. Iată cum arată o soție indiană:

 

Nu știu unde vom ajunge în America. Bisericile de aici nu mai au probleme cu surorile care poartă cercei, ci cu băieții care vor să-i poarte …

http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/09/24/podoabe-pentru-femeile-vechiului-testament/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/podoabele-pentru-femeile-v-t-si-n-t/

Pocainta inseamnă intoarcere la Dumnezeu!

 

Pocainta! Pocait!  Iată, două cuvinte destul de greșit înțelese în societatea românească. De cele mai multe ori, acești termeni sunt asociați cu o anumită grupare de creștini, așa-numiții „pocaiti”. Cam asta este tot ce cunosc foarte mulți oameni despre pocaintă. Dar, ce este „pocăința” cu adevărat? Luați-vă răgazul, preț de 5 minute, să descoperim adevărata semnificație a pocaintei:

1.Pocainta înseamnă întoarcere la Dumnezeu. Nu este vorba despre o anumită confesiune creștină, sau despre ”etichete” pe care ni le punem unii altora – pocainta este o întoarcere la Dumnezeu. Biblia ne spune că toți oamenii sunt păcătoși (Romani 3:23), iar păcatul îl plasează pe om într-o stare de răzvrătire față de Dumnezeu. Practic, omul se revoltă împotriva voii și a poruncilor lui Dumnezeu, își ignoră conștiința, își urmează propriile pofte ale inimii, sfidând faptul că Dumnezeu vede totul. Pe scurt, păcatul îl face pe om să fie propriul stăpân, batjocorind în același timp stăpânirea lui Dumnezeu. Ei bine, pocainta înseamnă exact reversul: omul recunoaște că Singurul stăpân este Dumnezeu, își recunoaște răzvrătirea sa, o regretă, se întoarce cu umilință spre Dumnezeu cerând iertare pentru păcatele sale și pornește pe un drum nou: un drum al ascultării de Dumnezeu, al cunoașterii voinței divine, al supunerii și al părăsirii păcatului. Exact acest lucru l-au făcut credincioșii din cetatea antică, Tesalonic: „…cum de la idoli v-aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat…” (1 Tesaloniceni 1:9). Același lucru trebuie să îl facem și noi.

2.Pocainta are roadele ei. Nu este suficient „să spunem cu gura” că ne-am întors la Dumnezeu. Acest lucru trebuie să se vadă printr-o viață nouă, o viață transformată. La fel cum un pom rodește după soiul său, tot astfel, acolo unde există adevărata pocăință vom avea și roade specifice. Să dăm câteva exemple (lista poate continua): „Cine fura să nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit. Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:28-32). Este vital, să nu ne înșelăm singuri! Să verificăm dacă avem asemenea roade ale pocăinței în viața noastră.

3.Pocainta este poruncită de Domnul IsusAcum că înțelegem ce înseamnă pocainta, poate ni se pare greu și vom fi tentați să spunem: „nu este pentru mine!” Atenție, însă, pocainta este o poruncă, iar Cel ce ne cere pocăința este însuși Domnul Isus Hristos: El zicea: „S-a împlinit vremea, şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.” (Marcu 1:15). Oricine refuză pocainta va avea parte de chinul cel veșnic, de iad.

4.Pocainta este dăruită de Dumnezeu. Aici este o veste bună! Deși, pe de o parte, Dumnezeu ne poruncește să ne pocăim, pe de altă parte, tot El ne dăruiește pocainta. Pocainta reală este o minune, iar dacă ne dorim cu adevărat să ne pocăim trebuie să-I cerem lui Dumnezeu în rugăciune să ne-o ofere. Dacă ne dorim cu adevărat pocainta, Dumnezeu ne-o va da („Dumnezeu a dat deci şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţa… ” cf. Faptele Apostolilor 11:18b). Întrebarea este, îți dorești tu cu adevărat pocăința?

5.Pocainta este urmată de botez. Sfânta Scriptură plasează botezul după actul pocăinței personale: „Pocăiți-va , le-a zis Petru, și fiecare din voi să fie botezat.” (Faptele Apostolilor 2:38). Prin botez ne mărturisim în mod public pocainta și credința, la fel cum fac și alți „pocăiți”. De ce este nevoie de acest lucru? Fiindcă pocainta înseamnă un moment decisiv în viața noastră, dar este și un Altfel spus, pocainta durează toată viața. Trebuie să continuăm să creștem în ceea ce am început, iar în acest punct ajutorul altor pocăiți este foarte important. Ne ajutăm unii pe alții pe calea credinței. Ne ajutăm în mod reciproc să creștem în ascultarea noastră de Dumnezeu.

Dragul meu cititor, îmi doresc ca Dumnezeu să-ți dăruiască și ție adevărata pocainta. Cere-o de la Dumnezeu, chiar acum! Dacă deja te-ai pocăit, perseverează pe acest drum!

Pastor, Costel Ghioancă

Poate veni diavolul la tine în casă ?

ALEXEI TENTIUC  22 FEBRUARIE 2014  DOCTRINĂ

Întrebare:

Buna ziua! La cine poate veni diavolul în casă? La cei care au păcătuit? De ce vine? Ştiu că Dumnezeu permite aceasta, dar de ce? Ca să ne încerce? Vă mulțumesc anticipat!

Diavolul nu poate face nimic mai mult decât îi este permis de Dumnezeu. Totuşi,

Potrivnicul dă târcoale 

Sfânta Scriptura ne porunceşte să fim treji şi să veghem pentru că “potrivnicul nostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”(1 Petru 5:8). În căutările şi răcnetele sale, el poate veni şi la copiii lui Dumnezeu. Întrebarea, însă, este: “Poate el să se atingă de noi ?”

Când s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu şi Domnul a luat vorba despre Iov, diavolul a spus ceva care ne descoperă un detaliu important despre el şi protecţia de care se bucură credincioşii. Dumnezeu l-a întrebat dacă l-a văzut pe Iov ? Când Domnul i-a zis că nu este nimeni pe pământ ca Iov, neprihănit, curat la suflet şi temător de Dumnezeu,

…Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara. (Iov 1:9-10)

Cuvântul “ocrotit” are o înţelegere adâncă în acest verset. Traducerile în limba engleză şi rusă, a acestui verset spun: “oare nu ai pus tu un gard în jurul lui, a casei lui şi a tot ce este al lui” ? Din felul cum a răspuns Satan, ne dăm seama că îl cunoştea foarte bine pe Iov şi deja dăduse târcoale în jurul lui. Dar de ce nu a putut satana să-i facă nimic lui Iov până aici ? Pentru că Dumnezeu a pus un gard de protecţie în jurul lui Iov, a casei lui şi în jurul a tot ce avea Iov. Iov aparţinea Lui Dumnezeu şi Tatăl Ceresc îl proteja! Satana a dorit să vină în familia lui Iov, în casa lui şi în viaţa lui, dar nu a putut. Când a dorit să se apropie, gardul de protecţie pus de Dumnezeu în jurul lui Iov, nu i-a permis acest lucru. Şi Sfânta Scriptură mai spune:

Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine. (Psalmi 139:5)

Poţi tu, drag cititor, să spui cu toată certitudinea că Dumnezeu a pus un gard de protecţie şi în jurul tău ? Ai tu certitudinea că Domnul şi nu Satan te înconjoară pe dinapoi şi pe dinainte ? Dacă eşti copilul lui Dumnezeu, atunci fii sigur că ai aceeaşi protecţie pe care a avut-o şi Iov. Şi atunci Satana nu numai în casa ta, dar şi în viaţa ta nu are voie să intre, să se apropie, să-ţi facă ceva, mai mult decât Însuşi Dumnezeu Cel Prea Înalt va permite.

Totuşi vreau să vă mai spun ceva.

Păcatul poate da loc diavolului nu în casă, ci în viaţa ta

Epistola către Efeseni vorbeşte foarte mult despre lupta spirituală. În capitolul 4 găsim scrise următoarele cuvinte:

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” Să n-apună soarele peste mânia voastră şi să nu daţi prilej diavolului. (Efeseni 4:26-27)

Cuvântul “prilej” din versetul 27 este grecescul “topos” care înseamnă: oportunitate, dar mai înseamnă şi loc sau spaţiu. Kay Arthur în cartea sa “Doamne, învaţă-mă să fiu biruitor în lupta spirituală” spune că acest cuvânt înseamnă a da loc diavolului ca să-şi pună călcâiul. O viaţă trăită în păcat dă autoritate diavolului nu numai în casa noastră, ci şi în vieţile noastre.

Atunci când mergi la vrăjitor, când aduci diferite lucruri în casă ce sunt legate de spiritism, vrăjitorii, bineînțeles că prin aceasta dai acces diavolului în casa ta.

De aceea, dragul meu, opreşte-te chiar acum şi analizează-ţi relaţia pe care o ai cu Domnul Isus. El a murit la crucea de la Golgota pentru tine ca să te răscumpere de sub puterea celui rău. Dacă, însă tu, conştient, fiind copilul lui Dumnezeu, te-ai întors la o viaţă de păcat şi continui să trăieşti în nelegiuire, dând astfel prilej diavolului, atunci astăzi este timpul şi locul când trebuie să te pocăieşti.

Dumnezeu să ne ajute să trăim sfânt şi curat înaintea Lui!

https://moldovacrestina.md/poate-veni-diavolul-la-tine-in-casa/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/poate-veni-diavolul-la-tine-in-casa/

Poate Satan să se atingă de copiii lui Dumnezeu?

O întrebare delicată primește un răspuns categoric în textul din Luca 23:31-32

,,Domnul a zis: ,,Simone, Simone, Satana v’a cerut să vă cearnă ca grîul.  Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi“ – Luca 23:31-32

Imaginea este simbolică. Câteva observații:

a. Grâul acesta a fost deja secerat și este pregătit să fie adus acasă. El este o ilustrație pentru creștini, nu pentru oameni din lume.

b. Grâul va trebui să treacă prin cernere. În Orientul antic, această cernere implica bătaia spicelor cu o lopată mare pentru desfacerea spicelor și aruncarea spicelor bătute în aer pentru ca vântul să le curețe de pleava luată de vânt.

Metafora este folosită și în altă parte de Ioan Botezătorul, ea fiind foarte potrivită pentru un popor agricol. Noi avem nevoie de puțină ,,reactualizare“.

,,Acela Îşi are lopata în mînă, Îşi va curăţi cu desăvîrşire aria, şi Îşi va strînge grîul în grînar; dar pleava o va arde într’un foc care nu se stinge“ – Mat. 3:12

Deci, se poate atinge Satan de copiii lui Dumnezeu?

1. Da, dar numai după ce a făcut o cerere la Dumnezeu și cererea i-a fost aprobată.

Ca și în cazul patriarhului Iov, Satan nu se poate atinge de noi decât atunci când îi îngăduie Dumnezeu și numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu (Iov 1:11; 2:6).

2. Da, dar cernerea lucrată de el nu este pentru ,,pierzare“, ci pentru ,,curățire“ !

Domnul Isus nu spune: ,,M-am rugat lui Dumnezeu să nu-l lase pe Satan să se atingă de voi“, ci ,,M-am rugat să nu se piardă credința ta“. Încercările pot fi așa de mari ca să pună în pericol credința cuiva. Avem de partea noastră însă mijlocirea Domnului Isus! Doamne, ai milă!

De fapt, Dumnezeu veghează asupra întregului proces și stabilește limite acestor încercări, ca să nu fie destructive, ci constructive:

,,Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda“ (1 Cor. 10:13).

Te-ai simțit vreodată pocnit fără de veste ca de o măciucă în moalele capului? Te-ai simțit vreodată ,,în aer“ fără echilibru, fără să știi ce ți se întâmplă și în pericol să cazi la pământ? Dacă da, fratele meu, să știi că te afli în cernerea despre care este vorba în acest text. Nu deznădăjdui și nu intra în panică. Domnul știe! Domnul veghează! Domnul cântărește cât poți și nu va îngădui mai mult! Ți se pare deja prea mult? Înseamnă că Dumnezeu are o părere mai bună despre tine decât ai tu însuți. Încrede-te în priceperea Lui.

3. Da, dar experiența căpătată de copilul lui Dumnezeu îl face mai destoinic pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Acel ,,după ce te vei întoarce la Dumnezeu“ este foarte greu de înțeles la prima vedere. El spune însă că Petru a fost departe de Domnul, nu că și Domnul a fost departe de Petru. Experiența ,,lepădării din curtea Marelui preot“ și celelalte încercări ale lui Petru au fost ,,zdrobiri necesare“ prin care omul acesta iubit de Dumnezeu a învățat să fie mai smerit, să nu-i disprețuiască pe alții mai slabi și să se lase în totul pe mâna lui Dumnezeu și a harului divin. Petru a trebuit să fie despărțit și curățit de ,,pleava“ firii pământești.

În contextul imediat al versetului, doar cu puțin mai înainte, ucenicii se certaseră care să fie socotit cel mai mare“ (Luca 22:24-30). Metafora ,,cernerii“ vine după ce a fost descoperit cât de departe erau ei de natura și comportamentul divin și cât de mult erau plini de mentalitatea și dorințele Neamurilor (oamenii fără Dumnezeu).

Smerit prin ,,cântatul cocoșilor“ (Mat. 26:75), înduplecat să-i prețuiască pe toți oamenii prin ,,vedenia cu fața de masă“ (Fapte 10:28) și învățat să abandoneze orice încredere imatură în el însuși, ca să se lase în grija harului divin chiar și atunci când va fi ,,legat de altul și dus unde nu voiește“ (Ioan 21:18), Petru a ajuns grâu curat, numai bun de pus în hambarul Stăpânului ariei.

Auziți-l cum a învățat să gândească și să vorbească în urma ,,cernerii“ prin care a fost trecut:

,,Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi! În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sînteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, …“  (1 Petru 1:5-6)

,,Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cîrtire“ (1 Petru 4:8)

,,Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvîrşi , vă va întări , vă va da putere şi vă va face neclintiţi“ (1 Petru 5:10).

http://barzilaiendan.wordpress.com/2014/08/17/poate-satan-sa-se-atinga-de-copiii-lui-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/poate-satan-sa-se-atinga-de-copiii-lui-dumnezeu/

Poate omul să fie botezat cu Duhul Sfânt de mai multe ori?

Întrebare:

Eu am fost botezată cu Duhul Sfânt, dar m-am întors în lume pentru câțiva ani de zile. Acum m-am întors din nou la Domnul. Cum să primesc iar Duhul Sfânt înapoi?

Botezat cu Duhul Sfânt

Cel născut din Dumnezeu, adică botezat cu Duhul Sfânt, nu păcătuiește și nu poate păcătui

Faptul că v-ați întors în lume dovedește că nu ați fost botezată niciodată cu Duhul Sfânt. Dacă ați practicat vorbirea în limbi nearticulate, aceasta nu înseamnă că ați fost botezată cu Duhul Sfânt. Vorbirea în limbi nearticulate este o practică păgână care a existat în religiile păgâne și înainte de Hristos. Noul Legământ este diferit de Vechiul Legământ anume prin botezul cu Duhul Sfânt, care este arvuna mântuirii noastre și ne face credincioși lui Dumnezeu:

Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre și de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele. (Ezechiel 36:25-27)

Dacă într-adevăr ați fi fost botezată cu Duhul Sfânt și v-ați întors în lume, aceasta ar fi însemnat că Dumnezeu nu este credincios promisiunii Sale, dar faptele tale au dovedit că credința ta nu a fost adevărată: dragostea pentru lumea aceasta a fost mai mare ca dragostea pentru Dumnezeu.

Duhul Sfânt este arvuna sau garantul moștenirii noastre:

Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea și eu, de când am auzit despre credința în Domnul Isus care este în voi, și despre dragostea voastră pentru toți sfinții, nu încetez să aduc mulțămiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele. (Efeseni 1:13-16)

Cine se crede credincios, dar are un mod de viață păcătos, se înșală, crezând că merge în Împărăția lui Dumnezeu, dar va merge în iad, în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, care a fost pregătit pentru diavolul și îngerii lui.

Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici răpareții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și așa erați unii din voi! Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Isus Hristos, și prin Duhul Dumnezeului nostru. (1 Corinteni 6:9-11)

Cum să fii botezat cu Duhul Sfânt (să primești Duhul Sfânt)?

Duhul Sfânt se primește prin pocăință și credință, care se vede în credincioșie față de Dumnezeu. Un om botezat cu Duhul Sfânt face fapte vrednice de pocăința lui. Vă recomand priviți acest video „Cum să primești Duhul Sfânt?”.

https://moldovacrestina.md/poate-omul-sa-fie-botezat-cu-duhul-sfant-de-mai-multe-ori/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/poate-omul-sa-fie-botezat-cu-duhul-sfant-de-mai-multe-ori/

Poate fi Ștefan cel Mare sfânt dacă a vărsat sânge?

Întrebare:

„Ștefan cel Mare a fost luptător și se mai zice că a fost sfânt. Poate fi sfânt dacă a vărsat sânge? În Biblie scrie că Dumnezeu urăște mâna celui ce varsă sânge.”

Ștefan cel Mare

Nu cred că este cineva din țara noastră care să nu știe cine a fost Ștefan cel Mare care, între 1457 și 1504, a fost domnitorul Moldovei. Îl știm din manualele de istorie drept apărătorul creștinătății, al Europei împotriva turcilor și a islamului. Istoria ne mai spune că a ctitorit 44 de biserici și mănăstiri. În același timp, marele domnitor s-a remarcat prin poligamie, iuțime la mânie, pedepsire fără judecată sau sete de răzbunare, lucruri care tocmai contravin învățăturilor bisericii.

Un argument al celor spuse mai sunt și scrierile cronicarului Grigore Ureche care îl caracteriza astfel pe marele domnitor:

Fost-au acestu Stefan-voda om nu mare de statu, mânios si de grabu varsatoriu de sânge nevinovat;de multe ori la ospete omorea fara judetu. Amintrilea era om întreg la fire, nelenesu, si lucrul lui îl stiia acoperi si unde nu gândiiai, acolo îl aflai.

Da, Ștefan cel Mare a vărsat mult sânge în virtutea funcției pe care o avea, aceea de a apăra țara de invaziile otomane, tătare, poloneze sau maghiare. Însă, așa cum ne spune și cronicarul, Ștefan Vodă a mers mai departe și omora fără judecată.

Nimeni nu poate pune la îndoială impactul uriaș pe care l-a avut domnitorul în istorie, dar pe cât de iscusit era în cunoștințe militare și bun administrator al politicii externe și interne a țării, pe atât de mult a falimentat moral. Caracterul său războinic și multe din omorurile sale a încercat să le acopere prin construcția de biserici și mănăstiri, ceea ce a cântărit decisiv în decizia bisericii ortodoxe de a-l așeza pe Ștefan cel Mare în rândul sfinților bisericii.

Sfânta Scriptură ne dă foarte clar definiția cuvântului „sfânt”, care vine din cuvântul grecesc „hagios” – drept pus de o parte de Dumnezeu. O persoană care face voia Lui în ascultare totală de Cuvânt, păzește și trăiește întreaga Scriptură, fugind de păcat.

Poate te întrebi cum poate fi cineva sfânt. Răspunsul îl avem în Biblie, în care găsim mai multe versete care ne îndeamnă să trăim separați de păcat, adică sfânt. Domnul Isus, fiind pe pământ, S-a rugat astfel pentru ucenicii Săi:

Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul. Cum M-ai trimes Tu pe Mine în lume, așa i-am trimes și Eu pe ei în lume. Și Eu însumi Mă sfințesc pentru ei, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr (Ioan 17:15-19)

Mântuitorul ne spune clar că doar Cuvântul lui Dumnezeu ne poate sfinți, dacă îl trăim așa cum a fost lăsat. Sfințenia este un proces zilnic la care este chemat fiecare copil de Dumnezeu. Tot Domnul Isus ne spune că avem o responsabilitate față de sfințenie și anume de a sta în Cuvânt, adică de a avea disciplină de a studia Scripturile în mod regulat. Prin urmare, sfințenia nu este o alegere, ci este o poruncă pentru toți cei care se cred copii de Dumnezeu.

Din ceea ce am văzut până acum, marele domnitor Ștefan cel Mare a fost unul din pilonii statalității Moldovei în secolul 14, iar faptele sale de vitejie au fost și vor fi model de inspirație pentru generații întregi. Însă, așa cum am mai spus, tot faptele noastre arată dacă trăim sau am trăit o viața de sfințenie, ceea ce nu putem vorbi despre marele nostru domnitor Ștefan cel Mare.

Dumnezeu să ne ajute să trăim o viață sfântă în plină ascultare de Cuvântul Său.

https://moldovacrestina.md/stefan-cel-mare-si-sfant/

Planul lui Dumnezeu

Prin rândurile scrise mai jos nu doresc a se isca o polemică „căci robul lui Dumnezeu nu trebuie să se certe,  ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi” (2 Tim. 2:24) „lucruri pe care ochiul nu le-a vazut şi urechea nu le-a auzit” (1 Cor. 1:9), dar pe care Dumnezeu„ni le-a descoperit descoperit prin Duhul Său căci Duhul cerceteazătotul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Cor. 2:10). În pofida afirmaţiilor ale mai multor comentatori ai Sfintelor Scripturi, precum că omenirea ar fi păgubită de o binecuvântare primordială în urma neascultării de singura poruncă a lui Dumnezeu, de care au dat dovadă Adam şi Eva în grădina Edenului, înclin să cred că, totuşi, această nesupunere a fost, paradoxal, un rău necesar, iniţiator în demararea planului lui Dumnezeu cu privire la oameni, care include hotărârea lui Dumnezeu de a-i modela„asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi nascut dintre mai mulţi fraţi” (Rom. 8:29;Efes. 1:4-6), condiţie determinantă de accedere în împărăţia Sa(Ioan3:3-5), deoarece„ nu poate sângele şi carnea să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. ”(1Cor. 15:50).

Unica modalitate oferită de Dumnezeu omului de a cunoaşte binele şi răul a fost ca acesta să ignore interdicţia Creatorului de a se înfrupta din fructul oprit, cu riscul căderii în păcat şi implicit a morţii sale. (Gen. 2:17).

Conform planului Său, Dumnezeu, la împlinirea vremurilor, a trimis pe Fiul Său(singurul născut din femeie care a împlinit cerinţele sfinţeniei Legii lui Dumnezeu), ca să-l răscumpere pe om de sub puterea păcatului(1Cor. 15:56), spre a obţine înfierea prin Duhul Său. (Gal. 4:4-6). Iniţial, Duhul Sfânt îl dovedeşte vinovat pe om în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata(Ioan16:8). Apoi, după ce omul se vede păcătos, îşi recunoaşte stricăciunea şi este gata să se pocăiască, Duhul Sfânt îl călăuzeşte în tot adevărul(Ioan16:13), care constă în descoperirea dragostei lui Dumnezeu pentru creatura decăzută, prin faptul că Isus Hristos l-a răscumpărat cu preţul vieşii Sale(Rom. 5:8;6:6), facilitându-i naşterea din nou. (Ioan1:12, 13; 1 Ioan3:1).

Prin posedarea conştienţei binelui şi răului, omul are capacitatea să realizeze starea lui de păcătoşenie şi să nu zădărnicească planul lui Dumnezeu cu privire la el, cu excepţia celor care se autoîndreptăţesc. Aceştia, din urmă, nu înţeleg necesitatea pocăinţei, răscumpărării şi a regenerăeii. (Luc. 7:29, 30). Aceasta ar fi fost, exact atitudinea omului, dacă n-ar fi mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Chiar dacă n-ar fi căzut în păcat, chiar dacă ar fi fost bun, fără să comită nimic rău, tot ar fi trbuit să fie regenerat, întrucât viaţa lui ar fi fost una creată, şi nu din Dumnezeu. (Ioan3:6). În inima lor ar fi avut potenţialul de a păcătui, însă lipsiţi de conştienţa binelui şi răului, n-ar fi realizat lucrul acesta, spre deosebire de omul nou care nu mai are posibilitatea de a păcătui. (1Ioan3:9).

Motivul expulzării primilor oameni din Eden, după ce au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, a fost acela de a nu face inutil planul lui Dumnezeu cu privire la ei şi la urmaşii lor. Căci dacă ar fi mâncat, apoi, şi din pomul vieţii, ar fi facut nefolositoare jertfa lui Isus Hristos, iar apostolul Pavel n-ar mai fi avut prilejul să scrie că „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel să nu mai fim robi ai păcatului”. (Rom. 6:3-9).

Ca o concluzie asupra celor relatate mai sus, se desprinde ideea că singurul păcat accesibil în viaţa lui Adam îi aduce, împreună cu sentinţa de moarte, şi cunoştinţa binelui şi răului şi implicit conştientizarea stării lui de păcătoşenie, oferindu-i astfel lui Isus Hristos prilejul de a-l răscumpăra în vederea înfierii în familia lui Dumnezeu.

„O, adâncul bogăţiei, înţelrpciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu”. (Rom. 11:33).

Samuel Muntean, Sighişoara- pentru © www.crestintotal.ro

Planul lui Dumnezeu

Viorel – Logos