Zece lucruri periculoase de care să te ferești în (orice) biserică

Pretutindeni unde îți întorci capul pândește pericolul – da, chiar și în biserica ta. Deși această afirmație nu este ceva nou, conform cărții lui Iuda, se pare că noi am cam dezvoltat o atitudine de falsă siguranță în spatele ușilor bisericilor noastre. Adevărul este că biserica a fost din totdeauna un câmp de luptă spiritual.

Dacă poți vedea lupta invizibilă ce are loc în jurul tău pe la ora 11 dimineața, duminica la slujba de biserică, cred că ar sări hainele de pe tine. Și dacă sunt oameni pierduți în cadrul congregației în care te afli, bătălia s-ar duce cu o mare intensitate.

Duminică după duminică, Satan și demonii lui primesc titluri de frecvență ridicată la biserică.

 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești. (Efeseni 6:12)

Iată mai jos o listă cu zece lucruri periculoase de care să te ferești în (orice) biserică:

1. Orbirea spirituală. Iuda, fratele vitreg al Domnului nostru Isus, apelează la credincioșii din fiecare generație, să ”luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna”. Această luptă este precum un război contra erorii în toate formele, a lupta cu îndârjire pentru adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Doar că astăzi mulți din biserică sunt orbiți de apatia lor față de adevărul absolut.Când a fost ultima dată când ai cântat cântarea Ostașii lui Hristos? Poate șoptești, ”Suntem creștini, noi trebuie să iubim pe toată lumea – nu să ducem un război”. Oh, dar noi suntem chemați să ducem un război contra minciunilor prezentate de ”…unii oameni, scriși demult pentru condamnarea aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă harul Dumnezeului nostru în depravare și-L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos” (Iuda 1:4).

Problema e că mulți dintre cei care stau pe scaunele bisericii nu știu destul de mult din Cuvântul lui Dumnezeu ca să discearnă adevărul de minciuni și au devenit confortabili în întuneric.

2. Lipsa de discernământ. A aplica Cuvântul lui Dumnezeu necesită discernământ spiritual.Dacă privim în decursul istoriei, noi știm că Dumnezeu a ales pe Israel. El i-a eliberat de robie, i-a trecut prin deșert înspre țara pe care El a promis-o, dar ei au ascultat de minciunile a 10 oameni lași mai degrabă decât să se încreadă în Dumnezeu. Scriptura spune că acea generație a murit în necredința lor.

Iuda spune: ”Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care s-au dedat la preacurvii în același fel ca aceștia și s-au dus după un alt fel de trup, sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Tot așa și acești visători pângăresc trupul, resping autoritatea și batjocoresc cele slăvite” (Iuda 1:7-8).

Numai Duhul lui Dumnezeu dă abilitatea de a discerne adevărul de minciuni.Și mulți oameni, chiar și din biserică, sunt plini până la margine cu ceea ce cred toți ceilalți, dar nu cu ce crede Dumnezeu. Ei nu au nici un interes sau apetit să discearnă adevărul Său. Tinerii de acum au fost învățați că nu există un asemenea lucru precum adevărul absolut. Prin urmare, ei nu au nimic în ce să-și încadreze viețile decât în minciuni din partea celor care s-au strecurat printre noi și au pângărit inimile lor.

3. Predicatorii apostați. Există predicatori astăzi care refuză să menționeze cuvântul ”păcat”. Ei nu menționează niciodată sângele lui Isus Hristos care a satisfăcut, o dată pentru totdeauna, plata cu moartea pe care o cerea păcatul nostru. Ei predică o evanghelie socială prin a oferi și a primii dragostea care gâdilă urechile dar care nu salvează sufletele.

Predicatorii apostați se îngrijesc doar de ei înșiși, de popularitatea lor, și de farfuria de colectă. Iuda îi numește ”…niște nori fără apă, purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați, niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna întunericului” (Iuda 1:12-13).

Cel mai drag lucru pe care îl poți face sau spune către cei a căror vieți reflectă minciunile dușmanului, mai degrabă decât roada Duhului lui Dumnezeu, este să le zici și să le arăți – Isus te iubește. El a murit ca să plătească pedeapsa pentru păcatul tău. Și trăiește ca să-ți ierte păcatul tău – dacă te încrezi și asculți de El. 

Dumnezeu te-a mântuit ca să mergi să faci ucenici, în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

4. Învățătorii falși. Corectitudinea politică este vie și la rang mare în cadrul bisericii și mulți refuză explicația Bibliei cu privire la creație. Sau ei încearcă să amestece începuturile din Geneza cu procesul evoluțional. Sau poate învață în opoziție directă cu Cuvântul lui Dumnezeu, că există multe căi spre mântuire – Isus este doar una din căi. Aceasta este erezie!

Iuda îi numește pe acești învățători păcătoși nelegiuiți care au vorbit lucruri aspre împotriva lui Isus Hristos.

 Ei sunt cârtitori, critici, umblă după poftele lor; gura lor rostește lăudăroșenii și admiră fețele oamenilor pentru propriile foloase. (Iuda 1:16)

5. Credincioși care se comportă groaznic. Ai fost vreodată într-un grup de oameni dintr-o biserică unde conversația lor nu se potrivea cu lauda lor că ar fi sfinți și neprihăniți? Că sunt plini de glume obraznice, de conversații critice, bârfă fără oprire și lucruri care cauzează diviziuni, destramă în loc să zidească trupul credincioșilor, lipsiți de Duhul?

Ce trebuie să facem? Iuda ne spune:

 Păziți-vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică! Aveți milă de cei ce se îndoiesc; pe alții salvați-i smulgându-i din foc; de alții aveți milă, dar cu teamă, urând până și cămașa mânjită de carne! (Iuda 1:21-23).

Nu trebuie să ne dăm bătuți. Suntem chemați să fim salvatori!

6. Spectacol în loc de închinare. O dată un profesor zicea, ”Când piciorul începe să bată înainte ca Duhul să fie în control, asta nu e de la Domnul”. În aceste vremuri când cântecele au coruri de două versete, care sunt repetate la nesfârșit, și devin tot mai tari cu fiecare vers, mă întreb la ce punct se oprește să fie laudă către Dumnezeu și devine distrarea noastră. În bisericile clasice există un amestec de cântece vechi și noi. Imnurile vechi au mesaje de speranță, mângâiere și alinare în Isus Hristos, în timp ce corurile de laudă ne înalță bucuria noastră. Dar închinarea este cu privire la Isus, nu cu privire la noi.
   
   Muzica trebuie să-L onoreze pe Dumnezeul nostru suveran, pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, și să ne atragă spre închinarea la Cel care va domni și conduce toată eternitatea… orice altceva este doar spectacol.Eu sunt un păcătos salvat prin mila și harul lui Dumnezeu și cântecele noastre trebuie să reflecte aceasta.

7.Congregațiile reci, mecanice. Conform cu Apocalipsa, biserica din Efes devenise rece și mecanică. Ei și-au părăsit dragostea dintâi, pe Domnul Isus Hristos, ca să devină o biserică lipsită de dragoste. Porunca Lui era ca ei să se pocăiască și să se întoarcă la dragostea dintâi, altfel El le va lua sfeșnicul din loc.

Deci, cum devine o biserică rece și mecanică? În vremea de astăzi a lumii de tipul niciodată să nu ai un timp de liniște, este mai ușor să operezi ca o mașinărie. Doar că biserica nu este clădirea, este congregația. Și oamenii și nevoie lor necesită timp – timp pe care noi credem că nu-l avem.

Nu știu cum sunteți voi, cu cât mai diluat devin… cu atât mai puțin din mine va fi în jur. Și nimeni nu pricepe de fapt cine sau ce sunt eu – inclusiv Dumnezeu și frații și surorile în Hristos. Poți deveni atât de ocupat în a face lucruri urgente încât să uiți lucrurile importante precum cititul și meditatul la Cuvântul lui Dumnezeu, ascultarea de vocea Duhului, și de a te îndrăgosti tot mai mult cu Isus în fiecare zi. Neglijează-L și toate celelalte lucruri sunt fără sens. Asigură-te că ai verificat termostatul bisericii înainte să te așezi pe scaun sau în bancă.

8. Membrii compromițători, corupți, morți. Biserica din Pergamși-a compromis credința lor. Zidită în mijlocul unui oraș păgân, ei au permis ca lucrurile din jur să influențeze comportamentul lor și au alunecat în curvie și idolatrie. Dar Dumnezeu i-a chemat să se pocăiască. A adaptat biserica ta minciunile corectitudinii politice?

Biserica din Tiatira era coruptă. Ei tolerau o prorociță care îi ducea în imoralitate și mâncatul de lucruri sacrificate idolilor. Dumnezeu i-a chemat pe cei care nu țineau de învățătura aceasta să se țină tari până va veni El cu răsplata lor. Scuzi tu cumva imoralitatea din cadrul congregației tale?

Biserica din Sardes era vie, dar era moartă. O biserică moartă. Dumnezeu le-a poruncit să se trezească și să se pocăiască. Câțiva credincioși din Sardes nu și-au pătat hainele lor. El le-a promis că ei vor umbla cu El îmbrăcați în alb și că El nu le va șterge numele lor din Cartea Vieții. Ce fel de biserică vrei să dea învățătură copiilor tăi?

9. Credincioșii căldicei. În final, mai sunt și cei din Laodiceea. Nu erau nici în clocot, nici reci, ci un trup de credincioși căldicei. Dumnezeu spunea că ei sunt putrezi. Ofensiv.El avea să îi scuipe din gura Sa. Ei credeau că sunt bogați și nu aveau nevoie de nimic, dar nu știau că erau săraci, orbi și goi. El i-a chemat să se pocăiască și să cumpere unguent pentru ochi ca ei să-și poată vedea circumstanțele lor groaznice.

Ați vizitat vreodată vreo biserică și ați realizat că oamenii se uitau prin tine – nu la tine? Prefăcătoria lor te-a lăsat în nevoi – focul Duhului lui Dumnezeu luminează în viața ta și a mea atunci când petrecem timp cu El și Îl iubim – dar acesta nu era acolo. Ai venit să cauți căldură care să te atragă aproape de flacăra Sa, dar te-au lăsat cu un gust amar în gură și în sufletul tău.

Tu ești responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru a vedea ca flacăra focului zelului după dragostea lui Dumnezeu să fie învățat către copiii tăi. O dragoste atât de aprinsă precum a lui Dumnezeu care și-a dat Singurul Său Fiu să moară pe cruce, de dragul meu și al tău.

10. Stilul de club de țară. Fiecare congregație de credincioși este chemată să iubească pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima lor, mintea lor și tăria lor. Suntem chemați să fim un spital pentru păcătoși, un far care salvează pe oamenii pierduți în întunericul păcatului și al rușinii. Doar că multe biserici au ajuns să aibă atâția bani, atâta bogăție, atâta educație, precum laodicenii, ei nu mai au nevoie de Isus – ei au devenit un club social. Un loc de distracție mai degrabă decât să fie o casă de închinare.

Isus ne-a amintit, ”Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce învinge îi voi da dreptul să șadă împreună cu Mine pe tronul Meu, tot așa cum și Eu am învins și am șezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 3:20-22).

Tu ești străjerul copilului tău pe zidul biserici. Sunt urechile tale îndreptate spre vocea Duhului lui Dumnezeu sau spre cei care s-au strecurat pe neobservate printre noi?

Notă. Materialul de mai sus a fost scris inițiat de DiAne Gates în site-ul CrossWalk.com de unde a fost preluat/adaptat. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/zece-lucruri-periculoase-de-care-sa-te.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/zece-lucruri-periculoase-de-care-sa-te-feresti-in-orice-biserica/

Trei idoli comuni din biserică

În biserică există trei idoli comuni de care fiecare lider de biserică trebuie să știe și să scape urgent de ei. Știu că o să vă uitați de două ori la titlul acestei postări înainte să ”rumegați” ceea ce veți citi în continuare.

De Ezechia se scrie în Sfânta Scriptură că el a făcut ”ce era drept înaintea Domnului” (2 Împărați 18:3). Următorul verset detaliază ceea ce a făcut el de fapt: ”A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece fiii lui Israel obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan” (2 Împărați 18:4)

Cu siguranță că poporul din acea vreme a înțeles ce era un lider puternic, spiritual care a înlăturat idolii (înălțimile și stâlpii Așerei) care acaparase inimile poporului și fura închinarea care trebuia acordată Domnului. Ei s-ar fi așteptat ca liderul lor spiritual să insiste ca ei să se oprească din a se mai închina altor dumnezei. Doar că ceea ce a făcut Ezechia ulterior a fost cu siguranță ceva neașteptat și chiar controversat. El a făcut bucăți șarpele de bronz pe care l-a făcut Moise – intenționat. Nu dintr-un accident. Nu a făcut-o în felul ”a, păi îl transportam și a căzut… mă scuzați…” Să spargi ceva de  bronz… durează ceva timp și necesită ceva efort!

Să elimini idolii păgâni este unu lucru, dar ”ăla a fost șarpele făcut de Moise!” Era șarpele de bronz pe care Dumnezeu i-a spus lui Moise să-l facă, cel la care oamenii aveau să privească și să fie scăpați de mușcăturile de șerpi (Numeri 21).

Ezechia a zdrobit șarpele pentru că poporul ardea tămâie în cinstea lui. Ei se închinau la un șarpe de bronz. Uneltele de transformare pot deveni obiecte de închinare. În cadrul naturii noastre păcătoase noi putem face un idol din aproape orice. În păcătoșenia noastră noi tindem să facem idoli din lucrurile care ne sunt importante. Astfel, un șarpe de bronz pe care l-a folosit Dumnezeu să aducă vindecare, ținut de liderul poporului lui Dumnezeu în timpul eliberării lor din robie, a devenit un obiect de închinare.

Astăzi lucrurile nu sunt întru totul diferite. Poporul lui Dumnezeu tot se luptă cu luarea uneltelor pentru transformare și a face din ele obiecte de închinare. Mai jos este o listă cu trei idoli comuni din cadrul bisericilor:

1. Idolii locului Pentru că Domnul face o lucrare măreață în inimile poporului Său atunci când ei vin laolaltă, locurile de adunare se pot muta de la a fi o unealtă pentru transformare în a fi un obiect de închinare. Astfel, dacă un lider menționează ”mutarea”, liderul de fapt amenință să taie un șarpe de bronz în bucăți. Trebuie să le amintim oamenilor că nu clădirea este biserica, ci oamenii sunt cei care formează biserica. Dumnezeu nu locuiește în locul unde ne adunăm noi; El locuiește în inimile poporului Său.
2. Idolii trecutului Pentru că Domnul a lucrat în feluri uimitoare în trecut, trecutul poate deveni un idol acolo unde oamenii tânjesc mai mult după lucrurile din trecut decât tânjesc ei după Domnul. A fi mulțumitor pentru lucrurile din trecut este un lucru, a te închina acestora este cu totul altceva. Dacă ”vremurile din vechime” au fost mărețe, ele au fost mărețe doar datorită Domnului.
3. Idolii programelor Pentru că Dumnezeu a schimbat vieți prin intermediul unui program sau a unui eveniment, oamenii pot ridica un program la un loc nesănătos. Programele pot deveni scopuri în ele însele și nu unelte folosite în cadrul procesului de ucenicizare dintr-o biserică. Atunci când se întâmplă așa ceva, ele există precum șerpii de bronz ai zilelor moderne.

Cum pot să fie liderii ca și Ezechia? Cum pot fi înlăturați șerpii de bronz ai zilelor moderne?

Liderii trebuie să îndrume pe oameni în mod constant către persoana lui Isus. Numai El este vrednic de închinarea noastră și numai El poate transforma inimile. Atunci când îi ajutăm pe oameni să vadă măreția lui Isus, idolii arată mai puțin atractiv. În timp ce ne întoarcem ochii noștri spre Isus și privim spre fața Sa minunată, lucrurile acestei lumi (locul, trecutul sau programele fiind incluse) se diminuează și dispar tot mai mult în lumina slavei și a harului Său.

Liderii trebuie de asemenea să le amintească oamenilor de scopul bisericii. O biserică există să facă ucenici. Atunci când o biserică îmbrățișează misiunea de a face ucenici, programele sunt văzute ca unelte și nu ca scopuri în ele însele. Atunci când a face ucenici este centrul bisericii, locul este văzut în mod adecvat ca fiind locația ce ajută la a face ucenici.

Deși Domnul a fost cel care a instruit întocmirea șarpelui, Domnul a afirmat și distrugerea lui. Despre Ezechia, Scriptura spune:

 Ezechia a crezut în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dintre toți regii lui Iuda care au fost înaintea lui sau care au urmat după el, n‑a fost niciunul ca el (2 Împărați 18:5).

Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul Church Leaders, scris de Eric Geiger (foto alăturat), care slujește în calitatea de Vice-președinte al Diviziei de Resurse Bisericești din cadrul LifeWay Christian Resources. Anterior acestei poziții, Eric a slujit în biserici locale, cea mai recentă fiind lucrarea de opt ani în cadrul Christ Fellowship Miami, în calitate de pastor executiv. Eric a primit doctoratul în conducere și lucrare bisericească din cadrul Southern Seminary, de asemenea, este pastor învățător și vorbitor frecvent și consultant în domeniul misiunii și strategiei bisericii. Eric este autorul sau co-autorul a câtorva cărți printre care și Simple Church, o carte pe tematica conducerii bisericii. Eric este căsătorit cu Kaye și ei au două fiice. În timpul său liber, Eric își dă întâlniri cu soția sa și joacă basket, alături de fiicele sale. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/12/trei-idoli-comuni-din-biserica.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/trei-idoli-comuni-din-biserica/

Tipuri de Biserici locale din cartea Apocalipsei

Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intregime „partile” din care este alcatuita realitatea.

Cind crestinismul si-a facut aparitia in lume, el a aparut pe fundalul existentei imperiului roman. Nimic din ceea ce era in fiinta atunci nu a scapat influentei lui covirsitoare. Biserica lui Hristos a fost forta care, in final, a dus la prabusirea imperiului, dar nici ea, in structurile ei istorice, n-a scapat de influenta imperiala.

Intre Imperiu si Biserica s-a dus un conflict de principii. Forta launtrica a crestinismului s-a confruntat cu forta exterioara bruta a legiunilor. Pentru o vreme, imperiul a parut ca triumfa, dar punind stapinire pe inimile oamenilor, crestinismul a triumfat in final modelind intreaga societate si dindu-i un impuls irezistibil spre „civilizatia” de care ne bucuram astazi.

La inceput, Roma imperiala a fost condusa de democratia Senatului. Pe fundalul societatilor tiranice de pina atunci, aceasta noutate a insemnat o extraordinara schimbare de epoca. Democratia romana a fost o aparitie care a schimbat fata lumii. Senatul n-avea insa armata si a trebuit sa recurga la ajutorul generalilor. Acestia au fost oameni proveniti din rindul „patricienilor”, clasa cea mai bogata si mai instruita a societatii. Necazul a fost ca legiunile jurau credinta inaintea generalului care le conducea, nu inaintea Senatului. Cind forta generalilor n-a mai fost depasita decit de ambitia lor, Senatul a trebuit sa treaca in planul secund, cedind in fata dictaturii. Cel dintii general care a ingenuncheat Senatul a fost Iulius Cezar (46-44 inainte de Hristos). El a obligat Senatul sa-l declare imparat si chiar sa-l „indumnezeiasca”. Cind aceasta s-a realizat, luna de nastere a „zeului-om” si-a schimbat numele in „Iulius”, de unde se trage si numirea rom`neasca: „Iulie”. Intr-o ultima incercare de reinstaurare a democratiei, Senatul l-a asasinat pe Iulius Cezar. Chiar si Brutus, favoritul imparatului, si-a dat aportul la aceasta crima detestabila, dar „necesara” din ratiuni de Stat.

Dupa Iulius Cezar a venit insa Octavian Augustus (31 inainte de Hristos – 14 dupa Hristos). Cu el s-a reinstaurat si dictatura si cultul imparatului. Intimplator, luna de nastere a noului dictator a fost cea de dupa Iulie. Automat, ea s-a transformat in „August” ! Octavian Augustus a rafinat si mai mult dominatia Romei asupra lumii, adaugind fortei brute inclestarea nemaipomenita a birocratiei.

Reprezentantii acestei noi clase imperiale, au fost promovati din toate  clasele sociale ale societatii, nu o data dintre „legionarii” iesiti la pensie si chiar dintre sclavii eliberati si credinciosi imparatului. Cancelariile romane au inlocuit pretutindeni autoritatea forturilor militare. Nimic nu misca in Imperiu fara sa treaca prin evidenta stricta a birocratilor. Cultura scrisului a civilizat majoritatea popoarelor din Imperiu. De la un capat la celalalt, „pax romana”, (pacea romana) a scos la lumina o noua civilizatie care i-a fascinat pe oameni si i-a inlesnit Romei dominarea.

Nici macar Biserica crestina, cu tot accentul ei pe spiritualitate si pe lipsa de formalism nu a scapat influentei birocratiei romane.  In decurs de doar citeva secole, Roma a „institutionalizat” Biserica, transformind-o in „Biserica Romei”. Conflictul dintre Imperiu si Biserica s-a incheiat printr-o alianta. |i de o parte si de alta s-au facut compromisuri: Imperiul a proclamat crestinismul religie de Stat cu statut preferential, iar biserica a acceptat sa se supuna scopurilor Imperiale. S-a format astfel : „Sfintul Imperiu Romano-Catolic”. Stafia acestui Imperiu a continuat sa bintuie Europa, mult dupa caderea politica a Romei. Carol cel Mare, sau Charlemagne, cum il prefera francezii, a fost exponentul primordial al Imperiului. Napoleon si Hitler au incercat si ei sa restaureze maretia Imperiului. Visul lor de dominatie mondiala a fost insa doar de scurta durata. Cel de al treilea „reicht” al germanilor, care trebuia sa dureze „o mie de ani” s-a prabusit in tandari. Fragmentele Imperiului traiesc astazi separat, dar lucreaza in secret la o reorganizare mondiala. Nazuinta lor este „reintegrarea” si „renasterea”. Termenii sub care se vorbeste despre aceasta sint diferiti: „casa comuna a Europei, noua ordine economica mondiala, „Europa unificata” sau „Statele Unite ale Europei”. Toate insa vestesc un singur lucru: ca se lucreaza subteran pentru reaparitia Imperiului. Papa de la Roma este iarasi vizitat si curtat de cei mai importanti sefi de stat ai lumii. „Babilonul cel mare”, cum numeste Biblia acest conglomerat imperial de popoare, sta sa apara pregatind fondul pe care va apare „Anticrist” pentru o ultima infruntare intre Dumnezeu si Diavol. Despre aceasta inclestare nemaipomenita si despre deznodamintul ei ne vorbeste pe larg extraordinara carte a „Apocalipsei”.

Cristalizind cele de mai sus, putem spune impreuna cu Henry H. Halley, in „Dictionarul Biblic” ca: ” Nu vom putea intelege conditia actuala a crestinatatii decit privind-o in lumina istoriei. Din pacate insa, necunoasterea istoriei Bisericii este mai raspindita chiar decit necunoasterea Bibliei. Noi credem ca pastorul are datoria de a-si invata enoriasii faptele principale ale Istoriei Bisericii.

Istoria lumii este vazuta de obicei in trei mari perioade:

ANTICA: Egipt, Siria, Babilon, Persia, Grecia, Roma.

MEDIEVALA: De la caderea Romei la descoperirea Americii.

MODERNA: Din secolul XV pina in epoca actuala.”

„Istoria Bisericii este si ea vazuta in trei mari perioade:

PERIOADA IMPERIULUI ROMAN: Prigoanele, martirii, parintii Bisericii, controversele, „crestinizarea” Imperiului.

PERIOADA MEDIEVALA: Cresterea si puterea papalitatii, Inchizitia (ca o desavirsire a stapinirii ierarhiei asupra maselor mari de „credinciosi”), monasticismul (calugaria)(ca o reactie disperata de „iesire” din sistemul corupt si lumesc al ierarhiei oficiale), mahomedanismul (o reactivare a  rolului jucat de urmasii lui Ismael in istoria lumii), rusinea cruciadelor (ca o „asasinare a spiritului crestin” si ca o capitulare a Bisericii in fata ambitiilor economice si politice ale Imperiului).

PERIOADA MODERNA: Reforma protestanta, marea dezvoltare a bisericilor evanghelice (numite asa pentru intoarcerea lor la autoritatea Evangheliei in detrimentul autoritatii „ierarhiei” corupte si compromise). Traducerea Bibliei in limbile de circulatie nationala. Extraordinarea circulatie a Bibliei inlesnita de aparitia si dezvoltarea tiparului. Eliberara guvernelor de sub tutela religioasa a Bisericii si scoaterea institutiilor sociale de sub controlul preotesc. Lucrarea misionara mondiala; reformele si revolutiile sociale. Separatismul national, inclestarea razboaielor mondiale, nazuinta contemporana spre o „reunificare” pe fundalul „mostenirii crestine comune”. Cresterea puterii papalitatii in plan politic mondial. Accentul pus de Biserica Evanghelica pe vestirea „venirii Domnului”.

„Cele trei mari diviziuni ale crestinismului contemporan sint:

ROMANO – CATOLICII: care predomina in Sudul Europei si in America de Sud.

ORTODOCŞII: care sint majoritari in Rasaritul si Sud-Estul Europei.

PROTESTANTII: care predomina in vestul Europei si in America de Nord.”

„Aceasta divizare este urmarea celor doua mari rupturi care au avut loc in sinul crestinismului. Una s-a produs in secolul IX, cind Biserica de Rasarit s-a despartit de Biserica de Apus din motive politice si de dominare teritoriala (aceasta rupere a dus la formarea Bisericii Ortodoxe). Cealalta ruptura s-a produs in secolul XVI, sub conducerea lui conducerea lui Martin Luther – si a dus la legalizarea curentelor evanghelice care supravietuisera pe toata durata „ierarhiei” Bisericii social politice maritate cu Statul.”

Iata ce a spus Harnack despre aceste trei ramuri ale Bisericii: „Biserica Ortodoxa este crestinismul primitiv plus paginismul grec si oriental. Biserica Romano-Catolica este crestinismul primitiv plus paginismul grec si roman. Biserica Protestanta este incercarea de a elibera crestinismul primitiv pur de sub toate formele de paginism.”

Pentru a intelege diferitele tipuri de Biserici locale asa cum exista ele astazi, cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne intoarcem la cartea Apocalipsei. Continutul ei ne aseaza inainte punctul lui Hristos de vedere asupra evolutiei Bisericii.

Fara indoiala, cartea Apocalipsei este cea mai paradoxala carte din intreaga Scriptura. Desi in ea se intilnesc si se implinesc cele mai multe din    simbolurile si simbolismele biblice, crestinii din toate timpurile au privit-o cu teama si cu retinere.

Din multe puncte de vedere Apocalipsa este cartea „cea mai” a Bibliei.

Este „cea mai recomandata” carte de catre insusi Autorul Scripturilor (1:3) si totusi in planul de lectura al multora este „cea mai neglijata” carte.

Este „cea mai clara” ca intentie, fiind o descoperire (1:1), totusi este considerata de majoritatea cititorilor „cea mai confuza”.

Este „cea mai personal scrisa de Hristos” (1:10,19; 10:4; 22:18,19 – El hotaraste ce sa fie scris si ce sa ramina afara) si totusi este cartea „cea mai atribuita oamenilor” (multi o socotesc o scrisoare conspirativa a crestinilor din primele secole, plina de figuri si simboluri ale caror insemnatate cifrata s-a pierdut de-a lungul secolelor).

Prin continut, Apocalipsa este cartea „cea mai plina de urgii si de pedepse”, dar in acelasi timp cartea „cea mai plina de revelatii ceresti”.

Apocalipsa are trei scopuri declarate       :

1.Aratarea Domnului Isus.  Cine nu este indragostit de Domnul Isus nu va pretui aceasta carte si nici nu o va intelege. „Cheia” intregii carti este descrierea frumusetii Domnului, in fiinta, intelepciune si lucrare. El apare ca Om proslavit, ca Fiu de Dumnezeu, ca Miel, ca Leu din semintia lui Iuda, ca Judecator, ca Mire, ca „mparat al „mparatilor, ca Pom al vietii, ca Soare, Luceafarul stralucitor de dimineata, etc, etc.

2.O anuntare a programului lumii. (1:19) „Scrie „ce ai vazut”, „lucrurile care sint” – vremea Bisericii si „lucrurile care au sa vina dupa ele” – vremea sfirsitului.

3.Un mesaj catre Biserica. (1:4,11) Sub suveranitatea lui Hristos, exista o singura Biserica, manifestindu-se in multe feluri, cazind si ridicindu-se, cucerind lumea sau lasindu-se cucerita vremelnic de ea.

Mesajul catre Biserica, de care ne vom ocupa in continuare, incepe cu o adresare generala, catre intreaga „Biserica”. (capitolul 1:4-20)

In aceasta parte a mesajului Domnul Isus se prezinta pe Sine:

1. In toata splendoarea gloriei Sale (1:13-18)
2. In toata splendoarea lucrarii Sale (1:4-8)

El isi proclama dumnezeirea v.4,5
El a desavirsit mintuirea v.5b
El isi face cunoscut scopul v.6

Imparatie pe pamint 5:10; 2:26; 3:21; 20:4

Preotie a credinciosilor – vom fi reprezentantii Lui
El isi anunta revenirea v.7
El isi anunta judecata v.7
El isi proclama autoritatea v.8
El sta in mijlocul celor sapte sfesnice v.13,20
El tine in mina cele sapte stele v.16,20

Dupa aceasta adresare generala, urmeaza o serie de sapte scrisori adresate la sapte Biserici locale din Asia Mica. Aceste Biserici pot fi luate ca:

1.– Sapte Biserici locale reale, cu probleme specifice. Aceste Biserici au existat pe vremea apostolului Ioan si au facut tinta preocuparilor lui pastorale.

2.– Sapte Biserici ca sapte „tipuri” caracteristice posibile ale Bisericii de pretutindeni. Asemenea Biserici au existat si exista pretutindeni pe fata pamintului.

3.- Sapte Biserici ca exponente a sapte „etape cronologice” prin care va trece Biserica in istoria ei dintre Rusalii si Rapire. Din acest punct de vedere, Bisericile Apocalipsei reprezinta sapte conditii specifice anumitor perioade distincte din istoria Bisericii. In descrierea lor putem recunoaste elemente caracteristice bisericii primare, bisericii din Evul Mediu, bisericii din perioada Reformei, etc.

Toate aceste trei interpretari sint reale, corecte si recomandabile. Din studiul lor vom putea intelege mai bine „diversitatea” posibila a diferitelor Biserici, „suveranitatea” lui Hristos peste Biserica in orice stare s-ar afla aceasta, „tratamentul” pe care il recomanda Hristos diferitelor tulburari din viata Bisericii si „perspectivele” vesnice care ii asteapta ca rasplata pe cei ce, raminind in Biserica, ramin si credinciosi lui Hristos biruind lumea.

1.Biserica din Efes

„Catre ingerul Bisericii din Efes”
Prezentarea:	„Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mina dreapta si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur:
Pretuirea:	„Stiu faptele tale,, osteneala ta si rabdarea ta si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sint apostoli si nu sint si ca i-ai gasit mincinosi. Stiu ca ai rabdare, ca ai suferit din pricina Numelui Meu si ca n-ai obosit.
Pericolul:	Dar ce am impotriva ta,, este ca ti-ai parasit dragostea dintii.
Porunca:	Adu-ti aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintii.
Pedeapsa:	Altfel,, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. (Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele Nicolaitilor pe care si Eu le urasc.)
Perspectiva:	„Celui ce va birui, ii voi da sa manince din pomul vietii,, care este in raiul lui Dumnezeu.”

Biserica din Efes reprezinta biserica in care s-a pierdut dragostea pentru Domnul Isus. Caldura spirituala si dragostea partasiei divine, erau pe duca. Aceasta este tipul unei biserici cu o invatatura corecta din punct de vedere doctrinar, vie din punct de vedere organizatoric, dar care si-a pierdut dragostea pentru Domnul. Intre Marta si Maria, Dumnezeu o lauda intotdeauna pe Maria, pentru ca ea „si-a ales partea cea buna” (Luca 10:38-42). Dumnezeu nu se multumeste cu faptele noastre, El ne vrea pe noi insine. „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?” (Ioan 21:16)

Istoric, Efesul reprezinta etapa Bisericii primare (secolul I). Daca si despre ei, care erau credinciosi din generatia imediat urmatoare apostolilor s-a putut spune ca isi pierdusera dragostea dintii, cu cit mai mult ne paste acest  pericol pe noi, cei de astazi?

2.Biserica din Smirna „Catre ingerul Bisericii din Smirna”

	Prezentarea:	„Iata ce zice Cel dintii si Cel de pe urma, Cel ce a murit si a inviat:
Pretuirea:  „Stiu necazul tau si saracia ta(dar esti bogat), si batlocurile din partea celor ce zic ca sunt Iudei si nu sint, ci sint o sinagoga a Satanei.” Pericolul: …………… Porunca: Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca Diavolul are sa arunce in temnita pe unii dintre voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pina la moarte, si-ti voi da cununa vietii. Pedeapsa: ………….. Perspectiva: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vatamat de a doua moarte.” 3. Biserica din Pergam „Catre ingerul Bisericii din Pergam” Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce are sabia ascutita cu doua taisuri: Pretuirea:  „Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu tii Numele Meu si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele cind Antipa, marturul Mei credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieste Satana. Pericolul: Dar am ceva impotriva ta. Tu ai acolo niste oameni care tin de invatatura lui Balaam, care a invatat pe Balac sa puna o piatra de potignire inaintea copiilor lui Israel, ca sa manince din lucrurile jertfite idolilor, si sa dedea la curvie. Tot asa, si tu ai citiva care, deasemenea, tin invatatura Nicolaitilor, pe care Eu o urasc. Porunca: Pocaieste-te dar. Pedeapsa: Altfel, voi veni la tine curind, si ma voi razboi cu ei cu sabia guri Mele. Perspectiva: „Celui ce va birui, ii voi da sa manince din mana ascunsa, si-i voi da un nume nou, pe care nu-l stie nimeni, decit acela care-l primeste.” 4. Biserica din Tiatira „Catre ingerul Bisericii din Tiatira” Prezentarea: „Iata ce zice Fiul lui Dumneyeu, care are ochii ca para focului si ale carui picioare sunt ca arama aprinsa: Pretuirea:  „Stiu faptele tale, dragostea ta, slujba ta, rabdarea ta si faptele tale de pe urma, ca sunt mai multe  ca cele dintii. Pericolul: Dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se yice proorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie si sa manince din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme sa se pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca de curvia ei! Porunca: Voua insa tuturor celorlalti din Tiatira, care nu aveti invatatura aceasta si nu ati cunoscut „adincimile Satanei”, cum le numesc ei, va yicŞ Nu pun peste voi alta greutate. Numai tineti cu tarie ce aveti, pina voi veni! Pedeapsa: Iata ca am s-o arunc bolnava in pat, si celor ce preacurvesc cu ea, am sa le trimit un necay mare, daca nu se vor pocai de faptele lor. Voi lovi cu moarte pe copiii ei. Si toate Bisericile vor cunoaste ca „Eu sint Cel ce cercetez rarunchii si inima” si voi da fiecaruia din voi dupa faptele lui. Perspectiva: „Celui ce va birui, si celui ce va payi pina la sfirsit lucrarile Mele, ii voi da stapinirepeste Neamuri. Le va cirmui cu un toiag de fier, si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu. Si+i voi da luceafarul de dimineata”. Biserica din Tiatira este urmarea fireasca a Bisericii din Pergam. Idolatria si imoralitatea incepute atunci si-au ajuns acum culmea. Tiatira este Biserica ingropata sub influenta lumii. Scrisoarea aceasta este cea mai lunga dintre toate cele sapte. Ea este un rechizitoriu impotriva compromisului si o judecata aspra asupra pacatului. Domnul Isus se prezinta ca Cel ce are „ochii ca para focului si ale carui picioare sint ca arama aprinsa”. Nimic nu rezista focului; orice acoperamint al pacatului este spulberat de privirea Domnului. Arama este si ea un simbol al judecatii. Domnul ii va calca in picioare pe cei pacatosi. (Apocalipsa 14:18-20; 19:15) Aceasta este singura Biserica despre care ni se spune ca ar fi avut dragoste. Tragedia Tiatirei a fost insa ca aceasta dragoste a fost fara limitele unei invataturi sanatoase. Dragostea fara doctrina este ca si riul fara margini: face mlastini ! Biserica aceasta era partasa cu lumea la sarbatori pagine (mincaruri jertfite idolilor erau oferite apoi gratis oamenilor si serbarea se termina cu betii si cu orgii publice. (1 Corinteni 10:27-28, 19-22) Problema Bisericii din Tiatira a inceput odata cu acceptarea Izabelei. Pentru intelegerea acestui simbolism este bine sa citim 1 Regi 16:31- 33; 19:1-2; 21:1-26; 9:6,10,30-37; 2 Regi 9:6-7,10, 30-37. Tiatira a repetat experienta Israelului de pe vremea lui Ahab. Acest imparat al lui Israel a fost „mai rau ca toti” (capitolul 16:30,31). El a staruit in pacatele lui Ieroboam (16:31) si a adaugat la ele influenta nefasta a Izabelei. Dar care au fost pacatele lui Ieroboam? In 1 Regi 14:9 ni se spune ca Dumnezeu il mustra astfel: „Tu ai facut mai rau decit toti dinaintea ta: te-ai dus sa-ti faci alti dumnezei si chipuri turnate ca sa ma minii, si M-ai lepadat inapoia ta !” Dupa ce a rupt imparatia de la fiul lui Solomon, Roboam, Ieroboam a alterat viata de inchinaciune a Israelului. Din considerente politice, el a facut urmatoarele lucruri: a schimbat Ierusalimul cu doi vitei de aur ca loc de inchinare pentru Israel (1 Regi 12:26-30), a schimbat preotia (1 Regi 12:31), a schimbat calendarul religios (1 Regi 12:32), a intrat el insusi inaintea altarului si a adus jertfe (1 Regi 12:33). Toate aceste pacate au fost repetate de Ahab. In plus el a luat-o de sotie pe Izabela, care a adus in Israel idolatria si imoralitatea. Izabela l-a invatat pe Ahab ca lui ii esate permis sa faca orice, chiar sa si omoare. Pentru a ilustra lipsa de rinduiala de pe timpul lui Ahab si a Izabelei, autorul Bibliei intercaleaza pasajul din 1 Regi 16:34. In popor disparuse respectul pentru autoritatea lui Dumnezeu. A fost vremea lui „orice imi este permis”, dar judecata lui Dumnezeu n-a intirziat sa se arate. Izabela a adus in Biserica din Tiatira „inovatii” si „adincimi” necunoscute inaintea ei. Ea a dispretuit Cuvintul divin scris, proclamindu-se „proorocita” si permitindu-si sa-i invete pe credinciosi lucruri nepermise. Domnul Isus este hotarit sa descopere pacatul si sa-l elimine din Biserica. Textul ne spune ca acest proces de disciplinare se va face in trei faze: mai intii este acordat un timp de har, in care se da sansa pocaintei, apoi va urma pedeapsa (o vreme de necaz) pe masura vinovatiei, si in al treilea rind, influenta acestei pedepse se va rasfringe in mod pozitiv asupra tuturor celorlalte Biserici, care vor ajunge sa se teama de Domnul (Apocalipsa 2:21-23). Nu toti din Tiatira s-au lasat amagiti de ratacirile Izabelei. Ca si in vremea lui Ilie au mai existat si oameni care au stat linga Domnul. Acestor „biruitori” li se promite un viitor glorios: ei vor fi partasi cu Hristos in stapinirea lui peste neamuri, din timpul Mileniului. Luceafarul de dimineata care le este oferit, este insusi Domnul Isus Hristos (Apoc. 22:16) Cronologic, Tiatira este Biserica din secolele VI-XVI. A fost perioada caderii in marea idolatrie. Maria, mama Domnului Isus a fost proclamata „Mijlocitoare” si „pururea fecioara”. In loc sa se suie la Ierusalimul ceresc, crestinii au fost invatati sa se inchine la tot felul de „vitei de aur”. Atunci a aparut inchinarea la icoane si la Fecioara Maria. Biserica a fost declarata „detinatoarea tainelor” pretinzind controlul culturii. A fost perioada Evului Mediu numit pe drept cuvint Evul Intunecat. Biserica a inceput sa imite preotia din Israel, „Ierarhiile eclesiastice”. Regii s-au amestecat la „altar”, dindu-L pe Hristos la o parte. 5. Biserica din Sardes „Ingerului Bisericii din Sardes” Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele: Pretuirea:  Totusi ai in Sardes citeva nume,, care nu si-au minjit hainele. Ei vor umbla impreuna cu mine imbracati in alb, fiindca sint vrednici. Pericolul: Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort. Porunca: Vegheaza si intareste ce ramine, care e pe moarte, caci n-am gasit faptele tale desavirsite inaintea Dumnezeului meu. Adu-ti aminte dar cum ai primit si auzit ! Tine si pocaieste-te ! Pedeapsa: Daca nu veghezi,, voi veni la tine ca un hot si nu vei stii in care ceas voi veni peste tine. Perspectiva: Cel ce va birui,, va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui” Biserica din Sardes este corespondentul spiritual al Bisericii aflate pe moarte. Numele cetatii inseamna „ramasite”. Acest oras, proverbial de bogat, asezat pe meterezele unei culmi muntoase, cazuse de doua ori in miinile dusmanilor din cauza lipsei de veghere. Increzatori in pozitia lor de necucerit, locuitorii cetatii n-au lasat straja in timpul asediului. De doua ori Sardes a fost transformata in ruine. Indemnul la veghere din versetul 2, este o aducere aminte a trecutului. Din felul in care se prezinta acestei Biserici, intelegem ca Domnul Isus era suparat pe conducerea acesteia. „Sapte Duhuri si sapte stele in mina” reprezinta intentia Lui de a conduce Biserica prin lucrarea Duhului Sfint. In Sardes, forma luase loc fondului, iar pacatul inlocuise neprihanirea, separind Biserica de Hristos. Trei categorii de oameni sint mentionati in aceasta adunare: – cei morti (despartiti cu totul de Dumnezeu), – cei aflati pe moarte (care fusesera ai lui Dumnezeu, dar acum se aflau in pericolul instrainarii) – cei vrednici (care isi pastrasera pozitia si partasia in Hristos) Fiecarei categorii ii este adresat un mesaj aparte. Celor morti li se spune ca faptele lor sint zadarnice. Ei trebuie sa-L caute pe Domnul. Celor aflati pe moarte li se spune ca trebuie sa se intoarca la o stare pe care o cunoscusera altadata. Calea recomandata este pocainta si studiul Cuvintului. Celor „vrednici” le este adresat un cuvint de pretuire. Dumnezeu „cauta mereu oameni” si este mare lucru sa fi declarat de El „vrednic”. (Romani 3:10-12; Psalmi 14:2-4; Iov 4:17- 19; Ezechiel 13:30) Sardes este urmarea fireasca a procesului de decadere inceput in Pergam si continuat in Tiatira. Casatoria cu lumea a dus la intrarea pacatului in Biserica si urmarea fireasca a pacatului a fost moartea. Ca simbolism istoric, Sardes este Biserica prefacerilor din timpul Reformatiei. Printre cei vrednici care si-au pastrat hainele curate ii putem cita pe „Fratii Moravieni”, pe Ioan Hus si pe Martin Luther. In vremea lor, Biserica a meritat sa poarte numele de Biserica „Ramasitelor”. Influenta si lucrarea acestor citiva reformatori a facut posibila aparitia Bisericii Filadelfia. Ca timp, epoca despre care vorbim este la sfirsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII. Remarca din versetul 5 Inu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea Vietii” poate fi interpretata si ca o aluzie ironica la „excomunicarile” pe care „Biserica” le-a pronuntat impotriva reformatorilor. Amanunte: Sardes a fost capitala provinciei Lidia din Asia Mica. Asezata pe un platou muntos, a devenit bogata prin exploatarile aurifere din apele riurilor din apropiere. Cele doua cuceriri despre care s-a vorbit au fost facute de Cirus (in 549 inainte de Hristos), si de Antiohus cel Mare (in 214 inainte de Hristos). Asemanare: Evolutia Bisericii in succesiunea lui Pergam, Tiatira, Sardes, este ilustrata de viata lui Samson. Tovarasia cu lumea, dragostea femeilor straine si apoi umilirea lui sint etape similare cu viata Bisericii. 6. Biserica din Filadelfia „Ingerului Bisericii din Filadelfia” Prezentarea: „Iata ce zice Cel Sfint, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide: Pretuirea: Stiu faptele tale: …caci ai putina putere si ai pazit Cuvintul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu. …Fiindca ai pazit cuvintul rabdarii Mele… Pericolul:  ……….. Porunca: Eu vin curind. Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa. Pedeapsa: ………… Perspectiva: (terestra) ” …iata,, ti-am pus inainte o usa deschisa, pe care nimeni n-o poate inchide, … Iata ca iti dau din cei ce sint in Sinagoga Satanei, care zic ca sint iudei si nu sint, ci mint; iata ca ii voi face sa vina si sa se inchine la picioarele tale si sa stie ca te-am iubit. …te voi pazi si Eu de ceasul incercarii care are sa vina peste lumea intreaga,, ca sa incerce pe locuitorii pamintului. (cereasca) Pe cel ce va birui,, il voi face un stilp in Templul Dumnezeului Meu,, si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu,, Noul Ierusalim,, care are sa se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu si Numele Meu cel nou.”  „Filadelfia” inseamna in traducere: „dragoste de frati”. Biserica aceasta din Asia Mica a fost una din cele mai bune adunari crestine. Domnul Isus nu-i gaseste nici un fel de acuzare. Felul in care se prezinta Domnul, este deosebit de vedenia din capitolul 1. De data aceasta El se proclama in atributele Sale. Remarcam: 1. Centralitatea lui Hristos in Biserica din Filadelfia. Biserica aceasta era o reflexie a Domnului. Ea era o sfinta pentru ca El era Sfint. Ea traia in adevar pentru ca El este Adevarul. Ea era activa pentru ca avea in mijlocul ei pe Acela care a avut puterea „sa-i deschida o usa”. Ea era o autoritate pentru ca Hristos ii incredintase aceasta autoritate. (Matei 16:18) 2. Lucrarea lui Hristos prin Biserica din Filadelfia. Hristos este usa… „Nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine”. (Ioan 14:6) Domnul Isus este acela care creaza oportunitatile. (1 Corinteni 16:9; 2 Corinteni 2:12; Coloseni 4:2; Faptele Apostolilor 14:27) Usa deschisa din fata Bisericii din Filadelfia a fost o oportunitate de lucru. Ceva din puterea Bisericii primare s-a manifestatt in Filadelfia („ai putina putere”). Recapitulind cuvintele mesajului, putem sintetiza lucrarea acestei Biserici prin: Cunoasterea Cuvintului, marturie indrazneata, prezenta puterii si dovedirea rabdarii in incercari. 3. Lucrarea lui Hristos pentru Biserica din Filadelfia. Hristos promite o perspectiva imediata: recunoastere din partea Iudeilor, …o bogata activitate misionara, …izbavire din Necazul care va lovi lumea, …si o perspectiva vesnica: o cununa pentru biruitori (2 Ioan 8; Coloseni 2:18; 2 Timotei 4:8), …Un stilp in Templul etern (sublinierea pozitiei, lucrarii si importantei crestinului in vesnicie), …un inscris cu o noua identitate (din Cine se trage, unde locuieste si al cui este). Domnul Isus ne va trece pe Numele Sau ca la orice casatorie. (El este Mirele, iar noi sintem Mireasa) Simbolic, Filadelfia este Biserica trezirilor spirituale. Da-ne Doamne cit mai multe Biserici din acestea ! Istoric, Filadelfia este Biserica trezirilor de dupa Reformatie. A fost vremea Bisericii Misionare. Indragostiti de Hristos si liberi de orice forma sau traditie, credinciosii secolului XVII-XIX si chiar XX au tradus Biblia punind-o in mina oamenilor. Valul trezirii a fost raspindit de martorii credinciosi care nu s-au plecat sub amenintarile „bisericii oficiale”, ci s-au raspindit datorita persecutiei pe toata fata pamintului. In aceste Biserici credinciosii s-au numit inca odata „frati”, au inlaturat clerul si ierarhiile si au instaurat inca odata in adunari „Cultul lui Hristos” – singurul Mintuitor si Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni. O astfel de stare spirituala nu este usor de mentinut. Dusmani din afara si formalisti din launtru o asalteaza mereu. Din acest motiv credinciosii trebuie sa fie intr-o permanenta stare de vigilenta: „Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa”. O asemenea Biserica este mereu in asteptarea Rapirii, pe care o vede ca pe o izbavire promisa, din fata Necazului care se va abate asupra intregii lumi. Mireasa nu se mai teme de vremea Judecatii, ci se pregateste in asteptarea Nuntii !! 7. Biserica din Laodicea „Ingerului Bisericii din Laodicea” Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce este Amin,, Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu: Pretuirea:  ………… Pericolul: Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot ! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sint bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Porunca: Fii plin de rivna dar si pocaieste-te ! Pedeapsa: Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc. Perspectiva: (imediata) Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa,, voi intra la el,, voi cina cu el si el cu Mine. (cereasca) Celui ce va birui,, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie,, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.   Laodicea a fost un oras important din Asia Mica. Situat la intersectia a trei drumuri comerciale, acest oras a devenit o metropola a luxului si a bogatiei. Caravanele de negustori au adus inspre cetate nu numai marfuri din colturile pamintului, ci si obiceiuri diferite. Din acest motiv, in cetate domnea o toleranta generala. Acest climat de libertinism a dus la instaurarea unei atmosfere de relativism in care normele absolute au fost lasate la o parte. „Laodicea” inseamna in traducere: „Voia poporului, dreptatea poporului, vointa celor multi”. Fiecare era liber sa traiasca dupa mintea lui. Influenta societatii din Laodicea asupra Bisericii de acolo a fost devastatoare. Relativismul lumesc a nascut relativismul religios, iar bunastarea materiala a creat un climat de auto-multumire sufleteasca. Incet, incet, forma a luat loc continutului. Sub abundenta exterioara se ascundea insa goliciunea spirituala si mai ales lipsa unei relatii personale cu Domnul Isus. Biserica din Laodicea a murit fara sa bage de seama. Cautind sa-i multumeasca pe oameni, Biserica a pastrat traditiile crestine, dar a lepadat „flacara Evangheliei” temindu-se sa nu fie considerata „fanatica”. Biserica a ajuns sa fie plasata undeva intre lume si crestinismul adevarat. Remarcati felul in care se prezinta Domnul Isus Bisericii. El este „AMIN” (Adevarul), Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu. Toleranta si relativismul sint confruntate cu etalonul sfinteniei divine. Cine este al lui Dumnezeu, face parte dintr-o zidire noua, care a inceput cu Hristos. „Daca este cineva in Hristos este o faptura noua”. (2 Corinteni 5:17) Biserica nu trebuie sa asculte mai mult de oameni decit de Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 4:19) Inu orisicine-Mi zice : „Doamne, Doamne !” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri”. (Matei 7:21)  Biserica din Laodicea fusese sufocata de influenta lumii. Neghina inabusise griul (Matei 13:36-43), Laodicea avea cunostinta, avea leac medical pentru boli de ochi (alifia de acolo era vestita in toata lumea), dar era oarba in ce priveste cunoasterea de sine. Parerea Domnului Isus despre aceasta Biserica era total diferita de ce credeau Laodicienii despre ei insisi. Laudarosenia celor din Biserica era revoltatoare. Domnul Isus nu mai are ce face cu o astfel de adunare. El este hotarit sa o „verse” din gura Lui. Laodicea este Biserica fara Hristos. „Iata Eu stau la usa si bat”. Hristos este afara. El nu mai este acceptat in Biserica de tip „Laodicea”. Singura speranta este mintuirea prrin acceptarea personala a lui Hristos. („Daca deschide cineva… „) Biserica nu-L mai primeste, dar El bate la inima fiecaruia in parte. Pentru cel ce-I deschide, exista belsug de binecuvintari. Oare cita taina de frumusete se gaseste in promisiunea aceasta: „Voi cina cu El, si El cu Mine”? Cina a fost la evrei „masa partasiei”. Incepind cu ea se intra in odihna de seara. Remarcati insa ordinea cuvintelor din aceasta promisiune. Dumnezeu participa la cina celui ce-L primeste, dar si cel ce-L primeste este oaspetele lui Hristos. „Si Eu cu el, dar si el cu Mine !” Este interesant ca Biserica din Laodicea nu a ajuns in aceasta stare rea fiind atacata din afara. Nicaieri nu ni se spune ca ea ar fi avut ceva de suferit. Lipsa prigoanei insa nu i-a fost de bun augur. Hristos o indeamna sa cumpere de la El „aur curatit prin foc”. Crestinii din Laodicea n-au vrut sa fie considerati „fanatici” si au „lasat-o mai moale”. Lipsa lor de evlavie le-a adus acceptarea lumii, dar au fost lepadati de Hristos. Pavel le spune celor din timpul lui: „De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti”. (2 Timotei 3:12) Lipsa de impotrivire din partea lumii este un semn ca Biserica nu mai este considerata un pericol de catre Satana. O Biserica in care nu se vad atacurile celui rau si care nu este batjocorita si prigonita de lume, trebuie sa se intrebe cu toata seriozitatea: „Ce se intimpla?” Aurul pe care-L doreste Hristos pentru Biserica Sa este „aur curatit prin foc”. Istoric, Biserica din Laodicea, este Biserica moderna. La inceputul secolului XX, crestinismul a intrat intr-o noua faza. Teologia liberala s-a napustit asupra Bibliei si a declarat-o un produs al istoriei, un rezultat al mintii omenesti in procesul de intelegere progresiva a realitatii. Minunile au fost schimbate in evenimente intelese gresit si inregistrate deformat, Hristos a fost dezbracat de dumnezeirea Sa, iar cerul si iadul s-au transformat in „concepte extreme” de traire, inventate pentru a-i motiva pe oameni inspre o anumita traire care sa asigure bunastarea tuturor. Societatea de astazi a fost ridicata deasupra acestui nivel „medieval”. Biserica nu mai pune accent pe Biblie, ci pe filozofie, psihologie, sociologie si pedagogie. Predicile au devenit prelegeri, disciplina bisericeasca a fost eliminata. Intr-un climat de toleranta, Hristos a fost izgonit din Biserica.

http://www.roboam.com/predici/bisericileapocalipsei.htm

http://www.roboam.com/predici/bisericileapocalipsei.htm

http /web browser

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/tipuri-de-biserici-locale-din-cartea-apocalipsei/

Trebuie să treacă Adunarea prin necazul cel mare? – de M. T.

Mereu se pune întrebarea: Va fi răpită Adunarea sau Biserica înainte de judecăţile descrise în Apocalipsa sau trebuie să treacă prin necazul cel mare?

Pentru a răspunde la această întrebare, dorim să privim câteva versete din Sfânta Scriptură, care ne arată clar, că răpirea credincioşilor în întâmpinarea Domnului va avea loc neapărat şi fără îndoială înainte de perioada necazului cel mare. Venirea Domnului reprezintă tocmai preludiul evenimentelor, care se vor petrece în perioada de sfârşit şi care vor precede ridicarea Împărăţiei de o mie de ani.

1. Răpirea Adunării– care este o demonstrare a dragostei lui Hristos – se va încheia înainte de judecăţile descrise în Apocalipsa. Într-adevăr, Domnul va duce înainte în siguranţă Mireasa Sa iubită, conform promisiunii adresate de El adunării din Filadelfia: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 3.10). Filadelfia este imaginea Adunării credincioase din ultimele zile. Acestei adunări îi este dată această promisiune preţioasă. Desigur, toţi cei mântuiţi care aparţin Domnului vor fi răpiţi, indiferent căror cercuri bisericeşti aparţin ei.
2. Apostolul Pavel le scrie în acelaşi mod tesalonicenilor, care, datorită necazurilor pe care trebuiau să le sufere din partea lumii duşmănoase, credeau pe nedrept, că sosise deja ziua Domnului (adică ziua judecăţilor). El le vesteşte că în acea zi, Domnul le va da, din contră, odihnă (2 Tesaloniceni 1.7-10).

Mai departe citim în capitolul 2 al aceleiaşi epistole: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul său. Pentru că taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale“ (versetele 6-8). Din aceste versete rezultă clar că Antihristul, persoana principală în perioada necazului cel mare, nu poate fi descoperit înainte ca sfinţii să fie răpiţi. Două piedici trebuie să fie înlăturate, înainte ca el să poată apărea. „Ce-l opreşte“ este un motiv, iar al doilea este „cel care opreşte“. „Ce-l opreşte“ este faptul că Adunarea este încă pe pământ şi aceasta ţine ca o dună de nisip şuvoiul răului care creşte mereu, până în ziua în care Domnul o va lua la Sine. Puterea de care are nevoie Adunarea pentru aceasta vine de la Duhul Sfânt, care locuieşte în ea. „Cel care opreşte“ desemnează Duhul Sfânt, care, după ce Adunarea, locuinţa Sa, va fi răpită, nu se va mai opune fluviului răului.

[Deşi Duhul Sfânt nu va mai locui ca Mângâietor şi Mijlocitor pe pământ, El va acţiona în continuare în mod deosebit în mijlocul Israelului, în timpul necazului cel mare, pentru a-l aduce la pocăinţă (a se compara cu Zaharia 12.10; Ezechiel 39.29; Isaia 59.20-21). Prin predicarea Evangheliei împărăţiei va fi de asemenea salvat un mare număr de suflete dintre naţiuni (Apocalipsa 7.9 şi 14), ceea ce ar fi imposibil fără lucrarea Duhului Sfânt (1 Corinteni 12.3). Deci este clar că Duhul Sfânt va exercita o slujbă pe acest pământ chiar şi după răpirea Adunării, aşa cum a făcut de fapt şi înainte de ziua Cincizecimii, perioadă în care multe suflete au fost născute prin Duhul.] Antihristul nu poate fi descoperit înainte. Ce mângâiere preţioasă pentru preaiubiţii Domnului!

3. După răpirea Adunării, Dumnezeu va relua legăturile Sale cu Israel şi îl va chema să depună din nou în această lume o mărturie ca popor al Său. În acest scop, Dumnezeu a stabilit o perioadă de cel puţin şapte ani. Din cele şaptezeci de săptămâni, care, conform textului din Daniel 9.24-27, vor trece până la ridicarea împărăţiei lui Hristos, se vor scurge până la venirea Domnului abia 69 de săptămâni, iar ultima, a şaptezecea săptămână, cu evenimentele profetice descrise în versetul 27, încă n-a sosit. Această ultimă săptămână va putea însă începe abia după răpirea Adunării, iar aceasta din diferite motive:
4. a)În Romani 11.25 citim: „ …pentru că lui Israel i s-a făcut orbire în parte, până va intra plinătatea naţiunilor.“ Abia după aceea, Israelul (sau mai bine spus rămăşiţa credincioasă) va fi salvat (Romani 11.26). Aceasta dovedeşte că timpul lui Israel va putea începe abia după răpirea Adunării. Apostolul Pavel numeşte reabilitarea lui Israel o „taină“; este vorba despre un plan minunat al harului lui Dumnezeu, care a fost mult timp necunoscut în creştinătate.
5. b)În timpul ultimei săptămâni a lui Daniel va fi predicată Evanghelia Împărăţiei (Matei 24.14; Apocalipsa 11) şi nu Evanghelia harului, aşa cum este astăzi vestită. Textul din Apocalipsa 11 ne arată clar deosebirea importantă care există între aceste două Evanghelii. În timp ce scopul Evangheliei harului este de a-l conduce pe păcătos să accepte mântuirea şi să facă din el un mădular al Trupului lui Hristos, Evanghelia Împărăţiei va fi vestită pentru a câştiga suflete pentru împărăţia pământească a lui Hristos. Şi mijloacele de care se vor sluji predicatorii acestei Evanghelii sunt total diferite. Cei care vestesc Evanghelia harului trebuie să fie umpluţi de Duhul, care caracterizează vestea lor, adică de harul nelimitat al lui Dumnezeu, care nu ţine seama de greşelile oamenilor, ci le iartă tuturor celor care cred în Isus. „Binecuvântaţi pe cei care vă persecută; binecuvântaţi şi nu blestemaţi“ (Romani 12.14). „Deci, dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea“ (versetul 20). „Neîntorcând rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântare“ (1 Petru 3.9).

Caracterul celor doi martori, care sunt amintiţi în Apocalipsa 11.3-6, nu va fi acesta. Aceştia vor fi îmbrăcaţi cu sac şi vor proroci timp de o mie două sute şaizeci de zile [această perioadă de timp corespunde celei de-a doua jumătăţi a ultimei săptămâni-Daniel (trei ani şi jumătate), cuprinde deci întreaga perioadă de necaz mare], împlinindu-se astfel cuvântul: „Dacă vrea cineva să-i vatăme, iese foc din gura lor şi îi mistuie pe vrăjmaşii lor. Şi, dacă vrea cineva să-i vatăme, trebuie să fie ucis în acelaşi fel. Aceştia au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele profeţiei lor; şi au putere peste ape să le schimbe în sânge şi să lovească pământul cu orice plagă, ori de câte ori vor.“ După cum se vede, aceasta nu este slujba Evangheliei harului lui Dumnezeu, care este încredinţată Adunării.

Este deci foarte vizibil că Adunarea va fi răpită înainte, altfel ar fi imposibil să fie chemată la viaţă o mărturie ca cea din Apocalipsa 11. Ce confuzie ar trebui să apară, dacă Adunarea ar mai fi în acel moment pe pământ şi ar vesti în continuare Evanghelia harului – pentru că atât timp cât Adunarea este pe pământ, se va predica această Evanghelie a harului! Dacă din partea lui Dumnezeu ar fi vestite două Evanghelii diferite, în care dintre ele ar trebui atunci să creadă oamenii? Acest lucru este imposibil să se petreacă, şi ca urmare este exclus că atunci, când se va vesti Evanghelia Împărăţiei, Adunarea să fie încă pe pământ.

1. c)Domnul îi spune apostolului Ioan: „Scrie deci ce ai văzut şi cele ce sunt şi ceea ce va fi după acestea“ (Apocalipsa 1.19).

„Ce ai văzut“ sunt lucrurile descrise în primul capitol referitoare la viziunea lui Ioan în insula Patmos, în care L-a văzut pe Hristos Însuşi în puterea Sa judecătorească.

„Şi cele ce sunt“ sunt lucrurile pe care le găsim în capitolele 2 şi 3: istoria bisericii creştine şi sentinţa pe care o va rosti Fiul Omului asupra stării ei. Aici este vorba despre Adunare, aşa cum o vede Domnul, în responsabilitatea ei ca mărturie a lui Dumnezeu pe pământ, din ziua Cincizecimii până la răpirea adevăratei Adunări şi până la condamnarea bisericii false (Laodiceea), care va fi vărsată din gura lui Hristos.

„Ceea ce va fi după acestea“ sunt viziunile descrise începând cu capitolul 4 până la sfârşitul cărţii. În capitolele 4 şi 5, după venirea Domnului, îi găsim pe toţi credincioşii strânşi în cer, iar din capitolul 6 încep judecăţile pe pământ. Familia cerească este reprezentată figurat începând cu capitolul 4 prin cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau în jurul tronului lui Dumnezeu şi rămân în deplină siguranţă în Casa Tatălui, în timp ce asupra necredincioşilor, care sunt pe pământ, se desfăşoară judecăţile. Din acest moment, cei mântuiţi, care sunt apoi pe pământ, poartă un caracter diferit de cel al celor care aparţin Adunării în perioada harului; acest caracter corespunde mai degrabă celui al iudeilor. Într-adevăr, aşa cum rezultă din Apocalipsa 6.10, limbajul lor este cel al rămăşiţei lui Israel, aşa cum îl găsim în Psalmi. Cei douăzeci şi patru de bătrâni în haine albe, cu cununi pe cap, reprezintă mulţimea celor care sunt răscumpăraţi din orice seminţie şi orice limbă, din orice popor şi orice neam, şi care vor conduce pământul din locuinţa lor cerească. În aşteptarea acestei zile mari, ei cântă în cer o cântare nouă spre onoarea Mielului şi spun: „Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice semin-ţie şi limbă şi popor şi naţiune şi i-ai făcut împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi vor împărăţi pe pământ“ (Apocalipsa 5.9-10). În timpul desfăşurării judecăţilor, care vor veni asupra pământului, aceşti bătrâni nu părăsesc cerul. Aceasta este o altă dovadă că Adunarea va fi la Domnul înainte de a începe perioada judecăţilor finale.

4. Mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu mărturisesc că Domnul va fi însoţit de sfinţi, când va apărea în slavă, pentru a exercita judecăţile asupra necredincioşilor (a se compara în mod deosebit 1 Tesaloniceni 3.13; 2 Tesaloniceni 1.10; Coloseni 3.4; Zaharia 14.5; Iuda 14). Aceasta înseamnă deci că ei vor fi răpiţi înainte la El.

În continuare, ei vor lua parte la nunta Mielului, înainte să apară cu El (Apocalipsa 19.7-10). Atunci Adunarea va fi cu siguranţă completă şi se va afla în acea clipă deja în glorie, altfel nunta cerească nu ar putea avea loc. Deci nu poate fi altfel, decât ca ea să fie răpită la cer înainte, pentru a fi cu Mirele ei ceresc. Pentru ea, El nu este Judecător, aşa cum va fi pentru locuitorii pământului, care vor trebui să sufere „mânia Mielului“ (Apocalipsa 6.16). Această „mânie a Mielului“ desemnează acele judecăţi groaznice, care vor veni peste toţi oamenii neîmpăcaţi cu Dumnezeu; cei mântuiţi sunt însă scutiţi de aceste judecăţi: „Isus, care ne scapă de mânia care vine“. „Dumnezeu nu ne-a rânduit pentru mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos“ (1 Tesaloniceni 1.10; 5.9). De altfel, este remarcabil faptul că niciuna dintre epistole nu vorbeşte despre vreun amănunt al necazului cel mare, ceea ce se explică prin faptul că Adunarea nu trebuie să treacă prin necaz.

Aceasta însă nu vrea să însemne deloc, că creştinii nu sunt chemaţi să sufere pe acest pământ înainte de venirea Domnului. Într-a-devăr, Cuvântul ne învaţă că „prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 14.22) şi „că este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul acelora care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu“ (1 Petru 4.17). Câţi credincioşi au fost de-a lungul secolelor şi în mod deosebit în ultimii ani, care au avut mult de suferit, fie că au fost persecutaţi, fie că au avut parte de judecăţile care au venit peste diferite ţări! Totuşi, aceste încercări au avut loc în perioade de timp în care harul este încă activ, în timp ce judecăţile care caracterizează perioada de necaz mare, vor pune în umbră tot ceea ce s-a petrecut până acum. Domnul Însuşi vesteşte: „Pentru că atunci va fi necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21).

Cât de mult ar trebui să-i mulţumim Domnului pentru această asigurare, că El ne va păzi de ceasul încercării! Ne putem deci bucura fără teamă de venirea Sa apropiată! Dar să fim veghetori, decişi şi cu râvnă în lucrarea Sa, conform îndemnurilor apostolului Petru adresate sfinţilor la capătul alergării sale: „De aceea, cu atât mai mult, fraţilor, străduiţi-vă să întăriţi chemarea voastră şi alergarea voastră, pentru că, făcând acestea, nu veţi cădea niciodată; pentru că astfel vi se va da din belşug intrarea în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos“ (2 Petru 1.10-11).

Zece deosebiri între răpirea credincioşilor şi arătarea lui Hristos

Răpirea (A) / Arătarea lui Hristos (B)

1 A. Credincioşii care au adormit în Domnul vor fi înviaţi; cei vii vor fi transformaţi; toţi vor fi răpiţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh.

1 B. Toţi sfinţii se întorc cu Hristos pe pământ.

2 A. Înainte de răpire nu trebuie să se petreacă evenimente deosebite.

2 B. Înainte se petrec semne, în mod deosebit necazul cel mare.

3 A. Răpirea nu este prevestită în Ve-chiul Testament. Ea este descoperi-tă ca şi taină abia în Noul Testa-ment.

3B. Arătarea este prevestită de multe ori în Vechiul Testament.

4 A. Răpirea se referă numai la ade-văraţii credincioşi.
4 B. Arătarea se referă la toţi oame-nii.

5 A. Domnul vine, pentru a-Şi lua aca-să Mireasa.
5 B. El Se va arăta cu Mireasa Sa.

6 A. El vine în văzduh.
6 B. El vine pe pământ.

7 A. Credincioşii Îl vor vedea aşa cum este.
7 B. Toţi ochii Îl vor vedea.

8 A. Răpirea are loc înainte de ziua mâniei.
8 B. Cu arătarea lui Hristos se în-cheie ziua mâniei.

9 A. Despre satan nu este deloc vor-ba.
9 B. Satan va fi legat.

10 A. Începe necazul cel mare.
10 B. Începe împărăţia păcii.

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/trebuie-sa-treaca-adunarea-prin-necazul-cel-mare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/trebuie-sa-treaca-adunarea-prin-necazul-cel-mare-de-m-t/

Tipul ăla… îl știi… ăla, ciudat

Teofil Gavril  28/12/2017  Biserica, Meditări

Chiar așa, care ciudat sau ciudată din biserică îți vine în minte acum? O persoană cu dizabilități? Sau poate mai degrabă cineva cu un stil de viață mai neconform? Poate cineva care are „în cârcă” o faptă păcătoasă „severă”? Poate cineva care vorbește foarte puțin? Sau cineva care vine foarte rar? Nu știu, dar e clar că există oameni în biserici care sunt considerați ciudați, despre ei vreau să scriu azi, sau mai bine zis despre noi în relație cu ei.

Unul din păcatele mari ale credincioșilor este excluderea, păcate pe care nu îl vedem aproape deloc abordat în biserici, în predici sau discuții și despre care am găsit foarte puține resurse. Excepție face cartea care tocmai mi-a căzut în mână a lui Miroslav Volf – Excludere și îmbrățișare și pe care o recomand, insistent chiar, liderilor evanghelici.

Așadar, dacă la a eticheta oamenii în funcție de păcatul, aspectul, convingerile sau starea lor suntem buni, la a accepta oamenii cu diferențele lor nu mai stăm deloc așa bine. Biserica locală, ca să nu mă avânt spre spectrul larg al religiilor în ansamblu, este primitoare doar dacă te conformezi, te schimbi și ești ca cei de acolo. Dacă ești diferit, nu ești înghițit. În primul rând se cere conformare și mai apoi discutăm dacă te primim sau nu, iar dacă ne-ai fentat, și nu te conformezi, vei fi tipul ăla ciudat sau tipa aia ciudată.

Eu am făcut un experiment acum câțiva ani cu o persoană cu atracții homosexuale într-o biserică, experiment care a scandalizat pe cei ce au fost parte. Într-o biserică evanghelică am invitat unul din clienții mei de la consiliere cu atracții homosexuale, omul nu avusese nici un fel de relații sexuale de nici un fel până atunci pentru că voia să se păstreze curat și era dispus să accepte provocarea mea știind bine la ce se expune. L-am invitat o duminică și l-am provocat să dea o motivație la rugăciune. A fost foarte plăcut de biserica respectivă, pentru că era un iubitor de Dumnezeu și părtășia sa cu El era una care îl făcea să vorbească cu pasiune despre mântuire. La final toți i-au strâns mâna, l-au felicitat, i-au mulțumit pentru mesaj și l-au poftit iar pe la noi.

Duminica următoare discret i-am informat pe frați de lupta acelui tânăr, iar cealaltă l-am invitat iar. L-am provocat să aducă un îndemn de rugăciune din Scriptură dar atmosfera în biserică era cu totul alta. Oamenii erau ba ofensați, ba mânioși sau măcar blocați. Lângă el pe bancă nu a stat nimeni în acea duminică, iar la final biserica s-a golit aproape instant, până să fie nevoie de strângerile de mână de despărțire.

Poate părea un exemplu la extremă, dar cam așa s-ar întâmpla cu multe categorii de oameni. Am încercat ceva similar, doar mărturie nu provocare la rugăciune, cu un om consumator de droguri, rezultatul a fost aproape similar. Sunt convins că la fel e cu multe din păcatele oamenilor, alea pe care le considerăm noi inacceptabile. Oamenii care au lupte deci, cei care au nevoie de ajutor, de suport, de frățietate tocmai ei sunt excluși și îndepărtați.

Aveți idee cam câți exilați există în biserica voastră? Unii vin și trăiesc singurătatea pe o bancă mai retrasă în spate sau la balcon, alții nu mai vin deloc pentru că venirea le provoacă mare durere și excluderea îi ustură rău de tot. Dar vă provoc să faceți rapid o listă cu exilații bisericii, chiar dacă nu vorbim de un exil oficial, că există și din aceștia, ci de unul realizat prin acord comun, nonverbal, nedeclarat.

Vă spun câteva din situațiile cu care m-am confruntat la clienții mei, cauze de excludere neoficială dar reală: schizofrenia, homosexualitate, țigară, droguri, divorț, curvie, pornografie, etnie, violență, copii nepocăiți, handicap fizic. Sunt cazuri cu care am avut de a face la consiliere. Oameni excluși, deși în cele mai multe cazuri neoficial. Oameni care prin excludere ar trebuie „să se simtă” și să plece singuri. Oameni care au nevoie de afecțiune, integrare, apartenență și dragoste și care sunt împinși afară tocmai de singurii care ar putea să îi accepte și să îi primească. Dacă noi nu o facem, unde să poată găsi sprijin?

Noi am vrea biserici locale formate din oameni perfecți, cu care să ne fie cinste, să ne putem afișa în comunitate ca respectabili, vrednici de cinste, să avem impact și putere locală. Dar oare aste e menirea bisericii? Oare nu ar trebui să imităm caracterul Mântuitorului? Oare excluderea nu e un păcat mai mare decât cele pentru care excludem semenii? Nu pornește ea din mândrie, slavă deșartă și principii firești de conducere? Oare nu e greșit să ne dorim o biserică de elite?

O scurtă provocare: Alege de sărbători unul din ciudații bisericii sau una din ciudatele bisericii, un însingurat, apropie-te de acea persoană, conversează cu ea și află-i povestea. Așteaptă-te să fii respins/ă și la dificultăți de relaționare. Acea persoană e obișnuită să fie respinsă, apostrofată, mustrată, stigmatizată și deci nu îi va fi ușor să se deschidă. Dar fă totuși efortul acesta. Împrietenește-te cu un suflet exclus și vei descoperi oameni cu nevoie, vei descoperi locul în care îți poți exercita darurile spirituale, vei descoperi cum poate înflori și cum se poate integra un astfel de om. Măcar încearcă, te rog!

(Continuarea de aici)

Excluderea e una din cele mai dureroase experiențe pe care le poate trăi ființa umană. Un om exclus, de regulă nu reacționează pozitiv, ci negativ. Cu alte cuvinte, un exclus din comunitatea locală nu se va repara, îmbuna, pocăi ci se va înrăi și mai mult decât a fost. Asta dacă vorbim de existența unor păcate. Dacă vorbim de excluderea pe criterii de etnie, religie, convingeri politice, handicapuri excluderea e mult mai dureroasă pentru că nu există ceva ce ar putea face ca să câștige acceptare.

Când ești exclus primești neoficial statutul de neimportant, ciudat, om de slabă calitate, rebut și altele asemenea. Nimeni nu e încântat să se confrunte cu o asemenea părere a semenilor despre el. Fiecare din noi avem dorința de a fi măcar respectați la un nivel de subzistență. Lipsa respectului stârnește în ființa omenească căzută doar revoltă și indignare, stări care nasc violență asupra propriei persoane sau a altora. Dacă vorbim de oamenii născuți din nou, excluderea și lipsa de respect, devin provocări mari chiar dacă omul e decis să trăiască plăcut cu Dumnezeu.

Este clar că din cauza păcatelor de exemplu se realizează o excludere sau auto-excludere, dar mă refer în mod deosebit la excesele care se fac cu privire la oamenii afectați de diferite păcate. Care e atitudinea față de ei, una de excludere pentru a proteja pruncii în credință sau una de excludere în vederea „scăpării de ei”. Dacă e prima variantă relația continuă și după excludere, că îi iubim și urmărim rezolvarea problemelor nu doar scăparea de omul problemă. Dacă e cealaltă variantă, atunci excluderea devine păcat mai mare decât cel care a generat excluderea (sunt subiectiv aici).

Ce vreau sa spun este că prea adesea ne motivăm cu diferite versete pentru a exclude cu ușurință persoane ce pot fi restaurate, fără a ne mai păsa de ele. În adâncul ființei noastre ne considerăm oarecum elitiști considerându-i pe alții, neconformi, nevrednici și de slabă calitate, deci buni de aruncat peste bord. Nu vorbesc de abordarea sănătoasă a mustrării și disciplinării ci de o boală perversă a excluderii „cu bază biblică” dar din indiferență, mândrie sau ură. Consider că într-o biserică, pentru sănătatea ei si a individului, păcatul trebuie numit concret, persoana confruntată și ajută să se ridice, o excludere ce nu se încadrează în tiparul Biblic e o formă de epurare.

Avem în noi o plăcere ciudată să descoperim că există oameni păcătoși, că privirile sunt asupra lor, deci nu asupra noastră, că prin prezența lor noi părem mai sfinți. E păcatul de a te bucura de răul altuia sau mă rog, de a fi măcar mulțumit că există un om ce suscită interes și merită discutat, vorbit, arătat.

Cunosc multe cazuri de oameni ce au păcătuit, întâmplarea face să am contact cu mulți. De asemeni cunosc mulți ce au recunoscut starea lor de păcat și au mărturisit asta bisericii pentru a scăpa de presiune și a primi ajutor. Totuși, odată ce au recunoscut, chiar dacă problema s-a rezolvat, au rămas excluși. Nimeni nu îi mai vrea cu un trecut de acel gen și aici vorbesc de oameni care au curvit dar s-au pocăit, care au fost alcoolici dar s-au pocăit, care au încercat homosexualitatea dar s-au pocăit, care au fost drogați dar s-au pocăit. Practic ne este foarte greu să acționăm ca Hristos.

Dacă vorbim de excludere pe criterii de handicap, etnie, rasă, stare socială deja intrăm pe un alt teritoriu și absolut condamnabil (nu că primul ar fi mai puțin condamnabil dar măcar ne putem ascunde după ceva).

Excluderea se mai realizează și pe criteriul „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră”. Tradus prin câteva exemple, dacă nu crezi și tu despre religia altora ce credem noi, ești exclus. Dacă nu ai si tu atitudine ca a noastră față de anumite categorii de oameni ești exclus. Dacă nu crezi ca noi despre modificarea constituției ești exclus. Dacă ești prieten cu un exclus ești exclus. Și exemplele sunt multe.

Deși sunt mai rare cazurile în ultimul timp excluderea se realizează însă și pe criterii subiective de interpretare a Bibliei: lungime fustă, batic, cravata, bijuterii, meseria aleasă, rudele avute, dărnicie, alimentație și altele.

Revenind cu picioarele în realitate, excluderea rareori va rezolva o problemă dacă ea există, iar excluderea fără nici un temei e o atitudine oribilă care nu ar trebui să se observe deloc prin biserici. Ar trebui să fim îngăduitori, împăciuitori, preocupați, gata de a ajuta, pansa, îngriji. Ar trebui să fim primii spre care aleargă oamenii ca să scape de starea lor de păcat. Nu ar trebui nicidecum să fim un club de elite din care zboară imediat cine nu e conform. Iar cazurile de oameni ce au păcătuit, ar trebui abordate chirurgical și profesionist pe singura metodă corectă, cea biblică, fără amatorisme și ipocrizie, dezinfectați înainte de intervenție de impulsurile firii pământești cu rugăciune și trecerea prin „radiațiile” Duhului Sfânt la intensitate maximă.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/12/28/uratenia-excluderii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/tipul-ala-il-stii-ala-ciudat/

Conteaza felul in care am fost adusi la mantuire?

NOVEMBER 24, 2017

Apostolul Pavel a vorbit des despre intalnirea lui cu Domnul Isus pe drumul Damascului. A fost o experienta reala si puternica, ce a dus la o schimbare radicala si profunda in viata lui.

Mai tarziu, Pavel avea sa spuna ca el este cel dintai dintre pacatosi, si ca motivul pentru care Dumnezeu l-a mantuit pe el era pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in el, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.

Dumnezeu Isi gaseste placerea sa aduca la lumina pe cei care traiesc in intuneric, si cu cat mai mare intunericul cu atat mai mare se arata Slava Lui, cu cat a fost mai pacatos pacatosul, cu atat se va vedea cat este de mare harul Lui.

Marturii ale convertirii am auzit foarte multe cu totii, slava Domnului. Unele marturii au fost scurte iar altele lungi……unele simple iar altele extraordinare……unele cu mici diferente in viata persoanei, iar altele cu schimbari cutremuratoare; asta privind din perspectiva noastra, insa din perspectiva lui Dumnezeu:

• toate au fost extraordinare si marete
• toate au avut nevoie de jertfa Fiului lui Dumnezeu si de lucrarea nemarginita a Duhului Sfant
• toate au rezultat intr-o schimbare radicala si eterna (de la moarte la viata vesnica)
• toate au facut din niste pacatosi morti si razvratiti, copii ai Celui Preainalt

In primul rand, nu ar trebui sa facem din marturiile de convertire o regula, daca evenimentele externe si simtirile interne nu au fost la fel ca unele pe care le auzim si le consideram adevarate si profunde, asta nu inseamna ca Dumnezeu nu a intervenit si in viata noastra. Adevarul este ca Dumnezeu intervine in mod diferit in viata fiecaruia, El are un numar nelimitat de moduri prin care lucreaza mantuire.

In al doilea rand, marturia fiecaruia este subiectiva, unul a inteles mai bine pacatul si a vazut cat era de pierdut, altul nu a avut aceiasi intelegere, primul iti va spune vehement cat a fost de pacatos, al doilea nu va pune asa mult accent pe asta, desi poate in exterior amandoi erau la fel de pacatosi.

In al treilea rand, NU conteaza asa mult cum ai intrat in Imparatie, conteaza ca esti in Imparatie, nu este foarte important cum ai fost adus la mantuire, conteaza ca ai primit-o!

Cu privire la marturiile de convertire pe care le auzim exista doua pericole foarte mari:

Primul pericol este acela sa privim la marturiile altor credinciosi si sa comparam ce li s-a intamplat lor cu ce ni s-a intamplat noua, si astfel sa ajungem la concluzia ca experienta noastra nu a fost la fel de reala.

Sunt multi credinciosi care isi fac multe griji cu privire la mantuirea lor din cauza ca a lor convertire nu seamana cu a lui Spurgeon, sau Wesley…insa este gresit sa gandesti asa. Mantuirea a fost lucrata de Dumnezeu in fiecare credincios, la fel, insa unii credinciosi au fost foarte bucurosi, altii nu au simtit nimic, unii au scapat de toate dorintele pacatoase, altii nu, unii au scapat de toate pacatele care ii robeau, altii nu, si tot asa.

Un mod bun de a nu-ti mai pune la indoiala mantuirea privind la momentul convertirii, este sa analizezi viata ta din acel moment pana acum, exista in viata ta caracteristici ale unui copil de Dumnezeu? Daca da, atunci nu mai privi in trecut ci ai mai departe incredere in Dumnezeu!

Al doilea pericol este pentru cei care au avut parte de o convertire falsa, si pericolul este acela ca echivaleaza unele trairi ale lor din asa zisa convertire cu trairi auzite de la credinciosi, concluzionand astfel ca trebuie sa fie mantuiti, pentru ca si lor li s-a intamplat la fel.

Credinciosii falsi au auzit ca alti credinciosi au plans, s-au simtit vinovati, le-au venit in minte versete de nicaieri, au experimentat bucurie dupa ce au plans etc., si comparand astfel de lucruri cu trairile lor personale, concluzioneaza ca si ei sunt mantuiti, insa dovezile unei mantuiri adevarate nu se regasesc la momentul convertirii! Repet,

Dovezile unei mantuiri adevarate nu se regasesc la momentul convertirii, ci in viata traita de dupa convertire!

Diavolul este foarte intelept, si printre multele lucruri pe care le face sunt acestea doua:

incearca sa ii faca pe cei mantuiti nesiguri de mantuirea lor, iar pe cei nemantuiti din adunari incearca sa ii convinga ca sunt mantuiti,

iar una dintre metode este aceasta, sa te faca sa privesti la convertirile altor crestini.

Singura sursa sigura prin care poti sa probezi orice, cu atat mai mult mantuirea ta, este Scriptura. Studiaza Scriptura si ea iti va spune cu siguranta daca Ii aparti sau nu lui Dumnezeu!

Adrian Cristea

http://vesnicia.ro/marturii-convertiri-periculoase/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/conteaza-felul-in-care-am-fost-adusi-la-mantuire/

Confuzie spirituală- OSWALD CAMERELOR „Nu ce Stiti cereți.“ Matei 20:22

Confuzie spirituală

 pe 11 SEPTEMBRIE 2018 

OSWALD CAMERELOR   „Nu ce Stiti cereți.“ Matei 20:22

Exista momente in viata spirituală Cși suntem version Confuzie ȘI Nu rezolvăm nimic n-spunând ar CĂ trebui Să existe Confuzie. Nu Este Vorba de bine de CEVA Legat Sau Rău, ci de faptul te REduceți CĂ DUMNEZEU pe o Cale pe ingrijire, deocamdata, Nu o intelegi; si numai prin ACEASTA Confuzie trecând VEI Ajunge ce vrea Să intelegi cu tine dumnezeu.

Ascunderea Vânzare Prieteniei. Luca 11: 5-8. Isus a dat aici cu ilustrația omul căruia nu-PAREA i CĂ Pașa de lui Prietenul. El a SPUS CĂ ITI VA PAREA Åsa TATAL uneori ceresc. VEI El crede CĂ Este un prieten de Bunatate lipsit, Dar-tI amintește nu e CĂ Åsa; VA Veni VEI difereniază Timpul înțelege totul.

APAR Nori peste Prietenia din inima ȘI adesea însămi Dragostea TREBUIE Să aștepte version durere ȘI părtășiei Lacrimi binecuvântarea depline. Cand dumnezeu tunde cu Sa fie Acoperit totul, VEI Ramane mai departe in El încrezător?

Umbrirea Fetei tatãlui. Luca 11: 11-13 . Isus Spune CĂ Sunt momente Cși TATAL Tăul ITI VA PAREA onu tată denaturat, ITI VA PAREA ȘI aspru Indiferent, Dar-ți amintește CĂ mentionate Nu este Åsa; El ne-a SPUS: ..Oricine CeRe Capătă“. DACA tatãlui Este Fața acum umbrită, ca El asteapta Să se reveleze tI Clar-Si Sa tot ce Ti – o explice permis sa vina in viata ta.

De al Caracterul credincioșiei Vânzare neînțeles. Luca 18: 1-8. „Cand VA veni Fiul Omului, VA Gasi El pe Pământ credință?“ Va Gasi version tine ACEA CREDINTA de îngrijire se sprijină pe El, în ciuda confuziei?

Statornic version Rămâi credință, tot ce crezând CĂ un SPUS Isus Este ADEVARAT lumea din care am acum Nu intelegi DACA ce face El dumnezeu sunt în joc mai mari lucruri pe îngrijire Decât acelea eu le Ceri tu acum.

Confuzie spirituală

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/confuzie-spirituala/

Conflict intre generatii ?!

Intrebare: Frate Daniel, acum ca am aflat ca nu puteti veni la tabara de iarna a tineretului baptist de pe coasta de vest, aveti totusi ceva material pe care ni l-ati putea trimite ? Tema va fi „generation gap” sau „conflict intre generatii” in biserici.

Bridging the Generation Gap

Remember the law of my servant Moses, the decrees and laws I gave him at Horeb for all Israel. See, I will send you the prophet Elijah before that great and dreadful day of the LORD comes. He will turn the hearts of the fathers to their children, and the hearts of the children to their fathers; or else I will come and strike the land with a curse (Malachi 3:24; English: 4:6).

It was foretold that the prophet Elijah would return prior to the Lord’s judgement. What he was to do is summarized in the words, „He will turn the hearts of the fathers to their children, and the hearts of the children to their fathers.”

The heart is the center of our desires and will. It is our hearts that determine our actions and reactions. Elijah was to turn fathers’ hearts to their children and vice versa. This implies that the hearts of fathers and their children were turned away from each other.

It appears that the parental relationships in the days these words were spoken were not too different from our own day. Years ago the term generation gap became popular. It referred to the great distance that existed between parents and their children.

When hearts are turned away from each other, what they love and care about is very different. As a result, their agendas diverge and eventually these two parties exist, as it were, in two different worlds.

God says that if this gap is not bridged, „I will come and strike the land with a curse.” Thus the final results of the generation gap is the destruction of our society.

But thankfully, this is not the end of the story. Elijah was to come to bring change. Through his work the heart of fathers and their children will be turned to each other. What would that look like?

They would have a common love, fathers and children caring about the same things. No more would they be at loggerheads about what is important and what is not.

They would have respect for one another. Imagine if fathers and children actually believed that each other was valuable, that each other mattered. No more selfishly pursuing their own interests, but caring how what one says and does greatly affects the other.

As a result of this love and respect, there would emerge common agendas. A unity would be created out of the diversity of the different age groups that would serve to benefit society.

And because the one generation would no longer feel threatened by the other, young and old would then have the freedom to each be what God intended.

Materialul de mai sus a fost preluat dintr-o publicatie evreiasca (Torah bites). Acesti evrei nadajduiesc inca in venirea lui Ilei. Noi stim ca a venit. Mai mult, dupa El a venit Isus!

Biserica este locul in care eceste conflicte sunt destinate unei rezolvari sigure. Dar, mai intai, eu cred ca …

Acest “conflict intre generatii” este ceva …. NORMAL!

Exista doua motivatii pentru el:

1. – asa numitul “comfort zone”. Fiecare dintre noi ne simtim “mai bine” in anumite circumstante si cu anumiti oameni. Exista o lege a “rezonantei personale”. Cand cineva intra intr-o adunare (sau biserica) se uita repede in jur ca sa vada daca mai este cineva din “categoria lui sociala”. Tinerii se uita dupa tineri, batranii dupa batrani, femeile dupa femei, militarii dupa militari, etc. Daca nu exista “parteneri cu caracteristici asemanatoare”, cel proaspat venit se simte “out of place”. Inchipuiti-va un om in varsta prezent la intalnirea voastra de … tineret !!! (O asa tragedie era sa se petreaca daca veneam eu …)
2. – asa numita “criza de identitate” a adolescentei. Ca sa-si descopere (sau formeze) propria identitate, tanarul tipic trece printr-o etapa in care “neaga” realitatile din viata parintilor sai ( a generatiei dinaintea sa). Aduceti-va aminte de sloganul revolutiei “hippy”: :”Don’t trust anybody over thirty!”.
3. Acest conflict poate deveni ceva  … DISTRUGATOR!
4. Uitati-va la ceea ce s-a intamplat in America anilor 1960. Cautati sa studiati ceva din protestul anti-Vietman, etc. Atmosfera din campusurile universitare a fost de-a dreptul “revolutionara”, cu morti si raniti !
5. Uitati-va la biserici care se rup si la tineri care parasesc bisericile!
6. Uitati-va la tineri “naufragiati” in ape tulburi. Ei au aruncat peste bord nu numai ceea ce era rau in generatia dinaintea lor. Au aruncat, in proces, si busola si compasul (acele lucruri strict necesare unei vieti normale). Exista un adevar spiritual in cuvintele spuse de Domnul Isus: “Cine scoate sabia, de sabie va pieri!
7. Acest conflict poate crea forme “artificiale” de rezolvare.
8. Exista astazi biserici de tineri si biserici locuite doar de batrani. Unele parca sunt niste crese fara educatori, celelalte seamana cu veritabile si triste azile de batrani abandonati de cei care ar trebui sa le daruiasca bucuria familiei.
9. Exista o tendinta periculoasa de separare a activitatilor in serviciile divine. Am creiat servicii de tineret si servicii … divine, de parca cele de tineret n-ar fi la fel de “divine” ca si restul manifestarilor bisericii.
10. Acest conflict poate si trebuie rezolvat in … BISERICA !

Solutia lui Dumnezeu n-a fost numai trimiterea lui Ioan Botezatorul. Acest om a fost doar un vestitor al Celui care trebuia sa vina. Isus a fost Lumina cea adevarata (Ioan 1:6-7; 19-27). Toate conflictele pier, se topesc “in Christos”.

Cine a intrat in Biserica, adica in “trupul Sau” face acum parte dintr-o comunitate noua, cu relatii si realitati supranaturale. Tensiunile “normale” in lume, nu mai sunt “normale” in Biserica. Duhul lui Christos este duhul dragostei familiale. El ne indeamna si ne aseaza spre legaturi duhovnicesti in pace, smerenie si intrajutorare reciproca. Conflictul dintre generatii se rezolva prin:

1. Nasterea din nou in familia lui Isus. Textul cel mai clar este in 1 Timotei 5:1-4. Pavel il sfatuieste pe ai tanarul Timotei cum sa se poarte in adunarea lui Christos. Toata epistola este folositoare, dar versetele citate scot si mai mult in evidenta responsabilitatea intretinerii unor relatii noi in Biserica:
   „Nu mustra cu asprime pe un batran, ci sfatuieste-l ca pe un tata; pe tineri sfatuieste-i ca pe niste frati; pe femeile batrane, ca pe niste mame; pe cele tinere, ca pe niste surori, cu toata curatia. etc.”
   Cei din Biserica sunt intr-o “Familie” unica si indivizibila. Avem nevoie de toate varstele si trebuie sa invatam sa ne raportam la fiecare categorie de varsta in parte.
2. Activitati comune in Biserica. Daca nu exista o preocupare constienta si sustinuta de “integrare”, firea pamanteasca va urma “calea naturala”.
   1. Este bine ca Biserica sa aiba un cor al tineretului, dar nu este bine daca tineri nu mai canta si in corul mare.
   2. Este bine ca tinerii necasatoriti sa aiba un grup al lor, dar nu este sanatos ca ei sa nu faca si un grup comun cu cei casatoriti.
   3. Este bine ca tinerii sa mearga in tabere si excursii, dar nu este bine sa nu existe si excursii in care sa mergem cu familiile impreuna.
   4. Este bine sa avem iesiri la parc cu tinerii, dar este si mai bine sa organizam iesiri la parc cu intraga biserica.
   5. Este bine ca tinerii vor sa studieze si sa citeasca lucruri mari, dar este si mai bine daca ei accepta sa invete aceste lucruri si de la cei mai in varsta, care au trecut “pe aceiasi strada, doar cu putin inaintea lor”.
   6. Este bine ca tinerii merg la amvon, dar este si mai bine daca acesti tineri sunt luati la amvon, nu doar la programul tineretului, ci si la programul “cel mare”.
   7. Este bine ca tinerii vorbesc la programul tinerilor, dar ar fi la fel de bine daca, din cand in cand ar invita ca vorbitor pe unul din parintii celor tineri.
   8. Este bine ca tinerii sa mearga in vizita la “nursing home” (azil), dar este si mai bine ca ei sa inceapa sa viziteze batranii singuratici ai bisericii si sa-i intrebe: “Cum s-au intors la Domnul?” si “Ce faceau tinerii de pe vremea lor?” sau “Ce au invatat ei din viata lor de tineri?” La Bethel, nu vom uita niciodata vizitele facute la casa familiei Wurmbrand …
   9. Sigur ca dincolo de teorie, tinerii ar putea sa vada si ce-ar putea ajuta la casa unor batrani.

Fara sa ne dam seama, fiecare dintre noi imita pe cineva !!! De cele mai multe ori, “modelele” noastre sunt, in mod necesar, oameni mai in varsta. Am vrea sa ajungem ca unii dintre ei. Asta ar fi inca o dovada ca nu trebuie sa-I “dispretuim”, ci trebuie sa ni-I facem prieteni.

Iata cateva maxime, mai putin sau mai mult vesele, despre paradoxul conflictului dintre generatii:

 Orice   afacere,  ca  de  altfel  orice  organizatie   sau   alta intreprindere umana, trebuie sa-si intinereasca mereu  cadrele. Pentru    progres  sunt necesari  acei  tineri   inventivi   si neastamparati  care  sa  fie gata sa exploreze  orizonturi  noi, neverificate si sa dea peste cap  totul. La fel de necesari  sunt insa  si <mosnegii> care-si stiu meseria si limitele si care  vor face tot ceea ce le sta in putinta ca sa nu-i lase pe cei tineri  sa dea totul peste cap. Este necesara o anumita proportie din aceste doua categorii amestecate. Ele trebuie sa-si provoace mereu unii altora probleme,  rascolind posibilitatile  ascunse, luptand si lucrand ‘mpreuna,  fiind  gata  dupa orice confruntare  sa continue  sa  se respecte unii pe ceilalti ca  parteneri si ca oameni.

Moise  l-a  crescut  pe Iosua ca sa-i ia locul, si  el  sa  poata dispare  fara a creia o criza profunda. Domnul Isus si-a crescut ucenicii inainte  de inaltarea Sa la cer. Tot asa ar trebui  sa faca  toti oamenii care   au   misiuni importante pentru colectivitatea  umana. Succes fara succesori inseamna  de multe ori in final faliment.

 Cand  unul  dintre vicepresedintii bancii a  murit,  unul  dintre asistentii mai  tineri  s-a grabit  sa  se infatiseze inaintea sefului  si  l-a intrebat: „Credeti c-ar fi posibil ca  sa-i  iau eu locul?” „Este  O.K. cu mine”, a raspuns seful, „dar trebuie sa aranjezi  cu cei de la morga”.

Cand nu mai ai dreptul sa te numeri printre cei tineri, acestia ti se par dintr-o data foarte necugetati.

Multi considera batranetea un fel de boala de care nu scapa nimeni. Eu prefer sa consider tineretea o boala din care ne revenim de indata ce ajungem la batranete.

Multi oameni se pastreaza inca tineri la saptezeci de ani pentru ca stiu sa rada sanatos de aceia care au imbatranit deja la douazeci.

Nu-i de mirare ca asa de multi oameni lauda trecutul; atunci erau mai tineri!

S-a gasit in sfarsit si pastorul care sa fie pe placul tuturor din adunare. El stie sa predice nu mai mult de 25 de minute condamnand pacatul, dar facand-o atat de dulce incat sa nu supere pe nimeni. Lucreaza intens de la 6 a.m. la 10 p.m. in tot felul de activitati posibile. Poate curata si cladirea bisericii la nevoie, stie sa repare masinile celor din adunare si este initiat in aproape toate domeniile stiintei. Se imbraca intotdeauna elegant, citeste toate cartile aparute de curand, are o familie disciplinata si foarte armonioasa, reusind intotdeauna sa fie o pilda de darnicie. El insusi da inapoi Bisericii $40 de dolari din salariul saptamanal de $100. Are varsta de 20 de ani , dar predica evanghelia de peste 30. Are o dorinta arzatoare sa lucreze cu cei tineri si stie sa-si petreaca majoritatea timpului cu oamenii mai in varsta. Are nervi de otel, zambet de zahar si voce de catifea.

Exista doua greseli in conflictul dintre generatii. Prima este ca cei tineri cred ca inteligenta este un substitut pentru experienta, iar cea de a doua este a celor in varsta care cred ca experienta poate inlocui cu succes inteligenta.

M-am nascut intr-o generatie gresita. Cand eram tanar, nimeni nu-i pretuia pe cei tineri. Acum, cand am ajuns la batranete, nimeni nu-i respecta pe cei in varsta!

Cea mai buna paza pentru cei tineri sunt rugaciunile celor in varsta.

Nu te ingrijora pentru ca fiului tau nu-i plac vegetalele. tine minte ca a fost o vreme cand nu-i placeau nici fetele.

Tinerii sunt capriciosi: ei vor sa fie altfel decat ceilalti si totusi se imbraca … la moda.

Generatia care critica tinerii este intotdeauna cea care i-a crescut.

Cand esti tanar, incerci sa schimbi toata lumea; cand ai imbatranit, vrei sa-i schimbi pe cei tineri!

Unii tineri intra in lucrare pentru ca li se pare mai usor sa te ridici si sa tipi la altii decat sa stai jos si sa asculti.

Maestrii reclamelor de azi au creat o stare falsa de anticipatie. Cei tineri au fost facuti sa creada ca totul se poate obtine usor, imediat si fara eforturi. Ei nu-si mai dau seama ca istoria se misca incet si ca schimbarile sociale se produc de obicei in intervale mari de timp.

Tinerii ar trebui sa se deprinda sa aibe rabdare cu cei varstnici, pentru ca atunci cand vor ajunge batrani sa stie cum sa aibe rabdare cu cei tineri.

Celor tineri le este foarte greu sa-si inchipuie ca parintii  lor au fost si ei odata tineri. Aceasta se intampla din acelasi motiv pentru  care  le este greu sa creada ca ei insisi  vor imbatrani vreodata.

Nu suntem tineri decat o data. Doar la atata poate rezista societatea.

Nu sunt destul de tanar ca sa le stiu pe toate …

Tara noastra are multe ruine; unele dintre ele pot fi in talnite in cluburile de noapte.

Tineretea este o treaba grea; ramanem toata viata obositi de pe urma ei !….

Tineretea este o boala de care ne vindecam … cu timpul.

La tinerete invatam, ca adulti intelegem.

Inca o data, regret ca nu pot veni la tabara tineretului. Am insa convingerea ca va fi bine si ca Sebi si Viorel vor face o treaba de “batrani intelepti” !!!

http://www.roboam.com/predici/conflictintregeneratii.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/conflict-intre-generatii/

Confesiunile unui ipocrit al rugăciunii

Pot să vă spun un secret? Nimic nu te face să te simți ca un ipocrit mai rapid decât scrierea unei cărți pe tema rugăciunii. Iată-mă, stau la biroul meu și încerc să scriu un blog despre a te ruga pentru lume – și mă lupt să mă gândesc la ultima dată când am făcut asta într-un fel semnificativ.

Nu e vorba că nu ar fi existat motive destule ca să mă pot ruga recent. În ultimele șase luni au fost atacuri teroriste în Londra, Manchester și în jurul lumii. Turnul Grenfell, testele nucleare din Coreea de Nord, și săptămâna aceasta abia ce am reușit să vedem haosul puterii destructive a uraganului Irma, și curățarea etnică a musulmanilor Rohingya din Myanmar (la momentul scrierii acestui articol, vezi nota de la final).

Și cam astă sunt lucrurile care fac de obicei titlurile principale la știri. Am mers recent la o expoziție de fotografie despre război și situația din Yemen. Am plecat după o oră dezorientată față de scara suferinței pentru ceva de care abia auzisem atunci. Sunt sigur că există mult mai multe alte exemple în jurul lumii, dacă ar fi fost să sap și să fac mai multe cercetări.

Dăm drumul la știri și inimile noastre se frâng față de o lume în nevoie. Și apare și întrebarea, de ce sunt eu – sau probabil noi, toți – atât de încet în a mă ruga pentru ea?

1. E prea greu

Adesea nu știm ceea ce trebuie să ne rugăm – acestea sunt chestiuni naționale și internaționale complexe care sunt dincolo de priceperea noastră. Nu știu cum se va repara Orientul Mijlociu, cum să se oprească războiul din sudul Sudanului sau despre negocierile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Rugăciunile noastre se clatină pentru că pur și simplu nu știm ce să cerem lui Dumnezeu! Și se pare puțin cam slab și fără sens să ne rugăm „Doamne, binecuvântă Irakul”.

Dar asta e o gândire greșită. Rugăciunea nu înseamnă să prezint lui Dumnezeu soluțiile sugerate de mine pentru problemele lumii, ci e vorba despre a striga către Tatăl nostru ceresc cel iubitor și înțelept ca să aducă mângâiere, schimbare și pace în aceste situații tragice.

Și sunt două lucruri mari de care trebuie să ne amintim. PRIMUL, noi știm că Duhul mijlocește în dreptul nostru atunci când nu știm ce să ne rugăm (Romani 8:26-27). Dacă nevoile din jurul nostru par a fi copleșitoare, putem să le aducem înaintea lui Dumnezeu cât de bine putem să o facem, încrezători că Dumnezeu poate folosi eforturile noastre mai puțin decât perfecte. AL DOILEA, există anumite lucruri pentru care putem să ne rugăm cu încredere din cadrul Scripturii. Când lucrurile sunt dincolo de limitele noastre intelectuale și etice, putem să cerem în mod simplu și cu confidență ca Dumnezeu să fie glorificat în și prin acel incident.

Dumnezeule, fie ca Numele Tău să fie înălțat printre neamuri; Dumnezeule, fie ca Numele Tău să fie înălțat pe pământ (Psalmul 46:10).

2. E prea departe

E așa de greu să te conectezi în mod emoțional cu ceea ce vedem la știri – să treci dincolo de numere și să-ți imaginezi oamenii. În timp ce mă uitam pe aplicația mea de știri am realizat că este prea ușor să apăsăm pe următoarea știre decât să ne oprim și să ne rugăm. Dar eu trebuie să mă opresc; e ca și atunci când noi ne rugăm pentru oameni și apatia noastră față de ei este aprinsă în empatie.

Rugăciunea mișcă mâna care mișcă lumea ~ Charles Spurgeon

Rugăciunea chiar schimbă lucruri. Charles Spurgeon a exprimat aceasta atât de puternic: Rugăciunea mișcă mâna care mișcă lumea. Dar rugăciunea mă schimbă și pe mine. Pe măsură ce aduc aceste lucruri înaintea Domnului întregii creații, de fapt eu sunt împins din balonul mic, frumos, confortabil pe care îmi place să-l creez pentru mine însumi. Intru în camera tronului universului, și nu pot decât să văd că lumea este mult mai mult decât ceea ce pot vedea. Și sunt mișcat să văd nevoile lumii cu compasiune, așa cum o face Dumnezeu.

3. Nu funcționează

Undeva, profund în interiorul nostru, mulți dintre noi avem o îndoială profundă și persistentă: că de fapt Dumnezeu nu va răspunde. Nu s-a decis El că o va face oricum? Și dacă El răspunde rugăciunilor noastre, oare cum o să știm noi? În plus, se pare că fiecare zi e parcă o zi de știri proaste. Lumea nu pare să devină mai bună.

Acesta e și motivul pentru care, din multe puncte de vedere, a te ruga pentru lume este unul din cele mai mărețe acte de credință – a implica timp și energie în a te ruga pentru oameni pe care nu îi vei întâlni niciodată, fără să mai ai vreodată așteptarea acelei satisfacții care vine în urma rugăciunii răspunse. Cel puțin nu în viața aceasta.

Probabil că în eternitate vom întâlni pe oamenii pe care Dumnezeu i-a adus la credință la 5000 de kilometrii și 500 de ani de acum, ca răspuns la rugăciunile noastre pentru un grup de oameni la care nu a ajuns încă evanghelia. Trăim prin credință, nu prin vedere – și aceasta înseamnă să ne încredem că ceea ce Dumnezeu promite că va răspunde rugăciunii – chiar va răspunde rugăciunii. În cele din urmă… Dumnezeu nu ne va spune să facem ceva care nu se merită să fie făcut:

„Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceți rugăciuni, mijlociri, cereri, mulțumiri pentru toți oamenii” (1 Timotei 2:1).

Sunt atât de încântat că există har pentru ipocriții lipsiți de rugăciune. Dar există totodată și o provocare pentru noi: de ce să nu mergem chiar acum pe site-ul de știri, să alegem o relatare, o situație – și să ne rugăm.

Acest articol a apărut în site-ul TheGoodBook.comși este folosit cu permisiune, adaptat din site-ul CrossWalk.com, publicat pe 20 septembrie 2017. Articolul este scris de Rachel Jones (foto alăturat), care a studiat la Manchester University, în prezent este editoare la The Good Book Company. Ea este autoare a mai multe cărți, printre care și Five Thing to Pray for Your Church, Five Things to Pray for the People You Love, Five Things to Pray for Your World. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citării, adică acest site. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/07/confesiunile-unui-ipocrit-al-rugaciunii.html?utm_source

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/confesiunile-unui-ipocrit-al-rugaciunii/

Conducerea slujitoare, cea mai mare nevoie a Bisericii contemporane…

15 OCTOBER 2018   ADMIN

Apatia tot mai pronunțată din majoritatea bisericilor cât și anarhia din societate sunt o reală provocare pentru adepții unui mit care s-a impus ca o nouă mantră în societate, dar și în Biserică: “Noi nu avem nevoie de conducere, noi avem nevoie de părtășie”. Așa s-a ajuns că niște birocrați mediocri au fost preferați liderilor pe motiv că leadershipul este ceva depășit.

Unii chiar cred că nu este nevoie de leadership, pentru că nu le place să-i conducă nimeni nicăieri, iar liderii sunt suspectați că doresc să scoată comunitatea din rostul ei mediocru. Că în unele corporații sau în zona politică s-a mers în această direcție nu ar trebui să uimească pe nimeni, dar când Biserica are aceeași abordare mantrică ceva este radical greșit.

Trebuie să clarificăm pentru cei care stârnesc confuzie cu privire la conducere în Biserica lui Cristos. Domnul Isus nu a vorbit împotriva conducerii, ci în favoarea unui model cristic de conducere, un model aflat în opoziție cu modelul secular. Cristos a învățat prin exemplul personal despre conducerea slujitoare spunând că cel mai mare este cel care se face robul tuturor.

Da, Biserica are nevoie de părtășie la fel de mult cum are nevoie de edificare spirituală, de rugăciune, de slujire sau de misiune. Dar cea mai mare nevoie a Bisericii de astăzi este nevoia unei conduceri slujitoare, o conducere vizionară, o conducere împuternicită de Duhul Sfânt, o conducere curajoasă care să pună Scriptura pe primul loc în închinarea Bisericii, în viața Bisericii și în lucrarea de misiune a Bisericii.

Samy Tuțac

http://www.baptist-tm.ro/conducerea-slujitoare-cea-mai-mare-nevoie-a-bisericii-contemporane/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/conducerea-slujitoare-cea-mai-mare-nevoie-a-bisericii-contemporane/

NOUA PARADIGMĂ A BINELUI/RĂULUI

 Desigur, toate belelele lumii au un început. Și acest început are de-a face cu… începutul.

Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început.

1 Ioan 3:8

Nu cred că i-a trebuit mult omului să muște fructul oprit. Și de atunci, în forme mai mult sau mai puțin subtile, răul și binele sunt amestecate în existența fiecărui om.

Pentru mine, definiția înțelepciunii este capacitatea de a deosebi binele de rău. În Romani 1, Apostolul Pavel numește nebunie tocmai această lipsă de discernământ:

Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Romani 1:32

La început, problema răului nu există la nivel de definire, ci în dimensiunea aplicativă.

Or, aici apare diavolul! Între definiție și practică se află ceea ce noi numim percepție.

Atunci când cel rău reușește să altereze percepțiile umane, avem de-a face cu o schimbare de paradigmă.

Ceea ce era bun este declarat rău, iar ceea ce era inacceptabil este acum binevăzut.

Schimbarea apare pe două fronturi: unul personal și altul societal.

În plan personal, în loc să ne conformăm trăirea crezului, am ajuns să ne adaptăm crezul raportat la stilul nostru de viață.

Majoritatea teologiilor false ale acestui secol au menirea de a justifica ceea ce trăiesc oamenii.

În plan societal, spiritul tradiționalist a ajuns să fie trivializat, în vreme ce devierilor morale li s-a atribuit statutul de normal.

Biserica modernă a fost infiltrată pe trei căi:

1.Viața personală a liderilor și membrilor care pun accentul mai mult pe firesc decât pe spiritual, pe afirmarea personală mai degrabă decât pe adevăr și aleg calea indulgenței în locul austerității.

2.Scopul existențial al bisericilor a devenit relevanța și succesul. Câștigarea de suflete este o prioritate a Împărăției lui Dumnezeu, dar nu cu prețul renunțării la principii. Fariseii de viță nouă, înconjoară pământul pentru a converti oameni, dar aceștia devin ca și mentorii lor: fii ai gheenei! (Matei 23:15)

3.Închinarea! Cel mai greu de definit – deoarece este atât de cuprinzător – este actul închinării adevărate. Diversitatea și complexitatea închinării crează confuzie: muzica este doar un fragment, motivația sinceră este o componentă importantă dar nu singulară, aspectul cultural nu poate fi neglijat dar nu este nici determinant…

Să nu uităm, tot ce este și face satana se bazează pe aceste criterii: personalitate (vrea să fie Dumnezeu), corupere (a înduplecat o treime din îngeri și marea majoritate a oamenilor din toate generațiile) și închinare (este specialitatea lui).

Lupta dintre bine și rău a devenit acum o luptă pentru Adevăr!

Întreaga lume se află – dintotdeauna – în fața acestei decizii. Istoria confirmă că toate imperiile și orânduirile care au ales minciuna, păcatul și răzvrătirea au falimentat (adică… toate!)

România se apropie de acest ceas de grație. De această alegere depinde viitorul națiunii.

Presiunile interne și – mai ales – externe sunt uriașe.

Biserica este asediată din exterior și trădată din interior.

Nu uitați, curva apocaliptică a fost în cele din urmă nimicită tocmai de partenerii ei în concubinajul politic.

Nu suntem chemați să luptăm cu tancuri și bombe, ci cu un stil de viață întors cu spatele spre lume și distracțiile ei, dar cu fața spre Dumnezeu și preocupări de ordin spiritual.

Cât privește demersurile legale, acestea reprezintă șansa la binecuvântare a națiunii. Decizia va așeza România sub această binecuvântare sau sub blestem.

Cristian Ionescu

http://www.baptist-tm.ro/noua-paradigma-a-bineluiraului/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/noua-paradigma-a-bineluiraului/

NOI CÂND MAI POSTIM ?

Suntem binecuvântați cu bunurile pentru hrana de fiecare zi, în timp ce unii dintre cei sărmani duc lipsă și mor de foame cu precădere în alte zone ale lumii. Avem mese îmbelșugate cu mai multe feluri de mâncare, apoi putem spune că și la noi a pătruns cultura aceasta occidentală de a mânca la restaurant și fast-food, după preferințe și bugetul pe care îl are fiecare (acest lucru nu e valabil pentru toți). De sărbători, ne pregătim să avem de toate pentru a pune pe masă, până și cel mai sărac face eforturi pentru aceasta.

 

În acest context, este greu să mai vorbim de post, de abstinență de la mâncare pentru a ne apropia de Dumnezeu. Poate părea un subiect demodat chiar deplasat să îndemni pe credincioși să postească, mai ales că interesul a scăzut mult pentru această disciplină spirituală.

Lipsa postului din viața creștinilor poate fi un semn al declinului spiritual. Ne este greu să sărim o singură masă cu scopul spiritual de a posti mai ales dacă ne-am obișnut cu mentalitatea că a venit vreme mesei și trebuie să mâncăm.

Avem tot felul de obiecții cu privire la abstinența de la mâncare, deși e vorba de un scop spiritual făcut tot pentru noi în ceea ce privește dedicarea noastră față de Dumnezeu. Nu trebuie să neglijăm sănătatea fizică dacă chiar avem probleme foarte serioase, dar nici a nu posti din diferite motive puerile, nu este sănătos din punct de vedere spiritual.

Dacă vom privi la oamenii lui Dumnezeu din toate timpurile ei au postit, iar Biblia consemnează practicarea postului. Biblia prezintă postul ca fiind abstinența de la mâncare în scop spiritual. Sunt unii care se abțin de la mâncare cu alte scopuri cum ar fi cura de slăbire, greva foamei sau alte cauze care-i fac pe oameni să sară peste mese, însă acesta nu este postul biblic.

Biblia prezintă mai multe detalii legate de post. Unii au postit abținându-se de la unele produse alimentare cu ar fi cele de origine animală denumit și post parțial (Daniel 10:3), apoi postul care presupune abstinență de la orice produs alimentar exceptând apa (valabil consideră unii în dreptul Domnului Isus Luca 4:4) și în ultimul rând postul total care înseamnă abstinență totală de la hrană și apă o anumită perioadă de timp (Estera 4:4, Fapte 9:9).

Mai amintim postul supranatural , postul lui Moise și Ilie (Deutronom 9:9, 1 Împărați 19:8), post care nu este recomandat. Ar mai fi postul comun sau de grup atunci când poporul lui Dumnezeu este chemat la post (Ioel 2:15-16, 2 Cronici 20:1-4, Ezra 8:21-23). Noi folosim în zilele noastre așa zisul post în lanț care presupune ca în fiecare zi o anumită persoană să postească (ocupându-se fiecare zi a săptămânii) cu un anumit scop spiritual. Mai există un post regulat (Zaharia 8:19, Luca 18:12), sau săptămânal.

S-au căutat de-a lungul timpului formule de a se impune postul în creștinism, dar consider că postul este o alegere personală de impunere ce ține de fiecare credincios în parte. Un credincios adevărat va ști că el trebuie să postească indiferent de ceea ce fac ceilalți. Delăsarea în privința postului a devenit unul din motivele lipsei postului, acest lucru este condamnabil.

Postul este o disciplină autoimpusă. Domnul Isus vedea postul ca pe ceva obișnuit (Matei 6:16), uzual, tot El lasă să se înțeleagă că va veni vremea postului și pentru ucenicii Lui care nu posteau ca și ucenicii lui Ioan Botezătorul (Matei 9: 16-17) dar care vor posti după înălțarea Sa la cer, ceea ce au și făcut (Fapte 13:2,3).

Într-o societate de consum, postul își găsește tot mai puțin loc în viața creștină, ne este tot mai greu să ne sacrificăm pe noi pentru a posti. Poate nu avem motivație sau chiar dacă o avem este greșită, pentru că și la acest nivel avem o înțelegere greșită. Postul trebuie să se concentreze pe apropierea noastră de El și nu având motivații egoiste caracterizate de o falsă spiritualitate așa cum făceau și fariseii. Atunci când postim, să ne smerim în așa fel încât numai Dumnezeu să vadă asta (Matei 6:16-18).

În centrul postului nostru trebuie să stea Dumnezeu și voia Lui, nu motivații prin care vom crede că-L cumpărăm pe Dumnezeu să facă ce vrem noi. Postul să fie un dar pentru Dumnezeu (Zaharia 7:5). În Isaia capitolul 58 găsim postul plăcut lui Dumnezeu.

O definiție a postului este legată de rugăciune. Postul fiind intensificarea rugăciunii (post plus rugăciune). Noi folosim în practica postului asocierea cu rugăciune pentru că este biblic și are rezultate spirituale deosebite, conform și cu spusele Domnului Isus (Matei 17:21, 1 Corinteni 7:5). Multe sunt beneficiile postului în viața credinciosului, le vom descoperi atunci când vom posti, autodisciplina fiecăruia în ceea ce privește postul. Doamne ajută-ne!

Avram Sabou

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/noi-cand-mai-postim–124?ut

Nimic despre stat și biserică

Nici nu s-a uscat vopseaua și miroase ciudat…

Câți dintre noi am îndrăgit desenul când eram la școală? Câți dintre noi au avut răbdarea și perseverența de a continua și de a se perfecționa și au devenitadevărați artiști?Ei bine, pe adevărații artiști îi admir și eu. Pe cei care sunt începători îi încurajăm, pe cei jalnici… nu mai știu ce trebuie să facem cu ei… Poate vă vine prin cap vreo idee și o lăsați într-un comentariu.

Zilele trecute am avut neplăcuta surpriză să văd o ”semi-capodoperă” de artă pe… brațul stâng al unui individ, un tatuaj negru, care nu am putut desluși ce reprezenta, dar avea mâna bandajată cu un nailon, și când a trecut pe lângă mine… încă mirosea greu a vopsea, a tuș ars parcă. Am urcat în același autobuz, am tot încercat eu să mă uit la mâna lui să văd ce desen avea, dar și-o ținea oarecum ascunsă într-o parte. Parcă avea mâna înnegrită… cu nămol. Dar nu mirosea a nămol, ciudat!

Mă gândeam atunci ce bani o fi dat tipul să i se impregneze mâna de la cot în jos în tușul ăla negru care era pe mâna lui, pe sub pielea lui. Mă gândeam cecomplicații ar putea avea dacă i se infecta mâna, pielea, brațul de la acel desen semi-artistic – asta pentru că eu nu am putut desluși ce avea desenat pe mână, mie mi s-a părut că era o pată mare de vopsea aruncată pe mână, dar se vedea că era tatuaj. Ciudat, nu?

Apoi mi-a venit în cap și ceea ce voi veți citi mai jos.

Există oameni în jurul nostru care arată pe ei ceea ce sunt. Alții au arătat ceva înainte și acum arată altceva, sau miroase greu de la ei. Ieri am văzut un caz de acesta și am rămas complet stupefiat. Om renumit se pocăiește, i se dă voie să predice într-o biserică evanghelică mare – deși nu avea educație teologică, pregătire în domeniu – și s-a apucat să pupe moaște în public. Mi s-a părut cel mai grotesc lucru care l-am văzut vreodată. Precum tatuajul de pe mâna individului de pe autobuz. O pată mare neagră, indescifrabilă pe mâna la ăla, o pată mare neagră, indescifrabilă pe fața și pe sufletul celuilalt. Două paralele pe care le pot face și ambele miros ciudat.

Au miros ciudat pentru că aveam așteptări ca oamenii cu mintea întreagă – care culmea, nu se vede decât dacă despici craniul cuiva – să o folosească conform cu responsabilitatea care și-o asumă sau nu. Sau dacă nu vreți să ne luăm deresponsabilitate, să ne luăm de aparențe – arăți că ai ceva pe tine, arată măcar că este ceva, nu o bătaie de joc.

Există un verset în Biblie care spune să nu îți tatuezi sau să îți faci semne pe corp, îl citez mai jos:

Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort și să nu vă imprimați niciun semn pe voi. Eu sunt Domnul. (Levitic 19:28)

Dacă citiți întregul capitol 19 din Levitic, veți observa că este cu privire la viața de zi cu zi. Și da, acest text se adresa copiilor lui Israel înainte de intrarea lor în țara Canaanului, dar erau seturi de instrucțiuni pe care le-a dat Dumnezeu pentru binele lor, nu pentru a le face rău. Existau în țările din jurul lor practici păgâne care Dumnezeu nu a dorit ca poporul Său să fie întinat cu ele. Motivul singular pentru care El le-a transmis aceste instrucțiuni – nu obligații – erau pentru că El este sfânt și dorea ca și ei să fie sfinți. O mare majoritate dintre aceste versete se termină cu expresia ”Eu sunt Domnul”, care exprimă faptul că viața pe care o trăiești și acțiunile pe care le faci sunt înaintea Domnului și a sfințeniei Lui. Te oglindești sau nu cu caracterul său. Ceea ce arăți la exterior către ceilalți din jur arată ceea ce ești tu în interior.

Probabil că sunt mulți dintre noi care au spus lucruri și au făcut cu totul altceva după aceea. În apa botezului au zis că îl vor urma pe Dumnezeu, dar ei mai cochetează cu păcatul, cu lumea, cu tradițiile păgâne și cu morții. Alții nu au spus nimic, dar au scris că vor face cutare sau cutare lucru, și prin viața lor se vede că fac cu totul altceva. Este precum vopseaua aruncată pe mâini, și lăsată acolo să se usuce, să afecteze totul, să degenereze ceea ce a atins, să creeze reacții care sunt atât de vizibile în jur.

Ipocrizia noastră nu este un lucru pe care să-l poți imprima pe fața, pe corpul tău, însă este mai vizibil decât oricare tatuaj, oricât de mic sau mare ar fi acesta. Și orice ai face sau nu ai face, nu mai poți da înapoi… să zici că îți pare rău de lucrul greșit făcut, de vorbele greșite rostite, de acțiunile greșite întreprinse. Lasă o urmă precum scrisul, precum vopseaua. Se pot curăța urmele, dar vor fi vizibile în continuare. Anumite persoane din jurul nostru te ”caracterizează” doar după urmele trecutului tău, fără să vadă că undeva tu te-ai fi curățat de vopseaua trecutului.

Alte persoane preferă să lase pe ei urmele trecutului și se iau de trecutul sau de prezentul altora. Am avut într-o zi de furcă cu un astfel de ”cre(ș)tin” care se lua de un aspect fizic al meu – aveam barbă, asta era – și el avea un tatuaj pe el, pe care nu și l-a dat jos deși s-a pocăit. Există opțiunea de a-ți înlătura tatuajele fizice de pe corp, dar acestea sunt… opționale, precum instrucțiunile din Levitic 19. Doar că unii cre(ș)tini au înțeles că dacă s-au pocăit, pot să lase pe ei, în ei, cu ei și urmele trecutului lor murdar. Măcar dacă avea bun simț, nu purta haine care să arate tatuajul de pe corp – și respectivul avea un tatuaj jalnic, nici măcar nu era o operă de artă, să poți să te uiți și să te minunezi. Nu a putut spune de ce și-a făcut acel tatuaj penibil. Nici nu a putut spune de ce nu și l-a dat jos, deși putea, dar i-a fost lene. Dar a putut să se ia de mine că port barbă. Și barba se poate da mai repede jos și fără prea mare efort, decât un tatuaj penibil!!!!

La unii nu s-a uscat vopseaua de pe ei și încă put greu, put groaznic, dureros. Și sunt ciudați până la măduva oaselor! Probabil că dacă un artist de la o casă de tatuaje ar fi văzut ”lucrătura” de pe mâna acestui pseudo-creștin cu siguranță că ar fi spus… ”cine și-a bătut joc, mă, de tine?” Și asta cred și eu că este de fapt realitatea: oamenii își fac cu mâna lor însemne de care alții se minunează sau se scârbesc. Pentru că ei știu cine ești și după aparențe văd ceea ce pari a fi. Sau știu ce ai declarat că ești și după aparențe judecă ceea ce ai făcut greșit.

Și nu, nu am spus că a avea un tatuaj pe tine este păcat. A avea un tatuaj pe tine și a mirosi urât după tine datorită acelui tatuaj este mai groaznic – păcat de tine că ai minte și ai decis să o folosești greșit. Cine înțelege să înțeleagă ceea ce am scris mai sus. Cine nu, să nu se ”tatueze” cu altele pe el/ea.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/nici-nu-s-uscat-vopseaua-si-miroase.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/nici-nu-s-a-uscat-vopseaua-si-miroase-ciudat/

 

Ne mor copiii dar nu ne trezim

Teofil Gavril

E vâlvă mare cu jocul morții la adolescenți. E și normal să fie, mor copii și considerăm asta nedrept, considerăm că cineva ne face o nedreptate, că atentează la copiii noștri și ni-i strică. E firesc să ne îngrijorăm dar nu ajunge asta, trebuie să ne documentăm și să gândim cum putem să evităm să se întâmple drame la noi în casă, în biserică, în școală, în sat, oraș sau țară. Dacă doar ne îngrijorăm, dacă doar „șeruim” până la delir pe rețele sociale nu rezolvăm nimic, poate doar popularizăm conceptul și acționăm în favoarea jocului morții. E nevoie de luciditate și acțiune.

Întrebarea care mă frământă este: de ce sunt ispitiți așa de mult copiii de moarte astăzi, poate mai mult decât îi ispitește viața?

Avem copii triști, foarte triști, deprimați și apăsați. Sunt inteligenți, capabili, știu limbi străine, iau ore suplimentare pe câte domenii găsim dar lipsesc din viață, nu mai au contact cu ea. Excelează la învățătură dar habar nu au să se mai joace. Pot chiar munci eficient dar se simt vinovați să se odihnească sau să lenevească. Cine i-a transformat așa? Cine le-a furat originalitatea, copilăria, creativitatea, spontaneitatea? Cine i-a făcut așa de robotizați și lipsiți de plăcerea de a trăi?

Iată întrebări care ar fi cazul să ne frământe pentru că răspunsul îl găsim măcar parțial. Dacă vom găsi răspunsuri vom putea și să acționăm cumva, dacă vrem. Și acțiunea presupune mai mult decât rugăciunea „Doamne dă să-l prindă pe nebunul și satanistul acela care a început acest joc.”

Primii vinovați suntem noi, părinții lor, cei care am fost chemați să îi aducem la viață, cei prin care Dumnezeu a îngăduit să vină la ființă. Cei care în 24 martie vom merge la Marșul pentru viață. Noi care credem greșit că a le asigura condiții materiale pentru viață e cea mai mare menire a noastră, care credem că e bine să îi dăm la zeci de opționale „ca să ajungă ceva în viață”. Noi părinții cu care ar trebui să învețe chestii de viață îi privăm de aceste învățăminte. Noi care ar trebui să le dăm o imagine a dumnezeirii nu avem timp de ei. Noi muncim mult, pentru ei credem, și în loc să îi apropiem și să îi iubim îi împingem la specialiști. Noi cu care ar trebui să petreacă cea mai mare parte a timpului nu avem timp de ei dar avem timp de muncă, de suplimentare, te televizor, de mașină, de biserică, de prieteni, chiar și de copiii altora.

Nu, nu au nevoie de specialiști, au nevoie disperată de mama și de tata, au nevoie să învețe despre bucuriile vieții dar nici noi, părinții lor nu ne bucurăm. Nu au aproape deloc nevoie de experți în parenting. Nu avem când să ne bucurăm că muncim mult, avem multe obligații, tot pentru ei teoretic. Punem o vinovăție imensă pe ei repetând mereu „pentru tine muncesc din zori până târziu în noapte” ni-i îndatorăm de la vârste fragede, mult prea mici pentru a căra poveri. Cum să se bucure când deja au datorii? Cum să se bucure dacă tata și mama sunt mulțumiți doar dacă performează? Cum să se bucure dacă nu au parte de relații? De ce să vrea să trăiască dacă nu au cu cine?

Apoi școala e vinovată. Sunt întristat dar afirm cu inima sfâșiată că școala îi transformă în urâtori de viață și de principii. Lașitatea noastră e că îi dăm pe mâna ei și credem că e totul bine, dar nu e bine deloc. Copiii noștri sunt apreciați doar dacă aduc valoare școlii sau clasei sau dirigintelui sau învățătorului. Dacă nu reușesc să performeze sunt considerați de mâna a doua, nesemnificativi, neperformanți, nedemni de a fi băgați în seamă. Dacă mai au și rezultate proaste sunt considerați vinovați de proasta imagine a școlii sau profesorului. Tot mai puțini profesori există care să iubească copiii, adevărate flori de colț. Cei mai mulți îi au ca palmares. Sunt mulțumiți dacă merg la olimpiade, că sunt punctați și ei bine ca profesori.

Școala falimentează cu brio în a face comunități, în a încuraja creativitatea, socializarea. Copii stau fiecare în banca lui iar dacă inerent apar asocieri acestea sunt considerate perturbatoare și sunt sparte. Copiii se simt buni la școală doar dacă au rezultate foarte bune, doar în aceste condiții se capătă cu aprecieri, cu încurajări. Cei cu rezultate slabe sunt criticați masiv și dați ca exemplu negativ. De unde bucurie, de unde plăcere de școală?

Vinovate de starea actuală sunt și bisericile, marea lor majoritate. Da o să fiu mustrat pentru asta dar faceți un mic exercițiu de imaginație să estimați de ce ar veni adolescentul la biserică? În unele biserici, pe care le felicit, există o reală preocupare pentru ei dar în cele mai multe nu, sau poate există una teoretică dar tot ca la școală dacă ai greșit ești răstignit și cum greșeala e normală la vârsta adolescenței se vor trezi mai degrabă expulzați și criticați decât iubiți, încurajați și integrați.

De ce prinde jocul morții la adolescenți? Pentru că nu știu ce frumoasă e viața. Le-am transmis o imagine gri și consumistă a ei. Îi pasăm ca pe o minge de acasă la școală, la prelungite, la biserică și parcă nu mai are nimeni nevoie de ei. Suntem așa orbiți de concurență performanță, îi comparăm și acasă, și la școală, și la biserică și uităm să îi învățăm prin exemplu iubirea, viața, bucuria, simplitatea.

Doamne te rog să ne trezești iar voi copii vă rugăm să ne iertați.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/03/19/ne-mor-copiii-dar-nu-ne-trezim/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ne-mor-copiii-dar-nu-ne-trezim/

 

 

Jerry Falwell moare la 73 de ani – May 14, 2007 | by Michael Foust

Pagina de ştiri baptiste

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Jerry Falwell moare la 73 de ani

http://www.sbcbaptistpress.org/bpnews.asp?id=25646

May 14, 2007 | by Michael Foust

LYNCHBURG, Va. (BP)—Jerry Falwell, fondatorul mişcării creştine conservatoare moderne, cel care a întemeiat una dintre cele mai mari biserici din America şi a lansat una dintre cele mai mari uiversităţi creştine de acolo, a murit pe 15 Mai. Avea 73 de ani.

Falwell, care avusese şi anterior probleme cu inima, a fost găsit inconştient şi fără puls în biroul său iar toate încercările ulterioare de a-l resuscita au eşuat. A fost declarat mort la 12:40 p.m. E.T.

Biserica Baptistă Thomas Road păstorită de Falwell a crescut de la 35 de membri in 1965 la peste 24.000 iar şcoala fondată de el, Universitatea Liberty, a ajuns de la practic zero în 1971 la mai mult de 21.000 de studenţi astăzi. Ambele organizaţii sunt localizate in Lynchburg, Virginia. Thomas Road a fost o biserică neafiliată în primii 40 de ani de existenţă înainte de a se alătura Bisericii Baptiste din Sud în 1996.

„Ministeriatul său trebuie văzut din perspectiva calităţii de pastor a acestuia”, a declarat agenţiei de presă Baptist Press Preşedintele Convenţiei Baptiste din Sud, Frank Page, care serveşte ca pastor al Bisericii First Baptist Church in Taylors, Carolina de Sud.”Doctorul Falwell nu a aspirat niciodată să fie altceva decât un pastor care propovăduieşte Cuvântul Domnului. Nu toată lumea a fost de acord cu poziţiile sale, dar toţi ar trebui să-i admire pasiunea şi dedicaţia totală pentru cauza Domnului Nostru Isus Cristos. A vrut din tot sufletul ca prin cultura noastră să-L înţelegem pe Dumnezeu şi să conştientizăm unde duc supunerea şi nesupunerea.”

În afara Lynchburgului, cei mai mulţi americani îl cunosc pe Falwell datorită implicării sale în politica conservatoare. În Iunie 1979 a participat la organizarea Majorităţii Morale, o organizaţie creştină pro-familie care a ajutat la propulsarea lui Ronald Reagan către Casa Albă. Implicarea lui Falwell în politică – lucru pe care, cu doar opt ani în urmă, îi sfătuise pe pastori să-l evite – a fost determinată de decizia din 1973 a Curţii Supreme în cazul Roe vs. Wade prin care s-a legalizat avortul în întreaga ţară.

În 1997, în cartea sa biografică” Falwell”, el a descris sentimentele sale când a citit ziarele a doua zi dimineaţă după decizia Curţii.

„Curtea Supremă a luat o decizie cu o majoritate de şapte la doi care va legaliza uciderea a milioane de copii nenăscuţi,” a scris el.”Printr-un singur act teribil au distrus toate legile statului împotriva avortului şi au legalizat infanticidul de-a lungul întregii ţări. Nu îmi venea să cred că şapte judecători ai celei mai înalte curţi a statului pot avea atât puţină consideraţie pentru viaţa umană. Se pare însă că mai erau şi alţii care-mi împărtăşeau uimirea.”

Richard Land, preşedintele Comisiei pentru Etică şi Libertate Religioasă a Bisericii Baptiste din Sud, a declarat că întreaga comunitate evanghelică a Lumii va simţi lipsa lui Falwell.

„Un adevărat gigant al credinţei a plecat dintre noi către răsplata cerurilor”, a spus Land pentru BP.”Durerea noastră pentru pierderea prezenţei sale, energiei şi talentului său pentru Împărăţie este alinată de faptul că el este acum cu Salvatorul Său pentru eternitate. Întoarcerea acasă a doctorului Falwell lasă un gol imens în rândurile liderilor Creştinătăţii Evanghelice din America şi din întreaga Lume. Cu toţii îi vom duce dorul.”

Falwell a avut o pasiune de o viaţă pentru Scriptură, şi în 1956 a lansat „Ora Evangheliei de Demult” o emisiune la radioul si televiziunea locală care de-a lungul anilor a ajuns să fie transmisă în lumea întreagă. De-a lungul ultimilor 50 de ani, peste 3 milioane de oameni au contactat ministeriatul lui Falwell spunând că au ajuns să-l cunoască pe Cristos ascultând or vizionând predicile sale, conform statisticilor ministeriatului.

Page a menţionat că Falwell „era încântat să fie martor la evoluţia Convenţiei Baptiste din Sud în ultimele decenii.” Falwell a venit la prima întâlnire anuală a Convenţiei Baptiste de Sud în 1998, la Salt Lake City, ca un reprezentant al congregaţiei sale. Un an mai târziu, Universitatea Liberty şi Conservatorii Baptişti de Sud din Virginia au ajuns la un acord de parteneriat pe mai multe planuri.

„Dr. Jerry Falwell a fost un adevărat prieten şi suporter al Conservatorilor Baptişti de Sud din Virginia, ” a spus Doyle Chauncey, director executiv şi trezorier al Conservatorilor Baptişti de Sud din Virginia.”Deşi deplângem această pierdere imensă, ne găsim bucuria în anii mulţi pe care i-am petrecut alături de acest pastor al bisericii locale şi om al Domnului. De fapt, el a fost printre primii care m-au sunat promiţând sprijin pentru înfiinţarea Conservatorilor Baptişti de Sud din Virginia în 1996. Inimile si rugăciunile noastre sunt alături de familia sa, de enoriaşii bisericii Thomas Road şi de familiile celor de la Universitatea Liberty.”

În 2005, Falwell a vorbit la Conferinţa Pastorilor din cadrul Convenţiei Baptiste de Sud, reamintind celor prezenţi că pastorii din zilele noastre au o oportunitate fără precedent de a răspândi cuvântul Evangheliei în întreaga lume mulţumită mijloacelor moderne de comunicare şi transport.

„Cele mai mari biserici de la Pentecost rămân încă să fie ridicate”, a spus el.”…Trebuie să-i invăţăm pe tinerii predicatori că pentru a ajunge la mase în zilele noastre trebuie folosite toate mijloacele pentru a contacta fiecare persoană disponibilă în orice moment.”

Page a adăugat că „cei care l-au cunoscut cel mai bine, l-au cunoscut ca un om plin de compasiune pentru săraci, un gentleman bun cu toţi şi un luptător care a apărat cu putere cuvântul lui Cristos. Dr. Falwell L-a iubit pe Domnul Nostru Isus Cristos şi nu s-a sfiit să recunoască asta oriunde şi oricând.”

Falwell o lasă în urma lui pe soţia sa, Macel – au fost căsătoriţi 49 de ani – alături de trei copii ajunşi la vârsta maturităţii şi opt nepoţi.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri6_iun07.htm

ECLESIOLOGIE – doctrina despre Trupul lui Cristos (Biserica) – SLUJIREA CONDUCERII BISERICEŞTI, (Partea II-a)

LUJIREA CONDUCERII BISERICEŞTI de Caius Obeada

Deja am stabilit că nu există un astfel de lucru precum „slujba păstorului” în biserica locală. De fapt oamenii nu devin bătrânii bisericii prin punerea lor în poziţia de supraveghetori / pastori. Mai degrabă, oamenii funcţionează ca supraveghetori deoarece ei sunt bătrânii bisericii, care au darul de păstori (pastori). Acesta este un punct critic. Dacă nu vedem aceasta atunci am deschis uşa larg pentru o autoritate în biserică alta decât cea a lui Hristos prin Duhul Sfânt. Noul Testament nu afirmă nimic despre o biserică cu „un” pastor. Noul Testament vorbeşte întotdeauna despre supraveghetori în termeni de plural, nu la singular. Trebuie să ţinem seama de aceasta.

Ideea unei perioade de timp susţinute într-o biserică locală cu un pastor este necunoscută în Noul Testament. Majoritatea bisericilor din zilele noastre au un om în biserică pe care ei îl numesc „pastorul”. Dar aceasta este o tradiţie veche, nu o învăţătură Biblică. Practica unui singur bătrân al bisericii, pastor sau episcop înlesneşte pericolul de a porunci direcţia lui Hristos.

Cei care se referă la „îngerul” singur al celor şapte biserici din Apocalipsa, ca un fundament pentru un sistem cu un om pastor pun bazele unei doctrine importante, vitale, pe o analogie neîntemeiată (Ştim că biserica din Efes a avut mai mulţi bătrâni, nu doar un înger / pastor; Fapte 20:17). A trata în acest fel textele, arată doar cât de departe au mers unii pentru a susţine o doctrină care nu are nici o susţinere în Noul Testament. Dar adevărul este că Hristos este singurul om care are autoritate asupra tuturor bisericilor, şi El dă pastori pentru a înzestra turma.

IDENTITATEA CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

Până aici trebuie să înţelegem că „pastorul” este unul dintre bătrânii bisericii, ar trebui să identificăm faptul că Noul Testament vorbeşte despre acest titlu. Cuvântul grec pentru bătrânii bisericii este PRESBUTEROS, şi de aici vine cuvântul „presbiter” şi „Prezbiterian”. Un „presbiter” este un bătrân al bisericii. Se vorbeşte despre ei la plural („bătrânii bisericii”) ca fiind „presbiteri” (1 Timotei 4:14). Evident, cuvântul înseamnă „un om mai în vârstă dar el era folosit ca un titlu pentru conducătorul sinagogii, a cărui datorie era să conducă şi să înveţe.” În 1 Timotei 5:17 bătrânii bisericii sunt „conducătorul” care prin virtutea poziţiei lor şi a lucrării lor merită onoare dublă.

Termenul „bătrânul bisericii” accentua caracterul omului, ceea ce este el, matur. „Episcop” accentuează funcţia omului ca şi conducător, supraveghetor, administrator. Şi „pastor” accentuează lucrarea omului de a îngriji, a păzi, a proteja, a hrăni şi a conduce. Toţi trei termenii se referă la aceeaşi slujbă, dar accentuează un aspect diferit al ei. Observaţi că bătrânii bisericii sunt pastori şi bătrânii bisericii sunt conducători. Există o înţelegere greşită în zilele noastre că bătrânii bisericii sunt un consiliu de oameni cu mai mare autoritate decât diaconii, dar mai mică decât cea a pastorilor. Adesea bătrânii bisericii sunt văzuţi ca şi reprezentanţi ai adunării, aleşi pentru un anumit timp pentru a reprezenta interesele bisericii pastorului şi să îl sfătuiască pe el cu privire la chestiuni legate de biserică. În multe alte biserici bătrânii bisericii sunt un consiliu de conducere pus deasupra pastorului. Aceste idei reflectă o înţelegere greşită a bătrânului bisericii din Noul Testament. Pastorii sunt bătrânii bisericii. Bătrânii bisericii sunt pastori. Nimeni nu ar trebui să fie avut în vedere pentru a fi în conducerea bisericii dacă nu se califică pentru a fi un bătrân al bisericii – episcop – pastor.

COMPETENŢE ALE CONDUCĂTORILOR SPIRITUALI ÎN BISERICA LOCALĂ

Problema competenţei conducătorilor spirituali are o mare importanţă în numirea lor în funcţie. Datorită naturii slujbei, mai bine să nu fie bătrâni ai bisericii decât să fie greşiţi. Singurul lucru mai mortal pentru o biserică decât de a avea conducători care nu cunosc bine Scripturile este să aibă conducători care nu sunt conştienţi că ei nu cunosc Scripturile. Din nefericire această condiţie pare să fie un fenomen obişnuit în biserică. Cu siguranţă că aceasta întăreşte punctul Scripturii că, conducătorii bisericii trebuie să fie oameni care să fie bine informaţi în teologie şi să fie capabili să mânuiască Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru a ajuta în această privinţă, în 1 Timotei 3:1-7 şi în Tit 1:6-9 Pavel dă o listă de cel puţin douăzeci şi şase de cerinţe diferite care trebuie să fie împlinite de un om pentru a fi un bătrân al bisericii. Vom examina pe scurt aceste competenţe.

1 Timotei 3:1-7

1. Fără vină. Termenul grec ANEPILEMPTOS, înseamnă „care nu poate fi prins”, adică, ireproşabil, care nu poate fi asaltat. El sugerează că acesta este cu adevărat demn de reputaţia sa bună. Acest cuvânt nu înseamnă fără păcat sau fără greşeală, ci indică faptul că al său caracter şi evlavie nu pot fi asaltate.
2. Soţul unei singure soţii, sau mai exact, un bărbat cu o singură femeie (mias gunaikos andra). Aceasta nu este, aşa cum îşi imaginează unii, o cerinţă ca toţi bătrânii bisericii să fie căsătoriţi, deşi prezumţia lui Pavel poate fi şi ca bătrânul bisericii (episcopul) să fie căsătorit. Aceasta este mai degrabă o cerinţă morală: el trebuie să fie „un om cu o singură femeie”, un om care nu flirtează şi care nu are ochi pentru toate femeile ci care este credincios soţiei sale. Întâmplător, această calificare nu poate fi îndeplinită niciodată de o femeie. Nu contează cât de evlavioasă şi de talentată ar putea fi femeia, ea nu poate fi niciodată soţul unei singure soţii, un om cu o singură femeie.
3. Precaut sau cumpătat. Acest cuvânt, NEPHALIOS, implica original abstinenţă de la alcool dar a început să aibă un sens figurat semnificând, „cumpătat” sau „sobru”, „lucid”.
4. Cumpătat. Acest cuvânt SOPHRON, vorbeşte despre autocontrol. El implică ideea de atent, sensibil, sănătos la minte. El nu este totdeauna clovnul; el este serios.
5. Cu un comportament bun. Aceasta înseamnă „ordonat, bine aranjat” KOSMIOS. Mintea sa şi omul său interior sunt în ordine bună şi ele sunt evidente prin trăirea sa exterioară şi prin atitudinea sa.
6. Ospitalier. Acest termen PHILOXENOS, înseamnă literal „iubitor de străini” şi implică ideea de ospitalitate, generozitate faţă de oaspeţi şi deschidere faţă de toţi, nu selectarea câtorva persoane. Uşa sa din faţă este întotdeauna deschisă şi preşul său de bun venit este întotdeauna afară, în special pentru oamenii care sunt sub îngrijirea sa. El nu ezită în a-i lăsa pe alţii să îl vadă în viaţa sa familială.
7. În stare să înveţe. În timp ce unii bătrâni ai bisericii sunt mai talentaţi decât ceilalţi şi în timp ce unii pot fi mai dedicaţi slujirii publice din Cuvânt, cu toate acestea, toţi bătrânii bisericii trebuie să fie „talentaţi în învăţătură”. Această calificare implică faptul că bătrânul bisericii are o înţelegere superioară a Cuvântului lui Dumnezeu şi o dedicare hotărâtă de a învăţa. Mai mult, el trebuie să fie un student harnic al Scripturilor, cu o pasiune pentru adevăr şi o voinţă pentru a „munci” în Cuvânt. Dacă un pastor trebuie să îşi hrănească turma, el trebuie să aibă o anumită abilitate de a transmite Cuvântul şi el trebuie să fi obţinut o anumită măsură de cunoştinţă din el.
8. Ne dedat la vin. Acest termen PAROINOS, de la para, lângă, şi OINOS, vin, semnifică literal, „[unul care] nu [întârzie] lângă vinul [său]”. Adică el nu este dependent de vin. El îl poate controla, vinul nu îl controlează.
9. Nu este bătăuş. Un bătrân al bisericii trebuie să se controleze pe sine şi trebuie să fie „dedat la bătaie” sau dedat la violenţă. El nu trebuie să fie tipul acela de om care poartă o aşchie pe umăr sau unul care are un caracter iute.
10. Ci răbdător. (următorul în ordinea textului grecesc). În contrast cu a fi violent, bătrânul bisericii este „îngăduitor” şi nobil, blând, împăciuitor, tolerant, just.
11. Nu se ceartă. AMACHOS (următorul în ordinea textului grecesc) El nu este „un luptător, este potrivnic faţă de luptă”. El nu este nici măcar înclinat spre astfel de lucruri, fie ele fizice sau verbale. El nu se luptă şi nu se ceartă.
12. Nu este lacom de vre-un câştig murdar. Acest termen APHILARGUROS semnifică faptul că el „nu este un iubitor de bani, nu este îndrăgostit de bani”. Comoara pământească nu este scopul său şi el nu slujeşte pentru bani. Aceasta implică mai departe că el este generos, nu este foarte posesiv cu binecuvântările sale materiale.
13. Unul care îşi conduce bine casa sa având copii supuşi. Bătrânul bisericii nu este caracterizat ca având o soţie sau o familie nesupusă; mai degrabă el îşi conduce bine casa sa. Un om care nu poate să îşi conducă bine casa sa nu este doar nepotrivit ci nu este în stare să conducă biserica.
14. Nu este un începător. El nu este un „nou plantat”, un nou convertit. Evident, ideea vârstei este implicată, dar accentul cade pe maturitate, fie că are optsprezece sau cincizeci de ani. Maturitatea nu vine automat cu notele sale, chiar dacă el este de la un colegiu creştin.
15. El are o mărturie bună din partea celor din afară. El trebuie să aibă o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are o reputaţie bună cu cei din afara bisericii. El trebuie să fie unul care are un nume bun în comunitate.

Tit 1:6-9

16. Fără vină. (ANEGLETOS) În esenţă este la fel ca şi în 1 Timotei 3:1 deşi nu este folosit acelaşi cuvânt. Bătrânul bisericii trebuie să fie „fără reproş, care nu poate fi inculpat”.
17. Are copii credincioşi care nu sunt acuzaţi de dezordine sau nesupunere. Din nou în esenţă este la fel ca în 1 Timotei 3:4-5 dar adaugă ideea credinţei copiilor: nu numai că ei se poartă frumos şi sunt disciplinaţi, ci şi ei sunt credincioşi. Viaţa lor urmează credinţa.
18. Fără vină ca şi administratori ai lui Dumnezeu. „Fără vină” este la fel ca în 1 Timotei 3:2 dar aceasta adaugă ideea administrării la aceasta. El trebuie să fie un bun administrator al lucrurilor pe care Dumnezeu i le-a dat.
19. Nu este încăpăţânat. Un bătrân al bisericii nu trebuie să fie îndărătnic, încăpăţânat, sau să nu vrea să îi asculte pe alţii. El nu trebuie să insiste întotdeauna asupra punctului său de vedere propriu sau asupra drepturilor sale.
20. Să nu fie iute la mânie. El nu este înclinat la mânie. El nu are un temperament iute.
21. Nu este dedat la un câştig murdar. Acest termen (AISCHROKERDES) SEMNIFICĂ „NU LACOM DE UN CÂŞTIG RUŞINOS” Bătrânul bisericii nu trebuie să fie unul care doreşte să facă bani prin metode dubioase. Din nou, el nu se concentrează pe lucrurile materiale ci pe cele spirituale.
22. Un iubitor de oameni buni. Această traducere este prea restrictivă. Cuvântul PHILAGATHOS implică mult mai mult; el este „un iubitor de ceea ce este bun,” fie de bărbaţi sau de femei sau de lucruri sau de adevărul în sine.
23. Corect. El este „cinstit”, corect, imparţial, obiectiv, în stare să ia decizii bazate doar pe principii.
24. Sfânt. Un bătrân al bisericii trebuie să fie un om „pios” (OSIOS).
25. Cumpătat. El trebuie să aibă „autocontrol, să se conducă pe sine”, în stare să îşi controleze pasiunile impulsive. El este supus voii lui Dumnezeu.
26. Ţine Cuvântul credincios. Aceasta implică o cunoaştere minuţioasă a Scripturilor şi o dedicare faţă de ele.

Acestea sunt competenţele care trebuie să le îndeplinească fiecare bătrân al bisericii.

Accentul

În timp ce mai multe abilităţi sunt necesare, cum ar fi învăţarea şi conducerea, accentul acestor competenţe este în mod clar asupra caracterului. Apostolul nu este atât de preocupat de daruri, ranguri, popularitate sau alte chestiuni care azi sunt considerate importante. El este preocupat în primul rând de caracterul omului. El trebuie să fie matur şi sfinţit.

Nu numai că el trebuie să îndeplinească cerinţele pentru un bătrân al bisericii, ci privind mai departe, apostolul Petru a scris specific despre patru lucruri critice pe care trebuie să le facă un om dacă el va fi recunoscut ca şi Bătrân al bisericii:

1. Păstorirea – Petru şi-a amintit ceea ce Domnul i-a spus în Ioan 21:15-17: „Mă iubeşti? Atunci paşte mieluşeii mei … paşte oiţele mele … şi paşte oile mele.” Petru a răspuns spunând: „Tu ştii toate lucrurile, tu ştii că te iubesc …” Aici Domnul îi spune lui Simon că baza păstoritului este dragostea. Dragostea pentru oi? Nu, ci dragostea pentru Domnul Isus. Petru este direcţionat pentru a-şi concentra atenţia sa mai degrabă asupra Domnului Isus decât asupra oilor – într-o descriere normală a slujbei accentul ar fi pus pe descrierea slujbei … păstorirea oilor. Dar în acest caz, nu este aşa ci accentul trebuie să fie pus pe Însuşi Domnul Isus. Această numire curge din dragostea pentru Domnul. Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dar amintiţi-vă că este turma Sa. Bătrânii bisericii trebuie să fie evaluaţi în dragostea lor şi în relaţia lor spirituală cu Isus. Aplicând la biserică, Bătrânii bisericii individual nu trebuie să răspundă la ceea ce vrea Dl. Pastor sau la ceea ce vrea cel mai extravertit Bătrân al bisericii, ci la ceea ce vrea Domnul. Urmărind ceea ce fac păstorii adevăraţi cu oile lor, ei trebuie să îndeplinească următoarele datorii:

a. să creeze o atmosferă fără frică (ca un păzitor)
b. să risipească conflictele dintre oi şi să potolească disputele
c. să le îngrijească de purici / muşte (hrană şi linişte)
d. să le furnizeze mâncare şi apă (păşuni verzi, ape de odihnă)

2. Conducând prin descoperirea voii lui Dumnezeu – Dacă Isus Hristos este Domnul Bisericii aşa cum spune El, El va trebui să conducă biserica. Întrebarea este: „Cum putem descoperi cu adevărat care este mintea Domnului într-un fel pragmatic ca să putem şti ce vrea El ca noi să facem?” Aşa cum am văzut în Fapte 15 se spune că „toţi conducătorii au căzut de acord conduşi de Duhul Sfânt”. Acest capitol oferă un exemplu al legării şi dezlegării legislative adusă de Duhul Sfânt. Acest capitol se termină cu o secţiune care arată că Dumnezeu a acceptat Neamurile ca membre ale bisericii Sale. Azi nu mai avem apostolii ca să ne ajute să luăm decizii, dar avem, aşa cum au avut apostolii în biserica primară, pe Duhul Sfânt să ne călăuzească în deciziile noastre când ne uităm în Cuvânt (Ioan 16:13).

Trebuie să observăm faptul că în timp ce azi este un obicei să presupui că majoritatea este corectă şi că majoritatea ar trebui să conducă, scriitorii Noului Testament nu au sugerat niciodată că deciziile bisericii ar trebui să fie luate în acest fel. Votul nu este convocat sau prescris niciodată. Nici unul. Niciodată. Bisericilor li se porunceşte să lucreze împreună şi în unitate şi în înţelegere. Nu majoritatea ci unanimitatea este norma! „Fiţi cu un cuget” (2 Corinteni 13:11) „… faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” (Filipeni 2:2) Cum este dobândită unanimitatea? Cu siguranţă nu printr-un vot. Un vot este o cerere pentru despărţire. Unanimitatea se realizează foarte uşor doar atunci când oamenii evlavioşi conduc responsabil şi oamenii evlavioşi se supun de bună voie (Evrei 13:7, 17). Pentru a căuta mintea lui Hristos trebuie să urmăm trei reguli:

a. Nu este permisă răsucirea nici unui braţ.
b. Toţi trebuie să vorbească despre problemă.
c. Acordaţi timp pentru o decizie şi nu purtaţi de grijă cu privire la consecinţele privitoare la cât de mult durează până se ia decizia.

3. Domnind peste ea – structura bisericii este „Orizontală” în natură. Aceasta înseamnă că există un Cap, Isus Hristos şi toţi îi raportează Lui. Deci îl avem pe Hristos la un nivel şi restul Trupului primeşte ordinele lui de la Cap la următorul nivel folosind darurile pe care Duhul Sfânt le-a dat lor în misiunile respective în care Domnul le-a aşezat. Şi apoi Conducătorii şi Bătrânii bisericii care sunt „slujitorii tuturor” sunt în esenţă sub membrele Trupului dacă ar fi să alcătuim o diagramă organizatorică. Misiunile sunt stabilite de El cu membrele Trupului Său ducând misiunea unde El i-a aşezat. Slujba unui Bătrân al bisericii este să meargă lângă aceşti oameni şi misiuni ca un consilier / sfătuitor, cineva care să sară cu idei şi cineva care are grijă şi care se va ruga pentru oamenii implicaţi în misiunea lor.

Amintindu-ne că ea este biserica Domnului şi că întregul Consiliu al Bătrânilor bisericii stă împreună căutând mintea Domnului, rezultatul va fi că niciodată nu vom avea Bătrâni ai bisericii „Stăpânind peste ea”, deoarece ei sunt toţi slujitori care caută o decizie unanimă cu privire la ceea ce doreşte Domnul pentru Biserica Sa.

4. Fiţi exemple – „Priviţi la cei care conduc şi considerând sfârşitul vieţii lor, imitaţi-le credinţa.” Aceasta este ceea ce trebuie să facă Bătrânii bisericii. Ei trebuie să trăiască în faţa tuturor astfel ca alţii să vadă sfârşitul vieţii lor şi umblarea lor spirituală în viaţa lor de acasă, la lucru, în comunitatea lor, etc…. Văzând conducerea lor slujitoare şi stilul lor de viaţă al Noului Legământ oile în schimb vor fi convinse să se supună şi să îl urmeze şi ele pe Domnul lor.

NOTE DE SUBSOL
1. Servant Leadership and Eldership, note din Conferinţa Pastorilor PBC din 1992
2. A Pastors Authority, Ray C. Stedman
3. Spiritual Leaders in the Local Church, Fred G. Zaspel
4. Leadership Authority in the Church, DD Paul Benware
5. Authority, Maryn Lloyd-Jones
6. Shepherds and Sheep, Jerram Barrs
7. Church Authority,, Leland M. Haines

http://www.voxdeibaptist.org/slujirea_conducerii.htm

Ateul Richard Dawkins spune că eradicarea religiei nu ar fi o idee bună

Richard Dawkins, autorul unei noi cărți intitulate „Outgrowing God” („Prea mare pentru Dumnezeu”, n. trad.) și unul dintre cei mai cunoscuţi atei în viaţă, spune că interzicerea religiei ar fi o idee proastă.

Dawkins a declarat pentru ziarele britanice „The Times” și „Sunday Times” că se teme că dacă religia ar fi abolită, atunci asta „le-ar da oamenilor un cec în alb pentru a face lucruri cu adevărat rele.”

„Este posibil ca oamenii să-şi permită să facă lucruri rele pentru că nu mai cred că există un Dumnezeu care să îi urmărească”, a spus el. Așa cum camerele de supraveghere descurajează hoţii din magazine, oamenii s-ar elibera de orice constrângeri şi ar comite infracțiuni dacă nu ar fi o „cameră de supraveghere spion divină pe cer citindu-le fiecare gând”.

Dawkins a povestit ziarelor despre un experiment al profesoarei Melissa Bateson de la Universitatea din Newcastle. Ea a aşezat o „cutie a cinstei” într-o sală de mese a universității pentru ca studenţii să-și plătească singuri băuturile – cafea, ceai sau lapte – și a pus o listă de prețuri pe perete. Studenţii trebuiau să pună bani în cutie şi să se servească cu băutura dorită, pe principiul corectitudinii, fără ca nimeni să-i urmărească. Pentru câteva săptămâni, a decorat peretele de deasupra cutiei cu  imagini cu flori. Pentru alte câteva săptămâni, a plasat deasupra o imagine a unei perechi de ochi care privesc. Oamenii au plătit „de aproape trei ori mai mult pentru băuturile lor atunci când a fost afișată imaginea cu ochii, decât atunci când au fost florile”, a scris ea și ceilalți cercetători care au fost implicaţi într-o lucrare despre experiment.

Dawkins a discutat despre acest experiment în „Outgrowing God”, într-un capitol intitulat „Avem nevoie de Dumnezeu pentru a fi buni?”

„Chiar dacă este sau nu absurd, pare, din păcate, plauzibil că, dacă cineva crede cu sinceritate că Dumnezeu îi urmărește fiecare mișcare, atunci ar putea fi mult mai probabil să fie o persoană bună”, a scris Dawkins. „Trebuie să recunosc că urăsc această idee. Vreau să cred că oamenii sunt mai buni decât atât. Aș dori să cred că suntem cinstiţi, indiferent dacă cineva ne urmărește sau nu.”

Dawkins a spus că „teoria camerei spion” nu reprezintă „un motiv bun” pentru ca el să creadă în Dumnezeu, dar cu toate acestea recunoaște că [credinţa în Divinitate] este un lucru benefic pentru toată lumea. Referindu-se la o societate care afirmă existența lui Dumnezeu, el a scris: „S-ar putea reduce rata criminalității”.

Ken Ham, fondatorul și președintele organizaţiei creștine „Answers în Genesis”, spune că există o ironie în argumentul lui Dawkins.

„Dawkins și-a petrecut toată viața luptând împotriva lui Dumnezeu (un Dumnezeu despre care el nici nu crede că există)”, a scris Ham pe website-ul Answers în Genesis. „Dar el totuşi recunoaște că ateismul nu oferă un fundament penru moralitate, unul care este necesar pentru a împiedica oamenii să facă„ lucruri cu adevărat rele ”. Fără o bază biblică, orice este permis – cine suntem noi să spunem ce este corect sau greșit? Nu există un reper final. Totul devine relativ; fiecare face ceea ce consideră că este bine. De fapt, Dawkins admite că ateismul este total falimentar din punct de vedere moral.

,,Singurul mod în care putem avea un standard final pentru moralitate este dacă Dumnezeu există și Biblia este adevărată”, a scris Ham. „Fără ea, moralitatea este pur și simplu arbitrară. În cele din urmă, Dawkins știe acest lucru pentru că Dumnezeu și-a scris legea pe inima lui Dawkins (Romani 2:15), așa cum şi-a scris-o pe toate inimile. ”

Cu toate acestea, spune Ham, există un „motiv mult mai important de a crede în Dumnezeu” decât acela de a reduce rata criminalității.

„Fară Hristos, ne îndreptam spre o eternitate fără Dumnezeu din cauza păcatului nostru”, a scris Ham. „Dar Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om, a murit pe cruce în locul nostru și a înviat din morți. Dacă ne pocăim și credem în numele Lui, primim darul fără plată al vieții veșnice. Acesta este mesajul pe care Dawkins și toți ceilalți trebuie să-l creadă și să-l accepte. ”

Ateul Richard Dawkins spune că eradicarea religiei nu ar fi o idee bună

Ziua a 11-a: Păreri ale unui hindus din diaspora – #Pray15Days

 Augustinov Gabriela  30-10-2019 08:49:33

 

 

Photo: Ian Muttoo – Flickr, CC BY-SA 2.0  (cropped) – BAPS Shri Swaminarayan Mandir în Toronto, Ontario

Dumnezeu care a făcut lumea şi tot ce este în ea este Domnul cerului şi al pământului şi nu locuieşte în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi când ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească. (Faptele Apostolilor 17:24-27a)

Yash, un fost hindus, acum urmaș al lui Hristos, a spus: „Pentru un hindus care trăiește în afara Indiei de câteva generații, aceste versete au fost unele dintre cele mai relevante și reconfortante versete din Scriptură pentru viața mea. Într-o epocă în care diferențele culturale și religioase sunt acute, încordate și deseori scoase în evidență de media populară, aceste versete îmi amintesc că nu sunt un intrus. Am fost conceput în inima lui Dumnezeu pentru un timp ca și acesta. Strămoșii mei au venit în Canada căutând o viață mai bună, oportunități economice și stabilitate politică/socială. Însă principalul motiv pentru care eu sunt înca în Canada, în 2019, este pentru ca să Îl caut și să Îl găsesc pe Hristos.”

„Milioane de oameni din lumea hindusă au emigrat din diverse motive. Foarte puțini își dau seama însa că Dumnezeu e Cel care a decis unde au ajuns să trăiască fiecare, astfel încât acolo să poată să Îl caute și să Îl găsească pe El.”

Despre Yash                                                             

Când Yash avea numai nouă ani, a venit împreună cu familia lui din Insulele Fiji în Canada. Provenind dintr-o familie hindusă de preoți, Yash a devenit  încă de la o vârstă fragedă foarte religios.

În timpul facultății, Yash a cunoscut un tânăr creștin pe nume Mark. Deși au dezbătut des subiectul religiei, ceea ce i-a atras atenția lui Yash a fost blândețea și dragostea lui Mark. Când Yash a început să se deschidă în fața lui Mark, povestindu-i despre problemele si traumele din viața sa, Mark l-a îndemnat să se roage lui Isus. După această rugăciune, Yash a fost vindecat în mod supranatural și a primit o pace deplină de la Dumnezeu… totuși încă nu era pregătit să își predea viața lui Isus și să Îl recunoască ca fiind singura cale.

Mark nu a încetat să se roage pentru Yash, și a îndemnat și biserica pe care o frecventa să se roage. Într-o călătorie spirituală în India, Yash a avut o altă experiență supranaturală, personală cu Isus, care i-a schimbat viața pentru totdeauna. Acum Yash împărtășește și altora despre iubirea lui Hristos și transmite mesajul Evangheliei în moduri relevante culturii și comunităților locale Hinduse și Sikhe din Canada.

Ne rugăm:

• Ca Dumnezeu să pună în inima Hindușilor din diaspora o sete pentru El. (Psalmul 63:1)
• Ca toți creștinii să împărtășească dragostea lui Hristos cu hindușii care locuiesc lângă ei. (Filipeni 2:3-5)

https://www.stiricrestine.ro/2019/10/30/ziua-a-11-a-pareri-ale-unui-hindus-din-diaspora-pray15days/?