Uniunea Baptistă din România la cheremul 9 Marks ( a lui Mark Dever) sau cum organizațiile inchizitorii socialiste își fac loc în Bisericile baptiste din România — Pagina creștină

Uniunea Baptistă din România la cheremul 9 Marks ( a lui Mark Dever) sau cum organizațiile inchizitorii socialiste își fac loc în Bisericile baptiste din România Numai ce am venit de aproape două săptămâni din România, vizitându-mi țara natală și bucurându-mă de toate privilegiile unei asemenea vizite. În scurta vizita am încercat să vizitez mai […] […]

Zece lucruri periculoase de care să te ferești în (orice) biserică

Sunt anumite lucruri periculoase în biserică de care trebuie să te ferești - imagine preluată de pe crosswalk.com

Pretutindeni unde îți întorci capul pândește pericolul – da, chiar și în biserica ta. Deși această afirmație nu este ceva nou, conform cărții lui Iuda, se pare că noi am cam dezvoltat o atitudine de falsă siguranță în spatele ușilor bisericilor noastre. Adevărul este că biserica a fost din totdeauna un câmp de luptă spiritual.

Dacă poți vedea lupta invizibilă ce are loc în jurul tău pe la ora 11 dimineața, duminica la slujba de biserică, cred că ar sări hainele de pe tine. Și dacă sunt oameni pierduți în cadrul congregației în care te afli, bătălia s-ar duce cu o mare intensitate.

Duminică după duminică, Satan și demonii lui primesc titluri de frecvență ridicată la biserică.

 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești. (Efeseni 6:12)

Iată mai jos o listă cu zece lucruri periculoase de care să te ferești în (orice) biserică:

  1. Orbirea spirituală. Iuda, fratele vitreg al Domnului nostru Isus, apelează la credincioșii din fiecare generație, să ”luptați pentru credința care a fost dată sfinților o dată pentru totdeauna”. Această luptă este precum un război contra erorii în toate formele, a lupta cu îndârjire pentru adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Doar că astăzi mulți din biserică sunt orbiți de apatia lor față de adevărul absolut.Când a fost ultima dată când ai cântat cântarea Ostașii lui Hristos? Poate șoptești, ”Suntem creștini, noi trebuie să iubim pe toată lumea – nu să ducem un război”. Oh, dar noi suntem chemați să ducem un război contra minciunilor prezentate de ”…unii oameni, scriși demult pentru condamnarea aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă harul Dumnezeului nostru în depravare și-L neagă pe singurul nostru Stăpân și Domn, Isus Cristos” (Iuda 1:4).

Problema e că mulți dintre cei care stau pe scaunele bisericii nu știu destul de mult din Cuvântul lui Dumnezeu ca să discearnă adevărul de minciuni și au devenit confortabili în întuneric.

  1. Lipsa de discernământ. A aplica Cuvântul lui Dumnezeu necesită discernământ spiritual.Dacă privim în decursul istoriei, noi știm că Dumnezeu a ales pe Israel. El i-a eliberat de robie, i-a trecut prin deșert înspre țara pe care El a promis-o, dar ei au ascultat de minciunile a 10 oameni lași mai degrabă decât să se încreadă în Dumnezeu. Scriptura spune că acea generație a murit în necredința lor.

Iuda spune: ”Tot astfel, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejur, care s-au dedat la preacurvii în același fel ca aceștia și s-au dus după un alt fel de trup, sunt arătate acum ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veșnic. Tot așa și acești visători pângăresc trupul, resping autoritatea și batjocoresc cele slăvite” (Iuda 1:7-8).

Numai Duhul lui Dumnezeu dă abilitatea de a discerne adevărul de minciuni.Și mulți oameni, chiar și din biserică, sunt plini până la margine cu ceea ce cred toți ceilalți, dar nu cu ce crede Dumnezeu. Ei nu au nici un interes sau apetit să discearnă adevărul Său. Tinerii de acum au fost învățați că nu există un asemenea lucru precum adevărul absolut. Prin urmare, ei nu au nimic în ce să-și încadreze viețile decât în minciuni din partea celor care s-au strecurat printre noi și au pângărit inimile lor.

3. Predicatorii apostați. 
Există predicatori astăzi care refuză să menționeze cuvântul ”păcat”. Ei nu menționează niciodată sângele lui Isus Hristos care a satisfăcut, o dată pentru totdeauna, plata cu moartea pe care o cerea păcatul nostru. Ei predică o evanghelie socială prin a oferi și a primii dragostea care gâdilă urechile dar care nu salvează sufletele.

Predicatorii apostați se îngrijesc doar de ei înșiși, de popularitatea lor, și de farfuria de colectă. Iuda îi numește ”…niște nori fără apă, purtați de vânt, niște pomi tomnatici neroditori, de două ori morți, dezrădăcinați, niște valuri sălbatice ale mării, spumegându-și rușinile, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată pe vecie bezna întunericului” (Iuda 1:12-13).

Cel mai drag lucru pe care îl poți face sau spune către cei a căror vieți reflectă minciunile dușmanului, mai degrabă decât roada Duhului lui Dumnezeu, este să le zici și să le arăți – Isus te iubește. El a murit ca să plătească pedeapsa pentru păcatul tău. Și trăiește ca să-ți ierte păcatul tău – dacă te încrezi și asculți de El. 

Dumnezeu te-a mântuit ca să mergi să faci ucenici, în numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt.

  1. Învățătorii falși. Corectitudinea politică este vie și la rang mare în cadrul bisericii și mulți refuză explicația Bibliei cu privire la creație. Sau ei încearcă să amestece începuturile din Geneza cu procesul evoluțional. Sau poate învață în opoziție directă cu Cuvântul lui Dumnezeu, că există multe căi spre mântuire – Isus este doar una din căi. Aceasta este erezie!

Iuda îi numește pe acești învățători păcătoși nelegiuiți care au vorbit lucruri aspre împotriva lui Isus Hristos.

 Ei sunt cârtitori, critici, umblă după poftele lor; gura lor rostește lăudăroșenii și admiră fețele oamenilor pentru propriile foloase. (Iuda 1:16)

  1. Credincioși care se comportă groaznic. Ai fost vreodată într-un grup de oameni dintr-o biserică unde conversația lor nu se potrivea cu lauda lor că ar fi sfinți și neprihăniți? Că sunt plini de glume obraznice, de conversații critice, bârfă fără oprire și lucruri care cauzează diviziuni, destramă în loc să zidească trupul credincioșilor, lipsiți de Duhul?

Ce trebuie să facem? Iuda ne spune:

 Păziți-vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică! Aveți milă de cei ce se îndoiesc; pe alții salvați-i smulgându-i din foc; de alții aveți milă, dar cu teamă, urând până și cămașa mânjită de carne! (Iuda 1:21-23).

Nu trebuie să ne dăm bătuți. Suntem chemați să fim salvatori!

  1. Spectacol în loc de închinare. O dată un profesor zicea, ”Când piciorul începe să bată înainte ca Duhul să fie în control, asta nu e de la Domnul”. În aceste vremuri când cântecele au coruri de două versete, care sunt repetate la nesfârșit, și devin tot mai tari cu fiecare vers, mă întreb la ce punct se oprește să fie laudă către Dumnezeu și devine distrarea noastră. În bisericile clasice există un amestec de cântece vechi și noi. Imnurile vechi au mesaje de speranță, mângâiere și alinare în Isus Hristos, în timp ce corurile de laudă ne înalță bucuria noastră. Dar închinarea este cu privire la Isus, nu cu privire la noi.

    Muzica trebuie să-L onoreze pe Dumnezeul nostru suveran, pe Fiul Său, Domnul Isus Hristos, și să ne atragă spre închinarea la Cel care va domni și conduce toată eternitatea… orice altceva este doar spectacol.
    Eu sunt un păcătos salvat prin mila și harul lui Dumnezeu și cântecele noastre trebuie să reflecte aceasta.

7.Congregațiile reci, mecanice. Conform cu Apocalipsa, biserica din Efes devenise rece și mecanică. Ei și-au părăsit dragostea dintâi, pe Domnul Isus Hristos, ca să devină o biserică lipsită de dragoste. Porunca Lui era ca ei să se pocăiască și să se întoarcă la dragostea dintâi, altfel El le va lua sfeșnicul din loc.

Deci, cum devine o biserică rece și mecanică? În vremea de astăzi a lumii de tipul niciodată să nu ai un timp de liniște, este mai ușor să operezi ca o mașinărie. Doar că biserica nu este clădirea, este congregația. Și oamenii și nevoie lor necesită timp – timp pe care noi credem că nu-l avem.

Nu știu cum sunteți voi, cu cât mai diluat devin… cu atât mai puțin din mine va fi în jur. Și nimeni nu pricepe de fapt cine sau ce sunt eu – inclusiv Dumnezeu și frații și surorile în Hristos. Poți deveni atât de ocupat în a face lucruri urgente încât să uiți lucrurile importante precum cititul și meditatul la Cuvântul lui Dumnezeu, ascultarea de vocea Duhului, și de a te îndrăgosti tot mai mult cu Isus în fiecare zi. Neglijează-L și toate celelalte lucruri sunt fără sens. Asigură-te că ai verificat termostatul bisericii înainte să te așezi pe scaun sau în bancă.

  1. Membrii compromițători, corupți, morți. Biserica din Pergamși-a compromis credința lor. Zidită în mijlocul unui oraș păgân, ei au permis ca lucrurile din jur să influențeze comportamentul lor și au alunecat în curvie și idolatrie. Dar Dumnezeu i-a chemat să se pocăiascăA adaptat biserica ta minciunile corectitudinii politice?

Biserica din Tiatira era coruptă. Ei tolerau o prorociță care îi ducea în imoralitate și mâncatul de lucruri sacrificate idolilor. Dumnezeu i-a chemat pe cei care nu țineau de învățătura aceasta să se țină tari până va veni El cu răsplata lor. Scuzi tu cumva imoralitatea din cadrul congregației tale?

Biserica din Sardes era vie, dar era moartă. O biserică moartă. Dumnezeu le-a poruncit să se trezească și să se pocăiască. Câțiva credincioși din Sardes nu și-au pătat hainele lor. El le-a promis că ei vor umbla cu El îmbrăcați în alb și că El nu le va șterge numele lor din Cartea Vieții. Ce fel de biserică vrei să dea învățătură copiilor tăi?

  1. Credincioșii căldicei. În final, mai sunt și cei din Laodiceea. Nu erau nici în clocot, nici reci, ci un trup de credincioși căldicei. Dumnezeu spunea că ei sunt putrezi. Ofensiv.El avea să îi scuipe din gura Sa. Ei credeau că sunt bogați și nu aveau nevoie de nimic, dar nu știau că erau săraci, orbi și goi. El i-a chemat să se pocăiască și să cumpere unguent pentru ochi ca ei să-și poată vedea circumstanțele lor groaznice.

Ați vizitat vreodată vreo biserică și ați realizat că oamenii se uitau prin tine – nu la tine? Prefăcătoria lor te-a lăsat în nevoi – focul Duhului lui Dumnezeu luminează în viața ta și a mea atunci când petrecem timp cu El și Îl iubim – dar acesta nu era acolo. Ai venit să cauți căldură care să te atragă aproape de flacăra Sa, dar te-au lăsat cu un gust amar în gură și în sufletul tău.

Tu ești responsabil înaintea lui Dumnezeu pentru a vedea ca flacăra focului zelului după dragostea lui Dumnezeu să fie învățat către copiii tăi
. O dragoste atât de aprinsă precum a lui Dumnezeu care și-a dat Singurul Său Fiu să moară pe cruce, de dragul meu și al tău.

  1. Stilul de club de țară. Fiecare congregație de credincioși este chemată să iubească pe Domnul Dumnezeul lor cu toată inima lor, mintea lor și tăria lor. Suntem chemați să fim un spital pentru păcătoși, un far care salvează pe oamenii pierduți în întunericul păcatului și al rușinii. Doar că multe biserici au ajuns să aibă atâția bani, atâta bogăție, atâta educație, precum laodicenii, ei nu mai au nevoie de Isus – ei au devenit un club social. Un loc de distracție mai degrabă decât să fie o casă de închinare.

Isus ne-a amintit, ”Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. Celui ce învinge îi voi da dreptul să șadă împreună cu Mine pe tronul Meu, tot așa cum și Eu am învins și am șezut împreună cu Tatăl Meu pe tronul Lui. Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” (Apocalipsa 3:20-22).

Tu ești străjerul copilului tău pe zidul biserici. Sunt urechile tale îndreptate spre vocea Duhului lui Dumnezeu sau spre cei care s-au strecurat pe neobservate printre noi?

Notă. Materialul de mai sus a fost scris inițiat de DiAne Gates în site-ul CrossWalk.com de unde a fost preluat/adaptat. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/zece-lucruri-periculoase-de-care-sa-te.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/zece-lucruri-periculoase-de-care-sa-te-feresti-in-orice-biserica/

Trei idoli comuni din biserică

În biserică există trei idoli comuni de care fiecare lider de biserică trebuie să știe și să scape urgent de ei. Știu că o să vă uitați de două ori la titlul acestei postări înainte să ”rumegați” ceea ce veți citi în continuare.

De Ezechia se scrie în Sfânta Scriptură că el a făcut ”ce era drept înaintea Domnului (2 Împărați 18:3). Următorul verset detaliază ceea ce a făcut el de fapt: ”A îndepărtat înălțimile și a zdrobit stâlpii sacri, a tăiat stâlpul Așerei și a zdrobit în bucăți șarpele de bronz pe care îl făcuse Moise, deoarece fiii lui Israel obișnuiau să ardă tămâie înaintea lui și îl numeau Nehuștan” (2 Împărați 18:4)

Cu siguranță că poporul din acea vreme a înțeles ce era un lider puternic, spiritual care a înlăturat idolii (înălțimile și stâlpii Așerei) care acaparase inimile poporului și fura închinarea care trebuia acordată Domnului. Ei s-ar fi așteptat ca liderul lor spiritual să insiste ca ei să se oprească din a se mai închina altor dumnezei. Doar că ceea ce a făcut Ezechia ulterior a fost cu siguranță ceva neașteptat și chiar controversat. El a făcut bucăți șarpele de bronz pe care l-a făcut Moise – intenționat. Nu dintr-un accident. Nu a făcut-o în felul ”a, păi îl transportam și a căzut… mă scuzați…” Să spargi ceva de  bronz… durează ceva timp și necesită ceva efort!

Să elimini idolii păgâni este unu lucru, dar ”ăla a fost șarpele făcut de Moise!” Era șarpele de bronz pe care Dumnezeu i-a spus lui Moise să-l facă, cel la care oamenii aveau să privească și să fie scăpați de mușcăturile de șerpi (Numeri 21).

Ezechia a zdrobit șarpele pentru că poporul ardea tămâie în cinstea lui. Ei se închinau la un șarpe de bronz. Uneltele de transformare pot deveni obiecte de închinare. În cadrul naturii noastre păcătoase noi putem face un idol din aproape orice. În păcătoșenia noastră noi tindem să facem idoli din lucrurile care ne sunt importante. Astfel, un șarpe de bronz pe care l-a folosit Dumnezeu să aducă vindecare, ținut de liderul poporului lui Dumnezeu în timpul eliberării lor din robie, a devenit un obiect de închinare.

Astăzi lucrurile nu sunt întru totul diferite. Poporul lui Dumnezeu tot se luptă cu luarea uneltelor pentru transformare și a face din ele obiecte de închinare. Mai jos este o listă cu trei idoli comuni din cadrul bisericilor:

  1. Idolii locului Pentru că Domnul face o lucrare măreață în inimile poporului Său atunci când ei vin laolaltă, locurile de adunare se pot muta de la a fi o unealtă pentru transformare în a fi un obiect de închinare. Astfel, dacă un lider menționează ”mutarea”, liderul de fapt amenință să taie un șarpe de bronz în bucăți. Trebuie să le amintim oamenilor că nu clădirea este biserica, ci oamenii sunt cei care formează biserica. Dumnezeu nu locuiește în locul unde ne adunăm noi; El locuiește în inimile poporului Său.
  2. Idolii trecutului Pentru că Domnul a lucrat în feluri uimitoare în trecut, trecutul poate deveni un idol acolo unde oamenii tânjesc mai mult după lucrurile din trecut decât tânjesc ei după Domnul. A fi mulțumitor pentru lucrurile din trecut este un lucru, a te închina acestora este cu totul altceva. Dacă ”vremurile din vechime” au fost mărețe, ele au fost mărețe doar datorită Domnului.
  3. Idolii programelor Pentru că Dumnezeu a schimbat vieți prin intermediul unui program sau a unui eveniment, oamenii pot ridica un program la un loc nesănătos. Programele pot deveni scopuri în ele însele și nu unelte folosite în cadrul procesului de ucenicizare dintr-o biserică. Atunci când se întâmplă așa ceva, ele există precum șerpii de bronz ai zilelor moderne.

Cum pot să fie liderii ca și Ezechia? Cum pot fi înlăturați șerpii de bronz ai zilelor moderne?

Liderii trebuie să îndrume pe oameni în mod constant către persoana lui Isus.
 Numai El este vrednic de închinarea noastră și numai El poate transforma inimile. Atunci când îi ajutăm pe oameni să vadă măreția lui Isus, idolii arată mai puțin atractiv.
 În timp ce ne întoarcem ochii noștri spre Isus și privim spre fața Sa minunată, lucrurile acestei lumi (locul, trecutul sau programele fiind incluse) se diminuează și dispar tot mai mult în lumina slavei și a harului Său.

Liderii trebuie de asemenea să le amintească oamenilor de scopul bisericii. O biserică există să facă ucenici. Atunci când o biserică îmbrățișează misiunea de a face ucenici, programele sunt văzute ca unelte și nu ca scopuri în ele însele. Atunci când a face ucenici este centrul bisericii, locul este văzut în mod adecvat ca fiind locația ce ajută la a face ucenici.

Deși Domnul a fost cel care a instruit întocmirea șarpelui, Domnul a afirmat și distrugerea lui. Despre Ezechia, Scriptura spune:

 Ezechia a crezut în Domnul, Dumnezeul lui Israel. Dintre toți regii lui Iuda care au fost înaintea lui sau care au urmat după el, n‑a fost niciunul ca el (2 Împărați 18:5).

Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul Church Leaders, scris de Eric Geiger (foto alăturat), care slujește în calitatea de Vice-președinte al Diviziei de Resurse Bisericești din cadrul LifeWay Christian Resources. Anterior acestei poziții, Eric a slujit în biserici locale, cea mai recentă fiind lucrarea de opt ani în cadrul Christ Fellowship Miami, în calitate de pastor executiv. Eric a primit doctoratul în conducere și lucrare bisericească din cadrul Southern Seminary, de asemenea, este pastor învățător și vorbitor frecvent și consultant în domeniul misiunii și strategiei bisericii. Eric este autorul sau co-autorul a câtorva cărți printre care și Simple Church, o carte pe tematica conducerii bisericii. Eric este căsătorit cu Kaye și ei au două fiice. În timpul său liber, Eric își dă întâlniri cu soția sa și joacă basket, alături de fiicele sale. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/12/trei-idoli-comuni-din-biserica.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/trei-idoli-comuni-din-biserica/

Tipuri de Biserici locale din cartea Apocalipsei

download

Biserica locala nu poate fi inteleasa decit in contextul realitatii sociale in care exista. Numai cel ce se inalta la inaltimea intregului poate intelege in intregime „partile” din care este alcatuita realitatea.

Cind crestinismul si-a facut aparitia in lume, el a aparut pe fundalul existentei imperiului roman. Nimic din ceea ce era in fiinta atunci nu a scapat influentei lui covirsitoare. Biserica lui Hristos a fost forta care, in final, a dus la prabusirea imperiului, dar nici ea, in structurile ei istorice, n-a scapat de influenta imperiala.

Intre Imperiu si Biserica s-a dus un conflict de principii. Forta launtrica a crestinismului s-a confruntat cu forta exterioara bruta a legiunilor. Pentru o vreme, imperiul a parut ca triumfa, dar punind stapinire pe inimile oamenilor, crestinismul a triumfat in final modelind intreaga societate si dindu-i un impuls irezistibil spre „civilizatia” de care ne bucuram astazi.

La inceput, Roma imperiala a fost condusa de democratia Senatului. Pe fundalul societatilor tiranice de pina atunci, aceasta noutate a insemnat o extraordinara schimbare de epoca. Democratia romana a fost o aparitie care a schimbat fata lumii. Senatul n-avea insa armata si a trebuit sa recurga la ajutorul generalilor. Acestia au fost oameni proveniti din rindul „patricienilor”, clasa cea mai bogata si mai instruita a societatii. Necazul a fost ca legiunile jurau credinta inaintea generalului care le conducea, nu inaintea Senatului. Cind forta generalilor n-a mai fost depasita decit de ambitia lor, Senatul a trebuit sa treaca in planul secund, cedind in fata dictaturii. Cel dintii general care a ingenuncheat Senatul a fost Iulius Cezar (46-44 inainte de Hristos). El a obligat Senatul sa-l declare imparat si chiar sa-l „indumnezeiasca”. Cind aceasta s-a realizat, luna de nastere a „zeului-om” si-a schimbat numele in „Iulius”, de unde se trage si numirea rom`neasca: „Iulie”. Intr-o ultima incercare de reinstaurare a democratiei, Senatul l-a asasinat pe Iulius Cezar. Chiar si Brutus, favoritul imparatului, si-a dat aportul la aceasta crima detestabila, dar „necesara” din ratiuni de Stat.

Dupa Iulius Cezar a venit insa Octavian Augustus (31 inainte de Hristos – 14 dupa Hristos). Cu el s-a reinstaurat si dictatura si cultul imparatului. Intimplator, luna de nastere a noului dictator a fost cea de dupa Iulie. Automat, ea s-a transformat in „August” ! Octavian Augustus a rafinat si mai mult dominatia Romei asupra lumii, adaugind fortei brute inclestarea nemaipomenita a birocratiei.

Reprezentantii acestei noi clase imperiale, au fost promovati din toate  clasele sociale ale societatii, nu o data dintre „legionarii” iesiti la pensie si chiar dintre sclavii eliberati si credinciosi imparatului. Cancelariile romane au inlocuit pretutindeni autoritatea forturilor militare. Nimic nu misca in Imperiu fara sa treaca prin evidenta stricta a birocratilor. Cultura scrisului a civilizat majoritatea popoarelor din Imperiu. De la un capat la celalalt, „pax romana”, (pacea romana) a scos la lumina o noua civilizatie care i-a fascinat pe oameni si i-a inlesnit Romei dominarea.

Nici macar Biserica crestina, cu tot accentul ei pe spiritualitate si pe lipsa de formalism nu a scapat influentei birocratiei romane.  In decurs de doar citeva secole, Roma a „institutionalizat” Biserica, transformind-o in „Biserica Romei”. Conflictul dintre Imperiu si Biserica s-a incheiat printr-o alianta. |i de o parte si de alta s-au facut compromisuri: Imperiul a proclamat crestinismul religie de Stat cu statut preferential, iar biserica a acceptat sa se supuna scopurilor Imperiale. S-a format astfel : „Sfintul Imperiu Romano-Catolic”. Stafia acestui Imperiu a continuat sa bintuie Europa, mult dupa caderea politica a Romei. Carol cel Mare, sau Charlemagne, cum il prefera francezii, a fost exponentul primordial al Imperiului. Napoleon si Hitler au incercat si ei sa restaureze maretia Imperiului. Visul lor de dominatie mondiala a fost insa doar de scurta durata. Cel de al treilea „reicht” al germanilor, care trebuia sa dureze „o mie de ani” s-a prabusit in tandari. Fragmentele Imperiului traiesc astazi separat, dar lucreaza in secret la o reorganizare mondiala. Nazuinta lor este „reintegrarea” si „renasterea”. Termenii sub care se vorbeste despre aceasta sint diferiti: „casa comuna a Europei, noua ordine economica mondiala, „Europa unificata” sau „Statele Unite ale Europei”. Toate insa vestesc un singur lucru: ca se lucreaza subteran pentru reaparitia Imperiului. Papa de la Roma este iarasi vizitat si curtat de cei mai importanti sefi de stat ai lumii. „Babilonul cel mare”, cum numeste Biblia acest conglomerat imperial de popoare, sta sa apara pregatind fondul pe care va apare „Anticrist” pentru o ultima infruntare intre Dumnezeu si Diavol. Despre aceasta inclestare nemaipomenita si despre deznodamintul ei ne vorbeste pe larg extraordinara carte a „Apocalipsei”.

Cristalizind cele de mai sus, putem spune impreuna cu Henry H. Halley, in „Dictionarul Biblic” ca: ” Nu vom putea intelege conditia actuala a crestinatatii decit privind-o in lumina istoriei. Din pacate insa, necunoasterea istoriei Bisericii este mai raspindita chiar decit necunoasterea Bibliei. Noi credem ca pastorul are datoria de a-si invata enoriasii faptele principale ale Istoriei Bisericii.

Istoria lumii este vazuta de obicei in trei mari perioade:

ANTICA: Egipt, Siria, Babilon, Persia, Grecia, Roma.

MEDIEVALA: De la caderea Romei la descoperirea Americii.

MODERNA: Din secolul XV pina in epoca actuala.”

„Istoria Bisericii este si ea vazuta in trei mari perioade:

PERIOADA IMPERIULUI ROMAN: Prigoanele, martirii, parintii Bisericii, controversele, „crestinizarea” Imperiului.

PERIOADA MEDIEVALA: Cresterea si puterea papalitatii, Inchizitia (ca o desavirsire a stapinirii ierarhiei asupra maselor mari de „credinciosi”), monasticismul (calugaria)(ca o reactie disperata de „iesire” din sistemul corupt si lumesc al ierarhiei oficiale), mahomedanismul (o reactivare a  rolului jucat de urmasii lui Ismael in istoria lumii), rusinea cruciadelor (ca o „asasinare a spiritului crestin” si ca o capitulare a Bisericii in fata ambitiilor economice si politice ale Imperiului).

PERIOADA MODERNA: Reforma protestanta, marea dezvoltare a bisericilor evanghelice (numite asa pentru intoarcerea lor la autoritatea Evangheliei in detrimentul autoritatii „ierarhiei” corupte si compromise). Traducerea Bibliei in limbile de circulatie nationala. Extraordinarea circulatie a Bibliei inlesnita de aparitia si dezvoltarea tiparului. Eliberara guvernelor de sub tutela religioasa a Bisericii si scoaterea institutiilor sociale de sub controlul preotesc. Lucrarea misionara mondiala; reformele si revolutiile sociale. Separatismul national, inclestarea razboaielor mondiale, nazuinta contemporana spre o „reunificare” pe fundalul „mostenirii crestine comune”. Cresterea puterii papalitatii in plan politic mondial. Accentul pus de Biserica Evanghelica pe vestirea „venirii Domnului”.

„Cele trei mari diviziuni ale crestinismului contemporan sint:

ROMANO – CATOLICII: care predomina in Sudul Europei si in America de Sud.

ORTODOCŞII: care sint majoritari in Rasaritul si Sud-Estul Europei.

PROTESTANTII: care predomina in vestul Europei si in America de Nord.”

„Aceasta divizare este urmarea celor doua mari rupturi care au avut loc in sinul crestinismului. Una s-a produs in secolul IX, cind Biserica de Rasarit s-a despartit de Biserica de Apus din motive politice si de dominare teritoriala (aceasta rupere a dus la formarea Bisericii Ortodoxe). Cealalta ruptura s-a produs in secolul XVI, sub conducerea lui conducerea lui Martin Luther – si a dus la legalizarea curentelor evanghelice care supravietuisera pe toata durata „ierarhiei” Bisericii social politice maritate cu Statul.”

Iata ce a spus Harnack despre aceste trei ramuri ale Bisericii: „Biserica Ortodoxa este crestinismul primitiv plus paginismul grec si oriental. Biserica Romano-Catolica este crestinismul primitiv plus paginismul grec si roman. Biserica Protestanta este incercarea de a elibera crestinismul primitiv pur de sub toate formele de paginism.”

Pentru a intelege diferitele tipuri de Biserici locale asa cum exista ele astazi, cel mai bun lucru pe care-l putem face este sa ne intoarcem la cartea Apocalipsei. Continutul ei ne aseaza inainte punctul lui Hristos de vedere asupra evolutiei Bisericii.

Fara indoiala, cartea Apocalipsei este cea mai paradoxala carte din intreaga Scriptura. Desi in ea se intilnesc si se implinesc cele mai multe din    simbolurile si simbolismele biblice, crestinii din toate timpurile au privit-o cu teama si cu retinere.

Din multe puncte de vedere Apocalipsa este cartea „cea mai” a Bibliei.

Este „cea mai recomandata” carte de catre insusi Autorul Scripturilor (1:3) si totusi in planul de lectura al multora este „cea mai neglijata” carte.

Este „cea mai clara” ca intentie, fiind o descoperire (1:1), totusi este considerata de majoritatea cititorilor „cea mai confuza”.

Este „cea mai personal scrisa de Hristos” (1:10,19; 10:4; 22:18,19 – El hotaraste ce sa fie scris si ce sa ramina afara) si totusi este cartea „cea mai atribuita oamenilor” (multi o socotesc o scrisoare conspirativa a crestinilor din primele secole, plina de figuri si simboluri ale caror insemnatate cifrata s-a pierdut de-a lungul secolelor).

Prin continut, Apocalipsa este cartea „cea mai plina de urgii si de pedepse”, dar in acelasi timp cartea „cea mai plina de revelatii ceresti”.

Apocalipsa are trei scopuri declarate       :

1.Aratarea Domnului Isus.  Cine nu este indragostit de Domnul Isus nu va pretui aceasta carte si nici nu o va intelege. „Cheia” intregii carti este descrierea frumusetii Domnului, in fiinta, intelepciune si lucrare. El apare ca Om proslavit, ca Fiu de Dumnezeu, ca Miel, ca Leu din semintia lui Iuda, ca Judecator, ca Mire, ca „mparat al „mparatilor, ca Pom al vietii, ca Soare, Luceafarul stralucitor de dimineata, etc, etc.

2.O anuntare a programului lumii. (1:19) „Scrie „ce ai vazut”, „lucrurile care sint” – vremea Bisericii si „lucrurile care au sa vina dupa ele” – vremea sfirsitului.

3.Un mesaj catre Biserica. (1:4,11) Sub suveranitatea lui Hristos, exista o singura Biserica, manifestindu-se in multe feluri, cazind si ridicindu-se, cucerind lumea sau lasindu-se cucerita vremelnic de ea.

Mesajul catre Biserica, de care ne vom ocupa in continuare, incepe cu o adresare generala, catre intreaga „Biserica”. (capitolul 1:4-20)

In aceasta parte a mesajului Domnul Isus se prezinta pe Sine:

  1. In toata splendoarea gloriei Sale (1:13-18)
  2. In toata splendoarea lucrarii Sale (1:4-8)

El isi proclama dumnezeirea v.4,5
El a desavirsit mintuirea v.5b
El isi face cunoscut scopul v.6

Imparatie pe pamint 5:10; 2:26; 3:21; 20:4

Preotie a credinciosilor – vom fi reprezentantii Lui
El isi anunta revenirea v.7
El isi anunta judecata v.7
El isi proclama autoritatea v.8
El sta in mijlocul celor sapte sfesnice v.13,20
El tine in mina cele sapte stele v.16,20

Dupa aceasta adresare generala, urmeaza o serie de sapte scrisori adresate la sapte Biserici locale din Asia Mica. Aceste Biserici pot fi luate ca:

1.– Sapte Biserici locale reale, cu probleme specifice. Aceste Biserici au existat pe vremea apostolului Ioan si au facut tinta preocuparilor lui pastorale.

2.– Sapte Biserici ca sapte „tipuri” caracteristice posibile ale Bisericii de pretutindeni. Asemenea Biserici au existat si exista pretutindeni pe fata pamintului.

3.- Sapte Biserici ca exponente a sapte „etape cronologice” prin care va trece Biserica in istoria ei dintre Rusalii si Rapire. Din acest punct de vedere, Bisericile Apocalipsei reprezinta sapte conditii specifice anumitor perioade distincte din istoria Bisericii. In descrierea lor putem recunoaste elemente caracteristice bisericii primare, bisericii din Evul Mediu, bisericii din perioada Reformei, etc.

Toate aceste trei interpretari sint reale, corecte si recomandabile. Din studiul lor vom putea intelege mai bine „diversitatea” posibila a diferitelor Biserici, „suveranitatea” lui Hristos peste Biserica in orice stare s-ar afla aceasta, „tratamentul” pe care il recomanda Hristos diferitelor tulburari din viata Bisericii si „perspectivele” vesnice care ii asteapta ca rasplata pe cei ce, raminind in Biserica, ramin si credinciosi lui Hristos biruind lumea.

1.Biserica din Efes

„Catre ingerul Bisericii din Efes”
Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce tine cele sapte stele in mina dreapta si Cel ce umbla prin mijlocul celor sapte sfesnice de aur:
Pretuirea:  „Stiu faptele tale,, osteneala ta si rabdarea ta si ca nu poti suferi pe cei rai; ca ai pus la incercare pe cei ce zic ca sint apostoli si nu sint si ca i-ai gasit mincinosi. Stiu ca ai rabdare, ca ai suferit din pricina Numelui Meu si ca n-ai obosit.
Pericolul: Dar ce am impotriva ta,, este ca ti-ai parasit dragostea dintii.
Porunca: Adu-ti aminte de unde ai cazut; pocaieste-te si intoarce-te la faptele tale dintii.
Pedeapsa: Altfel,, voi veni la tine si-ti voi lua sfesnicul din locul lui, daca nu te pocaiesti. (Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele Nicolaitilor pe care si Eu le urasc.)
Perspectiva: „Celui ce va birui, ii voi da sa manince din pomul vietii,, care este in raiul lui Dumnezeu.”

Biserica din Efes reprezinta biserica in care s-a pierdut dragostea pentru Domnul Isus. Caldura spirituala si dragostea partasiei divine, erau pe duca. Aceasta este tipul unei biserici cu o invatatura corecta din punct de vedere doctrinar, vie din punct de vedere organizatoric, dar care si-a pierdut dragostea pentru Domnul. Intre Marta si Maria, Dumnezeu o lauda intotdeauna pe Maria, pentru ca ea „si-a ales partea cea buna” (Luca 10:38-42). Dumnezeu nu se multumeste cu faptele noastre, El ne vrea pe noi insine. „Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti?” (Ioan 21:16)

Istoric, Efesul reprezinta etapa Bisericii primare (secolul I). Daca si despre ei, care erau credinciosi din generatia imediat urmatoare apostolilor s-a putut spune ca isi pierdusera dragostea dintii, cu cit mai mult ne paste acest  pericol pe noi, cei de astazi?

2.Biserica din Smirna „Catre ingerul Bisericii din Smirna”

   
  Prezentarea:

„Iata ce zice Cel dintii si Cel de pe urma, Cel ce a murit si a inviat:

 

Pretuirea:

 „Stiu necazul tau si saracia ta(dar esti bogat), si batlocurile din partea celor ce zic ca sunt Iudei si nu sint, ci sint o sinagoga a Satanei.”

Pericolul: ……………
Porunca:

Nu te teme nicidecum de ce ai sa suferi. Iata ca Diavolul are sa arunce in temnita pe unii dintre voi, ca sa va incerce. Si veti avea un necaz de zece zile. Fii credincios pina la moarte, si-ti voi da cununa vietii.

Pedeapsa: …………..
Perspectiva: „Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vatamat de a doua moarte.”

3. Biserica din Pergam

„Catre ingerul Bisericii din Pergam”
Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce are sabia ascutita cu doua taisuri:
Pretuirea:

 „Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu tii Numele Meu si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele cind Antipa, marturul Mei credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieste Satana.

Pericolul:

Dar am ceva impotriva ta. Tu ai acolo niste oameni care tin de invatatura lui Balaam, care a invatat pe Balac sa puna o piatra de potignire inaintea copiilor lui Israel, ca sa manince din lucrurile jertfite idolilor, si sa dedea la curvie. Tot asa, si tu ai citiva care, deasemenea, tin invatatura Nicolaitilor, pe care Eu o urasc.

Porunca: Pocaieste-te dar.
Pedeapsa: Altfel, voi veni la tine curind, si ma voi razboi cu ei cu sabia guri Mele.
Perspectiva:

„Celui ce va birui, ii voi da sa manince din mana ascunsa, si-i voi da un nume nou, pe care nu-l stie nimeni, decit acela care-l primeste.”

4. Biserica din Tiatira

„Catre ingerul Bisericii din Tiatira”
Prezentarea: „Iata ce zice Fiul lui Dumneyeu, care are ochii ca para focului si ale carui picioare sunt ca arama aprinsa:
Pretuirea:  „Stiu faptele tale, dragostea ta, slujba ta, rabdarea ta si faptele tale de pe urma, ca sunt mai multe  ca cele dintii.
Pericolul:

Dar iata ce am impotriva ta: tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se yice proorocita, sa invete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie si sa manince din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme sa se pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca de curvia ei!

Porunca:

Voua insa tuturor celorlalti din Tiatira, care nu aveti invatatura aceasta si nu ati cunoscut „adincimile Satanei”, cum le numesc ei, va yicŞ Nu pun peste voi alta greutate. Numai tineti cu tarie ce aveti, pina voi veni!

Pedeapsa:

Iata ca am s-o arunc bolnava in pat, si celor ce preacurvesc cu ea, am sa le trimit un necay mare, daca nu se vor pocai de faptele lor. Voi lovi cu moarte pe copiii ei. Si toate Bisericile vor cunoaste ca „Eu sint Cel ce cercetez rarunchii si inima” si voi da fiecaruia din voi dupa faptele lui.

Perspectiva:

„Celui ce va birui, si celui ce va payi pina la sfirsit lucrarile Mele, ii voi da stapinirepeste Neamuri. Le va cirmui cu un toiag de fier, si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si Eu putere de la Tatal Meu. Si+i voi da luceafarul de dimineata”.

Biserica din Tiatira este urmarea fireasca a Bisericii din Pergam. Idolatria si imoralitatea incepute atunci si-au ajuns acum culmea. Tiatira este Biserica ingropata sub influenta lumii. Scrisoarea aceasta este cea mai lunga dintre toate cele sapte. Ea este un rechizitoriu impotriva compromisului si o judecata aspra asupra pacatului.

Domnul Isus se prezinta ca Cel ce are „ochii ca para focului si ale carui picioare sint ca arama aprinsa”. Nimic nu rezista focului; orice acoperamint al pacatului este spulberat de privirea Domnului. Arama este si ea un simbol al judecatii. Domnul ii va calca in picioare pe cei pacatosi. (Apocalipsa 14:18-20; 19:15)

Aceasta este singura Biserica despre care ni se spune ca ar fi avut dragoste. Tragedia Tiatirei a fost insa ca aceasta dragoste a fost fara limitele unei invataturi sanatoase. Dragostea fara doctrina este ca si riul fara margini: face mlastini ! Biserica aceasta era partasa cu lumea la sarbatori pagine (mincaruri jertfite idolilor erau oferite apoi gratis oamenilor si serbarea se termina cu betii si cu orgii publice. (1 Corinteni 10:27-28, 19-22)

Problema Bisericii din Tiatira a inceput odata cu acceptarea Izabelei. Pentru intelegerea acestui simbolism este bine sa citim 1 Regi 16:31- 33; 19:1-2; 21:1-26; 9:6,10,30-37; 2 Regi 9:6-7,10, 30-37. Tiatira a repetat experienta Israelului de pe vremea lui Ahab. Acest imparat al lui Israel a fost „mai rau ca toti” (capitolul 16:30,31). El a staruit in pacatele lui Ieroboam (16:31) si a adaugat la ele influenta nefasta a Izabelei.

Dar care au fost pacatele lui Ieroboam? In 1 Regi 14:9 ni se spune ca Dumnezeu il mustra astfel: „Tu ai facut mai rau decit toti dinaintea ta: te-ai dus sa-ti faci alti dumnezei si chipuri turnate ca sa ma minii, si M-ai lepadat inapoia ta !” Dupa ce a rupt imparatia de la fiul lui Solomon, Roboam, Ieroboam a alterat viata de inchinaciune a Israelului. Din considerente politice, el a facut urmatoarele lucruri: a schimbat Ierusalimul cu doi vitei de aur ca loc de inchinare pentru Israel (1 Regi 12:26-30), a schimbat preotia (1 Regi 12:31), a schimbat calendarul religios (1 Regi 12:32), a intrat el insusi inaintea altarului si a adus jertfe (1 Regi 12:33). Toate aceste pacate au fost repetate de Ahab. In plus el a luat-o de sotie pe Izabela, care a adus in Israel idolatria si imoralitatea. Izabela l-a invatat pe Ahab ca lui ii esate permis sa faca orice, chiar sa si omoare. Pentru a ilustra lipsa de rinduiala de pe timpul lui Ahab si a Izabelei, autorul Bibliei intercaleaza pasajul din 1 Regi 16:34. In popor disparuse respectul pentru autoritatea lui Dumnezeu. A fost vremea lui „orice imi este permis”, dar judecata lui Dumnezeu n-a intirziat sa se arate.

Izabela a adus in Biserica din Tiatira „inovatii” si „adincimi” necunoscute inaintea ei. Ea a dispretuit Cuvintul divin scris, proclamindu-se „proorocita” si permitindu-si sa-i invete pe credinciosi lucruri nepermise. Domnul Isus este hotarit sa descopere pacatul si sa-l elimine din Biserica. Textul ne spune ca acest proces de disciplinare se va face in trei faze: mai intii este acordat un timp de har, in care se da sansa pocaintei, apoi va urma pedeapsa (o vreme de necaz) pe masura vinovatiei, si in al treilea rind, influenta acestei pedepse se va rasfringe in mod pozitiv asupra tuturor celorlalte Biserici, care vor ajunge sa se teama de Domnul (Apocalipsa 2:21-23).

Nu toti din Tiatira s-au lasat amagiti de ratacirile Izabelei. Ca si in vremea lui Ilie au mai existat si oameni care au stat linga Domnul. Acestor „biruitori” li se promite un viitor glorios: ei vor fi partasi cu Hristos in stapinirea lui peste neamuri, din timpul Mileniului. Luceafarul de dimineata care le este oferit, este insusi Domnul Isus Hristos (Apoc. 22:16)

Cronologic, Tiatira este Biserica din secolele VI-XVI. A fost perioada caderii in marea idolatrie. Maria, mama Domnului Isus a fost proclamata „Mijlocitoare” si „pururea fecioara”. In loc sa se suie la Ierusalimul ceresc, crestinii au fost invatati sa se inchine la tot felul de „vitei de aur”. Atunci a aparut inchinarea la icoane si la Fecioara Maria. Biserica a fost declarata „detinatoarea tainelor” pretinzind controlul culturii. A fost perioada Evului Mediu numit pe drept cuvint Evul Intunecat. Biserica a inceput sa imite preotia din Israel, „Ierarhiile eclesiastice”. Regii s-au amestecat la „altar”, dindu-L pe Hristos la o parte.

5. Biserica din Sardes

„Ingerului Bisericii din Sardes”
Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele:
Pretuirea:

 Totusi ai in Sardes citeva nume,, care nu si-au minjit hainele. Ei vor umbla impreuna cu mine imbracati in alb, fiindca sint vrednici.

Pericolul: Stiu faptele tale: ca iti merge numele ca traiesti, dar esti mort.
Porunca:

Vegheaza si intareste ce ramine, care e pe moarte, caci n-am gasit faptele tale desavirsite inaintea Dumnezeului meu. Adu-ti aminte dar cum ai primit si auzit ! Tine si pocaieste-te !

Pedeapsa: Daca nu veghezi,, voi veni la tine ca un hot si nu vei stii in care ceas voi veni peste tine.
Perspectiva:

Cel ce va birui,, va fi imbracat astfel in haine albe. Nu-i voi sterge nicidecum numele din cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Lui”

Biserica din Sardes este corespondentul spiritual al Bisericii aflate pe moarte. Numele cetatii inseamna „ramasite”. Acest oras, proverbial de bogat, asezat pe meterezele unei culmi muntoase, cazuse de doua ori in miinile dusmanilor din cauza lipsei de veghere. Increzatori in pozitia lor de necucerit, locuitorii cetatii n-au lasat straja in timpul asediului. De doua ori Sardes a fost transformata in ruine.

Indemnul la veghere din versetul 2, este o aducere aminte a trecutului.

Din felul in care se prezinta acestei Biserici, intelegem ca Domnul Isus era suparat pe conducerea acesteia. „Sapte Duhuri si sapte stele in mina” reprezinta intentia Lui de a conduce Biserica prin lucrarea Duhului Sfint. In Sardes, forma luase loc fondului, iar pacatul inlocuise neprihanirea, separind Biserica de Hristos.

Trei categorii de oameni sint mentionati in aceasta adunare:

– cei morti (despartiti cu totul de Dumnezeu),
– cei aflati pe moarte (care fusesera ai lui Dumnezeu, dar acum se aflau in pericolul instrainarii)
– cei vrednici (care isi pastrasera pozitia si partasia in Hristos)

Fiecarei categorii ii este adresat un mesaj aparte. Celor morti li se spune ca faptele lor sint zadarnice. Ei trebuie sa-L caute pe Domnul. Celor aflati pe moarte li se spune ca trebuie sa se intoarca la o stare pe care o cunoscusera altadata. Calea recomandata este pocainta si studiul Cuvintului. Celor „vrednici” le este adresat un cuvint de pretuire. Dumnezeu „cauta mereu oameni” si este mare lucru sa fi declarat de El „vrednic”. (Romani 3:10-12; Psalmi 14:2-4; Iov 4:17- 19; Ezechiel 13:30)

Sardes este urmarea fireasca a procesului de decadere inceput in Pergam si continuat in Tiatira. Casatoria cu lumea a dus la intrarea pacatului in Biserica si urmarea fireasca a pacatului a fost moartea.

Ca simbolism istoric, Sardes este Biserica prefacerilor din timpul Reformatiei. Printre cei vrednici care si-au pastrat hainele curate ii putem cita pe „Fratii Moravieni”, pe Ioan Hus si pe Martin Luther. In vremea lor, Biserica a meritat sa poarte numele de Biserica „Ramasitelor”. Influenta si lucrarea acestor citiva reformatori a facut posibila aparitia Bisericii Filadelfia. Ca timp, epoca despre care vorbim este la sfirsitul secolului XVI si inceputul secolului XVII. Remarca din versetul 5 Inu-i voi sterge nicidecum numele din Cartea Vietii” poate fi interpretata si ca o aluzie ironica la „excomunicarile” pe care „Biserica” le-a pronuntat impotriva reformatorilor.

Amanunte: Sardes a fost capitala provinciei Lidia din Asia Mica. Asezata pe un platou muntos, a devenit bogata prin exploatarile aurifere din apele riurilor din apropiere. Cele doua cuceriri despre care s-a vorbit au fost facute de Cirus (in 549 inainte de Hristos), si de Antiohus cel Mare (in 214 inainte de Hristos).

Asemanare: Evolutia Bisericii in succesiunea lui Pergam, Tiatira, Sardes, este ilustrata de viata lui Samson. Tovarasia cu lumea, dragostea femeilor straine si apoi umilirea lui sint etape similare cu viata Bisericii.

6. Biserica din Filadelfia

„Ingerului Bisericii din Filadelfia”
Prezentarea:

„Iata ce zice Cel Sfint, Cel Adevarat, Cel ce tine cheia lui David, Cel ce deschide si nimeni nu va inchide, Cel ce inchide si nimeni nu va deschide:

Pretuirea:

Stiu faptele tale: …caci ai putina putere si ai pazit Cuvintul Meu si n-ai tagaduit Numele Meu. …Fiindca ai pazit cuvintul rabdarii Mele…

Pericolul:  ………..
Porunca: Eu vin curind. Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa.
Pedeapsa: …………
Perspectiva:

(terestra)

” …iata,, ti-am pus inainte o usa deschisa, pe care nimeni n-o poate inchide, … Iata ca iti dau din cei ce sint in Sinagoga Satanei, care zic ca sint iudei si nu sint, ci mint; iata ca ii voi face sa vina si sa se inchine la picioarele tale si sa stie ca te-am iubit. …te voi pazi si Eu de ceasul incercarii care are sa vina peste lumea intreaga,, ca sa incerce pe locuitorii pamintului.

(cereasca)

Pe cel ce va birui,, il voi face un stilp in Templul Dumnezeului Meu,, si nu va mai iesi afara din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu si numele cetatii Dumnezeului Meu,, Noul Ierusalim,, care are sa se pogoare din cer de la Dumnezeul Meu si Numele Meu cel nou.”

 „Filadelfia” inseamna in traducere: „dragoste de frati”. Biserica aceasta din Asia Mica a fost una din cele mai bune adunari crestine. Domnul Isus nu-i gaseste nici un fel de acuzare. Felul in care se prezinta Domnul, este deosebit de vedenia din capitolul 1. De data aceasta El se proclama in atributele Sale. Remarcam:

1. Centralitatea lui Hristos in Biserica din Filadelfia. Biserica aceasta era o reflexie a Domnului. Ea era o sfinta pentru ca El era Sfint. Ea traia in adevar pentru ca El este Adevarul. Ea era activa pentru ca avea in mijlocul ei pe Acela care a avut puterea „sa-i deschida o usa”. Ea era o autoritate pentru ca Hristos ii incredintase aceasta autoritate. (Matei 16:18)

2. Lucrarea lui Hristos prin Biserica din Filadelfia. Hristos este usa… „Nimeni nu vine la Tatal decit prin Mine”. (Ioan 14:6) Domnul Isus este acela care creaza oportunitatile. (1 Corinteni 16:9; 2 Corinteni 2:12; Coloseni 4:2; Faptele Apostolilor 14:27) Usa deschisa din fata Bisericii din Filadelfia a fost o oportunitate de lucru. Ceva din puterea Bisericii primare s-a manifestatt in Filadelfia („ai putina putere”). Recapitulind cuvintele mesajului, putem sintetiza lucrarea acestei Biserici prin: Cunoasterea Cuvintului, marturie indrazneata, prezenta puterii si dovedirea rabdarii in incercari.

3. Lucrarea lui Hristos pentru Biserica din Filadelfia. Hristos promite o perspectiva imediata: recunoastere din partea Iudeilor, …o bogata activitate misionara, …izbavire din Necazul care va lovi lumea, …si o perspectiva vesnica: o cununa pentru biruitori (2 Ioan 8; Coloseni 2:18; 2 Timotei 4:8), …Un stilp in Templul etern (sublinierea pozitiei, lucrarii si importantei crestinului in vesnicie), …un inscris cu o noua identitate (din Cine se trage, unde locuieste si al cui este). Domnul Isus ne va trece pe Numele Sau ca la orice casatorie. (El este Mirele, iar noi sintem Mireasa)

Simbolic, Filadelfia este Biserica trezirilor spirituale. Da-ne Doamne cit mai multe Biserici din acestea !

Istoric, Filadelfia este Biserica trezirilor de dupa Reformatie. A fost vremea Bisericii Misionare. Indragostiti de Hristos si liberi de orice forma sau traditie, credinciosii secolului XVII-XIX si chiar XX au tradus Biblia punind-o in mina oamenilor. Valul trezirii a fost raspindit de martorii credinciosi care nu s-au plecat sub amenintarile „bisericii oficiale”, ci s-au raspindit datorita persecutiei pe toata fata pamintului. In aceste Biserici credinciosii s-au numit inca odata „frati”, au inlaturat clerul si ierarhiile si au instaurat inca odata in adunari „Cultul lui Hristos” – singurul Mintuitor si Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni.

O astfel de stare spirituala nu este usor de mentinut. Dusmani din afara si formalisti din launtru o asalteaza mereu. Din acest motiv credinciosii trebuie sa fie intr-o permanenta stare de vigilenta: „Pastreaza ce ai ca nimeni sa nu-ti ia cununa”. O asemenea Biserica este mereu in asteptarea Rapirii, pe care o vede ca pe o izbavire promisa, din fata Necazului care se va abate asupra intregii lumi. Mireasa nu se mai teme de vremea Judecatii, ci se pregateste in asteptarea Nuntii !!

7. Biserica din Laodicea

„Ingerului Bisericii din Laodicea”
Prezentarea: „Iata ce zice Cel ce este Amin,, Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu:
Pretuirea:  …………
Pericolul:

Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici in clocot. O, daca ai fi rece sau in clocot ! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici in clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sint bogat, m-am imbogatit si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatit prin foc, ca sa te imbogatesti; si haine albe, ca sa te imbraci cu ele, si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.

Porunca: Fii plin de rivna dar si pocaieste-te !
Pedeapsa: Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia, pe care-i iubesc.
Perspectiva:

(imediata)

Iata Eu stau la usa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa,, voi intra la el,, voi cina cu el si el cu Mine.
(cereasca) Celui ce va birui,, ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu de domnie,, dupa cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui de domnie.

  Laodicea a fost un oras important din Asia Mica. Situat la intersectia a trei drumuri comerciale, acest oras a devenit o metropola a luxului si a bogatiei. Caravanele de negustori au adus inspre cetate nu numai marfuri din colturile pamintului, ci si obiceiuri diferite. Din acest motiv, in cetate domnea o toleranta generala. Acest climat de libertinism a dus la instaurarea unei atmosfere de relativism in care normele absolute au fost lasate la o parte.

„Laodicea” inseamna in traducere: „Voia poporului, dreptatea poporului, vointa celor multi”. Fiecare era liber sa traiasca dupa mintea lui.

Influenta societatii din Laodicea asupra Bisericii de acolo a fost devastatoare. Relativismul lumesc a nascut relativismul religios, iar bunastarea materiala a creat un climat de auto-multumire sufleteasca. Incet, incet, forma a luat loc continutului. Sub abundenta exterioara se ascundea insa goliciunea spirituala si mai ales lipsa unei relatii personale cu Domnul Isus. Biserica din Laodicea a murit fara sa bage de seama. Cautind sa-i multumeasca pe oameni, Biserica a pastrat traditiile crestine, dar a lepadat „flacara Evangheliei” temindu-se sa nu fie considerata „fanatica”. Biserica a ajuns sa fie plasata undeva intre lume si crestinismul adevarat.

Remarcati felul in care se prezinta Domnul Isus Bisericii. El este „AMIN” (Adevarul), Martorul credincios si adevarat, inceputul zidirii lui Dumnezeu. Toleranta si relativismul sint confruntate cu etalonul sfinteniei divine. Cine este al lui Dumnezeu, face parte dintr-o zidire noua, care a inceput cu Hristos. „Daca este cineva in Hristos este o faptura noua”. (2 Corinteni 5:17) Biserica nu trebuie sa asculte mai mult de oameni decit de Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 4:19) Inu orisicine-Mi zice : „Doamne, Doamne !” va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri”. (Matei 7:21)

 Biserica din Laodicea fusese sufocata de influenta lumii. Neghina inabusise griul (Matei 13:36-43), Laodicea avea cunostinta, avea leac medical pentru boli de ochi (alifia de acolo era vestita in toata lumea), dar era oarba in ce priveste cunoasterea de sine. Parerea Domnului Isus despre aceasta Biserica era total diferita de ce credeau Laodicienii despre ei insisi. Laudarosenia celor din Biserica era revoltatoare. Domnul Isus nu mai are ce face cu o astfel de adunare. El este hotarit sa o „verse” din gura Lui.

Laodicea este Biserica fara Hristos. „Iata Eu stau la usa si bat”. Hristos este afara. El nu mai este acceptat in Biserica de tip „Laodicea”. Singura speranta este mintuirea prrin acceptarea personala a lui Hristos. („Daca deschide cineva… „) Biserica nu-L mai primeste, dar El bate la inima fiecaruia in parte. Pentru cel ce-I deschide, exista belsug de binecuvintari. Oare cita taina de frumusete se gaseste in promisiunea aceasta: „Voi cina cu El, si El cu Mine”? Cina a fost la evrei „masa partasiei”. Incepind cu ea se intra in odihna de seara. Remarcati insa ordinea cuvintelor din aceasta promisiune. Dumnezeu participa la cina celui ce-L primeste, dar si cel ce-L primeste este oaspetele lui Hristos. „Si Eu cu el, dar si el cu Mine !”

Este interesant ca Biserica din Laodicea nu a ajuns in aceasta stare rea fiind atacata din afara. Nicaieri nu ni se spune ca ea ar fi avut ceva de suferit. Lipsa prigoanei insa nu i-a fost de bun augur. Hristos o indeamna sa cumpere de la El „aur curatit prin foc”. Crestinii din Laodicea n-au vrut sa fie considerati „fanatici” si au „lasat-o mai moale”. Lipsa lor de evlavie le-a adus acceptarea lumii, dar au fost lepadati de Hristos. Pavel le spune celor din timpul lui: „De altfel, toti cei ce voiesc sa traiasca cu evlavie in Hristos Isus vor fi prigoniti”. (2 Timotei 3:12) Lipsa de impotrivire din partea lumii este un semn ca Biserica nu mai este considerata un pericol de catre Satana. O Biserica in care nu se vad atacurile celui rau si care nu este batjocorita si prigonita de lume, trebuie sa se intrebe cu toata seriozitatea: „Ce se intimpla?” Aurul pe care-L doreste Hristos pentru Biserica Sa este „aur curatit prin foc”.

Istoric, Biserica din Laodicea, este Biserica moderna. La inceputul secolului XX, crestinismul a intrat intr-o noua faza. Teologia liberala s-a napustit asupra Bibliei si a declarat-o un produs al istoriei, un rezultat al mintii omenesti in procesul de intelegere progresiva a realitatii. Minunile au fost schimbate in evenimente intelese gresit si inregistrate deformat, Hristos a fost dezbracat de dumnezeirea Sa, iar cerul si iadul s-au transformat in „concepte extreme” de traire, inventate pentru a-i motiva pe oameni inspre o anumita traire care sa asigure bunastarea tuturor. Societatea de astazi a fost ridicata deasupra acestui nivel „medieval”. Biserica nu mai pune accent pe Biblie, ci pe filozofie, psihologie, sociologie si pedagogie. Predicile au devenit prelegeri, disciplina bisericeasca a fost eliminata. Intr-un climat de toleranta, Hristos a fost izgonit din Biserica.

 
       

http://www.roboam.com/predici/bisericileapocalipsei.htm

http://www.roboam.com/predici/bisericileapocalipsei.htm

http /web browser

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/tipuri-de-biserici-locale-din-cartea-apocalipsei/

Trebuie să treacă Adunarea prin necazul cel mare? – de M. T.

download

Mereu se pune întrebarea: Va fi răpită Adunarea sau Biserica înainte de judecăţile descrise în Apocalipsa sau trebuie să treacă prin necazul cel mare?

Pentru a răspunde la această întrebare, dorim să privim câteva versete din Sfânta Scriptură, care ne arată clar, că răpirea credincioşilor în întâmpinarea Domnului va avea loc neapărat şi fără îndoială înainte de perioada necazului cel mare. Venirea Domnului reprezintă tocmai preludiul evenimentelor, care se vor petrece în perioada de sfârşit şi care vor precede ridicarea Împărăţiei de o mie de ani.

  1. Răpirea Adunării– care este o demonstrare a dragostei lui Hristos – se va încheia înainte de judecăţile descrise în Apocalipsa. Într-adevăr, Domnul va duce înainte în siguranţă Mireasa Sa iubită, conform promisiunii adresate de El adunării din Filadelfia: „Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ“ (Apocalipsa 3.10). Filadelfia este imaginea Adunării credincioase din ultimele zile. Acestei adunări îi este dată această promisiune preţioasă. Desigur, toţi cei mântuiţi care aparţin Domnului vor fi răpiţi, indiferent căror cercuri bisericeşti aparţin ei.
  2. Apostolul Pavel le scrie în acelaşi mod tesalonicenilor, care, datorită necazurilor pe care trebuiau să le sufere din partea lumii duşmănoase, credeau pe nedrept, că sosise deja ziua Domnului (adică ziua judecăţilor). El le vesteşte că în acea zi, Domnul le va da, din contră, odihnă (2 Tesaloniceni 1.7-10).

Mai departe citim în capitolul 2 al aceleiaşi epistole: „Şi acum ştiţi ce-l opreşte ca să fie descoperit la timpul său. Pentru că taina fărădelegii lucrează deja, numai până când cel care o opreşte acum va fi luat din cale; şi atunci va fi descoperit cel fărădelege – pe care Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale“ (versetele 6-8). Din aceste versete rezultă clar că Antihristul, persoana principală în perioada necazului cel mare, nu poate fi descoperit înainte ca sfinţii să fie răpiţi. Două piedici trebuie să fie înlăturate, înainte ca el să poată apărea. „Ce-l opreşte“ este un motiv, iar al doilea este „cel care opreşte“. „Ce-l opreşte“ este faptul că Adunarea este încă pe pământ şi aceasta ţine ca o dună de nisip şuvoiul răului care creşte mereu, până în ziua în care Domnul o va lua la Sine. Puterea de care are nevoie Adunarea pentru aceasta vine de la Duhul Sfânt, care locuieşte în ea. „Cel care opreşte“ desemnează Duhul Sfânt, care, după ce Adunarea, locuinţa Sa, va fi răpită, nu se va mai opune fluviului răului.

[Deşi Duhul Sfânt nu va mai locui ca Mângâietor şi Mijlocitor pe pământ, El va acţiona în continuare în mod deosebit în mijlocul Israelului, în timpul necazului cel mare, pentru a-l aduce la pocăinţă (a se compara cu Zaharia 12.10; Ezechiel 39.29; Isaia 59.20-21). Prin predicarea Evangheliei împărăţiei va fi de asemenea salvat un mare număr de suflete dintre naţiuni (Apocalipsa 7.9 şi 14), ceea ce ar fi imposibil fără lucrarea Duhului Sfânt (1 Corinteni 12.3). Deci este clar că Duhul Sfânt va exercita o slujbă pe acest pământ chiar şi după răpirea Adunării, aşa cum a făcut de fapt şi înainte de ziua Cincizecimii, perioadă în care multe suflete au fost născute prin Duhul.] Antihristul nu poate fi descoperit înainte. Ce mângâiere preţioasă pentru preaiubiţii Domnului!

  1. După răpirea Adunării, Dumnezeu va relua legăturile Sale cu Israel şi îl va chema să depună din nou în această lume o mărturie ca popor al Său. În acest scop, Dumnezeu a stabilit o perioadă de cel puţin şapte ani. Din cele şaptezeci de săptămâni, care, conform textului din Daniel 9.24-27, vor trece până la ridicarea împărăţiei lui Hristos, se vor scurge până la venirea Domnului abia 69 de săptămâni, iar ultima, a şaptezecea săptămână, cu evenimentele profetice descrise în versetul 27, încă n-a sosit. Această ultimă săptămână va putea însă începe abia după răpirea Adunării, iar aceasta din diferite motive:
  2. a)În Romani 11.25 citim: „ …pentru că lui Israel i s-a făcut orbire în parte, până va intra plinătatea naţiunilor.“ Abia după aceea, Israelul (sau mai bine spus rămăşiţa credincioasă) va fi salvat (Romani 11.26). Aceasta dovedeşte că timpul lui Israel va putea începe abia după răpirea Adunării. Apostolul Pavel numeşte reabilitarea lui Israel o „taină“; este vorba despre un plan minunat al harului lui Dumnezeu, care a fost mult timp necunoscut în creştinătate.
  3. b)În timpul ultimei săptămâni a lui Daniel va fi predicată Evanghelia Împărăţiei (Matei 24.14; Apocalipsa 11) şi nu Evanghelia harului, aşa cum este astăzi vestită. Textul din Apocalipsa 11 ne arată clar deosebirea importantă care există între aceste două Evanghelii. În timp ce scopul Evangheliei harului este de a-l conduce pe păcătos să accepte mântuirea şi să facă din el un mădular al Trupului lui Hristos, Evanghelia Împărăţiei va fi vestită pentru a câştiga suflete pentru împărăţia pământească a lui Hristos. Şi mijloacele de care se vor sluji predicatorii acestei Evanghelii sunt total diferite. Cei care vestesc Evanghelia harului trebuie să fie umpluţi de Duhul, care caracterizează vestea lor, adică de harul nelimitat al lui Dumnezeu, care nu ţine seama de greşelile oamenilor, ci le iartă tuturor celor care cred în Isus. „Binecuvântaţi pe cei care vă persecută; binecuvântaţi şi nu blestemaţi“ (Romani 12.14). „Deci, dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea“ (versetul 20). „Neîntorcând rău pentru rău sau insultă pentru insultă, ci, dimpotrivă, binecuvântând, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântare“ (1 Petru 3.9).

Caracterul celor doi martori, care sunt amintiţi în Apocalipsa 11.3-6, nu va fi acesta. Aceştia vor fi îmbrăcaţi cu sac şi vor proroci timp de o mie două sute şaizeci de zile [această perioadă de timp corespunde celei de-a doua jumătăţi a ultimei săptămâni-Daniel (trei ani şi jumătate), cuprinde deci întreaga perioadă de necaz mare], împlinindu-se astfel cuvântul: „Dacă vrea cineva să-i vatăme, iese foc din gura lor şi îi mistuie pe vrăjmaşii lor. Şi, dacă vrea cineva să-i vatăme, trebuie să fie ucis în acelaşi fel. Aceştia au putere să închidă cerul, ca să nu cadă ploaie în zilele profeţiei lor; şi au putere peste ape să le schimbe în sânge şi să lovească pământul cu orice plagă, ori de câte ori vor.“ După cum se vede, aceasta nu este slujba Evangheliei harului lui Dumnezeu, care este încredinţată Adunării.

Este deci foarte vizibil că Adunarea va fi răpită înainte, altfel ar fi imposibil să fie chemată la viaţă o mărturie ca cea din Apocalipsa 11. Ce confuzie ar trebui să apară, dacă Adunarea ar mai fi în acel moment pe pământ şi ar vesti în continuare Evanghelia harului – pentru că atât timp cât Adunarea este pe pământ, se va predica această Evanghelie a harului! Dacă din partea lui Dumnezeu ar fi vestite două Evanghelii diferite, în care dintre ele ar trebui atunci să creadă oamenii? Acest lucru este imposibil să se petreacă, şi ca urmare este exclus că atunci, când se va vesti Evanghelia Împărăţiei, Adunarea să fie încă pe pământ.

  1. c)Domnul îi spune apostolului Ioan: „Scrie deci ce ai văzut şi cele ce sunt şi ceea ce va fi după acestea“ (Apocalipsa 1.19).

„Ce ai văzut“ sunt lucrurile descrise în primul capitol referitoare la viziunea lui Ioan în insula Patmos, în care L-a văzut pe Hristos Însuşi în puterea Sa judecătorească.

„Şi cele ce sunt“ sunt lucrurile pe care le găsim în capitolele 2 şi 3: istoria bisericii creştine şi sentinţa pe care o va rosti Fiul Omului asupra stării ei. Aici este vorba despre Adunare, aşa cum o vede Domnul, în responsabilitatea ei ca mărturie a lui Dumnezeu pe pământ, din ziua Cincizecimii până la răpirea adevăratei Adunări şi până la condamnarea bisericii false (Laodiceea), care va fi vărsată din gura lui Hristos.

„Ceea ce va fi după acestea“ sunt viziunile descrise începând cu capitolul 4 până la sfârşitul cărţii. În capitolele 4 şi 5, după venirea Domnului, îi găsim pe toţi credincioşii strânşi în cer, iar din capitolul 6 încep judecăţile pe pământ. Familia cerească este reprezentată figurat începând cu capitolul 4 prin cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stau în jurul tronului lui Dumnezeu şi rămân în deplină siguranţă în Casa Tatălui, în timp ce asupra necredincioşilor, care sunt pe pământ, se desfăşoară judecăţile. Din acest moment, cei mântuiţi, care sunt apoi pe pământ, poartă un caracter diferit de cel al celor care aparţin Adunării în perioada harului; acest caracter corespunde mai degrabă celui al iudeilor. Într-adevăr, aşa cum rezultă din Apocalipsa 6.10, limbajul lor este cel al rămăşiţei lui Israel, aşa cum îl găsim în Psalmi. Cei douăzeci şi patru de bătrâni în haine albe, cu cununi pe cap, reprezintă mulţimea celor care sunt răscumpăraţi din orice seminţie şi orice limbă, din orice popor şi orice neam, şi care vor conduce pământul din locuinţa lor cerească. În aşteptarea acestei zile mari, ei cântă în cer o cântare nouă spre onoarea Mielului şi spun: „Vrednic eşti să iei cartea şi să-i deschizi peceţile, pentru că ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice semin-ţie şi limbă şi popor şi naţiune şi i-ai făcut împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeul nostru, şi vor împărăţi pe pământ“ (Apocalipsa 5.9-10). În timpul desfăşurării judecăţilor, care vor veni asupra pământului, aceşti bătrâni nu părăsesc cerul. Aceasta este o altă dovadă că Adunarea va fi la Domnul înainte de a începe perioada judecăţilor finale.

  1. Mai multe locuri din Cuvântul lui Dumnezeu mărturisesc că Domnul va fi însoţit de sfinţi, când va apărea în slavă, pentru a exercita judecăţile asupra necredincioşilor (a se compara în mod deosebit 1 Tesaloniceni 3.13; 2 Tesaloniceni 1.10; Coloseni 3.4; Zaharia 14.5; Iuda 14). Aceasta înseamnă deci că ei vor fi răpiţi înainte la El.

În continuare, ei vor lua parte la nunta Mielului, înainte să apară cu El (Apocalipsa 19.7-10). Atunci Adunarea va fi cu siguranţă completă şi se va afla în acea clipă deja în glorie, altfel nunta cerească nu ar putea avea loc. Deci nu poate fi altfel, decât ca ea să fie răpită la cer înainte, pentru a fi cu Mirele ei ceresc. Pentru ea, El nu este Judecător, aşa cum va fi pentru locuitorii pământului, care vor trebui să sufere „mânia Mielului“ (Apocalipsa 6.16). Această „mânie a Mielului“ desemnează acele judecăţi groaznice, care vor veni peste toţi oamenii neîmpăcaţi cu Dumnezeu; cei mântuiţi sunt însă scutiţi de aceste judecăţi: „Isus, care ne scapă de mânia care vine“. „Dumnezeu nu ne-a rânduit pentru mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Isus Hristos“ (1 Tesaloniceni 1.10; 5.9). De altfel, este remarcabil faptul că niciuna dintre epistole nu vorbeşte despre vreun amănunt al necazului cel mare, ceea ce se explică prin faptul că Adunarea nu trebuie să treacă prin necaz.

Aceasta însă nu vrea să însemne deloc, că creştinii nu sunt chemaţi să sufere pe acest pământ înainte de venirea Domnului. Într-a-devăr, Cuvântul ne învaţă că „prin multe necazuri trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 14.22) şi „că este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul acelora care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu“ (1 Petru 4.17). Câţi credincioşi au fost de-a lungul secolelor şi în mod deosebit în ultimii ani, care au avut mult de suferit, fie că au fost persecutaţi, fie că au avut parte de judecăţile care au venit peste diferite ţări! Totuşi, aceste încercări au avut loc în perioade de timp în care harul este încă activ, în timp ce judecăţile care caracterizează perioada de necaz mare, vor pune în umbră tot ceea ce s-a petrecut până acum. Domnul Însuşi vesteşte: „Pentru că atunci va fi necaz mare, aşa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21).

Cât de mult ar trebui să-i mulţumim Domnului pentru această asigurare, că El ne va păzi de ceasul încercării! Ne putem deci bucura fără teamă de venirea Sa apropiată! Dar să fim veghetori, decişi şi cu râvnă în lucrarea Sa, conform îndemnurilor apostolului Petru adresate sfinţilor la capătul alergării sale: „De aceea, cu atât mai mult, fraţilor, străduiţi-vă să întăriţi chemarea voastră şi alergarea voastră, pentru că, făcând acestea, nu veţi cădea niciodată; pentru că astfel vi se va da din belşug intrarea în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos“ (2 Petru 1.10-11).

Zece deosebiri între răpirea credincioşilor şi arătarea lui Hristos

Răpirea (A) / Arătarea lui Hristos (B)

1 A. Credincioşii care au adormit în Domnul vor fi înviaţi; cei vii vor fi transformaţi; toţi vor fi răpiţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh.

1 B. Toţi sfinţii se întorc cu Hristos pe pământ.

2 A. Înainte de răpire nu trebuie să se petreacă evenimente deosebite.

2 B. Înainte se petrec semne, în mod deosebit necazul cel mare.

3 A. Răpirea nu este prevestită în Ve-chiul Testament. Ea este descoperi-tă ca şi taină abia în Noul Testa-ment.

3B. Arătarea este prevestită de multe ori în Vechiul Testament.

4 A. Răpirea se referă numai la ade-văraţii credincioşi.
4 B. Arătarea se referă la toţi oame-nii.

5 A. Domnul vine, pentru a-Şi lua aca-să Mireasa.
5 B. El Se va arăta cu Mireasa Sa.

6 A. El vine în văzduh.
6 B. El vine pe pământ.

7 A. Credincioşii Îl vor vedea aşa cum este.
7 B. Toţi ochii Îl vor vedea.

8 A. Răpirea are loc înainte de ziua mâniei.
8 B. Cu arătarea lui Hristos se în-cheie ziua mâniei.

9 A. Despre satan nu este deloc vor-ba.
9 B. Satan va fi legat.

10 A. Începe necazul cel mare.
10 B. Începe împărăţia păcii.

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/trebuie-sa-treaca-adunarea-prin-necazul-cel-mare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/trebuie-sa-treaca-adunarea-prin-necazul-cel-mare-de-m-t/

Tipul ăla… îl știi… ăla, ciudat

download

Teofil Gavril  28/12/2017  BisericaMeditări

Chiar așa, care ciudat sau ciudată din biserică îți vine în minte acum? O persoană cu dizabilități? Sau poate mai degrabă cineva cu un stil de viață mai neconform? Poate cineva care are „în cârcă” o faptă păcătoasă „severă”? Poate cineva care vorbește foarte puțin? Sau cineva care vine foarte rar? Nu știu, dar e clar că există oameni în biserici care sunt considerați ciudați, despre ei vreau să scriu azi, sau mai bine zis despre noi în relație cu ei.

Unul din păcatele mari ale credincioșilor este excluderea, păcate pe care nu îl vedem aproape deloc abordat în biserici, în predici sau discuții și despre care am găsit foarte puține resurse. Excepție face cartea care tocmai mi-a căzut în mână a lui Miroslav Volf – Excludere și îmbrățișare și pe care o recomand, insistent chiar, liderilor evanghelici.

Așadar, dacă la a eticheta oamenii în funcție de păcatul, aspectul, convingerile sau starea lor suntem buni, la a accepta oamenii cu diferențele lor nu mai stăm deloc așa bine. Biserica locală, ca să nu mă avânt spre spectrul larg al religiilor în ansamblu, este primitoare doar dacă te conformezi, te schimbi și ești ca cei de acolo. Dacă ești diferit, nu ești înghițit. În primul rând se cere conformare și mai apoi discutăm dacă te primim sau nu, iar dacă ne-ai fentat, și nu te conformezi, vei fi tipul ăla ciudat sau tipa aia ciudată.

Eu am făcut un experiment acum câțiva ani cu o persoană cu atracții homosexuale într-o biserică, experiment care a scandalizat pe cei ce au fost parte. Într-o biserică evanghelică am invitat unul din clienții mei de la consiliere cu atracții homosexuale, omul nu avusese nici un fel de relații sexuale de nici un fel până atunci pentru că voia să se păstreze curat și era dispus să accepte provocarea mea știind bine la ce se expune. L-am invitat o duminică și l-am provocat să dea o motivație la rugăciune. A fost foarte plăcut de biserica respectivă, pentru că era un iubitor de Dumnezeu și părtășia sa cu El era una care îl făcea să vorbească cu pasiune despre mântuire. La final toți i-au strâns mâna, l-au felicitat, i-au mulțumit pentru mesaj și l-au poftit iar pe la noi.

Duminica următoare discret i-am informat pe frați de lupta acelui tânăr, iar cealaltă l-am invitat iar. L-am provocat să aducă un îndemn de rugăciune din Scriptură dar atmosfera în biserică era cu totul alta. Oamenii erau ba ofensați, ba mânioși sau măcar blocați. Lângă el pe bancă nu a stat nimeni în acea duminică, iar la final biserica s-a golit aproape instant, până să fie nevoie de strângerile de mână de despărțire.

Poate părea un exemplu la extremă, dar cam așa s-ar întâmpla cu multe categorii de oameni. Am încercat ceva similar, doar mărturie nu provocare la rugăciune, cu un om consumator de droguri, rezultatul a fost aproape similar. Sunt convins că la fel e cu multe din păcatele oamenilor, alea pe care le considerăm noi inacceptabile. Oamenii care au lupte deci, cei care au nevoie de ajutor, de suport, de frățietate tocmai ei sunt excluși și îndepărtați.

Aveți idee cam câți exilați există în biserica voastră? Unii vin și trăiesc singurătatea pe o bancă mai retrasă în spate sau la balcon, alții nu mai vin deloc pentru că venirea le provoacă mare durere și excluderea îi ustură rău de tot. Dar vă provoc să faceți rapid o listă cu exilații bisericii, chiar dacă nu vorbim de un exil oficial, că există și din aceștia, ci de unul realizat prin acord comun, nonverbal, nedeclarat.

Vă spun câteva din situațiile cu care m-am confruntat la clienții mei, cauze de excludere neoficială dar reală: schizofrenia, homosexualitate, țigară, droguri, divorț, curvie, pornografie, etnie, violență, copii nepocăiți, handicap fizic. Sunt cazuri cu care am avut de a face la consiliere. Oameni excluși, deși în cele mai multe cazuri neoficial. Oameni care prin excludere ar trebuie „să se simtă” și să plece singuri. Oameni care au nevoie de afecțiune, integrare, apartenență și dragoste și care sunt împinși afară tocmai de singurii care ar putea să îi accepte și să îi primească. Dacă noi nu o facem, unde să poată găsi sprijin?

Noi am vrea biserici locale formate din oameni perfecți, cu care să ne fie cinste, să ne putem afișa în comunitate ca respectabili, vrednici de cinste, să avem impact și putere locală. Dar oare aste e menirea bisericii? Oare nu ar trebui să imităm caracterul Mântuitorului? Oare excluderea nu e un păcat mai mare decât cele pentru care excludem semenii? Nu pornește ea din mândrie, slavă deșartă și principii firești de conducere? Oare nu e greșit să ne dorim o biserică de elite?

O scurtă provocare: Alege de sărbători unul din ciudații bisericii sau una din ciudatele bisericii, un însingurat, apropie-te de acea persoană, conversează cu ea și află-i povestea. Așteaptă-te să fii respins/ă și la dificultăți de relaționare. Acea persoană e obișnuită să fie respinsă, apostrofată, mustrată, stigmatizată și deci nu îi va fi ușor să se deschidă. Dar fă totuși efortul acesta. Împrietenește-te cu un suflet exclus și vei descoperi oameni cu nevoie, vei descoperi locul în care îți poți exercita darurile spirituale, vei descoperi cum poate înflori și cum se poate integra un astfel de om. Măcar încearcă, te rog!

(Continuarea de aici)

Excluderea e una din cele mai dureroase experiențe pe care le poate trăi ființa umană. Un om exclus, de regulă nu reacționează pozitiv, ci negativ. Cu alte cuvinte, un exclus din comunitatea locală nu se va repara, îmbuna, pocăi ci se va înrăi și mai mult decât a fost. Asta dacă vorbim de existența unor păcate. Dacă vorbim de excluderea pe criterii de etnie, religie, convingeri politice, handicapuri excluderea e mult mai dureroasă pentru că nu există ceva ce ar putea face ca să câștige acceptare.

Când ești exclus primești neoficial statutul de neimportant, ciudat, om de slabă calitate, rebut și altele asemenea. Nimeni nu e încântat să se confrunte cu o asemenea părere a semenilor despre el. Fiecare din noi avem dorința de a fi măcar respectați la un nivel de subzistență. Lipsa respectului stârnește în ființa omenească căzută doar revoltă și indignare, stări care nasc violență asupra propriei persoane sau a altora. Dacă vorbim de oamenii născuți din nou, excluderea și lipsa de respect, devin provocări mari chiar dacă omul e decis să trăiască plăcut cu Dumnezeu.

Este clar că din cauza păcatelor de exemplu se realizează o excludere sau auto-excludere, dar mă refer în mod deosebit la excesele care se fac cu privire la oamenii afectați de diferite păcate. Care e atitudinea față de ei, una de excludere pentru a proteja pruncii în credință sau una de excludere în vederea „scăpării de ei”. Dacă e prima variantă relația continuă și după excludere, că îi iubim și urmărim rezolvarea problemelor nu doar scăparea de omul problemă. Dacă e cealaltă variantă, atunci excluderea devine păcat mai mare decât cel care a generat excluderea (sunt subiectiv aici).

Ce vreau sa spun este că prea adesea ne motivăm cu diferite versete pentru a exclude cu ușurință persoane ce pot fi restaurate, fără a ne mai păsa de ele. În adâncul ființei noastre ne considerăm oarecum elitiști considerându-i pe alții, neconformi, nevrednici și de slabă calitate, deci buni de aruncat peste bord. Nu vorbesc de abordarea sănătoasă a mustrării și disciplinării ci de o boală perversă a excluderii „cu bază biblică” dar din indiferență, mândrie sau ură. Consider că într-o biserică, pentru sănătatea ei si a individului, păcatul trebuie numit concret, persoana confruntată și ajută să se ridice, o excludere ce nu se încadrează în tiparul Biblic e o formă de epurare.

Avem în noi o plăcere ciudată să descoperim că există oameni păcătoși, că privirile sunt asupra lor, deci nu asupra noastră, că prin prezența lor noi părem mai sfinți. E păcatul de a te bucura de răul altuia sau mă rog, de a fi măcar mulțumit că există un om ce suscită interes și merită discutat, vorbit, arătat.

Cunosc multe cazuri de oameni ce au păcătuit, întâmplarea face să am contact cu mulți. De asemeni cunosc mulți ce au recunoscut starea lor de păcat și au mărturisit asta bisericii pentru a scăpa de presiune și a primi ajutor. Totuși, odată ce au recunoscut, chiar dacă problema s-a rezolvat, au rămas excluși. Nimeni nu îi mai vrea cu un trecut de acel gen și aici vorbesc de oameni care au curvit dar s-au pocăit, care au fost alcoolici dar s-au pocăit, care au încercat homosexualitatea dar s-au pocăit, care au fost drogați dar s-au pocăit. Practic ne este foarte greu să acționăm ca Hristos.

Dacă vorbim de excludere pe criterii de handicap, etnie, rasă, stare socială deja intrăm pe un alt teritoriu și absolut condamnabil (nu că primul ar fi mai puțin condamnabil dar măcar ne putem ascunde după ceva).

Excluderea se mai realizează și pe criteriul „dacă nu ești cu noi ești împotriva noastră”. Tradus prin câteva exemple, dacă nu crezi și tu despre religia altora ce credem noi, ești exclus. Dacă nu ai si tu atitudine ca a noastră față de anumite categorii de oameni ești exclus. Dacă nu crezi ca noi despre modificarea constituției ești exclus. Dacă ești prieten cu un exclus ești exclus. Și exemplele sunt multe.

Deși sunt mai rare cazurile în ultimul timp excluderea se realizează însă și pe criterii subiective de interpretare a Bibliei: lungime fustă, batic, cravata, bijuterii, meseria aleasă, rudele avute, dărnicie, alimentație și altele.

Revenind cu picioarele în realitate, excluderea rareori va rezolva o problemă dacă ea există, iar excluderea fără nici un temei e o atitudine oribilă care nu ar trebui să se observe deloc prin biserici. Ar trebui să fim îngăduitori, împăciuitori, preocupați, gata de a ajuta, pansa, îngriji. Ar trebui să fim primii spre care aleargă oamenii ca să scape de starea lor de păcat. Nu ar trebui nicidecum să fim un club de elite din care zboară imediat cine nu e conform. Iar cazurile de oameni ce au păcătuit, ar trebui abordate chirurgical și profesionist pe singura metodă corectă, cea biblică, fără amatorisme și ipocrizie, dezinfectați înainte de intervenție de impulsurile firii pământești cu rugăciune și trecerea prin „radiațiile” Duhului Sfânt la intensitate maximă.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/12/28/uratenia-excluderii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/tipul-ala-il-stii-ala-ciudat/

Conteaza felul in care am fost adusi la mantuire?

download

NOVEMBER 24, 2017

Apostolul Pavel a vorbit des despre intalnirea lui cu Domnul Isus pe drumul Damascului. A fost o experienta reala si puternica, ce a dus la o schimbare radicala si profunda in viata lui.

Mai tarziu, Pavel avea sa spuna ca el este cel dintai dintre pacatosi, si ca motivul pentru care Dumnezeu l-a mantuit pe el era pentru ca Isus Hristos sa-Si arate in el, cel dintai, toata indelunga Lui rabdare, ca o pilda celor ce ar crede in El, in urma, ca sa capete viata vesnica.

Dumnezeu Isi gaseste placerea sa aduca la lumina pe cei care traiesc in intuneric, si cu cat mai mare intunericul cu atat mai mare se arata Slava Lui, cu cat a fost mai pacatos pacatosul, cu atat se va vedea cat este de mare harul Lui.

Marturii ale convertirii am auzit foarte multe cu totii, slava Domnului. Unele marturii au fost scurte iar altele lungi……unele simple iar altele extraordinare……unele cu mici diferente in viata persoanei, iar altele cu schimbari cutremuratoare; asta privind din perspectiva noastra, insa din perspectiva lui Dumnezeu:

  • toate au fost extraordinare si marete
  • toate au avut nevoie de jertfa Fiului lui Dumnezeu si de lucrarea nemarginita a Duhului Sfant
  • toate au rezultat intr-o schimbare radicala si eterna (de la moarte la viata vesnica)
  • toate au facut din niste pacatosi morti si razvratiti, copii ai Celui Preainalt

In primul rand, nu ar trebui sa facem din marturiile de convertire o regula, daca evenimentele externe si simtirile interne nu au fost la fel ca unele pe care le auzim si le consideram adevarate si profunde, asta nu inseamna ca Dumnezeu nu a intervenit si in viata noastra. Adevarul este ca Dumnezeu intervine in mod diferit in viata fiecaruia, El are un numar nelimitat de moduri prin care lucreaza mantuire.

In al doilea rand, marturia fiecaruia este subiectiva, unul a inteles mai bine pacatul si a vazut cat era de pierdut, altul nu a avut aceiasi intelegere, primul iti va spune vehement cat a fost de pacatos, al doilea nu va pune asa mult accent pe asta, desi poate in exterior amandoi erau la fel de pacatosi.

In al treilea rand, NU conteaza asa mult cum ai intrat in Imparatie, conteaza ca esti in Imparatie, nu este foarte important cum ai fost adus la mantuire, conteaza ca ai primit-o!

Cu privire la marturiile de convertire pe care le auzim exista doua pericole foarte mari:

Primul pericol este acela sa privim la marturiile altor credinciosi si sa comparam ce li s-a intamplat lor cu ce ni s-a intamplat noua, si astfel sa ajungem la concluzia ca experienta noastra nu a fost la fel de reala.

Sunt multi credinciosi care isi fac multe griji cu privire la mantuirea lor din cauza ca a lor convertire nu seamana cu a lui Spurgeon, sau Wesley…insa este gresit sa gandesti asa. Mantuirea a fost lucrata de Dumnezeu in fiecare credincios, la fel, insa unii credinciosi au fost foarte bucurosi, altii nu au simtit nimic, unii au scapat de toate dorintele pacatoase, altii nu, unii au scapat de toate pacatele care ii robeau, altii nu, si tot asa.

Un mod bun de a nu-ti mai pune la indoiala mantuirea privind la momentul convertirii, este sa analizezi viata ta din acel moment pana acum, exista in viata ta caracteristici ale unui copil de Dumnezeu? Daca da, atunci nu mai privi in trecut ci ai mai departe incredere in Dumnezeu!

Al doilea pericol este pentru cei care au avut parte de o convertire falsa, si pericolul este acela ca echivaleaza unele trairi ale lor din asa zisa convertire cu trairi auzite de la credinciosi, concluzionand astfel ca trebuie sa fie mantuiti, pentru ca si lor li s-a intamplat la fel.

Credinciosii falsi au auzit ca alti credinciosi au plans, s-au simtit vinovati, le-au venit in minte versete de nicaieri, au experimentat bucurie dupa ce au plans etc., si comparand astfel de lucruri cu trairile lor personale, concluzioneaza ca si ei sunt mantuiti, insa dovezile unei mantuiri adevarate nu se regasesc la momentul convertirii! Repet,

Dovezile unei mantuiri adevarate nu se regasesc la momentul convertirii, ci in viata traita de dupa convertire!

Diavolul este foarte intelept, si printre multele lucruri pe care le face sunt acestea doua:

incearca sa ii faca pe cei mantuiti nesiguri de mantuirea lor, iar pe cei nemantuiti din adunari incearca sa ii convinga ca sunt mantuiti,

iar una dintre metode este aceasta, sa te faca sa privesti la convertirile altor crestini.

Singura sursa sigura prin care poti sa probezi orice, cu atat mai mult mantuirea ta, este Scriptura. Studiaza Scriptura si ea iti va spune cu siguranta daca Ii aparti sau nu lui Dumnezeu!

Adrian Cristea

http://vesnicia.ro/marturii-convertiri-periculoase/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/conteaza-felul-in-care-am-fost-adusi-la-mantuire/