Închide

Vasile Bănescu: Cred că percepția milioanelor de români jigniți și catalogați în mod inept ca «infatuați» și «fanatici religioși» s-a schimbat critic față de cei care s-au pretat la sabotarea unui demers pur democratic — Revista ARMONIA – Saltmin Media

By Andrei Nicolae Biserica Ortodoxă Română va continua să sprijine orice inițiativă care va duce la „sanificarea morală” a societății, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, la un an de la referendumul pentru familie, informează Newsweek. În opinia sa, Referendumul nu a fost validat din mai multe motive, în care manipularea mass-media, […]

SEMNE CARE ARATĂ CĂ FACI PARTE DINTR-O BISERICĂ BOLNAVĂ

Semne care arată că faci parte dintr-o biserică bolnavă

Prin faţa ochilor mei au trecut mai multe titluri referitoare la biserică, unul dintre ele era legat despre câteva semne care arată că faci parte dintr-o biserică nesănătoasă. Am modificat puţin titlul acestui articol pentru că o biserică care nu este sănătoasă cu siguranţă că este o biserică bolnavă. Iată câteva din acele semne (adăugirile din paranteză îmi aparţin):

  1. Conducerea nu are o viziune clară.
  2. Conducerea nu poate fi niciodată provocată (la ceva).
  3. Eşti confortabil acolo unde eşti dar niciodată nu eşti provocat.
  4. Membrii sunt mulţumiţi să fie încălzitori de scaune (în biserică).
  5. Misiunea nu este niciodată planificată sau predicată.

Câţi dintre noi nu am experimentat în bisericile din care facem parte toate aceste semne sau poate doar o parte din ele? Cu siguranţă că mulţi se vor întreba dacă acest articol are menirea să lovească în conducerea vreunei biserici. Nu. Acest articol redă parte din experienţa unui slujitor al lui Dumnezeu (Joe McKeever, foto dreapta, care l-am găsit întâmplător pe unul din site-urile mele favorite, crosswalk.com) care ştie ce scrie şi scrie ce ştie (nu degeaba e şi caricaturist (pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul său aici).

Vă redau mai jos alte câteva semne descoperite de Joe, care se potrivesc la multe din comunităţile noastre creştine. Când spun comunităţi creştine mă refer la biserici în general, nu la uniuni sau organizaţii creştine dintr-o anumită zonă. La aceste câteva semne am adăugat câteva gânduri care fac din acest articol o adaptare după ceea ce a prezentat Joe prin acest articol original în site-ul său.

  1. Rugăciunea, dacă este oferită, este o formalitate, o adăugare, o povară. 

Există slujbe în cadrul bisericii unde rugăciunea îşi are locul ei, şi unde anumite persoane sunt cam mereu numite să rostească cam aceleaşi rugăciuni. În bisericile noastre avem seri de rugăciune care au devenit formale prin faptul că oamenii vin din obişnuinţă la rugăciune, şi nu se vede nici o schimbare în vieţile lor. Există slujbe unde, dacă există vreun vorbitor principal, i se cedează lui mai mult timp… şi se neglijează rugăciunea. Rugăciunea în multe biserici a devenit „parte din program”, şi nu parte vitală a vieţii sale.

Cu ceva timp în urmă, după cum a fost să fie circumstanţele, mă aflam la o întâlnire cu membrii de la biserica pe care o frecventez (probabil că mă mai gândesc la „frecventare” şi la rata de frecvenţă după ce voi termina de expus acest articol); pastorul a început cu vorbă şi cu o singură rugăciune, apoi au început tot felul de discuţii legate de mersul bisericii; nu s-a vorbit deloc despre ceea ce trebuie făcut decât despre ceea ce s-a făcut şi de ce s-a făcut aşa. Înspre final, după 3 ore lungi de monolog continuu (doar pastorul a predominat întâlnirea şi a şi avut nişte intervenţii în care spunea că nu vrea să închidă gura la nimeni – deşi dacă spui astfel de lucru nu eviţi ceea ce ai vrea să faci, ci te auto-denunţi de ceea ce eşti vulnerabil să faci în mod uman) s-a ridicat o femeie şi a venit la microfon să spună cum să se facă slujbele şi cum să decurgă serviciile de la biserică. Mi-a plăcut de ea că a spus că nu mai vrea să se facă rugăciuni doar de auto-cercetare, apoi rugăciuni de auto-apărare, auto-vindecare, şi aşa mai departe. Ceea ce a fost cel mai neplăcut este că vorbele ei au rămas spuse doar în acea întâlnire, dacă nu s-a făcut nimic în acest sens… rugăciunea tot o formalitate a rămas.

  1. Dăruirea derivă din obligaţie şi nu este niciodată o bucurie. 

2 Corinteni 9:7 ne spune că Dumnezeu iubeşte „pe cel ce dă cu bucurie”. Acest text cred că se referă nu doar la a fi darnic în a da ceva cuiva (unii se mulţumesc cu a da „bună-ziua” şi spun că au făcut-o cu bucurie), ci la felul cum se face acest lucru.

La multe biserici termenul de dărnicie este des evitat pentru că oamenii sunt sensibili în privinţa banilor. Nu am învăţat să dăruim pentru că nu am fost învăţaţi acest lucru; aşa spun unii. Adevărul este că o mare parte din banii care îi dăm noi la biserică nu se folosesc după cum vrem noi, sau ar avea aprobarea noastră, dar au aprobarea altora. La casieria unei biserici, unde are acces oricine (foarte ciudat, e singurul loc unde nu există camere de filmat şi/sau doar senzori de mişcare) apărea scris mare şi răspicat că fiecare membru este obligat – sau are obligaţia, nu mai reţin exact exprimarea – de a da cel puţin 5% din veniturile sale, după care erau puse vreo 10 semne de exclamare. Probabil că acele semne se refereau la zeciuială, dar numărul 5 dinaintea lor reflecta o „mini obligaţie”. Atunci când există astfel de lucruri într-o biserică şi dăruirea nu este ceva spontan, atunci acolo este o problemă.

  1. Râsul este rar, iar atunci când este prezent este forţat şi repede înăbuşit. 

Cineva spunea odată, „Crezi că Isus a râs vreodată? Biblia nu spune nicăieri că ar fi râs.” Iată ce răspuns a şi primit această persoană: „Nu ştiu dacă a râs sau nu, dar cu siguranţă că El m-a aranjat ca eu să pot!”

Noi suntem nişte creştini „aranjaţi să putem râde”; bucuria este însăşi atmosfera dinaintea camerei Tronului Cerului (Psalmul 16:11), iar râsul nu este nimic altceva decât bucurie care poate fi auzită.

Predicatorul care crede că trebuie să spună glume pentru a stârni râsul din partea audienţei a pierdut de fapt ideea. Diferenţa dintre acel tip de bucurie provocată şi bucuria naturală care apare din inimile închinătorilor fericiţi este precum diferenţa dintre noapte şi zi.

  1. Când se termină biserica, toţi se împrăştie. 

Unii pleacă mai repede de la biserică pentru că nu suportă un anumit predicator. Alţii chiar adorm în timpul slujbei şi preferă să nu se facă de râs în biserică, deci alege să plece acasă mai repede. Oamenii dintr-o biserică, după ce s-a terminat slujba, continuă părtăşia. Părtăşia nu înseamnă doar să venim la biserică şi să „urmărim” un program pe care l-am putea ştii pe dinafară uneori.

Domnul Isus ne-a dat o poruncă, să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a iubit El (Ioan 13:34-35). Dacă vrei să auzi cum sună părtăşia de la o biserică, închide-ţi ochii după terminarea slujbei şi ciuleşte-ţi urechile. Probabil că vei auzi cum toţi fug la maşinile lor să ajungă mai repede la masă, mai degrabă decât să fie mulţi care se salută şi care vorbesc între ei. Bârfa nu înseamnă părtăşie, însă unora le place să creadă că dacă au o discuţie cu alţii, fie ea şi o mică bârfă, asta pentru ei înseamnă părtăşie, sau mini-părtăşie.

  1. Când un lider face apel la voluntari, primeşte foarte puţine răspunsuri. 

Îmi place ceea ce a spus Debora în Judecători 5:2, „Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-a arătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul!

Liderii pot să conducă, dar dacă nu îi urmează nimeni… ei sunt singurii care merg. Este nevoie de lideri puternici de curaj şi viziune, dedicare şi tărie, precum şi voluntari din cadrul poporului lui Dumnezeu, care să iasă şi să meargă mila în plus, să facă puţin mai mult decât cei de dinaintea lor, să se exercite pe sine pentru succesul lucrării. Congregaţia care este forţată să se bazeze mereu pe aceiaşi supra-solicitaţi voluntari nu face altceva decât să fie cu colacul de salvare pe cap şi să vâslească spre ape şi mai adânci.

De prea multe ori pastorul vrea să facă toate; prea mulţi dintre noi am fost obişnuiţi să credem că pastorul este cel care trebuie să facă toate la biserică şi în afara ei. Adevărul este că dacă el nu deleagă pe alţii să participe la munca din cadrul slujirii în biserică acel pastor cu siguranţă că nu este unul cu viziune.

Voluntari nu sunt cei care sunt numiţi de conducerea bisericii, ci aceia care la îndemnul Duhului Sfânt văd nevoia din jur şi sar să facă ceea ce este nevoie; de cele mai multe ori voluntarii sunt cei care în modestie acceptă anonimatul pentru a face pe cei din jur să înţeleagă că toată slava se datorează lui Dumnezeu; atunci când atribuim vreo laudă cuiva şi persoana respectivă se simte prea bine, creăm un precedent de manipulare ascunsă. Las că data viitoare vin tot eu că poate îmi dă şi bani!

Suntem chemaţi să ne purtăm poverile unii altora (Galateni 6:2-4); acest lucru nu se poate face cu o conducere care nu are curaj şi viziune, care nu se implică în a găsi pe alţii care să fie alături de ei în slujire.

  1. Când apare conflictul, liderii îl ignoră, apasă butonul de panică, sau abandonează nava. 

Un pastor spunea o dată că a încercat din răsputeri să „acopere” lucrurile neplăcute care se întâmplau în biserica sa. Îi era frică să aplice disciplina biblică pentru a nu pierde din enoriaşi şi finanţarea acestora. În fond şi la urma urmei el a ignorat problema existentă şi a lăsat ca păcatul să fie „trecut cu vederea”, ascuns, mascat, tăinuit.

Există biserici care îşi au secretul lor. Dacă atingi acele zone sensibile, rişti să fi dat afară. O biserică bolnavă va merge de la o extremă la alta; se va panica la fiecare conflict, crezând că este o lovitură de moarte pentru biserica locală, sau că va fi mereu împresurată de conflict, aşa cum un trup bolnav experimentează o boală după boală.

Priviţi la felul cum biserica din Faptele Apostolilor 6 a tratat conflictul care a erupt în mijlocul lor; atât liderii cât şi membrii au reacţionat rapid şi cu credincioşie încât cei din afară au fost impresionaţi, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” (6:7)

Problema la multe biserici şi lideri de biserică nu este că nu ştiu să trateze un conflict: ei fac din oameni cauza conflictului şi blamează în loc să caute faţa Domnului, să se adune la un sfat, la post şi la rugăciune şi sfinţire personală şi colectivă. Din conflict ajungem la scuze, iar din scuze ajungem la acuze. Tot în aceiaşi măsură mulţi iau texte din Scriptură şi le aduc ca referinţă logică (orice ar fi, chiar daca versetul se referă doar la un cuvânt cu care se confruntă ei în conflictul lor) şi în acest fel ignoră nu doar contextul, dar şi călăuzirea Duhului Sfânt; din text iau contextul şi fac tot ei pretextul! Nu e de mirare că multe biserici au doctrine bazate pe convingeri personale mai degrabă decât pe fundamente biblice care să ducă la maturitatea bisericii.

  1. Chiar şi liderii au o înţelegere slabă cu privire la Scripturi. 

Aşa cum am spus anterior, există în biserică lideri care folosesc texte din Scriptură pentru a justifica ceva ce doresc ei să expună.

Există un obicei între creştini să folosească Biblia într-un mod greşit; pun mâna pe Biblie şi citesc un anumit text de „unde se deschide ea”; apoi spun că este bun pentru ei şi merg mai departe. Cu siguranţă că ştiţi istorisirea tânărului care a făcut acelaşi „exerciţiu” şi a dat de versete care „îl îndemnau” să facă ceea ce a făcut Iuda, adică să se spânzure.

Bisericile unde studiul Bibliei nu există sunt biserici slabe. Simpla predicare a unor predici conservă nu produce creştere spirituală, după cum nici o conservă expirată de lapte nu poate face un prunc să devină adolescent. O biserică unde cărţile Bibliei nu sunt cunoscute şi unde enoriaşii nu fac diferenţa dintre Noul şi Vechiul Testament cu siguranţă că este o biserică bolnavă. Într-o biserică este importantă părtăşia, rugăciunea, închinarea, dar şi studiul aprofundat la Scripturii are rolul ei. Există oameni în biserică şi nu ştiu cine a scris Biblia, ce se sărbătoreşte de Paşti sau de Crăciun (chiar dacă merg la biserică regulat şi susţin că sunt credincioşi).

În cadrul unei întâlniri cu membrii de la o biserică s-a discutat despre prorocii falşi şi despre fenomenul care acum începe să ia tot mai mult amploare: vorbitul în numele şi locul lui Dumnezeu în chestiuni care simpla conştiinţă ar putea fi de folos. Conducerea acelei biserici avertiza biserica de „prorocii mincinoşi”, dar nu a dorit niciodată să facă un studiu biblic cu privire la prorocie, darul prorociei, responsabilităţi şi călăuzire. S-au mulţumit să afirme un simplu avertisment, adică au apăsat butonul de panică. În acest fel s-au înmulţit falşii proroci; ei nu doar că nu sunt activi în biserică, ci sunt şi producători de minciuni în cercurile de casă unde ei sunt acceptaţi şi nu sunt cercetaţi.

Pe vremea când eram student la teologie, am avut ocazia să merg cu un coleg la o biserică penticostală din oraşul Chitila (sper să nu fi greşit numele oraşului). Acolo am fost invitaţi să slujim la două biserici diferite, una dintre ele era păstorită de un om care avea educaţie şi absolvise un institut teologic şi avea şi ceva ani de experienţă în lucrare. Odată el a decis să facă un studiu biblic în biserică cu privire la darurile spirituale şi în special la darul prorociei. Nu doar că a pus bazele biblice şi a ajutat biserica să facă diferenţa dintre autentic şi fals, dar se simţea o atmosferă aparte în acea biserică.

Unii au înţeles greşit acest studiu biblic, motiv pentru care s-au „mutat” la altă biserică, o a doua la care am fost noi invitaţi în acelaşi oraş; în această biserică toţi erau proroci, sau cel puţin aşa mi s-a părut mie. La intrarea în biserică toţi îşi lăsau papucii la intrare, cam cum este la musulmani când intră la slujbă într-o moschee. Când am intrat acolo trebuia să ne plecăm capul pentru că tavanul era făcut mai jos decât în mod normal, aşa că nu am putut sta prea mult în picioare. Noi nu ne-am dat papucii jos acolo, cel puţin eu personal am considerat acest lucru a fi ceva absurd, cum aveam să merg la o biserică şi să miros ciorapii nespălaţi ai celor dinaintea mea? În fine, unul din colegii noştri care ne însoţeau acolo a fost invitat să predice… şi înainte de a predica cineva din sală a început să îi prorocească de bine, altu îl confirma şi tot aşa. Adevărul era de fapt în inima noastră, noi îl ştiam personal pe acel coleg şi ştiam că ceea ce proroceau acei oameni nu era deloc biblic şi deloc adevărat. Ei au înţeles prin studiul biblic de la prima biserică drept o interdicţie de a mai „da drumu la lucrare”, şi au găsit refugiu la „desculţaţii” de la biserica doi.

În privinţa aceasta aş putea spune multe alte întâmplări. Cred că înţelegem cu toţi că merită compătimiţi liderii acelor biserici unde studiul Cuvântului lui Dumnezeu este slab sau ignorat.

  1. Isus este rareori menţionat, totul se rezumă la „Dumnezeu”. 

Cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu nu pot ocoli proeminenţa pe care o primeşte Isus Hristos în totalitate. Coloseni 2:9 ne spune că „în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”, şi „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut” (1:15).

Sunt uimit de mulţi care susţin că sunt creştini şi că slujesc Domnului, trăiesc pentru Dumnezeu, etc., în timp ce îl scot afară pe Isus. Credincioşii primari au fost persecutaţi nu pentru că vorbeau despre Dumnezeu, ci pentru că vorbeau despre Isus (Faptele Apostolilor 4:18). Dacă ei tăceau în privinţa lui Isus Hristos nu ar fi avut loc nici o persecuţie.

John Bisagno – pastor pensionat al congregaţiei de peste 22.000 de membrii de la First Baptist Church of Houston, Texas – spunea că „Isus Hristos este tot ceea ce are Dumnezeu de spus cu privire la Sine”. Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9) şi „Când va veni Mângâietorul, … El va mărturisi despre Mine” (Ioan 15:26).

  1. Nimeni nu aude despre mântuire, nimeni nu se mântuieşte, baptisteriul este uscat. 

O fermă care are pomi buni produce fructe bune; acolo unde un pom nu produce deloc roadă există o problemă.

Aceasta nu înseamnă că o biserică unde există creştere în membrii şi mulţi sunt botezaţi ar fi o biserică sănătoasă. Sunt unii care folosesc şiretlicuri pentru a-i atrage pe oameni la biserică şi îi manipulează să fie botezaţi; o spun spre ruşinea noastră că sunt multe biserici care recurg la această metodă decât să aleagă calea cea grea şi să meargă la oameni şi să-i cheme la pocăinţă.

La majoritatea botezurilor în apă la care am participat la biserica pe care o frecventez am observat un fenomen identic; se botează copiii celor care sunt membrii vechi din biserică. Probabil că unii sunt constrânşi de părinţi sau alţi membrii din biserică să facă acest lucru. La alţii am auzit că se botează să poată să se căsătorească cu o fată frumoasă din biserică, apoi dispar din rândul credincioşilor.

Am ajuns să avem întruniri evanghelice unde ne predicăm nouă şi nu avem rezultate; comitetul bisericii calculează rezultatele unei evanghelizări în cadrul bisericii în termeni de eşec sau succes; ei sunt cei care cotează – precum cei de la bursă – cât merită o predică şi cât merită un predicator. Se fac slujbe după slujbe şi nimeni nu îşi dă seama de ce nu sunt rezultate: există unii oameni care nu vor veni la biserică să audă o predică, ei au nevoie să vadă din viaţa celor din jurul lor o schimbare produsă în urma unei atitudini de pocăinţă autentică; toţi sunt sătui de pocăiţi nepocăiţi care cheamă pe nepocăiţi la pocăinţă. Probabil că ar trebui să repet acest lucru pentru a evidenţia adevărul: vrem să avem roadă, dar noi nu facem curăţenie în mijlocul nostru, nu ne pregătim oamenii să ştie cum să conducă pe cineva la Hristos, cum să crească pe cineva să devină un ucenic al Lui, ca mai apoi la rândul său să poată produce şi el alţi ucenici.

Ne rezumăm la predici sentimentaliste, câteva lacrimi vărsate în fugă, vreo 2-3 mâini ridicate în sus, apoi o rugăciune la încheiere şi au uitat toţi de toate şi de ucenicizare. Apoi ne mirăm că de ce nu avem botezuri în apă, de ce există în mijlocul nostru creştini imaturi şi care propagă învăţături greşite şi care sunt „educaţi” la anumite grupuri de casă cum să se îmbrace, ce batic să pună pe cap, câţi copii să facă, cu cine să se căsătorească şi care e voia Domnului. Care Domn?

Eu v-am ales pe voi, şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână (Ioan 15:16).

  1. Nici liderii şi nici liderii nu sunt gata să plătească preţul pentru a face biserica sănătoasă. 

Ca să mergi de pe patul de moarte înspre sănătate este nevoie de sacrificiu, dedicare, muncă şi adesea durere. Pacientul trebuie să facă schimbări drastice, să se supună supravegherii unor medici profesionişti care ştiu mai multe decât pacientul muribund, şi ştiu ce să prescrie. Aceasta cere o bunăvoinţă de a muri faţă de sine.

Acesta este motivul pentru care o biserică ce se află pe moarte ar fi mai bine să moară decât să trăiască. Pentru a putea fi sănătoasă, biserica trebuie să pună stop la căile sale auto-distructive, să retragă pe unii din liderii nesănătoşi şi să devină acel tip de biserică care a fost odinioară, dacă a fost vreodată mai bună.

Sunt multe biserici astăzi care sunt bolnave şi pe cale de a se distruge singure pentru că au refuzat un sfat bun de la nişte prieteni ce le-au spus ceea ce trebuie făcut ca lucrurile să meargă bine. Nu de pomană la întrebat Isus pe bolnavul de la scăldătoarea Betezda dacă vrea să se facă bine (Ioan 5:6). Nu toţi doresc acest lucru.

Procesul de vindecare şi de îndreptare nu a fost niciodată fără dureri. Aşa cum menţionam într-un articol anterior (Consultanţă pentru biserici falimentare), totul este o luptă:

Ceea ce avem nevoie să facem este să răsturnăm programul bisericii şi să refacem misiunea ei: ieşirea afară dintre ziduri, eliminarea programelor care produc familiaritate, plictiseală, tradiţie, prostie, îndobitocirea poporului. Atunci când ieşim din biserică şi ne gândim la misiunea lăsată de Isus, formăm de fapt o biserică. Domnul Isus cu siguranţă nu ne-a chemat să facem programe şi să strângem bani ca să avem cu ce le finanţa. Cu siguranţă că El nu ne-a chemat să avem pastori care nu se implică în misiunea bisericii şi care nu vor nimic altceva decât mereu salarii mărite şi mereu tot mai puţin de lucru. Biserica nu este formată dintr-un pastor şi o grămadă de enoriaşi fuduli, creduli, inactivi, pasivi, etc. Biserica este formată din organisme vii, mădulare care există, care au activitate, viaţă, acţiune, reacţiune, se află într-o continuă luptă, produc mereu rezultate care aduc slavă şi glorie celui care este capul ei: Hristos. Aceasta înseamnă de multe ori şi multă luptă: o luptă între cei care sunt maturi şi cei care sunt imaturi pe calea mântuirii, şi care cred că sunt mai tari decât ceilalţi. Arama lor însă dă pe faţă – şi aşa biserica este iar în râsul celor fără pocăinţă autentică, aşa zişii creştini de două mii de ani (ce tare sună această exprimare falsistă, nu?) (sursa)

Este bine pentru fiecare dintre noi, atât membrii cât şi lideri, să ne reamintim zi de zi de trei lucruri:

– Aceasta este biserica Domnului. El a murit pentru ea, eu nu. (Matei 16:18)

– Unica întrebare este „Ce vrea El să fie făcut cu biserica Sa?” (Faptele Apostolilor 9:6)

– Orice fac pentru biserică, bun sau rău, Isus o ia în mod personal. (Faptele Apostolilor 9:3, 5; Matei 25:40, 45).

NOTĂ: Acest articol este o adaptare dintr-un alt articol renumit scris de Joe McKeever (foto alăturat), predicator, caricaturist şi pensionat Director de Misiune din cadrul Baptist Association of Greater New Orleans. Apărut în blogul Lumea cre(s)tina in care traim. Dacă citaţi acest material în altă parte, este obligatoriu să menţionaţi şi să lăsaţi la final această notă de final precum şi toate link-urile din articol.

– See more at: http://publicatia.voxdeibaptist.org/viatacrestina_feb15.htm#sthash.rolh4CFe.dpuf

http://publicatia.voxdeibaptist.org/viatacrestina_feb15.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/semne-care-arata-ca-faci-parte-dintr-o-biserica-bolnava/

Scopul lui Dumnezeu pentru Biserică Efeseni 3:8-12

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

Introducere. Creştinismul este religia Bisericii. Noul testament revelează: înfiinţarea, membralitatea, lucrarea, închinarea şi scopul acesteia.

Denominaţionalismul a orbit pe mulţi din biserica Domnului a primului veac. Multe neînţelegeri s-ar fi limpezit dacă s-ar fi văzut scopul Bisericii.

Biserica lui Isus Cristos are un scop. Acesta a fost plănuit din veşnicie în mintea lui Dumnezeu: „duplă planul veşnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 3:11).

 Aceasta a fost cumpărată cu dragoste prin sângele lui Hristos care „S-adat pe Sine pentru ea” (Ef. 5:25) şi „pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapte 20:28) ajungând treptat la desăvârşire prin darurile Duhului Sfânt (Ef. 4:11).

 Să observăm mai întâi:

  1. BISERICA – REVELAŢIA LUI DUMNEZEU
  2. Înţelepciunea lui Dumnezeu revelată prin biserică.

Dumnezeu este înţelept (Rom. 16:27) şi infinit după cum afirmă şi psalmistul: „Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (147:5).

În răscumpărare Dumnezeu este mai înţelept decât omul. Apostolul Pavel scria fraţilor din Corint în prima sa epistolă şi întreba: „Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii; şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii.” (1 Cor. 1:20, 25).

Biserica este revelaţia înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu „pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Efeseni 3:10).

Această înţelepciune a fost descoperită îngerilor (domniile şi stăpânirile) şi s-a manifestat în multe feluri. Înţelepciunea lui Dumnezeu privitoare la Biserică se vede din orice unghi: formarea planului, alegerea Răscumpărătorului, întrupare, ispăşire etc.

Puterea lui Dumnezeu descoperită prin Biserică.

 Împărăţia urma să vină cu putere: „Adevărat vă spun că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor muri până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere” (Marcu 9:1); Evanghelia cu puterea ei de a mântui „fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16); membrii ei susţinuţi prin puterea lui Dumnezeu. Iată de ce apostolul Pavel se ruga „Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19).

Harul lui Dumnezeu revelat prin Biserică.

Biserica este obiectul dragostei supreme a lui Dumnezeu. „În El (Cristos), Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Ef. 1:4-7). Apoi continuă în aceeaşi epistolă: „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Ef. 2:4-9).

 Biserica este compusă din copiii lui Dumnezeu iar Dumnezeu este bun cu copiii Săi. Căci spunea Domnul Isus în acest sens: „Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:11). Iar apostolul Pavel spune că Cel ce „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

   În al doilea rând să mai observăm,

  1. BISERICA – SLAVA LUI CRISTOS
  2. Biserica lui Cristos este o biserică slăvită.

 Cristos a murit ca s-ă înfăţişeze înaintea Lui o biserică slăvită (Efeseni 5:25-27)

Biserica este obiectul slavei Sale. Dumnezeu dorind să-şi descopere puterea „a suferit cu multă răbdare nişte vase ale mâniei, făcute pentru pieire; şi să-Şi arate bogăţia slavei Lui faţă de nişte vase ale îndurării pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă” (Rom. 9:22-23).

Biserica a fost rânduită mai dinainte spre lauda slavei Sale: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale” (Ef. 1:11).

Cristos este capul acestei Biserici slăvite.

Faptul este clar afirmat. Pavel spune despre acest lucru: „El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18).  „El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” (Efeseni 1:22).

Ca şi Cap, El este în poziţia cea mai înaltă după cum scria Pavel fraţilor din Filipi: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (2:9). „Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33).

Ca şi Cap, El este Rege al regilor şi Domn al Domilor. La arătarea după învierea din Galileia, Isus le-a spus celor unsprezece: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ” (Mat. 28:18). Cei zece împăraţi din Apocalipsă „se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui” (Apoc. 17:14).

Natura slavei Bisericii

Cost slăvit: sângele lui Cristos. El a iubit Biserica „şi s-a dat pe sine pentru ea” (Ef. 5:25).

 Caracter slăvit: curată şi sfântă. „ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă şi prin Cuvânt” (Ef. 5:26).

 Scop slăvit: Cerul.

 Arătarea slăvită a lui Cristos sau cum îi scria Pavel lui Tit: „Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei” (1 Pe. 5:4)

 În al treilea rând,

III. BISERICA – SALVAREA PĂCĂTOŞILOR

biserica menită să proclame salvarea

Nevoia păcătosului: să cunoască adevărul. „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32); să creadă adevărul „pentru că toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi” (2 Tes. 2:12); să asculte adevărul. Altfel Dumnezeu „va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire” (Romani 2:8).

Biserica este stâlpul şi temelia adevărului. Pavel îl sfătuieşte pe Timotei ca în cazul în care va zăbovi să ştie cum să se poarte în casa lui Dumnezeu, „care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul şi temelia adevărului” (1 Tim. 3:15).

Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl proclamă. „Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit” (Marcu 16:16). Biserica din Tesalonic îl proclamase aşa de bine încât Pavel le scria acestora: „În adevăr, nu numai că de la voi Cuvântul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa că n-avem nevoie să mai vorbim de ea” (1 Tes. 1:8).

Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl apără. Pavel le spune fraţilor din Filipi ca „unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii, din bunăvoinţă. Aceştia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care ştiu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei; cei dintâi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.” (Fil 1:15-17). Felul de apărare al lui Ştefan este de asemenea demn de citat: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care din proroci nu i-au prigonit părinţii voştri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-aţi vândut acum şi L-aţi omorât. Voi, care aţi primit Legea dată prin îngeri, şi n-aţi păzit-o!…” (Fapte 7:51-53).

Adevărul despre salvare depinde de felul în care Biserica îl armonizează. Timotei este sfătuit şi în acest sens: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului” (2 Tim. 2:15).

Alte grupuri nu pot şi nu vor sprijini adevărul (denominaţiunile, societăţile, asociaţile)

Biserica are menirea de a constitui adunarea celor salvaţi.

Păcătosul are nevoie de salvare „căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3:23). „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 6:23).

Biserica are menirea de a întruni această nevoie. Auzim spunându-se: „Cristos salvează dar nu Biserica.” Adevărat, dar pe cine salvează El? Doar pe cei din Biserică.

Cristos este Mântuitorul trupului, Biserica. „El este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). „El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea” (Coloseni 1:18).

Biserica este plinătatea lui Cristos, „plinătatea celui ce plineşte totul în toţi.” Dacă o persoană este mântuită în afara Bisericii, Biserica nu este plinătatea lui Cristos.

Biserica este familia lui Dumnezeu (1 Tim 3:15). Doar copiii lui Dumnezeu sunt mântuiţi. Toţi cei salvaţi sunt în Cristos şi toţi care sunt în Cristos sunt în Biserica Sa.

Botezaţi în Cristos „v-aţi îmbrăcat cu Cristos” (Gal. 3: 27), totuşi botezaţi în Biserică. „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh” (1 Cor 12:13).

Sfinţiţi în Cristos „chemaţi să fie sfinţi … ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Cristos, Domnul lor şi al Nostru” (1 Cor. 1:2) totuşi sfinţiţi în Biserică (Ef. 5:25).

 Biserica are menirea să demonstreze mântuirea.

Biserica este creată pentru a face fapte bune. „Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10).

Biserica trebuie să demonstreze o credinţă acceptabilă. Apostolul Iacov se întreba: „Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?” (Iacov 2:14).

 Biserica trebuie să-l reflecte pe Cristos în vieţile membrilor ei. Domnul Isus spune în predica de pe munte „Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5:14-16).

Concluzie.

  1. Acesta este scopul Bisericii lui Cristos după cum îl găsim redat în Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.
  2. Cele mai înalte scopuri ale cerului găsite ele însele împlinite în biserică; prin urmare, ea este o Biserică slăvită.
  3. Vrei şi tu iubite cititor să vezi Biserica Domnului în toată frumuseţea şi slava ei şi să devii un membru al ei prin ascultarea de Evanghelie? Dumnezeu să-i ajute la aceasta! Amin.

Efeseni 3:8-12  Da, mie, care Sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos, 9  şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile; 10 pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, 11  după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru. 12  În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.

Dr. Tiberiu Lăpădătoni

http://www.baptist-tm.ro/scopul-lui-dumnezeu-pentru-biserica-efeseni-38-12/

htts://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/scopul-lui-dumnezeu-pentru-biserica-efeseni-38-12/

Scade numărul ortodocșilor din România

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

iune 1, 2018

Vestea aceasta șochează, dar n-ar trebui. Mulți români s-au declarat ortodocși imediat după revoluție ca să ascundă teribila lor criză de identitate, lăsată în urma anilor de dictatură comunistă atee. Încet, încet, acești oameni și-au revenit și nu le mai este rușine să spună cine sunt de fapt. Statisticile remarcă nevoia mare de evanghelizare a României, nu cu ,,taine“, obiceiuri și superstiții, ci cu Biblia, cartea care a dus la civilizarea euro-americană. Trebuie să intensificăm eforturile. Spor la treabă tuturor celor care lucrăm pentru Evanghelie. Domnul este de partea nostră! Trebuie să continuăm să fim și noi de partea Lui!

Am preluat acest material în întregime pentru o mai bună vizibilitate. Mulțumim celor de la alfaomega.tv

Interviu cu Mihai Lundell, director al OC România, ușor editat pentru claritate

mihai lundell

Asociaţia OCI lucrează în România din 1996 şi ajută bisericile locale, denominaţiile şi organizaţiile creştine în îndeplinirea chemării lui Hristos de a face ucenici în România şi în toată lumea prin multiplicarea bisericilor sănătoase. În atingerea acestui scop, Asociaţia OCI este implicat în formarea liderilor şi a misionarilor, proiecte de cercetare legate de biserici, şi mobilizarea bisericilor pentru rugăciune, evanghelizare, plantare de biserici, lucrarea eficientă cu tinerii şi misiunea transcuturală. Asociaţia OCI face parte dintr-o organizaţie internaţională, OC International, cu peste 400 de misionari, lucrând în 65 de ţări.

În vara anului 1998 a început procesul de strângere a datelor. Informaţii strânse de la bisericile sunt din cadrul denominaţiilor baptiste, penticostale şi creştini după Evanghelie, ca şi de la Biserica Evanghelică Română şi de la câteva biserici evanghelice independente.

Asociaţia OCI deţinea în 2018 date despre aproximativ 6.300 de biserici evanghelice din România, pe baza cărora s-au făcut hărţi ale judeţelor României pe care sunt punctate bisericile evanghelice existente.Informaţiile cuprinse în acest raport reprezintă 92% din bisericile evanghelice din România şi sunt suficient de corecte pentru a înţelege mai bine situaţia Bisericii din România şi pentru a forma o viziune pentru plantarea de noi biserici.

 

 

Mă numesc Mihai Lundell, sunt în România de aproximativ 20 de ani. Familia mea este din Norvegia și s-au mutat în SUA și am crescut în Minessota și în Norvegia. Mereu am avut o inimă pentru România, iubeam România de când eram mic. Sunt director pentru organizația OCI, care înseamnă în limba  engleză One Challenge International – singura provocare de a duce Evanghelia până la marginile pământului.


Procentul de români care s-au declarat ortodocși scade mult! 
În anul 2000 era 91%În anul 2010 a scăzut la 88%. Acum, în 2018, sunt doar 82%!
Ce s-a întâmplat cu acești oameni? Din păcate, majoritatea s-au declarat atei sau agnostici!

Ca organizație noi suntem unici într-un fel. O dată la 2-3 ani, facem o evaluare să vedem în ce direcție ne călăuzește Dumnezeu. Noi mergem într-o țară unde suntem invitați de Alianța Evanghelică. Și Alianța Evanghelică din România ne-a invitat să facem o cercetare la nivel de țară la fiecare județ unde sunt biserici, unde sunt localitățile fără nicio adunare.

De-a lungul anilor, ceea am fost invitați să predăm la Institutul Baptist, Penticostal, Creștin după Evanghelie și am fost și invitați să vedem cum putem să creștem ucenicizarea în jurul României și dincolo. Am văzut în 2000-2002 că din România au început să se ridice misionari transculturali și după aceea am putut să fim un fel de mentori pentru ei, antrenori în procesul de a merge în misiune.

Mai recent predăm și cursul Kairos, un curs de pregătire, fiecare să știe care îi este rolul în Marea Trimitere, să se roage pentru un misionar, să susțină financiar, să mă ducă în misiune sau să fie cel care primește, să găzduiască oameni acasă.

Acum, în România, vedem nevoia de oameni care să facă ucenici, vedem mulți oameni care s-au botezat, dar nu știm ce să facem cu ei după aceea. Îi lăsăm singuri sau vrem ca ei să crească tot mai mult în procesul de sfințenie și să se apropie de Domnul?

Dar cel mai mulți vedem că este nevoie ca noi, care venim din afara României, să dăm ștafetă la români. E timpul ca românii să se ridice mai mult. Părerea mea este că românii nu au nevoie de străini să le zică ce să facă și am văzut tot mai mult, nu prea sunt deschiși să audă ce părere au străinii. Și e bine, asta înseamnă că România a crescut și că este timpul ca mai mulți dintre noi să facem pasul în spate. E timpul ca românii să se ridice și să facă lucrarea la rândul lor.

Românii au nevoie de oportunități să încerce, poate să eșueze și să învețe din eșecuri, altfel nu au cum să învețe. Noi toți, și Billy Graham, și Ravi Zacharias – toți au învățat, au încercat ceva, au falimentat și au învățat cum să îmbunătățească lucrurile, să facă mai bine. Și cred că și românii au nevoie de cineva care să le zică românilor: Este ok, puteți și voi, sunteți capabili, deștepți. E nevoie ca românii să fie provocați să se ridice.

 

 

Românii din diaspora

În România sunt aproximativ 70,000 de musulmani, adică 0,3% din populația țării. Din toată Europa, numai țările baltice au mai puțini musulmani decât România!

Este un potențial enorm în România. Depinde cum definiți un creștin evanghelic, dar se zice că acum România e pe al doilea loc în Europa ca număr de creștini evanghelici, după Ucraina, și potențialul e enorm. Românii sunt foarte capabili să se ducă peste tot. Cele mai mari biserici din Europa de Vest sunt în orașele Paris, Roma, Barcelona – sunt biserici de români. Problema este că nu se integrează în comunitate.

Eu sunt de părere că românii sunt „de gașcă”. Oriunde m-am dus la o conferință, tot timpul românii erau foarte primitori. Când românul intră în cameră, schimbă atmosfera, e mult mai caldă. Dar nu prea înțeleg de ce, în Diaspora, toți sunt închiși în taberele lor și nu se integrează în comunitățile respective. Și aici este provocarea.

În 2017, România a depășit Anglia și este a două țară europeană cea mai evanghelizată! Prima este Ucraina, țară aflată în plin război civil.

Și dacă românii care sunt în Italia sau în Spania, Franța, Germania nu se vor integra, atunci nu mai sunt românii speranța pentru Europa. Dacă nu se integrează în comunitățile din țările respective, atunci degeaba s-au dus acolo. Și aici e provocarea pentru români: ei sunt foarte capabili, dar problema este când emigrează în altă țară, dacă vor planta o biserică de români cu tradițiile românești sau se vor adapta să se gândească la cultura unde sunt. Pentru că italienii nu sunt la fel ca românii, nu vor să se ducă la o biserică care arată ca în București. La fel și în Spania. Și este normal; românii nu vor ca americanii să vină în România și să planteze biserici care sunt la fel ca în America, nu? Problema e că românii nu se integrează foarte bine în țările și comunitățile unde s-au dus, unde au emigrat, și aceea e provocarea.

 

 

Statistici – Bisericile Evanghelice din România

Județul Arad este unul din cele mai evanghelizate județe din Europa. Este singurul județ în care fiecare comună are o biserică evanghelică.

Caraș-Severin a avut cel mai mare procent de creștere a evanghelicilor față de 2012

Față de 2012, numărul de evanghelici a crescut cel mai mult în județul Timiș, cu peste 7000 de noi credincioși

Pentru România, statisticile la ora actuală pentru 2018 aduc vești bune, dar și vești rele. O să încep cu partea din vest. Județul Arad este unul dintre cele mai evanghelizate județe din toată Europa. Timiș a crescut în 6 ani cu peste 7000 de noi credincioși. Sunt vești bune. Caraș Severin are cea mai mare creștere a județului.

Dincolo de Carpați, în partea de est în Dobrogea arată altceva și în Tulcea, Vâlcea, Vrancea și în Muntenia, situația e altfel. În Vrancea a scăzut numărul de biserici evanghelice față de 2012. Tulcea are cel mai mic număr de credincioși evanghelici, iar Vâlcea cel mai mic procent de creștini evanghelici.

Dar totuși Bucureștiul a ajuns la procentul țintă, a ajuns la 1% creștini evanghelici, și sunt frați care s-au rugat și s-au străduit ani de zile ca Bucureștiul să ajungă la 1%. Au ajuns, dar mai degrabă pentru că populația Bucureștiului a scăzut.

Și putem să ne lăudăm singuri aici în România, dar trebuie să ne dăm seama că populația României este într-o scădere profundă. Avem cea mai scăzută rată a natalității în toată Europa și sunt județe care în 6 ani au pierdut peste 100.000 de locuitori.

Unii dintre cei care au plecat în străinătate au fost creștini evanghelici. Sunt județe în care nu s-au botezat mulți, nu au crescut numărul de noi credincioși venind în biserică față de cei care au plecat și aici arată că Biserica ar fi în scădere. Dar e datorită faptului că mulți creștini evanghelici s-au dus în Diaspora să lucreze. Toată România se află într-o scădere, și nu e de mirare că și Biserica e în scădere.

Populația României scade

1998: 22,5 milioane
2002: 21,3 miloane
2018: 19,6 miloane
2030?: 15 miloane!
Rata creșterii populației în 2018: -0,5%

Din 2002, numai în 3 județe (Cluj, Ilfov și Timiș) a crescut populația.

Scăderea populaței a afectat mult creșterea Bisericii prin țară! Totuși anumite zone au crescut!

Statistici – populație

  • 10% din populația României nu sunt de etnie română
  • 45,4% din populația țării sunt între 25-54 de ani
  • 27,1% din populația României sunt sub 25 de ani

Numărul studenților a scăzut cu 30% în 25 de ani!

– București are 300.000
– Cluj și Iași au 60.000
– Brașov are 58.000
– Timișoara are 42.000

Singurul cult care crește la ora actuală, unde numărul de oameni noi depășește numărul celor care au plecat este la Biserica Penticostală. Nu înseamnă că nu sunt oameni noi la Cultul Baptist sau Creștin după Evanghelie, ci sunt oameni noi, dar sunt mai mulți care au plecat în Diaspora decât cei care au venit să se boteze.

Cea mai mare creștere la creștinii evanghelici din România în ultimii 10 ani este la bisericile independente, și cauzele sunt controversate. Și aici da, sunt oameni în adevăr, care sunt cinstiți și poate au plecat din supărare de la un alt cult, dar sunt și destul de mulți care vin de la Biserica Ortodoxă sau „din lume”, care niciodată nu s-au interesat de Hristos. Și bisericile independente nu au atât de multe tradiții, e mai lejer. Știu că sunt discuții și multe păreri și tabere despre bisericile independente, dar acolo e creșterea cea mai mare, într-adevăr.

 

 

Tinerii și misiunea


În 2018, 989 comune și peste 5000 de sate din România nu au nici o biserică evanghelică! Totuși, numărul localităților fără nicio biserică s-a micșorat mult față de 2010 datorită efortul credincioșilor de a planta biserici noi!

E nevoie să împingem generația tânără în România să se ridice la misiune. Eu tot timpul am colaborat cu PIM (Parteneri în Misiune, consorțiu de organizații evanghelice de misiune, din care face parte și Alfa Omega TV, n.red.) pentru că eu cred că putem face mult mai mult împreună decât de unii singuri. Este nevoie, cum s-a rugat Domnul Isus în Grădina Ghetsimani, ca noi să fim una și este o luptă, chiar este o luptă ca noi să ne unim și ca lumea să nu vadă diferențele dintre fiecare cult, dar să vadă că creștinii pot să fie pe aceeași lungime de undă și să aducă o bucurie în inimile românilor.

Tinerii din România sunt viitorul și vedem că au multe posibilități, sunt foarte talentați și foarte deștepți. Dar de când România a intrat în UE, vedem o scădere, o lipsă de interes a tinerilor de a merge în misiune. Și lumea are nevoie de generația tânără din România să se implice, nu doar din România, ci în toată Europa. Dacă suntem pe al doilea loc în Europa ca procent evanghelic, e nevoie de tineri români să nu se gândească doar la câștig în buzunar, ci să se gândească și cum pot face să fie o lumină pentru Domnul.

Perspectiva personală cu privire la creștinii evanghelici români

Vreau să încep cu o perspectivă pozitivă. În România tot timpul am admirat perseverența credincioșilor de-a lungul anilor. Eu nu am cum să înțeleg cum ar fi fost să trăiesc în timpul comunismului, admir oamenii care au supraviețuit și care au dus credința mai departe. Și foarte mulți din oamenii în România știu Biblia, știu foarte bine multe versete pe de rost.

Pe de altă parte, dacă vrem să numim elefantul în mijlocul camerei, România într-adevăr este cunoscută în întreaga lume ca având una din cele mai legaliste comunități evanghelice din lume. Și dacă nu mă credeți, vorbiți cu oameni pe stradă și întrebați-i: „Ce părere aveți despre pocăiți?” Și o să aflați toate minunile și toate părerile.

Și m-au mirat oamenii care zic: „La noi nu e legalism, nu știu ce e”. Dar atunci de ce oamenii sunt mai interesați de bisericile independente? Pentru că e mai lejer și nu se simt judecați. Nu vreau să zic ceva greșit, nu condamn pe nimeni, și eu am frecventat bisericile din fiecare cult și știu oameni credincioși în fiecare din ele. Dar în România o piedică pentru oameni să se întoarcă la Dumnezeu este legalismul din Biserică.

Mi-ați spus să fiu deschis: Când a fost Cupa Mondială de fotbal în Brazilia în 2014, am stat foarte mult de vorbă cu necreștini, am fost jurnalist în trecut. Și i-am întrebat, am luat peste 50 de interviuri cu necreștini: „Ce părere aveți despre pocăiți?” Ei mi-au zis 3 lucruri. Majoritatea văd ipocrizie, judecată și, interesant, foarte mulți bărbați au zis: „N-am mai văzut oameni să aibă o părere mai proastă despre femei decât la pocăiți. Vă las cu provocarea asta din partea oamenilor neevanghelici, români care au zis că femeia nu e foarte bine tratată la pocăiți și că ei au observat lucrul acesta.

După 20 de ani de lucrare în România

Văd multe părți bune după cei 20 de ani de slujire în România. Au fost și lucruri pe care le-am greșit și eu, lucruri pe care aș fi vrut să le fac diferit. Am mulți oameni prieteni dragi din România, iubesc România, e o țară frumoasă. Eu plec din România cu gândul că se poate.

E o vorbă românească care tot timpul m-a enervat: „Hai că merge, merge și așa” . Cred că, dacă România vrea să se îmbunătățească, dacă vrem să vedem o țară mai frumoasă și să vedem o situație mai strălucită, trebuie să ne luptăm împotriva acestei mentalități, să ne luptăm să ne îmbunătățim fiecare în dreptul lui. Eu cred că ne gândim mult prea mult în România doar la autorități și la ce pot face și ce nu au făcut autoritățile. Eu cred că schimbarea începe cu tine însuți. Ce schimbare poți să faci tu România?

Iubesc România, văd potențialul ei. Și mi-e rău când mă gândesc cum este guvernul, cum e administrarea în țară și mi-e milă de români în sensul acesta. Dar văd mult potențial în români și chiar dacă situația financiară și economia în România e așa cum este, totuși Dumnezeu a putut lucra în timpul comunismului și cred că poate lucra și folosi românii și pe mai departe.

ORAȘELE DIN ROMÂNIA

  • Oradea – 45 biserici evanghelice; peste 10,000 de creștini evanghelici; 4,5% evanghelic
  • Timișoara – 50 biserici evanghelice; peste 20,000 de creștini evanghelici; 6% evanghelic
  • Cluj – 37  biserici evanghelice; peste 10,000 de creștini evanghelici; 3% evanghelic
  • București – 106  biserici evanghelice; peste 18,000 de creștini evanghelici; a ajuns la procentul țintă de 1,0% evanghelic
  • Iași – 17 biserici evanghelice; peste 900 de creștini evanghelici; 0,2% evanghelic
  • Constanța – 20 biserici evanghelice; peste 900 de creștini evanghelici; 0,3% evanghelic
  • Reșita – 16 biserici evanghelice; peste 1900 de creștini evanghelici; 2,5% evanghelic. Reșița este orașul care a crescut cel mai mult ca număr de credincioși față de 2012!
  • Brașov – 24 biserici evanghelice; peste 1,400 de creștini evanghelici; 0,5% evanghelic
  • Craiova – 14 biserici evanghelice; peste 800 de creștini evanghelici; 0,3% evanghelic

Nouă orașe fără nici o biserică evanghelică (2018)

  1. Întorsura Buzăului – Covasna, 9.086
  2. Novaci – Gorj, 6.149
  3. Băile Tușnad – Harghița, 1.697
  4. Dragomirești – Maramureș, 3.206
  5. Piatra-Olt – Olt, 5.992
  6. Sulina – Tulcea, 4.606
  7. Ocnele Mari – Vâlcea, 3.421
  8. Bălcesti – Vâlcea, 5.797
  9. Băile Govora – Vâlcea, 2.977

Nota: toate statisticile si hartile apartin organizatiei OCI. Afla mai multe despre OC Romania precum si alte statistici: www.oci.ro/statistici

http://www.voxdeibaptist.org/publicatia.new/2018/06/01/scade-numarul-ortodocsilor-din-romania/

Să fugi din biserică?

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

VASILE FILAT 

06 IUNIE 2017 RĂSPUNSURI DIN BIBLIE 5

Am primit această întrebare însoțită de un video prin care sunt trecute în listă toate păcatele ce pot fi întâlnite în biserică însoțite de îndemnul “fugi” (RUN). Deci, înțeleg că întrebarea a fost și un rezultat al vizionării acelui video.

Vă rog frumos să-mi răspundeți la această întrebare. În biserica din care fac parte sunt oameni, cam în procent de 99% care n-au nicio treabă cu pocăința sau cu Biblia şi se numesc pocăiți. Singurul lor scop sunt banii şi trăiesc exact ca lumea. Ei vin la adunare să-şi etaleze hainele şi telefoanele. Cei care conduc biserica, aşa-zişi pastori, sunt nişte oameni care au o putere aşa de mare asupra bisericii, încât parcă le spală mințile. Aceşti conducători ai bisericii sunt plini de bani, pentru că ei predică ce vor oamenii să asculte. Cel puțin aici, în Anglia, toți pocăiții mint în privința actelor şi fac tot felul de evenimente, așa- zise creștine, pentru că nu se mai satură de distracție. Nunțile se fac din lună în lună şi toate învățăturile biblice pe care le dau pastorii sunt cu totul greşit interpretate. În astfel de situație e ceva greşit dacă fug de această biserică?

Drag creștin care mi-ai adresat această întrebare, din start vreau să-ți spun că filmul pe care mi l-ai recomandat este o unealtă și o săgeată arzătoare a Satanei prin care vrea să-i facă pe pruncii în credință și pe creștinii lumești să înceteze a mai veni la biserică, ca apoi, când vor slăbi cu totul, să-i scufunde și să-i înece în mocirla păcatului și să-i ducă la pierzare. De ce zic așa? Iată de ce…

Ai citit Epistola I a lui Pavel către Corinteni? Cum ți se par problemele de acolo? Urmând îndemnul din acest video, crezi că mai poți rămâne într-o biserică unde a fost un caz de incest? Ai văzut că acolo erau unii care nedreptățeau pe frați și apoi mergeau să se judece înaintea autorităților? Ai văzut că unii mai continuau să viziteze templele idolești ca să se închine idolilor? Ce le spune apostolul Pavel? Să fugă toți din biserică cum te-a îndemnat acest sol al Satanei care a făcut filmul ce mi l-ai recomandat și pe care nici nu vreau să-l mai recomand nimănui, căci nu au nevoie cititorii acestui portal de otravă de niciun fel?

Apostolul Pavel nu le-a spus să părăsească adunarea, ci le-a spus la toți să se pocăiască, a confruntat în parte pe fiecare din cei care au păcătuit și a îndemnat biserica în mod de urgență să confrunte păcatul și să nu mai tolereze pe nimeni din cei ce au păcătuit, ci să-i judece și să-i dea pe mâna Satanei. În cazul tău ,însă, Satana vrea să facă altfel. El vrea să lase biserica să se descompună prin păcat dinlăuntru și pe tine să te rupă de biserică ca apoi să te strivească în păcat. Nu fi neînțelept și nu te lăsa prins în această cursă rea.

Dacă vezi păcate, atunci mergi să le vorbești oamenilor din biserică și caută să trăiești singur o viață sfântă.

Ai citit Epistola III a lui Ioan? Ai văzut ce probleme erau acolo și cum pastorul lor, Diotref, iubea să aibă întâietatea și nu le mai dădea voie oamenilor să urmeze Evanghelia și el singur dădea afară din biserică pe cei care rămâneau credincioși adevărului și continuau să facă binele. Pe semne că Gaiu ar fi fost dat afară din biserică, pentru că a primit în casa lui pe misionarii din echipa lui Dimitrie și i-a ajutat în călătoria lor misionară. Ce i-a scris apostolul Ioan lui Gaiu? Să fugă din biserică? Nicidecum! I-a spus să urmeze binele și să nu urmeze răul. I-a mai scris apostolul Ioan că va veni în curând să confrunte pe Diotref și să restabilească buna rânduială în biserică.

Nu te lăsa înșelat de Satana și nu înceta să mergi la biserică, căci așa a distrus pe mulți. În Biblie ne este dat următorul îndemn:

Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. (1 Petru 5:8)

Când leii vor să prindă un bivol, ei caută să-l abată din turmă și apoi le vine ușor să-l atace. Totdeauna caută să-l prindă pe cel mai slab, căci acela se abate cel mai ușor de turmă. Priviți cu atenție acest video și veți înțelege cum vrea să vă prindă Satana. Dacă vă veți abate de la biserica lui Hristos, vă așteaptă soarta acestui pui de bivol.

https://moldovacrestina.md/sa-fugi-din-biserica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/sa-fugi-din-biserica/

Samy Tuțac: „Biserica din România nu poate fi în vacanță…”  

Doina Bejenaru  12-08-2018

Mă uit cu durere de la mari depărtări la ceea ce se întâmplă în România. Mă rog și mă doare. Aud că Guvernul României e în vacanță. Posibil să fie așa. La cât au muncit să distrugă țara și să pună justiția pe butuci, de dragul unor infractori, chiar merită o vacanță. Aș zice că una prelungită și totală.

Dar Biserica lui Cristos nu este în vacanță. În tumultul acesta care nu face bine nimănui, se simte nevoia unei voci limpezi și clare, o voce care să exprime adevărul, dar în dragoste, printr-o „vorbire cu har…dreasă cu sare”. Vocea aceasta nu poate fi decât a Bisericii lui Cristos. Iar această așteptare există, așa cum a existat întotdeaună în momente de cumpănă pentru națiune. Liderii principalelor confesiuni din România trebuie să le spună guvernanților și cetățenilor că faptele tuturor vor merge degrabă la judecată.

Creștinilor care se roagă aș vrea să le spun că fac un lucru bun și să le reamintesc cuvintele martirului creștin Dietrich Bonhoeffer: „Fiecare creștin trebuie să fie pe deplin uman aducându-L pe Dumnezeu în toate sferele vieții sale, nu doar în sfera spirituală. A fi o ființă eterică, ce se mulțumește să vorbească despre Dumnezeu, dar refuză într-un fel sau altul să-și murdărească mâinile cu lumea reală în care l-a așezat Dumnezeu presupune o teologie de proastă calitate. Prin Cristos, Dumnezeu ne-a arătat că El vrea să existăm și să-L ascultăm în această lume prin acțiunile noastre”.

E important să ne rugăm pentru România și la fel de important e să luăm poziție față de abuzuri, nedreptăți, fărădelege și corupție. Fiecare să facă ceea ce îl îndeamnă cugetul. Mă rog ca Dumnezeu să se îndure de România și să protejeze țara noastră. Iar pentru guvernanți mă rog cu alesele cuvinte din Scriptură: „și slujba lor s-o ia alții”.

Samy Tuțac, din Bangui Republica Centrafricană

https://www.stiricrestine.ro/2018/08/12/samy-tutac-biserica-din-romania-nu-poate-fi-in-vacanta/?ut

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/samy-tutac-biserica-din-romania-nu-poate-fi-in-vacanta-doina-bejenaru-12-08-2018-143305/

Cine este omul?  /  Arthur Schweizer 

 Întrebări și răspunsuri

La o privire superficială, omul ar putea crede că viaţa este numai un lanţ de noroc şi de întâmplare, o alternare de succese cu insuccese, de bucurii cu durere, de boală cu sănătate, de greutăţi cu împliniri.

Omul este născut la un timp anume şi fară intervenţia sa. Viaţa lui, în comparaţie cu veşnicia, este numai o suflare, o clipă, un gând. A unora este mai scurtă, a altora mai lungă; a unora cu greutăţi multe, a altora fară prea multe griji.

De ce? In faţa acestei întrebări, unii încearcă să înţeleagă imediat sensul; alţii merg nepăsători, încercând să-şi înece răspunsul în bucuriile de o clipă ale acestei lumi. Există şi dintre aceia care ar dori să scape de viaţă, pentru că le pare tot mai grea. Fiecare dintre noi putem observa această lipsă de armonie în viaţa oamenilor.

Cine este omul? Omul nu este o făptură din vremuri străvechi. Au existat multe făpturi cu milioane de ani în urmă, dar care nu au nimic de-a face cu omul care trăieşte în vremea noastră pe pământ.

Omul nu este un produs al evoluţiei într-o perioadă de milioane de ani. Această ipoteză ar fi nedemnă pentru el. Nu este nici rezultatul vreunei transformări spirituale.

Dumnezeu l-a creat pe primul om acum aproape şase mii de ani. Putem găsi uşor aceasta în Biblie, urmărind generaţiile de la Adam la Hristos. In Geneza 1.26 citim: „Şi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ»”.

Patru realităţi minunate sunt puse aici înaintea ochilor noştri:

1. Dumnezeu este Cel care l-a creat pe om. Omul nu a putut lua naştere singur, undeva şi cândva, şi nici nu a evoluat. Dumnezeu te-a creat pe tine şi pe mine.

2. Dumnezeu I-a creat pe om după chipul Său şi astfel a devenit o făptură desăvârşită. Nu era în el nimic rău sau urât. Primul om care a fost creat după chipul lui Dumnezeu trebuie să fi fost foarte frumos, pentru că citim că şi după cădere au fost oameni foarte frumoşi: Sarai (Geneza 12.14); Rebeca (Geneza 24.16); Bat-Şeba (2 Samuel 11.2); Adonia (1 împăraţi 1.6); Moise (Exod 2.2).

3. Primul om era nemuritor. Nu cunoştea moartea, cu urmările ei groaznice. Era fară păcat. Avea o inimă curată şi liberă de orice gând rău.

4. Primul om era liber. Dumnezeu ar fi putut crea o fiinţă fără voinţă (ca un robot), dar nobleţea omului este libertatea. Ce fericit trebuie să fi fost primul om la început, ca unul care nu cunoştea nevoile şi grijile vieţii! Aşa l-a creat Dumnezeu pe omul din care astăzi a rămas numai o imagine aproape ştearsă.

De ce l-a creat pe om ca o făptură aşa de preţioasă, fară asemănare nici în cer, nici pe pământ? Răspuns: Dumnezeu a dorit să aibă fii în care să învestească dragostea şi bunătatea Sa; făpturi după asemănarea Sa, peste care să răspândească lumina prezenţei Sale; fiinţe care să-şi glorifice Creatorul şi în care Creatorul să Se poată glorifica şi cu care să poată umbla în comuniune.

Dumnezeu le-a spus primilor oameni: „înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-1″ (Geneza 1.28). Din credincioşie faţă de Dumnezeu, oamenii trebuia să se ferească de Cel Rău şi, în fericirea ascultării, să-L glorifice pe Creator.

Primul om avea tot ce era necesar pentru o viaţă fericită şi fară necazuri. O singură poruncă primise: să nu mănânce din pomul din mijlocul grădinii. In ziua când mânca, murea. Omul era liber să aleagă între a asculta de Dumnezeu şi a urma îndemnurile lui Satan; între a păstra totul în nevinovăţie şi a pierde totul; între existenţă şi moarte. Omul a optat însă pentru partea negativă, căzând în înşelătoria lui Satan, schimbându-şi fericita viaţă de comuniune cu Dumnezeu cu o viaţă legată de puterea Celui Rău.

Ca plată a păcatului, şi-a făcut apariţia moartea – şi aceasta sub trei manifestări:

• moartea trupească, răspândită peste tot şi despre care dau mărturie roate cimitirele;

• moartea spirituală, cea care l-a dus pe om până acolo că nu-L mai cunoaşte pe Dumnezeu, nemaiavând nici o capacitate de a înţelege sfinţenia, dreptatea şi dragostea Sa: în această stare se află milioane de oameni;

• şi, curând, după terminarea timpului de liar, omul va fi prada morţii veşnice, care este starea veşnică a despărţirii de Dumnezeu: „Dar, cât despre fricoşi şi necredincioşi şi urâcioşi şi ucigaşi şi curvari şi vrăjitori şi idolatri şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este a doua moarte’ (Apocalipsa 21.8).

Omul a dispreţuit bunătatea lui Dumnezeu şi astfel nu a împlinit aşteptările pe care Creatorul le-a avut cu privire la creaţia Sa. Făptura lui Dumnezeu, creată cu voinţă liberă, a devenit unealtă fără voinţă în mâna celui mai mare duşman al Celui Veşnic. Urmările acestei hotărâri greşite le vedem la tot pasul, în suferinţele, ura şi moartea care domnesc azi în lume.

Din pricina sfinţeniei Sale, Dumnezeu nu putea să aibă vreo legătură cu omul neascultător şi căzut în păcat. De bunăvoie omul s-a îndepărtat de comuniunea cu Dumnezeu şi în această stare trăieşte şi astăzi pe pământ. Chiar dacă omul este religios, între el şi Dumnezeu se înalţă păcatul ca un perete despărţitor.

Fiinţa umană este păcătoasă. Cine îşi poate cunoaşte îndeajuns propria natură păcătoasă? Din inima păcătoasă vin toate gândurile, cuvintele şi faptele rele. „Desigur, pe pământ nu este nici un om drept, care să facă binele fară să păcătuiască” (Eclesiastul 7.20).

Dumnezeul cel drept şi sfânt trebuie să dea sentinţa de moarte unui astfel de om neascultător. „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Judecata lui Dumnezeu stă ca un nor greu care urmează să se descarce asupra omenirii. Dar Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca el să se pocăiască şi să trăiască. Dumnezeu îl iubeşte pe om, cu toate că acesta se află într-o stare de duşmănie.

În locul omului, Dumnezeu a jertfit la Golgota ce a avut mai scump, pe Unicul Său Fiu. Asupra Domnului Isus s-a revărsat toată mânia şi El a fost făcut păcat de către Dumnezeu.

De ce? Pentru ca dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu să fie împăcate în aşa fel încât omul pierdut să fie readus, prin har, în comuniune cu Izvorul vieţii.

Omul poate hotărî fie să rămână în starea lui veche, fie să se smerească şi să primească oferta lui Dumnezeu: harul şi iertarea prin credinţă.

Viaţă sau moarte! Iată cea mai importantă hotărâre pe care o ia un om pe acest pământ! Nimeni nu-i poate lua hotărârea făcută, nimeni nu poate hotărî în locul lui, nimeni nu o poate înlocui cu vreo lucrare omenească. Hotărârea se poate lua numai fiind în viaţă pe acest pământ; după moartea trupească nu mai există nici o posibilitate de decidere a omului pentru Domnul Isus Hristos. Fiecare om trebuie să fie convins dacă a luat hotărârea cea bună, pentru că la Dumnezeu nu există nesiguranţă, ci o siguranţă deplină a mântuirii.

Urmările unei hotărâri false, în necredinţă, sunt de neschimbat, pentru că ele sunt pentru veşnicie. Putem spune cu certitudine că o existenţă.

Omul a dispreţuit bunătatea lui Dumnezeu şi astfel nu a împlinit aşteptările pe care Creatorul le-a avut cu privire la creaţia Sa. Făptura lui Dumnezeu, creată cu voinţă liberă, a devenit unealtă fără voinţă în mâna celui mai mare duşman al Celui Veşnic. Urmările acestei hotărâri greşite le vedem la tot pasul, în suferinţele, ura şi moartea care domnesc azi în lume.

Din pricina sfinţeniei Sale, Dumnezeu nu putea să aibă vreo legătură cu omul neascultător şi căzut în păcat. De bunăvoie omul s-a îndepărtat de comuniunea cu Dumnezeu şi în această stare trăieşte şi astăzi pe pământ. Chiar dacă omul este religios, între el şi Dumnezeu se înalţă păcatul ca un perete despărţitor.

Fiinţa umană este păcătoasă. Cine îşi poate cunoaşte îndeajuns propria natură păcătoasă? Din inima păcătoasă vin toate gândurile, cuvintele şi faptele rele. „Desigur, pe pământ nu este nici un om drept, care să facă binele fară să păcătuiască” (Eclesiastul 7.20).

Dumnezeul cel drept şi sfânt trebuie să dea sentinţa de moarte unui astfel de om neascultător. „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Judecata lui Dumnezeu stă ca un nor greu care urmează să se descarce asupra omenirii. Dar Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului, ci ca el să se pocăiască şi să trăiască. Dumnezeu îl iubeşte pe om, cu toate că acesta se află într-o stare de duşmănie.

În locul omului, Dumnezeu a jertfit la Golgota ce a avut mai scump, pe Unicul Său Fiu. Asupra Domnului Isus s-a revărsat toată mânia şi El a fost făcut păcat de către Dumnezeu.

De ce? Pentru ca dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu să fie împăcate în aşa fel încât omul pierdut să fie readus, prin har, în comuniune cu Izvorul vieţii.

Omul poate hotărî fie să rămână în starea lui veche, fie să se smerească şi să primească oferta lui Dumnezeu: harul şi iertarea prin credinţă.

Viaţă sau moarte! Iată cea mai importantă hotărâre pe care o ia un om pe acest pământ! Nimeni nu-i poate lua hotărârea făcută, nimeni nu poate hotărî în locul lui, nimeni nu o poate înlocui cu vreo lucrare omenească. Hotărârea se poate lua numai fiind în viaţă pe acest pământ; după moartea trupească nu mai există nici o posibilitate de decidere a omului pentru Domnul Isus Hristos. Fiecare om trebuie să fie convins dacă a luat hotărârea cea bună, pentru că la Dumnezeu nu există nesiguranţă, ci o siguranţă deplină a mântuirii.

Urmările unei hotărâri false, în necredinţă, sunt de neschimbat, pentru că ele sunt pentru veşnicie. Putem spune cu certitudine că o existenţă veşnică fară Dumnezeu esre legată de suferinţe trupeşti şi sufleteşti atât de groaznice, încât Sfânta Scriptură le exprimă astfel: „Dar cât despre fricoşi şi necredincioşi şi urâcioşi şi ucigaşi şi curvari şi vrăjitori şi idolatri şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este a doua moarte” (Apocalipsa 21.8). „Este înfricoşător să cazi în mâinile Dumnezeului Celui viu” (Evrei 10.31).

Acum este un „astăzi” în care Dumnezeu lucrează prin dragoste, aşteptând ca toţi oamenii să se smerească şi să se îndrepte spre Golgota pentru a primi mântuire. Uşa harului este încă larg deschisă şi Dumnezeu cheamă: «Veniţi la Isus toţi cei trudiţi şi împovăraţi».

Cei care fac acest pas vor avea încă de aici, de pe pământ, o viaţă nouă în comuniune cu Dumnezeu Tatăl şi cu Fiul Său. Şi chiar dacă trăiesc pe acest pământ în slăbiciune şi în încercări, sunt făpturi noi, care s-au întors la Cel care i-a creat. Pentru astfel de oameni, Domnul Isus Hristos este izvorul vieţii veşnice, sursa de lumină în această lume întunecoasă, subiectul laudei şi al adorării; când cei credincioşi vor fi mutaţi din locul celor sperate în locul celor văzute, după toate luptele şi încercările de pe acest pământ, odată ajunşi la ţintă, II vor vedea faţă în faţă pe Cel care le este subiect al adorării eterne.

Punctul de plecare din această lume este acelaşi pentru toţi: „nu este nici o deosebire; pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu” (Romani 3.22-23). Dar există o despărţire a drumurilor prin această hotărâre. Calea îngustă îi duce pe cei credincioşi la fericirea veşnică în comuniune cu Dumnezeu, în timp ce calea largă îi conduce pe cei necredincioşi la pedeapsa veşnică, departe de Dumnezeu.

O, de-ar lua fiecare hotărârea corectă! Spune, omule sărman, ce îţi oferă această lume păcătoasă? Viaţa zboară şi vine moartea care te duce înaintea judecăţii. Atunci nu-ţi vor mai fi de nici un folos nici bogăţia, nici anturajele. Acum este încă ziua harului, de aceea, te rog, ia seama! Nu se ştie cât durează această zi. In curând vine noaptea morţii. Grăbeşte-te să te smereşti şi să ajungi la har până mai este ziua harului. Păşeşte curajos pe calea cea strâmtă care te va conduce la comuniunea cu Dumnezeu.

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/cine-este-omul/

Cine este omul din Iosua 5:13-15?

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n,

SERGIU FILAT 21 MARTIE 2018  DOCTRINĂ

Întrebare:

Cine este „omul” din Iosua 5:13-15: „Pe când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și s-a uitat. Și iată că un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână”?

Îngerul Domnului

În ajunul atacului poporului Israel asupra Ierihonului, pe când Iosua cerceta zona din jurul orașului și cetatea, și-a ridicat ochii și a văzut un om ce stătea în picioare înaintea lui cu sabia scoasă din teacă în mână.

“Iosua s-a dus spre el, și i-a zis: “Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?” El a răspuns: “Nu, ci Eu sînt Căpetenia oștirii Domnului, și acum am venit.” Iosua s-a aruncat cu fața la pămînt, s-a închinat, și I-a zis: “Ce spune Domnul meu robului Său?” Și Căpetenia oștirii Domnului a zis lui Iosua: “Scoate-ți încălțămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfînt.” Și Iosua a făcut așa.”

Omul văzut de Iosua nu este un om obișnuit. El este Căpetenia oștirii Domnului, trimis să dea instrucțiuni și ajutor lui Iosua și poporului în cuceririrea cetății Ierihon. La vederea acestui om, Iosua se aruncă cu fața la pământ și I se închină fără să realizeze prezența unei ființe supranaturale. Potrivit culturii de atunci oamenii se închinau persoanei cu o autoritate mai mare. Mai mult decât atât, atunci când Iosua I se adresează acestei ființe cu cuvântul “domn”, folosește cuvântul ebraic “adon” folosit pentru ființele umane și nu pentru YAHWEH.

Cine este acestă persoană ce se identifică pe sine cu Căpetenia oștirii Domnului? În Vechiul și Noul Testament vedem pe Dumnezeu ce se manifestă poporului Israel în diferite forme. În textul dat avem o teofanie, o manifestare temporară a lui Dumnezeu în chip omenesc. Teofania este manifestarea divină a prezenței lui Dumnezeu în mod vizibil ce este cunoscută omului. Prin urmare, Dumnezeu Se revelează nu numai prin Cuvînt și minune, prin profeții și semne, ci și prezența Sa într-o formă percepută de oameni. Astfel, în pasajul dat, Dumnezeu Se revelează lui Iosua în mod vizibil, în chip omenesc.

Una din cele mai importante forme a manifestării prezenței divine ale lui Dumnezeu în Vechiul Testament este “Îngerul Domnului”. În Vechiul Testament îngerul Domnului este emisarul personal al lui Dumnezeu, care a îndeplinit funcții speciale în anumite momente din istoria Israelului. Îngerul Domnului a slujit poporului Israel ca și călăuză și păzitor.

“Iată, Eu trimet un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, și să te ducă în locul, pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui, și ascultă glasul Lui, să nu te împotrivești Lui, pentrucă nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar dacă vei asculta glasul Lui, și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și protivnicul protivnicilor tăi. Îngerul Meu va merge înaintea ta, și te va duce la Amoriți, Hetiți, Fereziți, Cananiți, Heviți și Iebusiți, și-i voi nimici.” (Exod 23:20-23)

Acest înger apare lui Hagar (Gen. 16:7), lui Avraam și Lot (Gen. 18; 19; 22:11-12), lui Iacov (Gen. 32:29-31), lui Moise (Exod 3:2-6), lui Balaam (Num.22:21), slujitorului lui Avraam (Gen. 24:7, 40), lui Ghedeon (Jud. 6:11-14) etc. El scotea pe poporul Israel din țara Egiptului (Exod 13:21; 14:19) și pedepsește pe popor când acesta se răzvrăteşte împotriva Domnului (Jud. 2:1-4).

Îngerul Domnului apare sub formă umană.

“Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el pînă în revărsatul zorilor. Văzînd că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, așa că i s-a scrîntit încheietura coapsei lui Iacov, pe cînd se lupta cu el. Omul acela a zis: “Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: “Nu Te voi lăsa să pleci pînă nu mă vei binecuvînta.” Omul acela i-a zis: “Cum îți este numele?” “Iacov,” a răspuns el. Apoi a zis: “Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Celce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu și cu oameni, și ai fost biruitor.” Iacov l-a întrebat: “Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: “Pentru ce Îmi ceri numele?” Și l-a binecuvîntat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Fața lui Dumnezeu),” căci, a zis el, “am văzut pe Dumnezeu față în față, și totuși am scăpat cu viață.” Răsărea soarele cînd a trecut pe lîngă Peniel. Însă Iacov șchiopăta din coapsă. Iată de ce, pînă în ziua de azi, Israeliții nu mănîncă vîna de la încheietura coapsei, căci Dumnezeu a lovit pe Iacov la încheietura coapsei în vînă.” (Geneza 32:24-32)

Îngerul Domnului prezintă atribute divine și prezintă viitorul (Gen. 16:10-12,  Exod 23:21) și primește închinarea (Exod 3:5).

În multe pasaje Îngerul Domnului este folosit interschimbabil cu Numele Yahweh în așa fel încât să nu creeze nicio îndoială că este manifestarea lui Dumnezeu Însuși. Cu toate acestea, îngerul și Dumnezeu nu sunt în mod clar echivalați, deoarece îngerul se referă de multe ori la Dumnezeu în a treia persoană.

În concluzie, putem spune că prezența acestui om ne arată că Dumnezeu vine în ajutorul poporului Israel. Domnul Însuși va lupta pentru Iosua și poporul Israel. Nu este poporul Israel care face ca zidurile Ierihonului să cadă, ci Dumnezeu.

Vă recomand să citiți articolul „Cine este îngerul Domnului? Este îngerul Domnului Domnul Isus pînă la întrupare?

Articole similare:

https://moldovacrestina.md/cine-este-omul-din-iosua-5-13-15/

Viorel Logos

Cine este îngerul Domnului? Este Domnul Isus până la întrupare?

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

ANASTASIA FILAT13 IULIE 2017

Întrebare:

Cine este îngerul Domnului? Este el Domnul Isus?

În Biblie găsim scris despre îngeri, dar și despre îngerul Domnului ca o entitate deosebită. Îngerul Domnului vorbește din partea lui Dumnezeu la persoana întâi, cum ar fi la Judecători:

Îngerul Domnului (Iehova) S-a suit din Ghilgal la Bochim, și a zis: „Eu v-am scos din Egipt, și v-am adus în țara pe care am jurat părinților voștri că v-o voi da. Am zis: „Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; și voi să nu încheiați legământ cu locuitorii din țara aceasta, ci să le surpați altarele”. Dar voi n-ați ascultat de glasul Meu. Pentru ce ați făcut lucrul acesta? Am zis atunci: „Nu-i voi izgoni dinaintea voastră; ci vă vor sta în coaste, și dumnezeii lor vă vor fi o cursă”. După ce a spus Îngerul Domnului aceste vorbe tuturor copiilor lui Israel, poporul a ridicat glasul și a plâns. (Judecători 2:1-5)

Din Biblie știm că nu o singură dată Dumnezeu menționează că El i-a scos cu mână tare din Egipt, din casa robiei și i-a dus în țara unde curge lapte și miere. Dacă ne uităm la tot mesajul îngerului, înțelegem că Însuși Dumnezeu vorbește aici. Pentru că îngerul Domnului vorbește ca și cum ar fi Însuși Dumnezeu, unii sunt de părerea că Îngerul Domnului este Domnul Isus înainte de întrupare. Nu vreau să mă opresc prea mult la argumentele care sunt folosite pentru a susține această învățătură.

Personal nu cred că Îngerul Domnului este Domnul Isus înainte de întrupare prin naștere din fecioara Maria acum 2000 ani în urmă. Am două motive care mă fac să cred că Îngerul Domnului nu este Domnul Isus:

În primul rând, îngerii sunt creați de Dumnezeu și sunt duhuri slujitoare, iar Domnul Isus este Dumnezeu întrupat, care a era prezent la început de creație și prin care au fost făcute toate lucrurile, inclusiv și îngerii. În Epistola către Evrei, apostolul Pavel dovedește că Domnul Isus este mai presus de îngeri. Probabil că și pe vremea aceea erau oameni care-L considerau pe Domnul Isus drept înger:

După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin prooroci, în multe rînduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfîrșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui și întipărirea Ființei Lui, și care ține toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor, și a șezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte, ajungînd cu atât mai pe sus de îngeri, cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu ești Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Și iarăș: „Eu Îi voi fi Tată, și El Îmi va fi Fiu?” Și, cînd duce iarăș în lume pe Cel întîi născut, zice: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” Și despre îngeri zice: „Din vînturi face îngeri ai Lui; și dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui”…

Și căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Șezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale?” Nu sunt oare toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea? (Evrei 1:13-14)

În al doilea rând, în Biblie găsim atât expresia „Îngerul Domnului (Iehova)”, cât și „îngerul lui Dumnezeu (Elohim)”.  În cazul când este vorba despre Îngerul lui Dumnezeu (Elohim), este exclus faptul că este vorba doar despre Domnul Isus, fiindcă numele Elohim implică atât pe Dumnezeu Tatăl, cât și pe Dumnezeu Fiul și pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Despre aceasta am scris în articolul „Despre Sfânta Treime: Dacă Domnul Isus este Dumnezeu, cum poate sta la dreapta lui Dumnezeu?”

De fapt,  Îngerul Domnului este o teofanie, adică o apariție sau o manifestare a lui Dumnezeu. Să urmărim câteva cazuri din Vechiul Testament:

Îngerul Domnului se prezintă ca fiind „Eu sunt”: Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov

La Exod capitolul 3 îngerul Domnului i s-a arătat lui Moise la Horeb într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug care nu se mistuia.

Moise păștea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie, și a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb. Îngerul Domnului (Iehova) i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug. Moise s-a uitat; și iată că rugul era tot un foc, și rugul nu se mistuia deloc. (Exod 3:1-2)

Chiar dacă la început în versetul 2 îngerul Domnului este prezentat ca și îngerul lui Iehova, mai departe în text el este menționat ca și Dumnezeu-Elohim:

Moise a zis: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, și pentru ce nu se mistuie rugul”. Domnul (Iehova) a văzut că el se întoarce să vadă; și Dumnezeu (Elohim) l-a chemat din mijlocul rugului, și a zis: „Moise! Moise!” El a răspuns: „Iată-mă!” Dumnezeu (Elohim) a zis: „Nu te apropia de locul acesta; scoate-ți încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt”. Și a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul (Elohim) tatălui tău, Dumnezeul (Elohim) lui Avraam, Dumnezeul (Elohim) lui Isaac și Dumnezeul (Elohim) lui Iacov”. Moise și-a ascuns fața, căci se temea să privească pe Dumnezeu. Domnul a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, și am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile. M-am pogorât ca să-l izbăvesc din mâna Egiptenilor, și să-l scot din țara aceasta și să-l duc într-o țară bună și întinsă, într-o țară unde curge lapte și miere, și anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiții, Hetiții, Amoriții, Fereziții, Heviții și Iebusiții. Iată că strigătele Israeliților au ajuns pînă la Mine, și am văzut chinul cu care îi chinuiesc Egiptenii. Acum, vin-o, Eu te voi trimite la Faraon, și vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel”. Moise a zis lui Dumnezeu: „Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, și să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” Dumnezeu a zis: „Eu voi fi negreșit cu tine; și iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veți sluji lui Dumnezeu (Elohim) pe muntele acesta”. Moise a zis lui Dumnezeu (Elohim): „Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, și le voi spune: „Dumnezeul (Elohim) părinților voștri m-a trimis la voi”; și mă vor întreba: „Care este Numele Lui?” ce le voi răspunde?” Dumnezeu (Elohim) a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”. Și a adăugat: „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: „Cel ce se numește „Eu sînt”, m-a trimis la voi”. Dumnezeu (Elohim) a mai zis lui Moise: „Așa să vorbești copiilor lui Israel: „Domnul (Iehova), Dumnezeul (Elohim) părinților voștri, Dumnezeul (Elohim) lui Avraam, Dumnezeul (Elohim) lui Isaac și Dumnezeul (Elohim) lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam. (Exod 3:3-16)

Am ales să citez o mare parte din acest capitol ca să arăt că cuvintele din Scripturi, care ni-L prezintă pe Dumnezeul lui Israel ca fiind ”Eu sunt”, adică Iehova sunt spuse de Îngerul Domnului.

Îngerul trimis de Dumnezeu ca să călăuzească pe Israel în pustie este Însuși Dumnezeu

Unii sunt de părere că îngerul trimis de Dumnezeu ca să-i călăuzească și să-i protejeze pe copiii lui Israel de la ieșirea lor din Egipt până la intrarea lor în țara promisă este Domnul Isus:

Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta, ca să te ocrotească pe drum, și să te ducă în locul, pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui, și ascultă glasul Lui; să nu te împotrivești Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El. Dar dacă vei asculta glasul Lui, și dacă vei face tot ce-ți voi spune, Eu voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și protivnicul protivnicilor tăi. Îngerul Meu va merge înaintea ta, și te va duce la Amoriți, Hetiți, Fereziți, Cananiți, Heviți și Iebusiți, și-i voi nimici. Să nu te închini înaintea dumnezeilor lor, și să nu le slujești; să nu te iei după popoarele acestea, în purtarea lor, ci să le nimicești cu desăvîrșire, și să le dărîmi capiștele. Voi să slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, și El vă va binecuvînta pînea și apele, și voi depărta boala din mijlocul tău. (Exod 23:20-25)

Domnul a zis lui Moise: ”Du-te, și pornește de aici cu poporul, pe care l-ai scos din țara Egiptului; suie-te în țara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, zicînd: „Seminței tale o voi da!” Voi trimite înaintea ta un înger, și voi izgoni pe Cananiți, Amoriți, Hetiți, Fereziți, Heviți și Iebusiți. Suie-te în țara aceasta unde curge lapte și miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci ești un popor încăpățânat” (Exod 33:1-2)

Am strigat către Domnul, și El ne-a auzit glasul. A trimis un Înger, și ne-a scos din Egipt. Și iată că suntem la Cades, cetate care se află la marginea ținutului tău. (Numrei 20:16)

Totuși, la Exod 13:21 scrie că stâlpul de nor și de foc care-i călăuzea  pe drum pe copiii lui Israel era Însuși Dumnezeu și era o teofanie:

Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă și ziua și noaptea. (Exod 13:21)

Îngerul Domnului care-i vorbește lui Avraam la muntele Moria este Însuși Dumnezeu

Un alt exemplu este cazul descris la Geneza 22, când Dumnezeu îi cere lui Avraam să aducă pe fiul său Isaac ardere de tot pe muntele Moria. În primul verset vedem că Dumnezeu (Elohim) îi vorbește lui Avraam, iar la versetul 12 îngerul Domnului spune că vede acum că Avraam se teme de Dumnezeu (Elohim), pentru că n-a cruțat pe fiul său pentru el (din context s-ar părea că pentru înger):

După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam, și i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă”, a răspuns el. Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac; du-te în țara Moria, și adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ți-l voi spune.” (Geneza 22:1-2)

Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri, și a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!” a răspuns el. Îngerul a zis: „Să nu pui mâna pe băiat, și să nu-i faci nimic; căci știu acum că te temi de Dumnezeu (Elohim), întrucât n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine” (Geneza 22:11-12)

Deci, îngerul Domnului care-i vorbește lui Avraam pe muntele Moria este Dumnezeu (Elohim) care i-a vorbit la începutul capitolului și i-a cerut să-l aducă pe Isaac jertfă.

Concluzia care rezumă din cele văzute mai sus este că îngerul Domnului este o teofanie, adică o manifestare vizibilă a lui Dumnezeu și nu este Domnul Isus și nicio manifestare doar a Domnului Isus.

https://moldovacrestina.md/cine-este-ingerul-domnului-este-domnul-isus-pana-la-intrupare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cine-este-ingerul-domnului-este-domnul-isus-pana-la-intrupare/

CINE ESTE ISUS DIN NAZARET?

samy-tutac2

 Astăzi sunt multe opinii cu privire la Isus din Nazaret, la fel ca și atunci când El își chestiona ucenicii: “Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului… Dar voi, cine ziceți că sunt?” Atunci și acum, opiniile exprimate evidențiază confuzia în care se află mulți oameni cu privire la Isus Cristos, dar și necesitatea unui răspuns cu privire la persoana Sa. Cine a fost Isus din Nazaret? Numai Biblia oferă răspunsul corect acestei întrebări importante pentru existența noastră, dar și pentru eternitatea noastră.

Isus din Nazaret a fost un om

Noul Testament nu lasă nici o îndoială în privința aceasta. Isus a fost conceput în pântecele unei fecioare (Matei 1:18). A fost pus într-o iesle ca un prunc neajutorat (Luca 2:7). El a crescut ca orice copil evreu, fiind supus autorității Mariei și a lui Iosif (Luca 2:51). El a știut ce înseamnă setea, foamea, oboseala, durerea, lipsurile și chiar moartea. El a experimentat bucuria dar și tristețea, iubirea dar și mânia, indignarea dar și compasiunea. A folosit umorul sarcastic: “strecurați țânțarul și înghițiți cămila”, dar a și plâns la mormântul prietenului Său, Lazăr.

El a fost implicat în activitățile oamenilor și ale societății. S-a dus la o nuntă la care fusese invitat, accepta invitații la masă și petrecea timp cu oameni de toate felurile, și-a plătit chiar și taxele. A prețuit prietenia, iar în cele mai grele momente, fiind pe cruce, S-a îngrijit de mama Sa și de ucenicul iubit, oferind fiecăruia o responsabilitate pentru celălalt. Învățătura Lui n-a fost abstractă sau negativă, ci concretă și pozitivă. Chiar dacă S-a născut și a crescut în obscuritate, a fost Cel mai influent Om al tuturor timpurilor.

A modificat cursul isoriei și a împărțit-o în două, a răscumpărat cultura națiunilor și a schimbat viețile a milioane și milioane de oameni, unii dintre ei criminali notorii. Nu trebuie să ne mirăm că și astăzi, la douăzeci de secole după încheierea vieții Lui pe pământ, există încă un interes profund pentru viața și lucrarea lui Isus. Chiar și împotrivitorii cei mai mari dovedesc, prin discutarea continuă despre El, că este un Om pe care nu-L poți ignora.

Isus din Nazaret a fost un om perfect

O simplă examinare a evangheliilor evidențiază faptul că Isus din Nazaret era superior față de contemporanii Săi, dar și față de toți oamenii care au trăit înainte dar și după El. Era, cum afirma cineva, “tot timpul cu un cap deasupra lor”. El nu și-a cerut scuze niciodată. Nici nu a fost nevoie să o facă. El nu a trebuit să-și retragă nici un cuvânt. N-a suferit durerea unei conștiințe care să-L acuze. A fost chiar atât de îndrăzneț încât să-și întrebe dușmanii: “Cine dintre voi mă poate dovedi că am păcat?” Câți dintre noi am îndrăzni să punem o astfel de întrebare?

Iuda, cel care l-a vândut, a spus despre El că a fost nevinovat (Matei 27:4). Pilat, cel care l-a condamnat la moarte, a spus că nu merită să moară (Luca 23:22). Centurionul roman, cel care a condus execuția lui Isus, a afirmat despre El că a fost Fiul lui Dumnezeu (Matei 27:54). El și-a demonstrat neprihănirea prin ascultarea de Tatăl și atitudinea față de oameni. Nu au existat deficiențe în caracterul Lui. El nu numai că a fost fără păcat, dar n-a avut nici o slăbiciune.

Când privim cu atenție caracterul lui Isus, suntem copleșiți de marea Lui demnitate, dar și de umilința cu care S-a alecat să spele picioarele ucenicilor Săi, inclusiv pe ale lui Iuda, care miroseau de două ori mai urât. Deși am spus atât de multe despre El, încă nu am spus esențialul.

Isus din Nazaret a fost mai mult decât un om

Când Petru i-a spus lui Isus: “Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”, el a înțeles, desigur, prin revelație, că Isus este mai mult decât un om. Cel mai bine înțelegem adevărul acesta din prologul Evangheliei după Ioan (Ioan 1:1-18). Afirmația cea mai remarcabilă din acest pasaj este cu siguranță aceasta: “Și Cuvântul (termen folosit pentru cineva care e viu, nepieritor, creator si divin) S-a făcut ( a devenit, adică a intrat în istoria umană) trup ( termen folosit pentru o ființă creată, pieritoare, finită, muritoare și umană) și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14).

Ioan evidențiază faptul că Dumnezeu a fost îndeajuns de mare ca să devină mic, îndeajuns de puternic ca să devină slab, ca un bebeluș micuț culcat într-o iesle. În Isus din Nazaret, Dumnezeu Creatorul a venit pe pământ și a fost întocmai ca și Tatăl Său. Cel care a existat de la început, Cel care era Dumnezeu, a devenit om pentru a lua asupra Sa întreaga experiență a omului. “Dumnezeu umblând pe pământ este mult mai important decât omul umblând pe lună”, a afirmat colonelul James Irwin, după misiunea Apolo 15.

Sfânta Scriptură accentuează cu multă putere adevărul că Isus din Nazaret a fost mai mult decât un om, mai precis El a fost Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat care a venit și și-a pus cortul printre noi. Studiind Scriptura vom observa că: Isus este numit cum numai Dumnezeu este numit, El este așa cum numai Dumnezeu poate fi, El acționează așa cum numai Dumnezeu acționează și afirmă ceea ce numai Dumnezeu poate afirma.

Isus din Nazaret este Dumnezeu, iar datorită morții și învierii Lui, El oferă tuturor celor ce vor crede în El, iertare și viață nouă. Aceasta este, cu siguranță, o ofertă pe care numai Dumnezeu o poate face.

Cine este Isus din Nazaret? 

Unii zic că este doar un mit, demonstrând prin aceasta nu neaparat lipsă de credință, ci lipsă de educație și minimă cultură istorică. Alții zic că a fost un mare om, un mare învățător, un om cu o influență incredibilă, însă doar atât. Pentru că dacă Isus din Nazaret a fost mai mult decât atât, atunci El trebuie să fie Domnul nostru.

Cine zici tu că este Isus din Nazaret?

Aceasta este întrebarea cheie a existenței umane și răspunsul tău este foarte important pentru că eternitatea ta depinde de acest răspuns. Dacă vei spune, ca și Petru, că El este Cristosul, atunci trebuie să spui ca și Toma: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” Mai mult, dacă El este Domnul tău trebuie să faci ceea ce spune El, demonstrând prin ascultarea de El că Isus este Domnul tuturor lucrurilor din viața ta.

Samy Tuțac

http://www.baptist-tm.ro/cine-este-isus-din-nazaret/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cine-este-isus-din-nazaret/

Cine este autorul imnului „Maretul har”

 04.06.2018  |    Mapamond Crestin  |

S-a cantat de sute de ori de artisti crestini si stele ale muzicii pop. Indiferent cine sunteti, probabil ati auzit imnul crestin „Maretul har”. Amber Strong ne va prezenta o expozitie unica dedicata persoanei care a scris acest imn.

https://alfaomega.tv/embed/vod/?vid=8603

Indiferent de redare sau de artist, acea melodie si acele versuri sunt usor de recunoscut. „Mareţul har m-a mantuit / pe mine din pacat.” Duminica, in multe biserici se va canta acest imn. S-ar putea sa cunoasteti imnul, dar cunoasteti autorul?

Povestea lui John Newton este uimitoare.

Ilena Madraso de la Muzeul Bibliei din Washington D.C. spune ca in spatele melodiei plina de nadejde se afla o poveste obscura.

A dus o viata plina de aventuri. A fost un rebel. Pana cand intr-o noapte, in 1748, marinarul a fost aproape de moarte pe mare. In acele momente a inteles cat de pretioasa este viata si ca pana atunci luase decizii gresite.

Desi si-a predat viata lui Hristos, Newton a devenit capitan pe o barca de sclavi, o pozitie acceptata pe vremea aceea de crestini si de marea parte a societatii.

In acea vreme si-a schimbat mentalitatea despre omenire.

Dupa ce a avut probleme de sanatate, Newton nu a mai lucrat pe mare, dar a continuat totusi traficul cu sclavi. O activitate cu care s-a luptat ani la rand. In cele din urma, a devenit membru al Bisericii Anglicane si a inceput sa scrie cantece.

A scris destul de multe imnuri cu un alt autor, William Cowper si le-au strans in cartea cu imnuri Olney. In aceasta carte gasim imnul „Maretul har” tiparit pentru prima data.

Newton a spus ca inima lui este zdrobita cand se gandeste la perioada cand a fost implicat in traficul de sclavi.

Prima parte a imnului: „Mareţul har m-a mantuit / pe mine din pacat.” se reflecta in Romani 7: „O, nenorocitul de mine!”. S-a identificat cu aceste cuvinte.

In timp ce cuvintele au fost intelese de putini pe acea vreme, au fost graitoare pentru prietenul sau si abolitionistul William Wilberforce. Marturia lui Wilberforce, asa cum este prezentat in filmul „Maretul har” realizat in 2006, a schimbat cursul istoriei.

Dupa incurajarea lui Newton, Wilberforce a reusit sa obtina anularea sclaviei in 1807 din Anglia.

Apoi, cantecul s-a raspandit. A fost cantat incepand cu Razboiul de Independenta pana la Miscarea pentru drepturile civile. A fost cantat de secretari de stat si chiar si de un fost presedinte SUA. Mesajul imnului, acela de nadejde in mijlocul suferintei ramane ferm, intr-atat incat a fost cantat de artisti ca Judy Collins si Aretha Franklin. Fiecare versiune se afla aici, in muzeu, in cadrul unei expozitii speciale.

Este minunat sa vezi albume diferite, in culori diferite si aspecte diferite, grafica diferita care descrie fiecare gen de muzica si fiecare artist.

Conform lui Madraso, ideea harului si a nadejdii prinde la public, indiferent de genul de muzica, de cultura sau de vremuri.

Stire difuzata in emisiunea Mapamond crestin 724 – 3 iunie 2018. Ultimele stiri crestine – http://alfaomega.tv/stiri

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/8883-cine-este-autorul-imnului-maretul-har

Mesajele de speranță ale liderilor creștini în Vinerea Mare

 15-04-2017 

În mijlocul fricii și conflictelor din toată lumea, „speranța” a fost cuvântul cheie folosit de liderii creștini care au dorit să transmită un mesaj de încurajare credincioșilor în Vinerea Mare scrie Abc.net.au

Ciclonul Debbie, conflictul din Siria, atacurile teroriste din întreaga lume, dar și abuzurile împotriva bisericilor au fost, de asemenea, tematicile predicilor din această săptămână.

Arhiepiscopul de Sydney din South New Wales și-a îndemnat adepții să continue să aibă speranță în ziua de mâine, în ciuda „schimbărilor seismice” internaționale.

Arhiepiscopul Anthony Fisher a declarat că mulți oameni sunt demoralizați din cauza conflictului din Siria și din cauza atacurilor teroriste atroce.

Acesta a îndemnat australienii la credință. „Chiar dacă suntem crunt încercați, Paștele ne aduce mesajul speranței. Speranță care există dincolo de această forță oarbă a naturii și dincolo de răutatea și încăpățânarea umanității.”

Arhiepiscopul catolic Mark Coleridge, a declarat că de Paște vorbim întotdeauna despre speranță. „Ne întâlnim pentru a proclama moartea lui Isus, nu ca o înfrângere, ci ca o victorie a unei speranțe reale ce triumfă deasupra ororilor acestei lumi,” a declarat acesta.

Episcopul anglican de Tasmania, Richard Condie, s-a rugat pentru cei ce suferă în Siria și a spus că în contextul în care în Orientul Mijlociu oameni de toate confesiunile suferă, este important să avem speranță într-un viitor mai bun.

„Lumea este plină de agonie totală. Uitându-ne la cei ce suferă în Siria și în alte țări, în mod deosebit în Orientul Mijlociu, vedem că mulți creștini, dar și oameni de alte religii, sunt afectați de aceste conflicte.”

Părintele anglican Richard Pengelley a îndemnat credincioșii să aibă grijă de cei aflați în suferință atât în țara lor cât și în alte țări.

„Astăzi, în mod deosebit, este o zi de meditare, o zi în care ne identificăm cu victimele violenței și suferinței de oricare natură și din oricare țară.”

Acestea, dar și multe alte mesaje cu același îndemn la pace și speranță, au răsunat în Vinerea Mare. Fie ca în aceste zile, Dumnezeu să ne apropie mai mult unii de alții și de El.

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/15/mesajele-de-speranta-ale-liderilor-crestini-in-vinerea-mare/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/mesajele-de-speranta-ale-liderilor-crestini-in-vinerea-mare/

MESAJ CĂTRE TINERI! Nu am pretenția că vă înțeleg în totalitate. Încerc să mă pun “în papucii” generației voastre

Publicat  de CrestinTotal.ro în Articole

 

Nu am pretenția că vă înțeleg în totalitate. Încerc să mă pun “în papucii” generației voastre, văd problemele specifice cu care vă confruntati, cel puțin parte dintre acestea. Înțeleg diferențele generale care se ivesc între generații cât și anumite diferențe particulare. Recunosc, însă, că-mi este greu, aproape imposibil să înțeleg modul în care gândiți. Iar aceasta, în mare parte din motive obiective, legate, în primul rând, de modul de gândire diferit, specific al fiecărui om, dar și de circumstanțe, cultură și mediul în care ne învârtim.

Mereu am susținut (și susțin în continuare) că nu există prăpăstii între generații. Da, dar diferențe există! Nu avem voie să lăsăm ca diferențele să producă prăpăstii. Este în puterea și responsabilitatea noastră, a tuturor, să nu permitem aceasta!

Spunându-vă ceea ce  nu știu, decât în parte, și ceea ce nu înțeleg, am să vă spun în continuare ceea ce știu cu siguranță!  Iar această siguranță nu stă în mine sau în experiența mea ci stă în adevărul pe care-L găsim în Cuvântul lui Dumnezeu. Iată deci ce știu:

Echilibrul fiecărei generații ca, de altfel, al fiecărui om este dat de relația personală cu Dumnezeu! Modul de gândire este cu atât mai afectat și poluat de sistemul lumii cu cât relația omului cu Dumnezeu este mai slabă.

Este un mare pericol în a vedea biserica doar prin prisma a ceea ce se întâmplă la biserică, adică în facilitățile bisericii. Atunci putem ajunge foarte ușor la concluzia că ce se întâmplă aici, între noi nu e bine, e puțin, ar trebui altceva, etc. Eu întreb pe cei care au ajuns să privească în acest mod, cu un spirit absolut critic și nemulțumitor, spune-mi cum reprezinți tu biserica în afară? Tare mă tem că în multe cazuri eșecurile de afară ne fac să ne îndreptăm cu degetul arătător spre alții judecându-I, în speranța că se vor justifica față de alții și față de propria lor conștiință.

Mai știu că, indiferent de diferențele între generații, există câteva principii absolut fundamentale pe care nu le putem înlocui:

Pasiunea care vine din misiunea noastră. (dată de Isus)

Dedicarea care vine din cunoașterea darurilor cu care am fost înzestrați pentru slujire și a chemării pe care El ne-a făcut-o!

Loialitate în împlinirea chemării la locul unde Dumnezeu ne-a pus. Chemarea este legată de un loc de slujire pe care noi nu avem voie să-l schimbăm, doar când El ne trimite în alt loc sau poate ne schimbă chemarea specifică.

Viziune și strategie în împlinirea chemării.

Știu și faptul că suntem într-un război spiritual și că arma diavolului, cea mai eficientă în acest război este înșelarea! Atenție, deci, la autoînșelare!

Mai e ceva: știu că mare parte a diferențelor în sensul înțelegerii acestora se rezolvă prin comunicare. Așa că, nu ezitați să veniți să discutăm sau să-mi scrieți. Oricare ar fi gândul, neînțelegerea sau chiar eventuala problemă, vă aștept!

Cu drag și în așteptare,

Teo Bulzan/pastor

sursa: http://tineri.betania.ro/mesaj-catre-tineri/

MESAJ CĂTRE TINERI! Nu am pretenția că vă înțeleg în totalitate. Încerc să mă pun “în papucii” generației voastre

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/mesaj-catre-tineri-nu-am-pretentia-ca-va-inteleg-in-totalitate-incerc-sa-ma-pun-in-papucii-generatiei-voastre/

Mergeți spre Viață – Alexandru Fintoiu

Publicat pe 24 August 2017 de ADMIN în Articole

Săptămâna trecută, martorii lui Iehova au mers din casă în casă cu invitații către “neant”. Când cineva din casă le-a zis că avem Biblia, ei au spus că mai trebuie și alte materiale pe care să le citim, că Biblia nu e îndeajuns.

Poate pentru oameni care cred că dețin adevărul suprem mai trebuie și altceva pe lângă Scriptură. Pentru cei ce cred în Isus, Biblia este suficientă.

Oamenii de azi sunt sub teroarea zilei de mâine, fie că vorbim de salarii, facturi, boli, atentate sau religii. E o lume în care dacă nu alegi ceea ce trebuie, sfârșești pierdut. Că pierzi aici, până la urmă ar fi cum ar fi, dacă n-ai pierde veșnicia.

Uneori și bisericile sunt sub teroarea celor care cred că lucrurile trebuie să se facă așa cum doresc ei. Săptămâna trecută cineva era supărat că în biserica ce a vizitat-o nu s-a renunțat la programul obișnuit ca să se țină doar rugăciune, că de, el e om al rugăciunii.

Din păcate există mulți așa. Dacă s-ar face cum vor ei doar o săptămână, n-ar mai rămâne nimeni prin biserică. Este timpul ca oamenii și creștinii să înțeleagă nevoia de viață, de schimbare, de evanghelizare. Lângă noi mor oameni. Aici nu e vorba de concurență, ci de faptul că e în joc viața veșnică.
Isus Hristos dă viața asta veșnică. Mergeți oriunde e sărbătorit El, oriunde oamenii se închină Lui. Feriți-vă de cei care nu Îl recunosc dar încercați să-i îndreptați către Viață dacă se poate.

http://www.ciresarii.ro/index.php/mergeti-spre-viata-alexandru-fintoiu/

Mergeți spre Viață – Alexandru Fintoiu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/mergeti-spre-viata-alexandru-fintoiu/

MÂNTUIT PRIN HAR

download

Cei păcătoşi sunt scăpaţi de o moarte rapidă, subită, doar prin harul lui Dumnezeu. Toporul ascuţit al dreptăţii ar cădea pe copacul neroditor dacă Isus Cristos nu ar mijloci pentru el: „Scapă-l, Tată”. Mulţi dintre cei păcătoşi, care îl acceptă pe Cristos, îşi dau seama că prin mila lui Dumnezeu au fost scăpaţi de moartea în păcat. John Bunyan a avut trei experienţe de neuitat în care Dumnezeu l-a scăpat de la moarte. Toate acestea s-au întâmplat înainte de a-L accepta pe Cristos în viaţa lui. El vorbeşte despre aceste experienţe în ilustraţiile sale Har din plin. De multe ori astfel de scăpări de la moarte, care au loc în viaţa noastră, ţin să ne reamintească dragostea pe care o avem pentru Dumnezeu şi durerea pe care am provocat-o. Oare nu ar trebui să ne reamintească Dumnezeu din când în când că-I aparţinem Lui? Nu ar trebui să credem că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuirea? (2Petru3:15).

În timpul unei bătălii, un soldat a fost lovit de un glonţ exact în buzunarul de la haina militară. A rămas însă nevătămat din pricina unei monede aflate în buzunarul lovit de glonţ şi pe care scria DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu). Această întâmplare l-a pus pe gânduri. Aceasta l-a determinat să citească o broşură pe care a primit-o de la un creştin înainte de a pleca de acasă. În urma citirii acestei broşuri a devenit credincios.

Dragă prietene, eşti nemântuit? Ai avut şi tu astfel de experienţe asemănătoare? Atunci admiră şi adoră acest har, gratuit, al lui Dumnezeu şi roagă-te să te conducă la pocăinţă. Cauţi căile vieţii? Adu-ţi aminte de cuvintele DEI GRATIA (prin harul lui Dumnezeu) şi nu uita că prin harul lui Dumnezeu suntem mântuiţi. Harul este un dar nemeritat, dar Dumnezeu ţi-l oferă. Ce frumos sună aceasta pentru aceia care nu-l merită. Crimele sunt iertate, păcatele sunt aruncate în marea uitării de Mântuitorul nostru din dragoste, favoare şi har. Cuvântul „har” are acelaşi înţeles ca şi cuvântul „gratis”. Rugăciunea lui Wickliffe a fost: „Doamne, mântuieşte-mă gratis”. Niciun fel de muncă (efort) nu ţi-ar putea procura sau oferi mântuirea, ci doar Dumnezeu. El ţi-o oferă gratis, fără niciun fel de plată.

Harul îl primim prin credinţa în Isus Cristos. Oricine crede în El nu va fi judecat (condamnat). O, păcătosule, permite-I lui Dumnezeu să-ţi dea harul de a privi la Isus şi de a trăi. Priveşte acum, astăzi este ziua acceptării.

C.H. Spurgeon

http://www.rcrwebsite.com/tract03.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/mantuit-prin-har/

MÂNGĂIERE ÎN SUFERINŢĂ

Mângâiere personală în mijlocul suferinței

Untitled22

 

Relevanta Sulurilor de la Marea Moarta – 19 aprilie 2007 de Tammi Reed Ledbetter

download

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Relevanta Sulurilor de la Marea Moarta 19 aprilie 2007 de Tammi Reed Ledbetter

http://www.sbcbaptistpress.org/bpnews.asp?ID=25450

SAN ANTONIO (BP)—Importante descoperiri in recentele sapaturi arheologice ar trebuie sa incurajeze crestinii sa proclame cu indrazneala indeplinirea sperantei Mesianice, populatiei evreice, Lamar Cooper, Vicepresedintele executiv si rector al Colegiului Criswell, a zis in deschiderea zilei de 16-17 Aprilie la Consultatia Laussane in Evanghelizarea iudaica din America de Nord, conferinta in San Francisco.Notand cat de multa atentie continua sa fie dat amplasamentului Qumram unde au fost gasite Sulurile MariiMoarte acum 60 de ani;Cooper a zis ca spaturile efectuate anul trecut de catre studentii Colegiului Criswell, dar in conjunctie cu World of the Bible Ministries ar putea sa uneasca comunitatea Qumram cu evreii contemporani ai Lui Isus stiuti ca Essenes.

Sulurile Marii Moarte au devenit una dintre cele mai importante descoperiri biblice din toate timpurile, desi accesul la scrieri nu era extins decat la cativa savanti, acum un deceniu. Cum cercatatorii au imprastiat copii, cooper a explicat, continutul suluriloe s-a dovedit a fi mai remarcabil decat s-ar fia steptat, continand aprti din toate cartile Vechiului Testament, exceptie fiind cartea estera si suluri complete din Isaia.

“Toata romanitatea din versiunea arheologica “Indiana Jones” dispare in aproape 10 minute,” a zis Cooper, descriind muna metodica efectuata de catre echipele Criswell lucratoare in excavatii la temperaturi ce uneori au ajuns pana la 120 grade Celsius. Fiecare volunatr descopera ca etse foarte mutl de lucru, a zis el, descriind o sectiuen a ueni sapaturi in plinatatea razelor soarelui, fiind numita “cursa mortii”.

Consultatia Laussane in Evanghelizarea Evreilor este o punere la incercare a fortei care s-a ridicat dintr-o accentuare in atingerea evreilor prezentata Comuniattii laussane pentru Evanghelizarea Lumii. LCJE tine o consultatie internationala la 4 ani, cu intalniri regionale ca si intalnirea anuala de la San Antonio. Atentia particulara este data desvoltarilor Cuma r fi sapaturile desrise de Cooper, bazat pe dorinta membrilor LCJE sa declare speranta Lui Isus Cristos ca Mesia, poporului evreu.

Ca savant si profesor evreu, Cooper a oferit o privire peste Qumram si mesajul mesianic, notand relevanta tarziului angajament Essenes pentru Cuvantul lui Dumnezeu. :Sulurile (pe acer essenes le-a conservat) au confirmat exactitatea Cuvantului Lui Dumnezeu,” a spus Cooper, dand o atentie mai mare textului din Cartea Isaia daat in 125 inainted e Cristos.”Este providential ca cea mai mesianica carte a Vechilui Testament, a fost conservata in intregime si daruita noua azi intacta. Daruirea si angajamentul de care Essenei a dat dovada copiatului si pastratului textului indica o privire inalta asupra Scripturii ca este fundamental Bibliei precum Cuvantului sigur si infailibil al Lui Dumnezeu.

Citind Luca 24:25-27; 44-49, Cooper a subliniat, “Essenes deja stia ce Isus le-a aratat discipolilor si urmaritorilor Lui, pentru ca tot vechiul testament era plin de cuvinte despre El.

Cooper de asemenea a insistat pe marele cod moral dezvoltat pe baza mesajului mesianic a venirii unui „Domn al Dreptatii”.”era aceastta preocupare pentru moralitatea ce a cauzat comunitatea comunitatea sa se separe din binecunoscuta comunitate preoteasca in Ierusalim.Ei s-au retras in desert pentru motive biblice si teologoce.

Cea mai dezvoltata speranta mesianica a lui essenes a oferit singura speranta de vindecare a unei lumi ami imorale, a continuat Cooper. L-au considerat pe Mesia nu daor o “ramura’ a lui David, ci persoana reprezentativa trimisa de dumnezeu care va muri si va invia sa-si ia rolul de Mre Preot si Domn al Dreptatii, a explicat cooper.

Cum sapaturile echipei continua sa identifice pe santier oseminte din morminte, indica evidenta “banchetului mesianic” pe care Cooper l-a numit versiuena lor asupra Cieni Domnului” consistand in sistemul sacrificiului si legamantului din Vechiul Testament.”Ei asteptau venirea Mielului Lui Dumnezeu care va lua pacatele lumii si va infiinta Regatul dreptatii Sale pe pamant, a spus Cooper.

In plus, Essenes si-a focalizat atentia asupra semnificatiei biblice si teologice a folosirii cuvantului :est: in Biblie, o referinta de care Cooper spune ca se gaseste in Biblie de 161 de ori, pe alnga cele 44 de semnificatii pe care le are in Scriptura. El a notata semnificatia intentionata a ramasitelor care au fost inmormantate in aprtea estica a comunitatii, citand asociatia “estului” cu tema mesianica in Noul si Vechiul Testament.

“Implicatiile pentru prezentarea evangheliei comunitatii evreiesti bazata pe descoperirile de la Qumram, din trecut si prezent, sunt mari si semnificante,” Cooper s-a adresat intalnirii laussane. Mai intai, el a zis, “Sulurile de al Marea Moarta demonstreaza echivoc ca Biblia din timpul Lui Isus este aceeasi Biblie pe acre o avem noi azi.”

In al doilea rand,consistenta si cresterea sperantei mesianice poate fi vazuta in intregimea canonului din Vechiul testament, a spus Cooper, aratand spre sulurile care evidentiaza adevarul din textul Vechiului Testament care contine revelatia(Apocalipsa).”Aceasta inseamna ca ne putem increde in Vechiul Testament atunci cand ne spune de venirea Lui Mesia si cand prezice ultima salvare a poporului Evreu in zilele din urma cum vedem in Zaharia 12:10-14 si 13:9.”

In al treiela rand, Sulurile de al Marea Moarta de asemenea demonstreaza tranzitia de la speranta mesianica la realitatea mesianica cum este dezvaluita in Revelatia despre Isus din Noul Testament. In loc sa depinda de timpuriile scrieri rabinice care dezbat rolul Lui Mesia, sulurile gasite la Qumram subliniaza rolul preotesc, a spus Cooper, adaugand despre conceptele de baza ce sunt gasite in Qumram, un secol inainte de Isus.

Cooper si-a facut cazul, citind un articol de Craig A. Evans despre “Sulurile de la Marea Moarta” si evreitatea Evangheliilor” care a fost publicat in Mishkan, un ziar recent obtinut de catre Institul Pasche asupra Studiilor Evreiesti de la Colegiul Criswell. Evans a remarcat indiscutabilanatura evreiasca a sulurilo, cu paralele pentru ele si Evangheliile Crestine.

“Aceasta inseamna ca Noul testament ar trebuie oferit evreilor pentru ca etse cu totul un document evreiesc care ar trebui considerat de aceia care cauta sa descopere identiattea Lui Mesia, a adaugat Cooper.”

In al treile rand, existenta conceptiei constientei mesianice intr-o aprte a unui Mesia personal care nu a fost inventat de biserica, a spus Cooper, descriind aceasta ca un aps urias inainte in dialogurile continue sintre Crestini si Evrei. Evans, in cercetarile sale, a facut referire la ideile comune dintr-un fragment dintr-un sul cum ar fi:eliberarea prisonierilor(de pacat,presupun), deschiderea ochilor orbilor, ridicarea mortii, predicand vestile bune saracilor” gasit si in Isaia 61:1-2, la fel si in pasajele din Noul Testament din Luca 4:16-19 si 17:18-23.

In al cincilea rand, Cooper a remarcat caracterul meselor comunale descrise in documentele de la Qumram. El a indrumat crestinii sa fie atenti la Mishkan redactor Kai Kjaer-Hansen’s, provocare de a proclama cu indrazneala “indeplinirea sperantei Mesianice ce aluat nastere acum 2100 de ani,in mijlocul comunitatii evreiesti in Qumram care a venit cu timpul in generatia noastra.”

O parte a excavatiilor dintr-o luna intreaga a nului trecut a fost filmata pentru venirea ueni televiziuni speciale la recentele descoperiri de Randalll price of the World of the Bible Ministries din San Marcos, Texas. Cand a fost intrebat ce a invatat de la sapaturile de la Qumram, Cooper a spus audientei Laussane, el a facut referire situatia grea de a impartasi oamenilor lucruri despre comunitatea Qumram.

Pentru motive de corectitudine teologoca si puritate morala, el a spus ca ei aleg sa se retraga dintr-o lume care a fost intru totul corupta teologic, politic, militar, economic, social si moral.

“Ei au inteles ca singura lor speranta in lume statea in venirea Lui Mesia,” i-a spus reporterului.” Speranta noastra este aceeasi ca si cea a lor”, a spus, referindu-se la “venirea lui Mesia, Domnul isus Cristos, pentru a aseza Regatul Sau si pentru a aduce legile Sale in pace, justitie si dreptate pe pamant.”

Citand Apocalipsa 22:20, Cooper a incheiat afirmand “Chair si asa, vino mai repede Doamne Isuse!”

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri3_iun07.htm

COSMOLOGIE – doctrina despre creaţie şi istorie – MISTERUL PIETRELOR ICA: A UMBLAT OMUL CU DINOZAURII? De Paul G. Nation.

download

MISTERUL PIETRELOR ICA:
A UMBLAT OMUL CU DINOZAURII?   De Paul G. Nation

Fortean Times a publicat un articol despre pietrele Ica de Filip Coppens intitulat „Biblioteca jurasicului”. Filip respinge ideea că pietrele Ica ar fi o păcăleală inteligentă perpetuată de Javier Cabrera şi sculptate de Basilio Uschuya pentru industria turistică.1

Creaţioniştii au prezentat pietrele Ica drept probe prima facia că dinozaurii şi oamenii au străbătut pământul împreună. Pietrele descriu dinozaurii în detalii atât de vii, încât paleontologii pălesc la reprezentarea tulburătoare a dinozaurilor.

Are dreptate Filip Coppens în afirmaţia sa că pietrele sunt falsificate? A pierdut din vedere Coppens faptele în mod flagrant şi neintenţionat informaţiile greşite şi la mâna a doua în legătură cu pietrele?

Orice investigaţie în legătură cu autenticitatea pietrelor ar trebui să înceapă cu faptele. Istoria şi analizele ştiinţifice ale pietrelor ar trebui luate în considerare înainte de a le pune deoparte ca fiind fleacuri turistice.

Prima menţiune a pietrelor este din partea unui preot spaniol care a călătorit în regiunea Ica în 1535.2 Părintele Simon, un misionar iezuit, l-a însoţit pe Pizarro de-a lungul coastei peruviene şi şi-a înregistrat uimirea văzând pietrele. În 1562, exploratorii spanioli au trimis unele bucăţi dintre pietre înapoi în Spania. Cronicarul indian Juan de Santa Cruz Pachacuti Llamqui a scris că în vremea incaşilor Pachacutec multe pietre sculptate au fost găsite în regatul lui Chincha în Chimchayunga care era numit Manco.3 Chinchayunga era cunoscută ca ţara de jos a coastei centrale a Peruului unde este localizată Ica astăzi.

Tatăl lui Javier Cabrera, Dom Pedro, avea cam nouă ani în 1906 când a fost martorul tatălui său, care săpa în afara Ica şi a descoperit trei sau patru pietre în morminte. Bunicul lui Javier Cabrera, ca mulţi alţi peruani bogaţi avea o largă colecţie de artefacte pre-columbiene. Cele trei sau patru pietre gravate au fost furate sau pierdute cu mult înainte ca Javier Cabrera să se nască în 1926.4 În 1936, ţăranii ce arau în câmpiile din afara Ica în Salas au descoperit o singură piatră. Autorităţile au atribuit pietrele gravate incaşilor, deoarece preponderenţa de ceramice, textile şi mumii au fost asociate cu incaşii din regiunea Salas.

Primi colecţionari au fost Carlos şi Pablo Soldi, care aveau o plantaţie în Ocucaje. În 1955, pietrele au fost scoase din mormintele de pe proprietatea lor. Pablo şi Carlos Soldi au început să adune alte pietre găsite de către jefuitorii de morminte din Ocucaje. Fraţii Soldi au fost martori oculari ai pietrelor scoase cu mumiile şi alte artefacte din mormintele de pe proprietatea lor. Fraţii Soldi au fost primii care să recunoască semnificaţia ştiinţifică a pietrelor. Au cerut să se facă o cercetare oficială. Herman Buse oferă acest raport încât Pablo Soldi a spus „un strat gros de salpetru ce acoperea mostrele principale poate fi explicat numai prin trecerea unei perioade de timp considerabile. Arheologii peruani au fost invitaţi să sape pe plantaţie sau să fie martori direcţi ai locului de unde unele dintre pietre au venit. Arheologii peruani nu s-au folosit de ocazie. În cele din urmă, Carlos şi Pablo au avut o colecţie foarte mare de pietre gravate. Carlos şi Pablo erau colecţionari pasionaţi de obiecte arheologice şi au depus eforturi pentru a păstra pietrele pentru muzeul din Peru.

În 1967, fraţii Soldi l-au abordat pe Dr. Cabrera pentru ca acesta să cumpere majoritatea colecţiei lor. Cabrera a fost curios dar sceptic deoarece pietrele descriau operaţii la inimă, indieni ce se uitau la cer cu telescoape şi dinozauri. După ce a examinat colecţia, a realizat că erau antichităţi foarte vechi de o importanţă ştiinţifică majoră. Fraţii Soldi i-au vândut 341 de pietre pentru ridicola sumă de $7,000 de soles peruani vechi – aproximativ 45 de dolari americani. Javier a depozitat pietrele într-una din camerele sale din casa spaniolă.

La sfârşitul anilor 1950 comandantul Elias, custodele Muzeului Callao Naval până în 1973, a obţinut pietre de la jefuitorii de morminte inclusiv câteva individuale care erau din Ocucaje. Acolo erau depozite de pietre găsite cam la 20 de mile SSV de Ica lângă Ocuaje şi de Rio Ica. Documentele arătau că pietrele fuseseră descoperite în peşteri şi morminte. Comandantul Elias era un om cu un interes ardent pentru arheologie şi în 1973 ave cam 300 de pietre afişate la Muzeul Naval.

Muzeul regional din Ica avea câteva pietre din mormintele din jurul Ica. Carlos şi Pablo Soldi, au căutat să păstreze pietrele pentru muzeele din Peru. Carlos a murit în 1967 şi Pablo în 1968: 114 dintre pietre au fost date Muzeului Regional din Ica. Unele dintre aceste pietre au fost expuse public la Muzeul din Ica în anii 1960.

Colonelul Omar Chioino Carraza, care era Director al Muzeului peruan de Aeronautică nu are nici o îndoială de autenticitatea pietrelor. După teste oficiale guvernamentale, Carraza a declarat în 1974:

Sunt sigur…că ele sunt un mesaj de la un popor foarte vechi a cărui memorie s-a pierdut în istorie. Au fost gravate cu mai multe mii de ani în urmă. Au fost cunoscute în Peru mult timp şi muzeul meu are peste 400 dintre ele.

Colecţia Muzeului Naţional de Aeronautică de pietre gravate incluzând dinozauri a fost obţinută din mai multe locaţii din Peru. Foarte puţine din aceste pietre au fost din Ocucaje.

Herman Buse a revelat că în 1961 a fost o inundaţie a râului Ica şi un număr de pietre gravate a fost descoperit. Jefuitorii de morminte (jefuitori de morminte) au vândut multe dintre ele muzeelor şi fraţilor Soldi.5

La începutul anilor 1960, arhitectul Santiago Agurto Calvo, un fost rector al universităţii naţionale de inginerie a avut o colecţie tot mai mare de pietre gravate. Agurto Calvo nu şi-a dat nici una din pietre muzeului Ica. Familia Calvo reţine încă acea colecţie de pietre şi ele sunt depozitate. Calvo a publicat un articol în El Comercio Newspaper din Lima despre lucrurile fantastice gravate pe pietre.6 Agurto Calvo a oferit pietre pentru analize ştiinţifice de laborator la universitatea naţională de inginerie şi Companiei miniere Luis Hochshild.

Arheologul Alejandro Pezzia Asserto, care s-a ocupat de investigaţiile arheologice din provincia culturală Ica şi un comitet de la muzeul Ica, au condus săpăturile oficiale în vechiul Paracas şi în cimitirele din Ica ale lui Max Uhle şi Toma Luz. Cu două ocazii separate, au fost scoase pietre gravate din mormintele pre hispanice indiene ce datau din 400 Î. Hr. Până în 700 d.Hr. Pietrele gravate au fost încrustate în latura camerei mortuare a mormintelor şi lângă mumii. Alejandro Pezzia Asserto a fost un arheolog de la departamentul naţional de arheologie din Peru. În 1968, Alejandro Pezzia Asserto a publicat lucrarea sa cu desene şi descrieri ale pietrelor cu o lama cu cinci degete care se presupune a fi dispărută de peste 40 de milioane de ani.7 Alte pietre erau cu un peşte care se bănuieşte că ar fi dispărut cu peste 100 milioane de ani şi o pasăre în zbor. Aceste pietre au devenit posesiunea muzeului Ica, fiind parte a colecţiei Colca.

În 1966, Felix Llosa Romero i-a prezentat lui Javier Cabrera o piatră de formă ovală; pe o parte era gravată o specie de peşte care se presupunea că a dispărut cu milioane de ani în urmă. Piatra dată lui Javier era una care fusese scoasă din şantierele de morminte ale lui Max Uhle şi Toma Luz lângă Ocucaje. Dr. Cabrera mi-a spus că darul pietrei i-a amintit că văzuse o piatră gravată similară în 1936 când avea vârsta de zece ani. Javier avusese o carieră profitabilă ca doctor distins. A fost fondatorul universităţii naţionale din Ica San Luis Gonzaga şi a fondat “Casa de Cultură” din Ica pentru a investiga ştiinţific şi a prezerva pietrele gravate.

Am auzit de pietrele ciudate gravate de la Ica la începutul anilor 1970. Am fost intrigat de rapoarte periodice din jurnale obscure şi reviste din colecţia Cabrera. Ocazional, programe TV de noaptea târziu despre astronauţi antici sau mistere inexplicabile conţineau filme ale Dr. Cabrera şi pietrele. L-am contactat pe Dr. Cabrera şi am corespondat cu el menţinând interesul cu privire la pietre în anii următori. Am petrecut ani studiind pietrele şi am adus înapoi peste 20 din ele din şase expediţii pe care le-am făcut în Peru.

Am fost fascinat de articolul lui Filip Coppens”Biblioteca din jurasic” publicat în Fortean Times. Era clar că nu avea cunoştinţe directe despre pietre şi se baza pe informaţii care aveau o direcţie greşită şi erau inexacte. Îşi începe articolul spunând „Povestea noastră are mai multe începuturi posibile…” sugerez ca începutul să fie adevărul şi o istorie reală, nu zvon şi amuzament.

Coppens spune că muzeul particular al lui Cabrera include o colecţie de pietre ce aparţin tatălui său. Aceasta nu este adevărat, după cum am demonstrat din interviurile cu familia lui Dr. Cabrera şi cu el însuşi. Numele tatălui Dr. Cabrera nu era Bolivia şi nici nu aduna pietre de pe câmpurile plantaţiei familiei la sfârşitul anilor 1930.

O socoteală fără prejudicii a pietrelor trebuie să aibă legătură cu studiile ştiinţifice făcute deja cu privire la pietre. Coppens face ca oamenii să creadă în urma articolului său că diferitele teste făcute pe pietre au fost neconcludente şi că pietrele aveauun chip pe ele, dar nu şi în scobituri. El chiar sugerează că Javier Cabrera a adăugat că „îmbrăcămintea de oxidare naturală acoperă şi tăieturile.”

Am văzut rapoartele de la universitatea naţională de inginerie, universitatea din Bonn şi al Companiei miniere Maurico Hochshild din Lima, Peru.

În 1967, Dr. Cabrera a selectat 33 de pietre din colecţia lui şi le-a trimis Companiei miniere Maurico Hochshild. Laboratorul a trimis înapoi analizele semnate de geologul Eric Wolf. Documentul declară,

Pietrele sunt acoperite cu o patină frumoasă de oxidare naturală, care acoperă şi şanţurile, prin care vârsta ar trebui să poată fi dedusă…
Eric Wolf, Lima 8 iunie 1967

Dr. Cabrera nu a adăugat nimic cu privire la oxidarea din scobituri; aceasta era parte din raportul laboratorului.

La data de 28 ianuarie 1969, Dr. Cabrera a primit rezultatele testelor de laborator conduse de Profesor Frenchen de la Universitatea din Bonn. Raportul profesorului Frenchen a confirmat raportul anterior: „pietrele erau andezite şi erau acoperite de o patină sau un film de oxidare naturală care acoperea şi gravurile.”

În 1966, Santiago Agurto Calvo a supus câteva din pietrele sale unui laborator de la universitatea naţională de inginerie din Peru. Concluziile testelor au dus fără greşeală la concluzia că pietrele erau într-adevăr de origine pre-hispanică.

Joseph F. Blumrich care era un om de ştiinţă proeminent de la NASA, a dezvoltat modelul rachetei Saturn V şi a lucrat la modelul lui Skylab, a studiat de asemenea pietrele. Dr. Blumrich a scris că pietrele, conform testelor de laborator, erau autentice şi că „nu este îndoială în mintea mea în legătură cu autenticitatea acestor imagini.”

Se pare că Filip Coppens a făcut foarte puţine cercetări cu privire la pietrele Ica. Articolul lui este plin de erori şi povestiri fictive. De fapt, Coppens scrie „susţinând originea lor l-a aruncat pe Cabrera în tabăra von Danikenites, este şi comic şi ironic deoarece von Daniken însuşi a scris că crede că pietrele sunt probabil falsuri.”

Erich von Daniken nu a crezut niciodată că pietrele Ica erau false. Erich von Daniken a avut o piatră de la Basilio şi una de la Cabrera. În cuvintele lui Daniken,

Cu unghiuri clare, scobituri curate pe noua piatră sub microscop, unde microorganismele pot fi văzute în scobiturile pietrelor lui Cabrera sub luciu fin. Aceasta este mica diferenţă majoră între pietre autentice şi false.8

Coppens ştie pre bine că von Daniken credea colecţia lui Cabrera ca fiind autentică şi Filip a văzut fotografiile luate din analiza microscopică a lui von Daniken. Acele fotografii arată clar că nu este nici o patină a timpului în scobiturile falsului lui Basilio şi o mare oxidare în scobiturile pietrei lui Cabrera.

Orice urmărire ştiinţifică erudită ar fi descoperit că s-au făcut alte teste pe pietre. Ryan Drum, un biolog american, a adus înapoi două pietre în America şi a făcut unele studii microscopice pe ele:

Am examinat pietrele la mărirea de 30 şi 60 la un microscop stereo şi nu am găsit nici o şlefuire evidentă sau semne de lustruire . . .9

Robert Charroux a testat de asemenea pietrele şi rezultatele au arătat că nu exista nici o dovadă a unei unelte rotative, folosită pentru a face pietrele:

S-a stabilit un lucru clar: desenele de pe pietrele Ica nu au fost făcute în vremea noastră cu o unealtă electrică.10

Coppens se foloseşte de sprijinul lui Neil Steede, care face lucrări arheologice. Bill Cote a făcut un film video, Arta din Jurasic, cu Neil Steede ca şi cercetător. Neil Steede, purtând lentile bifocale, priveşte la pietre în muzeul lui Cabrera şi spune plin de încredere „Pietrele au patină, dar aceasta nu există în scobituri.” Este aceasta ştiinţă sau speculaţie? Are Steede vedere cu raze X?

De ce au revelat laboratoarele cu microscoape stereoscopice exact opusul? Este o astfel de cercetare profesionistă? Este articolul lui Coppens o înregistrare informată sau ceva ce ar fi trebuit să apară în National Enquirer? Neil Steede, prin propria admitere spune că este orb din punct de vedere legal.

Coppens afirmă că investigatorii pretind că li s-a refuzat permisiunea de a vedea colecţia Colca de la Muzeul Ica. Acestui autor i s-a refuzat permisiunea în cinci ocazii diferite şi autorităţile muzeului au negat existenţa vreunei pietre în colecţie. O echipă de film de la National Geographic nu a avut acces să vadă sau să filmeze colecţia Colca.

Neil Steede, pe filmul, Jurassic Art [Arta Jurasicului], proclamă neînduplecat că această colecţie Colca a fost autentică. El a concluzionat că acestea sunt categoric „pietre autentice care arată o lucrare fină şi au mai puţine tăieturi adânci decât pietrele lui Cabrera.”

Porţi ochelarii de scepticism? Ia-ţi detectorul de minciuni! Cum ar putea Neil să ştie cât de adânci erau tăieturile dacă se uita la ele prin lentile bifocale?

În data de 6 aprilie 2002, mi s-a permis în final să văd colecţia Colca. Mi s-a spus „Nu, nu sunt pietre depozitate sus.” Vă înşelaţi, domnule. După ce au fost prezentate dovezi ample, apoi „Da, avem pietre, dar absolut nimeni nu are voie să le vadă. Nu sunt pentru expunere publică.” Mi-am continuat apelurile şi am fost ignorat până când Jesus Cabel Moscoso, Director al Departamentului Culturii pentru provincia Ica a intervenit şi m-a lăsat să intru să examinez ştiinţific colecţia. Procesul a fost restricţionat de autorităţile muzeului Ica, deoarece nu permit mai mult de trei pietre să fie fotografiate. Au crezut că mă pot opri cerând sume ridicole de bani, dar am fost de acord să plătesc preţul cerut. Nu am putut fotografia de pietre, dar m-am putut uita la pietrele de măsură.

Sunt aproximativ 121 de pietre în colecţia Colca. Un inventar exact a fost oprit de oficiali la muzeu. Pietrele variază în mărime de la 3 inci lungime şi 2 inci lăţime la 20 inci lungime şi 12 inci lăţime. Greutatea variază de la câteva uncii la peste 15 pounds. Aceasta este conform cu pietrele lui Cabrera în greutate şi tip: andezite şi pietre de râu. Pietrele din colecţiile Colca şi Cabrera sunt, contrar lui Steede, acelaşi fel de pietre.

Pietrele din colecţia Colca variază în îndemânare artizanală de la primitiv la artistic. Aceasta este adevărat despre colecţia Cabrera; de la desene necioplite şi aspre la pietre care l-ar face pe Michelangelo să roşească cu detalii elaborate şi ornamentaţii minunate. Scobiturile din pietrele colecţiei Colca măsoară de la mai puţin de 1/16 a unui inch adâncime la nu mai mult de 1/16 a unui inch. Pietrele au scobituri şi stilul reliefului bazei, unde descrierile sunt ridicate peste suprafaţa pietrei. Colecţia Cabrera are tipuri identice de pietre. La acest punct, colecţia Cabrera şi Colca nu se deosebesc.

Colecţia Cabrera are pietre cu un luciu negru, pe când nu am găsit nici o piatră cu acest luciu negru pe pietrele din colecţia Colca. Colecţia Cabrera are pietre care sunt simple ca şi Colca.

Examinarea mea a colecţiei Colca a fost brusc sfârşită deoarece am început să îmi descopăr cunoştinţele istorice despre pietre:

1. 114 dintre pietre au fost donate muzeului de către fraţii Soldi.

2. Alejandro Pezzia Asserto dăduse trei pietre muzeului.

3. Dr. Javier Cabrera dăduse câteva pietre muzeului.

Neil Steede se găseşte pe sine pe coarnele unui trilimma. În autentificarea colecţiei Colca el a autentificat şi colecţia Cabrera. Unele tipuri identice de pietre se află la muzeele Ica şi Cabrera provenind din aceeaşi sursă. Neil Steede trebuie de asemenea să nu-şi ia în seamă propriile teste făcute pe pietre şi lemn din colecţia Cabrera. Lemnul şi mostrele de gudron negru cojit de pe pietrele datate ca fiind vechi de 2000 de ani. O concepţie greşită dar populară este că materialul negru luat de pe pietrele Cabrera este luciu de pantofi. În realitate este o substanţă de gudron din gropile cu gudron de lângă Ocucaje.

Coppens spune, “ . . chiar dacă presupunem că sunt autentice şi vechi de milioane de ani, nu conţin neapărat tipul de informaţii pe care Cabrera le susţine; transplanturile de inimă şi creier ar putea fi la fel de bine mutilări sau acte de canibalism.”

O astfel de declaraţie arată că Coppens nu a fost niciodată la muzeul Cabrera şi nici nu a studiat pietrele. Dr. E. Stanton Maxey, membru al colegiului american al chirurgilor spune

. . .în imaginile din sculpturile pietrelor ce descriu operaţia pe inimă, detaliul este clar – şapte vase de sânge ce ies din inimă sunt copiate exact. Totul arată că o operaţie cardiacă, iar chirurgii par a folosi tehnici care se potrivesc cunoştinţelor noastre moderne.

Peruvian Times a scris un articol despre pietre în 1972, şi încheie articolul cu „ei dau poze clare ale operaţiilor pe care chirurgii sec. 20 le privesc doar.” 11

Coppens arată ignoranţă cu privire la cât de avansaţi erau popoarele antice peruane. R.L. Moodie, marele paleopatolog, a însumat studiul său despre chirurgia antică peruană:

Cred că este corect să declar că nici o rasă primitivă sau antică de oameni de oriunde din lume nu a dezvoltat un astfel de domeniu de cunoştinţe chirurgicale ca şi peruanii Pre-Columbieni. Încercările lor chirurgicale sunt într-adevăr uimitoare şi includ amputaţiile, exciziile, trepanaţia, bandajarea,transplant de os, cauterizare şi alte proceduri mai puţin evidente.12

Există dovezi ample că peruanii antici făceau chirurgie a creierului, cezariene şi tratamente ale unor boli care încă zăpăcesc ştiinţa modernă. Sunt mai multe dovezi, ce cresc, că ei făceau operaţii pe inimă. Cartea mea care va apare, The Mystery of the Ica Stones [Misterul pietrelor Ica], acoperă exhaustiv această dimensiune de chirurgie avansată în poporul Pre-Columbian.

Dezbaterea cu privire la pietrele ce descriu dinozauri cu coloană vertebrală dermală şi multe alte trăsături anatomice care au fost descoperite doar recent de către paleontologi este tulburătoare. Coppens încearcă descrie originea pietrelor printr-o explicaţie alternativă. El postulează că dacă sunt autentice, ar putea fi „interpretarea votivă a şamanului tribului . . . nu putea un şaman să ia un os de dinozaur, să intre în transă conectat posesorul anterior al oaselor şi să fi văzut era dinozaurilor în viziune.” Cine spune că ziariştii nu cred în minuni?

Enigma pietrelor Ica trebuie rezolvată prin cercetare solidă ştiinţifică nu prin afirmaţii lipsite de substanţă contrare logicii. Dacă băuturile făcute din cactusul San Pedro cu efecte halucinogene induse de drog te pot face să vezi perioada jurasicului, atunci fiecare paleontolog are nevoie de o stare a minţii alterată şi nu de o diplomă de universitate. Sherlock Holmes a spus „Când ai eliminat imposibilul, ceea ce rămâne , chiar dacă improbabil, trebuie să fie adevărul.”Adevărul pare a fi că oamenii Pre-Columbieni au văzut dinozaurii.

Când sunt menţionate pietrele Ica, Basilio Uschuya este numit falsificatorul. L-am cunoscut pe Basilio de mulţi ani şi l-am vizitat în Ocucaje cu mai multe ocazii. Basilio este un peruan sărac şi needucat, care s-a aflat în centrul furtunii cu privire la autenticitatea pietrelor Ica. Basilio trăieşte într-o baracă cu podeaua murdară, fără dispozitive moderne. Nu are TV, generator electric şi trăieşte cu 20 de dolari pe lună. Sunt unele trăsături curioase ale lui Basilio. Dacă soseşti în Ocucaje cu camera TV şi o echipă , atunci el este un om de spectacol desăvârşit. Cu camera mergând, îţi va spune că a făcut pietre pentru Cabrera şi îţi va face o demonstraţie cu o bucată cu o lamă de ferăstrău cum le face. Basilio îţi va oferi un zâmbet mare cu toţi dinţii şi va accepta orice plată îi dai pentru serviciile sale. De-a lungul anilor, fiind prieten cu Basilio, s-a deschis şi a spus de ce face aşa un spectacol pentru oamenii televiziunii. Întâi, îi dă câţiva dolari pentru familia lui care este săracă chiar şi după standardele peruane. Doi, îl exonerează de acuzaţia de a vinde antichităţi ca un jefuitor de morminte. Trei, îl ajută să vândă câteva pietre turiştilor din Ica. Câştigându-i prietenia, m-a dus pe mine şi pe soţia mea la mormintele pre-columbiene ale lui Max Uhle şi Toma Luz, la NV de Ocucaje. În acest cimitir cu mii de morminte ne săpate, unde Alejandro Pezzia Asserto, într-o săpătură oficială arheologică, a găsit pietre gravate.13 În timp ce mergeam pe dealul uriaş şi gri care este o movilă de îngropare, am ajuns la unele morminte care recent se prăbuşiseră în interior şi acolo, spre surpriza noastră era o piatră gravată in situ, aplicată în laterala mormântului. Am filmat aceasta cu camera noastră.

Basilio admite în particular că în morminte a găsit pietre şi s-a angajat în jefuirea de morminte. Public, nu va spune aceasta deoarece ar însemna o pedeapsă de închisoare lungă pentru el, după legea antichităţilor din Peru. Basilio mi-a arătat alte obiecte pe care le-a găsit în morminte.

Basilio face pietre pentru turişti. Pietrele lui sunt identificate uşor. Au adesea dinozauri pe ele cu un aeroplan zburând pe deasupra sau cu o maşină de cola. Basilio nu are idee despre linia timpului evoluţionistă şi când se presupune că au dispărut dinozaurii. Nu are cunoştinţă de mai multe specii de dinozauri, cu excepţia lui tipului diplodicus.

I-am cerut lui Basilio să-mi facă o piatră cu anumiţi dinozauri. Nu auzise niciodată de acele tipuri de dinozauri şi nici nu văzuse o carte cu poze de dinozauri în ea. Unul din fii lui Basilio, care a primit educaţie, spune că el a auzit de astfel de dinozauri. I-am adus lui Basilio o poză cu acele specii de dinozauri. El a săpat în piatră un singur dinozaur, timp de o zi. Piatra era făcută grosolan şi ordinar.

Am avut în posesia mea un original al lui Basilio, pe care aveam de gând să îl folosesc la un test de autenticitate. Producţia lui Basilio este de 4-5 pietre pe lună. Aceste pietre au incizii albe şi strălucitoare. Colecţia lui Cabrera are peste 11.000 de pietre. Ar lua minim 15 ore să produci gravările pe o piatră obişnuită din colecţia lui Cabrera, ca să nu mai menţionez că pietrele lui Cabrera sunt făcute cu îndemânare artistică remarcabilă şi cu imaginaţie. S-a estimat că ar lua unui falsificator 375.000 ore de lucru sau 31.250 de zile să facă pietrele din colecţia lui Cabrera. Dacă Basilio a făcut pietrele, atunci a avut o armată de spiriduşi care au lucrat cu el. Basilio admite că a obţinut pietre pentru Cabrera. Aceste pietre provin din morminte şi peşteri din regiunea Ocucaje. Sub ameninţarea cu pedeapsa închisorii, a spus că el le-a făcut.

Am un raport deplin şi complet cu privire la controversa Basilio în cartea mea care va apărea, Misterul pietrelor Ica. Basilio spune că peste 5.000 din pietrele lui Cabrera sunt reale. Când este presat, mărturiseşte că poate 10.000 sunt reale.

Coppens pare să treacă cu vederea următoarele fapte: Unu, referinţele misionarilor iezuiţi din 1535 şi din 1562; spaniolii au trimis câteva pietre înapoi în Spania. Doi, arheologii au găsi pietre în Paracas, Tiahuanaco, şi mormintele Ica ce datează din anul 500 î. Hr. până în 1.000 d. Hr. Trei, teste de laborator indică un grad de antichitate cu patina ce acoperă scobiturile pietrelor. Patru, analiza microscopică arată că nu este nici o evidenţă că unelte rotative sau lame de ferăstrău au fost folosite la sculptarea pietrelor. Cinci, sunt 12 vase Moche în muzeele peruane, datând din anul 70 î. Hr. până în 900 d. Hr. cu dinozauri pe ele. Şase, o textilă Nazcan descrie 31 de figuri de dinozauri. Textila a fost găsită într-un mormânt Nazca. Ţesătura a fost autentificată ca datând între anul 400 d. Hr. şi 700 d.Hr. Şapte, sunt peste 30.000 de figuri gravate pe mai mult de 3.000 de pietre descoperite în sudul Peruului în 1951 la Toro Muerto.

Multe dintre pietre sunt gravate ca cele din muzeul Cabrera în stil basorelief. Se crede că pietrele au fost făcute de către Wari care au locuit în regiune din anul 500 în anul 1.000 d. Hr. Unele dintre pietre descriu dinozaurii. Dr. Cabrera este acuzat adesea că a fost mintea diabolică cu un plan ingenios pentru a înşela omenirea şi a se auto întrona ca geniu. L-am cunoscut pe Dr. Cabrera mulţi ani şi am corespondat împreună şi l-am vizitat în numeroase ocazii.

Javier Cabrera a început ca un căutător sincer al adevărului. Nu este nici un dubiu că în anii de început, a căutat să păstreze pietrele. Cabrera era excentric, şi ideile lui stranii despre civilizaţie, medicină, oamenii prototip, şi femei fac ca cineva să experimenteze o supraîncărcare de informaţie. Mulţi îl resping pe Dr. Cabrera dând ochii peste cap, cu o ridicare din umăr şi o exclamaţie de păcăleală. Am învăţat repede să îl iau pe Dr. Cabrera în serios deoarece sub straturile de teorie ciudată erau zone de adevăr neprefăcut. Numai pentru că Cabrera are zboruri imaginare şi fanteziste în nori eterici de nonsens, nu discreditează pietrele.

În anii de început, Dr. Cabrera a colecţionat pietrele şi le-a depozitat în casa lui. Cred că pietrele din anii1960 până la începutul anilor 1970 au fost nealterate de nici o asociere cu frauda. Coppens se angajează în fantezie când spune că la sfârşitul anilor 1960 Cabrera a cumpărat mii de pietre de la Basilio. Eu am demonstrat deja prin istoria pietrelor că colecţiile erau ţinute de mai mulţi oameni, independenţi unii de alţii. Multe din aceste colecţii au fost obţinute de Cabrera. În timp ce eu l-am cunoscut personal pe Dr. Cabrera şi am fost prieteni, sunt lucruri pe care el le-a făcut şi pe care nu le pot apăra sau trece cu vederea.

1. Avorbit despre o peşteră misterioasă unde mii de astfel de pietre erau depozitate. A refuzat să ducă pe cineva acolo. Am descoperit că la un anumit punct a spus povestea pentru a părea descoperitorul unei mari comori arheologice. Adevărul situaţiei este că existau mai multe peşteri unde s-au găsit câteva pietre. Ar putea fi foarte bine ascunzătoarele pietrelor care au fost îngropate de indienii ce trăiau în regiunea Ica când cuceritorii au invadat Peru. Pare realizabil ca inundarea râului Ica în anul 1961 să fi descoperit un astfel de depozit de pietre. Partide independente spun că astfel de pietre au fost expuse la revărsarea râului Ica. Cabrera poate că a înfrumuseţat povestea pentru a-şi mări reputaţia.

2. Au fost ocazii în timpul prieteniei mele cu Dr. Cabrera când l-am provocat pentru dovezi. Cu acele ocazii, a oferit documentaţia. Mi-a dat o copie a cărţii lui Asserto Pezzia despre săpături arheologice oficiale când au fost descoperite pietre gravate. Am întrebat un director de la muzeul Ica despre materialele lui Asserto. Au negat că acesta ar fi fost asociat cu muzeul şi au spus că nu ştiu de o astfel de carte. Mi-au spus în mod repetat că nu s-a întâmplat niciodată. Am căutat pe raftul de deasupra biroului directorului şi am văzut cartea lui Pezzia. Am luat cartea de pe raft. „Este aceasta cartea pe care nu o aveţi?” am întrebat. Am întrebat dacă pot xeroxa paginile din carte şi mi s-a cerut imediat să plec. Dr. Cabrera mi-a dat hârtii confidenţiale şi documentaţie a altor declaraţii pe care le-a făcut cu privire la pietre.

3. Dr. Cabrera, în ultimii lui ani, a suferit de o formă de demenţă sau alzeheimer. În anii în care l-am cunoscut, am observat o deteriorare a stabilităţii lui mentale. A fost extrem de strălucit şi recunoscut ca un excepţional doctor. Dar atât de mult a vrut ca pietrele să fie validate (ceea ce într-adevăr testele de laborator ştiinţifice au arătat patină în scobituri) încât a deschis uşa dezamăgirii. Am observat aceasta în 1996 când m-a dus într-o cameră din spate unde se aflau cutii cu ceramică. Aceste piese de ceramică erau cu dinozauri şi ouă de dinozauri. Am ridicat sprâncenele cu necredinţă. Dr. Cabrera însuşi nu credea în adâncul lui că erau neapărat autentice. În momentele lui de luciditate, se îndoia şi el. A cumpărat cutii cu ele şi le-a pus în spate depozitate. Nu le-a afişat niciodată în muzeu. Rar ducea pe cineva să le vadă. Coppens afirmă incorect că von Daniken avea suspiciuni cu privire la colecţia lui Cabrera, că ar fi falsă. Ceea ce von Daniken punea sub semnul întrebării şi testa erau ceramicele. Erau false.

Ultima mea vizită la Dr. Cabrera a fost în mai 2001. Timp de două zile nici nu şi-a adus aminte cine eram. Era atât de slăbit că trebuia ajutat pe scări în jos spre muzeul lui şi a uitat cum să deschidă uşa.

De-a lungul anilor, Dr. Cabrera îmi dăduse câteva pietre pe care să fac cercetare. În primăvara lui 2001, am fost notificat de către autorităţile din Nazca că o piatră gravată cu dinozauri şi alte animale fusese săpată dintr-un mormânt de lângă Rio Grande Palpa. Piatra fusese găsită într-un mormânt Nazcan şi data între 400 şi 700 d. Hr. Erau cam 30 de martori oculari la descoperire.

Am luat piatra cioplită de Basilio, una de la Cabrera, şi piatra din mormântul din Rio Grande Palpa şi le-am dus la două laboratoare diferite. Aceste laboratoare au făcut teste independente, oarbe, pe cele trei pietre.

Pietrele încep să vorbească

Pietrele oferă o mărturie mută a faptului că omul a umblat cu dinozaurii. Am fost sigur că în laborator, pietrele vor încălca tăcerea şi vor comunica în limbajul afirmaţiei ştiinţifice că sunt piese gravate antice.

Am dus trei pietre la Mason Optical, Inc. Pentru analize. Mason Optical a inventat un microscop stereoscopic revoluţionar care costă între 80 000 şi 100 000 de dolari. Cele trei pietre incluse în studiu:

A. Piatra falsă cioplită de Basilio

B. O piatră Ica, din colecţia lui Cabrera

C. Piatra din mormântul din Rio Grande, Nazca

Rezultatele de laborator au descoperit mai multe caractere definitoare ale pietrelor:

A) Prima piatră, la investigaţia microscopică a arătat incizii puţin adânci cu zgârieturi mici şi aşchii de la piatră. Praf minuscul de metal albastru (oţel) s-a găsit pe piatră. Inciziile erau curate şi cu unghiuri. Nu era nici o patină sau film de oxidare pe piatră; nici microorganisme sau salpetru nu s-au găsit pe piatră. Concluzia laboratorului a fost că piatra era manufacturată recent. Cineva folosise o lamă metalică sau o unealtă cu dinţi mici pentru a ciopli scobiturile din piatră. Unealta a lăsat în urmă praful mărunt de metal care putea fi văzut la microscopul optic. Descoperirea laboratorului era conformă cu adevărul. Îl privisem pe Basilio cu o bucată de 4 inci de ferăstrău de oţel albastru făcând cioplituri scurte şi grele pe piatră.

Aveam un Basilio “original.” Erau însă pietrele Cabrera tot Basilio originale?

În 1978, programul NOVA a arătat „Cazul vechilor astronauţi.” Au inclus pietrele Ica ca şi parte a analizelor lor cu pretenţia că astronauţii din vechime au vizitat pământul. NOVA a arătat audienţei ce privea, prim planuri cu inciziile pietrelor. Inciziile păreau noi. Dacă erau noi, cât de noi? Cabrera pretindea că pietrele au fost cioplite cu 100 de milioane de ani în urmă. O astfel de pretenţie este un pur nonsens. Dar mii sau sute de ani vechime?

B) Analiza microscopică a pietrei Cabrera sau Ica a descoperit că avea o patina frumoasă ce acoperea scobiturile şi inciziile pietrei. Era pământ şi nisip încrustate în crevasele pietrei, inclusiv în câteva incizii. Oxidarea naturală colorase uşor inciziile ca ele să nu aibă o imagine albă strălucitoare. Nici o dovadă a folosirii uneltelor moderne sau particule minuscule de metal nu au fost găsite. Concluzia laboratorului a fost că gravurile de pe piatră nu erau recente, ci aveau o vechime. Acea vechime nu a putut fi determinată deoarece patina şi oxidarea naturală nu pot fi măsurate acurat. Patina nu este o dovadă absolută a vârstei, dar este imposibil de găsit patina pe o piatră gravată recent.

Piatra are un strat exterior de colorare şi vreme. Când o incizie (tăietură) este făcută, ea rupe acel strat. Dacă semnele vremurilor au fost înlăturate şi culoarea naturală a pietrei arată la baza inciziei, tăietura este probabil nouă. Dacă inciziile au devenit vechi din cauza vremii şi coloratura pietrei se extinde în incizii, atunci acestea sunt cel puţin „vechi” la un anumit grad.

Orice încercare de a data pietrele este sortită eşecului. Pietrele însăşi sunt vechi de eoni întregi. Nu putem data pietrele şi nici măcar nu vrem să încercăm. Vrem să datăm liniile şi inciziile de pe pietre. Linia pe care o zgâriem astăzi este veche de astăzi. Deci singurul mod de a data incizia este căutarea patinei, oxidarea produsă de vreme, microorganisme, licheni sau alte trăsături ce indică vârsta.

Televiziunea NOVA în special despre astronauţii antici a lăsat audienţa cu impresia neîndoielnică a faptului că tăieturile de pe pietre erau atât de noi, încât trebuie să fi fost făcute în ultimii câţiva ani sau chiar „ieri”. Totuşi, sub un microscop şi nu în prim planul TV, exista o patină reală şi un film de oxidare.

În America de SV, arheologii sapă regulat ceramici şi alte artefacte care nu au nici o patină sau una foarte mică. F.G. Hawley, un chimist cu ani de experienţă în arheologie a scris, „Multe (artefacte) în ţara vestică uscată arată deloc sau puţină patină după şapte sau opt sute de ani.”

Oricine a studiat arheologia Andină şi a fost implicat în săpăturile din sudul deşertului din Peru. Ştie că ţesăturile, ceramica şi alte artefacte din morminte sunt într-o stare uimitoare de păstrare. Faptul că piatra Cabrera a avut vreo patină pe ea poate însemna că este mult mai veche de şapte sau opt sute de ani.

C) A treia piatră din mormântul de la Rio Grande, Nazca, a fost examinată sub microscopul stereo cu zoom. Această piatră avea o îmbrăcăminte puternică de patină şi oxidare. Microorganisme puteau fi văzute în scobituri şi incizii. Este o uniformitate a culorii şi a vremii. Inciziile şi tăieturile sunt la fel de întunecate şi vechi de vreme ca şi restul pietrei. Sunt mai multe concentraţii groase de salpetru care sunt atât de pline de depuneri de sare încât acoperă părţi ale sculpturii cu un strat alb acoperind imaginea de dedesubt. Sunt aşezări în serie şi fâşii uşoare în scobituri. Aceasta se poate întâmpla în urma unei perioade considerabile de timp cu schimbarea căldurii şi a frigului în anotimpurile din deşert. Există o uzură notabilă pe marginile inciziilor ceea ce duce pe cineva la concluzia inevitabilă că această piatră trecuse printr-o uzură considerabilă. Creşterea lichenilor a fost de asemenea găsită pe o secţiune a pietrei. Pământ şi nisip erau încrustate în scobituri, crăpături, crevase şi orificii ale pietrei. Este o pată întunecată, neagră ce acoperă corpul uneia din imaginile zoomorfe ale unui dinozaur. Concluzia izbitoare a laboratorului este că piatra are o anumită vechime: de fapt, antică de sute sau mii de ani.

L-am contactat pe Dr. John Verano de la departamentul de antropologie de la universitatea Tulane. Dr. Verano este una din primele autorităţi din lume în arheologie Andină şi s-a specializat în studiul mumiilor legat de bolile preistorice ca şi sacrificiile ritualice din Peruul antic.14 Dr. Verano a confirmat caracteristica petei de sânge de pe artefactele Andine ca fiind imposibil de falsificat. Termenul colocvial este „arzând” deoarece sângele şi fluidele corpului lasă o carbonizare înnegrită. Încercări de a falsifica aceasta cu vopsea au fost eşecuri jalnice. În timp ce poate exista o contaminare bacterială în pata de sânge, este totuşi recunoscută ca o „arsură”.

Am discutat cu Dr. Verano despre sarea de pe artefactul de piatră. Nu am divulgat locul unde a fost găsită piatra. Dr. Verano a spus că era ceva comun ca în săpăturile de pe coasta nordică a Purului, lângă Oceanul Pacific, să găsească artefacte cu sare marină pe ele. Aceste obiecte au ieşit din morminte cu concentraţii de salpetru pe ele. Mormintele din deşertul arid intern rar sau deloc au artefacte cu salpetru deoarece deşertul este aproape complet lipsit de umezeală.

Din gurile fără cuvinte ale efigiilor de piatră descoperite în mormintele peruane vine negarea pretenţiilor evoluţioniste că dinozaurii şi omul nu au coexistat. După ce pietrele au fost privite cu un microscop optic, au existat trei tipuri de reacţii: piatra din mormântul din Rio Grande este o descoperire adânc ştiinţifică sau reacţia „AHA!”. Piatra Cabrera este de o certitudine considerabilă sau reacţia „AH” că suntem pe urmele a ceva cu importanţă ştiinţifică. Originalele Basilio fac pe cineva să spună „HA HA!” că ceea ce avem aici este de o inventivitate comică.

Este un miez de pietre antice şi ele pot fi diferenţiate de cele moderne făcute pentru a se vinde turiştilor. Orice piatră falsă suferă de liabilităţi descalificatoare care sunt revelate uşor la cea mai rapidă examinare. Experţi calificaţi au atestat că gravurile au fost sculptate pe pietrele lui Cabrera înainte de a se forma filmele de oxidare. Piatra din Rio Grande, Nazca, a trecut prin cea mai atentă cercetare ştiinţifică şi a fost declarată veche în mod legitim.

Am hotărât să fac alte teste pe pietre, deoarece scepticii ar putea pune sub semnul întrebării analizele unui singur laborator. Pietrele au fost duse la Compania Palm Abrasive din Portland, Oregon. Palm Abrasive vinde cea mai bună calitate şi echipamentul microscopic cel mai precis. Echipamentul poate măsura obiecte de o milionime de inci şi să facă poze şi filme video mostrelor. Pietrele au fost examinate de o sondă optică video ROI, un sistem de inspectare şi de măsurare non-contact incredibil. ROI are o vedere microscopică cu zoom de 20x până la 500x. ROI este contactat la o maşină de măsurat în puncte coordonate care poziţionează rezoluţia la mai mult de 50 milionimi dintr-un inch.

Cele trei pietre au fost supuse unui test orb de către Richard Sutcliffe, care învaţă pe alţii folosirea sondei video ROI. Rezultatele au fost revelatoare şi concluzive. Piatra falsă, cioplită de Basilio avea scobituri care arătau albe la amplificarea şi luminile lui ROI. Zona înconjurătoarea pietrei era acoperită de patină. ROI a luat cea mai mică dintre particulele de cuarţ şi pirită care au strălucit când microscopul cu zoom era la o înaltă amplificare. Scobiturile trebuiau să fie recent tăiate pentru a întrerupe stratul de pe cuarţ şi pirită, făcându-le să strălucească. Microscopul la 25x până la 75x a prins semnele tăieturilor făcute la unghiurile drepte şi particule minuscule de metal albastru. Nu exista nici o dovadă de folosire a uneltelor rotative.

A doua piatră de la muzeul Cabrera a fost bine examinată. Scobitura nu a apărut strălucitoare sau proaspătă, ci opacă şi uşor gri. Aceasta era verificarea că nu erau recent făcute. Piatra nu avea gropi sau semne de crăpături în scobituri, care sunt rezultatul fierăstraielor sau uneltelor rotative. Piatra avea o uzură egală a scobiturilor, cu excepţia unei zone unde uzura era considerabilă. Zona uzată poate fi cauzată de o manipulare constantă înainte de a fi îngropată.

A treia piatră din mormântul din deşertul Nazca avea scobituri care erau gri închis, vechi de vreme, crăpate şi încrustate cu salpeter. salpeterul sub 75x amplificare arăta ca o creştere de alge peste o întreagă secţiune a pietrei. Fără îndoială, această piatră a fost îngropată de secole. Erau cinci petece de licheni ce creşteau pe piatră. Imaginea a doi dinozauri, o creatură a mării şi a unui animal necunoscut au fost calculate ca fiind 1/16 dintr-un inci în medie peste piatră. Figurile erau făcute în basorelief. Cum a fost cioplită piatra pentru a face figurile mai înalte decât piatra este un mister. Richard Sutcliffe care a făcut proba microscopică este expert în uneltele făcute de maşini. Richard teoretiza că poporul antic ar fi putut folosi o unealtă cu diamant.

Proba ROI a fost folosită pentru a filma un video de 38 de minute cu cele trei pietre. Cum au fost cioplite pietrele autentice s-ar putea să nu se afle , dar ele afişează urmele trecutului: patina, salpeter, licheni, şi urmele vremii. Pata de sânge de pe piatra de la Rio Grande Nazca era saturată cu contaminare bacteriană. Arheologii peruani care au văzut piatra, au dat declaraţii definitive că pata fusese cauzată de fluidele dintr-o mumie. Când li s-a spus despre imaginile cu dinozauri, au spus „Nu avem o părere în legătură cu aceasta. Spunem că pata este caracteristică celei găsite pe ţesăturile şi ceramicele care sunt îngropate cu mumiile.”

Un video de 38 de minute despre teste a fost înregistrat şi în urma vederii lui, scepticii cad într-o tăcere profundă şi prelungă. După ani de investigaţii exhaustive şi cheltuieli enorme, verdictul exista. Este un miez antic al pietrelor din mormintele din Ica, Nazca, Paracas, Tiahuanaco şi Wari. Oricine pretinde că sunt false merge strâmb, fără un sprijin istoric sau ştiinţific.

Note de subsol

1 Filip Coppens. “Jurassic Library.” http://www.forteantimes.com/articles/isi.

2 Cientifico Descubre Dinosaurios en Ica. Ojo-Lima, Domingo 03 de Octobre de 1993, p. 7.

3 Juan de Santa Cruz Pachacuti Llamquie: Relacion de antiquedades deste reyno del Piru. 1571.

4 Interviews with Dr. Javier Cabrera, his sister, Isabel Cabrera, and his daughter, Eugenia Cabrera.

5 Herman buse. Introduccion Al Peru. Lima, 1965.

6 Santiago Agurto Calvo. “Las piedras magicas de Ocucaje”. El Comercio. Lima, 11 December, 1966.

7 Alejandro Pezzia Asserto. Ica y el Peru Precolombino. Volume I (Ica: 1968), p. 25ff.

8 Erich von Daniken. According to the Evidence. (Souvenier Press: Great Britain, 1976), pp 284ff. For a full account read my forthcoming book, Did Man Walk with the Dinosaurs: The Mystery of the Ica Stones.

9 Ryan Drum. “The Cabrera Rocks,” Info Journal. No. 17 (May, 1976), p. 10.

10 Robert Charrous. L’Enigme des Andes Editions. (Robert Laffont: Paris, 1974), p. 72.

11 “The Amazing Ica Stones. The Peruvian Times. (August, 25, 1972).

12 Roy L. Moodie. “Injuries to the Head Among the Pre-Columbian Peruvians”. Annals of Medical History.
(Vol. 9), p 278.

13 Alejandro Pezzia Asserto. Ica y el Peru Pre-Colombino, Vol. 1. (Ica: 1968).

14 John W. Verano. “Prehistoric Disease and Demography in the Andes.” In Disease and Demography in the Americas. Ed. J. Verano and D. Ubelaker, pp. 15-24, (Washington D.C. and London: Smithsonian Institution Press), 1992. John W. Verano. “Physical Evidence of Human Sacrifice in Ancient Peru.” In Ritual Sacrifice in Ancient Peru. Ed. Elizabeth P. Benson and Anita G. Gouv, (Austin: University of Texas Press), 2001, pp. 165-184.

http://www.voxdeibaptist.org/Misterul_pietrelor_Ica.htm

Medic: Radiațiile tehnologiei 5G au efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor și funcției cardiace. Există studii privind apariția tumorilor

Radiațiile electromagnetice, inclusiv cele generate de tehnologia 5G, au efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor și funcției cardiace, iar acest lucru reiese din studiile efectuate la nivel mondial, a afirmat, luni, medicul Anca Nițulescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, informează Agerpres.
„În Codul de deontologie medicală pe care toți medicii îl respectă, scrie, la articolul 1, că întreaga activitate profesională a medicului este dedicată exclusiv apărării vieții, sănătății și integrității fizice a ființei umane, iar la articolul 4 scrie că în toate deciziile, medicul va trebui să se asigure că interesul pacientului prevalează interesului societății. În ciuda controverselor care se derulează în societate de mulți ani referitoare la existența sau inexistența radiațiilor 5G, 4G sau 3G, 2G asupra sănătății umane, există dovada că toate procesele biochimice de la nivel celular au la bază procese electromagnetice și, din acest punct de vedere, orice celulă este în esență o unitate bioenergetică vibratorie și putem spune că omul și toate ființele vii sunt ființe electromagnetice. De aceea, toate schimbările nivelului și tipului de radiații electromagnetice influențează fără echivoc omul și toată lumea vie. Există un studiu care a fost declanșat în 1996 de către National Toxicology Program din Statele Unite care se referea atunci doar la rețelele 2G și 3G. Rezultatele studiului au fost date în 2018. De ce s-ar fi făcut acest studiu dacă aceste lucruri nu ar fi avut nicio influență asupra sănătății? Studiul a relevat, pe scurt, că există o influență clară la apariția tumorilor la nivelul inimii și la nivelul creierului”, a spus Nițulescu.
Aceasta a adăugat că sunt foarte multe studii care arată, fără echivoc, efectele complexe pe care undele electromagnetice le au asupra neuronilor, hormonilor și funcției cardiace.
„În anul 2011, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat radiația electromagnetică din categoria 2G că implică apariția unor tumori cerebrale. Am citit și eu proiectul de Ordonanță de Urgență și mi s-a părut că scrie destul de negru pe alb că e vorba despre implementarea rețelelor cu tehnologie avansată, respectiv 5G. Aici se scrie despre competitivitatea Uniunii Europene în lume și a României. Sigur că eu, ca medic, am jurat să apăr interesul binelui identității ființei umane, dar mă simt inadecvată atunci când se vorbește despre productivitate și eficiență. Societatea, însă, este făcută din oameni și mă întreb cu cine vom face competitivitate și eficiență dacă oamenii sunt bolnavi. Radiația 5G are efecte clare asupra fertilității și știm că România este o țară cu populație în descreștere. De ce ne trebuie, mai ales în România, rețeaua 5G? De asemenea, sunt efecte complexe asupra neuronilor, hormonilor și funcției cardiace. Sunt foarte multe studii care arată, fără echivoc, aceste rezultate. La ce studii v-ați raportat atunci când s-a creat această Ordonanță și dacă au implicat într-un fel sau altul Ministerul Sănătății? Există un miraj al folosirii tehnologiei și sigur că oamenilor le place să folosească gadgeturi din ce în ce mai performante”, a menționat medicul.
Conform specialistului, e foarte importantă prevenirea efectelor pe care le au radiațiile electromagnetice asupra sănătății umane.
Ministerul Comunicațiilor a organizat, luni, la sediul instituției, o dezbatere publică pe marginea proiectului Ordonanței de Urgență pentru simplificarea procedurii de autorizare a executării lucrărilor de construcții cu privire la infrastructura fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice.

Alexandra Nadane: „Trei avorturi care nu au mai fost și trei copii care sunt – de Sf. Dimitrie, pe Colina Bucuriei”

Alexandra Nadane: „Trei avorturi care nu au mai fost și trei copii care sunt – de Sf. Dimitrie, pe Colina Bucuriei”
„Ieri am trăit trei mari bucurii, care m-au făcut să zic că, din punct de vedere pro-viață, colina este clar a bucuriei”, scrie Alexandra Nadane, președinta asociației România pentru Viață,  pe blogul său, istorisind trei povești emoționante. Despre viață și victoria femeilor care trec prin criza de sarcină. Mai exact, despre trei avorturi care au fost la un pas de a fi făcute, dar care nu au mai avut loc, iar cei trei copiii, a căror viață nu a fost curmată, sunt acum bucuria mamelor lor.  Trei povești de viață regăsite în zilelele pelerinajului  la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Noude pe Colina Bucuriei, care arată că aceasta este și Colina Vieții.
Acestea sunt cele trei izbânzi ale vieții relatate de Alexandra Nadane:
„E seară. Ne pregătim să închidem standul asociațiilor Studenți pentru viață și România pentru viață – care se află aici pentru ă Părintele Patriarh are inima largă înspre copiii nenăscuți și mămicile aflate în criză de sarcină. O doamnă care cobora de la raclă se oprește și-mi spune: „Bună seara! Sunt Elvira.”
Are un nume atât de rar, încât gândul meu zboară instantaneu la Brăila, la Andreea. Mă emoționez brusc, iar ea continuă:
„În urmă cu 4 ani ați ajutat-o pe nepoata mea să păstreze sarcina. Uitați poza cu Ioana, fiica ei. Are 4 ani. Merge deja la grădiniță și toată familia e fericită că Andreea a păstrat acest copil. Între timp a terminat liceul, și-a găsit un băiat bun, care le iubește pe amândouă.”
Când am văzut poza Ioanei, mi-au dat lacrimile. O minune blondă, cu cârlionți și ochi căprui. Și îmi amintesc…
Acum 4 ani fără câteva luni, sună telefonul: „Bună seara! Mă numesc Elvira, sunt din București. Am o nepoată la Brăila. Are 17 ani, e însărcinată, este elevă la liceu și e disperată. Prietenul ei a părăsit-o când a auzit că e însărcinată. Părinții ei n-au de niciunele. Toată lumea îi spune că o să rămână pe drumuri dacă naște copilul. Mâine dimineață are programare la avort. Vă rog mult, faceți ceva!”
Ce să fac, la cine să apelez? Am sunat-o pe Ioana Picoș, pentru că și ea este din Brăila.
A doua zi,  cât am putut de cu noaptea-n cap, ne-am urcat amândouă în mașină și am plecat în cea mai mare viteză la Brăila. Am sunat de câteva ori, dar nimic.
Pe la 8.00, Andreea a răspuns la telefon. Era deja la ușa cabinetului, urma să intre să facă avort.
I-am spus doar atât: „Uite, am o rugăminte. Te rog, nu face acum avortul. Așteaptă puțin să ne vedem. Îți vom spune ce alte opțiuni ai, pentru că ai!, iar apoi vei decide ce vei face.”
Și cum minunile se întâmplă, a așteptat…
Am ajuns la ea acasă. Andreea era descurajată, fără speranță. Părinții ei vedeau copilul nenăscut ca o povară, care o condamnă pe fiica lor la o viață dificilă.
De fapt în toate crizele de sarcină există soluții – trebuie să fie cine să le ofere și cine să le primească. Am vorbit mult, și Ioana, și eu, și am spus și ce vom face pe mai departe.
Andreea a văzut că are și alte opțiuni și a ales viața copilului din burtică.
A absolvit liceul cu brio și cred că două dintre cheile reușitei sunt: 1. a avut tăria să îl scoată din mintea și din sentimentele ei pe tatăl copilului, care, iresponsabil, dăduse deja bir cu fugiții și 2. s-a responsabilizat pentru ea și fetiță și acum este într-o relație cu un bărbat responsabil, care le iubește pe amândouă.
Ne-am îmbrățișat, doamna Elvira a plecat mai departe, iar în telefonul meu s-a așezat fotografia cu minunea de 4 ani, pe care o purtam în inimă, dar nu o știm la chip.
…………………………
Astăzi a fost prima zi a mea ca membru SPV. O zi plină.  Mai mult sau mai puțin întâmplător, la stand am aflat despre diferite povești de viață, mai fericite sau nu, ale unor mame aflate în criză de sarcină. O să vă povestesc una dintre ele, care m-a emoționat cel mai mult.
Văzându-ne standul și dorind să ne împărtășească din experiența sa și nouă, tinerilor mai puțin experimentați în vârtejul întâmplărilor din marea vieții, s-a apropiat de noi o doamnă.
Am aflat că e mămica celor doi copii frumoși de lângă ea, Efrem și Maria. Și ne-a povestit cum, însărcinată fiind, a fost îndemnată de medici să renunțe la sarcina – adică la drăgălașul Efrem, pentru că acesta urma să se nască cu probleme grave.
Îndemnată de gândul cel bun al Celui ce le rânduiește bune pe toate, a păstrat sarcina și iată-l pe cumințelul Efrem care mergea alături de mămica și surioara lui să îl cinstească pe Sfântul Dimitrie, urcând dealul și poposind și la standul nostru.
Slavă lui Dumnezeu, Cel ce are grijă de toate!
Așa a ajuns Ilinca în brațele nașei și în apa cristelniței, așa am ajuns să plâng când am auzit:
„Se botează roaba lui Dumnezeu…”
Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: