LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău!” (Ps. 48:9)

Când ai meditat ultima dată la bunătatea lui Dumnezeu în mod sincer? Nu de alta dar apa care-o bei e apa Lui și aerul care-l respiri e tot al lui. Pâinea care-o pui pe masă e de la El; la fel și sănătatea care-o ai. Casa în care locuiești tot El Ți-a dat-o, iar mașina cu care călătorești este tot darul Său. Scriptura întreabă: ”Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4:7). Asta demonstrează că ești în evidența Stăpânului cu toate nevoile tale, iar El se obligă să-și facă ”datoria” de Tată indiferent de felul în care răspunzi tu. Dar înseamnă și o mare provocare și responsabilitate majoră din partea ta vizavi de dragostea lui Dumnezeu.

Psalmistul s-a oprit din mers când a înțeles minunile și biruințele cu care Domnul a însoțit poporul Său și – privind în trecut, apoi în viitor – proclamă cu toată recunoștința cuvintele memorabile rămase pe paginile Scripturii: ”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim!” (Ps .48:9). Care sunt motivele pentru care face acest lucru? El știe și înțelege foarte bine că: ”Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângeri 3:22-23). Dar oare este posibil să te bucuri și ai parte zilnic de bunătățile Domnului? Sigur. Iată cum:

1. Privind la poziția /autoritatea/ Sa. Psalmistul declară că: ”Mare este Domnul!” și din cauza aceasta El este: ”lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt.” (Ps.48:1). Este și motivul care-l provoacă pe poet să descrie măreția Lui în versuri ca acestea: ”Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă / Și când zăresc mulțimea de-ndurări; / Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit într-una / Și i-a condus prin binecuvântări. / Atunci îți cânt măreț, Stăpânitor / Ce mare ești! Ce mare ești!” (C.Ev.#528). Magnific! Nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul lui Israel. Este ”Singurul care face minuni” și este ”Singurul specialist în imposibil!” Este atât de măreț încât omul lui Dumnezeu se proșterne în pulberea pământului și recunoaște că: ”Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.” (Ps.  86:8). El este ”cauza necauzată și ființa neființată,” Cel fără început și fără sfârșit, ”locul nostru de adăpost, din neam în neam.” (Ps.90:1). Iată cum proclamă și credeul creștin măreția și  autoritatea lui Dumnezeu: ”Cred întru Unul Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor și nevăzutelor.” (Creștin orthodox.ro). Natura strigă la fel. Microcosmosul și macrocosmsoul, istoria și Biserica împreună cu poporul ales, toate Îl înalță pe El. Dar tu? Ce mesaj transmite viața ta vizavi de măreția și autoritatea Lui? Îl pot vedea cei din jurul tău pe Dumnezeu în viața ta? Pot auzi cuvintele vieții din gura ta? Pot beneficia de dragostea Lui din slujirea ta? Sunt întrebări tulburătoare care aș dori să te pună pe gânduri chiar acum.

2. Beneficiind de protecția Sa. Se pare că fii lui Core au scris acest psalm ca răspuns la intervenția supranaturală a lui Dumnezeu care L-a salvat pe împăratul Ezechia și Ierusalimul de la distrugerea iminentă cu care armata asiriană aflată sub comanda lui Sanherib i-a amenințat. Ce s-a întâmplat este de-a dreptul cutremurător: ”Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.” (Isaia 37:36). O singură ființă dumnezeiască a nimicit o armată întreagă, iar asta a determinat psalmistul să înalțe un imn de glorie la adresa Stăpânului și să declare că: ”Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.” (Ps.48:3). Extraordinar! ”Turn de scăpare”, ”Loc de adăpost,” ”Cetățuie,” ”Turn de veghere,” ”Loc de refugiu” sunt expresii izvorâte din evenimente și întâmplări în care  Dumnezeu a fost experimentat ca și  protector și apărător. El a rămas același și astăzi se oferă să-Ți asigure și protecția ta dacă accepți provocarea Sa. Este simplu ce trebuie să faci și Scriptura îți dă instrucțiuni clare și un ”număr de telefon”  unde poți suna gratis 24/7: ”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps.50:15). Înțelegi? Ce-ar fi să începi chiar acum și să probezi promisiunea Lui. Ai purtat destul poverile pe umerii tăi. A venit vremea să le așezi pe umerii lui prin credință și pocăință. Crede-l pe omul lui Dumnezeu care a făcut transferul de greutate de pe umerii lui pe cei ai Mântuitorului și ia aminte la declarația lui: ”Domul îmi este adăpost / Cetate tare-n vreme rea! / Deși e valul furios, / Ici e scutită inima.” (C.Ev.#226). Ce s-a întâmplat cu milioane de urmași ai Domnului Isus este pe cale să se întâmple și cu tine. Trebuie doar să accepți termenii Lui și să capitulezi în fața dragostei Sale.

3. Gândind la perspectiva Sa. Dumnezeu nu reprezintă doar trecutul nostru, El este alături de noi în prezent dar  – pentru că este Omnipotent, Omniștient și Omniprezent – El ține în mâna Sa și viitorul nostru. Psalmul se termină cu o declarație de necontestat: ”Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.” (Ps. 48:14). Privind în perspectivă ești chemat să ai inima plină de liniște și pace și să înțelegi că: ”Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună până la marginile pământului” (Ps.48:10). În Numele Lui sunt cuprinse toate stările și nevoile tale. Urmărește identitatea Lui și ia aminte că:  YHWH, IAHVE, IEHOVA înseamnă „Eu sunt Cel ce sunt, ” și IEHOVA-IIRE ne spune că: „Domnul va purta de grijă,” iar  IEHOVA-RAFA este „Domnul care vindecă”. IEHOVA-NISSI reprezintă pe:  „Domnul, steagul nostru,” iar IEHOVA-M’KADDESH este: „Domnul care sfinţeşte.” Când ai nevoie de pace strigi la IEHOVA-SHALOM: „Dumnezeu pacea noastră” și când proclami măreția Sa fără egal exclami: IEHOVA-ELOHIM: „Domnul Dumnezeu” semnificând faptul că El este ”Domnul domnilor.” IEHOVA-TSIDKENU înseamnă: „Domnul neprihănirea noastră” iar IEHOVA-ROHI: „Domnul Păstorul nostru.” Să nu uiți că IEHOVA-SHAMMAH te atenționează că: „Domnul este acolo,” și că  EL ROI este: „Dumnezeul care vede.”  Rămâi fără grai și ți se taie respirația. Toate aceste lucruri ar trebui să producă în tine un sentiment de smerire care să te conducă să-ți predai viața în totalitate  în Mâna străpunsă a Aceluia care: ”este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8). Omul lui Dumnezeu a făcut așa și a mărturisit sincer: ”Am venit la El și-am căpătat, / Multe binecuvântări mi-a dat, / M-a făcut copilul Său bogat / Pe Golgota.” (C.Ev.#700).  Aceasta te așteaptă și pe tine dacă astăzi te pocăiești sincer și Îl primești cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor și Domn al tău personal. Apoi, mergi pe urmele Lui până la capăt. Urmează veșnicia cu atâtea surprize, cât nici nu te poți gândi.

RUGĂCIUNE

”Fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!” (Ps.51:6)
Mihai Sârbu

LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/la-bunatatea-ta-ne-gandim/

Karl Barth și bastonul fermecat Marius Zarnescu 09-08-2017

Karl Barth și bastonul fermecat

Marius Zarnescu  09-08-2017

Câteva din predicile lui Karl Barth din timpul primului război mondial au fost publicate recent sub titlul: „A Unique Time of God: Karl Barth’s WWI Sermons“.

Barth nu prea folosea ilustrații în predici. Comunicând însă despre voia lui Dumnezeu, un subiect popular în timpul războiului, el exemplifică simpatic astfel:

„O vânzătoare în vârstă cu ceva marfă în spate și un baston de stejar în mână a ajuns la o răscruce și nu știa încotro să o apuce. A aruncat bastonul sus în aer, de șapte ori, până când, în cele din urmă și-a continuat călătoria. Un alt călător, mergând în spatele ei, s-a mirat de asta și a întrebat-o pe femeie de ce a aruncat bastonul de șapte ori.

„Nu-ți dai seama?“, a răspuns ea. „Dacă nu știu în ce direcție s-o iau la vreo intersecție și mă întreb, ‘Care-i voia lui Dumnezeu?’, pentru a afla, îmi arunc bățul în aer și unde cade, mă duc în direcția respectivă. De data asta a trebuit să-mi arunc bastonul de șapte ori până Dumnezeu mi-a arătat calea pe care vroiam s-o apuc“.

E adevărat că ne ținem cu încăpățânare de căile noastre declarând în același timp că e calea Domnului. Dacă avem parte de drumuri înfundate, chiar război în cazuri extreme, cel puțin nu suntem noi de vină ci este, da, chiar El. Deși noi am ales calea pe care oricum o vroiam și pe care eram determinați s-o urmăm. Foarte ușor voia mea se poate transforma în voia lui Dumnezeu. Iar când voia Lui nu se conformează voii mele, nu-i problemă, mai aruncăm de câteva ori bastonul.

 ….

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International Ministries

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/09/karl-barth-si-bastonul-fermecat/?utm_sou
http /web browser

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/karl-barth-si-bastonul-fermecat/

JOHN PIPER, 11 DOVEZI ALE NAȘTERII DIN NOU

JOHN PIPER, 11 DOVEZI ALE NAȘTERII DIN NOU

Articole

Există dovezi care certifică realitatea regenerării spirituale a unui individ? John Piper, în cartea sa Finnaly alive (În sfârşit viu, Editura Kingstone, Codlea, 2009), menţionează – bazându-se exclusiv pe Întâia Epistolă a apostolului Ioan – unsprezece indicii cu privire la faptul că o persoană este născută din nou. Iată-le:

1. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu păzesc poruncile Lui.

1 Ioan 1:3-4: „Şi prin aceasta ştim că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc», şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.”

1 Ioan 3:14: „Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta.”

2. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu trăiesc cum a trăit Hristos.

1 Ioan 2:5-6: „Prin aceasta ştim că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat Isus.”

3. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu îi urăsc pe alţii, ci îi iubesc.

1 Ioan 2:9: „Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric.”

1 Ioan 5:14: „Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi; cine nu iubeşte rămâne în moarte.”

1 Ioan 4:7-8: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste”

1 Ioan 4:20: „Dacă cineva spune: «îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos!”

4. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu iubesc lumea.

1 Ioan 1:15: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el!”

5. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu îl mărturisesc pe Fiul şi îl primesc (Îl au).

1 Ioan 2:23: „Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl!”

1 Ioan 4:15: „Dacă cineva mărturiseşte că Isus este Fiul Iui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu.”

1 Ioan 5:11: „Cel care-L are pe Fiul are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa!”

6. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu practică neprihănirea.

1 Ioan 2:29: „Dacă ştiţi că El este drept, atunci ştiţi că oricine face ceea ce este drept este născut din El!”

7. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu fac din păcat o practică.

1 Ioan 3:6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut”

1 Ioan 3:9-10: „Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt scoşi la iveală copiii Iui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu înfăptuieşte dreptatea nu este de la Dumnezeu, şi nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său”

1 Ioan 5:18: „Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu trăieşte în păcat, ci pe cel născut din Dumnezeu Acesta îl apără, iar cel rău nu se atinge de el!”

8. Cei născuţi din Dumnezeu au Duhul Sfânt.

1 Ioan 3:24: „Prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi: prin Duhul pe Care ni L-a dat.”

1 Ioan 4:13: „Prin aceasta cunoaştem că rămânem în El, şi El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.”

9. Cei născuţi din Dumnezeu ascultă cu supunere de Cuvântul apostolic.

1 Ioan 4:6: „Noi suntem din Dumnezeu; cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă, însă cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem care este Duhul adevărului şi care este duhul rătăcirii!”

10. Cei născuţi din Dumnezeu cred că Isus este Hristosul.

1 Ioan 5:1: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.”

11. Cei născuţi din Dumnezeu biruiesc lumea.

1 Ioan 5:4: „Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi ceea ce aduce victorie asupra lumii este credinţa noastră.”

Contact

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/john-piper-11-dovezi-ale-nasterii-din-nou/

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

Teofil Gavril

Una din cel mai des întâlnite probleme în consiliere când e vorba de relația copii-părinți e cea a jocurilor pe calculator. Deși credeam că am scris pe acest subiect am constatat că nu am făcut-o logic și cronologic de aceea îmi propun să aștern pe „hârtia electronică” aceste rânduri care ar putea fi de folos. Acest prim articol nu e țintit către una din „tabere” părinți sau copii, următoarele vor fi specifice. Cu toate acestea tema e departe de a se putea epuiza în câteva pagini scrise și probabil vom avea parte de mari surprize în viitor care ne pot da repede peste cap toate previziunile și planurile.

Tema jocurilor trebuie abordată delicat, precaut dar ferm. Orice zdruncinătură sau decizie categorică poate tulbura atmosfera familială iremediabil. Pe de o parte părinții se simt îndreptățiți să își impună punctul de vedere iar pe de cealaltă parte copiii se simt îndreptățiți să beneficieze de „jocurile copilăriei”. Pe de o parte există frustrarea generată de pierderea timpului, apatie și scăderea rezultatelor la învățătură, pe de cealaltă există frustrarea limitării față de ceea ce alți copii au dreptul. Și compararea „taberelor” poate continua cu multe contraste.

Un lucru e cert, problema trebuie rezolvată sau măcar ameliorată. Avantaj maxim au cei ce au copiii foarte mici care pot regla lucrurile altfel, cu mai mare lejeritate, rămâne de văzut dacă o vor face pentru că văd des, mult prea des, copii de un an sau doi cu telefonul în mâini, sedați de părinți cu „ecranită” ca să stea liniștiți. Vă rog să vă opriți, vă implor chiar, nu o veți putea face mai târziu decât cu mari eforturi și cu multe cioburi și așchii sărite de ambele părți (asta în cazul fericit).

JOCURILE SUNT ALE COPILĂRIEI ȘI COPILĂRIA E A JOCURILOR

Ei bine dintotdeauna copilărie și joacă au fost două cuvinte legate și asta e extraordinar de bine. Ce doliu ar fi ca ele să fie reparate. E din natura firii ca cei mici să se joace și vedem asta nu doar la oameni ci și la animale. Cei mici sunt plini de energie, de viață și prin natura existenței lor vin să tragă cu nesaț în piept din bucuriile vieții la vârsta la care încă nu au parte de necazuri întrucât părinții le sunt paravan (e drept nu la fiecare copil e situația asta din păcate). Un copil care să stea serios, nemișcat, cuminte, să facă doar ce i se ordonă ne duce cu gândul la unul cu o afecțiune ceva, nu prea ne închipuim cum ar fi posibil așa ceva. Iosua, fiul nostru e ca un o artificie care arde cu multe steluțe luminoase, are un râs colorat care umple casa, zburdă, se alintă, negociază, fură dulciuri, îl necăjește pe Timo când vrea să facă teme și nu se joacă cu el, râde de se prăpădește până adoarme, se joacă cu lego, mașinuțe și chestii închipuite de te apucă plictiseala și cireașa de pe tort, în fiecare dimineață pe la cinci râde în somn cu o poftă teribilă. Nu îmi închipui o altă definiție a copilăriei mai reușită. Mai mult, apără această definiție, dacă suntem prea serioși cu el ne întreabă „Da ce, eu sunt copil, nu mă lăsați să mă bucur? Eu vreau să fiu bucuros.”

JOCURILE VIRUSATE

Desigur că fiecare din noi putem spune alor noștri despre cum ne jucam noi ca și copii, ce năzbâtii făceam, că joaca noastră se numea „afară”, că alergam, săream, povesteam, construiam, munceam etc. Și ai mei ascultă fascinați cât de mult ne puteam bucura noi de la un castel construit din „cuicălăi” de la o păpușă din „pănuși de popușoi” de la trenulețe făcute din bucăți de lemn găsite în „rumeguș” și altele dar nu percep acea dimensiune decât ca basm. Ei știu că jocuri egal calculator. Aici se virusează sistemul copilăriei.

Nu sunt nicidecum împotriva tehnologiei, o folosesc zi de zi și o consider bună. Nu sunt nici împotriva jocurilor pe calculator, a celor decente și corecte dar mă îngrijorează semnul egal dintre joacă și calculator sau dispozitive electronice. De fapt mai mult decât îngrijorare văd drame, unele din ele sfâșietoare. Să auzi tineri plini de viață, în putere, inteligenți, sănătoși, întregi la minte, cu de toate acasă că „nu are rost să mai trăiesc”, „am o viață de rahat”, „am cei mai nașpa părinți”, „nu are nici un rost viața” și altele de felul acesta ți se rupe sufletul în două. Simți sfâșierea în tine chiar dacă nu sunt copii tăi și când sunt ai tăi te spulberă efectiv o așa afirmație.

CE PUTEM FACE ÎN ASEMENEA SITUAȚIE?

E total eronat să ne așteptăm la o soluție universal valabilă, o soluție eficientă și vindecătoare. Cazurile diferă mult, infecția nu e la fel la toți, copii nu sunt la fel, părinții nu sunt la fel de aceea e imposibil de găsit un leac universal dar unele principii pot fi enunțate, unele idei pot fi scrise, și în unele cazuri se pot înregistra îmbunătățiri. Vă provoc la o discuție pe baza acestei serii de meditări întrucât știu că fiecare are experiența lui și ca părinte dar și copiii și putem găsi idei frumoase care să ne ajute mult. Continuăm…

Foto: flickr.com

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/jocurile-pe-calculator-virusarea-copilariei/

Jim Langley: Vă închinați la munca dumneavoastră?

Munca este ceea ce facem, dar arată și cine suntem? Există o tendință generală de a ne deriva simțul identității și a valorii noastre din vocațiile pe care le avem. Deseori, atunci când ne întâlnim cu cineva, una dintre primele întrebări este: „Unde lucrezi?”. Aceasta este o întrebare pertinentă în multe cazuri, însă nu atunci când o folosim pentru a defini cine suntem – sau cum îi percepem pe alții. Devine destul de ușor să confundăm munca cu închinarea.

Cuvântul „închinare” înseamnă ceea ce este vrednic de atenția și de adorarea noastră, ceea ce este de preț în ochii noștri. Munca este importantă, dar merită să îi alocăm tot timpul nostru, toată energia și toate resursele noastre în detrimentul celorlalte domenii din viața noastră?

Eu, personal, fiind un dependent de muncă aflat în recuperare, pot să înțeleg această dilemă. Încă din tinerețe am devenit destul de acaparat de ceea ce făceam și am pierdut echilibrul în viață. Încă mă mai lupt cu această tentație; am învățat să le cer altora să îmi ceară socoteală pentru a îmi păstra echilibrul.

În Geneza 3, vedem că, începând cu Adam, cu toții trebuie să ne câștigăm existența. Unii văd lucrul acesta ca fiind blestem, crezând că viața ar fi mult mai bună dacă nu ar trebui să muncim. Însă, eu cred că lucrul acesta ne arată un tipar pentru a experimenta o viață împlinită. Întotdeauna am considerat că munca este bună, revigorantă și satisfăcătoare. În Geneza 3:19, Dumnezeu spune: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” S-ar putea să nu ne placă mesajul acesta, dar aceasta este realitatea de zi cu zi.

Dar, după cum munca poate fi satisfăcătoare, poate fi și foarte istovitoare – o capcană de care trebuie să ne păzim. Biblia ne învață că este un timp pentru muncă și un timp pentru odihnă. Eclesiastul 3: 1-8 ne spune: „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei… dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; …aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; …căutarea îşi are vremea ei şi pierderea îşi are vremea ei.”

Chiar și Dumnezeu are un timp pentru muncă și un timp pentru odihnă. Geneza 2:2-3 afirmă: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Lucrarea lui Dumnezeu în tot ce a creat este uimitoare. Și noi, în lucrul nostru, am vrea să creăm ceva de valoare, care să dureze. Odată ce îndeplinim o sarcină cu bine, putem să privim înapoi și să vedem că este bine, la fel cum a făcut și Dumnezeu. În Eclesiastul 5:18-20, Solomon trage concluzia că munca este „un dar de la Dumnezeu” și ne oferă o bucurie „în mijlocul muncii”. Din această cauză, el spune în Eclesiastul 9:10: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Există aici o oarecare urgentare a lucrurilor. Ar trebui să luăm în considerare ceea ce ne-a dat Dumnezeu de făcut, cât încă mai este timp.

În același timp, trebuie să confruntăm tentația de ne închina la munca pe care o facem. Putem deveni atât de concentrați pe munca pe care o facem, încât să devină un idol pentru noi. Acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a lăsat prima poruncă din Exodul 20:3. El a spus: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”.Aceasta include și munca noastră.

Unul dintre textele mele preferate, din Biblie, este Coloseni 3:23-24, care spune:„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” Munca arată ce facem, nu cine suntem. Pe Dumnezeu îl preocupă cine suntem și relația Lui personală cu noi.

de Jim Langley

Alte știri:
Forumul Dialogos cu Adrian Papahagi: „Cenzură, autocenzură și cenzură transcendentă”

Viorel Iuga: Ce urmează după învierea?

Valeriu Ghilețchi: Vă doresc o sărbătoare plină de pace și lumină

Viorel Iuga: Darul și responsabilitatea adusă de învierea Lui Isus

Libia – o țară unde creștinii sunt uciși cu brutalitate!

https://www.stiricrestine.ro/2018/04/11/jim-langley-va-inchinati-la-munca-dumneavoastra/?utm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/jim-langley-va-inchinati-la-munca-dumneavoastra/

Elemente fundamentale de strategie biblică în plantarea de biserici

1.Principii  biblice  fundamentale  pentru  o  strategie de  plantare  de  biserici

Pentru ca o strategie de plantare a unei noi biserici să fie biblică, este necesar ca ea să aibă la bază un set complet de principii, extrase din Sfânta Scriptură.[1] Biblia ne oferă cel puţin cinci principii fundamentale, în acest scop:

(1). Plantarea de alte biserici, este forma cea mai eficientă de valorificare a rezultatelor evanghelizării, cunoscută de o biserică. Oamenii care sunt evanghelizaţi trebuiesc adunaţi într-o comunitate locală a credincioşilor ucenicizaţi, ca să trăiască în părtăşie. De precizat este faptul că în Marea Însărcinare (Matei 28:19-20), Domnul Isus insistă, nu doar pe convertire, ci şi pe ucenicizare („şi face-ţi ucenici!”).

(2). Dumnezeu vrea ca toţi oamenii de pretutindeni să prindă ziua cercetării şi să aibă prilejul să-L vadă pe Fiul Lui, Isus Hristos, prezentat şi dovedit cu putere într-o părtăşie sinceră, a celor credincioşi, care formează Trupul Spiritual al lui Hristos (1 Timotei 2:4 şi Fapte 19:10).

(3). Biserica a fost creată şi echipată de Dumnezeu, cu scopul de a evangheliza lumea. Ea este singurul mod prin care se realizează această lucrare. Rugăciunea bisericii, făcută în unitate, este o parte din armătura noastră spirituală şi esenţială, înaintea oricărei cercetări făcute de Dumnezeu. Este forţa extraordinară pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a schimba situaţii şi a mişca munţii. Dumnezeu nu înalţă în mod deosebit un om, ci El lucrează în mod suveran, prin Trupul Său din lumea întreagă. De aceea este necesară unitatea Bisericii şi înţelegerea trăirii împreună ca un trup (Efeseni 3: 10). Când o biserică locală înţelege semnificaţia Trupului lui Hristos şi este responsabilă în mod conştient, de împlinirea planului veşnic de salvare a omenirii, şi Domnul îşi va împlini promisiunile cu privire la ea (Ioan 17: 21-22).

(4). Formarea altor noi conducători spirituali este cheia fundamentală a celei mai rapide împliniri a chemării bisericii. De remarcat este atenţia acordată de către Domnul Isus Hristos pentru pregătirea celor 3, celor 12 şi celor 70 etc., precum şi pregătirea făcută de apostolul Pavel lui Timotei, Tit şi alţii (Fapte 20: 4; 2 Timotei 4: 9-12), şcoala lui Tiran (Fapte 19) şi alegerea prezbiterilor (Fapte 14: 23). Doctrina lui Hristos ne este arătată de apostolul Pavel, ca un tablou despre felul cum Dumnezeu zideşte şi restaurează (Evrei 6: 1-2). Dumnezeu ne învaţă nu numai despre ce a făcut pentru om, dar ne dă şi o direcţie şi o metodă de lucru pentru viitor. Aceasta trebuie să cunoască un lider şi să transmită şi celorlalţi.

(5). Dumnezeu a dat daruri spirituale fiecărui mădular viu al unei biserici locale (I Petru 4: 10) şi fiecare credincios poate experimenta o satisfacţie deplină în relaţia cu Domnul Isus Hristos, doar dacă îşi foloseşte cu sârguinţă darul de ,,a fi ispravnic bun” în slujba Mântuitorului şi Bisericii Lui.

 2.Strategia  apostolului  Pavel  în  plantarea  de  biserici

Apostolul Pavel şi-a desfăşurat întreaga sa activitate misionară cu scopul concret de a planta biserici locale. Acest adevăr se desprinde cu uşurinţă în baza celor relatate, mai cu seamă în cartea Faptelor Apostolilor. Lucrarea de înfiinţare şi apoi de creştere a acestor biserici a fost realizată într-un mod strategic. Printr-o analiză sintetică, făcută pasajului din capitolul 14, versetele 21-23, se pot discerne şapte etape strategice, parcurse de apostol în procesul de plantare a bisericilor:

(1). Proclamarea sau propovăduirea Evangheliei, ca oamenii să audă şi apoi să primească  Vestea Bună (prima parte a versetului 21 din text). Ea este adresată ori unei mulţimi (Fapte 8: 5), ori unei singure persoane (Fapte 8: 35).

(2). Învăţarea celor convertiţi. A face ucenici presupune şi învăţarea şi asimilarea adevărurilor de bază în primirea şi înţelegerea mântuirii (partea a doua a versetului 21) A face ucenici este lucrarea cea nouă, încredinţată de Isus Hristos prin Marea Trimitere (Matei 28: 19-20).

(3). Întărirea spirituală a celor mântuiţi, încurajarea celor începători în lupta credinţei, ca ei să poată birui ispitele, opoziţia şi necazurile (versetul 22). Acest lucru înseamnă un proces de antrenare a „muşchilor spirituali”. Creştinul, ca un soldat antrenat trebuie să fie capabil să îndure greutăţile lucrării. (2 Timotei 2: 3)

 (4). Maturizarea credincioşilor ca ei să ajungă la statura de om mare în Hristos (versetul 22). Creşterea şi dezvoltarea spirituală se face prin hrănirea din Cuvânt cu: „laptele duhovnicesc al Cuvântului” adică, prin desluşirea mai întâi a lucrurilor simple ale Sfântei Scripturi.

(5). Recunoaşterea slujitorilor bisericii şi consacrarea acestora prin ordinare:„au rânduit prezbiteri în fiecare biserică” (prima parte a versetului 23. Pentru conducerea bisericii erau aleşi credincioşi cu chemare, adică cu daruri specifice pentru a fi lider, şi care fuseseră crescuţi mai întâi, spiritual. Ei proveneau dintre băştinaşii ucenicizaţi.

(6). Încredinţarea slujitorilor în mâna lui Dumnezeu: „… i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră” prin post şi rugăciune (versetul 23, partea a doua). Acest pas are legătură directă cu încrederea în puterea călăuzitoare a Duhului Sfânt.

(7). Vizitarea bisericile plantate: „… s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia” pentru a vedea starea lor; atitudine asemănătoare cu cea a unui părinte iubitor faţă de copiii săi (versetul 21, ultima parte.

Aceşte şapte etape sunt doar nişte călăuze în desfăşurarea lucrării nobile de plantare a unei biserici. Misionarul este chemat să le aplice nu în mod dogmatic, ci în mod creativ. Durata necesară fiecărui pas, cursivitatea lucrării se stabileşte de la caz la caz, sub călăuzirea deplină a Duhului Sfânt.

Ruga autorului acestor rânduri către Cel Preaînalt este ca, inspiraţia deplină şi permanentă a Duhului Sfânt să ne determine pe noi toţi, cei implicaţi în lucrarea lui Dumnezeu, la o aplicare corectă şi integrală, a învăţăturilor inscrise în Cuvântul Domnului. Ne referim aici la cele privitoare la lucrarea de plantare de noi biserici locale. Bunul nostru Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Dr. Samoil SAVIUC – Pastor al Bisericii Creştine Baptiste Române „Betania” din Asti – Italia

http://www.baptist-tm.ro/elemente-fundamentale-de-strategie-biblica-in-plantarea-de-biserici/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/elemente-fundamentale-de-strategie-biblica-in-plantarea-de-biserici/

DISCIPLINA BISERICEASCĂ

DISCIPLINA BISERICEASCĂ

Secţiunea 1: Disciplina formatoare.

Fiecare discipol al lui Hristos trebuie să fie sub disciplina Sa (instrucţie şi corecţie), care este administrată fiecăruia deopotrivă personal (Fapte 5:1-11; 1 Corinteni 11:30-32; 1 Tesaloniceni 4:6; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 2:22-23) şi prin biserică (1 Corinteni 12.12-27; Efeseni 4:11-15; Galateni 6:1; 1 Tesaloniceni 5:14; Evrei 3:12-14; 12:15). Supunerea mutuală a unuia faţă de celălalt şi faţă de supraveghetorii pe care Domnul i-a pus peste biserica Sa (Efeseni 5:21; Evrei 13:17; 1 Petru 5:5) va avea ca rezultat sfinţirea fiecărui membru individual şi a întregului trup colectiv. Totuşi, sunt cazuri în care disciplina formatoare singură este insuficientă; şi disciplina corectoare devine necesară.

Secţiunea 2: Disciplina corectoare.

a. Afirmaţie generală. Disciplina corectoare devine necesară când se descoperă între membrii bisericii o doctrină eretică sau un comportament dezordonat, imoral sau scandalos. Ca o regulă generală şi atunci când este posibil, trebuie să se facă un efort pentru a aduce la pocăinţă partea ofensatoare prin sfat, mustrare personală şi restricţia de la anumite privilegii de către bătrânii bisericii înainte de a se lua mai mulţi paşi publici (Galateni 6:1; Iacov 5:19-20). Principiile care ni se dau în Matei 18:15-16; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:19-20; şi Tit 3:10 trebuie să fie aplicate corespunzător la fiecare caz de disciplină corectoare. În unele cazuri, mustrarea sau critica publică pot fi justificate (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20). În cazuri mai serioase, unele dintre privilegiile de membru este necesar să fie suspendate şi să se impună restricţii corespunzătoare (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În cele mai extreme cazuri, este necesară excomunicarea din calitatea de membru al bisericii (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 1 Timotei 1:20; Tit 3:10).

1. Metode şi limite ale disciplinei. De vreme ce biserica este sub regula Scripturii, acţiunile ei disciplinare trebuie să fie în acord cu directivele Scripturii (2 Corinteni 2:6-7). Aceste acţiuni includ mustrarea verbală publică (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20), evitarea socială Romani 16:17; 1 Corinteni 5:9-11; 2 Tesaloniceni 3:6, 14) şi înlăturarea de la părtăşia caracteristică creştină (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:13; 2 Ioan 10), ele au intenţia de a aduce pocăinţă prin simţirea tristeţii şi a ruşinii (2 Corinteni 2:7; 2 Tesaloniceni 3:14). Totuşi, biserica nu are nici un drept să confişte bunuri, să interzică drepturi conjugale, sau să dea pedepse corporale de orice fel. Totuşi, când un membru care este judecat de bătrânii bisericii este vinovat sau este suspect de un delict, el poate fi raportat autorităţilor civile (Fapte 4:29; 25:11; 1 Petru 4:15).

2. Scopurile disciplinei. Scopurile disciplinei corectoare sunt întotdeauna slava lui Dumnezeu, bunăstarea şi puritatea bisericii (1 Corinteni 5:6), şi restaurarea şi creşterea spirituală a celui ofensator (1 Corinteni 5:5; 2 Corinteni 2:5-8; 1 Timotei 1:20). Pentru a atinge aceste scopuri bătrânii bisericii vor căuta să menţină un contact pastoral regulat cu toţi membrii care se află sub disciplină corectoare.

b. Mustrarea sau critica publică. Mustrarea publică constă într-un efort pastoral, înainte de adunarea bisericii, de a chema la pocăinţă un membru nepocăit al bisericii pentru un păcat prea serios pentru a fi acoperit cu o pătură a dragostei (1 Petru 4:8). Bătrânii bisericii pot administra critica publică în cazul în care, după judecata lor, o comportare greşită (Galateni 2:11-14; 1 Timotei 5:20), tipare de păcat (Tit 1:12-13), sau o eroare de doctrină serioasă (Tit 1:10-13) creează o ameninţare semnificativă pentru evlavia, unitatea sau mărturia adunării. Cei care primesc cu umilinţă cuvântul de mustrare publică personal şi îşi mărturisesc păcatul şi manifestă o viaţă transformată (Proverbe 28:13) vor fi lăudaţi mai târziu în public pentru evlavioasa lor pocăinţă (2 Corinteni 7:7-11). Dacă mustrarea nu este băgată în seamă, se poate impune o disciplinare mai departe.

c. Suspendarea privilegiilor. Un anumit comportament greşit al unui membru este atât de dăunător pentru unitatea, sfinţenia şi mărturia bisericii încât Domnul cere ca mustrarea publică să fie însoţită de suspendarea unora sau a tuturor privilegiilor de membru, potrivit cu natura şi gravitatea ofensei (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În toate cazurile de suspendare, persoana ofensatoare încă trebuie să fie privită ca şi frate în Hristos şi ca un membru al bisericii (2 Tesaloniceni 3:14-15) şi nu ca un om rău separat de părtăşia distinctiv creştină (Matei 18:17-18). În plus, Domnul vrea ca această mustrare gravă să fie exprimată şi să fie întărită de întreaga biserică (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:6-15).

1. Procedura. Potrivit procedurilor schiţate mai jos pentru fiecare dintre cele cinci categorii majore de ofense, într-o întâlnire a adunării obişnuită sau în una specială, bătrânii bisericii vor recomanda adunării ca membrul ofensator să fie suspendat, specificând motivele pentru disciplinare, revocarea privilegiilor acestuia şi orice alte constrângeri să fie impuse. Pentru ca actul de suspendare să fie valabil el trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi din majoritate (2 Corinteni 2:6) membrilor prezenţi care votează. Pentru a menţine un climat de pace, bătrânii bisericii vor avea dreptul, la discreţia lor personală, să impună o suspendare temporală asupra unui membru în timpul unui scurt interval dintre hotărârea lor de a recomanda suspendarea şi votul adunării.

2. Tratamentul. Un membru aflat sub suspendare va fi tratat de întreaga adunare potrivit cererilor specifice ale principiului general de evitare socială (Romani 16:17-18; 2 Tesaloniceni 3:14-15) determinat de bătrânii bisericii. Cei care se supun cu umilinţă disciplinei impuse şi manifestă pocăinţă pentru păcatul lor vor fi iertaţi după aceasta, li se vor restaura privilegiile şi vor fi primiţi public înapoi în părtăşia deplină a bisericii cu acordul adunării (Matei 18:15; 2 Corinteni 2:5-11).

3. Ocazii. Categoriile principale de păcat care cer suspendarea sunt următoarele:

A. Ofensa particulară nerezolvată (Matei 18:15-17). Când o ofensă particulară rămâne nerezolvată, chiar după ce metoda prescrisă de Domnul nostru în Matei 18:15-16 a fost urmată cu rugăciune şi cu amabilitate, ea este considerată o ofensă înrăutăţită. Fratele implicat va aduce problema la bătrânii bisericii care, dacă ei o consideră că este suficient de serioasă şi nu îl pot convinge pe frate sau pe soră să se pocăiască, vor raporta situaţia bisericii şi vor recomanda ca fratele sau sora încăpăţânată să fie suspendat (Matei 18:17a). Dacă chiar şi după suspendare persoana rămâne tare în păcatul lui / a ei, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol (Matei 18:17b).

B. Învăţături sau comportament separator (Romani 16:17-18; Tit 3:10-11). Când un membru persistă intenţionat în propagarea unei erori de doctrină serioase contrar Scripturii şi Confesiunii noastre de Credinţă, sau încearcă să semene discordie între membri contrar Scripturii şi a acestei Constituţii, el poate fi suspendat ca şi persoană dizidentă. De vreme ce fiecare membru este responsabil de a ajuta la păstrarea unităţii Duhului (Efeseni 4:1-3), nici un membru nu trebuie să ascundă un astfel de comportament separator, ci mai degrabă să îl mustre şi, dacă este necesar, să îl dezvăluie bătrânilor bisericii (Deuteronom 13:6-8; 1 Corinteni 1:10-11). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi de un comportament separator, ei trebuie să îl confrunte potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un membru persistă într-un astfel de comportament după ce a primit în mod repetat mustrări de la bătrânii bisericii, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul separator să fie suspendat. Dacă după suspendare persoana persistă în semănarea discordiei sau în răspândirea unor erori de doctrină grave, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

C. Comportamentul dezordonat (2 Tesaloniceni 3:6-15). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi că în ciuda mustrărilor disciplinării formatoare (1 Tesaloniceni 5:14), un membru se poartă dezordonat, ei trebuie să îl confrunte potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 3:10-12). Când un membru persistă conştient într-o comportare care arată indiferenţă flagrantă sau publică pentru:

• ordinea instituită de Dumnezeu pentru toată omenirea în decretele creaţiei, şi anume, lucrul, sabatul şi căsătoria (Geneza 2:1-3, 15, 18-24; Exod 20:8-11; 1 Corinteni 7:1-17, 39; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:8; Tit 2:5);

• principiile etice incluse în cele Zece Porunci (Exod 20:1-17; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12);

• ordinea stabilită de Hristos pentru biserica Sa în Scriptură şi adaptată de adunarea noastră în această Constituţie (1 Corinteni 11:17-34; 1 Corinteni 14:37-40; 1 Timotei 3:14-15; Tit 1:5);

• ordinea stabilită de Dumnezeu cu privire la guvernarea civilă (Romani 13:1-7; 1 Petru 2:13-17), el poate fi suspendat ca o persoană dezordonată (2 Tesaloniceni 3:6). După ce primeşte mustrarea de la bătrânii bisericii, dacă un membru persistă într-un astfel de comportament, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul dezordonat să fie suspendat (2 Tesaloniceni 3:14-15). Dacă după suspendare persoana persistă în dezordine, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

D. Păcat scandalos urmat de semne de pocăinţă. Dacă un membru a păcătuit scandalos dar arată semne promiţătoare de pocăinţă, incluzând supunere faţă de mustrarea bătrânilor bisericii, încă mai este necesară suspendarea lui pentru un timp de la anumite privilegii de membru, ca să nu fie aduse reproşuri asupra numelui lui Hristos şi cel al bisericii (2 Samuel 12:14; Romani 2:24), ca nu cumva alţii să fie încurajaţi să păcătuiască (1 Timotei 5:20), sau ca nu cumva ofensatorul însuşi să eşueze în a-şi cerceta sufletul lui şi să realizeze gravitatea ofensei sale (2 Corinteni 13:5). Dacă persoana încetează să arate în continuare fructe de pocăinţă, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

E. Sfidarea disciplinei bisericii. Dacă un membru este acuzat sau suspectat de un păcat grosolan şi el / ea se îndepărtează de adunare, refuzând să se întâlnească cu bătrânii bisericii pentru ca problema să poată fi investigată, el sau ea poate fi suspendat din toate privilegiile de membru (Matei 18:17; Numeri 16:12, 20-27). Bătrânii bisericii pot recomanda adunării la o dată ulterioară ca o astfel de persoană să fie exclusă sau excomunicată.

d. Excomunicarea

1. Comportament imoral. Anumite tipuri de comportament trebuie să fie categorisite ca şi imorale (1 Corinteni 5:9-11; 6:9-10), şi un membru nepocăit vinovat de un astfel de comportament trebuie să fie exclus de la părtăşia bisericii (1 Corinteni 5:3-5, 13; Matei 18:17). Într-un astfel de caz, bătrânii bisericii vor face eforturi serioase de a-l aduce pe ofensator la o adevărată pocăinţă, dovedită de o reformare biblică (2 Corinteni 7:10-11). Dacă aceste eforturi eşuează, ei vor raporta aceasta adunării într-o adunare obişnuită sau într-o întrunire specială numită întrunire de afaceri ale bisericii şi vor recomanda ca ofensatorul să fie excomunicat. Aceasta trebuie făcută prin acţiunea întregii bisericii (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4). Pentru a fi valabil, un act de excomunicare trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi (2 Corinteni 2:6) dintre membrii prezenţi care votează.

2. Doctrina eretică. Unele opinii greşite cu privire la doctrinele Scripturii sunt atât de serioase încât ele sunt categorisite de apostoli ca fiind eretice, adică, erori peiorative care sunt inconsecvente cu o profesiune credibilă (Galateni 1:6-9; 2 Tesaloniceni 2:11-12; 1 Timotei 4:1). Un membru care persistă în a ţine sau a propaga vre-o astfel de opinie, în ciuda mustrării serioase şi repetate a bătrânilor bisericii (Tit 3:10), va fi excomunicat în acelaşi fel ca şi o persoană imorală.

3. Incorigibilii. O persoană suspendată care persistă în păcatul ei poate fi excomunicată la fel ca şi o persoană imorală.

Secţiunea 3: Disciplina protectoare.

Biserica nu are nici o autoritate de a exercita disciplină asupra celor care nu sunt membri. Cei care nu sunt membri nu sunt privilegiaţi de paşii amabili ai disciplinei bisericii. Totuşi biserica are dreptul şi responsabilitatea de a-şi proteja membrii ei faţă de cei care distrug pacea ei şi puritatea vieţii ei şi a doctrinei (Tit 1:9-13). Dacă astfel de persoane fac necazuri bisericii, bătrânii bisericii îi va numi, vor identifica erorile lor şi îi vor avertiza pe membri să nu se asocieze cu ei.

http://www.voxdeibaptist.org/disciplina_bisericii_constitutie.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/disciplina-bisericeasca/

DESTINUL BISERICII

Dacă destinul Israelului este Împărăţia vestită de profeţi, care este viitorul etern al Bisericii?

Fiind o naţiune între Neamuri, Israelul are un destin terestru. Însă, “cetăţenia” Bisericii este cerească (ea se bucură de “binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos”. Efes, 1.3), şi tot ceresc este şi destinul ei final (Filip. 3:20). El este legat întrutotul de Cristos, Capul Bisericii. Destinul Bisericii este “unirea cu Cristos” (Efes. 5:31-32), “domnia împreună cu Cristos”(Rom. 5:1-17) şi “împreună cu Cristos, moştenirea tuturor lucrurilor” (Rom. 8:17).

Cartea Apocalipsei detaliează acest destin etern al Bisericii prin promisiunile făcute “biruitorilor” din cele şapte biserici. Aceşti biruitori Îl poartă în inimile lor pe Cel care “este mai mare decât cel care este în lume” (1 Ioan 4:4) şi ceea ce câştigă biruinţa este “credinţa” lor (1 Ioan 5:4-5).

Israelul se luptă cu Neamurile, Biserica duce o luptă spirituală împotriva puterilor întunericului. Din acest punct de vedere, “cruciadele” şi “războaiele sfinte” au fost cele mai mari gafe ale creştinătăţii. Mânia omului nu poate instaura neprihănirea lui Dumnezeu. Armele cu care se luptă biruitorii “nu sunt supuse firii pământeşti, ci întărite de umnezeu ca să surpe întăriturile” Vrăjmaşului şi să răstoarne invenţiile fanteziei bolnave a lumii şi “orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos” (2 Cor.10:4-5).

Puterea “biruitorilor”

Aceasta nu este puterea lor, ci puterea pe care le-o pune la dispoziţie Fiul lui Dumnezeu (Efes. 6:10). Ei nu au de luptat“împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efes. 6:12). În luptă, ei poartă “toată armura lui Dumnezeu” (Efes. 6: 13-18), luptând “lupta cea bună a credinţei” (1 Tim. 1:18; 6:12; 2 Tim. 4:7).

Biruinţa lor este asigurată de biruinţa lui Cristos şi beneficiază de ea numai atâta timp cât rămân statornici în El care îi “poartă în carul Lui de biruinţă” (2 Cor.2:14).

Promisiuni făcute “biruitorilor”

Care sunt promisiunile eterne făcute de Cristos “biruitorilor” din istoria Bisericii?  Ele ne privesc pe noi toţi, nu doar pe cei din Bisericile amintite în cartea Apocalipsa. “Cine are urechi de auzit, să audă ce spune (acum, aici şi pretutindeni) Bisericilor Duhul”.

Accesul la pomul vieţii

„Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în Raiul lui Dumnezeu.” (Apoc. 2:7). La facerea lumii, pomul vieţii era în mijlocul grădinii Eden (Gen. 2:9). Adam şi Eva aveau acces nelimitat la el înainte de căderea în păcat. După aceea, ca un act de har, Dumnezeu a interzis accesul oamenilor la pomul vieţii pentru ca starea lor să nu poată dăinui veşnic: “Domnul Dumnezeu a zis: «Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm, deci, acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el şi să trăiască în veci.» De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat. Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.” (Gen. 3:22-24).

În eternitatea viitoare, pomul vieţii se va afla în mijlocul Noului Ierusalim şi pe cele două maluri ale râului cu apa vieţii (Apoc. 22:1-2). Biruitorii vor avea acces nelimitat la el: “Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” (Apoc. 22:14).

Izbăviţi de a doua moarte “Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte.” (Apoc. 2:11).

Ce este această “a doua moarte” de care nu vom mai fi vătămaţi? Răspunsul îl găsim tot în cartea Apocalipsa: “Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani… Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apoc. 20:6, 14-15).

“Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apoc. 21:7-8).

Ca să explice această a doua moarte, unii spun: “Cine se naşte o singură dată, moare de două ori; cine se naşte de două ori (trăieşte naşterea din nou) nu moare decât o singură dată”.  Moartea a doua este despărţirea eternă de la faţa lui Dumnezeu, moartea cu consecinţe eterne, aruncarea în iazul de foc şi de pucioasă (2 Tes. 1-9-10; Mt. 25.41, etc.).

Mana ascunsă şi o piatră albă

“Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou pe care nu-l ştie nimeni decât acela care-l primeşte.” (Apoc. 2:17).

“Mana ascunsă”, este foarte greu de identificat. Faptul că este “ascunsă” poate fi o aluzie la faptul că deocamdată nu putem şti ce este sau poate fi o trimitere la “mana” pusă într-un vas de aur şi plasată departe de privirile oamenilor în chivotul din Cortul Întâlnirii (Exod 16:14-35). Domnul Isus S-a prezentat ca fiind “adevărata pâine coborâtă din cer ca să aducă lumii viaţă”(Ioan 6:48-54; Evr. 9:2-4).

În antichitate, tribunalele cu juraţi se pronunţau asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei cuiva aruncând într-o urnă o piatră neagră sau o piatră albă. Fără nici o îndoială, piatra albă despre care vorbeşte textul este votul de nevinovăţie pe care-l aruncă Dumnezeu în urna dreptăţii divine. Numele nou reprezintă o identitate nouă acordată de Dumnezeu în administraţia eternă.

Stăpânire peste Neamuri

“Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu un toiag din fier, şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da luceafărul de dimineaţă.”(Apoc. 2:26-28).

Iată o promisiune foarte greu de explicat pentru cei care sunt “amilenişti”! În absenţa unei împărăţii terestre din vremea Mileniului, este imposibil de explicat ce poate fi această “stăpânire peste Neamuri” despre care vorbeşte Domnul Isus. Încercările bisericilor tradiţionale, catolică şi ortodoxă, de a stăpâni peste lume în virtutea acestei promisiuni au fost nevrednice, neinspirate şi nereuşite.

Doar venirea Împărăţiei viitoare va putea împlini această promisiune. Domnul Isus le-a promis ucenicilor Săi această domnie: “Adevărat vă spun că, atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie, şi veţi judeca cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.”(Mat.19:28).

“Înnoirea tuturor lucrurilor” despre care vorbea El atunci va avea loc la cea de a doua venire a Lui. La acest eveniment a făcut aluzie şi apostolul Petru când a predicat norodului după vindecarea ologului de la poarta Templului, zicând: “Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare, şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Cristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” (F.A. 3:19-21).

Realizarea acestei promisiuni este descrisă în Apocalipsa: “Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră Fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani. Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.” (Apoc. 20:4).

Această “stăpânire peste Neamuri cu un toiag de fier” este una din binecuvântările datorate unirii Bisericii cu Cristos, Capul Trupului. Noi vom domni împreună cu El:

“Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea pe care le va cârmui cu un toiag din fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a atotputernicului Dumnezeu. Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta:«Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor».” (Apoc. 19:15-16).

“Luceafărul de dimineaţă” este o metaforă care exprimă plinătatea unirii cu Cristos vestită şi de apostolul Petru (2 Pet. 1:19).

Haine albe, nume scris în cartea vieţii

“Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui.” (Apoc. 3:5).

În Orient, hainele albe erau un lucru rar şi scump. Pe vremea Domnului Isus exista chiar meseria de “nălbitor” (Mc.9:3). Hainele albe promise de Domnul Isus “biruitorilor” pot semnifica aici puritate, demnitate. ţinută de gală, cinste, neprihănire (vezi şi Apoc. 3:18; 7:13; 19:8), sărbătoare. Numele scris în cartea vieţii reprezintă probabil siguranţa mântuirii, iar mărturisirea înaintea Tatălui şi a îngerilor reprezintă cinstea viitoare acordată celor biruitori.

Un stâlp în Templul etern

“Pe cel ce va birui, îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu, şi nu va mai ieşi afară din el. Voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, Noul Ierusalim, care are să se pogoare din Cer de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou.” (Apoc. 3:12).

Constructorii templelor din antichitate obişnuiau să înscrie pe coloanele care susţineau clădirea, numele unor persoane importante pe care doreau să le cinstească.  Nu ne putem face decât o vagă imagine despre semnificaţia acestei metafore aplicate aici credincioşilor. Probabil că textul acestei omisiuni vorbeşte despre intimitatea cu Tatăl în închinarea cerească şi cinstea acordată biruitorilor din vremea Bisericii. Numele despre care ni se vorbeşte în text sunt asemenea unui număr de Social Security din USA (XXX-YYYY-ZZZZ). El cuprinde “Numele lui Dumnezeu”, aluzie probabilă la apartenenţa divină, “numele cetăţii, Noul Ierusalim”, aluzie probabilă la “cetăţenia noastră din această cetate, şi numele Domnului Isus, aluzie la schimbarea de identitate prin căsătoria Bisericii cu Mirele. Este clar că “biruitorii” vor fi identificaţi printre cetele făpturilor cereşti prin răscumpărarea înfăptuită de Dumnezeu, reşedinţa în Noul Ierusalim şi unirea desăvârşită cu persoana Domnului Isus Cristos.

Scaunul de domnie al Mielului

“Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc. 3:21).

Aşezarea pe tron implică demnitate, autoritate şi cinste. “Biruitorii” s-au calificat pentru toate acestea printr-o viaţă de ascultare de voia lui Dumnezeu trăită în părtăşie cu Cristos. Privilegiile domniei se extind nu numai pe durata judecăţii finale (1 Cor.6:2-3), ci pentru eternitate. Ni le garantează unirea noastră cu Cristos.

https://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/destinul-bisericii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/destinul-bisericii/

Despre problemele „incomode” pe care biserica nu le abordează

 08.12.2017  |    Crestinul si BISERICA  |   2010

Crosswalk.com

În încheiere vreau să împărtășesc un e-mail pe care l-am trimis unui pastor local care mi-a spus odată: „Nu ne simtim confortabil să adresăm această problemă…” Nu am primit nici un răspuns la acest e-mail.

„Iubiții Domnului:

Realizez că Domnul mi-a dat un zel pentru o lucrare pe care mulți din sfinții și conducătorii spirituali nu îl împărtășesc, de fapt este chiar nepopular în majoritatea cercurilor bisericești. Mai mult de un pastor mi-a spus că irosesc chemarea Domnului pentru viața mea, că El n-ar chema niciodată pe cineva la o astfel de lucrare.

Asta înseamnă că sunt zile când sunt ca un ghimpe în coaste. De mai multe ori soția mea, Debbie, mi-a spus: „Lasă Joe, nu au nevoie de predică.” Totuși, mă simt obligat de Domnul să împărtășesc cu voi următoarele gânduri.

Mai întâi trebuie să pun o fundație scripturală. În Deuteronom 30:19 Dumnezeu declară: „Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta.” Pare ciudat că Dumnezeu trebuie să poruncească poporului său să aleagă viața sau binecuvântarea. Care om sănătos mintal, ar alege moartea sau blestemul? Apoi am realizat că, la fel ca și calculatoarele, avem în construcția noastră anumite setări automate. Dacă nu alegem viața, prin omisiune alegem moartea, dacă nu alegem binecuvântarea, prin omisiune, alegem blestemul. Și este o lege neschimbată: fie că realizăm sau nu, câștigăm sau pierdem prin ceea ce alegem și în mod tragic, fie că realizăm sau nu, prin omisiune nici o alegere nu devine o alegere.

Această lege predomină în fiecare dimensiune a vieții noastre spirituale. De exemplu, în Romani 10:2 ni se poruncește să nu ne conformăm lumii acesteia, ci mai degrabă să ne trasformăm prin înnoirea minții noastre. Nici un copil al lui Dumnezeu nu ar alege deliberat să se conformeze chipului lumii acesteia, totuși, dacă nu alegem să fim schimbați prin înnoirea minții noastre cu Cuvântul Lui Dumnezeu, atunci prin omisiune, ne conformăm lumii acesteia.

Romani 6:13 ne spune: „Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” Dacă nu ne dăm lui Dumnezeu ca instrumente ale neprihănirii, atunci intervine omisiunea și ne predăm ca instrumente ale neprihănirii păcatului.

Chiar și darul de salvare al lui Dumnezeu este legat de această lege. Dacă nu acceptăm să-l primim pe Isus ca Domn și Salvator, prin omisiune alegem o eternitate în iad. În mod tragic mulți oameni nu realizează că omisiunea le dictează cursul vieții. Din nou, câștigăm sau pierdem prin ceea ce alegem.

Aceasta mă duce la ceva ce mi-au spus multe biserici: „Nu suntem confortabili să adresăm problema abuzului sexual și prevenirea lui, copiilor și tinerilor bisericii noastre. Nu suntem interesați de lucrarea voastră.” Știu că nu fac această alegere în mod conștient, dar când omisiunea intervine, afirmația lor devine: „Suntem mai confortabili să-i lăsăm pe copiii și tinerii din biserica noastră vulnerabili față de violența sexuală, decât să le vorbim despre abuzul sexual. În consecință, vom ignora această epidemie în societatea noastră.” Și fără să greșesc, pot să garantez că în fiecare biserică de orice mărime sunt copii și tineri care au fost sau sunt abuzați de prădători sexuali. Cel ce are urechi să audă ce spune Duhul.

Nu mă bucur să împărtășesc aceste adevăruri cu dumneavoastră, mă rog să fiu călăuzit de Duhul și nu de sentimentele mele. Vă rog să vă rugați ca Domnul să rupă aceste legături de teamă care împiedică biserica Lui să împlinească responsabiliatea sfântă de a proteja oile Lui. Mulțumesc.

Cu umilință și rugăciune, Joe Paluzsak!”

Nu am primit nici un răspuns la acest email.

Material extras din cartea Conspirația tăcerii de Joseph Paluszak, un manual care tratează probleme sensibile ce țin de abuz fizic, emoțional sau sexual. Comandă varianta tipărită accesând http://alfaomega.tv/librarie/consiliere-vindecare-eliberare/conspiratia-tacerii-joseph-paluszak-produs  sau accesează http://alfaomega.tv/viata-spirituala/abuz pentru a accesa cartea completă, gratuit online.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/8014-despre-problemele-incomode-pe-care-biserica-nu-le-abordeaza

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/despre-problemele-incomode-pe-care-biserica-nu-le-abordeaza/

DE CE ÎȘI PIERD MEMBRII BISERICILE EVANGHELICE TRADIȚIONALE?

În ultima vreme “oferta” bisericilor evanghelice tradiționale are o căutare tot mai nesemnificativă în comparație cu “oferta” bisericilor evanghelice mai noi. Deși dispun de o rețea de “distribuție” mult mai nouă și mai improvizată, bisericile mai noi câștigă tot mai mult “public”, în timp ce bisericile tradiționale abia supraviețuiesc, cu ajutorul structurilor create de zeci de ani. Este o certitudine faptul că bisericile evanghelice tradiționale, din zonele urbane, nu mai răspund așteptărilor noilor generații. În schimb, răspund foarte bine bisericile mai noi și mai ales cele de orientare charismatică.

De ce? Cum s-a ajuns la această stare de lucruri?

Prima problemă, poate cea mai importantă, ține de decalajul de competență dintre “leadershipul” bisericilor mai noi și “comitetele” bisericilor tradiționale. Ceea ce am observat, studiind dinamica noilor biserici este că cei implicați în conducere sunt mai calificați, mai implicați și mai dinamici decât “membri comitetelor” din bisericile tradiționale. De la viziune, strategie, obiective, bugete, proiecte, idei și până la tehnică, birouri…aparat de cafea, totul este din secolul XXI, nu din anii 90. Și asta pentru că, la nivelul bisericilor mai noi adaptarea și sincronizarea cu dezvoltarea modernă a societății s-a produs mai rapid decât în cazul bisericilor tradiționale, care parcă se tem să-și folosească resursele extraordinare pe care le au la dispoziție.

O a doua problema la nivelul bisericilor tradiționale este înstrăinarea și neimplicarea la nivelul conducerii a oamenilor cu influență, a celor care pot pregăti și implica pe alții în lucrare. Sunt prea mulți intelectuali bine pregătiți care fie nu doresc, fie nu sunt doriți să ia parte la actul de conducere în bisericile evanghelice tradiționale. În schimb, bisericile mai noi crează cadrul în care oamenii îsi pot folosi abilitățile și înzestrările naturale sau spirituale, într-un mod creativ și cu eficiență.

O a treia problemă a bisericilor tradiționale este inadecvarea strategiei on-line la realitățile contemporane. Este suficient să vizitezi câteva site-uri sau pagini de facebook (dacă le au) aparținând unor biserici mai vechi și vei realiza că majoritatea acestor biserici, fie nu investesc deloc în on-line, fie nu au nici o strategie. Urmăriți, în schimb, strategia on-line a bisericilor noi și veți vedea diferența, iar pentru noua generație aspectul acesta este vital.

O a patra problemă a bisericilor tradiționale este dificultatea de a genera un discurs coerent și eficient folosind vechile metode. Deși cele mai multe biserici realizează că ceva nu mai funcționează, nu reușesc să renunțe la limbajul de lemn și nici să revină la o prezentare simplă, clară și biblică a Evangheliei. În schimb, după nenumărate exemple negative oferite de bisericile tradiționale, bisericile mai noi au învățat să nu mai facă aceleași erori, iar acum mesajul lor este foarte bine asimilat, mai ales de cei din generația tânără.

Plecând de la aceste observații, se pot schița cel puțin patru direcții pentru revitalizarea bisericilor evanghelice tradiționale și revenirea lor acolo unde le este locul, în prima linie a celor care lucrează și luptă pentru extinderea influenței Împărăției lui Dumnezeu, în toate sferele societății.

1).Cooptarea expertizei, a oamenilor și a strategiilor specifice noii generații. În bisericile tradiționale sunt bărbați tineri, în jurul vârstei de treizeci-patruzeci de ani, oameni de top în companiile la care lucrează, oameni spirituali, iubitori de Dumnezeu și de Scriptură, dispuși să lucreze în echipă. Aceștia ar trebui urgent cooptați în structurile de conducere ale bisericilor. Nu poți ține pasul cu bisericile mai noi, foarte dinamice și care știu să folosească la maxim expertiza acestei noi generații de lideri, cu oameni trecuti de șaizeci de ani, a căror unică strategie este datul cu părerea sau și mai rău, fânarea oricărei inițiative sau lupta pentru putere.

2). Implicarea intelectualilor și a oamenilor care au o expertiză excelentă în domeniile lor de activitate, în lucrarea de slujire a bisericilor tradiționale din zonele urbane. Aceștia trebuie provocați să-și folosească aptitudinile și influența pentru a ajuta conducerea bisericii în transmiterea mesajului Evangheliei pentru populația urbană. Unii din ei au o influență mare în societate, dar nu sunt nici pregătiți, nici ajutați să-și folosească influența și într-un mod evanghelistic, în așa fel încât în mod natural, nu agresiv, oamenii să-L vadă în ei pe Cristos și să fie determinați să se întoarcă la El și să se alăture Bisericii.

3). Construirea unui mesaj on-line viu, nou, natural, capabil să asigure interes pentru învățătura și practica creștină, într-un moment nu tocmai favorabil pentru asta. Ignorarea faptului că prin internet, în general, iar prin intermediul rețelelor de socializare, în special, informația poate ajunge într-un mod foarte rapid la oameni, va face ca bisericile tradiționale să fie tot timpul cu un pas în urma bisericilor mai noi, care și-au pus la punct foarte bine strategia on-line. Liderii bisericilor trebuie să-și scoată capul din nori, să renunțe la măștile de supersfinți, să revină, de urgență, cu picioarele pe pământ și să fie acolo unde sunt oamenii, inclusiv în on-line.

4). Regenerarea unui discurs simplu, dinamic, credibil și care să fie susținut de o bază biblică solidă, nu doar de opinii personale sau tradiționale. Exemplul Domnului Isus care transmitea un discurs “plin de autoritate, nu cum îi învățau cărturarii lor”, poate fi un punct de pornire în pregătirea și transmiterea unui mesaj mobilizator. De asemenea, este nevoie de remobilizarea tuturor membrilor bisericilor prin coerența mesajelor transmise. Generația tânără nu este interesată de discursuri pompoase, prăfuite, adormitoare sau reâncălzite la microunde și care lovesc în toate direcțiile. În plus, ei nu vin la Biserică să caute informații luate de pe Google, pot face asta singuri. Ei vin la Biserică să se închine impreună cu alții, să caute părtășia sfinților, să vadă puterea lui Dumnezeu la lucru și să primească un mesaj biblic, clar, transformator și mobilizator.

Pentru a putea câștiga zonele urbane și pentru a nu-și pierde membrii în favoarea bisericilor evanghelice mai noi, bisericile evanghelice tradiționale au nevoie de o clarificare a propriei identități și utilități. Acesta este drumul…iar timpul este scurt…

Samy Tuțac

DE CE ÎȘI PIERD MEMBRII BISERICILE EVANGHELICE TRADIȚIONALE?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/de-ce-isi-pierd-membrii-bisericile-evanghelice-traditionale/

CUM TREBUIE SA VENIM LA CASA DOMNULUI?

In ultimul timp se vorbeste mult de biserica online sau virtuala. Din pacate tot mai multi se scuza ca ei vizioneaza online programele bisericii si de aceea nu mai merg la Adunarea Sfinfilor sau la Casa Domnului. Nu imi propun sa dezbat subiectul bisericii virtuale ci, fiidca studiasem  de curand Psalmul 122 si am gasit cateva raspunsuri la intrebarea: Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?, m-am gandit sa le impartasesc cu voi.

1. Cu bucurie. „Mă bucur când mi se spune: „Să mergem la Casa Domnului!“”. Din pacate de multe ori nu ni se intampla asa. Motivele pot fi multe. Poate nu avem motive de bucurie pentru ca cele de tristete le-a sufocat.  Deci, implicit putem spune ca  motivele  de bucurie exista dar nu le-am dat prioritate. Poate ca venim din rutina si ne-a alunecat din maini semnificatia unei astfel de actiuni. Sau poate avem asteptari de la altii ca sa ne creeze bucuria de care avem nevoie ca si cum ea depinde de oamenii din jurul nostru sau de actiunile lor. Lista poate continua, dar ma opresc aici pentru ca la ce ne-ar ajuta sa tot gasim pe motive cu care sa ne justificam lipsa bucuriei cand Psalmistul David este foarte contagios cu starea lui de bucurie cand e vorba sa vina la Casa Domnului.  Da, este o stare care o alegem pe baza unui adevar. Prezenta lui Dumnezeu si partasia cu altii este ecuatia adevarului care ne transforma. Diavolul stie asta si va incerca sa ne devieze de la drumul cel bun, sa ne deturneze si sa nu mai ajungem in prezenta lui Dumnezeu si la partasia cu El cat si cu fratii si surorile noastre.  Iar daca tot ajungem la Casa Domnului, adica in prezenta Sfantului si in prezenta sfintilor, va avea grija sa ne deranjeze, sa ne aduca in minte tot felul de idei care sa ne scoata din prezenta Lui sau sa ne dea tot felul de motive, cica justificate, ca sa nu ne bucuram. Doamne pazeste-ne! Alegem sa ne bucuram pentru ca stim care este valoarea adevarului de a fi in Prezenta Lui.

2. Ca sa petrecem ceva timp impreuna. „Picioarele ni se opresc la porţile tale, Ierusalime.” Cred ca aici ni se sugereaza ideea de a poposi umpic. Din pacate unii vin ultimii la adunarea sfintilor si pleaca primii ca sa fie siguri ca nimeni nu ii deranjeaza cu nimic. Ei cred ca nu trebuie sa dea socoteala la nimeni si poate nici nu vede rostul ca sa stea sa „palavrageasca” cu altii, ca si cum ar fi ceva nespiritual, asta asa ca sa aiba si ei un motiv…  Unele biserici au incercat sa dea un timp „de poposire” sau de socializare si unii au si sarit: Lipseasca ispita! Asta e pacat! La cealalta extrema sunt unii care de cand vin pana cand pleaca parca li s-au intepenit picioarele la porti sau pe holuri. Nu mai pot face pasul in fata. Au ramas lipiti acolo. Stau pe hol. Nu stiu ce lipici folosesc dar cred ca e mai tare ca „super glue”. Cei cu biserica virtuala cred ca le-au inghetat tastatura pe pauza de la inceputul programului. Adevarul e ca trebuie sa ne oprim umpic si sa contemplam Lucrarea lui Dumnezeu. „Ierusalime…”, adica putem spune ca este necesar sa ne oprim si sa tragem aer ca sa vedem maretia institutiei create de Dumnezeu, adica Biserica /Trupul lui Hristos. Cu alte cuvinte, sa incercam sa iesim din rutina religioasa si sa cautam sa patrundem in tainele lucrarii Lui si sa cautam intr-un mod real ca sa ne conectam cu ceea ce vede ochii lui Dumnezeu cand se uita la Biserica. Doamne ajuta!

3. In unitate. „Ierusalime, tu esti zidit ca o cetate facuta dintr-o bucata!”. Deci trebuie sa venim la Casa Domnului in unitate. In ultima vreme, la fel  ca si alte cuvinte, cuvantul  unitate a suferit transformari si a fost redefinit in multe feluri. Parca e la moda acuma ca sa se redefineasca toti termeni. Asa ca, nici acesta nu a scapat de ciurul lor. Pentru unii unitate inseamna sa faci ce face ei sau sa nu iesi din vorba lor. Pentru altii unitate inseamna uniformitate sau aliniere doar cu cei ce le sunt pe plac sau care sunt de-ai lor, din neamul lor, din satul lor… Se invoca in biserici adeseori unitatea in interiorul bisericii, uneori chiar cu orice pret,  dar se neglijeaza unitatea la exterior cu alte biserici. Zic unii: Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt la libertini … sau la legalisti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca sunt mai slabi sau sunt mai galagiosi  sau sunt prea cuminti? Cum sa ma unesc cu aia pentru ca ei sunt prea penticostali sau prea baptisti sau, Doamne fereste, sunt ortodocsi?

Sunt mahnit in inima mea ca, noi crestinii nu suntem uniti si astfel influenta noastra in societate a scazut. Suntem fragmentati de interese de grup sau de neam, ziduri confesionale, orgolii… Este dureros ca tocmai lucrurile acestea nu ar trebui sa existe la cei ce se numesc copii Domnului. Ma doare cumplit cand vad ca o comunicate mica de 2% din populatia Americii , adica comuninatea LGBT, are mai mare influienta decat 70% din populatia Americii care se declara crestini, sau mai mare decat cei 25% care reprezinta comunitatea crestinilor evanghelici. Ceva nu face sens. Ar trebui sa fie invers. Concluzia este una trista. Crestinismul de azi, in forma in care este definit, nu mai are putere, si-a pierdut puterea de a mai sara. Acest crestinism trebuie reformat. Doamne, te rugam sa aduci Tu aceasta reforma. Schimba-ne! Transforma-ne! Nu vrem ca sa ne inselam singuri!

Dorin Pele

Continuare aici : https://dorinpele.wordpress.com/2017/08/30/cum-venim-la-casa-domnului-partea-a-2-a/

Cum trebuie sa venim la Casa Domnului?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/cum-trebuie-sa-venim-la-casa-domnului/

Cum să-i faci pe oaspeții de la biserică să se simtă inconfortabil – sfaturi de la unu care a trecut pe acolo….

Martie 2018. Un vechi prieten îmi relata faptul că are copilul student într-un oraș din România… și cum el este pastor, primul lucru evident de logic care l-a făcut după ce i-a rezolvat treburile legate de cămin, alimentație și studii… a fost acela de a-și îndruma copilul către o biserică creștină din oraș. Așa că m-a sunat pe mine să îmi ceară un sfat prietenesc… cum și ce ar trebui să facă.

Apoi a urmat și feedback-ul de la copil. ”Tată, știi cum e. Nimeni nu te bagă în seamă, ești un necunoscut, rămâi un necunoscut, chiar dacă te vede unu, doi că ești nou pe acolo…”

E o chestie destul de frustrantă. Dar cred că am trecut cu toții pe acolo. Probabil că ai fost și tu prima dată într-o biserică și nu cunoșteai pe nimeni și nimeni nu a venit la tine să te salute, să te întrebe de sănătate, să vadă ce faci acolo, să te țină de vorbă câteva minute. Sau dacă a dat cineva mâna cu tine, a făcut-o așa de rece încât ai plecat mai repede decât ai venit…

Pe vremea când eram student nu erau telefoane mobile. Nici rețelele de socializare. Atunci începea să apară internetul și ici-colo mai auzeam de persoane că trimit emailuri. Așa am perceput noi atunci că scrisorile noastre ajung mai repede – de fapt instantaneu – la cei dragi ai noștri. Și am început și eu să scriu emailuri… și să aștept ca cineva să răspundă la ele. Le scriam la ai mei pe adresa unui prieten de familie, care nu prea avea chef să fie prea ”ospitalier” cu familia, sau dacă era… o făcea doar dacă eu puneam în titlul subiectului acelui email ceva care să sară în ochi. Era un fel de pușcărie, că eu trimiteam mesajele la el și sunt sigur că el nu dădea CTRL+P (sau ce prescurtări erau pe atunci la ”tipărește mesaj” de la adresa lui de email…), probabil că uneori îi mai scăpa vederea peste ceea ce scriam eu… Oricum nu aveam nimic de ascuns, doar eram oaspete în ”mail-ul lui”… deși mă simțeam ciudat – mai mult acum când mă gândesc la acele momente pentru că nu prea aveam bani de plicuri și timbre și cineva trebuia să le scrie la părinți că toate sunt în regulă, nu?

Într-o zi am mers la o biserică cu alți colegi de facultate și ni s-a spus că la acea biserică mare veneau tot felul de personalități și persoane importante. Nu ne-a băgat nimeni în seamă acolo. Ne simțeam ca niște străini.Mai priveam și noi în jur și încercam noi să fim prietenoși… dar nu avei cu cine. Poate că dacă vorbeam altă limbă străină lor… ne-ar fi băgat careva în seamă. Ăia nu erau educați cum să-i trateze pe vizitatori. Și probabil că bisericile muribunde nu își vor învăța niciodată membrii săi cum să-și abordeze noii veniți la biserică. Sper ca această exprimare să nu fie una permanentă. Vă rog să continuați să citiți, la final vom trage singuri concluziile!

Așa că postarea de astăzi va fi una mai dură. O să vă prezint niște ipoteze pe care sunt sigur că nu le veți pune în practică, dar de fapt sunt sigur că mulți dintre voi poate le-ați făcut deja fără să vă dați seama.

Nu doar că este inconfortabil pentru o persoană să participe pentru prima dată la o slujbă de biserică și să fie nefamiliar cu Dumnezeu și cu viața de biserică. Astfel de persoane sunt și cele care consideră gestul de a participa la biserică drept un risc imens doar să apară la acea întâlnire. Din nefericire, sunt o mulțime de lucruri pe care bisericile le fac prin care oaspeții se simt chiar și mai inconfortabili atunci când vin acolo pentru prima dată. Iată doar câteva….

Folosesc un limbaj interior confuz Bisericile au devenit destul de notorii pentru folosirea unui limbaj intern drăguțcum ar fi ”Camera Fluturașii” – ca să se refere la camera pentru cei până la vârsta de 2 ani. De ce nu îi spun că e încăperea pentru infanți? Probabil că asta ar ajuta pe oaspeți să înțeleagă și să nu se mai simtă ca niște străini. Nici unul dintre oaspeți nu știu dacă copilul lor ar trebui să meargă la sala ”fluturașii” sau la sala ”buburuze”… pentru că ei cresc copii, nu buburuze, nu? Dacă ai fi venit la biserica respectivă pentru prima dată, tu ce ai fi înțeles prin termenul ”Camera Fluturașii”? Că ar fi pentru … îndrăgostiți? sau pentru cupluri? Decât să producem confuzie în jur – și poate nu tot timpul sunt în jurul nostru oameni care să ne explice ”ce a vrut să zică predicatorul prin termenii menționați anterior?” – am face bine să înlăturăm astfel de acronime pe care le înțeleg cei din interior… dar nu și vizitatorii.

Îi arată cu degetul pe noii veniți Oamenii care vin pentru prima dată la biserică le place să fie în centrul atenției, așa că asigurați-vă că faceți ceva cu ei, gen, să-i țineți ridicați în picioare ca toată lumea să-i vadă, să-i salute în timpul serviciului de închinare la un anumit punct. Da, sper că v-ați dat seama că glumeam… dacă nu v-ați dat seama, să vă spun un secret: glumeam acum! Nu îi arăta cu degetul pe noii veniți. O să se simtă stânjeniți, inconfortabil, poate rușinați… În schimb, caută să găsești modalități creative și neamenințătoare prin care să-i poți identifica și să le spui un bun venit, și să se simtă că sunt bine veniți și data viitoare.

Îi îndrumă greșit în clădirea bisericii Asigurați-vă că nu aveți semne clare afișate prin toată clădirea bisericii. Oaspeții ar trebui să știe unde trebuie să meargă atunci când vin la biserica noastră, iar dacă nu știu… ei sunt de vină, nu? Dacă o să vină mai des la biserică atunci o să-și dea ei seama. Atunci când oaspeții nu știu unde să parcheze mașina lor, nu știu pe care ușă să intre, sau au un timp dificil în a naviga spre sala corectă din biserică… toate acestea se datorează faptului că tu nu te-ai gândit să le oferi ajutor să găsească ceea ce caută, ceea ce de fapt a și creat o situație mai mult decât incomodă și confuză pentru ei!

Nu își renovează clădirea Clădirea aceea de biserică unde miroase a anii 1980… da, nu o mai renovați, este ”vintage” (de epocă deja). Da, nu este nevoie să-i impresionăm pe oameni cu clădirea noastră. Noi ne închinăm lui Dumnezeu, nu la o clădire, nu? Nu cred că structurile și clădirile de biserici trebuie să fie impresionante, dar atunci când clădirea unei biserici nu este la egalitate cu alte spații publice din cadrul comunității, cu siguranță că îi va face pe oaspeți să se simtă inconfortabil.

Pun oameni ciudați să se ocupe de copiii lor E chiar ciudat să-ți lași copii cu cineva pe care nu l-ai întâlnit niciodată. Asta poate că îi face pe unii oameni să se simtă că sunt părinți răi. A-ți lăsa copilul într-o sală – de la o biserică – care este murdară și are un tapet vechi, unde jucăriile nu sunt curate, sau într-o cameră care miroase urât, îi poate face pe oaspeți să se simtă inconfortabil. Sau să lași copii într-o cameră unde este doar un adolescent sau un voluntar masculin în cameră care mai arată și ca un ciudat… și îi sperie pe oaspeți. A, și poate că la final îți dă înapoi copilul cu scutecele murdărite deja… că ei nu sunt acolo să schimbe scutece pentru tine – cu siguranță că aceasta îi va face pe noii veniți să se simtă inconfortabil, dacă nu chiar tratați cu sarcasm la prima lor vizită.

Ați fost și voi în situația în care v-ați simțit inconfortabili la o biserică, atunci când ați vizitat-o pentru prima dată?

Ce vi s-a părut vouă ciudat acolo?

Ce au făcut oamenii de acolo ca să te simți ciudat și nu ai mai dorit să mai vii acolo altă dată (sau niciodată)?

Materialul de mai sus este o adaptare din viața reală și dintr-o postare apărută aici. Am realizat ulterior că atunci când ne punem întrebarea: ”cum să-i facem pe noii veniți să se simtă bine?” noi de fapt nu avem răspunsurile cele mai bune, pentru că răspunsurile noastre se cam încadrează în acțiunile relatate mai sus. Așa că vă provoc să răspundeți la întrebările adresate mai sus și să găsim modalități prin care noii veniți la biserică să se simtă bine și să revină. Sau să nu mai plece de la noi – de la biserică. Probabil că mulți pastori vor face adunări administrative după ce vor citi această postare. Probabil că cineva va schimba ceva în biserici.
5 POSTĂRI POPULARE

Anatomia unei biserici bolnave

Isus nu ne-a spus niciodată să ne rugăm pentru bolnavi

Teologia care te batjocorește

Patru erezii destul de puternice din cadrul bisericii de astăzi

Bill Wiese – 23 de minute în iad (manuscris complet)

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2018/04/cum-sa-i-faci-pe-oaspetii-de-la.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/cum-sa-i-faci-pe-oaspetii-de-la-biserica-sa-se-simta-inconfortabil-sfaturi-de-la-unu-care-a-trecut-pe-acolo/

Cum să se raporteze pastorii la lașii bisericii?

26 OCTOBER 2017   ADMIN

Mulți pastori și lideri de biserici sunt chinuiți din pricina a mai puțin de 5% dintre membrii bisericii.

Dați-mi voie să vă demonstrez. Peste 95% dintre membrii bisericii sunt susținători și încurajatori.

Așa că pastorii și alți lideri ai bisericii trebuie să învețe să se confrunte cu realitatea lașilor bisericii. Ei sunt puțini la număr, însă pot pricinui multă durere.

Înainte de a sugera o cale de urmat cu acești lași ai bisericii, permiteți-mi să identific 9 dintre cei mai obișnuiți calomniatori.

1. Agresorul ședințelor

Această persoană este în general tăcută, până în momentul unei ședințe a bisericii. În acel moment, el sau ea încep să vorbească fie folosind un limbaj pasiv-agresiv  fie total veninos. Ei se simt foarte siguri pe ei atunci când se adresează unei mulțimi și mai ales când țipă folosindu-se de un limbaj ultraspiritual.

2. Atacatorul din social-media

Acest laș se ascunde în spatele unei tastaturi sau mai nou în spatele unui profil fals pe rețelele de socializare. Nu va veni să se adreseze direct păstorilor bisericii, ci își va face cu plăcere cunoscută poziția pe cale digitală.

3. Ipocritul “te iubesc, dar…”

Acest membru al bisericii își prefațează critica și discursurile printr-un comentariu de dragoste și falsă susținere față de păstorul bisericii. Apoi urmează cele mai acide și răutăcioase comentarii. Totul în numele libertății la opinie.

4. Scriitorul de anonime

Acest membru scrie scrisori sau bilețele pe care le lasă în farfuria pentru colectă sau în cutia pentru întrebări și sugestii. El sau ea, care nu au curajul să se se facă cunoscuți nici nu merită să aibă audiență.

5. Criticii absenți

Acești membri ai bisericii au o mulțime de păreri cu privire la biserică și la păstorii ei, cele mai multe critice. Ei însă sunt rareori implicați în lucrare sau în a-și manifesta sprijinul pentru biserică în mod concret.

6. Cei care își retrag sprijinul financiar

Îi cunoașteți pe acești membri. Atunci când lucrurile nu merg cum ar vrea ei, ei nu mai dau bani la biserică. La urma urmei, nu sunt banii lui Dumnezeu, sunt banii lor.

7. Bârfitorii

Acești membrii sunt încântați să răspândească știri despre biserică, despre pastorii ei și membrii ei, atâta timp cât acestea sunt negative, scârboase sau false. Cele adevărate nu merită, că oricum nu au trecere.

8. Cererea prin delegat.

Tipologia nu se dezminte. Dacă au o problemă sau ceva de criticat, ei merg la alții să comunice problema. Apoi așteaptă ca cei cărora le-a fost adresat mesajul să ia poziție. Iar “delegații” sunt mereu aceiași…din aceeași categorie.

9. Grupulețele ”tăcerea e de aur”.

Din nefericire, în multe biserici, acești membri sunt deseori o excepție  din cei 95% pe care i-am menționat anterior. Mult prea mulți membri, mult peste procentul de membri problemă de 5%, rămân tăcuți atunci când văd critici nedrepte, hărțuire sau alte comportamente toxice. Tăcerea lor, însă, este un act complice de lașitate, nu de înțelepciune.

Așadar, cum să se raporteze pastorii la lașii bisericii ? În primul rând, rugați-vă pentru ei. Pe cât de dificil pare, rugați-vă pentru ei. În al doilea rând, fiți atenți la acești membri pentru a vă da seama ce se întâmplă. În al treilea rând, amintiți-vă că sunteți pastorul lor. În sfârșit, concentrați-vă energia emoțională asupra membrilor care cu adevărat vor să facă o diferență pozitivă pentru împărăție.

Lașii bisericii vor fi întotdeauna în bisericile voastre, după cum spunea Mântuitorul “pe săraci îi aveți totdeauna cu voi”. Depinde de voi, prin puterea lui Dumnezeu, să stabiliți cum veți reacționa.

Thom Rainer, președintele LifeWay Christian Resources

http://www.baptist-tm.ro/cum-sa-se-raporteze-pastorii-la-lasii-bisericii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/cum-sa-se-raporteze-pastorii-la-lasii-bisericii/

Cum să procedezi când biserica din care faci parte se risipește și nimeni nu este deranjat de aceasta?

VASILE FILAT06 IANUARIE 2018  RĂSPUNSURI DIN BIBLIE

ÎNTREBARE:

D-le pastor Vasile Filat, vă apreciez în primul rând că sunteți disponibil să comunicați cu oamenii. Am urmărit și eu ceva din emisiunile dvs și, de aceea, consider că aveți experiență. Cu respect pentru că lucrați direct pe suflet, ce mă sfătuiți în cazul acesta să fac? Când am mers cu 25 de ani în urmă în adunarea din care fac parte acum erau cam 50 de membri, o adunare nou înființată de 3 ani. În ultimii 15 ani s-au împrăștiat de trei ori pe la alte adunări și am mai rămas 15 membri, din care 3 sunt de 80 de ani, iar restul peste 50 de ani. În 2012 vreo 5 femei am început să ne întâlnim separat la rugăciune o dată pe săptămână – vineri. Două din ele au plecat, am rămas doar 3 la rugăciune. Teoretic ar trebui să continuăm, dar realitatea ne-a descurajat. Și mai mult, ”evaluarea” oficială sună cam așa: ”Nu ducem lipsă de niciun bine”.

Cred că am spus lucrurile clar, vă mulțumesc și Domnul să vă arate o soluție!

Este tristă această situație. Este foarte tristă și nu doar din pricina că au rămas puțini oameni și că nu mai vin alții noi, ci pentru că s-a sălășluit în acest grup o periculoasă orbire spirituală. În cartea Apocalipsa găsim următorul mesaj:

Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: “Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: ‹Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic›, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti, şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale, şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te! Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el, cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3:14–22)

După cum vedeți, problema majoră a acelei biserici era că se vedeau îndestulați și se vedeau bogați, îmbogățiți și că nu duceau lipsă de nimic. Cam așa se pare că este situația și în biserica din care faceți parte, de vreme ce oamenii spun că “nu duc lipsă de niciun bine”. Cum pot ei să zică așa, când au mai rămas un număr mic, când nu vin suflete la Hristos, când cei care erau s-au risipit? Cum poți spune că nu duci lipsă de nimic când acolo este așa o sărăcie spirituală lucie? Mulțumesc Domnului pentru Dvs., cea care mi-ați scris și care vedeți situația aceasta. Se pare că sunteți unica care ați mai rămas conștientă și care vedeți că nu este bine ceea ce se întâmplă, de aceea aveți și responsabilitatea să aduceți schimbarea acolo. Vă sfătuiesc să faceți rost de cursul de studiu biblic inductiv “Vrei să fii ucenicul lui Isus? Trebuie să plătești prețul!” de Kay Arthur. Ceea ce le lipsește cel mai mult acestor femei și tuturor membrilor din biserică este învățătură sănătoasă și temeinică din Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ar fi avut învățătură, nu ar fi ajuns unde se află acum. De aceea, acum trebuie în mod de urgență să începeți a studia profund Scripturile. Propuneți-le să începeți acest studiu. Așteptați-vă să fie multă opoziție și critici, căci de la oameni care zic că “nu duc lipsă de niciun bine”,  în timp ce biserica locală s-a ruinat în ochii lor, nu te poți aștepta la multă inițiativă și nici la multă foame și sete după neprihănire. Când le vei propune să studieze Biblia, vor începe să spună că sunt prea ocupați, că nu au nevoie, că este prea târziu, că este prea greu, (sau poate că este prea simplu și ușor), orice motive vor găsi numai să nu facă. Nu cedați, căci nu există o altă soluție pentru ei. Căutați să le explicați continuu că dacă nu se întorc la studierea Cuvântului lui Dumnezeu,  fiecare din ei personal se află în mare pericol duhovnicesc și că starea lor actuală este extrem de gravă înaintea lui Dumnezeu. Mă rog să vă dea Dumnezeu înțelepciune și să vă ajute să aduceți schimbare.

https://moldovacrestina.md/biserica-se-destrama/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/cum-sa-procedezi-cand-biserica-din-care-faci-parte-se-risipeste-si-nimeni-nu-este-deranjat-de-aceasta/

COPACUL BISERICILOR CREŞTINE

Brazilian Dan