LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

mihai sarbu

LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim, în mijlocul Templului Tău!” (Ps. 48:9)

Când ai meditat ultima dată la bunătatea lui Dumnezeu în mod sincer? Nu de alta dar apa care-o bei e apa Lui și aerul care-l respiri e tot al lui. Pâinea care-o pui pe masă e de la El; la fel și sănătatea care-o ai. Casa în care locuiești tot El Ți-a dat-o, iar mașina cu care călătorești este tot darul Său. Scriptura întreabă: ”Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” (1Cor.4:7). Asta demonstrează că ești în evidența Stăpânului cu toate nevoile tale, iar El se obligă să-și facă ”datoria” de Tată indiferent de felul în care răspunzi tu. Dar înseamnă și o mare provocare și responsabilitate majoră din partea ta vizavi de dragostea lui Dumnezeu.

Psalmistul s-a oprit din mers când a înțeles minunile și biruințele cu care Domnul a însoțit poporul Său și – privind în trecut, apoi în viitor – proclamă cu toată recunoștința cuvintele memorabile rămase pe paginile Scripturii: ”Dumnezeule, la bunătatea Ta ne gândim!” (Ps .48:9). Care sunt motivele pentru care face acest lucru? El știe și înțelege foarte bine că: ”Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângeri 3:22-23). Dar oare este posibil să te bucuri și ai parte zilnic de bunătățile Domnului? Sigur. Iată cum:

1. Privind la poziția /autoritatea/ Sa. Psalmistul declară că: ”Mare este Domnul!” și din cauza aceasta El este: ”lăudat de toţi, în cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele Lui cel sfânt.” (Ps.48:1). Este și motivul care-l provoacă pe poet să descrie măreția Lui în versuri ca acestea: ”Când întâlnesc pe Domnu-n Cartea Sfântă / Și când zăresc mulțimea de-ndurări; / Pe-ai Săi aleși cum i-a iubit într-una / Și i-a condus prin binecuvântări. / Atunci îți cânt măreț, Stăpânitor / Ce mare ești! Ce mare ești!” (C.Ev.#528). Magnific! Nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul lui Israel. Este ”Singurul care face minuni” și este ”Singurul specialist în imposibil!” Este atât de măreț încât omul lui Dumnezeu se proșterne în pulberea pământului și recunoaște că: ”Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne, şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.” (Ps.  86:8). El este ”cauza necauzată și ființa neființată,” Cel fără început și fără sfârșit, ”locul nostru de adăpost, din neam în neam.” (Ps.90:1). Iată cum proclamă și credeul creștin măreția și  autoritatea lui Dumnezeu: ”Cred întru Unul Dumnezeu Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor și nevăzutelor.” (Creștin orthodox.ro). Natura strigă la fel. Microcosmosul și macrocosmsoul, istoria și Biserica împreună cu poporul ales, toate Îl înalță pe El. Dar tu? Ce mesaj transmite viața ta vizavi de măreția și autoritatea Lui? Îl pot vedea cei din jurul tău pe Dumnezeu în viața ta? Pot auzi cuvintele vieții din gura ta? Pot beneficia de dragostea Lui din slujirea ta? Sunt întrebări tulburătoare care aș dori să te pună pe gânduri chiar acum.

2. Beneficiind de protecția Sa. Se pare că fii lui Core au scris acest psalm ca răspuns la intervenția supranaturală a lui Dumnezeu care L-a salvat pe împăratul Ezechia și Ierusalimul de la distrugerea iminentă cu care armata asiriană aflată sub comanda lui Sanherib i-a amenințat. Ce s-a întâmplat este de-a dreptul cutremurător: ”Îngerul Domnului a ieşit, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.” (Isaia 37:36). O singură ființă dumnezeiască a nimicit o armată întreagă, iar asta a determinat psalmistul să înalțe un imn de glorie la adresa Stăpânului și să declare că: ”Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.” (Ps.48:3). Extraordinar! ”Turn de scăpare”, ”Loc de adăpost,” ”Cetățuie,” ”Turn de veghere,” ”Loc de refugiu” sunt expresii izvorâte din evenimente și întâmplări în care  Dumnezeu a fost experimentat ca și  protector și apărător. El a rămas același și astăzi se oferă să-Ți asigure și protecția ta dacă accepți provocarea Sa. Este simplu ce trebuie să faci și Scriptura îți dă instrucțiuni clare și un ”număr de telefon”  unde poți suna gratis 24/7: ”Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Ps.50:15). Înțelegi? Ce-ar fi să începi chiar acum și să probezi promisiunea Lui. Ai purtat destul poverile pe umerii tăi. A venit vremea să le așezi pe umerii lui prin credință și pocăință. Crede-l pe omul lui Dumnezeu care a făcut transferul de greutate de pe umerii lui pe cei ai Mântuitorului și ia aminte la declarația lui: ”Domul îmi este adăpost / Cetate tare-n vreme rea! / Deși e valul furios, / Ici e scutită inima.” (C.Ev.#226). Ce s-a întâmplat cu milioane de urmași ai Domnului Isus este pe cale să se întâmple și cu tine. Trebuie doar să accepți termenii Lui și să capitulezi în fața dragostei Sale.

3. Gândind la perspectiva Sa. Dumnezeu nu reprezintă doar trecutul nostru, El este alături de noi în prezent dar  – pentru că este Omnipotent, Omniștient și Omniprezent – El ține în mâna Sa și viitorul nostru. Psalmul se termină cu o declarație de necontestat: ”Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci; El va fi călăuza noastră până la moarte.” (Ps. 48:14). Privind în perspectivă ești chemat să ai inima plină de liniște și pace și să înțelegi că: ”Numele Tău, Dumnezeule, şi lauda Ta răsună până la marginile pământului” (Ps.48:10). În Numele Lui sunt cuprinse toate stările și nevoile tale. Urmărește identitatea Lui și ia aminte că:  YHWH, IAHVE, IEHOVA înseamnă „Eu sunt Cel ce sunt, ” și IEHOVA-IIRE ne spune că: „Domnul va purta de grijă,” iar  IEHOVA-RAFA este „Domnul care vindecă”. IEHOVA-NISSI reprezintă pe:  „Domnul, steagul nostru,” iar IEHOVA-M’KADDESH este: „Domnul care sfinţeşte.” Când ai nevoie de pace strigi la IEHOVA-SHALOM: „Dumnezeu pacea noastră” și când proclami măreția Sa fără egal exclami: IEHOVA-ELOHIM: „Domnul Dumnezeu” semnificând faptul că El este ”Domnul domnilor.” IEHOVA-TSIDKENU înseamnă: „Domnul neprihănirea noastră” iar IEHOVA-ROHI: „Domnul Păstorul nostru.” Să nu uiți că IEHOVA-SHAMMAH te atenționează că: „Domnul este acolo,” și că  EL ROI este: „Dumnezeul care vede.”  Rămâi fără grai și ți se taie respirația. Toate aceste lucruri ar trebui să producă în tine un sentiment de smerire care să te conducă să-ți predai viața în totalitate  în Mâna străpunsă a Aceluia care: ”este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8). Omul lui Dumnezeu a făcut așa și a mărturisit sincer: ”Am venit la El și-am căpătat, / Multe binecuvântări mi-a dat, / M-a făcut copilul Său bogat / Pe Golgota.” (C.Ev.#700).  Aceasta te așteaptă și pe tine dacă astăzi te pocăiești sincer și Îl primești cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor și Domn al tău personal. Apoi, mergi pe urmele Lui până la capăt. Urmează veșnicia cu atâtea surprize, cât nici nu te poți gândi.

RUGĂCIUNE

”Fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!” (Ps.51:6)
Mihai Sârbu

LA BUNĂTATEA TA NE GÂNDIM …

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/la-bunatatea-ta-ne-gandim/

Karl Barth și bastonul fermecat  Marius Zarnescu  09-08-2017 

download - Copie

Karl Barth și bastonul fermecat

Marius Zarnescu  09-08-2017

Câteva din predicile lui Karl Barth din timpul primului război mondial au fost publicate recent sub titlul: „A Unique Time of God: Karl Barth’s WWI Sermons“.

Barth nu prea folosea ilustrații în predici. Comunicând însă despre voia lui Dumnezeu, un subiect popular în timpul războiului, el exemplifică simpatic astfel:

„O vânzătoare în vârstă cu ceva marfă în spate și un baston de stejar în mână a ajuns la o răscruce și nu știa încotro să o apuce. A aruncat bastonul sus în aer, de șapte ori, până când, în cele din urmă și-a continuat călătoria. Un alt călător, mergând în spatele ei, s-a mirat de asta și a întrebat-o pe femeie de ce a aruncat bastonul de șapte ori.

„Nu-ți dai seama?“, a răspuns ea. „Dacă nu știu în ce direcție s-o iau la vreo intersecție și mă întreb, ‘Care-i voia lui Dumnezeu?’, pentru a afla, îmi arunc bățul în aer și unde cade, mă duc în direcția respectivă. De data asta a trebuit să-mi arunc bastonul de șapte ori până Dumnezeu mi-a arătat calea pe care vroiam s-o apuc“.

E adevărat că ne ținem cu încăpățânare de căile noastre declarând în același timp că e calea Domnului. Dacă avem parte de drumuri înfundate, chiar război în cazuri extreme, cel puțin nu suntem noi de vină ci este, da, chiar El. Deși noi am ales calea pe care oricum o vroiam și pe care eram determinați s-o urmăm. Foarte ușor voia mea se poate transforma în voia lui Dumnezeu. Iar când voia Lui nu se conformează voii mele, nu-i problemă, mai aruncăm de câteva ori bastonul.

 ….

Marius Zarnescu, Associate Pastor at Emmaus International Ministries

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/09/karl-barth-si-bastonul-fermecat/?utm_sou
http /web browser

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/karl-barth-si-bastonul-fermecat/

JOHN PIPER, 11 DOVEZI ALE NAȘTERII DIN NOU

download - Copie

JOHN PIPER, 11 DOVEZI ALE NAȘTERII DIN NOU

Articole

Există dovezi care certifică realitatea regenerării spirituale a unui individ? John Piper, în cartea sa Finnaly alive (În sfârşit viu, Editura Kingstone, Codlea, 2009), menţionează – bazându-se exclusiv pe Întâia Epistolă a apostolului Ioan – unsprezece indicii cu privire la faptul că o persoană este născută din nou. Iată-le:

1. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu păzesc poruncile Lui.

1 Ioan 1:3-4: „Şi prin aceasta ştim că îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc», şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el.”

1 Ioan 3:14: „Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în El, iar El în acesta.”

2. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu trăiesc cum a trăit Hristos.

1 Ioan 2:5-6: „Prin aceasta ştim că suntem în El. Cel ce zice că rămâne în El este dator să umble şi el aşa cum a umblat Isus.”

3. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu îi urăsc pe alţii, ci îi iubesc.

1 Ioan 2:9: „Cel ce zice că este în lumină, dar îl urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric.”

1 Ioan 5:14: „Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi; cine nu iubeşte rămâne în moarte.”

1 Ioan 4:7-8: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu! Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste”

1 Ioan 4:20: „Dacă cineva spune: «îl iubesc pe Dumnezeu», dar îşi urăşte fratele, este un mincinos!”

4. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu iubesc lumea.

1 Ioan 1:15: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume! Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el!”

5. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu îl mărturisesc pe Fiul şi îl primesc (Îl au).

1 Ioan 2:23: „Oricine-L neagă pe Fiul nu-L are nici pe Tatăl. Cel care-L mărturiseşte pe Fiul Îl are şi pe Tatăl!”

1 Ioan 4:15: „Dacă cineva mărturiseşte că Isus este Fiul Iui Dumnezeu, atunci Dumnezeu rămâne în el, iar el în Dumnezeu.”

1 Ioan 5:11: „Cel care-L are pe Fiul are viaţa; cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa!”

6. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu practică neprihănirea.

1 Ioan 2:29: „Dacă ştiţi că El este drept, atunci ştiţi că oricine face ceea ce este drept este născut din El!”

7. Cei care sunt născuţi din Dumnezeu nu fac din păcat o practică.

1 Ioan 3:6: „Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut”

1 Ioan 3:9-10: „Oricine este născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el; şi el nu poate trăi în păcat, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta sunt scoşi la iveală copiii Iui Dumnezeu şi copiii diavolului: oricine nu înfăptuieşte dreptatea nu este de la Dumnezeu, şi nici cel ce nu-l iubeşte pe fratele său”

1 Ioan 5:18: „Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu trăieşte în păcat, ci pe cel născut din Dumnezeu Acesta îl apără, iar cel rău nu se atinge de el!”

8. Cei născuţi din Dumnezeu au Duhul Sfânt.

1 Ioan 3:24: „Prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi: prin Duhul pe Care ni L-a dat.”

1 Ioan 4:13: „Prin aceasta cunoaştem că rămânem în El, şi El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.”

9. Cei născuţi din Dumnezeu ascultă cu supunere de Cuvântul apostolic.

1 Ioan 4:6: „Noi suntem din Dumnezeu; cel care îl cunoaşte pe Dumnezeu ne ascultă, însă cel care nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem care este Duhul adevărului şi care este duhul rătăcirii!”

10. Cei născuţi din Dumnezeu cred că Isus este Hristosul.

1 Ioan 5:1: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.”

11. Cei născuţi din Dumnezeu biruiesc lumea.

1 Ioan 5:4: „Oricine este născut din Dumnezeu învinge lumea. Şi ceea ce aduce victorie asupra lumii este credinţa noastră.”

Contact

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/john-piper-11-dovezi-ale-nasterii-din-nou/

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

download - Copie

Teofil Gavril

Una din cel mai des întâlnite probleme în consiliere când e vorba de relația copii-părinți e cea a jocurilor pe calculator. Deși credeam că am scris pe acest subiect am constatat că nu am făcut-o logic și cronologic de aceea îmi propun să aștern pe „hârtia electronică” aceste rânduri care ar putea fi de folos. Acest prim articol nu e țintit către una din „tabere” părinți sau copii, următoarele vor fi specifice. Cu toate acestea tema e departe de a se putea epuiza în câteva pagini scrise și probabil vom avea parte de mari surprize în viitor care ne pot da repede peste cap toate previziunile și planurile.

Tema jocurilor trebuie abordată delicat, precaut dar ferm. Orice zdruncinătură sau decizie categorică poate tulbura atmosfera familială iremediabil. Pe de o parte părinții se simt îndreptățiți să își impună punctul de vedere iar pe de cealaltă parte copiii se simt îndreptățiți să beneficieze de „jocurile copilăriei”. Pe de o parte există frustrarea generată de pierderea timpului, apatie și scăderea rezultatelor la învățătură, pe de cealaltă există frustrarea limitării față de ceea ce alți copii au dreptul. Și compararea „taberelor” poate continua cu multe contraste.

Un lucru e cert, problema trebuie rezolvată sau măcar ameliorată. Avantaj maxim au cei ce au copiii foarte mici care pot regla lucrurile altfel, cu mai mare lejeritate, rămâne de văzut dacă o vor face pentru că văd des, mult prea des, copii de un an sau doi cu telefonul în mâini, sedați de părinți cu „ecranită” ca să stea liniștiți. Vă rog să vă opriți, vă implor chiar, nu o veți putea face mai târziu decât cu mari eforturi și cu multe cioburi și așchii sărite de ambele părți (asta în cazul fericit).

JOCURILE SUNT ALE COPILĂRIEI ȘI COPILĂRIA E A JOCURILOR

Ei bine dintotdeauna copilărie și joacă au fost două cuvinte legate și asta e extraordinar de bine. Ce doliu ar fi ca ele să fie reparate. E din natura firii ca cei mici să se joace și vedem asta nu doar la oameni ci și la animale. Cei mici sunt plini de energie, de viață și prin natura existenței lor vin să tragă cu nesaț în piept din bucuriile vieții la vârsta la care încă nu au parte de necazuri întrucât părinții le sunt paravan (e drept nu la fiecare copil e situația asta din păcate). Un copil care să stea serios, nemișcat, cuminte, să facă doar ce i se ordonă ne duce cu gândul la unul cu o afecțiune ceva, nu prea ne închipuim cum ar fi posibil așa ceva. Iosua, fiul nostru e ca un o artificie care arde cu multe steluțe luminoase, are un râs colorat care umple casa, zburdă, se alintă, negociază, fură dulciuri, îl necăjește pe Timo când vrea să facă teme și nu se joacă cu el, râde de se prăpădește până adoarme, se joacă cu lego, mașinuțe și chestii închipuite de te apucă plictiseala și cireașa de pe tort, în fiecare dimineață pe la cinci râde în somn cu o poftă teribilă. Nu îmi închipui o altă definiție a copilăriei mai reușită. Mai mult, apără această definiție, dacă suntem prea serioși cu el ne întreabă „Da ce, eu sunt copil, nu mă lăsați să mă bucur? Eu vreau să fiu bucuros.”

JOCURILE VIRUSATE

Desigur că fiecare din noi putem spune alor noștri despre cum ne jucam noi ca și copii, ce năzbâtii făceam, că joaca noastră se numea „afară”, că alergam, săream, povesteam, construiam, munceam etc. Și ai mei ascultă fascinați cât de mult ne puteam bucura noi de la un castel construit din „cuicălăi” de la o păpușă din „pănuși de popușoi” de la trenulețe făcute din bucăți de lemn găsite în „rumeguș” și altele dar nu percep acea dimensiune decât ca basm. Ei știu că jocuri egal calculator. Aici se virusează sistemul copilăriei.

Nu sunt nicidecum împotriva tehnologiei, o folosesc zi de zi și o consider bună. Nu sunt nici împotriva jocurilor pe calculator, a celor decente și corecte dar mă îngrijorează semnul egal dintre joacă și calculator sau dispozitive electronice. De fapt mai mult decât îngrijorare văd drame, unele din ele sfâșietoare. Să auzi tineri plini de viață, în putere, inteligenți, sănătoși, întregi la minte, cu de toate acasă că „nu are rost să mai trăiesc”, „am o viață de rahat”, „am cei mai nașpa părinți”, „nu are nici un rost viața” și altele de felul acesta ți se rupe sufletul în două. Simți sfâșierea în tine chiar dacă nu sunt copii tăi și când sunt ai tăi te spulberă efectiv o așa afirmație.

CE PUTEM FACE ÎN ASEMENEA SITUAȚIE?

E total eronat să ne așteptăm la o soluție universal valabilă, o soluție eficientă și vindecătoare. Cazurile diferă mult, infecția nu e la fel la toți, copii nu sunt la fel, părinții nu sunt la fel de aceea e imposibil de găsit un leac universal dar unele principii pot fi enunțate, unele idei pot fi scrise, și în unele cazuri se pot înregistra îmbunătățiri. Vă provoc la o discuție pe baza acestei serii de meditări întrucât știu că fiecare are experiența lui și ca părinte dar și copiii și putem găsi idei frumoase care să ne ajute mult. Continuăm…

Foto: flickr.com

Jocurile pe calculator – Virusarea copilăriei

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/jocurile-pe-calculator-virusarea-copilariei/

Jim Langley: Vă închinați la munca dumneavoastră?

download - Copie

Munca este ceea ce facem, dar arată și cine suntem? Există o tendință generală de a ne deriva simțul identității și a valorii noastre din vocațiile pe care le avem. Deseori, atunci când ne întâlnim cu cineva, una dintre primele întrebări este: „Unde lucrezi?”. Aceasta este o întrebare pertinentă în multe cazuri, însă nu atunci când o folosim pentru a defini cine suntem – sau cum îi percepem pe alții. Devine destul de ușor să confundăm munca cu închinarea.

Cuvântul „închinare” înseamnă ceea ce este vrednic de atenția și de adorarea noastră, ceea ce este de preț în ochii noștri. Munca este importantă, dar merită să îi alocăm tot timpul nostru, toată energia și toate resursele noastre în detrimentul celorlalte domenii din viața noastră?

Eu, personal, fiind un dependent de muncă aflat în recuperare, pot să înțeleg această dilemă. Încă din tinerețe am devenit destul de acaparat de ceea ce făceam și am pierdut echilibrul în viață. Încă mă mai lupt cu această tentație; am învățat să le cer altora să îmi ceară socoteală pentru a îmi păstra echilibrul.

În Geneza 3, vedem că, începând cu Adam, cu toții trebuie să ne câștigăm existența. Unii văd lucrul acesta ca fiind blestem, crezând că viața ar fi mult mai bună dacă nu ar trebui să muncim. Însă, eu cred că lucrul acesta ne arată un tipar pentru a experimenta o viață împlinită. Întotdeauna am considerat că munca este bună, revigorantă și satisfăcătoare. În Geneza 3:19, Dumnezeu spune: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” S-ar putea să nu ne placă mesajul acesta, dar aceasta este realitatea de zi cu zi.

Dar, după cum munca poate fi satisfăcătoare, poate fi și foarte istovitoare – o capcană de care trebuie să ne păzim. Biblia ne învață că este un timp pentru muncă și un timp pentru odihnă. Eclesiastul 3: 1-8 ne spune: „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Naşterea îşi are vremea ei şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei… dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; …aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; …căutarea îşi are vremea ei şi pierderea îşi are vremea ei.”

Chiar și Dumnezeu are un timp pentru muncă și un timp pentru odihnă. Geneza 2:2-3 afirmă: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Lucrarea lui Dumnezeu în tot ce a creat este uimitoare. Și noi, în lucrul nostru, am vrea să creăm ceva de valoare, care să dureze. Odată ce îndeplinim o sarcină cu bine, putem să privim înapoi și să vedem că este bine, la fel cum a făcut și Dumnezeu. În Eclesiastul 5:18-20, Solomon trage concluzia că munca este „un dar de la Dumnezeu” și ne oferă o bucurie „în mijlocul muncii”. Din această cauză, el spune în Eclesiastul 9:10: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!” Există aici o oarecare urgentare a lucrurilor. Ar trebui să luăm în considerare ceea ce ne-a dat Dumnezeu de făcut, cât încă mai este timp.

În același timp, trebuie să confruntăm tentația de ne închina la munca pe care o facem. Putem deveni atât de concentrați pe munca pe care o facem, încât să devină un idol pentru noi. Acesta este unul dintre motivele pentru care Dumnezeu a lăsat prima poruncă din Exodul 20:3. El a spus: „Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine”.Aceasta include și munca noastră.

Unul dintre textele mele preferate, din Biblie, este Coloseni 3:23-24, care spune:„Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” Munca arată ce facem, nu cine suntem. Pe Dumnezeu îl preocupă cine suntem și relația Lui personală cu noi.

de Jim Langley

Alte știri:
Forumul Dialogos cu Adrian Papahagi: „Cenzură, autocenzură și cenzură transcendentă”

Viorel Iuga: Ce urmează după învierea?

Valeriu Ghilețchi: Vă doresc o sărbătoare plină de pace și lumină

Viorel Iuga: Darul și responsabilitatea adusă de învierea Lui Isus

Libia – o țară unde creștinii sunt uciși cu brutalitate!

https://www.stiricrestine.ro/2018/04/11/jim-langley-va-inchinati-la-munca-dumneavoastra/?utm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/jim-langley-va-inchinati-la-munca-dumneavoastra/

Elemente fundamentale de strategie biblică în plantarea de biserici

download - Copie

1.Principii  biblice  fundamentale  pentru  o  strategie de  plantare  de  biserici

Pentru ca o strategie de plantare a unei noi biserici să fie biblică, este necesar ca ea să aibă la bază un set complet de principii, extrase din Sfânta Scriptură.[1] Biblia ne oferă cel puţin cinci principii fundamentale, în acest scop:

(1). Plantarea de alte biserici, este forma cea mai eficientă de valorificare a rezultatelor evanghelizării, cunoscută de o biserică. Oamenii care sunt evanghelizaţi trebuiesc adunaţi într-o comunitate locală a credincioşilor ucenicizaţi, ca să trăiască în părtăşie. De precizat este faptul că în Marea Însărcinare (Matei 28:19-20), Domnul Isus insistă, nu doar pe convertire, ci şi pe ucenicizare („şi face-ţi ucenici!”).

(2). Dumnezeu vrea ca toţi oamenii de pretutindeni să prindă ziua cercetării şi să aibă prilejul să-L vadă pe Fiul Lui, Isus Hristos, prezentat şi dovedit cu putere într-o părtăşie sinceră, a celor credincioşi, care formează Trupul Spiritual al lui Hristos (1 Timotei 2:4 şi Fapte 19:10).

(3). Biserica a fost creată şi echipată de Dumnezeu, cu scopul de a evangheliza lumea. Ea este singurul mod prin care se realizează această lucrare. Rugăciunea bisericii, făcută în unitate, este o parte din armătura noastră spirituală şi esenţială, înaintea oricărei cercetări făcute de Dumnezeu. Este forţa extraordinară pe care Dumnezeu ne-a dat-o pentru a schimba situaţii şi a mişca munţii. Dumnezeu nu înalţă în mod deosebit un om, ci El lucrează în mod suveran, prin Trupul Său din lumea întreagă. De aceea este necesară unitatea Bisericii şi înţelegerea trăirii împreună ca un trup (Efeseni 3: 10). Când o biserică locală înţelege semnificaţia Trupului lui Hristos şi este responsabilă în mod conştient, de împlinirea planului veşnic de salvare a omenirii, şi Domnul îşi va împlini promisiunile cu privire la ea (Ioan 17: 21-22).

(4). Formarea altor noi conducători spirituali este cheia fundamentală a celei mai rapide împliniri a chemării bisericii. De remarcat este atenţia acordată de către Domnul Isus Hristos pentru pregătirea celor 3, celor 12 şi celor 70 etc., precum şi pregătirea făcută de apostolul Pavel lui Timotei, Tit şi alţii (Fapte 20: 4; 2 Timotei 4: 9-12), şcoala lui Tiran (Fapte 19) şi alegerea prezbiterilor (Fapte 14: 23). Doctrina lui Hristos ne este arătată de apostolul Pavel, ca un tablou despre felul cum Dumnezeu zideşte şi restaurează (Evrei 6: 1-2). Dumnezeu ne învaţă nu numai despre ce a făcut pentru om, dar ne dă şi o direcţie şi o metodă de lucru pentru viitor. Aceasta trebuie să cunoască un lider şi să transmită şi celorlalţi.

(5). Dumnezeu a dat daruri spirituale fiecărui mădular viu al unei biserici locale (I Petru 4: 10) şi fiecare credincios poate experimenta o satisfacţie deplină în relaţia cu Domnul Isus Hristos, doar dacă îşi foloseşte cu sârguinţă darul de ,,a fi ispravnic bun” în slujba Mântuitorului şi Bisericii Lui.

 2.Strategia  apostolului  Pavel  în  plantarea  de  biserici

Apostolul Pavel şi-a desfăşurat întreaga sa activitate misionară cu scopul concret de a planta biserici locale. Acest adevăr se desprinde cu uşurinţă în baza celor relatate, mai cu seamă în cartea Faptelor Apostolilor. Lucrarea de înfiinţare şi apoi de creştere a acestor biserici a fost realizată într-un mod strategic. Printr-o analiză sintetică, făcută pasajului din capitolul 14, versetele 21-23, se pot discerne şapte etape strategice, parcurse de apostol în procesul de plantare a bisericilor:

(1). Proclamarea sau propovăduirea Evangheliei, ca oamenii să audă şi apoi să primească  Vestea Bună (prima parte a versetului 21 din text). Ea este adresată ori unei mulţimi (Fapte 8: 5), ori unei singure persoane (Fapte 8: 35).

(2). Învăţarea celor convertiţi. A face ucenici presupune şi învăţarea şi asimilarea adevărurilor de bază în primirea şi înţelegerea mântuirii (partea a doua a versetului 21) A face ucenici este lucrarea cea nouă, încredinţată de Isus Hristos prin Marea Trimitere (Matei 28: 19-20).

(3). Întărirea spirituală a celor mântuiţi, încurajarea celor începători în lupta credinţei, ca ei să poată birui ispitele, opoziţia şi necazurile (versetul 22). Acest lucru înseamnă un proces de antrenare a „muşchilor spirituali”. Creştinul, ca un soldat antrenat trebuie să fie capabil să îndure greutăţile lucrării. (2 Timotei 2: 3)

 (4). Maturizarea credincioşilor ca ei să ajungă la statura de om mare în Hristos (versetul 22). Creşterea şi dezvoltarea spirituală se face prin hrănirea din Cuvânt cu: „laptele duhovnicesc al Cuvântului” adică, prin desluşirea mai întâi a lucrurilor simple ale Sfântei Scripturi.

(5). Recunoaşterea slujitorilor bisericii şi consacrarea acestora prin ordinare:„au rânduit prezbiteri în fiecare biserică” (prima parte a versetului 23. Pentru conducerea bisericii erau aleşi credincioşi cu chemare, adică cu daruri specifice pentru a fi lider, şi care fuseseră crescuţi mai întâi, spiritual. Ei proveneau dintre băştinaşii ucenicizaţi.

(6). Încredinţarea slujitorilor în mâna lui Dumnezeu: „… i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră” prin post şi rugăciune (versetul 23, partea a doua). Acest pas are legătură directă cu încrederea în puterea călăuzitoare a Duhului Sfânt.

(7). Vizitarea bisericile plantate: „… s-au întors la Listra, la Iconia şi la Antiohia” pentru a vedea starea lor; atitudine asemănătoare cu cea a unui părinte iubitor faţă de copiii săi (versetul 21, ultima parte.

Aceşte şapte etape sunt doar nişte călăuze în desfăşurarea lucrării nobile de plantare a unei biserici. Misionarul este chemat să le aplice nu în mod dogmatic, ci în mod creativ. Durata necesară fiecărui pas, cursivitatea lucrării se stabileşte de la caz la caz, sub călăuzirea deplină a Duhului Sfânt.

Ruga autorului acestor rânduri către Cel Preaînalt este ca, inspiraţia deplină şi permanentă a Duhului Sfânt să ne determine pe noi toţi, cei implicaţi în lucrarea lui Dumnezeu, la o aplicare corectă şi integrală, a învăţăturilor inscrise în Cuvântul Domnului. Ne referim aici la cele privitoare la lucrarea de plantare de noi biserici locale. Bunul nostru Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Dr. Samoil SAVIUC – Pastor al Bisericii Creştine Baptiste Române „Betania” din Asti – Italia

http://www.baptist-tm.ro/elemente-fundamentale-de-strategie-biblica-in-plantarea-de-biserici/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/elemente-fundamentale-de-strategie-biblica-in-plantarea-de-biserici/

DISCIPLINA BISERICEASCĂ

download - Copie

DISCIPLINA BISERICEASCĂ

Secţiunea 1: Disciplina formatoare.

Fiecare discipol al lui Hristos trebuie să fie sub disciplina Sa (instrucţie şi corecţie), care este administrată fiecăruia deopotrivă personal (Fapte 5:1-11; 1 Corinteni 11:30-32; 1 Tesaloniceni 4:6; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 2:22-23) şi prin biserică (1 Corinteni 12.12-27; Efeseni 4:11-15; Galateni 6:1; 1 Tesaloniceni 5:14; Evrei 3:12-14; 12:15). Supunerea mutuală a unuia faţă de celălalt şi faţă de supraveghetorii pe care Domnul i-a pus peste biserica Sa (Efeseni 5:21; Evrei 13:17; 1 Petru 5:5) va avea ca rezultat sfinţirea fiecărui membru individual şi a întregului trup colectiv. Totuşi, sunt cazuri în care disciplina formatoare singură este insuficientă; şi disciplina corectoare devine necesară.

Secţiunea 2: Disciplina corectoare.

a. Afirmaţie generală. Disciplina corectoare devine necesară când se descoperă între membrii bisericii o doctrină eretică sau un comportament dezordonat, imoral sau scandalos. Ca o regulă generală şi atunci când este posibil, trebuie să se facă un efort pentru a aduce la pocăinţă partea ofensatoare prin sfat, mustrare personală şi restricţia de la anumite privilegii de către bătrânii bisericii înainte de a se lua mai mulţi paşi publici (Galateni 6:1; Iacov 5:19-20). Principiile care ni se dau în Matei 18:15-16; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:19-20; şi Tit 3:10 trebuie să fie aplicate corespunzător la fiecare caz de disciplină corectoare. În unele cazuri, mustrarea sau critica publică pot fi justificate (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20). În cazuri mai serioase, unele dintre privilegiile de membru este necesar să fie suspendate şi să se impună restricţii corespunzătoare (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În cele mai extreme cazuri, este necesară excomunicarea din calitatea de membru al bisericii (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 1 Corinteni 5:1-13; 1 Timotei 1:20; Tit 3:10).

1. Metode şi limite ale disciplinei. De vreme ce biserica este sub regula Scripturii, acţiunile ei disciplinare trebuie să fie în acord cu directivele Scripturii (2 Corinteni 2:6-7). Aceste acţiuni includ mustrarea verbală publică (Matei 18:17; 1 Timotei 5:20), evitarea socială Romani 16:17; 1 Corinteni 5:9-11; 2 Tesaloniceni 3:6, 14) şi înlăturarea de la părtăşia caracteristică creştină (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:13; 2 Ioan 10), ele au intenţia de a aduce pocăinţă prin simţirea tristeţii şi a ruşinii (2 Corinteni 2:7; 2 Tesaloniceni 3:14). Totuşi, biserica nu are nici un drept să confişte bunuri, să interzică drepturi conjugale, sau să dea pedepse corporale de orice fel. Totuşi, când un membru care este judecat de bătrânii bisericii este vinovat sau este suspect de un delict, el poate fi raportat autorităţilor civile (Fapte 4:29; 25:11; 1 Petru 4:15).

2. Scopurile disciplinei. Scopurile disciplinei corectoare sunt întotdeauna slava lui Dumnezeu, bunăstarea şi puritatea bisericii (1 Corinteni 5:6), şi restaurarea şi creşterea spirituală a celui ofensator (1 Corinteni 5:5; 2 Corinteni 2:5-8; 1 Timotei 1:20). Pentru a atinge aceste scopuri bătrânii bisericii vor căuta să menţină un contact pastoral regulat cu toţi membrii care se află sub disciplină corectoare.

b. Mustrarea sau critica publică. Mustrarea publică constă într-un efort pastoral, înainte de adunarea bisericii, de a chema la pocăinţă un membru nepocăit al bisericii pentru un păcat prea serios pentru a fi acoperit cu o pătură a dragostei (1 Petru 4:8). Bătrânii bisericii pot administra critica publică în cazul în care, după judecata lor, o comportare greşită (Galateni 2:11-14; 1 Timotei 5:20), tipare de păcat (Tit 1:12-13), sau o eroare de doctrină serioasă (Tit 1:10-13) creează o ameninţare semnificativă pentru evlavia, unitatea sau mărturia adunării. Cei care primesc cu umilinţă cuvântul de mustrare publică personal şi îşi mărturisesc păcatul şi manifestă o viaţă transformată (Proverbe 28:13) vor fi lăudaţi mai târziu în public pentru evlavioasa lor pocăinţă (2 Corinteni 7:7-11). Dacă mustrarea nu este băgată în seamă, se poate impune o disciplinare mai departe.

c. Suspendarea privilegiilor. Un anumit comportament greşit al unui membru este atât de dăunător pentru unitatea, sfinţenia şi mărturia bisericii încât Domnul cere ca mustrarea publică să fie însoţită de suspendarea unora sau a tuturor privilegiilor de membru, potrivit cu natura şi gravitatea ofensei (Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:14-15). În toate cazurile de suspendare, persoana ofensatoare încă trebuie să fie privită ca şi frate în Hristos şi ca un membru al bisericii (2 Tesaloniceni 3:14-15) şi nu ca un om rău separat de părtăşia distinctiv creştină (Matei 18:17-18). În plus, Domnul vrea ca această mustrare gravă să fie exprimată şi să fie întărită de întreaga biserică (Matei 18:17; Romani 16:17-20; 2 Tesaloniceni 3:6-15).

1. Procedura. Potrivit procedurilor schiţate mai jos pentru fiecare dintre cele cinci categorii majore de ofense, într-o întâlnire a adunării obişnuită sau în una specială, bătrânii bisericii vor recomanda adunării ca membrul ofensator să fie suspendat, specificând motivele pentru disciplinare, revocarea privilegiilor acestuia şi orice alte constrângeri să fie impuse. Pentru ca actul de suspendare să fie valabil el trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi din majoritate (2 Corinteni 2:6) membrilor prezenţi care votează. Pentru a menţine un climat de pace, bătrânii bisericii vor avea dreptul, la discreţia lor personală, să impună o suspendare temporală asupra unui membru în timpul unui scurt interval dintre hotărârea lor de a recomanda suspendarea şi votul adunării.

2. Tratamentul. Un membru aflat sub suspendare va fi tratat de întreaga adunare potrivit cererilor specifice ale principiului general de evitare socială (Romani 16:17-18; 2 Tesaloniceni 3:14-15) determinat de bătrânii bisericii. Cei care se supun cu umilinţă disciplinei impuse şi manifestă pocăinţă pentru păcatul lor vor fi iertaţi după aceasta, li se vor restaura privilegiile şi vor fi primiţi public înapoi în părtăşia deplină a bisericii cu acordul adunării (Matei 18:15; 2 Corinteni 2:5-11).

3. Ocazii. Categoriile principale de păcat care cer suspendarea sunt următoarele:

A. Ofensa particulară nerezolvată (Matei 18:15-17). Când o ofensă particulară rămâne nerezolvată, chiar după ce metoda prescrisă de Domnul nostru în Matei 18:15-16 a fost urmată cu rugăciune şi cu amabilitate, ea este considerată o ofensă înrăutăţită. Fratele implicat va aduce problema la bătrânii bisericii care, dacă ei o consideră că este suficient de serioasă şi nu îl pot convinge pe frate sau pe soră să se pocăiască, vor raporta situaţia bisericii şi vor recomanda ca fratele sau sora încăpăţânată să fie suspendat (Matei 18:17a). Dacă chiar şi după suspendare persoana rămâne tare în păcatul lui / a ei, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol (Matei 18:17b).

B. Învăţături sau comportament separator (Romani 16:17-18; Tit 3:10-11). Când un membru persistă intenţionat în propagarea unei erori de doctrină serioase contrar Scripturii şi Confesiunii noastre de Credinţă, sau încearcă să semene discordie între membri contrar Scripturii şi a acestei Constituţii, el poate fi suspendat ca şi persoană dizidentă. De vreme ce fiecare membru este responsabil de a ajuta la păstrarea unităţii Duhului (Efeseni 4:1-3), nici un membru nu trebuie să ascundă un astfel de comportament separator, ci mai degrabă să îl mustre şi, dacă este necesar, să îl dezvăluie bătrânilor bisericii (Deuteronom 13:6-8; 1 Corinteni 1:10-11). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi de un comportament separator, ei trebuie să îl confrunte potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă un membru persistă într-un astfel de comportament după ce a primit în mod repetat mustrări de la bătrânii bisericii, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul separator să fie suspendat. Dacă după suspendare persoana persistă în semănarea discordiei sau în răspândirea unor erori de doctrină grave, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

C. Comportamentul dezordonat (2 Tesaloniceni 3:6-15). Oricând bătrânii bisericii devin conştienţi că în ciuda mustrărilor disciplinării formatoare (1 Tesaloniceni 5:14), un membru se poartă dezordonat, ei trebuie să îl confrunte potrivit Cuvântului lui Dumnezeu (2 Tesaloniceni 3:10-12). Când un membru persistă conştient într-o comportare care arată indiferenţă flagrantă sau publică pentru:

• ordinea instituită de Dumnezeu pentru toată omenirea în decretele creaţiei, şi anume, lucrul, sabatul şi căsătoria (Geneza 2:1-3, 15, 18-24; Exod 20:8-11; 1 Corinteni 7:1-17, 39; 2 Tesaloniceni 3:6-15; 1 Timotei 5:8; Tit 2:5);

• principiile etice incluse în cele Zece Porunci (Exod 20:1-17; Romani 13:8-10; Iacov 2:8-12);

• ordinea stabilită de Hristos pentru biserica Sa în Scriptură şi adaptată de adunarea noastră în această Constituţie (1 Corinteni 11:17-34; 1 Corinteni 14:37-40; 1 Timotei 3:14-15; Tit 1:5);

• ordinea stabilită de Dumnezeu cu privire la guvernarea civilă (Romani 13:1-7; 1 Petru 2:13-17), el poate fi suspendat ca o persoană dezordonată (2 Tesaloniceni 3:6). După ce primeşte mustrarea de la bătrânii bisericii, dacă un membru persistă într-un astfel de comportament, bătrânii bisericii vor raporta bisericii situaţia şi vor recomanda ca membrul dezordonat să fie suspendat (2 Tesaloniceni 3:14-15). Dacă după suspendare persoana persistă în dezordine, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

D. Păcat scandalos urmat de semne de pocăinţă. Dacă un membru a păcătuit scandalos dar arată semne promiţătoare de pocăinţă, incluzând supunere faţă de mustrarea bătrânilor bisericii, încă mai este necesară suspendarea lui pentru un timp de la anumite privilegii de membru, ca să nu fie aduse reproşuri asupra numelui lui Hristos şi cel al bisericii (2 Samuel 12:14; Romani 2:24), ca nu cumva alţii să fie încurajaţi să păcătuiască (1 Timotei 5:20), sau ca nu cumva ofensatorul însuşi să eşueze în a-şi cerceta sufletul lui şi să realizeze gravitatea ofensei sale (2 Corinteni 13:5). Dacă persoana încetează să arate în continuare fructe de pocăinţă, se va legifera excomunicarea potrivit procedurii schiţate în paragraful D al acestui Articol.

E. Sfidarea disciplinei bisericii. Dacă un membru este acuzat sau suspectat de un păcat grosolan şi el / ea se îndepărtează de adunare, refuzând să se întâlnească cu bătrânii bisericii pentru ca problema să poată fi investigată, el sau ea poate fi suspendat din toate privilegiile de membru (Matei 18:17; Numeri 16:12, 20-27). Bătrânii bisericii pot recomanda adunării la o dată ulterioară ca o astfel de persoană să fie exclusă sau excomunicată.

d. Excomunicarea

1. Comportament imoral. Anumite tipuri de comportament trebuie să fie categorisite ca şi imorale (1 Corinteni 5:9-11; 6:9-10), şi un membru nepocăit vinovat de un astfel de comportament trebuie să fie exclus de la părtăşia bisericii (1 Corinteni 5:3-5, 13; Matei 18:17). Într-un astfel de caz, bătrânii bisericii vor face eforturi serioase de a-l aduce pe ofensator la o adevărată pocăinţă, dovedită de o reformare biblică (2 Corinteni 7:10-11). Dacă aceste eforturi eşuează, ei vor raporta aceasta adunării într-o adunare obişnuită sau într-o întrunire specială numită întrunire de afaceri ale bisericii şi vor recomanda ca ofensatorul să fie excomunicat. Aceasta trebuie făcută prin acţiunea întregii bisericii (Matei 18:17; 1 Corinteni 5:4). Pentru a fi valabil, un act de excomunicare trebuie să aibă aprobarea a cel puţin trei pătrimi (2 Corinteni 2:6) dintre membrii prezenţi care votează.

2. Doctrina eretică. Unele opinii greşite cu privire la doctrinele Scripturii sunt atât de serioase încât ele sunt categorisite de apostoli ca fiind eretice, adică, erori peiorative care sunt inconsecvente cu o profesiune credibilă (Galateni 1:6-9; 2 Tesaloniceni 2:11-12; 1 Timotei 4:1). Un membru care persistă în a ţine sau a propaga vre-o astfel de opinie, în ciuda mustrării serioase şi repetate a bătrânilor bisericii (Tit 3:10), va fi excomunicat în acelaşi fel ca şi o persoană imorală.

3. Incorigibilii. O persoană suspendată care persistă în păcatul ei poate fi excomunicată la fel ca şi o persoană imorală.

Secţiunea 3: Disciplina protectoare.

Biserica nu are nici o autoritate de a exercita disciplină asupra celor care nu sunt membri. Cei care nu sunt membri nu sunt privilegiaţi de paşii amabili ai disciplinei bisericii. Totuşi biserica are dreptul şi responsabilitatea de a-şi proteja membrii ei faţă de cei care distrug pacea ei şi puritatea vieţii ei şi a doctrinei (Tit 1:9-13). Dacă astfel de persoane fac necazuri bisericii, bătrânii bisericii îi va numi, vor identifica erorile lor şi îi vor avertiza pe membri să nu se asocieze cu ei.

http://www.voxdeibaptist.org/disciplina_bisericii_constitutie.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/disciplina-bisericeasca/