(O prelucrare simplificată a unui comentariu strălucit al lui John MacArthur. Fragment dintr-un material mai colmplet pe care-l puteți citi aici.)
„Mamă, există îngeri?“
„Da, dragul meu, sigur că există“
„Dacă există, de ce nu-i vedem ca să știm și noi ce fac ei acuma?“
Am putea numi acest capitol „O fereastră spre lumea nevăzută“ sau „Vizitatorii cerești“.
Am fost surprins să citesc în cartea unui comentator biblic că din acest capitol nu se găsește nimic vrednic de a fi pus în predici și mi-am spus: „Cum oare a putut omul acesta să ajungă la o asemenea concluzie?“
Cele 21 de versete sunt pline până la refuz cu informații extraordinare. Pentru început însă trebuie să spun că înțeleg reținerile unora. Suntem captivi limitărilor noastre din timp și spațiu. Nu putem evada dincolo de ele spre realitatea unor alte lumi. Nu putem ieși afară. Ca să intrăm în contact cu lumea supranaturală divină, trebuie ca ea să vină spre noi. Noi nu putem merge spre ea. Ca să spunem așa, Dumnezeu trebuie să invadeze lumea noastră pentru a ne ajuta să ne întâlnim cu El.
Contextul profetic
Revenind la textul nostru, plecăm de la premiza că în cartea lui Daniel există patru descoperiri profetice. Cea la care am ajuns acum acoperă capitolele 10, 11 și 12. Această viziune finală încununează și desăvârșește tot conținutul cărții. Capitolul 10 deschide poarta supranaturală spre descoperirea vizionară, capitolul 11 ne dă conținutul ei, iar capitolul 12 îi adaugă un epilog. Am ajuns la cea mai înaltă culme a descoperirilor care i-au fost dăruite profetului Daniel.
Profeția din aceste trei capitole finale acoperă cam aceeași perioadă de timp ca și cea făcută în capitolul 8 al cărții, adică de pe vremea lui Daniel și până la vremea sfârșitului, spre Necazul cel Mare, și spre cea de a doua venire a Domnului Isus. În aceste trei capitole găsim însă cea mai amănunțită descriere a evenimentelor legate de Necazul cel Mare.
Contextul istoric
În capitolul 9, ni s-a spus că Daniel se apucase să citească și să studieze un pasaj din profeția lui Ieremia. Acolo este scris foarte clar că robia lui Israel va dura numai 70 de ani:
„În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia“. (Dan. 9:1-2)
Daniel se afla în Babilon cam de 70 de ani și a înțeles că eliberarea și întoarcerea poporului lui Dumnezeu acasă se va petrece foarte curând. Nu vedea însă cum avea să se întâmple, așa că s-a apucat de rugăciune și post ca să afle de la Dumnezeu ce se va petrece. Dacă citiți veți vedea în ce minunat mod i-a răspuns Domnul. Toate acestea s-au întâmplat în cel dintâi an al domniei lui Cir, împăratul imperiului medo-persan, când a fost dat decretul care zice:
„Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el şi să se suie la Ierusalim, în Iuda, şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:2-4).
Reiese clar că Dumnezeu i-a răspuns rugăciunilor lui Daniel în chiar anul acela.
Când ajungem însă la capitolul 10, în primul verset ni se spune că este cel de al treilea an de domnie al lui Cir și inima lui Daniel este îndurerată și confuză. Ce se întâmplase?
Se întâmplase că majoritatea evreilor din Babilon aleseseră să nu plece și să nu se întoarcă acasă. Se asimilaseră, prinseseră rădăcini în Babilon, deveniseră prosperi și mult prea înșurubați în societatea de atunci ca să dorească să plece într-alt loc unde s-o ia de la capăt. Nu le era dor de Țara Promisă și nu-i mai preocupa de loc reconstruirea Ierusalimului și a Templului.
Ni se spune că doar 42.000 de iudei au plecat spre casă, o picătură din mulțimea de evrei care se înmulțiseră în Imperiu. Se întorseseră mai ales cei din Iuda, seminția familiei regale, conduși de unul pe nume Zorobabel, care se trăgea din linia lui David. Ceilalți evrei, din celelalte seminții, majoritatea din ei născuți în Babilon fără să-și poată aminti ceva despre locurile străbune, au preferat să rămână.
Nici știrile trimise de cei care ajunseseră între timp în Israel nu i-au încurajat să plece. Cei întorși au dat doar de ruine și, când s-au apucat să rezidească, au trezit împotrivirea celor ce locuiau atunci în țară.
Nu-i de mirare că inima lui Daniel era tristă și confuză. Procesul reconstruirii Templului, Ierusalimului și al națiunii se poticnise, se oprise, iar speranțele profetului păreau acum zadarnice.
Al treilea eveniment care-i schimbase viața lui Daniel a fost retragerea lui din slujba de la curtea împărătească. În capitolul unu al cărții lui ni se spune că slujirea lui pe lângă împărații lumii a durat doar până în cel dintâi an al lui Cir. Daniel ajunsese atunci la vârsta de 85 de ani.
„Aşa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cir.“ (Dan. 1:21).
Mă veți întreba: „Dacă s-a pensionat de ce nu s-a dus și el înapoi în Israel?“ Am să vă răspund și n-am să vă spun ca alții că profetul a fost prea bătrân ca să întreprindă o asemenea călătorie. Părerea mea este că nu bătrânețea, ci tristețea l-a împiedicat să se întoarcă. Era dezamăgit și a crezut de datoria lui să stea printre evreii din Imperiu ca să caute să-i motiveze să plece acasă. Pasiunea lui era să-i vadă credincioși destinului lor mesianic, încredințați că este voia lui Dumnezeu ca după ce au plătit pentru păcatele lor prin vremea de robie trebuie să se întoarcă în vatra părinților lor Avraam, Isaac și Iacov, ca să-și reia destinul mesianic.
Sigur că-i era dor de țara lui, dar el nu dorea țara fără popor și nu concepea să se întoarcă și să-i lase pe ceilalți asimilați de lumea păgână. Întrezărea că pe linia mesianică apăruse un nod și bătea la ușile cerului ca să-l deznoade. Daniel era frământat și confuz, așa că a suspendat toate planurile personale. Când nu știi ce sa faci, cel mai bine este să nu faci nimic. Și Daniel s-a apucat să facă ceea ce făcuse în toate vremurile lui de criză: s-a pus pe post și rugăciune.
Așa îl găsim în debutul capitolului:
„În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Dan. 10:1-3).
Repet, viziunea pe care o va primi în capitolul 11 este ca răspuns la această rugăciune a lui. Precizarea din text „Daniel, numit Beltșațar“ își are rost în contextul în care unii caută să argumenteze că această carte profetică, uluitoare prin precizia cronologiilor ei, n-ar fi fost scrisă de o singură persoană, ci reprezintă o colecție de profeții începută de Daniel și completată peste câteva sute de ani de alții.
Cealaltă precizare, „Cuvântul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire“ subliniază imensitatea cataclismului prevestit. El va cuprinde de la demonii din spațiul celestial la oamenii de pe pământ și tot ce există între aceste extreme, pe toată durata istoriei, de la vremea lui Daniel prin vremea noastră și până la finalul istoriei.
Viziunea precedentă, descrisă în capitolul 8, l-a afectat teribil pe Daniel l-a lăsat aproape mort:
„Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. … Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia“ (Dan. 8:18, 27).
De data asta însă, în capitolul 10, ni se spune că Daniel a înțeles vedenia. Sper ca s-o înțelegem și noi, care față de Daniel avem avantajul să fim călăuziți de Duhul Sfânt.
Analiza textului
Pentru simplificare vom împărți capitolul în câteva părți componente: (1) marea tristețe a profetului (2) mesagerul ceresc, (3) mișcări de trupe în realmul nevăzut al îngerilor și (4) mesajul ceresc.
I. Marea tristețe a profetului
Primul lucru pe care-l vedem sunt cele trei săptămâni de post și rugăciune în care Daniel a bătut la porțile cerului ca să primească un răspuns:
„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Dan. 10:2-3).
Dacă ținem seama de data arătată în text, „cea de a douăzeci și patra zi a lunii întâi“ și știm că Paștele cădea întotdeauna în cea de a patrusprezecea zi a acestei luni, ne dăm seama că Daniel a postit pe toată durata Praznicului și până după sărbătoarea azimilor. Erau zile în care evreii și aduceau aminte că Îl au pe Dumnezeu aproape. Cu toate acestea, rugăciunile lui Daniel au rămas fără răspuns. Cerul era închis, de nepătruns, ca o poartă de fier închisă.
Daniel nu era obișnuit cu așa ceva. În capitolul 9 am văzut că el s-a rugat și răspunsul a venit de îndată.
„Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea“ (Dan. 9:20-22).
Profetul nu era obișnuit să aștepte pentru un răspuns de la Domnul, în nici un caz pentru … 21 de zile.
Zilele de post au însemnat că Daniel n-a mâncat „bucate alese … de la masa împăratului“. Iar asta înseamnă că Daniel abandonase între timp dieta evreiască menționată la începutul cărții și mânca de obicei împreună cu ceilalți la masa imperială. Dacă ținem, seama că Daniel era atunci la vârsta de 85 de ani, cele 21 de zile de post au fost un adevărat sacrificiu.
Daniel nu a făcut acest sacrificiu pentru a obține un anumit favor din partea Domnului, ci pentru a-și exprima o stare lăuntrică. Inima sa era plină de tristețea pe care trebuia să o fi simțit și Dumnezeu în acele zile: în ciuda decretului dat de Cir poporul evreu a refuzat să se mai întoarcă în Israel!
II. Mesagerul ceresc
„În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru)“ (Dan.10:4).
Nu știm de ce s-a întâmplat acolo și de ce Dumnezeu n-a așteptat ca Daniel să ajungă acasă, în camera lui de rugăciune, dar „arătarea angelică“ l-a luat prin surprindere:
„Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi“ (Dan. 10:5-6).
Totul în înfățișarea angelică descrie putere și luptă. Daniel a primit vizita unei ființe de pe tărâmul celălalt, din lumea nevăzută, dar foarte influentă în realitățile pe care le trăim noi pe pământ. Unii cred că a fost îngerul Gavril, alții cred că a fost arhanghelul Mihael, dar eu cred că a fost una din aparițiile dumnezeirii, o teofanie de dinaintea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Cred că a fost o „christofanie“! Este suficient să compari descrierea lui Daniel cu descrierea făcută de apostolul Ioan în primul capitol al Apocalipsei, ca să-ți dai seama că avem de a face cu una și aceeași persoană:
„M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari“ (Apoc. 1:12-15).
Ioan L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu de după înviere, iar Daniel a văzut aceeași persoană înainte de întrupare. Isus Christos n-a fost „făcut“ la nașterea din fecioară, ci a preexistat dintotdeauna alături de Tatăl și de Duhul Sfânt. În alte instanțe de „christofanii“ descrise în Vechiul Testament, Isus Christos a fost numit în text „Îngerul Domnului“ (cu majusculă – Exod 3, Iosua 5, Judecători 6 și 13, Zaharia 1 și 3, precum și în alte locuri).
Într-o paralelă imposibil de ignorat, Îngerul Domnului din Vechiul Testament a apărut ca protector suprem al lui Israel, tot așa cum în Noul Testament Isus Christos este protectorul suprem al Bisericii. El a apărut ca să descopere adevărul, ca să-l trimită pe Moise la faraon, ca să-l încurajeze pe Ghedeon să pornească la luptă, ca să-l ordineze pe Samson ca judecător în Israel. De fiecare dată a fost implicat în păstrarea și propășirea poporului lui Dumnezeu. Psalmul 34 rezumă aparițiile Lui prin această afirmație:
„Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El
şi-i scapă din primejdie“ (Ps. 34:7).
Acest „Înger“ i s-a arătat lui Avraam ca să confirme legământul, a venit ca s-o salveze pe Hagar și pe Ismael și s-a manifestat ca avocat pentru apărarea lui Zaharia (Zah. 3:1, 3-4, 6).
Cred că profetul Daniel L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu de dinaintea întrupării. Întâlnirea capătă dintr-o dată dimensiuni infinite și o importanță de cel mai înalt grad. Christos este „Căpetenia oștilor cerești“ și, având în vedere descoperirile pe care avea să i le dea lui Daniel, apariția Lui în acel loc și timp este cum nu se poate mai potrivită. Profeția descoperită avea să-i descrie lui Daniel conflictul extraordinar din lumea nevăzută, dintre îngerii lui Dumnezeu și îngerii întunerecului. El se desfășoară pe toată durata istoriei, acoperind perioada din vremea lui Daniel și până la vremea sfârșitului, în care arhanghelul Mihail va avea ultima biruință asupra forțelor demonice.
Profetul Daniel și prin el și noi, va afla ce încleștare extraordinară se petrece în lumea nevăzută pentru ca evenimentele istoriei umane să capete conturul planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Forțe demonice extraordinar de puternice caută din răsputeri să-l zădărnicească..
Descrierea făcută de Daniel subliniază și ilustrează atributele dumnezeirii. Haina albă ilustrează sfințenia divină. Centura de aur ilustrează demnitate regală și bogăția de neegalat. Trupul ca o piatră de hrisolit este mânia divină în acțiune. Fața care strălucea ca fulgerul ilustrează atotputernicia, iar ochii ca niște flăcări de foc ilustrează omniștiința divină. Picioarele ca arama lustruită ilustrează judecata, iar glasul ca tunetul unei mari mulțimi ilustrează autoritatea Lui asupra istoriei.
La râul Tigru, profetul Daniel n-a văzut un înger dintre cei mulți, ci pe însuși Fiul lui Dumnezeu pornit să lupte și să-Și impună planul în istorie. Nu era pentru prima dată, ci pentru a treia oară că Daniel se întâlnea cu El. Prima dată L-a văzut în cuptorul aprins, unde a venit ca să-i protejeze pe cei care au refuzat să se închine chipului înălțat de Nebucadnețar de focul pedepsei. Cea de a doua a fost în vedenia descrisă în capitolul 7, unde acest „Fiul al omului“ a primit puterea absolută din partea Suveranului universului:
„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată“ (Dan. 7:13-14).
O întreită vedenie a Fiului lui Dumnezeu va avea și apostolul Pavel în Noul Testament. Și tot ca Pavel mai târziu, în această întâlnire de la râul Tigru numai preaiubitul lui Dumnezeu a avut descoperirea. Cei din jur n-au văzut nimic, dar au fost îngroziți de influența ei nevăzută:
„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui şi, pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele“ (Dan. 10:7-10).
Este evident că pământul nu este pregătit să se întâlnească cu sfințenia divină. Carnea și sângele nu sunt compatibile cu apropeierea divină. Intensitatea influenței divine asupra ființelor pământești dă pe față extraordinara dimensiune a atotputerniciei lui Dumnezeu și presiunea nemaipomenită pe care o exercită ea asupra tuturor lucrurilor create. Vă aduceți amite de reacția lui Isaia când a văzut ceva asemănător în templu (Isaia 6) sau de reacția patriahului Iov când a auzit vocea Celui Atotputernic:
„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine,
dar acum ochiul meu Te-a văzut.
De aceea mi-e scârbă de mine
şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă“ (Iov 42:5-6).
Țineți minte reacția lui Petru în fața unei revelații asemănătoare:
„Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos” (Luca 5:8).
Profetul Daniel n-a avut un vis, ci s-a întâlnit pentru o scurtă secvență de timp cu ceva coborât din dimensiunile lumii spirituale. Altfel spus, lui Daniel i s-a îngăduit pentru câteva clipe să pătrunde în realitatea înfruntării nemaipomenite care există în războiul ființelor cerești.
Oriunde sfințenia confruntă nesfințenia, cea din urmă este pusă pe fugă. Aduceți-vă aminte că în Apocalipsa 6, până și cei ce nu vor să i se supună lui Dumnezeu sunt îngroziți de prezența Lui:
„Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:15-17).
În fața Fiului lui Dumnezeu, profetul Daniel are aceeași reacție ca apostolul Ioan în Apocalipsa: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort“ (Apoc. 1:17).
Dacă n-ar fi fost bunăvoința mesagerului ceresc, Daniel ar fi rămas leșinat la pământ. Nu este exclus ca „teofania Fiului lui Dumnezeu“ să fi fost acompaniată de alți doi îngeri, așa cum s-a întâmplat cu „cei trei îngeri“ care l-au vizitat pe Avraam în drum spre Sodoma (Gen. 18). Unul din îngerii însoțitori s-a atins de buzele profetului:
„Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. Apoi mi-a zis: ,,Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti, căci acum sunt trimis la tine!“ După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând“ (Dan. 10:10-11).
Întâlnirea cu Cel atotputernic l-a copleșit total pe bătrânul profet de 85 de ani. Fără puteri și cu gura plină de pământ, palid la față și abia în stare să îngâime câteva cuvinte, Daniel este portretul unuia copleșit de sfințenia și măreția divină. Niciunul din noi n-am fi fost altfel. Niciunul din noi nu vom fi altfel atunci când vom sta față în față cu Fiul lui Dumnezeu.
III. Mișcări de trupe în realmul nevăzut al îngerilor
Preocupat de viitorul imediat al Israelului, Daniel a avut privilegiul de a afla mult mai mult decât aceasta: o perspectivă panoramică a istoriei poporului ales până la vremea sfârșitului și o revelația despre clopotele angelice sub care își duc activitatea națiunile lumii. Să începem cu cel din urmă: „El mi-a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“ (Dan. 10:12-13).
Fără nici o îndoială, Daniel s-a întrebat: „Dacă mi-au fost ascultate cuvintele rugăciunilor încă din cea dintâi zi unde ai fost până acuma, timp de 21 de zile?“ Motivarea pe care a primit-o „l-a umplut de groază și a pierdut orice putere“ (Dan. 10:16). A fost nevoie de o nouă atingere din partea emisarilor cerești.
„Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ,,Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere! Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!“ Atunci, cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. Apoi mi-a zis: ,,Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!“ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit“ (Dan. 10:15-19).
Care a fost revelația care l-a înspăimântat pe Daniel? Iat-o: „ … căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“.
„Căpetenia împărăției Persiei“ despre care vorbea îngerul nu era un om, ci o teribilă entitate angelică, un dregător de rang înalt din stăpânirile demonice care domină lumea, devenită acum „împărăția lui Satan“.
A fost nevoie de ajutorul arhanghelui Mihail, ocrotitorul copiilor lui Israel, pentru ca mesagerul divin să străbată clopotul demonic așezat asupra împărăției Persiei. Lista nu s-a încheiat deplin, așa cum aflăm din versetul 20: „Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!“ (Dan. 10:20).
Pricepem că împărăția Satanei este foarte bine organizată teritorial, cu entități de rang înalt căutând să stăpânească și să influențeze conducătorii diferitelor națiuni ale lumii. Îngerii lui Dumnezeu se luptă cu aceste entități care caută să blocheze împlinirea planului lui Dumnezeu cu lumea și urmăresc să deraieze planurile Lui cu poporul ales.
Remarcați că între imperiul perșilor și cel al grecilor aveau să treacă peste două sute de ani, dar în sferele angelice se știa deja despre ceea ce avea să urmeze (!). Dumnezeu înalță și coboară împărății, dar Satan își trimite imediat emisarii la curțile acestor împărății ca să încurce lucrurile. Sociologia vorbește astăzi despre „ființa națională“ și „caracterul“ fiecărui neam în parte. Se prea poate ca aceste caracteristici să fie date de opresiunile demonice din lumea nevăzută. În anumite teritorii sau zone geografice se schimbă rânduirile și conducătorii, dar lucrurile se permanentizează într-un anumit fel, de parcă o putere nevăzută, ca un clopot uriaș, este așezat deasupra și-i face pe cei de dedesupt să se comporte și să gândească într-un anumit fel. Ca și în cazul lui Daniel, opresiunea acestor forțe poate fi înfrântă doar printr-un climat intens de post și rugăciune. Cam așa ceva ne-a spus și apostolul Pavel în epistolele sale:
„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul“ (Efes. 6:11-13).
Demonii au fost activi în toată istoria omenirii și, fără îndoială, mai sunt și astăzi. Nu avem de a face simplu doar cu Rusia, Iran, Libia sau America ci cu activitatea unor căpetenii demonice. Dumnezeu trimite împotriva lor îngeri obișnuiți sau, când este cazul, căpetenii angelice de mare putere, cum este acest arhanghel Mihail, amintit în text. El este amintit de trei ori în Vechiul Testament și de două ori în Noul Testament (Daniel 10:13,21; 12:1; Iuda 1:9; Apoc. 12:7).
Într-o măiastră bătălie finală, Mihail îl va învinge pe Diavol și-l trimite în adânc:
„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:9-12).
IV. Mesajul despre istoria lumii
Conflictul angelic este între forțele care urmăresc să blocheze realizarea planului lui Dumnezeu cu lumea și armata de îngeri care-l slujesc pe Dumnezeu. Profetul Daniel era trist pentru că nu înțelegea istorie imediată legată de reîntoarcerea evreilor în țara promisă, dar Dumnezeu răspunde acestei curiozități cu o panoramă a viitorului. Scopul revelației este ca Daniel, și prin el și noi, să aibă încredere în puterea și providența divină. Oricât s-ar zvârcoli Satan și oricât de tumultoasă este istoria popoarelor, Dumnezeu este pe tron și supraveghează de acolo totul. El poate vesti evenimentele viitoare și ne poate asigura că ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor chemați după planul Său“ (Rom. 8:28). După descoperirile despre clopotele stăpânirilor demonice asupra popoarelor, profetul Daniel primește informații despre vremurile viitoare:
„Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate“ (Dan. 10:14).
Este clar că Daniel era preocupat de Israel, așa că Dumnezeu îi vestește ce va fi cu „poporul tău“. Ca să-l asigure că totul este sub controlul divin, Dumnezeu îi dă o panoramă istorică din vremea lui Daniel până în vremea lui Antichrist. Acesta este cuprinsul capitolului 11. Iar în capitolul 12 îi vestește ce se va întâmpla în vremea Necazului cel Mare până la învierea din morți, judecata de la urmă și intrarea în eternitate:
„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci“ (Dan. 12:1-3).
Dumnezeu îi spune profetului Daniel că totul se va termina cu bine. Voievodul Mihail este suficient pentru biruința finală.
Importanța capitolului 10 pentru noi
Nu știu cum de a putut spune omul acela că nu vede nimic vrednic de predicat în acest capitol. Eu v-am plimbat doar puțin prin conținutul lui și am văzut o sumedenie de lucruri.
Am văzut ceva din caracterul lui Dumnezeu, sfințenia Lui, măreția Sa, slava Sa. Am văzut ceva despre rolul jucat de Isus Christos, Fiul Tatălui, în istorie. Am văzut ceva despre teribilul conflict angelic care se desfășoară în sferele nevăzute. Am văzut ceva din trăirile acestui om fără pereche preocupat până la patimă cu soarta poporului lui Dumnezeu, profetul Daniel. Am văzut extraordinara importanță și putere a rugăciunii. Am văzut delicatețea cu care se poartă Dumnezeu cu el, felul în care-l copleșește cu prezența sfințeniei Lui, dar îl și întărește cu puteri trimise prin îngeri. Am văzut harul prin care un bătrân neputincios și amuțit poate fi transformat într-un purtător de cuvânt al Celui Atotputernic. Aceasta ne poate da speranță și mie și ție, făcându-ne să credem că același Dumnezeu poate trece peste slăbiciunile și lipsurile noastre ca să vestească prin noi adevărul despre împlinirea planurilor Sale. Este cea mai mare și mai importantă lucrare pe care o putem face sub soare.