Daniel 10 pe înțelesul nostru – o întâlnire cu cei din „întinderea a treia“, cel de al treilea cer

(O prelucrare simplificată a unui comentariu strălucit al lui John MacArthur. Fragment dintr-un material mai colmplet pe care-l puteți citi aici.)

„Mamă, există îngeri?“
„Da, dragul meu, sigur că există“
„Dacă există, de ce nu-i vedem ca să știm și noi ce fac ei acuma?“

Am putea numi acest capitol „O fereastră spre lumea nevăzută“ sau „Vizitatorii cerești“.

Am fost surprins să citesc în cartea unui comentator biblic că din acest capitol nu se găsește nimic vrednic de a fi pus în predici și mi-am spus: „Cum oare a putut omul acesta să ajungă la o asemenea concluzie?“

Cele 21 de versete sunt pline până la refuz cu informații extraordinare. Pentru început însă trebuie să spun că înțeleg reținerile unora. Suntem captivi limitărilor noastre din timp și spațiu. Nu putem evada dincolo de ele spre realitatea unor alte lumi. Nu putem ieși afară. Ca să intrăm în contact cu lumea supranaturală divină, trebuie ca ea să vină spre noi. Noi nu putem merge spre ea. Ca să spunem așa, Dumnezeu trebuie să invadeze lumea noastră pentru a ne ajuta să ne întâlnim cu El.

Contextul profetic

Revenind la textul nostru, plecăm de la premiza că în cartea lui Daniel există patru descoperiri profetice. Cea la care am ajuns acum acoperă capitolele 10, 11 și 12. Această viziune finală încununează și desăvârșește tot conținutul cărții. Capitolul 10 deschide poarta supranaturală spre descoperirea vizionară, capitolul 11 ne dă conținutul ei, iar capitolul 12 îi adaugă un epilog. Am ajuns la cea mai înaltă culme a descoperirilor care i-au fost dăruite profetului Daniel.

Profeția din aceste trei capitole finale acoperă cam aceeași perioadă de timp ca și cea făcută în capitolul 8 al cărții, adică de pe vremea lui Daniel și până la vremea sfârșitului, spre Necazul cel Mare, și spre cea de a doua venire a Domnului Isus. În aceste trei capitole găsim însă cea mai amănunțită descriere a evenimentelor legate de Necazul cel Mare.

Contextul istoric

În capitolul 9, ni s-a spus că Daniel se apucase să citească și să studieze un pasaj din profeția lui Ieremia. Acolo este scris foarte clar că robia lui Israel va dura numai 70 de ani:

„În anul dintâi al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeilor, în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia“. (Dan. 9:1-2)
Daniel se afla în Babilon cam de 70 de ani și a înțeles că eliberarea și întoarcerea poporului lui Dumnezeu acasă se va petrece foarte curând. Nu vedea însă cum avea să se întâmple, așa că s-a apucat de rugăciune și post ca să afle de la Dumnezeu ce se va petrece. Dacă citiți veți vedea în ce minunat mod i-a răspuns Domnul. Toate acestea s-au întâmplat în cel dintâi an al domniei lui Cir, împăratul imperiului medo-persan, când a fost dat decretul care zice:

„Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim, în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el şi să se suie la Ierusalim, în Iuda, şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim. Oriunde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere şi vite, pe lângă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!” (Ezra 1:2-4).

Reiese clar că Dumnezeu i-a răspuns rugăciunilor lui Daniel în chiar anul acela.

Când ajungem însă la capitolul 10, în primul verset ni se spune că este cel de al treilea an de domnie al lui Cir și inima lui Daniel este îndurerată și confuză. Ce se întâmplase?

Se întâmplase că majoritatea evreilor din Babilon aleseseră să nu plece și să nu se întoarcă acasă. Se asimilaseră, prinseseră rădăcini în Babilon, deveniseră prosperi și mult prea înșurubați în societatea de atunci ca să dorească să plece într-alt loc unde s-o ia de la capăt. Nu le era dor de Țara Promisă și nu-i mai preocupa de loc reconstruirea Ierusalimului și a Templului.

Ni se spune că doar 42.000 de iudei au plecat spre casă, o picătură din mulțimea de evrei care se înmulțiseră în Imperiu. Se întorseseră mai ales cei din Iuda, seminția familiei regale, conduși de unul pe nume Zorobabel, care se trăgea din linia lui David. Ceilalți evrei, din celelalte seminții, majoritatea din ei născuți în Babilon fără să-și poată aminti ceva despre locurile străbune, au preferat să rămână.

Nici știrile trimise de cei care ajunseseră între timp în Israel nu i-au încurajat să plece. Cei întorși au dat doar de ruine și, când s-au apucat să rezidească, au trezit împotrivirea celor ce locuiau atunci în țară.

Nu-i de mirare că inima lui Daniel era tristă și confuză. Procesul reconstruirii Templului, Ierusalimului și al națiunii se poticnise, se oprise, iar speranțele profetului păreau acum zadarnice.

Al treilea eveniment care-i schimbase viața lui Daniel a fost retragerea lui din slujba de la curtea împărătească. În capitolul unu al cărții lui ni se spune că slujirea lui pe lângă împărații lumii a durat doar până în cel dintâi an al lui Cir. Daniel ajunsese atunci la vârsta de 85 de ani.

„Aşa a dus-o Daniel până în anul întâi al împăratului Cir.“ (Dan. 1:21).

Mă veți întreba: „Dacă s-a pensionat de ce nu s-a dus și el înapoi în Israel?“ Am să vă răspund și n-am să vă spun ca alții că profetul a fost prea bătrân ca să întreprindă o asemenea călătorie. Părerea mea este că nu bătrânețea, ci tristețea l-a împiedicat să se întoarcă. Era dezamăgit și a crezut de datoria lui să stea printre evreii din Imperiu ca să caute să-i motiveze să plece acasă. Pasiunea lui era să-i vadă credincioși destinului lor mesianic, încredințați că este voia lui Dumnezeu ca după ce au plătit pentru păcatele lor prin vremea de robie trebuie să se întoarcă în vatra părinților lor Avraam, Isaac și Iacov, ca să-și reia destinul mesianic.

Sigur că-i era dor de țara lui, dar el nu dorea țara fără popor și nu concepea să se întoarcă și să-i lase pe ceilalți asimilați de lumea păgână. Întrezărea că pe linia mesianică apăruse un nod și bătea la ușile cerului ca să-l deznoade. Daniel era frământat și confuz, așa că a suspendat toate planurile personale. Când nu știi ce sa faci, cel mai bine este să nu faci nimic. Și Daniel s-a apucat să facă ceea ce făcuse în toate vremurile lui de criză: s-a pus pe post și rugăciune.

Așa îl găsim în debutul capitolului:

„În anul al treilea al lui Cir, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit Beltşaţar. Cuvântul acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire. El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta şi a priceput vedenia. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Dan. 10:1-3).
Repet, viziunea pe care o va primi în capitolul 11 este ca răspuns la această rugăciune a lui. Precizarea din text „Daniel, numit Beltșațar“ își are rost în contextul în care unii caută să argumenteze că această carte profetică, uluitoare prin precizia cronologiilor ei, n-ar fi fost scrisă de o singură persoană, ci reprezintă o colecție de profeții începută de Daniel și completată peste câteva sute de ani de alții.

Cealaltă precizare, „Cuvântul acesta, care este adevărat, vestește o mare nenorocire“ subliniază imensitatea cataclismului prevestit. El va cuprinde de la demonii din spațiul celestial la oamenii de pe pământ și tot ce există între aceste extreme, pe toată durata istoriei, de la vremea lui Daniel prin vremea noastră și până la finalul istoriei.

Viziunea precedentă, descrisă în capitolul 8, l-a afectat teribil pe Daniel l-a lăsat aproape mort:

„Pe când îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. … Eu, Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi nimeni nu ştia“ (Dan. 8:18, 27).
De data asta însă, în capitolul 10, ni se spune că Daniel a înțeles vedenia. Sper ca s-o înțelegem și noi, care față de Daniel avem avantajul să fim călăuziți de Duhul Sfânt.

Analiza textului

Pentru simplificare vom împărți capitolul în câteva părți componente: (1) marea tristețe a profetului (2) mesagerul ceresc, (3) mișcări de trupe în realmul nevăzut al îngerilor și (4) mesajul ceresc.

I. Marea tristețe a profetului
Primul lucru pe care-l vedem sunt cele trei săptămâni de post și rugăciune în care Daniel a bătut la porțile cerului ca să primească un răspuns:

„În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni“ (Dan. 10:2-3).

Dacă ținem seama de data arătată în text, „cea de a douăzeci și patra zi a lunii întâi“ și știm că Paștele cădea întotdeauna în cea de a patrusprezecea zi a acestei luni, ne dăm seama că Daniel a postit pe toată durata Praznicului și până după sărbătoarea azimilor. Erau zile în care evreii și aduceau aminte că Îl au pe Dumnezeu aproape. Cu toate acestea, rugăciunile lui Daniel au rămas fără răspuns. Cerul era închis, de nepătruns, ca o poartă de fier închisă.

Daniel nu era obișnuit cu așa ceva. În capitolul 9 am văzut că el s-a rugat și răspunsul a venit de îndată.

„Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ,,Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea“ (Dan. 9:20-22).
Profetul nu era obișnuit să aștepte pentru un răspuns de la Domnul, în nici un caz pentru … 21 de zile.

Zilele de post au însemnat că Daniel n-a mâncat „bucate alese … de la masa împăratului“. Iar asta înseamnă că Daniel abandonase între timp dieta evreiască menționată la începutul cărții și mânca de obicei împreună cu ceilalți la masa imperială. Dacă ținem, seama că Daniel era atunci la vârsta de 85 de ani, cele 21 de zile de post au fost un adevărat sacrificiu.

Daniel nu a făcut acest sacrificiu pentru a obține un anumit favor din partea Domnului, ci pentru a-și exprima o stare lăuntrică. Inima sa era plină de tristețea pe care trebuia să o fi simțit și Dumnezeu în acele zile: în ciuda decretului dat de Cir poporul evreu a refuzat să se mai întoarcă în Israel!

II. Mesagerul ceresc

„În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru)“ (Dan.10:4).

Nu știm de ce s-a întâmplat acolo și de ce Dumnezeu n-a așteptat ca Daniel să ajungă acasă, în camera lui de rugăciune, dar „arătarea angelică“ l-a luat prin surprindere:

„Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de hrisolit, faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi“ (Dan. 10:5-6).

Totul în înfățișarea angelică descrie putere și luptă. Daniel a primit vizita unei ființe de pe tărâmul celălalt, din lumea nevăzută, dar foarte influentă în realitățile pe care le trăim noi pe pământ. Unii cred că a fost îngerul Gavril, alții cred că a fost arhanghelul Mihael, dar eu cred că a fost una din aparițiile dumnezeirii, o teofanie de dinaintea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Cred că a fost o „christofanie“! Este suficient să compari descrierea lui Daniel cu descrierea făcută de apostolul Ioan în primul capitol al Apocalipsei, ca să-ți dai seama că avem de a face cu una și aceeași persoană:

„M-am întors să văd glasul care-mi vorbea. Şi când m-am întors, am văzut şapte sfeşnice de aur. Şi în mijlocul celor şapte sfeşnice, pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Capul şi părul Lui erau albe ca lâna albă, ca zăpada, ochii Lui erau ca para focului, picioarele Lui erau ca arama aprinsă şi arsă într-un cuptor şi glasul Lui era ca vuietul unor ape mari“ (Apoc. 1:12-15).

Ioan L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu de după înviere, iar Daniel a văzut aceeași persoană înainte de întrupare. Isus Christos n-a fost „făcut“ la nașterea din fecioară, ci a preexistat dintotdeauna alături de Tatăl și de Duhul Sfânt. În alte instanțe de „christofanii“ descrise în Vechiul Testament, Isus Christos a fost numit în text „Îngerul Domnului“ (cu majusculă – Exod 3, Iosua 5, Judecători 6 și 13, Zaharia 1 și 3, precum și în alte locuri).

Într-o paralelă imposibil de ignorat, Îngerul Domnului din Vechiul Testament a apărut ca protector suprem al lui Israel, tot așa cum în Noul Testament Isus Christos este protectorul suprem al Bisericii. El a apărut ca să descopere adevărul, ca să-l trimită pe Moise la faraon, ca să-l încurajeze pe Ghedeon să pornească la luptă, ca să-l ordineze pe Samson ca judecător în Israel. De fiecare dată a fost implicat în păstrarea și propășirea poporului lui Dumnezeu. Psalmul 34 rezumă aparițiile Lui prin această afirmație:

„Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El
şi-i scapă din primejdie“ (Ps. 34:7).

Acest „Înger“ i s-a arătat lui Avraam ca să confirme legământul, a venit ca s-o salveze pe Hagar și pe Ismael și s-a manifestat ca avocat pentru apărarea lui Zaharia (Zah. 3:1, 3-4, 6).

Cred că profetul Daniel L-a văzut pe Fiul lui Dumnezeu de dinaintea întrupării. Întâlnirea capătă dintr-o dată dimensiuni infinite și o importanță de cel mai înalt grad. Christos este „Căpetenia oștilor cerești“ și, având în vedere descoperirile pe care avea să i le dea lui Daniel, apariția Lui în acel loc și timp este cum nu se poate mai potrivită. Profeția descoperită avea să-i descrie lui Daniel conflictul extraordinar din lumea nevăzută, dintre îngerii lui Dumnezeu și îngerii întunerecului. El se desfășoară pe toată durata istoriei, acoperind perioada din vremea lui Daniel și până la vremea sfârșitului, în care arhanghelul Mihail va avea ultima biruință asupra forțelor demonice.

Profetul Daniel și prin el și noi, va afla ce încleștare extraordinară se petrece în lumea nevăzută pentru ca evenimentele istoriei umane să capete conturul planului pe care-l are Dumnezeu cu lumea. Forțe demonice extraordinar de puternice caută din răsputeri să-l zădărnicească..

Descrierea făcută de Daniel subliniază și ilustrează atributele dumnezeirii. Haina albă ilustrează sfințenia divină. Centura de aur ilustrează demnitate regală și bogăția de neegalat. Trupul ca o piatră de hrisolit este mânia divină în acțiune. Fața care strălucea ca fulgerul ilustrează atotputernicia, iar ochii ca niște flăcări de foc ilustrează omniștiința divină. Picioarele ca arama lustruită ilustrează judecata, iar glasul ca tunetul unei mari mulțimi ilustrează autoritatea Lui asupra istoriei.

La râul Tigru, profetul Daniel n-a văzut un înger dintre cei mulți, ci pe însuși Fiul lui Dumnezeu pornit să lupte și să-Și impună planul în istorie. Nu era pentru prima dată, ci pentru a treia oară că Daniel se întâlnea cu El. Prima dată L-a văzut în cuptorul aprins, unde a venit ca să-i protejeze pe cei care au refuzat să se închine chipului înălțat de Nebucadnețar de focul pedepsei. Cea de a doua a fost în vedenia descrisă în capitolul 7, unde acest „Fiul al omului“ a primit puterea absolută din partea Suveranului universului:

„M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui. I S-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată“ (Dan. 7:13-14).

O întreită vedenie a Fiului lui Dumnezeu va avea și apostolul Pavel în Noul Testament. Și tot ca Pavel mai târziu, în această întâlnire de la râul Tigru numai preaiubitul lui Dumnezeu a avut descoperirea. Cei din jur n-au văzut nimic, dar au fost îngroziți de influența ei nevăzută:

„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui şi, pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele“ (Dan. 10:7-10).
Este evident că pământul nu este pregătit să se întâlnească cu sfințenia divină. Carnea și sângele nu sunt compatibile cu apropeierea divină. Intensitatea influenței divine asupra ființelor pământești dă pe față extraordinara dimensiune a atotputerniciei lui Dumnezeu și presiunea nemaipomenită pe care o exercită ea asupra tuturor lucrurilor create. Vă aduceți amite de reacția lui Isaia când a văzut ceva asemănător în templu (Isaia 6) sau de reacția patriahului Iov când a auzit vocea Celui Atotputernic:

„Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine,
dar acum ochiul meu Te-a văzut.
De aceea mi-e scârbă de mine
şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă“ (Iov 42:5-6).
Țineți minte reacția lui Petru în fața unei revelații asemănătoare:

„Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus şi I-a zis: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos” (Luca 5:8).
Profetul Daniel n-a avut un vis, ci s-a întâlnit pentru o scurtă secvență de timp cu ceva coborât din dimensiunile lumii spirituale. Altfel spus, lui Daniel i s-a îngăduit pentru câteva clipe să pătrunde în realitatea înfruntării nemaipomenite care există în războiul ființelor cerești.

Oriunde sfințenia confruntă nesfințenia, cea din urmă este pusă pe fugă. Aduceți-vă aminte că în Apocalipsa 6, până și cei ce nu vor să i se supună lui Dumnezeu sunt îngroziți de prezența Lui:

„Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s-au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului, căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine poate sta în picioare?” (Apoc. 6:15-17).

În fața Fiului lui Dumnezeu, profetul Daniel are aceeași reacție ca apostolul Ioan în Apocalipsa: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort“ (Apoc. 1:17).

Dacă n-ar fi fost bunăvoința mesagerului ceresc, Daniel ar fi rămas leșinat la pământ. Nu este exclus ca „teofania Fiului lui Dumnezeu“ să fi fost acompaniată de alți doi îngeri, așa cum s-a întâmplat cu „cei trei îngeri“ care l-au vizitat pe Avraam în drum spre Sodoma (Gen. 18). Unul din îngerii însoțitori s-a atins de buzele profetului:

„Şi iată că o mână m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. Apoi mi-a zis: ,,Daniele, om preaiubit şi scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti, căci acum sunt trimis la tine!“ După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând“ (Dan. 10:10-11).
Întâlnirea cu Cel atotputernic l-a copleșit total pe bătrânul profet de 85 de ani. Fără puteri și cu gura plină de pământ, palid la față și abia în stare să îngâime câteva cuvinte, Daniel este portretul unuia copleșit de sfințenia și măreția divină. Niciunul din noi n-am fi fost altfel. Niciunul din noi nu vom fi altfel atunci când vom sta față în față cu Fiul lui Dumnezeu.

III. Mișcări de trupe în realmul nevăzut al îngerilor

Preocupat de viitorul imediat al Israelului, Daniel a avut privilegiul de a afla mult mai mult decât aceasta: o perspectivă panoramică a istoriei poporului ales până la vremea sfârșitului și o revelația despre clopotele angelice sub care își duc activitatea națiunile lumii. Să începem cu cel din urmă: „El mi-a zis: ,,Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! Dar căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“ (Dan. 10:12-13).
Fără nici o îndoială, Daniel s-a întrebat: „Dacă mi-au fost ascultate cuvintele rugăciunilor încă din cea dintâi zi unde ai fost până acuma, timp de 21 de zile?“ Motivarea pe care a primit-o „l-a umplut de groază și a pierdut orice putere“ (Dan. 10:16). A fost nevoie de o nouă atingere din partea emisarilor cerești.

„Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ şi am tăcut. Şi iată că cineva care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ,,Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază şi am pierdut orice putere! Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!“ Atunci, cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. Apoi mi-a zis: ,,Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!“ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ,,Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit“ (Dan. 10:15-19).

Care a fost revelația care l-a înspăimântat pe Daniel? Iat-o: „ … căpetenia împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei“.

„Căpetenia împărăției Persiei“ despre care vorbea îngerul nu era un om, ci o teribilă entitate angelică, un dregător de rang înalt din stăpânirile demonice care domină lumea, devenită acum „împărăția lui Satan“.

A fost nevoie de ajutorul arhanghelui Mihail, ocrotitorul copiilor lui Israel, pentru ca mesagerul divin să străbată clopotul demonic așezat asupra împărăției Persiei. Lista nu s-a încheiat deplin, așa cum aflăm din versetul 20:  „Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei!“ (Dan. 10:20).

Pricepem că împărăția Satanei este foarte bine organizată teritorial, cu entități de rang înalt căutând să stăpânească și să influențeze conducătorii diferitelor națiuni ale lumii. Îngerii lui Dumnezeu se luptă cu aceste entități care caută să blocheze împlinirea planului lui Dumnezeu cu lumea și urmăresc să deraieze planurile Lui cu poporul ales.

Remarcați că între imperiul perșilor și cel al grecilor aveau să treacă peste două sute de ani, dar în sferele angelice se știa deja despre ceea ce avea să urmeze (!). Dumnezeu înalță și coboară împărății, dar Satan își trimite imediat emisarii la curțile acestor împărății ca să încurce lucrurile. Sociologia vorbește astăzi despre „ființa națională“ și „caracterul“ fiecărui neam în parte. Se prea poate ca aceste caracteristici să fie date de opresiunile demonice din lumea nevăzută. În anumite teritorii sau zone geografice se schimbă rânduirile și conducătorii, dar lucrurile se permanentizează într-un anumit fel, de parcă o putere nevăzută, ca un clopot uriaș, este așezat deasupra și-i face pe cei de dedesupt să se comporte și să gândească într-un anumit fel. Ca și în cazul lui Daniel, opresiunea acestor forțe poate fi înfrântă doar printr-un climat intens de post și rugăciune. Cam așa ceva ne-a spus și apostolul Pavel în epistolele sale:

„Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul“ (Efes. 6:11-13).

Demonii au fost activi în toată istoria omenirii și, fără îndoială, mai sunt și astăzi. Nu avem de a face simplu doar cu Rusia, Iran, Libia sau America ci cu activitatea unor căpetenii demonice. Dumnezeu trimite împotriva lor îngeri obișnuiți sau, când este cazul, căpetenii angelice de mare putere, cum este acest arhanghel Mihail, amintit în text. El este amintit de trei ori în Vechiul Testament și de două ori în Noul Testament (Daniel 10:13,21; 12:1; Iuda 1:9; Apoc. 12:7).

Într-o măiastră bătălie finală, Mihail îl va învinge pe Diavol și-l trimite în adânc:

„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui. Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui, pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme” (Apoc. 12:9-12).

IV. Mesajul despre istoria lumii

Conflictul angelic este între forțele care urmăresc să blocheze realizarea planului lui Dumnezeu cu lumea și armata de îngeri care-l slujesc pe Dumnezeu. Profetul Daniel era trist pentru că nu înțelegea istorie imediată legată de reîntoarcerea evreilor în țara promisă, dar Dumnezeu răspunde acestei curiozități cu o panoramă a viitorului. Scopul revelației este ca Daniel, și prin el și noi, să aibă încredere în puterea și providența divină. Oricât s-ar zvârcoli Satan și oricât de tumultoasă este istoria popoarelor, Dumnezeu este pe tron și supraveghează de acolo totul. El poate vesti evenimentele viitoare și ne poate asigura că ,,toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și anume spre binele celor chemați după planul Său“ (Rom. 8:28). După descoperirile despre clopotele stăpânirilor demonice asupra popoarelor, profetul Daniel primește informații despre vremurile viitoare:

„Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate“ (Dan. 10:14).

Este clar că Daniel era preocupat de Israel, așa că Dumnezeu îi vestește ce va fi cu „poporul tău“. Ca să-l asigure că totul este sub controlul divin, Dumnezeu îi dă o panoramă istorică din vremea lui Daniel până în vremea lui Antichrist. Acesta este cuprinsul capitolului 11. Iar în capitolul 12 îi vestește ce se va întâmpla în vremea Necazului cel Mare până la învierea din morți, judecata de la urmă și intrarea în eternitate:

„În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris în carte. Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică şi alţii pentru ocară şi ruşine veşnică. Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac şi în veci de veci“ (Dan. 12:1-3).

Dumnezeu îi spune profetului Daniel că totul se va termina cu bine. Voievodul Mihail este suficient pentru biruința finală.

Importanța capitolului 10 pentru noi

Nu știu cum de a putut spune omul acela că nu vede nimic vrednic de predicat în acest capitol. Eu v-am plimbat doar puțin prin conținutul lui și am văzut o sumedenie de lucruri.

Am văzut ceva din caracterul lui Dumnezeu, sfințenia Lui, măreția Sa, slava Sa. Am văzut ceva despre rolul jucat de Isus Christos, Fiul Tatălui, în istorie. Am văzut ceva despre teribilul conflict angelic care se desfășoară în sferele nevăzute. Am văzut ceva din trăirile acestui om fără pereche preocupat până la patimă cu soarta poporului lui Dumnezeu, profetul Daniel. Am văzut extraordinara importanță și putere a rugăciunii. Am văzut delicatețea cu care se poartă Dumnezeu cu el, felul în care-l copleșește cu prezența sfințeniei Lui, dar îl și întărește cu puteri trimise prin îngeri. Am văzut harul prin care un bătrân neputincios și amuțit poate fi transformat într-un purtător de cuvânt al Celui Atotputernic. Aceasta ne poate da speranță și mie și ție, făcându-ne să credem că același Dumnezeu poate trece peste slăbiciunile și lipsurile noastre ca să vestească prin noi adevărul despre împlinirea planurilor Sale. Este cea mai mare și mai importantă lucrare pe care o putem face sub soare.

https://wordpress.com/read/feeds/26843462/posts/2457027814

„Creștini” care luptă împotriva Israelului

 

„Creștini” care luptă împotriva Israelului

Bura Toader 1893 – ? din Cămârzana.

Fratele Bura Toader, ,,a lui Toader”, s-a născut în ziua de 15 iulie 1893 în localitatea Cămârzana, județul Satu-Mare, ținutul Cluj.

Părinții fratelui s-au numit Toader și Ana, fiind de religie greco-catolică și naționalitate română. A studiat 4 clase primare în localitatea natală.

Se căsătorește în ziua de 15 noiembrie 1920 cu Ana, născută Pavel. Căsnicia celor doi este binecuvântată cu venirea pe lume a 2 băieți și o fată.

În anul 1914, anul izbucnirii primului război mondial, fratele Bura este recrutat și încorporat în regimentul 97 Infanterie din Sighetu Marmației și din Baia Mare, de unde rămâne la vatră cu gradul de soldat.

În anul 1929 este botezat, devenind membru cu drepturi depline al confesiunii creștine baptiste, iar în anul 1930 ia ființă Biserica Creștină Baptistă din Cămârzana.

Fratele Bura Toader este ordinat ca predicator pentru biserica baptistă din Cămârzana în anul 1936. Comisia de ordinare a fost compusă din frații: Nicolae Miclăuș și Covaci Teodor. Cu această ocazie au mai fost ordinați și frații: Einholt Ioan și Ivanciuc Petru.

În anul 1938 fratele Bura Toader a organizat la Biserica Creștină Baptistă din Cămârzana, județul Satu Mare, un serviciu religios în amintirea Reginei Maria.

În raionul său de activitate avea 115 membri și 119 aparținători și copii.

Istorie Baptistă

 

Învierea, dincolo de ce se vede – Alexandru Fintoiu

Publicat pe 16 Aprilie 2017 de CrestinTotal.ro în Articole, Articole: Alexandru Fintoiu

Hristos a fost printre ei, L-au aclamat, L-au lăudat, I-au strigat Osana, și-au aruncat hainele înaintea Lui, I-au adus flori. Mai târziu L-au scuipat, L-au bătut, și-au bătut joc de El și L-au condamnat la moarte.

Așa sunt oamenii, azi ești prieten cu ei, mâine ești un nimeni. Așa este lumea, îți dă cu o mână și îți ia cu două. N-avem de ce să o iubim. E trădătoare, e nesigură și parșivă.

L-au legat și L-au înfățișat înaintea lui Pilat. Cel blând și smerit transportat încătușat. Oricum nu fugea, ne-a iubit prea mult. El a venit ca să dezlege oamenii, să-i elibereze, dar, pentru asta a trebuit să fie El prins în lațurile lor.

Astăzi oamenii de pretutindeni sunt la fel. Hristos e înjurat, batjocorit, disprețuit și părăsit. Mă întreb ce zice Tatăl când Fiul este prins în vorbele murdare ale oamenilor. Are îndelungă răbdare.

L-au răstignit cu tâlharii. Dar a treia zi a înviat. Totuși cine se mai gândește la El, printre atâția iepuri și reclame cu ouă?

Nu, Învierea n-are treabă cu ce pui în farfurie și nici cu găinile stafidite în cotețele fără lumină naturală. Nu, Învierea, n-are legătură cu stomacul, ci cu sufletul. Nu trăiești ca să mănânci, ci mănânci ca să trăiești. Învierea n-are nici o treabă cu grătarul din ziua de Paști, când nu poți respira afară de fum.

Așa cum fumegă grătarele așa fumegă și făcliile sufletelor oamenilor. Dar Hristos nu le stinge încă. Le mai dă o șansă. Șansa să nu spui Hristos a înviat de pe buze ci, ascultându-ți inima.

Alexandru Fintoiu – http://www.ciresarii.ro/

Învierea, dincolo de ce se vede – Alexandru Fintoiu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/invierea-dincolo-de-ce-se-vede-alexandru-fintoiu/

Înțelepciune fără rost…

Doina Bejenaru  19-09-2018

Ți s-a întâmplat și ție să fii un înțelept fără rost? În lumea noastră plină de oportunități, cu acces la atâtea comori intelectuale nu mai știm să fim înțelepți. Știm să predicăm atât de frumos. Putem în orice situație să ne dăm cu părerea pe cele mai diverse teme… Dar nu mai știm să fim cine trebuie, ce trebuie, când trebuie.

Nu mai știm să simțim durerea celor de lângă noi. Toți suntem bucăți de carne cu inimi sângerânde și am învățat atât de bine să camuflăm aceste „minusuri” încât atunci când simțim durerea prin preajmă o evităm.

Suntem atât de înțelepți încât confesăm și ne facem vulnerabili doar când ne convine, sau ca să câștigăm… Câștigăm simpatia, încrederea și pe urmă uităm… Uităm că am lăsat în inima omului vulnerabilitatea și convingerea că el poate face la fel.

Suntem atât de înțelepți la vorbe, încât pălăvrăgim ca prietenii lui Iov fără noimă și fără rost. Pălăvrăgim atunci când trebuie să tăcem sau simplu să îmbrățișăm.

Am uitat tăcerea și în înalta noastră cultură am uitat să îmbrățișăm suflete frânte. Ne divizăm pe genuri, etnii și clase sociale, stabilim granițe fizice și uităm că suntem doar oameni.

Vrem să schimbăm lumea și pentru asta învățăm, facem școli, masterate, doctorate și uităm că putem fi simplu brațe disponibile, inimi sensibile, urechi deschise.

Vrem să fim ca Isus, dar evităm durerea și oamenii îndurerați. Nu ne îmbrățișăm frații și surorile, e păcat. Nu ne facem timp simplu pentru a tăcea și a oferi o îmbrățișare, o doză de protecție și căldură cuprinzând la pieptul nostru durerea suspinând… Suntem prea ocupați!

Nu mai plângem… E rușine. Noi trebuie să fim puternici… Noi putem totul de mână cu Dumnezeu și nu avem nevoie de aceste artificii emoționale.

Am uitat sau poate nu am știut niciodată ce înseamnă sfințenia!? Acea sensibilitate care îți dă un sentiment de teamă că nu cumva să Îl dezonorezi pe Creatorul tău! În schimb știm să ne dăm aere de super-sfinți îndemnându-i la pocăință pe unii și strunindu-i cu severitate pe cei înglodați în patimi și păcate.

Avem rețete pentru toate… Nu mai avem sensibilitate. Dacă Dumnezeu este bun, de ce sufăr și de ce există atâta durere? Este întrebarea vremii. Iar răspunsul este simplu, copiii Lui au uitat să fie pe pământ mâinile Lui, urechile Lui, ochii Lui, picioarele Lui, inima Lui. Și-au uitat menirea. Avizi după cunoștință și înțelepciune, au uitat să fie, nu doar să știe!

https://www.stiricrestine.ro/2018/09/19/intelepciune-fara-rost/?utm_source
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/intelepciune-fara-rost/

Întruparea Fiului Un articol de W. R. Dronsfield

Întruparea Fiului   Un articol de W. R. Dronsfield

Nu există vreun subiect mai profund decât cel al întrupării. Deși este de nepătruns chiar pentru cei mai înțelepți, nimic nu este mai minunat pentru cei care aparțin Domnului. Adevărul minunat constă în faptul că Acela care este Dumnezeu însuși, în timp ce nu încetează vreodată să fie Dumnezeu, a devenit un om adevărat, trăind printre oameni pe pământ. Duhul Sfânt ne-a lăsat patru relatări ale acelei vieți fără pată. Nicio creatură și-ar fi putut închipui astfel de detalii inimaginabile: o viață omenească desăvârșită, totuși cu licăriri ale gloriei Persoanei Sale străbatând vălul (Ioan 1:14  ). Dacă vreo inteligență omenească încearcă să adauge ceva din propriile-i gânduri, cât de găunos și confuz sună! Așa cum demonstrează și contrafăcuta evanghelie după Toma *.

* scriere gnostică, neinclusă în canonul biblic (n. tr.)

Deși întruparea este dincolo de puterea noastră de a raționa, există anumite adevăruri despre ea pe care le putem afirma cu încredere, deoarece ele se bazează cu tărie pe propria relatare a Duhului Sfânt în Scriptură.

1. Dumnezeu adevărat

Fiul veșnic al lui Dumnezeu a devenit Om, însă nu a încetat niciodată să fie Creatorul Atotputernic. El s-a golit pe Sine Însuși (Filipeni 2:7  ). Umanitatea Sa a învăluit gloria Sa astfel încât El nu a primit ascultarea universală ce I se cuvenea. Cu toate acestea, El nu a încetat în Persoana Sa să fie omniscient (Ioan 2:24-25  ; 21:17  ), omnipotent (Matei 8:27  ) și omniprezent (Ioan 3:13  ; Matei 18:20  ; 28:20  ), ținând toate lucrurile prin Cuvântul puterii Lui.

2. Om desăvârșit

El a devenit Om, în întregime neatins de căderea în păcat a lui Adam. Umanitatea Lui era în esență aceeași ca a lui Adam necăzut în păcat (avea trup, suflet și duh) deși, desigur, existau diferențe. Principala era aceea că Umanitatea Sa, deși în întregime omenească, era unită în Persoana Sa cu Dumnezeirea și, prin urmare, nespus de glorificată. De asemenea, Adam era în inocență, această însemnând faptul că nu avea cunoștința binelui și a răului. Domnul nu se afla în inocență, ci El era sfânt. Domnul se găsea în mijlocul răului, dar în întregime neîntinat de acesta.

3. Om adevărat

El a devenit un Om adevărat, trup, suflet și duh. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, a suflat în el suflarea (duhul) de viață, iar el a devenit un suflet viu (Geneza 2:7  ). Animalele era de asemenea suflete vii *, însă ele nu aveau viață prin primirea duhului de la Dumnezeu. Pe lângă faptul că era un suflet viu, Adam avea un duh. În suflet avea viață fizică și sentimente; în duh avea rațiune și conștiența sinelui și a lui Dumnezeu. Putea avea comuniune rațională cu Dumnezeu și să-i aducă bucurie lui Dumnezeu prin părtășia sa. Pentru aceasta a fost el creat. Subiectul sufletului și al duhului este un studiu în sine, și doar îl atingem aici în treacăt.

* (Geneza 1:21, 24  . Cuvântul “viețuitoare” din traducerea Cornilescu, sau „ființă” din traducerea GBV 2001 ar trebui traduse prin „suflet”, nephesh).

Domnul Și-a însușit trup, suflet și duh. El a avut un trup real, vizibil și palpabil (1. Ioan 1:1-2  ), făcut din carne și sânge (Evrei 2:14  ), sensibil la durere și suferință, însă nesupus la consecințele căderii în păcat. El nu era supus morții ca eveniment inevitabil. El a murit prin propria Sa putere (Ioan 10:18  ). Procesul îmbătrânirii, care este rezultatul căderii în păcat, nu se găsea în El (Domnul a crescut până la maturitate, dar aceasta nu reprezintă îmbătrânirea în sensul dorit aici). Trupul Său era desăvârșit. De asemenea, având suflet (Matei 26:38  ; Ioan 12:27  ), El a avut sentimente omenești reale, însă fără nicio înclinație păcătoasă. În duhul Său a avut gânduri omenești reale prin care putea, chiar ca Om, să aibă părtășie desăvârșită cu Tatăl Său.

4. O singură Persoană

Fiul lui Dumnezeu este o singură Persoană. Fiul lui Dumnezeu este aceeași Persoană ca Fiul Omului. Acum începem să ne lovim de taina de nepătruns. Oamenii vor argumenta că trupul, sufletul și duhul alcătuiesc o persoană. Acest lucru este corect. Prin urmare, spun ei, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului sunt două persoane în unitate. Nu, cu siguranță nu! Scriptura este cu totul împotriva unei astfel de idei. Persoana care este în chip de Dumnezeu la începutul sublimei fraze din Filipeni 2:6  , este aceeași Persoană care a fost ascultătoare până la moarte de cruce în versetul 8. Subiectul acestei fraze este același de la un capăt la altul. Nu are loc vreo schimbare de Persoană undeva la mijloc.

Putem să evităm să afirmăm cu tărie „Dumnezeu a murit”. Cum ar putea Dumnezeu să moară, El care are nemurirea și care este originea vieții (1. Timotei 6:16  )? Simpla afirmație „Dumnezeu a murit” necesită corecții importante. Mai întâi, Cel care a murit a fost Dumnezeu Fiul, nu Tatăl sau Duhul Sfânt. În al doilea rând, El nu a murit ca Dumnezeu, ci în umanitatea pe care El și-a însușit-o. Cu toate acestea, a corecta o afirmație nu înseamnă a o nega. A spune că Fiul Omului a murit și nu Dumnezeu înseamnă a împărți Persoana Lui și a Îl face două Persoane. De fapt Dumnezeu Fiul a devenit Om chiar pentru acest scop, pentru a putea să moară (Evrei 2:9  ). El nu a încetat să fie Dumnezeu atunci când a murit. Sângele pe care El l-a vărsat a fost sânge omenesc, însă a fost sângele pe care El Și-l însușise (Fapte 20:28  ). Fiul lui Dumnezeu și-a vărsat sângele (1. Ioan 1:7  ) și a experimentat moartea (Romani 5:10  ). Acela care este Dumnezeu și-a dat viața pentru noi (1. Ioan 3:16  ). Infinitatea Persoanei Sale este aceea care produce infinita ispășire.

Acesta este uimitorul lucru care ne taie răsuflarea. O Persoană divină a trecut prin experiența umană de la naștere până la moarte. El care este Dumnezeu, își amintește experiențele Sale omenești de la naștere până la moarte și are milă de noi în slăbiciunile noastre. Acela care este atât Dumnezeu cât și Om simte cu noi pentru că și El a simțit aceleași lucruri. Ce minunat Mare Preot este El! (Evrei 2:17-18  ; 4:14-16  ).

5. Două naturi distincte

Eroarea opusă afirmației că El este două persoane constă în a afirma că cele două naturi ale Sale s-au combinat într-una singură. Exista o erezie străveche cum că cele două naturi, Umanitatea și Dumnezeirea, s-au contopit. Din acest motiv nu îmi place expresia „Omul-Dumnezeu” (God-man în eng., n. tr.). Aceasta îmi sugerează (deși multor creștini cu învățătură sănătoasă nu le sugerează aceasta) că El este jumătate om, jumătate Dumnezeu. O asemenea idee trebuie respinsă. El este în întregime Om și în întregime Dumnezeu. El posedă toate atributele și caracteristicile umanității reale, necăzute, sfinte, și în același timp posedă toate atributele și caracteristicile infinte ale Dumnezeirii. Armonia constă nu în amestecul naturilor, ci în Unitatea Persoanei Sale.

Dacă am presupune un arhanghel întrupându-se, o creatură grozav de puternică dar totuși mărginită, iar prin întrupare având două naturi finite (dar foarte diferite), am spune pe drept că o astfel de situație este imposibilă. Pe de o parte ar fi un copilaș, incapabil să facă altceva decât să plângă și să sugă, fără abilitatea de a vorbi, incapabil să înțeleagă un singur cuvânt pe care l-ar spune părinții săi. În același timp acea persoană ar fi un arhanghel cu o putere grozavă, nu doar capabil să-i înțeleagă pe părinți ci cunoscând mult mai mult decât ei. Am spune, destul de corect, că ar fi imposibil ca astfel de lucruri să fie adevărate într-o singură persoană în același timp. Gândirea noastră finită ar fi îndreptățită să ajungă la o astfel de concluzie. Am spune că arhanghelul doar se preface că este un copilaș.

Desigur că nu un arhanghel s-a întrupat, ci o Persoană nemărginită. Atunci când avem înaintea noastră infinitul, aceasta este dincolo de sfera noastră de cunoaștere. Nu putem face niciun raționament. Matematicienii ne spun că atât numerele opuse cât și dreptele paralele se întâlnesc în infinit. Noi nu putem înțelege și nu o vom înțelege niciodată, pentru că noi nu vom avea niciodată o minte infinită. Însă Dumnezeu ne-a descoperit aceasta, așa că noi o credem.

Domnul a crescut în înțelepciune (Luca 2:52  ), totuși a fost întotdeauna omniscient, așa cum am văzut. A spus că nu știe, și totuși El știa toate lucrurile (Marcu 13:32  ). Cu toate acestea este foarte important să observăm că El nu putea să facă vreo greșeală în ceea ce spunea ca Om. Ar fi însemnat că Dumnezeu a vorbit fals iar aceasta ar fi o imposibilitate morală. A-Și asuma limitările omenești înseamnă har, dar a-Și asuma imperfecțiunea sau nedesăvârșirea omului ar însemna să periclitezi natura sfântă a lui Dumnezeu.

În cele din urmă, să privim la Matei 11:27   „nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, în afară de Tatăl; nici pe Tatăl nu-L cunoaşte deplin cineva, în afară de Fiul şi de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. Aici vedem că este posibil ca un om să Îl cunoască pe Tatăl dacă Fiul i-L descoperă, dar, fără excepție, nu este posibil ca vreun om să Îl cunoască pe Fiul. De ce oare este Fiul cu neputință de cunoscut și nu Tatăl? Nu este vorba despre a nu putea pătrunde Dumnezeirea cu mintea, căci aceasta s-ar aplica în mod egal atât Tatălui cât și Fiului. Nu este vorba nici despre a nu putea pătrunde cu mintea relațiile divine, căci dacă relația Fiului cu Tatăl este cu neputință de cunoscut, tot astfel ar fi și relația echivalentă a Tatălui cu Fiul. În mod evident, Cel care este de necunoscut este Fiul întrupat. Tatăl Însuși nu ne poate explica aceasta, deoarece pentru a înțelege întruparea am avea nevoie de înțelegerea infinită a Tatălui Însuși.

http://comori.org/articol.php?item=1337

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/intruparea-fiului/

ÎNTRUPAREA : MIC EXERCIŢIU IMAGINATIV

ÎNTRUPAREA : MIC EXERCIŢIU IMAGINATIV
Întruparea: mic exerciţiu imaginativ!

Era din vremi fără de timp. Nu era timpul mort ce îşi întinde haina şi devine veşnicie, ci era chiar veşnicia, infinitul, fiinţa eternă fără ceas pe pereţii cerului. Stătea pe tron alb, în mijlocul universului, înconjurat de mii de fiinţe cu ochi supranaturali, cu aripi curate ce liturghiseau neîntrerupt, asigurând ambianţa unui rai nedescoperit de ochiul pământeanului. Nu sunt definiţii pentru a-I descrie aspectul, culoarea ochilor, a părului, a hainei orbitor de albă, ovaţionat fără încetare de coruri şi orchestre al căror sunet ne-ar transforma într-o secundă… Toţi L-au văzut ridicându-Se în picioare şi rezemându-Şi toiagul, sceptrul miraculos de pietre inefabile, lângă tronul regesc. Deşi privit de mii de chipuri angelice nimeni nu a ştiut unde pleacă, nici de ce Îşi lasă haina Lui de glorii scânteietoare, cu excepţia unor îngeri frumoşi şi speciali ce au pregătit evenimentul. Pe o uşă secretă a dispărut din ochii sideraţi ai îngerilor rămaşi muţi o clipă… şi a plecat spre alte dimensiuni ce scapă raţiunii îngereşti. Deşi nu există secvenţe de  timp în cer, era evident că a lăsat un gol, o lipsă de nedescris, o despărţire… S-a dus… Şi-a lăsat haina „de glorii” şi… S-a dus… spre lumea creaturilor de lut, a ochilor deformaţi de lacrimă, a fiinţelor fără de aripi, a morţilor cu chip palid ce fuseseră cândva după chipul şi asemănarea Lui, a vaietelor triste, a sudorilor, a scrâşnetelor, a trupurilor ce se descompun în ţărână rece, a ochilor ce sticlesc demonic în păcat, a limbilor otrăvite de şarpe, spre lumea descompusă a unei planete blestemate. Dar, ce să caute El, chiar El, în lumea celor fără de frâu, a celor care L-au uitat? Ce să caute El în pământul afânat de oase şi stropit cu sângele nostru? Totuşi, a venit! Pentru ce?… Pentru aburul cald al unei respiraţii ce ne-a dat viaţă şi pe care l-a numit Suflet, a venit pentru a despica cerul în formă de cruce prin care să vedem şi să „simţim” o dragoste pe care planeta o uitase demult. De aceea, a străbătut distanţele cosmice, a coborât pe trepte reci şi numai de El ştiute, spre beciul în care eram, golindu-Se pe Sine de veşnicii şi puteri dumnezeieşti şi devenind de-al nostru, om, biet om, ca cel de pe urmă om. Cu ţipăt de copil îngrozit de prima secundă a Terrei, sub gestul speriat al animalelor din grajd, cu o mamă tânără şi inocentă, privit perplex şi euforic de nişte ciobani anonimi din marginea satului. Venerat suspect, în ochii părinţilor săi, de nişte magi enigmatici veniţi din ţinuturi depărtate, urât cu înverşunare de irozi ce au vărsat sânge de copilaşi… Din vecii vecilor, în timp rece şi crud, din simfonii cereşti, în ţipete, din mantie regească, în scutece, din tron împărătesc, în cuie, din glorii, în palme şi ocări, din Stăpân, în ultima slugă, din Dumnezeu, în om crucificat, lovit, junghiat… mort! O, când ne vom prăbuşi… şi gândul la El va deveni mai viu decât noi?

Pastor Vasile Duma

http://damianion.wordpress.com/articole-publicate-in-farul-crestin/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/intruparea-mic-exercitiu-imaginativ/

ÎNTREBĂRI CARE AȘTEAPTĂ RĂSPUNS

ÎNTREBĂRI CARE AȘTEAPTĂ RĂSPUNS

”Isus a luat cuvântul, şi a zis: “Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?  Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” /Luca 17:17-19/

În săptămânile de toamnă creștinismul evanghelic trăiește un timp de sărbătoare. Duminică de duminică copiii lui Dumnezeu se întâlnesc și aduc recunoștința și mulțumirea lor Creatorului pentru protecție, călăuzire și binecuvântările cu care i-a însoțit și în anul acesta. Ne unim și noi cu poetul care vine înaintea Tatălui și aduce mulțumirea lui când scrie: ”Pentru sfânta-ți bunătate / Doamne azi Îți mulțumim, / Ne-nchinăm cu reverență, / Te slăvim și te iubim!” (Maria Luca – Poezii).

Este  fantastic să avem un timp de recunoștință înaintea lui Dumnezeu dar viața creștină adevărată înseamnă mai mult decât atât. Un pocăit adevărat trăiește o viață de mulțumire. Pentru el mulțumirea și recunoștința reprezintă valori care îl însoțesc în permanență. Astăzi ne oprim la zece leproși care au avut curajul să iasă în calea Domnului Isus și să strige după mila Lui. Sunt vindecați toți dar numai unul are ”bunul simț” să se întoarcă la Binefăcătorul lui și să-i mulțumească. Evenimentul acesta generează niște întrebări despre adevărata identitate a creștinilor.  Cum stau lucrurile în dreptul tău? Fii bun și urmărește mesajul în continuare, apoi fii atent cum răspunzi la întrebările care urmează:

1). Mulțumit sau mulțumitor? Întrebarea este legitimă și provocatoare pentru urmașii Mântuitorului. Cred că și cei mai nevoiași din poporul lui Dumnezeu au motive să fie mulțumiți pentru felul în care El le poartă de grijă. Mulțumirea era modul de viață al apostolului și el recunoaște asta când scrie din închisoare: ”m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc … m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.” Apoi explică de ce poate să trăiască așa. Fiindcă: ”Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Fil.4:11-13). Wow! O viață trăită la cel mai înalt nivel. Dependent 100 % de harul Lui. Și funcționează perfect. Dar lucrurile nu se opresc aici. Nu este de-ajuns să fi mulțumit cu tot ce-ți oferă El. Viața creștină adevărată înseamnă mult mai mult decât atât: înseamnă să fi și mulțumitor. Cum stai la acest capitol? Privește în text: zece leproși au beneficiat de vindecare dar numai unul se întoarce să mulțumească Binefăcătorului lui. ”Unul din ei … s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare … şi I-a mulţumit.” (Luca 17:15-16). Mulțumit dar și mulțumitor. Așa pretinde Scriptura să trăiești: ”Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.” (Ef.5:20, 1Tes.5:18).  Dacă ești doar mulțumit și răsfățat de atâtea binecuvântări și ai uitat să mulțumești zilnic Creatorului ești în mare pericol. Ia aminte la avertizarea Domnului: ”Când vei mânca şi te vei sătura … Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău! (Deut.8:10-11). Ești ca și copilul care a primti portocala și a fugit fără să mulțumească. Oprește-te și revizuiește modul tău de viață. Apoi, întoarce-te spre Binefăcătorul tău și mărturisește împreună cu psalmistul: ”Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Ps. 103:2). Mă rog să se întâmple chiar acum!

2). Vindecat sau mântuit? Urmărind relatarea evanghelistului suntem marcați de felul în care Domnul Isus apreciază ceeea ce s-a întâmplat în drumul Lui spre Ierusalim: “Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: “Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” /Luca 17:17-19/. Fii atent: zece leproși! Toți au fost vindecați dar numai unul mântuit? Raport de 1/10. Aceasta este tragedia creștinismului dintotdeauna. Mulțimi de oameni ”vindecați” însă doar puțini mântuiți. Vindecați! Nu mai au lepră, nu mai trăiesc ca și proscriși ai societății. Sunt normali și sănătoși dar nu sunt mântuiți. Umplu bisericile la fiecare slujbă. Citesc Biblia, cântă, se roagă, dau bani, fac misiune și chiar predică. Dar nu sunt mântuiți. Sunt căldicei. Au nume dar n-au viață; au Scriptura dar n-au credința. Ce trist! Pentru că: ”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21). Așa va evalua Fiul lui Dumnezeu trăirea și slujirea fiecăruia dintre noi. Tu cel ce ești vindecat și nu mai trăiești ca și înainte, te întreb sincer dar foarte serios dacă ești și mântuit! Dacă nu ești sigur de mântuirea ta, ia aminte la ce spune Scriptura: ”Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal.5:24-25). Nu există pocăință la seral și nici la fără frecvență. Numele tău înscris într-un registru de membri al unei biserici nu este garanția că ești și salvat. Viața creștină se trăiește 24/7,  nu doar duminica sau la sărbători. Primii creștini:   “au răscolit lumea.” (F.A. 17:6) ajungând o priveliște în sensul bun al cuvântului. Înțelegerea corectă a ceea ce s-a întâmplat era că oamenii: ”au priceput că fuseseră cu Isus.” (F.A.4:13). Întrebarea revine tulburător: ”ești vindecat sau mântuit?” Numai tu și cu Dumnezeu ști care este adevărul. Pune-ți viața în rânduială printr-o pocăință sinceră și veritabilă. Trăiește ca un mântuit, nu doar ca un vindecat. Așa să te-ajute Dumnezeu!

3). Religie sau relație? Ultima provocare este generată de întrebarea: ”Ai doar o religie sau o relație?” Ca să înțelegem diferența, urmăriți relatarea Scripturii: ”Când i-a văzut Isus, le-a zis: “Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţiţi. Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:14). N-a fost nimic rău în asta. Au împlinit prescripțiile legii Vechiului Testament. Dar evanghelistul spune că ei nu s-au mai întors de la preoti. Unul singur a făcut-o. Doar lui Îi spune Domnul că este mântuit. Ceilalți au rămas centrați într-un sistem religios cu lege și ceremonii, praznice și sărbători, templu și preoți. Este insuficient să trăiești ca și creștin având doar o religie. Mântuirea este mai mult decât atât: trebuie să ai o relație adevărată cu Fiul lui Dumnezeu. Asta se realizează doar prin naștere din nou. Adică prin credință și pocăință. Fiindcă: ”În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (F.A. 4:12). Biserica nu mântuie, iar preotul (păstorul) nu are împuternicirea să ierte păcatele deoarece: ” este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi, ca preţ de răscumpărare pentru toţi.” (1Tim.2:5-6). Pomenile și praznicele nu rezolvă problema, iar moaștele și sfinții sunt doar înșelăciune. Slujbele și evanghelizările rămân sterile fără o relație corectă cu Mântuitorul. Iată de ce nu te întreb ce religie ai sau la care biserică mergi. Însă te întreb foarte serios dacă îl ai pe Domnul Isus în inima ta și dacă El este Domnul și Mântuitorul tău. Asta e tot. Dumnezeu a avut un singur fiu pe care L-a trimis în lumea noastră: ”să se nască și să crească să ne mântuiască” (Colind creștin). El avea să proclame: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Ce clar sună! Este prea puțin să fi un om religios. Trebuie să fi un om pocăit. Înainte de a fi baptist, penticostal, catolic, ortodox, adventist sau altceva trebuie să fi pocăit! Întors la Dumnezeu! Iertat și mântuit! Salvat prin jertfa Domnului de la Golgota. Fii atent la atenționarea din finalul acestei meditații:  ”Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.” (1Ioan 5:11-12).  De care parte ești: ai viața sau ai doar o religie? Vino la Domnul Isus chiar acum și pocăiește-te! Nu uita că: ”Sus la Golgota pe-o cruce / Cu pieptul de-o lance străpuns. / Sub norii ce-ntunecă bolta / Ne-așteaptă cu lacrimi Isus.” (C.Ioanid – Porumbițe albe). Știi ceva: te iubesc și aș vrea să petrecem împreună veșnicia. Cerul va fi trist fără tine. Vino chiar acum și aruncă-te în brațele Lui străpunse. Amin!

RUGĂCIUNE

”Azi îţi mulţumesc Isuse pentru jertfa din calvar , / Pentru viaţa minunată ce ne-ai dat-o nouă-n dar, / Pentru-atâta bunătate ce reverşi spre-ai Tăi copii, / Pentru locul pregătit sus în cer, în veșnicii.” (Maria Luca – Poezii)

Pastor Mihai Sârbu

ÎNTREBĂRI CARE AȘTEAPTĂ RĂSPUNS

Între HAR și IEFTIN nu se pune egal

Teofil Gavril 05/01/2017 Har sau lege,

E adevărat că termenul HAR e tradus cel mai frecvent prin „dar nemeritat” însă multe greșeli pornesc de la o interpretare ieftină a termenului de har. S-a ajuns până acolo că e confundat Harul lui Dumnezeu cu un leac universal pentru boli, cu un fel de gardian invincibil și fidel, cu garantul că poți face orice că doar ești „vaccinat”, cu duhul din lampa fermecată și cu multe altele, în funcție de dorințele omului în cauză.

Harul nu poate fi descris eficient în cuvinte. Iar cuvintele simple nu pot nicidecum să-i cuprindă sensul. Acest termen descrie ceva neomenesc și în consecință oamenii vor avea o dificultate serioasă în a  îl defini și explica. Cuvintele nu pot acoperi conceptul deși, este drept, ne pot ajuta să îl înțelegem în felul nostru de gândire. Cei care îi descoperă sensul nu pot spune decât „Slavă Ție Doamne” pentru că nu îl pot lua deloc ieftin, gratis, ușor când înțeleg cum a fost posibil să apară harul și ce beneficii aduce acesta. Cine îl „folosește” ieftin nu a cunoscut bine pe Dătătorul harului. Dau două exemple pentru a mă face înțeles.

Primul exemplu e mai evlavios. Anul trecut prin vară dacă nu mă înșel venind de la biserica din Agârbiciu a zburat pe lângă mine depășindu-mă un „echipaj pocăit” ce venea din „misiune”. Am recunoscut mașina dar nici din faruri nu am apucat să fac pentru a îi saluta, atât de rapizi au fost. Pe la intrare în Mediaș „echipajul” era la izvor că însetase și am oprit să îi salut. Eu, șofer amator cu permis de doar doi ani am întrebat logic: Dacă vă prindea poliția? Dacă vă ieșea careva în cale? Iar răspunsul a fost uimitor: „Uite că Domnul ne-a dat har și nu am pățit nimic!” Motivația vitezei lor era „trebuie să ajungem în alt sat la ora 2 unde slujim”. Conceptul era: câtă vreme ești „în misiune” Dumnezeu te păzește că doar lucrarea Lui o faci.

Celălalt exemplu teoretic nu e așa de evlavios ca primul. Tot anul trecut dar ceva mai în iarnă am avut în consiliere un bărbat tânăr care ajunsese într-o relație extramaritală cu o tânără necăsătorită. Ce l-a împins la consiliere a fost becul roșu, adică se contura posibilitatea ca acea tânără să fi rămas însărcinată și întrebările nu erau despre rezolvarea situației ci căuta o minimă dezlegare pentru un avort. După câteva zile de la întâlnire mă sună acel bărbat și îmi zice că: „Mare har mi-a arătat Domnul: Nu e însărcinată! Ne-am speriat doar!”

Din păcate proasta înțelegere a termenului de har îi face pe mulți să încalce reguli clare în speranța că acel har îi va ocroti, că harul va ține omul în casă când trec eu cu mașina, că harul va ține echipajul de poliție în sediu până trec ei, că harul oferă protecție la contactul sexual ilegitim, că harul e o scuză bună pentru a fi leneș și alte înțelegeri firești care de fapt sunt scuze pentru a comite păcate.

Ei bine – harul nu înseamnă deloc așa ceva. Nu găsim nicăieri în scriptură că harul e un fel de scuză pentru păcat. De fapt Apostolul Pavel atrage atenția celor din Roma dar și nouă deopotrivă: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul? Nicidecum! Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” apoi Romani 6:15 „ Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai Suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?”

Mai exact harul nu poate fi o scuză pentru ignoranță, încălcarea legii, trăirea în fire sau motivarea păcatelor. Deși trăim în har, iar oamenii din exemplele de mai sus tot în har trăiesc, nu putem spune că harul e cel ce ne-a protejat de consecințele păcatului. Eu sunt de părere că un har și mai mare era dacă îi prindea poliția rulând la acea viteză (trecut de dublul legalului) că poate învățau o lecție. Tind să cred că tot har era dacă fata din povestea de mai sus rămânea însărcinată, era durere dar și loc de pocăință. Așa, dacă nu a rămas însărcinată ei vor trăi mai departe în păcat. Harul nu ne scutește de consecințele păcatelor noastre, nu de cele pământești ci de cele eterne. Dacă cineva fumează nu poate avea pretenția ca harul să îi țină plămânii sănătoși, dacă se urcă băut la volan nu poate avea pretenția ca harul să conducă mașina, dacă nu învață nu poate avea pretenția ca harul să îi dea un profesor care să permită copierea. E posibil să existe situațiile acestea dar sigur nu harul e facilitator în astfel de scenarii.

Oooo de am înțelege că harul nu e o unealtă, nu e paznic, nu e anulator de consecințe, nu e o scuză, nu e un motiv de a păcătui ci e darul lui Dumnezeu pentru noi prin care suntem considerați vrednici de a moșteni împărăția Lui. Că suntem mântuiți prin acest har. Nu l-am lua ca pe o ieftineală, ca pe ceva gratuit și deci nevaloros, nu l-am folosi pentru acoperirea trăirii firești iresponsabile ci am glorifica pe Dumnezeu pentru el și am trăi cu mulțumire și veghere în această stare de har.

Între HAR și IEFTIN nu se pune egal         

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/intre-har-si-ieftin-nu-se-pune-egal/

Întoarce-Te De Pe Calea Alunecoasă

Vei Fi Aşezat Iarăşi La Locul Tău, Dacă Te Vei Întoarce La Cel Atotputernic. (Iov 22:23)

Spunând aceste cuvinte, Elifaz exprima un mare adevăr. Suflete, ai fost tu doborât de păcat, aşa încât să nu mai fii decât o epavă? Mâna lui Dumnezeu te apasă atât de tare, încât să fi ajuns sărac şi mintea ta să fi ajuns o ruină? Nebunia ta te-a adus în această stare? În acest caz, primul lucru ce trebuie să-l faci este să te întorci la Dumnezeu; fă aceasta cu o pocăinţă sinceră şi o credinţă adevărată.

Aceasta este datoria ta, pentru că ai întors spatele Aceluia căruia zici că-I slujeşti; aşa îţi arăţi priceperea, deoarece nu poţi lupta cu Dumnezeu şi să propăşeşti. Fă acest pas, imediat, căci atât cât te-a costat răzvrătirea, împotrivirea, nu e nimic faţă de ce vei avea de suferit, deoarece El este Cel Atotputernic care pedepseşte orice nesupunere.

Priveşte bine ce făgăduinţă te aşteaptă: “Vei fi aşezat iarăşi la locul tău”. Nimeni altul, ci doar Dumnezeu e în stare să ridice iar stâlpii răsturnaţi ale fiinţei tale morale, şi să repare zidurile care se clatină. El e gata s-o facă, dacă te-ntorci la El. Nu întârzia! Mintea ta deja zdruncinată, ar putea să se rătăcească de tot, dacă stărui în împotrivire; în timp ce o mărturisire sinceră, te va uşura şi o credinţă smerită te va mângâia.

Charles Spurgeon

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/intoarce-te-de-pe-calea-alunecoasa-139?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/intoarce-te-de-pe-calea-alunecoasa/

Înmormântarea de care mulți avem nevoie. Urgent…

Înmormântarea de care mulți avem nevoie. Urgent…

Publicat pe 14 Octombrie 2017 de ADMIN în Articole, Articole: Geantă Nicolae

Am spus-o destul de des în ultimii ani. La școală. În biserici. În media. Unii m-au considerat nebun. Alții m-au înjurat ca la ușa cortului. M-au criticat ca fiind încuiat. Înapoiat. Fanatic religios.

Am spus că e pericol. Otravă. Și totuși, cei mai mulți îl beau ca medicament.

Facebook-ul are peste 2 miliarde de adepți. A devenit idolatrie. Dacă nu ai facebook  nu exiști!

E cea mai falsă religie. Cu miliarde de accesări zilnice. Majoritatea inutile… Deși e un iarmaroc de opinii. Opinii pline de hărțuire verbală, sexuală, interconfesională… E dialogul inculturii.

E-o lume nesigură, plină de falși prieteni. Cu valori retorice, vorba domnului Baconshi.

E-o lume ce-a trimis secretul sub reflectoare. Unde rufele se așează nespălate pe sârmă. La strada mare.

E-o lume plină de narcisisim. Un make-up digital care a destrămat multe relații. O religie în care fiecare individ crede că prezintă un interes intrinsec general.

E-o lume care ne ține departe de cei aproape. Cu minim de interacțiuni directe.

E-o lume care ne fură timp. Prea mult într-o zi din ce în ce mai scurtă… Nu uitați că timpul nu are rădăcini. Ci aripi…

E o religie tip șarpe. Micul Prinț al lui Saint Exupery zicea că ”șerpii sunt răi. Mușcă așa de plăcere!” Ori te strâng la piept până te sugrumă…

Ieri cineva mi-a trimis o fotografie. O piatră funerară făcută de Facebook! (vezi alături). Dar pentru un fel de groapă comună. Ca la naziști…

Am privit atent fotografia. Pietrele funerare au filosofia lor: ”ce-i omorât, omorât rămâne”. Și m-am gândit că tocmai asta e cheia: facebook-ul trebuie îngropat! Știu, nu ne plac înhumările. Dar de înmormântarea asta e nevoie. Pentru mulți!

Nicolae.Geantă

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/10/inmormantarea-de-care-multi-avem-nevoie.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/inmormantarea-de-care-multi-avem-nevoie-urgent/

Îndepărea deşertăciunii lumeşti cu o nouă afecţiune de Sinclair Ferguson

Îndepărea deşertăciunii lumeşti cu o nouă afecţiune

de Sinclair Ferguson

Thomas Chalmers (1780-1847) a fost unul dintre cei mai remarcabili oameni ai vremii sale – matematician, teolog evanghelic, economist şi totodată reformator spiritual, politic şi social. Cea mai renumită predică a sa a fost publicată sub titlul mai puţin potrivit: Puterea eliminatoare a unei noi afecţiuni. În ea Chalmers expune o chestiune de importanţă majoră pentru trăirea creştină: nu poţi distruge iubirea pentru lume doar prin dovedirea deşertăciunii ei. Chiar dacă am putea face astfel, aceasta ar duce numai la disperare. Prima iubire a inimii noastre centrată pe lume poate fi îndepărtată doar printr-o nouă iubire şi afecţiune, pentru Dumnezeu şi de la Dumnezeu. Iubirea lumii şi iubirea Tatălui nu pot locui împreună în aceeaşi inimă. Însă iubirea lumii poate fi îndepărtată numai prin iubirea Tatălui – de aici titlul predicii lui Chalmers.

Adevărata trăire creştină, trăirea sfântă şi dreaptă, necesită o nouă afecţiune pentru Tatăl ca dinamică sau forţă motivatoare a ei. O asemenea afecţiune nouă este parte a ceea ce William Cowper a numit „fericirea pe care am cunoscut-o când L-am văzut pe Domnul prima dată” – o iubire pentru ce este sfânt, care pare să dea o lovitură de moarte afecţiunilor noastre fireşti (carnale) la începutul vieţii creştine. Totuşi, nu după multă vreme descoperim că, deşi am murit faţă de păcat în Cristos, păcatul nu a murit deloc în noi. Uneori influenţa lui continuă ne surprinde, pare chiar să ne copleşească în una sau alta din manifestările lui. Descoperim că „noile noastre afecţiuni” pentru lucrurile spirituale trebuie să fie înnoite constant de-a lungul întregului nostru pelerinaj. Dacă ne pierdem dragostea dintâi ne aflăm într-un pericol spiritual grav.

Uneori facem greşeala s-o înlocuim cu alte lucruri. Lucrurile preferate în acest caz sunt activitatea şi studiul. Devenim activi în slujirea lui Dumnezeu care priveşte biserica (dobândim poziţiile deţinute odată de cei pe care i-am admirat şi ne evaluăm creşterea noastră spirituală în termenii poziţiei câştigate); devenim activi din punct de vedere evanghelistic şi, în timp evaluăm tăria spirituală în termenii influenţei sporite; sau devenim activi din punct de vedere social, în campanii morale şi politice, şi evaluăm creşterea în termenii implicării. Pe de altă parte, recunoaştem fascinaţia intelectuală a Evangheliei şi provocarea ei, şi ne dedicăm înţelegerii ei, probabil de dragul ei, sau poate ca s-o comunicăm altora. Ne măsurăm vitalitatea spirituală în termenii înţelegerii sau în termenii influenţei pe care ne-o dă asupra altora. Însă nicio poziţie, nicio influenţă, nicio dezvoltare sau elaborare nu poate îndepărta iubirea pentru lume din inimile noastre. Într-adevăr, ele ar putea fi expresii ale înseşi acestei iubiri.

Alţii dintre noi fac greşeala de a înlocui afecţiunea iubirii pentru Tatăl cu regulile pietăţii: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru” (Col. 2.21). Asemenea disciplină are o aparenţă de sfinţenie, dar în realitate nu are nicio putere să înăbuşe sau să împiedice iubirea lumii. Rădăcina problemei nu se află pe masa mea sau în vecinătatea mea, ci în inima mea. Deşertăciunea lumii nu a fost încă îndepărtată.

Este mult prea probabil ca prin aceste modalităţi diferite să avem aparenţa evlaviei adevărate (cât de subtilă sunt inima noastra!) fără puterea ei (2Tim. 3:5). Iubirea pentru lume nu va fi distrusă, ci numai deviată. Doar o nouă iubire o poate înlătura pe cea veche. Doar iubirea pentru Cristos, cu tot ceea ce implică ea, poate constrânge şi îndepărta iubirea pentru această lume. Doar cei care tânjesc după venirea lui Cristos vor fi păziţi de o părăsire a credinţei precum cea a lui Dima (2 Tim. 4:10) cauzată de iubirea lumii acesteia.

Cum putem redobândi iubirea (noua afecţiune) pentru Cristos şi Împărăţia Lui care a zguduit natura lumească din noi, persistentă toată viaţa noastră, şi în care am răstignit firea pământească cu poftele ei? (Gal. 5:24)

Ce a produs de fapt dragostea dintâi? Vă amintiţi? A fost descoperirea harului lui Cristos prin conştientizarea propriului nostru păcat. Fireşte, noi nu suntem capabili să-L iubim pe Dumnezeu pentru El Însuşi; în realitate noi Îl urâm. Însă iubirea pentru Tatăl s-a născut în momentul în care am descoperit acest lucru despre noi şi am aflat iubirea supranaturală a Domnului pentru noi. Ni s-a iertat mult şi am iubit mult. Ne-am bucurat în nădejdea slavei, în suferinţă, în Dumnezeu Însuşi. Această nouă afecţiune părea la început să depăşească deşertăciunea noastră lumească, apoi s-o stăpânească. Realităţile spirituale – Cristos, harul, Scriptura, rugăciunea, părtăşia, slujirea, trăirea pentru gloria lui Dumnezeu – umpleau viziunea noastră şi păreau atât de măreţe şi dezirabile încât alte lucruri, prin comparaţie, păreau să se micşoreze ca mărime şi să devină neînsemnate.

Modul în care menţinem „puterea eliminatoare a unei noi afecţiuni” este identic cu cel în care am descoperit-o la început. Harul îşi păstrează puterea lui în noi doar când este încă „măreţ” pentru noi. Putem păstra un simţământ al bunătăţii copleşitoare a harului doar câtă vreme păstrăm un simţământ al păcătoşeniei noastre profunde.

Mulţi dintre noi împărtăşim tristele întrebări ale lui Cowper: „Unde este fericirea pe care am cunoscut-o când L-am văzut prima dată pe Domnul? Unde este viziunea lui Isus şi a Cuvântului Său care înviorează sufletul?” Fie ca noi să ne amintim înălţimea de unde am căzut, să ne pocăim şi să ne întoarcem la acele fapte dintâi. Ar fi trist dacă analizându-ne profund creştinismul am constata că îi lipseşte conştientizarea păcatului şi a harului. Aceasta ar sugera că am cunoscut puţin din puterea eliminatoare a unei noi afecţiuni. Deoarece nu există nicio trăire dreaptă şi cuvioasă care să dăinuiască fără ea.

Tradus de Lacrisa Novac

http://www.rcrwebsite.com/affection.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/indepartarea-desertuciunii-lumesti-cu-o-noua-afectiune/

ÎNDELUNGA RĂBDARE A LUI DUMNEZEU

Îndelunga răbdare este o dimensiune a dragostei lui Dumnezeu. Menționez doar câteva texte biblice în care este afirmată această trăsătură a ființei lui Dumnezeu: Psalmul 86:15; Romani 2:4; 9:22; 1 Petru 3:20 și 2 Petru 3:15. În toate aceste versete este înfățișat un Dumnezeu care se abține pentru multă vreme de la a judeca și continuă să ofere mântuirea și harul.

Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu a fost evidentă în special în cazul poporului Israel; aici a avut loc, bineînțeles, o revărsare a credincioșiei Lui față de Israel. Poporul s-a răzvrătit în repetate rânduri împotriva lui Dumnezeu, dorind să se întoarcă în Egipt, respingând calitatea de conducător a lui Moise, înălțând idoli pentru a li se închina, căzând în practicile popoarelor din jurul lor și stabilind legături prin căsătorie cu acestea. Probabil că au existat momente în care Domnul era înclinat să-Și abandoneze poporul. O distrugere catastrofică a lui Israel ar fi fost cea mai potrivită, cu toate acestea Domnul nu i-a nimicit.

Însă răbdarea lui Dumnezeu nu se limita la lucrarea Lui cu Israel. Petru sugerează chiar (1 Petru 3:20) că potopul a fost întârziat suficient cât să le asigure o șansă celor care în cele din urmă au fost nimiciți. Vorbind despre ziua judecății care va veni, Petru sugerează de asemenea că cea de-a doua venire nu are loc din pricina zăbovirii lui Dumnezeu, ci pentru că El nu dorește „ca vreunul să piară, ci toți să vină la pocăință” (2 Petru 3:9).

Cu o anumită ocazie Petru a venit la Domnul Isus și L-a întrebat de câte ori trebuie să îl ierte pe un frate care a păcătuit împotriva lui: de șapte ori ? Replica dată de Domnul, care a fost interpretată drept fie de „77 de ori” fie de „490 de ori”, arată natura persistentă, neprecupețită a dragostei care trebuie să îl caracterizeze pe cel ce îl urmează pe Hristos. Domnul Isus însuși a dat dovadă de o asemenea dragoste plină de răbdare în cazul lui Petru. Când a fost avertizat de Mântuitorul că avea să se lepede de Domnul lui, Petru a protestat puternic. Chiar dacă toți ceilalți aveau să se lepede de Hristos, Petru nu avea să o facă niciodată. Isus l-a avertizat că avea să se lepede nu o dată, ci de trei ori, o profeție care a ajuns să se împlinească în curând. Petru a ieșit afară și a plâns cu amar după ce a negat până și faptul că L-a cunoscut pe Domnul. Însă Isus l-a iertat și de data aceasta, așa cum a procedat și cu alte prilejuri.

Credincioșia și răbdarea lui Dumnezeu s-au manifestat de asemenea și prin faptul că El nu S-a lepădat de alți credincioși care păcătuiseră și greșiseră față de El: Moise, David, Solomon și mulți alții.

Ținta noastră trebuie să fie aceasta: Inspirați fiind de caracterul lui Dumnezeu să fim asemenea Domnului Isus. Răbdarea este o componentă a asemănării cu Hristos. Pavel ne învață că trebuie să fim „întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie” (Col. 1:11). Răbdarea în viețile noastre izvorăște din puterea lui Dumnezeu, sprijinindu-se pe bunăvoința noastră de a o învăța.

Pastor Ioan Cocîrțeu

ÎNDELUNGA RĂBDARE A LUI DUMNEZEU

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/indelunga-rabdare-a-lui-dumnezeu/

Vise, Vise, Vise de Daniel Branzei

Pagina Pastorală

Vise, Vise, Vise  de Daniel Branzei

Introducere: Visam ceea ce-am fost, visam ceea ce-am vrea sa fim, visam ceea ce ne spune Dumnezeu. Cineva m-a intrebat de ce la noi, la baptisti, nimeni nu vorbeste despre vise. Am sa incerc sa o fac acum, dupa ce am cercetat putin acest subiect si mi-am facut cat de cat o parere personala.

Vise, vise, vise …

Nu, nu-i vorba de visele pentru implinirea carora trudim de dimineata pana seara, ci de acelea pe care le traim in timpul odihnei de seara pana dimineata. De unde vin aceste vise? Ce mesaj au ele? Ce putem sa invatam din ele? Cat de mult trebuie sa ne lasam influentati de mesajul lor?

Oamenii au diferite pareri si diferite atitudini in problema viselor. Unii le ignora pur si simplu, altii le noteaza, le interpreteaza si le trambiteaza ca pe niste comunicari supranaturale. Tatal meu, Vasile Branzei n-a crezut niciodata in valabilitatea viselor. Mama mea insa, Carolina Branzei, l-a facut sa se clatine in aceasta convingere nu cu argument teologice, ci pentru ca unele din visele ei au avut incapatanarea … sa se implineasca. Ce spune despre aceasta problema Biblia, cartea pe care ne-a lasat-o Dumnezeu ca sa-L intelegem pe El si ca sa ne intelegem pe noi insine?

Ei bine, Biblia ne spune ca aceste vise pot avea cauze diferite: cauze biologice, cauze psihologice, cauze teologice. Sa le luam pe rand … sau mai bine sa incercam mai intai sa vedem ce sunt visele.

Care este definitia unui vis?

Un vis este o serie de ganduri, imagini si emotii experimentate in timpul somnului. In medicina, visul este definit ca o punte de legatura intre senzatiile constiente si memorie, un rezultat construit in jurul a ceea ce am experimentat, ce am vazut si auzit in starea de veghe. Inteles astfel, visul este un fel de ecou care apare in starea de somn al realitatii traite in starea de veghe.

Medicina moderna a pus la punct niste laboratoare unde se studiaza … somnul. Nu, personalul de acolo nu doarme cu coatele pe masa si nu-si primeste salariul … ca prin somn, conform observatiei care spune ca angajatii de la Stat … stau. De dormit, dorm pacientii, care vin acolo sa scape de sindromul insomniei si al altor tulburari de somn. Aceste laboratoare de specialitate au dovedit ca fiecare om viseaza una pana la doua ore in timpul somnului de noapte. Visele se formeaza in mintea noastra intr-o anumita perioada a somnului cunoscuta sub denumirea de “alfa” sau somnul foarte superficial. La fiecare 90-110 minute somnul nostru incepe cu nivelul alfa dupa care trece intr-un nivel mai profund, numit “tetha” si se cufunda apoi la un nivel si mai adanc numit “delta” (numarul acestor etapele difera de la o scoala medical, la alta). La sfarsitul acestui “ciclu al somnului” de 90-110 de minute, fiecare om revine la nivelul de somn de tip “alfa”, unde are o perioada scurta de cinci minute de vise. Cand urmatorul ciclu de 90-110 de minute ajunge iar la nivelul “alfa” perioada de vise este de 10 minute. A treia oara cand se ajunge la nivelul “alfa” perioada de vise se mareste la aproximativ cincisprezece minute si asa mai departe. Daca persoana respectiva doarme opt ore, ultima ora de somn sunt petrecute aproape in intregime in … lumea viselor. Adunate la un loc, perioadele petrecute la nivelul “alfa” sunt deci de aproximativ doua ore pentru o persoana care doarme in mod obisnuit un somn continuu de opt ore. In faza “delta”, cea cu somn adanc si fara vise, unde biomagnetice “mangaie” creierul cu orata de un ape secunda, cam de 1.000 de ori pe noapte. Faza “delta” ocupa cam 20 la suta din durata somnului. Specialistii n-au descifrat inca mecanismul somnului si nici care este natura si influenta acestor unde biomagnetice asupra sistemului nervos.

La nivelul de somn “alfa” se observa acea rapida miscare a globurilor ocular (RMO), o intensificare a activitatii creierului, o accelerare a ritmului de respiratie si o relaxare aproape totala a muschilor. Asa cum o arata si numirea, ea este caracterizata printr-o inexplicabila miscare a ochilor sub plapuma pleoapelor. Este ca si cum organismul ar urmari scenele unui film proiectat inauntrul pleoapelor si-si misca ochii ca sa urmareasca “actiunea”. Urmarind si masurand ce se intampla in aceasta perioada “alfa” a somnului, medicii au putut determina in laboratoarele de somn cat si cand visam in timpul noptii. Creierul are o capacitate ne’nteleasa de a decupla sistemul locomotor de activitatea sa interna pe timpul viselor, “paralizand” vremelnic organismul. Altfel, in faza de vise am da din maini si din picioare ca un insomniac sau ca un robot telecomandat. Specialistii au facut aceasta experienta cu o pisica la care i-au suspendat “decuplatorul” si pisica a inceput sa alerge besmetica prin laborator. Paradoxal, din cauza acestei “decuplari” de scurta durata a sistemului locomotor, perioada viselor este si cea mai odihnitoare, desi noua ni se pare ca in celelalte am dormit “ca un bustean”.

Una din cele mai surprinzatoare descoperiri ale lor este ca daca il trezesc pe pacient ori de cate ori el intra intr-o perioada de somn la nivelul “alfa”, impiedicand astfel trairea viselor, dupa cateva nopti, persoana incepe sa dea semne de foarte accentuata oboseala nervoasa si chiar depresie. Este foarte clar ca visele fac parte dintr-un proces strict necesar al relaxarii noastre, dintr-un mecanism de eliberare a unor tensiuni launtrice sufletesti care ne ajuta sa ne pastram echilibrul sufletesc si sanatatea mentala. Visele pot fi considerate paznicii starii noastre de bunastare emotionala si mentala.

Dupa ce am vazut ca visele fac parte din mecanismele pe care le-a asezat Dumnezeu prin creatie in structura fiintei noastre, se cuvine sa ne intrebam: care este natura, motivatia si mesajul viselor noastre.

Biblia ne spune ca exista trei astfel de categorii: vise produse de stimuli biologici, vise produse de stimuli psihologici si vise pe care nu le putem intelege si explica decat in termeni teologici.

1. Cauze biologice

Biblia ne spune ca unele vise sunt rezultatul felului in care lucreaza organele sistemelor noastre digestiv si nervos:

Isaia 29:8 ”Dupa cum cel flamand viseaza ca mananca si se trezeste cu stomacul gol, si, dupa cum cel insetat viseaza ca bea si se trezeste stors de puteri si cu setea nestamparata: tot asa va fi si cu multimea neamurilor care vor veni sa lupte impotriva muntelui Sionului.” Este firesc sa visezi ca stai la o masa imbelsugata atunci cand te-ai culcat flamand. La fel de firesc este sa visezi ca-ti cad dintii daca suferi de paradontoza. Cei cu tulburari respiratorii viseaza ca se sufoca, iar cei care dorm in frig se viseaza in fata unor semineuri dogoritoare. Astfel de manifestari sunt cat se poate de normale si foarte usor explicabile. Visele din categoria aceasta nu au in ele un mesaj, ci numai un fel de diagnostic, un fel de marturie a dificultatilor prin care trecem.

Ele pot fi si o recapitulare a evenimentelor pe care le-am trait. Subiectele viselor de amintire ne pot readuce pe ecranul mintii lucruri din cea mai frageda pruncie. Este o dovada ca undeva in adancul fiintei noastre exista o inregistrare a intregii noastre vieti, cu evenimentele ei placute sau neplacute, cu vorbele pe care le-am rostit si chiar si cu gandurile care ne-au trecut vreodata prin minte. Biblia ne anunta ca toate acestea vor fi examinate la marea judecata de la urma:

“Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui; dar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvant nefolositor, pe care-l vor fi rostit” (Mat. 12:35-36; Iuda 1:15).

“De aceea sa nu judecati nimic inainte de vreme, pana va veni Domnul, care va scoate la lumina lucrurile ascunse in intuneric si va descoperi gandurile inimilor. Atunci, fiecare isi va capata lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).

O confirmare despre posibilitatea reamintirii tuturor lucrurilor pe care le-am experimentat este experienta celor care, in moment de mare soc sau criza “si-au vazut toata viata trecandu-le pe dinaintea ochilor”. O astfel de experienta nu este altceva decat un vis recapitulativ rulat la viteza maxima …

2. Cauze psihologice

Emerson, unul din marii poeti ai Americii, sustine ca “visele poseda o autenticitate intrinseca si o mare doza de adevar despre noi insine … Ele plutesc deasupra realitatii, nefiind prin aceasta nereale, ci apartinand unui strat superior realitatii, din multe puncte de vedere, mai real decat realitatea insasi. Abilitatile noastre nocturne din vise depasesc cu mult capacitatile noastre din starea de trezie. Visele elibereaza o abundenta si o fluenta pe care n-o avem in evolutia noastra din timpul zilei. … Un om perspicace si intelept va sti sa acorde o atentie deosebita propriilor lui vise, pentru ca ele ii pun la dispozitie o materie extraordinar de autentica despre propria personalitate, nu in detaliile ei, ci in aspectul ei calitativ.” Parafrazandu-l am putea spune: “Cine reuseste sa-si aminteasca visele si sa le inteleaga este un om care reuseste sa-si priveasca in oglinda sufletul …”. Fratele Richard {urmbrand avea obiceiul sa doarma cu hartie si creion pe masuta de la capatul patului. (… din Amintiri cu Sfinti)

Tatal meu, chiar si dupa cativa ani buni de la moartea mamei mele a continuat sa o viseze aproape in fiecare noapte. Este una din cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le cunosc. Dansul abea astepta sa mearga la culcare, iar dimineata ii parea rau ca trebuie sa se trezeasca.

Pe de alta parte, cam toti cei care am plecat foarte greu din Romania, mai ales cei care au trecut prin traumele fugii peste frontiera si ale puscariilor din Iugoslavia sau ale lagarelor de refugiati am visat ani de zile ca eram iar in Romania si nu mai puteam reveni in America. Veritabile cosmare! Eu, de exemplu, am tot visat ca ma intorsesem in tara ca sa-l ajut la o teza pe prietenul si colegul meu de banca. Ma trezeam de fiecare data leoarca de sudoare, in panica celui care facuse cea mai mare prostie din viata lui si acum nu mai putea sa iasa din Romania. Fiecare trezire dintr-un astfel de vis imi aducea dimineata aceiasi bucurie imensa pe care o simtisem pentru prima data cand aterizasem la Detroit, in Michigan.

“Caci, daca visurile se nasc din multimea grijilor, prostia nebunului se cunoaste din multimea cuvintelor” (Eclesiastul 5:3).

“Caci asa vorbeste Domnul ostirilor, Dumnezeul lui Israel: „Nu va lasati amagiti de prorocii vostri, care sunt in mijlocul vostru, nici de ghicitorii vostri; n-ascultati nici de visatorii vostri, ale caror visuri voi le pricinuiti!” (Ieremia 29:8).

Cei familiarizati cu visele nascute din cause biologice si psihologice ne indeamna sa fim prudenti si sa nu punem un pret prea mare pe vise. Aceasta parere a fost impartasita si de inteleptul Solomon:

Eclesiastul 5:7 ”Caci, daca este desertaciune in multimea visurilor, nu mai putin este si in multimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu”.

Despre cauzele psihologice ale viselor n-au aflat doar oamenii de stiinta de azi. Biblia ne spune ca aceiasi convingere o aveau si cei din familia patriarhului Iacov. Atunci cand praslea familiei le-a istorisit fratilor si parintilor lui doua din visele pe care le-a avut, Iosif s-a pomenit banuit pe nedrept de porniri vanitoase, nesabuite nascute in mintea unui copil prea rasfatat:

“Israel il iubea pe Iosif mai mult decat pe toti ceilalti fii ai sai, pentru ca il nascuse la batranete; si i-a facut o haina pestrita. Fratii lui au vazut ca tatal lor il iubea mai mult decat pe ei toti si au inceput sa-l urasca. Nu puteau sa-i spuna nici o vorba prieteneasca. Iosif a visat un vis si l-a istorisit fratilor sai, care l-au urat si mai mult. El le-a zis: „Ia ascultati ce vis am visat! Noi eram la legatul snopilor in mijlocul campului; si iata ca snopul meu s-a ridicat si a stat in picioare; iar snopii vostri l-au inconjurat si s-au aruncat cu fata la pamant inaintea lui.”

Fratii lui i-au zis: „Doar n-ai sa imparatesti tu peste noi? Doar n-ai sa ne carmuiesti tu pe noi?” Şi l-au urat si mai mult din pricina visurilor lui si din pricina cuvintelor lui.

Iosif a mai visat un alt vis si l-a istorisit fratilor sai. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna si unsprezece stele se aruncau cu fata la pamant inaintea mea.” L-a istorisit tatalui sau si fratilor sai. Tatal sau l-a mustrat si i-a zis: „Ce inseamna visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta si fratii tai sa ne aruncam cu fata la pamant inaintea ta?”

Fratii sai au inceput sa-l pizmuiasca; dar tatal sau a tinut minte lucrurile acestea” (Gen. 37:3-11).

Este clar ca fratii lui Iosif au clasificat visele lui ca fiind din categoria celor cu cause psihologice. Din acest motiv s-au grabit sa-l mustre, sa-l dusmaneasca si sa-l porecleasca in batjocora “Fauritorul de vise”.

“Iosif s-a dus dupa fratii sai si i-a gasit la Dotan. Ei l-au zarit de departe si, pana sa se apropie de ei, s-au sfatuit sa-l omoare.” Ei au zis unul catre altul: „Iata ca vine fauritorul de visuri! Veniti acum, sa-l omoram si sa-l aruncam intr-una din aceste gropi; vom spune ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui.” (Gen. 37:17-20).

 Cei din familia lui Iosif n-aveau de unde sa stie ca era vorba de o cu totul alta explicatie si ca Dumnezeu anunta cu mult inainte destinul singular pe care-l va avea acest copil si modul minunat in care-si va salva el familia. Visele lui Iosif nu izvorau din dorinta lui de inaltare personala lui, ci dintr-o cu totul alta cauza …

3. Cauze teologice

Suntem o masinarie facuta de Dumnezeu si El o poate manevra pana in cele mai mici amanunte. Creatorul poate comunica cu sufletul uman in toate straturile sufletului uman: constient, inconstient si subconstient.

In Vechiul Testament, cel mai des intalnit caracter al unui vis este acela de “mesaj din partea lui Dumnezeu”.

“Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printer voi un prooroc, Eu, Domnul ma descopar lui printr-un vis … “(Num. 12:6).

In sensul acesta, “Dumnezeu a venit la Abimelec” si i-a vorbit (Gen. 20:3), “a vorbit printr-un inger al Domnlui” cu Iacov (Gen. 31:10-11), a “a venit si i-a vorbit lui Laban” (Gen. 31:24) si I s-a aratat lui Solomon (1 Regi 3:5).

Dumnezeu vorbeste cui vrea si numai atunci cand vrea El. Comunicarea prin vise nu a fost restransa la aria poporului lui Dumnezeu. Faraonul Egiptului a avut vise din partea lui Dumnezeu (Gen. 41). Doi slujitori ai lui au avut si ei vise cauzate de Dumnezeu (Gen. 40). Iosif a primit intelepciunea de a talmaci aceste vise pentru cei care le primisera.

Ghedeon afost intarit de un vis pe care l-a avut unul din dusmanii poporului lui Dumnezeu (Jud. 7:13-15). Solomon a avut un dialog profitabil cu Dumnezeu in vis (1 Regi 3:5-15). In Babilon, ca odinioara Iosif in Egipt, Daniel a primit de la Dumnezeu darul de a talmaci visurile (Daniel 1:17). A fost nevoie de un om ca acesta pentru ca Dumnezeu a avut de gand sa-i dea niste vise formidabile lui Nebucadnetar, stapanul lumii de atunci (Daniel 2, 4). Vise si vedenii au primit toti profetii ale caror carti le putem citi in sectiunea profetica a Vechiului Testament.

Nu tot ce este supranatural este insa si … dumnezeiesc. Si Diavolul este supranatural, de aceea, anumite vise pot fi si de natura demonica. Patriarhul Iov a avut astfel de experiente: “Cand zic: „Patul ma va usura, culcusul imi va alina durerile” atunci ma inspaimanti prin visuri, ma ingrozesti prin vedenii” (Iov 7:13).

Majoritatea oamenilor au trait cosmare. Unele au fost de-a dreptul inspaimantatoare. Tatal meu mi-a povestit ca s-a luptat o noapte intreaga cu Satan si cu demoni care cautau sa-l tina legat de pat si sa-l omoare. A scapat doar dupa o lupta teribila si numai dupa ce a rostit cu toata credinta Numele de biruitor al Domnului Isus Christos.

Ceva asemanator este descris in cartea lui Iov: “Un cuvant s-a furisat pana la mine si urechea mea i-a prins sunetele usoare. În clipa cand vedeniile de noapte framanta gandul, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, m-a apucat groaza si spaima si toate oasele mi-au tremurat. Un duh a trecut pe langa mine,… Tot parul mi s-a zbarlit …” (Iov 4:12-15).

Cartea patriarhului Iov contine un alt pasaj major despre sursa si semnificatia viselor cu cause teologice. Elihu, acest purtator de cuvant al Duhului Sfant, ne explica o lucrare tainica de “reprogramare” mentala a constiintei pe care o face in mod tainic Dumnezeu prin visele din timpul noptii. Asemenea unui specialist in computer, Dumnezeu “reformeaza” starturile adanci ale gandirii si ale constiintei noastre:

“El vorbeste prin visuri, prin vedenii de noapte, cand oamenii sunt cufundati intr-un somn adanc, cand dorm in patul lor. Atunci El le da instiintari, si le intipareste invataturile Lui, ca sa abata pe om de la rau, si sa-l fereasca de mandrie, ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei” (Iov 32:15-18).

Oamenii au observat ca “noaptea este un sfetnic bun”. Ce nu stiu ei, spune Elihu, este ca observatia aceasta este adevarata pentru ca in timpul noptii, pe durata somnului, Dumnezeu “’ntipareste invataturile Lui” in constiinta lor “ca sa abata pe om de la rau, si sa-l fereasca de mandrie, ca sa-i pazeasca sufletul de groapa si viata de loviturile sabiei.” In Noul Testament, apostolul Pavel confirma importanta lucrarii constiintei in luarea deciziilor de viata:

“Pentru ca nu cei ce aud Legea, sunt neprihaniti inaintea lui Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea aceasta, vor fi socotiti neprihaniti. Cand Neamurile, cu toate ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Şi faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:13-16).

Visele nu sunt o cale garantata pentru aflarea voiei lui Dumnezeu. Nu-L putem forta pe Dumnezeu sa ne vorbeasca. Aceasta a fost experienta imparatului Saul: “Saul a intrebat pe Domnul si Domnul nu i-a raspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin proroci” (1 Samuel 28:6).

Avand in vedere abundenta de vise inregistrate in Vechiul Testament, trebuie sa luam in considerare si avertizarea data de Dumnezeu impotriva “falsificatorilor de vise”. Pericolul a fost mare, tentatia irezistibila pentru multi, iar pedeapsa hotarata de Dumnezeu pentru astfel de cazuri a fost categorica:

“Daca se va ridica in mijlocul tau un proroc sau un visator de vise care-ti va vesti un semn sau o minune, … zicand: “Haidem dupa alti dumnezei”, dumnezei pe care tu nu ii cunosti, “si sa le slujim lor” … sa n-asculti cuvintele acelui proroc sau visator de vise, caci Domnul, Dumnezeul vostru, va pune la incercare ca sa stie daca iubiti pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toata inima voastra si din tot sufletul vostru. … Prorocul sau visatorul acela de vise sa fie pedepsit cu moartea, caci a vorbit de razvratire impotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v-a scos din tara Egiptului si v-a izbavit din casa robiei si a voit sa te abata de la calea in care ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tau, sa umbli. Sa scoti astfel raul din mijlocul tau” (Deut 13:1-5).

Pentru ca pericolul era mortal, si pedeapsa aplicata trebuia sa fie cu moartea.

In mai toate vremurile de decadenta spirituala si morala au existat astfel de oameni care au starnit mania lui Dumnezeu pentru falsitatea lucrarii lor: „Am auzit ce spun prorocii, care prorocesc minciuni in Numele Meu, zicand: „Am avut un vis! Am visat un vis!” … Prorocul, care a avut un vis, sa istoriseasca visul acesta si cine a auzit Cuvantul Meu, sa spuna intocmai Cuvantul Meu! „Pentru ce sa amesteci paiele cu graul? zice Domnul … Iata, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevarate, care le istorisesc si ratacesc pe poporul Meu, cu minciunile si cu indrazneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat porunca si nu sunt de nici un folos poporului acestuia, zice Domnul” (Ieremia 23:25, 28, 32).

“Caci terafimii vorbesc nimicuri, ghicitorii prorocesc minciuni, visurile mint si mangaie cu desertaciuni. De aceea, ei ratacesc ca o turma, sunt nenorociti, pentru ca n-au pastor” (Zaharia 10:2).

In Noul Testament, din categoria viselor cu caracter sau origine teologica putem aminti visele de instiintare pe care le-a avut Iosif, logodnicul Mariei cu privire la pruncul Isus (Mat. 1:20-21; 2:13; 2:19; 2:22).

Un vis de avertizare l-a avut nevasta lui Pilat in timpul procesului Domnului Isus (Matei 27:19).

Revarsarea Duhului Sfant la Rusalii si fenomenele extraordinare de care a fost insotita este explicata ca o oferta facuta de Dumnezeu pentru intrarea in finalul istoric anuntat prin profetul Ioel:

“Oamenii acestia nu sunt beti, cum va inchipuiti voi, caci nu este decat al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: „În zilele de pe urma, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice faptura; feciorii vostri si fetele voastre vor proroci, tinerii vostri vor avea vedenii si batranii vostri vor visa visuri! Da, chiar si peste robii Mei si peste roabele Mele voi turna, in zilele acelea, din Duhul Meu si vor proroci. Voi face sa se arate semne sus in cer si minuni jos pe pamant, sange, foc si un vartej de fum; soarele se va preface in intuneric si luna in sange, inainte ca sa vina ziua Domnului, ziua aceea mare si stralucita. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit” (Fapte 2:15-21).

Din pacate, evreii nu s-au pocait de raul pe care-l facusera prin rastignirea lui Isus si “vremurile de inviorare” promise n-au putut veni, ci-si asteapta inca o implinire viitoare (Fapte 3:12-26).

Evanghelistul Filip a primit printr-un inger instiintarea de a merge spre intalnirea cu famenul etiopian (Fapte 8:26). Anania s-a lasat cu greu convins de un asemenea vis-vedenie care-l trimitea sa-i vorbeasca prigonitorului Saul din Tars despre planurile pe care le avea Dumnezeu cu el in vestirea Evangheliei (Fapte 9:10-16). Sutasul Corneliu a primit intr-un vis-vedenie porunca de a-l chema pe Petru ca sa primeasca mantuirea si botezul prin Evanghelia Domnului Isus (Fapte 10:3-6). Tot printr-un vis-vedenia a trebuit sa fie pregatit si Petru pentru aceasta nemaiauzita lucrare printre cei netaiati imprejur (Fapte 10:9-20). Un vis de descoperire profetica l-a avut si proorocul Agag care a vestit “Ca va fi o foamete mare in toata lumea. Si a si fost in adevar, in zilele imparatului Claudiu” (Fapte 11:27-28).

Apostolul Pavel a avut parte de niste vise-vedenii care l-au directionat in lucrarea lui misionara spre teritoriile neevanghelizate ale Europei: “Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta in picioare si i-a facut urmatoarea rugaminte: “treci in Macedonia si ajuta-ne!” (Fapte 16:9).

Cand greutatile din Corint il faceau pe Pavel sa se gandeasca sa plece de acolo, Dumnezeu l-a convins sa ramana tot printr-un astfel de vis-vedenie: “ Noaptea, Domnul i-a zis lui Pavel intr-o vedenie: „Nu te teme; ci vorbeste si nu tacea, caci Eu sunt cu tine; si nimeni nu va pune mana pe tine, ca sa-ti faca rau: vorbeste, fiindca am mult norod in aceasta cetate” (Fapte 19:9-10).

De fapt, foarte multe pasaje biblice dovedesc ca termenul de vis si acela de vedenie erau echivalente in gandirea poporului lui Dumnezeu. Aceasta asociere de termeni este intalnita si in Fapte 23:11, unde, dupa ce fusese prins de iudei si dat pe mainile dregatorilor romani, Pavel este instiintat de Dumnezeu ca misiunea lui printre evrei se apropie de sfarsit si ca va trebui sa plece din Israel ca sa marturiseasca despre Domnul Isus la Roma: “În noaptea urmatoare, Domnul s-a aratat lui Pavel si i-a zis: „Îndrazneste, Pavele; caci, dupa cum ai marturisit despre Mine in Ierusalim, tot asa trebuie sa marturisesti si in Roma” (Fapte 23:11).

O carte intreaga a Noului Testament, a fost scrisa ca o inregistrare a unor imagini mentale primite de apostolul Ioan cand era exilat pe insula Patmos pentru credinta crestina.

Consideratii finale (unde fiecare trebuie sa tragem niste concluzii)

1. Incontestabil, visele sunt o realitate din viata copiilor lui Dumnezeu, atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament.

2. Ca fenomene necontrolate rational, visele pot avea cel putin trei cauze diferite: biologice, psihologice si teologice.

3. Biblia contine si relatari pozitive despre vise, dar si avertizari foarte categorice impotriva lor, informandu-ne despre posibilitatea pervertirii mesajului lor prin contaminarea cu factorii decadentei umane si chiar cu factori de inselare demonica.

4. Ca metoda de revelare si de cunoasterea voiei lui Dumnezeu, visele sunt inferioare Scripturii si trebuiesc subordonate ei. Daca ar fi fost altfel, Dumnezeu nu s-ar mai fi ostenit sa ne dea Biblia si sa se ingrijeasca de traducerea ei in atatea limbi de pe fata pamantului. Calea calauzirii prin visuri ar fi fost mult mai usoara si mai la indemana fiecarui om. Ar fi fost insa si mult mai … periculoasa. Asa cum am aratat deja, visele noastre pot avea cauze multiple. Dupa cum nu tot ce zboara se mananca, nici tot ce visam nu “vine de la Domnul”. Varietatea de proveniente ale viselor subliniaza si mai mult ca ele nu sunt o cale incontestabila de cunoasterea voiei lui Dumnezeu. Majoritatea viselor sunt trairi la nivelul psihicului, reactii la solicitarile vietii si limpeziri ale proceselor noastre mentale tulburate de confuziile de peste zi. Visele sunt afectate de factori subiectivi si pot produce multa confuzie. Dumnezeu a gasit cu cale sa ne lase la dispozitie marturia obiectiva a Cuvantului revelat si scris pe paginile Scripturii.

5. In vechime, Dumnezeu le-a poruncit celor din Israel sa arate prudenta si discernamant in ceea ce priveste sursa si interpretarile viselor. Asa cum am vazut deja, ele pot fi reflexii ale propriei personalitati, efecte ale tulburarilor de metabolism sau chiar pot avea origini demonice (Ier. 23:28). Dumnezeu le-a spus evreilor sa-si verifice intotdeauna visele cu standardul absolut al poruncilor lui Dumnezeu (Deut. 13:1-5).

6. Vise cu continut “teologic” ar insemna astazi o continuare a “revelatiei” Scripturilor si ar nega invatatura despre canonul complet al Bibliei, asa cum o cunoastem noi astazi. Continutul unor astfel de vise ar trebui colectionat ca o “completare” la continutului Noului Testament. Asa ceva ar fi sinonim sau cu valoarea “traditiei” privita de Biserica ortodoxa ca o completare si chiar corectare a revelatiei scrise. Asa ceva ar valida activitatea si invatatura lui Mahomed, profetul lui Alah care sustine ca a primit continutul Coranului prin niste vise avute intr-un rastimp de 23 de ani. Islamul nu contesta valoarea Vechiului si Noului Testament, dar le trece prin validarea sau infirmarea adusa de continutul ultimei revelatii daruite de Dumnezeu prin “visele lui Mahomed”. Se intelege de la sine ca nu putem sa fim de acord cu plasarea viselor cu caracter teologic pe acelasi plan valoric cu revelatia scrisa in canonul Bibliei.

7. Revelatia Scripturilor este definitiva si deplina. Visele au fost un instrument de calauzire mai ales pentru vremea cand oamenii nu aveau la indemana Cuvantul scris, asa cum il avem noi astazi. Desi credem in probabilitatea impliniri viitoare a profetiei lui Ioel ca semn al vremii sfarsitului, norma generala pentru Biserica crestina de azi, nu pentru poporul Israel, este mesajul Scripturilor: “Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit si cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (Tim. 3:16-17).

8. Este intelept sa nu luam niciodata hotarari majore bazate doar pe continutul unui vis pe care l-am avut noaptea. Un astfel de vis trebuie verificat daca se armonizeaza cu intreaga revelatie scrisa a Scripturilor, cu sfatul unor oameni spirituali pe care ii respectam si mai ales cu parerea parintilor sau a celorlalti copii ai lui Dumnezeu cu care El ne-a asezat sa traim si sa calatorim impreuna prin viata. Verificati intotdeauna daca aveti “pacea care intrece orice pricepere” in hotararile luate si nu va lasati purtati incoace si incolo de impulsuri violente si porniri necontrolate.

Prin anul 1980, cineva lansase zvonul ca se va scufunda California. Ziarele si emisiunile de televiziune publicau tot felul de reportaje despre o anumita aliniere a planetelor si tot felul de “specialisti” profeteau catastrofe inspaimantatoare. In psihoza generala, intr-o biserica romana din Los Angeles, o femeie care se pretindea profetesa s-a ridicat in cadrul unei adunari crestine si a spus ceva de genul: “poporul Meu, vreau sa te scap pentru ca te iubesc. Nu vreau sa te pedepsesc atunci cand voi pedepsi pacatul oamenilor din aceste locuri. Fa-ti bagajele si pleaca spre Portland, Oregon.” Aproape intreaga Biserica a ascultat acest anunt profetic si s-au mutat la Portland. Nu s-a intamplat nimic. Planetele si-au vazut de mersul lor, iar California a ramas un tinut unic si binecuvantat acolo unde o stie toata lumea. Ironia mare este ca si femeia care a facut atunci profetia … a ramas si ea tot in Los Angeles.

Apostolul Ioan le scris celor din vremea lui, “Fratilor sa nu dati crezare oricarui duh, ci sa cercetati daca …, caci in lume au iesit …mincinosi. “ Parafrazand mesajul lui Ioan, incheiem acest mic studiu spunand si noi: “Fratilor, visele sunt o parte din existenta si din trairile noastre; numai … nu dati crezare oricarui vis, ci cercetati totul si opriti doar ce este bun.”

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_iun07.htm

COSMOLOGIE – doctrina despre creaţie şi istorie – DUMNEZEU ŞI TEORIA BIG BANGULUI – ŞI ALTE ARGUMENTE DESPREŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ – de Mike Poole.

DUMNEZEU ŞI TEORIA BIG BANGULUI

 ŞI ALTE ARGUMENTE DESPREŞTIINŢĂ ŞI CREDINŢĂ   de Mike Poole

BIG BANG

Una dintre cele mai dramatice idei ale ştiinţei moderne este teoria Big Bang. Dar acesta nu a fost o explozie cosmică la un anumit timp în spaţiul negru şi pustiu, ci începutul spaţiului şi timpului în sine. (spaţiu-timp) Ideea că timpul este parte a creaţiei este dificil de apucat. Dar este similar ideii Sfântului Augustin, din sec. 4! Realizând că Biblia învaţă că Dumnezeu transcede timpul, el a spus că creaţia a fost „cu timp” nu „în timp”. Deci cuvintele de început ale Bibliei „La început”, exprimă mai bine ideea decât tradiţionalul „A fost odată”.

FIRE DE PRAF NESEMNIFICATIVE?

„Dacă universul este atât de mare şi de vechi, nu sunt oamenii doar fire de praf fără semnificaţie, în vastitatea de spaţiu?”

Astfel este una dintre părerile despre locul nostru în spaţiu şi timp. Dar mărimea şi vârsta universului pot fi privite ca fiind cu totul altceva …

Gândirea ştiinţifică curentă spune că substanţele chimice din care suntem făcuţi au fost pregătite în furnale nucleare uriaşe – stelele – mai mari decât soarele nostru. Deoarece gravitaţia este o forţă slabă, acestor stele le-a luat mii de milioane de ani să se formeze şi să facă aceste elemente.  Apoi, stelele au explodat, împrăştiind atomii în spaţiu. Obiectele care erau aproape de marginea universului încă se mai îndepărtează cu viteza luminii astăzi, deci, dacă aceasta a început să se întâmple la Big Bang, este uşor de văzut de ce universul este acum atât de enorm. Unii dintre atomii împrăştiaţi au devenit carne omenească şi oase – trupurile noastre sunt cenuşa stelelor de mult apuse. Deci se pare că dacă universul nu era vechi şi vast, atomii trupurilor noastre nu ar fi fost creaţi, ceea ce ar fi un argument pentru lipsa de importanţă pe care am avea-o.

Sensul micimii umane a existat cu mult înainte de astronomia modernă. Psalmul 8 din Biblie spune „Când privesc cerurile…luna şi stelele …ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?” Acest psalm arată de ce avem importanţă înaintea lui Dumnezeu, care ne-a creat pentru a ne bucura de o relaţie cu El

EFECTUL MUŞCHIULUI DE PĂMÂNT

Dar oricum ar fi început universul, se pare că este „bine potrivit” pentru existenţa noastră. Dacă anumite proprietăţi fizice ar fi fost puţin diferite, chiar şi cu unu din zece la puterea şaizeci, nu am fi aici. Aceasta este acurateţea necesară pentru a nimeri o ţintă de un inch pe cealaltă parte a universului observabil. Constantele fizice şi legile naturii, ca de exemplu patul puiului de urs şi porridge, sunt „tocmai potrivite” pentru noi.

Aceasta nu dovedeşte un argument doborâtor pentru existenţa lui Dumnezeu, dar este consecvent pe deplin cu un univers planificat de Dumnezeu.

„O altă sursă de convingere în existenţa lui Dumnezeu ..urmează din…imposibilitatea conceperii acestui imens şi minunat univers, incluzând omul cu capacitatea lui de a privi mult înapoi şi înainte, ca rezultat al şansei oarbe sau al necesităţii” Charles Darwin

ALIAŢI SAU DUŞMANI

Unii oameni se gândesc la ştiinţă şi la creştinism ca fiind în conflict. Dar este oare adevărat? „Teza conflictului” este o idee relativ recentă, din sec 19. Dar în mare parte a istoriei sale – cu siguranţă primii 300 de ani – ştiinţa modernă şi creştinismul au fost privite ca mergând mână în mână. Dar, după cum un istoric contemporan al ştiinţei subliniază, ideile de conflict

„nu sunt adecvate ca şi susţineri generale în legătură cu modul în care ştiinţa şi religia au for relaţionate în istorie…multă cercetare istorică a invalidat teza conflictului.”  Dr Geoffrey Cantor, University of Leeds

Chiar şi astăzi, ideea de conflict este adânc impregnată în folclorul societăţii. Deci, de ce a persistat atât de mult? Un alt istoric de ştiinţă sugerează un motiv:

„A afirma că concluziile ştiinţei s-au erodat gradual sau au respins dogmele împărtăşite ale bisericii este unul din modurile în care o societate seculară îşi justifică necredinţa.”  Professor John Brooke, University of Lancaster

SUNT OAMENII DE ŞTIINŢĂ ATEI?

Mas media adoră confruntarea – este bună pentru cifre şi vânzări. Câţiva oameni de ştiinţă răsunători, cărora li s-a dat un timp disproporţionat pe posturile de radio şi spaţiu în ziare, dau adesea impresia că oamenii de ştiinţă sunt un grup de atei. Dar nu este nici o dovadă că ei ar fi mai necredincioşi decât restul societăţii.

„Ştiinţa fără religie este neconvingătoare, iar religia fără ştiinţă este oarbă.” Albert Einstein

Mulţi dintre cei mai mari oameni de ştiinţă din istorie au crezut în Dumnezeu: Newton, Boyle, Faraday, Pasteur, Kepler, Copernicus, Galileo, sunt câţiva dintre ei. Astăzi, sunt mulţi oameni de ştiinţă care sunt creştini devotaţi. O organizaţie din GB, Creştinii în ştiinţă, are membrii şi contacte 1500 de oameni de ştiinţă, incluzând  stafful universităţii, oamenii de ştiinţă din industrie şi cei din învăţământ. Există şi alte astfel de organizaţii. Dar aceasta nu este „ceva nou”, aşa că au parte de puţină publicitate.

„Legile fizice au luat fiinţă deoarece există un Creator care le-a făcut.” Prof. Sir Ghillean Prance, Director of Royal Botanic Gardens, Kew

„Ştiinţa are de-a face cu lucrurile date…mirare, uimire şi smerenie înaintea faptelor, sunt esenţiale dacă omul vrea să fie în armonie cu mediul înconjurător şi cu Creatorul.” Sir John Houghton, Former Director General, Meteorological Office

ŞTIINŢA ŞI PROBELE

NU SE POATE DOVEDI ŞTIINŢIFIC CĂ EXISTĂ DUMNEZEU!

Nu – dar aceasta nu este ceva surprinzător!

Ştiinţa este studiul lumii naturale – al naturii. Întrebări despre Dumnezeu sunt cele despre existenţa altui lucru decât natura. Nu are rost să se meargă la ştiinţă, la studiul naturii, pentru a afla dacă mai există şi altceva decât natură!

Ştiinţa nu poate răspunde la întrebări ca aceasta.

ESTE ŞTIINŢA TESTUL ULTIM?

La începutul secolului 20, unii oameni de ştiinţă şi filozofi au gândit astfel. Dar în mod curios, ştiinţa a fost prima victimă a acestui mod de gândire. Aceasta se datorează faptului că pentru a începe, ştiinţa trebuie să se asigure de presupuneri care nu pot fi dovedite ştiinţific. Acestea sunt:

Raţiunea – faptul că procesele noastre de gândire sunt de încredere. (Această presupunere este necesară în toate zonele vieţii – chiar pentru a discuta despre raţiune!)
Ordinea – că există o ordine care trebuie descoperită în natură – altfel de ce să fie ştiinţă?
Inteligibilitate – că minţile noastre pot descoperi această ordine.

Uniformitate – că acelaşi experiment făcut de două ori are acelaşi rezultat. Iniţiativa ştiinţifică ar fi imposibilă fără presupunerea că există o uniformitate generală în natură.
Aceste credinţe de bază, necesare ştiinţei, nu pot fi dovedite ştiinţific, deci, orice idee  că ştiinţa ar fi curtea finală de apel pentru tot ce credem se auto anulează!

EXPLICAŢII

POATE ŞTIINŢA SĂ EXPLICE TOTUL?

Există tipuri diferite de explicaţii…

Interpretative – ce este ceva – ex. un termometru este un dispozitiv pentru măsurarea temperaturii.
Descriptiv – din ce este făcut – un senzor, micro-cip şi baterie.
Motivarea (ştiinţific) – temperatura se schimbă şi senzorul îşi schimbă proprietăţile electrice şi acestea pot fi măsurate.
Motivarea (motive) – motivele creatorului şi scopul său în crearea acestui dispozitiv folositor pentru medicină, gătit, ştiinţă, etc.
Aceste patru tipuri de explicaţii sunt compatibile unul cu celălalt. Nimeni nu neagă existenţa creatorului termometrului sau scopul lui, numai pentru că avem o explicaţie complet ştiinţifică a acestuia. Totuşi unele cărţi populare despre origini, ca Stephen Hawking’s A Brief History of Time and Richard Dawkins’ The Blind Watchmaker pun sub semnul întrebării nevoia de Dumnezeu, numai pentru că avem explicaţii ştiinţifice.

Dacă ceea ce s-a dorit a se înţelege prin „lipsa necesităţii de Dumnezeu” a fost „putem avea o evaluare completă ştiinţifică a originilor, fără să menţionăm despre Dumnezeu?”, atunci, răspunsul este clar „da”. Nu este necesar să se vorbească despre Dumnezeu într-o explicaţie ştiinţifică despre naşterea universului, nu mai mult decât este necesar să se vorbească despre Henry Ford la o reparare manuală a maşinii. Dar aceasta nu exclude existenţa nici uneia! Având un tip de explicaţie, nu le înlătură pe celelalte.

EXPLICAŢII ŞTIINŢIFICE

Deşi explicaţiile ştiinţifice ne spun cum ceva a luat fiinţă sau cum funcţionează, nu pot ajunge mai departe. Nu ne pot spune dacă a fost un creator sau un plan. Profesioniştii se concentrează adesea numai pe un pe un singur tip de explicaţie. De exemplu, explicaţia ştiinţifică a unui patolog asupra cauzei morţii unei femei ucise poate fi efectul cianidei asupra corpului uman. Dar aceasta nu identifică cine a ucis-o şi în nici un caz nu invalidează o altă explicaţie pentru moartea ei – că soţul ei vroia să scape de ea.

Scopurile ultime nu sunt parte a ştiinţei, dar aceasta nu înseamnă că sunt mai puţin importante; într-adevăr, oamenii întreabă adesea dacă viaţa are vreun sens?

ÎL ELIMINĂ ŞTIINŢA PE DUMNEZEU?

Imaginaţi-vă pe cineva încercând să îl potrivească pe Baird, creatorul televiziunii, în golurile din înţelegerea cuiva despre TV, spunând „nu înţelegi cum acea parte a TV funcţionează; acesta este Baird!”

Totuşi, unii scriitori care atacă creştinismul fac ceva similar. Ei spun că ştiinţa a umplut atâtea goluri din cunoştinţa noastră, încât Dumnezeu a fost eliminat din imagine. Dar ideea că numai golurile din cunoaşterea ştiinţifică indică lucrarea lui Dumnezeu – numit „Dumnezeul golurilor” – este tulbure.

Problema se ridică prin confundarea a două tipuri diferite de explicaţii – una a acţiunilor unui agent (Baird sau Dumnezeu), în crearea a ceva, cu o explicaţie ştiinţifică a lucrărilor obiectului creat (un TV sau universul).

În consecinţă, cei care cred în Dumnezeu dar din nefericire înghit ideea „Dumnezeului golurilor”, simt că descoperirile ştiinţifice sunt o ameninţare pentru credinţa lor, deoarece ei închid golurile şi îl lasă pe Dumnezeu afară. Fiind conştienţi de aceasta, cei care nu cred în Dumnezeu arată un entuziasm adiţional pentru ştiinţă, deoarece ei îşi imaginează că ea îl înlocuieşte pe Dumnezeu.

Dar „Dumnezeul golurilor” nu este Dumnezeul Bibliei. Acolo, Dumnezeu este prezentat ca fiind implicat în ceea ce deja înţelegem, la fel de mult ca şi în părţile pe care nu le înţelegem. Profesorul C.A. Coulson, care a creat sintagma „Dumnezeu al golurilor”, a scris creştin fiind, când a subliniat, „Când ajungem în faţa necunoscutului ştiinţific, politica noastră corectă nu este de a ne bucura că L-am găsit pe Dumnezeu, ci de a deveni mai buni oameni de ştiinţă.”

„NIMIC LINGUŞITOR”

Pretenţii de genul „Fiinţele omeneşti sunt substanţe chimice cu computere deasupra” implică faptul că explicaţiile ştiinţifice ale oamenilor sunt singurele valide. Astfel sunt pretenţiile reducţionismului – credinţa că reducând explicaţiile despre oameni la substanţele chimice care îi formează, totul s-a spus şi partea spirituală a omului a fost dezvăluită. Cuvintele sunt „nimic altceva” (doar, numai, pur şi simplu), care este motivul pentru care reducţionismul a fost supranumit „nimic linguşitor”. Pe de o parte o astfel de privire trece cu vederea caracteristicile care apar în plus datorită modului în care părţile lucrează în combinaţie. De exemplu, când cele două gaze, oxigenul şi hidrogenul se combină pentru a forma apa (H2O), o nouă proprietate „umiditatea” apare, care nu exista mai înainte. Pe de altă parte, se trece cu vederea faptul că ştiinţa este limitată la studiul lumii fizice şi astfel nu poate oferi teren pentru a spune că nu există nimic în univers care nu este fizic. Nu îl poate deci nega pe Dumnezeu sau o dimensiune spirituală a oamenilor. Aceasta ar fi ca o concluzie „Nu sunt peşti în mare mai mici de 2 cm după ce pescuieşti cu o plasă de 2 cm.

ESTE RELIGIA EXPLICATĂ ?

Unii oameni cred cu naivitate că denumind ceva sau explicând acel ceva în termeni  ştiinţifici, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului i, a fost lămurit. Să luăm fraza”Creştinismul este tot psihologic”. Sugerează că etichetarea creştinismului ca fiind „psihologic”, sau a da o explicaţie psihologică aceasta a lămurit totul şi deci a respins-o.

Psihologia este studiul comportamentului şi experienţa religioasă este parte a comportamentului omenesc. Este deschis studiului psihologic. Dar nu este nici o ameninţare din partea explicaţiilor psihologice despre experienţa creştină. Cele două tipuri de explicaţii, psihologic şi spiritual, operează la nivele diferite. Sunt abordări diferite, dar compatibile. Explicarea la un anumit nivel nu înseamnă lămurirea, nu mai mult decât explică Marxismul pe Karl Marx. Diferite tipuri de explicaţii pot fi valide, după cum observăm în viaţa zilnică: stricarea de maşină poate fi explicat ca datorându-se (i) o parte greşită, (ii) vârsta înaintată, (iii) proasta întreţinere.

Este de asemenea semnificativ că explicaţiile psihologice şi sociologice încearcă în mod tipic să explice originile credinţei fără să examineze pretenţiile lor dacă sunt adevărate. Preocuparea lor este cu privire la cauzele credinţei mai mult decât bazele pentru judecarea lor ca fiind adevărate sau false. În ultimă instanţă, problema adevărului sau a falsităţii este de o importanţă centrală, nu de ce alegem să credem că lucrurile sunt adevărate.

MINUNI

NU ÎNCALCĂ MINUNILE LEGILE ŞTIINŢIFICE?

Legile ştiinţifice sunt descrieri scurte despre modul normal în care se comportă natura. Ele nu forţează natura să se comporte în acel mod. Spre deosebire de folosirea juridică a „legii”, legile ştiinţifice nu legislează că ceva trebuie să se întâmple, dar pe baza experienţei anterioare, ne putem aştepta să se întâmple. Deci este greşit să vorbim despre legile ştiinţifice  la care să ne „supunem” sau „să le încălcăm”. Legile ştiinţifice pot fi privite ca reflectând căile ordonate şi plăcute în care lucrează Dumnezeu – „obiceiurile lui Dumnezeu”. Dar dacă Dumnezeu doreşte să acţioneze diferit, într-un scop particular şi să facă o minune, aceasta depinde de El. El este liber să facă lucrurile diferit.

NU SE COMPORTĂ NATURA UNIFORM?

Uniformitatea naturii este doar o presupunere despre modelul normal al evenimentelor. Nu poate fi tratată ca o regulă dură şi fixă, care să însemne că lucrurile nu pot funcţiona în alt fel. Cineva poate şti că natura este absolut uniformă dacă ar fi sigur că nici un eveniment, ca minunile, nu a existat şi nu va exista vreodată. Deci, a încerca să folosim uniformitatea naturii pentru a arăta că minunile nu se întâmplă înseamnă să ne învârtim în cerc! Sau, pentru a ne exprima în alt fel, natura a fost studiată doar ca o parte de un minut din istoria ei. Deci pentru a face ştiinţă, trebuie să se presupună că ştiinţa, atunci când nu este observată, se comportă în acelaşi mod ca atunci când este observată. Dar aceasta presupune uniformitatea naturii, mai mult decât o dovedeşte!

CONTEAZĂ MINUNILE?

O minune este… Ceva ieşit din comun, care atrage atenţia.

Intenţionată de Dumnezeu ca un semn al dragostei Lui şi, sau a puterii Lui.

Minunile nu sunt ceva suplimentar şi opţional ce aparţine creştinismului. Într-adevăr, creştinismul este bazat pe credinţa că Dumnezeu a devenit om (încarnarea) şi că are putere asupra morţii, ceea ce este arătat în învierea lui Isus Hristos. Isus a spus  „Îmi dau viaţa, ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o iau iarăşi:”  (Ioan 10: 17-18).

ORIGINILE

CREAŢIA

Cuvântul înseamnă „aducere în fiinţă” şi aici se referă la „aducerea în fiinţă de către Dumnezeu”, oricum s-ar întâmpla. „Creaţia” subliniază că Dumnezeu este începătorul universului şi al vieţii, dar nu renunţă la procesele implicate.

CREŢIA CONTRA EVOLUŢIONISMULUI – UN RĂZBOI FALS?

Procesul evoluţionismului nu este o alternativă logică la actul creaţiei de către Dumnezeu în ciuda a ce spun în presă câţiva reclamanţi. Actul creării unui întreg nou tip de maşină nu este negat prin admiterea faptului că procesul de automatizare a fost implicat. Evoluţionismul este incompatibil cu ideea de acte creatoare separate, idee cunoscută sub numele de Creaţia Specială.

Charles Darwin, un auto – mărturisit agnostic, a spus: „În cele mai extreme fluctuaţii ale mele nu am fost niciodată ateu în sensul negării existenţei unui Dumnezeu”.

EVOLUŢIONISMUL CA RELIGIE

Unii oameni au încercat să facă o religie din evoluţionism, sperând la „un înlocuitor secular pentru Dumnezeu”. Astfel de încercări aparţin sistemului de credinţă al „evoluţionismului”, mai mult decât teoriei biologice a evoluţiei. Dar evoluţionismul s-a infiltrat în mintea populară şi a devenit identificat îndeaproape cu teoria însăşi. Încercări de a extrage idei filozofice , ca progresul moral, din teoria evoluţionistă nu pot fi justificate. Biologia ne spune ce este, nu ce ar trebui  să fie. În mod egal, prezenţa proceselor datorate şansei în evoluţie nu merge cu planul divin şi scopul. „Şansa” în ştiinţă este să ai de-a face cu imprevizibilul. Nu înseamnă „neplanificare” sau „lipsă de scop” aşa cum înseamnă în limbajul de zi cu zi. Planurile şi scopurile ultime cad în afara remit ştiinţei.

UNDE SE DEOSEBESC CREŞTINII

Unii creştini care sunt oameni de ştiinţă înţeleg capitolele de început ale Genezei ca o expunere a noului pământ şi acte separate ale creaţiei a tuturor tipurilor de creaturi. Alţii, cu acelaşi respect pentru autoritatea consemnărilor biblice, nu văd un conflict necesar între textul biblic şi universul vechi, evoluţia stelelor, substanţe chimice şi făpturile vii. Ambele grupuri cred că vederile lor sunt consecvente cu dovezile ştiinţifice disponibile. În ciuda neînţelegerilor lor, toţi afirmă că lumea este creaţia lui Dumnezeu.

AI GRIJĂ LA LIMBAJ!

Charles Darwin a prefaţat „Originea speciilor”, cu citatul din Francis Bacon: „Nici un om…să nu gândească sau să susţină că un om poate căuta prea departe sau să fie prea bine studiat în cartea Cuvântului lui Dumnezeu sau în cartea lucrărilor lui Dumnezeu”. Bacon se referea la Dumnezeu ca fiind autorul…

Cartea Scripturii – Cartea cuvintelor lui Dumnezeu

Cartea naturii – Cartea lucrărilor lui Dumnezeu.

Galileo a spus că „două adevăruri nu se pot contrazice unul pe celălalt”. Dar Biblia este scrisă într-o varietate de forme literare diferite, deci este important să se distingă între istorie, parabolă, poezie, scrisori, proverbe, alegorie şi aşa mai departe. Ca în ştiinţă, figurile de limbaj sunt folosite pentru a face trecere conceptelor. Lucrurile care nu pot fi văzute sau ideile noi, greu de înţeles, sunt comparate cu lucrurile familiare, pentru a ne ajuta să înţelegem. Şi ştiinţa şi religia fac acest lucru. De exemplu: „atomii sunt ca mici sisteme solare”; „electricitatea care merge prin fir este ca apa care trece prin ţeavă”; „Dumnezeu este ca un tată bun” şi „Duhul lui Dumnezeu este ca vântul”.

Dar „orice comparaţie şchioapătă” şi astfel devine stupid când oamenii încearcă să forţeze toate detaliile. Uneori oamenii o fac deliberat pentru a face creştinismul să arate ridicol. De asemenea, Galileo a avertizat despre dificultăţile încercării de a citi ştiinţa curentă, care se schimbă, în textele biblice. Aceasta este ceea ce unii oameni binevoitori din zilele lui încercau să facă cu astronomia.

„intenţia Duhului Sfânt este de a ne învăţa despre cum cineva ajunge în cer, nu cum funcţionează cerul”. Citat din Galileo

Ambele şi Cartea Scripturii şi cartea naturii trebuie citite cu atenţie, cu o atitudine deschisă întotdeauna pentru o nouă înţelegere. Propriile noastre prejudecăţi şi preconcepţii, creaţioniste sau evoluţioniste, pot afecta puternic înţelegerea noastră.

ŞI ÎN FINAL…   VALOAREA ŞTIINŢEI

Această ridicare a ştiinţei moderne, începută undeva cu 400 de ani în urmă, a avut loc în cultura creştină. Mulţi oameni de ştiinţă importanţi erau parte a Ordinelor Sfinte. O atitudine foarte pozitivă faţă de ştiinţă şi credinţă a fost adesea în evidenţă. Astronomul Kepler a vorbit despre „să gândim gândurile lui Dumnezeu după El”. Isaac Newton a sperat că faimoasa lui „Principia” va „convinge oamenii care gândesc să creadă într-o divinitate”. Exemplele pot fi multiplicate. Mai mult, Biblia însăşi pare să aducă încurajare pentru ştiinţă, deoarece…

Dumnezeu a poruncit oamenilor să aibă grijă de pământ cu responsabilitate (Geneza 1). Se pare că aveau nevoie să înţeleagă cum funcţionează, pentru a face aceasta.
Dumnezeu poate fi slăvit prin obţinerea de cunoştinţă care va ajuta la eliberarea de durere şi suferinţă şi va descoperi înţelepciunea şi puterea Sa.

Biblia a îndepărtat un obstacol pentru ştiinţa experimentală – filozofia antică a „panteismului”. Panteiştii priveau experimentarea asupra creaţiei ca pe un sacrilegiu, deoarece Dumnezeu şi natura erau acelaşi lucru. Biblia învaţă că Dumnezeu este distinct de creaţia Sa.

Ştiinţa este desigur practicată de oameni supuşi greşelii şi deci nu este perfectă. Dar este totuşi o activitate care merită şi care poate fi făcută pentru slava lui Dumnezeu.

ŞTIINŢA ŞI VIITORUL

Când ne gândim la modul în care ne distrugem planeta, ne putem întreba cât timp mai poate suporta un astfel de abuz. Când vedem un meteorit gigantic, ce se loveşte de planeta Jupiter, este uşor să ne îngrijorăm în legătură cu durata supravieţuirii umanităţii. Ştiinţa poate face doar presupuneri speculative în legătură cu viitorul, bazate pe cunoaşterea prezentă nu oferă siguranţă cu privire la viitorul nostru. Biblia susţine că universul nu este un accident cosmic, ci parte a unui plan. Ioan 1:3 spune despre Isus „Prin El au fost făcute toate lucrurile.” Lumea are o valoare intrinsecă, deoarece Dumnezeu a creat-o.

Evrei 1:3 spune că el „susţine toate lucrurile prin cuvântul Său puternic”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu a aşezat lumea pe un curs al ei propriu, şi apoi să o lase să se descurce singură. El nu este numai Creatorul, dar şi susţinătorul.

Într-o zi, „creaţia însăşi va fi eliberată din robia ei de putrezire” (Romani 8:21). Cât despre noi, Dumnezeu ne iubeşte şi vrea ca noi să ne bucurăm de viitor cu El. Condiţia Lui este ca noi să primim iertarea Lui, deoarece Hristos a murit pentru păcatele noastre. Apostolul Ioan a primit această viziune a viitorului:

„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră …Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei …El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21: 1-4)

CUNOAŞTEREA AUTORULUI

Ocazional, pentru efect, autorii scriu despre ei înşişi în propriile lor piese sau nuvele, ca fiind unul dintre personaje. Aceasta creează surpriză şi uimire, deoarece lumea personajelor şi autorul sunt atât de diferiţi – şi la fel sunt şi părerile lor despre timp.

Când Hristos a devenit om, a fost ca şi cum autorul creaţiei a scris despre sine în propria sa dramă. Unii oameni au fost uimiţi şi ofensaţi de cererile lui. Când Isus a spus „Înainte să se nască Avraam, Eu sunt.” (Ioan 8:58) a fost o declaraţie puternică asupra divinităţii Sale. Nu numai că a spus că El a existat înainte de Avraam, care a trăit cu 1800 de ani înainte ca Isus să se nască, dar folosea numele sacru evreiesc al lui Dumnezeu (‘Yahweh’, ceea ce înseamnă „Eu sunt”) pentru Sine. Evreii ştiau ce spune, deoarece reacţia lor plină de mânie a fost să încerce să-l omoare cu pietre, pentru blasfemie!

Probabil cel mai faimos verset din Biblie ne spune de ce Isus a venit pe pământ: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). O astfel de declaraţie necesită un răspuns. Este posibil să-L cunoşti pe autorul vieţii şi să începi o relaţie personală cu El , care va dura dincolo de timp: „Isus a spus: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.” (Ioan 14:23).

© Michael Poole, Visiting Research Fellow, King’s College, University of London, cu mulţumiri pentru colegii de ştiinţă care au făcut sugestii folositoare şi mulţumiri speciale lui Andrew Halloway pentru călăuzirea lui editorială valoroasă.

Ar fi ireal pentru autor să intre într-o corespondenţă în legătură cu multele puncte atinse aici. Cei care doresc să urmeze ideile, o pot face în cartea sa, A Guide to Science and Belief (2nd ed.), Lion Publishing, 1994. Cartea de resurse a unui autor care însoţeşte folosirea cărţiiîn şcoli, este de asemenea publicată de Lion: God-talk: Science talk. The specific issue of miracles is treated in Miracles: Science, the Bible and Experience Scripture Union, 1992. Specialiştii în ştiinţă şi învăţătorii vor găsi o tratare academică al multor probleme în Beliefs and Values in Science Education Open University Press, 1995.

http://www.voxdeibaptist.org/Dumnezeu_si_Teoria_Big_Bangului.htm

Baptiştii români din High Wycombe au sărbătorit cinci ani de existență

Duminică,  20 octombrie,  credincioşii baptişti români din High Wycombe, Anglia, au celebrat cinci ani de existență. Lucrarea printre românii din oraşul High Wycombe a fost începută de pastorul Cristian Toader.

Săptămânal peste 70 de credincioşi  români se adună la închinare în clădirea congregației Union Baptist Church.Biserica englezească este păstorită de către frații Malcolm Hazell şi Andrew Wingfield şi are aproximativ 400 de membri.La eveniment au participat lideri ai Bisericii engleze, dar şi pastorii Dani Bara din Birmingham şi Ionel Tuțac,  preşedintele Comunității Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara.

Pastorul Cristian Toader a prezentat istoricul Bisericii Viață Nouă, iar tinerii bisericii, Vasile Micula şi un grup de englezi l-au lăudat, prin cântări, pe Dumnezeu.

Evenimentul s-a încheiat cu o bogată agapă creştină pregătită de Biserica gazdă.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Baptiştii români din High Wycombe au sărbătorit cinci ani de existență

Avortul și căsătoria homosexualilor, legale în Irlanda de Nord, de marți. Fost premier: „Este un afront adus demnității umane și vieții umane”

DE RALUCA OANȚĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Marţi, 22 octombrie 2019, 09:55   /   0 comentarii

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Casa ororilor: Rămășițele a peste 2.000 de copii nenăscuți au fost găsite la locuința unui medic care făcea avorturi

 MOȚIUNE DE CENZURĂ. Senatorul Titus Corlățean: Ce normalitate este cea în care voci neo-marxiste din USR anunță că se impune stabilirea obligației avortului sau când neo-marxiștii spun că vor legifera căsătoriiile și parteneriatele gay?

Avortul și căsătoriile între persoane de același sex au devenit legale, de marți, și în Irlanda de Nord, ca și în restul Regatului Unit, informează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit sursei citate, deputații nord-irlandezi au încercat, luni,  încă o dată, să se opună măsurii decise de parlamentul britanic,  însă fără susținerea mai multor partide măsurile adoptate la Londra nu pot fi blocate.

„Este o zi tristă”, a declarat presei Arlene Foster, șefa DUP și fost premier al guvernului nord-irlandez. „Știu că anumite persoane vor dori să sărbătorească azi și le spun: gândiți-vă la cei care suntem triști astăzi și care credem că este un afront adus demnității umane și vieții umane”, a adăugat ea după sesiunea parlamentară.

Până acum, în Irlanda de Nord, avortul era permis doar dacă punea în pericol viața femeii. Pe de altă parte, în Regatul Unit – avortul a fost legalizat în 1967. În plus, în Anglia, Țara Galilor și Scoția sunt deja permise căsătoriile homosexuale.

Irlanda de Nord nu are un guvern propriu din 2017. După acordul de pace din 1998, la Belfast a funcționat un executiv în care erau reprezentate atât Partidul Democrat Unionist (DUP) al loialiștilor pro-britanici, cât și Sinn Fein, formațiunea naționaliștilor irlandezi.

Coaliția s-a dezmembrat după demisia din ianuarie 2017 a vicepremierului Martin McGuinness, iar ulterior Irlanda de Nord a fost administrată direct de la Londra, așa cum se mai întâmplase și după alte suspendări ale guvernării provinciale – ultima oară, în 2007.

https://www.activenews.ro/externe/Avortul-si-casatoria-homosexualilor-legale-in-Irlanda-de-Nord-de-marti.-Fost-premier-„Este-un-afront-adus-demnitatii-umane-si-vietii-umane-158433

Alertă medicală! Peste 30.000 de produse pentru bebeluși, contaminate cu arsenic, au fost scoase de pe piață

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Luni, 21 octombrie 2019, 12:34

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Incendiul de la Notre-Dame. Femeile însărcinate și copiii, chemați să facă teste de sânge din cauza riscului de contaminare cu plumb

 

95% din alimentele pentru bebeluși Johnson & Johnson testate în laborator conțineau urme a cel puțin unul din patru metale grele, arată un studiu al Healthy Babies Bright Futures. În plus, Johnson & Johnson retrage de pe piață peste 30.000 de flacoane de pudră de talc din cauza unei posibile contaminări cu azbest.

Este doar ultimul scandal care lovește numele companiei, după ce, în urmă cu câteva luni, șamponul său a fost verificat în India, iar rezultatele au scos la iveală contminarea acestuia cu o substanță cancerigenă numită formaldeh.

Studiul realizat de organizația Healthy Babies Bright Futures a constatat că 95% din mâncarea pentru bebeluși testate în laborator, de la piureuri de fructe la biscuți pentru dinți, conțineau toate cele patru metale grele, care sunt arsenic, plumb, cadmiu și mercur, scrie news.ro.

Studiul a fost publicat cu o zi înainte ca Johnson & Johnson să anunțe că începe o rechemare voluntară a pudrei pentru bebeluși, „dintr-un exces de precauție”.

Cercetătorii au testat atât branduri de nișă cât și branduri disponibile pe scară largă, cum este Gerber, potrivit căruia raportul „ar putea să provoace fără motiv îngrijorare în legătură cu siguranța copiilor”.

Cercetări anterioare au asociat cele patru metale cu daune aduse creierului, între alte consecințe pentru sănătate, potrivit Healthy Babies Bright Futures.

Și alte studii au descoperit metale grele în alimentele pentru bebeluși, cum este unul din 2017, care a identificat prezența plumbului în 20% din circa 2.000 de mostre de alimente pentru bebeluși.

https://www.activenews.ro/externe/Alerta-medicala-Peste-30.000-de-produse-pentru-bebelusi-contaminate-cu-arsenic-au-fost-scoase-de-pe-piata-158416