Împăratul Iosafat

download

Împăratul Iosafat din revista „Cercetați Scripturile”.

 Împăratul Iosafat. Iosafat a urmat pe tronul lui Iuda după tatăl său, Asa, care a fost un om temător de Dumnezeu. „Şi Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în căile dintâi ale lui David, tatăl său, şi n-a căutat pe baali; ci L-a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a umblat în poruncile Sale, şi nu după faptele lui Israel“ (2. Cronici 17:3, 4). Dumnezeu i-a răsplătit această credincioşie: „A avut avere şi onoare din belşug. Şi inima lui s-a întărit în căile Domnului: şi a îndepărtat chiar şi înălţimile şi aşerele din Iuda“. Ce binecuvântare a fost pentru Iuda având un astfel de împărat! În Israel, lucrurile stăteau altfel. Acolo domnea Ahab, care făcea mai mult rău decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui. „Şi a fost aşa: ca şi cum i-ar fi fost puţin lucru să umble în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, a luat de soţie pe Izabela, fiica lui Etbaal, împăratul sidonienilor, şi a mers şi i-a slujit lui Baal şi i s-a închinat“ (1. Împăraţi 16:31). Religia sidonienilor şi întreaga lor slujbă au devenit familiare în Israel. Ce tristă era starea din această ţară şi cât de mult era dezonorat Dumnezeu! Dar acest lucru nu-l interesa deloc pe Ahab. După ce l-a omorât pe credinciosul Nabot şi a luat în posesie via acestuia, lucrare în care Izabela a fost planificatorul şi executorul, după vestirea judecăţii asupra acestui împărat nelegiuit, Duhul lui Dumnezeu nu se poate abţine să comunice următoarea sentinţă: „Cu adevărat nu fusese nimeni ca Ahab, care s-a vândut ca să facă rău în ochii Domnului după cum îl întărâta Izabela, soţia sa. Şi a lucrat foarte urât, umblând după idoli, după tot ce au făcut amoriţii pe care îi alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel“ (1. Împăraţi 21:25, 26). În 1 Împăraţi 22 citim că Iosafat a coborât la împăratul lui Israel. Cum de ajunsese aici? El se încuscrise cu Ahab; fiul său luase de soţie una din fiicele lui Ahab (2. Cronici 18:1; 21:6). Chiar dacă acest lucru s-a petrecut cu ani în urmă, totuşi Iosafat l-a vizitat pe acest împărat ticălos. Legătura cu lumea aduce roadele ei rele. La începutul domniei sale a fost altfel; atunci citim despre el: „S-a întărit împotriva lui Israel“. Dacă apar legături cu lumea, chiar şi prin căsătoria copiilor, judecata este cu timpul tulburată, iar mersul devine nesigur. Acest lucru îl vedem la Iosafat. El a fost binevenit pentru Ahab, deoarece acesta era preocupat de gândul de a lua sirienilor cetatea Ramot-Galaad. Această cetate, odinioară o cetate de refugiu, nu a fost restituită împăratului Ahab de către Ben-Hadad, în ciuda promisiunii sale. Pentru a o lua din nou în stăpânire era necesar războiul, dar omul, care se află sub domnia diavolului, nu întreabă de voia lui Dumnezeu într-o astfel de situaţie. El acţionează după propria gândire. Iosafat putea fi un ajutor preţios împăratului. La întrebarea lui Ahab, dacă vrea să meargă cu el în luptă, Iosafat a răspuns: „Eu sunt ca tine, poporul meu ca poporul tău şi caii mei ca şi caii tăi“. Ce fericire că Dumnezeu nu îl consideră şi nu îl tratează pe slujitorul său ca pe Ahab! El face o deosebire între cei doi. Ahab l-a crezut pe cuvânt pe noul său aliat şi l-a rugat să îmbrace hainele sale împărăteşti, în timp ce Ahab dorea să se deghizeze. Ce fatal ar fi decurs totul, dacă Dumnezeu nu şi-ar fi ţinut mâna peste Iosafat! Ce parte are un credincios cu un necredincios? Nici una! Ce părtăşie are lumina cu întunericul? Nici una! Împăratul lui Iuda nu mai înţelegea aceste lucruri şi s-a adus pe sine în mari necazuri, pe care Dumnezeu nu le-a dorit. „Şi Iosafat a zis împăratului lui Israel: «Întreabă, te rog, mai întâi cuvântul Domnului»“ (1. Împăraţi 22:5). Iosafat, fiind temător de Dumnezeu, nu a dorit să facă o astfel de lucrare importantă fără să afle înainte gândurile Domnului. Este însă ciudat să observăm că el şi-a continuat drumul şi a plecat împreună cu Ahab la luptă, deşi Dumnezeu a vestit clar prin prorocul Mica judecata asupra lui Ahab şi insuccesul războiului. El îşi pierduse puterea; el ar fi putut să o redobândească numai prin smerire cu privire la modul său greşit de acţionare. Aşa stau lucrurile întotdeauna; şi noi putem primi puterea pentru părăsirea unei căi greşite numai în smerire cu privire la vina noastră, pe care ne-am atras-o prin păşirea prin voinţă proprie pe această cale. Ahab a îndeplinit dorinţa lui Iosafat, a strâns patru sute de profeţi şi i-a întrebat dacă să meargă sau nu împotriva cetăţii Ramot-Galaad. Toţi au răspuns: „Suie-te, şi Domnul îl va da în mâna împăratului“. Patru sute de profeţi care spun acelaşi lucru, ar fi trebuit să fie suficienţi. Erau mulţi, dar totuşi prea puţini, pentru că nu era printre ei nici un profet al Domnului. Unul singur ar fi fost suficient. Simţul spiritual al lui Iosafat a deosebit acest lucru. „Şi Iosafat a zis: «Nu mai este aici vreun profet al Domnului, ca să-L întrebăm?»“ Mai era unul, Mica, fiul lui Imla; Ahab a spus despre el: „Dar îl urăsc, pentru că nu profeţeşte de bine despre mine, ci de rău. …Şi Iosafat a zis: «Să nu vorbească aşa împăratul.»“ Din comportamentul lui Ahab observăm că lumea nu vrea să asculte adevărul, ci vrea să continue să meargă mai departe nestingherită în acţiunea ei. Astăzi vedem că ea doreşte să primească aprobarea pentru acţiunea ei şi nu o interesează cunoaşterea adevărului. Aceasta arată: caracterul ei este stricat şi se află sub domnia prinţului ei, tatăl minciunii. Ahab a îndeplinit dorinţa împăratului lui Iuda şi l-a chemat pe Mica. Este remarcabil cum diavolul a dorit să-l conducă pe profet, pe purtătorul Cuvântului lui Dumnezeu, spre minciună: solul a insistat ca Mica să vorbească la fel ca ceilalţi proroci. „Şi Mica a zis: «Viu este Domnul: ce-mi va zice Domnul, aceea voi vorbi.»“ Ca şi cum cerinţa solului ar fi avut succes, la început Mica a vorbit ca ceilalţi profeţi. El dorea să arate neînsemnătatea cuvintelor lor şi să acorde mai multă greutate profeţiei pe care i-a dat-o Dumnezeu. Şi într-adevăr, împăratul lui Israel nu a fost mulţumit cu aceasta: „De câte ori să te pun să juri, că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? Şi el a zis: «Am văzut tot Israelul împrăştiat pe munţi, ca oile care n-au păstor. Şi Domnul a zis: Aceştia nu au stăpân; să se întoarcă fiecare în pace acasă.»“ – „Nu ţi-am spus eu că nu profeţeşte de bine despre mine, ci numai de rău?“ Dar era Mica sau Dumnezeu de vină pentru aceasta? Nu erau de vină căile lui rele? Dar omul care trăieşte în întuneric, nu poate gândi atât de departe. Este un semn trist când chiar şi creştinii caută vina la alţii, la cei care le arată ce este greşit pe calea lor, şi nu o caută la ei înşişi. Să lăsăm ca lumina Cuvântului lui Dumnezeu să cadă asupra căilor şi inimilor noastre pentru a nu ajunge într-o astfel de stare întunecoasă! „Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, ce mare este întunericul!“ Profetul le-a arătat celor doi împăraţi că cei patru sute de profeţi au prorocit o minciună. El le-a deschis cerurile şi le-a arătat adunarea din faţa tronului Domnului. „Toată oştirea cerurilor stând împrejurul Lui, la dreapta Lui şi la stânga Lui“. Nu avem multe locuri în Scriptură care ne arată astfel de procese în cer. Vedem lămurit acest lucru în cartea Iov. Din cele două texte învăţăm că evenimentele de pe pământ au o preistorie în cer, că acolo se iau deciziile pentru acestea. Ochiului omenesc i se pare că cei care acţionează pe pământ sunt liberi să decidă asupra acţiunii lor şi a altora. Dar căile sunt stabilite deja în cer. Aşa stăteau lucrurile şi aici: Ahab trebuia să cadă în acea luptă şi să-şi primească judecata. Martorul fidel al Domnului a fost lovit de conducătorul acelor mulţi profeţi, iar împăratul l-a pus în închisoare şi l-a hrănit „cu pâinea întristării şi cu apa întristării, până mă voi întoarce în pace.“ Iosafat nu s-a lăsat abătut de la promisiunea sa faţă de Ahab. El a plecat împreună cu acesta la luptă, îmbrăcat la dorinţa lui Ahab în hainele sale împărăteşti, în timp ce Ahab s-a deghizat. Ahab credea că astfel va scăpa de atacurile duşmanului, în timp ce pericolul era îndreptat spre Iosafat. Porunca împăratului Siriei pentru cele treizeci şi două de căpetenii ale carelor sale coincidea cu intenţia lui Ahab: „«Nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci numai cu împăratul lui Israel.» Şi a fost aşa: cum l-au văzut căpeteniile carelor pe Iosafat, au zis: «Negreşit, acesta este împăratul lui Israel.» Şi s-au abătut, ca să lupte împotriva lui. Şi Iosafat a strigat. Şi a fost aşa: când au văzut căpeteniile carelor că nu era împăratul lui Israel, s-au întors de la el.“ „Şi Iosafat a strigat şi Domnul l-a ajutat şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el“ (2. Cronici 18:31). Din această situaţie grea în care s-a adus slujitorul lui Dumnezeu, putea fi scăpat numai de Domnul, iar El a făcut acest lucru. Ce har! exclamăm noi. Şi noi am aflat deseori harul Său salvator în împrejurări în care am ajuns prin greşeala noastră proprie. Odinioară, Dumnezeu la salvat la fel pe Lot de sub puterea împăraţilor care se răsculaseră contra Sodomei. Să admirăm şi să adorăm îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! Este important să învăţăm din astfel de întâmplări şi să ţinem seama de Cuvânul lui Dumnezeu şi de atenţionările Domnului. Gândurile şi măsurile lui Ahab s-au dovedit a fi inutile. Cum ar putea oameni neputincioşi să zădărnicească planurile lui Dumnezeu? „Ştiu că Tu poţi face orice şi că nici o hotărâre a Ta nu poate fi împiedicată“ (Iov 42:2). „Şi un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii. Şi Ahab a zis celui care conducea carul său: «Întoarce-ţi mâna şi scoate-mă din tabără, pentru că sunt rănit.»“ „Şi împăratul a murit şi a fost dus la Samaria; şi l-au înmormântat pe împărat în Samaria. Şi au spălat carul în iazul Samariei. Şi câinii au lins sângele său, …după cuvântul Domnului, pe care-l spusese.“ Omul poate scăpa de judecată numai prin pocăinţă, iar noi găsim exemple impresionante în Scriptură, cum Dumnezeu a renunţat la rău când cel vinovat s-a smerit. Vedem acest lucru foarte clar la cetatea Ninive. Noi, cei care aparţinem Domnului, să nu încheiem nici un fel de legături, nici de căsnicie, nici de alt fel, cu lumea, ci să ne păstrăm departe de ea! Nici principiile ei să nu devină principiile noastre! Mai degrabă să condamnăm prin comportamentul şi gândirea noastră acţiunile lumii, pentru ca Domnul să fie cu noi şi să poată fi proslăvit prin noi! În zilele în care asemănarea cu lumea ia proporţii tot mai mari între creştini, este foarte important pentru fiecare din noi să ţinem seama de cuvintele Domnului pe care le-a spus despre ucenicii Săi: „Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.“ Calea noastră duce într-acolo unde este El, Domnul nostru iubit, loc în care vom fi şi noi curând. „Ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? Şi ce înţelegere are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? … De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul; şi nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, spune Domnul Cel Atotputernic“ (2. Corinteni 6:14-18).

http://comori.org/home.php © http://www.comori.org 4

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/imparatul-iosafat/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.