Închide

BISERICA ONLINE ŞI CREDINCIOŞII ANONIMI

download

Biserica online și credincioșii anonimi

08 apr 2014 | RELIGIE

Deși secularizarea a golit multe dintre biserici, spiritualitatea nu a dispărut. Totuși mulți dintre cei care se pretind creștini preferă adeseori varianta online a bisericii. Slujbele sau predicile transmise virtual încep să atragă tot mai mult public. Anonimatul este preferat unei prezențe publice. „Biserica ar trebui să fie compusă din picioare și fețe, nu doar din electroni și avatare”, ripostează un jurnalist american.

Fiecare biserică ar trebui să aibă o prezență online, spune Ed Stetzer, într-un articol publicat deChristianity Today.Reprezintă deja o realitate care nu poate fi ignorată. Dacă o biserică nu este online, deja ea este ruptă de mediul cultural în care trăiește, consideră mai departe Stetzer.

Argumente în această privință sunt furnizate și de datele statistice. Spre exemplu,Pew Research a constatat ca 72% dintre adulți folosesc social media. Mai mult de atât, fiecare grupă de vârstă continuă să înregistreze o creștere substanțială a prezenței în mediul online. Chiar și cei de peste 65 de ani și-au triplat prezența în ultimii patru ani, de la 13% în 2009 la 43% în acest an.

În ciuda tendințelor copleșitoare în utilizarea social media, LifeWay Research a descoperit că mai puțin de jumătate din toate bisericile americane sunt angajate pe Facebook. Aproape 40% nu folosesc niciun instrument de socializare sau de comunicare online.

Constatarea acestor discrepanțe l-au determinat pe Stetzer să afirme — mai în glumă, mai în serios — că pastorii care nu sunt pe Twitter comit un păcat. Pe de altă parte, el realizează că o biserică excesiv concentrată pe mediul online ar putea avea efecte nocive. Acesta este și motivul pentru care se întreabă dacă o participare la servicii de închinare online poate fi considerată echivalentul unei biserici.

Virtual, dar cu măsură

„Da, puteți avea o mare comunitate online, dar asta nu e suficient. Varianta online ar trebui să motiveze, nu să înlocuiască prezența personală în viața unei biserici”, consideră jurnalistul american. Soluția? Stetzer consideră că un echilibru se impune de urgență. O ieșire din mediul online ar fi catastrofală. Riscul ar fi ca bisericile să devină tot mai irelevante într-o lume modelată de internet. Însă și menținerea credincioșilor în spațiul virtual este la fel de riscantă.

Aceeași problemă o ridică și Kelly Givens, editor la crosswalk. Este de acord că biserica nu poate absenta din spațiul virtual, în condițiile în care tot mai mulți oameni se angajează în spații online. Întrebarea fundamentală pe care o ridică Givens este în legătură cu motivația acestui demers al bisericii. Aceasta ar trebui să fie acolo unde sunt oamenii. Însă, se întreabă ea, ar trebui să le faciliteze acestora posibilitatea de a-și constitui astfel de „biserici online” fără să iasă din casă?

Dincolo de argumentele pro și contra bisericilor virtuale, este o evidență faptul că bisericile pot fi luate prin surprindere de schimbările care se produc în societate. Iar pentru a-și păstra relevanța sunt nevoite să se adapteze din mers. Papa Francisc aapreciat fără nicio reținere faptul că internetul este „un dar de la Dumnezeu”. A ținut însă să atenționeze asupra riscului de a crea comunități umane în afara oricărei intenții de comuniune. De aceea a insista ca lumea digitală să fie formată dintr-o „rețea de oameni, nu de cabluri”.

Același internet, motivații diverse

Există însă și excese de captare a atenției celor credincioși, fără nici cea mai mică intenție de a crea un cerc de comuniune. De exemplu, o biserică din România a creat un mediu virtual pentru a strânge fonduri. Alții au creat o pagină de facebook pentru moaștele unei sfinte, mii de fani scriindu-i rugăciuni. Ideea înălțării rugăciunilor prin intermediul internetului a intrat deja în uzul unor biserici considerate a fi mai conservatoare. Urmărirea online a funeraliilor celor mai apropiați pare a fi una dintre cele mai ciudate inovații virtuale.

În ciuda eforturilor depuse, statisticile confirmă că în momentul de față Europa a început să nu mai fie percepută ca un continent al creştinătăţii, din cauza creşterii numărului celor neafiliaţi religios. Este posibil ca cei mai mulți să fie identificați în spațiul online. Iar motivațiile unei asemenea tendințe sunt multiple, plecând de la neîncrederea în cler până la nerelevanța pe care o are creștinismul tradițional pentru o lume aflată în permanentă schimbare.

În aceste condiții, fenomenul de „evadare din biserică” nu ar trebui să fie surprinzător. Oamenii caută autenticitate. Comuniunea este vitală. „Nu vreau să fiu proiectul vostru”, a afirmat o tânără plecată din biserică, optând pentru varianta virtuală a acesteia. Ea este convinsă că atunci când este invitată duminica să participe la întâlnirile bisericii este doar unul din „numele de pe listă” de care cineva a primit sarcina să se ocupe.

Cine pierde?

Evident că mutarea excesivă a unei bisericii în mediul online are pierderi colaterale. În primul rând, chiar cei care au senzația unui câștig stând în fața monitoarelor s-ar putea să fie cei mai afectați. Un studiu publicat în Jurnalul Canadian de Psihiatrieafirmă că există o corelație directă și pozitivă între frecventarea bisericii și depresia clinică. Alte studii relevă faptul că studii frecventarea bisericii poate fi asociată cu găsirea unui un scop și un sens în viață, care conferă o perspectivă de ansamblu asupra experiențelor negative și a fricilor existențiale. Chiar dacă pentru mulți biserica a devenit un punct de reper pierdut, ea continuă să ofere cadrul potrivit pentru maturizare și echilibru interior. Poate că trăirea credinței în anonimat nu este alegerea optimă. Indiferent cât de comodă poate fi varianta virtuală a credinței.

Taguri: viata virtualabiserica,

Recomandăm:

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Biserica-online-si-credinciosii-anonimi-14049.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/biserica-online-si-credinciosii-anonimi/

Biserica lui Dumnezeu ȘI Împărăția

download

(DIN articol seria  „Biblia profetică“ )

Biserica Nu cu forma TREBUIE confundată o finala lui dumnezeu Împărăției. Au facut ACEASTA Greseala-o la ȘI apostolii Domnului inceput (FA 1: 6). Inainte de Înălțarea Sa la Cer, Domnul Isus a vorbit cu ucenicii Sai Timp de 40 de zile „despre lucrurile privitoare la Împărăția lui dumnezeu“ (FA 1: 3), Dar DIN cauză CĂ Israelul La refuzat pe Mesia, instaurarea „Împărăției lui Israel “ a Fost amânată.

(a) lui Împărăția DUMNEZEU Este acum, deocamdata, lăuntrică Noi traim version epoca Harului Sau din Vremea Bisericii, Cși lui DUMNEZEU Este Împărăția înăuntrul Oamenilor. „Nu se VA Zice:«Uite-o aici!»Sau:«Uite-o Acolo!»CACI lui IATA CĂ Împărăția DUMNEZEU Este Vostru înăuntrul.“ (Lc 17,21.).

 (b) Biserica, forma tainică a Împărăției INTR-Adevăr, Biserica lui Cristos Este o forma tainică un Împărăției.lui dumnezeu. Principal În ce Timp le vorbea evreilor version neînțelese pilde, Domnul Isus GRIJA SA- Avea i ia pe deoparte le apostoli Si Sa explice sensul ascuns, pentru cerule CĂ „le fusese dat Să cunoască tainele Împărăției cerurilor“(Mat. 13:11).

 (c) Biserica, o Avanpremiera a Împărăției La SCARA redusa, tot ce se intampla VA mesianică se version Împărăția intampla astazi version inimile Celor credincioși. Ei acum experimentează: Pacea Împărăției, Bucuria Împărăției, o călăuzirea lăuntrică Împărăției, Biruința Asupra diavolului, Si un neprihănită Natura Împărăției.

 (d) Biserica, o asociație secretă Oricât de stranie s-ar PAREA ACEASTA afirmație, ea Este absolut Reala. Nebăgată ȘI version necunoscuta seamă, Biserica lui Cristos Este astazi Cea mai redutabilă „asociație secretă“ DIN CATE au cunoscut vremurile. Ioan Apostolul exclamă: „Lumea ne Nu Cunoaște, pentru Nu La CĂ pe El cunoscut Nici.“ (1 Ioan 3: 1).

(e) Biserica ȘI Împărăția, doua entități distincte , bro Biserica lui dumnezeu Este intr-un , anume SENS „Împărăție“ Dar CĂ mentionate Nu este veritabila Împărăție, se vede si DIN compararea urmatoarelor texte Două DIN Noul Testament: Matei 5: 9 ȘI Apocalipsa 1: 5-6.

Principal În Pasaj Primul, Domnul Isus Biserica Invata Sa se roage: „Viña Ta Împărăția“; Si, de Aproape mii de ani Două, Biserica repetă ACEASTA invocare.

În Al DOILEA Pasaj, Ioan Scrie: „A Lui, … vit noi o facut DIN Împărăție ȘI pentru preoți DUMNEZEU, TATAL saun …“ Împărăția, în forma ei tainică, VA înceta să mai existe dupa Sfârșitul Necazului celui Mare, la o Doua Faza a Celei de-a Doua veniri a Domnului Isus, respectiv „Descoperirea Lui“ (2 Tes. 1.7), CAND Împărăția VA fi proclamată publice cu instaurată ȘI Putere, „… în în îngrijirea Zilele al șaptelea Îngerul VA trâmbița lui suna DIN, se VA sfârși Taina (misterion) lui dumnezeu, dupa Vestea Bună(Evanghelia) vestită de El robilor Sai, Proorocii. “ (Apoc . 10: 7). Dar, Pană atunci, Biserica lui Este reprezentanta pe Pământ DUMNEZEU SI în ea Sunt depozitate „Tainele Împărăției“ . Aceste Taine Sunt de îngrijire a le Cunoștințe lui aparțin exclusiv copiilor DUMNEZEU ȘI Nu Oamenilor de îngrijire acestei lumi refuză Să accepte Mesajul Evangheliei. El Este pentru „o Pricina de iudei poticnire pentru neamuri care aveau onebunie ȘI“ (1 Cor. 01:23).

Un al Rezumat „tainelor Împărăției“ Iata, pe Scurt, îngrijire Tainele i-au Fost de revelate Către Sfinții Apostoli lui Cristos Bisericii: întrupării Taina Coloseni 2: 2, 9 si 1 Timotei 3:16 despre vorbesc de neînchipuit ACEASTA întrupare a crea Creatorului version dimensiunile.

Taina lui Cristos version locuirii noi Credinciosul mentionate Nu este Numai răscumpărat, ci prin natura ȘI îndumnezeit lui Cristos pe vit-O în Primit Momentul nasterii vânzare DIN nou (2 Corinteni 5:17; 2 Petru 1:.. 4). TEXTE la ACEASTA referitoare DIVINA Sunt prezență: 1 Coloseni: 26-27 mai ALES SI 2 tesaloniceni 1:10.

împietririi lui Israel Taina  Biserica mentionate Nu este Israel ȘI mentionate Nu este Israelul SCO definitiv lui DIN PLANUL DUMNEZEU. Lui Israel împietririi Motivele, Durata acestei STARI ȘI Sunt descrise revenirea Israelului pe larg de Pavel Intr-o cu Biserica polemică aparentă îngâmfată ȘI disprețuitoare (. Vezi Rom 9.10 ȘI 11: 7, 25).

 taina fărădelegii Taina Este în 2 tesaloniceni amintită 2: 7 se ȘI VA Manifesta cu toata Puterea OData cu SFARSITULUI apropierea.

 Taina Mare Babilonului celui istoria timpurie a omenirii (Geneza 11: 1-9) cu o reinstaurat ȘI amploare surprinzătoare version DIN URMA vremurile (Apocalipsa 17: 5-7 . ).

 Taina Bisericii Amintită version Apocalipsa 01:20 ȘI nebăgată de îngrijire a version seamă lumea Prefera Să stea „În Intuneric“.

Taina răpirii Bisericii Eveniment șocant (1Tes 4:. 15-19) de îngrijire VA năuci o întreaga omenire ȘI VA Intr-o prăbuși spirală de neascultare fatală răzvrătire ȘI, de îngrijire vor fi răsplătite Atitudini-o serie printr de pedepse cumplite „ejaculare na Fost de la niciodata Inceputul lumii pána acum ȘI VA Nici Nu mai fi“(Mat. 24:21).

Taina relației Dintre Biserica Lui Cristos ȘISau Mirele ȘI Mireasa. Principal În ce vorbea despre Timp de viața familie, Pavel introduce Apostolul brusc this temă,-o prezentând o drept „mare taină“ (Efes . 5: 22- 32). Dupa răpire, VA Biserica îmbinați la nunta Mielului (Apocalipsa 19:. 7-9).

 Taina Bisericii cca Trup duhovnicesc Tratată version Efeseni 1: 9, 3: 3, 5-6, 9, mai mare Este CEA Dintre Toate Tainele. DUMNEZEU İȘİ ONU formează trup duhovnicesc: din Evrei ȘI neamuri, DIN ȘI Saraci bogați, Invatati ȘI neînvățați, Bărbați femei ȘI, Robi ȘI Oameni liberi.

Tainele descoperite azi Celor credincioși Sunt ale harului Lucrări. Biserica Este mântuită prin HAR ȘI tot prin HAR VA fi instaurată ȘI lui DUMNEZEU cu Împărăția Israelul. Epistola Către Efeseni Este de îngrijire Biserica Tratat onu lui Cristos abordează ca Trup al Lui. Principal În capitolele 1 – 3 se gaseste Invatatura despre Trup, IAR version capitolele perioada 4 – 6 Sunt descrise viața și interacțiunea lui Cristos version Trupul. Primul Verset DIN ACEASTA Epistola CA AFLI Prezinta credincioșii așezați „în Cristos“ . Noi Nu am ajuns Numai CĂ Să Credem version Cristos, Dari de dumnezeu suntem așezați „în Cristos“ . INTR-Adevăr, „în El AVEM viața, Mișcarea ȘI ființă“ (FA 17:27) (vezi si 1 Cor. 12:12). VA fi Israelul ȘI el tot prin har mântuit.

Romani Este Epistola Către de tratatul „Teologie sistematică“ al Bisericii. Pavel Apostolul İȘİ dA seamă Foarte Repede CĂ FIECARE Ramuri Două Dintre Cele ale Bisericii, Evreii ȘI Neamurile, Risca Să CADA version CATE o Greseala caracteristică. Riscau SA- Evreii perpetueze ȘI „Pricina de LAUDA“DIN cauza cerule Pozitiei privilegiate version mesianic PLANUL, IAR Risca Să ignore Neamurile Orice „un iudeului întâietate“. Pentru a corecta o Sau contracara aceste înclinații naturale, Pavel Apostolul vorbeste despre Capitoliul version Primele „Starea de un păcat omenirii“ (Romani 1: 18-32; 2:. 1-29), arătând CĂ „Pricina de LAUDA“ o sa evreilor dus DIN cauza păcatelor cerule, Dar „ramane întâietatea cerule“(Rom. 3: 1-8), DIN Pricina pe ingrijirea alegerii unui dumnezeu-o facut o Nu ȘI regretă (Romani 11,29.). INSA, Apostolul subliniază faptul CĂ au transformat păcatele evreilor „Pricina de LAUDA“ Intr-o „Pricina de Hula“: „CACI,«DIN Pricina Voastra Este hulit Numele lui dumnezeu Între neamuri», cum dupa Este scris.“ (Rom. 2:24).

INSA, „foloasele iudeilor“ RAMAN mari (Rom. 3: 1-2), pentru ei Nu CĂ Si- au pierdut, ci au Si- Doar amânat mesianic Destinul (FA 3: 19-21). Ca Sa domolească ne Mandria ȘI pretențiile-evreilor, ce o Dupa îngrijire prin Harul explicat Au Primit Neamurile mântuirea (Romani 9:. 30-33),“evreul“ Pavel vrea sa le descopere de la romi cititorilor o Parte a planului profetic intrinsecă. Acesta Este 9 Continutul capitolelor 11 ale Epistolei ȘI. „Întâietatea evreilor“ Ramane valabila si Ea Este IMPORTANTA version Foarte Perspectiva profetică. „Ei Sunt Israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, Slujba dumnezeiască , făgăduințele, patriarhii, si DIN ei un iesit, dupa trup, Cristosul, îngrijire Este mai presus De toate lucrurile, dumnezeu binecuvantat version veci. Amin!“ (Romani 9: 4)

 „Nu la dumnezeu Lepădat pe poporul Sau, îngrijire pe la mai cunoscut dinainte“ (Rom11: 2).

 „Alunecarea cerule a Fost o pentru bogăție cerule lume Cu un ȘI paguba o Fost pentru bogăție neamurilor“ (Rom. 11:12). Este rânduită existență Bisericii Sa „stârnească gelozia“ evreilor (Rom. 11:11, 14). Despre pisica Viitorul evreilor, cerule la Întoarcerea la dumnezeu Este LEF de Sigura cca ȘI Legile naturii (Ier 33:. 20-21) lumea din care am pentru UNII ea DACA Paré incașilor CEVA incredibil: „Fratilor, pentru ca Să nu VĂ socotiți singuri înțelepți, Nu vreau Să nu Stiti Taina this: O Israel o Parte DIN Cazut Intr-o împietrire, de îngrijire VA cuțitelor Pána VA intra al Numarul deplin Neamurilor. Si tot atunci VA fi Israelul mântuit, cum dupa Este scris: «Izbăvitorul VA DIN Sion veni, SI VA îndepărta de la Toate nelegiuirile Iacov. Acesta VA fi de îngrijire pe-legământul l voi Cu fata cu ei, le poti STERGE Voi păcatele »“ În ce Priveste Evanghelia, ei Sunt vrăjmași, Si Vostru this spre binele.; Dar ce version Priveste Alegerea, Sunt Iubiți, DIN Pricina Parintilor cerule. CACI lui dumnezeu nu-I tunde Râu de Darurile de ȘI Chemarea va putea sa faca. Dupa cum n-Voi odinioară ATi de ascultat dumnezeu, Si cum prin neascultarea Dupa cerule ATi acum căpătat îndurare, tot asa, ei acum n-au ascultat, pentru cca prin îndurarea arătată Voua Să capete ȘI ei îndurare. Fiindcă un dumnezeu închis pe toti Oamenii neascultare version, Ca Sa AIBA de îndurare TOTI „.(Romani 11:. 25-32).

Cand se VA împlini „al Neamurilor Numarul deplin“ , dumnezeu VA „altoi“ ramurile firești din „radacina“ cerule multimilenară SI-L VA reașeza pe Israel în vânzare de popor ALES prerogativele DIN PLANUL al Împărăției mesianice profetic. Lui cu Împărăția DUMNEZEU Israel, poporul Este o Tema Principală DIN Vechiul cartilor profetice Testament. Majoritatea cerule, simfoniilor lui Bach asemenea, se desfășoară tonalități version sumbre, întunecate, Dar se termina intr-o tonalitate vesela, Majora, o împărăției Viitoare. Puteți Vedea ACEST tipar în:

– 66 Isaia: 18-24

– Iezechil 40-48

– Daniel 3:44; 12: 1-3

– 14 Osea: 4-9

– IOEL 3: 18-21

– Amos 9: 11-15

– Obadia 21

– Mica 7: 11-20

– Țefania 3: 13-20

– Zaharia de 12 – 13 – 14

– Maleahi 4: 1-3

Cartea Zaharia a profetului Fost supranumită „Apocalipsa Vechiului Testament“. Cum Iata descrie Profetul acesta un vremurile lui Împărăției lui Israel Viitoare: „În ziua aceea, vor izvori ape vii DIN Ierusalim, Si vor curge spre Marea de Jumatate RASARIT, de Jumatate spre Marea apus; ASA VA fi ȘI ȘI vara iarna. Si Domnul VA fi peste tot Pământul împărat. Principal În ziua aceea, Domnul VA fi singurul Domn, Si Lui VA fi Numele singurul Nume. Toata tara VA CA Sesul IORDANULUI Ajunge, de la Gheba la Rimon PANĂ, la miazăzi de Ierusalim; VA fi IAR Ierusalimul înălțat, SI VA Ramane la LOCUL lui liniștit, de la Poarta lui Beniamin Pana la Portii LOCUL dintâi, Pana la Poarta unghiurilor, Si de la Turnul lui Hananeel Pana la teascurile împăratului. Ei vor locui în El, Si Nu VA mai fi blestem onu ​​în El Nici; VA fi Ierusalimul liniștit“.

 „Toti Cei ce vor mai ramane DIN Toate neamurile Venite Împotriva Ierusalimului, se vor sui o FIECARE Sa se închine Inaintea Împăratului, Domnul oștirilor, Si Sa prăznuiască Corturilor Sărbătoarea. DACA DIN unele vor Nu familiile pamantului Sa se Șuie Voi la Ierusalim Ca Sa se închine Inaintea Împăratului, Domnul oștirilor, VA Nu Cadea ploaie peste ELE. DACA Nu se familia Egiptului VA sui, DACA Nu VA Veni, Nu vo Cadea ea ploaie Nici peste; VA fi Lovita cu urgie cu pasa Aceeasi VA lovi Domnul de îngrijire Nu se vor neamurile sui prăznuiască Să Corturilor Sărbătoarea. ACEASTA VA fi pedeapsa Egiptului, si pedeapsa de îngrijire Nu Tuturor neamurilor se vor sui prăznuiască Să Corturilor Sărbătoarea.

 Principal În ziua aceea, VA sta scris Pána si pe zurgălăii Cailor: «! Sfinti Domnului» din Casa Si oalele vor fi cca Domnului potirele de jertfă Altarului Inaintea. Orice oală DIN Ierusalim si DIN VA fi închinată Iuda Domnului oștirilor; Toti Cei ce vor aduce jerfe vor veni se vor ȘI de sluji ELE-și Ca Sa fiarbă carnea; Nu vor mai ȘI fi canaaniți la Casa Domnului oștirilor, în ziua aceea“ (Zah14: 8-21).

Avertismentul Domnului pentru Isus vremea SFARSITULUI inscrise sens DECAT Cãtãlin context version ACEST al Israelului refăcut: „-VA ca Rugați FUGA Voastra Să nu uf iarna, Intr-o zi de Sabat Nici.“ (Mat. 24:20).

Biserica ȘI EGAL Israelul au Statut lui dumnezeu Inaintea. Ce VA facut exclamați Ultima Dată Să: „! Extraordinar“, „! Formidabil“, „! Minunat“, „! Uimitor“?

O astfel de reacție un Avut Pavel Apostolul la Teologice despre Sfârșitul analizei asemănările ȘI deosebirile Salvării Si a Bisericii Israelului. Pentru a fi Superioară, o gândire uf TREBUIE Să deopotrivă analitică ȘI integratoare. UNII Nu VAD Pădurea din cauza copacului, în ce altii Nu VAD Timp copacul DIN Pădurii cauza. Le vedem Să TREBUIE si pe UNUL si pe celălalt.

Dupa ce face o evaluare a aspectelor particulare analitică legatului prin mântuirea ADEVARATA Credința CEA, Pavel İȘİ dizertația cu o încheie îngrijire de Concluzie integrează Intr-o Totul imagina complexa: „O, adâncul bogăției, înțelepciunii lui dumnezeu ȘI Științei! De nepătrunse Sunt CAȚ Lui judecățile, Si de neînțelese Sunt CAȚ Lui Căile! Si intr-Adevăr «Cine a cunoscut Gândul Domnului? Sau cine o sfetnicul Lui Fost? Cine Ia dat CEVA întâi, Ca Sa AIBA de Primit Înapoi? »Din El, prin El, Si pentru El Sunt Toate lucrurile. A Lui Sa fie Slava version veci! Amin „. (Romani 11:. 33-36).

Dincolo de amănuntele SPECIFICE, Pavel Apostolul a descoperit cu uimire CĂ TOTI Oamenii ȘI Toate neamurile Sunt, paradoxal, Egali ȘI Egale lui dumnezeu Inaintea! Văzuți de Aproape, DIN vecinătatea imediata, Evreii ȘI Neamurile, se deosebesc mult Foarte ei Între. INSA, de la Inaltimea se VAD Cerului cu lucrurile Totul Altfel. Si anume, lui DUMNEZEU Inaintea, Evreii ȘI Neamurile:

 (A) Sunt Egali version păcătoșenie: „Dupa cum n-Voi odinioară ATi de ascultat dumnezeu, Si cum prin neascultarea Dupa cerule ATi acum căpătat îndurare, tot asa, ei acum n-au ascultat, pentruca, prin îndurarea arătată VOUA, sa capete ei ȘI îndurare“(Rom11: 30-31). Inaintea divină sfințeniei, cel mai păcătos om cel mai putin ȘI Sunt Egali păcătos version vinovăție.

 (B) Sunt Egali îndurării version Fața Domnului: „Fiindcă un dumnezeu închis pe toti Oamenii neascultare version, Ca Sa AIBA de îndurare Față TOTI“ (Romani 11:. 32).

 (C) Sunt Egali version neștiință: „Si-INTR Adevăr,« Cine a cunoscut Gândul Domnului? Sau cine o sfetnicul Lui Fost »? (Rom11: 34).

 (D) Sunt Egali version neputință: „Cine Ia dat CEVA întâi, Ca Sa AIBA de Primit Înapoi?“ (Rom. 11:35).

 (E) Sunt Egali version Oportunități ȘI îndatoriri Sunt neevreii Evreii ȘI Egali lui DUMNEZEU Inaintea version Oferite de privința El oportunităților, Dar Si un recunoștinței Lui datorate: „Din El, prin El, Si pentru El Sunt Toate lucrurile. A Lui Sa fie Slava version veci! Amin“ (Romani 11:. 36).

https://semnelevremurilor.wordpress.com/biblia-profetic/bpp-11-biserica-si-imparatia-lui-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/biserica-lui-dumnezeu-si-imparatia/

BISERICA INTRE CIOCAN SI NICOVALA

Publicat pe 8 August 2015 de ADMIN în AnunturiArticole

homosexualitatea

Saptamina trecuta am scris despre copii ca victime ale revolutiei sexuale. Astazi scriem despre o alta victima: Biserica. A trecut doar o luna de la dezinstitutionalizarea familiei in America pe 26 iunie, iar evenimentele care s-au petrecut de atunci incoace puncteaza noua tinta a miscarii homosexuale – Biserica. Consecintele deciziei Tribunalului Suprem SUA sunt multe si nefaste, deoarece, odata ce autoritatea suprema a statului instituie o definitie a casatoriei si familiei care contrazice definitia Bisericii, cele doua perspective intra in conflict. Secularismul impune astfel Bisericii o dilema fara precedent. Se va conforma ea noii definitii, ori definitiilor care vor urma, de exemplu poligamia ori casatoriile de grup, ori se va opune? Poate ea sa se opuna, si daca da care vor fi consecintele?

 Marea dilema a universitatilor crestine

Dupa 26 iunie mass media a scris extensiv despre dilema cu care se confrunta universitatile crestine americane. Detaliile sunt extrem de ingrijoratoare, iar comentatorii pun la indoiala chiar viitorul lor. Vreme de secole, universitatile crestine americane au impus studentilor coduri stricte de conduita morala care defineau comportamentul dezirabil si cel imoral. In lista comportamentelor imorale erau incluse si relatiile sexuale din afara casatoriei, inclusiv cele intre persoane de acelasi sex. Dilema deci este evidenta – odata ce tribunalele declara sodomia un drept al omului, universitatile crestine nu mai pot impune studentilor un cod de conduita morala care sa o interzica. Un exemplu recent e Cedarville University, o universitate crestina din Ohio care impune studentilor un angajament special, numit „commitment to purity”, prin care studentii se angajaza sa triasca moral in anii studentiei. Crezul Universitatii specifica ca relatiile sexuale sunt moarale doar in casatorie, iar casatoria e definita ca „uniunea intre un barbat si o femeie”. Universitatea interzice studentilor relatiile sexuale interzise de Biblie cit si promovarea ori propaganda pentru homosexualitate. Daca pina acuma Universitatea avea camine doar pentru cuplurile casatorite, este posibil ca legea ori tribunalele sa o oblige sa furnizeze camine studentesti si pentru persoanele „casatorite” cu persoane de acelasi sex.

Situatia Universitatii Cedarville insa nu este unica. Universitatea face parte din Consiliul Universitatilor si Colegiilor Crestine, o asociatie care cuprinde 121 de colegii si universitati. Toate adera la un cod de conduita morala similar cu al Universitatii Cedarville. Din cauza presiunilor  din afara, insa, unele universitatii deja au cedat. Universitatea Hope College din Michigan a anuntat recent ca va acorda aceleasi beneficii cuplurilor homosexuale casatorite care sunt acordate cuplurilor heterosexuale. Un colegiu menonit a facut la fel, iar Universitatea Baylor din Texas si-a revizuit codul de conduita morala si a eliminat relatiile homosexuale din lista comportamentelor interzise. Universitatile care inca se opun se confrunta cu probleme extrem de neplacute inclusiv amenintati cu suspendarea acreditarii, iar din partea autoritatilor cu suspendarea asistentei financiare. Unele colegii crestine primesc milioane de dolari anual din partea statului, iar eliminarea subventiilor ar putea avea un impact dezastruos. Cedarville University, de exemplu, primeste anual 25 de milioane de dolari din partea guvernului. Alte universitati sunt constranse sa refuze asistenta financiara pentru a-si mentine independenta si valorile. Un exemplu e Patrick Henry College din Virginia care se specializeaza in educatia universitara a studentilor care au fost educati la domiciliu.

Gordon College e un alt colegiu crestin, in Massachusetts, despre care am scris des anul trecut si acesta in buletinul informativ AFR de marti. Anul trecut bordul de acreditare al colegiilor si universitatilor din Massachusetts i-a cerut sa-si revizuiasca codul de conduita morala sa elimine interdictia relatiilor homosexuale. In martie anul acesta colegiul a anuntat ca nu o va face si ca isi mentine pozitiile biblice privind homosexualitatea.  Represaliile au urmat imediat. Orasul Salem unde se afla colegiul, a anulat un contract al municipalitatii cu colegiul. Atacurile presei la adresa colegiilor crestine care interzic homosexualitatea sunt crunte. In 2013 presa a fost fara mila impotriva unui colegiu crestin din Nebraska (Grace University) si Carolina de Sud (Erskine College) care au expulzat ori criticat public citiva studenti homosexuali care faceau agitatie homosexuala in campusurile universitare. Dezbateri similare si la fel de furtunoase privind homosexualitatea au avut loc anul acesta si la prestigiosul colegiu crestin Wheaton College din Chicago. [Recomandam articolul lui Emma Green: Gay Rights May Come at the Cost of Religious Freedom, publicat in The Atlantic in iulie: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/07/legal-rights-lgbt-discrimination-religious-freedom-claims/399278/]

 Trinity Western University

Orice discutie privind presecutia universitatilor crestine trebuie sa mentioneze si cazul cu totul strigator la cer a lui Trinity Western University din Vancouver, Columbia Britanica despre care am scris deseori de-a lungul anilor. Aceasta universitate e cea mai prestigioasa universitate crestina din Canada. Si ea are un cod de conduita morala care interzice relatiile sexuale imorale, inclusiv pe cele homosexuale. In ani recenti Universitatea a fost data in judecata pentru a i se retrage acreditarea din acest motiv. Lucrurile au evoluat cit se poate de ingrijorator anul acesta. In 2014 Universitatea a solicitat acreditare in Ontario dar cererea i-a fost respinsa din cauza pozitiilor ei biblice privind homosexualitatea. Universitatea a dat bordul de acreditare in instanta, dar a pierdut. Mai devreme in iulie un tribunal din Ontario a emis o decizie critica la adresa universitatii acuzind-o de discriminare.

Dar exista si alte consecinte la fel de ingrijoratoare cauzate de legalizarea casatoriilor homosexuale. De acum inainte, daca bisericile isi vor inchiria cladirile pentru nunti, vor trebui sa le inchirieze si pentru nuntile homosexuale. Homosexualilor li s-a acordat un drept constitutional la sodomie si casatorii homosexuale. Asta inseamna aceleasi beneficii si privilegii pentru ei de care s-au bucurat pina acuma familiile si casatoriile traditionale. Consecinte similare se vor produce si privind adoptiilor copiilor. Odata transformate in drept constitutional, casatoriile homosexuale vor impune serviciilor crestine de adoptii sa permita adoptiile copiilor de catre homosexuali. O alta consecinta, pina acuma putin previzibila dar la fel de radicala, sunt asigurarile. Unele companii de asigurari americane deja au anuntat ca nu vor asigura bisericile care nu fac casatorii homosexuale din cauza posibilitatii ca ele vor fi date in judecata. O alta consecinta va afecta asistentii sociali.  Multi dintre ei sunt afiliati cu organizatii religioase si isi fac lucrarea din convingeri morale si religioase. Ginditi-va, de exemplu, la calugari ori calugarite. Chiar si Maica Terasa, daca ar fi in viata, ar fi afectata de legalizarea casatoriilor homosexuale. Ea si maicutele care ingrijesc copiii in orfelinate ar putea fi constranse sa permita homosexualilor sa adopte micutii crescuti ori ingrijiti de ele. Daca unii dintre cei care cititi aceste rinduri inca sunteti spectici, va invitam sa continuati sa cititi cu atentie. Asistentii sociali catolici din America, de exemplu, fac parte dintr-o asociatie de acreditare numita Asociatia Nationala a Asistentilor Sociali (National Association of Social Workers). Asociatia are un cod specific de conduita numit Codul eticii si al valorilor („Code of Ethics and Values”). Recent codul a fost revizuit si interzice asistentilor sociali sa diferentieze intre casatoriile traditionale si cele homosexuale. Dilema e mare pentru crestinii care se implica in munca de caritate. Revizuirea codului declara viziunea crestina a familiei lipsita de etica. In final, asta inseamna ca asistentilor sociali crestini li se va permite sa hraneasca doar trupul saracilor dar nu si sufletele lor.

Probabil, insa, ca cea mai ingrijoratoare consecinta a legalizarii casatoriilor homosexuale este campania, inceputa dupa 26 iunie, de a suprima scutirile de taxe de care beneficiaza bisericile americane de foarte multi ani. Campania a fost demarata de un grup de profesori de drept, si daca reuseste consecintele vor fi devastatoare. Anual grupurile religioase nonprofit americane investesc 13 miliarde de dolari in proiecte internationale. Ati cititi corect – 13 miliarde de dolari. Din sumele acestea  beneficiaza saracii tarilor subdezvoltate, femeile insarcinate, bolnavii, grupurile marginalizate, refugiatii, sinistratii, victimele razboaielor de pretutindeni, orfanii. Milioane din acesti dolari sunt investite si in Romania in diverse proiecte caritabile. Sumele acestea finanteaza scoli, clinici, orfelinate, universitati, spitale, retele de caritate, servicii de consiliere,  si institute teologice in toata lumea. Daca aceste sume vor fi taxate, este evident ca implicatiile vor fi cit se poate de nefavorabile.

O stire cu totul socanta, insa, a fost publicata pe 29 iulie de Catholic News Agency. Recent liderii miscarii homosexuale din America s-au intrunit la San Francisco si au decis sa lanseze actiuni judecatoresti pentru eliminarea din legile Americii a tuturor clauzelor care protejaza religia, biserica, si crestinii de actiunile judecatoresti instituite de homosexuali. Un exemplu sunt legile care permit pastorilor si preotilor sa refuze sa faca casatorii homosexuale ori bisericilor sa nu isi inchirieze cladirile pentru nuntile homosexuale. Sase fundatii mari ale Americii deja au donat grupurilor homosexuale 4.8 milioane de dolari pentru lansarea de astfel de actiuni judecatoresti. [Detalii aici: http://www.catholicnewsagency.com/news/lgbt-grant-maker-wants-to-win-religious-liberty-fight-within-three-years-96064/]

Bisericile sunt asadar prinse ca intr-un cleste. Autonomia bisericii este subminata si ignorata. Statul foloseste politica sociala seculara sa directioneze Biserica, cea mai veche, onorabila si puternica institutie care contra-balanseaza statul, intr-o directie dorita de stat, dar in una care e in conflict cu Biblia si traditia crestina. Unii vor spune ca aceste exemple nu sunt relevante pentru Romania. Cei care afirma asta, insa, se insala. Uniunea Europeana constrange tot mai mult, prin institutiile ei, tarile membre sa se conformeze unei viziuni seculare a societatii, inclusiv institutionalizarea revolutiei sexuale in tarile membre. Asta se vede in rezolutiile care sunt periodic adoptate in Parlamentul European ori Consiliul Europei. Un efect similar il au deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. De aproape 20 de ani CEDO e obsedata cu drepturile homosexualilor. In majoritatea cazurilor care au implicat drepturile homosexualilor si libertatea religioasa, CEDO a dat dreptate homosexualilor, subminind astfel libertatea religioasa si punind drepturile homosexualilor deasupra libertatii religioase si a intereselor legitime ale Bisericii. Si in Romania sunt universitati crestine. Daca CEDO va declara existenta in intregul spatiu european al unui drept la casatorii homosexuale, care va fi reactia universitatilor noastre crestine? Care va fi impactul acestor decizii asupra codului de conduita morala pe care aceste universitatii le-au adoptat? Vor fi date aceste universitati in instanta, inchise ori li se va suspenda acreditarea?

 Oliari v. Italia

Luna aceasta CEDO a facut un pas si mai extrem in directia aceasta. Dupa ce ani la rindul a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale, pe 21 iulie a emis o decizie care impune Italiei sa adopte legislatii privind parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. [Decizia judecatoreasca poate fi citita aici:http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-156265#] Cazul Oliari v. Italia este o decizie puerila. Decizia se aseamana mai mult cu un studiu statistic privind situatia la zi a casatoriilor si uniunilor homosexuale in Europa si America. Ii lipseste acel rationament jurisprudential care deosebeste o decizie judecatoreasca de un comentariu jurnalistic. In opinia noastra rationamentul propus de CEDO este apa de ploaie. Este un diktat al unei institutii europene care pe zi ce trece isi pierde legitimitatea si se transforma intr-o asociatie de intelectuali radicali obsedati de sexualitatea perversa a inceputului de Mileniu III. Italia a anuntat ca va face recurs la Marea Camera a lui CEDO. [AFR va recomanda: Recomandam un articol scris pe acest subiect de Andreea Popescu, avocat roman international din Starsbourg. Andreea lucreaza la prestigiosul institut crestin European Center for Law and Justice: http://inliniedreapta.net/oliari-si-altii-c-italia-cedo-impune-italiei-sa-instituie-parteneriatele-civile-pentru-cuplurile-de-acelasi-sex-urmatorul-pas-e-casatoria/Oliaridovedeste cit de neputinciosi suntem noi in fata acestor institutii suprastatale care nu dau socoteala nimanui pentru deciziile lor ori cit de bizare ar fi ele. Biserica si liderii nostri spirituali ar trebui sa fie preocupati de aceste evenimente.

 Exista si vesti bune!

,Exista insa si vesti bune. Te asteptai ca dupa legalizarea casatoriilor homosexuale procentul americanilor care agreaza cu ele sa fi crescut peste noapte si vertiginos. Dar asta nu s-a intimplat. Spre surprinderea tuturor, in doar o saptamina dupa legalizarea lor procentul americanilor care agreaza cu casatoriilor homosexuale a scazut de la 48% in ianuarie la 42% la inceputul lui iulie. Explicatia suprinde dar da lectii. In prima duminica dupa legalizarea casatoriilor homosexuale pastorii si preotii Americii au propovaduit impotriva sodomiei si a casatoriilor homosexuale. Mesajele lor au avut impact in rindurile enoriasilor iar rezultatul se simte deja in sondajele de opinie. Lectia deci e simpla – cind crestinii primesc invatatura buna si o pun in practica, rezultatele sunt pozitive si reale. [Detalii privind sondajele de opinie pot fi citite aici: http://www.nationalreview.com/corner/421443/obergefell-same-sex-marriage-poll-reduced-support]

Dar exista si alte vesti bune. Luna aceasta cetateni din doua tari europene au lansat proiecte constitutionale de protejare a casatoriei crestine. In Elvetia cetatenii au strans suficiente sematuri pentru un referend constitutional care sa defineasca casatoria crestina in Constitutia Elvetiei. La fel in Finlanda unde anul trecut Parlamentul a legalizat casatoriile homosexuale. Ca raspuns, cetatenii au strans semnaturi suficiente pentru tinerea unui referend national de abrogare a legii.

Iar daca unele tribunale o iau razna, exista si exceptii, Tribunalul Suprem al Statului Texasfiind unul dintre ele. Luna aceasta a emis o decizie care impune primariei orasului Houston, al patrulea oras ca marime din America, sa permita cetatenilor sa voteze intr-un referend de abrogare a unei ordonante municipale care extinde privilegii de nediscriminare transsexualilor. Cazul acesta trebuie nu doar cunoscut dar si facut cunoscut altora. In 2014 consiliul municipal din Houston a adoptat o ordonanta de nediscriminare impotriva transsexualilor. Bisericile orasului au lansat un proiect de abrogare a ordonantei in conformitate cu legea. Cu toate ca aveau nevoie de 17.000 de semnaturi valabile, bisericile au obtinut peste 55.000, din care au inaintat primariei 35.000 de semnaturi valabile. Oficialitatile primariei au validat semnaturile si au pregatit referendul. Primarul orasului, insa, o lesbiana „casatorita” cu o alta femeie, a invalidat un numar aditional de semnaturi, reducind numarul semnaturilor valabile la mai putin de cele 17.000 necesare. Bisericile au dat orasul Houston in instanta. Pe parcursul procesului, primaria orasului a incercat sa sechestreze predicile si schitele de predici ale unor pastori proeminenti din oras in care discutau subiectul homosexualitatii. Indrazneala primariei a socat cetatenii si intreaga America. E, insa, o indrazneala care denota obraznicie si razbunare, asemenea practici fiind cunoscute doar sub regimurile comuniste. In final, pe 24 iulie, Tribunalul Supreme al Statului Texas a impus autoritatilor municipale sa permita referendul care e programat pentru noiembrie.

http://www.alianta-familiilor.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/biserica-impotenta-deviatiile-prezentului-datorita-ignorantei-trecutului/

Biserica impotentă – deviațiile prezentului datorită ignoranței trecutului

o biserică izolată - foto de Timothy Meinberg - unsplash.com

Zilele acestea tot auzim în stânga și în dreapta ce trebuie să facă creștinii în era noastră care devine tot mai impregnată de doctrinele democrației. Ne luptăm uneori cu noțiuni și termeni și nu ne dăm seama că arătăm cu degetul la noi, la ceea ce suntem, la societatea care o formăm, la națiunea pe care o reprezentăm. Vrem ca lucrurile să se schimbe. E bine asta. Numai că noi nu vrem să ne schimbăm. Asta nu e bine deloc. Vrem să vedem lucruri transformate în jur, dar fără să plătim nici un preț, fără să avem vreun scop în ceea ce facem, în ceea ce lucrăm, în ceea ce suntem și ceea ce reprezentăm pe acest pământ: Împărăția lui Dumnezeu.

Găsesc că este destul de ironic să tot strigăm în stânga și dreapta despre ce trebuie să facă creștinii și să se rămână totul la vorbe. Unii au recurs la proteste – tot un fel de vorbe – și au rămas cu niște poze, cu niște memorii pângărite, cu niște clipe pline de deznădejde și amar. Alții au ales să ia ei cârma în mână și prin logica și cunoștințele lor au luat decizii care i-a costat mult: amenzi inutile, procese pe la tribunale, aresturi, întemnițări poate la unii.

Nu e greșit să apreciem pe cineva care este persecutat pentru credința sa în Dumnezeu. Persecutați sunt cei care au făcut – în numele credinței – gesturi care nu îl reprezintă nici pe Dumnezeu, nici cultura din jur, nici ceea ce vom fi noi vreodată. Acest lucru se datorează în mare parte și faptului că am devenit prea vulnerabili și prea flexibili la schimbările care au loc în jurul nostru zi după zi, săptămână după săptămână, lună de lună și an după an.

Am ajuns să lăsăm circumstanțele din jurul nostru să dicteze ceea ce suntem, ceea ce credem, ceea ce să simțim și cum să reacționăm.
 Ne-am interiorizat prin exterioara influență a lucrurilor cu care nu am mai avut de a face până acum. Experiențe noi care ne pun într-o stare de ”gură căscată”, nu mai știm cum să reacționăm, ce să spunem la copiii noștri, ce să facem noi ca indivizi.

Și uite așa am influențat și societate și implicit și biserica și cultura din care facem parte și noi. Am creat din noi oameni care insuflă la alții informații care uneori sunt banale, inutile, demne de lepădat, dar pe care unii dintre noi le-am crezut mai tare și mai ferm decât mesajul Evangheliei și al Crucii.

Un studiu recent de la Harvard, publicat zilele trecute în Jurnalul American de Epidemiologie, a adus la lumină faptul că adolescenții și copiii care sunt crescuți cu practici spirituale sau religioase au o sănătate mai bună – atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mintal. Nu trebuie să se îngrijoreze cei care nu prea au obiceiul să frecventeze serviciile de biserică; studiul mai arată faptul că oamenii care se roagă sau meditează în timpul lor liber au cules și ei beneficii similare, care includ riscul mai scăzut de abuz de substanțe și mai apoi de depresie.

Echipa care a coordonat acest studiu a preluat date de la un număr de 5.000 de persoane care au fost înscrise la două studii diferite: Nurses’ Health Study II (Studiul sănătății asistentelor medicale) și Growing Up Today Study (prescurtat cu GUTS, Studiul despre creșterea de astăzi). Aceste două grupuri de studiu au fost interesate dacă frecvența cu care un copil/adolescent participa la serviciile religioase alături de părinții săi, sau se ruga/medita pe cont propriu și dacă acestea erau corelate cu sănătatea lor fizică și mintală în timp ce ei se apropiau de vârsta de 20 de ani. Au participat tineri cu vârsta între 8 și 14 ani.

Rezultatul a fost că cei care participau la servicii religioase cel puțin o dată pe săptămână erau cu 18% mai predispuși să fie mai fericiți când au ajuns să aibă 20 de ani decât cei care nu au frecventat niciodată serviciile de biserică. Tot acest grup a fost cu circa 30% mai predispus să facă muncă voluntară și cu 33% mai puțin predispus să folosească drogurile atunci când atingeau vârsta de 20 de ani.

Însă, ceea ce a fost interesant nu a fost cât de mult mergea o persoană la serviciile religioase, ci și la cât de mult se rugau sau meditau în timpul lor liberCei care se rugau sau meditau zilnic aveau mai multă satisfacție în viață, erau mai capabili să proceseze emoțiile și erau mult mai iertători comparat cu cei care nu se rugau sau nu meditau niciodată. Tot ei au fost și cei mai puțin predispuși să aibă relații sexuale la o vârstă timpurie sau să aibă boli cu transmitere sexuală.

Despre chestiile acestea nu prea la auzi oriunde. Adică, și dacă le-am auzi, probabil că… ne-ar intra pe o ureche și ar ieși pe alta. Iată ce declara unul din autorii acestui studiu pe nume Ying Chen: ”Aceste descoperiri sunt importante atât pentru felul nostru de a înțelege sănătatea cât și a practicilor noastre de creștere a copiilor. Mulți copii sunt crescuți într-un cadru/mediu religios, iar studiul nostru arată că acesta poate afecta în mod puternic comportamentul lor de sănătate, sănătatea lor și sănătatea generală și bunăstarea lor.

E destul de simplu și destul de clar de înțeles: vrem să avem o generație și o societate sănătoasă din punct de vedere mintal și social? Pune-i într-un cadru spiritual, învață-i să se roage, să experimenteze relația cu Tatăl ceresc și puterea Sa!

Personal sunt uimit că aceste adevăruri le descoperă niște oameni care probabil că nu au nimic de a face cu biserica, cu credința sau cu Dumnezeu – sau cu oricare altă credință, biserică, religie, etc. – și pe care noi probabil că le știam, dar le-am trecut cu vederea, le-am ignorat încet, încet ca să ne adaptăm la ”modernismul” și tehnologia care este într-o continuă dezvoltare azi.

Da, doar că noi am cam uitat esențialul vieții, esențialul a ceea ce suntem noi, esențialul și misiunea bisericii. Aceste lucruri fundamentale ale credinței – rugăciunea, meditația și restul – au o valoare și un efect mai mare decât cel pe care îl percepem cu ochii aceștia fizici… și a ajuns ca o mână de cercetători să ne spună cum stau lucrurile (acest lucru îl confirm și eu, cât și autoarea articolului care dezbate studiul celor de la Harvard, Alice G. Walton, contribuitoare a publicației Forbes, în numărul din 17 septembrie 2018).

E drept că trebuia să ne trezim cândva, dar oare cât timp vom fi stagnanți, intoleranți, impotenți în creșterea și educația creștină a copiilor noștri? Nu vroiam să folosesc termenul de ”educație religioasă” pentru că suna prea mistic și obscur. Mi se pare că noi am primit un mandat din partea lui Isus – dacă ne numim ”creștini” – ca să facem pe alții ucenici. Și nu doar ucenici, ci să-i și învățăm lucrurile fundamentale ale vieții (de genul: cum să mă rog, cum să iau decizii corect în viață, ce este bine pentru mine, pentru viitorul meu, ce consecințe voi avea de suferit dacă fac alegerea cutare sau cutare, etc.)Nu am fost chemați să îi aducem pe alții la izolare, la meditații în vârfuri de stâlpi, sau în cine știe ce peșteri uitate de timp, de vreme și oameni. Am fost chemați să fim oameni care schimbă lumea aceasta prin a fi plin de roadă, trăind ceea ce spunem și spunând și altora ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi.

E greu să ne realizăm din punct de vedere social. Trecem prin școli, avem testări, trebuie să urmăm anumite tipare, anumite standarde. Dar la final primim un titlu și ne uităm la el și ne minunăm de ceea ce am realizat. Acel titlu este fără valoare dacă nu este pus în funcțiune, dacă nu este pus în valoare.

Același lucru este valabil și pentru biserica creștină de astăzi. Ea nu este doar pe paginile istoriei, nu citim despre adunarea sfinților din cartea Faptele Apostolilor, ci trebuie să citească alții despre noi și să vadă că acolo, în mijlocul lor, Dumnezeu produce oameni fericiți, oameni care nu au deviații și disocieri în mediul culturii în care sunt, ci transformă totul în jur. Se vede când cineva are o relație cu Dumnezeu și viața acelei persoane este transformată. Se vede mai bine când acea persoană infuzează asupra altora aceiași viziune și alții sunt instruiți despre calea cea dreaptă, despre învățătura cea sfântă și despre trăirea în curăție, sfințenie și adevăr înaintea Creatorului cerului și al pământului. Și se vede chiar și mai bine când alții văd lucrul acesta și… dau vina pe relația ta cu Dumnezeu. 

Doar că numai cercetătorii pot observa lucrul acesta. Cât despre cei care sunt departe de a primi învățătură, de a trăi așa cum știu și ei că e moral să trăiască viața pe acest pământ, ei doar arată cu degetul: pentru că lor li se pare ciudat să ai o relație cu Dumnezeu, să nu faci toate prostiile care le fac ceilalți din jur și să nu-ți dai drumu slobod la gură să spună toate nenorocirile de pe lumea aceasta.

În fond și la urma urmei nu avem pe cine să blamăm că cercetătorii descoperă aceste lucruri acum. 

Biserica creștină a avut din totdeauna menirea să își educe oamenii să urmeze calea Domnului. La rândul ei, fiecare familie – formată dintr-un bărbat și o femeie și copiii care îi au ei, cu ajutorul Domnului – trebuia să infuzeze această viziune mai departe în celula lor. Nu blamăm familia că biserica nu mai dă roade. Nu dăm vina nici pe conducerea bisericii că nu se mai schimbă lucrurile în societatea noastră. Blamăm însă trecutul unde strămoșii noștri au deviat de la realitatea credinței, simplitatea vieții trăite cu Dumnezeu, pentru că au trebuit să se adapteze la schimbările care au apărut în jur, la modernismul care le-a schimbat stilurile, le-au denaturat chiar și vorbirea, înțelegerea și le-a rupt tiparul pe care ei l-au cunoscut drept cutia în care ei se simțeau mai bine.

Probabil că și modernismul, că ceea ce a ajuns societatea noastră de azi are un rol pozitiv în ceea ce se întâmplă în biserică. A trezit pe unii care băteau pasul pe loc, în loc să înțeleagă că ei trebuie să meargă înainte, că Dumnezeu face lucruri(le) noi și că mesajul Lui este la fel, însă metodele sunt în schimbare.De asta fugim noi când credem că trebuie să ne schimbăm, pentru că unii dintre noi realizează esența vieții cu Dumnezeu, dar cred că o ignoranță față de schimbare în stil, în metodologie sau în educație înseamnă depărtarea de la lumină și de la adevăr. Dacă așa este… iată că vedem cu toți clar de ce există încă între noi așa de multe biserici impotente. Acele clădiri unde nu doar că nu există creștere, nu doar că se văd că oamenii sunt schimbați, sunt fericiți, sunt diferiți… ci sunt locuri unde oamenii ajung ca la un spectacol, o obișnuință uitată de lume, o frecventare din obicei care și-a pierdut esențialul. Păcat că poartă numele pe clădire… că nu îl merită – nu îi mai reprezintă.

Oare copiii noștri vor experimenta prezența și puterea lui Dumnezeu dacă nu le va spune cineva despre cât de mare este Domnul? De ce să nu le spunem chiar noi? De ce să mai fim noi acei ignoranți care fac ceea ce a făcut generația ce s-a adaptat la schimbările sociale și actuale pentru… a fi pe plac lumii? La urma urmei… nu societatea ne va da nouă socoteală de felul cum ne-am adaptat noi la denaturările ei față de adevăr, ci vom da socoteală lui Dumnezeu care ne-a făcut să fim oameni care au o relație cu El. Relația cu Dumnezeu înseamnă mai mult decât înțelegem cu mintea. Este ceea ce văd alții în noi și vor scrie alte studii după alți ani. Vor vrea și ei să aibă ce avem noi și atunci vom știi ce să le spunem. 

Tu ce ai să le spui despre viața ta?

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/09/biserica-impotenta-deviatiile.html

?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/biserica-impotenta-deviatiile-prezentului-datorita-ignorantei-trecutului/

Biserica creștinilor zgârciți | Pastor Vasile Filat

download

 

Nu este compatibilă viața cu Hristos și zgârceina. Cei care au înțeles harul lui Dumnezeu și au primit acest har sunt generoși și iau parte la lucrarea lui Dumnezeu și se implică în viețile altora. Nu fi zgârcit.

BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU
Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova
Servicii Divine:
Duminică, 14:00 – 16:00
Joi, 18:30 – 19:30 – ceasul de rugăciune
tel. +373 (68) 060601
https://www.facebook.com/bunavestire.chisinau/

https://moldovacrestina.md/biserica-crestinilor-zgarciti-pastor-vasile-filat/

INVITĂM ȘI INCURAJĂM PE TOTI LUCRĂTORII DIN BISERICILE LOCALE SĂ PARTICIPE LA PROGRAMUL DE PREGĂTIRE AL LUCRĂTORILOR! – MORALA CREȘTINĂ SI ETICA APLICATĂ, 2019-2020

Comunitatea Creștină Baptistă Arad

Programul de Pregătire și Implicare al Lucrătorilor

 

INVITATIE

INVITATIE LA PREGATIRE PENTRU LUCRAREA DOMNULUI

Programul de Pregătire si Implicare al Lucrătorilor 2019-2020

 

Invităm și incurajăm pe toti lucrătorii din Bisericile locale

să participe la programul de pregătire al lucrătorilor!

  • SCURT ISTORIC

Cu ajutorul lui Dumnezeu, in luna octombrie 2019 va incepe la Biserica Crestina Baptista Radna din Lipova anul de studiu 2019-2020 al Programului de Pregătire si Implicare al Lucrătorilor din Comunitatea Crestina Baptista Arad. In anul de studiu 2018-2019 am studiat despre Apologetica Crestina impreuna cu pastorii Sorin Ignat, Romica Iuga, Beniamin Costea, Doru Butas, Ioan Balaciu, Radu Ungur, Andrei Miraute si Ion Damian. Programul de pregatire a ajuns la 9 ani de existenta si ne rugam pentru dezvoltarea acestei lucrari de echipare a slujitorilor bisericilor locale. Cursurile teologice, in anul de studiu 2019-2020, sunt predate de catre frati pastori din Comunitatea Crestina Baptista Arad si au loc lunar intr-o zi de sambata. Programul este unul accesibil pentru toti credinciosii pasionati de lucrarea Domnului.

  • INSCRIERE

Invitam si incurajam pe toti fratii lucratori care doresc sa se pregateasca temeinic si sa se implice in lucrarea Domnului sa participe la Programul de Pregatire care se desfasoara la Radna. Inscrierea si participarea sunt gratuite.

  • ANUL DE STUDIU 2019-2020

Cu bucurie va anunțăm că primul Curs din anul de studiu 2019-2020,  așa cum a fost planificat, va avea loc sâmbătă, 26 octombriede la ora 09:30 la Biserica Creștină Baptistă Radna din orașul Lipova. Cursul va fi predat de către fratele păstor Ioan Balaciu.

Cu ajutorul Domnului, in acest an vom studia Morala Creștină si Etica aplicată.

Ne rugăm ca Domnul să ne foloseasca impreună in lucrarea Sa. Ne rugam ca Dumnezeu sa binecuvanteze cu intelepciune si putere lucratorii in slujba Sa. “Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii! Rugati, dar, pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Sau.” Luca 2:10

Va așteptăm cu drag!

Dumnezeu să vă binecuvânteze!

In dragostea lui Cristos Domnul,

Pastor Ion Damian

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

Pagina de Istorie

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent  de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 Secţiunea VI.

Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Secţiunea IX

Note biografice – John Smyth, Thomas Helwys şi John Spilsbury – Henry Denne – Francis Cornwell, A.M. – Christopher Blackwood – Maiorul-General Harrison – Colonel Hutchinson

 Voi continua acum să ofer câteva relatări despre personalităţile principale Baptiste din secolul al şaptesprezecelea.

 Trebuie să regretăm mult faptul că cunoaştem aşa puţin despre istoria personală a lui John Smyth, Thomas Helwys şi John Spilsbury. Toate informaţiile pe care le-am putut aduna cu privire la Smyth a fost deja comunicată. Nu putem adăuga multe cu privire la Helwys, a cărui stabilire în Londra a fost înregistrată într-o secţiune anterioară. El a scris câteva tratate mici, care au fost mult preţuite. Sentimentele sale asupra persecuţiei, şi cu privire la interferenţa magistratului în treburile religioase, au fost atât de inacceptabile pentru John Robinson, sărbătoritul lucrător Independent, de a cărui biserică New England Pilgrims a aparţinut, încât acesta a publicat o replică, arătând că, deşi el şi cu prietenii să au suferit aşa de mult din acel amestec, ei nu au fost de acord să renunţe. Robinson susţinea că magistratul ar putea „folosi puterea sa legitimă în mod legal pentru promovarea împărăţiei şi legilor lui Hristos”. El a observat: „Este adevărat că ei [magistraţii] nu au nici o putere împotriva legilor, doctrinei şi religiei lui Hristos; însă pentru ei, dacă puterea lor ar fi de la Dumnezeu, ei ar putea-o folosi legitim, şi împotriva contrariului”1. Aceasta este o predare a întregului caz. Părerile lui Helwys, care au fost pe deplin exprimate în Persecuţia Judecată şi Condamnată, au fost cu mult mai sănătoase şi mai Scripturale. Crosby spune, „Cât timp a trăit Helwys, şi a continuat să fie bătrânul acestei biserici de Baptişti din Londra, nu pot să îmi dau seama. Cărţile scrise împotriva lui în această vreme arata că ei au continuat cu mare curaj şi rezoluţie; şi, fără a lua în considerare severităţile folosite împotriva lor de către puterea civilă, au crescut foarte mult în numărul lor”2.

 Nici nu am putea satisface curiozitatea cu privinţa lui John Spilsbury, pastorul primei Biserici Baptiste Particulare sau Calviniste, care se întâlnea în Broadstreet, Wapping, Londra. Putem spune doar că semnătura sa este pusă pe Confesiunea de Credinţă publicată în 1646, şi pe diverse alte documente publice, ultimul fiind „Umila Apologie a câtorva numiţi în mod comun Anabaptiştii”, prezentată lui Charles II în 1660, ca o negare a simpatiei cu insurecţia lui Venner. Observăm că, deşi el s-a unit cu William Kiffin într-o scrisoare către Baptiştii din Dublin, înduplecându-i să se supună tăcut faţă de Protectorat, el mai apoi s-a unit cu un alt număr într-o adresare către Cromwell, protestând în mod serios împotriva asumării acestuia a titlului regal. S-ar putea conclude că Spilsbury a fost un om de influenţă în denominaţie. Cât de mult a trăit el după Restauraţie nu apare. Hercules Collins a devenit pastor al bisericii din Broadstreet în 1677. Dacă acesta era succesorul imediat al lui Spilsbury, nu avem mijloacele de a decide aceasta.

 HENRY DENNE a fost un om de notat. El a fost educat în Universitatea de la Cambridge, unde a dobândit un statut respectabil. După ce şi-a primit ordinarea de la Episcop de Sf. David, în jurul anului 1630, el a fost prezentat celor din Pyrton, în Hertfordshire, loc care l-a deţinut pentru zece ani, în mare parte pentru profitul locuitorilor, prin care el a fost pe drept stimat ca un predicator instructiv şi credincios. În 1641 el a fost numit să predice în cadrul unei vizite ţinute la Baldock, şi el s-a determinat să profite de oportunitatea de a expune relele care de mult timp l-au supărat şi iritat, în particular „păcatul persecuţiei, viciile clerului, şi coruperile în doctrină şi închinare pe care el le-a priceput a fi în Biserica Stabilită”. Textul său a fost Ioan 5:35. După o introducere ingenioasă, el a purces să îşi execute scopul, şi a dat cu biciul destul de liber. Mândria şi lăcomia clerului, pluralităţile lor, neglijarea lor a datoriei prin ne-rezistenţă, şi alte rele, au fost aduse la vedere, şi s-a cerut cu îndrăzneală reformarea. „Trebuie să fac apel la cei din autoritate”, spunea el, „pentru a face căutări silitoare după aceste vulpi. Dacă curţile ar fi fost aşa de vigilente încât să descopere pe aceştia drept predicatori nonconformabili, cu certitudine că până acum biserica ar fi fost pe atât de liberă de ei, precum ţara de lupi. Însă ei au preferat tradiţiile oamenilor înaintea poruncilor Dumnezeului Atotputernic. Vă spun că conformitatea a prins viteză mai rău pentru dragul lor, care prin încălcarea poruncilor lui Dumnezeu cred că fac despăgubiri cu conformitatea faţă de tradiţiile oamenilor”3.

 Nu putem fi surprinşi la auzirea faptului că de îndată el şi-a anunţat schimbarea sentimentelor sale. În partea timpurie a lui 1643, el a fost botezat de Thomas Lamb, un pastor al bisericii din Bell Alley, Coleman Street, Londra. Darurile sale au fost recunoscute cu mulţumire de către biserică, şi prin direcţia lor el s-a angajat într-o misiune în judeţele din Staffordshire şi Cambridgeshire, unde a predicat Evanghelia cu mare succes şi a format multe biserici. Aceasta a stârnit mânia autorităţilor Prezbiteriene. El a fost arestat şi întemniţat la Cambridge. Prin interferenţa unui prieten, cazul său a fost adus înaintea Parlamentului, motiv pentru care a fost scos şi dus la Peterhouse, Aldersgate Street, Londra. Notoriul Dr. Featly se afla în aceiaşi temniţă, în calitate de monarhist. Denne l-a provocat la o dispută. Ei s-au întâlnit şi s-au luptat, în felul uzual, cu propoziţii şi silogisme, până ce doctorul a obosit, şi s-a retras din conflict. Denne a continuat războiul cu peniţa sa, şi a publicat o replică la faimoasa carte a Dr. Featly, Canciogul Hoţului (The Dippers Dipt,), etc. El a fost curând eliberat, şi a fost numit Predicator al parohiei Eltisley, Cambridgeshire, loc din care, ca punct central, el a făcut itinerarii în diferite direcţii, predicând şi botezând. În 1645 el a vizitat judeţul Kent, şi strădaniile sale au fost o binecuvântare pentru mulţi.

 Opoziţia cu care s-a confruntat Denne a apărut la plecarea sa din Eltisley. Apoi el a intrat în armată, şi a slujit câţiva ani. Însă nu s-a oprit din predicat, şi nici nu a fost necesar, căci predicatul şi rugăciunea erau lucruri atât de ciudate printre soldaţii Parlamentului. „Cornet Denne” era titlul său militar, însă „Popa Denne” era apelativul prin care a fost cunoscut între asociaţii lui. Nu putem spune dacă a văzut sau nu vreo bătaie, nici din ce părţi ale Angliei era regimentul la care era ataşat el din timp în timp. Singurul eveniment înregistrat este scăparea sa îngustă de la moarte ca rebel. În mai, 1649, el a luat parte la o rebeliune a trupelor, în parte ocazionată de nevoinţa oamenilor de a se alătura expediţiei înspre Irlanda, şi în parte datorită nemulţumirii cu starea existentă a lucrurilor. Măsurile prompte au fost luate şi revolta a fost înăbuşită; însă Denne şi alţi trei au fost osândiţi să fie împuşcaţi.

 „Cornet Denne, fiind un om al părţilor, şi unul care a fost stimat pentru pietate şi onestitate, şi-a primit sentinţa cu mare bărbăţie şi curaj de spirit, şi totuşi cu aşa multă îmbunare şi recunoaştere a mâinii drepte a lui Dumnezeu, justeţea sentinţei, şi predarea sa ca urmare, încât el s-a părut că se bucură cu plăcere să sufere sub o sentinţă aşa de dreaptă, şi el a profesat în mod deschis, că deşi inima sa nu l-ar putea acuza de vreun înţeles greşit, cu toate acestea el a fost convins de răul acţiunii, şi consecinţele periculoase ale acestuia; că dacă mai continuau încă trei sau patru zile, ţara avea să ajungă în mizerie şi ruină”: Cornet Tompson şi Caporalii Church şi Perkins au fost împuşcaţi; şi „Cornet Denne fiind chemat la apel, a venit cu mult calm de spirit, aşteptând să moară, însă generalul, după ce a poruncit locotenentului general Cromwell să-l înştiinţeze la locul execuţiei că excelenţa sa i-a extins milă faţă de el, la care el a răspuns sobru şi brusc, ‚Nu sunt vrednic de o astfel de milă; mi-e mult mai ruşine să trăiesc decât să mă tem să mor’ plângând amar”4. Mai apoi el s-a străduit să repare stricăciunea prin a publica un pamflet în care originea şi obiectele revoltei erau declarate, şi consecinţele deplorabile, care ar fi urmat dacă nu ar fi fost înăbuşită, au fost expus cu credincioşie.

 Nu se prea pare că el ar mai fi continuat mult timp după aceea în armată. Mai târziu îl găsim în locul său ca membru al bisericii de la Fenstanton, în 1653, luând parte în anumite proceduri disciplinare. La una din întâlnirile lor, Henry Denne a început să vorbească, spunând, „Fraţilor, doresc să consideraţi Cuvântul lui Hristos, spunând, Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele (Matei 28:19); din care ultimele cuvinte sunt folosite adesea de noi, deşi cred că nu adesea. Dar doresc ca noi să considerăm în mod serios pe primele, anume, Mergeţi, învăţaţi toate naţiunile, botezându-le, etc., [sau] cum spune Marcu, Mergeţi, predicaţi Evanghelia la orice făptură: şi astfel, fie că nu suntem aşa de mult legaţi, să observăm una din ele. Şi dacă se pare că noi o facem, atunci mă rog să considerăm dacă nu cumva suntem într-o mare greşeală, în a fi atât de neglijenţi în a trimite persoane să divulge Evanghelia, în acele multe locuri care sunt atât de ignorante. Într-adevăr, concep faptul că suntem mult de blamat, mai ales că vedem că sunt aşa de multe oraşe pe aici care nu au nici un învăţător; şi cine poate spune că Domnul poate lucra în această oportunitate”5. Rezultatul a fost că Denne şi un alt membru au fost trimişi într-o excursie misionară, dând socoteală de aceasta bisericii la întoarcerea lor. În anul următor a mers din nou în Kent şi a petrecut ceva timp la Canterbury. Strădaniile sale au fost atât de acceptabile încât biserica l-a invitat să se stabilească în mijlocul lor. Biserica Fenstanton a încuviinţat, a numit un alt frate să-l însoţească într-o călătorie, şi „bani şi cai li s-au oferit acestora”. El a sosit în siguranţă, şi a fost primit cu bucurie. „I s-a oferit o casă”, a spus Biserica Canterbury, într-o scrisoare către ceea de la Fenstanton, datată 19 februarie 1655, „şi nu ne îndoim de o fiinţă confortabilă şi subzistenţă în mijlocul nostru”6. El a fost privit ca unul dintre şefii denominaţiei. În 1658 el s-a angajat într-o dispută privitoare la botez cu Dr. Gunning, un preot celebrat al zilei, mai apoi episcop, în mod succesiv, al Chichester şi Ely. Aceasta a avut loc în biserica Sf. Clement Dane, Strand, şi a fost frecventată de câteva mii de persoane. Denne a publicat o relatare a acesteia, şi la scurtă vreme a botezat-o pe doamna la a cărui caz a avut loc disputa. Îndoielile ei au fost înlăturate prin argumentele lui Denne.

 Nimic mai mult nu se ştie de Denne, decât publicarea a două mici pamflete. Semnătura sa apare printre altele pe Umila Apologie (Humble Apology), etc., emisă după insurecţia lui Venner. Crosby presupune că el a murit în anul 1661, şi declară că un cler episcopal a compus următorul epitaf pentru mormântul său „Să spun de înţelepciunea, învăţătura, bunătatea faţă de oameni

Nu mai trebuie să spun nimic mai mult – decât că aici odihneşte Henry Denne”7.

 FRANCIS CORNWELL, A.M., a fost educat la Colegiul Emanuel, Cambridge. Neal spune că „el a fost unul dintre cei mai învăţaţi preoţi car ea expus cauza Baptiştilor”. Aceasta a avut loc sub circumstanţe singulare. Cornwell era vicar de Marden, Kent, unde a refuzat să se conformeze cu anumite ceremonii impuse de Arhiepiscopul Laud, şi pentru refuzul său a fost încredinţat temniţei Maidstone. În timp ce se afla acolo, o femeie care l-a vizitat i-a sugerat că avea câteva îndoieli cu privire la legitimitatea botezului pruncilor. El a încercat să le înlăture prin cele mai bune argumente la care se putea gândi, însă a eşuat să o satisfacă. Aceasta l-a dus la cercetări ulterioare, al căror rezultat a fost, că el a abandonat botezul pruncilor, şi a fost botezat de William Jeffery, un lucrător Baptist eminent. După eliberarea sa din temniţă, a fost chemat să predice la o întâlnire de lucrători la Cranbrook. Aceasta a fost în 1644. El şi-a ales drept text Marcu 7:7, şi „şi-a luat libertatea de a declara sentimentele sale liber în acest punct; şi le-a spus că Pedobaptismul era o inovaţie anti-creştină, o tradiţie umană, şi o practică pentru care nu exista nici percept şi nici deducţie adevărată din Cuvântul lui Dumnezeu”8. A urmat multă discuţie, şi s-a manifestat o mare indignare; însă C. Blackwood, unul din lucrătorii prezenţi, care a înjosit predica în stenografie, după ce a promis că va oferi o replică acesteia, considerarea ulterioară a subiectului a fost amânată până la următoarea lor întâlnire. În locul replicii, totuşi, Blackwood a urmat exemplul lui Cornwell, găsind a fi imposibil să-l infirme, şi a fost şi el botezat de Jeffery. Cornwell a fost foarte zelos pentru principiile Baptiste. Lucrarea sa în privinţa botezului, intitulată, O apărare a comisiei regala a Regelui Isus, a fost distribuită printre membri Camerei Comunelor, şi a produs mare tulburare. El a părăsit curând Organizarea, şi a format o Biserică Baptistă în vecinătatea din Cranbrook, peste care a prezidat până la moartea sa.

 CHRISTOPHER BLACKWOOD a fost un predicator capabil. El s-a născut în 1606, a absolvit de la Cambridge în 1624 şi a devenit preot de Rye, în Sussex. Când a îmbrăţişat principiile Baptiste, el a devenit pastorul unei biserici care se întâlnea la Spillshill House, lângă Staplehurst, Kent. După ce a lucrat acolo câţiva ani, el a mers la armată, a însoţit forţele trimise în Irlanda, şi a fost pentru o vreme pastor al unei biserici la Dublin, exercitând, după cum se pare, o supraveghere generală asupra altor Biserici Baptiste din acel judeţ. Într-o scrisoare trimisă Secretarului Thurloe, în anul 1655, el este desemnat, „Oracolul Anabaptiştilor din Irlanda”. El se pare că s-a întors în Anglia cam în vremea Restaurării, căci numele său este pe declaraţia Baptistă împotriva rebeliunii lui Venner. În 1661 a mers în Olanda, unde a rămas un an. La scurt timp după revenirea sa şi-a rezumat rezidenţa în Dublin, unde a murit în 1670. El a fost un om învăţat, bine citit între părinţi. Atât el cât şi Cornwell au fost apărători aprinşi ai libertăţii sufletului, şi au protestat în scrierile lor contra intoleranţei partidei Prezbiteriene. Prima sa publicaţie a fost intitulată Atacul lui Antihrist în ultimele lui două garnizoane – Constrângerea conştiinţei şi Botezul pruncilor9.

 MAIORUL-GENERAL HARRISON a fost unul din cei mai buni soldaţi ai lui Cromwell, şi pentru o vreme s-a bucurat de întreaga sa confidenţă. El a condus trupei de cai numită să transmită pe Charles I din Insula Wight către Castelul Hurst. El a fost unul din judecătorii Regelui. El l-a asistat pe Cromwell în dizolvarea Lungului Parlament. Tot el a fost membru al Conciliului de Stat sub Republica Engleză. Însă el era un republican aspru, şi prin urmare opus în întregime faţă de Protectorat. Tot el a îmbrăţişat principiile Monarhiei a Cincia. În aceste relatări Cromwell l-a degradat şi l-a pus în captivitate. La Restauraţie el a fost exceptat din clemenţă. Zece din regicizi (cum erau numiţi judecătorii Regelui) au fost spânzuraţi, înecaţi şi tăiaţi în patru. Maiorul-General Harrison a fost unul dintre ei. El a suferit cu mult calm şi intrepiditate, declarând la locul execuţiei „că era pe deplin convins că ceea ce a făcut el era cauza şi lucrarea lui Dumnezeu, de care era confident că Dumnezeu o deţine şi o va ridica din nou, oricât de mult ar suferii el în acel timp”.

 Ivimey spune că „deşi Maiorul-General Harrison era un Baptist la vremea procesului şi a execuţiei, cu toate acestea el nu era în perioada morţii Regelui”; şi că „nu există nici o evidenţă a vreunui Baptist care să fi fost printre judecătorii Regelui”10. Aceasta nu este chiar atât de clar. Thurloe, în lucrarea sa State Pacers, referindu-se la refuzul lui Harrison de a se supune faţă de Protectorat, în decembrie 1654, îl numeşte „cel mai eminent bărbat din partida Anabaptistă”. El abia dacă era vrednic de acel apelativ dacă nu a fost pentru ceva vreme în legătură cu denominaţia Baptistă.

 Harrison este descris în general de istoric ca un fanatic. Este sigur că el era o figură impulsivă, şi oarecum vopsit cu vanitate. Însă nu poate fi nici o îndoială că el era sincer şi sobru în seriozitate, deşi s-ar putea admite că era un om singular chiar şi în acele vremuri. Nu trebuie să măsurăm secolul 17 după al 19lea. Un scriitor modern spune despre Harrison: „Pentru integritatea vieţii sale, şi eroismul creştin cu care a îndurat o moarte crudă şi de nimic, el poate fi clasat în mod meritat, dacă nu ar provoca prioritatea, cu un More, un Russell, un Sydney”11.

 Aici este un extras dintr-o scrisoare scrisă de el lui Cromwell în ocazia preluării comenzii de către el a armatei trimise să invadeze Scoţia în 1650: „O! Un duh de credinţă şi de mijlocire să fie vărsat peste voi şi armata voastră! E mai mult de avut în această cale simplă săracă decât s-ar aştepta cei mai mulţi sfinţi. Domnul meu, fie ca aşteptarea după Iehova să fie cea mai mare şi cea mai considerabilă afacere pe care o ai zilnic; socoteşte-o astfel, mai mult decât a mânca, dormi, sau sfatul laolaltă. Depărtează-te uneori de compania ta, şi primeşte un cuvântul de la Domnul. De ce să nu ai trei sau patru suflete preţioase care să stea adesea la braţul tău, cu care acum şi atunci să te întorci la un colţ? Am găsit împrospătare şi milă într-un astfel de cale. Ah! Domnul compasiunii, să se îndure de greutăţile voastre, să se îngrijească de voi, să stea şi să vă împrospăteze inima în fiecare moment! Dacă aş putea v-aş face bine în orice fel. Inima mea este cu voi, şi slabele mele rugăciuni către Dumnezeul meu pentru voi”. Într-o parte primară a scrisorii el spunea, „Nu mă îndoiesc de succesul vostru; însă cred că credinţa şi rugăciunea trebuie să fie motoarele principale”12.

 Cromwell a iubit o astfel de discuţie. „Într-un astfel de spirit”, spune Carlyle, „merge la războaie. ‚Un om intoxicat cu Dumnezeu’, aşa cum Novalis o pune în altă parte. M-am întrebat, dacă undeva în istoria modernă Europeană, sau chiar în Asia antică, s-a găsit un bărbat care să practice lucrurile rele ale acestei lumi cu o inimă mai plică cu ideea Celui Prea Înalt! Scăldat în splendorile etene – astfel păşeşte el pământul nostru slăbit. Acest om este unul din puţini. El este proiectat cu o forţă teribilă din eternităţi, şi în vremurile şi arenele lor nu există nimic care să poată să i se opună”13.

 COLONEL HUTCHINSON a fost un om cu minte nobilă şi inimă caldă. El este perpetuat în Memoirs scrise de văduva sa, şi bine cunoscut tuturor studenţilor din istoria engleză. Este de valoare, în privinţa relatărilor istorice, precum diversele paragrafele vag elucidate de la alţi scriitori. Însă marele său farmec constă în schiţările excelente de caracter cu care abundă. Doamna Hutchinson ne oferă o portretistică de lungă durată a soţului ei excelent, atras, într-adevăr, cu mâna afecţiunii, şi prin urmare unii ar putea fi dispuşi să-l considere flatant; însă este un aşa aer de veridicitate în narativă încât este imposibil să te îndoieşti de corectitudinea generalului din imagine. Există şi multe alte schiţări discriminante a altor persoane care au figurat proeminent în scenele acelei bătălii pentru libertatea pe care Clarendon o numeşte „Marea Rebeliune”.

 Colonelul a fost pentru o vreme Guvernator de Nottingham, sub Parlament. Mai apoi a stat în Casa Comunelor, unde a fost întotdeauna ascultat cu mare respect. Fiind unul din judecătorii Regelui, el era în mare primejdie la Restauraţie. Însă el avea relaţii puternice, şi şi-a conciliat atenţia duşmanilor săi prin acte de moderaţie şi bunătate când se afla la birou. Viaţa sa a fost cruţată; totuşi a fost tratat ca o persoană suspectată, pe care oricine ar putea-o irita şi supăra cu impunitate, şi care, în oricare pretext, Guvernul l-ar putea pune în detenţie. Aşa s-a şi dovedit a fi. El a fost deodată arestat, cu o acuzaţie de complicitate într-un complot de trădare, şi a fost încredinţat Turnului, de unde a fost transmis către Sandown Castle, lângă Deal. Nu a avut loc nici o investigare legală – nici un proces. Acuzaţia a fost în totalitate falsă: însă s-a determinat să fie dat la o parte. Aerul intens al coastei mării era nepotrivit pentru starea delicată a sănătăţii sale; la care s-a adăugat, acomodările temniţei din cel mai mizerabil fel. Doctorul a declarat că „locul l-a ucis”. El a murit în captivitate, septembrie 11, 1664.

 Doamna Hutchinson a dat o relatare a felului în care ea şi soţul ei s-au convertit la principiile Baptiste. S-a întâmplat la Nottingham în anul 1647.

 „Când anterior lucrătorii Prezbiterieni l-au forţat, de dragul tăcerii, să meargă şi să rupă o întâlnirea privată în camera canonului, s-au găsit câteva note cu privire la Paedobaptism, care au fost aduse în locuinţele guvernatorului; şi soţia sa având pe atunci mai mult timp liber ca să le citească decât el, după ce le-a citit cu atenţie şi le-a comparat cu Scripturile, nu a găsit ce să spună împotriva adevărurilor pe care le afirmau ei, cu privire la aplicarea greşită a ordonanţei către prunci; însă fiind pe atunci tânără şi modestă, ea a gândit-o a fi un fel de virtute ca să supună judecăţii şi practicii pentru majoritatea Bisericilor, mai degrabă decât să apere o opinie singulară a ei proprie, pe atunci nefiind iluminată în acea mare greşeală a Bisericilor Naţionale. Însă în acest an ea, fiind totodată cu prunc, şi-a comunicat îndoielile către soţul ei, şi a dorit ca el să dea curs satisfacţiei ei; care în timp ce le făcea, el însuşi a devenit nesatisfăcut, sau mai degrabă satisfăcut contra acesteia. Mai întâi, prin urmare, el a cercetat cu de-amănuntul doar Scripturile, şi n-a putut găsi în ele nici o bază pentru acea practică; apoi el a adus şi a citit tratatele eminente din ambele părţi, care în acea vreme veneau groase de la prese, şi era mult mai satisfăcut de eroarea Paedobaptiştilor. După aceasta, soţia sa fiind adusă la pat, ca el să nu dea nici o ofensă partidei religioase, a invitat pe toţi lucrătorii la cină, şi şi-a supus îndoiala sa şi fundamentul acesta către ei. Nici unul din ei nu a putut apăra practica cu vreun motiv satisfăcător, decât tradiţia Bisericii din vremurile primitive, şi scutul lor de sfinţenie federală, pe care Tombes şi Denne l-au răsturnat atât de excelent. El şi soţia sa atunci, profesând a fi nesatisfăcuţi cu practica, au dorit opiniile lor, ce trebuiau dar să facă. Majoritatea au răspuns, să se conformeze practicii generale a celorlalţi creştini, oricât de întunecat li s-ar părea; însă Foxcraft, unul din adunare, a spus, că dacă nu erau convinşi de garanţia practicii din Cuvânt, ei păcătuiau în a face astfel; prin urmare acel prunc nu a fost botezat. Şi acum guvernatorul şi soţia sa, în ciuda faptului că nu şi-au părăsit adunările, nici nu şi-au retras bunăvoinţele şi politeţile de la ele, cu toate acestea au fost ocărâte de ele, au fost numiţi fanatici şi Anabaptişti, şi adesea menţionaţi în predicile lor publice. Şi nu numai lucrătorii, dar şi sectarele lor zeloase, au conceput răutăţi implacabile împotriva lor datorită acestora; care au fost duse la îndeplinire cu un duh de invidie şi persecuţie până la sfârşit, deşi el, de partea lui, putea să le fi spus acestora, precum a spus Stăpânul său vechilor farisei: ‚Multe lucruri bune am făcut în mijlocul vostru: pentru care dintre ele mă urâţi?”14

 Note de subsol:

  1   Tracts, p. 92.

 2  History, i. p. 275.

  3  Crosby, i. 298-301

  4  Fenstanton Records, Introductory Notice, pp. xii., xiii.

  5  Fenstanton Records, p. 71.

  6  Ibid. p. 135.

  7  History, i, p. 306.

  8  History, i. p. 346.

  9  See Baptist Magazine for June, July, August, and September, 1867, for a valuable collection of letters written   by Mr. Blackwood.

 10  History, i. p. 293.

 11  Burton’s Diary, by Rutt, iv. p. 432, note.

 12  Fenstanton Records, pp. 315-317.

 13  Cromwell’s Letters and Speeches, ii. p. 173.

 14 Memoirs of Col. Hutchinson, pp. 299-301.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_iun07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI / doctrina Cuvântului – de Samuel Waldron / SECŢIUNEA A DOUA: CANONUL SCRIPTURII

download

SECŢIUNEA A DOUA: CANONUL SCRIPTURII

  1. Abordarea Canonului
  2. Înţelesul termenului
  3. În general

Cuvântul grecesc, , este un cuvânt împrumutat din limbile semitice. O astfel de limbă semitică, ebraica, foloseşte cuvântul, , care înseamnă trestie. În ebraică şi în greacă acesta a început să însemne o nuia măsurătoare sau o riglă. Un cărturar urmăreşte dezvoltarea acestui înţeles mai departe. El spune, „De la sensul măsurii literale naturale a urmat folosirea metaforică sau în Morală … sau în Artă … sau în limbaj …” (1) Termenul canon a ajuns să însemne de-a lungul timpului standardul sau măsura prin care adevărul sau perfecţiunea sau frumuseţea unui lucru era judecată.

Este important să fixăm înţelesul termenului grecesc în minţile noastre. Următoarele ilustraţii pot servi acestui scop. Autorii clasici greci erau ca un întreg, , standardul absolut al limbajului pur, modelul perfect al compunerii. (2) Epicurienii îl foloseau cu un înţeles filozofic specific. Canonica a fost sarcina de a căuta să găsească o bază sau un standard prin care să cunoască ce este adevărat sau fals, ceea ce era demn de a fi căutat şi ceea ce trebuia evitat. Logica şi metoda, afirmă Epicur, au compus acest domeniu de studiu. Epictet, filozoful sclav, afirmă că ea folosea criteriile logice, regulile sau standardele prin care cineva putea judeca adevărul sau valoarea unui lucru. Descoperirea canonului a fost primul pas în filozofie şi a fost folosit şi în listele sau tabelele metematice sau astronomice deoarece era standardul potrivit căruia aceste ştiinţe funcţionau.

  1. În Biserica timpurie

Ideea generală a ceva care este o normă sau un standard este născută în apariţiile biblice din (Galateni 6:16, Filipeni 3:16 TV, şi 2 Corinteni 10:13-16). Totuşi, Biblia nu o foloseşte în sensul în care îl vom folosi noi în acest studiu. Acest sens sau folosire specifică s-a dezvoltat mai târziu în istoria bisericii creştine. Foarte timpuriu el a fost folosit într-un mod autentic creştin. 1 Clement 7:2 vorbeşte despre „domnia glorioasă şi măreaţă a tradiţiei după care ar trebui să trăiască creştinii.” Crezurile timpurii erau „canonul adevărului” sau „canonul credinţei.” De vreme ce acest canon este cu adevărat divin în origine, a canoniza ceva era să îl recunoască ca o parte a acestui canon: divin, sacru, sfânt, vrednic de încredere necondiţionat şi autoritar.

Mai târziu cuvântul a fost folosit specific pentru colecţia de scrieri sacre sau lista unor astfel de scrieri sacre. Aici sunt câteva exemple ale acestei utilizări. Consiliul Laodicea din Phrygia din jurul anului 360 d.Hr. a declarat, „Psalmii individuali nu trebuie să fie spuşi în biserică, nici cărţile ne-canonice, ci doar cărţile canonice ale Noului şi Vechiului Legământ.” Athanasius în „Decretele Consiliului de la Nicea” a spus, „Păstorul din Hermas nu este înafara canonului (Cu alte cuvinte, originea sa nu este canonică. Nu are loc în canon).” Athanasius în anul 367 în a 13 epistolă festivă specifică cele 27 de cărţi din Noul Testament singure ca fiind canonul opus celorlalte scrieri pe care unii au vrut să le includă în Noul Testament.

Ideea unei liste autoritare sau o colecţie de cărţi sacre este mult mai veche, totuşi, decât aplicarea cuvântului canon la această idee. Înainte de secolul 4 ideea unei liste autoritare de cărţi a fost exprimată prin expresia, „Vechiul sau Noul Legământ.” Legământul lui Dumnezeu era autoritatea finală. Astfel, a spune că o carte era parte din Noul Legământ însemna să îi atribui o autoritate supremă. Mai târziu canonul a fost aplicat deciziilor Consiliilor care au format baza legii „canonice.”

  1. Semnificaţia ideii

Rezumatul pe care tocmai l-am dat despre înţelesul termenului ridică întrebarea, Este ideea canonului, o listă de scrieri sacre care sunt privite ca având autoritate divină, biblică în sine? Cu alte cuvinte, Învaţă Biblia ideea canonului? Această întrebare este una care trebuie să capete urgent un răspuns în lumina faptului că termenul canon nu este niciodată folosit în Biblie ca o listă de scrieri care au autoritate finală.

În timp ce termenul canon nu este folosit niciodată ca o listă de scrieri sacre în paginile Sfintei Scripturi, ideea pe care o reprezintă este prezentă peste tot în Noul Testament. Acesta este un alt caz în care istoria bisericii ne-a oferit în mod corespunzător un cuvânt pentru a descrie o idee biblică. În mod asemănător, termenul Trinitate nu este în sine biblic, dar acesta arată clar şi rezumă o idee biblică. Ideea canonului, o colecţie oficială de scrieri sacre, este implicată logic în orice punct de vedere al Scripturii care consideră Scriptura ca posedând un fel unic de autoritate. Acest punct de vedere este sugerat în special de orice punct de vedere al Scripturii care consideră Sfânta Scriptură ca fiind divină, infailibilă şi fără greşeli.

Oricum, acest punct de vedere este punctul de vedere al Scripturii despre sine. Peste tot Noul Testament priveşte Vechiul Testament nu doar ca având o autoritate unică, ci divină, infailibilă şi fără greşeli. Această privire a Vechiului Testament cere prin necesitatea logică cea mai strictă ideea canonului. Motivul pentru aceasta este că această privire necesită o deosebire clară, o graniţă emfatică între ce este şi ce nu este Scriptură. O linie de graniţă a acestui caracter este trasă prin canon, lista acelor cărţi care sunt deosebite faţă de toate celelalte în faptul că ele sunt divine şi fără greşeală. O astfel de deosebire, o astfel de linie de graniţă poate fi oferită doar de ideea canonului.

Aceasta poate fi ilustrată de una din afirmaţiile clasice ale Noului Testament despre autoritatea Vechiul Testament, în Ioan 10:35. Aici se afirmă că „Scriptura nu poate fi desfiinţată.” Altă literatură poate fi desfiinţată, şi poate cu alte cuvinte să greşească. Pentru a însemna ceva, această afirmaţie trebuie să sugereze ideea unei linii de graniţă între ce este şi ce nu este Scriptură. Dacă nu ştim care cărţi nu pot fi desfiinţate, nu vom avea nici un folos practic să ştim că Scriptura nu poate fi desfiinţată. Această doctrină biblică a Scripturii nu ne ajută dacă nu înţelegem clar linia de graniţă dintre ceea ce este şi ce nu este Scriptură. Această linie de graniţă este trasă în Doctrina Canonului.

De aceea, doctrina Canonului Scripturii este o parte cheie a doctrinei ortodoxe a Scripturii. Aplicaţiile acesteia sunt multe. Lăsaţi-mă să menţionez câteva din ele aici. În primul rând, Doctrina Canonului este fundamentală pentru teologia ortodoxă. Nu există o doctrină mai fundamentală decât aceasta a Scripturilor. Canonul este un punct esenţial în Doctrina noastră a Scripturii. De aceea, nu ne putem gândi la studiul Canonului ca la un subiect favorit pentru cărturarii fără eficacitate şi oamenii bătrâni care nu au ceva mai bun de făcut. În al doilea rând, de la teologia ortodoxă se cere a oferi o apărare chibzuită a concluziilor sale cu privire la ceea ce constituie Canonul. Nouă ca şi studenţi, predicatori şi apărători ai unei astfel de teologii, ni se cere să ştim ce apărare este aceea. În al treilea rând, Scripturile sunt potrivite pentru a ne conduce spre o astfel de apărare. Ne putem apropia pe studiul Canonului cu o aşteptare sigură că indiferent de cât de spinoase ar fi problemele cu care ne confruntăm în aceasta, studiul harnic al Scripturii ne va oferi soluţii satisfăcătoare. Aceasta este deducţia necesară din doctrina suficienţei Scripturii (2 Timotei 3:16, 17). În al patrulea rând, cei care se apropie de studiul Canonului fără o doctrină ortodoxă a Scripturii vor perverti fără îndoială această doctrină. Studiul Canonului Scripturii este inseparabil de ideea autorităţii divine. Cei care au pervertit ideea creştină a autorităţii divine nu pot evita să nu facă greşeli în abordarea lor a Canonului. O modalitate în care ei greşesc adesea este că ei definesc greşit scopul studiului canonului. Ei iţi vor spune că scopul lor este să descopere cum a stabilit Biserica anumite cărţi ca autoritate a sa finală, sau canonul. O astfel de afirmaţie de scop începe prin negarea ideii de bază a Canonului creştin. Cineva poate recunoaşte autoritatea divină. Cineva poate accepta pretenţiile lui Dumnezeu din Scriptură. Dar cineva chiar prin natura cazului nu poate face ca acele pretenţii să aibă autoritate. Ridderbos spune bine:

În acelaşi timp, ar trebui specificat faptul că acest concept al Canonului nu poate fi armonizat cu ideea că Canonul Bisericii poate fi supus unui aşa-numit „criticism spiritual” al Bisericii. Trebuie subliniat faptul că Biserica nu controlează Canonul, ci Canonul controlează Biserica. Biserica nu poate „face” sau „întocmi” standardul ei propriu. Tot ceea ce poate întocmi Biserica este aceasta, că ea a primit Canonul ca un standard şi ca o regulă pentru credinţă şi viaţă, care i-a fost înmânat cu o autoritate absolută. (3)

Vom vedea că majoritatea problemelor cu care ne confruntăm în doctrina canonului sunt rezolvate dacă suntem consecvenţi cu ideea biblică a canonului. Aceasta este adevărat în special cu privire la cum ştim că, canonul Scripturii este canonul adevărat. Ideea biblică a canonului cere ideea ca, canonul Scripturii să fie analiza finală care se auto-certifică.

  1. Paşii din studiu

Un rezumat al doctrinei Canonului ne cere să explorăm domenii largi de teologie creştină. Schiţa studiului nostru despre Canon clarifică aceasta. Am început dând …

  1. Abordarea Canonului
  2. Dezbaterea asupra Canonului

III. Atestarea Canonului

  1. Forma Canonului
  2. Acceptarea Canonului

Lăsaţi-mă să spun un cuvânt sau două despre aceasta înainte de a ajunge la numărul roman II.

(I.) Tratează câteva chestiuni de introducere. V-am introdus termenul şi ideea sugerată de el. (II.) Ne introduce în domeniul teologiei istorice. În (II.) intenţia mea este să arăt toate poziţiile diferite care s-au dezvoltat şi au fost afirmate în istoria bisericii. Aceasta doreşte să pună înaintea noastră felurite alegeri şi opţiuni care au fost explorate în istoria doctrinelor. Să sperăm că aceasta ne va ajuta să facem alegeri înţelepte şi bine documentate în timp ce tragem concluzii în următoarele părţi ale acestui studiu.

În (III.) din studiile noastre vom ajunge în domeniul Teologiei Sistematice. Aici vom trata direct cu subiectul cum ştim că Canonul este Canonul. Cu alte cuvinte, vom pune întrebarea fundamentală şi epistemologică, Cum ştim că punctul de vedere ortodox şi reformat despre limitele canonului este corect? De unde ştim că sacra Scriptură constă doar din 39 de cărţi în Vechiul Testament şi 27 de cărţi în Noul Testament recunoscute în comun de cei care cred în tradiţia Evanghelică şi Reformată? Aceste întrebări ridică problema „atestării” sau „autentificării” Scripturii. Atestarea se referă la ceva care este certificat sau dovedit a fi adevărat. Autentificarea se referă la cum putem şti că ceva este autentic sau dovedit că este ceea ce pretinde a fi. Aşa cum probabil presupuneţi, răspunsul la aceste întrebări este foarte apropiat de studiul Apologeticii.

În (IV.) din studiile noastre vom examina câteva probleme fundamentale în legătură cu istoria răscumpărătoare sau teologia exegetică. După ce am răspuns la întrebarea cum ştim că al nostru canon este canonul corect, ajungem în această parte a studiilor noastre să întrebăm în ce formă sau prin ce mijloace ne-a dat Dumnezeu canonul biblic în istorie. Întrebarea de aici este, Care este relaţia sau legătura dintre evenimentele istorice răscumpărătoare înregistrate în Biblie şi Biblia în sine? Cum legăm Scripturile Vechiului Testament cu tratamentul lui Dumnezeu Israel? Cum legăm persoana şi lucrarea lui Isus Hristos cu Noul Testament? Ca să fim specifici, vom răspunde la provocarea Bibliei care spune că nu există între mesajul ei şi forma în care acel mesaj a venit la noi în Scriptură. Este Scriptura în sine scripturală? Este Biblia biblică? Vechiul Testament vine la noi cu sigiliul autorităţii pus pe el? Noul Testament vine la noi cu acordul lui Isus Hristos? Caracterul actual al Noului şi Vechiului Testament este consecvent cu învăţătura Bibliei? Există consecvenţă internă între mesaj şi forma actuală a Bibliei?

(V.) din studiile noastre ne aduce în domeniul istoriei bisericii. Aici vom studia procesul prin care biserica a acceptat şi a primit mai mult şi mai mult oficial canonul Scripturii. Vom trata acceptarea canonului Vechiului Testament şi vom examina problema Apocrifei. Vom trata acceptarea canonului Noului Testament. Aşa cum am spus mai înainte, problema majoră de aici nu este să vedem cum oamenii lui Dumnezeu au făcut ca aceste scrieri să aibă autoritate. Ci mai degrabă să vedem cum poporul lui Dumnezeu mai mult sau mai puţin oficial şi formal a acceptat aceste scrieri pentru ceea ce erau, scrieri inspirate divin care deja aveau autoritate. Provocarea la care vom răspunde în această parte a studiilor noastre este să vedem dacă există o armonie externă între ceea ce învaţă Biblia despre canon şi acceptarea actuală a acelui canon de către biserică. Dacă acest canonul este ceea ce spune Biblia, atunci ar trebui să ne aşteptăm ca istoria bisericii să arate anumite caracteristici. Vom examina istoria bisericii pentru a vedea dacă există o armonie între aşteptările ridicate de Biblie şi evenimentele actuale ale istoriei bisericii.

Această trecere în revistă a ceea ce vom parcurge în acest studiu arată că în acest studiu sunt interesat în primul rând de o singură problemă. Această problemă este importanţa cunoaşterii creştine că acest Canon pe care el îl ţine şi îl crede este cu adevărat canonul corect. Intenţia mea este să arăt creştinilor baza solidă a acestei credinţe. În acest fel sper să fac sigură şi solidă încrederea sa în punctul de vedere ortodox, evanghelic, reformat şi biblic al canonului. Pentru a face aceasta, am introdus subiectul în (I.). Arăt opţiunile istorice în (II.). Clarific singura cale corectă şi solid intelectuală de a atesta canonul în (III.). În (IV.) arăt că punctul de vedere biblic despre canon îndeplineşte standardul consecvenţei interne. Ceea ce vreau să spun prin aceasta este că mesajul şi forma Bibliei sunt consecvente. În final arăt că punctul de vedere biblic al canonului îndeplineşte standardul armoniei externe în (V.). La ce ne-am aştepta să se întâmple în istoria bisericii, dacă punctul de vedere biblic despre canon este adevărat, de fapt s-a întâmplat. Învăţătura biblică este consecventă cu ceea ce aflăm în istoria bisericii.

  1. Westcott, A General Survey of the History of the Canon of the New Testament, p.504.
  2. Ibidem.
  3. Revelation and the Bible, ed. by Carl F. H. Henry, „The Canon of the New Testament”, Herman Ridderbos, (Baker, Grand Rapids, 1958) p.196.

II. Dezbaterea asupra Canonului

  1. Punctele de vedere exprimate în timpul Reformei

Cu multe doctrine, poziţiile afirmate clar şi cu grijă în timpul perioadei Reformei au o mare importanţă. Aceasta este adevărat şi pentru doctrina Canonului Scripturii. De aceea, vom începe prin trecerea în revistă a poziţiilor de bază ale perioadei Reformei. Toate aceste poziţii au fost construite pe divinitatea unică a Bibliei. Apoi, vom examina dezvoltările în cadrul şcolii istorico-critice. Teoriile propuse de această şcoală îşi au punctul de pornire comun negarea infailibilităţii unice a Bibliei. Ele reprezintă deformări ale diferitelor poziţii din perioada Reformei.

  1. Punctul de vedere umanist

Această şcoală este reprezentată de cărturari feluriţi ca Erasmus, Cardinalul Cajetan al Romei şi Grotius Arminianul. Legătura comună a ei era în dovada externă la care apela ea descoperită de critica istorică, ca şi principiul prin care adevăratul canon urma să fie autentificat. B.F. Westcott, deşi aparţine unei perioade mult mai târzie, favorizează acest punct de vedere şi îl întruchipează când spune, „dovada externă este proba potrivită a autenticităţii şi a autorităţii Noului Testament….” (1)

Aceşti cărturari umanişti, fiind atât de diferiţi, nu au ajuns la nici un consens sau punct de vedere uniform despre măsura adevăratului canon. Erasmus cu precauţia sa caracteristică şi cinismul său nu îndrăzneşte niciodată să nege canonicitatea vreunei cărţi din Noul Testament. Cu toate acestea, el plantează dovezi îmbelşugate cu referire la cea de-a şaptea carte aşa-numita „Antilegomena” a Noului Testament. (2) În particular, el pare să pună Apocalipsa lui Ioan în ordinea inferioară sau rangul unui „al doilea canon”. (3) Cardinalul Cajetan a purtat mai departe îndoielile lui Erasmus cu privire la Evrei, 2 şi 3 Ioan, Iuda şi probabil Apocalipsa lui Ioan într-un aşa-numit al doilea canon. (4) Zwingli nu a fost neatins de Umanism şi a declarat Apocalipsa lui Ioan ne-canonică. Grotius, cărturarul Arminian, notează şi discută îndoielile vechi despre „Antilegomena” şi implică faptul că unele sunt mai puţin canonice. (5)

  1. Punctul de vedere Catolic

Punctul de vedere al Bisericii Romano Catolice a fost afirmat formal şi proclamat oficial la Consiliul din Trent în 1546. În decretul său ea recunoştea 27 de cărţi ale Noului Testament, canonul evreiesc al Vechiului Testament (constând în mod variat din 39, 22 sau 24 cărţi), şi 6 din Apocrifele Vechiului Testament ca şi canonice. (6) În plus acesta a primit ca şi canonice „tradiţiile care se raportează la credinţă şi comportare … cu un simţământ egal de devoţiune şi veneraţie.” După cum se ştie bine, principiul după care Roma a autentificat adevăratul canon al Bibliei a fost autoritatea bisericii. Biserica Romană a făcut o deosebire între autoritatea canonului văzută în sine (7) şi autoritatea canonului în ce ne priveşte pe noi (8), ideea guvernantă a fost că recunoaşterea Canonului a stat pe autoritatea bisericii. (9)

  1. Punctul de vedere Luteran

Un cărturar rezumă poziţia lui Luther după cum urmează: „Luther a făcut pasul radical de a înlocui autoritatea Bisericii cu o recunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu ca autoritate finală pentru doctrină şi viaţă – adică, ca şi canon în sensul deplin al termenului.” „De asemenea, el a redescoperit cheia spre înţelegerea corectă a Bibliei … justificarea prin credinţă.” (10) Acesta a devenit principiul prin care adevăratul canon a fost autentificat. Ceea ce proclamă Hristos şi concentrează asupra Sa este canonic. Efectul pe care acesta l-a avut pentru Luther faţă de măsura canonului este bine cunoscut. El a pus sub semnul întrebării canonicitatea lui Iacov, „epistola de paie,” cum a numit-o el. (11) În timp ce Luther şi-a slăbit mai târziu poziţia sa, este clar că cel puţin o dată el i-a atribuit cărţii a patra „Antilegomena” un statut îndoielnic. Acestea erau Evrei, Iacov, Iuda şi Apocalipsa. (12)

Mai târziu teologii luterani şi crezurile lor au abandonat îndoielile lui Luther cu privire la aceste patru cărţi. Totuşi „canonul în canon” al lui Luther a avut efecte care au mers departe.

  1. Punctul de vedere Reformat

Calvin şi teologia Reformată de după el a primit canonul evreiesc al Vechiului Testament şi a respins toate Apocrifele Vechiului Testament. Ei au primit fără deosebire cele 27 de cărţi ale Noului Testament apărând canonicitatea „Antilegomenei.” (13)

Principiul după care a fost autentificat acest canon era dublu. El avea o parte obiectivă (raţională) şi una subiectivă (spirituală). Pentru autentificarea ei obiectivă sau raţională, Calvin a apelat la martorul auto-autentificator (14) al Scripturii în sine. Pentru autentificarea ei subiectivă sau spirituală, Calvin a apelat la mărturia Duhului Sfânt. (15) De fapt această mărturie ne deschide ochii şi supune voinţa noastră la autoritatea divină a Scripturii. În cea mai mare carte a lui Calvin, Institutele, aceste două principii pereche ale autentificării sunt văzute clar împotriva fundalului punctului de vedere Romano Catolic ce afirmă că Biserica autentifică Scripturile. (16)

  1. Teoriile promovate de creşterea criticismului istoric

Criticismul istoric a înălţat raţiunea mai presus de Biblie şi a crezut că Biblia poate fi criticată şi corectată printr-un studiu atent, raţional al dovezii istorice. Acest fel de criticism biblic este fundat pe o negare a infailibilităţii unice a Bibliei. El este cunoscut ca şi Criticismul Înalt, Liberalism şi Modernism. De vreme ce punctul de vedere ortodox despre canon este logic închis faţă de rezultatul doctrinei infailibilităţii Bibliei, Doctrina Canonului este afectată profund de criticismul istoric de acest fel.

  1. Distrugerea iniţială a canonului în criticismul istoric

În cercurile germane unde criticismul istoric şi-a avut originile sale, J.S. Semler era privit ca fondator al cercetării istorice a Bibliei. În cartea sa intitulată Tratat asupra liberei cercetări asupra Canonului, el pune în mare parte fundamentul criticismului istoric sau înalt al Bibliei. Aceasta este foarte interesant deoarece ea ilustrează cât de fundamental şi de important este subiectul canonului Scripturii. Cartea care a sunat trompeta pentru începerea atacului asupra Bibliei de către Modernism a fost un tratat despre canon. Aici este locul unde Liberalismul şi-a început atacul său asupra Bibliei. Aceasta confirmă cât de important este pentru noi să înţelegem clar această problemă ca şi apărători ai Cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta arată cât de fundamentală este această doctrină. Aceasta arată că punctul de vedere al cuiva despre canonul Scripturii va fi direct şi imediat contorsionat de o negare a doctrinei inspiraţiei depline a Scripturii.

Care a fost metoda de investigaţie a canonului a lui Semler? Printr-un studiu istoric al Canonului care punea tot accentul pe „nesiguranţa, conflictul, strategia umană, politica clericilor şi tactici care au însoţit adunarea celor 27 de cărţi” (17), Semler a negat autoritatea canonului primit. El a învăţat că credinţa personală nu este supusă nici unei autorităţi externe. Aceasta nu datorează credinţei altceva în afară de ea însăşi, dar este bazată pe dovada originală a cunoaşterii adevărate religioase şi morale. Această cunoştinţă înnăscută este identificată cu mărturia Duhului. Aceasta îi ajută pe creştini să identifice Cuvântul lui Dumnezeu când este vorba de expresie în Scriptură. (18) Teoria lui Semler a avut ca rezultat real distrugerea Canonului. (19) Poziţia lui Semler este mai esenţială decât cea a Liberalismului de mai târziu.

  1. Încercarea de a restaura Canonul în criticismul istoric

Distrugerea completă a canonului biblic a fost rezultatul logic al lucrării lui Semler. Aceasta i-a deranjat chiar şi pe unii teologi care au acceptat ideea că raţiunea ar putea critica şi corecta Biblia. Astfel, fără a renunţa sau a abandona la raţionalismul lui Semler şi la negarea sa a autorităţii biblice mulţi dintre cei care au favorizat criticismul istoric au încercat să refacă un fel de canon pentru biserica creştină.

  1. Încercarea celor care au distorsionat „Canonul în Canon” al lui Luther

Un teolog luteran pe nume Zahn a reacţionat împotriva distrugerii Canonului pe care teoriile lui Semler au implicat-o. Deşi Zahn nu a abandonat calea în care criticismul istoric a pus raţiunea mai presus de Biblie, el au apelat la canonul din Canon a lui Luther. Motto-ul german pe care ei l-au împrumutat de la Luther era „was Christum treibet” ceea ce înseamnă „ce predică (sau promovează) Hristos”. Zahn a încercat să refacă un canon obiectiv (extern, raţional, scris) pentru Biserică împotriva individualismului şi subiectivismului din Liberalismul mai vechi.

Totuşi, apelul lui Zahn la acest principiu este mult mai radical decât cel al lui Luther. Cărturarii de mai târziu, cum ar fi Kummel, care a apelat şi el la Luther, a învăţat că, cărţile din Biblie sunt canonice numai până la gradul că ele ne aduc într-o relaţie cu revelaţia istorică a lui Isus Hristos. Aceasta există în proclamaţia centrală care trebuie să fie întemeiată de o comparaţie critică a feluritelor scrieri. Totuşi, găsirea acestui nucleu de adevăr în Noul Testament a fost sarcina raţiunii umane nesupusă la autoritatea Scripturilor. Este evident faptul că Zahn şi succesorii săi nu au evitat subiectivismul (a face adevărul o chestiune a simţurilor sau opiniilor personale ale cuiva) care i-a deranjat în lucrarea lui Semler.

  1. Încercarea celor care au distorsionat mărturia lui Calvin despre Duhul

A mai existat un alt grup de critici înalţi care nu au fost de acord cu Zahn şi cu prietenii săi. Ei au respins complet orice încercare de a găsi un canon obiectiv, clar, raţional şi scris în canonul Scripturii. Aceşti teologi au accentuat experienţa. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu când ea ne vorbeşte. Ea este Cuvântul lui Dumnezeu când auzim sau experimentăm că Dumnezeu ne vorbeşte prin ea. (20) Acest punct de vedere este, desigur, cunoscut ca şi Neo-ortodoxie. Aceasta a apelat şi a distorsionat Doctrina Reformată a Mărturiei Duhului Sfânt. În acest punct de vedere Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu. Mai degrabă ea devine Cuvântul lui Dumnezeu doar atunci când îl auzim pe Dumnezeu vorbindu-ne prin ea „aici şi acum” „direct jos de sus”. (21) Evident, nici această poziţie nu evită nici individualismul (a face adevărul o chestiune a opiniei personale a cuiva) şi nici  subiectivismul (a face adevărul o chestiune a experienţei şi a simţurilor cuiva).

  1. B. F. Westcott, A General Survey of the History of the Canon of the New Testament, p. 502.
  2. Cărţile Antilegomena erau literal „cele împotriva cărora s-a vorbit”. Cuvântul se referă la cele şapte cărţi ale Noului Testament asupra cărora s-au ridicat anumite dubii în perioada timpurie a bisericii. Ele erau Evrei, Apocalipsa, Iacov, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan, şi Iuda.
  3. Westcott, loc. cit., p.473. Terminologia tehnică pentru această aşezare ilogică a unei cărţi într-un al doilea canon îi dă un statut deutero-canonic.
  4. Westcott, loc. cit., p.474.
  5. Westcott, loc. cit., p.496. Cărţile chestionate erau 2 şi 3 Ioan, Iuda, şi 2 Petru.
  6. Westcott, loc. cit., p.477.
  7. Latinul este quoad se.
  8. Latinul este quo ad nos.
  9. Ridderbos, loc. cit., p.190.
  10. Dutoit, A.B.; Roberts, J.H. Guide to the New Testament, (trans. by D.R. Briggs) (Pretoria, 1979), p.259.
  11. Westcott, loc. cit., p.482.
  12. Westcott, loc. cit., pp.481-483.
  13. Dutoit, loc. cit., p.263.
  14. Cuvântul tehnic pentru această auto-autentificare este autopistia. Aşa cum sugerează chiar şi cuvântul, el se referă la faptul că Biblia atestă sau se dovedeşte a fi adevărată fără o dovadă externă.
  15. Numele latin tehnic pentru aceasta este testimonium Spiritus Sanctus.
  16. Observaţi următoarele trimiteri în Institutele lui Calvin: 1:7:1, 1:7:2, 1:7:4, 1:7:5, 3:2:34.
  17. Herman Ridderbos, Redemptive History and the New Testament Scriptures, (Presbyterian and Reformed, 1988) p.1.
  18. Dutoit, p.266.
  19. Ridderbos, Redemptive History …, p.2.
  20. Herman Ridderbos rezumă acest punct de vedere când spune, „Un alt grup de cărturari, care în principiu susţin acelaşi punct de vedere cu privire la canon, nu vor auzi de un astfel de canon obiectiv în canon. În schimb, ei caută canonicitatea canonului în faptul că în mod repetat întâlnim Cuvântul lui Dumnezeu în el ca un eveniment actual.” Redemptive History … p. 6.
  21. În rezumatul său asupra poziţiei lui Kasemann, Ridderbos spune, „Aşa cum el stă înaintea noastră în obiectivitatea sa goală, canonul nu este Cuvântul lui Dumnezeu, nici nu este identic cu evanghelia. Mai degrabă el este Cuvântul lui Dumnezeu doar în atât cât este şi în mod repetat devine evanghelie. Întrebarea care evanghelie este nu poate fi răspunsă de istorici. Aceasta poate fi decis doar de credinciosul care a fost convins de Duhul şi care are urechi de auzit.” Redemptive History … p.8.

III. Atestarea Canonului

INTRODUCERE:

Deja am clarificat că ideea canonului este biblică. Ea este o concluzie necesară care trebuie să fie trasă din autoritatea unică şi absolută atribuită de Noul Testament Vechiului Testament. Dar mai există şi un sens mai larg în care ideea unui canon sau a unui standard absolut este creştin. În inima creştinismului sunt ideile autorităţii divine şi a revelaţiei divine. Dumnezeu este standardul absolut pentru poporul Său. Mai precis, vorbirea lui Dumnezeu este canonul adevărului. Astfel, ideea canonului corespunde şi creşte din autoritatea divină, revelaţia divină şi vorbirea divină. De aceea, autoritatea canonului este esenţială pentru autoritatea revelaţiei divine.

Totuşi, când tratăm această problemă a autorităţii revelaţiei divine punem şi răspundem două întrebări precise. Cele două întrebări sunt: De ce posedă Biblia o autoritate specială? şi De unde pot şti că ea posedă o astfel de autoritate? În general creştinii au ajuns de acord că Biblia posedă o autoritate intrinsecă deoarece ea este Cuvântul Dumnezeului cel viu. Dar se poate pune o întrebare puţin mai diferită, Cum pot ajunge să cunosc şi să recunosc acea autoritate? Cum se adevereşte acea autoritate faţă de mine? Când a fost pusă această întrebare, s-au oferit diverse răspunsuri de către cei care cred că Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Întrebarea pe care o avem în vedere este: Cum este atestată ca adevărată Biblia pentru mine? Cu alte cuvinte, Cum putem şti că mesajul conţinut în Scripturi este divin? Atunci când am răspuns potrivit la această întrebare, vom fi în stare să oferim un răspuns de bază la întrebarea cum putem şti că al nostru canon este canonul ortodox.

Când chestiunea autorităţii canonice este definită în acest fel este evident că avem de a face cu subiectul epistemologiei creştine. Astfel studiul recunoaşterii autorităţii canonice implică în mod necesar aplicarea punctului de vedere a cuiva despre Apologetica creştină. Orice abordare a Canonului care eşuează să aprecieze mare importanţă şi caracterul fundamental al Apologeticii pentru studiul Canonului este privit pe drept ca fiind superficial. Când scriitorii presupun simplu fără a se gândi mai mult că studiul Canonului este doar o chestiune de investigaţii şi dovezi istorice, este arătată o mare ignoranţă teologică şi o superficialitate. Adevărul este că evaluarea cuiva a dovezii istorice va fi afectată profund de presupunerile pe care le aduce din Apologetica cuiva.

Întrebarea este, Cum putem şti că al nostru canon este canonul corect? Răspunsul vine când vorbim despre autentificarea Scripturilor. Autentificarea se referă la ceea ce dovedeşte Biblia că este Cuvântul lui Dumnezeu. Când le spunem oamenilor cum ştim că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, autentificăm Scriptura. Vom discuta această problemă sub trei secţiuni.

  1. Tentativele de răspuns greşite
  2. Soluţia biblică şi reformată
  3. Presupuneri necesare şi importante
  4. Tentativele de răspuns greşite
  5. Omul atestă Canonul.

Aceasta este poziţia lui Semler şi a Liberalismului. Printre aceşti cărturari s-au oferit multe variaţii faţă de această poziţie. Totuşi, întotdeauna instinctele religioase, emoţionale, morale sau intelectuale înnăscute ale omului au fost făcute regula care a fost considerată a fi canon.

Printre multele obiecţii care pot fi aduse împotriva acestei poziţii, una este cea mai punctată şi este primară. Ea ignoră căderea omului. Mai precis, ea ignoră sau neagă efectele intelectuale ale depravării umane. Adevărul este că abilităţile religioase, morale şi intelectuale la care apelează această poziţie nu sunt ele însele infailibile. Mai degrabă ele sunt căzute în păcat. Apelul la om pentru a autentifica un canon nu pot avea niciodată succes. Un canon este prin definiţie un standard infailibil. Un om supus greşelii nu poate oferi niciodată un standard infailibil. Mai rău, o minte decăzută nu va fi satisfăcută să accepte Cuvântul lui Dumnezeu. Impulsurile intelectuale ale unei astfel de minţi vor contorsiona întotdeauna standardul lui Dumnezeu dacă îi îngăduim să judece Canonul.

  1. Istoria atestă Canonul.

Mai există cei care apelează la studiul istoriei pentru a arăta că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta a fost poziţia umaniştilor reformatori precum Erasmus. Mulţi i-au urmat în vremuri mult mai recente. Acest punct de vedere afirmă că dovada externă Bibliei oferită de investigaţiile istorice ne vor atesta autoritatea apostolică şi autenticitatea canonului biblic. (1) B. F. Westcott favorizează acest punct de vedere şi îl rezumă când afirmă, „dovada externă este proba potrivită pentru autenticitatea şi autoritatea Noului Testament …” (2)

Desigur, eu nu doresc să neg faptul că dovada oferită de investigaţiile istorice susţin ideea că Biblia este originală istoric cu privire la canonul biblic. Totuşi, câteva obiecţii pot fi ridicate împotriva acestei poziţii.

(1) Ea este contrară experienţei celor mai mulţi creştini. Foarte puţini, sau nici unul, au ajuns să creadă că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu printr-un studiu al dovezii istorice. Un astfel de studiu are puţin de a face cu credinţa majorităţii creştinilor. Înseamnă aceasta că credinţa majorităţii creştinilor este imperfectă sau nepotrivită? Sigur că nu!

(2) Aceasta este departe de a fi disponibilă majorităţii creştinilor. Mulţi creştini nu au capacitatea intelectuală de a evalua întrebările istorice spinoase cu privire la Scripturi. Majoritatea nu au timpul să citească, lăsaţi să înţeleagă singuri, de exemplu, greoaia Trecere în revistă generală a lui Westcott….

(3) Ea este insuficientă pentru orice creştin. Ce este credinţa Biblică? Este convingerea, siguranţa interioară, cunoştinţa încrezătoare că mesajul Bibliei este adevărat (Evrei 11:1). Adevărul este că dovada istorică (în timp ce este importantă, ajutătoare şi sprijinitoare) nu este nici clară, nici completă suficient pentru a motiva adevărata credinţă. (3) După aceste judecăţi trebuie să punctăm baza dovezii incomplete. Pentru a susţine această afirmaţie pot doar să îl provoc pe cel care se îndoieşte să citească el însuşi (chiar un astfel de tratament înduioşător şi îndemânatic ca dovada prezentată de) Westcott.

(4) Aceasta este contrară naturii adevăratei credinţe. Ridderbos afirmă, „O judecată istorică nu poate fi temelia singură şi finală pentru acceptarea Noului Testament … A face aceasta [a accepta Noul Testament pe astfel de baze] ar însemna ca biserica să îşi bazeze credinţa ei pe rezultatele investigaţiei istorice.” (4) Aceasta ar însemna ca credinţa majorităţii creştinilor să fie în realitate în expert, în investigatorul istoric în sine. Aceasta ar fi o contradicţie clară a pasajului din 1 Corinteni 2:4, 5.

  1. Apelul clericilor

Mulţi apelează la mărturia bisericii pentru a arăta că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Catolicismul Roman este exemplul cheie al acestei poziţii. Aceasta afirmă că Biserica este în stare să dea creştinului o autentificare infailibilă a Canonului. Cu alte cuvinte, Catolicismul Roman pretinde că biserica este singura care ne poate spune cu siguranţă şi cu autoritate că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, orice punct de vedere care oferă Bisericii orice autoritate infailibilă nu trebuie să fie acceptată de Protestanţi. Mai mult, Roma contrazice învăţătura biblică a faptului că, „canonul nu este întemeiat de biserică, ci ultima este întemeiată de canon.” Astfel, poziţia Romei implică „o inversare a ordinii istorice răscumpărătoare.” (5) Comparaţi afirmaţia lui Pavel din Efeseni 2:20 că biserica este clădită pe temelia apostolilor şi a profeţilor.

  1. Obiecţii generale

Cu excepţia răspunsului biblic şi reformat pe care îl vom studia mai târziu, toate poziţiile posibile cu privire la atestarea canonului sunt variaţii ale poziţiei pe care am analizat-o. De exemplu, apelul la un canon în cadrul canonului până la gradul că el diferă de poziţia Reformată este o combinaţie de om şi de istorie pentru a atesta canonul. Desigur, nu negăm că fiecare din încercările de mai sus de a răspunde menţionate mai sus conţine elemente de adevăr. Punctul meu este că nici una nu conţine adevărul complet. Fiecăreia îi lipseşte perspectiva necesară decisivă pentru a împlini o soluţie intelectuală satisfăcătoare pentru problemă. Două obiecţii convingătoare care se aplică apelului umanist (apelul la om), la apelul istoric (apelul la istorie), şi la apelul clerical (apelul la biserică) trebuie să ne uităm acum. Aceste obiecţii nu numai că resping căile insuficiente de a atesta canonul biblic menţionat mai sus, dar ele fac clară direcţia în care trebuie să mergem pentru a găsi o soluţie satisfăcătoare la problemă.

(1) O obiecţie care se aplică la ambele poziţii oferite mai sus este că lucrul la care noi apelăm pentru a atesta Biblia tinde să înlocuiască Biblia ca şi autoritate practică. Cu alte cuvinte, cea la care noi apelăm pentru a dovedi Biblia devine autoritatea reală a celor care apelează la ea. Aceasta micşorează sau slăbesc influenţa practică a Bibliei.

Această problemă este arătată a fi reală în Catolicismul Roman. Apelul Catolicismului Roman la autoritatea clerică pentru a dovedi Biblia este asociată cu o tendinţă de a distruge autoritatea practică a Bibliei pentru Romano Catolici. Aceasta este aşa din cauza faptului că în apelul ei la biserică de a dovedi Biblia, Biblia încetează să mai fie standardul absolut. Similar, apelul criticismului istoric la om şi istorie rezultă în a face din interpretarea omului a istoriei autoritatea finală. Atunci Biblia a fost supusă la această autoritate finală. Biblia a încetat să fie canon decât atât cât omul îi permitea să fie.

În fiecare din alegerile de mai sus Biblia trebuie atestată prin apelul la un standard mai înalt. Astfel fiecare din răspunsurile încercate este virtual o negare a autorităţii Bibliei. A apela la orice autoritate externă pentru a dovedi Biblia înseamnă să faci altceva să aibă mai multă autoritate decât Biblia. A face altceva să aibă o mai multă autoritate decât Biblia este o negare a autorităţii supreme a Bibliei. Deşi logic este folositor să faci o deosebire între autoritatea Scripturii pentru noi şi autoritatea sa în sine, (6) ar trebui să fie reamintit întotdeauna că autoritatea sa în sine şi cu noi este dintr-o singură cauză şi pentru un singur motiv. Ea e Cuvântul lui Dumnezeu.

(2) Este important să observăm în acest punct că întregul efort de a descoperi un anumit standard extern Bibliei pentru a dovedi Cuvântul lui Dumnezeu este o inducere în eroare. Aceasta este aşa pentru două motive. Primul, de vreme ce Dumnezeu a vorbit şi Biblia în sine este Cuvântul viu al lui Dumnezeu, cea mai înaltă autentificare posibilă este mărturia Bibliei despre sine. Al doilea, dacă credem că o revelaţie divină care urmează darea originală a Bibliei este necesară pentru a o confirma ca şi Cuvântul lui Dumnezeu, nu există nici un loc pentru a ne opri. Această a doua revelaţie ar cere o a treia revelaţie pentru a o confirma ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu şi tot aşa fără sfârşit. Dacă Biblia ca şi voce a lui Dumnezeu sau cuvânt din cer nu se certifică pe sine, nici o mulţime de voci sau cuvinte din cer nu vor fi suficiente pentru a o atesta. Stonehouse a spus foarte bine, „Singura formă concretă [tangibilă – SW] în care acea autentificare poate veni, dacă nu trebuie derivată dintr-o altă revelaţie obiectivă [tangibilă, scrisă – SW] de la Domnul din cer, nu trebuie să fie nimic altceva decât vocea Scripturii în sine.” (7)

  1. Soluţia biblică şi reformată

Punctul de vedere Reformat al auto-autentificării Scripturilor trebuie afirmată sistematic şi apărată exegetic acum. Punctul de vedere Reformat a fost adesea înţeles greşit ca un apel subiectivist (legat de simţuri) la mărturia internă a Duhului. Această înţelegere greşită are loc când mărturia Duhului Sfânt (8) este divorţată de doctrina Reformată a auto-autentificării (9) revelaţiei divine. (10) Doctrina Mărturiei Duhului Sfânt poate fi înţeleasă corect ca o trilogie sau o serie de trei doctrine Reformate cu privire la autentificarea revelaţiei divine. Mai mult, o apreciere adâncă a caracterului convingător al dovezii biblice pentru soluţia Reformată la problema autentificării Scripturii este obţinută prin privirea acestei serii de trei doctrine împreună.

  1. Caracterul auto-autentificator al revelaţiei generale

Nimeni nu a afirmat cu mai multă tărie semnificaţia caracterului auto-autentificator sau natural sau revelaţia creaţiei cum a făcut Cornelius Van Til când a spus:

Cel mai pervertit dintre oameni nu poate scăpa în întregime de vocea lui Dumnezeu. Cea mai mare răutate este fără sens decât asupra presupunerii că ei au păcătuit împotriva autorităţii lui Dumnezeu. Gândurile şi faptele de cea mai mare perversitate sunt ele însele revelatoare, adică, în anomalia lor. Omul natural acuză sau se scuză pe sine doar pentru că conştiinţa sa total depravată continuă să arate înapoi la starea de lucruri naturală originală. Fiul risipitor nu poate uita niciodată vocea tatălui. Ea este albatrosul [o pasăre mare de mare – SW] pentru totdeauna de jur împrejurul gâtului ei. (11)

Potrivit punctului de vedere biblic al revelaţiei creaţiei omul este întotdeauna confruntat imediat cu revelaţia divină. În revelaţia Sa, Dumnezeu s-a autentificat fără încetare pe sine faţă de om. Creatura nu poate fugi de Creator. Revelaţia generală sau naturală este auto-autentificată deoarece ea este revelaţia Creatorului faţă de creatura făcută după chipul Său. Dovada biblică pentru aceasta a fost deja prezentată. Aici va fi doar rezumată. Psalmul 19 afirmă că creaţia are o voce. Ea a fost creată de Cuvântul lui Dumnezeu. Acum ea îi vorbeşte un cuvânt oamenilor. Cu vocea ei ea declară tare, clar, abundent, fără încetare şi universal gloria Dumnezeului viu. Romani 1:18 reflectează asupra acestui Psalm. Acesta afirmă că o astfel de revelaţie îi lasă pe oameni fără scuză deoarece de fapt el le acordă o anumită cunoştinţă despre Dumnezeu. Prin ea ceea ce se cunoaşte despre Dumnezeu este făcut evident în ei şi faţă de ei. Puterea Sa veşnică şi natura Sa divină sunt văzute clar şi înţelese de oameni. Astfel, într-un anumit sens, Apostolul poate afirma că oamenii îl cunosc pe Dumnezeu, legea lui Dumnezeu, şi decretul lui Dumnezeu că cei care încalcă legile Sale trebuie să moară. Deşi ei înăbuşă adevărul, ei posedă adevărul. Acest punct de vedere al lucrurilor este confirmat clar de restul Scripturii care refuză ferm să utilizeze argumentaţia raţională pentru a dovedi existenţa lui Dumnezeu. Chiar în Fapte 17 unde Pavel înfruntă păgâni totali existenţa şi atributele sunt mai degrabă afirmate, presupuse şi declarate decât dovedite sau argumentate. Când Pavel citează poeţii păgâni pentru a-şi susţine mărturia sa, este clar că el presupune că chiar şi aceia goi de lumina revelaţiei răscumpărătoare posedă o anumită cunoştinţă reprimată despre Dumnezeu care vine în expresii deformate în gândul lor sistematic.

Să fie clar care este forţa mărturiei Scripturii. Ea nu este pentru ca oamenii să îl poată cunoaşte pe Dumnezeu; şi nici ca ei în mod potenţial să în cunoască pe Dumnezeu şi să vină la El dacă îşi vor folosi raţiunea corect. Aceasta nu înseamnă că oamenii prin revelaţie naturală au o anumită noţiune vagă despre o anume divinitate nedefinită. Ci mai degrabă oamenii sunt confruntaţi imediat cu o revelaţie clară şi care nu poate fi evitată a adevărului şi a lui Dumnezeu cel viu.

Acest punct de vedere precis asupra Scripturii a fost afirmat clar de marii învăţători ai credinţei Reformate. Calvin a afirmat frecvent aceasta în paginile de început ale Institutelor (1:3:1, 2, 3; 1:4:1,2; 1:5:1,2,4, 11,15; 1:6:1,2). Afirmaţia din 1:5:4 este tipică: „Ei disting cât de minunat lucrează Dumnezeu în ei şi experienţa îi învaţă ce diversitate de binecuvântări primesc ei din această imparţialitate. Ei sunt constrânşi să cunoască, cu sau fără voia lor, că acestea sunt dovezi ale divinităţii sale: totuşi ei reprimă această cunoştinţă în inimile lor.” Owen a făcut acest punct chiar mai clar prin limbajul tehnic. El spune după ce citează Romani 1:19 şi 2:14, 15: „Şi astfel mintea nu aprobă la principiile persoanei lui Dumnezeu şi la autoritatea sa, antecedent [anterior – SW] până la orice exerciţiu real al aptitudinii discursive [capacitatea oamenilor de a se angaja într-o linie de raţionamente – SW] sau raţionale, sau orice altă mărturie.” (12)

Caracterul auto-autentificator al Scripturii are ca şi poziţie a sa semnificativă caracterul auto-autentificator al revelaţiei generale. Dovada pentru auto-autentificarea Scripturii nu primeşte niciodată greutatea sa corectă când este divorţată de acest mediu. John Murray a văzut această relaţie. „Dacă cerurile declară slava lui Dumnezeu şi astfel poartă mărturie faţă de Creatorul lor divin, Scriptura ca şi lucru de mână al lui Dumnezeu trebuie să poarte şi ea această paternitate.” (13) Totuşi, acest argument poate fi pus şi mai emfatic. Se poate spune că dacă revelaţia generală este auto-autentificatoare, cu cât mai mult trebuie să fie şi revelaţia specială aşa cum este scrisă în Biblie. Adevărul este că cea mai mare diferenţă între revelaţia generală şi cea specială este că revelaţia specială are un caracter mult mai direct şi mai personal decât revelaţia generală. În revelaţia generală creaţia ne vorbeşte despre Dumnezeu. În revelaţia specială Dumnezeu însuşi se apropie de noi direct şi rosteşte personal cuvinte către noi. J. I. Packer învaţă că scopul pentru care Dumnezeu vorbeşte oamenilor este pentru a se împrieteni cu ei. Apoi el continuă să vorbească despre faptul că revelaţia generală este insuficientă pentru acest scop.

Trebuie să observăm că analiza lui Pavel arată insuficienţa revelaţiei generale, împotriva celor care susţin că revelaţia generală şi „religia naturală” bazată pe ea poate fi îndeajuns pentru omul fără Biblie. În primul rând, ea ne arată că revelaţia generală este necorespunzătoare ca o bază pentru religie, pentru că ea nu oferă nimic despre scopul de prietenie al lui Dumnezeu cu omul, şi nici nu dezvăluie pe deplin voia Sa pentru viaţa umană. Chiar şi Adam în Eden a avut nevoie de vorbirea divină directă, mai presus de revelaţia generală pentru a cunoaşte toată voia lui Dumnezeu. (14)

Dacă revelaţia generală se autentifică oamenilor indirect şi impersonal ca revelaţie divină, cu cât mai mult vorbirea directă şi personală a lui Dumnezeu către oameni în revelaţia specială va constrânge recunoaşterea prin auto-autentificarea ei. Owen subliniază aceasta:

Nu avem nevoie de alte argumente să dovedim că Dumnezeu a făcut lumea ci ea însăşi. Aceasta duce în ea şi asupra ei semnele infailibile ale originalului ei…. Dar, există impresii mai mari şi mai evidente despre lucrurile divine excelente lăsate în cuvântul scris din infinita înţelepciune a Autorului ei, decât oricare lucru comunicat de lucrările lui Dumnezeu, oricare ar fi felul lor. De aici, David când a comparat lucrările lui Dumnezeu pentru eficienţa lor instructivă de a-l declara pe Dumnezeu şi slava sa, deşi el atribuie mult lucrărilor creaţiei, totuşi el preferă incomparabil mai mult cuvântul înaintea lor, Psalmul 19:1-3, 7-9, 142:8, 9 etc., 19, 20. (15)

Relaţia auto-autentificării revelaţiei generale faţă de auto-autentificarea Scripturilor (revelaţia specială) poate fi prezentată prin următorii trei paşi de logică sau silogism.

Premiza principală: revelaţia divină este auto-certificată.

Premiza secundară: Scriptura este revelaţie divină.

Concluzia: Scriptura este auto-certificată.

Adevărul acestui silogism depinde de proprietatea premizei principale. Premiza principală este bazată pe aplicarea la revelaţie în general ceea ce este adevărat despre auto-autentificarea revelaţiei generale. Aceasta este justificată de faptul că revelaţia generală este auto-certificată datorită naturii relaţiei dintre Creator şi creatură. De vreme ce această relaţie susţine toată revelaţia, revelaţia divină în general trebuie să fie auto-certificată.

Lăsaţi-mă să ilustrez cum cunoaşterea noastră despre revelaţia generală formează contextul esenţial pentru aprecierea caracterului auto-autentificator al Scripturilor. Revelaţia este ca un mozaic. Revelaţia generală ca cea pe care am studiat-o în Romani 1:18-23 ne dă marginile acestui mozaic, dar piesele cruciale interioare necesare pentru a completa mozaicul lipsesc. Din piesele de pe margine putem spune ce culoare şi ce formă trebuie să aibă acele piese, dar nu putem vedea imaginea clar deoarece lipsesc piesele cruciale. Să presupunem că o mamă şi un copil puneau împreună piesele unui astfel de mozaic şi au realizat că atunci când aproape au terminat că lipsesc câteva piese cruciale. Ei se uită peste tot în casă pentru a găsi acele piese lipsă şi în cele din urmă ei găsesc sub o pernă de pe canapea câteva piese din mozaic. Când ei le pun în mozaic, ele se potrivesc perfect, ele au culoarea potrivită şi ele completează imaginea perfect. Acum să presupunem că atunci când tata vine acasă, el îi întreabă cum au ştiut cu siguranţă că au găsit piesele potrivite. Ar putea el să îi convingă că ei au piesele greşite? Nu! Ce ar putea face ei ca să îl convingă pe tata că ei au găsit piesele potrivite? Tot ce ar putea face ei este să îi arate mozaicul şi să spere că el nu a avut o zi atât de rea la lucru pentru ca să nu vadă potrivirea evidentă.

Precis la fel este şi cu revelaţia specială conţinută în Biblie. Ea se potriveşte cu revelaţia generală. În primul rând, ea îl dezvăluie pe acelaşi Dumnezeu pe care oamenii îl cunosc prin natură. În al doilea rând, ea dezvăluie aceeaşi situaţie rea pe care oamenii o cunosc prin natură. Ea învaţă că oamenii sunt păcătoşi răi condamnaţi la moarte de un Dumnezeu drept. Potrivit lui Romani 1:18-2:16 oamenii cunosc aceasta prin natură. În al treilea rând, ea explică de ce Dumnezeu continuă să arate harul obişnuit faţă de păcătoşi atât de răi. Potrivit Bibliei oamenii sunt conştienţi de faptul că Dumnezeu continuă să le arate bunătate în ciuda răutăţii lor şi în ciuda sfinţeniei Sale. Biblia explică acest mister descoperind scopul lui Dumnezeu de a mântui păcătoşii. În al patrulea rând, Biblia descoperă singura cale prin care păcătoşii răi care se află sub mânia lui Dumnezeu pot fi justificaţi de un Dumnezeu sfânt. Deşi doctrina ei a Fiului lui Dumnezeu care a venit să sufere pedeapsa pe care o merita poporul Său este prea minunată pentru a fi gândită de raţiunea naturală, totuşi când ea este considerată este evident că numai printr-o astfel de evanghelie păcătoşii pot fi mântuiţi. Vedeţi, aceste piese se potrivesc în mozaicul revelaţiei generale perfect. Acesta este motivul pentru care atunci când Duhul deschide ochii păcătoşilor, evanghelia este primită imediat. Adevărul ei divin este evident. El se potriveşte cu adevărul suprimat pe care păcătosul deja îl cunoaşte.

  1. Caracterul auto-autentificator al Scripturilor

Am văzut într-o anumită măsură fondul de ce Scripturile se autentifică ele însele oamenilor. Acum trebuie să vedem că Scripturile învaţă cu adevărat auto-autentificarea Scripturii. Aici ajungem la inima adevărată a soluţiei Reformate la problema autentificării Scripturilor. Sfânta Scriptură nu poate fi certificată definitiv de om, istorie, sau de biserică, ea trebuie să fie auto-certificată. Scripturile sunt auto-certificate.

(1) Peste tot Biblia afirmă că Scripturile nu sunt văzute niciodată ca o literă moartă, ci ca viul Cuvânt al lui Dumnezeu (Ieremia 23:28, 29; Luca 16:27-31 (16); Ioan 6:63; Fapte 7:38, 1 Petru 1:23-25, şi Evrei 4:12, 13). (17) Ca şi Cuvânt viu al lui Dumnezeu, Biblia îi confruntă pe oameni cu vocea celui pe care ei îl cunosc a fi Creatorul lor. Astfel, Scripturile în ele însele cer să fie crezute şi îi obligă pe toţi care le ascultă să le creadă.

(2) Fără argumente îndeaproape chibzuite despre ele sau dovezi externe care li se adaugă, Scripturile sunt suficiente pentru a garanta încrederea infailibilă în veridicitatea lor cerută de credinţa mântuitoare (Deuteronom 31:11-13; Ioan 20:31; Galateni 1:8, 9; Marcu 16:15, 16).

(3) Dacă cineva nu atribuie Scripturilor capacitatea de a constrânge credinţa în ele, el ridică întrebări serioase despre doctrina suficienţei Scripturilor (2 Timotei 3:16, 17). Dacă Scripturile nu sunt suficiente pentru cea mai fundamentală dintre problemele spirituale, sunt ele suficiente pentru ceva? Dacă ele au nevoie să fie suplimentate de liste de dovezi, atunci de ce să negăm că ele au nevoie să fie suplimentate de lucrări de închinare şi psihologie, etc.

Afirmaţia importantă istoric a lui Calvin despre auto-autentificarea Scripturii este găsită în 1:7:2 şi 1:7:5 în Institutele. Părţi din ele merită să fie citate aici: „Dar cu privire la întrebarea, Cum vom fi convinşi de originalul ei divin, decât dacă am recurs la ordinul bisericii? Aceasta este la fel cu întrebarea, Cum vom învăţa să distingem lumina de întuneric, albul de negru, dulcele de amar? Căci Scriptura expune lucrurile ca dovezi clare ale adevărului ei, lucruri albe şi negre ca şi culoare, sau dulci şi amare ca gust al lor.” (18)

Atunci, Scriptura este auto-autentificată. Aceasta înseamnă că cea mai bună cale de a arăta că aceasta este adevărat este pur şi simplu să predicăm şi să învăţăm mesajul ei cu îndrăzneală. Spurgeon a spus undeva că era întrebat uneori cum apăra el Scripturile. El a răspuns că el nu crede că trebuie să apere Scriptura. Scriptura este ca un leu a spus Spurgeon. Dacă o vom lăsa în afara cuştii sale, ea se va apăra pe sine destul de bine. O altă mărturie interesantă despre puterea auto-autentificării Scripturii vine de la stiloul lui Archibald Alexander. Această mărturie este interesantă mai ales când se aminteşte că Alexander a fost tatăl unei şcoli de apologetică care nu a înţeles corect auto-autentificarea Scripturilor.

În timp ce petreceam vara în Germantown, aproape de Philadelphia, am fost trimis să vizitez un tânăr pe care l-am văzut adesea. El nu în grija mea, ci în grija a două doamne care erau prietenele lui şi au ieşit din oraş ca să fie infirmierele lui. El avea o hemoragie la plămâni ceea ce lăsa puţin loc speranţei de însănătoşire. Fiind blajin şi un om moral, nu ştiam că el ar putea fi un profesor de religie; dar atunci când i-am pus o întrebare cu privire la speranţa sa, el mi-a spus sincer că a fost sceptic mulţi ani şi nu credea că Evanghelia este divină. Niciodată nu am simţit mai încurcat. Omul era prea slăbit pentru a se concentra pentru a argumenta şi dacă prin raţiune l-aş fi convins de eroarea sa, aceasta nu ar fi fost o credinţă mântuitoare şi el trebuia să moară înainte ca acest proces să se fi realizat. Am descoperit că necredinţa sa nu îi permitea nici un confort în ora morţii şi că el şi-ar fi dorit să poată crede în Hristos. Mi-a venit în minte faptul că Cuvântul lui Dumnezeu conţine lumină şi energie în sine şi că dacă el nu putea urmări dovezile externe, razele adevărului ar putea străluci peste sufletul lui şi astfel să genereze o credinţă mântuitoare prin ajutorul eficient al Duhului. După ce am remarcat sursele probabile ale scepticismului său, le-am cerut doamnelor care îl frecventau să îi citească anumite porţiuni din Evanghelie, atât cât putea suporta – căci era foarte slăbit. Aceasta s-a realizat; şi a doua zi când am venit la el, el a declarat că toate îndoielile lui s-au risipit şi că avea speranţă în Hristos. După aceasta, el nu a mai putut niciodată să converseze; dar după câte ştiu el a murit având speranţă. (19)

  1. Mărturia Duhului Sfânt faţă de Scripturi
  2. Baza mărturiei Duhului Sfânt

Acum este posibil să înţelegem adevăratul sens al doctrinei Reformate numită mărturia Duhului Sfânt. Ea are o bază obiectivă, raţională în auto-autentificarea Scripturii. Calvin a văzut aceasta clar: „Atunci să se considere ca un adevăr care nu poate fi negat faptul că ei au fost învăţaţi lăuntric de Duhul, au simţit o întreagă cunoştinţă [supunere – SW] în Scriptură şi că ea este auto-autentificată, ducând cu ea dovada ei proprie, şi care nu trebuie să fie făcută subiectul demonstraţiei şi a argumentelor raţionale; ci ea obţine încrederea pe care o merită faţă de noi prin mărturia Duhului.” (20)

Se poate pune întrebarea, Dacă Scripturile sunt auto-autentificate de ce mai este nevoie de mărturii adiţionale? Mai mult, dacă ele sunt auto-autentificate, cum explicăm necredinţa şi respingerea cu care sunt ele întâmpinate de atât de multe persoane? Aceasta ne conduce să discutăm necesitatea mărturiei Duhului Sfânt.

  1. Necesitatea mărturiei Duhului Sfânt

Cauza sau necesitatea mărturiei este într-un singur cuvânt, păcatul. Depravarea umană are efectele sale intelectuale. Aceasta perverteşte strădaniile intelectuale umane. Aceasta îi determină pe oameni să suprime adevărul şi astfel îi orbeşte spiritual faţă de lumina revelaţiei divine (Romani 1:21; Efeseni 4:17-21; 2 Corinteni 4:3, 4).

Trebuie să tragem o concluzie din ceea ce s-a spus deja despre ceea ce face necesară mărturia Duhului Sfânt. Nu este nimic greşit cu Scripturile auto-autentificate. Nu este nimic greşit cu capacitatea mentală a omului de a răspunde potrivit Scripturilor. Problema este cu inima omului. Inima lui determină intelectul său să suprime adevărul Scripturilor în nelegiuire. De aceea, mărturia Duhului Sfânt este pur şi simplu înlăturarea acelei inimi rele. El înlătură dispoziţia morală rea care îi face pe oameni să suprime adevărul şi astfel îl orbeşte pe om faţă de lumina revelaţiei divine. Mărturia are ca rezultat o transformare morală şi nu doar o operaţie intelectuală. Aceasta face ceva inimii oamenilor înainte de a face ceva minţii lor. Dar aceasta ne conduce spre …

  1. Demonstrarea mărturiei Duhului Sfânt

Realitatea mărturiei Duhului Sfânt faţă de Scripturi poate fi demonstrată cu două argumente biblice.

1) Din punctul de plecare al întregii gândiri potrivite (inclusiv gândirea noastră despre Scriptură)

Biblia învaţă că dacă omul ar fi să gândească corect, el trebuie să fie corect din punct de vedere moral. Următoarele pasaje învaţă că abilitatea de a gândi corect şi prin aceasta să vadă lumina evidentă a revelaţiei speciale este dependentă de o dispoziţie etică potrivită: Psalmul 111:10; Proverbe 9:10, 1:7, 15:33; Ioan 3:19-21, 7:16, 17; 2 Timotei 2:25; 2 Timotei 3:7; Ioan 10:26, 27. Credinţa, frica, a face voia lui Dumnezeu, pocăinţa, toate acestea sunt calităţi spirituale şi morale fără de care nu putem gândi corect. Aceste calităţi sunt necesare pentru a-l face pe păcătos să se oprească din a suprima adevărul lui Dumnezeu şi să se oprească din a mai fi orb spiritual faţă de lumina revelaţiei divine. Biblia ne învaţă că ele sunt produse în păcătoşi prin lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt. De aceea, toate acele pasaje care susţin lucrarea regeneratoare a Duhului Sfânt demonstrează sau dovedesc indirect doctrina mărturiei. Pasajele care susţin lucrarea mântuitoare a Duhului sunt foarte bine cunoscute şi nu au nevoie pentru a fi citate aici.

2) Din afirmaţia directă a Scripturii

Aşa cum deja am specificat toate acele pasaje care învaţă că Duhul schimbă inima omului şi îi acordă acele calităţi necesare pentru a gândi corect susţin indirect doctrina mărturiei Duhului Sfânt. Totuşi, unele pasaje care tratează lucrarea Duhului menţionează simplu cum El prin mărturia Sa acordă oamenilor lumina adevărului. Următoarele pasaje clarifică faptul că Duhul este cel care creează credinţa în Scripturi prin lucrarea sa adeverită în sufletul omului prin Scripturi (Matei 16:17; 1 Corinteni 2:14; Ioan 3:3; 1 Corinteni 2:4, 5; 1 Tesaloniceni 1:5; 2:13, 1 Ioan 2:20, 21, 27). (21)

  1. Presupuneri necesare şi importante
  2. Explicarea neînţelegerilor obişnuite
  3. Neînţelegerea subiectivismului

Ce vreau să spun prin neînţelegerea subiectivismului? Cei care resping doctrina mărturiei Duhului Sfânt faţă de autenticitatea Scripturilor vor obiecta adesea împotriva ei spunând că ea este complet subiectivă. Ei cred că noi spunem că cunoaştem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu deoarece simţim aceasta în inimile noastre. Adesea ei întrebă, Ce fel de argument este acela care este bazat pe un sentiment sau pe o opinie personală care rezultă din ceva care îşi spune Duhul în inima ta? De asemenea ei îi întreabă pe Reformatori dacă nu este ceva arogant sau mândru să spună că Duhul Sfânt le-a spus lor adevărul, şi nu altor creştini. (22)

Două răspunsuri pot fi date la această obiecţie:

(1) Această obiecţie nu ia în considerare baza mărturiei Duhului Sfânt. Acesta este caracterul obiectiv, auto-autentificator al Scripturilor ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu. (23) Trebuie să fie reamintit faptul că auto-autentificarea Scripturilor nu trebuie să fie divorţată sau retrasă faţă de calitatea actuală a Scripturilor. Auto-autentificarea Scripturilor este înrădăcinată în perfecţiunea divină a Scripturilor, pretenţia, conţinutul şi atributele ei. C. W. Hodge rezumă caracterul ei obiectiv când spune:

„Atunci, mărturia Duhului Sfânt în Biblie nu este obiectivă în sensul unei comunicări mistice a unui adevăr sau propoziţie minţii, nici nu este o concluzie subiectivă din experienţa creştină. Ea este pur şi simplu lucrarea mântuitoare a Duhului Sfânt în inimi înlăturând orbia spirituală produsă de păcat, pentru ca urmele mâinii lui Dumnezeu în Biblie să fie văzute clar şi apreciate… Cei care sunt născuţi din Duhul au minţile iluminate astfel că ei sunt în stare şi sunt convinşi să accepte mărturia obiectivă pe care o dă Dumnezeu în Biblie şi să recunoască imediat sau să zărească intuitiv urmele mâinii lui Dumnezeu în Scriptură.” (24)

Mărturisirea noastră afirmă simplu faptul că auto-autentificarea Scripturii este strâns legată de calitatea actuală a Scripturii. Observaţi cum Mărturisirea de Credinţă Baptistă din 1689 tratează aceste calităţi în Capitolul 1, paragrafele 4 şi 5:

4 Autoritatea Sfintei Scripturi pentru care ea trebuie să fie crezută nu depinde de mărturia vreunui om sau a unei biserici, ci în întregime de Dumnezeu (care este adevărul în sine), autorul ei; de aceea el trebuie să fie primit deoarece este Cuvântul lui Dumnezeu.

5 Noi putem fi mişcaţi şi provocaţi de mărturia bisericii lui Dumnezeu pentru a avea o stimă înaltă şi respectuoasă pentru sfintele Scripturi; şi pentru divinitatea chestiunii, eficienţa doctrinei, măreţia stilului, consimţământul tuturor părţilor, scopul întregului (care este să dea toată slava lui Dumnezeu), întreaga descoperire pe care o face asupra singurei căi de mântuire a omului, şi multe alte lucruri incomparabile excelente şi toate perfecţiunile din ea, sunt argumente prin care ea se dovedeşte din plin a fi Cuvântul lui Dumnezeu; cu toate că întreaga noastră convingere şi asigurare despre adevărul infailibil şi autoritatea divină din ea este din lucrarea interioară a Duhului Sfânt care aduce mărturie prin şi cu Cuvântul în inimile noastre.

În mod simplu, Mărturisirea vede lucrurile excelente ale Scripturii ca şi calea în care ea dovedeşte din plin că este Cuvântul lui Dumnezeu. Tot ceea ce face Duhul Sfânt este să ne facă în stare să acceptăm această dovadă. Observaţi cum se termină paragraful 5 spunând că această mărturie sau dovadă este purtată spre inimile noastre „prin şi cu Cuvânt”.

(2) Această obiecţie nu ia în considerare poziţia unica a lui Dumnezeu şi a cuvântului său. Nu putem şi nu avem voie să argumentăm autenticitatea Bibliei, Cuvântul lui Dumnezeu în acelaşi fel în care am face-o cu alte evenimente istorice. A presupune că ar trebui şi că putem face aceasta înseamnă a face o gafă religioasă gândind că Dumnezeu este în întregime ca şi noi. Cunoştinţa lui Dumnezeu pe care o oferă revelaţia generală are un caracter asemenea. El nu poate fi dovedit aşa cum dovedim alte lucruri. Cei care acuză doctrina mărturiei Duhului Sfânt de subiectivism sunt vinovaţi de raţionalism, ataşând prea multă importanţă raţiunii umane.

  1. Neînţelegerea noii revelaţii

Prietenii şi duşmanii acestei doctrine vorbesc uneori ca şi când mărturia oferă oamenilor o nouă revelaţie în plus faţă de revelaţia dată în Scripturi. Dar mărturia Duhului Sfânt nu este o revelaţie nouă. Aceasta nu adaugă la cuvintele Scripturii. Nu trebuie să ne imaginăm această mărturie ca o nouă revelaţie care să afecteze că „Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.” Kuyper comentează:

Totuşi, aceasta a fost adesea reprezentată greşit în sensul că această mărturie însemna într-un sens magic un anumit „extaz” sau „entuziasm,” [emoţie spirituală – SW] şi că ea consta dintr-o comunicare supranaturală din partea lui Dumnezeu, în care ni s-a spus, „Această Scriptură este Cuvântul meu.” Astfel ea a fost reprezentată de unii care au fost mai puţin informaţi, dar niciodată de teologii noştri. (25)

Acest punct de vedere nu a fost niciodată învăţătura Bibliei sau a teologiei Reformate. De exemplu, Mărturisirea de Credinţă Baptistă din 1689 vorbeşte în mod clar despre „lucrarea interioară a Duhului Sfânt care poartă mărturie prin şi cu cuvântul.” (1:5) Textele citate pentru a sprijini această doctrină disting clar între evanghelie şi puterea prin care oamenii sunt convinşi să accepte pretenţiile sale (1 Tesaloniceni 1:5, 2:13; 1 Ioan 2:20, 21, 27). Recunoaştem că se pare ciudat să vorbim despre o mărturie a Duhului faţă de Scripturi care nu adaugă nici un cuvânt la ele. Aceasta nu înseamnă că această mărturie este fără cuvinte, ci aşa cum a fost notat mai sus, ea vine chiar în cuvintele Scripturii.

Aici aceasta ne va ajuta să ne amintim că mărturia Duhului este în primul rând o schimbare morală pe care El o aduce în inimile noastre. Când ne amintim că mărturia este în primul rând o operaţie morală mai degrabă decât una intelectuală, atunci devine clar faptul că mărturia nu constă dintr-o revelaţie nouă. Aceasta este pur şi simplu înlăturarea atitudinii morale rele care ne împiedică să recepţionăm în mod potrivit revelaţia divină. Această mărturie nu acordă o nouă lumină păcătosului, ci ochi noi.

  1. Neînţelegerea garanţiei credinţei

Mărturia Duhului Sfânt nu este baza credinţei. Ea nu este nici autoritatea noastră finală. Întotdeauna trebuie să facem o distincţie între baza credinţei şi sursa credinţei. Baza credinţei este Cuvântul lui Dumnezeu auto-autentificat. Sursa credinţei este mărturia Duhului Sfânt. Înainte ca teologii care au scris Mărturisirea de la Westminster să trateze mărturia Duhului ca cea prin care credinţa este produsă în inima păcătoşilor (1:5), ei au clarificat că motivul pentru care Biblia trebuie să fie crezută este „pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu.” (1:4) Biblia distinge clar între baza şi sursa credinţei (1 Tesaloniceni 1:5; 2:13).

Este foarte important să înţelegem această distincţie bine deoarece inspiraţia Scripturilor prin care ele sunt numite Cuvântul lui Dumnezeu este de asemenea o lucrare a Duhului Sfânt. Totuşi, ea este o lucrare diferită faţă de mărturia Duhului Sfânt. Astfel, această deosebire între baza şi sursa credinţei este o deosebire între două faze ale lucrării Duhului. Inspiraţia este lucrarea Duhului (Efeseni 6:17; 2 Timotei 3:16; 2 Petru 1:21). La această fază a lucrării Duhului trebuie să ne gândim atunci când Mărturisirea vorbeşte despre „Duhul Sfânt vorbind în Scripturi.” (1:10)

Este crucial să păstrăm această distincţie clară în mintea noastră dintre două faze diferite ale lucrării Duhului în contextul teologiei moderne. (26) Pentru mulţi teologi moderni Biblia este doar mărturia greşită despre Cuvântul lui Dumnezeu. Ea devine Cuvântul lui Dumnezeu când Dumnezeu le vorbeşte prin el în modul unei experienţe. Problema acestor oameni este că în mod consecvent niciodată nu vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu până când nu îl simt. Autoritatea lor este propriile lor experienţe sau simţuri. Un astfel de răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu nu este posesiunea caracteristică a celor infectaţi cu Neo-ortodoxie. Adesea Evanghelicii aşteaptă până când simt ceva înainte de a asculta de Cuvânt, mai degrabă de a-l asculta datorită autorităţii înnăscute al lui ca şi Cuvânt al lui Dumnezeu.

  1. Concluzii cruciale puse înainte
  2. Întrebarea cu privire la testele de canonicitate

Perspectivele care sunt discutate ne oferă o abordare potrivită la întrebarea dacă există teste pentru canonicitate. (27) Cu alte cuvinte, doctrina biblică şi Reformată a auto-autentificării Scripturii ne arată cum ar trebui să gândim despre subiectul existenţei testelor prin care biserica timpurie cât şi cea de azi poate afla dacă o carte ar trebui să fie parte a canonului. Caracterul auto-certificat al Canonului înseamnă că nu sunt îngăduite teste sau dovezi externe. Pe de altă parte, dovezile sau testele interne sunt pur şi simplu părţi ale mărturiei sale auto-autentificatoare. Există dovezi că teste învăţate de Scriptură au fost folosite de biserică într-un anumit fel în recunoaşterea Canonului. (28) Unele din aceste teste interne şi dovezi vor ieşi la lumină în studiul nostru despre forma canonului în Partea a patra.

Standardele externe ale canonicităţii nu trebuie făcute fundaţia credinţei noastre în canonul biblic. Totuşi, cu siguranţă este de aşteptat ca şi vocea istoriei şi a bisericii să fie consecventă cu principiile autorităţii Canonului. Este adevărat, vocea istoriei şi a bisericii ar fi insuficiente pentru a aşeza o credinţă infailibilă în Canon. Totuşi când ele sunt abordate cu călăuzirea auto-autentificatorului Cuvânt al lui Dumnezeu, vocea istoriei şi a bisericii vor confirma credinţa întemeiată pe stânca Scripturii. Mai mult, ea va face aceasta tot mai mult cu cât mai aproape şi mai precis sunt înţelese aceste voci.

  1. Corectitudinea presupunerii credinţei

Credinţa acordată de Duhul lui Dumnezeu şi întemeiată pe mărturia auto-autentificată a Scripturii ne dă dreptul de a presupune sau a accepta fără o altă dovadă adevărul mesajului Scripturii în toate lucrurile. Astfel, este corect să presupunem adevărul mesajului ei în abordarea noastră a subiectului canonului ei.

Un adevăr fundamental şi esenţial al creştinismului este găsit în Matei 16:18. Acest pasaj conţine promisiunea lui Hristos că El îşi va zidi biserica Sa pe stânca mărturiei Apostolice despre sine. O astfel de promisiune este cu siguranţă un aspect vital şi esenţial al credinţei celei mai de bază în mesajul Scripturii. Atunci, nu suntem dependenţi de canonicitatea lui Matei când presupunem adevărul ei. Orice credinţă în Hristos chiar şi cea mai generală atrage după sine credinţa că biserica Sa va fi zidită pe mărturia apostolică autentică despre sine. Fără această presupunere creştinismul de orice fel este imposibil. Concluzia necesară a unei astfel de promisiuni este că biserica lui Hristos nu va eşua să recunoască mărturia autentică despre El când ea a fost scrisă în cărţi şi în scrisori. Aceasta ne garantează că biserica va primi canonul autentic. Astfel, promisiunea lui Hristos creează presupunerea că, cărţile ortodocşilor şi canonul primit sunt autentice. În lumina acestei presupuneri de bază trebuie cântărită dovada istorică pentru canonicitatea fiecărei cărţi a Bibliei. Afirmat simplu, dovada istorică nu trebuie niciodată evaluată în afara acestei presupuneri. Când este evaluată în lumina ei, dovada istorică susţine, şi în nici un caz nu răstoarnă, fiecare dintre cărţile canonice.

Raţionamentul din spatele paragrafului de mai sus trebuie să fie înţeles clar. Caracterul auto-autentificator al Scripturii şi mărturia Duhului Sfânt nu stabilesc imediat sau prin ele însele problema canonului sau răspund la fiecare întrebare în legătură cu el. Acest lucru este recunoscut de mulţi teologi Reformatori, chiar de mulţi care susţin ferm şi clar importanţa acestor doctrine pentru subiectul canonului. De exemplu, Abraham Kuyper remarcă,

Din natura acestei mărturii a Duhului Sfânt, rezultă în acelaşi timp că ea începe cu legarea noastră simplă de Sfânta Scriptură în centrul ei [partea centrală a corpului în opoziţie cu mădularele – SW]. … Cât de departe se extinde autoritatea, care ne ţine din acest centru spiritual, spre acele lucruri din Scriptură care sunt la periferie [graniţă sau margini – SW], este o întrebare lipsită de orice semnificaţie spirituală. … Totuşi, gradat, o relaţie organică mai vitală începe să se dezvăluie pe sine între centrul Scripturii şi periferia ei, între gândurile ei fundamentale şi cele derivate [ceva derivat sau obţinut din altceva – SW], şi între declaraţiile ei şi faptele pe care le comunică. (29)

  1. J. Young admite şi el că doctrina mărturiei Duhului Sfânt despre Scriptură nu rezolvă imediat şi fără o gândire ulterioară fiecare problemă în legătură cu problema canonului.

Această doctrină este una de care s-a abuzat foarte mult şi este într-adevăr o doctrină foarte misterioasă. Aceasta nu înseamnă că această mărturie interioară poate fi folosită ca un criteriu [unitate de măsură sau standard – SW] pentru a determina canonicitatea unui anumit verset sau capitol sau chiar a unei cărţi. (30)

Totuşi nu poate fi negat faptul că auto-autentificarea Scripturii şi mărturia Duhului Sfânt sunt punctul de start pentru orice rezoluţie intelectuală satisfăcătoare a canonului. Şi Kuyper şi Young argumentează acest punct. Young afirmă, „Totuşi aceasta înseamnă că credinciosul posedă o convingere că Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu, şi că această convingere este o convingere care a fost implantată în mintea sa de a Treia Persoană a Trinităţii.” (31) Kuyper continuă să explice în detalii cum această încredere generală şi centrală în mesajul Scripturii oferită de Duhul Sfânt conduce cu putere în final la acceptarea întregului canon. (32) Astfel, sămânţa de credinţă în Hristos plantată de Duhul Sfânt creşte într-o credinţă adâncă în întregul canon primit al Scripturii. Există mai multe caracteristici ale acestei creşteri sau proces care ne vor ajuta să înţelegem de ce se întâmplă aceasta.

În primul rând, în timp ce creştinii cresc în harul şi în cunoaşterea Domnului Isus Hristos, ei văd mai mult şi mai mult unitatea Scripturilor. Mărturisirea numeşte aceasta „consimţământul tuturor părţilor” Scripturii. Kuyper spune:

Ne simţim captivaţi mai mult şi mai mult de o putere a cărui centru nu poate fi acceptat fără a cere şi apoi a constrânge neobservat un consimţământ mai general pentru întreaga sa înfăţişare şi pentru toate declaraţiile ei. Astfel ea sfârşeşte ca şi Scriptură impunând obligaţii sacre asupra noastră, ca şi Cartea Sfântă prin exercitarea asupra noastră o constrângere morală şi o putere spirituală. Şi în final legătura dintre forma şi conţinutul ei apare atât de inseparabilă, încât chiar şi părţile excepţionale ale formei sale apelează la noi, şi în formă şi în conţinut, Scriptura vine să stea înaintea noastră ca o autoritate de la Dumnezeu. (33)

Calea de la credinţa de bază în Hristos la credinţa întreagă în toate Scripturile poate fi ilustrată în mai multe feluri. Mărturia Duhului ne dă ochi ca să vedem lumina evangheliei a slavei lui Hristos. El ne dă ochi să vedem diferenţa între adevăr şi eroare. Gradat (dacă am avut vreodată vre-o îndoială) vom putea fi în stare să vedem acea lumină strălucind în toate paginile Scripturii. De asemenea, o necesitate intelectuală ne va constrânge în această călătorie de la credinţa în Hristos la credinţa totală în Scripturi. Chiar şi cea mai nedefinită credinţă de bază în Hristos presupune şi acceptă că în Scriptură avem o mărturie autentică şi adevărată despre El. Credinţa în Hristos cere fundamental ideea că Dumnezeu nu ar fi permis ca adevărul despre Hristos să se piardă sau să fie înnorat fără speranţă. Mai degrabă, orice credinţă în Hristos trebuie să creadă că Dumnezeu va conserva adevărul despre Hristos astfel ca oamenii să poată fi mântuiţi. Orice credinţă în Hristos duce în inima ei asigurarea că ceea ce este afirmat în Matei 16:18 că Hristos îşi va zidi biserica Sa pe adevărul despre El. Astfel, credinţa cea mai de bază în Hristos se va găsi ca fiind opusă scepticismului şi cinismului despre canon. Aceasta se va găsi înclinată să accepte canonul primit al Scripturii.

Dar în acest punct trebuie să venim la o a doua clasă de idei care lucrează pentru a confirma şi a grăbi acest proces. Venirea la credinţa în Hristos nu este un eveniment care se petrece în izolare la fiecare individual. Mai mult sau mai puţin conştient fiecare persoană mântuită înţelege crescând că el a fost separat de lume şi a fost unit cu trupul lui Hristos, biserica. De aceea, în timp ce creşte în har el va fi înclinat să accepte mărturia celor pe care el îi vede ca pe nişte creştini adevăraţi şi să respingă punctele de vedere ale lumii. Aceasta îl va face în special să accepte mărturia bisericii despre o problemă de bază cum este cea a conţinutului Scripturilor. Astfel, mărturia bisericii va confirma ceea ce inima sa înnoită şi mintea sa îi spun deja. (34) El va fi înclinat să accepte canonul primit al bisericii. Acesta este elementul adevărului în apelul multora la biserică pentru a dovedi canonul biblic.

Inima spirituală şi mintea reînnoită a creştinului este astfel confirmată de mărturia bisericii. Certitudinea interioară creată astfel în mintea creştinului creează în mintea sa o credinţă, sau o presupunere că Scripturile sunt Cuvântul lui Dumnezeu. El se apropie de studiul dovezii istorice cu această credinţă. El evaluează criticismul istoric al canonului primit al bisericii pe baza acestei convingeri. El găseşte dovada istorică accesibilă cu presupunerea că ea este consecventă credinţa sa în Scriptură. Nu există nimic în dovada istorică, ce contrazice în mod necesar credinţa sa. Există multe lucruri care o confirmă pozitiv. Atunci, dovada istorică nu este clară sau destul de suficientă pentru a fi baza credinţei sale. Totuşi ea este clară şi destul de suficientă pentru a o confirma şi a o întări. Acesta este elementul adevărului în apelul la dovada istorică pentru a dovedi canonul. Fără frica de contrazicere, se poate afirma că nici una din cărţile canonice a canonului primit de Protestanţi nu poate fi chestionată de vre-o dovadă istorică existentă. Această linie de argumente pentru canonul primit poate fi schematizată după cum urmează:

ARGUMENTUL PENTRU CANONUL PRIMIT DIN AUTO-AUTENTIFICARE ŞI MĂRTURIA DUHULUI SFÂNT FAŢĂ DE SCRIPTURI

\/

CREDINŢA ÎN HRISTOSUL SCRIPTURII

\/

OCHI PENTRU A VEDEA ADEVĂRUL LUI HRISTOS ÎN TOATE SCRIPTURILE

\/

O MINTE PENTRU A VEDEA CĂ BISERICA ESTE ZIDITĂ PE ADEVĂRUL LUI HRISTOS

\/

BISERICA CONFIRMĂ CREDINŢA CREŞTINĂ

\/

DOVADA ISTORICĂ CONFIRMĂ CREDINŢA SA

\/

CANONUL PRIMIT ESTE AUTENTIC ŞI ORIGINAL

Pentru a rezuma, dacă cea mai simplă şi mai de bază credinţă în Hristos poate fi întemeiată pe auto-autentificarea Scripturii, atunci avem dreptul la un punct de început, o presupunere care este de o mare importanţă în studiul canonului. Cu adevărat, chiar cea mai generală presupunere de credinţă în Hristos creează o presupunere în favoarea canonului primit ortodox.

  1. Superioritatea cărţilor Scripturii

Caracterul auto-autentificator al Scripturii ne asigură că va exista o prăpastie care va separa scrierile canonice de toate celelalte. Acele scrieri marcate de perfecţiunile auto-autentificate divine ale Scripturii vor fi radical diferite faţă de alte scrieri, în special cele care pozează în mod fals ca şi Scriptură. Va fi o distincţie clară pentru oricine care are ochi să vadă între Scripturile cele mai puţin canonice şi cele mai bune scrieri care pretind că sunt scripturale. Totuşi Owen spune, „Cu aceste presupuneri [prezumţii sau premize – SW] mi-e frică să nu afirm că există în fiecare carte individuală a Scripturii … acele caractere şi criterii [dovezi – SW] care sunt suficiente pentru a le deosebi de toate celelalte scrieri şi să ateste autoritatea lor divină în minţile şi conştiinţele credincioşilor.” (35)

  1. R. Laird Harris, The Inspiration and Canonicity of the Bible, (Zondervan, Grand Rapids, 1957), p. 194.
  2. General Survey, p. 502.
  3. John Owen, The Works …, (Banner of Truth Trust), vol. 4, pp. 20f.
  4. Ridderbos, Authority of the New Testament, p. 36.
  5. H. Ridderbos, op. cit., p. 36. Cf. Calvin at 1:7:2 of the Institutes.
  6. Latinul este quoad nos and quoad se.
  7. Stonehouse in The Infallible Word, p. 105.
  8. Expresia folosită frecvent în latină este is testimonium Spiritus Sanctus.
  9. Expresia folosită frecvent în latină este autopistia.
  10. Ridderbos, ANT, pp. 9ff.
  11. Van Til in The Infallible Word, pp. 274, 275
  12. John Owen, pp. 84, 87, 88, of vol. 4 of his Works.
  13. Murray on p. 46 of The Infallible Word.
  14. J. I. Packer, God Has Spoken, pp. 54, 55)
  15. John Owen, op. cit., p. 91.
  16. Observaţi comentariul lui Owen asupra lui Luca 16:27-31 în vol. 4 al Lucrărilor sale, pag. 75, 76. Iată remarcile lui Owen: „Dar este aceasta despre autoritate şi eficienţă [putere – SW] în sine? Vezi Luca 16:27-31, „Bogatul a zis:” (din iad), „Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimeţi pe Lazăr” (care era mort) „în casa tatălui meu; căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.” Avraam a răspuns: „Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei.” ,Nu, părinte Avraame”, a zis el; „ci dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.” Şi Avraam i-a răspuns: „Dacă nu ascultă pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.” Întrebarea de aici dintre Avraam şi omul bogat din această pildă, – într-adevăr între înţelepciunea lui Dumnezeu şi născocirile [mecanismele – SW] superstiţioase ale oamenilor, – este calea şi mijlocul de a-i aduce pe cei care sunt necredincioşi şi nepocăiţi la credinţă şi pocăinţă. Cel care a fost în iad a priceput că nimic nu îi va face pe ei să creadă decât o minune, cineva care să învie din morţi şi să le vorbească, sau acţiunile miraculoase, pe care mulţi sin ziua de azi cred că au o putere măreaţă şi o influenţă asupra lor de a stabili minţile lor şi de a le schimba vieţile. Dacă ei er vedea pe cineva „înviat din morţi,” şi vor veni să vorbească cu ei, aceasta i-ar convinge de nemurirea sufletului, despre răsplătirile şi pedepsele viitoare, dându-le suficiente dovezi despre aceasta, astfel că ei cu siguranţă se vor pocăi şi îşi vor schimba vieţile lor; dar aşa cum sunt afirmate lucrurile, ei nu au dovezi suficiente despre aceste lucruri, astfel că ei se îndoiesc de ele astfel că ei nu sunt cu adevărat influenţaţi de ele. Dă-le doar o minune reală, şi îi vei avea pentru totdeauna. Aceasta, spun, că era opinia şi judecata celui care era reprezentat ca fiind în iad, aşa cum este şi a multora care se îndreaptă într-acolo în grabă [grăbindu-se acolo cu viteză – SW]. Cel care a fost în cer gândeşte altfel; aici avem judecata imediată a lui Isus Hristos asupra acestei chestiuni, determinând această controversă. Întrebarea este despre dovada suficientă şi eficienţa de a ne determina să credem lucrurile divine şi supranaturale; şi aceasta el determină că este în cuvântul scris, „Moise şi profeţii.” Cel care nu crede având dovada unică a cuvântului scris că [acesta] este de la Dumnezeu, sau o revelaţie divină a voii sale, nu va crede niciodată având dovada minunilor sau a oricăror alte motive, decât că cuvântul scris conţine în sine întreaga motivaţie formală a credinţei, sau toată acea dovadă a autorităţii şi a adevărului lui Dumnezeu în care stă credinţa divină şi supranaturală; adică, el trebuie să fie crezut de dragul lui. Dar Domnul Isus Hristos i-a spus el însuşi, „Dacă oameni nu ascultă,” adică, să creadă, „pe Moise şi pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi,” şi vine şi le predică, – o minune mai mare decât ei ar fi dorit. Acum, aceasta nu se putea spune despre Scriptură dacă ea nu conţinea în sine întreaga motivaţie formală pentru a crede; căci dacă ea nu ar fi avut aceasta, ceva necesar pentru a crede ar fost ceva necesar, deşi ele ar fi fost savurate. Şi aceasta este afirmată indirect. –”
  17. Observaţi comentariul lui Owen la Luca 16:27-31 în vol. 4 al Works, pp. 75, 76.
  18. Edwards este ecoul gândurilor lui Calvin şi Owen, vol. 2, p. 16, a celor două volume din lucrările sale.
  19. A. Alexander, Thoughts on Religious Experience, p. 233.
  20. 1:7:5 of the Institutes
  21. Conform expunerii lui John Murray a acestor pasaje pp. 47-54 din Infallible Word.
  22. Ridderbos, Redemptive History … pp. 9, 10. Ridderbos rezumă competent obiecţiile lui Zahn care reprezintă acest punct de vedere: „Zahn îi acuză pe cei care sunt Reformaţi că pretind că au un criteriu infailibil al canonicităţii în inimile lor, în mărturia Duhului Sfânt, pe baza faptului că ei cred că pot declara în mărturisirile lor care cărţi aparţin şi care nu aparţin canonului. Zahn afirmă mai departe că un astfel de apel la mărturia Duhului Sfânt este o negare a incertitudinilor care s-au ivit în istoria canonului. Nu numai că se pare că ei fac din Duhul Sfânt posesia exclusivă a Reformaţilor, ci intră şi în conflict cu caracterul mărturiei Duhului Sfânt aşa cum este ea descrisă în Noul Testament.”
  23. Conform afirmaţiei lui Calvin citată mai sus din Institutele 17:5
  24. Infallible Word, p. 170.
  25. Kuyper, Principles of Sacred Theology, p. 557.
  26. John Frame, Hermeneutics, Authority, şi Canon, pag. 222 şi 223. Frame remarcă: „Totuşi, la teologii moderni ca Barth, această deosebire îşi pierde precizia sa. Pentru ei, în primul rând, nu există inspiraţia în sensul ortodox; Dumnezeu nu îşi pune cuvintele Sale pe hârtie … Astfel, în teologia modernă mărturia internă înlocuieşte conceptul tradiţional al inspiraţiei. Mărturia internă, nu inspiraţia, a fost cea care, în acest punct de vedere, a motivat scrierea originală a Scripturii, şi mărturia internă (care are loc în prezent, în timp ce citim şi auzim), nu inspiraţia, este cea care întemeiază credinţa noastră în Scriptură.”
  27. Ceea ce numesc testele canonicităţii se referă adesea în latină la criteria canonicitas, the notae canonicitatis, sau principia canonicitatis.
  28. Dutoit, loc. cit., pp.144ff.
  29. Abraham Kuyper, Principles of Sacred Theology, p. 560.
  30. E. J. Young, Introduction to the Old Testament, p. 32.
  31. ibid.
  32. Kuyper, loc. cit., pp. 560-563.
  33. Kuyper, loc. cit., p. 560, 561.
  34. Kuyper, loc. cit., pp. 561, 562. Iată cuvintele lui Kuyper cu privire la acest proces de acceptare a mărturiei bisericii faţă de canonul primit: „Cu această convingere, care acum este a lui pentru totdeauna, el care a fost eliberat de voalul întunecat atârnat între, nu stă singur, ci se simte el însuşi asimilat de cunoştinţa iluminată care în părtăşia sfinţilor este deosebită de cunoştinţa naturală a lumii. Această asimilare devine mai puternică, potrivit vitalităţii mai mari a copilului lui Dumnezeu în el, prin care el este mereu schimbat în chipul Fiului lui Dumnezeu. Astfel acolo îşi are originea o comuniune a cunoştinţei nu doar cu cei care sunt în jurul nostru, ci şi cu generaţiile de sfinţi din erele mai dinainte, o potrivire a vieţii cu sfinţii care au plecat înainte, o unitate de suflet-concepţii cu martirii, cu părinţii Bisericii, cu apostolii, şi chiar cu Hristos Însuşi şi cu cei credincioşi din Vechiul Legământ. În cunoştinţa vieţii acelui cerc sacru convingerea pozitivă predomină, astfel că avem o Scriptură inspirată grafic, pe care ne sprijinim şi după care trăim; şi aceasta nu este ceva accidental ci ceva necesar. Această credinţă în Scriptură este găsită ca fiind o parte componentă indispensabilă şi în întregime naturală în cunoştinţa vieţii a acestui cerc.”
  35. John Owen, Works …, vol. 4, p.107.

http://www.voxdeibaptist.org/revelatie_Samuel_Waldron_part03_sect02.htm

O familie care ”aştepta sfârşitul timpului” a fost găsită de poliţie într-o fermă izolată din Olanda

Teodora Marinescu 10.17.2019 |


O familie care pretindea că „aştepta sfârşitul timpului” a fost găsită de poliţie într-o cameră izolată dintr-o fermă aflată în Olanda, relatează site-ul postului BBC, citat de agenţia de presă Mediafax.

Un bărbat în vârstă de 58 de ani şi şase persoane cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani locuiau într-o fermă din provincia Drenthe.

https://www.descopera.ro/dnews/18469677-o-familie-care-astepta-sfarsitul-timpului-a-fost-gasita-de-politie?

Algeria: „Ne pot închide templele, dar nu ne pot închide inimile care Îl primesc pe Hristos”

Conform creștinilor algerieni, campania guvernamentală împotriva bisericilor protestante va continua. Dar „bisericile din Algeria au o conducere fermă și matură, cu o viziune clară de la Dumnezeu”.

Cel puțin 8 biserici evanghelice au fost închise în Algeria de către guvern, începând din noiembrie 2017.

Ultima acțiune de acest fel a avut loc în septembrie, când autoritățile au închis biserica „Filadelfia” din Boghini, a cărei clădire era folosită de 2 congregații, numărul total al membrilor fiind de 380.

Biserica Protestantă Algeriană (Église Protestante d’Algérie, EPA), care integrează 45 de biserici și aproximativ 50.000 de credincioși, a denunțat situația în mod repetat.

Legea 03/06

În plus, EPA a cerut guvernului să deroge așa-numita Lege 03/06, prin care lăcașurile de închinare aparținând minorităților religioase trebuie să aibă o licență specială. Creștinii denunță autoritățile care nu emit asemenea licențe, deși majoritatea bisericilor au prezentat cereri pentru a-și legaliza statutul.

În plus, legea pedepsește evanghelizările, și orice activitate care ar putea convinge musulmanii să-și schimbe religia.

Autoritățile vor să păstreze doar 2 sau 3 biserici”

„Guvernul a remarcat creșterea bisericilor și răspunsul oamenilor, a constatat că oamenii nu se tem(Guvernanții) închid bisericile gradual, încercând să nu atragă prea multă atenție”, a spus Said Tamoud, un creștin algerian domiciliat acum în Spania, într-un interviu pentru radioul spaniol Actualidad Evangélica.

Conform lui Tamoud, „vor să lase dechise doar două sau trei biserici, ca să se poată preface în fața lumii că în Algeria există libertate religioasă”.

Politizarea creștinilor

Situația politică din Algeria continuă să fie dificilă. Președintele interimar al Algeriei, Abdelkader Bensallah, a anunțat recent că alegerile prezidențiale vor avea loc în 12 decembrie.

Demonstrațiile săptămânale în masă l-au forțat pe președintele veteran Abdelaziz Bouteflika să-și dea demisia în aprilie. De atunci, Bensallah s-a comportat ca lider interimar. Alegerile prezidențiale, inițial programate să aibă loc în 4 iulie, au fost amânate din pricina lipsei de candidați viabili.

În urma anunțului, protestatarii algerieni s-au întors pe străzi, cerând pionilor principali ai regimului să demisioneze, dorind și o restructurare a instituțiilor politice înainte de alegeri, afirmând că „alegerile ținute în cadrul politic actual nu vor face decât să reimplementeze statu-quoul”.

Tamoud a explicat: creștinilor protestanți li s-a cerut „să nu publice nimic împotriva guvernului pe Facebook sau pe oricare altă rețea socială, deoarece guvernul își dorește ca creștinii să se pronunțe în favoarea partidului pro-independență, politizând astfel problema”.

Ne pot închide templele, dar nicicând nu Îl vor lua pe Hristos din inimile noastre”

Bisericile din Algeria au o conducere foarte, foarte fermă, matură, cu o viziune clară a misiunii lui Dumnezeu, și nu fac altceva decât să se roage pentru politicieni”, a adăugat Said Tamoud.

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/11308-algeria-ne-pot-inchide-templele-dar-nu-ne-pot-inchide-inimile-care-il-primesc-pe-hristos

Mii de creștini se adună la Ierusalim cu ocazia Sărbătorii corturilor 2019

Aproape 100 de națiuni se întâlnesc în Israel pentru a 40-a celebrare anuală a Sukkot

Mii de creștini au venit din toată lumea în Ierusalim pentru a lua parte în această săptămână la celebrarea anuală a Sărbătorii corturilor, sponsorizată de International Christian Embassy Jerusalem („Ambasada creștină internațională din Ierusalim, sau ICEJ). În ultimii 40 de ani, sărbătoarea a fost cea mai mare întâlnire a turiștilor creștini în Israel în fiecare an, 5000 de creștini reprezentând aproape 100 de națiuni sunt aici pentru ediția 2019.

Festivitățile care au loc pe parcursul întregii săptămâni au fost demarate duminică seara (13 octombrie) cu masa tradițională în aer liber și un concert la oaza En Ghedi, de-a lungul țărmurilor Mării Moarte. Programul muzical a fost susținut de artiști creștini israelieni din partea locului, precum și de cântăreți din toată lumea.

Seara a culminat cu un mesaj inspirațional din partea fratelui Yun, un lider al bisericii subterane din China între anii 1980 și 1990, care a fost nevoit să fugă din țară după ce a fost închis în mod repetat fiindcă a predicat Evanghelia. Astăzi este un evanghelist care călătorește diverse țări și este recunoscut pentru cartea „Omul ceresc”.

În mesajul lui, fratele Yun a povestit experiențele prin care a trecut ca lider al unei rețele de biserici din China mari, dar persecutate, precum și despre implicarea în prezent în mișcarea „Înapoi la Ierusalim”. A împărtășit cum, în ziua evadării miraculoase din cea mai bine păzită închisoare chineză de maximă securitate, Dumnezeu i-a spus: „Închisoarea e realitatea, dar eu sunt Adevărul”.

A asemănat evadarea sa din închisoare cu învierea din morți a lui Lazăr. „Dacă Domnul intervine în persecuțiile și provocările tale, atunci totul este posibil… De fiecare dată când eram în cele mai joase puncte ale vieții mele, Dumnezeu mi-a zis: ‘Să nu îți fie teamă, încă te iubesc’”.

În dimineața următoare, peregrinii prezenți la sărbătoare s-au întâlnit pentru o emoționantă ceremonie în Grădina Mormântului din Ierusalim, unde au luat Cina. Cina a fost servită de pastori evrei și arabi din regiune, care au vorbit despre zidul de despărțire dintre ei, spunând că va fi dărâmat prin lucrarea de răscumpărare a lui Hristos. Everendul R. T. Kendall, un învățător biblic cunoscut, a transmis la rândul lui un mesaj despre importanța „iertării în totalitate” a celorlalți…………………………….

https://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/11313-mii-de-crestini-se-aduna-la-ierusalim-cu-ocazia-sarbatorii-corturilor-2019

Interviu: de ce să ne pese de invadarea Siriei de către Turcia

Șeful biroului de știri CBN din Ierusalim, Chris Mitchell a discutat cu Wendy Griffith despre invadarea Siriei de către Turcia.

 

Wendy Griffith, reporter: De ce spune Erdoğan că armata lui e armata lui Mahomed?

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/11325-interviu-de-ce-sa-ne-pese-de-invadarea-siriei-de-catre-turcia

 

Turcia a invadat Siria

Mii de creștini kurzi și yazidiți fug de invazia Turciei din nord-estul Siriei. Armata turcă împreună cu aliații au lansat o ofensivă aeriană și terestră împotriva Forțelor Democratice Siriene. Trupele jihadiste din Armata Siriană Liberă luptă alături de Turcia, membră NATO. Invazia se întinde pe aproape întreaga porțiune de 500 de km a graniței din nord-est dintre Turcia și Siria. Organizațiile umanitare ne avertizează că 250.000 de oameni ar putea fi mutați. Potrivit Casei Albe, Turcia a promis că va proteja civilii și minoritățile religioase, inclusiv creștinii, însă a încălcat deja acea promisiune. Președintele Trump a fost întrebat dacă ar susține aplicarea unor sancțiuni împotriva Turciei.

Donald Trump, președintele SUA: Să vedem ce se va întâmpla. S-ar putea să intervenim cu sancțiuni severe și cu alte restricții de ordin financiar.

Între timp, luptele continuă. Acești soldați creștini au venit în biserică, au sărutat Biblia, apoi s-au întors pe linia de front pentru a-și apăra țara de turci. Președintele turc Erdoğan i-a numit pe soldații săi, citez „armata lui Mahomed.”

Știre difuzată în cadrul emisiunii „Mapamond creștin” 796 – octombrie 2019. Fii la curent cu ultimele știri creștine: http://www.alfaomega.tv/stiri

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/11324-turcia-a-invadat-siria

Acordul Mi minor | Lecții de chitară

Dacă ați învățat acordul precedent Mi major, vă va fi ușor să învățați Mi minor, diferența dintre ele fiind una foarte mică.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Dacă ai învățat acordul precedent Mi major, îți va fi ușor să-ș înveți și pe acesta, Mi minor, diferența dintre ele fiind una foarte mică. Domnul să te ajute! Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/cristian.sir… (Sîrbu Cristian) Prezentator: Sîrbu Cristian Cameraman: Vicliuc Aurel #LaMajor #LecțiiDeChitară #Acorduri

Cum să protejezi copilul de expunere la pornografie?

download

Bună dimineața,
Este responsabilitatea părinților să-și protejeze copii de expunere la ponografie. În acest video pastorul prezintă 7 lucruri pe care trebuie să le facă fiecare părinte pentru a-și ajuta copilul în mediul virtual
Dacă ați învățat acordul precedent Mi major, vă va fi ușor să învățați Mi minor, diferența dintre ele fiind una foarte mică.

► INSTAGRAM? Urmărește pagina Pastorului Vasile Filat: http://bit.ly/2mul2Ml ► ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de Youtube: http://bit.ly/2m6kaNo Este responsabilitatea părinților să-și protejeze copii de expunere la ponografie. În acest video pastorul prezintă 7 lucruri pe care trebuie să le facă fiecare părinte pentru ași proteja copilul. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #copii #protectciacopilului

„Libertatea voastră religioasă este în pericol dacă eu o pierd pe a mea”. A refuzat să facă aranjamentul floral la o nuntă de homosexuali și a fost dată-n judecată. După doi ani de procese, riscă să piardă tot

„Libertatea voastră religioasă este în pericol dacă eu o pierd pe a mea”. A refuzat să facă aranjamentul floral la o nuntă de homosexuali și a fost dată-n judecată. După doi ani de procese, riscă să piardă tot
O americancă din Washington, în vârstă de 74 de ani, luptă de doi ani pentru libertatea ei religioasă, cerând Curții Supreme să rejudece dosarul său.
Barronelle Stutzman, proprietara Arlene’s Flowers, a refuzat să facă un aranjament floral pentru nunta unui client homosexual spunând că asta ar fi împotriva convingerilor sale creștine.
Dar, după doar câteva săptămâni, procurorul general împreună cu cei de la ACLU(Uniunea Libertăților Civile Americane) au dat-o în judecată pentru refuzul de a servi cuplul de homosexuali. ”Am depus o plângere în baza legii statului Washington împotriva discriminării și pe baza normelor de protecție a consumatorului”, a declarat avocatul clienților ofensați.
În 2017, când a început totul, instanța a dat dreptate cuplului de homosexuali, o decizie similară fiind luată și de Curtea Supremă de Washington. Stutzman a făcut apel la Curtea Supremă a Statelor Unite, dar de atunci și până acum nu a avut câștig de cauză. „Libertatea voastră religioasă este în pericol dacă eu o pierd pe a mea”, a avertizat femeia într-o emisiune la Fox News.
Ea a explicat că nu poate fi de acord cu decizia Curții Supreme a statului său, care susține că trebuie să dea dovadă de creativitate „pentru a  participa la evenimente care îmi încalcă credința”. Și, prin urmare, a respecta voința cuplurilor de același sex.
Deși încă nu s-a stabilit suma exactă pe care o cer ca despăgubire reclamanții, femeia se teme că va fi atât de mare încât își va pierde toate economiile.
Atât florăreasa Stutzman, cât și cofetarul Jack Phillips, celebru pentru că a refuzat să facă un tort pentru o nuntă gay, au fost reprezentați de Alliance Defending Freedom, un grup juridic creștin specializat în libertatea religioasă.
În ambele cazuri, organizația a susținut că primul amendament împiedică guvernul să-i pe forțeze americani să-și folosească vocația pentru a exprima mesaje explicite, cum ar fi căsătoria între persoane de același sex.
În 2015, alți doi cofetari creștini, Aaron și Melissa Klein, au fost penalizați dur pentru că au refuzat să facă un tort pentru o „nuntă” pentru un cuplu de același sex. Statul Oregon a decis ca cei doi cofetari să plătească 135.000 dolari cuplului de lesbiene pe care au refuzat să le servească, ulterior cofetaria fiind închisă.

Un nou botez la Las Vegas – ies mereu lucruri bune din „Nazaretul“ acesta

B a r z i l a i – e n – D a n

Marius Gabriel Lucaneste împreună cuLudmila Botnarişialţi 23.

15 octombrie la 14:11·

O NOUĂ FAMILIE, ÎN BISERICA “HARUL” DIN LAS VEGAS, NEVADA

Duminică 13 Octombrie 2019, a fost zi de mare binecuvântare şi bucurie peste Biserica Română “Harul” din Las Vegas! Două suflete s-au adăugat Bisericii Domnului din loc, mărturisind public credința lor în Domnul Isus, în apa Botezului. Flavius şi Andreea Apreutesei, soț şi soție, amândoi la frumoasa vârstă de 27 de ani au hotărât să urmeze pe Domnul!! Rugăciunile părinților şi ale Bisericii au fost ascultate şi mulțumim din inimă Domnului pentru acest nou miracol înfăptuit de EL!!

Sfânta Scriptură ne învață că Domnul Isus avea 29 de ani când a fost botezat iar Ioan Botezătorul 30. Am învățat împreună, cu această ocazie, despre: istoricitatea botezului biblic, inițiativa personală a Domnului Isus de a fi botezat, impedimentele ivite cu această ocazie, importanța…

 

View original post 195 more words

Dă clic pentru a vedea articolul original

  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
  • Dă clic pentru a vedea articolul original
Marius Gabriel Lucan este împreună cu Ludmila Botnari şi alţi 23.

15 octombrie la 14:11 ·

O NOUĂ FAMILIE, ÎN BISERICA „HARUL” DIN LAS VEGAS, NEVADA
Duminică 13 Octombrie 2019, a fost zi de mare binecuvântare şi bucurie peste Biserica Română „Harul” din Las Vegas! Două suflete s-au adăugat Bisericii Domnului din loc, mărturisind public credința lor în Domnul Isus, în apa Botezului.

Citește mai mult… 275 de cuvinte mai mult

Un nou botez la Las Vegas – ies mereu lucruri bune din „Nazaretul“ acesta

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: