CÂND TINERII SUNT MAI …ÎNŢELEPŢI CA BĂTRÂNII

bogat

Zicala „Cine n-are un bătrân să-și cumpere unul” își are, negreșit, partea ei de adevăr. Și nu încercăm să demontăm această aserțiune proverbială în cele ce urmează, ci doar vom deschide perspectiva, pornind de la exemplul împăratului Solomon, așa încât vom conchide că relevanța numărului anilor și a experienței este limitată, șicine este mai în vârstă nu are mereu ultimul cuvânt. Pentru că în economia comunicării omului cu Dumnezeu, vârsta fizică e mai relativă decât suntem dispuși să acceptăm. Ceea ce contează cu adevărat este cât de plină de Duhul Domnului este inima unei persoane – tânăr sau vârstnic –, căci de aici vine măsura înțelepciunii și a priceperii sale.

Lectura capitolelor 11-14 din 1 Împărați este o provocare chiar și pentru credincioșii care au adunat mulți ani de trăire cu Domnul. Și asta pentru că, după ce parcurgem capitolele 3-10, în care suntem purtați pe culmi înalte, ca-ntr-un carusel mișcat cu încetinitorul pentru a observa panoramicînălțarea împăratului Solomon:

-faptul că Dumnezeu i Se arată în vis de două ori,

-faptul că îi dă în dar o înțelepciune nemaipomenită,

administrarea împărăției și gestionarea relațiilor cu vecinii și cu dușmanii,

-dorința împăratului de a zidi o Casă pentru Dumnezeu,

-construirea și impresionanta inaugurare a templului,

-enumerarea tuturor bogățiilor pe care le deținea Solomon – „toate paharele împăratului Solomon erau de aur” (1 Împărați 10:21), el fiind singurul împărat care a făcut ca în vremea lui „argintul să fie tot aşa de obişnuit la Ierusalim ca pietrele” (1 Împărați 10:27) etc.,

…ajungem să vedem și reversul medaliei. După ascensiunea lui fulminantă, urmează o schimbare de conduită cu totul imprevizivilă:

-Solomon se îndepărtează de Dumnezeu „târât de iubire” (1 Împărați 11:2). Își ia de neveste multe femei străine:

  • „A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteştişi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima.” (1 Împărați 11:2)

-Solomon construiește altare pentru zeii la care se închinau nevestele lui:

  • Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor. (1 Împărați 11:7-8)

Ne e practic imposibil să nu reacționăm la o astfel de întorsătură a lucrurilor. In inima cititorului se nasc o sumedenie de întrebări și își croiesc drum nenumărate gânduri de revoltă.

Cel mai înțelept om e capabil de fapte atât de nebunești? Cum altfel decât „nebunie” să numești întoarcerea inimii omului de la Dumnezeul atotputernic spre dumnezei neputincioși de piatră, lemn sau hârtie?

Cel mai bogat om de pe pământ are oare nevoie să cumpere bunăvoința și adorarea unor femei străine pentru a se simți împlinit și fericit?

De ce când a fost tânăr Solomon L-a căutat pe Dumnezeu din toată inima lui, iar pe măsură ce a înaintat în vârstă a ales o altă cale?

-Cum te poți transforma atât de rapid din model în antimodel?

Sigur că o astfel de schimbare de conduită față de Dumnezeul care l-a binecuvântat și l-a înălțat în poziția de autoritate pe care o deținea nu poate rămâne fără consecințe. Astfel, împăratul Solomon este înștiințat de Dumnezeu că împărăția lui va fi dezbinată, va fi împărțită în două, iar acest lucru se va întâmpla când fiul său va ajunge împărat. Un deznodământ tragic… pe cât de dureros, pe atât de imprevizibil. După un moment de vârf, de dominare, de măreție, urmează un faliment dramatic, lamentabil…

Este interesant și provocator să medităm la ce se întâmplă cu înțelepciunea lui Solomoncând el își întoarce fața de la Dumnezeu. Oare i-a luat Dumnezeu înapoi darul pe care i l-a dat? Ar fi în contradicție cu ceea ce spune Scriptura în altă parte:

  • „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurileşi de chemarea făcută.” (Romani 11:29)

Însă în ce-l privește pe Solomon, se pare că raportul de forțe între nechibzuința și necumpătarea tinereții și înțelepciunea adusă de vârsta matură și bătrânețe este complet inversat. În cazul lui Solomon, lucrurile stau exact invers. Pentru că atunci când i Se arată Dumnezeu prima oară, el se recunoaște fără experiență și depășit de răspunderea de a conduce un popor atât de mare, de aceea cere o inimă pricepută:

  • „Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu, David; şi eu nu sunt decât un tânărnu sunt încercat…” (1 Împărați 3:7).

Însă odată cu trecerea timpului, Solomon NU devine mai înțeleptci pur și simplu își pierdedin agerimea, trăinicia și corectitudinea gândirii pe care o avusese în tinerețe.

  • Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său, David.” (1 Împărați 11:4)

Nu încercăm să dărâmăm paradigmele tradiționale că bătrânului îi șade bine cu înțelepciunea, iar tânărului cu zburdălnicia, nestatornicia și nechibzuința. Pur și simplu, pornind de la exemplul lui Solomon, avem motive să medităm ce înseamnă de fapt înțelepciunea omului înaintea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu în om.

Există un loc geometric al comunicării în duhul dintre cei credincioși și Dumnezeu, unde ierarhiile familiare, tradiționale, proverbiale sunt… cel puţin diferite, dacă nu răsturnate. Acolo vârsta fizică nu atârnă atât de greu pe cât ne-am obișnuit noi să credem.

În această cunoaștere a lui Dumnezeu, nu înţelepciunea omului dă măsuraci prezenţa Duhului. De aceea, mai bine să alergăm la păzirea poruncilor Lui, fiindcă în ea se află sâmburele acestei cunoaşteri pline de înțelepciune:

  • Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. (Psalmul 119:100)

Şi mai bine să ne ascuţim auzul şi să ne ciulim urechile la şoaptele Duhului, fiindcă până şi copiii pot fi mai înţelepţi decât bătrâniiatunci când Duhul îi călăuzeşte. Când copilul Samuela fost strigat pe nume de Dumnezeu, bătrânul preot Eli a primit cuvintele lui Dumnezeu din gura unui copil…

Până şi marele număr al anilor şi perilor albi își pierde însemnătatea când Dumnezeu alege să ne predea lecţiile prin cei pe care îi socotim slabi, fără experienţă și demni de dispreț:

  • „Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte.Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumiica să facă de ruşine pe cele tari.” (1 Corinteni 1:27)
  • „Eu îmi ziceam: ‚Să vorbească bătrâneţea, marele număr de ani să înveţe pe alţii înţelepciunea.’ Dar, de fapt, în om, duhul, suflarea Celui Atotputernic, dă pricepereaNu vârsta aduce înţelepciunea, nu bătrâneţea te face în stare să judeci.” (Iov 32:7-9)

Doamne, dacă nu vârsta aduce înțelepciunea, dă-ne priceperea de a merge înainte insuflați de Duhul Tău!

Autor: Rodica Bogdan

sursa: http://tineri.betania.ro/cand-tinerii-sunt-mai-intelepti-ca-batranii/

Când tinerii sunt mai înțelepți ca bătrânii

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cand-tinerii-sunt-mai-intelepti-ca-batranii/

Când temeliile se surpă, scăparea este la Domnul…

06 OCTOBER 2018   ADMIN

La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: “Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”? Căci iată că cei răi îşi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă, ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. Şi, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? (Psalmul 11:1-3) Vremea în care trăim este o vreme a temeliilor surpate. Ne uităm în jurul nostru și vedem cum tot ceea ce era socotit normal de mii de ani devine anormal. În același timp, tot ce era socotit anormal devine normal.

Când temeliile societății se surpă ce ar mai putea face Biserica lui Cristos? Ce ar mai putea face oamenii neprihăniți? Când temeliile se surpă Biserica lui Cristos trebuie să fie o comunitate autentică, de credință, speranță și iubire creștină într-o societate confuză. Când temeliile se surpă, Biserica reprezintă stâlpul și temelia adevărului (1Timotei 3:15).

Când temeliile se surpă creștinii rămân “sarea pământului și “lumina lumii”. Când temeliile se surpă obiectivele noastre principale trebuie să fie unitatea tuturor membrilor Bisericii în jurul Domnului Isus Cristos, implicarea tuturor membrilor în slujire conform cu darurile date de Duhul Sfânt și răspândirea Evangheliei harului lui Cristos până la marginile pământului.

Când temeliile se surpă credincioșii se întorc la Cuvântul lui Dumnezeu și la rugăciunea pocăinței căutând fața lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu. Indiferent de rezultatul Referendumului pentru căsătorie, în vremea când temeliile se surpă, trebuie să rămânem pe temelia care nu surpă niciodată. Și această temelie este Isus Cristos.

Când se surpă temeliile, scăparea este la Domnul!

Samy Tuțac

http://www.baptist-tm.ro/cand-temeliile-se-surpa-scaparea-este-la-domnul/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cand-temeliile-se-surpa-scaparea-este-la-domnul/

Când slava devine icoană muritoare – de Nicolae Geantă

Publicat pe 22 August 2017 de ADMIN în Articole: Geantă Nicolae

 

Când Moise zăbovea pe Muntele Sinai cu Dumnezeul ce-i eliberase din Egipt, evreii din tabără au construit un vițel din aur. „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului”, spune Aron, cel ales de Dumnezeu să-i fie chiar mare preot. În textul ebraic numele idolului („dumnezeul tău”) este identic cu cel al Domnului, adică Iahve (Exodul 32:4 ). Termenul Iehova, tradus „Cel ce sunt”, nu a fost folosit niciodată de evreii pentru vreun zeu, ori idol. Prin urmare, Aaron și compania nu se deziceau de Dumnezeu, dar „restângeau măreția lui Dumnezeu”, vorba lui John Bevere. Îl limitau după gândirea lor umană. Atenție: lucrul acesta nu îl făceau niște oameni care nu-L cunoscuseră pe Dumnezeu!
Sub Sinai vițelul de aur îl prezenta pe Dumnezeu asemeni zeilor păgâni. Asemeni baalilor și astarteeelor. (Societatea de atunci se închina animalelor și insectelor). Biblia spune mai târziu că omul „a schimbat slava Dumnezeului nemuritor cu icoana omului muritor!” (Romani 1:23). Adică îl slujim pe Dumnezeu după chipul pe care I l-am făcut noi!
Nu fac aici o teologie păguboasă icoanelor, ci ceea ce doresc să subliniez este faptul că reducând slava lui Hristos în funcție de mintea noastră, am ajuns să ne închinăm fără frică! Biserica acceptă un Dumnezeu care mântuiește, protejeză, vindecă ori judecă omenirea, dar îi reduce autoritatea oferindu-i slava omului muritor.
„Icoanele muritoare” de care vorbește Pavel se traduc astăzi în biserici prin acceptarea divorțului, evanghelia prosperității, sodomie, închinarea cu hard rock, zbenguială creștină, divertisment, adulter, pat întinat înainte de căsătorie, vestimentației provocatoare, disprețuirea păstorilor… Timp petrecut mai mult la televizor decât în rugăciune, like-uri pe Facebook și nu pe Biblie, glume nesărate și nu versete, minciunele și nu adevăr absolut!
„Dumnezeu e har, frate”, „Nu mai suntem în Evul Mediu”, ” Oricum Tatăl ne iartă pe toți”, sunt devize ale credincioșilor din ultimul rând sau al liderilor din față. Știți cum sună asta? Ca filosofia unei rrome de la biserica noastră: „Acuma să mă înțeleagă și Dumnezeu!”.
Cine reduce slava lui Dumnezeu la o „icoană muritoare”, cine îl aseamnă după chipul societății, va înregistra rezultate catastrofale. În plină biserică, nu doar în societate. E destul că au pierit Hosni și Fineas, Uza, fiii lui Eli sau Anania și Safira, bisericile din Apocalipsa…
Dumnezeu e bun, e dragoste, dar e și „foc mistuitor” cum spune cartea Evrei. Purtați-vă cu frică în timpul pribegiei voastre, spune Petru. Nu există Rai dacă are o fărâmă de iad în el!
Nicolae.Geantă

Când Simți Frica…

Adăugat de Arise For Christ

Tu poți ști ce să faci când îți este frică

Nu trebuie să fi controlat de frică. Dumnezeu ne învață cum să tratăm fricile.

Dacă ai o inimă plină de frică, îți vei pierde foarte ușor controlul asupra gândurilor tale. Dar tu nu ai nevoie să fii controlat de legătura înfricoșătoare a fricii.

Unele frici sunt bune. Am fi în dificultate fără ele.

* Sunt câteva pericole reale de care ar trebui să-ți fie frică. Trebuie să iei măsuri sănătoase de siguranță, mai ales pentru copiii sau oamenii sensibili care sunt în grija ta.

* Este în regulă să îți fie teamă când ești vinovat de păcat. Păcatul care este ignorat trebuie pedepsit, dar păcatul mărturisit va fi iertat.  Atunci când îți mărturisești păcatul, ești iertat pe deplin de vinovăția ta, iar tu începi să trăiești fără frică. Oamenii plini de vină se furișează tot timplul, dar când ești liber de orice frică, poți fi îndrăzneț ca un leu. (Proverbe 28:1)

Întotdeauna este necesar, bine, drept și înțelept să ne temem de Dumnezeu.

„Teama de Domnul este începutul cunoașterii, dar disprețuiesc înțelepciunea și îndrumarea”. Proverbe 1:7

Unele frici sunt greșite și păcătoase. Când le mărturisești lui Isus Hristos, poți începe să gândești corect și să ai victorie peste frică.

1.Este greșit să-ți fie frică de oameni. Este bine să te temi de Dumnezeu!

„Așa vorbește Domnul: Blestemat este omul care se încrede în om, care face din muritor tăria lui și a cărui inimă se îndepărtează de Domnul. Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul” Ieremia 17:5, 7

Ei bine, poate spui: „Nu îmi este frică de om!” Gândește-te din nou. Dacă te temi că persoană te poate dărâma sau te poate dezamăgi, înseamnă că îți pui încrederea în om. Aceasta înseamnă că te temi de om.

Pe de altă parte, dacă îți pui încrederea în Dumnezeu și te temi de El, nu trebuie să te temi de ceea ce oameni vor face. În loc să fii fricos, vei descoperi cum Dumnezeu te învață prin Cuvântul Său cum să răspunzi unor astfel de persoane. Atunci, în loc să reacționezi condus de frica de oameni,  te încrezi în Dumnezeu suficient de mult încât să-L asculți.

  1. Este greșit să-ți fie frică de lucrurile care nu durează.

Problemele pământești se vor sfârși, dar dacă vei face alegeri care te conduc în iad, înseamnă că ești foarte fricos.  Nu ai nici un motiv să te temi de oameni, chiar dacă îți ucid trupul.

Luca 12:4, 5 – Vă spun vouă, prietenilor Mei, să nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar care, după aceea, nu mai pot face nimic. Vă voi arăta însă de Cine să vă temeți: temeți‑vă de Cel Care, după uciderea trupului, are autoritatea de a arunca în. Da, vă spun, de Acela să vă temeți! 

  1. Este greșit să-ți fie frică de lucrurile pe care nu le poți controla

Unele lucruri nu stau în puterea noastră de a le controla – actele teroriste, sărăcia, oamenii răi. Frica nu face nimic altceva decât să te oprească în a-L asculta pe Dumnezeu.

Acceptă lucrurile pe care nu le poți schimba. Nu te încrede în gândurile tale plină de frică. Încrede-te în Dumnezeu!

TU POȚI ÎNVINGE FRICA PĂCĂTOASĂ

*Schimbă-ți focusul – gândește-te la Dumnezeu în loc să te gândești la frică!  Spune-I lui Dumnezeu că Îl vei lăsa să fie Dumnezeu, mărturisește-ți păcatul de a încerca să controlezi ceea ce nu poți.

* Tratează-ți biblic vinovăția mărturisind (fiind în acord cu Dumnezeu) și căindu-te (schimbându-te).

* Gândește-te la situațiile care îți provoacă frică ca la oportunități. Poți crește în asemănarea cu Isus pe măsură ce Îl iubești pe Dumnezeu și-L asculți.

* Există responsabilități pe care le-ați neglijat din cauza fricii? Scrie pe o foaie o responsabilitate pe care trebuie să o îndeplinești.

* Hotărăște-te să iubești persoanele din viața ta suficient de mult încât să faci cel puțin un lucru corect în loc să te lași condus de frică. Care este cel mai mic pas pe care îl vei face pentru a îndeplini această responsabilitate?

* Luptă cu gândurile de frică folosind Scriptura! Scrie un verset pe care să îl ai mereu cu tine și pe care să-l citești cu voce tare atunci când gândul de frică te tentează.

CÂND ÎȚI ESTE FRICĂ…

Hotărăște dacă frica ta este bună sau greșită.

S-ar putea să fii convins că frica ta este bună. Dar amintește-ți, standardul pentru bine și rău este Dumnezeu și ceea ce spune prin Cuvântul Lui, nu ideile tale pline de frică și obiceiurile.

Mărturisește  lui Dumnezeu frica greșită ca fiind păcat.

Recunoaște gândurile fricoase și atacă-le înlocuindu-le cu un verset din Biblie.

2 Timotei 1:7 – „Căci Dumnezeu nu ne‑a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de stăpânire de sine”.

1Ioan 4:18 – „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă afară frica, pentru că frica poartă în sine pedeapsa. Cel ce se teme n‑a fost făcut desăvârșit în dragoste.”

Robert & Ruth Frose

http://ariseforchrist.com/blog/articles/16/cand-simti-frica–449?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cand-simti-frica/

Când rămâi singur în noapte cu Dumnezeu

Publicat pe 30 Mar 2018 //

E noapte. Draperiile sunt trase. A nu știu câta noapte cu ore de somn mai puține decât degetele la o mână. Am căutat oameni. Dar sunt mai bună la a-i ține la distanță. O prietenă m-a întrebat: ”Ești ok?” Cu zâmbet i-am spus: ”Da, sunt”. Era mai obosită decât mine. Așa că m-am închis în cameră. Da, azi îmi e dor de sora mea care se trezea din somn, îmi verifica ochii, se punea lângă mine și nu mă lăsa până când nu adormeam cu zâmbetul pe buze. Dar ea e departe. Și m-am închis în carapace. Azi mi-am dat seama că sunt un ciob, unul transparent prin care oamenii privesc și cred că îmi cunosc întreaga lume. Și da, poate așa e.

Azi sunt departe de tot.

Sunt în pustiu.

Și doare. Și doare tare.

Dar face bine.

Am rămas singură cu Dumnezeu. Ca în poezia Testament.

Sunt momente în viață când rămâi singur cu Dumnezeu. Când lacrimile se trasnformă în rugăciuni, când ești frânt.

Azi citeam despre suferință. Despre cum acest cuvânt în ebraică înseamnă ”a te pune sub”. E ironică viața. Nu a crezut că voi trăi exact în aceeași zi acest sentiment. Adevărul e că e greu să îți pui trăirile în mâna cuiva. E frica aia, doar că în dragoste nu este frică. E libertate.

E bine în noapte alături de El.

E ca o operație pe cord deschis.

Habar nu am cum vor fi zorii. Care vor fi pierderile din timpul nopții. Dar aici, în noapte, Dumnezeu îmi șoptește că ceea ce vine de El va rămâne. Și asta îmi e speranța. Iar dacă pierd tot, rămâne El.

Sincer, nu știu pentru ce te lupți tu în această noapte. Dar dacă și la tine sunt la fel de multe ca la mine, vreau să îți zic ceva.

E bine și dacă rămâi doar tu cu Dumnezeu.

Ia-ți Biblia. Jurnalul de rugăciune.

Și stai tu cu Dumnezeu.

Poate nu vei râde cu gura până la urechi, dar de fapt , au fost momente în care Dumnezeu m-a făcut să râd.

Când rămâi singur în noapte alături de El îți dai seama că ești bine. Că ești în mâna harului oricât decioburi îți e inima și viața.

Ești bine. Chiar dacă e noapte. Nu uita, El e lumina lumii, iar oricât de noapte e noaptea, El tot luminează.

 https://www.boradoroteea.com/

Similare

Ce să faci când o alege pe cea de lângă tine?!

În „Stiri”

Ce să faci când o alege pe cea de lângă tine?!

Draga mea, nu te lăsa cucerită de un bou!

În „Articole”

Draga mea, nu te lăsa cucerită de un bou!

Dumnezeu nu te va lăsa de rușine nici când vine vorba de inima ta

Când rămâi singur în noapte cu Dumnezeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cand-ramai-singur-in-noapte-cu-dumnezeu/

Când o poză face cât o mie de cuvinte și acțiunea din spatele ei nu valorează nimic…

Zilele trecute mă aflam într-un autobuz să merg acasă… și nu am putut să mă abțin să stau tot drumul cu ochii închiși – că mă oripilam de ceea ce vedeam la unii din jur – așa că am zis să „captez” într-o imagine ceea ce aveam în fața ochilor. Am mers circa 16 minute cu acest autobuz și în el erau cei doi „protagoniști” din imaginea alăturată și poate că privind la această imagine o să înțelegeți, fiecare în parte, după măsura fiecăruia de percepție, altceva.

Eu am fost acolo și vă pot relata cele ce le-am văzut și cele 16 minute de chin au fost mai mult decât destul. Am spus maxim de destul!

Nu, tipul nu se ruga pentru fata de lângă el prin metoda „punerea mâinilor” (deși asta pare din unghiul din care am făcut eu fotografia…). Nu, tipul nu era preot, deși avea o barbă neîngrijită și în fața lui un skateboard cam cât jumate din înălțimea lui. Nici tipa nu era călugăriță pentru că nu avea batic pe cap, nu avea sutană neagră pe ea. Ciudat, erau amândoi îmbrăcați cu haine de culoare albă. Puritate – o să zică unii….

Cei doi erau simpli călători într-un mijloc de transport… și erau niște tineri liberi. Nu am găsit alt termen acum, vă rog să nu vă supărați. Erau liberi pentru că nu am văzut vreun tutore în jurul lor, nu era nimeni care să îi constrângă, să le zică una-alta despre viață, despre cum să te comporți în jur când ești în autobuz, despre felul cum interpretează alții ceea ce faci în public cu o persoană de sex opus.

La fiecare 4 secunde (numărați împreună cu mine acum: 1, 2, 3, 4….) tipul se apropia de fată și o tot săruta sau își băga nasul și/sau barba peste fața ei. Acum calculați și voi. Dacă un minut are 60 de secunde, și la fiecare 4 secunde el făcea aceiași figură, asta înseamnă că o săruta/giugiulea/gâdila (cum vreți voi să îi spuneți) de 15 ori pe minut! Adică numai eu singur am văzut 240 de mișcări de acestea în timpul petrecut pe acel autobuz! Vi se pare puțin? Sau vi se pare prea mult?

Cu o zi în urmă publicasem pe blog articolul despre 5 motive pentru care nu ar trebui să trăiești în concubinaj înainte de căsătorie și eu vedeam atunci, în fața ochilor mei… un concubinaj în desfășurare! Probabil că unii dintre voi, care veți citi aceste rânduri, vor spune că erau doi sărmani îndrăgostiți, că trebuia să îi ignor, că toți am trecut pe acolo – sau… mno… aproape toți, că unii sigur au mai dat-o în bară, alții nu s-au sărutat nici înainte de nuntă, nici în timpul nunții și nici după nuntă; alți nu s-au atins probabil… alții au concepții greșite, păreri multiple… interpretări cât o mie de cuvinte!!!!

Gata, am înțeles!

Cei doi erau infatuați. Dar ce vină aveam eu că am fost „forțat” acum să îi privesc, să îi suport, să îi văd. Erau în fața mea, și în aceiași direcție mergeam și eu… și… pur și simplu nu am mai putut face nimic. Nu m-am gândit niciodată să le zic ceva la cei doi. Probabil că în alte țări dacă vedea lumea gestul acestui individ – pentru că tipa nu l-a sărutat înapoi, nu și-a băgat nasul în barba lui neîngrijită, nu l-a sufocat din 4 în 4 secunde (nu mai numărați cu mine, eu am coborât de mult din acel autobuz…) – le spunea direct și în direct: get a room! (luați-vă o cameră, băi! – tradus pe șleau în românește).

Doar că eu nu puteam să le spun „to get a room” pentru că cu câteva zile scrisesem acel articol despre concubinaj și știam că nu era un sfat bun. Nu era bun deloc!

Apoi mi-am dat seama că… deși o poză face cât o mie de cuvinte (și eu până aici am scris doar 652 de cuvinte… fără cele din această paranteză)… acțiunea din spatele ei s-ar putea să nu valoreze nimic. Ai prins momentul, tu l-ai văzut, tu știi ce s-a întâmplat… restul rămân cu poza, cu interpretările, cu percepțiile diferite. Noi ceilalți… rămânem cu vederi, cu păreri, cu… ce mai vreți voi.

Imaginați-vă ce ar fi fost dacă v-aș fi scris că tipul cu barba se ruga de fapt pentru fata de lângă el. Câte like-uri ar fi primit poza asta! Ce bărbați spirituali sunt în România! (ar fi spus unii). Alții probabil că ar fi căutat să vadă când s-a întâmplat „evenimentul”, să-l scrie în istorie, că undeva – într-un autobuz uitat de lume – pentru preț de 16 minute, autorul unui blog a fost martor al unei rugăciuni publice, nesfiite, plină de evlavie, carismatică (pentru că și-a pus mâna fără griji peste capul unei persoane în public și mai afișa față de persoană afecțiuni „creștine” foarte vizibile celor din jur)… și ceva s-a întâmplat. Oare ce? Păi… poza spune totul, nu?

Așa că… data viitoare când faceți o poză, puneți la restul muritorilor o descriere să înțelegem ce ați captat voi acolo. O să fie poate cât 999 de cuvinte, dar o să fie cuvinte, nu interpretări greșite. Și ca să fie clar pentru toți cei care ați citit acest articol, tipul și tipa din acest autobuz nu sunt personaje fictive, poza este făcută de mine personal pe 18 septembrie 2017 și nu am făcut poză cu fețele lor ca să nu mă caute după aia să le dau drepturile de autor pentru poza postată în domeniu public. Și cu toate cele care le-am scris mai sus… nu am reușit să adun 1000 de cuvinte, așa că acel mit cu poza… că ar face cât o mie de cuvinte… a fost tocmai spulberat…. 

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/09/cand-o-poza-face-cat-o-mie-de-cuvinte.html

?

https://ardeleanlogos68.wordpress.com/2019/10/16/cand-ne-tragem-singur-de-par-ca-altii-nu-pot-sa-se-traga-singuri/

Când ne tragem singur de păr că alții nu pot să se tragă singuri…

Uneori chiar ne vine să ne tragem de păr... - imagine preluată de pe commons.wikimedia.org

Există așa de multe momente în viață când dăm de oameni stupizi. Nabal – din Vechiul Testament – măcar a avut o soție bună care i-a salvat viața. Dar există și momente când dăm de oameni stupizi și nu are cine să-i scape din prostia și naivitatea lor.

Pentru aceștia parcă ne vine câteodată să ne tragem de părsă ne dăm cu capul de pereți că… nu au minte ei și îi complacem. Dar poate că nu ar trebui să ne tragem de păr, deși este o reacție rapidă, de moment, care poate ar transmite un mesaj către ceilalți din jur. Trasul de păr este un lucru violent – atunci când îl facem altora, dar este și o boală care are un termen pe care probabil că mulți dintre noi nu l-am auzit, nu îl folosim, nu îl înțelegem… dar l-am văzut sau poate l-am și practicat: tricotilomania.

Dr. Douglas W. Wood de la Universitatea din Wisconsin, Milwakee (SUA) spunea că ”Trasul de păr pare să ajute anumite persoane să scape de tensiunea nervoasă din anumite momente, dar se știe foarte puțin despre modul în care se ajunge să suferi de aceasta boală sau dacă nu cumva această afecțiune este legată de alte probleme psihologice, cum ar fi depresia și anxietatea.” Aceasta de fapt era una din concluziile trase de el în urma unui studiu efectuat asupra persoanelor care… se trag de păr.

Ulterior s-a creat și iconița de emoție care nu denotă altceva decât… emoția pe care o producem atunci când… cineva ne scoate din sărite, când suntem enervați, când cineva a depășit limitele.

Nu pretind că aș avea remediul la astfel de ”boală”, dar admit că și mie îmi vine uneori să îmi smulg părul din cap atunci când dau de oameni care… au mintea scurtă și aia pe care o au… nu o folosesc.

Auzim în jur oameni care vorbesc lucruri atât de ciudate încât dacă i-ai înregistra și i-ai pune să se audă ce au vorbit, o să zică ceva de genul ”cine, eu am zis asta? nu, nu cred!!!” sau ”e trucat, nu e adevărat!” Sau dacă le faci o înregistrare video și le spui că deja este pe internet gafa lor… o să ai probleme mari. Probabil că unii oameni cu mintea naivă și îngustă chiar merită să fie făcuți de râs… pentru că poate fiind făcuți de râs ar învăța și ei că au o problemă care trebuie să o rezolve urgent.

Astăzi treceam pe drum pe lângă o persoană care avea un defect la mers și prin minte îmi treceau tot felul de gânduri. Vroiam să o întreb dacă vrea să scape de acel mers, dacă vrea să meargă normal ca restul lumii, vroiam să întreb dacă s-a săturat de acel stil de mers șchiopătat, dacă privirile care se îndreaptă spre ea nu cumva aduc asupra sa condamnare, complacere, milă și rușine. Nu am văzut să schițeze ceva negativ pe figură, a continuat să meargă mai departe, avea o atitudine care mulți oameni – care au picioare și mâini și nu le folosesc corespunzător – nu o au.

Am tăcut, a tăcut și persoana respectivă. Nu mi-am întors capul, nu vroiam să atrag atenția acelora din jur. Dar am văzut ceva interesant acolo.

Există oameni care au defecte vizibile și care își folosesc mintea lor și luptă și merg mai departe în viață. Și sunt alții care nu au nici un defect fizic, nimic aparent, și mintea lor îi dă de gol, gura lor le merge înainte și ea spune cât de naivi și de stricați la minte sunt ei.

Nu-i așa că cunoașteți persoane care vorbesc lucruri care nu le-ai putea reproduce tu însuți dacă ar fi să le repeți înaintea Creatorului cerului și al pământului?

Nu-i așa că cunoașteți persoane care rostesc cuvinte fără să gândească înainte ce efecte vor avea, cât de profund vor răni, și nu își dau seama că prin cuvintele lor arată cât îi duce mintea, câtă educație au, câtă stăpânire de sine au – sau nu au – și cât respect au față de cei din jur?

Nu-i așa că cunoașteți oameni care au învățat să-și țină gura închisă dar îi vezi făcând gesturi ciudate, oarecum încercând să se elibereze de starea de nervi, de presiune, de frustrare la care au ajuns la un anumit punct, într-o oarecare circumstanță?

Dacă nu cunoașteți, o să cunoașteți curând. O să fiți mai atenți față de cei pe lângă care stați și pe lângă care treceți zi de zi. O să începeți să vă uitați și să vă comparați cu ei, cu tine, cu alții. Apoi o să îți analizezi atitudinile și viața și o să spui, ”ce aș putea face eu să fiu mai diferit?” ”ce atitudine de-a mea ar face diferența în jur?” Și multe alte întrebări.

Nu este greu să admitem că avem în jurul nostru oameni care nu sunt maleabili, care nu vor să înțeleagă lucrurile atunci când și cum le explici, care nu vor să se schimbe. Nu este greu să recunoaștem în atitudinea lor mândria și eșecul naturii lor păcătoase de a se da că sunt ceea ce nu vor fi niciodată și că nu își recunosc starea decăzută moral, emoțional, relațional, sociologic, etic, și câte alte domenii ar mai fi în care ei sunt repetenți de o viață. La astfel de materii din viață nu se trece prin teste, prin confruntări, prin ajustări… se trece prin zdrobire, prin acceptarea învățăturii…

Cine are o inimă înțeleaptă primește învățăturile, dar cine are o gură nesocotită se prăpădește singur (Proverbe 10:8).

Unii oameni au nevoie să audă acest proverb din nou astăzi, sau să îl audă acum pentru prima dată. Cuvintele și acțiunile noastre sunt înaintea noastră și pentru ele vom da într-o zi socoteală – fie că credem sau nu că într-o zi vom sta înaintea Marelui Tron Alb de Judecată al lui Dumnezeu –

Și pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor și să încredințeze pe toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite, pe care le-au făcut în chip nelegiuit, și de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui acești păcătoși nelegiuiți.” (Iuda v. 14-15)

Și am văzut pe morți, mari și mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niște cărți au fost deschise. Și a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieții. Și morții au fost judecați după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărțile acelea. (Apocalipsa 20:12)

Acești ”păcătoși nelegiuiți” sunt acei oameni pentru care noi ne tragem uneori – sper să fie tot mai rar aceasta – de păr pentru că ei nu se pot trage singuri, să vadă că greșesc, că folosesc cuvinte nelegiuite, că trăiesc de parcă ziua de azi ar fi a lor și grija zilei de mâine o înghit în mândria și în pufăitul inimii lor, fără să știe că pentru orice vorbă, pentru orice acțiune negândită, nechibzuită este o răsplată, o pedeapsă, o condamnare. Păcat că la judecata de apoi, la care vor ajunge cu siguranță și pe care nu doresc să o creadă pentru că pentru ei este ceva ”poveste religioasă bisericească”, vor putea privi la înregistrarea vieții lor și nu vor mai putea spune că nu eu am fost acela. Nu vor mai putea spune că e trucată înregistrareaSe vor smulge ei atunci de păr, dar se vor smulge degeaba. Se vor smulge poate unii și acum – cu gândul la ce va fi cu ei atunci – dar se pot opri din smulsul ăsta de păr dacă își deschid ochii acum, cât încă nu e prea târziu, să-și schimbe atitudinea și să se îndrepte pe cale. Nu am auzit persoane care să fi trăit cu regrete pentru că s-au pocăit, s-au întors către Dumnezeu și au lăsat ca viața lor să fie în controlul și influența Dumnezeului celui viu și adevărat. Doar că această decizie nu o pot face cei încăpățânați și cei care în mândria lor nu vor niciodată să schimbe ce sunt, cine sunt și ce fac ei. Până la urmă viața se va încheia. Până la urmă viața și cursul pe care îl urmează fiecare – fie că te face să te tragi de păr uneori ceea ce faci tu sau alții – este înaintea fiecăruia, și fiecare va da socoteală de calea pe care a urmat-o.

Câte fire de păr mai ai pe cap acum?

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/08/cand-ne-tragem-singur-de-par-ca-altii_18.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cand-ne-tragem-singur-de-par-ca-altii-nu-pot-sa-se-traga-singuri/