Apocalipsa in Bisericile din Europa

infoCrestin 11/12/2017 Stiri externe

Ce poți face cu o biserică în care credincioșii au încetat să mai intre? Pentru societatea rațională occidentală răspunsul este simplu: lăcașul trebuie să aducă venit. Astfel, într-o biserică părăsită a fost deschis un club de noapte cu denumirea „Păcatul”. Iată ce au ajuns lăcașele sfinte din Europa,potrivit sputnik.md

Ceea ce observăm astăzi în țările occidentale este cu mult mai îngrozitor decât ceea ce s-a întâmplat cu biserica în URSS. are loc ateizarea oamenilor. Dumnezeu este izgonit din viața omului. Este ignorată legea divină. Mai cu seamă este devastator faptul că ignoranța îmbracă formula legii de stat. Dacă oamenii vor fi impuși prin lege să comită păcate sau să se solidarizeze cu ele, înseamnă că intrăm într-o realitate apocaliptică.

Se pare că în Occident au aceeași soartă și alte confesiuni creștine. Și, deoarece întreținerea lăcașelor de cult costă scump, bisericile și catedralele din întreaga Europă sunt închise, fiind arendate sau cumpărate pentru proiecte comerciale.

Conform datelor publicației protestante „Evangelical Focus”, Biserica Anglicană este nevoită să închidă anual aproape 20 de biserici. Astăzi în Danemarca circa 200 de biserici sunt părăsite sau nu sunt frecventate. În Germania Biserica Catolică își pierde pozițiile: în ultimii ani au fost închise peste 500 de biserici. Însă cea mai critică situație este în Olanda unde catolicii riscă să piardă în timpul apropiat două treimi din cele 1600 de lăcașe de cult, iar protestanții — circa 700 de parohii.

Bar în altar

Însă persoanele cu spirit întreprinzător nu lasă lăcașele pustii să se piardă. Au dispărut luteranii din Magdeburg? Atâta pagubă. Antreprenoarea Katrin Riffemberg a cumpărat catedrala lor pustie și a deschis acolo un restaurant. Despre menirea de altă dată a clădirii vorbește doar denumirea acesteia: „Biserica”.

Acum în altar a fost instalată o tejghea pentru bar, iar în locul băncilor pentru enoriași stau mese. Din podoabele de interior ale catedralei a rămas doar statuia aurită a unui înger.

Skateboard catolic

Biserica catolică din orașul olandez Arnhem a făcut eforturi disperate să atragă enoriașii cedând catedrala „Sf. Iosif” skateboardiștilor. Câțiva ani la rând amatorii acestui sport mânau în viteză printre statuile mărețe de altă dată ale îngerilor și cea a lui Iisus. Însă la începutul lui octombrie rampa din biserică a trebuit să fie închisă, deoarece clădirea a ajuns în stare avariată.

Scateboardiștii povestesc că uneori în catedrală intrau persoane în etate și se indignau că lăcașul nu este utilizat conform destinației. Tinerii însă replicau spunând că bătrânii, chipurile, ei înșiși nu frecventau biserica dată.

Bine ați venit la circ

În orașul britanic Bristol biserica ajunsese în stare de delăsare. Însă clădirea nu a rămas multă vreme fără stăpân. În curând, aici, a fost deschisă școala de circ „Circomedia”. Acum echilibriștii își șlefuiesc măiestria chiar sub bolțile catedralei. Dacă e să dai crezare site-ului „Circomedia”, uneori tot aici au loc și reprezentații.

Să intrăm în păcat?

Scoțienii au mers și mai departe. În biserica luterană din Edingurg, rămasă fără stăpân, a fost deschis la scurt timp un club de noapte și un pub. Noii proprietari nu prea și-au frământat mintea cu denumirea localului și i-au zis simplu: „Sin”, adică, „Păcatul”. Iar în geamul aflat de asupra ușii de la intrare ingenioșii stăpâni au atârnat o pancartă cu un înger decăzut.

Începem spectacolul

În orașul britanic Bedford a rămas pustie catedrala Sf. Luca de pe strada Sf. Petru. Iar acum acolo s-a instalat un teatru pe al cărui site scrie că încăperea a fost adaptată și transformată în sală de spectacole pentru 282 de persoane, un studio pentru 50 de locuri, plus un bar încăpător.

Aceasta este tragedia Occidentului care se desfășoară sub ochii noștri. Este o tragedie: îndepărtarea de credință, renunțarea la valorile care au format cultura noastră europeană în sensul larg al cuvântului. Nu putem privi indiferenți la toate acestea. Nu putem să tacem când vedem cum o parte din lumea noastră, care a fost întotdeauna purtătoarea spiritului creștin, s-a îndepărtat de credința în Dumnezeu și își cultivă în mod artificial valori străine de care cu siguranță că nu are nevoie.

http://www.infocrestin.com/apocalipsa-in-bisericile-din-europa/

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească de Caius Obeada

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească de Caius Obeada

Trăim o vreme în care presiunea demonică şi învăţăturile false au crescut, punându-ne mai aproape de a doua venire a lui Isus ca niciodată. Biserica lui Hristos trăieşte într-o presiunea demonică şi cu învăţături false mai mult ca niciodată. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Satan nu apasă biserica vestică din afară atât de mult cât o face din interior. Învăţătura falsă, interpretări liberale şi standarde mai joase au inundat bisericile noastre. Calitatea a fost înlocuită de cantitatea. Numerele au devenit mai importante decât calitatea vieţii. De ce?

Când Consiliul de Diaconi au primit o scrisoare de alarmare de la un grup de membri din biserica noastră care nu s-a semnat, prima reacţie a fost să îi declarăm pe toţi în păcat. Patruzeci de membrii din biserica noastră au păcătuit împotriva pastorului şi a diaconilor, aducând acuzaţii împotriva lor. Matei 18 a fost încălcat. Nimeni nu l-a abordat personal pe pastor despre această problemă, şi cum să îndrăznim să aducem astfel de acuzaţii publice? Alţi diaconi au recomandat să acţionăm foarte repede, presupunând că Satan pune monopol pe biserică. Cât de uşor este să judecăm şi să îi acuzăm pe proprii noştri fraţi, folosind principii biblice. Cum a fost încălcat Matei 18? „15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”  (Matei 18:15-17)

Matei 18:1-10 ne vorbeşte despre pietrele de poticnire şi dă o avertizare groaznică celor care sunt pietre de poticnire pentru copii Săi ai împărăţiei. Matei continuă să vorbească despre oaia pierdută care s-a rătăcit şi care este în pericol grav datorită intemperiilor şi a animalelor sălbatice (Matei 18:10-14) după ce a afirmat că „Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” (v. 11) Apoi Isus descrie caracterul Bunului Păstor de a căuta o oaie care „s-a rătăcit”. În următoarea secţiune, Isus aşează standardele prin care noi creştinii să îi tratăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră în mod personal. Aceste versete sunt în legătură specific cu acele păcate comise între credincioşi individuali.

Stan Cox comentează acest pasaj: „În primul rând, observaţi procedura care trebuie înfăptuită când avem de a face cu păcatul considerat în text. Este un proces cu patru părţi. Prima, el trebuie să meargă în particular la fratele său pentru a confrunta păcatul. „…du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur”. Dacă primul pas nu aduce pocăinţă, al doilea pas este să iei martori pentru ca „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” Acest al doilea pas afirmă natura serioasă a păcatului, că plângerea este valabilă şi că hotărârea trebuie să vină prin acţiunile penitente ale părţii vinovate. Dacă al doilea pas nu conduce la pocăinţă din partea păcătosului, plângerea trebuie adusă înaintea întregii biserici. Acesta este un pas radical, care face ca păcatul să fie cunoscut în general şi este adus sub influenţa combinată a întregii adunări. Un om răzvrătit care nu vrea să asculte nici măcar de întreaga adunare care îl mustră pentru păcatul lui, trebuie să fie respins (al patrulea şi ultimul pas).

Înţelepciunea acestui proces este uşor evidentă. Natura precaută a abordării iniţiale îl poate scuti de neplăceri pe cel vinovat de păcat. Aceasta stabileşte motivul iubitor al fratelui care mustră şi poate conduce la o hotărâre rapidă care va evita controversa şi stinghereala. Datorită procesului, creşterea stingherelii părţii vinovate va avea loc doar din cauza răzvrătirii personale.

Dar ce păcate sunt considerate în text? Şi acestea sunt evidente, deşi ele au fost adesea înţelese greşit în vremea noastră. Să citim cu grijă prima afirmaţie a Domnului nostru: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.” Contextual, instrucţiunile date în Matei 18 se referă la chestiuni private dintre creştini. Nu păcatul public este luat în considerare în context, o examinare a felului în care creştinii tratează păcatul dezvăluie faptul că era urmată o procedură diferită. Există motive întemeiate pentru această distincţie care fi examinată momentan.

Unii vor critica declaraţia noastră că textul prescrie procedura care de foloseşte când tratăm chestiuni private între creştini. Disputa pare să fie că expresia „împotriva ta” este o exprimare incorectă şi astfel pasajul nu tratează doar ofensa personală. În timp ce este admis că fraza este dificilă aceasta nu neagă contextul şi scopul procedurii descrise de Domnul. Aşa cum afirmă W. Robertson Nicoll: „Deoparte de îndoielnicul „eis se” care urmează, referinţa pare să fie pentru ofense personale private, nu de a păcătui împotriva numelui creştin, pe care fiecare frate din adunare are dreptul de a-l provoca, în special faţă de cei care au o strânsă legătură cu cel care a adus ofensa” „… expresia implică faptul că cineva are dreptul şi datoria de a lua iniţiativa. Cel mult ea este o afacere personală cu care să începi.” (The Expositor’s Greek Testament, Vol.1, pagina 239).

Un Interliniar grecesc oferă următoarea traducere literară a textului: „Acum dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (The Zondervan Parallel New Testament In Greek and English)

Observaţi următoarele traduceri ale textului:

„Mai mult, dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur: dacă el te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău.” (KJV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa, doar între voi doi. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NIV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa, între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (RSV)

„Dacă fratele tău păcătuieşte, du-te şi du-te şi mustră-l în particular; dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NASB)

„Dacă un alt membru al bisericii păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa când voi doi sunteţi singuri. Dacă membrul te ascultă, atunci l-ai recâştigat.” (NRSV)

„Şi dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te, arată-i greşeala sa între şi el singur: dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (ASV)

Chiar în traducerea NASB, care omite „împotriva ta” care este redat în celelalte traduceri, indică clar o chestiune privată, „du-te şi mustră-l în particular.” Aşa cum s-a referit şi Nicoll în comentariile lui şi aşa cum vom examina mai detaliat momentan, a prescrie aceste limitări asupra unei chestiuni de păcat public înseamnă a brutaliza contextul mai mare din învăţătura Noului Testament.

Mai departe, Petru a recunoscut importanţa cuvintelor lui Hristos şi L-a întrebat după învăţătura Sa, „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” (v. 21) Tot ce este în contextul imediat ne sugerează păcatul personal şi privat împotriva unui frate în Hristos.

Responsabilitatea din partea unui individ de a trata cu păcatul unui frate pe care acesta l-a comis împotriva lui este un principiu revelat în Vechiul Testament. A face aşa este egalat cu a-l iubi pe fratele tău, aşa cum este scris în Levitic 19:17-18: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.”

Isus a învăţat la fel în Luca 17:3-4: „Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: „Îmi pare rău!” – să-l ierţi.”

Deci, copiii lui Dumnezeu sunt obligaţi să trateze astfel de ofense personale. Nu îl iubim pe celălalt dacă ne uşurăm de un astfel de păcat împotriva noastră. În timp ce aceasta poate părea mărinimos, nu face nimic pentru sufletul celui care a păcătuit. Este mult mai bine, mai iubitor, şi o obligaţie dată de Dumnezeu de a mustra păcătosul şi de a-l aduce la pocăinţă. Aceasta este responsabilitatea noastră faţă de fratele nostru în Hristos când el păcătuieşte împotriva noastră într-o chestiune privată.

1. Primul motiv pentru a-l mustra pe fratele tău în particular este pentru a proteja reputaţia fratelui tău.
2. Un alt motiv pentru a te duce în particular la fratele tău este pentru a-ţi proteja reputaţia ta. Uneori creştinii sunt total greşiţi în ce priveşte comportarea unui frate. Credincioşii aud lucrurile greşit, înţeleg greşit afirmaţiile şi acţiunile şi aşa mai departe.
3. Să mergi în particular la el păstrează pacea bisericii. Adesea când acuzaţiile sunt nivelate împotriva unui frate în spatele lui şi răspândite în biserică şi acuzatorul şi cel acuzat nu sunt de acord, se vor dezvolta partide în biserică.
4. Păcatele trebuie să fie ţinute în particular şi trebuie confruntate imediat pentru a nu aduce reproş numelui lui Isus Hristos. Creştinii sunt reprezentanţii lui Hristos în lume.

Scopul lui Matei 18 este împăcarea, de a aduce pace şi armonie între fraţi. Dar ce constituie o împăcare biblică? Trebuie să înţelegi că oricând păcatul este implicat nu este suficient să spui pur şi simplu „îmi pare rău” sau „scuză-mă”. Jay Adams explică aceasta astfel: „O scuză este un substitut nepotrivit umanist pentru lucrul real. Nicăieri Scriptura nu cere şi nu încurajează cererea de scuze. A spune „îmi pare rău” este un şiretlic uman pentru a nu face ceea ce Dumnezeu a poruncit. Răspunsul biblic este să spui: „Da sunt vinovat. Am păcătuit împotriva ta. Vrei să mă ierţi?” Motivul pentru care o scuză nu este potrivită atunci când a avut loc un păcat este că aceasta nu scoate un răspuns biblic potrivit. Scuzele sunt bune când nu este implicat un păcat, dar ele nu trebuie să fie folosite niciodată ca un înlocuitor pentru împăcarea biblică.”

Înfruntarea păcatului public

Dacă avem nevoie de un exemplu când o părtăşie eşuează să urmeze instrucţiunile lui Isus date apostolilor, trebuie doar să ne întoarcem la un studiu complet al lui 1 şi 2 Corinteni. Aici, biserica din Corint a eşuat în a se judeca pe sine corect (1 Corinteni 11:20-34), şi în a „fi întreagă în” aceeaşi minte şi în aceeaşi judecată (1:10). Aceste divizii şi partide dintre ei erau datorate atitudinii şi acţiunilor păcătoase (1 Corinteni 11:17-19) şi loialităţii de a favoriza pe oameni şi pe slujitori mai degrabă decât pe Hristos mai presus de oricine (1 Corinteni 1:10-13).

Totuşi, când un păcat este public în natură alte consideraţii modifică răspunsul potrivit al copiilor lui Dumnezeu. Situaţia fiind diferită, felul de a confrunta păcatul este şi el diferit. În primul rând, aceasta este aşa deoarece păcatul public are o influenţă care corupe biserica. „Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit.” (1 Corinteni 5:6-7)

Contextul instrucţiunilor lui Pavel din 1 Corinteni 5 are legătură cu subiectul nostru. Era un om în acea adunare care era vinovat de imoralitate sexuală aşa cum „nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.” (v. 1) Corintenii nu l-au confruntat pe fratele acela, ci mai degrabă l-au acceptat şi s-au „fălit” cu privire la toleranţa lor faţă de o astfel de influenţă păcătoasă. În acest context Pavel îi avertizează asupra influenţei de corupere a păcatului şi le dă instrucţiuni cum să îl trateze pe fratele care păcătuia. Observaţi că în acest exemplu de păcat public care a avut o astfel de influenţă de corupere, instrucţiunile lui Pavel au fost diferite faţă de cele ale Domnului din Matei 18. Aici Pavel a spus: „În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” (v. 4-5)

MAI MULT, spunând aceasta Pavel nu s-a dus în particular la acest frate, „Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.” (v. 3)

El a avut o cunoştinţă suficientă despre situaţie pentru a declara nevoia acţiunii disciplinare fără a se fi întâlnit niciodată direct cu fratele imoral.

Unii chiar au afirmat că Pavel, ca un apostol, este o excepţie faţă de regula din Matei 18. „Deoarece noi nu suntem apostoli,” spun ei, „noi nu avem autoritatea de a confrunta păcatul într-o manieră atât de îndrăzneaţă.” Un astfel de argument este înşelător (are o înfăţişare falsă a adevărului sau a autenticităţii: sofistic, Webster). Instrucţiunile lui Pavel pentru Corinteni indică faptul că ei deja trebuiau să fi avut grijă de această situaţie. Cu alte cuvinte, ei nu trebuiau să aştepte scrisoarea lui Pavel înainte de a acţiona, ei trebuiau să facă aceasta înainte de mustrarea sa. Acţiunea condamnării publice ar trebui să fie făcută fără îndemnul apostolic. În al doilea rând, direcţiile date de Domnul în Matei 18 au fost date direct apostolilor (conform 18:18, 21). Ca şi apostol, dacă cineva a fost limitat de tiparul prescris dat de Domnul în Matei 18, aceasta a fost Pavel!

Reacţia lui Pavel la păcatul public cu altă ocazie este înregistrat în Galateni 2. Observaţi povestirea relatată de Pavel în Galateni 2:11-14: „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: „Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?”

Petru era vinovat de păcat. Dar păcatul nu era o chestiune privată între Pavel şi Petru singur. Mai degrabă, păcatul său era public şi avea influenţa de corupere deja observată. „Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.” Datorită acestei influenţe de corupere şi a naturii publice a păcatului; şi în ciuda sau probabil din cauza poziţiei influente de care se bucura Petru ca şi Apostol al Domnului, Pavel a confruntat acest păcat în mod public. „am spus lui Chifa în faţa tuturor…”

Oricine care ia poziţia că principiile subliniate în Matei 18 în privinţa tuturor tipurilor de păcat în fiecare situaţie trebuie să fie confruntat cu acest text. A încălcat Pavel instrucţiunile Domnului? Instrucţiunile aveau legătură cu el aşa cum au legătură cu noi. Pavel a spus, „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos.” (1 Corinteni 11:1)

În timp ce există multe exemple în epistole unde fraţii şi surorile sunt încurajate să confrunte păcatul şi eroarea într-un mod general, există un alt exemplu în care apostolul a fost mişcat să corecteze un incident, care este găsit în 3 Ioan 1:9-10. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.”

Totuşi, Diotref nu numai că l-a acuzat fals pe Apostolul Ioan şi pe mulţi alţii ci i-a şi excomunicat pe cei care nu au fost de acord cu el. De asemenea, el a încercat să impună „regulile” sale eronate pentru cine să fie exclus şi cine să fie inclus, şi asupra altor creştini! Putem presupune că majoritatea acţiunilor sale au fost realizate în secret şi fără cunoştinţa întregii biserici, deoarece Apostolul Ioan promite că va veni şi va „expune faptele sale” (v. 10).

Nu ar trebui să definim „păcatul” ca ceva care nu este de acord cu noi, ca ceva care refuză să fie sub controlul nostru, (aşa cum a făcut Diotref) sau ca urmând călăuzirea Scripturii şi a Duhului. Apostolul Ioan nu şi-a mustrat informatorii săi pentru că au „bârfit” împotriva lui Diotref. El a adunat dovezi şi mărturii şi a vrut să îl expună în întregime de sub acoperirea întunericului. Apostolul Pavel a vorbit despre ceea ce se zvonea şi a acţionat. Chiar şi în Vechiul Testament, Samuel a primit viitorul Rege David şi i-a „spus tot ceea ce i-a făcut Saul.” (1 Samuel 19:18) Nu este bârfă sau lipsă de loialitate să ţii adevărul în această privinţă şi să îl spui sau să îl expui din cauza convingerii sau a tristeţii (Efeseni 5:25-26).

Confruntarea învăţăturii false

Cel mai adesea obiecţia faţă de confruntarea publică cu un păcătos vine în domeniul proclamării doctrinei false. Când un frate care a învăţat greşit este mustrat public pentru învăţătura sa, (fie de la amvon, fie în scris) se pune întrebarea, „Te-ai dus mai întâi la el în particular?” Trebuie să mergi la un astfel de învăţător al erorii, personal şi în particular, înainte de a demasca eroarea sa altora? Biblia spune clar că nu! Un prim motiv pentru aceasta este, aşa cum am afirmat mai devreme, influenţa care corupe a unei astfel de doctrine false!

Scripturile arată clar pericolul învăţăturii false. Pavel i-a avertizat pe unii dintre bătrânii bisericii din Efes care, ca şi „lupi răpitori,” vor „vorbi lucruri stricate, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Despre acest pericol Pavel a scris: „De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi.” (Fapte 20:29-31) Pavel l-a avertizat pe Timotei: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:3-4) Din pricina acestui pericol el l-a îndemnat pe Timotei să „propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura.” (2 Timotei 4:2)

Din cauza acestui pericol de a-i influenţa pe alţii să păcătuiască prin învăţătura falsă, Iacov a scris: „Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră.” (Iacov 3:1)

Din cele de mai sus putem vedea că procedura din Matei 18 nu este potrivită în fiecare împrejurare. Când păcatul este public şi pune în pericol sufletele altora prin influenţa sa păcătoasă, el trebuie să fie înfruntat public şi repede.

Consecinţe ale înţelegerii greşite a lui Matei 18

1. Eroarea merge fără opoziţie. Cea mai obişnuită motivaţie pentru un astfel de crez este dezgustul pentru o confruntare. Oamenii nu vor să audă de dispute şi doresc ca ele să aibă loc „în spatele scenelor.”
2. Adevărul este pus în dezavantaj. Este un standard trist care îi va permite unui învăţător fals să meargă peste tot proclamând eroarea sa, dar va impune celor drepţi restricţia de a se opune lui doar în particular.
3. Bătrânii bisericii nu se pot uşura de datoriile date de Dumnezeu lor. Sfârşitul absurd al acestei poziţii ar cere bătrânilor bisericii să tacă în timp ce un învăţător fals îşi proclamă eroarea sa de la amvon, sau într-o clasă de studiu Biblic. Dacă el păcătuieşte, ei trebuie mai întâi să îl mustre în particular.

http://www.voxdeibaptist.org/matei18.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/aplicarea-lui-matei-18-la-problemele-de-disciplina-bisericeasca-de-caius-obeada/

Teologia care te batjocorește

Bunul meu prieten Nicolae Geantă (renumit blogger, profesor de geografie, autor a mai multe cărți) discuta mai deunăzi la un post de televiziune despre Teologia lui Pinocchio. Am descoperit acolo – deși știam de mult timp lucrurile discutate – că noi folosim uneori minciuna ca să justificăm anumite stări, sau ca să ne eschivăm. Uneori facem gesturi care nu țin de noi și ulterior, când ne dăm seama de ceea ce am făcut sau de ceea ce am spus, trebuie să memorăm mereu acea ”împiedicare” ca să o justificăm ulterior cu alte jumătăți de presupus adevăr. Unul din aceste ideologii despre care vreau să vorbesc în această postare este de fapt teologia care este propagată de biserici, o serie de ideologii și de presupuneri umane, înțelegeri greșite, păreri personale care au ajuns să fie așa de ferm susținute și predicate de unii, încât nu doar că s-a deviat de la adevăr, dar a început să întunece mințile celor din jur.

Un fost coleg de al meu avea o vorbă care nu am putut-o uita așa de ușor: cei mai mari anticriști sunt teologii de astăzi. Avea dreptate. Ei cunosc adevărul, ei cunosc ceea ce este drept și sfânt, și pot oricând suci lucrurile spre a crea o realitate inexistentă, să ducă pe oameni într-o deviere subtilă și ulterior să creadă și să-l considere a fi drept materie divină.

Doar că în decursul anilor am descoperit că și cei care nu sunt teologi pot produce… propria teologie. Și ei au o tendință de a crea ideologii care sunt respectate și care sunt urmate, și o mare parte din ele au pornit din înțelegerea și citirea greșită a Sfintelor Scripturi. De fapt ei cred că au o teologie corectă, însă este lipsită de o relație cu Dumnezeu și aceasta duce la o… ”ologie”. Ați văzut un orb cum conduce pe alt orb?

Ca să nu vă obosesc prea mult mințile și ochii, voi vorbi concret și deslușit ca să pricepeți. Una din teologiile care ne batjocoresc viața creștină este propagarea învățăturii inexistente despre (purtarea de) batic. Deși Scriptura vorbește despre cultură, despre obiceiuri, despre felul cum oamenii veneau la Templu, ulterior la locul de închinare, nu am întâlnit nicăieri în Sfânta Scriptură vreun enunț clar al Tatălui ceresc, sau al Domnului Isus Hristos, sau măcar un îndemn repetat al Duhului lui Dumnezeu prin care să ne facă să înțelegem și să pricepem clar că Dumnezeu ar dori ca ”muritorii” să vină înaintea Lui cu o anumită postură, cu o anumită vestimentație, cu o anumită coafură și cu anumite podoabe – adăugate sau scoase de pe noi.

Una din învățăturile subtile pe care le-am auzit în cadrul unei mari biserici creștine din România este că ”nepurtarea de batic împiedică pe Dumnezeu să îți asculte rugăciunea”. Probabil că dacă aș da numele acestei biserici și pastorul ei și-ar da demisia să afle acum că la biserica lui se propagă învățături subtile mascate în aparențe nevinovate, dar care sunt de fapt stupizenii umanist-religioase. Mi se și întoarse stomacul când am auzit un idiot (pardon, nu am putut să spun individ, pentru că el a apărut cu ideea aceasta vagă: a sfințeniei arătate prin purtarea de batic pe cap; dicționarul definește un idiot ca fiind o persoană care exprimă și denotă stupiditatea, care suferă de debilitate mintală, care este lipsit de inteligență) că predica și susținea cu atâta putere, fermitate și îndrăzneală că dacă nu porți batic pe cap ești decăzut înaintea lui Dumnezeu. Mă uitam în jur să văd de ce nu reacționează nimeni față de nenorocirile care le scotea pe gura sa spurcată acest individ. Nu mi-am putut da seama de ce acest om lipsit de inteligență și care știa să manipuleze ascultătorii folosind o intonație și o privire pătrunzătoare în acea biserică, nu a putut să înțeleagă Epistola lui Pavel către Romani, în care sunt descrise lucrurile atât de clar în ceea ce privește viața de credință, mântuirea noastră și poziția care o avem în Hristos. Mi-am permis să citez doar 2 versete mai jos:

 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” (Romani 1:16-17, sublinierile din text îmi aparțin)

Evanghelia lui Hristos este vestea pe care am primit-o de la Dumnezeu: El a trimis pe Fiul Său ca să ne răscumpere din păcate și să ne schimbe starea noastră într-o stare asemenea Lui: neprihănirea lui Hristos, pe care noi o primim prin credință, nu prin batic! Nu a spus niciodată Domnul Isus că rugăciunile noastre nu sunt ascultate pentru că nu respectăm un anumit ritual, că nu ne închidem într-o anumită cămăruță, nici măcar nu a spus că dacă nu folosim anumite exprimări nu am avea rugăciunea ascultată, care să primească apoi răspuns de la Tatăl Ceresc.

Nici măcar Pavel, care a fost unul din cei mai mari teologi ai vremii, nu a putut susține că un anumit stil de îmbrăcăminte împiedică ascultarea rugăciunilor de către Dumnezeu. Oare ce modalitate de rugăciune consideră unii că ar fi corectă pentru Pavel, pentru Isus, pentru… restul bisericii? De fapt cei care susțin cu ardoare învățătura drăcească despre batic sunt și cei care au credința șubredă. Pavel nu vorbea în 1 Corinteni 11 despre felul cum să se roage femeile în secolul 21 și despre ce să predice unii în biserică când nu au timp sau chef să se roage ca Dumnezeu să le descopere revelații divine din Cuvântul Său. Despre acest pasaj am discutat și am tratat interpretarea sa foarte detaliat în această postare. Problema noastră prezentă nu este cu privire la un pasaj care unii îl citesc greșit, ci faptul că un pasaj transmis greșit din Scriptură a fost scos din context și a devenit o teologie care spurcă și care batjocorește pe cei din jur!

Nu o să admită cei din spatele amvoanelor că predică și că susțin această învățătură lumească așa de tare, pentru că nu de la amvoane se predică aceste teologii șubrede și habotnice. Undeva subtil, în locurile tainice și ascunse, în ”bisericuțele” și în ”partidele” din biserici se propagă aceste ideologii demonice cum că Dumnezeu nu îți ascultă rugăciunea dacă nu ai batic pe cap! Aș vrea să văd și eu și să demonstreze Dumnezeu la acea persoană care a susținut și a introdus cu atâta subtilitate în mintea unor copii această ideologie nebiblică, nefondată, nedemnă de crucea lui Hristos, cum poate Dumnezeu să răspundă la rugăciunea oricui, de oriunde, din orice neam, limbă, cu sau fără ceva pe cap! Aș vrea să îi demonstreze Dumnezeu acestui idiot și acelor idioți care cred și propagă această teologie spurcată că credința în Dumnezeu duce pe om la mântuire, și nu purtarea sau nepurtarea de batic pe cap!

A, vreți să vorbim despre a fi decent la rugăciune? Sau vreți să avem o postură sau un anumit tip de coafură atunci când ne rugăm? Atunci să ne tundem toți zero. Dacă tot vreți să faceți o teologie, de ce nu faceți una care este biblică. Să luăm teologia nazireatului și să începem de acolo! Citiți Numeri 6:1-21. Mai citiți-l o dată. Și vedeți dacă înțelegeți ceea ce este scris acolo.

 Jurământul de Nazireat este descris pentru prima dată în Numeri 6:2: „Când un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat…” Aici Dumnezeu extinde o invitaţie pentru orice bărbat sau femeie care doreşte să intre într-un jurământ de separare intensă faţă de Dumnezeu. Deşi au fost nazireaţi toată viaţa lor, precum Samuel, Samson şi Ioan Botezătorul, majoritatea oamenilor au făcut acest jurământ pentru o perioadă specifică de timp. Consacrarea specială de Nazireat a fost dată celor care vroiau să fie pe atât de aproape de Dumnezeu precum preoţii leviţi, sau cei doreau să se separeu pentru Dumnezeu pentru a realiza o chemare sau o sarcină specială.

În Vechiul Testament, doar bărbaţii din tribul lui Levi puteau fi preoţi. Întreaga naţiune a lui Israel a fost chemată să fie o împărăţie de preoţi, însă numai leviţilor li s-a dat privilegiul special de a trăi vieţile complet absorbite în vocaţia de păzire cu gelozie a purităţii şi administrării închinării lui Dumnezeu. Totuşi, în cadrul jurământului de Nazireat, Dumnezeu deschidea uşa pentru oricine, bărbat sau femeie, din orice trib, care dorea să fie pe atât de radical în devoţiune şi apropiere de Dumnezeu precum erau preoţii. Singura calificare era aceea de a avea o inimă care dorea acest lucru în mod intens. Consacrarea de Nazireat nu era rezervată pentru un club de elită sau pentru câţiva selectaţi, ci era o invitaţie deschisă pentru oricine care avea o inimă cu o foame disperată. Nimeni nu era exclus sau descalificat. Oricine putea alege în mod voit locul de apropiere preotească de Dumnezeu prin a face şi a trăi jurământul de Nazireat. Prin virtutea descendenţei lor tribale, leviţii erau plasaţi sub obligaţia religioasă să se comporte precum acele persoane speciale logodite cu Dumnezeu în dreptul naţiunii. Nazireaţii, însă, abordau în mod spontan, cu bucurie şi în mod voit separarea preoţească şi condiţia de viaţă datorită unei lucrări interioare a harului Duhului lui Dumnezeu. (Extrase din cartea Nazirite DNA, de Lou Engle, co-fondatorul organizaţiei TheCall, o organizaţie care îşi propune să întoarcă inimile americanilor către Dumnezeu prin rugăciune, post şi diferite evenimente)

Vrei să fi plăcut Domnului? Fi plăcut Lui atunci prin ceea ce este scris în Cuvânt, prin a te pune deoparte pentru El. Este o instrucțiune dată de Dumnezeu și este scrisă și confirmată de El și Dumnezeu s-a folosit de cei care s-au consacrat Lui. Nu am auzit încă – și nu cred că voi auzi vreodată – ca Dumnezeu să se folosească de cineva care răstălmăcește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a impune o ideologie sau un anumit stil de vestimentație bisericească către copii, către o congregație, către o cultură creștină.

Și pentru că eu însumi sunt martor al propagării subtile al acestei teologii spurcate în biserică, încă din cadrul anilor prunciei – și partea cea mai nenorocită este că acești ”susținători” nu poartă ei înșiși batic pentru că sunt bărbați, și nici nu au o educație biblică, sau teologică aprofundată, deși avem atâtea școli teologice acreditate și recunoscute, dar nu vrea nimeni să mai meargă să învețe Scriptura în aceste zile decât dacă le produce profit sau o carieră de succes – iată ce cuvânt le aduc ca răspuns al batjocoririi care o aduc ei în biserică prin învățăturile și defăimările lor cu batic sau fără batic:

 Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri. (Isus în Matei 18:10, sublinierile din text îmi aparțin)

Astfel de teologii care batjocoresc și care defăimează se introduc încă din pruncie în mintea copiilor noștri. Acolo la școala duminicală se fundamentează pentru ei ce este drept și ce este greșit, depinzând de ceea ce a transmis educatorul, oratorul sau idiotul needucat care le stătea și le povestea prostii și invenții umane. Și Isus a adus această avertizare către toți cei care profită de mințile și de anii de creștere a copiilor pentru că știa că cei care influențează pe un copil în pruncie vor influența destinul lor de mai târziu în viitor.

Oare înțeleptul Solomon a scris aiurea când a spus: ”Învață-l pe copil calea pe care trebuie să meargă, iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea” (Proverbe 22:6)?

Dacă veți citi întregul context al pasajului citat mai sus din Matei 18, veți vedea că Domnul Isus pune accentul pe misiunea Sa: a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Scopul Său nu a fost ca să creeze o religie, un ritual, o tradiție, ci ca să ne cheme la o relație, să ne răscumpere și să ne facă să fim fii și fiice ale Tatălui Ceresc. 

Păcat că unii răstălmăcesc cuvintele Sale și cuvintele lui Pavel ca să însemne altceva. Închinarea noastră interioară oferită lui Dumnezeu este primită pe altarul lui Dumnezeu indiferent de felul meu de îmbrăcăminte sau de ce port eu pe cap, dacă îmi țin mâinile în buzunar, sau sunt cu ele ridicate, dacă aplaud sau dacă sar sau sunt pe genunchi. Dumnezeu nu se uită la ce izbește ochii omului, El se uită la inimă (1 Samuel 16:7). Dumnezeu nu este ispitit și nu poate fi ispitit de creatura Sa. Atributele Sale arată cine este El de fapt, și noi trăim să reflectăm și să extindem Împărăția lui Dumnezeu aici jos pe pământ. Atributele și Persoana lui Dumnezeu ne arată că noi suntem limitați și El este infinit și închinarea noastră plăcută Lui este cea în duh și în adevăr, nu în tipuri de baticuri și ce tip de încredințări personale avem noi.

Dumnezeu nu acceptă închinarea noastră bazată pe interpretările noastre greșite a dragostei Sale! 

Cei care și-au făcut așa de mult timp să ne nămolească pe noi și pe așa de mulți alți cu teologia stupidă a baticului vor trebui într-o zi să își plece genunchiul și să mărturisească faptul că Isus Hristos este Domnul, prin El este mântuirea, El este singurul mijlocitor între Dumnezeu și om și El este Cel care ascultă rugăciunea, fie că porți sau nu ceva pe cap, fie că impui sau nu cuiva să poarte sau nu ceva pe cap.

 Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine. (Psalmul 65:2)

Pentru Numele lui Dumnezeu, nu mai propagați purtarea de batic în biserică la copii, la adulți la cine vreți voi! Predicați Evanghelia, predicați mântuirea, predicați eliberarea și vindecarea prin jertfa lui Isus Hristos! La asta am fost chemați noi. De asta o să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Baticul vostru să ardă în foc împreună cu teologiile spurcate care le-ați introdus subtil în biserica lui Hristos! Pentru că lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. (1 Corintieni 3:13)

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/03/teologia-care-te-batjocoreste.html

Anatomia unei biserici bolnave

Vă mai amintiți de articolul pe care l-am postat cu ceva timp în urmă despre semne ce arată că faci parte dintr-o biserică bolnavă? Dacă nu vă amintiți de el, vă recomand să-l accesați și să-l recitiți.

Există o anumită metrică și anumite lucruri pe care medicii le verifică atunci când noi mergem la ei, pentru un control medical. Ei vor să verifice presiunea sângelui și temperatura. Ei fac teste de sânge să vadă dacă există vreun semn de avertizare. Ei caută simptome care să indice dacă există vreo problemă reală.

După mulți ani de mers la biserică și vizitat diferite biserici, și eu am început să caut simptome care să indice spre niște griji sau preocupări mai profunde. Simptomele nu sunt neapărat probleme; ele doar oferă avertizările sau semnalele de alarmă cu privire la potențialele probleme.

Deși există multe simptome potențiale ale unei biserici bolnave, am descoperit 10 care sunt în mod consecvent comune (și nu sunt enumerate într-o ordine particulară):

1. Declinul în frecvența la (slujbele de) închinare.Deși pare surprinzător, majoritatea liderilor de biserică nu monitorizează frecvența din cadrul închinării. Sfătuiesc pe lideri să compare media de frecvență de participare la închinare dintr-o lună cu luna următoare și cea anterioară.
2. Declinul în frecvența de participare (la biserică) a membrilor bisericii. Acest simptom este explicația număru unu pentru declinul în frecvență din majoritatea bisericilor. Membrii nu mai sunt atât de dedicați precum erau odinioară. Scăderea dragostei lor pentru biserică este reflectată în declinul lor de frecvență din cadrul participării la (serviciile de) închinare.
3. Lipsa bucuriei și a vibrației din cadrul slujbei de închinare.Evident, acest simptom este subiectiv. Dar tot este foarte important. Majoritatea oamenilor pot simții atunci când un serviciu de închinare este vibrant, lipsit de entuziasm sau mort.
4. Prea puțină roadă evanghelistică.Ca regulă generală, o biserică sănătoasă va merge la cel puțin un necreștin pentru fiecare 20 care participă la serviciul de închinare. O biserică la care participă la slujba de închinare 200, de exemplu, ar trebui să vadă cel puțin 10 creștini noi pe an.
5. Impactul scăzut în comunitate.În cadrul consultărilor mele, încerc să găsesc indicatoare clare ale faptului că o biserică face diferența în comunitatea din care face parte. Le cer atât liderilor de biserică cât și membrilor din comunitatea să ofere exemple clare și indicatoare.
6. Mai multe întâlniri decât slujire.O biserică bolnavă are întâlniri cu privire la ce ar trebui să facă în loc să facă ce trebuie. Unele biserici au mai multe întâlniri de comitet decât convertiri.
7. Întâlniri administrative acrimonioase.Creștinii pot fi și sunt în dezacord. Bisericile bolnave au întâlniri unde dezacordurile reflectă în mod evident amărăciunea și mânia.
8. Foarte puțini oaspeți la serviciile de închinare.O biserică vibrantă va atrage oaspeți. O biserică bolnavă nu.
9. Războaie cu privire la închinare.Da, ele încă există în multe biserici. Aceste tipuri de războaie sunt de fapt indicatoare ale concentrărilor interioare ale membrilor.
10. Așteptări nerealiste cu privire la grija pastorală. Bisericile bolnave îi văd pe păstori și pe alții din comitet ca fiind angajați să facă munca de slujire. Bisericile sănătoase văd pastorii ca fiind cei care echipează membrii să facă cea mai mare parte a slujirii.

Nici una din aceste simptome nu sunt bune, doar că bisericile trec prin perioade în care ele demonstrează pe o parte din ele. Cheia este să recunoaștem simptomele și să răspundem timpuriu și rapid.

Iată care este analiza mea subiectivă cu privire la sănătatea bisericii, privind numărul simptomelor:

1 la 2 simptome. Este normal pentru majoritatea bisericilor pentru o perioadă scurtă de timp. Acestea nu sunt un indicator de sănătate șubredă, ci aceste simptome trebuiesc adresate în mod prompt.

3 la 4 simptome. Biserica este bolnavă și are nevoie de atenție imediată.

5 la 6 simptome. Biserica este foarte bolnavă. Dacă nu se fac schimbări semnificative, congregația va fi în pericolul de a trece la faza de boală terminală.

7 la 10 simptome. Biserica este în pericolul de a muri în următorii 5 până la 10 ani. În timp ce este posibil ca o biserică să se recupereze din acest nivel de boală, acest lucru este rar. Intervenția trebuie să fie rapidă, intensă și dramatică. Cantitatea de schimbare necesară este adesea mai mare decât ar putea sau ar dori să suporte majoritatea liderilor sau a membrilor.

Fă o evaluare onestă a bisericii tale prin acești indicatori de simptome. Ce vezi? Ce ar trebui să faci dacă există un anumit număr de simptome?

Materialul de mai sus este o adaptare dintr-o postare scrisă de Thom S. Rainer (foto alăturat) în site-ul Church Leaders. Thom este președinte și CEO al LifeWay Christian Resources (LifeWay.com). Una din cele mai mari bucurii ale sale este familia sa: soția sa Nellie Jo, trei fii și șase nepoți. A fost decanul fondator al Billy Graham School of Missions, Evangelism și Creșterea Bisericii din cadrul Seminarului Teologic Baptist Sudic (din SUA). Printre cărțile publicate de el includem: Surprising Insights from the Unchurched (Lucruri surprinzătoare de la cei care nu merg la biserică), The Unexpected Journey (Călătoria neașteptată) și Breakout Churches(Biserici care explodează). Pentru mai multe detalii, accesați site-ul său www.thomrainer.com. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2018/03/anatomia-unei-biserici-bolnave.html

7 POSTĂRI POPULARE

10 trăsături ale unui adevărat bărbat

Teologia care te batjocorește

Patru erezii destul de puternice din cadrul bisericii de astăzi

6 moduri greșite prin care se roagă creștinii (și ne e rușine să o spunem…)

Bill Wiese – 23 de minute în iad (manuscris complet)

Baticul şi femeia – o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/anatomia-unei-biserici-bolnave/

AM GHICIT CĂ BISERICA NU PREDICĂ ADEVĂRUL

POSTAT DE NICK LAURENTIU NICA

Ştiu că ceea ce veţi citi în acest articol va crea un şoc pentru mulţi – este ceea ce mi-am propus aici. Ceea ce urmează nu este un material pentru adulţi şi nu trebuie citit ca atare.

Într-o marţi seara mă aflam la o biserică oarecare şi aşteptam să înceapă programul; am ieşit afară şi aşteptam să vină cineva cunoscut, oricine, nici eu nu ştiam pe cine aşteptam atunci. În clipa următoare cineva m-a salutat şi m-a întrebat ce fac şi, în timp util, i-am răspuns că aştept pe cineva. Apoi în mintea mea s-a născut gândul că l-aş aştepta pe Isus şi dacă El ar veni la slujbă în acea biserică. Nu a venit. Cel puţin nu cum îl aşteptam eu.

Am plecat brusc din acel loc, foarte îngândurat, parcă deja cădeam într-o stare de melancolie şi depresie spirituală. Unii din cei care mai intrau în acea biserică deja parcă citeam pe feţele lor că veneau acolo din aşa de multă obişnuinţă; acum la biserică, apoi la băutură din nou; acum la biserică, apoi la ţigară din nou; acum la biserică, apoi la curvit din nou… Mai are rost să continui? Dacă da, citiţi mai departe, dacă nu, ignoraţi acest articol, aşa cum am spus anterior, nu este un articol pentru adulţi…

Este o stare de plâns acum. Stăm să vedem ceva bun şi vedem doar ceva obişnuit. Vrem să vedem ceva schimbat şi vedem doar ceva uzual. Ne rugăm să avem trezire şi ne trezim cu crimă în biserică. Orice ar fi, numai bine nu mai este. Nu întrebaţi pe Dumnezeu de ce, că nu veţi primi răspuns acum, nici mâine şi poate niciodată. Răspunsul este în geamul spart de deasupra uşii bisericii; cineva şi ceva a umbrit lumina care intra şi aducea o mică licărire de speranţă; altcineva si altceva a umbrit-o şi a adus groază şi greaţă. După cum spunea un renumit predicator plictisitor, „dacă cineva crede că trăim clipe de trezire spirituală, se înşeală amarnic! Sunt clipe de criză şi iar criză!” (nu dau numele lui, acest articol nu dă vina pe nimeni, nu daţi cu bâta, vă rog)

Când priveşti la acest tablou îţi poţi imagina nimic mai mult decât regrete şi regrete, rugăciuni fără răspuns şi ruşine fără teamă. Sunt rămăşiţele care le lasă o biserică devastată de adevărul parţial şi pasiv predicat, de religia care este ridicată la rang de închinare şi întruchipare, la o rămăşiţă de oameni loviţi parcă cu bună ştiinţă să creadă şi să continue să perceapă o serie de idei născocite şi născute din convingerile unei generaţii care nu a ştiut niciodată că relaţia cu Dumnezeu este ceva continuu, spontan, plinătate de viaţă, lipsă de monotonie şi atmosferă de slavă.

Cu mai bine de o lună în urmă (adică în martie 2012) am fost vizitat de un necunoscut care dorea să plece într-o localitate cunoscută a fi cel mai bun târg de maşini şi flecăreli lumeşti; bazat pe ideea unui bun coleg şi amic de al meu că, dacă vrei ceva flecăresc, poţi găsi şi în România aşa ceva, i-am spulberat puţin speranţa acestui necunoscut de a mai face acest pas de avânt spre a merge să-şi îndeplinească scopul propus. Venise cu un alt tip, pe nici unul dintre ei nu îi ştiam – şi mi-aş fi dorit să nu îi ştiu nici acum, dacă nu se dezvăluia primul să se auto-prezinte, lipsit de orice fler de modestie. Suntcutărescu, de la postul tv n, mi-a spus el. (Nu mă întrebaţi cine este pentru că nu are esenţă acest aspect aici. Mulţumesc.) Da? – i-am răspuns eu puţin uimit. Din mulţii cutărescu de care auzisem eu pe net sau de la tv ori din alte surse, acum nu mai ştiam de unde să-l iau şi să vadă ăsta că eu aveam puţin habar despre el. Nu era cel care îl văzusem eu odată la tv, dar auzisem că ar fi oameni de acest gen şi la noi în România. „Şi chiar poţi să faci cutare şi cutare lucru?”, l-am întrebat eu. Se auto-afirma că a depăşit şi pe alţii. Apoi a scos o carte de vizită de culoare neagră, care mi-a aruncat-o parcă înfipt pe masă, alunecând uşor spre unul din nasturii de la cămaşa care o purtam atunci (în fine, nici nu mai ştiu cu ce eram îmbrăcat, dar cred că dacă nu aveam ceva cu care să barez lovitura, poate mă alegeam cu o zgârietură de la aşa înfigătoare neagră!)

„Sunt pocăit acum”, mi-a spus el.

Atunci am tresărit. Parcă vroiam să fiu plăcut surprins – şi asta s-a şi întâmplat. L-am întrebat la ce biserică merge şi ulterior am testat dacă cunoaşte pe o anumită persoană din acea biserică; a trecut testul. I-am spus şi eu la ce biserică merg, după care mi-a întins mâna şi m-a salutat cu „fratele meu”, o expresie care mai apoi aş putea să o declar a fi una din iluziile sale de moment. Mi-a spus site-ul lui şi să îl caut pe internet, apoi a plecat cu rugămintea să îi găsesc o ofertă spre a putea pleca unde îşi propusese.

Mai târziu a venit un coleg de al meu şi i-am spus cine mă vizitase, dar lui nu prea îi venea să creadă, deşi „vedeta” îl salutase exact când el intra în birou. Amândoi eram uimiţi, eram deja pe site-ul lui şi ne uimeam ce poate el să facă… ca mai apoi să tragem concluzia că „am fost duşi cu vorba” – o altă tehnică de abureală în masă.

Anterior venirii colegului meu am uitat să menţionez că „fratele” îmi oferea regretele lui de ceea ce se întâmplase la biserica unde mergeam eu, şi m-a invitat la biserica lui. Frumos gest, ce să zic. Era ca şi când ar fi spus, fain la noi, dar la voi se dă cu bâta şi pică pereţii peste voi! Doar după ce a plecat m-am gândit la ceea ce spusese el. Cu ce era mai bună biserica lui decât a mea, sau mai bine zis, cu ce era mai bun el? Căci cuvintele lui l-au trădat mai mult decât acţiunile sale: din vorbe ne-a făcut, vorba vine. Dacă v-aş spune şi cine era persoana respectivă mi-aţi da nu doar dreptate, dar l-aţi căuta să vă dea autografe… tipic românesc, nu?

După cum orice faptă din această ţară este judecată şi prin prisma credinţei religioase a cuiva, atunci când se întâmplă un eveniment, orice, oricum, oricând, e bine ca cei din media să dea de ştire la toţi ce apartenenţă religioasă are acea persoană. Un om, asemenea „fratelui” cu care am avut de a face mai sus, a apărut recent la un alt post tv şi, logic, datorită popularităţii sale crescute, au început şi ziarele să îi dea târcoale; dar aia de ce e aşa, dar aia cum explici tu, dar eşti credincios, mergi la biserică, etc.? Acolo mi s-au oprit mie ochii astăzi când citeam cuvintele lui – şi sper şi cred că ele nu au fost alterate sau modificate sau exagerate, aşa cum media scrisă sau nescrisă o face întotdeauna: „De mic am fost dus la biserică de către părinţi şi bunici. Sunt … (cenzura îmi aparţine, doar e blogul meu, fac ce vreau aici), dar acum nu mai cred în Dumnezeu, aşa cum e el prezentat la biserică.” (nu ofer sursa, am cenzurat citatul, nu mai e original…).

Am rămas „mască” din nou când am citit de câteva ori ceea ce a spus el, că nu mai crede în Dumnezeu, deşi a mers atâta timp la biserică, şi nu mai crede în Dumnezeu, aşa cum este prezentat la biserică. Se făcuse linişte în mintea mea. Păream că citesc ceva repetat să văd dacă nu cumva am citit ceva în repezeală şi am interpretat vizual un alt cuvânt, dar nu, nu mă înşelam. A spus-o pe şleau, direct, fără regrete, simplu şi la subiect. E un regret că citesc şi citez aşa ceva, dar tot un regret este când menţionez şi meditez la ideea că ceea ce am scris aici este pura realitate: în biserică nu se predică adevărul.

Prietene, cred că vei găsi cel puţin un motiv să condamni articolul meu ca fiind infectat cu ceva necurat. Poate că îţi dau dreptate, însă nu totală. Suntem obişnuiţi cu parţialităţi, de ce să nu facem un compromis, nu? Dacă tot mergi la o biserică, şi îţi place sau nu ceea ce faci la biserică, ce rost are să nu vorbim despre ea şi neconcordanţele din cadrul ei? – Replica asta aş fi spus-o şi live dacă aveam să fiu provocat, de ce nu ar fi mers şi pe blog, nu?

Pe vremea când eram student am fost întrebat de către un profesor care era motivul pentru frecventarea unei biserici; nu trebuia să merg la o anumită biserică, am ales unde să merg personal, asta mi s-a părut a fi atuncidemocratic. Am răspuns că am fost la biserica cutare în calitate de spectator; se aştepta ca eu să răspund că am fost să fac o slujbă, oricare, orice, ceva neînsemnat, în tăcere, no name, anything, dar nu, nu eu, cel puţin nu atunci. În acel moment alegerea mea nu mai era democratică, era cam liberală. Inactiv şi pasiv şi am ajuns să fiu trimis la o anumită biserică, pe drept vorbind, împotriva voii mele de cele mai multe ori, confruntat cu oameni tari la cerbice şi personalităţi imposibil de plăcut. Aceasta mi s-a părut a fi comunistic – mi se dicta să fac ceea ce nu făceam, să realizez ceea ce era în scop să întreprind, şi să demonstrez că se poate, deşi personal nu vroiam aşa ceva. Calităţile acestea puse într-un cadru neplăcut mie au devenit nimic altceva decât un imposibil mediu care, de fapt, rupea ciclul familiarităţii şi al complacerii de sine – e ceea ce facem cu toţi la biserică pentru a forma o comunitate neroditoare – impasibilitatea şi iresponsabilitatea.

O altă biserică, unde totul decurgea de la foarte bine în sus, a ajuns să vadă şi ce este aia faliment financiar. Astăzi am citit despre o renumită biserică unde mii şi mii de oameni s-au întors la Dumnezeu în anii care s-au scurs; mă comparam uneori cu ei şi îi puneam ca standard pentru ceea ce vedeam la biserica pe care o frecventam. Nu ştiam eu în 2005, sau anii de după, că ceea ce vedeam atunci avea să ajungă acum în prag de faliment. Şi totuşi, undeva s-a stricat ceva.

La ei a început cu regrete, ulterior au fost aduşi la realitate şi au avut revitalizare, iar acum au intrat în faza de regresii din cauza finanţelor.

Mă uitam iar la noi la români (culmea, şi la noi începe cu R chiar numele naţiei noastre…) şi noi am experimentat revitalizare pe vremea când eram persecutaţi de comunişti, după revoluţia din 1989 am avut parte de regresii din mai multe puncte de vedere, ca acum să fim într-o adâncă stare de regrete… De ce ne-ai scos Moise din Egipt? Nu era bun acolo usturoiul şi ceapa? Cam aşa am transpune azi vorba românilor, „Doamne, de ce ne-ai scos din persecuţie să regretăm vremea de atunci?”

Poate că ne-am gândi că totul este un ciclu, trebuie să ajungem iar la primul R; dacă ar fi toate aşa de simplu precum şi spunem… cred că am rezolva mai repede multe lucruri. E precum imaginea alăturată, ceva este în progres, dar nu se merge mai departe, aştepţi şi tot aştepţi şi nu se întâmplă nimic. E dezastru starea asta, parcă produce monotonie, plictiseală, uscăciune, ură, etc. Nu cred că avem nevoie de ciclu în progres, ci cred că avem nevoie de o rupere pentru a vedea unde suntem de fapt.

Vedem că mergem prost, că mergem aiurea, că mergem în jos, dar ne place! Acolo nu mai e nimic de făcut. Acolo e moarte completă; dacă vei interveni în acea situaţie vei vrea să mori singur, dacă nu te va omorî cineva mai devreme sau mai târziu (nu ai auzit încă de crime la pocăiţi sau la nepocăiţi din presă? dacă nu cu vorba, merge şi cu fapta, şi aflăm toţi că erau de la noi din curte şi din grajdiul de lângă…)

Atâta timp cât dormim şi visăm ceea ce ne place, trăim nimic altceva decât un coşmar. Isus nu ne-a chemat niciodată să trăim în zone de confort şi complacere personală. Dacă am realiza urgenţa nevoii noastre şi de am ieşi odată din ea, am face o mişcare mai bună decât un şah-mat! Acum, pe drept vorbind, după ce citeşti aceste rânduri, ai putea să spui şi tu că autorul şi-a dat cu părerea şi a cam nimerit-o… în biserică, dacă s-ar predica adevărul, am avea schimbare, schimbare, schimbare! 

Oricare ar fi reacţia ta acum aş vrea să cred că există dorinţă pentru această schimbare în tine. Dacă ştii că ceea ce ai făcut până acum era monotonie şi retrăire în Egiptul spiritual, e vremea nu doar să ieşi din Egipt, dar să şi scoţi Egiptul din tine!1 Dacă vrei să scapi de mândrie trebuie să o scoţi afară şi să ieşi din cercul ei reciclabil! Acelaşi lucru îl poţi aplica la orice domeniu unde ştii că nu există un progres vizibil în viaţa ta, în slujirea ta, în munca ta, în ceea ce eşti şi faci tu. Dacă ceva nu merge bine, ai ghicit! În tine nu se predică adevărul! Dacă s-ar predica adevărul, ai fi provocat, ai fi transformat, ai fi… diferit! Ce poţi face azi,  nu lăsa pe mâine!

http://crestinismtrait.blogspot.ro/2012/04/am-ghicit-ca-biserica-nu-predica.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/am-ghicit-ca-biserica-nu-predica-adevarul/

ALGERIA: Trei biserici și-au redeschis ușile prin ordinul guvernatorului provinciei Oran

Creștinii din Algeria cer suportul în rugăciune pentru a putea face față presiunilor guvernului. Ei sunt recunoscători că trei biserici recent închise din provincia Oran au primit autorizația să se redeschidă, anunță portalul Middle East Concern.

Bisericile din Ain Turk (30 km vest de Oran), Oran și El Ayada (35 km est de Oran) au fost închise în noiembrie 2017 și februarie 2018. Duminică, 10 iunie, guvernatorul provinciei Oran a semnat un ordin prin care autorizează redeschiderea necondiționată a acestor trei lăcașuri de închinare. Liderii bisericilor au fost informați despre acest ordin, care a fost emis către sediile de poliție din zonele respective. Oficiali ai securității au acționat, îndepărtând sigiliile plasate pe porțile bisericilor.

Cele trei biserici care au primit autorizația să se redeschidă sunt biserici afiliate Bisericii Protestante din Algeria (l’Église Protestante d’Algérie). Ordonanța guvernatorului care permite redeschiderea acestor biserici nu le oferă însă și înregistrarea oficială, pentru a fi în conformitate cu ordonanța din 2006 referitoare la închinarea non-musulmană, care cere ca bisericile să primească permisiunea unui comitet național. În realitate, acest comitet nu se întâlnește niciodată, deci nici o aplicație nu a fost analizată sau aprobată oficial.

Încă din noiembrie 2017, ofițerii au efectuat inspecții ale bisericilor, pe motiv că vor să vadă dacă acestea sunt în conformitate cu reglementările de siguranță. De fapt, voiau și să controleze autorizările de funcționare. Cel puțin zece biserici au fost închise sau li s-a ordonat să înceteze orice activitate. Cele mai recente închideri au avut loc pe data de 26 mai 2018, când bisericilor din Ait-Mellikeche și Maatkas li s-a ordonat să se închidă.

Traducere de Gabriela August

https://www.stiricrestine.ro/2018/06/13/algeria-trei-biserici-si-au-redeschis-usile-prin-ordinul-guvernatorului-provinciei-oran/?utm

Botezurile reflectă bisericile sănătoase Apr 4, 2007 by Mickey Noah

Pagina de ştiri baptiste

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Botezurile reflectă bisericile sănătoase

Apr 4, 2007 by Mickey Noah

[Foto stanga] O mulţime straie atestă în contextul în care Tennessee Valley Community Church caută să se închine şi să slujească. Plantarea bisericii a început în 2000 cu ajutorul Convenţiei Baptiste Tennessee şi biserica Germantown Baptist din zona Memphis.

ALPHARETTA, Ga. (BP) – Care din cele trei sunt cea mai bună cotă de nivel după care să judeci sănătatea unei biserici Baptist Sudice – clădirile, bugetele sau botezurile?

Botezurile sunt cel mai bun indicator, conform unui nou studiu, pentru că botezurile măsoară faptul dacă bisericile îi ating pe cei pierduţi – nu doar pe credincioşii din jur. „Studiul Supravieţuirii şi Sănătăţii Plantării de Biserică” a fost condus de Centrul pentru Cercetare Misional al North American Mission Board, bazat în Alpharetta, Ga.

Richard Harris, vicepreşedinte al grupului de plantare de biserici din cadrul NAMB, a descris plantarea de biserici drept una din cele mai bune unelte evanghelistice disponibile Baptiştilor Sudici. Studiul validează faptul că plantarea de biserici are una din cele mai efective lucrări pentru că ele trebuie să fie contextuale faţă de cultură fără a compromite mesajul dacă e să supravieţuiască”.

Studiul – bazat pe mai mult de 500 de interviuri telefonice pe o mostră de 1.000 de plantări de biserici din 12 denominaţii şi reţele – care indică bisericile înfloritoare plantate noi cu un număr mai mare decât mediu de botezuri din cadrul primilor patru ani de existenţă, împărtăşesc câteva trăsături comune: accentul evanghelic, lucrările efective şi conducerea în expansiune.

„În domeniul misiunilor şi al evanghelismului, aceste biserici plantate nou recunosc că comunitatea nu se va lega cu biserica lor dacă ei nu se leagă cu comunitatea”, a spus Ed Statzer, misiologist şi director al centrului de cercetare al NAMB. „Ei caută nevoi în comunitate şi găsesc căi de a le împlinii”, prin aprovizionări cu alimente, adăposturi de urgenţă, oportunităţi de recuperare din alcool şi droguri şi alte lucruri, a spus Statzer.

Printre alte caracteristici ale bisericilor plantate cu botezuri multe:

– Ele încep cel puţin o biserică „fiică” în cadrul a trei ani de la plantarea lor originală, a spus el.

– Ele au un plan practic pentru dezvoltarea administrării.

„Aspectul de bază al vieţii creştine este nutrit, nu neglijat de biserica nou plantată”, spunea Stetzer. „Plantările de biserică care cresc constant membrii ei şi îi provoacă în domeniul administrării pentru a creşte spre auto-suficienţa financiară şi să o facă la un pas mai rapid”.

[Foto dreapta] Tennessee Valley Community Church oferă un stil de închinare distinct ca plantare de biserică începută cu ajutorul Tennessee Baptist Convention şi Memphis-area Germantown Baptist Church in 2000.

– Ele sponsorizează mai multe evenimente şi lucrări, cum ar fi partide de bloc, programe de copii din timpul săptămânii şi evenimente speciale pentru copii, care includ festivaluri de Paşti, de toamnă Şcolii Biblice de Vacanţă şi sporturi.

– Prin poştă sau alte mijloace, ele au o strategie de a promova şi publica programele lor, evenimentele şi lucrările. „Ele nu-şi ascund lămpile sub un coş”, a spus Stetzer.

– Ele pun o prioritate de top pe pregătirea şi dezvoltarea membrilor şi comitetului ei şi conduc clase de pregătirea a noi membrii pentru toţi membrii noi ai bisericii.

Stetzer a accentuat faptul că multe trăsături comune dintre bisericile nou plantate cu botezuri mai mari decât media sunt văzute chiar şi în plantările cu o frecvenţă de biserică marcată, mai mare decât media.

„Plantările de biserici – chiar şi cele efective – nu sunt toate la fel”, a spus Stetzer. „Unele din ele ce au supravieţuit sunt mai puternice în anumiţi factori particulari decât alţii. Însă majoritatea plantărilor de biserică cu botezuri mai mari decât media şi cele cu frecvenţă au arătat toţi aceşti factori în comun”.

Un exemplu stelar de plantare de biserică relativ nouă – care oglindeşte îndeaproape rezultatele studiului – este biserica de şapte ani Fellowship Community Church (www.fellowshipcommunitychurch.com) din Salem, Va., păstorită de Ken Nienke. Biserica a crescut la 674 de membrii de la naşterea ei din 2000, a botezat circa 190 de oameni din 2004 şi dau 8% din banii care-i primesc prin Programul Cooperativ al Baptiştilor Sudici pentru misiunile şi lucrările naţionale şi internaţionale. Acum doi ani în urmă, biserica s-a mutat într-o clădire de 44.000 de picioare pătrate pe un teren de 14 acrii. Aceasta a ajutat la plantarea a trei biserici „fiice”.

„Suntem dornici să experimentăm şi să încercăm lucruri diferite”; a notat Nienke. „Suntem doritor să încercăm aproape orice”:

[Foto stanga] Bryan Shank conduce închinarea la Tennessee Valley Community Church, o plantare de biserică de şapte ani a Tennessee Baptist Convention şi a Memphis-area Germantown Baptist Church.

Ca un exemplu de creare a unei lucrări ce se conectează cu publicul, Fellowship Community Church a început „În Imaginea Sa”, o lucrare pentru părinţii cu copii şi adolescenţi cu handicap, care cuprind acum 20-25 de familii.

Nienke a spus că biserica suburbană deţine şi ea „Ziua de Celebrare a Comunităţii”, o partidă gigantă în duminica Zilei Memoriale din week-end, care găzduieşte în jur de 2.000 de localnici la jocuri, călărie pe cai, mâncare gratis ei amuzament. Distracţia începe după un serviciu abreviat de biserică de 30 de minute.

Fellowship Community Church se promovează mult şi prin site-ul bisericii, ziarul local, cuvântul gurii şi invitaţiile personale ale membrilor. Biserica cere noilor membrii să participe la clasele de membrii şi să slujească într-o capacitate imediat de la început. Aceasta foloseşte totodată o campanie anuală pentru a accentua administrarea, a spus Nienke.

În mare, studiul despre plantarea bisericii al Centrului Misional de Cercetare din NAMB a revelat faptul că 99% dintre plantările de biserici supravieţuiesc în primul al; 92% supravieţuiesc al doilea an; 81% al treilea an, şi 68% după al patrulea an.

„În timp ce aceste procentaje sunt mai bune decât oricare studiu anterior, mai este încă loc de a valorifica sănătatea şi tăria noilor biserici”, a spus Harris. „Acum avem o cotă de nivel pentru supravieţuire şi recunoaştere, factori care pot ajuta la îmbunătăţirea supravieţuirii. Aceasta va fi o prioritate în agenda strategică a NAMB în timp ce lucrăm cu partenerii noştri”.

NAMB’s Center for Missional Research (www.missionalresearch.info or http://www.namb.net/cmr)  există pentru a ajuta liderii creştini să facă decizii strategice misionale prin cercetarea culturilor Nord Americane, analizarea efectivităţii lucrării bisericilor, înţelegerea comunităţilor unde slujesc bisericile şi clădirea de legături intre oameni.

*****

Pentru a obţine acces la o copie a „Studiul Supravieţuirii şi Sănătăţii Plantării de Biserică 2007” mergeţi la www.namb.net/ChurchPlantSurvivabilityReport.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri14_mai07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI – Prezervarea Cuvântului lui Dumnezeu – CUM S-A FORMAT CANONUL Roy W. Hoover

CUM S-A FORMAT CANONUL Roy W. Hoover

Cum s-a decis biserica care cărţi aparţineau de Noul Testament? Când a fost luată această decizie? Răspunsurile la aceste întrebări constituie unul dintre cele mai dezvăluitoare aspecte deşi foarte puţin cunoscut din cadrul istoriei creştine.

Întrebarea se referă în mod tradiţional la formarea canonului. Însemnătatea termenului grecesc este „normă” sau „regulă”, standardul prin care lucrurile pot fi măsurate. În desemnarea celor 27 de cărţi ale Noului Testament ca un canon, biserica le declara pe acestea a fi „regula” pentru credinţă şi practică, colecţia sa „normativă” de scrieri.

Un timp lung până la apariţie

Prima listă a cărţilor „canonice” care numeşte aceleaşi 27 de scrieri găsite în Noul Testament al nostru apare în scrisoarea de Paşte a lui Atanasie. Episcop de Alexandria, Egipt, în 367 d. Hr., el le numeşte într-o ordine diferită, pentru a fi sigur. Chiar şi aşa, prima listă care este în acord cu a noastră avea să aibă un timp lung până la apariţia ei.

Prin vremea lui Atanasie, sau la scurt timp după aceia, biserica ajunsese la un consens neoficial cu privire la majoritatea scrierilor ce aveau să fie incluse în „Noul” Testament. De fapt, acordul cu privire la o mare parte din listă s-ar realizat cu mai mult de un secol mai devreme. Procesul formării unui canon a început chiar mai târziu.

Există evidenţe că scrisorile lui Pavel au fost colectate de biserici în diferite locaţii geografice până la finalul primului secol d. Hr.

Într-o scrisoare trimisă de biserica din Roma către biserica din Corint, autorul scrie (1 Clement 47:1): „Examinaţi scrisoarea binecuvântatului Pavel apostolul. Ce v-a scris el la început, când abia începuse să proclame evanghelia?”

Există o referinţă la prima scrisoare a lui Pavel către Corinteni. Aceasta indică faptul că creştinii din Roma deţineau o copie a acesteia, şi că biserica din Corint încă mai avea o copie în posesia ei, la jumătate de secol după ce Pavel a scris-o.

Autorul lui 2 Petru cunoaşte de asemenea despre o colecţie a scrisorilor lui Pavel (3:15-16) şi asumă faptul că şi cititorii săi le cunosc. 2 Petru a fost scris devreme în al doilea secol d. Hr.

De asemenea tot în prima parte a secolului al doilea, Ignatius, Episcop de Antiohia, a scris scrisori la şapte biserici în timp ce se afla în drum spre Roma, unde a fost martirizat. În scrisorile sale el foloseşte un limbaj care indică clar familiaritatea sa cu scrisorile lui Pavel. El se referă în mod frecvent la Pavel pe nume. O astfel de evidenţă este clară: spre sfârşitul secolului întâi un număr de biserici au căpătat deja copii ale scrisorilor lui Pavel pentru folosirea lor. Stagiul de formare al unei colecţii canonice a scrierilor lui Pavel luase deja loc.

Chiar la o dată mai timpurie alţi creştini aveau colecţii făcute cu spusele lui Isus şi povestiri despre el. Evanghelia Spuselor Q este un astfel de compendiu de spuse, şi Evanghelia Semnelor care se află la baza Evangheliei lui Ioan este o colecţie de fapte măreţe atribuite lui Isus. Aceste colecţii au fost încorporate în evangheliile narative. Autorii acelor evanghelii au rearanjat colecţiile de spuse şi povestiri pentru a forma povestiri continue. Ca şi scrisorile lui Pavel, aceste evanghelii, alături de alte scrieri, au fost colectate de diferite biserici. Pe la mijlocul secolului al doilea d. Hr., un sortiment considerabil de scrieri erau cunoscute bisericilor; evangheliile narative (Matei, Marcu, Luca şi Ioan), şi cel puţin o evanghelia a spuselor (Evanghelia lui Toma), dialoguri şi revelaţii atribuite lui Isus, diferite relatări ale naşterii sale, câteva relatări ale faptelor apostolilor, omiliile, şi altele. Biserica devenea în mod rapid o biserică literată. În cadrul la un secol de la naşterea lui Isus, deci, creştinii au produs o mică dar chiar diversă bibliotecă de scrieri. Totuşi, pe atunci nu era nici o propunere de a se crea o listă oficială, un canon.

Marcion şi primul canon

Prima mişcare semnificativă spre crearea unui nou canon creştin a fost iniţiată de Marcion, un proprietar de vas şi negustor, fiul unui episcop al bisericii din Asia Minoră. Marcion a propus ca biserica să respingă scripturile evreieşti şi să îmbrăţişeze un nou canon al său propriu. Acel canon avea să fie compus doar dintr-o singură evanghelie, Luca, şi un singur apostol, Pavel. Teza lui Marcion, bazat pe citirea sa a lui Pavel, a fost că scripturile evreieşti se refereau numai la legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Israel, şi nu era valabil pentru creştini. Biserica, de dragul unităţii ei şi pentru adevărul evangheliei sale, se cădea să-şi identifice scrierile sale normative şi să înceteze folosirea sa a scripturilor evreieşti. Marcion a fost convins că referinţa la Dumnezeul la care s-au închinat evreii care apăreau în scrierile lui Luca şi Pavel erau coruperi ale ceea ce Luca şi Paul au scris în original. Drept rezultat, el a înlăturat astfel de referinţe din versiunile pe care le-a inclus el în propusul său Nou Testament.

Marcion l-a luat pe Pavel drept ghid al său pentru părerea creştină corectă a acestor chestiuni. Reprimarea romană a rebeliunii lui Bar Kochba din 132-135 d. Hr., ultima încercare din antichitate a evreilor de a-şi câştiga libertatea lor, a contribuit la poziţia lui Marcion. Dacă scripturile evreieşti aveau de a face doar cu istoria naţiunii şi a templului evreilor, şi dacă acele instituţii au ajuns la un final, biserica nu mai trebuia să fie preocupată cu scripturile evreieşti. Neglijarea scripturilor evreieşti a fost confirmată de evenimente. Mişcarea radicală a lui Marcion a stimulat biserica să pună în discuţie problema canonului într-un fel conştient pentru prima dată. El a fost în mod clar primul care avea să propună un specific nou canon pentru mişcarea creştină.

Propunerea lui Marcion a fost şocantă pentru mulţi în zilele sale; raţionamentul său teologic era heterodox-eretic. Aceasta necesita un răspuns. Aceasta a forţat biserica să facă un caz pentru valoare şi statutul scripturilor evreieşti pe care le-a adoptat ca ale sale, şi a îndemnat biserica să determine care din propriile sale scrieri trebuiau să fie privite drept canonice – ca normative şi de ce.

Primele liste

Biserica a confruntat provocarea lui Marcion prin a face liste de cărţi care erau aprobate a fi citite în biserici. Cea mai timpurie dintre acestea, Canonul Muratorian, este de obicei datat spre sfârşitul secolului al doilea. Cel mai elucidator este unul trasat de Eusebius, episcop de Cezarea, în istoria sa a bisericii în multe volume publicate în 325 d. Hr.

Lista lui Eusebius arată faptul că un consens fusese deja atins ca cel puţin 20 de cărţi să fie incluse în noua colecţie a scrierilor sacre, pentru a fi cunoscute ca Noul Testament. El a împărţit cărţile în trei categorii: scrieri „recunoscute”, „disputate” şi „respinse”. Această divizare este tipică şi listelor mai timpurii. Ştim, de exemplu, că Irineu, episcop de Lyon în Gaul (Franţa), în lucrările sale produse în jurul anului 185 d. Hr., a privit cele 20 de cărţi care au apărut ulterior în categoria de „recunoscute” ale lui Eusebius drept cărţi canonice. În plus, el a recunoscut Apocalipsa şi Păstorul lui Hermas, pentru un total de 22. Devreme în următorul secol, Origen din Alexandria a aprobat 22 de scrieri drept canonice. Lista lui Origen era aproape identică cu cele acceptate de Irineu şi listate drept „recunoscute” de Eusebius.

Se poate spune, deci, că nu mai mult de 25 sau 30 de ani după ce Marcion a propus canonul său, Irineu a propus o listă „ortodoxă” a 20 de scrieri drept canonice. Această listă a fost ulterior suplimentată însă niciodată alterată în dezbaterile de mai târziu despre canon. Biserica a adoptate categoriile de bază ale lui Marcion, „evanghelie” şi „apostol”, însă nu a fost de acord cu definiţiile lui minimale despre ele. Nu o singură evanghelie ci 4; nu un singur apostol ci „toţi” apostolii aveau să fie incluşi. Faptele Apostolilor a ajuns pe lisat lor sub a doua direcţie, alături de scrierile lui Pavel şi două epistole generale (scrisori circulare).

Patru evanghelii, o singură evanghelie

Patru evanghelii au apărut pentru unii să compromită unitatea evangheliei bisericii. Marcion a propus o singură evanghelie, care avea avantajul evitării oricăror discrepanţe sau inconsistenţe. În jurul anului 165 d. Hr., Tatian a produs în Siria, Diatessaron (literal, „una prin patru”). Tatian crease o singură evanghelie compusă prin a combina şi armoniza textele lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Textul complet al lucrării sale inovatoare nu a supravieţuit, însă dezvăluie un alt impuls în a se face din unitate un fapt. Dar biserica antică respinsese astfel de impulsuri şi a ales mai degrabă să înţeleagă cele patru evanghelii ca patru mărturii pentru o singură povestire a evangheliei, un singur mesaj salvator. Irineu a înfrumuseţat punctul prin a argumenta asupra faptului că la fel cum există patru regiuni ale lumii şi patru direcţii ale vântului, la fel sunt patru stâlpi ai evangheliei pe care Dumnezeu a dat-o lumii. Irineu a luat număr 4 ca fiind o evidenţă directă a autenticităţii evangheliilor: biserica mondială putea să deţină nici mai mult nici mai puţin decât o împătrită evanghelie.

Eusebius, sfătuitor al împăratului Constantin

Când Eusebius a produs lista sa în trei categorii în anul 325 d. Hr., el a întrebuinţat mai degrabă criteriul mai puţin entuziast decât acelea apărate de Irineu cu mai mult de un secol mai devreme. Eusebius se întreabă dacă scrierile au fost menţionate de către generaţiile mai timpurii de lideri de biserică, dacă stilul lor se comportă bine cu scrierile cunoscute a fi fost scrise în cadrul istoriei bisericii, şi dacă conţinutul lor este consistent cu ortodoxia stabilită. Dacă scrierile care proclamau să reprezinte credinţa nu aveau să îndeplinească criteriul, el le-e etichetează „falsurile oamenilor eretici”.

Canonul a fost rezervat pentru lucrările temporare, în măsura în care autenticitatea lor putea fi determinată. Compilatorii Canonului Muratorian au respins Păstorul lui Hermas, în ciuda popularităţii sale, deoarece se ştia că fusese compusă „recent”. Unii s-au argumentat pe o bază mult mai colorată că iritaţia nu ar trebui să fie amestecată cu miere, mierea reprezentând în mod presupus mai multe lucrări ortodoxe. Dar nici una dintre listelor canonice nu menţionează inspiraţia ca criteriu pentru determinarea căror scrieri aveau să fie incluse în canon. Motivul, aparent, este că din moment ce toţi creştinii erau plini de duhul, o revendicare de inspiraţie nu ar fi fost folositoare ca fel de distingere a scrierilor creştine canonice de cele extracanonice. Se notează adesea faptul că o scriere din Noul Testament pretinzând a fi inspirată este Apocalipsa lui Ioan, şi în mod precis este această carte a fost cea prezentă între cele disputate candidate pentru includerea în Noul Testament. Lista lui Eusebius din 325, denumeşte 21 de scrieri drept „recunoscute”, sau acceptate drept canonice, dacă asumăm faptul că el a inclus şi scrisoarea către Evrei printre scrierile lui Pavel, şi dacă socotim Apocalipsa a fi printre lucrările disputate. El nu spune ce includ scrisorile lui Pavel; şi el listează Apocalipsa de două ori, odată printre cărţile recunoscute şi odată printre cele disputate.

Scrisoarea de Paşte a lui Atanasie

Următoarea listă care a supravieţuit din antichitate este lista lui Atanasie publicată în 367 d. Hr. Lista sa enunţă aceleaşi 27 de cărţi care constituie Noul Testament al nostru. În anii care au intervenit între Eusebius şi Atanasie, cele 6 cărţi care erau disputate sau respinse şi-au găsit calea lor înspre categoria celor recunoscute. Din vremea lui Atanasie şi până acum ele rămân în canon, deşi ele au fost provocate din când în când de către teologi sau oamenii ai bisericii. Martin Luther, de exemplu, a crezut că Iacov, Iuda şi Apocalipsa erau nepotrivite pentru a fi incluse printre cărţile canonice.

Biblia şi intriga politică

Ce s-a întâmplat între vremea lui Eusebius şi vremea lui Atanasie pentru a fi socotit ultimul pas în direcţia unui consens? Cum putea biserica să decidă în final asupra a ceea ce să includă şi ceea ce să excludă? Din nefericire, sursele noastre sunt munte în această privinţă. Conciliul de la Nicea din 325 d. Hr. nu a adresat această chestiune, şi nici Eusebius sau Atanasie şi nici vreun alt scriitor din acea perioadă nu ne spune cum s-a întâmplat aceasta.

O dezvoltare sugerează o intrigatoare explicaţie plauzibilă. În 331 d. Hr., împăratul roman Constantin a trimis o scrisoare, a cărui text a supravieţuit, către Episcopul Eusebius din Cezarea prin care-l solicita să aranjeze producerea a 50 de biblii. Aceste cărţi urmau să fie copii executate cu îndemânare ale „scripturilor divine” pe pergament fin pentru folosirea în bisericile noii capitale al Imperiului, Constantinopolul. Constantin nu numai că a promis să plătească pentru toate cheltuielile implicate în acest proiect, el a oferit de asemenea şi două căruţe pentru a se asigura de expedierea rapidă a copiilor completate pentru inspecţie personală.

Eusebiu era un sfătuitor şi un confident al Împăratului. El este în mare privit ca arhitectul principal al filozofiei politice a imperiului reconstruit al lui Constantin. El a fost un aliat de încredere al Împăratului în apărarea şi implementarea politicilor noului stat creştinizat. Eusebius ştia că Constantin era preocupat cu unitatea bisericii şi a statului. El ştia de asemenea că acele noi biblii pregătite pentru oraşul capitală ar juca un rol important în cadrul unităţii bisericii. Caracterul cuprinzător al listei lui Atanasie are vederea acomodării politice. Aceasta rezolvă dezacordul cu privire la statutul canonic al cărţilor Evrei şi Apocalipsa prin a le include pe ambele. Se părea prin urmare plauzibil să se presupună că adăugarea ultimelor 6 cărţi la lista canonică nu a fost rezultatul argumentului istoric sau teologic, ci a fost stimulat de nevoile statului. Cu alte cuvinte, canonul Noului Testament a fost stabilit pentru toate scopurile practice când Constantin a dat ordinul să se creeze 50 de biblii. Publicarea lor a fost o dovadă palpabilă a unităţii bisericii şi de aici şi a unităţii imperiului.

O Biblie deschisă sfârşită

Canonul din secolul al 4lea a fost durabil, însă nu a fost privit ca final şi nu a fost niciodată universal. Printre bisericile Răsăritene ortodoxe diversitatea canonică în evidenţă înainte ca Constantin a continuat. Canonul bisericii siriene, de exemplu, este acela al Peshitta, o versiune siriacă a Noului Testament datând din secolul al 5lea. Din Peshitta lipsesc 2 Petru, 2 şi 3 Ioan, Iuda şi Apocalipsa. Luther a pus Evrei, Iacov, Iuda şi Apocalipsa ultimele în traducerea sa a Noului Testament în 1522, deoarece avea îndoieli cu privire la revendicarea lor la statutul canonic. Biblia Gustavus Adolphus (Stockholm, 1618) le identifică pe acestea patru drept scrieri apocrife. William Tyndale, „părintele Bibliei Englezeşti”, a pus aceleaşi 4 scrieri ultimele în traducerea sa a Noului Testament în 1526, aparent urmând practica lui Luther.

Biserica Romano-Catolică nu a emis o declaraţie autoritară despre conţinutul Biblie până în 8 aprilie 1546, când Conciliul de la Trent, prin votul a 24 la 15, cu 16 abţineri, a declarat scrierile din versiunea Latin Vulgata a lui Jerome a fi canonul oficial al bisericii. Canonul Romano-Catolic diferă, totuşi, de Biblia acceptată de bisericile Protestante: aceasta include Apocrifa Vechiului Testament, o serie de cărţi inter-testamentale omise în Bibliile Protestante.

De fapt, nici un singur canon nu a fost vreodată acceptat ca final de către întreaga biserică. Pentru biserica universal catolică cu „c” mic – statutul canonului astăzi se aseamănă cu ceea ce a fost în zilele lui Eusebius: aceasta este atât o chestiune de consens cât şi de diferenţă.

Cronologie   Clement (primul secol d. Hr.): Probabil că al treilea episcop al Romei şi autor al unei scrisori (1 Clement) scrisă bisericii din Corint în jurul anului 95 d. Hr. Ignatius (ca. 35-107 d. Hr.): Episcop de Antiohia în Siria şi autor al scrisorilor către diferite biserici: Efeseni, Magnasiani, Traliani, Romani, Filadelfiani, Smirneani. El a scris de asemenea o scrisoare lui Policarp, episcop de Smirna. Marcion (m. ca. 160 d. Hr.): Un nativ din Sinope în Pontus şi un bogat deţinător de vase. El a fost excomunicat în 144 d. Hr. Canonul Muratorian: Cea mai veche listă existentă a scrierilor Noului Testament, descoperită în secolul al 18lea de L. A. Muratori într-un manuscris din secolul al 8lea. Lista se credea în general că data din secolul al 2lea. Tatian (secolul al 2lea, d. Hr.): Un nativ din Asiria, Tatian a fost un apologet creştin şi autor al Diatessaron, o istorie a vieţii lui Hristos compilată din cele patru evanghelii folosite în biserica siriacă până în secolul al 5lea d. Hr. Irineu (ca. 130-200 d. Hr.): Episcop de Lyon, Gaul (Franţa)- Origen (ca. 185-254 d. Hr.): Critic biblic alexandrian, exeget, teolog şi scriitor creştin. Eusebius (ca. 260-364 d. Hr.): Episcop de Cezarea. Istoria Eclesiastică a sa, o istorie multi-voluminoasă a bisericii de până în ca. 300, a fost publicat în ca. 325 d. Hr. Constantin (ca. 274-337 d. Hr.): Împărat roman a cărui politică a fost aceia de a uni biserica creştină de statul secular prin cele mai apropiat posibile legături. Legile şi scrisorile lui sunt o sursă primară principală pentru relaţiile Creştinismului şi Statului din 313 înainte. Atanasie (ca. 296-373 d. Hr.): Episcop de Alexandria, Egipt. Conciliul din Nicea (325 d. Hr.): Primul conciliu general al bisericii creştine numit de Împăratul Constantin care s-a temut că disputele din cadrul biserici ar cauza dezordinea din imperiu. Rezultatul a fost Crezul Nicean. Conciliul din Trent (1545-1563): În răspuns la Reforma Protestantă, definea doctrina catolică ca fiind distinctă faţă de cea protestantă şi a implementat reforme pentru a începe o revitalizare.

 http://www.voxdeibaptist.org/cum_sa_format_canonul.htm

BUCUREŞTI COLECTIV : MUZICĂ ROK – ESENŢĂ ŞI EFECTE

Pastor Emanuel Dobrin 

Specificații despre rock

Privind la evoluția sau involuția culturii muzicale, începând cu a doua parte a secolului XX avem de-a face cu o schimbare majoră în muzică prin apariția rock-ului iar mai apoi prin evidnțierea diverselor genuri sau subgenuri ale muzicii rock, rock psihedelic, progresiv, hard rock cu subdiviziuni cunoscute ca heavy metal, power metal, speed metal, death metal, thrash metal, black metal și altele. Se pare că trupa GTG aborda stilul metalcore[1], un subgen al muzicii heavy metal. Mare parte din aceste curente muzicale fac parte din societatea noastră, ajungând să fie considerate ca diverse culturi muzicale, mergând atât de departe încât au înlocuit alte repere avute până în prezent. Despre această schimbare, muzicologul Gary Allen spune: “Pentru mulţi tineri, muzica a luat locul credinţelor religioase tradiţionale ca şi sursă a celor mai absolute convingeri ale lor; ei pot cita texte si originea cântecelor la fel cum în trecut se cita din Biblie.”[2]

Chestiuni particulare, specifice rock-ului și mai ales acestor subdiviziuni

Coregrafia: Foc, oase, cruci întoarse, morminte, săbii, cranii, sânge, simboluri, mișcări scenice, culori predominante negru și roșu, îmbrăcăminte imprimată cu mesaje de genulpro pain, against, megadeath, sex, hell, băutura alcoolică, droguri, machiaje, măști, transă, erotism, combinații de lumini și sunete, vrăji, întuneric, pentagrame și o întreagă imagistică satanică.

Vocile și sunetele: Grohăituri, sunete acute sau foarte joase, mantre (cum se numea și actualul album al trupei GTG Mantrele războiului), acorduri de chitară cu un puternic accent provocator, frecvențe de peste 120 dB, etc.

Piese și versuri: Incitări la ură, la moarte, la revoltă, la război, înjurături, apelări ale duhurilor necurate ale diavolului, afronturi aduse divinității, denigrarea ordinii, incitări la acte sexuale, etc.

Nume ale formațiilor de gen: Sepultura (mormânt), Black Sabath (Sâmbăta neagră), Kain (omagiu adus lui Cain), Morbid, Hell, Monster, Night, Devil, Satan, Death, AC&DC[3], KISS[4], 666, etc.

Numele de scenă al artiștilor genului merg pe aceași direcție ca și numele formațiilor.

Există o legătură puternică între muzica rock metal și lumea invizibilă a spiritelor malefice

Chiar dacă societatea nu reușește să vadă această conexiune, ea există. De exemplu Erik Danielson, lider al trupei Watain, care a concertat și în București în acelaș club, recunoaște într-un interviu disponibil pe net, că lucrurile și chestiunile diabolice îl inspiră mult în muzica pe care o face. Din această cauză, în piesele de gen, apar toate acele obscenități, interpelări ale răului, injurii, blasfemii și apostrofări adresate lui Hristos. În Ep către Efeseni cap 2 se spune că lumea este sub puterea domnului răutății și a duhurilor răutății din văzduh, împotriva cărora avem de luptat.

O altă legătură strânsă între muzica rock și satanism, e dată de faptul că mulți rokeri sunt adepți și practicanți ai satanismului. Pe site-ul următor puteți vedea o mică parte din declarațiile pro Satan ale acestor artiști ai genului www.insiderockmusic.com

Sunt mult mai multe conexiuni și puncte de legătură, de suprapunere între rock și satanism, așa că ar trebui să se știe că această forță demonică poate afecta structura unei societăți prin implanturile pe care le face în diverse ramuri ale ei, în cazul de față în muzica, dar poate afecta și existența personală a unui om.

Cum este afectat un consumator de rock metal

În mod negativ este afectată mintea, fiind invadată de mesaje dure venite din spațiul răului și al malficului. E o muzică concret specializată pentru a dezechilibra mintea şi emoţiile.Toate aceste mesaje trimise minții au aceași esență ca primul mesaj trimis de satan către mintea umană: nu veți muri când vrea Dumnezeu, ci dimpotrivă veți fi ca Dumnezeu cunoscând binele și răul.

Tot în mod negativ este afectată personalitatea consumatorului de muzică metal. Prin faptul că se identifică în totalitate cu acele duhuri necurate invizibile, are parte de o depersonalizare, de la chipul lui Dumnezeu către chipul lui satan, chip exemplificat prin dependenţă de droguri, adorarea lui Satan, deviaţii sexuale, revoltă fără cauză, anarhie, criminalitate, blasfemie, imoralitate, promiscuitate, pornografie și altele.

În mod negativ îi este afectat comportamentul și, în principiu, toată viața. Comportamenul și deciziile unui consumator de muzică metall curg pe o pantă descendentă înspre întuneric, depresie, singurătate și moarte. Întrucât ținta lui Satan este de a aduce moartea, mulți dintre acești consumatori de metall ajung să împlinească scopul diavolului – să experimenteze moartea fără nici o speranță. Istoria rock-ului este asociată cu ideea de a murii de tânăr, iar pe site-ul Enciclopedia Metallum[5] găsiți o listă cu peste 3000 de artiști rock, care au murit la diferite vârste, din cauze naturale sau prin droguri, spânzurare, suicid, comă alcoolică, împușcare, viol și altele. Ultimii adăugați sunt rockerii românii, Andrei Rugină, Vlad Țelea și Mihai Alexandru care au murit în clubul Colectiv București, ca urmare a incendiului devastator provenit de la câteva artificii.

Cum ar trebui să privim ca și creștini la o tragedie, de genul celei petrecute în București, și ce ar trebui să facem.

Aș vrea să mă înțelegeți foarte bine, nu pot spune că cei care au murit în Colectiv au fost mai păcătoși decât cei care nu consumă rock sau metal, dar trăiesc în alte păcate. Plata păcatului, în orice context, este moartea (Rom 3:23).  Asemenea tragedii au avut loc și în alte locuri în care nu s-a cântat neapărat muzică metal, fiind cunoscute cazuri de calamități naturale, cutremure, inundații, incendii, războaie, boli și altele în care și-au pierdut viața o mulțime de oameni. În vremea Domnului Isus, a căzut Turnul Siloam (Lc 13) peste 18 persoane care au decedat. Ucenicii, la fel de curioși ca noi, L-au întrebat pe Hristos despre cauza acestei tragedii, dar Mântuitorul le spune: dacă nu vă pocăiți toți veți pieri la fel. Mai puțin contează forma fizică în care mori, dar contează legătura spirituală de care ești prins la moarte, pentrucă această legătură spirituală îți definește veșnicia cu sau fără Dumnezeu. Dacă plata păcatului este moartea, darul fără plată a lui Dumnezeu, este viața veșnică în Isus Hristos.

Cred că toți consumatorii de rock metal au nevoie de aceași mântuire și iertare de care au nevoie toți păcătoșii. Au nevoie de aceași jertfă răscumpărătoare a Domnului Hristos, prin care pot fi scoși din Împărăția Întunericului și mutați în Împărăția Fiului Dragostei.

Ca și creștini ar trebui să ne rugăm și să postim pentru cei care consumă acest gen de muzică, pentru mântuirea și iertarea lor, pentru ca Duhul Sfânt să îi convingă de starea de păcat în care sunt și să îi asiste în procesul pocăinței. Poate că ar fi bine, ca după trecerea acestor zile de doliu național, creștinii să facă un lanț de post și rugăciune special pentru rockerii și metaliștii din țară, pentru eliberarea lor de această legătură cu lumea spiritelor demonice. Astfel de tragedii, ca cea din București, pot intervenii pur și simplu în mod natural, sau din cauze ce țin de neglijența umană (așa cum se tot spune pe canalele massmedia), însă se mai pot întâmpla și din cauza deciziei de a fi într-un anumit loc, luată pe proprie răspundere dar și din cauza legăturii cu lumea demonică a duhurilor necurate. Ca o ironie a sorții, martorii spun că în momentul producerii tragediei, trupa GTG cânta o piesă care făcea trimitere la ziua morții[6].

Ca și creștini ar trebui să spunem Evanghelia în fiecare zi, să audă chiar și consumatorii de muzică metal, că Isus Hristos cel atât de disprețuit și blasfemiat în piesele lor, este singura lor șansă de fericire, de mântuire și de primire a vieții veșnice.

Ca și creștini, în măsura posibilităților pe care le avem, să întindem o mână de ajutor celor rămași, o dovadă de omenie și un răspuns pe măsura dragostei lui Dumnezeu care este în noi.

Ca și creștini, nu ar trebui să ne grăbim în pronunțarea de sentințe. Ceea ce s-a întâmplat la București și nu numai, fie că este eroare umană sau dreaptă judecată a lui Dumnezeu, ar tebui să stârnească în noi dorința de a face lucrurile cu mai multă reaponsabilitate precum și gândul apropierii de Dumnezeu prin pocăință și credință și al cunoașterii puterii jertfei Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Singurul Mântuitor al omenirii.

Ca și creștini, ar trebui să ne învățăm copii să nu pășească pe o astfel de dimensiune întunecată a rock-ului și a spiritelor malefice, ci să-i ajutăm să-L cunoască pe Dumnezeu și să creadă în El.

Celor îndurerați le transmit sincere condoleanțe, din partea mea și a bisericii din care fac parte rugându-L pe Dumnezeu să vă șteargă lacrimile și să vă aducă reabilitare psihică, emoțională și spirituală.

Emanuel Dobrin – Pastor

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Goodbye_to_Gravity

[2] http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/arta/fata-ascunsa-a-rock-ului.html

[3] “Anti-Christ/Death to Christ”

[4] Kings In Satan’s Service – Regi în Serviciul lui Satan

[5] http://www.metal-archives.com/artist/rip

[6]http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/VIDEO+inregistrare+prima+melodie+Goodbye+to+Gravity+Colectiv

Publicat de Actualitatea Creștină la 13:32

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/11/pastor-emanuel-dobrin-bucuresti.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/bucuresti-colectiv-muzica-rok-esenta-si-efecte/

BUCUREŞTI – COLECTIV, UNDE ERA DUMNEZEU ?

Ardelean Viorel

În urma  unor acuze la adresa lui Dumnezeu privind atributul Omnipotenţei şi Omniştienţei (unde era Dumnezeu atunci ?)  cu referirile la întâmplările tragice care sau petrecut şi se petrec şi a disputelor fără un suport real, cu privire la evenimentele tragice de la Bucureşti – Colectiv, şi  atentatelor de la Paris sau alte părţi,  aş dori să face câteva precizări din punct de vedere creştin. În primul rând nu avem dreptul să punem răutatea oamenilor, neglijenţa lor, sau lăcomia, pe seama lui Dumnezeu, fiindcă acţiunile sunt  ale oamenilor, iar oamenii sunt responsabili de faptele lor atât ca persoane individuale cât şi ca naţiune. De aceea cred că este necesar să spunem câteva lucruri despre Dumnezeu revelat în Sfânta scriptură. El este Spirit Infinit şi Perfect,  care posedă calităţi, dar se prezintă şi ca o Persoană.

Atributele lui Dumnezeu se împart în două mari categorii.

1.Atribute” sau calităţi necomuncabile[1] (netransmisibile) pe care omul nu le are şi ţin de Natura lui Dumnezeu. Acestea sunt : „atotputernicia (Apoc 19:6), atotstiinta (Ps. 147:5), atotprezenta (Ps.139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5) imutabilitatea sau neschimbarea”. Acestea sunt mai greu de înţeles chiar şi pentru teologii creştini şi atunci când se abordează este necesară o doză de reţinere pentru că se poate greşii foarte uşor.

2 Atribute transmisibile[2], este genul de atribute ţin aspectul moral al lui Dumnezeu şi într-o oarecare care măsură sunt date şi omului iar ele „sunt : sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), neprihănirea (Ps. 11:7), dreptatea (Rom. 2:6), adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17), dragostea (1 Ioan 4:8,16), mila (Efes. 2:4)”. De aceea oamenii pot să fie buni, miloşi, drepţi în judecăţile lor, etc fără neapărat să fie şi credincioşi.

3. Dumnezeu se descopere[3]şi ca o Persoană (deşi El este Spirit Infinit şi Perfect) şi enumerăm calităţile Sale personale care sunt : „conştienta de sine (Exod. 3:14), auto-determinare (Efeseni 1:11). Dumnezeu poseda viata (Tim. 4:10), inteligenta (Fapte 15:18), scop (Isaia 14:26-27), acţiune (Ioan 5:17), libertate (Efes. 1:11), sentimente (Ioan 3:16) voinţa (Ioan 6:38-39)”.

4.Dumnezeu[4] posedă voinţă şi îşi aduce la îndeplinire planurile. În această secţiune vorbim despre

1. „Voia Sa Hotărâtoare, caz în care îşi va aduce planurile la îndeplinire indiferent de voinţa oamenilor
2. Voia Sa povăţuitoarecare îndeamnă omul la mântuire.”
3. Dumnezeu[5]intervine în istoria umanităţii sub diferite forme şi găsim intervenţii ale lui Dumnezeu în viaţa poporului Israel Vechiul Testament (şi nu numai) fiindcă este Transcendent şi Imanent în acelaşi timp. Am enumerat aceste aspecte pentru a ne da seama de complexitatea situaţiei. Transcendenţa este un concept teologic desprins de pe paginile Biblie care prezintă un Dumnezeu detaşat de Creaţia Sa. Imanenţa este în contrast cu Transcendenţa şi la fel este un concept teologic care prezintă un Dumnezeu care se implică în creaţie şi istoria omenirii. Aceste două concepte deşi paradoxale, nu se exclud reciproc.
4. 6. Problema se pune când, sau cum ne dăm seama dacă este o intervenţie a omului sau a lui Dumnezeu cu privire la evenimentele trecute şi prezente. De obicei chiar şi în mediul creştin se sare la extreme ca : Dacă o duce bine este binecuvântat de Dumnezeu, iar dacă are probleme este pedepsit de Dumnezeu (total greşit).
5. În cazul de faţa datorită blestemului din 3 Geneza 3:17 …. „blestemat este acum pământul din pricina ta „se poate afirma cu certitudine faptul că atunci când avem dezastre naturale, cutremure, alunecări de teren, taifunuri tornade etc, sunt intervenţii ale lui Dumnezeu, şi rezultatul blestemului din Geneza 3.
6. b. În Vechiul Testament. Dumnezeu pedepseşte poporul ales, pe evrei, datorită neascultării şi călcării Legământului Mozaic de la Sinai folosind ca şi instrument de pedeapsă un popor mai rău şi mai crud ca evreii în cazul acesta puterea Asiriei, care cucereşte Regatul de Nord în anul 722 B.C. şi puterea Babilonului, care cucereşte Regatul de Sud în 587 B. C. Trebuie să face precizarea faptului că poporul (triburile lui Israel), erau mai răi decât Legile date de Dumnezeu prin Moise în  Exod, Numeri şi Deutronom.

Dăm ca exemplu cele 10 Porunci, : Exod 20: 3-17

1.Exodul 20: 1  Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine.

2. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul.

3 Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit ce va lua în deşert Numele Lui.

4. Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. Aceste porunci ţin de relaţia omului cu Dumnezeu. Celelalte 6 porunci porunci ţin de relaţie omului cu semeni lui.
5. Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.
6. Să nu ucizi.
7. 7. Să nu preacurveşti.
8. Să nu furi.
9. Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
10. Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.

Evreii au mai primit  încă 613 legi care reglementau viaţa civilă, religioasă şi igienă a poporului evreu.  Ele erau o limitare a răului, iar când poporul calcă Legile date de Dumnezeu, iarăşi era mai rău chiar decât popoarele păgâne din jur. Pedeapsa a fost drastică şi am amintit-o mai sus.

1. c. Dumnezeu a decretat faptul că plata păcatului este moartea şi aşa este : Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. ( omul nu poate să schimbe acest lucru)

Orice naţiune care calcă în mod deliberat aceste porunci se face vinovat de neascultare de Dumnezeu. Isus Hristos comprimă cele 10 porunci în 2 porunci date în Noul Testament, Matei 22:36  „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” 37  Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” 38  „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 39  Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” 40  În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.”

4. În cazul evenimentelor recente dacă reluăm cazul din Bucureşti – Colectiv de vină a fost factorul uman dar şi pedeapsa lui Dumnezeu, fiindcă se ştie ce se întâmpla acolo. Factorul uman este vinovat pentru că nu a respectat normele PSI, iar pedeapsa a venit singură. Acest lucru este valabil şi pentru biserici, sau orice clădire publică care nu respectă normele arătata mai sus. Pe de altă parte dacă este adevărat ce am înţeles eu (că se închinau Satanei prin muzică), avem de a face şi cu pedeapsa lui Dumnezeu, deci factori combinaţi.
5. În cazul atentatelor de la Paris, sau alte zone, iarăşi avem factori combinaţi, Dumnezeu pedepseşte necredinţa Occidentului prin invazia musulmană, aşa cum a făcut cu poporul ales, prin atentate, dar nimeni nu este obligat ca să ucidă şi aici avem de a face cu responsabilitatea umană.
6. 6.În cazul unor dezastre colective[6], inundaţii, cutremure, taifunuri, alunecări de teren, etc, situaţia este mai complexă, avem mai mulţi factori, iar în urma tragediilor în care mor credincioşi şi atei, sau oameni care cred în alte religii, se aplică versetul dat mai sus, 3 Geneza 3:17 …. „blestemat este acum pământul din pricina ta „, dar ne putem gândii şi la ce spune David în Psalmi 139:16  Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.
7. Este foarte greu să legi în istorie un anumit eveniment, de anumite pasaje din Biblie. În Biblie avem istoria şi religia poporului Israel, dar şi un Dumnezeu Revelat care a dat Legi etice şi norme morale omului cum să trăiască (vezi Matei cap 5-7). Noi credincioşii considerăm că Revelaţia lui Dumnezeu este încheiată, prin ultima carte din Biblie – Apocalipsa…….restul este istorie.
8. În primul rând suntem oameni, şi apoi suntem credincioşi sau necredincioşi şi trebuie să dăm dovadă de compasiune faţă de cei aflaţi în suferinţă, dar acest lucru nu exclude vestirea Evanghelie, sau negarea ei de către necredincioşi.

Complexitatea situaţiilor, şi absenţa informaţiilor în totalitatea lor ne duce la concluzii de multe ori eronate. A pune răutatea omului pe umerii lui Dumnezeu, folosind ca şi argument atributele divine care ţin de Natura lui Dumnezeu ca Omnipotenţa sau Omniştienţa, sau alte atribute divine mi se pare complet deplasat.

La întrebarea, unde este Dumnezeu? când se întâmplă o tragedie, se poate răspunde în 3 trei moduri :

În cazul tragediei de la Bucureşti – Colectiv, Dumnezeu nu avea cum să fie în locul unde oamenii se închina Satanei prin muzică.

În cazul atentatelor atentatele musulmane din Paris sau alte locuri, Dumnezeu foloseşte descendenţii lui Ismael ca şi instrument de pedeapsă

În cazul catastrofelor naturale în care îşi pierd viaţa credincioşi şi necredincioşi, să nu uităm că Dumnezeu a blestemat pământul, dar se poate aminti şi ce spune David în  Psalmi 139:16

În toate cazurile Dumnezeu este în control şi avem de a face cu voia Sa hotărâtoare

Ca şi creştin cred că Dumnezeu guvernează istoria şi nimic nu se întâmplă fără Voia Sa. Dumnezeu să ajute România să se întoarcă cu faţa spre El. Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ………….”  Haideţi să ne întoarcem cu faţa spre Dumnezeu adevărat şi să facem voia Sa. Domnul să aibă milă de România  Amin.

Bibliografie:

O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

Biblia de Dumitru Cornilescu

Ardelean Viorel

[1] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit

[6] Ardelean Viorel

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/bucuresti-colectiv-unde-era-dumnezeu/

Bolnav de păcate – Gabriela Proca

Publicat pe 11 Octombrie 2017 de ADMIN în Articole

FreeImageWorks.com

Doctore, sunt slăbit! Simt un gol în ființa mea ce îmi sfâșie sufletul. Mi-am irosit toată viața pe lucruri ce nu Te-au onorat, Doctore. Mi-am petrecut dimineți la rand uitându-mă pe geam și nu vedeam decât un cer cenușiu. Îmi șopteam încet: „M-am îmbolnăvit!”. Pleoapele mi s-au îngreunat de tristețe, iar ochii mei văd numai suferința. Buzele mele de mult nu s-au mai întins într-un zâmbet. Am și acum, pe umeri, cicatrici și vânătăi de la atâtea pacate. Ele m-au gârbovit. Le-am cărat după mine atât de mult timp… Tălpile mele sunt arse de la cărarea încinsă și îngustă pe care am umblat de atâtea ori. Nici oglinda nu-mi mai zâmbește. Propria-mi umbră nu mă mai recunoaște. Parcă nu-i a mea! Pe părul meu s-au așternut îngrijorări și necazuri. Uite, mâinile mele sunt aspre de la jugul lumii pe care l-am cărat atâția ani. În fiecare zi am un sentiment de iarna în suflet și parca soarele a plecat într-o altă galaxie. Ce pot să fac? Am încercat să trăiesc după rețeta prescrisă de Tine, dar credința mea a fost slabă și m-am îmbolnăvit. Am cheltuit atâția ani pe lucruri nesănătoase și nu m-am bucurat de valoarea pe care o am în ochii Tăi. Am luat atâtea „medicamente” să mă apropii de Tine, dar fără de folos. Dar Doctore.. am decis, voi lăsa ca firea mea pământească să moară, ca să pot învia cu Tine.

http://www.ciresarii.ro/index.php/bolnav-de-pacate-gabriela-proca/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/bolnav-de-pacate-gabriela-proca/

Bizuirea pe promisiuni cu nădejde şi curaj de Sinclair Ferguson

Una dintre primele posesiuni „creştine” pe care le-am avut vreodată, în afara unei Biblii, a fost o „cutie de promisiuni” – o cutie care conţinea sute de promisiuni biblice tipărite pe cartonaşe, câte una pentru fiecare zi din an. Nu-mi pot aminti dacă a fost un dar sau o achiziţie personală. Probabil că uitarea este un avantaj personal. S-ar putea să-mi fie azi jenă să admit înaintea prietenilor mei că am folosit totuşi o cutie de promisiuni. La urma urmei, noi nu scoatem şi nu interpretăm textele scripturale în afara contextului lor, nici nu folosim Biblia aşa cum cei din antichitate foloseau renumita formă de prezicere virgiliană (prin care se căuta sfaturi sau preziceri ale viitorului prin selectarea la întâmplare a unui pasaj din Eneida lui Virgiliu) – luând la întâmplare un vers din Virgiliu care să-i îndrume pe calea lor zilnică. A trăi în acest mod sugerează abordarea „prăjiturii chinezeşti de ghicit” la viaţa creştină. Cutia mea de promisiuni a dispărut. Promisiunile lui Dumnezeu nu sunt „prăjituri de ghicit” sau „răvaşe prezicătoare”. Nu le folosim pentru a obţine un „fixaj” spiritual pentru ziua respectivă. Progresul serios în viaţa creştină necesită înţelegerea profundă a mesajului biblic ca întreg, înţeles în contextul acesta şi aplicat în mod adecvat la propriul nostru context. La urma urmei noi învăţăm să gândim aşa cum gândeşte Dumnezeu – despre El Însuşi, despre lume, despre alţii, despre noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu are drept scop a ne face să ne simţim bine, ci este sabia Duhului; el este într-adevăr mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri.

Toate acestea sunt adevărate. Dar în ziua următoare, când mi-am amintit de cutia mea de promisiuni pierdută demult, m-am aflat punându-mi întrebarea: „Am aruncat şi copilul cu apa de baie (m-am detaşat de ceva valoros alături de ceva nedorit)?” Am încă o înţelegere solidă a promisiunilor pe care mi le-a dat Domnul şi trăiesc pe această bază zi de zi? Ce promisiuni L-am văzut împlinind pentru mine recent? Ce promisiuni aştept să continue în viaţa mea?

Sunt două locuri în Noul Testament unde trăirea dreaptă este văzută ca şi o consecinţă directă a încrederii în promisiunile lui Dumnezeu. Pavel scrie corintenilor: „Deci fiindcă avem astfel de făgăduinţe . . . să ne curăţăm de orice întinăciune a cărnii şi a duhului . . .” (2Cor. 7:1) „Promisiunile” la care se referă el sunt legământul lui Dumnezeu cu poporul Său că El: 1) va fi cu ei, 2) îi va primi pe cei care „nu se ating de niciun lucru necurat” şi 3) va fi un Tată pentru ei (2Cor. 6:16-18). Raţionamentul lui Pavel este următorul: dacă aceasta este ceea ce promite Dumnezeu să fie pentru poporul Său ales, haideţi să facem orice efort pentru a fi astfel de oameni sfinţi. Dacă acestea sunt bogăţiile care mă aşteaptă pe mine, fie ca eu să umblu pe această cale a sfinţeniei care mă duce la ele. Aici sfinţenia este un rezultat direct al trăirii în lumina promisiunilor divine. Petru scrie într-o manieră asemănătoare:„[Dumnezeu] ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2Pet. 1:4). Aici sunt avute în vedere promisiunile lui Dumnezeu în general. Care este rodul lor? Din nou este sfinţenia sau trăirea dreaptă.

Întrebările pe care o ridică aceasta sunt următoarele: Ce promisiuni ale lui Dumnezeu au fost întipărite permanent în inima mea? Ce aştept cu nădejde să-mi dăruiască Tatăl luminilor, care nu se schimbă ca umbrele trecătoare (Iacov 1:17)? Trăiesc într-adevăr ca şi copilul legământului Său având cuvintele „Tată, Tu ai promis” formate pe buzele mele, în timp ce trăiesc în aşteptare ca El să-şi ţină Cuvântul? Cum trebuie să-mi trăiesc viaţa în lumina promisiunilor lui Dumnezeu?

În primul rând, trebuie să ştiu care sunt promisiunile lui Dumnezeu. Întrebarea de la studiul biblic zilnic nu era departe de ţintă: „Este vreo promisiune aici pentru mine astăzi?” Ne-am dezvăţat cu vârsta de „cutia de promisiuni la nivel mental”, dar nu ne putem niciodată dezvăţa de promisiuni.Scriptura este plină de ele. Este vreo promisiune în pasajul din Scriptură pe care l-am citit astăzi? (Mi-am amintit măcar să citesc un pasaj din Scripturăastăzi?)

În al doilea rând, trebuie să-mi hrănesc mintea cu promisiunile lui Dumnezeu. Ca şi copil eram deseori uimit de abilitatea generaţiei bunicilor mei de a suge o bomboană (drops) timp de o jumătate de oră, pe când a mea era spartă în bucăţi în câteva minute! Trebuie să învăţăm să facem la fel cu promisiunile lui Dumnezeu – metaforic vorbind să le aşezăm „sub limba noastră” îngăduindu-le să elibereze binecuvântările lor plăcute de-a lungul întregii zile. Trebuie să medităm la ele dacă dorim ca ele să îndrepte gândirea noastră şi să ne umple de nădejdea că Domnul Îşi va ţine Cuvântul Său. Numai atunci vom fi în stare să spunem: „Ce dulci sunt cuvintele Tale (promisiunile Tale) pentru cerul gurii mele! (Ps. 119:103).

În al treilea rând, trebuie să permit promisiunilor lui Dumnezeu să guverneze stilul meu de viaţă. A promis El că nu mă va părăsi niciodată? Atunci voi avea părtăşie cu El regulat ca o expresie a credinţei mele că El este aproape. Voi permite cunoştinţei prezenţei Lui să-mi confere stabilitate în vremuri de criză şi presiune. Voi trăi în aşa mod încât nu-mi va fi ruşine că El este aproape.

Nu este surprinzător că Petru vorbeşte despre „promisiunile nespus de mari şi scumpe.” El însuşi se ancorase cu fermitate în promisiunea lui Cristos atunci când totul înlăuntrul lui şi în jurul lui părea să se prăbuşească. Isus a spus:„Simone, M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi, după ce te vei întoarce . . .” (Luca 22:32). Nădejdea lui în promisiunea implicită a lui Cristos privind restaurarea lui a fost „însuşi motivul”de care s-a ţinut el.

Fie ca promisiunile lui Dumnezeu să vă înnoiască viaţa în mod asemănător.

Tradus de Lacrisa Novac

https://www.rcrwebsite.com/promises.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/bizuirea-pe-promisiuni-cu-nadejde-si-curaj-de-sinclair-ferguson/

BISERICI ECHILIBRATE ÎNTR-O COMUNITATE ECHILIBRATĂ

Pastor Samy Tuțac 

Există mai multe tipuri de biserici locale. Există biserici orientate spre exterior. Acestea doresc ca numărul de membrii să crească repede, dar deseori îi trateaza pe noii convertiți la fel cum o mamă trateaza scutecele de unică folosință. Muzica de închinare are un volum mare și predicile sunt deosebit de emoțoinale. Educatia crestină, însă, este neglijată, datorită concentrării doar în evanghelizare. Există biserici orientate spre interior. Acestea sunt aproape în cealaltă extremă. Ele se mândresc și se bucură de faptul că au o doctrină corectă.Deseori tradiția stapânește aproape totul, de la muzică la programe și chiar la strategia de lucrare. Se pune un accent deosebit pe conservare și păstrare a “ceea ce avem”. Uneori aceste biserici nu au ani de zile nici un convertit. Există, însă și biserici dinamice, vii și vibrante. Acestea lucreaza la salvarea sufletelor, dar și îngrijesc apoi de ucenicizarea lor. În mod constant aceste biserici dezvoltă noi programe pentru a face față nevoilor existente și pentru îndeplinirea misiunii bisericii. Secretul acestor biserici dinamice este păstrarea unui echilibru biblic între toate funcțiile principale ale bisericii, așa cum se găsesc în Noul Testament.

Biserici care accentuează ucenicia

În Marea Însărcinare Domnul Isus a spus:“Faceți ucenici!“ Cum? Ducându-vă, botezându-i și învațându-i. Poate de multe ori ne-am oprit doar la cele două și de cele mai multe ori doar la a doua. Dacă dorim sa fim biserici echilibrate atunci trebuie să accentuăm învațarea și ucenicizarea. Este important de observat că Domnul Isus n-a spus unde să fie învățați noii convertiți, acasă sau la biserică, cât să dureze procesul de învățare, care sunt cele mai bune metode. El a transmis doar principiul:“Invatați-i.” Și, interesant, nici apostolii nu pun un accent mare pe metode, dar ei aplică principiul. Importante nu sunt metodele, deși au și acestea rostul lor, ci important este ca învațarea să producă ucenici maturi.(Col.1:28). O preocupare majoră a conducerii bisericilor, în viitor, trebuie să fie posibilitatea ca toți membrii bisericilor să ajungă “la unirea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înalțimea staturii plinătății lui Cristos.”(Efeseni 4:11-16). Este timpul să ne întoarcem serios la studiul Scripturii și la dependența de Dumnezeuu și să-I cerem înțelepciune pentru a gasi cele mai bune metode prin care fiecare membu din bisericile noastre să devină un ucenic devotat al Domnului Isus și un slujitor matur în cadrul Bisericii.

Biserici care accentuează părtășia

În Faptele Apostolilor 2:42 citim că cei din Biserica primara “stăruiau…în legătura frățească.” Cu siguranță că o problemă majoră a bisericilor noastre este părtașia membrilor sau mai precis lipsa ei. Cei mai mulți dintre noi tânjim după acea reală “koinonia” descrisă în Noul Testament. Departe de a fi un pericol pentru unitatea bisericii întâlnirile în grupe mici sau în case ar putea fi o soluție pentru bisericile mai mari. Este necesar să venim toți împreună să-L sărbătorim pe Domnul, dar trebuie să găsim timp și metode pentru a ne putea cunoaște mai bine și pentru a ne purta sarcinile unii altora. Bibila compară Biserica lui Cristos cu familia. Ea spune că noi suntem Familia lui Dumnezeu și că El este Tatal nostru. Intr-o familie normală membrii acesteia comunică între ei și își fac timp să-și împărtășească bucuriile și necazurile. De asemenea, într-o familie nu sunt toți la fel, ci fiecare este deosebit, dar ceilalți membrii ai familiei îl iubesc așa cum este. La fel trebuie să fie și în Familia lui Dumnezeu. Trebuie să ne rugăm și să lucrăm ca fiecare biserică locală să fie cu adevarat o familie, o familie unită, o familie în care să domnească dragostea jertfitoare a Domnului Isus.

Biserici care accentuează închinarea

Închinarea a ocupat de la început un loc important în viața Bisericii. De fapt întreaga viață creștină trebuie sa fie o închinare care îl glorifică pe Dumnezeu. Pentru Bisericile baptiste închinarea a fost și este deosebit de importantă. Noi știm că închinarea noastră este parte din închinarea măreață pe care o mulțime de sfinți din toate veacurile, îngerii și toată creația o aduc lui Dumnezeu. Când ne închinăm noi ne alăturăm îngerilor, arhanghelilor și tuturor sfinților, exprimând împreună cu ei admirația față de vrednicia Lui (Apocalipsa 5).

Desigur, în închinarea noastră trebuie accentuat echilibrul dintre închinarea formală și neformală, la biserică, dar și acasă, cât și între închinarea cu reverență și închinarea dinamică. Noi trebuie să ne închinăm Tatălui, după Cuvântul Domnului Isus “în duh și în adevar,” deoarece aceasta este închinarea acceptată de Tatăl Ceresc. Avem nevoie în aceste vremuri să redescoperim rugăciunea atât de dragă creștinilor din Biserica primară. Rugăciunea este elementul care aprinde focul unei biserici si fără ea biserica devine rece și fară viață. De asemenea, muzica joacă un rol deosebit în închinare, însă și aici “echilibrul” este cuvântul cheie. Întotdeauna muzica a fost o problemă sensibilă în biserică. Bisericile noastre locale au datoria să ofere generațiilor viitoare zestrea muzicală adunată de-a lungul anilor, dar în același timp să fie deschise pentru muzica nouă a tinerilor, cu condiția ca și una și cealaltă, să fie biblice în conținut și să ducă la înălțare spirituală. Nu avem voie să neglijăm faptul că Biblia accentuează funcția închinării și nu forma ei. Dacă dorim să avem biserici reânoite și dinamice, trebuie să accentuăm închinarea și nu formele ei. Să nu uităm, istoria Bisericii este istoria bisericilor care s-au obișnuit atât de mult cu forma încât n-au observat că viața dispăruse. De-a lungul istoriei creștinismului cei care au confundat forma cu conținutul au fost lăsați în urmă de o Biserică dinamică și militantă. Baptiștii s-au remarcat întotdeauna ca unii care au accentuat fondul și nu forma. În anii următori bisericile baptiste vor fi biserici dinamice daca vor păstra un echilibru biblic în închinarea lor comunitară și dacă viața membrilor lor va fi o închinare oferită Domnului.

Biserici care accentuează evanghelizarea

În Faptele Apostolilor 2:47 citim despre primii creștini că:“ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mantuiți.” Biserica nu trebuie să se concentreze doar pe viața proprie, interioară, ci și pe o viață exterioară. O biserică introvertită, orientată înspre sine, devine un scop în sine. Ea devine perimată, egocentrică și lipsită de viață. Experiențele fundamentale de învățare a adevărului biblic pot deveni pur academice, iar relațiile vor deveni superficiale. Numai când o biserică, atât ca și congregație cât și ca membrii individuali din cadrul congregației se îndreaptă spre lumea pierdută, să o evanghelizeze, va menține în ea fluxul de viață și putere care o fac dinamică și sănătoasă. Relatările din Faptele apostolilor si Epistole cu privire la impactul global al Bisericii primare asupra lumii sunt evidente (1 Tes. 1:8). Să ne amintim că Domnul Isus n-a pierdut nici un moment ocazia sa evanghelizeze. El a facut aceasta zilnic și la plecarea Lui la Tatal a spus ucenicilor Săi:”FACETI UCENICI! – ducându-vă, botezându-i și învățându-i.” De atunci și până astăzi aceste cuvinte au fost și vor rămâne rațiunea de a fi a Bisericii.

Trăim vremurile din urmă și s-ar putea ca noi să fim generația celei de-a doua veniri a lui Cristos. Încotro ne vom îndrepta? Vom fi biserici fundamentate biblic și în același timp cu impact pozitiv pentru generația actuală? Vom fi biserici reânoite? Vom fi biserici dinamice rămânând în același timp fidele întregului Cuvant al lui Dumnezeu? De dragul Domnului nostru Isus Cristos, dar și de dragul copiilor noștri, trebuie să fim! Și lumea va vedea ce poate face Dumnezeu cu astfel de biserici.

Pastor Samy Tuțac

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/

Pastor Samy Tuțac – Biserici echilibrate într-o comunitate echilibrată

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserici-echilibrate-intr-o-comunitate-echilibrata/

BISERICA SUB CLOPOT

Sunt treaz! Pentru prima data dupa o lunga perioada de timp, cand stau cu ochii deschisi si privesc realitatea. Ceea ce am trait pana acum nu a fost decat un vis…o iluzie… sau mai degraba o minciuna.  Sunt multe lucruri pe care le traim in intunericul ignorantei, multumindu-ne cu putinul pe care il cunoastem si complet dezinteresati de ceea ce nu am reusit sa intelegem…acel tabuu al creatiei umane…

M-am nascut sub un clopot imens de sticla, numit “biserica”, captiv unei utopii care nu-mi apartine, dar pe care am invatat sa mi-o insusesc.  Am crescut crezand in acest vis nestiind ca mai sunt si au mai fost si altii inainte de mine care au trait acelasi vis esuand. Cand am crescut am inceput sa calatoresc, mergeam deseori pana la marginea clopotului ca sa privesc dincolo de el, spre o alta lumea. Eram fascinat si ingrozit in acelasi timp. Atunci am inteles ceea ce mi-au spus parintii meu cu privire la clopot, menirea lui era sa ne apere de oamenii din lume. Era atat de multa violenta si pacat. Alcolici, drogati, homosexuali, criminali si alte categorii asemanatoare care indicau solemn spre depravare. M-am simtit privilegiat. I-am multumit lui Dumnezeu ca nu fac parte din aceasta lume, ca sunt ocrotit sub acel clopot pe care ni l-a daruit. Atunci un zvon a ajuns pana la mine, a lovit in clopot si l-a fisurat. M-am ridicat socat si am alergat spre un grup de oameni pe care-I cunosteam, toti erau ingroziti, la fel ca mine. Unul de-al nostru a devenit un diletant al jocurilor de noroc. Mi-au trebuit cateva zile sa-mi revin, cateva zile pline de intrebari fara raspunsuri si multa incertitudine. M-am intors in cele din urma la marginea clopotului si ma intrebam pe unde a intrat pacatul lor in biserica noastra. Nu a durat foarte mult timp cand un alt zvon a lovit in clopotul de sticla. Un tanar este homosexual(nu-i singurul). La noi sub clopot?  Dar nu am primit niciun raspuns pentru ca alt zvon, despre cativa preoti imorali, a lovit in clopot spargandu-l. Majoritatea oamenilor din jurul meu au inceput sa tipe si sa alerge in stanga si dreapta cuprinsi de disperare. Este haos…

Am crezut ca este de datoria noastra prin biserica sa conservam traditiile si invataturile, şi acest crez a devenit visul nostru, in loc sa le propagam in lumea cuprinsa de intunericul lui Satan. Am devenit o fortareata inchisa in loc sa fim o armata decisa sa cucereasca lumea prin valori. Am inteles acum ca izolarea nu este o strategie de lupta impotriva pacatului şi ar trebui sa incercam marea trimitere, pentru ca prin ea atatia altii au schimbat lumea din timpul lor. Am fost chemati nu doar sa aparam Adevarul, ci si sa-l propavaduim! Cu clopotul spart, avem de ales: vom fi absorbiti de lume sau vom absorbi lumea.

de Dan PETRESCU – danpetrescu88.blogspot.ro

Biserica sub clopot

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-sub-clopot/

Poate avea România un președinte de talia lui Donald Trump?

ON OCTOBER 11, 2019 BY EDITORIN EVENIMENT

Prezidențialele  în linie drepată în România!

by Peter Costea

Într-o lună, pe 10 noiembrie, vom merge la vot în prima rundă a alegerilor prezidențiale. Ce fel de președinte ne dorim și cu cine vom vota? Avem printre candidați pe cineva de talia dlui Trump? Ar dori românii să aibă un președinte de talia dlui Trump? Poate România da un președinte de talia dlui Trump? Aceste gânduri mi-au venit în minte zilele astea și consider că este bine să le discutăm.

Fără îndoială, președintele Trump e un președinte controversat. De fapt, toți președinții sunt controversați din pricina politicilor pe care le promovează. Unii le vor susține, alții le vor respinge. În privința asta și dl Trump este un președinte controversat, la fel ca toți ceilalți. Pe lângă asta, însă, dl Trump e controversat și din pricina personalității lui. Predecesorul lui, dl Obama, era mai elegant în vorbire, mai șlefuit și beneficia de sprijinul mass-mediei care îl simpatiza.

Dl Trump se află exact la polul opus. Nu e elegant în vorbire, doar atunci când citește ceea ce i se pune în față. Când vorbește liber, vorbește mai puțin elegant.

Vorbește ca oamenii de rând, ca oamenii care stau la coadă la stația de metrou ori la coadă să se îmbarce în avion. Cu un astfel de stil prezidențial noi nu suntem obișnuiți. Ne așteptăm la un vocabular, temperament și eleganță mai elevată de la un președinte decât la un om de rând.

Ce îl face pe dl Tump așa? Profesia lui din trecut. Toată viața dl Trump a fost un om de afaceri. A negociat afaceri, contracte, a investit, a pierdut, a câștigat. Ca atare, vorbește în public așa cum vorbește la telefon cu oamenii de afaceri cu care negociază. La vârsta lui e greu de schimbat.

Dar tocmai pentru că are experiență în afaceri, dl Trump este un președinte de succes, cu toate că mass-media nu îi recunoaște acest merit. America a ajuns la full-employment, cu un șomaj de doar 3,5%, ceea ce în Europa ar fi de neimaginat. A stopat migrația în America, făcând înțelegeri și tratate cu Mexicul și cu țările din America Centrala. Ca rezultat, migrația ilegală în America a ajuns la aproape zero. În ultimul an fiscal, 2018-2019, poliția de frontieră a arestat aproape 1 milion de persoane care încercau să intre în America ilegal. Azilanților nu li se mai permite să stea în America pe durata audierilor, ci sunt duși înapoi în Mexic până la rezolvarea cazurilor.

Trump a renegociat cu succes tratatele comerciale ale Americii cu Uniunea Europeană, Mexic, Canada, Japonia, Coreea de Sud și cu America Latină. În plus, a făcut primii pași spre rezolvarea conflictului înghețat cu Coreea de Nord.

De ce aceste succese? Pentru că dl Trump e pragmatic. Un om practic care toată viața s-a îndeletnicit cu atingerea unor obiective specifice și rezolvarea unor probleme specifice.

Pe plan politic, dl Trump a nominalizat persoane conservatoare în funcții de judecători în tribunalele americane, inclusiv la Curtea Supremă, promovează o politică pro-viață și pro-familie, atât în SUA, cât și la nivel de ONU.

Chiar dacă europenii, în general, nu agreează cu dl Trump privind ideologia lui conservatoare, occidentalii ar prefera lideri de tipul dlui Trump decât de tipul celor care vorbesc elegant, dar care nu reușesc să facă nimic. Migrația, șomajul, Brexitul, dezorientarea valorică, declinul demografic, declinul economic – toate aceste realități din UE – rămân probleme fundamentale pentru Uniunea Europeană, care par a nu putea fi rezolvate de fel.

Revenim la România. Ar dori românii să aibă un astfel de președinte, de talia dlui Trump? Dar întrebarea și mai importantă este dacă România ar putea da un astfel de președinte. Mă îndoiesc. Românii s-au obișnuit cu politicieni care nu vorbesc limba oamenilor de rând, cu o elită politică care bate apa în piuă și nu realizează absolut nimic.

Românii s-au obișnuit să fie conduși nu de oameni pragmatici care se pricep să rezolve probleme, ci de o elită politică, care de cele mai multe ori e și rămâne cu capul în nori. Tragem, însă, nădejde.

Peter Costea

Poate avea România un președinte de talia lui Donald Trump?

Vernisajul Expoziției de Sculptură: „Cuvântul s-a făcut trup”, la Cluj-Napoca

Duminică, 13 octombrie, Piața Unirii din Cluj-Napoca este gazda Vernisajului Expoziției de Sculptură: „Cuvântul s-a făcut trup”, semantă de sculptorul Liviu Mocan. Evenimentul susținut de Primăria Muncipiului Cluj-Napoca, începe la ora 17:00 și vă dă întâlnire cu invitați de marcă.

Evenimentul va deschis de autorul capodoperei, Liviu Mocan. Cu scurte prelegeri și mesaje vin: criticul de artă, Pavel Șușară și arhitectul, Șerban Țigănaș, pictorul Petru Lucaci și istoricul Ioan – Aurel Pop. Cu experiențe de realitate virtuală vine profesorul de multimedia, Luigi Mistodie.

Discursurile intelectuale vor fi împletite cu muzică de calitate interpretată de Ansamblul de Corni al Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”. Sub îndrumarea domnului prof. univ. dr. Alexandru Marc v-or interpreta piesele: Carl Maria Von Weber – „Corul Vânătorilor” din opera „Der Freishutz”; Wolfgang Amadeus Mozart – „Ave Verum”; Richard Wagner – fragmente din operele „Tannhauser” și – „Olandezul Zburător”.

Eveniment este sponsorizat de Primaria Municipiului Cluj- Napoca.

Liviu Mocan s-a născut în 1955 în Cara, județul Cluj. A absolvit Academia de Arte Vizuale din Cluj și a fost vreme de doi ani artist rezident al Universitatii Anderson din Mississippi, SUA. De-a lungul timpului a avut mai multe expoziții personale la New York, Chicago, Budapesta, București, Cambridge și alte orașe ale lumii. Sculpturile sale pot fi văzute în locuri publice din Germania, SUA, Norvegia, Noua Zeelanda și desigur Romania. Este cel mai bine cunoscut în România ca fiind autorul „Stâlpilor Împușcați” din Piața Revoluției din Cluj, dar și al „Semințelor” amplasate de-a lungul anului cultural 2007 în centrul Sibiului. Liviu Mocan este deținătorul mai multor premii prestigioase pentru sculptură, numeroase lucrări ale sale fiind achiziționate de colecționari particulari din Marea Britanie, Elveția, Grecia, Austria, Germania, SUA sau Norvegia.

Fiecare lucrare al sculptorului face legătura cu cerul și poartă o profundă semnificație spirituală. Printre cele mai celebre lucrări semnate de Liviu Mocan se numără: „Decalogul”, „Arhetipuri”, „Scara Lumii”, „Monumentul Libertății Religioase la Turda” și multe altele.

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă îndeamnă să vă alăturați acestui eveniment și să admirați profunzimea și frumusețea caracterului lui Dumnezeu ilustrat prin sculptură. Mai multe știri despre Liviu Mocan și lucrările lui vedeți AICI!

https://www.stiricrestine.ro/2019/10/11/vernisajul-expozitiei-de-sculptura-cuvantul-s-a-facut-trup-la-cluj-napoca/?

Relația între soți – Ce faci daca ai tensiuni in relatia cu sotul-sotia? – Interviu: Bogdan Graur, consilier

 06.03.2017  |    Crestinul si RELATIILE  |

Un subiect foarte important pentru cupluri este relatia dintre cei doi soti, si modul in care noi efectuam consilierile este urmatorul: consiliem pe fiecare dintre soti separat pentru ca sa dam libertate fiecaruia sa spuna problemele pe care le are.

Am consiliat odata o femeie care avea diverse nemultumiri fata de sotul ei. Si el era crestin, dar nu o ajuta in casa cu lucrurile, nu era genul de sot care sa-i ofere ajutor, si ea se simtea coplesita cu lucrul casei, copiii.

In procesul de restaurare a relatiei dintre cei doi, am indemnat-o pe sotie sa-l ierte pe sot, punctual, pentru toate lucrurile in care i-a gresit. A fost de acord si a inceput sa il ierte.

Am condus-o in rugaciune pentru dezlegarea tuturor legaturilor nedumnezeiesti dintre ea si sotul ei, si sa ramana intre ei doar legatura care Dumnezeu o doreste sa fie intre cei doi soti, de unitate in Domnul si sa fie binecuvantata viata lor. Revine ulterior la consiliere si spune: „Nu pot sa cred! Sotul meu se comporta total diferit. A inceput din proprie initiativa sa duca gunoiul, sa ma ajute la cumparaturi, sa spal vasele, parca e alta persoana. Relatia noastra s-a restaurat!”

Ne-am bucurat sa vedem acest rezultat si am realizat ca totul s-a datorat disponibilitatii ei de a-si ierta sotul pentru micile probleme pe care i le facea, pe care trebuia sa le aduca inaintea lui Dumnezeu si sa-i ofere iertare. A fost gata sa se concentreze pe partea ei din casatorie si sa nu se mai concentreze la ce lipsuri are sotul ei si sa i le aminteasca de cate ori are ocazia.

Daca aveti tensiuni in relatia cu sotul/sotia este important sa le aduceti inainta lui Dumnezeu, apoi vizavi de partener sa aveti dragoste, acceptare, iertare. Cu dorinta de a inchide ochii la problemele pe care vi le face, manifestam tot mai mult in caracterul lui Hristos si astfel dam ocazia unei apropieri si restaurari a relatiei.

Interviu: Bogdan Graur, consilier, http://InHimMinistry.com

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/17549

Emisiunea Calea, Adevărul și Viața, produsă de Alfa Omega TV – o prezentare scurtă

Cine suntem si ce facem – Misiune prin media

28.01.2010  |    Partener  |   65882  |     7 min

Calea Adevărul și Viața este un program prin care promovăm principiile și valorile Biblice. Totodată, în cadrul acestor emisiuni dorim să răspundem la întrebările dumneavoastră și să slujim celor aflați în nevoie. Urmăriți o scurtă prezentare a ceea ce înseamnă Calea Adevărul și Viața, un program care s-a născut cu aproape 20 de ani în urmă.

Află mai multe despre cine suntem și ce facem: https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/cine-suntem

https://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/11179-emisiunea-calea-adevarul-si-viata-produsa-de-alfa-omega-tv-o-prezentare-scurta

Florin Ianovici — Ritmul nesilit al harului

Publicat pe 13 August 2017 de ADMIN în Articole, Articole: Florin Ianovici

Psalmii 23:2 „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;”

Odihna a căpătat un aspect festivist care aduce mai multă oboseală decât munca.

Odihna a devenit un bun de consum care se vinde la pachet turistic.

Odihna a devenit un album foto, o goană frenetică între puncte ale itinerarului, o sterilă imortalizare ale unor momente pe care le postăm – cu discreție – pe rețele de socializare.

Odihna a devenit o schimbare de locație și nu de ritm. Întrerupeți ritmul. Ignorați ceasul de mână și priviți-l pe cel al sufletului. De la Golgota, spre noi, a început un ritm nou.

E ritmul nesilit al harului. Păstorul cel bun te odihnește în pășuni verzi și te duce la ape liniștite.

Dacă vrei să îți odihnești sufletul verticalizându-l spre cer, te invit la slujba bisericii Renovatio de duminică, 13 august, când poți asculta un nou mesaj din ciclul de predici: ,,Prin valea umbrei morții. Istovirea

Florin Ianovici

https://crestintotal.ro/2017/08/13/florin-ianovici-ritmul-nesilit-al-harului/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/florin-ianovici-ritmul-nesilit-al-harului/

Fii ca El – Alexandru Fintoiu

 

Îmi dau seama câtă răbdare are Dumnezeu când mă uit la oameni care înjură, urlă, strigă, blestemă și trăiesc. Dumnezeu îi mai lasă, poate cine știe? Totuși, oameni care sunt altfel, care mai fac câte un bine, care mai încurajează pe cineva, mor chinuiți de boli incurabile sau pur și simplu mor.

Răspunsul la aceste întrebări nu este la noi. Noi putem doar să ne minunăm de extraordinara răbdare și bunătate a lui Dumnezeu. E mai mult decât putem pricepe. Gândurile lui Dumnezeu sunt diferite de ale noastre.

Că mori rău sau făcând un bine, fără Isus Hristos tot aia e. Nu mai contează, deși la noi pe pământ avem ochi pentru ceea ce se vede.

Mulți oameni se miră de câtă răutate poate avea alt om. Nu le vine să creadă. Altora li se pare fantastic să fii deosebit de bun cu cineva care nu merită. Ceea ce e fantastic pentru unii, e normal pentru Dumnezeu. Normalul acesta trebuie să caracterizeze viața noastră de creștini.

Să fim normali, iubind, făcând bine, ajutând, respectând, renunțând uneori, fiind răbdători și ascultând. Să încercăm să fim ca El. Este provocarea cea mai mare la care suntem chemați.

Astăzi ai șansa să fii ca El.

http://www.ciresarii.ro/index.php/fii-ca-el-alexandru-fintoiu/

Fii ca El – Alexandru Fintoiu

FETIŢA ŞI VESTA

Fetiţa afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferinţele la care a supus-o familia

De adevarul.ro | adevarul.ro – 4 ore în urmă

 

Vizualizare fotoFetiţa afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferinţele la care a supus-o familia

 

Fetiţa afgană găsită purtând o vestă cu explozibili dezvăluie suferinţele la care a supus-o familia Fetiţa afgană care a fost descoperită purtând o vestă cu explozibili a declarat că tatăl şi fratele ei au obligat-o să atace un punct de control al poliţiei din provincia Helmand şi refuză să se întoarcă în familia sa, relatează BBC News Online.Fetiţa, cunoscută sub numele de Spozhmai, a declarat că fratele şi tatăl ei au bătut-o şi i-au ordonat să îmbrace vesta de sinucigaş. Ea a fost luată în custodie în capitala provincială Lashkar Gah, după ce un soldat afgan a văzut-o în timp ce purta vesta, luni.Fetiţa, în vârstă de aproximativ zece ani, i-a cerut preşedintelui afgan Hamid Karzai să îi găsească un nou loc în care să stea. „Nu mă voi întoarce acolo. Allah nu m-a făcut ca să devin un atacator sinucigaş. Îi cer preşedintelui să mă ducă într-un loc bun”.O purtătoare de cuvânt a preşedinţiei a declarat că ea va fi încredinţată rudelor sale doar dacă liderii tribali îi garantează siguranţa.Preşedintele a condamnat talibanii pentru acest incident, dar gruparea a negat orice implicare.Fetiţa ar fi sora unui proeminent comandant taliban, despre care poliţia susţine că a încurajat-o să comită atacul.Ea a declarat pentru BBC că era înspăimântată dar că fratele ei i-a promis că doar ţintele sale vor muri. Ea a adăugat că tatăl ei i-a ordonat să se întoarcă acasă, dar ea a refuzat să se supună. „I-am spus: «Nu, mai degrabă mă voi sinucide decât să merg la voi”, a declarat ea. „Se va întâmpla din nou acelaşi lucru. Mi-au spus înainte: Dacă nu o faci de data asta, te vom pune să o faci din nou”, a adăugat ea.Fetiţa a declarat că nu i s-a permis să înveţe să citească şi să scrie. „Făceam totul în casă, găteam, făceam curăţenie şi ei mă tratau rău, ca pe o sclavă”, a declarat Spozhmai. Citeste si:  

„Le Monde”: Apartamentul de întâlnire al amorezilor Hollande-Gayet, are legături cu interlopi şi mafioţi corsicari

Mai aproape de modelul James Bond: spionii britanici, fără limită de viteză în timpul misiunilor

Chinuit de regrete, Kalaşnikov i-a scris Patriarhului Chiril înainte de moarte

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/fetita-si-vesta/

FETELE MIRESE Cinci fapte mai puţin cunoscute din viaţa dură a fetelor-mirese

03 dec 2013 

Christina Asima are doar 13 ani, dar poartă pe faţă urmele adânci ale maturizării precoce. Locuieşte într-un sat în Malawi, în sudul Africii. Este timidă, dar bine educată, şi a trecut deja printr-un divorţ. Peste bluza roz poartă, într-un şal albastru, un bebeluş dolofan de doar opt luni. Nu, nu este fratele ei, ci fiul născut în urma unei căsătorii forţate cu un bărbat mai mare decât ea. Christina şi fiul ei – doar două chipuri prea tinere, simbolul unei realităţi obişnuite atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate.

În Malawi, jumătate dintre fete sunt deja căsătorite înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, cele mai multe chiar înainte de împlinirea vârstei de 15 ani. De cele mai multe ori, familiile aleg să îşi vândă fetele bărbaţilor maturi pentru un trai mai bun sau pentru plata unei datorii. Chiar dacă părinţii sunt convinşi că fac ceea ce este mai bine pentru tinere, ele devin, în cele din urmă, sclavele soţilor şi familiilor acestora.

Regula este că femeia mănâncă ultima, după ce socrul şi soţul s-au săturat. Regula este că femeile nu au niciun cuvânt de spus nici în privinţa procreerii, nici în privinţa abuzurilor domestice. Şi, din păcate, regula arată că a te căsători în copilărie nu este specific doar pentru Malawi, ci şi pentru ţări dezvoltate, precum SUA. Cu toate că are o amploare mai mică, câteva zeci de mii de fete sunt căsătorite din copilărie sau adolescenţă cu bărbaţi în vârstă chiar în familiile de emigranţi din Statele Unite.

După o vizită în Malawi, Jennifer Ludden, jurnalistă pentru postul public de radio NPR, a realizat un reportaj în care explică, în detaliu, cinci lucruri mai puţin cunoscute despre căsătoria cu minore.

Primul aspect şocant este amploarea fenomenului. Una din trei fete care locuiesc în ţările în curs de dezvoltare este căsătorită înainte de a împlini 18 ani şi una din nouă înainte de a împlini 15 ani. Centrul Internaţional de Cercetare a Situaţiei Femeilor estimează http://www.icrw.org/child-marriage-facts-and-figures că anual 14 milioane de fete şi adolescente din întreaga lume sunt obligate (de cele mai multe ori de părinţi) să se căsătorească cu bărbaţi maturi. Rata cea mai ridicată a acestor căsătorii se găseşte în ţările subsahariene, dar numărul cel mai mare este în Asia de Sud (regiune în care se află Afganistan, Bangladeş, Butan, India, insulele Maldive, Nepal, Pakistan şi Sri Lanka).

Al doilea aspect îngrijorător este că numărul mireselor-copii este în creştere, mai ales în ţările în care populaţia este în creştere vertiginoasă. Spre exemplu, UNICEF estimează că numărul fetelor ce devin mame înainte de a împlini 15 ani, în Africa subsahariană se va dubla până 2030.

Al treilea aspect mai puţin cunoscut este că decesul mamei la naştere şi complicaţiile asociate sarcinii reprezintă prima cauză de deces a fetelor cu vârste între 15 şi 19 ani, în ţările în curs de dezvoltare. Cele mai multe fete nu sunt pregătite fizic pentru a rămâne însărcinate sau pentru a da naştere unui copil, de aceea fetele cu vârsta sub 15 ani prezintă un risc de cinci ori mai mare de a muri în timpul travaliului decât femeile care nasc primul copil la 20 de ani. De asemenea, fetele care devin mame înainte de împlinirea vârstei de 18 ani au un risc cu 60 de procente mai mare de a deceda în primul an după naşterea primului copil.

În al patrulea rand, părinţii care îşi oferă fiicele spre căsătorie de la vârste fragede sunt convinşi că le fac un bine şi că le asigură un viitor financiar promiţător. Pe de o parte, şi părinţii au de câştigat, deoarece primesc o zestre şi daruri din partea familiei bărbatului, importante mai ales în perioadele de secetă, când viitorul este incert. Pe de altă parte, în unele ţări adolescentele necăsătorite sunt supuse riscului de a fi violate chiar ziua în amiaza mare, iar o căsătorie le protejează de această traumă şi stigmă, care le-ar împiedica să se mai căsătorească.

În cele din urmă, căsătoriile cu minore afectează viitorul economic al ţărilor de origine. Banca Mondială a avertizat că ţările în care aceste căsătorii sunt obişnuite suferă şi la capitolul productivitate şi la capitolul venituri. Renunţarea la şcoală, din cauza obligativităţii căsătoririi şi a procreerii, şi imposibilitatea acestor fete de a avea un loc de muncă înseamnă pierderi de miliarde de dolari în produsul intern brut al respectivelor state. Aceasta nu include preţul social scump pe care îl vor plăti în viitor ţările unde jumătate din populaţie nu a beneficiat de educaţia de bază.

Taguri:   fetita mireasa, casatorii copii, casatorii fortate,

Recomandăm:

• Germania: căsătoriile forţate între musulmani, scoase în afara legii
• Miresele triste

semnele timpului.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/fetele-mirese/

Fără precedent: Statul California a adoptat o lege care interzice, printre altele, cărțile de învățătură creștin-ortodoxe despre căsătorie și sexualitate

DE ANDREI NICOLAE  /   EXTERNE   /   Publicat: Vineri, 20 aprilie 2018, 

FOTO: O carte care ar conține o astfel de cuvântare a ÎPS Bartolomeu Anania nu va putea fi comercializată în California

ARTICOLE RELAȚIONATE

18 martie: 97 de ani de la nașterea Mitropolitului Bartolomeu Anania. Cuvântul său de tunet: Am dorit să intrăm în Europa. Dar Europa, nu Sodoma!

Studiu: Învățătura ortodoxă despre sexualitate și procreere (III). Care este atitudinea pastorală față de homosexuali?

Studiu: Învățătura de credință ortodoxă despre sexualitate și procreere (II). Ce spune Sfânta Scriptură (Biblia) despre homosexualitate

Statul american California a adoptat acum câteva ore un proiect de lege care va interzice comercializarea cărților care exprimă idei asupra sexualității ce contravin ideologiei LGBT și teoriei „gender”, anunță National Review. Vestea a fost primită cu urale de către grupurile de activiști LGBT.

Printre altele, notează jurnalistul și avocatul David French, adoptarea acestei legi va interzice și comercializarea cărților de învățătură creștin-ortodoxe.

Legea 2943  transformă în „practică ilegală de afaceri” implicarea „într-o tranzacție care ar rezulta sau rezultă în vânzarea sau închirierea de bunuri către orice consumator” care publicitează, se oferă sau constau în „eforturi de schimbare a orientării sexuale a unui individ”, notează sursa citată.

Proiectul legislativ definește „eforturile de schimbare a orientării sexuale” drept „toate practicile care caută să schimbe orientarea sexuală a unui individ. În acestea se includ eforturile de schimbare a comportamentelor sau a exprimării de gen sau de a reduce atracția sexuală sau romantică față de indivizi de același sex”. (Secțiunea 2, 1761, punctul i.1).

David French scrie că „pentru creștini, identitatea este în Hristos, nu în genul sau identitatea lor sexuală. Statul California spune „nu”. Genul și orientarea sexuală sunt identitatea voastră și ar trebui să vă angajați în acțiuni care celebrează și ratifică presupusa voastră esență. Statul crează o nouă religie a libertinajului sexual, declarând că religiile care i se opun nu sunt doar false, dar și periculoase și apoi interzicând exercițiile religioase contrare”.

„Creștin-ortodoxia este simplă: indiferent de dorințele unei persoane („orientarea), standardul pentru comportamentul drept este clar ca lumina zilei. Relațiile sexuale sunt rezervate pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Când vine vorba despre „exprimarea genului”, nu există nicio diferență între sexul biologic și gen, iar răspunsul creștin la disforia de gen este compasiunea și tratamentul, nu indulgența și mutilarea chirurgicală. Cu alte cuvinte, există o diferență fundamentală între tentație și păcat.

Legea californiană ar interveni direct asupra acestor învățăminte prin interzicerea până și a argumentului că indiferent de dorința sexuală a unei persoane, comportamentul sexual al unei persoane ar trebui să se conformeze standardelor biblice”, continuă jurnalistul american, adăugând că indiferent de popularitatea învățămintelor creștin ortodoxe despre morală, acestea trebuie protejate de Constituție și niciun stat constituent nu ar trebui să-și permită să interzică un bun sau un serviciu care vorbește despre această acestea.

În creștinismul ortodox, homosexualitatea este un păcat care se poate îndrepta prin mijloace duhovnicești, precum spovedania, rugăciunea și postul. Mitropolitul Bartolomeu Anania spunea într-una dintre predicile sale despre „vindecarea homosexualității” persoanelor care au apelat la Biserică în momente de criză.

Unul dintre cei mai cunoscuți psihiatri americani, Dr. Nicholas Andrew Cummings, unul dintre cei mai venerabili psihiatri americani, a scris că homosexualitatea se poate vindeca.Într-un articol publicat în USA Today, Cummings scrie că a tratat peste 18.000 de homosexuali de-a lungul carierei, dintre care unii doreau să se vindece de acest comportament, iar acest lucru le-a reușit.

Statul California este dominat, din punct de vedere politic, de către Partidul Democrat (de stânga).

PE ACELAȘI SUBIECT

Ce se ascunde în spatele atacului occidental din Siria, dincolo de interese militare

Donald Trump și aliații săi francezi și britanici spun că atacul din Siria a avut „succes”. SUA, Franța și Marea Britanie propun ONU o rezoluție pe tema Siriei și o anchetă referitoare la utilizarea armelor chimice. Avertismentul Rusiei

„Nu au fost doborâți de un gaz toxic, ci de lipsa de oxigen”. Un renumit reporter britanic, în căutarea adevărului printre ruinele din Douma, pune la îndoială informațiile presei mainstream privind atacul chimic din Siria

Tensiune la cote maxime între Turcia și Grecia: Avioane turcești de luptă au șicanat elicopterul în care se afla premierul Alexis Tsipras

Bashar al-Assad înapoiază Legiunea de Onoare Franței, prin intermediul ambasadei României

Orban a reușit: Fundația lui George Soros pleacă din Budapesta

https://www.activenews.ro/externe/Fara-precedent-Statul-California-a-adoptat-o-lege-care-interzice-printre-altele-cartile

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/fara-precedent-statul-california-a-adoptat-o-lege-care-interzice-printre-altele-cartile-de-invatatura-crestin-ortodoxe-despre-casatorie-si-sexualitate/

Ferice de cel cu fărădelegea iertată… !

Doina Bejenaru  13-03-2018 

Un om iertat înseamnă un om fericit. Avem un proverb popular, care spune că „Banii nu aduc fericirea”, dar ce oare ne poate aduce fericirea? În cultura noastră avem multe zicale prin care blestemăm avuțiile, alergarea pentru lucrurile pământești, și totuși doar de astea și ne ocupăm. Tânjim după fericire și încercăm să o dobândim cu orice preț, dar nu prin căile corecte. Iertarea este cheia spre fericire! Un om iertat de Dumnezeu poate cunoaște plinătatea fericirii. Un om care este iertat de semenii lui și a cunoscut ce înseamnă să dăruiești iertare este binecuvântat cu pace, bucurie și fericire.

Psalmistul a cunoscut această călătorie sublimă spre fericire și vă provocăm să o descoperiți și dvs. Suntem încă în campania de „40 de zile de post și rugăciune pentru România”! În cea de-a 3-a săptămână cuvântul cheie este – pocăința! Nu există iertare, pace, vindecare, fericire fără pocăință autentică!

Haideți să învățăm de la David, cel care s-a învrednicit să fie numit „Omul după inima lui Dumnezeu” cum să trăim o pocăință autentică care ne aduce fericirea.

Psalmii 32

1. (Un psalm al lui David. O cântare.) Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!

2. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!

3. Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

4. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. (Oprire)

5. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. (Oprire)

6. De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi, chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.

7. Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. (Oprire)

8. „Eu – zice Domnul – te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

9. Nu fiţi ca un cal sau ca un catâr fără pricepere, pe care-i struneşti cu un frâu şi o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.

10. De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.

11. Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi înveseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană!

După fiecare mărturisire și proșternere înaintea lui Dumnezeu cu pocăință, vine bucuria, vine fericirea. Echipa ȘtiriCreștine.ro vă dorește din suflet să cunoașteți această sublimă fericire primită în urma iertării.

https://www.stiricrestine.ro/2018/03/13/ferice-de-cel-cu-faradelegea-iertata/?utm_

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ferice-de-cel-cu-faradelegea-iertata/

Feminitate și bani într-o lume a bărbaților

Pe cât de mult luna martie aparține femeilor, pe atât de tare ea devine o provocare pentru bărbați. Încă din prima zi a lunii, atunci când se celebrează Mărțisorul, pe care sexul frumos îl primește în dar din partea bărbaților  se dă startul zilelor în care femeile se lasă răsfățate.  Ziua de 7 martie a fost una specială la Biserica Betel, acolo unde Samy Tuțac pastor, dar și președinte al Comunități Bisericilor Creștine Baptiste din Timișoara a avut curajul de a lansa o dezbatere pe tema: Feminitate și bani într-o lume a bărbaților.

Invitate la această discuție au fost trei doamne distinse: Cristina Olariu (RVE Timișoara), Adina Munteanu (JOYFM Arad) și bine-cunoscuta mezzosoprană  Aura Twarowska, fostă solistă a Operei de Stat din Viena.

S-a discutat despre rolul femeii în societate, despre drepturile pe care partea feminină le-a câștigat de-a lungul anilor, despre sacrificiile la care sunt supuse, dar și despre cât de important e bărbatul în viața lor. ”Bărbatul e capul soției lui” a rostit Samuel Tuțac, părere care a fost împărtășită la unison.

Seara a fost presărată cu muzică de bună calitate, invitați fiind Desiderio Quintet și Ekklesia Arad & Lari Muntean.

Sursa

http://www.baptist-tm.ro/feminitate-si-bani-intr-o-lume-a-barbatilor/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/feminitate-si-bani-intr-o-lume-a-barbatilor/

Femei în slujba Domnului

ANASTASIA FILAT09 MARTIE 2018  SOCIETATE

Zilele acestea, în special în țara noastră, se sărbătorește Ziua Femeii sau a Mamelor. Este un timp în care avem ocazia o dată în plus să mulțumim mamelor noastre pentru dragostea și osteneala lor.

Această sărbătoare își are originea într-o dorință a femeilor de a-și scoate drepturile. În anul 1908 în New York în jur de 15 000 de femei au ieșit în stradă și au cerut un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot. În 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internațională a Femeii a fost stabilită la 28 februarie. Un an mai târziu, în 1910, la Conferința Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 femei din 17 țări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeași zi peste tot în lume. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit Ziua Femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917 ultima duminică din februarie, conform calendarului de stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. În acea zi de 8 martie 1917 femeile din Sankt Petersburg au organizat o grevă, cerând încheierea Primului Război Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. După revoluție ziua de 8 martie a fost declarată ca și sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar din 1965 ziua de 8 martie a devenit zi nelucrătoare în Uniunea Sovietică. În zilele noastre această zi este sărbătorită în mai multe țări din lume.

Cu prilejul acestei sărbători m-am gândit să scriu un articol despre femei din Biblie, folosite de Dumnezeu cu putere în viața poporului Său Israel și anume: Maria, sora lui Moise și Aaron, Debora și Hulda. Acestea sunt trei femei prorocițe din perioada Vechiului Legământ pe care Dumnezeu le-a folosit în conducerea poporului Său.

Maria, sora lui Moise și Aaron

La Mica 6:4 Dumnezeu o numește pe Maria ca și lider a poporului împreună cu frații săi de trup Moise și Aaron:

Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron şi Maria! (Mica 6:4)

Sigur, rolul principal în această lucrare măreață l-a avut Moise, dar Dumnezeu a folosit-o și pe Maria în lucrarea aceasta măreață. De la Numeri 12:2 aflăm că Domnul vorbea și prin ea ca și prin Moise și Aaron.

Debora

O altă femeie de care S-a folosit Dumnezeu ca și lideră a poporului Israel a fost Debora. Ea a trăit în perioada judecătorilor. Ea era prorociță, dar și judecător în Israel. Pe vremea aceea nu era împărat în Israel și rolul de conducător a poporului îl avea judecătorul prin care Dumnezeu conducea poporul Său:

Copiii lui Israel iarăși au făcut ce nu place Domnului, după moartea lui Ehud. Și Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, care domnea la Hațor. Căpetenia oștirii lui era Sisera, și locuia la Haroșet-Goim. Copiii lui Israel au strigat către Domnul, căci Iabin avea nouă sute de cară de fer, și de douăzeci de ani apăsa cu putere pe copiii lui Israel. Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorocița, nevasta lui Lapidot. Ea ședea subt finicul Deborei, între Rama și Betel, în muntele lui Efraim; și copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecați. (Judecători 4:1-5)

Faptul că Barac, căpetenia oștirii lui Israel, nu a vrut să meargă la luptă fără Debora, arată autoritatea pe care o avea aceasta în mijlocul poporului:

Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce”. (Judecători 4:8)

Pe de altă parte vedem curajul ei. Ea a mers împreună cu Barac în fruntea oștirii:

Ea a răspuns: „Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mînile unei femei”. Și Debora s-a sculat, și s-a dus cu Barac la Chedeș. (Judecători 4:9)

După ce Dumnezeu le-a dat biruință în luptă, Debora, împreună cu Barac, au cântat o cântare de laudă la adresa lui Dumnezeu. (Judecători 5).

Datorită biruinței pe care a dat-o Dumnezeu prin conducerea  Deborei, țara a avut pace 40 de ani.

Țara a avut odihnă patruzeci de ani. (Judecători 5:31b)

Hulda

O altă prorociță cu autoritate în Israel a fost Hulda, care a activat în timpul împărăției lui Iosia. Când împăratul Iosia a găsit cartea Legii, pierdută în Casa Domnului, el a trimis la prorocița Hulda ca să întrebe pentru el și pentru popor:

Când a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, și-a sfâșiat hainele. Și împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Șafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Șafan, logofătul, și lui Asaia, slujitorul împăratului: „Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s-a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s-a aprins împotriva noastră, pentrucă părinții noștri n-au ascultat de cuvintele cărții acesteia, și n’au împlinit tot ce ne este poruncit în ea”. Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia, s-au dus la proorocița Hulda, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veșmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetății. (2 Împărați 22:11-14)

Dumnezeu a vorbit lui Iosia prin prorocița Hulda și țara a avut pace în timpul vieții lui Iosia.

Poziția femeii în Noul Legământ

În concluzie putem spune că femeile, care s-au pus la dispoziția lui Dumnezeu, au fost folosite cu putere în viața socială de către Dumnezeu. Unicul lucru de la care erau oprite femeile, potrivit cu Legea (Vechiul Legământ), era slujba la cortul întâlnirii (Templu), fiindcă slujba la cortul întâlnirii arăta la lucrarea care avea să o facă Domnul Isus în Noul legământ (Evrei 10:1). Dumnezeu a fost foarte specific în ce privește faptul că Mântuitorul avea să fie bărbat.

Intrând în Noul Legământ și identificându-ne cu Hristos, această diferență este ștearsă: atât bărbați, cât și femei suntem una în Hristos și suntem sămânța lui Avraam, moștenitori prin făgăduință:

Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus. Toți cari ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință. (Galateni 3:26-29)

Bărbaților, purtați-vă și voi, la rândul vostru, cu înțelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele cari vor moșteni împreună cu voi harul vieții, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. (1 Petru 3:7)

Ceea ce contează pentru veșnicii este să fim o făptură nouă în Hristos: aceasta ne asigură veșnicia.

Domnul să ne ajute ca fiecare să ne facem bine slujba la care am fost chemați și fiecare să prețuim slujba celorlalți, indiferent că este vorba despre bărbat sau femeie. Lui Dumnezeu nu-I place când slujba cuiva este disprețuită și chiar condamnată pentru simplul fapt că persoana dată este femeie.

Articole similare:

• Ferice de cei blânzi
• La Lăpuşna 8 martie a fost sărbătorit fără femei
• Care este soarta eternă a pruncilor care au murit, a copiilor avortaţi şi a ucigaşilor lor?
• Sunt închisorile de stat o practică biblică sau nu?
• Cum Maria și Elisabeta pot fi rude dacă una este din seminția lui David, iar alta din a lui Aaron?
• Pentru cine sînt valabile făgăduințele lui Dumnezeu
• Partidul Liberal foloseşte campania electorală pentru răspîndirea păgînismului
• Cum să dai semnificație Crăciunului?

https://moldovacrestina.md/femei-slujba-domnului

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/femei-in-slujba-domnului/

Fățărnicia – o fotografie a legalismului

 Teofil Gavril  01/09/2016  Har sau lege, Meditări  

Probabil nu trebuie să insist mult asupra definirii fățărniciei. Fiecare din noi știm ce este un fățarnic și acuzăm adesea pe alții de un astfel de comportament pe care cu siguranță noi nu îl practicăm ci doar unii oameni din anturaj. Fățarnicul e un om care are măcar două atitudini diferite care țin de context. Fățărnicia poate avea multe combinații și se poate ajunge lejer la comportamente schizoide uneori foarte grave. Spun uneori deși e întotdeauna grav să fii fățarnic.

Fățărnicia e mai mult sau mai puțin acuzată dar întotdeauna e identificată. Adică depinde de tipul de om care are de a face cu fățarnicii. Unii vor alege să confrunte fățarnicul, alții, cei mai mulți nu vor confrunta dar îl vor trece într-un catastif intern sau al unui grup pe fățarnic iar alții nici nu se vor obosi să mediteze la fățărnicia celor din jur. De obicei cei mai ofensați de fățărnicie sunt fățarnicii. Se pare că ei vor și repera, cel mai repede, cazuri ca ale lor.

Dacă de identificat nu e foarte greu, de condamnat nu se ocupă foarte mulți întrucât e considerat un păcat lejer, pardonabil, scuzabil față de „alte păcate mai grave” înseamnă că puțină lume va medita la o astfel de chestiune care nu e nicidecum cea mai neînsemnată problemă a creștinilor. Odată cu fățărnicia vine și prietena ei cea mai bună care e minciuna. Una fără alta nu ar putea trăi, sunt mai mult decât prietene, sunt surori siameze din alea imposibil de despărțit. Lor li se adaugă lipsa de respect pentru cei din jur ca să nu zic chiar lipsa iubirii de aproapele.

Un exemplu biblic care îmi vine în minte este cel al familiei lui Anania și Safira. Doi oameni care au fost uciși de fățărnicie și care au rămas scriși ca exemplu la categoria „așa nu” pentru toată istoria. Ei au vrut să fie și împlinitori ai legii nescrise, ai curentului care circula prin biserica primară de acolo dar și să își rezolve unele probleme ale lor. Nu era interzis să își țină o parte din sumă, dar au vrut să pară la fel ca frații lor care vindeau și dădeau tot comunității și au apelat, în fățărnicia lor, la minciună. Generatorul acestei stări de lucruri era legalismul, conformarea lor la legi, fie ele și nescrise, cu gândul de a fi pe placul lui Dumnezeu, al comunității și strădania de a fi mai buni.

Desigur că nu toate fățărniciile au un final așa de tragic dar ele sunt condamnate de Mântuitorul clar și fără loc de întoarcere. El folosește des expresia „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!” iar în cuvintele surprinse de evanghelistul Matei: Făţărnicilor, bine a proorocit Isaia despre voi, când a zis: „Norodul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti.” O atenționare clară și explicită care nu cred că mai are nevoie de lămuriri, o condamnare a fățărniciei generată de legalism.

Unul din primele mele cazuri de consiliere, pe vremea când nu aveam nici măcar habar că o să ajung să fiu acreditat să fac consiliere a fost al unei tinere fățarnice. Recunosc că tatăl său, care a adus-o la consiliere deși eram doar puțin mai mare decât ea a plecat dezamăgit de rezultat. Concluzia: ai stricat-o și mai tare pe fiică-mea, acum nici în sat nu se mai îmbracă cum trebuie. Era vorba de o tânără care, în trenul cu care făceam naveta, la mers spre școală se schimba în toalete și de la pioșenia impusă devenea de nerecunoscut. În tren era „schimbarea la față și la trup” așa de tare se schimba incât – de câteva ori eram în preajmă – la întâlnirea cu tatăl ei acesta nu a recunoscut-o. De la fustă până în pământ, batic legat sub barbă și alte alea ieșea din toaleta trenului în blugi, cămașă și cu ceva accesorii de i se spunea „stewardesa”. Nu exagera ci chiar avea bun gust dar era în contradicție flagrantă cu legile vestimentare ale cultului ceea ce i-a adus câteva bătăi zdravene chit că avea 17 ani. Ea recunoștea că e fățarnică și trist a fost că familia , din cauza asta, o numea curvă deși noi navetiștii știam clar că nu poate fi cucerită și nu a fost cucerită de nimeni. Legalismul a împins-o la fățărnicie, credința ei nu era una a inimii ci una a legilor sau mai bine zis, credința părinților impusă ei.

Vedeți voi, formalismul religios va produce fățarnici. Cine ar putea împlini toate legile? Nimeni. Atunci cel mai la îndemână ne este să mascăm nereușita. Un exemplu dur: statisticile spun că peste 60% din creștinii americani privesc pornografie, tind să cred că în România e mai mare procentul întrucât tot statisticile spun că numărul de ore petrecut la TV sau calculator de români e mai mare ca în orice altă țară. Totuși, condamnăm și spunem „Țțțț!” când auzim de câte unul prins cu așa ceva. Totuși nu vrem să abordăm această problemă la nivelul bisericilor, nuuu, noi nu vrem să dăm idei, nu vrem să acceptăm așa ceva! Nici să nu fie pomenit! Asta se cheamă fățărnicie, de dragul legilor, brandului, formei, lăsăm fără ajutor o categorie însemnată de oameni. În aceeași situație se află păcatul iubirii banilor, dorința de renume, mândria și multe altele.

Suntem fățarnici pe bună dreptate. Un legalist nu are cum să fie altfel decât fățarnic întrucât legea nu poate fi împlinită iar el trebuie să pozeze sfânt… sau aproape.

E necesar să continuăm cu partea următoare ca un leac pentru fățărnicie. Dacă ajută Dumnezeu poate mâine.

https://www.filedinjurnal.ro/2016/09/01/fatarnicia-o-fotografie-a-legalismului/

Fă tot ce poți cu ce ai – Alexandru Fințoiu

Publicat pe 20 Octombrie 2017 Alexandru Fintoiu

Lui Isus întodeauna îi e milă de oameni. Le-a vorbit multe în ziua aceea, dar când s-a făcut seară ucenicii au observat că au început să sufere de foame. Isus le-a zis ceva extraordinar: “Dați-le voi să mănânce”. Răspunsul pe care Domnul l-a primit nu face decât să evidențieze neputința omului și puțina credință. Au zis: “N-avem aici decât cinci pâini și doi pești…”

De-atâtea ori suntem în situația în care am putea realiza ceva cu Dumnezeu, în care putem ajuta pe cineva, în care avem de luat o decizie prin care să fim o binecuvântare pentru un om, dar apare în mintea noastră acel fatidic “n-avem decât…”

Bine că avem pentru plăcerile noastre! Bine că avem bani de cheltuit și când n-am avea de fapt! Am fi în stare să ne împrumutăm pentru a ne realiza scopurile. Când vine vorba de alții, n-avem!

Sunt momente în viață când avem nevoie de o credință puternică pentru a realiza lucruri extraordinare, pentru a ne zidi sufletește, pentru a fi fericiți. Dar te uiți în buzunarul inimii și când colo îți dai seama că nu o ai. Oricât te-ai strădui, parcă oricât te-ai ruga, ceva lipsește.

Trăim circumstanțe în care trebuie să apelăm la ajutor de la prieteni, familie, biserică. Dumnezeu ne arată unde este pâinea și unde sunt peștii de care să ne folosim pentru a ne rezolva problemele. Dar soluția prea simplă, mândria sau ignoranța ne împiedică să biruim. Și iar n-avem.

Pentru om este imposibil să aibă mântuire în afara lui Hristos. Însă când trăiești aproape de Domnul, când în fiecare zi vezi lucrurile minunate pe care El le face, când te bucuri de bunătatea lui Dumnezeu și de harul Lui, nu ai voie să spui că nu ai.

Vă îndemn să vă folosiți de ceea ce aveți pentru binecuvântarea altora.

http://www.ciresarii.ro/index.php/fa-tot-ce-poti-cu-ce-ai-alexandru-fintoiu/

Fă tot ce poți cu ce ai – Alexandru Fințoiu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/fa-tot-ce-poti-cu-ce-ai-alexandru-fintoiu/