Apocalipsa in Bisericile din Europa

download

Ce poți face cu o biserică în care credincioșii au încetat să mai intre? Pentru societatea rațională occidentală răspunsul este simplu: lăcașul trebuie să aducă venit. Astfel, într-o biserică părăsită a fost deschis un club de noapte cu denumirea „Păcatul”. Iată ce au ajuns lăcașele sfinte din Europa,potrivit sputnik.md

Ceea ce observăm astăzi în țările occidentale este cu mult mai îngrozitor decât ceea ce s-a întâmplat cu biserica în URSS. are loc ateizarea oamenilor. Dumnezeu este izgonit din viața omului. Este ignorată legea divină. Mai cu seamă este devastator faptul că ignoranța îmbracă formula legii de stat. Dacă oamenii vor fi impuși prin lege să comită păcate sau să se solidarizeze cu ele, înseamnă că intrăm într-o realitate apocaliptică.

Se pare că în Occident au aceeași soartă și alte confesiuni creștine. Și, deoarece întreținerea lăcașelor de cult costă scump, bisericile și catedralele din întreaga Europă sunt închise, fiind arendate sau cumpărate pentru proiecte comerciale.

Conform datelor publicației protestante „Evangelical Focus”, Biserica Anglicană este nevoită să închidă anual aproape 20 de biserici. Astăzi în Danemarca circa 200 de biserici sunt părăsite sau nu sunt frecventate. În Germania Biserica Catolică își pierde pozițiile: în ultimii ani au fost închise peste 500 de biserici. Însă cea mai critică situație este în Olanda unde catolicii riscă să piardă în timpul apropiat două treimi din cele 1600 de lăcașe de cult, iar protestanții — circa 700 de parohii.

Bar în altar

Însă persoanele cu spirit întreprinzător nu lasă lăcașele pustii să se piardă. Au dispărut luteranii din Magdeburg? Atâta pagubă. Antreprenoarea Katrin Riffemberg a cumpărat catedrala lor pustie și a deschis acolo un restaurant. Despre menirea de altă dată a clădirii vorbește doar denumirea acesteia: „Biserica”.

Acum în altar a fost instalată o tejghea pentru bar, iar în locul băncilor pentru enoriași stau mese. Din podoabele de interior ale catedralei a rămas doar statuia aurită a unui înger.

Ресторан Церковь в здании бывшего лютеранского храма

Skateboard catolic

Biserica catolică din orașul olandez Arnhem a făcut eforturi disperate să atragă enoriașii cedând catedrala „Sf. Iosif” skateboardiștilor. Câțiva ani la rând amatorii acestui sport mânau în viteză printre statuile mărețe de altă dată ale îngerilor și cea a lui Iisus. Însă la începutul lui octombrie rampa din biserică a trebuit să fie închisă, deoarece clădirea a ajuns în stare avariată.

Scateboardiștii povestesc că uneori în catedrală intrau persoane în etate și se indignau că lăcașul nu este utilizat conform destinației. Tinerii însă replicau spunând că bătrânii, chipurile, ei înșiși nu frecventau biserica dată.

Каток Arhem Skate Hall в Нидерландах в здании храма святого Иосифа

Bine ați venit la circ

În orașul britanic Bristol biserica ajunsese în stare de delăsare. Însă clădirea nu a rămas multă vreme fără stăpân. În curând, aici, a fost deschisă școala de circ „Circomedia”. Acum echilibriștii își șlefuiesc măiestria chiar sub bolțile catedralei. Dacă e să dai crezare site-ului „Circomedia”, uneori tot aici au loc și reprezentații.

Школа для артистов цирка Circomedia в здании собора святого Павла

Să intrăm în păcat?

Scoțienii au mers și mai departe. În biserica luterană din Edingurg, rămasă fără stăpân, a fost deschis la scurt timp un club de noapte și un pub. Noii proprietari nu prea și-au frământat mintea cu denumirea localului și i-au zis simplu: „Sin”, adică, „Păcatul”. Iar în geamul aflat de asupra ușii de la intrare ingenioșii stăpâni au atârnat o pancartă cu un înger decăzut.

Începem spectacolul

În orașul britanic Bedford a rămas pustie catedrala Sf. Luca de pe strada Sf. Petru. Iar acum acolo s-a instalat un teatru pe al cărui site scrie că încăperea a fost adaptată și transformată în sală de spectacole pentru 282 de persoane, un studio pentru 50 de locuri, plus un bar încăpător.

Сцена театра The Quarry Theatre at St. Luke's, расположенная в бывшей церкви святого Люка в Бедфорде, Великобритания

Aceasta este tragedia Occidentului care se desfășoară sub ochii noștri. Este o tragedie: îndepărtarea de credință, renunțarea la valorile care au format cultura noastră europeană în sensul larg al cuvântului. Nu putem privi indiferenți la toate acestea. Nu putem să tacem când vedem cum o parte din lumea noastră, care a fost întotdeauna purtătoarea spiritului creștin, s-a îndepărtat de credința în Dumnezeu și își cultivă în mod artificial valori străine de care cu siguranță că nu are nevoie.

http://www.infocrestin.com/apocalipsa-in-bisericile-din-europa/

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească de Caius Obeada

download

Aplicarea lui Matei 18 la problemele de disciplină bisericească de Caius Obeada

Trăim o vreme în care presiunea demonică şi învăţăturile false au crescut, punându-ne mai aproape de a doua venire a lui Isus ca niciodată. Biserica lui Hristos trăieşte într-o presiunea demonică şi cu învăţături false mai mult ca niciodată. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti. (Efeseni 6:12) Satan nu apasă biserica vestică din afară atât de mult cât o face din interior. Învăţătura falsă, interpretări liberale şi standarde mai joase au inundat bisericile noastre. Calitatea a fost înlocuită de cantitatea. Numerele au devenit mai importante decât calitatea vieţii. De ce?

Când Consiliul de Diaconi au primit o scrisoare de alarmare de la un grup de membri din biserica noastră care nu s-a semnat, prima reacţie a fost să îi declarăm pe toţi în păcat. Patruzeci de membrii din biserica noastră au păcătuit împotriva pastorului şi a diaconilor, aducând acuzaţii împotriva lor. Matei 18 a fost încălcat. Nimeni nu l-a abordat personal pe pastor despre această problemă, şi cum să îndrăznim să aducem astfel de acuzaţii publice? Alţi diaconi au recomandat să acţionăm foarte repede, presupunând că Satan pune monopol pe biserică. Cât de uşor este să judecăm şi să îi acuzăm pe proprii noştri fraţi, folosind principii biblice. Cum a fost încălcat Matei 18? „15 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. 16 Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. 17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii; şi, dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.”  (Matei 18:15-17)

Matei 18:1-10 ne vorbeşte despre pietrele de poticnire şi dă o avertizare groaznică celor care sunt pietre de poticnire pentru copii Săi ai împărăţiei. Matei continuă să vorbească despre oaia pierdută care s-a rătăcit şi care este în pericol grav datorită intemperiilor şi a animalelor sălbatice (Matei 18:10-14) după ce a afirmat că Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut.” (v. 11) Apoi Isus descrie caracterul Bunului Păstor de a căuta o oaie care „s-a rătăcit”. În următoarea secţiune, Isus aşează standardele prin care noi creştinii să îi tratăm pe cei care păcătuiesc împotriva noastră în mod personal. Aceste versete sunt în legătură specific cu acele păcate comise între credincioşi individuali.

Stan Cox comentează acest pasaj: „În primul rând, observaţi procedura care trebuie înfăptuită când avem de a face cu păcatul considerat în text. Este un proces cu patru părţi. Prima, el trebuie să meargă în particular la fratele său pentru a confrunta păcatul. „…du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur”. Dacă primul pas nu aduce pocăinţă, al doilea pas este să iei martori pentru ca „orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori.” Acest al doilea pas afirmă natura serioasă a păcatului, că plângerea este valabilă şi că hotărârea trebuie să vină prin acţiunile penitente ale părţii vinovate. Dacă al doilea pas nu conduce la pocăinţă din partea păcătosului, plângerea trebuie adusă înaintea întregii biserici. Acesta este un pas radical, care face ca păcatul să fie cunoscut în general şi este adus sub influenţa combinată a întregii adunări. Un om răzvrătit care nu vrea să asculte nici măcar de întreaga adunare care îl mustră pentru păcatul lui, trebuie să fie respins (al patrulea şi ultimul pas).

Înţelepciunea acestui proces este uşor evidentă. Natura precaută a abordării iniţiale îl poate scuti de neplăceri pe cel vinovat de păcat. Aceasta stabileşte motivul iubitor al fratelui care mustră şi poate conduce la o hotărâre rapidă care va evita controversa şi stinghereala. Datorită procesului, creşterea stingherelii părţii vinovate va avea loc doar din cauza răzvrătirii personale.

Dar ce păcate sunt considerate în text? Şi acestea sunt evidente, deşi ele au fost adesea înţelese greşit în vremea noastră. Să citim cu grijă prima afirmaţie a Domnului nostru: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Contextual, instrucţiunile date în Matei 18 se referă la chestiuni private dintre creştini. Nu păcatul public este luat în considerare în context, o examinare a felului în care creştinii tratează păcatul dezvăluie faptul că era urmată o procedură diferită. Există motive întemeiate pentru această distincţie care fi examinată momentan.

Unii vor critica declaraţia noastră că textul prescrie procedura care de foloseşte când tratăm chestiuni private între creştini. Disputa pare să fie că expresia „împotriva ta” este o exprimare incorectă şi astfel pasajul nu tratează doar ofensa personală. În timp ce este admis că fraza este dificilă aceasta nu neagă contextul şi scopul procedurii descrise de Domnul. Aşa cum afirmă W. Robertson Nicoll: „Deoparte de îndoielnicul „eis se” care urmează, referinţa pare să fie pentru ofense personale private, nu de a păcătui împotriva numelui creştin, pe care fiecare frate din adunare are dreptul de a-l provoca, în special faţă de cei care au o strânsă legătură cu cel care a adus ofensa” „… expresia implică faptul că cineva are dreptul şi datoria de a lua iniţiativa. Cel mult ea este o afacere personală cu care să începi.” (The Expositor’s Greek Testament, Vol.1, pagina 239).

Un Interliniar grecesc oferă următoarea traducere literară a textului: Acum dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău. (The Zondervan Parallel New Testament In Greek and English)

Observaţi următoarele traduceri ale textului:

Mai mult, dacă fratele tău va păcătui împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa între tine şi el singur: dacă el te va asculta, l-ai câştigat pe fratele tău. (KJV)

Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa, doar între voi doi. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NIV)

Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te şi spune-i greşeala sa, între tine şi el singur. Dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (RSV)

Dacă fratele tău păcătuieşte, du-te şi du-te şi mustră-l în particular; dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (NASB)

Dacă un alt membru al bisericii păcătuieşte împotriva ta, du-te şi arată-i greşeala sa când voi doi sunteţi singuri. Dacă membrul te ascultă, atunci l-ai recâştigat.” (NRSV)

Şi dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, du-te, arată-i greşeala sa între şi el singur: dacă el te ascultă, l-ai câştigat pe fratele tău.” (ASV)

Chiar în traducerea NASB, care omite „împotriva ta” care este redat în celelalte traduceri, indică clar o chestiune privată, „du-te şi mustră-l în particular.” Aşa cum s-a referit şi Nicoll în comentariile lui şi aşa cum vom examina mai detaliat momentan, a prescrie aceste limitări asupra unei chestiuni de păcat public înseamnă a brutaliza contextul mai mare din învăţătura Noului Testament.

Mai departe, Petru a recunoscut importanţa cuvintelor lui Hristos şi L-a întrebat după învăţătura Sa, „Doamne de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” (v. 21) Tot ce este în contextul imediat ne sugerează păcatul personal şi privat împotriva unui frate în Hristos.

Responsabilitatea din partea unui individ de a trata cu păcatul unui frate pe care acesta l-a comis împotriva lui este un principiu revelat în Vechiul Testament. A face aşa este egalat cu a-l iubi pe fratele tău, aşa cum este scris în Levitic 19:17-18: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.”

Isus a învăţat la fel în Luca 17:3-4: „Luaţi seama la voi înşivă! Dacă fratele tău păcătuieşte împotriva ta, mustră-l! Şi dacă-i pare rău, iartă-l! Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: Îmi pare rău! să-l ierţi.

Deci, copiii lui Dumnezeu sunt obligaţi să trateze astfel de ofense personale. Nu îl iubim pe celălalt dacă ne uşurăm de un astfel de păcat împotriva noastră. În timp ce aceasta poate părea mărinimos, nu face nimic pentru sufletul celui care a păcătuit. Este mult mai bine, mai iubitor, şi o obligaţie dată de Dumnezeu de a mustra păcătosul şi de a-l aduce la pocăinţă. Aceasta este responsabilitatea noastră faţă de fratele nostru în Hristos când el păcătuieşte împotriva noastră într-o chestiune privată.

  1. Primul motiv pentru a-l mustra pe fratele tău în particular este pentru a proteja reputaţia fratelui tău.
  2. Un alt motiv pentru a te duce în particular la fratele tău este pentru a-ţi proteja reputaţia ta. Uneori creştinii sunt total greşiţi în ce priveşte comportarea unui frate. Credincioşii aud lucrurile greşit, înţeleg greşit afirmaţiile şi acţiunile şi aşa mai departe.
  3. Să mergi în particular la el păstrează pacea bisericii. Adesea când acuzaţiile sunt nivelate împotriva unui frate în spatele lui şi răspândite în biserică şi acuzatorul şi cel acuzat nu sunt de acord, se vor dezvolta partide în biserică.
  4. Păcatele trebuie să fie ţinute în particular şi trebuie confruntate imediat pentru a nu aduce reproş numelui lui Isus Hristos. Creştinii sunt reprezentanţii lui Hristos în lume.

Scopul lui Matei 18 este împăcarea, de a aduce pace şi armonie între fraţi. Dar ce constituie o împăcare biblică? Trebuie să înţelegi că oricând păcatul este implicat nu este suficient să spui pur şi simplu „îmi pare rău” sau „scuză-mă”. Jay Adams explică aceasta astfel: „O scuză este un substitut nepotrivit umanist pentru lucrul real. Nicăieri Scriptura nu cere şi nu încurajează cererea de scuze. A spune „îmi pare rău” este un şiretlic uman pentru a nu face ceea ce Dumnezeu a poruncit. Răspunsul biblic este să spui: „Da sunt vinovat. Am păcătuit împotriva ta. Vrei să mă ierţi?” Motivul pentru care o scuză nu este potrivită atunci când a avut loc un păcat este că aceasta nu scoate un răspuns biblic potrivit. Scuzele sunt bune când nu este implicat un păcat, dar ele nu trebuie să fie folosite niciodată ca un înlocuitor pentru împăcarea biblică.”

Înfruntarea păcatului public

Dacă avem nevoie de un exemplu când o părtăşie eşuează să urmeze instrucţiunile lui Isus date apostolilor, trebuie doar să ne întoarcem la un studiu complet al lui 1 şi 2 Corinteni. Aici, biserica din Corint a eşuat în a se judeca pe sine corect (1 Corinteni 11:20-34), şi în a „fi întreagă în” aceeaşi minte şi în aceeaşi judecată (1:10). Aceste divizii şi partide dintre ei erau datorate atitudinii şi acţiunilor păcătoase (1 Corinteni 11:17-19) şi loialităţii de a favoriza pe oameni şi pe slujitori mai degrabă decât pe Hristos mai presus de oricine (1 Corinteni 1:10-13).

Totuşi, când un păcat este public în natură alte consideraţii modifică răspunsul potrivit al copiilor lui Dumnezeu. Situaţia fiind diferită, felul de a confrunta păcatul este şi el diferit. În primul rând, aceasta este aşa deoarece păcatul public are o influenţă care corupe biserica. „Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. (1 Corinteni 5:6-7)

Contextul instrucţiunilor lui Pavel din 1 Corinteni 5 are legătură cu subiectul nostru. Era un om în acea adunare care era vinovat de imoralitate sexuală aşa cum „nici chiar la păgâni nu se pomeneşte; până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său.” (v. 1) Corintenii nu l-au confruntat pe fratele acela, ci mai degrabă l-au acceptat şi s-au „fălit” cu privire la toleranţa lor faţă de o astfel de influenţă păcătoasă. În acest context Pavel îi avertizează asupra influenţei de corupere a păcatului şi le dă instrucţiuni cum să îl trateze pe fratele care păcătuia. Observaţi că în acest exemplu de păcat public care a avut o astfel de influenţă de corupere, instrucţiunile lui Pavel au fost diferite faţă de cele ale Domnului din Matei 18. Aici Pavel a spus: „În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunaţi la olaltă, prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” (v. 4-5)

MAI MULT, spunând aceasta Pavel nu s-a dus în particular la acest frate, „Cât despre mine, măcar că n-am fost la voi cu trupul, dar fiind de faţă cu duhul, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă, pe cel ce a făcut o astfel de faptă.” (v. 3)

El a avut o cunoştinţă suficientă despre situaţie pentru a declara nevoia acţiunii disciplinare fără a se fi întâlnit niciodată direct cu fratele imoral.

Unii chiar au afirmat că Pavel, ca un apostol, este o excepţie faţă de regula din Matei 18. „Deoarece noi nu suntem apostoli,” spun ei, „noi nu avem autoritatea de a confrunta păcatul într-o manieră atât de îndrăzneaţă.” Un astfel de argument este înşelător (are o înfăţişare falsă a adevărului sau a autenticităţii: sofistic, Webster). Instrucţiunile lui Pavel pentru Corinteni indică faptul că ei deja trebuiau să fi avut grijă de această situaţie. Cu alte cuvinte, ei nu trebuiau să aştepte scrisoarea lui Pavel înainte de a acţiona, ei trebuiau să facă aceasta înainte de mustrarea sa. Acţiunea condamnării publice ar trebui să fie făcută fără îndemnul apostolic. În al doilea rând, direcţiile date de Domnul în Matei 18 au fost date direct apostolilor (conform 18:18, 21). Ca şi apostol, dacă cineva a fost limitat de tiparul prescris dat de Domnul în Matei 18, aceasta a fost Pavel!

Reacţia lui Pavel la păcatul public cu altă ocazie este înregistrat în Galateni 2. Observaţi povestirea relatată de Pavel în Galateni 2:11-14: „Dar când a venit Chifa în Antiohia, i-am stătut împotrivă în faţă, căci era de osândit. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur. Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor. Când i-am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în faţa tuturor: Dacă tu, care eşti Iudeu, trăieşti ca Neamurile, şi nu ca Iudeii, cum sileşti pe Neamuri să trăiască în felul Iudeilor?

Petru era vinovat de păcat. Dar păcatul nu era o chestiune privată între Pavel şi Petru singur. Mai degrabă, păcatul său era public şi avea influenţa de corupere deja observată. „Împreună cu el au început să se prefacă şi ceilalţi Iudei, aşa că până şi Barnaba a fost prins în laţul făţărniciei lor.” Datorită acestei influenţe de corupere şi a naturii publice a păcatului; şi în ciuda sau probabil din cauza poziţiei influente de care se bucura Petru ca şi Apostol al Domnului, Pavel a confruntat acest păcat în mod public. „am spus lui Chifa în faţa tuturor…”

Oricine care ia poziţia că principiile subliniate în Matei 18 în privinţa tuturor tipurilor de păcat în fiecare situaţie trebuie să fie confruntat cu acest text. A încălcat Pavel instrucţiunile Domnului? Instrucţiunile aveau legătură cu el aşa cum au legătură cu noi. Pavel a spus, „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Hristos. (1 Corinteni 11:1)

În timp ce există multe exemple în epistole unde fraţii şi surorile sunt încurajate să confrunte păcatul şi eroarea într-un mod general, există un alt exemplu în care apostolul a fost mişcat să corecteze un incident, care este găsit în 3 Ioan 1:9-10. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe cari le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţămeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi, şi împiedecă şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică.”

Totuşi, Diotref nu numai că l-a acuzat fals pe Apostolul Ioan şi pe mulţi alţii ci i-a şi excomunicat pe cei care nu au fost de acord cu el. De asemenea, el a încercat să impună „regulile” sale eronate pentru cine să fie exclus şi cine să fie inclus, şi asupra altor creştini! Putem presupune că majoritatea acţiunilor sale au fost realizate în secret şi fără cunoştinţa întregii biserici, deoarece Apostolul Ioan promite că va veni şi va „expune faptele sale” (v. 10).

Nu ar trebui să definim „păcatul” ca ceva care nu este de acord cu noi, ca ceva care refuză să fie sub controlul nostru, (aşa cum a făcut Diotref) sau ca urmând călăuzirea Scripturii şi a Duhului. Apostolul Ioan nu şi-a mustrat informatorii săi pentru că au „bârfit” împotriva lui Diotref. El a adunat dovezi şi mărturii şi a vrut să îl expună în întregime de sub acoperirea întunericului. Apostolul Pavel a vorbit despre ceea ce se zvonea şi a acţionat. Chiar şi în Vechiul Testament, Samuel a primit viitorul Rege David şi i-a „spus tot ceea ce i-a făcut Saul.” (1 Samuel 19:18) Nu este bârfă sau lipsă de loialitate să ţii adevărul în această privinţă şi să îl spui sau să îl expui din cauza convingerii sau a tristeţii (Efeseni 5:25-26).

Confruntarea învăţăturii false

Cel mai adesea obiecţia faţă de confruntarea publică cu un păcătos vine în domeniul proclamării doctrinei false. Când un frate care a învăţat greşit este mustrat public pentru învăţătura sa, (fie de la amvon, fie în scris) se pune întrebarea, „Te-ai dus mai întâi la el în particular?” Trebuie să mergi la un astfel de învăţător al erorii, personal şi în particular, înainte de a demasca eroarea sa altora? Biblia spune clar că nu! Un prim motiv pentru aceasta este, aşa cum am afirmat mai devreme, influenţa care corupe a unei astfel de doctrine false!

Scripturile arată clar pericolul învăţăturii false. Pavel i-a avertizat pe unii dintre bătrânii bisericii din Efes care, ca şi „lupi răpitori,” vor „vorbi lucruri stricate, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Despre acest pericol Pavel a scris: „De aceea vegheaţi, şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi. (Fapte 20:29-31) Pavel l-a avertizat pe Timotei: Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite.” (2 Timotei 4:3-4) Din pricina acestui pericol el l-a îndemnat pe Timotei să propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui la timp şi ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. (2 Timotei 4:2)

Din cauza acestui pericol de a-i influenţa pe alţii să păcătuiască prin învăţătura falsă, Iacov a scris: Fraţii mei, să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. (Iacov 3:1)

Din cele de mai sus putem vedea că procedura din Matei 18 nu este potrivită în fiecare împrejurare. Când păcatul este public şi pune în pericol sufletele altora prin influenţa sa păcătoasă, el trebuie să fie înfruntat public şi repede.

Consecinţe ale înţelegerii greşite a lui Matei 18

  1. Eroarea merge fără opoziţie. Cea mai obişnuită motivaţie pentru un astfel de crez este dezgustul pentru o confruntare. Oamenii nu vor să audă de dispute şi doresc ca ele să aibă loc „în spatele scenelor.”
  2. Adevărul este pus în dezavantaj. Este un standard trist care îi va permite unui învăţător fals să meargă peste tot proclamând eroarea sa, dar va impune celor drepţi restricţia de a se opune lui doar în particular.
  3. Bătrânii bisericii nu se pot uşura de datoriile date de Dumnezeu lor. Sfârşitul absurd al acestei poziţii ar cere bătrânilor bisericii să tacă în timp ce un învăţător fals îşi proclamă eroarea sa de la amvon, sau într-o clasă de studiu Biblic. Dacă el păcătuieşte, ei trebuie mai întâi să îl mustre în particular.

http://www.voxdeibaptist.org/matei18.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/aplicarea-lui-matei-18-la-problemele-de-disciplina-bisericeasca-de-caius-obeada/

Teologia care te batjocorește

bătaie cu noroi - imagine preluată de pe pinterest.com
Bunul meu prieten Nicolae Geantă (renumit blogger, profesor de geografie, autor a mai multe cărți) discuta mai deunăzi la un post de televiziune despre Teologia lui Pinocchio. Am descoperit acolo – deși știam de mult timp lucrurile discutate – că noi folosim uneori minciuna ca să justificăm anumite stări, sau ca să ne eschivăm. Uneori facem gesturi care nu țin de noi și ulterior, când ne dăm seama de ceea ce am făcut sau de ceea ce am spus, trebuie să memorăm mereu acea ”împiedicare” ca să o justificăm ulterior cu alte jumătăți de presupus adevăr. Unul din aceste ideologii despre care vreau să vorbesc în această postare este de fapt teologia care este propagată de biserici, o serie de ideologii și de presupuneri umane, înțelegeri greșite, păreri personale care au ajuns să fie așa de ferm susținute și predicate de unii, încât nu doar că s-a deviat de la adevăr, dar a început să întunece mințile celor din jur.

Un fost coleg de al meu avea o vorbă care nu am putut-o uita așa de ușor: cei mai mari anticriști sunt teologii de astăzi. Avea dreptate. Ei cunosc adevărul, ei cunosc ceea ce este drept și sfânt, și pot oricând suci lucrurile spre a crea o realitate inexistentă, să ducă pe oameni într-o deviere subtilă și ulterior să creadă și să-l considere a fi drept materie divină.

Doar că în decursul anilor am descoperit că și cei care nu sunt teologi pot produce… propria teologie. Și ei au o tendință de a crea ideologii care sunt respectate și care sunt urmate, și o mare parte din ele au pornit din înțelegerea și citirea greșită a Sfintelor Scripturi. De fapt ei cred că au o teologie corectă, însă este lipsită de o relație cu Dumnezeu și aceasta duce la o… ”ologie”. Ați văzut un orb cum conduce pe alt orb?

Ca să nu vă obosesc prea mult mințile și ochii, voi vorbi concret și deslușit ca să pricepeți. Una din teologiile care ne batjocoresc viața creștină este propagarea învățăturii inexistente despre (purtarea de) batic. Deși Scriptura vorbește despre cultură, despre obiceiuri, despre felul cum oamenii veneau la Templu, ulterior la locul de închinare, nu am întâlnit nicăieri în Sfânta Scriptură vreun enunț clar al Tatălui ceresc, sau al Domnului Isus Hristos, sau măcar un îndemn repetat al Duhului lui Dumnezeu prin care să ne facă să înțelegem și să pricepem clar că Dumnezeu ar dori ca ”muritorii” să vină înaintea Lui cu o anumită postură, cu o anumită vestimentație, cu o anumită coafură și cu anumite podoabe – adăugate sau scoase de pe noi.

Una din învățăturile subtile pe care le-am auzit în cadrul unei mari biserici creștine din România este că ”nepurtarea de batic împiedică pe Dumnezeu să îți asculte rugăciunea”. Probabil că dacă aș da numele acestei biserici și pastorul ei și-ar da demisia să afle acum că la biserica lui se propagă învățături subtile mascate în aparențe nevinovate, dar care sunt de fapt stupizenii umanist-religioase. Mi se și întoarse stomacul când am auzit un idiot (pardon, nu am putut să spun individ, pentru că el a apărut cu ideea aceasta vagă: a sfințeniei arătate prin purtarea de batic pe capdicționarul definește un idiot ca fiind o persoană care exprimă și denotă stupiditatea, care suferă de debilitate mintală, care este lipsit de inteligență) că predica și susținea cu atâta putere, fermitate și îndrăzneală că dacă nu porți batic pe cap ești decăzut înaintea lui Dumnezeu. Mă uitam în jur să văd de ce nu reacționează nimeni față de nenorocirile care le scotea pe gura sa spurcată acest individ. Nu mi-am putut da seama de ce acest om lipsit de inteligență și care știa să manipuleze ascultătorii folosind o intonație și o privire pătrunzătoare în acea biserică, nu a putut să înțeleagă Epistola lui Pavel către Romani, în care sunt descrise lucrurile atât de clar în ceea ce privește viața de credințământuirea noastră și poziția care o avem în Hristos. Mi-am permis să citez doar 2 versete mai jos:

 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.” (Romani 1:16-17, sublinierile din text îmi aparțin)

Evanghelia lui Hristos este vestea pe care am primit-o de la Dumnezeu: El a trimis pe Fiul Său ca să ne răscumpere din păcate și să ne schimbe starea noastră într-o stare asemenea Lui: neprihănirea lui Hristos, pe care noi o primim prin credință, nu prin batic! Nu a spus niciodată Domnul Isus că rugăciunile noastre nu sunt ascultate pentru că nu respectăm un anumit ritual, că nu ne închidem într-o anumită cămăruță, nici măcar nu a spus că dacă nu folosim anumite exprimări nu am avea rugăciunea ascultată, care să primească apoi răspuns de la Tatăl Ceresc.

Nici măcar Pavel, care a fost unul din cei mai mari teologi ai vremii, nu a putut susține că un anumit stil de îmbrăcăminte împiedică ascultarea rugăciunilor de către Dumnezeu. Oare ce modalitate de rugăciune consideră unii că ar fi corectă pentru Pavel, pentru Isus, pentru… restul bisericii? De fapt cei care susțin cu ardoare învățătura drăcească despre batic sunt și cei care au credința șubredă. Pavel nu vorbea în 1 Corinteni 11 despre felul cum să se roage femeile în secolul 21 și despre ce să predice unii în biserică când nu au timp sau chef să se roage ca Dumnezeu să le descopere revelații divine din Cuvântul Său. Despre acest pasaj am discutat și am tratat interpretarea sa foarte detaliat în această postare. Problema noastră prezentă nu este cu privire la un pasaj care unii îl citesc greșit, ci faptul că un pasaj transmis greșit din Scriptură a fost scos din context și a devenit o teologie care spurcă și care batjocorește pe cei din jur!

Nu o să admită cei din spatele amvoanelor că predică și că susțin această învățătură lumească așa de tare, pentru că nu de la amvoane se predică aceste teologii șubrede și habotnice. Undeva subtil, în locurile tainice și ascunse, în ”bisericuțele” și în ”partidele” din biserici se propagă aceste ideologii demonice cum că Dumnezeu nu îți ascultă rugăciunea dacă nu ai batic pe cap! Aș vrea să văd și eu și să demonstreze Dumnezeu la acea persoană care a susținut și a introdus cu atâta subtilitate în mintea unor copii această ideologie nebiblică, nefondată, nedemnă de crucea lui Hristos, cum poate Dumnezeu să răspundă la rugăciunea oricui, de oriunde, din orice neam, limbă, cu sau fără ceva pe cap! Aș vrea să îi demonstreze Dumnezeu acestui idiot și acelor idioți care cred și propagă această teologie spurcată că credința în Dumnezeu duce pe om la mântuire, și nu purtarea sau nepurtarea de batic pe cap!

A, vreți să vorbim despre a fi decent la rugăciune? Sau vreți să avem o postură sau un anumit tip de coafură atunci când ne rugăm? Atunci să ne tundem toți zero. Dacă tot vreți să faceți o teologie, de ce nu faceți una care este biblică. Să luăm teologia nazireatului și să începem de acolo! Citiți Numeri 6:1-21. Mai citiți-l o dată. Și vedeți dacă înțelegeți ceea ce este scris acolo.

 Jurământul de Nazireat este descris pentru prima dată în Numeri 6:2: „Când un bărbat sau o femeie se va despărţi de ceilalţi, făcând o juruinţă de nazireat…” Aici Dumnezeu extinde o invitaţie pentru orice bărbat sau femeie care doreşte să intre într-un jurământ de separare intensă faţă de Dumnezeu. Deşi au fost nazireaţi toată viaţa lor, precum Samuel, Samson şi Ioan Botezătorul, majoritatea oamenilor au făcut acest jurământ pentru o perioadă specifică de timp. Consacrarea specială de Nazireat a fost dată celor care vroiau să fie pe atât de aproape de Dumnezeu precum preoţii leviţi, sau cei doreau să se separeu pentru Dumnezeu pentru a realiza o chemare sau o sarcină specială.

În Vechiul Testament, doar bărbaţii din tribul lui Levi puteau fi preoţi. Întreaga naţiune a lui Israel a fost chemată să fie o împărăţie de preoţi, însă numai leviţilor li s-a dat privilegiul special de a trăi vieţile complet absorbite în vocaţia de păzire cu gelozie a purităţii şi administrării închinării lui Dumnezeu. Totuşi, în cadrul jurământului de Nazireat, Dumnezeu deschidea uşa pentru oricine, bărbat sau femeie, din orice trib, care dorea să fie pe atât de radical în devoţiune şi apropiere de Dumnezeu precum erau preoţii. Singura calificare era aceea de a avea o inimă care dorea acest lucru în mod intens. Consacrarea de Nazireat nu era rezervată pentru un club de elită sau pentru câţiva selectaţi, ci era o invitaţie deschisă pentru oricine care avea o inimă cu o foame disperată. Nimeni nu era exclus sau descalificat. Oricine putea alege în mod voit locul de apropiere preotească de Dumnezeu prin a face şi a trăi jurământul de Nazireat. Prin virtutea descendenţei lor tribale, leviţii erau plasaţi sub obligaţia religioasă să se comporte precum acele persoane speciale logodite cu Dumnezeu în dreptul naţiunii. Nazireaţii, însă, abordau în mod spontan, cu bucurie şi în mod voit separarea preoţească şi condiţia de viaţă datorită unei lucrări interioare a harului Duhului lui Dumnezeu. (Extrase din cartea Nazirite DNA, de Lou Engle, co-fondatorul organizaţiei TheCall, o organizaţie care îşi propune să întoarcă inimile americanilor către Dumnezeu prin rugăciune, post şi diferite evenimente)

Vrei să fi plăcut Domnului? Fi plăcut Lui atunci prin ceea ce este scris în Cuvânt, prin a te pune deoparte pentru El. Este o instrucțiune dată de Dumnezeu și este scrisă și confirmată de El și Dumnezeu s-a folosit de cei care s-au consacrat Lui. Nu am auzit încă – și nu cred că voi auzi vreodată – ca Dumnezeu să se folosească de cineva care răstălmăcește Cuvântul lui Dumnezeu pentru a impune o ideologie sau un anumit stil de vestimentație bisericească către copii, către o congregație, către o cultură creștină.

Și pentru că eu însumi sunt martor al propagării subtile al acestei teologii spurcate în biserică, încă din cadrul anilor prunciei – și partea cea mai nenorocită este că acești ”susținători” nu poartă ei înșiși batic pentru că sunt bărbați, și nici nu au o educație biblică, sau teologică aprofundată, deși avem atâtea școli teologice acreditate și recunoscute, dar nu vrea nimeni să mai meargă să învețe Scriptura în aceste zile decât dacă le produce profit sau o carieră de succes – iată ce cuvânt le aduc ca răspuns al batjocoririi care o aduc ei în biserică prin învățăturile și defăimările lor cu batic sau fără batic:

 Feriți-vă să nu defăimați nici măcar pe unul din acești micuți; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea fața Tatălui Meu, care este în ceruri(Isus în Matei 18:10, sublinierile din text îmi aparțin)

Astfel de teologii care batjocoresc și care defăimează se introduc încă din pruncie în mintea copiilor noștri. Acolo la școala duminicală se fundamentează pentru ei ce este drept și ce este greșit, depinzând de ceea ce a transmis educatorul, oratorul sau idiotul needucat care le stătea și le povestea prostii și invenții umane. Și Isus a adus această avertizare către toți cei care profită de mințile și de anii de creștere a copiilor pentru că știa că cei care influențează pe un copil în pruncie vor influența destinul lor de mai târziu în viitor.

Oare înțeleptul Solomon a scris aiurea când a spus: ”Învață-l pe copil calea pe care trebuie să meargă, iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea” (Proverbe 22:6)?

Dacă veți citi întregul context al pasajului citat mai sus din Matei 18, veți vedea că Domnul Isus pune accentul pe misiunea Sa: a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut. Scopul Său nu a fost ca să creeze o religie, un ritual, o tradiție, ci ca să ne cheme la o relație, să ne răscumpere și să ne facă să fim fii și fiice ale Tatălui Ceresc. 

Păcat că unii răstălmăcesc cuvintele Sale și cuvintele lui Pavel ca să însemne altceva. Închinarea noastră interioară oferită lui Dumnezeu este primită pe altarul lui Dumnezeu indiferent de felul meu de îmbrăcăminte sau de ce port eu pe cap, dacă îmi țin mâinile în buzunar, sau sunt cu ele ridicate, dacă aplaud sau dacă sar sau sunt pe genunchi. Dumnezeu nu se uită la ce izbește ochii omului, El se uită la inimă (1 Samuel 16:7). Dumnezeu nu este ispitit și nu poate fi ispitit de creatura Sa. Atributele Sale arată cine este El de fapt, și noi trăim să reflectăm și să extindem Împărăția lui Dumnezeu aici jos pe pământ. Atributele și Persoana lui Dumnezeu ne arată că noi suntem limitați și El este infinit și închinarea noastră plăcută Lui este cea în duh și în adevăr, nu în tipuri de baticuri și ce tip de încredințări personale avem noi.

Dumnezeu nu acceptă închinarea noastră bazată pe interpretările noastre greșite a dragostei Sale! 

Cei care și-au făcut așa de mult timp să ne nămolească pe noi și pe așa de mulți alți cu teologia stupidă a baticului vor trebui într-o zi să își plece genunchiul și să mărturisească faptul că Isus Hristos este Domnul, prin El este mântuirea, El este singurul mijlocitor între Dumnezeu și om și El este Cel care ascultă rugăciunea, fie că porți sau nu ceva pe cap, fie că impui sau nu cuiva să poarte sau nu ceva pe cap.

 Tu asculți rugăciunea, de aceea toți oamenii vor veni la Tine. (Psalmul 65:2)

Pentru Numele lui Dumnezeunu mai propagați purtarea de batic în biserică la copii, la adulți la cine vreți voi! Predicați Evanghelia, predicați mântuirea, predicați eliberarea și vindecarea prin jertfa lui Isus Hristos! La asta am fost chemați noi. De asta o să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Baticul vostru să ardă în foc împreună cu teologiile spurcate care le-ați introdus subtil în biserica lui Hristos! Pentru că lucrarea fiecăruia va fi dezvăluită, pentru că Ziua o va face cunoscută, deoarece va fi descoperită prin foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. (1 Corintieni 3:13)

Anatomia unei biserici bolnave

Vă mai amintiți de articolul pe care l-am postat cu ceva timp în urmă despre semne ce arată că faci parte dintr-o biserică bolnavă? Dacă nu vă amintiți de el, vă recomand să-l accesați și să-l recitiți.

Există o anumită metrică și anumite lucruri pe care medicii le verifică atunci când noi mergem la ei, pentru un control medical. Ei vor să verifice presiunea sângelui și temperatura. Ei fac teste de sânge să vadă dacă există vreun semn de avertizare. Ei caută simptome care să indice dacă există vreo problemă reală.

După mulți ani de mers la biserică și vizitat diferite biserici, și eu am început să caut simptome care să indice spre niște griji sau preocupări mai profunde. Simptomele nu sunt neapărat probleme; ele doar oferă avertizările sau semnalele de alarmă cu privire la potențialele probleme.

Deși există multe simptome potențiale ale unei biserici bolnave, am descoperit 10 care sunt în mod consecvent comune (și nu sunt enumerate într-o ordine particulară):

  1. Declinul în frecvența la (slujbele de) închinare.Deși pare surprinzător, majoritatea liderilor de biserică nu monitorizează frecvența din cadrul închinării. Sfătuiesc pe lideri să compare media de frecvență de participare la închinare dintr-o lună cu luna următoare și cea anterioară.
  2. Declinul în frecvența de participare (la biserică) a membrilor bisericii. Acest simptom este explicația număru unu pentru declinul în frecvență din majoritatea bisericilor. Membrii nu mai sunt atât de dedicați precum erau odinioară. Scăderea dragostei lor pentru biserică este reflectată în declinul lor de frecvență din cadrul participării la (serviciile de) închinare.
  3. Lipsa bucuriei și a vibrației din cadrul slujbei de închinare.Evident, acest simptom este subiectiv. Dar tot este foarte important. Majoritatea oamenilor pot simții atunci când un serviciu de închinare este vibrant, lipsit de entuziasm sau mort.
  4. Prea puțină roadă evanghelistică.Ca regulă generală, o biserică sănătoasă va merge la cel puțin un necreștin pentru fiecare 20 care participă la serviciul de închinare. O biserică la care participă la slujba de închinare 200, de exemplu, ar trebui să vadă cel puțin 10 creștini noi pe an.
  5. Impactul scăzut în comunitate.În cadrul consultărilor mele, încerc să găsesc indicatoare clare ale faptului că o biserică face diferența în comunitatea din care face parte. Le cer atât liderilor de biserică cât și membrilor din comunitatea să ofere exemple clare și indicatoare.
  6. Mai multe întâlniri decât slujire.O biserică bolnavă are întâlniri cu privire la ce ar trebui să facă în loc să facă ce trebuie. Unele biserici au mai multe întâlniri de comitet decât convertiri.
  7. Întâlniri administrative acrimonioase.Creștinii pot fi și sunt în dezacord. Bisericile bolnave au întâlniri unde dezacordurile reflectă în mod evident amărăciunea și mânia.
  8. Foarte puțini oaspeți la serviciile de închinare.O biserică vibrantă va atrage oaspeți. O biserică bolnavă nu.
  9. Războaie cu privire la închinare.Da, ele încă există în multe biserici. Aceste tipuri de războaie sunt de fapt indicatoare ale concentrărilor interioare ale membrilor.
  10. Așteptări nerealiste cu privire la grija pastorală. Bisericile bolnave îi văd pe păstori și pe alții din comitet ca fiind angajați să facă munca de slujire. Bisericile sănătoase văd pastorii ca fiind cei care echipează membrii să facă cea mai mare parte a slujirii.

Nici una din aceste simptome nu sunt bune, doar că bisericile trec prin perioade în care ele demonstrează pe o parte din ele. Cheia este să recunoaștem simptomele și să răspundem timpuriu și rapid.

Iată care este analiza mea subiectivă cu privire la sănătatea bisericii, privind numărul simptomelor:

1 la 2 simptome. Este normal pentru majoritatea bisericilor pentru o perioadă scurtă de timp. Acestea nu sunt un indicator de sănătate șubredă, ci aceste simptome trebuiesc adresate în mod prompt.

3 la 4 simptome. Biserica este bolnavă și are nevoie de atenție imediată.

5 la 6 simptome. Biserica este foarte bolnavă. Dacă nu se fac schimbări semnificative, congregația va fi în pericolul de a trece la faza de boală terminală.

7 la 10 simptome. Biserica este în pericolul de a muri în următorii 5 până la 10 ani. În timp ce este posibil ca o biserică să se recupereze din acest nivel de boală, acest lucru este rar. Intervenția trebuie să fie rapidă, intensă și dramatică. Cantitatea de schimbare necesară este adesea mai mare decât ar putea sau ar dori să suporte majoritatea liderilor sau a membrilor.

Fă o evaluare onestă a bisericii tale prin acești indicatori de simptome. Ce vezi? Ce ar trebui să faci dacă există un anumit număr de simptome?

Materialul de mai sus este o adaptare dintr-o postare scrisă de Thom S. Rainer (foto alăturat) în site-ul Church Leaders. Thom este președinte și CEO al LifeWay Christian Resources (LifeWay.com). Una din cele mai mari bucurii ale sale este familia sa: soția sa Nellie Jo, trei fii și șase nepoți. A fost decanul fondator al Billy Graham School of Missions, Evangelism și Creșterea Bisericii din cadrul Seminarului Teologic Baptist Sudic (din SUA). Printre cărțile publicate de el includem: Surprising Insights from the Unchurched (Lucruri surprinzătoare de la cei care nu merg la biserică), The Unexpected Journey (Călătoria neașteptată) și Breakout Churches(Biserici care explodează). Pentru mai multe detalii, accesați site-ul său www.thomrainer.com. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării lui, adică acest blog. Mulțumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2018/03/anatomia-unei-biserici-bolnave.html

7 POSTĂRI POPULARE

10 trăsături ale unui adevărat bărbat

Teologia care te batjocorește

Patru erezii destul de puternice din cadrul bisericii de astăzi

6 moduri greșite prin care se roagă creștinii (și ne e rușine să o spunem…)

Bill Wiese – 23 de minute în iad (manuscris complet)

Baticul şi femeia – o încercare modestă la explicarea unui pasaj dificil

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/anatomia-unei-biserici-bolnave/

AM GHICIT CĂ BISERICA NU PREDICĂ ADEVĂRUL

POSTAT DE NICK LAURENTIU NICA

Biserică devastată. Poză luată de prin zona de imagini de pe google, prefer să nu dau detalii ...

Ştiu că ceea ce veţi citi în acest articol va crea un şoc pentru mulţi – este ceea ce mi-am propus aici. Ceea ce urmează nu este un material pentru adulţi şi nu trebuie citit ca atare.

Într-o marţi seara mă aflam la o biserică oarecare şi aşteptam să înceapă programul; am ieşit afară şi aşteptam să vină cineva cunoscut, oricine, nici eu nu ştiam pe cine aşteptam atunci. În clipa următoare cineva m-a salutat şi m-a întrebat ce fac şi, în timp util, i-am răspuns că aştept pe cineva. Apoi în mintea mea s-a născut gândul că l-aş aştepta pe Isus şi dacă El ar veni la slujbă în acea biserică. Nu a venit. Cel puţin nu cum îl aşteptam eu.

Am plecat brusc din acel loc, foarte îngândurat, parcă deja cădeam într-o stare de melancolie şi depresie spirituală. Unii din cei care mai intrau în acea biserică deja parcă citeam pe feţele lor că veneau acolo din aşa de multă obişnuinţă; acum la biserică, apoi la băutură din nou; acum la biserică, apoi la ţigară din nou; acum la biserică, apoi la curvit din nou… Mai are rost să continui? Dacă da, citiţi mai departe, dacă nu, ignoraţi acest articol, aşa cum am spus anterior, nu este un articol pentru adulţi…

Este o stare de plâns acum. Stăm să vedem ceva bun şi vedem doar ceva obişnuit. Vrem să vedem ceva schimbat şi vedem doar ceva uzual. Ne rugăm să avem trezire şi ne trezim cu crimă în biserică. Orice ar fi, numai bine nu mai este. Nu întrebaţi pe Dumnezeu de ce, că nu veţi primi răspuns acum, nici mâine şi poate niciodată. Răspunsul este în geamul spart de deasupra uşii bisericii; cineva şi ceva a umbrit lumina care intra şi aducea o mică licărire de speranţă; altcineva si altceva a umbrit-o şi a adus groază şi greaţă. După cum spunea un renumit predicator plictisitor, „dacă cineva crede că trăim clipe de trezire spirituală, se înşeală amarnic! Sunt clipe de criză şi iar criză!” (nu dau numele lui, acest articol nu dă vina pe nimeni, nu daţi cu bâta, vă rog)

Când priveşti la acest tablou îţi poţi imagina nimic mai mult decât regrete şi regrete, rugăciuni fără răspuns şi ruşine fără teamă. Sunt rămăşiţele care le lasă o biserică devastată de adevărul parţial şi pasiv predicat, de religia care este ridicată la rang de închinare şi întruchipare, la o rămăşiţă de oameni loviţi parcă cu bună ştiinţă să creadă şi să continue să perceapă o serie de idei născocite şi născute din convingerile unei generaţii care nu a ştiut niciodată că relaţia cu Dumnezeu este ceva continuu, spontan, plinătate de viaţă, lipsă de monotonie şi atmosferă de slavă.

Cu mai bine de o lună în urmă (adică în martie 2012) am fost vizitat de un necunoscut care dorea să plece într-o localitate cunoscută a fi cel mai bun târg de maşini şi flecăreli lumeşti; bazat pe ideea unui bun coleg şi amic de al meu că, dacă vrei ceva flecăresc, poţi găsi şi în România aşa ceva, i-am spulberat puţin speranţa acestui necunoscut de a mai face acest pas de avânt spre a merge să-şi îndeplinească scopul propus. Venise cu un alt tip, pe nici unul dintre ei nu îi ştiam – şi mi-aş fi dorit să nu îi ştiu nici acum, dacă nu se dezvăluia primul să se auto-prezinte, lipsit de orice fler de modestie. Suntcutărescu, de la postul tv n, mi-a spus el. (Nu mă întrebaţi cine este pentru că nu are esenţă acest aspect aici. Mulţumesc.) Da? – i-am răspuns eu puţin uimit. Din mulţii cutărescu de care auzisem eu pe net sau de la tv ori din alte surse, acum nu mai ştiam de unde să-l iau şi să vadă ăsta că eu aveam puţin habar despre el. Nu era cel care îl văzusem eu odată la tv, dar auzisem că ar fi oameni de acest gen şi la noi în România. „Şi chiar poţi să faci cutare şi cutare lucru?”, l-am întrebat eu. Se auto-afirma că a depăşit şi pe alţii. Apoi a scos o carte de vizită de culoare neagră, care mi-a aruncat-o parcă înfipt pe masă, alunecând uşor spre unul din nasturii de la cămaşa care o purtam atunci (în fine, nici nu mai ştiu cu ce eram îmbrăcat, dar cred că dacă nu aveam ceva cu care să barez lovitura, poate mă alegeam cu o zgârietură de la aşa înfigătoare neagră!)

„Sunt pocăit acum”, mi-a spus el.

Atunci am tresărit. Parcă vroiam să fiu plăcut surprins – şi asta s-a şi întâmplat. L-am întrebat la ce biserică merge şi ulterior am testat dacă cunoaşte pe o anumită persoană din acea biserică; a trecut testul. I-am spus şi eu la ce biserică merg, după care mi-a întins mâna şi m-a salutat cu „fratele meu”, o expresie care mai apoi aş putea să o declar a fi una din iluziile sale de moment. Mi-a spus site-ul lui şi să îl caut pe internet, apoi a plecat cu rugămintea să îi găsesc o ofertă spre a putea pleca unde îşi propusese.

Mai târziu a venit un coleg de al meu şi i-am spus cine mă vizitase, dar lui nu prea îi venea să creadă, deşi „vedeta” îl salutase exact când el intra în birou. Amândoi eram uimiţi, eram deja pe site-ul lui şi ne uimeam ce poate el să facă… ca mai apoi să tragem concluzia că „am fost duşi cu vorba” – o altă tehnică de abureală în masă.

Anterior venirii colegului meu am uitat să menţionez că „fratele” îmi oferea regretele lui de ceea ce se întâmplase la biserica unde mergeam eu, şi m-a invitat la biserica lui. Frumos gest, ce să zic. Era ca şi când ar fi spus, fain la noi, dar la voi se dă cu bâta şi pică pereţii peste voi! Doar după ce a plecat m-am gândit la ceea ce spusese el. Cu ce era mai bună biserica lui decât a mea, sau mai bine zis, cu ce era mai bun el? Căci cuvintele lui l-au trădat mai mult decât acţiunile sale: din vorbe ne-a făcut, vorba vine. Dacă v-aş spune şi cine era persoana respectivă mi-aţi da nu doar dreptate, dar l-aţi căuta să vă dea autografe… tipic românesc, nu?

După cum orice faptă din această ţară este judecată şi prin prisma credinţei religioase a cuiva, atunci când se întâmplă un eveniment, orice, oricum, oricând, e bine ca cei din media să dea de ştire la toţi ce apartenenţă religioasă are acea persoană. Un om, asemenea „fratelui” cu care am avut de a face mai sus, a apărut recent la un alt post tv şi, logic, datorită popularităţii sale crescute, au început şi ziarele să îi dea târcoale; dar aia de ce e aşa, dar aia cum explici tu, dar eşti credincios, mergi la biserică, etc.? Acolo mi s-au oprit mie ochii astăzi când citeam cuvintele lui – şi sper şi cred că ele nu au fost alterate sau modificate sau exagerate, aşa cum media scrisă sau nescrisă o face întotdeauna: „De mic am fost dus la biserică de către părinţi şi bunici. Sunt … (cenzura îmi aparţine, doar e blogul meu, fac ce vreau aici), dar acum nu mai cred în Dumnezeu, aşa cum e el prezentat la biserică.” (nu ofer sursa, am cenzurat citatul, nu mai e original…).

Am rămas „mască” din nou când am citit de câteva ori ceea ce a spus el, că nu mai crede în Dumnezeu, deşi a mers atâta timp la biserică, şi nu mai crede în Dumnezeu, aşa cum este prezentat la biserică. Se făcuse linişte în mintea mea. Păream că citesc ceva repetat să văd dacă nu cumva am citit ceva în repezeală şi am interpretat vizual un alt cuvânt, dar nu, nu mă înşelam. A spus-o pe şleau, direct, fără regrete, simplu şi la subiect. E un regret că citesc şi citez aşa ceva, dar tot un regret este când menţionez şi meditez la ideea că ceea ce am scris aici este pura realitate: în biserică nu se predică adevărul.

Prietene, cred că vei găsi cel puţin un motiv să condamni articolul meu ca fiind infectat cu ceva necurat. Poate că îţi dau dreptate, însă nu totală. Suntem obişnuiţi cu parţialităţi, de ce să nu facem un compromis, nu? Dacă tot mergi la o biserică, şi îţi place sau nu ceea ce faci la biserică, ce rost are să nu vorbim despre ea şi neconcordanţele din cadrul ei? – Replica asta aş fi spus-o şi live dacă aveam să fiu provocat, de ce nu ar fi mers şi pe blog, nu?

Pe vremea când eram student am fost întrebat de către un profesor care era motivul pentru frecventarea unei biserici; nu trebuia să merg la o anumită biserică, am ales unde să merg personal, asta mi s-a părut a fi atuncidemocratic. Am răspuns că am fost la biserica cutare în calitate de spectator; se aştepta ca eu să răspund că am fost să fac o slujbă, oricare, orice, ceva neînsemnat, în tăcere, no nameanything, dar nu, nu eu, cel puţin nu atunci. În acel moment alegerea mea nu mai era democratică, era cam liberală. Inactiv şi pasiv şi am ajuns să fiu trimis la o anumită biserică, pe drept vorbind, împotriva voii mele de cele mai multe ori, confruntat cu oameni tari la cerbice şi personalităţi imposibil de plăcut. Aceasta mi s-a părut a fi comunistic – mi se dicta să fac ceea ce nu făceam, să realizez ceea ce era în scop să întreprind, şi să demonstrez că se poate, deşi personal nu vroiam aşa ceva. Calităţile acestea puse într-un cadru neplăcut mie au devenit nimic altceva decât un imposibil mediu care, de fapt, rupea ciclul familiarităţii şi al complacerii de sine – e ceea ce facem cu toţi la biserică pentru a forma o comunitate neroditoare – impasibilitatea şi iresponsabilitatea.

Photo by charismanews.com

O altă biserică, unde totul decurgea de la foarte bine în sus, a ajuns să vadă şi ce este aia faliment financiar. Astăzi am citit despre o renumită biserică unde mii şi mii de oameni s-au întors la Dumnezeu în anii care s-au scurs; mă comparam uneori cu ei şi îi puneam ca standard pentru ceea ce vedeam la biserica pe care o frecventam. Nu ştiam eu în 2005, sau anii de după, că ceea ce vedeam atunci avea să ajungă acum în prag de faliment. Şi totuşi, undeva s-a stricat ceva.

La ei a început cu regrete, ulterior au fost aduşi la realitate şi au avut revitalizare, iar acum au intrat în faza de regresii din cauza finanţelor.

Mă uitam iar la noi la români (culmea, şi la noi începe cu R chiar numele naţiei noastre…) şi noi am experimentat revitalizare pe vremea când eram persecutaţi de comunişti, după revoluţia din 1989 am avut parte de regresii din mai multe puncte de vedere, ca acum să fim într-o adâncă stare de regrete… De ce ne-ai scos Moise din Egipt? Nu era bun acolo usturoiul şi ceapa? Cam aşa am transpune azi vorba românilor, „Doamne, de ce ne-ai scos din persecuţie să regretăm vremea de atunci?

Poate că ne-am gândi că totul este un ciclu, trebuie să ajungem iar la primul R; dacă ar fi toate aşa de simplu precum şi spunem… cred că am rezolva mai repede multe lucruri. E precum imaginea alăturată, ceva este în progres, dar nu se merge mai departe, aştepţi şi tot aştepţi şi nu se întâmplă nimic. E dezastru starea asta, parcă produce monotonie, plictiseală, uscăciune, ură, etc. Nu cred că avem nevoie de ciclu în progres, ci cred că avem nevoie de o rupere pentru a vedea unde suntem de fapt.

Vedem că mergem prost, că mergem aiurea, că mergem în jos, dar ne place! Acolo nu mai e nimic de făcut. Acolo e moarte completă; dacă vei interveni în acea situaţie vei vrea să mori singur, dacă nu te va omorî cineva mai devreme sau mai târziu (nu ai auzit încă de crime la pocăiţi sau la nepocăiţi din presă? dacă nu cu vorba, merge şi cu fapta, şi aflăm toţi că erau de la noi din curte şi din grajdiul de lângă…)

Atâta timp cât dormim şi visăm ceea ce ne place, trăim nimic altceva decât un coşmar. Isus nu ne-a chemat niciodată să trăim în zone de confort şi complacere personală. Dacă am realiza urgenţa nevoii noastre şi de am ieşi odată din ea, am face o mişcare mai bună decât un şah-mat! Acum, pe drept vorbind, după ce citeşti aceste rânduri, ai putea să spui şi tu că autorul şi-a dat cu părerea şi a cam nimerit-o… în biserică, dacă s-ar predica adevărul, am avea schimbare, schimbare, schimbare! 

Oricare ar fi reacţia ta acum aş vrea să cred că există dorinţă pentru această schimbare în tine. Dacă ştii că ceea ce ai făcut până acum era monotonie şi retrăire în Egiptul spiritual, e vremea nu doar să ieşi din Egipt, dar să şi scoţi Egiptul din tine!1 Dacă vrei să scapi de mândrie trebuie să o scoţi afară şi să ieşi din cercul ei reciclabil! Acelaşi lucru îl poţi aplica la orice domeniu unde ştii că nu există un progres vizibil în viaţa ta, în slujirea ta, în munca ta, în ceea ce eşti şi faci tu. Dacă ceva nu merge bine, ai ghicit! În tine nu se predică adevărul! Dacă s-ar predica adevărul, ai fi provocat, ai fi transformat, ai fi… diferit! Ce poţi face azi,  nu lăsa pe mâine!

http://crestinismtrait.blogspot.ro/2012/04/am-ghicit-ca-biserica-nu-predica.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/am-ghicit-ca-biserica-nu-predica-adevarul/

ALGERIA: Trei biserici și-au redeschis ușile prin ordinul guvernatorului provinciei Oran

Creștinii din Algeria cer suportul în rugăciune pentru a putea face față presiunilor guvernului. Ei sunt recunoscători că trei biserici recent închise din provincia Oran au primit autorizația să se redeschidă, anunță portalul Middle East Concern.

Bisericile din Ain Turk (30 km vest de Oran), Oran și El Ayada (35 km est de Oran) au fost închise în noiembrie 2017 și februarie 2018. Duminică, 10 iunie, guvernatorul provinciei Oran a semnat un ordin prin care autorizează redeschiderea necondiționată a acestor trei lăcașuri de închinare. Liderii bisericilor au fost informați despre acest ordin, care a fost emis către sediile de poliție din zonele respective. Oficiali ai securității au acționat, îndepărtând sigiliile plasate pe porțile bisericilor.

Cele trei biserici care au primit autorizația să se redeschidă sunt biserici afiliate Bisericii Protestante din Algeria (l’Église Protestante d’Algérie). Ordonanța guvernatorului care permite redeschiderea acestor biserici nu le oferă însă și înregistrarea oficială, pentru a fi în conformitate cu ordonanța din 2006 referitoare la închinarea non-musulmană, care cere ca bisericile să primească permisiunea unui comitet național. În realitate, acest comitet nu se întâlnește niciodată, deci nici o aplicație nu a fost analizată sau aprobată oficial.

Încă din noiembrie 2017, ofițerii au efectuat inspecții ale bisericilor, pe motiv că vor să vadă dacă acestea sunt în conformitate cu reglementările de siguranță. De fapt, voiau și să controleze autorizările de funcționare. Cel puțin zece biserici au fost închise sau li s-a ordonat să înceteze orice activitate. Cele mai recente închideri au avut loc pe data de 26 mai 2018, când bisericilor din Ait-Mellikeche și Maatkas li s-a ordonat să se închidă.

Traducere de Gabriela August

https://www.stiricrestine.ro/2018/06/13/algeria-trei-biserici-si-au-redeschis-usile-prin-ordinul-guvernatorului-provinciei-oran/?utm

Botezurile reflectă bisericile sănătoase Apr 4, 2007 by Mickey Noah

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Botezurile reflectă bisericile sănătoase

Apr 4, 2007 by Mickey Noah

[Foto stanga] O mulţime straie atestă în contextul în care Tennessee Valley Community Church caută să se închine şi să slujească. Plantarea bisericii a început în 2000 cu ajutorul Convenţiei Baptiste Tennessee şi biserica Germantown Baptist din zona Memphis.

ALPHARETTA, Ga. (BP) – Care din cele trei sunt cea mai bună cotă de nivel după care să judeci sănătatea unei biserici Baptist Sudice – clădirile, bugetele sau botezurile?

Botezurile sunt cel mai bun indicator, conform unui nou studiu, pentru că botezurile măsoară faptul dacă bisericile îi ating pe cei pierduţi – nu doar pe credincioşii din jur. „Studiul Supravieţuirii şi Sănătăţii Plantării de Biserică” a fost condus de Centrul pentru Cercetare Misional al North American Mission Board, bazat în Alpharetta, Ga.

Richard Harris, vicepreşedinte al grupului de plantare de biserici din cadrul NAMB, a descris plantarea de biserici drept una din cele mai bune unelte evanghelistice disponibile Baptiştilor Sudici. Studiul validează faptul că plantarea de biserici are una din cele mai efective lucrări pentru că ele trebuie să fie contextuale faţă de cultură fără a compromite mesajul dacă e să supravieţuiască”.

Studiul – bazat pe mai mult de 500 de interviuri telefonice pe o mostră de 1.000 de plantări de biserici din 12 denominaţii şi reţele – care indică bisericile înfloritoare plantate noi cu un număr mai mare decât mediu de botezuri din cadrul primilor patru ani de existenţă, împărtăşesc câteva trăsături comune: accentul evanghelic, lucrările efective şi conducerea în expansiune.

„În domeniul misiunilor şi al evanghelismului, aceste biserici plantate nou recunosc că comunitatea nu se va lega cu biserica lor dacă ei nu se leagă cu comunitatea”, a spus Ed Statzer, misiologist şi director al centrului de cercetare al NAMB. „Ei caută nevoi în comunitate şi găsesc căi de a le împlinii”, prin aprovizionări cu alimente, adăposturi de urgenţă, oportunităţi de recuperare din alcool şi droguri şi alte lucruri, a spus Statzer.

Printre alte caracteristici ale bisericilor plantate cu botezuri multe:

– Ele încep cel puţin o biserică „fiică” în cadrul a trei ani de la plantarea lor originală, a spus el.

– Ele au un plan practic pentru dezvoltarea administrării.

„Aspectul de bază al vieţii creştine este nutrit, nu neglijat de biserica nou plantată”, spunea Stetzer. „Plantările de biserică care cresc constant membrii ei şi îi provoacă în domeniul administrării pentru a creşte spre auto-suficienţa financiară şi să o facă la un pas mai rapid”.

[Foto dreapta] Tennessee Valley Community Church oferă un stil de închinare distinct ca plantare de biserică începută cu ajutorul Tennessee Baptist Convention şi Memphis-area Germantown Baptist Church in 2000.

– Ele sponsorizează mai multe evenimente şi lucrări, cum ar fi partide de bloc, programe de copii din timpul săptămânii şi evenimente speciale pentru copii, care includ festivaluri de Paşti, de toamnă Şcolii Biblice de Vacanţă şi sporturi.

– Prin poştă sau alte mijloace, ele au o strategie de a promova şi publica programele lor, evenimentele şi lucrările. „Ele nu-şi ascund lămpile sub un coş”, a spus Stetzer.

– Ele pun o prioritate de top pe pregătirea şi dezvoltarea membrilor şi comitetului ei şi conduc clase de pregătirea a noi membrii pentru toţi membrii noi ai bisericii.

Stetzer a accentuat faptul că multe trăsături comune dintre bisericile nou plantate cu botezuri mai mari decât media sunt văzute chiar şi în plantările cu o frecvenţă de biserică marcată, mai mare decât media.

„Plantările de biserici – chiar şi cele efective – nu sunt toate la fel”, a spus Stetzer. „Unele din ele ce au supravieţuit sunt mai puternice în anumiţi factori particulari decât alţii. Însă majoritatea plantărilor de biserică cu botezuri mai mari decât media şi cele cu frecvenţă au arătat toţi aceşti factori în comun”.

Un exemplu stelar de plantare de biserică relativ nouă – care oglindeşte îndeaproape rezultatele studiului – este biserica de şapte ani Fellowship Community Church (www.fellowshipcommunitychurch.com) din Salem, Va., păstorită de Ken Nienke. Biserica a crescut la 674 de membrii de la naşterea ei din 2000, a botezat circa 190 de oameni din 2004 şi dau 8% din banii care-i primesc prin Programul Cooperativ al Baptiştilor Sudici pentru misiunile şi lucrările naţionale şi internaţionale. Acum doi ani în urmă, biserica s-a mutat într-o clădire de 44.000 de picioare pătrate pe un teren de 14 acrii. Aceasta a ajutat la plantarea a trei biserici „fiice”.

„Suntem dornici să experimentăm şi să încercăm lucruri diferite”; a notat Nienke. „Suntem doritor să încercăm aproape orice”:

[Foto stanga] Bryan Shank conduce închinarea la Tennessee Valley Community Church, o plantare de biserică de şapte ani a Tennessee Baptist Convention şi a Memphis-area Germantown Baptist Church.

Ca un exemplu de creare a unei lucrări ce se conectează cu publicul, Fellowship Community Church a început „În Imaginea Sa”, o lucrare pentru părinţii cu copii şi adolescenţi cu handicap, care cuprind acum 20-25 de familii.

Nienke a spus că biserica suburbană deţine şi ea „Ziua de Celebrare a Comunităţii”, o partidă gigantă în duminica Zilei Memoriale din week-end, care găzduieşte în jur de 2.000 de localnici la jocuri, călărie pe cai, mâncare gratis ei amuzament. Distracţia începe după un serviciu abreviat de biserică de 30 de minute.

Fellowship Community Church se promovează mult şi prin site-ul bisericii, ziarul local, cuvântul gurii şi invitaţiile personale ale membrilor. Biserica cere noilor membrii să participe la clasele de membrii şi să slujească într-o capacitate imediat de la început. Aceasta foloseşte totodată o campanie anuală pentru a accentua administrarea, a spus Nienke.

În mare, studiul despre plantarea bisericii al Centrului Misional de Cercetare din NAMB a revelat faptul că 99% dintre plantările de biserici supravieţuiesc în primul al; 92% supravieţuiesc al doilea an; 81% al treilea an, şi 68% după al patrulea an.

„În timp ce aceste procentaje sunt mai bune decât oricare studiu anterior, mai este încă loc de a valorifica sănătatea şi tăria noilor biserici”, a spus Harris. „Acum avem o cotă de nivel pentru supravieţuire şi recunoaştere, factori care pot ajuta la îmbunătăţirea supravieţuirii. Aceasta va fi o prioritate în agenda strategică a NAMB în timp ce lucrăm cu partenerii noştri”.

NAMB’s Center for Missional Research (www.missionalresearch.info or http://www.namb.net/cmr)  există pentru a ajuta liderii creştini să facă decizii strategice misionale prin cercetarea culturilor Nord Americane, analizarea efectivităţii lucrării bisericilor, înţelegerea comunităţilor unde slujesc bisericile şi clădirea de legături intre oameni.

*****

Pentru a obţine acces la o copie a „Studiul Supravieţuirii şi Sănătăţii Plantării de Biserică 2007” mergeţi la www.namb.net/ChurchPlantSurvivabilityReport.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri14_mai07.htm