Ca să vorbesc despre acest subiect, ar trebui să încep prin a-mi declina poziția față de ecologie, așa că mărturisesc răspicat că eu, iubitorul de natură, am fost dintotdeauna ecologist. Prin atitudine, manifestare și promovare. Atât de convins, încât în anul 1990 m-am înscris în Mișcarea Ecologistă din România, partid politic din acea vreme. M-am […] […]
Noul Testament relatează despre diverse adunări locale. Cele mai cunoscute sunt cele care au primit o epistolă de inspiraţie divină, de exemplu adunarea din Efes, Colose, Tesalonic, Roma, Corint sau cele şapte adunări din Asia Mică. În legătură cu fiecare adunare avem anumite impresii despre starea lor, care fie ne îndeamnă, fie ne avertizează.
La citirea cărţii Faptele Apostolilor remarcăm o altă adunare, de la care putem învăţa. Este vorba despre adunarea din Antiohia, de unde a pornit Pavel în călătoriile sale misionare. Nu există o epistolă de inspiraţie divină către acei credincioşi, dar din indicaţiile din cartea Faptele Apostolilor deducem că era vorba despre o adunare vie, peste care se odihnea binecuvântarea lui Dumnezeu. Să ne ocupăm acum de aceste indicaţii.
Antiohia în Siria
Cine călătorea în primele decenii ale creştinismului de la Ierusalim, aproximativ 400 km. pe coasta Mării Mediteraneene spre nord, şi apoi se îndrepta spre est, ajungea în Antiohia din Siria, cel de-al treilea oraş ca mărime din împărăţia romană de odinioară şi capitala Siriei. Antiohia a luat fiinţă în anul 300 î.H. şi a fost întemeiată de Seleucos I. Nicator şi a fost numită după tatăl acestuia, Antiochus. În vremea primilor creştini, oraşul număra aproximativ 200.000 de locuitori şi avea o importanţă internaţională ca centru al filozofiei, al medicinei şi al retoricii greceşti. Pe lângă aceasta se desfăşura o intensă activitate de comerţ, care a atras pe lângă greci şi sirieni, şi mulţi iudei. Din păcate, oraşul era cunoscut şi pentru imoralitatea şi stricăciunea sa.
Era acesta locul potrivit pentru una din primele adunări creştine în afara Palestinei? Noi am fi ales probabil alt loc, dar lui Dumnezeu i s-a părut potrivit să ridice o mărturie luminoasă a Adunării lui Dumnezeu tocmai în acest oraş mare, caracterizat de imoralitate şi stricăciune.
Începutul mărturiei
Luca, scriitorul cărţii Faptele Apostolilor, ne dă indicaţii despre începutul mărturiei în Antiohia (Fapte 11:19-30 ). Ne amintim că, după omorârea cu pietre a lui Ştefan, a urmat o prigoană foarte dură şi mulţi iudei credincioşi au fost risipiţi. Unii dintre ei au ajuns în Antiohia şi au vestit acolo Evanghelia – la început numai iudeilor care locuiau acolo. Dar ulterior, câţiva au avut curajul să le spună vestea despre Isus Hristos şi grecilor, care locuiau în apropierea lor. Domnul a dat binecuvântarea Sa asupra predicii „şi un mare număr au crezut şi s-au întors la Domnul“.
Relatarea din Biblie este foarte sumară, dar fără îndoială este bine să ne aducem aminte ce impresie a făcut vestirea Evangheliei în acest oraş. Locuitorii din Antiohia îi cunoşteau pe concetăţenii lor iudei şi probabil şi unele lucruri din religia lor. Dar ce efect mare a avut în acest oraş fără scrupule Evanghelia! Cei care vorbeau despre un singur lucru: despre Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul lor, erau nişte fugari fără nume, şi nu vorbitori învăţaţi şi buni oratori. Aceasta a făcut impresie, încât mulţi au crezut ceea ce li s-a spus şi s-au întors la Dumnezeu. Astfel a luat fiinţă în acest oraş o adunare vie, care creştea.
Vestea despre lucrarea Domnului şi despre adunarea formată a ajuns la urechile adunării din Ierusalim. A fost ales un bărbat cu numele Barnaba, să viziteze credincioşii din Antiohia pentru a vedea ce lucrare începuse Domnul acolo. Barnaba avea premisele necesare pentru o astfel de lucrare. El era un levit, un cipriot din naştere, deci crescuse în străinătatea greacă, iar din punct de vedere spiritual citim despre el: „Era un om bun şi plin de Duhul Sfânt şi de credinţă“. Când a văzut ce se petrecuse în Antiohia, s-a bucurat din inimă şi i-a îndemnat pe credincioşi „să rămână cu hotărâre de inimă la Domnul“. Dar nu numai atât. Sosirea lui Barnaba a adus lucrării de vestire a Evangheliei un nou avânt. Luca ne spune că „o mare mulţime a fost adăugată la Domnul“. Adunarea a crescut deci mai departe.
Barnaba a recunoscut că o adunare în dezvoltare nu poate trăi numai din vestirea Evangheliei, ci are nevoie şi de învăţătura sănătoasă. Şi-a adus aminte de prietenul său Saul (mai târziu Pavel), care a primit o capacitate deosebită de învăţare de la Domnul. S-a decis repede şi a pornit spre Tars, aproximativ 200 km. pe uscat, pentru a-l aduce la Antiohia. Împreună i-au învăţat pe credincioşi; pentru început au rămas acolo un an de zile. Urmarea acestui fapt ne este descrisă ulterior în două capitole: „Dar Cuvântul lui Dumnezeu creştea şi se înmulţea… Şi erau unii profeţi şi învăţători în Antiohia, în adunarea care era acolo“ (Fapte 12:24 ; 13:1 ).
Caracteristici ale adunării din Antiohia
Din istoria formării acestei adunări se deduc primele două caracteristici importante ale unei adunări locale, care sunt neapărat necesare pentru o dezvoltare sănătoasă:
Ambele existau în Antiohia. Râvna lor în vestirea Evangheliei era exemplară. Deja înainte ca Barnaba să vină la ei, au vestit vestea despre Isus Hristos şi altora, iar când Barnaba i-a sprijinit, au venit alţi oameni la credinţa vie. Adunarea a crescut. S-au adăugat oameni. Ce tensiune trebuie să fi fost în acea adunare de a vedea pe cine a mai adăugat Domnul! Dar nu numai atât. Credincioşii au recunoscut necesitatea învăţăturii sănătoase. Saul şi Barnaba i-au învăţat un an de zile, iar când cei doi s-au întors la Ierusalim, au fost în mijlocul credincioşilor din Antiohia bărbaţi care puteau exercita atât slujba de profet, cât şi de învăţător.
Dacă ne privim noi astăzi în imaginea adunării tinere din Antiohia, mulţi dintre noi vom deveni trişti. Unde este implicarea evanghelistică de a duce mai departe vestea despre cruce oamenilor pierduţi? Cum stau lucrurile cu mărturia noastră personală? Cum stau lucrurile cu activităţile noastre de evanghelizare? Cum stau lucrurile cu susţinerea lucrării misionare în alte ţări? Ne mirăm că adesea, de ani de zile, nu mai vin oameni în adunare? A ne scuza prin faptul că nu mai trăim în primii ani ai creştinismului, este cam simplu. Exemplul credincioşilor din Antiohia să ne facă tuturor curaj să începem din nou să spunem oamenilor vestea bună. Desigur, nu vrem să trecem cu vederea faptul că şi astăzi sunt încă mulţi fraţi care se implică pentru răspândirea Evangheliei. Ne putem bucura cu toată inima de aceştia şi să ne lăsăm impulsionaţi, dacă noi înşine probabil am neglijat această lucrare.
Cum stau lucrurile cu slujba de învăţător şi de profet? Şi aici putem recunoaşte cu mulţumire că Domnul dă Adunării Sale şi astăzi aceste daruri. Totuşi, putem recunoaşte unele comportamente greşite. Care este cauza pentru care mulţi credincioşi duc lipsă de un fundament al învăţăturii, încât rămân deschişi la învăţături noi şi străine? Unde este slujba de profet, care Îl face pe Domnul mare pentru inimile noastre şi să ardă pentru El? Încă o dată: noi suntem mulţumitori pentru tot ceea ce ne dă El în adunarea locală, dar totuşi recunoaştem că stăm cu mult în spatele exemplului acelor creştini de la început.
O a treia caracteristică a unei adunări locale sănătoase o deducem tot pe baza exemplului fraţilor din Antiohia. Credincioşii de acolo se rugau. Barnaba şi Saul urmau să fie trimişi într-o slujbă specială. Se pare că fraţii din Antiohia au căutat la această întrebare claritate înaintea Domnului şi de aceea s-au plecat în rugăciune comună. După ce Domnul le-a arătat calea pe care trebuiau să meargă cei doi, fraţii şi-au pus mâinile peste ei (adică s-au identificat cu ei) şi le-au dat drumul (Fapte 13:2, 3 ).
O adunare locală sănătoasă va fi mereu în rugăciune. Un frate a spus odată foarte bine: pulsul unei adunări poate fi măsurat la ora de rugăciune. Câte nevoi sunt într-o adunare locală şi în lucrarea Domnului! Cât motiv avem să aducem împreună înaintea Domnului nevoile multiple din vremea noastră, pentru a recunoaşte calea Domnului! Rugăciunea personală este fără îndoială de mare importanţă, dar în legătură cu rugăciunea comună ca şi adunare stă o binecuvântare şi o promisiune deosebită. Să învăţăm şi în această privinţă de la credincioşii din Antiohia!
A patra caracteristică o găsim în slujba din interiorul adunării locale prezentată tot în exemplul celor din Antiohia (Fapte 13:2 ). Nu ni se spune în amănunt în ce consta, doar că era o slujbă pentru Domnul. Fiecare slujbă după voia lui Dumnezeu este pentru El, fie că este pentru credincioşi, fie pentru necredincioşi. Fără îndoială, în fiecare adunare locală sunt o mulţime de slujbe, care trebuie făcute. Pentru aceasta nu trebuie să ne gândim numai, şi poate nici măcar în primul rând, la slujba din Cuvânt, ci slujba pentru Domnul poate consta în nevoi foarte practice, pe care nu trebuie să le enumerăm detaliat aici. Fiecare se poate lăsa folosit de Domnul în acest mod; de aceea să ne lăsăm încurajaţi de comportamentul acestor tineri credincioşi să ne punem tot mai mult la dispoziţia Domnului nostru.
Dificultăţi în Antiohia
Adunarea tânără din Antiohia nu a rămas scutită de greutăţi. Aşa a fost odinioară, aşa este şi astăzi. Dar şi aici putem să învăţăm ceva. Prima problemă a apărut în Fapte 15 . Au venit din Iuda la Antiohia nişte bărbaţi care au învăţat că credincioşii pot fi salvaţi doar atunci când se lasă circumcişi. Această întrebare a iscat discuţii, în care atât Pavel, cât şi Barnaba au luat o poziţie hotărâtă faţă de aceşti ispititori. Dar o unitate nu s-a putut obţine. Ce era acum de făcut? Urmau să se despartă în ceartă? Nu, ci s-a decis să se ceară sfat de la apostolii şi bătrânii din Ierusalim. Pavel şi Barnaba au fost trimişi împreună cu alţii, pentru a prezenta problema adunării din Ierusalim. Acolo, problema a fost cercetată şi după o cugetare adâncă asupra ei a fost trimisă o epistolă la Antiohia, care conţinea un răspuns decisiv. Împreună cu câţiva fraţi din Ierusalim, fraţii din Antiohia s-au întors, pentru a citi adunării epistola. Care a fost reacţia? Cuvântul lui Dumnezeu relatează foarte simplu: „Şi, după ce au citit-o, s-au bucurat pentru mângâiere“ (Fapte 15:31 ).
Problema celor din Antiohia nu este problema noastră astăzi. Dar din comportamentul acestor credincioşi putem totuşi învăţa că ei s-au simţit uniţi cu adunarea din Ierusalim şi nu s-au privit ca adunare izolată şi independentă, care putea reglementa singură această problemă. Ei au primit cu bucurie epistola ca un ajutor al fraţilor lor din Ierusalim şi nu au început din nou cu discuţii lungi. Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaşte nici astăzi, în secolul al XXI-lea, adunări locale independente, autonome. Acestea, conform învăţăturii din Noul Testament, sunt legate unele de altele şi pot să se ajute reciproc, fără ca acest ajutor să fie privit ca o intervenţie din afară.
O cu totul altă problemă ne este descrisă la sfârşitul capitolului 15 din Faptele Apostolilor. Pavel şi Barnaba au dorit din nou să plece în călătorie. Dar a existat din păcate o diferenţă de păreri între aceşti doi slujitori deosebiţi ai Domnului. Barnaba dorea să-l ia împreună cu ei pe nepotul său Ioan Marcu, care îi părăsise în prima lor călătorie misionară. Pavel considera că acel tânăr nu era potrivit pentru lucrare. Cei doi nu s-au putut pune de acord, şi astfel drumurile lor s-au despărţit. Barnaba l-a luat pe Ioan Marcu, în timp ce Pavel l-a luat pe Sila ca şi însoţitor de călătorie.
Cum s-au comportat fraţii din adunarea locală? Nu citim nimic că ar fi intervenit în diferenţa de păreri a celor doi. Au simţit că aceasta era o problemă între Domnul şi slujitorii Săi? Este remarcabil că la sfârşitul fragmentului citim: „Pavel, alegând pe Sila, a plecat, încredinţat de fraţi harului lui Dumnezeu“ (versetul 40). Despre Barnaba nu se spune acest lucru. Nu cunoaştem amănuntele, dar recunoaştem că Pavel şi Sila au pornit în călătorie de comun acord cu adunarea locală din Antiohia. Slujitorul este răspunzător înaintea Domnului, dar caută acordul fraţilor, de unde îşi face slujba: să învăţăm acest principiu din acest exemplu.
Primii creştini
Cu siguranţă, cei din Antiohia nu au fost primii creştini credincioşi. Dar despre ei se dă mărturia că „ucenicii au fost numiţi creştini pentru întâia dată în Antiohia“ (Fapte 11:26 ). Se pare că oamenii din vremea lor le-au dat acest nume. Nu vrem să speculăm care ar fi motivele, dar un lucru pare să fie foarte clar: ei au primit acest nume, pentru că s-au recunoscut de partea lui Hristos şi pentru că se putea vedea ceva din El în ei. Astăzi se numesc mulţi oameni creştini, fără să fi avut o întâlnire personală cu El. A te numi creştin nu este astăzi ceva deosebit. Dar cu siguranţă, a-L arăta zilnic pe Hristos în viaţa de zi cu zi este ceva deosebit. Aceasta este o provocare zilnică. Văd oamenii în noi, în mine şi în tine, ce înseamnă să aparţii lui Hristos? Să nu evităm această întrebare. La ucenicii, care L-au însoţit pe Domnul Isus pe acest pământ, se putea vedea „că au fost cu Isus“. Comportamentul lor este exemplar pentru noi astăzi.
În încheiere vrem să reţinem că putem învăţa multe de la credincioşii din acea adunare tânără. Dumnezeu îi pune înaintea noastră ca un exemplu încurajator, ca şi noi să ne comportăm aşa.
http://comori.org/adunarea-biserica/adunarea-din-antiohia/
1 Ce înseamnă cuvântul „adunare“ sau „biserică“? Cuvântul grecesc „ekklesia“, care se traduce prin biserică sau adunare, înseamnă „chemat afară“. Adunarea (Biserica) nu are nimic a face cu această lume. Ea aparţine cerului. Ea a fost chemată afară din această lume şi aparţine lui Hristos.
2 Ce este Adunarea? Cuvântul lui Dumnezeu cunoaşte numai o Adunare (Biserică). Ea este formată din toţi creştinii credincioşi, care au ascultat Evanghelia mântuirii lor şi au crezut (Efeseni 1.13). Ei au fost uniţi într-un Trup, dar nu prin apartenenţa la o anumită organizaţie, ci prin Duhul Sfânt (Fapte 2.47; 1 Corinteni 12.13; Efeseni 1.23).
3 De când există Adunarea? Adunarea există de la Rusalii (50 de zile după învierea Domnului) (Fapte 2).
– De ce nu a existat mai devreme? Adunarea nu putea lua fiinţă mai devreme, pentru că mai întâi trebuia să moară Hristos, să învie şi să fie proslăvit, pentru ca apoi să poată veni Duhul Sfânt pe pământ (Ioan 37-39). În Matei 16, Adunarea încă nu exista; ea urma să fie formată: „Pe această stâncă voi zidi Adunarea Mea“ (versetul 18).
– De ce nu s-a format mai târziu? Unii au gândit că Adunarea s-a format abia mai târziu, pentru că în ziua Rusaliilor erau prezenţi în sala de sus din Ierusalim numai iudei. Credincioşii dintre naţiuni au fost adăugaţi abia mai târziu (Fapte 10; 11). Dar începutul Adunării a fost la Rusalii în Fapte 2, pentru că la sfârşitul capitolului citim că „Domnul adăuga zilnic la Adunare pe cei care trebuiau să fie mântuiţi“. Astfel, Adunarea exista deja.
4 A fost cunoscută Adunarea în Vechiul Testament? Nu. Taina lui Hristos şi a Adunării Sale nu a fost odinioară cunoscută (Efeseni 3.4, 5). Apostolul Pavel a avut sarcina să vestească acest adevăr (Efeseni 3.2, 7, 8). Vechiul Testament conţine desigur imagini despre Adunare (de exemplu Eva, Rebeca), dar nimeni n-a putut recunoaşte în aceste imagini adevărul despre Adunare fără lumina Noului Testament.
5 Cine aparţine astăzi de Adunare? Toţi cei care au crezut Evanghelia mântuirii lor şi astfel au fost adăugaţi la acest unic Trup (Efeseni 1.13; 1 Corinteni 12.13), deci cei care s-au întors la Domnul Isus Hristos, fie că sunt persoane din poporul Israel sau dintre naţiuni.
6 Cum poţi deveni un mădular al Trupului lui Hristos? Pentru aceasta nu trebuie făcut nimic. Cine crede Evanghelia este deja un mădular al „Adunării Dumnezeului celui viu“, a unicii Adunări (sau Biserici) care se găseşte în Noul Testament. Nu este necesar să devii mai întâi membru al unei oarecare organizaţii sau biserici. Fiecare credincios adevărat este şi rămâne un mădular al Trupului lui Hristos (1 Corinteni 12.12, 13).
7 De ce foloseşte Noul Testament imagini pentru Adunare? Cum aţi explica unui pigmeu din pădurea tropicală ce este un avion, dacă el n-a văzut niciodată un avion? Fără îndoială, aţi folosi imagini, de exemplu că un avion arată ca o pasăre foarte mare, dar că este construit din metal şi că el nu poate ateriza pe copaci, că bea benzină în loc de apă etc. Astfel, pigmeul şi-ar face o impresie despre ce este un avion. Dumnezeu foloseşte în mod asemănător imagini cu care noi suntem obişnuiţi (trup, mireasă, casă), pentru a ne explica ce este Adunarea.
8 Ce înseamnă când Adunarea este descrisă ca şi:
– toţi suntem diferiţi, aşa cum mădularele corpului nostru sunt diferite şi au diferite funcţii;
– există o unitate, aşa cum mădularele corpului nostru formează o unitate, un tot;
– Hristos este Capul Adunării (a se vedea întrebarea 3.10). Aceasta este realitatea cea mai importantă.
– Acolo există o ordine divină, care trebuie să fie respectată (1 Timotei 3.15);
– Acolo se descoperă slava Stăpânului casei şi El este onorat (Psalm 26.8);
– Acolo totul trebuie să fie sfânt (Psalm 93.5).
Citatele mai sus-numite din psalmi se referă desigur la Templul lui Dumnezeu în Vechiul Testament. Dar ele arată că onoarea, slava şi sfinţenia aparţin Casei lui Dumnezeu. Adunarea este astăzi locuinţa lui Dumnezeu (Efeseni 2.19-22).
9 La ce ne referim când vorbim despre adunarea din…? Trebuie să înţelegem că Adunarea lui Dumnezeu poate fi văzută în aspectul ei global (Efeseni 1.22, 23) sau în aspectul ei local (1 Corinteni 12.27). Adunarea lui Dumnezeu dintr-un anumit loc (= aspect local) este expresia Adunării lui Dumnezeu ca întreg (= aspect global).
Adunarea lui Dumnezeu dintr-o localitate (de exemplu, din Antiohia) consta din toţi credincioşii din Antiohia. Ea era deci o parte componentă din Adunarea lui Dumnezeu (a se vedea întrebarea 2)
Odinioară, în vremea Noului Testament, acest lucru era uşor de recunoscut, deoarece toţi se strângeau după acelaşi principiu. Când deveneau prea numeroşi pentru a se strânge în acelaşi loc, se strângeau în diverse locuri în case, dar făceau acest lucru în părtăşie unii cu alţii. Numai ei erau recunoscuţi ca creştini şi niciun necredincios nu îndrăznea să li se alăture (Fapte 5.13).
Astăzi, totul este puţin mai complicat. Totuşi, principiile lui Dumnezeu sunt întotdeauna aplicabile. Oamenii au întemeiat biserici, adunări, organizaţii, secte etc., introducând principiul apartenenţei (o altă apartenenţă decât aceea de a fi un mădular al Trupului lui Hristos). Cum putem vedea sau arăta astăzi Adunarea lui Dumnezeu dintr-un loc? Doar prin faptul că ne strângem împreună cu toţi aceia care au aceeaşi dorinţă, numai pe baza Bibliei. Dar trebuie să fim conştienţi că cei care se strâng tocmai acum nu sunt neapărat întreaga Adunare din acel loc.
10 Ce înseamnă a fi strâns pentru Numele Domnului Isus? Un creştin doreşte în principiu să facă totul în Numele Domnului, chiar şi acţiunile ca a mânca şi a bea (Coloseni 3.17). Dar dacă credincioşii doresc să se adune în Numele Său (Matei 18.20), Domnul trebuie să fie punctul central al strângerii laolaltă. El trebuie să aibă conducerea şi să stea în centrul atenţiei. Poţi fi strâns în Numele Domnului numai dacă recunoşti autoritatea Sa. Pe scurt:
– „unde“ – un loc ales de Dumnezeu (Deuteronom 12);
– „doi sau trei“ – un număr minim stabilit de Dumnezeu pentru o mărturie pentru Hristos;
– „sunt adunaţi“: puterea divină (adunaţi prin Duhul Sfânt);
– „adunaţi“: o unitate divină;
– „pentru Numele Meu“: Numele divin al Domnului Isus Hristos, care ne strânge;
– „acolo, Eu sunt“: prezenţa unei Persoane divine, Hristos;
– „în mijlocul lor“: centrul divin.
Rezumând, putem spune: pentru a ne strânge conform versetului din Matei 18.20, trebuie ca:
– Domnul să fie punctul central al strângerii laolaltă;
– trupul lui Hristos să fie temelia;
– autoritatea Domnului să fie recunoscută prin separarea de rău.
11 Ce este o strângere laolaltă ca Adunare? O strângere laolaltă este atunci când toată Adunarea se strânge într-un loc (1 Corinteni 14.23), şi anume ca Adunare (1 Corinteni 11.18). Când noi spunem întreaga Adunare, atunci aceasta se referă desigur la aceia care sunt pregătiţi şi în stare să facă aceasta. Noul Testament ne indică cel puţin trei scopuri sau tipuri de astfel de strângeri laolaltă:
– pentru frângerea pâinii (Fapte 20.7; 1 Corinteni 11.23-26);
– pentru rugăciune (Fapte 12.5, 12 şi Matei 18.19, 20);
– pentru zidire (1 Corinteni 14.5, 12, 22-25).
12 Cine conduce strângerile laolaltă? Este aceasta lucrarea unui pastor? Sau a unui diacon? Când credincioşii sunt strânşi pentru Numele Domnului (Matei 18.20), Hristos trebuie să fie punctul central (a se vedea întrebarea 10). El conduce totul. Nu este o strângere laolaltă condusă de unul sau mai mulţi oameni. Hristos are autoritatea, iar Duhul Sfânt conduce cum vrea el (1 Corinteni 12.4-6, 11). Astfel, fiecare frate (deoarece surorile tac în adunare; 1 Corinteni 14.34) trebuie să fie gata să se lase folosit de Duhul. El îşi îndeplineşte lucrarea sa, propunând o cântare, rugându-se cu voce tare sau vorbind pentru zidirea celorlalţi (1 Corinteni 14.26-33).
13 Cine ar trebui să facă „slujirea Cuvântului“? „Slujirea Cuvântului“ (Fapte 6.4) se referă la predicarea şi învăţarea Cuvântului lui Dumnezeu, adică povăţuirea credincioşilor. Slujirea Cuvântului ar trebui să fie făcută de cei care au primit un dar pentru aceasta (învăţători şi păstori; 1 Corinteni 12; Romani 12), respectiv au fost daţi Adunării ca dar (Efeseni 4). Această slujbă poate avea şi un caracter profetic, adică este un Cuvânt de la Dumnezeu, rostit la timpul potrivit, care atinge inimile şi conştiinţele ascultătorilor.
Cuvântul lui Dumnezeu nu cunoaşte adunări (biserici), în care o persoană, cum ar fi un „pastor“, realizează slujirea Cuvântului. Şi în Antiohia erau mai mulţi „profeţi şi învăţători“ (Fapte 13.1). Pavel le spune corintenilor: „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură… toate să fie făcute spre zidire“ (1 Corinteni 14.26). Totul trebuie făcut cu dragoste şi în teamă sfântă, care aduc cu sine prezenţa lui Dumnezeu.
14 Care este deosebirea dintre daruri şi slujbe? Darurile sunt capacităţi spirituale, de exemplu darul de învăţător sau de evanghelist. Slujbele se referă la activităţile slujitorilor (diaconilor) şi ale bătrânilor, care sunt numiţi întotdeauna la plural.
Darurile sunt pentru întregul Trup al lui Hristos (Efeseni 4.11, 12). Astfel, un învăţător îi poate învăţa, de exemplu, pe credincioşii din alte oraşe sau ţări. Dar slujbele se referă la un anumit loc: „bătrâni în fiecare cetate“ (Tit 1.5) şi: „Îi îndemn pe bătrânii care sunt între voi… păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi“ (1 Petru 5.1, 2).
15 De ce nu mai este astăzi corect să se aleagă bătrâni? În Noul Testament, bătrânii au fost aleşi întotdeauna de apostoli (Fapte 14.23) sau de unii care au avut o însărcinare specială în acest sens de la apostoli (Tit 1.5). Astăzi nu mai avem apostoli (pentru că aceştia trebuiau să-L fi văzut pe Domnul; Fapte 1.21, 22 şi 9.3-6 în legătură cu 1 Corinteni 15.8). De aceea nici nu mai sunt persoane împuternicite de apostoli, care ar putea rândui bătrâni.
Dar mai există bărbaţi care au caracteristicile sau calificările unui bătrân (1 Timotei 3.1-7). Astfel de oameni, care îndeplinesc aceste condiţii, pot şi astăzi să exercite lucrările unui bătrân (1 Petru 5.2; Fapte 20.28).
16 Ce fel de daruri sunt amintite în Noul Testament?
În Efeseni 4 sunt numite cinci daruri importante, date de Hristos:
1) Apostoli – bărbaţi care L-au văzut pe Domnul (Fapte 1.22; 9.4, 5) şi care aveau o autoritate deosebită, lucrând ca şi trimişi ai Domnului.
2) Profeţi – bărbaţi care profeţeau (adică spuneau poporului, şi anume credincioşilor, Cuvântul lui Dumnezeu). Înainte ca Noul Testament să fie complet, profeţii au avut descoperiri (Efeseni 3.5). Astăzi, Biblia este completă, de aceea nu mai există descoperiri. Totuşi, există şi astăzi o slujbă profetică: ea constă în adresarea unui cuvânt de la Dumnezeu, ales exact pentru acel moment, către cei credincioşi, pentru a-i îmbărbăta (1 Corinteni 14). Dar un astfel de cuvânt se bazează pe Biblie şi astfel nu este o nouă descoperire. Au fost şi femei care au profeţit (Fapte 21.9), dar în domeniul lor de activitate şi, desigur, nu în Adunare (1 Corinteni 14.34).
3) Evanghelişti – aceştia aduc păcătoşilor Evanghelia şi indică spre Domnul şi spre Adunare. Un exemplu bun este Filip, evanghelistul (Fapte 21.8), şi activitatea sa în Fapte 8.
4) Păstori – aceştia se interesează de fiecare persoană în parte, aşa cum un păstor se îngrijeşte de oile sale. Cuvântul „pastor“ înseamnă păstor. Astăzi, mulţi înţeleg prin acesta un fel de persoană care face totul. Dar nu aceasta este lucrarea păstorului, aşa cum este descrisă în Biblie.
5) Învăţători – aceştia au capacitatea să explice adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, încât inimile ascultătorilor să se încălzească şi să „ardă“ pentru adevăr, care este Persoana Domnului Isus (Luca 24.27, 32). Mai există şi alte daruri pe lângă acestea (1 Corinteni 12 şi Romani 12). Să avem în vedere faptul că niciunul din aceste locuri din Scriptură nu conţine o listă completă a tuturor darurilor.
17 Darul semnelor şi al minunilor
Dumnezeu a dat darul semnelor, pentru a arăta clar că El a creat un început nou. Timpul Legii trecuse. Dumnezeu formase Adunarea prin Duhul Sfânt. De aceea, în ziua Rusaliilor (în ziua în care a început Adunarea; a se vedea întrebarea 3), El a dat ucenicilor abilitatea de a vorbi în limbi străine, care puteau fi înţelese de oamenii prezenţi acolo. Cine ar putea tăgădui că aceasta a fost o lucrare a lui Dumnezeu?
De asemenea ar trebui să avem în vedere faptul că limbile au fost un semn pentru iudei (1 Corinteni 14.21). Câteodată au avut loc vindecări (de exemplu Fapte 3), dar nu pentru a alina suferinţele credincioşilor, ci pentru a le da necredincioşilor un semn (Fapte 4.16, 30 şi Evrei 2.4).
Desigur, Dumnezeu poate face şi astăzi minuni, şi El chiar face. Dar aceasta este cu totul altceva decât darul semnelor.
La ce se referă „limbile“? Permiteţi-mi să întreb: cunoaşteţi vreo persoană care să poată vorbi într-o limbă străină, pe care nu a învăţat-o niciodată (pentru că tocmai aceasta s-a întâmplat în Fapte 2)? Acolo unde oamenii „vorbesc în limbi“, întreb:
– respectă „regulile jocului“ (1 Corinteni 14)?
– se traduce orice afirmaţie (1 Corinteni 14.13, 27)?
– se folosesc „limbile“ ca semn pentru cei necredincioşi (1 Corinteni 14.22)?
– tac femeile în adunare (1 Corinteni 14.34)?
Dacă Dumnezeu dă un dar (descris în Noul Testament), atunci să recunoaştem acel dar. Dar să ne ferim de înşelătorii, de daruri false, neexercitate în mod biblic, chiar dacă acestea sunt lăudate ca fiind „daruri“.
18 Ce înseamnă „ruina (sau decăderea) Adunării“? Această expresie înseamnă că astăzi lucrurile sunt cu totul altfel, decât aşa cum le-a prevăzut Dumnezeu iniţial: planul lui Dumnezeu nu s-a schimbat şi Adunarea este încă Trupul lui Hristos (Efeseni 4.4), dar omul a eşuat foarte grav în prezentarea practică a acestei singure Adunări. Creştinii sunt împărţiţi astăzi în multe grupe. Mulţi au aderat ca „membri“ ai unei organizaţii bisericeşti, în loc să se comporte ca şi „mădulare“ ale Trupului lui Hristos (a se vedea întrebarea 6). În multe locuri s-a introdus „principiul: un singur pastor“. Pe lângă aceasta, există mult rău în mărturia creştină:
– rău bisericesc, de exemplu secte (Galateni 5.20);
– rău doctrinar (despre Hristos, despre Persoana Sa, despre caracterul Său fără păcat, despre venirea Sa ca Om pe acest pământ, despre trăirea Sa ca Om, despre lucrarea Sa de mântuire, despre vestea mântuirii etc.), apoi tăgăduirea inspiraţiei divine a Bibliei (a se vedea capitolul 8);
– rău moral, care este tolerat în multe organizaţii creştine (1 Corinteni 5: desfrâu, adulter, relaţii intime înainte de căsătorie etc.).
Se pare că ne găsim într-o spirală care duce în jos. Pe lângă aceasta, în multe organizaţii creştine nu se mai practică necesitatea despărţirii de orice rău.
19 Cum se mai poate reprezenta unitatea creştină într-un timp caracterizat de ruină şi dezbinare? A stricat omul totul? Da, dar aceasta nu înseamnă că acum nu mai este posibilă practicarea principiilor biblice. Chiar dacă oamenii au întemeiat organizaţii creştine, totuşi putem face ceea ce spune Biblia: să ne strângem pentru Numele Domnului Isus (Matei 18.20), ştiind că suntem fiecare în parte un mădular al Trupului lui Hristos (1 Corinteni 12.12, 13).
Să ne rugăm, iar Domnul ne va arăta alţi credincioşi, care de asemenea doresc să-L recunoască doar pe El ca Domn şi să asculte de El (2 Timotei 2.22). Să ne strângem cu astfel de credincioşi şi să punem în practică cât mai bine ceea ce ne învaţă Biblia. Aceasta nu înseamnă că se înfiinţează o nouă adunare. Dumnezeu a înfiinţat Adunarea Sa de mult timp, adică în urmă cu 2.000 de ani. Aceasta este suficientă, nu este nevoie de o alta. Noi trebuie doar să recunoaştem astăzi că El a făcut acest lucru şi să ne comportăm corespunzător.
20 Cine trebuie să fie acceptat la frângerea pâinii? Fiecare credincios care nu stă în legătură cu păcatul! De ce fiecare credincios? Foarte simplu: deoarece, în principiu, toate mădularele Trupului lui Hristos au dreptul de a lua parte la frângerea pâinii (1 Corinteni 10.17). Dar ce se întâmplă când păcatul stă ca o piedică pe cale? Cum se poate ajunge atât de departe? Mai ales din trei motive:
– răul moral: de exemplu bărbatul din 1 Corinteni 5 a trebuit să fie dat afară din cauza adulterului, adică el nu se mai putea mişca în cadrul părtăşiei creştine şi nici să mai ia parte la Cina Domnului;
– răul doctrinar: cine nu aduce învăţătura lui Hristos (2 Ioan 9-11), nici măcar nu trebuie admis în casă şi nici salutat; cu atât mai puţin poate mânca Cina Domnului. Şi învăţătura stricată, ceea ce Scriptura numeşte „aluat“ (Galateni 5.9), exclude de la participarea la Cină;
– legătura cu răul (2 Timotei 2.21): cine salută un învăţător fals (2 Ioan 9-11), „se face părtaş cu lucrările lui rele“. Cei care mergeau la templele idolatre din Corint, luau astfel parte (fie că doreau sau nu) la masa demonilor (deşi ei înşişi nu credeau în demoni, 1 Corinteni 10.19-22). A se vedea şi 1 Corinteni 15.33; Apocalipsa 2.14.
21 În ce raport se află adunările una faţă de alta? O adunare locală este o parte din întreaga Adunare a lui Dumnezeu şi o reprezentare a acesteia (1 Corinteni 1.2). De aceea, adunările locale acţionează în armonie unele cu altele, aşa cum şi părţile componente ale corpului omenesc lucrează unele pentru altele şi nu unele împotriva altora. Este clar că Trupul nu constă din adunări, ci din credincioşi – dar fiecare în parte, într-o adunare locală, este mădular al unui singur Trup: „Este un singur Trup“ (Efeseni 4.4); şi este un Cap în cer, Hristos Însuşi. El doreşte să-i conducă pe credincioşi, dar şi adunările, conform gândurilor Sale şi în armonie unii cu alţii.
Adunarea locală este numai expresia şi reprezentarea singurei Adunări a lui Dumnezeu (1 Corinteni 10.17; 12.27, a se vedea şi întrebarea 9).
Dacă o adunare locală ia o decizie, de exemplu acceptarea unui credincios sau disciplinarea acestuia, atunci acea decizie este obligatorie pentru toate adunările. În cer este recunoscută o astfel de decizie: „Orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer“ (Matei 18.18).
Pavel spune în repetate rânduri că indicaţiile sale pentru corinteni au valabilitate şi pentru toate celelalte locuri (1 Corinteni 1.2; 4.17; 17; 11.16).
22 Ce este disciplina bisericească (sau disciplina Adunării)? Scopul disciplinei Adunării este reabilitarea (schimbarea gândirii şi întoarcerea) persoanei, care a acţionat într-un mod care nu este în concordanţă cu învăţătura creştină. Tipul de disciplină aplicat depinde de respectivul caz. Există diverse tipuri de disciplină:
– îndreptarea unei persoane, care a căzut într-o greşeală: Galateni 6.1, 2;
– avertizarea şi îndepărtarea de persoane, care umblă în neorânduială: 1 Tesaloniceni 5.14; 2 Tesaloniceni 3.6, 14, 15;
– mustrarea în public: 1 Timotei 5.20; Galateni 2.11-14;
– observarea celor care fac certuri: Tit 3.10, 11; Romani 16.17;
– interzicerea de a vorbi: 1 Timotei 1.3, 4; a se compara cu Tit 1.10, 11;
– tragerea la răspundere în cazul unei greşeli a unei persoane faţă de alta: Matei 18.15;
– excluderea de la orice părtăşie creştină: aceasta este forma cea mai gravă a disciplinei Adunării. Adunarea trebuie să se smerească şi să recunoască faptul că nu poate face altceva decât să lase cazul în mâinile lui Dumnezeu (a se citi 1 Corinteni 5).
23 Ce este o sectă? Cuvântul este folosit cu diverse semnificaţii. Iniţial se referea la o „şcoală“ sau un „partid“, care se baza pe anumite idei ale întemeietorului său. Cu această semnificaţie, apar secte când se elaborează o anumită învăţătură (sau se accentuează peste măsură o anumită învăţătură biblică), iar pentru a putea adera la o astfel de şcoală sau partid, trebuie să accepţi acea învăţătură, respectiv să fii de aceeaşi părere cu conducătorul grupului. Aşa a fost în Corint: acolo a apărut înclinaţia de a alege un învăţător preferat şi de a-l urma (1 Corinteni 1.11-13; 3.3-5). Acolo exista şi pericolul ca duhul de grup, care se năştea din aceasta, să ducă la formarea de secte (a se vedea 1 Corinteni 11.18-19).
În limbajul uzual sunt numite astăzi anumite grupe creştine (câteodată chiar toate) ca secte; în mod normal, de fiecare dată, pe un ton depreciativ (a se vedea Fapte 24.5, 14; 28.22).
Ce determină din punct de vedere biblic ca dintr-o grupă de creştini să se formeze o sectă? În mod principal, două lucruri:
– într-un caz se formează o organizaţie, la care trebuie să aderi, înainte de a putea avea părtăşie creştină cu ceilalţi membri;
– celălalt caz este că celor care doresc să aibă parte de părtăşia creştină le sunt impuse condiţii, dar nu condiţiile biblice pentru curăţire în umblare, învăţătură şi legături, ci condiţii nebiblice (cum ar fi, de exemplu, anumite prescripţii referitoare la îmbrăcăminte sau porunci / interdicţii suplimentare).
24 Ce reprezintă o denominaţiune? Dacă aparţinem unei denominaţiuni (o organizaţie cu nume), să ne gândim la următoarele: creştinii de la început nu au avut un nume. Ei au fost numiţi simplu „creştini“, deoarece fiecare ştia că aveau de-a face cu Hristos, că s-au întors la El şi urmăreau interesele Sale. De ce ar trebui să acceptăm astăzi un nume, dacă Biblia nu ne obligă în acest sens? Să ne mulţumim de a fi simplu mădulare ale Trupului lui Hristos (a se vedea întrebarea 6)! Toate celelalte sunt pur şi simplu o tăgăduire a unităţii Trupului.
25 Cum trebuie să ne comportăm faţă de creştinii, cu care nu mergem pe aceeaşi cale (nu frecventează aceeaşi adunare)? Ei sunt fraţii şi surorile noastre în Hristos. Probabil, nu putem merge pe aceeaşi cale ca ei (adică să frângem pâinea cu ei), dar îi iubim. Cum le arătăm dragostea? Căutând binele lor, rugându-ne pentru ei şi încercând în mod frăţesc să-i ajutăm, să-i îmbărbătăm şi să-i sprijinim să crească în viaţa lor de credinţă.
26 Ce este mai important: exactitatea doctrinală sau devotamentul pentru Hristos? Nu are niciun sens să folosim aceste două lucruri unul împotriva altuia. Avem nevoie de amândouă. Învăţătura fără devotament ar putea fi comparată cu un schelet fără carne. Devotamentul fără învăţătură ar fi ca un corp care nu are un schelet, care să-i ofere stabilitate.
http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/adunarea-astazi/
https://ardeleanlogos.wordpress.com/biserica/adunarea-astazimichael-hardt/
O comisie specială înființată pentru a revizui cererile de înregistrare a bisericilor a legalizat statutul a 53 biserici egiptene și a clădirilor aferente, pe 26 februarie 2018.
În 2016, Parlamentul egiptean a votat pentru a elimina restricțiile din perioada otomană privind construcția de biserici. Comitetul creat pentru a examina cererile din mai multe biserici preexistente nu s-a întâlnit până în octombrie 2017 – restricțiile anterioare au făcut înregistrarea atât de dificilă, încât multe congregații nu aveau altă opțiune decât să se închine ilegal în clădiri neautorizate.
Lăudați-L pe Dumnezeu pentru rugăciunile ascultate, anume că guvernul egiptean a acționat în vederea legalizării locașurilor creștine de cult, și mulțumiți-I că, în ianuarie 2018, guvernul a anunțat că creștinilor li se va permite să organizeze întruniri în clădiri fără autorizație, până la recunoașterea lor oficială ca locuri de închinare. Rugați-vă ca legalitatea să fie acordată și miilor de biserici care încă așteaptă autorizațiile și cereți ca, pe termen lung, legea să fie schimbată, astfel încât creștinii egipteni să se poată întâlni liber pentru a se închina fără a fi nevoie de înregistrare.
Sursa: Fondul Barnabas
Conferința „Flacăra Pasiunii pentru Misiune” la Galați
Simion Ioanăș: A „pune șaua” pe cineva
Boko Haram ține captivă o fată creștină răpită în februarie 2018
Jurnal de Misiune din Madagascar: Biserica din
Antanifotsy – un miracol al lui Dumnezeu
Islamiștii pun la cale un alt „Marawi” în Filipine
La sfârșitul secolului al V-lea, Imperiul Roman de Apus se dezintegrase sub presiunea triburilor germanice, în timp ce Imperiul Roman de Răsărit (bizantin) se bucura de o relativă stabilitate. Astfel, unitatea politică a Imperiului Roman a fost prima care a cedat; în timp, acest fapt și-a pus amprenta și asupra unității religioase.
Trupuri moarte și gogoși.Acestea sunt două din temele bisericii din cadrul întâlnirilor de comitet (sau întâlnirile administrative) ale unei biserici.
Recent am făcut o sondare pe site-urile de socializare și am întrebat pe oameni dacă au ceva memorabil din cadrul întâlnirilor administrative ale bisericii. Am fost încurajat de câteva răspunsuri care au fost pozitive. Anumite congregații chiar își fac timp să fac din acele întâlniri un timp pentru a trasa o diferență pozitivă.
Dar majoritatea răspunsurilor au fost, ei bine, cam ciudate. Mai jos voi enumera topul celor 10 alegeri din cadrul acestor răspunsuri.
1). Un corp mort în tomberon. Biserica a avut o întâlnire administrativă cu mult prelungită pe tema dacă sau nu să pună lacăt pe tomberonul lor. Nu s-a ajuns la nici o rezoluție. În cadrul săptămânii cineva a aruncat acolo un trup mort. Biserica a votat în unanimitate și imediat să se pună un lacăt. Mă întreb dacă nu cumva un membru, care era pentru lacăt din acea biserică, ar fi pus chiar el trupul ăla acolo…
2). Schimbarea numelui bisericii. Nu am fost surprins că această întâlnire a fost litigioasă. Acest tip de schimbare este emoțională și plină de consecințe. Doar că acest argument împotriva schimbării numelui era unul clasic: ”Cum va știi Isus cine suntem noi atunci când va reveni El dacă noi ne schimbăm numele?”
3). Gogoși. Biserica a avut o întâlnire de două ore în care s-a discutat despre gogoși. Gata, am înțeles. Gogoșile sunt importante.
4). Membrul absent. Cei care au participat la întâlnirea bisericii au votat ca o persoană să slujească în trei poziții diferite. Doar că ea nu a fost prezentă. Aceasta o va învăța să ducă dorul la întâlnirile administrative.
5). Lamele de la mașina de tuns iarbă. Biserica a avut o întâlnire administrativă de mai multe ore cu privire la ce fel de lame să se cumpere la mașina de tuns iarbă. Acum asta e ceva prostesc. Ar trebui să vă zbateți cu privire la cumpărarea de mașini de tuns iarbă, nu la ce lamă o să se pună la ele.
6). Fiul pastorului. Biserica a avut o discuție litigioasă de trei ore, în mare parte împotriva pastorului. Spre finalul întâlnirii, pastorul s-a uitat sus la balcon să vadă dacă fiul său adolescent se furișase acolo ca să asculte. Of. Doar of.
7). Gogoși… repriză. Această întâlnire a fost o altă discuție litigioasă cu privire la gogoși. Problema acum era dacă oamenii pot mânca sau nu gogoșile în sala de slujba de închinare. Sunt sigur că s-a schimbat și un articol de statut după această întâlnire.
8). Timp record pentru o întâlnire administrativă. Biserica cu pricina a început întâlnirea la ora 19 și a luat o pauză la miezul nopții ca să se rezume în seara următoare. Punctul de dispută a fost tipul de roți care să fie pus la mașina de transport a bisericii, standard sau cromate. Noi înțelegem cu toți de ce e nevoie de mai mult de șase ore să te lupți cu privire la această chestiune vitală.
9). Sora care nu primește respect. Biserica a votat contra unei femei căreia i s-a dat o poziție de slujire voluntară în cadrul bisericii. Doar că ei au votat ulterior pe un bărbat în această poziție pe prezumția că femeia înfrântă ar fi putut face singură toată lucrarea. Mă întreb dacă ea a acceptat.
10). Votul de închidere se închide. Congregația a avut o întâlnire administrativă doar pentru scopul de a vota închiderea bisericii. Datorită lipsei de interes, nu s-au prezentat destui membrii ca să se întrunească cvorumul. Nu am nici un cuvânt.
Au mai fost multe alte subiecte transmise. Cred că și voi aveți destule povestiri bune.
Ia să le auzim.Materialul de mai sus a fost postat inițial de Dr. Thom Rainer (foto alăturat) în thomrainer.com preluat ulterior de Christian Postpe 27 octombrie 2017. Dr Thom Riner este președinte și CEO al LifeWay Christian Resources din cadrul Convenției Baptiste Sudice din Statele Unite ale Americii. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/10/10-lucruri-ciudate-care-se-intampla-la.html?u
Pagina de ştiri baptiste
AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD
Compendiu Internaţional: Rugăciunile pentru Guineea răspunse, spun misionarii; … Apr 3, 2007, by Mark Kelly
NASHVILLE, Tenn. (BP) – Când Guineea s-a dizolvat în proteste violente în februarie, închiderea ţării şi uciderea a 100 de oameni, misionarii Baptist Sudici din naţiunea Africii de Vest au făcut apel la 20 de zile de rugăciune.
Acum afacerile şi şcolile se redeschid şi frecvenţa la biserică creşte, în ciuda faptului că marea majoritate din cei 9,6 milioane de oameni din Guineea sunt musulmani, au spus misionarii către Mission Network News. Oamenii „vin ca turmele în bisericile din regiunea de pădure şi Conakry ca cirezile. Aparent, ei caută o relaţie mai apropiată cu Dumnezeu”, a raportat un misionar.
„Sunt mulţi care se roagă pentru Guineea, literal în jurul lumii şi în jurul ceasului şi Dumnezeu răspunde rugăciunilor lor”, a scris un misionar într-o scrisoare de rugăciune. „Am simţit că prezenţa lui Dumnezeu ne dă pace şi protecţie, nu doar pentru noi dar şi pentru credincioşii locali”.
Protestele contra conducerii preşedintelui din Guineea l-au determinat să declare legea marţială. Două familii de misionari au fost relocate, în timp ce alţii au rămas în casele lor. „Mulţumim aşa de mult că vă rugaţi pentru noi”, a spus un misionar. „Continuăm să fim uimiţi cu răspunsul pentru chemarea noastră la 20 de zile de rugăciune pentru Guineea”.
MILITANŢII PRIEMESC ÎNCHISOARE PENTRU DECAPITAREA FETELOR CREŞTINE – Trei militanţi islamici condamnaţi pentru decapitarea a trei fete creştine de la o şcoală din Poso, Indonezia, în 2005 au fost condamnaţi la închisoare cu termen intre 14 şi 20 de ani. În timp ce unii s-au temut că sentinţele aveau să aprindă răzbunarea musulmană, alţii au spus că sentinţele au fost prea blânde.
„Cred că aceste crime justifică pe deplin cel puţin viaţa sentinţelor pe viaţă”, Carl Moeller de la Open Doors a spus către Mission Network News. „Acestea sunt crime îngrozitoare împotriva copiilor inocenţi care au fost ucişi în drumul lor spre şcoală şi făcuţi un exemplu al comunităţii creştine de acolo cu note ameninţătoare care a însoţit trupurile celor ce au fost ucişi”.
Iniţiatorii acuzaţi de crimele sinistre au primit sentinţa de 20 de ani. Co-conspiratorii săi au fost fiecare condamnaţi la 14 ani. Theresia Morangkir, Alfita Poliwo, Yarni Sambue şi Noviana Malewa mergeau spre şcoală printr-o plantaţie de cacao când acestea au fost atacate. Noviana a supravieţuit atacului şi a mărturisit împotriva ucigaşilor.
PERSECUŢIA ÎI SCOATE PE CREŞTNII IRAKIENI DIN ŢARĂ – Deşi creştinii irakieni formează doar 5% din populaţia ţării lor, ei se justifică pentru circa 40% dintre refugiaţii care pleacă din ţară, conform Înaltului Comisar pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite. Din cele 80 de biserici creştine din Bagdad, 10 şi-au închis uşile, şi mai mult de jumătate dintre creştinii din Bagdad au părăsit ţara.
Bisericile şi casele creştine devin ţinte după invazia din 2003 din partea unor militanţi irakieni care forţează acum pe creştini să plătească pentru protecţie.
„Noi am fost aici cu 600 de ani înaintea Islamului şi avem situri arheologice în Irak din primul secol al Creştinismului”, a spus Abdullah al-Naufali, cap al Fundaţiei Creştinilor din Irak, către USA Today. „Sunt foarte surprins când cineva mă întreabă de ce ne mai aflăm în Irak”.
Creştinii irakieni sunt forţaţi să fugă din casele lor în afara ţării, în timp ce alţi irakieni doar se re-localizează în altă vecinătate, a spus Dana Graber despre Organizaţia Internaţională pentru Migrare către USA Today.
„Ei se simt şi mai vulnerabili pentru că sunt puţine, sau dacă sunt câteva, comunităţi sigure unde ar putea să scape ei”, a spus Graber.
CITÂND DIN CORAN, JUDECĂTORUL NEAGĂ PLEDAREA FEMEII ABUZATE – Un judecător din Germania a pus obiceiul musulman deasupra legii europene prin a nega solicitarea unei femei musulmane abuzate cererea de divorţ rapid pe motiv că Coranul permite soţilor să-şi fată soţiile. Decizia transmisă de Christa Datz-Winter a fost criticată în cerc, chiar şi de anumiţi lideri musulmani din Germani, care au spus că judecătorul a interpretat greşit un pasaj controversat din cartea sfântă musulmană.
Judecătorul, care s-a scos din proces, a spus totodată că situaţia femeii nu era duritatea excepţională de care era nevoie pentru a se justifica un divorţ rapid, conform Associated Press.
Germania este în mijlocul undei dezbateri continue cu privire la locul a mai mult de 3 milioane de emigranţi musulmani în ţară.
Wolfgang Bosbach, un legislator al Cancelarului Angele Markel de la Partidul Creştin Democrat, a spus: „Conceptele legale şi morale din Sharia (legea Islamică) nu au nimic de a face cu jurisprudenţa germană. Un lucru trebuie să fie clar, se aplică doar legea germană. Punct”.
Ronald Pofalla, secretarul general al Creştinilor Democraţi, a spus, „Când Coranul este pus deasupra constituţiei germane, pot doar să spun, Noapte bună, Germania”.
NOTĂ ISRAELIANĂ AR SCOATE ÎN AFARA LEGII EVANGHELISMUL – Partida ultra-ortodoxă teocratică a Israelului, Shas, a introdus o notă în legislatura naţională a ţării pe 13 martie care ar interzice pe deplin predicarea şi evanghelismul creştin. Dacă propunere este adoptată, încălcătorii vor avea de a face cu ani de închisoare. Sub legea curentă, oferirea de bani sau de produse materiale în schimbul conversaţiei religioase duce la întemniţare pe 5 ani sau o amendă bănească.
Nota revelează o sugestie murdară cu care se confruntă Creştinii şi Evreii Mesianici din Israel, a spus Glenn Penner de la Voice of the Martyrs către Mission Network News. „Nu suntem teribil de preocupaţi că aceasta va fi emisă, însă este îngrijorător faptul că tot vine”, a spus Penner.
De exemplu, a spus el, în fiecare săptămână din ultimii trei ani evreii ultra-ortodocşi au scuipat şi au insultat pe membrii congregaţiei de evrei mesianici din Arad (Israel, n. tr.) Roşii şi ouă sunt aruncate în mod frecvent în casele acestora. Demonstraţiile gălăgioase sunt comune, şi poliţia numai stă şi se uită.
Un membru al bisericii a fost bătut pe 25 februarie în lotul de parcare al magazinului său, care a fost incendiat cu bombe în 2005 datorită lucrării lui evanghelistice.
INTERDICŢIA TRIBUNALULUI ŞTERGE OPOZIŢIA FAŢĂ DE PUŢIN – Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a întins mai departe deţinerea sa a puterii pe 23 martie când curtea supremă a Rusiei a interzis un partid care este unul din puţinele din Rusia ce critică pe preşedinte. Curtea a spus că partidul a violat lege electorală prin a nu avea destui membrii. Rezultatul poate fi că următorul parlament al Rusiei s-ar putea să nu aibă nici o opoziţie semnificativă faţă de iniţiativele lui Putin.
Decizia a venit când activiştii democraţiei se pregăteau pentru un alt raliu anti-guvern care a înfuriat anterior autorităţile de linie dură ale Rusiei, conform unui raport din ziarul The Guardian. Sute de protestatari din Cealaltă Rusie, o coaliţie de grupări din opoziţie, s-au aşteptat să demonstreze pe 24 martie în ciuda încercărilor din partea oficialilor pro-Putin de a-l prevenii.
„Liderii marşului sunt chemaţi de poliţie şi intimidaţi. Suntem la jumătate de pas departe de o poliţie de stat”, a spus Denis Bilunov, un membru al comitetului de organizare al marşului către The Guardian. „Nu mai are mare rost să discuţi despre democraţie în Rusia”.
Formarea canonului Noului Testament de Benjamin B.Warfield (1851-1921)
Publicat în 1892, de Uniunea Şcolilor Duminicale din America, Philadelphia, Pa.
a), Pentru a înţelege corect formarea canonului Noului Testament, este necesar să începem să ne focalizăm minţile asupra unui fapt evident, atunci când atenţia ne este atrasă. Aceasta este faptul că Biserica creştină n-a cerut pentru ea însăşi constituirea idei de “canon” – sau dacă vrem să ne exprimăm mai uzual, de “ carte(biblie)” – adică o colecţie de cărşi date de Dumnezeu ca şi regulă autoritativă de credinţă şi practică. Ea a moştenit această idee de la biserica evreiască, împreună cu Scripturile evreieşti sau “ canonul Vechiului Testament”. Biserica n-a crescut datorită unei legi naturale, ea a fost întemeiată. Şi învăţători autoritari trimişi de Cristos să întemeieze Biserica Lui, au dus cu ei, ca şi avre de mare preţ, un corp de Scripturi divine, pe care le-au impus bisericii fondate de ei ca şi cod legal. Nici un cititor al Noului Testament n-are nevoie de dovezi în acest sens; fiecare pagină a acestei cărţi dovedeşte că de la început, Vechiul Testament a fost recunoscut ca lege, de către creştini şi evrei. Biserica creştină n-a fost niciodată fără o “carte(biblie)” sau un “canon.”
Dar cărţile Vechiului Testament n-au fost singurele pe care apostolii (ca fondatori autoritativi ai bisericii, numiţi de Cristos) le-au impus proaspetelor biserici ca regulă autoritativă de credinţă şi practică. Profeţii vechiului legământ aceau aceeaşi autoritate ca şi apostolii, care au fost “împuterniciţi ca lucrători ai noului legământ”; deoarece (cum argumenta cineva) “dacă ceeea ce a trecut a fost încununat de slavă, ceea ce a rămas este în glorie.” Ei ne-au oferit nu numai evanghelia, în ea însăşi revelaţie divină, ci ne-au şi predicat-o “în Duhul Sfânt”(1 Cor 2:13). De aceea, poruncile lor erau date cu autoritate divină (1Tes.4:2), iar scrierile lor reprezentau tezaurul acestor porunci (2 Tes 2:15).” Dacã n-ascultã cineva ce spunem noi în aceastã epistolã,” spunea apostolul Pavel unei biserici (2 Tes.3:14), “însemnaţi-vi-l, şi sã n-aveţi nici un fel de legãturi cu el.” Alteia, el le face cunoscut ceea ce el le-a scris că repezintă “poruncile Domnului” (1 Cor 14:37). Evident, astfel de scrieri, facând declaraţii deplorabile în acceptarea lor, au fost primite de proasptele biserici ca având aceeaşi calitate ca şi vechea “Biblie”; adăugând cărţile ei vechi ca şi parte componentă a legii lui Dumnezeu; citeau astfel din ele la întâlnirile de închinare, o practică altfel cerută de apostoli (1 Tes.5:27; Col. 4:16; Apoc. 1:3). Bisericile primare înţelegeau Scriptuirle ca fiind neterminate, ci un canon în dezvoltare. Aşa a fost la început, pe măsură ce ele s-au adunat ca număr de la Moise la Maleahi şi au continuat să se adune câtă vreme în biserici erau oameni care “au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”
Spunem că această plasare a noilor cărţi – date bisericii sub pecetea autorităţii apostolice – între Scripturile recunoscute ca atare a fost inevitabilă. Acest fapt este dovedit ştiinţific. De aceea, apostolul Petru, ce a scris în anul 68 A.D., vorbeşte despre numeroasele epistole ale lui Pavel ca nefiinf în contradicţie cu Scriptuirle, ci între Scripturi şi în contrast cu “celelalte Scripturi” (2 Pet.3:16) – adică, cele ale Vechiului Testament. În aceeaşi manieră, Apostolul Pavel combină, ca şi când ar fi fost un lucru obişnuit, cartea Deuteronom cu evanghelia lui Luca numindu-le “Scriptură”(1 Tim. 5:18). “ Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate” (Deut. 25:4) şi „Vrednic este lucrãtorul de plata lui.”Luca 10:7. ” Asemenea mod de a cita este frecvent întâlnit în literatura creştină. Policarp ( c.12 ) în anul 115 A.D. uneşte Psalmii cu Efeseni în acelaşi fel: “În cărţile sfinte…aşa cum spune în Scripturi ‘Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi’şi ‘Să n-apună soarele peste mânia voastră. ‘” Tot astfel, câţiva ani mai târziu, în aşa numita a doua scrisoare a lui Clement, după ce citează din Isaia, adaugă (2,4) “ Şi o altă Scriptură spune ‘ Am venit să-I chem nu pe cei dreptţi, ci pe păcătoşi’” – citând din Matei – o carte pe care Barnaba (97-106 A.D.) o recunoaşte dpret Scriptură. Astfel de citate sun obişnuite.
Ce trebuie subliniat acum despre aceste fapte este că ele nu reprezintă evidenţe ale unei estimări sporite, gradule ale cărţilor Noului Testament, primite iniţial la un nivl mai scăzut şi doar mai apoi recunoscute treptat ca Scripturi, ci sunt evidenţe conclusive ale estimării cărţilor Noului Testament încă de la început ca şi Scripturi, şi adăugarea lor la Scripturile deja existente. Creştini primari, n-au format, iniţial, un “canon” rival de “noi cărţi“, care doar gradat au primit recunoaştere divină şi autoritate cu “cărţile vechi”; ei au primit carte după carte din cercul apostolic, la fel de Scriptură cu cărţile vechi, şi le-au adăugat una câte una colecţiei de cărţi vechi, până când noile cărţi adăugate astfel au fost privite ca şi o altă secţiune a Scripturilor.
Cel mai timpuriu nume dat acestei noi secţiuni a Scripturii a fost modelat după numele după care era cunoscut Vechiului Testament. El era numit “Legea şi Prorocii şi Psalmii” (sau “Hogiographa”) sau, mai pe scurt, “Legea şi prorocii”, sau chiar mai pe scurt Legea; tot astfel, Biblia îmbogăţită a fost numită “Legea şi Prorocii, cu Evangheliile şi Apostolii” (so Clement of Alexandria, “Strom.” vi 11,88; Tertullian, “De Prms. Men” 36) sau, mai pe scurt, “Legea şi Evanghelia” (Claudius Apolinaris, Irineu); în timp ce noile cărţi erau numite “Evanghelia şi Apostolii” sau mai pe scurt “Evanghelia şi Apostolii” sau, cel mai pe scurt, “Evanghelia”. Acest nume timpuriu al noii Biblii, cu tot ceea ce implică relaţia ei cu vecheaşi mai scurta Biblie, este întâlnit încă din timpul lui Ignaţiu(115A.D.), care îl foloseşte repetat(ex. “ad Philad.” 5; “ad Smyrn” 7). Într-un pasaj, el arată controversele iscate între iudaizatori de Biblia îmbogăţită a creştinilor ( “ad Philad.” 6): “Când îi aud pe unii spunând”, scrie el, “ ’Până când nu voi găsi în Vechile Cărţi, nu voi crede Evanghelia‘ în vorbirea mea “Este scris”, ei răspund: “Aceasta este problema”. Pentru mine, Isus Cristos este vechea(carte); crucea şi moartea şi învierea Lui şi credinţa în El, si Vechea Carte ne-învinsă – prin care doresc, prin rugăciunile voastre să fiu îndreptăţit. Preoţii sunt, într-adevăr, buni, iar Marele Preot este mai bun ”, etc. Aici Ignaţiu apelează la “Evanghelia” ca Scriptură şi iudaizatorii obiectează, primind de la ei răspunsul pe care Augustin la formulat mai târziu în binecunoscuta zicală: Noul testament stă ascuns în Vechiul şi Vechiul Testament este clarificat în Noul. Ceea ce trebuie să observăm acum este că, pentru Ignaţiu, Noul Testament n-a fost diferit de Vechiul Testament, ci doar parte a aceleiaşi Scripturi, să zicem, un adaos, care a crescut deasupra.
Aceasta este mărturia celor mai timpurii martori – a acelora care s-au adresat bisericii iudeo-creştine. De exemplu, în acea ciudată scriere iudeo-creştină “ Testamentul celor 12 patriarhi” (Beni. 11) ni se spune, sub pretextul unei profeţii ex post facto, că “munca şi cuvintele” lui Pavel, menţionate în cartea Faptelor şi Epistolele pauline, “ar trebui scrise în Cărţile Sfinte”, şi alăturate Bibliei existente. Chiar şi în Talmud, într-o scenă care ridiculizează un “episcop”din primul veac, el este reprezentat găsindu-i pe galateni “aprofunzându-se” în acea carte care conţine “Legea lui Moise”(“Babl.Shabbath,” 116 a şi
b). Detalile nu-şi au rostul aici. Este suficient să spunem că, din evidenţele aflate în fragmentele păstrate pentru noi în scrierile creştine timpurii, încă de la începutul celui de-al doilea secol (adică de la sfârşitul erei apostolice) o colecţie (Ignaţiu, Clement al II-lea) de “noi cărţi” (Ignaţiu), numite “Evanghelia şi Apostolii“ (Ignaţiu, Marcion) erau o parte din “Oracolele” lui Dumnezeu (Policarp, Papias, Clement al II-lea) sau “Scripturi” (1 Tim., II Pet., Barn. Policarp, Clement al II-lea) sau “Cărţile Sfinte”(Testamentul celor 12 Patriarhi).
Numărul cărţilor incluse în acest corp adiţional al Noilor Cărţi, la începutul secolului al doilea, nu poate fi determinată în mod satisfăcător din evidenţele din aceste fragmente. Secţiunea numită “Evanghelia” includea Evangheliile scrise de “apostoli şi însoţitorii lor”(Iustin), care, fără îndoială, erau cele 4 evanghelii pe care le-am primit i noi. Secţiunea intitulată “Apostolii” conţinea cartea Faptelor (Testamentul celor 12 Patrarhi) şi epistolele lui Pavel, Ioan, Petru şi Iacov. Evidenţa reieşită din diferite locuri este îndeajuns pentru a arăta că colecţia folosită uzual conţine toate cărţile pe care le-am primit şi noi, cu excepţia cărţilor Iuda, II şi III Ioan şi Filimon. Şi este evident să presupunem că lipsa evidenţelor timpurii pentru aceste cărţi neînsemnate se datorează, mai degrabă, dimensiunilor reduse decâtneaceptării lor.
Să tinem minte, oricum, că mărimea colecţiei poate varia, în diferite locaţii – şi, într-adevăr, din punct de veder istoric, acest lucru este demoastrat. Biblia a circulat numai în copii făcute de mână, încet şi cu mare greutate, şi o copie incompletă, obţinută, să zicem, la Efes în anul 68 A.D., ar fi rămas pentru mulţi ani Biblia acelei biserici; de asemnea, ar fi putut să fie generatoarea altor copii, incomplete şi ele din această cauză o întreagă zonă ar fi putut avea biblii incomplete. Apoi, atunci când cercetăm istoria dezvoltării canonului Noului Testament, trebuie să ne punem întrebări de genul: (1) Când a fost gata Noul Testament? (2)Când a achiziţionat prima biserică primul canon complet? (3) Când a obţinut acceptare şi răspândire universală canonul complet – Biblia completă? (4) Pe ce baze şi evidenţe au accptat bisericile ce aveau Biblii incomplete restul cărţilor?
Canonul Noului Testament a fost încheiat atunci când ultima carte autoritativă a fost dată vreunei biserici de către apostoli şi anume, când Ioan a scris Apocalipsa, în jurul anului 98 A.D. Dacă biserica din Efes a avut un canon complet când a primit Apocalipsa sau nu, depinde de faptul că o epistolă, să zicem Iuda, nu atinsese dovada autenticităţii apostoliei ei. Încă se mai fac cercetări sitorice în acest sens. În mod cert, întregul canon n-a fost unanim acceptat de biserici decât mai târziu. Biserica latină din secolele doi şi trei n-au ştiut ce să facă cu Epistola către Evrei. Dar, de la Irineu încoace, întreaga Biserică a avut Canonul aşa cum îl avem noi astăzi. Şi chiar dacă o parte a bisericii nu era complet satisfăcută de apostolicitatea uni cărţi sau a unor cărţi; şi chiar dacă au apărut îndoieli în unele părţi ale bisericii cu privire la apostolicitatea unor cărţi (de ex. Apocalipsa), creditul acordat cărţilor pe care le cunoaştem în actualul Canon a fost universal, cu toate că doar o minoritate le-a primit ma târziu, cu anumite îndoieli. Şi în fiecare caz, principiul după care o carte era acceptată şi erau înlăturate dubiile era tradiţia istorică a apostolicităţii.
Să fie clar înţeles, oricum, că nu paternitatea apostolică a calificat o carte ca făcând parte din “canon”, în estimarea primelor biserici. Paternitatea apostolică a fost asociată canonicităţii. Er pusă sub semnul îndoielii paternitatea apostolică a cărţii Evrei în vest, precum şi a cărţilor Iacov şi Iuda, fapt ce a încetinit includerea acestor cărţi în “canonul” anumitor biserici. Dar, la început, n-a fost aşa. Principiul canonicităţii n-a fost patenitatea apostolică, ci impunerea pe care apostolii au făcut-o “legii”. De aici înainte, numele pe care Tertullian l-a dat “canonului” este “instrumentum”; el vorbeşte despre Vechiul şi Noul Instrument, aşa cum noi vorbim despre Vechiul şi Noul Testament. Nu poate fi contestat faptul că apostolii au impus Vechiul Testament bisericilor pe care le-au înfiinţat, ca “Instrument” sau “Lege” sau “Canon”.
Impunerea noilor cărţi în aceleaşi biserici, prin paternitate apostolică, nu s-a redus la cărţile proprii. Prima menţiune a Noului Testament ca şi Scriptură este făcută de apostolul Pavel în 1 Tim.5:18, când asociază Evanghelia după Luca, scrisă de un om care nu a fost apostol, cu Deuteronomul. Evangheliile constituiau prima parte a Noilor Cărţi – sau “Evangheliile şi Apostolii” – despre care Iustin ne spune că au fost scrise de “apostoli şi însoşitorii lor.” Autoritatea apostolilor, ca şi fondatori divini ai bisericii, a fost cea care a stat la baza impunerii cărţilor în biserică, şi nu atât cărşile scrise de propria lor mână.
Pe scurt, bisericile primare au primit în Noul Testament, aşa cum am primit şi noi, toate cărţile pe care apostolii le-au impus bisericilor ca lege, dovedite istoric; nu trebuie să interpretăm greşit evidenţele istorice ale răspândirii încete drept o autentificare a acestor cărţi în întreaga biserică, evidenţa încetinirii “canonizării” cărţilor prin autoritatea sau preferinţa bisericii.
http://www.voxdeibaptist.org/formarea_canonului_Warfield.htm
Doina Bejenaru 10-10-2019 08:21:02
Întâlnirea personalului din departamentul resurse umane: Marea Britanie și Global În perioada 14-18 octombrie, aproximativ 80 de persoane care lucrează în departamentul resurse umane (HR) în organizațiile Alianței Globale Wycliffe și partenerul principal SIL se vor întâlni pentru instruire în Marea Britanie. Rugați-vă pentru facilitatori, în timp ce interacționează cu personalul HR din mai multe contexte diferite. Cereți-I lui Dumnezeu să ofere o perspectivă nouă participanților cu privire la ce implică rolurile lor și cum contribuie la construirea Împărăției lui Dumnezeu. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i echipeze pe fiecare cu o viziune proaspătă.
Amigos de ILV: Mexic Institutul Ligvistic Verano (ILV) din Mexic a organizat două evenimente „Amigos del ILV*” la începutul acestui an pentru parteneri și potențiali parteneri. Scopul a fost de a împărtăși viziunea despre modul în care folosirea Scripturii traduse este eficientă pentru lucrarea în numeroasele popoare din Mexic. Evenimentele au avut loc în Mexico City și Oaxaca City. Cărțile afișate din arhivele SIL au arătat dedicarea pe termen lung a SIL în sprijinirea limbilor minoritare din Mexic. Membrii personalului au împărtășit despre procesul de traducere și unele dintre cele mai noi metode de folosire a Scripturii pentru a ajunge la oameni din zone îndepărtate. Rugați-vă ca cei care au participat la evenimente să înțeleagă viziunea traducerii Bibliei și ca unii dintre ei să se implice. *Amigos del ILV – Prietenii SIL
Rugați-vă pentru ACTB: Guineea Ecuatorială Asociația Creștină de Traducere a Bibliei (ACTB) din Guineea Ecuatorială colaborează cu Wycliffe Africa. Având în vedere contextul istoric și socio-lingvistic al țării, ACTB colaborează de asemenea, cu Wycliffe Regiunea America. Samuel Ndong, director, cere rugăciune pentru ACTB:
Lăudați-L pe Dumnezeu pentru dedicarea versiunii audio a Noului Testament Bororo din Brazilia, în august. Un vorbitor Bororo a spus că a auzit cândva oameni dintr-un alt popor ascultând Scriptura în limba lor. L-a întrebat pe Dumnezeu: „Va fi vreodată posibil să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu în Bororo? Când?” Imaginați-vă bucuria lui când Noul Testament audio în limba sa a devenit disponibil. El le-a spus oamenilor: „În seara asta a sosit Cuvântul lui Dumnezeu în Bororo și va ține mult timp!” Rugați-vă pentru poporul Bororo în timp ce Îl aud pe Dumnezeu vorbind în limba lor. Cereți-I lui Dumnezeu să aducă binecuvântare prin puterea Cuvântului Său.
Binecuvântarea lui Dumnezeu în traducerea Bibliei: Statele Unite Compania Seed din Statele Unite promovează rugăciunea pentru traducerea Bibliei. Personalul acestei organizații consideră că pentru a ajunge la mai mult de un miliard de oameni încă fără Scriptură în limbile lor materne, este nevoie de rugăciune. Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu pentru trei componente semnificative ale procesului de traducere:
Alăturați-vă Companiei Seed în rugăciunea pentru zero comunități fără Cuvântul lui Dumnezeu în limbile lor.
Noi provocări în lucrare: Panama Lăudați-L pe Dumnezeu că personalul PAAM a inaugurat noile lor birouri și clădirea, „Casa PAAM”, pe 2 septembrie. Situată în Panama, organizația PAAM sprijină latino-americanii chemați de Dumnezeu să-L slujească în misiuni. Rugați-vă pentru o slujire eficientă, deoarece intră într-o nouă etapă după 10 ani de lucrare. Cereți-I lui Dumnezeu să binecuvânteze programul lor de instruire a oamenilor pentru a învăța o a doua limbă. Rugați-vă pentru cei care se pregătesc pentru călătorii de misiune pe termen scurt și ca Dumnezeu să ofere resurse pentru toate nevoilor lor. Cereți-I lui Dumnezeu să echipeze echipa și să le permită să îndeplinească obiectivele și planurile pe care El le-a dat pentru a-și extinde Împărăția.
Mesajul lui Isus pentru Surzi: Global Ultima săptămână a lunii septembrie a fost Săptămâna Internațională a Surzilor. COMIBAM s-a folosit de acest prilej pentru a cere sprijin în rugăciune pentru comunitățile de Surzi ca ei să primească mesajul mântuirii prin Isus. Rugați-vă pentru organizațiile Alianței Globale Wycliffe implicate în traducerea Bibliei în limbajele semnelor din Chile, Argentina, El Salvador și alte câteva țări din lume. Rugați-vă pentru oamenii și resursele necesare pentru eforturile de traducere a Bibliei în limbajele semnelor. Cereți-I lui Dumnezeu să lucreze în inimile persoanelor surde pentru a răspunde Cuvântului Său.
Sursa: Wycliffe România
https://www.stiricrestine.ro/2019/10/10/jurnal-de-rugaciune-wycliffe-noi-provocari-in-panama/?
StiriCrestine+%28STIRI+CRESTINE%29
Dorind binecuvântarea ţării noastre, mă întrebam: ce motiv ar avea bunul Dumnezeu să binecuvânteze România? Suntem noi, cetăţenii României, iubitori de Dumnezeu? Am demonstrat noi credinţă, ascultare şi loialitate? Căutăm să împlinim cu exactitate principiile şi poruncile Sfintelor Scripturi? Ne propunem să Îl onorăm zilnic pe Dumnezeu prin ceea ce suntem şi facem? Afirmaţiile noastre pot fi creştine şi generoase, dar realitatea arată că mulţi, foarte mulţi dintre cetăţenii României s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Adevărul Scripturilor.
Ne rugăm şi astăzi pentru viitorul preşedinte al României. Oare ce ar trebui să ne rugăm?
Ne rugăm şi astăzi pentru România. Dacă vrem binele ei, ar trebui să dorim ca în ţara noastră să se împlinească planul Părintelui ceresc. Numai că noi nu ştim care este planul acesta. Ştim că Mântuitorul nu doreşte îndepărtarea noastră de El, ci apropierea noastră. Oare apropierea românilor de Dumnezeu va veni ca urmare a prosperităţii şi bunăstării materiale pe care le dorim sau în alte condiţii?
Nu ştiu ce va aduce viitorul, dar mă rog din toată inima ca Dumnezeu să-i ajute pe români să fie mai evlavioşi, mai neprihăniţi, mai iubitori de Adevăr, mai asemănători cu Domnul Isus Cristos. Nu ştiu în ce condiţii va putea deveni dorinţa noastră realitate, dar bunul Dumnezeu ştie. Care preşedinte va fi folosit pentru împlinirea voinţei divine cu poporul român nu ştiu, dar bunul Dumnezeu ştie. În consecinţă, voi continua să fiu ceea ce îmi cere Mântuitorul prin Sfintele Scripturi, voi continua să mărturisesc Evanghelia transformatoare şi voi continua să mă rog pentru un preşedinte pe care Domnul îl va folosi pentru împlinirea planului Său.
Trăiesc liniştit cu încredinţarea că El ştie, doreşte şi poate…
Președintele Uniunii Baptiste
Viorel Iuga
|
Belc Vasile 1892 – 1971, din Sălăjeni Posted: 09 Oct 2019 10:02 PM PDT  Prezint azi pe fratele Belc Vasile, așa este trecut în certificatul de naștere, în certificatul de căsătorie și deces, dar în registrul Bisericii Creștine din Buteni este trecut Belcu Vasilie. Fratele Ioan Bunaciu îl scrie Belcu Vasile. Eu voi rămânea la numele din certificatul de naștere al copilului, Belc Vasile.
S-a născut la 13 septembrie 1892, în comuna Sălăjeni, județul Arad, din părinți ortodocși, cu ocupația agricultori. Tatăl lui a încetat din viață în anul 1898, pe atunci fratele Vasile Belc, având doar 6 ani, iar cele două surori ale lui aveau 13 ani, respectiv doar un anișor.
În anul 1906, un prieten al fratelui Belc a venit la el și l-a invitat să meargă cu el, că i-a venit un unchi al lui, cu pocăiții de la Roșia, o comună vecină. A mers și a auzit pentru prima dată predici și cântări frumoase, dar el avea un Nou Testament cu Psalmi, rămas de la bunicul lui, în care citea mereu. La cele arătate și lămurite de credincioșii de atunci, el a crezut în Domnul Isus Hristos.
Preotul ortodox și dascălul au auzit că el merge la adunarea credincioșilor baptiști, au venit la el și au început a huli credința creștină baptistă. Până la urmă au reușit cu mama și cu sora lui cea mai mare și au început a lupta contra lui.
Când se întorcea de la biserică, găsea toate ușile de la casă încuiate și a trebuit să doarmă în grajd, cu vitele. Aceasta însă nu a durat mult. Dumnezeu era de partea fr. Belc, i-a ascultat rugăciunea lui și în cele din urmă, atât mama cât și sora lui s-au convertit. În 1907 s-au botezat 7 persoane, primul grup de credincioși creștini baptiști din acea comună, printre care s-au numărat mama și sora lui.
S-au mai adăugat și alții, dar el a trebuit să predice Cuvântul Evangheliei, cum a știut, circa patru ani.
În anul 1911 au fost 42 de membri botezați și au construit o casă de rugăciune, în același timp s-a mai adăugat tineret.
În anul 1912 a plecat la Budapesta, unde a învățat notele muzicale și a cumpărat un harmoniu și a înființat un cor mixt, învățând pe mulți tineri notele și cum să dirijeze corurilor etc.
S-a căsătorit în anul 1921 cu tânăra Motre Ana Maria, născută în ziua de 23 iunie 1892 la Buteni, fiind singurul copil din familia ei, primind botezul nou-testamentar în 1915. Din pricină că s-a pocăit, părinții ei i-au aruncat hainele afară din casă, fiindcă a primit să fie botezată.
În anul 1922 a fost ordinat păstor, de către o comisie care era compusă din păstorii: Ioan Socaciu, Sida Teodor, Brîndea Niculae, Vanciu Vasile etc. A slujit la Buteni, Pauleani, Revetiș, Roșia, Gurahonț și Secaș.
A fost solicitat de bisericile de pe Valea Crișului Alb ca păstor, instructor de coruri și instrumente muzicale, calitate în care a fost chemat și de alte localități.
Comitetul Uniunii întrunit în ședință, ținută la București în zilele de 29 și 30 aprilie 1946, fratele Vasile Belc este ales la comisia „Publicități”, alături de frații: Ioan Socaciu, Ioan Dan, Alexa Popovici și alții.
În ziua de 22 decembrie 1946 se sărbătorește la Buteni: „Aniversarea a 25 de ani de la înființarea Seminarului Teologic din România”, la care fratele Vasile Belc are un frumos cuvânt de bun sosit, participanților. În anul 1946, cât Seminarul a funcționat la Buteni, fratele frecventează cursurile Seminarului, dar după mutarea Seminarului la București, fratele nu a putut să meargă la București.
 În ziua de 28 februarie 1971 fratele Vasile Belc, după o activitate foarte frumoasă și eficientă în slujire, este chemat de Domnul în veșnicie.
Surse:
Daniel Stoica
Dumitru Baban
Îndrumătorul Creștin Baptist
Istorie Baptistă <noreply+feedproxy@google.com>
|
L-am sunat din drumul meu spre Tijuana, Mexic. Tocmai m-a întrebat cineva despre dânsul și au am zis: „Hai să vedem ce face azi!“
Mi-a răspuns Angela, fata mai mică a fratelui Pitt, întodeauna la datorie, mereu gata de slujire și de când o știu veselă și optimistă. Mi-a spus că dânsul a trecut prin câteva zile mai grele, de deshidratare, dar că acum se simte mai bine. Ca să mă conving și ca să-i facă dânsului o plăcere mi l-a dat la telefon.
M-am grăbit să adun repede toate veștile bune pe care le știam și i-am mulțumit că ne lasă o moștenire pe care trebuie să o ducem mai departe. I-am enumerat câteva botezuri din Tacoma, Betania, Bethel, Las Vegas ca să-i spun că lucrarea începută de dânsul cu mulți ani înainte continuă.
„Domnul e bun, frate Pitt. Domnul e bun.“
Instantaneu, mi-am adus aminte și de o…
View original post 167 more words
În perioada aceasta gândurile noastre se îndreaptă înspre primii creştini. Înspre biserică, aşa cum este ea descrisă în Faptele Apostolilor. Tânjim după acele vremuri de început, vrem să fim ca ei…
Totuşi, să tânjim cu discernământ! Există aspecte pe care nu ne dorim să le repetăm. Nu cred că vrem să fim nici în pielea lui Anania, nici în pielea Safirei. Cred că nu ne dorim nici ca situaţia din Fapte 6 să se repete în bisericile noastre, deşi, să recunoaştem, bisericile noastre au fost tulburate ani la rând de împărţirea „ajutoarelor.” Acestea au reuşit să scoată ce e mai negru şi urât în fiinţa umană, într-un mod în care nimic altceva n-a reuşit. Să ne consolăm la gândul că genul acesta de lupte nu a început cu creştinii din România, ci cu cei din Ierusalim. Mai mult, există şi aspecte pe care nu suntem chemaţi să le repetăm. Care ţin de contextul în care trăiau creştinii de atunci, dar şi de faptul că biserica era la începuturi. Faptele Apostolilor este o carte narativă, iar extragerea aplicaţiilor presupune un studiu foarte atent!
Există însă o caracteristică pe care ei o aveau şi noi am pierdut-o: nu mai suntem atrăgători! Biserica şi-a pierdut atracţia! În ciuda persecuţiilor la care era supusă de către autorităţile laice sau religioase, biserica era un magnet pentru cei din jur. Astăzi, observ două tipuri de creştini.
Îi avem pe cei chinuiţi. Nu le place biserica, nu le place viaţa de credinţă, dar „bucuroşi le-or duce toate”, ca să ajungă în cer. (Ca să se chinuie şi acolo?) Aceştia sunt reprezentaţi cu cinste de Fiul cel mare, din pilda relatată în Luca 15. Ei nu ies din vorba tatălui, dar visează cu ochii deschişi la petrecerea cu prietenii. Se bucură când se rătăceşte un nou convertit printre ei, doar n-o să se chinuie singuri!
Îi mai avem şi pe cei care vor să fie atractivi cu orice preţ, dar cred că pot face asta împrumutând modele sociale contemporane. Ei nu stau ca fiul cel mare, închişi în casă, ci pun iedul pe umăr, sar gardul şi… la petrecere. Să folosim muzica, la modă, îmbrăcămintea la modă, să scurtăm predicile, să ne întâlnim la cafenea (biserica e prea oficială) şi să organizăm cât mai multe agape. Dacă rămânem la biserică să fie mai mult show. Să fie mai variat. Oamenii vin la noi pentru că sunt sătui de circul de afară, iar noi le oferim mai mult circ. Uităm că lumea se angajează în toate aceste manifestări zgomotoase şi pestriţe ca să mai uite necazul, dar nu ajută la nimic. Exact ca în povestea cu clovnul depresiv care căuta ajutor şi a fost trimis la circ, cu garanţia că se va înveseli.
Biserica primară era atractivă, tocmai prin faptul că era radical diferită de tot ceea ce oamenii vedeau în jurul lor. Era ceva nemaiîntâlnit, o adevărată minune. Oamenii priveau, se temeau, admirau, îi lăudau. De ce atât de puţini mai doresc să fie cu noi sau ca noi? Chiar aşa de speriat am ajuns? E timpul să privim în oglindă. Cu toată seriozitatea! Poate aşa vom înţelege mai bine de ce o ia lumea la fugă, zbierând, când ne vede.
Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com
http://www.baptist-tm.ro/biserica-magnet/
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-magnet/
Saptamina trecuta am scris despre copii ca victime ale revolutiei sexuale. Astazi scriem despre o alta victima: Biserica. A trecut doar o luna de la dezinstitutionalizarea familiei in America pe 26 iunie, iar evenimentele care s-au petrecut de atunci incoace puncteaza noua tinta a miscarii homosexuale – Biserica. Consecintele deciziei Tribunalului Suprem SUA sunt multe si nefaste, deoarece, odata ce autoritatea suprema a statului instituie o definitie a casatoriei si familiei care contrazice definitia Bisericii, cele doua perspective intra in conflict. Secularismul impune astfel Bisericii o dilema fara precedent. Se va conforma ea noii definitii, ori definitiilor care vor urma, de exemplu poligamia ori casatoriile de grup, ori se va opune? Poate ea sa se opuna, si daca da care vor fi consecintele?
Marea dilema a universitatilor crestine
Dupa 26 iunie mass media a scris extensiv despre dilema cu care se confrunta universitatile crestine americane. Detaliile sunt extrem de ingrijoratoare, iar comentatorii pun la indoiala chiar viitorul lor. Vreme de secole, universitatile crestine americane au impus studentilor coduri stricte de conduita morala care defineau comportamentul dezirabil si cel imoral. In lista comportamentelor imorale erau incluse si relatiile sexuale din afara casatoriei, inclusiv cele intre persoane de acelasi sex. Dilema deci este evidenta – odata ce tribunalele declara sodomia un drept al omului, universitatile crestine nu mai pot impune studentilor un cod de conduita morala care sa o interzica. Un exemplu recent e Cedarville University, o universitate crestina din Ohio care impune studentilor un angajament special, numit „commitment to purity”, prin care studentii se angajaza sa triasca moral in anii studentiei. Crezul Universitatii specifica ca relatiile sexuale sunt moarale doar in casatorie, iar casatoria e definita ca „uniunea intre un barbat si o femeie”. Universitatea interzice studentilor relatiile sexuale interzise de Biblie cit si promovarea ori propaganda pentru homosexualitate. Daca pina acuma Universitatea avea camine doar pentru cuplurile casatorite, este posibil ca legea ori tribunalele sa o oblige sa furnizeze camine studentesti si pentru persoanele „casatorite” cu persoane de acelasi sex.
Situatia Universitatii Cedarville insa nu este unica. Universitatea face parte din Consiliul Universitatilor si Colegiilor Crestine, o asociatie care cuprinde 121 de colegii si universitati. Toate adera la un cod de conduita morala similar cu al Universitatii Cedarville. Din cauza presiunilor din afara, insa, unele universitatii deja au cedat. Universitatea Hope College din Michigan a anuntat recent ca va acorda aceleasi beneficii cuplurilor homosexuale casatorite care sunt acordate cuplurilor heterosexuale. Un colegiu menonit a facut la fel, iar Universitatea Baylor din Texas si-a revizuit codul de conduita morala si a eliminat relatiile homosexuale din lista comportamentelor interzise. Universitatile care inca se opun se confrunta cu probleme extrem de neplacute inclusiv amenintati cu suspendarea acreditarii, iar din partea autoritatilor cu suspendarea asistentei financiare. Unele colegii crestine primesc milioane de dolari anual din partea statului, iar eliminarea subventiilor ar putea avea un impact dezastruos. Cedarville University, de exemplu, primeste anual 25 de milioane de dolari din partea guvernului. Alte universitati sunt constranse sa refuze asistenta financiara pentru a-si mentine independenta si valorile. Un exemplu e Patrick Henry College din Virginia care se specializeaza in educatia universitara a studentilor care au fost educati la domiciliu.
Gordon College e un alt colegiu crestin, in Massachusetts, despre care am scris des anul trecut si acesta in buletinul informativ AFR de marti. Anul trecut bordul de acreditare al colegiilor si universitatilor din Massachusetts i-a cerut sa-si revizuiasca codul de conduita morala sa elimine interdictia relatiilor homosexuale. In martie anul acesta colegiul a anuntat ca nu o va face si ca isi mentine pozitiile biblice privind homosexualitatea. Represaliile au urmat imediat. Orasul Salem unde se afla colegiul, a anulat un contract al municipalitatii cu colegiul. Atacurile presei la adresa colegiilor crestine care interzic homosexualitatea sunt crunte. In 2013 presa a fost fara mila impotriva unui colegiu crestin din Nebraska (Grace University) si Carolina de Sud (Erskine College) care au expulzat ori criticat public citiva studenti homosexuali care faceau agitatie homosexuala in campusurile universitare. Dezbateri similare si la fel de furtunoase privind homosexualitatea au avut loc anul acesta si la prestigiosul colegiu crestin Wheaton College din Chicago. [Recomandam articolul lui Emma Green: Gay Rights May Come at the Cost of Religious Freedom, publicat in The Atlantic in iulie: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2015/07/legal-rights-lgbt-discrimination-religious-freedom-claims/399278/]
Trinity Western University
Orice discutie privind presecutia universitatilor crestine trebuie sa mentioneze si cazul cu totul strigator la cer a lui Trinity Western University din Vancouver, Columbia Britanica despre care am scris deseori de-a lungul anilor. Aceasta universitate e cea mai prestigioasa universitate crestina din Canada. Si ea are un cod de conduita morala care interzice relatiile sexuale imorale, inclusiv pe cele homosexuale. In ani recenti Universitatea a fost data in judecata pentru a i se retrage acreditarea din acest motiv. Lucrurile au evoluat cit se poate de ingrijorator anul acesta. In 2014 Universitatea a solicitat acreditare in Ontario dar cererea i-a fost respinsa din cauza pozitiilor ei biblice privind homosexualitatea. Universitatea a dat bordul de acreditare in instanta, dar a pierdut. Mai devreme in iulie un tribunal din Ontario a emis o decizie critica la adresa universitatii acuzind-o de discriminare.
Dar exista si alte consecinte la fel de ingrijoratoare cauzate de legalizarea casatoriilor homosexuale. De acum inainte, daca bisericile isi vor inchiria cladirile pentru nunti, vor trebui sa le inchirieze si pentru nuntile homosexuale. Homosexualilor li s-a acordat un drept constitutional la sodomie si casatorii homosexuale. Asta inseamna aceleasi beneficii si privilegii pentru ei de care s-au bucurat pina acuma familiile si casatoriile traditionale. Consecinte similare se vor produce si privind adoptiilor copiilor. Odata transformate in drept constitutional, casatoriile homosexuale vor impune serviciilor crestine de adoptii sa permita adoptiile copiilor de catre homosexuali. O alta consecinta, pina acuma putin previzibila dar la fel de radicala, sunt asigurarile. Unele companii de asigurari americane deja au anuntat ca nu vor asigura bisericile care nu fac casatorii homosexuale din cauza posibilitatii ca ele vor fi date in judecata. O alta consecinta va afecta asistentii sociali. Multi dintre ei sunt afiliati cu organizatii religioase si isi fac lucrarea din convingeri morale si religioase. Ginditi-va, de exemplu, la calugari ori calugarite. Chiar si Maica Terasa, daca ar fi in viata, ar fi afectata de legalizarea casatoriilor homosexuale. Ea si maicutele care ingrijesc copiii in orfelinate ar putea fi constranse sa permita homosexualilor sa adopte micutii crescuti ori ingrijiti de ele. Daca unii dintre cei care cititi aceste rinduri inca sunteti spectici, va invitam sa continuati sa cititi cu atentie. Asistentii sociali catolici din America, de exemplu, fac parte dintr-o asociatie de acreditare numita Asociatia Nationala a Asistentilor Sociali (National Association of Social Workers). Asociatia are un cod specific de conduita numit Codul eticii si al valorilor („Code of Ethics and Values”). Recent codul a fost revizuit si interzice asistentilor sociali sa diferentieze intre casatoriile traditionale si cele homosexuale. Dilema e mare pentru crestinii care se implica in munca de caritate. Revizuirea codului declara viziunea crestina a familiei lipsita de etica. In final, asta inseamna ca asistentilor sociali crestini li se va permite sa hraneasca doar trupul saracilor dar nu si sufletele lor.
Probabil, insa, ca cea mai ingrijoratoare consecinta a legalizarii casatoriilor homosexuale este campania, inceputa dupa 26 iunie, de a suprima scutirile de taxe de care beneficiaza bisericile americane de foarte multi ani. Campania a fost demarata de un grup de profesori de drept, si daca reuseste consecintele vor fi devastatoare. Anual grupurile religioase nonprofit americane investesc 13 miliarde de dolari in proiecte internationale. Ati cititi corect – 13 miliarde de dolari. Din sumele acestea beneficiaza saracii tarilor subdezvoltate, femeile insarcinate, bolnavii, grupurile marginalizate, refugiatii, sinistratii, victimele razboaielor de pretutindeni, orfanii. Milioane din acesti dolari sunt investite si in Romania in diverse proiecte caritabile. Sumele acestea finanteaza scoli, clinici, orfelinate, universitati, spitale, retele de caritate, servicii de consiliere, si institute teologice in toata lumea. Daca aceste sume vor fi taxate, este evident ca implicatiile vor fi cit se poate de nefavorabile.
O stire cu totul socanta, insa, a fost publicata pe 29 iulie de Catholic News Agency. Recent liderii miscarii homosexuale din America s-au intrunit la San Francisco si au decis sa lanseze actiuni judecatoresti pentru eliminarea din legile Americii a tuturor clauzelor care protejaza religia, biserica, si crestinii de actiunile judecatoresti instituite de homosexuali. Un exemplu sunt legile care permit pastorilor si preotilor sa refuze sa faca casatorii homosexuale ori bisericilor sa nu isi inchirieze cladirile pentru nuntile homosexuale. Sase fundatii mari ale Americii deja au donat grupurilor homosexuale 4.8 milioane de dolari pentru lansarea de astfel de actiuni judecatoresti. [Detalii aici: http://www.catholicnewsagency.com/news/lgbt-grant-maker-wants-to-win-religious-liberty-fight-within-three-years-96064/]
Bisericile sunt asadar prinse ca intr-un cleste. Autonomia bisericii este subminata si ignorata. Statul foloseste politica sociala seculara sa directioneze Biserica, cea mai veche, onorabila si puternica institutie care contra-balanseaza statul, intr-o directie dorita de stat, dar in una care e in conflict cu Biblia si traditia crestina. Unii vor spune ca aceste exemple nu sunt relevante pentru Romania. Cei care afirma asta, insa, se insala. Uniunea Europeana constrange tot mai mult, prin institutiile ei, tarile membre sa se conformeze unei viziuni seculare a societatii, inclusiv institutionalizarea revolutiei sexuale in tarile membre. Asta se vede in rezolutiile care sunt periodic adoptate in Parlamentul European ori Consiliul Europei. Un efect similar il au deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului. De aproape 20 de ani CEDO e obsedata cu drepturile homosexualilor. In majoritatea cazurilor care au implicat drepturile homosexualilor si libertatea religioasa, CEDO a dat dreptate homosexualilor, subminind astfel libertatea religioasa si punind drepturile homosexualilor deasupra libertatii religioase si a intereselor legitime ale Bisericii. Si in Romania sunt universitati crestine. Daca CEDO va declara existenta in intregul spatiu european al unui drept la casatorii homosexuale, care va fi reactia universitatilor noastre crestine? Care va fi impactul acestor decizii asupra codului de conduita morala pe care aceste universitatii le-au adoptat? Vor fi date aceste universitati in instanta, inchise ori li se va suspenda acreditarea?
Oliari v. Italia
Luna aceasta CEDO a facut un pas si mai extrem in directia aceasta. Dupa ce ani la rindul a refuzat sa recunoasca un drept la casatorii homosexuale, pe 21 iulie a emis o decizie care impune Italiei sa adopte legislatii privind parteneriatele civile intre persoane de acelasi sex. [Decizia judecatoreasca poate fi citita aici: http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-156265#] Cazul Oliari v. Italia este o decizie puerila. Decizia se aseamana mai mult cu un studiu statistic privind situatia la zi a casatoriilor si uniunilor homosexuale in Europa si America. Ii lipseste acel rationament jurisprudential care deosebeste o decizie judecatoreasca de un comentariu jurnalistic. In opinia noastra rationamentul propus de CEDO este apa de ploaie. Este un diktat al unei institutii europene care pe zi ce trece isi pierde legitimitatea si se transforma intr-o asociatie de intelectuali radicali obsedati de sexualitatea perversa a inceputului de Mileniu III. Italia a anuntat ca va face recurs la Marea Camera a lui CEDO. [AFR va recomanda: Recomandam un articol scris pe acest subiect de Andreea Popescu, avocat roman international din Starsbourg. Andreea lucreaza la prestigiosul institut crestin European Center for Law and Justice: http://inliniedreapta.net/oliari-si-altii-c-italia-cedo-impune-italiei-sa-instituie-parteneriatele-civile-pentru-cuplurile-de-acelasi-sex-urmatorul-pas-e-casatoria/]
Oliari dovedeste cit de neputinciosi suntem noi in fata acestor institutii suprastatale care nu dau socoteala nimanui pentru deciziile lor ori cit de bizare ar fi ele. Biserica si liderii nostri spirituali ar trebui sa fie preocupati de aceste evenimente.
Exista si vesti bune!
Exista insa si vesti bune. Te asteptai ca dupa legalizarea casatoriilor homosexuale procentul americanilor care agreaza cu ele sa fi crescut peste noapte si vertiginos. Dar asta nu s-a intimplat. Spre surprinderea tuturor, in doar o saptamina dupa legalizarea lor procentul americanilor care agreaza cu casatoriilor homosexuale a scazut de la 48% in ianuarie la 42% la inceputul lui iulie. Explicatia suprinde dar da lectii. In prima duminica dupa legalizarea casatoriilor homosexuale pastorii si preotii Americii au propovaduit impotriva sodomiei si a casatoriilor homosexuale. Mesajele lor au avut impact in rindurile enoriasilor iar rezultatul se simte deja in sondajele de opinie. Lectia deci e simpla – cind crestinii primesc invatatura buna si o pun in practica, rezultatele sunt pozitive si reale. [Detalii privind sondajele de opinie pot fi citite aici:http://www.nationalreview.com/corner/421443/obergefell-same-sex-marriage-poll-reduced-support]
Dar exista si alte vesti bune. Luna aceasta cetateni din doua tari europene au lansat proiecte constitutionale de protejare a casatoriei crestine. In Elvetia cetatenii au strans suficiente sematuri pentru un referend constitutional care sa defineasca casatoria crestina in Constitutia Elvetiei. La fel in Finlanda unde anul trecut Parlamentul a legalizat casatoriile homosexuale. Ca raspuns, cetatenii au strans semnaturi suficiente pentru tinerea unui referend national de abrogare a legii.
Iar daca unele tribunale o iau razna, exista si exceptii, Tribunalul Suprem al Statului Texas fiind unul dintre ele. Luna aceasta a emis o decizie care impune primariei orasului Houston, al patrulea oras ca marime din America, sa permita cetatenilor sa voteze intr-un referend de abrogare a unei ordonante municipale care extinde privilegii de nediscriminare transsexualilor. Cazul acesta trebuie nu doar cunoscut dar si facut cunoscut altora. In 2014 consiliul municipal din Houston a adoptat o ordonanta de nediscriminare impotriva transsexualilor. Bisericile orasului au lansat un proiect de abrogare a ordonantei in conformitate cu legea. Cu toate ca aveau nevoie de 17.000 de semnaturi valabile, bisericile au obtinut peste 55.000, din care au inaintat primariei 35.000 de semnaturi valabile. Oficialitatile primariei au validat semnaturile si au pregatit referendul. Primarul orasului, insa, o lesbiana „casatorita” cu o alta femeie, a invalidat un numar aditional de semnaturi, reducind numarul semnaturilor valabile la mai putin de cele 17.000 necesare. Bisericile au dat orasul Houston in instanta. Pe parcursul procesului, primaria orasului a incercat sa sechestreze predicile si schitele de predici ale unor pastori proeminenti din oras in care discutau subiectul homosexualitatii. Indrazneala primariei a socat cetatenii si intreaga America. E, insa, o indrazneala care denota obraznicie si razbunare, asemenea practici fiind cunoscute doar sub regimurile comuniste. In final, pe 24 iulie, Tribunalul Supreme al Statului Texas a impus autoritatilor municipale sa permita referendul care e programat pentru noiembrie.
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania
http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/07/biserica-intre-ciocan-si-nicovala.html
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-intre-ciocan-si-nicovala/
„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”
Har si Pace
Universul între paginile unei cărți
Blog Filozofic
Har si Pace
Cristian Ionescu
Blog evanghelic de teologie publica
cu Dănuț Jemna
Har si Pace
Simion Ioanăș
E viată pe pământ!
Inca un gand
... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!
Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai
Har si Pace
Cip! Cip!
Har si Pace
Informaţia e putere.
Pentru ca în viitor nu vreau să se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că până și el a tăcut"...
Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.
Har si Pace
Mana Zilnica
"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"
...din inima pentru tine
Har si Pace
Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria
A topnotch WordPress.com site
Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume
...fără cravată
de Teofil Stanciu
Lumea contemporana in lumina profetiilor
Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12
Ca sa stii!
Gânduri către o altă lume...
Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România
Blog of Danut Manastireanu
Hrană pentru minte și lumină pentru suflet
Răspunsuri relevante și actuale din Biblie
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)
Blog Creștin Ardelean Viorel 