Biserica în care aș vrea să îmbătrânesc.

20 OCTOBER 2018   ADMIN

Biserica în care as vrea să îmbătrânesc nu este o biserică mare, însă este plină, plină de dor după Dumnezeu, plină de pasiune în închinare, plină de dragoste pentru oameni și plină de cuvânt, nu de cuvinte, ci de Cuvânt.

Este o biserică în care copiii și bătrânii își găsesc locul pe aceleași bănci și știu și vor să cânte aceleași cântări. Este locul unde lupta pentru putere este doar acea luptă pentru putere în rugăciune și cuvânt. Este locul unde partidele se formează doar pentru post și rugăciune și unde pastorul îl iubește pe Cristos mai mult decât propria viziune. Este biserica unde pocăința nu are nevoie de pian si de invitații manipulatoare, iar harul nu are nevoie de decibeli sau premariri personale.

Este o biserica unde rugăciunea este simplă și curată si locul unde suntem atât de plini de Dumnezeu încât uităm ce înseamnă să fim plini de noi înșine.

Știu, e un vis. Este visul naivului, al începătorului și al copilului, însa nu uitați este visul Scripturii, visul lui Cristos. Efeseni 5:25-27

David Lavric

Biserica în care aș vrea să îmbătrânesc.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-in-care-as-vrea-sa-imbatranesc/

BISERICA FECIOARELOR NECHIBZUITE

Acum câteva luni mi-a atras atenția un articol foarte provocator scris de pastorul Cristi Ionescu. Scria despre lupta pentru identitatea noastră, o „luptă de uzură” cum o numea el. Cei care vorbesc acum pe față despre noua ordine mondială nu sunt dispuși să tolereze pe nimeni si nimic care le-ar „putea submina planurile”.

Așa cum puncta Cristi Ionescu „este o chestiune de timp” până când statul asistențial, tot mai puternic și tot mai agresiv, va ataca din toate direcțiile acele entități care sunt percepute ca o amenințare la adresa sistemului. Familia tradițională, bisericile a căror structură de autoritate nu vor permite sub nicio formă imixtiunea sistemului și cetățenii care nu se lasă controlați, vor fi țintele principale ale reprezentanților „noii lumi”.

Una dintre întrebările puse de Cristi Ionescu mi-a atras în mod deosebit atenția: „Se va putea împotrivi curentelor de cotropire a valorilor creștine biserica fecioarelor nechibzuite?” Dacă nu se va întâmpla nimic care să-i trezească pe „creștinii amețiți de învățăturile îngăduinței și relativismului și intimidați de curentele progresiste”, cei mai mulți vor cădea în capcană.

Am văzut pe viu în „cazul Bodnariu” trei motive majore care-i determină pe „creștinii moleșiți” să muște din momeala sistemului care ne vrea cu orice preț asimilați și care-i fac să fie paralizați.

1. LAȘITATEA

Întotdeauna creștinii îndrăzneți, curajoși și pasionați de Evanghelia lui Cristos au plătit scump pentru curajul lor. Cei lași însă, fără coloană și conștienți de propria lor nevrednicie, știu că îndrăzneala se plătește scump. Prin urmare, aleg să nu riște nimic, ascunzându-și adesea lașitatea în spatele unor discursuri sforăitoare despre spiritualitate și sfințenie. Realitatea este că teama îi face lași, iar lașitatea îi face să fie filosofi. Pe primul loc sunt aceea care se ascund de implicare în spatele rugăciunii, de parcă rugăciunea și lupta pentru valorile creștine ar fi incompatibile, iar cei care au curaj să stea în picioare pentru adevăr ar fi nespirituali.

2. PERSPECTIVA ÎNGUSTĂ
Prea mulți creștini își croiesc viața trăind sub dictatura clipei, fără memorie și având „perspectiva găinii”, o perspectivă îngustă care nu trece dincolo de dorința de supraviețuire. Fără referințe biblice temeinic asimilate, mulți iau decizii lipsite de referențial istoric. Am fost surprins să văd, mai ales în „cazul Bodnariu”, cum unii lideri creștini erau gata să acorde mai multă încredere „statului asistențial” care acționa abuziv, decât unei familii creștine serioase. (În timpul dictaturii naziste sau comuniste, mulți lideri creștini au făcut la fel.) Iar alții, ceva mai „sfinți”, argumentau cum puteau mai bine cât de nesănătoase sunt pentru Biserică meatingurile de susținere publică a unei familii. Este limpede că gândind în acest fel, se vor repeta erorile trecutului. Când creștinii se retrag din lume, ei lasă loc activiștilor progresiști să modeleze societatea după chipul lor schimonosit. În aceste condiții, perspectiva îngustă produce dezastre greu de quantificat.
3. EGOCENTRISMUL
Când atitudinea cuiva depinde în proporție de 90% de simpatia sau sponsorizările venite dintr-o anumită direcție, atunci calculul tactic, pe termen scurt, dictează erori strategice colosale. Din 1990 încoace, asemenea erori de judecată se produc și se reproduc într-un ritm îngrijorător. Interesele personale sau ale unui grup oarecare, adică o mentalitate fracționistă, îngroapă viitorul comunității, adică binele comun. Câtă vreme creștini cu vază, de dragul unor beneficii vremelnice, preferă să țină partea agresorului (statul asistențial), în detrimentul „fratelui pentru care a murit Cristos”, ne aflăm în fața unei situații  mai grave decât suntem dispuși să acceptăm.
Lașitatea, perspectiva îngustă și egocentrismul de clan sau gașcă sunt rădăcinile derivei în care se află „biserica fecioarelor nechibzuite”. Este imperativ ca toți creștinii responsabili și nefermecați, de sunetele sirenelor „sistemului” care „ne dă” pentru a controla, să stea „în picioare ca reprezentanți ai luminii spirituale și ca ancore în favoarea influenței morale într-un timp de incertitudine covârșitoare”.
Samy Tuțac

BISERICA DE ASTĂZI ARE NEVOIE DISPERATĂ DE DUHUL SFÂNT

 În ziua Cinzecimii s-a coborât din cer o nouă putere, o nouă mărturie, o nouă prezență, o nouă manifestare a lui Dumnezeu în lume. În ziua Cinzecimii s-a întâmplat ceva deosebit, iar ceea ce s-a întâmplat a avut un impact puternic asupra oamenilor.

La sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt este bine să ne uităm în Scriptură și să ne reamintim de minunea de la Cinzecime, de puterea extraordinară revărsată la Cinzecime, de impactul deosebit pe care l-au avut credincioșii plini de Duhul Sfânt în ziua Cinzecimii și apoi în zilele următoare.

Dar nu este suficient să comemorăm Coborârea Duhului Sfânt. Nu ne putem mulțumi cu atât. Nu ne putem consola cu ceea ce s-a întâmplat, acum două mii de ani, la Ierusalim, în ziua Cinzecimii. Biserica de astăzi are nevoie disperată de Duhul Sfânt.

Deși suntem conștienți că, într-un anume fel, ce s-a întâmplat atunci la Cinzecime a fost un eveniment unic, suntem la fel de conștienți că, într-un alt fel, poate fi un eveniment repetabil.

Putem experimenta și noi îmbrăcarea cu putere de sus, pentru a trăi o viață victorioasă și pentru a avea o mărturie cu impact în lume. Avem nevoie să experimentăm minunea Cinzecimii care să transforme viețile noastre, iar lumea să rămână uimită și să fie obligată să ia o decizie.

Să sărbătorim Coborârea Duhului Sfânt cu convingerea că Dumnezeu poate face și astăzi ceea ce a făcut atunci.

Samy Tuțac

BISERICA DE ASTĂZI ARE NEVOIE DISPERATĂ DE DUHUL SFÂNT

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-de-astazi-are-nevoie-disperata-de-duhul-sfant/

FANATISM RELIGIOS

download

În Arabia Saudită s-ar vinde sânge de creştin cu 100.000 de dolari sticla

digi24.ro – 20 de ore în urmă

În Arabia Saudită s-ar vinde sânge de creştin cu 100.000 de dolari sticla

Sângele creștinilor uciși în Siria de fundamentaliştii islamici se vinde în Arabia Saudită cu 100.000 de dolari sticla.

Dezvăluirea a fost făcută la Viena de o călugăriță siriană, în timpul unei conferințe dedicate Zilei drepturilor omului.

Ea susţine că vânzarea sângelui de la creștinii uciși ar fi devenit o adevărată afacere. Fanaticii din Arabia Saudită consideră că participă la o jertfă pentru Allah atunci când își spală mâinile cu sânge de creştin.

Călugăriţa care a făcut aceste dezvăluiri conduce Fundația catolică de caritate, prezentă în 35 de țări.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/fanatism-religios/

Experimentul ”Nazireatul”

om cu barbă într-un cadru întunecat - foto de Ryan Holloway - unsplash.com

Cu circa 20 de ani în urmă m-am tuns zero și mi-am lăsat barbă. Profesoara de etică de la facultatea care eram atunci se mirase de noul meu ”look”, chiar și colegii păreau oarecum impresionați de ceea ce făcusem cu ”capul meu”.  De fapt, dacă îmi amintesc bine, un coleg avea aparat de tuns și l-am rugat să mă ajusteze… și m-a ajustat până unde a văzut scalpul…

Profesoara de etică mi-a adresat întrebarea simplă că … de ce m-am ras în cap. Eu… din lipsă de răspunsuri elogiate… am răspuns că ”am terminat jurământul de nazireat”. S-a făcut o pauză mare în clasă, profesoara nu știa despre ce era vorba, sau nu își mai amintea. Mă apucă râsul. Credeam că vorbeam despre lucruri pe care le cunoștea și ea… fiind soție de pastor la o biserică locală din acel oraș.

Deși replica mea a părut puțin cam forțată pentru profesoară, ea a adăugat că poate trebuia să-mi fi pus și un cercel în ureche… am râs cu toții și apoi a început cursul. Nu cred că de atunci încoace m-a mai întrebat cineva de ce m-am ras pe cap și să-i răspund la fel… am realizat ulterior că ”nazireatul” este un termen, un obicei, un jurământ de care nu știu prea mulți, deși mulți au citit Sfânta Scriptură.

Recent am lăsat să îmi crească barba și am făcut un nou experiment. Mi-am amintit de cele 3 dăți din viață când nu m-am ras deloc pe față (capul l-am mai tuns sau ras de atunci de câteva ori, dar nu am mai fost la fel de marcat precum în vremea studenției… cred că răspunsul către profesoara de etică a fost marcant…  sau așa consider eu acum). Prima dată era acum 18 ani, lucram pe un șantier la o clădire. Pentru prima dată în viața mea lucram la ceva ce nu studiasem și nu avem nici habar, nici experiență, nici instruire… dar urmând sfatul și directivele altora mai pricepuți, am făcut ceea ce mi s-a spus. A fost interesant. Și să lucrez în construcții… și să îmi las barbă, desigur.

A doua oară mi-am lăsat barbă când nu mai aveam job. Nu era pentru că nu aveam aparat de bărbierit. O lăsasem așa să crească pur și simplu… pentru că mă săturasem să mă bărbieresc și să mă irit pe față mereu. Am și poză cu perioada aceea, cred că a fost singura dată când am crescut barba mai mult de 1,5 cm. Eram părinte atunci, a fost momentul când viața mea s-a transformat din soț în tată… un alt lucru interesant în istoria noastră.

Acum o lună am decis să îmi las barbă iar; a 3 a oară în viața mea se întâmplă acest lucru. Am dorit să văd cum reacționează oamenii când mă vor vedea așa. Și despre această a 3 a încercare o să vă povestesc eu acum. Pentru că mi s-a părut bizar să văd cum te citește lumea privindu-te în față și la felul cum ești. Prima reacție a celor din jur, cu care m-am confruntat imediat, că se vedea că barba crescuse mai mult decât limita de zile în care apăream de obicei bărbierit, a fost să considere că port doliu.

Nu, nu purtam doliu, că nu murise nimeni, dar eu eram în doliu în sufletul meu. Am avut un necaz și nu am putut să trec peste el și am început să renunț la una și la alta și să-l caut pe Domnul. Alții vedeau gestul meu ca ceva izolat, întunecat, sumbru. O femeie chiar m-a strâns în brațe și m-a sărutat pe obraji. Gestul ei mi s-a părut unicat, nu înțeleg nici acum ce a însemnat aceasta, sau ce vroia să zică prin el… cert e că atunci eram și cu un tricou de culoare neagră, probabil că acela ar fi determinat-o pe femeie la această acțiune.

Alții mi-au spus că îmi stă bine, deși eu nu mi-am aranjat barba deloc. Am lăsat-o să crească așa pur și simplu, iar apoi am început să simt cum mă deranja pe buze. Alții au crezut că mă călugăresc…. Asta nu mi s-a mai părut așa de interesant.

Într-una din zile, neavând un brici – cu un brici aș vi vrut eu să îmi fac coafarea bărbii– am luat un aparat de bărbierit și am început să tai dintr-o parte. Apoi m-am uitat în oglindă și pe obrazul celălalt ceva nu părea bine, nu era ceva simetric. Am luat apoi din altă parte și se lua așa de ușor. Apoi am întrebat pe un membru al familiei mele dacă m-am ajustat corect. Răspunsul a fost negativ, așa că am scos aparatul electric de bărbierit… și am ras-o jos. Atunci mi-am adus aminte și de nazireat… Urmează partea cea mai interesantă acum.

A doua zi merg la muncă și deja vreo 2-3 persoane au început să observe că eu mi-am dat barba jos. Zâmbeau la mine. Mă simțeam și eu mai aerisit, mai cu puține sudori pe față vara. La pauza de masă am primit desert niște… struguri. După ce i-am mâncat… mi-am adus aminte iar de nazireat…

Ce stranie a fost această experiență!

Nazireatul are de a face cu dedicarea față de Dumnezeu a oricui, fie că e de parte bărbătească, fie că e de parte femeiască. Era un fel de ritual religios din Israel prin care cel care se dedica față de Domnul trebuia să stea departe de morți, de alcool și de struguri. Ceea ce e cel mai important din acest legământ de nazireat este ”separarea” – punerea deoparte pentru Domnul – care era anulată printr-un simplu accident: dacă te atingeai de un mort, sau de o persoană care murea din cadrul familiei… legământul tău de nazireat devenea nul. Wow! Restul detaliilor despre legea nazireatului le puteți citi în Numeri 6.

Mă miram eu de ce asocia lumea purtatul de bărbi cu doliul.

Mă miram apoi de ce chiar a doua zi după ce eu am dat eu barba jos am fost servit cu struguri, deși eu nu făcusem nici un jurământ de nazireat… și părul de pe cap nu l-am ras… practic nu am ras părul de pe față (care tot parte din cap este).

Mirarea cea mai mare pentru mine a fost – și probabil că și pentru voi este – că dacă ai decis să faci jurământul de nazireat și un accident îl anula – faptul că aveai un deces în familie, sau te atingeai de un mort – nu doar că punerea ta deoparte pentru Domnul devenea nulă, dar și numărul jertfelor care trebuiau aduse pentru acest ”accident” este unicat, nu țin minte ca un alt act să ceară mai mult de o jertfă animală – vorbim acum de vremea Vechiului Testament. Un nazireat care a încălcat jurământul său accidental trebuia să aducă ca jertfă următoarele:

– un miel de un an ca jertfă de ardere de tot (mielul trebuia să fie fără cusur) – ca jertfă de vină (că a încălcat jurământul de nazireat)

– un berbec ca jertfă de pace (berbecul trebuia să fie fără cusur)

– un coș cu azime, turte din făină aleasă, amestecată cu untdelemn, turte nedospite stropite cu untdelemn, împreună cu darul lor de mâncare și jertfele lor de băutură

– trebuia să-și radă atunci părul de pe cap în fața Cortului Întâlnirii și părul lui să fie pus sub jertfa de pace, pe altar

– membrele berbecului se fierbeau de către preot și apoi se puneau în mâna individului împreună cu azimele și se legănau (aceasta era jertfa legănată, un alt ritual din poporul Israel).

Abia după ce toate acestea erau făcute… individul putea să bea vin. (Numeri 6:13-20)

Am citit cu atenție textul despre nazireat de multe ori. Am verificat și alte versiuni și am urmărit ce putea face un simplu eveniment din viața individului care se consacra pentru Domnul. Un singur eveniment îl făcea vinovat, deși era poate în anumite cazuri accidental. Și totuși… ”de zilele dinainte nu se va ține seamapentru că nazireatul său a fost pângărit” (Numeri 6:12, sublinierile din text îmi aparțin).

Am tras concluziile acestui experiment personal, în lumina celor menționate anterior. Un singur eveniment din viață te poate marca și te poate pângării. Decizia de a continua mai departe viața cu Domnul sau departe de el va marca și acțiunile și viața ta de mai apoi. Ceea ce văd oamenii la tine nu este de fapt și ceea ce vede Dumnezeu la tine. Slavă Domnului că acum nu mai suntem considerați pângăriți prin atingerea de decedați… că am avea zilnic pângăriți între noi.Sunt așa de mulți oameni care merg, pășesc, vorbesc, trăiesc, dar care sunt morți înaintea noastră și înaintea lui Dumnezeu. Din perspectiva noastră ei sunt niște oameni care rănesc pe alții și care trăiesc în felul lor deșert de viață. Din perspectiva lui Dumnezeu ei sunt considerați separați de El și de viață. Numai acceptarea jerfei Mielului lui Dumnezeu fără cusur ne poate pune într-o stare dreaptă și potrivită înaintea lui Dumnezeu. De partea cu părul și cu barba… mai rămâne să mai discutăm cu altă ocazie. Așa că dacă o să mă vedeți iar cu barbă… poate că ori fac un alt experiment, ori am început un nou sezon de nazireat, sau… mi-a fost lene să mă mai bărbieresc. Nu am făcut nimic greșit prin asta, deși unii cred altfel (ați observat felul cum m-au văzut și au interpretat alții privirea mea).

Există și oameni care te condamnă atunci când ai barbă. De ei am mai scris în alte ocazii, de ei nu mai scriem din nou, pentru că ei nu înțeleg ce înseamnă a purta sau a nu purta barbă, decizie personală sau look exterior. Cred că ar trebui și ei să înceapă un nazireat și să îl încalce printr-un accident și să fie apoi arătați cu degetul de toți… să vadă și ei, cu proprii lor ochi… ce înseamnă să trăiești viața și să decizi să te separi de ceilalți prin a fi diferit.

https://crestinismtrait.blogspot.com/2018/08/experimentul-nazireatul.html?utm_s

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/experimentul-nazireatul/

Există viață după moarte?

download

Există o mare discrepanţă între cei care se identifică a fi creşti şi cei care susţin crezurile biblice

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

Un sondaj recent a adus la lumină o altă mare discrepanţă dintre cei care se identifică a fi creştini şi cei care ţin de fapt de crezurile biblice. Institutul American de Cultură şi Credinţă a adunat date dintr-un chestionar intitulat „Creştinismul 101„. Deşi 70 de procente dintre cei intervievaţi s-au identificat drept creştini, doar 10 procente dintre ei au putut să răspundă de fapt la câteva întrebări biblice de bază.

„Cercetările noastre au adunat informaţii despre atitudini şi comportamente raportate la chestiuni practice precum minciuna, înşelarea, furtul, pornografia, natura lui Dumnezeu şi consecinţele păcatului nerezolvat,” a spus cercetătorul George Barna, care a condus aceste studii. Conform celor de la Christian Today, 6.000 de oameni au participat în cadrul acestui sondaj ce a inclus 20 de întrebări despre crezurile creştine de bază şi alte 20 de întrebări despre comportament.

Răspunsurile participanţilor au fost măsurate în contrastul conţinutului biblic pentru a se determina cât de muţi dintre cei care s-au identificat a fi creştini erau de fapt „ucenici integraţi„.

Organizatorii acestui sondaj au recunoscut, totuşi, că în cele din urmă numai Dumnezeu poate ştii dacă cineva este un ucenic autentic.

„De fiecare dată când cineva încearcă să măsoare perspectiva cuiva sau postura sa spirituală, lucrurile trebuiesc tratate cu atenţie. Recunoaştem că această cercetare oferă doar o estimare, nu un absolut. Numai Dumnezeu ştie cine este un creştin autentic; numai El ştie cine are o perspectivă biblică. Numai Dumnezeu ştie ce este în mintea şi în inima fiecărei persoane„, scria pe o declaraţie din partea celor de la Barna.

Notă: Materialul de mai sus a apărut iniţial în Christian Headlines pe 1 martie 2017, de unde a fost preluată şi imagine de la început. Dacă citaţi acest material în altă parte, rog să păstraţi toate link-urile din el şi să oferiţi sursa citării, adică acest blog. Mulţumesc.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/03/exista-o-mare-discrepanta-intre-cei.html?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/exista-o-mare-discrepanta-intre-cei-care-se-identifica-a-fi-cresti-si-cei-care-sustin-crezurile-biblice/