Fratele Groza Avram, un baptist, rudenie cu Avram Iancu – Istorie Baptistă

Acum 10h

Dumnezeu ne-a ajutat ca în ziua de 20 septembrie 2019, împreună cu ginerele meu Vasile Frenț, să mergem la Bistrița,  să ne întâlnim cu fratele păstor Nicu Mânzat, cu care să facem câteva filmări referitoare la demolarea Bisericii Creștine Baptiste din Bistrița, în ziua de 4 noiembrie 1984. Cum vizita noastră era pregătită din timp, fratele Nicu Mânzat a venit la întâlnire cu fratele Avram Groza, cel care era secretarul bisericii în anii aceia de frământări, care au dus la demolarea bisericii.

Înregistrând, mi-am dat seama că fratele are un trecut încărcat și am hotărât împreună să vorbească în fața camerei, pentru a fi cunoscute faptele și trăirile pline de credință.

Fratele Groza Avram a fost singurul fotograf care a făcut poze în timpul demolării și nu i-a fost confiscat filmul din aparat de organele de miliție, care împrejmuiau zona unde se lucra, deoarece fratele a făcut poze din podul casei de peste drum de biserică.

Fratele are și multe poze vechi care sunt prezentate în film. Pe lângă această pasiune, fratele a adunat cărți baptiste vechi.

Fratele Groza Avram este fiul lui Ioan Groza, participant la Marea Unire din 1918, Ioan este fiul lui Avram Vasile, verișor primar cu Avram Iancu. Fratele Avram Groza a ținut mai mult la credința în Domnul Isus și nu s-a lăsat de Domnul Isus când viața i-a dat șansa să aibă o carieră militară strălucită.

Mulțumesc fratelui Caius Obeada pentru editarea filmului.

Vă invit să-l acultați și să vă îmbogățiți spiritual.

https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts/2439696196

Istorie Baptistă

După 2000 de ani ceva de necrezut s-a întâmplat în Ierusalim

download

Miercuri – 19 iulie 2017 – ceva extraordinar s-a întâmplat în Ierusalim: pentru prima dată în acest mileniu, evreilor li s-a permis să se roage de fapt pe Muntele Templului, situl unde au fost localizatele Templele antice ale Israelului.

Evreilor li s-a interzis să se roage acolo în ultimele decade pentru că Muntele este controlat de Waqf, o grupare iordaniană islamică a sitului, dar după uciderea a doi polițiști israelieni druzi pe Munte, făcută de doi teroriști musulmani, guvernul israelian a închis Muntele Templului pentru musulmani pentru prima dată în decenii. Și vizitatorilor evrei li s-a interzis accesul.

Doar că la două zile s-au instalat detectoare de metal pentru musulmanii care doreau să intre, ceea ce determina o boicotare musulmană a sitului. În mod ironic, vizitatorii evrei au trebuit tot timpul să treacă prin acele detectoare de metal.

Deoarece musulmanii au boicotat situl, creștinii și evreii au fost capabil să se roage pe Munte.

Un membru al comunității Knesset, Yehudah Glick, care crede că evreilor și creștinilor ar trebui să li se dea voie să se roage pe Munte la fel ca musulmanilor, a declarat următoarele către Breaking Israel News:

Aceasta a fost ceea ce a schimbat scorul. Totul este parte a procesului geula (răscumpărare), dar lucrurile care s-au întâmplat pe Muntele Templului sunt în mod special astfel. Dacă e să aduce pacea mondială, trebuie să începem de aici.

Poliției israeliene i s-a ordonat să oprească rugăciunea celor care nu erau musulmani, doar că mulți evrei au profitat de oportunitatea aceasta ca să se roage; Rabinul Jeremy Gimpel, co-fondatorul organizației Land of Israel Network, i-a emulat pe evreii de acum 2000 de ani și s-a prosternat pe pietre (fotografia de la început); poliția israeliană l-a ridicat din locul sitului.

El a declarat către Breaking Israel News, ”Îngenunchiatul pe pietre este o poruncă din Tora, mai precis precum în vremea Templului, și într-ul fel nouă nu ni s-a permis să o facem atunci când gărzile Waqf erau acolo. Nu am putut rezista. Am simțit că fiecare rugăciune, că fiecare mitzvah (poruncă din Tora) făcută la Muntele Templului deschidea ușa către geula din ce în ce mai mult.

Marți, Avi Dichter, președintele Afacerilor Externe și al Comitetului de Apărare Kesset, fost cap al Agenției de Securitate Israeliană (Shin Bet), a proclamat, ”Israel este suveranul peste Muntele Templului, punct. Faptul că Waqf a devenit suverană peste Muntele Templului s-a terminat vinerea trecută.

Jane Kiel, o avocată creștină, al cărui videoclipuri arată vizitatorii musulmani cum profanează situl cu grătare, jocuri de fotbal, grămezi de gunoaie și chiar urinatul pe sit, a răsunat, ”A fost cu totul o experiență de uimire Acesta e întocmai felul cum ar trebui să fie locul sfânt. Nu am simțit nici o frică sau ură ori mânie. Pentru prima dată am simțit cum e să fi o Casă de Rugăciune.

Ea a adăugat, ”Aceasta nu este doar o luptă evreiească. Eu sunt o creștină care încearcă să-i trezească pe creștini să acționeze. Ei ar trebui să fie revoltați. Ei ar trebui să facă Muntele Templului prima lor oprire atunci când vin în Israel. Aceasta este într-adevăr o bătălie cu privire la faptul dacă Biblia este adevărată sau nu.

Aedan O’ Connor, o studentă canadiană evreică, studiind în Israel, a postat un video pe Facebook cu ea cum recită Shema, cea mai sfântă rugăciune din Iudaism, în acest sit. Acel video a fost urmărit de peste 47.000 de ori. Ea declara:

”Aceasta este țara mea natală, și nimeni nu mă poate opri să mă rog la cel mai sfânt sit al ei. Vreau ca toată lumea să se poată ruga aici în mod pașnic. Singura modalitate de a asigura că toate siturile sfinte, evreiești, creștine și musulmane rămân deschise către toți oamenii este de a le avea sub suveranitatea israeliană. Waqf se opune detectoarelor de metale. Nu poate fi mai clar decât faptul că ei vor ca Muntele Templului să fie un tărâm de luptă și nu un loc de rugăciune.”

Glick a concluzionat, ”Fără nici un compromis, Muntele Templului trebuie să fie o Casă de Rugăciune universală, și nu poate fi un loc de violență”.

Mai jos aveți un video al călătoriei emoționale al lui Gimpel către cel mai sfânt loc din Iudaism.

Notă: Știrea de mai sus a fost scrisă de Hank Berrien pe 21 iulie 2017 și a apărut în DailyWire, de unde a fost preluată și fotografia de mai sus. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dupa-2000-de-ani-ceva-de-necrezut-s-a-intamplat-in-ierusalim/

Dumnezeul implicării –Alexandru Fintoiu

A fi creștin înseamnă implicare în împărăția lui Dumnezeu. Nu poți fi creștin și să spui, nu mă bag. Isus a dat o pildă cu omul căzut între tâlhari, au trecut pe lângă el cei care cunoșteau Biblia, oameni obișnuiți cu pocăința, oameni cu stare și nimeni nu l-a băgat în seamă.

Pe acolo a mai apărut și un om simplu, un creștin cu inima. Omul acesta s-a aplecat, l-a ridicat, i-a pansat rănile și a plătit pentru refacerea lui. Ideea e că un creștin acționează. Am văzut că o mulțime de oameni compătimesc, aprobă pe alții, le e milă dar n-au curajul să se bage.

Vezi un om într-un șanț, nu cobori din mașină pentru că tu nu te bagi, nu cumva să riști să te încurci cu cine știe cine. Vezi că o femeie este lovită de cineva, tu nu te bagi ca să nu o încasezi și tu. Vezi că în biserică nu are cine să lucreze pentru Domnul, dar, tu nu te bagi pentru că e mai comod să stai în bancă.

Când te bagi, riști dezaprobare, critici, acuze. Întotdeauna când vrei să faci lucrarea lui Dumnezeu, diavolul caută să pună bețe în roate. Mereu vor exista oameni care vor avea ceva împotriva la ceea ce spui, la ceea ce faci, la ceea ce scrii pentru că de “deștepți” e lumea plină.

Multe noroade au mers după Isus dar puțini au avut curajul să se implice, să-și asume riscuri, să încerce. Un lepros a fost vindecat pentru că a avut curajul să se apropie de Isus din mijlocul gloatei. Credința i-a dat curaj. Nu l-a interesat faptul că era pe prima pagină a privirilor celorlalți. Probabil, în ditamai mulțimea de oameni erau și alții care aveau nevoie de vindecare, dar nu s-au băgat.

Când te bagi, vei fi binecuvântat, nu primești doar critici. Când te bagi, vei fi aproape de Isus și vei gusta din bunătatea lui Dumnezeu.

Implică-te, nu sta fără să faci nimic. Dumnezeu a creat omul nu ca să stea toată ziua în fotoliu și să dea nume la animale.

Și așa facem prea puțin.

Dumnezeul implicării – Alexandru Fintoiu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dumnezeul-implicarii-alexandru-fintoiu/

DUMNEZEU ŞI IOV

Iov la final sau ce spune Dumnezeu din mijlocul furtunii

HRSOA_AlbertBierstadt-Storm_in_the_Mountains
Iov aştepta un răspuns la dilema sa. Sfârşitul cărţii însă este surprinzător. Iov nu numai că nu primeşte un răsuns, dar, mai mult, primeşte o mulţime de întrebări noi. Dumnezeu i se arată, nu pentru a-i răspunde, nu pentru a argumenta sau pentru a fi tras la răspundere, aşa cum îşi închipuia Iov, ci pentru a pune mai multe întrebări. Iov îşi imagina altcumva discuţia cu Dumnezeu, însă atunci când ajunge cu adevărat în prezenţa Sa, toate întrebările şi comentariile dispar…Mulţi oameni îşi închipuie că se vor “lua la trântă cu Dumnezeu!” Întâlnirea cu Dumnezeu va fi surprinzătoare pentru ei! În esenţă, Dumnezeu îi pune lui Iov trei întrebri: Poţi să explici creaţia? Poţi să susţii creaţia? Poţi să stăpâneşti creaţia? Prin toate aceste întrebări, Dumnezeu îi arată lui Iov cine este el (Iov)! Îi arată ce puţine lucruri cunoaşte şi ce limitată este perspectiva sa. Dar îi mai arată şi Cine este El (Dumnezeu)! Îi arată că este un Dumnezeu care cunoaşte, care are toată puterea şi toată înţelepciunea şi că este un Dumnezeu suveran! Cu alte cuvinte, un Dumnezeu în care Iov poate să se încreadă, chiar şi atunci când nu înţelege de ce! Iov descoperă că sunt multe alte lucruri pe care nu le înţelege, dar că la cârma acestui univers se află un Dumnezeu care le înţelege. Putem spune că:

1. Iov nu primeşte un răspuns, dar primeşte o asigurare: Dumnezeu este pe tron, iar viaţa mea este în mâna lui!

2. Iov nu primeşte o explicaţie, dar primeşte o revelaţie! Nevoia noastră cea mai mare nu este să primim răspunsuri raţionale, ci este nevoia după Dumnezeu Însuşi. Este important să ne reaminitim că Dumnezeu este o fiinţă personală, la fel ca noi. O persoană ce trebuie cunoscută şi iubită.

3. Iov primeşte şi o misiune! Misiunea de a mijloci pentru prietenii săi! Dumnezeu subliniază că doar datorită mijlocirii lui Iov, vor fi acestia iertaţi şi scăpaţi. Lucrurile se inversează dramatic: avocaţii lui Dumnezeu sunt transformaţi în acuzaţi. Aşa se va întâmpla tuturor care Îl văd pe Dumnezeu ca pe un tiran ce trebuie mulţumit şi ce poate fi cumpărat prin eforturile noastre, prin faptele noastre bune. Tuturor care transformă credinţa într-o afacere: împlinesc porunci ca să primesc binecuvântarea!

Iov primeşte şi averea şi familia înapoi. Asta nu înseamnă că întotdeauna se va întâmpla aşa.

Iov nu ştie de ce a suferit. Ceea ce contează este că Numele lui Dumnezeu a fost glorificat prin suferinţa sa în faţa întregului Cer şi Satan a fost făcut de ruşine. În boală, în suferinţă, în belşug, în sărăcie, contează un singur lucru: “Binecuvântat fie Numele Domnului!”

Valentin Fat

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dumnezeu-si-iov/

Dumnezeu nu te aseaza pe un scaun deja ocupat!

Publicat pe 21 August 2017 de ADMIN în ArticoleArticole: Ella Roman

Draga tanara,

S-a scris si s-a vorbit pe acest subiect delicat.

Nu prea mult, din pacate, ca sa nu se supere unii.

Dar ar trebui sa ia cineva atitudine in biserici, mai ales pastorii. Le-as recomanda chiar sa se uite la filmul  Jane Eyre ( varianta 2006, la scena din biserica , in special. E trist ca uneori regizorii si scriitorii surprind mai realist si mai corect decat pocaitii cum arata dragostea si ce e acceptat in dragoste din punct de vedere moral sau biblic.  Scena cea mai relevanta din film:

Preotul: ”Va cer amandurora sa raspundeti ca si cum ati fi in ziua Judecatii de Apoi , cand vor fi cunoscute secretele tuturor inimilor , daca vreunul dintre voi cunoaste vreun impediment din cauza caruia nu va puteti uni prin casatorie…sa il marturisiti acum. Pentru ca stiti ca toti aceia care sunt uniti in afara Cuvantului lui Dumnezeu, nu sunt casatoriti in ochii lui Dumnezeu si nici casatoria lor nu e legala.”

-Casatoria nu poate continua. Declar existenta unui impediment.

Mirele: Continua…Am spus sa continui.

Preotul:-Nu pot continua fara sa cercetez.

Martorul: Domnul Rochester are O SOTIE IN VIATA.”

In acele timpuri nu se accepta divortul si recasatorirea. Da, au fost vremuri cand slujitorii bisericii nu si-ar fi pus mainile peste un cuplu care vine la altar incalcand Scriptura. Ce s-a schimbat in zilele noastre?

Scriptura e aceasi, noi ne-am schimbat si cautam scuze pentru divort si recasatorire; scuze pe care le ambalam in versete scoase din context, reinterpretate aiurea si se vorbeste despre un har care face toate lucrurile noi, ca si cum ar anula ca cineva a fost casatorit inainte.  Dimpotriva, Biblia spune:

”Caci femeia maritata este legata prin Lege de barbatul ei cata vreme traieste el; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de legea barbatului ei. Daca deci, cand ii traieste barbatul, ea se marita dupa altul, se va chema preacurva; dar daca-i moare barbatul, este dezlegata de lege, asa ca nu mai este preacurva, daca se marita dupa altul.” Romani 7

Dumnezeu spune aici ca nicio lege a Lui nu dezleaga un barbat sau o femeie de partener cat acesta e in viata. Chiar daca cineva a divortat, Dumnezeu nu l-a divortat. Tribunalul sau notarul a intocmit hartiile, dar se duc si la biserica cuplurile sa ii dezlege Dumnezeu? Cu siguranta, nu. Ei nu se gandesc la asa ceva pentru ca e absurd, doar oamenii stiu in constiinta lor ca in fata Domnului e valabil legamantul pana la moarte, nu pana la divort. Dumnezeu este martor intre un barbat si sotia tineretii lui, nu intre el si a doua sotie sau a treia, a patra…Exista viata si iertare dupa divort, dar nu sansa de a te recasatori cat fostul partener e in viata ( chiar daca e casatorit cu altcineva).

Daca cineva se recasatoreste, un om al lui Dumnezeu spunea ca, o face pe riscul lui.  Dumnezeu, oricum nu va fi prezent la nunta pentru a-Si da binecuvantarea. A fost deja martor la prima casatorie. Indiferent in ce religie s-au casatorit mirii prima data si chiar daca ar fi facut doar cununie civila. Daca cineva se casatoreste a doua oara – crezand ca e schimbat si Dumnezeu ii ingaduie recasatorirea din mila pentru singuratatea lui – isi risca vesnicia.

Cu responsabilitate o spun, si nu de la mine. Dumnezeu nu va binecuvanta niciodata preacurvia.

” …Pentru ca Domnul a fost martor intre tine si nevasta din tineretea ta, careia acum nu-i esti credincios, macar ca este tovarasa si nevasta cu care ai incheiat legamant!” Maleahi 2:14

Draga tanara, nu te amagi crezand ca vei fi sotie daca te casatoresti cu un barbat divortat. Vei fi preacurva in ochii lui Dumnezeu toata viata. El are in plan pentru tine un barbat care nu a mai fost casatorit. Nu te-ar aseza niciodata, metaforic vorbind, pe un scaun deja ocupat. Chiar crezi ca ai putea sa nu te simti vinovata stand in pat cu barbatul altei femei, a unei femei care e in viata? Ai ajunge sa te gandesti la ea, poate sa te compari cu ea si ti-ai amarî si complica existenta.

O sa spui poate ca nu mai exista barbat crestin ca si el, ca dovedeste ca e schimbat si nu va repeta cu tine greselile pe care le-a facut cu prima. Te risti, ca sa afli dupa nunta ca nu e asa cum l-ai crezut? Si chiar daca ar fi cel mai minunat si pocait barbat de pe planeta, slava Domnului, e al Lui, chemat sa ramana singur si sa Il slujeasca pe Domnul sau sa se impace cu prima sotie , dar nu e al tau. Intelege-ma bine.

Si daca doare ce spun, un barbat deja casatorit in ochii lui Dumnezeu, chiar daca divortat in ochii oamenilor, nu e alesul tau. Nu iti risca relatia cu Dumnezeu pentru un barbat! Sa fie pastor, evanghelist, orice, cat timp ar alege preacurvia nu e barbatul pentru care te-ai rugat. Nu te insela, alegand o evanghelie diluata. Dumnezeu nu aseaza pe nimeni pe un scaun ocupat.

Ella Roman pentru crestintotal.ro

Dumnezeu nu te aseaza pe un scaun deja ocupat!

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dumnezeu-nu-te-aseaza-pe-un-scaun-deja-ocupat/

Dumnezeu bate din mâini de bucurie asupra necazului lui Israel

download

Dumnezeu bate din maini de bucurie

Întrebare:

Dumnezeu ajunge uneori la capătul răbdării. La Ezechiel 21:3 spune că va nimici pe cel neprihănit  și pe cel rău și apoi va bate din palme de bucurie. Este același Dumnezeu care spune de sute de ori să nu ne temem?

Doar limitându-ne la versetul dat, înțelegem că această prorocie nu este împotriva celor neprihăniți sau celor răi, ci împotriva țării lui Israel:

Spune țării lui Israel: „Așa vorbește Domnul: „Iată, am necaz pe tine, Îmi voi trage sabia din teacă și voi nimici cu desăvârșire în mijlocul tău pe cel neprihănit și pe cel rău. (Ezechiel 21:3)

Iar la Ezechiel 21:17 scrie că Dumnezeu va bate din palme de bucurie după ce va pedepsi pe Israel și Îşi va potoli urgia:

,,Și tu, fiul omului, prorocește, și bate din mâni! Loviturile sabiei să fie îndoite, întreite! Este sabia de măcel, sabia măcelului celui mare, care îi urmărește de toate părțile. Ca să arunc groaza în inimi, ca să înmulțesc pe cei loviți, deaceea am tras sabia, amenințându-i la toate porțile lor. Vai! e făcută să fulgere, și ascuțită pentru măcel! Strânge-ți puterile, sabie, întoarce-te la dreapta! Așază-te, întoarce-te la stânga! Îndreaptă-ți ascuțișul în toate părțile! Și Eu voi bate din mâni de bucurie, și Îmi voi potoli urgia. Eu, Domnul, vorbesc!”(Ezechiel 21:14-17)

Deci, mesajul din acest capitol este că Dumnezeu va pustii țara lui Israel ca să-Și potolească mânia împotriva poporului care a păcătuit împotriva Lui, călcând legământul. Acest mesaj Ezechiel l-a primit de la Dumnezeu pe când era în robia babiloneană, după al doilea asediu al Ierusalimului (aproximativ anul 591 î. H.). La acel moment peste 10 000 de evrei fuseseră strămutați din Iudea (Împărăția de Sud) la Babilon, iar cei rămași nu au luat învățătură și Dumnezeu îi avertizează cu privire la al treilea asediu când Ierusalimul urma să fie distrus, inclusiv Templul și zidurile orașului, iar cei ce mai rămăseseră după al doilea asediu, urmau și ei să fie strămutați în Babilon. Din cartea Daniel capitolul 1 știm că Daniel și cei trei prieteni ai lui, care erau oameni neprihăniți, au fost duși în robia Babiloneană și făcuți fameni încă în timpul primului asediu al Ierusalimului în anul 605 î. H. Neprihănirea lor nu i-a scutit de necazul care a venit peste toată țara. Păcatul poporului i-a afectat pe acești tineri și ei au fost duși în robie, dar aceasta nu înseamnă că ei nu vor avea viață veșnică. La Daniel 12 scrie că Daniel se va scula odată în partea lui de moștenire, chiar dacă toată viața lui a fost cunoscut de toți ca „unul din prinșii de război a lui Iuda”:

Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni, și te vei scula iarăși… odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor”. (Daniel 12:13)

Să urmărim contextul capitolului 21 din Ezechiel.

1. Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după fapte

La capitolul 9 Ezechiel are o vedenie în care a văzut 6 oameni cu unelte de nimicire, care trebuiau să nimicească pe locuitorii Ierusalimului, dar nu înainte ca un altul îmbrăcat în haină de in avea să însemne pe cei din cetate care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se săvârșesc acolo:

Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiați-vă voi cari trebuie să pedepsiți cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!” Și iată că au venit șase oameni de pe drumul porții de sus dinspre miază noapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, și cu o călimară la brâu. Au venit și s-au așezat lângă altarul de aramă. Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, și s-a îndreptat spre pragul casei; și el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in și care avea călimara la brâu. Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor, cari suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor, cari se săvârșesc acolo. Iar celorlalți le-a zis, în auzul meu: „Treceți după el în cetate, și loviți; ochiul vostru să fie fără milă, și să nu vă îndurați! Ucideți, și nimiciți pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei; dar să nu vă atingeți de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeți însă cu Locașul Meu cel sfânt!”Ei au început cu bătrânii, cari erau înaintea Templului. Și El le-a zis: „Spurcați casa, și umpleți curțile cu morți!… Ieșiți… „Ei au ieșit, și au început să ucidă în cetate. Pe când ucideau ei astfel, și eu stam încă singur acolo, am căzut cu fața la pământ, și am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimicești oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ți urgia asupra Ierusalimului?” El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel și Iuda este mare, peste măsură de mare! Țara este plină de omoruri, și cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede nimic!” De aceea și Eu voi fi fără milă, și nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor”. (Ezechiel 9:1-10)

Apoi la capitolul 18 Dumnezeu arată că cel care păcătuiește va muri, iar cel care face dreptate va trăi. Mai mult, Dumnezeu spune că nu dorește moartea păcătosului și dacă cineva se lasă de toate păcatele pe care le-a făcut și păzește legile și poruncile Lui, va trăi negreșit, nu va muri:

Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe cari le-a săvârșit, și păzește toate legile Mele și face ce este drept și plăcut, va trăi negreșit, nu va muri. Toate fărădelegile pe cari le-a făcut, i se vor uita! El va trăi, din pricina neprihănirii în care a trăit. Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască? Însă dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, dacă se ia după toate urâciunile celui rău, s-ar putea să trăiască el oare? Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dat la nelegiuire și la păcat; de aceea va muri în ele. (Ezechiel 18:21-24)

2. Dumnezeu  va aduce pe Israel în țară și anume pe cei ce-I sunt supuși și credincioși

Apoi la capitolul 20 le amintește de răzvrătirea poporului Israel de când i-a ales ca să fie poporul Lui și le spune că motivul pentru care nu i-a nimicit până la acel moment, cu toate că ei au călcat Legământul Legii, a fost ca să nu fie Numele Lui pângărit înaintea Neamurilor:

Dar Mi-am tras mâna înapoi, și am avut în vedere Numele Meu, ca să nu fie pângărit înaintea neamurilor în fața cărora îi scosesem din Egipt. (Ezechiel 20:22)

Tot în capitolul 20, după ce spune că-i va risipi printre neamuri, Dumnezeu spune că îi va aduce înapoi în țară, dar nu pe toți, ci doar pe cei ce-I sunt supuși și credincioși:

Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că Eu însumi voi fi Împărat peste voi, cu mână tare și cu braț întins, și vărsându-Mi urgia.Vă voi scoate din mijlocul popoarelor, și vă voi strânge din țările în cari v-am risipit, cu mână tare și cu braț întins, și vărsându-Mi urgia. Vă voi aduce în pustia popoarelor, și acolo Mă voi judeca față în față cu voi. Cum M-am judecat cu părinții voștri în pustia țării Egiptului, așa Mă voi judeca și cu voi, zice Domnul Dumnezeu. Vă voi trece pe supt toiag, și vă voi pune supt mustrarea legământului. Voi deosebi dintre voi pe cei îndărătnici și pe cei ce nu-Mi sunt credincioși; îi voi scoate din țara în care sunt străini, dar nu vor merge iarăși în țara lui Israel.Și veți ști că Eu sunt Domnul”. Acum, casa lui Israel, așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Duceți-vă și slujiți fiecare la idolii voștri! După aceea, Mă veți asculta negreșit, și nu veți mai pângări Numele Meu cel sfânt cu darurile voastre de mâncare și cu idolii voștri! Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înalt al lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu, acolo Îmi va sluji toată casa lui Israel, toți cei ce vor fi în țară; acolo îi voi primi cu bunăvoință, voi cere darurile voastre de mâncare, cele dintâi roade din darurile voastre, și tot ce-Mi veți închina. Vă voi primi ca pe niște miresme cu miros plăcut, după ce vă voi scoate din mijlocul popoarelor, și vă voi strânge din țările în cari sunteți risipiți; și voi fi sfințit de voi înaintea neamurilor. Și veți ști că Eu sunt Domnul, când vă voi aduce înapoi în țara lui Israel, în țara pe care jurasem că o voi da părinților voștri. Acolo vă veți aduce aminte de purtarea voastră și de toate faptele voastre cu cari v-ați spurcat; și vă va fi scârbă de voi înșivă, din pricina tuturor fărădelegilor pe cari le-ați făcut. Și veți ști că Eu sunt Domnul, când Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu, și nicidecum după purtarea voastră rea, nici după faptele voastre stricate, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeu„. (Ezechiel 20:33-44)

Deci, Dumnezeu este Același ieri, azi și în veci. Dumnezeu va pedepsi pe Israel ca și națiune pentru încălcarea Legământului Legii, dar va restabili pe Israel ca și națiune și țară datorită legământului făcut cu Avraam, Isaac și Iacov.

https://moldovacrestina.md/dumnezeu-bate-din-maini-de-bucurie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dumnezeu-bate-din-maini-de-bucurie-asupra-necazului-lui-israel/

Dumnezeu nu e surd la strigătul celor disperați: World Challenge Missions

 24-08-2017 

Organizația misionară World Challenge, înființată de pastorul David Wilkerson în 1971, salvează și azi tineri fără speranță și adăpost, după cum informează platforma online worldchallenge.org.

„Imaginează-ți că ești un băiat cu o dizabilitate fizică severă. Părinții tăi îți spun clar că nu te vor și, în cele din urmă, mama te vinde unui grup de rromi pe un preț de nimic. Apoi, rromii te vând la rândul lor mafiei rusești, care te obligă, așa ca pe alți copii de vârsta ta, să cerșești pe stradă cât e ziulica de lungă. Stăpânii îți rup hainele, pentru ca diformitățile corpului tău să fie cât mai vizibile și trecătorii să dorească să îți ofere bani. În fiecare noapte, eșt obligat să predai „venitul” unui șef nemilos. Practic, nu ai nici cea mai mică speranță, nu e nimeni care să te apere și nu ai de la cine să ceri ajutor. Vrei mai bine să mori.

Povestea aceasta este una reală și relatează viața unui copil pe care misiunea noastră l-a salvat de pe străzi. E doar una din poveștile zguduitoare pe care World Challenge Missions le-a aflat de-a lungul timpului, de-a lungul continentelor… Știm, așadar, din experiența noastră, că Dumnezeu nu are urechi surde față de cei disperați, ci trimite slujitorii Lui prin care le întinde o mână salvatoare sau se folosește de oamenii care oferă ajutor financiar și care mijlocesc în rugăciune.

Astăzi, tânărul isteț și luminos pe care l-am ajutat, este fericit și locuiește într-un centru creștin special înființat pentru persoane cu dizabilități. Având o pasiune înnăscută pentru tehnologie, acesta repară telefoane chiar neavând acces la piesele corespunzătoare, astfel, câștigându-și existența. Mai important decât atât, însă, este faptul că și-a recâștigat demnitatea pe care alții au călcat-o în picioare.

Misiunea World Challenge dorește să împlinească mandatul pe care Isus l-a oferit creștinilor, acela de a avea grijă de „cei mai neînsemnați frați ai Săi” (Matei 25:40), prin intermediul parteneriatelor și centrelor din întreaga lume: o casă specială pentru copiii exploatați din Asia Centrală; cămine pentru orfanii din Africa, India, America Latină; locuințe pentru văduve abandonate și bătrâni în Europa de Est; un centru pentru tinerii părăsiți din lumea islamică; centre pentru refugiații din țări învecinate cu Irak, Siria, Coreea de Nord și acordare de ajutor victimelor dezastrelor naturale din Statele Unite și nu numai.

Prin susținerea ta, dragostea lui Hristos, demnitatea și speranța își găsesc din nou locul în inimile celor oprimați. Dacă vrei să ne dai o mână de ajutor, completeazăformularul online pentru donații. Îți mulțumim pentru rugăciunile cu suflet și darurile generoase prin care arăți lumii că nu, Dumnezeu nu are urechi surde!”

Traducere de Alexandra-Ligia Hojda.

https://www.stiricrestine.ro/2017/08/24/dumnezeu-nu-e-surd-la-strigatul-celor-disperati-world-challenge-missions/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dumnezeu-nu-e-surd-la-strigatul-celor-disperati-world-challenge-missions/

Drepturi discriminate

11 OCTOBER 2017

Am aflat recent că orice simte un cetățean american este aprobat și încurajat, promovat ca fiind un act de curaj și de descoperirea a sinelui, chiar dacă unii simt că au devenit pisici peste noapte sau că s-au născut într-un trup greșit ce trebuie ajustat.
Direcția spre care ne îndreptăm este recunoașterea tuturor sentimentelor pe care unii oameni le pot avea, acceptarea și încurajarea modului în care se percep pe ei înșiși, acceptarea unor comportamente care sunt împotriva firii.
Dacă este așa, atunci vă rog să luați aminte la convingerile care mă definesc, pe care vreau să mi le recunoașteți și să mi le apărați, nefăcând nicio discriminare față de mine.
Așadar:
  1. simt că sunt bărbat, așa m-am născut, așa m-a creat Dumnezeu. Nu vreau ca cineva să îmi atingă această convingere, mă simt ofensant față de cei care atentează la Dumnezeul meu care m-a creat după chipul Său;
  2. sunt convins că există un Dumnezeu care l-a creat pe Adam și a creat-o pe Eva, nu vreau sa cred altceva, este un drept al meu; El a creat un el și o ea;
  3. afirm că familia e formată dintr-un bărbat și o femeie și doresc să mi se apere libertatea de exprimare publică, să nu fiu amenințat, să nu-mi fie teamă să-mi popularizez convingerile;
  4. sunt deranjat de agenda LGBT și anomaliile pe care le promovează, simt că nu este făgașul bun al civilizației, fie ea și modernă, mă simt amenințat și cer să fiu apărat de doctrina lor;
  5. LGBT îmi otrăvește copiii cu ideologia agresivă pe care o practică, așadar, vă rog să îmi apărați familia și să cenzurați reclamele, articolele, programele, manifestările care ne descriminează;
  6. LGBT-ul va cere să adopte copii făcuți de un bărbat și o femeie, mă simt amenințat când anticipez aceasta, simt că familia este vânată și fac apel să mi se recunoască dreptul la liniște și la siguranță;
  7. observ că imaginile cu un nou tip de familie, „modernă”, sunt introduse forțat în manuale, în cărțile preșcolarilor, în desenele animate. Mă deranjează și vă rog să protejați mintea copiilor mei;
  8. simt că nu vreau să văd doi bărbați pupându-se pe stradă sau două femei îmbrățișându-se în văzul tuturor; mă simt ofensat, am alergie, vă rog să țineți cont de această ,,boală” pe care o am, scăpându-mă de aceste reprezentări hidoase;
  9. sunt convins că valorile creștinismului sunt atacate și cer ajutor pentru apărarea lor;
  10. simt că vreau să fiu conservator cu privire la valorile morale și ale familiei, nu deranjez pe nimeni, lăsați-mă să-mi trăiesc creștinismul în care cred;
  11. simt că presa este controlată și nu-mi promovează convingerile, deși unii reporteri ar face-o…
  12. simt un atentat grav la adresa lui Dumnezeu și la ceea ce El a creat. Simt că este dezonorat și că I se încalcă principiile! Cine trece de partea Lui?
  13. văd bine că toți cetățenii creștini sunt ignorați de clasa politică. Mor creștinii martirizați și nimeni nu trimite mesaje de condoleanțe. Însă, dacă apar atentate în care teroriștii fac ravagii, toată lumea, inclusiv politicul, se solidarizează;
  14. simt că biserica nu este respectată, mai degrabă izolată, discriminată și batjocorită. Vă rog să aparați biserica, sunt parte din ea!
  15. simt că nimeni nu ține cont de solicitarea celor 3.000.000 de oameni, printre care și eu, și că acțiunea noastră este etichetată ca intolerantă și fanatică; vă gor să grăbiți procedurile pentru organizarea referendumului!
Dacă tot puneți preț pe convingerile micuților care se cred fetițe, dacă îi încurajați și le facilitați comportamentul creatorilor de modă care ies goi pe scenă, de mână cu copii, țineți cont și de simțămintele normale, morale, sănătoase care cu adevărat aduc progres societății!
Cigher Sorin 

DREPTUL DE CETĂȚENIE ȘI PRIBEGIA

wplogo611111111111111111131112121122111112111111111111121111211112111113111111111211111111111121111111111111111111111111112111111111211111111111121111111211111111111111112111111111111111111211111111114

Fiecare om care se naşte este un cetăţean al acestei lumi şi, într-un sens mai restrâns, cetăţeanul ţării în care a văzut lumina zilei; aceasta este patria sa, pe care ca atare o iubeşte. La fel stau lucrurile şi cu omul „născut din nou“ sau, cum citim în Ioan 1.13, omul „născut din Dumnezeu“. Acest om primeşte prin naşterea din nou nu numai o viaţă nouă, divină, ci şi o patrie nouă, după cum citim: „cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3.20).

De atunci înainte, cel născut din nou este în această lume un „străin“ şi „fără drept de cetăţenie“. Petru şi-a adresat epistolele către cei străini, care erau fără drept de cetăţenie (1 Petru 1.1; 2.11); în Evrei citim: „ …mărturisind (credincioşii) că sunt străini şi călători pe pământ“. Ei făceau acest lucru nu numai în cuvinte, cum o facem noi câteodată, ci arătau aceasta şi în comportamentul lor. Cât de plăcută este pentru inimile noastre istoria lui Avraam, căruia îi este acordat un spaţiu mare între eroii credinţei din Evrei 11! Dar să nu uităm nici de Lot, care de fapt nu se găseşte printre eroii credinţei din Evrei 11, pentru că nu a fost un astfel de erou al credinţei. Despre el nu am fi ştiut că a fost un om drept, dacă nu ni s-ar fi spus acest lucru despre el în Noul Testament. El nu s-a prezentat ca un străin şi călător pe pă-mânt. El a fost un om care şi-a căutat aici avantajul. Pus de Avraam să aleagă, a ales pentru sine câmpia mare a Iordanului şi şi-a întins corturile până la Sodoma, ai cărei locuitori duceau o viaţă foarte păcătoasă. Până la urmă îl vedem şezând la poarta Sodomei. Dacă ar fi fost un bărbat cu adevărat temător de Dumnezeu, nu şi-ar fi ales acest loc ca şi localitate în care să trăiască. El era un om de lume, şi ca atare sfârşitul său a fost trist. El a fost scăpat, dar ca prin foc.

Greşelile făcute de credincioşii Vechiului Testament – şi niciunul nu a fost fără greşeli – nu sunt amintite nicăieri în Evrei 11. Nici noi nu ridicăm piatra să aruncăm în unul din aceşti drepţi, dar greşelile lor ne sunt prezentate în Vechiul Testament spre învăţătura noastră (1 Corinteni 10.11). Dacă privim în Cuvântul lui Dumnezeu, privim într-o oglindă (Iacov 1.23) şi putem constata cum stau lucrurile cu noi, cu cine ne asemănăm cel mai mult, cu patriarhul Avraam sau cu Lot. Dar modelul nostru este mereu Domnul Isus. El a trecut prin această lume ca Străinul ceresc şi ne-a lăsat un exemplu, pentru a călca pe urmele Lui. Noi „nu suntem din lume“, după cum El nu este din lume. El S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, „ca să ne scoată din veacul rău de acum“. Odinioară eram „străini de legămintele promisiunii, neavând speranţă şi fără Dumnezeu în lume“; dar acum, „fiind apropiaţi prin sângele lui Hristos“, nu mai suntem străini şi locuitori temporari, ci „împreună-cetăţeni cu sfinţii şi ai casei lui Dumnezeu“.

Cineva ar putea replica: chiar dacă nu suntem din lume, mai suntem încă în lume şi trebuie să avem legături cu copiii acestei lumi, pentru că muncim şi ne desfăşurăm activitatea împreună cu ei; aşa este. Dar noi suntem chemaţi să nu avem niciun fel de părtăşie cu copiii lumii. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul? Şi ce înţelegere are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Şi ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Pentru că voi sunteţi un templu al Dumnezeului celui viu, după cum a spus Dumnezeu: Voi locui în ei şi voi umbla între ei; şi voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi fiţi despărţiţi, spune Domnul; şi nu atingeţi ce este necurat, şi Eu vă voi primi; şi vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, spune Domnul Cel Atotputernic“ (2 Corinteni 6.14-17).

Deoarece nu au viaţă din Dumnezeu şi nu posedă Duhul lui Dumnezeu, copiii lumii iubesc ceea ce este în lume, starea lor morală fiind caracterizată de „pofta cărnii“, „pofta ochilor“ şi „trufia vieţii“. Ei formează acea parte de oameni despre care citim în Apocalipsa că „locuiesc pe pământ“, adică ei caută aici ceea ce corespunde omului vândut păcatului, trăiesc fără Dumnezeu şi contra Lui, de parcă ar fi domnitorii şi stăpânitorii. Dar aşa cum odinioară locuiau în ţara, care aparţinea lui Israel, poporul lui Dumnezeu, canaaniţii păcătoşi, care trebuiau să fie alungaţi şi nimiciţi de Iosua din cauza păcatelor lor, tot aşa Domnul Isus va aduce judecata dreaptă a lui Dumnezeu asupra tuturor celor care locuiesc pe pământ şi care Îl nesocotesc şi se leapădă de El în cuvânt şi în faptă. Ce grav este când copiii lui Dumnezeu, a căror cetăţenie este în ceruri, se pun pe aceeaşi treaptă cu cetăţenii acestei lumi în obiceiuri şi datini, acceptă moda lor, participă la competiţiile lor sportive şi poartă astfel amprenta că sunt din această lume, din care Dumnezeu i-a scos pe ai Săi, pentru a fi o mărturie pentru El. Creştinii cu adevărat temători de Dumnezeu nu acceptă principiile lumii şi merg pe calea despărţirii de orice rău spre buna Sa plăcere. Domnul îi va răsplăti pe cei care păzesc Cuvântul Său şi nu tăgăduiesc Numele Lui. Domnul nu doreşte banii şi averea noastră, nici munca noastră, ci inima noastră; dacă Îl vom iubi mai presus de orice, vom fi păziţi de conformarea cu lumea şi vom purta caracterul unui om care trăieşte în prezenţa lui Dumnezeu.

Poporul Israel era separat riguros de naţiuni prin rânduieli ceremonioase; noi suntem separaţi prin sfinţirea Duhului, care locuieşte acum în credincioşi şi îi influenţează să realizeze separarea de lume şi de orice rău. Locul credincioşilor este în cer, aşa cum a spus Dom-nul: „Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi în adevăr“ (Ioan 17.19). Prin această separare de lume, credincioşii sunt o mărturie, la care de fapt sunt şi chemaţi. După ce prin harul lui Dumnezeu am devenit credincioşi, Domnul Isus ne-ar fi putut lua la Sine în cer prin puterea lucrării Sale; dar El i-a trimis pe ai Săi şi îi tri-mite şi astăzi în lume, pentru a fi aici o mărturie pentru El şi pentru a vesti oamenilor păcătoşi vestea bună, pentru ca aceştia să fie mântuiţi şi scăpaţi de mânia viitoare. Dar credincioşii pot face aceasta nu-mai dacă umblă ei înşişi într-o separare sfântă, despărţiţi de lume; altfel, mărturia lor este fără putere, aşa cum a fost mărturia lui Lot în Sodoma, care, când le-a vestit ginerilor săi judecata care urma să vină, a fost în ochii lor ca unul care glumeşte.

Credinciosul este o creatură nouă. La început, Dumnezeu l-a creat pe om din ţărâna pământului; omul cel nou este născut din Dumnezeu. Trupul său este desigur încă în legătură cu pământul. Noi purtăm această comoară în vase pământeşti, dar suntem uniţi cu Hristos proslăvit şi aşteptăm clipa în care ne va conduce sus, în cer, şi cu trupul. Cât timp suntem aici, jos, trebuie să ne facem munca noastră, să ne îndeplinim conştiincioşi datoriile care ne revin, dar să nu ne lăsăm an-trenaţi în preocupări care ne aduc numai pagubă. Muncim pentru întreţinerea existenţei şi avem dreptul să luăm parte la nevoile sfinţilor, să lucrăm cu mâinile noastre ce este bine, pentru a avea să împărţim celor care au nevoie. În măsura în care trăim în această stare de pribegie, Îl aşteptăm pe Domnul. Un creştin care se simte ca acasă în lume, va găsi puţin motiv să dorească venirea Domnului. Tesalonicenii s-au „întors de la idoli la Dumnezeu, ca să slujească unui Dumne-zeu viu şi adevărat şi să aştepte din ceruri pe Fiul Său“. Această nădejde preţioasă a fost pierdută din vedere de credincioşi. Ca urmare a nevegherii lor, viclenia duşmanului a reuşit să unească biserica cu lumea şi lumea cu biserica, şi astfel să deposedeze biserica de caracterul ei de străină în această lume. Domnul îi spune bisericii din Pergam, bisericii lumeşti: „Ştiu unde locuieşti: unde este tronul lui satan“ (Apocalipsa 2.13). Satan este prinţul şi dumnezeul acestei lumi, căruia ea i se închină. Aproape întreaga istorie a poporului Israel este caracterizată de la început de închinarea la idoli. Cât de mare este pericolul, ca şi credincioşii să practice această închinare la idoli! „Nici nu fiţi idolatrii, ca unii dintre ei“ (1 Corinteni 10.7). Nu este vorba aici despre idoli din lemn şi piatră, ci de tot felul de lucruri care ar putea acapara inimile noastre. În încheierea primei sale epistole, Ioan exclamă: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“ Tot ceea ce Îl exclude pe Hristos este un idol.

Îndemnurile din Cuvântul lui Dumnezeu ne arată unde se află pericolele. Un creştin pământesc sau cu gândire lumească nu doar că nu mai este o mărturie pentru Domnul, ci chiar îi oferă lumii motiv să dispreţuiască pe Domnul şi pe ai Săi, după cum citim: „pentru că din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu printre naţiuni“ (Romani 2.24). Copiii acestei lumi nu citesc Cuvântul lui Dumnezeu; de aceea credincioşii trebuie să depună mărturie pentru Hristos şi să fie „fără cusur şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generaţii strâmbe şi pervertite, în care străluciţi ca nişte luminători în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii“ (Filipeni 2.15, 16). Sau cum citim în alt loc: „ …sunteţi epistolă a lui Hristos, …cunoscută şi citită de toţi oamenii“ (2 Corinteni 3.3). Copiii lumii trebuie învăţaţi prin lecţii ilustrative. Aceasta este chemarea noastră. Să facă Dumnezeu în harul Său să corespundem tot mai mult acestei chemări! Credincioşii temători de Dumnezeu vor obţine totuşi cinste de la lumea care îi urăşte. Avraam şi Isaac au fost onoraţi în Gherar de împăratul Abimelec, deşi acolo nu se aflau pe culmea chemării lor. Cu ce respect au întâmpinat copiii lui Het pe patriarh, când acesta a cumpărat peştera Macpela ca mormânt de la Efron! Avraam a spus: „Eu sunt străin şi locuitor temporar între voi“, iar copiii lui Het i-au răspuns: „Tu eşti un prinţ al lui Dumnezeu între noi.“ Avraam a fost unul dintre aceia care a recunoscut că este un străin şi fără drept de cetăţenie pe pământ; el „aştepta cetatea care are temelii, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Noi, care la fel ca Avraam, suntem străini şi fără drept de cetăţenie aici jos, Îl aşteptăm pe Domnul Isus să ne ducă în patria noastră de sus, în slavă, unde Îl vom vedea pe Isus, vom înţelege dragostea Tatălui şi vom cânta cântarea de laudă, bucurându-ne veşnic.

Un frate, plecat de mult timp la Domnul, scria într-o scrisoare, printre alte, următoarele: „Evenimentele urmează rapid unul după altul. Dar în ceea ce ne priveşte, noi aşteptăm un singur lucru, şi anume ca Mântuitorul nostru iubit să vină. Venirea Sa este refugiul nostru. Să-L aşteptăm în fiecare clipă! Numai Dumnezeu cunoaşte clipa… Ah, cât de mult doreşte sufletul meu, ca ai Săi să fie tot mai mult separaţi pentru El! Să fie separaţi ştiind ceea ce va veni peste această lume, dar şi fiind conştienţi de ceea ce pot aştepta ei înşişi în fiecare clipă. Să dea Dumnezeu har alor Săi să fie fideli şi oriunde, după cum El deschide uşi, să depună această mărturie la timp şi nelatimp, pentru că este necesar.“ Avem puţin timp, Domnul este aproape. Să răscumpărăm timpul!

În curând vii! Treji ne ţine!
Zorii zilei se ivesc deja.
Barca, ce la Tin’ ne duce,
Doamne, în curând va acosta.
Fă ca să veghem, luptând întruna;
Mai aproape suntem cu-orice zi.
Fă să mergem despărţiţi de toate;
După luptă ne vom odihni.

http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/dreptul-de-cetatenie-si-pribegia/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dreptul-de-cetatenie-si-pribegia/

DREPTATEA LUI DUMNEZEU

Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă, înainte de toate, că Legea lui Dumnezeu, fiind o expresie adevărată a naturii Lui, este la fel de perfectă cum este El. Psalmul 19: 7-9 exprimă acest lucru în felul următor: „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată, și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu poruncește doar ceea ce este drept, și care prin urmare va avea un efect pozitiv asupra credinciosului dispus să asculte.
Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă de asemenea că acțiunile Lui, sunt în concordanță cu Legea pe care El Însuși a stabilit-o. El Se comportă în conformitate cu ceea ce așteaptă de la alții. El este traducerea în acțiune a pretențiilor Lui. Astfel, se poate vedea din Biblie că prin acțiunile Lui, Dumnezeu înfăptuiește ce este corect. De exemplu, Avraam Îi spune lui Dumnezeu: „Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, așa ca cel bun să aibă aceeași soartă ca cel rău, departe de Tine așa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pământul nu va face oare dreptate?” (Gen. 18:25). Deoarece Dumnezeu este drept, fiind la înălțimea standardului Legii Lui, noi putem avea încredere în El. El este onest în faptele Lui. Nu trebuie să ne fie teamă să intrăm într-o relație cu El.
De asemenea, El Își conduce Împărăția în concordanță cu Legea Lui. Adică, pretinde ca alții să I se conformeze. Dreptatea lui Dumnezeu înseamnă că El este nepărtinitor în administrarea Legii Lui. El nu manifestă favoritism sau parțialitate. Nu este important cine este o anumită persoană. Singurul considerent în stabilirea consecințelor sau a răsplății este ce a făcut sau nu a făcut acea persoană. O dovadă a imparțialității lui Dumnezeu este faptul că El i-a condamnat pe judecătorii din vremea biblică, conducători care, deși însărcinați să-L slujească în calitate de reprezentanți ai Lui, au acceptat ca mita să le schimbe hotărârile (1 Samuel 8:3; Amos 5:12). Motivul pentru condamnarea lor a fost că fiind drept, Dumnezeu a așteptat același gen de comportament din partea celor care trebuiau să administreze Legea Lui.
Totuși, uneori sentința lui Dumnezeu nu pare a fi dreaptă. Cei care au trăit o viață păcătoasă nu sunt întotdeauna pedepsiți, iar cei drepți par să rămână adesea nerăsplătiți. Psalmul 73 meditează la aparenta prosperitate a celor răi. Ei sunt sănătoși și în aparență scutiți de necazurile prin care trec alți oameni. Această observație este adesea și a noastră. Șefii crimei organizate acumulează de multe ori cantități enorme de bogății pământești și pot fi și sănătoși pe deasupra, în timp este posibil ca unii credincioși extrem de virtuoși să experimenteze sărăcia, o sănătate precară sau moartea tragică a celor dragi. Și această aparentă nedreptate poate continua ani la rând. Cum poate să îngăduie acest lucru un Dumnezeu drept?
Ne va fi de ajuns să observăm ce a descoperit psalmistul. Când a intrat în sanctuarul lui Dumnezeu, a aflat despre sfârșitul celor răi. El a văzut că în cele din urmă ei aveau să fie distruși (Psalmul 73: 17-20, 27). Pe de altă parte, psalmistul avea să fie călăuzit de sfatul lui Dumnezeu și să fie primit în glorie în cele din urmă (v. 24).
Dreptatea lui Dumnezeu nu trebuie evaluată pe termen scurt. În cadrul acestei vieți ea va fi adeseori incompletă sau imperfectă. Însă viața pământească nu este totul. Există o viață de dincolo, și pe parcursul întregii veșnicii dreptatea lui Dumnezeu va fi completă.
 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

Dragoste și adevăr Louis Chaudier

download

Matei 22:34-40 Levitic 19:14-18

Orice om, în starea lui naturală, este egoist; fiecare se gândeşte la el şi numai la el. Omul cel vechi, natural, este un egoist; aşa este şi nu poate să fie altfel. Iată un punct pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl clarifică. Dacă ar fi fost cineva în stare să-L iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele său, pentru acela Hristos n-ar fi murit. Tot ceea ce face omul natural, face pentru el. Chiar dacă face cu o foarte mare demonstraţie de filantropie, „eu” îşi găseşte partea lui.

Tot astfel, există şi „eu colectiv“: duhul trupului, duhul de familie, un duh de clan religios (se iubește pe sine şi iubeşte pe cei din clanul său). Acest egoism este denunţat în Cuvântul lui Dumnezeu şi confirmat de toată istoria profană.

Nu este vorba să căutăm un om care iubeşte cum iubeşte Dumnezeu; nici n-am găsi unul; nu este nici un echivoc asupra acestui punct: nu există om care să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele său; ar însemna să  ștergem acest verset: „Nu este niciun om drept, niciunul măcar“ (Romani 3:10 ).

Din punct, de vedere natural unii oameni sunt mai amabili decât alţii; se găsesc caractere amabile şi caractere mai puţin binevoitoare. Însă experienţa arată că de foarte multe ori, o persoană având în mod natural un caracter amabil îl iubeşte mai puțin pe fratele său decât un altul. Situaţia omului este totalmente disperată. Prin urmare, unde să găseşti dragostea? La izvorul ei, în inima lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne cere nouă dragoste, El o dă.

El ne-a dăruit o fire care iubeşte: întâi Îl iubește pe Dumnezeu şi apoi pe fratele. Dacă aceste două puncte sunt recunoscute, că nu este dragoste în om, ci numai egoism, şi că Dumnezeu dă o fire capabilă să-L iubească pe Dumnezeu şi pe cel care este născut din Dumnezeu, consecinţa practică este foarte clară.

Cuvântul ne îndeamnă să-l arătăm pe omul cel nou! Să iubim cu dragostea omului cel nou, adică fără egoism, gândind numai la Dumnezeu! iar atunci când se nasc dificultăţi, să arătăm aspectele practice ale acestei iubiri faţă de fiecare om!

Să luăm exemplu de la Domnul din evanghelii! Cuvintele Domnului Isus Hristos sunt infinit de variate, dar toate sunt dictate de dragoste, fără nicio excepție de la această regulă. Domnul nu a procedat într-un mod uniform față de toți cei cu care a venit în legătură. Dragostea care este în El Îl făcea să Se poarte diferit, după felul persoanelor cu care avea de-a face, și chiar cu aceeaşi persoană. În Matei 16:17 îi spune lui Petru: „Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta ci Tatăl Meu, care este în ceruri“; şi îndată după aceea: „Înapoia Mea, Satan“. În amândouă aceste cazuri vorbea dragostea. Cuvântul ne învaţă din belşug momente diferite în care se manifestă dragostea.

Să ne oprim puţin asupra versetului: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi“. Cineva poate spune: dar Dumnezeu a dat această poruncă înainte de creştinism. EI conta deci că ar fi cineva care ar iubi pe aproapele lui ca pe sine însuși iar pe El L-ar iubi „din toată inima”. Nu! Dumnezeu nu avea nevoie de o experienţă pentru a deschide inima omului; dar a deschis inima omului înaintea oamenilor pentru a arăta că „nimeni nu-L iubește pe Dumnezeu din toată inima” – se poate încerca aceasta – „şi pe aproapele Său din toată inima lui“. Acela care-I iubeşte pe aproapele ca pe sine însuși şi pe Dumnezeu din toată inima a împlinit legea (Romani 13:8 ).

Dar nu este nimeni care să facă acest lucru în afară de omul cel nou; acesta a împlinit legea şi chiar mai mult decât legea, pentru că cel credincios este capabil să-L iubească pe aproapele său mai mult decât pe sine însuși. Ioan, apostolul iubirii, spune că trebuie să ne dăm viața pentru frați; trebuie să-i iubim pe fraţii noştri mai mult decât pe noi înșine. Legea nu cerea atât. În prima epistolă a lui Ioan, dragostea nu este niciodată despărţită de adevăr. Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este lumină; este Fiinţa divină în esență ei, nu în atributele ei.

În Levitic 19 se arată ce înseamnă să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuţi: „Să nu faci nedreptate la judecată” (Levitic 19:15 ); „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui“ (Levitic 19:17 ).

Dumnezeu să ne ajute să nu avem niciun gând rău faţă de nici unul din fraţii noştri! Nimeni n-ar fi îndrăznit să gândească, atunci când Domnul a zis: „Înapoia Mea, Satan”, că ar fi avut în inimă altceva decât dragoste. Şi El vrea ca atitudinile şi cuvintele noastre izvorâte din dragoste să nu se traducă numai prin îmbrăţișări. În Levitic 19 , dovada faptului că-l iubim pe aproapele ca pe noi înșine este nu numai că nu facem nedreptate sau că nu facem diferenţă între aproapele sărac şi aproapele bogat, ci şi că nu suportăm nedreptate în el. Dacă-I iubesc pe fratele meu ca pe mine însumi, n-aş dori să fie apăsat cu ceva pe care nu l-aş vrea pentru mine. Dacă nu doresc pentru mine ceea ce văd în fratele meu, atunci nu pot decât să sufăr şi să mă rog pentru el.

Dumnezeu să ne ajute să privim aceste lucruri de aproape. Nimic nu este mai instructiv în această privinţă ca viaţa Domnului Isus dezvăluită în evanghelii; nimic nu ne vorbeşte aşa de mult despre dragoste. Totuşi, în Matei 23 este cel mai teribil loc din Scriptură: „Vai de voi farisei, vai de voi!

Nu este, poate, alt capitol – în afara celor care vorbesc despre judecată – mai solemn decât această judecată morală pronunţată de Acela care este dragoste. Avea Domnul ură când vorbea aşa? Deloc! Dar noi vom avea vreun resentiment când ne vom ocupa de fratele nostru ca să-i spălăm picioarele? Să ne păzească Dumnezeu! Dar dragostea nu va lăsa nicio durere, nicio pată, nicio rană de care să nu se ocupe în vreun fel sau altul. Dacă o mamă îşi găseşte copilul într-o stare respingătoare, dragostea trece peste aceasta şi se ocupă de el.

Secretul pentru a „urmări dragostea“ (1. Corinteni 14:1 ) este foarte simplu: să trăim în comuniune cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos. Pe de altă parte, dragostea şi comuniunea sunt două lucruri foarte diferite, dar deseori confundate. Noi îi iubim pe copiii lui Dumnezeu împrăştiaţi în toate mediile creştine. Putem să-i iubim ca pe fraţii pe care-i întâlnim de mai multe ori pe săptămână? În totul! Când frângem pâinea, ne gândim la singurul trup al lui Hristos, Ia toţi credincioşii iubiţi de Domnul Isus, cum şi suntem. Dar avem noi practic aceeaşi comuniune cu ei? Nu! Aici este diferenţa. Se confundă cu prea multă uşurinţă comuniunea cu dragostea.

Fratele meu din alt mediu creştin îmi spune: De ce nu mergem împreună? Dacă-l iubesc cu adevărat, îi voi răspunde: „Să ascultăm ce ne spune Tatăl nostru; nu eşti pe un drum de ascultare faţă de ce ne spune Tatăl nostru“. Dacă îi punem pe prietenii credincioşi deasupra lui Dumnezeu, înseamnă că nu este ceva în ordine în inima noastră şi atunci nu avem dragostea după Dumnezeu. Dragostea după Dumnezeu dă celor care pot avea mai multă lumină grija de a le arăta altora gândul Tatălui, care trasează drumul copiilor Lui iubiţi.

Dumnezeu să ne ajute să bem din izvorul dragostei care este în inima Tatălui!

http://comori.org/viata-de-credinta/dragoste-si-adevar/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dragoste-si-adevar-louis-chaudier/

Dragos Paul Aligica: Spaima de religie – un fenomen de turma, indus ideologic si politic

download

Profit de acalmia momentana (in afara de un articol cu pretentie de autoritate epistemica, totalmente dus cu pluta si esentialmente ilizibil aparut in saptamanalul ce va ramane nenumit, nu am vazut mare agitatie zielele astea in proximitatea temei) ca sa notez ceva, cred eu, important. Despre credinta, religie si ateism parafrazez si apoi citez din Ernest Nagel (un mare filosof contemporan care, vezi mai jos, este ateist) o observatie esentiala pentru toata discutia:

Simpla idee ca relatia dintre mintea umana si structura si ordinea acestui univers este ceva fundamental, ca exista „armonie interna”, o afinitate intrinseca intre noi si lume, trezeste suspiciune de religiozitate, ii face pe multi dintre contemporanii nostri sa devina nervosi. Aceasta panica -zice Nagel- e o manifestare a unui fenomen mai vast: a spaimei de religie, o spaima care are in ziua de azi efecte profund nefaste aspra vietii intelectuale. Si acum ii dam cuvantul:

„Si cand zic spaima de religie nu ma refer la o anumita ostilitate rezonabila fata de religia institutionalizata, generata de anumite doctrine sau influente politice si sociale considerate obiectionable… Vorbesc despre ceva mai adanc. Spaima pur si simpla de religie in sine.

Si vorbesc aici din experienta proprie: Vreau, doresc ca ateismul sa fie adevarat si ma simt foarte neplacut cand vad ca unii dintre cei mai bine informati si inteligenti oameni pe care ii cunosc sunt persoane credicioase, religioase. Nu e doar ca eu nu cred in Dumnezeu si ca, evident, sper sa am dreptate in necredinta asta a mea. Nu. De fapt sper sa nu existe niciun Dumnezeu. Nu vreau sa existe Dumenzeu. Nu vreau ca universul sa fie asa…

Impresia mea este ca aceasta problema cosmica nu o am numai eu si ca de fapt e responsabila pentru majoritatea scientismului si reductionismului pe care il vedem peste tot in ziua de azi…”

DPA: O buna parte din agitatia pe tema asta pe care o vedem regulat pe aici nu are nimic de a face cu elemente epistemice sau cognitive. E pur si simplu un fenomen de turma, indus ideologic si politic. Ramane totusi intrebarea: Spaima de religie, in sensul de mai sus, cum se trateaza? Pascal a oferit cu secole in urma o solutie: un mecanism de calcul, un pariu. Alta solutie mai exista?

Abia de aici incepe discutia serioasa. In rest, disputa cu agitatii si agitatorii memetici potentati de noile tehnologii in agitatia lor indusa mediatic, politic si ideologic este doar un amuzament, o distractie pascaliana.

Dragos Paul Aligica

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-spaima-de-religie-un-fenomen-de-turma-indus-ideologic-si-politic/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dragos-paul-aligica-spaima-de-religie-un-fenomen-de-turma-indus-ideologic-si-politic/

Compendiu Internaţional: Opoziţia politică faţă de guvernul din Zimbabwe se montează; … Mar 27, 2007 by Mark Kelly

download

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Compendiu Internaţional: Opoziţia politică faţă de guvernul din Zimbabwe se montează; …

Mar 27, 2007 by Mark Kelly

NASHVILLE, Tenn. (BP) – Învălmăşeala politică atinge proporţiile sale de criză pe măsură ce opoziţia faţă de guvernul Preşedintelui Robert Mugabe creşte după ce un activist anti-guvernamental a fost ucis pe 11 martie, în cadrul unei adunări politice de rugăciune. Ambasadorul Statelor Unite din ţară spune că rezistenţa din ţară se intensifică pentru că oamenii cred că ei nu mai au nimic de pierdut.

O persoană a fost ucisă şi mai mult de 35 de persoane au fost arestate în Harare când sute de poliţişti înarmaţi cu puşti şi gaze lacrimogene au rupt o întâlnirea numită de biserică şi grupările civice să se roage cu privire la situaţia deteriorată din Zimbabwe, conform Associated Press. Organizatorii au avut ca focus al adunării rugăciune pentru că demonstraţiile publice politice împotriva domniei lui Mugabe sunt interzise. Poliţia i-a avertizat pe organizatori sâmbăta că întâlnirea nu va fi permisă.

Ambasadorul U.S. Christopher Dell a spus că un număr mare de oficiali de guvern şi de partid vor ca Mugabe de 83 de ani să coboare şi forţele de securitate din Zimbabwe sunt divizate, conform cu AP. Cu inflaţia la 1.600 de procente – cea mai mare din lume – economia ţării se află într-o panică generală şi lipsa mâncării a devenit acută. Călătoriile în străinătate a criticilor lui Mugabe au fost interzise.

Familia lui Gift Tandare, militantul ucis în timpul adunării de rugăciune, a spus că agenţii guvernului i-au luat trupul dintr-o cameră funerară şi i-a forţat să-l îngroape la casa lor rurală, la 95 de mile de capitală. În ziua de după moartea sa, poliţia a dispersat îndoliaţii care blocau străzile şi băteau din tobe în oraşul natal al lui Tandare, un adăpost al opoziţiei.

TERORIŞTII FOLOSEC COPII DREPT MOMEALĂ ÎN BOMBARDĂRI – Teroriştii din Irak au folosit doi copii pentru a duce o maşină bombă printr-un punct de verificare la Bagdad înaintea detonării explozibilelor pe 18 martie, un oficial militar senior al Statelor Unite a declarat. Soldaţii americani au oprit maşina pentru inspecţie, dar i-au dat voie să treacă când au văzut copii pe banca din spate.

„Copiii din spate scădeau suspiciunea. Am lăsat-o să treacă”, Maiorul General Michael Barbero a spus către serviciul de ştiri AFP. „Ei au parcat maşina, şi adulţii au fugit şi au detonat-o cu copii din spate”. Trei alţi oameni, pe lângă acei copii, au fost ucişi şi şapte au fost răniţi în explozie, care a avut loc în districtul Adhamiyah din Bagdad, o vecinătate amestecată lângă zona predominant şiită numită Sadr City.

Aceasta a fost prima dată când copiii au fost folosiţi drept momeală şi s-a atribuit securităţii mai strâmte din capitală, conform cu Barbero. Atacurile asupra civililor irakieni au scăzut cu mai mult de 30% şi uciderile sectante sunt mai jos cu 50% de când forţele U.S. şi Irakiene au început să se mute în Bagdad în mijlocul lui februarie.

U.S. ACUZĂ PREDICATOR DE LA TV ŞI PE SOŢIA SA DE SPĂLARE DE BANI – Bine-cunoscutul predicator de la TV din Brazilia şi soţia sa au fost arestaţi în Miami devreme în ianuarie şi au fost acuzaţi că strecurau ilegal cash în Statele Unite. Agenţii de la vamă au apucat $56.467 pe care îi purta în secret familia, inclusiv $9.000 ascunşi într-o Biblie.

Celebrităţile penticostale Estevam şi Sonia Hernandes au fost asemănaţi cu Jim şi Tammy Faye Bakker din America pentru stilul lor fluent de viaţă şi mesajul „evangheliei prosperităţii”, conform cu New York Times. Membrii familiei spun că acuzaţiile de spălare de bani şi fraudă aduse împotriva lor de autorităţile braziliene sunt inspirate de tensiunea dintre structura de putere tradiţională Romano Catolică braziliană şi populaţia evanghelică penticostală aflată în creştere rapidă.

Hernandes de 52 de ani, şi soţia sa, 48 de ani, au fondat Biserica Renaşterea în Hristos în anii 1980. Deţinerile lor includ acum, conform cu Times, mai mult de 1.000 de biserici, o reţea de radio şi de televiziune, o companie de înregistrări, companie imobiliară în Brazilia şi Statele Unite, o fermă pentru cai şi, raportat, chiar şi marca înregistrată braziliană asupra cuvântului ‚evanghelie’.

Brazilia are populaţia cea mai mare de penticostali din lume, conform World Christian Database. Un estimativ de 24 milioane de brazilieni aparţin grupurilor penticostale, în timp ce 138 milioane sunt identificaţi drept Romano Catolici. Mai mult de 10% din legislatorii naţionali ai Braziliei sunt membrii ai unui comitet evanghelic. Vicepreşedintele ţării a fost ales dintr-un partid condus de grupări penticostale.

RUSIA SCOATE LUCRĂTORII DIN PROIECTUL NUCLEAR DIN IRAN – Ambiţiile nucleare ale Iranului au avut o altă lovitură majoră în jumătatea lui martie când Rusia a anunţat că tehnicienii şi inginerii ei ai fost retraşi din locaţia reactorului nuclear neterminat al Iranului lângă oraşul din sud al Bushehr. Ruşii au spus că Iranul nu şi-a ţinut la zi plăţile în program şi s-a plâns totodată despre refuzul Teheranului de a observa solicitările Naţiunilor Unite de a îngheţa îmbogăţirea cu uraniu.

Aproximativ 2.000 de lucrători ruşi au fost implicaţi în proiectul de la Bushehr, conform cu Associated Press. Ruşii trebuiau să ofere totodată combustibil pentru proiect. Proiectul reactorului este cu opt ani în urma orarului însă 95% complet.

Rusia însă a spus în această lună restul de muncă din cei $1 miliard ai proiectului vor fi amânaţi pentru că Iranul a eşuat în a face plăţi lunare încă din ianuarie. Aceasta a spus că întârzierea ar putea cauza stricăciuni „ireversibile” faţă de proiect.

Iranul neagă neplata şi a acuzat Rusia de oprirea proiectului „din motive politice”. Conciliul de Securitate U.N. a votat în decembrie să impună sancţiuni limitate asupra Iranului pentru refuzul de a oprii îmbogăţirea cu uraniu. Răspunsul Iranului a fost să extindă activităţile de îmbogăţire.

‚ZÂNELE HOMOSEXUALE’ AU PROTESTAT ÎN Anglia – Activişti creştini şi musulmani din Anglia protestează contra unui program susţinut de guvern care foloseşte basmele cu zâne să înveţe pe copiii de la 4 ani despre relaţiile homosexuale. Proiectul „Nici un Străin” foloseşte poveşti precum „Rege şi Rege” – în care un prinţ refuză dispreţuitor trei prinţese pentru a se „mărita” cu alt prinţ – „pentru a ajuta şcolile să se ajusteze faţă de noile reguli asupra promovării homosexualităţii ca stil de viaţă”, conform cu serviciul de ştiri Reuters.

„Aceasta se ridică la abuzul de copii”, a spus directorul de la Christian Voice, Stephen Green, către Reuters. „Acest întreg proiect nu este nimic mai mult decât propaganda ce are ca ţintă pe copiii din clasele primare pentru a-i face să fie înţelegători faţă de homosexualitate”.

„De ce introducem aceste idei la astfel de copii?” a întrebat Tahir Alam din cadrul Conciliului Musulman al Britaniei. „O mulţime de părinţi vor fi foarte îngrijoraţi despre expunerea copiilor lor la astfel de cărţi, care sunt contrare cu crezurile şi valorile lor religioase”:

Liderii proiectului „Nici un Străin” spun că aceasta a fost inspirat de un citat atribuit Arhiepiscopului Africii de Sud Desmond Tutu: „Fiecare este din interior, nu sunt străin – oricare sunt crezurile lor, culoarea, genul sau sexualitatea”. În 2003, Anglia a abrogat o lege care interzicea promovarea stilului de viaţă homosexual.

FEMEI SUDANEZE CONDAMNATE LA MOARTE PRIN ARUNCAREA CU PIETRE – Un judecător din Sudan a condamnat două femei la moarte prin aruncarea cu pietre după ce acestea au fost condamnate de adulter sub legea islamică Sharia. Pereche nu a avut nici un avocat în timpul procesului, care s-a desfăşurat în arabă, o limbă pe care cele două nu o înţelegeau bine.

Sadia Idriss Fadul şi Amouna Abdallah Daldoum au fost condamnate pe 13 februarie şi respectiv 6 martie, şi sentinţele puteau fi îndeplinite oricând, conform unui purtător de cuvânt pentru drepturile omului din cadrul grupului Amnesty International citat de Reuters.

Bărbatul din cazul din Fadul a fost lăsat să plece din lipsa de dovezi. Sub legea sudaneză, cei căsătoriţi convinşi de adulter trebuie să fie executaţi prin aruncarea cu pietre, cei necăsătoriţi sunt biciuiţi.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri7_mai07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI – Inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu – Inspiraţia Bibliei, de A.A. Hodge (1823-1886)

download

Inspiraţia Bibliei de A.A. Hodge (1823-1886)

Publicată iniţial în 1860, Principile Teologiei a lui A.A. Hodge este încă considerată o introducere importantă în teologia protestantă. Această ediţie electronică ( reproducerea needitată a capitolului patru din cartea lui Hodge ) a fost pusă la dispoziţie de Shane Rosenthal pentru Reformation Ink. Aparţine domeniului public şi poate fi copiată şi distribuită gratuit.

1. Care sunt presupoziţiile necesare, principiile şi subiectele, care trebuie acceptate înaintea posibilităţii inspiraţiei sau afirmării inspiraţiei oricărei cărţi?

Primul. Existenţa unui Dumnezeu personal care posedă atributele puterii, inteligenţei şi excelenţei morale în desăvârşire absolută.

Al doilea. În relaţie cu universul, EL este imanent şi transcendent. Deasupra tututor, acţionând liber asupra a toate din interior. Din interior, acţionând asupra întregului şi fiecărei părţi în exercitarea perfecţiunilor Sale şi potrivit cu legile şi modurile de acţiune pe care el le-a trasat creaturilor Sale, susţinându-le şi stăpânindu-le şi asupra acţiunilor lor.

Al treilea. Guvernarea Sa morală asupra omenirii şi celorlalte creaturi inteligente, prin care El le guvernează prin adevăr sau cauze adresate raţiunii şi voinţei lor, îi răsplăteşte şi pedepseşte potrivit caracterului lor moral şi acţiunilor lor şi îi educă benevol pentru destinul lor măreţ în comuniune cu El şi slujire.

Al patrulea. În loc să avanseze pe linia dezvoltării naturale de la o condiţie morală joasă la una înaltă, a căzut din starea şi relaţia orginală şi este acum într-o stare coruptă şi în vinovăţie, incapabil de regenerare fără intervenţie divină.

Al cincilea. Integritatea istorică a Scripturilor creştine, autenticitatea lor istorică, caracterul veritabil al câtorva cărţi.

Al şaselea. Adevărul creştinismul, în sensul intenţionat de relatarea sacră.

Toate aceste presupoziţii necesare, adevărul implicat în doctrina inspiraţie Scripturilor, se înscriu în una dintre următoarele două categorii:

(1.) Acelea care se bazează pe intuiţie şi a evidenţelor moral-spirituale ale adevărului divin, precum fiinţa şi atributele lui Dumnezeu, relaţia Sa cu lumea şi omenirea, precum mărturia conştiinţei şi a cunoştinţei morale a oamenilor ca păcătoşi condamnaţi de drept şi fără putere.
(2.) Acelea care se bazează pe fapte, depinzând de evidenţe istorice şi critice ale originii şi conţinutul cărţilor sfinte.

Dacă unul dintre aceste principii sau fapte sunt puse la îndoială, evidenţele care le substanţiază trebuie cercetate în resurse adecvate, de ex. Apologetică – argumentul teistic şi al teologiei naturale, evidenţele creştinismuli, originea istorică a Scripturilor, Canonul, critica şi exegeza textelor sacre.

DECLARAŢIA BISERICII A DOCTRINEI INSPIRAŢIEI

2. În ce sens şi cât de extins a susţinut Biserica inspiraţia Bibliei?

Scritorii sacri au fost atât de influenţaţi de Duhul Sfânt încât scrierile lor, ca şi întreg şi în fiecare parte componentă, sunt Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi – revelaţie autoritativă oferită nouă de Dumnezeu, aprobată de El şi prezentată ca regulă a crefinţei şi practicii, scririle ariginale având autoritate absolută atunci când sunt interpretate în conformitate cu intenţia originaşă şi, de aceea, sunt înveşmântate de autoritate divină absolută.

3. Ce înseamnă “ inspiraţie plenară “?

Influenţa divină deplină şi suficinetă garantează finalitatea ei. Finalitatea ei în acest caz este infailibilitatea perfectă a Scripturilor în fiecare parte componentă, ca şi înregistrare a fapetlro şi doctrinei atât în gândire, cât şi în exprimare verbală. Deşi ele ne-au fost trnsmise prin minţile, inimile, imaginaţiile, conştiinţa şi voinţa oamnilor, ele sunt, fără îndoială, în cel mai sctrict sens, Cuvântul lui Dumnezeu.

4. Ce înseamnă expresia “ inspiraţie verbală ”, şi cum poate fi demonstrat că cuvintele Bibliei sunt inspirate?

Influenţa divină, sau orice altceva ar fi fost, ce a însoţit scriitorii sacrii în timp ce scriau, a extins expresia gândurilor lor în limbaj, cât şi în ideile în ele însele. Acesta fiind efectul prezent în copiile originale, limbajul exprimă gândirea lui Dumnezeu pentru a rtansmite acuarteţea infailibilă, astfel încât cuvintele cât şi ideile sunt revelaţia lui Dumnezeu pentru noi.

Că această influenţă s-a extins asupra cuvintelor, ne dăm seama din:

În primul rând, intenţia iniţială a inspiraţiei, care este, nu să protejeze infailibilitatea corectitudinii opiniilor scriitorilor inspiraţi ( Petru şi Pavel au fost de păreri diferite, Gal 2:11, şi câteodată, profetul nu ştia ce scrie), ci să protejeze infailibilitatea înregistrării adevărului. Dar o consemnare constă în limbaj.

În al doilea rând, oamenii gândesc în cuvinte, şi cu cât gândesc mai presic, cu atât mai exactă este exprimarea verbală. Infailibilitatea gândurilor nu poate fi păstrată sau ferită independent de o interpretare verbală infailibilă.

În al treilea rând, scriitorii Noului Testament, în timp ce citau din Vechiul Testament ca şi argumentare, adesea îşi bazau argumentul pe înseşi cuvintele folosite, atribuind aşadar autoritate cuvintelor cât şi ideilor. – Matei 22:32 şi Exod 3:6,16; Matei 22:45 şi Psalmul 110:1; Galateni 3:16 şi Geneza 17:7.

5. Prin ce mijloace susţine Biserica a împlinit Dumnezeu rezultatele definite mai sus?

Docrina bisericească recunoaşte faptul că fiecare parte s Scripturii este, deopotrivă, produsul cooperării lui Dumnezeu şi a omului. Scriitorii umani au realizat fiecare parte prin exercitarea liberă şi naturală a aptitudinilor personale în împrejurări istorice. Dumnezeu a acţionat simultan în şi prin ei astfel încât întreg corpul Scripturii şi fiecare parte este Cuvântul Sau pentru noi, cu siguranţâ adevărat în intenţia originală şi absolut autoritativ.

Influenţa lui Dumnezeu include următoarele elemente:

Prima. Influenţa Sa PROVIDENŢIALĂ în producerea Scripturilor. Întreaga desfăşurare a mântuirii, în care revelaţia şi inspiraţia sunt funcţii speciale, a fost o înţelepciune specială direcţionând evoluţia unei istorii speciale providenţiale. Naturalul şi supranaturalul s-au întrepătruns continuu. Dar, aşa cum o cerea, naturalul a fost întotdeauna regula şi supranaturalul excepţia, totuşi cât de puţin supusă accidentului şi în mare măsură supusă unui plan raţional ca şi natura ei însăşi. Apoi Dumnezeu a creat providenţial omul potrivit pentru ocazia precisă, cu facultăţi, calităţi, educaţie şi experienţă condescendentă necesară pentru realizarea scrierii intenţionate. Moise, David, Isaia, Pavel sau Ioan, geniu şi caractrer, natură şi har, ţăran, filosof sau prinţ, omul şi odată cu el fiecare subtilitate îmtâmplătoare, a fost provedenţial pregătit pentru momentul potrivit, precondiţie necesară pentru lucrarea ce avea să fie împlinită.

A doua. REVELAŢIA adevărului ce nu putea fi altfel realizată. Orice nu poseda scriitorul sau nu putea avea în mod natural, din cunoştinţa pe care Dumnezeu a intenţionat-o, i-a fost revelată supranatural prin viziune sau limbaj. Această revelaţie a fost supranaturală, specifică primitorului şi garantată lui ca fiind de origine divină prin evidenţe clare. Această revelare directă se aplică nei mari părţi din Scripturile Sfinte, precum profeţiile evenimentelor viitoare, doctrinelor specifice creştinismului, promisiunilor şi ameninţărilot din cuvântul lui Dumnezeu etc., dar ea se aplică întegului conţinut al Scripturii.

A treia. INSPIRAŢIA.Scriitorii erau subiectele influenţei divine plenare numită inspiraţie, care a acţionat în şi prin înzestrările lor naturale în tot ce au scris, directionându-I în alegerea subiectului şi a întregului şir ideatic şi exprimare verbală, astfel încât fără interferenţa exerciţiului natural al înzestrărilor lor, ei au conceput liber şi spontan scrierea pe care Dumnezeu a intenţionat-o, care era înzestrată cu atributele infailibilităţii şi autorităţii aşa cum le-am definit mai sus.

De aceea , această inspiraţie diferă de revelaţie.
(1). Prin faptul că era o experineţă constantă a scriitorilor sacrii în tot ce au scris şi a afectat negreşit toate elementele scrierilor realizate de ei, îm timp ce, aşa cum am spus, revelaţia a fost supranatural garantată atunci când era nevoie.
(2). Prin faptul că revelaţia comunicată obiectiv minţii scriitorului, altfel necunoscută. În timp ce inspiraţia a fost influenţa divină strecurată subiectiv scriitorului sacru, necomunicând ceva, dar călăuzindu-I înzestrările în exerciţiul natural al scrierii înregistrării istoriei, doctrinei, profeţiei etc., pe care Dumnezeu a intenţionat să le transmită prin ei Bisericii Lui.

Diferă de iluminarea spirituală, în sensul că ilumnarea spirituală este un element esenţial în purificarea lucrării Duhului Sfânt comun tuturor creştinilo adevăraţi. Ea nu duce niciodată la descoperirea unui nou adevăr, ci numai la discernământul personal al frumuseţii spirituale şi puterii adevărului deja revelat în Scripturi.

Inspiraţia este influenţa specială a Duhului Sfânt specifică profeţilor şi apostolilor, ce-i însoţea în exerciţiul îndatoririi lor de învăţători. Mulţi dintre ei erau subiectul inspiraţiei,dar şi a iluminării spirituale. Unii, precum balaam, nefiind regeneraţi, au fost inspiraţi, deşi lipsit de iluminare spirituală.

DOVADA DOCTRINEI BISERICEŞTI A INSPIRAŢIEI

6. Din ce surse de evidenţă poate fi determinată natura şi extensia Inspiraţiei Scripturilor?

Prima. Din declaraţiile Scripturilor însele.
A doua. Din fenomenul examinării critice a Scripturii.

DECLARAŢIILE SCRIPTURILOR CA ŞI EVIDENŢE ALE PROPRIILOR LOR INSPIRAŢII

7. Cum poate fi demonstrată inspiraţia Scripturilor din propriile afirmaţii?

Raţionăm circular atunci când declarăm adevărul inspiraţiei Scripturilor pe baza propriilor lor declaraţii. Ne punem această întrebare atunci când deja credem în credibilitatea lor ca şi consemnări istorice, faptului că scriitorii erau martori ai faptelor, adevărul creştinismului şi divinitatea lui Cristos. Orice spune Cristos despre Vechiul Testament şi orice promite El apostolilor, orice afirmă ei cu putere atunci când influenţa divină acţionează în şi prin ei sau prin infailibilitatea şi autoritatea scrierilor lor, trebuie să fie adevărat. În special atunci când pretenţiile lor erau aprobate de Dzmnezeu acre lucra prin ei semne şi minuni şi daruri ale Duhului Sfânt. Este evident că dacă pretenţiile lor la inspiraţie şi infailibilitate şi autoritate sunt negate, ele sunt, în consecinţă, mult discutate cu fanatism şi obscenă denaturare şi valabilitatea afirmaţiilor lor asupra acestor puncte este negată. Atunci când inspiraţia plenară este negată, întreaga credinţă creştină este ignorată.

8. Cum poate inspiraţia apostolilor fi imparţial judecată de faptul că ei au făcut minuni?

Miracolul este un semn divin (saymeion) oferindu-i persoanei căreia îi este delegată puterea statutul de agent delegat divin, Matei 16:1,4; Fapte 14:3; Evrei 2:4. Această mărturie divină nu doar încurajează, ci transmite credinţă absolut obligatoriu. Atunci când are loc un semn, Dumnezeu ne porunceşte să credem. Dar El nu ne porunceşte să credem necondiţionat altceva decât adevărul pur infailibil transmis.

9. Cum poate fi demonstrat că darul inspiraţiei a fost promis apostolilor?

Matei 10:19; Luca 12:12; Ioan 14:26; 15:26,27; 16:13; Matei 28:19,20; Ioan 13:20.

10. În ce moduri au pretins ei că posedă Duhul?

Ei au pretins

În primul rând. Că au Duhul în plinătate potrivit promisiunii lui Cristos. Fapte 2:33; 4:8; 13:2-4; 15:28; 21:11; 1 Tes. 4:8

În al doilea rând. Că au vorbit ca şi profeţi ai lui Dumnezeu. 1 Cor.4:1; 9:17; 2 Cor. 4:19; 1 Tes. 4:8

În al treilea rând. Că au vorbit cu autoritate plenară. 1 Cor. 2:13; 1 Tes. 2:13; 1 Ioan 4:6; Gal.1:8,9; 2 Cor. 13:2,3,4. Ei îşi plasează scrierile lor pe acelaşi nivel de autoritate cu Scripturile Vechiului Testament – 2 Pet. 3:16;1 Tes. 5:27; Col. 4:16; Apoc.2:7.—Dr. Hodge.

11. Cum au fost pretenţia lor confirmată?

În primul rând. Prin vieţile lor sfinte, simple, temperate şi totuşi eroice.

În al doilea rând. Prin sfinţenia doctrinei pe care au învăţat-o şi puterea ei spirituală, aşa cum au fost atestate efectele ei asupra comunităţilor şi indivizilor.

În al treilea rând. Prin miracolele pe care le-au făcut. Evrei 2:4; Fapte 14:3; Marcu 16:20.

În al patrulea rând. Toate aceste mărturii ne sunt acreditate nu doar prin propriile lor scrieri, ci şi prin mărturia unanimă a primilor creştini, contemporani lor şi succesorilor lor direcţi.

12. Evidenţe prin care scriitorii Vechiului Testament au pretins că sunt inspiraţi.

Prima. Moise a pretins că a scris cel puţin o parte din Pentateuh prin poruncă divină. Deuteronom 31: 19-22; 34:10; Num 16:28,29; David a pretins şi el. – 2 Sam.23:2

A doua. Ca un fapt caracteristic, scriitorii Vechiului Testament nu au vorbit în numele lor, ci ş-au prefaţat mesajele cu “Aşa vorbeşte Domnul“, “Gura Domnului a vorbit“, Ier 9:12; 13:13; 30:4; Isa. 8:l; 33:10; Mic. 4:4; Amos 3:1; Deut. 18:21,22; 1 Împăraţi 21:28; 1 Cron. 17:3.–Dr. Hodge.

13. Cum a fost confirmată pretenţia lor?

În primul rând. Pretenţia lor a fost confirmată contemporanilor lor prin minunile pe care ei le-au făcut pentru împlinirea prezicerilor lor (Num. 16:28,29), prin sfinţenia veiţii lor, perfecţiunea morală şi spirituală a doctrinei lor şi adaptarea practică a sistemului religios pe care ei l-au făcut cunoscut nevoilor urgente ale oamenilor.

În al doilea rând. Pretenţia lor ne-a fost confirmată în principal nouă prin –
(1) Remarcabila implinire, în veacurile ce-au urmat, a multora dintre profetiilor lor.
(2) Relaţia evidentă între religia simbolică pe care ei au proclamat-o în faptele şi doctrinele creştinismului, oferind o potrivire divină a tipului spre antitip.
(3) Aprobarea lui Cristos şi a apostolilor Lui.

14. Ce expresii ale Noului Testament introduc citate din Vechiul Testament şi cum dovedesc aceste forme de exprimare inspiraţia Scripturilor antice?

“Duhul Sfânt a spus” Evrei 3:7. “Duhul Sfânt arăta că“, Evrei 9:8. “zice Dumnezeu”, Fapte 2:17 şi Isaia 44:3; 1 Cor.9:9,10 şi Deut. 25:4. “Căci ce zice Scriptura”, Romani 4:3,Gal.4:30. “Este scris”, Luca 18:31, 21:22; Ioan 2:17; 20:31. “Tu ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David”, Fapte 4:25 şi Psalm. 2:1-2. “l hotărăşte din nou o zi: „Astăzi” -zicând, în David, după atâta vreme, cum s-a spus mai sus”, Evrei4:7, Ps.95:7 “Cum atunci David, fiind însuflat de Duhul”Matei 22:43 şi Ps. 110:1.

Deci, aceste scrieri vechi-testamentare sunt ceea ce Dumnezeu a scpus, ce Dumnzeu a spus prin Davis, etc., şi sunt citate ca baze autoritative ale argumentelor lor conclusiv; de aceea, ele trebuie să fie inspirate.

15.Cum poate fi dovedită inspiraţia Vechiului testament prin declaraţiile exprese ale Noului Testament?

Luca 1:70; Evrei 1:1; 2 Tim.3:16; 1 pet 1:10-12; 2 Pet. 1:21.

16. Care este argumentul subiectului discutat, extras din felul în care Cristos şi apostolii au argumentat potrivit Vechiului Testament ca autoritate finală_

Cristos a citat frecvent din Vechiul Testament, Matei 21:13, 22:43. El a declarat că Vechiul Testament nu poate fi răstălmăcit, Ioan 7:23; 10:35; că întreaga lege trebuie îmălinită, Matei 5:18, şi că toate lucrurile privitoare la el sunt prezise în “Moise, proroci şi Psalmi”Luca 24:44. Apostolii au citat în mod curent din Vechiul Testament în acelaşi fel “ Pentru ca să se împlinească ce fusese scris” este una dintre formulele lor caracteristice, Matei 1:22; 2:15,17,23; Ioan 12:38; 15:25;etc. Ei toţi au făcut apel la cuvintele Scripturii ca autoritate finală. Aceasta demonstrează, cu certitudine, infailibilitate.

FENOMENUL SCRIPTURII CONSIDERAT EVIDENŢĂ A NATURII ŞI EXTINDERII INSPIRAŢIEI

17.Ce evidenţe aduce fenomenul Scripturii naturii şi extinderii cauzelor umane care au concurat la producerea lor?

Fiecare parte a Scripturii poartă evidenţele originii umane. Scriitorii tuturor cărţilor erau oameni şi procesul compunerii a fost în mod caractristic uman. Caracteristicile personale ale gândirii şi simţiriiacestor scriitori s-a imprimat asupra activităţii lor literare şi au dat o caracteristică aparte scrierilor lor, în acelaşi fel în care se caracterizează orice scriere umană. Ei au scris din impulsuri omeneşti, cu ocazii speciale, cu scop precis. Fiecare a privit subiectele din punctul lui de vedere. Şi-au adunat materialele din diferite surse – experienţa personală şi observaţie, documente vechi şi mărturii contemporane. Şi-au aranjat materialul în funcţie de scopul lor precis şi au tras concluzii din principiile şi faptele în conformitate cu cât de mult sau de puţin raţionau logic în minţile lor. Şi-au manifestat emoţiile şi imaginaţiile spontan şi le-au lăsat să curgă alături de raţiune în compoziţiile lor. Limitele cunoştinţelor personaleşi a stării mentale generale, defectelor de mentalitate şi stil sunt evidente în scrierile lor ca şi, de altfel, alte caracteristici personale. Au folosit limbajul şi expresiile în conformitate cu clasa socială şi specificul naţional. Au adoptat folosirea de termeni distincţi întâlnite la poporul lor, fără să se angajeze în ideile filozofice ale limbilor de origine. Schemele mentale şi metodele erau cele ale naţiunii şi generaţiilor lor. În mare parte, erau orientali, de aceea scrierilor lor abundă în metafore şi simboluri; şi deşi erau demni de încredere în relatări , ei n-au atacat precizia enumerării, a narării cronologice sau circumstanţiale, care caracterizează statisticile naţiunilor vestice moderne. Asemeni literaţilor din orice timp, ei au descris ordinea şi faptele naturale în ordinea apariţiei şi nu în rlaţie cu vreo lege sau cauză abstractă.

Unele dintre acest fapte, afirmă unii gânditori neglijenţi, erau inconsistente cu o călăuzire divină. Dar este evident, după reflecţie, că dacă Dumnezeu se revelează prin ele, ele trebuie să se încadreze exprimărilor lingvistice şi cognitive . Şi dacă El le-a inspirat oamenilor revelaţia Sa în scris, El trebuie să-i folosească într-un mod consistent cu natura lor raţională şi spontană. Şi este evident că toate distincţiile între diferitele grade de perfecţiune în cunoaşterea umană, eleganţă în stil şi exprimare, sunt nule în lumina relaţiilor obişnuite între om şi Dumnezeu. El s-ar fi putut revela printr-un ţăran la fel de bine ca printr-un filozof, cu atât mai bine cu cât caracteristicile ţăranului au fost providenţial preajustate pentru un scop precis.

18. Ce evidenţă oferă Fenomenul Scripturii naturii şi extinderii influenţei divine exercitate în producerea lor?

Prima. Fiecare parte a scripturii oferă evidenţe spirituale şi morale ale originii sale divine. Aceasta înseamnă, bineînţeles, mai multă evidenţe în unele părţi decât altele. Aceste sunt adevăruri transcendente relevate, moralitate perfectă, dezvăluirea perfecţiunilor absolute a lui Dumnezeu Tatăl, o prevedere a evenimentelor viitoare, o căutare a inimii şi o încercare a secretelor sufletului uman, o lumină pentru raţiune şi o autoritate ce care leagă conştiinţa, o strângere practică a tuturor izvoarelor experienţei umane, toate acceste putând avea doar origine divină. Acestea sunt caracteristicile unei părţi conssiderabile din Scripturi şi doar a Scripturilor în întreaga literatură, şi împreună cu mărturia însoţitoare a Duhului Sfânt, ele sunt evidenţe practice pe care se fundamentează credinţa majorităţii credincioşilor.

A doua. Dar o altă caracteristică a Scripturilor, în legătură cu cea anterioară, dovedeşte incontestabil originea divină a întregului şi a fiecărei părţi. Scripturile sacre sunt un organism, un întreg compus din mai multe părţi, părrţile diferite în alcătuire, formă şi structură, asemeni membrelor trupului uman, totuşi fiecare ajustându-se unul celuilalt în întreg, prin cele mai complicate şi delicate relaţii mediate de un scop comun. Scriptura este înregistrarea şi interpretarea răscumpărării. Răscumpărarea este lucrarea pregătită şi lucrată de Dumnezeu printr-o succesiune de fapte petrecute de-a lungul secolelor. Providenţa spranaturală a curs într-un sistem de intervenţii divine, însoţite şi interpretate de un ordin supranatural de profeţi. Fiecare scriitor a avut ocaziile, temele şi audienţa lui speciale şi temporare. Şi fiecre a contribuit la construirea acestui organism comun, pe măsură ce istoria providenţială s-a desfăşurat, evanghelia a împlinit legea, antetipul a replicat tipului împlinind profeţia, istoria a fost interpretată de doctrină şi doctrina a oferit legii viaţă şi datorie. Cu cât mai detaliat studiezi conţinutul fiecărei cărţi, cu atât mai exacte şi variate vor fi descoperite articulaţiile sistemului general şi structura ordonată a întregului. Aceasta este cea mai posibilă evidenţă a scopului, care în cazul nostru este dovada influenţei divine ce cuprinde întregul şi care se extinde în fiecare parte, timp de şaisprezece secole, în şaizeci şi şase de scrieri distincte, prin intermediul a aproximativ patruzeci de agenţi umani. De aceea, influenţa divină a genezei fiecărei părţi din Scriptură este pe atât de evident şi clar determinată pe cât este ordinea veche a cerurilor şi ământului.

19. Care sunt obiecţiile aduse acestei doctrine extrase din maniera lejeră folosită de scriitorii Noului testament în citarea Veciului Testament şi cum se poate răspunde acestor obiecţii?

În majoritatea cazurilor, scriitorii Noului Testament au citat din Vechiul Testament cu acurateţe verbală perfectă. Câteodată, ei citau din versiunea Septuangitei, care se potrivea celei evreieşti, câteodată ei înlouiau cu o nouă versiune şi câteodată erau de acord cu Septuaginta, unde era diferită faţă de versiunea ebraică. În anumite cazuri, care sunt relativ puţine, citatele lor din Vechiul Testament erau foarte libere şi într-o adaptare aparentă a sensului literar.

Interpreţii raţionalişti au argumentat din această ultimă categorie de citate că este imposibil ca atât scriitorul Vechiului Testament cât şi cel al Noului Testament să fi fost subiectul inspiraţiei plenare, spun ei, dacă „ispissima verba” era infailibilă în primă instanţă, atunci un scriitori infailibil le-ar fi transmis neschimbate. Dar, cu siguranţă, dacă un autor uman ar fi citat liber, schimbând expresia şi oferind o nouă direcţie gândirii sale astfel încât să se adapteze clar scopului prezent, Duhul Sfânt poate să-şi schimbe în acelaşi fel libertatea. Acelaşi Spirit care a transmis infailibilitate scriitorilor Vechiului Testament în scrierea doar a adevărului pur, aşa încât să se potrivească scopului Său, a transmis infailiblitate scriitorilor Noului Testament în folosirea vechilor materiale, astfel încât în timp ce ei extrăgeau un nou sens, învăţau adevărul , numai adevărul intenţionat de gândul lui Dumnezeu încă de la început şi au învăţat cu autoritate divină.- – Vezi “ Manual de hermeneutică “ a lui Fairbain, partea a 3-a. Fiecare caz de asemenea citat trebuie examinate in detaliu, aşa cum Dr. fairbain a făcut.

20. Ce obiecţie se aduce Inspiraţiei Plenare din aşa zisele Discrepanţedin Textul Biblic? Cum poate fi dat un răspuns acestei obiecţii?

Se obiectează că textele sacre conţin numeroase afirmaţii inconsistente cu alte afirmaţii făcute în unele părţi ale Scripturii sau cu unele fapte istorice clare sau cu ştiinţa.

Este evident că asemenea fapte, chiar dacă cineva ar putea dovedi existenţa lor, nu vor invalida faptul că Scripturile sunt într-un grad mai mare sau mai mic produsul inspiraţiei divine, în contrast cu dovezile abundente menţionate anterior. Forţa acestei obiecţii depinde esenţialmente de numărul şi felul discrepanţelor dovedite că ar exista, şi nu va afecta inspiraţia,ci natura, gradul şi extinderea ei.

Existenţa efectivă a unor asemenea “discrepanţe”, evident, poate fi determinată numai printr-o examinare atentă a fiecărui caz în parte. Această examinare ţine de Criticismul Biblic şi Exegeză. Următoarele consideraţii sunt bine argumentate şi suficiente pentru a stăvili toate temerile legate de acest subiect.

Prima. Biserica n-a susţinut niciodată infailibilitaea verbală a traducerilor, nici acurateţea perfectă a copiilor Scripturilor ebraice şi greceşti pe care le avem acum. Aceste copii conţin multe “discrepanţe” evidente rezultate din transcieri repetate. Avem mărturia unanimă a erudiţilor creştini, că în timp ce aceste variaţii stânjenesc interpretarea în multe detalii, ele nu atrag după sine pierderea nici nu micşorează vreun fapt esenţial sau doctrină a creştinismului. Şi este mai convingător să ştii că crezând criticismul, prin descoperirea şi confruntarea copiilor maivechi şi mai exacte, ajută Biserica să elaboreze un text mai exact al Scripturilor originale de care s-a bucurat vreodată de la apostoli încoace.

A doua. Biserica a atribuit infailibilitate absolută numai manuscriselor originale ale Scripturilor, aşa cum au fost ele scrise de autorii lor inspiraţi. Chiar şi accestea nu aveau pretenţii ale unei cunoaşteri infinite, ci doar infailibilitate absolută cu privire la chestiunile asupra cărora se pronunţa. O ”discrepanţă” în sensul intenţionat de noul criticism şi pe care Biserica o neagă este forma afirmaţiilor textelor originaleebraice sau greceşti astfel concepute încât să fie adevărate în contradicţie ireconciliabilă cu alte afirmaţii existente în alte părţi ale textului original al Scripturilor sau cu alt element cert al cunoaşterii umane. O ”discrepanţă” de acest fel trebuie demonstrat că există, altfel inspiratia verbala plenară a doctrinei Bisericii rămâne neschimbată.

A treia. Fără îndoială, în lumina a toate câte Scriptura le afirmă despre natura sau extinderea influenţei divine ce controlează geneza lor şi autoritatea lor asupra conştiinţei umane saiu vieţii ca glas a lui Dumnezeu, existenţa unor asemenea ”discrepanţe” definite anterior este o improbabilitate brutală. Cei care afirmă existenţa uneia sau a mai multe trebuie să le demostreze şi să demonstreze comunităţii arbitrilor că toate elementele definişiei de mai sus se întâlnesc în fiecare caz, fără posibilitate de tăgadă. Povara unei asemnea dovezi le aparşine.

A patra. Dar observaţi că este o sarcină dificişă pentru ca ei s-o împlinească, fără indoială una dintre cele mai grele. Pentru a-şi demostra argumentul împotriva numeroaselor prtezumpţii, ei trebuie să demonstreze în repetare rânduri în fiecare caz decalrat de dicrepanţă următoarele(1.) Afirmaţia despre care se susţine cu certitudine că este o discrepanţă apare în copiile originale veritabile care o conţin. (2.) Interpretarea pe care ei o dau afirmaţiei, atunci când apare discrepanţa, este singura posibilă, singura care putea apărea. Dificultatea acesteia poate fi simţită atunci când estimăm obscuritatea naraţiilor vechi, fără cronologie, fragmentare, cu un fundal şi împrejurări de o întunecime de neelucidat. Această condiţie a lucrurilor produce confuzie interpretului şi împiedică apologetul să demonstreze armonia narativă, cu aceeaşi forţă cu care zădărniceşte eforturile ingenioase ale criticului raţionalist care încearcă să demonstreze “discrepanţa”. Aceasta are el de ăcut, altfel presupoziţia rămâne ca şi când n-ar fi existat. (3.) El trebuie de asemenea să demonstreze că faptele istorice sau ştiinţifice sau afirmaţiile Scripturii, în care afirmaţia pusă sub semnul întrebării pare să fie inconsistentă, sunt fapte reale sau părţi reale ale textului canonic al Scripturii şi că sensul descoperit sub care ele sunt inconsistente cu afirmaţia pusă sub semnul întrebării este singurul sens raţional. (4.) Când veridicitatea faptelor opuse sau a afirmaţiilor este precizată şi adevărata lor interpretare este stabilită, trebuie arătat, în concluzie, că ele apar inconsistente, nu pentru că reconcilierea lor este imposibilă la nivelul de cunoştinte actual, ci pentru că ele sunt, în ele însele, esenţialmente de ireconciliat.

A cincea. În cele din urmă, pentru scopul urmărit, amintesc faptul că nici o ‘discrepanţă’, aşa cum este definită mai sus, n-a fost dovedită că există, în accepţiunea comunităţii erudiţilor credincioşi. Există dificultăţi în interpretare şi aparente afirmaţii ireconciliabile, dar nici o ‘discrepanţă’ n-a fost dovedită. Avansul cunoasşterii va îndepărt anumite dificultăţi şi va descoperi altele. Numai cunoaşterea perfectă le va îndepărta pe toate.

21. Explicaţi semnificaţia pasajelor din 1 Cor.7:6,12,30, Romani 3:5 şi 6:19, Galateni 3:15 şi arătaţi consistenţa exactă cu inspiraţia plenară a întregii Biblii.

“Vorbesc ca un om”, este o frază întâlnită frecvent la apostolul Pavel şi sensul ei este determinat de context; era opinia sa evreiască, nu a sa personală. În Romani 6:9 ea înseamnă “într-un fel adaptat înţelegerii umane” şi în Galateni 3:15 ea semnifică “Folosesc această ilustraţiei din lumea afacerilor”, etc.

“Lucrul acesta îl spun ca o îngăduinţă; nu fac din el o poruncă”—1 Cor.7:6 face referire la versetul 2. Căsătoria este îmtotdeauna permisă, dar în unele circumstanţe nepotrivită.

“Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul.””Celorlalţi le zic eu, nu Domnul.”—1 Cor 7:10 şi 12. Se face referire la ceea ce Domnul, adică Cristos, a învăţat atunci când era în persoană pe pământ. Distincţia se făcea între ceea ce Cristos a învăţat în timp ce era pe pământ şi ceea ce Pavel învăţa. Deoarece Pavel atribuia cuvintelor sale autoritate egală cu cuvântul lui Cristos, înseamnă că Pavel pretinde o inspiraţie egală cu cea a lui Cristos în infailibilitate şi autoritate.

“Şi eu cred că am Duhul lui Dumnezeu.”– 1 Cor. 7:40. “ Cred (dokw) că am” este numai în greacă o expesie urbană pentru “am” ( vezi Gal.2:6, 1 Cor. 12:22).Pavel nu avea nici o îndoială că este mădular al Duhului Sfânt. Hodge, “ Comentariu pe Întâi Corinteni “.

AFIRMAŢII INCOMPLETE DE DOCTRINĂ

22.Precizaţi ce intenţionează scriitorii teologici prin termeni ca “conducere”, ”înălţare”, “direcţionare” şi “sugestie”.

Anumiţi scriitori pe acest subiect confundă distincţia dintre inspiraţie şi revelaţie şi folosesc cel din urmă cuvânt pentru a exprima influenţa divină asupra scriitorilor sacri, în primul rând, pentru cunoaşterea adevărului, în al doilea rând, în scriere, pentru a distinge între diferitele grade de inspiraţie pentru a-şi ajusta teoria faptelor. Deoarece, în primul rând, unele conţinuturi ale Scripturii nu pot fi cunoascute fără ajutor supranatural, pe când multe altele nu pot fi înţelese; în al doilea rând, scriitori diferiţi şi-au exercitat facultăţile naturale şi au imprimat distincţiile particulare ale gândirii, simţirii şi manierei, scrierilor lor.

Prin “inspiraţia conducerii”, aceşti scriitori au intenţionat ceea ce am discutat mai înaite despre inspiraţie.

Prin “inspiraţia direcţiei”, ei înţeleg influenţa divină care a înălţat facultăţile naturale la un nivel energetic de neatins altfel.

Prin “inspiraţia direcţiei”, ei înţeleg influenţa divină care a călăuzit scriitorii în selectarea şi aranjarea materialului lor.

Prin “inspiraţia sugestiei”, ei înţeleg influenţa divină care le-a sugerat minţilor lor adevăruri noi, altfel de neatins.

23.Ce obiecţii pot fi aduse acestor distincţii?

Prima. Aceste distincţii derivă dintr-o greşeală anterioară de a distinge între revelaţia frecventă şi inspiraţia constantă, fenomen prezent în Scriptură; prima furnizează material altfel de neatins, cealaltă călăuzind scriitorul în fiecare moment, (1) în protejarea adevărului infailibil pe care el l-a scris şi (2) în selectarea distribuiri materialului.

A doua. Este jignitor să distingi între grade de inspiraţie, ca şi cum anumite porţiuni din Scriptură ar fi în anumită măsură Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce adevărul este agal şi absolut în întreg.

DOCTRINE FALSE ALE INSPIRAŢIEI

24.Ce principii duc în mod necesar la negarea superinspiraţiei?

Toate principiile filosofice sau tendinţele de gândire care exclud disstincţia dintre natural şi supranatural duc, în mod necesar, la negarea inspiraţiei în sensul susţinut de Biserică. Acestea sunt, de exemplu, toate principiile panteiste, materialiste şi naturaliste şi bineînţeles principiile raţionaliste în toate formele lor.

25. În ce forme diferite a fost susţinută doscrina inspiraţie parţiale a Scripturii?

Prima.S-a afirmat că anumite cărţi sunt obiectul inspiraţie plenare, în timp ce altele au fost produse prin providenţă naturală şi asistenţa binevoitoare a lui Dumnezeu. S.T. Coleridge admite inspiraţia plenară a “legi şi prorocilor, din care nu vor trece o iotă sau o frântură de slovă”, în timp ce neagă această pentru restul canonului.

A doua. Mulţii au admis că elementele morale şi spirituale ale Scripturii şi doctrinele lor, câtă vreme se relaţionează la natura şi scopurile lui Dumnezeu altfel necunoscute, sunt podusele inspiraţiei, dar neagă elementele lor istorice sau biogarfice şi toate aluziile la fapte sau legi ştiinţifice.

A treia. Alţii afirmă că inspiraţia le-a controlat gândurile scriitorilor, dar neagă extinderea ei la exprimarea verbală.

Într-unul sau în toate felurile, diferiţi oameni au afirmat că Scripturile sunt “parţial” inspirate. Toţi neagă că ele “SUNT cuvintele lui Dumnezeu”, aşa cum arată Scripturile însele şi toate Bisericile istorice şi admit că ele “conţin Cuvântul lui Dumnezeu.”

26. Definiţi doctrina inspiraţiei îndurătoare.

Coleridge, în carte sa ”Confesiunile unui spirit curios”, Scrisoarea a7-a, susţine că Scripturile, cu excepţia Legii şi a Prorocilor, a fost realizată de scriitorii lor asistaţi de “cel mai înalt grad al harului şi comuniunii cu Duhul pe care Biserica, în orice circumstanţă şi pentru fiecare membru regenerat al Bisericii lui Cristos, îl nădăjduieşte şi se roagă pentru el. ” Aceasta este doctrina lui Maurice (“Eseuri teologice, ” p.339) şi a Lui Morell (“Filosofia religiei,” p.186) şi a Quakerilor. Aceştia acceptă o revelaţi suprnaturală obiectivă, care este conţinuă în Scripturi, ce sunt de mare folos şi în acest sens standardul autoritativ al credinţei şi practicii; nici o aşa-zisă relevaţie inconsistentă cu Scripturile nu poate fi adevărată şi ele sunt arbitri în toate conversaţiile dintre creştini. Fără îndoială, ei cred că Scripturile sunt “o regulă secundară, subordonată Duhului din care îşi extrag perfecţiunea,” pe care Duhul le iluminează fiecărui om care vine în lume şi îi reveleazăprin sau fără Scripturi, dacă sunt necunoscute, întreaga cunoaştere a lui Dumnezeu şi tot ce este nevoie pentru mântuire şi călăuzire, cu condiţia transmiterii unei ascultări constante acelei lumini care i-a fost comunicată lui şi tuturor oamenilor. “Apologia lui Barclay, Teze teologice,” Presupoziţiile 1.,2., şi 3.

DECLARAŢII AUTORITATIVE.

ROMANO-CATOLICE. ”Decretele Conciliului de la Trent.” Sessiunea 4. “ Pe care evanghelie…Domnul nostru Isus Cristos, a proclamat-o cu gura sa, şi apoi a poruncit apostolilor s-o predice fiecărei făpturi…se vede clar că acest adevăr şi ordine sunt conţinute în aceste cărţi scrise şi în tradiţiile nescrise, pe care apostolii le-au primit din gura lui Cristos însuşi su de la apostolii înşişi, Duhul Sfânt le-a poruncit, au venit spre noi, ne-au fost transmise din mână în mână: Sinodul urmând exemplul Părinţilor ortodocşi, au primit şi venerat cu egală preţuire a pietăţii şi reverenţei, toate cărţile ale Vechiului şi Noului Testament—percepându-L pe Dumnezeu ca autor al amândurora—cât şi tradiţiile orale, celor ale credinţei cât şi celor morale, aşa cum au fost ele dictate, fie de propria gură a lui Cristos sau de Duhul Sfânt şi păstrate de Biserica Catolică printr-o succesiune continuă.

“Decretele Dogmatice ale Conciliului de la Vatican,” 1870, Sesiunea 3., Capitorul 2. “În plus, această revelaţie supranaturală, potrivit credinţei universale a Bisericii, declarată de Sfântul Sinod de la Trent, este conţinută de cărţile scrise şi tradiţiile nescrise care ne-au fost transmise, primite de la apostoli din gura lui Cristos sau de la apostoli înşisi, prin porunca Duhului Sfânt, ne-au fost transmise din mână în mână. Şi aceste cărţi ale Vechiului şi Noului Testament trebuie primite ca sacre şi canonice în integritatea lor, cu toate părţile lor enumerate în decretul acestui Conciliu şi care sunt conţinute în ediţia veche a Vulgtei. Pe acestea Biserica le consideră sacre şi canonice, nu pentru că au fost alcătuite prin ingeniozitate umană, ele fiinf apoi aprobate de autoritatea ei, nici pentru că ele conţin revelaţie fără amestecul erorii, ci pentru cp fiind inspirate de Duhul Sfânt, îl au ca autor pe Dumnezeu şi astfel au fost transmise însăşi Bisericii.”

LUTERANE. – “Formula Concordia Epitome.” 1.”Noi credem, mărturisim şi învăţăm că singura normă şi regulă, potrivit dogmelor şi învăţaţilor care le-au estimat şi judecat, nu sunt altceva decât scrierile profetice şi apostolice ale Vechiului şi Noului Testament, aşa cum este scris în Ps.119:105 şi Gal. 1:8”

REFORMATE. – “A doua mărturisire helvetică,” Capitolul 1. În ce priveşte Sfânta Scriptură “ Noi credem şi mărturism că Scripturile canonice ale sfinţilor profeţi şi apostoli din fiecare testament sunt adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu şi că ele posedă suficientă autoritate în ele însele şi nu de la oameni. Pentru că Însuşi Dumnezeu a vorbit părinţilor, profeţilor şi apostolilor şi continuă să ne vorbească nouă prin Sfintele Scripturi.”

“Confesiunea belgiană, ” Articolul 3. “Mărturisim că acest cuvânt al lui Dumnezeu nu ne-a fost transmis prin voia omului, ci oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit mişcaţi de Duhul Sfânt, aşa cum a spus apostolul Petru. Şi, după aceea, Dumnezeu, din grijă pentru noi şi mântuirea noastră, a poruncit alujitorilor săi, profeţilor şi apostolilor, să consemneze cuvântul în scris, şi El însuşi a scris cu degetul Său pe cele două table ale legii. De aceea, noi numim asemena scrieri Scripturile sfinte şi dumnezeieşti.”

“Confesiunea de credinţă Westminster,” Capitolul 1. “De aceea, Domnul a binevoit, cu diverse ocazii şi în felurite moduri, să se reveleze pe Sine şi să-şi proclame voia Bisericii, pentru o mai bună păstrare şi propagare a adevărului şi pentru o mai sigură fundamentare şi mângâiere a Bisericii împotriva corupţiei cărnii şi răutăţii lui Satan şi a lumii, a poruncit scrierea acestui întreg. ” “Autoritatea Sfintei Scripturi, care trebuiesc crezute şi ascultate, nu depind de mărturia vreunui om sau a bisericii, ci doar de Dumnezeu, autorul (care este adevărul însuşi), şi, de aceea, trebuie primite pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. ”

http://www.voxdeibaptist.org/inspiratia_Hodge.htm

Acest articol a fost pus la dispoziţie de REFORMATION INK (www.markers.com/ink). Pentru corespondenţă adresaţi-va lui Shane Rosenthal la ReformationInk@mac.com ( contactaţi şi scrieţi la @mac.com –când mă conectez primesc o groază de mail nesolicitat).

Cum să restabilești relația cu Dumnezeu? Pastor Vasile Filat

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

Simți că în ultima vreme ai greșit în fața lui Dumnezeu și nu-ți mai trăiești viața așa cum dorește Hristos? Ce poți face pentru a avea din nou o relație strânsă cu Dumnezeu?
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

20,3 K de abonați

Cercetarea aprofundată și zilnică a Scripturilor îți oferă o bună înțelegere a caracterului lui Dumnezeu și îți dă putere să fii o lumină între cei necredincioși. Accesând acest link vei găsi articolul ”Cum să fii un bun martor al lui Hristos la școală și la facultate? (10 sfaturi)” https://moldovacrestina.md/evangheliz… Lecția video a cursului ”Vrei să fii ucenicul lui Hristos? Trebuie să plătești prețul!” : https://www.youtube.com/watch?v=2NeBm… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #relatiacuDumnezeu

 

 

Biblia și citirea altor cărți [Pastor Vasile Filat, 2019]

Cum să faci echilibru între citirea Bibliei și celorlalte cărți?

 

20,3 K de abonați

► ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de Youtube: http://bit.ly/2m6kaNo ► INSTAGRAM? Urmărește pagina Pastorului Vasile Filat: http://bit.ly/2mul2Ml Cum să faci echilibru între citirea Bibliei și celorlalte cărți? BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #pastorvasilefilat #Biblia #știința

Revoluția sexuală după 50 de ani

Fericirea sexualității complet neîngrădite, eliberate la modul absolut, nu este deloc o evidență, în ciuda eforturilor pe care le fac oamenii de a se convinge de contrariu.

Lumea occidentală a aniversat 50 de ani de la 1968, anul considerat un punct de cotitură în evoluția moravurilor și a gândirii politice. În răstimp și mai cu seamă în ultimul deceniu s-au înmulțit și perspectivele critice, destui dintre combatanții de atunci figurând astăzi în tabăra ”reacționarilor”. Lumea a devenit ușor circumspectă față de propriile sale ”achiziții” revoluționare, chiar dacă bilanțurile continuă să fie preponderent pozitive. Sexualitatea mai cu seamă a fost de atunci terenul unor eliberări fără precedent, toate tabuurile tradiționale fiind luate cu asalt și abolite rând pe rând la capătul unor ample campanii politico-mediatice. Dar tocmai aici, pe terenul sexualității, achizițiile nu mai sunt astăzi la fel de sigure și de dătătoare de încredere pe cât se sperase. Fericirea sexualității complet neîngrădite, eliberate la modul absolut, nu este deloc o evidență, în ciuda eforturilor pe care le fac oamenii de a se convinge de contrariu.

Campania #MeToo a avut un succes atât de mare printre altele și din cauza faptului că permitea femeilor să vorbească despre sentimentul de insecuritate pe care îl au într-o societate cu moravuri ”eliberate” și în care vechile coduri ale schimburilor sexuale au fost abolite. Într-o lume în care sexualitatea este considerată un lucru bun în chip absolut, în care pulsiunile spontane sunt deculpabilizate, pot surveni oricând avansuri nedorite și care sunt, în premisele lor, perfect ”inocente”. În treacăt fie spus, campania #MeToo a fost și un bun pretext pentru ca mișcarea feministă să dobândească un nou ascendent și să câștige o nouă redută de pretinsă superioritate morală, dar în esență caracterul epidemic al denunțurilor de hărțuire sexuală a dezvăluit că femeile trăiesc cu adevărat un sentiment de nesiguranță.

Suntem conștienți totuși că această campanie nu reproșează nimic ”Revoluției de la 68”, ba dimpotrivă, și că scopul ei este mai curând să dubleze libertatea de un plus de securitate (doi termeni aflați mereu în raporturi dialectice) și că altele sunt cu adevărat simptomele care pun discursul emancipării sub semnul întrebării. Pe canalul TV Arte, de pildă, a fost difuzat recent un film documentar care ne așează în fața unei realități psihologice insolite. Filmul realizat de Lea Glob și Mette Carla Albrechtsen din Danemarca reușește să pună laolaltă, sub pretextul unui casting pentru un film erotic, o serie de mărturii despre sexualitatea feminină din epoca emancipării depline, care zguduie întregul triumfalism al ”eliberării”.

Ne găsim într-un moment similar aceluia în care iluzia occidentală despre superioritatea modelului sovietic a început să se destrame, comuniștii dezamăgiți începând să caute refugiu în ecologie.

Filmul nu vehiculează idei generale și nu pare să-și fi propus nimic în afara unui realism documentar lipsit de prejudecăți, dar tocmai de aceea reușește să aducă la lumină paupertatea unei sexualități emancipate, caracterul ei uneori brutal, alteori pur convențional și mimetic sau simplu dezarticulat și neintegrabil. ”De-a lungul acestor mărturii voi putea să verific dacă sunt singura care resimte acest abis între dorința mea și ceea ce sunt”, spune la început una din realizatoarele filmului.

La prima vedere s-ar spune că filmul denunță prejudecățile încă persistente care blochează un exercițiu total dezinhibat al sexualității, dar în realitate toate aceste tinere femei lasă se întrevadă o decepție totală, o profundă nefericire pe care nu sunt pregătite să o mărturisească deschis. Ba uneori se autoculpabilizează pentru înclinația lor de a dubla sexualitatea cu sentimente: ”Îi admir pe aceia care reușesc să separe sentimentele de actul sexual: Eu nu am reușit niciodată”, spune stânjenită una dintre participante.

E clar prin urmare că ”programul” acestei investigații derivă din perplexitatea pe care o provoacă diferența dintre fericirea promisă de discursul emancipator și realitate. Fără să o spună explicit și poate fără să o gândească până la capăt, acest excelent film documentar (”Venus. Confesiuni fără haine”, Arte, 14 noiembrie 2017) dezvăluie că libertatea sexuală reclamată la ’68 este o ideologie care ca și alte ideologii emancipatoare l-au condus pe om într-un impas. Într-un anumit sens ne găsim poate într-un moment similar aceluia în care iluzia occidentală despre superioritatea modelului sovietic a început să se destrame, comuniștii dezamăgiți începând să caute refugiu în ecologie.

Cu siguranță că aceste lucruri s-au mai spus în multiple chipuri și că puteau fi spuse și de data aceasta dintr-o altă perspectivă. ”Reacționarii” cel puțin nu au încetat să o spună de 5 decenii. Dar realitatea este că nimic nu e mai convingător decât decepția aceluia care a parcurs întregul drum și care, odată ajuns la capăt, depune mărturie că nu a găsit nimic.

Revoluția sexuală după 50 de ani

Sunt obez, deci poluez!

Responsabilitatea pentru incalzirea globala, criza alimentelor sau cea a combustibililor nu revine politicilor interventioniste ale statelor, protectionismului vamal sau deturnarii terenurilor agricole pentru producerea de biocombustibili, ci… persoanelor obeze.

Oamenii sunt vinovati chiar si pentru ca s-au nascut – va fi, foarte probabil, concluzia explicita a viitoarelor studii efectuate de institutiile publice, inspirate de teoria malthusiana a suprapopularii.

Primul pas a fost deja facut. Responsabilitatea pentru incalzirea globala, criza alimentelor sau cea a combustibililor nu revine politicilor interventioniste ale statelor, protectionismului vamal sau deturnarii terenurilor agricole pentru producerea de biocombustibili, ci… persoanelor obeze, avertizeaza un institut britanic.

Concluzia Scolii Londoneze de Igiena si Medicina Tropicala (SLIMT) n-ar trebui sa mire pe nimeni, data fiind isteria cu care se discuta la nivel guvernamental si in mass-media tema incalzirii globale. Pentru ca, asa cum afirma jurnalistul american H.L. Mencken, „intreaga arta a politicii este aceea de a tine populatia intr-o permanenta stare de panica (si a-i promite salvarea), amenintand-o cu o serie nesfarsita de dezastre, toate imaginare“. Divide et impera este un corolar la observatia americanului: guvernele fac tot posibilul sa-si incaiere supusii pentru a-i putea conduce mai usor. Autoritatile inventeaza dezastre sau exagereaza unele potentiale pericole, apoi platesc institutii sa faca rapoarte din care sa rezulte ca o parte din supusii lor sunt responsabili pentru aceste calamitati. Dupa care vin si cu solutii: limitarea drepturilor individuale, interzicerea unor activitati economice sau reglementarea lor stricta si penalizarea prin taxe impovaratoare. Punct ochit, punct lovit: cetatenii nu mai pot face chiar ce vor, in plus sunt datori sa umple si vistieria statului.

Prea multe calorii

Institutul britanic isi motiveaza concluzia pe observatia ca obezii consuma cu 18% mai multe calorii decat o persoana normala. Ei sunt, de asemenea, responsabili si pentru utilizarea unei cantitati mai mari de combustibili, care alimenteaza incalzirea globala si majoreaza preturile alimentelor si transporturilor. Cercetatorii au descoperit ca persoanele obeze au nevoie de 1.680 calorii pe zi pentru a-si asigura cantitatea de energie normala si de alte 1.280 pentru a-si putea indeplini activitatile obisnuite – cu 18% mai mult decat o persoana normala. Consumul de hrana mai mare are doua efecte, sustin acestia. In primul rand, cererea mai mare duce la majorarea productiei. Asta face ca productia agricola sa aiba nevoie de mai multi combustibili, ceea ce va contribui la cresterea preturilor acestora. Costul ridicat al carburantilor este apoi transferat consumatorilor. Rezultatul este ca populatia saraca isi permite din ce in ce mai greu sa-si cumpere alimente, iar calitatea mediului inconjurator se inrautateste, afirma SLIMT, citat de BBC. In plus, persoanele obeze circula mai des in masini de capacitati cilindrice mai ridicate, care consuma mai mult combustibil. Si iar avem de-a face cu un exces de cerere, care contribuie la majorarea preturilor la titei.

In apararea concluziilor institutiei britanice a sarit si Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS), care a anuntat ca pana in 2015 populatia obeza a globului se va dubla, atingand 700 de milioane. Cu ce se vor hrani oamenii pentru a atinge noile dimensiuni, in conditiile unei crize alimentare si ale unor preturi in ascensiune, nu ne lamureste OMS.

Solutia: joc de glezne

Grava situatia! Solutia data de unul dintre cercetatori, Phil Edwards, este la fel de ieftina ca si argumentul: statele ar trebui sa promoveze o politica de transport urbana bazata in principal pe mersul pe jos si pe cel pe bicicleta. Astfel ar fi reduse consumul si pretul alimentelor (e greu sa mergi cu sacosele in brate, iar pe bicicleta nu poti transporta prea multe, probabil), dar si cererea si implicit pretul mondial al petrolului.

Taxa de 1 dolar pe luna

Citind inspaimantatorul studiu, Steven Levitt, profesor de economie la Chicago University si autorul bestsellerului „Freakonomics“ (care trateaza subiecte asemanatoare), s-a apucat de calculat. El a presupus ca productia de hrana este responsabila pentru 20% din emisiile de gaze poluante (cifra pe care o considera exagerata de altfel). Potrivit Departamentului de Energie al Statelor Unite, emisiile din 2006 au fost echivalente unei cantitati de 7 miliarde tone de CO2. Rezulta ca productia de alimente ar fi responsabila pentru emisia a 1,4 miliarde tone de CO2. Potrivit institutelor specializate in avertizarea (panicarea, in traducere libera) populatiei, costurile sociale ale unei tone de CO2 sunt de 12 dolari.

Deci costurile sociale implicate de productia hranii necesare celor 300 de milioane de americani (care ar consuma in medie 1,500 de calorii) ar fi fost in 2006 de 16,8 miliarde dolari. Daca s-ar impune o taxa penalizatoare ecologica pe calorie, aceasta ar trebui deci sa fie de aproape 1 dolar pe 10.000 de calorii consumate. Cum persoanele obeze consuma cu 400 de calorii mai mult zilnic, rezulta ca ele ar trebui taxate suplimentar (eventual cu retinere la sursa) pentru impactul asupra incalzirii globale cu fabuloasa suma de 1 (un) dolar pe luna (nu pe zi sau pe saptamana). Atat reprezinta costul social suplimentar impus de ei. Si totusi, ei sunt responsabili pentru incalzirea globala!

Impozitati jogging-ul!

Acceptand, de dragul discutiei, logica SLIMT, Levitt si-a propus sa identifice si alte categorii de persoane care ar putea fi invinuite de autoritati pentru incalzirea globala. Rezultatul este surprinzator pentru autorii studiului, care propuneau ca solutie mersul pe bicicleta sau pe jos. Cei preocupati de activitati recreationale, precum jogging sau plimbari pe biciclete, ar trebui descurajati pentru a nu pune in pericol mediul. O persoana care face regulat jogging o ora consuma zilnic 1.000 de calorii in plus fata de o persoana normala. Daca vrem sa salvam planeta, afirma Levitt, aceste activitati poluatoare ar trebui interzise! „Solicit deci viitorului presedinte al SUA promovarea unei legislatii care sa impuna o taxa de 10 centi pe ora pentru toti americanii care fac sport. Pentru a salva planeta, trebuie sa incurajam oamenii sa stea acasa si sa arda (gazul de pomana – in romana) cat mai putine calorii“, este concluzia pamfletului lui Levitt. Eventual, nici sa nu mai munceasca, fiindca si efortul la locul de munca implica consum de calorii.

Taxa pe cantar la supermarketuri

Cum autoritatile romane sunt cu ochii pe supermarketuri, prea multe si prea puternice, in opinia lor, acestea ar putea promova o lege prin care la fiecare casa sa se afle un cantar. Cumparatorii care au peste un numar de kilograme (eventual raportat la inaltime) ar putea fi taxati cu 20% mai mult decat ceilalti pentru potentialul lor poluator si pentru a reduce vanzarile retailer-ilor. Din pacate, slabanogii ar sesiza oportunitatea de profit si ar face cumparaturi in locul obezilor. Insa nici acest lucru nu este neaparat rau, pentru ca astfel s-ar crea noi locuri de munca si statul ar incasa mai multi bani din CAS pentru a plati pensiile. Doar pensionarilor supli, pentru ca ceilalti ar trebui penalizati!

(articol de Florin Rusu)

Sunt obez, deci poluez!

Despre identitatea de gen (de Christopher O. Tollefsen)

Alianța Familiilor din România

 
O adevărată schimbare de sex nu este posibilă. Dar o schimbare a genului?

O adevărată schimbare de sex nu este posibilă, așa cum am argumentat recent într-un articol pentru Public Discourse. Dar ceva mai modest, cum ar fi schimbarea genului, ar putea fi posibil.

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne întrebăm: ce este genul? În articolul precedent am menționat definiția lui Witt: „Genul” este rolul reproducător al persoanei, guvernat de normele sociale aplicate celor aflați în acest rol. Cred că există ceva corect în abordarea lui Witt.

De ce avem sau avem nevoie de gen? Pentru că rolul în cauză este unul esențial pentru existența societății. Witt vede existența genului ca pe ceva care ar trebuie să dispară sau ar putea dispărea dacă rolul funcțional pe care îl mediază ar fi preluat de, de exemplu, roboți. Acest lucru ne oferă un indiciu, pe care voi încerca să-l detaliez prin conceptul de „persona” (personaj), discutat de John Finnis în lucrarea sa „Personal Identity in Aquinas and Shakespeare” (Identitatea personală la Toma D’Aquino și Shakesepeare).

Persona este, conform cu Finnis, „un artefact, inteligibil și evaluabil ca mijloc de comunicare și prin toate criteriile aplicabile artelor.” În adoptarea și modelarea personei, individul adoptă și modelează ceva „prin care cineva comunică pentru alții, un adevăr sau un fals despre sine.” Fără îndoială că materialele disponibile spre a fi folosite în adoptarea și modelarea personajului sunt într-o mare măsură culturale și l-am putea aproba pe Witt în recunoașterea faptului că adoptarea unei personae aduce în mod obișnuit un set de norme sociale și așteptări care definesc parțial ce înseamnă să ai acea persona și la care sunt supuși indivizii care adoptă acea persona.

Vă sugerez să înțelegem genul pe aceste coordonate. Genul cuiva este persona sa, în măsura în care este adoptat și modelat în vederea comunicării unui adevăr sau fals despre sine. Ei bine, (i) care adevăr sau fals? Și (ii) de ce trebuie comunicate în acest mod?

Am putea spune (i): Adevărurile sau falsurile sunt cele despre sexul cuiva și despre îmbrățișarea sau respingerea orientării către acea formă a binelui conjugal (soț sau soție) și acea formă de parentalitate (tată sau mamă) pe care sexul respectivului individ îl face posibil.

Și, de asemenea, am putea spune (ii): Aceste adevăruri trebuie comunicate tocmai datorită semnificației masive a importanței căsătoriei și familiei pentru bunăstarea personală și socială. Într-adevăr, (ii) precizează de ce, în materie de cultură, sunt puse la dispoziția indivizilor resurse considerabile de o anumită natură pentru a folosi sau pentru a se potrivi pur și simplu cu „personajul” lor de gen.

Și este clar și de ce aceste resurse nu sunt prezentate în mod obișnuit ca opționale ci mai degrabă ca normative. Din punct de vedere cultural, social și personal, acesta este un domeniu prea important al existenței umane, o formă omniprezentă și fundamentală a bunăstării umane, pentru ca indivizii rezonabili și societățile rezonabile să dorească sistematic să încurajeze portretizări de gen ambigue, înșelătoare, corupte, pernicioase sau aducătoare de probleme în orice alt mod.

Schimbarea genului

Într-o cultură integră, probabil că nu trebuie să ne gândim prea mult care este „genul” unui individ; formele sociale și resursele necesare pentru comunicarea adevărurilor relevante sunt la îndemână și tentația ispitirii la adoptarea altei identități (personae) de gen decât cea recunoscută cultural ca fiind proprie sexului biologic este mică. Dar simpla posibilitatea unei astfel de ispite ridică următoarea întrebare firească.

Se poate schimba genul unui individ? Poate surprinde pe unii, dar răspunsul meu este cred că da. Se poate lua, de exemplu, ca mască un nou personaj de gen, adoptând și modelând materiale culturale pentru a semnifica un adevăr sau un fals cu referire la sexul individului în cauză. Această falsitate ar putea fi voită, la fel ca la multe personaje ale lui Shakespeare care adoptă personalitatea cuiva de sex opus, în scopuri comice și dramatice.

Mai periculos, falsitatea ar putea fi comunicată de bună voie, iar persona adoptată de bunăvoie tocmai pentru a respinge bunurile și normele pe care sexul biologic și comunicarea veridică a acestuia le fac posibile. Prin urmare, schimbarea de gen ar fi o formă de rebeliune.

Sau, în sfârșit, ar putea fi vorba despre o falsitate neintenționată. Platon ne spune că cele mai mari neadevăruri sunt cele de acest fel, neintenționate întrucât nu sunt recunoscute de către emitenții lor drept falsuri.

Cu siguranță există o mare „confuzie de gen”, în mare parte posibilă prin respingerea culturală a bunurilor și normelor menționate și prin încurajarea tinerilor, de la vârste din ce în ce mai fragede, să adopte identități de gen care, de asemenea, resping aceste bunuri și norme. O parte din aceasta (ca și în cazul dorinței conexe de schimbare a sexului biologic) este, cu siguranță, așa cum argumenta Paul McHugh, o problemă de tulburare mintală sau de altă patologie. În măsura în care este așa, aveam de-a face cu amprenta unei culturi lipsite de inimă, încât încurajează o astfel de confuzie chiar și până la punctul de a încuraja mutilarea corporală ca soluție pentru disforia de gen și de a interzice terapia care ar putea fi, psihologic și spiritual, benefică. Prin aceste mijloace sunt îmbrățișate și transmise neadevăruri neintenționate.

Toate acestea lasă loc pentru multe întrebări. De exemplu, cât de strict sau relaxat ar trebui să se stabilească parametrii unui personaj de gen pentru o comunicare veridică și rezonabilă a sexului cuiva și îmbrățișarea orientării către binele conjugal. Este tentant pentru unii, dar eu cred că este implauzibil, să presupunem că personajele potrivite cu care să comunice în aceste moduri sunt încadrate într-un mod îngust, astfel încât unele stereotipuri strâns legate de masculinitate sau feminitate să aibă o afirmare normativă puternică. Există multe moduri de a fi masculin și feminin și există trăsături mai caracteristice, poate, pentru unul din sexe dar care ar fi mai bine integrate în personajul de gen al celuilalt sex. Un bărbat care este un bun ascultător este „mai feminin”? Poate, dar asta pare un lucru bun.

Pe de altă parte, pare clar că, în general, sexul masculin și cel feminin sunt asociate cu o gamă oarecum diferită de capacități și dispoziții, care sunt importante pentru orientarea individului uman către întreaga gamă de bunuri, nu doar către cele rezultate din căsătorie și parentalitate. Încercarea de a elimina toate diferențele de gen care reies din diferențele sexuale (reflectate, de exemplu, în modurile în care copiii de sex masculin și feminin se joacă) este o greșeală, una care poate fi promovată doar de un fel de tiranie parentală sau, pe o scară largă, culturală.

În sfârșit, pare la fel de clar că gama de personaje de gen deformate se extinde nu doar departe de comunicarea adecvată a sexului (cazul transgender-ilor), ci, ca să spunem așa, în sus, dintr-o exagerare a ceea ce trebuie comunicat (hiper-masculinul sau hiper-femininul). Deci, luând totul în considerare, există ceva de „luat în serios” la personajul de gen al unui individ, chiar dacă forma corespunzătoare a acelui personaj este nedeterminată. „A lua în serios” este probabil cel mai bine înțeles ca ceea ce trebuie făcut pentru a discerne și a îmbrățișa vocația personală generală a individului.

Există multe alte întrebări și, probabil, cadrul pe care am încercat să-l trasez aici nu va reuși să răspundă la unele (sau la toate). Însă consecințele eșecului de a reflecta adecvat la aceste întrebări sunt în mod clar grave, atât pentru persoanele care se confruntă cu confuzia (disforia) de gen, cât și pentru o cultură care se luptă să-și definească poziția în materie de sex și căsătorie.

Despre autor
Christopher O. Tollefsen este profesor de filosofie la Universitatea din Carolina de Sud (SUA). Traducere și adaptare după The Public Discourse.
Ajută la promovarea fundamentelor morale ale societății.

Tacticile mişcării homosexuale: O strategie detaliată pentru acceptarea publică a homosexualilor (de John Vennari)

Ne vom concentra aici pe tacticile efective folosite de mişcarea homosexuală, trasate în special prin articolul de referinţă din 1987 – „The Overhauling of Straight America” („Repararea capitală a Americii heterosexuale”) – semnat de activiştii homosexuali Marshall Kirk şi Erastes Pill. („Erastes Pill” era numele de autor al lui Hunter Madsen).

Aceste persoane erau foarte şcolite. Kirk era cercetător în Neuropsihiatrie, cu studii la Harvard; Madsen avea un doctorat în Politici la Harvard şi era expert în tactici de persuasiune publică şi marketing social.

Se spune că „The Overhauling of Straight America” a devenit „biblia” mişcării homosexuale, întrucât prezintă strategii atât pentru a-i face pe homosexuali mai acceptaţi, cât şi pentru a-i demoniza pe oponenţii homosexualităţii. Întreaga campanie se bazează nu pe argumente raţionale, ci pe manipularea emoţională a publicului. (Ulterior, Kirk şi Madsen au dezvoltat principiile din articol într-o carte de 398 de pagini: „After the Ball: How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s” – „După bal: Cum îşi va depăşi America teama şi ura de homosexuali în anii ’90”).

Noi ne vom concentra aici pe articolul lor iniţial din 1987. Pentru a transmite corect spiritul acelui material, vom apela frecvent la citarea lui directă.

Publicat în ediţia din 1987 a revistei pentru homosexuali Guide, „The Overhauling of Straight America” începe cu:

„Primul lucru care trebuie făcut este desensibilizarea publicului american cu privire la homosexuali şi la drepturile acestora. A desensibiliza publicul înseamnă a-l face să privească homosexualitatea cu indiferenţă, fără nici o emoţie.”

Autorii continuă şi vorbesc despre obiectivul de a pune preferinţele sexuale pe acelaşi palier cu preferinţele pentru aromele de îngheţată sau sport. Ţie îţi place ciocolata, mie îmi place vanilia. Tu preferi voleiul, eu fotbalul. Nu e nici o problemă.

„Cel puţin la început”, scriu autorii, „urmărim să desensibilizăm publicul şi nimic mai mult. Nu trebuie şi nu ne putem aştepta la o „apreciere” sau „înţelegere” deplină a homosexualităţii din partea omului obişnuit. Uitaţi a convinge masele că homosexualitatea e un lucru bun. Însă dacă îi faci să se gândească că aceasta e doar un lucru obişnuit, dacă îi faci să ridice din umeri, atunci lupta ta pentru drepturi juridice şi sociale e practic câştigată. Şi, pentru a-i face doar să ridice din umeri, homosexualii ca şi comunitate trebuie să înceteze să mai pară misterioşi, străini şi diferiţi.” Articolul face apel la o campanie masivă în mass-media pentru schimbarea imaginii homosexualilor, iar „orice campanie care urmăreşte această schimbare trebuie să realizeze şase lucruri”.

Următorii şase paşi sunt luaţi direct din articolul lui Kirk şi Pill:

“The Overhauling of Straight America” by Marshal E. Kirk and Hunter Madsen was expanded into the 1989 book, After the Ball, How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays in the 90s. It is a blueprint of media and psychology manipulation for widespread public acceptance of homosexuality. One of Kirk and Madsen’s key strategies is to vilify their oppoents: “We intend to make the anti-gays look so nasty that average Americans will want to disassociate themselves from such types.”
„The Overhauling of Straight America” de Marshal E. Kirk și Hunter Madsen a fost extinsă în cartea lor din 1989, „After the Ball, How America Will Conquer Its Fear and Hatred of Gays” – „După bal. Cum America își va învinge frica și teama de homosexuali”. Este un plan de manipulare mediatică și psihologică pentru acceptarea publică pe scară largă a homosexualității.

Pasul 1: Vorbiţi despre homosexuali şi homosexualitate cât mai tare şi cât mai des posibil

„Principiul din spatele acestui sfat e simplu”, spun Kirk şi Pill, „aproape orice comportament începe să pară normal dacă eşti expus la el suficient de mult timp şi în suficient de multe locuri. Acceptabilitatea noului comportament va depinde în ultimă instanţă de numărul de cunoscuţi care îl practică sau îl acceptă”. Iniţial, o persoană poate fi ofensată de noutate, însă autorii notează că „atât timp cât Ion nu se simte presat să facă la fel, atât timp cât comportamentul în cauză nu îi ameninţă siguranţa fizică şi financiară, se va obişnui repede cu el şi viaţa va merge mai departe.” Viaţa merge mai departe şi Ion şi prietenii lui vor deveni mai toleranţi faţă de homosexualitate, aceasta devenind doar un mod de viaţă alternativ şi legitim.

„Modalitatea prin care putem atenua sensibilităţile primare faţă de homosexualitate este să facem ca mulţi oameni să vorbească mult despre subiect, într-o manieră neutră sau pozitivă.” Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se creează impresia că publicul este cel puţin împărţit în atitudini. „Chiar şi cele mai acebre dezbateri dintre susţinători şi oponenţi servesc scopului nostru, atât timp cât homosexuali „respectabili” ies în faţă şi îşi prezintă punctul de vedere.”

De asemenea, autorii insistă că vorbitul despre homosexualitate trebuie să fie doar un vorbit, nu o îndoctrinare cu homosexualitate. „În fazele primare ale oricărei campanii îndreptate către cetăţeanul heterosexual, masele nu trebuie să fie şocate şi îndepărtate prin expunerea prematură la comportamentul homosexual în sine. În schimb, descrierile sexuale trebuie reduse la minim, iar drepturile homosexualilor trebuie prezentate cât mai mult posibil ca o chestiune socială abstractă.”[3]

Autorii subliniază importanţa discutării despre problematica homosexuală în mass-media vizuală, în filme şi la televiziune, acestea fiind „cele mai puternice formatoare de imagine din societatea occidentală.” Omul de rând petrece un număr de ore pe zi în faţa televizorului. „Aceste ore deschid o poartă către lumea privată a heterosexualilor, prin care se poate introduce un cal troian.”

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă ascunsă pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că în ultimii 10 ani (până în 1987), personajele homosexuale au devenit vizibile în filme şi în emisiunile tv.

De atunci, aceste personaje au devenit tot mai frecvente şi totul face parte din strategia de inducere a acceptării publice a homosexualităţii. Uitaţi-vă, de exemplu, la serialele Will & Grace sau The L Word; la filme ca Brokeback Mountain şi la homosexualii simpatici care au roluri principale în filme ca Bridget Jones Diary şi As Good As it Gets. Personajele homosexuale plăcute sunt tot mai numeroase în filme şi la televizor, iar asta nu e o întâmplare.

Kirk şi Pill concep apoi un atac la scară largă asupra religiei. „Opinia publică este o sursă principală de valori oficiale, iar autoritatea religioasă estre cealaltă sursă. Când cultele conservatoare îi condamnă pe homosexuali, noi putem face două lucruri ca să combatem homofobia credincioşilor. În primul rând, putem altera standardele morale. Asta înseamnă să facem publică susţinerea dată homosexualilor de cultele mai moderate, formulând obiecţii teologice cu privire la interpretarea conservatoare a învăţăturilor biblice şi expunând ura şi lipsa de uniformitate.”

Ei continuă, „În al doilea rând, putem submina autoritatea morală a cultelor homofobe, prezentându-le ca retrograde şi înapoiate, rămase în urmă faţă de vremurile moderne şi de ultimele descoperiri ale psihologiei. Împotriva influenţei puternice a Religiei instituţionalizate trebuie să mobilizăm influenţa şi mai puternică a Ştiinţei şi Opiniei publice (sabia şi scutul acelui „umanism secular” dezavuat). O asemenea coaliţie monstruoasă a funcţionat bine şi înainte împotriva cultelor, în probleme cum ar fi divorţul şi avortul. Cu suficiente discuţii libere despre prevalenţa şi acceptabilitatea homosexualităţii, această coaliţie poate funcţiona şi aici.”[4]

Pasul 2: Prezentaţi-i pe homosexuali ca victime, nu ca pe activişti agresivi

Hollywoodul este descris de autori ca fiind cea mai bună armă mascată pe care o au homosexualii pentru a desensibiliza publicul. Ei laudă faptul că personajele homosexuale sunt tot mai vizibile în filme şi în emisiunile tv.

„În orice campanie pentru câştigarea publicului, homosexualii trebuie zugrăviţi ca victime care au nevoie de protecţie, astfel încât heterosexualii să fie înclinaţi prin reflex să îşi asume rolul de protectori. Dacă însă homosexualii sunt prezentaţi ca un grup puternic şi mândru care promovează un stil de viaţă nonconformist şi deviant, atunci ei vor fi văzuţi ca o ameninţare publică care justifică opoziţia şi opresiunea. Din acest motiv, trebuie să rezistăm ispitei de a ne afişa „mândria homosexuală” atunci când aceasta vine în conflict cu imaginea de homosexual-victimă. Şi trebuie să găsim calea de mijloc dintre a-i impresiona pe heterosexuali nu numărul nostru mare, pe de-o parte, şi a le declanşa o paranoia ostilă – „Nu mai ai loc de ei!” – pe de altă parte.”

„O campanie media pentru promovarea imaginii homosexualului-victimă trebuie să folosească simboluri care reduc sentimentul de ameninţare al publicului, care va coborî garda, şi care sporesc plauzibilitatea victimizării. În termeni practici, asta înseamnă că mustăcioşii cu muşchi nu trebuie să apară în reclamele homosexuale şi în alte prezentări, ei lăsând loc figurilor simpatice ale unor tineri sau bătrâni simpatici şi ale unor femei atrăgătoare. (Inutil să mai spunem că grupurile limitrofe, cum ar fi NAMBLA [North American Man-Boy Love Association][5]nu trebuie să apară în asemenea campanii: cei suspectaţi de molestarea copiilor nu pot apărea niciodată ca victime).”

Kirk şi Pill indică două mesaje diferite despre homosexualul-victimă care trebuie transmise. „Primul, publicului trebuie să i se spună că homosexualii sunt nişte victime ale sorţii, în sensul că nici unul nu şi-a ales preferinţele sexuale. Mesajul trebuie să spune: „Dacă îi întrebi pe homosexuali, ei aşa s-au născut, aşa cum voi v-aţi născut heterosexuali sau albi sau negri sau inteligenţi sau sportivi. Nu i-a racolat sau sedus nimeni; nu au ales ai asta şi deci nu pot fi judecaţi din punct de vedere moral. Ce fac ei nu e ceva conştient – e însă ceva natural pentru ei. Destinul acesta ar fi putut fi şi al vostru!’”

Această strategie e la lucru peste tot unde ne uităm. Uitaţi-vă la Lady Gaga şi la albumul ei, „Born this Way” („Născut aşa”). Uitaţi-vă la ura viscerală pe care o au homosexualii faţă de asociaţii precum Courage sau Exodus, care îi consiliază pe bărbaţii şi femeile care vor să scape de homosexualitate. Dacă homosexualitatea poate fi învinsă, atunci asta distruge argumentul fals că homosexualii sunt victime ale sorţii care nu pot face nimic ca să se schimbe.[6]

Kirk şi Pill continuă, „Heterosexualii trebuie să se poată identifica cu homosexualii ca victime. Domnul şi doamna Public nu trebuie să aibă scuze să spună „ei nu sunt ca noi”. Pentru asta, persoanele care apar în campania publică trebuie să fie decente şi îngrijite, atrăgătoare şi admirabile după standardele heterosexuale, şi să nu li se poată obiecta nimic – cu alte cuvinte, să nu poată fi deosebite de heterosexualii la care vrem să ajungem. (Ca să revenim la termenii pe care i-am folosit în articolele anterioare, purtătorii de cuvânt ai cauzei noastre trebuie să fie „homosexuali normali” de tip R, nu „homosexuali la înfăţişare” de tip Q.) Numai în aceste condiţii va fi perceput corect mesajul: „Aceşti oameni sunt victime ale unei sorţi care ar fi putut fi şi a ta”.”

Autorii continuă remarcând că e posibil ca homosexualii să nu apară favorabil în cadrul unei strategii care ii face să pară victime ale unui soi de plagă, „dar realitatea e că comunitatea homosexuală este slabă şi trebuie să manipuleze puterile celor slabi, inclusiv jocul pentru simpatie.”

„Al doilea mesaj îi va prezenta pe homosexuali ca victime ale societăţii.

Pasul 3: Daţi-le protectorilor o cauză dreaptă

„O campanie media care îi înfăţişează pe homosexuali ca victime ale societăţii şi care îi încurajează pe heterosexuali să le fie protectori trebuie să faciliteze pentru cei ce răspund afirmarea şi explicarea noului lor rol de protectori. Puţine femei heterosexuale şi şi mai puţini bărbaţi heterosexuali vor dori să apere homosexualitatea pe faţă. Majoritatea îşi vor ataşa noul impuls protector de un principiu al dreptăţii sau legii, de o dorinţă generală pentru un tratament uniform şi corect în societate. Campania noastră nu trebuie să ceară susţinerea directă pentru practicile homosexuale, ci să preia anti-discriminarea ca temă a ei. Dreptul la libera exprimare, libertatea credinţei, libertatea de asociere, tratamentul corect şi protecţia egală în faţa legii – acestea trebuie să fie aspectele aduse în atenţie de campania noastră.

„Este foarte important pentru mişcarea homosexuală să îşi lege cauza de standarde acceptate ale dreptului, pentru că susţinătorii ei heterosexuali trebuie să aibă la îndemână un răspuns pe măsură la argumentele morale ale oponenţilor ei. Homofobii îşi îmbracă reacţiile emoţionale în hainele grele ale dogmelor religioase, aşa că apărătorii drepturilor pentru homosexuali trebuie să fie gata să combată dogmele cu principii.”

Pasul 4: Faceţi-i pe homosexuali să pară buni

„Pentru a-l face pe homosexualul-victimă simpatic pentru heterosexuali, trebuie să-l înfăţişezi ca pe un om obişnuit. Însă o temă suplimentară a campaniei trebuie să fie mai agresivă şi mai tenace: pentru a neutraliza presa tot mai negativă de care au parte zilele astea homosexualii şi lesbienele, campania trebuie să îi portretizeze pe homosexuali ca pe nişte stâlpi superiori ai societăţii. Da, da, ştim – şmecheria asta e atât de veche că măcăne. Dar şi alte minorităţi au folosit-o mereu în anunţuri care anunţau cu mândrie „Ştiaţi că acest mare om/femeie a fost ____?” Însă mesajul e vital pentru toţi acei heterosexuali care încă îi văd pe homosexuali ca pe nişte ciudaţi – şterşi, singuratici, rataţi, beţivi, sinucigaşi, agresori de copii.”

Autorii subliniază importanţa validării cu ajutorul vedetelor. „Vedetele pot fi hetero (ca Ed Asner) sau homo.”

Pasul 5: Faceţi-i pe oponenţi să pară răi

„Într-o fază ulterioară a campaniei media pentru drepturile homosexualilor – după ce celelalte reclame homo au devenit obişnuite – va fi momentul să îi abordăm pe restul oponenţilor. Ca să fim direcţi, ei trebuie demonizaţi. (Acest lucru va fi necesar pentru că, la acea dată, aceşti duşmani deja îşi vor fi triplat rezervele de critici şi dezinformare.) Scopul nostru de aici e dublu. Mai întâi, urmărim să înlocuim mândria auto-suficientă a publicului cu privire la homofobia lui cu ruşine şi vină. În al doilea rând, vrem să îi facem pe antihomosexuali să pară atât de urâţi, încât omul de rând să vrea să se disocieze de asemenea modele.[7]

„Publicul trebuie să vadă imagini ale unor homofobi gălăgioşi ale căror caracteristici şi opinii îl dezgustă pe omul de rând. Aceste imagini pot include: membri ai Ku Klux Klan care cer arderea de vii sau castrarea homosexualilor; predicatori bigoţi, cu o ură isterică, care sunt şi caraghioşi, şi tulburaţi; derbedei, golani şi puşcăriaşi ameninţători, care vorbesc lejer despre „poponarii” pe care i-au omorât sau pe care i-ar omorî; un tur prin lagărele de concentrare naziste, unde au fost torturaţi şi ucişi homosexuali.”

Autorii explică mai departe, „Am indicat deja câteva imagini care ar putea afecta vendeta homofobă: neo-naziştii, fanaticii religioşi şi membri Ku Klux Klan prezentaţi într-o manieră negativă şi ridicolă (o sarcină uşoară, de altfel).

„Aceste imagini trebuie puse alături de cele ale homosexualilor victime, prin metoda numită de propagandişti „tehnica parantezei”. De exemplu, timp de câteva secunde este arătat un predicator înfierbântat, cu ochii bulbucaţi, care tună şi fulgeră împotriva „acelor degeneraţi şi îndrăciţi”, în timp ce bate cu pumnul în pupitru. În timp ce acesta îşi continuă tirada, imaginea se schimbă pe fotografiile emoţionale ale unor homosexuali care arată decent, inocent şi amabil; apoi revenim la figura înroşită a predicatorului, şi aşa mai departe. Contrastul e evident. Efectul e devastator.”[8]

Pasul 6: Solicitaţi fonduri

„Orice campanie masivă de acest fel va necesita cheltuieli lunare sau chiar anuale fără precedent – un amplu mecanism de strângere de fonduri,” spun autorii. Ei în îndeamnă pe homosexuali să contribuie masiv la această campanie. „Întrucât acei homosexuali care nu au familii de întreţinut au, de obicei, mai multe fonduri la dispoziţie decât media, ei îşi pot permite să contribuie mai mult.”

Ei continuă şi spun că „invitaţia trebuie adresată atât homosexualilor, cât şi heterosexualilor interesaţi de dreptatea socială.”

Doi ani mai târziu, în cartea lor After the Ball, Kirk şi Madsen îşi prezintă în clar planul pentru propaganda de masă menită să convertească America la promovarea cauzei homosexuale. Ei scriu: „…prin conversie înţelegem ceva mult mai ameninţător la adresa stilului de viaţă american, fără de care nu poate avea loc nici o schimbare socială majoră. Înţelegem conversia emoţiilor, minţii şi voinţei omului de rând, printr-un atac psihologic planificat, sub forma unei propagande servite poporului prin mass-media.”[9]

Demonizaţi Creştinismul

În ton cu „Repararea capitală a Americii heterosexuale” a lui Kirk şi Pill, procesul de demonizare a celor care se opun homosexualităţii se derulează astăzi cu o viteză ameţitoare. Atacul homosexualilor este îndreptat în special împotriva Creştinismului.

  • Pe un site al homosexualilor dedicat prezentării „infracţiunilor de ură”, activiştii pretind că organizaţiile pro-familie au un discurs al urii atunci când critică comportamentul homosexual şi că acest „discurs al urii” ar conduce la infracţiuni de ură, trebuind să fie curmat. Acest site pune un semn de egalitate între opoziţia faţă de homosexualitate şi uciderea evreilor de către Hitler.
  • Acelaşi website dă vina pe grupurile pro-familie pentru uciderea unui student homosexual, Matthew Shepard.[10] (De fapt, Matthew Shepard a fost ucis într-un jaf, nu pentru că era homosexual).[11]
  • În 2004, pastorul suedez Ake Green a fost condamnat la o lună de închisoare pentru că a criticat homosexualitatea într-o predică ţinută în biserică.[12]
  • Inspectoratul Şcolar din San Francisco a adoptat o hotărâre prin care se dă vina pe grupurile religioase pentru aşa numitele „infracţiuni de ură”, cum a fost uciderea lui Mathew Shepard. În plus, Inspectoratul a aprobat o hotărâre prin care îndeamnă presa locală să nu publice anunţuri ale organizaţiilor pro-familie în care se vorbeşte despre schimbarea de la homosexualitate la heterosexualitate.
  • În New York, un panou cu un verset din Biblia a fost dat jos la presiunea consiliului local, care a declarat că reprezintă „un discurs al urii.”[13]
  • În Massachusetts în 2005, David Parker a fost arestat pentru că a protestat la şcoala la care copilul lor era îndoctrinat cu homosexualitate! În cele din urmă şi-a retras copilul de la şcoala aceea. A petrecut doi ani prin tribunale şi a pierdut la toate apelurile.[14]

Este evident că strategiile şi tacticile din „Repararea capitală a Americii heterosexuale” şi din After the Ball sunt aplicate acum la nivel naţional şi internaţional. Homosexualitatea le este impusă statelor ca un stil de viaţă normal. Statul California a adoptat o lege prin care se impune predarea „Istoriei gay” în şcolile publice.[15]Nu e nici o îndoială că acesta este planul pe care vor să-l implementeze activiştii homosexuali şi politicienii corupţi în toate şcolile din SUA.

Am fost manipulaţi şi corupţi.

Dacă tendinţa aceasta nu este oprită printr-un mesaj creştin solid împotriva homosexualităţii, transmis de la cel mai înalt nivel, rezultatul final nu poate fi decât distrugerea în continuare a familiei, stricarea tinerilor şi persecutarea creştinilor care afirmă condamnarea creştină a homosexualităţii.[16]

apărut în ediția mai 2011 a revistei Catholic Family News

_

[3] În 2001, o preoteasă a unei biserici de homosexuali din SUA aflată în vizită de lucru în România aprecia că în ţara noastră s-au făcut progrese importante în favoarea homosexualilor, cel puţin prin faptul că acum se vorbeşte în public despre homosexualitate.

[4] De remarcat că, în România, majoritatea comunicatelor emise de asociaţiile anti-creştine (secular-umaniste) sunt semnate şi de asociaţia homosexualilor.
[5] NAMBLA (Asociaţia Nord Americană pentru Iubirea între Bărbaţi şi Băieţi) este o asociaţie care militează pentru drepturile pedofililor. Ea face parte din mişcarea homosexualilor, membrii ei participând la paradele homosexualilor şi primind un sprijin discret în paginile revistelor pentru homosexuali. Dată fiind opoziţia actuală a publicului faţă de pedofilie, autorii recomandă ţinerea ascunsă a acestor componente ale mişcării homosexuale.
[6] Activiştii homosexuali insistă că homosexualitatea este înnăscută, deşi nu există nici un studiu obiectiv care să dovedească aşa ceva. Există, într-adevăr, o pleiadă de studii realizate de cercetători homosexuali, care însă prezintă deficienţe majore de metodă şi eşantion.
[7] Se lucrează foarte mult cu etichete. Criticii sunt etichetaţi ca nazişti, extremişti sau homofobi şi se transmite implicit ideea că nu trebuie să fii ca ei. Se încearcă impunerea clasificării „critici homosexualitatea, eşti nazist; dacă te declari modern şi deschis, trebuie să accepţi homosexualitatea.”
[8] Publicaţiile promotoare ale drepturilor homosexualilor din România au evitat să publice ştiri despre conferinţa de presă organizată de societatea civilă care protestat împotriva filmului The Kids Are All Right proiectat de homosexuali la Muzeul Ţăranului Român, în februarie 2013, tocmai pentru că protestatarii nu se încadrau în aceste tipare ale fanaticului şi extremistului. Pe de altă parte, ştirile despre manifestaţiile organizaţiei Noua Dreaptă sunt completate cu imagini reprezentative.
[9] After the Ball: How America Will Conquer its Fear and Hatred of Gays in the 90’s, Marshall Kirk şi Hunter Madsen [New York: Penguin, 1989], pag. 153.
[10] „H.R. 1913 Will Inevitably Fund Anti-Christian Bigotry – and Attack Bible Speech”, Traditional Values Coalition, 17 aprilie 2009.
[11] „În 2004, o investigaţie amplă realizată dă ABC News 20/20 a concluzionat că homosexualitatea nu a fost un factor determinant în uciderea lui Shepard, acesta fiind mai degrabă omorât pentru bani.” The Marketing of Evil, David Kupelian, [Nashville: WorldNetDaily Books, 2005], pag. 27.
[12] „Pastor Gets Prison for Sermon”, WorldNetDaily, 8 iulie 2004.
[13] Un incident similar s-a petrecut la Bucureşti în martie 2013, când primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a ordonat demontarea unor bannere stradale instalate de două asociaţii pro-familie, pe motiv că erau „homofobe”. Bannerele informau despre acţiunile pro-homosexualitate de la colegiul George Coşbuc.
[14] Traditional Values Coalition, 17 aprilie 2009.
[15] „Homosexualii, lesbienele, bisexualii şi transexualii vor fi adăugaţi la lunga listă de grupuri sociale şi etnice pe care şcolile publice trebuie să le includă la orele de studii sociale, conform unei reglementări adoptate joi de Senatul Californiei”, CA Senate Bill Mandates Gay History in Schools,” Associated Press, 14 aprilie 2011. Homosexualii încearcă să se prezinte ca o „comunitate”, aşezându-se alături de comunităţi etnice sau culturale şi pretinzând un tratament similar, deşi ceea ce îi defineşte pe ei sunt doar nişte acte sexuale.

[16] Oamenii Sodomei erau răi şi tare păcătoşi înaintea Domnului (Facerea 13:13); Atunci Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia (Facerea 19:24-25); Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic. (Iuda 7); Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. (Romani 1: 26-27)

Tacticile mişcării homosexuale: O strategie detaliată pentru acceptarea publică a homosexualilor (de John Vennari)