ATITUDINI, ACŢIUNI ŞI FAPTE DE CRĂCIUN

Damian Ion

Pagina Misiunea Azi este realizată de

Damian Ion

Pastor al Bisericii Creştine Baptiste Betania din Radna, Jud. Arad

Atitudini, acţiuni şi fapte de Crăciun

Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl…Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1:14,16-17).

Naşterea Domnului Isus Christos este unul dintre evenimentele marcante ale istoriei omenirii. Celebrată de Crăciun, de unii cu emoţie, de alţii cu indiferenţă, de cele mai multe ori sărbătoarea pierde din vedere Personajul Principal. Semnificaţiile religioase rămân în umbră, în timp ce dimensiunile comerciale sunt urmărite cu orice preţ.

Un sondaj realizat în România, în decembrie 2008, pe un eşantion de 400 de respondenţi din mediul urban, evidenţia faptul că prea puţini oameni asociază direct Crăciunul cu naşterea Fiului lui Dumnezeu. La întrebarea: „Care este primul lucru care vă vine în minte atunci când vă gândiţi la Crăciun?”, 24% dintre respondenţi au menţionat bradul sau mirosul de brad, 15,6% au amintit familia sau armonia din familie, în timp ce un procent nesemnificativ, de numai 2%, s-au referit la naşterea Domnului Isus Christos. S-a constatat totuşi că, în momentul în care aspectul religios al sărbătorii a fost indus printr-o întrebare secundară, 76,1% dintre respondenţi şi-au amintit de semnificaţia religioasă a Crăciunului. Crăciunul rămâne o sărbătoare importantă pentru români, însă concluzia sondajului a fost că românii nu mai consideră această sărbătoare drept una religioasă.

Mulţi creştini sărbătoresc Crăciunul fără a considera că este o sărbătoare care îl are în centrul ei pe Domnul Isus Christos. Este concluzia unui sondaj realizat de LifeWay Research, o organizaţie creştină din Nashville (SUA). „Mulţi americani sărbătoresc Crăciunul ca şi când ar participa la yoga: fără să cunoască şi fără să fie preocupaţi de rădăcinile ei religioase”, a declarat Ed Stetzer, preşedintele LifeWay Research. În opinia sa, se observă o prăpastie „alarmantă” între credinţă şi comportament. Doar 28% dintre respondenţi au declarat că le povestesc copiilor istoria naşterii Domnului Isus, în timp ce 38% preferă să le vorbească despre Moş Crăciun. „Sigur, unii spun că Isus este motivul sărbătorii, dar şi că zeul Thor este motivul pentru care ziua a 5-a a săptămânii se numeşte Thursday (joi). Asta nu înseamnă că eu îl sărbătoresc pe Thor. Adevărul este că oamenii pur şi simplu nu deschid Evanghelia ca să citească de ce a venit Domnul Isus“, a mai precizat Stetzer. „Crăciunul nu mai este despre pruncul Isus şi despre staul. (…) A fost dat jos din calendarul religios”, a declarat Barry Kosmin, director al Institutului pentru Studiul Secularismului în Societate şi Cultură de la Trinity College. Sondajul realizat de LifeWay Research a arătat că 62% dintre cei care nu aparţin unei confesiuni creştine sărbătoresc totuşi Crăciunul. De asemenea, Crăciunul este sărbătorit şi de 89% dintre cei care se consideră agnostici, precum şi de 55% dintre cei care declară că sunt atei. Creştinilor, agnosticilor şi ateilor li se alătură în sărbătorirea Crăciunului şi musulmani şi membrii ai religiei iudaice, notează usatoday.com. Rezultatele sondajului LiFeWay Research s-au bazat pe intervievarea a 2.110 de persoane adulte.

Un sondaj Gallup realizat pentru USA Today arată că 51% dintre americani spun că sărbătoarea Crăciunului este „profund religioasă”. Totuşi, acelaşi sondaj arată că expresia religioasă este conexată cu moduri nereligioase de sărbătorire a Crăciunului. Astfel, 89% dintre respondenţi au declarat că vor oferi daruri de Crăciun, 86% au spus că vor lua masa împreună cu membrii familiei, 80% că vor împodobi bradul de Crăciun, 79% că vor intona cântece specifice sărbătorii, 34% că vor urmări filme cu tematică biblică. Doar 28% au declarat că vor citi sau vor povesti istoria naşterii Domnului Isus.

Crăciunul este celebrat anual în data de 25 decembrie. Este acceptat însă faptul că nu se cunoaşte data exactă a naşterii lui Domnului Isus. Evangheliştii Noului Testament au relatat despre naşterea Mântuitorului fără a menţiona o dată anume, iar Biserica primului secol creştin nu a sărbătorit naşterea Domnului Isus. Începând cu secolul al II-lea d.Ch., scriitorii creştini au vorbit despre data probabilă a naşterii Domnului Isus, fără a o considera sărbătoare. Părerile au fost însă împărţite, unii optând pentru data de 20 mai, alţii pentru 29 martie (prin corelaţie cu Paştele iudeilor) sau 29 septembrie (prin asociere cu vechea Sărbătoare a Corturilor). La începutul secolului al II-lea d.Ch., episcopul Telesphorus, conducător al Bisericii din Apus, ar fi susţinut că serviciul bisericesc pentru celebrarea naşterii lui Domnului Isus ar trebui să aibă loc în luna decembrie. În primele trei secole ale istoriei bisericii, creştinii au celebrat naşterea Mântuitorului în diverse zile ale anului. Indiferent de data, este bine că lumea creştină doreşte să aibă în fiecare an o zi în care să redescopere semnificaţiile întrupării Fiului lui Dumnezeu.

Persoanele care participa la nasterea Domnului Isus, savarsesc diferite fapte cu aceasta ocazie: Ingerii vin pe pamant sa vesteasca nasterea Domnului Isus, conform calauzirii lui Dumnezeu; Iosif si Maria se lasa in voia Domnului, conform calauzirii lui Dumnezeu; locuitorii din Betleem nu arata compasiune, nu se lasa calauziti de Dumnezeu; pastorii alearga sa-L vada pe Domnul si se bucura de nasterea Lui, conform calauzirii lui Dumnezeu; magii fac o calatorie lunga pentru a ajunge la Domnul Isus, conform calauzirii lui Dumnezeu; Simeon este pregatit sa mearga in vesnicie, conform calauzirii lui Dumnezeu; Irod lupta impotriva Domnului Isus si refuza calauzirea lui Dumnezeu; iar preotii descopera voia lui Dumnezeu, dar refuza sa urmeze calauzirea Sa. Studiind atitudinile, actiunile si faptele personajelor prezente cu ocazia intruparii Domnului Isus se evidentiaza doua categorii de oameni, oameni care actioneaza conform calauzirii primite de la Dumnezeu si oameni care se opun voii Domnului.

Prin harul lui Dumnezeu, ne bucuram astazi de calauzirea Sa, de descoperirea voii Sale in Sfanta Scriptura. Ce facem cu mesajul lui Dumnezeu de Craciun? Cei neprihaniti asculta, cei interesati merg sa vada, cei tulburati lupta impotriva si cei calauziti se inchina.

La ceas de sarbatoare sa ne dorim si sa ne lasam indrumati de calauzirea Domnului, sa sarbatorim Intruparea Domnului Isus cu inimi curate, dar si apoi sa traim lasandu-ne condusi de voia Sa. Prezenta lui in viata noastra este insotita de binecuvantarile Sale. Poetul român a surprins semnificația Crăciunului:

Și-acum te las, fii sănătos

Și vesel de Crăciun,

Dar nu uita, când ești voios,

Române, să fii bun

– See more at: http://publicatia.voxdeibaptist.org/misiune_dec15.htm#sthash.x7zaAIdb.dpuf

ATENȚIE LA MANIPULAREA NEO-MARXISTĂ

Citesc pe pagina lui Cristian Soimaru despre cât îi duce pe unii capul: “Directiva ultimelor zile: Dacă susții ideea demersului potrivit căruia căsnicia ar trebui definită ca uniune între un bărbat și o femeie, atunci ești manipulat de ruși (Putin) și controlat de Dragnea și Tăriceanu…Doar atât puteți?!”
Din păcate aceștia sunt cei care “doresc” modernizarea României. Pentru cei care nu înțeleg că nu scăpăm de o nebunie (corupția) îmbrățişând altă nebunie (sexo-marxismul), ci păstrându-ne luciditatea…recomand postarea lui Adrian Papahagi:
“PSD a votat pentru aderarea României la UE și NATO, deși e un partid rusofil care detestă statul de drept. Va vota și pentru Referendumul solicitat de Coaliția pentru familie, în ciuda valorilor sale stângiste, care îl determină să susțină agenda LGBT în Parlamentul European.
Nu noi ne întâlnim cu agenda stângistă a PSD, ci PSD se pliază pe agenda națională când riscă să piardă prea multe voturi altminteri.
Pentru noi, valorile europene nu sunt marmelada stângistă de după mai 1968, ci principiile creștin-democrate ale lui Adenauer, De Gasperi, Robert Schuman sau Grigore Gafencu din 1948, pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Nu primim deci lecții de europenism de la amicii lui Cohn-Bendit și fanii lui Che Guevara.”
NU vă lăsați manipulați! NU fiți botaniști! NU se poate scăpa de cancer (corupție) îmbolnăvindu-te de SIDA (sexo-marxism)!
Fiți înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii!
Samy Tuțac

Așa arată blestemul!

download


Conf. dr. Emanuel Contac face un comentariu pertinent:

Irlanda trece printr-o schimbare majoră. Un amendament constituțional din 1983, conform căruia mama și copilul nenăscut au în egală măsură dreptul la viață, va fi abrogat. Sondajele efectuate arată că 70% din populația care s-a prezentat la referendum sprijină noua modificare legislativă, fapt care se traduce în liberalizarea accesului la avort.

Din perspectivă teologică, problema avortului rămâne, indiferent cum se așează legislația, unul dintre cele mai clare indicii ale incapacității omenești funciare de a-și asuma responsabilitatea pentru faptele săvârșite. Practica avortului constituie un indiciu că în inima sofisticatei civilizații europene rămâne o formă de rău care nu poate fi expulzată prin legislație, dintr-un motiv pe care l-am pomenit într-o postare anterioară: legea (umană sau divină) nu poate să-i dea omului resursele de care are nevoie pentru a fi viu. Legea nu poate fi în acord cu natura noastră slabă și irațională. Ea rămâne în mod fundamental, constitutiv, un element care țintește fără milă tocmai călcâiul lui Ahile din natura noastră umană. Neputând să vindece călcâiul lui Ahile, irlandezii au decis să frângă în două săgeata care aduce judecata.

Citeam în Times în aceste zile că unii dintre cei care s-au hotărât să voteze NO – adică păstrarea Amendamentului 8 – au făcut-o după ce au vizionat filme despre maniera în care se efectuează un avort. Mă întreb câți dintre cei care au votat YES știu ce presupune în practică operațiunea.

Suntem, dacă nu mă înșel, singura specie de viețuitoare care a divorțat sexualitatea de funcția ei reproductivă. Singura specie suficient de inteligentă ca să poată suprima rezultatul concepției nedorite. Singura specie care își pune problema dacă dorește sau nu să procreeze. Singura specie capabilă să folosească limbajul pentru a disimula și a ascunde. Vorbim de “sănătate reproductivă” când în fapt este vorba de “avort”, a cărui practicare contravine în mod clar tocmai reproducerii.

sursa

Așa arată blestemul!

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/asa-arata-blestemul/

Ascultare şi dependenţă  C. H. Mackintosh

În articolul anterior (Autoritate şi putere) am atras atenţia cititorilor asupra faptului că, în îndurarea Sa infinită, Dumnezeul nostru dă alor Săi, chiar în această lume de întuneric şi răutate, autoritate şi putere pentru a-şi cunoaşte calea şi pentru lucrările pe care sunt chemaţi să le facă.

În Cuvânt găsim îndrumări şi putem conta pe puterea lui Dumnezeu în toate greutăţile prin care trebuie să trecem în lume până să ajungem acasă, în odihna eternă din cer. Avem autoritate şi putere pentru toate lucrurile.

rugaciune

 

Dar trebuie să ne amintim că, dacă Dumnezeu ne dă autoritate, noi trebuie să fim ascultători, iar dacă ne dă putere, trebuie să fim dependenţi de El. La ce bun să avem o autoritate, dacă nu ne supunem acesteia?

Pot da servitorului cele mai clare indicaţii unde să se ducă, ce să facă şi ce să spună, dar dacă, în loc să lucreze potrivit indicaţiilor primite, el începe să gândească şi să tragă concluzii, să judece singur şi să acţioneze după voia lui, atunci la ce foloses indicaţiile pe care le-a primit? La nimic altceva decât ca să demonstreze cât de mult s-a abătut de Ia el. Este limpede că datoria unui slujitor este să asculte, nu să pună la îndoială, să acţioneze potrivit indicaţiilor stăpânului, nu potrivit voinţei şi gândurilor proprii. Numai dacă face exact ce îi spune stăpânul, nu este tras la răspundere pentru consecinţe.

Lucrul cel mai important la un slujitor este ca el să asculte, în aceasta stând perfecţiunea morală a unui slujitor. Dar, vai! Cât este de rară această trăsătură! În întreaga istorie a lumii nu a existat decât un singur slujitor absolut ascultător şi în totul – omul Isus Hristos. Mâncarea şi băutura Lui au fost ascultarea. El Şi-a găsit bucuria în ascultare. „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis şi să sfârşesc lucrarea Lui“ (loan 4:34). „În jertfă şi dar de mâncare nu Ţi-ai găsit plăcerea: mi-ai străpuns urechile; n-ai cerut ardere-de-tot, nici jertfă pentru păcat. Atunci am zis: Iată, vin: în sulul cărţii este scris despre mine. Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta şi legea Ta este înăuntrul inimii mele“ (Psalmul 40:6-8 ).

Binecuvântatul nostru Domn Isus a avut voinţa lui Dumnezeu ca unic motiv pentru orice lucrare a făcut. În El n-a existat nimic care să fi trebuit sa fie înfrânat prin autoritatea lui Dumnezeu. Voia Lui a fost desăvârşită şi, în mod necesar, datorită firii Sale desăvârşite, fiecare mişcare a Lui a fost în acord cu voinţa divină. „Legea Ta este înăuntrul inimii Mele“ (Psalmul 40:8 ). „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“ (loan 6:38).

Şi ce a putut face Satan în faţa unui asemenea Om? Absolut nimic. El a căutat să-L facă să se abată de pe calea ascultării şi să-L scoată de sub dependenţă, dar zadarnic. „Dacă eşti Fiu al lui Dumnezeu, spune pietrei acesteia să se facă pâine“ (Luca 4:3 ). Bineînţeles că Dumnezeu Îi va da pâine Fiului Său. De aceea Omul desăvârşit a refuzat să-Şi facă singur pâine. El nu primise nici o poruncă pentru aceasta, nu avea autoritate în acest sens, deci nu avea nici un motiv să lucreze astfel. „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu»“. Şi aşa a făcut El pe tot parcursul ispitirii. Nimic nu L-a putut face pe Omul binecuvântat să se abată de la calea ascultarii. Întotdeauna El a răspuns: „Este scris“. El nu putea acţiona fără motiv, iar singura Lui motivaţie era voia lui Dumnezeu. „Este desfătarea mea, Dumnezeul meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este înăuntrul inimii Mele“ (Psalmul 40:8 ).

Atât de ascultător a fost lsus Hristos – ascultător de la început până la capăt. Şi El a fost nu numai ascultător, ci şi în totul dependent. Deşi era şi Dumnezeu, atotstăpân şi binecuvântat în veci, când a venit în lumea aceasta ca om, El a trăit în totul în dependenţă de Dumnezeu. El putea spune: „Domnul Dumnezeu mi-a dat limba unui ucenic, ca să ştiu cum să ajut cu un cuvânt pe cel obosit. El îmi trezeşte dimineaţă după dimineaţă, îmi trezeşte urechea, ca să ascult ca un ucenic. Domnul Dumnezeu mi-a deschis urechea şi nu m-am împotrivit, nu m-am dat înapoi. Mi-am dat spatele celor care mă băteau şi obrajii celor care mi smulgeau barba. Nu mi-am ascuns faţa de batjocură şi de scuipare. Pentru că Domnul Dumnezeu mă va ajuta, de aceea nu m-am ruşinat; de aceea mi-am făcut faţa ca o cremene şi ştiu că nu voi fi dat de ruşine“ (Isaia 50:4-7 ). Şi: „Păzeşte-Mă, Dumnezeule, pentru că în Tine Mă încred“ (Psalmul 16:1 ). „Din pântecele mamei Mele, Tu eşti Dumnezeul Meu“ (Psalmul 22:10 ).

El a fost necontenit dependent de Dumnezeu, din iesle până la crucea de pe Golgota, iar după ce a împlinit totul Şi-a încredinţat duhul în mâinile Tatălui, iar trupul I s-a odihnit în speranţă. Ascultarea şi dependenţa Lui au fost de o perfecţiune divină în orice situaţie.

Dar acum trebuie să-i cerem cititorului să-şi îndrepte atenţia spre două exemple contrarii celor date de Domnul nostru, spre două cazuri în care neascultarea şi independenţa au avut consecinţe dezastruoase. Fără îndoială, cunoaştem istorie, dar s-o privim în legătură cu tema de faţă.

Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimis de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie. El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului” ( 13:1-2 ). Până aici totul era bine. El a rostit cuvântul lui Dumnezeu, iar puterea lui Dumnezeu a însoţit mărturia lui şi împăratul a fost umilit şi supus pe moment.

Dar aceasta n-a fost tot, ci omul lui Dumnezeu a refuzat invitaţia împăratului de a mânca cu el. „Omul lui Dumnezeu a zis împăratului: «Jumătate din casa ta să-mi dai, şi n-aş intra cu tine. Nu voi mânca pâine şi nu voi bea apă în locul acesta; căci iată ce poruncă mi-a fost dată prin Cuvântul Domnului: «să nu mănânci pâine, nici să bei apă şi nici să nu te întorci pe drumul pe care le vei duce»” ( 13:8-9 ).

Era perfect, era minunat să fi respectat acestea. Picioarele omului lui Dumnezeu stăteau ferm pe calea ascultarii, care i-a adus victoria. Ofertele împăratului au fost respinse fără şovăire. Nici chiar jumătate din averea casei regale nu-l putea ispiti pe cel ce urma calea îngustă, sfântă şi fericită a ascultarii. El respinge orice ofertă şi urmează calea dreaptă deschisă prin cuvântul Domnului. Nu a stat să judece sau să se întrebe şi n-a ezitat nici o clipă. Cuvântul Domnului rezolva totul. Lui nu-i rămânea decât să asculte, indiferent de consecinţe, şi, cât timp a ascultat, totul a mers bine.

Dar să fim atenţi la ce a urmat: „În Betel locuia un profet bătrân“ (versetul 11). Şi acest profet bătrân s-a dus după omul lui Dumnezeu şi i-a spus: „Vino cu mine acasă şi să iei ceva să mănânci“ (versetul 15). Acesta era diavolul sub altă înfăţişare. Deci, cititorilor, păziţi-vă de „profeţii bătrâni!“ Cuvântul unui profet poate reuşi acolo unde a dat greş cuvântul unui împărat. Aceasta era o viclenie a lui Satan pentru care, evident, omul lui Dumnezeu nu era pregătit. Înfăţişarea unui profet l-a înşelat şi l-a făcut să lase jos garda, pentru că imediat putem înţelege schimbarea de ton.

Răspunsul dat împăratului „Jumătate din casa ta să-mi dai, şi n-aş intra cu tine“ – denotă forţă şi hotărâre fermă, după care a adăugat la fel de hotărât motivul: „Iată ce poruncă mi-a fost dată prin cuvântul Domnului“. Dar în răspunsul dat acestui profet se vede o energie redusă şi mai puţină forţă şi hotărâre. El a spus: „Nu pot nici să mă întorc cu tine, nici să intru la tine” (versetul 16). lar ca motiv, el nu spune că Domnul i-a poruncit, ci că i-a spus.

Pe scurt, nu mai avea atâta putere. Cuvântul lui Dumnezeu nu mai avea locul cuvenit în sufletul lui. Cuvântul nu se schimbase. „Doamne, cuvântul Tău este întemeiat în ceruri din veşnicie”, şi dacă acel cuvânt ar fi fost ascuns în inima omului lui Dumnezeu, dacă ar fi locuit din belşug în sufletul lui, răspunsul dat de el profetului ar fi fost la fel de limpede şi hotărât ca acela dat împăratului. „Prin cuvântul buzelor tale eu m-am păzit de căile celui violent“ (Psalmul 17:4 ).

Duhul de ascultare este marea protecţie morală împotriva oricărei uneltiri sau curse a vrăjmaşului. Vrăjmaşul poate ataca altundeva, poate schimba tactica şi poate recurge la alţi agenţi, dar simpla ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu păzeşte sufletul de toate maşinaţiunile şi invenţiile lui. Diavolul nu-i poate face nimic unui om care este condus în totul numai de Cuvântul lui Dumnezeu şi refuză să se abată cât de puţin de la autoritatea divină.

Dar să fim atenţi cum a reuşit vrăjmaşul să se impună înaintea omului lui Dumnezeu: „I-a zis: «Şi eu sunt profet ca tine; şi un înger mi-a vorbit din partea Domnului şi mi-a zis: Adu-l acasă cu tine, ca să mănânce pâine şi să bea ap㻓 (versetul 18).

Ce ar fi trebuit să răspundă omul lui Dumnezeu la aceasta? Dacă ar fi ţinut Cuvântul Domnului, ar fi spus imediat: «Dacă zece mii de profeţi şi zece mii de îngeri ar zice: „Întoarce-te!“, i-aş privi pe toţi ca pe nişte mincinosi, trimişi de diavol ca să mă departez de calea sfăntă şi fericită a ascultării». Ar fi fost un răspuns sublim, punând aceeaşi aură ca şi cuvintele apostolului: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer vă va vesti altă evanghelie decât Evanghelia pe care v-am vestit-o noi, să fie anatema“ (Galateni 1:8 ).

Dar, vai! Omul lui Dumnezeu s-a abătut de la calea ascultării şi chiar omul pe care Satan l-a folosit pentru a-l îndepărta a fost acela prin a cărui gură Domnul l-a anunţat consecinţele grozave ale neascultării. Profetul bătrân a minţit când a fost folosit de Satan şi a spus adevărul când l-a folosit Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu care greşise a fost ucis de un leu, pentru că nu a ascultat de Cuvântul Domnului. S-a abătut de la calea îngustă a ascultării şi a intrat pe terenul propriei voinţe şi acolo a fost omorât.

Cititori, să ne păzim de „profeţii bătrâni“ şi de „îngerii de lumină!“ Cu un adevărat duh de ascultare să respectăm îndeaproape Cuvântul lui Dumnezeu! Astfel vom vedea cum calea ascultării este atât sigură, cât şi plăcută, sfântă şi fericită.

Şi acum, înainte de a încheia, să aruncăm o privire peste Iosua 9 , unde, ca o mustrare pentru noi, este consemnat felul în care însuşi Iosua a fost înşelat din cauza faptului că nu a rămas în dependenţă de Dumnezeu. Nu vom cita pasajul, nici nu vom intra în detalii. Cititorul se poate opri asupra acestui capitol şi poate medita la el.

De ce a fost Israel înşelat de viclenia gabaoniţilor? Pentru că s-au bazat pe propria raţiune şi au judecat după cele văzute cu ochii, în loc sa aştepte îndrumarea lui Dumnezeu.

Domnul nu a fost înşelat de zdrenţele lor, nici de pâinea lor mucegăită; şi nici israeliţii nu ar fi fost înşelaţi dacă L-ar fi întrebat pe Domnul. Dar aici au dat greş. Ei nu L-au întrebat pe Dumnezeu, care i-ar fi îndrumat şi le-ar fi spus cine erau acei străini vicleni. Numai să fi realizat ei slăbiciunea şi ignoranţa lor şi să-L fi întrebat pe Domnul, şi El le-ar fi lămurit totul. Dar nu, ei au gândit singuri, au judecat singuri şi au tras singuri concluzii potrivit cu ceea ce au văzut. Aşa au făcut ei şi de aceea zdrenţele gabaoniţilor au reuşit să facă ceea ce nu au putut face zidurile lerihonului.

Putem fi siguri că Israel nici nu s-a gândit să facă un legământ cu canaaniţii. Ei au fost chiar foarte indignaţi când au aflat ce făcuseră, dar, odată făcut, aşa rămânea. Este mai uşor să faci o greşeală decât s-o îndrepţi. Şi astfel gabaoniţii au rămas ca să amintească de răul de a nu-L întreba pe Dumnezeu pentru a primi sfat şi călăuzire.

Fie ca Duhul Sfânt să ne înveţe, prin cele ce s-au întâmplat înainte, cât de importantă este „ascultarea şi dependenţa“.

http://comori.org/viata-de-credinta/ascultare-si-dependenta/

Asamblând puzzle-ul vieții noastre

   01-11-2018 

Într-o vară, în timp ce mă aflam în vizită la nepoţii mei, am văzut că aveau diferite puzzle-uri. Ne-am aşezat la o masă în grădină şi am încercat să asamblăm unul dintre acele puzzle-uri, dar nu prea reușeam. „Hai să ne oprim puţin”, a spus unul dintre nepoţi.

„Da”, a fost de acord celălalt, „am putem reveni la el mai târziu.” Aşadar, am lăsat puzzle-ul necompletat, cu piese împrăștiate peste tot. Curând, ne-am legat de alte activităţi. Dar, din când în când, reveneam la puzzle şi mai găseam câte o piesă care se potrivea. Eram cu toţii încântaţi de aceste noi piese pe care le găseam pentru puzzle. Când am terminat într-un final puzzle-ul, am fost atât de mulţumiţi de rezultat, încât l-am pus într-o ramă!

Şi viaţa noastră , de multe ori se aseamănă unui puzzle. Uneori am încercat să așezăm o piesă unde nu îi era locul. Alteori am încercat să punem o altă piesă înainte ca cele din jurul ei să fie aşezate cum trebuie. Însă, odată ce am început să asamblăm un puzzle, avem dorinţa de a încerca să-l terminăm cât mai repede.

De-a lungul anilor, am învăţat că trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să aşeze piesele puzzle-ului vieţii noastre în ordinea corectă: facultate, căsătorie, casă, copii, nepoţi, strănepoţi. Dumnezeu are un plan pentru viaţa noastră, iar noi trebuie să-l lăsăm să se împlinească în ordinea aleasă de El. Este precum evoluţia unei sarcini. Odată conceput, copilul începe să se dezvolte singur.

Uneori nu am înţeles cum şi în ce ordine se îmbină puzzle-ul vieţii mele. Dar Dumnezeu îmi spuee că are un plan. El poate vedea puzzle-ul întreg, complet, chiar dacă eu nu-l văd.

Cu ajutorul Său, urmându-I exemplul şi lucrând împreună cu El la piesele din viaţa noastră, într-o zi vom vedea rezultatul final. Îi voi înţelege planul – în ciuda obstacolelor, a cotiturilor – de a asambla piesele puzzle-ului vieţii noastre. Vom vedea că rezultatul final va fi înrămat pentru o veşnicie cu El.

Viaţa noastră se poate rezuma în felul următor: voi merge oriunde Isus merge cu mine. Nu aş schimba nimic din puzzle-ul uneori de neînţeles al vieţii mele, deoarece Isus îmi conduce paşii.

Betty Glover Perry

https://www.stiricrestine.ro/2018/11/01/asambland-puzzle-ul-vietii-noastre

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/asambland-puzzle-ul-vietii-noastre/

DOVEZI UIMITOARE PE DRUMUL DE LA URA LA DRAGOSTE

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

19/01/2014 · by  · in Articole.

„Haide să nu ne mai facem rău unul altuia. Începe tu primul.” Cam la asta se rezumă de multe ori tentativele noastre eșuate de a pune capăt unei relații de ură sau dispreț față cineva care ne face rău, într-un fel sau altul. Dacă însă am înceta să ne subestimăm voința, am putea chiar învăța ceva din exemplele care urmează.

soldati_400

 

1. În decembrie 1914, pe un câmp de luptă din Belgia, soldații germani și englezi au hotărât să lase jos armele și să sărbătorească Crăciunul împreună. Soldații au făcut schimb de alimente, cadouri (din ce aveau la ei) și povești, au cântat colinde și chiar au jucat o partidă de fotbal acolo, în tranșee. Dar mai important decât atât, a fost o ocazie pentru ambele tabere să își îngroape morții. Știind că soldaților le va fi foarte greu să se mai lupte după acest episod, generalii din ambele tabere pur și simplu au înlocuit trupele. Întâmplarea a rămas cunoscută în istorie ca „Armistițiul de Crăciun” și a fost ecranizată în filmul artistic „Joyeux Noel”.

musulmani_400_01

2. La doar câteva săptămâni de la un atentat sinucigaș cu bombă, care a omorât 100 de persoane aflate într-o biserică creștină din Pakistan, aproximativ 300 de musulmani s-au adunat în preajma Bisericii „St. Anthony”, formând o barieră de protecție pentru creștinii care se rugau înăuntru. Acesta a fost al doilea lanț uman format după atentat, în care musulmanii s-au unit pentru a proteja grupul creștin minoritar și pentru a le asigura condițiile de a-și practica religia fără teamă de amenințarea teroriștilor.

chyjohnson600_400

3. Când Chy Johnson, o fetiță cu nevoi speciale de la Liceul „Queen Creek” din Arizona, a fost bătută la școală, mama sa l-a sunat pe Carson Jones, un prieten de familie și starul echipei de fotbal a școlii, să afle cine sunt vinovații. Carson însă i-a făcut o favoare și mai mare. El și alți membri ai echipei de fotbal au luat-o de Chy sub protecția lor, stând cu ea în pauze, conducând-o la clase și luând masa de prânz cu ea. În curând, a devenit favorita întregii echipe și toate răutățile pe care le suferea înainte din parte colegilor au încetat subit.

keisha_400

4. În 1996, când Organizația Ku Klux Klan a inițiat o manifestație în orașul Ann Arbour din Michigan (SUA), Keshia Thomas avea 18 ani. Asta nu a împiedicat-o să ia poziție împotriva urii și discriminării pe care o promova KKK-ul și să iasă în stradă alături de alte câteva sute de persoane care au manifestat împotriva reuniunii organizației rasiste. Însă când unul dintre membrii KKK a ajuns din greșeală în tabăra adversă, a protestatarilor, s-a dezlănțuit cu adevărat ura. Oamenii au sărit să-l bată, unii strigând că ar trebui să îl omoare. Keshia Thomas se afla printre manifestanții care l-au urmărit pe bărbat, însă când a văzut că, odată prins, bărbatul a căzut victimă furiei celorlalți, tânăra s-a aruncat între victimă și bâtele celor care îl loveau fără discernământ, pentru a-l proteja. Gestul ei i-a salvat viața. Citiți continuarea aici.

jihab_400_01

5. O musulmană gravidă a fost grav bătută anul trecut în Suedia, pentru că era îmbrăcată după portul tradițional, cu capul acoperit. Atacatorii i-au rupt hijabul, au dat-o cu capul de portiera unei mașini și au lăsat-o inconștientă în stradă. În timp ce se recupera în spital, femeile din țară, musulmane și nemusulmane au protestat împotriva urii și discriminării, acoperindu-și capul și punând poze cu ele pe rețelele sociale.

Vă întrebați de unde există atâta ură în oameni? Conform dr. Robert Fuller, atunci când cineva ne insultă demnitatea sau face ceva ce ni se pare inacceptabil, ceea ce experimentăm pe loc este furie, nu ură. Cheia transformării furiei în ură stă în dispoziția noastră de a acționa dictați de acest sentiment. Dacă putem găsi o modalitate de a combate sau îndrepta răul făcut, furia se disipează înainte de a se transforma în ură, însă dacă o ținem la foc mocnit înăuntrul nostru, ea se întărește și se transformă într-o ură rece, calculată, constantă. Și deși cauza pare să vină din exterior, ura are și un complice care stă în noi, și anume frica. „Ne este frică înainte să urâm. Furia se solidifică în ură atunci când ne este foarte frică că cineva ne va domina viața în feluri în care nici nu putem accepta, nici nu putem combate”, scrie Fuller, înPsychology Today.

Atunci cum se poate opri acest proces sau, și mai important, cum se poate trece bariera de la ură la dragoste? Mai întâi, nepermițând fricii să ne domine, ne recăpătăm puterea de a combate cinstit și nepătimaș răul care ni se face, ceea ce permite furiei să se stingă și să nu se consolideze sub forma urii. Apoi, cu doar un strop din capacitatea de a recunoaște valoarea adversarului se deschide posibilitatea recunoașterii benefice că avem ce învăța de la adversari sau rivali. Din acest punct, drumul este deschis chiar pentru parteneriat. Nu putem să-i apreciem pe cei de care ne temem. Dar o inimă care a reușit să se deschidă pentru a respecta un rival și a recunoaște părțile lui bune, e pregătită să experimenteze și parteneriatul, care permite dezvoltarea dragostei, adică un cu totul alt capitol. Dar care nu poate începe până ce pașii preliminari nu sunt făcuți.

Sursa: Semneletimpului.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/dovezi-uimitoare-pe-drumul-de-la-ura-la-dragoste/

Domnul Isus făcut desăvârșit

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

Întrebare:

Cum a fost făcut desăvârșit Domnul Isus? Vă rog ca să dați un răspuns referitor la versetele de la Evrei 5:8-9. De ce apostolul Pavel spune despre Isus că a învățat să asculte? Nu era El oare Modelul Suprem al ascultării? Și de ce zice că „… a fost făcut desăvârșit…”? Oare nu era desăvârșit din veșnicii? Aceste versete le aduc ca „argument” membrii Societății Turnului de Veghere ca să dovedească că Isus nu este una cu Tatăl. Mulțumesc.

Domnul Isus, într-adevăr, este desăvârșit  din veșnicie și lucrul acesta apostolul Pavel îl afirmă chiar în această epistolă, punând în contrast desăvârșirea Domnului Isus cu slăbiciunile preoților, care slujeau după rânduiala Legii (a Vechiului Legământ).

În adevăr, Legea pune mari preoți pe niște oameni supuși slăbiciunii; dar cuvântul jurământului, făcut după ce a fost dată Legea, pune pe Fiul, care este desăvârșit pentru vecinicie. (Evrei 7:28)

Chiar din primele capitole autorul dovedește că Domnul Isus nu este creat și că este mai presus de îngeri.

Și la capitolul 4 apostolul Pavel menționează că Domnul Isus a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat:

Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat. (4:15)

Domnul Isus prin întrupare S-a făcut părtaș sângelui și cărnii (Evrei 2:14) ca să poată veni în ajutorul nostru.

Deci, ca și sfințenie și neprihănire, Domnul Isus este desăvârșit, fără cusur, fără neajuns.

Domnul Isus făcut desăvârșit ca și Mântuitor

Textul de la Evrei 5:8-9 vorbește despre desăvârșirea Domnului Isus ca și mântuitor. În limba română noi înțelegem cuvântul „desăvârșit” ca fiind perfect, ideal, lipsit de neajunsuri. Potrivit DEX-ului, cuvântul „desăvârșit” înseamnă perfect, deplin, complet, absolut. Totuși, cuvântul din limba greacă tradus „desăvârșit” din textul dat înseamnă: a împlini, a duce la bun sfârșit, a finisa, a isprăvi, a ajunge la scopul propus.  Deci, apostolul Pavel arată că prin lucrurile care le-a suferit, inclusiv prin moarte, Domnul Isus a fost făcut desăvârșit ca și Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec:

Și, cum zice iarăși într-alt loc: „Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe cari le-a suferit. Și după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri vecinice, căci a fost numit de Dumnezeu: Mare Preot „după rânduiala lui Melhisedec. (Evrei 5:6-10)

Lucrul acesta este confirmat și la capitolul 2, unde apostolul spune că Dumnezeu a desăvârșit prin suferință pe Căpetenia mântuirii noastre:

Dar pe Acela, care a fost făcut „pentru puțină vreme mai pe jos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste”, din pricina morții, pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți. Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.(Evrei 2:9-10)

La Ioan 12:27, înainte de arestarea Sa, Domnul Isus spune că pentru ceasul morții a venit în lumea aceasta, adică acesta a fost scopul întrupării Lui:

Acum sufletul Meu este tulburat. Și ce voi zice?… Tată, izbăvește-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăvește Numele Tău! (Ioan 12:27)

Când Domnul Isus a început să le vorbească ucenicilor Săi despre moartea și învierea Sa, Petru L-a chemat deoparte ca să-L mustre pentru cuvintele acestea, dar Domnul i-a spus că gândul acesta nu este de la Dumnezeu, ci de la Satana. Satana n-ar fi vrut ca Domnul Isus să moară, fiindcă așa ar fi fost zădărnicit planul de mântuire a omenirii:

De atunci încolo, Isus a început să spună ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim, să pătimească mult din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor; că are să fie omorât, și că a treia zi are să învieze. Petru L-a luat de o parte, și a început să-L mustre, zicând: „Să Te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întîmple așa ceva!” Dar Isus S-a întors, și a zis lui Petru: „Înapoia Mea, Satano: tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:21-23)

Înainte ca Domnul Isus să-Și dea sufletul pe cruce, ultimele Lui cuvinte au fost: „S-a isprăvit!” Această expresie este traducerea din limba greacă a cuvântului „tetelestai”, un cuvânt care are aceeași rădăcină cu cuvântul tradus la Evrei 5:9 „desăvârșit”. Prin moarte Domnul Isus Și-a isprăvit lucrarea pentru care a venit pe pământ prima oară.

Cînd a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi și-a plecat capul, și Și-a dat duhul. (Ioan 19:30)

Deci, Domnul Isus a fost făcut desăvârșit ca și mântuitor prin suferință. Fără moartea Domnului Isus nu ar fi fost posibilă mântuirea noastră. Prin moarte El a fost făcut urzitorul sau vinovatul mântuirii noastre.

Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire, ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Și arate neprihănirea Lui în așa fel încât, să fie neprihănit, și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. (Romani 3:23-26)

Dumnezeu să ne ajute ca să nu facem zadarnică jertfa Domnului Isus prin necredință, ci întăriți prin credință să ajungem la mântuire și să trăim o veșnicie alături de Cel care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi!

Domnul Isus făcut desăvârșit

https://moldovacrestina.md/domnul-isus-facut-desavarsit/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/domnul-isus-facut-desavarsit/