ISTORIA BAPTIŞTILOR DIN ROMÂNI Dr. Alexa Popovici
PĂTRUNDEREA ŞI RĂSPÂNDIREA ÎN PĂRŢILE CLUJULUI
Regiunea Clujului a fost un leagăn de viaţă religioasă încă din vremi străvechi. Toate mişcările protestante şi-au avut centru de activitate în oraşul Cluj. Bisericile mari şi impunătoare din oraş, sunt o mărturie vie a vieţii religioase desfăşurată în trecut. Aici a fost o bogată şi zbuciumată activitate a anabaptiştilor. Credinţa nou-testamentală baptistă a reapărut la Cluj în sec. XIX adusă de un german şi s-a propagat apoi, prin infiltraţie, prin contactul social al unor persoane din părţile Clujului cu credincioşi baptişti din alte părţi, mai ales cu acei din Bihor, unde lucrarea baptistă era în plină desfăşurare.
Începuturile simple şi firave, fără previziuni şi planuri misionare, cu adevărat sporadice, s-au transformat însă în misiuni de importanţă istorică şi care rămân o inspiraţie pentru prezent şi viitor.
Noile începuturi baptiste deşi au întâmpinat şi ele o împotrivire, o reacţie adversă, nu au ajuns să fie ca prigoanele, ostracizările, terorizările, maltratările, de tip medieval, martirice, pe care le-au îndurat anabaptiştii pe aceste meleaguri. Acum era o altă gândire, o altă orânduire socială şi administrativă. De aceea, credincioşii baptişti au aplicat întocmai practicile nou-testamentale.
PRIMUL BAPTIST LA CLUJ.
În anul 1886, s-a mutat la Cluj un german, Johann Rothmayer, credincios baptist. El a fost un bun şi harnic colportor de Biblii, care a lucrat întâi la Budapesta şi apoi de aici, cu o bogată experienţă misionară a venit la Cluj, trimis de baptiştii din Germania. Predicatorul baptist maghiar, L. Balogh, a destăinuit într-un referat istoric expus la primul congres baptist european ţinut la Berlin în 1908, că Johann Rothmayer s-a convertit în tinereţe în oraşul lui Qacken, în Hamburg şi a fost botezat de acesta. În aprilie 1846, Societatea misionară a tinerilor şi fetelor din Biserica baptistă din Hamburg păstorită de Oncken, a hotărât şi a trimis ca misionari în Ungaria, patru tineri, Johann Rothmayer, Karl Scharschmidt, care peste zece ani s-a mutat la Bucureşti, Johann Woyka şi H. Lorders. Primii doi s-au aşezat la Budapesta, ceilalţi doi la Pecs, pentru un timp scurt, fiindcă şi ei au venit la Budapesta. În casa lui Rothmayer se ţineau întruniri religioase în mod regulat, şi s-a început o biserică baptistă. Revoluţia din 1848 a distrus această biserică baptistă, fiindcă mai toţi s-au împrăştiat. A rămas la Budapesta doar Rothmayer şi el a continuat să predice şi să adune pe alţii în casa lui şi să aibă întruniri bisericeşti. Şi munca lui a avut roade. În 1865, predicatorul baptist G. W. Lehman din Berlin a venit la Budapesta şi a botezat mai multe persoane din cei convertiţi de Rothmayer.
De aici, din Budapesta, cu o experienţă bogată în lucrarea de pionierat cu Evanghelia, Johann Rothmayer s-a mutat la Cluj, în 1886, după ce la Budapesta păstorirea bisericii începută a fost preluată de Henrik Mayer. La Cluj, el a început imediat să lucreze printre germanii, care se găseau acolo şi printre maghiari, fiindcă după mulţi ani petrecuţi la Budapesta, el cunoştea bine limba maghiară. El este deci, predicatorul pioner al credinţei baptiste în părţile Clujului. Pe lângă propovăduirea Evangheliei, el a făcut şi lucrarea de colportor de Biblii al Societăţii Biblice Britanice. Prin lucrarea sa, încă în 1886 au fost câţiva convertiţi, care s-au botezat,şi cu ei s-a fondat Biserica baptistă maghiară din Cluj. Aici, în metropola Ardealului, Johann Rothmayer a cheltuit toţi anii vieţii lui, în lucrarea sfântă a răspândirii Evangheliei. Abia în anul 1901, când el avea 84 de ani, a fost pensionat la Cluj, de Societatea de Biblii.
Foto sus: J. Marshall, J. Rothmayer şi J. Woyka, colegi la Seminarul Teologic Baptist din Hamburg, Germania.
J. Rothmayer, misionar la Cluj printre germani şi maghiari, e un pionier baptist.
Astfel, prin lucrarea lui asiduă, a luat fiinţă la Cluj, o biserică baptistă, care şi ea va ajunge un centru misionar printre maghiarii din Transilvania. încă de la început, de Ia venirea lui Rothmayer la Cluj, întrunirile bisericii s-au ţinut într-o încăpere închiriată de pe Calea Victoriei de azi.
MUTAREA LA CLUJ A PREDICATORULUI POPP KAROLY.
În anul 1895, biserica baptistă maghiară înfiinţată şi păstorită de I. Rothmayer, întrucât acesta îmbătrânise, a chemat şi a primit în sinul ei pe predicatorul Popp Karoly, un bărbat tânăr şi plin de vigoare şi de zel pentru lucrarea sfântă. El a devenit vrednicul şi binecunoscutul predicator maghiar, care s-a distins prin oratoria sa şi prin predicile sale foarte bine organizate omiletic. Orator de elită în mântuirea cuvântului sfânt, bun şi înnăscut pedagog şi atent organizator al şcolii duminicale, el a adus în biserică un suflu nou. El fiind tânăr, cu mult elan de viaţă, era firesc să creeze o deosebire între lucrarea lui Rothmayer şi a lui. Pe lângă aceasta, Rothmayer a fost german, pe când el era maghiar şi aceasta i-a dat multă trecere în ochii celorlalţi, mai ales atunci când curentul naţionalist era foarte viguros. Nimeni nu mai putea să spună: că nu se duce să asculte pe un german, pe un străin.
Popp Karoly cu o gândire extrem de sistematică şi cu o logică de fier s-a impus poporului în scurtă vreme, iar predicile lui au atras în scurtă vreme mult popor. La predicile sale frumoase, s-a mai adăugat şi dotaţia sa muzicală. El era şi un bun muzicant, şi muzica dă totdeauna viaţă, înaripează, aduce vioiciune, prospeţime în atmosfera bisericii. Astfel s-a creat un elan, un entuziasm evanghelistic.
Figură impunătoare, înalt, cu părul bogat, cu o mustaţă lungă, răsucită, ochii pătrunzători, Popp Karoly era totuşi senin, blând. Glasul lui bine argintat, părea la început monoton, ca apoi să se învolbureze să arunce săgeţi în vorbe, să fie ameninţător,ca vijelia. El delecta, fermeca auditoriul. Era recunoscut „predicatorul chipeş.”
După doi ani de lucrare a lui I. Rothmayer şi Popp Karoly, s-a convertit în 1897 Mikloş Stolnoy, care a devenit un bun lucrător şi bun misionar. Popp Karoly şi Mikloş Stolnoy au merite deosebite, ei au lucrat intens şi au influenţat mult recunoaşterea baptiştilor de cult, acordată de statul austro-maghiar în anul 1905. Prin lucrarea lor, biserica a crescut binişor. Pe o statistică din anul 1914 aflăm că biserica avea 115 membrii botezaţi şi 72 de aparţinători.
ALTE ÎNCEPUTURI MAGHIARE.
Din Cluj, lucrarea de răspândire a credinţei baptiste a ajuns în mai multe comuni maghiare. Spiritul misionar imprimat atât de I. Rothmayer şi mai târziu de Popp Karoly s-a imprimat în membrii, şi aceştia au lucrat şi ei.
Din biserica baptistă maghiară din Cluj au plecat în misiune un număr de credincioşi. Prin unul din ei, vestea Evangheliei a ajuns în comuna Macău, şi aici au fost convertiţi câţiva bărbaţi, care apoi şi-ai câştigat soţiile şi copii. Astfel s-a format o biserică baptistă maghiară! şi aici. Ea la rândul ei a lucrat prin relaţiile de rudenie cu persoane ce erau în alte comuni din apropiere. În felul acesta au luat fiinţă un şirag de biserici în multe comune. Prin alţi membrii ai bisericii din Cluj s/a înfiinţat biserica maghiară din Căpuşul Mic, unde lucrarea a pornit bine şi multe suflete s-au întors la credinţă. Tot prin tineri evanghelişti, care au plecat de la Cluj s-au început noi biserici în Sîncraiu, în Huedin, în Valcăul Unguresc, etc. Misionarismul acesta viu, vizitarea bisericilor nou înfiinţate şi ajutorarea lor în înţelegerea Sf. Scripturi, în maturizarea noilor convertiţi în credincios ie, au devenit îndatoriri şi bucurii atât pentru Popp Karoly, cât şi pentru biserica întreagă.
În anul 1905 însă a intervenit un fapt, care a rupt relaţiile baptiştilor din Cluj cu ale baptiştilor din Bihor, în mod deosebit între bisericile baptiste maghiare. În acest an, în 1905, Ministrul Cultelor de atunci, Dr. Lukacs, a semnat la Budapesta o decizie de recunoaştere a baptiştilor, egalându-i în drepturi şi îndatoriri cu toate celelalte confesiuni din Ungaria. Această legiferare însă, i-a împărţit pe baptişti în două tabere: unii, care au primit recunoaşterea de confesiune, alţii, care au refuzat-o. Biserica baptistă germană din Budapesta, păstorită de Heinrich Meyer a refuzat recunoaşterea, ca urmare toţi cei raliaţi în jurul lui Meyer, adică Mihai Cornea, Ioan Tirban, Mihai Vicaş, Gheorghe Florian, şi toţi ceilalţi predicatori români din Bihor, au refuzat şi ei recunoaşterea. Biserica baptistă maghiară de la Cluj însă a fost din bisericile maghiare, care au primit recunoaşterea. În acest fel, biserica maghiară din Cluj, şi celelalte din regiunea Clujului, s-au izolat, s-au rupt de baptiştii din Bihor. De aceea, între bisericile dintr-o tabără şi alta nu existau relaţii misionare sau colaborare misionară. Acest fapt a păgubit mult în domeniul misionar.
PRIMUL ROMAN CONVERTIT.
Cele dintâi licăriri ale credinţei nou-testamentale baptiste printre românii din părţile Clujului, se datoresc bisericii baptiste maghiare din Macau, cea mai veche biserică aflată în afara oraşului Cluj. În acest sat de ţărani maghiari a venit să intre ca servitor, în anul 1897, tânărul Nicolae Pop, care abia se eliberase din armată. Tânăr sărac, care-şi câştiga pâinea prin munca cu palmele, Nicolae Pop a venit la Macău să se angajeze, să găsească de lucru la vreun ţăran mai înstărit, care are nevoie de servitor. A nimerit tocmai la un ţăran maghiar destul de înstărit, care era însă de credinţa baptistă. În casa acestuia, Nicolae Pop a auzit de prima dată diferite lucruri din Biblie. Cum el era în familie, a văzut viaţa curată pe care o trăia ţăranul baptist cu familia şi şi-a dat seama de comportarea creştinească a acestei familii. El, Nicolae Pop, a găsit aici tocmai ce dorea sufletul lui: o viaţă reală de pietate creştină, de apropiere de Dumnezeu o viaţă de rugăciune. Astfel, s-a apucat şi el să citească din Sf. Scripturi, să cerceteze în căutarea adevărului, spre a cunoaşte calea mântuirii, şi zilnic discuta cu stăpânul despre cele ce citea din Biblie. A început să meargă şi el în mod regulat la serviciile divine şi la orele de rugăciune ale bisericii din Macău. În anul următor, în 1898, tânărul Nicolae Pop şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos şi a fost botezat de Mihai Cornea.
Odată devenit credincios baptist, Nicolae Pop a înţeles că are chemarea şi misiunea de a duce vestea bună a mântuirii şi altora, conaţionalilor săi. De aceea, când i-a expirat angajarea sa, a plecat din Macău în comuna sa natală, în Gîrbău, o comună nu departe de Macău. Aici a avut rude şi cunoscuţi, deci un bun teren misionar.
Deşi mutat din Macău, el a rămas totuşi membru al bisericii de acolo, îşi păstra legătura frăţească cu fraţii de credinţă din Macău. În fiecare Duminică şi chiar în unele seri de peste săptămână, când erau servicii divine la biserică, Nicolae Pop se ducea din Gîrbău până la Macău, şi în cele mai multe cazuri pe jos, ca acolo să se bucure din cuvântul Evangheliei şi cu fraţii de credinţă. El simţea nevoia de o creştere în credinţă, de o dezvoltare spirituală.
Biserica din Macău l-a format pe acest tânăr simplu, fără multă carte, căci ştia doar să citească şi să scrie, spre a fi un destoinic semănător al Evangheliei. Nicolae Pop însă a fost un om cu o chemare de sus, învestit prin har pentru lucrarea de pionierat cu Evanghelia. Modest, blând dar adânc, cu privire senină, ştia să-şi stăpânească clocotişul gândurilor zbuciumate; se părea că alunecă numai spre cele spirituale, că uită de sine şi de ai săi, pentru Evanghelie şi credinţă. Calităţile sale ale se, devotamentul său de apostol evidenţia că înfăptuieşte totul printr-un dar a lui Dumnezeu şi nicidecum prin sforţări omeneşti, starea sa sufletească netulburată i-a fost armătura, care l-a ajutat să treacă prin toate probele aspre ale vieţii de pioner al credinţei. Ţăranul acesta ros de sărăcie, dar cu o putere de voinţă şi răbdare, uneori supraomeneasca a răzbit prin atâtea nevoi şi dureri, a ştiut să împletească din lacrimile suferinţei cununa nădejdii şi încrederii în Acel ce l-a mântuit.
Dăruit în viaţă cu 7 copii, 5 fete şi 2 băieţi, şi fără avere, el a reuşit totuşi să lupte continuu cu lipsurile şi a luptat, ca un naufragiat, care a zărit ţărmul. Nicolae Pop a fost omul, care s-a apropiat de divinitate şi din ea a răspândit apoi lumina mântuirii altora din jur şi de la mari distanţe.
Foto stânga: Nicolae Pop – Gîrbău
ÎNFIINŢAREA BISERICII DIN GÎRBĂU.
Odată cu mutarea lui Nicolae Pop în Gîrbău, în anul 1899, se poate spune că a luat fiinţă biserica baptistă din acea comună. Chiar din primele zile după mutare, el a început să ţină în casa lui ore de rugăciune, ore de discuţie biblică, de explicare a Sf. Scripturi, la care veneau vecinii, rudele lui, prietenii lui, şi astfel s-a început lucrarea de evanghelizare. Pe unii, care vroiau să vadă, i-a luat cu el la biserica din Macău. Munca iui a fost încununată cu roadă, căci în 1900, doi prieteni ai lui au fost botezaţi. Ei sunt Ioan Vădan şi G. Jula.
Noul botezat, Ioan Vădan şi-a oferit el casa lui pentru adunarea la orele de rugăciune. S-a trecut apoi la serviciile divine cu predică, astfel că biserica şi-a început activitatea. În curând locul din camera dată de Ioan Vădan a ajuns neîncăpător pentru mulţimea celor ce veneau să audă Evanghelia predicată simplu, pe înţelesul tuturor. În aceea vreme, predicator la Macău era Mihai Cornea. El a venit la Gîrbău să vadă cum a început acolo lucrarea, şi când a văzut avântul acestui început a trimis acolo pe predicatorii români Ioan Ţirban şi Mihai Vicaş aş din Bihor. Aceşti doi predicatori români au lucrat în Gîrbău cu mult succes până la începutul războiului mondial din 1914. Deşi distanţa a fost destul de mare din comuna Tăut-Bihor, unde locuia Ioan Ţirban şi din Husasăul de Tinca-Bihor unde locuia Mihai Vicaş până la Gîrbău, lângă Cluj; cu toate acestea ei au făcut misiune ani în şir.
Nicolae Pop la rândul lui, pe lângă lucrarea din Gîrbău, a început lucrarea Evangheliei şi în alte comuni din jur şi din ce în ce mai departe până a ajuns prin Sălaj şi pe Someş, în părţile Jiboului. Sat după sat a fost cutreierat de acest vajnic lucrător evanghelic. El a făcut călătorii misionare şi prin judeţele Alba, Sibiu, Sălaj, Someş şi Mureş. El a fost pionerul baptiştilor români din părţile Clujului şi a nordului Transilvaniei.
Prima biserică născută din lucrarea bisericii din Gîrbău e biserica din Topa Mică, apoi cea din Baci. În judeţul Sălaj au luat fiinţă o serie de biserici, în Brebi, în Jibou, în Jac, etc. În toate acestea, lucrarea de pionierat a făcut-o Nicolae Pop.
După câţiva ani de misiune şi trăire creştină, lucrarea din comuna Gîrbău a crescut şi s-a văzut nevoia construirii unei case de rugăciune Camera din casa lui Ioan Vădan era de mult neîncăpătoare. Biserica număra printre membru ei nouă familii întregi, care erau baza bisericii si numai aceştia, cu copii lor nu mai încăpeau în camera respectivă. La scurtă vreme ei au hotărât să construiască o biserică, dar o asemenea construcţie cerea mari cheltuieli. De aceea ei au apelat la frăţietatea din alte părţi după ajutoare, În revista „Steaua Dimineţii” găsim un,fel de anunţ: „Fraţii din Gîrbău voiesc să-şi facă o casă de adunare; ar fi de dorit, ca să îi ajutăm, cine cu ce se învoieşte. Banii de ajutor se vor trimite la fr. Ţirban în Feketetat, Bihor Megye, sau cei de aproape de ei să-i dea lor, la care e încredinţat acest lucru. n (Steaua Dimineţii, Anul I, septembrie 1904, Nr. 9, pag. 36, col. 1).
Astfel, în anul 1904, credincioşii baptişti din Gîrbău au pus piatra fundamentală şi au început lucrarea de construire a casei de rugăciune. În toamna anului 1905, casa de rugăciune a fost complect terminată, urmând a fi inaugurată. Duminică 15 octombrie 1905 a avut loc serviciul divin festiv de inaugurare a casei de rugăciune din Gîrbău, care a fost prima casă de rugăciune baptistă zidită în părţile Clujului. La sărbătoare au luat parte atât baptiştii români, cât şi mulţi baptişti maghiari, mai ales cei din Macău şi Cluj. Printre predicatorii care au slujit cu Evanghelia au fost, Cornea Mihai, Ioan Ţirban, Mihai Vicaş, Popp Karoly, Nicolae Pop, etc. Clădită pe un vârf de deal, în stil de biserică reformată, cu o turlă înălţată pe soclu de absidă frontală, casa de rugăciune baptistă predomină partea respectivă a comunei. Timp de peste 30 de ani, ea a fost centrul misionar al baptiştilor din regiunea Clujului, până când biserica din Cluj l-a preluat la ea, în capitala Transilvaniei.
Tot cu aceea ocazie a fost ordinat ca păstor Nicolae Pop, fiindcă la inaugurarea bisericii au fost mai mulţi predicatori, care au format comisia de ordinare sau ceata prezbiterilor,” sub conducerea lui Mihai! Cornea. În îndeplinirea slujbei pentru care a fost ordinat, Nicolae Pop a lucrat cu râvnă până la jertfire. La izbucnirea războiului mondial, în 1918 a fost mobilizat şi dus pe front ca subofiţer, de unde s-a întors abia în anul 1918. În acest timp, biserica din Gîrbău şi celelalte biserici din părţile acelea au fost misionate de predicatorul Petru Moţ din Tăut-Bihor. La reîntoarcerea sa de la război, Nicolae Pop a ştiut să atragă în lucrarea misionară un grup de tineri din biserici, ca: Ioan Dan, Vasile Toderaş, N. Şomlea, Gh. Birtaru, I. Gabora, etc. şi a organizat cu ei un cerc misionar cu câmp de lucru în întreaga regiune Cluj. În Gîrbău el a căutat să ridice şi să promoveze la amvon bărbaţi, care să fie capabili de a prelua lucrarea sfântă. Printre aceştia au fost: Ioan Pascu, care îl va succeda la pastorat după mutarea sa, în 1926, la Someşeni, lângă oraşul Cluj şi Ioan Pîrvu, şi el un următor la pastoratul bisericii, şi alţii.
LUCRAREA MISIONARĂ DE RĂSPÂNDIRE ÎN ARDEAL.
Din Gîrbău, Nicolae Pop şi alţii au cutreierat în lung şi în lat regiunea Clujului, apoi în Sălaj, în sus pe Someş până departe. În unele din aceste părţi el a lucrat în colaborare cu Ioan Ţirban şi Mihai Vicaş din Bihor.
Prin lucrarea lor directă şi prin mărturia sau lucrarea indirectă a tuturor credincioşilor s-au înfiinţat o mulţime de biserici în sate şi orăşele prin întreg Ardealul. Printre cele mai dintâi au fost bisericile : Topa Mică, Baci, Călăţele, Jibou, Brebi, Jac, Deuş, Măcicaş, Dezmir, Bozi, Feiurd, etc. Şi odată începută, lucrarea de plantare de biserici a luat toate direcţiile. Zelul şi exemplul lor misionar a Influenţat puternic pe membrii tuturor bisericilor, care la rândul lor au procedat la fel. Un singur exemplul e suficient de ilustrativ. La începutul anului 1919, se afla internat într-un spital din Cluj credinciosul baptist Ion Todoruţ de la Călăţele. Tot aici, în acest spital a fost internat şi un tânăr, Gavril Dunca din Negrileşti. Todoruţ i-a explicat credinţa baptistă lui Dunca, au citit împreună din Biblie, s-au rugat împreună şi Gavril Dunca a fost convertit la credinţă. mai târziu, Gavril Dunca a devenit un predicator şi a ajuns cu misiunea până în Topliţa Română şi Bicazul Ardelean. Şi, ca Todoruţ din Călăţele, erau toţi credincioşii baptişti. Entuziasmul şi bucuria lor de a lucra au fost forţa misionară de neînvins şi taina de neexplicat a avântului luat de lucrarea de răspândire şi a succesului repurtat.
Lucrarea misionară a lui Nicolae Pop de la Gîrbău a ajuns cunoscută şi apreciată pretutindenea, până la Budapesta. De aceea, conducătorii Uniunii Baptiste din Austro-Ungaria l-au ales ca membru în comitetul Uniunii, alăturea de toţi ceilalţi mari predicatori şi misionari.
Mărturisirea sinceră a Evangheliei şi viaţa nouă, curată, a credincioşilor a adus la credinţă din ce în ce tot mai multe persoane doritoare de mântuirea sufletului lor. Toţi cei convertiţi au fost apoi botezaţi în numele Sf. Treimi. Iar pentru uşurinţa deplasării predicatorilor se adunau într-un loc prietenii din mai multe comuni spre a fi botezaţi împreună. Spre exemplificare dăm următorul reportaj despre un botez ţinut la Gîrbău şi relatat în revista „Steaua Dimineţii” Anul I, septembrie 1904, pag. 34 de Ioan Ţirban: „În a 7-lea august încă a fost un botez la Gîrbău, unde ş-au botezat 19 suflete din mai multe locuri, adecă: din Topa 3, din Kocis 3, din Drepoze 3, Stobor 2, Macău 2, Sîncrai 2, Berind 1, Oşorhei 1, Gorbău 1. Şi aici au venit jandarmii şi au îngrijit de rânduiala; că era o mulţime, un popor mult ca la 1000, din 24 sate. Aci până acum nu a fost botez, acum a fost mai întâiul între români. Bucuria noastră a fost foarte mare, că toţi fraţii noştri dimprejurul Gorbăului, unguri şi români erau adunaţi şi cântau în cor forte frumos.”
Tot în anul 1904 aflăm despre un botez important la Brebi. În 27 iulie 1904 au plecat la chemare, spre Sălaj, predicatorii Mihai Cornea, Ioan Ţirban şi Todor Todinca. Când au sosit în gara Jibou, au fost întâmpinaţi de o mulţime de prieteni, de primpretorul plasei şi de 8 jandarmi. Aceştia l-au chemat la o parte întâii pe Mihai Cornea şi apoi pe Ioan Ţirban şi Todor Todincă, i-au legitimat, fiecare prezentând un fel de certificat eliberat de primăria comunei. După aceea, primpretorul, care era maghiar le-a spus că „pe aici nu sunt pocăiţi, că oamenii sunt cei mai mari bătăuşi şi criminalistic că nu ar fi în siguranţă dacă s-ar deplasa în vreo comună. „ La vorbele primpretorului, Mihai Cornea s-a speriat şi s-a lăsat înduplecat de sfatul primpretorului şi le-a spus celorlalţi doi, lui Ioan Ţirban şi Todor Todincă, părerea lui că ar fi mai bine să se întoarcă acasă. Ioan Ţirban mai curajos, i-a spus că el se va duce orice s-ar întâmpla. Şi în gara Jibou s-au despărţit, Mihai Cornea s-a întors înapoi acasă, iar Ioan Ţirban şi cu Todor Todincă au plecat atunci spre Brebi, însoţiţi de 2 jandarmi. Pe drum spre Brebi au aflat că un credincios din părţile acelea a bătut toba în zi de târg în Jibou, că se aduce la cunoştinţă tuturor, că „pocăiţii vor avea un botez în comuna vecină Brebi, în ziua de Duminică. „ Cei doi predicatori au ajuns în Brebi Vinerea. La sosire, s-au oprit la casa unui prieten „foarte blând zis Ioane lui Zaharia, Bălăneanu Ioan. „ Aici au năvălit mulţimea de prieteni şi alţi curioşi. Jandarmii, care ştiau că botezătorul s-a întors, i-a întrebat: „Aşa-i că nu va fi botez, fiindcă botezătorul s-a înapoiat acasă?” şi Ioan Ţirban le-a răspuns, că de vor găsi oameni pocăiţi îi vor boteza ei.
După sosire, imediat Ţirban şi cu Todincă au început să facă o cercetare a prietenilor şi mărturisirea lor pentru botez. Şi mărturisirea a ţinut de Vineri seara, Sâmbătă toată ziua şi până Duminica dimineaţa.
Foto sus: Credincioşii baptişti din comuna Simioneşti, jud. Năsăud
Iar Duminică după amiază a avut loc botezul nou-testamental. Iată reportajul despre acest botez publicat în revista Steaua Dimineţii: „În al 31-lea iulie a fost botez la Bred (comitatul Szilagy), din comuna numită s-au botezat 28 de suflete. La privirea actului de botez s-a adunat o mulţime de popor, aşa cam 1500 de oameni şi femei din 26 de comune. S-au înştiinţat şi jandarmii să grijească de rânduială şi astfel a decurs frumos lucrul Domnului. „ La acest botez a fost botezat viitorul predicator pioner în părţile Sălajului, Ioan Bălăneanu. La apă, înainte de săvârşirea actului de cufundare în apă a candidaţilor, cei doi predicatori, Ioan Ţirban şi Todor Todincă au predicat din Ev. Matei 28:16-20 şi ambele predici au durat o oră şi 45 de minute, după care Ioan Ţirban a intrat în apă şi a săvârșit actul botezului.
An după an, credinţa baptistă s-a răspândit tot mai mult şi bisericile s-au dezvoltat destul de repede. Un reportaj publicat în revista „Adevărul” Anul I,1908, Septembrie, Nr. 3 pag. 45 oglindeşte foarte bine răspândirea rapidă a credinţei în Ardeal. „În a 16-lea August, la Gorbău (comitatul Cluj) s-au botezat 58 suflete, care erau din comunele vecine. Actul botezului l-a îndeplinit fr. Ţirban. De aci numitul frate însoţit de alţi doi bătrâni din Binare au călătorit la Băseşti, având de gând să boteze şi aici, dară vrăjmaşul împiedecând lucrul, a trebuit să meargă mai departe în altă comună, la Seliște. Aici, apoi în a 20-lea s-a făcut botezul, unde au venit şi cei din Băseşti, cu toţi s-au botezat 9 persoane. În a 23-lea La Jacu (Szakfolva) iarăşi s-au botezat 30 de persoane, mergând în apă la Brustur, unde un proprietar de moară a dat două odăi, pentru a se schimba acei de botezat. La îndeplinirea cufundării au fost de fată mai multe mii de persoane, între care se vedeau şi solgăbirăul de la Jibou, notarul de la Csak Gorbău cu femeile lor, care însă nu văzuseră îndeplinirea botezului în acest chip şi au stat până s-a făcut. A fost de faţă şi preotul de la Brustur.”
Foto dreapta: Ioan Bălăneanu (1883-1964)
Din 1904 şi până în 1910 raionul misionar Tăut-Bihor, sub conducerea lui Ioan Ţirban a avut toată lucrarea misionară din nord până ia oraşul Braşov, adică comitatele Braşov, Sibiu, Sălaj, Satu-Mare, Sighet, Solnoc-Dobîca, Bistriţa, Năsăud, Mureş, Ciuc, Cluj. Pentru a face lucrarea Ioan Ţirban a avut colaboratori pe Mihai Vicaş, Alexandru Pop, Nicolae Pop-Gîrbău şi ca voluntari pe Nicolae Daraban, Vasile Creţu, P. Moţ, Dumitru Gavriş, C. Frenţiu, Todor Todincă şi Tănase Mitran. În părţile Clujului şi Sălajului, lucrarea o făceau după 1904 Nicolae Pop în părţile Clujului şi Ioan Bălăneanu în Sălaj.
După anul 1910 s-a făcut o nouă organizare a raioanelor misionare. Acum a fost înfiinţat raionul misionar Gîrbău cu Nicolae Pop ca lucrător şi raionul Brebi, pentru judeţul Zalău cu Bălăneanu Ioan ca lucrător.
În felul acesta lucrarea se făcea mai independent de fiecare lucrător şi dădea rezultate mai bune, bisericile erau mai bine vizitate. Atât Nicolae Pop cât şi Ioan Bălăneanu au lucrat intens, au înfiinţat noi şi noi biserici, iar pe cele existente le-au crescut, le-au ajutat să crească, să se maturizeze în vestirea Evangheliei şi în lucrarea de misiune. Ei făceau şi lucrarea de pionierat şi lucrarea de consolidare.
Întocmai ca Nicolae Pop, şi Bălăneanu Ioan avea o voinţă tenace de a extinde lucrarea până la mari depărtări. Cu o putere de muncă de admirat el şi-a întreţinut familia şi a făcut şi misiunea Evangheliei. El a lucrat până la adânci bătrâneţe, când a murit la amvonul bisericii din orăşelul Jibou, unde a trăit ultimii ani ai vieţii. Nimic nu l-a putut împiedeca de la misiune, nici problemele familiei, nici prigoanele ce se cedau în lanţ. Prin lucrarea sa misionară,a ajuns un adevărat erou al Evangheliei, un trâmbiţaş al crezului nou-testamental Toată viaţa lui a iubit Cuvântul Domnului şi prin studiu îndelungat a ajuns un mânuitor iscusit al Bibliei; ştia să prezinte temei biblic pentru orice doctrină de credinţă. Predica frumos, şi folosea metoda exegetică simplă. A iubit amvonul şi l-a glorificat prin dăruirea sa propovăduirii Evangheliei.
SPĂRTURA MILENISTÂ DIN 1908.
Printre predicatorii voluntari din Ardeal, în judeţul Sălaj, a fost promovat şi Matei Suciu. La început a fost un predicator bun, cu mult zel misionar, şi avea calităţi care i-a făcut pe ceilalţi credincioşi să lege mari speranţe de el. În 1908 s-a întâlnit în comuna Benedictfalva din judeţul Sălaj cu nişte misionari maghiari, care spuneau că au o credinţă diferită şi că fac parte din Biserica viului Dumnezeu şi după ce a discutat cu ei, Matei Suciu s-a făcut milenist în crezul lui. Şi a început să propage învăţătura milenistă prin bisericile baptiste, pe unde mergea în misiune. După un timp însă, rătăcirea lui de la credinţă a fost descoperită. Când a aflat despre aceasta, Ioan Ţirban a venit de la Tăut spre a se întâlni cu Matei Suciu. S-au întâlnit la Brebi, o biserică în care au predicat şi unul şi altul. Acolo a fost discuţia între ei, o discuţie în contradictoriu, de documentare. În cele din urmă Matei Suciu a recunoscut că s-a rătăcit de la credinţă şi a revenit. Dar el era un om instabil, şi după scurtă vreme s-a dus din nou la milenişti.
Fiindcă Matei Suciu era cunoscut în bisericile baptiste din Sălaj, el a lucrat mult timp nestingherit împreună cu alţi milenişti maghiari şi a adus multă stricăciune în bisericile din Ardeal. În revista „Adevărul” din mai 1909 la pag. 79 a fost publicată o încunoștințare cu următorul cuprins: „Un fost frate cu numele Szoporan George de la Siacob, abătându-se de la cunoştinţa adevărată şi vestind altă învăţătură, îi facem atenţi pe fraţi, mai cu seamă pe cei din Ardeal, să nu-l primească.” Faptul că a fost necesară publicarea acestei încunoştinţări, arată că mileniştii au pătruns prin biserici şi dădeau asaltul cu învăţătura lor rusalistă.
În anii aceştia, înainte de războiul mondial, bisericile baptiste în Ardeal erau încă tinere în credinţă, cu predicatori puţini, şi aceştia erau fără o pregătire teologică, ei aveau zel misionar, dar nu aveau maturitatea apologetică să poată înfrunta pe cei ce aduceau alte învăţături, aşa că mulţi au căzut în plasa acestor semănători de învăţături anti-nou-testamentale. Rătăcirea milenistă s-a întins cu timpul până spre Cluj şi inima Ardealului. Când,în 1918, Nicolae Pop s-a întors de la război a găsit bisericile zdrobite de milenism. Imediat el s-a apucat de combaterea acestor învăţături greşite şi dăunătoare, şi el a fost un luptător bun şi iscusit în apărarea învăţăturilor nou-testamentale curate. Unii dintre cei căzuţi în milenism au fost readuşi la învăţătura curată, alţii însă au rămas milenişti şi s-au despărţit de biserici.
PRIMII BAPTIȘTI ROMANI ÎN CLUJ. PREGĂTIREA ÎNCEPUTULUI BISERICII DIN CLUJ-MĂNĂŞTUR.
La început, lucrarea credinţei, răspândirea învăţăturilor baptiste la Cluj, s-a propagat şi răspândit numai printre maghiari. Abia în anul 1905, un tânăr român, Vasile Toderaş, în vârstă de 16 ani, ce locuia la marginea oraşului, s-a pocăit şi s-a botezat. El s-a convins şi a fost botezat în biserica maghiară, unde predicau Popp Karoly şi Stolnoy Nicolae. El a fost primul baptist român clujean devenit credincios baptist. Dar la vârsta aceea el era prea tânăr să înceapă o lucrare printre români. An de an, el s-a format pentru lucrarea de mai târziu.
Deşi convertit la o vârstă când alţii au dezinteres pentru evlavie şi mântuire, lipsă de respect pentru cele sfinte, Vasile Τoderaş a fost tot mai preocupat de creşterea sa duhovnicească, de credinţă, de cultivare a virtuţilor. Cu toate că locuia la marginea oraşului, departe de biserica baptistă maghiară, el a fost un membru cu frecvenţa regulată la toate serviciile bisericeşti. A intrat în cor şi şi-a însuşit de la Popp Karoly, maestrul său muzical, deosebita dragoste pentru cor, pentru cântări şi muzică în general. Iubea mult cântările de chemare la Hristos, de evanghelizare. Era în aceasta o licărire a viitorului evanghelist printre românii din Cluj.
Formarea aceasta spirituală şi misionară căpătată în biserica baptistă maghiară din Cluj, pe lângă cei doi însemnaţi predicatori şi misionari, avea să chezăşuiască lucrarea de predicator, de prim dirijor de cor românesc baptist în Cluj ce urma să se înfiinţeze. Şi, câţiva ani în şir, Vasile Toderaş de dragul răspândirii credinţei nou-testamentale între romani, îşi va pune la dispoziţie casa sa pentru întrunirile religioase de rugăciune şi discuţie din Biblie.
Între timp, în 1914, s-a mutat la Cluj o credincioasă baptistă, Veronica Cîmpeanu. Ea s-a stabilit în Cluj-Mănăştur. Cu un zel nestins a început să facă lucrarea de evanghelism personal, de la suflet la suflet. Deşi o femeie simplă, ea prin mărturia ei sinceră, insistentă, făcută cu bucurie sufletească, a ajuns să fie cunoscută de vecini şi de întreg cartierul Mănăştur. Mărturisirea ei nu consta în vorbe mari, dar cuvintele ei simple izvorau din iubire reală pentru sufletele celorlalţi şi din dorinţa ei de a-i aduce la mântuire. În viaţa ei de fiecare zi, ea trăia o adevărată viaţă creştină. În sufletul ei avea un dor, să fie în Cluj – Mănăştur o biserică baptistă. Era visul ei, care îi umplea fiinţa şi îi dinamiza lucrarea.
Foto stânga: Vasile Toderaş (1888-1961)
Primul suflet convertit în Cluj-Mănăştur a fost Vasile Cherecheş. În casa lui, în Mănăştur, s-au început primele adunări pentru rugăciune şi predică din Biblie, intercalate cu cântări şi citiri din Biblie. La aceste întruniri religioase s-a convertit la credinţă Ioan Costin. După pocăinţă acestuia, spre a-i face bucurie, au mutat în casa acestuia adunările pentru rugăciune şi explicarea textelor din Biblie. În cronica Bisericii baptiste din Cluj-Mănăştur tipărită mai târziu s-a scris: „Mulţi îndoielnici nu l-au băgat în seamă pe fratele Vasile Cherecheş, însă s-au a-aflat şi suflete însetate după mântuire ca: Ioan Costin, Pavel Alb, Ioan Pop, etc., care cunoscând glasul Bunului Păstor, s-au hotărât să-L urmeze, ţinând regulat serviciul Domnului în casa fr. Ioan Costin, la care luau parte şi câţiva fraţi din oraş, de la bisericile conduse de fraţii Karoly Pop şi Nicolae Stolnoy.” Cu aceste grupe de lucrare şi rugăciune, unul în casa lui Vasile Toderaş, altul în Mănăştur, în casa lui Ioan Costin, s-a început pregătirea înfiinţării bisericii baptiste române din Cluj-Mănăştur. La aceste grupe, care se adunau prin case, şi aveau rugăciuni şi citire din Biblie, urmată de explicaţii simple, s-au adăugat alte şi alte suflete. Dar fiind stare de război, nu s-au putut organiza ca biserică, ci au rămas doar o grupă misionară şi evanghelistică.
În iarna anului 1916-17, s-a petrecut departe de Cluj o lucrare, care va influenţa mult starea şi lucrarea credincioşilor din Cluj-Mănăştur. Pe front, un credincios baptist, subofiţerul Povajai Nicolaus, desfăşura o activitate de evanghelism personal foarte eficace. El mărturisea celor din jurul lui experienţele lui religioase şi cu fapta dovedea mântuirea sufletului său, se arăta că e cu adevărat un creştin. Tânărul acesta, credincios baptist din Miskoicz, a început în a-i mărturisi credinţa şi tânărului Ioan Dan, din Turea, judeţul Cluj, aflat în grupa lui militară. Cu acesta, subofiţerul Povajai Nicolaus,a început cu citirea şi explicarea cuvintelor din Ioan 3:16, apoi l-a învăţat cântarea „Medicul bun s-apropie, „ şi în scurt timp l-a convertit la credinţă. Nu la mult timp după aceasta, subofiţerul Povajai Nicolaus a căzut erou pe front. Convertirea lui Ioan Dan, acolo pe front, în iarna 1916/17, avea să contribuie mult la lucrarea de răspândire a Evangheliei şi la organizarea de biserici baptiste de mai târziu. În vara anului 1917, Ioan Dan a venit într-un concediu, şi a vizitat bisericile baptiste din Gîrbău şi pe cea maghiară din Cluj, dar nu s-a putut boteza, decât după terminarea războiului, la 29 mai 1921, în biserica maghiară din Cluj, împreună cu Toma Slev, viitorul profesor şi director al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În aceşti doi tineri, biserica din Cluj-Mănăştur va avea pe viitori ei lucrători pioneri. Rezultatele lucrării acestor tineri şi înrolarea lor imediat în lucrarea de mărturie a credinţei lor în Hristos se va arăta numai după terminarea războiului, şi mai ales după unirea Transilvaniei cu Patria mamă, în 1919. Anii ce vor urma după unire vor ilustra vigoarea şi credincioşia lor în lucrarea misionară şi suportarea prigoanelor.
Foto dreapta: Ioan Dan
RĂSPÂNDIREA ΡÂΝĂ PE TÂRNAVE.
Prin lucrarea de mărturie a credincioşilor, credinţa baptistă a ajuns până departe, prin satele de pe Târnave. Cea mai importantă penetraţie a fost în comunele Cucerdea Romană şi Iernut. Prin rânduirea divină, persoane care au făcut călătorii la Cluj şi prin întâlniri personale cu unii credincioşi baptişti, care au avut râvnă în mărturiile lor, sămânţa credinţei a ajuns până departe, printre românii din satele Târnavei şi înspre Braşov. În toată această lucrare de împrăştiere a credinţei baptiste se vede clar lucrarea divină, diriguirea Duhului Sfânt. Printre cei convertiţi pe Târnave,a fost Gheorghe Coman din Cucerdea Română, care a devenit unul din predicatorii pioneri în părţile acelea. împreună cu Coman s-a botezat Gligor; Ganea, şi amândoi vor avea de înfruntat mari împotriviri şi crunte prigoniri după câţiva ani. În Iernut s-au convertit câţiva bărbaţi însemnaţi, care vor influenţa lucrarea Evangheliei pe o arie destul de mare. Printre aceştia sunt enumeraţi: Vasile Precup, Simion Muscă, Masca Teodor şi soţia sa Zamfira, Coman Saveta, etc. Prin părţile acestea se vor abate câteva prigoane oribile şi toţi aceşti convertiţi la credinţa baptistă vor avea de suferit, dar ei o vor face cu un eroism de admirat.
Tot în acest timp lucrarea de răspândire a credinţei baptiste s-a observat şi înspre Dej, Beclean, Năsăud. Totul a fost fără vreun plan cugetat, ales şi apoi pus în aplicare, ci numai din impulsul apărut în lăuntrul fiecărui credincios. A fost o râvnă care i-a cuprins pe toţi credincioşii baptişti tineri şi bătrâni. Erau anii războiului crud şi sângeros, iar în stările de nesiguranţă socială, oamenii s-au îndreptat spre Dumnezeu şi credinţa în El. Acestei stări psihologice a oamenilor din Transilvania şi râvnei în lucrarea de mărturie a baptiştilor se datoreşte răspândire în spirală a credinţei baptiste.
Foto stânga: Gavril Dunca
Din această cauză este foarte greu să stabileşti cine au fost pionerii sau primii răspânditori ai credinţei baptiste în satele din nordul Ardealului. Răspândirea a trecut de la o comună la alta în toate direcţiile şi s-a răzleţit continuu. În multe părţi, predicatorii au fost chemaţi după ce totul a fost şi organizat prin influenţa şi lucrarea membrilor simplii.
Foto sus: Soţii Vasile şi Veronica Cherecheş din Cluj.
Vasile a venit în 1918 pocăit din război şi e unul dintre pionieri.
Printre cei convertiţi, în scurt timp, unii s-au ridicat la stări de buni misionari, buni învăţători în explicarea textelor biblice. Alţii, s-au dovedit foarte buni misionari din inspiraţie proprie. Aşa trebuie menţionaţi, în Margău credincioşii, Ioan Popa, Andrei Suciu, Sîngeorgiu, etc. În Cuceu, Alexe Pop, Gheorghe Bălăneanu, Vasile Cepianu, Al. Bojieşu, Al. Mărcuş, Ioan Cepianu, Ioan Pop şi alţii. În multe cazuri, aceştia au plecat cu pâinea în traistă şi cu Biblia lângă pâine, şi au călătorit pe jos zeci de kilometri până într-o altă comună la câte un cunoscut sau rudă, şi acolo a adunat un grup de săteni şi le-a citit şi explicat diferite texte din Biblie. Asemenea metode, folosite de apostoli şi primii creştini, s-au arătat a fi foarte eficiente şi simplu de folosit. În toate locurile, începuturile s-au făcut în casele particulare ale celor ce au devenit foarte interesaţi în problema mântuirii sufletului, şi dacă acolo locul a fost prea mic, la convertirea altora cu spaţiu mai mare, întrunirile bisericeşti s-au mutat acolo, iar de acolo poate în altă casă, fiindcă prin creşterea lucrării de convertire, came rile particulare au devenit prea mici. Aceasta i-a făcut pe credincioşi să recurgă la planuri şi acţiuni de construire de case de rugăciuni.
Documentele vremii păstrate, arată că din lipsa de predicatori pregătiţi, credincioşii şi-au luat ei sarcina de a citi, de a explica, de a ţine câte o predică din Noul Testament. Începuturile credinţei baptiste în părţile de nord ale Ardealului sunt începuturi realizate de credincioşi cu dragostea de sufletul lor şi de sufletele altora.
BIBLIOGRAFIE
1. Ştefan Pascu, Perioada feudalismului dezvoltat, Din Istoria Transilvaniei, Editura Academiei,1960, pag.146; 2. Andrei Verres, Documente privitoare la Istoria Ardealului, Moldovei şi Ţârii Romaneşti, vol.II pag.16, documentul 17, notiţa 1, şi pag.19; după G.I.Hanner, Descriptoribus rerum Hungaricorum et Transilvanicorum, vol.1 pp.213,214. 4. L.Balogh, Entwickelung und Stand des Baptlsmus în Ungarische,referat ţinut şi publicat în Erster Europătscher Baptisten Kongress,Berlin, 1906, pag.223; 5. Ioan Dan, Referat jubiliar, ţinut la 16 decembrie 1956, pag.l, în manuscris; 6.Joseph Lehman,Geschich- te der Deutchen Baptisten, part.I, pag.210-214. 7. Dr.J.H.Rush- Brooke, The Baptist Movement în the Continent of Europe,London, 1923, pp.149,150. 8. Cronica Bisericii Baptiste Române, Cluj- Mănăștur în Număr Festiv, 19 Dec.1926, pag.l. 9. Iosif Ţon, Istoricul Bisericii Baptiste din Gîrbău, expus la aniversarea de 50 ani a clădirii acelei biserici,1955; 10. Necrologul „La capătul vieţii,” publicat în revista Farul Mântuirii,No.10/14 iulie 1931, pag.12; 11. Revista Steaua Dimineţii, Anul I,Septembrie 1904, pag.36; 12. Gavril Punea, Calea către Hristos,o lucrare istorico-misionară, în manuscris; 13. A Magyarorszagi Baptista Szovetkezet Ertekezletenek Jegyzokbnyve, Budapest,1909 pag,9; 14. Ioan Ţirban, Bucuria noastră În Erdel,articol publicat în revista Steaua Dimineţii Anul I,Sept.1904,pag.34. 15 Mihai Vicaş, începutul lucrării baptiştilor români,(1888-1930)un caiet cu însemnări istorice, în manuscris. 16. Revista „Adevărul, Anul 1,1908, No.3, Sept.pag.45, articolul Botez În Ardeal.
http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_
https://ardeleanlogos.wordpress.com/baptistii/istoria-baptistilor-din-romania-2/
Blog Creștin Ardelean Viorel 