SA SPUNEM EVANGHELIA LA CAT MAI MULTI OAMENI! – PASTOR ION DAMIAN

Sa spunem Evanghelia la cat mai multi oameni!

Crestinii au chemarea, datoria si responsabilitatea sa vesteasca Evanghelia, adica sa se implice in evanghelizare. Daca pornim de la aceasta premisa a adevarului, inseamna ca va fi o dare de socoteala a crestinilor in fata lui Dumnezeu cu privire la cum au vestit Evanghelia oamenilor, in vederea mantuirii acestora prin Jertfa Mantuitorului.

Daca aceasta este realitatea, de ce asistam la o lipsa de implicare a multor credinciosi in lucrarea de Evanghelizare? Daca cineva este nascut din nou, daca este un copil a lui Dumnezeu, este implicita implicarea sa in ducerea Evangheliei la oameni.

Putem vorbi despre metode, resurse, strategii de evanghelizare, insa pornin si ne intoarcem tot la porunca Domnului Isus: sa vestim Evanghelia la oamenii de langa noi. Putem vorbi despre scuze si cauze pentru neimplicare, dar tot ramane sa fim confruntati de porunca Domnului Isus, in fata Caruia suntem constienti ca nu exista argumente pentru neimplicare in lucrarea de evanghelizare.

Dumnezeu ofera harul mantuirii omului pacatos. Spune-le: „Pe viata Mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu doresc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui, si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea! Pentru ce vreti sa muriti voi, casa lui Israel?” (Ezechiel 33:11)

Domnul Isus Cristos ne-a adus Evanghelia.  Cat este ziua, trebuie sa lucrez lucrarile Celui ce M-a trimis; vine noaptea, cand nimeni nu mai poate sa lucreze. (Ioan.9:4) De asemenea, Domnului Isus i-a implicat pe ucenicii Sai in lucrarea de evanghelizare. Dupa aceea Domnul a mai randuit alti saptezeci de ucenici si i-a trimis doi cate doi inaintea Lui, in toate cetatile si in toate locurile pe unde avea sa treaca El. (Luca 10:1)

Intelegerea Bisericii Primare a fost ca toti credinciosii sunt trimisii lui Dumnezeu pentru raspandirea Evangheliei. ,,ca adica, Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, netinandu-le in socoteala pacatele lor, si ne-a incredintat noua propovaduirea acestei impacari.  Noi, dar, suntem trimisi imputerniciti ai lui Hristos; si, ca si cum Dumnezeu ar indemna prin noi, va rugam fierbinte, in Numele lui Hristos: impacati-va cu Dumnezeu!” (2 Corinteni 5:19-20)

Cunoastem despre inaintasii nostri crestini ca au vestit Evanghelia platind orice pret pentru inaintarea ei in lume. Cunoastem despre crestinii care si astazi isi dau viata pentru vestirea Evangheliei. Stim ca Evanghelia este adevarul si Domnul Isus Cristos este Mantuitorul nostru, astfel stim ca trebuie sa ne implicam in evanghelizare si vom raspunde de aceasta inaintea lui Dumnezeu.

Iata atitudinea ferma pentru evanghelizare in viata celor care au inteles ca sunt resonsabili sa vesteasca Evanghelia: ,,Caci mie nu mi-e rusine de Evanghelia lui Hristos; fiindca ea este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede” – Apostolul Pavel (Romani 1:16); „Dacă Dumnezeu vrea evanghelizarea lumii şi tu refuzi să sprijini misiunile, atunci tu te opui voii lui Dumnezeu” – Oswald J. Smith; „Biserica care încetează a fi evanghelistică, va înceta curând să fie evanghelică” – Alexander Duff; „Ai o singură lucrare pe pământ, să salvezi suflete” – John Wesley; „Dumnezeu a avut un singur Fiu şi L-a făcut misionar” – David Livingstone; „Acum când sunt pe moarte, mărturisesc că nu mi-aş fi petrecut viata în alt fel, pentru nimic în lume” „Nu mi-a păsat unde şi cum am trăit sau prin ce greutăti am trecut, numai să pot câştiga suflete pentru Cristos” – David Brainerd.

Suntem gata sa ne implicam sa vestim Evanghelia din dragoste pentru Mantuitorul nostru, cat si pentru oamenii pe care Dumnezeu ii cheama la mantuire? Daca da, sa ne rugam, sa citim Scriptura mai mult si sa spunem Evanghelia Domnului Isus Cristos la cat mai multi oameni.

Pastor Ion Damian

https://www.baptisti-arad.ro/articole/sa-spunem-evanghelia-la-cat-mai-multi-oameni-pastor-ion-damian?

Aruncă arginții, până nu e prea târziu!

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

PUBLICAT PE 

Iuda a aruncat arginţii în Templu și s-a dus de s-a spânzurat. Matei 27:5

Dacă Iuda ar fi vorbit cu un prieten de încredere, iar nu cu niște prelați corupți, ar fi fost altfel memoriile lui. Dar nu a vorbit. Un gând criminal a început să-l bântuie și i-a dat curs. Dacă ar fi vorbit cinstit cu Domnul Isus, sigur l-ar fi iertat și scăpa de suicid și moarte și osândă. Dar a tăcut!

Multe gânduri criminale, invidioase, pline de răutate și răzbunare și minciună, trec prin mintea ta, ca niște păsări ale morții. „Nu le lăsa să-și facă în mintea ta cuib!”, ți-ar zice Martin Luther. Alungă păsările întunericului! Până nu e prea târziu!

Mulți au aruncat arginții: bogatul din Luca 16, fecioarele nechibzuite, Anania și Safira, Iuda, însă era târziu, prea târziu! Nu au mai avut șansa reabilitării. Aruncă arginții lăcomiei până nu e prea târziu!

Acum, bișnițarii îți sunt prieteni, dar când vei realiza că ai vândut sânge nevinovat prin: minciună, calomnie, ură, invidie și te va teroriza gândul suicidal și vinovat, vei rămâne singur. „Treaba ta, au zis ei”. Oare nu era cumva și treaba lor? Cine a cântârit arginții? Cine a negociat cu Iuda? Nu ei „toți”? Da, da. Exact cum vinovat nu este doar bârfitorul, mai vinovat este cel care ascultă și crede în balivernele lui. Apostolul Pavel avea să spună: Căci oamenii vor fi iubitori de sine , iubitori de bani……. vânzători , obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu. 2 Timotei 3:4. Aruncă arginții bârfei și ai calomniei și ai trădării, până nu e prea târziu!

A crezut Iuda că a vândut un impostor mincinos, pentru a fi dat la moarte și va rămâne cu niște preoți sfinți. Dar destul de curând și-a dat seama că a vândut un Hristos Sfânt și a rămas cu niște preoți corupți și păcătoși. Așa se trezește și Dalila după ce vinde un Judecător. Realizează cu cine vei petrece veșnicia, până nu e prea târziu!

Iuda l-a vândut o dată pe Isus, pe treizeci de arginți. Dar noi îl vindem pe mult mai puțin. L-am condamnat la moarte, și continuăm să-L mințim, să-L înjurăm, să-L ignorăm. Îl lovim zilnic peste obraz și Îl condamnăm la moarte! Realizează apele în care te scalzi, până nu e prea târziu!

Când, deci nu e prea târziu? Acum! Cât mai curge încă sângele iertării divine. Cât mai bate inima în pieptul tău. Cât nu a venit judecata lui Dumnezeu. Cât poți să recunoști păcatul. Cât mai poți să plângi pentru el. Cât mai poți primi iertarea de la Dumnezeu. Acum! Astăzi! Aruncă arginții indiferenței și căiește-te, până nu e prea târziu!

https://onisimbotezatu.wordpress.com/2018/04/03/arunca-arginti-pana-nu-e-prea-tarziu/

Arhip E. A. Bremicker

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Arhip E. A. Bremicker

Arhip este unul din bărbaţii despre care citim puţin în Noul Testament. Este amintit de două ori, şi anume în Filimon 2 şi în Coloseni 4:17. Totuşi putem învăţa ceva pentru viaţa noastră ca creştini din ceea ce citim despre el.

Un împreună-ostaş

Pavel îl numeşte pe Arhip împreună-ostaşul său. Acesta a fost şi este un titlu deosebit. Nu ni se spune în ce consta lupta sa, dar putem să presupunem că a luptat împreună cu apostolul Pavel pentru Evanghelie. Această luptă există, desigur, şi astăzi şi o putem duce împreună cu alţi fraţi. Diavolul va încerca tot posibilul să împiedice răspândirea Evangheliei. Sunt căutaţi bărbaţi şi femei care la fel ca Arhip luptă cu energie. Aceasta nu se referă numai la evangheliştii consacraţi. Orice slujbă, cum ar fi împărţirea de pliante, o discuţie cu colegi, cunoscuţi sau vecini despre ceea ce a făcut Domnul pentru noi (Marcu 5:19), este o luptă pentru Evanghelie. Dar Noul Testament vorbeşte şi despre o altă luptă, şi anume despre lupta pentru „credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna“ (Iuda 3). În această luptă este vorba despre apărarea credinţei, a adevărului pe care Dumnezeu ni l-a dat în Biblie. Cine păşeşte prin lume cu ochii deschişi ştie cât de actuală şi de importantă este şi această luptă. Niciodată nu a fost atât de mult atacat şi pus sub semnul întrebării Cuvântul lui Dumnezeu ca astăzi. De aceea Dumnezeu caută bărbaţi şi femei, care sunt gata să ducă această luptă. În discuţiile noastre la şcoală sau la locul de muncă să intervenim printr-o mărturisire simplă pentru inspiraţia divină a Bibliei, pentru valorile morale ale Bibliei (care au valabilitate şi astăzi), pentru poziţia bărbatului şi a femeii în ordinea divină a creaţiei, pentru a numi numai câteva adevăruri biblice. Dacă ai şira spinării dreaptă şi nu doar iei cunoştinţă în tăcere de părerile greşite ale celor din jurul tău, ci îţi susţii părerea ta orientată după Biblie, atunci şi tu eşti un împreună-ostaş pentru adevărul Bibliei. A lupta înseamnă a-ţi da toate silinţele. Viaţa noastră ca creştini nu este o plimbare, ci este în legătură cu angajament şi osteneală. Eşti gata să lupţi? Arhip a luptat. El l-a văzut pe apostolul Pavel luptând şi a fost gata să stea alături de el. De aceea Biblia îl numeşte un „împreună-ostaş“. Şi noi putem fi bucuroşi şi mulţumitori că nu suntem singuri. Dacă ne străduim să răspândim Evanghelia, vom găsi şi alţii care fac acelaşi lucru. Dacă luăm poziţie pentru adevărul Bibliei, vom observa că şi alţii fac acest lucru. Dumnezeu aşază alături de noi fraţi şi surori, cu care putem realiza împreună aceste lucrări. Este un privilegiu să fii împreună-ostaş şi să ai alături împreună-ostaşi.

Un slujitor

Arhip nu era numai un luptător, ci era şi un slujitor. Dumnezeu i-a dat o slujbă în lucrarea Sa. Despre aceasta vorbeşte apostolul Pavel în Coloseni: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o în Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4:17). În aceste cuvinte este o atenţionare pentru Arhip, dar şi pentru tine şi pentru mine. La fel ca Arhip odinioară, care a primit o slujbă, şi astăzi fiecare dintre noi a primit de la Domnul o slujbă. Nici unul nu poate spune: „Aceasta nu mă priveşte pe mine, Domnul nu mă poate folosi.“ Domnul Isus doreşte să ne folosească pe fiecare. Desigur, lucrările noastre sunt diferite. Se pune acum întrebarea: Îţi cunoşti lucrarea care ţi-a dat-o Domnul? Să răspundem fiecare personal înaintea Domnului la această întrebare, înainte de a cugeta la ceea ce i s-a spus lui Arhip. Cum am putea îndeplini lucrarea noastră, dacă nu ştim în ce constă ea? Arhip avea nevoie de această atenţionare prietenească. Nu ştim unde era punctul slab la el. Atenţionarea lui Pavel avea diverse motive. Probabil, Arhip era preocupat cu alte lucruri şi a uitat de slujba sa pentru Domnul. Este subliniat cuvântul „slujbă“. Poate era aşa de mult preocupat cu slujba altora, încât îşi neglija propria sa lucrare. Acum este subliniat cuvântul „tu“. Poate îşi făcea slujba, dar nu o ducea la capăt. Acum este subliniat cuvântul „a împlini“. Aceste trei posibilităţi există şi astăzi şi ele reprezintă un adevărat pericol pentru noi.

Pericolul nr. 1: suntem atât de mult preocupaţi cu alte lucruri, încât uităm lucrarea noastră pentru Domnul. Aceasta este o problemă actuală. Timpul în care trăim, este caracterizat de o împovărare crescândă. Şcoala, studiul, serviciul, familia şi timpul liber ne acaparează, încât timpul pentru slujbă ni se scurge adesea ca nisipul printre degete. Desigur, la şcoală, la serviciu trebuie să facem faţă cerinţelor. Trebuie de asemenea să avem timp pentru familie şi prieteni. Desigur, Domnul ne înţelege şi când mergem în concediu. Dar întrebarea este cum aşezăm priorităţile. Dacă într-adevăr dorim să avem timp pentru lucrarea Domnului, atunci vom găsi timp. Dar dacă toate celelalte lucruri devin mult mai importante, vom găsi mereu motivaţii plauzibile pentru neglijarea slujbei noastre. De aceea să ne întrebăm astăzi dacă mai sunt în ordine criteriile de valoare din viaţa noastră sau trebuie să schimbăm ceva.

Pericolul nr. 2: suntem atât de mult preocupaţi cu slujba altora, încât neglijăm slujba noastră. Aşa cum am spus, slujbele date de Domnul sunt foarte diferite. Dar poate considerăm că slujba, pe care Domnul a dat-o fratelui sau surorii noastre, este mai importantă sau mai frumoasă decât a noastră. Atunci, poate din invidie sau chiar din admiraţie privim la slujba altora, iar lucrarea noastră o desconsiderăm. Să nu uităm că Domnul are alte criterii de evaluare decât noi. Pentru El nu este important dacă slujba noastră este văzută sau nu. Nici aplauzele celorlalţi nu sunt importante pentru El. Domnul apreciază fidelitatea cu care împlinim lucrarea. O slujbă măruntă în ochii noştri poate să fie pentru Domnul de mare importanţă, dacă o facem în credincioşie. Să fim mulţumitori că Domnul poate lucra prin fraţii noştri, dar să nu avem complexe de inferioritate din această cauză. Dacă Domnul ne dă o lucrare, chiar dacă este mică şi neimportantă în ochii noştri, pentru El are întotdeauna valoare. Să nu uităm că El este cel care dă lucrarea, nu oamenii.

Pericolul nr. 3: facem lucrarea pe care ne-o dă Domnul, dar nu o ducem la capăt. Domnul ne arată o lucrare şi pornim cu elan şi entuziasm să o realizăm. Cu timpul, râvna scade, obosim şi ne pierdem interesul pentru respectiva lucrare. Dintr-o dată ni se par importante alte lucruri şi nu ne mai îndeplinim lucrarea. Câteodată, Dumnezeu verifică stăruinţa noastră în slujbă. Munca regulată, cu credincioşie ne poate obosi, mai ales când apar greutăţi şi îm-potrivire sau nu se văd rezultate. Tocmai atunci este nevoie de stăruinţă. Domnul doreşte să ducem la capăt o lucrare pe care am început-o cu El. Şi în acest punct, Domnul Isus este exemplul desăvârşit. El a spus Tatălui: „Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac“ (Ioan 17:4). Să fie aceste cuvinte un îndemn pentru noi de a duce la capăt în credincioşie lucrarea începută! Decisiv este să fim gata să învăţăm de aici şi să tragem consecinţele. Slujba pentru Domnul nu este scop în sine, ci trebuie să fie întotdeauna spre onoarea Sa.

http://comori.org/home.php

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/arhip/

Are și majoritatea drepturi?

14 SEPTEMBER 2017

Una din întrebările care se repetă tot mai mult, având în vedere frământarea socială cu privire la referendumul pentru modificarea Constituției, este dacă are și majoritatea drepturi?…sau cine apără majoritatea atunci când o minoritate se impune tot mai agresiv și tot mai toxic?…Contextul acestei dileme nu este nou și nu are de-a face doar cu România, ci este unul care a produs efecte și în Statele Unite, în Europa de vest sau alte zone ale globului. Spre exemplul, odată cu abolirea sclaviei și schimbarea statutului cetățenilor afro-americani în Statele Unite, dacă un alb este refuzat la o universitate sau este concediat de la servici, este competiție; dacă un afro-american este refuzat sau concediat, este discriminare și te trezești cu procese în instanță…dacă un alb este împușcat în urma unei intervenții a poliției, este ceva normal, dar dacă un afro-american este împușcat, este rasism.

Când un copil dintr-o famile tradițională cântă un cântec creștin a școală, toți copiii acelei familii sunt luați abuziv cu poliția și rupți de părinți luni de zile pentru că sunt un pericol (vezi cazul din Norvegia), dar dacă un băiat de 5 ani se crede fetiță, după educația primită de la grădiniță, și este chemat pe numele lui de băiat de o colegă de clasă, se simte abuzat emoțional și discriminat: toată școala se întoarce pe dos, sunt amenințați părinții fetei care a greșit, intervine presa, etc. (vezi cazul din California). Mai nou, dacă susținătorii familiei tradiționale folosesc adolescenți care să promoveze un clip cu valorile și principiile majorității, sunt amenințați cu procese și cu intervenia protecției sociale; în schimb, dacă o minoritate sexuală își promovează ideile ducând copiii minori la un marș al diversității și îi expune la nuditate și perversiune, protecția socială nu poate face nimic pentru că este discriminare și te trezești cu mass-media la ușă. Ok, minoritățile fac ceea ce cred ei că este normal să facă pentru a lupta pentru așa-zisele lor drepturi, dar cine îi apără pe cei care sunt majoritari? Nu cumva minoritățile ajung să aibă mai multe drepturi decât majoritatea tocmai pentru că democrația este prost înțeleasă? Chiar definiția democrației afirmă că poporul (majoritatea) conduce…și atunci unde este problema? De ce este așa o problema când o majoritate cere ca, în mod democratic, să se confirme prin referendum un anumit set de valori?

Mai jos sunt câteva ipoteze pe care istoria le-a confirmat, ipoteze care sunt la fel de valabile și astăzi, în contextul nostru socio-politic:

O minoritate coagulată este mai puternică decât o majoritate disipată.

O minoritate cu valori și principii clare este mai pragmatică decât o majoritate cu principii și valori moștenite, dar neîmpărtășite.

O minoritate activă și vocală este mai vizibilă decât o majoritate pasivă, tăcută.

O minoritate cu responsabilități asumate puternic este mai interesată decât o majoritate iresponsabilă sau ignorantă.

O minoritate consecventă câștigă mai mult decât o majoritate inconsecventă.

Prin prisma acestor ipoteze deja testate de societate, întrebarea este: ce are de făcut majoritatea pentru a-și apăra drepturile?

Să strângă rândurile în jurul celor care sunt vârfurile de lance.

Să-și asume valorile și principiile și să le facă relevante.

Să iasă din umbră și să demonstreze public că este majoritate.

Să-și asume responsabilitatea și să nu mai închidă ochii printr-o toleranță greșit înțeleasă.

Să-și susțină în mod consecvent valorile și principiile.

Strict legat de problema căsătoriei, implicit a valorilor și principiilor cu privire la familie, creștinii (care încă sunt majoritari atât la nivel global, cât și în acele zone unde minoritățile sexuale fac presiuni tot mai mari, precum în Statele Unite, Europa, etc…implicit în România) au o responsabilitate fantastică să aplice principiile menționate anterior referitor la ce ar trebui să facă o majoritate pentru a-și apăra valorile și principiile. Într-o vreme în care progresismul umanist pune omul în centrul a tot ce se întâmplă și practică o aplicare a drepturile omului prin prisma toleranței umaniste, creștinismul trebuie să-și asume responsabil și să afirme public faptul că Dumnezeu este în centrul a tot ce există și că anumite lucruri sunt intolerabile.

Prin comparație, ceea ce minoritățile sexuale promovează în țările în care creștinismul este majoritar este intolerabil și incalificabil în țările musulmane, acolo unde islamul este majoritar. De ce? Nu cumva pentru că musulmanii sunt mai consecvenți și mai fermi în păstrarea valorilor și în promovarea acestora? Nu suntem de acord cu mijloacele lor…aceeași greșeală a făcut-o creștinismul când, prin cruciade, a căutat să se impună cu forța. Dar dacă ei, așa cum sunt, au totuși atâta râvnă și consecvență, nu ar trebui ca noi, creștinii, să avem cu mult mai mult interes și râvnă pentru valorile și principiile lui Dumnezeu pentru că am fost născuți din nou și răscumpărați de Dumnezeu prin Hristos?

Este vremea să ne trezim, ca și creștini, și să readucem la viață valorile și principiile care ne-au format, valori și principii pe care s-au clădit națiuni întregi și care au ținut inclusiv România tare în fața atâtor dușmani timp de secole…este vremea să luptăm pentru aceste valori și principii – fiecare creștin ar trebui să fie ”gura” lui Dumnezeu pentru cei din preajma lui. Fiecare, separat, avem o voce… iar vocile noastre puse împreună devin tot mai mult o sirenă, un semnal de alarmă. Dacă tot e să vină peste noi valul noii toleranțe, măcar să știm că am făcut tot ce a ținut de noi să facem. Nu cred că e normal să ne băgăm capul în nisip ca struții și să ne acceptăm fatalist soarta…ne rugăm și postim pentru valorile noastre, le promovăm public, ieșim la vot, apoi, indiferent de rezultat, vom continua să ne rugăm, să postim, să ne trăim valorile și să le promovăm public!

Pastor Florin Iosub

http://www.baptist-tm.ro/are-si-majoritatea-drepturi/

https://wordpress.com/post/ardeleanlogos68.wordpress.com/16397

Apocalipsa 12: o vreme, două vremi și jumătatea unei vremi egală cu 1260 zile

20915597_722444867941034_3228323656990680920_n

ANASTASIA FILAT

Întrebare:

Am citit articolul dumneavoastră despre “o vreme, vremi și jumătatea unei vremi” și mi-a apărut o întrebare: de ce la Apocalipsa 12, referindu-se la același subiect autorul o dată măsoară timpul în ani și altădată în zile?

o vreme vremi si jumatatea unei vremi in Apocalipsa 12

Atunci când studiem Scripturile, în special prorociile, trebuie să avem în vedere că Dumnezeu Își descoperă revelația Sa treptat. Acesta este motivul pentru care atât sfinții de până la Hristos, cât și după au cercetat Scripturile ca să le poată înțelege. Și noi avem promisiunea Domnului Isus că Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot adevărul și ne va descoperi lucrurile viitoare ( Ioan 16:13).

Cînd va veni Mîngîietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi dela El, ci va vorbi tot ce va fi auzit, și vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentrucă va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi. Tot ce are Tatăl, este al Meu; deaceea am zis că va lua din ce este al Meu, și vă va descoperi. (Ioan 16:13-16)

Apocalipsa 12 este un capitol care ne ajută să înțelegem clar cât durează „o vreme”. Potrivit cu textul dat, această perioadă de timp durează 360 de zile calendaristice, ceea ce face un an evreiesc (sau profetic). La evrei, pe vremuri, un an avea 12 luni a câte 30 de zile fiecare. Deci, „o vreme, două vremi și jumătatea unei vremi” face 3,5 ani profetici sau evreiești și nu astronomici (365 sau 366). Acești ani mai sunt numiți de teologi „ani profetici”. Lucrul acesta este semnificativ la calcularea timpului din vedenia lui Daniel cu cele 70 de săptămâni din Daniel capitolul 9.

Vă recomand să citiți articolul „Lacunele teoriei un an pentru o zi în interpretarea prorociilor lui Daniel”.

https://moldovacrestina.md/apocalipsa-12-o-vreme-doua-vremi-si-jumatatea-unei-vremi-egala-cu-1260-zile/,

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/apocalipsa-12-o-vreme-doua-vremi-si-jumatatea-unei-vremi-egala-cu-1260-zile/