Biblia Cuvântul lui Dumnezeu
Noi credem şi mărturisim că, Sfintele Scripturi ale Vechiului şi Noului Testament sunt inspirate de Duhul Sfânt. Ele sunt Cuvântul lui Dumnezeu scris, o revelaţie dumnezeiască (descoperire) către neamul omenesc, sunt izvorul fără greş al conştiinţei de Dumnezeu.
Galateni 1:11-12 “Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească; pentru că, n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Hristos.”
2 Petru 1:21 “Căci nicio prorocie nu a fost adusă prin voia omului, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”
2 Timotei 3:16 “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,…”
Ioan 10:35 „…Scriptura nu poate fi desfiinţată…”
Ioel 2:28 “După aceea, voi turna Duhul Meu peste orice făptură; fii şi fiicele voastre vor proroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri vor avea vedenii.”
Matei 10:20 “fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi.”
1 Corinteni 2:10 “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
1 Corinteni 11:23 – “Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat…”
Biblia – Cuvântul lui Dumnezeu scris prin inspiraţia Duhului Sfânt e singura regulă şi normă de credincioşie şi purtare în viaţa aceasta.
Efeseni 1:13 “Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul Adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit.”
2 Timotei 1:13 “Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.”
Romani 10:17 “Astfel credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu”
2 Timotei 3:17 “Scriptura … este de folos … pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Psalmul 119:105 “Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”
Biblia este singura autoritate în materie de religie; ea e suficientă pentru învăţătura noastră. Astfel nu e nevoie de sprijinul tradiţiei.
Matei 15:6 “Şi aţi desfiinţat Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinei voastre.”
Ioan 17:17 “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.”
Ioan 5:39 “Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”
Isaia 34:16 “Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi!…”
Faptele Apostolilor 17:11 “Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.”
Ioan 20:31 “Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui.”
Despre Dumnezeu
Noi credem şi mărturisim că este un Dumnezeu, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânitorul tuturor lucrurilor.
Geneza 1:1 “La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.”
Efeseni 4:6 “Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”
Maleahi 2:10 “N-avem toţi un singur Tată? Nu ne-a făcut un singur Dumnezeu?”
Iov 31:15 “Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut şi pe el? Oare nu ne-a întocmit acelaşi Dumnezeu în pântecele mamei ?”
Romani 1:19-20 “Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;”
Romani 11:36 “Din El, prin El, şi pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin”
Psalmul 94:9 “Cel ce a sădit urechea, s-ar putea să n-audă? Cel ce a întocmit ochiul, s-ar putea să nu vadă?”
Faptele Apostolilor 17:24 “Dumnezeu, care a făcut lumea şi tot ce este în ea, este Domnul cerului şi al pământului, şi nu locuieşte în temple făcute de mâini.”
În Biblie descoperim pe Dumnezeu, ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, cu desăvârşire una şi nedespărţiţi în fiinţa lor.
2 Corinteni 13:14 “Harul Domnului Isus Hristos, şi dragostea lui Dumnezeu, şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi! Amin.”
Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
1 Ioan 5:7 “Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.”
1. DUMNEZEU TATĂL
Ioan 6:27 “Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică, şi pe care v-o v-a da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe care El L-a însemnat cu pecetea Lui.”
1 Petru 1:2 “după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
Matei 11:25 “În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.”
Marcu 14:36 “El zicea: Ava, adică: Tată, Ţie toate lucrurile Îţi sunt cu putinţă; depărtează de la mine paharul acesta! Totuşi, facă-se nu ce voiesc Eu, ci ce voieşti Tu.”
Luca 22:42 “zicând: Tată dacă voieşti, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”
Luca 23:34 “Isus zicea: Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac! Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi.”
Luca 23:46 “Isus a strigat cu glas tare: Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul! Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul.”
Faptele Apostolilor 2:33 “Şi acum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.”
Romani 15:6 “pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.”
1 Corinteni 8:6 “totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.”
2. DUMNEZEU FIUL, ISUS HRISTOS
Matei 16:16 “Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
Ioan 1:1 “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Luca 1:32 “El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.”
Faptele Apostolilor 8:37 “Filip a zis: Dacă crezi din toată inima, se poate. Famenul a răspuns: Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
Faptele Apostolilor 9:20 “Şi îndată a început să propovăduiască în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu.”
2 Corinteni 1:19 “Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, care a fost propovăduit de noi în mijlocul vostru, prin mine, prin Silvan, şi prin Timotei, n-a fost da şi nu, ci în El nu este decât da.”
1 Ioan 2:24 “Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămânea în Fiul şi în Tatăl.”
1 Ioan 3:23 “Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.”
1 Ioan 4:15 “Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu.”
Ioan 20:31 “Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui.”
3. DUMNEZEU DUHUL SFÂNT
Ioan 4:24 “Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”
2 Corinteni 3:3 “Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table cari sunt inimi de carne.”
2 Corinteni 3:17 “Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.”
Iov 33:4 “Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.”
Isaia 48:16 “Apropiaţi-vă de Mine, şi ascultaţi! De la început, n-am vorbit în ascuns, de la obârşia acestor lucruri, am fost de faţă. Şi acum, Domnul Dumnezeu m-a trimis cu Duhul Său.”
1 Corinteni 2:10 “Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.”
1 Corinteni 2:12 “Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.”
Ioan 15:26 “Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimete de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.”
Ioan 14:26 “Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimete Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.”
Luca 11:13 “Deci, dacă voi, cari sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
Faptele Apostolilor 5:32 “Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.”
Despre om
Noi credem şi mărturisim că omul e creat de Dumnezeu. Trupul omului – partea materială – e făcută din ţărână, iar natura spirituală a omului e din Dumnezeu după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Genesa 1:27 “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască I-a făcut.”
Genesa 2:7 “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.”
Dumnezeu a făcut pe om fără prihană, perfect dar nu desăvârşit, cu voinţă liberă de a alege binele sau răul.
Genesa 1:31 “Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.”
Eclesiastul 7:29 “Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.”
Genesa 2:16-17 “Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”
Psalmul 107:17 “Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.”
Deuteronom 30:15 “Iată îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.”
Prin căderea în păcat, omul a căzut sub blestem, şi a devenit incapabil de a trăi voia lui Dumnezeu. Prin naşterea firească, fiecare moşteneşte sămânţa păcatului, înclinarea spre rău, firea păcătoasă.
Romani 5:12 “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”
Romani 5:19 “Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”
Romani 7:17 “Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.”
Romani 7:18 “Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.”
Romani 5:6 “Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.”
Romani 7:20 “Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.”
Romani 7:23 “Dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele.”
Omul fiind fiinţă liberă e răspunzător înaintea lui Dumnezeu, de toate faptele, vorbele şi gândurile sale. Toţi oamenii trebuie să moară, iar după moarte urmează judecata şi răsplătirea veşnică.
Romani 14:12 “Aşa că fiecare din noi are să dea socoteala despre sine însuşi lui Dumnezeu.”
Matei 12:36 “Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteala de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit.”
2 Corinteni 5:10 “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Evrei 9:27 “Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea urmează judecata,”
Despre păcat
Noi credem şi mărturisim că omul, creat de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa, pentru preamărirea Sa şi o viaţă fericită în El, a fost ademenit de Diavol, devenind neascultător de porunca lui Dumnezeu, şi astfel a intrat în lume păcatul şi blestemul. Păcatul e lipsa de conformitate faţă de legea morală a lui Dumnezeu fie într-o acţiune, dispoziţie sau atitudine.
Genesa 3:13 “Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: ‘Ce ai făcut?’Femeia a răspuns: ‘Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.’ ”
I Ioan 5:17 “Orice nelegiuire este păcat; dar este un păcat, care nu duce la moarte.”
Romani 14:23 “Dar cine se îndoieşte şi mănânâcă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare este păcat.”
Iacov 4:17 “Deci, cine ştie să facă binele şi nu-l face, săvârşeşte un păcat!”
Ioan 8:34 “’Adevărat, adevărat, vă spun’, le-a răspuns Isus, ‘că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.’ ”
Romani 6:13 “Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.”
Eclesiastul 7:29 “Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.”
Psalmul 51:4 “Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta; aşa că vei fi drept în hotărârea Ta, şi fără vină în judecata Ta.”
Efeseni 2:1-3 “Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gânduriloe noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.”
Deuteronom 9:7 “Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţâţat mânia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul aceste, tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!”
I Ioan 3:4 “Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.”
Universalitatea păcatului: toţi oamenii sunt păcătoşi.
Romani 3:23 “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.”
Eclesistul 7:20 “Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.”
Iov 15:16 “cu cât mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată omul care bea nelegiuirea ca apa!”
Romani 5:12 “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”
1 Ioan 1:8 “Dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.”
1 Împăraţi 8:46 “Când vor vor păcătui împotriva Ta, – căci nu este om care să nu păcătuiască, – şi Te vei mânia împotriva lor şi-i vei da în mâna vrăjmaşului, care-i va duce robi într-o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:”
Consecinţa păcatului: moartea spirituală.
Romani 6:23 “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 5:12 “De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”
Genesa 2:17 “dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca vei muri negreşit.”
Iacov 1:15 “Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.”
Despre mântuire
Noi credem şi mărturisim că mântuirea este scăparea omului de sub urmările călcării legilor divine. Ea are de a face cu natura omului şi cu faptele făcute de el.
Omul nu se poate mântui pe sine. El nu se poate spăla de păcatele sale, nu se poate desvinovăţi şi nici nu se poate ascunde de pedeapsa pentru păcat.
Ieremia 2:22 “Chiar dacă te-ai spăla cu silitră, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămânea scrisă înaintea Mea, zice Domnul Dumnezeu.”
Romani 1:20 “În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumiii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;”
Amos 9:2-3 De-ar pătrunde chiar până în locuinţa morţilor, şi de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruri, şi de acolo îi voi pogorî. De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, şi acolo îi voi căuta şi-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, şi acolo voi porunci şarpelui să-i muşte.”
Omul nu-şi poate crea merite, prin fapte bune, ca să-şi acopere trecutul vinovat, şi să dobândească mântuirea.
Romani 3:20 “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului.”
Isaia 64:6 “Toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi ca o frunză, şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”
Ieremia 13:23 “Poate un Etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos sa-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi desprinşi să faceţi răul ?”
Mântuirea e prin harul lui Dumnezeu. Ea este un har care ni se dă gratuit, fără să o merităm. Faptele bune sunt roade ale mântuirii.
Tit 2:11 “Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,”
Efeseni 2:8-9 “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”
Faptele Apostolilor 15:11 “Ci credem că noi, ca şi ei, suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”
Tit 3:5 “El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt,”
Mijlocul de mântuire este Domnul Isus, care a fost răstignit în locul nostru. Un alt mijloc (cruce, taine, sfinţi) nu există.
Faptele Apostolilor 4:12 “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”
1 Ioan 2:2 “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.”
Isaia 53:5 “Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
Efeseni 1:7 “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său,”
2 Corinteni 5:18 “Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos, şi ne-a încredinţat slujba împăcării;”
Romani 3:24-25 “Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Isus Hristos. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;”
Această mântuire săvârşită pe cruce, care se poate primi în mod gratuit, e pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau clasă socială.
1 Ioan 2:2 “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.”
Tit 2:11 “Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea pentru toţi oamenii, a fost arătat.”
1 Timotei 2:4 “Dumnezeu care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.”
Pentru ca omul păcătos să se poată bucura de această mântuire, el trebuie să îndeplinească două condiţii: pocăinţa şi credinţa. Ele sunt totdeauna nedespărţite.
– pocăinţa înseamnă recunoaşterea păcatului, părerea de rău pentru el, părăsirea lui şi mărturisirea lui în faţa Domnului, adică întoarcerea la Dumnezeu. (Luca 15:11-24)
– credinţa înseamnă primirea de către păcătos a harului divin pe care îl oferă Dumnezeu în Hristos, spre mântuire şi viaţa veşnică.
Marcu 1:15 “El zicea: ‘S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie.’ ”
Luca 13:3 “Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.”
Faptele Apostolilor 17:30 “Dumnezeu nu ţine seamă de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască;”
Faptele Apostolilor 16:31 “Pavel şi Sila i-au răspuns: ‘Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.’ ”
Despre naşterea din nou
Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou e regenerarea vieţii, înzestrându-se cu o dispoziţie şi atitudine duhovnicească sfântă; ea cuprinde întreg caracterul, intelectul şi voinţa. Astfel fiecare păcătos, pentru a deveni un adevărat credincios, trebuie să fie născut din nou.
Ioan 3:7 ”Nu te mira că ţi-am spus: ‘Trebuie să vă naşteţi din nou.’ ”
Prin puterea sa proprie, omul nu se poate naşte din nou, nu se poate schimba.
Ieremia 13:23 “Poate un etiopian să-şi schimbe pielea, sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi desprinşi să faceţi răul?”
Ioan 15:5 “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci, despărţiţi de mine nu puteţi face nimic.”
Fără naşterea din nou, toate încercările de a face fapte bune pe care să le răsplătească Dumnezeu în ziua judecăţii, de a trăi voia lui Dumnezeu, sunt falimentare, nu pot da nici un rezultat bun. Prin naşterea firească, noi moştenim o fire păcătoasă, care dă roadele păcatului. Suntem ca şi un pădureţ care nu poate să aducă roade bune. Oricât l-ai îngriji, tot poame pădureţe ar aduce. Numai altoirea e ceea ce poate schimba firea.
Matei 7:16-18 “Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.”
Romani 8:7 “Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, şi nici nu poate să se supună.”
Matei 12:34 “Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.”
Naşterea din nou e lucrarea divină pe care o face Dumnezeu în viaţa păcătosului pentru a corespunde voinţei Sale. Pentru ca un păcătos să fie născut din nou, el trebuie să se pocăiască şi să creadă, adică să primească mântuirea prin har. Atunci Dumnezeu face lucrarea naşterii din nou prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt.
1 Petru 1:23 “fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă, care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.”
Iacov 1:18 “El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.”
Ioan 3:5 “Isus i-a răspuns: ‘Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Efeseni 2:10 “Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Naşterea din nou nu e o îmbunătăţire a vieţii, ci schimbarea radicală a vieţii. Ea nu e schimbarea efectului, ci a cauzei determinante; nu e curăţirea vieţii exterioare, ci a vieţii interioare.
2 Corinteni 5:17 “Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”
Romani 6:4 “Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”
Coloseni 3:9-10 “Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi desbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.”
Naşterea din nou ne dă calitatea de copii ai lui Dumnezeu; ea ne face părtaşi firii Dumnezeeşti, capabili de a trăi voia lui Dumnezeu. Ea e a doua fire în viaţa noastră după cum prin altoire pădureţul nu e stârpit, el continuă să existe însă fără să i se dea posibilitatea de manifestare, tot aşa e şi cu naşterea din nou: firea veche e răstignită – pusă în imposibilitatea de acţiune – iar firea nouă creşte şi aduce roadă bună. Calitatea altoiului e cu totul deosebită de cea a pădureţului: în esenţa lemnului, în frunze şi în fructe. Aşa e şi cu cel născut din nou: toate trebuie să arate calitatea lui de copil al lui Dumnezeu.
Ioan 3:6 “Ce e născut din carne este carne, şi ce e născut din Duh este Duh.”
Galateni 5:22-23 “Roada Duhului dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”
Matei 7:17 “Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.”
Prin naşterea din nou devenim moştenitori ai lui Dumnezeu. Dreptul la moştenire veşnică e pe baza înrudirii noastre cu Dumnezeu. Cine nu e născut din nou nu e copil al lui Dumnezeu şi nici nu are drept la moştenirea veşnică.
Romani 8:17 “Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Ioan 3:3 “Drept răspuns, Isus i-a zis: ‘Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.’ ”
Despre Biserică
Noi credem şi mărturisim că după Noul Testament, totalitatea credincioşilor, fără deosebire de rasă, naţionalitate, sau clasă socială, din toate timpurile, din cer şi de pe pământ, formează Biserica lui Hristos: Biserica Universală. Această Biserică nu e o organizaţie pământească vizibilă, ci e organismul viu, spiritual, al celor ce au crezut în Hristos şi au fost născuţi din nou.
Evrei 12:23 “de Biserica celor întâi născuţi, cari sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi desăvârşiţi,”
Faptele Apostolilor 20:28 “Luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”
Matei 16:18 “Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”
Efeseni 1:22-23 “El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.”
În limba greacă, cuvântul “Biserică” (ekklesia) a însemnat o adunare a celor chemaţi de acasă şi de la afacerile lor ca să se ocupe de chestiuni de interes public. Acest cuvânt a fost adaptat pentru a numi nu numai Biserica Universală, ci şi o Biserică locală, organizată şi independentă, a urmaşilor lui Hristos dintr-o localitate, care se întruneau pentru închinăciune.
Biserica locală, după învăţătura Noului Testament, este unitatea voluntară a unui grup de credincioşi dintr-o localitate, născuţi din nou, şi botezaţi pe baza mărturisirii personale a credinţei lor în Domnul Isus Hristos – ca Mântuitorul lor. Ei se unesc laolaltă cu scopul de a se închina lui Dumnezeu, de a se păstra curată credinţa şi învăţătura creştină – potrivit cu învăţăturile Noului Testament – şi de a colabora la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu.
La început Biserica se întrunea în case particulare.
Matei 18:20 “Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Romani 16:5 “Spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor. – Spuneţi sănătate lui Epenet, prea iubitul meu, care a fost cel dintâi rod al Asiei pentru Hristos.”
1 Corinteni 16:19 “Bisericile din Asia vă trimet sănătate. Aquila şi Priscila, împreună cu Biserica din casa lor, vă trimet multă sănătate în Domnul.”
Coloseni 4:15 “Spuneţi sănătate fraţilor din Laodicea, şi lui Nimfa, şi Bisericii din casa lui.”
Faptele Apostolilor 8:1 “Saul se învoise la uciderea lui Ştefan. În ziua aceea s-a pornit o mare prigonire împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, afară de apostoli, s-au împrăştiat prin părţile Iudeii şi ale Samariei.”
Galateni 1:22 “Şi eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Hristos, care sunt în Iudeea.”
I Corinteni 1:2 “către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:”
Conducerea directă a Bisericii o are Hristos prin Duhul Sfânt. Nu recunoaştem grade ierarhice. Cei ce primesc anumite însărcinări sunt slujitori ai bisericii, nu stăpâni care să poruncească.
Coloseni 1:18 “El Hristos este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel dintâi născut dintre cei morţi, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.”
Efeseni 1:22-23 “El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat Căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.”
Efeseni 5:23 “căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul Trupului.”
1 Petru 5:3 “Păstoriţi nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.”
Dreptul de membru al Bisericii nu se moşteneşte, ci se primeşte în mod individual, prin naşterea din nou. Acceptarea în rândurile membrilor unei biserici locale se face în chip voluntar şi personal, în urma botezului, pe baza mărturisirii credinţei în Domnul Isus. Membrii între ei se numesc “fraţi” şi sunt egali în drepturi şi îndatoriri indiferent de rasă, naţionalitate, clasă socială sau pregătire educaţională.
Matei 23:8 “Voi să nu vă numiţi Rabi! Fiindcă Unul singur este Învăţătorul vostru: Hristos, şi voi toţi sunteţi fraţi.”
Efeseni 5:30 “pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oaseleLui.”
Faptele Apostolilor 2:41 “Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.”
Organizaţia Bisericii locale e făcută pe principiul democraţiei autonome.
Programul Dumnezeiesc are ca scop stabilirea Împărăţiei lui Dumnezeu în inimile oamenilor, iar Bisericile sunt mijloace alese de Dumnezeu pentru atingerea acestui scop. Bisericile au menirea de a proslăvi pe Dumnezeu, de a răspândi Evanghelia şi prin părtăşia frăţească de a da creşterea spirituală necesară fiecărui membru în parte.
Marcu 16:15 “Apoi le-a zis: ‘Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.’ ”
Efeseni 4:11-12 “Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,”
1 Corinteni 14:4 “Cine vorbeşte în altă limbă, se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte sufleteşte Biserica.”
1 Corinteni 14:12 “Tot aşa şi voi, fiindcă râvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.”
Efeseni 5:19 “Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.”
Despre slujitorii Bisericii
Noi credem şi mărturisim că în Bisericile din Noul Testament au fost diferite feluri de lucrători speciali, dar ele au avut numai două clase de slujire, care au condus afacerile spirituale şi materiale ale Bisericilor: bătrânii (presbiteri, păstori, episcopi) şi diaconii.
Filipeni 1:1 “Pavel şi Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toţi sfinţii în Hristos Isus, care sunt în Filipi, împreună cu episcopii şi diaconii:”
1. Titlul de “episcop”, “presbiter” şi “păstor” au fost date celui mai înalt slujitor din Bisericile Noului Testament. Toate aceste numiri sunt pentru una şi aceeaşi slujbă: supravegherea, păstorirea şi cârmuirea spirituală a Bisericii.
Faptele Apostolilor 20:17, 28 “Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes şi a chemat pe presbiterii Bisericii. Le-a zis: ‘luaţi seama dar la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriţi Biserica Domnului, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.”
Pentru ca cineva să fie în slujba aceasta trebuie să aibă calităţile descrise de apostolul Pavel în 1 Timotei 3:1-7 şi Tit 1:5-9.
1 Timotei 3:1-7 “Adevărat este cuvântul acesta: ‘Dacă râvneşte cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun.’ Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, în stare să înveţe pe alţii. Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-şi chivernisească bine casa, şi să-şi ţină copiii în supunere cu toată cuviinţa. Căci dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu? Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în curs diavolului. Trebuie să aibă şi o mărturie din partea celor de afară, pentru ca să nu ajungă de ocară, şi să cadă în cursa diavolului.”
Tit 1:5-9 “Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presbiteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: Dacă este cineva fără prihană; bărbat al unei singure neveste, având copii credincioşi, care să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare. Căci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, trebuie să fie fără prihană; nu încăpăţânat, nici mânios, nici dedat la vin, nici bătăuş, nici lacom de câştig mârşav; ci să fie primitor de oaspeţi, iubitor de bine, cumpătat, drept, sfânt, înfrânat; să se ţină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învăţătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învăţătura sănătoasă, şi să înfrunte pe potrivnici.”
Metoda alegerii este arătată prin cuvântul grec “Xeirotonia” – tradus câteodată “rânduit” – care înseamnă “a vota cu ridicare de mână”.
Această alegere se face de Biserica adunată în acest scop.
Faptele Apostolilor 14:23 “Au rânduit presbiteri în fiecare Biserică, şi după ce s-au rugat şi au postit, i-au încredinţat în mâna Domnului, în care crezuseră.”
Păstorul e supus şi el disciplinei Bisericii, când învinuirea e bine întemeiată.
1 Timotei 5:19 “Împotriva unui presbiter să nu primeşti învinuire decât din gura a doi sau trei martori.”
Diaconii sunt chemaţi a ajuta pe păstor în însărcinarea administrării bunurilor materiale ale bisericii. Ei au menirea să cultive dărnicia membrilor, să inspire acţiunile filantropice. Ei trebuie să aibă calităţile arătate la 1 Timotei 3:8-13.
1 Timotei 3:8-13 “Diaconii, de asemenea, trebuie să fie cinstiţi, nu cu două feţe, nu băutori de mult vin, nu doritori de câştig mârşav: că să păstreze taina credinţei într-un cuget curat. Trebuiesc cercetaţi întâi, şi numai dacă sunt fără prihană, să fie diaconi. Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile. Diaconii să fie bărbaţi ai unei singure neveste, şi să ştie să-şi cârmuiască bine copiii şi casele lor. Pentru că cei ce slujesc bine ca diaconi, dobândesc un loc de cinste şi mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.”
Însărcinarea atât a pastorilor cât şi a diaconilor se face prin punerea mâinilor.
Faptele Apostolilor 6:6 “I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat şi-au pus mâinile peste ei.”
1 Timotei 4:14 “Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin proorocie, cu punerea mâinilor de către ceata presbiterilor.”
Noi credem şi mărturisim că preoţia în conformitate cu Noul Testament nu formează o clasa specială, ci o calitate pe care o are fiecare credincios; ea este universală. Fiecare credincios e un preot. Fiecare are dreptul de a se apropia de Dumnezeu direct prin Domnul Isus, fără alt mijlocitor. Fiecare are dreptul de a oferi jertfe bisericeşti.
1 Petru 2:5 “Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.”
1 Petru 2:9 “Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;”
Apocalipsa 1:6 “şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin.”
Simbolurile Noului Testament
Noi credem şi mărturisim că, Biserica Nou-Testamentală are două simboluri: botezul şi Cina Domnului. Ele nu sunt taine.
1. Botezul.
Cuvântul grec pentru botez este “baptizo” şi înseamnă “afundare”. Deci, însăşi traducerea cuvântului arată forma botezului, că e prin afundare şi nicidecum prin stropire. Afundarea se face o singură dată, în numele Sfintei Treimi.
Matei 28:19 “Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile botezându-i (afundându-i) în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Botezul este simbolul înmormântării omului vechi, şi al învierii omului celui nou, a firii noi, pentru o altă viaţă.
Romani 6:4 “Noi deci prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”
Botezul nu are calitatea de a curăţi păcatele; curăţirea păcatelor o face numai sângele Domnului Isus. Botezul însuşi e mărturia publică a individului că, a primit deja această curăţire.
Faptele Apostolilor 8:13, 21 “Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip, şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau. … Dar Petru i-a zis: ‘Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu, eşti plin de fiere amară.”
1 Petru 3:21 “Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos.”
Pentru ca cineva să fie botezat trebuie să primească mai întâi mântuirea, ca să aibă un cuget curat; trebuie deci să fi îndeplinit condiţiile mântuirii; pocăinţa şi credinţa. Copiii, întrucât nu pot mărturisi că au îndeplinit aceste condiţii nu pot fi admişi pentru botez.
Marcu 16:16 “Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”
Faptele Apostolilor 2:38 “’Pocăiţi-vă‘, le-a zis Petru, ‘şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”
Faptele Apostolilor 8:36-37 “Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: ‘Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?’ Filip a zis: ‘Dacă crezi din toată inima, se poate.’ Famenul a răspuns: ‘Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.’ ”
2. Cina Domnului
Cina Domnului e simbolul morţii Domnului Isus în locul nostru. Ea se compune din pâine şi vin neamestecate. Pâinea frântă ne aminteşte de trupul Lui frânt pentru noi, iar vinul ne aminteşte de sângele Său vărsat pentru spălarea păcatelor noastre.
Matei 26:26-28 “Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: ‘Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.’ Apoi a luat un pahar, şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu li l-a dat zicând: ‘Beţi toţi din el; căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor.”
Cina Domnului nu are calitatea de a ierta păcatele. Ea are doar menirea de a aminti că pentru iertarea păcatelor noastre a trebuit ca trupul Lui să fie frânt şi sângele Său să fie vărsat. Pentru acest scop El a poruncit ca noi să facem Cina.
Luca 22:19 “Apoi a luat pâine; şi după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi le-a dat-o, zicând: ‘Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ ”
1 Corinteni 11:24-25 “Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: ‘Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: ‘Acest pahar este legământul cel nou în aângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, oridecâte ori veţi bea din el.’ ”
Cina se poate lua de către toţi acei ce şi-au mărturisit credinţa în Domnul Isus şi au fost botezaţi.
Faptele Apostolilor 2:41-42 “Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezaţi; şi în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.”
De fiecare dată, la Cină, credinciosul trebuie să-şi facă cercetarea de sine.
1 Corinteni 11:28 “Fiecare, dar să se cerceteze pe sine însuşi şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.”
Ziua Domnului
Noi credem şi mărturisim că, ziua Domnului este o rânduială creştină care trebuie ţinută în continuu, petrecută în închinăciune şi cugetare spirituală, atât public cât şi acasă. Spre deosebire de vechiul aşezământ, mozaic, când se ţinea ziua a şaptea, creştinii, ca membrii ai aşezământului nou, trebuie să ţină ziua întâi a săptămânii (Duminica) care a fost sfinţită de Dumnezeu prin învierea din morţi a Fiului Său şi prin trimiterea Duhului Sfânt.
Primii creştini au ţinut-o ca zi de închinăciune. În ea trebuie să ne odihnim de lucrurile şi distracţiile trupeşti, având voie să facem faptele milei şi cele care sunt absolut necesare.
Sărbători închinate sfinţilor nu avem.
Marcu 16:9 “Isus după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii S-a arătat mai întâi Mariei Magdalenei, din care scosese şapte draci.”
Luca 24:1-6 “În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus. Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare. Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: ‘Pentru ce căutaţi între cei morţi pe cel ce este viu. Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea.’ ”
Ioan 20:1 “În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalina s-a dus dis de dimineaţă la mormânt, pe când era încă întuneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”,
Faptele Apostolilor 2:1-4 “În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.”
Apocalipsa 1:10 “În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbiţe,”
Faptele Apostolilor 20:7 “În ziua dintâi a săptămânii eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor, şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii.”
1 Corinteni 16:2 “În ziua dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câştigul lui ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu.”
Psalmul 118:24 “Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!”
Levitic 23:15-16 “De a doua zi după Sabat, din ziua când veţi aduce snopul ca să fie legănat într-o parte şi într-alta, să număraţi şapte săptămâni întregi. Să număraţi cincizeci de zile până în ziua care vine după al şaptelea Sabat; atunci să aduceţi Domnului un nou dar de mâncare.”
Disciplina în Biserică
Noi credem şi mărturisim că Biserica are dreptul de a exercita disciplina frăţească asupra membrilor care s-au abătut de la învăţătura creştină a Cuvântului lui Dumnezeu, prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii. Disciplina constă în mustrare, ridicarea drepturilor şi excluderea din Biserică. Reprimirea unui exclus se va face, la fel, pe baza mărturisirii.
Matei 18:15-17 Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi dacă nu vrea să asculte nici de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.
Tit 3:10 “După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce desbinări,”
2 Tesaloniceni 3:6 “În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraţilor să vă depărtaţi de orice frate care trăieşte în neorânduială, şi nu după învăţăturile, pe care le-aţi primit de la noi.”
1 Corinteni 5:11 “Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice ‘frate’ totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.”
1 Corinteni 5:12-13 “În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria vostră să judecaţi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe răul acela.”
Despre rugăciune
Noi credem şi mărturisim că, rugăciunea e starea de părtăşie intimă a omului cu Dumnezeu. Ea e exprimarea sinceră a lăuntrului în faţa Domnului. Din această cauză nu avem cărţi de rugăciuni şi nu îndemnăm pe alţii să înveţe rugăciuni pe dinafară.
Psalmul 62:8 “Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”
Psalmul 142:2 “Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu mă rog către Domnul. Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui.”
Filipeni 4:6 “Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri.”
După starea inimii, rugăciunea poate fi de mulţumire, de cerere şi de mijlocire.
1 Timotei 2:1 “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii.”
Efeseni 5:20 “Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.”
Rugăciunea trebuie adresată Tatălui în Numele Domnului Isus, El fiind singurul Mijlocitor între om şi Dumnezeu. Rugăciunile adresate sfinţilor, credem că nu sunt în conformitate cu Sfintele Scripturi.
Ioan 16:23 “În ziua aceea, nu mă veţi mai întreba de nimic. Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.”
1 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos,”
Rugăciunea este absolut necesară vieţii spirituale pentru creşterea, întărirea, ferirea de ispite şi biruinţa asupra vrăjmaşului.
Luca 18:1 “Isus le-a spus o pildă ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.”
1 Tesaloniceni 5:17 “Rugaţi-vă neîncetat.”
Matei 26:41 “Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.”
Efeseni 3:16 “şi-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru.”
Rugăciunea privată se poate face oriunde, iar rugăciunea comunitară se face în părtăşie cu ceilalţi credincioşi în biserici.
Matei 6:6 Ci tu, când te rogi intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”
Matei 14:23 “După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo.”
Matei 26:36,39 “Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, şi a zis ucenicilor: ‘Şedeţi aici până Mă voi duce colo să Mă rog.” … Apoi a mers puţin mai înainte, a căzut cu faţa la pământ, şi s-a rugat, zicând: ‘Tată, dacă este cu putinţă, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuşi nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu.’”
Faptele Apostolilor 2:42 “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.”
Faptele Apostolilor 12:5 “Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.”
Rugăciunile pentru cei morţi nu au fost practicate în Biserica Creştină. Noi credem că ele nu au nici o valoare, deoarece cel mort a ajuns la locul lui imediat după moarte, fără să mai fie posibilitatea de schimbare de la un loc la altul.
Luca 16:26 “Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare aşa că cei ce ar vrea să treacă de acolo la noi să nu poată.”
Despre sfinţenie
Noi credem şi mărturisim că, sfinţirea e lucrarea progresivă pe care o face Dumnezeu prin Duhul Sfânt în viaţa păcătosului mântuit. Ea începe la naşterea din nou şi prin ea suntem făcuţi potriviţi voiei Lui.
1 Tesaloniceni 4:3 “Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră: să vă feriţi de curvie;”
1 Petru 1:16 “Căci este scris: ‘Fiţi sfinţi căci, Eu sunt Sfânt.’ ”
1 Tesaloniceni 4:7 “Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.”
Ea înseamnă curăţirea de păcat şi punerea la o parte a vieţii pentru Dumnezeu, prin despărţirea de lume. Curăţirea de păcat e făcută de sângele Domnlui Isus.
1 Ioan 1:7 “Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.”
1 Corinteni 6:11 “Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
Evrei 13:12 “De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.”
Despărţirea de lume şi punerea la o parte pentru Dumnezeu, se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin Duhul Sfânt, care ne dă putere a ne împotivi ispitelor şi a trăi voia Lui.
Ioan 17:17 “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul tău este adevărul.”
Faptele Apostolilor 2:40 “Şi cu multe alte cuvinte, mărturisea, îi îndemna, şi zicea: Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.”
2 Corinteni 6:17 “De aceea: ‘Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei,’ zice Domnul; ‘nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.’”
1 Petru 1:2 “după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!”
2 Corinteni 3:18 “Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă prin Duhul Domnului.”
Sfinţirea este o lucrare la care Dumnezeu îşi are partea Lui, iar omul a lui. Dumnezeu prin Duhul Sfânt influenţează voinţa noastră şi ne dă puterea, iar omul acceptă pentru sine, în totul voia şi puterea lui Dumnezeu.
Filipeni 2:13 “Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea.”
Evrei 13:20-21 “Dumnezeul păcii, care, prin sângele legământului celui veşnic, a sculat din morţi pe Domnul nostru Isus, marele Păstor al oilor, să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.”
Coloseni 4:12 “Epafra, care este dintre ai voştri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu.”
Coloseni 1:22-23 “prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui, sfinţi, fără prihană şi fără vină, negreşit dacă rămâneţi şi mai departe întemniţaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi de la nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.”
2 Tesaloniceni 1:11 “De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă,”
Despre căsătorie
Noi credem şi mărturisim că, în conformitate cu Sfintele Scripturi, căsătoria este orânduită de Dumnezeu.
Genesa 1:27-28 “Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: ‘Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.’ ”
Căsătoria este actul de bună voie prin care un bărbat şi o femeie consimt să trăiască împreună toată viaţa. Bărbatului îi este îngăduit a avea o singură femeie, ca soţie; la fel şi femeii îi este îngăduit să aibă un singur bărbat, ca soţ. După moartea unuia din soţi, cel rămas se poate căsători.
1 Corinteni 7:39 “O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.”
Romani 7:2 “Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei; dar dacă-i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei.”
Întrucât şi căsătoria e şi o orânduială cetăţenească, ea trebuie întâi încheiată cu acte după legile Statului, apoi urmează binecuvântarea Bisericii. Noi ţinem ca creştinii să încheie o căsătorie numai în Domnul, adică numai cu credincioşi.
2 Corinteni 6:14 “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?”
1 Corinteni 7:39 “O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul.”
Căsătoria nu trebuie desfăcută prin divorţ. Divorţul e un lucru oprit pentru cei credincioşi.
Maleahi 2:16 “’Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie, – zice Domnul, Dumnezeul lui Israel, – şi pe cel ce îşi acopere haina cu sâlnicie, – zice Domnul oştirilor. – De aceea, luaţi seama în mintea voastră, şi nu fiţi necredincioşi!’ ”
Matei 19:6 “Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.”
În cazul de adulter dovedit sau a unei părăsiri răutăcioase a căminului, credem că Sfânta Scriptură admite divorţul.
Matei 19:9 “Isus le-a răspuns: ‘Eu însă vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară din pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă, preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.”
1 Corinteni 7:15 “Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.”
Dărnicia creştină
Noi credem şi mărturisim că, potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi practica primilor creştini, membrii Bisericii sunt datori, în chip moral, să contribuie din bunurile lor pământeşti, de bună voie şi după putinţă, la susţinerea cauzei Evangheliei.
2 Corinteni 9:6-7 “Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui nu cu părere de rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.”
Exod 25:2 “Vorbeşte copiilor lui Israel să-Mi aducă dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă.”
Exod 35:5 “Luaţi din ce aveţi şi aduceţi un prinos Domnului. Fiecare să aducă prinos Domnului ce-l lasă inima: aur, argint şi aramă;”
1 Cronici 29:5 “aurul pentru ceea ce trebuie să fie făcut de aur, şi argintul pentru ceea ce trebuie să fie de argint, şi pentru toate lucrările pe care le vor face lucrătorii. Cine vrea să-şi aducă de bunăvoie darurile înaintea Domnului?”
Romani 12:8 “Cine îmbărbărtează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie.
Susţinerea persoanelor ce se află în slujba Evangheliei pentru a nu duce lipsă.
Filipeni 4:16, 18 “Căci mi-aţi trimis în Tesalonic o dată chiar şi de două ori, ceva pentru nevoile mele. … Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis, … un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.”
Tit 3:13 “Ai grijă de legiuitorul Zena şi Apolo să nu ducă lipsă de nimic din ce le trebuie pentru călătoria lor.”
3 Ioan 6 “Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu;”
1 Corinteni 9:14 “Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie.”
Matei 10:10 “nici traistă pentru drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag, căci vrednic este lucrătorul de hrana lui.”
1 Timotei 5:18 “Căci Scriptura zice: ‘Să nu legi gura boului când treieră bucate’ şi ‘vrednic este lucrătorul de plata lui’.”
Ajutorarea săracilor, orfanilor şi văduvelor.
Faptele Apostolilor 11:29 “Ucenicii au hotărât să trimită fiecare după puterea lui un ajutor fraţilor, care locuiau în Iudeea,”
Romani 15:26 “Căci cei din Macedonia şi Ahaia au avut bunătatea să facă o strângere de ajutoare pentru săracii dintre sfinţii care sunt în Ierusalim.”
1 Corinteni 16:1 “Cât priveşte strângerea de ajutoare pentru sfinţi, să faceţi şi voi cum am rânduit Bisericilor Galatiei.”
Ioan 12:7-8 “Dar Isus a zis: ‘Lasă-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele. Pe săraci îI aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.’ ”
Matei 25:40 “Drept răspuns, Împăratul le va zice: ‘Adevărat vă spun, că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.’ ”
Deuteronom 14:29 “Atunci să vină Levitul, care n-are nici parte, nici moştenire cu tine, străinul, orfanul şi văduva, care vor fi în cetăţile tale, şi să mănânce şi să se sature pentru ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvinteze în toate lăcrările pe care le vei face cu mâinile tale.”
Iacov 1:27 “Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume.”
Clădirea de locaşuri pentru închinăciune.
Exod 35:21 “Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui, şi pentru veşmintele sfinte.”
1 Cronici 29:1, 9 “Împăratul David a zis întregei adunări: ‘Fiul meu Solomon, singurul pe care l-a ales Dumnezeu, este tânăr şi plăpând, şi lucrarea este însemnată, căci casa aceasta nu este pentru om, ci este pentru Domnul Dumnezeu. … Poporul s-a bucurat de darurile de bunăvoie, căci le dădeau cu dragă inimă Domnului; şi împăratul David de asemenea s-a bucurat mult.”
Ezra 2:68-69 “Unii capi de familie, la venirea lor la Casa Domnului în Ierusalim, au adus daruri de bună voie pentru Casa lui Dumnezeu, ca s-o aşeze din nou pe locul unde fusese. Au dat la vistieria lucrării, după mijloacele lor, şasezeci şi una de mii de darici de aur, cinci mii de mine de argint, şi o sută de haine preoţeşti.”
Mijlocitorul nostru în faţa lui Dumnezeu
Noi credem şi mărturisim că, Isus Hristos este Mijlocitorul rânduit în mod divin, între Dumnezeu şi om. Luând asupra Sa natura omenească, totuşi fără păcat, El a suferit şi a murit pe cruce pentru mântuirea păcătoşilor. El a fost îngropat, a înviat a treia zi, şi S-a înălţat la Tatăl, la dreapta Căruia trăieşte pururea ca să mijlocească pentru poporul Său. El este singurul Mijlocitor, Profet, Preot şi Împărat al Bisericii Sale.
1 Timotei 2:5 “Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos.”
Evrei 8:6 “Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atât mai înaltă cu cât legământul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.”
Evrei 9:15 “Şi tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legământ nou, pentru ca prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite sub legământul dintâi, cei ce au fost chemaţi, să capete veşnica moştenire, care le-a fost făgăduită.”
Evrei 9:24 “Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să se înfăţişeze acum pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.”
Evrei 12:24 “de Isus, Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel.”
Evrei 7:25 “De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.”
Faptele Apostolilor 7:56 “şi a zis: ‘Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.’ ”
Psalmul 110:1 “Domnul a zis Domnului meu ‘şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.”
1 Petru 3:22 “Isus Hristos care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii şi puterile.”
Romani 8:34 “Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”
1 Ioan 2:1 “Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.”
Păstrarea sfinţilor în har
Noi credem şi mărturisim că un credincios mântuit prin jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos în urma pocăinţei personale şi a credinţei, e păstrat în această stare de har prin puterea lui Dumnezeu până în clipa de necredincioşie (când de bună voie părăseşte această păstrare). În acest scop a dăruit credincioşilor Duhul Sfânt să-i mângâie, lumineze, călăuzească şi să-i desăvârşească. Această conlucrare între Duhul Sfânt şi om se vede în toate laturile vieţii. În rămânerea în har, se împlineşte voinţa omului cu voinţa divină, lupta lui, care e sprijinită de puterea lui Dumnezeu, pentru a birui ispitele şi încercările păcatului.
Isaia 41:10, 13 “nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare căci Eu sunt Dumnezeul Tău, eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare. … Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: ‘Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor.’ ”
Iuda 24 “Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,”
1 Petru 1:5 “Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!”
2 Petru 2:9 “însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:”
1 Corinteni 10:13 “Nu va ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul de ieşire din ea, ca s-o puteţi răbda.”
Filipeni 1:6 “Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”
Ioan 10:28 “Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”
Romani 8:26 “Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.”
Biserica şi Statul
Noi credem şi mărturisim că autoritatea Statului este de la Dumnezeu; fiind îmbrăcată cu putere pentru păstrarea dreptului, ordinii şi pedepsirea răufăcătorilor. Potrivit cu învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu suntem datori a ne supune legilor, a ne îndeplini îndatoririle cetăţeneşti şi a ne ruga pentru toate autorităţile Statului.
Tit 3:1 “Adu-le aminte să fie supuşi stăpânirilor şi dregătorilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun,”
Romani 13:1, 7 “Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. … Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta.”
1 Petru 2:13-14 “Fiţi supuşi oricărei stăpâniri omeneşti, pentru Domnul: atât împăratului, ca înalt stăpânitor, cât şi dregătorilor, ca unii care sunt trimişi de El să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe cei care fac binele.”
1 Timotei 2:1-3 “Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit de Dumnezeu, Mântuitorul nostru,”
Lucrările vieţii de apoi
Starea intermediară (starea sufletului între moarte şi judecată)
Noi credem şi mărturisim că la moartea fizică trupul, care e din ţărână (materie) e coborât în mormânt, iar sufletul care e de la Dumnezeu (spirit) se duce la cer. În acea lume sunt două stări diferite şi complet despărţite: una de fericire, odihnă şi desfătare, numită rai, ‘Sânul lui Avraam’, ‘casa din cer’, etc. şi alta de pedeapsă, de chin şi de suferinţă, numită iad, ‘loc de chin’, ‘întunericul de afară‘, ‘adâncul’.
După moarte sufletele celor mântuiţi şi împăcaţi cu Dumnezeu se duc în rai, iar ale celor nemântuiţi se duc în iar. În ambele, aceste stări sufleteşti sunt pe deplin conştiente şi în aşteptarea judecăţii. Ele sunt fără trupuri.
a) Starea celor mântuiţi
Luca 16:22 “Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul, şi l-au îngropat.”
Luca 23:43 “Isus a răspuns: ‘Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în rai.’”
2 Corinteni 5:1, 7-8 “Ştim în adevăr că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. … pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. – Da, suntem plini de încredere şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasa la Domnul.”
Apocalipsa 6:9-10 “Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau şi ziceau: ‘Până când Stăpâne, Tu care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului? Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei.”
Apocalipsa 7:9, 14 “După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; … ‘Doamne’, I-am răspuns eu, ‘Tu ştii’. Şi el mi-a zis: ‘Aceştia vin din necazul cel mare; şi şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.’ ”
b) Starea celor nemântuiţi
Luca 16:23 “Cu vremea săracul a murit; şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în locuiţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui.”
2 Petru 2:9 “însemnează că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii:”
2 Petru 2:4 “Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în adânc unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;”
Matei 8:12 “Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
Matei 13:49-50 “Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”
2 Petru 2:17 “Oamenii aceştia sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori, alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului.”
Venirea Domnului
Noi credem şi mărturisim că potrivit învăţăturii Noului Testament, Domnul nostru Isus Hristos, care S-a înălţat la cer, va veni cu slavă şi strălucire pentru a face judecata celor vii şi a celor morţi. Venirea Sa va fi văzută de toţi şi se va petrece în clipa pe care o ştie numai Dumnezeu Tatăl. La venirea Sa, morţii vor învia, iar cei credioncioşi, care au rămas în viaţă, vor fi schimbaţi într-o clipă şi răpiţi în întâmpinarea Mirelui.
Faptele Apostolilor 1:11 “şi au zis: ‘Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.’ ”
Matei 24:30, Marcu 13:26, Luca 21:27 “Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.”
Marcu 13:26 “Atunci se va vedea Fiul omului venind pe nori cu mare putere şi cu slavă.”
Luca 21:27 “Atunci vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere şi slavă mare.”
Ioan 14:3 “Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.”
1 Tesaloniceni 1:10 “şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.”
1 Tesaloniceni 4:16 “Căci însuşi Domnul, cu un strigăt cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”
Apocalipsa 1:7 “Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea, şi cei ce L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin.”
Matei 24:36 “Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”
Învierea morţilor
Noi credem şi mărturisim că la venirea Domnului, morţii vor învia spre a se înfăţişa înaintea scaunului de judecată; trupurile înviate vor fi schimbate şi ele în nemurire, vor fi asemenea trupului înviat al Mântuitorului. Cu acest trup se va moşteni viaţa de veci, cei mântuiţi în fericirea veşnică, iar cei nemântuiţi în pedeapsa veşnică.
Ioan 5:28-29 “Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.”
Faptele Apostolilor 24:15 “şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.”
1 Corinteni 15:42 “Aşa este şi învierea morţilor. Trupul este semănat în putrezire şi înviază în neputrezire;”
1 Corinteni 15:52-53 “într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi. Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.”
Filipeni 3:21 “El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.”
Apocalipsa 20:13 “Marea va da înapoi pe morţii care erau în ea; Moartea şi locuinţa morţilor au dat înapoi pe morţii care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele lui.”
Judecata de apoi
Noi credem şi mărturisim că fiecare om va fi judecat în mod drept de Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, pentru a primi răsplata sau pedeapsa, după felul său de vieţuire în viaţa pământească.
Faptele Apostolilor 17:30-31 “Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul, pe care L-a rânduit pentru aceasta, şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi…”
Romani 2:16 “Şi faptul acesta se va vedea când după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.”
2 Corinteni 5:10 “Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”
Apocalipsa 20:12 “şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost distruse. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.”
Faptele Apostolilor 24:25 “Dar, pe când vorbea Pavel despre neprihănire, despre înfrânare şi despre judecata viitoare, Felix, îngrozit a zis: ‘De astă dată, du-te; când voi mai avea prilej te voi chema.”
Starea după judecată
Noi credem şi mărturisim că după judecată, potrivit Noului Testament, cei mântuiţi vor moşteni viaţa de veci în fericirea cerească, iar cei nemântuiţi vor fi lepădaţi de la faţa lui Dumnezeu în chinul veşnic spre pedeapsa veşnică. În aceste stări va fi fiinţa întreagă; şi trupul înviat, schimbat în nemurire şi sfletul.
a) Starea celor mântuiţi
Matei 25:46 “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”
Apocalipsa 21:3-4 “Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: ‘Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii. El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El le va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va fi. Nu va mai fi nici o tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.’ ”
Apocalipsa 22:3-5 “Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va fi nici noapte, şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, şi vor împărăţi în vecii vecilor.”
Matei 25:34 “Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.’ ”
b) Starea celor nemântuiţi
Matei 25:46 “Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”
Matei 25:41 “Apoi va zice celor de la stânga Lui: ‘Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!’’ ”
Apocalipsa 14:10-11 “va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi icoanei ei, şi oricine primeşte semnul numelui ei!”
Apocalipsa 21:8 “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moatea a doua.”
Apocalipsa 20:15 “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul cu foc.”
http://www.baptist-tm.ro/
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Una din întrebările care se repetă tot mai mult, având în vedere frământarea socială cu privire la referendumul pentru modificarea Constituției, este dacă are și majoritatea drepturi?…sau cine apără majoritatea atunci când o minoritate se impune tot mai agresiv și tot mai toxic?…Contextul acestei dileme nu este nou și nu are de-a face doar cu România, ci este unul care a produs efecte și în Statele Unite, în Europa de vest sau alte zone ale globului. Spre exemplul, odată cu abolirea sclaviei și schimbarea statutului cetățenilor afro-americani în Statele Unite, dacă un alb este refuzat la o universitate sau este concediat de la servici, este competiție; dacă un afro-american este refuzat sau concediat, este discriminare și te trezești cu procese în instanță…dacă un alb este împușcat în urma unei intervenții a poliției, este ceva normal, dar dacă un afro-american este împușcat, este rasism.
Dăruit în viaţă cu 7 copii, 5 fete şi 2 băieţi, şi fără avere, el a reuşit totuşi să lupte continuu cu lipsurile şi a luptat, ca un naufragiat, care a zărit ţărmul. Nicolae Pop a fost omul, care s-a apropiat de divinitate şi din ea a răspândit apoi lumina mântuirii altora din jur şi de la mari distanţe.
An după an, credinţa baptistă s-a răspândit tot mai mult şi bisericile s-au dezvoltat destul de repede. Un reportaj publicat în revista „Adevărul” Anul I,1908, Septembrie, Nr. 3 pag. 45 oglindeşte foarte bine răspândirea rapidă a credinţei în Ardeal. „În a 16-lea August, la Gorbău (comitatul Cluj) s-au botezat 58 suflete, care erau din comunele vecine. Actul botezului l-a îndeplinit fr. Ţirban. De aci numitul frate însoţit de alţi doi bătrâni din Binare au călătorit la Băseşti, având de gând să boteze şi aici, dară vrăjmaşul împiedecând lucrul, a trebuit să meargă mai departe în altă comună, la Seliște. Aici, apoi în a 20-lea s-a făcut botezul, unde au venit şi cei din Băseşti, cu toţi s-au botezat 9 persoane. În a 23-lea La Jacu (Szakfolva) iarăşi s-au botezat 30 de persoane, mergând în apă la Brustur, unde un proprietar de moară a dat două odăi, pentru a se schimba acei de botezat. La îndeplinirea cufundării au fost de fată mai multe mii de persoane, între care se vedeau şi solgăbirăul de la Jibou, notarul de la Csak Gorbău cu femeile lor, care însă nu văzuseră îndeplinirea botezului în acest chip şi au stat până s-a făcut. A fost de faţă şi preotul de la Brustur.”
Între timp, în 1914, s-a mutat la Cluj o credincioasă baptistă, Veronica Cîmpeanu. Ea s-a stabilit în Cluj-Mănăştur. Cu un zel nestins a început să facă lucrarea de evanghelism personal, de la suflet la suflet. Deşi o femeie simplă, ea prin mărturia ei sinceră, insistentă, făcută cu bucurie sufletească, a ajuns să fie cunoscută de vecini şi de întreg cartierul Mănăştur. Mărturisirea ei nu consta în vorbe mari, dar cuvintele ei simple izvorau din iubire reală pentru sufletele celorlalţi şi din dorinţa ei de a-i aduce la mântuire. În viaţa ei de fiecare zi, ea trăia o adevărată viaţă creştină. În sufletul ei avea un dor, să fie în Cluj – Mănăştur o biserică baptistă. Era visul ei, care îi umplea fiinţa şi îi dinamiza lucrarea.
În iarna anului 1916-17, s-a petrecut departe de Cluj o lucrare, care va influenţa mult starea şi lucrarea credincioşilor din Cluj-Mănăştur. Pe front, un credincios baptist, subofiţerul Povajai Nicolaus, desfăşura o activitate de evanghelism personal foarte eficace. El mărturisea celor din jurul lui experienţele lui religioase şi cu fapta dovedea mântuirea sufletului său, se arăta că e cu adevărat un creştin. Tânărul acesta, credincios baptist din Miskoicz, a început în a-i mărturisi credinţa şi tânărului Ioan Dan, din Turea, judeţul Cluj, aflat în grupa lui militară. Cu acesta, subofiţerul Povajai Nicolaus,a început cu citirea şi explicarea cuvintelor din Ioan 3:16, apoi l-a învăţat cântarea „Medicul bun s-apropie, „ şi în scurt timp l-a convertit la credinţă. Nu la mult timp după aceasta, subofiţerul Povajai Nicolaus a căzut erou pe front. Convertirea lui Ioan Dan, acolo pe front, în iarna 1916/17, avea să contribuie mult la lucrarea de răspândire a Evangheliei şi la organizarea de biserici baptiste de mai târziu. În vara anului 1917, Ioan Dan a venit într-un concediu, şi a vizitat bisericile baptiste din Gîrbău şi pe cea maghiară din Cluj, dar nu s-a putut boteza, decât după terminarea războiului, la 29 mai 1921, în biserica maghiară din Cluj, împreună cu Toma Slev, viitorul profesor şi director al Seminarului Teologic Baptist din Bucureşti. În aceşti doi tineri, biserica din Cluj-Mănăştur va avea pe viitori ei lucrători pioneri. Rezultatele lucrării acestor tineri şi înrolarea lor imediat în lucrarea de mărturie a credinţei lor în Hristos se va arăta numai după terminarea războiului, şi mai ales după unirea Transilvaniei cu Patria mamă, în 1919. Anii ce vor urma după unire vor ilustra vigoarea şi credincioşia lor în lucrarea misionară şi suportarea prigoanelor.
Tot în acest timp lucrarea de răspândire a credinţei baptiste s-a observat şi înspre Dej, Beclean, Năsăud. Totul a fost fără vreun plan cugetat, ales şi apoi pus în aplicare, ci numai din impulsul apărut în lăuntrul fiecărui credincios. A fost o râvnă care i-a cuprins pe toţi credincioşii baptişti tineri şi bătrâni. Erau anii războiului crud şi sângeros, iar în stările de nesiguranţă socială, oamenii s-au îndreptat spre Dumnezeu şi credinţa în El. Acestei stări psihologice a oamenilor din Transilvania şi râvnei în lucrarea de mărturie a baptiştilor se datoreşte răspândire în spirală a credinţei baptiste.
Blog Creștin Ardelean Viorel 