Despre Frica De Domnul

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Biblia vorbește despre frică și ne prezintă mai multe feluri de frică cum ar fi: frica de Domnul, frica de oameni, frica de autoritățile statului, frică de ziua judecății, „duh de frică”, frică cu sensul de respect (Proverbe 1:7, 8:13, 10:27, 14:27, 19:23, 22:4,29:25, Romani 13:1-6, 1 Ioan 4:17-18, Efeseni 6:5, 5.21, 33, 2 Timotei 1:6-8 Filipeni 1:27-30).

Vom aborda frica de Domnul, dorind să avem o înțelegere corectă a acesteia.

Biblia prezintă frica de Domnul ca și o calitate a omului care se apropie de Dumnezeu. Este acea atitudine de respect, de reverență, de cinstire, de adorație, de venerare a lui Dumnezeu. Teama de Domnul poate motiva la închinare autentică (Psalmul 22:35,25). Nu este acea frică de a fugi, de a ne speria, de a ne îngrozi de Dumnezeu, ci acea fricǎ care ne apropie într-o atitudine și stare corectă.

Nu este doar o simplă emoție, este mai mult decât atât. Este un mod de viață caracterizat de o gândire, atitudine, fapte, vorbe, manifestate către Dumnezeu. În Vechiul Testament frica de Dumnezeu este poruncită în repetate ocazii (Deuteronom 6:1-2, 10:12, 20-21, Psalmul 2:11, Eclesiastul 12:13, Ieremia 5:24), iar în Noul Testament ni se spune de credincioșii din Biserica Primară că “umblau în frica Domnului” (Fapte 9:31) fiind și o caracteristică a credincioșilor asociată și cu alte virtuți și acțiuni (Evrei 12:28-29, 1Petru 1:17, 2:17, Apocalipsa 14:7, Filipeni 2:12, Iuda 23, Fapte 13:26).

Interesant cum frica de Dumnezeu, conduce la eliminarea fricii: de oameni (în general), de dușmani (respectiv de satan și demonii lui) și de orice altă frică nocivă, păcătoasă. Frica de Domnul aduce vindecare de celelalte frici.

Nu poți avea frică de Domnul și în același timp o altă teamă păcătoasă care ar scoate în evidență neîncrederea în Dumnezeu!

Frica de Domnul are de-a face direct cu cunoașterea lui Dumnezeu, cu recunoșterea sfințeniei, neprihănirii, dreptății Lui, alături de dragostea, mila, îndurarea Lui… Să ai încredere în ceea ce este El, să te bazezi puternic pe atributele Lui (Psalmul 115:11). Cunoașterea lui Dumnezeu într-un mod deplin, ar trebui să aibă ca rezultat: frica de Domnul. Cel ce are frică de Dumnezeu are adevărata înțelepciune (Psalmul 111:10, Proverbe 9:10) . Doar omul care-L cunoaște pe Dumnezeu este înțelept (Proverbe 1:8).

Omul cu frică de Domnul se îndepărtează de păcat, ajunge să-i fie groază de păcătoșenia lui, asemenea profetului Isaia (Isaia 6). Există un efect sfințitor, atunci când ne caracterizează acestă teamă sfântă, o pocăința profundă care are ca urmare curățirea noastră spirituală, pe care Dumnezeu o realizează. Urârea păcatului și indepărtarea de păcat, puritatea (Proverbe 8:13 , 16:6), pot fi dovezi că există teama sfântă.

Eșecul multor așa-ziși creștini, în ceea ce privește frica lor de Domnul, și care în prezent au invadat multe biserici creștine, diluându-le… bisericile devenind astfel, irevelante din punct de vedere spiritual. Sunt diferite moduri în care se manifestă lipsa fricii de Domnul, care poate fi observată prin atitudini, fapte, vorbe. Iată căteva moduri: tratare cu ușurință a lucrurile sfinte, acceptarea cu ușurință a anumitor ”păcățele” devenind lipsiți de pioșenie (acceptând păcatul) am transformat adunările noastre din biserici locale în cluburi de socializare și de spectacole în care accentul cade pe noi și nu pe Dumnezeu, ne manifestăm ca niște copii nemulțumiți, nu mai predicăm, nu mai condamnăm, nu mai mustrăm păcatul care se ascunde sau chiar e prezent vizibil printre noi… Sunt situații, când eu sunt ispitit în a nu avea frică de Domnul și nu am altă cale de redresare decât prin pocăință. Nevoia unei temeri de Domnul este acută printre credincioși, în schimb alte temeri ne-au cuprins, ele având legătură doar cu viața terestră (pământeană), eventual unii au o frică de pedeapsa lui Dumnezeu care nu ar trebui să fie valabilă pentru un copil al lui Dumnezeu.

Sunt situații când Dumnezeu disciplinează pe ai Săi copii, pentru a-i redresa. Disciplina pe care ne-o aplică Dumnezeu nu e un motiv de frică ci de gustare din dragostea Lui îndreptătoare (Evrei 12:5-11). Dumnezeu dorește să se laude cu oameni temători de El, ca și Iov (Iov 1:1,8-9), ca și Lidia (Fapte 16:14), ca și Iosif (Genesa 48:18) … printre care putem fi și noi.

”Teama sfântă’’ este o caracteristică de bază a oricărui creștin autentic, care-L cunoaște pe Dumnezeu, cunoaște Cuvîntul Lui și îl ascultă întocmai. Să fim temători de Dumnezeu!

Avram Sabou               

http://ariseforchrist.com/blog/articles/2/despre-frica-de-domnul-146

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/despre-frica-de-domnul/

DESPRE DESCURAJARE

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Milutin Despre descurajare

Text biblic: 1 Samuel 26 : 22 – 27 : 1, 1 Samuel 30 : 6

Am citit că un om a avut ocazia să intre într-un fel de depozit al diavolului și să vadă tot inventarul, toată gama de momeli folosite de diavol pentru a-i amăgi pe oameni. Mai mult, fiecare avea precizată valoarea dată de diavolul, potrivit cu succesul avut la oameni cu acea momeală sau ispită. Pe o cutie scria: Gelozia, iar sub ea era prețul: 100 de dolari. Pe alta scria: Invidia, iar sub ea era prețul trecut de 150 $. Pe altă cutiuță scria: Lăcomia – 200 $. Pe alta scria: Mândria – 250 $. Și tot așa, erau înșirate tot felul de momeli cu care diavolul a avut succes pentru a-i atrage pe oameni. La un moment dat, privirea omului i-a fost atrasă de o cutiuță, undeva mai sus, pe un raft, pe care scria 12 000 $, și nu vedea ce scrie deasupra valorii. Diavolul i-a zis: „Deasupra valorii scrie: DESCURAJAREA. Când toate celelalte provocări dădeau greș, foloseam descurajarea și întotdeauna obțineam rezultatul dorit.”

Despre descurajare aș vrea să împărtășesc cu dumneavoastră câteva gânduri.

Ați fost vreodată descurajați în viață până acum? Este cineva descurajat chiar în momentul acesta? Nu pot crede că nu ați fost. Pot crede că poate nu sunteți acum descurajați, dar vreau să vă avertizez că, indiferent ce a însemnat pentru voi experiența descurajării în trecut, așteptați-vă să fiți descurajați. Am spus-o mereu: cele mai mari provocări vin de sărbători. Odată am stat în parcarea unui magazin mare și-i vedeam pe oamenii care-și făceau cumpărături de sărbători. Știți ce am constatat? Ieșeau cu coșurile pline de cumpărături, dar aproape că nu am văzut fețe senine. Gesticulau și…sigur că nu puteam eu să-mi dau seama din mașină despre ce vorbesc ei, dar am văzut prin gesticulații, agitații că nu e acea liniște și seninătate pe chipurile celor care împingeau coșurile pline.

Descurajare înseamnă lipsa curajului, dar și apăsare, teamă, demoralizare, depresie chiar. Experimentarea descurajării poate genera efecte devastatoare și greu de anticipat. Nu știi cum vei reacționa când ești în descurajare. Știți ce fac unii oameni când ajung în descurajare? Ajung să încheie socotelile cu viața!

În 1 Samuel 27, de unde am citit primul verset, îl întâlnim pe David într-o profundă stare de descurajare.

„David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.”

Profundă și grea neliniște pentru David. Capitolul 27 și următoarele descriu implicațiile descurajării lui David și ne permit să facem câteva considerații cu privire la această nefericită stare. Vom nota câteva lucruri care țin de descurajarea lui David. Cu siguranță că ne vor prinde bine și nouă atunci când descurajarea va bate la poarta minții și inimii noastre.

  1. Motivele descurajării lui David nu sunt în realitate așa cum erau în imaginația lui.

Fiecare stare de descurajare are un motiv. Motivele descurajării lui David sunt, de fapt, rezultatul imaginației lui. Mai simplu de ținut minte: IMAGINAȚIA ALIMENTEAZĂ DESCURAJAREA.

David își imagina că Saul îl va ucide într-o zi. În realitate, aceasta a fost ultima întâlnire dintre David și Saul. A urmat o mare bătălie cu filistenii și Saul a fost omorât. Saul nu era așa de puternic cum își imagina David că este. În capitolul 28, imaginea lui Saul este cea a unui om înfrânt. Iată realitatea, nu imaginația. Realitatea îl prezintă pe Saul astfel:

1 Samuel 28 : 20: „Îndată Saul a căzut la pământ cât era de lung, şi cuvintele lui Samuel l-au umplut de groază; nu mai avea nicio putere, căci nu mâncase toată ziua şi toată noaptea.”

Acesta este, în realitate, Saul de care se temea David. Fără pic de putere în el, iar ultima luptă care a urmat a fost și ultima la care a participat Saul.

Dragii mei, descurajarea e antrenată adesea de supoziții false. Ne temem de situații care în realitate nu sunt așa cum ni le imaginăm. Ți s-a întâmplat vreodată să te doară ceva și pe fondul acesta al durerii, să-ți imaginezi că mori? Mama mea, de-a lungul vieții ei, se văita adesea că o doare ceva și spunea: „Mă cam doare aici. Am să mor din asta.” A repetat asta la fiecare durere. N-a murit nici din una, nici din alta, nici când a suferit un cumplit accident vascular; e paralizată de mai bine de 10 ani și are 80 de ani acum. E în viață.

O istorie reală, care ține de lumea pescarilor din Coronini, spune că a fost o perioadă când pescarii nu mai voiau să meargă la pescuit noaptea. Cineva, demn de încredere,  le-a spus: „Nu mă mai duc noaptea la pescuit cât trăiesc eu, că l-am văzut pe diavolul!”.  Toți i-au zis că poate o fi fost o buturugă. „Nu”, a zis el, „pentru că ce am văzut eu avea coarne și mergea împotriva curentului apei”. Chiar s-au speriat oamenii și nu s-au mai dus o vreme la pescuit. Câteva zile, oamenii și-au imaginat că Necuratul e prin zona Ostrovului. Realitatea a fost alta. Erau niște coarne, coarnele unui cerb care a scăpat dintr-o rezervație din Serbia și care o perioadă de timp și-a dus veacul prin zona Ostrovului și era dezorientat. Până la urmă, minerii din autobuzele care mergeau în zona Berzasca, au văzut cerbul care, obosit a venit la mal, l-au prins și l-au dus înapoi în rezervație, la sărbi.

Dragii mei, avem nevoie de calm și rațiune. David și-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul, dar mâna lui Saul nu mai era pregătită să fie ridicată împotriva lui David.

  1. Niciun om nu se naște imun când e vorba de descurajare.

Nimeni nu se naște cu o imunitate la starea aceasta de descurajare. Nici măcar experiența unui om nu-i asigură imunitate în fața descurajării. Privim la exemplul lui David. Experiențele lui de viață creionează imaginea unui om puternic și curajos. În tinerețea lui, David smulgea oaia din gura leului sau a ursului. La un moment dat, a pus mâna pe praștie și l-a omorât pe filisteanul Goliat. Când i s-a cerut să omoare 100 de filisteni, a ucis 200 de filisteni. David a fost un om curajos, care nu poate fi înfrânt foarte ușor. David avea o vorbire aleasă, era un om elocvent. În vorbirea lui, el invoca frecvent Numele lui Dumnezeu, ceea ce arăta că este un om puternic. Îi auzim pe unii, deși e vreme urâtă afară și plouă, zicând: „Eh, voia Domnului!” Atenție! Cuvintele frumoase nu ne pot asigura imunitate când e vorba de pericolul descurajării.

Uitați ce frumos vorbește David altora: „Şi după cum azi viaţa ta a avut un mare preţ înaintea mea, tot aşa şi viaţa mea va avea un mare preţ înaintea Domnului, şi El mă va izbăvi din orice necaz.” (1 Samuel 26 : 24) Ce cuvinte frumoase rostește David în împrejurarea aceasta. Dar iată ce a avut să-și spună lui însuși: „David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.” (1 Samuel 27 : 1)

Mă gândesc la experiențele mele. De atâtea ori i-am încurajat pe alții, am stat alături de alții, dar când am trecut eu prin dificultăți, am fost descurajat.

  1. Descurajarea poate legitima compromisul

Aici este marele pericol al descurajării. David nu a rămas doar cu cuvintele de descurajare. Uitați ce urmează imediat: „David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decât să fug în ţara filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mâna lui.” Nu e un compromis acest lucru? Tu, David, parte din poporul lui Dumnezeu, care ai urât pe cei ce aruncau ocara împotriva lui Dumnezeu, ai ajuns să fugi la ei? Acesta e compromis.

Tot de frica lui Saul, David a mai încercat o dată să meargă la Achiș și s-a făcut de rușine. Se pare că n-a învățat nimic din experiența din trecut.

1 Samuel 21, de la versetul 10: „David s-a sculat şi a fugit chiar în ziua aceea de Saul. A ajuns la Achiş, împăratul Gatului.  Slujitorii lui Achiş i-au zis: „Nu este acesta David, împăratul ţării? Nu este el acela pentru care se cânta jucând: „Saul şi-a bătut miile lui, iar David zecile lui de mii”?” A făcut pe nebunul înaintea lor; făcea năzdrăvănii înaintea lor; făcea zgârieturi pe uşile porţilor şi lăsa să-i curgă balele pe barbă. Achiş a zis slujitorilor săi: „Vedeţi bine că omul acesta şi-a pierdut minţile; pentru ce mi-l aduceţi? Oare duc lipsă de nebuni, de-mi aduceţi pe acesta şi mă faceţi martor la năzdrăvăniile lui? Să intre el în casa mea?”

Asta a pățit când s-a dus prima dată la filisteni și iată-l acum în aceeași situație. Se duce iar la filisteni. Nu s-a dus pentru o zi, două. Timpul cât a locuit David în țara filistenilor a fost de 1 an și 4 luni. Ca și când s-ar fi dus să facă armata la filisteni. Cumplită situație.

Acesta nu e singurul compromis legitimat de descurajare. Ajuns la filisteni, David adaugă și minciuna și cruzimea, omorând anumiți oamenii care locuiau acolo de multă vreme. Cât de crud devine când descurajarea îl aruncă la filisteni. Pe Achiș îl mințea că omora pe cei din ținutul lui Iuda, dar, de fapt, el îi omora pe filisteni.

Aflat în descurajare, omul poate considera anumite păcate ca fiind scuzabile. Trebuie să fim foarte atenți. Diavolul, în momentele noastre de descurajare, ne șoptește: „Trebuie să faci asta, n-ai ce face, trebuie s-o scoți cumva la capăt!”

  1. Descurajarea afectează imaginea lui David, dar și imaginea celor din jurul nostru

Când trecem prin descurajare, îi afectăm și pe cei de lângă noi, pe cei din familiile noastre. David a fost un om de frunte, dar descurajarea l-a făcut să fie un om de la coadă, iar cuvântul nu-mi aparține, ci l-am luat exact așa cum scrie în biblie. 1 Samuel 29:2 „Domnii filistenilor au înaintat cu sutele şi miile lor; şi David şi oamenii lui mergeau mai la coadă cu Achiş.”

Omul din frunte, de altă dată, ajunge la coadă. Domnii filistenilor au considerat că și această poziție este prea mare pentru el. La un moment dat,  au întrebat ce caută evreul acesta la ei și l-au trimis acasă.

1 Samuel 29: „Domnii filistenilor au zis: „Ce caută evreii aceştia aici?” Şi Achiş a răspuns domnitorilor filistenilor: „Acesta este David, slujitorul lui Saul, împăratul lui Israel. De mult este cu mine şi n-am găsit nici cel mai mic lucru de care să-l învinuiesc, de la venirea lui şi până în ziua de azi.” Dar domnitorii filistenilor s-au mâniat pe Achiş şi i-au zis: „Trimite înapoi pe omul acesta, ca să se întoarcă în locul unde l-ai aşezat; să nu se coboare cu noi pe câmpul de bătaie, ca să nu ne fie vrăjmaş în timpul luptei. Şi cum ar putea să se facă omul acesta plăcut stăpânului său, decât cu capetele oamenilor noştri?”

Ce umilință a îndurat războinicul David. Dar nu doar imaginea lui a fost afectată, ci și a celor 600 de oameni care l-au însoțit din loialitate. Mai mult, au trecut prin asemenea experiență acești oameni, că la un moment dat, citim despre ei: „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre, pentru că toți erau amărâți…”

Dragii mei, Dumnezeu este Cel care știe totul și poate totul. David a crezut că el știe totul. Credea că Saul are să-l omoare. Să ne bizuim pe El atunci când descurajarea este în apropierea noastră.

Am vorbit despre descurajare. Cel mai important lucru pe care vreau să-l reținem, tratamentul împotriva descurajării este: încrederea în Dumnezeu. Să nu ne bazăm pe nimeni, ci doar pe Dumnezeu. Când avem anumite boli, este nevoie de tratament de care depindem, uneori, chiar toată viața noastră.

Ești într-o stare de descurajare? Cheamă-L pe Dumnezeu. Ai alergat într-o parte și-n alta. Și David a căutat soluții, dar când s-a bizuit pe Dumnezeu, David a găsit rezolvarea.

 Predica fratelui Ilie Milutin (pastor al Bisericii Baptiste din Coronini) predicată în data de 12 decembrie 2013, la Biserica Baptistă „Harul”, Moldova Veche.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/despre-descurajare/

Despre cârtire 1

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

09 OCTOBER 2017

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit, Domnul S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.” (Numeri 11:1)

În Noul Testament, apostolul Pavel ne spune: „ Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul.” (1Coritneni 10:10)

Cârtirea mare problemă, mare pacoste în poporul Domnului!

Suntem în perioada în care sărbătorim „ziua mulţumirii” în biserici. Însă, tot avem probleme cu cârtirea. Pentru ca să ne asigurăm că este aşa, să începem cu începutul.

  1. Definiţia cârtirii

Ce este cârtirea? DEX-ul spune că a cârti înseamnă a-şi exprima mereun nemulţumirea prin murmurare sau critici, a protesta, sau a se plânge mereu.

Şi etimologic şi teologic cârtirea este exprimarea nemulţumirii faţă de cineva, sau ceva.

  1. Determinarea cârtirii

De unde vine cârtirea? Ce îi determină pe oameni să cârtească?

– Nemulţumirea inimii cu ceea ce ai, ceea ce eşti, sau ceea ce ţi se întâmplă

– Necunoaşterea lui Dumnezeu, a Cuvântului şi a planului Său

– Neaceptarea suveranităţii lui Dumnezeu peste toate lucrurile

– Nesupunerea faţă de principiile lui Dumnezeu, de ex: principiul autorităţii delegate

  1. Distincţia între cârtire şi critică construnctivă

Unii îşi justifică cârtirea cu critica constructivă. Critica constructivă este necesară şi benefică, cârtirea este păcat şi este dăunătoare. Prin urmare se cere să facem o distincţie între cele două. Iată câteva repere pentru a face această distincţie.

  • Cârtirea vine din nemulţumire, critica construnctivă din dorinţa de corectitudine şi dreptate.
  • Cârtirea vine din necunoaşterea lui Dumnezeu şi a planului Său, critica constructivă vine din cunoaşterea lui Dumnezeu, a Cuvântului şi din dorinţa de-a apăra adevărul.
  • Cârtirea vine din sentimente, critica constructivă vine din raţiune în lumina Cuvântului.
  • Cârtirea vine din neaceptare a suveranităţii lui Dumnezeu, critica constructivă vine din supunere faţă de autoritatea lui Dumnezeu şi din dorinţa de-a îndrepta semenul care a greşit

Prin urmare, păziţi-vă de cârtire! Cârtirea este nimicitoare! Învăţaţi să criticaţi constructiv în dragoste!

Ilie Bledea – 09.10.17

http://www.baptist-tm.ro/despre-cartire-1/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/despre-cartire-1/

 

Descoperire arheologică descifrată cu referinţă la inviere mesianică

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

21JAN2014

by rodi in ArchaeologyChrist Tags: Descoperire arheologică descifratăreferinţă la inviere mesianică

Ii multumesc lui Tim Dhuby pentru aceste poze, din Revista Calea Credintei nr. 390-391, septembrie-noiembrie 2013. Redau un fragment din articol (prima pagina / poza) pentru cei care incearca sa citeasca textul de la un ecran mic:

Pe partea de est a Marii Moarte (Iordania) a fost descoperita, cu mai multi ani in urma, o placa cu dimensiunea de 40 / 80 cm, scrisa in limba ebraica si datata in perioada secolului intai. O perioada indelungata de timp, experti in vechea limba ebraica au incercat sa descifreze mesajul compus din 87 de randuri. Totusi in luna iulie a anului 2008, profesorul Israel Knohl, (in imagine), un evreu religios care preda Tanach si Talmud la universitatea ebraic din Ierusalim, a putut rezolva misterul mesajului de pe aceasta placa. In continutul acelei scrieri ne este prezentatarhanghelul Gavril inviindu-L din morti, dupa  trei zile pe “Domnul Domnilor”, al carui sange se varsa ca ispasire pentru pacatele poporului.

Profesorul Knohl a spus, “Acest text este un text revolutionar. Va trebui sa ne revizuim intelegerea cu privire la istoricul Isus. Avem veriga ce ne lipsea dintre iudaism si crestinism. Am in fata mea o conceptie iudaica necunoscuta noua, care afirma ca sangele varsat al lui Mesia este necesar pentru iertarea colectiva a poporului. Ideea unui Mesia care sufera si dupa trei zile inviaza din mort, ca atare este ceva nou in iudaism.”

Iar la pagina/poza a 2-a, cateva comentarii cu privire la aceasta descoperire. (Am gasit si un articol in limba engleza asupra acestei descoperiri arheologice: Ancient Tablet Ignites Debate on Messiah and Resurrection, aici –

 http://www.nytimes.com/2008/07/06/world/middleeast

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/descoperire-arheologica/

Pagina 2-a

Democrație sau teocrație A. J. Pollock

6-img_20171111_1112445-e1510837743147
Cel mai bine am începe prin a defini acești termeni.

Democrația este guvernarea poporului, prin popor, pentru popor. Așa sună faimosul dicton rostit de Abraham Lincoln.

Teocrația este guvernarea prin călăuzirea directă a lui Dumnezeu.

Ca o introducere la acest subiect sunt necesare câteva remarci preliminare. Contează ce crede un creștin când vine vorba de politică? Mai întâi de toate un creștin nu ar trebui să fie un politician. De două ori Domnul a afirmat despre ai Săi: „ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume” Ioan 17  :14,16. Dacă ar fi fost potrivit ca un creștin să fie politician, ar fi trebuit să-i vedem pe apostoli dându-ne un exemplu în această privință. Nu găsim în Scriptură niciun cuvânt, ca exemplu ori ca învățătură, pentru a-l îndemna pe cel credincios să fie un politician.

În Vechiul Testament, unde era o altă dispensație, existau instrucțiuni cu privire la poziția de împărat, dar în Noul Testament, în timp ce există instrucțiuni despre cum trebuie creștinul să se supună, nu există nici măcar un singur verset despre cum trebuie el să conducă. Creștinul trebuie să „onoreze pe împărat” (1. Petru 2:17 ), însă nu există instrucțiuni despre cum trebuie să se comporte ca un împărat. Ni se spune să fim „supuşi conducătorilor şi autorităţilor” (Tit 3:1 ), găsim în Scriptură îndemnul „orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el” (Romani 13:1 ) iar aceasta într-o vreme în care împăratul roman era acel monstru de nelegiuire, Nero. Cu toate acestea nu există un singur rând pentru creștini cu privire la a domni. TăcereaScripturii este la fel de puternică precum vorbirea ei. Creștinul nu este îndemnat să repare abuzurile din lumea aceasta. „Lasă morţii să-şi înmormânteze morţii lor” (Luca 9:60 ) a fost răspunsul tăios al Domnului pentru unul care declarase că el ar dori să fie un ucenic, dar care dorise să pună înmormântarea tatălui său înaintea uceniciei. Creștinul are de a face cu împărăția lui Dumnezeu. Dar timpul domniei lui nu a venit încă. Până când Hristos Își va ocupa locul Său de drept nu ni se cuvine poziția de conducători ai acestei lumi ci, din contră, suntem îndemnați să ne purtăm ca „străini și călători” (1. Petru 2:11 ).

Copiii lui Israel au fost aleși în mod special pentru a fi poporul lui Dumnezeu, iar guvernarea lor a fost teocratică. Cu alte cuvinte ei erau guvernați de poruncile directe ale lui Dumnezeu. Aceasta este guvernarea ideală. Ultimul verset din cartea Judecători spune „În zilele acelea nu era împărat în Israel: fiecare făcea ce era drept în ochii săi”. Guvernarea ar fi trebuit să fie teocratică, dar atunci când democrația s-a dezlănțuit, acea stare este descrisă prin cuvintele: „fiecare făcea ce era drept în ochii săi”.

Atunci când poporul a cerut un împărat pentru a fi ca națiunile din jur, Domnul i-a spus lui Samuel: „pe Mine M-au lepădat, ca să nu domnesc peste ei” (1. Samuel 8:7 ). Ei au respins teocrația. Să remarcăm starea națiunii lor din ziua aceea până astăzi în ceea ce privește parcursul lor plin de suferință. Avându-L pe Dumnezeu drept Conducător și fiindu-I ascultători ei erau invincibili, fericiți și în siguranță. Niciun vrăjmaș nu-i putea supune. Astăzi* ei sunt împrăștiați, prigoniți, disprețuiți, o națiune de inimi întristate și picioare obosite.


* Articol scris înainte de întemeierea statului Israel în 1948 (n. tr.)

S-a spus adesea de către oameni nechibzuiți că Socialismul Creștin reprezintă pentru creștin politica cea mai înaltă. Am arătat că a te implica în orice fel de politică, reacționară sau altfel, nu este creștinesc. S-a afirmat însă că Hristos a fost un socialist. Nu a existat vreodată vreo eroare mai mare, arătând completa ignoranță cu privire la caracterul Lui ca Om. El a fost un teocrat, asta înseamnă că fiecare cuvânt și faptă a Lui erau guvernate de Dumnezeu Însuși. El a spus „nu fac nimic de la Mine Însumi, ci, cum M-a învăţat Tatăl, aşa spun aceste lucruri … Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” (Ioan 8:28-29 ). Ce fericită ar fi lumea dacă toți locuitorii ei ar putea să spună aceasta cu adevărat. Ar face viața să fie mai puțin complicată. Nu am avea nevoie de seifuri în care să ne adăpostim comorile,  nici de încuietori pentru ușile noastre de intrare, nici avocați, nici polițiști (decât pentru a dirija traficul), nici închisori, centre de reeducare, nici armate. Taxele apăsătoare ar deveni un lucru din trecut.

Să privim la diferența dintre democrație și teocrație. Democrația este compusă din cuvintele grecești demos (popor) și krato (conducere). Teocrația este compusă din theos (Dumnezeu) și krato (conducere). Democrația este guvernarea poporului, prin popor, pentru popor. Remarcăm că niciun cuvânt un se referă la Dumnezeu. Poate omul căzut să se guverneze? Există vreo dovadă a capacității lui de a face aceasta? Scriptura pune lucrurile în contrast: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace în cel rău” (1. Ioan 5:19 ). Dacă democrația înseamnă guvernarea de către popor, atunci nu există nimic  mai înalt în ea decât sursa ei. Dacă sursa suveranității este poporul, nu poate fi nimic mai înalt decât poporul. Lucrul acesta este evident. De fapt la lucru sunt influente diabolice. Democrația va conduce, cu timpul, la zeificarea omului și la deplina lui apostazie cu privire la Dumnezeu. Dacă omul este venerat ca Dumnezeu, iar Scriptura profețește aceasta în mod clar și există semne că lucrurile se îndreaptă în această direcție, atunci Dumnezeu Însuși este detronat.

Democrația este orizontală, teocrația este perpendiculară. Prima se întinde la nivelul jos al bietului om căzut, deplin inconștient că forțele infernale sunt în mod subtil la lucru pentru a conduce mișcarea într-o revoltă deplină împotriva lui Dumnezeu; în cea de-a doua întreaga autoritate și conducere provine de la Dumnezeu, coboară de sus.

Credinciosul care dorește să fie consecvent în ceea ce privește creștinismul un poate să fie decât un teocrat. Creștinii care se bălăcesc în politică, fie că este vorba de monarhie, aristocrație, plutocrație, birocrație sau democrație, să cântărească bine acest lucru. Înțelegându-l, va însemna o mare eliberare.

Fără îndoială că cel credincios vede marile evenimente din lumea aceasta în lumina Scripturii, dar dacă el este înțelept și instruit, el va rămâne la slujba la care este chemat și nu se va amesteca în chestiuni în afara domeniului său.

Pe de altă parte, să presupunem că un creștin înclină înspre conservatorism, el își amintește de îndemnurile „onorează pe împărat” – „ orice suflet să fie supus autorităţilor” și simte că există o teamă de Dumnezeu mai mare în direcția aceasta și deplânge duhul democrației. El observă rezultatele ei, agitația și instabilitatea oricărui lucru. El vede toate acestea și se simte înclinat să-și pună greutatea de partea cealaltă a balanței. Însă aici se pune întrebarea serioasă. Cum poate el ști daca nu cumva democrația este îngăduită de Dumnezeu pentru a împlini lucruri până în clipa când Hristos se va întoarce pe acest pământ ca sa-Și întemeieze împărăția? Cum poate el să știe că el nu acționează împotriva voii lui Dumnezeu în această chestiune, dacă el caută să stăvilească talazul democrației?

Îi este îndeajuns să fie în viața sa un teocrat, să lase ca voia lui Dumnezeu să-l conducă și să-și folosească influența pentru a-i îndemna pe alții să facă la fel, să se roage lui Dumnezeu cu privire la aceste lucruri.

Democrația îl degradează pe om. Teocrația îl înalță. Atunci când creștinul refuză să onoreze pe împărat, potrivit Scripturii, el se înjosește pe sine. Înţelepciunea este îndreptăţită de toţi copiii ei. Fie ca cititorul să fie în duhul său unul dintre copiii înțelepciunii într-o vreme de degradare morală, de destrămare și stricăciune a tuturor lucrurilor care vorbesc despre Dumnezeu în această lume.

Chiar și Voltaire, cel cinic și necredincios, scriind despre monarhie și democrație, declara că el mai degrabă s-ar lăsa condus de un singur leu decât de o sută de măgari. Există multă înțelepciune în aceasta. Cu mult mai bine este pentru creștinul care este condus de Dumnezeu, un Dumnezeu al înțelepciunii, al dragostei și al păcii.

http://comori.org/viata-de-credinta/democratie-sau-teocratie/

Definiția constituțională a căsătoriei și parteneriatul civil de Ana Vrânceanu

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Ideea că definirea constituțională a căsătoriei prin schimbarea cuvântului „soți” cu „bărbat și femeie” – ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane este lipsită de conținut juridic. În dreptul civil român, relația de iubire dintre două persoane nu are niciun conținut juridic.

av. Ana – Corina Săcrieru

Este vehiculată în ultimul timp ideea falsă că definirea constituțională a căsătoriei – în fond o translatare a acelorași termeni folosiți în Codul Civil, bărbat și femeie în loc de soți–  ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane. Există două confuzii care afectează această premisă profund neadevărată: pe de o parte că ceea ce se modifică ar fi definiția familiei înseși, iar pe de altă parte, că ar exista deja un drept individual pe care această modificare o încalcă.

Premisa enunțată si de la care am observat că se începe argumentația celor două pretinse încălcări, pe lângă cele două confuzii cu care este viciată, este lipsită de conținut juridic pentru că, în dreptul civil român, relația de iubire dintre două persoane, deși purtătoare a unui necontestat conținut afectiv, nu are niciun conținut juridicîn afara cazurilor strict și limitativ reglementate de Codul Civil și izvorâte din logodnă („promisiune reciprocă de a încheia căsătoria”  pentru încheierea căreia este necesară îndeplinirea condițiilor de fond pentru încheierea căsătoriei) și căsătorie (uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie”).

Așadar, în sistemul de drept românesc în vigoare la momentul de față, relația de iubire dintre două persoane are efecte juridice numai în măsura în care se încadrează în dispozițiile art. 259 și urm. C.civ., respectiv este concretizată în căsătoria sau logodna dintre un bărbat și o femeie. Relația dintre două persoane care nu sunt logodite ori căsătorite nu reprezintă o situație de drept, ci una de fapt. Doar cu privire la copiii rezultați din acest tip de relație, legiuitorul a consacrat – inclusiv constituțional – o stare de drept, respectiv  egalitatea de drepturi cu cele ale copiilor rezultați din căsătorie.

Oricum ar fi, pentru subiectul în discuție rezultă că parteneriatele nu sunt recunoscute juridic indiferent de caracterul lor heterosexual sau de același sex. Aceasta, în principal pentru că legiuitorul național a acordat o deosebită relevantă aspectului subiectiv în această materie care reglementează un plan atât de personal de existentă, iar aspectul subiectiv a fost limpezit prin aplicarea unui singur, dar elementar criteriu respectiv intenția, asumarea, angajamentul ori, cum a mai fost el definit în doctrină, legământul. În lipsa unei asumări care să îmbrace o formă juridică (de la promisiune în cazul logodnei la angajament în cazul căsătoriei), relevanța juridică nu există.

Mai mult decât atât, legiuitorul a statuat în mod expres că nici parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelaşi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România (art 277 C.civ.)

Cât privește caracterul heterosexual al căsătoriei, în Noul Cod civil comentat se prevede în mod expres că în România „caracterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică”.

Astfel, pentru aceste argumente, premisa însăși că modificarea art. 48 alin. 1 din Constituție ar determina o schimbare în statutul juridic al relațiilor sociale bazate pe iubirea dintre două persoane este superfluă atât timp cât, o astfel de relație nematerializată în căsătorie este caracterizată, în esența ei, prin lipsa oricăror efecte juridice în afara celor expres si limitativ prevăzute de legiuitorul național.

http://www.culturavietii.ro/2017/06/07/definitia-constitutionala-casatoriei-si-parteneriatul-civil

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/definitia-constitutionala-a-casatoriei-si-parteneriatul-civil/

De la moarte la înviere

download

De la moarte la înviere

În urmă cu doi ani de zile mă aflam în Ierusalim. Ajuns la locul mormântului Lui Hristos, am putut să citesc: “Nu este aci, ci a înviat”. Nici un alt personaj istoric, profet sau învăţător nu mai are pe mormânt o astfel de inscripţie. Mă întreb: ce oare produce în inima noastră această inscripţie sau ce ar trebui să producă ea?

Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem foarte bine evenimentele ce s-au întâmplat acum două mii de ani. Aproape fiecare român ştie că Isus a murit şi a înviat și, de asemenea, aproape fiecare român ştie că Isus a murit pentru păcatele omenirii. Cu toate că se cunosc aceste lucruri, realitatea evenimentului istoric nu se conectează cu inima noastră aici şi acum; ne este greu să facem o legătură dintre trecutul istoric și prezent și să realizăm că Hristos nu este în mormânt, ci este viu și, prin urmare, El este prezent în viaţa noastră de zi cu zi.

Hristos nu şi-a terminat misiunea de a căuta și mântui ce este pierdut. Salvatorul a dat la o parte atunci piatra de pe mormânt, moartea şi orice piedică, pentru ca, fiind Viu, să vină în dreptul tău acum şi să te întrebe cum odinioară l-a întrebat pe Petru: Mă iubeşti?

Poate chiar acum te găseşti într-un anotimp al trădării, când ai spus despre Isus “Eu nu îl cunosc”. Poate ai făcut acest lucru prin acţiunile tale, prin felul tău de a trăi. Hristos însă ştia dinainte ce vei alege și şi-a asumat respingerea (la fel cum a fost şi în cazul lui Petru).

El nu vrea să fie primit şi acceptat în vieţile noastre doar pentru că aşa trebuie, ci pentru că Îl credem. Hristos a mers să ne pregătească un loc pentru ca acolo unde este El să fim şi noi. Acesta este rolul Mântuitorul care nu mai este în mormânt, ci este la dreapta Tatălui, acolo unde ne pregăteşte un loc, acolo unde tristeţea, boala şi suferinţa nu vor mai fi. Tot ce trebuie să facem este să ne punem încrederea în El pentru că doar El a Învins moartea şi ceea ce a cauzat moartea (şi anume păcatul).

Aceste zile de sărbătoare vor aduce Lumină în sufletele noastre doar dacă vom dori acest lucru, doar dacă vom deschide fereasta inimii şi Îl vom invita pe Isus, Soarele nostru, să vină şi să ne încălzească inimile tremurânde şi debusolate.

Azi, în această zi de înviere fie ca şi tu să învii împreună cu El. Fie ca în această zi să scrie pe piatra mormântului tău interior: Nu mai este aici, ci a înviat! Trecutul tău, durerea ta, păcatul tău nu mai sunt acolo într-un loc închis sau al deznădejdii, ci, crezând, ai Înviat împreună cu Hristos la o nădejde vie!

“Istoria noastră din trecut se termină prin cruce, noua noastră istorie începe prin înviere”- Watchman Nee

Hristos te invită azi la o viață nouă, o accepți tu?

…pentrucã viața a fost arãtatã, și noi am vãzut-o, și mãrturisim despre ea, și vã vestim viața vecinicã, viațã care era la Tatãl, și care ne-a fost arătatã. (1Ioan 1:2)

Pentru Ştiri Creştine,  Cristian Istrate

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro De la moarte la înviere – Stiri Crestine.ro