Închide

A poruncit Isus să ne rugăm pentru cei bolnavi?

download

Am rămas întristat să aflu că în una din biserici cineva s-a luat cu o învățătură mincinoasă, care învață că Domnul Isus nu a învățat niciodată să ne rugăm pentru cei bolnavi și că nici apostolii în Faptele Apostolilor nu au făcut aceasta și că doar Iacov a dat acest îndemn, dar restul apostolilor nu au făcut așa îndemnuri.

Dar, am și eu o întrebare la cei care așa de lesne cred învățături de acest fel. Dar unde a poruncit Domnul Isus să nu ne rugăm pentru bolnavi? Ați găsit undeva așa ceva? Sau ați văzut aceasta în cartea Faptele Apostolilor? Nicidecum nu se vede o astfel de învățătură. Și atunci, dacă ziceți că doar Iacov a învățat astfel, ce, înseamnă că Epistola lui Iacov contrazice restul Scripturii? Puneți la îndoială autenticitatea acestei epistole? O astfel de învățătură nu vine de la Dumnezeu, ci de la cel rău și trebuie să fugiți de ea. Interesant că autorul după aceea dă pași concreți cum să discuți cu oamenii, cum să poruncești bolii să plece și așa va fi omul vindecat. Dar unde, dragii mei, ați văzut așa ceva în Scripturi? Cine a procedat în felul acesta?

Îndrăzneala autorului articolului merge până acolo încât spune: “Vindecările nu trebuie să fie ceva care se întâmplă cu probabilitate de 100 din 1000. Ele trebuie să fie peste tot”. Chiar așa? Dar cum vine cu faptul că Domnul făcea minuni nemaipomenite și vindecări prin Pavel, dar el singur era bolnav și Timotei avea dese îmbolnăviri de stomac? Nu ați citit despre aceasta? Dumnezeu este Dumnezeu și cei care învață astfel vorbesc de parcă vor să ia locul Lui și să-I poruncească. Atenție, dragii mei, este extrem de periculoasă învățătura aceasta. Nu vă luați după ea, ci, dacă sunteți bolnavi, faceți exact așa cum ne învață Scriptura și anume:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:14-16)

Atrag atenție că aici nu spune să mergi la cutare mănăstire sau biserică de la capătul pământului sau la o persoană specială. Cuvântul lui Dumnezeu spune să chemi pe prezbiterii bisericii tale, să-ți mărturisești păcatele și ei să se roage pentru tine, după ce te vor unge cu untdelemn. Fă așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu și primește toate lucrurile din mâna lui Dumnezeu, căci El este suveran, nu noi.

https://moldovacrestina.md/rugaciune-vindecare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-poruncit-isus-sa-ne-rugam-pentru-cei-bolnavi/

A PLÂNS CU AMAR

download

”Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: “Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75)

mihai sarbuA fost sigur pe el. Atât de sigur încât i-a spus Mântuitorului că va muri pentru El: “Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.” (Matei 26:35). Ca să dovedească și-a luat și sabia și a încercat să o folosească. Dar când a realizat că evenimentele la care era părtaș nu se derulau după scenariul imaginat de el a început să cedeze puțin câte puțin. Rămâne la distanță de Domnul Isus apoi intră în curtea marelui preot ca să vadă sfârșitul. Sfârșitul lui deoarece în final – în timp ce cocoșul cântă – a izbucnit în lacrimi amare și a plecat în noapte. Ce sumbru și  trist! Un titan de talia lui Petru ajunge să se lepede de Fiul lui Dumnezeu în fața slujincelor și a aprozilor de la curtea marelui preot. Cum se poate așa ceva: să începi extraordinar și să sfârșești lamentabil?

Ce s-a întâmplat cu ucenicul înfocat care apărea drept ”purtător de cuvânt” al grupului? Creionăm câteva motive care aș dori să te pună pe gânduri și să te ajute să realizezi unde te afli în relația ta cu Domnul și ce trebuie să (nu) faci ca să lupți lupta cea bună a credinței și să termini cu bine alergarea. Nu de alta dar te așteaptă medalia olimpică în glorie și ar fi păcat să cedezi pe ultima sută de metri. Urmărește secvențele Scripturii și vei înțelege de ce.

1). A scos sabiaEra spre miezul nopții de joi spre vineri în săptămâna mare. Cel mai curcial moment din istoria omenirii. Bătălia se dădea pe două fronturi: între Dumnezeu și diavolul dar și între Fiul Omului (cu ucenicii Lui) și reprezentanții puterii ecleziastice și politice din Ierusalim. Pregătindu-i pe urmașii Săi, Domnul Isus avea să le spună:”cine n-are sabie, să-şi vândă haina, şi să-şi cumpere o sabie.” (Luca 22:36). Iar Petru face rost de sabie și în confruntarea care are loc în Ghețimani, Petru: care avea o sabie, a scos-o,a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.” Și-a ieșit din fire și-l obligă pe Domnul Isus să intervină:  “Bagă-ţi sabia în teacă” (Ioan 18:10-11) a strigat Mântuitorul apoi imediat  ”S-a atins de urechea omului aceluia, şi l-a vindecat.” (Luca 22:51). Cred că atât Petru, cât și ceilalți ucenici nu mai pricepeau nimic. Mai înainte Le-a spus să-și procure sabie, iar acum când o folosesc El îi oprește categoric. Peste ani Sfânta Scriptură vorbește despre garderoba Duhului Sfânt când explică:”luaţi toată armătura lui Dumnezeu.” (Ef.6:13), iar în mod specific Cuvântul spune:”Luaţi … şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Ef.6:17). Oare de ce atâta insistență pentru ”sabie?” Deoarece:  ”Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). Ia ”sabia!” Dar n-o folosi să tai urechea cuiva, să rănești pe cineva sau să-L aperi pe Domnul Isus, ci folosește-o să te aperi pe tine de învățăturile stricate ale lumii în care trăim și: ”ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Ef.6:13). Este nevoie de Cuvântul care să facă lumină în întuneric, să aducă Adevărul în locul minciunii, libertate în locul robiei și viață în loc de moarte. Iată de ce strigătul care se aude ca un ecou este: ”Înapoi la Biblie!” Ia Cartea! Citește Cartea! Trăiește Cartea! Răspândește Cartea! La asta îndeamnă și poetul când proclamă: ”Dați-mi în mână Biblia cea sfântă. / În ea se află viața lui Isus. / Pentru mine-a răbdate crucea amară / Și-al sufletului vrăjmaș L-a răpus.” (C.Ev.#70). Biblia în mâna ta, în inima ta și în gura ta, asta e tot ce trebuie să ai în viața ta.

2). L-a urmat de departeEvanghelistul continuă relaterea evenimentelor și scrie că: ”toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.”Despre Petru spune că: L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot.” (Matei 26:56-58). Unul din cele mai triste pasaje ale Evangheliilor. Liderul nedeclarat al ucenicilor, purtătorul lor de cuvânt ajunge doar spectator în marea dramă a istoriei. A rămas în urma Maestrului său dar nu ca un luptător, ci ca și un dezertor speriat.”Dacă nu s-a întâmplat cum a crezut el și ceilalți, atunci de ce să-L mai  urmeze?” – este cel mai simplu mod de a gândi și a acționa. Nu mai ținea nici măcar pasul cu ucenicul iubirii și cu femeile credincioase. Când te întâlnești cu Domnul Isus și te hotărăști să mergi pe urmele Lui până în veșnicie înseamnă că ai intrat într-o bătălie sfântă (”lupta cea bună a credinței”- 2 Tim.4:7) și că ai început să alergi: ”cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evr.12:1), motivat fiind de răsplata care te așteaptă în glorie (”mă aşteaptă cununa neprihănirii” –   2Tim.4:8). Creștinul adevărat n-are ce să caute în tribună și să fie spectator facând galerie cuiva sau ținând scorul. Misiunea lui este să intre în teren și să lupte cu demnitate: ”după rânduieli.” (2Tim.2:5). Primii creștini au fost cunoscuți ca și: “Oamenii aceştia, care au răscolit lumea” (F.A. 17:5) și asta s-a întâmplat deoarece în orice loc ajungeau oamenii cu care veneau în contact: au priceput că fuseseră cu Isus. (F.A. 4:13). Wow! Ce mărturie extraordinară! Ce curaj fără limite! Umpleau arenele romane și erau dați la fiare dar mergeau cântând și laudând pe Dumnezeu cu cioturile de la mâini ridicate spre Cer. Răstigniți pe cruce, unși cu rășină, ardeau ca niște torțe dar nu au acceptat să stea ”pe tușă” ci au rămas ”în teren” până la capăt. Întrebarea are mă frământă este: ”Ce se va-ntâmpla cu tine dacă va veni persecuția?”Ești gata să plătești prețul sau vei fugi în tribună? Gândește-te! E posibil să se-ntâmple oricând!

3). S-a încălzit la foc străinUrmărind firul relatării biblice ajungem la momentul când – datorită lui Ioan – Petru: ”a intrat înăuntru, şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul.” (Matei 26:58). Dorea să vadă sfârșitul. Care sfârșit? Sfârșitul lui. Fii atent la scena din curtea marelui preot: era frig și: Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei.” (Luca 22:55). Urmează cernerea și de trei ori persoane de pe treapta cea mai de jos de la curtea marelui preot (aprozi și slujnice) îl confruntă pe Petru cu identitatea lui adevărată și-l provoacă să spună dacă face parte din anturajul Mântuitorului la care de trei ori el neagă și se leapădă de Domnul Isus spunând că nu-l cunoaște. În liniștea nopții: a cântat cocoşul. Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: “Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.”  Şi a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:60-62). De ce plângi Petre? Oare n-ai fost avertizat că va veni momentul testării? Nu ți-ai adus aminte de cuvântul din psalmi care spune: ”Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori?” (Ps.1:1). Ai uitat că nu trebuie să te încălzești la foc străin? De  ce plângi cu amar? Dacă e plânsul pocăinței atunci e bine. Așa a fost cu Petru, iar Isus Cel Viu Îi acordă favorul celei de-a doua șanse. După care ucenicul pocăit merge fără teamă pe urmele Lui acceptând să plătească prețul suprem și moare moarte de martir. Mesajul e pentru tine, cel care încerci să te pui bine  și cu Fiul lui Dumnezeu dar și cu lumea. Nu se poate! Ori, ori! Alege astăzi să rămâi alături de Mântuitorul. Mai este puțin și se va auzi trâmbița arhanghelului.  Ar fi păcat să pierzi totul pe ultima sută de metri. Acum e momentul să spui DA!

RUGĂCIUNE

”Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!  Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.  Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Ps.51:10-12)

Pastor Mihai Sârbu

A judeca sau a nu judeca

download

În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca” aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca?

Gelu Arcadie Murariu a publicat în Romanian Times nr 169, din 11-24 sept. 2006, un articol în care dă pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca. Iată-le:

„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.

În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept” (Luca 12:57).

În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine.” (Italicele îmi aparţin, I.Ţ).

Cu privire la sensul prim, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).

Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat de G. Murariu din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece”, adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca. Dau din nou aici cuvântul lui G. Murariu:

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor”), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic” (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!” (2 Samuel 12:1-14).”

Îi sunt recunoscător lui G. Murariu pentru această explicare a termenului „a judeca.” Să ducem acum analiza acestui termen ceva mai departe şi să vedem cum se aplică ea în viaţa practică. Apostolul Pavel ne avertizează: „De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule”, pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule”, „lingăule”, „stupidule”, „trădătorule”, „falsule”,etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau – cel mai adesea – de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.

Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!

Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!

Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!

Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou”; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?” Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune: Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.

http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-judeca-sau-a-nu-judeca/

A existat tradiția frângerii pâinii înainte de Isus Hristos?

download

ÎNTREBARE:

Bună ziua! Am înțeles de pe Internet că Isus nu a instituit frângerea pâinii, ci era o tradiție a evreilor, este adevărat? Eu vreau să Îl cunosc tot mai mult pe Dumnezeu și nu știu cum să mă apropii de El, îmi este frică că dacă mă voi aprofunda, voi fi dezamăgită.

Frângerea pâinii a fost instituită de Domnul Isus Hristos ca și semn al Noului Legământ și chiar dacă ar fi folosit cineva cumva aceleași elemente, adică vinul și pâinea, pentru anumite tradiții, puteți fi absolut sigură că nimeni nu le-a folosit așa cum a făcut-o Isus, adică ca și semn al legământului. Iată ce ne relatează Dumnezeu în Biblie:

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26:26–29)

Semnificația Cinei Domnului nu se limitează la pâinea frântă și la vin. Esența Cinei Domnului este să atragă atenția la jertfa Domnului Isus Hristos și aceasta nu puteau să o facă prin tradiții nici evreii și niciun alt popor.

Dumnezeu să vă binecuvânteze în această dorință pe care o aveți să-L cunoașteți pe El. În Biblie este scris:

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima. (Ieremia 29:13)

Dumnezeu Se descoperă în Biblie care este Cuvântul Său, revelația Sa. Primul lucru pe care trebuie să-L faceți este să luați Biblia și să citiți mai întâi Noul Testament și apoi Vechiul Testament, ca să aveți o privire de ansamblu asupra Bibliei. Apoi, vă recomand să luați manualele de studiu inductiv al Bibliei. Inductiv înseamnă prin aprofundare. Pentru început vă recomand cursul “Doamne, învață-mă să studiez Biblia în 28 de zile” de Kay Arthur. Apoi, al doilea curs pe care vi-l recomand este “Dumnezeule, exiști?”, care este un studiu profund al Evangheliei după Ioan.

Nu căutați să-L cunoașteți pe Dumnezeu doar din informația care este pe Internet, căci pe lângă învățătura sănătoasă în această rețea veți găsi și multe informații false și eretice și, dacă nu cunoașteți Biblia, nu veți putea să deosebiți adevărul de minciună și învățătura mincinoasă de cea sănătoasă. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să-L cunoașteți.

https://moldovacrestina.md/a-existat-traditia-frangerii-painii-inainte-de-isus-hristos/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-existat-traditia-frangerii-painii-inainte-de-isus-hristos/

A EDUCA ÎNSEAMNĂ A IUBI

download

DORINŢA ÎNVĂŢĂTORULUI

Unora le place să strângă bani pe cărarea vieţii,
Altora le plac trandafirii şi izolarea de frământările lumii,
Dar eu aş strânge copiii căzuţi între spinii păcatului,
Copii cu bucle aurii, pistruiaţi, cu primul dinte căzut.
Pentru că banii nu pot intra în tărâmul veşnic
şi trandafirii se vor ofili curând.
Dar copiii, o, copiii plini de bucurie, îi voi vedea din nou
Când voi intra pe porţile larg deschise ale cerurilor!
(Autor necunoscut)

             Pecetea pe care părinţii o lasă asupra profilului spiritual-moral al personalităţii copilului nu se va şterge niciodată, însă un rol deosebit în formarea spirituală a acestuia îi revine şi învăţătorului.

             Chiar dacă au trecut aproape douăzeci de ani, îmi amintesc cu mult drag de învăţătorii mei de la şcoala duminicală. Nu-mi amintesc ce haine purtau în fiecare duminică, dar îmi amintesc dragostea lor pentru Dumnezeu şi pentru noi.

             Acum, îmi este destul de familiar verbul ,,a preda’’ şi practica lui, şi sunt convinsă că la baza unei educaţii creştine de mare valoare stă o inimă iubitoare, curată, dedicată lui Dumnezeu.

              Nu vom putea niciodată să dăruim copiilor ceea ce noi nu avem. Nu îi vom putea influenţa atâta timp cât suntem fără pasiune şi fără entuziasm. Dacă dorim ca Dumnezeu să lucreze prin noi, trebuie, mai întâi, să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi.

               Ca învăţători la şcoala duminicală suntem, în primul rând, instrumente în mâna lui Dumnezeu. Aceasta implică disponibilitatea de a ne lăsa conduşi de Dumnezeu, de a fi conectaţi la sursa inepuizabilă a Învăţătorului Suprem. Astfel, vom ,,creşte’’ în har şi cunoştinţă, primind ,,înţelepciunea venită de sus’’ care aduce pace, blândeţe, sfinţenie şi bucurie.

               Misiunea şi perspectivele noastre trec dincolo de clădirea bisericii şi au răsunet în eternitate. Rolul nostru este de a-i ajuta pe copii să-L cunoască, să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu.

                Niciun efort nu e prea mare pentru a conduce un copil la Cristos, pentru a aprinde o mică lumină într-o societate obscură.

               Un învăţător bun îşi clădeşte viaţa pe principiile biblice, se roagă şi apoi acţionează.

               Un învăţător eficient  investeşte timp, resurse şi sentimente în copii.

               Un învăţător responsabil aşteaptă cu răbdare, binecuvântarea şi roadele muncii. Nu culegem întotdeauna când semănăm, dar întotdeauna culegem ce semănăm.

                Dumnezeu are o lucrare şi un loc pentru fiecare dintre noi în slujba Lui. El ne înzestrează. El rosteşte în dreptul fiecăruia dintre noi:,,Calificat!’’.

                 Învăţătorule, ajută-ne ca în acest an, să nu stăm nepăsători faţă de nevoile copiilor! Echipează-ne cu o motivaţie proaspătă, prin care să dăm gust şi culoare slujirii noastre!

Prof. Cristina Ianculescu

http://www.baptisti-arad.ro/articole/educa-inseamn-iubi-prof-cristina-ianculescu

A compromis Pavel Evanghelia pe care o propovăduia?

download

Întrebare:

Citim în Fapte 21:26 că apostolul Pavel s-a curățit și a intrat în Templu ca să vestească sfârșitul zilelor curățirii și a adus jertfe. Oare nu a compromis apostolul Pavel Evanghelia pe care o propovăduia și de ce a fost nevoie să facă lucrul acesta?

Pentru a înțelege scopul pentru care apostolul Pavel a intrat în Templu și a adus jertfe pentru el și pentru cei patru frați este important să înțelegem contextul, care guvernează în interpretare. Citim în Fapte 21:17 că Pavel a ajuns la Ierusalim unde a întâlnit pe Iacov și prezbiterii bisericii cărora le istorisește cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui, motiv pentru care frații Îl proslăvesc pe Dumnezeu. Există, însă, o îngrijorare.

“Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, și toți sînt plini de rîvnă pentru Lege. Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur, și să nu trăiască potrivit cu oviceiurile.” (Fapte 21:20-21)

Nerespectarea Legii lui Moise era pedepsită cu moartea – “Ia de pe pămînt pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!” (Fapte 22:22). Nerespectarea Legii lui Moise a fost învinuirea principală pentru care evreii au căutat să-l omoare pe apostolul Pavel (Fapte 21:27-30).

“Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul, care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia; ba, încă a vîrît și pe niște Greci în Templu, și a spurcat acest locaș sfînt.” (Fapte 21:28)

Pentru a arăta respect față de Legea lui Moise Iacov și prezbiterii bisericii au sfătuit pe apostolul Pavel să facă următorul lucru.

“Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, care au făcut o juruință. Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei, și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rînduială, și păzești Legea.” (Fapte 21:22-24)

Biserica îi cere lui Pavel să plătească pentru alți patru bărbați care făcuseră juruință, să se curățească împreună cu ei, ca toți să cunoască că Pavel respectă legea, mai ales că cel ce plătea pentru alții era considerat o persoană religioasă, demonstrînd identificarea cu poporul evreu. Pavel nu se opune cerinței fraților care nu contrazice deciziei consiliului din Ierusalim (Fapte 15:13-21) și nici învățăturii lui că evreii și neamurile nu pot fi salvate prin Lege.

“Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățit, și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrșitul zilelor curățirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.” (Fapte 21:26)

Pavel a fost deja descris în capitole precedente ca făcând un jurământ.

“Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, și-a luat ziua bună de la frați, și a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila și Acuila, după ce și-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruință.” (Fapte 18:18)

Juruința menționată în ambele texte se referă la jurământul Nazireului, menționat în cartea Numeri.

“Dacă moare cineva de moarte năpraznică lîngă el, și capul lui închinat se face astfel necurat, să-și radă capul în ziua curățirii, și anume să și-l radă a șaptea zi. În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la ușa cortului întîlnirii. Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispășire, iar pe celalt ca ardere de tot, și să facă pentru el ispășirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-și sfințească apoi capul chiar în ziua aceea. Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte, și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină, zilele dinainte nu vor fi socotite, pentrucă nazireatul lui a fost pîngărit. Iată legea nazireului. În ziua cînd se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la ușa cortului întîlnirii. Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an și fără cusur pentru jertfa de ispășire, și un berbece fără cusur, pentru jertfa de mulțămire, un coș cu azimi, turte făcute din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, și plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mîncare și jertfa de băutură obicinuite. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului și să aducă jertfa lui de ispășire și arderea de tot, să pregătească berbecele ca jertfă de mulțămire Domnului, împreună cu coșul cu azimi, și să pregătească și darul lui de mîncare și jertfa lui de băutură. Nazireul să-și radă, la ușa cortului întîlnirii, capul închinat Domnului, să ia părul capului său închinat Domnului, și să-l pună pe focul care este subt jertfa de mulțămire. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecelui, o turtă nedospită din coș, și o plăcintă nedospită, și să le pună în mînile Nazireului, după ce acesta și-a ras capul închinat Domnului. Preotul să le legene într-o parte și într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfînt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat și spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin. Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruința de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruința pe care a făcut-o, după legea nazireatului.” (Numeri 6:9-21)

Curățirea lui Pavel trebuie privită în contextul respectării jurământului de Nazireu care era ținut cel puțin treizeci de zile.

Ceea ce face apostolul Pavel este în perfectă armonie cu principiul biblic expus în 1 Corinteni 9:20-22:

“Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîștig pe Iudei, cu ceice sînt supt Lege, m-am făcut ca și cînd aș fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîștig pe ceice sînt supt Lege, cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.”

În concluzie, putem spune că acest caz a fost o chestiune ce ținea de obiceiul evreiesc și nu de mântuire sau sfințenie. Pavel acționează potrivit cu sensibilitatea culturală și contextul evreiesc fără a compromite Evanghelia. Plus, în contextul multor acuzări împotriva lui Pavel din partea iudaizatorilor și a multor apostoli falși care răsturnau credința multora, Pavel ascultă de sfatul înțelept al lui Iacov și astfel, direct și indirect, distruge multe din aceste acuzații. Nu putem considera acest caz ca un compromis sau eșec al apostolului Pavel. Pavel este dispus să facă acest lucru pentru a păstra unitatea și oportunitatea de a împărtăși Evanghelia. De multe ori în slujire putem fi rugați să ne angajăm în practici culturale, nu pentru că trebuie neapărat respectate, ci pentru ca să nu împiedicăm posibilitatea de a împărtăși Evanghelia.

Vă recomand să studiați cursul Învățătură peste Învățătură – Faptele Apostolilor.

5 clișee creștine teribile de care trebuie să scapi urgent

o femeie care se șterge la ochi - clișeele de astăzi - imagine preluată de pe chritianheadlines.com

Într-o parcare se găsea o mașină pe care avea un abțibild îndrăzneț pe care scria:

„Te simți pierdut? Dă-ți inima lui Dumnezeu.”

Este o declarație foarte încurajatoare, dar nu pot să nu mă abțin să-mi strâng ochii de fiecare dată când văd astfel de semne. De prea multe ori am auzit pe creștini că folosesc acest clișeu ca o cale ușoară de scăpare de întrebările dificile despre viață. S-a ajuns până acolo că sună precum un produs de la tele-shopping…

„Ai probleme financiare? Căsnicia e pe muchie? Începe să îți cadă părul? Ei bine, dă-ți pur și simplu inima ta lui Dumnezeu și urmărește cum toate îngrijorările tale dispar! La numai 29,99 RON plus taxele poștale.”

Ascultați, micile proverbe s-ar putea să fie utile, dar credința reală necesită mai mult decât un slogan de pe un abțibildMatt Smethurst din cadrul organizației The Gospel Coalition agrează cu aceasta, motiv pentru care am și creat o listă de cinci clișee creștine pe care credincioșii ar trebui să se oprească din a le mai folosi. Câteva din selecțiile lui principale (cât și ale mele personale) sunt listate mai jos…

„Când Dumnezeu închide o ușă, el deschide o fereastră.” Apreciez intenția inimii din spatele acestei afirmații. Este adevărat că, în cele din urmă, Dumnezeu poate face orice dorește El (Ieremia 32:27), că El uneori redirecționează cursul vieții noastre (Proverbe 16:9) și că El nu îi abandonează pe cei care sunt ai Săi (Evrei 13:5). Dar dacă Dumnezeu închide o ușă în viața ta, nu există nici o garanție că El va deschide o fereastră. S-ar putea ca El să nu deschidă nimic. S-ar putea ca El să vrea să realizezi că tu ai adresa greșită.

Scriptura este plină de exemple cum Duhul a închis uși, ferestre, și oricare altă intrare concepută, pentru a reține pe cineva de la a merge în direcția greșită, sau la timpul greșit (de ex. Proverbe 16:919:21Faptele Apostolilor 16:6-7)… Poate că El vrea ca tu să re-evaluezi lucrurile în lumina afinității, a abilității și a oportunității – dorințele tale interioare, darurile tale confirmate, și opțiunile tale actuale.

„Aceasta e crucea ta pe care trebuie să o porți.” Am auzit mulți creștini citând această vorbă de fiecare dată când cineva este prins într-o situație dificilă. Problema nu este că ar fi ceva fals, ci mai degrabă este înțeles greșit. Atunci când Isus i-a chemat pe ucenicii Săi la „a-și lua crucea lor” în Matei 16:24-26El vorbea despre negarea preocupărilor lumești de dragul lui Dumnezeu, nu a îndura o existență mizerabilă pentru că tu nu ai avut altă opțiune.

Probabil că cel mai supărător aspect al acestui clișeu este felul cum folosesc creștinii în mod frecvent acesta pentru a evita ajutarea aproapelui lor. Ne spunem că din moment ce este „crucea lor”, responsabilitatea poverii este doar asupra lor. Noi uităm, de fapt, că și Isus a avut ajutor în purtarea crucii Sale (Matei 27:32).

„Dumnezeu nu îți va da mai mult decât poți purta.” Într-o cultură care ne spune că putem fi tot ceea ce ne dorim, acest slogan motivațional este intenționat să încurajeze, să ne reasigure că viața nu va fi atât de grea. Vor exista provocări, desigur, dar Dumnezeu știe limitele mele. El nu va exagera. Problema, totuși, este că Dumnezeu îți va da mai mult decât poți mânui. El o va face ca să te învețe să te bazezi pe El. O va face pentru că El te iubește.

Vestea bună nu este că Dumnezeu nu ne va da mai mult decât putem purta; El nu ne va da mai mult decât poate mânui El.

„Rostiți adevărul cu dragoste.” Uf, să fim onești, acest clișeu este cel mai rău. A început ca o declarație încurajatoare despre crearea unui dialog cu necredincioșii, dar în decursul timpului acesta s-a transformat într-o mantră condescendentă pe care creștinii o rostesc imediat înainte ca ei să spună ceva ciudat de nepoliticos. De fapt, a spune adevărul în dragoste necesită răbdare, înțelegere, empatie, o relație apropiată cu persoana căreia te adresezi, și de preferat un cadru privat. Dacă nici una din acestea nu sunt prezente, tu nu rostești adevărul cu dragoste, tu doar adaugi la gălăgie. E timpul să retragem acest slogan și să ne oprim din a-l folosi ca să acoperim cuvintele noastre precipitate pe site-urile de socializare.

„Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.” Nu sunt conștient de o declarație comună mai greșit identificată drept un verset din Biblie. Și faptul că își are originea de la Benjamin Franklin – nu din Cuvântul lui Dumnezeu – este de fapt cea mai bună veste pe care o vei întâlni astăzi. Dacă Dumnezeu îi ajută doar pe aceia care se ajută singuri, suntem cu toți scufundați. Doar că El nu a venit pentru cei care sunt statui morale (care ies în evidență); El a venit pentru eșecurile morale (Matei 9:12-13Luca 19:10). El a venit pentru noi.

În timp ce acest slogan ar putea fi un sumar fin al învățăturii altor religii, întregul mesaj al Creștinismului se articulează pe faptul că, așa cum Charles Spurgeon glumea o dată, ‘Dumnezeu îi ajută pe cei care nu se pot ajuta singuri’. Într-adevăr, El îi ajută pe cei care se smeresc pe sine, care se pocăiesc și care se bazează doar pe Isus.

Adevărata credință este mult mai complexă decât o epigramă pe un abțibild, și asta e un lucru bun. Bogăția dragostei lui Hristos, și misterul lucrărilor Sale sunt de fapt cele care dau substanță relației noastre cu El. Încurajați-vă din proverbe, dar amintiți-vă întotdeauna că Isus este mai mare decât am putea noi spera să ne imaginăm.

Notă: Materialul de mai sus este scris de Ryan Duncan, editor la CrossWalk.com(de unde a fost adaptat și preluat acest material și fotografia de mai sus), publicat pe 12 septembrie 2017. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, nota aceasta de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

4 cuvinte care formează un serviciu de închinare

Oameni la închinare, cu mâinile ridicate spre cer - imagine preluată de pe site-ul daviddmorse.com

V-ați gândit vreodată la lucrurile necesare pentru formarea unei slujbe autentice de închinare? Scriam recent un articol despre ceea ce a devenit muzica în bisericile noastre, vă recomand din inimă articolul Spectacol, serenadă sau sentiment – ce a devenit muzica în biserica de astăzi? 

Ulterior s-a născut și o altă serie de întrebări, una dintre ele ar fi ”ce ne-am dori noi la un serviciu de închinare din cadrul bisericii, sau pentru echipa care ne conduce în muzică la biserica locală?” Permiteți-mi să sugerez patru cuvinte esențiale pe care ar trebui să ne formăm închinarea noastră.

Teologie

Trebuie să cântăm cântece care sunt zidite pe o teologie adecvată. Perspectiva noastră cu privire la Dumnezeu este obținută din Scripturi. Suveranitatea, dreptatea, sfințenie și dragostea lui Dumnezeu trebuie să primească întotdeauna înțelegerea noastră cea mai profundă și mai elevată despre cine este Dumnezeu. În decursul istoriei am observat că au intrat în repertoriul bisericii cântece care nu sunt cea mai bună reprezentare teologică. Uneori astfel de cântece le mai auzim și la biserica noastră. Versurile trebuiesc filtrate întotdeauna prin Cuvântul lui Dumnezeu și adevărurile teologice ale Scripturii. Teoria muzicii și ritmul nu sunt testul – teologia este.

Indiferent de care ar fi stilul sau preferința noastră, cântecele de închinare trebuie să fie credincioase față de ceea ce este biblic și sănătoase din punct de vedere teologic. Atunci când nu sunt, nu sunt cântece de închinare… ci doar cântece.

Autenticitate

Autenticitatea este menționată adesea atunci când ne referim la închinarea de astăzi. În realitate, acesta nu este un cuvânt nou sau vreo convingere legată de închinarePastorul sau cel care este liderul de închinare al bisericii și cei care asistă în direcția lui la închinare trebuie să fie oameni ai adevărului, ai convingerii și ai autenticitățiiEi nu trebuie să înfățișeze ceea ce nu sunt de fapt. Autenticitatea nu este niciodată o sforțare, ci e ceea ce suntem noi de fapt.

Atunci când oamenii intră în bisericile noastre și noi le cerem să se implice în cadrul cântecelor de închinare, pastorul și liderii nu dau un spectacol, ci se închină. Ei nu se constrâng ci cooperează cu Dumnezeu și ceea ce vrea El să facă cu poporul Său. Ei nu fac pe majoretele, ci conduc și se alătură în cadrul experimentării prezenței lui Dumnezeu împreună cu oamenii lui Dumnezeu. Nu se poate compara nimic cu a fi în prezența Domnului alături de cei care sunt ai Săi.

Calitate

Calitatea închinării nu poate fi subestimată. Nu e vorba de închinarea condusă de o formație sau de vreo orchestrăe vorba de calitatea închinării pe care o mărturisim și o experimentăm. Dacă este slabă calitativ, ușa este de obicei închisă. Dacă este bună calitativ, ușa este de obicei deschisă. Indiferent de stil, oamenii se așteaptă și ar trebui să se aștepte ca în timpul închinării să se exprime cea mai elevată închinare din punct de vedere al calității.

De fapt, de ce nu am vrea să-i dăm lui Dumnezeu ce avem noi mai bun?Calitatea experienței închinării este făcută spre slava lui Dumnezeu, nu spre elevarea unui talent sau a vreunei personalități umane. Poate că ai un stil de închinare pe care-l preferi, atunci când acel stil este interpretat slabinima ta este răcită. Prin urmare, repet din nou faptul că este mult mai importantă calitatea închinării noastre decât stilul nostru de a ne închinaOamenii vor știi că noi luăm închinarea în serios atunci când închinarea noastră este oferită la cea mai înaltă calitate.

Spiritualitate

Nu sunt un mistic, dar închinarea este o experiență spirituală. Când cântecele de închinare sunt veridice în teologie, conduse de pastori sau lideri autentici în cea mai înaltă calitate oferită lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu ne oferă o experiență profund de spirituală cu DumnezeuAtunci noi experimentăm manifestarea prezenței lui Isus Hristos.

Atunci când Isaia s-a uitat spre Dumnezeu închinat și adorat în duh și adevăr, el a fost condus să se uite în interiorul său, fiind smerit de propria sa păcătoșenie. Dumnezeu a devenit atras de transparența și umilința lui Isaia și atunci l-a atins, înlăturându-i păcătoșenia lui. Doar atunci, după ce Isaia s-a uitat în sus și apoi îninterior, Dumnezeu l-a direcționat să se uite spre exterior. Ulterior, Isaia s-a suspus chemării lui Dumnezeu și a rostit, ”Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6:8).

Această experiență dinamică în felul cel mai elevat este spiritualitatea.Atunci când Dumnezeu se întâlnește cu noi, închinarea este experimentată în mod profund și în mod personal. Aceasta ne conduce ulterior să avem unimpact asupra altora, mai ales asupra celor care au nevoie de o relație cu Isus Hristos.

Nu se rezumă totul la stilul cântecelor pe care le cântăm sau a hainelor pe care le poartă liderul de închinare, ci la prezența lui Isus în mijlocul poporului Său.

Așadar, consider că aceste patru cuvinte ar trebui să constituie un serviciu de închinare: TeologiaAutenticitateaCalitatea și Spiritualitatea. Dacă ar fi să reducem doar pe vreuna din acestea patru… am ajunge să fim conduși spre eroare sau nulitate.

Dr. Ronnie Floyd, imagine preluată de pe site-ul său - http://www.ronniefloyd.com/about/

Notă: Articol adaptat de mine dintr-un material scris inițialde Dr. Ronnie Floyd (foto alăturat), preluat ulterior de site-ul Christian Post pe 23 noiembrie 2016. Dr. Floyd slujește în calitate de pastor de peste 40 de ani la biserica Cross Church din Northwest Arkansas, SUA, iar experiența sa, înțelepciunea și pasiunea pentru Dumnezeu îl fac să fie un puternic proclamator al Cuvântului lui Dumnezeu. El învață principii din Biblie care încurajează și ridică pe mulți oameni prin intermediul TV, internet, podcast-uri, radio, discursuri și cărți. Din iunie 2014 Dr. Floyd a fost ales Președinte al Convenției Baptiste Sudice, nominalizat fiind de R. Albert Mohler Jr., Președintele Seminarului Teologic Baptist Sudic. În iunie 2015 Dr. Floyd a fost nominalizat și ales pentru un al doilea termen ca președinte al Convenției Baptiste Sudice. Pentru mai multe detalii, accesați site-ul său la adresa: http://www.ronniefloyd.com/. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final, și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc
https://crestinismtrait.blogspot.ro/2016/12/4-cuvinte-care-formeaza-un-serviciu-de.html?utm_sou

15 lucruri pe care trebuie să le știi despre îngeri

desen cu chipul unui înger - imagine preluată de pe site-ul biblestudytools.com

Nu lăsați caricaturile, ilustratele (sau cupidon) să îți modeleze idea ta despre îngeri. Pe cât de misterios sau cât de greșit interpretați sunt ei, Biblia ne oferă de fapt câteva date clare – cine sunt îngerii, de ce există ei și surpinzătoarele feluri prin care ei lucrează. 

Cred că știm prea puține despre existența și lucrarea îngerilorPentru majoritatea dintre noi îngerii sunt mai mult o decorație decât o realitate.Îngeri apar pe pietrele de mormântpe pereții grădinițelor de copii, pe bijuterii, pe arta renascentină, pe certificatele de ordinarepe felicitările de Crăciun și pe cele de Ziua lui Valentin. Îngerii sunt de obicei grași și goi și au niște arcuri mici cu săgeți într-o tolbă în spatele lor! Caricaturile de acest fel sunt atât de oropsite!

Cu toate acestea, Biblia ne spune că îngerii au lucrări foarte speciale, atât în cer cât și pe pământ; ei au multe lucruri de făcut, în special pentru cei care au ochi să îi vadă. Cred că majoritatea muncii lor are loc dincolo de scenele unde ei sunt de obicei neobservați

Mai jos aveți o listă cu 15 lucruri pe care le putem știi despre ființele angelice, toate fiind desprinse din Scriptură.

1. Dumnezeu a creat îngerii înainte ca să creeze orice altceva din univers. Toți îngerii au fost creați în mod simultan – și numărul lor este de neînțeles. Apocalipsa 5:11 înregistrează numărul îngerilor: ”M‑am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie.” Biblia spune că îngerii au privit pe Dumnezeu cum lucra și au strigat de bucurie la rezultatele creației (Iov 38:4-7).

2. Cuvântul ”înger” înseamnă ”mesager”. De exemplu, Evrei capitolul 2 ne spune că îngerii au fost mesagerii care au transmis cele Zece Porunci lui Moise. ”Căci dacă Cuvântul rostit prin îngeri a fost ferm, iar fiecare abatere și neascultare și‑a primit o răsplată dreaptă, cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători față de o mântuire atât de mare?” (Evrei 2:2-3”Atunci Legea pentru ce este? Ea a fost adăugată pentru abateri, până când avea să vină Sămânța Căreia I‑a fost făcută promisiunea, fiind dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor.” (Galateni 3:19)

3. Unii îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Lucifer, care era în conducerea gărzii de la tronul lui Dumnezeu și cu aducerea laudei și închinării înaintea lui Dumnezeu, și care era aparent co-egal cu îngerul Mihail, a ales să se răzvrătească (Isaia 14). Un număr mare de îngeri s-au răzvrătit împreună cu el. Îngerii decăzuți (demonii) locuiesc în unul din următoarele 2 locuri astăzi: (1) Pe pământ, atacând și descurajând pe oameni; și (2) În Tartar (cuvântul grecesc pentru iad, apare în 2 Petru 2:4), o celulă de temniță în părțile cele mai de jos ale iadului, așteptând să fie eliberați în timpul Necazului cel Mare.

4. Îngerii au fost creați să laude și să se închine lui Dumnezeu în jurul tronului Său. Apocalipsa 5:11-12: ”M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie. Ei spuneau cu glas puternic: „Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, onoare, slavă și laudă!“

5. Îngerii sunt însărcinați cu responsabilitatea păzirii afacerilor națiunilor. Din Daniel 10 învățăm faptul că îngerii sunt implicați în mod destul de complicat în a ghida pe cei care sunt capii de stat ai țărilor nostre. Fiecare națiune are totodată și un demon însărcinat cu responsabilitatea de a aduce acea națiune la distrugere (Vezi cartea Ezechiel). ”El m‑a întrebat: Știi de ce am venit la tine? Acum mă voi întoarce să lupt împotriva căpeteniei Persiei, iar, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Iavanului (Grecia). Dar înainte îți voi spune ce este scris în Cartea Adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva lor decât Mihail, căpetenia voastră.” (Daniel 10:20-21)

6. Îngerii sunt puternici – și ei se vor lupta până la sfârșitul veacului.  Un singur înger a reușit să ucidă 185.000 de asirieni într-o singură noapte (2 Împărați 19). Știm de asemenea că îngerii se luptă cu Satan și demonii lui până ce victoria este câștigată la sfârșitul veacurilor. Apocalipsa 12:7-9: ”În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s‑au războit cu dragonul, iar dragonul și îngerii lui s‑au războit și ei. Dar n‑au putut învinge și locul lor nu li s‑a mai găsit în cer. Marele dragon a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care duce în rătăcire întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

7. Fiecărei biserici îi este desemnat un înger care să o vegheze și să o protejeze. Apocalipsa 1:20: ”Cât despre taina celor șapte stele pe care le‑ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici.

8. Îngerii vor separa grâul de neghină la judecata finală. Ei vor fi cei însărcinați cu separarea celor mântuiți de cei pierduți: ”Ogorul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. Dușmanul care a semănat‑o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.” (Matei 13:38-42)

9. Îngerii slujesc celor care cred în Hristos.  Visul lui Iacov cu acea scară, unde îngerii coborau și se urcau de la cer la pământ este o imagine frumoasă a lucrării lor fără încetare pentru noi (Geneza 28:12).

10. Îngerii poartă de grijă nevoilor fizice ale credincioșilor. Puteți citi în 1 Împărați 19:5-7 despre cazul lui Ilie când se afla sub un ienupăr, ”Apoi, s‑a întins sub verigel și a adormit. Dar iată că un înger l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă!“ Uitându‑se, a văzut la capul său o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. După ce a mâncat și a băut, s‑a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă, întrucât călătoria pe care o ai de făcut este prea lungă pentru tine!“

O relatare personală: După o slujbă de la biserică dintr-o miercuri seara de acum câțiva ani în urmă, o femeie mi-a relatat despre un caz de protecție angelică. Se afla pe un drum de deșert în mașina ei VW împreună cu copiii ei și motorul mașinii a luat foc. Ea s-a oprit și a încercat să ridice capota. Nu a putut, era prea fierbinte. Deodată o mașină a tras în spatele mașinii ei. Ea s-a gândit că aceasta este ceva ciudat pentru că pe acel drum ea nu a văzut nici o mașină. Un individ a ieșit și și-a pus mănuși de azbest, a deschis capota și a folosit un extinctor ca să stingă flacăra. Ea s-a întors să îi mulțumească bărbatului și el nu mai era. Atât el cât și mașina dispăruseră.

11. Îngerii protejează pe credincioși de pericol.  Acest lucru poate fi văzut în cazul îngerilor care au vegheat asupra celor 3 evrei din cuptorul cu foc (Daniel 3), sau prin vegherea lui Daniel în groapa cu lei (Daniel 6).

O relatare personală: Când fetița noastră mai mare Brianna învăța să se târască, soția mea, Julie m-a auzit cum am strigat din baia din spatele casei, ”Julie, vino repede!” În același timp eu am auzit-o pe Julie cum mă striga din baia din spate, ”Roger, vino repede”. Amândoi am alergat repede ca mai apoi să descoperim pe Brianna care era pe cale să alunece cu capul în jos pe gresia care dădea spre cada încastrată în podea, ce avea adâncimea de 3 picioare. Am apucat-o la timp.
Julie mi-a spus, ”Mă bucur că m-ai chemat aici așa de repede.
Nu te-am chemat”, am spus eu. ”Tu m-ai chemat.” ”Nu eu te-am chemat”, mi-a răspuns ea. Am avut o vizită angelică din partea îngerului păzitor al lui Brianna! Experiențele de acest gen fac din Psalmul 34:7 să vină la viață: Îngerul Domnului Își așează tabăra împrejurul celor ce se tem de El, și îi salvează.

12. Îngerii revelează uneori planurile Domnului. Puteți vedea aceasta în exemplul lui Daniel (Daniel 9:21-23), Corneliu (Faptele Apostolilor 10:3-6) sau chiar Maria la nașterea lui Isus (Luca 2).

13. Îngerii ne slujesc la momentul morții noastre. Luca 16:22: ”Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Parcă mă ia fiorii când mă gândesc că undeva în viitor, poate în următorii ani pentru unii dintre noi, îngerul morții va fi trimis din Cer pe Pământ. Dacă suntem creștini, nu va trebui să ne temem de îngerul morții. El poate fi toiagul și nuiaua care ne duce prin valea umbrei morții.

14. Nu toți îngerii sunt buni. Galateni 1:8-11: ”Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v‑ar vesti o altă evanghelie decât cea pe care v‑am vestit‑o, să fie blestemat! Așa cum v‑am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă evanghelie decât cea pe care ați primit‑o, să fie blestemat! Încerc eu acum să‑i conving pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau încerc eu să plac oamenilor? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, n‑aș fi un rob al lui Cristos! Vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine omenească, pentru că n‑am primit‑o, nici n‑am învățat‑o de la vreun om, ci prin descoperire din partea lui Isus Cristos.

15. Te-ai întrebat vreodată cu privire la îngerii păzitori? Matei 18:10: ”Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri.” Eu mă rog adesea pentru îngerul meu păzitor. Mă rog să fie ”puternic” în dreptul meu în luptele spirituale pe care le duc. Atunci când mă rog pentru cineva care va trece printr-o operație, nu uit niciodată să mă rog pentru îngerul lor păzitor, desemnat lor de la naștere, să ajute la ghidarea mâinii chirurgului spre o operație reușită. Vrem să fim prieteni buni. Aștept să-l întâlnesc în ceruri pe îngerul meu păzitor. Sper că această scurtă inițiere în angelologie să vă fie de folos în a înțelege lucrarea și slujba îngerilor.

Dr. Roger Barrier

Notă: Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul Bible Study Tools, adaptat dintr-un articol din seria ”Întrebați-l pe Roger”, articolul 17 lucruri pe care le spune Biblia cu privire la îngeri (disponibil în limba engleză) de Dr. Roger Barrier (foto alăturat). Dr. Roger s-a pensionat din slujba de pastor învățător din cadrul mega-bisericii Casas Church din Tucson, Arizona. El este autor și vorbitor la diferite conferințe, a fost mentor la mii de pastori, misionari și lideri creștini din întreaga lume. El deține diverse titluri din cadrul Baylor UniversitySouthwestern Baptist Theological Seminary și Golden Gate Seminary în domeniile limbii grecești, teologie și grijă pastorală. Una din cărțile sale populare, Listen to the Voice of God(Ascultă de vocea lui Dumnezeu), publicată de Bethany House, este la a doua ediție și este disponibilă și în limba tailandeză și portugheză. El publică materiale pe blogul Preach It, Teach it, un site de învățătură fondat de soția lui, Dr. Julie Barrier. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/07/15-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii.html?

10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre mişcarea Penticostală

download

 

1. Islamul nu este cea mai în creştere credinţă de familie din lume. Penticostalismul este. În timp ce Islamul a început de la 0 în anul 610 d. Hr. la 1,6 miliarde astăzi (1403 ani), Penticostalismul a început de la zero la (circa) un miliard din 1906 până în prezent (107 ani).

2. Penticostalimsul este în chintesenţă american. Acesta a început (deşi au existat şi pre-şocuri pentru multe secole) în cadrul Trezirii de pe Azusa Street din Los Angeles, o întâlnire multi-etnică. Aceasta este fără îndoială cel mai influent export al nostru de acest fel.

3. Bisericile plantate de denominaţiile principale americane (Episcopalienii, Luteranii, Presbiterienii, Metodiştii, UCC, etc.) în partea de sud a globului sunt în majoritate penticostali/carismatici în pietatea lor. De exemplu, un luteran din Etiopia (Mekane Yesus) ar fi considerat cu certitudine penticostal dacă ar fi în vizită în Statele Unite ale Americii.

4. Penticostalii/Carismaticii sunt feluriţi. Ei pornesc de la spectrul celor cu sânge albastru de la Oxford/Cambridge din vecinătatea Kensingtonului, în Londra, până la mânuitorii de şerpi din Appalachia. Arhiepiscopul curent de Canterbury, Justin Welby, este un produs al celei mai mari congregaţii a Bisericii Angliei, Holy Trinity Brompton, care este una din cele mai influente congregaţii carismatice din lume. Şi nu este diversificată doar din punct de vedere economic. Dacă te găseşti într-o congregaţie multi-culturlă din SUA la un serviciu de duminică dimineaţa, probabilitatea imensă este că tu te aflii într-un serviciu de închinare penticostal.

5. Penticostalii nu sunt anti-intelectuali. Neoficialul „Papă Penticostal”, Jack Hayford din Los Angeles este un cercetător biblic al şcolilor biblice. Oral Roberts University, Regent Seminary (Virginia Beach) şi Southeastern University (Lakeland, Florida) sunt câteva din centrele cheie de învăţare înaltă pentru această mişcare. Cel mai mare seminar din cadrul Bisericii Angliei (şi probabil din întreaga comuniune anglicană) este St. Mellitus College / St. Paul’s Theological Center din Londra, patronată în mod spiritual de Biserica (Carismatică) Holy Trinity Brompton. Ei îşi deschid acum filiale pretutindeni în lume.

6. Penticostalii au fost liderii din cadrul ordinării femeilor. Deoarece ei sunt mai puţin birocratici şi mai mult „bazaţi pe daruri„, penticostalii au fost primii (şi nu protestanţii liberali) care să ordineze/hirotonească femeile. Aimee Semple McPherson a fost una din primele femei pastor din America ce a păstorit o mega-biserică (Angelus Temple din L.A. care avea la începutul său servicii cu 5.000 de persoane la o slujbă).

7. Majoritatea denominaţiilor principale din SUA precum şi Romano-Catoclii au mari minorităţi carismatice. De fapt, sunt mai mulţi carismatici romano-catolici decât sunt totalul membrilor din majoritatea tuturor celorlalte denominaţii. Luteranii şi episcopalienii au fost pionierii din cadrul mişcării carismatice (Larry Christenson şi Dennis Bennet).

8. Organizaţia Jesus Movement (Mişcarea Isus, n.tr. – numiţi şi „Jesus Freaks”, adică „Ciudaţii lui Isus”) condusă de Calvary Chapel din Costa Mesa, California, mai mult sau mai puţin au inventat CCM (Christian Contemporary Music – adică muzica creştină contempornă). Aşa cum a fost Calvary Chapel (şi încă mai este) o mică congregaţie carismatică, pietatea Penticostală a fost transmisă practic către orice congreaţie din ţară care a cântat vreodată un cântec de laudă, sau au avut pe cineva care să ridice o mână în închinare.

9. Cei din America Latină nu sunt în majoritatea lor romano-catolici. O foarte mare minoritate este penticostală. Când cei din America Latină au părăsit biserica Romano-Catolică, lucru pe care îl fac în numere mari, cele două direcţii ale lor sunt secularismul sau Penticostalismul. Cu certitudine că există penticostali latino în zona ta (dacă te afli în America de Nord).

10. Un cuvânt despre mişcarea „Word of Faith” („Cuvântul Credinţei”, cunoscut şi sub titul de Word Faith sau doar Faith – Credinţă). Acesta este un segment al Penticostalismului care este cel mai înclinat spre excese (numeşte-o / revendic-o). Totuşi, această mişcare este de asemenea destul de diversificată şi ghidată de conceptul central al faptului că „credinţa face o diferenţă”. Astfel, ei tind să ia promisiunile biblice cu privire la rugăciuni şi credinţă în mod literal. Aceasta duce mai degrabă la o teologie sistematică sofisticată ce a fost expusă prima dată în profunzime de Kenneth Hagin (bătrânul) şi care continuă să fie desfăşurtată de Joseph Prince (din Singapore) şi alţii.

Mai jos aveţi o listă cu 3 cărţi în limba engleză (titlurile sunt puse şi în română dar cărţile nu sunt încă disponibile în română, sau dacă sunt, nu vă pot oferii informaţii despre unde se pot găsi; faceţi click pe titlu sau pe coperţi şi veţi fi direcţionaţi pe paginile de unde pot fi comandate carţile), dacă doriţi să vă familiarizaţi cu mişcarea Penticostală:

Light your Church on Fire without Burning it Down Fire from Heaven Sober Intoxication of the Spirit
Light your Church on Fire without Burning it Down(Înflăcărează-ţi biserica fără să-i dai foc de tot) de David Housholder Fire from Heaven (Foc din Cer) de Harvey Cox, o carte cu informaţii de bază cu privire la mişcarea penticostală Sober Intoxication of the Spirit(Sobra Intoxicare a Duhului) de Raniero Cantalamessa, predicator al papei în perioada termenului papei Ioan Paul al II lea.

David Housholder

Note: Materialul de mai sus este o adaptare/traducere a unui articol scris de David Housholder (foto alăturat, preluată de aici) publicat de Alex Kocman în Charisma NewsDavid este un autor, blogger şi pastor senior la Robinwood Church. El se descrie a fi un „Bible nut” (înnebunit după Biblie), hobbiurile sale includ surfingul, pilates şi citirea Bibliei în originalul evreiesc şi grecesc. El a fost un Cercetător Fulbright la University of Bonn din Germania.

Dacă citaţi acest material în altă parte, păstraţi toate linkurile şi nota de la final. Fotografia din această postare este preluată de pe site-ul Charisma News unde a apărut iniţial articolul pe 12 iunie 2014.

 

(PDF, VIDEO) Lecție biblică pentru prevenirea suicidului

download

Motivat de tragedia care s-a întâmplat în Chișinău la data de 8 martie, am alcătuit o lecție biblică pentru prevenirea suicidului. La scurt timp, un alt băiat s-a sinucis în Chișinău. Se pare că aceste cazuri au legătură cu un joc care conduce tinerii până la suicid.

 

Dumnezeu mi-a pus pe inimă să alcătuiesc un studiu biblic scurt, care poate fi predat timp de 45 de minute. Mă rog ca acest studiu să oprească tinerii și adolescenții de la suicid, să-i facă conștienți de gravitatea suicidului. Mă rog părinții să predea această lecție copiilor lor, profesorii să o predea elevilor la școală și toți acei care lucrează cu adolescenții, tinerii. De fapt, lecția nu este doar pentru această categorie de vârstă. O puteți preda oricărei persoane căreia credeți că îi va fi utilă sau despre care credeți că are gânduri de suicid.

Descarcă lecția aici:

Ca să puteți printa lecțiile în numărul de exemplare de care aveți nevoie, accesați acest link.

Lecția este simplă, nu este complicată. Parcurgeți lecția împreună cu mine prin acest video live, răspundeți în scris la întrebări, apoi o puteți preda și altora:


 

De asemenea, vă invit să recomandați pe rețelele de socializare și această emisiune despre suicid. Să ne ajute Dumnezeu să salvăm cât mai multe vieți și să-i conducem pe oameni la viața veșnică.

 Articole Similare

Cum să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta?

foto: Shutterstock
foto: Shutterstock
Primul secret este să ai credință în Dumnezeu – să înțelegi că toate lucrurile sunt cu putință la Dumnezeu. În Dumnezeu, nu există suferință, tristețe, înfrângere sau lipsă.

 

Al doilea secret este să recunoști faptul că Dumnezeu are autoritate deplină asupra tuturor lucrurilor din lumea aceasta – asupra diavolului, îngerilor, circumstanțelor și asupra întregii lumi fizice (vezi Ioan 14:12). Atunci când stai în prezența Lui, tu stai în prezența Celui care are soluții pentru orice lucru. Tot ceea ce El trebuie să facă este să rostească cuvântul.

Al treilea secret este să discerni care este voia lui Dumnezeu pentru fiecare situație (vezi Romani 12:1-2; 1 Ioan 5:14-15). „Doamne, ce faci în această situație? Ce dorești să faci?” Pe măsură ce comunici cu El și petreci timp cu El, vei descoperi care sunt intențiile inimii Lui (vezi Psalmul 85:8; Evrei 12:25). După ce vei descoperi ce este în inima lui Dumnezeu, pune-te în acord cu acel lucru, aliniază-te la inima Lui. Biblia ne spune că Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, „şi i s-a socotit ca neprihănire” (Iacov 2:23). Avraam s-a declarat de acord cu cuvântul rostit de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce trebuie să facem și noi: să spunem „Amin” la ceea ce Dumnezeu rostește și să consimțim la tot ce dorește să înfăptuiască. Avraam a consimțit la ce a spus Dumnezeu cu privire la faptul că îi va dărui un fiu, în ciuda faptului că el și soția lui trecuseră de vârsta când ar mai fi putut avea copii. În loc să se îndoiască și să slăbească în credință, Biblia spune că „întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu” (Romani 4:20).

Al patrulea secret este să nu ții cont de propriile-ți neputințe. Nu lua în seamă faptul că la un moment dat vâslești împotriva curentului. Nu te gândi că sarcina care ți-a fost încredințată nu o poți îndeplini. Nu te gândi doar la slăbiciunile tale sau la eșecurile din trecut; întărește-te mai degrabă în credință, dându-I slavă lui Dumnezeu (vezi Psalmul 84:11; Isaia 65:24; Ieremia 32:27; Matei 19:26).

Al cincilea secret este să fii neclintit în convingerea ta. Biblia ne spune că Avraam era „deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească” (Romani 4:21). Avraam era deplin încredințat. În duhul lui, el nu doar era în acord cu Dumnezeu, ci devenise deplin încredințat că El ce făgăduiește, poate să și împlinească. A fi deplin încredințat poate fi definit prin ceea ce Isus spunea că dacă crezi, vei avea lucrul cerut (Vezi Marcu 11:24). Înlăuntrul tău este ceva care îți spune: „Este al meu. Îmi aparține. Acum îl am. Nu e nicio urmă de îndoială. Dumnezeu a spus că am acel lucru, iar eu Îl cred. Sunt pe deplin convins. Nu țin seama de circumstanțe. Primesc acel lucru chiar acum!” Avraam începuse să își trăiască viața de ca și cum va avea un fiu. În cele din urmă, s-a născut Isaac, „fiul promsiunii”.

O astfel de credință nu se poate dobândi prin eforturi omenești. Ea vine din dependența noastră de Dumnezeu, căci „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Ea trebuie să vină din Dumnezeu. Încercarea de a te forța să crezi, nu va duce la nimic. Trebuie să acționezi în baza credinței pe care ți-o dă Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu vine atunci când Îl crezi pe El, când Îi recunoști puterea, când Îl lauzi, când citești Cuvântul Său, când Cuvântul prinde viață în inima ta și după ce Cuvântul Lui răsună în inima ta: „Asta este ceea ce Eu am de gând să fac. Crede!”

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/viata-spirituala/identitate-spirituala/7748-cum-sa-experimentezi-puterea-miraculoasa-a-lui-dumnezeu-in-viata-ta

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-experimentezi-puterea-miraculoasa-a-lui-dumnezeu-in-viata-ta/

Cum să devii pasionat de citirea Bibliei?

download

Întrebare:

Pacea să fie peste zidurile tale, pastore! Sunt surdo-mută. L-am acceptat pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitorul și Salvatorul meu, dar sunt foarte neputincioasă la cititul Bibliei. Te rog, ajută-mă să am putere să citesc Biblia cu toată râvna, pentru că vreau să Îl cunosc cu toată inima mea. În ciuda a tot ce fac, Îl iubesc nespus pe Domnul ISUS HRISTOS. Problema mea este ca sunt neputincioasă la cititul meu. Domnul să te binecuvânteze din abundență, pastore!

Dragă soră, mă bucur pentru faptul că L-ați acceptat pe Isus Hristos în inimă și că ați primit iertarea păcatelor și darul vieții veșnice prin credință în El. Mă bucur și pentru dorința pe care o aveți în inimă și pe care ați exprimat-o în acest mesaj, căci starea pe care o aveți este tocmai ceea ce a avut în vedere Domnul Isus când a spus la începutul predicii de pe munte:

Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:3)

Și tot pentru această stare este și fericirea care spune:

Ferice de cei flămînzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! (Matei 5:6)

Aici aveți și promisiunea că veți fi săturată și Dumnezeu vă va satisface această dorință de a cunoaște în profunzime Cuvântul lui Dumnezeu.

În Epistola lui Iacov este scris:

Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci, dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. (Iacov 1:22–25)

În textul respectiv se vorbește despre două feluri de creștini, cu două feluri diferite de abordare a Sfintelor Scripturi. Primul vine și ascultă, dar nu împlinește cu fapta. Ascultatul acesta poate fi comparat și cu simplul citit al Bibliei, căci când cineva doar citește Scriptura nu urmărește ceva specific, nu are un scop concret și atunci cititul respectiv are același efect ca și ascultatul – pleacă și uită îndată cum era acea persoană. Dacă uită, atunci nici nu mai poate aplica în viața proprie.

Al doilea creștin din versetul menționat este cel care nu se mulțumește doar să asculte sau să citească doar așa, fără un scop concret, ci credinciosul sau credincioasa respectivă își adâncește privirile în legea desăvârșită, adică în Biblie și stăruie în ea nu ca un ascultător (sau cititor) uituc, ci ca un împlinitor cu fapta. Adâncirea aceasta a privirilor și este studierea profundă. Trebuie să începeți a studia profund Biblia. Când veți începe a cerceta, atunci Biblia va deveni foarte interesantă și nu veți putea să vă săturați cu cele studiate. Eu am citit Biblia întreagă până am luat decizia să devin creștin. Apoi, după ce m-am împăcat cu Hristos și am intrat în Noul Legământ, am mai citit timp de 2 săptămâni întreaga Biblie și am citit-o cu o Enciclopedie Biblică alături, ca să fiu sigur că înțeleg fiecare cuvânt și frază. Dar apoi a venit o vreme când nu știam cum să studiez Biblia și nimeni nu putea să-mi arate cum se face aceasta. Presupun că aveți și Dvs. tocmai această stare acum. Când mergeam la cineva și îl rugam să mă învețe a studia Biblia, îmi spunea să citesc un verset și să meditez… La ce să meditez, căci nu puteam să văd în versetul respectiv mai mult decât vedeam la simpla citire? Alții m-au sfătuit să citesc comentarii și așa voi înțelege Biblia mai bine. Am început și am citit jumătate din comentariile lui William Barkley la Noul Testament, dar tot nu aveam satisfacția. Ce mare mi-a fost bucuria când am văzut la diaconul bisericii acasă cartea “Cum să studiem Biblia?” de Kay Arthur. Împreună cu acea carte am primit de la diacon și cursul “Doamne, vreau să Te cunosc” de aceeași autoare, un curs despre caracterul lui Dumnezeu, care este conceput să fie studiat în 42 de zile, dar eu eram așa de flămând, că mi-a luat 2 zile și 2 nopți ca să-l studiez. De atunci niciodată citirea Bibliei nu a mai fost ceva greu sau plictisitor pentru mine. De atunci studiez cu mare plăcere Biblia și timp de 26 de ani până acum studiez zilnic, folosind aceste manuale excepționale de studiu inductiv al Bibliei.

https://moldovacrestina.md/cum-sa-devii-pasionat-de-citirea-bibliei/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-devii-pasionat-de-citirea-bibliei/

Cum rezolvăm relațiile toxice în familie?

download

Iată o temă sensibilă rău de tot mai ales în familiile creștine. Cum rezolvi asta? Cui vei spune despre aceste simptome și despre otrava care ți-a fost injectată va considera că e un moft. Va considera că ți s-a urât cu binele. Și totuși în relațiile toxice nu e de stat. Oricât de creștină ar fi familia trebuiesc luate măsuri. Să rămâi într-o relație toxică fără a face nimic înseamnă suicid. Resemnarea nu e o soluție, acțiunea trebuie începută și asta repede.

Pentru cei necăsătoriți o recomandare. Dacă relația voastră e toxică înainte de căsătorie așa va fi și după. Puneți pauză, nu continuați așa. Dacă prietenul sau prietena ta sunt persoane geloase pune stop relației, nu continua. Încă poți scăpa, nu te lăsa intimidat, intimidată sau manipulat.

Pentru cei căsătoriți: e greu. Dar nu înseamnă că nu există rezolvare. Când acționezi și Dumnezeu toarnă înțelepciune și putere. Când te supui ca femeie unui bărbat toxic supunerea ta nu e cea cerută de Scriptură că de fapt e una din teamă de om iar teama față de om nu e teamă de Dumnezeu.

CĂ SĂ IEȘI DIN RELAȚII TOXICE TREBUIE SĂ RECUNOȘTI ASTA.

În primul rând trebuie să știi cum e o relație toxică și apoi să recunoști că ești intoxicat/ă. E greu de făcut asta datorită barierelor religioase care nu trebuiesc deloc confundate cu regulile lui Dumnezeu. Puține din barierele religioase sunt și reguli ale Scripturii din păcate. Caută materiale despre relațiile toxice dacă ai bănuieli și citește ca să identifici clar dacă ești parte din una (voi încerca să fac un chestionar online cu simptomele minime să văd dacă și reușesc)

CA SĂ IEȘI DIN RELAȚIILE TOXICE EVALUEAZĂ RELAȚIA

Este necesar să pui pe hârtie și lucrurile pozitive și pe cele negative ale relației. Formulează-le cu „mă simt”. De exemplu: „mă simt respectat/ă, mă simt criticat/ă etc. O lista similară de la partenerul sau partenera ta ar ajuta mult. Vei descoperi chestii interesante care vor ajuta la evaluare.

De asemeni trebuie să te întrebi dacă în acea relație crești sau regresezi. Te dezvolți sau ești limitat/ă. Te simți iubit/ă sau ignorat/ă

CA SĂ IEȘI DIN RELAȚIA TOXICĂ PUNE TERMENE LIMITĂ

Știu că „dragostea acopere totul” dar nu înțelege te rog că Scriptura ar afirma că „dragostea acoperă și abuzul” sau „dragostea acoperă și crizele de gelozie” că personal nu sunt de acord. Un gelos este un om bolnav și trebuie acționat repede mai ales că se poate. Trebuie să ceri celuilalt să înceteze comportamentele toxice și să stabilești și termene. Până când ai de gând să suferi? Sau mai bine zis crezi că tăcând și nefăcând nimic se va îndrepta soțul sau soția ta? Nu, ci doar i se va confirma că ce face e bine.

CA SĂ IEȘI DIN RELAȚIA TOXICĂ ACȚIONEAZĂ.

Fie că vorbim de un plan pe care să îl faci, de vizita la iun consilier sau terapeut de familie, de intrarea în diferite programe de dezvoltare, de separarea temporară sau alte acțiuni trebuie să faci ceva. Inacțiunea te otrăvește și mai tare iar resemnarea nu e deloc o soluție Biblică. Te transformă într-o persoană iubitoare de venirea Domnului, da nu de dragul Lui, ci din dorința de a scăpa de acritura de lângă tine.

Vorbește despre situația ta. Nu e deloc bârfă dacă vorbești cu atenție cu cine trebuie. Cere ajutor. Uneori e nevoie de decizii dureroase tare. Separarea de o persoană toxică e la fel ca îndepărtarea bandajului de pe o rană însângerată și aproape uscată.

Nu uita, relația maritală e despre dragoste și respect nu e despre egoism, abuz, manipulare și drame. Trebuie să muncești pentru o relație așa cum a intenționat-oi Dumnezeu. Nu abandona, nu renunța, nu te resemna. Acționează.

RECOMANDAREA FINALĂ PENTRU A EVITA SAU A TERMINA CU RELAȚIILE TOXICE – CITEȘTE

O persoană dezvoltată spiritual și emoțional știe ce are de făcut, e prevăzătoare, nu este manipulabilă, știe că este demnă și valoroasă. O persoană dezvoltată spiritual și emoțional știe ce e biblic și ce e basm și e călăuzită de Duhul Sfânt care sigur nu se împacă cu manipularea omenească, cu gelozia sau alte imaturități, răutăți sau păcate omenești.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/05/16/cum-rezolvam-relatiile-toxice-in-familie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-rezolvam-relatiile-toxice-in-familie/

CUM POATE FI DOMNUL ISUS SIMULTAN DUMNEZEU ȘI OM?

samy-tutac2

Este greu să explicăm umanitatea 100% și divinitatea 100% a lui Isus. Pornind de la întâmplarea prezentată în Luca 2:41-52, cineva și-a imaginat discuția dintre adolescentul Isus (12 ani) și învățătorii de la Templu, uimiți de răspunsurile Sale la întrebările lor.

CUM TE CHEAMĂ FIULE?
-Din partea mamei-Isus, Mântuitorul
-Din partea Tatălui-Emanuel, Dumnezeu cu noi

DE UNDE VI?
-Din partea mamei-din Nazaretul Galileii
-Din partea tatălui-din gloria Cerului

CÂȚI ANI AI?
-Din partea mamei-12 ani
-Din partea tatălui-sunt Părintele veșniciei

CINE TE-A ÎNVĂȚAT TOATE ACESTEA?
-Din partea mamei-ea m-a învățat Scriptura
-Din partea tatălui-Eu sunt Calea, Adevărul și Viața

CE SE VA ÎNTÂMPLA CU TINE?
-Din partea mamei-disprețuit și părăsit de oameni
-Din partea tatălui-Mi se va aduce închinare

CE PLANURI DE VIITOR AI?
-Din partea mamei-voi muri pe o cruce
-Din partea tatălui-Eu sunt viu în vecii vecilor

CUM VOM ȘTI ASTA?
-Din partea mamei-veți vedea semnul cuielor
-Din partea tatălui-voi fi cu o haină lungă până la picioare și voi fi încins cu un brâu de aur și tot cerul va spune:”Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, gloria și lauda! A Celui ce șade pe scaunul de domnie și a Mielului să fie lauda, cinstea, gloria și stăpânirea în vecii vecilor! Amin!

Samy Tuțac

http://www.baptist-tm.ro/cum-poate-fi-domnul-isus-simultan-dumnezeu-si-om/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-poate-fi-domnul-isus-simultan-dumnezeu-si-om/

CUM PERMITE DUMNEZEU SUFERINŢA ?

download

Cum permite un Dumnezeu bun atata suferinta?

Fiica lui Billy Graham, intr-un interviu in emisiunea Early Show, a fost intrebata de Jane Clayson, cu privire la atacurile din 11 septembrie 2001:

Cum a putut Dumnezeu lasa sa se intample asa ceva?

Cred ca Dumnezeu este adanc intristat de aceasta, la fel ca si noi, dar noi de ani de zile Ii spunem sa iasa din scolile noastre, din guvernul si din vietile noastre. Si, fiind El un adevarat gentleman, cred ca pur si simplu S-a dat calm la o parte. Cum putem noi sa-I cerem binecuvantarea si protectia Sa daca Ii cerem sa ne lase in pace? (in lumina recentelor evenimente, atacuri teroriste, atacuri armate in scoli, etc.) Cred ca totul a inceput cand Madeleine Murray O’Hare (care a fost ucisa, iar corpul ei a fost gasit recent) a afirmat ca nu dorea nici un fel de rugaciuni in scolile noastre, iar noi am spus O.K.

Apoi, cineva a spus ca mai bine nu am citi Biblia in scoli (Biblia care spune sa nu ucizi, sa nu furi si sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti), iar noi am spus O.K. Apoi, dr. Benjamin Spock a spus ca nu ar trebui sa ne plesnim copii atunci cand se poarta urat, pentru ca aceasta le-ar afecta mica lor personalitate si stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Iar noi am spus ca un expert trebuie sa stie ce vorbeste, asa ca am spus O.K.

Apoi, cineva a spus ca profesorii si dirigintii nu ar trebui sa ii desciplineze pe copii atunci cand gresesc. Iar conducatorii de scoli au spus ca nici un membru al personalului sa nu atinga vreun elev atunci cand se poarta urat, pentru ca scolile nu au nevoie de publicitate proasta si in nici un caz de procese. (Totusi, exista o mare diferenta intre a disciplina si a atinge, a bate, a plesni, a lovi, a umili, etc.). Iar noi am spus O.K.

Apoi cine stie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei scoli a spus ca, baietii fiind baieti, vor face dragoste oricum, deci ar trebui sa le dam copiilor nostri prezervative. Asa, ei vor putea sa se distreze cat vor, iar noi nu vom trebui sa le spunem parintilor ca le-au primit de la scoala. Iar noi am spus O.K.

Apoi, unii dintre alesii nostri de varf au spus ca nu conteaza ceea ce fac in viata lor privata atat timp cat isi fac treaba la slujba. De acord, a spus fiecare din noi, mie nu-mi pasa de ceea ce face altcineva,inclusiv presedintele, in viata sa privata, atat timp cat am o slujba si economia merge bine.

Apoi cineva a spus sa tiparim reviste cu femei goale, in semn de respect si apreciere a frumusetii feminine. Iar noi am spus O.K. Apoi altcineva a impins acea apreciere un pas mai departe, publicand fotografii cu copii goi, si inca mai departe, afisandu-le pe

Internet. Iar noi am spus O.K., au dreptul la libera exprimare.

Apoi industria show-business-ului a spus: „hai sa facem show-uri TV si filme care sa promoveze indepartarea de Dumnezeu, violenta si sexul ilicit, sa inregistram melodii care sa incurajeze violurile, drogurile, crimele, sinuciderea si temele satanice.” Iar noi am spus ca nu este decat entertainment, nu are efecte adverse si oricum nu o ia nimeni in serios, asa ca totul a mers inainte.

Iar acum ne intrebam de ce copii nostri nu au constiinta,de ce nu disting binele de rau, de ce nu ii deranjeaza sa ucida pe straini, pe colegii de clasa sau pe ei insisi. Probabil ca daca ne-am gandi mai mult ne-am dat seama de ce.

Cred ca totul se reduce la „Ceea ce vei semana, aceea vei si culege”. Noi Ii spunem lui Dumnezeu „Draga Doamne, de ce nu ai salvat-o pe acea fetita ucisa in clasa?”, iar Dumnezeu raspunde: „Dragul meu, Eu am fost alungat din scoli, nu puteam fi acolo. Cum puteam Eu fi acolo,cand voi mi-ati spus sa plec din scoli?”. E ciudat cum oamenii Il dispretuiesc pe Dumnezeu, si apoi se intreaba de ce totul merge tot mai prost. E ciudat cum de credem tot ceea ce scriu ziarele, dar noi ne indoim de ceea ce spune Biblia.

E ciudat cum de toti oamenii vor sa mearga in ceruri, desi nu cred, gandesc, spun sau fac nimic din ceea ce scrie in Biblie. E ciudat cum de unii pot spune „Cred in Dumnezeu” si de fapt sa-l urmeze pe Satan, care, de fapt, „crede” si el in Dumnezeu.

E ciudat cum ne repezim sa judecam, dar nu ne place sa fim judecati. E ciudat cum de se pot trimite mii de „glume” prin e-mail si ele se raspandesc precum focul salbatic, dar cand incepi sa trimiti mesaje privindu-L pe Dumnezeu, oamenii se gandesc de doua ori inainte de a le trimite si altora. E ciudat cum cum de tot ceea ce este vulgar, crud si obscen trece liber prin cyberspatiu, dar orice discutie publica despre Dumnezeu este impiedicata la scoala si la locul de munca. E ciudat cum poate fi cineva atat de „inflacarat” de dragoste pentru Cristos duminica, fiind in acelasi timp un crestin „invizil” in timpul saptamanii.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-permite-dumnezeu-suferinta/

Cum celebrau Cina Domnului primii creștini?

download

Cina Domnului este administrată cu anumite diferențe de la o confesiune la alta. Când citim Noul Testament și comparăm cu felul cum era celebrată în biserica primară apar întrebări ca cea care urmează:

În 1 Corinteni capitolul 11, versetul 21 se vorbește despre Cina Domnului. E adevărat că fiecare își aducea cina? Sunt, probabil, și unii care nu aveau nimic? Probabil, cina lor a fost diferită de cum este acum, adică din pâine și vin? La noi Cina e dimineața, unii necreștini întreabă de ce cina se servește dimineața și nu seara?

Ca să înțelegem mai bine diferențele pe care le vedem azi trebuie să pornim de la…

Ce a poruncit Domnul Isus cu privire la celebrarea Cinei Domnului?

Chiar dacă evenimentul instituirii Cinei Domnului de către Domnul Isus Hristos este descris în fiecare din cele trei Evanghelii sinoptice, doar în Evanghelia după Luca  este transmisă porunca Domnului Isus dată ucenicilor să celebreze Cina Domnului și este scris astfel:

Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei, până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.” Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi. (Luca 22:17-20)

Domnul Isus a poruncit ucenicilor să facă lucrul acesta, adică să celebreze Cina Domnului spre pomenirea Lui, dar nu a dat mai multe indicații cu privire la felul cum va putea să se facă aceasta în sens de locul unde să fie oficiată, sau frecvența cu care să se facă, etc. Să vedem…

Cum au celebrat primii ucenici Cina Domnului?

În cartea Faptele Apostolilor este descrisă viața Bisericii primare și este menționată de mai multe ori Cina Domnului. Să urmărim toate aceste texte ca să vedem ce putem învăța din fiecare. Chiar după ziua Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt și s-au botezat primii oameni, parte importantă a disciplinei lor duhovnicești a fost și celebrarea Cinei Domnului:

Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. (Fapte 2:42)

Cina Domnului era celebrată pe la case și se pare că o făceau foarte des…

Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie de inimă. (Fapte 2:46)

Textul acesta ne lasă să înțelegem că Cina Domnului era celebrată în timp ce luau hrana.

Când apostolul Pavel a vizitat biserica din Troa, acolo deja vedem ceva diferit de felul cum era celebrată Cina Domnului în biserica din Ierusalim. Să citim textul Biblic:

În ziua dintâi a săptămânii, eram adunaţi laolaltă ca să frângem pâinea. Pavel, care trebuia să plece a doua zi, vorbea ucenicilor şi şi-a lungit vorbirea până la miezul nopţii. În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut jos din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri. (Fapte 20:7-12)

În această biserică plantată de apostolul Pavel Cina Domnului era celebrată în ziua dintâi a săptămânii. Frângerea pâinii și Cina Domnului este una și aceeași. Creștinii s-au adunat seara și acolo și au făcut serviciul divin și după ce au frânt pâinea au cinat și au mai vorbit multă vreme până la ziuă. Ne putem da seama de aici că deja Cina nu se sărbătorea acasă, ci în timpul serviciului divin, dar se făcea o sărbătoare adevărată însoțită de o masă cu părtășie. Pentru că…

Corintenii celebrau greșit Cina Domnului

Apostolul Pavel le-a scris în Epistola I către Corinteni și le-a dat învățătură importantă ca să se îndrepte. Iată ce le-a scris el:

Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi. Mai întâi de toate, aud că, atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. Când vă adunaţi, dar, în acelaşi loc, nu este cu putinţă să mâncaţi Cina Domnului. Fiindcă atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat. Ce? N-aveţi case pentru ca să mâncaţi şi să beţi acolo? Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi vreţi să faceţi de ruşine pe cei ce n-au nimic? Ce să vă zic? Să vă laud? În privinţa aceasta nu vă laud. (1 Corinteni 11:17-22)

Ce făceau greșit Corintenii cu privire la Cina Domnului? Ei au rămas doar la lucrurile exterioare din această sărbătoare și au părăsit esența ei. Tot așa cum o făceau cei din Troa, creștinii din Corint aduceau mâncare și luau Cina Domnului împreună și aceasta era o masă întreagă. Dar urât era că la această masă nu se manifesta dragostea creștinească, ci competiție, ură, dezbinări și dispreț față de cei ce nu aveau nimic. Pavel era deranjat nu de faptul că aduceau toți mâncare, că la Cina Domnului făceau o masă sau alte lucruri asemănătoare. Nu era deranjat pentru că presupun că el i-a învățat așa să sărbătorească. Apostolul era necăjit de faptul că creștinii nu înțelegeau…

Cele mai importante elemente ale Cinei Domnului

Iată ce le scrie el mai departe:

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.” Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El. De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm. Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi. Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea. (1 Corinteni 11:23-32)

Cel mai important lucru care trebuie să fie prezent la Cina Domnului este cercetarea personală a creștinului. Fiecare trebuie să se cerceteze pe sine însuși cum gândește, vorbește și trăiește potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu lăsat pe paginile Noului Testament. Dacă ai păcătuit cu vorba, cu fapta sau cu gândul, atunci trebuie să te grăbești să te pocăiești și să-ți mărturisești păcatele. Dacă nu faci aceasta, nu mai contează dacă ai celebrat Cina Domnului la biserică, sau acasă, în fiecare zi, sau doar duminica, sau o dată în lună, cu pâine dospită sau cu azime, cu vin sau cu must, etc. Dacă nu te cercetezi, atunci înseamnă că nu deosebești trupul Domnului și sângele Lui și Cina Domnului nu este mare lucru pentru tine.

Sfatul meu este să nu ne mai concentrăm la aceste lucrurile de importanță secundară. Unii celebrează Cina Domnului zilnic. Alții o fac în fiecare duminică. La biserica ”Buna Vestire” din Chișinău sărbătorim Cina Domnului o dată în lună și am ales să facem așa tocmai ca să nu devină o rutină pentru oameni și ei să piardă sensul ei. Ne dăm seama că pentru unii și o dată în lună poate să devină rutină. De aceea insistăm de fiecare dată când o sărbătorim să le explicăm oamenilor că dacă nu se cercetează, nu se pocăiesc și nu-și îndreaptă viețile, atunci iau parte la Cina Domnului spre condamnarea lor, cum este scris.

Există multe alte înțelegeri greșite și chiar superstiții cu privire la Cina Domnului. Unii au luat o învățătură conform căreia când mergi la Cina Domnului nu trebuie să mănânci în acea zi. Nu face nici un sens aceasta. Ba chiar apostolul Pavel a învățat invers:

Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii. Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni. (1 Corinteni 11:33-34)

Am scris mai multe articole la acest subiect și vă invit să le citiți:

Mai jos veți găsi linkurile la emisiunile “Adevărul despre Adevăr” și predici în care am abordat diferite aspecte legate de Cina Domnului. Vă invit să le priviți ca să aveți o înțelegere corectă cu privire la Sfânta Împărtășanie.

Cercetați-vă bine viața și luați parte în chip vrednic la Cina Domnului.

https://staging-moldovacrestina.kinsta.com/cum-celebrau-cina-domnului-primii-crestini/

CULTURA ÎN RUSIA

download

Unul din trei ruşi crede că Soarele se învârte în jurul Pământului

Epoch Times România

De Epoch Times | Epoch Times România – Ma, 28 ian. 2014
Unul din trei ruşi crede că Soarele se învârte în jurul Pământului
Vizualizare fotoUnul din trei ruşi crede că Soarele se învârte în jurul Pământului

În urma unui sondaj efectuat vineri de către agenţia de stat VsTIOM s-a constatat faptul că unul din trei ruşi sunt de părere că Soarele se învârte în jurul Pământului, conform purtătorului de cuvânt al VsTIOM, notează Reuters.

Sondajul de opinie privind nivelul de educaţie din Rusia arătă că 32% la sută din cetăţenii Rusiei încă mai cred că Pământul este centrul sistemului nostru solar. Într-un alt exemplu, aceştia au mai spus că 55% din toată radioactivitatea este creată de mâna omului.

O altă constatare surprinzătoare arată că 29% din ruşi sunt de părere că primii oameni trăiau atunci când existau dinozaurii pe Pământ.

”Este cu adevărat uimitor,” exclamează purtătorul de cuvânt al VsTIOM, Olga Kamenchuk, despre sondajul efectuat în ianuarie pe 1.600 de persoane din mai multe regiuni ale Rusiei. Sondajul a avut o cotă de eroare de 3,4%.

”Toate întrebările erau absolut evidente… datele vorbesc despre nivelurile joase de educaţie din ţară”, mai spune Kamenchuk.

Totuşi, oamenii obişnuiesc să uite ce au fost învăţaţi în timpul şcolii dacă nu face parte din rutina zilnică, adaugă ea: ”Mă gândesc dacă universităţile din alte ţări ar descoperi ceva diferit.”

Studiul a descoperit de asemenea că femeile erau mai înclinate să creadă în greşelile ştiinţifice decât erau bărbaţii.

Citește și

CU SPATELE LA DUMNEZEU!

download

S-a înfiripat în mintea mea că ar putea fi un bun titlu de articol când l-am auzit pe Beni, săptămâna aceasta, verbalizând ideea aceasta în raport cu partășia noastră cu Domnul.

Îndepărtarea, dezacordul, diferenţa de opinie sunt câteva lucruri pe care le poate exprima această postură. Trăim în această lume în care încurajarea maximă este pentru relaţii, părtăşie, comunicare, discuţii. Da, toate acestea sunt reale şi de dorit, lucruri faţă de care nu ne putem dezvolta normal ca oameni. De aceea atunci când vrei să dezvolţi relaţii/părtăşie/comuniune este nevoie de interacţiune directă. Totuşi, nu trebuie să limităm totul la aici şi acum, nu trebuie să uităm că există ceva dincolo de toate acestea, ceva mult mai bun, faţă de care acum… stăm cu spatele! Şi nu pentru că n-am vrea să stăm cu faţă, dar nu putem altfel, decât aşa. Lucrurile faţă de care acum stăm cu spatele nu se compară în splendoare, bogăţie şi împlinire cu lucrurile, frumoase, de altfel, pe care le experimentăm aici.

Sensul de a sta cu spatele la lucrurile de atunci, nu se vrea a fi înţeles în sensul că nu ni le dorim, ci în sensul că ele sunt în ceaţă pentru noi, că nu cunoaştem pe deplin ce şi cum va fi. În acest sens stăm cu spatele. La fel cum atunci când parcă El a dispărut din peisaj, atunci când parcă lucrurile „se întunecă” descoperim că, de fapt, El este acolo, chiar dacă nu-L vedem, iar ceea ce ne conectează tot timpul, sau ne REconectează cu El este credinţa.

Adu-ţi aminte mereu că există ceva/Cineva dincolo de tine, ceva mult mai măreţ decât poţi tu exprima şi experimenta pe acest pământ. Şi stai cu spatele pentru că dacă ar fi să te întorci cu faţă, te-ai strămuta direct în acea lume, o lume nouă, diferită. Până atunci înaintează prin credinţă aici şi acum!

sursa: http://tineri.betania.ro/cu-spatele-la-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cu-spatele-la-dumnezeu/

CU PĂRERE DE RĂU, NU REGRET!

Viață. Adunăm, scădem. Decidem: drumuri, atitudini, vorbe pe care să le spunem sau pe care să le credem. Zâmbete și întrebări, reușite ori falimente, pregătiri intense sau nepăsare. Așa e viața, plină cu de toate. Inevitabil se strecoară prin zile și ceva ce putea fi altfel.

Trecut. Lecție pentru noi, piatră de aducere aminte. Sumă a ce am fost. Imposibil de schimbat, privit prea mult în ce nu a fost bun, poate viețui în noi prin regrete. Ce-ar fi fost dacă … 

Regretele însă sunt lanțuri ce ne leagă. Trăind cu păreri de rău, vom trăi doar pe jumătate, încremeniți de gândurile de cum putea fi diferit. Pentru ce-am greșit, există iertare. Iar dacă nu o primim, nu are sens să deplângem la nesfârșit faptele. Putem căuta să reparăm ce se poate, și ce nu … Lăsăm în urmă. Nimic nu merită să ne țină paralizați în zona regretului. Stăm nițel, scuturăm praful și, mergem mai departe. Pentru ocaziile pierdute, putem lua decizia de a fi mai pe fază pe viitor. Vorba prea aspră o putem compensa cu modestie, și … tot așa. Există pentru fiecare cauză un antidot. Vedeți, și în Scriptură perioada ce sac și cenușă era limitată.

Prezent. Asumat cu tot ce suntem, prezentul nu înseamnă nici negare, nici minimalizare a trecutului. Înseamnă să ne recunoaștem cu limite cu tot, și apoi să continuăm, cât de bine putem.

Viitor? E dat de modul în care gestionăm timpul prezent. Deci, fără regret ca mod de viață. Capul sus, lecția învățată, și, înainte!

Sursa foto, aici.

Sursa articol: http://tineri.betania.ro/cu-parere-de-rau-nu-regret/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cu-parere-de-rau-nu-regret/

Cu mortul pe ecran

download

În prim plan apare o lacrimă, cât ecranul de mare apoi cameramanul dă zoom-out și apar ambii ochi plânși cu urme de creion întins, apoi intră în cadru un nas roșu și umed, buzele strânse de durere apoi tot chipul cu lacrimile șiroind si împrăștiind fardul de pe obraji. Mâinile care țineau batista erau și ele cu urme ale machiajului spălat de lacrimi iar batista era multicoloră deja. Apoi cameramanul trece la următoare persoană cu același scenariu. După asta ca efectul să fie deplin urmează persoana decedată…

Mă abțin de ceva vreme să scriu meditarea asta că au fost dese înmormântările LIVE la creștini și nu am vrut să creadă cineva că fac dedicații. Acum e mai liniște în zona asta și încerc să trag un semnal de alarmă și să provoc la echilibru și moderație.

Nu doar eu am observat acest fenomen al publicității înmormântărilor, probabil și tu ai avut știri pe mail, postări pe Facebook și alte metode prin care se anunța moartea cuiva, programul de priveghi și cel de înmormântare și live-urile aferente. Informații care deranjează nu prin prezența lor ci prin neinspirația de a le pune pe sticlă în cantități și moduri care merită atenție.

De ce pun pe sticlă astfel de evenimente creștinii habar nu am, de fapt am câteva supoziții. Habar nu am de ce sunt așa de insensibili, ahtiați după reclamă, amatori de show și publicitate. De ce se face dintr-un moment așa de sensibil un spectacol, de ce profiți de durerea și vulnerabilitatea unor oameni în durere pentru a face reclamă bisericii, pastorilor, corului, dogmelor, doctrinei și altora. Oare chiar nu avem niște limite ale decenței?

Un lucru e sigur: La înmormântarea mea nu vreau predici, de nici un fel. Nu vreau poze, niciuna. Nu vreau nici un fel de transmisie nici fotografierea soției sau a copiilor îndurerați. Nu vreau predici, mă repet, nu vreau nici cântări, vreau doar liniște și tăcere. Nu vreau nici oameni, ar fi suficient o mână de apropiați. Vreau respect și decență. E tulburător ce se întâmplă azi și ce spectacol se face. Mă sperie.

Unde găsim aceste spectacole în Biblie? Ce are de a face „teveu” cu înmormântarea? De ce trebuie să faci tu poze cu telefonul sau aparatul la mort și rudele lui? De ce trebuie să urmărești pe net înmormântarea cuiva? Crezi cumva că ești în felul acesta aproape de cei îndoliați? Crezi că faci o slujbă duhovnicească? Ba bine că nu faci asta.

Vă rog nu mai umpleți facebook-ul, paginile de știri din sfera evanghelică cu astfel de anunțuri și transmisiuni. Vă rog mult fiți măcar puțin decenți și respectuoși iar dacă vă provoacă familia decedatului la asta povățuiți-i că nu e bine, corect, creștinesc și moral să facă asta. Vă rog predicați despre acesta lucruri în biserici și să limităm numărul unor astfel de cazuri. Nu trăim pentru sticlă, nu suntem vedete (si chiar de am fi), nu facem nici un bine nimănui, dar absolut nimănui cu astfel de transmisiuni morbide.

Ce să facem totuși când e înmormântare?

  1. Să respectăm familia îndurerată în toate aspectele.
  2. Să respectăm reguli elementare de bune maniere și conduită.
  3. Să onorăm familia cu lipsa noastră atâta vreme cât nu simțim durere profundă pentru ei și pierderea lor.
  4. Să susținem în rugăciune familia.
  5. Să ne arătăm părerea de rău în întâlniri ulterioare discrete sau prin scrisori de condoleanțe nu prin participarea la slujbă pe net sau fizic la un pahar de vorbă în capelă sau cimitir.
  6. Să ne înfrânăm curiozitatea bolnavă de a ști detalii și de a le publica.
  7. Să plângem dacă simțim asta, dacă nu să nu simulăm.

Oameni dragi, hai să fim oameni.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/07/04/cu-mortul-pe-ecran/

ISTORIE BAPTISTĂ De la fondarea biserici creştine până în prezent de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881) Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688  Secţiunea VI. Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Pagina de Istorie

Începând cu luna Februarie 2005, vă punem la dispoziţie o lucrare de Istorie Baptistă scrisă de autorul J. M. Cramp, care prezintă istoria mişcării baptiste într-o formă condensată şi interesantă, începând cu fondarea bisericii primare şi ajungând până în perioada prezentă. Sperăm ca prin acest material să vă îmbogăţiţi cunoştinţele şi să aflaţi detalii diversificate şi interesante legate de istoria creştină. Mai multe informaţii şi scrieri din domeniul istoriei creştine puteţi găsi pe paginile Bibliotecii electronice a Misiunii Vox Dei, prin accesarea link-ului din dreapta, cu Istorie Baptistă.

ISTORIE BAPTISTĂ

De la fondarea biserici creştine până în prezent

de J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

Capitolul VI – Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688

 Secţiunea VI.

Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Secţiunea VIII

Principiile şi Practica Denominaţiei – Renunţarea la tradiţia umană – Libertatea conştiinţei solicitată – Pietatea personală lucru necesar al părtăşiei bisericii – Puritatea Disciplinei – Cazurile citate – Modul de închinare publică – Pluralitatea bătrânilor – Comuniunea – Punerea mâinilor – Sabatul

Ajungând astfel în cadrul istoriei Baptiştilor englezi la finalul perioadei „agitate”, vom încheia această porţiune a naraţiunii prin câteva observaţii ale caracterului şi stării denominaţiei, şi câteva note biografice a predicatorilor principali.

Principiul distingător al Baptiştilor a fost clar discernut de către strămoşii noştri Britanici, şi menţinut în mod consistent. Ei nu aveau alt stăpân decât Hristos, nici o regulă decât Cuvântul. Când Protestanţii au solicitat supunerea faţă de formele umane, fie că era vorba de cartea de Rugăciune Comună a Directorului, ei s-au retras şi au devenit Neconformişti. Deosebindu-se de alţi Neconformişti în anumite puncte importante, ei s-au separat, urmând lumina Cuvântului, şi străduindu-se să transmită ascultarea strictă faţă de toate poruncile Domnului. Ei nu au recunoscut nici o autoritate în vreo „tradiţie a Bătrânilor”. Ei au urât toată „închinarea voinţei”. Ei au pretins dreptul de a profesa ceea ce credeau, şi să-şi reducă credinţa la practică, şi ei au solicitat ca tuturor celorlalţi să li se permită să exercite acelaşi drept; căci libertatea religioasă, în cel mai larg sens al său, era privită de ei drept patrimoniul inalienabil al întregii omeniri. Nu s-a făcut nici o excepţie. Magistratul a fost legat, în judecata sa, să-i protejeze pe toţi, şi să nu se interfereze cu nimeni, oricât ar părea de nebuneşti, superstiţioase sau primejdioase pentru suflete opiniile lor, atâta timp cât ei ascultau legile în lucrurile civile, şi se abţineau de la tulburarea păcii societăţii. Aşa cum am remarcat anterior, în această privinţă ei erau tare avansaţi faţă de alte comunităţi religioase, cu excepţia Prietenilor; şi ei şi-au publicat sentimentele lor înainte să fie cunoscuţi Prietenii.

Înrudite acestor păreri a fost solicitarea lor la adevărata pietate drept pre-solicitare pentru membria Bisericii. Oricând botezul pruncilor este o introducere, directă sau indirectă, faţă de părtăşia Bisericii, procesul coruperii este la lucru. În stabilirile naturale acest lucru este inevitabil. Nici o astfel de comunitate nu poate fi pură. Însă Baptiştii au menţinut întotdeauna faptul că, caracterul religios este esenţial faţă de uniunea cu o Biserică Creştină. Măsurile pe care la adoptă ei, în acord cu preceptele şi precedentele Noului Testament, oferă cea mai bună garanţie pentru puritate. EI deschid uşile pentru cei evlavioşi; tot ce este pe lângă aceasta este exclus. Dacă ei greşesc vreodată în judecăţile lor – dacă, acum şi atunci, un fanatic sau un ipocrit se strecoară nedetectat – lor li se aminteşte că şi în vremurile Apostolice astfel de cazuri au avut loc, şi ei iau cea mai timpurie oportunitate de a exclude intrusul.

Disciplina Bisericilor Baptiste Engleze a fost în armonie cu doctrinele lor. Era un comentariu la un Corinteni 6:17. După cum ei nu aveau să admită în mod cunoscut pe oricine la părtăşie, care nu erau subiecte ale harului regenerator, tot aşa ei puneau membrii sub cenzură, sau îi excludeau, pentru imoralitate, sau oricare comportament nescriptural sau dezordonat, fără respect faţă de persoane. Vom aduce câteva exemple ilustrative despre grija lor în această privinţă.

Biserica Broadmead nu avea să admită pe doamna Bevis la părtăşie, „prin motive că ea vindea băuturi, şi câteva defecte în conversaţia ei despre datoriile soţului ei pe care le-a dobândit”. Aceiaşi biserică are înregistrarea „sorii Watkins:” – „Au ajuns vesti la urechile bici că ea umbla în dezordine şi în mod scandalos în împrumutarea de bani, în sus şi jos, la multe persoane – de la unii zece şilingi, de la alţii douăzeci, sau de la alţii mai mult, ori mai puţin, după cum îi făcea pe aceştia să-i împrumută – şi nu se mai îngrijea să plătească înapoi, promiţând oamenilor şi nu-şi ţinea cuvântul, petrecând mult dacă nu cel mai mult din timpul ei în a merge în sus şi jos; şi astfel ea nu lucra, sau măcar să se străduiască să trăiască, şi să-şi mănânce propria ei pâine. Şi astfel în mersul ei dezordonat şi scandalos în împrumuturi, contrar regulii (2 Tesaloniceni 3:6, 10, 12), biserica, după ce s-a declarat crima ei, şi a dovedit în faţa ei prin diverse persoane din biserică, şi s-a aflat că ea i-a slujit pe unii dar nu din congregaţie, ei au consimţit cu toţii în mod universal să se depărteze de ea. Atunci bătrânul conducător, Fratele Terril, i-a declarat, înaintea biserică, cum se face că păcătuirea ei în acest fel contra Domnului, ea se încredinţa pe sine printre cei nelegiuiţi, precum Psalmul 37:21, şi, prin urmare, biserica, în credincioşie faţă de Domnul şi faţă de sufletul ei, trebuie să se depărteze de ea, având grijă ca ea să fie avertizată de câţiva dintre membrii odată şi încă o dată, şi alţii care au mărturisit împotriva răului făcut de ea; şi totuşi ea a continuat, aşa că a fost necesar din partea lor să-şi facă datoria. Şi totodată au înştiinţat-o că dacă Domnul i-ar da apoi pocăinţă faţă de acel rău ca ea să se reformeze înspre satisfacerea congregaţiei, ei vor fi binevoitori să o primească din nou în comuniunea deplină. Apoi sentinţa, rostită de sus numitul bătrân, a fost adusă înaintea ei, anume: Că în numele Domnului nostru Isus Hristos, şi prin autoritatea pe care El a dat-o Bisericii, am declarat că sora Watkins, pentru păcatul ei de umblare dezordonată, împrumutare şi nerestituire, facerea de promisiuni care nu le-a ţinut, şi nu a lucrat cu trudă, a fost retrasă, şi să nu aibă deplina comuniune cu această biserică şi nici să fie părtaşă cu ei în sfintele mistere ale Cinei Domnului, nici privilegii ale casei Domnului [adică ‚dacă ea vine la întâlnire, să nu i se permite să stea atunci când are loc lucrările bisericii’]; şi Domnul să aibă milă de sufletul ei”1.

Biserica Fenstanton a făcut un ordin, „dacă vreun membru al congregaţiei va fi absent din cadrul adunării aceleiaşi congregaţii în prima zi a săptămânii, fără să prezinte o scuză suficientă, ei trebuie priviţi ca ofensatori şi să se purceadă împotriva lor prin urmare”, şi „s-a dorit ca dacă vreun membru ar avea vreo ocazie extraordinară de a se stânjeni faţă de adunare, ei să certifice congregaţia dinainte, pentru prevenirea geloziilor, etc.”. Câţiva membrii au fost excluşi de aceiaşi biserică, la momente diferite, pentru căsătorirea cu persoane nereligioase, sau cu cei care nu erau „membrii ai congregaţiei”. Joan Parker a fost excomunicată pentru că a fost „absent din adunarea congregaţiei”, pentru „chiulul de la serviciu, fără consimţământul stăpânului sau a baronesei ei, şi s-a lăsat în voia altui bărbat”, şi pentru „dispreţuirea întregii mustrări”. John Blows, un predicator, nu numai că a fost absent într-o zi numită pentru post şi rugăciune, ci a fost în acea zi „la un mare joc de fotbal, el fiind unul din numiţii principali de acolo”. Fiind numit să dea socoteală pentru aceasta, el s-a dispus mai întâi să se justifice, însă în mare parte a mărturisit că a greşit, şi „a promis să se abţină de la acestea pentru vremea ce va veni”. Cu toate acestea, după cum el „l-a dezonorat pe Domnul”, „a întristat poporul lui Dumnezeu”, şi „a dat ocazie adversarului să vorbească cu reproş”, s-a rezolvat ca „el să nu mai fie permis să predice până ce alte roade să fie aduse căci pocăinţa apăruse”2.

Biserica de la Warboys a retras pe Mary Poulter, „pentru părăsirea adunării cu Biserica şi neglijarea datoriilor sfinte, şi pentru că a umblat dezordonat în mândrie şi vanitate”; şi pe John Christmas, „pentru că nu a iubit-o pe Ann, soţia sa aşa cum ar trebui, şi că a vorbit cuvinte de ură şi dispreţ împotriva ei, dându-i acesteia ocazie să se depărteze de el prin lipsa bunăvoinţei lui”. Dar „John Christmas, după ce a trimis după Ann soţia sa din nou şi promiţându-i îmbunătăţire, după venirea ei înapoi la el, a dorit să fie un părtaş cu Biserica, în datoriile sfinte, a fost adus din nou în cadrul părtăşiei”. „Mary Drage, pentru momente variate a trecut cu vederea biserica, şi pentru că a vorbit lucruri de pizmă foarte neadevărate, în mare fiind dovedită clar în audierea ei, şi ea pentru că a avut puţine de spus pentru sine, a fost retrasă”. „Thomas Bass, pentru că a spus minciuni şi a înjurat, a fost retras”. „Ellen Burges, pentru minciună şi calomniere a rudelor sale, şi că le-a numit pe ele cât şi pe mama sa drept vrăjitoare, pentru care nu avem motiv de crezut, a fost retrasă”3.

Biserica din St. Alban s-a depărtat de „fratele Osman”, pentru că într-o zi la recoltă „el a făcut lucruri ruşinoase cu alţii şi şi-a trădat încrederea şi a părăsit munca, stăpânul său nefiind acolo, şi a mers la o cârciumă, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a zilei păcătuind împotriva lui Dumnezeu şi cheltuindu-şi banii, care avea să aline familia sa, cu băutul excesiv”. După câteva luni „el a declarat în prezenţa congregaţiei, public, căderea sa, recunoscându-şi păcatul, şi a manifestat un mare necaz pentru aceleaşi lucruri. Biserica l-a îmbrăţişat din nou, crezând că Dumnezeu i-a dat pocăinţă ca să recunoască adevărul; el a fost admis în cadrul membrilor”. „Sora Searly a fost acuzată de fapt de biserică. În primul rând, ea vindea apă tare care făcea persoanele să bea în exces; în al doilea rând s-a căsătorit cu un beţiv nenorocit, contrar regulii Domnului, care a spus, ‚Să se mărite cu cine o vrea ea, doar în Domnul’; în al treilea rând, şi s-a căsătorit în felul naţional cu rugăciunea comună, cu toate ceremoniile Romane incluse. Fiind considerate toate acestea, biserica a gândit a fi datoria sa să retragă comuniunea lor, şi totuşi ea a minţit în cadrul sfătuirii”4.

Serviciile lor religioase erau simple. Când pastorul era prezent, el predica; însă în vremurile pe care le considerăm acum, el era adesea în temniţă, sau era constrâns să se ascundă de urmăritori. Apoi, rugăciunea şi îndemnurile ocupau timpul; oricare frate ce se simţea dispus avea libertatea să dea îndemnuri. În mod general, totuşi, era o predică din partea unui bătrân de conducerea, sau din partea unui frate înzestrat. Cântatul nu prea era practicat în mod comun: mulţi dintre Baptişti au refuzat să se alăture în acea parte a închinării. În câteva din biserici Cina Domnului era observată săptămânal, fie că se putea întâlnii feriţi de primejdie sau în ziua Domnului: în marea parte observarea lunară predomina.

A existat o pluralitate de bătrâni în multe biserici. Pe măsură ce creşteau numerele, ei au considerat a fi favorabil să se crească numărul învăţătorilor, şi astfel să se evite inconvenienţa şi pierderea care trebuie să marcheze o biserică mare pusă sub grija unui singur pastor. Probabil că nu erau mai mult de 150 de biserici în Anglia în timpul acestei perioade, şi multe dintre ele erau mici. Însă erau doi sau mai mulţi pastori la Bedford, la Luton, la Farringdon, la St. Alban, la Portsmouth, la Bassel’s Green, la Ashford [patru]; la Glazier’s Hall, Devonshire Square, şi Mile End Green, Londra; la Norwich, la Hooknorton, la Bridgewater, la Bristol, şi fără îndoială că şi în alte locuri. Aceasta indică o grijă foarte lăudabilă pentru interesele spirituale ale Bisericii.

În câteva din biserici existau „bătrâni conducători”, uneori numiţi „învăţători”, care predicau atunci când se cerea slujirea lor, şi prezidau la întâlnirile bisericii în absenţa pastorului. În Biserica Broadmead, Thomas Jennings, care se pare că a fost un lucrător ordinat, era „administratorul uzual” al botezului; însă oricare predicator, ordinat sau nu, putea boteza.

Comuniunea strictă a fost practicată în majoritatea bisericilor, nici unul din cei ce nu erau botezaţi nu erau admişi la masa Domnului. În unii, totuşi, dorinţa de botez nu era privită ca o bară spre părtăşie, dacă exista evidenţa satisfăcătoare a pietăţii Biserica Broadmead, bisericile din Luton, Gamlingay, Hitchin, Tottlebank, şi multe din Wales – în special cele fondate de Vavasor Powell – erau astfel constituite.

Sub Republica şi Protectoratul Englez, libertatea de care s-au bucurat mulţi s-a îmbunătăţit prin biserici. Se făceau excursii itinerare de către predicatori acceptabili, a căror ţintă era nu atât de mult de a face prozeliţi la secta lor cât să-i convertească la Dumnezeu. Numere mari erau convertiţi prin metodele lor. Şi declaratele strădanii a multora dintre pastori au fost extensiv de binecuvântate. Lucrarea bună a prosperat în acele zile.

Libertatea implică dreptul de a diferii. Nu trebuie să fim surprinşi de lipsa uniformităţii printre strămoşii noştri. Au existat controverse între ei, care nu au fost întotdeauna confruntate cu curtoazie şi reţinere. Aceste calităţi erau puţin preţuite în secolul al 17lea. Cea mai mare virulenţă a fost afişată în disputele cu privire la doctrine. Avocaţii Arminianismului s-au argumentat cu Calviniştii. Primii au acuzat pe ultimii cu lipsa de caritate, şi au fost la rândul lor acuzaţi de vederi largi. Fiecare se privea cu un ochi părtinitor. Această controversă a încetat să înfurie. Au existat concesiuni tacite din partea ambelor părţi, sau, cel puţin, o abandonare a anumitor vederi extreme – probabil că ar fi mai bine de zis, expresii imprudente.

Întrebarea despre comuniune a fost o altă cauză de agitare. Temperamentul gentil al lui Bunyan a fost ciufulit jalnic de aceasta. Zelul său pentru comuniunea deschisă l-a dus să vorbească în temeni atât de compromiţători despre „botezul în apă” precum nici un alt scriitor al denominaţiei noastre din acea eră care s-ar fi aventurat să utilizeze. El a primit răspuns competent din partea lui D’Anvers şi Kiffin.

Cântatul în închinare era un alt subiect de dispută. Pe cât de straniu ni s-ar părea, mulţi oameni buni au refuzat să se alăture acestuia sau să-l admită. Benjamin Keach a avut o mare dificultate în a introduce practică în biserica de sub grija sa. El a scris o carte în apărarea vederilor lui, intitulată, „Spărtura reparată în Închinarea la Dumnezeu; sau Cântarea Psalmilor, Imnurilor, şi a Cântărilor Spirituale s-a dovedit a fi o Ordonanţă Sfântă a lui Isus Hristos”. Ivimey observă că, „în ziua prezentă, când practica este universală, s-a părea inexplicabilă ca strămoşii noştri să solicite argumente pentru a aproba următoarele detalii, anume: Ceea ce e de cântat; că nu poate exista un cântat adecvat fără de voce; aceasta nu este simpla bucurie a inimii, sau bucuria interioară, fără de voce, un cântat metaforic menţionat în Scriptură; nici un cântat mintal, după cum nu este nici o rugă mintală! Esenţa cântatului nefiind mai multă în inimă sau spirit decât esenţa rugăciunii, etc.; cântatul este o modulare muzicală sau acordarea vocii, etc., etc. – cu un număr de alte particularităţi curios de egale, şi, pentru noi, auto-evidente. Crosby spune: ‚Deşi am avut mare succes în această controversă, aceasta a produs asupra lui mult necaz şi rea-voinţă. Când a fost convins că a cânta laudele lui Dumnezeu era o ordonanţă sfântă a lui Isus Hristos, el s-a străduit sincer şi cu multă prudenţă şi atenţie să convingă poporul său de aceasta; şi mai întâi a obţinut consimţământul lor faţă de practica aceasta la concluzia Sacramentului Cinei Domnului, şi au avut doar pe doi dintre fraţii din biserica care i s-au opus acolo. După ce biserica sa a continuat în această practică pentru şase ani, ei au consimţit mai apoi faţă de practică în zilele publice de recunoştinţă, şi au continuat astfel circa 14 ani; şi apoi, printr-un act regulat al bisericii, într-o manieră solemnă au fost de acord să cânte laudele lui Dumnezeu în fiecare zi a Domnului, cu excepţia a cinci sau şase persoane care au fost în dezacord atunci: şi dacă nu greşesc, aceasta a fost prima biserică care a practicat astfel această ordonanţă sfântă. Dar, pe cât de departe era Keach, sau biserica, de impunerea asupra conştiinţelor acelor puţini care nu au fost de acord (deşi biserica de atunci consta din câteva sute), că ei au fost de acord să cânte când se încheia rugăciunea după predică; şi, dacă acei puţini care nu au fost satisfăcuţi nu puteau să stea la vremea de cântat, ei puteau să plece liberi afară şi biserica nu ar fi fost ofensată de ei; căci ei nu au privit cântarea laudelor lui Dumnezeu ca ceva esenţial al comuniunii, nici pentru existenţa sa, ci pentru confortul bunei stări al unei biserici’. Fără a ţine în seamă această grijă şi consideraţie, totuşi, nemulţumiţii nu aveau să cedeze. Ei s-au retras, şi au fondat o altă biserică, pe aceleaşi principii, fără de cântat; atât de dificil a fost să se înlăture prejudiciile de lungă durată”5.

Punerea mâinilor după botez era practicată de unii, însă puternic obiectată de alţii, şi uneori bisericile ce difereau între ele în acest subiect au refuzat inter-comuniunea. Într-o Confesiune de Credinţă pregătită de Baptiştii Generali, şi prezentată lui Charles II în 1660, următorul este articolul al doisprezecelea: „Este datoria tuturor acelora ce sunt credincioşi botezaţi să se apropie de Dumnezeu în supunere faţă de principiul doctrinei lui Hristos, anume, rugăciunea şi punerea mâinilor, ca ei să primească promisiunea Duhului Sfânt (Evrei 6:1, 2; Fapte 8:12, 15, 17; 2 Timotei 1:6), prin care ei să pună la moarte faptele trupului lor (Romani 8:13), şi să trăiască în toate lucrurile corespunzător intenţiilor şi dorinţelor lor profesate, chiar spre onoarea Aceluia care i-a chemat de la întuneric în lumina Sa minunată”6. Thomas Grantham, un lucrător celebrat în acea legătură, a explicat-o astfel: „Aşa cum Dumnezeu a promis să dea Duhul Sfânt tuturor celor ce sunt chemaţi de Domnul, tot aşa El a numit o cale solemnă prin care servitorii şi robii Săi trebuie să-L aştepte pentru primirea prin urmare, cale care este prin rugăciunea Bisericii, îndeplinită de lucrătorii sau pastorii prin punerea mâinilor, şi aceasta, ca un principiu al doctrinei lui Hristos, aparţinând acelora în minoritatea stării lor creştine”7. Practica a fost pentru prima dată introdusă în jurul anului 1645.

Puţini credeau în caracterul veşnic al sabatului evreiesc, însă majoritatea au observat prima zi a săptămânii, în comun cu Creştinismul în general.

Ici şi colo, o biserică observa spălarea picioarelor, şi aveau o masă de dragoste înaintea Cinei Domnului.

Dar, deşi în acestea şi alte câteva puncte Baptiştii Englezi nu au fost intru totul de acord între ei, într-un singur lucru era uniune întreagă. Ei erau de o singură minte în rezistarea faţă de Anti-Creştinism, chiar „până la sânge”. Ei au fost uniţi în a pleda pentru drepturile conştiinţei, şi nu s-au contractat de la suferinţă. Nu cu toţi au putut subscrie la aceiaşi confesiune, nici să ia parte în anumite ceremonii; însă ei erau „toi de o inimă şi un suflet” în pregătire de a „indura toate lucrurile” de dragul adevărului. Prădările şi întemniţările pe care le-au suferit ei au fost înspăimântătoare, şi nu vor fi niciodată pe deplin cunoscute. Câţiva dintre lucrătorii lor au fost trataţi foarte cu cruzime. Francis Barnfield avea opt ani în temniţa Dorchester, şi şi-a petrecut ultimul an din viţa sa în Newgate, unde a şi murit. John Miller a fost condamnat în aceiaşi temniţă zece ani. Henry Forty avea doisprezece ani în temniţa din Exeter. John Bunyan era de doisprezece ani în temniţa din Bedford. Joseph Wright se afla în temniţa Maidstone de doisprezece ani. George Fowes a murit în temniţa din Glaucester. Thomas Delaune, şi mulţi alţi servitori ai lui Dumnezeu, au murit în Newgate8.

Note de subsol:

1  Broadmead Records, 211, 413.

2  Fenstanton Records, pp. 126, 169, 244.

3  Ibid. pp. 274, 278.

4  Ivimey, ii. p. 177.

5  History, ii. pp. 373-375.

6  Confessions of Faith, &c., p. 113.

7  Fenstanton Records, p. 157­.

8 For fuller particulars the reader is referred to Dr. Evans’s Early English Baptists(Bunyan Library).

http://publicatia.voxdeibaptist.org/istorie_mai07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI Autoritatea pentru Adevar- Autoritatea Scripturii, de William Webster.

download

Autoritatea Scripturii de William Webster

Scriptura are autoritate, aşa cum atât romano-catolicii cât şi protestanţii evanghelici sunt de acord, deoarece este Cuvântul lui Dumnezeu. Dar Scriptura nu este Cuvântul lui Dumnezeu doar pentru că aşa spune biserica. Autoritatea Scripturii derivă din natura ei intrinsecă fiind o comunicare din partea lui Dumnezeu către om—ea are autoritate independent de biserică. În acest capitol dorim să examinăm natura acestei autorităţi şi afirmaţia că Scriptura este inspirată de Dumnezeu deci este (autoritară) demnă de crezare.

Creştinii acceptă inspiraţia Scripturii pe baza faptului că Scriptura însăşi afirmă astfel. Acest lucru este foarte important deoarece dacă Scriptura nu şi-ar revendica ea însăşi inspiraţia divină atunci noi nu am avea dreptul să facem această afirmaţie. Oricum, in 2 Petru 1:20-21, apostolul scrie: ‘Înainte de toate, trebuie să ştiţi că nici o profeţie din Scriptură nu se poate lămuri singură – deoarece nici o profeţie n-a venit prin voia vreunui om, ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, călăuziţi de Duhul Sfânt.’ Petru afirmă fără echivoc că Scripturile profetice nu sunt o lucrare umană ci una divină, că autorii au scris sub controlul Duhului Sfânt, şi prin urmare că Scripturile au venit de la Dumnezeu.1

Cea mai completă afirmaţie despre inspiraţia divină a Scripturii, este totuşi cea din a doua epistolă a lui Pavel către Timotei (3:15-17):

Din pruncie cunosti Sfintele Scripturi, care pot sa-ti dea intelepciunea care duce la mintuire, prin credinta in Hristos Isus.Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Pavel afirmă clar că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu. El se referă aici în mod specific la Vechiul Testament din moment ce canonul Noului Testament nu era complet în timpul când Pavel a scris, dar Noul Testament trebuie să fi fost luat deasemenea în considerare în această afirmaţie deoarece în 2 Petru 3:16, Petru numeşte scrierile lui Pavel (incluzând epistola către Timotei) Scriptură. Apostolii erau foarte încrezători să facă astfel de afirmaţii faţă de propriile lor scrieri, deoarece Isus le-a promis că Duhul Sfânt îi va călăuzi în tot adevărul, şi îi va împuternici să scrie Scripturile Noului Testament (Ioan 16:13).

Cuvintele din 2 Timotei 3:15-17 sunt foarte importante. Cuvântul folosit pentru ‘inspirat’ înseamnă pur şi simplu ‘Dumnezeu – a suflat (a rostit)’. Chiar dacă oamenii au scris Vechiul şi Noul Testament, Dumnezeu este Cel care a lucrat prin ei pentru a scrie exact ce El a vrut. După propriile lor mărturii Scripturile nu sunt doar produsul omului ci autorul lor este Dumnezeu Însuşi. Acest lucru nu înseamnă că oamenii nu sunt strîns implicaţi în procesul de scriere ci, că Dumnezeu, lucrând prin intermediul personalităţilor scriitorilor, a controlat procesul de scriere şi indivizii implicaţi în acest proces, astfel încât produsul final a fost exact ceea ce Dumnezeu a vrut să spună. Aşadar, Scripturile sunt infailibile şi inerante deoarece ele sunt date de Dumnezeu şi sunt o expresie autoritară a voii şi adevărului Său.

În epistola sa către Timotei, Pavel îi spune tânărului său colaborator (asistent) despre rolul (funcţiile) Cuvântului lui Dumnezeu în lumina inspiraţiei divine a acestuia. Scripturile sunt ‘profitabile’ sau ‘de folos’2 ca să dea învăţătură (doctrină)—adică, ne învaţă ce trebuie să credem şi să practicăm referitor la Dumnezeu şi evlavie—şi ele sunt date deasemenea ca să condamne (mustre) şi să corecteze doctrina falsă. Cuvântul lui Dumnezeu ne verifică dacă suntem greşiţi şi ne arată cum să ne corectăm; şi acest întreg proces de învăţare, condamnare (mustrare) şi corectare ne instruieşte în neprihănire. Dacă ne supunem Cuvântului lui Dumnezeu acesta ne învaţă adevărul şi ne arată cum sa trăim, şi astfel suntem ‘potriviţi (destoinic)’ pentru orice lucrare bună şi pentru a face voia lui Dumnezeu. Cuvântul pe care îl foloseşte Pavel pentru potrivit este artios, care înseamnă ‘complet’ (sau ‘perfect’). Deci Pavel susţine că Scripturile sunt suficiente ca să-l echipeze perfect pe creştin pentru a cunoaşte şi a face voia lui Dumnezeu în domeniul credinţei şi în cel al principiilor morale, deoarece cu acest scop au fost date.

Biserica romano-catolică, aşa cum am arătat deja, învaţă că Scriptura singură nu este atotsuficientă — ci trebuie să fie completată de tradiţie care este la fel (egal) de inspirată. Dar, aşa cum vom vedea în continuare, apostolul Pavel nu a spus niciodată că tradiţia este inspirată, autoritară şi folositoare în aceeaşi măsură cu Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă Scripturile nu sunt suficiente şi Dumnezeu a dat într-adevăr bisericii tradiţia ca o sursă separată de revelaţie, de ce nu este menţionată aceasta (tradiţia) niciodată în Scriptură? La urma urmei, în acest pasaj Pavel scrie despre Vechiul Testament, şi exista atunci, alături de Scriptură, o vastă tradiţie iudaică legată direct de Scriptură, la care el ar fi putut face referire, dar nu a făcut. Aşa că în timp ce ni se spune în termeni clari, fără echivoc, că Scriptura este inspirată, Cuvântul lui Dumnezeu păstrează tăcere totală despre inspiraţia tradiţiei.

A susţine, aşa cum face biserica romano-catolică, că 2 Timotei 3:15-17 spune că Scriptura este de folos dar nu suficientă ca normă de credinţă, înseamnă să deformezi semnificaţia acesteia pentru a susţine o tradiţie omenească. Acesta nu este un fenomen nou. Fariseii, conform cuvintelor lui Isus, răstălmăceau Scriptura pentru a o potrivi cu tradiţia lor iar Isus I-a condamnat pentru aceasta (Mat. 15:1-9). Dar în ambele cazuri rămâne valabilă afirmaţia clară a Bibliei – Scriptura este suficientă ‘ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire; pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună ’.

Faptul că Pavel nu foloseşte exact cuvântul ‘suficient’ în textul care tocmai a fost citat, nu invalidează în nici un fel afirmaţia noastră. Suficienţa Scripturii, şi deci ‘sola scriptura’, se subânţelege implicit în ceea ce spune el şi în restul mărturiilor biblice.

Adevărul conţinut în cuvântul ‘trinitate’ are exact aceeaşi temelie. Cuvântul ca atare nu se găseşte în Scriptură. Dar acesta este un termen convenit pentru a sumariza învăţătura din Vechiul şi Noul Testament despre natura lui Dumnezeu. Învăţătura pe care o cuprinde cuvântul se găseşte în Scriptură deci folosirea termenului este justificată. În aceeaşi manieră termenii ‘suficient’ sau ‘sola scriptura sumarizează  învăţătura Scripturii despre ea însăşi. Anumite descrieri scripturale ale Cuvântului lui Dumnezeu, care vorbesc despre natura şi funcţia acestuia, ne duc inevitabil la această concluzie. Următoarele sunt câteva cuvinte care ne spun cum vede Dumnezeu Cuvântul Său:

curat—perfect—sigur—adevărat—etern—a existat din veşnicie—sfinţeşte—produce creştere spirituală—este inspirat de Dumnezeu—este autoritar—dă înţelepciune pentru mântuire—dă înţelepciune celor simpli—este viu şi lucrător—este un ghid—este un foc—un ciocan—o sămânţă—sabia Duhului—oferă cunoştinţă despre Dumnezeu—este o lampă pentru picioarele noastre—o lumină pe cărarea noastră—produce reverenţă faţă de Dumnezeu—vindecă—eliberează—iluminează—produce credinţă— regenerează— converteşte sufletul—convinge de păcat—reţine de la păcat—este o hrană spirituală—este infailibil— inerant—irevocabil—cercetează mintea şi inima—dă viaţă—învinge pe Satan—dovedeşte adevărul—respinge eroarea—este sfânt—echipează pentru orice lucrare bună—este Cuvântul Dumnezeului Cel Viu (Ps. 119:9-11, 38, 105, 130, 133, 160; Ps. 19:7-11; Ps. 111:7-8; Isa. 40:8; Efes. 5:26; 2 Tim. 3:15-17; Ier. 5:14, 23:29; Mat. 13:18-23; Efes. 6:17; Ps. 107:20; Titus 2:5; 1 Pet. 1:23, 2:2; Fapte 20:32; Ioan 8:32, 10:35, 17:17).

Este imposibil de găsit un argument mai convingător despre suficienţa Scripturii decât aceste descrieri. Despre tradiţie nu este folosit niciodată un asemenea limbaj în Scriptură. Nicăieri nu găsim asemenea cuvinte elogioase despre tradiţie. Ni se spune în termeni expliciţi că Scriptura este inspirată, dar niciodată nu se spune aşa ceva despre tradiţie. Din contra, când Noul Testament vorbeşte despre tradiţie ne avertizează cu privire la aceasta (Mat. 15:2-6; Marcu 7:3-13; Col. 2:8; 1 Pet. 1:18; Gal. 1:14). Când privim la învăţătura Scripturii despre ea însăşi şi despre tradiţie, este foarte clar că Scriptura este suficientă.

Afirmaţia că aceste credinţe au fost create de Pavel şi de alţi apostoli trebuie să fie respinsă. Este învăţătura expresă a Domnului Isus Cristos însuşi. Creştinismul este întemeiat pe persoana şi lucrarea Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Atitudinea Sa faţă de Scriptura este de importanţă capitală. Din moment ce El este Dumnezeu, atunci tot ceea ce El învaţă trebuie să fie adevărat şi să aibă autoritate.

Isus a învăţat clar că Scriptura este inspirată de Dumnezeu. El o consideră adevărată—infailibilă, inerantă, exactă din punct de vedere istoric, demnă de încredere pentru a trăi după ea, şi o normă de credinţă atotsuficientă. El putea spune de exemplu, când vorbea cu saducheii şi cu fariseii ‘N-aţi citit ce v-a spus Dumnezeu?’ şi apoi să citeze din Scriptură (Mat. 22:31-32). În Mat.4:4-10, Isus îi răspunde în mod repetat lui Satan folosind Vechiul Testament ca şi Cuvântul lui Dumnezeu, spunând, ‘este scris.’ El a susţinut că nu va trece nici măcar o iotă sau o frintura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intimplat toate lucrurile. (Mat. 5:17) şi că Scripturile nu pot fi desfiinţate (Ioan 10:35). În rugăciunea către Tatăl Său în noaptea dinaintea crucificării, Isus a declarat  ‘Cuvântul Tău este adevărul’  (Ioan 17:17). El a afirmat istoricitatea lui Adam (Mat. 19:4), a lui Cain şi Abel (Luca 11:51), a lui Noe (Luca 17:26), a lui Iona (Mat. 12:40), relatarea creaţiei (Marcu 10:6-9), şi realitatea cerului şi a iadului (Marcu 9:44-46).

Isus a folosit deasemenea Cuvântul lui Dumnezeu ca un standard ultim de autoritate atunci când a intrat în conflict cu oamenii. El i-a mustrat pe oameni cu Scriptura; a corectat conceptele şi învăţăturile lor false şi interpretările greşite ale Scripturii, folosind dovezi scripturale. Mat.22:23-33, de exemplu, descrie că Isus  le-a spus saducheilor  că ei greşeau foarte tare negând învierea, deoarece ei nu cunoşteau Scripturile nici puterea lui Dumnezeu. Apoi, pentru a-i corecta, El a citat un pasaj din cartea Geneza ca o declaraţie autoritară din partea lui Dumnezeu. Este foarte important faptul că Isus Cristos nu a apelat niciodată la tradiţie ca la un standard; din contră El a folosit Scriptura pentru a corecta erorile tradiţiei.

Deoarece Isus este Domn peste Biserică, Biserica trebuie nu doar să accepte învăţătura Lui din Scripturi, ci ea trebuie deasemenea să adopte aceeaşi atitudine faţă de Scripturi cu cea  a lui Isus. Întreaga Lui viaţă era supusă autorităţii Scripturii. Citând pasaje din Vechiul Testament în timpul conflictului cu Satan în pustiu, Cristos a aplicat Scripturile la propria lui viaţă şi a demonstrat că El era sub autoritatea Scripturii. Victoria Lui a fost câştigată prin ascultare de Scripturi, căci El le-a folosit ca autoritate ultimă în orice domeniu al vieţii Sale. Altădată, vorbind despre relaţia Lui cu Tatăl Său, Isus a spus,  ‘Eu Îl cunosc şi păzesc Cuvântul Lui’ (Ioan 8:55). De la început până la sfârşit viaţa şi lucrarea lui Cristos au fost guvernate de autoritatea Scripturii. Supunându-se autoritaţii lor, Cristos a mărturisit adevărul Scripturilor şi totodată a declarat inspiraţia lor, împlinind în viaţa, moartea şi învierea Lui profeţiile mesianice pe care acestea le conţin. El spune în mod repetat, ‘Dar toate aceste lucruri s-au intimplat ca sa se implineasca cele scrise.’ Împlinirea perfectă de către Cristos a Scripturilor Vechiului Testament poate fi văzută chiar şi printr-o examinare rapidă a unora dintre cele mai proeminente profeţii mesianice:

  1. Geneza 12:3, 21:22, 49:10; Numeri 24:17–19; 2 Samuel 7:12–13; 1 Cronici 17:11–14—Aceste Scripturi ne spun arborele genealogic al lui Mesia. El va fi un descendent al lui Avraam, Isac şi Iacov din tribul lui Iuda, familia lui Isai şi descendent direct al regelui David.
  2. Mica 5:2—Locul lui de naştere va fi Bethlehemul.
  3. Isaia 7:14—El se va naşte dintr-o fecioară.
  4. Daniel 9:24–27—Timpul lucrării publice a lui Mesia va fi după reîntoarcerea iudeilor din exilul babilonian şi înainte de distrugerea Ierusalimului în anul 70 A.D.
  5. Isaia 9:6; Psalm 2:1–12—El va fi şi Dumnezeu şi om, Fiul lui Dumnezeu.
  6. Isaia 35:5, 6—El va face minuni.
  7. Psalm 41:9; Zaharia 11:11–13—Va fi trădat de un prieten pentru treizeci de monede de argint.
  8. Zaharia 9:9—Va intra în Ierusalim călare pe un măgar şi va fi proclamat Mesia şi Rege.
  9. Isaia 50:6, 52:14—Va fi bătut, biciuit şi torturat de evrei.
  10. Isaia 53:7—El nu va deschide gura înaintea acuzatorilor.
  11. Psalm 22:6–8—Va fi crucificat.
  12. Isaia 53:8, 12—Va fi omorât.
  13. Isaia 53:4—6 , 12—Va suferi şi va muri pentru păcatele lumii.
  14. Isaia 49:6—El va fi sursa mântuirii pentru Neamuri.
  15. Isaia 53:9—Va fi îngropat în mormântul unui om bogat.
  16. Psalm 16:10—Va învia din morţi.

A existat un singur om în istorie care a fost evreu; descendent direct al regelui David; născut în Bethlehem înainte de anul 70 A.D.; a pretins că este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia; a făcut minuni; a intrat în Ierusalim călare pe un măgar şi a fost proclamat Rege; a fost trădat de un prieten pentru treizeci de arginţi; a fost biciuit, bătut, scuipat şi torturat de evrei; a suportat suferinţele în tăcere; a suferit moartea prin crucificare; a murit pentru păcatele lumii; a fost îngropat în mormântul unui om bogat şi trei zile mai târziu a înviat. Numele lui este Isus Cristos.

Scripturile canonice ale căror profeţii au fost împlinite astfel în Cristos, sunt revelaţia inspirată a lui Dumnezeu faţă de om. Aceasta este mărturia Bibliei faţă de ea însăşi şi mărturia Domnului Isus Cristos. De aceea ele sunt autoritatea în tot ceea ce priveşte credinţa.

*    *    *

Dată fiind autoritatea Scripturilor canonice, este esenţial de stabilit ce documente trebuie să fie incluse în acest canon. Aici deasemenea există o importantă neînţelegere între biserica romano-catolică şi biserica protestantă, deoarece Roma include apocrifele în canonul Vechiului Testament. Termenul apocrife descrie un grup de patrusprezece sau cincisprezece documente, scrise în perioada cuprinsă între secolul doi B.C. şi timpul lui Cristos. Biserica romano-catolică a inclus douăsprezece dintre aceste documente în canonul Vechiului Testament. Scrierile incluse de Roma în canon sunt—Înţelepciunea lui Solomon, Ecleziastul, Tobit, Judith, I şi II Macabei, Baruch, Scrisoarea lui Ieremia, Completare la Estera, Rugăciunea lui Azarie, Susanna, şi Bel şi Dragonul. Biserica romano-catolică trebuie să susţină noţiunea de inspiraţie directă a apocrifelor deoarece, aşa cum vom vedea mai departe, unele dintre doctrinele ei specifice, inclusiv existenţa purgatoriului, se agaţă de interpretări ale textelor care se regăsesc doar în apocrife. Dacă se poate demonstra că aceste cărţi nu au fost acceptate de biserica primară ca parte legitimă a canonului Scripturii, atunci legitimitatea acestor doctrine specifice bisericii romano-catolice este distrusă.

Primul Conciliu în istoria Bisericii din Vest care a definit în mod oficial limitele canonului Scripturii a fost conciliul bisericii romano-catolice de la Trent, care s-a reunit pe la mijlocul secolului al şaisprezecelea după începutul Reformei. Acesta a inclus scrierile apocrife Baruch, Judith, Tobit, Înţelepciunea, Eclesiastul, Bel şi dragonul, Completare la cartea Estera, şi I şi II Macabei în canonul Scripturii. În sprijinul acestui punct de vedere, Trent-ul a evidenţiat Conciliul din provincia Nord Africană Hippo din anul 393 A.D. şi cel de la Cartagena din anul 397 AD. Se susţine că sub conducerea lui Augustin,  ‘Biserica’ a stabilit în mod oficial conţinutul canonului incluzând apocrifele. Dar se ignoră faptul că a existat un canon fundamentat şi recunoscut în Biserică cu mult înainte de a avea loc aceste Concilii din secolul al patrulea. Origen (185-254 A.D.), de exemplu, a afirmat că ‘pentru a formula, susţine doctrine nimeni nu trebuie să folosească cărţi care nu sunt incluse în Scripturile canonice’.3 Deoarece aceste Concilii erau regionale, ele nu puteau vorbi în numele Bisericii ca întreg. În plus, ar trebui să observăm că girul pe care aceste Concilii l-au dat apocrifelor nu a fost cel pe care îl pretinde biserica romano-catolică.

Este foarte clar că, canonul Vechiului Testament evreiesc folosit de evreii din Palestina în timpul lui Cristos nu includea apocrifele. Toate dovezile arată că acest canon evreiesc era alcătuit din aceleaşi treizeci şi nouă de cărţi care există în Bibliile protestante contemporane. Isus a spus că Scripturile cuprind ‘Legea lui Moise, Prorocii şi Psalmii’ (Luca 24:44), care era o sumarizare uzuală a listei tradiţionale de cărţi şi nu includea apocrifele. Isus şi autorii Noului Testament nu au citat niciodată din apocrife, chiar dacă au citat din belşug din marea majoritate a cărţilor canonice ale Vechiului Testament.

Istoricul iudeu din primul secol, Iosefus, ne spune despre canon că acesta consta în douăzeci şi două de cărţi şi nu includea apocrifele.4 Diferenţa dintre cele treizeci şi nouă de cărţi din Biblia protestantă şi cele douăzeci şi două de cărţi originale poate fi explicată prin faptul că unele cărţi care în canonul evreiesc erau grupate, mai târziu au fost separate. De exemplu, cei doisprezece profeţi mici se crede că formau la început o singură carte. Iosefus respinge categoric ideea că apocrifele sunt inspirate cu adevărat. Lucrarea din primul secol a iudeului Philo, pare să sprijine afirmaţia lui Josefus, deoarece chiar dacă el a scris foarte mult despre Vechiul Testament nu a citat niciodată din apocrife. Chiar biserica romano-catolică afirmă faptul că apocrifele nu au fost acceptate de iudei, că nu au făcut parte din canonul evreiesc, şi recunoaşte că biserica protestantă urmează canonul evreiesc. New Catholic Encyclopedia afirmă:

În ce priveşte Vechiul Testament, oricum, Protestanţii urmează canonul evreiesc; ei au numai cărţile Vechiului Testament care sunt în Biblia Evreilor.5

Unii învăţaţi au sugerat că Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament evreiesc, include apocrifele în canon şi de aceea există două canoane: unul Palestinian care nu include apocrifele; şi o versiune Alexandrină (greacă) care include apocrifele. Acest argument se bazează pe faptul că cele mai timpurii copii ale Septuagintei pe care le avem, care au fost produse de creştinii din secolul al patrulea, includ apocrifele. Dar este foarte probabil că cu şase sute de ani înainte atunci când a fost creată Septuaginta, aceasta nu cuprindea apocrifele. Să observăm, de exemplu, că Athanasius (c. 296-373), care a fost călugăr de Alexandria (oraşul unde a fost produsă Septuaginta) nu consideră apocrifele ca parte canonului Vechiului. Să adăugăm la acesta faptul că, Ciril din Ierusalim, scriind în secolul al patrulea, a catalogat cărţile Vechiului Testament care erau canonice şi care, a spus el, au fost traduse de traducătorii Septuagintei, şi nici el nu a inclus scrierile apocrife.6

Prima listă a cărţilor canonului Vechiului Testament care ne parvine de la un scriitor creştin este cea a lui Melito de Sardis. Lista lui este păstrată în scrierile lui Eusebius, istoricul Bisericii.7 Melito ne spune că a mers în Palestina pentru a stabili numărul exact al carţilor pe care le cuprindea canonul evreiesc, şi dă numele cărţilor şi numărul lor de douăzeci şi două—o reafirmare a numărului indicat de Iosefus. Origen8  deasemenea numeşte în lista lui cu privire la canonul evreiesc douăzeci şi două de cărţi. Epifanie,9 Vasile cel Mare,10 Grigore de Nazian11 şi Hilary de Poitiers12 toţi sunt de acord cu Iosefus şi Origen, şi omit scrierile apocrife.

După ce enumeră cele douăzeci şi două de cărţi ale Vechiului Testament şi cele douăzeci şi şapte de cărţi autorizate ale canonului Noului Testament, Athanasius scrie: ‘Acestea sunt izvoarele mântuirii, pentru ca cei însetaţi să poată fi satisfăcuţi cu cuvintele vii pe care ele le conţin. Numai în acestea este proclamată doctrina Dumnezeirii.13 El afirmă explicit că doar Scripturile canonice au fost folosite pentru determinarea doctrinelor în timp ce numai şi pentru citirea cărţilor apocrife se dădeau sancţiuni ecleziastice şi nu erau considerate parte a canonului.14 Această diferenţiere este dezvoltată de Rufinus la începutul secolului al cincilea.15 El este un martor important al naturii exacte a canonului Scripturii deoarece a trăit la Roma şi a scris comentariile despre Scriptură la doar cîţiva ani după Conciliile care au avut loc la Hippo şi la Cartagena sub conducerea lui Augustin. Rufinus a pretins că lista pe care el a dat-o este aceea pe care părinţii au transmis-o (lăsat moştenire) bisericii, şi că doar aceste cărţi sunt folosite pentru a confirma doctrina şi pentru a susţine credinţa. El împarte scrierile care circulau în Biserica din zilele lui în trei mari categorii. Prima categorie, este formată din canonul Scripturilor inspirate a Vechiului şi Noului Testament pe care el le enumeră. A doua categorie, sunt ceea ce el numeşte scrieri ‘ecleziastice’ care erau citite în Biserică dar nu reprezentau o autoritate în ce priveşte definirea doctrinelor. El menţionează în mod specific în această categorie apocrifele Vechiului Testament. Există şi cea de a treia categorie a scrierilor pe care el le desemnează ca ‘apocrife’, prin care el înţelege scrierile eretice care nu erau citite în Biserică.

Opinia lui Rufinus este confirmată de Ieronim. Acesta a exclus apocrifele din traducerea lui în latină a Vechiului Testament deoarece aceasta nu era inclusă în canonul evreiesc. El a susţinut deasemenea că scrierile apocrife erau folositoare pentru edificare şi pentru a fi citite în Biserică dar nu erau demne de încredere pentru stabilirea sau confirmarea doctrinei, şi a confirmat că Biserica din zilele lui nu a acordat statutul de canonice scrierilor apocrife deoarece nu erau considerate ca fiind inspirate de Dumnezeu. Comentând despre scrierile cunoscute sub denumirea de Înţelepciunea lui Solomon şi Eclesiastul, Ieronim trage următoarea concluzie:

Aşa cum Biserica citeşte cărţile Judith, Tobit, şi cărţile Macabei, dar nu le admite printre Scripturile canonice, la fel pot fi citite aceste două volume, pentru edificarea oamenilor, dar nu pentru a da autoritate doctrinelor Bisericii . . . Spun aceasta pentru a vă arăta cât de greu este de înţeles cartea Daniel, care la Evrei nu conţine nici istoria Susannei, nici imnul celor trei tineri, nici legendele lui Bel şi a dragonului.16

În mod asemănător, Grigore cel Mare a afirmat aceeaşi opinie în ce priveşte cartea 1 Macabei: Cu referinţă la care particularele noi nu reacţionam cu iregularitate, din carţile care nu sunt Canonice, insă care aduc o edificare  a Bisericii, noi aducem aceasta mărturie. Astfel Eleazar în bătălie a lovit şi a doborât un elefant, dar a căzut sub fiara pe care el a ucis-o (1 Macc. 6.46)17

Toţi părinţii importanţi din biserica greacă au călcat pe urmele lui Athanasius, Epifanie şi Ciril din Ierusalim, neacceptând apocrifele ca parte a canonului. De exemplu, Anastasius, patriarhul Antiohiei (560 A.D.) şi cel al Bizanţului (580 A.D.) credeau amândoi, la fel ca Ioan din Damasc, care a scris două secole mai târziu, că canonul Vechiului Testament consta în douăzeci şi două de cărţi.

Rufinus, Ieronim, Anastasius, Leontius, Grigore cel Mare, şi Ioan din Damasc toţi au scris după ce au avut loc conciliile regionale de la Cartagena şi Hippo sub conducerea lui Augustin. De aceea, a spune că aceste concilii au stabilit canonul Scripturii, nu corespunde adevărului. Ioan Cosin, în lucrarea lui The Scholastical History of the Canon, citează cincizeci şi doi de scriitori ecleziastici importanţi din secolul opt până în secolul şaisprezece care au afirmat punctul de vedere al lui Ieronim. Cardinalul Cajetan, marele oponent al lui Luther în secolul al şaisprezecelea, în cartea sa Commentary on all the Authentic Historical Books of the Old Testament care i-a fost dedicată papei Clement VII, a sprijinit absolut învăţătura lui Ieronim care separa apocrifele de canonul evreiesc. Analiza lui Cajetan ne ajută să înţelegem sensul cuvântului ‘canon’ aşa cum a fost folosit de Augustin şi de Conciliul de la Cartagena:

Aici încheiem comentariile noastre despre cărţile istorice ale Vechiului Testament, deoarece restul cărţilor (adică, Judith, Tobit, şi cărţile Macabei) sunt socotite de Sfântul Ieronim în afara cărţilor canonice, şi sunt plasate printre apocrife, alături de Înţelepciunea şi Eclesiastul, aşa cum se poate vedea clar în Prologus Galeatus. Să nu te zăpăceşti, ca un şcolar începător, dacă vei găsi undeva, fie în conciliile sacre fie la scriitorii sacri, că aceste cărţi sunt considerate canonice. Scrierile conciliilor cât şi cele ale scriitorilor trebuie să fie supuse corecţiei lui Ieronim. Deci, conform acestui raţionament, în scrisoarea către episcopii Chromatius şi Heliodorus, aceste cărţi (şi orice altă carte ca acestea din canonul Bibliei) nu sunt canonice, adică, nu au natura unei norme de credinţă. Totuşi, ele pot fi numite canonice, adică, au natura unei norme care edifică credinţa, fiind primite şi autorizate în canonul Bibliei cu acest scop. Cu ajorul acestei distinctii se poate vedea clar o cale în cele spuse de Augustin, şi în cele scrise în conciliul regional de la Cartagena.18

Cuvântul ‘canon’, are aşadar două sensuri—unul mai larg şi unul mai restrâns. Cărţile care au fost considerate inspirate şi având autoritate pentru stabilirea doctrinei au un statut proto-canonic. Apocrifele sau cărţile ecleziastice, pe de altă parte, chiar dacă nu au autoritate pentru definirea doctrinei sunt totuşi valoroase în ce priveşte edificarea şi au un statut secundar sau deutero-canonical. În acest fel înţelege în general Biserica ceea ce a spus Augustin şi Conciliul de la Cartagena.

În scrierile sale Augustin enumeră apocrifele ca parte a canonului general.19 Totuşi el afirmă clar că acestea nu au fost acceptate de iudei în canonul Vechiului Testament şi este clar din afirmaţiile pe care el le-a făcut cu alte ocazii că Augustin se referea la sensul mai larg al cuvântului ‘canon’ aşa cum s-a descris mai sus:

În acelaşi timp au avut loc şi lucrurile scrise în cartea Judith, despre care, într-adevăr, se spune că nu a fost acceptată de iudei în canonul Scripturilor. . . O confirmare a datelor lor o găsim nu numai în Sfintele Scripturi care sunt numite canonice, ci şi în alte scrieri, printre care sunt şi cărţile Macabei. Acestea sunt considerate canonice, nu de către iudei, ci de către Biserică, pe baza suferinţelor extreme şi uimitoare ale unor martiri.20

Iudeii nu au scrierea numită Macabei, dar au legea şi profeţii, despre care Domnul mărturiseşte că sunt martorii săi. Dar această scriere este primită nu fară folos de biserică, dacă este citită şi ascultată în linişte, mai ales de dragul istoriei Macabei, care au suferit aşa de mult din partea persecutorilor de dragul legii lui Dumnezeu.21

Evident, Augustin a crezut că biserica consideră apocrifele canonice în sensul larg al termenului, adică aceste scrieri ne dau un exemplu bun şi inspiraţie pentru a persevera în credinţă.

Citatele de mai sus demonstrează clar că conciliile de la Hippo şi Cartagena nu au stabilit canonul Scripturilor, deoarece deciziile lor legate de Vechiul Testament nu au fost sprijinite la început de biserică şi nici nu au fost acceptate de aceasta mai târziu. Până la Reformă cea mai clară mărturie despre autoritatea în biserică confirmă opinia lui Ieronim, şi aceasta a prevalat până la conciliul de la Trent. Până la mijlocul secolului al şaisprezecelea biserica romano-catolică nu a acceptat apocrifele ca parte a canonului Vechiului Testament. Că această aprobare nu a avut loc la Hippo sau Cartagena este afirmat în următoarele comentarii din New Catholic Encyclopedia:

Sfântul Ieronim face deosebire între cărţile canonice şi cele ecleziastice. Cele ecleziastice pe care le avea în vedere circulau prin Biserică ca lecturi spirituale bune dar nu erau recunoscute ca Scripturi autoritare . . . Situaţia a rămas neclară în secolele următoare . . . Conform doctrinei catolice, cel mai elementar criteriu al canonului biblic este decizia infailibilă a Bisericii. Această decizie nu a fost luată decât târziu în istoria Bisericii, la conciliul de la Trent . . . Conciliul de la Trent a rezolvat definitiv problema canonului Vechiului Testament. Că acest lucru nu a fost făcut mai demult este evident din incertitudinea care a persistat până la Trent?22

Există o sursă autoritară romano-catolică care afirmă faptul că biserica romano-catolică nu a stabilit canonul Vechiului Testament decât în secolul al şaisprezecelea. Cuvântul incertitudine  folosit în Encyclopedia legat de punctul de vedere al Bisericii asupra apocrifelor până la conciliul de la Trent, este oricum greşit. Nu este nici un dubiu sau incertitudine că apocrifele nu au fost considerate parte a canonului Vechiului Testament. Dar este totuşi onest să spunem cu precizie când a fost stabilit cu adevărat şi sigur canonul Vechiului Testament de către biserica romano-catolică.

Analiza noastră a arătat că marea majoritate a evidenţelor istorice exclud apocrifele din categoria scripturilor canonice. Este interesant de observat că numai doi părinţi ai bisericii primare, care sunt consideraţi învăţaţi biblici, Ieronim şi Origen (amândoi au petrecut timp în zona Palestinei şi erau deci familiarizaţi cu canonul evreiesc), au respins apocrifele. Şi biserica a adoptat aproape în unanimitate acest punct de vedere. Cuplat cu aceste evidenţe istorice este şi faptul că aceste scrieri au serioase probleme interne adică sunt caracterizate de erezie, inconsistenţă şi inadvertenţe istorice care invalidează statutul lor de Scripturi.

Ceea ce noi am considerat este foarte important. Biserica protestantă este acuzată încontinuu de faptul că susţine dogme care au apărut foarte târziu în istoria bisericii. Învăţătura reformatorilor despre sola scriptura, a fost necunoscută, susţine biserica romano-catolică, înainte de secolul al şaisprezecelea. Dar aşa cum recunoaşte New Catholic Encyclopedia, adevărul este că biserica romano-catolică a fost cea care a introdus dogme care au apărut foarte târziu în istoria bisericii, deoarece decizia în legătură cu canonul a fost luată la mijlocul secolului al şaisprezecelea! Aşa cum am văzut, este o decizie contrară mărturiei iudeilor despre canonul Scripturii, contrară mărturiei patristice generale a bisericii şi contrară consensului general al bisericii până la Reformă. Ce drept are orice conciliu sau individ să schimbe canonul primit de iudei, cărora, conform Noului Testament, le-au fost încredinţate profeţiile lui Dumnezeu?

Notes

  1. Aceeaşi precizare este făcută şi în Evrei 1:1, unde scriitorul spune, `Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin profeţi în multe rânduri şi în multe feluri …` Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament către şi prin profeţi, prin predicarea şi prin scrierile lor.
  2. Cuvântul grec este ophelimos, care înseamnă profitabil sau folositor.
  3. Origen, Commentary in Mat.hew. 28. Cited by B. F. Westcott, A General Survey of the History of the Canon of the New Testament (New York: Macmillan, 1889), p. 510.
  4. William Whiston, Trans., Josefus (Grand Rapids, Kregel, 1960), Against Apion 1.8, p. 609.
  5. New Catholic Encyclopedia, vol. II, `Canon, Biblical’ (Washington D.C.: Catholic University, 1967), p. 29.
  6. Philip Schaff and Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. VII, Cyril of Jerusalem, Catechetical Lectures IV.33–36 (Grand Rapids: Eerdmans, 1955), pp. 26–28.
  7. Philip Schaff and Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. I, Eusebius, Church History IV.26.13–14 (Grand Rapids: Eerdmans, 1952), p. 206.
  8. Philip Schaff and Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. I, Eusebius, Church History VI. 25.1–2 (Grand Rapids: Eerdmans, 1952), p. 272.
  9. The Panarion of Epiphanius, Book I, Section I.6,1. Nag Hammadi Studies, Martin Krause, James Robinson, Frederick Wisse, ed., (Leiden: Brill, 1987).
  10. Philocalia, c. 3, Paris edition 1618, p. 63. Cited by Ioan Cosin, A Scholastical History of the Canon of the Holy Scriptura, vol. III (Oxford: Parker, 1849), p. 83.
  11. Citat de Ioan Cosin, A Scholastical History of the Canon of the Holy Scriptura, vol. III (Oxford: Parker, 1849), p. 85.
  12. Citat de Ioan Cosin, A Scholastical History of the Canon of the Holy Scriptura, vol. III (Oxford: Parker, 1849), pp. 62-63.
  13. Philip Schaff şi Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. VI, St. Athanasius, Letter 39.6 (Grand Rapids: Eerdmans, 1953), p. 552.
  14. Ibid., Letter 39.7, p. 552.
  15. Philip Schaff şi Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. III, Rufinus, A Commentary on the Apostles’ Creed 36–38 (Grand Rapids: Eerdmans, 1953), pp. 557–58.
  16. Philip Schaff şi Henry Wace, Nicene and Post-Nicene Fathers, Second Series, vol. VI, St. Jerome, Prefaces to Jerome’s Works, Proverbs, Ecclesiastes and the Song of Songs, Daniel (Grand Rapids: Eerdmans, 1954), pp. 492–93.
  17. Library of the Fathers of the Holy Catholic Church, Gregory the Great, Morals on the Book of Job, vol. II, Parts III and IV, Book XIX. 34 (Oxford: Parker, 1845), p. 424.
  18. Luat din comentariile lui asupra capitolului final din Estera, citat în A Disputation on Holy Scriptura by William Whitaker (Cambridge: Parker Society 1849), p. 48. (Vezi şi Ioan Cosin, A Scholastical History of the Canon of the Holy Scriptura; vol. III, ch. XVII, pp. 257–258 and B. F. Westcott, A General Survey of the Canon of the New Testament, p. 475).
  19. Philip Schaff, Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. II, St. Augustin’s The City of Dumnezeu and On Christian Doctrine II.8.12 (Grand Rapids: Eerdmans, 1956), pp. 538–39.
  20. Philip Schaff, Nicene and Post-Nicene Fathers, vol. II, St Augustin’s City of Dumnezeu and Christian Doctrine, The City of Dumnezeu XVIII.26,36 (Grand Rapids: Eerdmans, 1956), pp. 374, 382.
  21. Contra Epistolam Gaudentii Donatistae; ch. 23. Citat de William Henry Green, General Introduction to the Old Testament; The Canon (London: Murray, 1899), p. 172.
  22. New Catholic Encyclopedia, vol. I (Washington D.C.: Catholic University, 1967), p. 390.

Author

William A. Webster este un om de afaceri, locuieşte împreună cu soţia şi copiii în Battle Ground, Washington. El este deasemenea autorul cărţilor The Christian Following Christ as Lord şi Salvation, The Bible, and Roman Catholicism, şi este unul din fondatorii lucrării Christian Resources, Inc., o lucrare care distribuie casete audio şi cărţi, menită să înveţe şi să evanghelizeze. Website-ul lui poate fi vizitat la:

http://www.christiantruth.com/

http://www.voxdeibaptist.org/autoritatea_scripturii.htm

„Faceți din nou familia mare!” – Petiție adresată de organizații pro-viață și pro-familie președintelui Donald Trump

Petiție adresată și , secretarului de stat Michael Pompeo și recent înființatei Comisii pentru Drepturile Inalienabile ale Omului

Departamentul de Stat al SUA a anunțat în luna iulie a.c. înființarea Comisiei pentru Drepturile Inalienabile ale Omului.

Comisia, cu rol consultativ, va analiza evoluția conceptului de „drepturi inalienabile ale omului” la nivel global, așa cum sunt acestea interpretate și promovate în prezent de state, organizații regionale și internaționale, în contextul în care aria de acoperire a acestui termen a depășit cu mult cadrul Cartei ONU pentru Drepturile Omului din 1948. Pe lângă semnificația definită de Carta ONU, „Drepturi inalienabile ale omului” a devenit un termen de manipulare prin care au fost promovate și în cele din urmă legalizate chestiuni care nu au nicio legătură cu documentul adoptat în 1948. Astfel, avortul, căsătoria între persoanele de același sex, dreptul la sinucidere asistată, să nu mai vorbim de drepturile promovate de ideologia de gen, toate acestea sunt considerate  „drepturi inalienabile ale omului”, fiind promovate chiar de către sistemul ONU sau alte organizații internaționale și regionale și reglementate prin legi de către tot mai multe state. Asupra autorităților din statele care se opun recunoașterii acestor „drepturi inalienabile ale omului” se exercită presiuni atât interne, cât și externe pentru a-și adapta și modifica legislația în conformitate cu agenda lobby-ului pro-avort, a comunităților LGBTQ+ sau a celor care susțin eutanasia.

În baza analizelor făcute, noua comisie va da recomandări Departamentului de Stat în legătură cu modul în care SUA ar trebui să-și formuleze politica față de diferitele abordări ale „drepturilor inalienabile ale omului” și să promoveze în lume viziunea actualei administrații asupra acestei chestiuni plecând de la principiile Cartei ONU și cele ale Declarației de Independență. Comisia este condusă de Mary Ann Glendon, profesor la Facultatea de Drept de la Harvard și fost ambasador pe lângă Sfântul Scaun, cunoscută pentru vederile sale pro-viață și pro-familie. Printre ce 15 membri ai comisiei se regăsesc profesori de drept și filozofie de la universități de prestigiu cum ar fi Stanford sau Notre Dame, un rabin, un profesor musulman și mai mulți afro-americani.

Nu mai trebuie menționat că noua comisie a atras încă dinainte de a începe să funcționeze un val de critici din partea tuturor acelora care susțin și promovează ca „drepturi inalienabile ale omului” lucruri nefirești, care în realitate încalcă drepturile omului, cum ar fi, de exemplu, așa-numitul „drept la avort”, cosmetizat de limbajul ONU ca „drept fundamental al accesului la sănătate reproductivă”.

La rândul lor organizațiile pro-viață și pro-familie au salutat înființarea comisiei pe care o consideră deja un partener. Ruth Institute și LifeSiteNews au lansat o petiție adresată președintelui Trump, secretarului de stat Pompeo și comisiei, intitulată „Faceți din nou familia mare”. În petiție li se cere președintelui, secretarului de stat și membrilor comisiei să țină cont de următoarele principii în formularea pozițiilor și politicilor privind drepturile omului.

– dreptul fiecărui copil de a avea o relație cu mama și tatăl naturali, cu excepția cazurilor unor tragedii inevitabile

–  dreptul fiecărui copil de a ști identitatea părinților biologici

– dreptul la viață din momentul concepției până la moartea naturală

– dreptul familiilor de a-și educa copiii potrivit credinței și valorilor proprii, fără a fi subminate de către stat. Petiția a fost deja semnată de numeroase personalități pro-viață americane și din afara SUA.

Sursă: lifesitenews.com

stiripentruviata.ro

„Faceți din nou familia mare!” – Petiție adresată de organizații pro-viață și pro-familie președintelui Donald Trump

4 moduri prin care îți poți modela sănătatea emoțională și spirituală într-o lume plină de lucruri care te distrag

Lucruri care îți distrag atenția și îți fură concentrarea sunt peste tot: de la smartphone-uri cu acces instant la internet, la posibilitatea de a cunoaște persoanele din jurul nostru fără să le cunoaștem personal, nimic nu mai are limite. Suntem mai mult ca niciodată consumatori de cunoaștere, avem o obsesie  pentru a știi, iar toate acestea ne ,,amorțesc” emoțiile și ne fac să vrem să evităm posibilitatea unei descurajări în drumul spre ceva mai bun.

Potrivit pastorului Clay Scroggins, de la biserica Buckhead, Atlanta, aceste distrageri nu sunt fără efecte secundare – ,,ci e chiar o problema de proporții ,,epidemice”.”

,,Distragerea atenției apare atunci când încerci să crești ca și persoană sau că lider,”, a spus el pentru TheChristianPost. ,,Te distrage de la lucrurile care contează cu adevărat. ,,Ne distrag pentru că avem sentimente și emoții înlăuntrul nostru. Ne pierdem abilitatea de a gestiona aceste emoții deoarece suntem atât de concentrați să respingem lucrurile care ne distrag, să le ocolim, ne gândim prea mult la ele.”

,,Suntem cea mai stresată, depresivă, anxioasă și cea mai îndopată de medicamente societate din istorie, și asta pentru că nu putem (vrem) face față stărilor și emoțiilor dinlăuntrul nostru. Suntem obișnuiți să ne lăsăm atrași de lucrurile care ne distrag. Toți suntem predispuși la asta, este un drog.”

–––

1. Găsește simplitatea
Simplitatea este o disciplină spirituală care te ajută să elimini dezordinea și distragerea, astfel încât să te poți concentra asupra a ceea ce este mai important.

2. Vorbește cu tine însuți
A vorbi cu ține însuți și a-ți spune adevărul, a recunoaște că ești distras de la calea lui Dumnezeu, este un lucru esențial. O persoană puternică din punct de vedere emoțional este capabilă să se ,,auto-mărturisească”. (Psalmul 43:5)

3. Stai singur numai atunci când stai de vorba cu Dumnezeu
Ideea acestei ,,practici” este de a avea mai multă intimitate, spațiu și timp, în care să reduci atracția lucrurilor care te distrag și să devii mai atras de sentimentul pe care Dumnezeu ți-l oferă.

4. Pune pauză
Societatea în care trăim adoră aglomerația, alergăm de dimineață până seară, trecem pe lângă oameni fără să îi observăm, mâncăm în fugă. Un lucru care te va ajuta să te simți atras de Dumnezeu este postul și rugăciunea. Pune pauză și ia aminte la ceea ce e important pentru tine și viața ta.

„În lume există o înclinație înspre singurătate, este o problema comună pe care cu toții încercăm să o ascundem, nimeni nu spune cu voce tare că singurătatea poate să fie și un lucru bun. Pentru mine, acesta a fost un moment foarte plăcut, când am văzut harul lui Dumnezeu într-un mod extraordinar, este un Tată iubitor.”

Știința și credința. Credința și știința – de dr. Cristian Barbosu, pastor, Harvest Metanoia, Arad

1. Ştiinţa şi Credinţa

Crescând în comunism şi fiind implicat în UTC, ţin minte cât de interesat eram de subiectul relaţiei dintre ştiinţă şi religie. Chiar dacă în acele vremuri, nu îl cunoşteam pe Dumnezeu, eram curios vizavi de aceste subiecte. Perspectiva comunistă era destul de clară. Nicolae Ceauşescu într-un eseu intitulat Literatură şi Ateism, scria: “Persistenţa unor concepţii mistice, retrograde în gândirea unor oameni frânează afirmarea lor plenară în viaţa societăţii. Este un anacronism ca în epoca marilor cuceriri ale revoluţiei tehnico-ştiinţifice, a cunoaşterii, când poporul se afirmă ca un creator conştient al tuturor valorilor materiale şi spirituale, să existe oameni, chiar membri de partid, care mai cred în forţe supranaturale.”

Pe de altă parte, după ce l-am cunoscut pe Dumnezeu şi am ajuns implicat în slujire ca şi pastor, am fost mirat să simt în cercuri creştine, ba chiar şi între slujitori creştini, o reticenţă intenţionată înspre ştiinţă, literatură şi cercetare seculară. Şi asta iarăşi m-a dat peste cap, fiindcă găseam acelaşi fanatism şi paradigmă de gândire îngustă şi rigidă ca şi în comunism, atâta doar că era la cealaltă extremă…

Studiind Scriptura însă, mi-am dat seama că între ştiinţă şi religie, sau mai bine spus, între Biblie şi ştiinţă, nu există adversitate, decât cu mici excepţii. De aceea am încercat să văd ce răspuns pot da acestei dileme, antiteze promovate în ambele tabere. Poate credinciosul să aibă deschidere înspre ştiinţă? Dar omul de ştiinţă înspre credinţă? În prima parte a acestui articol voi încerca să dau răspuns uneia din aceste provocări.

Cu ani în urmă am prins un eseu, scris de un gânditor român pe care-l apreciez, în care Patapievici scria: “una dintre cele mai ridicole inepţii ale moştenirii voltariene este teza necesarei adversităţi dintre religie şi ştiinţă.” Şi din acel moment mi s-a stârnit curiozitatea – există într-adevăr adversitate între religie şi ştiinţă? Şi m-am mirat mai apoi de ce am constatat.

Studiind în şcoli fizică, chimie, biologie, matematică, am reţinut numele unor oameni de ştiinţă ale căror teoreme şi legi mi-au dat mare bătăi de cap, precum Kelvin şi Boyle (în chimie/fizică), John Napier (matematică), Isaac Newton (termodinamică), Kepler (astronomie), Louis Pasteur (biochimie), Mendel (genetică). Am descoperit, mai apoi, că fiecare dintre aceştia au îmbinat cercetarea ştiinţifică cu credinţa lor în Dumnezeu, în ciuda afirmaţiilor voltariene. Robert Boyle, spre exemplu, a văzut un acord perfect între filozofia experimentală şi religia creştină. Thomas Sprat, primul istoric al celei mai renumite organizaţii ştiinţifice de atunci, Royal Society din Londra, a îmbinat cercetarea ştiinţifică cu studiul Scripturii, astfel încât a devenit şi episcop anglican. Robert Hooke, fizician de renume, profesor de geometrie la Oxford, savant al lui Royal Society, alterna în notiţele sale probleme de fizică şi geometrie cu analize inductive din textele biblice………….https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/stiinta-educatie-cultura/4836-stiinta-si-credinta-credinta-si-stiinta-de-dr-cristian-barbosu-pastor-harvest-metanoia-arad

Arheologia modernă și Geneza

Când atât de multe voci gălăgioase din cultura noastră susțin că Geneza e un mit, ai crede că arheologii au descoperit dovezi clare care o contestă. Din contră, un număr de descoperiri arheologice incredibile confirmă evenimente-cheie din Geneza.

În anii 1970, arheologii au descoperit tablete1 făcute înainte de anul 200 î. Hr., la Ebla, în nordul Siriei. Printre ele s-au găsit tablete despre creație, pe care scria: „Doamne al cerului și al pământului:/ Pământul nu era, Tu l-ai creat;/ Lumina zilei nu era, Tu ai creat-o”2.

Sigiliile cilindrice sunt mici cilindre de piatră care au gravate imagini tridimensionale inversate, pe care anticii le rulau deasupra lutului umed pentru a imprima imagini în lut înainte de a-l arde în cuptor. Unul dintre cele mai vechi sigilii înfățișează o femeie care stă așezată și își întinde mâna către un fruct sau două dintr-un pom. De asemenea, un bărbat care stă în fața ei vrea să ia un fruct, și în spatele ei se târăște un șarpe. Imaginea cuprinde toate elementele-cheie din căderea omului, redată în Geneza 3.3

Altă tabletă spectaculoasă din Nippur, Imperiul Babilonian, redă Potopul lui Noe. Probabil că a fost scrisă înainte de alte povești despre Potop, la care sunt adăugate mituri despre dumnezei furioși. În anii 1980, Hermann Hilprecht a excavat tableta CBM 13532 dintr-o bibliotecă pe care elamiții o distruseseră înainte de 2100 î. Hr. – la puține secole după Potopul însuși. În rândurile de pe tableta deteriorată se poate citi: „Va mătura toți oamenii deopotrivă… înainte de potopul care vine… Construiește o corabie mare… va fi o casă-barcă care va duce ce va fi salvat… adu fiarele de pe câmp, păsările cerului.”4

Sursele seculare susțin începuturile creației, corupția din grădină și catastrofa Potopului. Cum rămâne cu încurcarea limbilor de la Babel sau legământul Domnului cu Avraam? Romanii din Antichitate au protejat cu atenție Cărțile sibiline ca parte din închinarea adresată lui Apollo. De care eveniment din Geneza amintește rămășița din oracolul sibilin?

„Și omenirea toată o limbă doar știa… Și acum toate sfaturile, Printr-o putere ocultă și hotărâtoare, Încetară între oameni. Se căzniră a grăi, Încurcați și încordați, Să dea pe față ce gândeau, Dar buzele nu-i ajutau; și-n loc de vorbe Se-auzi un sunet bâlbâit: așadar Babel locului i s-a zis de-atunci.”5

În plus, faimosul Turn Babel îl înfățișează pe Nebucadnețar al II-lea, care a distrus Ierusalimul în anul 586 î. Hr., și planurile lui de a termina de construit notoriul turn care fusese abandonat cu cîteva sute de ani înainte.6………………..https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/stiinta-educatie-cultura/11207-arheologia-moderna-si-geneza

Sursa: ICR

„Vestirea care ați auzit-o de la început” este Legea sau Cuvintele Domnului Isus (1 Ioan 3:11)?

download

Întrebare:

„Vestirea care ați auzit-o de la început”: se referă Ioan la Lege sau la cuvintele Domnului Isus? (1 Ioan 3:11)

Iată acest verset în contextul lui:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (I Ioan 3:9-12)

Chiar dacă în versetul 9 apostolul Ioan se referă nemijlocit la Noul Legământ (nașterea din nou sau din Dumnezeu), referința făcută la Cain, din următorul verset, ar putea duce pe cititor la gândul că Ioan se referă la Lege. Legea, într-adevăr vorbește despre dragoste pentru aproapele nostru. Însuși Domnul Isus spune că cele mai mari porunci sunt să iubim pe Dumnezeu și aproapele:

Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;” și: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea”. (Matei 12:28-31)

Și apostolul Pavel scrie sfinților din Roma că dragostea este împlinirea Legii, pentru că toate poruncile pot fi rezumate într-o singură poruncă: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:8-10)

Prin Lege (Vechiul Legământ) Dumnezeu a învățat pe poporul Israel să-L iubească pe El și pe aproapele.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” nu se referă la Lege

În Noul Legământ Domnul Isus a dat o poruncă nouă, care cere de la om o dragoste mai mare pentru aproapele decât o cerea Legea:

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. (Ioan 13:34-35)

Dragostea Domnului Isus pentru ucenici și pentru toată omenirea a mers până la jertfă: în seara în care avea să fie vândut, înainte ca să spună aceste cuvinte de mai sus, Domnul Isus le-a spălat picioarele la toți ucenicii și urma să meargă la moarte pentru mântuirea lor! El Și-a arătat dragostea pentru ei, slujindu-le și dându-le o pildă. El a spălat picioarele la toți ucenicii: lui Iuda despre care știa că în aceeași seară avea să-L vândă, lui Petru, care în aceeași noapte avea să se lepede de trei ori de El și la toți ceilalți 10 ucenici, care aveau să-L părăsească în grădina Ghetsimani. Cuvântul în limba greacă folosit de apostolul Ioan pentru „dragoste”, atât în Evanghelie (Ioan 13:34, 35), cât și în prima sa epistolă (Ioan 3:11) este „agape” și are în vedere o dragoste jertfitoare, o dragoste inteligentă, care urmărește binele obiectului dragostei.

Pe când Legea cerea „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”  și „dacă cineva rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el aproapelui său (Levitic 24:19-20), Domnul Isus ne învață să iubim chiar și pe vrăjmașii noștri și să le facem bine:

Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Orișicui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău”. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. (Matei 5:38-48)

Și apostolul Pavel scrie despre dragoste și ne învață să ne iubim și vrăjmașii și să le facem bine ca prin aceasta să le trezim cugetul (să îngrămădim cărbuni aprinși pe capul lor):

Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine. (Romani 12:17-21)

Deci, nu putem spune că porunca de a ne iubi unii pe alții la I Ioan 3:11 este o referință la Lege.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” se referă la cuvintele Domnului Isus

În această epistolă apostolul Ioan de mai multe ori face referință la ceea ce au auzit de la început sau le-a fost vestit de la început. Chiar din primele rânduri din această scrisoare apostolul Ioan scrie că le vestește ce era de la început, adică viața veșnică, care este în Hristos Isus:

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața vecinică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întunerec. (1 Ioan 1:1-5)

Pentru o înțelegere mai bună a acestui subiect este important să cunoaștem contextul în care a fost scrisă această epistolă și care a fost motivul pentru care apostolul Ioan a scris această epistolă. Apostolul Ioan scrie epistolele sale în jurul anilor 90, adică aproape peste 60 de ani de la nașterea Bisericii. A trecut mai mult de jumătate de secol de când a luat naștere Biserica și mulți din primii creștini au mers la Domnul și mulți din cei cărora le scrie apostolul Ioan nu au cunoscut personal pe Domnul Isus. Dacă la începutul Bisericii problema majoră erau prigoanele, atunci la acea perioadă, când scrie apostolul Ioan epistolele sale, Biserica, pe lângă prigoane, mai era atacată și de erezii. Una din cele mai răspândite și periculoase erezii era învățătura gnosticilor. Potrivit învățăturii gnosticilor, Domnul Isus nu a avut un trup real, ci doar s-a părut că are un trup fizic și că duhul Său a coborât peste El la botez, dar L-a părăsit înainte de crucificare. Afară de aceasta ei se credeau superiori celor care nu au acea „cunoaștere superioară” pe care o posedau ei. Unii cercetători ai Bibliei sunt de părerea că nicolaiții, despre care scrie Domnul Isus bisericilor din Efes și Pergam sunt gnosticii, care se ridică deasupra altor oameni în biserică (nico – biruitor, laos – popor, adică „biruitorii poporului”).

Iată cele scrie apostolul Ioan:

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt, și știți orice lucru. V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți, și știți că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturisește pe Fiul, are și pe Tatăl. Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămânea în Fiul și în Tatăl. (1 Ioan 2:18-24)

Din versetul 24 este clar că Ioan îi îndeamnă pe destinatari să țină învățătura pe care au primit-o de la început și să nu se lase abătuți de erezii. La capitolul 4 apostolul Ioan este mai specific și arată despre ce erezie este vorba:

Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, și lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. (Ioan 4:1-6)

Despre aceeași problemă apostolul Ioan scrie și în a doua sa epistolă:

M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alții! Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început. Căci în lume s-au răspândit mulți amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină. Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta, are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă, și să nu-i ziceți: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaș faptelor lui rele.

Deci, apostolul Ioan le amintește destinatarilor despre ceea ce au fost învățați la începutul vieții lor de credință și importanța de a rămâne în cele învățate. Apostolul Ioan îi îndeamnă să rămână în învățătura că Domnul Isus a venit în trup. 

Dacă doriți să aflați mai multe despre învățătura întrupării Domnului Isus vă recomand să studiați Evanghelia după Ioan și cartea Evrei. Puteți folosi materialele de studiu biblic inductiv, care vă vor ajuta să studiați profund acest subiect:

Dumnezeule, exiști? Îți pasă de mine? Ce pot ști despre tine?

Evanghelia după Ioan partea I

Evanghelia după Ioan partea II

Evrei partea I 

Evrei partea II

https://moldovacrestina.md/vestirea-care-ati-auzit-o-de-la-inceput/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/vestirea-care-ati-auzit-o-de-la-inceput-este-legea-sau-cuvintele-domnului-isus-1-ioan-311/

„Înmulțiți-vă și umpleți pământul”: Până în 2035 musulmanii vor înregistra o natalitate mai ridicată decât creștinii

Noul raport al centrului american de cercetare „Pew Research” ne oferă informații despre cum rata de natalitate în cadrul Islamului și al creștinismului se va schimba până în anul 2050. Raportul prezice că până în anul 2035, pentru prima dată în istorie, musulmanii vor înregistra o natalitate mai ridicată decât cea a creștinilor.

Conform raportului, în prezent, familiile musulmane au mai mulți copii decât oricare alt grup religios din lume. Rata medie a natalității printre familiile musulmane din întreaga lume este 2.9 copii, iar cea printre creștini este de 2.6 copii. Nici un alt grup religios nu înregistrează o mai mare rată a natalității care să crească mai rapid decât numărul populației în general.

Statistica nu i-a uimit pe cercetători deoarece aceștia au observat că deja de câteva decenii bune bătălia demografică religioasă se dă anume între aceste două mari religii, contrar părerilor care spuneau că bătălia se dă între creștinism și secularism.

Pentru unii americani, în mod special pentru generația milenară, cifrele sunt cu adevărat o surpriză. Aceștia credeau că odată cu trecerea timpului, lumea va deveni mai puțin religioasă.

Eric Kaufmann, autorul cărții Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor moșteni cei religioși pământul?) ne răspunde la această dilemă prin a explica că nu există o suficientă creștere a natalității în rândul ateiștilor sau a celor neafiliați din punct de vedere religios ca să poată să intre în bătălia demografică alături de musulmani și creștini. Până în anul 2055 – 2060, dacă statisticile vor continua în același ritm, mai puțin de un copil din 10 de pe planetă va aparține unei mame neafiliate din punct de vedere religios. În același timp, 7 din 10 vor aparține fie familiilor de musulmani fie a celor de creștini.

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/06/inmultiti-va-si-umpleti-pamantul-pana-in-2035-musulmanii-vor-inregistra-o-natalitate-mai-ridicata-decat-crestinii/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/inmultiti-va-si-umpleti-pamantul-pana-in-2035-musulmanii-vor-inregistra-o-natalitate-mai-ridicata-decat-crestinii/

„Dacă“ William Kelly

Ca să vă prezinte sfinţi şi fără pată şi de neînvinuit înaintea Lui, dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă, întemeiaţi şi tari şi fără să vă lăsaţi abătuţi de la speranţa Evangheliei pe care aţi auzit-o” Coloseni 1:22-23

lonely walk

 

Socotesc cuvântul „dacă“ o condiţie şi nimic altceva. Este cu totul alt lucru în capitolul 3:1: „Dacă aţi înviat împreună cu Hristos …“. Este un cuvânt asemănător, dar trebuie, ca întotdeauna, să fie privit în contextul lui. Cred că aici este implicată o condiţie, în timp ce în capitolul 3 este simpla referire la un fapt împlinit.

În afara unor împrejurări speciale care să poată schimba situaţia, fiecare om, aproape fiecare persoană, înainte de a se întoarce la Dumnezeu este în mod natural dispus să fie arminian *(adică să se încreadă în propria sa dreptate); dar când ajunge să-şi dea seama că este un pierdut, totuşi îndreptăţit prin credinţă, prin harul lui Dumnezeu în Hristos, este deseori o tendinţă de a se îndrepta cu totul spre extrema opusă. Când ajunge mai matur în înţelegerea adevărului, nu mai este vorba despre a avea una din cele două vederi, ci una infinit mai largă, adică a gândului lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său.


De la Arminius, un teolog susţinător al învăţăturii propriei dreptăţi şi a propriei vrednicii

Lucrurile din Scriptură care sunt fără condiţie trebuie luate în totul aşa cum sunt ele, iar cele condiţionate trebuie subliniate în toată tăria lor. Apostolul nu ne aduce înainte acest „dacă“ drept condiţie a îndreptăţirii noastre. Numai harul socoteşte drept pe cel nedrept; nicio condiţie nu poate avea loc aici. Ar fi o tăgăduire a harului.

Pentru toată această lucrare nu există condiţii care să poată aduce semn de întrebare. Dar ce se întâmplă? Dumnezeu nu ne face să ştim cu siguranţă care sunt cei care cred în adevăr în El, printre cei care mărturisesc Numele lui Hristos.

Au fost chiar în zilele de la început unii care au urmat adevărul pentru un timp şi apoi l-au părăsit. Alţii au înlocuit încetul cu încetul curăţia evangheliei cu filosofie şi rânduieli sau cel puţin au fost dispuşi să le adauge la ea. De aceea apostolul spune: „Dacă în adevăr rămâneţi (continuaţi) în credinţă“. Aici el îi atenţionează pe cei născuţi din Dumnezeu că trebuie să continue în credinţă; şi, pe lângă aceasta, alte lucruri trebuie să fie luate în seamă. Şi oare nu copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu oscilează şi chiar alunecă pentru un timp în rătăcire?

Desigur, nu pot spune oricui părăseşte credinţa că este sfânt şi de neînvinuit înaintea lui Dumnezeu. Se poate să ai speranţă datorită faptelor lui din trecut; dar atât timp cât un suflet este dus astfel de vrăjmaş departe de adevărul fundamental, n-aş putea, n-ar trebui să vorbesc cu prea mare încredere despre el. Ar însemna să dovedesc neatenţie faţă de o astfel de necredinţă şi să măresc pericolul în care se află acest suflet, purtându-mă cu uşurinţă. De aceea apostolul spune: „Dacă rămâneţi“.

Un principiu asemănător se aplică celui care trăieşte la umbra unui păcat nejudecat. Astfel, în 1. Corinteni 5vedem că un om vinovat de un păcat greu, şi de aceea dat afară, trebuia să fie tratat ca „răul acela“, deşi Duhul Sfânt în acelaşi capitol vorbeşte despre scopul avut în vedere: ca duhul acelui om să poată fi mântuit.

Şi epistola a doua dovedeşte că, după toate acestea, omul acela era un credincios adevărat şi că, în urma pocăinţei lui, a fost restabilit în părtăşie.

Desigur, Duhul Sfânt cunoaşte perfect toate, dar noi putem judeca numai ce permite Dumnezeu să fie adus clar înaintea ochilor noştri. Lucrul acesta are o valoare practică pentru sufletele noastre, pentru că deseori este greu să te porţi chiar aşa cum ar trebui cu o persoană care a ieşit din părtăşie. Suntem predispuşi să abordăm cu uşurinţă astfel de cazuri. Şi care este rezultatul că le tratăm astfel? Ei trag cu putere în afară. Puterea de restabilire este prea slabă. Păcatul este judecat superficial. Dacă simţim mai mult, dorim cu sinceritate să aducem persoana aceea înapoi. Trebuie să fie o durere adâncă ori de câte ori sufletele sunt oprite de la masa Domnului. Dorinţa noastră atunci ar trebui să fie neîncetat să aflăm că se judecă ei înşişi şi să-i vedem restabiliţi.

Aici nu se spune să rămânem în credinţa prin care suntem mântuiţi, ci „în credinţa“ (articulat). Când apostolul vorbeşte aici despre „credinţă“, de fapt nu se referă la credinţa „noastră“, ci la acea singură „credinţă“ adica la obiectul primit. Credincioşi adevăraţi sau nu, dacă ei părăsesc credinţa, cum ar putea fi ei consideraţi astfel?

În ultimul timp, oamenii s-au îndreptat foarte mult spre ceea ce este înăuntru sau subiectiv; însă „credinţa“ este revelaţia oferită celui credincios în afara omului. Este o mare îndurare că în aceste zile din urmă s-a dat mare întâietate adevărului cu privire la persoana Domnului Isus Hristos.

Nu ne putem pronunţa în totul cu privire la credinţa individuală a unui om, dar putem judeca ce vedem cu privire la credinţa pe care o are şi să spunem dacă ce mărturiseşte este adevărat sau nu. Dragostea ia de bun – dacă o persoană mărturiseşte credinţa şi nu este nimic evident împotriva ei în cuvintele şi căile ei – că este credinţa adevărată. O persoană poate fi sinceră în ceea ce este greşit sau nesinceră în ceea ce este drept; dar adevărul este un standard neschimbat. Dacă cineva ar judeca pe temeiul a ceea ce este în inima unei persoane, n-ar putea spune nimic; pentru că cine altul se poate pronunţa în această privinţă decât numai Dumnezeu? Dacă cineva acţionează pe temeiul „credinţei“, odată ce omul merge împotriva adevărului, părăsind ceea ce mărturisise altădată, suntem datori să judecăm acest lucru, lăsând problema credinţei inimii în mâinile lui Dumnezeu.

http://comori.org/noul-testament/coloseni/daca-ramaneti/

”MĂ VOI ÎNTOARCE”

”Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”(Ioan 14:3)

”Aţi auzit că v-am spus: “Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:28)

mihai sarbuEra în Joia Mare. Ziua în care Fiul lui Dumnezeu avea să se confrunte cu cea mai grea problemă din Univers: păcatul întregii omeniri. Avea în față ucenicii speriați, trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru, marii preoți plini de ură și un Pilat  care nu știe ce să facă, Ghețimanii și Golgota. Toți erau tulburați; singurul care avea pace era El. Are tăria de caracter să le explice și să le spună: 

”Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Iar apoi continuă să-i asigure: ”Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Ca să nu fie nici un lucru neclar el concluzionează: ”Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:1-4). Acum, după ce cunoaștem deja totul, vă invit să rămânem lângă Cuvântul ce trebuie să se împlinească în zilele care urmează: ”Mă voi întoarce.” (Ioan 14:3).

Cei care se încred în El suspină și tânjesc după ziua aceea când strigă: ”Isus, Isus și te-așteptăm / Cum crinii-așteaptă rouă, / Privind spre ceruri te chemăm / Cu mâinile-amândouă. / Treci peste anii viitori, / O, Mire drag și vină, / Ne du mai sus, mai sus de nori / În țara de lumină.” (C.Ev. #621). Fie ca și meditația aceasta să atingă inima ta în așa fel ca la sfârșit să-ți fie dor de Cer. Mântuitorul lumii se va întoarce fiindcă are motive foarte serioase să o facă.

1). Pentru că a investit. /A pregătit un loc/. Cea mai grandioasă investiție făcută vreodată pentru binele oamenilor este mântuirea și salvarea lor din păcat și din moarte veșnică. Prin decizia lui Adam soarta rasei umane a fost pecetluită: ” … toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Rom.3:23), iar ”plata păcatului este moartea” (Rom.6:23). Sumbru, trist, fără speranță și fără viitor. Așa ar fi fost dacă Dumnezeu nu s-ar fi gândit la ”al doilea Adam” care să vină în lumea noastră: ”să se nască și să crească, să ne mântuiască.” (Colind creștin). Iar minunea s-a întâmplat deoarece Dumnezeu – care este Dragoste – a decis să investească ce a avut mai scump și: ” a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Acum se apropie ziua inaugurării investiției jertfei de la Golgota. Cerul este în mare pregătire. Este vorba de ”casa Tatălui Meu” unde ”sunt multe locaşuri” – adeverește Domnul Isus. Toate aceste lucruri sunt reale deoarece El a plecat să desăvârșească mântuirea noastră explicând că: ”Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”(Ioan 14:2). După mai bine de două mii de ani, atât Cerul cât și sfinții așteaptă ziua celebrării când – în prezența Tatălui – Fiul Său  ”să taie panglica,” să deschidă ușa veșniciei  și să dăruiască locuri de onoare pentru toți cei care au crezut în El și au rămas statornici până la sfârșit. Promisiunea pentru biruitori este fantastică: Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc.3:21). Nici un muritor nu-și poate dori ceva mai mult! Pocăiește-te cu adevărat și fii gata pentru inaugurare! Se poate întâmpla în orice moment

2). Pentru că a promis. Își ține cuvântul/. N-a mințit niciodată. Cuvântul Lui este DA și Amin! Fii atent din nou la promisiunea Lui:Aţi auzit că v-am spus: “Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.”(Ioan 14:28). Prima parte a promisiunii s-a împlinit deja. El este la dreapta Tatălui și așteaptă momentul în care arhanghelul va suna cu trâmbița. Da! Este sigur că – așa cum s-a împlinit prima parte a cuvântului care și L-a dat – se va împlini și cea de-a doua parte. Este absolut adevărat că Cel Viu în Vecii Vecilor va reveni ”cu slavă și mărire / să judece viii și morții / a Cărui împărăție nu va avea sfârșit!” (Credeul creștin). Iar răscumpărații care au crezut în El strigă:Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc.22:20). A promis! Și se va întâmpla întocmai 100%. Chiar și poetul creștin este sigur că așa va fi deoarece scrie: ”Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni / Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări, / Mare va fi ziua când ai să cobori, / Sărbătoarea celor fără sărbători.” (Anonim – Vei veni Isuse). Cartea Sfântă este marcată de nenumărate ori de promisiunea revenirii Domnului Isus. Doresc să-ți las doar încă un cuvânt ca să fii sigur că ”Ce promite El le ține!” (C.Ev.#534). Ia aminte și reține pentru totdeauna că mai este: “Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi “Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Eu am hotărât să răspund ca și un alt urmaș al Mântuitorului care proclamă: ”Crezând, crezând, / Stau pe promisiunile Domnului meu. / Crezând, crezând, / Eu stau pe promisiunile Lui.” (C.Ev.# 227). Nu știu cum răspunzi tu dar indiferent de ceea ce vei zice, El va veni! A promis și așa va fi!

3). Pentru că a croit o cale. /O singură cale/. După ce le explică finalul și Îi asigură de promisiunea Lui, Fiul lui Dumnezeu face lumină cu privire la drumul pe care trebuie să meargă urmașii Lui ca să ajungă în glorie și să moștenească: Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25:34). Este foarte simplu și provocator mesajul Mântuitorului: ”Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:4). O destinație finală la care se ajunge pe un singur drum. Oamenii au drumurile lor. Dumnezeu are Calea Lui. Este unică și inconfundabilă. Ascultă numai ce spune chiar El: ”Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţaNimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Oameni cu Scriptura în mână spun că: ”toate religiile lumii sunt ca niște cărări care duc în același vârf de munte. Nu contează pe care mergi, important este să ajungi sus.” (Anonim). Nimic mai fals. Dumnezeu a venit la noi pe o singură cale, cea a lui Isus Christos, Fiul Său întrupat și noi nu putem ajunge la El decât pe calea Lui. Cum arată ea? Urmărește: ”strâmtă este poarta,îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Suficient ca să-ți verifici starea și să realizezi unde te afli. Să înțelegi că numai: ”prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El” și fiindcă prețul a fost plătit în întregime: ”să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, … să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:19-23). Închei meditația fredonând împreună cu poetul creștin cuvintele unei cântări de excepție: ”O poartă-n ceruri s-a deschis / Prin ea străbate-o rază. / E raza crucii lui Isus, / Ce-n lume luminează./ Îți mulțumesc Isuse-al meu, / În tine sper Tu mi-ai deschis, / Deschis! Deschis! / Tu poarta mi-ai deschis.” (C.Ev.#161). Pocaitule, rămâi pe Cale până la capătul ei. Iar tu, prietenul meu, pășește chiar acum pe ea. ”Nu-i împodobită dar dreaptă / Și e bună că duce în sus.” (C.Ev.#100). La sfârșit va fi Cerul cu Domnul Isus și cu sfinții Lui. Fă tot ce trebuie ca să fi acolo.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” (Ps.143:10)

”Netezeşte calea Ta sub paşii mei.” (Ps.5:8)

Pastor Mihai Sârbu

”3 : 16” SAU CIFRUL LUI DUMNEZEU

download

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

mihai sarbuCIFRUL reprezintă: 1. vocabular criptografic în care cuvintele sunt înlocuite prin cifre; sistem de semne convenționale în comunicări secrete. 2. mecanism bazat pe o combinație de litere sau de cifre; combinația semnelor.” (DEX). În lumea noastră există asemenea comunicări secrete care – folosind combinații de cifre și litere – descoperă adevăruri tainice. Cu atât mai mult Dumnezeu folosește cifre și litere ca să scoată la iveală caracterul, dragostea și planul Său cu privire la salvarea rasei umane de la pierzare veșnică.

”3:16” reprezintă o combinație de cifre pe care l-am numit ”cifrul lui Dumnezeu”deoarece în spatele lui este descoperită ”inima Lui de tată” plină de dragoste care bate pentru fiecare muritor de pe acest pământ. Haideți ”să ne punem centurile de siguranță” și să descoperim ce se află în spatele lui ”3:16.”

1). Problema: Păcatul. ”Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!” (Ioan 3:16) – așa începe ”3:16” sau cifrul lui Dumnezeu. Înțelegem că este vorba despre lumea pe care El a creat-o și în care a investit. Lumea care I-a întors spatele și și-a luat soarta în propriile mâini ajungând la faliment total: ”toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Rom.3:23). Și ce-i mai trist este sentința pe care o dă un Dumnezeu drept la starea în care a ajuns rasa umană: ”plata păcatului este moartea” (Rom.6:23). Iată cum creionează Scriptura portretul ființei umane care a ales să trăiască în păcat: ”morţi în greşelile şi în păcatele voastre”  ”fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.” (Ef.2:1,12). Doliu! Dezastru! Depărtat de Dumnezeu! Fără speranță! Parcă am ajuns pe un drum înfundat, fără nici o ieșire. Aici l-a adus păcatul pe omul care L-a respins pe Creator, iar soarta lui o împărtășim fiecare dintre noi deoarece: ”sunt născut în nelegiuire, şiîn păcat m-a zămislit mama mea.” (Ps.51:5). Ce-i de făcut? Omul nu poate face nimic, singura speranță vine de Sus. Tocmai când se părea că Dumnezeu a uitat de creatura Lui, El rupe tăcerea, iar cifrul ”3:16” ne descoperă:

 2. Planul: Crucea. Dumnezeul cel drept (care trebuia să pedepsească pe păcătos) a conceput un plan unic de salvare hotărând să împlinească dreptatea Lui prin dragostea Lui iar pentru asta: ”a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16) drept preț pentru răscumpărarea pmului din păcat și pierzare veșnică. Martorul ocular descrie că așa a fost: ”Când au ajuns la locul, numit “Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.” (Luca 23:33). Salvarea pretindea o jerftă fără cusur, lucru imposibil pe pământ. A venit Singurul lui Fiu din glorie: ”să se nască și să crească să ne mântuiască.” (Colind creștin). Este și motivul pentru care poetul scrie plin de recunoștință și spune: Ca să mă răscumperi pe cruce-ai murit. / Te iubesc căci spinii fruntea Ți-au rănit. / Te iubesc că Tu m-ai întâi M-ai iubit, / De te-am iubit cândva, acum și mai mult.! (C.Ev. #560). Există rezolvare la problema păcatului, iar simbolul ei este marcat într-o cruce pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu. Iată de ce misiunea urmașilor Domnului Isus este să proclame acest adevăr mărturisind că: ”Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” (1Cor.1:21). În fața dragostei divine nu poți rămâne neutru, ci ești obligat să iei atitudine și să înțelegi:

3).Provocarea: Credința. Descifrând ”cifrul” cu secretul dragostei lui Dumnezeu ești provocat să faci o decizie privind salvarea și destinul tău veșnic. Iată modul în care ”3:16” spune că poți beneficia de investiția lui Dumnezeu: ”oricine crede în El!” (Ioan 3:16).Sacrificiul suprem care a adus salvarea și viața veșnică are efect pentru lumea întreagă dar beneficiază de el doar aceia care cred – adică – cei ce se încred cu adevărat în Dumnezeu. Și asta pentru că:” cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Dumnezeu este interesat în salvarea ta mai mult decât îți închipui și așteaptă chiar acum să hotărăști să intri într-o relație adevărată cu El prin pocăință și credință deoarece: ”cel neprihănit va trăi prin credinţă” dar în același timp te avertizează: ”dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”(Evrei 10:38). Dacă pornești la drum cu Domnul Isus, fă în așa fel ca să rămâi până la capăt alături de El. Trăim vremurile de la sfârșit când lepădarea de credință este la ordinea zilei. Iată de ce întrebarea Scripturii te privește și pe tine în mod direct: ”când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Probabil că va găsi ”tone” de religie dar fără relație. Biserici arhipline dar fără mărturia credinței. Bannere cu firme religioase dar fără viață. Unde te găsești în această ecuație? Ai grijă! Fiindcă numai prin credință poți privi spre infinit și să descoperi ce te așteaptă dacă ești pocăit cu adevărat.

4).Perspectiva: RaiulExistă o finalitate și o răsplată la toate cele de mai sus. De ce a murit Domnul Isus și de ce este nevoie să crezi? Iată răspunsul: ”să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică!” (Ioan 3:16).Exact cum aude și tâlharul care s-a pocăit pe cruce lângă Domnul Isus: ” vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43). Raiul lui Dumnezeu nu este o poveste; este marea realitate în Domnul Isus. Ți se taie respirația la imaginea pe care o prezintă Scriptura: ”Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apoc.22:3-5). Te poți gândi ca tu – un anonim al acestui pământ – să intri pe porți de perle și să pășești pe străzi de aur în cetatea eternă? Dar să fi părtaș la ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte?” (P.Ispirescu – Basme). Oare înțelegi cu adevărat ce înseamnă să locuiești în: ”cortul lui Dumnezeu cu oamenii?” (Apoc.21:3). Cu sfinții, cu martirii, și cu miliardele de răscumpărați în jertfa de la Calvar? Este mai presus de înțelegerea omului dar este adevărat așa cum scrie și poetul că: ”Sus asupra stelelor, Aleluia, Amin! / E mulțimea sfinților, Aleluia, Amin! / Care-aici s-au ostenit, Care mult au suferit, / Acolo s-or oihni, Aleluia, Amin!” (C.Ev. #456).Cifrul lui Dumnezeu – ”3:16” – a fot dezlegat. Nu mai există nici o enigmă. Problema a fost rezolvată la cruce. Tot ce ți se cere este să te încrezi în El cu adevărat și să trăiești pocăința la nivel de excelență în așa fel ca să-L onorezi! Finalul va fi glorios! A mai rămas puțin până vom auzi trâmbița revenirii Lui. Aș vrea să nu lipsești. În Cer va fi trist fără tine . Și eu voi fi trist să te caut și să nu te găsesc acolo. De aceea te îmbrățișez cu dragoste sinceră și mă rog să-ți pui viața în rânduială în așa fel ca să ne întâlnim în glorie.

RUGĂCIUNE

”Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!” (Ps.119:41)

“ZIUA ACEEA”

 ”M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim.4:7-8)

mihai sarbuMeditația din săptămâna precedentă aducea în scenă o secvență din calendarul lui Dumnezeu numită ”ziua socotelilor” sau judecata lui Dumnezeu. De pe grămada de gunoi, Dreptul Iov proclamă: să ştiţi că este o judecată.” (Iov 19:29).O judecată cu două implicații: una cu semnul plus (pentru răsplătire) și alta cu semnul minus (pentru osândă). Astăzi ne oprim la o altă secvență intitulată ”ziua aceea” ca și la momentul în care Dumnezeu va face judecată pentru răsplătire în dreptul fiecărui urmaș al Domnului Isus care a rămas statornic lângă El până la capăt. Poetul tânjește după acel moment când scrie:”Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni / Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări, / Mare va fi ziua când ai să cobori, / Sărbătoarea celor fără sărbători.” (Anonim – Vei veni Isuse). Întrebarea mea în dreptul tău este: ”Cum aștepți  ziua aceea?” Este stabilită în agenda lui Dumnezeu și va veni indiferent dacă vrei tu sau nu. Mă rog să nu fi surprins de acel moment special și să înțelegi valoarea și semnificația ei în așa fel ca să nu fi luat pe nepusă masa. Ea – ”ziua aceea” – este revelată în Cartea Sfântă ca și:

1). Ziua confruntăriiTelegrama lui Dumnezeu cu privire la întâlnirea din veșnicie este clară și fără comentarii: ”Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, De ce?”pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Cor.5:10). Iar poetul vine și întărește acest adevăr biblic proclamând că: ”Noaptea vieții se va lăsa / Și către Cer eu voi pleca / Să mă-ntâlnesc cu ce-am lucrat. / Unde-i lumină ne-ncetat.” (Anonim – În orice zi). Este sigur că”Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată! Dar nu numai atât!”judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Ecl.12:14). Dacă este sigur că nu poți să scapi de această confruntare nu crezi că e înțelept să beneficiezi de harul pe care ți-L acordă Domnul ca să fi prezent la întâlnirea pentru răsplătire pentru că ai avut o viață demnă de Cel Prea Înalt? Tot ce trebuie să faci este să trăiești zilnic la nivel de excelență, onorându-L pe Mântuitorul în așa fel ca – fiind plin de Duhul Sfânt – să se vadă în viața ta roada Lui, emblema acestei trăiri fiind: ”Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Gal.5:23). Nici o justiție pământească nu te va putea acuza atunci când în viața ta este vizibilă roada Duhului. Cu atât mai mult Dumnezeu! Va fi onorat să te primească și să te felicite pentru o asemenea mărturie. Ce zici? Vrei să te oprești din alergarea ta și să începi un alt mod de viață? Astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

2. Ziua confirmăriiÎn ”ziua aceea” Dumnezeu va confirma adevărata ta identitate. Pentru că: ”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21). Termenii în care te poți califica pentru viață veșnică sunt stabiliți de Creatorul. Asta înseamnă mult mai mult decât ”a zice”; înseamnă ”a face”! Adică modul tău de viață să fie cel al faptelor izvorâte dintr-o credință autentică (nu uita că și dracii cred și se înfioară) în Dumnezeu. Abia atunci vei putea auzi invitația care confirmă identitatea ta reală: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25:34). Ce onoare dar și ce responsabilitate! Într-o zi vei fi prezent pe podiumul veșniciei ca să fi prezentat ca unul care a biruit în lupta vieții, și-a sfârșit alergarea și a păzit credința. Dar ce răspundere implică această favoare! Trebuie să se întâmple ceva în interiorul tău: să fii născut din nou și să trăiești sub domnia Lui. Așa pretinde Cuvântul: ”dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). Când se întâmplă acest lucru cu adevărat și devii proprietatea Domnului Isus, atunci se împlinește un alt mesaj al Scripturii: ”Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal.5:25). Ceea ce este înăuntrul tău se vede în afară. Înainte de a fi o confirmare finală în glorie, trebuie să existe o mărturie și aici pe pământ că ești pocăit cu adevărat. Oamenii s-au săturat de vorbe și de predici. Ei doresc să vadă vieți schimbate care să aibă impact în lumea din jur. Primii creștini erau cunoscuți ca și cei: “care au răscolit lumea …” (F.A.17:6) datorită vieții lor trăită la nivel de excelență. Întrebarea care se impune de la sine este: ”Ce (pe cine) văd oamenii din jur în viața ta”? și ”Care este mărturia vieții tale de creștin despre Mântuitorul tău”? Nu-i glumă; e cel mai serios lucru de sub soare. Ne confirmă și poetul creștin când scrie: ”Să se vadă-n a ta viață / din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / chiar de mâna dulce-a lui Isus”. (C.Ev. # 549). Te rog, oprește-te puțin! Următorul eveniment cosmic va fi întâlnirea din glorie. Cerul nu va fi așa de frumos dacă tu lipsești. Iată de ce, te implor să-ți pui viața în ordine. Mărturia ta de pe pământ va aduce fericire veșnică sau chin veșnic. Alege să fii împreună cu Fiul lui Dumnezeu în Cerul Lui trăin de-aici de pe pământ ca și în Cer.

3).Ziua consacrării /încoronării/. ”Ziua aceea” mai înseamnă ceva: va fi ziua consacrării tale. Ziua în care ai fost găsit vrednic să urci pe podiumul de premiere al Cerului și să fi declarat învingător. Din închisoarea Romei Apostolul Pavel era sigur de un lucru: De acummă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2Tim.4:8). Nu știu să-ți explic exact ce înseamnă această cunună dar știu că vei fi încoronat ca să rămâi pentru timp și eternitate în compania Celui Viu în Vecii Vecilor și a sfinților Lui: ”şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”(1Tes.4:13-17). Iată ce declară ”ghidul” că a văzut în glorie în ultima carte a Bibliei: ”un cer nou şi un pământ nou; … cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei … cortul lui Dumnezeu cu oamenii… un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul … în mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii”. (Apoc. 21:1-3,22:1-2). Nici o ființă de sub Soare nu-și poate dori ceva mai mult decât: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. (P.Ispirescu – Basme). Basmul românesc își va găsi împlinirea ”L-acele țărmuri, dincol’ de râu …” (C.Ev. #468). Iar poetul creștin anonim întregește imaginea veșniciei cu Domnul când scrie:”Dincol de zare-i o dimineață / Mai glorioasă fără apus. / Sfârșită-i truda și-o altă viață / Am pe vecie cu-al meu Isus”. Finalul este de-a dreptul fantastic: ”Dincol’ de zare, ce întâlnire / Cu prea iubiții plecați în Cer. / Și-ntr-o unire făr’ despărțire, / Vom fi cu Tatăl acasă-n cer”! (Anonim – Dincol’ de zare). Nu am cuvinte mai elevate să-ți pot descrie farmecul și splendoarea din glorie. Tot ce pot să fac este să-ți spun că te iubesc și că mă rog ca Dumnezeu să atingă ființa ta în așa fel ca după ce ai citit această meditație să-ți fie dor de veșnicie și de întâlnirea cu Domnul Isus. Te îmbrățișez și doresc să se-ntâmple chiar acum.

RUGĂCIUNE

”Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps.139:23-24)

Pastor Mihai Sarbu

“FIULE, DĂ-MI INIMA TA…˝- PASTOR MIRCEA TOMA

 

“Fiule, dă-mi inima ta…˝

Proverbele 23,26

Dintre tot ce putem da Domnului, un singur lucru Îl dorește: inima. Tot ce este pe pământ și în ceruri este al Lui, inclusiv trupul și inima (organul care ne bate în piept). Însă inima, ca expresie a omului dinlăuntru, a dorințelor și emoțiilor noastre, a gândirii și a voinței noastre, a conștiinței și afecțiunii noastre este ceea ce dorește Dumnezeu, și ea nu este a Lui pana nu I-o dam. Și, după cum un soț care-i dă soției totul, sau o soție care se dăruiește soțului pe deplin, dar nu-i dă inima partenerului său este ca și când nu i-ar da nimic, tot așa, a-I da lui Dumnezeu totul, dar nu inima, nu înseamnă prea mare lucru. Mai exact, nimic.

Nu-i așa că tu ești unul dintre cei ce dau multe sau fac multe pentru Dumnezeu? Apucă-te și cântărește și vei vedea câte se adună: ajuți pe săraci, dăruiești la biserică, ești binevoitor în a ajuta pe toți, spui Evanghelia ori de câte ori ai ocazia și altele asemenea… Dacă nu ar fi așa nu ai citi o revistă creștină și nu ai da câteva minute din prețiosul tău timp pentru a citi acest articol! Darinima, ai dat-o pe deplin și pentru totdeauna Domnului?

Este ciudat, când pui cap la cap învățătura Scripturii cu privire la inima omenească în starea ei neafectată de har și nașterea din nou, că Dumnezeu o dorește. Noi înșine ne-am lepăda de ea dacă am putea și dacă am vedea-o așa cum este în realitate. Dar nu o vedem, profetul Ieremia atrăgându-ne atenția asupra acestui paradox: inima este adevărul în privința noastră, este însăși esența făpturii noastre, dar din cauza corupției păcatului nu suntem în stare să discernem realitatea în privința propriului sine: ˝Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască?˝ – Ieremia 17,9. Așa că Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat și cunoscător a toate, a dat la o parte cortina dezvăluindu-ne: ˝Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia˝ – Marcu 7,21-22. Adică inima omenească, în starea ei naturală, este rea și foarte rea – lucru dovedit de faptele vieții noastre.

Uite așa am aflat de ce mulți oameni nu manifestă un interes real și susținut pentru Dumnezeu, deși sunt religioși și chiar pioși. Până la urmă, inima ce nu este a Domnului, își va dovedi caracterul murdar, întinzându-se ca mucegaiul peste orice realizări și eforturi bune. Nu că nu s-a vrut, nu că nu s-a încercat, nu că nu a fost multă jertfă și efort, dar inima târește omul acolo unde-i este comoara.

Același este răspunsul de ce așa de mulți copii care cresc în familii bune, sunt duși la biserică cu regularitate, li se acordă o educație atentă ajung la maturitate să-și ruineze viața prin alegeri și păcate devastatoare, nenorocindu-se și pe ei și pe aceia care i-au crescut.

Același este răspunsul pentru care mulți semeni de-ai noștri cunosc Evanghelia Domnului Isus, care s-ar putea că, din când în când vin la evenimente evanghelistice unde li se expune clar și provocator adevărul privind moartea și învierea Domnului Isus, nu devin ucenici ai Domnului.

Același este motivul pentru care ștergerea din registrul bisericii în care este trecut numele multora va fi făcut nu de pixul secretarului bisericii, ci prin ardere de către flăcările iadului.

O, și dacă ce este și ce face inima noastră ar avea repercusiuni numai asupra noastră înșine…Parcă mintea nu poate pricepe vremurile în care trăim, cu atâtea focare de conlict și neînțelegere între oameni, cu boli fără tratament (vezi Ebola), cu știri despre copii crescuți în țări numite cândva creștine care acum se radicalizează la islam și merg să lupte în Siria sau Irak. Îmi spunea un păstor: ˝Dar cum să nu meargă să lupte aiurea când viața le-a fost devastată de părinții care mergeau la biserică în fiecare duminică, mărturiseau că sunt născuți din nou, dar au trăit în păcat și apoi au sfârșit în divorț; când au avut sub ochi atâtea exemple de așa ziși creștini care în afară de nume nu aveau nimic ce să-i diferențieze de lume? Radicalizarea și lupta le dau fundament și scop aducând ordine în haosul vieții˝. Din nefericire, ei au ales si merg pe o cale greșită pentru că, ceea ce au nevoie și Persoana după care tânjesc, este Dumnezeul Bibliei.

Întreaga istorie biblică este dovada căutării lui Dumnezeu după inima omenească. Înțelepciunea, personificată, îți adresează o chemare directă din partea lui Dumnezeu: ˝Acestea sunt cuvintele pe care Solomon le rostește în numele înțelepciunii, iar înțelepciunea nu este decât un alt nume pentru Domnul Isus Hristos care a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune pentru noi. Dacă vei întreba: Care este cea mai înaltă înțelepciune de pe acest pământ? vei vedea că este să crezi în Isus Hristos pe care Dumnezeu L-a trimis – să devii un urmaș și un ucenic al Său, să te încrezi în El și să-L imiți. Este Dumnezeu în Persoana Iubitului Său Fiu care spune fiecăruia dintre noi: Fiule, dă-mi inima ta˝- Charles Spurgeon (http://www.biblebb.com/files/spurgeon/1995.htm).

Spre lauda și gloria Sa veșnică, dorința lui Dumnezeu este să-I dai inima ta, așa de ticăloasă sau neserioasă, așa de pătată de păcat, egoism și mândrie, pentru ca să o curățească în sângele Domnului Isus, să o sfințească și să o transforme. În aceasta constă puterea Evangheliei – ea aduce mântuire pentru orice om, indiferent de starea inimii sale. Ia cuvintele Scripturii, ˝Fiule, dă-mi inima ta˝ , nu numai ca o invitație din partea Sa, ci ca o poruncă adresată personal ție, clară și directă, care îți cere ascultare imediată. În loc să amâni, pune-te pe genunchi și dă-ți inima Domnului într-un act de pocăință prin credința în Hristos Isus și lucrarea făcută de El la cruce.

Dar poate că ești unul dintre cei care au făcut asta în urmă cu destui ani ca să nu-ți mai aduci aminte exact împrejurarea, și de atunci multe ți-a fost dat să trăiești. Scriptura îți vorbește și ție chemându-te să veghezi ca inima să-ți fie în totul a Domnului, dăruindu-I toată dragostea și afecțiunea, încrederea și slujirea în ascultare.

Am copilărit la Hunedoara și-mi aduc aminte de toate zgomotele făcute de combinatul siderurgic pentru că locuiam aproape. Se folosea explozibil pentru a desprinde zgura ce a fost turnată lichidă în niște vagoane speciale și pe drum s-a întărit, așa că tocmai când nu te așteptai auzeai câte o bubuitură. Trenuri treceau cu regularitate ducând și aducând tot felul de produse. Periodic se dădea drumul la gazele rezultate în urma arderilor și, din cauza presiunii mari se auzea în tot orașul. Dar știți ceva?, după un timp mai realizam că toate acestea există doar atunci când aveam musafiri și ne spuneau dimineața că nu s-au odihnit prea bine din cauza zgomotelor combinatului. Tot așa, de ani poate răsună chemarea lui Dumnezeu pentru tine, și El o face acum din nou: ˝˝Fiule, dă-mi inima ta˝. Nu cumva te-ai obișnuit cu harul și nu mai auzi chemarea Domnului?

Pastor Mircea Toma

http://www.baptisti-arad.ro/articole/fiule-d-mi-inima-ta

Un Leac pentru Suferință – Pastor Richard Wurmbran

​NEBUNIA NUMITĂ TĂGĂDUIREA LUI DUMNEZEU – Pastor Ioan Cocîrțeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/fiule-da-mi-inima-ta˝-pastor-mircea-toma/

„SĂ NU VĂ POTRIVIŢI ” CHIPULUI VEACULUI ACESTUIA”

Billy Graham

„Vă cer tuturor cBilly Graham 1reştinilor de pretutindeni să fiţi urmaşi adevăraţi ai lui Isus Hristos – fără să vă potriviţi chipului veacului acestuia – dar să vă asemănaţi în fiecare zi chipului lui Isus Hristos”.

Când Roma se afla în apogeul gloriei şi puterii sale, a apărut o sectă tulburătoare cu  numele de creştini. Datorită unui foc care ardea în inimile lor, aceste persoane au avut curajul de a fii altfel decât majoritatea. Într-o epocă în care imoralitatea, bogăţia şi luxul erau la modă, creştinii s-au împotrivit şi nu s-au lăsat contaminaţi de practicile senzuale ale unei civilizaţii în dezintegrare. Într-o perioadă în care viaţa umană era ieftină, aceştia au pus o valoare înaltă persoanelor umane, sufletelor lor şi destinului acestora.

Aceşti creştini s-au opus de a fii absorbiţi de societatea atee din Roma. Nu au auzit vorbindu-se de regula pe care o ascultăm azi: „Când te afli în Roma, să faci ceea ce fac romanii”. Înaltul tribunal roman a iniţiat o campanie pentru a termina cu creştinismul, considerându-l un perturbator al unităţii păgâne. Romanii aveau falsa impresie că prin intermediul legii poate fii controlată chiar şi conştiinţa unei persoane, deci a avea curajul de a fii diferit, era ilegal. Toţi trebuiau să se încline în faţa lui Cezar. Toţi trebuiau să se adapteze obiceiurilor păgâne. Toţi trebuiau să se comporte ca şi romani adevăraţi.

Nonconformiştii au fost ameninţaţi cu moartea şi mulţi au ales să moară decât să se adapteze Romei şi să-şi compromită conştiinţa. Un creştin numit Pavel a luat pana şi a scris un cuvânt pentru toţi creştinii din toate timpurile: Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2).

Timpurile s-au schimbat, dar natura umană nu. Lumea păgână încă mai încearcă să-şi pună amprenta conformismului pe fiecare urmaş al lui Hristos. Fiecare posibilă presiune este exercitată asupra creştinilor pentru ca aceştia să se conformeze normelor lumii. Apostolul Pavel îndeamnă pe toţi creştinii din toată lumea şi de toate vârstele să nu se conformeze la ceea ce presupune sistemul lumii acesteia. Un adevărat creştin, care trăieşte o viaţă de ascultare, este o mustrare constantă pentru aceia care acceptă normele morale ale lumii actuale.

În dorinţa noastră de a-l face cunoscut pe Hristos şi pentru a creşte influenţa bisericii, suntem predispuşi să gândim că biserica şi creştinii pot deveni populari printre necredincioşi. Aceasta este o gravă eroare. Hristos crucificat este un anatema pentru Satana şi mesajul Evangheliei continuă să fie o piatră de poticnire şi o nebunie pentru această lume. Domnul i-a avertizat pe ucenici: Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră. (Ioan 15:18). Apostolul Ioan scrie: Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. (1 Ioan 3:13).

Creştinii pot să genereze respect sau invidie uneori, dar dacă suntem credincioşi lui Hristos, în mod sigur că vom ajunge să fim persecutaţi de lume. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. (2 Timotei 3:12).

Scriptura învaţă că popularitatea în lume înseamnă moarte. Armele cele mai eficace ale Satanei sunt conformismul şi popularitatea. Este conştient că un om care stă în picioare în mijlocul unui popor păgân şi declară: „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, pentru că Ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16), poate mobiliza mai mulţi oameni spre Dumnezeu decât mii de profesori de religie, banali şi fără gust.

De multe ori ne întrebăm: „Cum au putut primii ucenici să întoarcă lumea pe dos în timp ce milioane de creştini astăzi nu pot nici măcar să menţină lucrurile bine pe picioare?” răspunsul este simplu. Ei nu şi-au adaptat credinţa lumii în care trăiau. Ei aveau adevărul şi s-au negat să-l dilueze. Ei aveau o credinţă pe care nu au compromis-o.

Pentru că au avut curajul să meargă în contra curentului opiniei publice şi să fie diferiţi, pentru că au avut curajul să creadă ceea ce alte persoane se îndoiau, pentru că au fost dispuşi să-şi rişte vieţile pentru ceea ce reprezentau, pentru că au ales moartea în loc să trăiască o viaţă goală, lumea şi-a dat seama care sunt motivele acestor bărbaţi şi femei. La timpul potrivit, lumea filosofică şi religioasă s-a întors cu susul în jos.

Cuvintele lui Pavel: „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia”, au o mare importanţă astăzi. Aceste cuvinte taie precum o sabie ascuţită în modul nostru de viaţă. Nu sunt cuvinte consolatoare. Ele conţin tonul chemării la război. Separă pe cei slabi de cei puternici. Dar sunt cuvinte inspirate şi trebuie să le ascultăm astăzi.

În primul rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere mental. Lumea de azi prin publicitate, prin conversaţii şi prin filozofie, este angajată într-o lucrare gigantică de spălare a creierului. Majoritatea activităţilor de divertisment au tendinţa de a se alimenta din violenţă, sex şi anarhie. Se pare că vreun geniu diabolic dirijează problemele lumii acesteia şi obiectivul său principal este de a spăla creierul creştinilor şi a reuşi ca aceştia să se conformeze lumii. Toate canalele de informaţii din lume, ameninţă să contamineze gândirea creştinilor. Satana va disputa fiecare oră pe care dumneavoastră o veţi dedica citirii Scripturii sau rugăciunii.

Cu toate acestea, deasupra zgomotului lumii, putem auzi vocea Scripturii: Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: (Filipeni 2:5) şi Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.(Romani 12:2).

În al doilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere fizic. Trupurile noastre sunt destinate să fie Templul Duhului Sfânt. Nu trebuie să ne proşternem înaintea templelor lui Baal. Trebuie să ne predăm în totalitate lui Dumnezeu „ca o jertfă vie”. Îmbrăcămintea noastră, atitudinea noastră şi acţiunile noastre, toate trebuie să fie pentru onoarea şi gloria lui Hristos.

În al treilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere social. Lumea încearcă să ne absoarbă în societatea seculară şi să ne conformăm modelului ei lumesc, dar Hristos ne îndeamnă să nu ne conformăm. Foarte clar, El spune de aceia care cred în El: Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume. (Ioan 17:16).

Isus a mâncat cu vameşii şi cu păcătoşii dar El nu a permis ca vreun grup social să-l influenţeze. A profitat de toate oportunităţile pentru a prezenta adevărul spiritual şi pentru a îndruma sufletele de la moarte la viaţă. Contactele noastre sociale nu trebuie să fie doar agreabile ci ele trebuie să devină oportunităţi pentru a ne împărtăşi credinţa cu cei care încă nu-l cunosc pe Hristos.

În al patrulea rând, nu trebuie să ne conformăm lumii spirituale. Nu trebuie să ne conformăm definiţiei lumii în ceea ce semnifică a fii religios, dar trebuie să ne asigurăm că ne-am îndeplinit cerinţele lui Dumnezeu în ceea ce priveşte ucenicia.

Nici o naţiune nu a fost mai religioasă ca şi Israel în timpul profetului Isaia. Templul se umplea. Altarul era totul stropit cu roşu, de sângele sacrificiilor. Sărbătorile religioase se îndeplineau cu stricteţe şi vocile rugăciunilor se auzeau în casa lui Dumnezeu. Dar lipsea devoţiunea adevărată în adorarea lui Israel. Naţiunea era deteriorată din punct de vedere moral. Vorbind aşa cum Dumnezeu i-a poruncit, Isaia a spus:Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea! (Isaia 1:13).

Atunci Isaia le-a spus cum ei ar putea fii curăţiţi de păcat. El a spus: Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! – Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna. (Isaia 1:16-18).

Există mii de oameni care nu se predau lui Isus Hristos pentru că s-au conformat lumii acesteia. Le este frică să nu fie numiţi fanatici, evlavioşi, puritani sau religioşi. Un creştin adevărat este un nonconformist.

Vă cer tuturor creştinilor de pretutindeni să fiţi urmaşi adevăraţi ai lui Isus Hristos – fără să vă potriviţi chipului veacului acestuia – dar să vă asemănaţi în fiecare zi chipului lui Isus Hristos. Şi de ce nu, chiar în acest moment, să-ţi predai viaţa ta în totalitate lui Isus Hristos?      

Tradus şi adaptat din Charisma News
Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

EVANGHELIA DUPĂ POFTELE OMULUI

download - Copie

„Căci va veni vremea când oamenii […] îşi vor da învăţători după poftele lor.”2 Timotei 4:3

Patru sunt Evangheliile pe care Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, ni le-a lăsat înregistrate în Cuvântul Său şi care, împreună, formează „Evanghelia lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu” (cf. Marcu 1:1), adică acea Evanghelie care a fost (şi rămâne!) „[…] puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede […]” (Romani 1:16). John MacArthur o mai numeşte şi „Evanghelia după Isus.” În acelaşi timp, întreaga Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, adevărul care ne este de folos şi pe care trebuie să-l urmăm şi să-l vestim.

În ultima vreme însă, se conturează tot mai mult o nouă „evanghelie” (cea de-a cincea?), pe care am putea s-o numim „evanghelia după poftele omului”, având drept principiu coordonator pe acesta: pofta dictează „adevărul” ce trebuie urmat. Apostolul Pavel avertiza asupra unui astfel de pericol, când îi scria lui Timotei: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor” (2 Timotei 4:3). Cum arată această „evanghelie”? Să luăm câteva exemple (nu neaparat cele mai reprezentative):

 (1) Spune pofta (firea pământească): „Nu-mi place baticul: e demodat, inestetic, incomod …” (cunosc „teologia baticului”, însă am o singură nedumerire: cum se face că, vreme de 1900 de ani, nicio biserică, indiferent de confesiune, nu şi-a pus problema să reinterpreteze textul din 1 Corinteni 11, decât în ultima sută de ani şi chiar mai recent în ţara noastră?). La care omul („creştinul”) răspunde: „Dacă nu-ţi place baticul, renunţăm la el.” Prin urmare, noua „evanghelie” este fără batic.

(2) Spune pofta: „Vreau să fiu atrăgătoare!” La care omul răspunde: „Ştiu ce trebuie pentru asta: bijuterii, farduri …” Şi astfel, dacă „Evanghelia lui Isus Cristos” este o Evanghelie fără podoabe (cf. 1 Timotei 2:9; 1 Petru 3:3-4), noua „evanghelie” are podoabe.

(3) Spune pofta: „Vreau să fiu provocatoare!” Omul, din nou, este gata s-o mulţumească: „Uite nişte pantaloni … un tricou (care se mulează perfect pe corp) sau o rochiţă (care mai mult descoperă decât acoperă)!” Care este rezultatul? Dacă adevărata Evanghelie propovăduieşte ruşinea şi sfiala (nu ruşinea faţă de Evanghelie, ci faţă de modul în care aş putea să mă îmbrac – cf. 1 Timotei 2:9-10), „evanghelia după poftele omului” le-a pierdut pe amândouă.

(4) Spune pofta: „Aş vrea un loc în care să mă simt bine.” La care omul: „Ştiu ce-ţi trebuie: o casă de rugăciune.” Dar pofta se arată contrariată: „O casă de rugăciune?!” Şi omul, care vrea cu orice chip să-şi mulţumească pofta, continuă: „Atunci ce-ai zice de un fel de … club religios?” „Cred că da, ar merge …” Ştiţi ce este un „club religios”? Acolo totul este permis („totul” în limitele unei elementare moralităţi): poţi să asculţi ori nu, să stai de vorbă, să aplauzi, să te ţii de mână … chiar să te îmbrăţişezi. Ce fel de „evanghelie” este aceasta? Nu-i greu de ghicit. „Casa de rugăciune” devine tot mai mult o amintire. Şi atunci să ne  mirăm că nu se mai „cutremură” locul în care suntem adunaţi? De fapt, „locul de închinare” seamănă tot mai mult cu „locul unde nu se mai întâmplă nimic” (sau se întâmplă, dar nu ce vrea Dumnezeu!)

(5) Spune pofta: „Nu-mi place să mă supun. Ce, păstor, comitet? Fleacuri! Părinţii? Demodaţi. Bătrânii (din biserică)? Mai aproape de cimitir decât de lumea celor vii. Hotărât: nu-mi place supunerea!” Iar omul, ce nu face să-şi mulţumească pofta? „Atunci, renunţăm la supunere!” Şi astfel, în timp ce„Evanghelia lui Isus Cristos” propovăduieşte supunerea (cf. 1 Petru 5:5; Evrei 13:17 ş.a.), cealaltă „evanghelie” a renunţat la ea.

Şi exemplele ar putea continua. Însă, cred că ne-am format deja o părere: „evanghelia după poftele omului” nu doar că nu este identică cu adevărata Evanghelie, dar de (cele mai) multe ori nici nu seamănă cu ea! De aceea, pentru o mai bună edificare, vă propun să privim mai îndeaproape textul din 2 Timotei 4:3-4 şi să observăm 3 mari deosebiri între adevărata Evanghelie şi „evanghelia după poftele omului”:

1.”Evanghelia lui Isus Cristos” este „învăţătură sănătoasă”, pe când „evanghelia după poftele omului”, se subînţelege, este o învăţătură nesănătoasă.

Apostolul Pavel numeşte Evanghelia ca fiind „Dreptarul învăţăturilor sănătoase” (cf. 2 Timotei 1:13), iar sănătatea înseamnă întotdeauna viaţă, putere, activitate, pe când lipsa ei înseamnă boală, care se manifestă prin lipsă de putere, somnolenţă, apatie, inactivitate şi, în final, moarte. De fapt, chiar sub aparenţa vieţii se poate ascunde moartea: „[…] îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3:1). Sănătatea trebuie întreţinută, iar sănătatea spirituală se întreţine atunci când ne hrănim ca această „învăţătură sănătoasă”. Însă, ce lucru dureros! Nu numai că unii oameni (creştini) nu mai vor să se hrănească cu „învăţătura sănătoasă”, ci mai mult decât atât: nu mai pot nici măcar să o suporte, după cum zice apostolul: „Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă […]” , adică acel Cuvânt despre care psalmistul spunea: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalm 119:103). Este adevărat că, de cele mai multe ori, medicamentele au un gust neplăcut, dar bolnavul le ia, ştiind că ele contribuie la vindecarea lui, pe când „medicamentul” care aduce sănătate pentru suflet este dat la o parte.

2.”Evanghelia lui Isus Cristos” este învăţătură adevărată, pe când „evanghelia după poftele omului” este neadevărată (falsă: „istorisiri închipuite”).

Numai adevărul, atunci când este cunoscut şi crezut, ne eliberează din robia păcatului, după cum spunea Domnul: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). În acelaşi timp, el ne şi sfinţeşte („Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul” – Ioan 17:17) şi modelează, făcându-ne asemenea chipului Domnului Isus, pe când falsitatea (minciuna) duce la robie, întinare şi pierzare, modelându-i pe cei ce o urmează după chipul lumii. De aceea, apostolul Pavel, scriind Bisericii din Tesalonic cu privire la vremurile din urmă, când va fi descoperit „omul fărădelegii”, spunea că:„Arătarea lui se va face prin puterea Satanei […] cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tesaloniceni 2:9-10). Iar, dacă învăţătura adevărată este înregistrată fidel numai în Cuvânt („Sola Scriptura”), falsitatea este prezentă peste tot: reviste, cărţi, TV, internet. Cum va arăta chipul creştinului? Depinde cine îl modelează: adevărul sau minciuna.

3.”Evanghelia lui Isus Cristos” este neplăcută (neatrăgătoare) pentru firea pământească, pe când „evanghelia după poftele omului” este deosebit de atrăgătoare.

Evanghelia Domnului Isus are în vedere omul cel nou, pe care îl naşte, îl creşte (hrăneşte) şi îl plasează pe o nouă „traiectorie”: în şi spre Împărăţia lui Dumnezeu („deja” şi „nu încă”). Pentru fire, în schimb, a pregătit o cruce, ca ea să fie făcută fără putere şi să nu mai conducă, după cum spunea tot Pavel: „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei” (Galateni 5:24). „Evanghelia după poftele omului” însă, se concentrează asupra firii pământeşti, fire pe care o hrăneşte şi ale cărei pofte le împlineşte, chiar dacă adevărata Evanghelie, prin pana apostolului Petru, îi sfătuieşte pe cei credincioşi, spunând: „Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători să vă feriţi de poftele firii pământeşti, care se războiesc cu sufletul” (1 Petru 2:11). În acest fel, nu e de mirare că oamenii (creştinii călăuziţi de firea pământească) se îndreaptă spre „lucruri plăcute”, adică „istorisiri închipuite”, abandonând adevărul sau (şi mai grav!) combinându-l cu minciuna.

Suntem într-un moment crucial. După un parcurs de milenii, omenirea a intrat în „linie dreaptă”: Domnul este gata să vină, paşii Lui se aud aproape. Am avut până acum timp de prereforme, reforme şi postreforme, dar „astăzi” vine Domnul. Iar dacă nu azi, cu siguranţă „mâine”. Ce fel de Evanghelie trăim şi vestim? Ce fel de Evanghelie lăsăm spre moştenire (dacă va mai fi cazul!) celor care vin după noi? Dacă pierdem acum bătălia, s-ar putea să pierdem şi războiul, pentru că nu ştim dacă vor mai fi alte bătălii hotărâtoare. De aceea, ceea ce îi scria Pavel lui Timotei este valabil şi pentru noi: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat […]” (2 Timotei 3:14). Să rămânem lângă Evanghelia Domnului Isus Cristos şi să ne împotrivim din răsputeri acestei false „evanghelii” – „evanghelia după poftele omului”!

 Păstor  Ioan Giura

 Biserica Baptistă „Biruinţa” Hunedoara

„Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn” Romani 13:11 Robert Murray M’Cheyne (1813-1843)

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

„Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” – Rom. 13:11

Prin aceste cuvinte, Pavel le spune credincioşilor că este vremea să se trezească; şi eu vreau să vă spun acelaşi lucru, dragi prieteni. Este vremea să vă treziţi în sfârşit din somn. Există o stare între creştini care poate fi numită somnolenţă; la fel ca cele zece fecioare, ei aţipesc şi adorm. O! mă tem că printre voi sunt mulţi creştini care dorm. Credinciosule, e ora deşteptării! Ştii cât e ceasul? Se pare că nu-ţi dai seama cât de aproape e răsăritul.

Vă voi arăta acum ce înseamnă să fii un creştin adormit. Înseamnă să fii un om care a venit la Hristos, dar a adormit din nou în păcat. Ca şi Biserica din Efes, astfel de oameni şi-au părăsit dragostea dintâi. Ei nu-şi mai amintesc de vremea când înţelegeau valoarea lui Hristos – acea prospeţime a credinţei. La fel stau lucrurile cu unii dintre voi. Poate v-aţi dat seama că sunteţi păcătoşi; cu toate acestea, aţi pierdut acea convingere de păcat pe care odată o simţeaţi atât de profund. Nu mai vedeţi frumuseţea lui Isus. Cu cât privim mai mult la El, cu atât am vrea să mai privim o dată. Lucrurile pământeşti îşi pierd gustul după o vreme; nu la fel sunt cele divine – ele devin cu atât mai dulci cu cât le foloseşti mai des. De aceea, ori de câte ori priveşti la Isus, El devine mai preţios pentru tine. Trandafirul e dulce, şi totuşi îşi pierde mirosul; dar minunatul Trandafir din Saron devine din ce în ce mai dulce. Merele pământeşti îşi pierd gustul; dar Mărul şi-l păstrează – „Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sunt bolnavă de dragostea lui.” Creştini adormiţi, voi v-aţi pierdut gustul pentru mere. O! e vremea să vă treziţi din somn. Credinciosule, dacă vei dormi în continuare, în curând te vei îndoi dacă ai venit vreodată la Hristos cu adevărat.

A te trezi din somn înseamnă să vezi că lucrurile divine durează mai mult decât lucrurile acestei lumi. Când eşti pe jumătate adormit, vezi lucrurile ca prin ceaţă. Vai! Tu nu eşti afectat de realităţile divine. Ce înseamnă atunci să te trezeşti din somn? Când te trezeşti din somn vezi păcatul aşa cum e în realitate – îţi vezi inima aşa cum e ea – Îl vezi pe Hristos aşa cum este – vezi dragostea lui Dumnezeu în Hristos Isus. Şi poţi vedea toate acestea privind la crucea de pe Calvar. O! ce lucru îngrozitor să priveşti la cruce şi să nu fii mişcat, să nu simţi convingerea păcatului – să nu fii atras spre Hristos. O! nu cunosc o stare mai tristă decât aceasta. O! rugaţi-vă să fiţi pe deplin treji. Dragi prieteni, viaţa noastră e ca un râu, iar noi suntem ca o barcă plutind la vale. Ne apropiem din ce în ce mai mult de ţărmul veşniciei. Unii poate cred de patruzeci de ani. O! mântuirea voastră este mai aproape de voi decât atunci când aţi crezut. Izbăvirea voastră se apropie – răscumpărarea întregului vostru suflet – răscumpărarea voastră completă. Vine vremea când o veţi avea – veţi fi mântuiţi, iar ultima piatră va fi aşezată în mijlocul strigătelor de „Îndurare, îndurare cu ea!” Atunci va fi pusă cununa pe capetele voastre, pentru că veţi fi mai mult decât biruitori.

Dragi prieteni, nu ştiu cât a trecut din noapte. Este vremea întunericului; dar se apropie ziua – umbrele încep să se împrăştie. Râul Eufrat începe să sece – aceasta ne arată că ziua se apropie. Dumnezeu îşi adună poporul Său dintotdeauna, evreii, şi asta ne arată noaptea aproape a trecut.

E vremea şi pentru cei neconvertiţi să se trezească din somn. O, păcătoşilor! Voi dormiţi adânc, zăceţi în somnul vostru – morţi. O, suflete adormite! Este vremea să vă treziţi în sfârşit din somn. Ştiţi ce au spus îngerii atunci când au cutreierat pământul? I-au spus Domnului: „Iată că tot pământul este în pace şi liniştit!” Vai! Voi dormiţi adânc. Dumnezeu v-a dat un duh de amorţeală. Vă amintiţi de mesajul către Amos – „Vai de cei ce trăiesc fără grijă în Sion!”? La fel sunteţi şi mulţi dintre voi. Când intraţi în această casă, vă găsiţi într-un loc în care Isus a trezit sufletele adormite, un loc în care El a fost găsit de foarte mulţi oameni. Vai, suflete adormite! Este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn! Voi trăiţi într-un vis. Fiecare om fără Hristos va descoperi la sfârşit că a visat. Vai! Vine vremea când veţi descoperi că goana voastră după aur nu este altceva decât un vis poleit. Dar oare nu există plăcere într-un vis? Cine n-a simţit că există plăcere chiar şi în vise. Dar, vai! trebuie să vă treziţi. Ca un om condamnat la moarte (şi mulţi dintre voi sunteţi deja condamnaţi), el îşi visează casa, soţia şi copiii, libertatea şi plăcerile; dar, vai! când bate clopotul morţii el se trezeşte şi descoperă că, iată, n-a fost decât un vis! Acum, oamenilor neconvertiţi, voi dormiţi; dar, la fel ca acel om, vă veţi trezi din acest vis strălucitor la o realitate amară. Dragi prieteni, mă gândesc adesea atunci când mă uit la casele voastre în timp ce trec pe lângă ele, când privesc la feţele voastre, mă gândesc că păstorii bisericii sunt ca nişte străjeri – ei văd focul şi sună alarma. Mulţi dintre voi sunteţi în pericol, la fel ca un om într-o casă cuprinsă de flăcări. Uneori vă miraţi de ce suntem atât de neliniştiţi în privinţa voastră. Uneori întrebaţi: „De ce sunteţi atât de severi?” Sărmane suflet! Suntem aşa pentru că ţi-a luat foc casa! Putem vorbi atunci prea aspru într-un astfel de caz? Putem bate prea tare la uşa conştiinţei tale? Îmi amintesc ce i-a spus lui John Newton o femeie aflată pe patul de moarte; ea a spus: „Mi-ai vorbit adesea despre Hristos; dar, vai! nu mi-ai spus destul despre pericolul în care mă găseam.” Vai! mă tem că mulţi îmi veţi spune acelaşi lucru. Vai! mă tem că mulţi mă veţi acuza pe patul de moarte, sau din iad, că nu v-am spus mai des că există un iad. Să dea Dumnezeu ca nici unul să nu îmi reproşeze astfel de lucruri la sfârşit; Dumnezeu să mă ajute să vă vorbesc astfel încât să înţelegeţi! Este ceasul să te trezeşti în sfârşit din somn, păcătosule: căci pierzarea ta nu dormitează. Dragi prieteni, sunt acum mai mult de trei ani de când v-am vorbit pentru prima dată, şi totuşi pare să fi trecut doar o zi de când am venit la voi implorându-vă să vă împăcaţi cu Dumnezeu – implorându-vă să veniţi la Isus. Fiecare zi ce trece vă aduce mai aproape de scaunul de judecată. Nici unul dintre voi nu stă nemişcat. Poate că dormiţi; dar mareea vă poartă pe sus, aducându-vă din ce în ce mai aproape de moarte, de judecată, de veşnicie.

Dragi prieteni, un alt motiv pentru care trebuie să vă treziţi este acela căosânda voastră creşte din ce în ce mai mult. Când am venit prima dată la voi, vina voastră nu era aşa de mare ca acum. „Dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungei Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu.” – Romani 2:4,5. Ştie careva dintre voi că îşi adună o comoară de mânie pentru ziua mâniei? O depozitaţi ca într-o bancă. Vă strângeţi o comoară de mânie pentru veşnicia care va veni. Nu e acest lucru suficient ca să vă convingă că e vremea să vă treziţi în sfârşit din somn? În seara aceasta e vremea să vă îmbrăcaţi cu Domnul Isus. E vremea, somnorosule. Acum e momentul. Nu vrei să te trezeşti? Vai! Îţi pot spune un lucru – la sfârşit vei descoperi că e adevărat, că ţi-ai adunat o comoară de mânie pentru ziua mâniei. Fiecare păcat e un strop de mânie, care, la fel ca râul în faţa unui baraj, devine din ce în ce mai adânc şi creşte până când se revarsă. Vai! nu sunt destui care îşi adună comori de mânie? Nu vezi că e vremea să te trezeşti în sfârşit din somn înainte să-ţi aduni o mânie fără sfârşit? Trezeşte-te acum, şi ea poate fi îndepărtată de la tine. Există cineva gata să ţi-o ia dacă Îi ceri acest lucru. Păcătosule! Trezeşte-te!

Un alt motiv este acela că ocaziile când te mai poţi trezi se îndepărtează. Există într-adevăr momente de trezire. Este o vreme când arca trece pe lângă casele voastre; iar dacă o lăsaţi să treacă, veţi descoperi într-o zi, când veţi coborî din pat, că sunteţi copleşiţi de apele mânioase. Vă amintiţi de bărbatul mic de statură din Ierihon, de Zacheu. Isus trecea prin Ierihon în drum spre Ierusalim ca să fie răstignit. Era ultima oară când trecea pe acel drum; era ultima oară când Zacheu Îl putea vedea pe Mântuitorul. Înainte să treacă Isus, ca nu cumva să se piardă prin mulţime, Zacheu s-a urcat într-un dud. Isus, când a ajuns la locul acela, Şi-a ridicat ochii şi a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.” O! dacă n-ar fi coborât chiar atunci din dud, dacă nu s-ar fi grăbit să coboare, ar fi coborât mai târziu ca să fie pierdut pentru totdeauna. Dacă nu şi-ar fi hotărât atunci veşnicia împreună cu Isus, ar fi ajuns în acel loc în care nu mai există îndurare, pentru că Isus trecea prin Ierihon pentru ultima dată. Vreau să-ţi spun, păcătosule, dacă nu cobori din dud ca să-L primeşti pe Hristos în seara asta, poate că mâine nu vei mai avea ocazia. Acum e vremea potrivită. O! vino la El acum. O! te vei bucura pentru totdeauna dacă te întorci la El cu bucurie în seara aceasta. Păcătosule adormit! Trezeşte-te acum! Este vremea să te trezeşti în sfârşit; pentru că vine vremea când nu va mai fi nici o Biblie – nu vei mai avea oferta îndurării. Avem acum multe îndemnuri în Biblie; dar toate se vor sfârşi. Întâlnirile noastre de joi seara vor înceta şi ele în curând. O! grăbeşte-te şi coboară, iar Isus va rămâne în seara asta în casa ta. El îţi spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Dacă Zacheu ar fi dormit, nu L-ar fi văzut niciodată pe Isus; iar dacă tu nu te trezeşti, vai! vai! pentru că vine ziua când vei plânge şi te vei tângui din cauza Lui.

Tradus de Florin Vidu

https://www.rcrwebsite.com/sleep.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/este-ceasul-sa-va-treziti-in-sfarsit-din-somn-romani-1311-robert-murray-mcheyne-1813-1843/

Chemare la caracter

download - Copie

 Introducere:

In frumoasa lui carte intitulata „Aventuri solitare”, Octavian Paler face o incercare de comparatie intre America si Europa. Inzestrat cu o patrundere foarte ascutita, el observa ca tinta celor doua modele de civilizatie este diferita: Europa alearga dupa „cultura”, in timp ce America alearga dupa „comfort”. Aceste doua idealuri modeleaza viata si stradaniile a milioane de oameni. In Europa: „cultura” este obsesia sistemului educational; in America „comfortul” este esenta culturii. Pentru un european: „America este forma cea mai civilizata a inculturii”, ea demonstrind ca „se poate regresa interior in plin progres stiintific si tehnologic”. Fara a intra in aceasta disputa, eu vreau sa observ doar ca proba suprema a unei fiinte umana, si prin aceasta si a unei intregi civilizatii nu este nici „cultura” si nici „comfortul”, ci „caracterul”. Octavian Paler remarca pe drept cuvint ca, in lume: „nu exista progres, in afara celui launtric”.

I.Cultura europeana Pentru un european, acumularea de cunostiinte este sinonima cu intelepciunea. Ideile sunt „dumnezeii” carora li se inchina intelectualii, de la Gibraltar si pina la muntii Urali. Europa traieste inca in epoca „ideologica”. Ea analizeaza totul, se autoanalizeaza si, in cuvintele lui Octavian Paler, „filosofeaza pe marginea oricarui fleac. Avem o mare voluptate de a taia firul de par in patru.” Ca sa intelegem mai bine specificul european, Paler ni-l defineste drept o „magie a oglinzii”: „Oglinda l-a ajutat pe om sa se intrebe cine e, ce rost are pe lume, ce vrea, ce asteapta de la altii.” Dupa parerea lui Paler, America a inlocuit aproape total „Magia oglinzii cu magia calculatorului.” Ecranul calculatorului il stimuleaza pe american sa fuga de sine: in joc sau in depozite interminabile de informatii. Pe acest drum, civilizatia e capabile sa produca un rau cu urmari greu de evaluat. Ea poate face atit de tiranica grija de „a avea” in cit sa inabuse grija de „a fi”. Il poate transforma pe om in maniac al tehnologiei, punindu-i la dispozitie mijloace din ce in ce mai sofsticate pentru a alerga mai repede – si mai comod – spre nicaieri.

II Comfortul american. Desfacut in partile lui componente, comfortul american se compune din „pace” si „prosperitate”. Idealul acesta a facut ca toate preocuparile „milioanelor de necajiti” veniti aici din cele patru colturi ale lumii sa fie subordonate „dreptului la fericire”. America este singura tara din lume in care acest dreot este trecut in Constitutie”! Iata iarasi citeva reflectii din cartea lui octavian Paler: „Incontestabil, America avanseaza cu o viteza pe care Europa n-are cum s-o egaleze. Dovada ca laboratoarele americane pregatesc premii Nobel in serie. Ea este, in acelasi timp, plina de contradictii. A creat o industrie alimentara parca anume pentru incurajarea obezitatii si o alta industrie pentru combaterea obezitatii, in care moda „fara”, adica „fara colesterol”, „fara grasimi, „fara multe calorii”, a ajuns o adevarata obsesie. … Daca esti singur, poti conversa, folosindu-te de calculator, cu toata lumea. La televiziune, se zimbeste chiar si atunci cind e prezentat buletinul meteorologic, de parca „starea vremii” ar fi o marfa careia i se face reclama, trebuie vinduta. De altfel nu e de mirare ca „happy – end”-ul a cunoscut o cariera atit de infloritoare la Hollywood. Americanul simte nevoia sa fie asigurat ca viata e frumoasa si ca binele triumfa, pina la urma, asupra raului. Dupa gustul american, „Hamlet”, Anna Karenina” sau „Romeo si Julieta” ar fi trebuit sa aiba alt final. … Poate ca forta Americii sta intr-o sinteza ciudata. Americanul, am notat undeva, e un barbar supercivilizat. Are vitalitatea barbarului neobosit de istorie si priceperea de a nu se pierde in subtilitati. El rezolva simplu incurcaturile filosofiei in care se complace Europa. Ceea ce e util e bun! Ceea ce e profitabil e si mai bun!” Fie ca s-a oprit in loc, obosita si naucita de istorie, fie ca se avinta nebuneste cu capul inainte spre … nicaieri, lumea de astazi, din Europa si din America, are nevoie sa i se spuna ca exista si o treia cale spre progres: cea oferita de Creatorul universului prin trimiterea in lumea noastra a Fiului Sau, Isus Christos.

III. Caracterul crestin. Cind „S-a dezbracat de sine” si a luat trup de om, Dumnezeu a intrat in istorie casa stea de vorba cu creatura instrainata si sa-i comunice, in limba ei rupta de eternitate, care ii este destinul si care-i este datoria. Lucrarea lui Dumnezeu prin Christos nu este oferta unei culturi universale si nici darul unor cunostinte care sa ne inlesneasca drumul catre comfortul personal. Dumnezeu ne chemama la „caracter”. Problema Lui numarul unu este cum sa ne scoata din starea de decadenta interioara datorata „leprei pacatului” si cum sa ne „innoiasca” pentru a ne ridica o stare corespunzatoare celor care locuiesc in „societatea lui Dumnezeu”. Biblia ne spune ca „in Chistos locuiesc toate comorile imtelepciunii si stiintei”, dar El nu a intemeiat acum doua mii de ani pe pamint o noua scoala de filosofie, ci a inaugurat o noua „umanitate”, nacuta din nou prin iertare si prin transformarile lucrate de Duhul Sfint. Scriptura ni-L prezinta pe Fiul lui Dumnezeu inmultind piinile si pestii, vindecind de neputinte trupesti multimile, mergind pe ape, potolind calamitatile naturale, si, in final, biruind chiar si moartea, dar toate acestea nu-L fac precursorul unei era „super-tehnologice”. Desi putea sa o faca, Christos nu ne-a daruit nici „aerul conditionat, nici masina cu abur sau cu explozie, nici energia atomica si nici leacul universal impotriva tuturor epidemiilor ucigase. „Medicul cel bun” a ales sa trateze un pacient mult mai important decit trupul nostru, „sufletul nemuritor” plecat copil risipitor departe de casa Tatalui si ajuns acum paznic la porcii tuturor decadentelor. Privind din inaltimea perspectivei vesnice pe care ne-o pune la dispozitie Biblia, ne dam repede seama ca si Europa si America au ratacit calea. Intr-o providentiala alegere a cuvintelor, Dumnezeu spune:  „Voi prapadi intelepciunea celor intelepti (cultura europeana) si voi nimici priceperea celor priceputi” (comfortul progresului tehnologic american) (Iov. 5:12-13; Is. 29:14; Ier. 8:9). Apostolul Pavel intreaba retoric: „Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este vorbaretul veacului acestuia? N-a prostit Dumnezeu intelepciunea lumii acesteia? Caci intrucit lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu in intelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a agasit cu cale sa mintuiasca pe cei credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii” (Rom. 1:19-21). Crucea despre care este vorba aici este un instrument de executie. In opinia lui Dumnezeu, omenirea nu poate fi nici reformata prin cultura si nici revolutionalizata prin progres tehnologic. Greseala vinovatiei lui Adam trebuie platita prin pedeapsa cu moartea („In clipa cind vei minca din el (pomul oprit) vei muri „).  Dumnezeu si-a trimis propriul Sau Fiu sa moara pentru ispasirea acestei vinovatii. De doua mii de ani, Isus Christos ii asteapta pe cei care cred in jetfa Lui sa vina la El si sa fie facuti „o faptura noua” : „Caci daca este cineva in Christos este o faptura („ctisis” = creatie) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Cor. 5:17). Cum se poate schima caracterul cuiva? Filosofii lumii au spus ca aceasta se va face fie atunci cind oamenii vor fi „iluminati” de cunostiintele civilizatiei, fie atunci cind vor fi scosi din panica animalica a celor sortiti sa traiasca in lipsuri si saracie. Nici comunismul ateu si nici materialismul capitalist supraabundent nu au reusit insa schimbarea caracterului uman. Europa geme sugrumata de cele doua vicii mortale ale ei: imoralitatea si … ideile. America alearga ametitor spre o prabusire personale, familiala si sociala. tara cu cel mai inalt nivel de viata consuma mai multe calmante si euforizante decit tot restul populatiei pamintului. In confuzia contemporana, glasul limpede l Scripturii ne propune un proces in doua etape: o transformare prin influentare si prin imprimare.

 A. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa vedem in El un ideal si un posibil portret al devenirii noastre eterne. Am fost creati „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” si nu ne vom implini decit atunci cind vom redeveni „asemenea Lui”. Christos S-a intrupat ca noi sa-L putem vedea iarasi pe Creatorul nostru: „Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal”, „Caci in El locuieste trupeste toata plinatatea dumnezeirii”, „El este chipul Dumnezeului celui nevazut”. Inconstienta, omenirea este mereu atrasa si fascinata de perfectiunea acestuio Fiu de Dumnezeu care a trait printre noi acum doua mii de ani. Cele mai mari si mai desavirsite opere de arta sunt izvorite din admiratia noastra totala fata de perfectiunea Lui nemaintilnita.

B. Admiratia noastra fata de Isus Christos ne lasa insa inca neputinciosi si falimentari in stradaniile noastre. Din pricina aceasta, Dumnezeu a hotarit sa ne rezolve problema prin trimiterea Duhului sfint, pe care-L da Dumnezeu „tuturor celor ce cred”. Apostolul Pavel ne descrie schimbarea produsa de Duhul lui Dumnezeu in inimile noastre in scrisoarea sa catre crestinii din Galatia: „Roada Duhului, dimpotriva, este :dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blindetea, infrinarea poftelor. Cei ce sunt ai lui Christos si-au rastignit firea paminteasca impreuna cu patimile si poftele ei” (Gal. 6:16-26). Nu ne putem schimba singuri. Suntem facuti de Dumnezeu si putem fi recuperati decit prin stradaniile Lui pline de dragoste. Europa si America vor continua sa se zvircoleasca in interminabile crize, nu pentru ca n-ar avea „cultura” sau „comfort”, ci pentru ca oamenilor le lipseste „continutul de caracter” necesar pentru fericire.

Incheiere:  Oricine poate verifica valabilitatea celor spuse mai sus. Dati-mi raspuns la aceste citeva ‘ntrebari: – Pe cine l-ati vota ca presedinte al tarii: un om „cult”, unul „foarte bogat sau unul „de caracter”? – Pe cine l;-ati vrea ca sot, sotie, ginere,nora, etc.: unul Mcult”, bogat, sau „de caracter”?  Cui i-ati incredinta spre pastrare banii: unuia „cult”, unia „bogat” sau unui care are „caracter”? Ce este deci de facut? In fiecare generatie, Dumnezeu are nevoie de oameni in care sa traiasca Christos. Ei sunt cei chemati sa-i influenteze pe cei din jur prin viata lor si prin cuvintele lor. Cea mai inalta chemare posibila, cel mai desavirsit destin, cea mai necesara misiune sociala a timpului este sa te lasi folosit de Dumnezeu pentru o buna marturie crestina! Exista o mare rasplata pentru cei ce reusesc sa faca aceasta: „Cei intelepti vor straluci ca lumina cerului si cei ce vor invata pe multi sa umble in neprihanire vor straluci ca stelele in veac si in veci de veci” (Daniel 12:3).  Iata citeva maxime si cugetari despre importanta si valoarea caracterului:

.Nu exista inlocuitor pentru caracter. Poti cumpara cunostinte, dar caracterul nu se gaseste de vinzare.

· Spunemi la ce fel de glume rizi, ca sa-ti spun cine esti.

·  Caracterul este ceea ce esti tu pe intuneric.

· Singura persoana din lume care-ti poate ruina caracterul esti tu insuti.

·Ii admiram pe oamenii de geniu, ii invidiem pe oamenii bogati, ne temem de oamenii aflati la putere, dar de increzut, nu ne incredem decit in oamenii de caracter.

· Ce faci cind n-ai nimic de facut spune iti da pe fata caracterul.

· La jocuri, caracterul se vede cel mai bine din felul in care sti sa pierzi.

· Reputatie este ce avem la sosire, caracter este ce suntem la plecare.

·Caracterul unui om este ca si gardul de scinduri: nu poate fi facut sa stea mai bine in picioare daca-l dai cu vopsea”.

· Caracter este ceea ce ai face daca ai fi sigur ca nimeni nu va afla vreodata.

·Slava lumii trece, popularitatea este doar un accident, bogatiile prind aripi, cei ce ne cinta osanale astazi, ne vor blestema miine; singurul lucru cu adevarat durabil este caracterul!

·  Reputatia este pentru o vreme, caracterul pentru eternitate. ·

 . In clipa mortii lasam in urma tot ce avem, dar luam cu noi tot ceea ce suntem.

· Daca vrei sa cunosti caracterul cuiva, uita-te la felul in care-i trateaza pe cei de la care nu poate cistica nimic.

· Reputatia este ceea ce cred oamenii despre noi; caracterul este ceea ce ne vede Dumnezeu ca suntem.

· Dumnezeu este mult mai interesat in caracterul nostru decit in confortul nostru. El are ca scop nu sa ne intareasca in trup, ci sa ne desavirseasca in spirit.

· Caracterul este ceea ce pierdem ori de cite ori sacrificam un ideal inalt pe altarele popularitatii si profitului.

· Nu inseamna de loc ca-i ajuti pe oameni daca incerci sa faci intotdeauna pentru ei ceea ce ar putea face si ei insisi.

· Un crestin nu este unul care cauta iertarea si bunavointa lui Dumnezeu, ci unul care le-a gasit deja.

·Judeca pe cineva dupa reputatia dusmanilor sai.

·Un crestin trebuie sa fie o persoana care sa faca mai usor pentru altii sa ·         creada in Dumnezeu.

· Adevaratii crestini care influenteaza lumea sunt aceia care nu se lasa influentati de ea.

·  Nu ceea ce facem noi este important, ci ceea ce Dumnezeul atotputernic alege sa faca prin intermediul nostru. Dumnezeu nu are nevoie de succesele noastre, ci ne vrea pe noi insine. El nu asteapta infaptuirile noastre, ci ascultarea noastra deplina.

· Ce suntem, este darul lui Dumnezeu pentru noi; ce devenim, este darul nostru pentru Dumnezeu.

· Poti judeca dimensiunile unui om prin marimea problemelor pe care le abordeaza. Aproape intotdeauna, oamenii se apuca instinctiv sa rezolve ceva pe masura lor, lasindu-le pe celelalte in seama unora mai mari sau mai mici ca ei insisi.

Ca sa vezi cit de mare este un om, masoara-i inaltimea idealurilor, adincimea convingerilor, largimea vederilor si lungimea rabdarii

 http://www.roboam.com/predici/predicirom_1.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/chemare-la-caracter/

Evoluție

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

download - Copie
Serie de articole despre Biologie
Evoluționism
Tree of life.svg
Mecanisme și procese
Adaptarea
Driftul genetic
Fluxul genelor
Mutația
Selecția
Speciația
Cercetare și istoric
Dovezi
Istorie
Sinteza
Efect social / Obiecții
Domenii în biologia evoluționistă
Genetica evoluționistă
Dezvoltarea evoluționismului
Evoluția omului
Evoluția moleculară
Filogeneză
Genetica populației
Biologie · v • d • m
Acest articol se referă la teoria evoluției prin selecție naturală. Pentru alte sensuri, vedeți istoria gândirii evoluționiste.

 

Evoluția este fenomenul prin care o populație de organisme vii își transformă treptat caracterele fizice și comportamentul, pierzând anumite caractere sau obiceiuri sau căpătând caractere și obiceiuri noi, ceea ce modifică specia, și uneori creează, dintr-o populație unică, două populații diferite (noi varietăți sau specii: acest fenomen este denumit speciație, iar fenomenul invers, hibridarea naturală, contopește varietăți diferite într-o populație unică).[1][2] Presupune schimbarea caracteristicilor ereditare ale populațiilor biologice de-a lungul generațiilor succesive. Aceste caracteristici sunt expresiile genelor care sunt transmise de la părinte la urmași în timpul reproducerii. Caracteristici diferite tind să existe în cadrul oricărei populații ca urmare a mutației, recombinării genetice și a altor surse de variație genetică. [3] Evoluția are loc atunci când procesele evolutive, cum ar fi selecția naturală (inclusiv selecția sexuală) și deriva genetică acționează asupra acestei variații, ceea ce duce la anumite caracteristici mai comune sau mai rare în cadrul unei populații. Acest proces de evoluție a dat naștere biodiversității la toate nivelurile de organizare biologică, inclusiv la nivelurile speciilor, organismelor individuale și moleculelor. [4][5]

Teoria științifică a evoluției prin selecție naturală a fost propusă de Charles Darwin și Alfred Russel Wallace la mijlocul secolului al XIX-lea și a fost expusă în detaliu în cartea lui Darwin despre originea speciilor (1859).[6] Evoluția prin selecție naturală a fost demonstrată pentru prima dată prin observația că sunt deseori produși mai mulți urmași decât pot supraviețui. Aceasta este urmată de trei fapte observabile despre organismele vii: 1) trăsăturile variază între indivizi în ceea ce privește morfologia, fiziologia și comportamentul lor (variație fenotipică), 2) trăsături diferite conferă rate diferite de supraviețuire și reproducere (capacitate diferențialǎ) și 3) trăsăturile pot fi transmise din generație în generație (ereditatea aptitudinii). [7] Astfel, în generațiile succesive, membrii unei populații sunt mai susceptibili să fie înlocuiți de progenituri ale părinților cu caracteristici favorabile care le-au permis să supraviețuiască și să se reproducă în mediile respective. La începutul secolului XX, alte idei concurente de evoluție, cum ar fi mutaționismul și ortogeneza, au fost respinse, deoarece sinteza modernă a reconciliat evoluția darwinistă cu genetica clasică, care a stabilit evoluția adaptativă ca fiind cauzată de selecția naturală care acționează asupra variației genetice mendeliene. [8]

Toată viața de pe Pământ are un ultim strămoș comun universal care a trăit în urmă cu aproximativ 3,5-3,8 miliarde de ani.[9][10][11] Înregistrarea fosilelor include o evoluție de la grafitul biogenic timpuriu, la fosile cu mată microbiană, către organisme multicelulare fosilizate. Modelele existente de biodiversitate s-au conturat prin formațiuni repetate de specii noi (speciație), schimbări în cadrul speciilor (anageneză) și dispariția speciilor (extincția) de-a lungul istoriei evolutive a vieții pe Pământ. Trăsăturile morfologice și biochimice sunt mai asemănătoare printre speciile care au un strămoș comun mai recent și pot fi folosite pentru a reconstrui arborii filogenetici.

Biologii evolutionisti au continuat să studieze diverse aspecte ale evoluției, formând și testând ipoteze, construind teorii bazate pe dovezi din teren sau laborator și pe date generate de metodele biologiei matematice și teoretice. Descoperirile lor au influențat nu numai dezvoltarea biologiei, ci și numeroase alte domenii științifice și industriale, inclusiv agricultura, medicina și informatica. [12]

Introducere

În biologie, evoluția reprezintă modificarea caracterelor moștenite ale populațiilor de organisme de la o generație la alta. Aceste schimbări sunt determinate de combinarea a trei procese principale: variație, reproducere și selecție. Genele care trec de la un organism la urmașii acestuia produc trăsături ereditare, care constituie baza evoluției. Aceste trăsături variază în cadrul populațiilor, ale căror indivizi prezintă variații genetice. Urmașii pot avea trăsături noi sau modificate și aceasta fie datorită mutațiilor genetice sau prin transferul de gene între populații și între specii. Astfel, la speciile care se reproduc sexuat, prin recombinare genetică se produc noi combinații de gene. Evoluția se produce când aceste diferențe ereditare devin tot mai comune sau tot mai rare într-o populație.

Două mecanisme majore dirijează evoluția: Primul este selecția naturală, procesul care face ca acele caractere ereditare, care sunt mai eficace pentru supraviețuire și reproducere, să devină mai răspândite în cadrul unei populații. Aceasta se datorează faptului că indivizii cu caractere mai avantajoase se reproduc mai ușor, astfel că tot mai mulți indivizi din generațiile următoare vor moșteni aceste trăsături.[13][14] După mai multe generații, în urma acestor schimbări succesive, mici și aparent întâmplătoare și o selecție naturală a variantelor care răspund cel mai bine solicitărilor mediului, se realizează adaptarea.[15] Al doilea mecanism major al evoluției îl constituie driftul genetic, un proces independent care produce schimbări aleatorii ale trăsăturilor la o populație mică. Pentru ca aceste trăsături să se transmită la urmași, care la rândul lor să se reproducă, probabilitatea joaca un rol important. Deși diferențele produse prin mutație genetică și selecție naturală sunt relativ mici de la o generație la alta, în timp acestea se pot acumula, producând adevărate schimbări la nivelul organismelor, astfel încât se poate ajunge la noi specii (speciație).[16] Mai mult, similaritățile dintre organisme sugerează faptul că toate speciile cunoscute provin dintr-un strămoș comun printr-un proces de divergență graduală.[13]

Biologia evoluționistă studiază domeniul legat de evoluția lumii vii, dezvoltă și testează teorii care să-i explice mecanismul. Studiind fosilele și biodiversitatea formelor de viață existente, oamenii de știință și-au dat seama, mai ales pe la jumătatea secolului al XIX-lea, că speciile se modifică în timp.[17][18] Totuși, mecanismul care dirijează aceste schimbări a rămas necunoscut până în 1859, când Charles Darwin publică Originea speciilor, explicând această teorie prin intermediul conceptului de selecție naturală.[19] Deși a provocat controverse aprinse, teoria lui Darwin a fost acceptată de majoritatea lumii științifice.[20][21][22][23] Prin anii 1930′ are loc combinarea dintre teoria selecției naturale a lui Darwin cu legile lui Mendel privind ereditatea și se obține teoria sintetică a evoluției,[24] în cadrul căreia se realizează legătura dintre unitățile evolutive (gene) și mecanismul evoluției (selecția naturală). Fiind mai vizionară și mai explicită, aceasta nouă teorie se confruntă cu succes cu noile probleme ridicate de biologia modernă, furnizând o explicație unificatoare a existenței diversității vieții pe Pământ.[21][22][25]

Istoricul teoriei evoluție

Charles Darwin

Antichitate

Propunerea ca un tip de organism ar putea sa fie descendent dintr-un alt tip de organism a fost inițiată în filosofia greacă pre-socraticā. Anaximander a facut referire la evoluționism în „Originea Umanitatii”, iar Empedocles a scris „Cosmogonia” . [26] Poetul Lucretius a fost adept al lui Empedocles in lucrarea sa „De rerum natura” (Natura lucrurilor). [27][28]

Evul Mediu

În contrast cu viziunea materialistǎ, aristotelianismul a considerat ca toate lucrurile naturale ca actualizări ale posibilităților naturale fixe, cunoscute ca forme din cunoscuta Teorie a formelor. [29][30] Aceasta era o parte a intelegerii teologice medievale ale naturii in care toate obiectele jucau un rol in ordinul cosmic divin. Ideea a devenit un standard al evului mediu si a fost integrata in educatia crestina.

Pre-darwinism

În secolul al XVII-lea, noua metodă a științei moderne a respins demersul aristotelic. Acesta a căutat explicații ale fenomenelor naturale în termeni de legi fizice care erau aceleași pentru toate lucrurile vizibile și care nu necesitau existența unor categorii naturale fixe sau a unei ordine cosmice divine. Cu toate acestea, această nouă abordare a putut prinde rădăcini în științele biologice, ultimul bastion al conceptului de tipuri naturale fixe. [31]John Ray a aplicat unul dintre termenii mai generali anterior pentru tipurile naturale fixe, „specie”, la tipurile de plante și animale, dar a identificat cu strictețe fiecare tip de viețuitoare ca specie și a propus ca fiecare specie să poată fi definită prin trăsăturile care s-au perpetuat. Clasificarea biologică introdusă de Carl Linnaeus în 1735 a recunoscut în mod explicit natura ierarhică a relațiilor dintre specii, dar încă privea speciile ca fiind fixate conform unui plan divin. [32]

Alți naturaliști din această perioadă au speculat asupra schimbării evolutive a speciilor în timp, în conformitate cu legile naturale. În 1751, Pierre Louis Maupertuis a scris despre modificări naturale care au avut loc în timpul reproducerii și care se acumulează de-a lungul multor generații pentru a produce noi specii.[33] Georges-Louis Leclerc, Comte de Buffon a sugerat că speciile ar putea degenera în diferite organisme, iar Erasmus Darwin a propus ca toate animalele cu sânge cald proveneau dintr-un singur microorganism (sau „filament”) .[34] Prima schemă evolutivă cu drepturi depline a fost teoria „transmutației” a lui Jean-Baptiste Lamarck din 1809, [35] care a avut în vedere producerea spontană continuă a unor forme simple de viață care au dezvoltat o complexitate mai mare în linii paralele cu o tendință progresivă inerentă și a postulat că la nivel local, aceste linii s-au adaptat mediului înconjurător prin moștenirea modificărilor cauzate de folosirea lor sau de utilizarea lor nefolositoare la părinți.[36][37][38][39] Aceste idei au fost condamnate de naturaliști consacrați ca fiind speculații lipsite de sprijin empiric. În special, Georges Cuvier a insistat asupra faptului că speciile nu sunt legate și fixate, asemănările lor reflectând designul divin pentru nevoile funcționale. Între timp, ideile lui Ray de design binevoitor au fost dezvoltate de William Paley în „Teologia naturală sau Evidențele existenței și atributele zeității” (1802), care propunea adaptări complexe ca dovadă a designului divin și care a fost admirată de Charles Darwin. [40][41][42]

Revoluția darwiniană

Ruperea crucială de la conceptul de clase tipologice constante sau tipuri în biologie a venit cu teoria evoluției prin selecție naturală, care a fost formulată de Charles Darwin în termeni de populații variabile.[43][44][45][46] Parțial influențat de un eseu privind principiul populației (1798) de Thomas Robert Malthus, Darwin a menționat că creșterea populației va duce la o „luptă pentru existență” în care predominau variații favorabile, pe măsură ce alții dispar. În fiecare generație, mulți urmași nu reușesc să supraviețuiască unei epoci de reproducere din cauza resurselor limitate. Acest lucru ar putea explica diversitatea plantelor și animalelor dintr-o descendentă comună prin aplicarea legilor naturale în același mod pentru toate tipurile de organism. Darwin și-a dezvoltat teoria „selecției naturale” începând cu 1838 și redacta „marea sa carte” pe această temă când Alfred Russel Wallace i-a trimis o versiune a aceleiași teorii în 1858. Lucrările lor separate au fost prezentate împreună la o întâlnire din 1858 al Societății Linneane din Londra.[47] La sfârșitul anului 1859, publicarea rezumatului lui Darwin despre „Originea speciilor” a explicat selecția naturală în detaliu și într-un mod care a dus la o acceptare din ce în ce mai largă a conceptelor de evoluție ale lui Darwin în detrimentul teoriilor alternative. Thomas Henry Huxley a aplicat ideile lui Darwin , folosind paleontologia și anatomia comparativă pentru a oferi dovezi puternice că oamenii și maimuțele au împărtășit o descendentă comună. Unii au fost deranjați de acest lucru, deoarece teoria a presupus că oamenii nu au avut un loc special în univers. [48]

Pangeneza și ereditate

Mecanismele de ereditate reproductivă și originea noilor trăsături au rămas un mister. Spre acest scop, Darwin și-a dezvoltat teoria provizorie asupra pangenezei.[49] În 1865, Gregor Mendel a raportat că trăsăturile au fost moștenite într-o manieră previzibilă prin sortimentul independent și segregarea elementelor (mai târziu cunoscute sub numele de gene).[50] Legile de moștenire ale lui Mendel au înlocuit în cele din urmă cea mai mare parte a teoriei pangenezei lui Darwin. August Weismann a făcut distincția importantă între celulele germinale care dau naștere gameților (cum ar fi spermatozoizii și celulele ou) și celulele somatice ale corpului, demonstrând că ereditatea trece doar prin linia germinală. Hugo de Vries a conectat teoria pangenezei lui Darwin la distincția celulară a germenului lui Weismann și a propus că pangenele lui Darwin sunt concentrate în nucleul celulei și atunci când sunt exprimate, acestea pot trece în citoplasmă pentru a schimba structura celulei. De Vries a fost, de asemenea, unul dintre cercetătorii care au făcut cunoscută opera lui Mendel, crezând că trăsăturile Mendeliene corespundeau transferului variațiilor ereditare de-a lungul liniei germinale. Pentru a explica cum apar noile variante, de Vries a dezvoltat o teorie a mutației care a dus la o prăpastie temporară între cei care au acceptat evoluția darwiniană și biometricienii care s-au aliat cu de Vries. În anii 1930, pionierii în domeniul geneticii populației, precum Ronald Fisher, Sewall Wright și J. B. S. Haldane au pus bazele evoluției pe o filozofie statistică robustă.[51] [52][53][54]

„Sinteza modernǎ

În anii 1920 și 1930, așa-numita sinteză modernă a conectat selecția naturală și genetica populației, bazată pe moștenirea Mendeliană, într-o teorie unificată care se aplica în general la orice ramură a biologiei. [52][55] Sinteza modernă a explicat tiparele observate la speciile din populații, prin tranziții fosile în paleontologie și mecanisme celulare complexe în biologia dezvoltării.[56] Publicarea structurii ADN de către James Watson și Francis Crick cu contribuția lui Rosalind Franklin în 1953 a demonstrat un mecanism fizic pentru moștenire. Biologia moleculară a îmbunătățit înțelegerea relației dintre genotip și fenotip. De asemenea, s-au înregistrat progrese în sistematicele filogenetice, mapând tranziția trăsăturilor într-un cadru comparativ și testabil prin publicarea și utilizarea arborilor evolutivi. În 1973, biologul evoluționist Theodosius Dobzhansky a menționat că „nimic în biologie nu are sens decât în ​​lumina evoluției”, pentru că a scos la lumină relațiile dintre ceea ce păreau mai întâi fapte disconectate din istoria naturală într-un corp explicativ coerent de cunoștințe care descrie și prezice numeroase fapte observabile despre viața de pe această planetă. [57]

Sinteze suplimentare

De atunci, sinteza modernă a fost extinsă în continuare pentru a explica fenomenele biologice de-a lungul scării complete și integrative a ierarhiei biologice, de la gene la specii. O extensie, cunoscută sub denumirea de biologie evolutivă a dezvoltării și denumită în mod informal „evo-devo”, subliniază modul în care schimbările între generații (evoluție) acționează pe tipare de schimbare în cadrul organismelor individuale (dezvoltare). De la începutul secolului XXI și în lumina descoperirilor făcute în ultimele decenii, unii biologi au susținut o sinteză evolutivă extinsă, care să țină cont de efectele modurilor de moștenire non-genetice, cum ar fi epigenetica, efectele parentale, moștenirea ecologică și moștenire culturală și evoluție.[58][59]

Originea și istoria vieții

Model grafic modern pentru apariția și evoluția vieții, ținând cont de rezultatele

Originea vieții

Planeta Terra s-a format acum 4,54 de miliarde de ani. [60][61][62] Conform celor mai vechi dovezi arheologice, primele forme de viață au apărut acum 3,5 miliarde de ani pe durata Eoarhaicului după formarea crustei geologice care a căpătat caracter solid după ce în Hadean suprafață de roca era topită.[63][64] Cele mai vechi fosile microbiene au fost găsite în gresia veche din vestul Australiei și datează de 3,48 de miliarde de ani. Alte dovezi fizice timpurii ale substanței biogene este grafitul din roci metasedimentare de acum 3,7 miliarde de ani, descoperite în vestul Groelandei. Alte rămășițe de viață biotica au fost găsite în roci vechi din vestul Australiei, datând de 4,1 miliarde de ani. Comentând descoperirile australiene, Stephen Blair Hedges a scris „dacă viață a apărut rapid pe Terra, atunci trebuie să fie comună în univers”. În iulie 2016, savanții au raportat identificarea a unui set de 355 de gene de la ultimul strămoș comun universal (LUCA) la toate organismele vii de pe Pământ. [65]

Peste 99% din specii (în total 5 miliarde de specii) care au trăit vreodată pe Pământ sunt dispărute. În prezent nu sunt decât 10-14 milioane de specii pe Pământ, dintre care doar 1,9 milioane au fost denumite și doar 1,6 milioane apar documentate în baza centrală de date, 80% din acestea fiind și azi nedescoperite.

S-a presupus că chimia cu un grad mare de energie a produs o moleculă autoreplicanta acum 4 miliarde de ani, și jumătate de 1 miliar de ani mai târziu s-a născut ultimul strămoș comun. Consensul curent științific este că biochimia complexă care a creat viață provine din reacții chimice simple. Începutul vieții ar include molecule autoreplicante precum ARN și asamblarea celulelor simple. [66]

Strǎmoșul comun

Toate organismele de pe Pământ sunt descendente dintr-un strămoș genetic comun. Speciile curente încă se află în etapă de proces de evoluție în toată diversitatea producerii a unei lungi serii de evenimente ce duc la speciatie și extincție. Descendența comună al organismelor a fost dedusă din patru elemente: prima- distribuția geografică care nu putea explică adaptarea locală, a două- diversitatea vieții nu este un set complet de orgnamisme unice, având distribuite similarități morfologice, a treia – trăsăturile vestigiale fără un scop clar seamănă cu trăsăturile funcționale ancestrale, a patra- organismele pot fi clasificate folosind similaritățile într-o ierarhie de grupuri cuibărite, similare cu arborele genealogic. [67]

Savanții moderni au sugerat că, în ciuda transferului orizontal de gene, acest arbore al vieții ar putea fi mult mai complicat decât un simplu arbore ramificat deoarece unele scene s-au transmis independent între speciile înrudite. Pentru a rezolva această problema, unii autori preferă să utilizeze termenul de „Coralul Vieții” că metaforă așău model matematic pentru a ilustra evoluția vieții. Însă aceste perspective ce datează încă de pe vremea lui Darwin au fost abandonate. [68]

Speciile din trecut au lăsat consemnări despre istoria lor evolutionara. Fosilele, alături de anatomia comparativă a organismelor din prezent, constituie un registru morfologic sau anatomic . Comparând anatomia a două specii moderne și extincte, palentologicii pot vizualiza descendența speciilor. Această abordare are cel mai mare succes pentru organismele care au părți dure ale corpului, precum cochilii, oase sau dinți. În plus, întrucât procariotele precum bacteriile și arhaea împărtășesc un set limitat de morfologii comune, fosilele lor nu oferă informații despre strămoșii lor.

Mai recent, dovezile pentru descendența comună provin din studiul asemănărilor biochimice dintre organisme. De exemplu, toate celulele vii folosesc același set de bază de nucleotide și aminoacizi. Dezvoltarea geneticii moleculare a relevat consemnările evoluției lăsate în genomul organismelor: datarea când speciile s-au abătut prin ceasul molecular produs de mutații. De exemplu, aceste comparații ale secvenței ADN au dezvăluit că oamenii și cimpanzeii împart 98% din genomii lor și analizând puținele zone în care acestea diferă ajută la descoperirea strămoșului comun al acestor specii. [69]

Evoluția vieții

Procariotele au locuit pe Terra acum 3-4 miliarde de ani odată cu apariția apei în formă lichidă. Nu s-au înregistrat schimbări evidente în morfologia sau organizarea celulară a acestora în următorii miliarde de ani.[70][71] Celulele eucariote au apărut acum 1,6-2,7 miliarde de ani. Următoarea schimbare majoră în structura celulară s-a petrecut când o bacterie a fost înghițită de celulele eucariote, printr-o asociere cooperativă denumită endosimbioză.[72][73] Înghițirea bacteriei și găzduirea acesteia de către celulă au declanșat un proces de co-evoluție, prin care bacteria a evoluat prin procesul numit mitocondrie. .[74] Când o altă celulă a devorat cianobacterii, s-au format cloroplastele- algele și plantele. Viață pe Pământ era alcătuită doar din eucariote, procariote și arhee, dar acum 610 milioane de ani au apărut primele organisme multicelulare în oceane, în perioada Neoproterozoicului. Evoluția multicelularitatii a dus la multiple evenimente independente, organismele evoluând într-o diversitate de bureți, alge brune, cianobacterii, mucegaiuri și micobacterii. În ianuarie 2016, savanții au raportat că acum 800 milioane de ani, o modificare genetică minoră într-o singură moleculă numită GK-PID ar fi permis organismelor să treacă de la o singură celulă la o alcătuite multicelulara. [75]

După combinara primelor organisme multicelulare, în următorii 10 milioane de ani, diveristatea biologică a luat amploare, fiind cunoscută drept „Explozia Cambriană”, simultan cu acumularea oxigenului în atmosfera de pe urmă fotosintezei. După 500 milioane de ani, plantele și ciupercile au colonizat uscatul și au apărut în scurt timp artropodele și insectele. Amfibienii au apărut acum 364 milioane de ani, urmați de reptile și păsări acum 155 milioane de ani. Mamiferele au apărut acum 129 milioane de ani, iar din acestea au derivat hominidele acum 10 milioane de ani. Omul modern a evoluat acum 250 000 de ani. În ciuda evoluției animalelor mari, micile organisme care au dominat Pământul , precum procariotele, au rămas la fel.

Mecanismele evoluției

Principalele mecanisme care realizează schimbarea evolutivă sunt: selecția naturalădriftul genetic și fluxul de gene. Selecția naturală favorizează genele care măresc capacitatea de supraviețuire și de reproducere. Driftul genetic constituie schimbarea aleatorie a frecvenței alelelor, cauzată de asocierea genelor unei generații în cadrul reproducerii. Fluxul genetic reprezintă transferul de gene în interiorul și între populații. Importanța relativă a selecției naturale și a fluxului genetic la nivelul unei populații depinde de puterea de selecție și de mărimea efectivă a populației,[76] care indică numărul de indivizi apți de reproducere.[77] Ca o consecință, modificarea mărimii populației poate influența în mod spectaculos cursul evoluției. Astfel, atunci când populația se micșorează, aceasta își poate pierde variația genetică, rezultând o populație uniformă.[78] Acest lucru are loc în cazul migrării, extinderii habitatului sau subdivizării populației.[77]

Selecție naturală

Selecția naturală este procesul prin care mutațiile genetice care sunt favorabile reproducerii devin și rămân comune în decursul generațiilor succesive ale unei populații.

Drift genetic

Driftul genetic reprezintă schimbarea frecvenței alelelor de la o generație la alta, unde un rol important îl joacă modul arbitrar sau hazardul prin care aceste alele se transmit de la părinți la urmași. Tot șansa este cea care, în unele cazuri, stabilește dacă un individ supraviețuiește și se reproduce.[78] Când forțele selective sunt absente sau relativ slabe, frecvența alelelor tinde să crească sau să scadă. Astfel, driftul genetic poate să conducă la dispariția anumitor alele în favoarea altora, o populație ajungând să se separe în două populații divergente cu seturi diferite de alele.[79]

Flux genetic

Fluxul genetic reprezintă schimbul de gene dintre populații care în general sunt de aceeași specie.[80] De exemplu, acest schimb poate avea loc în cazul migrațiilor sau al polenizării. Are loc transferul orizontal de gene și apar organismele hibride.

Prin migrație se poate schimba frecvența alelelor sau poate apărea o variație genetică în cadrul populației. Astfel, prin imigrație se poate introduce un nou material genetic în fondul genetic al populației, în timp de prin emigrație se poate înlătura material genetic. Fluxul genetic poate fi împiedicat de anumite obstacole cum ar fi lanțuri montane, oceane, deșerturi sau chiar construcții de mari dimensiuni ca în cazul Marelui Zid Chinezesc, care a împiedicat fluxul genetic al plantelor din acea zonă.[81]

Procesele de bază în evoluție

Ereditatea

Structura ADN-ului. Baza nucleotidă din centru este înconjurată de carbohidrați fosfatați sub forma unei duble elice

 

Evoluția organismelor constă în schimbări ale trăsăturilor fenotipice moștenite, a celor caracteristici particulare ale unui organism. De exemplu, la om culoarea ochilor reprezintă o caracteristică moștenită, pe care un individ o poate prelua de la părinți.[82] Aceste trăsături moștenite sunt controlate de gene, care în cadrul genomului unui organism, formează genotipul.[83] Setul complet de trăsături observabile care alcătuiesc structura și comportamentul unui organism se numește fenotip. Aceste trăsături provin din interacțiunea genotipului cu mediul înconjurător.[84] Ca rezultat, nu orice aspect al fenotipului organismului poate fi ereditar. Astfel, bronzarea pielii reprezintă o interacțiune dintre genotipul unei persoane și lumina solară; efectul nu este moștenit de copiii acesteia. Totuși oamenii prezintă moduri diferite de a răspunde la lumina solară, conform particularităților genotipurilor. Un exemplu clar îl constituie acei indivizi care au moștenit trăsăturile albinismului; aceștia nu se bronzează și sunt sensibili la arsurile datorate soarelui.[85]

Caracteristicile ereditare se transmit de-a lungul generațiilor prin intermediul ADN-ului, o moleculă care este capabilă să codifice informația genetică.[83] ADN-ul este un polimer compus din patru tipuri de baze azotate. Secvența acestor baze în cadrul moleculei reprezintă chiar informația genetică, precum succesiunea literelor într-un text sau a caracterelor binare în programarea unui calculator. Acele porțiuni ale moleculei de ADN care se referă la anumită unitate funcțională se numesc gene. Genele se diferențiază prin modul de realizare a succesiunii bazelor. La nivel celular, înlănțuirile de spirale ADN se acociază cu proteinele formând structuri complexe numite cromozomi. O anumită poziționare a cromozomului se numește locus. Secvența de ADN a unui locus diferă de la un individ la altul, aceste forme diferite numindu-se alele. Secvențele de ADN se pot schimba prin intermediul mutațiilor genetice, realizându-se noi alele. Dacă are loc o mutație la nivelul unei gene, noile alele pot modifica anumite trăsături și astfel se poate realiza o modificare a fenotipului individului. Totuși unele trăsături sunt mult mai complexe și nu se pot modifica decât prin multipla interacțiune genetică.[86][87]

Speciația

Speciația este procesul prin care o specie se divide în una sau mai multe specii descendente.[88] A fost observat și studiat atât în condiții de laborator, cât și în natură.[89] În cazul organismelor care se reproduc sexuat, speciația poate fi cauzată de izolare repoductivă urmată de divergență genealogică.[necesită citare]

Există patru mecanisme ale speciației:

  • speciație alopatrică: este cea mai răspândită. Apare la populațiile inițial izolate geografic, cum ar fi în cazurile de fragmentare a habitatului sau de migrație. În aceste condiții, selecția poate produce schimbări rapide, atât în aspectul, cât și în comportamentul organismelor.[90][91]
  • speciație peripatrică
  • speciație parapatrică
  • speciație simpatrică

Extincția

Variația

Fenotipul individual al unui organism este determinat de genotipul sau/și de mediul în care trăiește. O mare parte a variației fenotipului unei populații este cauzată de diferența dintre genotipurile indivizilor.[87] Teoria sintetică a evoluției definește evoluția ca o schimbare în timp în cadrul acestei variații genetice. Frecvența unei alele particulare fluctuează, devenind mai mult sau mai puțin prevalentă față de alte forme ale acelei gene. Prin evoluție, aceste schimbări pot fi dirijate într-o direcție sau alta. Variația dispare când acea alelă ajunge la un punct de fixație, când fie că dispare din cadrul unei populații, fie înlocuiește în întregime o alelă ancestrală.[78] Variația este determinată de mutații genetice, migrația între populații (fluxul genetic) și de redistribuirea genelor în cadrul reproducerii sexuale. Variația poate să provină și din schimbul genetic dintre diferite specii. Astfel, avem transferul orizontal de gene la bacterii și hibridizarea la plante.[92] Deși prin aceste procese se introduc variații constante, majoritatea genomurilor speciei sunt identice la toți indivizii.[93] Totuși, schimbări aparent minore ale genotipului pot provoca schimbări spectaculoase ale fenotipului: cimpanzeii și oamenii diferă cu numai 5% din genom.[94]

Mutația genetică[

Duplicarea unei părți a cromozomului

Variațiile genetice provin din mutații întâmplătoare care survin la nivelul genomului organismului. Mutațiile reprezintă schimbări în secvența ADN-ului genomului unei celule și sunt provocate de radiațiiviruși, elemente transpozabile (transpozoni), substanțe chimice mutagene sau de erori care apar în timpul meiozei sau a replicării ADN-ului.[95][96][97] Acești mutageni produc mai multe tipuri de schimbări în structura ADN-ului; unele fără efect, altele pot produce noi gene sau împiedica funcționarea altora. Studii efectuate pe Drosofila melanogaster (devenită model în genetică) arată că, dacă o mutație care schimbă o proteină este produsă de o genă, atunci acea genă poate fi periculoasă, 70% din aceste mutații putând avea efecte distructive, rezultatul fiind fie neutru, fie cu slabe efecte benefice.[98] Pentru a contracara efectele distrugătoare ale mutațiilor asupra celulelor, organismele au dezvoltat mecanisme de reparare a ADN-ului pentru a înlătura aceste mutații.[95] De aceea, rata optimă a mutațiilor pentru o specie este un echilibru între prețul plătit pentru o înaltă rată a mutațiilor, cum ar fi cele nocive, și energia consumată prin metabolism pentru a reduce această valoare, cum ar fi cazul enzimelor care refac ADN-ul.[99]

Unele specii, cum ar fi retrovirușii, posedă o atât de înaltă frcvență a mutațiilor, încât aproape orice urmaș posedă o mutație genetică.[100] Astfel, acești viruși pot evolua rapid și pot evita contraatacul sistemului imunitar al organismului.[101] Mutațiile pot realiza duplicarea unor secvențe întregi de ADN, ceea ce constituie o veritabilă materie primă din care vor apărea noi gene, astfel că în fiecare milion de ani, se realizează duplicarea a zeci până la sute de gene la nivelul genomului animal.[102]

Cele mai multe gene aparțin unor mari familii de gene care pornesc de la un strămoș comun.[103] Genele noi sunt produse prin diverse metode, cel mai frecvent prin duplicarea sau mutația unei gene ancestrale sau prin recombinarea părților unor gene diferite prin care astfel se generează noi combinații cu funcții diferite.[104][105] Domeniile proteice (acele proteine care evoluează independent de lanțul proteic) funcționează ca module, fiecare având o funcție specifică și independentă, dar care pot fi combinate pentru a produce gene care să codifice noi proteine cu alte proprietăți.[106] De exemplu ochiul uman utilizează patru gene pentru a-și forma structurile sensibile la lumină: trei pentru vederea color și una pentru vederea nocturnă; toate însa își au originea de la o genă ancestrală.[107] Un avantaj al duplicării genelor (sau chiar al unui întreg genom) îl constituie faptul că suprapunerea funcțiilor redundante în gene multiple permite alelelor să fie reținute, ceea ce dezvoltă diversitatea genetică.[108] Modificarea numărului de cromozomi poate genera mai multe mutații, unde segmentele de ADN din cadrul cromozomilor se rup și se regrupează. De exemplu, doi cromozomi ai genului homo pot fuziona formând cromozomul 2 uman; această fuziune este necunoscută în cadrul evoluției liniare a celorlalte ramuri de primate.[109] În procesul evolutiv, cel mai important rol al unor astfel de rearanjamente cromozomiale este acela de a accelera divergența populațiilor, generându-se noi specii a căror diferențiere genetică să fie menținută.[110] Secvențe întregi de ADN se pot deplasa de-a lungul genomului, cum ar fi transpozonii provocând fracțiuni majore al materialului genetic la plante și animale, fiind astfel importante în evoluția genomurilor.[111] Mai mult, aceste secvențe mobile de ADN pot produce mutații sau dispariția genelor existente, având astfel un rol important în realizarea diversității genetice.[96]

Sexul și recombinarea

La organismele asexuate, genele sunt moștenite în grup. La cele sexuate, urmașii prezintă combinații aleatorii ale cromozomilor parentali. În cadrul procesului de recombinare genetică, organismele sexuale pot efectua schimb de ADN între doi cromozomi compatibili.[112] Recombinarea și reasortarea nu afectează frecvența alelelor, ci doar modul cum acestea se ascociază unele cu altele, generându-se urmași cu noi combinații de alele.[113]

Populația genetică

Fluturele alb al moliei

Varianta în negru

Din punct de vedere genetic, există o schimbare de la o generație la alta a frecvenței alelelor unei populații care deține un fond genetic comun. O populație este un grup localizat de indivizi care aparțin aceleiași specii. De exemplu toți fluturii de molie de aceeași specie care locuiesc într-o pădure izolată reprezintă o populație. O singură genă a acestei populații poate avea mai multe forme alternative, ceea ce dovedește diferența dintre fenotipurile diferitelor organisme. Un exemplu îl constituie gena responsabilă cu culoarea fluturelui care are două alele: albă și neagră. Fondul genetic reprezintă setul complet de alele din cadrul unei singure populații, astfel că fiecare alela apare de un anumit număr de ori. Acea fracțiune de gene dintr-un fond genetic, care are o alelă particulară, reprezintă frecvența acelei alele. Astfel putem spune că evoluția are loc atunci când sunt schimbări ale frecvențelor alelelor în cadrul unei populații; de exemplu cazul când alelele pentru culoarea neagră devin mai răspândite la nivelul populației de molii.

Pentru a întelege mecanismele care conduc la evoluția unei populații, e bine să observăm ce condiții sunt necesare pentru ca să nu se producă această evoluție. Principiul Hardy-Weinberg susține că frecvența alelelor (variațiilor unei gene) într-o populație suficient de mare rămâne constantă dacă singurele cauze perturbatoare care acționează asupra unei populații o constituie combinația întâmplătoare a alelelor la combinarea spermei și ovulelor în timpul fertilizăriisau fecundării.[114] O astfel de populație, aflată în echilibrul Hardy-Weinberg, nu evoluează.[115]

Dovezi

Teoria evoluției este verificată de:

  • omologie: multe animale prezintă structuri osoase și musculare similare, și toate au ADN similar, ceea ce conduce la ideea unui strămoș comun;
  • embriologie: de-a lungul evoluției fetale, embrionii diferitelor vertebrate seamana intre ei, lucru remarcat de Ernst Haeckel;
  • studiul fosilelor: descoperirea acelor verigi de legătură (fosile tranziționale) între diferite clase de animale, de exemplu:
  • genetică: studiul genomului uman și a altor animale a confirmat amplasarea retrovirușilor endogeni în aceleași poziții la diferite specii, ce confirmă un strămoș comun.[116]
  • observări ale speciației: șopârla Anole în insulele din Marea Caraibelor, moliile din Londra, peștii din lacul Nagubago, ș.a.
  • mutațiile genetice: principala cauză a variațiilor din cadrul speciilor;
  • organele vestigiale – părți ale corpului care au devenit inutile: amigdalele, coccisul, timusul, degetul mic, apendicele vermiform, părul capilar etc.
  • biogeografie

Fosilele arată că schimbarea a avut loc

Conștientizarea faptului că unele pietre conțin fosile a fost un punct de reper in istoria naturală. Există trei părți în această poveste:

  1. Observarea că lucrurile din roci care păreau organice erau de fapt rămășițele alterate ale unor vietăți. Acest lucru a fost stabilit în secolele 16 și 17 de către Conrad GesnerNiels StensenRobert Hooke și alții.[117][118]
  2. Observarea că multe fosile reprezintă specii care nu există în prezent. Georges Cuvier, anatomist comparativ, a demonstrat că extincția a avut loc, și că diferitele straturi conțin fosile diferite.[119]p108
  3. Observarea că fosile timpurii au fost organisme mai simple decât fosilele de mai târziu. De asemenea, cu cât sunt mai noi pietrele, cu atât mai recente sunt fosilele.[120]
„Dovada cea mai convingătoare pentru apariția a evoluției este descoperirea de organisme dispărute în straturile geologice mai mari … Cu cât straturile sunt mai vechi … cu atât mai mult diferă fosilele de reprezentanții în viață … care este de așteptat în cazul în care fauna și flora din straturile anterioare au evoluat treptat, în urmașii lor.”

Evoluția cailor

Strămoșii cailor au trăit în pădure

Evoluția ecvidelor (familia Equidae) este un bun exemplu pentru modul în care funcționează evoluția. Cea mai veche fosilă a unui cal este de aproximativ 52 de milioane de ani. Era un animal mic, cu cinci degete la picioarele din față și patru degete la picioarele din spate. În acea vreme existau mai multe păduri în lume decât în prezent. Acest cal a trăit în păduri, mâncând frunze, nuci și fructe cu dinții săi simpli. Era la fel de mare ca o vulpe.[121]

Aproximativ cu 30 de milioane de ani în urmă, lumea a început să devină mai rece și mai uscată. Pădurile s-au redus, pășunile s-au extins și caii s-au schimbat. Ei au mâncat iarbă, au crescut mai mari și au fugit mai repede, deoarece au trebuit să scape mai iute de prădători. Iarba erodează dinții, de aceea caii cu dinți mai rezistenți au avut un avantaj.

Pentru cea mai mare parte a acestei lungi perioade de timp, au existat o serie de tipuri de cai (genuri). În prezent există doar un singur gen: calul modern, Equus. El are dinți care cresc toată viața, copite, picioare mari pentru alergat, iar animalul este mare și suficient de puternic pentru a supraviețui în câmpie.[121] Caii au trăit în vestul Canadei până acum 12.000 de ani,[122] dar toți caii din America de Nord au dispărut cu circa 11.000 de ani în urmă. Cauzele acestei extincții nu sunt clare; au fost sugerate schimbările climatice și vânătoarea.

Distribuția geografică

Australasia

Australasia a fost separată de celelalte continente pentru multe milioane de ani. În cea mai mare parte a continentului, Australia, 83% din mamifere, 89% din reptile, 90% din pește și insecte și 93% din amfibieni sunt specii endemice. Mamifere sale native sunt în cea mai mare parte marsupiale, precum canguri, bandicoots și quolls. Prin contrast, marsupialele sunt în prezent total absente din Africa și formează o mică parte din fauna de mamifere din America de Sud, precum oposumul și monito del monte.

Reprezentanții vii ale mamiferelor primitive ce depun ouă (monotreme) sunt echidna și ornitorincul. Ei sunt găsiți doar în Australasia, care include TasmaniaNoua Guinee și Insula Cangurului. Aceste monotreme sunt total absente în restul lumii. Pe de altă parte, în Australia lipsesc multe grupuri de mamifere placentare, care sunt comune pe alte continente (Carnivora, artiodactyls, chițcani, veverițe, lagomorfe), deși au lilieci indigeni și rozătoare, care au ajuns mai târziu.

Mamiferele placentare au evoluat în Eurasia și au făcut să dispară marsupialele și monotremele oriunde s-ar răspândi. În Australasia nu au ajuns decât recent. Acesta este motivul simplu de ce Australia are cele mai multe dintre marsupiale din lume și toate monotremele.

Acest subiect care l-a preocupat atât pe Charles Darwin, cât și pe Alfred Russel Wallace. Atunci când apar noi specii, de obicei prin divizarea speciilor mai mari, acest lucru are loc într-un singur loc din lume. Odată ce este stabilită, o noua specie se poate răspândi doar în anumite locuri și nu în altele.

Drosophila hawaiiană

În aproximativ 17.000 km2, Insulele Hawaii au cea mai diversă colecție de musculițe Drosophila din lume, care trăiesc de la pădurile tropicale până la pajiști de munte. Sunt cunoscute aproximativ 800 de specii de drosophilide hawaiiene.

Dovezile genetice arată că toate speciile native drosophilida din Hawai se trag de la o singură specie, care a colonizat insulele, cu aproximativ 20 de milioane de ani în urmă. Adaptarea ulterioară a fost stimulată de lipsa de concurență și de o mare varietate a posibilităților disponibile. Deși ar fi posibil ca o singură femelă gravidă să colonizeze o insulă, este mult mai probabil să fi fost un grup din aceeași specie.

Distribuția genului Glossopteris

Combinația dintre deriva continentelor și evoluție poate explica ceea ce se găsește în fosile. Glossopteris este o specie dispărută de plante din Permian, de pe supercontinentul antic Gondwana.

Fosilele glossopteris se gasesc în stratul Permian din Sud-Estul Americii de Sud, Africa de Sud, toată insula Madagascar, nordul Indiei, toată Australia, toată Noua Zeelandă, și risipite pe marginile de sud și de nord ale continentului Antarctica .

Descendența comună

Atunci când biologii privesc vietățile, ei observă că acestea aparțin unor grupuri care au ceva în comun. Charles Darwin a explicat că aceast lucru urmează firesc dacă „admitem paternitatea comună a formelor aliate, împreună cu modificarea lor, prin variație și selecție naturală„.

De exemplu, toate insectele au în comun un plan de organism de bază, al cărui dezvoltare este controlat de gene de reglementare de bază. Ele au șase picioare, au părți dure pe partea exterioară a corpului (un exoschelet), au ochi formați din multe camere separate, și așa mai departe. Biologii explica acest lucru prin evoluție. Toate insectele sunt descendente ale unui grup de animale care a trăit acum mult timp în urmă. Ele încă mai păstrează planul de bază (de exemplu cele șase picioare), cu câteva detalii schimbate. Acestea arată diferit acum, deoarece s-au schimbat în moduri diferite: aceasta este evoluția.

Darwin a fost primul care a sugerat că toată viața de pe Pământ are o singură origine, și că încă de la început „formele fără sfârșit, cele mai frumoase și mai minunate, au fost și sunt evoluate „. Dovezile din biologia moleculară în ultimii ani, a susținut ideea că toată viața este legată prin descendență comună .

Structuri vestigiale

Dovezile puternice pentru descendența comună vin de la structurile vestigiale. Aripile inutile ale unor gândaci care nu zboară se află sigilate sub carapacele acestora. Acest lucru poate fi explicate prin descendența lor din gândaci ancestrali, care au avut aripi ce au funcționat.

Organele rudimentare ale corpului, cele care sunt mai mici și mai simple în structură decât părțile corespunzătoare din specii ancestrale, sunt numite organe vestigiale. Aceste organe sunt funcționale în speciile de rudenie, dar acum sunt fie nefuncționale sau readaptate la o nouă funcție. Exemple sunt centurile pelviene ale balenelor, aripi ale unor păsări ce nu zboară și frunzele unor xerofite (de exemplu, cactus) și ale plantelor parazite (exemplu Cuscuta europaea). Cu toate acestea, structurile vestigiale pot avea funcția lor originală înlocuită cu alta. De exemplu aripile de struți sunt utilizate în ritualuri de împerechere, și în afișarea agresivității. Oscioarele urechii la mamifere sunt oase anterioare ale maxilarului inferior.

În 1893, Robert Wiedersheim a publicat o carte de anatomie umană și relevanța sa pentru istoria evoluției omului. Această carte conține o listă de 86 de organe umane pe care el a considerat vestigiale. Această listă a inclus exemple, cum ar fi apendicele și al 3-lea molar (măseaua de minte).

Strângerea puternică a mâinilor bebelușului este un alt exemplu. Acesta este un reflex vestigial, o rămășiță din trecut, atunci când copiii pre-umani se agățau de părul mamei, în timp ce mamele se cățărau prin copaci. Acest lucru este confirmat și de picioarele bebelușilor (puii primatelor se prind și cu picioarele). Toate primatele , cu excepția omului modern au părul de pe corp gros de care un copil se poate agăța. Reflexul strângerii permite mamei să își folosească toate membrele pentru a se cățăra în copac. Organele vestigiale au de multe ori unele selecții împotriva lor. Organele originale cereau resurse, uneori uriașe. În cazul în care nu mai au o funcție se ajunge la reducerea dimensiunii acestora. Există dovezi directe de selecție.

Embriologie

Din secolul al XVIII-lea, era cunoscut faptul că embrionii din specii diferite sunt mult mai asemănători decât adulții. În particular, unele părți ale embrionilor reflectă trecutul lor evolutiv. De exemplu, embrionii de vertebrate terestre dezvoltă deschideri de branhii precum embrionii peștilor. Desigur, aceasta este doar o etapă temporară, care dă naștere la mai multe structuri în gâtul reptilelor, păsărilor și mamiferelor. Fantele proto-branhiale sunt parte dintr-un sistem complicat de dezvoltare: motivul pentru care acestea au persistat.

Un alt exemplu sunt dinții embrionari ai balenelor. Acestea sunt mai târziu pierdute. Filtrul balenelor este dezvoltat dintr-un țesut diferit, numit keratină. Primele fosile de balene au avut dinți, precum și fanoane.

Selecție artificială

Charles Darwin a trăit într-o lume în care zootehnia și culturile domesticite au fost de o importanță vitală. În ambele cazuri, fermierii selectau pentru reproducere indivizi cu proprietăți speciale, și au împiedicat creșterea a indivizilor cu caracteristici mai puțin dorite. Secolului al XVIII-lea și începutul secolului XIX a văzut o creștere în agricultura științifică, iar selecția artificială a avut un rol important în asta.

Darwin a discutat de selecție artificială ca un model de selecție naturală în 1859 în prima ediție a operei sale Despre Originea speciilor, în capitolul IV: Selecția naturală. Nikolai Vavilov a arătat că secară, inițial o buruiană , a ajuns să fie o plantă de cultură prin selecție neintenționată. Secara este o planta mai rezistentă decât grâul: ea supraviețuiește în condiții mai aspre, cum ar fi dealuri și munți.

Nu este nici o diferență reală în procesele genetice care stau la baza selecției artificiale și celei naturale, iar conceptul de selecție artificială a fost folosit de Charles Darwin ca o ilustrare a procesului mai larg de selecție naturală. Există diferențe practice Studii experimentale despre selecția artificială arată că „rata de evoluție, în experimente de selecție, este de cel puțin două ordine de mărime (adică de 100 de ori) mai mare decât orice rată văzută în natura sau în fosile”.

Specii artificiale noi

Unii au crezut că selecția artificială nu ar putea produce noi specii. Se pare că acum se poate.

Specii noi au fost create de către animalele domesticite, dar detaliile nu sunt cunoscute sau nu sunt clare. De exemplu, ovinele domestice au fost create prin hibridizare, și nu mai produce urmași viabili cu Ovis orientalis, o specie din care se trage. Bovinele domestice, pe de altă parte, pot fi considerate aceleași specii, ca alte soiuri de vaci sălbatice, gaur, iac, etc, deoarece acestea produc ușor fertil pui cu ei.

Modificări observabile

Unii biologi spun ca evolutia s-a întâmplat atunci când o trăsătură cauzată de genetică devine mai mult sau mai puțin frecventă într-un grup de organisme. Alții spun că evoluția are loc doar atunci când apar noi specii.

Modificările se pot întâmpla mai repede în organismele mai mici și mai simple. De exemplu, multe bacterii care provoacă boli nu mai pot fi anihilate cu unele antibiotice. Aceste medicamente au fost utilizate timp de 80 de ani, și la început au funcționat extrem de bine. Bacteriile însă au evoluat, astfel încât acestea nu mai sunt afectate de antibiotice. Antibioticele au ucis bacteriile, cu excepția câtorva care a avut o oarecare rezistență. Aceste bacterii rezistente au produs următoarele generații.

Gândacul de Colorado este renumit pentru capacitatea sa de a rezista la pesticide. În ultimii 50 de ani, a devenit rezistent la 52 de compuși chimici utilizați în insecticide, inclusiv cianura. Aceasta este selecția naturală accelerată de condițiile artificiale. Totuși, nu toate populațiile sunt rezistente tuturor produselor chimice. Ele devin rezistente doar la produsele folosite în zona lor.

Consecințe

Evoluția influențează toate aspectele legate de forma și comportamentul organismelor. Ca urmare a selecției naturale, au loc acele adaptări comportamentale și fizice prin care indivizii își optimizează capacitatea de a găsi hrana, de a evita prădătorii sau de a atrage parteneri. Organismele pot răspunde la selecție și cooperând între ele, un exemplu în acest sens fiind simbioza. Pe termen lung, evoluția generează noi specii prin scindarea populațiilor ancestrale în noi grupuri între care nu mai au loc încrucișări.

Aceste consecințe ale evoluției se împart în macroevoluție , evoluția care are loc la nivelul speciilor (au loc fenomene ca: speciațieextincție) și microevoluție, care constă în schimbări evolutive de mai mică amploare (cum ar fi adaptarea) care au loc în cadrul unei specii sau unei populații. În general, macroevoluția este considerată ca fiind un rezultat al unor perioade mai lungi de microevoluție.[123] Astfel, diferența dintre micro- și macroevoluție nu este una fundamentală, fiind realizată de factorul timp.[124] Totuși, în cadrul macroevoluției, trăsăturile speciei pot fi importante.

Adaptarea

 

Adaptarea constă în acele structuri sau forme de comportament care îmbunătățesc o anumita funcție, ceea ce favorizează supraviețuirea și reproducerea organismelor.[19] Aceasta se realizează printr-o serie continuă de schimbări minore ale trăsăturilor, schimbări aleatorii din care selecția naturală alege pe cele mai adecvate mediului.[125] Prin acest proces fie se câștigă o caracteristică nouă, fie se pierde una ancestrală. Un exemplu care arată ambele tipuri de schimbări îl constituie adaptarea bacteriilor la antibiotice, când se produc modificări genetice ce măresc rezistența la antibiotice a acestora și aceasta fie schimbând ținta medicamentului, fie accelerând activitatea transportorilor care elimină substanța medicamentoasă din celulă.[126] Un alt exemplu îl constituie modul cum bacteria Escherichia coli își dezvolta capacitatea de a utiliza acidul citric ca nutrient, lucru observat în experimentele de laborator[127] sau modul cum Flavobacterium dezvoltă o noua enzimă care îi permite să se dezvolte și în mediul format de produsele secundare obținute la fabricarea nylon-ului[128][129] sau modul cum bacteria Sphingobium, prezentă în sol, dezvoltă un întreg mecanism metabolic prin care degradează pentaclorofenolul, un pesticid de sinteză.[130][131]

Co-evoluția

Interacțiunea dintre organisme poate genera atât conflict, cât și cooperare. Când această interacțiune are loc între perechi de specii, cum ar fi agentul patogen și gazda, sau prădător și pradă, aceste specii pot dezvolta adaptări corespondente. Cu alte cuvinte, evoluția unei specii conduce la evoluție prin adaptare și pentru specia cealaltă, care la rândul ei generează reacții de adaptare pentru prima specie. Acest ciclu selecție-răspuns se numeste co-evoluție[132] Un exemplu îl constituie producția de tetrodotoxină la salamandra roșcată, Taricha granulosa, dar și cresterea rezistenței la această neurotoxină din partea prădătorului acesteia, „șarpele-jartieră”.[133]

Cooperarea

Nu toate interacțiunile dintre specii constituie conflict.[134] Au evoluat multe situații în care există un beneficiu reciproc. O astfel de cooperare există între plante și ciupercile din specia Mycorrhiza care cresc la rădăcina acestora și le ajută să absoarbă din sol substanțele nutritive.[135] Pe de altă parte, plantele asigură acestor ciuperci zahăr, pe care îl obțin în urma fotosintezei.

Coaliția dintre organismele de aceeași specie a evoluat foarte mult. Un exemplu îl constituie socializarea întâlnita la insecte ca albineletermitelefurnicile. Aici, insecte sterile asigură paza și hrana unui mic număr de organisme din cadrul coloniei, singurele capabile sa se reproducă. Un lucru similar se petrece la nivelul organismelor animalelor, unde celulele somatice coordoneaza creșterea celulelor germinale. Celulele somatice răspund la semnale specifice care le indică să crească, să se dezvolte sau să moară. Dacă celulele ignoră aceste semnale și se înmulțesc în mod neadecvat, cresterea lor necontrolată generează cancer.[95]

Speciația

Predarea teoriilor evoluției în școala românească

Între anii școlari 2001/2002 și 2006/2007

  • Se predă la clasa a XII-a liceu teoria evoluției.

Între anii școlari 2001/2002 și 2006/2007 au fost în vigoare Programele școlare pentru clasele a XI a – a XII aprobate cu Ordin al Ministrului educației naționale nr. 4923 din 18.10.2000 și modificate prin Ordin al Ministrului educației și cercetării nr. 3915 din 31.05.2001, care prevedeau la pag 15 în Tabel orientativ de conținuturi 15% din cadrul orelor de biologie să fie afectate Istoriei vieții. Procentele alocate pentru fiecare tematică sunt orientative fiecare cadru didactic având libertatea de a stabili în funcție de propria opțiune și de particularitățile clasei timpul propriu necesar parcurgerii integrale a programei

Capitolul „Istoria vieții” cuprindea:

a) Prezentarea generală a teoriilor clasice și moderne privind originea și evoluția vieții.

b) Generalități privind organismele primitive.

c) Dovezi ale evoluției (paleontologie, anatomie comparată, embriologie comparată, biochimie comparată).

d) Evoluția omului.

e) Mecanismele speciației:

  • selecția;
  • factori determinanți și tipuri de selecție;
  • speciația intra și interspecifice.

Programă școlară pentru disciplina Biologie, clasa a XII-a în vigoare între anii scolari 2001/2002 și 2006/2007 aici [2].

Anul școlar 2007/2008

  • Nu se mai predă teoria evoluției.

În anul școlar 2007/2008 este în vigoare Anexa 2 la Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5959 / 22.12.2006 și anume Programa Școlară Pentru Ciclul Superior al Liceului, Biologie, Clasa a XII-A1 Aprobat prin Ordinul ministrului nr. 5959 / 22.12.2006 Bucuresti, 2006. Această Programă se aplică și la clasa a XIII-a filiera tehnologică, ruta progresivă de calificare profesională. Această programă nu mai conține nici o referire la Istoria vieții și evoluție. Programă școlară pentru disciplina Biologie, clasa a XII-a în vigoare se găsește aici: [3].

Anul școlar 2012/2013

Conform „Anexei” (fără nr.) la „Ordinul ministrului” (fără nr și dată) aprobată prin „Ordin al Ministrului” (fără nr. și dată) și prezentă în 22 septembrie 2012 pe site-ul Ministerului Educației, Cercetării și Sportului (WWW.guv.ro) în capitolul „Programe școlare”, „Ciclul gimnazial”, la adresa [4] pentru aria curiculară „Matematică și științe” se găsește „Programa pentru biologie clasele V-VIII”.

În această programă la pag. 23 capitolul „Conținuturi” punctul V, se găsește următorul text:

„V. Evoluționism

1. Unitatea și diversitatea lumii vii.

2. Evoluție și dovezi ale evoluției (definiția evoluției, exemple de dovezi directe și indirecte).

3. Factori ai evoluției (ereditatea, variabilitatea, suprapopulația, lupta pentru existență, selecția).

4. Specia ca unitate a evoluției.”

Contestarea realității evoluției

Conform unor organizații creștine fundamentaliste, evoluția poate fi o considerată doar o nouă formă de religie.[136] Contraargumentele la adresa evoluției sunt considerate de către cercetători și academicieni ca oameni de paie, fiind lipsite de dovezi, logică sau vreo publicație științifică în favoarea lor.

Nu toate religiile se opun teoriei evoluției: „Într-o formă sau alta, evoluționismul teist este viziunea asupra creației predată în majoritatea seminariilor protestante mainline și este poziția oficială a Bisericii Catolice.”[137]

Vezi și

Note

  1. ^ Hall & Hallgrímsson 2008, pp. 4–6
  2. ^ „Evolution Resources”. Washington, DC: National Academies of Sciences, Engineering, and MedicineArhivat din originalul de la .
  3. ^ Scott-Phillips, Thomas C.; Laland, Kevin N.; Shuker, David M.; Dickins, Thomas E.; West, Stuart A. (mai 2014). „The Niche Construction Perspective: A Critical Appraisal”Evolution68 (5): 1231–1243. doi:10.1111/evo.12332ISSN 0014-3820PMC 4261998Accesibil gratuitPMID 24325256Evolutionary processes are generally thought of as processes by which these changes occur. Four such processes are widely recognized: natural selection (in the broad sense, to include sexual selection), genetic drift, mutation, and migration (Fisher 1930; Haldane 1932). The latter two generate variation; the first two sort it.
  4. ^ Hall & Hallgrímsson 2008, pp. 3–5
  5. ^ Voet, Donald; Voet, Judith G.; Pratt, Charlotte W. (). „Introduction to the chemistry of life”. Fundamentals of Biochemistry: Life at the molecular level (ed. Fifth). Hoboken, New Jersey: Wiley. pp. 1–22. ISBN 978-1-11-891840-1.
  6. ^ Darwin, Charles (). On the Origin of Species (ed. 2nd). London: John Murray. p. 490.
  7. ^ Lewontin, Richard C. (noiembrie 1970). „The Units of Selection” (PDF). Annual Review of Ecology and Systematics1: 1–18. doi:10.1146/annurev.es.01.110170.000245ISSN 1545-2069JSTOR 2096764Arhivat (PDF) din originalul de la .
  8. ^ Futuyma, Douglas J.; Kirkpatrick, Mark (). „Evolutionary Biology”. Evolution(ed. Fourth). Sunderland, Massachusetts: Sinauer Associates, Inc. pp. 3–26. ISBN 978-1-60535-605-1.
  9. ^ Kampourakis 2014, pp. 127–129
  10. ^ Doolittle, W. Ford (februarie 2000). „Uprooting the Tree of Life” (PDF). Scientific American282 (2): 90–95. Bibcode:2000SciAm.282b..90Ddoi:10.1038/scientificamerican0200-90ISSN 0036-8733PMID 10710791. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  11. ^ Glansdorff, Nicolas; Ying Xu; Labedan, Bernard (). „The Last Universal Common Ancestor: emergence, constitution and genetic legacy of an elusive forerunner”Biology Direct3: 29. doi:10.1186/1745-6150-3-29ISSN 1745-6150PMC 2478661Accesibil gratuitPMID 18613974.
  12. ^ Futuyma, Douglas J., ed. (). „Evolution, Science, and Society: Evolutionary Biology and the National Research Agenda” (PDF) (Executive summary). New Brunswick, New Jersey: Office of University Publications, Rutgers, The State University of New JerseyOCLC 43422991. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  13. a b Futuyma, Douglas J. (2005). Evolution. Sunderland, Massachusetts: Sinauer Associates, Inc. ISBN 0-87893-187-2.
  14. ^ Lande R, Arnold SJ (1983). „The measurement of selection on correlated characters”. Evolution 37: 1210–26}. doi:10.2307/2408842.
  15. ^ Ayala FJ (2007). „Darwin’s greatest discovery: design without designer”Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 104 Suppl 1: 8567–73. doi:10.1073/pnas.0701072104PMID 17494753.
  16. ^ (Gould 2002)
  17. ^ Ian C. Johnston (1999), „History of Science: Early Modern Geology”, Malaspina University-College. Accesat la 2008-01-15.
  18. ^ Bowler, Peter J. (2003). Evolution:The History of an Idea, University of California Press. ISBN 0-520-23693-9.
  19. a b Darwin, Charles (1859). On the Origin of Species (1st ed.), Londra: John Murray. pp. 1. Existența anterioară a altor idei similare a fost recunoscută în: Darwin, Charles (1861), On the Origin of Species (3rd ed.), Londra: John Murray. xiii.
  20. ^ AAAS Council (26 decembrie 1922), „AAAS Resolution: Present Scientific Status of the Theory of Evolution”, American Association for the Advancement of Science.
  21. a b „IAP Statement on the Teaching of Evolution” (PDF), The Interacademy Panel on International Issues (2006). Accesat la 2007-04-25.
  22. a b Board of Directors, American Association for the Advancement of Science (2006-02-16).„Statement on the Teaching of Evolution” (PDF), American Association for the Advancement of Science.
  23. ^ „Statements from Scientific and Scholarly Organizations”, National Center for Science Education.
  24. ^ Kutschera U, Niklas K (2004). „The modern theory of biological evolution: an expanded synthesis”. Naturwissenschaften 91 (6): 255–76. doi:10.1007/s00114-004-0515-yPMID 15241603.
  25. ^ „Special report on evolution”, New Scientist (2008-01-19).
  26. ^ Kirk, Raven & Schofield 1983, pp. 100–142, 280–321
  27. ^ Lucretius
  28. ^ Sedley, David (). „Lucretius and the New Empedocles” (PDF). Leeds International Classical Studies2 (4). ISSN 1477-3643. Arhivat din original(PDF) la . Accesat în .
  29. ^ Torrey, Harry Beal; Felin, Frances (martie 1937). „Was Aristotle an Evolutionist?”. The Quarterly Review of Biology12 (1): 1–18. doi:10.1086/394520ISSN 0033-5770JSTOR 2808399.
  30. ^ Hull, David L. (decembrie 1967). „The Metaphysics of Evolution”. The British Journal for the History of Science3 (4): 309–337. doi:10.1017/S0007087400002892JSTOR 4024958.
  31. ^ Mayr 1982, pp. 256–257* Ray 1686
  32. ^ Waggoner, Ben (). „Carl Linnaeus (1707-1778)”Evolution (Online exhibit). Berkeley, California: University of California Museum of PaleontologyArhivat din originalul de la . Accesat în .
  33. ^ Bowler 2003, pp. 73–75
  34. ^ „Erasmus Darwin (1731-1802)”Evolution (Online exhibit). Berkeley, California: University of California Museum of Paleontology. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  35. ^ Lamarck 1809
  36. ^ Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Nardon_Grenier91
  37. ^ Ghiselin, Michael T. (). „The Imaginary Lamarck: A Look at Bogus ‘History’ in Schoolbooks”The Textbook LetterOCLC 23228649Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  38. ^ Magner 2002[necesită pagina]
  39. ^ Jablonka, EvaLamb, Marion J. (august 2007). „Précis of Evolution in Four Dimensions”. Behavioral and Brain Sciences30 (4): 353–365. doi:10.1017/S0140525X07002221ISSN 0140-525XPMID 18081952.
  40. ^ Burkhardt & Smith 1991
  41. ^ Sulloway, Frank J. (iunie 2009). „Why Darwin rejected intelligent design”. Journal of Biosciences34 (2): 173–183. doi:10.1007/s12038-009-0020-8ISSN 0250-5991PMID 19550032.
  42. ^ Dawkins 1990[necesită pagina]
  43. ^ Sober, Elliott (). „Did Darwin write the Origin backwards?”Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A106 (Suppl. 1): 10048–10055. Bibcode:2009PNAS..10610048Sdoi:10.1073/pnas.0901109106ISSN 0027-8424PMC 2702806Accesibil gratuitPMID 19528655.
  44. ^ Mayr 2002, p. 165
  45. ^ Bowler 2003, pp. 145–146
  46. ^ Sokal, Robert R.; Crovello, Theodore J. (). „The Biological Species Concept: A Critical Evaluation”. The American Naturalist104 (936): 127–153. doi:10.1086/282646ISSN 0003-0147JSTOR 2459191.
  47. ^ Darwin, CharlesWallace, Alfred (). „On the Tendency of Species to form Varieties; and on the Perpetuation of Varieties and Species by Natural Means of Selection”Journal of the Proceedings of the Linnean Society of London. Zoology3 (9): 45–62. doi:10.1111/j.1096-3642.1858.tb02500.xISSN 1096-3642Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  48. ^ Desmond, Adrian J. (). „Thomas Henry Huxley”Encyclopædia Britannica Online. Chicago, Illinois: Encyclopædia Britannica, Inc. Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  49. ^ Liu, Y. S.; Zhou, X. M.; Zhi, M. X.; Li, X. J.; Wang, Q. L. (septembrie 2009). „Darwin’s contributions to genetics”. Journal of Applied Genetics50 (3): 177–184. doi:10.1007/BF03195671ISSN 1234-1983PMID 19638672.
  50. ^ Weiling, Franz (iulie 1991). „Historical study: Johann Gregor Mendel 1822–1884”. American Journal of Medical Genetics40 (1): 1–25; discussion 26. doi:10.1002/ajmg.1320400103PMID 1887835.
  51. ^ Wright 1984, p. 480
  52. a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru ref-urile numite Gould02
  53. ^ Provine 1971
  54. ^ Stamhuis, Ida H.; Meijer, Onno G.; Zevenhuizen, Erik J. A. (iunie 1999). „Hugo de Vries on Heredity, 1889-1903: Statistics, Mendelian Laws, Pangenes, Mutations”. Isis90 (2): 238–267. doi:10.1086/384323JSTOR 237050PMID 10439561.
  55. ^ Bowler 1989[necesită pagina]
  56. ^ Watson, J. D.Crick, F. H. C. (). „Molecular Structure of Nucleic Acids: A Structure for Deoxyribose Nucleic Acid” (PDF). Nature171 (4356): 737–738. Bibcode:1953Natur.171..737Wdoi:10.1038/171737a0ISSN 0028-0836PMID 13054692Arhivat (PDF) din originalul de la . Accesat în It has not escaped our notice that the specific pairing we have postulated immediately suggests a possible copying mechanism for the genetic material.
  57. ^ Dobzhansky, Theodosius (martie 1973). „Nothing in Biology Makes Sense Except in the Light of Evolution” (PDF). The American Biology Teacher35 (3): 125–129. CiteSeerX 10.1.1.324.2891Accesibil gratuitdoi:10.2307/4444260JSTOR 4444260Arhivat (PDF) din originalul de la .
  58. ^ Danchin, Étienne; Charmantier, Anne; Champagne, Frances A.; Mesoudi, Alex; Pujol, Benoit; Blanchet, Simon (iunie 2011). „Beyond DNA: integrating inclusive inheritance into an extended theory of evolution”. Nature Reviews Genetics12 (7): 475–486. doi:10.1038/nrg3028ISSN 1471-0056PMID 21681209.
  59. ^ Pigliucci & Müller 2010
  60. ^ „Age of the Earth”United States Geological SurveyArhivat din originalul de la . Accesat în .
  61. ^ Dalrymple 2001, pp. 205–221
  62. ^ Manhesa, Gérard; Allègre, Claude J.; Dupréa, Bernard; Hamelin, Bruno (mai 1980). „Lead isotope study of basic-ultrabasic layered complexes: Speculations about the age of the earth and primitive mantle characteristics”. Earth and Planetary Science Letters47 (3): 370–382. Bibcode:1980E&PSL..47..370Mdoi:10.1016/0012-821X(80)90024-2ISSN 0012-821X.
  63. ^ Schopf, J. William; Kudryavtsev, Anatoliy B.; Czaja, Andrew D.; Tripathi, Abhishek B. (). „Evidence of Archean life: Stromatolites and microfossils”. Precambrian Research158 (3–4): 141–155. Bibcode:2007PreR..158..141Sdoi:10.1016/j.precamres.2007.04.009ISSN 0301-9268.
  64. ^ Raven & Johnson 2002, p. 68
  65. ^ Wade, Nicholas (). „Meet Luca, the Ancestor of All Living Things”The New York Times. New York: The New York Times CompanyISSN 0362-4331Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  66. ^ Trevors, Jack T.; Psenner, Roland (decembrie 2001). „From self-assembly of life to present-day bacteria: a possible role for nanocells”. FEMS Microbiology Reviews25(5): 573–582. doi:10.1111/j.1574-6976.2001.tb00592.xISSN 1574-6976PMID 11742692.
  67. ^ Darwin 1859, p. 1
  68. ^ Darwin, Charles (). Notebook B. p. 25.
  69. ^ Varki, Ajit; Altheide, Tasha K. (decembrie 2005). „Comparing the human and chimpanzee genomes: searching for needles in a haystack”. Genome Research15(12): 1746–1758. doi:10.1101/gr.3737405ISSN 1088-9051PMID 16339373.
  70. ^ Cavalier-Smith, Thomas (). „Cell evolution and Earth history: stasis and revolution”Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences361 (1470): 969–1006. doi:10.1098/rstb.2006.1842ISSN 0962-8436PMC 1578732Accesibil gratuitPMID 16754610.
  71. ^ Schopf, J. William (). „Fossil evidence of Archaean life”Philosophical Transactions of the Royal Society B: Biological Sciences361 (1470): 869–885. doi:10.1098/rstb.2006.1834ISSN 0962-8436PMC 1578735Accesibil gratuitPMID 16754604.
  72. ^ Poole, Anthony M.; Penny, David (ianuarie 2007). „Evaluating hypotheses for the origin of eukaryotes”. BioEssays29 (1): 74–84. doi:10.1002/bies.20516ISSN 0265-9247PMID 17187354.
  73. ^ Dyall, Sabrina D.; Brown, Mark T.; Johnson, Patricia J. (). „Ancient Invasions: From Endosymbionts to Organelles”. Science304 (5668): 253–257. Bibcode:2004Sci…304..253Ddoi:10.1126/science.1094884ISSN 0036-8075PMID 15073369.
  74. ^ Martin, William (octombrie 2005). „The missing link between hydrogenosomes and mitochondria”. Trends in Microbiology13 (10): 457–459. doi:10.1016/j.tim.2005.08.005ISSN 0966-842XPMID 16109488.
  75. ^ Zimmer, Carl (). „Genetic Flip Helped Organisms Go From One Cell to Many”The New York Times. New York: The New York Times Company. ISSN 0362-4331Arhivat din originalul de la . Accesat în .
  76. ^ Această mărime reprezintă un concept introdus de geneticianul american Sewall Wright și se calculează cu formula {\displaystyle N_{e}={4N_{f}N_{m} \over N_{f}+N_{m}}}, unde Nf reprezintă numărul de femele, iar Nm de masculi din cadrul populației.
  77. a b Whitlock M (2003). „Fixation probability and time in subdivided populations”. Genetics 164 (2): 767–79. PMID 12807795.
  78. a b c Harwood AJ (1998).„Factors affecting levels of genetic diversity in natural populations”. Philos. Trans. R. Soc. Lond., B, Biol. Sci. 353 (1366): 177–86. doi:10.1098/rstb.1998.0200PMID 9533122.
  79. ^ Lande R (1989). „Fisherian and Wrightian theories of speciation”. Genome 31 (1): 221–27. PMID 2687093.
  80. ^ Morjan C, Rieseberg L (2004). „How species evolve collectively: implications of gene flow and selection for the spread of advantageous alleles”. Mol. Ecol. 13 (6): 1341–56. doi:10.1111/j.1365-294X.2004.02164.xPMID 15140081.
  81. ^ Su H, Qu L, He K, Zhang Z, Wang J, Chen Z, Gu H (2003). „The Great Wall of China: a physical barrier to gene flow?”. Heredity 90 (3): 212–19. doi:10.1038/sj.hdy.6800237PMID 12634804.
  82. ^ Sturm RA, Frudakis TN (2004). „Eye colour: portals into pigmentation genes and ancestry”. Trends Genet. 20 (8): 327–32. doi:10.1016/j.tig.2004.06.010PMID 15262401.
  83. a b Pearson H (2006). „Genetics: what is a gene?”. Nature 441 (7092): 398–401. doi:10.1038/441398aPMID 16724031.
  84. ^ Peaston AE, Whitelaw E (2006). „Epigenetics and phenotypic variation in mammals”. Mamm. Genome 17 (5): 365–74. doi:10.1007/s00335-005-0180-2PMID 16688527.
  85. ^ Oetting WS, Brilliant MH, King RA (1996). „The clinical spectrum of albinism in humans”. Molecular medicine today 2 (8): 330–35. doi:10.1016/1357-4310(96)81798-9PMID 8796918.
  86. ^ Mayeux R (2005). „Mapping the new frontier: complex genetic disorders”. J. Clin. Invest. 115 (6): 1404–07. doi:10.1172/JCI25421PMID 15931374.
  87. a b Wu R, Lin M (2006). „Functional mapping – how to map and study the genetic architecture of dynamic complex traits”. Nat. Rev. Genet. 7 (3): 229–37. doi:10.1038/nrg1804PMID 16485021.
  88. ^ Gavrilets S (2003). „Perspective: models of speciation: what have we learned in 40 years?”. Evolution 57 (10): 2197–215. doi:10.1554/02-727PMID 14628909.
  89. ^ Rice, W.R.; Hostert, E.E. (1993). „Laboratory experiments on speciation: what have we learned in 40 years”. Evolution 47 (6): 1637–1653. doi:10.2307/2410209. Accesat la 19 mai 2008.
    • Jiggins CD, Bridle JR (2004). „Speciation in the apple maggot fly: a blend of vintages?”. Trends Ecol. Evol. (Amst.) 19 (3): 111–4. doi:10.1016/j.tree.2003.12.008PMID 16701238.
    • Boxhorn, J (1995). „Observed Instances of Speciation”. TalkOrigins Archive. Accesat la 2008-12-26.
    • Weinberg JR, Starczak VR, Jorg, D (1992). „Evidence for Rapid Speciation Following a Founder Event in the Laboratory”. Evolution 46 (4): 1214–20. doi:10.2307/2409766.
  90. ^ Herrel, A.; Huyghe, K.; Vanhooydonck, B.; Backeljau, T.; Breugelmans, K.; Grbac, I.; Van Damme, R.; Irschick, D.J. (2008). „Rapid large-scale evolutionary divergence in morphology and performance associated with exploitation of a different dietary resource”. Proceedings of the National Academy of Sciences 105 (12): 4792–5. doi:10.1073/pnas.0711998105PMID 18344323.
  91. ^ Losos, J.B. Warhelt, K.I. Schoener, T.W. (1997). „Adaptive differentiation following experimental island colonization in Anolis lizards”. Nature 387 (6628): 70–73. doi:10.1038/387070a0.
  92. ^ Draghi J, Turner P (2006). „DNA secretion and gene-level selection in bacteria”. Microbiology (Reading, Engl.) 152 (Pt 9): 2683–8. PMID 16946263. * Mallet J (2007). „Hybrid speciation”. Nature 446 (7133): 279–83. doi:10.1038/nature05706PMID 17361174.
  93. ^ Butlin RK, Tregenza T (1998). „Levels of genetic polymorphism: marker loci versus quantitative traits”Philos. Trans. R. Soc. Lond., B, Biol. Sci. 353 (1366): 187–98. doi:10.1098/rstb.1998.0201PMID 9533123.
  94. ^ Wetterbom A, Sevov M, Cavelier L, Bergström TF (2006). „Comparative genomic analysis of human and chimpanzee indicates a key role for indels in primate evolution”. J. Mol. Evol. 63 (5): 682–90. doi:10.1007/s00239-006-0045-7PMID 17075697.
  95. a b c Bertram J (2000). „The molecular biology of cancer”. Mol. Aspects Med. 21 (6): 167–223. doi:10.1016/S0098-2997(00)00007-8PMID 11173079.
  96. a b Aminetzach YT, Macpherson JM, Petrov DA (2005). „Pesticide resistance via transposition-mediated adaptive gene truncation in Drosophila”. Science 309 (5735): 764–67. doi:10.1126/science.1112699PMID 16051794.
  97. ^ Burrus V, Waldor M (2004). „Shaping bacterial genomes with integrative and conjugative elements”. Res. Microbiol. 155 (5): 376–86. doi:10.1016/j.resmic.2004.01.012PMID 15207870.
  98. ^ Sawyer SA, Parsch J, Zhang Z, Hartl DL (2007). „Prevalence of positive selection among nearly neutral amino acid replacements in Drosophila”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 104 (16): 6504–10. doi:10.1073/pnas.0701572104PMID 17409186.
  99. ^ Sniegowski P, Gerrish P, Johnson T, Shaver A (2000). „The evolution of mutation rates: separating causes from consequences”. Bioessays 22 (12): 1057–66. doi:10.1002/1521-1878(200012)22:12<1057::AID-BIES3>3.0.CO;2-WPMID 11084621.
  100. ^ Drake JW, Charlesworth B, Charlesworth D, Crow JF (1998). „Rates of spontaneous mutation”. Genetics 148 (4): 1667–86. PMID 9560386.
  101. ^ Holland J, Spindler K, Horodyski F, Grabau E, Nichol S, VandePol S (1982). „Rapid evolution of RNA genomes”. Science 215 (4540): 1577–85. doi:10.1126/science.7041255PMID 7041255.
  102. ^ Carroll SB, Grenier J, Weatherbee SD (2005). From DNA to Diversity: Molecular Genetics and the Evolution of Animal Design. Second Edition. Oxford: Blackwell Publishing. ISBN 1-4051-1950-0.
  103. ^ Harrison P, Gerstein M (2002). „Studying genomes through the aeons: protein families, pseudogenes and proteome evolution”. J Mol Biol 318 (5): 1155–74. doi:10.1016/S0022-2836(02)00109-2PMID 12083509.
  104. ^ Orengo CA, Thornton JM (2005). „Protein families and their evolution-a structural perspective”. Annu. Rev. Biochem. 74: 867–900. doi:10.1146/annurev.biochem.74.082803.133029PMID 15954844.
  105. ^ Long M, Betrán E, Thornton K, Wang W (November 2003). „The origin of new genes: glimpses from the young and old”. Nat. Rev. Genet. 4 (11): 865–75. doi:10.1038/nrg1204PMID 14634634.
  106. ^ Wang M, Caetano-Anollés G (2009). „The evolutionary mechanics of domain organization in proteomes and the rise of modularity in the protein world”. Structure 17 (1): 66–78. doi:doi:10.1016/j.str.2008.11.008.
  107. ^ Bowmaker JK (1998). „Evolution of colour vision in vertebrates”. Eye (London, England) 12 (Pt 3b): 541–47.PMID 9775215.
  108. ^ Gregory TR, Hebert PD (1999). „The modulation of DNA content: proximate causes and ultimate consequences”. Genome Res. 9 (4): 317–24. PMID 10207154.
  109. ^ Zhang J, Wang X, Podlaha O (2004). „Testing the chromosomal speciation hypothesis for humans and chimpanzees”. Genome Res. 14 (5): 845–51. doi:10.1101/gr.1891104PMID 15123584.
  110. ^ Ayala FJ, Coluzzi M (2005). „Chromosome speciation: humans, Drosophila, and mosquitoes”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 102 Supplement 1: 6535–42. doi:10.1073/pnas.0501847102PMID 15851677.
  111. ^ Hurst GD, Werren JH (2001). „The role of selfish genetic elements in eukaryotic evolution”. Nat. Rev. Genet. 2 (8): 597–606. doi:10.1038/35084545PMID 11483984.
  112. ^ Radding C (1982). „Homologous pairing and strand exchange in genetic recombination”. Annu. Rev. Genet. 16: 405–37. doi:10.1146/annurev.ge.16.120182.002201PMID 6297377.
  113. ^ Agrawal AF (2006). „Evolution of sex: why do organisms shuffle their genotypes?”. Curr. Biol. 16 (17): R696. doi:10.1016/j.cub.2006.07.063PMID 16950096.
  114. ^ O’Neil, Dennis (2008).” Hardy-Weinberg Equilibrium Model”The synthetic theory of evolution: An introduction to modern evolutionary concepts and theories. Behavioral Sciences Department, Palomar College. Accesat la 2008-01-06.
  115. ^ Bright, Kerry (2006).„Causes of evolution”Teach Evolution and Make It Relevant. National Science Foundation. Accesat la 2007-12-30.
  116. ^ Differences in HERV-K LTR insertions in orthologous loci of humans and great apes. Lebedev YB1, Belonovitch OS, Zybrova NV, Khil PP, Kurdyukov SG, Vinogradova TV, Hunsmann G, Sverdlov ED. 18 Apr. 2000
  117. ^ Rudwick M.J.S. 1972. The meaning of fossils: episodes in the history of palaeontology. Chicago University Press.
  118. ^ Whewell, William 1837. History of the inductive sciences, from the earliest to the present time. vol III, Parker, London. Book XVII The palaeotiological sciences. Chapter 1 Descriptive geology, section 2. Early collections and descriptions of fossils, p405.
  119. ^ Bowler, Peter H. 2003. Evolution: the history of an idea. 3rd ed, University of California Press.
  120. ^ Prothero, Donald R. 2007. Evolution: what the fossils say and why it matters. Columbia University Press, New York. ISBN 978-0-231-13962-5
  121. a b Simpson G.G. 1951. Horses: the story of the horse family in the modern world and through sixty million years of history. Oxford, New York. (despite the title, the earliest record of the horse is 52 mya)
  122. ^ Singer, Ben 2005. A brief history of the horse in America. Canadian Geographic Magazine[1]
  123. ^ Hendry AP, Kinnison MT (2001). „An introduction to microevolution: rate, pattern, process”. Genetica 112–113: 1–8. doi:10.1023/A:1013368628607PMID 11838760.
  124. ^ Leroi AM (2000). „The scale independence of evolution”. Evol. Dev. 2 (2): 67–77. doi:10.1046/j.1525-142x.2000.00044.xPMID 11258392.
  125. ^ Orr H (2005). „The genetic theory of adaptation: a brief history”. Nat. Rev. Genet. 6 (2): 119–27. doi:10.1038/nrg1523PMID 15716908.
  126. ^ Nakajima A, Sugimoto Y, Yoneyama H, Nakae T (2002). „High-level fluoroquinolone resistance in Pseudomonas aeruginosa due to interplay of the MexAB-OprM efflux pump and the DNA gyrase mutation”. Microbiol. Immunol. 46 (6): 391–95. PMID 12153116.
  127. ^ Blount ZD, Borland CZ, Lenski RE (June 2008). „Inaugural Article: Historical contingency and the evolution of a key innovation in an experimental population of Escherichia coli”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 105 (23): 7899–7906. doi:10.1073/pnas.0803151105PMID 18524956.
  128. ^ Okada H, Negoro S, Kimura H, Nakamura S (1983). „Evolutionary adaptation of plasmid-encoded enzymes for degrading nylon oligomers”. Nature 306 (5939): 203–6. doi:10.1038/306203a0PMID 6646204.
  129. ^ Ohno S (April 1984). „Birth of a unique enzyme from an alternative reading frame of the preexisted, internally repetitious coding sequence”. Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A. 81 (8): 2421–5. doi:10.1073/pnas.81.8.2421PMID 6585807PMC: 345072.
  130. ^ Copley SD (June 2000). „Evolution of a metabolic pathway for degradation of a toxic xenobiotic: the patchwork approach”. Trends Biochem. Sci. 25 (6): 261–5. PMID 10838562.
  131. ^ Crawford RL, Jung CM, Strap JL (October 2007). „The recent evolution of pentachlorophenol (PCP)-4-monooxygenase (PcpB) and associated pathways for bacterial degradation of PCP”. Biodegradation 18 (5): 525–39. doi:10.1007/s10532-006-9090-6PMID 17123025.
  132. ^ Wade MJ (2007). „The co-evolutionary genetics of ecological communities”. Nat. Rev. Genet. 8 (3): 185–95. doi:10.1038/nrg2031PMID 17279094.
  133. ^ Geffeney S, Brodie ED, Ruben PC, Brodie ED (2002). „Mechanisms of adaptation in a predator-prey arms race: TTX-resistant sodium channels”. Science 297 (5585): 1336–9. doi:10.1126/science.1074310PMID 12193784.
  134. ^ Sachs J (2006). „Cooperation within and among species”. J. Evol. Biol. 19 (5): 1415–8; discussion 1426–36. doi:10.1111/j.1420-9101.2006.01152.xPMID 16910971.
  135. ^ Paszkowski U (2006). „Mutualism and parasitism: the yin and yang of plant symbioses”. Curr. Opin. Plant Biol. 9 (4): 364–70. doi:10.1016/j.pbi.2006.05.008PMID 16713732.
  136. ^ Evolution Is Religion-Not Science | The Institute for Creation Research
  137. ^ „In one form or another, Theistic Evolutionism is the view of creation taught at the majority of mainline Protestant seminaries, and it is the official position of the Catholic church”. Scott, 271

Bibliografie

  • Gould, Stephen Jay (mai 1981). „Evolution as Fact and Theory”. Discover. Waukesha, WI: Kalmbach Publishing2 (5): 34–37.
  • Charles Darwin – On The Origin of Species By Means of Natural Selection or the Preservation of Favoured Races in the Struggle for Life, Heritage Press 1963 / New York, Avenel Books 1979 / Grolier Enterprises Corp. 1981
  • Charles Darwin – The Descent Of Man, And Selection In Relation To SexPrinceton University Press, Princeton 1981, ISBN 0-691-02369-7
  • Richard DawkinsThe Selfish Gene. Reissued in new covers. Oxford University Press, Oxford 1999, ISBN 0-19-286092-5
  • Richard Dawkins: The Blind Watchmaker. Reissued. Penguin, London u.a. 2000, ISBN 0-14-029122-9
  • Carl Zimmer – Evolution: The Triumph of an Idea, HarperCollins, London 2001, ISBN 0-06-019906-7
  • Nick Barton, Derek Briggs, J.A. Eisen, D.B. Goldstein, N.H. Patel – Evolution, Cold Spring Harbor Laboratory Press 2007, ISBN 0-87969-684-2
  • Jerry Coyne, H. Allen Orr – Speciation, Sinauer Associates, Sunderland 2004, ISBN 0-87893-089-2
  • Douglas J. Futuyma – Evolution, Sinauer Associates, Sunderland 2005, ISBN 0-87893-187-2
  • Stephen Jay Gould – The Structure of Evolutionary Theory, Belknap Press (Harvard University Press), Cambridge 2002, ISBN 0-674-00613-5
  • John Maynard Smith, Eörs Szathmáry – The Major Transitions in Evolution, Oxford University Press, Oxfordshire 1997, ISBN 0-19-850294-X
  • Numbers, Ronald, The Creationists: From Scientific Creationism to Intelligent Design, Expanded Edition, 2006, Harvard University Press, ISBN 0674023390
  • Scott, Eugenie C., „Antievolution and Creationism in the United States”, Annual Review of Anthropology, Vol. 26, (1997), pp. 263–289, JSTOR

Legături externe

Subiecte de bază în biologie evoluționistă

Procese ale evoluțieiadaptare – dovadă – macroevoluție – microevoluție
Mecanismeselecție – mutație
Modurianageneză – catageneză – cladogeneză
IstorieIstoria gândirii evoluționiste – Charles Darwin – Originea speciilor – sinteză  evoluționară modernă – Critica evoluției
SubtemeGenetica populației – Genetică ecologică – evoluție umană – evoluție moleculară – filogenetică – sistematică
Listă de subiecte legate de biologia evoluționistă | Cronologia evoluției | Cronologia evoluției umane
Meniu de navigare

Zece mituri despre ateism

download - Copie

Publicat de G.F. la data: 24 – Decembrie – 2012, categoria: Coltul scepticului

Ateii sunt adesea considerati ca fiind intoleranti, imorali, deprimati, indiferenti la frumusetile naturii si imuni, din punct de vedere dogmatic, la dovezile ce sprijina existenta supranaturalului.

Chiar si John Locke, unul dintre fondatorii iluminismului, considera ca ateismul  “nu ar trebui tolerat sub nicio forma” deoarece, zice el, “promisiunile, intelegerile si juramintele, care reprezinta liantul societatii umane, nu au nicio insemnatate pentru un ateu”.

Asta se intampla in urma cu 300 de ani. In prezent, tinand cont ca, in orice societate, ateii se gasesc de cele mai multe ori printre oamenii inteligenti si cu educatie stiintifica, este important sa inlaturam miturile ce raspandesc idei gresite despre ateism.

1.Ateul considera viata ca fiind lipsita de sens.

Din contra, credinciosul considera deseori ca viata e lipsita de sens si isi imagineaza ca acest lucru va fi rascumparat de promisiunea unei fericiri eterne dincolo de mormant. Ateul tinde sa fie sigur de faptul ca viata este pretioasa. Viata capata sens atunci cand e traita cu adevarat. Relatiile noastre cu cei pe care ii iubim au sens acum; nu este necesar ca ele sa dureze o vesnicie ca sa capete sens. Ateul considera ca aceasta teama de nimicie este… o nimicnicie.

2.Ateismul este responsabil de cele mai mari crime din istoria umanitatii.

Credinciosul asociaza adesea crimele lui Hitler, Stalin, Mao si Pol Pot cu necredinta. Problema fascismului si a comunismului nu e ca au fost prea critice cu religia; problema e ca au fost mult prea asemanatoare religiei. Asemenea regime sunt dogmatice si genereaza culturi a personalitatii ce nu pot fi deosebite de adorarea personalitatilor religioase. Auschwitz, gulagul siberian si campurile mortii nu sunt exemple a ceea ce se intampla atunci cand omul respinge dogma religioasa; ele sunt exemple a ceea ce se intampla cand dogmele politice, rasiale si nationaliste o iau razna. Nu exista nicio societate, in istoria umana, care sa fi avut de suferit pentru ca a devenit prea rezonabila.

3. Ateismul este dogmatic.

Evreii, crestinii si musulmanii sustin ca scripturile lor sunt atat de presciente nevoilor umanitatii incat nu ar fi putut fi scrise decat sub indrumarea unei zeitati omnisciente. Ateul este o simpla persoana careia i-a fost facuta cunoscuta aceasta afirmatie, s-a documentat si apoi a considerat ca afirmatia este ridicola. Istoricul Stephen Henry Roberts a zis: “Eu sustin ca suntem amandoi atei. Eu cred in mai putin cu un zeu ca tine. Atunci cand o sa intelegi de ce respingi pe toti ceilalti zei posibili, o sa intelegi de ce eu il resping pe al tau”.

4. Ateul crede ca Universul a aparut intamplator.

Nimeni nu stie cum a aparut Universul nostru. Nici macar nu se poate vorbi concret despre „inceputul” sau „crearea” Universului, din moment ce aceste idei invoca conceptul timpului, iar noi vorbim de originea spatio-temporala a Universului.

Notiunea conform careia ateii cred ca totul a aparut intamplator, este folosita drept critica a evolutiei darwiniene. In cartea  „Dumnezeu: O amagire”, Richard Dawkins explica: „reprezinta o intelegere grosolana a teoriei evolutioniste. Desi nu stim cum s-a ajuns de la chimia Pamantului la biologie, stim ca diversitatea si complexitatea lumii vii nu este produsul unei simple intamplari. Evolutia este o combinatie de mutatii aleatorii si selectie naturala. Darwin a ajuns la ideea de „selectie naturala” prin analogie cu „selectia artificiala” facuta de crescatorii de animale. In ambele cazuri, selectia exercita un efect non-aleatoriu in dezvoltarea unei specii”.

5. Ateismul nu are legatura cu stiinta.

Este posibil sa fii cercetator si sa crezi in Dumnezeu, dar gandirea stiintifica tinde sa erodeze credinta religioasa. In America, sondajele arata ca 90% din populatie crede intr-un Dumnezeu personal; dar 93% din membrii Academiei Nationale de Stiinte nu cred in asa ceva.

6. Ateul este arogant.

Atunci cand cercetatorii nu stiu ceva – de exemplu, cum a aparut Universul sau cum au aparut primele molecule capabile de reproducere – ei recunosc asta. A pretinde cunoasterea unor lucruri pe care nu le cunosti implica o mare raspundere in stiinta. Si cu toate acestea e exact modul de gandire a religiei. Una dintre ironiile fundamentale ale discursurilor religioase poate fi gasita in frecventa cu care credinciosii se felicita pentru umilinta lor, desi in timpul asta pretind ca stiu tot soiul de lucruri despre cosmologie, chimie si biologie, lucruri pe care niciun cercetator nu le stie. Atunci cand ia in considerare diverse intrebari despre cosmos si locul nostru in el, ateul isi bazeaza opiniile pe argumentele stiintei. Nu se poate numi acest lucru aroganta; e doar sinceritate intelectuala.

7. Ateul este „inchis” fata de experientele religioase.

Nimic nu poate impiedica pe un ateu sa experimenteze dragostea, extazul sau veneratia; ateii pun pret pe aceste experiente si le cauta in mod regulat. Ceea ce ateii nu fac e sa emita declaratii nejustificate (si care nu pot fi justificate) despre natura realitatii in baza acestor experiente. Nu neaga nimeni ca exista crestini a caror viata s-a imbunatatit de cand au citit Biblia si au inceput sa se roage lui Isus. Dar ce demonstreaza asta? Demostreaza ca exista anumite discipline mentale si conduite ce pot avea un efect profund asupra mintii umane. Dar experientele pozitive ale crestinilor sugereaza ca Isus este mantuitorul umanitatii? In niciun caz – deoarece hindusii, budistii, musulmanii, ba chiar si ateii au, in mod regulat, experiente similare.

De fapt, crestinii nici macar nu pot fi siguri ca Isus avea barba, daramite ca s-a nascut dintr-o virgina sau ca a inviat. Acest gen de afirmatii nu pot fi autentificate de experientele spirituale.

8. Ateul crede ca nu exista nimic dincolo de viata si intelegerea umana.

Ateii sunt liberi sa admita limitele intelegerii umane intr-un fel inaccesibil credinciosilor. Este clar ca nu intelegem complet Universul; dar este si mai clar ca nici Biblia, nici Coranul, nu contin cea mai buna intelegere a Universului. Nu stim daca in alta parte a Universului exista viata complexa, dar poate sa fie. Daca este, poate ca aceste fiinte si-au dezvoltat o intelegere a legilor naturii ce o depaseste pe a noastra. Ateii sunt liberi sa se distreze cu aceste posibilitati. Mai ales daca extraterestrii chiar exista, in acest caz continutul Bibliei sau al Coranului o sa fie mai putin impresionant pentru ei, decat este deja pentru un ateu uman.

Din punctul de vedere ateist, religiile lumii trivializeaza frumusetea adevarata si imensitatea Universului.

9. Ateul ignora faptul ca religia este benefica societatii.

Cei care pun accentul pe binefacerile sociale ale religiei nu par sa realizeze faptul ca aceste binefaceri nu demonstreaza adevarul doctrinei religioase. Exista o distinctie profunda intre o iluzie consolatoare si adevar. In orice caz, efectele pozitive ale religiei pot fi disputate. In majoritatea cazurilor, se pare ca religia ofera oamenilor rai motive de a se purta bine, atunci cand aceste motive chiar sunt disponibile. Intrebati-va, ce este mai moral, sa ajuti pe cei saraci pentru ca iti pasa de suferinta lor, sau sa o faci pentru ca tu crezi ca asa iti cere creatorul universului, si ca o sa o sa te rasplateasca pentru ca ii ajuti sau te va pedepsi, daca nu ii ajuti?

10. Ateismul nu ofera nicio baza pentru moralitate.

Daca o persoana nu intelege greseala cruzimii, in niciun caz nu va descoperi acest lucru citind Biblia sau Coranul – aceste carti abunda de exemple de cruzime umana si divina. Moralitatea noastra nu provine din religie. Noi decidem ce este bine prin folosirea intuitiilor morale ce sunt (pana la un punct) incorporate in noi, intuitii ce au fost rafinate de mii de ani de gandire asupra cauzelor si posibilitatilor fericirii umane.

De-a lungul anilor, am facut un progres moral considerabil, si nu am facut acest progres prin citirea Bibliei sau a Coranului cu mai multa atentie. Ambele carti sustin sclavia – si totusi orice societate civilizata actuala o considera o abominatiune. Lucrurile bune din scripturi pot fi valorificate pentru intelepciunea lor etica, fara sa mai credem ca ele ne-au fost inmanate de catre creatorul acestui Univers.

Sursa: samharris.org

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/zece-mituri-despre-ateism/

VIDEO+FOTO Cum arată „toleranța” activiștilor homosexuali față de religie – în curând, și în România

Pângărirea și sfărâmarea obiectelor de cult, introducerea în anus a crucifixelor și statuetelor religioase – într-un cuvânt, „toleranță”.

În timpul unei manifestații (din deja celebra serie „Slut Walk”) a activiștilor pro-homosexualitate și pro-avort care a avut loc în Brazilia, de o „atenție specială” s-au „bucurat” obiecte de cult catolice.

În fața mulțimii care îi proteja ținându-se de mâini în semn de solidaritate, doi activiști și-au arătat „toleranța” și dorința de „pace socială” și „incluziune”: au pângărit crucifixe, statuete ale Sfintei Fecioare și icoane, înainte de a le sfărâma cu ciocanul, așa după cum puteți vedea în imaginile de mai jos, relatate în presa locală de cotidianul Jornal Nacional, și în clipul video.

Cine sunt cei doi și dacă au fost sau nu sancționați nici nu mai contează. Acoperirea și acceptarea lor în mulțimea participantă la o manifestație oricum obscenă și dezgustătoare spune totul.

Cei care cunosc istorie recentă vor fi izbiți de asemănarea dintre aceste practici și cele ale bolșevicilor din perioada leninistă a Rusiei Sovietice. În definitiv, rădăcinile ideologice sunt absolut aceleași.

Treziți-vă la realitate cât mai este vreme! Nu lăsați acest ocean de mizerie morală și fizică să se întindă în România, sau veți fi blestemați de urmașii voștri pentru pedeapsa pe care o veți abate și voi, prin inacțiune și indiferență, asupra capetelor lor!

Nu vă faceți iluzii: nici în Brazilia, nici în Occidentul care azi tolerează astfel de manifestări nu a fost dintotdeauna astfel…

Citește și:

P.S. Ironic, în prima imagine a clipului, cineva scrie cuvântul #Respect…

 

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/videofoto-cum-arata-toleranta-activistilor-homosexuali-fata-de-religie-in-curand-si-in-romania/

 

 

UN SCAUN OFERIT „CU RESPECT” DE SATANA !?

download - Copie

Ionel Tuțac 

Cât de departe putem merge cu libertatea de expresie?

Pentru prima oară în istoria lui, satanismul, reprezentanții lui , afirmă în mod public că aceasta este  ”o formă de respect pentru valorile constituționale și libertatea religioasă”.  O contradicție în termeni, pentru că însăși esența satanismului este rebeliunea și lipsa de respect pentru valori.

Sâmbata, 25 iulie, în centrul orașului Detroit, SUA a avut loc dezvelirea unei statui care îl reprezintă pe Baphomet.  Inițiativa aparține Templului Satanic, un grup religios din New York, al cărei scop este să promoveze ”respectul” , să protesteze împotriva autorității ”tiranice” și împotriva Bisericii Baptiste Westboro – recunoscută pentru protestele împotriva homosexualilor. De asemenea, își propune să pătrundă în scolile publice și să promoveze acolo libertatea religioasă –în mod curios, interzicând simbolurile creștine, dar promovând satanismul. Din 2014, au început să distribuie în scoli cărți de colorat care prezintă ritualuri satanice și simboluri specifice satanismului.

Costurile monumentului se ridică la peste 100.000 de dolari. Statuia îl prezintă pe Diavolul cu un cap de țap, pe un tron de piatră împreună cu doi copii care îl privesc zâmbitori și inocenți.

Purtătorul de cuvânt al mișcării, Lucien Greaves , afirma cu această ocazie că scopul monumentului este ”să fie un scaun pe care toți oamenii în vârstă să poată sta în poalele lui Satana pentru a căuta inspirație și contemplare”.

Cât de mult putem fi înșelați? Cât de adânc s-a denaturat sensul cuvântului respect? Procesul a început cu revoluția sexuală a anilor 70 – în care ”libertatea de expresie”  a devenit o goană după promiscuitate și imoralitate. A urmat avortul declarat  ca  o formă de respect pentru drepturile femeilor. De când crima poate fi privită ca respect pentru cineva? Apoi, libertățile minorităților sexuale, libertăți care nu fac decât să înrobească, să degradeze și să umilească individul.

Asistăm la o pervetire a celor mai de preț valori pe care ni le-a lăsat Dumnezeu – libertatea de a alege, respectul față de autoritate și principii.

Un amănunt interesant este că statuia a fost dezvelită de doi bărbați care la finalul ceremoniei s-au sărutat. Totul se leagă atât de clar –  legislația care favorizează cuplurile gay, interzicerea rugăciunilor publice nu sunt nici pe departe libertate de expresie și  nici respect pentru celălalt, ci în mod evident reprezintă simbolul unei societăți aflate sub influența ocultului și orbită de cel rău.

Într-o lume alienată suntem chemați să fim cine sare si lumina – urmași ai lui Cristos. Oameni care nu se tem de întunericul lumii, pentru că lumina locuiește în ei.  Oameni care continua sa promoveze valorile Imparatiei, chiar daca suntem ironizati sau batjocoriti.

Sa ne aducem aminte mereu ca: ”Cel ce este in noi este mai mare decat cel ce este in lume”. (1 Ioan 4:4)

Ionel Tuțac

Vezi și:

ActiveNews: La Detroit s-a inaugurat statuia de bronz a lui Satana

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/07/ionel-tutac-un-scaun-oferit-cu-respect.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/un-scaun-oferit-cu-respect-de-satana/

Un politician, despre festivalul UNTOLD: Se invocă AntiHristul! Tinerii frumoși și sclavi au uitat când urlau după #Colectiv

Un politician clujean s-a arătat de-a dreptul revoltat de festivalul UNTOLD, acesta ajungând chiar să îl compare cu incidentul din clubul Colectiv. 

Mai exact, este vorba despre fostul președinte al Consiliului Județean Cluj, Mihai Seplecan, exclus din PNL, care și-a arătat sentimentul de revoltă pe Facebook.

„Tinerii frumosi si sclavi au uitat cand urlau dupa Colectiv ca vroiau spitale, acum sunt de acord ca megacorporatiile satanico-masonice sa cheltuiasca milioane de euro pe aducerea unor artisti membri illuminati, ei sustinand prin cumpararea biletelor acest megaritual MASONIC. Pai nu isi merita soarta atunci? La acest eveniment se vehiculeaza pe langa invocarea AntiHristului ( asta inseamna titlul UNTOLD- pentru cunoscatori) spalarea pe creier, colectarea energiei malefice, manipularea masei si sume enorme de bani.

In momentul actual, omul nu este altceva decât un robot în carne și oase un suflet mort într-un corp încă viu dar plin de boli și păcate. Toată construcția socială actuală, bazată pe competiție și pe libertinajul ăsta defect, nu face decât să ne îndepărteze de ceva sacru, pur. Fuga si disperarea dupa bani, bani si iar bani. Să se întâmple toate acestea, au trebuit șterse valorile sănătoase din mintea si inima unui om, ca apoi, să se înlocuiască cu chestii simple pe care le poate pricepe rapid orice individ dezumanizat. Condusi de teamă, răutate, invidie, disperare marea majoritate a oamenilor au ajuns niște numere sau roboți. Niște rotițe, care sunt folosite pentru ca acest mecanism al răului in lume să triumfe. E trist până la țipat și lacrimi, dar triumfă. Pământul este locul necuratului majoritatea oamenilor aparținându-i și servindu-i direct sau indirect, știind sau neștiind. Sunt oameni, care azi se văd treziți și mâine , le observi somnul adanc.
Îi vezi, cum simpla lor existență de zi cu zi nu este altceva decât o susținere etapizată a răului. Apoi, fiecare se uită în stânga și-n dreapta căutând țapi ispășitori de parcă și-au spart toate oglinzile din casă. Demență în masă, livrată prin televizor, ziare, filme, muzica, internet, școală, cluburi, etc. Apoi, aceste persoane cu sufletul vândut diavolului care îți explică , cum e perfect normal într-o societate modernă să întreții relații sexuale între persoane de acelasi sex, să te droghezi, să fumezi, să bei peste măsura, să furi, să minți, etc. In alte tari au legalizat sexul cu animalele, necrofilia si multe altele. Și uite așa, rămânem fără bărbați și apar tot felul de băieței caraghioși, fițoși, figuranți. Așa a apărut femeia care este puternică doar cu cracii goi, deschiși și țâțe puse, botoxată, disperată după un bătrân și burtos potent financiar. Morți ce respiră, cam la asta se reduce societatea românească. Ce să mai zice ce există in alte țări. Destul de greu de readus la viața acești roboți. Toate sunt lumești, trecătoare si deșertăciune.
Nu judec și nu condamn viața nimanui, pur și simplu cineva trebuie să le spuna locul în care se afla și derapajul sufletesc ce crește în ei. De aici vine totul de la suflet. Nimeni nu mai este linistit, fericit, mulțumit, împlinit. Oare de ce??? Nu vad un viitor strălucit, vor urma perioade grele cu războaie, foamete, greutati, certuri, răutăți, dezbinări si destrăbălare totala. Dar bucuroși le ducem toate.
Vreau să știți că cea mai bună zi în care trebuie să încercați să vă schimbați viața este ziua de azi.
Mâine nu va aparține, doar Domnul e stăpân peste ea. Și stati liniștiți cei care imi scrieți, mă întreabati, mă judecati, mă huliți sau mă condamnați, nu dorm în biserică, dar m-am trezit cu rugăciuni și adorm cu ele. Pace vouă si sufletelor voastre! Amin”, a scris Mihai Seplecan.

https://www.activenews.ro/stiri-social/Un-politician-despre-festivalul-UNTOLD-Se-invoca-AntiHristul-

Un grup de atei care folosesc simboluri satanice au dat în judecată Netflix şi Warner Bros

+ZOOM  Galerie foto (1)

 Companiile Netflix şi Warner Bros. au fost date în judecată de The Satanic Temple, un grup de activişti atei care se foloseşte în mod ironic de simboluri satanice pentru a promova ideile de egalitate şi dreptate socială, care le cere despăgubiri de peste 50 de milioane de dolari, potrivit Reuters.

The Satanic Temple, cu sediul în Salem, statul american Massachusetts, a dat în judecată Netflix, în calitate de distribuitor, şi Warner Bros., în calitate de producător, după ce în serialul „Chilling Adventures of Sabrina” a fost folosită imaginea unei statui a lui Baphomet, o zeitate cu cap de capră asociată cu satanismul. Statuia este expusă la sediul Templului Satanic, organizaţie care respinge, prin intermediul simbolurilor satanice, autoritatea tiranică şi militează, printre altele, pentru separarea bisericii de stat, scrie Mediafax.

Plângerea a fost depusă joi, la o instanţă din New York, pentru încălcarea drepturilor de autor, încălcarea drepturilor titularului mărcii şi afectarea imaginii.

Potrivit The Satanic Temple, al cărei nume oficial este United Federation of Churches LLC, în serialul „Chilling Adventures of Sabrina”, imaginea statuii a fost folosită în mod denaturat, sugerându-se că „promovează răul”. Imaginea statuii a apărut de mai multe ori în primul sezon al serialului şi a fost un „element cheie” al finalului acestuia.

Reprezentanţii The Satanic Temple vor ca imaginea statuii să fie eliminată din acest serial.

Reprezentanţii companiilor Netflix şi Warner Bros. au refuzat să comenteze situaţia.

Serialul „Chilling Adventures of Sabrina” este bazat pe benzile desenate omonime lansate de Archie Comics.

Personajul principal, Sabrina, pe jumătate om, pe jumătate vrăjitoare, este interpretat de actriţa Kiernan Shipka, care a jucat şi în serialul de succes produs de AMC „Mad Men”.

https://www.descopera.ro/dnews/17626777-netflix-warner-bros-date-in-judecata-de-atei

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/un-grup-de-atei-care-folosesc-simboluri-satanice-au-dat-in-judecata-netflix-si-warner-bros/

Un fost satanist avertizează: nu vă expuneți copiii influenței Halloween-ului!

Un fost satanist spune că Halloweenul nu ar trebui să fie sărbătorit, deoarece deschide o ușă pentru diavol ca să-ți blesteme familia.

În timp ce ,,febra’’ Halloween pare să atingă America în fiecare an pe 31 octombrie, doar 13% dintre creștinii din S.U.A. sunt de acord cu celebrarea acestei sărbători.

John Ramirez, un fost satanist, care era un preot de rang înalt în cultul închinării la Diavol, îi avertizează pe toți împotriva sărbătorii de Halloween, deoarece deschide ușa demonilor.
Ramirez crede că sărbătoarea, ce a vrut inițial să fie o amintire a morților, aparține Diavolului și celor ce îi sunt credincioși și spune că odată ce sărbătoriți Halloweenul, familiile ar putea fi blestemate pentru generații la rând.

Într-un interviu acordat CBN News, Ramirez a declarat: „Am fost general al împărăției întunericului în domeniul vrăjitoriei. Stăteam de vorbă cu Diavolul așa cum vorbesc cu voi astăzi. Uneori oamenii spun: ,,Am sărbătorit Halloween-ul acum 10 ani sau am făcut asta acum 15 ani sau acum 20 de ani”…dar ușa e încă deschisă. Prin faptul că ai participat la această sărbătoare ți-ai blestemat familia trei, patru generații de atunci înainte. Trebuie să fim conștienți de faptul că este un blestem.”

„Dacă în trecut ai făcut asta, trebuie să te întorci, în rugăciune, la acel moment și să renunți la el în numele Domnului Isus Hristos. Roagă-l pe Dumnezeu să te ierte, să aibă milă și să închidă acea ușă, astfel încât întreaga ta familie să scape de acestă influență întunecată”.

Cu toate acestea, pastorul Alan Rudnick crede că este potrivit pentru creștini să sărbătorească Halloweenul.

Rudnick a scris pe blogul său: „Halloweenul este adesea asociat cu conceptul păgân de Samhain, festivalul în care păgânii antici credeau că ușa dintre cele două lumi, celor vii și celor morții ar fi fost deschisă.”

,,Dar observăm de la celelalte sărbători, Crăciunul și Paștele, despre care unii spun că au legături păgâne, însă asta nu ne împiedică să le celebrăm.’’

Halloweenul marchează noaptea tuturor sfinților, o perioadă de omagiu adusă morților, sfinților și martirilor creștini. Sărbătorile de Halloween sunt înrădăcinate la începutul iernii galice, cunoscute sub numele de Samhai.

Samhain este un vechi festival galic ce marchează începutul iernii și sfârșitul perioadelor de recoltare.

Este celebrată în mod tradițional în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie – la jumătatea distanței dintre echinocțiul de toamnă și solstițiul de iarnă.

Sursa: expres.co.uk

Pagina de Discuţii de pe Forum – UN RASPUNS BAPTIST – Caius Obeada

download - Copie

Pagina de Discuţii de pe Forum

Forum la ziua.net Oradea – 3/20/2004 – http://www.ziua.net/f.php?year=2004&thread=7782&id=39339

UN RASPUNS BAPTIST

Avind in vedere ca mica prezentare a Duhului Sfint este facuta dintr-o perspectiva a credintei Ortodoxe, trebuiesc metionate citeva puncte dintr-o perspective Baptista, avind in vedere ca nu suntem Protestanti si nu suntem inclusi ca opinie in aceasta lucrare. Observatiile facute nu au un sens de critica, ci de o pozitionare a intelegerii Baptiste in acest subiect. In ce priveste credinta Baptista noi credem si afirmam urmatoarele despre a treia persoana a Dumnezeirii:

Noi credem ca Duhul Sfint exista din vesnicie ca a Treia persoana din Dumnezeire (Fapte 5:3-4), si este egal în esenta cu Tatal si cu Fiul (Matei 28:19; 2 Cor. 13:14). Poseda atributele personalitatii: intelect (1 Cor. 2:11; Rom. 8:26-27), vointa (1 Cor. 12:11), sentimente (Efes. 4:30) si comunicare (Fapte 8:29).

Poseda de asemenea toate atributele divinitatii: atotstiinta (1 Cor. 2:10-11), atotprezenta (Ps. 139:7-10), atotputernicie (Gen. 1-2), adevar (1 Ioan 5:7), si eternitate (Evrei 9:14).

Lucrarile Duhului Sfint sunt numeroase. În legatura cu lumea, El a fost activ în creatie (Gen. 1:2), Îl înalta pe Hristos (Ioan 16:14), convinge oameni (Ioan 16:7-11), si opreste pacatul spre a nu se manifesta în toata forta lui (2 Tes. 2:6-7). În legatura cu Scriptura, El a fost agentul activ în inspiratie (2 Pet. 1:21). În legatura cu cei credinciosi El regenereaza (Tit. 3:5), boteaza (1 Cor. 12:13), locuieste în ei (Rom. 8:9), pecetluieste (Efes. 1:13), controleaza (Efes. 5:18), asigura (Rom. 8:16), convinge (Rom. 8:14;Gal. 5:18), lumineaza (1 Cor. 2:15); 1 Ioan 2:20,27) si este arvuna noastra (Efes. 1:14).

Credinciosul traieste prin Duhul Sfint, si duce un mod de viata in conformitate cu ceea ce Duhul Sfint vrea, (Galateni 5:16; 25; Efeseni 5:18)

Toti credinciosii sunt botezati cu Duhul Sfint (1 Cor 12:13), dar nu toti sunt plini de Duh, adica nu toti dau voie in totalitate Duhului Sfint sa conduca viata lor, nu doresc umplerea deplina.

Noi credem ca darurile Duhului Sfint sunt capacitati date de Dumnezeu pentru serviciul bisericii locale (1 Cor. 12:18; 1 Pet. 4:10).

Darurile miraculoase ca: vorbirea în limbi, vindecarile, cunoasterea sau profetia au fost temporare si intentionate pentru a confirma mesagerii lui Dumnezeu în veacul apostolic (2 Cor. 12:12; Evrei 2:2-4), si ca au încetat odata ce Noul Testament a fost complet (1 Cor. 13:8-11).

Aceste daruri au fost distribuite de Duhul Sfint dupa cum El a voit, nimic nu-L impiedica sa daruiasca cui vrea El aceste daruri si astazi, dar in nici un caz El nu daruieste darurile lui pentru mindrie spirituala (1 Cor. 12:11).

Ceea ce este absolut necesar in acest veac nu sunt atit de mult darurile Duhului Sfint ci roada Lui, (Gal 5:22-23).

Aceasta roada o produce Duhul Sfint si nu este produsul eforturilor umane.

Crestinul trebuie sa faca ceea ce scrie in Galateni 5:24: “cei ce sunt ai Lui Cristos Isus si-au rastignit firea paminteasca impreuna cu patimile ai poftele ei.” In astfel de credinciosi, Duhul Sfint are mediul prielnic sa rodeasca, si va rodi.

Prezentarea de mai sus este parte a crezului Baptist in ce priveste Duhul Sfint.

Analizind articolul scris in opinia credintei Ortodoxe, trebuie sa fac citeva aditionari care ar face cunoscuta pozitia teologica Baptista.

  1. In ce priveste HARUL, este scris: „Harul (energia, puterea sau lucrarea dumnezeiasca care izvoraste din Sf. Treime si se revarsa prin Duhul Sfant asupra oamenilor) din Sfintele Taine ale Bisericii (Botezul, Mirungerea, Spovedania, impartasania, cununia, Maslul Hirotonia) este lucrarea Sfantului Duh.”

Citind definitia sau afirmatia de mai sus, este foarte greu sa intelegi ce vrea autorul sa faca cunoscut. Daca eliminam parantezele am citi:

„Harul din Sfintele Taine ale Bisericii este lucrarea Sfantului Duh.”

In ce priveste credinta Baptista, Harul nu este o energie si nu are ca sursa exclusiva Duhul Sfint. O definitie a harului data de Dr. Jerry Bridges spune ca: „Harul este o favoare a lui Dumnezeu prin Cristos catre oameni care merita judecata Sa.”

Harul este un act al Dumnezeirii, o favoare care este data omului pacatos. Nu este o energie, nu vine prin Biserica si nu este o lucrare a Duhului Sfint. Manifestarea favorului pe care Dumnezeirea o face a fost vazuta in actul de Ispasirii a lui Cristos.

  1. In ce priveste Sfinta Euharistie este scris: „Prin Sfanta Euharistie il primim pe Hristos dar prefacerea painii si vinului in Sfantul Trup si Sfantul Sange si pregatirea noastra pentru aceasta primire o face Duhul Sfant.”

Credinta Baptista nu impartaseste aceiasi opinie cu Biserica Ortodoxa din lipsa de dovada teologica a afirmatiilor pe care teologii ortodocsi o fac. Baptistii nu cred in transformarea painei si a vinului in trupul si singele Domnului Isus. Nu este o invatatura care sa fie argumentata Biblic. Biblia vorbeste de o reprezentanta a corpului si a singelui lui Isus in piine si vin, insa nu vorbeste de actul mistic care ar avea loc in baza sfintirii celor doua elemente, de o transformare fizica a acestor elemente. O transformare fizica ar incalca si contrazice legea lui Moise prin care era interzis a se folosi ca bautura singele animalelor sau oricare alt singe. Implicatia teologica pe care o astfel de transformare ar avea loc, contrazice principiile Biblice pe care le citim pe paginile Bibliei.

III. In ce priveste opinia Protestanta.

Avind in vedere ca Protestantismul are o reprezentanta mai larga, ar fi necesar sa se faca cunoscut depsre care Protestanti este vorba.

De exemplu, Luterani se deosebesc de Presbiterieni in multe doctrine Biblice. In ce priveste Sfinta Treime, este cunoscut si acceptat de toti, chiar si de teologii ortodocsi, ca Biblia prezinta diferite manifestari a Dumnezeirii in diferite circumstante istorice. Este adevarat ca Dumnezeu Tatal este mai predominant in prezentarile Vechiului Testament, asa cum este adevarat ca Isus si Duhul Sfint au o reprezentata semnificativa in aceasta perioada. Faptul ca Duhul Sfint este mai vizibil in perioada formarii Bisericii Primare, nu inseamna ca prezenta Tatalui si a lui Isus Cristos joaca un loc secundar. Baptistii cred ca in economia (organizarea) lui Dumnezeu, Tatal, Fiul si Duhul Sfint sunt trei persoane care sunt egale, au roluri diferite in ce priveste Creatie, cu responsabilitati care se completeaza unul pe altul.

Trinatatea nu este o ierarhie in care unul este pe un loc superior fata de altul, ci este o unitate a diversitati in actiune a Dumnezeirii.

Parintii primelor secole sau luptat din rasputeri sa poate explica o Trinitate care nu este o pluritate de Dumnezei, ci o unitate a manifestarii unui Dumnezeu Triunic. Un studiu al scrierilor sfintului Tertulian si Augustin, ar ajuta sa se inteleaga forma teologica explicata si inteleasa de Biserica Primara, si sustinuta si in zilele noastre de unii teologi printre care sunt si teologii Baptisti.

Sper ca aceste observatii sa fie luate nu ca o contrazicere a pozitie si invataturilor ortodoxe, ci ca o comparatie teologica in ce priveste teologia Baptista.

Cu respect,  Caius Obeada

http://publicatia.voxdeibaptist.org/discutii_forum_mai07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI – Autoritatea pentru Adevar – LIBERTATE ŞI AUTORITATE, de J.I. Packer.

download - Copie

LIBERTATE ŞI AUTORITATE  de J.I. Packer

„Autoritatea” este un cuvânt care îi face pe oameni să se gândească la lege şi la ordine, direcţie şi restricţie, comandă şi control, dominare şi supunere, respect şi ascultare. Atunci, cum reacţionaţi dvs. la aceste idei? Au ele vre-un loc în viziunea voastră despre viaţă ca fiind bună şi dulce? Dacă lucrurile stau aşa, atunci sunteţi neobişnuit. O tragedie a timpului nostru este că, având aceste asocieri, cuvântul „autoritate” a devenit aproape un cuvânt murdar în lumea din vest, în timp ce opoziţia faţă de autoritatea din şcoli, familii şi în general în societate este acceptată cu plăcere ca fiind ceva care este cel puţin ne-vătămătoare şi probabil mai degrabă excelentă.

Cum se face că mulţi oameni din ziua de azi tolerează expresiile de sfidare şi de dezordine în societate care în urmă cu un secol erau considerate intolerabile? De unde provine această toleranţă pasionată care a măcelărit atât de multe cămine, şcoli şi vieţi individuale? Ce se întâmplă aici? Ce se întâmplă cu noi?

CĂUTAREA LIBERTĂŢII

Răspunsul la aceste întrebări se găseşte în faptul că „libertatea” este aproape un cuvânt magic azi. Din timpul celui de-al doilea Război Mondial, cei care au luptat cu dictatorii şi-au definit scopurile războiului lor în termenii a Patru Libertăţi – libertatea de dorinţă, libertatea de frică, libertatea vorbirii şi libertatea religioasă – libertatea într-o formă sau alta a fost o pasiune mondială, încurajată şi alimentată la fiecare nivel. Terapeuţii muncesc pentru a include libertatea de inhibiţii. Playboy poartă făclia pentru libertatea sexuală („dragostea liberă” aşa cum era numită odată, deşi există foarte puţină dragoste adevărată în sexul din Playboy). Politicienii aflaţi în campanie electorală promit libertatea de aceasta sau acel rău social. Naţiunile tinere caută libertatea de dominaţia vecinilor care au aere de stăpân. Artiştii urmăresc libertatea prin convenţii de formă şi stil care îi leagă pe predecesorii lor.

Dorinţa de libertatea de restricţii, din mâna moartă a trecutului, din presiunile ne-dorite, obligaţiile, sistemele şi ceea ce pentru mulţi oameni nu sunt forţele conducătoare ale vieţii. Libertatea – „a ieşi de sub” aşa cum spunem noi – a devenit obsesia omului modern. Şi libertatea este întotdeauna privită ca implicând respingerea autorităţii! Autoritatea este egalată cu limitele fixate, libertatea cu a da drumul la toate acestea. De aici, criza autorităţii marchează timpul nostru.

Acest fel de a concepe libertatea îşi are rădăcinile în filozofie: în visele desăvârşirii omului, în ideea lui Rousseau că civilizaţia te presează în afara formei, în fantezia educatorilor că în interiorul fiecărui mic demon este un mic înger care aşteaptă să iasă afară de îndată ce presiunile mecanice se slăbesc şi interesul este câştigat. Acesta este înrădăcinat şi în experienţă. Experienţele rele ale autorităţii dure şi sufocante acasă, la şcoală, în biserică, cu şeful sau cu poliţia, sau oriunde în corpul politic au alimentat focurile revoltei. Cine se poate mira când rebelii sunt ostili faţă de ceea ce îi răneşte? Efectul este că toate formele de autoritate sunt văzute ca zidurile unei celule, care face căutarea libertăţii să fie simţită ca o Mare Evadare de o anumit lagăr de concentrare ideologic. Dispreţul ne-deghizat pentru restricţii şi direcţii, şi sfidarea agresivă care sfărâmă toate sistemele când nu este ocupată cu exploatarea lor, au devenit aproape convenţionale, şi oricine respectă autoritatea stă ca ceva ciudat. Omul modern ar putea pretinde că a ajuns la o vârstă, dar din acest punct de vedere el pare că a regresat la adolescenţă. (Desigur, adolescenţii sunt primii care insistă că ei sunt adulţi.) Cu siguranţă, revolta de azi împotriva autorităţii este un semn nu al maturităţii ci al contrariului. Ea este o formă de nebunie, nu de înţelepciune. Ea conduce doar la decadenţă şi la vieţi irosite.

Adevărul paradoxal şi totuşi inevitabil este acesta: nu există libertate despărţită de autoritatea externă. A spune „eu sunt propria mea autoritate, o lege pentru mine însumi” înseamnă a înrobi eul mie însumi, ceea ce, aşa cum a spus Seneca moralistul roman, este cea mai rea robie dintre toate. Doar în timp ce mă plec unei autorităţi care nu sunt eu însumi, sunt liber întotdeauna. Voi explica aceasta.

CE ESTE AUTORITATEA?

Autoritatea este un cuvânt relaţional care semnifică dreptul de a conduce. Ea este exprimată în pretenţii şi este recunoscută de consimţământ şi conformitate. Cuvântul este folosit abstract pentru a desemna calitatea care comandă a cărei pretenţii autoritare au „autoritatea”, cât şi concret pentru a desemna sursa „autoritară” pentru astfel de pretenţii. Există diferite feluri şi surse de autoritate. Documentele şi autorii sunt „autorităţile” pentru cărturari, regulamentele şi deciziile din trecut sunt „autorităţile” pentru avocaţi, părinţii pentru copiii lor tineri, guvernatorii şi cei care aplică legea pentru noi toţi. În tărâmurile credinţei, adevărul are autoritate; în tărâmurile comportamentului, autoritatea aparţine legii morale.

Când creştinismul istoric primeşte Biblia ca o autoritate absolută pentru crez şi comportare, face aceasta pe baza faptului că de vreme ce Dumnezeu este un Dumnezeu al adevărului şi al dreptăţii, ceea ce aşează el înaintea noastră în scris trebuie să aibă aceleaşi calităţi. Dezbaterea curentă cu privire la infailibilitate dacă ar trebui să tratăm toată învăţătura Bibliei ca fiind adevărată şi corectă este cu adevărat cu privire la cât de mult putem privi Scriptura ca o autoritate.

Exerciţiul autorităţii în diferite sfere nu este în mod necesar autoritarism. Există o distincţie crucială aici. Autoritarismul este autoritatea coruptă care a germinat. Autoritarismul apare când supunerea care este cerută nu poate fi justificată în termenii adevărului sau a moralităţii. Nazismul, Comunismul şi cultul lui Jim Jones din Guyana sunt nişte exemple de autoritarism. Orice formă de autoritate umană poate degenera astfel. Ai autoritarism în stat când regimul foloseşte puterea într-un fel neprincipial pentru a se menţine pe sine. Îl ai în bisericile unde conducătorii pretind controlul conştiinţei celor care îi urmează. Îl ai în lucrarea academică de la liceu, universitate sau seminar unde ţi se cere să fi de acord mai degrabă cu profesorul tău decât să urmezi dovada adevărului tu însuţi. Îl ai în familie când părinţii îi direcţionează sau îi restricţionează pe copiii lor în mod iraţional. Exemplele nefericite ale autorităţii sunt de obicei experienţele unei autorităţi degenerate, adică autoritarismul. Faptul că astfel de experienţe lasă un gust amar şi stimulează scepticismul cu privire la autoritate în toate formele sale este trist dar nu este surprinzător.

Autoritarismul este rău, anti-social, anti-uman şi în cele din urmă este anti-Dumnezeu (deoarece mândria zeificării eului este inima sa), şi nu am nimic de spus în favoarea ei. Puterea legală şi executivă pot fi prezente pentru a întări cererile autoritariste, dar nimic nu le poate face respectabile sau demne de laudă. Chiar atunci când cererile neprincipiale au dreptul legal de partea lor, aşa cum se întâmplă uneori, ele rămân revendicări care din punct de vedere moral este greşit a le face.

Când creştinii afirmă autoritatea Bibliei, aceasta însemnând că învăţătura biblică descoperă voia lui Dumnezeu şi este instrumentul domniei sale peste vieţile noastre, o parte din ceea ce ei pretind este că Scriptura aşează înaintea noastră natura faptică şi morală a lucrurilor. Legea lui Dumnezeu corespunde cu natura umană creată, astfel că în împlinirea cererilor sale ne împlinim pe noi înşine, şi evanghelia lui Hristos răspunde la nevoia umană actuală, la fel cum mănuşa se potriveşte cu mâna, astfel că toate răspunsurile noastre către Dumnezeu sunt pentru binele nostru şi nici o atingere a autoritarismului nu intră în exerciţiul autorităţii sale peste noi.

Noi vorbim despre autoritate pentru a alege care factori dintr-o situaţie ar trebui să determine atitudinile şi acţiunile noastre. Scopul unei astfel de discuţii este pentru a asigura faptul că se pot lua decizii corecte, la care s-a ajuns într-un mod potrivit. Oricând credităm ceva cu autoritate – un manual şcolar, o guvernare, un document sau orice – vrem să spunem că în propria lui sferă el este mai mult sau mai puţin decisiv ca un ghid a ceea ce trebuie să spunem sau să facem. Când Hristos cel înviat le-a spus ucenicilor săi: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” (Matei 28:18), o implicaţie a fost că toţi oamenii de pretutindeni ar trebui să recunoască domnia sa şi să trateze cuvintele sale ca având o forţă decisivă pentru vieţile lor. Astfel el a continuat: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, … Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” (versetele 19, 20). Când creştinii dezbat dacă autoritatea lui Hristos se ataşează la ceea ce învaţă biserica sau la ceea ce cred creştinii individuali sau la ceea ce spune Biblia, ei nu sugerează că acestea trei nu coincid niciodată sau că două din ele nu au deloc autoritate. Ceea ce încearcă ei să decidă este care dintre cele trei este decisivă. De fapt autoritatea constă în oferirea unei direcţii decisive.

AUTORITATEA ÎN VIEŢILE OAMENILOR

În mod evident, principiile autorităţii vor avea efecte formative şi integratoare asupra comunităţilor şi a indivizilor care le îmbrăţişează. Impunând o metodă consistentă de luare a deciziei, ei risipesc hazardul şi astfel unesc viaţa cuiva. Cei care recunosc că sunt legaţi de ei sunt lăsaţi să simtă că încercând să îi observi faci ceea ce ar trebui să faci şi că aceasta face viaţa să fie cu sens şi care merită să fie trăită. Pentru creştini, principiile de autoritate ale ne-creştinilor adesea par a fi distrugător de greşite – principiul autorităţii Marxiste, de exemplu, care cere tuturor să lucreze având o temelie materialistă pentru societatea socializată care stă dincolo de revoluţie, sau principiul autorităţii al cultiştilor că liderul lor (Sun Moon sau Jim Jones sau oricine) trebuie să fie ascultat ca fiind reprezentantul infailibil al lui Dumnezeu, sau principiul autorităţii care prescrie felul de viaţă budist, hindus, sau islamic. Totuşi rămâne adevărat faptul că orice principiu al autorităţii fixat dă vieţii un scop şi o formă, o ţintă, un program şi o realizare cât un yard, care altfel nu l-ar fi avut. Doar principiul autorităţii creştine conduce spre sfârşitul principal al omului (glorificarea şi savurarea lui Dumnezeu, aşa cum îl afirmă Micul Catehism). Totuşi, ca şi drogurile care au efecte fatale pe termen lung, ca heroina şi cocaina, care te fac pe moment să te simţi mai inteligent, aşa orice principiu al autorităţii, oricât de îndoielnic ar fi, îi va face pe adepţii săi să se simtă mai inteligenţi în scurt timp – mai integraţi, mai intenţionaţi, mai în formă – decât s-ar simţi fără un astfel de principiu care ţine vieţile lor laolaltă. Cel care nu cunoaşte nici o obligaţie de a face ceva trăieşte viaţa cea mai tristă, fără scop, cea mai tulburată viaţă dintre toate.

Astfel sindromul anti-autoritate care este acum curent în Vest, conducând spre vieţi de hedonism hazardat în care sentimentele de plăcere şi de neplăcere sunt singura autoritate pe care eu o recunosc, este tragedia majorităţii oamenilor. Cu greu ai putea să mergi mai departe de pe calea pe care suntem destinaţi să o trăim.

Tragedia nu este doar personală. Ea atinge şi societatea. Istoria arată că multe dintre valori pe care noi le numim civilizaţie ca opuse sălbăticiei sunt biblice şi creştine în origine. Lumea nu le-a cunoscut până când a început să trăiască după principiul autorităţii creştine, şi fără acest principiu aceste valori este puţin probabil că ele vor supravieţui, cel puţin în Vestul decadent aşa cum îl cunoaştem. Iată două exemple.

Primul: noi am moştenit o credinţă în demnitatea femeii şi în datoria bărbaţilor de a onora şi de a proteja ceea ce Petru numeşte sexul slab (mai vulnerabil, rănit mai repede, mai sensibile) (1 Petru 3:7). Aceasta este găsită în învăţătura scripturală că ambele sexe poartă imaginea lui Dumnezeu şi împărtăşesc aceeaşi vocaţie ca reprezentanţi conducători ai acestei lumi (Geneza 1:26-30), dar aceasta este derivată mai direct, după cum se pare, din politeţea inepuizabilă, respectul şi bunăvoinţa faţă de femei arătată de Isus (conform lui Marcu 7:25 şi următoarele versete, 14:3 şi următoarele versete; Luca 7:11 şi următoarele versete, 36 şi următoarele versete, 8:43 şi următoarele versete, 10:38 şi următoarele versete, 13:10 şi următoarele versete, 23:27 şi următoarele versete; Ioan 4:7 şi următoarele versete, 8:2 şi următoarele versete, 11:20 şi următoarele versete, 20:11 şi următoarele versete; etc.) În lumea antică evreiască şi în cea păgână, ca în Islamul de azi, oricât de important era rolul femeii de a purta copii, a-i hrăni şi de a întemeia un cămin, se considera un lucru indiscutabil că ea era inferioară bărbatului ca fiinţă umană. Schimbând aceasta, creştinismul a făcut mai mult ca să ridice situaţia femeii decât orice altă mişcare din istorie. Când susţinătorii mişcării de emancipare a femeilor îi critică pe creştini din cauza îndoielilor lor cu privire la împlinirea de către femeie a rolurilor istorice de conducere în biserică şi afirmă că aceasta este pe placul lui Dumnezeu, în mod obişnuit ei uită că punctul de placare pentru propriile lor argumente, adică demnitatea egală a bărbatului şi a femeii, fiind în sine o înţelegere creştină care se aşteaptă să se ofilească atunci când autoritatea adevărului creştin este negată. Ar fi un mic câştig pentru femei să obţină reciprocitatea profesională cu bărbaţii dacă în acest timp bărbaţii greşesc gândind că înălţimea masculinităţii este să trateze femeile ca pe nişte obiecte de joacă, fiecare fiind un joc corect pentru bărbaţii jefuitori.

Scriptura cunoaşte bine lumea poftelor (conform Geneza 34, 35:22; 2 Samuel 11, 13) şi caută să ne înţarce din ea (Matei 5:27 şi următoarele versete; 1 Corinteni 6:9 şi următoarele versete; Galateni 5:19 şi următoarele versete; Coloseni 3:5; 1 Tesaloniceni 4:3 şi următoarele versete; etc.). Dar orice generaţie care devalorizează Scriptura se poate aştepta să se întoarcă la acel nivel. Într-adevăr, vedem aceasta deja întâmplându-se. Filozofia Playboy, împreună cu restul tiparului de declin pe care Pavel îl înfăţişează în Romani 1:21-32, Efeseni 4:18 şi următoarele versete şi Coloseni 3:5-8, este mai obişnuit şi mai acceptabil din punct de vedere social azi decât a fost de secole, şi se pare că acesta devine mai mult decât a fost.

Al doilea: noi am moştenit o credinţă în sanctitatea vieţii umane. Aceasta reflectă insistenţa biblică ca noi să îl onorăm pe Dumnezeu protejând şi păstrând viaţa pe care el ne-o dă nouă purtătorii imaginii sale, şi că îl dezonorăm dacă stingem acea viaţă (cu excepţia execuţiei legale şi în război, pe care Scriptura le vede ca şi cazuri speciale: conform Geneza 9:6; Exod 20:13 cu 21:12-17; Romani 13:4; Iosua 8:1-29; Judecători 15:14 şi următoarele versete; etc.). Prin contrast, păgânismul a considerat întotdeauna viaţa ca fiind ieftină. Filozofii păgâni, antici şi moderni, au sprijinit sinuciderea. Comunităţile păgâne, antice şi moderne, au lăsat în mod regulat copiii afară ca să moară. Romanilor le plăcea să vadă cum gladiatorii se ucid unul pe altul şi să vadă creştinii mestecaţi de lei. În mod tradiţional, văduvele din India erau arse pe rugii funerari ai soţilor lor. Alţi păgâni din secolul al douăzecilea în afara naziştilor, remarcabil în neagra Africă şi în Cambogia, au practicat genocidul. Argumentele actuale pentru avort la cerere şi eutanasia prin înţelegere arată că unii dintre noi deja s-au întors la păgânism în acest punct, şi cu adevărat nu există nici un motiv ca să ne aşteptăm ca viaţa să fie considerată sacră în continuare când Biblia nu mai este respectată. Argumentele pragmatice pentru uciderea fără zgomot a celor care nu pot fi de nici un folos pentru societate, aşa cum naziştii au ucis fără zgomot pe cei cu probleme mintale, sunt uneori evidenţi şi atrăgători, şi numai Scriptura a dat vreodată unei comunităţi de oriunde ar fi ea motive pentru a proteja pe cei slabi şi lipsiţi de ajutor. Luaţi Scriptura şi nu vom putea spune unde se va opri pragmatismul neo-păgân.

Devierea de azi de la autoritatea adevărului creştin – cu siguranţă din recunoaşterea vreunei autorităţi externe – a produs indivizi descompuşi şi zăpăciţi şi o societate dezordonată şi anarhică. Aceasta va continua să facă aşa, cu consecinţe casnice, politice şi economice care cu greu pot fi fericite. Poate fi oprit declinul? Din nefericire, un mare număr din bisericile noastre au pierdut contactul cu principiul autorităţii creştine încât chiar şi atunci când ei văd ce lucruri se întâmplă (pe care adesea nu le văd), nu pot face nimic pentru a opri stricăciunea. Dacă forţele credincioşiei biblice pot inversa secularizarea fermă a Vestului este un lucru pe care numai trecerea timpului îl va arăta. Singura certitudine este că despărţiţi de credincioşia biblică o astfel de inversare nu este posibilă. O biserică în care învăţătura biblică nu mai este autoritară deja merge cu lumea şi nu are nici o temelie pe care să i se împotrivească. Dacă direcţia de azi nu poate fi inversată, atunci perspectiva lumii de mâine este într-adevăr sumbră.

Aceasta este poziţia cu privire la autoritate. Acum trebuie să discutăm despre libertate.

CE ESTE LIBERTATEA?

Libertatea, aşa cum s-a spus, a devenit un cuvânt care se invocă. Calea omului modern este să trateze libertatea ca valoarea supremă în viaţă. Fiecare vrea mai multă libertate decât are, şi calea cea mai rapidă de a o obţine este de a revendica o formulă prin care libertatea ar putea să fie mărită. Celor din vest le place să se vadă că sunt „lumea liberă,” tot aşa cum şi Bertrand Russell s-a simţit bine să îşi anunţe anti-creştinismul său într-un eseu numit „Libera adorare a omului.” Dacă politicienii, avocaţii, educatorii şi asistenţii sociali ar fi întrebaţi în public ce urmăresc ei, ei ar răspunde cu siguranţă în termenii maximizării libertăţii personale. Mulţi salută toleranţa de azi ca o virtute socială deoarece ea dă libertate comportamentului deviat pe care erele mai puţin tolerante nu l-au tolerat. „Libertate, egalitate, fraternitate” a fost strigătul de război al Revoluţiei franceze, şi mărturia mişcărilor de eliberare, a literaturii, a cântecelor pop şi a retoricii politice din întreaga lume este că libertatea nu este cu mai puţină vehemenţă căutată azi decât a fost căutată în Franţa secolului al optsprezecelea.

Dar ce este libertatea? Sub ce circumstanţe suntem cu adevărat liberi? Întrebaţi această întrebare, şi faţada solidă a căutătorilor de libertate se va sparge dintr-odată. Nu există nici un acord pentru acest răspuns.

În esenţă există două căi de a concepere a libertăţii, şi deja am arătat-o pe prima. Este să vezi libertatea ca fiind seculară, externă şi din această lume. Este în mod esenţial o chestiune de zdrobire a legăturilor şi de abolire a restricţiilor şi a nedreptăţii. Ea caută libertatea de sau libertatea de a nu. Cei care cred astfel despre libertate au modalităţi diferite de a o urmări. Unele lovesc puternic. Acestea sunt revoluţionare, sociale, politice sau estetice, care în mod constant tind să răstoarne „sistemul.” Altele renunţă. Acestea sunt hipioţii, culturalii, cei care se ascund în comunităţi rurale şi ferme, îşi fac treburile lor şi nu le pasă de ceea ce face restul lumii. Totuşi alţii aruncă. În numele umanismului acea creştinătate care aruncă lucrurile care nu îi trebuie cu restrângerile sale presupuse a fi dezumanizate asupra comportamentului. Tot aşa sunt şi cei care caută libertăţile femeilor criticând rolul de conducere al bărbaţilor. Ideea comună tuturor acestor eforturi este că tu câştigi libertatea prin negarea unui alt lucru.

Rezultatele nu sunt impresionante. Revoluţiile se dovedesc a fi schimbul unei tiranii pentru alta. S-a descoperit că mişcarea hipiotă nu este un paşaport spre fericire. Cel care se numeşte „liber gânditor” îşi cheltuieşte tăria sa negând ceea ce părinţii săi sau o altă figură a autorităţii a încercat odată să îl înveţe, şi nu ajunge niciodată mai departe de aceasta. Femeile care denunţă conducerea masculină sfârşesc prin a fi masculine şi cu vocea puternică. Oare poate fi recunoscută vreuna din acestea ca fiind libertatea după care tânjim cu toţii în interior? Ideea că libertatea este ceea ce ai după ce ai renunţat la tot ceea ce te reprimă sau te constrânge, este o cale greşită care conduce nicăieri altundeva decât spre confuzie şi spre o amărăciune amăgitoare.

A doua cale spre libertate este distinctiv creştină. Este evanghelică, personală şi pozitivă. Ea defineşte libertatea în mod convingător, adică, în termeni care toţi ar trebui să îi recunoască ca exprimând ceea ce trebuie să însemne. Aceşti termeni nu au legătură cu alţii externi, care se modifică de la o vârstă la alta şi de la o persoană la alta, ci au legătură cu realităţile neschimbătoare ale vieţii interioare. Această definiţie începe cu libertatea de şi libertatea de a nu – în acest caz, libertatea de vina şi puterea păcatului, şi libertatea de a nu fi stăpânit de tiranica voie proprie – dar se centrează pe libertatea pentru: libertatea pentru Dumnezeu şi evlavie, libertatea de a iubi şi de a-l sluji pe Creator şi pe semenii săi, libertatea pentru bucurie, speranţă şi mulţumire pe care Dumnezeu le dă păcătoşilor care cred în Hristos. Esenţa libertăţii (astfel sună declaraţia) stă în aceste calităţi interioare ale inimii, despre care oamenii seculari moderni nu cunosc nimic.

Această cale vede libertatea ca o stare internă a tuturor celor care împlinesc potenţialul naturii lor create închinându-se şi servindu-l pe Dumnezeu Mântuitorul lor din toată inima. Libertatea lor nu este libertatea de a nu face rău, ci cea de a face ce este corect; nu de a încălca legea morală, ci de a o ţine; nu de a-l uita pe Dumnezeu, ci de a se alipi de el în orice moment, în orice efort şi relaţie; nu de a abuza şi de a-i exploata pe alţii, ci de a-şi da viaţa pentru aproapele (conform Ioan 15:12 şi următoarele versete; 1 Ioan 3:16). Libertatea pentru o astfel de slujire gratuită şi care se dăruieşte pe sine este dincolo de capacitatea, sau chiar şi de înţelegere, pentru natura omului căzut. La prima vedere puţini o pot recunoaşte ca pe o libertate. Deşi ea este cu adevărat felul de viaţă pentru care noi am fost făcuţi, ea neagă atât de mult stilul de viaţă atras de sine pe care noi toţi îl alegem instinctiv, încât el pare a fi anti-uman şi ne sperie. De fapt, singura cale prin care cineva ajunge să o cunoască este ca şi cu darul lui Hristos cel înviat, care îi susţine pe ucenicii săi pocăiţi în renunţarea lor la sine şi împarte viaţa sa nouă în timp ce noi renunţăm la viaţa noastră.

Un aspect al acestei libertăţi este integritatea, acea simplitate şi puritate a inimii care, aşa cum a analizat-o Kierkegaard, constă în a dori un lucru, adică voia şi gloria lui Dumnezeu, astfel că motivele persoanei sunt eliberate de infecţia atenţiei faţă de sine. Un al doilea aspect este naturaleţea. Spre deosebire de fariseii apăsaţi de reguli, pe care Isus i-a înfăţişat ca trăind (ca să spun aşa) după numere, persoana liberă în Hristos investeşte un curaj creativ şi ingeniozitate în sarcina de a fi pe placul lui Dumnezeu, de a-l lăuda şi de a face bine aproapelui. Unde preocuparea fariseilor este să evite să facă rău, persoana liberă caută să facă ce este cel mai bine în orice situaţie, astfel că el este vioi şi uneori este o companie care iţi ia răsuflarea. Un aspect final este mulţumirea, roada darului lui Dumnezeu a unei bucurii interioare care creşte toate plăcerile vieţii, stă în el indiferent de prezenţa ei sau lipsa ei în circumstanţele exterioare, şi îi permit să accepte fără amărăciune cele mai acute forme de suferinţă şi de durere. Pe scurt, această persoană este liberă pentru sfinţenie, omenie şi fericire – o libertate care cu siguranţă îşi merită numele.

De unde vine această libertate? Isus Hristos, omul perfect liber pe care l-a văzut istoria, este sursa sa cât şi modelul ei. El însuşi a spus: „Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi” (Ioan 8:36; pentru o dezvoltare biblică a gândului vezi Romani 6:1-7:6 şi Galateni 4:21-6:10). Schimbul care vine din această promisiune merită a fi notat. Isus a spus: „Dacă păziţi învăţătura mea … adevărul vă va face liberi.” Auditoriul său evreiesc a protestat (cu o imaginaţie patetică, în ce priveşte ocupaţia Romană), „Noi … nu am fost niciodată sclavii nimănui.” Protestul lor a arătat că ei se gândeau despre libertate în termeni pur externi a căror insuficienţă o putem observa. Dar Isus a răspuns că el vorbea despre adevărata libertate, libertate în comparaţie cu care simpla ne-înrobire externă nu este libertate deloc. Adevărata libertate este libertatea faţă de păcat, care aduce cu sine înfierea lui Dumnezeu şi siguranţa veşnică. Isus le-a spus că doar cei pe care el însuşi i-a eliberat, în timp ce ei i s-au încredinţat lui, sunt liberi în acest sens deplin.

Isus nu a spus, şi nici eu, că libertatea de presiunile externe nu este vrednică pentru a fi căutată sau nu ar trebui să fie căutată de cei pentru care libertatea adevărată a devenit o realitate. Aceasta este o chestiune diferită. Ceea ce vreau să spun, este că în timp ce plăcerea libertăţii exterioare nu garantează libertatea inimii, libertatea pe care o dă Hristos poate fi savurată – slavă lui Dumnezeu! – oricare ar fi presiunile exterioare.

LIBERTATE, AUTORITATE, SCRIPTURA

Trebuie să fie clar faptul că al doilea punct de vedere despre libertate este cel mai profund dintre cele două, şi de vreme ce această libertate este legată de mântuirea personală, folosul social şi lauda la adresa lui Dumnezeu împreună, ar trebui să vrem să vedem picioarele tuturor pe acest drum. Dar acest drum ia forma acceptării autorităţii – autoritatea lui Dumnezeu Creatorul, care a proiectat şi susţine natura noastră umană şi numai el poate să ne spună ce este cel mai bine să facem cu ea; autoritatea lui Isus Hristos, Dumnezeu încarnat, înviat, Fiul lui Dumnezeu care domneşte şi căruia i s-a dat toată autoritatea, care eliberează şi îi păstrează liberi pe cei care continuă să stea în cuvântul său; autoritatea Sfintei Scripturi, care, aşa cum vom vedea, nu este doar un martor al domniei universale a lui Hristos ci de fapt este instrumentul ei în ceea ce îi priveşte pe oameni; şi autoritatea Duhului Sfânt, care deschide şi aplică Scriptura în inimile noastre pentru ca noi să desluşim voia lui Hristos şi să putem să o facem.

Am văzut mai devreme că acceptarea unui principiul al autorităţii extern este condiţia preliminară a ordinii, integrării şi a scopului stabil în viaţa cuiva. Ceea ce spun acum este că singurul principiu al autorităţii care împarte aceste binecuvântări într-un fel care aduce satisfacţia finală şi mântuirea este autoritatea divină personală a „omului Isus Hristos” (1 Timotei 2:5), mijlocită de Duhul Sfânt în şi prin Biblie. O rugăciune veche se adresează lui Dumnezeu ca celui căruia „a-i sluji înseamnă să fi liber” („în a cărui serviciu este libertate perfectă,” aşa cum o redă Cartea Anglicană de Rugăciuni). Acesta este adevărul pe care trebuie să îl confruntăm. Nu putem avea libertatea pe care o vrem până când nu o primim în termenii lui Dumnezeu, adică, renunţând la independenţa noastră răzvrătită şi lăsându-l pe Dumnezeu să fie Dumnezeu pentru noi. Adevărata libertate este găsită numai sub autoritate – autoritatea lui Dumnezeu în Hristos, autoritate care ajunge la noi prin Cuvânt scris al lui Dumnezeu.

Odată ce societatea noastră a ştiut aceasta foarte bine, dar de un secol Biblia a fost atât de mult într-o eclipsă, chiar şi în biserici, încât formula ar putea să îi lovească pe unii ca un roman sau pe alţii ca ceva incredibil, din cauza punct de vedere înalt a Scripturii pe care ea o implică. Totuşi, departe de a fi un roman, acel punct de vedere înalt este creştinismul autentic, şi departe de a fi incredibil ea are o pretenţie puternică asupra acceptării noastre aşa cum are orice adevăr creştin. Următoarea mea sarcină este să arăt aceasta.

2. AUTORITATEA ŞI SCRIPTURA

Principiul autorităţii este construit în creştinism. Aceasta este aşa deoarece creştinismul este o religie descoperită. El pretinde că Dumnezeu a acţionat pentru a-şi face cunoscută mintea şi voia sa, şi de aceea, revelaţia sa are autoritate pentru vieţile noastre. Religia biblică este marcată de certitudine cu privire la credinţe şi obligaţii. Sfiala şi nehotărârea convingerii care crede despre sine că devine smerenie nu are nici un loc sau garanţie în Scriptură, unde smerenia începe cu luarea cuvântului lui Dumnezeu despre lucruri. Prin toată Biblia slujitorii lui Dumnezeu apar ca oameni care cunosc ce Dumnezeu le-a spus şi trăiesc pe baza acelei cunoaşteri. Aceasta este adevărat cu privire la patriarhi, profeţi, psalmişti, apostoli, alte lumini mai mici şi în mod suprem cu privire la însuşi Domnul Isus Hristos.

SIGURANŢĂ ŞI AUTORITATE

Să ne concentrăm pentru un moment asupra lui Hristos. El era Fiul lui Dumnezeu întrupat şi nu a avut voinţa sa proprie. Era natura sa, cât şi obligaţia şi plăcerea sa, ca să facă voia Tatălui său în toate. El a spus: „Eu nu fac nimic de la Mine însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu … totdeauna fac ce-i este plăcut.” (Ioan 8:28,29; conform 4:34, 5:30, 6:38, 8:26, 12:49,50, 14:31, 17:4). Isus ştia că autoritatea sa ca agent Mesianic al Tatălui său depindea de rămânerea sa supus faţă de Tatăl în acest fel (el l-a lăudat pe centurionul roman pentru că a văzut aceasta, Matei 8:10 şi următoarele versete).

Faptul că el era în voia Tatălui său a fost pentru el o sursă de tărie enormă, aşa cum a devenit evident în ultima sa săptămână din viaţa sa pământească. Într-o zi el a mers călare în Ierusalim ca un rege care urmează să fie încoronat, în fruntea unei mulţimi voioase. În ziua următoare, a mers singur prin templu ca un uragan, distrugând bazarul din Curtea Neamurilor, lovind pe cei care aveau staule, răsturnând mesele schimbătorilor de bani şi uimi