Pagina Pastorală
|
Pilda creşterii seminţei (Marcu 4:26-29) de Marian Ghita În ultimile 2 pilde (din cele prezentate de Marcu) Domnul Isus face o clară referire la Împărăţia lui Dumnezeu. El compară întemeierea acestei împărăţii cu ceea ce se întâmplă cu sămânţa în pământ. În vremea în care se exprimau îndoieli cu privire la mesianitatea lui Isus şi la împărăţia pe care El o proclama, El vrea să-i încurajeze pe ucenicii Lui. Ei nu-L urmau pe Isus degeaba; nu vor fi dezamăgiţi în speranţa de a vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere (Mc. 9:1). Nimeni dintre cei care Îl urmează pe Domnul Isus din toată inima nu va fi dezamăgit în nădejdea lui. Domnul Isus le-a arătat ucenicilor Săi că dezvoltarea împărăţiei lui Dumnezeu este o taină (v. 11). Ea nu este întemeiată de oameni în felul oamenilor. În acelaşi timp ea se va arăta în toată plinătatea gloriei sale la momentul stabilit de Dumnezeu. Cu siguranţă ea se va arăta pentru veşnicie, în ciuda ostilităţii oamenilor. Aceste lucruri sunt prezentate în această pildă. Să le vedem! 1. Împărăţia lui Dumnezeu este de obârşie dumnezeiască şi cerească Atunci când Isus a fost în faţa lui Pilat, prins şi condamnat la moarte de către iudei, El i-a spus lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). Aşa cum sămânţa este „altceva” decât pământul în care rodeşte, aşa şi Cuvântul lui Isus Cristos este „altceva” decât materia şi lumea materială. Pavel a spus: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). Cuvântul lui Dumnezeu proclamat de Cristos este o entitate spirituală; Cristos – Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1-5,14; Apoc. 19:13) „vine din cer, este mai presus de toţi”, vine de la Dumnezeu (Ioan 3:31-36). Dacă sămânţa (Cuvântul) este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu, atunci şi împărăţia lui Dumnezeu, întemeiată prin această sămânţă (Cuvântul) este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu. Omul nu are nici o contribuţie la întemeierea, dezvoltarea acestei împărăţii; este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu. Ce trebuie să înţelegem din aceasta? – în primul rând, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu nu este de fabricaţie omenească. Pavel menţionească foarte explicit acest lucru: „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească” (Gal. 1:11-12; vezi şi continuarea: 1:15-17; Vezi şi 1 Cor. 15:1-2; 2:1-16). Este foarte important să înţelegem bine acest lucru. Propovăduirea Evangheliei poate fi diferită de la om la om, de la un loc la altul, dar conţinutul Evangheliei este dat de Dumnezeu, în Cristos şi prin Duhul Sfânt. Aici nu este voie să se schimbe nimic. Nu este un mesaj care ţine de talentul oamenilor; acesta poate fi proclamat de cel mai nevrednic om, în situaţia de cea mai mare slăbiciune (1 Cor. 2:1-5), dar dacă mesajul este Cuvântul Însuşi, atunci acesta are efecte dumnezeieşti şi cereşti (Rom. 1:16-17). – în al 2-lea rând, Cuvântul, chiar dacă a fost şi este semănat de agenţi umani (Isus în timpul vieţii Sale pământeşti, apostolii şi toţi urmaşii lui Cristos, de-a lungul istoriei – Mc. 16:15-16), încolţirea, creşterea şi dezvoltarea seminţei Cuvântului până la coacere, sunt exclusiv lucrarea lui Dumnezeu („pământul rodeşte singur” – v. 28). Este adevărat, contribuţia omului este importantă. Omul lui Dumnezeu este chemat să arunce sămânţa în pământ, după ce ară pământul; trebuie să ude ceea ce s-a semănat (vezi 1 Cor. 3:6-9), eventual să plivească pământul de buruienile care apar, şi apoi să aştepte cu răbdare vremea recoltării. Aceste lucruri sunt importante pentru că Dumnezeu aşa a rânduit ca, în dezvoltarea împărăţiei Sale, să colaboreze cu omul (vezi şi Gen. 2:5). Este voia lui Dumnezeu ca în această lucrare să aibă şi omul implicarea Lui; noi vom răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă nu vestim Evanghelia (1 Cor. 9:16). Dar, trebuie să fim totdeauna conştienţi că întreaga lucrare de zidire a împărăţiei Sale este a lui Dumnezeu. El o zideşte. Cei care seamănă Cuvântul nu trebuie să facă altceva, în afară de lucrările cerute lor de Domnul, decât să aştepte plini de răbdare şi de încredere momentul coacerii spicelor (Iac. 5:7; Isaia 55:10-11; 61:11; Gal. 6:9). Există un potenţial divin în sămânţa care este semănată în pământ (Gen. 1:11-12; Ps. 104:14; Mc. 4:28 – „pământul rodeşte singur”). Este interesant că acest potenţial nu depinde deloc de intervenţia oamenilor; dimpotrivă, se manifestă chiar în ciuda ostilităţii oamenilor, prin chiar această ostilitate (Ioan. 12:23-24). Dacă Domnul Isus nu ar fi fost omorât pe cruce, El ar fi rămas singur, fără roadă. Dar datorită morţii Sale Isus a fost glorificat. Gloria Lui se va manifesta din plin la revenirea Lui (Mc. 9:1; 13:26-27). Menţiunea „fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţelte şi creşte fără să ştie el cum” (v. 27) nu vrea să încurajeze lenevia în lucrarea lui Dumnezeu. Noi trebuie să avem mentalitatea lui Pavel când a fost vorba de vestirea Evangheliei (1 Cor. 9:23-27). Dar, problema încolţirii şi creşterii seminţei Cuvântului este una total independentă de noi, oamenii. Îndiferent de preocupările, sau de odihna noastră, sămânţa se dezvoltă independent de om, prin lucrarea lui Dumnezeu (1 Cor. 3:6-7). Noi nu trebuie să ne arogăm meritele creşterii seminţei. Tot meritul şi toată slava aparţin lui Dumnezeu. Să avem, deci, încredere în dezvoltarea seminţei Cuvântului şi să aşteptăm cu răbdare vremea împlinirii şi rodirii spicului, pentru că Cel care lucrează este Însuşi Dumnezeu. 2. Împărăţia lui Dumnezeu se dezvoltă în taină Dezvoltându-se în pământ (în inima omului), Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în mod tainic. Nimeni nu poate vedea procesul încolţirii şi creşterii seminţei Cuvântului; acestea se întâmplă „fără să ştie el (omul) cum” (v. 27). Această taină a dezvoltării Cuvântului în cel credincios este menţionată foarte des în Noul Testament. – Pavel afirmă că această taină reprezintă prezenţa lui Cristos în cei credincioşi; El este nădejdea gloriei (Col. 1:27). Taina aceasta nu a fost cunoscută în trecut; acum însă, prin Cristos, ea a fost descoperită sfinţilor lui Dumnezeu prin apostolii şi proorocii lui Cristos, prin Duhul Sfânt (Efes. 3:4-5; Col. 1:26). Isus Cristos trebuie să ia chip în cei care au primit Evanghelia, să se dezvolte în aceştia până la statura plinătăţii Sale (1 Cor. 4:15; 2 Cor. 5:17; Gal. 4:19; Efes. 4:11-13; Rom. 8:28-30; Col. 1:28). Întregul proces al dezvoltării chipului lui Cristos în cei credincioşi, până la maturitate, adică până la asemănarea lui Cristos, este numit „sfinţire” (Rom. 6:22). – Manifestarea acestei taine reprezintă viaţa lui Cristos în cei credincioşi. Cei din lume nu pot identifica pe oamenii lui Dumnezeu prin înfăţişarea exterioară a lor; aşa cum nici pe Cristos nu L-a cunoscut lumea, aşa nici pe urmaşii Lui nu-i poate cunoaşte lumea (1 Ioan 3:1-2). Dar realitatea interioară nu este mai puţin reală prin faptul că nu se afişează în afară; aceştia sunt cu adevărat „copiii lui Dumnezeu” în caracterul şi umblarea lor. Va veni însă momentul când copiii lui Dumnezeu se vor arăta în toată gloria lor, la momentul arătării gloriei lui Cristos (1 Ioan 3:2; Mat. 24:30-31; Rom. 8:18-25). Acum cei credincioşi au doar nădejdea că sunt copii lui Dumnezeu şi că gloria viitoare se va manifesta cu siguranţă; această nădejde este alimentată de Duhul lui Dumnezeu în ei care le oferă garanţia împlinirii viitoare prin roadele spirituale ale Sale. – Mai mult, taina împărăţiei lui Dumnezeu este evidentă acum prin Biserica lui Cristos. Biserica este trupul lui Cristos format din unitatea pe care Duhul Sfânt o realizează, unitatea dintre iudeii şi neamurile care au primit prin credinţă Evanghelia lui Cristos (Efes. 3:4-7; 4:7-16; 1 Cor. 12:12-27; Gal. 3:26-29). Poporul care se dezvoltă în mod tainic, de-a lungul istoriei în toată lumea unde Evanghelia lui Cristos se vesteşte, este Biserica lui Cristos care acum în această lume este imperfectă, imposibil de delimitat, imposibil de cuprins cu mintea omului. Este un organism care se dezvoltă în mod tainic, fără ca omul să-l poată dirija după voia Lui. Duhul lui Dumnezeu este arhitectul prin care acest popor se desăvârşeşte. Aşadar, taina lui Dumnezeu în dezvoltarea seminţei Cuvântului, este una care trece dincolo de înţelegerea umană şi de controlul omului (1 Cor. 2:6-16). Dar, deşi avem de-a face cu o taină, totuşi împărăţia care se clădeşte în taină este pe deplin reală şi pe deplin sub controlul lui Dumnezeu. Toate fazele acestui proces sunt sub atenţia Lui (firul verde, spicul, grâul deplin în spic – v. 28). 3. Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta cu siguranţă în toată realitatea şi plinătatea ei Domnul Isus numeşte momentul finalizării procesului de zidire a Bisericii „seceriş” (v. 29). Grâul are un parcurs (în dezvoltare) independent de om, dar în totalitate sub controlul lui Dumnezeu. Momentul coacerii grâului este un moment bine stabilit de Dumnezeu. Exact la momentul hotărât de Dumnezeu coacerea se produce, iar omul trebuie „îndată” să secere grâul – „a venit secerişul” (v. 29). Secerişul este un moment al manifestării vizibile a împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care va culege ceea ce s-a semănat (Mat. 13:40-43). Acest moment, care este de fapt „sfârşitul veacului” (Mat. 13:40) va fi: – un moment al recoltării grâului (un moment al bucuriei) (Ex. 23:16; Is. 9:2; 55:10-11; Mat. 13:43; Apoc. 14:14-16; Dan. 7:13-14; Mat. 8:11; 24:30-31; 25:34-40; 1 Tes. 4:13-18; Rom. 8:18-23; 1 Cor. 15:50-54). Bucuria va fi dată de gloria împărăţiei care se va arăta, de gloria împăratului (Fiul omului glorificat) şi de gloria copiilor lui Dumnezeu. Toţi cei mântuiţi prin evanghelia lui Cristos vor învia în trupuri glorificate. Vor fi adunaţi cu toţii, formând poporul lui Dumnezeu. Poporul Domnului (Biserica) va apare desăvârşită şi împodobită ca o mirească în ziua de nuntă (Efes. 5:27; Apoc. 19:6-8). De asemenea bucuria va fi şi datorită răsplătirii tuturor celor credincioşi (2 Tim. 4:7-8). Ei se vor odihni şi se vor bucura pentru veşnicie la masă cu Domnul şi cu Avraam, Isaac şi Iacov. În acelaşi timp va fi momentul etalării plinătăţii gloriei şi autorităţii Domnului prin manifestarea gloriei şi autorităţii împărăţiei Sale Efes. 2:7; 3:9-11; Apoc. 11:15; Dan. 7:13-14);
– un moment al nimicirii a tot ceea ce este ostil împărăţiei Domnului, deci a judecăţii tuturor celor răi (Ioel 23:16; Apoc. 14:17-20; Mat. 13:40-42; 25:32-46). Judecata Domnului va fi desăvârşită. Orice faptă, orice vorbă şi orice gând vor fi judecate (Mat. 12:36-37; Apoc. 20:11-15). Imaginea din Apoc. 14:17-20 este teribilă. În judecata Lui, Domnul va călca în picioare pe cei destinaţi nimicirii. Toţi cei care fac parte din categoria neghinei, vor fi separaţi de cei credincioşi (Mat. 13:40-42) prin smulgere (o operaţie violentă) şi vor fi aruncaţi în cuptorul de foc (sau striviţi ca strugurii în teasc, conform imaginii din Apoc.). Ei vor fi aruncaţi în iazul de foc (moartea a 2-a, conform lui Apoc. 20:11-15). Ceea ce înţelegem de aici este faptul că nu va fi nici o milă din partea lui Dumnezeu pentru cei necredincioşi (Apoc. 6:12-17). Va fi absolut necesar ca să se facă o desăvârşită curăţenie de ceea ce este necurat în vederea întemeierii împărăţiei lui Dumnezeu (Mat. 13:40-42). Veşnicia pentru toţi aceşti necredincioşi va fi un loc de chin groaznic, fără nici o ameliorare, şi un loc al „plânsului şi scrâşnirii dinţilor”. Secerişul va avea cu siguranţă loc. Când roada va fi coaptă (fie pentru binecuvântare, fie pentru blestem), îndată secera va fi pusă în brazdă. Această acţiune va fi îndeplinită exclusiv de îngerii lui Dumnezeu (Mat. 13:41; 24:31). Va fi o lucrare îndeplinită în toată puterea lui Dumnezeu. Pilda creşterii seminţei ne arată că zidirea împărăţiei lui Dumnezeu nu este o lucrare omenească, nici vizibilă ochiului omenesc, şi nici una care depinde de circumstanţe pământeşti şi umane. Dumnezeu Îşi întemeiază împărăţia. Privind în Daniel 2 şi 7 descoperim că această împărăţie se va clădi şi se va manifesta în toată realitatea şi gloria ei nu în vremuri de decădere a împărăţiilor ostile ale diavolului, ci tocmai în vremurile în care cel rău îşi va da măsura deplinei sale puteri. Chiar atunci, împărăţia Domnului se va arăta deplin biruitoare. Domnul Isus vrea să ne inspire o deplină încredere în Domnul Isus şi în lucrarea Sa. Sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu va încolţi, va creşte şi va da roadă în maniera în care Dumnezeu a hotărât. Diavolul nu poate strica în nici un fel lucrarea lui Dumnezeu (Mat. 16:18-19). Să ne punem toată încrederea în Domnul Isus şi în Cuvântul Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele (spune Cristos) nu vor trece” (Mat. 24:35). Aplicaţii – Care este temelia vieţii tale (Mat. 7:21-27)? Este Cuvântul lui Cristos, sau nu? – Care este lucrarea vieţii tale? (1 Cor. 9:23)? Este semănarea Cuvântului lui Cristos, sau nu? – Cum ai primit Cuvântul Evangheliei în inima ta? Este el în siguranţă şi într-un mediu prielnic încolţirii, creşterii şi rodirii, sau nu? – Unde vei fi tu la sfârşitul veacului? În binecuvântare veşnică, sau în chin veşnic? – Ce lucruri descoperi în viaţa ta, pentru care poţi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, sau pentru care trebuie să te pocăieşti, privind la Mc. 4:26-29? |
Blog Creștin Ardelean Viorel 