O fotografie cu un tânăr care se roagă pentru un ofițer de poliție, în restaurant, devine virală

Fotografia cu un tânăr care se roagă pentru un polițist din Florida aduce un zâmbet pe fețele a mii de oameni.

Fotografia postată pe rețeaua de socializare ,,Facebook”, de către soția polițistului, îl are în prim plan pe un tânăr pe nume Juan, care s-a apropiat de ei în momentul în care aceștia luau masa la un restaurant și a cerut permisiunea să se roage pentru siguranța polițistului.

,,Această seară a fost una pe care nu o voi uită niciodată. Imaginea aceasta este o imagine a dragostei lui Dumnezeu.” a scris Justine Tucker la descrierea imaginii. ,,Dumnezeu l-a trimis la noi pe acest tânăr, pe nume Juan. S-a uitat timid la soțul meu și l-a întrebat dacă îi permite să se roage pentru el și pentru protecția lui.”

Comentariile nu au întârziat să apară, au fost multe care lăudau gestul tânărului, altele erau rugăciuni pentru protecția polițiștilor sau pentru acest tânăr, pe nume Juan.

,,Dumnezeu să-l binecuvînteze pe soțul tău, întreagă familie, pe acest tânăr și pe familia lui. Mulțumim pentru că ne serviți țara!” a comentat o persoană.

,,Să ne rugăm ca și mai mulți tineri că și Juan să se trezească și să facă astfel de gesturi, să nu se mai lase absorbiți de minciunile pe care le văd în mass media, ci să stea pe genunchi, să se roage pentru națiunea noastră. Domnu-i bun și poate să folosească pe oricine, dacă Îl lasă să o facă. Mai puțin ,,eu” și mai mult Isus!” a scris o altă persoană.

,,Soțul meu a lucrat în acest domeniu timp de aproape 25 de ani, și știu că singură protecție reală este puterea rugăciunii.” A scris o altă soție de polițist.

O altă imagine emoționantă, care a ajuns virală pe rețelele de socializare, arată doi copii care se roagă pentru protecția tatălui lor chiar lângă mașina de serviciu a acestuia.

Imaginea a ajuns să fie vizionată de mii de oameni la câteva ore de la publicarea pe rețeaua de socializare ,,Facebook”. Soția unuia dintre polițiști a imortalizat momentul în care și-a văzut copiii lângă mașina tatălui lor, rugându-se, atât pentru protecția lui, cât și pentru cea a colegilor tatălui lor.

Aplicarea legii a fost dintotdeauna un domeniu care prezintă un risc crescut de violență, dar situația actuală arată că în ultimii ani, rată de violență asupra polițiștilor a crescut foarte mult.

https://www.stiricrestine.ro/2019/09/28/o-fotografie-cu-un-tanar-care-se-roaga-pentru-un-ofiter-de-politie-in-restaurant-devine-virala/?

Ce moștenire lași copiilor tăi? [Pastor Vasile Filat, 2019]

download

Bună dimineața,
Toți părinții se gândesc ce moștenire să lase copiilor lor. Mai târziu sau mai devreme. Dar mai puțini se gândesc ce va fi cu averea lor. Biblia vorbește despre moștenire și ne dă câteva învățături în ce privește moștenirea.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

20,2 K de abonați

► ABONEAZĂ-TE la canalul nostru de Youtube: http://bit.ly/2m6kaNo ► INSTAGRAM? Urmărește pagina Pastorului Vasile Filat: http://bit.ly/2mul2Ml Toți părinții se gândesc ce moștenire să lase copiilor lor. Mai târziu sau mai devreme. Dar mai puțini se gândesc ce va fi cu averea lor. Biblia vorbește despre moștenire și ne dă câteva învățături în ce privește moștenirea. Dumnezeu să ne ajute să fim înțelepți în felul cum ne administrăm averile, așa ca ele să aducă roadă pentru Împărăția cerurilor. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #pastorvasilefilat #moștenire

Dacă ați fi trăit în perioada Reformei și ea nu s-ar fi întâmplat…

Martin Luther cu penița în mână - imagine preluată de pe site-ul http://content.time.com

În urmă cu 20 de zile (dacă veți citi acest material pe 31 octombrie 2017) am publicat un articol interesant despre viața sumară a lui Martin Luther, dacă a fost un nazist sau un rasist. Probabil că mulți dintre cei care au citit acea postare și-au dat seama că s-au scos în evidență anumite aspecte care în ziua de astăzi sunt subiecte cheie în societatea noastră. Avem printre noi persoane care fac încă o mare confuzie între Martin Luther(1483-1546, afișat în desenul alăturat, pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane) și Martin Luther King (1929-1968, care a fost un un pastor baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii).

 

Era chiar de dorit să auzim și ”altceva” despre Luther. Mă refer la Martin Luther, reformatorul. Parcă în ultimii ani prea mulți îl ridică în slăvi, prea mult este lăudată lucrarea lui, când de fapt Reforma a fost începută… de Papă. Secolul al paisprezecelea a fost un timp destul de nasol pentru papalitate. În acea perioadă existau doi papi rivali și papalitatea era sub presiune din partea monarhiei franceze. Nici orașul Romei nu o ducea prea bine – șapte papi succesivi au abandonat Roma în favoarea Avignion-ului din Franța. Roma era marginalizată și Bazilica Sfântului Petru ajunsese în paragină. Papii s-au întors în Roma în 1377 și apoi și-au rezolvat diviziunile lor în 1417.

 

După o sută de ani lucrurile păreau că escaladau: în 1505 Papa Julius II a decis să dărâme Biserica Sf. Petru și să o refacă; avea planuri mărețe pentru mormântul său și a dorit și o bazilică potrivită. Sosise vremea de a face din nou Roma magnifică. Doar că aceasta nu s-a realizat ieftin, așa că biserica s-a îmbarcat într-o campanie de strângere de fonduri. Campania aceasta l-a dus pe Johann Tetzel în Germania ca să vândă indulgențepromisiuni ale acelei vremi de a scăpa pe oameni de purgatoriu în schimbul unui pumn de numerar. Așa se face că pe 31 octombrie 1517 Martin Luther a bătut în cuie protestul său împotriva indulgențelor pe ușa Bisericii Castel din Wittenberg.

Imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă nu făcea Luther acest protest… ce s-ar fi întâmplat în continuare: se vindeau și azi indulgențe, ar fi crezut azi în continuare oamenii că există purgatoriu și numai papalitatea te putea scăpa de el – contra unei ”donații”. Oare nu am văzut acest tipar și la predicatorii populari din zilele noastre?

Se spune că în perioada Postului din anul 1522, un grup de studenți din Zurich au ținut o petrecere cu tematica cârnaților. În mod tradițional, în acea perioadă de Post, se mâncau doar vegetale și pești. Doar că tipii aceștia au dorit o schimbare și asta însemna și niște crenvurști fierbinți. Conciliul acelui oraș i-au amendat pe organizatorii petrecerii, dar numai cu o sumă nominală; după câteva zile Huldrych Zwingli, liderul bisericii orașului, a produs un pamflet ca suport pentru acei studenți. Biblia – argumenta el – nu avea prea multe de spus cu privire la cârnați – cu certitudine că nu avea nici cu privire la a-i mânca în timpul Postului.

Și uite așa a început o dezbatere a Conciliului orașului ca să decidă… dacă părerile lui Zwingli se potriveau cu ceea ce era învățat în Biblie. Zwingli câștigase. De fapt el ar fi câștigat mai devreme să se înceapă dezbaterea pentru că termenii discuției presupuneau autoritatea Scripturii. Și aceasta, mai degrabă decât cârnații, era chestiunea reală – deși este ceva liniștitor să știi că sandvișurile cu șuncă sunt cele mai căutate acum.

Scriam zilele trecute de discuțiile de la anumite întruniri administrative de la biserici. Unii chiar pun o mai mare importanță pe lucrurile aparente, mai degrabă decât să se axeze pe chestiuni vitale ale vieții de credință. Și nu mai este o mirare acum că bisericile au devenit berării, sau că bisericile folosesc metode mai puțin sfinte, precum berea, să atragă pe oameni la biserică…. Oare cârnații ce o fi avut?

Concentrarea principală a Catolicismului era cu privire la a fi drept înaintea lui Dumnezeu prin intermediul sacramentelor și a vieții monastice, doar că reformatorii predicau că a fi drept cu Dumnezeu este un dar. Nu e nevoie să faci fapte ca să poți beneficia de Dumnezeu – totul este deja realizat prin Hristos și primit prin credință, iar aceasta ne eliberează să slujim aproapelui nostru cu dragoste.

În 1523, se mai spune că un grup de călugărițe l-au contactat pe Luther. Viața de mănăstire nu avea nici un sens, așa că acele călugărițe au dorit ca Luther să le ajute să scape de viața lor izolată. Luther a recrutat un comerciant care transporta în mod regulat hering la mănăstire. Pe 5 aprilie, călugărițele au scăpat prin a se ascunde printre butoaiele goale de pește. Familiile lor au refuzat să le reprimească, poate că și datorită faptului că cele întâmplate încă erau o crimă sub legea Bisericească. Așa că Luther s-a pus să le căsătorească – nu era un lucru ușor, probabil, din moment ce puțeau și a pește!

Treptat, treptat, el le-a găsit soți la fiecare – cu excepția uneia. Nu s-a putu găsi nici un soț pentru cea care era conducătoarea lor, Katharina von Bora. Așa că, oarecum și împotriva voii sale proprii, Luther s-a căsătorit cu ea. El avea patruzeci și unu de ani și ea douăzeci și șase. S-a dovedit a fi o potrivire bună.

Și dacă nu s-ar fi întâmplat aceste lucruri, probabil că Luther ar fi fost ori burlac în continuare, ori s-ar fi făcut călugăr, ori ar fi mers în vizită pe la Zwingli să descopere că poți mânca și cârnați, nu doar pește, și nu pute așa de tare… depinde acum și de locația și rețeta utilizată.

Cele 95 de teze faimoase ale lui Luther nu au fost prima lui lovitură de a provoca o dezbatere. Cu câteva săptămâni înainte, el postase 97 de teze. Ele includeau un atac asupra filozofului grec Aristotel, care a făcut un fel de revenire la perioada Medievală. După cum s-a și întâmplat, nimeni nu a acordat prea mare atenție la cele 97 de teze ale lui Luther de atunci. Și totuși, ele erau mult mai centrale față de gândirea Reformei.

Prin urmare, atunci când Luther a fost convocat să dea socoteală pentru acțiunile sale înaintea ordinului Augustinian, el de fapt a revenit la temele din cele 97 de teze. Aristotel spunea că noi devenim neprihăniți prin a face fapte drepte – identitatea ta este rezultatul acțiunilor tale. E ceva ce tu realizezi. Luther a spus că acestea fac totul greșit. În evanghelie, identitatea noastră este un dar de la Dumnezeu. E ceva ce tu primești. Și atunci acțiunile noastre curg din noua noastră identitate. Necredincioșii pot fi constrânși de legi și de presiunea anturajului, dar o viață de trăire cu toată inima în neprihănire este posibilă doar dacă Dumnezeu ne face oameni noi.

De fapt cu identitatea aceasta ne luptăm noi cel mai mult, ne-am luptat și ne vom  mai lupta în continuare. Vă recomand un mesaj foarte interesant despre smerenie și identitatea noastră înaintea lui Dumnezeu, susținut de Pastor Sion Alford de la Gateway Church (mesajul este tradus în limba română).

Lucrurile nu s-au oprit acolo. În 1524 Desiderius Erasmus a publicat un atac contra lui Luther. Erasmus era celebritatea academică de vârf a Europei, el învăța că oamenii au deja destulă putere în ei înșiși (sinele) pentru a face binele. El a definit alegerea liberă ca ”o putere a voinței umane prin care un om poate aplica lucrurile ce duc la mântuirea veșnică, sau să-l întoarcă de la ele”. Luther a răspuns, ”Nici nu îți dai seama cât de mult atribui acestui pronume ‘sinele’ – propriul tău eu – atunci când spui că el se poate aplica; asta nu înseamnă altceva decât că excluzi în mod complet pe Duhul Sfânt și toată puterea sa, drept de prisos și inutilă”.

Din punctul de vedere al lui Erasmus… noi trebuie să încercăm mai din răsputeri. Doar că Luther a realizat că problema noastră era mult mai fundamentală. Problema noastră nu este că suntem leneși sau ignoranți, ci că suntem păcătoși în străfundul ființei noastre. Așa că dacă vrem să fim vreodată pe plac lui Dumnezeu, avem nevoie de o transformare interioară – și aceasta e ceea ce face Duhul Sfânt.

Ideea sinelui este de fapt și conceptul umanismului din zilele de azi – poți face ce vrei, poți fi tot ce vrei să fi și nu ai nevoie de nimeni să te ajute la aceasta. Acest concept s-a dezvoltat și pe alte planuri, ceea ce a dus la distrugerea identității noastre ca oameni în societate: nu mai vedem ceea ce trebuie să fim, că suntem pierduți, că suntem în păcat, ci ne vedem ca dumnezei, singuri capabili să rezolvăm toate în jurul nostru și să conducem noi toate. Câteodată, din nefericire, vedem această mentalitate introdusă și în bisericile noastre de astăzi: se luptă toți după un scaun, după ceea ce sunt ei și ce merită ei, nu ceea ce poate face Dumnezeu: transformarea și schimbarea prin Cuvântul și prin Duhul lui Dumnezeu. 

Există și o altă versiune a Reformei care spune că Catolicii au crezut în mântuirea prin fapte și Reformatorii au crezut în mântuirea prin credință, doar că este mult mai subtilă decât pare. De fapt, Catolicii au discutat mult cu privire la credință și har. Ei ar fi spus cu fericire că suntem salvați prin har, cu ușurătate ar spune că neprihănirea vine prin credință.

Doar că harul pentru Biserica Catolică e precum o injecție de adrenalină care ne stimulează performanța noastră spirituală. Și neprihănire este o abilitate dăruită de Dumnezeu de a trăi o viață neprihănită – dacă lucrezi la ea. Botezul îți dă începutul și împărtășania îți oferă imboldul pe drum, dar depinde de tine să trăiești o viață neprihănită care să câștige asentimentul lui Dumnezeu. Așa că rezultatul net este har plus fapte și credință plus fapte.

Ca să clarificăm lucrurile, Conciliul din Trent spune: ”Dacă spune cineva că doar prin credință cei nelegiuiți sunt justificați în așa fel încât să nu se mai ceară nimic spre a coopera în a primi harul Justificării, și că nu este necesar unui om să fie pregătit și dispus de mișcarea propriei voințe: acesta să fie anatema” (Canonul 9).

Conciliul din Trent a fost răspunsul Bisericii Catolice față de Reformă, un răspuns ce nu l-a repudiat niciodată. Și această chestiune aduce lucrurile laolaltă. Evanghelicii știu că noi începem viața creștină prin credință. Doar că noi alunecăm prea ușor în a gândi că trebuie să câștigăm aprobarea lui Dumnezeu prin activitățile noastre. Și de fapt devenim mult mai romano-catolci decât am realiza noi.

Ideea faptelor care duc la mântuire este propagată subtil și în cadrul altor denominații creștine de astăzi. O mulțime de oameni fac tot felul de lucruri transmise verbal de niște presupuși prelați ai biserici și au adus populații întregi să fie sub anatema împlinirii unor tradiții umane deșarte care depărtează pe om de acțiunea credinței personale, prin care omul ajunge la mântuire. Conciliile și canoanele au ajuns pentru unii mai infailibile decât însăși Cuvântul lui Dumnezeu. Și avem printre conducătorii noștri oameni care se cred creștini, dar nu cunosc nici acum care a fost esența Reformei de acum 500 de ani.

În atacul său contra lui Luther, Erasmus a început prin a discuta despre Scriptură. ”Mărturisesc că e drept”, spunea el, ”ca singura autoritate a Sfintelor Scripturi să poată depăși în greutate toate voturile tuturor oamenilor muritori”. Până aici totul e bun. Doar că el continuă, ”Autoritatea Scripturii nu este în dispută aici… Lupta noastră este cu privire la înțelesul Scripturii”. El continuă în fond să spună că noi avem nevoie de autoritatea Bisericii ca să determine adevăratul înțeles al Scripturii.

Cu alte cuvinte, toată lumea a căzut de acord cu privire la autoritatea Scripturii… doar că Biserica Catolică punea alături de Scriptură și tradiția Bisericii și pretindea dreptul exclusiv de a interpreta Biblia (exact ceea ce scriam mai devreme). Reformatorii, totuși, au respins noțiunea că biserica stabilește autenticitatea evangheliei. Altfel stau de fapt lucrurile: evanghelia stabilește autenticitatea bisericii. Da, au fost fericiți să învețe din tradiția bisericii, dar când împingerea a ajuns să fie îmbrânceală, numai Scriptura este autoritatea noastră ultimă.

Astăzi nici un evanghelic nu respinge autoritatea Scripturii. Doar că de prea multe ori noi punem experiența noastră alături de Scriptură sau folosim experiența pentru a interpreta Scriptura mai degrabă decât invers. Și unii chiar au ajuns să citească Scriptura cum ar citi un horoscop – dacă o citesc măcar. Iar cei care nu o citesc, aduc ca scuză deplorabilă inexistenta poruncă a clerului că ei nu au acces la tainele sfinte și că numai cei sfinți, cei care stau după altar, pot deschide tainele Scripturilor, și ceilalți nu trebuie să o citească, să o studieze, să o aprofundeze ca să li se deschidă ochii, să creadă, să se întoarcă la Dumnezeu.

Se pare că Reforma nu s-a terminat încă. În Roma există Piazza Martin Luterocare a fost denumită cu binecuvântarea Papei. Asta este o dovadă în plus că Reforma s-a terminat? Cu tristețe spunem că nu. Este adevărat că o dată cu ridicarea secularismului Protestanții și Catolicii se găsesc adesea a sta laolaltă în chestiuni legate de moralitate și libertate religioasă. Și mai e adevărat că mulți Catolici și Protestanți susțin păreri teologice similare.

Aceasta se datorează și faptului că mulți Catolici nu mai urmează învățătura oficială Catolică și mulți Protestanți au pierdut rădăcinile lor de Reformă.Doar că liniile de eroare ale Reformei nu au dispărut. ”Papa este un Catolic” este de fapt sumarul unei povestiri care nu mai este o știre. Papa Francis pretindea că Reforma susține toate problemele civilizației Răsăritene, de la secularism la totalitarism. El a etichetat pe Luther și Calvin drept ”eretici”; Lutheranismul este ”o idee bună devenită prostească” în timp ce ”schismasticul” Calvin a destrămat omenirea, societatea și biserica.

Și din moment ce ne place la fiecare să dăm propria definiție a Reformei, ceea ce de fapt s-a întâmplat acum 500 de ani nu s-ar mai numi acum o ”erezie” dacă mai vindeau în continuare bisericile catolice indulgențe, dar care acum ar fi avut alt nume, altă valoare, altă cotație pe piață. E ca și când am ieși în piață și am spune că suntem creștini, dar de fapt vrem să ucidem infidelii, sau că suntem reformați dar vrem să schimbăm felul cum se citește Scriptura la o slujbă de duminică așa încât nimeni să nu fie ofensat, deranjat sau stârnit să gândească. 

Reforma a fost intenționată să fie un proiect continuu. Unul din sloganele sale era semper reformanda. În mod normal această exprese s-ar traduce prin ”întotdeauna reformare”, dar o mai bună traducere este ”a fi întotdeauna reformat”. Biserica este întotdeauna reformată de Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru nu descrie o mișcare înainte spre un orizont netrasat, ci o mișcare continuă spre o revenire la Cuvântul lui Dumnezeu – la subiecte precum justificarea, Scriptura, predicarea, harul, Duhul Sfânt, sacramentele, viața de zi cu zi; în aceste domenii ale Reformei evanghelicii au lecții importante de învățat.

Să ne imaginăm prin absurd acum că aceste aspecte ale Reformei nu au avut loc. Oamenii continuau să fie în continuare cu mintea și ochii întunecați, trăirea le era cu teama viitoarei condamnări a iadului și… doar cei aleși aveau să fie salvați. Deși părea atunci un lucru de neatins, mântuirea prin credință și mântuirea prin fapte încă este dezbătută astăzi printre creștini. Unii au fost învățați despre Reformă, dar continuă în faptele firii pământești, eforturile umane de a fi buni, de a trăi bine, de a face lucruri pozitive; alții nu au fost învățați despre Reformă, dar au fost transformați prin Duhul Sfânt și trăiesc o viață dependentă de Dumnezeu, crezând promisiunile Cuvântului lui Dumnezeu și având identitatea lor în Hristos. Pocăința și credința fiecăruia dintre aceste 2 grupări de creștini este un proces continuu: transformarea și educarea minților noastre nu se oprește odată cu împlinirea a 500 de ani de la Reformă. De fapt, sunt unii care nu înțeleg de ce reforma personală mai trebuie să continue… probabil că trebuie să citească de la început Evanghelia și să înțeleagă voia lui Dumnezeu.

De ce credeți că a fost Reforma controversată în secolul al 16 lea? De ce rămâne ea controversată și în zilele de astăzi? Răspunsul este pentru că Reforma (sau mai degrabă evanghelia biblică redescoperită – aspectul subliniat anteriorne face pe noi să fim mici și pe Hristos mare. În inima Reformei a existat realizarea următoarelor lucruri:

* că noi suntem mai neajutorați decât ne dăm seama;
* că Hristos este mult mai suficient decât realizăm noi;
* că Dumnezeu este mai plin de har decât credem sau realizăm noi.

Aceasta e ceea ce se înțelege de fapt prin soli Deo gloria, ”doar spre slava lui Dumnezeu”. Nu există loc în cadrul teologiei Reformei pentru lauda umană. Nimeni nu poate pretinde că mântuirea lor sau cunoașterea lor despre Dumnezeu este fundamentată în intelectul lor, în moralitatea sau în religia lor. Toate sunt de la Dumnezeu de la început și până la sfârșit. Și aceasta este de fapt marea noastră speranță și încredere. Mântuirea noastră este fondată pe promisiunile sigure ale lui Dumnezeu și pe lucrarea terminată a lui Hristos. Și dacă totul este de la Dumnezeu din start și până la linia de final, atunci toată gloria se duce numai Lui.

Și dacă nu am realizat încă toate aceste lucruri, probabil că în atitudinea noastră față de Dumnezeu ar trebui să facem demersurile necesare să schimbăm ce este de schimbat, să refacem ceea ce este de refăcut, să construim ce este de construit și să credem ceea ce trebuie crezut. Prin har am fost mântuiți, prin credință și acesta este darul lui Dumnezeu. Probabil că acum am înțelege de ce trebuie să fim mulțumitori lui Dumnezeu că această lucrare a fost înțeleasă de om acum 500 de ani, și este din nou reafirmată; nu pentru a face o pomenire a lui Martin Luther, ci pentru a ne pune sub un mare semn de întrebare următoarea întrebare:Ce ar fi fost acum cu noi dacă nu ar fi avut loc Reforma și dacă am fi trăit în continuare în religiozitatea și monasticismul bisericii din acea perioadă?

Materialul de mai sus este o adaptare personală cu reflecții alcătuite de mine în urma citirii și preluării mai multor idei de la Tim Chester (PhD, University of Wales) din cadrul unui articol scris de el pe 26 octombrie 2016 în site-ul CrossWay.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile de mai sus și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

Cuvintele sunt ale celui care le rostește

de Provita Media

„Din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34)

Acest lucru le-am spus-o si le-o repet copiilor mei ori de câte ori se plâng că, la școală, cutare le-a spus cine știe ce măgărie sau chiar i-a înjurat. În general, le spun că cel care folosește cuvinte urâte are o suferință, o durere în suflet – poate nu se simte bine acasă, poate nu e apreciat îndeajuns, poate l-au certat părinții și își varsă furia pe toți… Cu alte cuvinte, trebuie privit mai degrabă cu îngăduință și compasiune, decât cu mânie. Pe de altă parte, le mai spun, uitați-vă la chipul celui care spune cuvinte urâte și o să vedeți că e marcat, e urâțit de ele.

Încerc, pe ocolite, cumva, să mă refer la „pustiul de bine” ce-au încercat să ni-l facă, sâmbătă, 25 martie a.c., reprezentanții LGBT-ului din România și alți opozanți cătrăniți ai Marșului pentru viață. Cred că mulți dintre participanții la marș, dar mai ales copiii de acolo, au fost șocați de limbajul violent și obscen, folosit în anti-lozincile scrise pe blocuri, pe asfalt sau pe panourile publicitare. Ce impresie îți produce o frază obscenă scrisă pe un zid? Te agresează, te violentează, în primul rând. E o distanță infimă de la înjurătură până la pumn.

Unele ziare (ca Adevărul, dar nu numai), au reluat cu cinism cam toate aceste anti-lozinci. Fără să se împotmolească – din pudoare, cel puțin – în cuvintele scabroase, ziariștii au ținut să fie „corecți” până la capăt. Au fost în această situație publicații care scriu și ne avertizează de dimineața până seara despre nocivitatea violenței de limbaj în spațiul public sau duc campanii contra violenței în școli, inclusiv contra violenței de limbaj.

Psihologia ne spune că violența de limbaj e exprimată, deopotrivă, și de omul slab, necultivat, care nu se poate abține, și de cel puternic, care vrea să-l controleze pe celălalt, să-i controleze emoțiile. Astfel, în acele anti-lozinci, s-a auzit scrâșnet de măsele, sâsâit veninos, urmat de spuma albă din colțul gurilor încleștate. În altă ordine de idei, în acele anti-manifeste – scrise, desigur, nu de niște oarecare, ci de oameni „luminați”, cu carte, cu facultăți – s-a văzut sufletul lor rănit și suferind. Apelul lor la limbajul obscen arată că au o problemă cel puțin cu construirea relației cu cei din jur, dacă nu chiar cu propria lor sexualitate.

Acești oameni „luminați”, care au scris anti-lozinci vulgare și hidoase și care deplâng, pe bloguri și în reviste de lux, „îndoctrinarea și manipularea copiilor cu religia în școli” (dar marea lor majoritate nu au copii), doresc să-și impună opiniile în școli. Printre altele, să-i învețe pe copii, nici mai mult, nici mai puțin, decât „educația sexuală”.

Domnule profesor Astărăstoae, v-am apreciat din toată inima editorialul dvs. despre educația sexuală, scris cu delicatețe și profunzime, dar, iată, o astfel de oră riscă să intre pe mâna unor oameni care apelează la limbajul violent și obscen pentru a intimida și a se impune. Iar de la limbajul violent până la agresiunea fizică e o distanță de secunde. Prin urmare, domnule profesor, mai bine deloc decât așa.

Pe de altă parte, acești oameni, aflați într-o mare suferință și deznădejde sufletească, au nevoie de rugăciunea noastră. Să ne rugăm, așadar, pentru primenirea lor sufletească!

P.S. Mai nou, aflăm că și o coșcogea consilieră parlamentară se exprimă ca în grajd, atunci când se referă la una dintre organizatoarele Marșului pentru viață. Să ne închipuim acum și modul în care îl/o consiliază respectiva pe alesul sau pe aleasa noastră… (Larisa Iftime)

http://www.culturavietii.ro/2017/03/29/cuvintele-sunt-ale-celui-care-le-rosteste/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cuvintele-sunt-ale-celui-care-le-rosteste/

Cuvinte Binefăcătoare

download

Adăugat De Arise For Christ

Mare parte din viață o petrecem vorbind cu oamenii și ascultând pe cei cu care venim în contact, fie chiar citind spusele și ceea ce ei au scris. Unele cuvinte rămân în amintirea noastră și ne fac plăcere atunci când le reactivăm, pe când unele ne-au întristat, ne-au demoralizat, ne-au rănit… au avut poate urmări negative mai mult sau mai puțin în viața noastră.

Nu vom putea niciodată controla ce spun și scriu alții, dar putem decide noi fiecare ce vom produce prin cuvintele noastre. În Efeseni 4:29 apostolul Pavel spune: ,,Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.

Ca și credinciosi nu avem voie să rostim cuvinte stricate (”putrezite” în original), ci numai cuvinte bune (benefice) pentru zidire. Acest cuvinte benefice dau har (sau putere) celor care intră în contact cu ele. A zidi comportă ideea de a-i ajuta pe alți să crescă în cele bune, în cele spirituale. O vorbire murdară poate fi atunci când se folosesc cuvinte deșănțate, cu subînțelesuri dubioase, din această categorie pot face parte bancurile deplasate, înjurăturile, ironiile, apelativele referitoare la anumite persoane (sau poreclele înjositoare), poveștile cu conținut imoral, conversațiile lipsite de conținut și ușuratice, bârfa, vorbirea de rău, defăimarea, calomnia, cearta în care se folosesc cuvinte jignitore și cuvinte aspre într-un mod obraznic care afectează demnitatea celuilalt… poate fi limbajul urât, frivol, suburban, pevers, fals (fariseist), lingușitor, disprețuitor, obscen și murdar la care Pavel se referă și în Efeseni 5:4.

Noi îl reprezăntăm pe Dumnezeu și prin vorbirea noastră, iar aceasta ar putea să-L onoreze sau să-L dezonoreze. Trebuie să folosim Cuvântul lui Dumnezeu care are putere spirituală de a produce efecte miraculoase în viața oamenilor. Nu mai contează dacă alții ne vorbesc de rău sau folosesc cuvintele pentru a produce rău, noi întotdeuna să fim gata să vorbim ca niște creștini maturi care se aseamănă cu Hristos, zidind și dând har celor ce ne ascultă!

Pavel ne îndeamnă să ne debarasăm de orice vorbire nefolositoare și să avem o vorbire edificatoare pentru toți oamenii, adecvată oricărei situații, aducând har. Apoi tot Pavel ne îndeamnă în Coloseni 3:8 ,,Dar acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de vrăjmășie, de clevetire, de vorbe rușinoase care v-ar putea ieși din gură.” Un creștin nu poate să aibă astfel de obiceiuri urâte.

Ce cuvinte își vor aminti oamenii în urma noastră? Apostolul Iacov atrage atenția asupra ,,limbii” umane cu care putem face bine, dar și rău (Iacov 3:9-10). Sunt multe alte pasaje biblice care ne învață despre vorbire: Proverbe 12: 8, 15:28,15:4, 28, 16:24, 25:11, 31:26 etc.

Cuvintele lasă urme adânci, inclusiv tonul este important când comunicăm, la fel și limbajul trupului, (a gesturilor).

Trebuie să ne gândim la cuvintele care ne ies pe gură, nu ne vom permite libertatea de a ne da drumul la gură chiar sub presiunea unor situații neplăcute crezând că totul se uită. Dacă totuși am făcut-o, este necesar să ne cerem iertare de la cei cărora le-am greșit și să continuăm pocăința venind în fața Domnului.

Ne vom exprima prin cuvinte curate și sănătoase izvorâte din înțelepciune pentru a încuraja, prin care să arătăm înțelegere pentru ceilalți și atunci când greșesc sau ne greșesc, chiar dacă atunci, intenționați bine le transformăm în cuvinte de mustrare, dar călăuzite de dragoste.

Nu-i vom desconsidera pe ceilalți, nu-i vom demoraliza, ci îi vom ajuta să persevereze în creștere, mai ales cea spirituală, alegându-ne cu grijă cuvintele. Motivația care stă în spatele cuvintelor noastre este importantă pentru că ea poate scoate la iveală adevărul și scopul din spatele cuvintelor pe care le exprimăm.

Avram Sabou

http://ariseforchrist.com/blog/articles/16/cuvinte-binefacatoare-273?u

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cuvinte-binefacatoare/

Cunoaşte diavolul inima omului?

download

Întrebare:

Eu ştiu ca Dumnezeu cunoaşte inima omului, dar oare diavolul la fel poate sa o cunoască?

cunoaște diavolul inima omului

Această întrebare îi frământă pe mulţi. De ce? Poate din cauza că mulţi se tem de diavolul mai mult decât de Dumnezeu sau îl pun pe diavolul pe acelaşi cântar cu Dumnezeu?

Biblia scrie că numai Dumnezeu cunoaşte inima copiilor oamenilor (2 Cronici 6:30).În ce priveşte diavolul, el nu cunoaşte inima omului, dar cunoaşte slăbiciunile omului. Să urmărim în acest sens cazul lui Iov:

Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul a zis Satanei: ,,De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: ,,De la cutreerarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.” Domnul a zis Satanei: ,,Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Şi Satana a răspuns Domnului: ,,Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acopăr ţara. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sînt încredinţat că Te va blestema în faţă” (Iov 1:6-11)

Din acest text vedem că părerile lui Dumnezeu şi a Satanei despre Iov sunt diferite. Dumnezeu spune despre Iov că „ nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Pe când Satana crede că Iov se teme de Dumnezeu din cauza că Dumnezeu l-a binecuvântat în toate privinţele şi este încredinţat că Iov va blestema pe Dumnezeu în faţă, dacă Dumnezeu Îşi va întinde mâna împotriva lui.

Din cartea Iov ştiţi că Satana nu a avut dreptate. Iov a rămas credincios lui Dumnezeu până la capăt. Satana a presupus că Iov va blestema pe Dumnezeu în faţă, bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti.

Pe de altă parte, Satana poate să strecoare gânduri rele în inima omului, atunci când omul nu veghează. Avem în acest sens exemplul lui Iuda Iscarioteanul, care a vândut pe Domnul Isus. La Ioan 13:2 scrie că „diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă (pe Domnul Isus)”. De ce anume lui Iuda? La Ioan 12:6 este scris despre Iuda Iscarioteanul că „era un hoţ, şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea. Deci, motivaţia pentru care Iuda Îl urma pe Domnul Isus era greşită. El urma pe Domnul Isus pentru câştigul material pe care îl avea (şi acela prin înşelăciune), pe când ceilalţi Îl urmau pe Domnul Isus din motiv că „au crezut şi au ajuns la cunoştinţa că El este Hristosul, Sfântul lui Israel.” (Ioan 6:69).

Biblia ne dă unele instrucţiuni cum să procedăm ca să nu dăm prilej diavolului. Domnul să ne ajute ca să rămânem în Cuvântul Lui şi să veghem asupra noastră ca să nu dăm prilej diavolului pentru a ne ispiti.

Cum stăm cu Adevărul – Alexandru Fintoiu

Publicat pe 18 Aprilie 2017 de CrestinTotal.ro în Articole

Unii oameni caută fericirea cum caută ochelarii care sunt de fapt pe nas. Așa este și cu binecuvântările. Vrem să le căutăm în alții, în posesiuni, în bani, mai puțin în cei de lângă noi și mult mai puțin în Dumnezeu.

La biserică ieri, în ziua de Paști, o parte din credincioși arătau de parcă a trecut trenul peste ei. Nici un pic de bucurie sau fericire pe chip. Nu știu dacă cineva se gândea la binecuvântările ce le are de la Dumnezeu. Dacă ar fi fost așa, alta ar fi fost starea.

Îmi pare rău că uneori creștinii arată la fel de fericiți ca și cei care stau la un pahar și își înneacă amarul. Mă întreb ce iubim sau dacă mai iubim.

Duminică seara aceeași stare. O oboseală nefirească. Refuz să cred că suntem obosiți de bine. M-am întrebat ce ne lipsește? Poate chiar Isus?

De asemenea, refuz să cred că Isus Hristos a înviat doar de pe buze. Lumina a venit să lumineze inimi nu morminte, să transforme întunericul întristărilor în bucuria binecuvântărilor.

Însă de rostit judecăți mulți sunt buni. E simplu să stai în fotoliu și să arbitrezi.

Trăim vremuri în care e imposibil ca cineva să nu critice ceea ce faci. Cu încurajatul stăm prost. Trăim vremuri în care se arată cu degetul și se aruncă noroi în oamenii cei mai îndreptățiți să fie apreciați de ceilalți.

Totuși, important e să aprecieze Dumnezeu. Hristos n-are nevoie de arbitrii care la orice li se pare că nu corespunde cu ce gândesc, să scoată cartonașul roșu. Pentru asta este El. Dar mă bucur că El judecă prin prisma Evangheliei.

E drept, uneori apare dezamăgirea când cei de la care nu te aștepți lovesc. Dar să nu ne lăsăm înfrânți. Nu stați pe băncile bisericilor fără bucurie. Mântuirea este însoțită de bucurie.

Vă încurajez să încurajați. Vă îndemn să zidiți, nu să surpați. Să puneți umărul la o lucrare bună și să luptați pentru ce se merită. Vă îndemn să nu vă lăsați învinși de frică în lupta pentru Adevăr.

Cineva a făcut o poză pe masa unui chioșc de ziare. Acolo era un afiș A4 pe care scria: “Nu avem Adevărul”.

Hristos a înviat. Voi aveți Adevărul?

Cum stăm cu Adevărul – Alexandru Fintoiu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-stam-cu-adevarul-alexandru-fintoiu/

Cum să-i abordezi pe oamenii care îți solicită ajutor financiar prin intermediul rețelelor de socializare?

download

Pentru că în dorința mea să duc Evanghelia lui Hristos la cât mai mulți oameni fac uz pe cât pot de rețelele de socializare, bineînțeles că primesc și multe solicitări de ajutor financiar. În acest articol voi împărtăși câteva principii de care mă conduc eu când primesc astfel de solicitări.

În Epistola lui Iacov este scris astfel:

Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume. (Iacov 1:27)

Aici spune că trebuie să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și acest principiu poate fi aplicat cu privire la fiecare persoană care ne solicită ajutorul și implicarea noastră în viața lor. A cerceta înseamnă a căuta să înțelegi bine problema, a pune întrebări, a face investigațiile necesare ca să fii sigur că ai oferit ajutorul cel mai bun. De multe ori am observat că cei care solicită bani au nevoi mult mai importante decât bani și uneori chiar le putem face rău oferindu-le bani. Să zicem, a venit un tânăr să-mi ceară o sumă mare de bani zicând că are probleme, că nu se poate aranja la serviciu etc. Când l-am chemat și i-am pus mai multe întrebări, am văzut că problema era cu totul alta: el era un lenos, nu dorea să se angajeze nicăieri și dacă i-aș fi dat bani, l-aș fi incurajat în atitudinea aceasta a lui rea. Cea mai mare nevoie a lui atunci era să-i dau învățătură din Cuvântul lui Dumnezeu și să-l îndemn să se aranjeze la serviciu, la orice serviciu va găsi, să nu aleagă acum și, când va găsi serviciu, să fie credincios și să lucreze cu hărnicie, ca să nu dezamăgească pe nimeni și să nu fie din nou concediat și să stea fără muncă și fără bani. Sper că a urmat sfatul.

Altădată eram cu copiii mei în parc după biserică. Pe alee venea o țigancă cu mulți copii murdari în jurul ei și când se apropia de cineva oamenii se fereau de ea. Am așteptat să vină la noi și mi-a cerut să ne ghicească în palma mâinii ca să-i dăm ceva bani. Eu i-am spus că nu accept să mi se ghicească, pentru că acesta este un lucru urât înaintea lui Dumnezeu, dar vreau să o ajut cu bani numai să-mi spună pentru ce îi trebuie banii. Ea mi-a spus că are nevoie să-și hrănească copiii și din întrebare în întrebare (așa o cercetam în necazurile ei…) am aflat că a fost dată în căsătorie de părinții ei la vârsta de 13 ani și că soțul o abuza în toate privințele și acum a fost lăsată cu mulți copii în stradă fără susținere și locuia în canalizare. Curgeau lacrimile râu de pe ea când îmi povestea aceasta și am văzut că nu erau minciuni. Copiii stăteau toți lipiți de fusta ei și priveau și ei cu disperare. După ce a spus istoria ei, mi-a mulțumit că am întrebat-o și am ascultat-o și a plecat. Eu i-am strigat din urmă să ia banii care i-am promis, dar ea s-a întors spre mine și a spus că nu are nevoie de niciun ban de la mine. Eu am ajuns-o totuși din urmă și am insistat ca să mănânce cu copiii în cafeneaua care era acolo alături. Nevoia acelei femei erau banii ca să-și poată hrăni copiii, dar și mai mare nevoie avea de cineva care să o asculte și să-i arate milă și înțelegere. Am uitat să spun că chiar acolo în mijlocul parcului am luat-o de mână pe ea și pe copilașii ei și m-am rugat pentru ei și le-am făcut invitația la biserică.

Deci, când primești solicitare prin intermediul rețelelor de socializare este important să pui întrebări, să afli care este situația și să ajuți. Având în vedere că distanțele sunt mari și oamenii din orice loc al pământului te pot contacta prin intermediul rețelelor de socializare, este mai greu să verifici dacă așa este situația cum ți se prezintă. Este greu, dar nu imposibil. Eu când primesc solicitări îi îndrept pe oameni la biserica baptistă sau orice altă biserică evanghelică din localitatea lor ca să prezinte situația și pastorului și apoi să-mi dea contactele pastorului ca să putem lua legătura cu el și să văd cum îi putem ajuta. Cînd le cer aceasta, mulți din cei care solicită ajutor nu mai răspund sau dacă merg la biserică și pastorii cercetează situația descoperă că lucrurile nu stau întocmai cum au fost prezentate. Dar sunt și cazuri când se adeverește situația și trebuie să ne implicăm să ajutăm.

În Epistola către Galateni este scris astfel:

Cine primeşte învăţătura în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă. Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. Aşadar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă. (Galateni 6:6-10)

Aici este fixată ordinea priorității conform căreia un creștin se va implica în viețile altora. În primul rând trebuie să poarte grija celui care îi oferă învățătură în Cuvânt și să-i facă totdeauna parte din toate bunurile lui. Puțini sunt cei care fac aceasta, dar toți sunt binecuvântați de Dumnezeu, pentru că ei seamănă în Duhul și astfel iau parte la înaintarea Evangheliei.

Următorii în lista prioritățiii sunt frații în credință. Pe ei trebuie să-i ajutăm când avem prilej, adică posibilitate. Și dacă vine un frate în credință și un necredincios să ne solicite ajutorul, Dumnezeu ne învață să dăm prioritate fratelui în credință dacă nu putem să ajutăm pe ambii. Dar cât avem prilej, să ajutăm pe oricine are nevoie. Exact același principiu se aplică și pe rețelele de socializare. Dacă primești învățătură în Cuvânt pe această cale, fă parte din bunurile tale celui care te învață. Iar când oamenii apelează la ajutorul tău, dacă ai prilej, fă bine la toți, dar mai ales fraților în credință.

Nu trebuie să te simți vinovat pentru ceea ce nu ai posibilitate și capacitate să oferi. Noi suntem oameni și suntem limitați. Numai Dumnezeu poate împlini toate nevoile. Dar, atât timp cât ai posibilitate, nu-ți închide inima, căci este scris:

Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile. (1 Ioan 3:16-20)

Ai grijă și seamănă totdeauna în Duhul ca să seceri din Duhul viața veșnică.

https://moldovacrestina.md/cerere-ajutor-financiar-retele-socializare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-i-abordezi-pe-oamenii-care-iti-solicita-ajutor-financiar-prin-intermediul-retelelor-de-socializare/

Cum să te eliberezi de vina gândurilor rele?

download

Întrebare:

Recent am căzut în niște datorii extrem de mari și mă rugam ca Dumnezeu să mă scoată din ele și, tot rugându-mă, mă gândeam la ce aș putea să renunț numai ca Dumnezeu să mă scape. Am început să enumăr mai multe lucruri dragi mie, dar tot nu mă puteam decide și nu doream să renunț la ele. Printre acestea am zis și faptul că primul meu copilaș să nu se nască, aceasta e similar cu faptul că îmi dau consimțământul la moartea lui. Ca toate lucrurile precedente, pe loc m-am răzgândit și nu puteam înțelege cum a putut să-mi apară acest gând. Mă frământam foarte mult din aceasta cauză și mă rugam fierbinte ca Domnul să mă ierte, totuși nu am pace. Mă întreb dacă Dumnezeu mă va pedepsi pentru aceasta, pentru că se zice să fim atenți la ce ne dorim, pentru că Dumnezeu aude. Cineva mi-a arătat pasajul Numeri 30:10-15, credeți că e real? Așa mă tem să-i zic soțului, mai ales că iubește mult copilașii și e împotriva avortului sub orice formă. Pe de altă parte, credeți că Dumnezeu va putea să mă ierte și să nu mă pedepsească, așa cum este scris?

Dragă soră, îmi pare rău de gândul care v-a venit și de situația pe care o aveți, dar să nu credeți că sunteți singura căreia încearcă cel rău să-i dea gânduri rele și de moarte. Nu are nicio legătură pasajul din Numeri 30:10-15 cu situația pe care mi-ați desris-o, pentru că în acest text se vorbește despre o juruință pe care a făcut-o o femeie fără știrea bărbatului ei și nu despre un gând care i-a trecut prin cap și de care îi pare rău.

Nu mai întrețineți gândul care v-a venit și de care sunteți sigură că este împotriva lui Dumnezeu și nu trebuie să-l mai întrețineți nici cu acest simțământ de vinovăție pe care îl aveți. Iată ce ne spune Dumnezeu cu privire la gândurile care vin în mintea noastră:

Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:3–5)

Mintea Dvs., ca și mintea oricărui om, izvodește gânduri și mintea este un teren de bătălie de care noi trebuie să fim atenți. Dacă a izvodit mintea gândul să vă avortați copilul, înseamnă că nu ați vegheat undeva. Acum însă nu mai trebuie să vă apăsați și toată ziua să întrețineți acest gând, care astfel va deveni ca o înălțime și o întăritură a vrăjmașului în mintea Dvs. Nu mai întrețineți acel gând, ci răsturnați izvodirile minții și cunoașterea lui Hristos. Faptul că v-ați dezis de acest gând este tocmai o dovadă că ați ales să-l faceți rob ascultării de Hristos și bine ați făcut. Mulțumiți-I Domnului pentru această biruință și nu mai stați să vă apăsați de vină, ci mai bine vegheați să nu mai ridice Satana în mintea Dvs. nici acest gând, nici altul, care să fie împotriva cunoștinței lui Dumnezeu. Trebuie să vă hotărâți un filtru al gândirii, așa cum este scris în Epistola către Filipeni:

Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească. (Filipeni 4:8)

Cunoștința lui Dumnezeu vă va proteja mintea de orice gânduri rele și va zădărnici planurile Satanei de a vă cuceri mintea și de a ridica întărituri, ca cea pe care a reușit să o ridice cu gândul despre avort și apoi cu simțământul de vină pe care îl aveți acum, căci tot o întăritură de a lui este. Studiați zilnic și profund Sripturile ca să aveți mintea liberă și puternică în această luptă spirituală. Apropo, vă recomand să faceți rost de cursul “Doamne, învață-mă să fiu biruitor în lupta spirituală” de Kay Arthur, căci acest curs vă va ajuta enorm în situația și lupta pe care o duceți.

https://moldovacrestina.md/vina-gandurilor-rele/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-te-eliberezi-de-vina-gandurilor-rele/

Cum să te debarasezi de dezamăgire (în stilul lui David)?

„Nu pot să cred că viaţa mea a luat această întorsătură. Mă lupt cu mânia şi sunt dezamăgit de Dumnezeu. Oare mai merită să-L slujesc dacă aşa decurg lucrurile?”

Te poţi raporta la aceste spuse? Treci prin ceva neplăcut în viaţa ta şi te întrebi unde este Dumnezeu acum? Te găseşti în postura de a dezabate dacă viaţa creştină şi slujirea lui Dumnezeu mai merită vreun efort? Ca să fiu cinstit cu tine, personal am experimentat aceste sentimente în viaţa mea. Cred că dacă eram oneşti cu noi înşine, am fi admis cu toţi că am gândit cândva în acest fel.

A avea aceste sentimente înseamnă că nu mai putem fi folosiţi de Dumnezeu? Ei bine, răspunsul la această întrebare depinde de care este reacţia noastră faţă de sentimentele noastre iniţiale. Pentru a înţelege ceea ce vreau să spun, să privim împreună la viaţa a doi indivizi din Biblie.

Iuda este unul dintre cei mai josnici dintre ucenici, dacă nu dintre toţi oamenii, din toată istoria. El este cunoscut a fi ucenicul care l-a trădat pe Isus. Cum se face că Iuda, care a umblat, a vorbit şi a avut părtăşie cu Isus în fiecare zi, s-a transformat în simbolul mondial de înşelător, trădător ticălos?

Când Iuda a început să-l urmeze pe Isus ca ucenic, el a anticipat că, în calitatea Sa de Mesia cel promis, Isus ar răsturna pe romani şi ar stabilii Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. El a sărit în a-l urma pe Hristos cu toată inima, în timp ce viziunile de putere şi prestigiu îi dansau prin capul său.

Pe măsură ce Iuda l-a urmat pe Isus, el a început, încetul cu încetul, să vadă că lucrurile nu aveau să fie aşa cum s-a aşteptat el. La început, Isus era alesul! El i-a dat pe toţi afară din templu pentru că l-au profanat. Deci… mai întâi El se luptă cu sistemul evreiesc, apoi vor urma romanii. Isus a adunat mulţimi de urmaşi după Sine şi ele ştiau că Iuda era unul din „băieţii de top” al lui Isus. Cu toate acestea, lucrurile au început să se destrame.

Isus a început să înveţe nişte lecţii ciudate despre a muri şi a fi înviat din morţi. Datorită acestui lucru marjoritatea urmaşilor Săi l-au părăsit. Apoi a venit vorba că fariseii doreau să-L ucidă. În loc să se ducă să se lupte cu ei, Isus a fugit într-o altă parte din Israel.

Iuda a fost buimăcit! El vroia ca Isus să înceapă o împărăţie nouă şi să-i dea lui puterea. Între timp, tot ceea ce a făcut Isus a fost să stea cu vameşii şi păcătoşii. Isus a luat chiar partea uneia din pătura mai de jos a societăţii, şi l-a mustrat pe Iuda în faţa tuturor. Iuda a devenit dezamăgit cu privire la Isus. În decursul timpului, această dezamăgire s-a transformat în mânie, mânia s-a transformat în ură, şi ura s-a transformat în trădare. Iuda a privit la Isus ca unu care putea să facă ceva pentru el, însă niciodată nu a realizat faptul că Isus vroia ca Iuda să vadă ceea ce El putea să facă prin el. Drept rezultat, Iuda a devenit un inutilizabil pentru Dumnezeu.

Poate că-ţi spui în minte, „Tare treaba. Nu am nici o speranţă să fiu folosit de Dumnezeu pentru că eu, precum Iuda, nu pot crede că Dumnezeu a permis ca viaţa mea să devină ceea ce este acum”.

Răspunsul meu este nu. Nu spun aceasta. Spun că dacă te întorci de la Dumnezeu în timp ce te simţi astfel, atunci vei deveni nefolositor. Totuşi, dacă alergi către Dumnezeu în timpul acesta, atunci vei fi o forţă de neoprit în Împărăţia Sa.

De exemplu, uite-te la viaţa lui David. La vârsta sa fragedă, David a fost uns ca rege al lui Israel. Viitorul său părea clar înaintea ochilor săi. Cu toate acestea, în circa cinci ani, David se afla într-o peşteră din pustie, fugea să-şi scape viaţa şi se depărtase de prietenii şi familia sa. Singurii însoţitori pe care îi avea erau hoţii proscrişi şi rebuturile din Israel.

Nu în acest fel şi-a imaginat David că va merge viaţa sa, şi au fost momente când el a fost dezamăgit cu privire la Dumnezeu. Psalmii sunt plini de emoţiile crude ale lui David din această perioadă de timp din viaţa sa. De multe ori el l-a întrebat pe Dumnezeu cum de îi poate face aşa ceva. Şi totuşi, spre deosebire de Iuda, David a alergat către Dumnezeu, nu departe de El.

David şi-a vociferat grijile sale către Dumnezeu. El a căutat înţelepciunea şi călăuzirea lui Dumnezeu. El a permis lui Dumnezeu să-i slujească inimii lui frânte de felul cum au luat întorsătură lucrurile din viaţa sa. În loc să lase mânia şi ura în inima sa, David a alergat la Dumnezeu după ajutor. David a crescut într-o relaţie mai profundă cu Dumnezeu şi, cu câţiva ani mai târziu, Dumnezeu l-a scos din pustie şi l-a repus în chemarea Sa pentru David.

În timp ce fiecare dintre noi trecem prin momente de dezamăgire, necredinţă şi ne întrebăm „Cum a putut Dumnezeu să facă aşa ceva în viaţa mea?„, noi avem două căi clare înaintea noastră: Putem locui în mânia şi amărăciunea noastră şi să fugim de Dumnezeu precum a făcut Iuda, sau putem alerga către Dumnezeu şi să-i permitem să facă ceea ce încearcă El cu noi prin aceste circumstanţe.

Putem sta concentraţi pe ceea ce nu face Dumnezeu pentru noi, sau putem urma exemplul lui David şi să căutăm ceea ce poate face Dumnezeu prin noi. O cale duce la izolare de Dumnezeu şi ne face în totalitate de nefolosit. Cealaltă cale ne duce mai aproape de Dumenezu şi ne face să fim pe deplin folositori pentru Împărăţia Sa. Eu o aleg pe a doua în timpul momentelor dificile, însă alegerea ta depinde de tine. Sper că vei face aceiaşi decizie.

Notă: Articolul de faţă este o traducere / adaptare a unui material scris de Jamie Holden (foto dreapta) iniţial pentru men.ag.org, preluat de Charisma Magazine (de unde este şi fotografia de la începutul acestei postări). Jamie Holden este facilitator şi învăţător în cadrul centrului de studiu Harrisburg First Assembly of God Berean Study Center din Harrisburg, Pa., SUA. El este liderul organizaţiei Jamie J. Holden Ministries (detalii aici). Dacă citaţi acest material în altă parte, vă rog să păstraţi nota aceasta de la final precum şi toate link-urile din postare.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2014/01/seria-ponturi-crestine-cum-sa-te.html?utm_

Cum să reziști într-o casă cu oameni care blestemă? (4 sfaturi)

Întrebare:

Pacea Domnului! Vreau să vă întreb și eu ceva, eu trăiesc într-o familie care stau mulți într-o casă și nu sunt credincioși și ei blestemă mult, fac numai lucruri rele. Stând cu ei în casă, aud tot ce fac ei, vă dați și dumneavoastră seama că e rău, am vrut să plec din curte și nu pot, pentru că n-am găsit unde să stau. M-am rugat Domnului ca să mă ajute să mă mut, dar nici un răspuns din partea Lui. Dumneavoastră ce spuneți să fac? 

Primind mesajul dumneavoastră, m-am rugat Domnului ca să vă ajute în situația aceasta, să vă dea răbdare și să vă ajute să găsiți un loc unde să vă puteți muta să locuiți. În continuare vreau să vă sfătuiesc să faceți aceste patru lucruri.

Familie mare care se ceartă

1. Să răbdați

În Cuvântul lui Dumnezeu este scris:

Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi şi să nu duceţi lipsă de nimic. (Iacov 1:2-4)

Situația în care vă aflați este o încercare și dacă Dumnezeu a îngăduit-o, să știți că este pentru a vă produce răbdare – o mare virtute creștină despre care puțin se vorbește acum și care nu prea este la modă, dar este de mare preț înaintea lui Dumnezeu, de aceea vă sfătuiesc să învățați răbdarea și apoi…

2. Să vă rugați

Tot în Cuvântul lui Dumnezeu este scris:

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filipeni 4:6-7)

Presupun că aveți multe griji, vă gândiți ce veți face mai departe, ce va fi când vor mai crește copiii etc. Dumnezeu spune că trebuie să aduceți înaintea Lui toate nevoile pe care le aveți și să nu vă îngrijorați, ci să vă puneți nădejdea în El și, mai înainte ca să se rezolve problemele despre care mi-ați scris, se va rezolva problema cea mai mare – va reveni pacea lui Dumnezeu în inimă și El vă va păzi inima și gândurile în Hristos Isus. Lucrul acesta este de cea mai mare importanță, căci orice om preferă mai mult să aibă pace în inimă în timp ce se află în împrejurări grele decât să-i fie toate din afară bine și să aibă tulburare în inimă. Și mai este scris încă:

Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6)

Am citit versetul ca să luați aminte la promisiunea lui Dumnezeu că nu vă va părăsi cu nici un chip și se va îngriji de nevoile dumneavoastră.

3. Căutați soluție

Nu este normal să rămâneți pentru totdeauna să stați așa de mulți într-o singură casă. Trebuie să faceți efortul să vă închiriați o casă cu soțul și copiii și să stați doar familia voastră. Dacă nu aveți de lucru, căutați-vă de lucru și nu încetați să căutați și un apartament sau o casă, sau cel puțin două camere care să le închiriați și să vă puteți muta cu familia ca să locuiți singuri.

4. Vestiți-le Cuvântul lui Dumnezeu celor care stau cu voi

Dacă spuneți că ei blestemă, este foarte rău. Și trebuie să le spuneți de aceasta. Citiți-le din Scripturi, vorbiți-le despre Dumnezeu și spuneți-le despre Domnul Isus Hristos și mântuirea care este în El. Nu vă concentrați prea mult la păcatele care le fac cei din casa unde locuiți, ci mai mult la harul și biruința care este în Domnul Isus Hristos. Ajutați-i să-L cunoască pe Domnul Isus și să dorească să devină ucenicii Lui.

 Așa să vă ajute Dumnezeu.

https://moldovacrestina.md/solutie-familie-cearta-blesteme/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-rezisti-intr-o-casa-cu-oameni-care-blestema-4-sfaturi/

Cum să reacționezi la conflictele din familia rudei apropiate?

Cu sau fără dorința noastră, fiecare din noi devenim martori ai diferitor conflicte care pot fi in familiile rudelor noastre. Întrebare la care voi răspunde în acest articol am primit de la o persoană care tocmai a văzut un astfel de conflict și dorește să știe cum să procedeze:

Sora mea s-a căsătorit cu un băiat de etnie romă, pocăit, au o fetiță și trăiesc la părinții lui. Nu doresc să intervin în relația lor, dar azi am văzut-o cu ochii roșii de plâns. Cum să o ajut, căci el nu dorește să se mute cu chirie?

Dacă sora nu ți-a spus nimic și nu ți-a cerut sfatul sau ajutorul, este greșit să-ți faci concluzia doar în baza presupunerilor. Oricine vrea să ajute la soluționarea unui conflict trebuie să ia bine seama la cuvintele din Sfânta Scriptură, care spun astfel:

Un trecător care se amestecă într-o ceartă care nu-l priveşte este ca unul care apucă un câine de urechi. (Proverbe 26:17)

Să nu iei versetul acesta ca și ofensă, căci nu vrea să spună că sora ta, sau soțul ei, sau socrii ei sunt câini. Nicidecum. Tot ce vrea să spună este că te expui unui pericol, dacă te vei amesteca într-un conflict care nu te privește. Dacă ai văzut că sora era plânsă, roagă-te să-i dea Dumnezeu înțelepciune ca să știe cum să vorbească și să se poarte cu soțul și cu socrii. Dacă îți va cere sfatul, să fii foarte atentă cum o vei sfătui și să-i vorbești din Cuvântul lui Dumnezeu.

Chiar dacă nu ne spune Scriptura care a fost motivul, cu siguranță a existat unul pentru care Moise a trimis pe soția sa, Sefora, cu cei doi fii ai săi din pustia Sinai în Madian, la tatăl ei Ietro. Felul cum a procedat Ietro ne învață multă înțelepciune cu privire la soluționarea conflictelor și neînțelegerilor pe care le au cei dragi nouă. Și-a dat seama Ietro că exista un motiv pentru care a trimis Moise pe Sefora cu copiii și nu s-a grăbit să-l acuze pe Moise sau să-i ia apărarea Seforei. El a hotărât să o ia pe Sefora cu tot cu copii și să meargă înapoi la Moise. Ajuns acolo, nu a început să-și mustre ginerele pentru faptul că a trimis-o pe Sefora de acasă. El s-a purtat cu multă înțelepciune și a doua zi a stat să observe ce făcea Moise. După ce a observat cu atenție și suficient, și-a dat seama că felul cum era organizată lucrarea nu-i mai lăsa lui Moise niciun timp pentru familie. Doar după aceasta Ietro a venit cu tot respectul și i-a dat un sfat bun pe care Moise l-a primit, l-a adus înaintea lui Dumnezeu, l-a aplicat și aceasta i-a rezolvat nu doar problemele din familie, ci și pe cele care le avea în cârmuirea poporului. Toată această istorie este scrisă în capitolul 18 al cărții Exodul. Te invit să citești acest capitol și să iei aminte la felul cum Ietro a rezolvat situația nu chiar bună din căsătoria lui Moise și Sefora.

Presupun că ai citit “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. Autorul descrie o ceartă pe care au avut-o părinții lui când mama dorea să-l dea la școală, iar tatăl se împotrivea, crezând că va fi o investiție zadarnică. Cearta luase amploare în prezența bunelul de pe mamă, David. Mi se pare foarte înțelept cum a procedat bunelul lui Ion Creangă. Fără să acuze pe fiică sau pe ginere, fără a lua partea unuia sau altuia, a început să povestească ce bine a făcut el că a dat la școală pe ceilalți fii și că are un profesor bun și că acum el va lua cu bucurie pe Nică (adică Ion Creangă) și îl va duce la același profesor bun și va achita pentru învățătura lui. Așa a și făcut și fapta lui a rezolvat conflictul.

Dumnezeu să te ajute și să-ți dea înțelepciune cum să procedezi ca să fii fără părtinire și cu adevărat să ajuți la soluționarea conflictului.

https://moldovacrestina.md/rezolvare-conflicte-rude-apropiate/

Cum Să Îl Mărturisești Pe Hristos

Adăugat de Arise For Christ

A mărturisi înseamnă a spune şi altora despre iertarea, dragostea, eliberarea, împuternicirea, viaţa roditoare şi slujirea etc, pe care le-ai găsit în Hristos.

Ultimele îndemnuri ale lui Isus către ucenicii Săi, înainte de a se înălţa la Tatăl, au fost cu privire la mărturie. Le-a poruncit să-şi facă ucenici în lumea întreagă, să-i boteze şi să-i înveţe şi le-a promis că vor fi martori ai Lui plini de putere, când vor primi Duhul Sfânt. Domnul va confirma mărturia ta, la fel cum a făcut-o pentru apostoli, prin semne şi minuni (Marcu 16:20; Matei 28:19-20).

Ce spune Scriptura?

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28:19-20)

Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului. (Faptele apostolilor 1:8)

Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl. (Ioan 14:12)

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi. (Ioan 16:14)

Sfaturi

TU EŞTI UN MARTOR. Atunci când cineva experimentează iertarea păcatelor, va putea să depună mărturie despre mântuirea pe care a primit-o prin Isus Hristos. Nu înseamnă că eşti evanghelist, în sensul menţionat în Efeseni 4:11, însă poţi fi un martor la fel ca cei din biserica primară. Ei spuneau: Căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit (Faptele apostolilor 4:20). Tu poţi să-L mărturiseşti pe Isus fiindcă L-ai cunoscut personal.

Dorinţa lui Dumnezeu este ca fiecare om, din lumea întreagă, să se împace cu El. Dumnezeu a dat creştinilor „cuvântul împăcării”. Acest privilegiu revine în mod exclusiv celor care au crezut în Hristos (2 Corinteni 5:19).

Autoritatea de a-L mărturisi pe Domnul ne-a fost dată de Isus (Matei 28:19-20). Puterea şi îndrăzneala de a aduce mărturia noastră, este lucrarea Duhului Sfânt (Marcu 16:17-20; Fapte 1:8). Dorinţa de a mărturisi este decizia fiecăruia. Mesajul este de fapt simplul adevăr că: „Dumnezeu te iubeşte. Isus îi mântuieşte pe toţi aceia care vin la El pocăindu-se de păcatele lor şi crezând în El. El este Cel care dă viaţa (Ioan 10:10), ne echipează pentru a trăi prin Duhul Sfânt. Apoi, El va veni din nou.”

Mărturia ta personală este ceea ce poţi tu împărtăşi cel mai bine. Aceasta nu constă doar în a împărtăşi adevărurile biblice ci înseamnă „să fii produsul” adevărurilor respective. Cu alte cuvinte, nu e îndeajuns doar să spui, ci să faci. Permite Duhului Sfânt să aducă în viaţa ta roadele Lui: dragostea, bucuria, pacea, blândeţea, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, îndelunga răbdare, stăpânirea de sine. Astfel, vei „deveni” ceea ce mărturiseşti.

Rugăciune

Roagă-te ca Dumnezeu să te umple cu Duhul Sfânt şi să te echipeze pentru a-L mărturisi pe El. S-ar putea să ai nevoie să te rogi ca Domnul să te elibereze de orice legătură de frică sau sentimente care te fac să crezi că nu ştii destul sau nu eşti destul de bun pentru a-L mărturisi şi altora pe Hristos. Roagă-te pentru mai multă îndrăzneală şi libertate în a-L mărturisi pe Domnul oricui pare deschis să primească mărturia ta, în viaţa de zi cu zi.

Cere-I Domnului să te călăuzească spre persoana căreia să-i mărturiseşti. Şi aşteaptă ca El să facă acest lucru. În timp ce citeşti Cuvântul lui Dumnezeu, cere-I să-ţi dea un mesaj pentru persoana care va fi avut nevoie de mărturia ta.

Referinţe biblice / Meditează la următoarele pasaje biblice

Vina oamenilor – Psalm 14:3; Ecleziastul 7:20

Separarea de Dumnezeu – Romani 5:10; Iacov 4:4; Coloseni 1:2

Judecata lui Dumnezeu – 2 Tes.1:8-9; 2 Petru 3:7

Ce a făcut Dumnezeu pentru om  – 1 Timotei 2:5; Evrei 12:24

Iertare – Fapte 4:12; Efeseni 4:32; 1 Ioan 2:12;

Curăţire – Fapte 5:31; 13:38; 26:18;Isaia 1:18; 1 Ioan 1:7; Apoc.7:14

Îndreptăţire (justificare) – Fapte 13:39; Rom.3:24, 8:30

Prin har – Tit 3:7; Efeseni 2:8,9; Tit 2:11; 3:4-7

Rămâi în Isus; Mărturiseşte cu dragoste – Romani 3:34; Ioan 15; 1 Corinteni 13

Sursa: http://alfaomega.tv/

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/cum-sa-il-marturisesti-pe-hristos–357?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cum-sa-il-marturisesti-pe-hristos/

Pagina Pastorală- Pilda creşterii seminţei (Marcu 4:26-29) de Marian Ghita

Pagina Pastorală

Marian Ghita

 

Pilda creşterii seminţei

(Marcu 4:26-29)

de Marian Ghita

  În ultimile 2 pilde (din cele prezentate de Marcu) Domnul Isus face o clară referire la Împărăţia lui Dumnezeu. El compară întemeierea acestei împărăţii cu ceea ce se întâmplă cu sămânţa în pământ. În vremea în care se exprimau îndoieli cu privire la mesianitatea lui Isus şi la împărăţia pe care El o proclama, El vrea să-i încurajeze pe ucenicii Lui. Ei nu-L urmau pe Isus degeaba; nu vor fi dezamăgiţi în speranţa de a vedea împărăţia lui Dumnezeu venind cu putere (Mc. 9:1). Nimeni dintre cei care Îl urmează pe Domnul Isus din toată inima nu va fi dezamăgit în nădejdea lui. Domnul Isus le-a arătat ucenicilor Săi că dezvoltarea împărăţiei lui Dumnezeu este o taină (v. 11). Ea nu este întemeiată de oameni în felul oamenilor. În acelaşi timp ea se va arăta în toată plinătatea gloriei sale la momentul stabilit de Dumnezeu. Cu siguranţă ea se va arăta pentru veşnicie, în ciuda ostilităţii oamenilor. Aceste lucruri sunt prezentate în această pildă. Să le vedem!

1.     Împărăţia lui Dumnezeu  este de obârşie dumnezeiască şi cerească

Atunci când Isus a fost în faţa lui Pilat, prins şi condamnat la moarte de către iudei, El i-a spus lui Pilat: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36). Aşa cum sămânţa este „altceva” decât pământul în care rodeşte, aşa şi Cuvântul lui Isus Cristos este „altceva” decât materia şi lumea materială. Pavel a spus: „Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14:17). Cuvântul lui Dumnezeu proclamat de Cristos este o entitate spirituală; Cristos – Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1:1-5,14; Apoc. 19:13) „vine din cer, este mai presus de toţi”, vine de la Dumnezeu (Ioan 3:31-36). Dacă sămânţa (Cuvântul) este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu, atunci şi împărăţia lui Dumnezeu, întemeiată prin această sămânţă (Cuvântul) este cerească, duhovnicească, venită de la Dumnezeu. Omul nu are nici o contribuţie la întemeierea, dezvoltarea acestei împărăţii; este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu. Ce trebuie să înţelegem din aceasta?

– în primul rând, sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu nu este de fabricaţie omenească. Pavel menţionească foarte explicit acest lucru: „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească” (Gal. 1:11-12; vezi şi continuarea: 1:15-17; Vezi şi 1 Cor. 15:1-2; 2:1-16). Este foarte important să înţelegem bine acest lucru. Propovăduirea Evangheliei poate fi diferită de la om la om, de la un loc la altul, dar conţinutul Evangheliei este dat de Dumnezeu, în Cristos şi prin Duhul Sfânt. Aici nu este voie să se schimbe nimic. Nu este un mesaj care ţine de talentul oamenilor; acesta poate fi proclamat de cel mai nevrednic om, în situaţia de cea mai mare slăbiciune (1 Cor. 2:1-5), dar dacă mesajul este Cuvântul Însuşi, atunci acesta are efecte dumnezeieşti şi cereşti (Rom. 1:16-17).

– în al 2-lea rând, Cuvântul, chiar dacă a fost şi este semănat de agenţi umani (Isus în timpul vieţii Sale pământeşti, apostolii şi toţi urmaşii lui Cristos, de-a lungul istoriei – Mc. 16:15-16), încolţirea, creşterea şi dezvoltarea seminţei Cuvântului până la coacere, sunt exclusiv lucrarea lui Dumnezeu („pământul rodeşte singur” – v. 28). Este adevărat, contribuţia omului este importantă. Omul lui Dumnezeu este chemat să arunce sămânţa în pământ, după ce ară pământul; trebuie să ude ceea ce s-a semănat (vezi 1 Cor. 3:6-9), eventual să plivească pământul de buruienile care apar, şi apoi să aştepte cu răbdare vremea recoltării. Aceste lucruri sunt importante pentru că Dumnezeu aşa a rânduit ca, în dezvoltarea împărăţiei Sale, să colaboreze cu omul (vezi şi Gen. 2:5). Este voia lui Dumnezeu ca în această lucrare să aibă şi omul implicarea Lui; noi vom răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă nu vestim Evanghelia (1 Cor. 9:16). Dar, trebuie să fim totdeauna conştienţi că întreaga lucrare de zidire a împărăţiei Sale este a lui Dumnezeu. El o zideşte. Cei care seamănă Cuvântul nu trebuie să facă altceva, în afară de lucrările cerute lor de Domnul, decât să aştepte plini de răbdare şi de încredere momentul coacerii spicelor (Iac. 5:7; Isaia 55:10-11; 61:11; Gal. 6:9). Există un potenţial divin în sămânţa care este semănată în pământ (Gen. 1:11-12; Ps. 104:14; Mc. 4:28 – „pământul rodeşte singur”). Este interesant că acest potenţial nu depinde deloc de intervenţia oamenilor; dimpotrivă, se manifestă chiar în ciuda ostilităţii oamenilor, prin chiar această ostilitate (Ioan. 12:23-24). Dacă Domnul Isus nu ar fi fost omorât pe cruce, El ar fi rămas singur, fără roadă. Dar datorită morţii Sale Isus a fost glorificat. Gloria Lui se va manifesta din plin la revenirea Lui (Mc. 9:1; 13:26-27). Menţiunea „fie că doarme noaptea, fie că stă treaz ziua: sămânţa încolţelte şi creşte fără să ştie el cum” (v. 27) nu vrea să încurajeze lenevia în lucrarea lui Dumnezeu. Noi trebuie să avem mentalitatea lui Pavel când a fost vorba de vestirea Evangheliei (1 Cor. 9:23-27). Dar, problema încolţirii şi creşterii seminţei Cuvântului este una total independentă de noi, oamenii. Îndiferent de preocupările, sau de odihna noastră, sămânţa se dezvoltă independent de om, prin lucrarea lui Dumnezeu (1 Cor. 3:6-7). Noi nu trebuie să ne arogăm meritele creşterii seminţei. Tot meritul şi toată slava aparţin lui Dumnezeu. Să avem, deci, încredere în dezvoltarea seminţei Cuvântului şi să aşteptăm cu răbdare vremea împlinirii şi rodirii spicului, pentru că Cel care lucrează este Însuşi Dumnezeu.

2.     Împărăţia lui Dumnezeu se dezvoltă în taină

Dezvoltându-se în pământ (în inima omului), Cuvântul lui Dumnezeu se manifestă în mod tainic. Nimeni nu poate vedea procesul încolţirii şi creşterii seminţei Cuvântului; acestea se întâmplă „fără să ştie el (omul) cum” (v. 27). Această taină a dezvoltării Cuvântului în cel credincios este menţionată foarte des în Noul Testament.

– Pavel afirmă că această taină reprezintă prezenţa lui Cristos în cei credincioşi; El este nădejdea gloriei (Col. 1:27). Taina aceasta nu a fost cunoscută în trecut; acum însă, prin Cristos, ea a fost descoperită sfinţilor lui Dumnezeu prin apostolii şi proorocii lui Cristos, prin Duhul Sfânt (Efes. 3:4-5; Col. 1:26). Isus Cristos trebuie să ia chip în cei care au primit Evanghelia, să se dezvolte în aceştia până la statura plinătăţii Sale (1 Cor. 4:15; 2 Cor. 5:17; Gal. 4:19; Efes. 4:11-13; Rom. 8:28-30; Col. 1:28). Întregul proces al dezvoltării chipului lui Cristos în cei credincioşi, până la maturitate, adică până la asemănarea lui Cristos, este numit „sfinţire” (Rom. 6:22).

– Manifestarea acestei taine reprezintă viaţa lui Cristos în cei credincioşi. Cei din lume nu pot identifica pe oamenii lui Dumnezeu prin înfăţişarea exterioară a lor; aşa cum nici pe Cristos nu L-a cunoscut lumea, aşa nici pe urmaşii Lui nu-i poate cunoaşte lumea (1 Ioan 3:1-2). Dar realitatea interioară nu este mai puţin reală prin faptul că nu se afişează în afară; aceştia sunt cu adevărat „copiii lui Dumnezeu” în caracterul şi umblarea lor. Va veni însă momentul când copiii lui Dumnezeu se vor arăta în toată gloria lor, la momentul arătării gloriei lui Cristos (1 Ioan 3:2; Mat. 24:30-31; Rom. 8:18-25). Acum cei credincioşi au doar nădejdea că sunt copii lui Dumnezeu şi că gloria viitoare se va manifesta cu siguranţă; această nădejde este alimentată de Duhul lui Dumnezeu în ei care le oferă garanţia împlinirii viitoare prin roadele spirituale ale Sale.

– Mai mult, taina împărăţiei lui Dumnezeu este evidentă acum prin Biserica lui Cristos. Biserica este trupul lui Cristos format din unitatea pe care Duhul Sfânt o realizează, unitatea dintre iudeii şi neamurile care au primit prin credinţă Evanghelia lui Cristos (Efes. 3:4-7; 4:7-16; 1 Cor. 12:12-27; Gal. 3:26-29). Poporul care se dezvoltă în mod tainic, de-a lungul istoriei în toată lumea unde Evanghelia lui Cristos se vesteşte, este Biserica lui Cristos care acum în această lume este imperfectă, imposibil de delimitat, imposibil de cuprins cu mintea omului. Este un organism care se dezvoltă în mod tainic, fără ca omul să-l poată dirija după voia Lui. Duhul lui Dumnezeu este arhitectul prin care acest popor se desăvârşeşte.

Aşadar, taina lui Dumnezeu în dezvoltarea seminţei Cuvântului, este una care trece dincolo de înţelegerea umană şi de controlul omului (1 Cor. 2:6-16). Dar, deşi avem de-a face cu o taină, totuşi împărăţia care se clădeşte în taină este pe deplin reală şi pe deplin sub controlul lui Dumnezeu. Toate fazele acestui proces sunt sub atenţia Lui (firul verde, spicul, grâul deplin în spic – v. 28).

3.     Împărăţia lui Dumnezeu se va manifesta cu siguranţă în toată realitatea şi plinătatea ei

Domnul Isus numeşte momentul finalizării procesului de zidire a Bisericii „seceriş” (v. 29). Grâul are un parcurs (în dezvoltare) independent de om, dar în totalitate sub controlul lui Dumnezeu. Momentul coacerii grâului este un moment bine stabilit de Dumnezeu. Exact la momentul hotărât de Dumnezeu coacerea se produce, iar omul trebuie „îndată” să secere grâul – „a venit secerişul” (v. 29). Secerişul este un moment al manifestării vizibile a împărăţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care va culege ceea ce s-a semănat  (Mat. 13:40-43). Acest moment, care este de fapt „sfârşitul veacului” (Mat. 13:40) va fi:

– un moment al recoltării grâului (un moment al bucuriei) (Ex. 23:16; Is. 9:2; 55:10-11; Mat. 13:43; Apoc. 14:14-16; Dan. 7:13-14; Mat. 8:11; 24:30-31; 25:34-40; 1 Tes. 4:13-18; Rom. 8:18-23; 1 Cor. 15:50-54). Bucuria va fi dată de gloria împărăţiei care se va arăta, de gloria împăratului (Fiul omului glorificat) şi de gloria copiilor lui Dumnezeu. Toţi cei mântuiţi prin evanghelia lui Cristos vor învia în trupuri glorificate. Vor fi adunaţi cu toţii, formând poporul lui Dumnezeu. Poporul Domnului (Biserica) va apare desăvârşită şi împodobită ca o mirească în ziua de nuntă (Efes. 5:27; Apoc. 19:6-8). De asemenea bucuria va fi şi datorită răsplătirii tuturor celor credincioşi (2 Tim. 4:7-8). Ei se vor odihni şi se vor bucura pentru veşnicie la masă cu Domnul şi cu Avraam, Isaac şi Iacov. În acelaşi timp va fi momentul etalării plinătăţii gloriei şi autorităţii Domnului prin manifestarea gloriei şi autorităţii împărăţiei Sale Efes. 2:7; 3:9-11; Apoc. 11:15; Dan. 7:13-14);

– un moment al nimicirii a tot ceea ce este ostil împărăţiei Domnului, deci a judecăţii tuturor celor răi (Ioel 23:16; Apoc. 14:17-20; Mat. 13:40-42; 25:32-46). Judecata Domnului va fi desăvârşită. Orice faptă, orice vorbă şi orice gând vor fi judecate (Mat. 12:36-37; Apoc. 20:11-15). Imaginea din Apoc. 14:17-20 este teribilă. În judecata Lui, Domnul va călca în picioare pe cei destinaţi nimicirii. Toţi cei care fac parte din categoria neghinei, vor fi separaţi de cei credincioşi (Mat. 13:40-42) prin smulgere (o operaţie violentă) şi vor fi aruncaţi în cuptorul de foc (sau striviţi ca strugurii în teasc, conform imaginii din Apoc.). Ei vor fi aruncaţi în iazul de foc (moartea a 2-a, conform lui Apoc. 20:11-15). Ceea ce înţelegem de aici este faptul că nu va fi nici o milă din partea lui Dumnezeu pentru cei necredincioşi (Apoc. 6:12-17). Va fi absolut necesar ca să se facă o desăvârşită curăţenie de ceea ce este necurat în vederea întemeierii împărăţiei lui Dumnezeu (Mat. 13:40-42). Veşnicia pentru toţi aceşti necredincioşi va fi un loc de chin groaznic, fără nici o ameliorare, şi un loc al „plânsului şi scrâşnirii dinţilor”.

Secerişul va avea cu siguranţă loc. Când roada va fi coaptă (fie pentru binecuvântare, fie pentru blestem), îndată secera va fi pusă în brazdă. Această acţiune va fi îndeplinită exclusiv de îngerii lui Dumnezeu (Mat. 13:41; 24:31). Va fi o lucrare îndeplinită în toată puterea lui Dumnezeu.

Pilda creşterii seminţei ne arată că zidirea împărăţiei lui Dumnezeu nu este o lucrare omenească, nici vizibilă ochiului omenesc, şi nici una care depinde de circumstanţe pământeşti şi umane. Dumnezeu Îşi întemeiază împărăţia. Privind în Daniel 2 şi 7 descoperim că această împărăţie se va clădi şi se va manifesta în toată realitatea şi gloria ei nu în vremuri de decădere a împărăţiilor ostile ale diavolului, ci tocmai în vremurile în care cel rău îşi va da măsura deplinei sale puteri. Chiar atunci, împărăţia Domnului se va arăta deplin biruitoare. Domnul Isus vrea să ne inspire o deplină încredere în Domnul Isus şi în lucrarea Sa. Sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu va încolţi, va creşte şi va da roadă în maniera în care Dumnezeu a hotărât. Diavolul nu poate strica în nici un fel lucrarea lui Dumnezeu (Mat. 16:18-19). Să ne punem toată încrederea în Domnul Isus şi în Cuvântul Lui. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele (spune Cristos) nu vor trece” (Mat. 24:35).

Aplicaţii

– Care este temelia vieţii tale (Mat. 7:21-27)? Este Cuvântul lui Cristos, sau nu?

– Care este lucrarea vieţii tale? (1 Cor. 9:23)? Este semănarea Cuvântului lui Cristos, sau nu?

– Cum ai primit Cuvântul Evangheliei în inima ta? Este el în siguranţă şi într-un mediu prielnic încolţirii, creşterii şi rodirii, sau nu?

– Unde vei fi tu la sfârşitul veacului? În binecuvântare veşnică, sau în chin veşnic?

– Ce lucruri descoperi în viaţa ta, pentru care poţi să-I mulţumeşti lui Dumnezeu, sau pentru care trebuie să te pocăieşti, privind la Mc. 4:26-29?

http://publicatia.voxdeibaptist.org/pastorala_mai07.htm

DIVIZIUNILE BIBLIOLOGIEI – Autoritatea pentru Adevar – Originea şi autoritatea Bibliei, De J.L Dagg, D.D.

download

Originea şi autoritatea  Bibliei  De  J.L Dagg, D.D.

 I. Originea

           Pentru că suntem  fiinţe raţionale, dorinţa de a cunoaşte este una firească. În copilărie, pentru că fiecare obiect nou ne trezeşte interesul, ne întrebăm cine l-a creat; şi odată cu trecerea anilor, suntem însoţiţi  de aceeaşi curiozitate, care ne încurajează să căutăm izvoarele  înţelepciunii mereu  accesibile. Oamenii  neînţelepţi pot privi cu indiferenţă lucrările lui Dumnezeu şi pot ignora realizările  iscusinţei umane, fără a  examina originea lor;însă oamenii chibzuiţi  nu pot reacţiona  lipsiţi de aversiune  faţă de primele principii ale naturii lor. Între chestiunile care au revendicat dintotdeauna omului un mai mult timp de reflecţie, reclamând şi respectul nostru,  Biblia rămâne pe primul loc. Vechimea ei, veneraţia de care a fost şi este înconjurată de către o mare parte a omenirii, cât şi influenţa pe care a exercitat-o în mod evident asupra comportamentului şi fericirii persoanelor sunt îndeajuns, dacă nu în a deştepta emoţii înălţătoare, să ne atragă cel puţin curiozitatea şi să ne stârnească dorinţa în a-i cunoaşte originea şi adevăratul caracter.

            Suntem fiinţe morale. Biblia ni se revelează ca un ghid pentru comportamentul nostru. Emblema pe care o vom folosi este aceea că, Scriptura se constituie ca cel mai înalt standard al eticii, neadmiţând nici o schimbare a fermităţii sale. Aşadar, suntem nevoiţi să examinăm temeliile acestui standard.

             Dacă Biblia este veridică, noi suntem fiinţe nemuritoare. Filosofii păgâni au presupus că omul ar fi imortal, iar necredincioşii au pretins să creadă acest fapt; însă, dacă excludem Biblia , nu avem  vreun mijloc sigur care să ateste  acest lucru. Şi totuşi este o problemă  de o importanţă majoră. Dacă noi suntem nemuritori, atunci avem interes şi pentru ceea ce se întâmplă dincolo de mormânt, care, depăşeşte într-o măsură enormă interesele vieţii pământeşti. Ce nebunie ar fi să respingem  unica  sursă de  informare referitoare la acest  foarte important! Mai mult chiar, dacă avem asemenea interese în ce priveşte lumea viitoare, nu avem alte mijloace de a şti cum să le păstrăm decât prin intermediul Bibliei. Să îndepărtăm această  carte de noi şi să ne bizuim doar pe presupuneri inutile, pe probleme în care suntem implicaţi în întregime? Ar fi curată  nebunie.

            Să ne întrebăm atunci, de unde vine Biblia? Din cer sau de la oameni? Dacă provine de la oameni, este opera oamenilor neprihăniţi sau a celor nelegiuiţi?

            Dacă Scriptura ar rezulta din gândirea oamenilor răi, ei ar fi scris-o în acord cu plăcerile lor. Destinată satisfacerii lor, atunci aceasta  ar mulţumi şi pe alţii cu acelaşi caracter. Însă Biblia nu este o carte în care cei răi să-şi găsească plăcerea. Ei o urăsc. Principiile ei sunt prea sfinte, doctrinele ei sunt pure, iar aversiunea faţă de orice fel de fărădelege este imensă. Ea nu este scrisă de fel pentru a fi pe „gustul” unor astfel de oameni. Există unii însă, care preţuiesc Biblia, care parcurg paginile ei cu interes, oameni care au recurs la ea  în toate dilemele şi necazurile lor; ei urmează îndemnurile ei pentru a se ghida, toate învăţăturile pentru a deveni înţelepţi, considerând cuvintele-i mai preţioase decât aurul,hrănindu-se cu ele. Cine sunt aceşti oameni? Sunt aceia care detestă orice fel de prefăcătorie şi  minciună, cât şi cei pe care  această   carte i-a  schimbat din fiinţe dominate de nelegiuire şi vicii în oameni ai  purităţii şi sfinţeniei. Aşadar, este imposibil ca Biblia să fie opera oamenilor nelegiuiţi.

            Rămâne varianta conform căreia Biblia provine fie din cer, fie de la oamenii neprihăniţi. Un izvor atât de limpede nu poate izvorî  dintr-o fântână a cărei apă este murdară. Dacă ar proveni de la oamenii buni, ei nu ne-ar  amăgi în mod intenţionat. Vă invit să observăm importanţa pe care au dat-o ei originii Scripturii: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”(2 Timotei 3:16). „Ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului”(1 Corinteni 14:37). „Şi avem cuvântul proorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină  care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. Fiind că mai întâi de toate, să ştiţi că nici o proorocie din Scriptură nu se tâlcuieşte singură. Căci nici o proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt.”(2 Petru 1:19,20,21).

            Se poate obiecta împotriva folosirii acestor citate, şi anume, faptul că dăm voie Bibliei să se reprezinte, dar aceasta nu constituie  o procedură fără precedent. Dacă ar trece un străin prin apropierea noastră, şi noi am dori să ştim locul de unde a venit, nu ar fi deloc o ciudăţenie dacă  l-am chestiona direct pe străin. Dacă ar da dovadă de onestitate şi de un caracter ales, şi dacă, după o cercetare amănunţită, nu am descoperi nici o intenţie de a săvârşi ceva rău, atunci ar trebui să credem ceea ce el ne-a spus. Povestea străinului  o  paralelă pentru Biblie; de nu ne-am putea baza pe propria-i mărturie? Şi totuşi, Biblia nu este o „străină”. Cu toate că îşi susţine natura divină, ea este prezentă de mult timp pe pământ, făcând parte din vieţile noastre, un lucru familiar.  Ne-am obişnuit cu cuvintele ei, şi le-am cunoscut ca fiind supuse multor suspiciuni, şi multor cercetări,şi totuşi nefiind  găsită nici o minciună. Mai mult de-atât, ea a fost pentru noi un exemplu de curăţie şi sinceritate, căci adevărul  şi onestitatea s-au revărsat în măsura în care am acordat atenţie învăţăturilor sale. Mincinoşii nu au putut omite întrebările ei, temându-se de ameninţările Bibliei; tinerii au fost învăţaţi de ea să nu mai mintă sau să fie făţarnici. Să fie Biblia un înşelător sau un impostor? Imposibil! Este ceea ce susţine: o carte divină  Cuvântul lui Dumnezeu.

            Adevărul că Biblia izvorăşte din Dumnezeu nu este certificat doar de persoanele inspirate care au scris-o,  ci este stabilit şi de alte dovezi temeinice; vom analiza câteva dintre ele.

            Originea divină a Bibliei este dovedită de  CARACTERUL  REVELAŢIEI pe care îl conţine.

            După cum este expus în Biblie, caracterul lui Dumnezeu nu poate avea o origine umană. Noi cunoaştem felul  zeilor creaţi de oameni, pentru că numărul acestora  a crescut foarte mult. Oamenii cioplesc  zeităţi din lemn şi piatră şi îi înconjoară cu o adoraţie absurdă; dar nu aceasta este cea mai abominabilă şi groaznică faptă de care ei sunt vinovaţi. Imaginaţia lor bolnavă modelează dumnezei mult mai josnici decât  aceştia.

Lemnul sau piatra poate lua forma unei păsări, a unor animale cu patru picioare, sau a unor târâtoare; însă zeităţile care îşi au originea din  imaginaţia oamenilor au pasiuni şi tendinţe  care sunt scârboase, şi chiar mai mult decât atât. Astfel sunt obiectele cărora ei se închină  într-o devoţiune complicată şi somptuoasă. Oricine  vizitează  templele păgâne, observă  ceremoniile lor  îngrozitoare şi examinează  natura dumnezeilor  lor; astfel va putea decide dacă aceşti zei şi Dumnezeul Bibliei au aceeaşi origine.

            Unii dintre contestatari susţin că zeităţile la care ne-am referit sunt cele aparţinătoare unor triburi sălbatice. Au fost oare dumnezeii celor mai civilizate popoare mai buni decât aceştia? Ce reprezentau idolii care erau veneraţi de către vechii greci şi romani, adoraţi până şi de  înţelepţii şi filosofii lor, ale căror talente şi genii au fost înălţate în fiecare epocă? Jupiter, cel care era Optimus  Maximus, cel mai bun şi mai extraordinar, nu era decât un monstru criminal, iar Venus, Bacchus, Mercury, Mars şi celelalte zeităţi se aflau în acord perfect cu el. Ei erau susţinători şi exemple ale viciului.  Rousseau, deşi necreştin, le-a descris într-un mod corect natura. „Aruncă o privire asupra tuturor popoarelor pământului şi asupra istoriilor lor. Printre atât de multe superstiţii barbare şi absurde, în mijlocul acelei diversităţi impresionante a comportărilor şi caracterelor, vei găsi peste tot aceleaşi principii şi  distincţii între rău şi bine (din punct de vedere al moralului). Păgânismul lumii antice a creat într-adevăr  nişte idoli îngrozitori, care ar fi fost  evitaţi sau pedepsiţi ca nişte monştri, şi care ne-au oferit o imagine a fericirii supreme în a comite crime şi în a-ţi împlini poftele. Însă viciul, înarmat cu această sacră autoritate, coborât  inutil din locuinţa eternă; ea a găsit, în inima omului,  un instinct moral să  o respingă. Abstinenţa lui Xenocrates a fost admirată de cei care au sărbătorit  accesele de desfrâu ale lui  Jupiter –  inocenta Lucreţia îl venera pe imoralul Venus – cel mai îndrăzneţ roman jertfit  datorită fricii. El l-a invocat pe cel care i-a detronat tatăl, după care s-a sinucis. Idolii cei mai vrednici de dispreţ erau slujiţi de cei mai importanţi oameni ai societăţii. Sfântul glas al Naturii, mai puternic decât cel al zeilor, s-a făcut auzit, respectat şi înfăptuit pe pământ, dând impresia că izgoneşte ca şi cum şi cum ar fi vinovat şi responsabil pentru recluziunea cerului.”

            Să ne îndreptăm acum spre Panteon şi să studiem natura şi ocupaţiile numeroşilor zei romani. După ce păgânismul a admis că ei sunt nişte monştri, mult mai ticăloşi decât oamenii, răspândind astfel o influenţă  vicioasă asupra societăţii umane,  invită omul  să studieze caracterul  lui Iehova, Dumnezeul Bibliei, un Duh, a cărui formă u poate fi reprezentată, o Fiinţă a cărei ochi  nu poate privi păcatul, fiind glorios, sfânt, onorat şi înfăptuind minuni; El aşteaptă să fie lăudat în toată  profunzimea sfinţeniei Lui. Pune-l pe om să stea alături de Moise în crăpătura stâncii şi să audă cum Dumnezeu i se revelează: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv,încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat…” ( Exod 34:6,7). Cu siguranţă că omul se va apleca cu recunoştinţă, crezând că aceea este vocea lui Dumnezeu.

            Importanţa acordată vieţii şi caracterului lui Cristos în evanghelii nu este o plăsmuire a  invenţiei umane. Prezentarea  creştinismului, existenţa lui în lume, piedicile pe care le-a întâmpinat, răspândirea lui în pofida persecuţiilor şi influenţa pe care a manifestat-o asupra naţiunilor şi guvernelor, sunt toate  cuprinse în istoria ultimilor o mie opt sute de ani, aşa că ar trebui ca toată istoria să fie pusă sub semnul întrebării dacă toate cele enumerate mai sus sunt doar invenţii. Dovezile care atestă existenţa unor oameni precum Alexandru şi Iuliu Caesar nu sunt atât de numeroase şi indiscutabile precum cele care susţin timpul şi locul apariţiei lui Isus prezentat în evanghelii. Bilanţul vieţii, a suferinţelor şi a morţii Lui oferit de Matei, Marcu, Luca şi Ioan ni se înfăţişează atestate de dovezi autentice ale istoriei. Nu poate fi detectată nici o urmă de înşelătorie pe parcursul relatărilor. Simplicitatea admirabilă a autorilor, sinceritatea lor în prezentarea greşelilor şi slăbiciunii propriilor caractere, îndemânarea cu care au descris virtuţile pe Învăţătorului lor şi au redat lucrarea Lui minunată, cât şi modul în care au descris  crudul tratament pe care l-a primit de la prigonitorii şi ucigaşii Lui situează adevărul naraţiunii lor pe o poziţie indiscutabilă. Adăugăm la toate acestea, faptul că au avut toate mijloacele necesare  a cunoaşterii veridicităţii întâmplărilor pe care le-au relatat şi că au dovedit  sinceritatea credinţei lor în scrieri lor îndurând torturile şi moartea; mai mult, cei care au primit  mărturia lor şi au transmis-o mai departe, au dovedit încrederea în ea. Nici un alt fapt din istoria lumii nu are o susţinere atât de puternică. Însă chiar dacă această dovadă ar putea fi respinsă, tot rămâne o dificultate ce nu poate fi neglijată. Este dificil  să justificăm existenţa unei evanghelii sau a unei alte afirmaţii, fără a  spune că ele sunt ceea ce susţin că sunt, adică  nişte prezentări unice a caracterului autentic. Autorii nu  au putut concepe o asemenea poveste. Până şi oameni ca Vergilius sau Homer ar fi fost incapabili de o astfel de încercare. Ei au putut crea şi descrie  personaje precum Eneas sau Ulise,  dar nicidecum unul precum Domnul Isus. Mai mult, învăţătura lumii era îndreptată împotriva creştinismului, iar  responsabilitatea  de a scrie despre viaţa şi lucrarea lui Isus din Nazaret a fost atribuită  unor pescari simpli şi umili din Galilea. Iar ca aceşti oameni să transmită o asemenea  relatare următoarelor veacuri este incredibil – imposibil. Îl vom cita din nou pe Rousseau pentru a sublinia  influenţa covârşitoare a gândurilor lui în mintea  unei necreştin: „Îţi voi mărturisi  mai departe că  maiestatea Scripturii mă uimeşte continuu, pe măsură ce  puritatea Evangheliei atinge inima mea. Citeşte   cu atenţie lucrările filosofilor, cu toată splendoarea dicţiunii lor –câtă mediocritate-vrednice de a fi dispreţuite – şi compară-le cu Scriptura!  Este oare posibil ca o carte atât de simplă şi sublimă să fie creaţia unui om?  Se poate ca un personaj sacru a cărui istorie o conţine, să fie el însuşi un om de rând?  Oare a adoptat El înfăţişarea unui om entuziasmat sau a unui sectant ambiţios? Câtă blândeţe, câtă puritate în comportamentul Lui!  Câtă claritate impresionantă în cuvintele Lui! Câtă splendoare în  afirmaţiile Lui! Ce înţelepciune profundă în discursurile Lui! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate! Cât adevăr în replicile Lui! Un control desăvârşit asupra trăirilor Lui! Unde este omul sau filosoful care ar putea trăi şi muri astfel, fără slăbiciune şi lipsit de prefăcătorie? Să considerăm istoria evanghelică o pură ficţiune? Într-adevăr, prietene, nu poartă nici un semn al unei simple povestiri. Dimpotrivă, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu o supune îndoielii, nu este la fel de dovedită ca a lui Isus Cristos. Autorii evrei nu au folosit dicţiunea, au fost străini moralităţii conţinută în evanghelii; standardele  acestui adevăr sunt atât de evidente şi invincibile încât cel care le-a descoperit ar fi  o persoană mai surprinzătoare decât eroul.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                Dacă evangheliile redau o relatare adevărată a ce a făcut Domnul Isus, El a fost un Învăţător din cer;  atât doctrina pe care El a adus-o cât şi Scripturile la care s-a referit de multe ori  ca autoritate divină, sunt de la Dumnezeu.

            Metoda salvării  descoperită în Biblie nu a fost un plan omenesc. Propovăduirea Celui crucificat  a reprezentat pentru evrei  un obstacol, pentru greci-o nebunie, şi totuşi mântuirea  prin jertfa de pe cruce  este particularitatea evangheliei. Să fi fost creştinismul o poveste născocită cu viclenie, atunci doctrina ei  nu ar fi fost atât de bine cunoscută în existenţa omenească. Chiar şi în zilele noastre, oamenii mândri şi cu o inimă stricată resping doctrina salvării prin acceptarea alteia. Celor umili şi spăşiţi, conştienţi de existenţa păcatului, şi care caută cu disperare o metoda divină de a scăpa de mânia viitoare, această doctrină este de trei ori binevenită;însă ei nu sunt oamenii care să înşele lumea cu un sistem religios făurit.

            Binecuvântările pe care Biblia le oferă umanităţii îşi au originea în Bunătatea nemărginită.

            Comparaţi  condiţia naţiunilor unde păgânismul domneşte cu aceea a naţiunilor unde există cele mai corupte forme ale creştinismului şi veţi găsi-o pe cea de-a doua preferabilă. Instituiţi o altă comparaţie între acestea şi  zonele în care creştinismul curat este predominant, ş unde Biblia, nu este ascunsă de oamenii de rând, ci posibilitatea de a citi-o rămâne deschisă, şi veţi percepe de departe o stare mult mai bună a societăţii, acolo unde  Cartea Sfântă este bine cunoscută. Comparaţi în continuare, în aceste locuri „favorizate”, familiile în care Biblia nu ocupă un loc atât de important, cu acelea în care doctrinele ei sunt respectate şi principiile sunt aplicate şi veţi observa într-un mod evident o influenţă divină care cuprinde aceste case. Dar până şi în familii ca acestea, membrii diferă mult unul de celălalt. Deşi este posibil ca toţi să se închine  aceluiaşi Dumnezeu, şi să citească aceeaşi Biblie, unii au cuvântul adevărului doar pe buzele lor, în timp ce alţii îl preţuiesc în inima lor, găsindu-l mai scump decât mierea sau fagurul de miere. Ce caracter minunat, ce fericire adevărată cunosc aceştia! Apropiaţi-vă, în cele din urmă, de un om din această ultimă parte binecuvântată şi comparaţi momente ale vieţii lui – atunci când nu-i acordă Bibliei prea multă importanţă, cu clipele în care se hrăneşte cu adevărurile şi promisiunile ei, experimentând o bucurie şi o strălucire de nedescris, în timp ce primeşte cuvântul în inima lui – atunci veţi avea o imagine de ansamblu asupra influenţei pe care o are Biblia. Ştim cu toţii că soarele reprezintă sursa luminii şi a căldurii, pentru că atunci când  razele lui nu sunt prezente, întunericul domneşte şi totul este rece, în timp ce lumina şi căldura cresc în proporţie cu apropierea noastră de el. la fel se întâmplă şi cu Scriptura. De la păgânism, unde totul este rece şi întunecos, unde Biblia nu este cunoscută, ne transformăm în oameni sfinţi însufleţiţi de rugăciuni fierbinţi, moment în care vede un crâmpei din frumuseţea cerului atât cât poate fi percepută de un pământean; lumina adevărului care umple priceperea şi căldura dragostei care străluceşte în inimă sunt consecinţă a apropierii de Biblie. Dacă soarele, care luminează  lumea materială, este creaţia unui Dumnezeu mărinimos, putem atribui aceleaşi mărinimii autorităţii Bibliei, izvorul iluminării noastre spirituale.

            Acum că am comparat Biblia cu soarele, este momentul potrivit pentru a remarca faptul că amândouă „luminile” au tainele lor – Biblia are unele neclarităţi, iar soarele are „petele” lui. Deiştii pot obiecta la un subiect, iar ateiştii la celălalt, însă ambele obiectări sunt absurde şi inutile în aceeaşi măsură. Doar datorită faptului că soarele prezintă unele „pete” trebuie să presupunem că nu  Dumnezeu l-a creat sau că nu constituie o binecuvântare pentru omenire? Şi totuşi această concluzie nu ar fi mai iraţională decât aceea  în care negăm că  Dumnezeu este autorul Bibliei, sau că Scriptura nu reprezintă o binecuvântare pentru omenire doar pentru că ea conţine unele mistere. Presupunând că sunt acceptate „petele” soarelui şi tainele Bibliei ca imperfecţii, ne întrebăm dacă tot ce a creat Dumnezeu totul perfect? Dacă tot ce este material şi de natură umană nu este desăvârşit, nu poate oare, cu toate acestea, ca Dumnezeu să-şi primească lauda din aceste lucruri materiale şi umane? Noul Ierusalim nu are nevoie de existenţa unui soare pentru a-l lumina pentru că gloria Domnului şi a Mielului va fi sursa luminii acolo; însă Dumnezeu  a aşezat soarele pe firmament pentru a  străluci în această lume materială; şi chiar de pe bolta crească, în pofida „petelor” sale, soarele declară gloria  Creatorului său. Aşadar Dumnezeu se poate descoperi fiinţelor cereşti într-o limbă lipsită de defectele omeneşti, dar când se adresează  muritorilor, se foloseşte de limba lor; şi oricare ar fi imperfecţiunea mijlocului folosit, această revelaţie a lui Dumnezeu ne înfăţişează gloria Lui  sub forma unei lumini atât de puternice încât ochiul omenesc nu o poate vedea.

            Ar trebui privite oare „petele” soarelui sau neclarităţile Bibliei ca nişte imperfecţiuni? Lumina soarelui este pură şi suficientă, şi dacă aceasta ar fi  deficientă, defectul ar putea fi înlocuit fie prin mărirea discului său, ori prin  a-i îndepărta „petele”. Prin concluzie,ar fi la fel de raţional să ne plângem ba că soarele nu este mai mare, sau că există  acele impurităţi în conţinutul său. În acelaşi fel, Cuvântul lui Dumnezeu este limpede şi este suficient în a-l ajuta pe om să înţeleagă salvarea; putem de asemenea să ne plângem de faptul că Biblia nu este mai cuprinzătoare şi că mai conţine şi neclarităţi. Mai mult chiar, tainele Bibliei pot fi folositoare. După cum susţin unii astronomi, dacă petele solare se constituie ca şi corp al soarelui, perceput printre căile atmosferei sale luminoase, cu dificultate pot ei să le numească imperfecţiuni; mai mult, ele nu pot fi privite astfel, din moment ce există gaz care s înalţă în atmosfera soarelui, răspândindu-se pentru ca apoi să devină generatorul pentru „felinarul” zilei. În conformitate cu ultima ipoteză, petele nu sunt deloc nişte imperfecţiuni, precum nu sunt nici norii care mai acoperă din când în când soarele, dar care reprezintă cea mai importantă sursă  a fertilităţii Pământului şi a grânarelor noastre. La fel reprezintă şi neclarităţile Scripturii partea necunoscută a Lui Dumnezeu; lumina revelaţiei – misterul nedesluşit  a naturii divine prin lumina cu care El se înfăşoară. Pe parcursul timpului, unele întrebări sunt lămurite, şi asemenea norilor care se dezlănţuie, ele revarsă binecuvântare. A fost un lucru de neînţeles de ce Neamurile pot fi moştenitori şi părtaşi promisiunii lui Cristos prin evanghelie; însă, la timpul potrivit, misterul a fost elucidat, iar „norul” a adus cele mai bogate binecuvântări tuturor Neamurilor. Legile Vechiului Testament au fost misterioase, abundând în prevestiri ale unor lucruri bune ce aveau să aibă loc; dar după ce Soarele Dreptăţii a răsărit,  locurile întunecoase au devenit clare, fiind pline de învăţături. Profeţiile au fost furnizate printr-o limbă obscură, dar împlinirea lor le-a desluşit. Unele confuzii au constituit prilejuri pentru necredincioşi de a acuza Scriptura că deţine contradicţii; însă o examinare atentă al cuvântului  inspirat a servit nu numai la  respingerea  acuzaţiei prin  reconcilierea discrepanţelor aparente, ba mai mult a adus o nouă dovadă că  Scripturile au fost scrise de oameni simpli, lipsişi de o educaţie specială, fără să fi existat vreo urzeală, şi că armonia este prezentă  în afirmaţiile lor, chiar şi atunci când în aparenţă par a fi discordante. Omul pasionat de aprofundare poate găsi un exerciţiu plăcut şi folositor în  a studia părţile mai puţin clare ale Bibliei, în timp ce  cele mai multe adevăruri sunt adaptate omului de rând, împlinind nevoile sale. Aici se găsesc ape care pot fi străbătute atât de „mieluşel”, cât şi de „elefant”. Mai există şi o altă utilitate a misterelor Scripturii. Când Dumnezeu a dat legile Lui omenirii, nu le-a instaurat ca pe unele imposibil de nesocoti, ci sunt legi pe care oamenii,  responsabili de ceea ce fac, le pot încălca, iar din nerespectarea lor rezultând distrugerea sufletului lor. Deci, când El a oferit  revelaţia omenirii, nu a oferit una  care să nu poată fi contestată, ci una care să poate fi reclamată de om, prin aceasta  aducând  mânia peste ei. Neclarităţile Scripturii servesc acestui lucru; pentru că însăşi Biblia afirmă că ea deţine „unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neînvăţaţi şi nestatornici le folosesc în scop autodistructiv”. Sper, ca cei care au ales să atace Biblia pentru neclarităţile ei decât să umble în lumina ei, să citească această depoziţie, şi să o ia în serios.

            Revelaţiile conţinute de Biblie îşi au confirmarea în MINUNI. Este un dictat în adevăratul sens al cuvântului că, Atotputernicul Dumnezeu, care a creat şi conduce lumea,  îi poate direcţiona cursul după voia Lui. El a stabilit legile naturii, şi tot El le poate suspenda oricând doreşte, putând anula cursul normal al lucrurilor. Este pe cât se poate de evident, că nimeni altul decât Autorul naturii poate înfăptui asemenea schimbări. De aceea miracolele, dacă au fost produse pentru confirmarea unei revelaţii dovedind a fi din ceruri, sigilează asupra acesteia pecetea omnipotenţei. Persoanele care au văzut asemenea  miracole având loc, au afirmat înţelept: „ştim că  eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu dacă nu este Dumnezeu cu el.”(Ioana 3: 1)

            Deşi miracolele au furnizat, celor care le-au văzut cu proprii lor ochi, o dovadă mai impresionantă decât nouă, cei care le vedem prin lumina istoriei, totuşi argumentul bazat pe ele este perfect  convingător, chiar şi în ziua de azi. Faptul că Moise şi profeţii, Cristos  şi apostolii au înfăptuit lucrări cu adevărat miraculoase,este la fel de atestat pe cât este oricare alt vechi fapt istoric. Caracterul lucrărilor atribuite lor, numărul lor, circumstanţele în care au avut loc, absenţa unui lucru care să indice fals sau înşelătorie, suferinţele prin care martorii şi-au demonstrat sinceritatea,încrederea obţinută de mărturiile lor într-un mod rapid şi pe u suprafaţă mare, iar în faţa persecuţiilor grele, şi absenţa unor mărturii potrivnice – toate aceste consideraţii ne îndeamnă să credem că minunile au avut loc, deci dacă ele au existat, revelaţia pe care ei o dovedesc trebuie să fie de la Dumnezeu. Deşi  dovada poate fi mai puţin impresionantă, nu este nicidecum mai puţin hotărâtoare decât atunci când am fi avut martori oculari ai miracolelor.

            Nu toate dovezile minunilor le datorăm  istoriei. Nu avem nevoie de o dovadă istorică  pentru a realiza că piramidele din Egipt au fost înălţate prin munca şi priceperea omenească. Suntem atât de convinşi de aceasta, ca şi cum le-am fi văzut ridicate de mâinile muncitorilor.  Ştim că ele sunt opere umane deoarece se aseamănă cu altele. Însă cel care se minunează la vederea acestor magnifice  structuri, îşi poate îndrepta ochii spre pământul care le susţine şi poate să-şi da seama că acesta  nu este nicidecum o operă omenească. Aşadar, în contemplarea unui sistem de mitologie şi filozofie păgân, putem fi convinşi că are o origine umană, deoarece poartă însemnele lucrării omeneşti; dar când contemplăm Scriptura şi religia pe care a introdus-o, putem să fim de asemenea siguri că originea este supraomenească. Un sistem atât de lipsit de elemente care l-ar putea recomanda  minţii trupului, susţinând a fi  susţinut de „de semne şi minuni”, nu ar putea, în absenţa unor astfel de fapte extraordinare, să obţină, în conformitate cu cursul natural al lucrurilor, o liniştită şi extensivă încredere în mijlocul umanităţii, şi să fie înrădăcinată puternic în mentalitatea lor.  Răspândirea, în astfel de circumstanţe, trebuie că  a fost miraculoasă. Nu prezintă importanţă în susţinerea acestui argument, indiferent dacă  miracolul a fost sau nu  înfăptuit în faţa celui care a primit doctrina, sau în mintea lui,fiind dispus să o primească. În orice caz,  a existat un miracol, o mediere a Puterii Divine, şi o asemenea  mijlocire  demonstrează că doctrina provine de la Dumnezeu.

            PROFEŢIILE pe care le conţine Biblia s-au născut, fără doar şi poate dintr-o cunoaştere anterioară.  Aceasta este dovedită prin împlinirea lor exactă.

            Daniel a profeţit lui Nebucadneţar, mândrul conducător al Imperiului Babilonian, înconjurat pe-atunci  de putere şi glorie, că  imperiul va da naştere la alte trei imperii care se vor ridica după el. Succesiunea acestor împărăţii, cea babiloniană, medo-persană, greacă, şi romană, este descrisă  pe larg în celelalte profeţii ale lui Daniel, cât şi alte evenimente desfăşurate până în zilele noastre. Cu un secol înainte de Daniel, profetul Isaia a prezis  cucerirea Babilonului de către perşi, care erau, pe timpul când  fost rostită proorocia, o naţiune obscură şi neînsemnată. Isaia a spus încă de atunci numele conducătorului persan, şi felul în care va pătrunde în cetate, prin porţile pe care, printr-un ordin special al Providenţei, au fost lăsate deschis într-un mod neglijent de către babilonieni în timpul sărbătorilor lor păgâne. Şi alţi profeţi au profeţit  distrugerea şi pustiirea totală a Babilonului, şi a cetăţii Ninive, cât şi înfrângerea Tirului de către Nebucadneţar, după care a insulelor Tirului de către Alexandru, declinul şi starea actuală a Egiptului, cândva cea mai splendidă naţiune. Toate aceste profeţii au fost rostite în momente în care ele erau atât de improbabile, încât ele nu au putut fi cunoscute dinainte de nici o minte omenească; totuşi istoria şi relatările călătorilor, atestă împlinirea lor exactă. Multe alte exemple  a profeţiilor împlinite pot fi citate cu uşurinţă.

             Proorociile cu privire la evrei sunt remarcabile, şi ne referim la ele cu o mare satisfacţie, pentru că, probabil, cititorul are parte, într-o anumită măsură, de o cunoaştere personală a faptelor profeţite. Aceşti oameni sunt răspândiţi în poporul nostru şi în multe alte naţiuni ale Pământului. Sinagogile lor, în care să adună pentru a lăuda pe Dumnezeul părinţilor lor, sunt întâlnite în toate marile oraşe. De obicei, este citit Vechiul Testament la timpul de închinare, Biblia fiind privită cu reverenţă, ca o carte sacră, primită de la Dumnezeu prin intermediul vechilor prooroci, mai apoi înmânate de către înaintaşii lor. Această carte descrie, într-un limbaj profetic, suferinţele prin care au trecut, cât şi caracterul constant al menţinerii unicităţii lor ca naţiune, în ciuda dificultăţilor, şi dispersarea lor în mijlocul celorlalte popoare. Când alte triburi antice s-au împrăştiat, ele s-au pierdut în mulţimea celorlalte fiinţe umane; însă, aceşti oameni, după secole în care au stat răspândiţi sau au fost persecutaţi, se disting şi azi, continuând să fie martorii a minunatelor profeţii referitoare la ei, rostite de către prooroci.

            Sfintele scrieri ale evreilor nu au conţinut doar preziceri ale răspândirii, necazurilor, şi menţinerii lor ca popor ales, ci furnizează de asemenea  explicaţia acestor evenimente extraordinare. Cartea  descrie  legământul dintre această naţiune şi Dumnezeul pe care Îl venerează, iar din cele ce citim, vedem încălcarea repetată a pactului de către popor, cât şi pedeapsa la care erau supuşi. Întreaga istorie a naţiunii ilustrează felul în care s-a relaţionat Dumnezeu ei, în acord cu condiţiile acestui legământ. Odată, ca pedeapsă a necredincioşiei lor, au fost scoşi din ţara lor şi luaţi în captivitate pentru şaptezeci de ani, însă Dumnezeu le-a purtat de grijă şi au fost aduşi înapoi. Declaraţiile profetice ale cărţii sfinte explică faptul că actuala lor dispersare şi celelalte necazuri sunt, în acelaşi timp, o consecinţă a fărădelegii lor şi că păstrarea  lor face parte din perspectiva unei alte restaurări. De aceea, condiţia lor se aseamănă cu a un răufăcător ţintuit pe o cruce, având acuzaţia scrisă deasupra capului lui; o pedeapsă potrivită pentru o naţiune care L-a crucificat pe Domnul Domnilor. Ei ţin în mâinile lor cartea care le numeşte păcatele şi le profeţeşte suferinţele, oferind prin propriile lor vieţi  înfăţişarea împlinirii acestor proorocii. Ei nu numai că pretind caracterul divin al cărţii, ci ei chiar sunt dovezile acestei divinităţi.

            Evreii pot fi de asemenea numiţi ca martori ai Noului Testament, pe care îl resping, cât şi a creştinismului, pe care îl detestă. Care a fost păcatul atât de grav care le-a prelungit dispersarea şi necazurile pe parcursul celor optsprezece secole? Noul Testament oferă singurul răspuns adecvat (veridic) acestei probleme, răspunzând în acord cu Scripturile lor. Ei L-au respins şi crucificat pe Regele lor, mult aşteptatul Mesia, despre care profeţii vorbiseră deja. S-a zis că El va veni înainte ca tribul lui Iuda să fie nimicit, sau să înceteze din a se mai autoguverna, înainte ca cel de-al doilea templu să fie distrus şi  la 490 de ani  de la decretul lui Cirus de a reconstrui Ierusalimul. În acest timp a apărut Domnul Isus, afirmând că El este Mesia, oferind cele mai puternice dovezi că vine de la Dumnezeu; totuşi, aşa cum profeţii au spus, ei L-au respins, unindu-se cu conducătorii neamurilor pentru a-L distruge. Chiar Scriptura şi ura lor mărturisită evidenţiază pe deplin fărădelegea care a cauzat totul, toate acestea demonstrând că divinitatea lui Cristos şi a originii creştinismului.

            Noul Testament conţine profeţii variate care au fost împlinite cu exactitate privind distrugerea Ierusalimului, calamităţile ce se vor abate asupra evreilor, răspândirea dar menţinerea lor, persecuţiile creştinilor, propagarea lui prin lume, cât şi apostazia papală. Pe lângă acestea, mai cuprinde şi profeţii care nu s-au împlinit încă, referitoare la convertirea neamurilor, restaurarea evreilor şi la starea milenară a bisericii. Când toate acestea vor fi împlinite, dovada acumulată în continuu va fi completă.

            În concluzia acestei scurte cercetări asupra originii Scripturii, putem admira şi adora minunata providenţă a lui Dumnezeu , care i-a făcut până şi pe duşmanii Lui să devină înfăptuitori şi martori ai revelaţiei. Evreii, cei care au ucis profeţii şi L-au crucificat pe Fiul lui Dumnezeu, au păstrat şi transmis cuvintele Vechiului Testament, fiind acum martori pentru întreaga lume a originii sale divine şi a adevărului proorociilor. Biserica Romano-catolică, anticristul, sau oamenii păcătoşi care au vărsat sângele sfinţilor, au împlinit cuvintele  Noului Testament, şi ne oferă acum, în aceeaşi măsură, mărturia pentru această parte a Scripturii. Până şi batjocura necredinciosului este transformată într-un  martor involuntar. Sunt prezise chiar şi acuzaţiile lui, descrisă chiar şi inima lui murdară,  care izvorăsc, mai degrabă decât din raţionamentul lui sobru, fiind prezentate cu acurateţea şi priceperea dovedite de Autorul divin, Cel care cercetează inimile. Cuvântul care este „viu şi lucrător, mai tăietor  decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii”( Evrei 4: 12) este cu siguranţă Cuvântul lui Dumnezeu. Până şi mintea îngustă a necredinciosului, cum este cazul  lui Rousseau, este uneori constrânsă în a-şi rosti impresiile; în alte cazuri, când vine pericolul sau ameninţă moartea, el divulgă alarmat şi îngrozit adevărul, şi anume că baza lui nu este solidă precum este a noastră. Ce om nefericit! Există Dumnezeu? Ai tu un suflet nemuritor? Până poţi,răspunde cu o îndrăzneală  neşovăielnică, acum, ambelor întrebări , şi nu te îndepărta de Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, Izvorul nemuririi.

  1. Autoritatea

             Deşi Scriptura a fost scrisă de către oameni inspiraţi, ei trebuie priiţi ca simple instrumente alese, pregătite şi folosite de Dumnezeu, în realizarea Cuvântului Său. Însuşi Dumnezeu este autorul Bibliei. Când citim sfintele ei pagini, ar trebui să reţinem că Dumnezeu ne vorbeşte, iar când o neglijăm, refuzăm de fapt să ascultăm pe Dumnezeu, când El se oferă să ne înveţe despre lucruri veşnice.

            Biblia prezintă declaraţia lui Dumnezeu, şi este, prin urmare, un model al Credinţei. Dacă s-ar cuveni să credem afirmaţiile unui om onest, cu cât mai mult ar trebui să le credem pe cele ale Dumnezeului adevărat; „dacă primim mărturia oamenilor, cum să nu primim mărturia mult mai măreaţă a lui Dumnezeu”. Prin respingerea acesteia, noi L-am face pe Dumnezeu mincinos. Când numim un semen mincinos – înseamnă a-l insulta pentru caracterul lui vicios. Această insultă I-o atribuim noi lui Dumnezeu atunci când Îi refuzăm cuvântul, dat în Cartea Sa.

            Biblia  înglobează principiile lui Dumnezeu, de aceea, ea ne învaţă ce înseamnă datoria. Suntem datori să ascultăm poruncile părinţilor noştri şi a conducătorilor, însă Dumnezeu are un drept şi mai mare de a ne cere acest lucru. El este tatăl nostru ceresc şi Supremul Conducător al Universului. Noi ne împotrivim Autorităţii divine atunci când refuzăm să ne supunem  principiilor Bibliei.

            Scriptura cuprinde promisiunile lui Dumnezeu şi reprezintă un izvor al speranţei. Stabileşte nu doar ceea  ce trebuie să credem şi ce nu, dar şi la ce să ne aşteptăm. Prezintă, ca fundament al speranţei noastre, promisiune şi jurământul lui Dumnezeu, două lucruri imuabile, în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă. Îl vedem ca pe Cel care răsplăteşte celor care -L caută din toată inima, şi toată încrederea privind felul şi mărimea răsplăţii Lui, şi siguranţa  primirii ei, este bazată pe cuvântul sigur al  profeţiei, Biblia.

            Fie izvor al credinţei, datoriei, speranţei, autoritatea Bibliei este supremă. Putem să acordăm încredere declaraţiilor oamenilor, însă ei ne vor înşela uneori. Putem să ne adaptăm comportamentul la cele impuse de liderii noştri, sau la ceea ce ne dictează conştiinţa, însă conducătorii ne pot îndrum într-un sens greşit, şi să nu uităm: conştiinţa noastră nu este infailibilă. Putem preţui speranţele bazate pe promisiunile semenilor, sau cauzate de cursul normal al lucrurilor, dar să nu uităm: speranţele umane sunt înşelătoare, iar unele promisiunii sunt doar muguri care, oricât ar fi de frumoşi şi parfumaţi, sunt deseori nimiciţi înainte de a-şi aduce fructul. Dumnezeu nu ne dezamăgeşte niciodată. „Iarba se usucă şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac” ( 1 Petru 1:24, 25). Când Biblia vorbeşte, ea nu lasă loc îndoielii şi nu admite recurs.

            Autoritatea Bibliei este independentă. Nu a fost conferită de către oamenii care au scris-o şi nici a fost un derivat al transmiterii ei. Nici cea mai curată biserică de pe Pământ nu îi poate învesti autoritatea, cu atât mai puţin corupta biserică a Romei. Scriitorii inspiraţi au atribuit autoritatea a ceea ce au scris lui Dumnezeu şi Lui i se şi cuvine. Cei care au  transcris manuscriptele, fiind agenţii Providenţei în păstrarea şi transmiterea Cărţii sfinte, cât şi cei care au tipărit-o şi s-au îngrijit ca aceasta să fie atât de răspândită, nu i-au conferit autoritatea, primind tot atât de puţină autoritate cât de la biserica romană. Biblia posedă autoritate doar pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

            Autoritatea Bibliei este una directă. Sursa este provine direct de la Dumnezeu, îndreptându-se direct spre mintea şi inima  fiecărui cititor. Singurul nostru mediator este Cristos, şi un tălmaci infailibil – pe Duhul Sfânt. Putem să cerem ajutor  de la oameni pentru a înţelege Biblia, dar nu ei trebuie să o cerceteze pentru noi. Ar trebui să ne folosim mintea pentru a studia  Cuvântul lui Dumnezeu, nepermiţând vreunui alt om să intervină între Dumnezeu şi  conştiinţa noastră. Fiecare trebuie să spunem: „ Vorbeşte Doamne, căci robul Tău ascultă.”

            Ce dar minunat este Scriptura! Cum să nu o preţuieşti? Cum să nu o scrii pe tăbliţa inimii tale? Noi ne aflăm pe un istm îngust al vieţii, situat între două oceane, şi anume, între imensul trecut şi viitor. Să deschidem „arhiva” eternităţii ne este imposibil, dar Cel care este Alfa şi Omega ne-a făcut de cunoscut în Biblie tot ceea ce trebuie să ştim. Prezentul acesta trecător este foarte important pentru noi, pentru că de el depinde veşnicia noastră, şi cine ne va învăţa cum să  folosim aceste momente aşa cum s-ar cuveni? Singurul Dumnezeu adevărat ne-a vorbit prin Biblie, şi ne-a povăţuit cum să trăim în această viaţă efemeră, pentru ca la sfârşit să avem viaţa veşnică. Avem chiar înaintea noastră imaginea lumii viitoare. În ce mă priveşte, realizez că stau pe ţărmul  unui ocean nemărginit, cu puţin nisip rămas sub picioare. Aud în apropierea mea strigătele necredinciosului care moare, înconjurat de o întunecime de nepătruns. Şi el  a ajuns pe margine, şi ar refuza cu dragă inimă să continue, însă nu o mai poate face. Uluit, îngrozit, tremurând, el se năpusteşte şi se cufundă în abis. Cât de importantă este în acest moment de cumpănă Scriptura! Cât de folositoare este Lumina venită din Cer! Văd cum întunericul e învins.  Biblia se ridică asemenea unei candele – nu una slabă, înălţată de raţiune pentru a străluci în întuneric şi a aduce vizibilitate; Biblia răspândeşte o lumină puternică asemenea soarelui de la amiază, ajutându-mă să păşesc bucuros şi plin de pace, în eternitate. Oamenilor, care vă grăbiţi spre pedeapsa veşnică, fiţi înţelepţi; primiţi revelaţia trimisă din cer prezentată prin Biblie; urmaţi-i poveţele cu toată inima voastră şi respectaţi-i autoritatea, fiind cuvântul  Judecătorului în faţa Căruia veţi sta în curând!                                                                                                                                                      

http://www.voxdeibaptist.org/originea_si_autoritate.htm                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    

A poruncit Isus să ne rugăm pentru cei bolnavi?

download

Am rămas întristat să aflu că în una din biserici cineva s-a luat cu o învățătură mincinoasă, care învață că Domnul Isus nu a învățat niciodată să ne rugăm pentru cei bolnavi și că nici apostolii în Faptele Apostolilor nu au făcut aceasta și că doar Iacov a dat acest îndemn, dar restul apostolilor nu au făcut așa îndemnuri.

Dar, am și eu o întrebare la cei care așa de lesne cred învățături de acest fel. Dar unde a poruncit Domnul Isus să nu ne rugăm pentru bolnavi? Ați găsit undeva așa ceva? Sau ați văzut aceasta în cartea Faptele Apostolilor? Nicidecum nu se vede o astfel de învățătură. Și atunci, dacă ziceți că doar Iacov a învățat astfel, ce, înseamnă că Epistola lui Iacov contrazice restul Scripturii? Puneți la îndoială autenticitatea acestei epistole? O astfel de învățătură nu vine de la Dumnezeu, ci de la cel rău și trebuie să fugiți de ea. Interesant că autorul după aceea dă pași concreți cum să discuți cu oamenii, cum să poruncești bolii să plece și așa va fi omul vindecat. Dar unde, dragii mei, ați văzut așa ceva în Scripturi? Cine a procedat în felul acesta?

Îndrăzneala autorului articolului merge până acolo încât spune: “Vindecările nu trebuie să fie ceva care se întâmplă cu probabilitate de 100 din 1000. Ele trebuie să fie peste tot”. Chiar așa? Dar cum vine cu faptul că Domnul făcea minuni nemaipomenite și vindecări prin Pavel, dar el singur era bolnav și Timotei avea dese îmbolnăviri de stomac? Nu ați citit despre aceasta? Dumnezeu este Dumnezeu și cei care învață astfel vorbesc de parcă vor să ia locul Lui și să-I poruncească. Atenție, dragii mei, este extrem de periculoasă învățătura aceasta. Nu vă luați după ea, ci, dacă sunteți bolnavi, faceți exact așa cum ne învață Scriptura și anume:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:14-16)

Atrag atenție că aici nu spune să mergi la cutare mănăstire sau biserică de la capătul pământului sau la o persoană specială. Cuvântul lui Dumnezeu spune să chemi pe prezbiterii bisericii tale, să-ți mărturisești păcatele și ei să se roage pentru tine, după ce te vor unge cu untdelemn. Fă așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu și primește toate lucrurile din mâna lui Dumnezeu, căci El este suveran, nu noi.

https://moldovacrestina.md/rugaciune-vindecare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-poruncit-isus-sa-ne-rugam-pentru-cei-bolnavi/

A PLÂNS CU AMAR

download

”Şi Petru şi-a adus aminte de vorba, pe care i-o spusese Isus: “Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.” (Matei 26:75)

mihai sarbuA fost sigur pe el. Atât de sigur încât i-a spus Mântuitorului că va muri pentru El: “Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Şi toţi ucenicii au spus acelaşi lucru.” (Matei 26:35). Ca să dovedească și-a luat și sabia și a încercat să o folosească. Dar când a realizat că evenimentele la care era părtaș nu se derulau după scenariul imaginat de el a început să cedeze puțin câte puțin. Rămâne la distanță de Domnul Isus apoi intră în curtea marelui preot ca să vadă sfârșitul. Sfârșitul lui deoarece în final – în timp ce cocoșul cântă – a izbucnit în lacrimi amare și a plecat în noapte. Ce sumbru și  trist! Un titan de talia lui Petru ajunge să se lepede de Fiul lui Dumnezeu în fața slujincelor și a aprozilor de la curtea marelui preot. Cum se poate așa ceva: să începi extraordinar și să sfârșești lamentabil?

Ce s-a întâmplat cu ucenicul înfocat care apărea drept ”purtător de cuvânt” al grupului? Creionăm câteva motive care aș dori să te pună pe gânduri și să te ajute să realizezi unde te afli în relația ta cu Domnul și ce trebuie să (nu) faci ca să lupți lupta cea bună a credinței și să termini cu bine alergarea. Nu de alta dar te așteaptă medalia olimpică în glorie și ar fi păcat să cedezi pe ultima sută de metri. Urmărește secvențele Scripturii și vei înțelege de ce.

1). A scos sabiaEra spre miezul nopții de joi spre vineri în săptămâna mare. Cel mai curcial moment din istoria omenirii. Bătălia se dădea pe două fronturi: între Dumnezeu și diavolul dar și între Fiul Omului (cu ucenicii Lui) și reprezentanții puterii ecleziastice și politice din Ierusalim. Pregătindu-i pe urmașii Săi, Domnul Isus avea să le spună:”cine n-are sabie, să-şi vândă haina, şi să-şi cumpere o sabie.” (Luca 22:36). Iar Petru face rost de sabie și în confruntarea care are loc în Ghețimani, Petru: care avea o sabie, a scos-o,a lovit pe robul marelui preot, şi i-a tăiat urechea dreaptă. Robul acela se numea Malhu.” Și-a ieșit din fire și-l obligă pe Domnul Isus să intervină:  “Bagă-ţi sabia în teacă” (Ioan 18:10-11) a strigat Mântuitorul apoi imediat  ”S-a atins de urechea omului aceluia, şi l-a vindecat.” (Luca 22:51). Cred că atât Petru, cât și ceilalți ucenici nu mai pricepeau nimic. Mai înainte Le-a spus să-și procure sabie, iar acum când o folosesc El îi oprește categoric. Peste ani Sfânta Scriptură vorbește despre garderoba Duhului Sfânt când explică:”luaţi toată armătura lui Dumnezeu.” (Ef.6:13), iar în mod specific Cuvântul spune:”Luaţi … şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Ef.6:17). Oare de ce atâta insistență pentru ”sabie?” Deoarece:  ”Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12). Ia ”sabia!” Dar n-o folosi să tai urechea cuiva, să rănești pe cineva sau să-L aperi pe Domnul Isus, ci folosește-o să te aperi pe tine de învățăturile stricate ale lumii în care trăim și: ”ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.” (Ef.6:13). Este nevoie de Cuvântul care să facă lumină în întuneric, să aducă Adevărul în locul minciunii, libertate în locul robiei și viață în loc de moarte. Iată de ce strigătul care se aude ca un ecou este: ”Înapoi la Biblie!” Ia Cartea! Citește Cartea! Trăiește Cartea! Răspândește Cartea! La asta îndeamnă și poetul când proclamă: ”Dați-mi în mână Biblia cea sfântă. / În ea se află viața lui Isus. / Pentru mine-a răbdate crucea amară / Și-al sufletului vrăjmaș L-a răpus.” (C.Ev.#70). Biblia în mâna ta, în inima ta și în gura ta, asta e tot ce trebuie să ai în viața ta.

2). L-a urmat de departeEvanghelistul continuă relaterea evenimentelor și scrie că: ”toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.”Despre Petru spune că: L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot.” (Matei 26:56-58). Unul din cele mai triste pasaje ale Evangheliilor. Liderul nedeclarat al ucenicilor, purtătorul lor de cuvânt ajunge doar spectator în marea dramă a istoriei. A rămas în urma Maestrului său dar nu ca un luptător, ci ca și un dezertor speriat.”Dacă nu s-a întâmplat cum a crezut el și ceilalți, atunci de ce să-L mai  urmeze?” – este cel mai simplu mod de a gândi și a acționa. Nu mai ținea nici măcar pasul cu ucenicul iubirii și cu femeile credincioase. Când te întâlnești cu Domnul Isus și te hotărăști să mergi pe urmele Lui până în veșnicie înseamnă că ai intrat într-o bătălie sfântă (”lupta cea bună a credinței”- 2 Tim.4:7) și că ai început să alergi: ”cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” (Evr.12:1), motivat fiind de răsplata care te așteaptă în glorie (”mă aşteaptă cununa neprihănirii” –   2Tim.4:8). Creștinul adevărat n-are ce să caute în tribună și să fie spectator facând galerie cuiva sau ținând scorul. Misiunea lui este să intre în teren și să lupte cu demnitate: ”după rânduieli.” (2Tim.2:5). Primii creștini au fost cunoscuți ca și: “Oamenii aceştia, care au răscolit lumea” (F.A. 17:5) și asta s-a întâmplat deoarece în orice loc ajungeau oamenii cu care veneau în contact: au priceput că fuseseră cu Isus. (F.A. 4:13). Wow! Ce mărturie extraordinară! Ce curaj fără limite! Umpleau arenele romane și erau dați la fiare dar mergeau cântând și laudând pe Dumnezeu cu cioturile de la mâini ridicate spre Cer. Răstigniți pe cruce, unși cu rășină, ardeau ca niște torțe dar nu au acceptat să stea ”pe tușă” ci au rămas ”în teren” până la capăt. Întrebarea are mă frământă este: ”Ce se va-ntâmpla cu tine dacă va veni persecuția?”Ești gata să plătești prețul sau vei fugi în tribună? Gândește-te! E posibil să se-ntâmple oricând!

3). S-a încălzit la foc străinUrmărind firul relatării biblice ajungem la momentul când – datorită lui Ioan – Petru: ”a intrat înăuntru, şi a şezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârşitul.” (Matei 26:58). Dorea să vadă sfârșitul. Care sfârșit? Sfârșitul lui. Fii atent la scena din curtea marelui preot: era frig și: Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat şi el printre ei.” (Luca 22:55). Urmează cernerea și de trei ori persoane de pe treapta cea mai de jos de la curtea marelui preot (aprozi și slujnice) îl confruntă pe Petru cu identitatea lui adevărată și-l provoacă să spună dacă face parte din anturajul Mântuitorului la care de trei ori el neagă și se leapădă de Domnul Isus spunând că nu-l cunoaște. În liniștea nopții: a cântat cocoşul. Domnul S-a întors, şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: “Înainte ca să cânte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori.”  Şi a ieşit afară, şi a plâns cu amar.” (Luca 22:60-62). De ce plângi Petre? Oare n-ai fost avertizat că va veni momentul testării? Nu ți-ai adus aminte de cuvântul din psalmi care spune: ”Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori?” (Ps.1:1). Ai uitat că nu trebuie să te încălzești la foc străin? De  ce plângi cu amar? Dacă e plânsul pocăinței atunci e bine. Așa a fost cu Petru, iar Isus Cel Viu Îi acordă favorul celei de-a doua șanse. După care ucenicul pocăit merge fără teamă pe urmele Lui acceptând să plătească prețul suprem și moare moarte de martir. Mesajul e pentru tine, cel care încerci să te pui bine  și cu Fiul lui Dumnezeu dar și cu lumea. Nu se poate! Ori, ori! Alege astăzi să rămâi alături de Mântuitorul. Mai este puțin și se va auzi trâmbița arhanghelului.  Ar fi păcat să pierzi totul pe ultima sută de metri. Acum e momentul să spui DA!

RUGĂCIUNE

”Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic!  Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt.  Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale, şi sprijineşte-mă cu un duh de bunăvoinţă!” (Ps.51:10-12)

Pastor Mihai Sârbu

A judeca sau a nu judeca

download

În Biblie ni se spune uneori sa judecam (de ex. Luca 12:57), iar alteori ni se spune sa nu judecam (de ex. Matei 7:1-5). Veţi observa ca în ambele locuri citate Cel ce vorbeşte este Domnul Isus. Se contrazice Domnul Isus pe Sine Însuşi? Desigur că nu. Problema este la noi, că nu ştim că „a judeca” aste folosit în limbajul comun în mai multe sensuri. Când vedem şi înţelegem aceste sensuri, urmează doar să punem întrebarea: În acest text în ce sens este folosit termenul a judeca?

Gelu Arcadie Murariu a publicat în Romanian Times nr 169, din 11-24 sept. 2006, un articol în care dă pe scurt cele trei sensuri ale cuvântului a judeca. Iată-le:

„Mai întâi, a judeca înseamnă a soluţiona dispute între oameni, domeniu ce cade în sarcina judecătorilor de la tribunal.

În al doilea rând, a judeca înseamnă a discerne situaţii, a cântări fapte, a evalua, a stabili adevărul şi a decide în concordanţă cu el: „Şi pentru ce nu judecaţi voi înşivă ce este drept” (Luca 12:57).

În al treilea rând, a judeca înseamnă a emite judecăţi asupra altora şi a-i condamna, în afara unui sistem juridic, fără a fi calificaţi să o facem, fie pe baza unor criterii personale subiective, fie pe baza unor criterii biblice pe care le aplicăm la alţii dar nu la noi înşine.” (Italicele îmi aparţin, I.Ţ).

Cu privire la sensul prim, a soluţiona dispute între oameni nu este ceva atribuit doar judecătorilor de la tribunal. Apostolul Pavel spune că atunci când apar litigii între fraţi din Biserică, acestea trebuie soluţionate de oameni competenţi din Biserică (1 Corinteni 6:1-6).

Cu privire la al doilea sens, pe lângă citatul dat de G. Murariu din Luca 12:57, unde Domnul Isus ne cheamă să judecăm noi înşine ce este drept, mai adaug 1 Corinteni 14: 26-29 Pavel dă instrucţiuni ca în Biserică „să vorbească doi sau trei şi ceilalţi să judece”, adică să evalueze ideile vorbitorilor!

În ceste două sensuri ale cuvântului, noi suntem chemaţi să judecăm şi să nu ne temem să o facem. Dar ceea ce trebuie să înţelegem mai bine este al treilea sens al cuvântului a judeca. Dau din nou aici cuvântul lui G. Murariu:

„Acesta din urmă este un fel foarte periculos de a proceda şi semnalat cu vehemenţă în Scripturi. Cine acuză (acuzarea fiind parte a procesului de judecată) se aliază cu Acuzatorul („pârâşul fraţilor”), iar cine judecă (privilegiul Celui fără greşeală) uzurpă locul Judecătorului. A judeca pe alţii implică riscul de a fi judecaţi, la rândul nostru, de Dumnezeu, pe baza aceloraşi principii (cu acelaşi grad de asprime) după care i-am judecat noi pe ei (Matei 7:1-2). Un risc demn de luat în seamă. Felul acesta de a judeca este atât de impropriu încât Isus a folosit hiperbola bârnei pentru a-l înfiera, iar pe culpabil l-a calificat ca „făţarnic” (Matei 7:5).

Din aventura judecăţii nedrepte nu putem ieşi cu faţa curată. Judecăţile aplicate altora indică fără urmă de dubiu că ceva nu este în regulă în viaţa noastră. Omul pe care îl judeci eşti tu însuşi, principiu ilustrat în chip desăvârşit în episodul confruntării împăratului David de către proorocul Natan. Verdictul este întotdeauna: „Tu eşti omul acesta!” (2 Samuel 12:1-14).”

Îi sunt recunoscător lui G. Murariu pentru această explicare a termenului „a judeca.” Să ducem acum analiza acestui termen ceva mai departe şi să vedem cum se aplică ea în viaţa practică. Apostolul Pavel ne avertizează: „De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor” (1 Corinteni 4:5).

Motivul pentru care nu trebuie să judecăm şi să nu pronunţăm sentinţe asupra altora este faptul că noi nu avem toate informaţiile despre persoana aceea. Noi vedem numai nişte manifestări exterioare şi de moment ale omului, dar nu ştim ce este în adâncul lui şi de aceea, dacă îl judecăm vom pronunţa o sentinţă greşită!

Aşa de uşor spunem noi cuiva „laşule”, pentru o singură acţiune sau lipsă de acţiune, şi poate că dimpotrivă, omul acela este printre cei mai curajoşi oameni! Acelaşi lucru cu calificativele „prostule”, „lingăule”, „stupidule”, „trădătorule”, „falsule”,etc., etc..

Dar este ceva mai mult în actul acesta de a judeca şi de a pronunţa sentinţe de calificare, sau – cel mai adesea – de descalificare. S-a observat de foarte mulţi analişti că de regulă cei laşi, îi declară laşi pe toţi ceilalţi; cei mincinoşi, îi suspectează şi acuză de minciună pe toţi ceilalţi; cei hoţi îi suspectează şi acuză de furt şi de necinste pe toţi ceilalţi, etc.

Aceasta ne spune Domnul Isus: Tu acuzi pe cineva că are o aşchiuţă în ochiul lui, dar aceasta o faci deoarece în ochiul tău este o bârnă!

Cu alte cuvinte, când ai tendinţa să judeci si să califici pe alţii cu cuvinte înjositoare, fii atent că problema este în tine! Caută şi vezi că tu însuţi suferi de boala pe care o vezi aşa de bine la altul!

Domnul Isus, ca Dumnezeu întrupat, ne spune apoi că la judecata finală a lui Dumnezeu, unul dintre criteriile după care ne va judeca va fi acesta: Cu ce fel de judecată i-ai judecat tu pe alţii vei fi judecat tu! De ce? Fiindcă prin judecata ta ai scos la iveală ce era în adâncul tău şi ai făcut rău altora prin ceea ce era în tine! Răul pe care l-ai făcut celor cărora le-ai aplicat cuvinte înjositoare, umilitoare, jignitoare, rănitoare şi ucigătoare, trebuie să cadă acum asupra ta!

Prin urmare, a judeca şi a pronunţa sentinţe este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le putem face!

Atunci, ce-i de făcut? Să ne fixăm bine în structura noastră de gândire şi de comportament: Să judec ideile acestui om, dar niciodată să nu calific omul datorită ideilor lui! Să spun că ideea este greşită, dar să nu descalific omul pentru ideea lui!

Mai adaug aici o dimensiune pentru termenul a judeca. Unii se grăbesc să spună: „Omul acesta nu-i născut din nou”; sau, „Omul acesta nu-i mântuit?” Acestea sunt judecăţi care îi aparţin numai lui Dumnezeu şi el le va pronunţa numai la judecata Lui! Dacă eu fac asemenea judecăţi, eu mă aşez pe scaunul de judecată al lui Dumnezeu şi nu mi se cuvine locul acela! Şi voi fi pedepsit aspru pentru o asemenea acţiune!

Eu pot să spun: După cum se poartă şi cum vorbeşte omul acesta, El nu-L cunoaşte pe Dumnezeu! Sau, duhul meu nu mărturiseşte cu duhul lui! Sau, eu simt că omul acesta nu ne duce pe calea cea bună!

Sau, pot spune: Comportamentul acestui om nu este comportamentul unui fiu de Dumnezeu; sau, comportamentul acestui profet nu este după cuvântul lui Dumnezeu, deci nu mă pot baza pe profeţiile lui.

Dar dacă el este mântuit sau nu, aceasta o va spune numai Dumnezeu!

Ceea ce vreau să observaţi este cu câtă gelozie vreau să fim în toate după Sfânta Scriptură. Unii râd de noi din cauza aceasta. Noi considerăm că aceasta este atitudinea fundamentală a copiilor lui Dumnezeu.

http://iosif-ton-mesaje.eu/start/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-judeca-sau-a-nu-judeca/

A existat tradiția frângerii pâinii înainte de Isus Hristos?

download

ÎNTREBARE:

Bună ziua! Am înțeles de pe Internet că Isus nu a instituit frângerea pâinii, ci era o tradiție a evreilor, este adevărat? Eu vreau să Îl cunosc tot mai mult pe Dumnezeu și nu știu cum să mă apropii de El, îmi este frică că dacă mă voi aprofunda, voi fi dezamăgită.

Frângerea pâinii a fost instituită de Domnul Isus Hristos ca și semn al Noului Legământ și chiar dacă ar fi folosit cineva cumva aceleași elemente, adică vinul și pâinea, pentru anumite tradiții, puteți fi absolut sigură că nimeni nu le-a folosit așa cum a făcut-o Isus, adică ca și semn al legământului. Iată ce ne relatează Dumnezeu în Biblie:

Pe când mâncau ei, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu.” Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, zicând: „Beţi toţi din el, căci acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi, spre iertarea păcatelor. Vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26:26–29)

Semnificația Cinei Domnului nu se limitează la pâinea frântă și la vin. Esența Cinei Domnului este să atragă atenția la jertfa Domnului Isus Hristos și aceasta nu puteau să o facă prin tradiții nici evreii și niciun alt popor.

Dumnezeu să vă binecuvânteze în această dorință pe care o aveți să-L cunoașteți pe El. În Biblie este scris:

Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima. (Ieremia 29:13)

Dumnezeu Se descoperă în Biblie care este Cuvântul Său, revelația Sa. Primul lucru pe care trebuie să-L faceți este să luați Biblia și să citiți mai întâi Noul Testament și apoi Vechiul Testament, ca să aveți o privire de ansamblu asupra Bibliei. Apoi, vă recomand să luați manualele de studiu inductiv al Bibliei. Inductiv înseamnă prin aprofundare. Pentru început vă recomand cursul “Doamne, învață-mă să studiez Biblia în 28 de zile” de Kay Arthur. Apoi, al doilea curs pe care vi-l recomand este “Dumnezeule, exiști?”, care este un studiu profund al Evangheliei după Ioan.

Nu căutați să-L cunoașteți pe Dumnezeu doar din informația care este pe Internet, căci pe lângă învățătura sănătoasă în această rețea veți găsi și multe informații false și eretice și, dacă nu cunoașteți Biblia, nu veți putea să deosebiți adevărul de minciună și învățătura mincinoasă de cea sănătoasă. Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să-L cunoașteți.

https://moldovacrestina.md/a-existat-traditia-frangerii-painii-inainte-de-isus-hristos/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-existat-traditia-frangerii-painii-inainte-de-isus-hristos/

A EDUCA ÎNSEAMNĂ A IUBI

download

DORINŢA ÎNVĂŢĂTORULUI

Unora le place să strângă bani pe cărarea vieţii,
Altora le plac trandafirii şi izolarea de frământările lumii,
Dar eu aş strânge copiii căzuţi între spinii păcatului,
Copii cu bucle aurii, pistruiaţi, cu primul dinte căzut.
Pentru că banii nu pot intra în tărâmul veşnic
şi trandafirii se vor ofili curând.
Dar copiii, o, copiii plini de bucurie, îi voi vedea din nou
Când voi intra pe porţile larg deschise ale cerurilor!
(Autor necunoscut)

             Pecetea pe care părinţii o lasă asupra profilului spiritual-moral al personalităţii copilului nu se va şterge niciodată, însă un rol deosebit în formarea spirituală a acestuia îi revine şi învăţătorului.

             Chiar dacă au trecut aproape douăzeci de ani, îmi amintesc cu mult drag de învăţătorii mei de la şcoala duminicală. Nu-mi amintesc ce haine purtau în fiecare duminică, dar îmi amintesc dragostea lor pentru Dumnezeu şi pentru noi.

             Acum, îmi este destul de familiar verbul ,,a preda’’ şi practica lui, şi sunt convinsă că la baza unei educaţii creştine de mare valoare stă o inimă iubitoare, curată, dedicată lui Dumnezeu.

              Nu vom putea niciodată să dăruim copiilor ceea ce noi nu avem. Nu îi vom putea influenţa atâta timp cât suntem fără pasiune şi fără entuziasm. Dacă dorim ca Dumnezeu să lucreze prin noi, trebuie, mai întâi, să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi.

               Ca învăţători la şcoala duminicală suntem, în primul rând, instrumente în mâna lui Dumnezeu. Aceasta implică disponibilitatea de a ne lăsa conduşi de Dumnezeu, de a fi conectaţi la sursa inepuizabilă a Învăţătorului Suprem. Astfel, vom ,,creşte’’ în har şi cunoştinţă, primind ,,înţelepciunea venită de sus’’ care aduce pace, blândeţe, sfinţenie şi bucurie.

               Misiunea şi perspectivele noastre trec dincolo de clădirea bisericii şi au răsunet în eternitate. Rolul nostru este de a-i ajuta pe copii să-L cunoască, să-L iubească şi să-L slujească pe Dumnezeu.

                Niciun efort nu e prea mare pentru a conduce un copil la Cristos, pentru a aprinde o mică lumină într-o societate obscură.

               Un învăţător bun îşi clădeşte viaţa pe principiile biblice, se roagă şi apoi acţionează.

               Un învăţător eficient  investeşte timp, resurse şi sentimente în copii.

               Un învăţător responsabil aşteaptă cu răbdare, binecuvântarea şi roadele muncii. Nu culegem întotdeauna când semănăm, dar întotdeauna culegem ce semănăm.

                Dumnezeu are o lucrare şi un loc pentru fiecare dintre noi în slujba Lui. El ne înzestrează. El rosteşte în dreptul fiecăruia dintre noi:,,Calificat!’’.

                 Învăţătorule, ajută-ne ca în acest an, să nu stăm nepăsători faţă de nevoile copiilor! Echipează-ne cu o motivaţie proaspătă, prin care să dăm gust şi culoare slujirii noastre!

Prof. Cristina Ianculescu

http://www.baptisti-arad.ro/articole/educa-inseamn-iubi-prof-cristina-ianculescu

A compromis Pavel Evanghelia pe care o propovăduia?

download

Întrebare:

Citim în Fapte 21:26 că apostolul Pavel s-a curățit și a intrat în Templu ca să vestească sfârșitul zilelor curățirii și a adus jertfe. Oare nu a compromis apostolul Pavel Evanghelia pe care o propovăduia și de ce a fost nevoie să facă lucrul acesta?

Pentru a înțelege scopul pentru care apostolul Pavel a intrat în Templu și a adus jertfe pentru el și pentru cei patru frați este important să înțelegem contextul, care guvernează în interpretare. Citim în Fapte 21:17 că Pavel a ajuns la Ierusalim unde a întâlnit pe Iacov și prezbiterii bisericii cărora le istorisește cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui, motiv pentru care frații Îl proslăvesc pe Dumnezeu. Există, însă, o îngrijorare.

“Vezi, frate, cîte mii de Iudei au crezut, și toți sînt plini de rîvnă pentru Lege. Dar ei au auzit despre tine că înveți pe toți Iudeii, cari trăiesc printre Neamuri, să lepede de Moise, că le zici să nu-și taie copiii împrejur, și să nu trăiască potrivit cu oviceiurile.” (Fapte 21:20-21)

Nerespectarea Legii lui Moise era pedepsită cu moartea – “Ia de pe pămînt pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!” (Fapte 22:22). Nerespectarea Legii lui Moise a fost învinuirea principală pentru care evreii au căutat să-l omoare pe apostolul Pavel (Fapte 21:27-30).

“Bărbați Israeliți, dați ajutor! Iată omul, care propovăduiește pretutindeni și în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii și împotriva locașului acestuia; ba, încă a vîrît și pe niște Greci în Templu, și a spurcat acest locaș sfînt.” (Fapte 21:28)

Pentru a arăta respect față de Legea lui Moise Iacov și prezbiterii bisericii au sfătuit pe apostolul Pavel să facă următorul lucru.

“Ce este de făcut? Negreșit, mulțimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci, fă ce-ți vom spune noi. Avem aici patru bărbați, care au făcut o juruință. Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei, și cheltuiește tu pentru ei, ca să-și radă capul. Și astfel vor cunoaște toți că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că și tu umbli întocmai după rînduială, și păzești Legea.” (Fapte 21:22-24)

Biserica îi cere lui Pavel să plătească pentru alți patru bărbați care făcuseră juruință, să se curățească împreună cu ei, ca toți să cunoască că Pavel respectă legea, mai ales că cel ce plătea pentru alții era considerat o persoană religioasă, demonstrînd identificarea cu poporul evreu. Pavel nu se opune cerinței fraților care nu contrazice deciziei consiliului din Ierusalim (Fapte 15:13-21) și nici învățăturii lui că evreii și neamurile nu pot fi salvate prin Lege.

“Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curățit, și a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfîrșitul zilelor curățirii cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.” (Fapte 21:26)

Pavel a fost deja descris în capitole precedente ca făcând un jurământ.

“Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, și-a luat ziua bună de la frați, și a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila și Acuila, după ce și-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruință.” (Fapte 18:18)

Juruința menționată în ambele texte se referă la jurământul Nazireului, menționat în cartea Numeri.

“Dacă moare cineva de moarte năpraznică lîngă el, și capul lui închinat se face astfel necurat, să-și radă capul în ziua curățirii, și anume să și-l radă a șaptea zi. În ziua a opta, să aducă preotului două turturele sau doi pui de porumbel, la ușa cortului întîlnirii. Preotul să jertfească pe unul ca jertfă de ispășire, iar pe celalt ca ardere de tot, și să facă pentru el ispășirea păcatului lui, făcut cu prilejul mortului. Nazireul să-și sfințească apoi capul chiar în ziua aceea. Să închine din nou Domnului zilele nazireatului lui dinainte, și să aducă un miel de un an ca jertfă pentru vină, zilele dinainte nu vor fi socotite, pentrucă nazireatul lui a fost pîngărit. Iată legea nazireului. În ziua cînd se va împlini vremea nazireatului lui, să fie adus la ușa cortului întîlnirii. Ca dar, să aducă Domnului: un miel de un an fără cusur, pentru arderea de tot, o oaie de un an și fără cusur pentru jertfa de ispășire, și un berbece fără cusur, pentru jertfa de mulțămire, un coș cu azimi, turte făcute din floarea făinii, frămîntată cu untdelemn, și plăcinte fără aluat, stropite cu untdelemn, împreună cu darul de mîncare și jertfa de băutură obicinuite. Preotul să aducă aceste lucruri înaintea Domnului și să aducă jertfa lui de ispășire și arderea de tot, să pregătească berbecele ca jertfă de mulțămire Domnului, împreună cu coșul cu azimi, și să pregătească și darul lui de mîncare și jertfa lui de băutură. Nazireul să-și radă, la ușa cortului întîlnirii, capul închinat Domnului, să ia părul capului său închinat Domnului, și să-l pună pe focul care este subt jertfa de mulțămire. Preotul să ia spata dreaptă fiartă a berbecelui, o turtă nedospită din coș, și o plăcintă nedospită, și să le pună în mînile Nazireului, după ce acesta și-a ras capul închinat Domnului. Preotul să le legene într-o parte și într-alta înaintea Domnului: acesta este un lucru sfînt, care este al preotului, împreună cu pieptul legănat și spata adusă ca jertfă prin ridicare. Apoi, nazireul va putea să bea vin. Aceasta este legea pentru cel ce a făcut juruința de nazireat: acesta este darul lui, care trebuie adus Domnului pentru nazireatul lui, afară de ce-i vor îngădui mijloacele lui. Să împlinească tot ce este poruncit pentru juruința pe care a făcut-o, după legea nazireatului.” (Numeri 6:9-21)

Curățirea lui Pavel trebuie privită în contextul respectării jurământului de Nazireu care era ținut cel puțin treizeci de zile.

Ceea ce face apostolul Pavel este în perfectă armonie cu principiul biblic expus în 1 Corinteni 9:20-22:

“Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîștig pe Iudei, cu ceice sînt supt Lege, m-am făcut ca și cînd aș fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîștig pe ceice sînt supt Lege, cu ceice sînt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîștig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să cîștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.”

În concluzie, putem spune că acest caz a fost o chestiune ce ținea de obiceiul evreiesc și nu de mântuire sau sfințenie. Pavel acționează potrivit cu sensibilitatea culturală și contextul evreiesc fără a compromite Evanghelia. Plus, în contextul multor acuzări împotriva lui Pavel din partea iudaizatorilor și a multor apostoli falși care răsturnau credința multora, Pavel ascultă de sfatul înțelept al lui Iacov și astfel, direct și indirect, distruge multe din aceste acuzații. Nu putem considera acest caz ca un compromis sau eșec al apostolului Pavel. Pavel este dispus să facă acest lucru pentru a păstra unitatea și oportunitatea de a împărtăși Evanghelia. De multe ori în slujire putem fi rugați să ne angajăm în practici culturale, nu pentru că trebuie neapărat respectate, ci pentru ca să nu împiedicăm posibilitatea de a împărtăși Evanghelia.

Vă recomand să studiați cursul Învățătură peste Învățătură – Faptele Apostolilor.

5 clișee creștine teribile de care trebuie să scapi urgent

o femeie care se șterge la ochi - clișeele de astăzi - imagine preluată de pe chritianheadlines.com

Într-o parcare se găsea o mașină pe care avea un abțibild îndrăzneț pe care scria:

„Te simți pierdut? Dă-ți inima lui Dumnezeu.”

Este o declarație foarte încurajatoare, dar nu pot să nu mă abțin să-mi strâng ochii de fiecare dată când văd astfel de semne. De prea multe ori am auzit pe creștini că folosesc acest clișeu ca o cale ușoară de scăpare de întrebările dificile despre viață. S-a ajuns până acolo că sună precum un produs de la tele-shopping…

„Ai probleme financiare? Căsnicia e pe muchie? Începe să îți cadă părul? Ei bine, dă-ți pur și simplu inima ta lui Dumnezeu și urmărește cum toate îngrijorările tale dispar! La numai 29,99 RON plus taxele poștale.”

Ascultați, micile proverbe s-ar putea să fie utile, dar credința reală necesită mai mult decât un slogan de pe un abțibildMatt Smethurst din cadrul organizației The Gospel Coalition agrează cu aceasta, motiv pentru care am și creat o listă de cinci clișee creștine pe care credincioșii ar trebui să se oprească din a le mai folosi. Câteva din selecțiile lui principale (cât și ale mele personale) sunt listate mai jos…

„Când Dumnezeu închide o ușă, el deschide o fereastră.” Apreciez intenția inimii din spatele acestei afirmații. Este adevărat că, în cele din urmă, Dumnezeu poate face orice dorește El (Ieremia 32:27), că El uneori redirecționează cursul vieții noastre (Proverbe 16:9) și că El nu îi abandonează pe cei care sunt ai Săi (Evrei 13:5). Dar dacă Dumnezeu închide o ușă în viața ta, nu există nici o garanție că El va deschide o fereastră. S-ar putea ca El să nu deschidă nimic. S-ar putea ca El să vrea să realizezi că tu ai adresa greșită.

Scriptura este plină de exemple cum Duhul a închis uși, ferestre, și oricare altă intrare concepută, pentru a reține pe cineva de la a merge în direcția greșită, sau la timpul greșit (de ex. Proverbe 16:919:21Faptele Apostolilor 16:6-7)… Poate că El vrea ca tu să re-evaluezi lucrurile în lumina afinității, a abilității și a oportunității – dorințele tale interioare, darurile tale confirmate, și opțiunile tale actuale.

„Aceasta e crucea ta pe care trebuie să o porți.” Am auzit mulți creștini citând această vorbă de fiecare dată când cineva este prins într-o situație dificilă. Problema nu este că ar fi ceva fals, ci mai degrabă este înțeles greșit. Atunci când Isus i-a chemat pe ucenicii Săi la „a-și lua crucea lor” în Matei 16:24-26El vorbea despre negarea preocupărilor lumești de dragul lui Dumnezeu, nu a îndura o existență mizerabilă pentru că tu nu ai avut altă opțiune.

Probabil că cel mai supărător aspect al acestui clișeu este felul cum folosesc creștinii în mod frecvent acesta pentru a evita ajutarea aproapelui lor. Ne spunem că din moment ce este „crucea lor”, responsabilitatea poverii este doar asupra lor. Noi uităm, de fapt, că și Isus a avut ajutor în purtarea crucii Sale (Matei 27:32).

„Dumnezeu nu îți va da mai mult decât poți purta.” Într-o cultură care ne spune că putem fi tot ceea ce ne dorim, acest slogan motivațional este intenționat să încurajeze, să ne reasigure că viața nu va fi atât de grea. Vor exista provocări, desigur, dar Dumnezeu știe limitele mele. El nu va exagera. Problema, totuși, este că Dumnezeu îți va da mai mult decât poți mânui. El o va face ca să te învețe să te bazezi pe El. O va face pentru că El te iubește.

Vestea bună nu este că Dumnezeu nu ne va da mai mult decât putem purta; El nu ne va da mai mult decât poate mânui El.

„Rostiți adevărul cu dragoste.” Uf, să fim onești, acest clișeu este cel mai rău. A început ca o declarație încurajatoare despre crearea unui dialog cu necredincioșii, dar în decursul timpului acesta s-a transformat într-o mantră condescendentă pe care creștinii o rostesc imediat înainte ca ei să spună ceva ciudat de nepoliticos. De fapt, a spune adevărul în dragoste necesită răbdare, înțelegere, empatie, o relație apropiată cu persoana căreia te adresezi, și de preferat un cadru privat. Dacă nici una din acestea nu sunt prezente, tu nu rostești adevărul cu dragoste, tu doar adaugi la gălăgie. E timpul să retragem acest slogan și să ne oprim din a-l folosi ca să acoperim cuvintele noastre precipitate pe site-urile de socializare.

„Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.” Nu sunt conștient de o declarație comună mai greșit identificată drept un verset din Biblie. Și faptul că își are originea de la Benjamin Franklin – nu din Cuvântul lui Dumnezeu – este de fapt cea mai bună veste pe care o vei întâlni astăzi. Dacă Dumnezeu îi ajută doar pe aceia care se ajută singuri, suntem cu toți scufundați. Doar că El nu a venit pentru cei care sunt statui morale (care ies în evidență); El a venit pentru eșecurile morale (Matei 9:12-13Luca 19:10). El a venit pentru noi.

În timp ce acest slogan ar putea fi un sumar fin al învățăturii altor religii, întregul mesaj al Creștinismului se articulează pe faptul că, așa cum Charles Spurgeon glumea o dată, ‘Dumnezeu îi ajută pe cei care nu se pot ajuta singuri’. Într-adevăr, El îi ajută pe cei care se smeresc pe sine, care se pocăiesc și care se bazează doar pe Isus.

Adevărata credință este mult mai complexă decât o epigramă pe un abțibild, și asta e un lucru bun. Bogăția dragostei lui Hristos, și misterul lucrărilor Sale sunt de fapt cele care dau substanță relației noastre cu El. Încurajați-vă din proverbe, dar amintiți-vă întotdeauna că Isus este mai mare decât am putea noi spera să ne imaginăm.

Notă: Materialul de mai sus este scris de Ryan Duncan, editor la CrossWalk.com(de unde a fost adaptat și preluat acest material și fotografia de mai sus), publicat pe 12 septembrie 2017. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, nota aceasta de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

4 cuvinte care formează un serviciu de închinare

Oameni la închinare, cu mâinile ridicate spre cer - imagine preluată de pe site-ul daviddmorse.com

V-ați gândit vreodată la lucrurile necesare pentru formarea unei slujbe autentice de închinare? Scriam recent un articol despre ceea ce a devenit muzica în bisericile noastre, vă recomand din inimă articolul Spectacol, serenadă sau sentiment – ce a devenit muzica în biserica de astăzi? 

Ulterior s-a născut și o altă serie de întrebări, una dintre ele ar fi ”ce ne-am dori noi la un serviciu de închinare din cadrul bisericii, sau pentru echipa care ne conduce în muzică la biserica locală?” Permiteți-mi să sugerez patru cuvinte esențiale pe care ar trebui să ne formăm închinarea noastră.

Teologie

Trebuie să cântăm cântece care sunt zidite pe o teologie adecvată. Perspectiva noastră cu privire la Dumnezeu este obținută din Scripturi. Suveranitatea, dreptatea, sfințenie și dragostea lui Dumnezeu trebuie să primească întotdeauna înțelegerea noastră cea mai profundă și mai elevată despre cine este Dumnezeu. În decursul istoriei am observat că au intrat în repertoriul bisericii cântece care nu sunt cea mai bună reprezentare teologică. Uneori astfel de cântece le mai auzim și la biserica noastră. Versurile trebuiesc filtrate întotdeauna prin Cuvântul lui Dumnezeu și adevărurile teologice ale Scripturii. Teoria muzicii și ritmul nu sunt testul – teologia este.

Indiferent de care ar fi stilul sau preferința noastră, cântecele de închinare trebuie să fie credincioase față de ceea ce este biblic și sănătoase din punct de vedere teologic. Atunci când nu sunt, nu sunt cântece de închinare… ci doar cântece.

Autenticitate

Autenticitatea este menționată adesea atunci când ne referim la închinarea de astăzi. În realitate, acesta nu este un cuvânt nou sau vreo convingere legată de închinarePastorul sau cel care este liderul de închinare al bisericii și cei care asistă în direcția lui la închinare trebuie să fie oameni ai adevărului, ai convingerii și ai autenticitățiiEi nu trebuie să înfățișeze ceea ce nu sunt de fapt. Autenticitatea nu este niciodată o sforțare, ci e ceea ce suntem noi de fapt.

Atunci când oamenii intră în bisericile noastre și noi le cerem să se implice în cadrul cântecelor de închinare, pastorul și liderii nu dau un spectacol, ci se închină. Ei nu se constrâng ci cooperează cu Dumnezeu și ceea ce vrea El să facă cu poporul Său. Ei nu fac pe majoretele, ci conduc și se alătură în cadrul experimentării prezenței lui Dumnezeu împreună cu oamenii lui Dumnezeu. Nu se poate compara nimic cu a fi în prezența Domnului alături de cei care sunt ai Săi.

Calitate

Calitatea închinării nu poate fi subestimată. Nu e vorba de închinarea condusă de o formație sau de vreo orchestrăe vorba de calitatea închinării pe care o mărturisim și o experimentăm. Dacă este slabă calitativ, ușa este de obicei închisă. Dacă este bună calitativ, ușa este de obicei deschisă. Indiferent de stil, oamenii se așteaptă și ar trebui să se aștepte ca în timpul închinării să se exprime cea mai elevată închinare din punct de vedere al calității.

De fapt, de ce nu am vrea să-i dăm lui Dumnezeu ce avem noi mai bun?Calitatea experienței închinării este făcută spre slava lui Dumnezeu, nu spre elevarea unui talent sau a vreunei personalități umane. Poate că ai un stil de închinare pe care-l preferi, atunci când acel stil este interpretat slabinima ta este răcită. Prin urmare, repet din nou faptul că este mult mai importantă calitatea închinării noastre decât stilul nostru de a ne închinaOamenii vor știi că noi luăm închinarea în serios atunci când închinarea noastră este oferită la cea mai înaltă calitate.

Spiritualitate

Nu sunt un mistic, dar închinarea este o experiență spirituală. Când cântecele de închinare sunt veridice în teologie, conduse de pastori sau lideri autentici în cea mai înaltă calitate oferită lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu ne oferă o experiență profund de spirituală cu DumnezeuAtunci noi experimentăm manifestarea prezenței lui Isus Hristos.

Atunci când Isaia s-a uitat spre Dumnezeu închinat și adorat în duh și adevăr, el a fost condus să se uite în interiorul său, fiind smerit de propria sa păcătoșenie. Dumnezeu a devenit atras de transparența și umilința lui Isaia și atunci l-a atins, înlăturându-i păcătoșenia lui. Doar atunci, după ce Isaia s-a uitat în sus și apoi îninterior, Dumnezeu l-a direcționat să se uite spre exterior. Ulterior, Isaia s-a suspus chemării lui Dumnezeu și a rostit, ”Iată-mă, trimite-mă” (Isaia 6:8).

Această experiență dinamică în felul cel mai elevat este spiritualitatea.Atunci când Dumnezeu se întâlnește cu noi, închinarea este experimentată în mod profund și în mod personal. Aceasta ne conduce ulterior să avem unimpact asupra altora, mai ales asupra celor care au nevoie de o relație cu Isus Hristos.

Nu se rezumă totul la stilul cântecelor pe care le cântăm sau a hainelor pe care le poartă liderul de închinare, ci la prezența lui Isus în mijlocul poporului Său.

Așadar, consider că aceste patru cuvinte ar trebui să constituie un serviciu de închinare: TeologiaAutenticitateaCalitatea și Spiritualitatea. Dacă ar fi să reducem doar pe vreuna din acestea patru… am ajunge să fim conduși spre eroare sau nulitate.

Dr. Ronnie Floyd, imagine preluată de pe site-ul său - http://www.ronniefloyd.com/about/

Notă: Articol adaptat de mine dintr-un material scris inițialde Dr. Ronnie Floyd (foto alăturat), preluat ulterior de site-ul Christian Post pe 23 noiembrie 2016. Dr. Floyd slujește în calitate de pastor de peste 40 de ani la biserica Cross Church din Northwest Arkansas, SUA, iar experiența sa, înțelepciunea și pasiunea pentru Dumnezeu îl fac să fie un puternic proclamator al Cuvântului lui Dumnezeu. El învață principii din Biblie care încurajează și ridică pe mulți oameni prin intermediul TV, internet, podcast-uri, radio, discursuri și cărți. Din iunie 2014 Dr. Floyd a fost ales Președinte al Convenției Baptiste Sudice, nominalizat fiind de R. Albert Mohler Jr., Președintele Seminarului Teologic Baptist Sudic. În iunie 2015 Dr. Floyd a fost nominalizat și ales pentru un al doilea termen ca președinte al Convenției Baptiste Sudice. Pentru mai multe detalii, accesați site-ul său la adresa: http://www.ronniefloyd.com/. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final, și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc
https://crestinismtrait.blogspot.ro/2016/12/4-cuvinte-care-formeaza-un-serviciu-de.html?utm_sou

15 lucruri pe care trebuie să le știi despre îngeri

desen cu chipul unui înger - imagine preluată de pe site-ul biblestudytools.com

Nu lăsați caricaturile, ilustratele (sau cupidon) să îți modeleze idea ta despre îngeri. Pe cât de misterios sau cât de greșit interpretați sunt ei, Biblia ne oferă de fapt câteva date clare – cine sunt îngerii, de ce există ei și surpinzătoarele feluri prin care ei lucrează. 

Cred că știm prea puține despre existența și lucrarea îngerilorPentru majoritatea dintre noi îngerii sunt mai mult o decorație decât o realitate.Îngeri apar pe pietrele de mormântpe pereții grădinițelor de copii, pe bijuterii, pe arta renascentină, pe certificatele de ordinarepe felicitările de Crăciun și pe cele de Ziua lui Valentin. Îngerii sunt de obicei grași și goi și au niște arcuri mici cu săgeți într-o tolbă în spatele lor! Caricaturile de acest fel sunt atât de oropsite!

Cu toate acestea, Biblia ne spune că îngerii au lucrări foarte speciale, atât în cer cât și pe pământ; ei au multe lucruri de făcut, în special pentru cei care au ochi să îi vadă. Cred că majoritatea muncii lor are loc dincolo de scenele unde ei sunt de obicei neobservați

Mai jos aveți o listă cu 15 lucruri pe care le putem știi despre ființele angelice, toate fiind desprinse din Scriptură.

1. Dumnezeu a creat îngerii înainte ca să creeze orice altceva din univers. Toți îngerii au fost creați în mod simultan – și numărul lor este de neînțeles. Apocalipsa 5:11 înregistrează numărul îngerilor: ”M‑am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie.” Biblia spune că îngerii au privit pe Dumnezeu cum lucra și au strigat de bucurie la rezultatele creației (Iov 38:4-7).

2. Cuvântul ”înger” înseamnă ”mesager”. De exemplu, Evrei capitolul 2 ne spune că îngerii au fost mesagerii care au transmis cele Zece Porunci lui Moise. ”Căci dacă Cuvântul rostit prin îngeri a fost ferm, iar fiecare abatere și neascultare și‑a primit o răsplată dreaptă, cum vom scăpa noi, dacă suntem nepăsători față de o mântuire atât de mare?” (Evrei 2:2-3”Atunci Legea pentru ce este? Ea a fost adăugată pentru abateri, până când avea să vină Sămânța Căreia I‑a fost făcută promisiunea, fiind dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor.” (Galateni 3:19)

3. Unii îngeri s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Lucifer, care era în conducerea gărzii de la tronul lui Dumnezeu și cu aducerea laudei și închinării înaintea lui Dumnezeu, și care era aparent co-egal cu îngerul Mihail, a ales să se răzvrătească (Isaia 14). Un număr mare de îngeri s-au răzvrătit împreună cu el. Îngerii decăzuți (demonii) locuiesc în unul din următoarele 2 locuri astăzi: (1) Pe pământ, atacând și descurajând pe oameni; și (2) În Tartar (cuvântul grecesc pentru iad, apare în 2 Petru 2:4), o celulă de temniță în părțile cele mai de jos ale iadului, așteptând să fie eliberați în timpul Necazului cel Mare.

4. Îngerii au fost creați să laude și să se închine lui Dumnezeu în jurul tronului Său. Apocalipsa 5:11-12: ”M-am uitat și am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al ființelor vii și al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii și de o mie de ori o mie. Ei spuneau cu glas puternic: „Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, onoare, slavă și laudă!“

5. Îngerii sunt însărcinați cu responsabilitatea păzirii afacerilor națiunilor. Din Daniel 10 învățăm faptul că îngerii sunt implicați în mod destul de complicat în a ghida pe cei care sunt capii de stat ai țărilor nostre. Fiecare națiune are totodată și un demon însărcinat cu responsabilitatea de a aduce acea națiune la distrugere (Vezi cartea Ezechiel). ”El m‑a întrebat: Știi de ce am venit la tine? Acum mă voi întoarce să lupt împotriva căpeteniei Persiei, iar, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Iavanului (Grecia). Dar înainte îți voi spune ce este scris în Cartea Adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva lor decât Mihail, căpetenia voastră.” (Daniel 10:20-21)

6. Îngerii sunt puternici – și ei se vor lupta până la sfârșitul veacului.  Un singur înger a reușit să ucidă 185.000 de asirieni într-o singură noapte (2 Împărați 19). Știm de asemenea că îngerii se luptă cu Satan și demonii lui până ce victoria este câștigată la sfârșitul veacurilor. Apocalipsa 12:7-9: ”În cer a avut loc un război. Mihail și îngerii lui s‑au războit cu dragonul, iar dragonul și îngerii lui s‑au războit și ei. Dar n‑au putut învinge și locul lor nu li s‑a mai găsit în cer. Marele dragon a fost aruncat, și anume șarpele cel vechi, numit diavolul și Satan, cel care duce în rătăcire întreaga omenire, a fost aruncat pe pământ, iar împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.

7. Fiecărei biserici îi este desemnat un înger care să o vegheze și să o protejeze. Apocalipsa 1:20: ”Cât despre taina celor șapte stele pe care le‑ai văzut în mâna Mea dreaptă și a celor șapte sfeșnice de aur, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici, iar cele șapte sfeșnice sunt cele șapte biserici.

8. Îngerii vor separa grâul de neghină la judecata finală. Ei vor fi cei însărcinați cu separarea celor mântuiți de cei pierduți: ”Ogorul este lumea. Sămânța bună sunt fiii Împărăției, iar neghina sunt fiii celui rău. Dușmanul care a semănat‑o este diavolul. Secerișul este sfârșitul veacului, iar secerătorii sunt îngerii.” (Matei 13:38-42)

9. Îngerii slujesc celor care cred în Hristos.  Visul lui Iacov cu acea scară, unde îngerii coborau și se urcau de la cer la pământ este o imagine frumoasă a lucrării lor fără încetare pentru noi (Geneza 28:12).

10. Îngerii poartă de grijă nevoilor fizice ale credincioșilor. Puteți citi în 1 Împărați 19:5-7 despre cazul lui Ilie când se afla sub un ienupăr, ”Apoi, s‑a întins sub verigel și a adormit. Dar iată că un înger l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă!“ Uitându‑se, a văzut la capul său o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă. După ce a mâncat și a băut, s‑a culcat din nou. Îngerul Domnului a venit a doua oară, l‑a trezit și i‑a zis: „Ridică‑te și mănâncă, întrucât călătoria pe care o ai de făcut este prea lungă pentru tine!“

O relatare personală: După o slujbă de la biserică dintr-o miercuri seara de acum câțiva ani în urmă, o femeie mi-a relatat despre un caz de protecție angelică. Se afla pe un drum de deșert în mașina ei VW împreună cu copiii ei și motorul mașinii a luat foc. Ea s-a oprit și a încercat să ridice capota. Nu a putut, era prea fierbinte. Deodată o mașină a tras în spatele mașinii ei. Ea s-a gândit că aceasta este ceva ciudat pentru că pe acel drum ea nu a văzut nici o mașină. Un individ a ieșit și și-a pus mănuși de azbest, a deschis capota și a folosit un extinctor ca să stingă flacăra. Ea s-a întors să îi mulțumească bărbatului și el nu mai era. Atât el cât și mașina dispăruseră.

11. Îngerii protejează pe credincioși de pericol.  Acest lucru poate fi văzut în cazul îngerilor care au vegheat asupra celor 3 evrei din cuptorul cu foc (Daniel 3), sau prin vegherea lui Daniel în groapa cu lei (Daniel 6).

O relatare personală: Când fetița noastră mai mare Brianna învăța să se târască, soția mea, Julie m-a auzit cum am strigat din baia din spatele casei, ”Julie, vino repede!” În același timp eu am auzit-o pe Julie cum mă striga din baia din spate, ”Roger, vino repede”. Amândoi am alergat repede ca mai apoi să descoperim pe Brianna care era pe cale să alunece cu capul în jos pe gresia care dădea spre cada încastrată în podea, ce avea adâncimea de 3 picioare. Am apucat-o la timp.
Julie mi-a spus, ”Mă bucur că m-ai chemat aici așa de repede.
Nu te-am chemat”, am spus eu. ”Tu m-ai chemat.” ”Nu eu te-am chemat”, mi-a răspuns ea. Am avut o vizită angelică din partea îngerului păzitor al lui Brianna! Experiențele de acest gen fac din Psalmul 34:7 să vină la viață: Îngerul Domnului Își așează tabăra împrejurul celor ce se tem de El, și îi salvează.

12. Îngerii revelează uneori planurile Domnului. Puteți vedea aceasta în exemplul lui Daniel (Daniel 9:21-23), Corneliu (Faptele Apostolilor 10:3-6) sau chiar Maria la nașterea lui Isus (Luca 2).

13. Îngerii ne slujesc la momentul morții noastre. Luca 16:22: ”Săracul a murit și a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam.” Parcă mă ia fiorii când mă gândesc că undeva în viitor, poate în următorii ani pentru unii dintre noi, îngerul morții va fi trimis din Cer pe Pământ. Dacă suntem creștini, nu va trebui să ne temem de îngerul morții. El poate fi toiagul și nuiaua care ne duce prin valea umbrei morții.

14. Nu toți îngerii sunt buni. Galateni 1:8-11: ”Însă, chiar dacă noi sau un înger din cer v‑ar vesti o altă evanghelie decât cea pe care v‑am vestit‑o, să fie blestemat! Așa cum v‑am spus înainte, vă spun din nou: dacă cineva vă vestește o altă evanghelie decât cea pe care ați primit‑o, să fie blestemat! Încerc eu acum să‑i conving pe oameni sau pe Dumnezeu? Sau încerc eu să plac oamenilor? Dacă aș mai încerca să plac oamenilor, n‑aș fi un rob al lui Cristos! Vă fac cunoscut, fraților, că Evanghelia vestită de mine nu este de origine omenească, pentru că n‑am primit‑o, nici n‑am învățat‑o de la vreun om, ci prin descoperire din partea lui Isus Cristos.

15. Te-ai întrebat vreodată cu privire la îngerii păzitori? Matei 18:10: ”Vedeți să nu cumva să‑l disprețuiți pe vreunul dintre acești micuți, căci vă spun că îngerii lor din ceruri văd întotdeauna fața Tatălui Meu Care este în ceruri.” Eu mă rog adesea pentru îngerul meu păzitor. Mă rog să fie ”puternic” în dreptul meu în luptele spirituale pe care le duc. Atunci când mă rog pentru cineva care va trece printr-o operație, nu uit niciodată să mă rog pentru îngerul lor păzitor, desemnat lor de la naștere, să ajute la ghidarea mâinii chirurgului spre o operație reușită. Vrem să fim prieteni buni. Aștept să-l întâlnesc în ceruri pe îngerul meu păzitor. Sper că această scurtă inițiere în angelologie să vă fie de folos în a înțelege lucrarea și slujba îngerilor.

Dr. Roger Barrier

Notă: Materialul de mai sus a fost preluat din site-ul Bible Study Tools, adaptat dintr-un articol din seria ”Întrebați-l pe Roger”, articolul 17 lucruri pe care le spune Biblia cu privire la îngeri (disponibil în limba engleză) de Dr. Roger Barrier (foto alăturat). Dr. Roger s-a pensionat din slujba de pastor învățător din cadrul mega-bisericii Casas Church din Tucson, Arizona. El este autor și vorbitor la diferite conferințe, a fost mentor la mii de pastori, misionari și lideri creștini din întreaga lume. El deține diverse titluri din cadrul Baylor UniversitySouthwestern Baptist Theological Seminary și Golden Gate Seminary în domeniile limbii grecești, teologie și grijă pastorală. Una din cărțile sale populare, Listen to the Voice of God(Ascultă de vocea lui Dumnezeu), publicată de Bethany House, este la a doua ediție și este disponibilă și în limba tailandeză și portugheză. El publică materiale pe blogul Preach It, Teach it, un site de învățătură fondat de soția lui, Dr. Julie Barrier. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, această notă de final și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.
https://crestinismtrait.blogspot.ro/2017/07/15-lucruri-pe-care-trebuie-sa-le-stii.html?

10 lucruri pe care nu le ştiaţi despre mişcarea Penticostală

download

 

1. Islamul nu este cea mai în creştere credinţă de familie din lume. Penticostalismul este. În timp ce Islamul a început de la 0 în anul 610 d. Hr. la 1,6 miliarde astăzi (1403 ani), Penticostalismul a început de la zero la (circa) un miliard din 1906 până în prezent (107 ani).

2. Penticostalimsul este în chintesenţă american. Acesta a început (deşi au existat şi pre-şocuri pentru multe secole) în cadrul Trezirii de pe Azusa Street din Los Angeles, o întâlnire multi-etnică. Aceasta este fără îndoială cel mai influent export al nostru de acest fel.

3. Bisericile plantate de denominaţiile principale americane (Episcopalienii, Luteranii, Presbiterienii, Metodiştii, UCC, etc.) în partea de sud a globului sunt în majoritate penticostali/carismatici în pietatea lor. De exemplu, un luteran din Etiopia (Mekane Yesus) ar fi considerat cu certitudine penticostal dacă ar fi în vizită în Statele Unite ale Americii.

4. Penticostalii/Carismaticii sunt feluriţi. Ei pornesc de la spectrul celor cu sânge albastru de la Oxford/Cambridge din vecinătatea Kensingtonului, în Londra, până la mânuitorii de şerpi din Appalachia. Arhiepiscopul curent de Canterbury, Justin Welby, este un produs al celei mai mari congregaţii a Bisericii Angliei, Holy Trinity Brompton, care este una din cele mai influente congregaţii carismatice din lume. Şi nu este diversificată doar din punct de vedere economic. Dacă te găseşti într-o congregaţie multi-culturlă din SUA la un serviciu de duminică dimineaţa, probabilitatea imensă este că tu te aflii într-un serviciu de închinare penticostal.

5. Penticostalii nu sunt anti-intelectuali. Neoficialul „Papă Penticostal”, Jack Hayford din Los Angeles este un cercetător biblic al şcolilor biblice. Oral Roberts University, Regent Seminary (Virginia Beach) şi Southeastern University (Lakeland, Florida) sunt câteva din centrele cheie de învăţare înaltă pentru această mişcare. Cel mai mare seminar din cadrul Bisericii Angliei (şi probabil din întreaga comuniune anglicană) este St. Mellitus College / St. Paul’s Theological Center din Londra, patronată în mod spiritual de Biserica (Carismatică) Holy Trinity Brompton. Ei îşi deschid acum filiale pretutindeni în lume.

6. Penticostalii au fost liderii din cadrul ordinării femeilor. Deoarece ei sunt mai puţin birocratici şi mai mult „bazaţi pe daruri„, penticostalii au fost primii (şi nu protestanţii liberali) care să ordineze/hirotonească femeile. Aimee Semple McPherson a fost una din primele femei pastor din America ce a păstorit o mega-biserică (Angelus Temple din L.A. care avea la începutul său servicii cu 5.000 de persoane la o slujbă).

7. Majoritatea denominaţiilor principale din SUA precum şi Romano-Catoclii au mari minorităţi carismatice. De fapt, sunt mai mulţi carismatici romano-catolici decât sunt totalul membrilor din majoritatea tuturor celorlalte denominaţii. Luteranii şi episcopalienii au fost pionierii din cadrul mişcării carismatice (Larry Christenson şi Dennis Bennet).

8. Organizaţia Jesus Movement (Mişcarea Isus, n.tr. – numiţi şi „Jesus Freaks”, adică „Ciudaţii lui Isus”) condusă de Calvary Chapel din Costa Mesa, California, mai mult sau mai puţin au inventat CCM (Christian Contemporary Music – adică muzica creştină contempornă). Aşa cum a fost Calvary Chapel (şi încă mai este) o mică congregaţie carismatică, pietatea Penticostală a fost transmisă practic către orice congreaţie din ţară care a cântat vreodată un cântec de laudă, sau au avut pe cineva care să ridice o mână în închinare.

9. Cei din America Latină nu sunt în majoritatea lor romano-catolici. O foarte mare minoritate este penticostală. Când cei din America Latină au părăsit biserica Romano-Catolică, lucru pe care îl fac în numere mari, cele două direcţii ale lor sunt secularismul sau Penticostalismul. Cu certitudine că există penticostali latino în zona ta (dacă te afli în America de Nord).

10. Un cuvânt despre mişcarea „Word of Faith” („Cuvântul Credinţei”, cunoscut şi sub titul de Word Faith sau doar Faith – Credinţă). Acesta este un segment al Penticostalismului care este cel mai înclinat spre excese (numeşte-o / revendic-o). Totuşi, această mişcare este de asemenea destul de diversificată şi ghidată de conceptul central al faptului că „credinţa face o diferenţă”. Astfel, ei tind să ia promisiunile biblice cu privire la rugăciuni şi credinţă în mod literal. Aceasta duce mai degrabă la o teologie sistematică sofisticată ce a fost expusă prima dată în profunzime de Kenneth Hagin (bătrânul) şi care continuă să fie desfăşurtată de Joseph Prince (din Singapore) şi alţii.

Mai jos aveţi o listă cu 3 cărţi în limba engleză (titlurile sunt puse şi în română dar cărţile nu sunt încă disponibile în română, sau dacă sunt, nu vă pot oferii informaţii despre unde se pot găsi; faceţi click pe titlu sau pe coperţi şi veţi fi direcţionaţi pe paginile de unde pot fi comandate carţile), dacă doriţi să vă familiarizaţi cu mişcarea Penticostală:

Light your Church on Fire without Burning it Down Fire from Heaven Sober Intoxication of the Spirit
Light your Church on Fire without Burning it Down(Înflăcărează-ţi biserica fără să-i dai foc de tot) de David Housholder Fire from Heaven (Foc din Cer) de Harvey Cox, o carte cu informaţii de bază cu privire la mişcarea penticostală Sober Intoxication of the Spirit(Sobra Intoxicare a Duhului) de Raniero Cantalamessa, predicator al papei în perioada termenului papei Ioan Paul al II lea.

David Housholder

Note: Materialul de mai sus este o adaptare/traducere a unui articol scris de David Housholder (foto alăturat, preluată de aici) publicat de Alex Kocman în Charisma NewsDavid este un autor, blogger şi pastor senior la Robinwood Church. El se descrie a fi un „Bible nut” (înnebunit după Biblie), hobbiurile sale includ surfingul, pilates şi citirea Bibliei în originalul evreiesc şi grecesc. El a fost un Cercetător Fulbright la University of Bonn din Germania.

Dacă citaţi acest material în altă parte, păstraţi toate linkurile şi nota de la final. Fotografia din această postare este preluată de pe site-ul Charisma News unde a apărut iniţial articolul pe 12 iunie 2014.

 

(PDF, VIDEO) Lecție biblică pentru prevenirea suicidului

download

Motivat de tragedia care s-a întâmplat în Chișinău la data de 8 martie, am alcătuit o lecție biblică pentru prevenirea suicidului. La scurt timp, un alt băiat s-a sinucis în Chișinău. Se pare că aceste cazuri au legătură cu un joc care conduce tinerii până la suicid.

 

Dumnezeu mi-a pus pe inimă să alcătuiesc un studiu biblic scurt, care poate fi predat timp de 45 de minute. Mă rog ca acest studiu să oprească tinerii și adolescenții de la suicid, să-i facă conștienți de gravitatea suicidului. Mă rog părinții să predea această lecție copiilor lor, profesorii să o predea elevilor la școală și toți acei care lucrează cu adolescenții, tinerii. De fapt, lecția nu este doar pentru această categorie de vârstă. O puteți preda oricărei persoane căreia credeți că îi va fi utilă sau despre care credeți că are gânduri de suicid.

Descarcă lecția aici:

Ca să puteți printa lecțiile în numărul de exemplare de care aveți nevoie, accesați acest link.

Lecția este simplă, nu este complicată. Parcurgeți lecția împreună cu mine prin acest video live, răspundeți în scris la întrebări, apoi o puteți preda și altora:


 

De asemenea, vă invit să recomandați pe rețelele de socializare și această emisiune despre suicid. Să ne ajute Dumnezeu să salvăm cât mai multe vieți și să-i conducem pe oameni la viața veșnică.

 Articole Similare