„Vestirea care ați auzit-o de la început” este Legea sau Cuvintele Domnului Isus (1 Ioan 3:11)?

download

Întrebare:

„Vestirea care ați auzit-o de la început”: se referă Ioan la Lege sau la cuvintele Domnului Isus? (1 Ioan 3:11)

Iată acest verset în contextul lui:

Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău, și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. (I Ioan 3:9-12)

Chiar dacă în versetul 9 apostolul Ioan se referă nemijlocit la Noul Legământ (nașterea din nou sau din Dumnezeu), referința făcută la Cain, din următorul verset, ar putea duce pe cititor la gândul că Ioan se referă la Lege. Legea, într-adevăr vorbește despre dragoste pentru aproapele nostru. Însuși Domnul Isus spune că cele mai mari porunci sunt să iubim pe Dumnezeu și aproapele:

Unul din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă știa că Isus răspunsese bine Saducheilor, a venit la El, și L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este un singur Domn;” și: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu este altă poruncă mai mare decât acestea”. (Matei 12:28-31)

Și apostolul Pavel scrie sfinților din Roma că dragostea este împlinirea Legii, pentru că toate poruncile pot fi rezumate într-o singură poruncă: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.

Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. (Romani 13:8-10)

Prin Lege (Vechiul Legământ) Dumnezeu a învățat pe poporul Israel să-L iubească pe El și pe aproapele.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” nu se referă la Lege

În Noul Legământ Domnul Isus a dat o poruncă nouă, care cere de la om o dragoste mai mare pentru aproapele decât o cerea Legea:

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții. (Ioan 13:34-35)

Dragostea Domnului Isus pentru ucenici și pentru toată omenirea a mers până la jertfă: în seara în care avea să fie vândut, înainte ca să spună aceste cuvinte de mai sus, Domnul Isus le-a spălat picioarele la toți ucenicii și urma să meargă la moarte pentru mântuirea lor! El Și-a arătat dragostea pentru ei, slujindu-le și dându-le o pildă. El a spălat picioarele la toți ucenicii: lui Iuda despre care știa că în aceeași seară avea să-L vândă, lui Petru, care în aceeași noapte avea să se lepede de trei ori de El și la toți ceilalți 10 ucenici, care aveau să-L părăsească în grădina Ghetsimani. Cuvântul în limba greacă folosit de apostolul Ioan pentru „dragoste”, atât în Evanghelie (Ioan 13:34, 35), cât și în prima sa epistolă (Ioan 3:11) este „agape” și are în vedere o dragoste jertfitoare, o dragoste inteligentă, care urmărește binele obiectului dragostei.

Pe când Legea cerea „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”  și „dacă cineva rănește pe aproapele lui, să i se facă așa cum a făcut și el: frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeași rană pe care a făcut-o el aproapelui său (Levitic 24:19-20), Domnul Isus ne învață să iubim chiar și pe vrăjmașii noștri și să le facem bine:

Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte”. Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Orișicui vrea să se judece cu tine, și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două. Celui ce-ți cere, dă-i; și nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine. Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău”. Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai așteptați? Nu fac așa și vameșii? Și dacă îmbrățișați cu dragoste numai pe frații voștri, ce lucru neobișnuit faceți? Oare păgânii nu fac la fel? Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit. (Matei 5:38-48)

Și apostolul Pavel scrie despre dragoste și ne învață să ne iubim și vrăjmașii și să le facem bine ca prin aceasta să le trezim cugetul (să îngrămădim cărbuni aprinși pe capul lor):

Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii. Prea iubiților, nu vă răzbunați singuri; ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui”. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine. (Romani 12:17-21)

Deci, nu putem spune că porunca de a ne iubi unii pe alții la I Ioan 3:11 este o referință la Lege.

Dovezi că „vestirea care ați auzit-o de la început” se referă la cuvintele Domnului Isus

În această epistolă apostolul Ioan de mai multe ori face referință la ceea ce au auzit de la început sau le-a fost vestit de la început. Chiar din primele rânduri din această scrisoare apostolul Ioan scrie că le vestește ce era de la început, adică viața veșnică, care este în Hristos Isus:

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața vecinică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Și vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întunerec. (1 Ioan 1:1-5)

Pentru o înțelegere mai bună a acestui subiect este important să cunoaștem contextul în care a fost scrisă această epistolă și care a fost motivul pentru care apostolul Ioan a scris această epistolă. Apostolul Ioan scrie epistolele sale în jurul anilor 90, adică aproape peste 60 de ani de la nașterea Bisericii. A trecut mai mult de jumătate de secol de când a luat naștere Biserica și mulți din primii creștini au mers la Domnul și mulți din cei cărora le scrie apostolul Ioan nu au cunoscut personal pe Domnul Isus. Dacă la începutul Bisericii problema majoră erau prigoanele, atunci la acea perioadă, când scrie apostolul Ioan epistolele sale, Biserica, pe lângă prigoane, mai era atacată și de erezii. Una din cele mai răspândite și periculoase erezii era învățătura gnosticilor. Potrivit învățăturii gnosticilor, Domnul Isus nu a avut un trup real, ci doar s-a părut că are un trup fizic și că duhul Său a coborât peste El la botez, dar L-a părăsit înainte de crucificare. Afară de aceasta ei se credeau superiori celor care nu au acea „cunoaștere superioară” pe care o posedau ei. Unii cercetători ai Bibliei sunt de părerea că nicolaiții, despre care scrie Domnul Isus bisericilor din Efes și Pergam sunt gnosticii, care se ridică deasupra altor oameni în biserică (nico – biruitor, laos – popor, adică „biruitorii poporului”).

Iată cele scrie apostolul Ioan:

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină anticrist, să știți că acum s-au ridicat mulți anticriști: prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noștri, ar fi rămas cu noi; ci au ieșit, ca să se arate că nu toți sunt dintre ai noștri. Dar voi ați primit ungerea din partea Celui sfânt, și știți orice lucru. V-am scris nu că n-ați cunoaște adevărul, ci pentru că îl cunoașteți, și știți că nici o minciună nu vine din adevăr. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturisește pe Fiul, are și pe Tatăl. Ce ați auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămânea în Fiul și în Tatăl. (1 Ioan 2:18-24)

Din versetul 24 este clar că Ioan îi îndeamnă pe destinatari să țină învățătura pe care au primit-o de la început și să nu se lase abătuți de erezii. La capitolul 4 apostolul Ioan este mai specific și arată despre ce erezie este vorba:

Preaiubiților, să nu dați crezare oricărui duh; ci să cercetați duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși. Duhul lui Dumnezeu să-L cunoașteți după aceasta: Orice duh, care mărturisește că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu; și orice duh, care nu mărturisește pe Isus, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire ați auzit. El chiar este în lume acum. Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume. Ei sunt din lume; deaceea vorbesc ca din lume, și lumea îi ascultă. Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaște pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii. (Ioan 4:1-6)

Despre aceeași problemă apostolul Ioan scrie și în a doua sa epistolă:

M-am bucurat foarte mult când am aflat pe unii din copiii tăi umblând în adevăr, după porunca pe care am primit-o de la Tatăl. Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alții! Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început. Căci în lume s-au răspândit mulți amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să primiți o răsplată deplină. Oricine o ia înainte, și nu rămâne în învățătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura aceasta, are pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, și nu vă aduce învățătura aceasta, să nu-l primiți în casă, și să nu-i ziceți: „Bun venit!” Căci cine-i zice: „Bun venit!” se face părtaș faptelor lui rele.

Deci, apostolul Ioan le amintește destinatarilor despre ceea ce au fost învățați la începutul vieții lor de credință și importanța de a rămâne în cele învățate. Apostolul Ioan îi îndeamnă să rămână în învățătura că Domnul Isus a venit în trup. 

Dacă doriți să aflați mai multe despre învățătura întrupării Domnului Isus vă recomand să studiați Evanghelia după Ioan și cartea Evrei. Puteți folosi materialele de studiu biblic inductiv, care vă vor ajuta să studiați profund acest subiect:

Dumnezeule, exiști? Îți pasă de mine? Ce pot ști despre tine?

Evanghelia după Ioan partea I

Evanghelia după Ioan partea II

Evrei partea I 

Evrei partea II

https://moldovacrestina.md/vestirea-care-ati-auzit-o-de-la-inceput/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/vestirea-care-ati-auzit-o-de-la-inceput-este-legea-sau-cuvintele-domnului-isus-1-ioan-311/

„Înmulțiți-vă și umpleți pământul”: Până în 2035 musulmanii vor înregistra o natalitate mai ridicată decât creștinii

Noul raport al centrului american de cercetare „Pew Research” ne oferă informații despre cum rata de natalitate în cadrul Islamului și al creștinismului se va schimba până în anul 2050. Raportul prezice că până în anul 2035, pentru prima dată în istorie, musulmanii vor înregistra o natalitate mai ridicată decât cea a creștinilor.

Conform raportului, în prezent, familiile musulmane au mai mulți copii decât oricare alt grup religios din lume. Rata medie a natalității printre familiile musulmane din întreaga lume este 2.9 copii, iar cea printre creștini este de 2.6 copii. Nici un alt grup religios nu înregistrează o mai mare rată a natalității care să crească mai rapid decât numărul populației în general.

Statistica nu i-a uimit pe cercetători deoarece aceștia au observat că deja de câteva decenii bune bătălia demografică religioasă se dă anume între aceste două mari religii, contrar părerilor care spuneau că bătălia se dă între creștinism și secularism.

Pentru unii americani, în mod special pentru generația milenară, cifrele sunt cu adevărat o surpriză. Aceștia credeau că odată cu trecerea timpului, lumea va deveni mai puțin religioasă.

Eric Kaufmann, autorul cărții Shall the Religious Inherit the Earth? (Vor moșteni cei religioși pământul?) ne răspunde la această dilemă prin a explica că nu există o suficientă creștere a natalității în rândul ateiștilor sau a celor neafiliați din punct de vedere religios ca să poată să intre în bătălia demografică alături de musulmani și creștini. Până în anul 2055 – 2060, dacă statisticile vor continua în același ritm, mai puțin de un copil din 10 de pe planetă va aparține unei mame neafiliate din punct de vedere religios. În același timp, 7 din 10 vor aparține fie familiilor de musulmani fie a celor de creștini.

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/06/inmultiti-va-si-umpleti-pamantul-pana-in-2035-musulmanii-vor-inregistra-o-natalitate-mai-ridicata-decat-crestinii/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/inmultiti-va-si-umpleti-pamantul-pana-in-2035-musulmanii-vor-inregistra-o-natalitate-mai-ridicata-decat-crestinii/

„Dacă“ William Kelly

Ca să vă prezinte sfinţi şi fără pată şi de neînvinuit înaintea Lui, dacă, în adevăr, rămâneţi în credinţă, întemeiaţi şi tari şi fără să vă lăsaţi abătuţi de la speranţa Evangheliei pe care aţi auzit-o” Coloseni 1:22-23

lonely walk

 

Socotesc cuvântul „dacă“ o condiţie şi nimic altceva. Este cu totul alt lucru în capitolul 3:1: „Dacă aţi înviat împreună cu Hristos …“. Este un cuvânt asemănător, dar trebuie, ca întotdeauna, să fie privit în contextul lui. Cred că aici este implicată o condiţie, în timp ce în capitolul 3 este simpla referire la un fapt împlinit.

În afara unor împrejurări speciale care să poată schimba situaţia, fiecare om, aproape fiecare persoană, înainte de a se întoarce la Dumnezeu este în mod natural dispus să fie arminian *(adică să se încreadă în propria sa dreptate); dar când ajunge să-şi dea seama că este un pierdut, totuşi îndreptăţit prin credinţă, prin harul lui Dumnezeu în Hristos, este deseori o tendinţă de a se îndrepta cu totul spre extrema opusă. Când ajunge mai matur în înţelegerea adevărului, nu mai este vorba despre a avea una din cele două vederi, ci una infinit mai largă, adică a gândului lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său.


De la Arminius, un teolog susţinător al învăţăturii propriei dreptăţi şi a propriei vrednicii

Lucrurile din Scriptură care sunt fără condiţie trebuie luate în totul aşa cum sunt ele, iar cele condiţionate trebuie subliniate în toată tăria lor. Apostolul nu ne aduce înainte acest „dacă“ drept condiţie a îndreptăţirii noastre. Numai harul socoteşte drept pe cel nedrept; nicio condiţie nu poate avea loc aici. Ar fi o tăgăduire a harului.

Pentru toată această lucrare nu există condiţii care să poată aduce semn de întrebare. Dar ce se întâmplă? Dumnezeu nu ne face să ştim cu siguranţă care sunt cei care cred în adevăr în El, printre cei care mărturisesc Numele lui Hristos.

Au fost chiar în zilele de la început unii care au urmat adevărul pentru un timp şi apoi l-au părăsit. Alţii au înlocuit încetul cu încetul curăţia evangheliei cu filosofie şi rânduieli sau cel puţin au fost dispuşi să le adauge la ea. De aceea apostolul spune: „Dacă în adevăr rămâneţi (continuaţi) în credinţă“. Aici el îi atenţionează pe cei născuţi din Dumnezeu că trebuie să continue în credinţă; şi, pe lângă aceasta, alte lucruri trebuie să fie luate în seamă. Şi oare nu copiii adevăraţi ai lui Dumnezeu oscilează şi chiar alunecă pentru un timp în rătăcire?

Desigur, nu pot spune oricui părăseşte credinţa că este sfânt şi de neînvinuit înaintea lui Dumnezeu. Se poate să ai speranţă datorită faptelor lui din trecut; dar atât timp cât un suflet este dus astfel de vrăjmaş departe de adevărul fundamental, n-aş putea, n-ar trebui să vorbesc cu prea mare încredere despre el. Ar însemna să dovedesc neatenţie faţă de o astfel de necredinţă şi să măresc pericolul în care se află acest suflet, purtându-mă cu uşurinţă. De aceea apostolul spune: „Dacă rămâneţi“.

Un principiu asemănător se aplică celui care trăieşte la umbra unui păcat nejudecat. Astfel, în 1. Corinteni 5vedem că un om vinovat de un păcat greu, şi de aceea dat afară, trebuia să fie tratat ca „răul acela“, deşi Duhul Sfânt în acelaşi capitol vorbeşte despre scopul avut în vedere: ca duhul acelui om să poată fi mântuit.

Şi epistola a doua dovedeşte că, după toate acestea, omul acela era un credincios adevărat şi că, în urma pocăinţei lui, a fost restabilit în părtăşie.

Desigur, Duhul Sfânt cunoaşte perfect toate, dar noi putem judeca numai ce permite Dumnezeu să fie adus clar înaintea ochilor noştri. Lucrul acesta are o valoare practică pentru sufletele noastre, pentru că deseori este greu să te porţi chiar aşa cum ar trebui cu o persoană care a ieşit din părtăşie. Suntem predispuşi să abordăm cu uşurinţă astfel de cazuri. Şi care este rezultatul că le tratăm astfel? Ei trag cu putere în afară. Puterea de restabilire este prea slabă. Păcatul este judecat superficial. Dacă simţim mai mult, dorim cu sinceritate să aducem persoana aceea înapoi. Trebuie să fie o durere adâncă ori de câte ori sufletele sunt oprite de la masa Domnului. Dorinţa noastră atunci ar trebui să fie neîncetat să aflăm că se judecă ei înşişi şi să-i vedem restabiliţi.

Aici nu se spune să rămânem în credinţa prin care suntem mântuiţi, ci „în credinţa“ (articulat). Când apostolul vorbeşte aici despre „credinţă“, de fapt nu se referă la credinţa „noastră“, ci la acea singură „credinţă“ adica la obiectul primit. Credincioşi adevăraţi sau nu, dacă ei părăsesc credinţa, cum ar putea fi ei consideraţi astfel?

În ultimul timp, oamenii s-au îndreptat foarte mult spre ceea ce este înăuntru sau subiectiv; însă „credinţa“ este revelaţia oferită celui credincios în afara omului. Este o mare îndurare că în aceste zile din urmă s-a dat mare întâietate adevărului cu privire la persoana Domnului Isus Hristos.

Nu ne putem pronunţa în totul cu privire la credinţa individuală a unui om, dar putem judeca ce vedem cu privire la credinţa pe care o are şi să spunem dacă ce mărturiseşte este adevărat sau nu. Dragostea ia de bun – dacă o persoană mărturiseşte credinţa şi nu este nimic evident împotriva ei în cuvintele şi căile ei – că este credinţa adevărată. O persoană poate fi sinceră în ceea ce este greşit sau nesinceră în ceea ce este drept; dar adevărul este un standard neschimbat. Dacă cineva ar judeca pe temeiul a ceea ce este în inima unei persoane, n-ar putea spune nimic; pentru că cine altul se poate pronunţa în această privinţă decât numai Dumnezeu? Dacă cineva acţionează pe temeiul „credinţei“, odată ce omul merge împotriva adevărului, părăsind ceea ce mărturisise altădată, suntem datori să judecăm acest lucru, lăsând problema credinţei inimii în mâinile lui Dumnezeu.

http://comori.org/noul-testament/coloseni/daca-ramaneti/

”MĂ VOI ÎNTOARCE”

”Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”(Ioan 14:3)

”Aţi auzit că v-am spus: “Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:28)

mihai sarbuEra în Joia Mare. Ziua în care Fiul lui Dumnezeu avea să se confrunte cu cea mai grea problemă din Univers: păcatul întregii omeniri. Avea în față ucenicii speriați, trădarea lui Iuda și lepădarea lui Petru, marii preoți plini de ură și un Pilat  care nu știe ce să facă, Ghețimanii și Golgota. Toți erau tulburați; singurul care avea pace era El. Are tăria de caracter să le explice și să le spună: 

”Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Iar apoi continuă să-i asigure: ”Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” Ca să nu fie nici un lucru neclar el concluzionează: ”Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:1-4). Acum, după ce cunoaștem deja totul, vă invit să rămânem lângă Cuvântul ce trebuie să se împlinească în zilele care urmează: ”Mă voi întoarce.” (Ioan 14:3).

Cei care se încred în El suspină și tânjesc după ziua aceea când strigă: ”Isus, Isus și te-așteptăm / Cum crinii-așteaptă rouă, / Privind spre ceruri te chemăm / Cu mâinile-amândouă. / Treci peste anii viitori, / O, Mire drag și vină, / Ne du mai sus, mai sus de nori / În țara de lumină.” (C.Ev. #621). Fie ca și meditația aceasta să atingă inima ta în așa fel ca la sfârșit să-ți fie dor de Cer. Mântuitorul lumii se va întoarce fiindcă are motive foarte serioase să o facă.

1). Pentru că a investit. /A pregătit un loc/. Cea mai grandioasă investiție făcută vreodată pentru binele oamenilor este mântuirea și salvarea lor din păcat și din moarte veșnică. Prin decizia lui Adam soarta rasei umane a fost pecetluită: ” … toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Rom.3:23), iar ”plata păcatului este moartea” (Rom.6:23). Sumbru, trist, fără speranță și fără viitor. Așa ar fi fost dacă Dumnezeu nu s-ar fi gândit la ”al doilea Adam” care să vină în lumea noastră: ”să se nască și să crească, să ne mântuiască.” (Colind creștin). Iar minunea s-a întâmplat deoarece Dumnezeu – care este Dragoste – a decis să investească ce a avut mai scump și: ” a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16). Acum se apropie ziua inaugurării investiției jertfei de la Golgota. Cerul este în mare pregătire. Este vorba de ”casa Tatălui Meu” unde ”sunt multe locaşuri” – adeverește Domnul Isus. Toate aceste lucruri sunt reale deoarece El a plecat să desăvârșească mântuirea noastră explicând că: ”Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”(Ioan 14:2). După mai bine de două mii de ani, atât Cerul cât și sfinții așteaptă ziua celebrării când – în prezența Tatălui – Fiul Său  ”să taie panglica,” să deschidă ușa veșniciei  și să dăruiască locuri de onoare pentru toți cei care au crezut în El și au rămas statornici până la sfârșit. Promisiunea pentru biruitori este fantastică: Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” (Apoc.3:21). Nici un muritor nu-și poate dori ceva mai mult! Pocăiește-te cu adevărat și fii gata pentru inaugurare! Se poate întâmpla în orice moment

2). Pentru că a promis. Își ține cuvântul/. N-a mințit niciodată. Cuvântul Lui este DA și Amin! Fii atent din nou la promisiunea Lui:Aţi auzit că v-am spus: “Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.”(Ioan 14:28). Prima parte a promisiunii s-a împlinit deja. El este la dreapta Tatălui și așteaptă momentul în care arhanghelul va suna cu trâmbița. Da! Este sigur că – așa cum s-a împlinit prima parte a cuvântului care și L-a dat – se va împlini și cea de-a doua parte. Este absolut adevărat că Cel Viu în Vecii Vecilor va reveni ”cu slavă și mărire / să judece viii și morții / a Cărui împărăție nu va avea sfârșit!” (Credeul creștin). Iar răscumpărații care au crezut în El strigă:Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apoc.22:20). A promis! Și se va întâmpla întocmai 100%. Chiar și poetul creștin este sigur că așa va fi deoarece scrie: ”Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni / Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări, / Mare va fi ziua când ai să cobori, / Sărbătoarea celor fără sărbători.” (Anonim – Vei veni Isuse). Cartea Sfântă este marcată de nenumărate ori de promisiunea revenirii Domnului Isus. Doresc să-ți las doar încă un cuvânt ca să fii sigur că ”Ce promite El le ține!” (C.Ev.#534). Ia aminte și reține pentru totdeauna că mai este: “Încă puţină, foarte puţină vreme”, şi “Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.” (Evrei 10:37). Eu am hotărât să răspund ca și un alt urmaș al Mântuitorului care proclamă: ”Crezând, crezând, / Stau pe promisiunile Domnului meu. / Crezând, crezând, / Eu stau pe promisiunile Lui.” (C.Ev.# 227). Nu știu cum răspunzi tu dar indiferent de ceea ce vei zice, El va veni! A promis și așa va fi!

3). Pentru că a croit o cale. /O singură cale/. După ce le explică finalul și Îi asigură de promisiunea Lui, Fiul lui Dumnezeu face lumină cu privire la drumul pe care trebuie să meargă urmașii Lui ca să ajungă în glorie și să moștenească: Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25:34). Este foarte simplu și provocator mesajul Mântuitorului: ”Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan 14:4). O destinație finală la care se ajunge pe un singur drum. Oamenii au drumurile lor. Dumnezeu are Calea Lui. Este unică și inconfundabilă. Ascultă numai ce spune chiar El: ”Isus i-a zis: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţaNimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Oameni cu Scriptura în mână spun că: ”toate religiile lumii sunt ca niște cărări care duc în același vârf de munte. Nu contează pe care mergi, important este să ajungi sus.” (Anonim). Nimic mai fals. Dumnezeu a venit la noi pe o singură cale, cea a lui Isus Christos, Fiul Său întrupat și noi nu putem ajunge la El decât pe calea Lui. Cum arată ea? Urmărește: ”strâmtă este poarta,îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7:14). Suficient ca să-ți verifici starea și să realizezi unde te afli. Să înțelegi că numai: ”prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El” și fiindcă prețul a fost plătit în întregime: ”să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, … să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.” (Evrei 10:19-23). Închei meditația fredonând împreună cu poetul creștin cuvintele unei cântări de excepție: ”O poartă-n ceruri s-a deschis / Prin ea străbate-o rază. / E raza crucii lui Isus, / Ce-n lume luminează./ Îți mulțumesc Isuse-al meu, / În tine sper Tu mi-ai deschis, / Deschis! Deschis! / Tu poarta mi-ai deschis.” (C.Ev.#161). Pocaitule, rămâi pe Cale până la capătul ei. Iar tu, prietenul meu, pășește chiar acum pe ea. ”Nu-i împodobită dar dreaptă / Și e bună că duce în sus.” (C.Ev.#100). La sfârșit va fi Cerul cu Domnul Isus și cu sfinții Lui. Fă tot ce trebuie ca să fi acolo.

RUGĂCIUNE

”Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” (Ps.143:10)

”Netezeşte calea Ta sub paşii mei.” (Ps.5:8)

Pastor Mihai Sârbu

”3 : 16” SAU CIFRUL LUI DUMNEZEU

download

”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

mihai sarbuCIFRUL reprezintă: 1. vocabular criptografic în care cuvintele sunt înlocuite prin cifre; sistem de semne convenționale în comunicări secrete. 2. mecanism bazat pe o combinație de litere sau de cifre; combinația semnelor.” (DEX). În lumea noastră există asemenea comunicări secrete care – folosind combinații de cifre și litere – descoperă adevăruri tainice. Cu atât mai mult Dumnezeu folosește cifre și litere ca să scoată la iveală caracterul, dragostea și planul Său cu privire la salvarea rasei umane de la pierzare veșnică.

”3:16” reprezintă o combinație de cifre pe care l-am numit ”cifrul lui Dumnezeu”deoarece în spatele lui este descoperită ”inima Lui de tată” plină de dragoste care bate pentru fiecare muritor de pe acest pământ. Haideți ”să ne punem centurile de siguranță” și să descoperim ce se află în spatele lui ”3:16.”

1). Problema: Păcatul. ”Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea!” (Ioan 3:16) – așa începe ”3:16” sau cifrul lui Dumnezeu. Înțelegem că este vorba despre lumea pe care El a creat-o și în care a investit. Lumea care I-a întors spatele și și-a luat soarta în propriile mâini ajungând la faliment total: ”toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (Rom.3:23). Și ce-i mai trist este sentința pe care o dă un Dumnezeu drept la starea în care a ajuns rasa umană: ”plata păcatului este moartea” (Rom.6:23). Iată cum creionează Scriptura portretul ființei umane care a ales să trăiască în păcat: ”morţi în greşelile şi în păcatele voastre”  ”fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.” (Ef.2:1,12). Doliu! Dezastru! Depărtat de Dumnezeu! Fără speranță! Parcă am ajuns pe un drum înfundat, fără nici o ieșire. Aici l-a adus păcatul pe omul care L-a respins pe Creator, iar soarta lui o împărtășim fiecare dintre noi deoarece: ”sunt născut în nelegiuire, şiîn păcat m-a zămislit mama mea.” (Ps.51:5). Ce-i de făcut? Omul nu poate face nimic, singura speranță vine de Sus. Tocmai când se părea că Dumnezeu a uitat de creatura Lui, El rupe tăcerea, iar cifrul ”3:16” ne descoperă:

 2. Planul: Crucea. Dumnezeul cel drept (care trebuia să pedepsească pe păcătos) a conceput un plan unic de salvare hotărând să împlinească dreptatea Lui prin dragostea Lui iar pentru asta: ”a dat pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16) drept preț pentru răscumpărarea pmului din păcat și pierzare veșnică. Martorul ocular descrie că așa a fost: ”Când au ajuns la locul, numit “Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.” (Luca 23:33). Salvarea pretindea o jerftă fără cusur, lucru imposibil pe pământ. A venit Singurul lui Fiu din glorie: ”să se nască și să crească să ne mântuiască.” (Colind creștin). Este și motivul pentru care poetul scrie plin de recunoștință și spune: Ca să mă răscumperi pe cruce-ai murit. / Te iubesc căci spinii fruntea Ți-au rănit. / Te iubesc că Tu m-ai întâi M-ai iubit, / De te-am iubit cândva, acum și mai mult.! (C.Ev. #560). Există rezolvare la problema păcatului, iar simbolul ei este marcat într-o cruce pe care a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu. Iată de ce misiunea urmașilor Domnului Isus este să proclame acest adevăr mărturisind că: ”Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” (1Cor.1:21). În fața dragostei divine nu poți rămâne neutru, ci ești obligat să iei atitudine și să înțelegi:

3).Provocarea: Credința. Descifrând ”cifrul” cu secretul dragostei lui Dumnezeu ești provocat să faci o decizie privind salvarea și destinul tău veșnic. Iată modul în care ”3:16” spune că poți beneficia de investiția lui Dumnezeu: ”oricine crede în El!” (Ioan 3:16).Sacrificiul suprem care a adus salvarea și viața veșnică are efect pentru lumea întreagă dar beneficiază de el doar aceia care cred – adică – cei ce se încred cu adevărat în Dumnezeu. Și asta pentru că:” cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Dumnezeu este interesat în salvarea ta mai mult decât îți închipui și așteaptă chiar acum să hotărăști să intri într-o relație adevărată cu El prin pocăință și credință deoarece: ”cel neprihănit va trăi prin credinţă” dar în același timp te avertizează: ”dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”(Evrei 10:38). Dacă pornești la drum cu Domnul Isus, fă în așa fel ca să rămâi până la capăt alături de El. Trăim vremurile de la sfârșit când lepădarea de credință este la ordinea zilei. Iată de ce întrebarea Scripturii te privește și pe tine în mod direct: ”când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8). Probabil că va găsi ”tone” de religie dar fără relație. Biserici arhipline dar fără mărturia credinței. Bannere cu firme religioase dar fără viață. Unde te găsești în această ecuație? Ai grijă! Fiindcă numai prin credință poți privi spre infinit și să descoperi ce te așteaptă dacă ești pocăit cu adevărat.

4).Perspectiva: RaiulExistă o finalitate și o răsplată la toate cele de mai sus. De ce a murit Domnul Isus și de ce este nevoie să crezi? Iată răspunsul: ”să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică!” (Ioan 3:16).Exact cum aude și tâlharul care s-a pocăit pe cruce lângă Domnul Isus: ” vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43). Raiul lui Dumnezeu nu este o poveste; este marea realitate în Domnul Isus. Ți se taie respirația la imaginea pe care o prezintă Scriptura: ”Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.” (Apoc.22:3-5). Te poți gândi ca tu – un anonim al acestui pământ – să intri pe porți de perle și să pășești pe străzi de aur în cetatea eternă? Dar să fi părtaș la ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte?” (P.Ispirescu – Basme). Oare înțelegi cu adevărat ce înseamnă să locuiești în: ”cortul lui Dumnezeu cu oamenii?” (Apoc.21:3). Cu sfinții, cu martirii, și cu miliardele de răscumpărați în jertfa de la Calvar? Este mai presus de înțelegerea omului dar este adevărat așa cum scrie și poetul că: ”Sus asupra stelelor, Aleluia, Amin! / E mulțimea sfinților, Aleluia, Amin! / Care-aici s-au ostenit, Care mult au suferit, / Acolo s-or oihni, Aleluia, Amin!” (C.Ev. #456).Cifrul lui Dumnezeu – ”3:16” – a fot dezlegat. Nu mai există nici o enigmă. Problema a fost rezolvată la cruce. Tot ce ți se cere este să te încrezi în El cu adevărat și să trăiești pocăința la nivel de excelență în așa fel ca să-L onorezi! Finalul va fi glorios! A mai rămas puțin până vom auzi trâmbița revenirii Lui. Aș vrea să nu lipsești. În Cer va fi trist fără tine . Și eu voi fi trist să te caut și să nu te găsesc acolo. De aceea te îmbrățișez cu dragoste sinceră și mă rog să-ți pui viața în rânduială în așa fel ca să ne întâlnim în glorie.

RUGĂCIUNE

”Să vină, Doamne, îndurarea Ta peste mine, mântuirea Ta, după făgăduinţa Ta!” (Ps.119:41)

“ZIUA ACEEA”

 ”M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2Tim.4:7-8)

mihai sarbuMeditația din săptămâna precedentă aducea în scenă o secvență din calendarul lui Dumnezeu numită ”ziua socotelilor” sau judecata lui Dumnezeu. De pe grămada de gunoi, Dreptul Iov proclamă: să ştiţi că este o judecată.” (Iov 19:29).O judecată cu două implicații: una cu semnul plus (pentru răsplătire) și alta cu semnul minus (pentru osândă). Astăzi ne oprim la o altă secvență intitulată ”ziua aceea” ca și la momentul în care Dumnezeu va face judecată pentru răsplătire în dreptul fiecărui urmaș al Domnului Isus care a rămas statornic lângă El până la capăt. Poetul tânjește după acel moment când scrie:”Vei veni, Isuse, ştiu că vei veni / Şi pe nori cu slavă Tu vei răsări, / Mare va fi ziua când ai să cobori, / Sărbătoarea celor fără sărbători.” (Anonim – Vei veni Isuse). Întrebarea mea în dreptul tău este: ”Cum aștepți  ziua aceea?” Este stabilită în agenda lui Dumnezeu și va veni indiferent dacă vrei tu sau nu. Mă rog să nu fi surprins de acel moment special și să înțelegi valoarea și semnificația ei în așa fel ca să nu fi luat pe nepusă masa. Ea – ”ziua aceea” – este revelată în Cartea Sfântă ca și:

1). Ziua confruntăriiTelegrama lui Dumnezeu cu privire la întâlnirea din veșnicie este clară și fără comentarii: ”Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos”, De ce?”pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2Cor.5:10). Iar poetul vine și întărește acest adevăr biblic proclamând că: ”Noaptea vieții se va lăsa / Și către Cer eu voi pleca / Să mă-ntâlnesc cu ce-am lucrat. / Unde-i lumină ne-ncetat.” (Anonim – În orice zi). Este sigur că”Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată! Dar nu numai atât!”judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.” (Ecl.12:14). Dacă este sigur că nu poți să scapi de această confruntare nu crezi că e înțelept să beneficiezi de harul pe care ți-L acordă Domnul ca să fi prezent la întâlnirea pentru răsplătire pentru că ai avut o viață demnă de Cel Prea Înalt? Tot ce trebuie să faci este să trăiești zilnic la nivel de excelență, onorându-L pe Mântuitorul în așa fel ca – fiind plin de Duhul Sfânt – să se vadă în viața ta roada Lui, emblema acestei trăiri fiind: ”Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Gal.5:23). Nici o justiție pământească nu te va putea acuza atunci când în viața ta este vizibilă roada Duhului. Cu atât mai mult Dumnezeu! Va fi onorat să te primească și să te felicite pentru o asemenea mărturie. Ce zici? Vrei să te oprești din alergarea ta și să începi un alt mod de viață? Astăzi! Mâine s-ar putea să fie prea târziu.

2. Ziua confirmăriiÎn ”ziua aceea” Dumnezeu va confirma adevărata ta identitate. Pentru că: ”Nu orişicine-Mi zice: “Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 7:21). Termenii în care te poți califica pentru viață veșnică sunt stabiliți de Creatorul. Asta înseamnă mult mai mult decât ”a zice”; înseamnă ”a face”! Adică modul tău de viață să fie cel al faptelor izvorâte dintr-o credință autentică (nu uita că și dracii cred și se înfioară) în Dumnezeu. Abia atunci vei putea auzi invitația care confirmă identitatea ta reală: “Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii.” (Matei 25:34). Ce onoare dar și ce responsabilitate! Într-o zi vei fi prezent pe podiumul veșniciei ca să fi prezentat ca unul care a biruit în lupta vieții, și-a sfârșit alergarea și a păzit credința. Dar ce răspundere implică această favoare! Trebuie să se întâmple ceva în interiorul tău: să fii născut din nou și să trăiești sub domnia Lui. Așa pretinde Cuvântul: ”dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2Cor.5:17). Când se întâmplă acest lucru cu adevărat și devii proprietatea Domnului Isus, atunci se împlinește un alt mesaj al Scripturii: ”Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal.5:25). Ceea ce este înăuntrul tău se vede în afară. Înainte de a fi o confirmare finală în glorie, trebuie să existe o mărturie și aici pe pământ că ești pocăit cu adevărat. Oamenii s-au săturat de vorbe și de predici. Ei doresc să vadă vieți schimbate care să aibă impact în lumea din jur. Primii creștini erau cunoscuți ca și cei: “care au răscolit lumea …” (F.A.17:6) datorită vieții lor trăită la nivel de excelență. Întrebarea care se impune de la sine este: ”Ce (pe cine) văd oamenii din jur în viața ta”? și ”Care este mărturia vieții tale de creștin despre Mântuitorul tău”? Nu-i glumă; e cel mai serios lucru de sub soare. Ne confirmă și poetul creștin când scrie: ”Să se vadă-n a ta viață / din iubirea lui Isus. / Fii scrisoare sfântă, scrisă / chiar de mâna dulce-a lui Isus”. (C.Ev. # 549). Te rog, oprește-te puțin! Următorul eveniment cosmic va fi întâlnirea din glorie. Cerul nu va fi așa de frumos dacă tu lipsești. Iată de ce, te implor să-ți pui viața în ordine. Mărturia ta de pe pământ va aduce fericire veșnică sau chin veșnic. Alege să fii împreună cu Fiul lui Dumnezeu în Cerul Lui trăin de-aici de pe pământ ca și în Cer.

3).Ziua consacrării /încoronării/. ”Ziua aceea” mai înseamnă ceva: va fi ziua consacrării tale. Ziua în care ai fost găsit vrednic să urci pe podiumul de premiere al Cerului și să fi declarat învingător. Din închisoarea Romei Apostolul Pavel era sigur de un lucru: De acummă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în “ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2Tim.4:8). Nu știu să-ți explic exact ce înseamnă această cunună dar știu că vei fi încoronat ca să rămâi pentru timp și eternitate în compania Celui Viu în Vecii Vecilor și a sfinților Lui: ”şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.”(1Tes.4:13-17). Iată ce declară ”ghidul” că a văzut în glorie în ultima carte a Bibliei: ”un cer nou şi un pământ nou; … cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei … cortul lui Dumnezeu cu oamenii… un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul … în mijlocul pieţii cetăţii, şi pe cele două maluri ale râului, era pomul vieţii”. (Apoc. 21:1-3,22:1-2). Nici o ființă de sub Soare nu-și poate dori ceva mai mult decât: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”. (P.Ispirescu – Basme). Basmul românesc își va găsi împlinirea ”L-acele țărmuri, dincol’ de râu …” (C.Ev. #468). Iar poetul creștin anonim întregește imaginea veșniciei cu Domnul când scrie:”Dincol de zare-i o dimineață / Mai glorioasă fără apus. / Sfârșită-i truda și-o altă viață / Am pe vecie cu-al meu Isus”. Finalul este de-a dreptul fantastic: ”Dincol’ de zare, ce întâlnire / Cu prea iubiții plecați în Cer. / Și-ntr-o unire făr’ despărțire, / Vom fi cu Tatăl acasă-n cer”! (Anonim – Dincol’ de zare). Nu am cuvinte mai elevate să-ți pot descrie farmecul și splendoarea din glorie. Tot ce pot să fac este să-ți spun că te iubesc și că mă rog ca Dumnezeu să atingă ființa ta în așa fel ca după ce ai citit această meditație să-ți fie dor de veșnicie și de întâlnirea cu Domnul Isus. Te îmbrățișez și doresc să se-ntâmple chiar acum.

RUGĂCIUNE

”Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!

Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps.139:23-24)

Pastor Mihai Sarbu

“FIULE, DĂ-MI INIMA TA…˝- PASTOR MIRCEA TOMA

 

“Fiule, dă-mi inima ta…˝

Proverbele 23,26

Dintre tot ce putem da Domnului, un singur lucru Îl dorește: inima. Tot ce este pe pământ și în ceruri este al Lui, inclusiv trupul și inima (organul care ne bate în piept). Însă inima, ca expresie a omului dinlăuntru, a dorințelor și emoțiilor noastre, a gândirii și a voinței noastre, a conștiinței și afecțiunii noastre este ceea ce dorește Dumnezeu, și ea nu este a Lui pana nu I-o dam. Și, după cum un soț care-i dă soției totul, sau o soție care se dăruiește soțului pe deplin, dar nu-i dă inima partenerului său este ca și când nu i-ar da nimic, tot așa, a-I da lui Dumnezeu totul, dar nu inima, nu înseamnă prea mare lucru. Mai exact, nimic.

Nu-i așa că tu ești unul dintre cei ce dau multe sau fac multe pentru Dumnezeu? Apucă-te și cântărește și vei vedea câte se adună: ajuți pe săraci, dăruiești la biserică, ești binevoitor în a ajuta pe toți, spui Evanghelia ori de câte ori ai ocazia și altele asemenea… Dacă nu ar fi așa nu ai citi o revistă creștină și nu ai da câteva minute din prețiosul tău timp pentru a citi acest articol! Darinima, ai dat-o pe deplin și pentru totdeauna Domnului?

Este ciudat, când pui cap la cap învățătura Scripturii cu privire la inima omenească în starea ei neafectată de har și nașterea din nou, că Dumnezeu o dorește. Noi înșine ne-am lepăda de ea dacă am putea și dacă am vedea-o așa cum este în realitate. Dar nu o vedem, profetul Ieremia atrăgându-ne atenția asupra acestui paradox: inima este adevărul în privința noastră, este însăși esența făpturii noastre, dar din cauza corupției păcatului nu suntem în stare să discernem realitatea în privința propriului sine: ˝Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea, cine poate să o cunoască?˝ – Ieremia 17,9. Așa că Domnul Isus, Dumnezeu Întrupat și cunoscător a toate, a dat la o parte cortina dezvăluindu-ne: ˝Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia˝ – Marcu 7,21-22. Adică inima omenească, în starea ei naturală, este rea și foarte rea – lucru dovedit de faptele vieții noastre.

Uite așa am aflat de ce mulți oameni nu manifestă un interes real și susținut pentru Dumnezeu, deși sunt religioși și chiar pioși. Până la urmă, inima ce nu este a Domnului, își va dovedi caracterul murdar, întinzându-se ca mucegaiul peste orice realizări și eforturi bune. Nu că nu s-a vrut, nu că nu s-a încercat, nu că nu a fost multă jertfă și efort, dar inima târește omul acolo unde-i este comoara.

Același este răspunsul de ce așa de mulți copii care cresc în familii bune, sunt duși la biserică cu regularitate, li se acordă o educație atentă ajung la maturitate să-și ruineze viața prin alegeri și păcate devastatoare, nenorocindu-se și pe ei și pe aceia care i-au crescut.

Același este răspunsul pentru care mulți semeni de-ai noștri cunosc Evanghelia Domnului Isus, care s-ar putea că, din când în când vin la evenimente evanghelistice unde li se expune clar și provocator adevărul privind moartea și învierea Domnului Isus, nu devin ucenici ai Domnului.

Același este motivul pentru care ștergerea din registrul bisericii în care este trecut numele multora va fi făcut nu de pixul secretarului bisericii, ci prin ardere de către flăcările iadului.

O, și dacă ce este și ce face inima noastră ar avea repercusiuni numai asupra noastră înșine…Parcă mintea nu poate pricepe vremurile în care trăim, cu atâtea focare de conlict și neînțelegere între oameni, cu boli fără tratament (vezi Ebola), cu știri despre copii crescuți în țări numite cândva creștine care acum se radicalizează la islam și merg să lupte în Siria sau Irak. Îmi spunea un păstor: ˝Dar cum să nu meargă să lupte aiurea când viața le-a fost devastată de părinții care mergeau la biserică în fiecare duminică, mărturiseau că sunt născuți din nou, dar au trăit în păcat și apoi au sfârșit în divorț; când au avut sub ochi atâtea exemple de așa ziși creștini care în afară de nume nu aveau nimic ce să-i diferențieze de lume? Radicalizarea și lupta le dau fundament și scop aducând ordine în haosul vieții˝. Din nefericire, ei au ales si merg pe o cale greșită pentru că, ceea ce au nevoie și Persoana după care tânjesc, este Dumnezeul Bibliei.

Întreaga istorie biblică este dovada căutării lui Dumnezeu după inima omenească. Înțelepciunea, personificată, îți adresează o chemare directă din partea lui Dumnezeu: ˝Acestea sunt cuvintele pe care Solomon le rostește în numele înțelepciunii, iar înțelepciunea nu este decât un alt nume pentru Domnul Isus Hristos care a fost făcut de Dumnezeu înțelepciune pentru noi. Dacă vei întreba: Care este cea mai înaltă înțelepciune de pe acest pământ? vei vedea că este să crezi în Isus Hristos pe care Dumnezeu L-a trimis – să devii un urmaș și un ucenic al Său, să te încrezi în El și să-L imiți. Este Dumnezeu în Persoana Iubitului Său Fiu care spune fiecăruia dintre noi: Fiule, dă-mi inima ta˝- Charles Spurgeon (http://www.biblebb.com/files/spurgeon/1995.htm).

Spre lauda și gloria Sa veșnică, dorința lui Dumnezeu este să-I dai inima ta, așa de ticăloasă sau neserioasă, așa de pătată de păcat, egoism și mândrie, pentru ca să o curățească în sângele Domnului Isus, să o sfințească și să o transforme. În aceasta constă puterea Evangheliei – ea aduce mântuire pentru orice om, indiferent de starea inimii sale. Ia cuvintele Scripturii, ˝Fiule, dă-mi inima ta˝ , nu numai ca o invitație din partea Sa, ci ca o poruncă adresată personal ție, clară și directă, care îți cere ascultare imediată. În loc să amâni, pune-te pe genunchi și dă-ți inima Domnului într-un act de pocăință prin credința în Hristos Isus și lucrarea făcută de El la cruce.

Dar poate că ești unul dintre cei care au făcut asta în urmă cu destui ani ca să nu-ți mai aduci aminte exact împrejurarea, și de atunci multe ți-a fost dat să trăiești. Scriptura îți vorbește și ție chemându-te să veghezi ca inima să-ți fie în totul a Domnului, dăruindu-I toată dragostea și afecțiunea, încrederea și slujirea în ascultare.

Am copilărit la Hunedoara și-mi aduc aminte de toate zgomotele făcute de combinatul siderurgic pentru că locuiam aproape. Se folosea explozibil pentru a desprinde zgura ce a fost turnată lichidă în niște vagoane speciale și pe drum s-a întărit, așa că tocmai când nu te așteptai auzeai câte o bubuitură. Trenuri treceau cu regularitate ducând și aducând tot felul de produse. Periodic se dădea drumul la gazele rezultate în urma arderilor și, din cauza presiunii mari se auzea în tot orașul. Dar știți ceva?, după un timp mai realizam că toate acestea există doar atunci când aveam musafiri și ne spuneau dimineața că nu s-au odihnit prea bine din cauza zgomotelor combinatului. Tot așa, de ani poate răsună chemarea lui Dumnezeu pentru tine, și El o face acum din nou: ˝˝Fiule, dă-mi inima ta˝. Nu cumva te-ai obișnuit cu harul și nu mai auzi chemarea Domnului?

Pastor Mircea Toma

http://www.baptisti-arad.ro/articole/fiule-d-mi-inima-ta

Un Leac pentru Suferință – Pastor Richard Wurmbran

​NEBUNIA NUMITĂ TĂGĂDUIREA LUI DUMNEZEU – Pastor Ioan Cocîrțeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/fiule-da-mi-inima-ta˝-pastor-mircea-toma/