Şi ateii folosesc Biblia, dar în cu totul alt scop

Deşi numărul ateilor care folosesc aplicaţia YouVersion, o Biblie online care pune la dispoziţia cititorilor diferite versiuni şi traduceri ale Bibliei, nu este cunoscut, câţiva dintre ateii din America recunosc că o folosesc. Dar nu pentru a se informa, ci pentru a-I îndepărta pe creştini de credinţă.

Lauren, unul dintre ateii chestionaţi de Religion News Service, recunoaşte că foloseşte aplicaţia pentru a organiza dezbateri săptămânale cu creştinii. De regulă, Lauren caută pe Twitter persoane care postează mesaje religioase sau chiar versete biblice despre căsătorie, după care le trimite versete despre alte tipuri de căsătorie din vechime – precum poligamia. Ea speră ca aportul ei să le „deschidă ochii” creştinilor şi să le arate că ceea ce cred este greşit, mai ales în ceea ce priveşte căsătoria între persoane de acelaşi sex, practică pe care ea o susţine.

Iar Lauren nu este o excepţie. „Am auzit că există oameni care folosesc aplicaţia în acest scop. Dar cred că folosirea Bibliei în scopul dezbaterilor este un lucru benefic”, a declarat

Bobby Gruenewald, pastorul din spatele aplicaţiei.

Sursa: Religion News Service

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/si-ateii-folosesc-biblia-dar-in-cu-totul-alt-scop/

SUA: Alianța homosexuali-sataniști încearcă tăria credinței creștinilor

de  Perdeaua de Fum

O grupare satanistă din SUA a anunțat că intenționează să folosească așa-numita „legislație anti-discriminare” pentru a-i forța pe creștini să participe la glorificarea satanismului.

Cea mai recentă încercare de hărțuire a creștinilor americani vine din partea unui grup satanist și este legată direct de cauza Masterpiece Cakeshop, care va fi luată în discuție la Curtea Supremă a SUA în curând. Curtea trebuie să decidă dacă un cofetar creștin din Colorado s-a aflat în exercitarea drepturilor sale constituționale la libertate religioasă, după ce a rezistat presiunii fanaticilor LGBT care i-au solicitat să livreze produse personalizate pentru o „nuntă” unisex.

Conform afirmațiilor liderului grupării „Templul Satanic”, Lucien Greaves, intenția este de a sprijini, indirect, lobby-ul homosexual care este „amenințat” de „discriminare”:

„Întrucât orientarea sexuală nu este o categorie protejată sub legea Drepturilor Civile din 1964, în timp ce rasa și religia sunt, există o șansă importantă ca dreptul de a discrimina contra cuplurilor gay să fie afirmat ca o libertate constituțională.”

Și continuă:

„Întrucât religia este o categorie protejată, un cofetar poate refuza servicii persoanelor LGBT, dar nu poate refuza servicii pe baza religiei altei persoane. Dacă nu vor să facă un tort pentru o nuntă unisex, atunci să îi obligăm să facă unul care să îl onoreze pe Satan.”

Conform specificului regimului american al drepturilor și libertăților și Constituției SUA, grupările sataniste au statut de religie și sunt protejate la egalitate cu oricare cult.

La fel ca și cel pe care îl slujesc, adepții lui Satan mint. Patiserul creștin Jack Phillips, care a inițiat litigiul acum pendinte în fața Curții Supreme, nu i-a refuzat pe cei doi bărbați din cauza orientării lor sexuale ci pentru că a presta servicii la nunta lor ar fi însemnat o încălcare a valorilor credinței creștine, prin susținerea acordată unei false uniuni maritale, care o contrazice pe cea din Scripturi.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni această „nouă” alianță, care nu e una de complezență, după cum însuși Greaves recunoaște:

„mulți dintre membrii noștri sunt și homosexuali, și cred că există motive evidente pentru asta.”

„Pariez că iadul este fabulos”. Într-adevăr, dar nu în sensul în care crede el.

Incidentul este de interes și pentru Europa, și pentru România, pentru a arăta ce se ascunde de fapt sub legislația așa-zisă „anti-discriminare” pe care Comisia Europeană urmărește să o facă obligatorie în țările UE. Aceste legi nu protejează de fapt pe nimeni contra opresiunii, ci folosesc tocmai pentru a furniza lobby-ului pro-homosexual instrumentele legale cu care să hărțuiască pe oricine.

Oricum, rămânem în continuare în așteptarea unei știri în care un cuplu bărbat-femeie să solicite unui patiser homosexual un tort de nuntă pe care să scrie HOMOSEXUALITATEA ESTE UN PĂCAT. Deocamdată nu am avut parte de astfel de cauze, ca dovadă cine este cu adevărat intolerant și bigot.

http://www.culturavietii.ro/2017/10/13/dupa-homosexuali-e-randul-satanistilor-sa-incerce-taria-credintei-crestinilor-americani/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/sua-alianta-homosexuali-satanisti-incearca-taria-credintei-crestinilor/

STENOGRAMA SECRETĂ A LUI COPOSU DESPRE SPĂLAREA DE CREIER LA PITEŞTI…….

Autor: Olimpia Man

    

O discuţie din 1968 dintre Senior şi prietenul său, Valentin Hila, într-o cameră de hotel din Baia Mare, zguduie istoria României cu detalii cutremurătoare care au „evadat“ cu greu din închisoarea de la Piteşti, scrie adevarul.ro

Transcrierea unor înregistrări ale fostei Securităţi, găsită recent de istoricul sălăjean Marin Pop în arhivele CNSAS, aduce detalii inedite despre cum erau reeducaţi deţinuţii politici, prin „Experimentul Piteşti“. Corneliu Coposu, cel care nu vorbea niciodată despre cei 17 ani petrecuţi în puşcărie, îi explica bunului său prieten Hila cum sute de tineri au fost îndobitociţi de „educatori“. Iar alte sute au fost ucişi de aceiaşi torţionari. „Erau 30 de inşi în cameră şi tu erai cel care te reeducai. Ăia 30 se aliniau pe două rânduri, fronturi, tu stăteai în genunchi şi ăia, fiecare, trânteau câte o flegmă jos şi tu trebuia să le lingi pe toate“.  

A fost realitate! O realitate care a evadat mult prea târziu din spatele zidurilor închisorii de la Piteşti. O realitate cruntă descrisă de Corneliu Coposu, la 20 septembrie 1968, bunului său prieten Valentin Hila. Povestea documentului inedit, descoperit recent de istoricul sălăjean Marin Pop în arhivele Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), are în spate o oră şi cinci minute din viaţa Seniorului, într-o cameră de hotel din Baia Mare.

Monitorizat clipă de clipă de fosta Securitate, Coposu este înregistrat, în acea zi de septembrie, în timp ce îi povesteşte lui Hila, în camera de hotel, detalii şocante despre cum li se spălau creierele deţinuţilor politici, în temniţa de la Piteşti, între 1949 şi 1951. Hila, fost coleg cu Coposu în Partidul Naţional Ţărănesc (PNŢ), trăia în exil, la acea vreme, în Statele Unite ale Americii, având cetăţenie braziliană. Se întorcea, însă, acasă, din când în când, şi, atunci când Seniorul avea timp, îşi petreceau împreună vacanţele prin ţară.

 

 

Istoricul Marin Pop lucrează la monografia familei Coposu

„Cei doi vechi prieteni au stat de vorbă despre ce s-a întâmplat la Piteşti, despre fenomenul de reeducare, neştiind că sunt ascultaţi şi înregistraţi. Erau anii în care Seniorul era vânat pas cu pas de fosta Securitate“, spune istoricul Marin Pop, care a descoperit documentul într-unul dintre cele 38 de volume cu transcrierile discuţiilor lui Coposu, îndosariate de fosta Securitate şi păstrate acum de CNSAS.

Amintirile unui camarad din detenţie 

Istoricul adaugă că foştilor deţinuţi politici le era interzis să povestească despre ceea ce se întâmpla în închisorile comuniste, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care nu există nici acum prea multe mărturii despre „Reeducarea de la Piteşti“. „În ’64, când i-au eliberat din detenţie, i-au pus pe toţi să semneze că, dacă spun cuiva ce s-a întâmplat în închisorile comuniste, îi închid din nou“, subliniază Marin Pop.

Corneliu Coposu a fost închis, timp de 17 ani, în mai toate temniţele comuniste din ţară, inclusiv în cea de la Piteşti. „Seniorul nu a trăit personal reeducarea din această temniţă, despre care îi vorbeşte prietenului său. Ştia, însă, toate scenele de tortură de la un coleg de suferinţă, pe care îl întâlnise în timpul anilor grei de detenţie“, explică istoricul sălăjean. Colegul de suferinţă era Sandu Ghica, fiul fostului prefect al Poliţiei Capitalei în Guvernul Nicolae Rădescu, un consiliu de miniştri considerat ultima guvernare democratică a României, până la Revoluţia din ’89.

Autodemascarea:  „Tata a fost un hoţ“ 

În camera de hotel, Corneliu Coposu îi povesteşte prietenului său cum deţinuţii politici de la Piteşti, majoritatea studenţi şi membri ai Partidului Naţional Ţărănesc sau ai Partidului Naţional Liberal (PNL), erau „reeducaţi“, mai întâi, prin ceea ce ei numeau „Autodemascare“.

Deţinuţii erau puşi să îşi mărturisească păcatele, iar pentru a trece mai uşor de această „probă“, ajungeau să inventeze tot soiul de grozăvii. „Ăsta (Sandu Ghica – n.r.), la reeducare, a ţinut cam următorul discurs: «Tata a fost un hoţ, care a furat de la armată, fura cămăşile soldaţilor şi le vindea. Mama a fost o curvă, avea nu ştiu câţi amanţi». (…) Nişte chestii din acestea de stătea ceasul“, îi povestea Coposu prietenului Augustin Hila.

Istoricul Marin Pop comentează că „pe lângă metodele obişnuite de tortură, închisoarea de la Piteşti a fost singura din ţară unde s-a aplicat şi spălarea de creier, prin care torţionarii încercau să te facă se te autodemaşti, aşa cum reiese şi din cuvintele Seniorului. Încercau să te facă să ajungi să crezi că tu eşti de vină pentru toate relele, inclusiv pentru faptul că ai ajuns la închisoare. Era, în mod clar, o închisoare de exterminare, specializată pe elita studenţimii de la acea vreme, din care cei care scăpau erau, în general, un fel de roboţi cu creierul spălat“.

Depersonalizarea: „Liturghie cu pişat“ 

După autodemascare, spălarea minţilor prin „Experimentul Piteşti“ continua cu „Depersonalizarea“, în care umilinţele trăite de deţinuţi erau inimaginabile. „Trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. (…) La un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl punea să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi“, detaliază Seniorul în discuţia purtată, în 1968, în camera de hotel.

Marin Pop, cel care, acum, lucrează la monografia familiei Coposu, explică importanţa vorbelor Seniorului, de la acea vreme, pentru filele istoriei României: „Acest document este inedit, în primul rând, prin explicarea detaliată a ororilor care s-au petrecut în gulagul românesc, orori despre care cei care le-au supravieţuit nu prea au vrut să vorbească. Nu au vorbit în perioada comunistă, pentru că le era frică. Nu au vorbit nici după Revoluţie, pentru că, probabil, nu voiau să retrăiască acele momente groaznice. Doreau să uite!“.

Istoricul mai spune că mărturia lui Corneliu Coposu este inedită şi prin faptul că acesta a preferat să nu povestească public despre închisoare: „Am studiat cât de mult am putut şi ce era disponibil despre «Fenomenul Piteşti» şi nu mă aşteptam să găsesc astfel de detalii spuse de Senior. Corneliu Coposu, o persoană şi o personalitate care, în ciuda chinurilor pe care le-a îndurat în cei 17 ani petrecuţi în închisorile comuniste, nu povestea niciodată despre acea perioadă“.

„Noi, românii, uităm prea repede“ 

Nu toţi cei care au trecut prin chinurile „Reeducării de la Piteşti“ au scăpat cu viaţă. Seniorul, în aceeaşi discuţie de la Baia Mare, dă şi câteva exemple de cunoscuţi care au ieşit din închisoare în

sicriu, răpuşi de torturile la care au fost supuşi: „Pana, ăla, moşierul, a murit în reeducare. Fluieraş, socialistul, a murit în reeducare… bătut, aşa, şi schingiuit. Când mureau, erau, pur şi simplu, şterşi din controale, gata, fără nicio urmare“.

„Sunt detalii cutremurătoare chiar şi pentru istoricii care au studiat în detaliu acei ani, acele orori de la Piteşti. Cuvintele Seniorului sunt, fără doar şi poate, crudul adevăr. Şi este bine ca acest adevăr să fie cunoscut, pentru că noi, românii, avem tendinţa să uităm prea repede. Să iertăm, poate, prea repede. Iar istoria, mai ales o astfel de istorie, trebuie cunoscută, pentru a nu se repeta“, subliniază Marin Pop.

Istoricul adaugă că „torţionarii, din mari criminali, au devenit, după Revoluţie, mieluşei, cu pensie de 6.000 – 7.000 de lei lunar, în timp ce foştii deţinuţi, cei care au suferit de pe urma lor, iau pensii de mizerie“.

„Weekend Adevărul“ vă prezintă integral, în exclusivitate, transcrierea discuţiei dintre Corneliu Coposu şi prietenul său, Valentin Hila, prelua-tă din arhivele CNSAS. Menţionăm că intertitlurile aparţin redacţiei.

Sunt detalii cutremurătoare chiar şi pentru istoricii care au studiat în detaliu acei ani, acele orori de la Piteşti. Cuvintele Seniorului sunt, fără doar şi poate, crudul adevăr.

Marin Pop, istoric

File din arhiva fostei Securităţi cu transcrierea discuţiei purtate de Corneliu Coposu şi Valentin Hila, în 1968, la Baia Mare

Cine a fost Corneliu Coposu 

Seniorul s-a născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota (Sălaj), fiind fiul preotului Valentin Coposu, fost protopop greco-catolic al Districtelor Şamşud şi Coşlariu şi, totodată, un adept înfocat al Partidului Naţional din Transilvania. Liderul său spiritual a fost Iuliu Maniu, premier, de mai multe ori, al României, fost preşedinte al PNŢ şi deţinut politic, după 1947.

Maniu a fost prezent în viaţa lui Corneliu Coposu încă din copilăria acestuia, între cei doi existând şi o relaţie de rudenie. Maniu este şi cel care i-a influenţat radical cariera lui Coposu, îndrumându-l să aleagă Facultatea de Drept în locul celei de Teologie, care era o tradiţie de generaţii în familia Seniorului. Între 1937 şi 1940, Coposu a fost secretarul personal al lui Maniu, iar din 1940 a fost secretarul politic al acestuia. Corneliu Coposu a făcut 17 ani de puşcărie politică, între 1947 şi 1964, fiind acuzat de „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“. După Revoluţia din ’89, Coposu a anunţat revenirea pe scena politică a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, al cărui preşedinte a fost între 1990 şi 1995. Fost senator şi liderul opoziţiei din România postdecembristă, Corneliu Coposu moare la 11 noiembrie 1995, pe un pat al Spitalului Universitar Bucureşti.

„Te puneau să stai în poziţie de sfinţi, ceasuri întregi, până când leşinai“

 

„Obiectivul «BICAZ»

cam. 317

La ora 8.45, în cameră discută doi domni, al căror nume nu a rezultat din discuţii. Probabil, ambii au fost deţinuţi politici şi povestesc amintiri din timpul detenţiei. 

La început, dl. X (Corneliu Coposu – n.r.) povesteşte despre lăcomia preoţilor deţinuţi. Dl. X spune că «acolo» (în închisoare – n.n.) erau şi mulţi legionari, dar cea mai periculoasă categorie de deţinuţi o formau foştii ofiţeri de jandarmi care erau toţi «ciripitori» şi «turnători»; îi băteau pe deţinuţi, abuzând de funcţiile lor de şefi de brigăzi, în care au fost promovaţi în penitenciare. 

Apoi, dl. Y (Valentin Hila, prietenul lui Corneliu Coposu – n.r.), după vârstă, pare ceva mai tânăr decât dl. X, întreabă dacă dl. X a auzit despre «reeducarea studenţească de la Piteşti». Dl. X zice că el cunoaşte personal întâmplările petrecute acolo. Dl. Y zice că el a citit o lucrare «la noi» (în străinătate – n.n.) care trata despre această reeducare. Dl. X zice că s-au săvârşit lucruri oribile, de nedescris, continuând“: 

„SĂREAU ŞI TE BĂTEAU PÂNĂ CĂDEAI JOS“

„Ei (comuniştii – n.n.) au făcut aşa: au avut doi legionari, Ţurcanu şi Bogdanovici. Aceştia au fost iniţiatorii, adică primii oameni pe care i-au recrutat pentru treaba aceasta. Pe urmă, ei şi-au făcut o echipă, fiecare de câte opt inşi şi, pe urmă, echipele s-au amplificat, pe măsură ce selecţionau alţii, dintre cei reeducaţi. Tendinţa era de a împânzi toate puşcăriile şi de a le reeduca prin anihilarea voinţei şi prin spălarea creierului… Orice fel de voinţă de rezistenţă. Au făcut ăştia nişte lucruri înfiorătoare. 

Să-ţi spun câteva scene ca să te cutremuri: de exemplu, una din primele şedinţe era de autodemascare, adică trebuia să spui tot ce e rău despre tine şi, apoi, începeau unii – asta după bătăi cumplite – căci primele două săptămâni era numai bătaie nemotivată. Adică, săreau vreo patru – cinci din ăştia, tot deţinuţi, însă reeducaţi, săreau şi te băteau până cădeai jos; asta de trei – patru ori pe zi. După aia, te puneau să stai în poziţie de sfinţi, nemişcat, aşa, într-un picior, cu mâinile sus, cu capul îndoit între genunchi, şi aşa mai departe, ceasuri întregi, până când leşinai. După aceasta, venea demascarea asta şi, atunci, trebuia să spui că io îs porc, îs beţiv, îs curvar, îs cutare… Să spui toate porcăriile pe care le-ai făcut. Acum, bătăile erau aşa de cumplite încât oamenii, ca să treacă prin proba asta, şi inventau. Mi-a spus unul, Ghica, care era fiul lui Bubi Ghica, fostul prefect al Capitalei (la poliţie), generalul Ghica“.

Intervine dl. Y: „Bebe Ghica“?

Dl. X: „Nu Bebe. Bebe era altul. Bebe Ghica era legionar, fost director al Siguranţei. Acela s-a purtat foarte frumos. Ălalaltul a fost ca o icoană“.

Dl. Y: „Pe Ghica din Iaşi, îl ştiu pe ăla…“

„MAMA A FOST O CURVĂ“ 

Dl. X: „Da, foarte frumos s-a purtat. Acela e cumnat cu Slăvescu, fostul director al Siguranţei legionare, şi a stat 24 de ani în închisoare, dar nu i se poate reproşa nimic. A avut o ţinută demnă, de la început până la sfârşit, printre puţinii legionari care n-a făcut niciun fel de tranzacţie. Da acesta era unul Sandu Ghica şi e fiul fostului prefect al Poliţiei Capitalei, de pe vremea lui Rădescu… Bubi Ghica. Ăsta, la reeducare, a ţinut cam următorul discurs: «Tata a fost un hoţ, care a furat de la armată, fura cămăşile soldaţilor şi le vindea, avea furnizori cărora le dădea efectele militarilor, şi mâncare, şi nu ştiu ce … Mama a fost o curvă, avea nu ştiu câţi amanţi», şi cum se regula mă-sa. Pe urmă, vorbea de o soră – el nici nu avea soră – pe care n-o mai satisfăcea regulatul simplu şi el trebuia să-i organizeze cu prietenii lui, regulatul în poştă; îi alegea măsurându-le cosoarele; prietenii, cinci-şase inşi, îi ducea la el ca s-o reguleze pe soră-sa în poştă. Nişte chestii de acestea de stătea ceasul. Bine-nţeles că, după o chestie de asta, nu-l mai băteau, zicând: «Uite cum s-a reeducat, cum şi-a spălat creierul!».  

După asta, venea şedinţa aşa-zisei depersonalizări. La depersonalizare, trebuia să faci lucruri care să le dovedească educatorilor că tu ai rupt complet cu eul tău din trecut şi, pentru asta, trebuia să faci o serie întreagă de umilinţe. Acum, să-ţi spun câteva chestii concrete. Una din scenele de depersonalizare: erau 30 de inşi în cameră şi tu erai cel care te reeducai. Ăia 30 se aliniau pe două rânduri, fronturi, tu stăteai în genunchi şi ăia, fiecare, trânteau câte o flegmă jos şi tu trebuia să le lingi pe toate. Asta una! A doua, acum mergea crescendo: erai de serviciu la tinetă; aia era tot o… cum să zic… un act de depersonalizare, de serviciu la tinetă. Tu stăteai lângă tinetă şi, când mergea unul să se cace, după ce termina, trebuia să-l lingă, în loc de hârtie. La un popă, care trăieşte, săracul, şi acum, puţin înnebunit, din Constanţa, îl punea să facă, în fiecare dimineaţă, liturghie cu pişat şi cu căcat şi să-i împărtăşească pe ceilalţi. Nişte chestii, că stă ceasul. Cine le-a putut inventa? Dar sunt autentice, lucruri petrecute.  

Nu mai vorbesc de actele de sadism criminale. De exemplu, au fost o mulţime care au murit. Pana, ăla, moşierul, a murit în reeducare, Fluieraş – socialistul – a murit în reeducare… bătut aşa şi schingiuit. Când mureau, îi scoteau din cameră şi nici măcar nu se dresa un act; erau, pur şi simplu, şterşi din controale, gata, fără nicio urmare… morţi în urma bătăii ăstora. Au fost sute de morţi în condiţiile acestea“.

„DE CE I-AU ÎMPUŞCAT? CA SĂ NU MAI FIE!“

Dl. Y: „Şi la Piteşti era asta?“    

Ce a fost „Experimentul Piteşti“

„Reeducarea de la Piteşti“ sau „Experimentul Piteşti“ a durat din 1949 până în 1951 şi includea un întreg arsenal de metode de tortură administrate opozanţilor comuniştilor, în special tineri studenţi, membri ai PNŢ sau PNL.

Metoda folosită era transformarea victimelor în călăi, încercându-se spălarea creierelor deţinuţilor care deveneau, apoi, torţionari pentru colegii lor. Închisoarea asigura şi o selecţie preliminară pentru lagărele de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Târgu Ocna, Râmnicu-Sărat, Târgşor şi altele, unde echipe de foşti deţinuţi urmau să continue experimentul.

În Penitenciarul Piteşti au murit, în urma torturilor la care au fost supuşi, între 100 şi 200 de deţinuţi, fără a se cunoaşte, însă, numărul total al acestora. Experimentul a durat până în 1951 şi a fost oprit de autorităţi. Penitenciarul, construit în perioada 1937 – 1941, avea o capacitate de 700 – 800 de locuri. În primii ani, aici erau aduşi deţinuţi de drept comun, iar în 1942 au ajuns câţiva elevi minori, arestaţi pentru participarea la rebeliunea legionară din ianuarie 1941.

Ei sunt consideraţi de istorici primii deţinuţi politici de la Piteşti. Apoi, puşcăria este „cuşca“ acţiunii violente de reeducare. Până în 1977, funcţionează ca penitenciar, după care este trecută în proprietatea unui trust de construcţii.

Din 1990, clădirea s-a privatizat, trecând în administrarea mai multor firme de construcţii.

Dl. X: „La Piteşti şi la Gherla. Atât au început să facă. Au început şi la Canal şi s-a suspendat reeducarea, când au început să ţipe posturile de radio străine şi când Danulescu s-a sinucis. Danulescu ştii cine-i?“

 

Dl. Y: „Dr. Danulescu. Deci eraţi în gazonul (?) 22!“

Dl. X: „Acesta, la un moment dat, fiind băgat la reeducare, asta începuse la Canal, la kilometrul 4, trimise o echipă din ăştia de studenţi legionari reeducaţi şi începuse acolo şi l-a luat pe el ca cel mai…“

Dl. Y: „Voinic…“

Dl. X: „Aşa! Şi a început reeducarea şi ăsta a înnebunit, a fugit din baracă şi a intrat în sârma ghimpată.“

Dl. Y: „Da ştiu chestia asta…“

Dl. X: „Şi au tras în el ca să-l împuşte, cu intenţia ca să scape (n.r. – de el), aşa era de îngrozit. Ei, şi atunci, concomitent, protestele posturilor de radio… s-a suspendat asta. Dar tendinţa era să se…“

Dl. Y: „Da chestia asta ştia Ministerul de Interne?“

Dl. X: „Da.“

Dl. Y: „Ştiau ăia mari toţi?“

Dl. X: „Da’ cum îţi închipui tu că într-o puşcărie, în care nu te vedeai unul cu altul, că nu te lăsa nici să respiri, să se poată întâmpla aşa cum au prezentat ei procesul ce s-a făcut ulterior? Au prezentat ca şi cum asta ar fi o iniţiativă a lui Horia Sima, transmisă din străinătate, şi au simulat procesul, în care i-au condamnat la moarte pe iniţiatori şi i-au împuşcat… pe oamenii lor.“

Dl. Y: „Şi pe Ţurcanu ăsta?“

Dl. X: „Şi pe Ţurcanu, şi pe Bogdanovici, şi pe încă vreo cinci. Şi de ce i-au împuşcat? Ca să nu mai fie! Ei lucrau direct cu conducerea, cu un colonel de Securitate, ungur, pe care l-au împuşcat. Ăsta era unul din cei mai cumpliţi… un ungur din Oradea… colonel de Securitate. Cum dracu îl cheamă? Un nume specific unguresc, care conducea această reeducare. Şi acesta s-a sinucis la un moment dat şi s-a deschis un proces împotriva ăstora cu reeducarea. Bine-nţeles, după ce i-au bătut cumplit pe ăştia, ţinându-i vreo opt luni de zile în nişte condiţii îngrozitoare… că ăştia toţi s-au prezentat la proces şi au spus, ca o poezie învăţată pe de rost, că ei au primit ordin de la Horia Sima, că pentru a compromite regimul comunist… să facă ororile astea în închisoare şi că închisoarea nu ştia nimic. Îţi închipui, într-o închisoare, unde erai izolat, ei să intre în grup dintr-o celulă într-alta şi să facă… că doar tuşeai o dată şi ştia toată puşcăria.“ 

„În continuare, dl. X mai reaminteşte regimul sever şi crunt al epocii respective, din penitenciare.

Apoi, dl. X îl întreabă pe dl. Y că de ce nu este agreat Tăutu de părintele Dragomir. Dl. Y motivează că din motive de morală – ar fi mare curvar. Dl. X este de părere că Tăutu este cel mai cu cap dintre toţi. Dl. Y zice că Birlea este mai mare ca el, că la Vatican, unde lucrează Tăutu, mai este şi Ogăşan, dar nu le cunoaşte exact funcţiile.

Dl. Y povesteşte că a asistat la Consiliul Cardinalilor, în anul 1945, decembrie, la Roma, şi, după consiliul, s-a întâlnit cu părintele Capos din Abrud, care s-a interesat de la dl. Y dacă i-a plăcut consiliul. Dl. Y a spus că nu i-a plăcut deloc, deoarece a considerat că totul era o mascaradă, o aranjare scenică, motiv pentru care şi-a atras ura părintelui Capos, pentru că a îndrăznit să sfideze biserica catolică.

În continuare, domnii încep să-şi facă toaleta, se îmbracă şi se pregătesc de plecare. La ora 9.50, dnii părăsesc camera.

20 sept. 1968, Baia Mare

Copiat în 2 exemplare de mr. Bolintineanu G. Din verificările efectuate, a rezultat că Y este Hila Augustin, cetăţean brazilian, comerciant, iar X este Coposu Corneliu, din Bucureşti.

Mr. G. Bolintineanu“  

SENIORUL ŞI CEI 17 ANI ÎN PUŞCĂRIILE COMUNIŞTILOR 

La 14 iulie 1947, Corneliu Coposu a fost arestat împreună cu toată conducerea PNŢ, în ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tămădău“. Atunci, mai multor lideri ai PNŢ li s-a oferit ocazia să fugă peste hotare şi, la aerodromul din Tămădău, autorităţile comuniste i-au arestat.

Istoricii susţin că toată afacerea a fost pusă la cale chiar de comunişti, pentru a desfiinţa PNŢ. În 1956, după nouă ani de arest preventiv, fără să fie judecat, lui Coposu i s-aînscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare“ şi „crimă contra reformelor sociale“ şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă.

Seniorul a trăit, timp de 17 ani, cele mai crunte clipe în beciul Ministerului de Interne, dar şi în puşcăria din Craiova, unde paznicii au zidit pereţi în jurul lui, lăsând doar o fereastră mică pentru mâncare. A stat acolo opt luni, timp în care nu s-a spălat şi nu a avut niciun contact cu exteriorul. Periplul lui Coposu prin închisori continuă cu Uranus, după care revine la Ministerul de Interne. Este mutat la Jilava, Malmaison (Bucureşti), Capul Midia, Ghencea, Bragadiru, Popeşti-Leordeni şi, din nou, la Ministerul de Interne, Uranus, Piteşti şi Jilava.

Ajunge, apoi, şi la Gherla, Sighet, Aiud, dar şi la Râmnicu-Sărat, unde are cea mai lungă perioadă de detenţie, între 1957 şi 1962. De la Râmnicu-Sărat, revine la Ministerul de Interne, după care este trimis, doi ani, cu domiciliu forţat, la Rubla, Brăila. În 1964, a fost eliberat, fiind angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti.

Diaconescu îi explica tehnica Securităţii 

Şi după ieşirea din puşcărie, Coposu a fost urmărit, pas cu pas, de fosta Securitate.

„Era urmărit din clipa în care se trezea, ieşea din casă, se urca în autobuz, se întâlnea cu diverse persoane şi până seara, când ajungea înapoi în pat. I se puneau aparate de înregistrare chiar şi în camerele de hotel în care se caza“, explică istoricul sălăjean Marin Pop. Seniorul nu ştia că e urmărit şi refuza să creadă că, tehnic, era posibil acest lucru.

„În anii ’70, la o întâlnire cu Ion Diaconescu (activist anticomunist, membru al PNŢ, deţinut politic, lider al PNŢCD, după Revoluţie – n.r), acesta, inginer de profesie, îi explica lui Coposu metodele tehnice prin care ei doi erau ascultaţi de Securitate“, adaugă istoricul.

Povestea malului surpat, la Canal 

Marin Pop povesteşte că Seniorul a trecut foarte aproape de „reeducare“, însă nu la penitenciarul din Piteşti, ci în perioada în care a fost la Canal. Istoricul redă un episod petrecut în martie 1951, când Coposu era condamnat la muncă forţată, la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Atunci, prin intermediul inginerului Ionescu Călineşti, prieten din tinereţe, Şerban Ghica, Radu Câmpeanu şi Corneliu Coposu, toţi trei colegi de suferinţă, au reuşit să primească, de acasă, bani şi scrisori. Securitatea a aflat, însă, şi a declanşat o anchetă. „În aceeaşi zi, la intervenţia inginerului, cei trei au fost salvaţi de la moarte. Au  fost puşi să lucreze sub un mal excavat, care ameninţa să se surpe. Prin intervenţia inginerului, au fost scoşi de sub acest mal. Echipa de reeducare, condusă de un anume Fux, compusă din şapte indivizi, s-a oferit voluntară să-i înlocuiască, pentru a demonstra fidelitatea faţă de noul regim comunist. După doar câteva minute, malul s-a surpat pe ei. Cu toate încercările lui Corneliu Coposu şi ale celorlalţi deţinuţi, nu s-a reuşit să se scoată de sub tonele de argilă decât un singur supravieţuitor“, povesteşte istoricul.

Potrivit acestuia, Flavia Coposu, într-un interviu acordat istoricului,  afirma că deţinuţii peste care s-a surpat malul veneau de la Piteşti şi aveau misiunea să-i reeduce şi pe ceilalţi deţinuţi politici: „Culmea a fost alta, după ce s-a dărâmat malul, i-au pus pe ei să sape şi, în buzunarul unuia, a găsit turnătoria făcută împotriva celor trei: Bani (Şerban Ghica – n.r.), Cornel şi Câmpeanu“. Seniorul îi răspunde: „Uită-te că Dumnezeu şi-o pus degetul asupra destinului meu!“.

Întâlnirea cu prosperul torţionar Vişinescu

Corneliu Coposu a fost umilit chiar şi după căderea comunismului de torţionarul Alexandru Vişinescu 

În „Convorbiri cu Vartan Arachelian“, Corneliu Coposu povestea cum, după ’90, l-a întâlnit pe o stradă din Bucureşti pe unul dintre cei care i-au făcut viaţa un chin în închisorile comuniste: celebrul torţionar Alexandru Vişinescu, fostul director al închisorii din Râmnicu-Sărat, pe vremea în care Seniorul era încarcerat acolo. Coposu povesteşte că Vişinescu „era civil şi avea o figură de individ prosper“. Seniorul nu l-a recunoscut, motiv pentrucare Vişinescu a avut incredibilul tupeu să-l apostrofeze: „Nu se poate, domnule Coposu, ca eu, care am avut atâţia deţinuţi, să vă recunosc, iar dumneavoastră, care aţi avut un singur director…“.

„L-am întrebat pe Vişinescu cum se descurca, se pensionase, avea o pensie de 6.000 de lei, o ducea foarte bine, se îngrijea de nepoţi. Da, n-am avut nici cel mai mic sentiment de repulsie faţă de el, pentru că am socotit că omul acesta, cu inconştienţa care îl caracteriza, a socotit că-şi face datoria faţă de partid şi faţă de stat, prin atitudinea lui de torţionar; dictase împotriva mea o serie de pedepse,care puteau determina moartea mea în puşcărie“, i-a povestit Seniorul lui Vartan Arachelian.

Sursa: adevarul.ro

---

PE ACEEASI TEMA:

Corneliu Coposu despre Lucreţiu Pătrăşcanu

Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate

Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deşi în schimbul trădării i se promisese libertatea

DE ACELASI AUTOR:

73 de ani de la masacrul de la Ip. Cum au rămas în mintea supravieţuitorilor atrocităţile făcute de armata ungară

Cum a refuzat Corneliu Coposu să îl trădeze pe Maniu, deşi în schimbul trădării i se promisese libertatea

Cum petrecea Corneliu Coposu sărbătorile creştine în detenţie, urmărit pas cu pas de Securitate

Satanizarea Bucureștiului – Cinci statui ale lui Bahomed în Bucuresti

Și dacă încă mai aveți vreun dubiu, vă arăt și poziționarea lor pe hartă

Sataniștii în sfârșit și-au dat armele pe față și au început asaltul asupra României chiar în capitală, la câțiva kilometri de sfânta catedrală.

Când au atacat referendumul au zis că luptă pentru drepturile omului. Când au atacat catedrala au zis că luptă pentru bugetul țării.

Când au atacat Biserica Ortodoxă Română au zis că luptă cu turnătorii de la securitate.

În sfârșit am văzut pentru ce luptă. Cine sunt cu adevărat ONG-urile și presa Soroșistă. Nu ne mai pot păcăli acum, drag neam creștin. Uitați dovada:

 

Sataniștii de la PressOne au marcat cu semnul fiarei și statuia lui Baphomet, demonul, atât pe ei înșiși cât și pe aliații lor: ProTV, Hotnews, Europa FM, RECORDER și Times New Roman (despre care bănuiam cu toții. Doar sataniștii și chatboții din noul val de AI folosesc jocuri de cuvinte)

Aici e harta cu locațiile statuilor:

PETER MASTER – CRUZIMILE ATEISMULUI

Un ateu este o persoană hotărâtă să şteargă complet din mintea lui cunoştinţa instinctivă a lui Dumnezeu. Ideea că Dumnezeu este sfânt şi ne poate trage la răspundere este un inconvenient, o idee obstructivă şi de aceea trebuie să dispară. Oamenii spun: „Vreau să am controlul total asupra vieţii mele. Nu vreau să fiu intimidat de o societate guvernantă de un Dumnezeu puritan. Nu vreau să aud nicio voce critică, niciuna care să-mi sune în ureche şi să interfereze cu planurile mele. Nu voi tolera niciun sentiment de ruşine care m-ar copleşi dacă aş crede în Dumnezeu şi în standardele Bibliei”. Acesta este ateismul.

Ateii pot fi împărţiţi în două mari categorii. Pe de-o parte îl întâlnim pe promotorul militant al ateismului: necredinciosul ardent, agresiv, care este hotărât să-L nege Dumnezeu, să respingă credinţa şi să convingă cât mai mulţi oameni posibil să facă acelaşi lucru. Pe de altă parte, există „ateul pasiv” sau „ateul receptiv”. Acesta este o persoană care absoarbe ateismul din barajul nemilos al propagandei anticreştine a vremurilor noastre.

Ateii pasivi, similar cu promotorii militanţi ai ateismului, nu au „frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor”. Îl exclud pe Dumnezeu din gândirea şi din viaţa lor şi refuză să creadă că El există şi vede ceea ce fac ei. Dar ei fac acest lucru deoarece au fost minţiţi în permanenţă de ateismul militant.

Mulţi atei pasivi nu realizează condiţia lor. Ei cred că sunt agnostici. Dar un agnostic este identic cu un ateu, doar că el formulează lucrurile puţin diferit. Un agnostic spune: „nu putem cunoaşte nimic despre Dumnezeu”. Agnosticismul este o formă a ateismului în care oamenii sau nu vor, sau nu pot apăra necredinţa lor. Unii oameni cred că agnosticismul este, mai degrabă, o poziţie neutră. Pentru ei aceasta sună modest şi rezonabil, dar în realitate agnosticul spune „este imposibil să cunoşti ceva despre Dumnezeu şi, de fapt, nici nu vreau să ştiu nimic despre El”.

Astăzi ateismul este ideologia cea mai populară, concepţia de viaţă general acceptată şi dominantă. Mass-mediasunt controlate de atei, iar opiniile lor se regăsesc pretutindeni. Mulţi oameni au impresia că ateismul estesingura concepţie validă despre lume şi viaţă, filozofia care dispune de toate argumentele puternice. Însă esteuşor să expui superficialitatea şi slăbiciunea argumentelor ateismului, împreună cu metodele lui înşelătoare de care se foloseşte pentru ademenirea altora.

Necredinţa (ateismul) neagă existenţa lui Dumnezeu, respinge toate standardele Sale morale şi şterge urma oricărui gând că într-o zi păcătosul va trebui să dea socoteală lui Dumnezeu pentru toate faptele sale. Necredinţa este cea care îi dă libertate păcătosului să facă ce-i mai rău. Necredinţa este ca atare „motorul” tuturor relelor.

Cel mai blând lucru pe care l-ar putea spune cineva despre ateism este că ateismul este nerecunoscător, plin de mândrie. Acesta zice: „nu-i datorez nimănui nimic. Sunt aici, exist, sunt o fiinţă umană, nu vreau să mă gândesc de unde provin sau cum am ajuns aici. În ce mă priveşte pe mine, nu sunt dator cu nimic niciunui creator”.

Ateismul este extrem de iraţional. Nu există nimic mai iraţional decât refuzul de a crede în Dumnezeu. Această atitudine sfidează un val întreg de evidenţe care se văd în jurul nostru! Când privim la această lume creată, împreună cu ordinea, complexitatea şi designul ei, la sistemele şi ciclurile sale, vedem indicii şi evidenţe ale unei inteligenţe creatoare! Însă ateismul, care este mai degrabă o prejudecată decât un punct de vedere, nu simte nicio provocare din partea evidenţelor Universului creat.

Ateismul este iraţional atât în promovarea, cât şi în protejarea ideilor şi schemelor sale. După ce a respins vechile standarde morale ale Bibliei, ateismul a venit cu propriul său sistem de etică. Avocaţii săi au pretins că organizarea societăţii conform valorilor ateiste va produce o lume morală eliberată, fericită şi ordonată. Dar oriunde se experimentează aceste alternative se produce dezastru.

Ateismul este, fără îndoială, o forţă barbară, deschizând larg uşa în faţa voluptăţii şi violenţei. Aceasta este epocaîn care copiii nenăscuţi pot fi omorâţi într-o clipită, când copiii aflaţi în creştere sunt frecvent neglijaţi, în timp ce părinţii îşi distrug căsniciile. Ateismul i-a învăţat pe oameni să dispreţuiască ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu. Dacă eliminăm existenţa sau chiar posibilitatea existenţei lui Dumnezeu, oamenii vor merge din rău în mai rău.

Ateismul îi face pe oameni inumani, supuşi poftelor proprii, împingându-i pe mulţi dincolo de capacitatea de a se autocontrola, într-un comportament dezgustător şi josnic. Ateismul este o înşelăciune, este cumplit de scump şi nu aduce nicio consolare. Ateismul nu poate face nimic bun pentru noi, nu poate schimba pe nicio persoană în mai bine, nu poate să îmbunătăţească sau să formeze caracterul. Ateismul este o forţă care nu are nimic decent, înălţător sau ameliorator pentru nimeni.

Evanghelia lui Isus Hristos este exact opusul ateismului. Ea ne vorbeşte despre Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care a venit să şteargă pedeapsa păcatului pentru cei care caută iertare şi viaţă nouă. Hristos s-a dat pe Sine ca o jertfă de ispăşire, plătind preţul şi pedeapsa pentru fiecare păcătos care se pocăieşte şi se supune stăpânirii Sale. Putem fi iertaţi pe baza lucrării Sale. Datorită jertfei Sale noi putem fi transformaţi; putem veni să-L cunoaştem pe Domnul, să umblăm cu El, să-L iubim şi să-L slujim.

(Fragmente din broşura Cruzimile ateismului, Peter Masters, Editura Multimedia, Arad, 2004.)

http://www.monergism.ro/index.php/2012/12/peter-masters-cruzimile-ateismului/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/peter-master-cruzimile-ateismului/

Creștinii se unesc în lupta împotriva traficului de persoane

 16.10.2017  |    Mapamond Crestin

Pe 15 octombrie, bisericile au sărbătorit #FreedomSunday pentru a crește gradul de conștientizare a infracțiunii  cu cea mai rapidă creștere din lume. Alte inițiative ale bisericilor includ conferințe și marșuri pentru libertate.

Traficul de persoane este infracțiunea care se extinde cel mai rapid din lume, implicând în prezent peste 30 de milioane de bărbați, femei și copii. Numărului acestei tip de sclavie este mai mare decât oricând în istora umanității.

Duminica libertății este o zi globală de închinare, rugăciune și acțiune cu privire la traficul de ființe umane. Comunitățile creștine se unesc pentru a crește gradul de conștientizare asupra traficului de persoane și pentru a arăta lumii compasiune pentru femeile, bărbații și copiii traficați și exploatați.

Prin acest eveniment, bisericile din întreaga lume se angajează să ia măsuri împotriva traficului de persoane la nivel local și global.

Ziua europană de luptă împotriva traficului de persoane este celebrată anul acesta miercuri, 18 octombrie.

Bisericile pot descărca un pachet de resurse, care este plin de sugestii și sfaturi despre cum se pot implica comunitățile creștine în această problemă.

A21 este „o organizație non-profit care are misiunea de a pune capăt sclaviei moderne”. Un alt scop al acestei organizații este „să găsească, să salveze și să restaureze victimele sclaviei din întreaga lume”.

În data de 14 octombrie, mii de persoane din 150 de orașe ale lumii au organizat „marșuri pentru libertate”, pentru a spori gradul de conștientizare a traficului de ființe umane și pentru a denunța situația a milioane de victime. La aceste marșuri, persoanele implicate au purtat tricouri negre și au avut bandane la gură, dând voce celor care suferă de aceste abuzuri.

European Freedom Network (EFN) a lansat un nou videoclip, ca parte a campaniei „Nu închide ochii”. Cu acest nou videoclip, EFN consideră că „este o șansă să avem un impact prin rețelele de social media din toată lumea pentru a încuraja oamenii să-și deschidă ochii față de realitățile traficului de ființe umane și să facă ceva în acest sens”.

EFN va organiza, de asemenea, Conferința Bridge 2017 la Berlin, din 16-20 octombrie, care va avea ca subiect principal traficul de ființe umane și exploatarea sexuală. Anul acesta, tema este „Cu o singură voce”, iar scopul său este „să înveți cum să devii priceput în mass-media, să lucrăm împreună pentru a ne auzi vocea colectivă și a ajuta supraviețuitorii să vorbească singuri”.

Sursă: Evangelical Focus

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/7703-crestinii-se-unesc-in-lupta-impotriva-traficului-de-persoane

Creștinii care tac în fața abuzurilor unei puteri incompetente și discreționare nu sunt victime, ci complici

August 4, 2018 de Samy Tuțac

Profetul Mica împărtășește ce așteaptă Dumnezeu de la fiecare persoană din poporul Său. Este datoria noastră să-i învățăm pe oameni să iubească dreptatea, să arate milă și să se raporteze corect la Dumnezeu.

“El ți-a arătat, omule, ce este bine! Și ce altceva cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești îndurarea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8)

Cele trei aspecte menționate de profet definesc valoarea și caracterul creștinilor:

1. Dreptatea și integritatea primează în deciziile lor privind politicile și programele.

2. Dragostea de oameni și abilitățile de relaționare constituie o prioritate.

3. Relația cu Dumnezeu guvernează asupra strategiei și stilului lor de viață.

Dumnezeu îi consideră pe creștini responsabili de crearea unui mediu propice pentru punerea în practică a acestor deziderate, deoarece ei, creștinii, sunt “sarea pământului și lumina lumii”. Evadarea din sfera socială nu este doar lipsă de responsabilitate, ci păcat. A privi cu nepăsare cum niște politicieni iresponsabili și incompetenți aruncă în aer o țară întreagă este fugă de responsabilitate, iar Dumnezeu ne va întreba într-o zi: “Oare tăcând faceți voi dreptate?”

Creștine „Înțelegi Vremurile” pe care le trăiește România?

La doar un an distanță, după Ordonanța 13, care a marcat întreaga țară cu proteste în masă, România intră într-o nouă criză politică. Pentru mulți creștini schimbările politice sunt privite cu indiferență, de alții cu revoltă, iar alții cu patriotism înflăcărat care provoacă multe emoții în spațiul virtual.

Oare ce ar trebui să facă creștinii în aceste vremuri? Suntem sau ar trebui să fim vocali în vremuri tulburi pentru țară? Este bine să ne aliniem mișcărilor sociale și politice, sau rămânem indiferenți și ne plângem că avem o țară condusă de hoți?

1 Cronici 12:32 vorbește despre: „…fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel”. Este bine să ne întrebăm, oare noi avem astfel de fii în țară? Trebuie să știți că avem! România este binecuvântată să aibă creștini în toate structurile de stat la nivel înalt, dar ei au nevoie de susținere în rugăciune!

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă provoacă la acțiune. Nu, nu acțiune pe facebook sau în stradă! Vă chemăm la acțiune în rugăciune! Avem nenumărate porunci și îndemnuri în Sfânta Scriptură care ne învață cum să ne purtăm în asemenea circumstanțe. Este timpul să fim o forță care mișcă România. Trebuie să stăm în spărtură pentru țară și avem responsabilitatea în fața lui Dumnezeu pentru a lupta pentru ea în rugăciune.

Veniți să stăm pe genunchi pentru:

Președintele țării ca să fie sensibil la șoapta Duhului Sfânt, vertical în deciziile pe care le ia și un lider care să urmărească binele țării

Pentru Guvernul României să devină stabil, funcțional și eficient în exercitarea misiunii pe care o are. Pentru miniștrii creștini să fie sare și lumină pentru colegii lor și întreaga țară, iar deciziile pe care le i-au să onoreze pe Dumnezeu. Să fie protejați de loviturile celui rău și rezistenți în bătăliile spirituale care urmează să le poarte.

Pentru Parlamentul și Senatul României. În mod special pentru evanghelicii prezenți în aceste structuri, ca să reziste la presiunile și bătăliile politice care se dau, să reușească să protejeze schimbările legislative în domeniul justiției. Să rămână tari în urma acestor lupte politice și să reușească să făurească binele României.

Pentru protestul din 19 ianuarie și oamenii care vor ieși în stradă. Rugați-vă ca aceste mișcări să fie un protest pașnic, fără violențe și consecințe negative.

Pentru poliția României care mâine în aceste vremuri tulburi trebuie să asigure ordinea, să fie protejați de oameni răi și să reziste la presiunile care vor înfrunta în stradă.

Dumnezeu poruncește poporului Israel aflat în robie să se roage pentru cetatea asupritorului. „Urmăriţi binele cetăţii în care v-am dus în robie şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” Ieremia 29:7. Cu atât mai mult, noi, trăind vremuri de libertate ar trebui să fim străjeri neosteniți în rugăciune pentru țară. Binecuvântând țara prin rugăciune, ne binecuvântăm pe noi.

Iar Apostolul Pavel ne învață:

„Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt înălţaţi în dregătorii, ca să putem duce astfel o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi cu toată cinstea. Lucrul acesta este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” 1 Timotei 2:1-4.

Haideți să purtăm în inima noastră România. Să mijlocim pentru țară, pentru dregători, pentru creștinii din țară să rămână uniți în rugăciune și să contribuie la binecuvântarea țării!

https://www.stiricrestine.ro/2018/01/19/crestine-intelegi-vremurile-pe-care-le-traieste-romania/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/crestine-intelegi-vremurile-pe-care-le-traieste-romania/

CREDINŢĂ MÂNTUITOARE

Apostolul Iacov întreabă în epistola sa: „Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască?” (Iacov 2:14). Dacă există şi o credinţă care nu mîntuieşte, care este aceea care ne mîntuieşte cu siguranţă?

Cînd vorbeşte despre credinţă, Biblia foloseşte trei termeni: „pistis”, un substantiv, „pisteuo”, un verb şi „pistos”, un adjectiv.

Credinţă (pistis)

Cea mai clară definiţie a credinţei o găsim în Evrei 11:1: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd”. Autorul scrie apoi 29 de versete ca să ilustreze cum a lucrat această credinţă în acei oameni care L-au crezut pe Dumnezeu pe Cuvînt şi L-au urmat prin credinţă. Nu toţi cei amintiţi în această enumerare au fost extraordinari de credincioşi. Sara, Iacov, Ghedeon şi Samson au avut şi ei scăderile lor. Chiar şi Avraarn, tatăl tuturor credincioşilor a mai şi ezitat. Dar au avut „credinţă”. Chiar şi cînd nu este decît „cît un bob de muştar”, credinţa adevărată face minuni şi este răsplătită de atotputernicia divină.

Ce este credinţa? Este certitudinea că ceva sau cineva este demn de încredere. Toată existenţa noastră se bazează pe credinţă. În problema mîntuirii, credinţa creştină se sprijină pe existenţa şi lucrarea lui Cristos: „Cristos a murit pentru păcatele noastre, a fost îngropat şi a înviat şi s-a arătat lui Chifa şi celor doisprezece” (1 Cor. 15:3-4).

A crede (pisteuo)

În limbajul Bibliei, „a crede” sau „a nu crede” înseamnă a decide să accepţi sau să respingi oferta mîntuitoare a lui Dumnezeu prin Cristos. Fiecare om va sta înaintea lui Dumnezeu ca să dea socoteală de această alegere (Fapte 17:30-31).

Credinţa nu poate exista prin ea însăşi; trebuie să crezi în ceva sau în cineva. Dumnezeu a acordat oamenilor încă de la început libertatea de a crede în El sau în altceva sau altcineva. Alegerea primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, n-a fost bună şi ne-a cufundat pe toţi în haosul şi suferinţa pe care le experimentăm astăzi.

Credincios (pistos)

În ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi a lucrurilor spirituale, toată lumea crede. Unii „cred că da”, alţii „cred că nu”. Există o credinţă pozitivă şi o credinţă negativă. Aceste două forme ilustrează hotărîrea interioară pe care am făcut-o fiecare dintre noi în problema lui Cristos. Terminologia Bibliei restrînge însă această folosire a termenului, categorisindu-i ca şi credincioşi doar pe aceia care au o credinţă pozitivă şi îşi reaşează priorităţile vieţii în funcţie de existenţa lui Dumnezeu.

Chiar şi cei care cunosc ceva din realitatea existenţei lui Dumnezeu se află într-un mare pericol. S-ar putea ca ei să se oprească doar la o constatare pasivă, care să nu le folosească la nimic. Poţi muri cu medicamentul în mînă. Ca să te vindeci, trebuie să iei medicamentul şi să-l înghiţi. În termeni biblici, a crede în Cristos înseamnă: „a-L primi” (Ioan 1:12), „a-L cere” (Ioan 4:10), „a-L mărturisi” (Rom. 10:9) şi „a-L chema” să te izbăvească (Rom. 10:13).

Atunci cînd este veritabilă, credinţa creştină duce la schimbarea radicală a vieţii, la primirea Duhului Sfînt şi la slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

ROMOAM

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/credinta-mantuitoare/

COSTURILE ŞI CONSECINŢELE CREDINŢEI ÎN TEORIA EVOLUŢIEI

31 ian 2014 

În ceea ce priveşte originea omului şi a Pământului, opiniile sunt diverse şi pe alocuri confuze. Evoluţia este percepută în moduri diferite, contrariante şi nu întotdeauna clare pentru cei care au îmbrăţişat această abordare. Ceea ce este sigur este faptul că există implicaţii profunde în cazul fiecăreia dintre abordări.

Aproape două treimi (60%) dintre americani cred în evoluţia omului şi sunt de părere că „oamenii şi celelalte fiinţe au evoluat în decursul timpului”, în timp ce o treime (33%) resping teoria şi îmbrăţişează opinia opusă, care susţine că „oamenii şi celelalte fiinţe au existat în forma prezentă de când au fost creaţi”, potrivit unul sondaj realizat de Pew Research Center şi publicat pe 30 decembrie.

În ceea ce priveşte detaliile, jumătate din cei care au răspuns cred că „evoluţia este o consecinţă naturală a selecţiei naturale”, în timp ce 24% consideră că „evoluţia a fost ghidată de Dumnezeu cu scopul creării fiinţelor în forma în care există ele astăzi”. Cu alte cuvinte, cei care se declară evoluţionişti se împart în evoluţionişti convinşi şi în cei care sunt adepţii teoriei designului inteligent, care este o formă de creaţionism şi care susţine că unele caracteristici ale universului pot fi explicate prin existenţa unui creator inteligent şi nu prin procese precum selecţia naturală.

Rezultatele studiului contrastează cu concluziile unui sondaj Gallup din 2012, care relevase că 46% dintre americani cred într-un Dumnezeu prezent pe toată perioada existenţei pământului. Tot atunci, o treime dintre americani credeau în designul inteligent şi numai 15% considerau că Dumnezeu nu a avut nimic de-a face cu crearea fiinţelor.

„Dacă interpretăm corect sondajul, peste jumătate dintre americani (57%) au o opinie care se potriveşte cu designul inteligent şi care nu susţine evoluţionismul lui Darwin”, explică Casey Luskin, de la Centrul Institutului Discovery de Ştiinţă şi Cultură.

Consecinţele abordării uneia sau alteia dintre aceste perspective

Fie că cineva îmbrăţişează o opinie sau pe cealaltă, acestea influenţează viaţa în ansamblul ei. O perspectivă ateistă despre lume Îl elimină pe Dumnezeu din orice aspect al vieţii, în timp ce persectiva opusă, creaţionistă, Îl consideră pe Dumnezeu o autoritate morală în orice privinţă.

În mod concret, a crede în evoluţionism şi în supravieţuirea celui mai puternic dovedeşte lipsă de repect pentru viaţă, consideră apologetul creştin Rob Phillips.  „Viaţa poate avea o semnificaţie temporală în ceea ce priveşte impactul pe care îl are viaţa ta, dar moartea ne pune în faţa unei decizii legate de ceea ce se întâmplă după moarte”, explică Phillips.

Argumentul său este completat de Ken Ham, preşedinte şi fondator al Answers in Genesis (răspunsuri în cartea Genezei). Acesta consideră că a crede că nu există o autoritate supremă determină o percepţie în care viaţa umană sau animală nu are valoare. În consecinţă, această convingere influenţează perspectiva legată de avort, eutanasie şi sinucidere.

De asemenea, în cazul unor tragedii, atunci când oamenii se întreabă unde este Dumnezeu, cei care cred într-un Dumnezeu prezent şi implicat în viaţa copiilor săi ştiu că moartea vine ca urmare a păcatului, aşa cum apare în Geneza. Moartea nu este vina lui Dumnezeu, explică Ham.

Taguri:    evolutie, design inteligent, creatie, perspectiva,

Recomandăm:

• SUA: profesorii de biologie evită teoria evoluţiei
• Studiu: Oamenii acceptă sau nu teoria evoluției, bazat pe intuiție
• Hutchins: Telescoape NASA confirmă geneza biblică
• Predarea evoluţiei în şcolile din Tennessee provoacă dezbateri
• Manualele despre evoluţionism, tot mai cerute în home schooling
• Doar 1 din 5 americani crede în evoluția complet independentă de Dumnezeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/costurile-si-consecintele-credintei-in-teoria-evolutiei/

Pagina de Teologie Frica de Domnul în Noul Testament şi evlavia de Iosif Ţon

Pagina de Teologie

Frica de Domnul în Noul Testament şi evlavia de Iosif Ţon

 La o citire superficială a Noului Testament rămânem cu impresia că aici frica de Domnul, chiar dacă este uneori pomenită (de ex. în Evrei 12:28-29), nu este un element central. Impresia aceasta se datorează în cea mai mare măsură modului în care se face traducerea din limba greacă în limba română. În capitolul acesta vom face multă lingvistică. Exerciţiul acesta se va dovedi însă foarte instructiv şi foarte necesar.

În Faptele apostolilor 22 şi 23, citim despre zarva stârnită în Ierusalim datorită prezenţei apostolului Pavel în Templu. Căpitanul roman a intervenit să potolească tumultul. La un moment dat, căpitanul se temea că mulţimea îl va sfâşia pe Pavel în bucăţi. Textul spune: „temându-se căpitanul…” În limba greacă, verbul folosit aici este eulabetheis (Fapte 23:10).

Mai găsim cuvântul acesta în Evrei 11:7, unde ni se spune că după ce Noe a fost avertizat de Dumnezeu despre viitorul potop „temându-se, a făcut o corabie…” Din nou, verbul pentru a-i fi teamă, sau frică, este eulabetheis.

De la verbul eulabeomai, care deci înseamnă a se teme sau a-i fi frică, s-a format substantivul eulabea, care înseamnă teamă, frică.

Acum, să facem puţină lingvistică. Atunci când noi românii împrumutăm cuvinte din alte limbi, noi le modificăm pronunţia, după spiritul limbii noastre. Iată câteva reguli după care schimbăm cuvintele pe care le luăm din limba greacă. Prima este că prefixul eu, care înseamnă bine, sau bun, îl modificăm şi în facem ev. Aşa am făcut cu cuvântul Euanghelia, din care am făcut Evanghelia.

 A doua regulă este că un b urmat de vocală îl schimbăm în v. Astfel luăm cuvântul Basileus, carfe înseamnă rege, şi îl transformăm în Vasileus, şi apoi în Vasile. A treia regulă este că noi tăiem terminaţia în us, şi din greacă şi din latină, aşa cum vedem aici.

Acum să vedem cum am aplicat noi aceste reguli de transformare fonetică la cuvântul eulabea. Pe eu l-an făcut ev, iar pe b l-am schimbat în v şi am primit: evlavea, şi apoi evlavia.

Să nu uităm că eulabea, din care noi am făcut evlavia în limba greacă însemna iniţial frică, sau teamă!

Să mergem mai departe cu lingvistica. Din verbul eulabeomai şi din substantivul eulabea, grecii au făcut adjectivul eulabes, care desigur înseamnă un om care se teme, care are frică. Noi, dacă l-am lua direct din greacă, aplicând regulile de mai sus, am face din el evlaves. Să vedem acest cuvânt în Noul testament în limba greacă. În Luca 2:25, în greacă, Luca scrie că Simion era dikaios kai eulabes. Adică, drept şi temător, Cornilescu traduce aceste trei cuvinte prin „ducea o viaţă sfântă şi era cu frica lui Dumnezeu”.

Mai găsim cuvântul în Fapte 2:5. Luca scrie că în Ierusalim erau atunci andres eulabeis, adică oameni temători. Cornilescu traduce cu omaneni cucernici.

În Fapte 8:2, Luca scrie că pe martirul Ştefan l-au îngropat nişte andres eulabeis. Cornilescu traduce prin oameni temători de Dumnezeu. Iar în Fapte 22.12, Luca scrie despre Anania că era aner eulabes, iar Cornilescu traduce prin bărbat temător de Dumnezeu.

Lucrul principal pe care trebuie să-l reţinem de aici este că noi am împrumutat cuvântul evlavie din limba greacă şi că la origine el înseamnă frică, teamă. Reţinem apoi că adjectivul eulabes (cu pronunţia românească evlaves) înseamnă temător, şi traducătorul, înţelegând corect intenţia autorului, îl traduce de regulă prin temător de Dumnezeu. Să reţinem şi faptul că cuvântul mai vechi românesc cucernic înseamnă tot temător de Dumnezeu.

Să trecem acum la studiul altor cuvinte greceşti care ne interesează şi ne ajută în înţelegerea temei noastre.

Limba greacă are mai multe cuvinte pentru închinare şi a te închina. Unul dintre acestea ne interesează în mod special. Să începem cu verbul. Are două variante: sebomai şi sebazomai.

În prima formă apare în Marcu 7:7, unde se redă un citat din Isaia: „degeaba Mi se închină ei” (tradus de Cornilescu „Mă cinstesc ei”). Iar în a doua formă îl găsim în Romani 1:25, unde ni se spune că oamenii care nu l-au păstrat pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, au ajuns de „s-au închinat creaturii în locul Creatorului”.

De la aceste verbe, grecii au făcut substantivul sebasmata, care înseamnă „lucruri la care se închină” cineva (altare, idoli, temple, etc.). Când Pavel a vizitat Atena, în discursul ţinut pe Areopag a început prin a le spune atenienilor că s-a uitat cu atenţie la sebasmata, tradus în româneşte lucrurile la care vă închinaţi voi.

Mergem un pas mai departe. Am văzut deja că grecii au prefixul eu, care înseamnă bun, sau bine. Grecii pun prefixul eu şi în faţa cuvântului sebomai, şi obţin cuvântul eusebeo, care înseamnă tot a se închina, sau a cinsti, a trata cu reverenţă.

Pavel foloseşte verbul acesta în discursul de pe Areopag, spunându-le atenienilor în legătură cu altarul pe care l-a văzut cu inscripţia „Unui Dumnezeu necunoscut”: „Ei bine, ceea ce voi cinstiţi (la ce vă închinaţi) fără să cunoaşteţi, aceea vă vestesc eu” (Fapte 17:23). În greacă: agnountes eusebeite – fără să-l cunoaşteţi vă închinaţi lui.

În prima scrisoare adresată lui Timotei, Pavel mai foloseşte odată acest verb, scriind despre copii că ton idion oikon eusebeis kai amoibas apodidonai tois progonais. Traducerea literală ar fi aceasta: celor din casa lor să se închine (să le dea cinste, să-i trateze cu reverenţă) şi să le dea răsplată părinţilor lor. Desigur, Pavel are în gând aici porunca a cincia din Decalog: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta.” Să observăm că pentru cinstirea părinţilor el foloseşte verbul pe care la Atena l-a folosit pentru închinare, eusebeis.

Acum cred că deja ne-am obişnuit că de la verb trecem la substantiv şi la adjectiv. Substantivul pe care l-au făcut grecii din verbul eusebeo, care înseamnă a se închina, a cinsti cu reverenţă, este eusebea. Iar adjectivul este eusebos. De la acest verb grecii au făcut şi adverbul eusebos (cu o lung).

Înainte de toate, să ne reamintim că verbul eusebeo înseamnă a se închina, a cinsti, a trata cu reverenţă şi se poate referi la Dumnezeu sau la părinţi.

Ce sens putem da atunci substantivului eusebea şi adjectivului eusebos şi adverbului eusebos?

Este instructiv să facem acum o mică pauză de la a vedea ce s-a făcut în limba română cu aceste cuvinte şi să vedem se au făcut alţii cu ele.

Să pornim de la limba engleză. Traducerea clasică a Biblie în limba engleză este cea publicată pentru prima dată la 1611 şi numită după regele de atunci al Angliei, King James (Regele Iacob), King James Version (KJV). Traducătorii acestei Biblii şi-au dat seama că în limba engleză nu au un cuvânt adecvat pentru a traduce eusebea. Şi atunci au decis să formeze ei unul. Şi l-au format din cuvântul God (Dumnezeu).  În limba engleză, pentru a forma dintr-un substantiv un adjectiv sau un adverb se adaugă sufixul –ly. Astfel, din God se face godly. Încercând să forţez limba română, voi spune că godly însemnează dumnezeos. Din adjectivul godly, adăugând sufixul –ness, au format substantivul godliness, care, iarăşi prin forţarea limbii române, îl putem traduce prin dumnezeozitate.

Ar fi instructiv să studiem traducerea acestor cuvinte şi în alte limbi. Este suficient să arătăm că eusebea a fost tradus în limba latină prin pietas, pietatis, care înseamnă în primul rând respectul datorat părinţilor şi apoi devoţiunea faţă de Dumnezeu.

Este interesant să ştim de asemenea că în germană se folosesc două cuvinte pentru evlavie: Gottesfurcht, care înseamnă frică de Dumnezeu şi Frommigkeit, care înseamnă devoţiune, devotare, pietate. Iar în franceză, pe lângă pietate se foloseşte şi devoţiune.

Pentru mai multă claritate, devoţiune înseamnă afecţiune adâncă şi fierbinte, adoraţie, dragoste, închinare şi religiozitate.

Celălalt cuvânt pe care l-am studiat noi, eulabea,  din care noi am făcut evlavie, englezii şi ceilalţi îl traduc prin frică de Dumnezeu. Dar este extrem de important să ştim că noi traducem şi eusebea tot prin evlavie!

 

Prin urmare, să recapitulăm şi să vedem ce am unit laolaltă şi ce am căpătat prin această unire. Eulabea, din care noi am făcut cuvântul evlavie, înseamnă frica de Dumnezeu. Eusebea, din care alţii au făcut cuvântul de bază pentru evlavie, înseamnă închinare, cinstire, respect şi devoţiune lui Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Fiindcă noi le-am comasat, trebuie să învăţăm să punem în cuvântul evlavie ambele sensuri.

Să ne amintim ce a însemnat frica de Domnul în Vechiul Testament: instaurarea lui Dumnezeu deasupra noastră ca Autoritate Supremă, cinstirea Lui, ascultarea de El, iubirea Lui, trăirea în unire cu El.

Eusebea cine tot aici, deoarece ea însemnează închinare lui Dumnezeu, cinstirea lui Dumnezeu, devoţiune pentru Dumnezeu.

Putem fi siguri, deci, că noi n-am greşit când am unit eulabea cu eusebea.

Ce este atunci evlavia? În modul cel mai succint cu putinţă, evlavia este o anumită atitudine faţă de Dumnezeu: o atitudine care îmbină armonios frica, respectul, închinarea (dăruirea de sine), dragostea, ascultarea, trăirea în permanentă părtăşie cu El.

În Noul Testament există două cărţi în care găsim o tratare specială a evlaviei: 1 Timotei şi 2 Petru.

Să luăm pe rând ideile principale despre evlavie din cărţile acestea.

Pavel începe discuţia cu această declaraţie în aparenţă criptică:

„Fără îndoială, mare este taina evlaviei: Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit drept prin Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre naţiuni, a fost crezut în lume, a fost înălţat în glorie” (1 Timotei 3:16).

Evlavia este un secret care nu mai este secret. Evlavia este înainte de toate să-L cunoşti de Domnul nostru Isus Cristos, în starea lui întrupată, apoi ca Cel înviat şi propovăduit ca Domn şi Mântuitor în toată lumea şi apoi în starea lui de Fiu al lui Dumnezeu în glorie, la dreapta lui Dumnezeu, Stăpân şi Conducător al cosmosului şi al istoriei. Secretul evlaviei este să Îl ai pe acest Isus Cristos drept Domnul tău, Învăţătorul tău, Modelul tău, Mirele tău, Preaiubitul tău.

Câteva paragrafe mai încolo, Pavel ne face fiecăruia această chemare şi îndemnare:

„Caută să fii evlavios.

Căci deprinderea trupească este de puţin folos, pe când evlavia este folositoare în toate privinţele, întrucât ea are promisiunea vieţii de acum şi a celei viitoare” (1 Timotei 4:7-8).

În primul rând, trebuie să ştim că Pavel foloseşte aici un limbaj sportiv.   Cuvântul tradus „caută” este gymnaze, adică exersează.

Căci, continuă el, gymnasia trupului (gimnastica trupului) este de mic folos, dar evlavia este de mare folos şi pentru aici şi pentru ceea ce vom fi în viaţa de dincolo!

Am spus că în esenţă evlavia este o anumită atitudine faţă de Dumnezeu. Această atitudine nu ne vine de-a gata şi nu ne-o toarnă nimeni în cap sau în sân. Această atitudine se dezvoltă prin exerciţiu, prin cultivare, prin strădania noastră stăruitoare, perseverent de a o face să ne fie trăsătura dominantă a gândirii, a caracterului şi a modului de a trăi.

Către sfârşitul scrisorii, Pavel îi spune lui Timotei că unii dintre noi „nu se ţin de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Cristos şi de învăţătura care duce la evlavie” (6:3). Aceşti oameni, „stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr, cred că evlavia este un izvor de câştig. Fereşte-te de astfel de oameni!

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig…

Iar tu, om  al lui Dumnezeu… caută dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea.

Luptă-te lupta cea bună a credinţei. Apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat…” (6: 5-6, 11-12).

Contextul ne arată că cel mai important câştig pe care îl vom avea din evlavie este în viaţa viitoare, în viaţa eternă. Felul de fiinţă care vom fi acolo depinde de modul în care ne-am dezvoltat evlavia aici, în viaţa aceasta.

În direcţia aceasta ne duce şi învăţătura apostolului Petru.

În a doua lui scrisoare, el ne spune de la început că puterea cea mare a lui Dumnezeu ne-a pus deja la dispoziţie tot ce ne trebuie „cu privire la viaţă şi la evlavie” (2 Petru 1:3). Petru cuprinde aici în două cuvinte toată existenţa noastră pe pământ: „viaţă şi evlavie”. Pe lângă tot ceea ce ne trebuie pentru viaţă, şi Dumnezeu ne asigură că ştie de ce avem nevoie şi se îngrijeşte să nu ducem lipsă de nimic, celălalt lucru care contează este evlavia. Atitudinea faţă de Dumnezeu este cea care dă tonul întregii vieţi şi celor care doresc să-şi dezvolte această atitudine definită prin cuvântul evlavie li se asigură din plin puterea lui Dumnezeu.

Şi Petru ne spune, ca şi Pavel, că evlavia nu vine de la sine, şi noi trebuie să ne dăm toate silinţele să o includem în caracterul nostru. El ne spune să facem tot efortul să adăugăm la credinţa noastră fapta (în original arete, virtutea), apoi cunoaşterea, apoi înfrânarea (în original enkratea, stăpânirea de sine), apoi răbdarea, apoi evlavia (eusebea), apoi iubirea de fraţi (în greacă, filadelfia), şi deasupra tuturor iubirea pentru toţi oamenii (agape)!

Îndemnul să ne străduim să dezvoltăm aceste trăsături de caracter în noi nu este pur şi simplu o chemare pioasă. Petru ne avertizează ce se întâmplă dacă nu le dezvoltăm: „Cine nu are aceste lucruri este orb, umblă cu ochii închişi şi a uitat că a fost curăţit de vechile păcate” (aceasta înseamnă că s-a întors în lume, la felul vechi de vieţuire!).

Dar, „dacă aveţi din belşug aceste lucruri în voi”… „vi se va da din belşug intrare în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos” (versetele 8-11).

În încheierea scrisorii, Petru ne vorbeşte despre „aşteptarea” noastră finală: cerul nou şi pământul nou în care va domni dreptatea. Ceea ce are Dumnezeu pregătit pentru noi este atât de măreţ şi atât de glorios încât era normal ca acestea să-l facă pe Petru să exclame: „ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi prin evlavie” (2 Petru 3:11, tradus literal).

Şi aici Petru pune laolaltă două elemente cheie a ceea ce trebuie să fie omul care vrea să se califice pentru noua creaţie: un comportament sfânt şi evlavie! Şi, vedeţi, iarăşi venim la atitudinea faţă de Dumnezeu care determină ce fel de oameni devenim în lumea aceasta pentru a fi calificaţi să locuim cu Dumnezeu în lumea aceea!

Omul evlavios, Cuvântul lui Dumnezeu şi părtăşia cu Sfânta Treime

În anul 1659 s-a publicat în Olanda o carte masivă, întitulată „Oglinda martirilor”, de van Bracht. Ca să înţelegem ce conţinea această carte cu totul specială, trebuie să ştim ceva despre istoria anabaptiştilor. Timp de peste o sută de ani, anabaptiştii au fost vânaţi peste tot în Europa, şi de catolici şi de luterani şi de calvinişti. Ei erau torturaţi şi, dacă nu se lepădau de credinţa lor, erau condamnaţi la moarte. Cu o seară înainte de execuţie, li se dădea voie să scrie o scrisoare cuiva din familie: tatălui, mamei, soţului, soţiei, fiului, fiicei, etc.

Scrisorile acestea erau păstrate cu sfinţenie în familiile anabaptiste. Van Bracht a adunat această colecţie imensă de scrisori şi le-a publicat în cartea pe care a numit-o „Oglinda Martirilor”.

Ceea ce m-a uimit pe mine cel mai mult a fost cât de bine cunoşteau aceşti oameni Sfintele Scripturi. Scrisorile lor erau mai mult o înşiruire de citate din Scripturi. La fiecare câteva cuvinte scrise celor dragi, ei citau un text din Scripturi prin care căutau să întărească ce au spus ei personal.

Obiceiul şi practica aceasta de a folosi si de a cita Scripturile la fiecare pas, le vedem şi în scrierile lui John Bunyan ( a scris pe la 1670), în special în „Călătoria creştinului”. Bunyan spune că aceşti oameni, citând atât de mult din Scripturi, „vorbeau limba Canaanului”.

Eu consider că aceasta este o trăsătură a omului evlavios!

Ce dureros sună pentru mine să citesc că cineva batjocoreşte această trăsătură a evlaviei numind-o „citatomanie biblică”. Doamne, unde am ajuns! Când ne vom dezvolta din nou obiceiul de a vorbi limba Canaanului?

O altă trăsătură a omului evlavios este că el sau ea vor aduce mereu vorba despre Dumnezeu, despre preaiubitul nostru Domn Isus Cristos şi despre bucuria părtăşiei cu Duhul Sfânt!

Pentru omul evlavios aceste subiecte sunt însăşi esenţa persoanei lui sau ei. Şi ceea ce te domină în gândire aceea aduci şi în conversaţie!!!

Când se întâlnesc laolaltă, oamenii evlavioşi nu discută ultimul program de la televiziune, sau ultimele zbateri din politică, sau ultimele zvonuri (bârfe), ci ei discută ceea ce arde cel mai puternic în viaţa lor: părtăşia cu Tatăl, părtăşia cu Fiul şi părtăşia cu Duhul Sfânt

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_mai07.htm

BIBLIOLOGIA – DOCTRINA DESPRE BIBLIE – CE ÎNSEAMNĂ REVELAŢIA?

Resurse Baptiste TEOLOGIE SISTEMATICĂ    BIBLIOLOGIA – DOCTRINA DESPRE BIBLIE CE ÎNSEAMNĂ REVELAŢIA? „Ceva ascuns care a fost făcut cunoscut”; literal „o dezvăluire; opusul descoperirii; destăinuirea unor cunoştinţe altfel necunoscute”. Revelaţia este un mijloc de a dobândi cunoştinţe, care este total opus metodelor umane obişnuite de observare, speculaţie, cercetare şi raţionament. Mai întâi, să privim la câteva din modurile în care rasa umană a căutat cunoaşterea şi adevărul. Filozofia, care spune: Cumpănirea lucrurilor, cugetarea şi raţionarea sunt Calea spre descoperirea adevărului şi a cunoaşterii. Întrebările referitoare la adevăr, cunoaştere şi realitate nu se schimbă niciodată, numai răspunsurile filozofice se schimbă. Ce este binele şi răul? De unde venim noi? Cine este Dumnezeu? Însă răspunsurile filozofice la întrebările legate de ADEVĂR se bazează pe două concluzii greşite care scot la iveală insuficienţa filozofiei: A. Raţiunea noastră nu a fost afectată de cădere. Ieremia 10:14; Romani 1:21-24; este o realitate faptul că, cu cât speculăm şi filozofăm mai mult cu privire la Dumnezeu şi la creaţie, cu atât ne îndepărtăm mai mult de adevăr. Această eroare nu ia în considerare faptul că, prin cădere, raţiunea umană a fost serios afectată – ajungând întunecată, pervertită şi nu tocmai vrednică de încredere. B. Putem cunoaşte adevărul suprem în absenţa revelaţiei divine. 1 Corinteni 1:19-20; Eclesiastul 8:17; filozofia nu poate furniza răspunsuri finale la nici o întrebare, dat fiind faptul că orice adevăr trebuie să se întemeieze în cele din urmă pe revelaţia autentică, divină, pe care filozoful o ignoră în căutarea lui după adevăr. Această eroare nu ia în considerare faptul că raţiunea păcătoasă şi speculaţia umană sunt insuficiente pentru a ne oferi răspunsuri demne de încredere la întrebările vitale ale vieţii. Ştiinţa, care spune: descoperirile ştiinţifice şi nu revelaţia sunt singura modalitate validă de a cunoaşte realitatea şi adevărul suprem. Ştiinţa a devenit zeul acestei epoci şi lumea i se închină ca unui salvator şi mare binefăcător al ei. Respectul oamenilor de ştiinţă pentru adevăr este lăudabil, iar atunci când ei îşi pot demonstra concluziile pe baza faptelor, nu am nici o obiecţie; însă ştiinţa nu se limitează întotdeauna la fapte demonstrabile şi dovedite, căci termeni precum teorie, ipoteză, supoziţie, observaţie, problemă, experiment şi speculaţie sunt cuvinte folosite frecvent în domeniul ştiinţei. Prietenul lui Iov, Ţofar, a spus: „Îl poţi găsi pe Dumnezeu prin căutările tale?” (Iov 11:7). Descoperirea ştiinţifică trebuie criticată pentru presupunerea ei eronată că orice adevăr este măsurabil mecanic şi perceptibil prin intermediul simţurilor fizice. Religia – şi prin religie mă refer la „descoperirea adevărului metafizic ce leagă fiinţele umane de realitatea divină, prin propriile noastre eforturi şi în propriii noştri termeni”. Toate religiile lumii, fără excepţie, se bazează pe descoperire, pe o căutare a realităţii ultime, o călătorie prin care găsim ceva. Religiile omului sunt încercări îngâmfate ale creaturilor căzute de a ticlui şi de a născoci mijloace prin care să poată dezveli natura ascunsă a lui Dumnezeu şi de a se raporta la El pentru propriile lor motivaţii şi scopuri. Vezi Matei 11:27 şi Luca 19:10. *Uită-te la toate marile religii ale lumii. Ce au toate în comun? Ce le lipseşte tuturor? Prin filozofie, ştiinţă şi religie, fără revelaţia divină, putem numai să presupunem două lucruri referitoare la cunoaşterea şi adevărul suprem: 1. Există o Fiinţă Supremă şi 2. Ea are o natură creatoare şi o esenţă supranaturală. Adevărurile generale ale filozofiei, ştiinţei şi religiei pot fi înţelese pe deplin, în contextul corect, numai prin mărturia revelaţiei biblice. Prim mijloace umane noi nu putem să Îl găsim pe Dumnezeu sau să descoperim tot ce se poate cunoaşte despre El; însă Biblia ne învaţă că aceste mijloace naturale de descoperire ne lipsesc de orice scuză în ce priveşte credinţa în Dumnezeu. Vezi Psalmi 97:6-7. Cuvântul ebraic pentru revelaţie este ‚galah’, iar cel grecesc este ‚apokalupsis’. Ambele se referă la dezvăluirea sau destăinuirea a ceva sau cineva necunoscut anterior. Astfel, revelaţia este destăinuirea de Sine a lui Dumnezeu. Există două tipuri de revelaţie: 1.      Revelaţia biblică este specială şi personală; revelaţia specială sau personală se regăseşte în Deuteronom 4:7, 7:6, Ps. 147:19-20, Exod 3, Matei 11:27 şi Rom. 3:1-2. În al doilea rând, revelaţia este răscumpărătoare, aşa cum o înfăţişează Ioan 1:1-18 şi Rom. 3:21ff. De asemenea, este supranaturală, potrivit Isaia 48:6-7. În cele din urmă, este istorică, în Isaia 46:9-10. Găsim un exemplu în 2 Regi 19:35-36, unde armata lui Sanherib este nimicită. Orice carte de istorie ar descrie situaţia drept o catastrofă sau voia sorţii, însă Biblia o atribuie îngerului Domnului. Vezi Isaia 10:12-19. 2.      Revelaţia generală constă în revelarea de Sine a lui Dumnezeu prin intermediul creaţiei şi al conştiinţei noastre. Revelaţia generală sau naturală se referă la acea cunoaştere a lui Dumnezeu pe care o dobândim din afara Scripturii. General vorbind, Dumnezeu ni S-a descoperit în mod obiectiv şi subiectiv: obiectiv, prin creaţie – Ps. 19 şi Rom. 1:18-23, iar subiectiv, prin conştiinţa noastră – Rom. 2:15. Care este scopul divin al revelaţiei generale sau naturale? Unul pregătitor! Vezi Fapte 17:22ff. Şi, de asemenea, de a aduce slavă lui Dumnezeu! Vezi Ps. 8:1-4. Dumnezeu S-a revelat pe Sine cu precădere în Cuvântul Său, ca şi prin faptele Sale măreţe în creaţie şi prin conştiinţă. Această dezvăluire a Sa se numeşte revelaţie – dezvăluirea de Sine a lui Dumnezeu. Consemnarea scrisă a acestei revelaţii, sub călăuzirea Duhului Sfânt, poartă numele de Scripturi sau Sfânta Biblie, care este rezultatul inspiraţiei lui Dumnezeu. De aceea, scriitorul şi cititorul au nevoie de iluminare pentru a înţelege revelaţia inspirată din Scriptură. Revelaţia se referă la faptul că Dumnezeu dezvăluie fiinţelor umane adevărul; inspiraţia priveşte receptarea şi consemnarea corectă a acestui adevăr; iluminarea vizează înţelegerea revelaţiei de către destinatar. Revelaţia înseamnă că Dumnezeu dezvăluie Adevărul; inspiraţia înseamnă că Dumnezeu asigură receptarea, interpretarea, consemnarea şi citirea corectă a Adevărului; iluminarea este lumina dată de Dumnezeu, direct prin Duhul Sfânt, pentru a ne ajuta să înţelegem Adevărul. CE ÎNSEAMNĂ INSPIRAŢIA? Să privim mai îndeaproape la termenul „INSPIRAŢIE”. Cuvintele „inspiraţie” şi „a inspira” nu apar în limbile originale ale Bibliei, ebraica sau greaca, însă traducerile principale pe care le folosim astăzi întrebuinţează aceşti termeni în două pasaje diferite: Iov 32:8 şi 2 Timotei 3:16. În ebraică şi în greacă, aceste două cuvinte, traduse în Bibliile noastre prin „inspiraţie”, înseamnă literal „respiraţie”, astfel încât expresia „inspiraţia lui Dumnezeu” se poate traduce ca „respiraţia lui Dumnezeu” sau „respirat de Dumnezeu”. În acest caz, se ridică o întrebare bună, şi anume, „ce înseamnă ‚respirat de Dumnezeu’”? Ei bine, potrivit acestei expresii, Cuvântul lui Dumnezeu a venit direct din gura Lui. Isus a spus: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi avem nevoie de Scripturile respirate de Dumnezeu ca să putem trăi. Ele ne susţin şi ne inspiră să trăim viaţa la cel mai înalt nivel. Fără Cuvântul lui Dumnezeu, nu este viaţă în noi. Faptul că Sfintele Scripturi sunt respiraţia lui Dumnezeu mai înseamnă că ele au venit din adâncul fiinţei lui Dumnezeu, din inima Sa. Ele au venit dinăuntrul Său. De obicei, o astfel de imagine sporeşte semnificaţia cuvintelor. Atunci când spunem că ceva a fost scris „din inimă”, ne referim la faptul că este personal şi plin de semnificaţie. Biblia este o carte personală, scrisă pentru a da sens vieţilor noastre. Dumnezeu a inspirat-o pentru a împărtăşi copiilor Săi gândurile Sale adânci, simţămintele şi inima Sa. În cele din urmă, faptul că Biblia este respiraţia lui Dumnezeu înseamnă că ea este preţioasă. Fiecare respiraţie a noastră este preţioasă şi de valoare. Dacă nu crezi asta, afundă-ţi capul într-o vană plină cu apă şi stai aşa o vreme. Îl vei scoate curând pentru respira aer proaspăt. Cuvântul lui Dumnezeu este ca acea respiraţie a aerului proaspăt şi noi trebuie să îl dorim, să îl preţuim şi să îl căutăm ca să trăim. Astfel, inspiraţia este acea influenţă divină a Duhului Sfânt asupra scriitorilor Scripturii, care a făcut ca scrierile lor să fie infailibile la nivelul fiecărui cuvânt, pentru că ele au consemnat chiar cuvintele lui Dumnezeu. Altfel spus, Dumnezeu a folosit personalitatea scriitorilor, ca şi abilităţile lor, pentru a consemna Cuvântul Său. Acesta este motivul pentru care individualitatea fiecărui scriitor se observă limpede în Scripturi. Duhul Sfânt a atins inimile scriitorilor într-un mod dinamic, în armonie cu personalităţile acestora. El a îngăduit ca temperamentul, stilul, educaţia şi cultura specifică fiecăruia să răzbată din Biblie. CE ÎNSEAMNĂ ILUMINAREA? Acum, să privim mai îndeaproape termenul „ILUMINARE”. Isus Însuşi ne-a învăţat că Duhul Sfânt ne revelează tot adevărul. El a spus că Duhul Sfânt ne va învăţa toate lucrurile. Scripturile, fiind revelaţia lui Dumnezeu şi inspirate de El, trebuie interpretate corespunzător şi într-o manieră respectuoasă. Singura modalitate în care putem face acest lucru este prin iluminarea adusă direct de la Dumnezeu Însuşi, prin cel de-al treilea membru al trinităţii, Duhul Sfânt. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu ne iluminează înţelegerea, aşa încât să putem interpreta şi aplica revelaţia inspirată care se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. ŞTIAI CĂ…? 1. Termenul ‚Biblie’ vine de la cuvântul grecesc pentru „plantă de papirus” (biblos), întrucât frunzele acelei plante erau folosite drept hârtie. 2. Bibliile antice erau uneori scrise pe pergament, făcut din piele de oaie sau de capră. A fost nevoie de o turmă întreagă de oi pentru pielea necesară unui Nou Testament din secolul al IV-lea. Însă, cu ajutorul apei şi a unei perii, cuvintele puteau fi şterse de pe pergament, iar acesta putea fi refolosit. 3. Înainte de inventarea tiparului (1455), transmiterea Bibliei a depins de mulţi scribi şi călugări anonimi, care au copiat cu răbdare, manual, manuscrisele biblice. Erau necesare săptămâni sau chiar luni întregi pentru copierea unei cărţi precum Isaia. Astăzi dispunem de aproximativ 2.300 de manuscrise biblice copiate între anii 300-1500 d.Hr. 4. Biblia romano-catolică este mai voluminoasă decât cea protestantă, iar Vechiul Testament romano-catolic este mai voluminos decât Biblia ebraică (aceasta cuprinde numai cărţile Vechiului Testament). Biblia romano-catolică are dimensiuni mai mari pentru că include Apocrifele Vechiului Testament : Cartea jubileelor, 1 Enoh, Istoria medievală a iudeilor scrisă de Iosif Ben Gurion, Clement Etiopianul şi Cartea Etiopiană a legământului. 5. Costul unei Biblii în anii 1300 putea ajunge cu uşurinţă la venitul pe un an de zile. 6. Un asistent de la Universitatea din Paris a împărţit Biblia pe capitole la începutul anilor 1200. Împărţirea nu s-a finalizat până în 1551. 7. Primul Nou Testament în limba engleză, tradus de William Tyndale, a trebuit să fie tipărit în afara Angliei şi introdus în ţară pe furiş. 8. Biserica medievală nu s-a opus traducerii Bibliei în sine; existau Biblii traduse în majoritatea limbilor europene încă de la începutul anilor 1500. Însă Biserica s-a opus lucrărilor lui Tyndale şi John Wycliffe, pentru că aceştia erau susţinătorii unor păreri „radicale”. 9. Traducerea lui Tyndale a introdus multe cuvinte noi în limba engleză, precum îndelungă răbdare, împăciuitor, ţap ispăşitor şi chiar cuvântul frumos. 10. Când a fost publicată versiunea King James, în 1611, Biblia de la Geneva era, de departe, cea mai răspândită Biblie englezească. Traducerea de la Geneva, nu versiunea King James, a fost folosită de William Shakespeare şi de primii puritani americani. http://www.voxdeibaptist.org/bibliologie.htm

Adrian Zuckerman a primit avizul Senatului american pentru postul de ambasador al SUA la București

ON SEPTEMBER 26, 2019 BY EDITORIN EVENIMENT

de Ștefania Brândușă

Adrian Zuckerman a primit avizul Comisiei de specialitate a Senatului american pentru a deveni noul ambasador al SUA la București, potrivit site-ului instituției, citat de Mediafax.

Președintele american Donald Trump l-a propus pe Adrian Zuckerman pentru postul de ambasador al Statelor Unite la București, potrivit unui comunicat publicat de Casa Albă în luna iulie.

Zuckerman a fost admis în baroul din New York în anul 1984, în prezent fiind partener al firmei internaționale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.

Anterior, acesta a deținut funcția de judecător în cadrul Real Estate Board.

Zuckerman a emigrat din România în Statele Unite la vârsta de zece ani, fiind fluent în limba română.

Sursa  activenews.ro

foto Cine e Adrian Zuckerman

Adrian Zuckerman a primit avizul Senatului american pentru postul de ambasador al SUA la București

Toni Berbece: Rupe…

ON SEPTEMBER 25, 2019 BY EDITORIN INCURAJARE

Rupe din timpul tău și stai tăcut ascultând durerea unui om care nu are cui să i-o spună. Nu te vei simți încărcat cu “problemele lui”, ci din contră, vei simți bucuria unui om eliberat, nu îți vei mai aduce aminte după o vreme ce ați vorbit, dar îți vei aduce aminte bucuria unei prietenii de nădejde.

Rupe din banii tăi, poate din puținii pe care-i ai, și dă celui ce nu are deloc. Vei observa că nu te simți mai sărac, ci din contră mai bogat cu mai puțini bani în cont sau buzunar, dar cu inima mai plină, pentru că bogăția, cum spune un cântăreț autohton, stă în inimi nu în foi.

Rupe din bunurile tale, dăruiește o haină, o cămașă, un fes, orice, pentru că Tabita a fost înviată din morți de văduvele îmbrăcate de ea. Mai bună decât terapia prin shoping este terapia prin dăruit din șifonierul tău, pune-te și scoate din ce ai, apoi mergi și dăruiește, vei simți Cerul în inima ta. Și de nu ți se va prelungi firul vieții pentru cât ai dăruit, cel puțin te vei duce acolo unde ți-ai strâns comoara.

Rupe din relaxarea ta și ajută, pune mâna pe o lopată și ajută la construirea unei case (la casa lui Superman din Vaslui pe care o începem pe 30 septembrie), pe o mătură și fă curat unor bătrâni sau ajută o mămică cu mulți copii, fă cumpărăturile unei persoane imobilizate la pat, fă temele cu un nepot, stai cu un copil mic ca părinții să se relaxeze. Toate acestea dau sens vieții, pentru că adesea devenim ca marea moartă primim tot ce ni se dă dar nu dăm nimic înapoi.

Cu prețuire,

Toni Berbece…

Toni Berbece: Rupe…

DECLARAȚIEI lui Daniel Cristian Florea îi răspunde pe măsură familia

ON SEPTEMBER 25, 2019 BY EDITORIN FAMILIA

sursa http://newsnetcrestin.blogspot.com/2019/09/cum-raspunde-familia-acuzatiilor.html

 

Biserica Ortodoxă avertizează creștinii: Yoga nu este un exercițiu, ci un act de închinare/Yoga e cam ceea ce a încercat și Adam în Eden și anume: o auto îndumnezeire, o îndumnezeire fără de Dumnezeu

DE ANDREI NICOLAE  /   ȘTIRI, SOCIAL   /   Publicat: Joi, 26 septembrie 2019, 11:40   /   Actualizat: Joi, 26 septembrie 2019, 

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Dacă Cioloș l-ar fi întrebat despre yoga, preotul din Pericei spune că: „L-aș fi sfătuit să-și vadă de treabă, în religia în care suntem”. EXCLUSIV

Biserica Ortodoxă a Greciei organizează duminică un eveniment prin care vrea să atragă atenția asupra unor tendințe periculoase pentru viața spirituală a unui creștin printre care: yoga, pilates și meditație, informează agenția Basilica, citând publicația Orthochristian.

„Yoga nu este un exercițiu, ci un act de închinare”, atrage atenția Mitropolitul Nectarie de Argolis potrivit Greek City Times, potrivit sursei citate.

„Când facem în Biserică fie metanii mari fie închinăciuni, nu o facem din motive de fitness. Facem o mărturisire către Dumnezeu. Este un lucru similar cu ceea ce fac oamenii prin yoga, asta încercăm să explicăm”, a declarat ierarhul grec.

Conferința intitulată „Tendințe periculoase: Yoga, pilates și meditație” va avea loc duminică la Galeria de Cultură și Artă „Alexandru cel Mare” din Argolis.

Vor fi dezbătute aspecte referitoare la adevărul despre yoga dincolo de simplu exercițiu fizic, fundalul apariției yoga, înțelesul diferitelor posturi și exerciții cunoscute, meditația, implicațiile acestora în viața creștinului practicant.

Biserica Ortodoxă Greacă a exprimat poziția vizavi de acest subiect și în 2014 când a criticat inițiativa ONU de a declara ziua de 21 iunie drept Ziua Internațională a Yoga.

După cum explică sinodul Bisericii Greciei, posturile adoptate de persoanele care practică yoga au fost create ca gesturi de venerare a zeităților din Panteonul Hindus și sunt considerate a fi daruri către acestea.

Și Biserica Ortodoxă Română are o poziție asemănătoare. Pr. David Pestroiu spune că că yoga este o practică de proveniență orientală definitorie pentru hinduism și sectele derivate din acesta.

„Pentru un creștin ortodox, yoga rămâne o simplă formă de manifestare a religiozității respective, care trebuie privită cu toleranța specific creștină, atâta vreme cât se manifestă în arealul etnocultural în care s-a dezvoltat religia în cauză”, explică profesorul Facultății de Teologie din București.

Marele duhovnic, Arsenie Papacioc, considera și el yoga drept „o erezie”. Părintele Vasile Gavrilă spunea la Trinitas TV că „a practica yoga înseamnă a părăsi calea aratată de Dumnezeu prin revelație și a alege o altă cale, străină de spiritul și de duhul și de Adevărul revelat”.

„Yoga e cam ceea ce a încercat și Adam în Eden și anume: o auto îndumnezeire, o îndumnezeire fără de Dumnezeu. Aici ne duce practica yoga, ceea ce nu este potrivit cu creștinismul și de-aceea nu trebuie practicată”, a conchis el.

https://www.activenews.ro/stiri-social/Biserica-Ortodoxa-avertizeaza-crestinii-Yoga-nu-este-un-exercitiu-ci-un-act-de-inchinare-Yoga-e-cam-ceea-ce-a-incercat-si-Adam-in-Eden-si-anume-o-auto-indumnezeire-o-indumnezeire-fara-de-Dumnezeu-158014

Marea Britanie: Un nou program școlar prin care copii de 6 ani sunt învățați „să se atingă singuri” stârnește îngrijorarea părinților. „Ne sexualizează copiii”

DE ANDREI NICOLAE  /   EXTERNE   /   Publicat: Miercuri, 25 septembrie 2019, 17:25   /   Actualizat: Miercuri, 25 septembrie 2019, 17:28   

  

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Decizia CEDO despre orele de „educație sexuală”. Curtea le REFUZĂ părinților dreptul de a-și educa copiii în ceea ce privește viața intimă

 Europa fierbe, iar unii „jurnaliști” o dau înainte cu educația sexuală

Elevii din 241 de școli din Comitetul Warwickshire iau parte la un program educațional intitulat „Totul despre mine”, în care, printre altele, copiii sunt învățați să se „atingă singuri” și să descopere că le place, informează Daily Mail.

Programul a stârnit supărarea asociațiilor și grupurilor de părinți care se tem că programul le „sexualizează” copiii, precizează sursa citată. Ei se tem că noile îndrumări ale Departamentului Educației în ceea ce privește educația sexuală sunt prea vagi și ar putea duce la expunerea copiilor la materiale sexuale nepotrivite pentru copii.

Documente obținute de The Mail on Sunday arată că elevii, de la șase ani în sus, sunt învățați „reguli despre auto-stimulare”. La secțiunea „Atinge-te singur”, copiii află că „multor oameni le place să se gâdile sau să se dezmierde singuri și s-ar putea să se simtă bine”. Profesorii sunt instruiți să le spună elevilor că această activitate ar putea include atingerea părților intime și deși unii oameni pot considera acest comportament ca fiind „murdar”, de fapt este perfect „normal”.

Totuși, copiii sunt învățați că nu este politicos să facă acest lucru în public și ar trebui făcută în baie, la duș sau în pat.

În aceeași lecție, copiilor le sunt arătate scenarii în care trebuie să judece ce este în regulă și ce nu este în regulă de făcut.

Mai precis, o fetiță pe nume Autum „face o baie și îi place să se atingă între picioare. Se simte bine”. În acest punct, profesorii sunt îndrumați să le reamintească elevilor „regulile auto-stimulării”.

Ca parte a reformelor inițiate de Guvernul britanic în topica Educației Sexuale și a Relațiilor (RSE- în engleză), toate școlile primare vor fi obligate să predea educație relațională începând cu septembrie viitor. Cursul include subiecte precum familia, prietenia, relațiile online, intimitate și relațiile sexuale sigure. Educația sexuală croită pe nevoile elevilor sunt recomandate, dar nu mandatorii.

Părinții de la Școala Primară Coten End, din comitatul Warwickshire, s-au întâlnit cu unul dintre artizani programului „Totul despre mine” pentru a-și manifesta îngrijorarea în ceea ce privește conținutul.

„Soția mea a plâns când a citit ce-o să fie în acele lecții. Sexualizarea copiilor noștri este total nepotrivită. Ministerul îi spune auto-atingere și nu vor să o numească masturbare, dar când citești, realizezi că despre fix asta este vorba”, a spus Matthew Seymour, un tată de doi copii, în vârstă de 38 de ani.

Piers Sheperd, de la Family Education Trust a spus că „este și mai îngrijorător că părinții nu au ocazia să-și retragă copiii de la aceste lecții, dacă școala le botează ore de educație relațională și nu educație sexuală”,

precizează sursa citată………..https://www.activenews.ro/externe/Marea-Britanie-Un-nou-program-scolar-prin-care-copii-de-6-ani-sunt-invatati-„sa-se-atinga-singuri-starneste-ingrijorarea-parintilor.-„Ne-sexualizeaza-copiii-157996