GHID DE SUPRAVIEŢUIRE ÎN NORVEGIA

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

wplogo6111111111111111111

 

Analiză necruțătoare a societății SCANDINAVE. Ghid de SUPRAVIEŢUIRE al emigrantului în Norvegia.

Florin Saiu, Petrisor Cana

Odată cu deschiderea granițelor, mulți oameni visează la un trai mai bun în Europa. Intelectuali sau cerșetori, tineri sau bătrâni, bărbați sau femei cu care ne mândrim, dar și specimene care ne fac de râs, românii iau calea străinătății, convinși că acolo „umblă câinii cu covrigi în coadă”.

De aici înainte, începe povestea unei tinere plecate din Oltenia natală, căsătorite în Norvegia și stabilite de trei ani la Oslo, capitala Norvegiei: „Am ajuns aici cu gândul de a-mi forma o familie armonioasă, alături de soțul meu norvegian, care are doi copii dintr-o căsătorie anterioară. Nu știam mare lucru despre societatea și sistemul scandinav, dar aveam să descopăr un stat demn de romanul lui Orwell -1984. Am terminat, în țară, Filosofie-Sociologie și, imediat cum am ajuns la Oslo, m-am pus cu burta pe carte, pentru a învăța limba țării mele adoptive”.

Personajul nostru, pe care îl vom numi cu inițialele C.K., pentru a-i proteja identitatea, ne-a mărturisit aspecte uluitoare din viața de zi cu zi trăită la Oslo. Pentru o mai bună înțelegere, am decis să le grupăm în câteva puncte.

Ce-a rezultat? Un strigăt mut de atenționare, un gest deprevenire, un „ceva” pe care l-am numit simplu: „Ghid de supraviețuire al emigrantului în Norvegia”. Astfel:

1 „Pentru a înțelege societatea scandinavă, trebuie să citiți Janteloven, adică Legea Jante, apărută în urmă cu aproape 100 de ani în Danemarca și preluată de majoritatea țărilor nordice, inclusiv de Norvegia. Cine nu o respectă este marginalizat, privit cu suspiciune și ostilitate. Iată ce cuprinde:

•Să nu crezi că ești special.
•Să nu crezi că ești la fel ca noi.
•Să nu crezi că ești mai deștept decât noi.
•Să nu crezi că ești mai bun decât noi.

•Nu crede că știi mai multe decât noi.
•Nu te crede mai important decât noi.
•Să nu crezi că ești bun de ceva.
•Nu râde de noi.
•Să nu crezi că îi pasă cuiva de tine.
•Nu crede că poți să ne înveți pe noi ceva.

În acest cadru, acționează Barnevernet, Serviciul Social de Protecție a Copilului din Norvegia”, crede C. K.. Dacă ați aprofundat aceste reguli, luați aminte la următoarele puncte, considerate de tânărul sociolog cruciale pentru înțelegerea societății nordice!

2 „Statul norvegian ateu instigă la ură împotrivacreștinilorși își manipulează cetățenii prin Kristelig Folkeparti -așa-zisul Partid Creștin-Democrat.

Exemplu: legile extrem de restrictive legate de alcool sunt puse de Norvegia pe seama acestui partid. Restricțiile exagerate conduc la ură, dar asupra cui se îndreaptă aceasta? Nu asupra statului norvegian (care și emite aceste legi), ci asupra Partidului Creștin-Democrat, care le propune și care, chipurile, reprezintă interesele creștinilor din Norvegia. Atunci, sigur că norvegienii ajung să-i urască pe credincioșii creștini.

Să nu uităm că Norvegia este o țară în care doar 2% din populație merge la biserică. Așadar, este vorba despre o manipulare crasă, o formă de instigare la ură împotriva creștinilor străini”.

3 „Norvegia încearcă excluderea religiei și, implicit, a libertății de expresie.

Exemplu: UDI, adică Instituția pentru Imigrație, a interzis, inițial, expunerea crucii în centrele pentru imigranți! Era valabil și pentru însemnele imigranților musulmani. Ulterior, la presiunile mediatice, UDI a revenit asupra deciziei. De asemenea, unele companii norvegiene refuză mâncarea livrată de firmele specializate, cunoscute ca aparținând comunității creștine.

Alt caz cunoscut – cea mai veche și cea mai mare școală din Åsanes, Kyrkjekrinsen skole -, interzice elevilor să mai meargă la biserică înainte de Crăciun. Toate aceste cazuri au fost dezbătute în ziarele din Norvegia”.

4 „Barnevernet a îngrozit Norvegia. Consider că această instituție urmărește destrămarea familiilor tradiționale și înființarea unora supuse legilor manipulatoare. Sunt urmărite, în special, familiile mixte -norvegian-străin – sau cele autohone sută la sută. Sunt luați, de obicei, copii blonzi sau albi. Sunt familii care au rămas fără copii pentru că, la un moment dat, părinții au avut probleme de sănătate. Dar și pentru că, temporar, au avut probleme financiare. De remarcat că familiile-surogat primesc 50.000 de euro pe an pentru un copil luat în adopție, în afară de alte beneficii materiale, cum ar fi vacanțe plătite de stat, scutiri de taxe etc.

De ce statul nu ajută familiile naturale? Inclusiv norvegienii se tem de acest Barnevernet. Soțul meu, divorțat, care are doi copii dintr- o căsătorie anterioară cu o norvegiană, privește mereu peste umăr. Căsătorit acum cu o româncă, este o posibilă victimă.

La Oslo, nu trebuie să parchezi aiurea, pe locul vreunui vecin, de exemplu. Chiar dacă o faci pentru câteva minute. Au fost cazuri când, pentru a se răzbuna, vecinii au sunat la Barnevernet, pentru a le da „ponturi”. Mai ales că sunt și recompensați financiar.

E mai rău decât pe timpul comunismului la noi. Aici, norvegienii se toarnă inclusiv între ei. Cei cu poziții sociale bune au, însă, rareori de suferit”.

5 „Hărțuirea copiilor dați spre adopție. Dacă aveți deja copii sau plănuiți să aveți cu un partener norvegian, țineți cont de faptul că, în cazul în care vă sunt luați de Barnevernet, micuții riscă să fie abuzați sexual de tații adoptivi! Cum foarte mulți copii fug de la familia-surogat, aceștia sunt dați în urmărire națională, hărțuiți, prinși de cele mai multe ori și aduși înapoi. Este o adevărată traumă. Despre astfel de cazuri citesc constant în presa din Oslo”.

6 „Norvegienii sunt rasiști 99%, blonzi, ei au inventat un cuvânt pentru oamenii cu păr negru – «svart hode» – în traducere – «cap negru». Cei cu păr negru sunt discriminați la angajare, considerați rasă inferioară, tratați cu dispreț”.

7 „Prezintă-te cu numele soțului! Dacă te-ai măritat cu un norvegian și ai de gând să te angajezi, nu folosi numele de fată. Nu vei obține în veci un loc de muncă! Această regulă nescrisă nu este valabilă pentru profesioniștii de top, ci pentru oamenii de condiție medie sau submedie”.

8 Alcoolismul, sinuciderile și divorțurile sunt ceva firesc  Să nu te sperii dacă, odată, ajuns/ă în Norvegia vei întâlni pe stradă, mai ales sâmbăta, oameni rupți de beți. Extrem de depresivi, în rândul norvegienilor rata sinuciderilor este alarmantă. La fel și rata divorțurilor. La Oslo, aventurile de-o noapte sunt ceva firesc. Bețiile din cluburi se termină, de multe ori, în pat, cu un necunoscut sau cu o necunoscută. Așa s-a ajuns și la o rată uriașă a deținătorilor de boli venerice, Norvegia ocupând un loc fruntaș în Europa”.

9 „Hedonismul este la el acasă. Societatea norvegiană pune pe primul plan individul și plăcerile lui. Mulți trăiesc doar pentru a-și satisface plăcerile. Nu familia este pe primul loc aici, ci individul. Rar vei vedea pe străzi doi tineri, bărbat și femeie, ținându-se de mână”.

10 „Naționalismul norvegian are dimensiuni patologice Rar mi-a fost dat să văd un asemenea complex de superioritate,colosal la nivel de națiune. Norvegienii resping cu înverșunare orice nu corespunde culturii lor. Odată ajuns aici, nu vei avea parte prea des de discuții spirituale. Principala temă este legată de bani, bani și iar bani”.

Nimic despre cazul Bodnariu la TV.  C.K., tânăra care locuiește în Oslo de trei ani, ne-a dezvăluit un aspect interesant legat de cazul familiei

Bodnariu. „Până la urmă, de la acest caz am plecat. Așa am decis să fac publice toate aceste lucruri despre norvegieni… Eh, nu am văzut nimic, dar absolut nimic, despre cazul Bodnariu la televizor, aici, în Oslo. Așadar, informația este foarte bine filtrată, ca pe timpul comunismului la noi. În ziare s-a scris puțin și totul de o manieră incriminatorie la adresa familiei românului”.

Efectele cazului Bodnariu. O familie de români a fugit din Norvegia de teamă să nu îi fi e luați copiii.Pe măsură ce protestele de susținere pentru familia de români, despărțită de cei cinci copiii, de autoritățile din Norvegia, iau amploare în toată lumea, ies la iveală și alte cazuri asemănătoare. Chiar cu o zi înainte de ieșirea în stradă a mii de români, care au protestat, sâmbătă, față de separarea celor cinci copii de părinții lor, Ruth și Marius Bodnariu, apropiații familiei despărțite brutal au anunțat că o altă familie din țara noastră a fugit din Norvegia, de teamă să nu pățească același lucru. Vestea a fost confirmată, pentru „Evenimentul zilei”, de către Nicu Vaida, pastor la Biserica Penticostală Română ”Muntele Măslinilor”, din Padova. „Informația este cât se poate de reală și mi-a fost confirmată de rudele din Italia ale familiei care a fugit din Norvegia”, ne-a spus pastorul Vaida. Acesta a adăugat că a păstrat discreția asupra identității familiei fugare, de teama represiunii autorităților norvegiene.Copil „bătut” de bunica aflată în România În contextul campaniei de proteste, dusă în toată lumea, de susținătorii familiei Bodnariu, fratele lui Marius, Daniel Bodnariu, a povestit și cazul unei alte familii românești, plecată stabilită de cinci ani în Norvegia. „Am fost contactat de o familie de români creștini orotdocși cărora le-au fost luați copiii în același mod abuziv. Sunt disperați și terorizați de această instituție (Barnevernet – Serviciul pentru Protecția

Copilului din Norvegia n.r.).”, a scris Daniel Bodnariu pe blogul agnus dei.

Deși tatăl spune că nu i-a dat nici măcar o palmă fetei sale, de 7 ani, copiii le-au fost luați pe motiv că micuța s-ar fi plâns „că este bătută, zilnic, de mamă, tată și bunică”. Or, bunica este în România. „Tatăl vine de la lucru târziu acasă și mi-a spus: «Este absurd să te gândești că o bat în fiecare zi, ar însemna să o scol seara, când vin, să-i dau bătaie și s-o trimit la culcare»”. Singurul semnal pe care l-au primit părinții și nu și-au dat seama ce-i paște a fost că fetița, cu o săptămână înainte de a fi luată, a spus mamei că va merge într-o familie care îi va cumpăra toate jucariile pe care și le dorește. „Este un caz dramatic, părinții sunt amenințați ca să rămână pe low-profile (profil ascuns n.r.), altfel nu-și vor mai vedea copiii. Nu știu cum sa numesc abordarea asta <civilizata> made in Norvegia. Seamănă foarte bine cu cea a Securității de la noi”,

(Mulțumesc fratelui Slavomir Almajan, pentru material)

https://dininimapentrutine.wordpress.com/2016/02/03/ghid-de-supravietuire-in-norvegia-merita-citit/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/ghid-de-supravietuire-in-norvegia/

Existențialism

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Existențialismul – variantă distinctă a filozofiei existențiale – este o doctrină filozofică și de acțiune caracterizată printr-o accentuare a individualității, propagarea libertății individuale și a subiectivității. Existențialismul își are originea în lucrările lui Kierkegaard, este dezvoltat de contribuțiile lui Husserl și Heidegger, devenind faimos după sfârșitul celui de-al doilea război mondial prin lucrările lui Jean-Paul Sartre și ale autorilor grupați în Franța în jurul revistei „Les Temps Modernes”Simone de BeauvoirMaurice Merleau-Ponty. Existențialismul cuprinde deopotrivă un sistem ideatic, o morală și o doctrină de acțiune.

Cuprins

  1 12 teme principale ale gândirii existențialiste

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962.

  • Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.
  • Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.
  • Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.
  • Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.
  • Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.
  • Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.
  • Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.
  • Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.
  • Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.
  • Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.
  • Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).
  • Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața – sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.

Introducere

 Simone de Beauvoir

În FranțaKierkegaard nu a avut la început influența unui revoluționar al gândirii. El apăruse mai mult ca un fel de continuator romantic al lui Maine de BiranHusserl și Heidegger erau puțin cunoscuți chiar publicului specializat. Jean-Paul Sartre a asigurat cel dintâi fenomenologiei o largă audiență, la început prin romanulLa Nausée („Greața”, 1938), apoi prin lucrarea monumentală L’Être et le Néant („Ființa și neantul”, 1943). Această carte masivă nu este ușor comprehensibilă, dar cititorii care nu s-au lăsat descurajați vorbesc despre această încercare de ontologie fenomenologică cu entuziasmul pe care altă generație îl manifestase față de „Les Nourritures terrestres” a lui André Gide. Dacă Sartre nu este descoperitorulfenomenologiei, el o reînoiește și o îmbogățește trasându-i liniile distinctive, cu precădere datorită metodei pentru a atinge rădăcina ontologică a fenomenelor psihologice. S-a afirmat că Marcel Proust, dacă ar fi trăit, n-ar mai fi putut să scrie după Sartre așa cum a scris după Bergson, iar observația nu privește doar influența asupra epocii ci și contribuția conceptuală și de viziune generală pe care gândirea lui Sartre a lăsat-o.

Fenomenologia existențială

 Maurice Merleau-Ponty

Fenomenologia a dat noțiunilor de intenție, de lipsă, de dorință o importanță preponderentă. Revizuind „cogito”-ul cartezianHusserl afirmă că a spune „gândesc” nu are nici un sens. Ar trebui spus „gândesc aceasta”, pentru că principala caracteristică a conștiinței este de a se răsfrânge asupra altui lucru decât asupra ei înseși, de a avea un conținut: ea este astfel„intențională”, este conștiința a ceva. Această teză a fost reluată de Merleau-Ponty înPhénoménologie de la perception („Fenomenologia percepției”, 1945).

Ontologia existențială

În filozofia sa, Sartre reconsideră noțiunea tradițională de ființă, preluând distincția fundamentală hegeliană între în-sine și pentru-sine. Clasic se afirma: există ceea ce este!, nu se găsea în în-sine nici cel mai mic germen de dualitate, aceasta fiind ființa tuturor fenomenelor, adică a tuturor aparițiilor care au loc în lumea interioară și exterioară, și unele și altele perfect obiective. Dar dacă eu mă absorb într-o credință, pot eu spune că această credință a mea se identifică cu conștiința mea? Nu, deoarece conștiința mea nu este credința mea, ea esteconștiința credinței. Se regăsește aici principiul intenționalității conștiinței postulat deEdmund Husserl. Ființa conștiinței nu este deci în sine ci pentru-sine. Conștiința nu există decât în măsura în care ea nu coincide cu ea însăși. Astfel realitatea umană este o lipsă (un manque), ea este totdeauna în urmărirea unui ideal care îi este ontologic interzis. Ea aspiră către o sinteză imposibilă: în-sine-pentru-sine, sau conștiința devenită substanță, substanța devenită cauza sa proprie, o imposibilitate; în alți termeni, omul-dumnezeu. Astfel, se poate spune că ceea ce redă proiectul relei-credințe în realitatea umană este ideea coincidenței om-dumnezeu.

Astfel, plecat de la principiul „intenționalității” lui Husserl, constatând că omul este o lipsăSartre a trebuit să ajungă la concluzia că această carență e aceea a infinitului: Omul este o pasiune inutilă. Între aspirație și dumnezeire este vidul absolut, „neantul”. De aceea, soluția este ca omul să se construiască pe sine în fiece clipă.

Libertatea umană este o evidență: acțiunea este prin esență intențională. Libertatea este neantizarea în-sinelui. Suntem liberi în fiece clipă, deoarece avem în orice moment posibilitatea alegerii. Când nu alegem, înseamnă deopotrivă că am ales să nu alegem. (Chiar și cel care este chemat la război are întotdeauna de ales între a merge să ucida, a dezerta sau a se sinucide. Este la fel în orice altă situație umană: avem întotdeauna în fața noastră cel puțin două opțiuni alternative, de unde evidența că suntem perfect responsabili – nu putem învinui pe nimeni – de fiecare situație în care suntem, și că tot ce se întâmplă, se întâmplă nu din exterior, nici din vreo obscură „voință” a destinului sau a celorlalți – acesta este punctul de vedere al relei-credințe -, ci totdeauna cu consimțământul și responsabilitatea noastră.) Libertatea nu admite nici o determinare anterioară. Trecutul nu poate servi drept motivație a unui act: actul liber este gratuit. Omul e un ansamblu de proiecte, el face (acționează) și se face (se construiește pe sine), el nefiind altceva decât ceea ce face din el. Omul nu este o potențialitate, o sumă de rezerve („cu mai mult noroc, aș fi putut ajunge…”), ci exact ceea ce este.

Celălalt: nu sunt doar realitate umană privilegiată de singularitatea sa ireductibilă (Dasein), ci și o ființă alături de ceilalți, o ființă-împreună (Mitsein, cf. Heidegger). A trăi conștient de o lume bântuită de aproapele meu înseamnă a mă angaja într-un univers ale cărui complexe-ustensile pot avea o semnificație pe care proiectul meu liber nu a prevăzut-o. Moartea mea este evenimentul vieții mele umane. Moartea are un caracter absurd; ea nu conferă un sens al vieții: sensul nu poate veni decât din subiectivitatea însăși, (Jean-Paul SartreFiințși neantul), însă fiecare acțiune și fiecare proiect al vieții mele îi afectează deopotrivă pe toți ceilalți.

După HeideggerSartre reia pe seama sa postulatul lui Husserl, după care „fenomen este tot ceea ce – într-un fel oarecare – se manifestă”. Pentru a fi manifest, un fenomen nu trebuie neapărat să fie „public”: stările mele de conștiință se manifestă doar mie însumi, ele sunt – chiar prin excelență – materie cu descriere fenomenologică. Fenomenul nu este expresia deformată a unui lucru ascuns, nu mai este „fenomenul” kantian opus „numenului” său. În ontologia existențială a lui Sartre, ființa unui obiect existent nu mai este decât ceea ce apare. Nu mai există „ființă” la modul absolut (precum esența la Kant), ci două modalități de ființă, ireductibile una la alta: ființa-în-sine, sau ființa apariției, și ființa-pentru-sine, sau ființa conștiinței în care s-a produs această apariție.

„Existența precede Esența”

În termeni filozofici, orice obiect are o esență (ansamblul constant al proprietăților lui) și o existență (o anumită prezență efectivă în lume). La un anumit gen de obiecte esența precede existența, de ex. o casă sau un scaun. Asemenea obiecte le putem proiecta în minte după ansamblul proprietăților știute și apoi, construite sau fabricate, se realizează prezența lor în lume, existența lor. După principiul conform căruia un obiect nu există decât corespunzător esenței sale, s-a încercat să se extrapoleze acest principiu asupra omului (ca reminiscență religioasă: omul a fost creat conform unei anumite reprezentări). În tradiția filosofilor sec. XVII și XVIII, s-a vorbit despre așa zisă „natură umană”esență comună tuturor oamenilor. Existențialismul dimpotrivă afirmă că la om – și numai la om – existența precede esența. Aceasta înseamnă că omul mai întâi este și doar după aceea este într-un fel sau altul. Într-un cuvânt, omul își creează propria esență (nu poate face altfel), aruncându-se în lume, suferind acolo, luptând ca să se definească puțin câte puțin, și definiția rămâne totdeauna deschisă: nu se poate spune ce este acest om înainte de moartea sa, nici ce este umanitatea înaine ca ea să fi dispărut. Existențialismul refuză să dea omului o natură fixată pentru totdeauna.

Angoasă și Acțiune

Angoasa (die Angst – anxietate, teamă nedeterminată) ocupă un loc dominant în filozofia lui Heidegger, căci prin ea se descoperăneantul care caracterizează ființa umană în fondul său. Omul este abandonat lumii fără un sens al existenței sale acolo, este suspendat în spaima contingenței absurde a destinului său. În existențialismul lui Sartre, omul este considerat într-o permanentă activitate de definire de sine. Omul nu poate decât să acționeze, gândurile lui sunt proiecte și angajări, sentimentele lui sunt întreprinderi în sensul în care viața este unitatea conduitei sale. Atunci de unde provine angoasa (l’angoisse)? Dacă omul nu este ci se face și făcându-se își asumă responsabilitatea întregei specii, dacă nu există nici valoare, nici morală care să fie date a priori, dacă în fiecare caz noi trebuie să decidem singuri, fără punct de sprijin, fără ghid și totuși pentru toți, „condamnați de a fi liberi” (Sartre), cum am putea să nu resimțim spaima unui asemenea destin? La aceasta se adaugă conștiința tragică a faptului că noi nu supraviețuim decât prin propriul nostru efort (fie și numai acela de a respira, sau de a ne câștiga existența). Fiecare din actele noastre pune în joc sensul lumii și locul omului în univers; prin fiecare din acțiunile noastre, chiar când nu o vrem, noi constituim o scară de valori, cu responsabilitățile lor.Ponge afirmă că omul este viitorul omului. Acest viitor nu este însă dat, hotărât. Fiecare din gesturile noastre contribuie la desenarea acestui viitor. Angoasa însă, departe de a fi un obstacol în calea acțiunii, îi este chiar condiția de existență. Ea devine una cu sensul acestei redutabile responsabilități a oricăruia în fața tuturor.

În privința disperării, este adevărat că omul are dreptul să spere; dar speranța este de fapt cea mai mare piedică în calea acțiunii. Sperând, nu avem altceva de făcut decât să așteptăm cu brațele încrucișate. Omul nu poate voi decât dacă a înțeles că nu poate conta pe nimeni altul în afara lui însuși, că este singur pe pământ în mijlocul responsabilităților sale infinite, fără ajutor, nici salvare posibilă, fără alt scop decât acela pe care și-l va da el însuși, fără alt destin decât acela care și-l va crea singur. Această cunoștință intuitivă a situației sale este ceea ce numesc existențialiștii disperare: conștiința seacă și lucidă a condiției umane. Tot astfel cum angoasa nu se distinge de sensul responsabilității, disperarea devine una cu voința de acțiune. Cu disperarea începe adevăratul optimism, acela al omului care nu așteaptă nimic, care știe că nu are niciun drept și nimic nu-i este îndatorat, și care se bucură astfel de a conta numai pe el însuși, acționând în același timp pentru toată umanitatea. În viața socială și politică, existențialismul este o doctrină a libertății, a reflecției radicale și a acțiunii.

Programul literar

Programul literar a fost expus (vezi Jean-Paul Sartre, Les Temps modernes, Prezentare, editorial) în manifestul revistei „Les Temps Modernes” apărută în 1945, creată de un grup de scriitori în jurul lui Jean-Paul SartreSimone de Beauvoir și Maurice Merleau-Ponty. Corespunzând filozofiei existențialiste, ideea fundamentală este aceea a responsabilității scriitorului față de societatea căreia îi aparține. Scopul îndepărtat ar fi eliberarea scriitorului de complexul inutilității artei sale și, indirect, eliberarea omenirii de disperarea în fața destinului său. Se preconizează un om total, „total angajat și total liber”, pentru ca în orice circumstanță el să poată alege viața, angajarea, responsabilitatea.

Trăsături „existențialiste” în filozofia românească

Pornind de la Heidegger și de la Kierkegaard, face „filozofie existențială”, interesându-se de „esența” trăirii imediate, determinând destinul omului și relevând frica originară (Angst), tragica „goliciune” a individului (în Ontologia umană și cunoașterea).

Este interesat mai mult de „trăire”, de asimilare și creștere. Trăirea, în înțelesul înalt al cuvântului, este o funcție a personalității, fugind de scheme și de orice dependență a unui moment atins. Unul din sensurile „existenței” este de „a o epuiza conștient și glorios, de a o împlini continuu…” (în Soliloquii)

În „Existența tragică” face procesul cunoașterii științifice și metafizice, ajunge la un agnosticism total și la pesimism.

Gânditorul alege eseul și aforismul ca forme privilegiate de exprimare a ideilor sale. Condamnați la o singularitate contingentă, „singuri pe lume”, cu sufletul tânjind intuitiv după absolut, luciditatea noastră ne livrează pe „culmile disperării”. Soluția nu este investigația („mă miră faptul că unii se mai preocupă de teoria cunoașterii”), ci trăirea intensă și lucidă. „Trăirismul” – variantă românească a unui existențialism de nuanță creștină și mistică – îl recunoaște în perioada interbelică drept unul din cei mai notabili reprezentanți ai săi. Ieșirea din condiția tragică a omului ar fi cu putință prin două atitudini fundamentale: „cea naivă și cea eroică” (în Pe culmile disperării,1934). Stabilit din 1937 în Franța, abandonează „trăirismul” cu nuanțe radical mistice, abhorând angajarea în secol și orice acțiune ca pe o nefericire; importantă rămâne doar contemplația lucidă. Reușita, ca și eșecul, reprezintă forme moderne de manifestare a Neantului. Viața nu are nici o valoare, este numai o soluție de necesitate pentru cei ce nu găsesc altă ieșire din impasul trăirii (De l’incovenient d’être né1973). Contemplarea, luciditatea, detașarea și o stare permanentă de hiper-conștiință ar putea atenua într-o viață, pentru om, dramatismul provocat de conștiința neantului său și al lumii (vezi art. Emil Cioran).

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/existentialism/

Două motive pentru care să te opreşti din a mai avea argumente contra ateiştilor

O reclamă imensă din America de Crăciun (produsă de grupul de atei de la atheist.com), ”Dragă Moș Crăciun, tot ce vreau de Crăciun este să sar peste slujba de biserică! Sunt prea bătrân pentru povești.” - imagine preluată de pe google images

Un grup numit ”American Atheists” (Ateii Americani) au început-o din nou. Anul trecut au pus mână de la mână să facă afișe publicitare imense pe care scrie că Moș Crăciun ne îndemna pe toți să ”sărim peste slujba de biserică”. Anul acesta, reclamele lor pretind că vom avea un Crăciun ”mai fericit” adcă nu vom frecventa serviciile de biserică.

Sunt două lecții pe care le putem învăța din aceste imense reclame care vor fi relevante multă vreme după ce s-a terminat sezonul de Crăciun.

Unu: Ateii nu sunt mai deștepți decât tine.

Mulți atei insistă asupra faptului că rigoarea lor intelectuală le solicită să respingă religia. Richard Dawkins și alți seculariști se referă la ei înșiși depre ”luminați”. Pe tricoul unui ateist scria cu mândrie ”Dacă te poți argumenta cu oamenii religioși, atunci nu ar mai putea fi oameni religioși”.

Să spuneți asta lui Francis Collins (M.D., Ph.D.) capul Institutului Național de Sănătate din Statele Unite ale Americii, un creștin dedicat. Sau lui William Lane Craig, filozoful creștin pe care Richard Dawkins l-a refuzat să facă o dezbatere cu el la Universitatea din Oxford. Sau lui Robert George (J.D. de la Harvard, Ph.D. de la Oxford) care predă la Princeton și este considerat pe plan larg drept cel mai influent gânditor creștin conservativ din America. Sau lui Don Page (Ph. D. în fizică, Cal-Tech), un creștin evanghelic care a lucrat cu Stephen Hawking la Cambridge. Sau lui Condoleezza Rice, fostul rector de la Stanford si fost secretar de stat, care este fata unui pastor și o creștină dedicată.

Dar să examinăm logica inerentă din reclama ateistă din acest an: poți avea un Crăciun ”mai fericit” fără să te închini lui Hristos. ”Crăciunul” (Christmas din limba engleză) este de fapt versiunea prescurtată a ”Mesei lui Hristos”. A spune că poți avea un ”merry Christmas” fără Hristos e ca și când ai spune că poți avea un la mulți ani de zi de naștere fără vreo zi de naștere.

Problema cu mulți atei și seculariști nu este că ei ar fi mai isteți în fața religiei, ci că ei nu înțeleg Creștinismul. Editorul executiv al The New York Times a admis recent faptul că centrele media din New York și din Washington ”nu prea pricep religia” sau să înțeleagă ”rolul religiei în viețile oamenilor”.

Există un motiv pentru aceasta transcende informația și educația. David a spus către Dumnezeu, ”În lumina Ta vedem lumina” (Psalmul 36:9). Dacă sunt în întuneric nu pot vedea ce este în jurul meu. Pavel a notat faptul că o persoană care nu-l cunoaște pe Dumnezeu în mod personal ”nu acceptă lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nebunie, și nici nu le poate înțelege pentru că trebuiesc judecate duhovnicește” (1 Corinteni 2:14). Acest lucru ne duce spre a doua lecție.

Doi: Nu putem să ne argumentăm cu oameni să vină la credință.

O relație cu Dumnezeu este precum oricare altă relație: necesită o dedicare ce transcende evidență și devine auto-validatoare. Acest lucru este adevărat cu privire la alegerea unui colegiu, sau cu cine să te căsătorești, sau să ai copii, sau acceptarea unui loc de muncă. În oricare caz, noi examinăm evidența, dar apoi trebuie să facem o dedicare ce ne va duce dincolo de ceea ce putem dovedi și se validează pe sine prin experiență.

Prin urmare, cel mai bun fel de a arăta că Hristosul din Christmas este real este să demostrăm realitatea Lui în viețile noastre. Atunci când oamenii pierduți văd transformarea și bucuria lui Isus din noi, aceștia vor dori și ei să aibă ceea ce avem noi.

De aceea este important ca creștinii să se relateze cu necreștinii în har, vorbind adevărul în dragoste (Efeseni 4:15). Este ușor să-i denigrăm pe cei care resping Pruncul la care noi ne închinăm. Dar aceasta este de fapt și greșeala care o facem noi. Oamenii pierduți acționează precum oamenii pierduți. La fel am făcut și noi înainte de a-L întâlni pe Isus. Depinde de creștini să acționeze precum Hristos.

 

Dr. Jim Denison, imagine preluată de pe site-ul www.denisonforum.org
Notă. Materialul de mai sus este o adaptare a unui articol scris de Jim Deninson, Ph. D. (foto alăturat) în Charisma News pe 14 decembrie 2016. El este fondatorul Forumului Denison cu privire la Adevăr și Cultură, un portal non-sectar desemnat să angreneze chestiunile contemporane cu adevărul biblic. Alăturațivă celor peste 100.000 de persoane care citesc (în limba engleză) Comentariul Cultural zilnic al Dr. Denison la adresa denisonforum.org/subscribe. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul desnisonforum.org. Dr. Denison poate fi contactat pe site-urile media twitter sau facebook. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el și această notă de final, și să oferiți sursa citării, adică acest blog.

https://crestinismtrait.blogspot.ro/2016/12/doua-motive-pentru-care-sa-te-opresti.html?utm_

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/doua-motive-pentru-care-sa-te-opresti-din-a-mai-avea-argumente-contra-ateistilor/

Dicţionar de Erori Logice

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

„Fără legătură” (Non Sequitur) Concluzia nu urmează logic din premizele prezentate. În sens general, toate erorile sunt Non Sequitur, întrucât în nici una dintre ele nu există o legătură logică între premize şi concluzie. Dar, în sens mai restrâns, Non Sequitur este folosit pentru a desemna doar acele erori în care un element lipseşte dintre premize pentru a permite o concluzie directă. De exemplu: „Mii de oameni au văzut noaptea lumini neidentificate pe cer ! Existenţa vieţii extraterestre este tot mai certă !” Legătura dintre luminile neidentificate de pe cer şi viaţa extraterestră nu este făcută, aşadar concluzia nu rezultă logic din premiza dată.

Aserţiunea Goală (Decretarea prin Fiat, Ipse Dixit ) Ceva este prezentat ca fiind adevărat ( sau fals ) fără a se furniza nici o dovadă, nici o argumentaţie pentru aceasta. Aici se încadrează răspunsul „tipic” al unui părinte sâcâit de un copil cu prea multe întrebări: „N-ai voie să faci asta pentru că aşa am zis eu !

Schimbarea Subiectului (Red Herring, Digresiunea, Heringul Roşu, Ignoratio Elenchi ) Tactică de diversiune, în care se strecoară un subiect nou, care nu are legătură cu subiectul dezbătut până atunci. De obicei scopul este de a distrage atenţia de la subiect de către oponentul cu argumente inferioare, şi a muta discuţia pe alt plan. „Evoluţia este imposibilă pentru că Pasteur a demonstrat că abiogeneza este imposibilă.” Teoria evoluţiei nu are de-a face cu procesul abiogenezei. Heringul Roşu constă în trecerea de la un subiect în care susţinătorul evoluţiei are de partea lui o mulţime de dovezi foarte puternice, la un cu totul alt subiect mai complicat, aflat încă la stadiul de ipoteză. Poate fi destul de dificil de identificat şi răspuns pe măsură, prima tendinţă fiind de obicei de a corecta erorile mai evidente (adică Omul de Paie în care se confundă generaţia spontanee cu abiogeneza, şi combaterea Erorii Factuale  legată de dovezile în favoarea abiogenezei… astfel acceptând Heringul Roşu oferit de acesta, adică comutarea discuţiei de la teoria evoluţiei la abiogeneză.

Omul de Paie ( Strawman ) Constă în reprezentarea eronată a poziţiei adversarului, deseori până la ridicol. apoi demontarea acestui argument găunos, în locul adevăratului argument prezentat de adversar.  „ Evoluţioniştii spun că fulgerul a lovit o băltoacă cu noroi şi de acolo a apărut viaţa.” Fireşte, această parodie a abiogenezei nu este ceea ce susţine vreun savant. Dar este mult mai uşor de ridiculizat decât o prezentare corectă a teoriei evoluţiei.

Inflaţia conflictului O formă specifică de strawman, întrucât prezintă eronat o anumită poziţie, inflaţia conflictului presupune prezentarea unui dezacord între mai mulţi experţi ca argument că expertul, sau chiar întregul domeniu de studiu, sau chiar întreaga ştiinţă, este „în criză”, nu cunoaşte nimic cu adevărat şi doar bâjbâie, şi ca urmare opinia unui oarecare, fără nici un fel de calificare, are cam aceeaşi „greutate” ca şi opinia expertului, sau a majorităţii experţilor din domeniu. Un exemplu: un creaţionist a prezentat în cartea lui faptul că doi savanţi nu se puteau pune de acord care dintre metodele de datare dă vârsta „reală” şi care este „greşită”, ca dovadă că datarea radioactivă, per total, este eronată şi nu oferă nici un indiciu. Ceea ce a omis creaţionistul să menţioneze e că diferenţa dintre cele două vârste e mai mică de 1%; deci, o neînţelegere legată de un detaliu minor, o precizie care se află în marja de eroare, este prezentată de parcă cei doi savanţi n-ar fi foarte siguri dacă datarea cu izotopi radioactivi funcţionează sau nu. În mod similar, cineva a invocat nişte ipotetice „profunde dezacorduri” ale opiniei medicilor în privinţa vaccinării ca dovadă că „nimeni nu ştie nimic precis, unii zic că sunt bune vaccinurile, alţii că nu”, când de fapt conflictul este în legătură cu varianta cea mai eficientă de vaccin pentru un anumit virus.

Afirmarea Eşuată ( Failure to State, „FTS” ) Tactică de dezbatere în care un adversar fie nu îşi prezintă propria poziţie deloc, menţinând un atac constant asupra poziţiei adverse, fie prezintă o poziţie atât de vagă, folosind termeni foarte ambigui, sau afirmând ceva şi apoi retractând, încât nu se poate identifica exact poziţia sa. „S-ar putea să fie, cum presupun unii, ca fantomele să poată fi văzute doar de anumite persoane, cu simţuri deosebit de ascuţite. Dar totuşi alţii susţin că oricine le poate percepe.” Tot o Afirmare Eşuată este şi Demontarea Eşuată, dar în acest caz este vorba de o încercare de a respinge un argument, nu de a prezenta unul. „-Archaeopterix este o formă intermediară între dinozaurii tereştri şi păsări. -Există un articol care vorbeşte despre această pretenţie evoluţionistă !” Este incert dacă cel ce răspunde afirmaţiei a citit articolul sau doar a auzit că acesta ar exista. Nu se ştie din ce punct de vedere ipoteticul articol invocat adresează „pretenţia”. Dacă vrea să o contracareze, nu se ştie cu ce argumente o face. Iar cel ce a răspuns nu a reuşit nici măcar să îşi prezinte poziţia sa: respinge sau acceptă şi aprobă afirmaţia iniţială ?

Mutarea Ştachetei (Moving the goalpost) Dacă adversarul răspunde cu succes unui punct ridicat, se adaugă noi şi noi criterii tot mai dificile ( până dincolo de orice limite rezonabile ) până când adversarul eşuează să mai facă faţă. Astfel, deşi adversarul a contracarat argumentul iniţial, este adus la un punct în care nu mai poate face faţă şi deci victoria aparţine celui ce a comis eroarea. De exemplu, un creaţionist va pretinde că „între om şi maimuţe nu există fosile intermediare, este un gol evolutiv !” După ce i se prezintă o formă tranziţională între om şi alte primate, va indica spre cele două „goluri”, între „maimuţe” şi fosila respectivă, şi între fosilă şi om, şi va pretinde încă două forme intermediare. Iar după ce şi acestea sunt prezentate, va cere umplerea celor patru goluri nou-formate. Practic, pretenţiile lui sunt tot mai ridicate, ajungând de la cererea iniţială „arată-mi o singurăfosilă intermediară„, la pretenţia absurdă de a cere un lanţ continuu şi neîntrerupt de fosile acoperind ultimele câteva milioane de ani. Este posibilă şi Coborârea Ştachetei, pentru ca cineva să-şi uşureze susţinerea propriului caz. De exemplu, cineva consumă frecvent vitamina C pretinzând că aceasta va preveni răceala. În cazul în care totuşi persoana răceşte, va pretinde că boala ar fi fost mult mai gravă dacă nu ar fi consumat vitamina C.

Nici un Scoţian Adevărat ( No True Scotsmann ) Este o eroare în care, confruntat cu un contraexemplu la o regulă oferită, prezentatorul regulii, mai degrabă decât să admită excepţii de la regulă, modifică subiectul aserţiunii astfel încât să respingă exemplul prin simplă retorică. Denumirea erorii vine din exemplul prezentat de filozoful Antony Flew: „Imaginaţi-vi-l pe Hamish McDonald, un scoţian, citindu-şi ziarul şi găsind un articol intitulat „Maniacul Sexual din Brighton ( Anglia ) loveşte din nou”. Hamish este şocat şi declară că „Nici un scoţian nu ar face aşa ceva !”. A doua zi se aşează din nou să citească ziarul şi de data aceasta găseşte un articol despre un om din Aberdeen ( Scoţia ) ale cărui acţiuni brutale îl fac pe Maniacul din Brighton să pară blând. Articolul arată că Hamish s-a înşelat când şi-a expus opinia, dar va admite asta ? Nu, de data asta va spune „nici un scoţian adevărat nu ar face aşa ceva !” În mod similar, mulţi creştini îşi descriu religia ca fiind doar iubire. Confruntaţi cu numeroase exemple care arată părţi mai puţin paşnice ale religiei, ei vor respinge exemplele sub pretextul că cei ce au comis atrocităţile în numele creştinismului „nu sunt creştini adevăraţi”.

Argumentul Nirvana Respingerea unei soluţii pentru că nu rezolvă problema în întregime. Astfel, singura soluţie acceptabilă ( pentru cel ce comite eroarea ) este doar una perfectă, iar dacă aceasta nu există, atunci soluţiile mai puţin eficiente sunt egale cu zero. „Nu, eutanasia nu este o soluţie ! în continuare oamenii vor abandona pui, în continuare vor exista câini pe străzi !” Poate este adevărat că eutanasia nu va curăţa complet străzile de toţi câinii maidanezi, dar prin aplicarea acestei măsuri numărul lor va scădea cu 60-80-90%, deci va fi un mare pas înainte faţă de situaţia actuală, in care sunt zeci de mii de câini fără stăpân. O altă formă, poate chiar mai des întâlnită, este respingerea unei rezolvări a unei probleme pentru că există şi alte probleme, mai serioase, care ar necesita prioritate: „Icoanele din şcoli sunt o problemă ? Rezolvaţi întâi cu proasta pregătire a elevilor, şi după aia ocupaţi-vă de nimicuri d-astea !” Şi, fireşte, nici proasta pregătire a elevilor nu este prioritară, există întotdeauna o altă problemă mai spinoasă, astfel că adeptul acestei atitudini de a nuîncerca rezolvarea nici unei probleme înaintea celorlalte se va găsi în postura renumitului măgar al lui Buridan, condamnat la moarte pentru că nu poate decide care dintre dileme e cea mai importantă.

Atacul la persoană (Ad hominem ) Constă în a răspunde la un argument sau la o afirmaţie despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmaţia, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmaţiei. „Cum poţi spune că biblia conţine contradicţii ? Eşti prost !” „Dacă ai fi mai inteligent ai înţelege ce vreau să arăt aici.” O formă comună este atacul la sinceritate: „Cum poţi susţine cauza vegetarianismului, când tu porţi haine de piele ?
O variaţie este atacarea unei întregi categorii de oameni: „Biologia evolutivă este o unealtă sinistră a religiei materialist-ateiste a umaniştilor” Un Ad Hominem nu este o eroare dacă atacul este la adresa credibilităţii argumentului – dacă acesta este prezentat de cineva care se declară expert în domeniu. Astfel, Ad Hominemul este folosit pentru a demonta un Argument din autoritate.

Otrăvirea Fântânii ( Poisoning the Well ) Reprezintă un atac sau o tentativă de discreditare a adversarului ( sau a surselor folosite de el ) înainte ca acesta să prezinte vreun argument. Este o variaţie a Atacului la Persoană. De pildă, un creaţionist care îşi încheie prezentarea cu cuvintele: „Toţi oamenii de ştiinţă sunt gata să recurgă la minciuni ca să-şi apere doctrina darwinistă !” a Otrăvit Fântâna pentru adversarul său evoluţionist, întrucât a trezit neîncrederea publicului faţă de concluziile ştiinţifice, pe care adversarul său se va baza. „Două rele o fac bună” ( „Şi tu o faci !”, Tu Quoque ) Raţionalizarea că ceva evident greşit este totuşi permisibil, deoarece şi celălalt a greşit. „Da, este adevărat că am spus un neadevăr. Dar şi adversarul meu a minţit mai devreme !”

Selecţia Observaţională (Cherry Picking, Eroarea Trăgătorului la Ţintă) Argument eronat descris de Francis Bacon ca „ţinând evidenţa loviturilor şi omiţând rateurile”. Denumirea de „Eroarea Trăgătorului” vine de la o povestire despre un personaj care a tras o săgeată într-un perete şi apoi a pictat o ţintă în jurul ei; această metaforă este foarte potrivită pentru exemplificarea erorii. Practic, greşeala constă în prezentarea unor cazuri sau date care susţin o poziţie, totodată ignorând cazurile ( poate cu mult mai numeroase ) care contrazic acea poziţie. Militanţii anti-vaccin sunt gata să citeze date precise despre epidemii care au lovit în cadrul unor populaţii vaccinate şi au produs zeci sau sute de morţi, dar trec sub tăcere faptul că epidemii similare, în locuri sau timpuri în care vaccinul nu a fost folosit, au produs zeci, sute de mii sau chiar milioane de victime.

Evidenţa anecdotică Este un caz particular al Selecţiei Observaţionale, în care se prezintă drept dovezi „anecdote”, adică cazuri (pretins) pretrecute prezentatorului, care nu pot fi verificate corespunzător, putând avea explicaţii dintre cele mai variate – de la coinicidenţe laFalse Corelaţii, sau in cel mai rău caz putând fi chiar complet false. Numeroase reclame la diverse produse naturiste de sănătate îşi susţin eficienţa nu pe baza unor teste ştiinţifice adecvate, dublu-orb, realizate pe eşantioane reprezentative de pacienţi, ci prezentând „mărturii personale” de la persoanele care au încercat produsul.

Argumentul din Citire Selectivă Constă în a face ca şi cum cel mai slab argument al oponentului ar fi fost cel mai bun argument al lui. Dacă cineva prezintă două argumente, unul puternic, X, şi unul mai slab, Y, adversarul îi poate demonta doar Y şi apoi poate pretinde că întreaga argumentaţie a fost slabă. Este o variaţie a Selecţiei Observaţionale, întrucât cel ce comite eroarea alege deliberat doar ceea ce îi convine din argumentaţia oponentului. Un exemplu este stilul de argumentaţie prezent la mulţi creaţionişti, care aruncă cu zeci de argumente legate de evoluţie, abiogeneză, Big Bang, istoria bibliei, moralitate şi alte subiecte, unul după altul (Argument din Vorbire Rapidă). Dacă adversarul parează toate argumentele cu excepţia unuia ( să nu uităm că subiectele presupun cunoştinţe din mai multe domenii diferite şi o atenţie foarte bună, pentru a reţine toate argumentele prezentate), atunci creaţionistul ignoră că cele mai multe argumente i-au fost demontate, şi pretinde victoria pentru că, nu-i aşa, „darwinistul” n-a ştiut să explice un anumit detaliu legat de un anumit punct din cele douăzeci ridicate de creaţionist.

Apelul din Consecinţe A pretinde că un adversar se înşeală, pentru că dacă are dreptate, atunci vor rezulta lucruri negative. „Dumnezeu trebuie să existe, pentru că altfel nu ar putea exista viaţa de apoi

O eroare înrudită este „Panta Alunecoasă” Panta Alunecoasă ( Extrapolarea Absurdă, Slippery Slope ) Se argumentează că un pas iniţial mic va duce la un lanţ de evenimente cu efect mult mai serios. Deşi raţionamentul poate fi valid, pentru a nu fi catalogată ca eroare trebuie demonstrat că fiecare etapă duce automat la pasul următor. „Legalizarea homosexualităţii va duce la legalizarea zoofiliei, care apoi va duce la legalizarea pedofiliei !” Exemplul este tototdată şi un exemplu de Analogie Ilogică, între homosexualitate (act sexual consensual între două persoane adulte) şi zoofilie/pedofilie (act sexual între un adult şi un animal/copil fără discernământ ).

Pledoaria Specială ( Special Pleading ) Este o eroare comisă atunci când cineva argumentează că un caz este o excepţie de la o regulă bazându-se pe o caracteristică irelevantă care nu defineşte excepţia.  De exemplu, multe persoane care au pretins puteri paranormale au acuzat după o demonstraţie eşuată scepticii prezenţi la demonstraţii că le-ar „disturba” puterile, deşi iniţial nu au ridicat obiecţii faţă de prezenţa acestora.

Falsa Dihotomie Reprezintă presupunerea că ar exista doar două alternative, atunci când de fapt sunt mult mai multe. În esenţă, majoritatea argumentelor creaţioniste pornesc de aici, de la presupunerea că există doar două variante posibile pentru existenţa Universului, şi apariţia şi diversitatea vieţii – fie varianta ştiinţifică, Big Bang-abiogeneză-evoluţie, fie interpretarea lor particulară a Genezei, şi deci consideră că atacurile asupra „darwinismului” ar demonstra cumva adevărul cărţii lor. Dar, fireşte, acestea nu sunt singurele posibilităţi – ajunge să amintim că fiecare religie are o altă explicaţie pentru existenţă, deci chiar dacă modelele ştiinţifice ar fi invalidate, ar exista alte mii de variante posibile. Nu trebuie confundat cu situaţia în care chiar există doar două alternative ( „tertium non datur” ), în care caz demontarea uneia din variante o validează pe cealaltă. O variaţie este Falsa Trilemă în care sunt prezentate trei opţiuni ca şi cum acestea ar fi singurele posibilităţi. Exemplul clasic este argumentul „Triple-L: Lord, Liar or Lunatic” ( „Domn, Mincinos sau Nebun” ) prezentat de numeroşi apologişti creştini în cazul lui Isus. Pretinzând că variantele Mincinosului şi cele ale Nebunului nu sunt compatibile cu portretul schiţat in evanghelii ( deşi se pot găsi versete care să susţină şi aceste variante ) aceştia demonstrează divinitatea lui Isus… omiţând alte variante, ca de exemplu „Legendă”.

Apelul la Natură (Eroarea Naturală) Este o eroare foarte frecvent folosită de promotorii pseudoştiinţei. Afirmaţia „100% Natural !” de pe etichetele diverselor produse fac acest apel la natură, de parcă simplul fapt că ceva este „natural” ar fi vreo garanţie a calităţii. „Serviţi vă rog acest extract de mătrăgună, este 100% natural”

Inversarea Sarcinii Dovezii (Shifting Burden of Proof) Este comutarea sarcinii celui ce trebuie să demonstreze ceva. În mod normal, cel ce face o afirmaţie pozitivă trebuie să furnizeze dovezile care să o susţină. În cazul acestei erori, se pune în sarcina celui sceptic faţă de afirmaţie să găsească dovezile pentru a infirma afirmaţia, dovezi care pot fi imposibil de produs.  „-Undeva între orbita terestră şi cea marţiană, există un ceainic care orbitează în jurul Soarelui ! Nu crezi ? Ai vreo dovadă că nu există ?

Eroarea Regulii Generale (Eroarea din Accident) Extinderea unei reguli adevărate în majoritatea cazurilor la una care se aplică întotdeauna. „A tăia un om cu un cuţit reprezintă o crimă.” „Chirurgii taie oameni cu cuţitul.” „Aşadar, chirurgii sunt criminali.

Generalizarea (Eşantionul Nereprezentativ) Tragerea unei concluzii largi, sau deducerea unei reguli generale, dintr-un număr insuficient de cazuri. „Se spune că unul din cinci oameni este chinez. Cunosc sute de oameni, şi nici unul nu este chinez !” Raportul 1/5 este valabil la scară mondială. In exemplu, persoana care se îndreaptă spre concluzia că nu există chinezi generalizează pornind de la o mostră foarte mică, de câteva sute de persoane, o regulă pe care vrea să o aplice întregii populaţii.

Eroarea de Asociere În acest tip de eroare se sugerează că anumite proprietăţi ale unui set sunt automat şi ale altui set, datorită unei asocieri irelevante. Cel mai frecvent întâlnit este „Apelul la Hitler”. Apelul la Hitler ( Ad Hitlerum ) Un caz aparte de Eroare de Asociere, care tinde şi spre Ad Hominem, comparaţia cu Hitler apare suficient de frecvent în dezbaterile pe Internet încât să fie denumită şi catalogată separat. În esenţă, constă în a trage o paralelă între poziţia exprimată de un oponent şi o poziţie similară pe care ar fi avut-o şi Adolf Hitler. Scopul erorii este de a induce un sentiment de vină prin asociere. „Eşti vegetarian ? Ştii, şi Hitler era vegetarian…” În cadrul unei dezbateri corecte, respectând Regulile de Dezbatere, persoana care ajunge să folosească acest argument este descalificată şi este declarată învinsă automat.

Eroarea Psihogenică Dacă se află motivul pentru care cineva foloseşte un anumit argument, atunci respectiva persoană este părtinitoare, şi argumentul trebuie să fie invalid. „Aha, deci dumnezeu nu te-a ajutat când încă credeai în el… deci îl urăşti ! Deci acum te pretinzi ateu doar pentru că îl urăşti pe dumnezeu !

Eroarea Genetică (Eroarea Originii) Dacă un argument are o anumită origine, este automat corect sau greşit. „Doar nu ai de gând să porţi o verghetă ! Nu ştiai că iniţial verighetele reprezentau lanţul pe care-l foloseau soţii ca să nu-şi lase soţiile să fugă ? Nu aş fi crezut că eşti de acord cu o asemenea practică !” În acest caz, este ilogică respingerea unui simbol numai datorită semnificaţiei originale ( pierdute de atunci ).

Argumentul din Vechime ( Ad Antiquitatem ) Pretenţia că ceva mai vechi este superior, doar prin simpla vechime. Este o variaţie a Erorii Genetice. De exemplu, în cazurile unor reclame la diverse preparate naturiste, apar de multe ori afirmaţii de genul: „Acest tratament e folosit de acum 3000 ani !” Acum 3000 ani se foloseau şi remedii care şi-au demonstrat eficienţa, dar şi tratamente care nu funcţionau, sau care aveau efecte negative. Deci simpla invocare a miilor de ani nu spune nimic despre eficienţa remediului.

Argumentul din Noutate ( Ad Novitam ) Opusul Argumentului din Vechime, Argumentul din Noutate prezintă ceva ca fiind superior doar pentru că este nou.

Argumentul Geografic ( „Nu-i de aici” ) Este similar cu Argumentul din Vechime, doar că în acest caz ceva este respins sau acceptat în funcţie de originea geografică.

Apelul la Tradiţie Este o subcategorie aparte a Argumentului din Vechime, doar că, în locul vechimii propriu-zise a unei practici, ceva este prezentat drept adevărat pentru că face parte dintr-o anumită tradiţie. „Românii sunt ortodocşi de două mii de ani ! Evident, religia ortodoxă este cea corectă !

Apelul la Majoritate ( Apelul la mulţime, Ad Populum ) Invocarea, ca dovadă în sprijinul unei afirmaţii, a numărului de persoane care acceptă acea afirmaţie. Dat fiind că adevărul nu este democratic şi nu se stabileşte prin vot, numărul de persoane care acceptă ceva nu spune nimic despre adevărul acelei afirmaţii. De exemplu, acum 500 ani, era aproape unanim acceptat faptul că Pământul este plat. Cu toate acestea, forma planetei nu s-a modificat în decursul timpului în funcţie de credinţele umanităţii.

Argumentul din Viitor Este argumentarea pe baza unor dovezi care urmează să fie descoperite, şi care vor susţine cauza susţinută, deşi momentan nu există dovezi care să o sprijine. „Teoria evoluţiei va fi aruncată la gunoi în următorii cinci ani !” ( pretenţie creaţionistă repetată de prin anii ’60 încoace )

Argumentul din Probabilitate Argumentarea că, dacă ceva este posibil să se întâmple ( sau e posibil să fi avut loc ) atunci acel ceva chiar se va întâmpla ( sau s-a întâmplat ) cu certitudine. „— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară! — Când şi cum? — Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn? — Îl văd. Şi? — De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare! — Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele! Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa.” ( Ion Creangă, Prostia omenească )

Raţionamentul Circular ( Circulus in Probando, Petitio Principii ) Strecurarea printre premizele raţionamentului a ceea ce trebuia de fapt demonstrat. „-De unde ştii că biblia este corectă ? -Pentru că aşa scrie în biblie !” Respondentul deja presupune că tot ceea ce scrie în carte este adevărat.

Apelul la Lege Argumentarea că o anumită acţiune este imorală pentru că este interzisă de o lege, sau dimpotrivă, că este morală şi permisibilă pentru că nu este interzisă de vreo lege. În esenţă, este un raţionament circular, în care o acţiune este imorală pentru că este interzisă de lege; de ce este interzisă de lege ? pentru că este imorală. Trebuie ţinut cont de faptul că schimbarea sau abrogarea unei legi se face de obicei la mult timp după ce toată lumea începe să considere acţiunea interzisă de acea lege drept permisibilă şi morală. De pildă, legea care permitea doar bărbaţilor să voteze a fost înlocuită de una care să includă dreptul de vot şi pentru femei abia după ce oamenii au realizat că nu este corectă această discriminare.

Conceptul Furat Folosirea a ceea ce încerci să demontezi, adică argumentaţia necesită adevărul unei idei pentru a demonstra falsitatea ei. De exemplu, folosirea metodei ştiinţifice pentru a arăta că metoda ştiinţifică este greşită. Eroarea este înrudită cu Raţionamentul Circular, dar în acea eroare circularitatea este în ceea ce se încearcă demonstrat, pe când aici circularitatea este în ceea ce se încearcă demontat. De asememea. este înrudită cu Reducerea la Absurd, operaţie logică ( corectă ) în care se acceptă pentru moment adevărul unei propoziţii pentru a o duce până la o concluzie absurdă sau autocontradictorie, pentru a demonstra falsul propoziţiei.

Apelul la Sentimente ( Argumentul din Limbaj Emotiv ) Folosirea de cuvinte cu încărcătură emotivă, pentru a influenţa sentimentele mai degrabă decât opiniile raţionale. În funcţie de sentimentul care se doreşte speculat, poate fi Apelul la MilăApelul la RidicolApelul la Ameninţare, etc.

Apelul la Milă ( Ad Misericordiam ) Exploatarea sentimentului de compasiune în locul prezentării unui argument propriu-zis.

Apelul la Forţă ( Apelul la Băţ, Ad Baculum ) Ameninţări cu violenţa faţă de cei ce nu sunt de acord cu opinia prezentată, în locul prezentării de dovezi care să o susţină. Exemplul clasic este ameninţarea cu iadul a ateilor din partea celor credincioşi, în dezbateri.

Apelul la Ridicol (Ad Ridiculum) Prezentarea argumentului adversarului într-o formă absurdă sau ridicolă. De obicei, se apropie sau se suprapune cu Omul de Paie„Vrei să zici că-ntâi ai fost noroi, apoi maimuţoi, şi-abia apoi tu ?

Gândirea Deziderativă ( Wishfull Thinking ) Dacă ceva are consecinţe dorite, atunci acel ceva este adevărat. „Eu cred în dumnezeu pentru că, fără dumnezeu, cum ar fi posibilă viaţa de apoi ?

Apelul la Autoritate ( Ad Verecundiam ) Invocarea unei persoane cu renume în sprijinul unei idei. Este o eroare când respectiva persoană oferă o opinie fără nici o dovadă. Se pare că Einstein nu ar fi acceptat concluziile fizicii cuantice. Faptul că a fost un fizician deosebit nu transformă automat orice opinie a sa în adevăr, nici măcar în domeniul fizicii, cu atât mai puţin în alte domenii ( Apelul la Autoritate Falsă ). În alte cazuri, chiar cel ce comite eroarea se pretinde o autoritate în subiect. Creaţionistul Kent Hovind pretinde titlul de „doctor”, şi de asemenea că a „predat ştiinţe vreme de 15 ani”. Implicaţia este că doctoratul ar fi în domeniul ştiinţelor, şi deci că argumentaţia lui ar trebui luată în serios. În realitate, Kent Hovind şi-a luat doctoratul în educaţie religioasă, nu în ştiinţe, de la o „facultate” neacreditată care admite deschis că oferă diplome contra cost. De asemenea, în argumentaţia sa, comite erori grosolane, confundând atomii, moleculele, nucleotidele, genele, cromozomii şi ADN-ul între ele, ridicând întrebări serioase în privinţa calităţii materiei pe care a predat-o.

Apelul la Autoritate Anonimă Un Apel la Autoritate în care autoritatea nu este numită. Astfel, informaţia este dificil sau imposibil de verificat. „Savanţii sunt de acord că evoluţia este o teorie în criză” Care savanţi ? Ce specializări au ? Pe ce baze au emis această opinie ?

Apelul la Autoritate Falsă Un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată în afara domeniului de expertiză. De exemplu, o parte din savanţii din exemplul Autorităţii Anonimepot fi matematicieni, fizicieni sau chimişti, deci opiniile lor în domeniul biologiei nu mai sunt opinii ale unor experţi în domeniu.

Quote Mining ( Citarea în Afara Contextului, Săparea după Citate ) Este un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată greşit, incomplet sau trunchiat pentru a părea că susţine o opinie dierită sau chiar opusă celei prezentate de fapt. Un citat des folosit de creaţionişti este un pasaj din „Originea speciilor”, de Darwin: „Mărturisesc că poate părea o adevarată nebunie să presupui că ochiul, cu sistemele sale complexe pentru ajustarea distantei şi a intensităţii luminii, pentru corectarea anomaliilor cromatice şi de sfericitate, este rezultatul selecţiei naturale” Aparent, aici Darwin recunoaşte imposibilitatea evoluţiei naturale a ochiului. În realitate, lipsa de onestitate a celor ce folosesc acest citat este demonstrată atunci când cineva are curiozitatea să caute citatul acesta, care este urmat imediat de explicaţia:  „Şi totuşi raţiunea îmi spune că, dacă numeroase gradaţii de la un ochi complex şi perfect la unul foarte simplu şi imperfect, fiecare gradaţie fiind folositoare posesorului, pot fi demonstrate că există; dacă, mai departe, ochiul variază foarte puţin, iar variaţiile vor fi moştenite, în mod cert acesta fiind cazul; şi dacă prin orice variaţie sau modificare în organ va fi vreodată utilă unui animal sub condiţiile schimbătoare de viaţă, atunci dificultatea de a crede că un ochi perfect şi complex ar fi putut fi format prin selecţia naturală, deşi insurmontabil pentru imaginaţie, cu greu mai poate fi luată în serios.” Deci, un creaţionist a citit cartea, a selectat un pasaj, l-a rupt de explicaţia lungă şi detaliată care arată de ce nu este acesta cazul, şi care este poziţia adevărată a autorului, şi totuşi prezintă bucata trunchiată ca pe o „dovadă”.

Declaraţia de conversie Este o formă slabă de Apel la Autoritate, adică de a pretinde expertiza într-un domeniu. Cel ce comite eroarea dă de înţeles că la un moment dat în trecut era adept al unei idei, dar s-a documentat în privinţa subiectului şi acum, pentru că este mai bine informat, a respins ideea. Astfel, vorbitorul respinge poziţia adversarului fără a preciza care sunt erorile acestuia, şi fără a oferi un motiv realist. Un număr de creaţionişti pretind că ar fi fost evoluţionişti. Totuşi, argumentele pe care le prezintă sunt profund eronate, denotând o totală lipsă de înţelegere a teoriei evoluţiei.

Argumentul din Încăpăţânare (Pigheadedness) Refuzul de a accepta un anumit punct, în ciuda tuturor dovezilor, deşi acestea demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, argumentul respectiv. „Da, am văzut poze făcute din spaţiu, am văzut că argumentele mele sunt false, am înţeles cum e treaba cu sateliţii, am înţeles ce vreţi să spuneţi. Dar totuşi eu rămân la ideea mea că Pământul e plat !

Eroarea de compoziţie Presupunerea că întregul are aceleaşi proprietăţi ca şi părţile componente: „O portocală este rotundă. Aşadar, o grămadă de portocale este rotundă !

Eroarea de diviziune Inversul Erorii de Compoziţie, este presupunerea că fiecare parte constituentă are aceleaşi proprietăţi ca şi întregul: „Oamenii sunt conştienţi, oamenii sunt făcuţi din celule, deci celulele sunt conştiente

Analogia Ilogică Pretenţia că două situaţii sunt foarte similare ( deşi ele nu sunt ) şi extrapolarea de la una la cealaltă: „Sistemul solar aminteşte de un atom, cu planetele orbitând în jurul Soarelui ca electronii în jurul nucleului. Ştim că electronii pot sări de la o orbită la alta, deci ne putem aştepta să vedem planetele schimbându-şi orbita”

Cauza Falsă ( Falsa Corelaţie, Post Hoc ergo Propter Hoc, „După aceasta, aşadar din cauza aceasta” ) Presupunerea că, dacă două lucruri s-au petrecut, primul l-a cauzat pe al doilea. Eroarea logică constă în a extrage concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alţi factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Cel adesea, majoritatea superstiţiilor şi gândirii magice rezultă din această formă de eroare logică. „Înainte ca femeile să aibă drept de vot, nu existau arme nucleare” Alteori, „cauza” se desfăşoară concomitent cu „efectul” – „Cum Hoc, Ergo Propter Hoc” ( „Împreună cu Aceasta, Aşadar din Cauza Aceasta” ). Presupunerea eronată este că una din evenimente l-ar influenţa pe celălalt, când ele pot fi complet independente, sau pot avea o cauză comună: „Cu cât mai mare este piciorul unui copil, cu atât scrisul lui este mai corect. Aşadar, mărimea piciorului influenţează corectitudinea scrisului” De fapt, atât mărimea piciorului cât şi scrisul au ambele aceeaşi cauză – dezvoltarea copilului: cu cât este copilul mai mare, cu atât îi va fi şi piciorul mai mare, dar va avea şi mai multă experienţă în scris.

Cauza Complexă Încercarea de a folosi o cauză pentru a explica ceva, când de fapt a avut mai multe cauze. De exemplu, după ce un elev şi-a împuşcat mai mulţi colegi şi profesori, mass-media a discutat cazul, încercând să demonstreze că de vină au fost, în funcţie de preferinţele fiecărui ziar, fie părinţii, fie jocurile video fie legislaţia lejeră a armelor. Totuşi, incidentul a avut mai multe cauze care au contribuit, fiecare, la acest deznodământ tragic.

Întrebarea Multiplă ( Întrebarea Complexă, Întrebarea Încărcată, Loaded Question, Plurium Interrogationum ) Este o întrebare care conţine o presupoziţie controversată sau nejustificată. Exemplul clasic este: „Îţi mai baţi soţia ?”  Forma întrebării pretinde un răspuns da/nu. Ambele răspunsuri confirmă presupoziţia inclusă în întrebare, că cel întrebat chiar îşi bate soţia. Pentru a o contracara, trebuie să se adreseze presupoziţia din întrebare, nu întrebarea propriu-zisă.

Argumentul din Întrebare Apare când se adresează adversarului o întrebare care necesită un răspuns foarte elaborat, pentru care fie nu există timp pentru a-l prezenta, fie audienţa nu are pregătirea necesară să îl înţeleagă. „Cum se poate ca ceva atât de complex ca celula să fi apărut prin procese naturale ?” Toate întrebările se apropie, într-o măsură oarecare, de această eroare – întotdeauna o întrebare este uşor de pus, pe când un răspuns complet necesită mai mult timp.

Argumentul din Repetiţie (Ad Nauseam) După principiul „dacă repeţi o minciună de suficient de multe ori ea va deveni adevăr”, eroarea constă în înlocuirea argumentaţiei necesare cu repetarea unei afirmaţii „până la îngreţoşarea (Nausea)” adversarului, în speranţa că va fi acceptată.

Argumentul din Vorbire Rapidă Trecerea de la o idee la alta, prezentând prea multe argumente (corecte sau invalide) pentru ca audienţa sau adversarul să aibă timp să le acorde atenţie tuturor.

Argumentul din Jumătatea de Adevăr (Evidenţa Suprimată ) Prezentarea unei argumentaţii în care nu se menţionează toate detaliile, pentru a sugera altceva. De exemplu, o „profeţie” extrem de detaliată a unei tentative de asasinat a fost prezentată la televizor. Ceea ce nu s-a spus a fost faptul că înregistrarea a fost făcută după eveniment.

Argumentul din Jargon Prestigios Folosirea de cuvinte complicate pentru a produce impresia expertizei, sau pentru a debusola adversarii. De exemplu, foarte mulţi şarlatani folosesc cuvinte împrumutate din fizica cuantică pentru a descrie nişte efecte inexistente, sau ca metafore pentru cu totul alte noţiuni decât cele la care se referă cu adevărat termenii.

Argumentul din Nonsens ( Argument by Gibberish ) O versiune extremă a Argumentului din Jargon Prestigios. Se poate folosi fie un vocabular inventat, fie cuvinte normale aranjate în propoziţii fără sens, pentru a impresiona şi descumpăni oponentul. „Cosmosul necesită o balanţă profundă

Echivocaţia Reprezintă folosirea unui cuvânt când într-un sens, când în altul, în cadrul aceleiaşi argumentaţii, sau redefinirea unui cuvânt de către unul dintre cei doi adversari, fără justificare, şi fără a preciza acest lucru. De exemplu, în cadrul unor variante ale Argumentului Cosmologic, se prezintă „existenţa unei cauze pentru Univers, şi această cauză o numim dumnezeu”. De reţinut că nu se spune nimic despre proprietăţile acestui „dumnezeu”, doar că este ceea ce a cauzat Big Bang-ul. Mai departe în argumentaţie, acelaşi termen „dumnezeu” este folosit pentru a descrie o entitate conştientă, omniscientă, omniprezentă, benevolentă, atotputernică, etc. Este un caz de Echivocaţie, pentru că în cadrul Argumentului Cosmologic nu s-a spus decât că este cauza din spatele Big Bangului, deci aici „dumnezeu” poate însemna o fluctuaţie cuantică, sau orice altceva.  În alt caz, unul dintre promotorii pseudoştiinţei prezintă „explicaţii” elaboratefolosind termeni împrumutaţi din fizica cuantică. Fiind provocat de un savant să ofere o justificare pentru folosirea acestor termeni, a recunoscut că el foloseşte cuvinte precum cuantic „într-un sens metaforic”.

Reificarea Reprezintă o eroare de echivocaţie, în care o abstracţie, sau o construcţie ipotetică, este tratată ca şi cum ar reprezenta ceva concret, un fenomen sau entitate fizică.  De exemplu, de multe ori se fac referiri la o ţară ca şi cum ar fi o singură entitate de sine stătătoare, independentă faţă de orice altceva, care are propriile scopuri şi intenţii. În realitate, ceea ce numim, de pildă. „România” este un conglomerat de oameni şi acţiuni, deseori contradictorii, obiecte în permanentă mişcare, în cadrul unui peisaj la rândul lui instabil, neomogen, şi care nu este delimitat geografic.

Confuzia hărţii cu teritoriul (Confuzia Modelului cu Realitatea) Este o eroare în care se confundă semantica unui termen cuceea ce el reprezintă. Numele erorii este o reprezentare metaforică a unei confuzii între cuvinte care definesc ceva, şi simboluri ale acelui ceva, cu obiectul în sine, în acest caz confuzia între un teritoriu fizic, o suprafaţă mai mare sau mai mică de teren, cu harta care reprezintă acel teritoriu. Pictorul Magritte a prezentat un desen al unei pipe, care purta dedesubt inscripţia „Aceasta nu este o pipă.”. Într-adevăr, nu este o pipă cu adevărat, ci doar un desen al unei pipe, o reprezentare a ei.

Exprimare Ambiguă (Weasel wording) Folosirea de cuvinte care să creeze impresia că s-a afirmat ceva specific şi util, deşi în realitate nu s-a formulat decât o afirmaţie vagă şi ambiguă. Uneori, folosirea lor poate implica înţelesuri cu mult peste afirmaţia propriu-zisă. În esenţă, constă în folosirea unor termeni imprecişi, precum „unii”, „mulţi” „deseori, „probabil”, „este posibil”, „experţi”, „se spune”… etc etc. De exemplu,  „ În ultima vreme, mulţi experţi au început să respingă teoria evoluţiei.„. Afirmaţia pare a sugera că biologii au descoperit probleme insurmontabile în teoria evoluţiei şi renunţă la ea. În realitate, propoziţia se poate referi la fel de bine şi la câţiva jucători maeştri de şah ( „experţi” ), fără nici o pregătire ştiinţifică, care, la ultima întâlnire, au decis că nu acceptă teoria evoluţiei. Nici unul din termenii afirmaţiei iniţiale nu spune nimic concret pentru a deosebi cele două situaţii. „Ultima vreme” reprezintă ultimele zile ? luni ? sau ultimii 50 ani ? experţii sunt din domeniul biologiei, sau sunt experţi în cu totul altceva ? Câţi experţi sunt ? câţiva ? zeci ? sute ? mii ?

Eroarea Factuală ( Afirmaţia Falsă ) Reprezintă pur şi simplu o afirmaţie eronată. „Între toate dovezile fosile, nu se găseşte nici o formă tranziţională !” Cu excepţia miilor de forme tranziţionale recunoscute ca atare de toţi biologii şi paleontologii.

Apelul la Ignoranţă (Argumentul din Ignoranţă, Argumentum ad Ignorantium) Este o variantă a Inversării Sarcinii Dovezii, în care ceva este considerat demonstrat numai datorită absenţei dovezilor contrare. Ceainicul lui Russel este un asemenea exemplu extrem. Prin absurdul pretenţiei acceptării ipotezei Ceainicului lui Russell, doar pentru că inexistenţa aceastuia nu poate fi arătată, se urmăreşte atragerea atenţiei asupra acestei erori, des folosită de creştini sub forma: „Ai dovezi ca dumnezeu nu există ? Dumnezeu Golurilor Este o formă specifică a Argumentului din Ignoranţă, folosită în dezbaterile religioase, în care dovada pentru dumnezeu este absenţa unei explicaţii ştiinţifice pentru un anumit fenomen. Este numit astfel pentru că practic cel ce foloseşte acest tip de eroare îşi „ascunde” dumnezeul în găurile din cunoaştere: „Nu ştii de ce se formează curcubeul ! deci, dumnezeu este cauza !” „Nu ştii de ce fulgeră ! deci, dumnezeu este cauza !” „Nu ştii de unde provine omul ! deci, dumnezeu este cauza !” „Nu ştii ce a cauzat Big Bang-ul ! deci, dumnezeu este cauza !

Argumentul din Incredulitatea Personală Prezentarea unei opinii personale ca pe un fapt demonstrat. În esenţă, raţionamentul din spatele acestei erori este „Eu nu-mi pot imagina cum X ar putea fi posibil, aşadar, X nu este posibil„. Eşecul imaginaţiei vorbitorului (bazat în principal pe necunoaşterea subiectului) ţine locul unei demonstraţii pentru imposibilitatea fenomenului. În argumentaţia creaţionistă se pot găsi deseori multe exemple concrete ale acestei erori: „Cum ar fi putut evolua [organ/funcţie complexă] ? Este evident că [organul/funcţia] nu ar fi putut apărea decât prin creaţie divină !”.

Ipoteza cea mai Implauzibilă Reprezintă ignorarea explicaţiilor celor mai rezonabile, pentru a lăsa doar explicaţia dorită.  Fără a fi o regulă care funcţionează întotdeauna, Briciul lui Occam este o metodă de a determina cea mai probabilă explicaţie, şi cere ca o explicaţie să nu introducă concepte noi atunci când cele deja existente sunt suficiente. „Am lăsat o farfurie cu lapte afară şi dimineaţă farfuria era goală. Vezi ? au fost nişte spiriduşi de grădină ! Există şi alte variante mult mai prozaice, precum „pisica vecinului”, care să explice dispariţia laptelui, fără a necesita introducerea unui tip de entităţi noi, „spiriduşii de grădină”.

Afirmarea Consecventului Inversare logică. O propoziţie corectă, de forma „dacă P atunci Q”, este transformată în „Q aşadar P”. „Toate pisicile mor. Socrate a murit. Aşadar, Socrate a fost o pisică”

Negarea Antecedentului ( Eroarea Inversă ) Dacă A atunci B. A este fals. Aşadar, B este fals. Acest tip de argument nu duce la concluzii valide, chiar dacă premisele sunt adevărate. „Dacă regina Elisabeta este cetăţean american, atunci este o fiinţă umană. Regina Elisabeta nu este cetăţean american. Aşadar, Regina Elisabeta nu este o fiinţă umană.”

Apelul la Complexitate Dacă cel ce argumentează nu înţelege un subiect, concluzionează că nimeni nu îl înţelege de fapt, aşadar, opinia lui este la fel de validă ca şi a oricărui expert.

Demontarea prin Eroare (Argumentul din Eroare Logică, Ad Logicam ) Dacă o concluzie poate fi obţinută într-un mod evident greşit, atunci concluzia este automat declarată greşită. „-Să analizăm fracţia 64/16. Simplificăm 6 cu 6, şi obţinem că 64/16=4/1=4. -Stai, cum să simplifici 6 cu 6 ? -Vrei să spui că 64/16 nu este egal cu 4 ?” E adevărat că 64/16 este egal cu 4, dar modul în care s-a ajuns la acest rezultat nu este corect. O critică corectă este adusă modalităţii de a simplifica, nu rezultatului propriu-zis. Dacă critica este şi la adresa rezultatului, atunci apare Demontarea prin Eroare.

Eroarea Excepţiilor Copleşitoare Constă în a prezenta o regulă care de fapt are atât de multe excepţii, încât practic nu există, sau este în orice caz mult mai puţin impresionantă decât este prezentată iniţial. În filmul „Viaţa lui Brian”, revoluţionarii din Iudeea anilor 30 discută despre stăpânirea romană: „-Ce au făcut romanii pentru noi ? [alte personaje enumeră numeroase lucruri implementate de romani ] „-Da, bine, în afară de salubrizare, medicină, educaţie, vin, ordine publică, irigaţii, drumuri, un sistem de aprovizionare cu apă, şi sănătate publică, ce au făcut romanii pentru noi ?” Implicaţia iniţială este că „Romanii nu au făcut nimic pentru iudei”. O dată cu enumerarea excepţiilor ( adică a lucrurilor totuşi realizate ), sloganul revoluţionarilor îşi pierde din greutate.

Argumentul din Scenariu Constă în a prezenta o poveste care să lege elemente fără legătură între ele, apoi a folosi exact acea poveste ca dovadă că ele sunt legate. „Teoriile conspiraţiei” ( 9/11, reptilieni, aterizările lunare trucate ) apelează frecvent la această eroare.

Anularea Ipotezelor ( Teoria Conspiraţiei ) Refutaţia afirmaţiei este transformată în dovadă pentru afirmaţie.  „Farfuriile zburătoare au aterizat. Guvernul muşamalizează şi ascunde toate dovezile. Fireşte că neagă !” Orice încercare de a ataca afirmaţia iniţială este prezentată ca o dovadă suplimentară a încercării de muşamalizare, şi deci o confirmare a afirmaţiei.

Informaţia Depăşită Se furnizează informaţii, dar acestea nu sunt cele mai recente. De exemplu, multe argumente creationiste încă adresează teoria evoluţiei aşa cum a fost concepută de Darwin, ignorând 150 de ani în care teoria a fost completată cu un enorm volum de informaţii noi.

Falsul Compromis Constă în a considera că adevărul, între două poziţii opuse, este la mijloc. Este foarte posibil ca una din părţi să nu aibă dreptate. Este o altă eroare comisă frecvent în mass-media, în numele unei „prezentări echilibrate”, astfel încât în cadrul unei emisiuni despre un eveniment cosmic pot fi prezenţi un astronom şi un astrolog. „Unii spun că Soarele răsare la est, alţii – că răsare la vest. Adevărul este probabil undeva la mijloc.”

Concretizarea Se vorbeşte despre un lucru abstract ca şi cum ar fi concret. ( între concept şi realitate se face o Analogie Ilogică )

Argumentul din Slogan Folosirea unui slogan, a unei zicători sau a unui proverb în locul unui argument logic în cadrul unei discuţii, ca şi cum ar fi demonstrat, sau nu ar avea excepţii. Ca bonus, sloganul poate fi repetat cu uşurinţă de mai multe ori, în cadrulApelului la Repetiţie.

„Excepţia care Confirmă Regula” Un caz specific de Argument din Slogan. Iniţial, sensul expresiei este acela că enunţând o excepţie de la o regulă implică acea regulă. De exemplu, un afiş care anunţă „Parcarea este interzisă duminica” implică că parcarea este permisă în restul zilelor. Este folosit în mod greşit când s-a stabilit o regulă, şi se dovedeşte că regula nu funcţionează întotdeauna. Cel ce comite eroarea consideră că acest clişeu permite ignorarea excepţiei şi folosirea în continuare a regulii.

„Înţeparea” (Needling) Reprezintă încercarea de a infuria adversarul, fără a adresa argumentul. Uneori este o tactică de întârziere. Poate fi de asemenea şi Ad Hominem dacă se ajunge la insulte, fie la adresa interlocutorului, fie la adresa altor persoane faţă de care interlocutorul poartă respect. În locul insultelor, se poate manifesta sub formă de întreruperi, făcutul de gălăgie, sau numeroase alte „clownerii”.

Sait http://resurse-ateism.blogspot.ro/p/dictionar-de-erori-logice.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/dictionar-de-erori-logice/

Descoperire macabră la Auschwitz: ştampile cu ace, foarte rare, ce erau folosite pe prizonieri Teodora Nicolau | 16.03.2014 |

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Ştampilele, descoperite în zona unde au fost evacuaţi zeci de mii de prizonieri de la Auschwitz în momentul înaintării trupelor sovietice, în ianuarie 1945, vor fi păstrate în arhivele muzeului, înainte de a fi prezentate publicului larg, într-o nouă expoziţie, care va fi deschisă în următorii ani.     (Foto: AFP)         +ZOOM

Muzeul lagărului Auschwitz-Birkenau din Polonia a obţinut, în urma unei donaţii, cinci ştampile metalice rare, prevăzute cu ace şi utilizate pentru tatuarea numerelor de înregistrare pe pieptul şi braţele prizonierilor, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al instituţiei, citat de AFP.

O persoană care a dorit să îşi păstreze anonimatul a donat aceste ştampile muzeului amplasat în fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau, în apropiere de Oswiecim, un oraş din sudul Poloniei.

„Am obţinut aceste ştampile acum câteva săptămâni şi le-am confirmat autenticitatea”, a declarat Bartosz Bartyzel, purtătorul de cuvânt al muzeului.

Pe fiecare ştampilă, de forma unei plăcuţe metalice, se află o cifră formată din ace – respectiv un „zero”, doi de „trei” şi două cifre „şase” sau „nouă” – pentru a forma numerele de înregistrare ale deţinuţilor.

Prizonierii care soseau în lagăr erau tatuaţi cu cerneală mai întâi pe piept, apoi pe antebraţul stâng. Auschwitz a fost singurul lagăr nazist unde a fost practicat acest tip de identificare, a precizat Bartosz Bartyzel.

Ştampilele, descoperite în zona unde au fost evacuaţi zeci de mii de prizonieri de la Auschwitz în momentul înaintării trupelor sovietice, în ianuarie 1945, vor fi păstrate în arhivele muzeului, înainte de a fi prezentate publicului larg, într-o nouă expoziţie, care va fi deschisă în următorii ani.

Aceste ştampile sunt foarte rare, iar, în afară de cele cinci plăcuţe descoperite la Auschwitz, mai există doar una singură de acest tip identificată până acum, păstrată la Muzeul Militar din Sankt Petersburg.

Între 1940 şi 1945, un milion de evrei din Europa au fost ucişi la Auschwitz-Birkenau, alături de aproximativ 75.000 de polonezi, 21.000 de ţigani, 15.000 de prizonieri de război sovietici şi aproximativ 15.000 de prizonieri de alte origini, conform datelor oferite de muzeul lagărului.

SursaMediafaxAFP

Taguridescoperire | folosire | polonia | anunt | donatii | inregistrare |

DE CE NU ALEGE DUMNEZEU PUR ŞI SIMPLU SĂ SE DESCOPERE OAMENILOR DOVEDIND CĂ EL EXISTĂ ?

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Ateismul – De ce nu alege Dumnezeu pur şi simplu să Se descopere oamenilor dovedind astfel că El există?

by rodi in Apologetics Tags: 

photo credit Facebook

Poza de la Iuliana Ene, SURSA aici:

Ateismul este punctul de vedere potrivit căruia Dumnezeu nu există. Ateismul nu este deloc ceva nou. Psalmul 14:1, scris de David aproape de anul 1000 înainte de Hristos, face referire la atei – “Nebunul zice în inima lui ‘Nu este Dumnezeu’”. Statisticile recente arată o creştere a numărului persoanelor care devin atei, aproape 10% din populaţia lumii declarându-se atei. Aşadar, de ce sunt tot mai mulţi cei care devin atei? Este ateismul cu adevărat punctul de vedere care are logică aşa cum pretind ateii?

De ce există ateismul? De ce nu alege Dumnezeu pur şi simplu să Se descopere oamenilor dovedind astfel că El există? Sigur că dacă Dumnezeu S-ar arăta oamenilor, toţi ar crede în El ! Problema acestei idei este că aceasta nu este dorinţa lui Dumnezeu doar de a-i convinge pe oameni că El există. Dorinţa lui Dumnezeu este ca oamenii să creadă în El prin credinţă (2 Petru 3:9) şi să accepte darul Său al mântuirii (Ioan 3:16). Da, Dumnezeu ar putea apare înaintea oamenilor şi să demonstreze tuturor şi pentru totdeauna că El există. Problema este că Dumnezeu a demonstrat existenţa Sa de multe ori în Vechiul Testament (Geneza capitolele 6-9; Exod 14:21-22; 1 Regi 18:19-31). Au crezut oamenii că Dumnezeu există? Da! S-au întors ei de la căile lor rele şi au ascultat ei de Dumnezeu? Nu! Dacă o persoană nu este dornică să accepte existenţa lui Dumnezeu prin credinţă, atunci nici nu este gata să accepte pe Iisus Hristos prin credinţă ca Mântuitor (Efeseni 2:8-9). Aceasta este dorinţa lui Dumnezeu – ca oamenii să devină creştini, nu doar să creadă că Dumnezeu există.

Biblia ne spune că existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă. Evrei 11:6 declară: “Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.” Biblia ne reaminteşte că noi suntem binecuvântaţi când avem credinţă în Dumnezeu: “i-a zis Isus, „pentrucă M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.”’” (Ioan 20:29).

Faptul că existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă nu înseamnă că a crede în Dumnezeu este un lucru ilogic. Există multe argumente pentru existenţa lui Dumnezeu. Te rugăm să vizitezi pagina noastră de internet “Există Dumnezeu?”. Biblia ne învaţă că dovezi ale existenţei lui Dumnezeu pot fi găsite cu claritate oriunde în univers (Psalmul 19:1-4), în natură (Romani 1:18-22), şi chiar şi în inimile noastre (Eclesiastul 3:11). Acestea fiind spuse, din nou, existenţa lui Dumnezeu nu poate fi probată, ci ea trebuie acceptată prin credinţă.

În acelaşi timp, a crede în ateism este din nou un exerciţiu de credinţă. Pentru a face o declaraţie absolută de genul “Dumnezeu nu există!” presupune că ai o cunoaştere completă despre absolut toate lucrurile – presupune a fi oriunde în univers – şi presupune a fi văzut şi cunoscut toate lucrurile din univers. Sigur, nici un ateu nu ar putea pretinde cu exactitate aceste lucruri. Cu toate acestea, aceasta este ceea ce în fond pretind cei care spun că Dumnezeu nu există. Ateii nu pot proba, de exemplu, că Dumnezeu nu trăieşte în centrul soarelui sau sub norii de pe Jupiter sau într-o galaxie îndepărtată. Acest lucru nu poate fi dovedit, aşa încât nu se poate dovedi că Dumnezeu nu există. Prin urmare, a adopta pretenţiile ateului presupune un exerciţiu de credinţă.

Aşadar, înapoi pe prima treaptă. Ateismul nu poate fi dovedit iar existenţa lui Dumnezeu trebuie acceptată prin credinţă. Cred cu tărie că Dumnezeu există. De asemenea, recunosc că fac acest lucru prin credinţă. În acelaşi timp, resping cu tărie ideea că a fi credincios în Dumnezeu ar fi un lucru ilogic. Cred că existenţa lui Dumnezeu poate fi văzută clar, simţită clar şi probată filosofic. Pentru mai multe informaţii, vizitează pagina de internet “Există Dumnezeu?”. “Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.” (Psalmul 19:1-4).

Poza de la Iuliana Ene, SURSA aici:

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/de-ce-nu-alege-dumnezeu-pur-si-simplu-sa-se-descopere-oamenilor-dovedind-ca-el-exista/

COLUMBIA : INAUGURAREA PRIMULUI TEMPLU SATANIC ÎNGRIJOREAZĂ OAMENII

templo-satanico-colombia

Recenta inaugurare a primului templu pentru închinarea la Lucifer, a provocat o mare teamă și îngrijorare în rândul oamenilor din orașul Calarca, ne informează portalul Acontecer Cristiano. Omul care a reușit construirea acestui templu satanist este Damian Victor Rozo, el susține că proiectul a devenit o realitate datorită ajutorul financiar a suporterilor din întreaga lume.

Structura construită este situată la „La Aguacatal” în Calarca, Quindio. Colonelul Ricardo Suarez, seful poliției de acolo, a declarat că deschiderea acestui templu, a provocat multă teamă printre oameni, pentru ceremonii și practicile care vor fi făcute. El a adăugat că, în ciuda fricii generate de acest eveniment, trebuie să respecte credințele, pentru că în Columbia există libertate religioasă. Comandantul Suarez, de asemenea, a spus că tot ce pot face este să verifice dacă au permisiune și documente necesare pentru funcționarea acestui templu.

Cultul satanic crește în lume, în special în America, unde un templu a fost deschis în orașul Detroit, cu o statuie a lui Satan mai mare de doi metri, care cântărește o tonă și jumătate.

Biblia vorbește despre Satan ca un înger căzut, care s-a opus și a vrut să fie egal cu Dumnezeu. (Isaia 14: 12-1 5). O ființă care caută distrugerea omului și caută ca omul să i se închine. Apostolul Petru avertizează pe creștini să fie atenți împotriva lucrările întunericului. „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” (1 Petru 5: 8)

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Stiri Crestine.ro – Columbia: Inaugurarea primului templu satanic îngrijorează oamenii

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/columbia-inaugurarea-primului-templu-satanic-ingrijoreaza-oamenii/