Închide

Cine este Diavolul – de Arthur Schweizer

Cine este Diavolul?

În Ezechiel 28.14-19 citim: „Erai uns ca un heruvim ocrotitor şi aşa te-am rânduit; erai pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu; umblai prin mijlocul pietrelor de foc. Erai desăvârşit în căile tale, din ziua când ai fost făcut, până când s-a găsit nedreptate în tine. Prin belşugul negoţului tău ţi-au umplut lăuntrul cu violenţă şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat, ca necurat, de pe muntele lui Dumnezeu; şi te-am distrus, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor de foc! Ţi s-a înălţat inima din cauza frumuseţii tale; ţi-ai stricat înţelepciunea din cauza strălucirii tale; te-am aruncat la pământ, te-am dat înaintea împăraţilor ca să te privească. Prin mulţimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negoţului tău, ţi-ai profanat locaşurile tale sfinte; şi Eu am scos un foc din mijlocul tău; el te-a mistuit, şi te-am prefăcut în cenuşă pe pământ, înaintea ochilor tuturor celor care te priveau. Toţi cei care te cunosc între popoare vor fi uimiţi de tine, ai ajuns o groază şi niciodată nu vei mai fi!”

În timpul nostru s-a dezvoltat ideea că discuţiile despre Diavol (Satan) nu ar mai fi potrivite. Dar niciodată nu a fost amintit numele Diavolului aşa de mult ca în zilele noastre.

Omul ştie că există puteri diabolice şi, de frică, încearcă să le ocolească. Fără să vrea, stă mereu în faţa întrebării: „Există Diavol?”

Unii răspund: „Eu nu cred în existenţa Diavolului”; aceştia îl consideră de domeniul închipuirii. Alţii, dominaţi de superstiţie, îl văd pe Diavol într-o pisică neagră sau în unele obiecte.

Diavolul nu este răul de fiecare zi, cu toate că nu-i putem contesta efectele în nici un moment, şi nu este nici conjunctură (nefavorabilă), nici trăsătură de caracter. Diavolul este o persoană: marele împotrivitor al lui Dumnezeu. Este Cel Rău, inauguratorul tuturor fărădelegilor şi vărsărilor de sânge din toată lumea. Dumnezeu spune despre el că este marele rătăcitor al lumii, criminal şi mincinos de la început.

Urmările groaznice ale lucrării Diavolului le putem urmări fiecare în parte.

Cum a ajuns la această stare? Sfânta Scriptură ne aminteşte pe scurt despre apariţia sa. Cel mai important lucru pentru noi, oamenii, este să ne depărtăm de Diavol şi de tot ce este legat de el. Sfânta Scriptură nu a fost scrisă pentru a potoli curiozitatea noastră de a cunoaşte toate amănuntele, ci pentru a ne arăta starea noastră în faţa lui Dumnezeu şi drumul înapoi la El.

În versetele amintite la început ne este arătat cine a fost cândva Diavolul.

Cea dintâi creaţie a fost una de lumină şi, înaintea căderii, Diavolului i-a fost dată stăpânirea luminii. Dumnezeu l-a creat şi l-a înzestrat cu frumuseţea unui înger măreţ. Dar, din poziţia sa strălucită, Diavolul s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, aspirând la tronul Său.

Dumnezeu a trebuit să-1 îndepărteze pe Diavol din poziţia sa. Ce a însemnat căderea lui putem înţelege dacă privim cu atenţie perioada de timp dintre versetele 1 şi 2 din Geneza 1. Când Satan a fost aruncat pe pământ, pământul a devenit pustiu şi gol (versetul 2). Dumnezeu, în măreţia şi atotputernicia Sa, nu putea crea un pământ lipsit de armonie şi de perfecţiune.

De atunci, Diavolul este plin de o mânie fără margini împotriva lui Dumnezeu şi împotriva omului care a fost creat ca să-L cinstească pe Creatorul său. Diavolul a reuşit să-1 rătăcească pe om şi să-1 atragă de partea sa. Omul a recunoscut prea târziu că, prin înşelăciunea lui Satan, a fost despărţit de Dumnezeu, Izvorul Luminii şi al Vieţii. Satan a triumfat tocmai prin neascultarea omului.

O durere fară margini însoţeşte viaţa omului ajuns sub puterea Diavolului. Satan îl ţine pe om prins cu legături tainice şi, prin tot felul de lucruri josnice, derutează inima care nu rămâne în legătură cu Dumnezeu, căutând s-o afunde tot mai mult în mizeria păcatului. Scopul său este de a-1 face pe om să trăiască în păcat până la moarte.

În dreptatea şi sfinţenia Sa, Dumnezeu a trebuit să-i scoată din grădina Edenului pe primii oameni, căzuţi în păcat, deoarece nu mai putea să aibă vreo legătură cu ei. Ceea ce însă nu ştia Satan a fost că Dumnezeu este şi dragoste şi că El îl iubea pe om, cu toate că acesta ajunsese în acea stare păcătoasă.

Dumnezeu a prezis Diavolului o zi când îl va judeca pentru tot răul pe care l-a făcut în lume. Această zi a sosit acum aproape două mii de ani, când pe Golgota a avut loc confruntarea din toate timpurile: lupta dintre Fiul lui Dumnezeu şi Diavolul. Nici un om nu ar fi fost în stare să ducă această luptă, deoarece, pentru a ieşi biruitor, trebuia să fie fară păcat.

Din acest motiv a trebuit să vină Dumnezeu însuşi în Persoana Fiului Său pe pământ şi, la crucea de pe Golgota, să-1 biruiască pe Satan. Pentru ochiul necredinţei a fost o luptă în slăbiciune, dar, pentru ochiul credinţei, la Golgota s-a desfăşurat lupta dintre puterea luminii şi cea a întunericului, îngerii lui Satan s-au cutremurat văzând urmările acestei lupte pentru ei. Sentinţa pronunţată cu atâta timp înainte (Ioan 16.11) s-a dezvăluit la Golgota în toată puterea ei (Evrei 2.14-16).

Dumnezeu a strălucit în suveranitatea Sa în chipul cel mai minunat când Fiul Său a zdrobit puterea lui Satan. Atunci s-a creat posibilitatea revenirii la comuniunea cu Creatorul său a omului legat de păcat. Dar Satan este încă liber, este încă activ, fiind însuşi prinţul lumii acesteia.

Prin lucrarea desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, fiecare om are posibilitatea să fie eliberat de sub puterea lui Satan pe calea arătată clar de Cuvântul lui Dumnezeu: credinţă şi pocăinţă.

Mânia lui Satan împotriva lui Dumnezeu, împotriva credincioşilor Săi, ca şi asupra întregii creaţii este tot mai mare. El ştie că zilele îi sunt numărate. De aceea, strădania lui este mare şi vrea să ducă pe cât mai mulţi oameni la pierzare. Cu cei credincioşi, el nu poate face ce vrea, pentru că ei sunt smulşi de sub autoritatea sa prin jertfa de la Golgota.

În şiretenia sa, Diavolul încearcă prin gânduri de frică, prin ruşine sau prin comportarea lumească a unor creştini să împiedice venirea oamenilor la credinţa în Isus. Satan doreşte ca cei credincioşi să nu mai fie uniţi, astfel ca, prin mulţimea dezbinărilor acestora, Biserica lui Dumnezeu să nu-şi poată da mărturia la înălţimea chemării ei.

Satan atacă fie ca un leu înfuriat, fie ca un înger de lumină. Constatăm cu regret că, în unele cazuri, a reuşit să-i facă pe unii creştini să nu mai fie în umblarea practică aşa cum ar trebui. Cum? Prin faptul că i-a lămurit că Biblia nu ar fi singurul îndrumar al gândurilor şi faptelor creştine.

Mult mai uşor îi este lui Satan cu oamenii necredincioşi. El nu vrea ca omul să reflecteze asupra vieţii sale, să se condamne pentru starea de păcat şi să privească la jertfa de pe Golgota, unde poate găsi salvare şi eliberare. Diavolul vrea ca fiecare om să rămână în starea sa (omul este născut în împărăţia întunericului şi este supus puterii lui Satan), pentru a putea merge împreună pe calea pierzării. De nimic nu se teme Satan mai mult ca de preocuparea omului cu Biblia, cu jertfa de pe Golgota, cu veşnicia: într-un cuvânt, cu adevărurile lui Dumnezeu.

Scopul Diavolului este de a ţine întreaga omenire legată în păcat, ca astfel să ajungă la condamnarea veşnică. Nici un efort nu i se pare prea greu şi, prin diferite mijloace, caută să-i aducă pe oameni pe căi greşite.

Una dintre cele mai subtile metode ale lui Satan este religia. Ea a fost de la început cea mai tare armă pentru Diavol. Câte religii omeneşti, câte învăţături rătăcite şi cât ateism nu a preluat omul de la Satan! El îi spune omului că poate fi religios, dar să nu se pocăiască; că poate fi creştin, dar să nu o ia aşa de serios; că poate crede în mulţi idoli, dar pe veşnicul şi singurul Dumnezeu adevărat să-L lase deoparte: aşa au mers oamenii conduşi în viaţă de marele rătăcitor. Satan îl lasă pe om să creadă orice, dar să nu accepte ideea că este păcătos pierdut care are nevoie de un Mântuitor.

Mulţi oameni sunt legaţi de Satan prin ocultism şi spiritism, prin horoscoape, prin citirea în stele, vrăjitorii şi multe altele. In trecut era lucru obişnuit arderea vrăjitoarelor; astăzi este la modă chemarea spiritelor. Astfel reuşeşte Satan să-i ţină pe oameni în împărăţia întunericului.

Când un om nu-i este supus, caută să-1 umple de frică şi de nemulţumire. întreaga omenire trăieşte în frică şi în nelinişte faţă de puterile invizibile ale răului. Satan este foarte atent ca nimeni să nu se elibereze de acest jug. O inimă fricoasă şi care nu cunoaşte adevărul este o unealtă potrivită în mâna sa. Şi ce greu îi apasă pe oamenii din lumea întreagă teama de viitor, nesiguranţa cu privire la ce va fi…

Dacă prin toate aceste metode nu-şi atinge ţinta, atunci caută să-1 facă pe om nepăsător şi inofensiv. Ca să nu se mai gândească cu seriozitate la veşnicie, îi dă omului tot felul de ocupaţii şi de distracţii. Astfel omul îşi închide urechile şi nu mai poate să audă că există o căpetenie a tuturor relelor. Şi Satan se bucură când această închidere a urechilor şi a ochilor se face şi prin literatură, teatru…

Un alt mijloc de acţiune al lui Satan este războiul. Pe această cale, el reuşeşte să-i facă pe o mulţime de oameni să-şi piardă viaţa fară să apuce să se mai împace cu Dumnezeu. Războiul aduce suferinţe groaznice, dar, între acestea, chinurile eterne ale celor care pleacă neîmpăcaţi cu Dumnezeu nu pot fi comparate cu nimic. Nimeni în lume nu doreşte războiul, dar, în mâinile lui Satan, omul devine o unealtă uşor de manipulat pentru atingerea planurilor sale, astfel că, fară să vrea, se trezeşte optând pentru calea armelor.

Nu religia îi lipseşte omului, ci Vestea Bună a biruinţei de pe crucea Golgotei. Lui Satan îi este indiferent dacă omul crede sau nu în existenţa lui sau dacă îl ia în râs, dar nu suportă ca omul să se îndrepte spre Golgota, spre Jertfa prin care a fost învins.

Ceasul căderii sale însă se apropie; încă puţin timp şi sentinţa împotriva lui va fi pusă în aplicare. O privire de ansamblu asupra istoriei omenirii arată clar că lucrările lui Satan sunt tot mai apăsătoare şi mai periculoase. Dar Dumnezeu a stabilit o zi pentru sfârşitul acestuia. Acum Satan este încă regele pământului, iar omul încă poate alege: pentru prinţul lumii acesteia sau pentru Dumnezeu. Curând timpul de har se va sfârşi.

Când credincioşii vor fi ridicaţi în gloria Tatălui, Satan va fi aruncat din locurile cereşti pe pământ. Când „sarea” (simbol al celor credincioşi) va fi luată de pe pământ, procesul descompunerii se va desfăşură cu repeziciune.

Atunci furia lui Satan va fi îngrozitoare şi între oamenii rămaşi pe pământ se va vărsa mult sânge: „…Vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de mânie mare, fiindcă ştie că are puţin timp” (Apocalipsa 12.12).

După acest „puţin timp”, Dumnezeu îi va arunca pe Satan şi pe îngerii săi „în iazul de foc şi de pucioasă” (Apocalipsa 20.10), iar pe pământul cel nou, fară păcat, fară moarte şi fară Diavol, credincioşii vor trăi glorificându-L pe învingătorul de pe Golgota.

http://www.clickbible.org/intrebari-si-raspunsuri/cine-este-diavolul/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/cine-este-diavolul-de-arthur-schweizer/

Chelsea Clinton și sataniștii schimbă urări de Anul Nou

Chelsea Clinton a urat „An Nou fericit” Bisericii lui Satan, care este un cult satanist recunoscut ca religie în SUA.

Conform LifeSiteNews, fiica fostei candidate prezidențiale și secretar de stat Hillary Clinton și a fostului președinte Bill Clinton a menționat anul trecut că ea și sataniștii au fost incluși împreună în câteva fire de conversație pe Twitter.

Nu a pomenit de ce sau cum, dar a indicat cultul satanist printr-un hashtag. A adăugat că a fost etichetată și alături de Hooters, lanțul de baruri cu chelnerițe îmbrăcate sumar.

Într-un tweet către un prieten, Chelsea a afirmat: „Ce epocă în care să trăiești!”

Biserica lui Satan a remarcat mențiunea ei pe Twitter și a răspuns: „Entuziasmul interminabil de aici nu se mai termină”.

Chelsea a replicat atunci sataniștilor: „A trecut atâta timp! An Nou fericit!” – la care sataniștii au răspuns: „Și ție la fel!”

Schimbul de replici a fost lăudat de utilizatorii liberali ai rețelei sociale, care au numit-o pe Chelsea „grațioasă” și „sofisticată”.

Dialogul a generat, de asemenea, un val de glume din partea conservatorilor, de exemplu o femeie care a transmis: „Măcar Chelsea Clinton recunoaște deschis că se închină la Satana. Dacă și Hillary Clinton ar fi la fel de onestă!”

Chelsea a apărat urarea către Biserica lui Satan ciripind:

„Putem fi… prieteni cu persoanele care nu împărtășesc credințele noastre religioase. Uneori, ne și căsătorim cu ele. Eu sunt metodistă și soțul meu este iudaic.”

Jim Hoft de la Gateway Pundit a opinat:

„Închipuiți-vă dacă Donald Trump Jr. i-ar ura vesel un An Nou fericit lui David Duke [n.t. – fost membru de rang înalt al Ku Klux Klan] sau oricărei alte persoane controversate sau considerate a fi suprematist al rasei albe/nazist/membru al KKK. Mass-media ar lua-o razna!

Mai rău, susținătorii lui Trump ar fi atacați din toate părțile dacă ar sprijini schimbul vesel de replici și l-ar numi sofisticat. Stânga acceptă Biserica lui Satan mai mult decât pe susținătorii lui Trump. Gândiți-vă bine la asta.”

Chelsea a dezvăluit în 2016 că a părăsit Biserica Baptistă a tatălui său și s-a alăturat metodiștilor întrucât crede în avort.

BISERICA ATEISTĂ ” ADUNAREA DE DUMINICĂ, ” LA PRIMUL „SINOD”

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Biserica

În urmă cu 16 luni, doi comedianți au organizat o întâlnire denumită „Adunarea de Duminică”, în clădirea unei foste biserici din Londra. Acum se laudă cu peste 100 de congregații pe 5 continente, până la sfârșitul anului, și cu prima Adunare Generală, ce va avea loc în acest sfârșit de săptămână.

Biserica ateistă are o țintă de evanghelizare declarată, și anume de a înființa o comunitate copiată după cele religioase, dar fără Dumnezeu, în fiecare sat sau oraș care își dorește așa ceva. Sanderson Jones și Pippa Evans, fondatorii bisericii ateiste, spun că primesc solicitări din Ungaria, Kenya, Richmond, Virginia, Boston, São Paulo, Kuala Lumpur etc.

Toată lumea a fost sceptică privind viitorul organizației, mai ales după ce prima deplasare în SUA, la New York, a fost un eșec. O parte din membri strânși la New York au anunțat că se despart de grup pentru a forma ceea ce se va chema „Godless Revival” sau „Redeșteptare fără Dumnezeu”. Ruptura a fost cauzată de nedumerirea cu privire la ce înseamnă mai exact „Adunarea de Duminică”, o mișcare pornită de atei, dar care nu vrea să vorbească despre ateism și care tinde să organizeze comunități după modele religioase, de la serviciile oferite și până la management.

Acum vor să organizeze o primă Adunare Generală în Londra, unde delegați din Marea Britanie, SUA și Olanda vor ține seminarii despre cum se pot înființa astfel de „sucursale”. De asemenea se vor alege membri din conducere/organizare, se va discuta despre ce fel de management are nevoie organizația, dar și despre „limitele doctrinei non-bisericii”, scrie The Guardian.

Deși similaritățile cu serviciile religioase sunt evidente și intenționate, autorul Hemant Mehta, care a fost invitat să vorbească la evenimentul de inaugurare de la Chicago, spune că nu există nicio comparație reală cu mega-bisericile creștine. Membri sunt câteva zeci, nu mii, care se întâlnesc poate o dată pe lună, nu săptămânal, nu există personal plătit, pastori sau dogme.

„Doar cântă câteva melodii, vorbesc sau îi ascultă pe alții vorbind despre cât de bine e să fii în viață și poate asta îi inspiră să ducă o viață mai bună și să își ajute comunitățile. … Înțeleg de ce ateii nu vor să meargă la astfel de întâlniri, dar nu înțeleg de ce sunt criticați cei care o fac. Nu este o biserică. Aceasta este doar o fabulație a mass-media”, spune el.

CITEȘTE MAI MULT  și gândește mai departe

Avântul secularismului: 2.800 de biserici vor fi demolate în Franța

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Avântul secularismului: 2.800 de biserici vor fi demolate în Franța
Conform unui raport al Senatului francez, nu mai puțin de 2.800 de biserici din Franța vor fi demolate în viitorul apropiat, scrie Ziarul Lumina.
Decizia a fost luată din cauza costurilor de restaurare care sunt mai ridicate decât cele de demolare, numeroase locașuri de cult urmând să fie puse la pământ pentru a se construi în locul lor diferite centre comerciale, magazine, locuințe ecologice, adăposturi pentru oamenii străzii sau parcări auto.
Printre locașurile de cult catolice din Franța se număra Biserica „Sfânta Tereza” din Beaulieu, Mandeure, construită în 1936 și demolată în august 2015, pe motiv că rămăsese în ruină și se putea prăbuși fiindcă era construită din materiale de proastă calitate, iar reconsolidarea ei ar fi costat prea mult pentru dioceza care o avea în proprietate și pentru primăria localității respective.
Proiectele de demolare se multiplică însă din ce în ce mai mult, nefiind doar niște cazuri izolate.
Un alt exemplu este frumoasa Biserică „Saint-Jacques” din Abbeville, o capodoperă neogotică construită în perioada 1868-1878, care, după ce a rezistat bombardamentelor din cele două războaie mondiale, a fost demolată pe timp de pace în 2013 pentru că se afla într-un stadiu accentuat de degradare, cu un cost total estimat la 350.000 de euro.
Potrivit inventarului realizat de www. patrimoine-en-blog, dintre cele 42.000 de biserici construite pe teritoriul francez, nu mai puțin de 38 de biserici și capele au fost demolate după anul 2000, dintre care șapte în 2016 și două în 2017, doar cinci dintre acestea fiind înlocuite cu locașuri de cult noi de dimensiuni mai modeste.
Amenințarea planează însă cu precădere asupra bisericilor rurale, cu comunități care nu-și pot permite financiar costurile repa­rațiilor absolut necesare.
Într-un articol apărut în aprilie în cotidianul La Croix, Monseniorul Jacques Habert, Episcopul romano-catolic de Séez și moderator al unui grup de reflecție privind viitorul bisericilor, din cadrul Conferinței episcopilor din Franța (CEF), declara: „Este vorba despre cazuri foarte izolate […]. Dacă [biserica] datează înainte de 1905, ea aparține comunei, care poate decide să-i dea o nouă întrebuin­țare sau să o demoleze, ceea ce este foarte rar”.
Înainte de a fi demolată sau vândută, o biserică este mai întâi dezafectată și desacralizată, iar decizia este luată de comun acord de episcop împreună cu prefectul locului, precizează La Croix.
Potrivit însă unui sondaj realizat de cotidianul Figaro, 85% dintre internauții francezi sunt șocați de demolarea bisericilor lor, iar pe blogul www. lesalon­beige.blogs.com al laicilor catolici putem citi: „Întreținerea lor costă prea mult. Primăriile sunt constrânse să le pună la pământ… Iar toată lumea se înclină în fața acestor decizii, clerici și politicieni. Teribil abandon, îngrozitoare dezertare. Pentru a se debarasa de o clădire, este suficient să o lași să se degradeze timp de 20 de ani, să o împrejmuiești apoi cu benzi roșii pentru a semnala pericolul ei, iar pe urmă să amplasezi un semnal de pericol. Demolarea nu mai este atunci o rușine. Ea este chiar de preferat”.
Pe fondul scăderii tot mai accentuate a numărului de credincioși practicanți, viitorul patrimoniului religios dă din ce în ce mai mult de gândit Conferinței episcopilor din Franța (CEF), care își îndeamnă credincioșii să-și ia înapoi bisericile și capelele, mai ales prin intensificarea vieții duhovnicești.

Ateismul științific de David Berlinski

La puțin timp după ce cosmonautul rus Yuri Gagarin a ajuns pentru prima oară în spațiu, au început să circule zvonuri legate de instrucțiunile primite din partea Biroului Politic. Uită-te bine prin jur, i-au spus astronautului. Instruit cum trebuie, Gagarin s-a uitat prin jur. Când s-a întors pe pământ fără să vadă fața lui Dumnezeu, satisfacția în cercurile înalte a fost considerabilă.

Comisarii au părăsit scena, așa că locul lor a fost luat de comunitatea științifică. Richard Dawkins, Daniel Dennett, Stephen Weinberg, Vic Stenger, Sam Harris și, cel mai recent, matematicianul John Paulos, s-au uitat și ei primprejur: nu au văzut nimic. Nimeni nu ar fi putut vedea mai puțin.

Este curios că atât de mulți oameni de știință sunt atei. Marii oamenii de știință, Copernic, Kepler, Galileo, Newton, Clerk Maxwell, Albert Einstein, erau fie credincioși fie aveau o sensibilitate religioasă.

Formidabilul fizician Steven Weinberg a recunoscut măcar că așa stăteau lucrurile în privința marilor oameni de știință. Dar noi știm mai bine, pentru că știm mai multe, a insistat el.

Ceea ce ne aduce la o întrebare evidentă: ce anume au aflat oamenii de știință ca să ne convingă pe noi că ei știu mai bine? Presupun că nu este chimia sărurilor cu bor care a înlăturat orice dubiu.

Există cosmologia cuantică, bănuiesc, o disciplină în care misterele mecanicii cuantice sunt puse la treabă pentru a răspunde la întrebarea cum a apărut universul sau dacă a apărut la urma urmei. Acesta este subiectul făcut celebru de Stephen Hawking în cartea sa „O scurtă istorie a timpului”.  Este un efort strălucitor în incoerența sa. Puse în parale, istoria creației din Geneză și istoria oferită de Hawking, nu știu să fie vreun om rezonabil care ar avea ezitări în a alege între cele două.

Apoi este teoria darwinistă a evoluției. Potrivit lui Richard Dawkins, Darwin este cel care a făcut posibil să fii un intelectual ateist împlinit.

Mai degrabă s-ar putea spune contrariul. Ateismul este cel care a făcut posibil să fii un intelectual darwinist împlinit.

În documentarul „Expelled”, unul dintre curioasele exerciții în care oamenii de știință, cel puțin, spun ceea ce gândesc cu adevărat, Ben Stein intervievează un număr de biologi darwiniști gata să ocolească dovezile când este posibil sau să le ignore când nu este posibil. Plin de sine, Dawkins apare la finalul filmului.

Cum a apărut viața pe pământ?

Întrebarea este foarte dificilă, recunoaște Dawkins.

Poate că semințele vieții au fost trimise aici din spațiul îndepărtat?

Ar fi putut.

Sau de o inteligență mult superioară?

Ei bine, da.

Întrebările și răspunsurile curg în cascadă, dar în final Stein nu mai spune nimic. Nu exisită nicio

Hollywood ezoteric

absurditate pe care Dawkins nu este gata să o susțină cât timp poate evita o implicație transcedentală.

Dincolo de cosmologia cuantică și biologia darwinistă – de orbi și de șchiopi – există aura solemnă metafizic a științei însăși. Tocmai la această aură apelează cu reverență atât de mulți oameni de știință. Filosoful John Searle a văzut această aură. „Universul este format din materie și sisteme definite de relații cauzale”, a scris el.

Așa e oare? Dacă e așa, atunci Dumnezeu nu poate fi mai mult decât un alt obiect material, o clasă care include stelele, steluțele, solitoni. Dacă nu, ce motiv am avea să presupunem că Dumnezeu nu ar putea exista?

Nu am avem niciun fel de motiv. Dacă nici științele, nici aura lor nu au demonstrat vreo concluzie relevantă despre existența lui Dumnezeu, de ce este atunci ateismul apreciat în rândul oamenilor de știință?

Nu este nevoie de vreun efort analitic rafinat pentru a vedea de ce era musai pentru comisarii sovietici să se considere ateiști. Nu erau dispuși să tolereze o putere mai mare decât a lor. Cine știe ce năzbâtii ar putea gândi cetățenii sovietici dacă și-ar da seama că Biroul Politic nu este la urma urmei infailibil?

Pe aceeași logică, nu este nevoie de un efort analitic deosebit pentru a înțelege de ce comunitatea științifică găsește ateismul atât de atractiv ca doctrină. Într-un moment în care indivizi altfel respectabili sunt înclinați să creadă că o mare parte din știință seamănă a șarlatanie, este firesc ca oamenii de știință să sugereze agresiv că nimeni nu are o putere mai mare decât ei.

Traducere din engleză de la https://pjmedia.com/blog/the-scientific-embrace-of-atheism

https://contramundum.ro/2018/03/26/ateismul-stiintific/

ATEII AU DESCHIS APROAPE 400 DE ” BISERICI”

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Ateii au deschis aproape 400 de “biserici”

AFP PHOTO / LEON NEAL

Britanicul John Sanderson, fondatorul unei organizații ateiste, a condus prima adunare generală a liderilor “bisericilor” ateiste, întâlnire ce s-a desfăsurat ieri și astăzi la Londra, relatează portalul The Daily Beast. Dintr-o comunitate mică această organizație s-a dezvoltat rapid în ultimul an pe 5 continente, deschizând centre unde se întâlnesc pentru “servicii” fără Dumnezeu.

Liderii aceastei organizații au discutat despre dezvoltare și posibilitățile de deschidere a altor centre. Obiectivul principal al organizatiei, susțin ei, nu este cel antireligios, ci cel de a promova ateismul și “bucuria de a trăi”.

După cum se pronunță, ei nu au nici o doctrină, și permit să participe la reuniunile lor persoane de orice religie (nu neapărat să fie atei).

La întâlnirile de duminică ei fac karaoke, joacă scenete comice, vorbesc despre viața și de a modul de a comunica cu alții.

Prima întânire de “biserică” ateistă a avut loc în ianuarie 2013, într-o biserică abandonată din nordul Londrei, unde au participat aproximativ 200 de persoane.

Într-o societate care îl respinge pe Dumnezeu din toate sferele, se pare că strategia ateilor are succes. Haideți să luptăm pentru a extinde Împărăția lui Dumnezeu în toată lumea.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Ateii au deschis aproape 400 de „biserici” – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/ateii-au-deschis-aproape-400-de-biserici/

Atei din România

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Cei mai mulţi atei din ţară trăiesc în Cluj şi Bucureşti

Clujenii se află pe locul al II-lea într-un top al românilor atei. Pe primul loc se află Capitala cu puţin peste 8.000 de persoane, adică 0,46% din populaţia municipiului Bucureşti. Iar pe locul al III-lea se află judeţele Braşov şi Timiş, ambele având 0,16% din populaţia judeţului ca declarată atee.

Judetele top la numar de atei:

8,067 – Bucuresti

1,854 – Cluj

1,125 – Timis

896 – Iasi

885 – Brasov

Sursa: Paul Ion

Articole recente

ASCENSIUNEA SATANISMULUI ÎN AMERICA

download

E joia dinainte de Halloween, sarbatoarea duhurilor necurate. Sambata, 31 octombrie, in diferite parti ale lumii multi oameni se vor distra pe seama satanei si a duhurilor lui necurate, iar unii dintre ei i se vor inchina. Vor spune ca e o distractie inofensiva. Altii, insa, vor lua sarbatoarea duhurilor necurate mai in serios. Unii vor participa la ritualuri satanice nocturne, la sacrificarea de animale ori incendii, iar altii la incantatii ori ritualuri vrajitoresti. Satanismul e un fenomen in ascensiune in zilele noastre. Ia amploare. Influenteaza copiii, tinerii, profitul, spre bine, al companiilor care se profileaza pe promovarea ocultului, si, in general, pe toti cei fara minte. Pe cei neancorati in Cuvantul lui Dumnezeu, dezradacinati din invataturile sanatoase, si pe cei carre refuza sa creada ca exista satana ori duhuri necurate. Din nefericire, chiar si unii dintre noi au incetat sa mai creada in existenta reala a duhurilor necurate ori a satanei. Biblia ne spune de repetate ori si categoric ca exista un diavol, ingeri ai intunerecului, si duhuri necurate. Parca ne departam de aceste avertizari, si, intr-o oarecare masura, e de inteles, fiindca satana orbeste.

In ultimele decenii oamenii au fost marcarti de multele filmele oculte care au inundat cinematografelor. Ecranele cinematografelor au imblinzit duhurile necurate. Daca pina recent duhurile necurate erau portretizate doar in filme de groaza, in ultimii ani cinematografele au imblinzit duhurile necurate. Ele nu mai ingrozesc ci fascineaza. Intriga. Filmele au transformat duhurile necurate in magie, in fantezii asa zise inocente, fara sa isi dea seama ca in spatele acestor productii se afla un diavol real si duhuri necurate reale. Fie ca e vorba de Merlin, Hobbitt, Harry Potter, Lord of the Rings si alte productii cinematografice asemenatoare, suntem invitati sa acceptam ca nu exista duhuri necurate ci doar magii inocente care nu vatama. In Marea Britanie cultul si magia deja s-au impamintenit in cultura britanica a oamenilor de rind. [Detalii: www.theguardian.com/books/2012/feb/23/english-culture-magic-merlin-harry-potter]

Amploarea satanismului e un subiect tot mai frecvent intilnit in mass media si despre el scriem deseori in  buletinele noastre informative care apar martia. Astazi scriem despre ascensiunea lui nemaipomenita in America.

Sondaje de opinie

Incepem cu sondajele de opinie. Unul facut de Barna Research Group in Statele Unite in 2011 indica ca 56% dintre respondenti nu credeau ca satana are o existenta reala ci ca e doar un simbol al rautatii. Un sondaj similar facut in 2009 indica ca doar 27% dintre americani credeau ca satana este o forta reala. Pe de alta parte, un sondaj din 2013 indica ca doar 60% dintre crestinii practicanti ai Americii credeau in existenta reala a diavolului, si 86% dintre neo-protestanti.

In decembrie 2014 satanistilor din Florida li s-a permis sa expuna in public, linga mesajele de craciun puse de crestini in fata primariei unui oras, tabloul „pogorirea satanei in iad”. Cu un an in urma, in decembrie 2013, cererea le-a fost respinsa deoarece tabloul e ofensiv si contravine moravurilor publice. Satanistii au angajat un avocat care a amenintat autoritatile cu actiune judecatoreasca, si, ca urmare, in decembrie 2014, cererea le-a fost aprobata.

Tot in decembrie 2014 satanistilor li s-a permis sa expuna simboluri satanice in fata primariei din Detroit, linga scena Nasterii lui Hristos.

Actiuni judecatoresti

Satanistii recurg la actiuni judecatoresti pentru a constrange autoritatile sa le recunoasca drepturi, printre ele acela de a-si manifesta actiunile si amplasa simbolurile in public. Din nefericire, castiga. In decembrie 2013 satanistii din Oklahoma au dat in instanta statul Oklahoma pentru a li se permite sa puna in cladirea parlamentului statuia satanei linga soclul cu cele 10 porunci plasat acolo in 2009 de catre crestini. De obicei, actiunile judecatoresti sataniste sunt initiate de Templul Satanei care isi are sediul la New York. Satanistii au cerut sa li se permita sa amplaseze in cladirea parlamentului o statuie de bronz de 3 metri a lui baphomet, un idol satanic cu cap de tap asezat pe un tron. Autoritatile statului au cedat presiunilor si au scos din incinta parlamentului cele 10 porunci, impiedicind, astfel, amplasare statuii satanei. Ca urmare, statuia lui baphomet a fost transportata si amplasata in Detroit, o stire care a facut inconjurul lumii, si a fost publicata si in Romania.

O problema cit se poate de delicata, insa, ii confrunta pe crestini. Satanistii profita de succesele crestinilor in instanta privind libertatea religioasa, si cer aceleasi drepturi pentru ei. De exemplu, in mai 2014, Tribunalul Suprem SUA a decis ca americanii pot sa-si continuie traditia de a incepe sesiunile si dezbaterile parlamentare ori oficiale cu rugaciune, asa cum au facut-o de sute de ani. Dupa doar doua zile, satanistii din Florida au cerut sa li se permita si lor sa rosteasca rugaciunile satanei simultan cu cele crestine la deschiderea sesiunilor publice municipale. Pina in prezent solicitarile lor au fost respinse.

Un caz similar  s-a petrecut tot in Florida, in septembrie 2014, cind un judecator a permis crestinilor sa distribuie un pamflet religios in scolile publice din stat. Imediat dupa aceea, Templul Satanei din New York a publicat o carte de colorat pentru copii, intitulata The Satanic Children’s Big Book of Activities (Cartea satanei pentru activitatile copiilor) si a cerut scolilor sa permita satanistilor sa distribuie cartea in scolile publice. Autoritatile scolare au refuzat cererea, dar in acelasi timp au interzis si crestinilor sa distribuie Biblii elevilor.

Satanism si vrajitorie

Fascinarea americanilor cu ocultul se reflecta si in cartile neobisnuite care s-au publicat in ultimii ani. In 2015 Diana Wagman a publicat Life #6, o carte despre mama ei vrajitoare. Mama Dianei invatase vrajitoria de la mama ei. Cartea lui Wagman descrie manifestarile oculte care se produceau in casa familei. Mama ii arata locurile din casa unde se aciuiau duhurile necurate. La inceput, Wagman nu le vedea, dar de la o vreme a inceput sa le simta miscarile prin casa. Mama avea si un altar in casa, inchinat satanei, unde facea ritualuri vrajitoresti. De la o vreme, Wagman a inceput ea insasi sa vada prin casa oameni pe care ii stia morti, dar care bintuiau prin casa. S-a speriat la inceput, dar apoi s-a obisnuti cu prezenta lor demonica. Mama Dianei a murit tinara. Diana isi aminteste ca din cind in cind bunica ei, moarta de zeci de ani, reaparea in casa familiei din Missouri. Cit despre ea, Wagman zice ca nu e vrajitoare, dar vrajitoria a fost mostenita de sora ei. [Un capitol al cartii lui Wagman poate fi citit aici: www.salon.com/2014/11/29/an_ordinary_girl_born_into_a_family_of_witches/]

In 2013 America a fost confruntata cu un caz neobisnuit de satanism, acela a lui Latoya Ammons, o femeie de culoare din Indiana care pretindea ca familia ei era tinta unor revelatii demonice. Vreme de citeva luni, politia, psihologi, asistenti sociali si preoti au fost si ei martori manifestarilor demonice din casa ei. Politia a alcatuit un dosar enorm cu probe care are peste 800 de pagini. Evenimentele din viata lui Ammons si familia ei au fost subiectul unui articol interesat si lung publicat de Daily Mail in 2013 [Detalii: www.dailymail.co.uk/news/article-2549749/It-reared-monstrous-I-froze-My-eyes-locked-hell-Possessed-mother-Indianas-demon-house-relives-bloodcurdling-moment-fought-Satan-won.html]

Consecinte

Este o constatare regretabila ca Halloweenul ia amploare si in Romania. Invataturile nesanatoase se transmit la viteza unui click de mouse si nu pot fi oprite la granite. Tineri romani, la fel ca cei din restul lumii, devin si ei fascinati de Halloween. Parintii trebuie atentionati si la rindul lor trebuie sa-si atentioneze copiii. Satana si duhurile necurate sunt lucruri reale. Halloween nu este o sarbatoare romaneasca ori crestina. Nici nu apartine traditiei ori civilizatiei romane. E de la sine de inteles ca trebuie respins si prevenit sa ia amploare in Romania.

Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2015/10/ascensiunea-satanismului-in-america.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/ateism/ascensiunea-satanismului-in-america/

ABUZUL RITUAL SATANIC – ghidul politistului / Torturi si crime specifice / Zile speciale / Simboluri / Alfabetul vrăjitoarelor / Alfabetul runelor

Posted in Uncategorized by saccsiv on octombrie 10, 2018

 

Traducerea OrtodoxInfo:

 

Ghidul de formare „Satanic Cult Awareness”

Găsită în arhivele Departamentului de Justiție al SUA, acest document din 1988 stabilește ritualurile, metodele de control al minții și simbolismul grupurilor satanice din Statele Unite.

Ghidul de conștientizare a cultului satanic a fost alcătuit împreună de cercetători și de ofițeri de poliție în jurul anului 1988. Datele din acest document au fost compilate pentru a ajuta anchetatorii să înțeleagă mai bine crimele motivate de culte și ritualuri satanice. La acel moment, mai multe cazuri de profil înalt care implică abuzul ritualic satanic (SRA) au ajuns în buletinele de știri și au declanșat un fenomen pe care media îl numește acum „panică morală” sau „panică satanică”. Documentul complet a fost arhivat de Serviciul național de justiție penală.

Acest articol extrage unele dintre cele mai relevante informații ale documentului.

Cuprins

Introducere

Acest manual de formare este rezultatul colectării de informații din mai mulți ani de investigații oculte, inclusiv volume de documentații scrise de la mai mulți anchetatori din întreaga națiune.

Folosim această ocazie pentru a ne exprima recunoștința și pentru a recunoaște următoarele persoane și organizații pentru informațiile și documentația pe care au furnizat-o.

Dale Griffis, Ph.D. – Tiffin, Ohio PD
Detectiv Sandi Gallant Daly – San Francisco PD
Lt. Larry Hones – Boise, Idaho PD
Sgt. J. Hill – San Diego PD
Kurt Jackson – Beaumont, California PD
Gary Bradford și Jim Craig – US Defense Investigative Service

Aceste informații pot servi drept dosar de resurse pentru orice departament de poliție, investigând astfel de crime suspectate de influență cult/satanică. În multe cazuri, simbolurile „ciudate” și „neobișnuite” sunt lăsate la locul crimei sau transmise prin diverse scrieri pe care cercetătorul nu le cunoaste sau înțelege și adesea aceste simboluri sunt ignorate și/sau discutate ca neesențiale și imateriale. Aceste simboluri de cult, rune și hieroglife vor ajuta investigatorii să dobândească abilități și să înțeleagă și să recunoască corect această explozie criminală nouă și gravă.

Tipuri de abuz și tortură

Izolarea în locuri mici , adesea cu deprivare senzorială: Blackhole/groapă, cușcă, sicriu sau mormânt. Adesea recipientul este umplut cu oase sau cu un corp (animal sau om), șerpi, păianjeni etc. Copiilor li se spune că viermii le vor mânca creierul. Adesea, sunt lăsați zile întregi în murdărie absolută. Acest abuz este implicat în ritualuri semnificative sau poate fi folosit ca pedeapsă. A fi renăscut în satanism (scos afară după ce a fost inmormântat de viu) prin moartea simbolică este un ritual standard pentru copii.

Tortura sexuală: este continuă și aproape întotdeauna cu mai mulți făptori (atât bărbați cât și femei); precum și animalele instruite. Sugarii și copiii mici sunt pregătiți fizic pentru abuzul sexual ulterior cu obiecte forțate în deschiderea fiecărui corp. Rolul figurii mamă este crucial în această pregătire timpurie a abuzului sexual. Ritualurile sexuale sunt frecvente și, în general, implică sângerări (fetele sunt tăiate vaginal, băieții tăiați pe penis). Orgiile sexuale între membrii cultului implică întotdeauna echilibrul plăcerii cu durerea pentru a servi lui Satana. Fetele sunt însărcinate cât mai curând posibil și sunt învățate că avorturile fără anestezie sunt o onoare.

Epuizare fizică:  întreruperea cronică a somnului, înfometarea, expunerea excesivă la căldură sau frig. Aceasta distruge rezistența și crește sensibilitatea la spălarea creierului.

Participarea forțată la abuz/crimă: pentru copii acest lucru poate fi adevărat (mâna adultului ghidează mâna copilului pentru a înjunghia bebelușul) sau prin înscenare (victima era deja moartă sau participarea copilului a fost sugerată sub hipnoză). Copilul este apoi etichetat ca un ucigaș, un criminal care va fi închis de poliție, nebun și așteaptă evaluarea psihiatrică. În cele din urmă, mulți dintre copii vor fi programați să ucidă pentru cultul satanic. Ei sunt învățați de „formatori” cum să omoare, să colecteze sângele și pielea victimelor. Chiar și „instructorii” de nivel înalt continuă să tortureze continuu pentru a rămâne satanizați.

Abuzul psihiatric:  Copiii sunt adesea duși la un psihoterapeut (membru al cultului) sau la o persoană care se prezintă ca un psihoterapeut. Rutinele „comportamente psihoterapeutice” sunt asociate cu durerea și teama, astfel sabotând în mod eficient terapia legitimă pentru supraviețuitor în viitor. Unii supraviețuitori spun, de asemenea, că sunt închiși și reținuți în spitalele de psihiatrie sau sunt supuși la terapie prin șocuri electrice.

Abuzul emoțional variat: vizează distrugerea respectului de sine al copilului și a încrederii în sine. Mesajele sociale de bază (te iubesc, esti special) sunt legate de tortură și abandon. Un copil este obligat să îndeplinească o sarcină paradoxală sau imposibilă, apoi este torturat pentru nerespectarea ordinelor sau este învinuit pentru tortura sau asasinarea unui alt copil. Copiilor le este spus că sunt fără valoare, murdari, proști, urâți, răi și au noroc că cultul îi va păstra.

Abuz religios/spiritual: Adesea, în bisericile creștine reale sau organizate, întotdeauna s-au îndreptat împotriva oricărei acceptări viitoare a creștinismului (chiar dacă multe familii de cult se maschează ca creștini activi), subliniind întotdeauna controlul asupra copilului de către Satana și demonii săi. Copiii sunt violați cu obiecte creștine simbolice și li se spune că Iisus a aprobat și crede că sunt rele. Ritualurile care implică inserarea globilor oculari în vagin sau în rect simbolizează faptul că demonii sunt în interiorul copilului mereu urmărind. Copiii sunt „plasați în numeroase blesteme” în timpul ritualurilor. O deosebită importanță pentru a descoperi este „blestemul tăcerii” (dacă spun despre cult, ei și celor care le spun vor muri). Deși copiii speciali sunt învățați că pot dezvolta puteri mari servind pe satan, frica de furia satanei pare să predomine sistemul de credință. Cea mai mare parte a abuzului de cult se împletește cu dogma religioasă. Copiii și adulții de sex masculin și de sex feminin sunt „căsătoriți cu satana” (care este considerat bisexual) la vârste diferite.

Tortura fizică generală:  Mutilarea/marcarea corpului pentru satan, sângerarea, lovirea cu brațele sau picioarele, inserția tubulară în deschiderea corpului pentru a permite introducerea de lichide. Șoc electric la nivelul coloanei vertebrale/genunchi, tras cu frânghie în jurul gâtului, tratat în general ca un animal, scufundări în fecale/coșuri de sânge/urină, tragerea/forarea dinților, arsuri (încercarea prin foc), transfuzii de sânge și grefe de piele de la victime sacrificate.

Abuzul de droguri:  începe în copilărie, este în mod obișnuit o parte a spălării de creier generale și a ritualurilor. Drogurile sunt foarte sofisticate și adesea administrate de profesioniștii din domeniul medical (IV, IM, măști de gaz, pe cale orală). Cei mai mulți supraviețuitori spun că medicamentele sunt administrate și prin găuri craniene. Efectele medicamentului sunt complexe, cum ar fi rezultatul paraliziei de la nivelul gâtului și sunt induse foarte atent. Unele torturi ritualice nu trebuie să fie pe deplin experimentate de către copil și pur și simplu servesc scopuri simbolice sau spirituale. Cultul folosește și amitalul de sodiu pentru a obține informații.

Spălarea pe creier:  Adesea, împreună cu medicamentele, este o hipnoză sofisticată care implică asocierea durerii/terorii induse + mesajul de cult + cugetul de declanșare. Semnele de declanșare sunt plantate în subconștient și sunt prea numeroase pentru a fi enumerate. Acestea sunt ulterior folosite de cult pentru a controla supraviețuitorul fără să își dea seama în mod conștient (simboluri vizuale pe felicitări, culori și aranjamente de flori, gesturi de mână obișnuite, fraze verbale, posturi corporale, mișcări faciale). Spălarea creierului este o parte integrantă a abuzului ritual și a indoctrinării cultului și, de asemenea, servește pentru a crea amnezie pentru informații despre cult, cum ar fi numele, locurile etc., protejând astfel secretul cultului. Introducerea hipnotică a imaginilor vizuale în timpul abuzului poate împiedica eforturile terapeutice ulterioare de a descoperi amintiri exacte.

Experimentarea morții:  Obișnuit în mod comun este tortura prin sufocare, aproape de înecare (capul este ținut sub apă). Acestea sunt folosite pentru pedepsire, pentru a promova „experiențele din afara corpului” și sunt o parte comună a anumitor ritualuri. Victimele pot fi resuscitate cu oxigen.

Mâncarea forțată de carne, excremente și alte materiale fetide:  aceasta este o rutină și, în general, este alimentată cu forța sau dată copilului ca un truc, ascuns ca altceva după ce copilul a suferit de foame mai multe zile. „Mesele ritualice” de sânge, carne, spermă, urină etc. sunt consumate de toți membrii cultului în timpul sacrificiilor către Satana. (Acestea sunt frecvent însoțite de greață și vărsături). Este destul de comun ca supraviețuitorii să fie foarte precauți cu alimentele în general și să evite multe tipuri de alimente datorită culorii sau texturii. Unii supraviețuitori par anorexici, iar alții mănâncă în mod compulsiv pentru a combate „amintirile gustului”.

Simularea nașterii „bebelușilor răi”:  șerpi, șobolani, obiecte se scot aparent dintre picioarele fetelor mici, despre care se spune că dau naștere unor lucruri rele și putrede. Acest lucru servește pentru a practica nașterea și, de asemenea, este mai mult „dovezi” despre cât de rău sunt înăuntru și trebuie să fie purificați (prin mai multe abuzuri).

Învățarea disonanței cognitive:  Contradicțiile sunt în mod constant reconciliate în comportamentul și instruirea cultului (fie ascultător / rebel, sexul fără durere nu este plăcere, dragostea și ura sunt la fel, negrul este alb, urâtul este frumos, stânga are dreptate). Copiii învață că niciunul dintre conceptele societății nu este stabil și adesea reprezintă opusul lor. Copilul trebuie să se împartă în interior pentru a funcționa în această confuzie a cultului față de lumea non-cultă. Familiile cultului dau frecvent diferite reguli la domiciliu sau la adunări de cult.

Datele sabatelor și sărbătorile în vrăjitorie și satanism

Păgânii, vrăjitoarele și sataniștii împărtășesc opt Sabate comune în timpul anului. Fiecare are o semnificație deosebită pentru ei. În plus, satanicii dețin data de naștere a membrilor în reverență. La aceste date ar trebui să existe o cantitate semnificativă de activitate între închinătorii tradiționali.

În credința celtică (druidă), noaptea trece pe zi, deci festivalurile sunt ținute în ajunul evenimentului.

Anul celtic a început cu iarna și a fost împărțit în jumătăți. Iarna jumătate se desfășoară în perioada noiembrie-ianuarie-februarie-aprilie. Vara de jumătate se desfășoară în perioada mai-iulie-august-octombrie. Se celebrează atât Echinocțiu, cât și Solstițiu.

Păgânii țin ritualuri de fertilitate în zilele sfinte pentru a promova fertilitatea atât în ​​familie, cât și în agricultură.

Cele opt Sabate

Data Nume Descriere
2 februarie Întâmpinarea Domnului În catolicism, acesta este festivalul Fecioarei Maria. În alte religii creștine este sărbătoarea prezentării lui Iisus în Templu.
21 martie Echinocțiul de primăvară
30 aprilie Beltane De asemenea, cunoscut sub numele de mai. Acesta este un lucru important. Festivalul celtic marcat de focuri și ritualuri de fertilitate. În Creștinism 1 mai este Ziua Apostolilor.
22 iunie Solstițiu de vară A treia cea mai mare sarbatoare satanica.
31 iulie – 1 august Lammas Sărbătoarea Dumnezeului Soare. Începutul toamnei și sezonul de recoltare.Festivalul în limba engleză a recoltei de grâu.
21 septembrie Equinoxul de toamnă Sau Ziua de Toamnă.
31 octombrie Halloween Sau Samhain: În primul rând cea mai mare sărbătoare satanică – Sărbătoarea începutului anului celtic (1 noiembrie). În catolicism, 1 noiembrie este Ziua tuturor Sfinților.
22 decembrie Yule sau Solstițiul de iarnă Al patra cea mai mare sărbătoare satanică.

NOTĂ: Conform Bibliei Satanice, o zi de naștere a membrilor trebuie tratată și ca o sărbătoare. Aceste date se pot modifica în funcție de ciclul lunar.

Calendarul Ocult

(Date bazate pe calendarul din 1988)

Data Celebrare Tip / Ceremonia
1 ianuarie Ziua de Anul Nou (sărbătoarea druidă)
7 ianuarie Ziua Sfântului Winebald Sânge. Sacrificiul animal sau uman (dezmembrare)
17 ianuarie Satanic Revels Activitatea sexuală
20-27 ianuarie Pregătirea sacrificiului Răpirea, ținutul și pregătirea ceremonial a unei persoane pentru sacrificiul uman.
26 ianuarie Apogeul. Cinci săptămâni și o zi după Solstițiul solar de iarnă. Da Muer Ritual. Sacrificiu Femeie / Copil, Sex
1 februarie Ajunul Candlemanului Sărbătoarea de Primăvara
2 februarie Candlemani, Oimele, Ziua Lady, Imbok (FESTIVALUL SABBAT) Sărbătoarea de Primăvara Marchează transformarea Zeiței de la mamă la fecioară. Inițierea în
Sacrificiul animal / uman
2 februarie Satanic Revels Activitatea sexuală
14 februarie Shrovetide. Cu trei zile înainte de Ash, miercuri, 17 februarie
1 martie Sf. Eichatadt Sânge. Consum de sânge uman pentru putere și omagiu demonilor
20 martie Primăvara (echinocțială) Equinox (SABBAT FESTIVAL) Fertilitatea majoră SABBAT Zi de sărbătoare. Orgii sexuale
Sacrificiul animal / uman
24 martie Sărbătoarea Bestiei Mireasa lui Satana în ceremonia căsătoriei. Activități sexuale
31 martie Joia Sfântă,
Joia Spurcată
1 aprilie ** Vineri,
Ziua Pasiunii
Pângărirea morții lui Hristos.
Sacrificiul animal / om
2 Aprilie Ziua Paștelui Sânge. Sacrificiu de om Bărbat / Femeie
3 aprilie ** Ziua Paștelui, Duminica nefericită (Falls între 22 martie și 25 aprilie). Urmată de trei zile de post și de cântări. Sânge. Sacrificiu uman
19-26 aprilie Sacrifice Prep. Răpirea și pregătirea ceremonial a persoanei pentru sacrificiul uman
24 aprilie Sf. Mark’s Eve
25 aprilie Apogeul. Cinci săptămâni și o zi după echinocțiul de primăvară. Da Muer Ritual. Activitatea sexuală. Sacrificiul omului uman. Sacrificiul poate fi un copil.
30 aprilie Walpurgisnacht, Ziua Roodmas, Mai Eva (Festivalul Sabatului) Salutând vara. Unul dintre cele două cele mai importante SABBATS. Sânge. Sacrificiul animal / om
1 mai Beltane, Ziua Walpurgis, Ziua mai Druid Fire Festival.Inițierea noilor membri
12 mai ** Ziua înălțării, întotdeauna a 40-a zi după Paste, marcând Înălțarea Domnului Hristos
13 mai vineri 13 Blood / sexual. Orgii și sacrificiul animalelor
13 mai Samhain. Data de sărbătoare veche până în secolul al VIII-lea.
22 mai ** Whitsun, Whitsunday Pentacost
2 iunie ** Corpus Christi Batjocoritor al sărbătorii trupului și al sângelui lui Hristos
20 iunie Solar Solstice de vară (SABBAT FESTIVAL) Prima zi de vară (soarele cel mai îndepărtat de ecuator). Zi de sărbătoare. Orgiile. Sacrificiul animal / om
23 iunie Ajunul jumătății verii, seara Sfântului Ioan (Botezătorul). Invocă soarele la înălțimea maximă. Foc
1 iulie Demon Revels Sânge / Asociere sexuală cu demoni. Activitatea sexuală
10 iulie Ziua spurcată a paladiului. Citirea vechilor cărți ritualice ale satanismului.
20-27 iulie Pregătirea Sacrificiului Sânge. Răpirea, organizarea și pregătirea ceremonială a persoanei pentru sacrificiul uman
25 iulie Ziua Sf. Iacob Sânge
26 iulie Apogeu. Cinci săptămâni și o zi după solstițiu. Activitatea sexuală. Femeie sacrificiu uman, poate fi un copil.
31 iulie August Eva
1 august Ziua Lammas, Lugnasadh (FESTIVALUL SABBATH) Heralding Harvest Blood.Sacrificiul animal / om
3 august Ritualul sexual satanic Activitatea sexuală
24 august Ziua Sf. Bartolomeu Foc. Ceremonia sacrificială a animalelor
7 septembrie Căsătoria cu fiul Satan sexual Sexual / Blood. Sacrifice
Dismemberment
20 sept Midnight Host Sânge. Dezmembrare de organe pentru Glorie. Consum de carne umană apare de obicei.
22 septembrie Toamna Equinox
(SABBATH FESTIVAL)
Soarele traversează ecuatorul, iar zilele și nopțile sunt egale. Prima zi a toamnei. Zi de sărbătoare.
Sânge și orgii. Sacrificiu animal / uman
Octombrie 22-29 Pregătiri de sacrificiu. Răpirea / exploatație.Ceremonia pregătitoare a persoanei pentru sacrificiul uman
28 octombrie Apogeu. Cinci săptămâni și o zi după echinocțiul de toamnă. Activitatea sexuală.Sacrificiu uman feminin, poate fi un copil.
30 octombrie Mare zi satanistă spurcată, legată de Halloween Sânge. Sacrificiu uman
31 octombrie Toată ziua lui Hallow. Samhain (Halloween) (FESTIVALUL SABBATH). Anunță debutul a două cele mai importante SABBATS. Se fac încercări de a rupe porțile Iadului. Sânge / Asociere sexuală cu demoni. Sacrificarea animalelor / omului (M sau F)
1 noiembrie Ziua tuturor Sfinților Celtic-Druid Foc Festival
Nov 1-2 Ziua morților Celtic-Druid Holiday
4 noiembrie Satanic Revels Sexual
21 decembrie Solar Solstitiul de iarna (SABBAT FESTIVAL)
Cea mai scurta zi a anului (cel mai departe de ecuator). Prima zi de iarna. Vânătorii încep anul.
Blood / sexual. Sacrificiul animal / om
22 decembrie Zi de sărbătoare orgiile
24 decembrie sărbătorile crăciunului
24 decembrie Demon Revels. Da Muer Ritual. Apogeu. Sânge. M / F Sacrificiu
25 decembrie ** Yuletide, Crăciun
Sărbătoarea soarelui este renașterea unui tânăr prunc al Marii Zeițe.
29 decembrie Ziua Sfântului Toma Foc. Ritualul alegerii

** Sărbătorirea ținută în sărbătoarea creștină se va face pentru a bate joc de sărbătoarea creștină.

Mese si Ritualuri

Mesele sunt servicii ținute în diferite momente în timpul săptămânii, lunii sau anului. Ritualurile sunt conduse la majoritatea acestor mase și sunt folosite ca un instrument pentru a aduce o schimbare în starea de conștiință a participanților. Drogurile, culorile, muzica, cântecele, cuvintele și practicile meditative sunt folosite pentru a spori sau a mângâia participanții.

Tipuri de mese

Inițiere: În cazul în care noi membri sunt acceptați în grup. În mod obișnuit, vor participa la aceste servicii ritualice, acționând ca un acolit. După finalizarea inițierii, neofitul este obligat să păstreze secretul cu privire la toate activitățile grupului.

Gnostic:  Un serviciu de închinare, uneori deschis pentru cei din afară, care manifestă dorința de a se alătura grupului. Sunt chemate spirite rele și dorința grupului este exprimată în speranța că acesta va deveni o realizare.

Liturghia Îngerilor: În ajunul Liturghiei, un cocoș negru este ucis, iar inima, ochii și limba sunt tăiate. Această mesă este practicată pentru a oferi protecției preotului de puterile demonice care devin de necontrolat.

Mesă pentru morți: Folosita pentru a chema pe satana să elibereze pe preotul satanist de frica Iadului și să-i facă pe demoni să se supună. Un miel va fi sacrificat, gâtul lui tăiat și inima, ochii și limba înlăturate și măcinate în pudră și apoi îngropate cu mielul.

Black Mass: Cea mai bizară dintre toate ritualurile făcute numai în scopuri rele. Magicienii pot folosi puteri, forțe, spirite și demoni. Medicamentul rău pot fi ierburi sau părți de animale sau ființe umane. Este tinuta o batjocură a Liturghiei catolice. Blasfemia numelui lui Dumnezeu și călcarea sau urinarea asupra artefactelor creștine face parte din slujire.

Ritualul

Pașii întreprinși înainte și în timpul unui ritual sunt descriși mai jos. Rețineți că fiecare grup poate face lucrurile în mod diferit, astfel că acesta este doar un exemplu al modului în care un grup se desfășoară.

  1. Pregătirea zonei ritualice
    2. Rochie ca și îmbrăcăminte și bijuterii (dacă îmbrăcămintea urmează să fie purtată)
    3. Sunarea clopoțelului pentru a începe ritualul
    4. Flacăra luminată pe altar
    5. Hold invocarea
    6. Băuturile celebrante din potir
    7. Chemarea demonilor incepe
    8. Executarea
    9. Stingerea flăcării
    10. Sunarea clopoțelului de la sfarsitul ritualului, inchiderea totală, „Așa s-a realizat.”

În cele mai multe cazuri, ritualurile se vor desfășura în cerc pentru a proteja membrii de demoni dezrădăcinați. Există totuși grupuri care cred că acest lucru nu este necesar, simțindu-se că ei singuri au controlul asupra a ceea ce se întâmplă în timpul ritualurilor.

Sugestii de investigare pentru poliție

Cultele teroriste și cele care se specializează în ură folosesc în general numeroase nume diferite și au diverse organizații de fațadă. Dezvoltați cât mai multe informații, cum ar fi identitatea liderilor, convingerile lor, tehnicile de recrutare etc., înainte de a lua orice acțiune. Multe dintre aceste grupuri au stocuri automate de arme – știu la ce să se aștepte!

Unele culte folosesc afaceri cvasi-legitime ca paravan pentru traficul de narcotice. Determinați dacă aceste paravane sunt înregistrate ca o afacere sau ca o organizație caritabilă pentru a solicita fonduri. Verificați instanțele locale și federale pentru procese civile anterioare și reclamații … de asemenea, Biroul pentru Afaceri, Biroul Procuraturii Generale, etc.

Multe culte satanice non-tradiționale folosesc droguri, abuzuri de copii, sacrificiu uman și forme de control al minții pentru a-și menține membrii în control. Multe dintre actele lor criminale se concentrează în jurul personalității liderului. Determinați forma învățăturilor pe care le urmărește grupul. Studiați simbolurile, datele despre activitățile desfășurate, instrumentele folosite în ceremonii etc. Observați sărbătorile onorate de cult; în special zilele de naștere a conducătorilor, solstițiile din 22 iunie, 22 decembrie, 30 aprilie etc. În cazurile de copii dispăruți, stabiliți dacă datele de dispariție au loc la aceste sărbători sau în apropierea acestora. Asigurați-vă că anchetele dvs. sunt păstrate confidențiale, deoarece orice conștiință a publicului va conduce cultul într-un secret și mai mare.

Rețineți că multe vrăjitorii tradiționale „albe” și cultele satanice sunt legitime, uneori chiar utile, pentru poliție în investigațiile criminale oculte. Mulți sunt dornici să dea informații despre acele culte angajate în activități criminale, deoarece le dau un „nume rău”. Fiți capabili să faceți diferența între astfel de grupuri din zona dvs.

De la Mariel Boatlifts din 1980, multe culte voodoo opereaza acum in țara. Înțelegeți diferitele semne și simboluri legate de aceste grupuri; în special desene de păsări, păpuși, sfinți, pietre pictate, monede etc. Unele dintre aceste grupuri sunt implicate în narcotice, crimă, extorcare și jertfă umană ocazională.

Un indiciu al activității cultului satanic este apariția animalelor mutilate, adică câini, pisici, bovine etc. Examinatorii medicali calificați examinează cadavrele pentru lipsa sângelui, a sexului sau a altor organe și posibila piele blanșată pe spate din cauza șocului electric . În unele cazuri, epiglottisul pe aceste animale va fi înghețat deschis chiar înainte de moarte. Verificați cu societățile umane locale plângerile împotriva persoanelor care torturează animale.

Căutările despre crime și persoanele suspectate de crime oculte ar trebui să fie cât mai detaliate. Fotografiile scenei ar trebui să fie luate cu pozițiile magnetice ale busolei, notează-te că cultele satanice cred că „cel rău” vine de la nord și va pune mici ramuri sau bastoane îndreptate spre sud.

Pentru a înțelege cantitatea de activitate ocultă din zona dvs., consultați bibliotecile locale și librăriile care se ocupă de ocultism. Simboluri oculte de cercetare în graffiti și tatuaje pe suspecți.

Investigatorii ar trebui să ia o hartă zonala și să suprapună pe hartă un desen al unei stele inversate. Informațiile și experiența din trecut au arătat că acest lucru este folosit ca un centru ocult de activitate în zonă. Un loc bun pentru a începe să căutați.

Culori semnificative pentru satanism / vrăjitorie

Negru : Întuneric, noapte, tristețe, rău, diavol

Albastru: Vigilență, lacrimi, apă, tristețe

Verde: Vegetația, natura, liniștitor, odihnitor

Roșu: sânge, viață fizică, energie

Alb: Curățenie, puritate, inocență

Galben: perfecțiune, bogăție, glorie, putere

Simboluri oculte

„Semnul fiarei” Patru diferite căi care se referă la „semnul fiarei” sau la Satana. Rețineți că litera „F” este a șasea literă a alfabetului.

Horned Hand „Mâna cu coarne” este semnul recunoașterii între cei care sunt în Occulta. De asemenea, poate fi folosit inocent de cei care se identifică cu muzica Heavy Metal.

Zvastică „Svastika” sau „cruce rupta” este de origine antică. Inițial, a reprezentat cele patru vânturi, patru anotimpuri și patru puncte ale busolei. În acel moment, brațele sale erau la 90 de unghiuri armonioase cu natura. Apariția „svasticii” prezintă elementul sau forțele care se întorc împotriva naturii și în afara armoniei. Grupurile naziste SWP și grupurile Occult o folosesc în acest mod.

Anti-Crist Crucea „cu capul în jos” este o blasfemie a
crucii creștine.

Ankh „Ankh” este un simbol vechi egiptean pentru viață. Porțiunea superioară reprezintă femela și partea inferioară, masculul. Acest simbol avea o semnificație magică.

Crucea confuziei „Crucea confuziei” este un simbol roman antic care pune la îndoială existența sau validitatea creștinismului.

Aici este reprezentată zeita Lunii „Dianna” și dimineața „Lucifer”. Acest simbol poate fi găsit atât în ​​Witchcraft White, cât și în satanism. Când Luna este întoarsă în direcția opusă, aceasta este în primul rând satanică.

Pentagramă „Pentagrama” cu sau fără cerc, „pentagrama” poate fi folosită atât în ​​magia alb-negru. În general, punctul de sus reprezintă spiritul, iar celelalte puncte reprezintă vântul, focul, pământul și apa.

Baphomet Pentagramul cu capul în jos, numit adesea „baphomet”, este strict satanic și reprezintă capul caprei.

Hexagrama „Hexagramul”, denumit și „Sigiliul lui Solomon”, se spune că este unul dintre cele mai puternice simboluri din Occult.

Triunghi Un „triunghi” poate varia în funcție de mărime, dar este în general inscripționat sau desenat pe pământ și este locul în
care un demon ar apărea în ritualul de conjurație.

Cerc „Cercul” are semnificații diferite. Unul dintre acestea este acela de a simboliza veșnicia. Alta este aceea de a proteja împotriva răului fără a fi și de a stoca puterea în interior. Atunci când este folosit pentru ritual, este de nouă (9) metri în diametru.

Talisman Un „talisman” sau „amulet” este un obiect cu desen sau înscris în el satana sau o imagine a unei puteri supranaturale. Majoritatea acestora sunt listate în „Cheia mai mică a lui Solomon”.

"Satanic Cult Awareness" Training Guide

Capul caprei Capul caprei reprezintă Satana și puterea întunericului.

Fulger „Fulgerul” reprezintă S pentru satan.

Fulgere „Fulgere” sunt un simbol al ordinului secret al lui Hitler – Societatea Thule.

Biserica lui satan Simbol pentru „Biserica lui satana”, găsită în Biblia satanică deasupra celor 9 declarații despre satana.

Crucea inversată a justiției satanice Deseori găsite sculptate în pieptul victimei. Când este folosit într-un astfel de caz, victima este de obicei un trădător. Este, de asemenea, folosit ca un fundal lângă un „baphomet” pentru ritualuri de blestem și compasiune. Linia verticală centrală indică prezența omului. Linia orizontală indică eternitatea, trecutul și viitorul. Arcul indică lumea. Înfățișarea încrucișată inversată simbolizează simbolul teologiei anti-creștine.

Simbolul ritualului sexual Acesta este folosit pentru a indica locul și scopul. Este adesea sculptat în piatră sau pictat pe marginea drumului pentru a arăta utilizarea actuală a locației.

Simbolul Ritual de sânge Acest simbol reprezintă sacrificii umane și animale.

Indicator de mesă neagră

Indicator de mesă neagră

Alfabete

Alfabetul vrăjitoarelor

Alfabetul runelor

Documentul complet este disponibil pe site-ul NCJRS .

11 semne tulburătoare că funcționezi ca un ateist

Un ateist cu mâinile încrucișate - imagine preluată de pe CharismaMag.org
Deși definiția termenului de „ateu” este cu privire la cineva care neagă existența lui Dumnezeu, în cadrul acestui articol voi folosi aceste cuvânt spre a defini pe cei care se identifică a fi creștini și care trăiesc de parcă nu ar exista nici un Dumnezeu față de care ei trebuie să dea socoteală. Din nefericire, în estimările mele, există un procentaj destul de mare de creștini care trăiesc ca niște atei funcționali. Mai jos sunt 11 semne care arată că funcționezi ca un ateist:

1. Faci decizii importante cu privire la cariera ta fără să te consulți cu Scriptura sau să te rogi.

Nu vă pot spune câți creștini cunosc… care aleg o carieră sau o slujbă doar pe baza mărimii salariului care îl vor avea. Ei nu iau în considerare felul cum i-a creat Dumnezeu în interior, cum va avea aceasta un impact asupra abilității lor de a se maturiza ca și credincioși, în cadrul contextului unei biserici locale, și a felului cum va afecta acest aspect relațiile lor cheie. Când o persoană face acestea… se comportă precum un ateu funcțional.

2. Alegi o biserică doar pe baza conexiunilor emoționale.

Am văzut mulți oameni care părăsesc bisericile pentru că au plecat și prietenii lor mai degrabă decât să le fi vorbit Dumnezeu. Prin consecință, oamenii sunt conduși de emoțiile lor mai mult decât de Duhul Sfânt atunci când vina vorba de această chestiune atot-importantă referitoare la familia bisericii. Afirmând acestea, putem spune că este absolut normal pentru o persoană să vină la Hristos și să frecventeze o biserică pentru că un prieten a făcut invitația; totuși, odată ce ei se maturizează în credință, Dumnezeu se așteaptă de la această persoană să treacă de la rațiunea carnală la acel proces spiritual informat cu privire la alegerea unei biserici. Printre alte lucruri, un credincios matur va alege o biserică bazat pe voia lui Dumnezeu, un loc unde să crească spiritual și unde unde Dumnezeu să fie încântat să fie părintele său spiritual (1 Corinteni 4:15).

3. Îți alegi partenerul de căsnicie bazat doar pe atracția reciprocă.

Am văzut o mulțime de creștini care se căsătoresc doar pe motivul atracției emoționale sau fizice. Deși Dumnezeu poate lucra prin oricare situație maritală (Romani 8:28), a face o decizie de acest gen nu este mai diferită decât a unui ateu care va alege partenerul de viață doar pe baza atracției emoționale sau fizice. Cred că dacă Dumnezeu folosește modul în care ne-a întocmit din punct de vedere emoțional, fizic și spiritual, de exemplu, atunci nu aș putea consilia pe cineva… să se căsătorească cu o persoană față de care nu este atrasă în mod fizic. Totuși, la finalul zilei, Dumnezeu are un soț/soție specific/ă care să se potrivească cu chemarea și destinul tău, care provine în urma călăuzirii Duhului și a auzirii vocii lui Dumnezeu. Am văzut multe cupluri căsătorite care au venit la Hristos și pe care Dumnezeu i-a adus laolaltă deși ei nu erau credincioși; după ce ești mântuit, ți se cere mai mult cu privire la luarea de decizii.

4. Nu ai nici o comuniune consistentă cu Dumnezeu.

Orice credincios care nu Îl caută în mod regulat pe Domnul, care să aibă ca scop o comuniune continuă cu El, trăiește precum un ateu funcțional. Moise a spus Domnului, ”Dacă nu va merge Însăși Prezența Ta, nu ne lua de aici!” (Exod 33:15). A fi în comuniune cu Duhul și a fi condus în mod continuu de El este o fibră a Creștinismului normal (Romani 8:14Efeseni 5:15-18). Credincioșii care își umplu în mod continuu viețile cu activități lipsite de căutarea lui Dumnezeu… se comportă precum ateiștii funcționali.

5. Scriptura nu te informează cu privire la viziunea ta asupra lumii.

La fiecare anotimp de alegeri sunt uimit de politicile nebiblice și de candidații pe care anumiți credincioși încă îi mai susțin. Acest lucru îmi arată în mod evident faptul că ei sunt informați în primul rând din mediul umanismului secular și nu înțeleg să integreze credința lor privată cu politica publică. Aceia care nu sunt informați prin Scriptură cu privire la evenimentele din lume și părerile diferite din viață sunt ateiști funcționali în această zonă.

6. Ocazional vorbești negativ cu privire la biserici și liderii spirituali.

Biblia ne învață că frica de Domnul este începutul înțelepciunii (Proverbe 1:7). Atunci când o persoană vorbește în mod ocazional de rău pe alți oameni, în special pe liderii și bisericile creștine, aceasta demonstrează că ei duc lipsă de frica de Domnul care urăște discordia dintre oamenii lui Dumnezeu (Proverbe 6:19Efeseni 4:29-31). Calomniatorii și bârfitorii din biserică trăiesc precum ateiștii funcționali.

7. Tu determini câți copii să ai.

Una din poruncile originale pe care le-a dat Dumnezeu omenirii a fost aceea de a aduce roade și de a se multiplica, care înseamnă… să ai copii (Geneza 1:28). Copiii biologici sunt o moștenire de la Domnul (Psalmul 127:3-5). A avea copii este una din chemările noastre primordiale deoarece suntem parteneri cu Dumnezeu să extindem familia Sa eternă; cei care nu pot avea copii sau sunt chemați să fie singuri (necăsătoriți) ar trebui să se concentreze pe a avea copii spirituali. Având în minte o chestiune atât de importantă, cuplurile căsătorite ar trebui să se roage cu privire la pasajul din Geneza 1:28 și să ceară lui Dumnezeu câți copii vrea El ca ei să aibă; cei care determină planificarea familială fără Dumnezeu sunt precum ateiștii funcționali.

8. Alegi să divorțezi de partenerul tău de căsnicie pentru motive nebiblice.

Am cunoscut lideri spirituali care în mod volubil divorțează de partenerul lor de căsnicie doar pentru simplul motiv că… nu se înțeleg. Isus nu a făcut divorțul așa de ușor (Matei 5:31-3219:1-10). Cei a căror viziune este fericirea și dacă nu o ating divorțează… încalcă de fapt legământul cu Dumnezeu și cu partenerul lor de căsnicie, și acționează precum ateiștii funcționali. De sigur, dacă un credincios alege să divorțeze, cealaltă persoană din cadrul căsniciei nu este responsabilă sau legată (1 Corinteni 7:15).

9. Umblarea ta cu Dumnezeu este bazată pe binecuvântare și conveniență.

Cei care îl slujesc pe Dumnezeu doar când le este convenient sau unde se cere un sacrificiu minim… trăiesc precum ateiștii funcționali.

10. Trăiești independent de trupul Său.

Din momentul când noi veni la Hristos, El ne pune în trupul Său (1 Corinteni 12:12-13). În schimb, călăreții singuratici sau cei care merg dintr-o biserică în alta, sau care trăiesc fără să fie într-un legământ sau să dea socoteală la vreo conducere spirituală, trăiesc precum ateiștii funcționali. Am văzut în urma studierii Noului Testament că nu poți să-ți îndeplinești chemarea separat de o biserică locală.

11. Faci o mișcare geografică fără să auzi ceva din partea lui Dumnezeu.

Sunt uimit de cât de mulți creștini am cunoscut, care au plecat din biserica unde Dumnezeu i-a pus, doar ca să-și irosească anii vieții lor zbătându-se într-o stare spirituală stagnantă. Înainte să faci o mutare geografică care va avea un impact asupra vieții tale de biserică, îți sugerez să faci următoarele: Asigură-te că ai auzit vocea lui Dumnezeu în legătură cu mărturia independentă a altor credincioși maturi, consultă-te cu liderii tăi spirituali, asigură-te că nu ești mișcat doar de bani sau conveniență, asigură-te că vei avea altă biserică în noua comunitate în care mergi și pe care ai vizitat-o, în care să ai un sens de legătură și să te asiguri că nu arzi podurile, în caz că faci vreo greșeală și va trebui să te întorci înapoi. Cei care fac în mod superficial o mutare geografică acționează precum ateiștii funcționali.

Notă. Articolul de față este o adaptare a unui material scris de Joseph Mattera (foto alăturat) apărut pe 29 iunie 2017 în Charisma Magazine (de unde a fost preluată și fotografia de la început). Joseph Mattera este un autor cunoscut pe plan internațional, activist/teolog a cărui misiune este de a influența liderii care influențează națiunile. El conduce câteva organizații, în special The United States Coalition of Apostolic Leaders (uscal.us). El are un blog în cadrul Charisma Magazine online intitulat ”The Pulse”. Pentru mai multe detalii despre autor și pentru a comanda cărțile lui, vizitați josephmattera.org. Dacă citați acest material în altă parte, rog să păstrați toate link-urile din el, nota aceasta de final, și să oferiți sursa citării, adică acest blog. Mulțumesc.

Falsa preoție și lepădarea de credință — Semnele vremurilor din urmă

Fără îndoială, unul dintre semnele care indică vremea sfârșitului, în cursul căreia se va ridica și „omul fărădelegii” este lepădarea de credință, așa cum a profețit apostolul Pavel: ”Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, […] […]

Cine poate oficia binecuvântarea copiilor?

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Întrebare:

Binecuvântarea copiilor se face doar de către prezbiteri sau orice credincios o poate face?

Creștinii evanghelici nu botează pruncii, pentru că aceștia nu pot crede în Domnul Isus și nu au făcut încă alegerea să fie ucenici ai Lui. Dar creștinii evanghelici oficiază cu toată adunarea binecuvântarea copiilor și, de cele mai multe ori, este citit textul din cartea Numeri de către pastor sau prezbiter și, după fiecare frază, este citit numele copilului sau ale copiilor (dacă sunt mai mulți) a căror binecuvântare se oficiază. Iată textul care se citește:

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: ‘Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi: «Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!» Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.’” (Numeri 6:22–27)

După fiecare frază din binecuvântare, pastorul spune numele pruncilor asupra cărora este cerută de la Dumnezeu binecuvântarea și toată adunarea spune “Amin”. Ca și pastor, de fiecare dată specific pentru toți cei prezenți că această binecuvântare o cerem și o facem cu toată adunarea.

Fiecare părinte își binecuvântează copiii și cere binecuvântarea lui Dumnezeu peste ei de multe ori în rugăciuni. Și așa trebuie să facă totdeauna și nu doar pentru copiii săi, ci pentru toți oamenii. Dar binecuvântarea pruncilor la biserică este un eveniment deosebit și se face atunci când ei sunt aduși pentru prima dată la adunarea bisericii și această binecuvântare este oficiată sub conducerea pastorului sau a prezbiterului.

https://moldovacrestina.md/cine-poate-oficia-binecuvantarea-copiilor/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cine-poate-oficia-binecuvantarea-copiilor/

Cine Este Dumnezeu?

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Adăugat de Arise For Christ

Dumnezeu, Cel care a creat acest univers măreţ până în cele mai mici detalii, poate fi cunoscut… de noi. El ne spune diferite lucruri despre Sine, dar nu Se opreşte aici: ne cheamă chiar să avem o relaţie personală cu El, vrea să ajungem să Îl cunoaştem. Deci, nu e vorba numai că putem şti câte ceva despre El, ci Îl putem cunoaşte chiar pe El, şi încă îndeaproape.

„Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.

Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.” (Ieremia 9:23,24)

Cine este Dumnezeu… Este Cel de care te poţi apropia cu uşurinţă.

Dumnezeu ne invită să vorbim cu El şi să-L implicăm şi pe El în tot ceea ce ne preocupă. Nu este nevoie ca mai întâi să ne punem ordine în viaţă. Nu este nevoie nici să fim ceremonioşi, să ne exprimăm corect din punct de vedere teologic sau să ducem o viaţă neprihănită. Aşa este Dumnezeu: iubitor şi gata să ne primească când ne întoarcem spre El.

„Domnul este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toata inima.” (Psalmul 145:18)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care creează.

Tot ceea ce facem noi, oamenii, este construit cu materiale deja existente, după nişte planuri prestabilite. Dumnezeu însă are capacitatea de a porunci ca lucrurile să ia fiinţă şi nu vorbim aici doar de galaxii şi forme de viaţă, ci şi de soluţii la problemele de zi cu zi. Dumnezeu Se gândeşte la tot felul de inovaţii ca să ne ajute. De aceea doreşte să Îi cunoaştem puterea şi să ne bizuim pe ea.

„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.” (Psalmul 147:5)

„… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.” (Psalmul 121:1,2)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care iartă.

Noi, oamenii, păcătuim. Înclinaţia noastră firească este de a acţiona de capul nostru, nu aşa cum doreşte Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu numai că nu poate trece cu vederea un aşa păcat, dar este chiar gata să-i condamne pe oameni pentru păcatul lor. Dar asta nu-i totul: Dumnezeu este milos şi gata să ne ierte din clipa în care începem o relaţie cu El. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce ispăşind astfel condamnarea pentru păcatele NOASTRE. Apoi a înviat din morţi şi ne oferă iertarea Sa.

„…neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire…

Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu;” (Romani 3:22,25)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care e mereu sincer.

Dumnezeu ne vorbeşte despre Sine în mod clar, întocmai unei persoane care îţi îngăduie să îi cunoşti gândurile şi sentimentele… Deosebirea este că Dumnezeu este întotdeauna sincer! Orice spune despre Sine sau despre noi este adevărul gol-goluţ. Cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere şi exacte întotdeauna şi în totalitate, fiind mai adevărate decât sentimentele, gândurile şi observaţiile noastre. Iar dacă Dumnezeu ne face o promisiune, de orice fel, putem conta că o va îndeplini, că nu vorbeşte ca să Se afle în treabă… Îl putem crede pe cuvânt.

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:130,105)

Cine este Dumnezeu… Este Cel care deţine puterea.

Ţi-ar plăcea să ai tot timpul dreptate, în legătură cu orice? Ei bine, Dumnezeu are… Înţelepciunea Sa este fără margini. El înţelege toate elementele unei situaţii, mai ales că ştie şi ce s-a întâmplat înainte şi ce se va întâmpla după aceea. Nu este nevoie să Îi aducem la cunoştinţă ultimele noutăţi, să Îi dăm sfaturi sau să Îl convingem să facă ceea ce se cuvine. Va face oricum ceea ce se cuvine… pur şi simplu fiindcă Îi stă în putere s-o facă şi fiindcă este animat de motive curate. Ce trebuie să facem noi? Nu trebuie decât să ne încredem în El, ştiind că El nu va greşi niciodată, nu ne va submina, nici nu ne va înşela. Putem avea totală încredere că va face ceea ce se cuvine în orice împrejurare şi în orice clipă.

„Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine: ci de ruşine vor fi daţi cei ce Te părăsesc fără temei.” (Psalmul 25:3)

Sursa: http://www.everystudent.ro/

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/cine-este-dumnezeu

Cine este aproapele meu?

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Un articol din revista „Mesagerul Păcii”

Pentru un creştin tânăr, care doreşte să împlinească misiunea evanghelizării, se pun la început întrebările: Unde încep cu evanghelizarea? Cui pot să mă adresez? Cine este aproapele meu?    Începem expunerea noastră cu o constatare principială: aproapele meu este – cum deja cuvântul dă de înţeles – acela sau aceea care îmi este aproape. Nu este greşit, să ne gândim şi la împrejurimea noastră directă. S-a spus deja adesea – şi pe drept – că misiunea noastră să răspândim Evanghelia exact acolo îşi are începutul: în împrejurimea noastră, deci acolo unde Dumnezeu ne-a aşezat. Până la urmă, oricine, cu care avem de-a face, este „aproapele“ nostru.

Familia

Unii au crescut în case de credincioşi – o binecuvântare de valoare inestimabilă. De aceea ei nu cunosc propria familie ca şi „câmp de misiune“ în această formă. Dar poate la tine este altfel: ai un frate sau o soră, care nu este încă mântuit sau mântuită? Sau părinţii tăi sunt încă necredincioşi? Atunci poate doreşti să le arăţi calea spre Domnul Isus. Încă ceva: Dumnezeu doreşte totdeauna să salveze case întregi (a se compara cu Faptele Apostolilor 11:14 bookmark document16:15, 31-34 bookmark document18:8 bookmark document). Aceasta poate să-ţi dea curaj. Există unele exemple în Scriptură care arată că mărturia noastră pentru Domnul începe în propria familie (a se vedea Judecători 6:25-27 bookmark document). Domnul Isus a spus demonizatului vindecat: „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine“ (Marcu 5:19 bookmark document). Şi aici vedem acest principiu.

Locul unde locuim   

Domnul Isus a spus ucenicilor Lui, la scurt timp înainte de înălţarea Sa: „ …şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“ (Faptele Apostolilor 1:8b bookmark document). Succesiunea este importantă. Ucenicii au început slujba lor de mărturie pentru Domnul mai întâi acolo unde se aflau – în Ierusalim. A fost un har deosebit al lui Dumnezeu. El a vrut ca acolo unde a fost osândit şi răstignit Domnul Isus, să se predice mai întâi Evanghelia. De abia după aceea s-a extins acest cerc şi Evanghelia a ajuns mai întâi în Iudeea, apoi în Samaria şi la final pe întreg pământul.

Chiar dacă locul originar al celor mai mulţi ucenici era în Galileea, s-au oprit totuşi în Ierusalim. Astfel se poate face din această împrejurare următoarea aplicare: misiunea noastră de a răspândi Evanghelia este mai întâi în locul nostru natal – acolo unde este casa noastră. De regulă, Dumnezeu nu ne dă misiunea de a merge ca misionar în străinătate, dacă nu am urmat deja mai înainte porunca de misiune în locul nostru natal.

Poate că doreşti să le spui oamenilor din locul unde locuieşti despre Domnul Isus, dar ţi-e teamă să te adresezi lor. Doresc să amintesc câteva alternative (fără pretenţia de a fi toate):

1. Roagă-te regulat pentru mântuirea vecinilor tăi şi a oamenilor din localitatea ta. Roagă-L pe Domnul şi pentru ocazii când poţi fi un indicator spre cer.

2. Poţi merge din casă în casă şi să pui în cutiile poştale pliante.

3. La trecerea dintre ani este o bună ocazie să oferi oamenilor din vecinătatea ta un calendar evanghelistic (de exemplu „Sămânţa bună“).

Locul activităţilor noastre zilnice   

Pentru cineva locul activităţilor zilnice este şcoala, pentru altul universitatea, pentru unul gospodăria şi pentru un altul locul de formare profesională sau locul de muncă. Indiferent de activitatea ta şi cu cine ai de-a face, poţi să ştii: Domnul Isus doreşte ca să fii o lumină pentru El acolo unde El te-a aşezat (Matei 5:14, 16 bookmark documentFilipeni 2:15 bookmark document) – mai întâi prin aceea că tu îţi îndeplineşti activităţile tale cu fidelitate şi seriozitate. Mărturia ta pentru Domnul Isus devine numai atunci credibilă şi acceptată, când comportamentul tău arată ceea ce spui. De aceea: fii fidel în activităţile tale zilnice! (Citeşte pentru aceasta Daniel 6:5 bookmark document şi Tit 2:9, 10 bookmark document.)

Poate cel mai important lucru pe care îl putem face pentru oamenii, cu care venim zilnic în contact, este: să ne rugăm. Aşa putem să ne rugăm Domnului nostru – nu numai pentru mântuirea colegilor noştri de şcoală, a colegilor de studiu şi de muncă, ci şi pentru posibilităţi de a ne adresa lor pentru mântuirea sufletului lor.

Apoi există multe ocazii bune, prin „martorii muţi“ de a indica spre Evanghelie. Te-ai gândit vreodată să pui pe perete un calendar cu versete biblice la locul tău de muncă (dacă este permis)? Sau să pui pe biroul tău o piatră, în care este gravat cuvântul „veşnicie“? Sau să agăţi un poster cu un verset evanghelistic din Biblie pe panoul de plută? Există unele posibilităţi pe care le putem folosi, pentru a face pe alţii atenţi asupra mesajului, fără să trebuiască să ne adresăm direct cuiva. Există autocolante pentru maşină care se pot lipi pe maşină… Poate tocmai un astfel de „martor mut“ va determina pe aproapele tău să cugete şi să-ţi pună deodată întrebări…

Să ai o privire pentru aproapele în viaţa de zi cu zi   

Nu există mulţi oameni pe care îi întâlnim în viaţa de zi cu zi? De exemplu şoferul de taxi, care te ia cu el, sau şoferul de autobuz, cu care mergi zilnic la şcoală. Apoi poştaşul pe care îl întâlneşti regulat, sau coşarul, care se opreşte deodată în faţa uşii casei tale, apoi reprezentantul de la asigurări, care iarăşi te „enervează“, sau vânzătoarea de la măcelărie etc. Această listă se poate extinde! Te-ai gândit vreodată că poţi să fii pentru aceşti oameni un indicator spre Domnul Isus? Cum ar fi de exemplu ca la sfârşitul unei întâlniri să dai o carte evanghelistică sau un pliant? Adesea este tocmai acesta punctul de plecare pentru o discuţie în continuare, în care poţi vesti Evanghelia.

Ar trebui să fim gata în orice timp să răspândim Evanghelia. Petru pretinde de la noi: „Fiţi totdeauna gata să răspundeţi oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi“ (1. Petru 3:15b bookmark document). Vrem să fim treji, ca să vedem ocaziile pe care ni le arată Domnul în viaţa de zi cu zi, şi să le putem folosi în modul corect. Să avem şi aici o privire pentru apropiaţii noştri. Putem să-L rugăm pe Domnul la începutul unei zile: „Doamne, arată-mi cine este astăzi aproapele meu!

Pilda samariteanului

În încheiere dorim să privim şi la pilda samariteanului milostiv din Luca 10 bookmark document. Motivul pentru această pildă a fost întrebarea unui învăţător al Legii, cine este aproapele lui. La această întrebare, Isus a spus cunoscuta pildă: „Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: «Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere. Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?» «Cel ce şi-a făcut milă cu el», a răspuns învăţătorul Legii. «Du-te de fă şi tu la fel», i-a zis Isus“ (Luca 10:30-37 bookmark document).

Pentru înţelegerea a ceea ce vrea Domnul să spună învăţătorului Legii prin această pildă, trebuie să ştim că iudeii nu aveau legături cu samaritenii (Ioan 4:9 bookmark document). Samaritenii erau un popor amestecat, care era dispreţuit de iudei. Putem considera că şi învăţătorul Legii ca iudeu evlavios se uita cu un anumit dispreţ spre samariteni. Avem în această pildă două învăţături importante:

1. Dorim să fim gata să ducem oricărui om Evanghelia, nu numai acelora care ne sunt simpatici sau corespund imaginaţiei noastre. Dorim să acceptăm fără rezerve pe fiecare om, când este vorba să-i prezentăm oferta de har a lui Dumnezeu.

2. Dorim să avem o privire atentă la necazul oamenilor din jurul nostru, care nu-L cunosc pe Domnul Isus. În sens figurat, fiecare dintre aceşti oameni se află în aceeaşi situaţie ca omul căzut între tâlhari. Ne afectează că mulţi dintre vecinii, colegii de muncă, colegii de şcoală sau de facultate se îndreaptă înainte spre iad? Să învăţăm de la samariteanul milostiv, să vedem necazul sufletesc (dar şi pământesc) al aproapelui nostru şi să-l întâmpinăm cu îndurare.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cine-este-aproapele-meu/

Cine are dreptate? – despre competiția interpretărilor

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Am văzut recent că Dionis Bodiu a abordat o chestiune foarte interesantă. În context evanghelic, unde aproape fiecare individ își poate croi propria hermeneutică, e deosebit de important să ai niște certitudini care să valideze o interpretare. Nu știu exact în ce direcție vor merge postările următoare ale lui Dyo, aștept cu interes.

Aș vrea, în cele ce urmează, să evidențiez câteva potențiale (dar adesea sunt cât se poate de concrete)… vicii de procedură destul de răspândite. Și să discut despre necesitatea unor incertitudini.

Din punct de vedere logic, orice absolutizare a unei paradigme teologice ar trebui să se soldeze cu anihilarea tuturor celorlalte. Detaliez. Dacă baptiștii au dreptate în absolut, dacă ei sunt depozitarii unici ai adevărului integral și transcendent, atunci și penticostalii, și ortodocșii, și catolicii se află în eroare.

Toleranța teologică față de confesiunile concurente este, în acest caz, cel mult un gest condescendent deși, luat la bani mărunți, ar putea fi catalogat și drept indiferent, inconștient sau chiar eretic. Cum să ai legături „frățești” cu niște inși despre care știi că se află în deplină rătăcire teologică?

Faptul că există însă legături între diverse confesiuni sau că o parte dintre membrii lor se consideră reciproc creștini dovedește că, dincolo de declarațiile ultimative și chiar belicoase, se întinde un spațiu al bunăvoinței. Care bunăvoință nu poate veni, dogmatic vorbind, decât dintr-o anumită ezitare, dintr-o nesiguranță de sine.

Mai mult decât atât, probabil că o majoritate a enoriașilor ce frecventează biserici de diferite culori confesionale sunt de acord să se numească creștini, cu toate că știu că acest titlu este aplicat, cu îndreptățire, și altora.

Presupunând că există o seriozitate teologică ce caracterizează fiecare confesiune, acest nume generic și unificator – cel de „creștin” – ar trebui repudiat și abandonat fără ezitări dacă nu ar avea acoperire într-un set (oricât de minimal) de credințe comune. Penticostalii, de pildă, care s-au inventat mult mai târziu decât luteranii sau ortodocșii, ar trebui să se dezică de orice asociere cu creștinismul dacă nu ar fi măcar câteva dogme creștine fundamentale la care să adere necondiționat toată lumea.

Asta îmi spune că există un trunchi comun, o moștenire teologică de la care toți creștinii se revendică într-o anumită măsură și datorită căreia se deosebesc de alte religii.

Dacă raționamentul meu e corect, atunci se pare că ezitarea sau flexibilitatea dogmatică pe care o reclamam la început se manifestă tocmai în aceste diferențe confesionale cu valoare individualizantă. Deci tocmai elementele identitare specifice sunt cele supuse incertitudinii. Ceea ce nu-i rău.

Paradoxal (sau poate că doar oximoronic) însă, tocmai aceste „dogme” distinctive sunt cele mai trâmbițate și mai populare în mediile confesionale. Toată lumea știe prin ce se deosebește de ceilalți. Mai rari sunt cei ce știu și care este specificul celorlalți, al nu-chiar-atât-de-creștinilor. Probabil că la mijloc e și un mecanism psihologic, nu foarte sofisticat, care îi determină pe oameni ca atunci când nu au certitudini suficient de solide să le fabrice din cuvinte și să le strige foarte tare, doar-doar vor căpăta consistență.

Avem așadar, până în acest punct, un creștinism pe care nu-l renegăm, ci îl revendicăm (selectiv), indiferent în ce spectru confesional ne situăm. Iar asta, în ciuda faptului că termenul „creștin” a avut de suferit numeroase conotări și deformări din pricina abuzurilor sau deviațiilor eretice care s-au manifestat de-a lungul veacurilor.

Această perseverență mă determină să cred că există un corpus comun de credințe unanim împărtășite. Iar ceea ce ne unește subminează, de facto, într-o bună măsură deosebirile paradigmelor identitare specifice, în ciuda dârzeniei cu care fiecare confesiune își reclamă superioritatea.

Absolutizarea unei interpretări sau a unei paradigme confesionale vine, mai mereu, la pachet cu orgoliul aferent. Adicătelea, nu știm noi cine-s adventiștii/catolicii/reformații? Nu știm noi că la ei așa și pe dincolo? Dacă e să stăm și să cugetăm, unde există o înțelegere a Bibliei mai limpede și mai nemăsluită decât la noi?

Or din arsenalul interpretării valide face parte și smerenia. Nu ca un soi de anexă facultativă, ca un apendice dispensabil, ci ca unealtă de lucru obligatorie. Ori de câte ori se înalță capete trufașe să afirme ultimativ adevărurile unei confesiuni, declarațiile sunt invalidate datorită deficitului de smerenie.

Smerenia adevărului nu înseamnă însă toleranță tâmpă, tăcere jenată, sfiiciune lașă. Nicidecum! Înseamnă însă prudență, blândețe, fermitate, înțelepciune și onestitate. Forța adevărului rezidă tocmai în aceea că nu poate fi nici îngropat, nici eludat. Umilitatea lui implicită constă în aceea că nu-și revendică perimetre pe care nu le poate acoperi.

Mi se pare că se impune de la sine ca, atunci când urmează să fie afirmat un adevăr, să i se asigure mediul adecvat. Forțările și denaturările trebuie evitate. Mai degrabă ar merita păcătuit prin exces de precauții. După cum o dovedește Scriptura și viața marilor sfinți ai Bisericii, mândria e atât de insidioasă încât niciodată nu putem considera că am luat prea multe măsuri împotriva ei.

Mă gândesc că un test util pe care-l poate face oricine e cel al iubirii. Când paradigma teologică – ce decurge din specificul hermeneutic confesional – stârnește aroganță, dispreț sau dușmănii vizavi de alți creștini, ceva nu e cum trebuie. Dacă însă interpretarea Scripturii aprinde în credincios dragoste și îi ascute sensibilitatea care-l determină să sufere pentru semen, pentru frate, atunci sunt mari șanse ca adevărul să fi biruit (pentru moment măcar) trufia înșelătoare.

Mă uit la martirii închisorilor comuniste și constat că, sub torturi, diferențele confesionale se estompau. Asta spun cu toții. Mai adăugați la asta și faptul că Dumnezeu nu ține cont de paradigmele noastre, nici de hermeneuticile specifice, ci validează acțiuni ale creștinilor din orice arie confesională. Indiferența cu care tratează gardurile pe care le străjuim cu atâta sfințenie ar trebui să ne dea de gândit oleacă.

Și dacă tot am vorbit despre testul iubirii, trebuie reținut și că dragostea e singurul mediu de reacție favorabil unor rezultate sănătoase. În absența iubirii, produsul finit al interpretării, chiar dacă poartă un nume nobil, nu deține și proprietățile aferente.

Probabil că cei care mă citesc de mai multă vreme știu că departe de mine gândul să sugerez că dragostea ar trebui să fie blândoacă și credulă. Nu! Însă dragostea nu doar mustră, ci și încurajează, apreciază, mângâie, se lasă înduplecată, pășește cu prudență în zonele sensibile. Or discursurile în care se proclamă superioritatea unei anumite confesini – în detrimentul tuturor celorlalte – par axate numai pe dojană. Seamănă adesea cu niște demersuri politice de discreditare a adversarului. Sau cu reclamele care ne explică de ce un anumit produs e excepțional, în vreme ce toate celelalte sunt „obișnuite” și, evident, inferioare.

Pe lângă dificultatea de a dovedi prezența iubirii în aceste discursuri, triumfalismul lor deosebit de vocal e, așa cum spuneam la început, incongruent cu coabitarea în granițele aceleiași mari religii creștine. Desigur că în zilele noastre orice e posibil, însă indiferența pe care o afișează o seamă de confesiuni față de suratele lor creștine mai bătrâne nu e decât dovada ignoranței și a naivității.

Ar fi stupid să dăm crezare unor voci care pretind, mai voalat sau mai fățiș, că Dumnezeu poate fi convins să colaboreze numai cu anumite grupări, cele în care oamenii sunt foarte… nu știu cum. Câtă vreme există har divin, e imposibil de conceput că fervoarea religioasă a unora ar putea obține, drept răsplată, garanția prezenței exclusive a lui Dumnezeu în ograda celor deosebit de cucernici.

Așadar, smerenia și dragostea ar putea aduce un plus de valoare paradigmelor confesionale concurente printr-o poziționare realistă într-un context recunoscut ca atare. E drept că, politic vorbind, s-ar putea să producă mutații în rândurile „electoratului”, să pericliteze scaune și să afecteze interese. Dar, în lumina celor spuse, tot cred că ar fi mai de folos și mai onestă o poziție care să renunțe la pretenția de exclusivitate asupra interpretării autorizate a Scripturii.

UPDATE: Potrivit interpretării și paradigmei lor, unii se întreabă dacă un martir creștin (care n-a fost ortodox) are vreo șansă să ajungă în rai. Se pare că părerile sunt împărțite…

 

https://drezina.wordpress.com/2011/09/25/cine-are-dreptate-–-despre-competitia-interpretarilor/?wref=tp

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cine-are-dreptate-despre-competitia-interpretarilor/

Chuck Norris – Citirea Bibliei m-a adus din nou la Hristos

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Chuck Norris continuă să fie una din figurile cele mai recunoscute din industria cinematografică, dar mulți nu știu că el este de asemenea un urmaș al lui Hristos, ce vorbește deschis despre experiența lui ca și creștin.

„Eu mi-am predat viața lui Isus la vârsta de 12 ani. M-am și botezat la această vârstă. Și El creștea înlăuntrul meu. Dar când am avut ocazia să merg la cruciadele pastorului Billy Graham, din păcate am avut puțină treabă cu cinematografia”.

„Tot mai mult pierdeam legătura și din această cauză mi-am pierdut prima mea familie”, a declarat la CBN News.

Chuck Norris s-a îndepărtat de Isus dar a găsit drumul de întoarcere la Hristos cu ajutorul Bibliei. „Întotdeauna eram mânios, aveam un gol enorm în inima mea și nimic nu mă făcea fericit. În cele din urmă m-am căsătorit cu o femeie temătoare de Dumnezeu și acasă ea citea Biblia în fiecare dimineață. După un anumit timp ea mi-a zis: vrei să citesc cu voce tare și pentru tine?”, a declarat actorul.

„Așa că m-am așezat și ea a început să citească Biblia pentru mine cu voce tare, în fiecare dimineață. În cele din urmă i-am zis: acum lasă-mă să citesc eu. Așa am început să citesc Biblia cu  voce tare, ca apoi să aud în inima mea că Dumnezeu îmi spune: Chuck, este momentul să te întorci acasă și de atunci a trecut deja suficient timp. Acum inima mea este plină din nou”, a spus.

Chuck revelează de asemenea că programul său național de arte marțiale se bazează în principiile creștine. „Filosofia artelor marțiale se bazează fundamental în principiile Bibliei. Chiar dacă nu vorbim despre Isus, putem vorbi de ceea ce Isus spune în Biblie. Iubește-l pe aproapele tău și fii o persoană bună. Chiar când nu putem cita Scripturile, putem parafraza ceea ce spune Isus sau ceea ce spune apostolul Pavel, într-o formă indirectă”.

Actorul spune că tot succesul său se datorează harului lui Dumnezeu. „Chuck tu ești bărbatul cel mai norocos din lume. Ești campion mondial de karate și o stea de cinematograf și TV”, îi spun unele persoane.

„Când mi se spune acest lucru zâmbesc deoarece norocul nu are nimic de a face cu aceste lucruri. Dumnezeu este cel ce are ceva de spus cu toate acestea”, a semnalat.

Ce puteți spune despre anumite  „glume” din Internet ce spun că Norris este suficient de puternic că poate vindeca cancerul? Răspunsul lui Chuck este destul de singular: „A existat un om a cărui lacrimi puteau vindeca cancerul sau orice altă infirmitate, inclusiv adevărata cauză a tuturor bolilor: păcatul. … Sângele lui ne-a vindecat. Numele lui este Isus, nu Chuck Norris. Dacă sufletul tău are nevoie de vindecare, rețeta de care ai nevoie nu se găsește în lacrimile lui Norris ci în sângele lui Isus”, conclude actorul.

Sursa: NoticiaCristiana.com

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici – Accente

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/11/chuck-norris-citirea-bibliei-m-a-adus-din-nou-la-hristos/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/chuck-norris-citirea-bibliei-m-a-adus-din-nou-la-hristos/

CHINA ŞI CREŞTINII

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Persecuții | 1 februarie 2014, 21:09

15 creștini arestați în capitala Chinei

map-china

15 creștini au fost arestați în capitala Chinei pentru că au încercat să aducă alimente și medicamente pentru alți credincioși puși sub arest la domiciliu, scrie ChinaAid.

19 membri ai comunității «Holy Love Fellowship» din Beijing, inclusiv unul dintre liderii, au planificat pentru a lua parte la un studiu biblic în casa lui Zhang. La fața locului, au descoperit ca Zhang este sub arest la domiciliu.

Știind de probleme lui cu inima, membrii comunității au decis să-i aducă medicamente și alimente. În acel moment 15 dintre ei au fost arestați, inclusiv un adolescent în vârstă de 14 ani. Membrii de familie nu pot comunica cu deținuții.

În conformitate cu ChinaAid, creștinii reținuți de poliție au o limită severă la alimente.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro 15 creștini arestați în capitala Chinei – Stiri Crestine.ro

China avortează zilnic peste 63,000 de bebeluși nenăscuți

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Anual, în China sunt avortați mult mai mulți copii decât în oricare altă țară din lume. Portalul Breitbart News informează conform statisticilor guvernului chinez, precum că în China, zilnic are loc avortarea a peste 63,000 de bebeluși nenăscuți.

Deși autoritățile chineze susțin că în 2015 au avut loc 13 milioane de avorturi, Departamentul de Stat al Statelor Unite este de părerea că în realitate ar fi vorba de un număr mult mai mare.

Dacă am sta să facem calculele, aproximativ 63,013 avorturi pe zi ar însemna 2,625 de avorturi pe oră sau 43 pe minut. Abuzurile asupra fetelor și femeilor sunt direct legate de fenomenul avortului în China. Reggie Littlejohn, președintele organizației Drepturilor Femeii fără Frontiere, care activează întru protejarea femeilor și fetelor din China de la avortul forțat sau sterilizarea forțată, susține că bebelușii de gen feminin sunt vizați încă de când se află în burta mamei. “Deoarece familiile preferă băieții, fetele se vor afla mereu în pericol, prin urmare Campania Salvează o Fată rămâne a fi foarte importantă,” a declarat Littlejohn pentru Breitbart News.

Unele avorturi reprezintă decizia femeilor, însă multe altele sunt situații forțate. Politica copilului unic în China a fost modificată în 2016 și acum un cuplu poate avea doi copii, însă până în 2016 au avut loc abuzuri masive, inclusiv avorturi târzii și sterilizări.

Mai devreme într-un editorial de pe portalul LifeNews era scris, “Prin scoaterea la lumină a ceea ce se întâmplă în China, sperăm să ne trezim într-o lume în care fiecare fată și femeie este prețuită și profund respectată pentru demnitatea ei intrinsecă, iar un bebeluș este binevenit indiferent de sexul acestuia.”

https://www.stiricrestine.ro/2017/03/20/china-avorteaza-zilnic-peste-63000-de-bebelusi-nenascuti/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/china-avorteaza-zilnic-peste-63000-de-bebelusi-nenascuti/

Chelnerul creștin și băuturile alcoolice

download

ÎNTREBARE:

E păcat să lucrezi ca și chelner la un restaurant? Pe lângă mâncare, chelnerii iau și comandă de băuturi alcoolice și le servesc clientului, deci cum ar fi considerată aceasta din punct de vedere biblic?

Este alegerea clienților să consume sau să nu consume alcool și nu poți să le impui lor convingerile tale religioase, dar poți să le vestești Evanghelia și este important să faci aceasta. Gândește-te cum ai putea să faci așa ca de fiecare dată să le spui un cuvânt despre Domnul Isus Hristos. Eu am scris recent o broșură pe care doresc de acum înainte să o ofer tuturor pasagerilor care zboară alături de mine în avion și mi-a pus Domnul pe inimă să scriu și o broșură de evanghelizare pentru toți chelnerii și vânzătorii pe unde ajung să mănânc în multele mele călătorii misionare. Deci, te sfătuiesc ca să te gândești și tu cum să le spui oamenilor despre Hristos și să-L prezinți pe El și Evanghelia.

Dacă însă ai mustrări de conștiință pentru faptul că le oferi oamenilor băuturi alcoolice, atunci mai bine va fi să-ți cauți un alt loc de muncă, căci este scris:

Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin şi să te fereşti de orice lucru care poate fi pentru fratele tău un prilej de cădere, de păcătuire sau de slăbire. Încredinţarea pe care o ai, păstreaz-o pentru tine, înaintea lui Dumnezeu. Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine. Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit, pentru că nu mănâncă din încredinţare. Tot ce nu vine din încredinţare e păcat. (Romani 14:21–23)

Deci, dacă încredințarea pe care o ai îți spune că nu este bine să mai lucrezi la acel restaurant, caută-ți un nou loc de serviciu și acolo să le spui la toți oamenii despre Hristos și să fii o lumină pentru oamenii din jur. Așa să te ajute Domnul.

CHANUKAH – חנוכה – REDEDICAREA

download

În Yochanan (Ioan) 10;22,23. citim: “În Y’rushalayim (Ierusalim) avea loc atunci sărbătoarea Chanukah (Dedicării (Templului)). Era iarnă. Yeshua (Isus) se plimba prin Beyt Ha’Mikdash (Templu), în porticul lui Shlomoh (Solomon).” După cum vedem în textul Noului Legământ, Yeshua ţinea şi participa la această sărbătoare evreiască, ce nu era poruncită de către Adonay, ca celelalte din Torah (Lege). Într-un anume sens, era şi este o sărbătoare opţională a poporului evreu. Aşa că Yeshua, care era şi El evreu, ţinea această sărbătoare, care este mai mult legată de identitatea evreiască.

1475905_415900878537393_1936134572_nEvenimentele care stau la baza acestei sărbători sunt legate de eliberarea de sub ocupaţia greco-siriană din 165 I.M. În anul 171 I.M. Antiokos urcă pe tronul seleukid din Siria şi se autointitulează Antiokos Teos Epifanes (Antiokos dumnezeul întrupat), însă potrivnicii lui l-au numit epimanes, care înseamnă “cel ce urlă de nebunie”. După acest eveniment începe o elenizare puternică a popoarelor din regiune, care constă în impunerea culturii, a mentalităţii, a religiei, a filozofiei, etc. greceşti asupra tuturor popoarelor subjugate.

În Israel, poporul se împarte în cei elenizati sau asimilaţi, care erau mai mult din aristocraţie, şi evreii ortodocşi care rămâneau fideli culturii şi credinţei evreieşti. Aşa se face că, după mituirea cu aurul furat din Templu, Antiokos îl face Mare Preot Menelaos, care nu avea acest drept şi care era un elenist înverşunat. Antiokos atacă Egiptul în 168 I.M. dar e oprit de romani, iar când se întoarce în Y’rushalayim (Ierusalim) găseşte o revoltă şi că s-a răspândit zvonul că el murise. Ca răzbunare, Antiokos porunceşte distrugerea Templului şi pe altar a pus o statuie cu faţa lui. Pe 25 decembrie a tăiat porc şi l-a pus ca jertfă pe altarul sfânt de la Templu, iar după ce a fiert carnea a luat sulurile sfinte ale Scripturii şi a turnat zeama rezultată peste ele şi peste obiectele sfinte, întinând tot ce era mai sfânt de la Adonay pe Pământ. A interzis practicarea credinţei evreieşti, iudaismul, sub ameninţarea pedepsei cu moartea.

A început un val cumplit de atrocităţi, printre care fiii unei evreice Chanah au fost fierţi de vii pentru că au refuzat să mănânce porc şi multe altele. Până în momentul când Yehudah, fiul unui preot, a început o mişcare de rezistenţă dură împotriva asupritorilor. L-au numit makkabi, adică ciocanul şi a învins pe sirieni, iar în anul 165 I.M., pe data de 25 a lunii evreieşti Kislev, a fost rezidit altarul de la Templu. Doar că vasele cu ulei sfânt au fost şi ele distruse şi rămăsese ulei pentru menorah (sfeşnicul cu şapte braţe) din Locul Sfânt doar pentru o zi. Torah spune că trebuie să se aştepte cu noul amestec de ulei şapte zile ca să fie sfântă înainte de utilizare. Iar minunea de Chanukah este că uleiul, care era o porţie de o singură zi, a ars în menorah încă şapte zile, deci opt zile în total. Şi prin aceasta Adonay a confirmat că El va da victorie credincioşilor Lui şi poporului Său, dacă nu se vor asimila şi vor rămâne credincioşi în voia Lui.

În zilele noastre se face o menorah (sfeşnic) cu nouă braţe care se numeşte Chanukiah, special pentru sărbătoarea de Chanukah, care ţine opt zile. Şi în fiecare seară se aprinde o lumânare în plus cu ajutorul celei de a noua lumânare, în cinstea victoriei asupra asimilării şi victoriei luminii şi credinţei asupra întunericului şi păgânismului. Se fac gogoşi şi mâncăruri cu mult ulei, în zilele noastre, să amintească de uleiul sfânt care s-a “înmulţit” de la Beyt Ha’Mikdash (Templu). ( Ioan 10:22  În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înoirii Templului. Era iarna. 23  Şi Isus Se plimba prin Templu, pe sub pridvorul lui Solomon.

Editorial scris de rabinul David Nagy, preluat cu permisiune pentru Ştiri Creştine

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Chanukah – חנוכה – Rededicarea – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/chanukah-חנוכה-rededicarea/

Argumentele ateiste ale lui Dawkins sunt slabe, spune profesorul de la Oxford Mar 8, 2007, by Marilyn Stewart

download

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Argumentele ateiste ale lui Dawkins sunt slabe, spune profesorul de la Oxford

Mar 8, 2007, by Marilyn Stewart

NEW ORLEANS (BP) – Ultima carte a biologului evoluţionar Richard Dawkins, „The God Delusion” (Iluzia despre Dumnezeu), este o încercare de a propti credinţa ateiştilor, a spus teologul Alister McGrath de la Oxford la o întâlnire a Societăţii Filozofice Evanghelice e la New Orleans Baptist Theological Seminary.

Evenimentul a fost co-sponsorizat de diviziunea teologică şi istorică a seminarului şi ţinută în tandem cu Forumul Greer-Heard Punct-Contrapunct.

„Cred că această carte a lui Dawkins a fost de fapt scrisă pentru a-i îndupleca pe atei că credinţa lor este încă validă”, a spus McGrath, profesor de teologie istorică şi cercetător senior din cadrul Oxford University’s Harris Manchester College, pe 23 februarie.

Dawkins, a cărui alte scrieri bine-cunoscute includ „Gena egoistă”, şi „Ceasornicarul orb” (“The Selfish Gene”, “The Blind Watchmaker”), promovează o vedere evoluţionară a naturii care exclude orice noţiune despre Dumnezeu. McGrath a spus că lucrarea lui Dawkins a devenit foarte crucială şi anti-religioasă.

McGrath a citit o porţiune din Iluzia despre Dumnezeu în care Dawkins spune că speră că „cititorii religioşi care deschid aceasta să fie ateişti când o să o pună jos”.

„Afirmaţia lui Dawkins că ştiinţa îl dezaprobă pe Dumnezeu nu este corectă. Evidenţa nici măcar nu este acolo şi argumentul său este slab”, a spus McGrath, care deţine doctoratul în biofizica moleculară şi teologie creştină.

Un fost ateu, McGrath a scris în mod extensiv în domeniile teologiei şi ştiinţei şi în domeniul ateismului bazat în ştiinţele naturale. Răspunsul lui McGrath faţă de Dawkins, intitulat „Iluzia lui Dawkins: Fundamentalismul Ateist şi Negarea Divinului”, va fi curând difuzată în Statele Unite.

McGrath şi Dawkins încearcă să clădească un caz pe cinci puncte: crezul în Dumnezeu este iraţional; ştiinţa îl infirmă pe Dumnezeu; credinţa poate fi explicată în baze ştiinţifice; religia oferă o vedere secătuită despre univers; şi crezul în Dumnezeu duce la violenţă.

Dawkins respinge crezul în Dumnezeu drept infantil şi înrudit cu a crede în zâna dinte, însă McGrath a notat că oamenii nu încep să creadă în zâna dintelui în cadrul perioadei de adult pe când mulţi oameni au ajuns să vină la credinţa în Dumnezeu ca adulţi.

Ateismul şi teismul sunt ambele credinţe şi nici una nu poate dovedi poziţia sa cu certitudine 100% prin ştiinţele naturale, a spus McGrath. Ştiinţa nu necesită ateismul sau teismul, şi întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu trebuie să fie rezolvată prin alte mijloace a spus el.

McGrath a citat pe târziul C.S. Lewis, un renumit apologet care a chibzuit în privinţa cărei perspective face cel mai mult sens din ceea ce poate fi observat şi experimentat în lume.

„Cred în Creştinism aşa cum cred că Soarele a răsărit, nu doar că îl văd, ci pentru că prin el văd toate celelalte”, scria Lewis în „Greutatea Slavei” (The Weight of Glory).

Pretenţia lui Dawkins că ştiinţa dovedeşte că nu există nici un Dumnezeu este neplauzibilă în lumina numărului semnificativ de oameni de ştiinţă creştini, a spus McGrath, adăugând că însăşi Dawkins admite că evoluţia Darwiniană este supusă reviziei pe măsură ce realităţi noi vin la lumină. Aceasta arată natura provizorie a cunoaşterii ştiinţifice, a spus McGrath.

„Dacă ştiinţele sunt uşor de dedus în metodologia lor şi de aici provizorii în concluziile lor, cum poate Dawkins să prezinte ateismul drept rezultatul sigur al proiectului ştiinţific?” a întrebat McGrath.

Pentru Dawkins, crezul în Dumnezeu este o proiecţie a năzuinţelor umane şi un tip de împlinire de dorinţă, a spus McGrath. Un astfel de argument funcţionează totodată şi împotriva ateismului, a adăugat el, din moment ce un ateist doreşte să nu fie nici un Dumnezeu şi prin urmare crede că nu este nici un Dumnezeu.

Dawkins conclude că crezul în Dumnezeu este cauzat de „un virus al minţii”, a spus McGrath. Fără nici o evidenţă de observaţie pentru viruşii minţii, McGrath s-a opus prin faptul că ateismului s-ar putea să fie atribuit unui virus al minţii.

„Dawkins încheie prin a face argumentul subiectiv, neştiinţific că propriile sale crezuri nu sunt viruşi, ci cele pe care nu le îndrăgeşte sunt”, a spus McGrath.

Mai degrabă decât universul slab, medieval pe care Dawkins pretinde că-l îmbrăţişează creştinii, McGrath a spus că creştinii văd o creaţie maiestuoasă care indică spre un Creator maiestuos. Creştinii pot aprecia atât frumuseţea pământului cât şi modelele matematice care-l descriu, a spus McGrath.

În calitate de nativ din Irlanda de Nord, McGrath a recunoscut violenţa întreprinsă în numele lui Dumnezeu însă a indicat totodată la crimele împotriva umanităţii comise de ateistul Joseph Stalin. Violenţa nu este o chestiune religioasă ci o chestiune a naturii umane şi arată nevoia de răscumpărare şi transformare, a spus McGrath.

„În calitate de creştini putem răspunde cu încredere la Iluzia despre Dumnezeu că argumentele lui Dawkins sunt slabe, nesusţinute de evidenţă, şi ne spun mai multe despre condiţia ateismului zilei prezente decât de credinţa în Dumnezeu”, a spus McGrath.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri17_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – Augustin – UN TRATAT DESPRE NATURĂ ŞI HAR, ÎMPOTRIVA LUI PELAGIUS,

6-img_20171111_1112445-e1510837743147

Augustin  UN TRATAT DESPRE NATURĂ ŞI HAR, ÎMPOTRIVA LUI PELAGIUS, 415 d. Hr.

El începe cu o afirmaţie despre ceea ce trebuie cercetat referitor la natură şi har; el arată că natura, ca fiind propagată din firea lui Adam cel păcătos, ne mai fiind ceea ce l-a făcut la început Dumnezeu să fie – credincioasă şi sănătoasă – necesită ajutorul harului pentru ca aceasta să fie răscumpărată de la mânia lui Dumnezeu şi să fie regulată pentru perfecţionarea neprihănirii: că greşeala penală a naturii duce la cea mai dreaptă retribuţie: în timp ce harul nu este remis la nici o deşertăciune a noastră, ci este oferit în mod graţios; şi cei care nu sunt eliberaţi de el sunt condamnaţi de-a dreptul. El respinge apoi, cu răspunsuri la fiecare punct, o lucrare a lui Pelagius, care sprijină ideea aceleiaşi naturii în opoziţie faţă de har; în special, printre alte lucruri, în dorinţa sa de a recomanda opinia că un om poate trăi fără de păcat, el s-a luptat cu ideea că natura nu a fost slăbită şi schimbată de păcat; căci astfel, chestiunea păcatului (pe care el îl consideră a fi absurd) ar fi pedeapsa acesteia, dacă păcătosul era slăbit la un aşa grad încât el să fi comis mai mult păcat. El continuă să enumere feluriţi oameni neprihăniţi atât din Vechiul cât şi din Noul Testament: considerând că ei au fost liberi de păcat, el pretinde faptul că posibilitatea de a nu păcătui să fie inerentă în om; şi aceasta a atribuit-o el harului lui Dumnezeu, pe baza faptului că Dumnezeu este autorul acelei naturi în care este inseparabil de inerent această posibilitate de evitarea a păcatului. Spre finalul acestui tratat este o examinare a feluritelor extrase din scriitori vechi, pe care Pelagius i-a adus ca argumente pentru sprijinirea părerilor lui, în special de la Hilary, Ambrose şi chiar de la Augustin.

CAP. 1 [I] – OCAZIA PUBLICĂRII ACESTEI CĂRŢI; CE ESTE NEPRIHĂNIREA LUI DUMNEZEU

Cartea pe care mi-aţi trimis-o, preaiubiţii mei fii, Timasisus şi Iacobus, am citit-o în grabă, dar nu cu indiferenţă, omiţând doar câteva puncte care sunt clare pentru toţi; şi am văzut în ea un om aprins cu cel mai fierbinte zel împotriva acelora care, atunci când se găseau în păcatele lor trebuiau să cenzureze voinţa umană, şi mult mai îndrăzneţ în acuzarea naturii oamenilor, şi astfel străduindu-se să îi scuze pe aceştia. El arată un foc prea mare împotriva acestui rău, pe care însăşi autorii literaturii seculare l-au criticat de câteva ori cu exclamaţia: „Rasa umană se plânge cu falsitate de natura sa!”(1) Asupra aceluiaşi sentiment autorul vostru a insistat puternic, cu toate puterile talentului său. Mă tem, totuşi, că el are să-i ajute în principal pe aceia „care au un zel pentru Dumnezeu, dar nu conform priceperii”, care, „fiind ignoranţi de neprihănirea lui Dumnezeu, şi care vor să-şi stabilească propria lor neprihănire, nu s-au supus neprihănirii lui Dumnezeu”(2). Acum, ceea ce este neprihănirea lui Dumnezeu, de care se vorbeşte aici, el o explică imediat după aceasta prin a adăuga: „Căci Hristos este sfârşitul legii spre neprihănire pentru toţi cei care cred”(3). Această neprihănire a lui Dumnezeu, prin urmare, nu stă în porunca legii, care produce frică, ci în ajutorul oferit de harul lui Hristos,122 spre care doar frica de lege, în calitate de învăţător (1), duce în mod folositor. Acum, omul care înţelege aceasta înţelege de ce este el un creştini. Căci „Dacă neprihănirea ar fi venit prin lege, atunci Hristos a murit în zadar”(2). Dacă totuşi El nu a murit în zadar, doar în El este justificat cel neevlavios, şi acestuia, crezând în Cel care îi justifică pe cei neevlavioşi, credinţa i se consideră neprihănire (3). Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu, fiind justificaţi fără plată de sângele Său (4). Dar toţi aceia care nu se cred că aparţin de „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu”, desigur că nu au nici o nevoie să devină creştini, deoarece „cei sănătoşi nu au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi” (5); de aici şi faptul că El a venit nu ca să îi cheme pe cei neprihăniţi ci pe păcătoşi la pocăinţă (6).

CAP. 2 [II] – CREDINŢA ÎN HRISTOS NU ESTE NECESARĂ SPRE MÂNTUIRE, DACĂ UN OM FĂRĂ DE EA POATE TRĂI O VIAŢĂ NEPRIHĂNITĂ

Prin urmare natura rasei umane, generată din firea unui păcătos, dacă ea este auto-suficientă pentru a împlini lege şi pentru perfecţionarea neprihănirii, ar trebui să fie sigur de răsplata sa, adică de viaţa veşnică, chiar dacă în oricare naţiune sau în oricare timp anterior credinţa în sângele lui Hristos era necunoscută faţă de aceasta. Căci Dumnezeu nu este aşa de nedrept să defraudeze persoanele neprihănite de răsplata neprihănirii, deoarece nu li s-a anunţat acestora misterul divinităţii şi umanităţii lui Hristos, care a fost manifestat în carne. Căci cum ar putea ei să creadă dacă nu au auzit, sau cum să audă dacă nu au un predicator? (8) Căci „credinţa vine în urma auzirii, şi auzirea prin cuvântul lui Hristos”. Dar eu spun (adaugă el): Oare n-au auzit ei? „Da, într-adevăr, vestea despre ei s-a dus pe tot pământul, şi cuvintele lor până la capetele lumii” (9). Înainte însă ca acestea să fi fost realizate, înaintea ca predicarea actuală a evangheliei să atingă capetele pământului – deoarece sunt anumite naţiuni îndepărtate faţă de care (deşi se spune că ar fi foarte puţini) evanghelia predicată nu şi-a găsit cale – ce trebuie să facă natura umană, sau ce a făcut ea – căci ea ori n-a auzit că toate acestea urmau să aibă loc, sau că nu a învăţat încă că aceasta era realizată – dar să creadă în Dumnezeu care a făcut cerul şi pământul, din care şi aceasta a fost percepută prin natură că a fost creată, şi a dus o viaţă dreaptă, şi astfel a îndeplinit voia Lui, fără să fie instruit de nici o credinţă în moartea şi învierea lui Hristos? Dacă aceasta s-ar fi realizat, sau încă se mai poate face, atunci din partea mea eu trebuie să spun ceea ce a zis apostolul referitor la lege: „Atunci Hristos a murit în zadar” (2). Căci dacă a spus el aceasta despre lege, pe care doar naţiunea evreilor au primit-o, cu cât mai drept s-ar putea spune de legea naturii, pe care a primit-o întreaga rasă umană, „Dacă neprihănirea a venit prin natură, atunci Hristos a murit în zadar”. Dacă, totuşi, Hristos nu a murit în zadar, atunci natura umană nu poate fi justificată şi răscumpărată prin nici un mijloc de mânia cea mai dreaptă a lui Dumnezeu – într-un cuvânt, de pedeapsă – decât prin credinţă şi sacramentul sângelui lui Hristos.

CAP. 3 [III] – NATURA A FOST CREATĂ SĂNĂTOASĂ ŞI ÎNTREAGĂ; ACEASTA A FOST ULTERIOR CORUPTĂ DE PĂCAT

Natura omului, într-adevăr, a fost creată la început fără de pată şi nici un păcat; dar acea natură a omului în care fiecare este născut din Adam, acum îl vrea pe Medicul, deoarece nu este sănătoasă. Toate calităţile bune, pe care încă le mai deţine în viaţa, alcătuirea, simţurile, intelectul său le are de la Dumnezeu Cel Prea Înalt, Creatorul şi Făcătorul ei. Dar defectul, care întunecă şi slăbeşte toate aceste bunuri naturale, aşa încât aceasta are nevoie de iluminare şi vindecare, nu l-a contractat de la Creatorul ei fără de pată – ci din păcatul original, care este comis prin libera voinţă. În consecinţă, natura criminală îşi are partea ei în pedeapsa cea mai dreaptă. Căci, dacă noi suntem acum creaţi noi în Hristos (10), eram, pentru toate acestea, copiii mâniei, la fel ca şi ceilalţi (11), „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos, prin al cărui har am fost mântuiţi” (după textul din engleză, n. tr.) (12).

CAP. 4 [IV] – HARUL GRATUIT

Acest har al lui Hristos, fără de care nici pruncii şi nici adulţii nu pot fi mântuiţi, nu este acordat pentru orice merite, ci este oferit gratis, pe a cărui bază este numit şi har. „Fiind justificaţi”, spune apostolul, „fără plată prin sângele Său” (13). Astfel că cei care nu sunt eliberaţi prin har, ori pentru că nu pot să audă, sau că nu doresc să asculte; sau din nou pentru că ei nu au primit, la vremea când nu erau capabili în tinereţea lor să asculte, acea baie a regenerării, pe care poate că au primit-o ei prin care puteau să fie mântuit, sunt în mod drept condamnaţi; deoarece ei nu sunt fără de păcat, şi nici ceea ce a derivat din naşterea lor, sau ceea ce au adăugat ei din purtarea lor rea. „Căci toţi au păcătuit” – ori în Adam ori în ei înşişi – „şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (14)123.

CAP 5 [V] – ERA O CHESTIUNE DE JUSTIŢIE CA TOŢI SĂ TREBUIASCĂ SĂ FIE CONDAMNAŢI

Întreaga masă atrage după sine pedeapsa şi dacă pedeapsa meritată era atribuită tuturor, aceasta ar fi fost în mod drept. Prin urmare, cei care sunt eliberaţi prin har sunt chemaţi de acolo, nu ca vase a propriilor lor merite, ci „vase ale milei” (1). Dar a cui milă, decât a Aceluia care l-a trimis pe Hristos Isus în lume ca să-i mântuiască pe păcătoşi, pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, şi i-a predestinat, chemat şi justificat şi slăvit? (2) Acum, cine ar putea fi atât de nebun încât să nu ofere inexprimabile mulţumiri pentru Mila care îl eliberează? Omul care a apreciat corect întregul subiect nu ar putea să-l blameze justeţea lui Dumnezeu în condamnarea tuturor oamenilor.

CAP. 6 [VI] – PELAGIENII AU MINŢI FOARTE PUTERNICE ŞI ACTIVE

Dacă suntem simpli de înţelepţi conform Scripturilor, nu suntem constrânşi să disputăm împotriva harului lui Hristos, şi să facem afirmaţii încercând să arătăm că natura umană nu are nici nevoie de Medic – în prunci aceasta este întreagă şi sănătoasă; şi în adulţi, deoarece ea este capabilă să se satisfacă în atingerea neprihănirii, dacă voieşte. Oamenii fără îndoială se pare că îndeamnă opinii acute despre aceste puncte, dar este doar cuvântul înţelepciune (3), prin care crucea lui Hristos este făcută fără nici un efect. Aceasta totuşi, „nu este înţelepciunea care vine de sus” (4). Cuvintele care urmează afirmaţia apostolului nu doresc să le citez; căci mai bine să nu fim învăţaţi să facem o nedreptate prietenilor noştri, faţă de a căror minţi puternice şi active ar trebui să ne pară rău să le vedem că aleargă într-un curs pervers, în schimbul unuia drept.

CAP. 7 [VII] – EL PURCEDE SĂ COMBATĂ LUCRAREA LUI PELAGIUS; EL SE REŢINE CHIAR ŞI DE LA MENŢIONAREA NUMELUI LUI PELAGIUS

Oricât de aderent este zelul autorului cărţii pe care mi-aţi trimis-o, aceasta stă împotriva acelora care găsesc o apărare pentru păcatele lor în infirmitatea naturii umane; cel puţin, ba chiar şi mai mare, ar trebui să fie dorinţa noastră de a preveni astfel de încercări de a atribui crucii lui Hristos nici un efect. I se atribuie nici un efect dacă se dezbate faptul că prin nici un alt mijloc decât prin sacramentul lui Hristos este posibil să obţinem neprihănirea şi viaţa veşnică. Aceasta este făcută de fapt în cartea la care mă refer – nu voi spune de autorul ei în mod intenţionat, ca nu cumva să îmi exprim judecata ca el să nu trebuiască să dea socoteală chiar şi în calitate de creştin, ci, cum cred eu, în mod inconştient. El a făcut aceasta, fără nici o îndoială, cu multă putere; doresc doar ca abilitatea pe care a arătat-o el să fi fost sănătoasă şi mai puţin ca cea a persoanelor nebune care sunt obişnuite să o expună.

CAP. 8 – O DISTINCŢIE TRASĂ DE PELAGIUS ÎNTRE POSIBIL ŞI ACTUAL

Căci el face mai întâi de toate o distincţie: „Este un lucru”, spune el, „să te întrebi dacă un lucru poate fi, care are referinţă doar la abilitatea acestuia; şi un alt lucru dacă aceasta este sau nu”. Despre această distincţie, nu se îndoieşte nimeni, este destul de adevărată; căci tot ceea ce este a putut să fie; dar nu rezultă prin urmare că ceea ce poate să fie şi este în acelaşi timp. Domnul nostru, de exemplu, l-a înviat pe Lazăr; El a putut să facă aceasta fără nici o îndoială. Dar în aceeaşi măsură că El nu l-a înviat pe Iuda, oare ar trebui noi să ne luptăm cu ideea că El nu putea să o facă? Cu siguranţă că putea, dar că nu ar fi făcut-o. Căci dacă voia, putea să efectueze şi aceasta. Căci Fiul învie pe cine voieşte el (6). Observaţi, totuşi, ce vrea să spună el prin această distincţie, adevărată şi manifestată în sine destul, şi ceea ce se încumetă să facă din ea. „Noi tratăm”, spune el, „doar posibilitatea; şi a trece de la aceasta la altceva, decât în cazul unui lucru sigur, îl considerăm a fi un proces foarte serios şi extraordinar”. El întoarce această idee din nou şi din nou, în multe feluri şi la o mare lungime, aşa încât nimeni nu ar presupune că el cerceta oricare alt punct în afară de posibilitatea de a nu comite păcat. Printre multele pasaje în care el tratează acest subiect, are loc următoarele: „Îmi repet din nou poziţia mea: eu spun că este posibil pentru un om să fie fără de păcat. Ce spui tu? Că este posibil pentru un om să fie fără păcat? Dar eu nu spun că există un om fără păcat, şi nici tu nu spui că nu există nici un om fără de păcat. Disputa noastră este despre ceea ce este posibil şi imposibil, şi nu despre ceea ce este şi nu este”. El enumeră apoi câteva pasaje din Scriptură (7), care sunt de obicei pretinse în opoziţie faţă de ele, şi insistă că ele nu au nimic de a face cu întrebarea, care este de fapt în discuţie, despre posibilitatea sau imposibilitatea ca un om să fie fără de păcat. Aceasta este ceea ce spune el: „Nici un om nu este de fapt curăţit de poluare; şi Nu este nici un om care să nu păcătuiască; şi Nu este nici un om drept pe pământ; şi, Nu este nici unul care să facă binele. Sunt aceste pasaje şi altele din Scriptură”, declară el, „dar ele atestă faţă de punctul de a nu fi, nu cel de a putea; căci prin mărturiile de acest fel se arată acel fel de persoane124 au fost anumiţi oameni la vremea cutare şi cutare, nu că ei erau incapabili de a fi altceva. De unde ei sunt pe drept descoperiţi a fi vrednici de blamat. Dacă, totuşi, ei au fost de un astfel de caracter, doar pentru că ei erau incapabili de a fi orice altceva, ei sunt liberi de la a fi blamaţi.”

CAP. 9 [VIII] – CHIAR ŞI CEI CARE NU ERAU CAPABILI SĂ FIE JUSTIFICAŢI SUNT CONDAMNAŢI

Vedeţi ce a spus el. Eu, totuşi, afirm că un prunc născut într-un loc în care el nu putea să fie admis spre botezul lui Hristos, şi fiind luat de moarte, a fost pus în astfel de circumstanţe, adică a murit fără baia regenerării, pentru că nu a fost posibil pentru el să fie altfel. El l-ar absolvi astfel pe acesta, şi în ciuda sentinţei Domnului, îi deschide acestuia împărăţia cerurilor. Apostolul însă nu îl absolvă, atunci când spune: „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi moartea prin păcat; prin care moartea a trecut la toţi oamenii, căci toţi au păcătuit” (1). Într-adevăr, prin virtutea acelei condamnări care se desfăşoară în masă, el nu este admis în împărăţia cerurilor, deşi el nu numai că nu era creştin, ci era incapabil de a deveni unul.

CAP. 10 [IX] – EL NU PUTEA FI JUSTIFICAT, CEL CARE NU A AUZIT DE NUMELE LUI HRISTOS; LĂSAREA CRUCII LUI HRISTOS FĂRĂ NICI UN EFECT

Dar ei spun: „El nu este condamnat; deoarece afirmaţia că toţi au păcătuit în Adam, nu a fost făcută datorită păcatului care este derivat din naşterea cuiva, ci datorită imitării lui”. Dacă, deci, se spune despre Adam că este autorul tuturor păcatelor care au urmat după cel comis de el, deoarece el era primul păcătos al rasei umane, atunci cum se face că Abel, mai degrabă decât Hristos, nu este pus în capul întregii neprihăniri, deoarece el a fost primul om neprihănit? Dar nu vorbesc de cazul unui prunc. Am exemplul unui tânăr, sau al unui bătrân, care a murit într-o regiune unde nu putea auzi de numele de Hristos. Ei bine, putea un astfel de om să devină neprihănit prin natură şi liberă voinţă, sau nu putea? Dacă ei susţin că el ar fi putut, atunci vezi ce înseamnă să laşi crucea lui Hristos fără nici un efect (2), pentru a susţine că oricare om fără de ea poate fi justificat de legea naturii şi puterea voinţei lui. Am mai putea adăuga aici, atunci este în zadar moartea lui Hristos? Întrucât chiar să fi putut realiza ceva până aici, chiar dacă El nu ar fi murit niciodată; şi dacă ei ar fi nelegiuiţi, ei ar fi aşa deoarece au dorit-o, nu pentru că nu au fost capabili să fie neprihăniţi. Dar deşi un om nu poate fi justificat deloc fără de harul lui Hristos, el îl va absolvi pe acesta, dacă îndrăznea, în conformitate cu cuvintele sale, spre efectul ca, „dacă omul era de un astfel de caracter, deoarece nu putea să fie de vreun altul, el ar fi liber de orice blamare”.

CAP 11 [X] – HARUL RECUNOSCUT ÎN MOD SUBTIL DE PELAGIUS

El începe apoi o obiecţie faţă de propria sa poziţie, de parcă o altă persoană ar fi ridicat-o, şi spune: „Un om, vei spune tu, ar putea să fie [fără păcat]; dar aceasta este prin harul lui Dumnezeu”. El adaugă apoi deodată următoarele, de parcă ar fi un răspuns la propria lui sugestie: „Mulţumesc pentru bunătatea ta, deoarece nu este doar mulţumit să-ţi retragi opoziţia ta faţă de afirmaţia mea, faţă de care te-ai opus acum, sau măcar să o recunoşti; însă tu mergi aşa de departe până să o aprobi. Căci a spune ‚Un om poate, dar prin cutarea sau cutare lucru’, este de fapt nimic altceva faţă de afirmarea posibilităţii oricărui alt lucru decât a omului care admite această condiţie; deoarece, fără de lucru în sine, nu se poate ca o condiţie să fie”. După aceasta el ridică o altă obiecţie împotriva lui însuşi: „Dar vei spune, ‚aici se pare că respingi harul lui Dumnezeu, în măsura în care nici măcar nu îl menţionezi”; şi el răspunde obiecţiei: „Acum, eu sunt cel care respinge harul, care prin a recunoaşte lucrul trebuie să mărturisesc şi mijloacele prin care acesta poate fi afectat, sau tu, prin a nega acest lucru negi fără îndoială şi faptul că ar putea fi mijloace prin care lucrul este realizat?” El a uitat că răspundea acum la unul care nu nega lucrul, a cărui obiecţie a pus-o înainte în aceste cuvinte: „Că aceasta poate fi posibil [fără de păcat], dar numai prin harul lui Dumnezeu”. Cum neagă dar acel om posibilitatea, în a cărui apărare pe care o contestă atât de sincer oponentul să, când de fapt admite că „lucrul este posibil, dar numai prin harul lui Dumnezeu”? Aceasta, totuşi, după ce el este eliberat de cel ce recunoaşte deja admiterea lucrului esenţial, el încă mai are o întrebare împotriva oricăror oponenţi vrea el, doar dacă el mărturiseşte aceasta, care nu poate fi negat fără cea mai criminală impietate, că fără de harul lui Dumnezeu un om nu poate fi fără de păcat. El spune într-adevăr: „Fie că el mărturiseşte că este prin har, prin ajutor, sau prin mulă, fapt prin care un om să poată fi fără de păcat, – fiecare recunoaşte acest lucru în sine”125.

CAP 12 [XI] – ÎN DISCUŢIILE NOASTRE DESPRE HAR, NU VORBIM DESPRE CEEA CE SE RELATEAZĂ LA CONSTITUŢIA NATURII NOASTRE, CI LA RESTAURAREA EI

Mărturisesc dragostei voastre, că atunci când am citit aceste cuvinte am fost umplut cu o oarecare bucurie, deoarece el nu a negat harul lui Dumnezeu prin a cărui unică intervenţie omul poate fi justificat; căci acest lucru îl detest în principal şi mă înspăimântă un discuţii de acest gen. Dar atunci când continui să citesc restul, încep să am suspiciunile mele, în primul rând de la zâmbetele pe care le întrebuinţează el. Căci el spune: „Dacă ar fi să spun că omul e capabil să facă dispută, o pasărea este capabilă să zboare, un iepure poate să alerge, fără să mai menţionez în acelaşi timp instrumentele prin care aceste acte sunt realizate – adică, limba, aripile, şi picioarele – atunci aş fi negat atunci condiţiile oficiilor variate, atunci când am recunoscut însăşi aceste oficii?” Este aparent aici că el a folosit aici astfel de exemple care sunt eficiente prin natură; căci membrele structurii trupului care sunt menţionate aici sunt create cu naturi de un aşa fel – limba, aripile, picioarele. El nu a plasat aici un astfel de lucru pe care ar trebui să-l înţelegem prin har, fără de care nici un om nu este justificat; căci acesta este un subiect care este preocupat cu remediul, şi nu cu constituirea funcţiilor naturale. Amuzante sunt unele temeri, pe care am purces să le citesc în continuare, şi am descoperit curând că suspiciunile mele nu au fost nefondate.

CAP. 13 [XII] – SCOPUL ŞI SFERA AMENINŢĂRILOR LEGII; „DRUMEŢI PERFECŢI”

Înainte de a conţinea, priveşte ceea ce a spus el. Atunci când tratează întrebarea despre diferenţa păcatelor, şi începe ca o obiecţie faţă de sine, ceea ce anumite persoane pretind, „că anumite păcate sunt uşoare prin însăşi frecvenţa lor, iruperea lor constantă făcând posibil ca ele să fie cu toate evitate”; el a negat pe această bază că lucrul acesta era „adecvat ca ele să fie cenzurate ca ofense uşoare, dacă nu pot fi evitate în întregime”. Cu siguranţă că el nu observă Scripturile Noului Testament, din care învăţăm (1) că intenţia legii în cadrul cenzurii ei este acesta, că, prin intermediul încălcărilor pe care le comit oamenii, ei pot să fugă sau să se refugieze spre harul Domnului, care are milă de ei – „învăţătorul” (2) „incizându-i în aceeaşi credinţă care ar trebui să fie revelată ulterior” (3); ca prin aceasta încălcările lor să poată fi iertate, şi să nu mai fie comise din nou, prin asistenţa harului lui Dumnezeu. Calea aparţine într-adevăr tuturor acelora care progresează pe ea; deşi ei sunt cei care fac un avans bun pentru care sunt numit „drumeţi perfecţi”. Aceasta, totuşi, este statura perfecţiunii care nu admite nici o adăugire, atunci când ţelul spre care tind oamenii a început să fie posedat.

CAP. 14 [XIII] – RESPINGEREA LUI PELAGIUS

Adevărul însă este că întrebarea care îi este propusă lui – „Eşti chiar şi tu însuţi fără păcat?” – nu aparţine de fapt de subiectul în dispută. Ceea ce de fapt spune el – că „acesta ar trebui să fie mai degrabă imputat propriei sale neglijenţe a faptului că este fără păcat”, este fără îndoială bine rostit; dar apoi el ar trebui să o considere a fi de datoria lui chiar să se roage lui Dumnezeu ca această neglijenţă greşită să nu îl domine – rugăciunea pe care un oarecare om a rostit-o, atunci când a zis: „Călăuzeşte-mi paşii după cuvântul Tău, şi nu lăsa ca vreun păcat să domine peste mine” (4), – ca nu cumva, în timp ce se bazează pe sârguinţa sa ca tărie proprie, să eşueze din a atinge adevărata neprihănire ori prin acest fel, sau prin altă metodă în care, fără îndoială, neprihănirea perfectă trebuie să fie dorită şi sperată.

CAP. 27 – CHIAR ŞI RELELE, PRIN MILA LUI DUMNEZEU, SUNT DE FOLOS

El afirmă că „nici un rău nu este cauza a ceva bun”; de parcă pedeapsa, într-adevăr, ar fi fost bună, deşi mulţi au fost reformaţi prin ea. Există dar rele care sunt de folos prin mila măreaţă a lui Dumnezeu. A experimentat oare acel om ceva lucru bun atunci când a spus „Când îţi ascunzi faţa Ta de mine, sunt în necaz”? (7) Cu siguranţă că nu; şi totuşi acest necaz era pentru el într-o anumită manieră un remediu împotriva mândriei lui. Căci el a spus în prosperitatea sa „Nu voi fi mişcat niciodată” (8); şi aşa îşi atribuia lui ceea ce primea de la Domnul. „Şi ce aveţi voi care să nu-l fi primit?” (9) A devenit prin urmare necesar de a-i arăta acestuia de unde le-a primit, ca el să primească umilinţa pe care a pierdut-o în mândrie. Prin urmare el spune, „În buna Ta plăcere, o Doamne, Tu adaugi tărie frumuseţii mele” (7). În această abundenţă a mea obişnuiam să spun că „Nu voi fi clătinat”; în timp ce toate veneau de la Tine, şi nu de la mine. Apoi Tu ţi-ai întors faţa de la mine, şi am ajuns în necaz.

CAP. 50 [XLIII] – DUMNEZEU NU PORUNCEST NICI O IMPOSIBILITATE

Ceea ce spune el este totuşi destul de adevărat, „că Dumnezeu este la fel de bun cât şi de drept, şi l-a făcut pe om în aşa fel încât să poată trăi fără de răul păcatului, dacă ar fi vrut”. Căci cine nu ştie că omul a fost făcut în întregime fără greşeală şi înzestrat cu o liberă voinţă şi o abilitate liberă de a conduce o viaţă sfântă? Cercetarea noastră prezentă, totuşi, este despre omul pe care „tâlharii” (3) l-au lăsat pe jumătate mort pe drum, şi care fiind schilodit şi ciuruit prin gravele răni, nu este atât de capabil să se urce pe culmile neprihănirii aşa cum a putut să se coboare de acolo; care, în plus, dacă acum este la „han” (4), este în procesul recuperării. Prin urmare Dumnezeu nu porunceşte imposibilităţi; ci în porunca Sa te sfătuieşte să faci atât ceea ce poţi pentru tine însuţi cât şi să îi ceri Lui ajutor în ceea ce nu poţi face. Acum ar trebui să vedem de unde vine posibilitatea şi de unde este imposibilitatea. Acest om spune: „Aceasta purcede nu din voinţa unui om ce nu poate face prin natură”. Eu spun: Un om nu este neprihănit prin voinţa sa dacă poate fi prin natură. El va fi totuşi capabili să realizeze pentru ajutorul lecuitor ceea ce este incapabil să facă prin defectul său.

CAP. 54 [XLVI] – NU EXISTĂ NICI O INCOMPATIBILITATE ÎNTRE NECESITATE ŞI LIBERĂ VOINŢĂ

Cum se aplică toate acestea subiectului nostru? Să vedem ce deduce el din aceasta. „Orice este legat de necesitatea naturală este lipsit de determinarea voinţei şi a dezbaterii”, spun el. Ei bine, iată aici o întrebare; căci este o absurditate înaltă pentru noi să spunem că aceasta nu aparţine voinţei noastre că am vrea să fim fericiţi, pe baza faptului că aceasta este absolută, imposibil pentru noi să fim nedoritori de a fi fericiţi, prin motivul unei constrângeri indescriptibile dar amabile a naturii noastre; şi nici nu îndrăznim să susţinem că Dumnezeu nu are voinţa dar necesitatea neprihănirii, pentru că El nu poate voi înspre păcat.

CAP 55 [XLVII] – ACELAŞI LUCRU CONTINUAT

Marcaţi de asemenea ceea ce urmează. „Am putea percepe”, spune el, „ca acelaşi lucru să fie adevărat despre încălzire140, miros şi văz – ca cel de a auzi, şi a amirosi, şi de a vedea este în propria noastră putere, în timp ce abilitatea de a auzi, a mirosi, şi a vedea nu este a propriei noastre puteri, ci se bazează pe necesitatea naturală”. Ori eu nu înţeleg ceea ce vrea să spune, sau el pe mine. Căci cum ar fi posibil să vedem nu în puterea noastră dacă necesitatea de a nu vedea este în propria noastră putere deoarece orbirea este în propria noastră putere, prin care ne putem lipsi pe noi înşine, dacă vrem, de însăşi această abilitate de a vedea? Cum este dar în puterea noastră de a vedea oricând voim, când, fără nici o pierdere faţă de structura noastră naturală a trupului din organul vederii, suntem incapabili, deşi voim, ca să vedem – ori prin scoaterea tuturor luminilor exterioare din timpul nopţii, sau prin propria noastră fiinţă închisă într-un loc întunecos? În acelaşi fel, dacă abilitatea sau incapacitatea noastră de a auzi nu este în propria noastră putere, ci se bazează pe necesitatea naturii, având în vedere că auzul nostru actual sau neauzul este din voinţa noastră, cum se face că el este distras de faptul că există aşa de mult lucruri pe care le auzim împotriva voii noastre, care penetrează simţul nostru chiar şi atunci când urechile noastre sunt oprite, cum este scârţâitul unui ferăstrău din apropierea noastră, sau guiţatul unui porc? Deşi spusa oprire a urechilor noastre arată destul de clar că aceasta nu stă în cadrul puterii noastre de a nu auzi atâta timp cât urechile noastre sunt deschise; probabil că, de asemenea, o astfel de oprire a urechilor noastre care ne-ar lipsi de întregul simţ discutat dovedeşte că însăşi abilitatea de a nu auzi stă în propria noastră putere. Referitor la remarcile sale, din nou, referitor la simţul nostru de miros, oare nu afişează el nici o mică neatenţie atunci când spune că „aceasta nu este în puterea noastră să fim capabili sau incapabili de a mirosi, ci că este în puterea noastră” – adică în libera noastră voinţă – „de a mirosi sau nu”? Să presupunem că cineva ne pune cu mâinile legate strâns, fără însă a ne afecta membrele noastre olfactive, printre anumite mirosuri rele şi dăunătoare; într-un astfel de caz noi ne pierdem puterea, oricât de puternică ar fi dorinţa noastră, de a mirosi, căci de fiecare data când suntem obligaţi să respirăm inhalăm şi acel miros pe care nu-l dorim.

CAP. 56 [XLVIII] – ASISTENŢA HARULUI ÎNTR-O NATURĂ PERFECTĂ

Nu numai că aceste zâmbete folosite de autor sunt false, dar la fel este şi materia pe care doreşte să le-o ilustreze. El continuă să spună: „În aceeaşi manieră, atingând posibilitatea ca noi să nu păcătuim, trebuie să înţelegem că aceasta este de la noi să nu păcătuim, dar totuşi abilitatea de a evita păcatul nu este de la noi”. Dacă el vorbea de natura întreagă şi perfectă a omului, pe care nu o posedăm acum („căci noi suntem salvaţi de speranţă: dar speranţa care se vede nu este speranţă. Dar dacă sperăm după ceea ce nu vedem, atunci aşteptăm cu răbdare aceasta” (1)), limbajul său chiar în acest caz nu ar fi corect faţă de efectul acela de a evita faptul ca păcătuirea să fie doar de la noi, deşi a păcătui este de la noi, căci chiar şi acolo trebuie să existe ajutorul lui Dumnezeu, care trebuie să se reverse peste aceia care sunt voitori să-l primească, la fel cum lumina este oferită ochilor puternici şi sănătoşi pentru a-i asista în funcţia lor de vedere. În măsura în care aceasta este referitor la viaţa prezentă a noastră care ridică întrebarea, în care trupul nostru coruptibil îngreunează sufletul, şi cortul nostru pământesc reduce simţul nostru cu toate gândurile sale multe, sunt uimit că el poate presupune cu o oarecare inimă că, chiar fără de ajutorul balsamului vindecător al Salvatorului nostru, este în puterea noastră de a evita păcatul şi abilitatea de a nu păcătui este din natură, ceea ce oferă doar o evidenţă mai puternică a propriei sale coruperi prin însăşi faptul eşuării sale de a-şi vedea infecţia.

CAP. 57 [XLIX] – ACEASTA NU MICŞOREAZĂ DIN PUTEREA LUI DUMNEZEU, CĂ EL ESTE INCAPABIL ORI DE A PĂCĂTUI, ORI DE A MURI, ORI DE A SE DISTRUGE PE SINE

„În măsura în care a nu păcătui nu este de la noi, noi suntem capabili să păcătuim şi să evităm păcatul”, spune el. Şi ce ar fi dacă ar spune altul: „În măsura în care a nu dori nefericirea este a noastră, suntem capabili atât să o dorim ca şi să nu o dorim”? Şi totuşi noi suntem din punct de vedere pozitiv incapabili de a o dori. Căci cine ar putea să dorească să fie nefericit, chiar dacă doreşte orice altceva din care nefericirea ar rezulta împotriva voinţei lui? Apoi din nou, în măsura în care, într-un grad infinit mai mare, este incapacitatea lui Dumnezeu de a păcătui, ar trebui să ne aventurăm să afirmăm că El este atât capabil să păcătuiască cât şi să evite păcatul? Să ne ferească Dumnezeu să spunem vreodată că El este capabil de a păcătui! Căci El nu poate, aşa cum presupun peroanele nebune, să eşueze din a mai fi atotputernic, deoarece El este incapabil să moară, sau că El nu se poate nega pe Sine. Ce vrea să spună atunci? Prin ce metodă de vorbire încearcă el să ne convingă despre un punct pe care chiar el îl pierde din considerare? Căci el avansează cu un pas şi spune: „În măsura în care, totuşi, nu este de la noi să fim capabili să evităm păcatul; chiar dacă am fi fost să dorim să nu fim capabili să evităm păcatul, aceasta nu este în puterea noastră de a fi incapabili de a evita păcatul”. Aceasta este o propoziţie implicată, şi prin urmare una obscură. Aceasta ar putea să fie mai clar exprimată cam în felul următor: „Fie că dorim sau nu, noi nu păcătuim” – căci noi fără îndoială că păcătuim, dacă voim – însă el afirmă că, fie că voim sau nu, noi avem capacitatea de a nu păcătui – o capacitate care141 o declară el a fi inerentă în natura noastră. Despre un om care are picioarele puternice şi sănătoase se poate spune în mod destul de admisibil că „ori că ar vrea sau nu el are capacitatea de a umbla”; dar dacă picioarele lui ar fi rupte, oricât de mult şi-ar dori el, el nu are capacitatea. Această natură despre care vorbeşte autorul este coruptă. „De ce este praful şi cenuşa îngâmfată?” (1) Sunt corupte. Aceste solicită ajutorul Medicului. „Salvează-mă, O Doamne” (2), este strigătul ei; „Vindecă-mi sufletul” (3), exclamă ea. De ce verifică el astfel de strigăte de parcă ar împiedica sănătatea viitoare, prin a insista, aşa cum o şi face, pe capacitatea sa prezentă?

http://www.voxdeibaptist.org/a_treatise_on_nature_and_grace_trd.htm

Cristian Daniel FLOREA – Cum am ajuns să fiu Botezat Baptist și cum m-am reîntors la Biserica Ortodoxă!

Biserica monument istoric din satul Geogel, ALBA

2003, Florea Cristian Daniel: Scriptură sau tradiţie?

De ziua Sf. Arhangheli Mihail şi şi Gavril am oficiat prima slujbă în satul Geogel. Cu mine la slujbă a mai fost şi părintele călugăr Zaharia. Se vor­bea despre dumnealui că îl asculta Dumnezeu şi la multe rugăciuni a primit rezolvare. Doream să stau pe lângă un astfel de om, să învăţ cât mai multe. Oamenii îl respectau şi îl ascultau. După terminarea slujbei am venit acasă cu 3 saci de colaci şi cu 2 găleţi de vin. Satul avea  “Cununa anului”, un obicei prin care do­reau să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru roadele primite în cursul anu­lui şi atunci îmi dădeau pomelnice cu pomenirea viilor şi a morţilor. Alături de pomelnice aduceau parastas şi vin. Toţi aduceau din abundenţă fără zgârcenie. Acest obicei l-am apreciat foarte mult nu pentru abundenţa vi­nului şi a pâinii, ci pentru că oamenii doreau să fie pomeniţi înaintea lui Dumnezeu şi mă bucuram. Nu mă speria distanţa mare de oraşul AIUD, aprox. 50 km, distanţa mare între ca­sele arondate, viaţa lipsită de orice confort. Începea să mă lege de aceşti oameni, o adevarată dragoste spiri­tuală.

Nu dupa multă vreme au venit ploile şi vânturile reci ale iernii. Ne-am luat lemne şi o iarnă întreagă ne-am chinuit cu o soba de tablă care se răcea imediat ce se stingea focul. Dormeam noaptea cu cajoacele în spate. Casa acum arăta altfel, era vă­ruită, aranjată împodobită cu multe prosoape şi obiecte ţărăneşti. Era ca un muzeu al satului. În biserică era un frig ca afară. Printre bârnele bise­ricii te uitai şi vedeai cum ninge. Mo­mentul cel mai greu îmi era când, la Sf.Liturghie trebuia să binecuvîntez, fiindcă nu-mi mai puteam îndoi de­getele, aşa îmi era mâna de îngheţa­tă. Pe sub veşminte purtam iţari groşi, flanele groase de lână şi câteo­dată chiar cojoc. Eram bine îmbracat. Ziua purtam hainele tradiţionale de la munte, iţari albi, cămaşă cu flori, cusută de soţioara mea, cojoc de lână şi cizme cu tureac până la ge­nunchi. Într-o noapte ne-am trezit cu o haită de lupi în spatele casei. Soţiei îi era tare frică, şi nici eu nu eram prea curajos. Primăvara a venit tare greu la munte, de abia pe la sfârşitul lui mai. Fiindcă aveam nevoie, mi-am cumpărat un cal cu care să mă duc la vizitez enoriaşi la diverse oca­zii, fie la o sfeştanie, fie la o înmor­mântare, fie la o pomană. Mi-am cumpărat un cal şi o iapă pe nume Florica. Era o lume a libertăţii. Acolo nu numai trupul îmi zburda liber ci şi sufletul. Anii petrecuţi în libertatea muntelui au fost anii visurilor matu­re. Acolo am avut timp pentru mine şi soţia mea şi să discutăm despre planurile de viitor.

Mintea zbura în ce parte voia, şi când se îndepărta prea mult o chemam înapoi. În pri­măvara anului 1999 am început să mă ocup de nevoile gospodăreşti, deoarece eu trebuia să fiu primul gospodar al satului, să fiu un exem­plu pentru sat. Am început să-mi cumpăr oi pe care le-am dat cioba­nului din sat, capre pe care le ţineam pe acasă şi mergeam cu ele să le pasc pe dealurile din apropiere, porci, vacă şi cal. Chiar şi cinci stupi de albi­ne mi-am adus acasă. Doream să se­măn cu enoriaşii mei, să mă integrez în viaţa satului meu, să le cunosc greutăţile vieţii de fiecare zi, trăind chiar eu prin ele. Mergeam la târgu­rile din zonă, începeam să fiu cunos­cut de mulţi oameni de prin alte sate pentru ataşamentul meu, la neamul de la munte. Am descoperit o altă lume, cu alte legături între oameni, alte schimburi comerciale între ei, şi alte tradiţii decât ale oamenilor de la câmpie. Am devenit repede unul de-al lor. Cunoscându-i, mi-am dat sea­ma uşor că nu au o viaţă creştină adevărată, ci numai tradiţională, obi­ceiuri pe care le practicau fără să le mai înţeleagă sensul, cântau colinde într-o limbă veche românească pe care eu nu o înţelegeam de loc şi nici cei ce le cântau nu ştiau ce spun. Am avut însă ocazia să ascult câteva po­ezii populare şi poveşti din bătrâni extraordinare cu un conţinut de ade­var de 100 %. Îmi plăceau şi pe unele le ascultam de mai multe ori. Mă tot gândeam cum s-ar putea ca enoriaşii mei să aibă parte de o viaţă creşti­nească după BIBLIE. Când mai vor­beam cu colegii, despre viaţa slabă, fără conţinut ce o duceau oamenii de la munte, aceştia îmi replicau: – Ştii ceva Cristiane, nu fă tu pe reforma­torul cu ei, că nimic nu se schimbă. Şi îi bine cum sunt, lor le place. Nu mai aveam nici o replică, dar continuam să mă gândesc singur la o soluţie pentru viaţa enoriaşilor mei, de care mă durea sufletul. Şi am găsit că nu­mai o întoarcere la valorile creştine exprimate în forma românească ar fi şansa lor.

Acum îmi căutam în cursuri să văd ce predici aş putea să scot şi pe care să le rostesc duminica la sluj­be şi să-i ajut să se întoarcă la univer­sul de spiritualitate românescă. Teza de Licenţă era tocmai despre subiec­tul acesta şi se intitula “Legea stră­moşească – temeiul etnicului româ­nesc”. În această teză am demonstrat că “Lege stămoşească” sau “Lege ro­mânească” este una şi aceeaşi cu Evanghelia Domnului Iisus Hristos. Că noi, românii am primit credinţa din gura Apostolului Andrei şi a misi­onarilor din bisericile înfiinţate în su­dul Dunării şi că am primit-o direct de la sursa şi că acolo trebuie să ne întoarcem. Mi-am dat seama că aceasta presupunea o întoarcere la Scriptură, la felul de a fi al primilor creştini a căror viaţă o aveam înfăţi­şată în Faptele Apostolilor, dar nu ştiam cum.

Acum se dădea o luptă în mine şi ce să prezint: Scriptura sau tradiţiile. Tradiţii aveam două: aceea a părinţilor pe care nimeni n-ar fi pu­tut să o ţină, sau a satului românesc care era împletită cu păgânism şi de care aveam cunoştinţă din cărţile de etnografie şi folclor pe care le-am studiat intens. M-am hotărât într-o zi, că aceasta din urmă o voi predica fiindcă în ea se regăseşte poporul meu român. Ştiam că este împletită cu păgânism dar nu o puteam des­pleti. Erau motive şi personaje ale Scripturii, însă prezentate sub o vizi­une păgână. Scriptura a rămas pen­tru mine o carte în mare parte înci­frată. I-am purtat pe enoriaşi în adâncimile istoriei noastre, în fru­moasele noastre creaţii populare, în comentariile pe care drumeţi stăini le făceau despre poporul nostru, bi­neînţeles în cele mai frumoase, dar realitatea mă învingea. Acum mă gândeam la o altă strategie prin care să-i determin să-şi schimbe caracte­rul. Începeam să le fac slujbe şi peste săptămână, să chem colegi şi să fa­cem slujbele numite masluri, dar tot degeaba.

Când mă sfătuiam cu cole­gii mei, nici unul nu ştia să-mi dea o soluţie. Credeam că prin slujbe se schimbă caracterul. După doi ani ca şi Preot în munţii apuseni, m-am pus în genunchi în faţa icoanei Mântuitoru­lui Iisus Hristos şi L-am întrebat cu lacrimi în ochi: “Doamne, aşa arată poporul român creştin de 2000 de ani? Doamne sunt tare dezamăgit şi nu ştiu ce să fac. Te rog răspunde-mi din icoană, vorbeşte cu mine, lămu­reşte-mă. Dar icoana nu-mi vorbea nimic. Mă uitam ţintă în ochii Lui să nu-mi scape ceva, dar nimic. M-am ridicat în picioare şi m-am resemnat la gândul că o să-mi mai vorbească vreodată Dumnezeu. Când eram vizi­tat la casa parohială oamenii veneau doar să le fac slujbe, pe care le ve­deau ca salvatoare pentru proble­mele pe care le aveau şi mai mult nimic. Ca un preot conştiincios, ur­măream să văd dacă slujbele işi fă­ceau efectul în viaţa oamenilor şi constatarea mea era că nu au decât un efect de liniştire pe moment, dar de rezolvare nu. De exemplu: “Părin­te roagă-te să mi se căsătorească fata.” Sau ce întâlneam mai frecvent era: “Părinte, bărbatul îmi bea şi mă bate şi cred că e bine să dau nişte slujbe ca să nu-mi mai bea bărbatul.” Mă întâlneam deseori cu cei cărora le făceam slujbe şi îmi era jenăsă-i în­treb dacă li s-a rezolvat problema. Ve­deam cu ochii mei că nu era rezolva­tă.

În timp ce mă tot gândeam la acestea, soţia vine cu o propunere, de a ne muta în altă parohie. Mi-a plăcut această idee, gândindu-mă că dacă voi merge în altă parohie, poa­te acolo voi afla un sat cu oameni care au obiceiuri şi tradiţii sfinte şi acolo voi trăi o viaţă cu adevărat creştinească. Mă mai gândeam că în cei doi ani am acumulat ceva experi­enţă şi voi avea o slujire plină de mai multă putere. Am plecat din satul de la munte cu durere în suflet, dar ple­cam crezând că în altă parte îmi va fi mai bine. De la episcopia de Caraş–Severin am primit două parohii un­deva în Banat, în zona Oraviţa, la o depărtare de casa părintească cam de 300 de km. Satele primite se nu­mesc: Sasca Montană şi Sasca Româ­nă. Acestea două sunt într-o zonă foarte pitorească la poalele cheilor Nerei, o zonă turistică foarte căutată de bănăţeni. Ajunşi la parohiile aces­tea, ne-am mutat în casa parohială care se afla în satul Sasca Montană, chiar lângă biserică. M-a impresionat mărimea casei dar şi starea de de­gradare în care se afla. Soţia când a văzut-o s-a speriat şi ne tot uitam unde ar fi locul în care să ne aşezăm şi de unde să începem ordinea şi cu­răţenia. Ne tot întrebam cum au pu­tut preoţii de până la noi să locuiască în aşa casă. Mai târziu am aflat că nu mai fusese renovată din anii ’30 ai secolului trecut şi deja s-au împlinit 70 de ani de la ultimele lucrări. Bise­rica nu arăta rău. Aceasta fusese re­novată de preotul de dinaintea mea. Picturile erau noi, covoarele arătau impecabil, curăţenia era la ea acasă. Altarul era şi el curat, veşmintele de asemenea etc. Mă întrebam cum de este un contrast aşa mare între bise­rică şi casa parohială?

La slujba de instalare a mea ca şi preot, oamenii nu s-au înghesuit de loc. Au fost atât de puţini oameni la biserică că mi-a venit să plâng. La noi în Ardeal, mi-am zis, oamenii, totuşi fac din ziua instală­rii preotului o mare sărbătoare. Dacă acum nu îi interesează, atunci de ce nu vin măcar la Sf.Liturghie, la slujba cea mai de preţ a bisericii ortodoxe? Dacă nu-i interesează slujba, macar să fi avut curiozitatea să vadă cum arată preotul şi preoteasa, să ştie măcar cum îi cheama. Nici ca să bâr­fească nu-i interesa. Încă din prima zi am fost tare dezamăgit. În prima săptămână am convocat consiliul pa­rohial cu gândul de a concepe un plan de renovare a casei parohiale, fiindcă nu puteam în nici un caz să stau cu mânile în sân şi fără sobe în casă. Prima lucrare pe care le-am propus-o a fost construirea unei sobe şi din start s-au opus invocând lipsa banilor. Eu am zâmbit şi le-am spus că şi fără bani se poate face ceva. Cu bani face oricine. Dacă nu avem bani, trebuie să facem rost de ei. Am luat registrele şi am găsit mul­ţi oameni care nu-şi plătiseră până în luna noiembrie contribuţia biseri­cească şi aceştia erau cei cărora tre­buie să le cerem banii pe care îi dato­rau. Când m-au văzut consilierii atât de hotarât, s-au retras şi au început să pună tot felul de motive pentru care nu se puteau începe renovările.

În această situaţie, vazându-mă sin­gur, fără oameni care să simtă alături de noi, fără să le pese de noi, fără o echipă de lucru, soţia a început să plângă. Ca bărbat mă gândeam la di­ferite soluţii. Aşa cum stăteam într-o zi tare gândit, la poarta casei parohi­ale bate diaconul bisericii baptiste din localitate şi-mi spune: – Pacea Domnului, frate. Eu m-am uitat lung la el şi i-am spus: – Doamne ajută, dar noi nu suntem fraţi. Ortodoxşii cu pocăiţii nu sunt fraţi. – Dacă nu sunteţi fratele meu, atunci aş putea să fiu prietenul dumneavoastră. – Asta mai merge, i-am răspuns, dar nu­mai cu condiţia să nu-i chemaţi pe enoriaşii mei la evanghelizările voas­tre, că atunci o să mă supăr şi învăţă­tura noastră nu ne dă voie să fim pri­eteni cu pocăiţii. Dar nu ştiu dacă cineva din satele acestea mai doreş­te să fie prieten cu mine, aşa că, pri­mul venit primul prieten. Pocăit, ne­pocăit, te accept prietenul meu. Din vorbă în vorbă l-am întrebat dacă ştie pe cineva cu căruţă, şi care poa­te să-mi aducă pamânt galben de pe dealuri şi pe altcineva care se price­pe să facă teracote. – Mă gândesc, mi-a zis el, şi în tot ce pot să vă ajut, o să vă ajut. A doua zi m-am trezit cu două căruţe de pamânt la casa paro­hială şi cu oameni ce se pricepeau la sobe. Acest om a făcut ceva care mă uimea. Să mă ajute atât de repede fără să discut mai înainte de preţ. Consilierii mei nu mişcaseră un de­get pentru mine şi acest om pocăit, duşmanul credinţei noastre ortodo­xe şi al neamului nostru românesc, făcea totul. Aşa ceva era de necon­ceput. L-am întrebat cât mă costă şi mi-a zis că a făcut totul în Numele Donului Iisus Hristos. – Ce aţi spus? Şi a plecat. După câteva zile soba era gata, în casă era căldură şi situaţia s-a îmbunătăţit.

Duminica urmatoa­re mi-am chemat consilierii să vadă soba şi s-au simţit umiliţi. Din mo­mentul acela, eu ştiam în cine am nădejde în renovarea casei parohiale şi consilierul meu cel mai de nădejde şi ajutorul meu bun a devenit peste noapte, diaconul bisericii baptiste pe nume Laeş Pavel. A venit iarna şi cum nopţile sunt lungi, mă duceam pe la prietenul meu diaconul să mai povestim câte ceva din Scriptură. Era singurul om cu adevarat preocupat de cele sfinte. Când ne mai împot­moleam în discuţii, lua cartea de cân­tări “Cântările Evangheliei” şi cânta o cântare spre slava Domnului iar eu urmaream dupa el. Soţia acestuia, sora Rodica, întotdeauna pregătea ceai şi gogoşi pe care le serveam cu mare placere. Erau foarte bune şi nu simţeam deloc a fi blestemate sau sectare. Această familie sfântă te dezarma oricât de îndoctrinat ai fi fost. Am început să citesc ca într-o epistolă vie în vieţile lor, că aveau Le­gea Domnului săpată în inimile lor, iar nu pe buze. Datorită prieteniei cu această familie, oamenii au inceput să mă judece şi să mă vorbească de rău, vazând periculoasă prietenia cu aceştia. Chiar un consilier mi-a spus că mă voi convinge de ei pe propria-mi piele. Eram tare atent de atunci să văd dacă oamenii aceştia nu cum­va se folosesc de bunătatea ce mi-o arată pentru a mă face să cred ce cred ei, rătăcirile lor. Mentalitatea ortodoxă căreia îi eram tributar îmi trăgea un semnal de alarmă că nu trebuie să mă las impresionat de prea multa bunătate. Că în spatele ei s-ar ascunde altceva. Şi m-am con­vins mai târziu că erau sinceri şi nici un fel de vicleşug nu era în relaţia noastră. Dimpotrivă, plini de făţărni­cie şi vicleşug erau consilierii mei care în faţă mă respectau, îmi zâm­beau şi pe le spate mă învinuiau de nimicuri, care nu erau adevărate. Pe deasupra, când aveam nevoie de ajutorul lor nici un deget nu doreau să-mi întindă. Întotdeauna erau în opoziţie faţă de tot ceea ce gân­deam. Cu mici excepţii, trei din con­silieri vedeau mai bine lucrurile, dar se lăsau influenţaţi de ceilalţi şi era totul ca şi cum n-ar fi fost nimic. Şi în cealaltă parohie era aceeaşi situaţie. Cântăreţii mei nu numai că nu erau interesaţi de partea administrativă a parohiei, dar nici de cea spirituală. De multe ori când mergeam spre ci­mitir cu ei şi le spuneam despre cre­dinţa mea în înviere şi tot ceea ce ştiam din Scripturi despre Iisus, can­torii râdeau şi ziceau: – Dumneavoas­tră chiar credeţi că a venit Iisus, că înviază morţii? Îmi venea să merg singur pe drum, dar cu aceştia nu. Eram tare supărat că sunt înconjurat tocmai de astfel de oameni dar alţii nu aveam să cânte la înmormântări. Şi toţi erau de vârsta părinţilor mei şi a bunicilor mei.

Când i-am spus pro­topopului că oamenii mei nu cred în înviere, acesta mi-a răspuns că nu e treaba mea să le fac observaţii, ci să mă bucur că am aşa buni cântăreţi. Seara când doream să merg la slujba vecerniei, eram în biserică, eu, soţia şi cantorul. Puteam trage clopotul în dungă că tot nu s-ar fi ridicat cineva de pe banca din faţa casei unde stă­teau enoriaşii mei la bârfă. Văzând starea aceasta îi spuneam cantorului că ar fi mai bine să mergem la pocăiţi decât să ne cântăm unul altuia, că aşa sectari cum sunt ei, se adună cu toţii, cu mic cu mare la biserica lor şi îl laudă pe Dumnezeu. Stăm şi noi acolo în bancă, decât să stăm la poartă sau la televizor. Ei Îl laudă în felul lor, noi în felul nostru, dar mai bine e într-o adunare în care se cântă spre slava Domnului, decât să stai aiurea. Eu îmi cunoşteam menirea mea, aceea de a lăuda Numele Dom­nului şi dacă la mine nu se putea, mergeam în adunarea lor. Sunt un om activ şi nu-mi place statul degea­ba. Când mă vedea diaconul, imediat mă invita în faţă, la amvon, spunân­du-mi că ar fi bine să ţin o predică deoarece sunt mai pregătit decât el, şi dacă păstorul le vine rar, oamenii au nevoie de Cuvânt. Ceea ce predi­cam dimineaţa la mine în biserică, seara predicam şi la pocăiţi şi tare le plăcea. Eram atent să nu jignesc cre­dinţa lor şi să predic numai din Scrip­tură, aşa cum le place lor. În timpul acestor predici de seară mi-am dat treptat seama, că de fapt noi orto­docşii eram cei ce am adaugat Scrip­turii Tradiţia că pentru o întoarcere autentică la Legea noastră strămo­şească este nevoie de întoarcerea la Scripturi.

Facultatea mă învăţase să-i urăsc pe aceşti oameni, dar Scriptura citită în copilărie mă învă­ţa să dau cinste celui ce i se cuvine, cinste. Biserica pocăiţilor era singu­rul loc în care se petreceau eveni­mente spirituale, la noi în sat. În anul 2002 a avut loc, în satele în care eram preot, o săptămână de Evan­ghelizare numită “Cruciada Sfântul Andrei”. Eu fiind prieten cu diaconul, într-o după amiază a venit la mine m-a poftit să particip la evangheliza­rea care va avea loc în satele noas­tre. – Vă invit, domnule preot, ca pe un prieten. Acum era prima dată când acest om îmi cerea ceva şi nu putem să-l refuz, după un an în care dumnealui nu mă refuzase nicioda­tă. În sinea mea mai ştiam că era ne­voie de evanghelizarea satului meu, numai că oficial nu se recunoştea. Eu m-am dus şi din acest considerent. Unii colegi de-ai mei respingeau ide­ea aceasta dar eu nu puteam fiindcă îmi păsa de oi…În prima seară când m-am dus în adunare, era plină adu­narea cu enoriaşii mei. Acesta a fost efectul prieteniei mele cu diaconul. Oamenii vazându-ne tot timpul îm­preună, văzând că am lăsat barierele jos, nici ei nu le-au mai ţinut. Ştiau şi ei în sinea lor că barierele acestea erau artificiale, numai că nu şi le ex­plicau de ce sunt. Când am intrat în adunare, totuşi unii s-au jenat, neas­teptându-se să apar eu acolo. Ajun­gând în faţă, la amvon, le-am spus: – Fraţilor, eu mă bucur că sunteţi aici, că în sfârşit v-am prins. Eu n-am venit aici nici să vă ocărăsc, nici să vă scot afară, ci mă bucur că sunteţi aici. Eu n-am venit pentru pocăiţi, ci am venit pentru dumneavoastră. Toată săptămâna aceea am paticipat la Evanghelizare şi într-o seară a fost invitat un tânăr cu vârsta de 35 de ani, care s-a prezentat a fi fost preot în Biserica Ortodoxă şi care în urmă cu câţiva ani s-a pocăit. În timpul acordat a prezentat marturia vieţii şi a momentului în care s-a întors la Domnul şi eu am fost tare uimit de tot ceea ce auzeam. Nu puteam să cred totul.

Împreună cu fostul preot MIHAI STANCIU la casa parohială

După această săptămână am fost chemat la Episcopia de Caransebeş să dau o notă explicativă despre par­ticiparea mea la aceea săptămână de evanghelizare. Am fost întrebat ce am vorbit cu acel preot. Mi s-a spus că este un impostor şi poliţia e pe urmele lui. E un om care denigrea­ză biserica şi bulversează credinţa oamenilor simpli. Le-am explicat că l-am primit la noi în casă, am făcut o fotografie cu el, am discutat des­pre credinţă şi nu ştiu ce să zic. Era pentru prima dată când stăteam în faţă cu un critic vehement al credin­ţei ortodoxe şi nu mi-am putut face o părere corectă despre el. Mi-am explicat motivele care erau obiective din orice punct de vedere le-ai fi pri­vit şi cu toate că aveam dreptate în tot ceea ce explicam, mi s-a impus să uit întâlnirea cu acel fost preot. Chiar trebuia să dau informaţii dacă el va mai veni in zonă. Apoi mi s-a cerut să rup orice relaţie cu diaconul bisericii despre care se aflase din reclamaţie cât de buni prieteni eram. Bineînţe­les că am ripostat la această cerere fiindcă nu dumnealui trăia zi de zi în satele acelea în care eram preot, şi în plus eu vedeam în viaţa acestui om aceea credinţă pe care mi-o do­ream şi mie şi enoriaşilor mei. M-am întors înapoi la parohie neînfricat, deoarece nu mă consideram sclavul nimănui şi nu putea nimeni să repri­me sentimentele ce le trăiam la pa­rohie, în viaţa de fiecare zi. Pocăitul trăia după Scripturi. Am aflat bineîn­ţeles şi cine îmi făcuse reclamaţia şi din ziua aceea eram tot mai dezgus­tat de viaţa mea de parohie. Ştiam că oricărui om de spirit trebuie să-i acorzi libertate. Un pictor este liber, un compozitor la fel, un om de lite­re, numai breasla aceasta a preotu­lui este închisă în propriile canoane. După acest moment m-am simţit că sunt la armată unde trebuie să zici: “Am înţeles, să trăiţi!” şi unde nu eşti apreciat. Om de spirit închis în canoane nu se poate.

Pe drumul spre casă, în Reşiţa, m-am întâlnit cu frate­le Nicu Creţean de la Răcăjdia, şi după ce i-am spus ce am păţit, m-a încurajat să merg mai departe şi să rămân liber aşa cum m-a creat Dumnezeu. Era un om care mă înţelegea şi căruia pu­team să mă destăinui. Nu aveam dis­cuţii cu nici un coleg aşa cum aveam cu acest om. În anul 2003 am fost invitaţi la ziua de 8 Martie în biserica Baptistă din Răcăjdia, de lângă Oravi­ţa, cu ocazia serbării zilei femeii. Eram tare curioşi amândoi să vedem cum petrec pocăiţii ziua aceea în biseri­că şi când a venit momentul ne-am dus. Acolo nimeni nu juca şi nimeni nu dansa, dar în schimb toţi se rugau lui Dumnezeu şi cereau prezenţa Lui care le va aduce pace, bucurie şi fe­ricire: “Doamne, noi vrem aceeastă zi să o petrecem în casa Ta şi nu în altă parte, de aceea Te rugăm să co­bori la noi şi să simţim prezenta Ta. Noi nu vrem cu lumea, ci noi vrem cu Tine.” Ce rugăciuni am auzit în aceea zi din gura unor oameni simpli n-am mai auzit niciodată la vreun om de frunte al bisericii ortodoxe. Ce să mai zic de enoriaşi. Mă uitam la acele femei cu şapte clase cum i se adresau lui Dumnezeu într-un mod atât de direct şi cum cu credinţă cre­deau că vor primi.

Atunci la aceea zi am descoperit că eu şi soţia nu ştiam să-i adresăm lui Dumnezeu rugăciuni izvorâte dintr-o relaţie personală cu El, ci doar din carte. Cum s-au rugat oamenii aceia simpli nu voi uita ni­ciodată. Aveau cuvinte potrivite şi se rugau lui Dumnezeu direct şi cu convingerea fermă că Dumnezeu îi ascultă şi va împlini rugăciunile lor. Aceşti oameni se rugau Dumnezeului meu cum eu şi nici alţii din biserica ortodoxă n-am văzut să o facă. După momentul de rugăciune au început un studiu pe Scriptură despre feme­ie, fiind ziua femeii. Acest studiu era ţinut de sora Tatiana Gongola, ab­solventă a institutului Biblic de la Surduc, de lângă Lugoj. De exemplu punea întrebările: ce, când, unde, de ce, cine, cum? Se uita în Cuvântul lui Dumnezeu, şi imediat afla răspuns la întrebările pe care le punea. Asisten­ţa era uimită de simplitatea întrebă­rilor şi în acelaşi timp de rapiditatea răspunsurilor şi corectitudinea lor. Din audienţă făceam şi noi parte şi ne uitam unul la altul cu mirare, ui­miţi fiind de modul frumos, simplu şi adevărat ce ni se înfăţişa înain­tea ochilor, de a prezenta Scriptura. La amiază am luat o pauză timp în care am servit cu toţii din bucatele pregătite. Mâncarea era simplă, dar servită într-o atmosferă de dragoste şi voie bună. Şi această părtăşie mă surprindea. Să ai o aşa fire, un aşa comportament social, mai zic şi eu. La un moment dat am fost invitat în faţă, să aduc şi eu un salut din partea bisericii ortodoxe, dar în loc de salut mi-am exprimat încântarea pentru aceea zi, cât şi regretul că la noi la biserică nu vom reuşi niciodată să organizăm o astfel de zi. Ai mei nu veneau la biserică nici la sărbători.

La ziua de 8 Martie

La sfârşitul acelei zile am primit un pliant în care erau prezentate sesiu­nile de studiu Biblic de la Institutul de la Surduc, de lângă Lugoj, şi s-a născut atunci pe loc ideea nouă la care nu m-am gândit niciodată. Ide­ea era să pun şi eu întrebările mele Cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum făcuse femeia aceea. Să pun întrebă­rile mele Cuvântului lui Dumnezeu nu mă gândisem niciodată. După ani în care conştiinţa începuse să adoar­mă resemnată la gândul că degeaba mai caut ceva pentru sufletul meu, acum dintr-odată mi-am dat seama că trecuseră 5 ani de când eram preot şi eu nu mai făcusem nici un pas îna­inte în dorinţele sufletului, dorinţe născute în adolescenţă. Oamenii aceştia vorbeau despre întâlnirea lor cu Dumnezeu şi eu nu mă puteam lăuda cu aceasta. Trecuseră cinci ani de când eram preot şi niciodată în altar nu m-am întâlnit cu Dumnezeu, şi trecuseră anii şi eu nu gustam din fericirea pe care Dumnezeu a pro­mis-o tuturor celor ce cred în Nume­le Lui. Studiul acela răscolise în mine cele mai adânci năzuinţe ale sufletu­lui meu. O zi petrecută în studiul Cu­vântului lui Dumnezeu nu-mi mai dădea pace şi somn noaptea. Eram tot acolo de unde îmi începusem că­lătoria mea spirituală şi în urmă cu 10 ani mi-am dat seama că mai am o soluţie la îndemână pentru a merge înainte: aceea de a pune întrebări Cuvântului lui Dumnezeu şi de acolo să aflu răspunsuri. Zilele următoare numai idea aceasta mă urmărea şi-i vorbeam cu multa încântare soţiei mele despre aceasta. Soţia zâmbea şi mă lăsa în pace. Am primit tot atunci, la 8 Martie, o carte despre cum să studiem Biblia. Seara acasă am început să o studiez cu multă atenţie. Atunci m-am văzut antrenat într-o nouă aventură. Era ceva extra­ordinar fiindcă nu o mai făcusem ni­ciodată şi nici nu am fost îndrumaţi să o facem, din considerentul că au făcut acest lucru Sfinţii Părinţi în lo­cul nostru şi noi s-ar putea să ne ră­tăcim. Într-o studiere de unul singur am început să mă simt din nou liber şi mi-a venit sufletul la loc având o speranţă deja, că într-o zi voi afla tot ce mi-am dorit. Parcă vedeam lumi­niţa de la capătul tuneleului, numai cu o condiţie, să fiu perseverent. Se­rile toate de atunci am început să le petrec citind numai din Sfânta Scrip­tură pe care o aveam din copilărie. Mă uitam la ea şi-I ziceam: “Cât de aproape eşti Tu de mine şi n-am ştiut niciodata că în Tine voi afla răspuns iar nu în altă parte.” Era o perioadă de fierbere a sufletului meu. Şi aceasta mi-a fost stârnită la ziua de 8 Martie, când o femeie interpreta Scriptura, numai cu Scriptura.

Postul Paştilor se apropia de sfârşit şi sim­ţeam în inima mea o dorinţă arză­toare şi curată de a mă apropia tot mai mult de Dumnezeu. Din cauza postului eram mai concentrat pe lu­crurile sfinte. Mă preocupau acum mai mult decât într-o altă perioadă a anului când eram preocupat cu re­novările la casa parohială. Am înce­put anul doritor de fapte bune şi tot mai bune. Într-una din zile, fratele Nicu a mai insistat pe discuţia de a ne duce la institutul Biblic de la Surduc şi acolo să studiem Scriptura şi îmi spunea că acolo singur, ajutat doar de lumina lui Dumnezeu voi desco­peri adevarul. M-a asigurat că nimeni nu va face nimic în plus decât ce se studiază acolo. Omul acesta mă pro­voca mult şi după ce pleca îi dădeam dreptate. Ultima dată când a fost la noi, i-am zis soţiei: – Hai, dragă, să mergem şi noi la Institutul acela să studiem Scriptura, vom sta doua săptămâni şi va fi pentru noi un con­cediu, dupa 5 ani de preoţie, timp în care n-am mers nicăieri. Când ne vom întoarce sunt Floriile şi după aceea voi avea multă lume la spove­dit şi multă slujbă în săptămâna Paş­tilor… Studiind Scriptura draga mea, voi avea apoi mai multe să le predic celor ce vor veni la sărbătorile Paşti­lor. După câteva zile, soţia îmi spune: – Dacă tu vrei, o să mergem. Fie, dar să ai grijă să nu te laşi ademenit de cuvintele pocăiţilor şi să te pocăieşti şi tu cum a făcut preotul acela pe care îl cunoaştem de la evanghelizare. – Draga mea, mergem doar să studi­em, Doamne fereşte să ne pocăim, adică să ne rătăcim. Noi avem direc­ţia noastră în viaţă, bine stabilită şi ne vedem de ea. Atunci s-au împlinit cu noi cuvintele Psalmistului care zice “Pe cât sunt de departe cerurile de pământ, pe atât sunt de departe gândurile mele de gândurile voas­tre”. Gândurile omului nu se potri­vesc cu gândurile lui Dumnezeu.

În ziua de 7 Aprilie, împreună cu soţia şi cu cele 2 fetiţe pe care le aveam atunci, Anastasia şi Teodosia, am ajuns la Institutul Biblic de la Surduc. Acolo, am fost asaltaţi de dragostea frăţească nemaiîntâlnită până atunci. Cum am ajuns în holul Institutului au început să vină la noi fraţi şi surori să ne salute şi să ne ureze bun venit.

Am fost atât de surprinşi încât nu vom putea uita niciodata impresia bună ce ne-am făcut-o despre oame­nii ce studiau în locul acela. De la ora 10 a început studiul şi noi nu ştiam ce să alegem. Erau 2 grupe: una ce studia cartea Filipeni, iar alta Legă­mântul. Sora Tatiana Gongola ne-a îndrumat să studiem Legământul. Când m-am uitat la acea carte nu mi-a plăcut deloc motoul de pe co­perta care zicea: “Va da direcţie vieţii tale” şi am zâmbit ironic zicându-mi în sinemi că eu am o direcţie şi astfel această carte nu mă va ajuta la nimic. Ce bine, că doar noi am venit să ne petrecem concediul. La prima oră ne-a fost explicată metoda de studiu Biblic şi apoi încet, încet, am intrat în subiectul cărţii. Îmi plăcea ideea că sunt iar la studiu. De la absolvirea studiilor universitare n-am mai fost la o şcoală. O… era să uit. Am fost la Caransebeş timp de 2 săptămâni la cursuri de reciclare, dar numai şcoa­lă n-a fost acolo. Începând studiul cu Biblia în faţă şi creionul în mână am studiat legămintele vechi, pe care D-zeu le-a încheiat cu Noe, Avram, Iacov şi ceilalţi patriarhi. Am desco­perit un D-zeu personal, un D-zeu care promite că-i va binecuvânta pe cei ce-L vor asculta. Şi L-am mai des­coperit pe D-zeu că El ce promite se ţine de promisiune. Acum Creatorul tuturor lucrurilor mi se descoperea ca un D-zeu care nu şi-a abandonat creaţia ci dimpotrivă. D-zeul era de acum în faţa mea un Domn plin de milă şi de îndurare. El şi-a ales un po­por care să Îi poarte numele, un po­por pe care l-a binecuvântat, ca la rândul lui să fie o binecuvântare. Ori de câte ori poporul evreu a căzut în neascultare, D-zeu l-a pedepsit şi apoi tot un popor binecuvântat a ră­mas.

Mergând pe firul Scripturii, în şirul binecuvântărilor am descoperit că Iisus a fost dat tot ca o binecuvân­tare. El a venit sa ridice păcatele, El s-a smerit şi s-a adus ca un miel de junghiere ca prin sângele Lui să pri­mim iertarea păcatelor. Ev. Ioan. 1:11-13 “Dar Iisus a venit la ai săi, dar ai săi nu L-au primit, dar tuturor celor ce L-au primit au crezut în nu­mele Său, Le-a dat dreptul să se facă copii ai Lui D-zeu.” Cu creionul în mână am văzut că sângele curs pe cruce în urmă cu 2000 de ani este sângele Legământului celui nou. Că Iisus Hristos, Fiul lui D-zeu este Mij­locitorul unui nou legământ. Evrei, 8:6-13 – Ev, 10:14-20. Acum desco­peream că Iisus a venit ca pe noi oa­menii să ne împace cu D-zeu, să ne aducă într-o relaţie personală cu El. Cuvântul “religie” din limba română vine din latinescul religo, religiare care înseamnă legătură. Au început să-mi cadă solzii de pe ochi. Desco­peream câteva adevăruri: – ”prin sân­gele Lui avem iertarea păcatelor.” Fiul lui Dumnezeu a murit în locul meu. – bunătatea lui D-zeu mă în­deamnă la pocăinţă. Ioan 3:16 – po­căinţă este porunca lui D-zeu. – Iisus s-a adus ca jertfă o singură dată pen­tru totdeauna. – prin credinţă în El ca Ispăşitor primim neprihănirea Lui. – El este cel dintâi dintre fraţi. – Iisus este Adam cel nou. Pentru mântui­rea mea Iisus a stat întins pe cruce. – Tatăl mă face fiu al său, dacă sunt frate cu Iisus Hristos. În faţa acestor adevăruri n-am făcut altceva decât să cred în ele. Să-i dau dreptate lui D-zeu. Sâmbătă în prima săptămână de cursuri m-am pocăit datorită bu­nătăţii lui D-zeu. Am primit jertfă D-lui pentru mine şi păcatele mi-au fost ier­tate, prin sângele care m-a curăţit. N-am putut să stau nepăsător şi în inima mea am încheiat un legământ cu Domnul. L-am primit ca Mântuitor şi Domn. I-am făgăduit că voi asculta numai de El toată viaţa. Dragostea Tatălui şi jertfa lui Iisus Hristos m-au atras la ei. Acum hotărât să-i dau cre­zare lui D-zeu în toate lucrurile fiind singurul care are puterea de a spune adevărul, singurul despre care pot spune că mă iubeşte, am abandonat tot ce aveam ca în văţătură în mintea mea, renunţând la tot ce iubeam la tot ce ştiam m-am aruncat în braţele Lui de Tată şi El m-a înfiat. Aşa am descoperit eu adevărata religie. Des­coperindu-L pe cel ce a venit ca să refacă legătura ruptă dintre mine şi D-zeu. El m-a unit într-o relaţie per­sonală cu Sine. La noi în “religia” noastră ortodoxă, Domnul Iisus nu mi-a fost prezentat niciodată ca Domnul şi Stăpânul inimii mele şi nici ca Cel ce are autoritate absolută în viaţa mea particulară sau de sluji­re.

La noi erau şi cuvintele Lui, dar şi ale oamenilor numiţi Sfinţii Părinţi. Aceste cuvinte ale oamenilor aveau autoritate absolută în materie de cre­dinţă şi niciodată n-am fost pus înain­tea Cuvântului Fiului lui Dumnezeu… Ca un om care gândeşte logic, mi-am pus pe loc câteva întrebări şi mi-am zis: ”Al cui slujitor sunt?” Şi tot eu mi-am răspuns: “Al lui Dumnezeu. Şi dacă eu sunt slujitorul lui Dumnezeu ale cui cuvinte trebuie să le ascult? Sluga, de cine asculta? De stăpânul. Şi dacă El este Domnul şi Stăpânul meu, ale cui cuvinte trebuie să le as­cult? Ale lui Dumnezeu.” Pentru că sunt slujitorul Lui şi El este Domnul şi Stăpânul Inimii mele de azi înainte voi asculta numai de cuvintele Lui. Câtă vreme ascultam de oameni, nu m-am folosit de la aceştia cu nimic, dar dacă voi asculta de Dumnezeu, toate binecuvântările Noului Legă­mânt cred că se vor împlini în viaţa mea… Şi eu nu plec din locul acesta până ce nu voi împlini în viaţa mea doar cuvintele Lui. Vreau să închei un Legământ pentru veşnicie înaintea martorilor văzuţi şi nevăzuţi, ascul­tând doar de Cuvintele Lui. Ies din lo­gica oamenilor şi intru în logica Fiului lui Dumnezeu. Oamenii au schimbat Cuvântul Lui Dumnezeu punând mai presus de Cuvântul Lui hotărârile si­noadelor ecumenice sau locale. Dar n-au putut să schimbe logica mea lă­sată de Dumnezeu spre a-mi fi de ajutor în viaţă.

Sfinţii Părinţi au uitat că omul este după chipul lui Dumne­zeu şi că ce a imprimat Dumnezeu în om nimeni nu poate şterge. Când m-am unit în legământ pentru vre­melnicie cu soţia mea, am făcut acest act în urma credinţei şi a dra­gostei mele faţă de ea şi având totală libertate. Am crezut că dragostea mea este adevărată şi m-am convins şi de a ei. Am crezut că va sta lângă mine toată viaţa şi eu îi voi face par­te de toate bucuriile pe care i le voi putea oferi, iar ea va face la fel. Dra­gostea ce am simţit-o în inimă eram sigur că era una autentică, fiindcă pentru prima dată la vederea unei fete am exclamat zicând: ”Aceasta este perechea mea!” la fel cum a făcut Adam la vederea Evei. Şi aveam totală libertate, adică nimeni nu mă constrân­gea să iubesc această persoană, nici oamenii şi nici împrejurările.” Fiindcă am fost cinstit cu mine însumi legă­mântul cu soţia mea mi-a slujit ca model pentru legământul cu Domnul Iisus Hristos. Bineînţeles că nu-mi venea să cred ceea ce singur desco­peream uitându-mă în mine însumi şi în Cuvântul Scripturii. Această des­coperire avea să dărâme întreaga lo­gică ortodoxă în care m-am născut, şi pe care am conştientizat-o în anii facultăţii…

Grupa de studiu Biblic şi profesoara Nina Radu

Soţia mea era mirată şi nu ştia ce să creadă şi ce să zică. Atunci i-am zis: – Draga mea, tu nu eşti obligată să faci ce fac eu. Mântuirea este per­sonală. Eu voi încheia un Legământ în urma credinţei şi a dragostei mele faţă de Domnul Iisus. Când vei crede şi tu şi-L vei iubi pe El cu adevarat, atunci să închei un Legământ cu Domnul Iisus. Până atunci nimeni nu te obligă. Soţia îmi spune: – Tu ştii că ne vor da afară de la parohie, tu nu vei mai fi preot, nu vei mai avea sluj­bă şi nici casă în care să locuim. Unde ne vom duce? Ce vom face? Vei da cu piciorul la viitorul nostru şi al co­piilor. Îţi dai seama ce faci? Ce conse­cinţe va avea decizia ta pe care nu o înţeleg, pentru viitorul nostu? Gân­deşte-te că nu eşti singur, ne mai ai pe noi trei lângă tine. Atunci nu am înţeles-o şi îi spuneam: – Nu pot să spun nu conştiinţei mele, că nu pot să mă mint pe mine însumi şi nici pe oamenii în satele unde sunt preot. Dacă îmi voi scăpa viaţa aceasta tă­când, ascunzând adevărul, pe cea de dincolo o voi pierde. Fiindcă şi ge­nunchiul meu se va pleca înaintea Lui şi când voi da faţă cu El ce-i voi spune? N-o să am nici o scuză. Viaţa aceasta tot trece draga mea, cu bune, cu rele, dar aceea veşnică ră­mâne, şi o dau pe aceasta trecătoare pentru cealaltă care nu se va sfârşi niciodată. Cum trăiesc ceilalţi oa­meni cu greutăţile tranziţiei care nu se mai termină niciodată, o să trăim şi noi, dar nu pot să mai fiu om ştiind că ascund adevarul. Conştiinţa nu mă lasă şi nici dorul meu după Dum­nezeu. Acum am găsit metoda prin care să pun la temelia vieţii spiritua­le a satelor, numai Biblia. A venit seara şi nu mai vorbeam nimic. Doar meditam. Surorile din institut au se­sizat ceea ce se petrecea între noi şi încercau să-i spună că ar fi bine să mă înţeleagă şi să mă urmeze în tot ce voi hotărî. Dar ea nici nu dorea să asculte ştiind ce va urma. Nimeni nu putea să o înţeleagă. Noaptea de sâmbătă spre duminică ne-am culcat liniştiţi, fără prea multe discuţii. Du­minică dimineaţa m-am trezit tare neliniştit. Un război nevăzut se dez­lănţuise în mine, în toată fiinţa mea. Războiul se dădea pe doua planuri: material şi spiritual. – Material: cum voi rezolva eu problemele materiale pe care mi le spusese şi soţia mea şi pe care acum le priveam mai realist. După momentele sublime de aseară, acum revenisem cu picioarele pe pă­mânt. Aseară am fost în cer, acum mă gândeam la cele ale lumii aceste­ia. Spiritual nu voi mai putea să slu­jesc într-o poziţie care nu este după voia lui Dumnezeu, învăţându-i pe oameni altceva sau hrânindu-i cu nă­dejdi amăgitoare. Aveam de spove­dit imediat ce mă întorceam la paro­hie şi ştiam că spovedania nu mai este după voia lui Dumnezeu deoa­rece oamenii au greşit înaintea Lui Dumnezeu şi cu El trebuie să se îm­pace, dacă vor să fie iertaţi şi mântu­iţi. Dacă oamenii îmi cer prin inter­mediul meu iertarea păcatelor înseamnă că Iisus a murit în zadar şi în loc să-i trimit pe oameni la Iisus îi chem la mine, iar oamenii o să-mi mulţumească mie pentru iertarea păcatelor lor şi nu lui Dumnezeu. Apoi aveam de umblat în cimitir pe la morminte în prima şi a doua zi de Paşti făcând slujbele de pomenire pentru morţii satului. Prin rugăciuni­le mele cei vii credeau că cei morţi vor merge în împărăţia lui Dumnezeu. De acum ştiam că doar prin credinţă se moşteneşte împărăţia cerurilor, că Domnul Iisus spune: ”Cel ce crede şi se va boteza va fi mântuit, iar cine nu va fi osândit.” După Paşti aveam de botezat un copilaş şi nu mai pu­team să botez deoarece ştiam că prin botezul de la şase săptămâni nu-L va cunoaşte niciodată pe Dom­nul Iisus, nu-L va primi ca Domn şi Mântuitor personal. Am început să plâng gândindu-mă la toate acestea şi-mi spuneam în şoaptă că sunt ho­tărât să merg înainte cu decizia lua­tă. Dar cum voi rezolva aceste pro­bleme materiale şi spirituale apărute la orizont?

În dimineaţa aceea un mi­crobus de la Institut mergea la bise­rica Baptistă “Harul” din Lugoj şi am mers şi noi. În maşină am început să mă rog Domnului şi Stăpânului meu şi să-I spun: “Te rog vorbeşte-mi as­tăzi şi pune în gura păstorului care va vorbi un cuvânt pentru mine, spune-mi prin el cum voi rezolva probleme­le mele că în înţelepciunea Ta, Tu ai deja rezolvarea. Doamne vreau să mi se liniştească sufletul. Vreau soluţia Ta pentru mine. Tu vezi că eu vreau să Te urmez pe Tine, dar cum voi re­zolva problemele mele?” Tot gân­dindu-mă şi rugându-mă am ajuns la biserică şi după ce ne-am ocupat locurile lângă alţi studenţi, eram atent la tot ce se întimpla acolo, participând pentru prima data la slujba de duminică a unei biserici foarte mari. La momentul stabilit, după poezii şi cântări, păstorul bise­ricii, David Nicola, se ridică şi citeşte din Scriptură pasajul din Evrei 11:32- iar apoi a urmat predica cu putere, însoţit fiind de Duhul Sfânt. În timp ce predica, faţa mea s-a luminat şi prin fiecare cuvânt ce îl rostea, des­copeream cum Dumnezeu îmi dă răspunsul la neliniştea sufletului meu. La întrebarea: “cum voi rezolva problemele mele?” răspunsul a ve­nit prompt: “prin credinţă” şi chiar dacă voi avea de suferit pentru cre­dinţă, merită să suferi aşa cum au suferit toţi cei de dinaintea noastră. Am început să zâmbesc şi să-I mulţu­mesc Domnului care e viu că mi-a făcut dovada dragostei Sale vorbin­du-mi într-un chip atât de frumos şi direct. Acum nimeni şi nimic nu mai putea să mă întoarcă din hotarârea luată. După masă am plecat la o altă adunare, undeva la ţară, lângă insti­tut, în satul Susani. Nu bănuiam că acolo va fi un Betel pentru soţia mea. Acolo Dumnezeu i-a vorbit soţiei mele prin predica fratelui Preda de la Reşiţa. Predica era din Iacov şi cu toţii auzeam versetele: “Fiţi împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ui­tuci amăgindu-vă singuri”. Soţia se uită la mine şi spune: – Cred că aces­te cuvinte sunt pentru mine. Se ridi­că în picioare şi spune în faţa tuturor: – Şi eu vreau să fiu împlinitoare, nu numai ascultătoare. Fiindcă toată săptămâna am ascultat ce trebuie să fac şi anume, să închei un legă­mânt cu Domnul Iisus Hristos, vreau să fiu împreună cu soţul meu. A fost o revărsare de har şi de bucurie în inima mea şi a fraţilor din locul ace­la.

Ne-am întors înapoi la Institut. Institutul era în fierbere. Toţi vor­beau despre noi şi veneau la noi să ne aducă câte un cuvânt de îmbărbă­tare, iar fratele Ionică de lângă Arad, a început să ne înveţe minunata cân­tare: “M-am hotărât să-L urmez pe Iisus Şi înapoi eu nu voi da. Renunţ la lume, dar nu la Iisus şi înapoi eu nu voi da.” O, ce cântare! Nu o vom uita niciodată. De atunci a devenit imnul familiei noastre şi îl vom cânta până la mormânt. Luni, în a doua săptă­mână de cursuri ne-am întâlnit cu fratele păstor Gigel Olaru, care era tare doritor să afle cine suntem şi cum de am luat hotărârea de a nu pleca din acel loc pâna ce nu vom în­cheia un Legământ cu Domnului Isus Hristos. Am discutat multe din viaţa noastră şi cum aici la Institut am în­ţeles aşa de bine ce înseamnă Legă­mântul, şi că botezul trebuie împlinit la maturitate. Domnia sa, la sfârşitul discuţiilor ne-a spus că ar fi bine să ne mai gândim, fiindcă este o hotă­râre care ne va schimba viaţa. A doua zi, marţi ne-am întâlnit din nou şi după alt set de întrebări şi după cam o oră de discuţii, fratele păstor Gigel m-a avertizat că s-ar putea ca dumi­nica ce urmează să nu mai apuc să descui biserica. Atunci am râs şi nu mi-a venit să cred ce vorbeşte. Era o afirmaţie şocantă dar nu mă mai te­meam acum de nimic.

Miercuri, 16 Aprilie, s-a organizat botezul nostru în Biserica Baptistă din satul Fârdea, un sat de lângă Institut, botez la care a fost invitat şi preotul satului. Hai­nele de botez le-am luat de la bucă­tărie: pantalonii albi de bucătar şi cămaşa, iar soţia un halat de bucătar şi un batic alb de la o soră. Seara la ora 20:00 a avut loc botezul nostru într-o atmosferă de mare sărbătoa­re: “precum în cer, aşa şi pe pă­mânt”. Biserica era arhiplină de mar­tori văzuţi dar şi de martori nevăzuţi. Însă cel mai de seamă invitat a fost Domnul Iisus Hristos care a partici­pat în haine de mire unindu-Se cu noi, mireasa Lui, în legământ. Mirele era lângă noi chiar dacă nu-L ve­deam. Dumnezeu este Duh. Soţia mea mai fusese mireasă încă o dată şi ştia ce înseamnă să fie îmbrăcată în haine albe de mireasă, dar eu n-am fost mireasă niciodată, însă am fost mire. Şi din experienţă, ştiam că la orice nuntă mirele cheltuieşte to­tul, fiindcă mirele vrea să facă nunta. Atunci m-am întrebat şi mi-am zis: oare El, ca şi Mire, ce a cheltuit pen­tru nunta aceasta? Şi mi-am adus aminte că a părăsit slava Sa cea ce­rească, că a luat chip de rob, a suferit bătăi, batjocură, pumni, scuipat de la oamenii fărădelegii, acolo sus pe lemnul crucii şi-a dat viaţa, ca să fie Mirele meu Cel ceresc. Deci pentru nunta aceasta El a făcut totul. Oare eu, ca şi mireasă, ce aş putea să fac? Banii mei nu-I trebuiesc fiindcă în mâna Lui este şi aurul şi argintul; timpul meu nu-I trebuieşte, El are o veşnicie; talentele mele nu-I trebu­iesc, El este maestru în toate. Atunci ce pot să-I dau? Această inimă pe care o am în piept, de la El, Lui i-o dau înapoi. De azi înainte vreau ca doar El să fie Domnul şi Stăpânul ini­mii mele. La fel a zis şi soţia mea şi încă o studentă care era acolo s-a botezat împreună cu noi, pe nume Elena Adavidoaie, o fată care mult credea în Maica Domnului şi în Sfinţi. În aceea seară, Mirele nostru n-a ve­nit cu mâna goală ci ne-a adus toate binecuvântările Noului Legământ. Şi ştiam cum vom pune mâna pe aces­tea. Aşa că înaintaşii noştrii: prin cre­dinţă. La nunta noastra n-am fost numai noi, mireasa şi Mirele, ci a fost prezentă întreaga oaste îngerească, fiindcă Scriptura zice: “Mare bucurie este în cer pentru un singur păcătos care se întoarce la Dumnezeu.” Şi preotul e un păcătos şi-i mare bucu­rie şi pentru un preot care se întoar­ce la Domnul.

Botezul nostru

Miercuri seara ne-am botezat. Joi seara ne-am întors înapoi la parohie, dar nu aşa cum am plecat, ci cu bu­curia mântuirii în inimile noastre. Pe maşină mă rugam Domnului să mă ajute să spun fiecăruia dintre enoria­şii mei, că doar Legământul în jertfa D-lui Iisus Hristos este singura cale prin care omul poate să-L cunoască pe Dumnezeu şi dragostea Lui. Am ajuns târziu şi am căzut frânţi de oboseală. Vineri dimineaţa era zi de piaţă în sat şi oamenii veneau să târ­guiască cele necesare traiului. Îi salu­tam pe enoriaşii mei, mă uitam la ei dar ei aveau o privire cam curioasă îndreptată spre mine. Era o altă pri­vire decât o cunoaşteam la ei de obi­cei. Au aflat de botezul nostru şi de asta avea să-mi confirme crâsnicul meu Gheorghiţă. Înainte de a intra în casă, Gheorghiţă vine, dă mâna cu mine şi imediat mă întreabă şi-mi zice: – Părinte v-aţi pocăit? Atunci eu i-am zis: – Dar dumneata? S-a blocat şi revenindu-şi şi-a zis că este păcat ca un om să se pocăiască. Eu i-am zis că m-am pocăit de toate păcatele mele. – Şi dumneata trebuie să te pocăieşti măcar de păcatele ce le-ai făcut de când eşti crâsnicul meu şi pe care eu le cunosc. Iarăşi n-a mai zis nimic. – Dar v-aţi botezat părinte? Şi atunci i-am zis clar, da. – Părinte, eu cred că vă vor da afară dacă află episcopia şi ce-o să facem fără preot mai ales că vin Sfintele Paşti? – Stai liniştit, i-am spus, că nu mi se va înt­împla nimic. Şi a plecat. Mai departe nu ştiu ce a făcut cu informaţia dar cred că le-a spus tuturor. Când m-am dus la pâine, vânzătoarea era tare suparată şi contrar obiceiului ei de a vorbi cu mine, acum tăcea. Tot ea a rupt tăcerea şi chiar când să ies, mi-a spus: – Părinte, de ce ne-aţi trădat? De ce aţi plecat la pocăiţi? – Pardon. Nu mă vedeţi că sunt la casa parohi­ală? Dacă doream să plec nu mă mai întorceam înapoi. – Şi v-aţi lepădat de Maică, de sfinţi, de cruce, de toa­te obiceiurile noastre…etc.

Pe la amiază sună telefonul. O voce zise : – Alo! Părinte, te-ai întors acasă? – Da părinte, m-am întors. Era unchiul so­ţiei, preot şi consilier la Episcopia de Caransebeş. – Unde ai fost? – În con­cediu, după cum bine se ştie. – Bine, bine dar unde anume în concediu? – La Institutul Biblic de la Surduc, de lângă Lugoj. – Bine, dar ce Institut este acesta? A fost vreun episcop pe acolo? – N-a fost, dar trebuia să fie? – Da cum mergi tu la un Institut care nu-i al nostru? Institutul acela-i de pocăiţi. Cum ai ajuns tu pe acolo? Te-ai sclintit la cap, n-ai înebunit cumva? – Cum părinte să înebunesc? Dar eu sunt preotul satelor. – Mă, da’ ce-ai făcut acolo? – Am studiat Scrip­tura. – Vreau să-mi răsunzi la o între­bare: este adevărat că te-ai botezat după cum am auzit? Atunci cred că şi mintea şi inima mi-au stat în loc şi mi-am zis: acuma-i acum, că de-i voi spune că m-am botezat mă dă afară din parohie. Dar dacă nu-i spun mă va da Domnul afară din împărătia Sa fiindcă El zise: „Cine se va ruşina de mine înaintea oamenilor şi eu mă voi ruşina de el înaintea Tatălui Meu cel din ceruri.” Astfel aveam de ales în­tre parohie şi împărăţia lui Dumne­zeu. Şi am ales împărăţia zicînd: – Da părinte, m-am botezat şi sunt fericit. – Mă tu ai înebunit, nu eşti fericit. Tu îţi dai seama ce-ai făcut? Dacă află Prea Sfinţitul imediat te zboară din parohie. În două ore vin la tine să văd ce ai făcut. Pe la ora două după amiază au venit.

Fiindcă nu putea veni singur a venit împreună cu pro­topopul de la Oraviţa, şeful meu di­rect. Tot timpul până să sosească dumnealor m-am rugat Domnului să nu vină cu duh de ceartă. Îmi dă­deam seama că presiunea va fi foar­te mare şi mă gândeam la reacţiile mele. Dar fiindcă Dumnezeu este Tata, El îi ascultă pe copii Săi şi când au sosit la casa parohială mi-au zis : – Cristian, nu vreau să ne certăm. Atunci mi-am ridicat ochii în sus şi I-am mulţumit lui Dumnezeu. În casă au început discuţiile. Mi-am dat sea­ma că nici lor nu le venea să creadă. După ce le-am povestit totul aşa cum a fost, cu lux de amănunte le-am mai spus: – De 12 ani tot am întrebat, despre ceea ce mă interesa pe mine şi nici unul dintre dumneavoastră nu mi-aţi răspuns la vreuna din întrebă­rile sufletului meu, dar ascultând nu­mai de Cuvintele Domnului Iisus am aflat răspuns la toate întrebările mele. Nici unul nu mi-aţi spus cum aş putea fi un bărbat fericit, dar acum am aflat, unindu-mă în Legă­mânt cu Domnul Iisus Hristos. La fel cum aş fi putut să fiu un bărbat înţe­lept, cum aş putea să mă nasc din nou, cum aş putea avea Duhul Sfînt şi care este calea prin care voi ajunge în împărăţia lui Dumnezeu. Acum am aflat totul şi doresc să le spun despre acestea tuturor enoriaşilor mei, ca şi românii să fie fericiţi, să fie născuţi din nou, să aibă Duhul lui Dumnezeu şi parte de celelalte ade­văruri care le va aduce mântuirea şi gloria eternă. – Şi cine ţi le-o spus mă? Tăntălăii ăia de pocăiţi? zise pă­rintele Mihai de la Caransebeş. – Pă­rinte, nu ştiu dacă-s tăntălăi sau nu. Eu una ştiu, nu am avut nimic până acum şi că astăzi am totul pentru su­flet. ‑Am crezut că mă voi întîlni cu Dumnezeu în altar dar nu m-am întîl­nit niciodată. Îl aşteptam pe Dumne­zeu să-L cunosc iar mai apoi să-L în­treb şi El să-mi răspundă, dar nu a făcut-o aşa cum am crezut prin sluj­be, ci am descoperit că El deja ne-a vorbit prin Fiul, în Scripturi. Şi doar ascultînd de Cuvintele Fiului lui Dum­nezeu, El mi-a vorbit minunat şi di­rect nu ca un om ci ca Dumnezeu… Am aflat că Iisus este totul în viaţa omului. – Gata, eşti pierdut pentru bi­serica ortodoxă. Haide să încheiem ce avem de încheiat mai repede. Atunci m-au pus să dau o declaraţie, pe care o vor duce episcopului şi el va judeca ce am făcut. Ce bine că am pus indigoul. Azi am şi eu propria declaraţie acasă. – Nemernicule zise consilierul. Tu îţi bati joc de noi. Cum te-ai gândit să rămâi preot fără Sfânta Tradiţie, numai cu Scriptura. Aşa ceva nu se poate. – Păi tocmai acum v-am explicat că în tot timpul acesta cât am respectat tradiţia n-am avut parte de nici o binecuvântare de la Dumnezeu, dar de când ascult nu­mai de Scriptură am parte de toate binecuvântările scrise în Ea. Şi deja mi-au fost împlinite dorinţele sufletu­lui meu. În tradiţia populară din sa­tele noastre am aflat doar câte găini să dai peste groapă şi câţi colaci să faci la pomene şi parastase, iar în cea teologică să participi la toate slujbele, să te spovedeşti de cel pu­tin 4 ori pe an, să posteşti etc. , acte pe care le-am făcut şi nu mi-au adus nici linişte în familie şi nici liniştea atât de mult dorită de sufletul meu. S-a făcut din nou tăcere şi atunci a fost chemată soţia mea să răspundă la câteva întrebări. Atunci s-au ridi­cat şi mi-au cerut haina preoţească, cheile bisericii şi actele bisericii cu proces verbal de predare – primire.

Am mers la biserică să predau toate cele sfinte aşa cum le-am primit şi să încheiem discuţiile. Dimpotrivă, aici în biserică s-au aprins mai tare, de­oarece nu mi-au mai dat voie să in­tru în altar spunându-mi că spurc al­tarul. Atunci fără voia lor am intrat zicându-le că omul sfinţeşte locul iar nu locul pe om. Mi-am luat lucrurile personale şi între timp în biserică au început să apară rând pe rând mem­brii consiliului parohial. Unul mai nervos şi mai derutat ca altul. Nu şti­au cum să înceapă discuţiile cu mine, mai în duh de ceartă sau în duh de pace. Am predat actele cheile şi ce­lelalte iar consilierii s-au împrăştiat. Aveam o datorie la casa bisericii şi m-am angajat să o plătesc până voi pleca. Şi exact aşa am făcut.

La casa parohială au venit doar preoţii şi mi-au spus că în acel moment tre­buie să ies afară din casa parohială. Am intervenit şi le-am cerut zece zile până să plec, dar ei n-au fost de în­duplecat. – Acum! În momentul aces­ta afară! Fiindcă un trădător nu are voie să mai doarmă într-o casă orto­doxă ci să meargă acum la fraţii lui, pocăiţii. Când am ieşit afară, vecinul Petrică a intervenit şi a spus: – Ce fa­ceţi cu ei? Unde îi scoateţi afară noap­tea în drum? Era ora 10:30, Vinerea Floriilor. Îi iau eu la mine acasă. – Nu ai voie să faci aşa ceva, zise unul dintre preoţi, este un trădător şi un eretic şi nu merită să doarmă în casa de oameni, trebuie să plătească pentru tot ce a facut. – O fi el, nu ştiu, dar cu copii aceştia ce aveţi şi cu soţia lui? Ce-o făcut noi nu ştim dar de dormit în drum n-au să doarmă nici unul. Ei vin la noi. Văd că sunteţi mai răi decât comuniştii. Comuniştii i-au băgat pe toţi oamenii în case şi voi îi daţi afară. – Păi aşa-i regula­mentul bisericii; spune unchiul soţi­ei. Apoi s-au consultat şi ne-au dat trei zile până să părăsim casa parohi­ală. – Sâmbătă, duminică şi luni, pă­răsiţi casa parohială. Duminică nu te duci la slujbă. Trimitem noi un alt preot. Zise protopopul poruncitor. După ce au plecat consilierii, ne-am uitat unul la altul şi am zis: – Acum ce-o să facem? Soţiei au început să-i dea lacrimile şi i-am spus că aşa se plăteşte credinţa. De atunci n-am mai zis nimic şi ne-am apucat să ne strângem lucrurile în saci, în pături, cum puteam. A venit o vecină şi a stat cu ele până au adormit. În acea noapte Dumnezeu nu dormea. Ştiu că ne privea şi ne iubea. Şi noi eram rodul suferinţelor Domnului Iisus Hristos. Jertfa Lui nu a fost degeaba. Dacă ar fi murit Iisus numai pentru noi doi şi pentru urmaşii noştri şi tot ar fi meritat. El a murit ca noi să ne împăcăm cu Tatăl care a făcut cerul şi pământul, a murit ca în dreptul nostru să se scrie “viaţă”, ca noi să fim fericiţi, ca binecuvântările scrise în Sfânta Scriptură să nu fi fost pro­mise de Dumnezeu în zadar. A murit ca noi să vedem dragostea Tatălui Cel din ceruri. În toiul nopţii aceleia minunate, sub privirile lui Dumnezeu au început să vină fraţi spre casa pa­rohială. Nu-i trimitea un om, ci îi tri­mitea un Dumnezeu care se uita peste pământ să vadă pe cine mai ajuta. Primul a venit păstorul biseri­cii din sat să ne întrebe dacă ne poa­te ajuta cu ceva. Apoi a venit diaco­nul să ne poftească să locuim la dumnealui acasă şi a plecat. Fraţii ne întăreau aşa cum era întărit pe cruce Domnul Iisus de către îngeri. Şi astăzi Dumnezeu îşi are îngerii Săi.

În urmă, pe poarta casei parohiale intra un poliţist. Când am văzut poliţia am zis: “Doamne dar ce caută poliţia la ora asta la noi?” Era însoţit de frate­le, Nicu, pe care îl cunoşteam. Şi apropiindu-se zice: – Pacea Domnu­lui frate.  “ – Doamne, dar şi poliţia s-a pocăit. Ce s-a întâmplat în ţara noas­tră? De când m-am pocăit eu, s-a pocăit şi poliţia.” mi-am zis în gând. – Frate, Duhul Domnului nu mi-a dat pace şi am venit să vedem dacă ai nevoie de ceva. Cu ce putem să te ajutăm, căci numai aşa vom împlini Cuvântul care zice: “Purtaţi-vă unii altora poverile şi aşa veţi împlini Le­gea lui Hristos.” I-am spus că am ne­voie de o maşină pentru mobilă şi lucruri, o casă undeva în care să lo­cuim provizoriu. Atunci amândoi fraţii au zis: – Toate acestea până mâine la amiază vor fi rezolvate. Şi au plecat.

Din nou am rămas sin­guri, uitându-ne unul la altul şi zi­când: – Aşa lucrează Dumnezeu! Aşa Dumnezeu avem noi! Mare Dumne­zeu avem. Şi am început din nou să plângem dar nu de disperare ci de bucurie.

Noaptea de Vinerea Florii­lor a fost noaptea credinţei. A încer­cării ei, dar şi a biruinţei credinţei în faţa tuturor forţelor văzute şi nevă­zute. Am biruit prin credinţă. Au venit valuri mari în aceea zi, dar noaptea Dumnezeu ne-a dat biruin­ţă. Nu zece zile cum am zis eu, nu trei zile cum au zis ei, ci într-o singu­ră zi ca să fie cunoscută puterea lui Dumnezeu. Sâmbata floriilor dimi­neaţa au început femeile să vină la spovedit. Erau mereu aceleaşi, acele femei care credeau în Dumnezeu dar a căror evlavie era condusă de obice­iuri şi tradiţii. Îmi era milă de ele şi spunându-le că nu mai spovedesc, au plecat triste acasă. Sigur nu înţe­legeau de ce, dar nici nu am mai fost lăsat să le explic.

Pe la amiază multă lume s-a adunat la casa parohială printre care şi fratele diacon de la pocăiţi, omul care mă iubea aşa de mult, şi care nici acum nu putea ră­mâne nepăsător. Acesta le-a spus oamenilor adunaţi că dacă ne vor da afară din casa parohială, dumnealui ne va primi în propria casă. Unii în acel moment l-au ameninţat că îi dau foc casei dacă va face asta. Acei unii erau oamenii care mă “iubeau” până mai ieri şi care astăzi mă urau. Acolo în mulţime am luat cuvântul şi le-am zis: “– Oameni buni, eu nu do­resc să plec. Eu vreau să rămân aici cu voi, dar trebuie să ne schimbăm viaţa. Nu vom trece la o altă biserică, ci aici în biserica noastră Îl vom sluji pe Dumnezeu. Cine vrea să se pocă­iască poate şi la noi la biserică dar nu prin spovedanie la mine, ci înaintea lui Dumnezeu, în Faţa căruia aţi gre­şit, şi El este bun şi drept să vă cură­ţească de ori şi ce păcat. Apoi dacă doreşte cineva să încheie Legamânt cu Domnul Iisus să-l primească ca Domn şi Mântuitor. Eu de azi înainte voi predica doar din Scripturi şi toţi cei care veţi vrea să ascultaţi rămâ­neţi cu mine.”

În acel moment, enori­aşii mei s-au împărţit în două tabere. Unii care doreau să rămân, iar alţii care doreau să plec. Sosise şi poliţia care a fost inspirată să participe la această adunare ad-hoc în faţa casei parohiale. Prezenţa poliţiei a mai li­niştit nervii unora puşi pe ceartă. Oa­menilor care mă mai ascultau le-am spus că, dacă doresc să rămân se poate, fiindcă biserica şi casa parohi­ală nu sunt ale episcopiei, ci amân­două clădirile sunt ale satului. Epi­scopul are drept doar asupra mea, nu o să mă mai recunoască pe mine ca preot, dar dumneavoastră care mă cunoaşteţi aveţi ultimul cuvânt. În timpul acesta sosise o maşină mare cu fraţi din zona Oraviţa să ne ajute la împachetat mobila şi lucruri­le şi să părăsim casa parohială. În timp ce încărcam mobila în maşină, femeile evlavioase începuseră să plângă ştiind că nu se mai poate face nimic ca să mă păstreze acolo. Băr­baţii vorbeau între ei şi doar câte unul mai venea să vorbească cu mine. Unii m-au ajutat la mobilă, alţii stăteau şi nu puneau mâna, doar se uitau. Mă uitam la oameni şi mă gân­deam: cine mă judecă?

Ca din senin sosesc două maşini şi opresc în faţa mulţimii adunată în faţa casei. Oamenii s-au dat la o parte şi episcopul a intrat fără să dea vreun comentariu cuiva în casa parohială. În casă erau fraţi pe care i-a scos afară zicându-le cuvinte jignitoare, iar dorinţa dum­nealui a fost să rămână în casă un cerc restrâns pentru câteva discuţii mai în secret. Episcopul avea o faţă neagră de supărare. Atunci m-am opus şi am zis că nu avem nimic de ascuns, ci vreau să discutăm în faţa oamenilor. Sunt sigur că a venit să mă convingă să dau înapoi de pe ca­lea pe care am pornit dar când a vă­zut că toată mobila era încărcată şi oamenii erau tulburaţi, cu o viclenie calculată a spus celor prezenţi “– Noi vrem să rămână aici preot, dar să-l întrebăm pe el dacă vrea.” – Bineînţe­les am răspuns eu. – Rămâi cu o sin­gură condiţie: să te dezici de Legă­mântul pe care l-ai făcut. – Mulţumesc Prea Sfinţite, dar asta n-o voi face ni­ciodată, pentru nimic în lume, orice mi s-ar întâmpla fiindcă nu pot să fiu necredincios lui Dumnezeu. Adică, ieri am zis da şi astăzi zic nu. Asta nu se poate niciodată. “Da-ul tău să fie da şi nu-ul tău să fie nu, ce trece pes­te acestea este de la cel rău.”

Toate blestemele bisericii ortodoxe vor veni asupra voastră şi asupra copii­lor voştri a zis episcopul supărat. Atunci femeile şi-au pus mâna la gură auzind blestemele. Eu l-am în­trebat : – Prea Sfintite Părinte, biseri­ca ortodoxă blesteamă? Îşi blestea­mă fiii care au slujit-o din copilărie până acum, pe cel mai umil om al ei. Un consilier cultural se uită la mine şi la Prea Sfinţitul Părinte şi spuse: – Uitaţi-vă la faţa că-i străluceşte şi cum ochii lui îi strălucesc. A intrat Sa­tana în el. Aşa arată un om demoni­zat. Soţia se uită la mine şi zice: – Hai dragă să cântăm o cântare. – Eu zic: care cântare? iar soţia zice, una ştim şi una cântăm: “M-am hotarât să-l urmez pe Iisus. Şi înapoi eu nu voi da, renunţ la lume dar nu la Iisus Şi înapoi eu nu voi da.

Aici s-a încheiat totul şi în sâmbăta Floriilor anul 2003 am părăsit casa parohială. De aici ne-am dus acasă la fratele Nicu Creţean unde am locuit două săptă­mâni, iar mobila şi lucrurile le-am adăpostit în podul bisericii baptiste din Răcăjdia. Duminică dimineaţa de Florii era prima duminică în care nu m-am mai îmbrăcat în haine preoţeşti şi nu am mai intrat la Liturghie. Nu-mi venea să cred că nu voi mai fi preot. Oamenii care mi-au dat slujba mi-au şi luat-o, dar descopeream că am pri­mit de la Domnul o altă slujbă, o sluj­bă şi mai bună, slujba împăcării omului cu Dumnezeu. În aceea du­minică împreună cu fratele Nicu am vizitat vreo patru biserici la ore di­ferite, şi acolo le-am vorbit oameni­lor despre cum L-am căutat pe Domnul şi cum ni s-a lăsat descope­rit. Oamenii se minunau şi-L slăveau pe Dumnezeul care lucrează şi astăzi cu aceeaşi putere cum a lucrat întot­deauna. Unii fraţi îmi spuneau: – Fra­te Cristian, nu ne vine să credem ce vedem cu ochii noştri, ca un preot să se pocăiască. Niciodată nu ne-am gândit la aşa ceva. Dacă Dumnezeu v-a scos de acolo înseamnă că are de lucrat cu dumneavoastră în Ro­mânia. Va mai da Dumnezeu pocăin­ţă în aceste vremuri tulburi peste românii care te vor asculta. Să rămâ­neţi tari până la sfârşit şi veţi primi cununa. Atunci eu le-am spus: – Ru­gaţi-vă Domnului, ca Dumnezu să mai scoată şi alţi preoţi la pocăinţă ca să vină la credinţă şi mai mulţi ro­mâni.

Şi în bisericile pe unde mer­geam oamenii şi-au ridicat glasul spre cer cerând Domnului ca şi alţi preoţi să se pocăiască. Unii enoriaşi ortodocşi au venit în acele adunări şi mi-au mărturisit că această zi este ziua hotărârii lor pentru Dumnezeu. De la Răcăjdia am plecat la o confe­rinţă în Băile Felix organizată de fr.Nelu Demeter. A fost ceva care m-a entuziasmat şi acolo am văzut un mare interes faţă de mine, exprimat prin avalanşa de invitaţii de a vizita bisericile fraţilor. M-am bucurat de aceasta şi de atunci cutreier ţara în lung şi în lat, întărind bisericile, şi chemându-i pe cât mai mulţi dintre enoriaşii ortodocşi la Legământul veşnic cu Domnul IISUS HRISTOS. As­tăzi suntem o familie fericită. D-zeu ne-a binecuvântat cu 5 copii.

FLOREA CRISTIAN DANIEL

 

Ne rugăm Domnului Dumnezeu să se îndure și să-i iasă în cale, prin harul Său, să-i binecuvinteze drumul și copiii săi!

Cât timp pregătesc o predică? | Pastor Vasile Filat

De cât timp are nevoie un predicator pentru a-și pregăti un mesaj din Cuvântul lui Dumnezeu? În Biblie nu găsim răspuns expres la această întrebare, dar avem multe de învățat de la apostoli.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

20,1 K de abonați

► ABONAȚI-VĂ la canalul nostru de Youtube: http://bit.ly/2m6kaNo ► INSTAGRAM? Urmăriți pagina Pastorului Vasile Filat: http://bit.ly/2mul2Ml Cât timp trebuie predicatorul sa pregătească o predica? Împărtășesc în acest video câteva gânduri cu privire la subiectul acesta. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #pastorvasilefilat #biserică

AFIȘEAZĂ MAI PUȚIN

La Chișinău și la Cărpineni s-a desfășurat sesiunea „Istoria poporului Israel”

În perioada 9-21 septembrie, la Chișinău și la Cărpineni s-a desfășurat sesiunea „Istoria poporului Israel” din cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv, sesiune la care este predată inductiv cartea istorico-profetică Daniel. Priviți un reportaj despre aceste evenimente.
 

20,1 K de abonați

ABONAT(Ă)

În perioada 9-21 septembrie, la Chișinău și la Cărpineni s-a desfășurat sesiunea „Istoria poporului Israel” din cadrul Institutului de Studiu Biblic Inductiv, sesiune la care este predată inductiv cartea istorico-profetică Daniel

Mărturia Rodicăi Filat | EXOD

download

Bună dimineața,
Rodica Filat s-a născut în Ciniseuți, într-o familie de medici. L-a cunoscut pe Domnul Isus în timpul studiilor la facultatea de limbi străine. La momentul actual slujește, împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în calitate de misionari în Pakistan. În timpul verii se implică activ în organizarea taberei de limbă engleză English for a New Life for Kids.

20,1 K de abonați

Rodica Filat s-a născut în Ciniseuți, într-o familie de medici. L-a cunoscut pe Domnul Isus în timpul studiilor la facultatea de limbi străine. La momentul actual slujește, împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în calitate de misionari în Pakistan. În timpul verii se implică activ în organizarea taberei de limbă engleză English for a New Life for Kids.

Revoluția adevărului

În ultimele 6 săptămâni ale anului 1989, Revoluția de catifea, care a avut loc în țara ce se numea pe atunci Cehoslovacia, a văzut tranziția nonviolentă de putere de la conducerea de către un singur partid la o republică parlamentară democrată.

Punctul culminant a fost instalarea în funcția de președinte a dramaturgului disident Václav Havel, realizată pe fundalul ovațiilor publice la Castelul din Praga, în 29 decembrie. În acest fel, conducerea comunistă cehoslovacă de 41 de ani și-a aflat sfârșitul.

Catalizatorul revoluției a fost demonstrația studenților din 17 noiembrie, de la Praga. Forțele de ordine au intervenit pentru a suprima demonstrația care marca 50 de ani de la suprimarea violentă a altei demonstrații studențești, din 1939. Prima era împotriva naziștilor, care au luat cu asalt Universitatea Cherles din Praga, în urma căreia 1.200 de persoane au fost arestate și alte 9 ucise. Evenimentul din 1989 a dat naștere la alte manifestații: două zile mai târziu, numărul protestatarilor a ajuns la 200.000. În ziua următoare, 500.000 de oameni au umplut străzile. După patru zile, conducerea Partidului Comunist a demisionat și, în 27 noiebrie, întreaga populație a Cehoslovaciei s-a alăturat unei greve generale timp de două ore.

Cum alte guverne care semnaseră Tratatul de la Varșovia au început să se prăbușească în jurul lor, Partidul Comunist a văzut „scrisul de pe perete”. În 28 noiembrie s-a anunțat sfârșitul statului de tip monopartid. Barierele de sârmă ghimpată au fost îndepărtate la începutul lunii decembrie. În 10 decembrie a fost instaurat primul guvern în mare parte ne-comunist și, în 28 decembrie, Alexander Dubček, liderul Primăverii de la Praga din 1968, a fost ales purtător de cuvânt al parlamentului.

În ziua următoare, Havel s-a văzut transportat la Castelul din Praga în calitate de președinte al țării, iar Revoluția de Catifea s-a sfârșit. În luna iunie a anului 1990, Cehoslovacia a organizat primele algeri democratice de după 1946.

Libertatea religioasă

Cu peste un an înainte, totuși, în 25 martie 1988, la Bratislava, a avut loc o manifestație recunoscută drept cel mai important eveniment public care a condus la distrugerea regimului comunist din Cehoslovacia. Instigatorii demonstrației erau disidenți romano-catolici, care cereau libertate religioasă în Cehoslovacia. 5.000 de slovaci au protestat în piața centrală cu lumânări în mâini, și încă 600 de oameni pe străzile din apropiere. Poliția secretă a blocat intrarea principală în piață, folosind tunuri cu apă împotriva protestatarilot, după care i-au atacat cu bastoane.

Chiar mai devreme, lucrările și acțiunile personale ale lui Václav Havel din deceniul anterior au trezit mai mult decât orice conștiința propriului popor, și a celor aflați în afara granițelor. Puternic influențat de scriitorul exilat, Soljenițîn, și Havel credea în nevoia de o dimensiune spirituală în politică și a repetat îndemnul rusului de a refuza trăirea în minciună.

Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/statul/11172-revolutia-adevarului

CETĂȚENII HOMOSEXUALI CARE VOR DREPTURI, NU AU DREPTUL SĂ SUPRIME DREPTURILE OAMENILOR NORMALI…

Indiferent de poziția unora, eu sunt de acord că homosexualii sunt oameni (bolnavi ce-i drept, dar oameni), cetățeni și doresc să aibă drepturi, dar drepturile lor nu pot în niciun caz să suprime drepturile noastre, ale heterosexualilor.
Cred că trebuie să reacționăm față de o mare nedreptate orchestrată de propaganda ateist-progresistă și care se pune la cale în tot Occidentul, iar noi nu vom fi scutiți. Cele mai dragi nume pentru un copil: mamă și tată sunt înlocuite în tot mai multe țări cu “părinte 1” și “părinte 2”.
NU SUNT “părinte 1”, CI TATĂL COPIILOR MEI! Soția mea NU ESTE “părinte 2”, CI MAMA COPIILOR MEI! Refuzăm ca identitățile noastre, de Tată și Mamă a copiilor noștri, să ne fie suprimate în numele unei stupidități fără margini numită corectitudine politică.
Dacă vor să folosească terminologia cu “părinte 1” și “părinte 2”, să le folosească pentru copiii născuți în “cuplurile” homosexuale și nu pentru cei născuți în cuplurile heterosexuale. Este dreptul lor să se numească cum vor și când vor, având în vedere confuzia lor cu privire la gen, dar să lase cuplurile normale să se numească așa cum le-a numit Dumnezeu la creație.
Cei care ne cer nouă să nu fim homofobi, trebuie să iasă din ipocrizia care-i caracterizează și să înceteze să ne mai suprime drepturile și să renunțe la abordările heterofobe. Cetățenii homosexuali care vor drepturi, nu au dreptul să suprime drepturile oamenilor normali. E dreptul lor să fie ce vor, dar nu putem accepta că noi trebuie să fim ce vor ei.
Samy Tuțac

Ce legătură este între comuniști și transgender? Ea este primul senator transsexual din Parlamentul Uruguayului

Ce legătură este între comuniști și transgender? Ea este primul senator transsexual din Parlamentul Uruguayului
Michelle Suarez a devenit primul senator transsexual al Uruguayului. Avocatul(avocata) promite ca din această postură să facă tot ce îi stă în putere pentru a extinde și a proteja drepturile persoanelor transgender din această țară sud-americană predominant catolică.
Parlamentarul, în vârstă a de 34 de ani, care reprezintă Partidul Comunist, a ajuns în camera superioară a congresului, înlocuind un alt politician comunist și de unde intenționează să impună o lege care să permită persoanelor transgender să-și poată schimba identitatea legală fără a fi nevoiți să obțină aprobarea unui judecător. Mai mult, Michelle vrea o lege care să impună ca 1% din locurile de muncă din aparatul guvernamental să fie rezervate transsexualilor. În plus, ea ar vrea ca statul să acorde o pensie specială, drept reparație morală, pentru transsexualii persecutați în timpul dictaturii militare din Uruguay, din perioada 1973-1985, potrivit abcnews.com.
Într-un interviu pentru AP; Suarez a povestit că avea doar 15 ani când a realizat că, de fapt, este o fată care trăiește într-un corp de băiat.
În 2013,  în Urugay a fost adoptată legea privind legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, statul romano-catolic devenind astfel a doua țară din America de Sud care a legalizat mariajele gay, după  Argentina și Brazilia.
În Europa, cel mai cunoscut caz al unui transsexual ajuns parlamentar este cel din Polonia. Anna Grodzka a devenit, în urmă cu șase ani, prima persoană transgender prezentă în legislativul de la Varșovia.

Cea mai bună soluție

download

 04/04/2017 Meditări

Viața este un complex greu de explicat iar provocările de care avem parte sunt unice în felul lor, de fiecare dată, chiar dacă se repetă periodic. Adică nu putem aplica aceleași soluții ca data trecută. Dacă de exemplu am avut primul copil neascultător și am găsit o soluție de rezolvare, aproape sigur nu merge aceeași soluție la fratele sau sora sa care vin din urmă, cu atât mai puțin la copiii altora.

Modul în care funcționăm astăzi e unul bazat pe găsirea soluțiilor deja existente. Căutăm aproape totul pe internet ca și cum sigur ar exista o soluție bună pentru problema noastră undeva. E destul de probabil să fie adevărat, dar problema mare este: de unde știm care din soluțiile găsite sunt cele potrivite nouă și care nu? Că de teste nu prea avem, timp?

Sau poate problema trebuie pusă diferit. De ce să caut la orice problemă o soluție deja existentă? Oare nu e mai înțelept ca la unele probleme să creez soluții?

Copiii mei sigur nu sunt foarte diferiți de ai altora și deci unele din soluțiile aplicate de alți părinți m-ar scoate din mare necaz, dar oare ce mă împinge cu așa foc să citesc soluțiile altora și de ce nu caut mai degrabă soluția mea, a noastră?

Să cauți soluția ta, rezolvarea ta, pare o pierdere de vreme atâta timp cât undeva sigur există cineva ce a avut deja aceeași problemă și a rezolvat-o. Avem senzația că pierdem ceva dacă nu găsim soluția deja scrisă. Nu mai avem siguranță pe soluțiile identificate de noi și nu mai avem încredere în capacitățile noastre. Parcă oricum am suci-o e mai odihnitor și sigur să căutăm și să aplicăm soluțiile altora. Fie că vorbim de slăbit, relația cu copiii, găsirea unui loc de muncă, modalități de învățare, boală sau altele, găsim pe net mii de articole și soluții pe care le considerăm oricum mai bune decât ce am concepe noi. Așa se face că netul abundă de specialiști în toate domeniile, specialiști teoretici că practicieni sunt puțini.

Adevărul e că ne-am cam dereglat. E corect să ținem cont de ce au făcut alții în aceeași situație atât cât cunoaștem situațiile, dar nu e corect să luăm metodele lor, care la ei au funcționat și să le aplicăm la noi ca și cum ar fi lege universală. Să exemplific pentru a mă face înțeles.

Am împreună cu soția mea doi băieți, Timo și Iosua pe care îi consider cuminți și liniștiți. Se pare că nu doar eu (ca orice cioară care își laudă puii) și cei din jur văd asta de vreme ce sunt întrebat adesea „ce soluții ai aplicat?” Ei bine nu am aplicat o soluție universală ci una particularizată, dar așa de tare particularizată că nu s-ar putea aplica altora. E soluția noastră care pare ok din afară dar care e născută cu durere și consum de timp în interiorul familie noastre. Nu sunt egoist să nu dau o astfel de soluție dar ea nu poate fi exportată pentru că nu e una standardizată, ci una care e parte din felul nostru de a fi și al copiilor noștri e ceva ce nu poate fi dat sau exportat cu toată tehnica de azi, e unic. În plus, deși pare una reușită din afară nu așa se vede din interior, deși pare reușită acum, nu știm cum va trece testul timpului. Deși părem părinți care au reușit, nu ne simțim deloc așa.

Exact așa stau lucrurile în orice problemă la care căutăm soluții, mă refer la cele de țin de existență nu de construirea unei case sau achiziția unei mașini. Unele soluții, cele mai multe din ele după cum cred eu, nu pot fi importate de la altcineva deși s-ar face bani faini dacă s-ar putea. Am mulți părinți acre sunt dispuși să plătească serios pentru soluția de scoatere de jocuri din mintea copiilor de exemplu, dar nu găsesc o asemenea soluție de importat și fac încercări după încercări, toate ducând la eșec și mare frustrare pentru că o astfel de problemă e atât de personală încât nu merg soluții universale.

Care e totuși soluția?

Soluția miraculoasă, extraordinară și eficientă e să accepți că ești unic/unică și că nu există scurtături la problemele vieții. Să accepți că ești capabil să îți trăiești viața fără copierea altora și că durerea face parte din viață. Să accepți că ești creat pentru a trăi și că alocarea unui timp de calitate și dedicat poate fi tocmai soluția miraculoasă căutată. Să accepți că Dumnezeu îți va descoperi ție personal ce trebuie să faci. Soluția cea mai eficientă e personalizată, ține de Dumnezeu, de tine și ce de celelalte persoane implicate.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/04/04/cea-mai-buna-solutie/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cea-mai-buna-solutie/

CELE MAI POPULARE VERSETE DIN 2013

Studii/Cercetări | 15 ianuarie 2014, 15:31

download

 
Cele mai populare versete ale Bibliei în anul 2013

biblia-3

Biblia You Version sau Biblia App, este o cunoscută aplicaţie pentru cititul Bibliei pe calculator şi pe dispozitivele mobile, cu o amplă expansiune în toată lumea. De fapt, există în acest moment peste 123 de milioane de dispozitive mobile care au această aplicaţie instalată.

Aplicaţia, care este tot mai populară între creştini, dă posibilitatea de a trimite versete înspre alţi utilizatori prin poştă electronică sau reţelele sociale. În această formă, s-a făcut o statistică a celor mai împărtăşite versete, prin această metodă.

Conform experţilor de la You Version, în 2013, aplicaţia s-a instalat de 49 de milioane de ori şi utilizatorii au transmis şi retransmis între ei, 68 milioane de versete.

Versetele cele mai trimise în 2013 sunt următoarele:
1. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne înveselim în ea! (Psalmi 118:24)
2. Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. (1 Petru 5:6)
3. Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.” (Isaia 41:10)
4. Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. (Matei 7:7)
5. … dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:31)
6. Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. (Evrei 4:15)
7. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, (Efeseni 5:25-26)
8. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9)
9. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă. (2 Timotei 1:7)
10. Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! (Psalmi 18:2)

Cele mai populare versete
Aplicaţia de asemenea permite evidenţiar versetele favorite, acelea pe care utilizatorii le marchează atunci când citesc Biblia. Aici ies din nou în evidenţă versetele pozitive, care ne dau energie şi motivaţie, care de asemenea dominau şi în lista anterioară. Acestea sunt:
1. Pot totul în Hristos care mă întăreşte. (Filipeni 4:13)
2. ….dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc. (Isaia 40:31)
3. ...şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6:13)
4. Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te”? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9)
5. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. (Filipeni 4:6)

Cele mai citite capitole:
1. Romani cap. 8 – unde se vorbeşte de victoria creştinului şi de speranţa acestuia
2. Romani cap. 12 – care începe cu acele frumoase versete de angajament şi dedicare.
3. Matei vap. 5 – capitolul fericirilor din Predica de pe Munte
4. 1 Ioan cap. 4 – care vorbeşte despre marea dragoste a lu Dumnezeu
5. Evrei cap. 12 – care cheamă creştinul la alergare, la luptă şi biruinţă.

Cel mai popular dintre toate însă este Filipeni 4:13 “Pot totul în Hristos care mă întăreşte”
și care a fost numit versetul anului pentru aplicația You Version.

Sursa: Mundo Cristiano

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Cele mai populare versete ale Bibliei în anul 2013 – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cele-mai-populare-versete-din-2013/

CELE DOUĂSPREZECE ZILE DE CRĂCIUN

Autor: Olga Bucaciuc  |  Album: pentru suflet  |  Tematica: Nasterea Mantuitorului
Resursa adaugata de OlgaBucaciuc in 24/12/2014 0/10

download

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16)

Sărbătoarea Nașterii Domnului s-a transformat într-o zi complet materialistă prin motivul obsedant al primirii de cadouri. O adevărată industrie a Crăciunului! Sume colosale se cheltuiesc pentru pregătirea acestei sărbători. Dar, în realitate, care este preţul acestei sărbători? Cât de mult s-a cheltuit, cu aproape două mii de ani în urmă? Să vedem. Vorbim despre un muncitor tâmplar particular şi despre logodnica sa însărcinată, amândoi provenind din clasa de jos, şi care câştigau atât cât să aibă ce mânca. Datorită edictului roman, cuplul a închis atelierul de tâmplărie (plănuind să se întoarcă peste câteva zile) şi a călătorit spre Betleem, unde nu au găsit decât anunţuri că nu sunt locuri libere. Aşadar, în staulul din spatele unei case, într-o peşteră întunecoasă şi mirositoare, S-a născut Pruncul femeii. Pătuţul Său a fost o iesle pentru vite; vizitatorii, un grup pestriţ de ciobani neciopliţi care, în uimirea lor, s-au închinat înaintea Pruncului vestit de îngeri ca fiind Mesia. Cu toate declaraţiile îngerilor, totuşi această mică familie era săracă lipită. Dacă nu ar fi fost darurile extravagante ale grupului de magi nomazi arabi, familia nu ar fi supravieţuit fugii în Egipt ca imigranţi săraci. Așadar, acel prim Crăciun ar putea fi cu greu descris mai mult decât un loc de căpătat. Doar dacă, desigur, calculezi costurile din cealaltă parte a universului – costurile astronomice ale Celui care a dăruit totul în noaptea aceea luminată de stea, de demult. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat…” O iesle de lemn, o cruce de lemn, El a dat tot. „Darul lui Hristos descoperă inima Tatălui” (Hristos, Lumina lumii, p. 57). În noaptea aceea, El Şi-a golit toată trezoreria pentru noi. O tânără mamă, împovărată şi istovită din pricina grijii pentru cei doi copii şi a sacoşelor de cumpărături „pentru Crăciun”, a păşit în liftul aglomerat. Febra sărbătorilor îşi cerea partea. În timp ce se închideau uşile, femeia a izbucnit: „Cel care a iniţiat toată tevatura asta de Crăciun ar trebui găsit, legat şi împuşcat.” Din spatele ei, un glas a răspuns: „Staţi fără grijă, deja L-am răstignit.” Se spune că, până la etajul de destinaţie, în lift ai fi putut auzi doar musca.

Material extras din Devoţionalul AZS 2014 scris de Dwight K. Nelson.

http://www.resursecrestine.ro/predici/132156/cele-douasprezece-zile-de-craciun

Cea mai bună lecție ce-am învățat-o în America – de Nicolae.Geantă

Publicat pe 26 Aprilie 2017 de CrestinTotal.ro în ArticoleArticole: Geantă Nicolae

 

Pe Jimmy l-am intâlnit într-un shop de mașini. A coborât din old-car-ul lui și mi-a zâmbit ștrengărește. Uscățiv, cu degetele subțiri și strâmbe, cu un pantof încălțat în dreptul și cu o sanda zdrențuită în celălalt picior, bătrânul american e bolnav de diabet. Telefonul lui are touch-ul spart, iar pălaria-i e ponosită. Cândva a fost foarte bogat, dar astăzi viața nu mai e atât de grozavă pentru negrul de peste 70 de ani. Nici măcar povestită…

Am simțit că trebuie să mă rog pentru el. N-a refuzat. „Am o soră care e evanghelică, sir”, mi-a declatat încântat că voi mijloci pentru el la Domnul. Apoi m-a strâns de mână ca un patent, cu degetele sale încleștate. „Dar înainte să te rogi, vreau să îți spun ceva ce am văzut la tine, domnule!”. Rugămintea lui m-a șocat. Și mai ales declarația…

<>. „Am văzut asta la tine omule al lui Dumnezeu!, mi-a declarat negrul strângându-mă și mai tare. Tu vrei să duci în Cer cât mai mulți oameni!”

Mi-am pus mâinile peste Jimmy. Rugăciunea care a urmat, acolo în parking, nu o pot descrie… Numai Duhul lui Dumnezeu ar ști să o explice! Eu m-am rugat în românește. El a strigat în engleză. Dar lacrimile noastre aveau aceeași culoare și gust cu dulceață de sfinți! După rugăciune ne-am îmbrățișat lung. Batrânul negru s-a urcat în mașina parcă la fel de veche ca el. Eu am rămas puțin în loc, apoi am intrat în atelierul lui Danny. Primisem cea mai puternică lecție pe tărâmul american. Nu de la un negru. Ci de la Hristos!…

Am realizat că cei mai mulți dintre semeni, dintre biserici sau chiar dintre noi, sărim bucuroși în Edenul lui Dumnezeu. Apoi ne mulțumim și ne-ndopăm singuri fructe cerești! Doar unii preferă să se întoarcă să își aducă și prietenii!

Nu vă mulțumiți cu Raiul numai pentru dvs! Grădina Cerului lui Hristos nu e pentru cei ce vor să fie Robinson Crusoe. Când ne vom prezenta într-o zi la porțile ei vor rămâne surprinși că în Rai nu se intră decât cu cineva împreună!

Nicolae.Geantă

Romulus, Michigan

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/2017/04/cea-mai-buna-lectie-ce-am-invatat-o-in.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cea-mai-buna-lectie-ce-am-invatat-o-in-america-de-nicolae-geanta/

Ce trebuie să știm despre gazul sarin și atacul chimic din Siria

Atacul chimic de la Khan Sheikhoun din 4 aprilie a ucis cel puțin 70 de persoane și a rănit alte sute. Acesta a condus ulterior la primul bombardament al Statelor Unite asupra regimului Bashar Al-Assad (până acum acțiunile S.U.A erau contra ISIS). Se presupune că în acest atac chimic a fost folosit gazul sarin, scrie The Conversation.

Ce reprezintă gazul sarin?

Sarinul este un gaz toxic de luptă descoperit în anul 1938 în timpul cercetărilor legăturilor atomice ale fosforului pentru obținerea de substanțe insecticide. În iulie 1944 au fost produse în fabrica de testare, din Germania, 30 de tone de sarin. În timpul războiului au fost depozitate cantități mari de sarin în S.U.A și Uniunea Sovietică. În anul 1988, Saddam Hussein a utilizat gazul contra kurzilor din satul Dorf Birjinni, Irak, iar în anul 1988, a fost utilizat în războiul contra Iranului. În 1995, gazul a fost folosit într-o acțiune teroristă, la Tokio.

Sarinul poate pătrunde în organism prin piele sau pe cale inhalatorie, fiind un lichid volatil la temperatură normală. Acțiunea toxică se manifestă prin blocarea enzimei acetilcolinesterază din sinapsele nervilor vegetativi parasimpatici și de la nivelul plăcii motorii a mușchilor scheletici. Intoxicația se manifestă prin hipersecreție salivară, nazală, crampe musculare, transpirații, vomă, diaree extremă, iar în doze mari aceasta duce la pierderea conștiinței, paralizie centrală și periferică a respirației și chiar moarte.

Există și alte gaze cu același impact. Este foarte probabil că s-au folosit și alte gaze care nu sunt considerate a fi arme chimice. Fabricarea sarinului necesită condiții speciale și este foarte costisitoare, ajungând la zeci de milioane de dolari. Tabunul, care este un gaz similar, necesită investiții mult mai mici la fabricarea acestuia.

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice este organul responsabil de cercetarea și descoperirea naturii chimicalelor folosite în acest atac, motiv pentru care vom aștepta raportul acesteia. Conflictul sirian este, însă, unul foarte complicat, deoarece include forțele armate, rebelii, gruparea teroristă ISIS și kurzii. Va fi complicat să aflăm de unde provin chimicalele și dacă au fost furnizate de țările vecine sau fabricate în interiorul țării.

Din păcate, întrebuințarea armelor chimice nu se reduce doar la acest atac. Un raport recent al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice a înregistrat 65 de incidente în care s-au folosit arme chimice, incidente raportate de surse publice.

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/11/ce-trebuie-sa-stim-despre-gazul-sarin-si-atacul-chimic-din-siria/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-trebuie-sa-stim-despre-gazul-sarin-si-atacul-chimic-din-siria/

CE SPUNE BIBLIA DESPRE HOMOSEXUALITATE ȘI CUM POATE FI PREVENITĂ…

Ori de câte ori este menţionată în Biblie homosexualitatea are o conotaţie negativă. Niciodată nu veţi găsi în Scriptură homosexualitatea având o conotaţie neutră sau pozitivă, ci întotdeauna negativă. Și totuși homosexualitatea nu este văzută mai rău decât alte păcate, ci e văzută la fel de rău ca toate celălalte păcate. Toate referinţele biblice condamnă comportamentul homosexual în mod clar împreună cu idolatria, hoţia, adulterul, minciuna, crima şi alte păcate.
Cum poate fi prevenită homosexualitatea? În nici un caz doar prin marşuri de protest sau comunicări ştiinţifice, deşi acestea îşi au rostul mai ales dacă nu instigă la ură, ci la compasiune, la rugăciune şi la implicare pentru salvarea celor robiţi de păcatul acesta. Cu siguranţă nu poate fi combătută nici prin lecturi frumoase și nici măcar prin predici, deşi acestea sunt foarte importante şi este datoria noastră ca şi creştini să afirmăm cu orice risc:“Aşa vorbeşte Domnul!” Iar în cazul homosexualităţii Sfânta Scriptură spune că homosexualitatea este păcat, iar “plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Şi totuşi cum poate fi prevenită homosexualitatea?
1. Prin edificarea unui mediu familial sănătos.
Deoarece homosexualitatea este generată frecvent prin relaţiile incorecte şi nesănătoase dintre părinți şi copii, dar şi datorită relaţiilor nesănătoase dintre cei doi părinţi, prevenirea homosexualităţii trebuie să înceapă în familie. Nici un copil nu va deveni homosexual dacă se bucură de căldură şi de o relaţie emoţională sănătoasă cu ambii părinţi. Biserica trebuie să susţină modelul biblic fundamental al familiei în care tatăl şi mama au roluri definite foarte clar. Biserica nu trebuie să se teamă să spună că tatăl este liderul familiei, copiii trebuie să fie respectaţi, dar și disciplinaţi. În același timp părinţii trebuie să aibă o relaţie reciprocă satisfăcătoare. Familiile stabile şi sănătoase ajută copiii la a-şi dezvolta o gândire sexuală normală.
2. Prin informarea corectă asupra homosexualităţii. 
Este cât se poate de clar că problema homosexualităţii trebuie discutată în Biserică şi nu negată. Apoi trebuie să ne ferim atât de atitudinea homofobă de condamnare, cât şi de atitudinea liberală de negare a păcătoşeniei actelor şi comportamentelor homosexuale. Atitudinea noastră ca şi creştini este aceea de a arăta ce spune Biblia despre controlul sexualităţii, despre dragoste, despre prietenie, despre sexualitate în general, inclusiv despre homosexualitate.
3. Prin dezvoltarea unei concepţii şi a unei imagini de sine sănătoase. 
Unii dintre cei care au căzut în păcatul acesta al homosexualităţii au ajuns acolo şi datorită unei imagini de sine extrem de proaste. Părinții trebuie să aibă grijă ce imagine de sine proiectează în copiii lor. Fiecare trebuie ajutat să-și înțeleagă valoarea extraordinară în ochii lui Dumnezeu.
Dumnezeu să ne ajute ca în aceste vremuri extrem de provocatoare să avem o atitudine fermă, dar smerită, să avem curajul să afirmăm adevărul, dar în dragoste.
Samy Tuțac

Ce semnifică cele cinci pietre alese de David ca să lupte împotriva lui Goliat?

download

În capitolul 17 al cărții 1 Samuel este descrisă lupta lui David cu Goliat. Iată cum este relatat detaliul cu privire la cele cinci pietre:

Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. (1 Samuel 17:38-40)

David a ales să folosească în lupta cu Goliat arma pe care o mânuia bine și aceasta era praștia. Dacă nu te-ai jucat în copilărie cu praștia, cred că vei înțelege mai greu cu privire la pietrele netede și faptul că a luat anume cinci. Eu m-am jucat mult cu praștia în copilărie și am înțeles repede de ce a procedat David așa. Pietrele netede zboară ușor, departe și nu deviază de la traiectorie, iar cinci pietre a luat pentru că era sigur că din cinci încercări va nimeri ținta. David era un luptător bun și mânuia bine praștia, dar nu era peste măsură de încrezut în sine, cum fac

În capitolul 17 al cărții 1 Samuel este descrisă lupta lui David cu Goliat. Iată cum este relatat detaliul cu privire la cele cinci pietre:

Saul a îmbrăcat pe David cu hainele lui, i-a pus pe cap un coif de aramă şi l-a îmbrăcat cu o platoşă. David a încins sabia lui Saul peste hainele lui şi a vrut să meargă, căci nu încercase încă să meargă cu ele. Apoi a zis lui Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea.” Şi s-a dezbrăcat de ea. Şi-a luat toiagul în mână, şi-a ales din pârâu cinci pietre netede şi le-a pus în traista lui de păstor şi în buzunarul hainei. Apoi, cu praştia în mână, a înaintat împotriva filisteanului. (1 Samuel 17:38-40)

David a ales să folosească în lupta cu Goliat arma pe care o mânuia bine și aceasta era praștia. Dacă nu te-ai jucat în copilărie cu praștia, cred că vei înțelege mai greu cu privire la pietrele netede și faptul că a luat anume cinci. Eu m-am jucat mult cu praștia în copilărie și am înțeles repede de ce a procedat David așa. Pietrele netede zboară ușor, departe și nu deviază de la traiectorie, iar cinci pietre a luat pentru că era sigur că din cinci încercări va nimeri ținta. David era un luptător bun și mânuia bine praștia, dar nu era peste măsură de încrezut în sine, cum fac unii. De aceea a luat cinci pietre, ca să aibă rezerve și să poată face cinci tentative de a nimeri ținta. Și faptul că o parte din pietre le-a pus în traista de păstor și altele în buzunarul hainei iarăși ne arată măiestria lui de luptător, căci și le-a pus în locuri diferite pentru situații diferite ca să poată ajunge cât mai repede la ele în timpul luptei când fiecare zecime de secundă contează. Felul cum a decurs lupta ne-a arătat că David din prima aruncare cu praștia a nimerit ținta.

Acest fel de gândire trebuie să-l avem totdeauna în lucrarea lui Dumnezeu așa cum ne învață și apostolul Pavel și se dă pe sine pildă de urmat:

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. (Filipeni 3:10-15)

În Epistola către Romani a mai scris apostolul Pavel astfel:

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:3)

Nu căutați în aceste cinci pietre luate de David din râu ceva simbolic sau profetic, căci Biblia nu ne lasă niciun teren sau motiv pentru aceasta.

Pune-ți totdeauna încrederea în Dumnezeu, fii curajos și nu te teme să mergi în luptă și fă tot ce ține de tine ca să câștigi lupta. Domnul îți va da biruință totdeauna, căci El se desfătează când merge în luptă alături de luptători ca David.

 

 De aceea a luat cinci pietre, ca să aibă rezerve și să poată face cinci tentative de a nimeri ținta. Și faptul că o parte din pietre le-a pus în traista de păstor și altele în buzunarul hainei iarăși ne arată măiestria lui de luptător, căci și le-a pus în locuri diferite pentru situații diferite ca să poată ajunge cât mai repede la ele în timpul luptei când fiecare zecime de secundă contează. Felul cum a decurs lupta ne-a arătat că David din prima aruncare cu praștia a nimerit ținta.

Acest fel de gândire trebuie să-l avem totdeauna în lucrarea lui Dumnezeu așa cum ne învață și apostolul Pavel și se dă pe sine pildă de urmat:

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, dar, să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. (Filipeni 3:10-15)

În Epistola către Romani a mai scris apostolul Pavel astfel:

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. (Romani 12:3)

Nu căutați în aceste cinci pietre luate de David din râu ceva simbolic sau profetic, căci Biblia nu ne lasă niciun teren sau motiv pentru aceasta.

Pune-ți totdeauna încrederea în Dumnezeu, fii curajos și nu te teme să mergi în luptă și fă tot ce ține de tine ca să câștigi lupta. Domnul îți va da biruință totdeauna, căci El se desfătează când merge în luptă alături de luptători ca David.

https://moldovacrestina.md/ce-semnifica-cele-cinci-pietre-alese-de-david-ca-sa-lupte-impotriva-lui-goliat/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-semnifica-cele-cinci-pietre-alese-de-david-ca-sa-lupte-impotriva-lui-goliat/

CE SĂ FACEM CU MUNTELE ?

credinta-intelepciune-munti

După una din lucrările Domnului Isus, ucenicii sunt cuprinși de frământare: Noi de ce nu am putut face asta? Această întrebare le-a măcinat mintea și nu le-a dat pace până nu au aflat un răspuns. Răspunsul primit a fost acel verset cunoscut de toți: „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici acolo”, şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinţă. Dar acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune şi cu post.”

Multă vreme am visat, la o așa credință de mare, vă spun sincer. Și în visarea asta eram măcar puțin ”erou”, măcar din când în când, mai mutam câte un munte pe ici pe colo, ca să îmi vadă oamenii credința și să vadă ”beneficiile credinței în Dumnezeu”, deci, să Îl fac atractiv pe Dumnezeu. În visările mele infantile despre marile credințe, făceam minuni, opream războaie, incendii, inundații, eradicam boli, mutam Pământul ca să fie cald și la ăia de e gheață mai tot timpul, îi pocăiam pe toți cu puterea credinței mele. Hmmmm… hai că pentru astea trebuia credință cât un grăunte de muștar, deci mare, dar măcar să vindec câte un om în stare critică pe zi, poate nu ar trebui atât de multă, măcar să construiesc dintr-o vorbă, casă unui sărac sau să intervin în situații limită mărunte, nu globale. Cam așa gândeam ”când eram un copil”.

Mai fac un exercițiu de imaginație: Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu ar da ”grăuntele” tuturor celor ce îl cer? Hmm… cred că toată ziua ar zbura munți și ar cădea pietre, ar fi praf și pulbere și cei mai semeți munți, de la cât ar fi plimbați pe rotocolul pământului. Toți ne considerăm destul de deștepți, să știm ce să facem cu o așa credință, dar se pare că nu avem suficientă înțelepciune, să descoperim că munților le stă bine unde sunt acum.

E clar pentru orice cititor de bună credință al Bibliei, că nu pentru asta e nevoie de credință, nu munții fizici trebuiesc mutați ci alții, totuși, pentru a ne demonstra credința probabil am ridica Anzii de câteva ori, doar așa ca să se vadă mușchii credinței adevărate, apoi ne-am apuca să punem credința la treburi adevărate. Chiar dacă vorbim de munți de necazuri, munți de durere, munți de lipsuri, munți de ură, munți de foamete și alte soiuri de munți, tot nu văd chemarea lui Dumnezeu de a îi muta. Noi credem că, având o credință mare am putea face lumea mai bună, am face chiar și ce Dumnezeu nu face, am face ce Domnul Isus nu a făcut. Stau adesea și mă întreb de ce Domnul Isus nu a ”încordat mușchii credinței” la maxim. Avea puterea să vindece toți bolnavii, avea puterea să dea de mâncare nu la zeci – cinsprezece mii de oameni de oameni, ci la toată țara, avea puterea să se coboare de pe cruce să le arate nătărăilor puterea, avea puterea să cheme legiunile de îngeri și totuși nu face lucrurile acestea. Acum eu, un credincios adevărat ce sunt, cred că măcar parţial aș face astfel de lucruri și cel mai probabil 99.9% dintre creștini. Dar oare despre asta e mesajul versetului? Oare avem chemarea sau menirea de a muta munții din loc?…………………………………

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-sa-facem-cu-muntele/

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

România Unică

Descoperă un ținut de poveste: ROMÂNIA

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: