Apologet: Valorile morale obiective evidenţiază existenţa lui Dumnezeu – Mar 8, 2007, by Marilyn Stewart

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Apologet: Valorile morale obiective evidenţiază existenţa lui Dumnezeu

Mar 8, 2007, by Marilyn Stewart

NEW ORLEANS (BP) – Existenţa valorilor morale obiective este evidenţă a existenţei lui Dumnezeu, a spus Paul Copan, un filozof şi apologet creştin, la o întâlnire a Evangelical Philosophical Society la New Orleans Baptist Theological Seminary.

„Există anumite adevăruri morale pe care le ştim cu toţii”, a spus Copan, profesor asociat de filozofie şi etică din cadrul Palm Beach Atlantic University, pe 24 februarie. „Dacă valorile morale obiective există, atunci este extrem de posibil că există un Creator”.

Întâlnirea societăţii a fost ţinută în tandem cu seminarul Forumul Greer-Heard Punct-Contrapunct cu topicul „Viitorul Ateismului”, care a avut ca invitaţi pe Alister McGrath de la Oxford University şi Daniel Dennett, un ateist declarat de la Tufts University.

Copan, a cărui cărţi apără credinţa creştină includ „Adevărat pentru tine, dar nu şi pentru mine”, şi „Cum să ştii că nu eşti greşit” (“True for You, But Not for Me”, “How Do You Know You’re Not Wrong”), a spus că moralitatea începe cu anumite principii auto-evidente asupra cărora ateiştii şi teişti pot fi de acord.

Citând pe filozofii ateişti David Brink şi Kai Nielsen, Copan a spus că ateiştii fac totodată apel la etica obiectivă şi la conştiinţa moral umană. Biologul evoluţionar de la Oxford, Richard Dawkins susţine totodată că oamenii pot fi buni fără să fie păziţi de Dumnezeu, a spus Copan.

În lumina lui Romani 2, creştinii nu ar trebui să fie surprinşi când ateiştii trăiesc vieţi bune, morale, a spus Copan. El l-a citat pe Dennett, care a scris, „Oamenii pot să-şi poarte de grijă fără vreun crez în imortalitate…. Un materialist ştiinţific poate fi preocupat cu privire la justiţie, frumuseţe şi chiar la libertatea religioasă”.

Prin virtutea de a fi făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ateiştii sunt conectaţi de Dumnezeu Creatorul, a cărui caracter este sursa şi fundamentul metafizic pentru moralitate, valoare şi demnitate umană, a spus Copan.

„Oricine poate ştii că umanii au anumite drepturi morale, însă o întrebare şi mai fundamentală este, ‚Cum au ajuns ei să fie aşa?’” a spus Copan.

Naturaliştii au confundat „cunoaşterea” şi „fiinţa” – epistemologia şi ontologia – prin a recunoaşte anumite adevăruri însă eşuează să explice de ce există acele adevăruri, a spus Copan.

„Pot procesele lipsite de valoare, lipsite de minte, de genul cauză-şi-efect al naturalismului să producă fiinţe umane conştiente cu valoare şi vrednicie?” a întrebat el.

Copan a citit admiterea naturalistului Colin McGinn că, „Ştim că creierele sunt baza cauzală de facto a conştiinţei, însă noi nu avem, se pare, nici o înţelegere a felului cum poate fi aşa”.

Teismul oferă o explicaţie mai naturală şi plauzibilă pentru motivul de ce oamenii sunt „de valoare, căutători ai adevărului, fiinţe responsabile din punct de vedere moral într-un univers bine armonizat şi frumos”, a spus Copan. Fiinţele umane au valoare pentru că sunt purtătorii imagini unui Dumnezeu bun şi personal.

Deşi naturaliştii ar putea trăii vieţi morale, naturalismul în sine subminează etica obiectivă şi sublicitează o motivaţie pentru moralitate, a spus Copan. El l-a citat din nou pe Dennett, spunând că în timp ce normele morale „contribuie la coeziunea socială”, ele sunt „regula de închinare iluzorie”.

Copan s-a referit la naturalistul Michael Ruse care a spus că valorile morale sunt „o iluzie a genelor noastre de a ne duce să cooperăm în mod reciproc”. Vederea impulsurilor morale identice ca celelalte impulsuri – precum este impulsul de a mânca sau de a ne scărpina – nu inspiră urmărirea virtuţii, a spus Copan.

Etica evoluţionară produce scepticism cu privire la abilitatea umană de a cunoaşte adevărul, a spus Copan, adăugând că Charles Darwin a spus, „În privinţa mea, îngrozitoarea îndoială care se ridică întotdeauna cu privire la faptul dacă convingerile minţii umane care s-au dezvoltat din mintea animalelor de mai jos sunt de vreo valoare sau chiar demne de încredere”.

Fundamentele etice, apoi, sunt determinate de „un proces evoluţionar ce este interesat în condiţia fizică şi în supravieţuire dar nu în crezurile adevărate”, a spus Copan.

Teismul oferă un context mai plauzibil pentru afirmarea demnităţii umane decât naturalismul care pune obiectivitatea morală şi gândirea raţională sub semnul întrebării.

Copan a citat Declaraţia Universală a Drepturilor Umane a Naţiunilor Unite din 1948 pentru a arăta că oamenii au o înţelegere intrinsecă despre drepturile umane, indiferent de convingerile religioase. El a citat pe filozoful francez Jaques Maritain, unul din recrutorii documentului, care a spus, „Dumnezeu şi obiectivitatea morală nu pot fi separate în mod plauzibil din moment ce Dumnezeu este Creatorul fiinţelor umane de valoare, responsabile din punct de vedere moral şi este însăşi sursa valorii”.

Copan a concluzionat  prin a spune că numai un argument moral nu dovedeşte existenţa Dumnezeului creştin ci poate fi suplimentat cu alte argumente pentru Dumnezeu.

„Argumentul moral ne îndreaptă către o fiinţă morală, supremă, personală care este vrednică de închinare şi care ne-a făcut cu demnitate şi valoare”, a spus Copan. „El este o fiinţă faţă de care suntem responsabili şi care poate fi numită în mod rezonabil Dumnezeu”.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri16_apr07.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.