“Cu cât e mai mică mintea, cu atât e mai mare îngâmfarea” – Esop ÎNGÂMFAREA este, conform dicționarului, o atitudine de încredere exagerată în propriile însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. Este o trăsătură a inimii care constituie „o gravă ameninţare pentru noi toţi”. Omul îngâmfat beneficiază cu obrăznicie de anumite libertăți, fără să aibă dreptul […]
I-am pus pe americani să ne păzească și ii plătim cu bogații, cu fete și femei; ca rușii nesătui să nu ne cotropească apoi să-și ia și bogății și fete și femei! 22.09.2019 via Logică mioritică — Vrăbiuțe
Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Cristos, tot aşa, prin Cristos, avem parte de belşug de mângâiere. 2 Corinteni 1:5 Gândeşte-te la acest raport binecuvântat. Dumnezeu are o balanţă; pe un taler, aşează încercările poporului Său; pe celălalt, mângâierile lor. Când talerul încercărilor se goleşte, la fel se întâmplă şi cu […]
Întrebare:
De ce a luptat arhanghelul Mihail pentru trupul lui Moise? Ce s-a întâmplat cu trupul lui Moise?
De obicei când se citește Iuda 1:9 despre trupul lui Moise, cei mai mulți se gândesc la trupul neînsuflețit (cadavrul) lui Moise. Intuiesc că și cititorul, care a adresat această întrebare, s-a referit la cadavrul, adică trupul neînsuflețit al lui Moise. Totuși, studiind acest text în contextul lui, am descoperit că același cuvânt „trup” este folosit și în două versete precedente versetului 9, cu referință la corpul omului și nu la trupul neînsuflețit:
Tot așa, Sodoma și Gomora și cetățile dimprejurul lor, cari se dăduseră ca și ele la curvie și au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc vecinic. Totuși oamenii aceștia, târâți de visările lor, își pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile. Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului și se certa cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată de ocară, ci doar a zis: „Domnul să te mustre!” (Iuda 1:7-9)
În toate aceste trei versete în original (în greacă), ca și în română, este folosit același cuvânt pentru „trup”. De fapt, în limba greacă este un singur cuvânt pentru „corp” și pentru „cadavru”. În Septuagintă referințele la cadavru (trupul neînsuflețit) sunt traduse „trupul mort” sau „trupul unui mort”. Deci, cuvântul trup nu numaidecât are în vedere „trupul neînsuflețit” sau cadavrul.
Vreau să fac referință la câteva texte din Scripturi care m-au ajutat pe mine să înțeleg mai bine versetul 9 de la Iuda, cu privire la „trupul lui Moise”.
Îngerul Domnului se ceartă cu Satana pentru Marele Preot Iosua
Un text care m-a ajutat să înțeleg mai bine versetul de la Iuda 1:9 este textul de la Zaharia 3, unde este descrisă cearta Îngerului Domnului cu Satanapentru Marele Preot, care avea „hainele murdare”:
El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, și pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc?” Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui: „Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, și te îmbrac cu haine de sărbătoare!” (Zaharia 3:1-4)
Îngerul Domnului se ceartă cu Satana pentru Iosua, care la acel moment era Mare Preot și era în viață. Îngerul îi spune Satanei (diavolului) aceleași cuvinte pe care i le-a spus arhanghelul Mihail când se certa pentru trupul lui Moise. Vedem că motivul pentru care Satana are „îndrăzneală” să-l pârască pe Iosua sunt hainele lui murdare.
Satana se atinge de trupul lui Iov
Un alt caz care ne ajută să înțelegem mai bine textul de la Iuda 9 este cazul lui Iov. Iov nu i-a dat Satanei niciun prilej ca să-l pârască înaintea lui Dumnezeu. Dar Satana i-a cerut lui Dumnezeu să-l pună la încercare. Pentru prima dată Dumnezeu i-a îngăduit Satanei să se atingă de tot ce avea Iov, dar să nu se atingă de trupul lui:
Domnul a zis Satanei: „Iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna” (Iov 1:12)
A doua oară Dumnezeu, la insistența Satanei, îi permite să se atingă și de trupul lui, doar să-i cruțe viața:
Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de oasele și de carnea lui, și sunt încredințat că Te va blestema în față”. Domnul a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața”. Și Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului. (Iov 2:4-7)
Moise dă prilej diavolului să fie pârât înaintea lui Dumnezeu
Apare întrebarea: ”A dat prilej Moise diavolului să fie pârât înaintea lui Dumnezeu, ca să ceară să se atingă de trupul lui?” Răspunsul este: ”Da”.
Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; și Moise a fost pedepsit din pricina lor. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, și Moise a vorbit în chip ușuratic cu buzele. (Psalmul 106:32-33)
Incidentul este descris la Numeri 20:1-13.
Moise, înainte de moartea sa, când era în câmpia Moabului în fața râului Iordan și pregătea poporul ca să treacă Iordanul, a spus poporului:
Și Domnul S-a mâniat pe mine, din pricina voastră: și a jurat că eu să nu trec Iordanul, și să nu intru în țara aceea bună pe care ți-o dă ca moștenire Domnul, Dumnezeul tău. Eu voi muri deci în țara aceasta de aici, nu voi trece Iordanul; dar voi îl veți trece, și veți stăpâni țara aceea bună. (Deuteronom 4:21-22)
Ce s-a întâmplat cu trupul lui Moise
Cu trupul lui Moise nu s-a întâmplat nimic rău nici până la moarte, nici după moarte. Trupul lui neînsuflețit a fost îngropat de Însuși Dumnezeu, iar la momentul morții trupul lui nu a fost afectat de nicio boală și vârsta nu a avut putere asupra lui: vederea nu-i slăbise și puterea nu-i trecuse:
Moise, robul Domnului, a murit acolo, în țara Moabului, după porunca Domnului. Și Domnul l-a îngropat în vale, în țara Moabului, față în față cu Bet-Peor. Nimeni nu i-a cunoscut mormântul până în ziua de azi. Moise era în vârstă de o sută douăzeci de ani când a murit; vederea nu-i slăbise, și puterea nu-i trecuse. Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului; și zilele acelea de plâns și de jale pentru Moise sau sfârșit. (Deuteronom 34:5-7)
Domnul să ne ajute să trăim așa ca să nu dăm prilej diavolului să pretindă la trupul nostru, cu atât mai mult la sufletul nostru. Pentru aceasta trebuie să veghem și să fim treji:
Fiți treji, și vegheați! Pentru că protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință, știind că și frații voștri în lume trec prin aceleași suferințe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa vecinică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. (1 Petru 5:8-10)
https://moldovacrestina.md/ce-s-facut-cu-trupul-lui-moise-iuda-19/
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-s-a-facut-cu-trupul-lui-moise-iuda-19/
Dă-mi voie să-ţi explic ce înseamnă cu adevărat să te separi de lume. Voi încerca să prezint principii generale, pe care să le aplici în detalii la viaţa ta.
1. Caută în mod constantsă refuzi să fii călăuzit destandardele lumii în ce priveşte binele şi răul. Nu face anumite lucruri numai pentru că toată lumea le face. Standardul tău trebuie să fie numai Cuvântul lui Dumnezeu.
2. Trebuie să fiifoarte atent cum îţi petreci timpul liber.Este foarte important, pentru că, de multe ori, timpul nostru liber este un timp ispititor. Fii atent cum îţi petreci serile şi asigură-te că întotdeauna îţi faci timp pentru meditaţie, citirea Bibliei şi rugăciune.
3. Trebuiesă cauţi în mod constant să nu te laşi învăluitşi absorbit de treburile acestei lumi. Ca şi creştin trebuie să-ţi dai silinţa să-ţi îndeplineşti responsabilităţile pământeşti cu un interes maxim. Dar nu trebuie să permiţi ca ele să intervină între tine şi Hristos. Dacă afacerile tale pământeşti încep să pună stăpânire pe duminicile tale şi să ia din timpul de citire a Bibliei şi din cel dedicat rugăciunii, atunci ele îţi domină viaţa. Precum Daniel, tu trebuie să fii pregătit să-ţi faci timp pentru părtăşia cu Dumnezeu, indiferent cu ce preţ (Daniel 6:10).
4. Trebuiesă te abţii de la orice formă de distracţie care este inseparabil conectată cu păcatul.Este un subiect dificil, dar unul care trebuie luat în considerare. Adevărul este că unele distracţii pot fi inocente când sunt luate în considerare separat. Dar trebuie să ne gândim dacă nu cumva în practică sunt însoţite inseparabil de păcat. Dacă da, trebuie să ne abţinem să le practicăm.
5. Trebuiesă fii cumpătat în folosirea recreaţiilor necesareşi inocente. Toţi avem nevoie de recreaţie, atât pentru trup cât şi pentru minte. Dar chiar şi recreaţiile bune şi corecte devin rele când ia prea mult din timpul şi atenţia noastră. Noi le folosim ca să ne întărească mintea şi trupul ca apoi să-L putem sluji pe Hristos mai bine. Dar dacă ele încep să afecteze slujirea noastră lui Hristos, trebuie să ne înfrânăm.
6. Trebuiesă fii atent la prieteniile şi relaţiile apropiate cuoamenii din lume. Nu spun că nu trebuie să ai de-a face deloc cu oamenii neconvertiţi. În viaţa de zi cu zi suntem obligaţi să avem de-a face cu ei şi întotdeauna trebuie să-i tratăm cu maximă curtoazie, amabilitate şi dragoste. Dar prietenia intimă este o problemă destul de diferită. Dacă îţi alegi ca prieteni apropiaţi oameni cărora nu le pasă deloc de mântuire sau de Hristos, sau de Biblie, nu văd cum poţi spera să progresezi tu ca şi creştin. Creştinul consecvent va descoperi foarte curând că gusturile şi căile lui nu sunt la fel ca ale lor şi va trebui să aleagă între cele două. Este foarte important să ştim acest lucru când ajungem să ne alegem soţul sau soţia. Un creştin consecvent nu-şi poate alege un partener din lume fără să nu-şi rănească imens viaţa şi fericirea spirituală. Dacă eşti încă necăsătorit(ă) impune-ţi ca nici măcar să nu te gândeşti să te căsătoreşti cu cineva care nu este un creştin hotărât.
Îţi cer să te gândeşti serios la aceste şase principii.
Dar ce ar trebui să faci când eşti nesigur de felul cum ar trebui să le aplici la situaţii particulare? În primul rând, roagă-te pentru înţelepciune. Cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea o judecată sănătoasă. Apoi, adu-ţi aminte că ochiul lui Dumnezeu te vede. Aceasta te va ajuta să iei decizia corectă. Cum ai vrea să te găsească Isus Hristos când va veni a doua oară? De asemenea, este bine să luăm în considerare felul de comportament pe care l-au avut alţi creştini evlavioşi în circumstanţe asemănătoare. Dacă nu vedem clar direcţia în care ne îndreptăm, nu este rău să urmăm exemple bune.
Acum îţi voi spune care este secretul biruinţei asupra lumii.
Primul secret este o inimă bună. Dorinţele şi gusturile unui om vor fi spirituale numai când inima lui a fost reînnoită de Duhul Sfânt şi când Hristos locuieşte în ea. Dacă vrei să fii despărţit de lume, vezi să ai o inimă nouă!
Al doilea secret este o credinţă vie şi practică în lucrurile nevăzute. Scriptura zice: „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră” (1 loan 5:4). Cu cât mai mult ne dăm seama de realitatea lucrurilor spirituale – Dumnezeu, Hristos, cer, iad, judecată, veşnicie – cu atât mai mult vom fi în stare să părăsim lucrurile acestei lumi.
Al treilea secret este obiceiul de a-L mărturisi pe Hristos plini de curaj oricând este potrivit. Nu trebuie să ne fie ruşine de Hristos. În linişte şi cu politeţe trebuie să arătăm oamenilor că noi acţionăm după anumite principii creştine şi că nu intenţionăm să ne abatem de la ele. La început ne va fi greu, dar viaţa va fi mult mai uşoară după aceea. Când oamenii înţeleg cu claritate că noi îl slujim pe Hristos, ei vor aştepta ca noi să trăim diferit şi chiar ne vor ajuta să facem acest lucru.
Voi sfârşi cu câteva cuvinte aplicative.
1. Biruieşti tu lumea sau te laşi biruit de ea? Eşti separat de lume sau nu? Întrebarea este importantă, pentru că lumea trece şi cei ce se ţin de lume vor pieri împreună cu ea. Te chem să te trezeşti şi să fugi de mânia viitoare.
2. Dacă vrei să ieşi din lume, dar nu ştii cum s-o faci, du-te direct, ca un păcătos, la Domnul Isus Hristos şi încredinţează-ţi problema în mâna Lui. Hristos „S-a dat pe Sine însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău” (Galateni 1:4). El „poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El” (Evrei 7:25). S-ar putea să-ţi fie greu să ieşi din lume şi să te separi de ea. Dar vei vedea că, împreună cu Isus Hristos, nimic nu este imposibil. Tu – da, tu – vei putea birui lumea!
3. Dacă ai ieşit din lume, bucură-te şi perseverează! Eşti pe drumul cel bun. Continuă să mergi pe el. Nu-ţi fie ruşine dacă eşti singur. Adu-ţi aminte că, până la urmă, cei mai hotărâţi creştini sunt întotdeauna cei mai fericiţi. Nu-ţi fie niciodată ruşine să ieşi din lume şi să te separi de ea!
(Fragment din cartea Umblând cu Dumnezeu, J.C. Ryle, Editura Făclia, Oradea.)
Mogernism baptist
http://www.monergism.ro/index.php/contact/
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-inseamna-cu-adevarat-separarea-de-lume/
Poate aţi mai văzut pe străzi maşini care au pe spate ca emblemă simbolul unui peşte.
Ce înseamnă acest simbol de pe maşini?
Poate aţi mai văzut pe străzi maşini care au pe spate ca emblemă simbolul unui peşte. Acesta este purtat ca un simbol religios.
Desenul respectiv se numeşte „peştele lui Isus”, fiind un acronim al grecescului ΙΧΘΥΣ „ichthys” – (Iesous Christos Theou Yios Soter), adică „Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu Mantuitorul”.
Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ”Isus„.
Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.
Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.
Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.
Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”.
Pestele este un simbol crestin evident încă din Evanghelia după Matei 4:19: „Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni.”
Publicat de ProMotor
Adăugat De Arise For Christ
Ce facem după eșec? La o astfel de întrebare cred că toți am răspunde că vrem să ieșim din eșec, având un comportament corect. În orice domeniu ar fi eșecul, ne dorim să găsim calea spre succes. Eșecul este parte din experiența tuturor oamenilor de pe pământ, dar pentru creștin, modul diferit de abordare, cât și reacțiile ar trebuie să fie specifice unui om care se raportează mai întâi la Dumnezeu.
Nereușitele noastre, neîmplinirea dorințelor noastre, neatingerea unor obiective, planuri, neîmplinirea așteptărilor noastre sau ale altora, anumite accidente prin care trecem… toate le putem numi eșecuri. Sunt o categorie de oameni care se pare că ar dori să rămână în propriile lor eșecuri și nu mai fac nimic pentru a se rezolva problema.
Este important să ne înțelegem statutul de creștini și să fim conștienți de voia lui Dumnezeu generală sau chiar specifică pentru anumite eșecuri din viața personală. În procesul de maturizare spirituală, eșecurile pot fi transformatoare pentru caracterul nostru.
Multe din eșecurile oamenilor creștini survin pentru că au încălcat voia lui Dumnezeu, compromițându-I standardele Lui. Ajungem poate în eșecuri și datorită unor slăbiciuni personale, în care ne-am complăcut neremediindu-le în timp. Dar uneori, eșecurile noastre pot avea cauze ce nu țin de noi și pe care nu le putem controla, acestea devenind experiențe dureroase ale vieții.
Oricât ar fi experiențele acestea de demoralizatoare și supărătoare, mai ales în contextul în care nu depinde direct de noi, va trebui să le facem față. Unii cu o personalitate mai firavă sau o anumită stare mai precară din punct de vedere spiritual, le vor depăși mai greu, altora mai optimiști, mai maturi spirituali le va fi mai ușor să depășească astfel de momente, depinde de la caz la caz.
Dacă vom privi doar la eșec, dacă ne vom plânge de milă, dacă ne vom concentra asupra noastră și nu vom căuta ajutorul la Dumnezeu în astfel de situații, riscăm să ne afundăm și în alte probleme. Sunt situații când trebuie să privim eșcul ca o provocare pentru a lupta pentru împlinirea Voii lui Dumnezeu, fiind responsabili pentru a face ceea ce trebuie făcut.
Eșecul ne poate produce frică, ca apoi să ne blocheze în a nu reacționa, eșecul ne poate produce rușine în a ne izola de cei care poate ne-ar putea ajuta, eșecul ne poate afecta percepția despre valoarea noastră spirituală până acolo încât să devenim depresivi, eșecul ne poate distorsiona încrederea în Dumnezeu, de aceea, este important să acționăm folosind resursele harului puse la dispoziție de Dumnezeu.
Încrederea în Dumnezeu este vitală în urma eșecului de orice natură ar fi el. Apoi, eșecurile sunt lecții de viață din care trebuie să învățăm, pentru a nu le repeta, să reflectăm la ceea ce ni s-a întâmplat pentru a dezvolta capacitatea, abilitatea de a evita sau a depăși cu ușurință alte posibile eșecuri. Așa că putem învăța multe lucruri din propriile noastre eșecuri dar putem să învățăm destul de bine și din eșecurile altora.
În relația noastră cu Dumnzeu s-ar putea să avem eșecuri, de aceea vom căuta soluții la El, fiind tot mai dependenți de El. Dumnezeu niciodată nu este surpins de eșecurile noastre, de aceea El are răspunsuri pe măsură, atunci când ne rugăm.
Ca și creștini vom întâmpina eșecuri, acestea sunt parte din realitatea vieții noastre, așa că vom fi pregătiți să le depășim sau să le evităm, întărindu-ne tot mai mult în omul lăuntric. Dacă vom ajunge vreodată apăsați de povara unor mari eșecuri trebuie să ne reamintim de harul nemărginit al lui Dumnezeu, de Dumnezeu care iartă, înnoiește și restaurează pe cei căzuți, astfel să putem să-L lăudăm pe El.
Dumnezeu va acționa întotdeauna în favoarea noastră, El este în stare să transforme eșecurile în binecuvântări, a pus Duhul Sfânt în noi oferindu-ne călăuzirea, protecția, purtare Sa de grijă… tot ceea ce avem nevoie pentru a fi biruitori, puternici… și plini de mulțumire (recunoștință).
Avram Sabou
http://ariseforchrist.com/blog/articles/2/ce-facem-dupa-esec–140?
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-facem-dupa-esec/
a.„Consilierea Creştina si consilierea in general, este interacţiunea dintre doua sau mai multe persoane la nivelul nevoilor vieţii. Consilierea Creştina ajuta la aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu in problemele vieţii de fiecare zi. … Un alt mod de a privi consilierea creştina este cea de a fi un ajutor dat bisericii pentru creşterea spirituala a membrilor ei. Deci Consilierea Creştina este o disciplina practica, stintifica si teologica care îl însoţesc pe om in cele mai adânci probleme spirituale cu care se confrunta.” Stan Dekoven, „Despre ancorare – O introducere in psihologia consilierii”, Bucureşti, Editura Gnosis, 1997, pag.16.
b.„… înseamnă folosirea multiplelor metode de vindecare (terapeutice) pentru a-i ajuta pe oameni sa înfrunte problemele lor si crizele in mod benefic si aşa sa experimenteze vindecarea distrugerilor provocate.” Howard Clinebell, „Basic Types of pastoral care & Counseling”, Nashville, Abingdon Press, 1989, pag.26.
c.„Consilierea Creştina diferă de alte moduri de consiliere intr-o problema majora, si anume, includerea dimensiunii religioase. Ţinta consilierii spirituale este sa aducă pe om intr-o relaţie corecta cu Dumnezeu si sa-l conducă la o viata plenara.” James D. Hamilton, „Lucrarea consilierii pastorale”, Michigan, Baker Book House, 1997, pag.15
Consilierea este lucrarea care are in vedere in mod special persoana care are nevoie de a fi consiliata. Consilierea implica timpul necesar realizării vindecării sufleteşti. Consilierea urmăreşte ca persoana consiliata sa fie in stare sa-si poarte singura de grija de probleme cu care se confrunta. Consilier este persoana care da sfaturi si care are o pregătire in domeniul in care este chemata sa soluţioneze problemele sau sa îndrume.
Consilierea Creştina este lucrarea in care invatura Bibliei este folosita in procesul de consiliere, fara a nega metodele propuse de psihologie, ci folosindu-le atunci când sunt necesare. Consilierea Pastorala funcţionează după principiile si etica Creştina, iar in procesul de consiliere va fi prezent întotdeauna Dumnezeu. Consilierul sau sfetnicul, sfătuitorul trebuie sa inteleaga ca persoana care este consiliata si relaţia cu ea este mai importanta decât problema sau problemele ei, deci relaţia cu persoana primează.
In Consilierea Creştina este important sa ţinem cont de invatatura generala a Scripturii urmând exemplul Domnului Isus. Exista pericolul ca sa fie evidenţiate doar anumite texte biblice cu care consilierul isi justifica atitudinea, dar sunt ignorate multe altele care ar putea sa ii ajute.
Dumnezeu in relaţia directa cu persoana consiliata. Slujitorul creştin poate oferi îndrumarea in ceea ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, dar el este conştient de prezenta lui Dumnezeu in consiliere si este o persoana pregătita pentru o astfel de lucrare. Dumnezeu este o realitate ce nu poate fi contestata de consilier, el Îl simbolizează pe Isus. Cel care vindeca deplin si care împlineşte fiinţa umana este DUMNEZEU. Consilierul creştin este un instrument al Duhului Sfânt in binecuvântarea celor din jur – Ioan 14:23, Romani 1:11-12, Efeseni 1:15, Filipeni 1:1-19, Coloseni 1:9-12. Etica Creştina are la baza modelul Mântuitorului – Ioan 4:1-20, 8:1-11.
Direcţii in consiliere, in sfătuire:
Cum sa primească iertarea?
Cum sa se apropie de Dumnezeu?
Cum sa acţioneze pozitiv?
Cum sa se implice?
Caracteristici necesare consilierului spiritual crestin:
Abilitate pentru aceasta lucrare.
Deschidere pentru colaborare.
Capacitatea de a păstra confidentele.
Modalitati de pregătire pentru Consilierea Creştina:
Cursuri speciale
Studiu de caz
Pregătire psihologica
Scopul Consilierii Creştine
Înţelegerea situaţiilor specifice a oamenilor.
A-i conduce pe oameni la o relaţie mai buna cu Dumnezeu.
Sa ii ajute pe consilierii creştini sa ofere rezolvare pentru complexitatea problemelor.
Sa dezvolte maturitatea creştina aşa incat fiecare creştin sa-si îndeplinească misiunea lui in trupul spiritual – 1Corinteni 14:12-30, Efeseni 4:1-16
Sa conducă la vindecarea sufleteasca.
Prezenta Domnului Isus in viata persoanei consiliate.
Vindecarea sufleteasca este necesara in cazul relaţiilor întrerupte dintre prieteni sau semeni.
Vindecarea celor ce au avut conflicte in copilărie.
Importanta ca cel care consilieaza sa câştige respectul si încrederea din partea celor consiliaţi:
Şapte paşi in vindecare – Ioan 8:32, Evrei 2:14-15
Sa alegem realul in locul falsului – Luca 11:23.
Sa alegem adevărul in locul vicleniei si al minciunii – Ioan 14:6, Psalmul 32:2, Matei 18:18, Coloseni 2:10, 1Ioan 4:4.
Sa aegem iertarea in locul rautatii si amărăciunii – 2Corinteni 2:10-11, Matei 18:34-35.
Sa alegem supunerea in locul revoltei.
Sa alegem umilinţa in locul mândriei – Iacov 4:6-10, 1Petru 5:1-10.
Sa alegem eliberarea in locul robiei – 1Ioan 1:9.
Sa alegem sa renunţam in loc sa consimţim sa acceptam tacit anumite lucruri – Efeseni 6:12-13.
https://damianion.wordpress.com/2010/11/08/consilierea-crestina/
https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ce-este-consilierea-crestina/
Pagina de ştiri baptiste
AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD
Apologet: Valorile morale obiective evidenţiază existenţa lui Dumnezeu
Mar 8, 2007, by Marilyn Stewart
NEW ORLEANS (BP) – Existenţa valorilor morale obiective este evidenţă a existenţei lui Dumnezeu, a spus Paul Copan, un filozof şi apologet creştin, la o întâlnire a Evangelical Philosophical Society la New Orleans Baptist Theological Seminary.
„Există anumite adevăruri morale pe care le ştim cu toţii”, a spus Copan, profesor asociat de filozofie şi etică din cadrul Palm Beach Atlantic University, pe 24 februarie. „Dacă valorile morale obiective există, atunci este extrem de posibil că există un Creator”.
Întâlnirea societăţii a fost ţinută în tandem cu seminarul Forumul Greer-Heard Punct-Contrapunct cu topicul „Viitorul Ateismului”, care a avut ca invitaţi pe Alister McGrath de la Oxford University şi Daniel Dennett, un ateist declarat de la Tufts University.
Copan, a cărui cărţi apără credinţa creştină includ „Adevărat pentru tine, dar nu şi pentru mine”, şi „Cum să ştii că nu eşti greşit” (“True for You, But Not for Me”, “How Do You Know You’re Not Wrong”), a spus că moralitatea începe cu anumite principii auto-evidente asupra cărora ateiştii şi teişti pot fi de acord.
Citând pe filozofii ateişti David Brink şi Kai Nielsen, Copan a spus că ateiştii fac totodată apel la etica obiectivă şi la conştiinţa moral umană. Biologul evoluţionar de la Oxford, Richard Dawkins susţine totodată că oamenii pot fi buni fără să fie păziţi de Dumnezeu, a spus Copan.
În lumina lui Romani 2, creştinii nu ar trebui să fie surprinşi când ateiştii trăiesc vieţi bune, morale, a spus Copan. El l-a citat pe Dennett, care a scris, „Oamenii pot să-şi poarte de grijă fără vreun crez în imortalitate…. Un materialist ştiinţific poate fi preocupat cu privire la justiţie, frumuseţe şi chiar la libertatea religioasă”.
Prin virtutea de a fi făcuţi după chipul lui Dumnezeu, ateiştii sunt conectaţi de Dumnezeu Creatorul, a cărui caracter este sursa şi fundamentul metafizic pentru moralitate, valoare şi demnitate umană, a spus Copan.
„Oricine poate ştii că umanii au anumite drepturi morale, însă o întrebare şi mai fundamentală este, ‚Cum au ajuns ei să fie aşa?’” a spus Copan.
Naturaliştii au confundat „cunoaşterea” şi „fiinţa” – epistemologia şi ontologia – prin a recunoaşte anumite adevăruri însă eşuează să explice de ce există acele adevăruri, a spus Copan.
„Pot procesele lipsite de valoare, lipsite de minte, de genul cauză-şi-efect al naturalismului să producă fiinţe umane conştiente cu valoare şi vrednicie?” a întrebat el.
Copan a citit admiterea naturalistului Colin McGinn că, „Ştim că creierele sunt baza cauzală de facto a conştiinţei, însă noi nu avem, se pare, nici o înţelegere a felului cum poate fi aşa”.
Teismul oferă o explicaţie mai naturală şi plauzibilă pentru motivul de ce oamenii sunt „de valoare, căutători ai adevărului, fiinţe responsabile din punct de vedere moral într-un univers bine armonizat şi frumos”, a spus Copan. Fiinţele umane au valoare pentru că sunt purtătorii imagini unui Dumnezeu bun şi personal.
Deşi naturaliştii ar putea trăii vieţi morale, naturalismul în sine subminează etica obiectivă şi sublicitează o motivaţie pentru moralitate, a spus Copan. El l-a citat din nou pe Dennett, spunând că în timp ce normele morale „contribuie la coeziunea socială”, ele sunt „regula de închinare iluzorie”.
Copan s-a referit la naturalistul Michael Ruse care a spus că valorile morale sunt „o iluzie a genelor noastre de a ne duce să cooperăm în mod reciproc”. Vederea impulsurilor morale identice ca celelalte impulsuri – precum este impulsul de a mânca sau de a ne scărpina – nu inspiră urmărirea virtuţii, a spus Copan.
Etica evoluţionară produce scepticism cu privire la abilitatea umană de a cunoaşte adevărul, a spus Copan, adăugând că Charles Darwin a spus, „În privinţa mea, îngrozitoarea îndoială care se ridică întotdeauna cu privire la faptul dacă convingerile minţii umane care s-au dezvoltat din mintea animalelor de mai jos sunt de vreo valoare sau chiar demne de încredere”.
Fundamentele etice, apoi, sunt determinate de „un proces evoluţionar ce este interesat în condiţia fizică şi în supravieţuire dar nu în crezurile adevărate”, a spus Copan.
Teismul oferă un context mai plauzibil pentru afirmarea demnităţii umane decât naturalismul care pune obiectivitatea morală şi gândirea raţională sub semnul întrebării.
Copan a citat Declaraţia Universală a Drepturilor Umane a Naţiunilor Unite din 1948 pentru a arăta că oamenii au o înţelegere intrinsecă despre drepturile umane, indiferent de convingerile religioase. El a citat pe filozoful francez Jaques Maritain, unul din recrutorii documentului, care a spus, „Dumnezeu şi obiectivitatea morală nu pot fi separate în mod plauzibil din moment ce Dumnezeu este Creatorul fiinţelor umane de valoare, responsabile din punct de vedere moral şi este însăşi sursa valorii”.
Copan a concluzionat prin a spune că numai un argument moral nu dovedeşte existenţa Dumnezeului creştin ci poate fi suplimentat cu alte argumente pentru Dumnezeu.
„Argumentul moral ne îndreaptă către o fiinţă morală, supremă, personală care este vrednică de închinare şi care ne-a făcut cu demnitate şi valoare”, a spus Copan. „El este o fiinţă faţă de care suntem responsabili şi care poate fi numită în mod rezonabil Dumnezeu”.
Augustin şi Pelagius de R.C. Sproul
„Augustin este cel care ne-a dat Reforma.” Aşa a scris B. B. Warfield în evaluarea sa a influenţei lui Augustin asupra istoriei bisericii. Nu numai faptul că Luther a fost un călugăr Augustinian, sau faptul că Calvin l-a citat pe Augustin mai mult decât orice alt teolog, este ceea ce a provocat remarca lui Warfield. Mai degrabă, faptul că Reforma a fost martorul triumfului final al doctrinei lui Augustin despre har asupra moştenirii viziunii Pelagiane despre om.
Umanismul, în toate formele sale subtile, recapitulează nelustruitul Pelagianism împotriva căruia s-a luptat Augustin. Deşi Pelagius a fost condamnat ca un eretic de Roma şi forma sa modificată, Semi-Pelagianism a fost şi ea condamnată de Consiliul de la Orange în anul 529, presupunerile de bază ale acestui punct de vedere au persistat în toată istoria bisericii pentru a reapărea în Catolicismul Medieval, Renaştere, Umanism, Socinianism, Arminianism şi modernul Liberalism. Germenul gândirii lui Pelagius supravieţuieşte azi nu ca o urmă sau ca o influenţă tangenţială ci una penetrantă în biserica modernă. În schimb, biserica modernă este ţinută în captivitate de ea.
Care a fost neînţelegerea principală dintre Augustin şi Pelagius? Inima dezbaterii s-a centrat pe doctrina păcatului original, în special cu privire la chestiunea referitoare la voinţa omului căzut care este „liberă.” Adolph Harnack a spus:
„Probabil că nu a fost niciodată o altă criză de o importanţă egală în istoria bisericii în care oponenţii şi-au exprimat principiile problemă atât de clar şi de abstract. Doar disputa Ariană dinaintea Consiliului de la Nicea poate fi comparată cu aceasta.” (History of Agmer (Istoria lui Agmer) V/IV/3)
Controversa a început când călugărul englez Pelagius, s-a opus la Roma celebrei rugăciuni a lui Augustin: „Autorizează ceea ce Tu porunceşti, şi porunceşte ce doreşti Tu.” Pelagius s-a ferit cu oroare la ideea că este necesar un dar divin (har) pentru a săvârşi ceea ce porunceşte Dumnezeu. Pentru Pelagius şi adepţii săi responsabilitatea implică întotdeauna capacitate. Dacă omul are responsabilitatea morală de a asculta de legea lui Dumnezeu, el trebuie să aibă şi capacitatea morală de a face aceasta.
Harnack rezumă gândul Pelagian:
„Natura, liberul arbitru, virtutea şi legea, acestea definite strict şi făcute independente de noţiunea de Dumnezeu – au fost cuvintele capcană ale Pelagianismului: virtutea dobândită de sine este binele suprem care este urmat de răsplată. Religia şi moralitatea stau în sfera spiritului liber; ele sunt în orice moment prin efortul propriu al omului.”
Diferenţa dintre Pelagianismul şi Semi-Pelagianism este mai mult o diferenţă de grad decât de fel. Pentru a fi siguri, la suprafaţă se pare că există o diferenţă enormă dintre cele două, în special cu privire la păcatul original şi la dependenţa păcătosului de har. Pelagius a negat categoric doctrina păcatului original, argumentând că păcatul lui Adam l-a afectat numai pe Adam şi că la naştere copiii sunt în aceeaşi stare ca şi Adam înainte de Cădere. Pelagius a argumentat de asemenea că deşi harul poate uşura dobândirea dreptăţii, el nu este necesar pentru acest final. De asemenea, el a insistat că natura constitutivă a umanităţii nu este convertibilă; ea este nezdruncinat de bună.
Împotriva lui Pelagius, Semi-Pelagianismul are o doctrină a păcatului original prin care omenirea este considerată căzută. Harul consecvent nu doar facilitează virtutea, el este necesar pentru a rezulta virtutea. Natura omului poate fi schimbată şi a fost schimbată de Cădere.
Totuşi, în Semi-Pelagianism mai rămâne o capacitate morală în om care nu este afectată de Cădere. Noi o numim o „insulă a dreptăţii” prin care păcătosul căzut încă are capacitatea inerentă de a înclina sau de a se mişca pe sine pentru a coopera cu harul lui Dumnezeu. Harul este necesar dar nu necesar eficient. Efectul său depinde întotdeauna de cooperarea păcătosului cu el prin virtutea exercitării voinţei.
Nu din întâmplare cartea lui Martin Luther „The Bondage of the Will” (Sclavia voinţei) este considerată cea mai importantă carte a sa. El a văzut în Erasmus un om care, în ciuda protestelor sale contrarii, a fost un Pelagian în haine Catolice. Luther a văzut această furişare sub controversa meritului şi a harului, şi credinţa şi faptele a fost problema în ce grad este voinţa umană sclavă faţă de păcat şi în ce grad suntem noi dependenţi de har pentru eliberarea noastră. Luther a argument din Biblie că firea nu ajută la nimic şi că acest „nimic” nu este un mic „ceva.”
Punctul de vedere al lui Augustin în ce priveşte Căderea a fost opus şi faţă de Pelagianism şi faţă de Semi-Pelagianism. El a spus că omenirea este o massa peccati, o „confuzie de păcat,” incapabilă de a se ridica din moartea spirituală. Pentru Augustin omul nu se poate mişca sau înclina pe sine spre Dumnezeu la fel cum nici un pahar gol nu se poate umplea singur. Pentru Augustin lucrarea iniţială a harului divin prin care sufletul este eliberat de sclavia păcatului este suverană şi eficientă. Pentru a fi siguri noi cooperăm cu acest har, dar numai după lucrarea divină iniţială de eliberare.
Augustin nu a negat că omul căzut încă are o voinţă şi că voinţa sa este capabilă să facă alegeri. El a argumentat că omul căzut încă are un liberul arbitru (liberium arbitrium) dar el şi-a pierdut libertatea sa morală (libertas). Starea păcatului original ne lasă în condiţia nenorocită de a fi incapabili să ne abţinem de la a păcătui. Noi încă suntem în stare să alegem ce dorim, dar dorinţele noastre rămân înlănţuite de impulsurile noastre rele. El a argumentat că libertatea care rămâne în voinţă conduce întotdeauna la păcat. Astfel în carne noi suntem liberi numai să păcătuim, o libertate găunoasă. Ea este o libertate fără libertate, o sclavie morală reală. Adevărata libertate poate veni numai din lucrarea lui Dumnezeu asupra sufletului. De aceea noi nu suntem doar în parte dependenţi de har pentru convertirea noastră ci total dependenţi de har.
Evanghelicii moderni au izvorât din Reforma a căror rădăcini au fost plantate de Augustin. Dar azi viziunea Reformată şi cea Augustiniană a harului este toată eclipsată în Evanghelici. Unde Luther a triumfat în secolul şaisprezece, generaţiile următoare s-au înclinat spre Erasmus.
Evanghelicii moderni resping Pelagianismul nelustruit şi frecvent Semi-Pelagianismul. Se insistă că harul este necesar pentru salvare şi că omul este căzut. Se recunoaşte că voinţa este slăbită chiar până în punctul de a fi „99 %” dependentă de har pentru eliberarea ei. Dar acel 1 % din capacitatea morală neafectată sau de putere spirituală este cel care devine diferenţa decisivă între mântuire şi pierzare este legătura care păstrează lanţul spre Pelagius. Noi nu am fost eliberaţi de captivitatea Pelagiană asupra bisericii.
Acel 1 % este „micul ceva” pe care Luther a încercat să îl demoleze pentru că el înlătură sola din sola gratia (numai harul) şi în final sola din sola fide (numai credinţa). Ironia poate fi că prin evanghelicii moderni care denunţă tare şi repetat Umanismul ca fiind un duşman mortal pentru creştinismul, el întreţine un punct de vedere Umanist despre om şi despre voinţă în adâncul miezului său.
Avem nevoie de un Augustin sau de un Luther care să ne vorbească din nou ca nu cumva lumina harului lui Dumnezeu să nu fie doar umbrită ci ştearsă din vremea noastră.
http://www.voxdeibaptist.org/Augustine_and_Pelagius_trd.htm
De aceea plâng, îmi varsă lacrimi ochii, căci S-a depărtat de la mine Cel ce trebuia să mă mângâie, Cel ce trebuia să-mi învioreze viaţa;
Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. (Romani 8:27-28)
Îmi amintesc de o perioadă grea din viața mea când mi-am dat seama că eram vinovat de unul dintre cele mai inutile obiceiuri din cultura vestică: celebrarea victoriilor în public și jelirea înfrângerilor în particular. Rezultatul este că foarte puțini dintre noi știu să plângă. În cele mai grele suferințe, ne izolăm, pe când eroii Bibliei, chiar războinicii viteji precum David, au știut cum să plângă ca bărbații.
Voi enumera câteva dintre beneficiile unui plâns bazat pe Biblie, cu ungerea Duhului Sfânt, copleșitor, care să ne îndrepte atenția către Dumnezeu.
1. Când plângi, îți dai voie să simți. Dacă îți înăbuși durerea, nu vei mai simți nimic altceva. Plânsul te ajută să simți toată gama de emoții normale din viață.
2. Când plângi, îți examinezi durerea. Plânsul te ajută să treci peste dezamăgiri. Trebuie să simți pentru a te vindeca.
3. Când plângi, îți jelești implicarea și scapi de mentalitatea de victimă. Plânsul îți permite să evaluezi ce ai făcut, cum trebuie să te schimbi și cum să te comporți diferit în viitor.
4. Când plângi, nu-ți verși nervii pe alții. Plânsul te ajută să rezolvi împreună cu Dumnezeu problema frustrării și energiei care însoțesc în mod normal durerea.
5. Când plângi, simți cu alte persoane care suferă. După ce ți-ai vărsat necazul înaintea Domnului și El ți-a vindecat sufletul, îi poți invita pe cei care au experimentat dureri similare să le împărtășească cu tine.
6. Când plângi, primești speranță pentru viitor. Dacă nu te despovărezi prin plâns, continui să te învârți în cercul problemelor din trecut, a căror toxicitate te va afecta fără încetare. Plânsul te ajută să-ți ridici privirea ca să vezi ce ți-a pregătit Dumnezeu la orizont.
7. Când plângi, scapi de mânie și depresie. Unii oameni care au rămas blocați în vârtejul întristării sunt predispuși depresiei. Plânsul te poate feri de depresie, chiar și de cea mascată prin mânie.
Ce a făcut Isus în fața suferinței? A plâns prin Duhul. Isaia 53:3 Îl descrie ca un „Om al durerii”, „obișnuit cu suferința”. Scene emoționante din Noul Testament ni-L înfățișează pe Domnul Isus plângând pentru Ierusalim, jelind moartea prietenului Său, Lazăr, și agonizând pe cruce. Isus a trecut prin suferință cu ajutorul plânsului. Ne poate ajuta și pe noi să facem la fel.
Sursă: Charsima Magazine
Aceasta este o completare la studiul publicat anterior (aici).
Primul lucru pe care-l vede Ioan în cer este și cel mai important dintre toate: tronul ceresc:
„Şi iată că în cer era pus un scaunde domnie, şi pe scaunul acesta de domnie şedea Cineva“ (Apoc. 4:2).
Cuvântul „tron“ apare de 14 ori în acest capitol și de 46 de ori în toată cartea. Toate celelalte lucruri din cer pălesc în comparație cu tronul descris în capitolul 4 al Apocalipsei și cu Mielul lui Dumnezeu descris în capitolul 5.
Tronul este important pentru că pe el stătea Cineva. Ioan manifestă reticența evreiască și nu pronunță numele lui Dumnezeu, dar este clar despre cine este vorba. „Cineva“ stă pe tron și conduce toate lucrurile. Aceasta este marea realitate și marea speranță a lumii. Istoria nu este un produs al haosului și un rezultat al întâmplării. Există un „Cineva“ care domnește peste…
View original post 3,248 more words
A venit iar acea perioadă a anului. Cu puțin timp în urmă, ghiozdanele zburau de pe rafturi, iar hainele ardeau de nerăbdare să fie purtate de copiii noștri pe care îi pregăteam pentru un nou an școlar de succes. Cu toate acestea, uneori nici chiar noua colecție de haine și rechizite pentru școală nu poate combate anxietatea unor copii când vine vorba de nervozitatea provocată de reîntoarcerea la școală.
Mulți copii se adaptează ușor noii rutine și le este ușor să-și facă alți prieteni, însă altora le este mai greu să se adapteze și se pot simți copleșiți de noul orar, precum și de gândul că vor avea profesori noi și vor trebui să lege alte prietenii. Chiar și mamele și tații se pot simți puțin agitați la gândul că ai lor copii vor fi întreaga zi la școală, deci în afara razei lor de observație.
E important să recunoaștem aceste temeri și să le permitem copiilor să ni le comunice. Adesea, copiii timizi sau cei care se descurcă mai greu se pot simți nesiguri pe ei. În calitate de părinți, trebuie să ne asigurăm că îi ajutăm să se ajusteze la schimbări.
Pentru a avea un început de an bun și pentru a păstra neliniștea sub control, vă oferim 10 sfaturi privind reîntoarcerea la școală:
În acest fel, copiilor le va fi mai ușor să-și împărtășească sentimentele și îngrijorările. De asemenea, îi poate ajuta să se calmeze. Se pot elibera de stres mai ușor, știind că îți pasă de ziua lor destul încât să te rogi împreună cu ei și că I-au spus lui Dumnezeu despre timpul pe care îl vor petrece la școală.
Vorbește cu ei despre ce vor face în acea zi înainte să plece și atunci când se întorc acasă: discutați despre așteptările pe care le au și despre ce trebuie să facă la școală în cadrul săptămânii, despre cum își văd profesorii/învățătorii și despre ce învață. Cu cât simt că ziua lor petrecută la școală e mai importantă, cu atât o vor privi și ei cu alți ochi.
Chiar dacă nu au nevoie de ajutor pentru tema de acasă, uită-te peste ea și arată-le că îți pasă chiar și de cele mai mici proiecte.
În timp ce le arăți că îți pasă cu adevărat de ce au de făcut pentru școală, asigură-te că le spui că nu e neobișnuit să greșească și încurajează-i chiar și atunci când au avut o zi proastă. Nu vrei ca școala să fie prea stresantă. Deși educația copiilor trebuie luată în serios, nu vrei să simtă că trebuie să fie mereu perfecți……………..
Sursa: CBN
Sursa: https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/relatii/11153-10-sfaturi-pentru-reinceperea-scolii
………..https://armoniamagazineusa.com/2019/09/21/10-sfaturi-privind-reinceperea-scolii/
„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”
Har si Pace
Universul între paginile unei cărți
Blog Filozofic
Har si Pace
Cristian Ionescu
Blog evanghelic de teologie publica
cu Dănuț Jemna
Har si Pace
Simion Ioanăș
E viată pe pământ!
Inca un gand
... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!
Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai
Har si Pace
Cip! Cip!
Har si Pace
Informaţia e putere.
Pentru ca în viitor nu vreau să se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că până și el a tăcut"...
Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.
Har si Pace
Mana Zilnica
"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"
...din inima pentru tine
Har si Pace
Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria
A topnotch WordPress.com site
Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume
...fără cravată
de Teofil Stanciu
Lumea contemporana in lumina profetiilor
Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12
Ca sa stii!
Gânduri către o altă lume...
Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România
Blog of Danut Manastireanu
Hrană pentru minte și lumină pentru suflet
Răspunsuri relevante și actuale din Biblie
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)
Blog Creștin Ardelean Viorel 