Închide

Ce este acest „în parte” care se va sfârși? (1 Corinteni 13:9-10) – Vasile Filat

download

Întrebarea pe care am primit-o recent ține de darurile duhovnicești și sună în felul următor:

Vă rog frumos dacă aveți puțin timp să-mi explicați versetele 1 Corinteni 13:9-10. Despre cine vorbește apostolul Pavel cînd zice “acest în parte”?

În capitolele 12, 13 și 14 din Epistola I către Corinteni apostolul Pavel abordează subiectul darurilor spirituale. Fiecare creștin odată cu Duhul Sfânt primește daruri duhovnicești ca să poată sluji în Trupul lui Hristos care este Biserica. Darurile sunt diferite și nici un creștin nu are toate darurile sau toți creștinii să aibă unul și același dar. Duhul Sfânt le împarte aceste daruri cum dorește El și toate sunt importante pentru zidirea Bisericii. În biserica din Corint s-au început anumite conflicte pe acest fundal, căci unii spuneau că darurile lor sunt cele mai importante și disprețuiau pe alții care aveau alte daruri. De aceea, apostolul Pavel a abordat cu multe detalii acest subiect și în capitolul 13 scrie că dacă nu avem dragoste, atunci darurile spirituale nu ne mai ajută nici pe noi și nici pe alții, căci motivația devine cu totul greșită. În acest context a spus și versetele despre care mă întrebați:

Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. (1 Corinteni 13:9-10)

Expresia “în parte” din aceste versete se referă tocmai la faptul că nu avem toți aceleași daruri, ci avem daruri diferite. În parte din noi avem darul cunoștinței. În parte sau o parte avem darul proorociei, alții au darul ajutorărilor, alții credința etc. Deci, darurile le avem în parte, nu le avem toți pe aceleași. Și darurile acestea sunt necesare ca să ne slujim unii altora până va veni Domnul Isus Hristos și va avea loc învierea noastră și răpirea sfinților. După aceea vom fi totdeauna cu El și nu va mai fi nevoie de toate aceste “în parte”, adică de darurile duhovnicești pe care le avem acum și ne slujim acum unii altora cu ele.

Vă recomand să faceți rost de cursul “Darurile spirituale” și să-l studiați. Dacă veți contacta administratorii site-ului nostru, vă vor direcționa într-un grup unde se studiază acest curs sau poate chiar se va forma un grup cu persoanele noi care vor dori să studieze. După înscriere veți primi cartea prin poștă și apoi veți studia cursul în grup, prin Skype, dacă nu aveți astfel de grupe în orașul Dvs.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să vă identificați darurile spirituale ca să slujiți cu ele într-un mod plăcut lui Dumnezeu și să contribuiți la zidirea Bisericii.

Ce drepturi politice poate extrage Israel din promisiunile biblice?

Răspunsul trebuie să-l dea Israelul. Mult prea mult timp, evreii au trăit în circumstanţe şi ţări unde li s-a spus precis ce li se permite sau nu lor, ca evrei. Israel este o ţară liberă, care a ales politic un model de guvernare democratic occidental, în contrast cu dictaturile arabe din jurul său. Astfel, de la bun început, poporul evreu trebuie să decidă.

Mai mult, este remarcabil că Israelul a acceptat planul de împărţire elaborat de Naţiunile Unite în 1947, când naţiunile arabe l-au respins! Toate războaiele agresive pe care naţiunile înconjurătoare le-au început pentru a anihila statul evreu şi a-i arunca pe evrei în mare au dus, de fapt, la o expansiune a teritoriului Israelului. În tot cursul istoriei, ţările europene au purtat războaie coloniale care au mărit teritoriile lor. Prin contrast, Israelul a purtat războaie de defensivă, şi nu coloniale. A-i numi „colonişti” pe pionierii evrei în zone subdezvoltate dă un sens negativ, posibil intenţionat, care e încurajat de mass-media occidentală, care oferă adesea o imagine unilaterală, pro-palestiniană şi pro-arabă a evenimentelor din Orientul Mijlociu.

Israel vrea pace şi este pregătit să-şi asume riscuri mari, chiar până la renunţarea la teritorii în schimbul păcii, dar oare vor pace şi celelalte părţi? Sau este acest „proces de pace” de astăzi doar o altă formă de purtare a unui război cu palestinienii şi arabii? Practică ei „tactica salamului”, dezbinând ţara şi încercând s-o cucerească, felie cu felie? Vom vedea în timp. Un lucru este cert: Israel trebuie să înveţe să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Acest lucru a devenit clar lumii, după luarea în considerare a conflictelor din Orientul Mijlociu din ultimii 50 de ani. Domnul este cu poporul Lui. Însă, în același timp, poporul evreu trebuie să fie puternic și curajos, la fel ca Iosua, şi să continue să dezvolte o armată bine instruită, ca în zilele lui Iosua, când Domnul le-a spus să calce ei înşişi ţara, luând-o în stăpânire şi experimentând binecuvântările Domnului. El le va da țara. Dacă Israel alege să se bazeze numai pe armele sale sau pe politica internaţională inteligentă, i se vor întâmpla cuvintele profeţilor Vechiului Testament, după cum au avertizat în repetate rânduri împotriva încrederii în alianţe cu Egiptul, Asiria sau Babilonul. Avertismentele lor erau bine fondate, căci marile puteri care înconjurau Israelul se întorceau împotriva sa. Dar când Israelul se încrede în Domnul, are parte de binecuvântări, prosperitate, pace şi victorie asupra vrăjmaşilor care îl ameninţă.

Material extras din cartea „De ce Ierusalim?” de Willem J. Glashouwer. Cartea tratează un număr de aspecte teologice, istorice și profetice legate de Ierusalim, din punctul de vedere biblic, în raport cu istoria contemporană. Cartea oferă, totodată, o cronologie a Ierusalimului și a istoriei acestuia pentru o perioadă de peste 3000 de ani. Comandă cartea accesând următorul link: http://alfaomega.tv/librarie/israel-orientul-mijlociu/de-ce-ierusalim-rev-willem-j-glashouwer-produs#axzz50w5SLcDx 

 

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/8069-ce-drepturi-politice-poate-extrage-israel-din-promisiunile-biblice

http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/8069-ce-drepturi-politice-poate-extrage-israel-din-promisiunile-biblice

Câteva gânduri despre credincioşia lui Dumnezeu

download

În Vechiul Testament, Dumnezeu este numit printre altele ca Dumnezeul credincioşiei sau Dumnezeul cel credincios (Deuteronom 7.9; 32.4; Isaia 65.16), în timp ce atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament citim de mai multe ori despre faptul că Dumnezeu este credincios. Şi despre Domnul Isus se spune: El este credincios. Credincios înseamnă stabil, de încredere. Dumnezeu este stabil în gândirea Sa. El rămâne la ceea ce a spus, fie că sunt promisiuni, fie că sunt vestiri de judecată. Şi El rămâne ceea ce este.

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim multe texte, mai ales în Vechiul Testament, în care credincioşia lui Dumnezeu este în legătură cu bunătatea Sa. De exemplu: „Doamne, bunătatea Ta este în ceruri; credincioşia Ta, până la nori“ (Psalm 36.5). „ …să vestim bunătatea Ta dimineaţa, şi credincioşia Ta, nopţile“ (Psalm 92.2). „Domnul este bun; bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna şi credincioşia Lui din generaţie în generaţie“ (Psalm 100.5).

Aceste versete ne arată că Dumnezeu este credincios în bunătate. Cât de minunat este să cunoaştem un astfel de Dumnezeu şi să ne putem baza pe El!

Noi, împrejurările noastre şi credincioşia lui Dumnezeu

„Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru“ (1 Corinteni 1.9). În prima epistolă către Corinteni, credincioşia lui Dumnezeu este în contradicţie cu corintenii, care trăiau carnal. Din cauza stării lor, apostolul nu le aminteşte de răpire, ci de „descoperirea Domnului nostru Isus Hristos“ şi apelează astfel la responsabilitatea lor (versetul 7). În acelaşi timp îşi exprimă încrederea pe care o are în Domnul, că El îi va întări până la sfârşit pe corinteni, în aşa fel încât în ziua Domnului nostru Isus Hristos, când totul va ieşi la lumină, să fie de neînvinuit (versetul 8). Apostolul ştia că putea conta pe Dumnezeu şi pe credincioşia Sa.

Dumnezeu este fidel şi cu privire la chemarea Sa. El ne-a chemat la comuniunea cu Fiul Său, deci într-o comuniune în care Hristos, Domnul nostru, ne uneşte pe toţi. Deoarece la corinteni nu se mai vedea acest lucru în practică, au existat despărţiri între ei. Dar Dumnezeu ţine mult la această comuniune a celor care sunt ai Săi.

„Credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste ce puteţi, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi scăparea, ca voi să o puteţi răbda“ (1 Corinteni 10.13). Fiecare copil al lui Dumnezeu experimentează că Dumnezeu permite împrejurări în viaţă, care pun la încercare credinţa. În acestea, El Însuşi este sursa de putere, pentru ca noi să nu deznădăjduim în acele împrejurări. Dar tot El este Acela, care face o cale de ieşire. La timpul Său, El îi conduce pe cei ai Săi, care sunt încercaţi, din acea încercare. El nu suprasolicită pe nimeni.

„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească deplin: şi întreg duhul vostru şi sufletul şi trupul să fie păstrate fără vină la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă, care va şi face aceasta“ (1 Tesaloniceni 5.23, 24). În acest îndemn la sfinţire trebuie să ţinem seama de trei puncte. În primul rând este responsabilitatea noastră personală. Ca unii care conform poziţiei suntem sfinţi în faţa lui Dumnezeu, trebuie să şi trăim după duh, suflet şi trup în sfinţenie practică. Dacă spune cineva: Nu voi reuşi niciodată! şi descurajează, atunci îi este prezentată credincioşia lui Dumnezeu. El, care ne-a chemat la o astfel de viaţă, este credincios şi vrea să acţioneze ajutându-ne în viaţa noastră. El ne arată în Cuvântul Său calea spre o viaţă plăcută Lui, iar prin Duhul Său ne dăruieşte puterea zilnică, să ne îndepărtăm de păcat şi să trăim ca sfinţi. Al treilea punct este „venirea Domnului nostru Isus Hristos“. Va veni ziua când vom sta proslăviţi şi sfinţi înaintea Lui. Atunci, starea noastră practică va corespunde în orice privinţă poziţiei noastre. Acest lucru este garantat de credincioşia Sa. Ce minunat!

„Dar credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de rău“ (2 Tesaloniceni 3.3). Noi trăim într-o lume, în care suntem înconjuraţi de rău. Tocmai aici putem afla credincioşia Domnului. Nu există deci niciun motiv de teamă. Credincioşia lui Dumnezeu ne întăreşte, ca să nu ne clătinăm la atacurile celui rău. Ea ne va păzi, ne va proteja, ca răul care ne înconjoară să nu ne dăuneze.

Credincioşia Cuvântului lui Dumnezeu

Credincioşia lui Dumnezeu se află în strânsă legătură cu Cuvântul Său. Dacă El este credincios şi de încredere, atunci şi ceea ce ne spune El şi ceea ce ne-a comunicat în Biblie, Cuvântul Său scris, este la fel de credincios şi sigur. Mai multe versete din Vechiul şi din Noul Testament subliniază aceasta: „Legea Domnului este perfectă, înviorând sufletul. Mărturia Domnului este sigură, făcând înţelept pe cel simplu“ (Psalm 19.7); „Mărturiile Tale sunt foarte sigure“ (Psalm 93.5); „ …Cuvântul adevărat, potrivit învăţăturii“ (Tit 1.9).

Credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim legătura dintre credincioşia şi dreptatea Sa atât cu privire la necredincioşi, cât şi la credincioşi. Când este vorba despre judecata Sa, care va lovi oamenii nemântuiţi, citim: „El vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Sa“ (Psalm 96.13). Judecata va fi foarte dreaptă. Măsura conform căreia va judeca Judecătorul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în judecată, El va rămâne credincios Cuvântului Său. Ce gând grav pentru cei care trec cu uşurătate peste cuvintele drepte ale lui Dumnezeu, Creatorul lor! Ei vor trebui să-L întâlnească curând ca şi Judecătorul lor!

Cunoscând această realitate, David exclamă în Psalmul 143.1, 2: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă urechea la cererile mele! În credincioşia Ta, răspunde-mi, în dreptatea Ta! Şi nu intra la judecată cu slujitorul Tău, pentru că înaintea Ta niciun om viu nu este drept.“ În comparaţie cu David, noi suntem după lucrarea de salvare de la Golgota. Noi ştim că Hristos a suferit la cruce din cauza păcatelor noastre şi că le- a ispăşit, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi. Acum putem să mărturisim împreună cu apostolul Ioan din propria experienţă: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9). Când este vorba despre păcatele noastre, atunci nu citim că Dumnezeu este credincios şi bun. Atunci, El este credincios şi drept. În mod drept, noi am fi meritat judecata. Dar pe baza jertfei de la Golgota, unde Dumnezeu a lucrat în mod absolut drept cu Domnul Isus, Locţiitorul nostru, cu privire la păcatele noastre şi unde sfinţenia Sa a fost satisfăcută, El ne dăruieşte iertarea Sa, dacă ne mărturisim sincer păcatele.

Mântuirea noastră se bazează deci pe credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu şi de aceea nu poate fi niciodată clătinată de nimic. Lui să-i aducem veşnic mulţumiri!

http://www.clickbible.org/teme-biblice/incurajare-imbarbatare/cateva-ganduri-despre-credinciosia-lui-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cateva-ganduri-despre-credinciosia-lui-dumnezeu/

CÂT DE MICI

Publicat pe 10 Septembrie 2017 de ADMIN în Articole

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine e de-ajuns să merg o săptămână la munte, să mă trezesc în fiecare dimineață sub sprâncenele groase ale munților, și să fac câte o drumeție printre colinele verzi, ca să îmi amintesc cât de mică sunt.

Și n-o spun dintr-o dorință nejustificată de a-i face și pe alții să se simtă mici. Intenționez doar să las aici un memento de care (cred că) mulți dintre noi avem nevoie. E ușor să ne lăsăm prinși de preaplinul vieții și să uităm că nu suntem chiar atât de importanți și de indispensabili. Dar să-mi fie cu iertare dacă am jignit pe cineva. Mai bine mă întorc la persoana întâi.

Din experiență proprie vă pot spune că mai des mă găsesc în poziția să am gânduri prea înalte despre mine.Rar – spre niciodată – ajung să mă preocupe mai mult binele aproapelui decât interesul meu. De aceeea, zilele acelea la munte au avut un efect extra benefic asupra mea.

Mi-au amintit de măreția universului, de lărgimea, lungimea și adâncimea lui. Nu numai maiestatea munților m-a tras de mânecă, ci și frumusețea cerului nopții. Când stai la un foc de tabără, ți-e imposibil să nu-ți ridici ochii și să rămâi uimit de milioanele de aștri.

Și dintr-o dată, problemele tale nu mai par așa mari. Părerea ta atotcunoscătoare nu mai e așa de necesară. Persoana ta nu mai e centrul universului. Te micșorezi în fața splendorii munților și a galaxiilor. Și pe bună dreptate, pentru că, din când în când, avem nevoie să ni se reamintească că este Cineva mai mare, un Creator care nu ne vrea absorbiți de eu.

Chiar dacă am văzut Perseidele doar pentru câteva minute (prețioase), nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Cel care stă în spatele lor! Și m-am minunat că un Dumnezeu așa de mare, care ține universul întreg în mâna Sa, este interesat de mine. Ce har!

Credit foto: Bobby BurchUnsplash

sursa articol: http://tineri.betania.ro/cat-de-mici/

CÂND VREI SĂ RENUNȚI…

 

„Întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!” Evrei 12:12 NTR

Fixează-ți atenția asupra lui Isus! Pentru a-ți putea fixa atenția, asigură-te că El este singurul centru din viața ta. Aceasta presupune efort. Nu te uita în jur, astfel vei fi distras. Dacă te vei concentra asupra țintei tale, vei reuși să faci cel mai mare pas, iar mai departe va face El. Pentru că, deși crezi că nu mai poți înainta, datorită unei credințe obosite, El este Cel care INIȚIAZĂ și DESĂVÂRȘEȘTE credința. În momentele în care bateria credinței tale nu mai funcționează la aceeași intensitate, Acel care face reîncărcări nelimitate, îți va da și ție un încărcător nou. Îndrăznește să crezi! Atunci când vei reuși să crezi mai mult decât ceea ce vezi, nu vei mai putea renunța.

Așadar :

Când vrei să renunți… gândește-te cu atenție la Cel ce a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea. Gândește-te la împotrivirea ce a îndurat-o față de El Însuși, din partea păcătoșilor. Știi că a făcut asta ca noi să nu ne lăsăm DESCURAJAȚI și să NU RENUNȚĂM?!

Când vrei să renunți… amintește-ți că „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.”

Când vrei să renunți… gândește-te cât de mult ai mers deja, nu cât mai ai de mers. Gândește-te că până aici, îngerii Săi te-au purtat pe brațe ca să nu îți lovești piciorul de vreo piatră.

Când vrei să renunți… ridică-ți privirea în sus – e singurul loc de unde îți va veni ajutorul.

Când vrei să renunți… nu uita că există un timp pentru toate. Există un timp pentru război și pace. Există un timp pentru bucurie, pentru biruință.

CITESTEMAIMULT: http://partascuhristos.com/devotionale/cand-vrei-sa-renunti/

CÂND VREI SĂ RENUNȚI…

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-vrei-sa-renunti/

Numai 55% dintre români mai au încredere în Biserică! — Nickbags

Sondajul INSCOP Research, oferit publicului larg zilele trecute, arată că românii și-au pierdut încrederea în… Biserică! Dacă la sfârșitul anilor ’90 încrederea în Ekklesia românească era de peste 90%, poporul nostru fiind socotit cel mai credincios dintre europeni, iată că două decenii mai târziu abia jumătate dintre conaționalii noștri mai cred în cea mai importantă… via […]

Prima persoană: S-a descoperit chiar mormântul familiei lui Isus? Feb 27, 2007 by Mike Licona

download

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Prima persoană: S-a descoperit chiar mormântul familiei lui Isus?

Feb 27, 2007 by Mike Licona

Mike Licona

ALPHARETTA, Ga. (BP) – În New York City pe 26 februarie, regizorul James Cameron, documentaristul de film Simcha Jacobovici şi încă câţiva au anunţat că au identificat un mormânt în Estul Talipt-ului, la sud de vechiul oraş al Ierusalimului, pe care cred ei că conţinea rămăşiţele scheletice ale lui Isus Hristos.

În mod presupus, în mormânt s-au mai găsit şi rămăşiţele familiei, inclusiv mama sa Maria, „soţia” sa Maria Magdalena, „fiul” său Iuda, fratele său Joses şi alt membru al familiei pe nume Matei. Rămăşiţele au fost găsite în cutiile de îngropare a oaselor numite osuare.

„Când se cântăreşte ipoteza mormântului de la Talpiot pe scala istoricului, câteva boabe pot fi puse deoparte în favoarea sa în timp ce o cărămidă de evidenţă istorică este pusă gentil de partea opusă ei. Vârful scalei care urmează nu este unul gentil.”
Mike Licona

Grupul pretinde totodată că poate lega osuarul lui Iacov descoperit în 2002 către mormânt, care a fost descoperit de fapt în 1980 însă puţine s-au scos din el până în 1996. În acea vreme BBC a difuzat un raport ce sugera că ar putea să fie mormântul familiei lui Isus, o pretenţie care a fost respinsă de arheologi şi cercetători. Cel mai recent spectacol de ştiri este bazat pe evidenţa adiţională care a ieşit în urma testării ADN.

O carte intitulată „Mormântul Familiei lui Isus” este spre difuzare pe 27 februarie, şi un documentar corespunzător despre mormânt este setat să fie difuzat pe The Discovery Channel pe 6 martie.

Dacă mormântul conţine într-adevăr rămăşiţele lui Isus şi a le familiei Sale, ramificaţiile ar fi devastatoare pentru Creştinism. Apostolul Pavel a scris în 1 Corinteni 15:17, „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre”. În greaca originală, Pavel a scris în mod literal „zadarnică este credinţa voastră”, punând cuvântul „zadarnic” prima în clauză pentru subliniere.

Dacă oasele lui Isus au fost descoperite, e vreme ca creştinii să-şi pună în furcă credinţa lor şi să meargă să caute altceva în care să creadă pentru că am fost înşelaţi.

În timp ce privesc pentru a vedea povestirea completă, există cinci probleme izbitoare care ies imediat la suprafaţă cu sugestia că mormântul familiei lui Isus a fost identificat în Ierusalim.

– Osuarele sunt din locaţia greşită. În acele zile, membrii familiei erau în mod normal îngropaţi în oraşele lor natale. În cazul lui Isus, aceasta ar fi fost Galileea, nu Ierusalim. Aşa că dacă Isus nu a fost înviat, ar trebui să căutăm osuarul său în Galileea. Dar dacă Isus a înviat, ne-am putea aştepta să auzim de tradiţii de îngropare în Ierusalim unde Biserica Creştină a fost concentrată. Şi aceasta e ceea ce găsim.

Locul tradiţional al mormântului lui Isus în Biserica Holy Sepulcher pre-datează secolul al 4lea. Eusebius a raportat că o piatră a marcat locul de îngropare al lui Iacov, fratele lui Isus, lângă Temple Sanctuary din Ierusalim. Mormântul Talpiot postulat acum este la ceva distanţă de unde ar fi acel loc. Conform tradiţiei aceasta se întoarce la secolul al 6lea, există două locuri posibile pentru îngroparea Mariei în Ierusalim şi mormântul Talpiot nu este unul dintre ele. Este de asemenea interesant de notat că locurile tradiţionale de înmormântare ale lui Isus, Iacov şi Maria au fost toate în locaţii diferite.

– Colecţia de nume foarte populare prezentate în pretenţia de mormânt este neimpresionată. Maria era numele de femeie cel mai comun din zilele lui Isus, şi există cel puţin şase femei cu acel nume în Noul Testament. Iosif era al doilea cel mai comun nume bărbătesc din zilele lui Isus, Iuda era al patrulea cel mai comun şi Matei era al nouălea.

În circa 1.000 de osuare care au fost descoperite în Ierusalim, cel puţin 22 au numele de „Isus” inscripţionate pe ele şi două au „Isus, fiul lui Iosif”.

Conform site-ului documentarului, pe cele şase osuare scrie, „Isus Fiul lui Iosif”, „Maria”, „Maria cunoscută drept stăpâna”, „Iuda fiul lui Isus”, „Jose”, şi „Matei”.

Aşa că să găseşti şase osuare cu numele Isus, Maria, Maria, Iuda, Joses (Iosif) şi Matei are valoare limitată. Ba mai mult, cineva nu poate ignora faptul că Matei este în cadrul mănunchiului. Dacă el nu era un fiu al lui Isus, atunci cine era el? El nu a fost listat ca unul din fraţii lui Isus. Un bun istoric nu ar putea ignora acest factor răzleţ.

– Există evidenţă istorică puternică că Isus era singur. În 1 Corinteni 9:5, Pavel declară că el şi Barnaba au acelaşi drept de a fi căsătoriţi ca alţii din poziţiile lor care sunt căsătoriţi. El îl numeşte apoi e Petru, ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului. Dacă Isus ar fi fost căsătorit, Pavel trebuia doar să menţioneze numele său şi nu ar mai fi fost nevoie să menţioneze şi pe ceilalţi.

Filip, în Fapte 8:30-34, discută cu un oficial din Armata Etiopiei care citea scrierile din Isaia în timp ce se odihnea în căruţa sa. Pasajul pe care îl citea famenul spune despre Mesia, „Cine poate vorbi despre urmaşii săi?”

Nu există nici o menţiune în Noul Testament că Isus a fost căsătorit. Erau două femei pe nume Maria la crucea lui Isus, şi Isus a avut grijă de mama sa dar nu şi pentru cealaltă femeie pe care unii pretind că era soţia sa.

Este totodată demn de notat că nu există nici o fărâmă de evidenţă bună că Isus era căsătorit sau că a avut copii. Pasajul din evanghelia lui Filip, scris la 100 până la 200 de ani după Isus şi la care s-a referit autorul Dan Brown în „Codul lui Da Vinci”, este conservat doar într-un singur manuscris. Acel manuscris conţine găuri pe care Brown în mod convenient le-a oferit cuvinte, făcând să pară că Isus şi Maria Magdalena au avut o relaţie romantică.

Acum doi ani în urmă am avut un dialog televizat colegial cu profesoara de la Princeton Elaine Pagels despre evanghelia lui Toma. În cadrul pauze, moderatorul Lee Strobel ne-a întrebat ce credem noi despre afirmaţia lui Brown că Isus a fost căsătorit cu Maria Magdalena. Pagels, care nu este deloc un simpatizant al Creştinismului evanghelic, a răspuns că Brown probabil e singura persoană din lume care crede că Isus şi Maria Magdalena s-au căsătorit.

Cu cea mai recentă revelare de cutii cu oase, Pagels poate de acum adăuga mai multe nume la lista ei. Linia de bază este că dacă Isus din Nazaret era singur şi nu a avut urmaşi, rămăşiţele celor din mormântul de la Talpiot nu îi aparţin lui şi familiei sale.

– Cel mai important, teoria că mormântul Talpiot a conţinut odată oasele lui Isus şi ale familiei sale nu poate explica celelalte fapte istorice cunoscute. Este destul de sigur că Iacov a devenit creştin după moartea fratelui său Isus şi slujea ca lider al Biserica de la Ierusalim când Pavel a scris Cartea Galatenilor între 49 şi 55 d. Hr.

Proclamările cele mai timpurii ale lui Pavel, Iacov, Petru, Ioan şi ceilalţi apostoli de la Ierusalim este că Isus a fost înviat. În lumina aceasta, de ce Iacov, care era un evreu pios şi care nu a fost un urmaş al lui Isus până în vremea crucificării sale, să ajute la săvârşirea fraudei că Isus a înviat când ştia unde era îngropat el?

Faptul că la scurtă vreme după moartea sa prin crucificare ucenicii lui Isus au crezut sincer că el a fost înviat şi s-a arătat acestora aparţine esenţei istorice pe care nici măcar cei mai sceptici cercetători nu le-ar privi ca indiscutabile. Teoria mormântului Talpiot nu poate explica acest fapt.

– Evidenţa ADN-ului stabileşte puţine lucruri. În cel mai bun caz, acesta doar leagă posibilele relaţii familiale dintre cei din mormântul Talpiot. Acesta nici măcar nu poate sugera că rămăşiţele aparţin familiei lui Isus din Nazaret.

Noua carte şi documentarul de televiziune vor fi fascinante, şi frauda apare la prima privire a fi de un gen senzaţionalist. Însă atunci când se cântăreşte ipoteza mormântului Talpiot pe scala istoricului, câteva boabe pot fi plasate de-o parte în favoarea sa în timp ce o cărămidă de evidenţă istorică este pusă gentil pe partea opusă acesteia. Vârful scalei care o urmează nu este una gentilă.

*****

Mike Licona este director de apologetică şi evanghelism inter-credinţă de la North American Mission Board.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri14_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – Schiţe de teologie: Pelagianismul, Semi-Pelagianismul & Augustinianismul – de A. A. Hodge

download

Schiţe de teologie: Pelagianismul, Semi-Pelagianismul & Augustinianismul

 A A. Hodge

O COMPARAŢIE A SISTEMELOR

În acest capitol va fi prezentată o scurtă schiţă a principalelor poziţii contrastante ale celor trei sisteme rivale Pelagianism, Semi-Pelagianism, şi Augustinianism, sau aşa cum sunt ele denumite în formele lor complet dezvoltate, Socinianism, Arminianism, şi Calvinism — împreună cu o schiţă a istoriei ridicării şi răspândirii lor.

  1. Care era în general starea gândirii teologice în timpul primelor trei secole?

În decursul primilor trei sute de ani care au trecut după moartea apostolului Ioan minţile speculative ale bisericii erau angajate în principal în apărarea adevărului creştinismului împotriva necredincioşilor – în combaterea ereziilor gnostice generate de corupţia filozofiei orientale – şi în clarificarea definitivă a întrebărilor care au evoluat în controversele referitoare la Persoanele din Trinitate. Se pare că nu au fost făcute afirmaţii precise şi consistente în acea perioadă, cu privire la originea, natura şi consecinţele păcatului uman; nici cu privire la natura şi efectele harului divin; nici cu privire la natura lucrării de răscumpărare a lui Hristos, sau despre metoda aplicării ei de Duhul Sfânt, sau despre însuşirea ei prin credinţă. Ca un fapt general se poate afirma că, datorită influenţei mari a lui Origen, Părinţii Bisericii Greceşti s-au fixat destul de unanim asupra unui Semi-Pelagianism liber, negând vina păcatului original, şi susţinând abilitatea păcătosului de a se predispune pentru şi pentru a coopera cu harul divin. Şi acesta a continuat să fie caracterul Antropologiei greceşti până în prezent. Acelaşi atribute au caracterizat şi speculaţiile scriitorilor timpurii din Biserica vestică, dar în timpul secolelor trei şi patru a apărut o tendinţă marcantă printre Părinţii latini faţă de acele puncte de vedere mai corecte, care după aceea au fost justificate triumfător de marele Augustin. Această tendinţă poate fi localizată cel mai clar în scrierile lui Tertulian din Catagina, care a murit aproximativ în anul 220, şi în cele ale lui Hilary din Poitiers (368) şi Ambrose din Milan (397).

  1. Prin ce mijloace a avansat Biserica în a face o discriminare clară a adevărului divin? Şi în ce ere, şi printre care ramuri ale Bisericii au fost definite marile doctrine ale trinităţii şi ale Persoanei lui Hristos, a păcatului şi a harului, a răscumpărării şi a aplicaţiilor lor în parte?

Biserica a avansat mereu spre concepţii mai clare şi definiţii mai exacte ale adevărului divin printr-un proces de controversă activă. Şi Providenţei i-a plăcut ca mai multe mari departamente ale sistemului descoperit în Scripturile inspirate să fie cele mai mult discutate şi să fie definite mai clar în ere diferite şi în sânul unor naţiuni diferite.

Astfel, întrebările profunde implicate în departamentele Teologiei potrivite şi ale Hristologiei au fost investigate de oameni care aveau în principal o origine grecească, şi ele au fost definite autoritar în Sinoadele ţinute în jumătatea estică a Bisericii Generale în timpul secolului al patrulea şi în secolele imediat următoare. În ce priveşte TEOLOGIA divinităţii consubstanţiale a lui Hristos, ea a fost definită în Consiliul de la Nice, 325, şi Personalitatea şi divinitatea Duhului Sfânt în primul Consiliu de la Constantinopol, 381; clauza Filioque a fost adăugată de latini la Consiliul de la Toledo, 589. În ce priveşte Hristologia, Consiliul de la Efes, 431, a afirmat unitatea personală a lui Theanthropos. Consiliul de la Chalcedon, 451, a afirmat că cele două naturi rămân distincte. Al şaselea Consiliu de la Constantinopol, 680, a afirmat că Domnul poseda o voie umană cât şi una divină. Aceste decizii au fost acceptate de întreaga Biserică, Greacă şi Romană, Luterană şi Reformată.

Întrebările privitoare la păcat şi har cuprinse sub titlul general al antropologiei au fost în primul rând investigate în totalitate de oameni cu originea latină, şi concluziile precise au fost atinse în controversa lui Augustin cu Pelagius în prima jumătate a secolului cinci.

Întrebările referitoare la răscumpărare şi metoda aplicării ei, cuprinse sub marea diviziune a soteriologiei, nu au fost niciodată investigate în totalitate până în vremea Reformei şi ulterior de către marii teologi ai Germaniei şi ai Elveţiei.

Multe întrebări au căzut sub marea diviziune a Eclesiologiei şi încă îşi aşteaptă soluţia lor completă în viitor.

  1. Care sunt cele trei mari sisteme de teologie care au continuat întotdeauna să predomine în biserică?

De vreme ce revelaţia dată în Scriptură îmbrăţişează un sistem complet de adevăr, fiecare departament singur trebuie să susţină multe relaţii evidente, logice şi de altfel, şi faţă de celelalte părţi ale întregului. Dezvoltare imperfectă şi concepţia defectuoasă sau exagerată a oricărei doctrine trebuie să conducă în mod inevitabil la confuzie şi eroare în tot sistemul. De exemplu, punctele de vedere Pelagiane despre starea omului prin natură tind întotdeauna să se unească, cu punctele de vedere Sociniane în ce priveşte Persoana şi lucrarea lui Hristos. Şi punctele de vedere Semi-Pelagiane despre păcat şi har sunt atrase irezistibil şi atrag la rândul lor punctele de vedere Arminiane despre atributele divine, natura Ispăşirii şi lucrarea Duhului.

De fapt, aşa cum puteam anticipa, acestea sunt doar două sisteme complete auto-consistente de teologie creştină posibile.

  1. La dreapta, Augustinianism completat în Calvinism. 2. La stânga, Pelagianismul completat în Socinianism. 3. Arminianismul vine între aceste două sisteme ca şi sistem de compromis şi este dezvoltat în Semi-Pelagianism.

În folosirea obişnuită a termenilor Socinianismul este aplicat în principal ca denumire a acelor elemente din sistemul fals care au legătură cu Trinitatea Persoanei lui Hristos; termenii Pelagianism şi Semi-Pelagianism sunt aplicaţi unor depărtări mai extreme sau mai moderate aflate sub conducerea antropologiei; şi termenul Arminianism este folosit pentru a desemna erorile mai puţin extreme în legătură cu Departamentul soteriologiei.

  1. Când, unde şi de către cine au fost distinse clar pentru prima dată principiile fundamentale ale celor două şcoli mari de teologie antagoniste?

Poziţiile de contrast ale sistemelor Augustinian şi Pelagian au fost prima dată predate şi definite prin controversele menţinute prin oamenii eminenţi a căror nume le poartă, în timpul primei treimi a secolului al cincilea.

Augustin a fost episcop de Hippo în Africa de Nord din 395 d. Hr. până în 430 d. Hr. Pelagius, a cărui nume de familie era Morgan, a fost un călugăr englez. El a fost ajutat în controversele sale de ucenicii săi Coelestius şi Julian din Eclanum în Italia.

Poziţiile susţinute de Pelagius erau în general condamnate de reprezentanţii întregii Biserici şi de atunci încolo au fost susţinute de toate denominaţiile, cu excepţia Socinianilor declaraţi, au fost o erezie fatală. Ele au fost condamnate de cele două consilii ţinute la Carthage în 407 d. Hr. şi în 416 d. Hr., de Consiliul ţinut la Milevum în Numidia în 416 d. Hr.; de papii Innocent şi Zosimus şi de Consiliul Ecumenic ţinut la Efes în 431 d. Hr. Această respingere rapidă şi universală a Pelagianismului dovedeşte faptul că în timp ce viziunile Părinţilor timpurii asupra clasei de întrebări au fost foarte imperfecte, cu toate acestea, sistemul predat de Augustin trebuie să fi fost în toate punctele de vedere esenţiale acelaşi cu credinţa Bisericii ca un întreg de la început.

  1. Specificaţi în contrast principalele poziţii distincte ale sistemelor Augustinian şi Pelagian.
  2. Despre PĂCATUL ORIGINAL.1[1Historical Presentation of Augustinianism and Pelagianism, de G. F. Wiggers, D.D., tradusă de Rev. Ralph Emerson, pp. 268-270. (O prezentare istorică a Augustinianismului şi a Pelagianismului)]

Augustinianismul. Prin păcatul lui Adam, în care toţi oamenii au păcătuit împreună, păcatul şi toate celelalte pedepse pozitive ale păcatului lui Adam au venit în lume. Prin el natura umană a fost coruptă fizic şi moral. Fiecare om aduce în lume cu el o natură care este deja atât de coruptă, încât nu poate face nimic decât să păcătuiască. Propagarea acestei calităţi în natura sa este prin senzualitate.

Pelagianismul. Prin păcatul său, Adam s-a rănit doar pe sine, nu posteritatea sa. Potrivit naturii sale morale, fiecare om este născut în exact aceeaşi condiţie în care Adam a fost creat. De aceea, nu există păcatul original.

  1. Despre VOINŢA LIBERĂ.

Augustinianismul. Prin păcătuirea lui Adam, Libertatea Voinţei umane a fost pierdută în întregime. În starea sa prezentă coruptă omul poate dori şi face doar rău.

Pelagianismul. Voinţa omului este liberă. Orice om are puterea şi voinţa de a face binele cât şi opusul lui. De vreme ce depinde de el însuşi dacă el este bun sau rău.”

  1. Despre HAR.

Augustinianismul. Dacă totuşi, omul în starea sa actuală, vrea şi face binele, aceasta este doar lucrarea harului. Aceasta este o operaţie interioară, secretă şi minunată a lui Dumnezeu asupra omului. Aceasta este o lucrare precedentă cât şi una însoţitoare. Prin harul precedent, omul dobândeşte credinţa, prin care ajunge la o înţelegere a binelui a cărui putere i se dă ca să dorească binele. El are nevoie de harul cooperator pentru înfăptuirea fiecărei fapte bune individuale. Deoarece omul nu poate face nimic fără har, tot aşa el nu poate face nimic împotriva lui. El este irezistibil. Şi pentru că omul prin natură nu are nici un merit, nu se va da nici un respect dispoziţiei morale a omului în împărţirea harului, ci Dumnezeu acţionează potrivit voii sale libere.

Pelagianismul. Deşi prin voinţa liberă, care este un dar de la Dumnezeu, omul are capacitatea de a dori şi de a face bine fără ajutorul special al lui Dumnezeu, totuşi, pentru o înfăptuire mai uşoară a lui, Dumnezeu a descoperit legea; pentru o înfăptuire mai uşoară, instrucţiunile şi exemplul lui Hristos îl ajută; şi pentru o înfăptuire mai uşoară, chiar operaţiile supranaturale ale harului îi sunt acordate. Harul, în cel mai limitat sens (influenţa amabilă) este dat „numai” celor care îl merită prin utilizarea credincioasă a propriilor lor puteri. Dar omul i se poate împotrivi.

  1. Despre PREDESTINARE ŞI RĂSCUMPĂRARE.

Augustinianismul. Din veşnicie, Dumnezeu a dat un decret liber şi necondiţionat pentru a-i salva pe câţiva2 [Doctrina lui Augustin nu implică în nici un caz concluzia că cei aleşi sunt „puţini” sau „un număr mic”.] de mulţimea celor care erau corupţi şi expuşi distrugerii. Celor pe care el i-a predestinat pentru mântuire, el le dă mijloacele necesare pentru acest scop. Dar celorlalţi, care nu aparţin acestui număr mic de aleşi, peste ei cade ruina meritată. Hristos a venit în lume şi a murit numai pentru cei aleşi.

Pelagianismul. Decretul de alegere şi respingere al lui Dumnezeu este întemeiat pe preştiinţă. Pe cei pe care Dumnezeu i-a văzut mai dinainte că vor ţine poruncile sale, el i-a predestinat pentru mântuire; pe ceilalţi la pierzare. Răscumpărarea lui Hristos este generală. Dar numai cei care au păcătuit au nevoie de moartea sa răscumpărătoare. Totuşi, toţi, prin instrucţiunile şi exemplul său, pot fi conduşi spre o perfecţiune şi o puritate mai înaltă.

  1. Care a fost originea sistemului Mijlociu sau Semi-Pelagianism?

Între timp, în timp ce controversa Pelagianismului era la culme, John Cassian, de origine siriană şi educat în Biserica estică, s-a mutat la Marseille, în Franţa, cu scopul de a dezvolta profitul călugărilor din acea regiune, a început să dea publicităţii o schemă de doctrină care ocupa o poziţie de mijloc între sistemele lui Augustin şi Pelagius. Acest sistem, a căror sprijinitori au fost numiţi Massilians de la domiciliul şefului lor, şi apoi Semi-Pelagianism de către Cărturari, este în principiile sale esenţiale una cu acel sistem care acum este numit Arminianism, o afirmaţie despre care vom vorbi ulterior în acest capitol. Faustus, episcop de Priez, în Franţa, din anul 427 d. Hr. până în anul 480 d. Hr., a fost unul dintre cei mai distinşi şi mai prosperi avocaţi ai acestei doctrine, care a fost acceptată permanent de Biserica estică şi pentru o perioadă a fost răspândită larg şi în vest, până când a fost condamnată de sinoadele de la Orange şi Valence, 529 d. Hr.

  1. Care este relaţia dintre Augustinianism şi Calvinism şi dintre Semi-Pelagianism şi Arminianism?

După această perioadă Augustinianismul a devenit ortodoxia recunoscută din Biserica din vest şi nici un alt nume de om neinspirat nu a exercitat o astfel de influenţă universală asemănătoare printre Romano Catolici şi Protestanţi. Dacă vre-un nume trebuie să fie folosit pentru a denumi un sistem de adevăr revelat divin, fraza Augustinianismului ca fiind opusă Pelagianismului denumeşte corect toate acele elemente de credinţă pe care le au în comun toţi creştinii Evanghelici. Pe de altă parte, Augustinianismul ca fiind opus Semi-Pelagianismului denumeşte corect acel sistem numit de obicei Calvinism – în timp ce Cassianismul ar fi denumirea corectă din punct de vedere istoric acelui de Mijloc sau a Schemei Semi-Pelagiane care acum este denumită în mod obişnuit Arminianism.

  1. Cum au fost divizate partidele cu privire la aceste sisteme mari printre Cărturari şi cum sunt ele în Biserica modernă papală?

După eroarea erelor întunecate, în timpul cărora toate speculaţiile active au dormit, marele Thomas Aquinas, un italian prin naştere, 1224 d. Hr., şi un călugăr al ordinului Sf. Dominic, Doctor Angelicus, a sprijinit cu o abilitate desăvârşită sistemul Augustinian de teologie în acea manieră greoaie şi artificială care îi caracteriza pe Cărturari. John Duns Scotus, un englez nativ, 1265 d. Hr., un călugăr din ordinul Sf. Francis, Doctor Subtilis, a fost în acea eră cel mai capabil avocat al sistemului numit atunci Semi-Pelagian. Controversele care au fost înviate atunci au fost perpetuate timp de multe ere, Dominicanii şi Thomiştii sprijineau în general alegerea necondiţionată şi harul eficient, iar Franciscanii şi Scoţienii sprijineau în general alegerea condiţionată şi puterea inalienabilă a voinţei umane de a coopera cu sau de a se opune harului divin. Aceleaşi dispute sub nume de partide variate au continuat să agite Biserica Romană din timpul Reformei, cu toate că geniul sistemului ei ritualic şi preponderenţa iezuiţilor în consiliile ei au păzit în cadrul graniţelor ei preponderenţa aproape universală a Semi-Pelagianismului.

Consiliul general început la Trent, 1546 d. Hr., a încercat că formeze un Crez fără angajamente care să satisfacă aderenţii celor două sisteme. Prin urmare, Dominicanii şi Fanciscanii au pretins că punctele lor de vedere au fost aprobate de acel Sinod. Adevărul este că în timp ce afirmaţiile generale şi nedefinite ale doctrinei care sunt găsite printre canoanele sale sunt adesea într-o formă Augustiniană, iar explicaţiile mai detaliate şi mai precise care urmează după acestea sunt uniform Semi-Pelagiane. – Principal Cunningham’s Historical Theology vol. 1, pp. 483-495.

Ordinul iezuiţilor, întemeiat de Ignatius Loyola, 1541 d. Hr., a fost identificat întotdeauna cu teologia Semi-Pelagiană. Lewis Molina, un iezuit spaniol, 1588 d. Hr., inventatorul distincţiei indicată de termenul „Scientia Media,” a realizat o astfel de distincţie ca sprijin al său, încât aderenţii ei din Biserica Papală au fost denumiţi multe ere Molinists. În 1638, Jansenius, Episcop de Ypres în Olanda a murit lăsând în urma sa marea sa lucrare, Augustinus, în care el a desfăşurat clar şi a întemeiat prin extrase abundente adevăratul sistem teologic al lui Augustin. Această carte a prilejuit controverse întinse, a fost respinsă feroce de către iezuiţi şi a fost condamnată de Bulele papilor Innocent X. and Alexander VII., 1653 şi 1656 d. Hr. – care în final au fost urmate în 1713 de Bula sărbătorită mai mult “imigenitus” a lui Clement XI., condamnând lucrarea New Testament Commentary (Comentariul Noului Testament) a lui Quesnel. Augustinienii din acea Biserică au fost denumiţi ulterior Jansenişti şi au avut sediul lor general în Olanda şi Belgia şi la Port Royal lângă Paris. Ei au numărat printre ei câteva nume ilustre precum: Tillemont, Arnauld, Nicole Pascal, şi Quesnel. Aceste controverse dintre Dominicani şi Molinişti, Jansenişti şi iezuiţi, au continuat chiar până în vremea noastră, deşi în prezent Semi-Pelagianismul împărtăşeşte iezuitismul în influenţa sa aproape nelimitată în Biserica Papală, care a triumfat definitiv în consiliul de la Vatican, 1870.

  1. Care este poziţia bisericii Luterane cu privire la aceste mari sisteme?

Luther, un călugăr din ordinul Augustin şi un ucenic sincer al acelui părinte, preda un sistem de credinţă care era în acord în spirit şi în toate punctele esenţiale care apoi a fost dezvoltat mai sistematic de Calvin. Singurul punct important în care el a fost diferit faţă de consensul comun al Bisericilor Calviniste cu privire la prezenţa fizică literală a întregii persoane a lui Hristos în, cu şi sub elementele Împărtăşaniei. Cu aceste opinii ale lui Luther Melanchthon pare să fi fost de acord în momentul în care a publicat prima ediţie a sa „Loci Communes”. Totuşi, opiniile sale cu privire la libertatea omului şi suveranitatea harului divin au fost modificate gradat ulterior. După moartea lui Luther, la Conferinţa de la Leipsic din 1548, el şi-a declarat explicit acordul său cu sinergiştii, care susţineau că în actul regenerator voinţa umană cooperează cu harul divin. Pe de altă parte, Melanchthon susţinea un punct de vedere al relaţiei semnului faţă de harul semnificat în consecinţă în Sacramente, în conformitate mult mai aproape de opiniile ucenicilor lui Zwingli şi Calvin decât cel care predomina în general în Biserica sa. Poziţia sa asupra acestor două puncte au fost o mare ofensă pentru Luteranii vechi, şi au determinat controverse amare şi mari. În final, partidul vechi sau strict Luteran a predominat peste adversarii săi, şi punctele lor de vedere au primit o afirmare ştiinţifică deplină în „Formula Concordiae” publicată în 1580. Deşi acest document remarcabil nu a câştigat o poziţie alături de Mărturisirea de la Augsburg şi Apology ca ci Mărturisirea recunoscută universală a Bisericilor Luterane, el poate fi luat ca cea mai bună mărturie disponibilă despre ceea ce era teologia strictă Luterană când ea s-a dezvoltat într-un sistem complet.

Caracteristicile teologiei Luterane în contrast cu cele ale Bisericilor Reformate pot fi afirmate pe scurt sub următoarele titluri:

  1. În privinţa TEOLOGIEI ADECVATE ŞI A HRISTOLOGIEI singurele puncte în care aceasta diferă de Calvinism sunt următoarele:
  1. Despre ATRIBUTELE DIVINE ALE PREDESTINĂRII SUVERANE, ei susţin că în ceea ce aceasta are legătură cu acţiunile agenţilor morali, ea este limitată la acele acţiuni care sunt văzute moral bune, în timp ce aceasta nu susţine nici o relaţie determinantă faţă de cele care sunt rele. Dumnezeu cunoaşte dinainte toate evenimentele de orice fel; el predestinează toate acţiunile agenţilor necesari, şi acţiunile bune ale agenţilor liberi – dar nimic altceva.
  2. Despre HRISTOLOGIE, ei susţin că în virtutea unirii întruchipate elementul uman al persoanei lui Hristos împărtăşeşte cu cel divin cel puţin unele dintre atributele sale specifice. Astfel sufletul său uman împărtăşeşte omniscienţa şi omnipotenţa divinităţii sale, şi trupul său în omniprezenţa sa, şi împreună au puterea de a da viaţă celui care crede cu adevărat şi primeşte sacramentul.
  1. Despre ANTROPOLOGIE, ei susţin puncte de vedere identice cu cele susţinute de avocaţii cei mai de nădejde al teologiei Reformate – de exemplu acuzarea antecedentă şi imediată a păcatului public al lui Adam; depravarea morală totală a tuturor descendenţilor săi de la naştere şi prin natură, şi incapacitatea lor absolută de a face corect cu propria lor putere orice se raportează la relaţia lor cu Dumnezeu.
  2. Cât despre Marile elemente centrale ale SOTERIOLOGIEI, ei au fost de acord cu Reformaţii cu o mare exactitudine asupra naturii şi necesităţii lucrării de ispăşire a lui Hristos; asupra justificării juridice prin imputarea credinciosului a ascultării active şi pasive a lui Hristos; asupra naturii şi a slujbei de justificare a credinţei; asupra singurei influenţe a harului divin în regenerarea păcătosului, cu care, sufletul mort nu este în stare să coopereze la început; asupra alegerii eterne şi suverane a lui Dumnezeu a credincioşilor în Hristos, nu datorită a vre-unui lucru prevăzut în ei, ci datorită voii sale milostive – şi consecvent cu faptul că mântuirea fiecărui suflet cu adevărat salvat trebuie să fie atribuită pur şi simplu numai harului lui Dumnezeu, şi în nici un grad cu voia cooperatoare sau meritul omului în sine.

În acelaşi timp ei predau, cu o inconsecvenţă logică evidentă, că harul evangheliei este în intenţia divină absolut universală. Hristos a murit în mod egal şi în acelaşi sens pentru toţi oamenii. El dă har asemănător tuturor oamenilor. Cei care sunt pierduţi sunt pierduţi doar pentru că rezistă harului. Cei care sunt mântuiţi îşi datorează mântuirea lor doar harului pe care ei îl au în comun cu cel pierdut – chiar acelaşi har – nu la un grad mai mare de har nici un grad mai mic de păcat – nu datorită îmbunătăţirii de către ei a harului, ci pur şi simplu harului în sine. Potrivit lor, Dumnezeu alege suveran pe toţi care sunt mântuiţi, dar nu trece în mod suveran peste cei care sunt pierduţi. El dă acelaşi har tuturor oamenilor, şi diferenţa este determinată de împotrivirea persistentă a celor care sunt pierduţi.

Marea deosebire a Luteranismului are legătură cu doctrina lor despre ÎMPĂRTĂŞANIE. Ei susţin prezenţa fizică reală a Domnului în Împărtăşanie, în, cu, şi sub elemente, şi că harul semnificat şi transmis de sacramente este necesar pentru mântuire, şi nu este transmis în mod obişnuit prin alte mijloace. De aici teologia şi viaţa de biserică a Luteranilor stricţi este centrată în sacramente. Ei diferă de partida sacramentală înaltă din biserica Episcopală în principal prin faptul că ei ignoră dogma succesiunii apostolice, şi tradiţiile bisericii primare.

  1. Care sunt cele două mari partide în care s-a divizat întotdeauna lumea Protestantă?

Din timpul Reformei, întreaga lume Protestantă a fost împărţită în două familii mari de biserici clasificate ca şi LUTERANE, a celor a căror caracter a fost derivat de la Luther şi Melanchthon; şi ca reformate sau cele care au primit amprenta caracteristică a lui Calvin. Familia LUTERANĂ a bisericilor cuprinde toate bisericile Protestante din Germania, Ungaria şi provinciile Baltice din Rusia, care aderă la mărturisirea de la Augsburg, împreună cu bisericile naţionale din Danemarca, Norvegia şi Suedia, şi marea denominaţie a numelui în America. Acestea sunt estimate ca numărând o populaţie de aproape douăzeci şi cinci de milioane de Luterani puri, în timp ce Biserica Evanghelică din Prusia, care a fost formată dintr-o uniune politică a aderenţilor celor două confesiuni, are probabil unsprezece milioane şi jumătate de membrii. Cărţile lor simbolice sunt Augsburg Confession (Mărturisirea de la Augsburg) şi Apology (Apologetica), the Articles of Smalcald (Articolele lui Smalcald), Luther’s Larger and Smaller Catechism (Catehismul mare al lui Luther şi Micul Catehism), şi, aşa cum este primită de partida mai strictă, the Formula Concordiae. Bisericile CALVINISTE sau REFORMATE îmbrăţişează, în utilizarea strictă a termenului, toate acele Biserici Protestante care îşi derivă teologia lor de la Geneva; şi printre acestea, datorită unor condiţii evidente de calificare, Bisericile Episcopale din Anglia, Irlanda şi America formează o subdiviziune prin ele însele; şi Metodiştii Wesleyani, care de obicei sunt clasaţi printre Reformaţi deoarece ei s-au dezvoltat istoric din acea tulpină, şi chiar mai distinct decât biserica părinte a Angliei care a fost înlăturată din tipul normal al clasei generale. Totuşi, într-un sens general, această clasă cuprinde toate acele biserici din Germania care semnează Catehismul Heidelberrg, bisericile din Elveţia, Franţa, Olanda, Anglia, Scoţia, Independenţii şi Baptiştii din Anglia şi America, şi feluritele ramuri ale Bisericii Prezbiteriene din Anglia, Irlanda şi America. Acestea îmbrăţişează cam opt milioane de Germani Reformaţi în biserica Reformată din Ungaria; doisprezece milioane şi jumătate Episcopali; Prezbiterieni şase milioane; Metodişti trei milioane şi jumătate; Baptişti patru milioane şi jumătate; şi independenţi un milion şi jumătate; – în total treizeci şi opt de milioane.

Confesiunile principale din Biserica Reformată sunt Galică, Belgică, a Doua Helvetică, şi Confesiunile Scoţiene; Catehismul Heidelberg; cele Treizeci şi nouă de articole ale Bisericii Angliei; Canoanele Sinodului din Dort, şi Mărturisirea şi Catehismele aparţinând Westminster Assembly.

  1. Specificaţi originea ereziei Unitariene.

În biserica timpurie, Ebioniţii, o sectă iudaico-Gnostică creştină, erau singurii reprezentanţi ai celor care în timpurile moderne sunt numiţi Sociniani. O partidă dintre ei era numită Elkesaiţi. Ideile lor, cu modificări specifice, sunt găsite exprimate în lucrarea lui Clementine „Homilies” (Predici), scrisă în jurul anului 150 d. Hr. în Siria Orientală. Cei mai distinşi umanişti din biserica primară erau cei doi Theodotuses din Roma, amândoi laici, Artemon (c. 180) şi Paul din Samosata, episcop de Antioh (260-270), destituit de un Consiliu ţinut în 269. Majoritatea acestora recunoşteau naşterea supranaturală a lui Hristos, dar susţineau că el a fost un simplu om, onorat de o influenţă divină specială. Ei recunoşteau o apoteoză sau o divinizare a lui Hristos consecventă cu realizările sale pământeşti. (Dr. E. De Pressense, Early Years of Christianity, (Anii timpurii de creştinism), partea 3, cartea 1, capitolele 3 şi 5).

Cerinthus care a trăit între ultimii din primul secol şi primul din secolul al doilea, susţinea că Isus a fost un om simplu născut din Maria şi Iosif, că Hristos sau Logos a coborât peste el sub forma unui porumbel la botez când el a fost ridicat la demnitatea de fiu al lui Dumnezeu, şi a săvârşit minuni, etc. Logos l-a părăsit pe omul Isus pentru ca el să sufere singur la crucificarea sa. Învierea a fost şi ea negată.

Ei au fost urmaţi de Arienii din secolul patru. În timpul Erelor Mijlocii nu a rămas nici un partid în biserică, ce nega deschis divinitatea supremă a Domnului nostru. În timpurile moderne Unitarianismul a înviat în perioada Reformei prin influenţa lui Laelius Socinus din Italia. Acesta a fost purtat de el în Elveţia şi acolo acesta a existat ca o doctrină profesată de câţiva eretici evidenţi din 1525 până în 1560. Cei mai proeminenţi dintre profesorii săi au fost Socini, Servetus, şi Ochino. Acesta a existat ca o biserică organizată la Racow în Polonia, unde ereticii exilaţi au găsit un refugiu din 1539 până în 1658, când Socinianii au fost scoşi din Polonia de iezuiţi, şi trecând în Olanda ei au fost absorbiţi în Bisericile Rămăşiţă sau Armeniene. În 1609 Schmetz a strâns dintre materialele permise de învăţătura lui Faustus Socinus, nepotul lui Laelius, şi ale lui J. Crellius, Catehismul Racovian care este standardul pentru Socinianism (vezi traducerea lui Ree, 1818.) După dispersarea lor, Andrew Y. Wissowatius şi alţii au colecţionat cele mai importante scrieri ale teologilor lor conducători sub titlul „Bibliotheca Fratrum Polonorum”. Socinianismul a fost dezvoltat de aceşti scriitori cu o abilitate desăvârşită şi l-au cristalizat în cea mai perfectă formă a sa, ca un sistem logic. El este pur Unitarian în teologia sa – Umanist în Hristologia sa, Pelagian în Antropologia sa – şi Soteriologia sa a fost dezvoltată într-o consistenţă etică şi perfect logică cu acele elemente. O afirmaţie a poziţiilor sale caracteristice va fi găsită mai jos.

Aceasta a reapărut din nou ca o doctrină ţinută de câţiva oameni izolaţi din Anglia în secolul al şaptesprezecelea. În timpul secolului al optsprezecelea un număr de (biserici) Prezbiteriene degenerate (din Anglia au decăzut în Socinianism), şi spre sfârşitul aceluiaşi secol un număr mare de Biserici Parohiale din estul Massachusetts au urmat exemplul lor şi acestea constituie fundaţia Denominaţiei Unitariene moderne.

„Ultima sa formă este o modificare a vechiului Socinianismul formată sub presiunea religiei evanghelice pe de o parte, şi a criticismului raţional pe de cealaltă parte. Preoţii Channing, şi J. Martineau sunt exemplele fazelor succesive ale Unitarianismului Modern. Preoţii din vechiul Socinian, s-au clădit pe o filozofie senzaţională; Channing, a încercat să câştige o dezvoltare largă a elementului spiritual; Martineau, al înălţimii viziunii provocată de filozofia lui Cousin, şi introducerea ideii de progres istoric în ideile religioase.” – “Farrar’s Crit. Hist. of Free Thought”, (Criteriile istorice ale gândirii libere a lui Farrar) Bampton Lecture, 1862.

  1. În ce dată şi în ce circumstanţe s-a ridicat Arminianismul modern?

James Arminius, profesor de teologie la universitatea din Leyden din 1602 până la moartea sa în 1609, deşi era un slujitor în Biserica Calvinistă din Olanda, la început în secret, şi apoi mai deschis, a susţinut acea schemă a opiniei teologice care de atunci în colo a purtat numele său. Aceste puncte de vedere au fost împrăştiate rapid şi în acelaşi timp au fost respinse cu putere de oamenii principali din biserică. Prin urmare, la un an după moartea sa, ucenicii săi au format o partidă organizată şi în această calitate au prezentat un Protest faţă de Statele Olandei şi vestul Friesland, rugându-se să li se îngăduie să îşi păstreze locurile lor în biserică fără a fi supuşi de curţile clericale la examinări supărătoare în privinţa ortodoxiei lor. Din cauza faptului că rostirea acestui Protest a fost primul lor act ca şi partidă, ei au fost cunoscuţi după aceea în istorie ca şi Protestanţi.

Curând după aceasta, de dragul de a-şi defini poziţia lor, Protestanţii au prezentat autorităţilor cinci Articole în care şi-au exprimat crezul lor asupra subiectului despre Predestinare şi Har. Aceasta este originea celebrelor „cinci Puncte” din controversa dintre Calvinism şi Arminianism. Totuşi foarte curând controversa s-a mărit mai mult, şi Arminianii au fost obligaţi prin consistenţa logică să înveţe lucruri radical greşite cu privire la natura: păcatului, păcatul original, imputarea, natura Ispăşirii şi Justificarea prin credinţă. Unii dintre scriitorii lor târzii au dus spiritul raţionalist inerent în sistemul lor cu rezultatele lui legitime într-un Plagiat greu de calificat şi unii chiar au fost suspecţi de Socinianism.

Deoarece toate celelalte mijloace au eşuat să îi reducă la tăcere pe inventatori, Statele Generale au convocat un Sinod General la Dort în Olanda, care şi-a ţinut sesiunile sale în anul 1618-1619. Acesta a constat din pastori, bătrânii bisericii şi profesori teologi din bisericile din Olanda, şi delegaţi din bisericile din Anglia, Scoţia, Hesse, Bremen, Palatinate, şi Elveţia: participarea promisă a delegaţilor din bisericile din Franţa a fost împiedicată de o interzicere a regelui lor. Delegaţii străini prezenţi au fost nouăsprezece Prezbiterieni de la bisericile Reformate de pe Continent, şi unul din Scoţia, şi patru Episcopali din Biserica Angliei conduşi de episcopul Llandaff. Acest Sinod a condamnat unanim doctrinele Arminianilor şi în Articolele lor au confirmat credinţa comună Calvinistă a bisericilor Reformate. Cei mai distinşi teologi Reformaţi care l-au succedat pe Arminius au fost Episcopius, Curcellaeus, Limborch, Le Clerc, Wetstein şi ilustrul consult jurist Grotius.

Denominaţia Metodistă din Marea Britanie şi America este singurul corp Protestant larg din lume care recunoaşte faptul că are un Crez Arminian. Arminianismul lor, aşa cum este prezentat de scriitorul lor standard Richard Watson, un teolog incomparabil mai competent decât Wesley, este cu mult mai puţin scos din Calvinismul de la Westminster Assembly decât sistemul Protestanţilor de mai târziu, şi ar trebui să fie denumit întotdeauna prin fraza calificată „Arminianism Evanghelic.” În mâinile lui Watson Antropologia şi Soteriologia din Arminianism sunt într-un sens general mai aproape asimilate cu provinciile similare din Luteranism, şi cele ale Calvinismului lui Baxterm şi cele ale Şcolii Franceze din secolul şaptesprezece.

  1. Daţi o schiţă a poziţiilor principale din Sistemul Socinian.

TEOLOGIA ŞI HRISTOLOGIA.

  1. Unitatea Divină.
  1. Această unitate este inconsecventă cu orice deosebire personală în Divinitate.
  2. Hristos este doar un om.
  3. Duhul Sfânt este o influenţă divină impersonală.
  1. Atributele divine.
  1. Nu există nici un principiu al judecăţii pedepsitoare la Dumnezeu. Nu este nimic care să împiedice acceptarea sa a păcătoşilor pe simpla temelie a pocăinţei.
  2. Evenimentele viitoare posibile sunt esenţial imposibil de cunoscut. Preştiinţa lui Dumnezeu nu se extinde la astfel de evenimente.

ANTROPOLOGIA.

  1. Omul a fost creat fără un caracter moral pozitiv. „Chipul lui Dumnezeu” în care se spune că omul a fost creat nu a inclus sfinţenia.
  2. Prin mâncarea din fructul interzis Adam a comis păcatul real şi de aceea a atras asupra sa nemulţumirea divină, dar cu toate acestea, el şi-a păstrat aceeaşi natură morală şi tendinţele cu care a fost creat şi le-a transmis intacte posterităţii sale.
  3. Vina păcatului lui Adam nu se impută.
  4. Acum omul este în stare prin natură să se elibereze de toate obligaţiile sale aşa cum a fost din totdeauna. Circumstanţele în care se formează acum caracterul omului sunt mai nefavorabile decât în cazul lui Adam şi de aceea omul este slab. Dar Dumnezeu este infinit milostiv; şi obligaţia este gradată de capacitate. Omul a fost creat natural mortal şi ar fi murit chiar dacă păcătuia sau nu păcătuia.

SOTERIOLOGIA.

Marele obiectiv al misiunii lui Hristos a fost să predea şi să dea asigurare cu privire la acele adevăruri despre care concluziile umane simple sunt problematice. Aceasta el o face prin doctrină şi prin exemplu.

  1. Hristos nu a îndeplinit slujba de preot pe pământ; ci doar în cer, şi acolo într-un sens foarte indefinit.
  2. Slujba principală a lui Hristos a fost profetică. El a predat o nouă lege. El a dat un exemplu de viaţă sfântă. El a predat personalitatea lui Dumnezeu. Şi a ilustrat doctrina unei vieţi viitoare prin propria sa înviere.
  3. Moartea sa era necesară doar ca o condiţie inevitabilă prealabilă a învierii sale. Aceasta a fost destinată ca să facă o impresie morală asupra păcătoşilor, dispunându-i la pocăinţă pentru păcat şi asigurându-i de îndurarea lui Dumnezeu. Nu a fost necesară nici o împăcare a justiţiei divine, aceasta nu era posibilă prin suferinţă delegată.

ESCATOLOGIA.

  1. În perioada intermediară dintre moarte şi înviere sufletul rămâne inconştient.
  2. „Căci este evident din autorităţile citate, că ei (Socinianii mai vechi), în mod egal cu alţii susţin constant că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi deopotrivă, şi că ultimii vor primi pedeapsa veşnică, dar primii vor fi admişi pentru viaţa veşnică.” – B. Wissowatius.

„Doctrina eternităţii în chinurile iadului este respinsă de cei mai mulţi Unitarieni din zilele noastre (1818) pentru că după părerea lor aceasta este în întregime de neîmpăcat cu bunătatea divină şi nu este garantată de Scripturi. Cu referire la soarta viitoare a celor răi, unii susţin că după înviere ei vor fi anihilaţi sau încredinţaţi „distrugerii veşnice” în sensul literal al cuvintelor: dar majoritatea au primit doctrina restaurării universale, care susţine că toţi oamenii, oricât de depravat ar fi fost caracterul lor în această viaţă, vor fi, printr-o disciplină corectoare, potriviţi în măsura severităţii ei faţă de natura fiecărui caz particular în parte, vor şi aduşi în final la bunătate şi în consecinţă la fericire.” (Rees’s Racovian Catechism, (Catehismul Racovian de Rees) pp. 367, 368.)

ECLESIOLOGIA.

  1. Biserica este pur şi simplu o societate voluntară. Obiectul ei este îmbunătăţirea reciprocă. Legătura ei comună sunt asemănările dintre sentimente şi căutări. Regula ei este raţiunea umană.
  2. Sacramentele sunt simplu decrete comemorative şi pentru învăţătură.
  1. Daţi o schiţă a caracteristicilor principale ale Sistemului Arminian.

ATRIBUTELE DIVINE.

  1. Ei admit că justiţia pedepsitoare este un atribut divin, dar susţin că aceasta este relaxantă, mai degrabă opţională decât esenţială, mai degrabă aparţinând politicii administrative decât unui principiu necesar.
  2. Ei admit că Dumnezeu cunoaşte toate evenimentele fără excepţie. Ei au inventat deosebirea exprimată prin termenul Scientia Media pentru a explica preştiinţa sigură a lui Dumnezeu despre evenimentele viitoare, a viitorului care rămâne nedeterminat prin voia sa sau orice altă cauză antecedentă.
  3. Ei neagă faptul că predestinarea lui Dumnezeu se extinde asupra actelor de voinţă a trei agenţi şi susţin că alegerea veşnică a oamenilor pentru mântuire nu este absolută, ci condiţionată de credinţa şi ascultarea prevăzută.

ANTROPOLOGIA.

  1. Caracterul moral nu poate fi creat dar este determinat doar prin decizia personală anterioară.
  2. Libertatea şi responsabilitatea implică în mod necesar posedarea puterii pentru contrar.
  3. În mod obişnuit ei neagă imputarea vinei primului păcat al lui Adam.
  4. Arminianii stricţi neagă depravarea totală şi admit doar slăbirea morală a naturii. Arminius şi Wesley au fost mai ortodocşi dar mai puţin consistenţi.
  5. Ei neagă faptul că omul are capacitatea de a iniţia acţiuni sfinte sau să le îndeplinească prin puterea sa fără asistenţă – dar afirmă că fiecare om are puterea de a coopera sau de a se împotrivi „harului obişnuit” care în mod singur îl distinge pe sfânt de păcătos în folosirea sa sau în abuzul de har.
  6. Ei privesc influenţa harului ca fiind mai degrabă morală şi o înduplecare decât o exercitare directă şi eficace a noii energii creative a lui Dumnezeu.
  7. Ei susţin răspunderea sfântului în fiecare etapă a carierei sale pământeşti de a cădea din har.

SOTERIOLOGIA.

  1. Ei admit că Hristos a făcut din sine o jertfă mandatară în locul oamenilor păcătoşi, şi totuşi neagă faptul că el a suferit sau literal pedeapsa legii, sau un echivalent total pentru ea, şi susţin că suferinţele sale au fost acceptate prin har ca un substitut pentru pedeapsă.
  2. Ei susţin că Hristos a murit în acelaşi sens pentru toţi oamenii, nu numai cu privire la suficienţa şi adaptarea sa, ci şi în intenţia Tatălui în dăruirea Fiului, şi în moartea Fiului.
  3. Acceptarea mulţumirii lui Hristos în locul suferinţei pentru pedeapsa păcătoşilor în persoană implică o relaxare a legii divine.
  4. Mulţumirea lui Hristos îi permite lui Dumnezeu în consecvenţă cu caracterul său, şi cu interesele guvernării sale generale, să ofere mântuirea în termeni mai uşori. De aici evanghelia este o lege nouă, cerând credinţă şi ascultare evanghelică în locul cerinţei originale de o ascultare perfectă.
  5. De vreme ce lucrarea lui Hristos nu salvează de fapt pe nimeni, ci face posibilă mântuirea tuturor oamenilor – înlătură obstacolele legale din cale, nu asigură credinţa ci face disponibilă mântuirea cu condiţia credinţei.
  6. Influenţele suficiente ale Duhului Sfânt şi oportunităţile suficiente şi mijloacele harului sunt acordate tuturor oamenilor.
  7. Este posibil şi este o obligaţie a tuturor oamenilor în viaţa aceasta să atingă o perfecţiune evanghelică – care este explicată ca fiind o fiinţă perfect sinceră – o fiinţă animată de dragoste perfectă – şi să facă tot ceea ce se cere de la noi sub dispensaţia evangheliei.
  8. Cu privire la păgâni unii au susţinut că într-un fel sau altul evanghelia este predicată în mod efectiv dacă nu în formă, tuturor oamenilor. Alţii au susţinut că în lumea viitoare există trei condiţii corespunzătoare celor trei mari clase de oameni după cum stau ei în relaţie cu evanghelia în această lume – Statutul Credinţei; Statutul Necredinţei; Statutul Ignoranţei.
  1. Daţi o scurtă schiţă a principalelor caracteristici ale Sistemului Calvinist.

TEOLOGIA.

  1. Dumnezeu este un suveran absolut, infinit înţelept, drept, binevoitor şi puternic, determinând din eternitate viitorul sigur al tuturor evenimentelor de fiecare clasă potrivit cu sfatul voii sale.
  2. Justiţia pedepsitoare este o perfecţiune esenţială şi neschimbătoare a naturii divine cerând pedeapsa deplină pentru tot păcatul, exercitarea ei nu poate fi destinsă sau negată prin voinţa divină.

HRISTOLOGIA.

Mijlocitorul este o singură persoană divină, eternă, în acelaşi timp Dumnezeu şi om. În unitatea persoanei Teoantropice cele două naturi rămân pure şi neamestecate şi reţin fiecare atributele lor distincte separate şi incomunicabile. Personalitatea este cea a Logosului veşnic şi neschimbat. Natura umană este impersonală. Toate acţiunile de mijlocire implică exerciţiul concurent al energiilor ambelor naturi potrivit cu proprietăţile lor felurite în unitatea unei singure persoane.

ANTROPOLOGIA.

  1. Dumnezeu l-a creat pe om printr-un ordin imediat al omnipotenţei şi într-o condiţie fără greşeală fizică, intelectuală şi morală, cu un caracter moral format pozitiv.
  2. Vina păcatului public al lui Adam este pusă imediat în socoteala fiecăruia dintre descendenţii săi printr-un act justiţiar al lui Dumnezeu din momentul în care acesta începe să existe antecedent oricărui act al său.
  3. De atunci, oamenii vin în existenţă într-o condiţie de condamnare lipsită de acele influenţe ale Duhului Sfânt de care depinde viaţa lor morală şi spirituală.
  4. De atunci, ei vin sub influenţa morală lipsită de acea dreptate originală care aparţinea naturii umane aşa cum era creată în Adam, şi cu o tendinţă antecedentă predominantă în natura lor de a păcătui, care tendinţă este în ei şi este din natura păcatului şi este vrednică de pedeapsă.
  5. Din vremea căderii, natura umană reţine în totalitate aptitudinile sale constitutive ale raţiunii, conştiinţei şi a liberei voinţe, şi de atunci omul continuă să fie un agent moral răspunzător, dar cu toate acestea, el este mort spiritual şi total opus binelui spiritual, absolut incapabil de a-şi schimba propria sa inimă, sau de a se debarasa adecvat de oricare dintre acele datorii care izvorăsc din relaţia sa cu Dumnezeu.

SOTERIOLOGIA.

  1. Mântuirea omului este absolut prin har. Dumnezeu era liber în consecvenţă cu perfecţiunile infinite ale naturii sale pentru a salva pe nimeni, câţiva, mulţi, sau pe toţi, potrivit cu buna sa plăcere suverană.
  2. Hristos a acţionat ca şi Mijlocitor în îndeplinirea unui legământ veşnic alcătuit între Tatăl şi Fiul, potrivit cu ceea ce el a pus în locul legii a propriilor săi oameni aleşi ca şi substitut al lor personal, şi pentru ca astfel, prin ascultarea şi suferinţa sa, el a eliberat de toate obligaţiile ce creşteau din relaţiile lor federale faţă de lege – prin suferinţele sale a îndurat datoria lor penală, prin ascultarea sa i-a eliberat de acele cerinţe din legământ, prin care era suspendată bunăstarea lor veşnică – astfel a împlinit cerinţele legii, satisfăcând justiţia lui Dumnezeu şi a asigurat mântuirea veşnică a celor pentru care el a murit.
  3. De atunci în colo, prin moartea sa, el a cumpărat influenţele mântuitoare ale Duhului Sfânt pentru toţi pentru care a murit. Şi infailibilitatea se aplică răscumpărării cumpărate de Hristos pentru toţi pentru care el a intenţionat-o, în timpul precis şi sub condiţii precise predeterminate în veşnicul Legământ al Harului – şi el face aceasta prin exerciţiul imediat, intrinsec şi eficace al puterii sale, operând direct în ei, şi în exerciţiile naturii lor reînnoite făcându-i să acţioneze credinţa şi pocăinţa şi toată ascultarea prin har.
  4. Justificarea este un act juridic al lui Dumnezeu, prin care ni se impută dreptatea perfectă a lui Hristos, inclusiv ascultarea sa activă şi pasivă, el continuă să ne privească şi să ne considere în concordanţă, pronunţând că toate pretenţiile penale ale legii au fost satisfăcute, şi noi suntem justificaţi prin har pentru toate scutirile şi recompensele condiţionate în legământul Adamic original de o ascultare perfectă.
  5. Deşi perfecţiunea morală absolută nu poate fi dobândită în această viaţă, şi asigurarea nu este de esenţa credinţei, cu toate acestea, este posibil şi obligatoriu pentru fiecare credincios să caute şi să obţină o deplină asigurare a mântuirii sale personale, şi lăsând lucrurile care sunt în urmă pentru a se strădui pentru perfecţiune în toate lucrurile.

Deşi dacă este lăsat singur fiecare credincios ar cădea instantaneu, şi deşi majoritatea credincioşilor experimentează temporar perioade de recădere în păcat, totuşi Dumnezeu prin exerciţiul harului său în inimile lor, în urmărirea proviziilor Legământului veşnic al Harului şi al scopului aflat în moartea lui Hristos, îl împiedică inexprimabil chiar şi pe cel mai slab credincios de la apostazia finală.

http://www.voxdeibaptist.org/Outlines_of_theology_trd.htm

Cruciada feministelor împotriva „Bibliei” limbii engleze: Oxford Dictionary conține definiții „sexiste”

Cruciada feministelor împotriva „Bibliei” limbii engleze: Oxford Dictionary conține definiții „sexiste”
Aproape 30.000 de persoane au semnat o petiție prin care solicită Oxford University Press să schimbe definițiile „sexiste” ale cuvântului „femeie” în unele dintre dicționarele sale, scrie The Guardian.
Lansată în această vară de Maria Beatrice Giovanardi, petiția arată că dicționarele Oxford, considerate o adevăartă Biblie a limbii engleze, conțin cuvinte precum „bitch, besom, piece, bit, wench, petticoat, frail, bird, bint, biddy, filly” ca sinonime pentru femeie .
Expresiile alese pentru a arăta folosirea cuvântului femeie sunt: „Ms September va întruchipa o femeie profesionistă, sexy, inteligentă și care a făcut carieră” și „Ți-am spus să fii acasă când voi ajunge acasă, femeiușcă”. Astfel de propoziții prezintă „femeile ca obiecte sexuale, subordonate și / sau ceva deranjant pentru bărbați”, se arată în petiție.
Semnatarii solicită OUP „să elimine toate frazele și definițiile care discriminează și să promoveze femeile și / sau să comunice proprietatea femeilor pentru bărbați”, să „extindă rubrica din dicționar pentru„ femeie ”și să„ includă exemple reprezentative pentru minorități, pentru, de exemplu, o femeie transgender, o femeie lesbiană etc ”.
Drept răspuns, Katherine Connor Martin, șefa strategiei de conținut lexical a OUP, a declarat că editorii investighează „dacă există sensuri ale cuvântului femeie care nu sunt acoperite în actualele dicționare, dar trebuie adăugate într-o actualizare viitoare”.
Subliniind că afirmațiile din petiție nu provin din  Oxford English Dictionary și din Oxford Thesaurus of English, care au fost create pe baza „utilizării reale” a limbii, Martin a spus: „ Dacă există dovezi ale unui cuvânt ofensator sau a unei semnificații utilizate pe scară largă în limba engleză, acesta nu va fi exclus din dicționar doar pe motiv că este jignitor”.
Semnatarii petiției critică, de asemenea, faptul că „definiția unui„ bărbat ”este mult mai exhaustivă decât cea a unei„ femei ”- cu 25 de exemple pentru bărbați, comparativ cu doar cinci pentru femei”.
Petiția se referă și la abuzurile din mediul online asupra femeilor, susținând că utilizarea limbii trebuie să se schimbe pentru a rezolva această problemă.„Putem face un pas serios spre reducerea răului pe care îl cauzează tinerelor și femeilor, privind la limba noastră – iar acest lucru trebuie să înceapă cu dicționarul”, se mai afrimă in petiție.

Curtea Supremă din Arizona a decis că artiștii creștini NU pot fi obligați să facă invitații pentru nunțile cuplurilor de același sex

Curtea Supremă din Arizona a decis că artiștii creștini NU pot fi obligați să facă invitații pentru nunțile cuplurilor de același sex
Artiștii creștini nu pot fi forțați de guvernul orașului Phoenix să facă invitații pentru căsătoriile între persoane de același sex, a decis luni Curtea Supremă din Arizona, scrie lifesitenews.com.
Decizia magistraților a venit după ce Joanna Duka și Breanna Koski, proprietarele studioului Brush & Nib, un studio fondat pe valori creștine, au fost acuzate de încălcarea unei ordonanțe locale anti-discriminare. Decizia magistraților a răsturnat astfel sentința instanței inferioare care dădea dreptate orașului.
Duka, caligraf și Koski, pictor, au fost amenințate cu șase luni de închisoare și amendă de 2.500 de dolari pentru fiecare zi în care încalcau ordonanța. Acum își sărbătoresc victoria judiciară, considerând-o „un câștig imens pentru libertatea religioasă și libertatea de exprimare”.
„Un individ este liber în discursul său și, prin urmare, nu poate fi obligat să rostească un mesaj pe care nu vrea să-l spună”, a fost motivarea instanței.
„Joanna și Breanna lucrează cu toți oamenii; dar nu pot promova toate mesajele”, a  declarat reprezentantul Alliance Defending Freedom. „Ca toți oamenii creativi, ar trebui să fie liberi să facă artă în concordanță cu convingerile lor, fără amenințarea pedepselor guvernului”.
Jenny Pizer, activist al unei organizații LGBTQ, Lambda Lega, care a depus o plângere în sprijinul poziției orașului, a criticat hotărârea magistraților, anunțând că se va căuta o cale de atac.
Anul trecut, Curtea Supremă a SUA a pronunțat o decizie similară în cazul cofetarului  Jack Philips, care a refuzat să facă un tort de nuntă unui cuplu același sex. Decizia favorabilă cofetarului a fost luată după ce judecătorii au arătat că libertatea religioasă îi permite acestuia să refuze un client din motive de conștiință.

Biserica Ortodoxă Bulgară susține interzicerea educației sexuale în școli

Religia creștină încalcă normele morale, dar educația sexuală ideologizată nu
Religia încalcă normele morale, dar nu și educația sexuală contraceptivă / ideologică / lgbtq și gender – care este în fapt un adevărat vehicul de colonizare ideologică.
„În unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice alte activități și comportamente care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar sau nedidactic, inclusiv comportamentele generatoare de bullying, oricare ar fi forma acestuia, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios”, prevede un proiect legislativ de modificare a legii educației naționale.
Propunerea legislativă de modificare a Legii educației naționale a fost inițiată de 14 deputați de la PSD, PNL, UDMR, ALDE, PMP, minorități și a fost depusă la Camera Deputaților.
Două întrebări, la o primă privire, vizavi de paragraful de mai sus:
– Consiliul Național al Elevilor, acela care dă mereu comunicate „progresiste” care cer introducerea educației sexuale ideologice în școli, nu face prozelitism politic?
– Filosofia materialist-dialectică ce stă la baza unor doctrine predate încă de la vârste mici în școli, cum este darwinismul (darwinism care se află și la rădăcina eugeniei, a fascismului și a marxismului, trei dintre cele mai criminale ideologii din secolul XX) nu este tot o formă de prozelitism religios, sau quasi-religios?
Ca să îl citez și pe filosoful evoluționist Michael Ruse, fost profesor de filosofie și zoologie la Universitatea din Guelph, Canada:
„Evoluția este promovată de cei care o practică ca fiind ceva mai mult decât simpla știință. Evoluția este promovată ca o ideologie, o religie seculară – o alternativă completă pentru creștinism, cu sens și moralitate. Sunt un evoluționist ardent și un fost creștin, dar trebuie să recunosc că această obiecție – pe care o fac creștinii care cred că lumea a fost creată de Dumnezeu – este una cât se poate de fundamentată.

Emisiunea CAV in direct – Sezon nou din 19 septembrie 2019

18.09.2019  |    Recomandari Saptamanale  |   127  |     1 min

Iehovah Rapha – Domnul Care Vindecă. De ce este important să rostim Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră? În această emisiune vom vorbi despre puterea Cuvântului care nu doar că atrage binecuvântarea lui Dumnezeu, ci aduce restaurare și vindecare.

Invitați: Nicu Scutariu (Pastor, Biserica Rhema – Hațeg ) și Ioan Demeter (Mișcarea Străjerii)

Emisiunea va fi transmisă în direct pe canalul Alfa Omega TV, pe pagina de Facebook AOTV și pe site-ul alfaomega.tv. Fiți alături de noi, urmăriți emisiunea, trimiteți întrebările dvs. și motivele de rugăciune! Ne puteți scrie și mesaj privat pe Facebook AOTV. Vom răspunde întrebărilor și ne vom ruga pentru cauzele dvs! Tel: 0256.490.637, rugaciune@alfaomega.tvhttp://alfaomega.tv/rugaciune

Etichete: credintaemisiuni in directvindecareminunecalea adevarul si viataIehovah Rapha

https://alfaomega.tv/canal-tv/recomandari-saptamanale/11182-emisiunea-cav-in-direct-sezon-nou-din-19-septembrie-2019

INVAZIA MUSULMANĂ – Ardelean Viorel / Geneza 1:28

download

INVAZIA MUSULMANĂ. Ardelean Viorel / Geneza 1:28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

1) INTRODUCERE. Pornesc de la adevărul Biblic care afirm faptul că iudeii, musulmani şi creştinii au acelaşi Dumnezeu, dar perceput în mod diferit. Noi ştim din Geneza că Avram aştepta o promisiune şi un descendent, dar s-a grăbit faţă de planul lui Dumnezeu şi a intervenit cu de la sine putere. Geneza 16:15  Agar a născut lui Avram un fiu” şi Avram a pus fiului pe care i l-a născut Agar numele Ismael. Geneza 17:20  Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult; doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. Promisiunea dată lui Avram are un aspect pozitiv. Geneza 12:2-3  Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. 3  Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. Acest lucru s-a realizat prin Cristos. Dar Ismael primeşte o altă promisiune mai puţin bună. Geneza 16:11  Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. 12  El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” Ei sunt cei care locuiesc în Orient de religie musulmană dar şi în alte regiuni. Orientul a fost aproape tot timpul în istorie un butoi cu pulbere. Fiindcă avem de a face cu o invazie a popoarelor musulmane în direct asupra Occidentului unde a predominat religia creştină vom încerca să clarificăm anumite aspecte.   După acest mic prolog ne întoarcem la ţara noastră şi spunem câteva lucruri pe scurt despre istoria României pe scurt. La[1] începuturi geto–dacii făceau parte din familia Tracilor. Cunoaştere civilizaţiei Geto-dacicilor se datorează istoricilor români, aşa că se spune despre „pregeto-daci (mil. III – II î.Hr.), de geto-dacii străvechi (sec. XVIII – XII î.Hr.), de geto-dacii vechi (sec. XII -VII î.Hr.) şi în fine, de geto-dacii contemporani civilizaţiei greceşti (sec. VII î.Hr., sec. II – III d.Hr.)”. În spaţiul carpato-danubiano-pontic, religiile erau mai omogene decât cele din ţinuturile „sud-danubiene unde sincretismul şi schimburile de valori religioase erau destul de frecvente” Divinitatea Geto Dacilor a fost de Zalmoxis, în perioada mai nouă, monoteistă. Dar este însoţit de o „ de Marea Zeiţă (patroana fertilităţii.), reprezentările vechi, desco­perite în ultima vreme, ne-o înfăţişează sub chipul unei femei „cu faţa rotundă, bucălată, cu pomeţii proeminenţi şi cu părul lung împletit în două cosiţe ori împărţit în două mari bucle ce-i încadrează faţa”. În anumite situaţii, zeiţa apare încadrată de două animale sacre – cervidee –, sau de un cerb şi un şarpe. Ea apare şi în alte ipostaze”. Dar aceste zeităţi nu a influenţat cu nimic „onoarea” zeităţile din panteonul roman sau grecesc ca Hera, Zeus sau alte zeităţi. Aceste informaţii vin de la Herodot şi Strabo, cu mai multe amănunte. Bineînţeles închinare la zeul dacilor   Zalmoxis se făcea cu tot tacâmul, Sanctuare, Temple preoţi şi jertfe fără a intra în aceste amănunte, dar se practicau şi jertfe umane, orgii, etc, dacii fiind iubitori de vin. Prin cucerirea Daciei de către imperiul Roman de către Traian care iese victorios împotriva lui Decebal, 105-106, cu timpul cele două culturi s-au contopit şi se poate vorbi de daco-romanii care au fost strămoşii poporului român (Herodot), iar Dacia   devine o provincie romană până la retragerea aureliană (anii 271-275 d.Hr.).   Aici apar două aspecte, odată cu năvălirea romanilor, au fost şi alte popoare care au venit pe teritoriul Daciei, iar pe de altă parte, nu toţi romanii au plecat şi uni au rămas stabiliţi pe teritoriul Daciei. Timpul îşi urmează cursul şi ne ocupăm de Marile migraţii în spaţiul spaţiul carpato-danubiano-pontic (Secolele V―VII d. Hr.) Tot ce nu era roman era denumit barbar de către Roma, iar popoarele migratoare au fost denumite tot aşa. Invaziile militare[2] au avut un caracter militar de cucerire, astfel s-au produs mutaţii politico-sociale radicale, mutaţii politico-sociale radicale, „în plan politic, militar, economic, social şi cultural ca urmare a apariţiei acestor elemente migratoare în spaţiul european”. Au fost multe izvoare despre popoarele migratoare, istorici care s-au referit la ele Ammianus Marcellinus, vorbeşte despre Huni, Synesius de Cyrena, se referă la Sciţi. Salvian dă vina pe poporul roman care a decăzut. Vom enumera doar popoarele migratoare mai importante care sunt : Goţii, Vizigoţii, Vandalii Ostrogoţii Gepizii, Longobarzii, Avarii, fenomenul migraţiei continuă cu apariţia popoarelor din stepă primii fiind Huni conduşi de Atila care în final se instalează în câmpia Panonică (420-425), de unde fac incursiuni militare atăcând şi Roma. Alte popoare migratoare sunt slavii apuseni, răsăriteni şi sudici de origine indo – europeană, care căutau zone bune de păşunat şi Bulgarii. Se mai pot aminti pecenigii, cumanii, uzii şi alanii turcii şi tătarii în secolul XII.   Sunt convins că nu am amintit toate popoarele care au trecut peste ţara noastră, dar trecem mai departe şi amintim primele cnezate şi voivodate ca şi formaţiuni prestatale româneşti şi anume Gelu, Glad şi Menumorut. Ele au fost anexate în secolul XI de regele Ungariei religia fiind Catolică. În secolele XII şi XIII, se formează principatele Moldovei şi a Ţării Româneşti, cu limba liturgică slavonă tot în acestă perioadă, imperiul Otoman este în accesiune, ocupă o parte din Ungaria şi principatele rămâne rămân autonome dar sub suveranitatea otomană. În anul 1599 Mihai Viteazul a încercat să unească principatele române ajutat de Rufollf al -II–lea, (împăratul Hazburgic) dar pentru scurt timp, ulterior a intervenit Polonia, Sigismund Bathory, s-a reântors pe tronul Transilvaniei şi „din ordinele generalului italian George Basta, Mihai Viteazul a fost asasinat. Au urmat o serie de anexări din partea imperiului Hasburgic şi a Rusiei pe scurte perioade de timp iar Principatele Române au avut de suferit. Dacă[3] ne uităm în mare la Istoria României, ea a fost sub administraţia Daciei, Imperiul Otoman, Imperiul Rus, şi Austro-Ungar. România ca şi Stat a apărut în anul 1859 prin unirea Moldovei cu Ţara Românească condusă de Alexandru Ioan Cuza, şi-a păstrat autonomia dar a rămas tributară imperiului Otoman. A fost recunoscută ca şi ţară independentă de abia în anul 1918 – 1920. (primul război mondial) atunci Transilvania, Bucovina şi Basarabia s-au unit cu România şi s-a format România Mare, şi a rămas aşa în perioada interbelică. Înainte de a începe cel de al doilea război mondial (1939) sub presiunea Germaniei naziste Nord Estul Transilvaniei a fost cedat Ungariei,   Bulgaria a luat Cadrilaterul iar URSS, a luat Basarabia, Herta şi Bucovina de Nord. După 23 august 1944 România sa alăturat prin alianţă cu Puterile Aliate (Anglia, Statele Unite, Franța și Uniunea Sovietică), iar prin tratatul de pace de la Paris, 10 februarie 1947 s-a recuperat Transilvania de Nord. Urmează perioada comunistă după modelul sovietic din 1948 până la revoluţia din 1989. După revoluţie, s-a înlăturat regimul comunist, s-au iniţiat o serie de reforme economic, a aderat la Uniunea Europeană la 1 Ianuarie 2007. România este acum o republică semi-prezidenţială, membră a O.N.U, din 1955 şi face parte din NATO din 29 martie 2004. Mai face parte din Uniunea Latină (1980) iar ca şi instituţii economice există Grupul Băncii Mondiale. F.M.I, din 1972 BERD, 1991 şi candidează la aderarea la aderarea OCDE. Reluăm firul ideii şi face referire la religiile din România de-a lungul timpului.

2). ISTORIA CREŞTINISMULUI ÎN ROMÂNIA[4]. La ora actuală legat de religiile Avramice avem Iudaismul, Creştinismul şi Islamul, religia de orice natură ar fi „este credinţa în supranatural, sacru sau divin, ce are un cod moral, şi practici spirituale, dogme, crezuri, instituţii asociate legate de credinţa respectivă”. Religia a luat diverse forme în diferite culturi sau persoane. După cucerirea Daciei de către romani, s-a renunţat treptat la vechii zei vechi ai Daciei şi s-a trecut încet la alte credinţe din panteonul grecesc şi roman, în plus Cezarul pretindea închinare Foarte pe scurt prezentăm religiile şi credinţele de pe teritoriul României actuale care s-au aflat ca şi mod de credinţă şi spiritualitate la poporul român. Se afirmă că în secolele II şi III, în România majoritatea bisericilor aparţin Bisericii Ortodocse (afirmaţie fără suport scris sau arheologic) spre deosebire de alte popoare latine în care bisericile la care majoritatea bisericilor aparţin Bisericii Catolice. Tertulian (150-220) afirmă că numele lui Cristos a fost cunoscut de popoarele latine (iniţial păgâne), iar academicianul Constantin C. Giurescu dă exemplu Legiunea a –V- a din Macedonia ce a staţionat un timp   pe teritoriul României de astăzi. Nicolae Iorga recunoaşte că la început nu existau biserici de lemn ci slujba se făcea în jurul unei cruci (troiţe). Deşi se pretinde o vechime de 2 000 de ani a religiei Ortodoxe, ea nu are suport istoric prin scrieri sau descoperiri arheologice şi se fac simple speculaţii. Să ne aducem aminte de timpul în care Dargoş Vodă[5] a „descălecat”, în Moldava, fiind primul voievod, iar în unele copii ale cronici lui Grigore Ureche şi Miron Costin se face referire la el cum a ieşit din zona Maramureşului, a ajuns în Moldova, ia alungat pe tătari (1241) fiind înfrânţi şi de oştile regelui Ungariei Ludovic 1 (1342-1382), Ludovic fiind de religie Catolică. Dacă ne reîntoarcem la creştinismul din Dobrogea, se consideră că mormântul Sfântului Andrei, era o peşteră ce îi servea de adăpost înainte de a fi martirizat, afirmaţie susţinută doar de tradiţie. O altă sursă susţinută de „istoricul Eusebiu spune că a predicat Evanghelia în Sciţia, iar Neceforus spune că a ajuns şi în Asia Mică şi în Tracia. Se susţine că el ar fi înfiinţat biserica creştină din Constantinopol, unde a ordinat ca păstor pe Stache, de care pomeneşte Pavel în (Romani 16:9.)”. De asemenea[6] cei mai mulţi   creştini a o fost martirizaţi la Tomis din ordine împăraţilor romani Diocleţian Galeriu şi Iuliu Apostatul.   La fel trebuie să ţinem cont de faptul că primele voievodate Gelu, Glad şi Menumorut aveau ca şi religie catolicismul. Trecem peste veacuri şi ajungem la Mica Unire realizată de Alexandru Ioan Cuza[7] când la 5 ianuarie 1859 a fost ales ca şi domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti. Prin unirea principatelor în ianuarie numele ţării a devenit România cu capitala la Bucureşti cu un singur guvern. Dar în anul 1862 „monstruasa coaliţie” l-a obligat pe Cuza să abdice. Cuza a reuşit totuşi să facă reforme ca secularizarea averilor mănăstireşti, reforma fiscală, reforma agrară, s-a construit prima cale ferată din România şi s-a construit spitalul Noul Paltelimon (Colentina).   În anul[8] 1866 prinţul german Carol a fost declarat Domn pentru a asigura sprijinul german pentru câştigarea independenţei Românie în războiul din 1877, fiind încoronat rege la Românie în anul 1881. Astfel se produce Marea Unire din 1918. Religia predominantă era ce de romano-catolică[9]. Patriarhia din Constantinopol a trimis „episcopi itineranți) iar ulterior prezbiteri trimiși de perihoreții (περιχωρήτες : „supraveghetorii marginilor” în grecește) de la Vicina”. În Biserica Ortodoxă se folosea limba slavonă, pe care enoriaşii nu o înţelegeau uneori nici preoţii iar „boscorodire, reflectă situația unui bilingvism nu tocmai perfect.” Primele biserici creştine prin arheologie au fost descoperite în Dobrogea dar şi în „Sucidava (secolele IV-VI), lângă Celei-Oltenia și la Morisena (lângă Cenad). Au fost şi alte descoperiri arheologice pe care nu le mai enumerăm din cauza spaţiului restrâns. De remarcat că Biserica Catolică prin „aruncarea anatemei de către Patriarhia ecumenică de la Constantinopol peste întreaga Moldovă: „domn, ierarh, boieri, preoți și credincioși.”[58] Până în 1401, întreaga populație a Moldovei mai era încă anatemizată, de la această dată încolo grecii luând decizia să păstreze afurisenia doar asupra boierilor și celor doi ierarhi moldoveni, numiți de domnitor. În anul următor, anatema va fi ridicată complet de către Patriarhul ecumenic, Iosif”. Căderea Constantinopolului se produce în1453 fiind ocupat de musulmani, o serie de credincioşi se refugiază în Muntenia şi Moldova unde existau lăcaşe ortodoxe, Bizanţul l-ea oferit găzduire, se poate aduce în discuţie martirajul lui Constantin Brâncoveană, domniile fanariote,   iar tradiţia română susţine că a contribuit la construire ”Sfîntului munte Atos”. Între timp biserica Reformată şi cultele protestante din Transilvania fac eforturi de a traduce   cărţi din care amintim „Catehismul de la Sibiu” din 1544 (catehism ce prezenta doctrinele luterane), „Întrebarea creștinească” din 1559-1560 (care conține cele 10 porunci, Crezul, rugăciunea Tatăl Nostru, instrucțini privind rugăciunea, botezul și nunțile), în plus au apărut „Tetraevanghelul (cu cele 4 evanghelii traduse în limba română, care a fost editat de mai multe ori, în 1546 și 1552 la Sibiu, în 1560 la Brașov), şi „Psaltirea” din 1570 (o traducere a Psalmilor în limba română, finanțată de Pavel Tordași, episcopul bisericilor reformate române din Transilvania), „Palia de la Orăștie” din 1581-1582 (prima traducere a Vechiului Testament în limba română, realizată de către diaconul Coresi), „Noul Testament” în limba română din 1648 publicat la Alba Iulia, precum și „Catehismul calvinesc”, apărut în timpul domniei voievodului transilvan Gheorghe Rákoczi I. Ele au fost traduse în limba maghiară şi română. Un punct de   referinţă este unirea Mitropoliei Bălgradului cu Roma în 1693 de rit latin stabilit la Conciliul de la Florenţa. Aici se poate aminti ce spune un istoric român „(E o enormitate a afirma că ne  am născut ortodocşi Autor: Răzvan Theodorescu, https://ardeleanlogos.wordpress.com/ortodoxie/e-o-enormitate-a-afirma-ca-ne-am-nascut-ortodocsi) „. Trecând peste timp şi o serie de evenimente s-au produs tulburări şi răscoale ale ţăranilor la care Maria Tereza intervine şi a încercat să impună Ortodoxia în Transilvania printr-un Sinod la Alba Iulia. Biserica Ortodoxă care are pretenţia că există de 2 000 de ani, a încercat să se impună în Transilvania şi susţine că a fost prigonită din partea străinilor. Aici aş dori să fac o remarcă în sensul că fiecare religie sau cult poate să afirma aşa ceva în sens adevărat pentru că ce desparte pe oameni este etnia şi religia. Toate s-a bazat pe forţă în unele cazuri s-a ajuns şi la războaie religioase care au fost cele mai crunte din istorie, de asemenea sunt conştient de faptul că am omis o serie de evenimente, aproape de final doresc să afirm că în România la ora actuală avem 18 Culte Religioase[10] recunoscute oficial în România, potrivit prevederilor Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă sunt „Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara, Biserica Romano,   Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco Catolică, Arhipescopia Bisericii Armene, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică C. A. Din România, Biserica   Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană Maghiară, Cultul Creştin Baptist, Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România, Biserica Creştină După Evanghelia din România, Biserica Evanghelică, Română, Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Cultul Mozaic, Cultul Musulman, Organizaţia Religioasă „Martorilor lui Iehova”, Biserica Ortodoxă. Alte saituri diferă puţin şi dau şi numărul de membrii din cultele respective. Se mai pot amintii ateii, sau cei care nu au apartenenţă religioasă. Aici aş dori să fac o precizare, eu sunt creştin neo-protestant, ca şi vechime de creştin am 2 000 de ani, dar ca şi cult am apărut abia după Reforma Protestantă anul 1600 şi ceva era noastră. Cred că toţi ar trebui să gândim aşa.

3). INTRODUCERE ÎN ISLAM[11] Fără pretenţia de   a spune tot despre Islam, deşi am văzut că Islamul şi Creştinismul au puncte comune încercăm să arătăm câteva   puncte din religia Islamului fiindcă puţini creştini sun familiarizaţi cu religia Islamului. Numele vine din verbul SLM ce înseamnă a se supune, a se preda, musulmanul se supune lui Alah, care este Dumnezeu suprem în Islam. Cu 1,6 miliarde de adepţi un sfert din populaţia lumii este de religie musulmană. „Există 3 religii monoteiste: iudaismul, creștinismului și islamul, toate având rădăcină avraamică. De asemenea în Islam avem două ramuri în Islam : suni și shia, rezultate cu privire la succesorul profetului Mahomed şi diferenţe doctrinare. Suniţii sunt majoritari în timp ce şiiţii sunt doar cam 10% cu prezenţă în „Iran, Azerbaidjan, Bahrein, parțial în Irak, Afghanistan, Yemen, Liban și Siria”. De asemenea există facţiuni în Islam ca sufiții, salafiții, wahabiții, alawiții, aflaţi în Balcani și Turcia, și în comunitățile din România. Comunitatea de musulmani se numeşte Ummah, similar cu Biserica Creştină. Deşi creştinii şi evreii sunt numiţi „Poporul Cărții”, singular (Ahl al–Kitāb),” se admite faptul că Scripturile evreieşti şi creştine sunt de inspiraţie divină de către Dumnezeu (Sura 2:136), dar există contradicţii mari între Biblie şi Coran. Islamul aduce reproşuri că evrei şi creştinii au falsificat Scripturile „O, oameni ai Scripturii, de ce îmbrăcați voi adevărul cu neadevăr și ascundeți adevărul cu bună știință? (Sura 3:71), ori lucrurile stau pe dos, în sens contrar fiindcă Mahomed a trăit cu 600 de ani după Cristos, iar manuscrisele Biblie au fost datate cu multe secole înainte. CORANUL SI HADITH. Islamul are ca şi carte sacră Coranul (al-Qur’ān), termen ce înseamnă citire, recitare. El este revelaţia lui Allah transmisă prin îngerul Gabriel profetului Mahomed în lima arabă timp de 20 de ani. Coranul are 14 capitole fără ordine cronologică, dar descrescătoare în funcţie de lungime capitolelor. „Revelațiile au fost memorate de către însoțitorii lui Mahomed, iar după moartea sa, califii care l-au succedat au asamblat Coranul din transcrierile acestor fragmente memorate”, iar cei care au fost sau sunt adversarii lui Mahomed spun că Coranul se contrazice, din această pricină lui Mahomed i s-a descoperit un verset prin care se poate abroga, anula sau înlocui pe unul precedent „Allah șterge sau întărește ceea ce voiește și la El se află mama Cărții (Sura 13:39).”. Versetele paşnice  sunt citate de musulmanii moderaţi iar cele care incită la ură la jihad sunt citate de musulmanii radicali. Musulmanii au şi o altă sursă de autoritate „Hadith. Hadith-urile sunt o colecție de scrieri ce consemnează faptele și vorbele lui Mahomed, sub termenul de Sunna (cutuma/conduita),” ele sunt considerate inferioare Coranului, echivalează cu tradiţia din Creştinism astfel „Coranul și Hadith sunt împreună baza pentru legea islamică Sharia și practica religioasă”. LEGEA ISLAMICĂ SHARIA[12], poartă numele de Sharia(“calea cea bună”), care este un sistem politic / religios şi este interpretată de cărturari şi clerici musulmani şi reglementează viaţa credinciosului dar şi a unui stat islamic. Acţiunile unui credincios musulman are trei variante „interzis, descurajat, permis, recomandat și obligatoriu”. Pentru anumite păcate se pedepseşte gradat cu „amputarea mâinii în caz de furt, uciderea cu pietre pentru adulter, moartea pentru un musulman” Cel care părăseşte credinţa se numeşte apostat şi este tratat ca atare de către familie, rude prieteni şi organele de conducere a statului, dacă la conducere se află un stat islamic. Legile sunt active în ţări ca Iran, Arabia Saudită etc. Femeile sunt considerate inferiore bărbaţilor, fapt care este reflectat în „legi ce țin de moștenire, despăgubire, mărturie în instanță,” fiind obligate din „modestie” (cea mai extremă ținută permițând ca doar ochii să fie descoperiți)”. Legile cu privire la alte religii, evrei creştini sunt în unele state foarte dure în altele au drepturi limitate şi „trebuie să plătească o taxă specială jizya (Sura 9:29),”. Principatele române au fost incluse în imperiul Otoman, deşii nu au devenit paşalâc, au plătit taxă sultanului, iar ca şi drept de moştenire statul Islamic şi Levant au pretenţie că şi România face parte din „clifatul global dorit”. Clădirea în care se închină musulmanii se numeşte „te moschee (masjid) sau geamie (dacă e mai mică). Liderii religioși în Islam se numesc imami, mulahi”, iar Califul este liderul absolut a lumii musulmane, reprezentând un lider spititual/politic/militar. În România se găsesc 77 lăcaşuri de cult musulmane, geamii și moschei cu reşedinţa la Constanţa, conduse de un lider ales prin vot secret. CELE 6 ARTICOLE ALE CREDINŢEI MUSULMANE sunt „1.Credința în Allah, unic. Nu există Dumnezeu în afară de Allah, iar Muhammad este trimisul Lui” (lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh). 2. Credința în toți trimiși lui Dumnezeu. Islamul consideră multe personaje biblice ca profeți, în Coran fiind menționați 25 în total”. De asemenea „Există însă 5 profeți mari în Islam: Noe, Avraam, Moise, Isus și Mahomed, ultimul fiind considerat “pecetea profeților”. 3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu, incluzând aici Vechiul și Noul Testament. 4. Credința în îngeri ca fiind ființe. supranaturale, trimiși ai lui Dumnezeu. 5. Credința în Ziua Judecății și în înviere. 6. Credința în destin”. Dacă se observă în Vechiul Testament au fost mai mult de 5 profeţi, Isus fiind considerat doar profet, dar credinţa în Noul Testament îl validează pe Mesia Unsul Cristosul ca Fiu de Dumnezeu, deci nu poţi să iei din Biblia doar ce îţi place. De asemenea musulmanii resping Trinitatea. CEI 5 STALPI AI ISLAMULUI, constituie obligaţiile de credinţă a fiecărui musulman ele fiind obligațiile musulmanului sunt definite în principal prin „Cei Cinci Stâlpi”: « 1. Mărturisirea de credință (šahāda). O persoană își exprimă apartenența la Islam prin afirmarea unicității lui Allah, al cărui trimis este Muhammad: „Nu există Dumnezeu în afară de Allah, iar Muhammad este trimisul Lui” (lā ilāha illā allāh wa muhammad rasūlu-llāh). 2. Rugăciunea (salāt) are loc de 5 ori pe zi, în momente bine definite, anunțate de muezin (având un rol similar cu un clopot). Ea presupune îngenuncheri și înclinări însoțite de rostirea unor formule rituale. Vineri la prânz are loc rugăciunea comunitară la moschee, însoțită de predica imamului, echivalentă în creștinism cu serviciul bisericesc de duminică. 3. Postul (sawm) constă în abținerea de la mâncare, băutură, relații sexuale pe timpul zilei timp de o lună, pe tot parcursul lunii Ramadan din calendarul islamic 4. Dania (zakāt), o cotă-parte din venitul fiecărui musulman, bani sau produse, destinat pentru săraci. 5. Pelerinajul (hajj) la Mecca, în amintirea profetului, realizat într-o perioadă anume a anului, este obligatoriu o dată în viață pentru musulmanii ce au posibilitatea materială. 6. Unii juriști musulmani consideră că războiul sfânt (jihād) este al șaselea stâlp al Islamului. Jihadul înseamnă literal efort/străduință și are două componente – jihadul interior contra propriilor ispite, sau exterior, ca străduință în a avansa calea lui Allah prin luptă contra dușmanilor Islamului. « Jihadul înseamnă literal efort/străduință și are două componente – jihadul interior contra propriilor ispite, sau exterior, ca străduință în a avansa calea lui Allah prin luptă contra dușmanilor Islamului”. Islamul nu este o religie a păcii ci a sabiei. LOCURI SFINTE IN ISLAM, sunt mai multe principalul este Meca în Arabia Saudită unde s-a născut Mahomed şi a primit o parte din revelaţiile Coranului, acolo se află sanctuarul Kaba ce deţine ”Piatra Neagră” ce a căzut din cer pentru Adam şi Eva, ca să facă un altar de închinare, (apropo de Civotul lui Dumnezeu), paralela este evidentă. Al doilea oraş este Medina „aflat la 340 km de Mecca, tot în Arabia, unde Mahomed a fost nevoit să fugă pentru o perioadă” de timp şi acolo Islamul şi-a pus temelia. Al treilea oraş este Ierusalimul unde „Mahomed ar fi făcut o călătorie miraculoasă pe un cal înaripat, într-o singură noapte, de la Mecca la Ierusalim. Mărire Celui care l-a dus pe robul Său în timpul unei nopți de la Moscheea Al-Haram (în Mecca, n.tr.) la Moscheea Al-Aqsa (în Ierusalim, n.tr.), a carei împrejmuire am binecuvântat-o, ca să-I arătăm din semnele Noastre. (Sura 17:1)” Nu se cunoaşte locaţia precisă posibil, să fie pe Muntele Templului, unde sunt Domul Stâncii și Moscheea Al-Aksa, peste presupusul templu evresc distrus de romani în anul 70 d. Cr. ISUS IN CORAN[13]. Ca şi Dumnezeu suprem în Coran Allah este singurul, iar a asocia pe cineva cu El la egalitate este cea mai mare blasfemie (shirk). Conceptul de Trinitate este o erezie în Islam având o interpretare politeistă „Mesia Isus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Sãu pe care El l-a transmis Mariei și un duh de la El. Credeți, așadar, în Allah și în trimișii Săi. și nu spuneți “Trei!”. Allah este venerat, Isus este născut din fecioară, a făcut minuni dar nu ca fiu de Dumnezeu fiind considerat o fiinţă creată. De asemenea moartea lui pentru   răscumpărarea păcatelor este negată de musulmani. Isus aste aşteptat să revină pentru ultimul rol „Și din pricina vorbelor lor: „Noi l-am omorât pe Mesia Isus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!”, în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost fãcut [cineva] sã semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privința lui [Isus], au fost în îndoială [în legăturã cu moartea lui]; ei nu au avut cunoștință sigurã despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât, ci Allah l-a înălțat la El. Iar Allah este Puternic și Înțelept. Nu va fi nici unul dintre oamenii Cărții care sã nu creadã în el, înaintea morții sale. Iar în Ziua de Apoi, el va fi martor împotriva lor. (Sura 4:156-159)”. Cât de perversă este învăţătura Islamului se vede în etica şi morala Islamului. Pedofilie și viol frecventate și acceptate în islamism[14], fiind dovada unei învăţături omeneşti şi arată cum viaţa urăşte natura. Se spune că Mahomed „profetul” a avut de soţie o fetiţă de 6 ani cu care a întreţinut relaţii sexuale când fetiţa avea 9 ani el având 50 de ani la momentul respectiv. (vezi fetiţele mirese https://www.totb.ro/foto-povestile-impresionante-ale-unor-fetite-mirese). Bărbaţii pot lua fete tinere ca neveste în mod excepţional, dar este o practică curentă, ca „legea ţigănească de la noi”, chiar dacă nu există certificat de căsătorie. La aşa vârste fragede copii nu simt atracţie sexuală (înainte de pubertate), iar[15] căsătoria se lasă cu ţipete, rezistenţă şi bătaie. Un exemplu[16] de pedofilie este „Bacha Bazi” – baieţi minori sclavi sexuali in Afghanistan, în care băieţii ajung sclavi şi sunt abuzaţi. Aceste acte sunt o mândrie pentru bărbaţii care le practică dar nu şi pentru Islam. Dăm câteva exemple de pedofilie şi viol care sunt şocante şi care sunt respingătoare şi scârboase. Avem „Povestea Ursei: Profetul a scris (contractul de căsătorie) cu Aisha în timp ce ea avea vârsta de șase ani și și-a săvârșit căsătoria cu ea în timp ce ea avea nouă ani, iar ea a rămas cu el nouă ani (adică până la moartea sa). Sahih Bukhari, Volumul 7, Cartea 62, Numărul 88. – însuși “profetul”. Un om poate să-și potolească poftele sexuale cu un copil la fel de tânăr ca un bebeluș. În orice caz, el nu trebuie să-l penetreze. Sodomizarea bebelușului este halal (permisă de sharia). În cazul în care omul penetrează și vătămează copilului, atunci el ar trebui să fie responsabil pentru subzistența acestuia pentru întreaga lui viață. Fata asta, cu toate acestea, nu este considerată ca una dintre cele patru soții permanente. Omul nu va fi eligibil pentru căsătoria cu sora fetei. „Orice tată care își căsătorește fiica la o vârstă atât de tânără va avea un loc permanent în ceruri. Nu este ilegal pentru un bărbat adult să se bucure de o tânără fată care este încă la vârsta de înțărcare; adică să-și plaseze penisul între coapsele ei, și să o sărute”. Deci avem „vârsta” de înţărcare când practic copilul este bebeluş. Există şi o „reglementare” în sensul că „Unui bărbat, cu toate acestea, îi este interzis să aibă relații sexuale cu o fată mai tânără de nouă ani, alte acte sexuale, cum ar fi un preludiu, frecarea, sărutarea și pederastia sunt permise. Un om care are relații sexuale cu o fată mai tânără de nouă ani nu comite o crimă, ci doar o infracțiune, în cazul în care fata nu este permanent vătămată. ”fatwa emisă de ayatolahul Khomeini”. Fatwa este numele unei legi cu caracter religios dat de ayatolahul Khomeini sau de un lider islamic. Un exemplu este „SANAA, Yemen (CNN) – Nujood Ali are 10 ani, dar ea deja a fost căsătorită și a divorțat” A fost o căsătorie aranjată în care ea a spus că soțul ei având vârsta de trei ori cât a ei a bătut-o de mai multe ori și a violat-o. „Când m-am căsătorit, mi-a fost teamă. N-am vrut să plec de acasă. Am vrut să stau cu frații și surorile mele și cu mama și cu tata „, a spus ea, vorbind la CNN cu permisiunea părinților ei. „N-am vrut să dorm cu el, dar el ma obligat să o fac. El m-a lovit, m-a insultat „. În plus copii   trebuie să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic „ Pe măsură ce se juca bile cu frații și sora ei, Nujood avea un portret al nevinovăției, cu un zâmbet timid și cu un caracter jucăuș. Dar ce s-a întâmplat evocă furie și rușine. A fost întrebată dacă prin ce a trecut era un chin, iar ea a dat din cap în liniște. Părinții lui Nujood au căsătorit-o în februarie cu un om de 30 de ani pe care ea îl descrisese ca fiind bătrân și urât. Părinții ei au spus că au crezut că au pus-o în grija familiei soțului ei, dar Nujood a spus că el s-a oferit să o bată de mai multe ori până când ea i se va supune. Tragedia este al copilului „Cel mai recent copil-mireasă dat la ştiri este un copil de 12 ani care a murit în timpul unei nașteri dureroase care, de asemenea, i-a ucis și copilul, în plus există şi o tradiţie şi îndoctrinare duse la extrmă „ Fawziya Ammodi a luptat timp de trei zile cu travaliul, înainte de a muri de sângerare severă, vinerea, la un spital, a declarat organizației Seyaj pentru protecția copiilor, un grup al drepturilor pentru copii”. Cauza morţii a fost absenţa unei îngrijiri medicale, educaţia din Yemen, iar căsătoriile bărbaţilor cu copii continuă „a declarat președintele Seyaj Ahmed al-Qureshi în timpul unui interviu cu CNN. Aşa se întâmplă că „jumătate din toate fetele Yemen tinere, ca şi „Fawziya a fost forțată să renunțe la școală și să se căsătorească cu un bărbat în vârstă de 24 de ani, anul trecut. „- alt copil-mireasă moare, (dosomething.org)”. Şi alte [17] fete au suferit din pricina bărbaţilor fără scrupule „Au fost aproximativ 60 dintre ei … Și în cele din urmă, 5 persoane au violat-o pe Fenny. Înainte de a începe cu violarea, ei spuneau întotdeauna „Allahu Akbar” (o expresie islamică care înseamnă în arabă „Dumnezeu este mare”. Ei au fost sălbatici și brutali. “În Huddersfield, bărbați musulmani au sunat fete tinere și le-au amenințat că o să le ardă casele, dacă nu se vor întâlni cu ei. Mama unuia dintre copiii violați, a spus că există multe alte cazuri de copii violați de către musulmani în „Huddersfield și a chemat reporteri pentru a se întâlni cu unele dintre mame, toate având aceleași experiențe – infracțiuni multiple, și poliția le-au permis musulmanilor să scape cu asta”. Fanatismul religios este dus până la absurd. Avem multe exemple de genul acesta. “O fată palestiniană care a fost violată și impregnată de cei doi frați, a fost mai târziu ucisă de propria ei mamă – chiar dacă fiica ei a fost o victimă nevinovată a acestei crime – în altul obișnuitului tulburător (?), dacă sunt sub raportate, cazurile de „ucideri onoarate”.“Întreaga poveste: http://councilofexmuslims.com/index.php … 300.0;wap2.” Deci este o onoare de a ucide şi de a viola. De asemenea există şi multă înşelăciune “O FATĂ de 15 ani a fost păcălită într-o ceremonie de „căsătorie telefonică” de un bărbat din Sheffield, cu o vârstă mentală de cinci într-o ceremonie recunoscută de sharia (legea islamică). „Când fata a sosit din Pakistan, așteptându-se să-l întâlnească pe bărbatul chipeș, i s-a arătat o fotografie, unde ea a constatat că el era de fapt de 40 de ani, șomer și cu handicap. Pentru a face lucrurile și mai rele, soacra ei s-a decis să-i exploateze aspectul ei atractiv forțând-o să se prostitueze. Familia a invitat bărbați la ei acasă ca să o violeze înainte ca ea să reușească să fugă la poliție prin ușa din față. Ea a fost luată în grijă și acum trăiește într-un adăpost.“ Ori „În timpul ceremoniei islamice, tata a stat în picioare în spatele meu, cu o mână pe umărul meu și cu mâna cealaltă ținea un pistol care era îndreptat spre spatele meu, astfel încât să nu spus ‘nu‘, “ a spus Saamiya. „Pentru oricine altcineva părea firesc – el a fost pur și simplu în picioare acolo, mângâindu-mi umărul. – Dar chiar înainte, el mi-a spus că mă va împușca dacă nu voi merge până la capăt cu asta” . O altă ştire afirmă faptul că „LONDRA (Reuters) – O femeie kurdă a fost brutal violată, ștanțată și strangulată de membrii familiei și prietenii lor într-o ”ucidere onorată”, realizată la casa ei din Londra, deoarece ea s-a îndrăgostit de omul care nu trebuia. Banaz Mahmod, 20, a fost supus la ora calvarul la 2-1 / 2 înainte ca ea să fie strangulată cu un șiret de ghete. Cadavrul ei a fost pus într-o valiză și dus la aproximativ 100 de mile la Birm More.. unde a fost îngropat în grădina din spate a unei case„. În faţa acestei culturi nu mai ai cuvinte. (Întreaga știre: http://www.liveleak.com/view?i=396_1184859529). În Vechiul Testament scrie. Leviticul 18:22  Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciunev sau Deuteronomul 22:25  Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea. Sunt multiple exemple de genul acesta în învăţătura islamului care înjosesc, umilesc şi dezonorează pe copii. Este o „boală” stare morală care infectează omenirea „Pedofilia și violul sunt o temă comună în toate religiile inamice”. Acest lucru spune multe despre religia Islamului comparată cu învăţătura creştină şi trebuie să luptăm împotriva lor. Trebuie să ne luptăm cu tot ce putem pentru a distruge aceste minciuni oribile. „Vreau să adaug aici, acest comportament nu este normal pentru oamenii gentili (europeni) pe care islamismul îl influenţează şi forțeaază în ziua de azi. Aceste comportamente nu au fost întotdeauna naturale pentru evrei, consideraţi vinovaţi, de la care au pornit minciunile bolnave și perverse ale tulpinii islamismului. „Mintea și sufletele oamenilor gentili au fost corupte și murdărite de aceste minciuni și acționând ca pedofilia și violul sunt rezultatele acestei degenerări spirituale”. Aceste practici trebuie să înceteze pentru că „Islamul este o minciună și o farsă lipicioasă și periculoasă asupra omenirii!” ESCATONUL ÎN CORAN[18]. El ocupă un loc important Ziua judecăţii este una din cele 6 articole de credinţă, sfârşitul ocupă un loc important în toate facţiunile Islamului. Se aşteaptă catastrofe naturale semne pe cer, războaie şi o judecată a oamenilor unii pentru Rai alţii pentru Iad. Aici pe pământ   ca eveniment în perioada judecăţii apare „Mahdi (similar cu Hristos în Islam),” pentru a face dreptate Islamului peste toată lumea. Dar el este „un lider politico-religios-militar, descendent direct al lui Mohamed care, conducând o armată arborând drapelul negru al jihadului,   se va confrunta armatele Romei (creștinătății) în Siria, prevalând asupra creștinilor”. Ca şi ultimă confruntare va fi la Ierusalim în urma unei păci islamice. Va fi şi un “antihrist” islamic, numit Dajjal, care va pretinde că este Isus Hristos și va lupta de partea evreilor, contra musulmanilor” Pentru creştini este ceva neaşteptat ca în Escaton „un Isus musulman (Isa) este așteptat să revină a doua oară în acest moment, să distrugă crucile (afirmând astfel că credința creștină e falsă), și împreună cu Mahdi să îl ucidă pe Dajjal, asigurând victoria finală pentru musulmani”. După acea va urma judecata finală al lui Allah. Sfârșitul vremurilor în islam. O paralelă între escatologia islamică și cea creștină[19]. (articol).   Avem multe asemănări în cea ce priveşte escatologia musulmană care aşteaptă şi ea un anticrist biblic, vizavi de interpretări ce înglobează UE, şi papalitatea. O altă asemănare este faptul că Meca a fost construită pe 7 munţi (Apoc. 17:9). Un alt aspect este faptul că „Arabia Saudită împreună cu țările din Golful Persic sunt principalele exportatoare de petrol, un vin amețitor pentru națiuni, controlând astfel economia globală (Apoc. 18:3).”. O majoritate musulmană percep regimul saudit ca şi ceva corupt ce trebuie înlăturat (Apoc. 17:16). „Și în escatologia islamică, Mecca va fi distrusă în zilele îndepărtat (Apoc. 17:16).” De asemenea Gog/Magog sunt amitiţi în escatologia Islamică sunt identificaţi cu Turcia de azi (Ezechiel 38). „Islamul este singurul sistem care decapitează creștini (Apoc. 20:4) urmăreşte să schime vremurile (anul 1 islamic corespunde cu 622 d.Hr.) şi are pretenţia că Allah este mai mare ca şi Dumnezeul iudeo-creştin (o contradicţie în text) „și persecută creștinii (Daniel 7:25, Apoc. 13)”. Islamul este în aşteptarea Califatului desfiinţat în anul 1924. „Mahdi, calif și lider politic, va fi însoțit de Isus (musulman) care va încerca să convingă creștinii să-l accepte pe Mahdi (Apoc 13:11-14), având puteri supranaturale”. De asemenea „Dajjal-ul (anticristul islamic) ce vine să apere evreii este similar cu Hristosul biblic.”. În acestă situaţie „Poziționarea musulmani versus creștini-evrei e identică în ambele escatologii”. (Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 5.3 – Crestinismul si Islamul (mai-iunie 2015). Acest articol nu intenţionează să defăimeze Islamul, sau credincioşii musulmani, ci are un rol educativ şi să informeze pe creştini. „Consideram ca datoria noastră de creştini este sa ne rugam pentru musulmani si cei de alte religii, sa ii iubim si sa-i binecuvântam, sa le facem bine, si sa le vestim Evanghelia”. De asemenea amintim suportul biblic „Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult: doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. (Geneza 17: 18-20)”. Trebuie să ne rugăm atât pentru Isac (strămoşul evreilor), cât si Ismael (stramosul arabilor), să cunoască lumina Evangheliei. ISLAMUL ŞI ALTE RELIGII[20]. Islamul este divizat în două „case” ele fiind „Casa Islamului (sau Casa Păcii, Casa Supunerii) și Casa războiului. Prima casă se aplică acolo unde Islamul domină societatea şi legea islamică este aplicată în ţările musulmane. Ce-a de a două „casă” a războiului se referă la zonele unde musulmanii nu sunt majoritari, occidentul, unde au legitmitatea războiului, cucerire până la convertire forţată, sau acceptarea „păci” Islamului. „Luptă împotriva celor care nu cred în Allah. Când vei intâlni dușmanii tăi care sunt politeiști (aici fiind incluși și creștinii, credința în Sfânta Treime fiind considerată politeism), pune-i să aleagă din următoarele trei opțiuni. Invită-i să primească Islamul, și dacă acceptă, încetează să lupți contra lor. Dacă refuză să se convertească, cere-le să plătească taxa Jizya. Dacă sunt de acord s-o plătească, accept-o și nu le fă rău. Dacă refuză să plătească taxa, cere ajutorul lui Allah și luptă contra lor. (Sahih Muslim 19:4294, trad. din engleză”). O SCURTA ISTORIE A ISLAMULUI / Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină. Islamul apare abia în secolul 7 având în peninsula Arabă ca şi fondator pe Mahomed, descendent din Ismael fiul lui Avram. După moartea lui Mahomed conducea Islamului a fost preluată, asigurată de califi (urmaș, locțiitor). „Ultimul calif a fost sultanul Imperiului Otoman, însă în urma prăbușirii imperiului după primul război mondial și al revoluției din Turcia, instituția califatului a fost abolită în 1924, nemaifiind activată de atunci.” În timp recent liderul Statului Islamic (ISIS), Abu Bakr al-Baghdadi, s-a proclamat calif dar nu este recunoscut de nici o ţară. În timpul lui Mahomed islamul se extinde, chiar şi după moartea lui califatul islamic ajunge în India până la Caucaz, Africa de Nord, Spania și Balcani. În privinţa Occidentului „după ce încercarea de a ocupa creștinătatea apuseană prin peninsula iberică a fost oprită în vest printr-o bătălie istorică în sudul Franței în anul 732” Spania rămâne sub puterea musulmană până în anul 1492, în timp ce Principatele Române luptă contra lor secole de-a rândul, conducerea musulmană este arogată de Imperiul Otoman începând din secolul 14. În concluzie Islamul este o religie înfiinţată de om. Se pune întrebarea De ce evreii şi arabii/musulmanii se urăsc unii pe alţii[21]?. Este necesară precizarea că nu toţi musulmanii sunt arabi deşi sunt o majoritate. De asemenea există diferenţa de la o regiune la alta sau de la un stat la alt stat „(în zone precum Indonezia şi Malaezia) decât musulmani arabi.” De asemenea nu toţi musulmanii urăsc evreii ca şi faptul că nu toţi evreii urăsc pe musulmani şi pe arabi, nu toţi pot fi catalogaţi în acelaşi fel. Totuşi există o permanentă neîncredere şi chiar aversiune între evrei şi musulmani şi invers. Avem o explicaţie biblică la această aversiune, evreii sunt descendenţii lui Isac, fiul promis, pe când Ismael este fiul unei roabe egiptene (Geneza 16:1-16), iar Isac este acela care acea să-l moştenească pe Avram, iar atitudinea ostilă şi neînţelegerea s-au perpetuat între cei doi fii pentru că” Ismael râdea de Isaac (Geneza 21:9), Sara a vorbit cu Avraam să-i alunge pe Agar şi Ismael (Geneza 21:11-21),” eveniment care s-a întâmplat. Acest lucru cel mai probabil a provocat în inima lui Ismael dispreţ faţă de fratele său. Mai mul un înger a profeţit că această ostilitate va continua Geneza 16:12  El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” La religia Islamică au aderat majoritatea arabilor, iar ostilitatea s-a adâncit. Coranul dă învăţături contradictorii cu privire la poporul evreu. „La un moment dat îi instruieşte pe musulmani să îi trateze pe evrei ca fraţi, şi în altă parte porunceşte musulmanilor să îi atace pe evreii care refuză să se convertească la Islam”. Conflictul este generat şi de cine este „Fiul promis” evreii spun că Isac, iar Coranul afirmă că a fost Ismael (contradicţie cu Geneze cap 22). Dezbaterea contribuie la ostilitatea de azi. Dar explicaţia nu este completă, fiindcă au fost perioade de pace sau indiferenţă între evrei şi arabi „De fapt, de mii de ani în Orientul Mijlociu, evreii şi arabii au trăit relativ în pace şi indiferenţă unii faţă de alţii.” Cauza principală are o origine modernă „După Cel de-al Doilea Război Mondial, Naţiunile Unite au recunoscut ocuparea unui teren de către poporul evreu, la restabilirea statului Israel, teren care a aparţinut acestora, dar la vremea reocupării lui era locuit de arabi (palestinieni).” Au existat proteste violente, furtunoase faţă de poporul Israel şi terenul ocupat. „Naţiunile arabe s-au unit şi au atacat Israelul într-o încercare de a-i alunga pe evrei de pe terenul lor – dar ei au fost învinşi de Israel”. Israelul este înconjurat de statele arabe foarte mari ca exemplu „Iordania, Siria, Arabia Saudită, Irak şi Egipt”. Biblic vorbind Israelul are dreptul să existe ca şi naţiune fiindcă Dumnezeu a promis acest loc descendenţilor lui Iacov nepotul lui Avram. De fapt Israelul trăia în trei Legăminte, Legământul mozaic de la Sinai, (legământ condiţionat) pe care îl calcă şi sunt pedepsiţi, Legământul Palestinian în care Dumnezeu îşi ţine promisiunea şi Legământul Davidic prin care Dumnezeu zideşte o Casă numită azi Biserică ca rezultat al Jertfei lui Cristos şi am văzut că arabi aşteaptă un alt fel de mesia. Atât evreii cât şi creştinii trebuie să caute pacea pentru vecinii lor arabi „Psalmul 122:6 declară, „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă”. Din păcate azi asistăm la o invazie în direct asupra occidentului necredincios sub multe aspecte cele mai multe cu caracter mai mult decât negativ. ISLAMUL IN EUROPA[22] (articol). În Europa avem o prezenţă „tradiţională” ca rezultat al ocupaţiei musulmane în Balcani, în Sud Estul Europei. Otomanii au favorizat musulmanii în detrimentul comunităţilor creştine de la graniţa imperiului (fosta Iugoslavie), dar acest lucru a dat naştere „la tensiuni interetnice și interconfesionale puternice în regiune”. Din acestă cauză războaiele fatricide din fost Iugoslavie, au avut o componentă religioasă, creștin-musulmană şi etnică, iar în final religioasă, creștinnătatea -musulmană s-a desprins de Serbia ortodoxă. În Europa Occidentală influenţa musulmană a avut ca şi cauză emigranţii din ultimii 30-40 de ani în fostele puteri coloniale din Vest. „Integrarea acestor imigranți în cultura țărilor gazdă este dificilă, iar statisticile demografice arată creșterea accelerată a comunității musulmane în detrimentul Occidentului caracterizat de secularism sau a creștinismului tradiţional”. În ţara noastră Islamul este prezent în Dobrogea „fiind practicat de turci și tătari, rămași ca urmare a influenței Imperiului Otoman.” În timpul regimului comunist mulţi au emigrat în Turcia. De asemenea avem imigranți proveniți din țări arabe în oraşele mari şi în centre universitare. Emigraţia în România este scăzută fiind o ţară de tranzit spre Occident. Jurnalist francez despre miza „războiului civilizator” al Occidentului: Elitele au organizat invazia” migranților pentru a importa o clasă de slujitori care să-i înlocuiască pe europeni[23]. Eric Zemmour afirmă faptul că elitele au stabilit şi coordonat o „invazie” în Europa, o emigraţie în masă, din dorinţa de a avea o clasă de slujitori, muncitori, care să înlocuiască europenii ce nu doreau să facă muncă necalificată. Astfel s-a format un val mare de refugiaţi iar emigraţia din Orient a crescut spectaculos. ”Astăzi, organizarea economică a lumii se bazează pe orașe și metropole mari unde trăiesc câștigătorii globalismului. Iar acești câștigători ai globalismului, care sunt conectați la lume, au nevoie de slujitori. Slujitorii o face multe activităţi ca : livrarea sushiului, pentru a le aduce pizza, pentru a le crește copiii, pentru a lucra în restaurante, pentru a lucra oriunde în orașele mari”, etc, lucru pe care europenii nu vor să le facă pentru că nu sunt plătiţi suficient, e o muncă de jos, etc. „Prin urmare, în ultimii douăzeci de ani a avut loc o întreagă acțiune dirijată în scopul de a scăpa de acele popoare originale, care nu vor să facă muncile pe care sunt puse să le facă și a le înlocui”, a afirmat Zemmour.” În plus Occidentul est implicat în „război civilizator” ce este provocat de elita care a organizat invazia, dar prin migraţia în masă „sutele de milioane de emigranți, în majoritate africani, care vor intra în Europa în următorii 30 de ani vor duce la o „nemaivăzută răsturnare demografică” Elitele tratează aceste persoane ca şi cum nu ar avea rădăcini ca o cultură, religie, tradiţii proprii etc. „Universalismul creștin a fost înlocuit de un universalism nebunesc, care crede că fiecare om este un individ fără rădăcini și că omul este redus la starea de consumator.” Zemmour afirmă faptul că „migranții să fie asimilați culturilor țărilor europene, s-a întâmplat exact invers: europenii au fost asimilați culturii invadatoare”. El a fost amendat de „Curtea Supremă din Paris cu suma de 5 000 de euro pentru incitarea la ură împotriva musulmanilor pentru că a vorbit despre „invazia musulmană”. Franţa se confruntă cu acest fenomen de 30 de ani şi riscă la ora actuală un război civil cu caracter religios. ”În opinia sa, criza migranților nu este decât o „invazie musulmană”. Din păcate fenomenul continuă şi ne putem gândi la „Nuiaua lui Ismaiel” care „corectează” Europa necredincioasă. În plus apar şi alte aspecte care afectează creştinismul (cât a mai rămas), ajungânduse şi la martiraj.

4). PERSECUŢIA[24]. Israelul atacat cu rachete lansate din Fâşia Gaza (mai 06, 2019 Poteraș Ionuț  04-05-2019 StiriCrestine). Combatanţii islamici din „Fâşia Gaza au lansat peste 150 de rachete pe teritoriul Israelului,”, acţiune la care Israelul a contracarat cu atacuri aeriene dar şi la sol. Sirenele au sunat şi au mobilizat pe locuitorii din Sudul Israelului, unii s-au refugiat în adăposturi. În timpul schimbului de focuri au fost victime umane. Violenţele au reînceput la scurt timp după un armistiţiu, după ce Israelul a acceptat alegerile din în luna aprilie. Starea de ostilitate continuă deşi Egiptul şi SUA intermediază încetarea stării de război.” conform corespondentului BBC din Jerusalem”. În sâmbăta respectivă tirul de rachete a lovit case din Israel iar „Rezidenţii s-au grăbit către adăposturi”. Au fost răniţi printre care „bărbat din Ashkelon, aflat la 10 km nord de Fâşia Gaza şi o femeie în vârstă din oraşul Kiryat Gat, aflat mai la est”. Sistemul antirachetă al Israelului (Iron Dome), a distrus câteva zeci de rachete lansate (conform IDF, forţele armate ale Israelului.). IDF a răspuns cu artileria şi lovituri aeriene în direcţia a 30 de localităţi din Fâşia Gaza, unde se afla un alt grup terorist, cu apartenenţă la Jihadului Islamic. Oficialii palestinieni şi Israelului se acuză reciproc, mai mulţi rezidenţi din Gaza au fost răniţi. Israelul este acuzat că nu a reuşit să ţină acordul de încetarea focului ce a fost mijlocit şi mediat de Egipt cu o lună în urmă. Violenţele au reînceput vineri în timpul unor proteste din Fâşia Gaza, din cauza unei blocade iniţiată de Israel cu intenţia de a bloca trasportarea de arme în Fâşia Gaza. Un palestinian la graniţă focul a rănit doi soldaţi adversari şi lucrurile au luat amploare. Atacul cu rachete a fost simultan cu înmormântarea celor doi combatanţi. „Rezistenţa va continua să răspundă la crimele ocupaţiei şi nu va permite vărsarea sângelui oamenilor noştri,” a spus purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif al Qanoua, într-o declaraţie” (Sursa: bbc.com). În Fâşia Gaza locuiesc cam două milioane de oameni care sunt afectaţi de blocada Israelului, reducânduse şi ajutoarele financiare externe. „Vă chemăm să vă rugaţi pentru pacea Ierusalimului. (Psalmul 122:6). Deşi este o ţară mică, înconjurată de ţări mult mai mari și cu populaţii mult mai numeroase, Israielul a fost întotdeauna curajos în a apăra teritoriul pe care Dumnezeu i l-a dat lui Avram, Isac şi Iacov. Rugaţi-vă ca un număr cât mai mare de evrei să-l cunoască pe Prinţul păcii, Domnul Isus Hristos, şi astfel să îl experimenteze pe Cel care aduce pacea în suflet şi va aduce şi pacea care va domni pe întreg pământul” Creștini din Orientul Mijlociu se confruntă cu cea mai aspră persecuție din istorie[25]. (09.05.2016  Realitati si perspective ). Coranul aprobă și indică pedepse ca decapitări, crucificări, tăieri de membre și expulzări, (Sura 8:11-12, Sura 5:33) pentru dușmanii lui Allah, necredincioșii, precum și sclavia (Sura 2:178, 8:69, 71). Sunt sute de mii de oameni din Siria şi Irak care au fugit de gruparea teroristă ISIS. Supravieţuitorii povestesc despre lucruri îngrozitoare ca decapitări, violuri și convertiri forțate. Ei se simt abandonaţi de lumea Occidentală care nu face nimic împotriva grupărilor ISIS. Un film „Cântă puțin mai tare’’ despre ororile din al doilea război mondial din lagărele naziste în care un bătrân îşi aduce aminte de pasivitatea familiei sale şi a Bisericii. Juliana creştină   asiriană speră la proictarea acestui film să sensibilizeze inimile oamenilor. „Vrem să trezim lumea creștină. În timp ce stăm aici și rostim promisiunea „Un Holocaust nu se va mai întâmpla niciodată!’’, are loc un adevărat genocid în curs de desfășurare împotriva creștinilor din Orientul Mijlociu. „Situația din Siria și Irak – originea războiului civil și a SIIL, arătăm, că „Înainte de 2003, erau 1,6 milioane de creștini sirieni în Irak. Astăzi au mai rămas în jur de 400 000 acolo. Dintre cei 400 000, jumătate sunt strămutați din cauza grupării SIIL. 1,1 milioane au fost strămutați din anul 2003. Toate s-au întâmplat chiar în fața ochilor noștri, iar lumea creștină păstrează tăcerea.’’ Ca şi origine vedem că în Evul mediu, în timp ce Europa se confrunta cu popoarele migratoare venite de Est, imperiul Roman de apus se destrăma şi apar regatele medievale iar populaţia musulmană cunoaşte o „infloritoare epocă de aur în artă, cultură și economie”. Dar după Renaştere revoluţia industrială, avansul tehnologic din secolele 19-20 face ca majoritatea musulmană să devină colonii europene cauza fiind petrolul din regiune. O majoritate din graniţele actuale sunt frontiere trasate de coloniile franco-engleze, iar ca şi consecinţe avem lupte „luptele inter-sectare și inter-tribale pe care le avem azi în state ca Yemen, Irak, Libia, Siria, Liban și altele” Deci Europa creştină are a mare vină.   Islamul în Orientul Mijlociu (articol). Din păcate „Jihadiștii din Orientul Mijlociu cred că pot să ucidă, să răpească, să înrobească și să tortureze creștini și alte minorități religioase. Ei cred că pot face asta fără repercusiuni”, a spus Johnnie Moore, autorul cărții „Defying ISIS”. Acest drept şi l-au luat singuri sau din Coran, „Casa războiului”. În Nodul Irakului se găsesc creştini asirieni, descendenţi ai urmaşilor lui Cristos care suferă persecuţie. „Noi, creștinii asirieni din Orientul Mijlociu, suntem pe cale de dispariție”, a spus Juliana Taimoorazy. Ea a vizitat recent orașul Teleskuf și câmpia Ninive din Irak, unde 200 000 de creștini au fugit de Statul Islamic. „Casele sunt distruse. Când intri, vezi dulapuri rupte, paturi răsturnate, bucătării stricate”, a adăugat ea.” Au totuşi o susţinere[26] prin „Desemnarea drept genocid a secretarului Kerry ce ajută la menținerea situației creștinilor în topul politicilor externe ale SUA. Cei care îi ajută pe creştini (lucrează la Departamentul de Stat) şi asigură reprezentarea creştinilor la negocierile de pace şi redobândirea proprietăţilor, care au obligaţi să le părăsească”. De asemenea „Se vor retrasa granițe și se vor reformula constituții. E absolut esențial pentru creștini să aibă o voce în acest proces. Altfel, ei nu vor mai avea loc într-o nouă Sirie sau un nou Irak”, a zis Nina Shea, reprezentantă a Hudson Institute.” De asemenea s-a creat un loc de refugiu în câmpia Ninive aşa că creştinii, yazidiții, sau alte minorităţi religioase să aibă posibilitatea de a se întoarce acasă fără frica exterminării fizice. „Dacă îți pasă de creștinătatea din această parte a lumii, săracă, ne-evanghelizată, vei susține ideea unui refugiu”, susține Richard Nicholson, de la Philos Project”. În pofida acestor orori suferite de Statul Islamic în această parte a lumii se experimentează o trezire spirituală. Dacă ne uităm la Europa vedem mlticulturalism, corectitudine politică și identitatea spirituală a Europei ce sunt pe cale de dispariţie. Se pune întrebarea de ce tac creştinii din Vest şi alte organizaţii. „Personal cred că nu vor să fie văzuți ca islamofobi și nu vor să ofenseze pe nimeni. Chiar și organizațiile pentru drepturile omului nu vorbesc despre asta pentru că nu vor să jignească musulmanii”. Din păcate mulţi creştini au doar etichetă de creştin, se pune întrebarea dacă sunt mântuiţi cu adevărat, fiindcă insensibilitate faţă de aceste orori sunt un rezultat al păcatului, o roadă firii sau mai multe. Este un lucru ofensator pentru creştinii adevăraţi dar în primul rând pentru Dumnezeu. Acei creştini persecutaţi au părăsit tot ce aveau pentru a nu renunţa la Cristos. Ei sunt martirii de azi. Creştinii de azi din Occident sunt egoişti şi dacă aceste lucruri nu li se întâmplă lor, familiilor din care fac parte, sau vecinilor ci se întâmplă mai departe ca loc fizic de ei „într-o gaură neagră numită Irak sau Siria, atunci spun că trebuie să se ocupe altcineva de asta.”. Acesta este motivul pentru care nu vor să audă „își închid ochii și își astupă urechile”. Întrebarea este „Cum îi poate apăra Biserica? Ce atitudine ar trebui să aibă” Un motiv este că unii suntem prea mici să facem ceva, al doilea motiv este nepocăinţa, dar cred că fiecare dintre noi se poate ruga pentru creştinii persecutaţi. Din pricina ororilor efectuate de ISIS mulți musulmani devin creștini, prin viziuni supranaturale, sau datorită cruzimii islamiștilor.  Acestă convertire a unui musulman la o altă religie implică presiuni din partea familiei, a comunităţii, iar în zonele cu țările fundamentalist-islamice, se riscă pedeapsa cu moartea pentru apostazie. „Scopul final al Islamului este surprins în mai multe locuri în Coran și hadith-uri, și presupune supremația totală a Islamului peste tot pământul, pretutindeni: Mesagerul lui Allah a spus: „Mi s-a poruncit (de către Allah) să lupt împotriva oamenilor până când ei mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah şi că Mohammed este Mesagerul Său, şi până când vor face rugăciunile în mod corect, şi până când vor da milostenia obligatorie; (Sahih Bukhari 2:25)”. După al doilea război mondial Orientul mijlociu doreşte să obţină independenţă faţă de Occident sub forma naționalismului pan-arab. Au existat lideri ca Nasser în Egipt, dinastiei Assad în Siria, Saddam Hussein în Irak şi EP-ului lui Arafat. Dar „Primăvara Arabă aduce şi o alternativă naţionalistă care a dezamăgit „mulțimile: pan-islamismul”. Iranul (lumea șiită), ţările arabe, organizații ca Frăția Musulmană și Hamas şi„. Forme mai subtile ale islamismului se regăsesc și în partidul președintelui turc Erdogan”. La prima vedere lumea islamică pare unită dar există rivalităţi regionale între „Arabia Saudită și Iran, ca lideri ai lumii sunnite/șiite, între Turcia (sunnită, non-arabă) și Egipt (sunnit, arab).” Ca şi zone de confruntare armată azi găsim „Yemenul (intervenție condusă de Arabia Saudită contra rebelilor susținuți de Iran), Siria și Irak (Iranul și Siria contra Statului Islamic, luptătorii SIIL fiind susținuți de saudiți și alte țări sunnite)”. De fapt afară de multe aspecte se poate reafirma că Islamul este o religiei a sabiei (azi gloaneţe şi rachete). Raport European – Antisemitism, islamofobie și problema imigranților în Europa[27]. Problema este departe de a fi simplă şi rezolvată, în luna februarie 2016 Parlamentul European   a declarat „măcelul grupării SIIL împotriva creștinilor și al altor minorități religioase ca fiind un genocid. Parlamentul a făcut un pas istoric aprobând această rezoluție care numește atrocitățile grupului terorist islamic ca fiind crime împotriva umanității”. De asemenea afirmă faptul că „ceea ce săvârșește grupul terorist islamic SIIL împotriva creștinilor și a minorităților religioase în Siria și Irak se ridică la nivel de crime de război și genocid. Ei au dat o rezoluţie în acest sens şi se afirmă că „E foarte important să fie numit genocid. E important pentru că acesta e adevărul” a declarat Nina Shea, care lucrează cu cei de la „Freedom House”, un grup care documentează atrocitățile făcute de SIIL. „În teritoriul controlat de SIIL nu sunt dovezi în acest moment că ar mai exista vreun creștin. Toți creștinii au fost fie uciși, fie alungați. Mii dintre femeile yazidiților sunt sclave sexual”, a spus ea”. Deşi s-a luat poziţie situaţia în teren a rămas cam aceiaşi iar Nina Shea declară faptul că „Dacă am făcut jurământul solemn, acela că nu se va mai întâmpla niciodată ce s-a întâmplat în timpul Holocaustului evreiesc sub conducerea naziștilor, trebuie să facem același lucru și în cazul creștinilor”, a spus Shea”. Şi alte voci se ridică în apărarea creştinismului „Fostul congresman american Frank Wolf, care zeci de ani a fost vocea creștinilor persecutați din întreaga lume, a salutat acest vot unanim spunând că, în sfârșit, acesta recunoaște durerea și suferința celor care trăiesc constant sub amenințarea SIIL”. Din păcate veştile din teritoriile amintite mai sus cu privire la peresecuţia creştinilor nu sunt deloc îmbucurătoare. Isus avertizază (Luca 23:31)  Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?”, o relitate ce nu pate fi contestată nici astăzi. Corespondență specială din Ierusalim cu situația la zi din regiune, din perspectivă creștină. Creştini în acestă situaţie trebuie să ne pună în genunchi pentru rugăciune pentru că numai Dumnezeu poate schimba acestă   stare de lucruri. Apoi este necesar finanţarea creştinilor care au fost strămutaţi, nu mai au aproape nimic, pentru un copilaş ce are nevoie de educaţie este necesari 8 dolari, sunt necesare aparte de răcit, iar bugetul pentru alimente este pe terminate, Biserica este aceea care trebuie să îi ajute. De asemenea deşi mandatul creştinului este de al vesti pe Cristos este necesar a se intra în politică „Noi, Trupul lui Hristos, trebuie să punem presiune pe candidații prezidențiali din SUA să aibă în vedere libertatea religioasă și situația creștinilor din Orientul Mijlociu”. Din păcate credinţa creştină trebuie apărată şi cu sabia pentru că acolo sunt „gruparea Boko Haram, Frăția Musulmană, grupările Hamas și Hezbollah. Avem de luptat cu o ideologie, dar trebuie să învingem gruparea SIIL ca să nu-și extindă Statul Islamic, califatul. Trebuie să-l atacăm cu atacuri aeriene foarte puternice. Avem nevoie de soldați acolo, dar nu doar soldați americani. Trebuie să fie o coaliție atotcuprinzătoare. Trebuie să implicăm statele moderne, statele islamice, precum Iordania și Egipt, în asta. Asta nu ar trebui să fie o problemă doar pentru SUA, ci este o problemă iudeo-creștină.” De asemenea „UE și SUA declară genocid atrocitățile Statului Islamic contra creștinilor”. Şi aşa credinţa creştină în care se învaţă iubirea faţă de ceilalţi oameni. Matei 22:39  Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” riscă să devină o religie a sabiei, gloanţelor şi a rachetelor, care distrug vieţi omeneşti. Islamul și alte religii. Înțelegând ura Iranului pentru Israel[28]. Deşi nu are un suport real pentru că toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu situaţia rămâne tensionată în Orientul Mijlociu astfel „În Siria, numărul credincioșilor a scăzut brusc, de la 1.2 milioane la mai puțin de 500 000. În Irak, aproape două treimi din cei 1.5 milioane de creștini au fost fie uciși, fie forțați să fugă, de către Statul Islamic. Rezoluţia adoptată de Parlamentul European, cere „Curtea Penală Internațională să investigheze atrocitățile săvârșite de SIIL împotriva creștinilor, a yazidiților și a altor minorități religioase”. Hillary Clinton a afirmat că SIIL comite genocid, dar în decembrie 2015, Clinton a ezitat să folosească acest cuvânt, pentru că însemna să se ia măsuri clare pentru ca genocidul să fie oprit dat acum este încredinţată de realitatea lui „Sunt convinsă că avem destule dovezi acum. Ceea ce se întâmplă este genocid, cu scopul intenționat nu doar de a distruge viețile, ci și de a nimici existența creștinilor și a altor minorități religioase din Orientul Mijlociu, în teritoriul controlat de SIIL” a declarat Clinton”. Şi alte voci s-au alăturat în 2016 „chiar înainte de termenul limită stabilit de Congres, secretarul de stat John Kerry a rostit cuvintele așteptate de creștini și nu numai. „După părerea mea, Daesh (Statul Islamic) e responsabilă de genocid împotriva grupurilor din zonele pe care le controlează, printre care: yazidiți, creștini și musulmani șiiți”. Acest este un prim pas în vederea ocrotiri creştinilor de SIIL şi alte grupări radicale din Siria şi Irak. Reluăm pe scurt Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină. Încă din secolul 1 creştinismul a fost prezent în zonele respective, iar la mijlocul anilor 90 existau cam 1,2 milione de creştini, dar din pricina războiului din Golf, a terorismului şi atacurile împotriva creştinilor cam 1 milion de creştin au părăsit ţara, totuşi „Andrew White îi încurajează pe creștini să rămână în Irak”. Creştinii au avut doar câteva opţiuni „ să plece, să rămână și să plătească taxa islamică pentru necredincioși, să se convertească la islam, sau să moară.”. Majoritatea au hotărât să plece. Mulţi dintre ei nu au ajuns în taberele de refugiaţi din Erbil, ci în alte zone din Kurdistan. Aici este locul în care se întâlnește una dintre bisericile lor pentru serviciul de închinare. Creştinii din Irak sunt nevoiţi să ceară ajutor altor comunităţi creştine, fiindcă sunt necesare datorită stării fizice, spirituale și emoționale. „Echipa „Alfa Omega TV” l-a întâlnit pe Canon Andrew White la Ierusalim. Acesta cheamă națiunea română să îi susțină în rugăciune în aceste vremuri, românii fiind printre cei care înțeleg cel mai bine suferința și condițiile dificile din perioada comunismului”. De asemena „Vicarul Canon Andrew White: Avem nevoie de oameni care să se roage pentru pace și care să contribuie financiar pentru stabilirea păcii. Avem nevoie de finanțe ca să putem oferi protecție, să acoperim nevoile oamenilor și ca să prevenim persecuția” şi România a trecut prin suferinţe pe timpul comunismului, iar acum este rândul lor să înţeleagă suferinţa fraţilor şi surorilor din Mesopotamia. (rugăciune) „Doamne Isuse, Îți mulțumim pentru poporul Tău, pentru Biserica Ta, pentru aleșii Tăi din România. Îți mulțumim că Tu nu i-ai uitat niciodată. Îți mulțumim că, prin toată suferința și durerea lor, ei sunt acum un exemplu și o încurajare pentru noi. Doamne, binecuvântează-i și folosește-i în mod miraculos pentru Împărăția Ta. Amin.” (Articol tiparit in revista Alfa Omega TV Magazin 6.3 – Înțelegerea vremurilor (mai-iunie 2016). Acum urmează un articol despre noi. Articolul despre invazia musulmanilor în Europa pe care nu vrei să-l citești: „Nu de străini avem să ne temem, ci de noi înşine. De la noi trebuie să începem socotelile[29]  Sunt discuţii înflăcărate, întărâtate şi aprinse în ceea ce priveşte invazia musulmană în Europa care este Creştină şi care sunt consecinţele acestei invazii, legate de „structura etnică şi religioasă a ţărilor europene. O analiză a face „Simion Mehedinţi surprinzător de potrivit pentru abordarea subiectului din acest unghi”. Avem două fenomene a două culturi, care sunt foarte diferite şi se ciocnesc una cu alta, Islamul şi Creştinismul. În istorie acest fel de întâlniri s-au realizat în forţă cu tensiuni, armate, rar s-a întâmplat „realizandu-se asimilări de la sine”. Ele dau naştere la scenarii de frică şi ameninţări, când litera legii este a timpului prezent la faptul că dictează supremaţia drepturilor omului sau naţiunilor. Mircea Eliade surprinde acest aspect „sub teroarea istoriei – adevărul este că, indiferent dacă sunt goniţi de foame ori sunt trimişi intenţionat in Europa, oamenii acestei civilizaţii necreştine şi aflate la extreme de gândire şi atitudine faţă de noi, pătrund zilele acestea în inima civilizaţiei europene nu ca un pumnal ci ca o străfulgerare de conştiinţă”. Trebui să înţelegem că nimic nu se întâmplă dacă nu este îngăduit de Dumnezeu. Isaia 37:16  „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!”. Dacă civilizaţia europeană ar crede în Dumnezeu „o străfulgerare a minţii”, finalul acestui eveniment ar putea fi altul. Problema este şi la noi românii nu avem tot o „străfulgerare de conştiinţă”, câţi   dintre noi la vederea valului de invadatori care se apropie ne putem pune câteva întrebări simple „Câţi dintre noi am plâns muceniciile fraţilor noştri creştini din Siria martirizaţi lunile, anii aceştia? Câţi dintre noi ne-am pus dreapta credinţă mai presus de alte socoteli lumeşti ce ţin de politică, economie, civilizaţie?” De nu vedem într-o persoană străină că poate fi şi civilizată, de asemenea poate nu am spus cuvinte care zidesc, societatea şi nu am numărat farfuriile cu hrană pentru copiii altora, sau pe cele care le ducem la biserică pentru milostenie pe care le datorăm. Civilizaţia europeană se teme de o invazie necreştină „fără să vadă însă că, mai înainte de această invazie, a uitat ea însăşi de creştinătatea ei întemeiată pe dragostea jertfelnică”. Este necesar un exerciţiu de sinceritate de a primi în mod creştin pe aceia care nu sunt creştini ca dovadă a credinţei noastre. Adevărul este că nu avem credinţă şi ne este frică. „Un neam nu poate fi ucis de alte neamuri, ci se ridică sau piere numai prin puterea sau slăbiciunile sale” spunea Simion Mehedinţi. Se potriveşte această observaţie „Europei atât de preocupate în ultimele vremuri să crească nivelul de civilizaţie prin recunoaşterea dreptului femeii la avort, să educe sexual copiii pentru ca planificarea familială să fie adânc implementată în societate, să ridice moartea la rang de drept? spunea Simion Mehedinţi, iar ”răspunsul la ceste situaţii şi adevăruri trebuie recunoscute de noi, şi abia atunci se poate schima cursul istoriei în zilele acestea. Dacă redăm câteva cifre „în anul 1870, adică în perioada în care se năştea Simion Mehedinţi (n.1868), în România se năşteau 300.000 copii la o populaţie de 8,7 milioane de locuitori iar în anul 2013 s-au născut puţin sub 180.000 de copii la o populaţie de 2,5 ori mai mare”. Raportata la numărul de copiii dintr-o familia avem exemple de oameni celebri ca „Simion Mehedinţi a fost al unsprezecelea copil din familia sa, Mihai Eminescu a fost al şaptelea copil, George Enescu a fost al optulea copil, Constantin Brâncuşi a fost al şaselea copil” şi se poate continua, iar dacă ei nu ar fi existat unde era cultura română ? Azi moda este să te căsătoreşti mai târziu, să ai unul sau doi copii sau deloc şi să ai o situaţie materială bună. De asemenea „Cei care trăiţi în sate sănătoase, cu mulţi copii, cu multă muncă şi multă economie, să ştiţi că nici un duşman nu vă va putea răpune. „Satele şi târgurile unde nu-s copii destui, unde nu-i muncă şi cruţare destulă, în curând vor fi în mâinile străinilor, căci nicio lege de pe faţa pământului nu poate scăpa de la moarte pe cel care se ucide singur” (Simion Mehedinţi – Socoteli cu străinii, 1924)”. În această invazie a Islamului civilizaţia Ocidentului este depăşită, cât despre noi românii suntem cei vinovaţi „Cui îi revine însă rolul să ne mişte inimile spre recunoaşterea acestor adevăruri şi spre rugăciunea pentru a trece – a câta oară – o nouă cumpănă a istoriei?”  În mod sigur că fiecare dintre noi este responsabil de aceată situaţie. (Autor: Ana Vrânceanu, Vrancea Media) Islamul şi creştinismul îşi dispută lumea[30] (Semnele Timpului  22 IULIE 2010). Dacă revenim puţin în trecut     „Islamul a intrat de două ori în Europa şi a părăsit-o…” a treia oară, se pare că dacă va cucerii Europa se va axa pe o predicare şi ideologie, deşi practic avem şi multe atacuri teroriste şi multiple forme de invazie. (Terorismul în UE: atacuri, decese, arestări, http://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/security). Intenţiile lor sun clare „Vrem o armată de predicatori şi învăţători care vor prezenta Islamul în toate limbile şi în toate dialectele”, spune Yusuf al-Qaradawi, cleric musulman şi lider al Consiliului European pentru fatwa și investigaţii (ECFR)”. Cei care studiază acest fenomen „Patrick Sookhdeo, director internaţional al Barnabas Fund” afirmă faptul că secularizarea a slăbit fundamentele creştinismului în societatea occidentală şi fac mai uşoară eforturilor musulmanilor radicali de a cuceri ţările din Vest. O majoritate de creştini au doar etichetă, iar o mare parte „se ruşineasă” de identitatea lor din pricina trecutului ca războaie mondiale, Holocaustul, rasismul şi altele. Cu o minoritate în Occident, musulmanii cunosc o creştere demografică impresionantă. „La Amsterdam şi la Bruxelles, numele dat cel mai frecvent nou-născuţilor este Mahomed. Acelaşi nume ocupă poziţia a treia, în Anglia, în topul numelor date băieţilor la naştere.” Totuşi ca şi factori importanţi în creşterea democrafică este migraţia continuă, rata mare de naşteri şi convertirile europenilor la Islam (conform Christian Telegraph.). Din aceste cauze populaţia musulmană s-a îmulţit de 10 ori mai repede ca şi alte grupuri astfel ca şi date „în perioada 2004-2008, conform Oficiului pentru Statistici Naţionale din Marea Britanie. Potrivit unor estimări, în 2007 existau cca. 1700 de moschei în Marea Britanie, 1600 de moschei în Franţa, peste 1200 de moschei în SUA şi peste 1000 de moschei în Germania”, iar fenomenul este prezent şi în USA fiindcă „În ultimele luni, sute de new yorkezi au protestat în van împotriva planului de a se construi o moschee în apropiere de locul unde s-au aflat turnurile World Trade Center, prăbuşite în urma atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001”. O concluzie pertinentă este că musulmanii vor fi majoritari spre sfârşitul secolului XXI (Bernard Lewis, specialist în studii orientale şi comentator politic). Există alte voci care sunt de altă părere şi prezintă un succes invers „Islamiştii se înşeală: Islamul nu este religia care se extinde cel mai rapid în lume”, susţine Ralph Peters de la New York Post, iar noul front este continentul african” de asemenea în urma unui studiu „realizat de Pew Forum, numărul musulmanilor a crescut în Africa de la 11 milioane, în 1900, la 234 milioane, în 2010. În schimb, numărul creştinilor din Africa a crescut de la 7 milioane, în 1900, la 470 de milioane, în 2010”. Există o extindere rapidă a creştinismului în Asia în care „Numărul credincioşilor creştini a crescut de la 101 milioane, în 1970, la 351 milioane, în 2005. La Jakarta (Indonezia), într-o ţară arabă, unde s-a desfăşurat şi un congres creştin chiar dacă a fost opoziţie puternică. Creştinismul versus Islamizare poate însemna o provocare cât şi posibilitatea de a vesti Evanghelia (Patrick Sookhdeo), iar creştinii pot să înveţe de la musulmani, zelul şi spiritul de sacrificiu, care era şi la noi în Biserica Primară. 2 Corinteni 11:24  De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una; 25  de trei ori am fost bătut cu nuiele; odată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărîmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. 26  Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tîlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgînilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. 27  În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Întrebare care se pune esste   noi ce facem? Nuiaua lui Ismael corectează Franța?[31] BY BRAZILIENDAN ON APRILEIE 11 2008(2) Întoarcerea la rădăcinile creştine: preşedintele francez Emmanuel Macron provoacă “republica laică” (ARTICOLE • 11 APRILIE 2018 • ALEXANDRU MIHĂESCU). Amintim un verset din Geneza 16:11  Îngerul Domnului i-a zis: Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. 12  El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” Într-o Europa laică preşedintele Franţei Emmanuel Macron a provocat o avalanșă de reacții de indignare prin declaraţia că „vrea “să repare” legătura “deteriorată” dintre Biserica și Stat într-o țară impregnată de principiul laicității”. El este primul preşedinte din Franţa care face paşi spre Biserica Catolică recunoscând în felul acesta beneficiul credinţei şi religiei în societatea. Dezbateri de genul acesta apar şi în alte state din Europa. Există analiză amănunțită, deliberare cu privire la rolul religiei în societate, dup zeci de ani în care s-au primit emigranţi musulmani mai ales din fostele colonii nord-africane şi Orientul Mijlocii, există un mare număr de intelectuali francezi care susţin revalorizarea unei moşteniri creştine. Macron ţine un discurs fața Conferinței episcopilor în care afirmă că „fața Conferinței episcopilor”. De asemenea a mai adăugat că „“Un președinte al Republicii care ar pretinde că se dezinteresează de Biserică și de catolici nu și-ar face datoria”. Este o mişcare politică care încercă să contracareze presiunea Islamului. În anul 1905 s-a dat o lege cu privire la separaţia Biserici de Stat, iar declaraţiile de acum au stârnit revolte de natură ideologică, iar „fostul prim-ministru socialist Manuel Valls… amintit într-un tweet despre “laicitatea este Franței”. Şi alte voci s-au ridicat afirmând faptul că „Laicitatea este bijuteria noastră. Iată ce ar trebui să apere un președinte al Republicii”, a scris tot pe Twitter noul șef la Partidului Socialist, Olivier Faure.” De asemenea partidul La France Insoumise (stânga radicală) a criticat acest discurs ca fiind iresponsabil. De asemenea a mai adăugat faptul că „o “afirmație nedemnă de un președinte al unei Republici laice… Cuvinte iresponsabile care suflă în jarul tuturor comunitarismelor religioase”. “Și legea separației Bisericii de Stat?”?,(Alexis Corbière). Totuşi „Gérard Collomb, ministrul de interne, însărcinat cu relațiile cu cultele” l-a sprijinit pe preşedinte prin afirmaţia că avem de a face cu o căutare nouă a absolutului, a spiritualităţii care poate da un nou sens vieţii, care nu se desprinde de „principiul laicităţii”. De fapt este un compromis între Biserică şi Stat pentru că „Franța este, conform legii din 1905, o republică laică, cu un stat neutru, separat de religii”. Mulţi francezi văd problema tot aşa iar în urma unui sondaj „în 2017 de institutul WinGallup, 50% dintre francezi se declară fie atei, fie fără religie, față de 45% care se declară religioși”. Dar „un sondaj al ziarului de dreapta Le Figaro arată că 73% dintre cititori sunt de acord cu poziţia preşedintelui Macron”. Subiectul rămâne în dezbateri vii şi manifestări publice cu privire la credinţa musulmană sau ale moştenirii creştine din trecut. Aceste   mişcări şi dezbateri sunt doar praf în ochi pentru că  „Expert Codul tăcerii” ascunde un val de atacuri asupra simbolurilor creștine din Europa. Notre Dame a ars, dar alte 2.000 de lăcașuri creștine din Franța au fost profanate sau incendiate în ultimii doi ani și s-a tăcut”. O altă problemă sunt Bisericile transformate în Moschei de exemplu în Germania „Mai mulţi politicieni din Hamburg şi-au exprimat dezacordul faţă de transformarea bisericii în moschee, mai ales că în acest oraş-land nu se fac eforturi pentru îmbunătăţirea coexistenţei religioase. Pe de altă parte, pastorii protestanţi se plâng de îndepărtarea germanilor de credinţă. Începând din 2000, în Germania au fost închise peste 100 de biserici protestante şi peste 400 de biserici catolice. Cel puţin 277 de biserici protestante au fost vândute sau demolate începând din 1990. Alte 700 de biserici catolice urmează să fie închise în anii ce vin[32]. Dumnezeu este Suveran şi lucrează aşa cum crede de cuvinţă, avem exemple în Vechiul Testament, exemplu pe Ieremia ce consemnează cucerirea și supunerea lui Iuda de către împăratul Nebucadnețar (Ieremia 24.1). După ce rebeliunea a continuat, Dumnezeul-a adus pe Nebucadnețar și armatele Babilonului să distrugă și să pustiască Iuda și Ierusalimul (Ieremia capitolul 52)[33], sau în cartea lui Osia[34] care nu înţelege cum Dumnezeu aduce peste poporul lui un popor mai rău ca şi Israelul pentru a fi pedepsit. Problema de faţă este un fals, o mişcare politică fiindcă este vorba de o religie şi nu de o adevărată credinţă în Dumnezeu.

5). SIMBOLURI /Notre Dame [35] (DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ /EXTERNE / Publicat: Miercuri, 17 aprilie 2019, 14:51)   Simbolul[36] este un semn, o imagine, etc ce reprezintă direct sau indirect un obiect o fiinţă o idee, o noţiune o însuşire, un sentiment, în cazul nostru o religie şi anume religia creştină. A profana un simbol ce aparţine unei persoane sau naţiuni înseamnă a jigni acea persoană sau naţiune. Acoperişul catedralei Notre Dame[37] a ars în incendiu fiind distrus, el data din 850, iar părerile cu privire la acestă tragedie sunt împărţite. Autorităţile franceze susţin că a fost un accident, dar presa datorită atacurilor asupra simbolurilor creştine de către Islam susţine că nu a fost ceva accidental. Cele mai multe atacuri sunt trecute sub tăcere de către autorităţi. În ultimii ani 2 000 de locaşuri creştine din Franţa au fost profanate în ultimii ani spun surse din poliţie. În Germania luna trecută au avut patru incidente de genul acesta. „Unii politicieni francezi au atribuit aceste profanări, care ar fi mai mult de două pe zi, „secularismului militant”. Alte voci acuză autorităţile de faptul că „în majoritatea atacurilor din întreaga Europă, scrie Raymond Ibrahim pentru  „Gatestone Institute”,   autorităţile plus Mas-media pus obstacole pentru identificare autorilor care fac profanări. Ei sunt „spălaţi” de presă sau sun catalogaţi ca şi bolnavi mintali (Raymond Ibrahim). Un site-ul german PI News, a constatat că aproape nimeni nu vorbeşte despre aceste atacuri asupra simbolurilor creştine, cu atât mai puţin despre creştini. „Este o tăcere elocventă atât în ​​Franța, cât și în Germania, în privința scandalului profanărilor, dar și în ceea ce privește originea făptașilor”. De asemenea, susțin ziariștii de la site-ul PI german, autoritățile evită, cu orice preț, să acuze imigranții”. Din contră nu autorii profanărilor sunt în pericol ci cei care asociază profanare simbolurilor creştine cu emigranţi sun cei care sunt acuzaţi de ură promovarea discursului urii, de rasism şi sunt ostracizaţi. Ca şi exemplu „Cu doar nouă zile înainte de incendiul de la Notre Dame, tabloidul britanic The Sun scria că poliția franceză a înregistrat  875 atacuri asupra simbolurilor creștine în 2018 și 1.045 în 2017. Ibrahim, autor al cărții ”Sabia și iataganul Patruzeci de secole de război între Islam și Vest”, este senior editor la Gatestone Institute și membru al Forumului pentru Orientul Mijlociu. „Ajunge cu acest cod al tăcerii!”. Alte atacuri asupra bisericilor pot fi enumerate ca şi exemplu incendierea bisericii Saint-Sulpice din Paris, ori , aruncarea unor fecale umane pe zidurile bisericii Notre-Dame-des-Enfacts din Nimes sau vandalizare şi orgii de la bazilica Saint-Denis, de lângă Paris. O altă voce în urma incendiului de la Saint-Sulpice „liderul partidului republican din Franța, Laurent Wauquiez, a acuzat mass-media că nu a acordat suficientă atenție acestui act de profanare.” Wauquiez mai adaugă că „Ajunge cu acest cod al tăcerii” şi cere o investigaţie parlamentară cu privire la atitudinea anticreştină. La fel „PI News scrie că și în Germania, „există un război înfiorător împotriva a tot ceea ce simbolizează creștinismul: atacuri asupra crucilor de pe vârful munților, statui profanate pe marginea drumului, biserici vandalizate, și, mai nou și cimitire”. Chiar dacă Franţa este este laică, cu statut de ţară democratică, este părtinitoare în ceea ce priveşte religia creştină. Ibrahim afirmă că site-ul german indică cine este în spatele acestor atacuri profanatorii au lăsat în urmă suficinte indicii. Crucile sunt rupte, altarele sunt distruse, bibliotecile incendiate, cristelnițele sunt răsturnate, iar ușile bisericilor mânjite cu expresii islamice precum „Allahu Akbar”. De asemenea există şi informaţii sigure şi este citată „o informație apărută în noiembrie 2017 pe un site german, potrivit căreia numai în Alpi și Bavaria, în jur de 200 de biserici au fost atacate, iar mulți dintre făptași sunt „tineri cu un background migraționist”. În alt caz „sunt descriși ca „tineri islamiști” Şi „El citează un raport din noiembrie 2017 realizat de un site german, potrivit căruia numai în Alpi și Bavaria, în jur de 200 de biserici au fost atacate, iar mulți dintre făptași sunt „tineri care se confruntă cu migrație” (Ibrahim). Se pare că există o creştere ascendentă a atacurilor asupra bisericilor şi simbolurilor creştine. Întrebare este cum răspunde Europa la aceste situaţii, ce face România, ce fac eu ? Pasivitatea nu poate duce las nimic bun şi trebuie luată o poziţie mai fermă la nivel de Occident, ţară dar şi eu ca şi creştin. (Traian Ungureanu). Ce a ars la Notre Dame?[38] (Doina Bejenaru). Flăcările de la Catedrala Notre Dame s-au stins, dar adotă cu ele şi creştinismul care este într-o stare de agonie ce dunce la moarte. Un urma acestui dezastru a rămas dezonoarea confuzia, nesiguranţa în acestă lume şi nu mai avem cu se să ne mândrim. Franţa ca şi alte ţări democratice şi libere se află în postura unui risc asumat şi consecinţele acestei stări. Nu puţini au fost politicienii, personaje media sau capi ai lumii ceştine care au condamnat acestă dramă în frunte cu preşedintele Franţei. „Folosind și obosind cu aceleași formule și clișee, toți au pomenit arta, cultura, artefactele, simbolisitcă pariziană și respectul pentru vestigii istorice. Nimeni n-a vrut sau n-a știut să pătrundă în tristețea unei epoci de adîncă defăimare, dispreț și ostilitate față de creștinism.” Din păcate toate cuvintele despre „Omagierea oficială a Catedralei Notre Dame” sunt doar ipocrizie. Fac această afirmaţie pentru că „personajele politice, media și culturale care fac acum elogiul Catedralei sunt aceleași figuri care practică o indiferență constantă și, „adesea, criminală față de tot ce e creștin”. Cu mult anterior faţă de incendiul de la Paris, creştinii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au fost, sunt şi vor fi prigoniţi, fără nici o reacţie pozitivă sau de împotrivire din partea Occidentului. Orice altă minoritate este apărată dar creştinii nu. Există demonstraţii de stradă şi campanii media care susţin drepturile homosexualilor, drepturile transgender, tratamentul Islamului sau suspiciuni de rasism, dar vor exista mişcări de stradă în faţa ambasadelor Pakistanului sau Nigeriei, Korea de Nord, sau alte state unde creştinii sunt alungaţi sau ucişi. Creştinismul are la ora actuală statutul de proscris. O persoană educată şi la curent cu ştirile va afla din mas- media că „tradiția creștină e o fabrică de rasism, violență și superstiții”. Scara de valori s-a întors pe dos iar cei care deplâng ce s-a întâmplat la Notre Dame se află sub presiunea propriilor convingeri şi nu văd în acest edificiu „decît o mașină de absorbit turiști, propagând imaginea Franței și, prin asta, o sursă de încasări.” De aici vine insitenţa cu privire la ce s-a pierdut în incendiu „cultură, prestigiu și artefacte, etc.” (Protestation anticlericale à Lyon en aout 2017• Crédits : Robert Dayrail – Getty). Vedem superficialiatea şi aroganţa oamenilor care au ratat şi nu au prevăzut drama de la Notre Dame, care a fost distrusă în câteva ore, şi am văzut ce se întâmplă culturii şi civilizaţiei Europei. Fără nici o urmă de reţinere se poate afirma că „suntem civilizația cea mai vinovată de vandalism în raport cu ea însăși.” Notre Dame, poate fi restaurată dar nu va mai fi aceeaşi pentru că „așa ceva nu se întâmplă decît pe un fundal de nepăsare sau cu un gest de rea credință”. Dar tot aşa de bine cu tipul poate devenii Moscheie. În ziua de azi multe biserici au fost profanate în Franţa câteva sute doar în 2017, dar ştirile nu au ocupat prima pagină a ziarelor, sau ştiri în mas media, sau chiar au rămasă neâregistrate (fiindcă nu dă bine), cui ? „Trăim, în schimb, febril, cronica mediatică a Bisericii denunțate ca vizuină de pedofili” sunt multe voci care argumentează că Biserica se autodistruge şi o aliniază „la practicile sexuale curente rămîn neauzite.” Papa Benedict[39] a fost îndepărtat sub forma unei pensionări filantropice. Nu i s-au adus acuze că era prea catolic sau că a renunţat la catolicism şi a îmbrăţişat liberalismul. Catedrala Notre Dame rănită de foc era doar o relicvă a creştinismului şi supravieţuia sub forma de muzeu-artistic. Dar procesul de nimicire a început mai devreme când „în 1793, apostolii revoluției franceze și părinții militanților de astăzi au făcut din catedrală un depozit, au jefuit-o și reconsacrat-o pentru sărbătorirea a două culte monstroase: Cultul Rațiunii și Cultul Ființei Supreme – amîndouă impuse cu forța și sărbătorite, la Notre Dame, în numele libertății. Acesta a fost primul foc care a mistuit-o în tandem cu necredinţa Occidentului în Dumnezeu. Despărţirea Occidentului de credinţa în Dumnezeu şi de religia creştină era ceva vechi iar azi preţuim „sub îndrumarea ghizilor noștri culturali, orice colibă, orice cap de sfoară și pietroi rătăcit în Mongolia sau pe Amazon.” Tot ce nu este civilizaţie europeană este mai valoros decât trecutul creştin şi nu mai are nici o valoare „Creștinismul și catedralele, gîndirea și etica, speranța și credința”. La construcţia Catedralei o minune „inginerească și arhitecturală care a făcut posibilă, construcţia la 1160…….. Nu știm de pildă că Notre Dame, Chartres, York, Strasbourg, Köln, Milano și alte catedrale au fost construite de oameni încredințați că lucrarea va fi terminată, fără să știe cînd, dar conștienți că nu o vor vedea în timpul vieții lor omenești”. De asemenea „Ceva fabulos trebuie să fi menținut dăruirea acestei munci care a înghițit, la fiecare catedrală, două sau trei sute de ani.” Acest lucru a însemnat comunitate şi comuniune, o lume solitară şi speranţa din care s-a născut Europa. Aceste valori azi sunt respinse, neînţelese şi neacceptate, dar acolo au fost încoronaţi regii Franţei şi a Angliei şi trebuia să rămână un simbo la al trecutului. „Europa Catedralelor a fost Europa”. Cine nu îşi cunoaşte trecutul riscă să facă aceleaşi greşeli care s-au făcut anterior. Distrugere Catedralei ne pune în faţa unor adevăruri din care ne-am născut, iar comparaţia cu Turnurile Gemene „căzută în flăcări la Paris a fost comparată cu turnurile doborâte la New York. E mult spus.” S-a asista la o dispariţie de mult prevăzută (scria în Le Figaro). „În 1904, Marcel Proust, nicicînd un evlavios, scria în Le Figaro un eseu plin de reproș pentru lumea care neglija activ și lăsa în mizerie Notre Dame”. Nu a fost singura voce care a prevăzut decăderea ei, „Cu 70 de ani înaintea lui, Victor Hugo, nici măcar un amic trecător al lui Isus, scria Cocoșatul de la Notre Dame și striga în ajutorul Catedralei lăsate uitării.” Ce au văzut atunci se adevereşte astăzi, dar lumea occidentului nu ia în seamă. Speranţa rămâne la reacţia oamenilor de rând, anonimi, când „Mii și mii de necunoscuți au plîns, au cîntat și s-au rugat în fața Catedralei cuprinse de flăcări”, arătând o credinţă vie. Este o surpriză pentru potentaţii vremii şi mândria celor care „au hotărât” cum va fi viitorul nostru comun o Europă laică cu mai multe viteze. (Autor: Traian Ungureanu, europarlamentar).

6). ANALIZĂInvazia musulmană în Europa[40] Invadarea Europei de către Islam, „terorismul musulman”, impactul spiritual asupra unei Europei cu trecut creştin, cauze mai vechi ce au devenit cronice necesită o clarificare în vederea unor soluţii posibile când două civilizaţii se ciocnesc. De fapt recent am avut de a face cu două invazii de emigranţi în Europa primul s-a produs în mod mai puţin agresiv, pe perioadă mai lungă de timp prin anii 90 din secolul trecut. Ea a fost favorizată şi stimulată de căderea regimurilor comuniste când frontierele au fost practic deschise şi s-a circulat mai uşor spre ţările din Occident. Majoritatea au fost musulmani paşnici ce vin şi în majoritatea lor din Turcia[41], și din zona Magrebului,   legal sau ilegal pentru a scăpă de sărăcie. Astfel în Franţa şi Germania[42] s-a ajuns la minorităţi musulmane „integrate și stabile în jurul cifrei de cinci milioane de locuitori, reprezentând între 7-10% din totalul populației din respectivele țări europene.” Aceste comunităţi au devenit „capete de pod”….. pentru puternicul asalt migraționist musulman asupra Europei din anul 2015. Al doilea val l-a constituit evident cel al refugiaților de război, de dată recentă. O schimbare majoră s-a produs când minorităţile musulmane s-au transformat din „populații conlocuitoare – populații înlocuitoare.  De asemenea trebuie să percepem „diferențele uriașe între cele două civilizații, creștină și musulmană, în ceea ce privește mentalitatea referitoare la viața sexuală”. În cultura „creştină”, post creştină europeană, în post modernism, principala componentă este hedonismul (Concepție care proclamă plăcerea drept binele suprem, iar dorința de a o obține, principiu al comportamentului este cultul plăceri).   Ea se sustrage religiei şi moralei. Astfel omul occidental este astăzi amoral fals şi religios. Sub aspect juridic se recunoaşte şi uniunea homosexaulă ca fiind legală. Dar de la aspectul homosexual, tolerat şi uneori privită ca ceva anormal şi în privat se trece la manifestare publică şi agresivă încurajată de mas media ori problema are două tăişuri fiindcă SUA şi Europa „din motive de calcul politic şi din cinism” pe de o parte încurajează libertatea individului care rupe tradiţia şi normativitatea moral-religioasă, persoane sau comunitatea respectivă şi este mai uşor de manipulat. El sau ei se consideră liberi să aleagă orientarea sexuală, dar sunt captivi hedonismului şi „va fi o pradă relativ uşoară pentru manipularea politică circumstanţială şi periodică.” Cât de departe sunt de Biblie Geneza 19:5  Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde Sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei,” cetăţi care au fot nimicite de Dumnezeu fiind vorba de Sodoma şi Gomora. Nici în timpul lui Pavel nu era mai bine Romani 1:26  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27  tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Pe de altă parte homosexualitatea şi libertinajul slăbesc familia tradiţională iar ca rezultat avem scăderea natalităţii ce poate fi o catastrofă pentru civilizaţia occidentală, aspect care nu se ia în seamă în momentul actual. Din acest punct de vedere demografic în viitor musulmani poligami şi comunităţile etnice vor avea de câştigat. În paranteză şi în Africa actuală comunităţile de acolo supravieţuiesc mai ales prin numărul mare de copii, pe care îi duc la orfelinate ne-având capacitatea de ai întreţine singuri ca şi familie, iar raportul de rudenia mamă, copil, tată, copil fiind puternic diminuat. Revenind la Europa ce este „ipocrită și decrepită, travestită și fardată grosolan, simbolizată prin femeia cu barbă, se va scufunda singură în mocirlă, din cauza propriei sale depravări” nu are mare şansă ca să fie populaţie dominantă. În lumea musulmană există o explozie demografică astfel „Populaţia islamică a crescut, de la 12% din populaţia globului, cât reprezenta la anul 1900, la aproximativ 20% în anul 2000, în prezent atingând un procent și mai mare, dar imposibil de stabilit cu precizie. Frecvent, în ţările islamice un singur bărbat, împreună cu cele 3 – 4 neveste legitime, formează o singură familie, care poate procrea până la 20 – 30 de copii. Pierderile reprezentate de tinerii morţi în războaie sau în atentate sinucigaşe sunt acoperite şi depăşite cu o repeziciune uimitoare”. Aşa au făcut turcii timp de secole, apropo de ienicerii care au fost răpiţi de copii şi din România sau de „jihadiştii de azi cu atentatele lor teroriste, vor face musulmanii aparent inofensivi, stabiliţi legal în Europa de Vest, cu o sexualitate bine disciplinată moral-religios”, care vor devenii o populaţie, comunitate înlocuitoare. Pe de altă parte războaiele anti – musulmane duse de către SUA, timp de un deceniu şi ceva sau radicalizat lumea musulmană   a reacţionat prin atentate şi războiade de gherilă. Ca şi un exemplu avem „războiul împotriva Irakului, de fapt bombardarea și devastarea Irakului. Evident, miza principală a destabilizării Irakului a fost acapararea petrolului, dar nu era singura,” fiindcă este vorba şi de o miză politică. Aici[43] există mai mute posibilităţi ca: ţările respective să admită baze americane pe teritoriul lor şi să aibă „conduceri-marionetă filoamericane”, cele care nu vor, trebuie să fie slăbite economic – militar, prin diferite tipuri de embargouri şi să fie integrate sub o formă sau alta sub dominaţia USA şi aliatului din zonă. Apropo de Occident şi el face la fel. Prin aceste metode ţările nu mai pot să decidă   ele însele în ideea unei suveranităţi naţionale cu privire la bogăţie naturale, respectiv de petrol. În celelalte     ţări guvernele sunt răsturnate cu forţa prin lovituri de stat. „Primăvara arabă” a fost regizată iar ce să realizat în ţările arabe a avut ca şi scop destabilizarea din Tunisia până în Yemen. William Engdahl afirmă că după al doilea război mondial USA nu se ocupă aşa de mult de ocuparea militară a unei ţări sau teritoriu cât pe controlarea resurselor vitale a ţărilor respective. Situaţie este mai veche şi cu privire la Occident ca şi azi „“Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă. De-am închide-a țării poartă, Alții ne-ar cerși la poartă !” (Octavian Goga). După prăbuşirea URSS, USA, a creat un imperiu ce „controlează finanţele mondiale, lanţul alimentar de bază, energia, petrolul şi industria chimico-farmaceutică,” şi doreşte să facă acest lucru pe întreaga planetă. „Scopul final al SUA în momentul de faţă (arată în continuare Engdahl ) este acela de a pune sub controlul său militar resursele din Africa şi Orientul Mijlociu, spre a putea bloca în acest fel creşterea economică în China şi Rusia, tocmai pentru a controla Eurasia în întregime.” Dar în prezent în momentul de faţă   şi SUA este în declin cu privire la controlul militar chiar dacă nu recunoaşte scopul este de „putea bloca în acest fel creşterea economică în China şi Rusia, tocmai pentru a controla Eurasia în întregime.” (William F. Engdahl). Revoltele din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord nu sunt doar mişcări spontane ci fac parte dintr-un plan bine pus la punct, ele au sursa nu în interior „ci aceste revolte au fost provocate din afară şi fac parte dintr-un plan politico-militar anunţat de către fostul preşedinte al SUA G. W. Bush la o reuniune a G8 din anul 2003, proiect numit „Orientul Mijlociu Mare”. Acest proiect a fost pus la cale de către SUA pentru a lua sub control – prin „democratizare”, de fapt prin „balcanizare” – întreaga lume islamică, din Afghanistan şi Pakistan, prin Iran, Siria, Egipt, Libia, până în Tunisia și Maroc, adică până la Gibraltar”. Nimeni nu-şi recunoaşte înfrângerile nici Anglia nu a făcut acest lucru acum 100 de ani, iar planul poate da greş. Azi UE se luptă să facă acelaşi lucru şi sunt state unde reuşeşte dar altele se opun. Ceea ce s-a numit „primăvara arabă” a fost planificată şi organizată iar cei care au dus la instigare pe reţelele de socializare au fost manipulaţi şi plătiţi. „Liderii arabi ai răscoalelor din statele islamice au fost instruiţi la Belgrad, de către specialişti americani din organizaţiile Canvas şi Otpor, unde s-a constituit o adevărată şcoală de diversiune şi destabilizare politică, după înlăturarea violentă de la putere a fostului preşedinte sârb Miloşevici”. Bogăţiile foarte mari formate din fonduri şi resurse, ce trebuiau să ajungă în mâna liderilor ţărilor arabe, trebuiau să fie „democratizate” ca să se poată realiza „economia de piaţă” şi să poată fi restructurată economia după indicaţiile FMI şi în acest fel „băncile şi societăţile financiare occidentale să poată veni şi să-şi ia prada” (Engdahl). Aşa s-a întâmpla în Rusia în anii 90. Toate aceste lucruri le resimte şi România şi observăm că se lucrează pe mai multe planuri. Pe de altă parte un motiv este „fi „securizarea” şi militarizarea resurselor de petrol din locuri precum Libia şi Sudan, ţări care prezintă interes pentru creşterea economică viitoare a Chinei.” Acest plan a fost ţinut ascuns şi divulgat, de  către Engdahl în 2014 dar el a fost pus la punct în 1988 de către „Zbigniew Brzezinski, într-o carte”. Strategia USA   era de să domine eurasia, să blocheze accesul Chinei şi al Africii la resursele petroliere. Vedem astfel cum interesele politice financiare ale unor ţări, duc la ruină economică în primul rând statele mai sărace. Astfel vedem cum „În anul 2006, China a invitat la Beijing 40 de şefi de state din Africa, făcându-le oferte de afaceri deosebit de avantajoase și propunând-le în acelaşi timp să facă investiţii, să construiască în Africa locuinţe, spitale şi să realizeze mari proiecte de infrastructură, tot ceea ce nu a făcut FMI în Africa timp de 30 de ani de când se află înfipt acolo”. Dar bogaţii vor întotdeauna ceva mai mult astfel „ după acest eveniment, Pentagonul a constituit un „Centru de comandă” special pentru Africa, Africom, şi a început cu destabilizarea ţărilor bogate în resurse din nord”. Ca şi rezultat politica SUA a dus la distrugere, astfel „Tunisia, Egiptul, Siria şi Libia – altădată ţări prospere – sunt acuma ajunse prin ele însele la anarhie şi ruină. S-a produs un exod al refugiaţilor din ţările musulmane destabilizate de SUA, dar ajutate şi de Occident, fapt care este o lovitură de graţie dată „Spiritul creștin european.” Odată cu refugiaţii s-au infiltrat şi teroriştii care în celule mici au făcut ca viaţa în Europa să nu mai fie sigură, atentând şi la populaţia civilă, femei şi copii. În ţările destabilizate ca Siria Tunisia și Egiptul s-au produs mişcări ani-guvernamentale prin scenariile amintite ulterior, reţele de socializare, instigatori, manipulanţi. „Protestatarii cereau libertăți politice și manifestau împotriva dinastiei Assad, președinții Hafez și fiul său Bashar aflându-se la conducerea țării de aproape o jumătate de secol. Organizatorii străini ai destabilizării au speculat abil și disensiunile confesionale intra-musulmane existente aici, respectiv faptul că secta alawită era apropiată a familiei Assad și majoritatea persoanelor care dețineau funcții importante în stat erau membri ai acestei secte”. A fost manipulată şi minoritatea curdă[44] (un popor fără ţară   stabilit în 4 state ca Turcia, Iran Irac şi Siria). La fel[45] s-a întâmplat cu „Gaddafi în Libia și Mubarak în Egipt, președintele Bashar al-Assad a recurs la reprimarea manifestanților. Deosebirea este că Gaddafi și Mubarak au căzut în scurt timp, dar Assad a rezistat neobișnuit de mult”. Conducătorii    Libiei şi Egiptului nu au primit ajutor, ori în sprijinul „lui Bashar al-Assad a intervenit Federația Rusă”. Interesele preocupare de a obține un succes, un avantaj a Federației Ruse sunt opuse celor din SUA[46]. Demagogia Occidentului[47] pe de altă parte a dat greş pentru că „democratizarea Siriei” care luptă cu dictatura lui Bashar al-Assad, pe de o parte, iar din alt punct de vedere „Arabia Saudită este țară „prietenă” a Americii și deci nu mai trebuie „democratizată”.” De fapt sunt interese politice USA ar elimina Fedeaţia rusă din cauza conductei de gaz metan furnizat în Balcani, Italia și sudul Europei iar pe de altă parte „Qatarul, Arabia Saudită și Turcia au planificat construirea unei mari conducte de transport gaz către Europa Centrală și de Sud, care permitea scoaterea Rusiei din joc, dar care trebuia inevitabil să traverseze teritoriul sirian.” Cineva spunea pe bună dreptate că „nu există ţări prietene ci doar interese”. Şi Maria Britanie încă din anul 2009 a planificat războiul civil dintre „Siria, SUA, Israelul și Marea Britanie, şi au finanţat Siria şi grupările jihadiste radicale anti-Assad, care mai târziu s-au numit Statul Islamic, fiind o creaţie SUA ca şi Al-Quaeda ( spune fostul ministru francez de Externe Roland Dumas). Ce este interesant[48] că se fuge de răspunderea personală şi abia după ce nu mai sunt implicaţi unii oamenei politici sau militari rup tăcerea. Astfel în urma războiului civil din Siria ce a devenit un război de uzură au luptata şi trupe din alte state, milioane de civili s-au refugiat în ţările apropiate musulmane „Turcia, Iordania și Libanul, apoi din Turcia” refugiaţii au fost încurajaţi să treacă în Europa. Au fost peste un milion de morţi şi 3 milioane de refugiaţi în 2015. în urma acestor migraţii spiritul european este practic ucis şi ireversibil „Dispare cu repeziciune atât Europa marilor culturi – Europa literaturilor clasice, a artelor plastice, a muzicii simfonice și a filosofiei – cât și Europa fericirii cotidiene, a vieții plăcute și a divertismentului.” De asemenea dispare sentimentul de siguranţă, viaţa de noapte, valorile occidentale au dispărut deja având concursul elitelor europene, S-a produs un fel de bumerang neprevăzut ca şi o pedeapsă divină pentru cei din Occident „(i.e.SUA și o Europă prea servilă în raport cu SUA)”, care au fost provocate în lumea arabă, din lăcomie dorinţă avară „nebun, nebunesc vizând o globalizare cu forţa”. Dar Europa se comportă în mod bizar cu refugiaţii, lideri ca Angela Merkel, ca a şi o criză umanitară, în care vedem o „combinația letală de naivitate stupidă, prostie flagrantă, lipsă de viziune, imbecilitate criminală, iresponsabilitate și necesitate politică de care au dat dovadă atât elitele politice cât și serviciile secrete de informații, numite (aici impropriu) de „Inteligență)”. Cotele de emigranţi sunt repartizate în mod obligatoriu statelor membre UE (fără a fi consultaţi) în centre de primire unii, ” găzduiți în centre de primire confortabile, hrăniți, apoi ajutați să primească gratis o locuință, să li se ofere un loc de muncă și să fie integrați în societățile occidentale”. Dar depăşiţi de situaţie a apărut şi reversul o Europă a gardurilor (parcă am fi în Evul Mediu) şi nu există o evidenţă clară a numărului de refugiaţi o adevărată babilonie. Pe de altă parte gloatele de refugiaţi sunt greu de controlat ei refusă ajutorul semn care sar în ochii occidentalilor dar şi a musulmanului de rând care îşi aduce aminte de cruciade. Idivizii de genul acesta doresc o integrare în Europa, sunt „dubioşi „, fanatizați religios, cu pregătire militară și potențiali teroriști? În acest fel sute, poate mii, de teroriști arabi au fost ajutați, practic invitați să intre în țările occidentale, să se cazeze aici și să treacă la acțiune”. Ei nu au cultura necesară pentru a se integra, (omul european (homo europaeus) și conștiința de sine a Europei) ci mai degrabă vin să domine la fel şi „Musulmanul de azi are resentimente istorice, conștiente sau subconștiente, față de Europa și are motivele lui să fie pornit distructiv împotriva civilizației europene”. Astăzi lucrurile sunt mai periculoase ca pe vreme expasiunii otomane mai ales în sensul că posibilitatea unui singur om este mul mai mare de a face rău cu arme mai sofisticate. De la o invadare paşnică s-a ajuns rapid la agresiune la nivel de indivizi mulţimi necombatante şi militari. Spiritul European, este pe cale de dispariţie, liderii Europei sunt personaje mediocre sau mai rău, iar Islamul a mutat războiul antieuropean în Occident. Este un război musulman sinucigaşi, apropo de avioanele Kamikaze din al doilea război mondial, o caracteristică a Orientului, pusă faţă în faţă cu soldatul european care este un alt gen de luptător. Se pare că Europa nu mai are şanse să câştige acest război nici în plan militar nici creştin / ideologic. Cauza este „că această idee este o afacere, nu o religie cu atât mai puţim credinţă. O întrebare pertinentă şi greu de înţeles este că nimeni nu a pus problema în mod serios în mas media şi în public dacă SUA are o răspundere pentru războaiele civile din ţărtile de unde vin refugiaţii din Siria sau Liban. De asemenea ce rol are implicarea Rusiei şi a Occidentului în aceste conflicte cu nenumărate dezrădăcinări, drame şi pierderi de vieţi omeneşti. La fel cotele de emigranţi pe care ar trebui să fie repartizate în USA, ea obligă statele UE să întreţină un număr de emigranţi când de fapt statele respective, nu au fost implicate în conflict şi nu au jefuit pe nimeni, vorbind de refugiaţii de război. În postura de colos cum este USA, dai ordine, iar statele mici se supun de voie sau de nevoie (prof. univ. dr. Nicolae IUGA). Cred că este necesar să discutăm şi de situaţie României în contextul de faţă.

7). EMIGRAŢIA ROMĀNEASCĂ[49]. Cu privire la acest subiect, fiind dincolo de Cortina de Fier Avem Păreri Diferite ce   sun împărţite ştiinduse prea puţin ce se află dincolo de baricadă.   Ca şi motivaţie se pot enumera câteva printre care realizarea personală, la oameni cu „sânge rece”, alte vise mai bune iar alţii sunt numiţi trădători de patrie, absenţa iniţiativei, iar cei care rămân sunt acuzaţi de acceptarea destinului aici, o ciorbă lungă cu copii bolnavi, spitale cu puţin personal minim, aparatură veche, absenţa unei agriculturi performante, a industriei absente, fabrici străine care se mută în Est fiind mâna de lucru mai ieftină, şomaj,   politică instabilă iar lista poate să continuie sub aspect religios socială, etc dar cert este că fiecare din noi doreşte o lume mai bună în primul rând aici. Astfel avem de a face cu Alegeri Dificile prin faptul că a emigra presupune de cele mai multe ori circumstanţe puţin plăcute. De la un optimism orb, curaj de a înfrunta necunoscutul, plus întrebarea să mergi cu familia sau singur, se cunosc cazuri în care unii au reuşit dar există o majoritate, care au falimentat. Cei care s-au dus cu probleme medicale, nu au reuşit să le rezolve toţi şi au creat probleme mari de natură financiară. Alţii au muncit la negru între străini (Grecia, Israel), au folosit călăuze pentru a ajunge în Occident sub o identitate falsă, au muncit din greu, dar au realizat puţin, au sperat că intră în legalitate pentru a începe o nouă viaţă. Unii au reuşit dar alţii prinşi de către poliţia de frontieră, sau din cauza muncii stresante s-au îmbolnăvit. În plus o majoritatea au efectuat munci pe care nu le-ar fi făcut în România deşii li s-au promis „marea cu sarea” cu un standard de muncă mult inferior. Fiecare doreşte să se considere o excepţie, unii doresc schimbarea cetăţeniei un domiciliu stabil, sunt decizii radicale dificile ele nu se iau dintr-o dată, prea puţini reuşesc, majoritatea rămân la statutul de emigranţi, şi mulţi motivează că fac acest lucru pentru binele copiilor. Unul dintre aspectele importante aspecte este Definirea Termenilor, astfel ambele cuvinte migraţia şi emigraţia au acelaşi înţeles semantic, şi presupune afirmaţii şi negaţii. Acest lucru se întâlneşte în lumea animalelor din motive diverse, autoconservare, înmulţire cu o anumită ciclicitate. Atunci când vorbim de oameni sau popoare migraţiile umane exoduri, aici deplasările se fac liber neforţate de alte popoare. În cazul în care un om sau popor este privat de libertate iar migraţia este controlată de stat avem de a face cu deportări sau colonizări forţate. Fenomenele naturale ca şi cataclismele, războaie, molime, sau alte cauze, inundaţii de mari proporţii, secetă peste mari regiuni au forţat popoarele respective din acele zone să emigreze spre late tărâmuri. Dacă ne uităm în istorie marile migraţii ale unor popoare aşa se cunoscute ca goţii, hunii, avarii, gepizii, slavii, bulgarii, mongolii, tătarii, etc, erau „popoare întemeiate pe şaua calului, organizate ierarhic pe structuri riguroase, de orientare militaristă (hoarde), care au zguduit istoria antică târzie şi medievală.” Despre Filisteni denumiţi şi „poporului mării”   găsim în cronicile egiptene, care erau triburi nomade din Orientul Mijlociu. În aceste cazuri migraţiile au fot determinate de principiul autoconservării, nu au avut o natură paşnică ci din contră violentă cel puţin în prima fază[50]. Unele popoare (hoarde) s-au stabilit în mijlocul populaţiei autohtone şi au renunţat la caracterul migrator ca (slavi, huni, bulgari). În contrast în ziua de azi ungurii doresc Ungaria Mare deşi au venit din ţinuturile Mongoliei. Avem exemple de emigraţie ce a fost acuzată de de naţionalişti printre care la venirea ţiganilor în Moldova, asociaţi cu tătarii care s-au aşezat în mod paşnic în ţară. Pentru ei s-a folosit nume de ocară, variante de romi fiind preferată, ei au fost trataţi dur, luaţi ca şi sclavi şi trataţi ca atare de piaţa turcească. Mareşalul Antonescu sprijint de naţionalişti ia trimis în Transnistria alături de evrei. Sub comunism situaţia s-a rezolvat altfel, au fost la început să fie mutaţi în sate ţigăneşti, unii au promit pământ (comuna Zece Prăjini din jud. Ilfov) iar mai târziu Statul vândut pe valută forte statului în Israel.   Alte minorităţi printre care „Românii, maghiarii şi saşii recalcitranţi la noua politică agrară („chiaburii”) au fost re-educaţi īn „centre de cultură şi civilizaţie autentic românească” prin unghere uitate de lume din Bărăgan.” De asemenea migraţia ţăranilor de la sate la oraşe se poate numi colonizare forţată. Nici azi satele nu oferă posibilităţi, mai ales pentru viitorul copiilor. În contrast întoarcerea şomerilor şi a pensionarilor de la oraşe la sate este un semn la neputinţei de a mai trăi în oraşe. În Europa exodul popoarelor migratoare poate fi considerat „încheiat” când s-a format statele naţionale în a doua jumătate a sec XIX, şi teritoriile au devenit oarecum stabile. Dar acum situaţia s-a schimbat, migraţia este oprită cu „cu arma în mână de grăniceri pe fâşii tot mai largi şi mai sofisticat protejate cu tot felul de tehnologii, de la şanţuri cu apă şi garduri cu sârmă ghimpată, până la gardurile electrice, câinii de pază şi sistemele electronice moderne.” Cu tot pericolul se vede o anumită sensibilzare a maselor care ştiu cum au fost întemeiate statele în trecut, dar elitele conduc lumea. Care rezultate a acestor mişcări au rezultata minorităţi suficient de bine reprezentate „finlandenzii din Rusia, ruşii din Republica Moldova sau maghiarii din Romānia”. De asemenea Federaţia Iugoslavă s-a desfinţat, dar India şi Pakistanul, ce reprezentau cândva Indiile Orientale, s-au despărţit, iar migraţia romilor s-a produs în mod limitata în interiorul statelor respective. De asemene s-a vorbit de migarţii pe trasee scurte numită beşenie, „şi-a pus traista īn băţ”, ce înseamnă părăsirea locuinţei şi a bunurilor din faţa unui pericol, mai ales în „codrul” din faţa invaziilor turcilor şi tătarilor „Şi abia plecă bătrânul, Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,  Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,  Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă…(Scrisoare a–3-a de Mihai Eminescu)” . Nu trebuie confundate termeni cu fenomenul la care au fost supuse mii de familii de români care şi-a pierdut apartamentele în urma unor situaţii sistemului financiar instabil sau „inginerii de tip CARI-TAS, FNI, BANC-OREX,   SABA şi altele. O realitate este că avem o suprapopulare în zonele bogate şi la oraşe şi în zonele sărace sau la sate fenomenul este invers, cu teritorii depopulate. Fenomenul este vechi încă din vechime ca „Printre cele mai ilustre exemple din antichitate se enumeră fenicienii şi grecii antici, întemeietori de colonii în tot bazinul Mării Mediterane, sau vikingii, primii descoperitori ai Islandei şi ai Americii de Nord, ca să amintim doar cāteva exemple”. Acelaşi lucru se poate spune despre colonizarea Americii de către Europeni, fenomen comtroversat, despre Australia unde practic populaţie băştinaşă a fost exterminată” De asemenea „Chiar dacă aici voinţa emigrantului este respectată, trebuie considerată şi voinţa şi dreptul la auto-determinare a celor al căror teritoriu este “invadat”. Şi mai mult „Opţiunile moderne de colonizarea a zonelor reci, a oceanelor sau a spaţiilor extra-terestre sunt provocările contemporaneităţii noastre care se înscriu exact în această linie”. O formă de colonizare este şi ocuparea oficiilor de prezentarea a statului sau a unor instituţii naţionale a unor state în alte ţări, ce în mod teoritic aduce beneficii ţărilor reprezentate ca exemplu avem misionarismul (ambasador a lui Dumnezeu), tot felul de diplomaţi, oameni de afaceri, etc. „Mărturie stau zecile de companii aeriene care oferă servicii de transport 24 cu 7 (24 ore/zi, 7,zile/săptămānă). La noi există fabrici străine, care se pot muta în Est, sau alte locuri în funcţie de   mâna ieftină de lucru şi interese. Un alt aspect este Auto exilarea[51], valabilă într-o societate democratică dar care cunoaşte valenţe necunoscute când este vorba despre migraţie. Prin liberul arbitru şi dreptul la autodeterminare „atât de mult exploatate de societatea sec, XX, a ridicat posibilitatea interpretării migraţiei şi ca posibilitate ultimă de sancţionare a guvernării falimentare a unei naţiuni”. Acest lucru nu se poate face de poporul needucat ci de minţi   şi „subiecţi elevaţi, a unor cetăţeni cu o cultură civică şi politică înaltă”. Frontierele au fost ”desfiinţate” de către statele semnatare cu posibilităţi aproximativ egale, sau interese politice a UE. În momentul de faţă migraţia este văduvită de subtanţă. În timpuri mai vechi migraţia s-a făcut la chemarea unor lideri politici sindicali sau religioşi şi s-a mobilizat „mulţimi imense pentru salvgardarea unor principii fundamentale ale comunităţii respective.” Ca exemplu avem Marşul Sării organizat de Mahatma Gandhi care demonstrează că britanicilor că sarea o dă Dumnezeu, este un bun al indienilor şi nu un monopol al unui imperiu. „Cu acel prilej, pe parcursul a 24 de zile, au fost străbătuţi peste 240 mile. Coloana, ce măsura 2 mile în lungime, îi avea īn frunte pe Gandhi însuşi şi pe 78 dintre învăţăceii săi”. Deci uneori se poate. Se poate observa în situaţii de „(exod, bejenie, colonizare, reprezentare oficială), omul are impulsul autoconservării exprimat din cultura din care face parte. Astfel avem de a face cu militarism, spiritul de grup (poate fi numit şi interese de partid/breaslă/denominaţie), apărarea familiei, uneori se iau uneori măsuri radicale cu privire la „schimbare a habitatului, ce poate contraveni atât de tranşant unei alte nevoi atât de dragi omului, nevoia de siguranţă pe care familiarismul cu locul, limba şi cultura i-a oferit-o.” Dumnezeu îngăduie migraţia şi există posibilitate să o experimentăm voit sau nu, dar ne vin în minte cuvinte ca inaniţie”, „deportare” sau „suferinţă”. De fapt auto exilarea este o fugă din faţa răului fizic sau etnic / religios. Emigraţia īn Biblie. Dacă ne uităm în Vechiul Testament fenomenul migaraţiei în doar trei situaţii avem migraţia sub aspect pozitiv „persecuţie politică, neînţelegeri īn familia lărgită, lipsa resurselor materiale.” Nu se poate lua în calcul popularea pământului decendenţilor lui Adam (colonizare?), ieşirea poporului Israel din Egipt (exod), „exilul asirian al celor Zece Seminţii din Regatul lui Israel sau exilul babilonian al celor Două Seminţii din Regatul lui Iuda (ambele deportări). Exemple de migraţie pot fi considerate „Avram când pleacă din Canaan īn Egipt, pe Isaac când pleacă din Canaan īn Gherar, pe Işmael când pleacă din Canaan īn pustia Arabiei, pe Iacov când pleacă din Canaan īn Padan-Aram, pe Esau când pleacă din Canaan īn Seir, pe Moise când pleacă din Egipt īn Midian, pe egiptenii contemporani cu Moise[52] care părăsesc Egiptul pentru a-i īnsoţi pe evrei īn Canaan, pe Eli-Melek când pleacă din Iudeea īn Moab, pe Rut când pleacă din Moab īn Israel, pe Iefta când pleacă din Ghilad īn Gherar, pe David când pleacă din Iudeea īn Moab, apoi īn Filistia, pe părinţii lui David care se refugiază īn Moab, pe Ieroboam când pleacă din Iudeea īn Egipt, pe mercenarii din garda personală a lui David plecaţi din Filistia, Grecia sau Creta la Ierusalim, pe israeliţii repatriaţi întorşi la Ierusalim din diverse părţi ale imperiului medo-persan. În cele mai multe cazuri emigraţia cunoaşte şi un revers „fiind doar o emigrare temporară determinată de motive politice (dizidenţă politică), economice (foamete, impozite mari, salarii mai bune) sau sociale (dezmoştenire/indezirabilitate)”. Situaţii de genul acesta se întâlnesc frecvent şi astăzi la noi în ţară şi în Occident. În altă situaţie se găseşte migrarea lui Avram spre ţara promisă pentru a da naştere naţiunii Israel care să îl ducă pe scena istoriei pe Unsul Mesia Cristosul. Ei nu trebuiau să se întorc în Egipt unde au fost robi, au suferit oprobiul public, chiar şi preoţii lor iau atenţionat de greşeală care nu au rămas fideli lui Dumnezeu. Aceste situaţii sunt particulare şi rare fiind porunci divine. „De aici şi sugestiile damnării din istorisirea familiei lui Eli-Melek şi frumuseţea gestului făcut de Rut. Tocmai în această conştiinţă de naţiune aleasă rezidă şi greutatea dezlipirii de Ţara Sfāntă.” De asemenea „Nici batjocura publică prin dezgolirea de veşminte, jugul de la gāt, sau veriga din nas, nu a făcut robia atât de grea, precum asistarea la incendierea Ierusalimului”. Doar aşa se înţelege durerea surdă al prinzionerilor evrei din Babilon (Psalmul 137) şi „bucuria/necazul cu lacrimi a bătrânilor care revedeau puse temeliile Templului demolat cu decenii īn urmă (Ezra 3). Naraţiunile biblice sunt adevărate ele „presupun calitatea de moştenitor al Canaanului pentru statutul fiecărui evreu. Conştiinţa de moştenitor al Ţării Sfinte s-a perpetuat de la o generaţie la alta, constituind baza teologică pentru reconstituirea naţiunii şi pentru repatrierea exilaţilor”. Dreptatea lui Dumnezeu vorbeşte despre o rămăşiţă, numai un grup restrâns de evrei fiind aleşi să scape de condamnarea divină şi să experimenteze împlinirea promisiunii privitoare la refacerea naţiunii, (care va fi mântuită) Romani 9:27  Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită, aspect ce include şi Biserica ce este Noul Israel, fiindcă marea masă a evreilor nu au ascultat de Dumnezeu. Se poate construi o „teologie” a rămăşiţei şi a emigaţiei cu privire la poporul Israel şi doar în felul acesta „putem demonstra că vocaţia românismului ar include şi legarea de glie prin mandat divin”.? Nu ştiu dacă în cazul de faţă chiar se poate vorbi de un „mandat divin”. Cam toate popoarele migratoare prin conceptul de glie a iscat şi a dezlănţăuit animozităţi între „romānii, maghiarii, saşii (câţi vor mai fi), evreii şi, mai ales, ţiganii care au cunoscut dureroasa experienţa a deportării (Transnistria, Bărăgan)”. De asemenea românii nu au mandat divin pentru a locui în carpato-danubiano-pontic ci de „notat că un astfel de naţionalism este la un pas de xenofobie şi purificare etnică, minorităţile etnice fiind nedreptăţite, în cel mai fericit caz, au doar la statutul de “toleraţi”, aşa cum au fost consideraţi românii de către naţiunile guvernatoare (saşii, maghiarii şi secuii) īn perioada Triumviratului transilvan.” Emigraţia lui Israel La fel „Vechiul  Testament, care păstrează aceeaşi pasiune pentru Ţara Sfântă, până pe ultimele pagini ale Sale, are în adevăr dreptate când acuză şi sancţionează pe evrei nepatrioţi. Acuza este fundamentată teologic pe doctrina promisiunii Canaanului pentru poporul evreu. ”Biblia nu dă exemple de intervenţii divine cu privire la migraţia altor popoare afară de evrei în care „Canaanul care este luat din moştenirea triburilor canaanite şi dat īn moştenirea seminţiilor israelite”. Nu se poate construi o „telogie a frontierelor” bazate pe surse divine, acest lucru poate fi interpretat doar în mod tedenţios aşa cum face Islamul. Ştim[53] că modelarea istoriei o face Dumnezeu prin diferite aspecte ca ale „vieţii umane (sociale, economice, politice, religioase chiar), refuzând modelarea istoriei prin voinţă divină īn exclusivitate nu contrazice nici „Providenţa şi nici centralitatea lui Cristos în istoria lumii.” Istoria lumii este scena în care indivizi sau popoare, cu tendinţe egoiste nu au ca inspiraţia voinţa lui Dumnezeu ci voia lui Satana. Totuşi tot ce se face se include în planul general a lui Dumnezeu de a ridica Împărăţia Sa. De aceea profeţiile escatologice cu privire la soarta naţiunilor au un caracter propriu şi sunt greşite. Un exemplu care se contrazice singur este demonstrat prin „pleiada de instituţii de învăţământ universitar şi pre-universitar înfiinţate după 1989 în sub ordinea diverselor biserici ar avea girul voii speciale a lui Dumnezeu?” în România. Avem ca şi exemplu „cazul unei universităţi din nord-vestul Romāniei. Iniţiată ca expresia visului megalomanic al unei universităţi creştine de tipul celei americane de la Liberty, dezvoltarea acestei şcoli a urmărit un traseu sinuos cu lupte interne pentru preluarea şi menţinerea puterii în mâna unui singur om şi a acoliţilor lui.” Ulterior „noua echipă a lui  Negru-Vodă pregăteşte transformarea instituţiei īntr-o afacere de familie, încredinţând până şi cele mai neînsemnate poziţii unor oameni de încredere, cu loialităţi strict orientate înspre „conducătorul iubit”, de cele mai multe ori fiind membrii unui grup restrâns de familii.”. De aici încolo ea devine o afacere de familie, dar mai mult Negru-Vodă are pretenţia că mănăstirea aparţine tuturor   protestanţilor şi cere contribuţii da la guvernul Românei. Tot aşa se întâmplă cu Catedrala mântuirii neamului   ce nu are suport biblic şi de fapt ei s-au confundat irevocabil cu emanaţia minţii lor însetate de putere. Clădirile în sine nu garantează Raiul ci mai degrabă Iadul. În Noul testament avem de a face cu imperiul Roman deosebit de puternic, iar relaţia dintre individ sau naţiune faţă de imperiu şi teritoriul natal se schimbă ţările fiind sub ocupaţie romană. În Israel după cucerire rămân grupuri, partide care rămân legate de „pământul sfânt, ţara promisă”   de Dumnezeu ca (fariseii conservatori, esenienii şi zeloţii), dar şi alte grupări. Pentru majoritatea a primii cetăţenia romană era un prilej de bucurie având o serie de privilegii , ca şi azi ca emigrant într-o ţară străină, nimic nou sub soare. Deşi au rămas în principiu la convingerile lor chiar şi Pavel se foloseşte de acest drept. „Ca misionar, atât el, cāt şi alte grupuri misionare din biserica primară, au fost capabili să parcurgă “trei continente” doar pentru că exista o infrastructură bine întreţinută şi o ordine mondială pentru apariţia căreia nu au făcut nimic, dar au fost îngăduite de Dumnezeu.” La fel se întâmplă şi cu creştinismul în condiţiile în care Marea Trimitere s-a pus în aplicare şi creştinii din constrângere şi persecuţie s-au împrăştiat şi au renunţat la „învechita mentalitate a unei naţiuni, pentru o ţară, cu o limbă şi o religie care i-a întârziat pe creştinii primului veac” Isus îndeamnă creştinii persecutaţi să meargă în altă parte. Matei 10:23  Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. 24  Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Persecuţia a fost îngăduită de Dumnezeu „ca şi consecinţă a circumspecţiei care încă mai caracteriza creştinismul martor al lucrării şi minunilor lui Cristos.” După căderea Ierusalimului sub Titus în anul 70 prorocită de Isus. Matei 24:1  La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. 2  Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.” După acest eveniment comunitatea creştină[54] nu mai exista în Ţara Sfântă decât în mică măsură. Pavel afirmă că Ţara Sfântă este destinată naţiunii Israel. Astfel naţiunea lui Israel a moştenit teritoriul Cananului timp de generaţii, l-a pierdut din cauza călcării Legământului mozaic, au fost deportaţi cei din Regatul lui Iuda se repatriază după 70 de ani iar pe timpul lui Isus au fost sub ocupaţie romană, ca în anul 70 Israelul dispare ca şi stat şi se reînfiinţează de abia în anul 1948. Deci” În urma[55] adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru PalestinaDavid Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU”. Revenind[56] la apostolul Pavel „Chiar dacă Pavel nu afirmă desfiinţarea Vechiului Testament, el clarifică ideea conformă căreia, împlinirea escatologică a promisiunilor vetero-testamentare cu naţiunea Israel este amânată”, în acest caz nu mai contează statutul de naţionalitate ci doar de cetăţean. În Noul Testament diferenţele de limbă, sau aspectul naţional se estompează în cele mai multe ţări. Ba mai mult Biblia face egalitate între oameni şi naţiuni. Galateni 3:27  Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. 28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus. În acest caz vorbim de religia şi credinţa creştină. La început Pavel   evanghelizează comunitatea evreiască dar ulterior se duce la neamuri, fiind denumit „apostolul neamurilor”, evanghelizând evrei (elementul naţional specific), şi greci (elementul prevalent al civilizaţiei seculare). Pavel are o strategie „întâi sunt vizitate comunităţile evreieşti, deloc puţin numeroase īn bazinul mediteranean, apoi sunt contactate persoane din afara sinagogii. De cele mai multe ori, aşa cum se constată din istoria bisericii apostolice (Faptele Apostolilor), convertirea păgânilor din afara cercului de contact al sinagogii este cu totul providenţial.” Deci „Prin urmare fundamentul naţionalismului creştin este, practic, inexistent”. Revenind la români care au părăsit definit ţara natală nu au o nouă patrie ci statutul de emigranţi şi puţini primesc cetăţenia ţării în care au plecat. În urma cestor prezentări se poate afirm că Emigraţia – este un drept pentru oricine, chiar dacă nu contează în mod neapărat o motivaţie. Totuşi creştinul de azi trebuie să de dovadă de luciditate şi să pună în balanţă pe lângă aspectul financiar pe cel spiritual. În multe cazuri avem motive circumstanţiale pe care nu le putem generaliza „Prin urmare, efectele generalizării sunt cu stat mai severe în acest caz decât īn altele mai puţin importante şi cu diversificare mai mică. Este necinstit a ne permite să înfierăm decizia unor creştini de a emigra – pot să fie implicate situaţii de viaţă şi de moarte, totuşi, nu ne putem reţine zâmbetul când asistăm la justificări puerile de emigrare cu apel la doctrina Providenţei (voia lui Dumnezeu) şi la exprimări lacrimogene despre necesitatea emigrării justificând lipsurile imaginare ale unor familii înstărite”.   La fel de discutabile sunt şi motivele prin care unii se justifică că salvgardează moştenirea creştină īn Romānia. Dar luptele noastre mărunte nu se pot compara cu disputele unui creştinism autentic de la începutul secolului XXI. Noi trebuie să fim ambasadori ai cerului indiferent de locul în care ne aflăm iar mesajul Evanheliei poate fi dusă de către oricine, nu avem a „castă superioară” pentru aşa ceva. Deciziile credinciosului[57] cu privire la emigrare fac parte dintr-un întreg, iar decizia „emigrării şi consecinţele ei rămân între tine şi Dumnezeul tău” O întrebare de temelie este „Eşti tu dispus să călătoreşti împreună cu Dumnezeu?”. Dacă nu se întâmplă aşa decizia este inconştientă. Deci „Dacă reuşim ca prin glasul emigraţiei noastre unite să sancţionăm conducerea falimentară, pseudo-democratică, neo-comunistă, şi batjocorirea unei ţări superbe, fie şi aşa! Să nu ne trezim, însă, că dintre toţi cetăţenii României, cei mai nestatornici şi mai incapabili să lupte cu lipsurile sunt tocmai creştinii care au mandatul şi responsabilitatea aceasta.” Dacă vin misionari străini şi Evanghelizează mai bine decât noi, acest fapt este o umilire pentru o ţară creştină ca şi România. Dacă Dumnezeu a vorbit prorocului printr-o măgăriţă Numeri 22:28  Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea i-a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori?”, atunci în mod sigur va vorbi creştinilor prin Cuvântului Lui sau prin alţi credincioşi. În final se poate spune că problema rămâne în relaţia pe care o ai cu Dumnezeu (LAVINIU LIBERIS)

8). CONCLUZII. Pornim de la Popoarele migratoare de la mandatul primit de către Adam şi Eva Geneza 1:28  Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.” . Dar se întâmplă dezastrul din Geneza 3 şi doar oamenii descendenţi din Sem l-au căutat pe Domnul. Răul fizic şi moral se amplifică „Lameh a zis nevestelor sale: „Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea şi un tânăr pentru vânătăile mele”. Dumnezeu se uită spre pământ, răul s-a înmulţit nespus de mult şi hotăreşte să-l nimicească prin Potop. „Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului”. După Potop lumea era schimbată, dar Noe şi familia lui purtau în ei păcatul strămoşesc, Ham se pare că s-a dus spre Africa de azi, Sem spre Orient, iar Iafet spre Europa de azi. Turnul Babel este de asemenea menţionat ca şi un loc în care „oamenii au dorit să-şi facă un nume din cărămizii smoală”, dar Dumnezeu le încurcă limbile şi ei se împrăştie pe suprafaţa pământului. Aici apare problema răului fizic şi moral al omului decăzut, care luptă uni contra altora ca oameni şi naţiune. Adevărul este că şi evreii, creştini şi musulmanii au acelaşi Dumnezeu, iar Islamul descinde din Agar, roabă din Egipt care are un fiu pe Ismael iar Mahomed apare la 600 de ani după Cristos şi face o telogie de jos în sus fiind o minciună şi un fals.   Lui Ismael i se face o promisiune nefavorabilă „El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”. Această realitate o vedem azi. Revenind la ţinuturile noastre am văzut ca dacii se trag dintre traci, aveau un zeu propriu Zalmoxis şi o zeiţă, Marea Zeiţă (patroana fertilităţii),  iar în 105-106 Dacia este cucerită de către romani de către Traian ce face un pod peste Dunăre (Apolodor din Damasc) ce îl învinge pe Decebal iar Dacia este   anexată, imperiului roman, dar rămâne şi zonă cu dacii liberi, iar populaţia autohtonă acceptă şi zeităţile romane şi greceşti. La început avem o populaţie daco-romană, ori dacă ne uităm în istorie, urmează retragerea aureliană, (anii 271-275 d.Hr),   dar sunt romani care rămân cu populaţia autohtonă şi vor forma ulterior poporul român. În secolele V – VII, vin popoarele migratoare, care influenţează cultura limba şi religia poporului daco-roman. Invazia popoarelor migratoare nu a fost deloc paşnică. Apar primele voievodate Glaf Gelu şi Menumorut în secolul XI, iar în secolul XIII, se formează principatele române, dar pentru scurt timp. Privind la Istoria României ea a fost sub administraţia Daciei Imperiul Otoman, Imperiul Rus, şi Austro-Ungar. România a fost recunoscută ca şi ţară independentă abia în anul 1918 – 1920, când s-a format România Mare. (perioada interbelică). După al doilea război mondial România pierde o parte din teritorii, urmează perioada comunistă, revoluţia din 1989, România devine o republică semi-prezindenţială şi este urmată de o democraţi haotică fără direcţie şi fără nici „o lumină la capătul tunelului”. Reluăm firul ideii şi face referire la religiile din România de-a lungul timpului. ISTORIA CREŞTINISMULUI ÎN ROMÂNIA. Aş dori ca de la început să fac precizarea faptului că fiecare popor, religie îşi supradimensionează timpul în istorie. Ortodocşii au pretenţia că sunt vechi de 2000 de ani, dar uită de mare a Schismă din 1054. Ca şi exemplu, eu ca şi creştin am o vechime de 2000 de ani dar ca şi confesiune baptistă am apărut după Reformă prin 1600 şi ceva. Cele trei religii importante avramice sunt Iudaismul, Creştinismul şi Islamul, iar dacă împărţim istoria creştinismului, avem la început Biserica Primară sau Apostolică, în 313 Biserica se uneşte cu Statul sub împăratul Constantin şi apare Religia Catolică, în 1054, fiind două centre de putere Roma şi Constantinopolul, se produce Marea schismă din 1054 şi pe scena Istorie apare Biserica Ortodoxă. În anul 1517 se produce Reforma Protestantă şi apar sectele şi cultele protestante şi neoprotestante, între timp avem de a face cu teologia liberală, iar astăzi au apărut Bisericile Evanghelice. Multe surse vin din afara spaţiului creştin şi sunt mai credibile decât pretenţia unora de a deţine numai ei adevărul. Revenind la spaţiul carpato-danubiano-pontic, am văzut că religia dacilor avea mai puţin zei dar după cucerirea Daciei de către romani populaţia daco-romană devenit politeistă. Trec valurile de popoare migratoare care a influenţat şi religia autohtonă, dar trebuie să ne amintim când Dragoş Vodă a „descălecat” în Moldova, ajutat de regele Ungariei, erau de origine catolică. La fel cele trei voievodate Gelu, Glad şi Menumorut aveau ca şi religie catolicismul. După marea unire din   1918 religia predominantă era Catolică, iar ulterior pe pământul ţării noastre apar cultele protestante şi neoprotestante în Transilvania şi traduc o serie de Chatechisme, crezuri, rugăciunea Tatăl nostru, „Întrebarea creștinească” din 1559-1560 (care conține cele 10 porunci), cele 4 Evanghelii, Psaltirea „Palia de la Orăștie” (prima traducere a Vechiului Testament în limba română, realizată de către diaconul Coresi), „Noul Testament” în limba română din 1648 publicat la Alba Iulia, precum și „Catehismul calvinesc”, apărut în timpul domniei voievodului transilvan Gheorghe Rákoczi I. Ele au fost traduse în limba maghiară şi română. Istoricul Răzvan Theodorescu, afirmă că este o enormitate faptul că ne-am născut Ortodocşi, fiindcă Ortodoxia a fost adusă de Bulgari aproape de anul 1700. Din păcate supremaţia fiecărei religii s-a bazată pe forţă, cele mai crunte războaie aveau a bază aspectul etnic şi religios. La ora actuală în România avem 18 culte religioase amintite la început. Este necesar să cunoaşte câteva lucruri despre mususlmani. INTRODUCERE ÎN ISLAM. Facem o scurtă introducere în religia Islamului şi vom observa punctele comune, care sunt puţine, dar mult mai mari sunt diferenţele. Am văzut că religiile care descind din Avram sunt Iudaismul, Creştinismul şi Islamul care este o religie plagiată, Mahomed a trăit cu 600 de ani după Cristos întemeind religia transmisă de îngerul Gabriel profetului Mahomed timp de 20   de ani. Ca şi în alte religie ea nu este unitară, are două ramuri principale pe suni și shia, unde apar diferenţe de doctrină apărute după moartea lui Mahomed. Suniţii sunt majoritari iar şiiţii sunt o minoritate. Deşii se numesc popor al cărţii şi recunosc că Scripturile evreieşti sunt de inspiraţie divină, există mari diferenţa între Biblie şi Coran, ori manuscrisele Vechiului Testament au fost scrise cu multe secole înainte, Biblia are 40 de autori diferiţi, ce au scris pe parcursul a 1500 de ani, pe când   Mahomed este singur şi a „scris” în 20 de ani. Islamul are ca şi bază Coranul şi şi Haditi. Coranul are 14 capitole în ordine descrescătoare, el trebuie memorat, dar are şi contradicţii interne. Versetele paşnice sunt citate de musulmanii moderaţi, sunt considerate inferioare Coranului, iar cele care incită la ură sunt folosite de musulmanii radicali, iar Coranul şi şi Haditi formează legea islamică Sharia, urmată de practici religioase. Sharia înseamnă calea ce bună, dar însemnă şi un sistem politic / religios şi este interpretată de cărturari şi clerici musulmani şi reglementează viaţa credinciosului dar şi a unui stat islamic. Musulmanul are trei aspecte particulare în viaţa de credinţă: interzis, descurajat, permis, recomandat și obligatoriu, iar pedepsele sunt gradate inclusiv moartea. Dacă cineva părăseşte credinţa musulmană este ostracizat de familie, rude prieteni şi organele de conducere dacă avem de a face cu un stat islamic. Femeile sunt considerate inferioare bărbaţilor şi printre altele în public, doar ochii sunt descoperiţi, ele trebuie să dea dovadă de ascultare şi modestie. În unele state alte religii trebuie să plătească o taxă. Ca şi lider principal este Califul care ia hotărâri în toate aspectele spititual/politic/militar. Ca şi clădiri de închinare musulmanii au Moschei aşa cum noi avem Biserici sau Catedrale. Islamul consideră ca şi personaje biblice 25 ca profeţi, din care 5 sunt mai principali Noe, Avraam, Moise, Isus și Mahomed, ultimul fiind considerat “pecetea profeților”. Există 6 articole principale în Islam, iar Isus este considerat doar un profet. De asemenea nu cred în Trinitate. Există 5 stâlpi ai Islamului începând de la mărturisirea de credinţă până la pelerinajul de la Meca. Ramadanul este o zi de sărbătoare în religia musulmană. Aici vedem similarităţi cu poruncile din Vechiul Testament. Şihadul este considerat un stâlp al Islamului (casa păcii şi casa războiului), şi îndeamnă la luptă interioară dar mai ales împotriva duşmanilor lui Alah. Tot ce nu e musulman este un duşman, Islamul nu este o religie a păcii ci a sabiei. Ca şi locuri sfinte în Islam avem Meca unde profetul Mahomed a primit „revelaţia” şi Medina. Al treilea oraş este Ierusalimul unde profetul a făcut o „călătorie”, imaginară spunem noi. Ca şi Dumnezeu suprem în Coran Alah este singurul, credinţa fiind monoteistă, Iar Isus este considerată o fiinţă creată şi nu se recunoaşte rolul Său mântuitor. A recunoaşte o religie adevărată, unul din principii este etica la care se raportează credinciosul şi vom vedea cât de perversă este religia Islamului. Pedofilie și viol frecventate și acceptate în islamism Mahomed a lut de soţie o fetiţă de 6 ani ca acare a avut relaţii sexuale la 9 ani, el având 50 de ani. Acesta este o practică curentă în Islam. Alt exemplu de pedofilie este Bacha Bazi şi alţi băieţi minori sclavi sexuali in Afghanistan, în care băieţii ajung sclavi şi sunt abuzaţi. Aceste acte sunt o mândrie pentru bărbaţii care le practică dar nu şi pentru Islam. La fel se întâmplă şi cu bebeluşii care încă nu sunt înţărcaţi, acolo fiind reguli mai stricte. O fată care se căsătoreşte la o vrâstă fragedă va avea loc în cer, un caz cunoscut este SANAA, din Yemen Nujood Ali   de 10 ani şi aşa se întâmplă cu mii de tinere din Yemen, care sunt forţate de familie   să se căsătorească. Unele fete sau femei sunt înşelate dar poliţia nu face nimic, ori presiunea cea mai mare bine de la familie rude şi prieteni care ajun şi la omor. O femeie curdă a fost violată şi ucisă de membrii familiei fiind considerată o crimă de onoare. În timp ce violul şi pedofilia sunt la ordine zilei în Islam, despre persecuţiile împotriva creştinilor nu se spune nimic. În timp ce musulmanii fac aceste acte reprobabile în ţările lor dar şi în Occident ei strigă Allahu Akbar (Alah este mare). În Vechiul Testament scrie. Leviticul 18:22  Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urîciunev sau Deuteronomul 22:25  Dar dacă omul acela întâlneşte în câmp pe fata logodită, o apucă cu sila şi se culcă cu ea, numai omul care s-a culcat cu ea să fie pedepsit cu moartea” Învăţătura Islamului nu se compară că natura lui Dumnezeu, Islamul înjosesc victimele şi nu fac onoare religiei lor. Din păcate Occidentul preia aceste învăţături. Ele sunt minţi bolnave pervertite de păcat, minciuni, o degenerare spirituală, iar Islamul este o minciună și o farsă lipicioasă și periculoasă asupra omenirii. ESCATONUL ÎN CORAN. Şi Islamul ca majoritatea religiilor aşteptă o zi a judecăţii divine, Rai sau Iad, dar în funcţie de alţi parametri. Şi aici se aşteaptă Mahdi (similar cu Hristos în Islam), pentru dreptatea Islamului peste toată lumea. Personajul este un lider politico-religios-militar, care descinde din Mahomed şi sub drapelul negru al jihadului va cucerii Roma ca sediu al creştinilor. Şi aici apare un „anticrist”, după care urmează judecata lui Alah. Vedem multe similarităţi cu credinţa creştină în sensul acesta. Sfârșitul vremurilor în islam. Se poate face o paralelă între escatologia musulmană care aşteaptă şi ea un anticrist biblic, vizavi de interpretări ce înglobează UE, papalitatea şi creştinismul. Meca a fost construită pe 7 munţi ce va fi distrusă ((Apoc. 17:9). Un alt aspect este faptul că „Arabia Saudită împreună cu țările din Golful Persic sunt principalele exportatoare de petrol, un vin amețitor pentru națiuni, controlând astfel economia globală (Apoc. 18:3). Sunt amintiţi Gog şi Magog ce sunt identificaţi cu Turcia. (Ezechiel 38). Islamul este singurul care decapitează creştini (Apoc. 20:4) De asemenea este aşteptat un Calif având puteri supranaturale care vrea să schimbe vremurile, are pretenţia că Alah este mai mare ca şi Dumnezeul iudeilor şi persecută pe creştini (Daniel 7:25, Apoc. 13). De asemenea „Dajce vine să apere evreii este similar cu Hristosul biblic.”. În acestă situaţie „Poziționarea musulmani versus creștini-evrei e identică în ambele escatologii”. Noi ca şi creştini trebuie să ne rugăm pentru pace, pentru musulmani şi să vestim Evanghelia. De asemenea reamintim ce spune Dummnezeu lui Avram. Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: „Să trăiască Ismael înaintea Ta!” Dumnezeu a zis: „Cu adevărat, nevasta ta Sara îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el. Dar şi cu privire la Ismael te-am ascultat. Iată, îl voi binecuvânta, îl voi face să crească şi îl voi înmulţi nespus de mult: doisprezece voievozi va naşte şi voi face din el un neam mare. Geneza 17: 18-20)”. În concluzie şi descendenţii lui Isac şi Ismael trebuie să cunoască pe Cristos ca mântuitor. ISLAMUL ŞI ALTE RELIGII. De la început este necesară precizare că Islamul aşa cum am amintit, are două case (Casa Păcii şi Casa războiului), Islamul rămâne în esenţa sa o religie a războiului (Sahih Muslim 19:4294, trad. din engleză”).   Reluăm O SCURTA ISTORIE A ISLAMULUI / Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină. Întemeietorul a fost Mahomed care a trăit la 600 de ani după Cristos în peninsula arabă şi a înfiinţat religia Islamică ce prinde contur de abia în secolul 7 Mahomed fiind descendent al lui Avram din Ismael. După moarte lui locul este preluat de un Calif, ultimul fiind sultanul Imperiului Otoman, califatul fiind desfiinţat în anul 1924. Recent liderul statului Islamic Abu Bakr al-Baghdadi, s-a proclamat calif dar nu este recunoscut de nici o ţară. Ca şi întindere Islamul ajunge în din India până în Caucaz, Africa de Nord, Spania și Balcani. În ceea ce priveşte Occidentul, a încercat să cucerească ţările creştine dar este oprit în Sudul Franţei în anul 732 totuşi Spania rămâne sub puterea musulmană până în anul 1492. Pe de lată parte principatele române au luptat secole de-a rândul împotriva lor, dar Imperiul Otoman are pretenţia și îşi atribuie în mod abuziv o calitate, un drept, peste România încă din secolulu 14. La ora actuală ISIS, a mai rămas doar o fracţiune fiind pe cale de a fi învinsă. Se pune întrebarea De ce evreii şi arabii/musulmanii se urăsc unii pe alţii. Musulmani arabi sunt o majoritate dar există şi minorităţi în care musulmanii au alte religii, depinde de zonele geografice şi de statele respective. Ura faţă de evrei este reciprocă dar nu toţi sunt la fel, dar neîncrederea este alimentată din faptul că Isac a fost fiul promis pe când Ismael a fost fiul unei roabe egiptene care ca primii o promisiune istorică deloc favorabilă  „El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui”, fapt care s-a întâmplat de-a lungul istoriei. Islamul ca şi religie a adâncit conflictul, iar Coranul nu este consecvent cu atitudinea musulmanilor faţă de evrei, au fost perioade în istorie în care arabii şi evreii au trăit în pace sau indiferenţă uni faţă de alţii. În epoca modernă după cel de al doilea război mondial Naţiunile Unite au recunoscut ocuparea unui teren de către poporul evreu, la restabilirea statului Israel, teren care a aparţinut acestora, dar la vremea reocupării lui era locuit de arabi (palestinieni). De aici a pornit conflictul prin proteste la toate nivelele şi s-a ajuns la război, dar au fost respinşi de Israel, ajutată cu armament de USA, Israelul fiind este înconjurat de ţări arabe. De fapt prin promisiunea Legământului necondiţionat Dumnezeu dă acestui popor, Canaanul evreilor, iar Dumnezeu îşi zideşte o Casă numită Biserica şi din Vechiul Legământ se trece la noul Legământ în Cristos iar evreii au un drept divin pe acel loc. Arabii aşteaptă un alt fel de Mesia apar aspecte mai mult decât negative şi amintim ce spune David „„Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă”. Azi se asistă pe de altă parte la o invazie musulmană asupra Occidentului care l-a părăsit pe Dumnezeu. ISLAMUL IN EUROPA. Au fost două invazii ale musulmanilor în Europa noi vorbim acum la timpul aproximativ prezent iar în Europa avem o prezenţă „tradiţională” ca rezultat al ocupaţiei musulmane în Balcani, în Sud Estul Europei. Otomanii au favorizat musulmanii în detrimentul comunităţilor creştine de la graniţa imperiului (fosta Iugoslavie), dar acest lucru a dat naştere la „la tensiuni interetnice și interconfesionale puternice în regiune. Aşa s-a ajuns la războaiele fatricide din Iugoslavia cu caracter etnic şi religios, iar creștinătatea -musulmană s-a desprins de Serbia ortodoxă. Practic Iugoslavia s-a dezmembrat în mai multe state. În Europa influenţa musulmană a avut ca şi cauză emigranţii din ultimii 30-40 de ani, veniţi din fostele puteri coloniale din Est. Integrarea acestor imigranți în cultura țărilor gazdă este dificilă, iar statisticile demografice arată creșterea accelerată a comunității musulmane în detrimentul Occidentului caracterizat de secularism sau a creștinismului. În România Islamul este prezent în Dobrogea, turci și tătari în oraşele mari şi centre universitare în timpul regimului comunist mulţi musulmani au emigrat în Turcia. România ca şi ţară săracă este un mijloc de tranzit spre Europa. Jurnalist francez despre miza „războiului civilizator” al Occidentului: Elitele au organizat invazia. Acesta este un lucru adevărat afirmat de Eric Zemmour, care spune că elitele au stabilit şi coordonat o „invazie” în Europa, o emigraţie în masă, din dorinţa de a avea o clasă de slujitori, muncitori, care să înlocuiască europenii ce nu doreau să facă muncă necalificată. Invazia musulmană a crescut în mod impresionant chiar dacă unele state din UE s-au opus. Occidentul este implicat şi într-un război civilizator, în care elita organizat invazia, dar rezultatul se pare că nu va fi cel aşteptat ci invers şa cum s-a întâmplat cu Greci şi Roma, pentru că există sute de milioane de emigranţi majoritatea africani care va răsturna demografia şi îşi vor impune tradiţia obiceiurile şi religia şi nu se lasă asimilaţi. Din păcate fenomenul continuă şi ne putem gândi la „Nuiaua lui Ismaiel” care „corectează” Europa necredincioasă. În plus apar şi alte aspecte care afectează creştinismul (cât a mai rămas), ajungânduse şi la martiraj. PERSECUŢIA. Când două ţări intră în conflict în cazul nostru armata Islamică şi Israelul, pentru Fâşia Gaza ca şi punct strategic, palestinienii au lansat rachete pe teritoriul Israelului, s-a dat alarma şi populaţia a fugit spre adăposturi, au fost şi victime umane. Sistemul antirachetă a Israelului au distrus zeci de rachete şi a răspuns cu lovituri antiaeriene din Fâşia Gaza, unde un alt grup terorist, cu apartenenţă la Jihadului Islamic era în zonă. Violenţele au reînceput după un acord de pace, dar starea de ostilitate continuă. Oficialii palestinieni şi Israelulul se acuză reciproc, Israelul fiind acuzat de blocada asupra unui import de arme în fâşia Gaza unde locuiesc cam două milioane de oameni care sunt afectaţi de starea de război. Israelul apără pământul care a fost dat lui Avarm Isac şi Iacob şi noi trebuie să ne rugăm pentru evreii ca să-l cunoască pe Cristos ca şi Prinţ al Păcii. Creștinii din Orientul Mijlociu se confruntă cu cea mai aspră persecuție din istorie. Tot ce nu este Islam este duşman, iar creştinii din Orientul Mijlociu sufere cel mai cumplit. Astfel Coranul aprobă pedepse ca decapitări, crucificări, tăieri de membre și expulzări, precum și sclavia. Sutele de milioane de refugiaţi din faţa lui ISIS povests lucruri îngrozitoare despre decapitări, violuri și convertiri forțate. Creştinii sunt abandonaţi de către Occident şi s-a făcut un film despre Holocaust, ca să sensibilizeze creştinii din Occident asupra genocidului operat de ISIS, dar Occidentul tace pentru că este implicat. Faptul că majoritatea musulmană deţine controlul asupra marilor cantităţi de petrol, ele au fost colonii europene, iar graniţele au fost trasate de foste colonii de coloniile franco-engleze în mod  arbitrar  au creat tensiuni în zonă iar rezultatul sunt luptele inter-sectare și inter-tribale pe care le avem azi în state ca Yemen, Irak, Libia, Siria, Liban și alt state. Deci Europa creştină are a mare vină Islamul în Orientul Mijlociu Jihadiștii din Orientul Mijlociu cred că pot să facă orice altor minorităţi religioase cu drept din Coran (casa războiului). Creştinii asirieni din Nordul Iracului suferă persecuţie şi sunt tot mai puţini. Ei sunt ajutaţi de secretarului Kerry ca şi politician al SUA. Ce se luptă pentru redobândirea bunurilor, şi s-a creat un refugiu în câmpia Ninive pentru creştinii persecutaţi. În ciuda acestor persecuţii se produce o trezire spirituală, dar din păcate mulţi creştini occidentali au doar etichetă şi rămân insensibili la durerea altor creştini, această stare fiind o roadă a firi şi a păcatului. Dar ce face Biserica în acestă situaţie, unul din răspunsuri este că suntem prea puţini, prea mici, dar apare şi aspectul nepocăinţei, nu se cunoaşte şi practică părtăşia. Mulţi musulmani devin creştini din cauza cruzimii ISIS, sau prin viziuni supranaturale. Aşa lucrează Dumnezeu când doreşte să zidească Biserica în medii ostile. „Convertire a unui musulman la o altă religie implică presiuni din partea familiei, a comunităţii, iar în zonele cu țările fundamentalist-islamice, se riscă pedeapsa cu moartea pentru apostazie. În plus „Scopul final al Islamului este surprins în mai multe locuri în Coran și hadith-uri, și presupune supremația totală a Islamului peste tot pământul, pretutindeni: Mesagerul lui Allah a spus: „Mi s-a poruncit (de către Allah) să lupt împotriva oamenilor până când ei mărturisesc că nimeni nu are dreptul să fie adorat în afară de Allah şi că Mohammed este Mesagerul Său, şi până când vor face rugăciunile în mod corect, şi până când vor da milostenia obligatorie”. Primăvara arabă deşi a avut lideri mondiali, a fost o alternativă naţionalistă, de şi pare unită în realitate este divizată prin lupte interese naţionaliste şi religioase. Orice afirmaţie este neadevărată afară de faptul că Islamul este o religie a sabiei, azi gloanţe şi rachete şi alte forme de ucidere. Raport European – Antisemitism, islamofobie și problema imigranților în Europa. Parlamentul European în urma unei analize declară măcelul   efectuat de ISIS ca şi genocid împotriva umanităţii. Ei au dat o rezoluţie în acest sens şi se afirmă că „ „E foarte important să fie numit genocid. E important pentru că acesta e adevărul” a declarat Nina Shea, care lucrează cu cei de la „Freedom House”, un grup care documentează atrocitățile făcute de SIIL. În teritoriul ISIS aproape că nu mai există creştini, Isus avertizează asupra acestui fapt Căci dacă se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat?” fiind o realitate ce nu poate fi contestată. Şi alte organisme internaţionale atrag atenţia supra cestor atrocităţi. Creştini refugiaţi trebuie să fie finanţaţi de către bisericii, fiindcă nu mai au nimic. Mandatul creştinilor de al vesti pe Cristos este de a vesti Evanghelia, nu să facă politică aici nu este vorba de dreptul la vot, dar situaţia din Orientul Mijlociu ne obligă să punem presiune pe candidații prezidențiali din SUA să aibă în vedere libertatea religioasă și situația creștinilor din Orientul Mijlociu. Credinţa creştină trebuie apărată cu sabia pentru că acolo se află gruparea Boko Haram, Frăția Musulmană, grupările Hamas și Hezbollah şi altele în plus avem de luptat cu o ideologie, dar trebuie să învingem gruparea SIIL ca să nu-și extindă Statul Islamic, califatul. Din păcate religia creştină riscă să devină o religie a sabiei, gloanţelor şi a rachetelor, care distrug vieţi omeneşti şi contrazice porunca a doua „Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”. Din păcate istoria creştinismului se repetă indiferent dacă vrem sau nu, apropo de Cruciade. Islamul și alte religii- înțelegând ura Iranului pentru Israel. Deşi la început oficialităţi din USA au condamnat atrocităţile comise de ISIS, ca exemplu Hillary Clinton ce a afirmat că SIIL comite genocid, dar în decembrie 2015, Clinton a ezitat să folosească acest cuvânt. În Siria şi Irak numărul creştinilor a scăzut la jumătate. Alte voci au fost împotrivă în 2016 chiar înainte de termenul limită stabilit de Congres, secretarul de stat John Kerry a rostit cuvintele așteptate de creștini. „După părerea mea, Daesh (Statul Islamic) e responsabilă de genocid împotriva grupurilor din zonele pe care le controlează, printre care şi alte grupări religioase ca yazidiți, creștini și musulmani șiiți. Acesta este doar un pas pentru a ocroti pe creştini. S-a adoptat o Rezoluţia de Parlamentul European, cere „Curtea Penală Internațională să investigheze atrocitățile săvârșite de SIIL împotriva creștinilor, şi a altor minorități religioase. În continuare redăm pe scurt Istoria pe scurt a Orientului Mijlociu, din perspectivă creștină. Din secolul 1 crştinismul a fost prezent în zonele respective ori în anii 90 se mai găsesc cam 1 milion de creştini, din pricina atacului din Golf şi persecuţiei mulţi creştin au plecat. Dar Andrew White îi încurajează pe creștini să rămână în Irak? Creştinii au puţine opţiunii să plece, să rămână și să plătească taxa islamică pentru necredincioși, să se convertească la islam, sau să moară. Ei cer ajutor altor comunităţi creştine, unii au ajuns în taberele de refugiaţi Erbil, şi în alte zone din Kurdistan, unde găsesc loc de închinare dar şi multe privaţiuni. Echipa „Alfa Omega TV” l-a întâlnit pe Canon Andrew White la Ierusalim şi Vicarul Canon Andrew White afirmă că este necesar suport spiritual şi material, România a trecut prin perioada comunistă şi trebuie să înţeleagă suferinţele fraţilor din alte zone ca Mesopotamia. Un articol despre noi nu e deloc favorabil. Articolul despre invazia musulmanilor în Europa pe care nu vrei să-l citești: „Nu de străini avem să ne temem, ci de noi înşine. De la noi trebuie să începem socotelile” .  Avem discuţii aprinse în ceea ce priveşte fenomenul emigraţiei musulmane, care are consecinţe în plan etnic, ideologic, cultural şi religios, Simion Mehedinţi prinde surprinzător de potrivit pentru abordarea subiectului din acest unghi. Islamul şi creştinismul se lovesc una de alta şi se realizează tensiuni ajungându-se chiar la crime.   Ele dau naştere la scenarii de frică şi ameninţări, când litera legii este a timpului prezent la faptul că dictează supremaţia drepturilor omului sau naţiunilor. Mircea Eliade surprinde acest aspect „sub teroarea istoriei adevărul este că, indiferent dacă sunt goniţi de foame ori sunt trimişi intenţionat in Europa, oamenii acestei civilizaţii necreştine şi aflate la extreme de gândire şi atitudine faţă de noi, pătrund zilele acestea în inima civilizaţiei europene nu ca un pumnal ci ca o străfulgerare de conştiinţă. Dar nimic nu se întâmplă fără voia lui Dumnezeu. Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!”. Problema că acestă „străfulgerare a minţii nu se realizează nici în Europa post creştină nici la noi în România. Noi nu a simţit cu fraţii noştri la aflarea despre martirizarea creştinilor din Siria, Arabia Saudită sau alte părţi ale lumii, iar această stare este o roadă a păcatului. Nu ne venim în fire aşa cum a făcut tânărul din Pilda fiului risipitor. Ne este frică dar nu recunoaştem acest lucru astfel în ultimele vremuri să crească nivelul de civilizaţie prin recunoaşterea dreptului femeii la avort, să educe sexual copiii pentru ca planificarea familială să fie adânc implementată în societate, să ridice moartea la rang de drept? Ori din contră famliile cu mai mulţi copii au dat genii şi oameni celebrii ca Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Simion Mehedinţi şi alţii. A trecut vremea să se trăiască la sate, cu mulţi copii, majoritatea fug la oraş cu motive întemeiate sau fără, contează aspectul material, fără o agricultură proprie şi cu „industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire” (Ion Luca Caragiale). Această stare este sinucidere naţională, iar românii sunt depăşiţi, fiecare este responsabil şi cui îi revine însă rolul să ne mişte inimile spre recunoaşterea acestor adevăruri şi spre rugăciunea pentru a trece a câta oară o nouă cumpănă a istoriei dacă nu noi poporul şi cei care ne conduc. Islamul şi creştinismul îşi dispută lumea. Este vorba de faptul că Islamul a revenit a treia în Europa şi aplecat de nevoie dar după toate probabilităţile acum o va cuceri sau cel puţin are acestă intenţie prin ideologie şi atacuri teroriste. Intenţiile lor sun clare „Vrem o armată de predicatori şi învăţători care vor prezenta Islamul în toate limbile şi în toate dialectele”, spune Yusuf al-Qaradawi, cleric musulman şi lider al Consiliului European pentru fatwa și investigaţii (ECFR). Studierea acestei invazii fenomen o face Patrick Sookhdeo, director internaţional al Barnabas Fund” afirămă faptul că secularizarea a slăbit fundamentele creştinismului în societatea occidentală şi fac mai uşoară eforturilor musulmanilor radicali de a cuceri ţările din Vest. O majoritate de creştini au doar etichetă, iar o mare parte „se ruşineasă” de identitatea lor din pricina trecutului ca războaie mondiale, Holocaustul, rasismul şi altele. Musulmanii au o creştere demografică foarte mare faţă de europeni iar în La Amsterdam şi la Bruxelles, numele dat cel mai frecvent nou-născuţilor este Mahomedm ocupând locul 3, deci impactul este neaşteptat de mare. De asemenea prea multe biserici goale se transformă în moscheii în Germania şi Sua, unde s-a clădit o moscheie în apropiere de locul unde s-au aflat turnurile World Trade Center, prăbuşite în urma atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001.   Spre sfârşitul secolului XXI, musulmanii vor fi o majoritate. Alte voci susţin contrariul şi afirmă că numărul musulmanilor creşte spectaculos în Africa şi Asia, dar şi numărul de creştini, Creştinismul versus Islamizare poate însemna o provocare cât şi posibilitatea de a vesti Evanghelia. De la musulmani se poate învăţa râvna şi sacrificiul făcut de Biserica Primară şi suferinţa prin care au trecut apostolii şi Pavel, aspecte pe care creştinismul actual le-a piedut de mult. Întrebarea se pune eu sau noi ce facem cu privire la Evanghelie. Nuiaua lui Ismael corectează Franța? BY BRAZILIENDAN ON APRILEIE 11 2008(2) Întoarcerea la rădăcinile creştine: preşedintele francez Emmanuel Macron provoacă “republica laică” Se poate reaminti un verset din Geneza cu privire la descendenţii lui Ismael „Îngerul Domnului i-a zis: Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. 12  El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” Preşedintele Franţei şi-a schimbat atitudine şi într- europă laică s-a stârnit un val de proteste afirmând că „vrea să repare legătura deteriorată dintre Biserica și Stat într-o țară impregnată de principiul laicității şi face paşi spre Biserica Catolică şi arată că relaţia dintre Biserică şi Stat este un lucru bun. Şi în alte state din Europa sunt discuţii aprinse pe tema acesta. Acestea sunt mişcări cu caracter politic şi este un compromis. Dar ele   sunt doar praf în ochi pentru că  „Expert Codul tăcerii” ascunde un val de atacuri asupra simbolurilor creștine din Europa. Notre Dame a ars, dar alte 2.000 de lăcașuri creștine din Franța au fost profanate sau incendiate în ultimii doi ani și s-a tăcut. Problema că necredinţa Ocidentului în Dumnezeu îi face pe europeni să caute soluţii care nu sunt în mâna lor, iar Dumnezeu este suveran peste istorie. Isaia vede norii negrii ai imperiului asirian ce vine spre Regatul de Nord, Ieremia încearcă până în ultima clipă să determine Imperiul lui Iuda să se întoarcă la Dumnezeu, iar Osea ultimul proroc din Regatul de Nord nu înţelege cum Dumnezeu pedepseşte Israelul aducând peste ei un popor şi mai rău. Problema de faţă este un fals, fiindcă este vorba de o religie şi nu de o adevărată credinţă în Dumnezeu. Cine seaamnă vânt culege furtună. SIMBOLURI /Notre Dame. Simbolurile ca şi definiţie sunt un semn, o imagine, etc ce reprezintă direct sau indirect un obiect o fiinţă o idee, o noţiune o însuşire, un sentiment, în cazul nostru o religie şi anume religia creştină. A batjocori aceste simboluri înseamnă a jigni o persoană sau o naţiune iar când a ars acoperişul catedralei Notre Dame, exact acest lucru s-a întâmplat, deşi avem de a face cu o cultură laică, dar trecutul este creştin.   Dar părerile sunt împărţite autorităţile susţin că a fost un accident, ori cele mai multe atacuri asupra bisericilor care au fost profanate sunt trecute sub tăcere. Şi atacurile şi făptaşii sunt „spălaţi”, iar cei care iau poziţie sunt acuzaţi de ură promovarea discursului urii, de rasism şi sunt ostracizaţi. Există un cod al tăcerii cu privire la ce fac musulmanii în detrimentul Occidentului (Raymond Ibrahim). Există şi alte voci, saituri nonguvernamentale care atrag atenţia asupra acestui fenomen. În Germania există un război înfiorător împotriva a tot ceea ce simbolizează creștinismul, atacuri asupra crucilor de pe vârful munților, statui profanate pe marginea drumului, biserici vandalizate, și, mai nou și cimitire. Chiar dacă Franţa este laică, cu statut de ţară democratică, este părtinitoare în ceea ce priveşte religia creştină Există cruci rupte, altarele sunt distruse, bibliotecile incendiate, cristelnițele sunt răsturnate, iar ușile bisericilor mânjite cu expresii islamice precum „Allahu Akbar”. Argumentele sunt suficiente şi există o creştere ascendentă a atacurilor asupra bisericilor creştine. Pasivitatea nu poate duce las nimic bun şi trebuie luată o poziţie mai fermă la nivel de Occident, ţară dar şi eu ca şi creştin. (Traian Ungureanu). Toți au pomenit arta, cultura, artefactele, simbolistică pariziană și respectul pentru vestigii istorice. Nimeni n-a vrut sau n-a știut să pătrundă în tristețea unei epoci de adîncă defăimare, dispreț și ostilitate față de creștinism.” Din păcate toate cuvintele despre „Omagierea oficială a Catedralei Notre Dame” sunt doar ipocrizie. Acest lucru este o agonie spirituală ce duce la moarte, dar avertismentele au venit de mai de mult cu privire la valorile creştine în cazul acest acoperişul Catedralei Notre Dame. Cu mul înainte de acest eveniment creştinii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia au fost, sunt şi vor fi prigoniţi, fără nici o reacţie pozitivă sau de împotrivire din partea Occidentului. Singura minoritate ce nu este apărată este creştinismul care la ora actuală statutul de proscris. Scara de valori s-a inversat, iar o persoană educată şi la curent cu ştirile va afla din mas-media că tradiția creștină e o fabrică de rasism, violență și superstiții. Scara de valori s-a întors pe dos iar cei care deplâng ce s-a întâmplat la Notre Dame se află sub presiunea propriilor convingeri şi nu văd în acest edificiu „decât o mașină de absorbit turiști, propagând imaginea Franței și, prin asta, o sursă de încasări.” Notre Dame poate fi restaurată sau să devină moscheie, în schimb biserica este atăcată şi i se aduce cele mai aspre acuzaţii, majoritatea adevărate astfel trăim, în schimb, febril, cronica mediatică a Bisericii denunțate ca vizuină de pedofili, sunt multe voci care argumentează că Biserica se autodistruge şi o aliniază la practicile sexuale curente rămân neauzite. Procesul de degradare şi nimicire a început în timpul revoluţiei franceze, când a fost jefuită, transformată în depozit, restaurată şi sărbătorită prin două culte monstroase: Cultul Rațiunii și Cultul Ființei Supreme ambele impuse cu forța și sărbătorite, la Notre Dame, în numele libertății. Acest este un prim foc ce a ars credinţa Occidentului faţă de Dumnezeu. Catedrala a fost începută să fie construită în anii 1160 şi nu   s-a terminat într-o viaţă de om ci cam în 300 de ani. Acest lucru a însemnat comunitate şi comuniune, o lume solitară şi speranţa din care s-a născut Europa. Acolo au fost încoronaţi regii Franţei şi a Angliei ce rămâne un simbol al trecutului „Europa Catedralelor a fost Europa”. În 1904 Marcel Prust   reproşa deja că lumea lăsa Catedrala Notre Dame, în mizerie. La fel Victor Hugo scria Cocoșatul de la Notre Dame și atenţiona ca creştinii să vină în ajutorul Catedralei lăsate uitării. Occidentul nu a luat în seamă avertismentele, dar a rămas speranţa credincioşilor anonimi când „Mii și mii de necunoscuți au plâns, au cântat și s-au rugat în fața Catedralei cuprinse de flăcări”, arătând o credinţă vie. A fost o surpriză pentru elite care au hotărât un viitor comun o Europă laică cu mai multe viteze. Creştinismul de suprafaţă nu are cum să dăinuiască. (Autor: Traian Ungureanu, europarlamentar). Să facem o ANALIZĂ – Invazia musulmană în Europa. Terorismul Islamic a invadat Europa creştină, dar cauzele sunt mai vechi, cronicizate şi două mari civilizaţii se ciocnesc, cu foarte multe victime colaterale, oameni şi state. Primul val de refugiaţi au fost relativ paşnici, şi au venit prin anii 90 odată cu deschiderea frontierelor, majoritatea au venit din Turcia și din zona Magrebului, legal sau ilegal pentru o viaţă mai bună. Dar ele au devenit mai târziu un „cap de pod” pentru asaltul migraţiei din 2015 musulmanii fiind refugiaţi de război. Dar se întâmplă un fenomen din populaţii minoritate devin populaţii conlocuitoare, din cauza diferenţelor cu privire la sexualitate şi diferenţele enorme între cele două civilizați, creștină și musulmane. În Europa predomină hedonismul şi aspectul material şi spiritual se sustrag religiei şi moralei, acceptă homosexualitatea din raţiuni politice şi pentru a manipula în timp ce populaţia musulmană prin practicarea haremului, un bărbat cu 3 sau 4   neveste poate să aibă 20 de copii   are o creştere demografică foarte mare. Suntem departe de creştinism şi Biblie Geneza 19:5  Au chemat pe Lot şi i-au zis: „Unde Sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei,” cetăţi care au fot nimicite de Dumnezeu fiind vorba de Sodoma şi Gomora. Nici în timpul lui Pavel nu era mai bine Romani 1:26  Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27  tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor” . Familia tradiţională este mult slăbită. Şi în Africa comunităţile supravieţuiesc prin numărul mare de copii daţi la orflinate , iar raportul de rudenia mamă, copil, tată, copil fiind puternic diminuat. Astfel Europa depravată nu mai are şansa să devină populaţie dominantă. La musulmani pierderile tinerilor şi copiilor morţi în războaie sau atacuri sinucigaşe sunt acoperite cu repeziciune. Aşa au făcut şi turcii care au răpit copiii din România şi ia făcut ieniceri fideli sultanului cum fac astăzi jihadişti de azi cu atentatele lor teroriste. La războaiele anti-musulmane s-a răspuns prin atacuri teroriste sinucigaşe şi războia de gherilă. Războiul SUA împotriva Irakului viza resursele de petrol dar şi miza politică. Tot aşa face acum şi Occidentul cu statele din UE „“Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă-n poartă. De-am închide-a țării poartă, Alții ne-ar cerși la poartă !” (Octavian Goga), aşa cum s-a mai făcut. Astfel dispare aspectul suveran al statelor care fac parte din UE, şi nu mai sunt stăpâne pe resursele lor naturale. La fel în lumea arabă, „primăvara arabă” a fost doar o regie a SUA, cu scop de destabilizare din Tunisia până în Yemen (William Engdahl), care mai afirmă că scopul SUA, G. W. Bush la o reuniune a G8 din anul 2003, proiect numit „Orientul Mijlociu după căderea URSS, este de a controla acela de a pune sub controlul său militar resursele din Africa şi Orientul Mijlociu, spre a putea bloca în acest fel creşterea economică în China şi Rusia. Dar în momentul de faţă USA este în declin în privinţa controlului militar şi revoltele se ţin lanţ. Prin aşa zis democratizare a ţărilor arabe, se urmăreşte a se implementa economia de piaţă, după indicaţiile FMI, care să poată să-şi ia partea. Aceste lucruri se resimt şi în ţara noastră. China a invita 40 de şefi de state din Africa pentru a face investiţii acolo făcându-le oferte de afaceri deosebit de avantajoase și propunând-le în acelaşi timp să facă investiţii, să construiască în Africa locuinţe, spitale şi să realizeze mari proiecte de infractructură, tot ceea ce nu a făcut FMI în Africa timp de 30 de ani de când se află înfipt acolo. Dar Pentagonul a constituit un „Centru de comandă” special pentru Africa, şi a început cu destabilizarea ţărilor bogate în resurse de petrol din Nord dar a fost manipulată şi minoritatea curdă, un popor fără ţară. Ca şi rezultat politica SUA a dus la distrugere, astfel Tunisia, Egiptul, Siria şi Libia altădată ţări prospere sunt acuma ajunse prin ele însele la anarhie şi ruină. Aşa s-a produs exodul refugiaţilor încurajaţi de Occident şi lovind „spiritul creștin european”. Alte state au rezistat destul de mult Gadafii a rezistat mai mult, iar conducătorii Libiei au primit ajutor de la federaţia rusă, iar pe de altă parte Arabia Saudită este sprijinită de SUA. Un motiv este şi pe unde trece conducta de gaz metan, şi fiecare se luptă pentru un traseu favorabil Rusiei sau Americii. Pe de altă parte Anglia a planificat războiul civil dintre „Siria, SUA, Israelul și Marea Britanie şi a finanaţat Siria şi grupările jihadist care au condus la apariţa statului Ismanic, fiind o creaţie   SUA ca şi Al-Quaeda (Roland Dumas).   Nu există răspundere personală şi de abia după ce personajele cheie ies din sistem fac dezvăluiri. Aşa se face că în urma migraţiei agresive dispare cu repeziciune atât Europa marilor culturi   Europa literaturilor clasice, a artelor plastice, a muzicii simfonice și a filosofiei cât și Europa fericirii cotidiene, a vieții plăcute și a divertismentului. În plus apare sentimentul de nesiguranţă la populaţia civilă cu privire la propria viaţă. S-a produs efectul de bumerang SUA și o Europă prea servilă în raport cu SUA, plus elitele nu îşi dau seama sau nu vor „după mine potopul” şi dau dovadă de iresponsabilitate politică. O altă problemă sunt cotele de emigranţi sunt repartizate în mod obligatoriu statelor membre UE fără a fi consultaţi, refugiaţii sunt primiţi în centre de primire unii găzduii în centre de primire confortabile, hrăniți, apoi ajutați să primească gratis o locuință, să li se ofere un loc de muncă și să fie integrați în societățile occidentale în timp ce popuaţia autohtonă are de suferit mai ales în ţările sărace. Nu există o evidenţă clară a numărului de refugiaţi, Pe de altă parte gloatele de refugiaţi sunt greu de controlat în ele se află și foarte mulți bărbați tineri, atletici, care pretind că nu au acte de identitate asupra lor dar refuză să fie identificai şi amprentați. Ei refuză ajutoarele de la Crucea Roşie, aspect pe care îl văd şi musulmanii moderaţi dar şi occidentali, practic sunt infiltraţi terorişti gata de acţiune. Aici nu este vorba de integrare nu au cultura necesară pentru a se integra, și conștiința de sine a Europei ci mai degrabă vin să domine. Astăzi lucrurile sunt mai periculoase ca pe vreme expasiunii otomane mai ales în sensul că posibilitatea unui singur om este mult mai mare de a face rău cu arme mai sofisticate. Este un război musulman sinucigaşi, apropo de avioanele kamikaze din al doilea război mondial, o caracteristică a Orientului, pusă faţă în faţă cu soldatul european care este un alt gen de luptător. Se pare că Europa nu mai are şanse să câştige acest război nici în plan militar nici creştin / ideologic. Acest evenimet, emigraţia de lungă durată este doar o afacere pe plan mondial. În postura de colos cum este USA, dai ordine, iar statele mici se supun de voie sau de nevoie (prof. univ. dr. Nicolae IUGA). EMIGRAŢIA ROMĀNEASCĂ. Cu privite la acest aspect noi ştim că dacii se trag din poporul tracilor, au fost cuceriţi de romani şi stau la baza formării poporului român. Dacii aveau o religie monoteist dar au acceptat zeităţle romane şi greceşti şi religia devine politeistă. Apar valuri de popoare migratoare, au fost enumerate mai sus care au influenţat cultura şi religia autohtonă. Cu privire la fenomenul emigrării după 1989 părerile sunt împărţite, unii susţin realizarea personală, vise pentru mai bine, alţii sunt numiţi trădători de patrie, absenţa iniţiativei iar cei care nu pleacă, sunt acuzaţi de acceptarea destinului printre altele, avem spitale şi   angajaţi puţini, şomaj o politică instabilă etc dar uită de patrioţii adevăraţi ce sunt legaţi de glie. Alegerile sunt dificile şi se merge de la un optimism orb, la a pleca cu familia sau singur pentru un câştig financiar mai bun. S-au făcut multe munci la negru cu un standard inferior pregătiri pe care o au, dar majoritatea au falimentat, ori uni au reuşit. Cei mai mulţi motivează emigraţia pentru binele copiilor, dar abia acum aflăm ce este dincolo de Cortina de   fier Nu te-am Cunoscut (pastor Viorel Iuga https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/nu-te-am-cunoscut. Este necesară o definire a termenilor, care sunt deportări sau colonizări forţate di cauza războaielor de cucerire aşa cum au făcut hunii, turcii tătarii, etc. Exemple de emigraţie a ţiganilor care au venit în Moldova şi au fost „confundaţi” cu tătarii sau turcii, deşi au venit din India şi au fost trataţi foarte dur. Mareşalul Antonescu sprijinit de naţionalişti ia trimis în Transnistria alături de evrei. Ulterior sub comunism au fost aşezaţi în sate ţigăneşti, iar statul ia vândut pe valută forte în Israel Alte minorităţi printre care „Romānii, maghiarii şi saşii recalcitranţi la noua politică agrară („chiaburii”) au fost re-educaţi īn „centre de cultură şi civilizaţie autentic românească” prin unghere uitate de lume din Bărăgan. De asemenea migraţia ţăranilor de la sate, care nu oferă nimic, la oraşe intră tot în categoria unor colonizări forţate. Acum migraţia musulmanilor este oprită de unele state cu arma în mână de grăniceri pe fâşii tot mai largi şi mai sofisticat protejate cu tot felul de tehnologii, de la şanţuri cu apă şi garduri cu sârmă ghimpată, până la gardurile electrice, câinii de pază şi sistemele electronice moderne, etc, dar refugiaţii sunt chemaţi de elitele ce conduc lumea. Ca exemplu am dat finlandezii din Rusia, ruşii din Republica Moldova sau maghiarii din România. La fel federaţia Iugoslavă s-a desfinţat pe criterii etnice şi religioase, iar India şi Pakistanul, ce reprezentau cândva Indiile Orientale, s-au despărţit, pe aceleaşi criterii. Un   alt cuvânt este numită „beşenie, „şi-a pus traista īn băţ,” din faţa unui pericol eminent ca invazia turcilor sau a tătarilor „Şi abia plecă bătrânul, Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,  Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase,  Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă…(Scrisoare a–3-a de   Mihai Eminescu)”. Termeni nu trebuie confundaţi cu inginerii de tip CARI-TAS, FNI, şi altele. Fenomenul este vechi încă din antichitate se enumera fenicienii şi grecii antici, întemeietori de colonii īn tot bazinul Mării Mediterane, sau vikingii, primii descoperitori ai Islandei şi ai Americii de Nord, ca să amintim doar câteva exemple. Tot aşa se poate spune despre colonizarea Americi despre Australia unde practic populaţie băştinaşă a fost exterminată. Exită opţiunile moderne de colonizarea a zonelor reci, a oceanelor sau a spaţiilor extra-terestre care se în scriu exact în această tipar. Un alt termen este Auto exilarea, unde intră în ecuaţie liberul arbitru, dreptul la autoderminere, dar în care elitele încercă să falimenteze guvernele din interese politice a altor ţări. În situaţii ca exod, bejenie, colonizare, reprezentare oficială, intră în acţiune spiritul de atoconservare în care avem de a face cu militartism, spiritul de grup, poate fi numit şi interese de partid/breaslă/denominaţie apărarea familiei, şi ne vin în minte cuvinte ca inaniţie”, „deportare” sau „suferinţă”. etc. De fapt auto exilarea est o fugă din faţa răului fizic sau etnic / religios. Dumnezeu îngăduie emigraţia, care depinde şi de scop. Emigraţia īn Biblie. În Vechiul Testament, avem doar trei situaţii sub aspect pozitiv ca persecuţie politică, neînţelegeri īn familia lărgită, absenţa resurselor materiale. Nu se ia în calcul răspândirea pe glob a descendenţilor lui Adam, (colonizare) ieşirea poporului Israel din Egipt ce este un exod, şi deportările regatelor din Nord şi din Sud. Ca exemplu de emigraţie este momentul când Avaram pleacă din Canana în Egipt, Isaac când pleacă din Canaan īn Gherar, Işmael când pleacă din Canaan īn pustia Arabiei, pe Iacov când pleacă din Canaan īn Padan-Aram, pe Esau când pleacă din Canaan īn Seir, pe Moise când pleacă din Egipt, īn Midian, pe egiptenii contemporani cu Moise care părăsesc Egiptul pentru a-i însoţi pe evrei īn Canaan, pe Eli-Melek cad pleacă din Iudeea īn Moab, pe Rut cad pleacă din Moab īn Israel, pe Iefta când pleacă din Ghilad īn Gherar, pe David când pleacă din Iudeea īn Moab, apoi īn Filistia, pe părinţii lui David care se refugiază īn Moab, pe Ieroboam când pleacă din Iudeea īn Egipt, mercenarii din garda personală a lui David plecaţi din Filistia, Grecia sau Creta la Ierusalim, pe israeliţii repatriaţi întorşi la Ierusalim din diverse părţi ale imperiului medo-persan. Se cunoaşte reversul medaliei, migraţiune fiind ceva temporar iar cei care se întorc o să cunoască dezmoştenire sau indezirabilitate. Aspecte ce se întâlnesc la noi în ţară şi în Occident. O situaţie deosebită este migrarea lui Avaram spre ţara promisă, pentru a forma un popor care să îl ducă pe scena istoriei pe Mesia. Doar sub aceste aspect înţelegem anumite pasaje din biblie, ca  Cum să cântăm noi cântările Domnului pe un pământ străin?, sau lacrimile celor bătrânilor care au făcut comparaţie între primul şi al doilea Templu. Naraţiunile biblice sunt adevărate ele „presupun calitatea de moştenitor al Canaanului pentru statutul fiecărui evreu. Dumnezeu vorbeşte doar de o rămăşiţă care va fi mântuită din evrei, Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămăşiţa va fi mântuită, aspect ce include şi Biserica ce este Noul Israel, fiindcă am văzut că majoritatea evreilor nu au ascultat de Dumnezeu. Ţara sfântă a fost primită prin mandat divin, dar nu acest lucru se poate spune şi despre sentimentul omului legat de glia strămoşească şi se produc conflicte între „românii, maghiarii, saşii (câţi vor mai fi), evreii şi, mai ales, ţiganii care au cunoscut dureroasa experienţa a deportării Transnistria, Bărăgan, şi mai sunt exemple nefericite. Vremurile şi graniţele se schimbă fără voia omului, ci de imperii şi state puternice. Emigraţia lui Israel. Evreii din Ţara Sfântă îi cataloghează pe cei care pleacă ca fiind nepatrioţi în acuza este fundamentată teologic pe doctrina promisiunii Canaanului pentru poporul evreu. Biblia nu dă exemple de intervenţii divine cu privire la migraţia altor popoare afară de evrei care cucereşte „ Canaanul ce este luat din moştenirea triburilor canaanite şi dat în moştenirea seminţiilor israelite. Nu se poate construi o teologie a frontierelor, bazate pe drept divin aşa cum face Islamaul fiindcă contrazice providenţa şi nici centralitatea lui Cristos īn istoria lume, iar Islamul are ca şi inspraţie voia lui Satana. Din acest motiv escatologia cu privire la soarta naţiunilor este total greşită. Deşi poporul evreu era cucerit de romani, s-au păstrat grupuri şi partide ce erau legate de pământul sfânt prin promisiune divină, dar cei care obţineau cetăţenia romană utilizau şi acest drept un exemplu fiind Pavel, care deşi a suferit mult a reuşit să răspândească Evanghelia în zone mult mai mari. Ca misionar, atât el, cāt şi alte grupuri misionare din biserica primară, au fost capabili să parcurgă trei continente. Tot aşa se întâmplă azi cu creştinii, misionari, care au infinite posibilităţi de comunicare a Evangheliei. Există suferinţă atunci şi acum şi chiar Isus îndeamnă creştinii persecutaţi să meargă în altă parte. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului. 24  Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. Israelul dispare ca şi Stat în anii 70 d.Cr şi este reânfinţat de abia în anul 1948, fiind înconjurată de ţări arabe. Creştinismul nu mai face diferenţa dintre oameni. Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. 28  Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus.” Creştinul ca şi naţiune nu mai are fundament şi dacă revenim la versetul de la început Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ,” se poate adăuga „nu vă războiţii uni cu alţii, fiindcă acest lucru nu intra în planul lui Dumnezeu. Emigraţia este un drept pentru oricine. Întrebare care se pune este că un creştin poate emigra. Se pare că răspunsul este DA, dar fără a generaliza. Noi nu ne putem compara cu migraţiile din Vechiul Testament, nici cu creştinii primului secol care au fost persecutaţi şi au plecat în alte părţi Noi trebuie să fim ambasadori ai cerului indiferent de locul în care ne aflăm iar mesajul Evangheliei poate fi dus de către oricine, nu avem a „castă superioară” pentru aşa ceva. O întrebare care se pune este eşti tu dispus să călătoreşti împreună cu Dumnezeu? Dacă nu se întâmplă aşa decizia este inconştientă, dar şi un risc asumat. Dacă vin misionari din alte părţi şu Evanghelizează România este o ruşine pentru noi, fiind ţară creştină. Dumnezeu a vorbit prorcului printr-o măgăriţă Domnul a deschis gura măgăriţei, şi ea i-a zis lui Balaam: „Ce ţi-am făcut, de m-ai bătut de trei ori?”. În acest caz Dumnezeu în mod sigur va vorbi creştinilor prin Cuvântul Lui, iar ca şi final acest lucru depinde de relaţia credinciosului cu Dumnezeu şi la modul teoretic migraţia este un drept pentru fiecare (LAVINIU LIBERIS)

9).BIBLIOGRAFIE.

 Sait https://sites.google.com/site/istoriareligiilor/religia-geto-dacilor

Saithttp://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Studiu:Marile_migraţii_şi_spaţiul_carpato-danubiano-pontic

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/România

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului_în_România

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragoș_I

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_românilor

Sait http://culte.gov.ro/?page_id=57

Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

Sait https://www.seruah.com/pedofilie-si-viol-frecventate-si-acceptate-in-islamism.html

Sait http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/islam/introducere-in-islam

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/evrei-arabi.html

Saithttps://www.activenews.ro/externe/Jurnalist-francez-despre-miza-„razboiului-civilizator-al-Occidentului-Elitele-au-organizat-„invazia-migrantilor-pentru-a-importa-o-clasa-de-slujitori-care-sa-i-inlocuiasca-pe-europeni

Sait https://www.stiricrestine.ro/2019/05/04/israelul-atacat-cu-rachete-lansate-din-fasia-gaza/?

Sait https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5520-crestinii-din-orientul-mijlociu-se-confrunta-cu-cea-mai-aspra-persecutie-din-istorie

Sait https://www.activenews.ro/stiri-social/Articolul-despre-invazia-musulmanilor-in-Europa-pe-care-nu-vrei-sa-l-citesti-Nu-de-straini-avem-sa-ne-temem-ci-de-noi-insine.-De-la-noi-trebuie-sa-incepem-socotelile

Sait https://semneletimpului.ro/religie/islam/islamizarea-europei/islamul-si-crestinismul-isi-disputa-lumea.html

Sait https://barzilaiendan.com/2018/04/11/nuiaua-lui-ismael-corecteaza-franta/

Sait https://www.cotidianul.ro/bisericile-incepsasetransformeinmoschei

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html

Sait https://www.activenews.ro/externe/Expert-„Codul-tacerii-ascunde-un-val-de-atacuri-asupra-simbolurilor-crestine-din-Europa.-Notre-Dame-a-ars-dar-alte-2.000-de-lacasuri-crestine-din-Franta-au-fost-profanate-sau-incendiate-in-ultimii-doi-ani-si-s-a-tacut-155502

Sait https://dexonline.ro/definitie/simbol

Sait https://www.activenews.ro/externe/Expert-„Codul-tacerii-ascunde-un-val-de-atacuri-asupra-simbolurilor-crestine-din-Europa.-Notre-Dame-a-ars-dar-alte-2.000-de-lacasuri-crestine-din-Franta-au-fost-profanate-sau-incendiate-in-ultimii-doi-ani-si-s-a-tacut-155502

Sait https://www.stiricrestine.ro/2019/04/22/traian-ungureanu-ce-a-ars-la-notre-dame-i/?

Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Kurzi

Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

ARDELEAN VIOREL

[1] Sait https://sites.google.com/site/istoriareligiilor/religia-geto-dacilor

[2] Sait http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Studiu:Marile_migraţii_şi_spaţiul_carpato-danubiano-pontic

[3] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/România

[4] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului_în_România

[5] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Dragoș_I

[6] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului_în_România

[7] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_Ioan_Cuza

[8] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_românilor

[9] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_creștinismului_în_România

[10] Sait http://culte.gov.ro/?page_id=57

[11] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[12] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[13] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[14] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[15]Saithttps://www.seruah.com/pedofilie-si-viol-frecventate-si-acceptate-in-islamism.html

[16Saithttps://www.seruah.com/pedofilie-si-viol-frecventate-si-acceptate-in-islamism.html

[17]Saithttps://www.seruah.com/pedofilie-si-viol-frecventate-si-acceptate-in-islamism.html

[18] http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/islam/introducere-in-islam

[19] Sait http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/islam/introducere-in-islam

[20] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[21] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/evrei-arabi.html

[22] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/apologetica/introducere-in-islam/

[23] Sait https://www.activenews.ro/externe/Jurnalist-francez-despre-miza-„razboiului-civilizator-al-Occidentului-Elitele-au-organizat-„invazia-migrantilor-pentru-a-importa-o-clasa-de-slujitori-care-sa-i-inlocuiasca-pe-europeni

[24]Saithttps://www.stiricrestine.ro/2019/05/04/israelul-atacat-cu-rachete-lansate-din-fasia-gaza/?

[25] Sait https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5520-crestinii-din-orientul-mijlociu-se-confrunta-cu-cea-mai-aspra-persecutie-din-istorie

[26] Sait https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5520-crestinii-din-orientul-mijlociu-se-confrunta-cu-cea-mai-aspra-persecutie-din-istorie

[27] Sait https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5520-crestinii-din-orientul-mijlociu-se-confrunta-cu-cea-mai-aspra-persecutie-din-istorie

[28] Sait https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/stiri/5520-crestinii-din-orientul-mijlociu-se-confrunta-cu-cea-mai-aspra-persecutie-din-istorie

[29] Sait https://www.activenews.ro/stiri-social/Articolul-despre-invazia-musulmanilor-in-Europa-pe-care-nu-vrei-sa-l-citesti-Nu-de-straini-avem-sa-ne-temem-ci-de-noi-insine.-De-la-noi-trebuie-sa-incepem-socotelile

[30] Sait https://semneletimpului.ro/religie/islam/islamizarea-europei/islamul-si-crestinismul-isi-disputa-lumea.html

[31] Sait https://barzilaiendan.com/2018/04/11/nuiaua-lui-ismael-corecteaza-franta/

[32] Sait https://www.cotidianul.ro/bisericile-incepsasetransformeinmoschei

[33] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-ieremia.html

[34] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-osea.html

[35] Sait https://www.activenews.ro/externe/Expert-„Codul-tacerii-ascunde-un-val-de-atacuri-asupra-simbolurilor-crestine-din-Europa.-Notre-Dame-a-ars-dar-alte-2.000-de-lacasuri-crestine-din-Franta-au-fost-profanate-sau-incendiate-in-ultimii-doi-ani-si-s-a-tacut-155502

[36] Sait https://dexonline.ro/definitie/simbol

[37] Sait https://www.activenews.ro/externe/Expert-„Codul-tacerii-ascunde-un-val-de-atacuri-asupra-simbolurilor-crestine-din-Europa.-Notre-Dame-a-ars-dar-alte-2.000-de-lacasuri-crestine-din-Franta-au-fost-profanate-sau-incendiate-in-ultimii-doi-ani-si-s-a-tacut-155502

 [38] https://www.stiricrestine.ro/2019/04/22/traian-ungureanu-ce-a-ars-la-notre-dame-i/?

[39] https://www.stiricrestine.ro/2019/04/22/traian-ungureanu-ce-a-ars-la-notre-dame-i/?

[40] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[41] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[42] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[43] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[44] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Kurzi

[45] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Kurzi

[46] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[47] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[48] Sait https://www.sighet247.ro/s/analiza-invazia-musulmana-in-europa

[49] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[50] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[51] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[52] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[53] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[54] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

[55] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

[56] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Israel

[57] Sait http://www.roboam.com/emigrant4.htm

Când vine ceasul să iei deciziile care crezi că vor fi cele înțelepte

Un drum cu direcții multiple - foto de Pablo García Saldaña - unsplash.comAtunci când trebuie să iei o decizie în viață… stai și analizezi toate opțiunile, nu?Măcar așa cred eu că fac oamenii înțelepți, sau cei care iau în considerare și efectele alegerilor lor. Și deși anumite alegeri din viața noastră par a fi ușoare, altele dificile, altele poate necesită mai mult timp, părem că știm tot timpul cum să luăm deciziile și care sunt cele mai bune pentru noi.

Asta până începem să avem regrete. Am vrea să schimbăm ceva, dar nu mai putem. Am vrea să dăm timpul înapoi și timpul merge mai repede înainte. Am pecit-o, și am pecit-o nasol de tot! Ce e de făcut? 

Deciziile în viață influențează mai mult sau mai puțin ceea ce vom fi și ceea ce vom face în viitor. Dăm cu capul de pragul de sus ca mai apoi să ne dăm seama că trebuia să plecăm capul înainte să intrăm. Sau ne împiedicăm singuri de pașii pe care îi facem, crezând că am făcut alegerile și deciziile ălea bune, ălea care o să aibă impact, ălea de durată, ălea care să ne facă să nu mai luăm decizii data viitoare. Ălea.

Se spune că era o dată un fermier care avea mulți porci. Într-o zi a venit cineva la ferma lui și l-a întrebat ”Cu ce obișnuiești să-ți hrănești porcii, tataie?

Păi, le dau tărâțe, porumb și chestii de genul acesta. De ce întrebi, tinere?” a răspuns fermierul

Pentru că eu sunt de la guvern și cred că nu îi hrăniți destul de bine. Ar trebui să le dați să mănânce resturi de mâncare”. Apoi i-a dat amendă fermierului.

După câteva zile, un alt individ ajunge pe ferma omului și îi pune aceiași întrebare. Fermierul i-a răspuns: ”Păi, îi hrănesc destul de bine. Le dau somon, caviar, friptură. De ce întrebi, tinere?

Pentru că eu sunt de la guvern și cred că e necorect ca tu să-i hrănești pe porci așa de bine în timp ce există oameni care sunt pe moarte și nu au nimic ce să mănânce”. Apoi i-a dat amendă fermierului.

În cele din urmă, după o altă perioadă de timp, un alt individ a venit și a pus aceiași întrebare. Fermierul șovăielnic a răspuns: ”Păi, le dau câte 5 dolari la fiecare porc ca fiecare să-și ia ce vrea!

Am râs la această întâmplare hazlie, dar am și înțeles ceva important. Am înțeles că unii oameni fac deciziile bazat pe părerile altoraAlți iau decizii bazați pe ce efecte au acestea asupra altora, iar alții iau decizii fără să le mai pese de nimic.

Știu că nu toți dintre cei care citesc acum aceste rânduri nu sunt crescători de porci, că nu au de a face zilnic cu indivizi de la guvern, că nu aruncă la porci resturi de mâncare când știu că în jurul lor sunt oameni care nu au nici măcar o bucată de pâine să pună pe masă, și probabil că mulți dintre voi nu câștigați 5 dolari pe oră să puteți să dați la toți din jurul vostru ca să se simtă ei bine. Realizăm de fapt că deciziile noastre au impact asupra noastră, asupra altora și asupra finanțelor noastre. Există decizii care nu influențează finanțele noastre, dar și la acelea există un preț de plătitacel moment când realizezi că ceva este de schimbat, ceva este de ajustat și trebuie să o faci acum și aici. Dacă o să o faci mâine și altă dată, va fi spre detrimentul tău, al familiei tale, al celor din jurul tău.

Ce decizii ai de luat care influențează pe alții din jurul tău?

Ce decizii ai de luat care să influențeze persoana ta?

Ce decizii ai de luat care să influențeze întreaga comunitate din jurul tău?

Când veți răspunde singuri la aceste întrebări, o să vă dați seama și o să realizați că atât constrânși cât și neconstrânși de careva din jur noi avem de făcut decizii, și ne confruntăm cu ele la fiecare pas. Decizia de a face alegerea corectă sau de a nu face nici o alegere va influența totul din jurul tău. Începând cu tine și apoi cu ceilalți. Și deciziile și felul cum iei deciziile arată de fapt și caracterul și temerile tale. Puteți face decizii corecte, înțelepte, doar atunci când aveți pe cineva alături de voi să vă evaluați ceea ce veți face sau nu.

Apostolul Pavel le scria corintenilor despre o stare asemănătoare cu cea descrisă mai sus legată de decizii și acțiunile care aveau să le facă ei: ”În această privință, vă dau un sfat. Și sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi ați început nu numai să facețici să și voiți (2 Corinteni 8:10, sublinierile din text îmi aparțin). Ei au ajuns nu doar să ia decizii de ei înșiși, dar au și început să dorească să facă decizii care să aibă impact în jurul lor. Nu făceau doar ceea ce și-au propus să facă, dar își doreau ca mai departe să facă și mai mult și să nu devină mereu dependenți de Pavel. Pentru că luarea de decizii se face prin sfat, prin înțelepciune, prin judecată. Și apoi, aplicând înțelepciunea și analiza logică – un dar pe care Dumnezeu l-a dat tuturor în creier – vom putea să luăm decizii înțelepte și decizii care să aibă un impact pozitiv asupra celor din jurul nostru. Faceți decizii corecte. Nu lăsați loc regretelor. Dacă decizia ta te va face să ai zâmbet pe buze, te asigur că ai făcut nu doar o decizie de influență personală, ci și o decizie care îți va influența ceea ce este în jurul tău: familia ta, vecinii tăi, colegii de muncă, și așa mai departe. Alții vor învăța de la tine să ia decizii bune, și vor veni la tine după sfat atunci când sunt în fața altor decizii care par a produce confuzie, neclaritate, haos.

Ce decizie ai luat în viața ta care să influențeze pe alții și cum te-ai comportat tu? Aștept comentariile voastre mai jos.

Când Se Clatină Corabia!

Adăugat de Arise For Christ 20 Oct 2017

Am auzit că este o categorie aparte de oameni care, în momentul deplasării cu vaporul, suferă de rău de mare! Nu am nici cea mai vagă idee cum se manifestă. Am fost şi eu o singură dată cu vaporul pe Dunăre în una din excursiile şcolare pe când eram prin clasa aIII-a sau a IV-a, dar n-am simţit nimic deosebit. Însă cred că aceşti oameni vor face şi fac tot ce le stă în putinţă să ocolească o călătorie cu vaporul.

Din păcate, sau din fericire, încă nu ştiu, în călătoria pe care o avem de făcut prin lumea aceasta, nu putem să rămânem spectatori, marea vieţii îi acaparează pe toţi!    Ce vreau să aduc în atenţia ta însă, dragă cititorule, este altceva: cum ar trebui să reacţionăm în momentul în care simţim că nimic nu mai e sigur sub picioarele noastre?

Ce ne facem când se înteţesc valurile şi vântul? Ce atitudine trebuie să ne caracterizeze când, asemenea versului eminescian „dintre sute de catarge, care lasă malurile / Câte oare le vor sparge vânturile, valurile?”, cei dragi sau cunoscuţi au pornit pe marea vieţii şi nu s-au mai întors niciodată?

Niciodată nu pot înţelege de ce, cu fiecare confruntare cu marea, cu valul şi corabia, care uneori îmi reprezintă viaţa… hainele îmi intră la apă, iar tenişii îmi rămân mici şi parcă deciziile îmi sunt mai înţelepte, iar visele îmi sunt mai clare. Nu ştiu de ce valurile şi corabia clătinată mă face să îmi aduc aminte de romanul „Bătrânul şi marea” reprezentând înţelepciunea sau experienţa vieţii – definiţie pe care o dăm cei mai mulţi dintre noi problemelor pe care le-am trăit şi uneori depăşit.

Cerul mă face să îmi păstrez idealurile destul de înalte, valurile îmi arată realitatea visului în care trăiesc, iar confruntarea cu marea îmi arată că încă trăiesc; idealurile trebuie să mă îndemne la fapte, care să liniştească marea.

Acum stau şi recunosc că marea e o necesitate a vieţii: cred că nu mi-aş cunoaşte niciodată limitele idealurilor dacă nu ar mai fi şi valurile vieţii. Vestea bună e că este Cristos cu mine…

Silviu Cornea

Sursa: crestininformat.ro

http://ariseforchrist.com/blog/articles/all/cand-se-clatina-corabia

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-se-clatina-corabia/

CÂND PUȚIN ÎNSEAMNĂ MULT…

Când ai făcut ultima dată ceva ”măreț” pentru Domnul?
Sunt în zona  Negrești Vaslui împreună cu 36 de tineri,  lucrând cu aproximativ 200 de copii într-o zonă foarte săracă, iar câteva întrebări mă pun pe gânduri. De ce căutăm să facem lucruri ”mari” pentru Domnul, de cerem darurile cele mai ”importante”, de ce punem accent pe lucrurile vizibile? Predicăm despre ele, le practicăm în biserici, le încurajăm și ne mândrim cu multitudinea de puncte din program, având  copii și tineri talentați care știu să cânte, să spună poezii, să slujească la un instrument, să predice…
Când am pierdut esența a ceea ce înseamnă să fi creștin? Când vom fii gata să predicăm și să încurajăm pocăința și trăirea unei vieți în sfințenie, mai mult decât să încurajăm fără să ne dăm seama, cum  să arătăm ca niște creștini și să ne mulțumim cu puțin chiar dacă pare că e mult. Oare nu ne dorim să fim ca și Isus? Nu este El modelul nostru, de la cel care trebuie să învățăm ce înseamnă trăirea unei vieți sfinte și demnă de numele pe care îl purtăm, iar pe urmă să producem roade vrednice de pocăința noastră?
Să dai un pahar cu apă în numele Domnului celui care are nevoie, să fi alături de cel în nevoi, să îmbrățișezi, să oferi dragoste să te joci cu acela cu care nimeni nu se joacă, să îl faci să râdă, să produci bucurie, să te rogi pentru cel asuprit, să te încrezi în  Dumnezeul Suveran care este în control chiar dacă e greuacum, să stai și să asculți, să plângi cu cel ce plânge…să trăiești  comform cu modul în care ai fot creat să o faci.
Nu e complicat, nu e foarte vizibil, poate nu vei primi laude pentru asta și nici aprecieri, dar în economia lui Dumnezeu, puțin înseamnă mult.
”Ți s-a arătat omule ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”
 Cristi Marițan
 http://www.baptist-tm.ro/cand-putin-inseamna-mult/

Când omul merge împotriva lui Dumnezeu

download

Nu am crezut vreodată că pot fi martor în fiecare zi la genocid în țara noastră. Nu, nu exagerez în niciun fel. Evident, nu vedem crime cauzate de conflicte militare, ceea ce este bine, dar am ajuns vremuri când lipsa de discernământ cauzează un alt fel de genocid, cu efecte, poate, mult mai mari. Ne cutremurăm când vedem copii care mor în conflictele militare din Siria sau Irak, dar nu ne mai pasă când pe timp de pace avorturile au devenit o crimă nepedepsită. Suntem gata să facem orice pentru a-i aduce în fața judecății pe ucigași și criminali, dar când vine vorba de avort, apelăm la cuvinte precum drepturile femeii sau toleranță. Nu, nu suntem cu nimic mai buni dacă nu vom spune adevărul pe nume și cei care încurajează avortul, cei care fac avort sau care, mai nou, promovează și fertilizarea in vitro, nu vor fi opriți. Oficial, doar în țara noastră 100 de mii de familii nu pot avea copii. Evident, cauzele sunt multiple și sunt diferite, individual trebuie de abordat fiecare în pare, dar conform specialiștilor, una din cele mai răspândite cauze este imoralitatea sexuală la care s-au expus. Nici nu are cum să fie altfel, o dată ce tot statul a introdus în școli disciplini precum Deprinderi de viață, care nu au făcut decât să contribuie la încurajarea implicării tinerilor în relații sexuale ilicite. Mă întreb de ce, dacă una din cauzele infertilității este în consumul alcoolului, fumatul și alte activități nocive, tot statul încurajează sărbători precum cea a vinului sau reclame despre cât e de grozav să fumezi? Toate acestea luate în ansamblu creează cauzele pe care le avem acum. Nu ar fi oare mai bine să încurajăm promovarea unui mod sănătos de viață sau prin școli să promovăm abstinența sexuală până la căsătorie, decât ca mai apoi din banii noștri să se creeze o loterie? Anume așa e caracterizată fertilizarea in vitro, pentru că rata de a rămâne însărcinată este este de doar 25 la sută. Este o adevărată dramă când te gândești că această metodă este împotriva lui Dumnezeu și a planului Său de a concepe copii și apoi câți copii sunt uciși ca unul să trăiască… Evident, îmi veți spune că sunt familii fericite că în sfârșit au un copil după ce au apelat la această metodă de concepere. Dar să nu uităm câte nelegiuri au fost săvârșite pentu a putea rămâne însărcinată. Și apoi, am spus că doar 25 la sută din femeile care recurg la astfel de metode de a avea copii rămân însărcinate. Întrebarea este cum rămâne cu cele 75 la sută din aceste femei?

Citeste mai mult: https://moldovacrestina.md/cand-omul-merge-impotriva-lui-dumnezeu

Când omul merge împotriva lui Dumnezeu

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-omul-merge-impotriva-lui-dumnezeu/

Când ne vom sătura de scris

mașină de scris - foto de David Klein - unsplash.comSper că ați observat că în titlu nu există semnul întrebării, nici semnul exclamării, nici măcar alt semn de punctuație la final. De fapt titlul poate fi luat și interpretat de fiecare în parte diferit. Cât putem să scriem, câte cuvinte putem să folosim, când se vor epuiza vreodată ceea ce avem de transmis mai departe la alții, la cei dispuși să citească?Într-o zi am luat să număr tastele de la un pian și am întrebat pe cineva care era mai cunoscător în domeniul muzicii, câte combinații de note se pot face pe un pian cu 8 octave? Ce credeți că mi-a răspuns?

Nu a știut răspunsul. Nu am știut nici eu. Nici nu îmi aminteam de calculele matematice din școală… 8 luate câte 2 plus 8 luate câte 3… apoi începeam să am dureri de cap. Nu poți să ai un calcul al notelor de pe pian și să ajungi la un număr care să reprezinte combinația completă, finală a ceea ce se poate face… până la capăt cu ele. Vroiam să folosesc termenul ”până la nesfârșit”, dar dădeam de gol ceea ce vroiam de fapt să spun.Dacă cunoști puțin notele muzicale, ele nu doar au o intonație, au un timp la care îl poți intona, și ai un ritm care poți să-l urmezi. Și prin urmare, combinația nu este doar fizică, doar temporară, doar de durată, dar intervine și imaginația aici. Poți să compui și să cânți o multitudine de cântece folosind notele de pe tastatura unui pian. Nu cred că s-a ajuns încă la numărul cântecelor care poate fi intonat de pe un pian normal. Dacă știe cineva ceva mai multe decât știu eu, rog să-mi transmiteți sursa și să lăsați un comentariu mai jos.

Cam la fel este și cu cuvintele noastre. Avem un vocabular cu cuvinte. Avem literele care sunt de un anumit număr la unii, de un alt număr la alții – cum este la noi că avem și diacriticele, și alte semne care nu apar în nici o altă limbă. Poți folosi să le combini să însemne ceva, să însemne altceva, să folosești semnele de punctuație să exprime ceva sau să creeze o stare de fapt… și așa mai departe.

Dacă aș fi început postarea cu semnul întrebării la titlu, probabil că aveau să răspundă cei care sunt sătui să ne citească și vor să nu mai scriem. Probabil că am scris ceva ce a jenat pe cineva, sau ceea ce am scris eu nu a picat prea bine cuiva. Și ce dacă? (acum sigur i-am cam zgâriat!)

Dacă aș fi început postarea cu semnul exclamării în titlu, probabil că cei care scriu pe diferite site-uri, bloguri, publicații, etc. nu ar mai fi citit ceea ce am scris pentru că ei sunt obișnuiți să scrie și să scrie și alții sunt obișnuiți să îi citească și apoi să îi tot citească. De fapt ei ar fi interpretat din titlu ceea ce aș fi vrut să scriu eu, spre deosebire de prima categorie unde se încerca găsirea unui răspuns la o întrebare care pare oarecum o dilemă, o direcționare spre a face ceva care să se oprească o dată și o dată (ca să vorbim contextul).

Există un algoritm în lumea virtuală care calculează și analizează textele care sunt scrise și postate pe internet și unele ajung să fie căutate, citite de mulți, altele sunt trecute cu vederea. Este important să scrii ca alții să citească, dar este important să citești ca să înțelegi ceea ce a vrut autorul să-ți transmită. Și mai e ceva, e important ca autorul să fi scris în așa fel încât cei care-l citesc să înțeleagă exact ceea ce a vrut el să spună și nu altceva.

Aceasta este de fapt esența atâtor de multe cuvinte. Precum muzica, cuvintele și scrisul lor nu au limitare. Au doar limitare de timp și spațiu. Aici putem face acestea și atâta timp cât suntem treji. Când dormim nu cântăm la pian – doar dacă nu cumva visăm aceasta – și nici nu putem scrie, deși prin mintea noastră când visăm trec așa de multe cuvinte, care sunt exprimate prin imaginile și cadrele visate. A doua zi, dacă îți vei aminti, poate vei putea relata acel vis prin cuvinte altora, sau prin versuri în cântec. Cine poate cunoaște numărul combinațiilor celor două: cuvintele și muzica?

Este o întrebare destul de dificilă la care nici eu nu aș putea să mă încumet să răspund. Îmi dau deja seama că cei care vor citi acest articol s-ar gândi ce să îmi comenteze și nu o să știe ce, pentru că răspunsul la o astfel de întrebare e greu de găsit. Și probabil că pentru alte persoane răspunsul la o astfel de întrebare este naiv de căutat.

Unde vroiam să ajung de fapt? Vroiam să vă arăt că atât cuvintele noastre cât și muzica de pe clapele unui pian sunt oarecum paralele, și deși ambele folosesc sunete, au limbaje diferite, care nu cunosc limitare. Este una din abilitățile cu care am fost înzestrați noi, oamenii, și pe care inventatorii Inteligenței Artificiale sunt sigur că o vor peci. Pentru că vor încerca să adune și să creeze în creierul virtual al unui robot acestea două, însă nu va putea să aibă creativitate, raționament, judecată, liber arbitru. Și chiar dacă ar crea roboții cu astfel de capacități, o să se știe care este combinația la care ei pot ajunge. E ca și când aș spune că trebuie să recitești acest articol pentru că am omis să scriu un cuvânt anume de două ori, și astfel am făcut nu doar o accentuare, o repetare, o aprofundare, dar poate am făcut o repetiție inutilă.

Pentru aceste două lucruri merită să fim mulțumitori în viață. Pentru posibilitatea de a scrie și de a citi, de a rosti și de a vorbi cuvinte, litere, sunete, cântece. Pentru suflarea cu care am fost înzestrați de Dumnezeu să putem să le intonăm ca alții să le înțeleagă, să aibă sens, să creeze o atmosferă. Și pentru muzică. Fie că folosim mâinile sau picioarele să o creăm, ea are în sine tot o parte din suflarea care am primit-o și noi pentru că noi suflăm sau lovim sau ciupim instrumentele și ele produc sunete mai intense sau mai liniștite și astfel crează și ele o atmosferă aparte. Dacă s-ar putea să scriem și să vorbim zi și noapte și să cântăm zi și noapte o să putem spune într-adevăr: Când se vor mai oprii și ăstea odată?

Când istoria se întâmplă sub ochii noștri și nu știm cum să răspundem

imagine de la protestele din România - imagine preluată de pe google images

Istoria se desfășoară sub ochii fiecăruia dintre noi, fie că avem ochi de văzut aceasta sau nu. Ziarele, blogurile și mai nou și televiziunile internaționale (că de cele naționale nu vrem să zicem nimic, ca să nu creadă lumea că favorizăm pe unii și pe alții nu) au început să scrie de evenimentele de foc care se întâmplă în aceste prime zile de februarie 2017. Toată lumea are ceva de zis și opinia fiecăruia are sau nu mai multă importanță.

Am auzit și creștini care au devenit iritați de faptul că noi, creștinii, nu facem ceva în această ”direcție”. Unii sunt pentru manifestare în stradă, alții sunt contra; unii aleg să vocifereze în fața ecranelor nedreptatea și neadevărul are îl aud, alții au pus genunchiul jos și au început să se roageDoamne, ai milă de noi!

Sunt atitudini pe care le avem ca oameni și oarecum avem dreptul constituțional să le exprimăm, fiecare cum poate mai bine. Unii au mers la extreme, își exprimă pe lângă această atitudine și frustrarea și indignarea față de ceea ce se întâmplă, în loc să facă ceva mai bun.

Protestul pașnic al creștinilor are suport biblic solid, scria zilele trecute pastorul Samy Tuțac, președintele Comunității Bisericilor Baptiste din Timișoara. În articolul său enumera câteva exemple din Sfânta Scriptură prin care oamenii din Vechiul și Noul Testament au exprimat protestul lor față de o nedreptate din istoria care se desfășura sub ochii lor de atunci, și am remarcat câteva cuvinte cheie. Protestul nu a avut loc în șoaptă, pentru că evenimentele care se întâmplau atunci erau strigătoare la cer (primul este din Estera 4, planul de distrugere și exterminare a poporului evreu, când Mardoheu cheamă poporul la post și rugăciune și el se îmbracă în sac și cenușă și strigă la poarta împăratului – deși acest lucru era interzis atunci) sau mai puțin strigătoare la cer (al doilea exemplu dat este din Evanghelii, când Ioan cât și Isus făcea o adresare directă și dură față de Irod că trăia într-o relație imorală cu Irodiada – acest tip de relații este practic acceptat acum în societatea secolului nostru, dar nu mai se fac proteste în această privință…).

Acum stăm să ne gândim la aceste exemple și analizăm… unul era un eveniment care putea fi marginalizat, pentru că avea legătură cu un om – chiar dacă acțiunile sale nu aveau un efect prea mare asupra populației – însă stilul său moral și depravat dicta direcția unei națiuni. Celălalt eveniment atinge sentimentul semitismului și vom avea cu siguranță grupări – chiar și printre creștini – care vor spune că acel protest a fost ”banal” sau poate chiar meritat de acei oameni din acea vreme pentru ceea ce au făcut ei în istorie. Îi blamăm că e mai ușor, nu?

Doar că nu putem judeca noi pe oameni pentru ceea ce avea să se întâmple cu ei în viitor; și nici nu putem judeca pe oameni pentru ceea ce au făcut ei în trecut.

Cunosc creștini care sunt și acum contra poporului lui Israel pentru că ei consideră că ei sunt adevărații criminali, și demni de condamnat, ai Mântuitorului nostru. Istoria s-a întâmplat și s-a scris. Unii au fost oamenii care au scris relatările așa cum au fost, alții au făcut relatări ca să scoată în evidență anumite lucruri din istorie, altfel denaturând parte din realitate. Atitudinea de anti-semitism a existat și va exista în continuare, fie că suntem conștienți sau nu de aceasta.

Însă atitudinea anti-imoralitate este cu mult trecută cu vederea. De fapt imoralitatea din inimă produce acțiunile din istorie, evenimentele care le vedem desfășurate sub ochii noștri. Ioan și Isus s-au adresat direct lui Irod legat de problema lui pentru că au văzut rădăcina răului care avea să dea ulterior efecte dramatice. Și aici cred că noi scăpăm din vedere foarte multe lucruri în istorie. Ne place să generalizăm și să vedem efectul general, imaginea de ansamblu. O decizie a unor oameni, a unor partide afectează mai mult sau mai puțin o națiune întreagă sau întregul glob – trebuie să ieșim să protestăm. Doar că dacă acei oameni ar fi stat înainte în post și în rugăciune, dacă inima lor era să caute inima lui Dumnezeu pentru țara pe care o conduc… oare se mai ajungea unde se mai ajungea acum? Dacă cereau înțelepciune de la Dumnezeu, oare El nu le-o dădea? 

Ne numim o țară creștină, pretutindeni unde mergi vezi în jur oameni care își fac cruce când trec pe lângă biserici, dar când e vorba să se uite la inima lor, la ei înșiși, la mândria și orgoliul lor… nu mai este important aceasta și … scriem o istorie cu un anumit punct de vedere din care scoatem din schemă răul și mucegaiul și putrefacția imoralității și a mândriei care este de mult fundamentată în inimile multora din lumea aceasta.

Până la urmă istoria acestor zile o vor citi copiii noștri. Unii o văd fizic acum și nu înțeleg nimic. Alți încearcă să explice celor din jurul lor, dar nu o explică cu înțelepciunea și discernământul necesar de a trece la acțiune, la schimbare, la transformareAdmitem că suntem oameni, că avem scăpări, că suntem vulnerabili. Dar măcar am putea să admitem și că suntem slabi, trebuie să ne corectămsă ne cerem iertare, să facem restituirile necesare. Istoria odată scrisă nu poate fi reparată ulterior. Dacă vrem ca istoria să fie scrisă altfel, ar trebui să cerem acum și aici lui Dumnezeu să ne dea înțelepciunea și discernământul să știm cum să răspundem față de ceea ce se întâmplă în jur. Uneori rugăciunea ar rezolva mai multe decât un protest, alte ori protestul cu rugăciune ar rezolva multe. Dar și indiferența ar face ceva…. ar lăsa ca istoria să se scrie și apoi să citim despre o tragedie, despre durere, despre eșec, despre… ce mai vreți voi să adăugați.

Cred că cel mai potrivit verset din Biblie care ar fi un răspuns acum este cel aflat în Matei 7:7

”CEREȚI, ȘI VI SE VA DA; CAUTAȚI, ȘI VEȚI GĂSI; BATEȚI, ȘI VI SE VA DESCHIDE.”

Oare ce vei cere tu? Oare la ce ușă vei bate tu? Oare vei găsi ceea ce cauți? Vom afla mai târziu din istorie, cu siguranță!

http://www.voxdeibaptist.org/publicatia.new/2017/02/05/cand-istoria-se-intampla-sub-ochii-nostri-si-nu-stim-cum-sa-raspundem/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cnd-istoria-se-intampla-sub-ochii-nostri-si-nu-stim-cum-sa-raspundem/

Când greșelile sunt de la Dumnezeu… – de Nicolae Geantă

 

”Errare humanum est”, a scris Cicerro în Philippica. ”Dacă nu greșești nu ești om”, strigă uneori românii. Și nu doar ei. Ci toți păcătoșii telurici. Greșim ades. Adică prea des. Și suportăm consecințe. Greșelile se plătesc. Ori se iartă. Greșelile au un preț. Uneori învățăm din ele. Dar de cele mai multe ori nu. Nici din greșelile noastre, nici dintr-ale altora. Dar dacă greșeala e de la Dumnezeu? Se poate?

Coboram munții Apuseni cu soția mea după o misiune în zona Beiuș. Iulie 2016. Luni dimineața. Undeva, într-un sat Lazuri, un băiat înalt, drăguț, așteaptă o mașină de ocazie. Trec multe. Cârduri, vorba bunicii. Dar nu oprește nimeni. Când l-am văzut am simțit că trebuie să urce. (Nu simt pentru orice autostopist). Tot drumul el a rămas tăcut. Eu ascultam o predică. Nu știu dacă i-a rămas ceva în urechi. Ori în inimă. A coborât la Vârfurile iar eu mi-am continuat drumul. Ascultând muzică și predici. Abia la Tălmaciu am coborât să cumpăr ceva. Când am ridicat servieta din spate am găsit pe banchetă un dosar. ”De unde ai scos ăsta?”, am întrebat-o pe soție. ”Nu eu! Tu nu ști ce ții prin mașină?”. L-am deschis. Era plin de acte. Acte pentru o persoană cu dizabilități. Trebuiau depuse undeva prin județul Arad. Mi-am adus aminte de tânărul din Lazuri. ”Săracul, ce probleme va avea acasă!”.

Am răsfoit dosarul cap coadă. Niciun act al tânărului. Niciun număr de telefon. Doar o simplă adresă. Un simplu număr de casă. ”Dar dacă el nu stă acolo? Cum îi restitui dosarul. Unde? Sunt acte pe care nu le poți procura decât foarte greu, în timp. O Doamne, am vrut doar să-i fac doar un bine” (niciodată nu am luat banii oamenilor pe care îi iau la ocazie!). Și Duhul lui Dumnezeu mi-a vorbit: Darius Filimon. Atât. Este un fost coleg de la Cireșarii care a deschis o bisericuță mică în acel sătuc zvârlit la poalele Apusenilor. L-am sunat și i-am spus povestea. Darius locuiește însă în alt sat, la distanță. ”Caută să vezi cine este?”. Abia peste multe ore m-a sunat înapoi. ”Nicule, i-am găsit. Mama pruncului a zis: ”omul ăla care te-o luat de gratis îi om bun; dacă actele sunt la el ți le-o trimite cumva!”. Am vorbit cu mama lui Dorin. Apoi le-am trimis actele……………

PS: Drum bun Dorin! Să nu te uiți înapoi nicio clipă! Fii binecuvântat Darius! Nici tu nu ești o greșeală!

Când greșelile sunt de la Dumnezeu… – de Nicolae Geantă

CÂND EL A DESCHIS…

Se ridică și pășește calm și apăsat spre locul unde sulurile erau păstrate. Sigur pe El caută și apucă unul dintre cele mai vechi suluri de piele de animal. Se îndreaptă spre pupitrul desemnat vorbitorului și rulează sulul până în locul care spune: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine… să vestesc un an de îndurare al Domnului și o zi de răzbunare…” Se așterne liniștea! Toți rămân muți! Acea liniște asurzitoare provocată de Unul care este gata să schimbe vremurile. Acea liniște dureroasă chiar și pentru urechi, dar cu siguranță dureroasă și provocatoare, în același timp, pentru suflet.

În schimb, El rămâne calm! Singura frământare este a celor care au auzit și nu le-a venit să creadă: „Cum adică azi?!” „Păi, da, acum am eu nevoie să nu fiu lăsat să folosesc pământul??! Acum îmi trebuie mie să mă împac cu fratele meu, să nu-l mint și nici să nu-l înșel?? N-am timp de bună înțelegere!!! N-am timp de un an de îndurare!!!”

Și cât ne mințim când credem că noi suntem mai buni decât au fost cei care s-au ridicat, tocmai împotriva Lui, să-l arunce într-o prăpastie?!  Da ne mințim… pentru că noi tot în acest an de îndurare trăim, dar suntem la fel de sătui să iertăm, să ajutăm, să iubim ca cei de atunci, care pur si simplu erau prea obișnuiți cu modul lor egoist de viață că uitau că vine anul iertării, împăcării

Anul de îndurare nu s-a mai închis de când l-a deschis El! Așa că trăiește în el ca atare – lasă răutatea, neiertarea, înșelăciunea și: iubește, iartă și poartă-te drept în fața oamenilor și în fața Domnului!

http://tineri.betania.ro/cand-el-a-deschis/

CÂND EL A DESCHIS…

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-el-a-deschis/

Când după o furtună vine una mai cumplită sau despre Iov cap 2 Valentin Făt

download

Capitolul 2 din cartea lui Iov debutează în cer, cu un nou consiliu. Ca şi în cazul primului consiliu, Satan este prezent. Dumnezeu începe să se laude cu “robul său Iov” (un titlu de onoare în limbajul biblic), arătându-i lui Satan că acuzele sale sunt cu totul nefondate. Satan însă este ambiţios şi nu se dă bătut foarte uşor. Replica pe care acestă o dă lui Dumnezeu este că încercarea nu a fost suficient de dură. Că a te bucura de sănătate şi de darul vieţii sunt binecuvântări suficient de mari, binecuvântări de care Iov încă se poate agăţa. În momentul în care viaţa îi va fi pusă în pericol însă, Satana garantează că Iov se va lepăda de Dumnezeu şi “Îl va blestema în faţă.” Satan observă cu multă pătrundere că oamenii “se agaţă” cu toată puterea de viaţă…

În mod surprinzător, Dumnezeu acceptă şi provocarea aceasta, punând şi de această dată, bineînţeles, limite precise ce nu puteau fi depăşite. Nu vreau să speculez prea mult pe marginea bolii lui Iov. Este cert că boala este extrem de neplăcută şi supărătoare. Aceasta îl desfigurează pe Iov şi îl chiunuie în mod continu (v. şi celelalte capitole ale cărţii: nu poate să se odihnească, îi este afectată digestia etc.) Ce va face Iov acum? Blestemă el pe Dumnezeu atunci când ultimele binecuvântări îi sunt luate? Răspunsul Bibliei este fără echivoc: NU! “În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.” Ce putem lua pentru noi de aici?

Obişnuim să gândim că după nor vine, fără greş, soare. Dar nu întotdeauna! Uneori după nor vine un nor şi mai întunecat, după furtună vine o furtună şi mai cumplită. Da, soarele va ieşi de după nor, dar uneori doar după ce credinciosul ajunge “în căminul mai sus de nori, în ţara gloriei”, după cum spune cântarea. Autorul Epistolei către Evrei ne vorbeşte despre oameni care au suferit mult şi “măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit.” Trebuie să fim atenţi ca nu cumva în dorinţa noastră puternică de a mângâia să nu oferim o consolare ieftină şi fără substanţă.

Iov stă ca un exemplu al credincioşiei. Chiar şi atunci când suferinţa şi zdrobirea lui sunt duse la extrem, îşi păstrează credinţa. Iov ne arată că se poate. Este bine să luăm aminte la exemplul lui, noi cei care trăm în vremea creştinului “bibelou”, sensibil, delicat, gata să se spargă la cea mai mică atingere….Iov poate fi un exemplu pentru noi acum sau o mărturie în ziua judecăţii. Un om atât de zdrobit, dar credincios şi noi…o generaţie răsfăţată, mofturoasă şi totuşi necredincioasă.

Iov ne învaţă că cea mai mare comoară e credinţa în Dumnezeu. Chiar când pierde totul, Iov îşi păstrează credinţa în suveranitatea lui Dumnezeu (v. răspunsul pe care îl dă soţiei). Poţi să ai parte de toate binecuvântările, dar în momentul în care îţi pierzi credinţa, ele devin un blestem. Poţi să pierzi toate binecuvântările, dar dacă nu ai pierdut credinţa, nu ai pierdut nimic. Credinciosul hedonist de azi, care caută plăcerea şi confortul cu orice preţ, trebuie să redefinească binecuvântarea şi blestemul

Istorisirea ne învaţă că Satan e limitat în acţiunile sale şi că trebuie să ceară voie atunci când vrea să facă ceva. Există o concepţie populară ce îi acordă lui Satan puteri nelimitate. Să nu uităm că el nu e nici atotputernic, nici nu cunoaşte toate lucrurile şi este limitat în acţiunile sale. Nu el, ci Dumnezeul suveran conduce universul! Nu el, ci Dumnezeuul suveran stabileşte intensitatea încercării, iar Acest Dumnezeu, a promis că încercarea nu va fi niciodată prea grea. Savă Lui!

 Valentin Făt

Când Dumnezeu spune Nu

download

Îti place când auzi ca ti se spune NU? De când estiCând Dumnezeu spune Nu mic, auzi mereu: „Nu-i voie … nu fa asta, nu fa cealalta, nu pune mâna.” Te astepti când cresti sa îi auzi mai putin pe parintii tai spunând: „Nu-i bine, nu-i frumos … nu te casatori cu cutare, nu te du acolo…”

Sti însa ca si Domnul spune mult nu? Opt dintre cele Zece Porunci date de Dumnezeu încep asa: sa nu!

Dumnezeu spune nu si la lucrurile aparent bune!

Îti aduc aminte de un moment din viata lui David. În cele mai bune zile din viata lui David (mai sunt si din astea) se bucura de un timp fara probleme, de odihna. Acum când reflecteaza la harul lui Dumnezeu, îi vine un gând, se naste un vis maret în inima lui: vrea sa zideasca o casa mare, un loc permanent în care sa locuiasca Domnul. Singura problema la aceasta mareata idee este ca Domnul a spus nu!

Sunt probabil multi, la fel ca mine, care L-au auzit nu o data în viata lor pe Domnul spunând NU. Ai cerut ceva, dar nu ai primit, L-ai rugat pe Domnul sa faca ceva si nu a facut. Câti nu au cerut poate sanatate, lucruri bune, binecuvântari de tot felul, si poate ca la unele Domnul a spus … nu.

Nu stiu de ce Domnul spune nu, dar stiu cum trebuie sa reactionam!

Dorinta lui David a fost una buna, Domnul chiar îl lauda pentru ca are o asemenea idee: „Tatal meu, David, avea de gând sa zideasca o casa Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel. Si Domnul i-a zis tatalui meu, David: «Fiindca ai avut de gând sa zidesti o casa Numelui Meu, bine ai facut ca ai avut gândul acesta. Numai ca nu tu vei zidi casa, ci fiul tau, iesit din tine, va zidi Numelui Meu o casa.»” 2 Cronici 6:7-9

Era o dorinta spirituala, sincera, care venea dintr-o inima curata (Natan îi spune: „Fa tot ce ai pe inima.”), si mai era si un proiect scump. David vrea sa dea, nu sa primeasca, nu cere nimic în schimb. Este una dintre rarele ocazii când oamenii nu se gândesc la ei, ci doar la Domnul. Dar Domnul spune nu. Chiar daca spune nu, Domnul nu te lasa cu inima frânta! Dumnezeu stie sa fie ferm, dar gratios, nu foloseste cuvinte dure. Domnul are un ton bun, Dumnezeu nu respinge când spune nu: El stie de ce!

În schimb îi da lui David! Îi aduce aminte de har, ca l-a luat de la oi, ca dintr-un nimeni l-a facut cineva. Când Dumnezeu înalta pe cineva toti vad, chiar daca nu toti au inima pentru cel înaltat.

Aici apare legamântul davidic: va avea un fiu, care va umbla cu Domnul, va zidi o casa Domnului.

Toate aceste promisiuni mângâie inima regelui. Ce tata mândru!

Cred ca e neplacut ca Domnul sa spuna nu. Dar El stie mai bine. Am citit despre o familie din Scotia cu numele Clark care avea un vis: voiau sa emigreze în Statele Unite, sa îsi schimbe viata. Parintii, împreuna cei noua copii au facut eforturi mari, au sacrificat, au facut economii. În cele din urma au strâns suficienti bani sa plateasca pretul calatoriei pentru toti unsprezece. S-au facut rezervarile pentru vapor, familia era atât de fericita. Cu sapte zile înainte sa plece vaporul, cel mai mic dintre copii a fost muscat de un câine. Doctorii au trebuit sa-l coase, dar cel mai neplacut a fost faptul ca au fost nevoiti sa puna un semn galben pe usa lor: atentie rabie. Exista posibilitatea ca, în urma muscaturii câinelui, copilul sa faca aceasta boala. Vaporul pleca peste o saptamâna. Familia a fost în carantina pentru doua saptamâni. Tatal mânios se gândea cât este de nedrept ca ei sa treaca prin asa ceva. Desi aveau biletele, nimeni nu i-a lasat sa urce în vapor. Mânios pe Dumnezeu, frustrat pe copilul lui, nervos pe toti câinii din oras, suparat din cauza pierderii costului biletelor … s-a închis în sine si nu voia sa mai iasa din casa. La doar câteva zile dupa ce vaporul a parasit portul, în data de 15 aprilie, vasul care trebuia sa-i duca la o viata noua s-a scufundat. Titanicul a disparut în abis si a dus cu el în adâncuri 1.500 de oameni. Când a auzit vestea aceasta, atitudinea tatalui s-a schimbat instant: În rugaciune de multumire, striga catre Dumnezeu, fericit ca familia lui si toti copiii sunt în viata.

Ce sa faci când Dumnezeu îti spune nu în anumite situatii, la anumite gânduri si dorinte bune? David ne arata cum trebuie sa reactionam. El se resemneaza cu o adânca umilinta si se exprima printr-o devotiune profunda: a stat jos înaintea Domnului, spunând ca nu merita asa binecuvântari. El Îi vorbeste lui Dumnezeu despre el si casa lui, despre copii, despre toate, recunoscând mâna Domnului.

Tu când ai multumit ultima oara pentru toate binecuvântarile pe care le-ai primit? Crezi ca le-ai meritat? Cât de bine trebuie sa Îl cunosti pe Domnul ca sa ajungi în aceasta stare!

David e gata sa accepte planul lui Dumnezeu pentru viata lui, sa accepte refuzul lui Dumnezeu pentru el. David nu a fost lasat sa construiasca, dar Domnul l-a lasat sa faca pregatiri pentru Templul care va fi construit de fiul lui, iar el a facut toate pregatirile cu bucurie.

Acum stim ca Domnul spune nu, dar când o face stie El mai bine, iar raspunsul nostrum sa fie potrivit cu harul pe care ni l-a aratat mereu.

Pastor Ovidiu Dragan

https://damianion.wordpress.com/2016/08/27/cand-dumnezeu-spune-nu/

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: