Ce este acest „în parte” care se va sfârși? (1 Corinteni 13:9-10) – Vasile Filat

download

Întrebarea pe care am primit-o recent ține de darurile duhovnicești și sună în felul următor:

Vă rog frumos dacă aveți puțin timp să-mi explicați versetele 1 Corinteni 13:9-10. Despre cine vorbește apostolul Pavel cînd zice “acest în parte”?

În capitolele 12, 13 și 14 din Epistola I către Corinteni apostolul Pavel abordează subiectul darurilor spirituale. Fiecare creștin odată cu Duhul Sfânt primește daruri duhovnicești ca să poată sluji în Trupul lui Hristos care este Biserica. Darurile sunt diferite și nici un creștin nu are toate darurile sau toți creștinii să aibă unul și același dar. Duhul Sfânt le împarte aceste daruri cum dorește El și toate sunt importante pentru zidirea Bisericii. În biserica din Corint s-au început anumite conflicte pe acest fundal, căci unii spuneau că darurile lor sunt cele mai importante și disprețuiau pe alții care aveau alte daruri. De aceea, apostolul Pavel a abordat cu multe detalii acest subiect și în capitolul 13 scrie că dacă nu avem dragoste, atunci darurile spirituale nu ne mai ajută nici pe noi și nici pe alții, căci motivația devine cu totul greșită. În acest context a spus și versetele despre care mă întrebați:

Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi. (1 Corinteni 13:9-10)

Expresia “în parte” din aceste versete se referă tocmai la faptul că nu avem toți aceleași daruri, ci avem daruri diferite. În parte din noi avem darul cunoștinței. În parte sau o parte avem darul proorociei, alții au darul ajutorărilor, alții credința etc. Deci, darurile le avem în parte, nu le avem toți pe aceleași. Și darurile acestea sunt necesare ca să ne slujim unii altora până va veni Domnul Isus Hristos și va avea loc învierea noastră și răpirea sfinților. După aceea vom fi totdeauna cu El și nu va mai fi nevoie de toate aceste “în parte”, adică de darurile duhovnicești pe care le avem acum și ne slujim acum unii altora cu ele.

Vă recomand să faceți rost de cursul “Darurile spirituale” și să-l studiați. Dacă veți contacta administratorii site-ului nostru, vă vor direcționa într-un grup unde se studiază acest curs sau poate chiar se va forma un grup cu persoanele noi care vor dori să studieze. După înscriere veți primi cartea prin poștă și apoi veți studia cursul în grup, prin Skype, dacă nu aveți astfel de grupe în orașul Dvs.

Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ajute să vă identificați darurile spirituale ca să slujiți cu ele într-un mod plăcut lui Dumnezeu și să contribuiți la zidirea Bisericii.

Ce drepturi politice poate extrage Israel din promisiunile biblice?

Răspunsul trebuie să-l dea Israelul. Mult prea mult timp, evreii au trăit în circumstanţe şi ţări unde li s-a spus precis ce li se permite sau nu lor, ca evrei. Israel este o ţară liberă, care a ales politic un model de guvernare democratic occidental, în contrast cu dictaturile arabe din jurul său. Astfel, de la bun început, poporul evreu trebuie să decidă.

Mai mult, este remarcabil că Israelul a acceptat planul de împărţire elaborat de Naţiunile Unite în 1947, când naţiunile arabe l-au respins! Toate războaiele agresive pe care naţiunile înconjurătoare le-au început pentru a anihila statul evreu şi a-i arunca pe evrei în mare au dus, de fapt, la o expansiune a teritoriului Israelului. În tot cursul istoriei, ţările europene au purtat războaie coloniale care au mărit teritoriile lor. Prin contrast, Israelul a purtat războaie de defensivă, şi nu coloniale. A-i numi „colonişti” pe pionierii evrei în zone subdezvoltate dă un sens negativ, posibil intenţionat, care e încurajat de mass-media occidentală, care oferă adesea o imagine unilaterală, pro-palestiniană şi pro-arabă a evenimentelor din Orientul Mijlociu.

Israel vrea pace şi este pregătit să-şi asume riscuri mari, chiar până la renunţarea la teritorii în schimbul păcii, dar oare vor pace şi celelalte părţi? Sau este acest „proces de pace” de astăzi doar o altă formă de purtare a unui război cu palestinienii şi arabii? Practică ei „tactica salamului”, dezbinând ţara şi încercând s-o cucerească, felie cu felie? Vom vedea în timp. Un lucru este cert: Israel trebuie să înveţe să se încreadă în Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Acest lucru a devenit clar lumii, după luarea în considerare a conflictelor din Orientul Mijlociu din ultimii 50 de ani. Domnul este cu poporul Lui. Însă, în același timp, poporul evreu trebuie să fie puternic și curajos, la fel ca Iosua, şi să continue să dezvolte o armată bine instruită, ca în zilele lui Iosua, când Domnul le-a spus să calce ei înşişi ţara, luând-o în stăpânire şi experimentând binecuvântările Domnului. El le va da țara. Dacă Israel alege să se bazeze numai pe armele sale sau pe politica internaţională inteligentă, i se vor întâmpla cuvintele profeţilor Vechiului Testament, după cum au avertizat în repetate rânduri împotriva încrederii în alianţe cu Egiptul, Asiria sau Babilonul. Avertismentele lor erau bine fondate, căci marile puteri care înconjurau Israelul se întorceau împotriva sa. Dar când Israelul se încrede în Domnul, are parte de binecuvântări, prosperitate, pace şi victorie asupra vrăjmaşilor care îl ameninţă.

Material extras din cartea „De ce Ierusalim?” de Willem J. Glashouwer. Cartea tratează un număr de aspecte teologice, istorice și profetice legate de Ierusalim, din punctul de vedere biblic, în raport cu istoria contemporană. Cartea oferă, totodată, o cronologie a Ierusalimului și a istoriei acestuia pentru o perioadă de peste 3000 de ani. Comandă cartea accesând următorul link: http://alfaomega.tv/librarie/israel-orientul-mijlociu/de-ce-ierusalim-rev-willem-j-glashouwer-produs#axzz50w5SLcDx 

 

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/8069-ce-drepturi-politice-poate-extrage-israel-din-promisiunile-biblice

http://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/israel/8069-ce-drepturi-politice-poate-extrage-israel-din-promisiunile-biblice

Câteva gânduri despre credincioşia lui Dumnezeu

download

În Vechiul Testament, Dumnezeu este numit printre altele ca Dumnezeul credincioşiei sau Dumnezeul cel credincios (Deuteronom 7.9; 32.4; Isaia 65.16), în timp ce atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament citim de mai multe ori despre faptul că Dumnezeu este credincios. Şi despre Domnul Isus se spune: El este credincios. Credincios înseamnă stabil, de încredere. Dumnezeu este stabil în gândirea Sa. El rămâne la ceea ce a spus, fie că sunt promisiuni, fie că sunt vestiri de judecată. Şi El rămâne ceea ce este.

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim multe texte, mai ales în Vechiul Testament, în care credincioşia lui Dumnezeu este în legătură cu bunătatea Sa. De exemplu: „Doamne, bunătatea Ta este în ceruri; credincioşia Ta, până la nori“ (Psalm 36.5). „ …să vestim bunătatea Ta dimineaţa, şi credincioşia Ta, nopţile“ (Psalm 92.2). „Domnul este bun; bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna şi credincioşia Lui din generaţie în generaţie“ (Psalm 100.5).

Aceste versete ne arată că Dumnezeu este credincios în bunătate. Cât de minunat este să cunoaştem un astfel de Dumnezeu şi să ne putem baza pe El!

Noi, împrejurările noastre şi credincioşia lui Dumnezeu

„Credincios este Dumnezeu, prin care aţi fost chemaţi la comuniunea cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru“ (1 Corinteni 1.9). În prima epistolă către Corinteni, credincioşia lui Dumnezeu este în contradicţie cu corintenii, care trăiau carnal. Din cauza stării lor, apostolul nu le aminteşte de răpire, ci de „descoperirea Domnului nostru Isus Hristos“ şi apelează astfel la responsabilitatea lor (versetul 7). În acelaşi timp îşi exprimă încrederea pe care o are în Domnul, că El îi va întări până la sfârşit pe corinteni, în aşa fel încât în ziua Domnului nostru Isus Hristos, când totul va ieşi la lumină, să fie de neînvinuit (versetul 8). Apostolul ştia că putea conta pe Dumnezeu şi pe credincioşia Sa.

Dumnezeu este fidel şi cu privire la chemarea Sa. El ne-a chemat la comuniunea cu Fiul Său, deci într-o comuniune în care Hristos, Domnul nostru, ne uneşte pe toţi. Deoarece la corinteni nu se mai vedea acest lucru în practică, au existat despărţiri între ei. Dar Dumnezeu ţine mult la această comuniune a celor care sunt ai Săi.

„Credincios este Dumnezeu, care nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste ce puteţi, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi scăparea, ca voi să o puteţi răbda“ (1 Corinteni 10.13). Fiecare copil al lui Dumnezeu experimentează că Dumnezeu permite împrejurări în viaţă, care pun la încercare credinţa. În acestea, El Însuşi este sursa de putere, pentru ca noi să nu deznădăjduim în acele împrejurări. Dar tot El este Acela, care face o cale de ieşire. La timpul Său, El îi conduce pe cei ai Săi, care sunt încercaţi, din acea încercare. El nu suprasolicită pe nimeni.

„Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească deplin: şi întreg duhul vostru şi sufletul şi trupul să fie păstrate fără vină la venirea Domnului nostru Isus Hristos. Credincios este Cel care vă cheamă, care va şi face aceasta“ (1 Tesaloniceni 5.23, 24). În acest îndemn la sfinţire trebuie să ţinem seama de trei puncte. În primul rând este responsabilitatea noastră personală. Ca unii care conform poziţiei suntem sfinţi în faţa lui Dumnezeu, trebuie să şi trăim după duh, suflet şi trup în sfinţenie practică. Dacă spune cineva: Nu voi reuşi niciodată! şi descurajează, atunci îi este prezentată credincioşia lui Dumnezeu. El, care ne-a chemat la o astfel de viaţă, este credincios şi vrea să acţioneze ajutându-ne în viaţa noastră. El ne arată în Cuvântul Său calea spre o viaţă plăcută Lui, iar prin Duhul Său ne dăruieşte puterea zilnică, să ne îndepărtăm de păcat şi să trăim ca sfinţi. Al treilea punct este „venirea Domnului nostru Isus Hristos“. Va veni ziua când vom sta proslăviţi şi sfinţi înaintea Lui. Atunci, starea noastră practică va corespunde în orice privinţă poziţiei noastre. Acest lucru este garantat de credincioşia Sa. Ce minunat!

„Dar credincios este Domnul, care vă va întări şi vă va păzi de rău“ (2 Tesaloniceni 3.3). Noi trăim într-o lume, în care suntem înconjuraţi de rău. Tocmai aici putem afla credincioşia Domnului. Nu există deci niciun motiv de teamă. Credincioşia lui Dumnezeu ne întăreşte, ca să nu ne clătinăm la atacurile celui rău. Ea ne va păzi, ne va proteja, ca răul care ne înconjoară să nu ne dăuneze.

Credincioşia Cuvântului lui Dumnezeu

Credincioşia lui Dumnezeu se află în strânsă legătură cu Cuvântul Său. Dacă El este credincios şi de încredere, atunci şi ceea ce ne spune El şi ceea ce ne-a comunicat în Biblie, Cuvântul Său scris, este la fel de credincios şi sigur. Mai multe versete din Vechiul şi din Noul Testament subliniază aceasta: „Legea Domnului este perfectă, înviorând sufletul. Mărturia Domnului este sigură, făcând înţelept pe cel simplu“ (Psalm 19.7); „Mărturiile Tale sunt foarte sigure“ (Psalm 93.5); „ …Cuvântul adevărat, potrivit învăţăturii“ (Tit 1.9).

Credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim legătura dintre credincioşia şi dreptatea Sa atât cu privire la necredincioşi, cât şi la credincioşi. Când este vorba despre judecata Sa, care va lovi oamenii nemântuiţi, citim: „El vine să judece pământul. El va judeca lumea cu dreptate şi popoarele după credincioşia Sa“ (Psalm 96.13). Judecata va fi foarte dreaptă. Măsura conform căreia va judeca Judecătorul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi în judecată, El va rămâne credincios Cuvântului Său. Ce gând grav pentru cei care trec cu uşurătate peste cuvintele drepte ale lui Dumnezeu, Creatorul lor! Ei vor trebui să-L întâlnească curând ca şi Judecătorul lor!

Cunoscând această realitate, David exclamă în Psalmul 143.1, 2: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, pleacă urechea la cererile mele! În credincioşia Ta, răspunde-mi, în dreptatea Ta! Şi nu intra la judecată cu slujitorul Tău, pentru că înaintea Ta niciun om viu nu este drept.“ În comparaţie cu David, noi suntem după lucrarea de salvare de la Golgota. Noi ştim că Hristos a suferit la cruce din cauza păcatelor noastre şi că le- a ispăşit, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi. Acum putem să mărturisim împreună cu apostolul Ioan din propria experienţă: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9). Când este vorba despre păcatele noastre, atunci nu citim că Dumnezeu este credincios şi bun. Atunci, El este credincios şi drept. În mod drept, noi am fi meritat judecata. Dar pe baza jertfei de la Golgota, unde Dumnezeu a lucrat în mod absolut drept cu Domnul Isus, Locţiitorul nostru, cu privire la păcatele noastre şi unde sfinţenia Sa a fost satisfăcută, El ne dăruieşte iertarea Sa, dacă ne mărturisim sincer păcatele.

Mântuirea noastră se bazează deci pe credincioşia şi dreptatea lui Dumnezeu şi de aceea nu poate fi niciodată clătinată de nimic. Lui să-i aducem veşnic mulţumiri!

http://www.clickbible.org/teme-biblice/incurajare-imbarbatare/cateva-ganduri-despre-credinciosia-lui-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cateva-ganduri-despre-credinciosia-lui-dumnezeu/

CÂT DE MICI

Publicat pe 10 Septembrie 2017 de ADMIN în Articole

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine e de-ajuns să merg o săptămână la munte, să mă trezesc în fiecare dimineață sub sprâncenele groase ale munților, și să fac câte o drumeție printre colinele verzi, ca să îmi amintesc cât de mică sunt.

Și n-o spun dintr-o dorință nejustificată de a-i face și pe alții să se simtă mici. Intenționez doar să las aici un memento de care (cred că) mulți dintre noi avem nevoie. E ușor să ne lăsăm prinși de preaplinul vieții și să uităm că nu suntem chiar atât de importanți și de indispensabili. Dar să-mi fie cu iertare dacă am jignit pe cineva. Mai bine mă întorc la persoana întâi.

Din experiență proprie vă pot spune că mai des mă găsesc în poziția să am gânduri prea înalte despre mine.Rar – spre niciodată – ajung să mă preocupe mai mult binele aproapelui decât interesul meu. De aceeea, zilele acelea la munte au avut un efect extra benefic asupra mea.

Mi-au amintit de măreția universului, de lărgimea, lungimea și adâncimea lui. Nu numai maiestatea munților m-a tras de mânecă, ci și frumusețea cerului nopții. Când stai la un foc de tabără, ți-e imposibil să nu-ți ridici ochii și să rămâi uimit de milioanele de aștri.

Și dintr-o dată, problemele tale nu mai par așa mari. Părerea ta atotcunoscătoare nu mai e așa de necesară. Persoana ta nu mai e centrul universului. Te micșorezi în fața splendorii munților și a galaxiilor. Și pe bună dreptate, pentru că, din când în când, avem nevoie să ni se reamintească că este Cineva mai mare, un Creator care nu ne vrea absorbiți de eu.

Chiar dacă am văzut Perseidele doar pentru câteva minute (prețioase), nu m-am putut abține să nu mă gândesc la Cel care stă în spatele lor! Și m-am minunat că un Dumnezeu așa de mare, care ține universul întreg în mâna Sa, este interesat de mine. Ce har!

Credit foto: Bobby BurchUnsplash

sursa articol: http://tineri.betania.ro/cat-de-mici/

CÂND VREI SĂ RENUNȚI…

 

„Întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!” Evrei 12:12 NTR

Fixează-ți atenția asupra lui Isus! Pentru a-ți putea fixa atenția, asigură-te că El este singurul centru din viața ta. Aceasta presupune efort. Nu te uita în jur, astfel vei fi distras. Dacă te vei concentra asupra țintei tale, vei reuși să faci cel mai mare pas, iar mai departe va face El. Pentru că, deși crezi că nu mai poți înainta, datorită unei credințe obosite, El este Cel care INIȚIAZĂ și DESĂVÂRȘEȘTE credința. În momentele în care bateria credinței tale nu mai funcționează la aceeași intensitate, Acel care face reîncărcări nelimitate, îți va da și ție un încărcător nou. Îndrăznește să crezi! Atunci când vei reuși să crezi mai mult decât ceea ce vezi, nu vei mai putea renunța.

Așadar :

Când vrei să renunți… gândește-te cu atenție la Cel ce a îndurat crucea, disprețuindu-i rușinea. Gândește-te la împotrivirea ce a îndurat-o față de El Însuși, din partea păcătoșilor. Știi că a făcut asta ca noi să nu ne lăsăm DESCURAJAȚI și să NU RENUNȚĂM?!

Când vrei să renunți… amintește-ți că „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin.”

Când vrei să renunți… gândește-te cât de mult ai mers deja, nu cât mai ai de mers. Gândește-te că până aici, îngerii Săi te-au purtat pe brațe ca să nu îți lovești piciorul de vreo piatră.

Când vrei să renunți… ridică-ți privirea în sus – e singurul loc de unde îți va veni ajutorul.

Când vrei să renunți… nu uita că există un timp pentru toate. Există un timp pentru război și pace. Există un timp pentru bucurie, pentru biruință.

CITESTEMAIMULT: http://partascuhristos.com/devotionale/cand-vrei-sa-renunti/

CÂND VREI SĂ RENUNȚI…

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-vrei-sa-renunti/

Numai 55% dintre români mai au încredere în Biserică! — Nickbags

Sondajul INSCOP Research, oferit publicului larg zilele trecute, arată că românii și-au pierdut încrederea în… Biserică! Dacă la sfârșitul anilor ’90 încrederea în Ekklesia românească era de peste 90%, poporul nostru fiind socotit cel mai credincios dintre europeni, iată că două decenii mai târziu abia jumătate dintre conaționalii noștri mai cred în cea mai importantă… via […]