Închide

Separarea Bisericii de viața cetății: bomba nucleară a secularismului

Biserica ar trebui să se separe complet de viața cetății iar religia nu ar trebui să aibă nici o legătură cu viața de zi cu zi. Chiar și unii oameni din Biserică susțin, tot mai des, această idee. Eu unul cred că aceasta este o idee care le convine de minune seculariștilor și „progresiștilor” din ziua de azi.
Ea ne prezintă imaginea unei Biserici aseptice, care se ocupă doar de probleme înalte, teologice, și care activează închisă între niște bariere de securitate. Ca într-o rezervație sau într-un muzeu. Cam ca în bancul: „băieți, ne distrăm, glumim, dar nu părăsim incinta.”
După mine, această idee este un nonsens, din mai multe motive. Întâi, Biserica nu poate să fie separată de viața cetății pentru simplul motiv că Biserica este parte din viața cetății. Biserica este un actor important și este o autoritate în ceea ce privește problemele morale, că le place sau nu seculariștilor să recunoască lucrul acesta. De fapt, chiar și unii „progresiști” recunosc deschis puterea și influența Bisericii în chestiunile care țin de moralitate – și de aici chemarea lor la o „reformare” a Bisericii. Să nu ne lăsăm păcăliți: „reformarea” înseamnă pentru ei castrarea Bisericii și epurarea mesajului creștin de toate componentele sale care nu convin noii ideologii totalitare a corectitudinii politice.
Dar ideea este nocivă și dintr-un alt motiv. Pentru creștinii care iau în serios moralitatea și trăirea creștină, „mintea Bisericii”, mesajul Evangheliilor și gândirea Sfinților Părinți reprezintă modul lor de a privi lumea. Preocuparea pentru a înțelege acest mod de gândire este o preocupare prioritară. Și nu poți să aplici mesajul Evangheliilor doar când ești în Biserică, la Liturghie, și apoi când ieși pe stradă să gândești ca „omul lumesc”. Nu poți să participi la Jertfa lui Hristos pe Cruce, în Biserică, și apoi să boicotezi, alături de „seculariști”, referendumul pentru căsătorie, ventilând pe Facebook lozinci anti-creștine…………………………….https://www.activenews.ro/stiri-social/Separarea-Bisericii-de-viata-cetatii-bomba-nucleara-a-secularismului-157887

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

E viată pe pamânt!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor nu vreau să se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că până și el a tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: