[FOTO] O nouă ediție a Muzeului Bibliei la Timişoara

download

Marți, 17 septembrie,  la Bastionul Theresia din Timişoara a avut loc deschiderea oficială a unei noi ediții a Muzeului Bibliei.

Evenimentul este organizat de către Asociația Renaşterea Familiei în colaborare cu Consiliul Judetean Timiş,  Comunitatea Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara,  Mitropolia Banatului, Liceul Teologic Penticostal Logos şi Radio Vocea Evangheliei.

Cea de-a doua ediție aduce în atenția publicului exponate noi: un manuscris din anul 1250, două pagini din biblii din perioada Renaşterii,  o pagină din  prima ediție a Versiunii King James (1611), cea mai mică Biblie Gutenberg, o Biblie breloc ce a aparținut evanghelistului Billy Graham,  un Evangheliar din anul 1761, tipărit la inițiativa domnitorului Gavril Callimachi,  o Biblie latină din 1682 şi una din 1700.

La deschiderea evenimentului au vorbit despre rolul Sfintei Scripturi: episcopul greco-catolic Alexandru Mesian, consilierul cultural al Mitropoliei Banatului,  preotul Zaharia Pereş, primarul municipiului Timişoara, prof.ing Nicolae Robu, consilierul personal al preşedintelui Consiliului Județean,  domnul Adrian Negoiță, directoarea Centrului Multifunctional Bastion,  doamna Ruxandra Adam.

Doamna Doina Speranța Cătană a recitat o poezie a pastorului Petru Dugulescu,  iar inițiatorul proiectului, pastorul Ionel Tuțac a vorbit despre noile exponate şi despre dorința de a avea la Timişoara un muzeu permanent al Scripturii.

Numeroşi reprezentanți ai presei seculare şi creştine au fost prezenți la eveniment.

Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 9-17, până în data de 27 septembrie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.