Închide

Negruțiu Florin 1951 – 2018 din Burzuc

Fratele Florin Negruțiu s-a născut în ziua de 11 august 1951 în localitatea Burzuc, județul Bihor, fiind fiul lui Ioan și Elisabeta.

Școala o începe în satul natal și continuă la Oradea liceul și Facultatea de Matematică a Institutului Pedagogic. Pleacă apoi la Cluj la Facultatea de Informatică a Univerității Babeș Boyai.

În anul 1973 primește pe Domnul Isus în inimă și este botezat la Biserica Creștin Baptistă nr. 3 din Oradea.

Între anii 1975 – 1988 a lucrat ca operator, apoi programator la Centrul Teritorial de Calcul, Oradea. Din 1988 – 1989 a lucrat la BJATM, Bihor.

În anul 1990 intră în lucrarea de slujire ca păstor la bisericile baptiste din Aleșd și Petriș, împreună cu fratele păstor Marius Cruceru au ajutat bisericile din zonă.

Din anul 2010 – 2018 păstorește Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din Topa de Criș.

Fratele Florin Negruțiu a fost președintele  Comunității Creștine Baptiste Oradea între 2003 – 2011 și între anii 2011 -2015, vicepreședinte cu pastorala.

Din anul formării Liceului Teologic Baptist Emanuel 1990 și până în 2017 a fost activ ca profesor.

În ziua de 2 iunie 2018 fratele Florin Negruțiu, la porunca Domnului, pleacă din această lume la Domnul în împărăția lui veșnică.

Fratele Florin Negruțiu este frate de corp cu fratele Paul Negruț.

Surse:

Familia

Creștinul Azi

Sute de persoane se adună în Orlando pentru a-L sărbători pe Isus, izbăvindu-i de stilul de viață LGBT — Noutati Crestine

Sute de persoane s-au adunat la Orlando în weekend pentru Marșul Libertății, un eveniment în care au participat bărbați și femei care spun că Iisus i-a eliberat din stilul de viață LGBT. Potrivit Christian Post , bărbații și femeile se numesc „biruitori”. Peste 400 de oameni au marșat la eveniment, strigând în timp ce mergeau: […]

BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU

Bunătatea lui Dumnezeu este unul din atributele lui Dumnezeu, dar și o descriere a însăși esenței lui Dumnezeu. Prin natura Sa, Dumnezeu este inerent bun, așa cum ne spune Psalmul 34:8: Gustați și vedeți ce bun este Domnul. Ferice de omul care se încrede în El. El este temelia bunătății și a oricărui lucru bun. Dumnezeu nu a obținut bunătatea din altă parte. Oamenii pot avea trăsături bune sau pot face fapte bune, dar bunătatea nu ne stă niciunuia în caracter. Bunătatea noastră vine de la Dumnezeu.

Bunătatea lui Dumnezeu se vede în toată creația Sa și în toate lucrările Sale. Geneza 1:31 spune: „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; și iată că erau foarte bune. Astfel, a fost o seară și apoi o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea.” Noi nu putem câștiga și nici nu putem merita bunătatea Sa. Ne este oferită indiferent de poziția noastră în viață și chiar dacă nu o merităm. Matei 5:45: „El face să răsară soarele Său și peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” Și în Psalmul 145:9 citim: „Domnul este bun față de toți, și îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.”

Bunătatea Lui ne oferă nenumărate beneficii:

• Ne arată modelul perfect de bunătate: Cunoscându-L pe Dumnezeu si aflând despre bunătatea Lui, putem recunoaște adevărata bunătate și ne putem strădui să facem lucruri bune. Ar trebui să ne rugăm așa cum s-a rugat psalmistul: „Tu ești bun și binefăcător: învață-mă orânduirile Tale (Psalmul 119:68). Îl putem privi pe Dumnezeu ca pe modelul perfect de la care putem învăța ce înseamnă bunătatea și cum să facem fapte bune.

• Ne asigură de faptul că planul lui Dumnezeu pentru noi este bun. Așa cum părinții doresc binele copiilor lor, Tatăl nostru Ceresc ne dorește doar binele. Iacov 1:17 spune: „Orice ni se dă bun si orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” Ar trebui totuși să ne amintim că lucrurile bune nu se manifestă întotdeauna ca și experiențe plăcute. Uneori, binele poate veni sub formă de adversitate sau de probleme, dar Dumnezeu poate folosi circumstanțele dificile pentru binele nostru, așa cum ne spune și versetul din Romani 8:28: „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.

• Ne oferă siguranță și încurajare: Ne putem baza pe bunătatea neschimbătoare a lui Dumnezeu. Psalmul 52:1 spune: „Bunătatea lui Dumnezeu ține în veci.” Dumnezeu va fi bun întotdeauna. Caracterul Lui nu se schimbă niciodată. El va continua să fie Creatorul tuturor lucrurilor bune și putem avea încredere că ne va da lucruri bune după planul Său perfect.

• Ne atrage către Dumnezeu. Scopul bunătății lui Dumnezeu este să ne atragă către Sine. Bunătatea lui Dumnezeu s-a manifestat la modul absolut atunci când Dumnezeu Și-a sacrificat Fiul, pe Domnul Isus, pentru mântuirea noastră. Datorită bunătății Lui, ni s-a dat oportunitatea de a auzi Cuvântul Lui și de a avea viața veșnică prin acceptarea lui Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

Bunătatea lui Dumnezeu se află în centrul credinței noastre creștine. Datorită dorinței Lui de a ne face bine ne-a dat El mântuirea prin Fiul Său. Tot ceea ce face Dumnezeu are în vedere binele nostru. Putem vedea dovada bunătății lui Dumnezeu peste tot în jurul nostru prin lucrurile necesare vieții pe care El ni le dă. De la recolte care ne oferă hrana până la aerul pe care îl respirăm. Noi putem avea bunătate în noi și putem avea chiar dorința de a face binele, dar bunătatea adevărată vine de la Cel care este bun în sensul desăvârșit și care dorește binele tuturor oamenilor. Scopul nostru ar trebui să fie acela de a arăta bunătatea lui Dumnezeu celor din jurul nostru în fiecare zi.

Pastor Ioan Cocîrțeu

http://www.baptist-tm.ro/bunatatea-lui-dumnezeu/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/bunatatea-lui-dumnezeu/

Brațele eterne

download

Un articol de Edward Dennett

Deuteronom 33:27 bookmark document

Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern și dedesubt sunt braţele cele eterne”. Astfel  a rostit Moise „omul lui Dumnezeu” binecuvântarea cu care i-a binecuvântat pe copiii lui Israel înainte de moartea sa (Deuteronom 33:1 bookmark document). Nu este nicio îndoială că binecuvântarea rostită aici – în adevărata ei semnificație – se adresează copiilor lui Dumnezeu din această dispensație; „Binecuvântat fie Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos” (Efeseni 1:3 bookmark document). Într-adevăr, puține alte pasaje din Vechiul Testament au fost atât de des folosite pentru încurajare. Credincioși slabi – epuizați pe paturi de suferință – conduși fără îndoială de Duhul Sfânt, și-au însușit acest pasaj de-a lungul vremii și au fost încurajați și mângâiați de gândul – binecuvântată siguranță– că „brațele eterne” îi poartă, cuprinzându-i într-o îmbrațișare divină.

Deci ce sunt aceste „brațe eterne”? Avem vreo indicație în Cuvânt cu privire la seminificația acestei sintagme? Pentru că deși am putea să simțim ce înseamnă, înțelegerea binecuvântării acestei promisiuni va crește dacă am putea cuprinde semnificația pe care folosirea acestor cuvinte intenționa să o exprime. Să citim deci întâi Exod 28 bookmark document. Citim în descrierea veșmintelor marelui preot „Şi să iei două pietre de onix şi să gravezi pe ele numele fiilor lui Israel: şase din numele lor pe o piatră şi cele şase nume ale celorlalţi pe cealaltă piatră, după naşterea lor. Ca lucrarea unui tăietor în piatră, asemenea gravurilor de pecete, să gravezi cele două pietre cu numele fiilor lui Israel; să le faci montate în ferecături de aur. Şi să pui cele două pietre pe umerarii efodului, ca pietre de amintire pentru fiii lui Israel; şi Aaron va purta numele lor înaintea Domnului, pe amândoi umerii săi, spre amintire.” (versetele 9-12)

Mai departe citim, după îndrumările referitoare la pietrele prețioase care formau pieptarul: „Şi pietrele să fie după numele fiilor lui Israel, douăsprezece, după numele lor, gravate ca o pecete, fiecare după numele său; să fie pentru cele douăsprezece seminţii… Şi Aaron va purta numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, pe inima sa, când va intra în sfântul locaş, spre amintire înaintea Domnului, neîncetat.” (versetele 21, 29).

Astfel vedem că Aaron, ca mare preot, purta numele fiilor lui Israel când intra pentru ei înaintea Domnului, pe umerii săi și pe inima sa. Semnificația pe care o are umărul în Scriptură este tăria, cum vedem în versetul „Și domnia va fi pe umărul Lui” (Isaia 9:6 bookmark document)  și din nou „Şi voi pune pe umărul lui cheia casei lui David” (Isaia 22:22 bookmark document). La fel, inima întotdeauna semnifică dragostea, și nu e nevoie să arătăm acesta. Înseamnă că marele preot îi susținea pe copiii lui Israel neîncetat înaintea Domnului cu tărie și cu dragoste. O aluzie la aceasta putem găsi în Cântarea Cântărilor. „Pune-mă” zice mireasa, „ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău. Pentru că dragostea este tare ca moartea; gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor, jarul ei este jar de foc” (Cântarea Cântarilor 8:6). Aici vedem aceeași asociere a tăriei și a dragostei.

Aplicând aceasta la expresia „brațele eterne” nu este nicio îndoială că gândul este același, și anume asocierea tăriei și a dragostei pentru susținerea copiilor lui Dumnezeu. Înseamnă că brațele eterne sunt tărie eternă și dragoste eternă, cu care Dumnezeu îi susține, îi poartă și mângâie pe ai Săi, și îi strânge la pieptul Său în siguranță deplină și odihnă; sau, dacă preferăm să continuăm analogia cu preoția, este tăria eternă și dragostea eternă cu care Hristos, ca Preot, ne poartă înaintea lui Dumnezeu. Ambele aspecte sunt adevărate, și se pot împleti în meditația noastră; și cu siguranță vom găsi în oricare dintre ele un izvor bogat de învățătură și mângâiere.

Dacă, apoi, privim expresia „brațele eterne”, așa cum am explicat, în legătură cu Dumnezeu – și aceasta este în armonie cu contextul deoarece propoziția precedentă este „Dumnezeu etern este adăpostul tău” – putem descoperi corespondențe izbitoare cu versete din Noul Testament. Să privim câteva exemple: „Nimeni nu le va smulge din mâna mea” (Ioan 10:29 bookmark document). Aici gândul prezentat este acela al tăriei – puterea supremă de care suntem ținuți în mâna lui Dumnezeu, astfel că nimeni nu ne poate smulge de acolo. Vorbind înaintea Tatălui – purtându-ne cu adevărat pe inima Lui înaintea Tatălui – Domnul se roagă „pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una: Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi spre a fi una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17:22, 23 bookmark document). Aici avem descoperită dragostea eternă a lui Dumnezeu – sau mai degrabă a Tatălui – punând lumina acum doar asupra acestei caracteristici. Ambele sunt prezente în pasajul bine cunoscut din Romani 8 bookmark document: „Pentru că sunt convins că nici moarte, nici viaţă, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălţime, nici adâncime, nici o altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (versetele 38,39). Avem astfel dreptul la mângâierea că suntem adăpostiți în îmbrățișarea tăriei eterne și a dragostei eterne. Și cu siguranță că atunci când suntem doborâți de slăbiciune, sau când ne răsucim de pe o parte pe alta pe un pat de suferință sau stăm întinși treji de-a lungul nopților lungi de insomnie, lucrul acesta ne va liniști inimile, va reduce la tăcere orice gând răzvrătit, da, va revărsa o pace dulce și mângâioasă peste duhul nostru tulburat, pentru a aduce aminte că aceste brațe eterne ne sprijină. Totuși inimile noastre – sărace, reci și păcătoase așa cum le știm că sunt – ținute aproape de inima Lui, vor fi înviorate să se deschidă larg, simțind bătăile acelei inimi divine, plină de dragoste, și auzind asigurarea minunată că nimic – nicio putere de pe pământ sau de sub pământ- nu ne va putea despărți vreodată de această dragoste divină și eternă! „Locuinţa ta este Dumnezeul cel etern și dedesubt sunt braţele cele eterne”.

În plus, dacă privim la Hristos ca Preotul nostru, vom vedea împletirea acelorași două lucruri. Într-adevăr, acestea izvorăsc din caracterul Persoanei Sale. „Având deci un mare preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu” (Evrei 4:14 bookmark document). El este Isus – Omul, și El este Fiul lui Dumnezeu. Ca Om a fost ispitit în toate la fel ca noi, în afară de păcat, și astfel El este cel care poate să ne înțeleagă în slăbiciunile noastre; Unul a cărui inimă poate să pătrundă și să simtă cu  noi în toate nevoile noastre și de aceea poate să ne prezinte  înaintea lui Dumnezeu. Dar El este și Fiul lui Dumnezeu – Cel pe care Dumnezeu „ L-a rânduit moştenitor a toate, prin care a făcut şi lumile” (Evrei 1:2 bookmark document).  Ne mângâie gândul că Cel care „ține toate prin cuvântul puterii Lui” este și Cel care este așezat – după ce ne-a curățat de păcate – ca Marele nostru Preot, la dreapta Măririi în locurile preaînalte și că El este Cel care ne poartă pe umerii Săi înaintea lui Dumnezeu. Din nou și din nou ne sunt reamintite aceste două caracteristici – inima Sa și umerii Lui (puterea Lui) de-a lungul acestei epistole. Să luăm încă un exemplu: „dar El, datorită dăinuirii Sale pentru eternitate, are o preoţie care nu se transmite. De aceea şi poate să mântuiască până la desăvârşire pe aceia care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:24,25 bookmark document). El ne poartă pe inima Sa în mijlocire și poate să ne mântuiască de la început până la sfârșit.

Este evident deci că inima și umărul lui Hristos îi susțin pe ai Săi; și aceste două lucruri sunt exact cele de care avem nevoie când trecem ca pelerini prin pustiu. Este adevărat că locul nostru este în locurile cerești; dar este de asemenea adevărat că suntem în pustiu; și când simțim că suntem aici, nimic nu ne poate mângâia așa cum o pot face inima și umărul lui Hristos. Inima Lui răspândește strălucire peste cea mai întunecată situație, iar umărul Lui ne va susține în slăbiciunea cea mai mare care ne cuprinde în fața celor mai grele încercări. Astfel ne cuprinde El la inima Sa cu brațe eterne de putere și de dragoste. Ce curaj, ce răbdare ne dau acestă siguranță! Și ce binecuvântare să ne abandonăm siguranței scumpe și dragostei pe care ni le dă îmbrațișarea Domnului Isus!

Fie ca Domnul să ne facă să cunoaștem tot mai deplin și mai adânc din punct de vedere practic ce înseamnă să avem în jurul nostru brațele veșnice.

http://comori.org/articol.php?item=1500

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/bratele-eterne/

BOALA DEŞERTULUI

download

 

Eram departe de a şti că nu putem fi liberi decât în raport cu alţii, că libertatea se cucereşte nu arzând punţi, ci construindu-le. Cum să fii liber dacă eşti singur? Singur nu eşti liber niciodată. Singurătatea nu e libertate, ci sclavie. Nu suntem liberi decât legaţi profund de un om sau de o idee.”(O. Paler)

Oricât de emancipaţi ne perindăm prin viaţă, adevăru-i că ajungem într-un punct în care riscăm să luăm singurătatea drept libertate.

Ne numim „independenţi”, rupţi de fapt de ceilalţi, de noi, de realitate, prinzând însă rădăcini în orgolii şi vanitate.

E comod să ai tu controlul, să nu fii vulnerabil, să te ţii departe de procesele afective stânjenitoare. E şi mai plăcut să vezi că alţii te admiră pentru acest „curaj”.

Suferim deci de boala deşertului, o boală care ne secătuieşte, hrănindu-ne în schimb cu miraje.

Vestea bună e că boala aceasta are şi un antidot eliberator… Oaza. Însă ca să ajungi la ea trebuie să scapi de miraje.

Prin Libertate nu înţeleg libertatea de a-ţi decide gradul de vulnerabilitate, ci libertatea pe care o ai după ce te expui întreg, chiar dacă eşti rupt.

http://tineri.betania.ro/boala-desertului/

https://crestintotal.ro/2017/05/28/boala-desertului/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/boala-desertului/

Bisericile noastre: se trezesc oasele uscate?

512px-Candles_flame_in_the_wind-other-300x199

Trăim vremuri tulburi. Trăim vremuri în care temeliile se clatină. Totul este dislocat şi reaşezat. Oare sunt prea subiectiv? Nu cred. Cred că această stare de lucruri este vizibilă cât se poate de clar în lumea politică, economică etc. Nu sunt competent să comentez prea mult despre ceea ce se întâmplă în sferele mai sus menţionate, dar aş dori să subliniez că sesizez o oarecare clătinare la nivelul bisericii. Pentru că nu intenţionez să fiu prea general, observaţiile mele se referă la bisericile evanghelice din România.

O bucată bună de timp, multe din bisericile noastre au mers înainte în virtutea inerţiei. Am ţinut serviciile obişnuite. Am organizat periodic servicii de evanghelizare, aşa cum am ştiut noi. Unii s-au încăpăţânat să nu schimbe nimic, confundând contextul cultural demult apus cu autoritatea Bibliei. Astfel de adunări au devenit muzee înfiorătoare. Alţii au căutat să condimenteze viaţa bisericii cu elemente de noutate. Fiind prinşi însă în teribila încleştare de generaţii, au fost nevoiţi să le cârpească pe vechile structuri. Rezultatele nu au fost cele scontate.

Ca să nu mai lungesc vorba, ne este clar tuturor că multe dintre bisericile noastre se află într-o „fundătură,” într-un impas. Este nevoie de o schimbare. În multe locuri există o stare de nemulţumire tot mai pronunţată. Cred că lucrurile au început deja să se clatine şi mai cred că acest proces va continua şi se va intensifica. Nu ar trebui să fim speriaţi de ceea ce se întâmplă, dar ar trebui să fim foarte preocupaţi de reaşezare. O primenire este absolut necesară. Anumire tipare/tradiţii trebuie lăsate în urmă pentru că nu îşi mai îndeplinesc menirea. Este nevoie de mult discernământ însă pentru ca nu cumva „să aruncăm şi copilul cu apa,” vorba englezilor. Întrebarea crucială este: Ce vom pune în loc? Suntem pregătiţi? Avem pregătită o viziune care să fie biblică, dar şi relevantă pentru vremurile noastre sau suntem pasionaţi doar de demolare? Demolarea va duce la crearea unui vid, iar aceste momente sunt foarte delicate. Cu ce vom umple golul rămas? Trebuie să fim pregătiţi să aşezăm bisericile noastre pe un făgaş bun. Sunt sigur că în anii (poate lunile?) care urmează vom fi nevoiţi să luăm hotărâri cu un impact puternic şi de durată pentru biserică. Mă rog ca într-o astfel de perioadă să înţelegem că:

(1) Indiferent de schimbările făcute, TREBUIE să rămânem credincioşi revelaţiei pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Sfânta Scriptură. Biblia este inspirată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu în întregimea ei şi rămâne autoritatea supremă. Asta nu înseamnă să afirmăm cu mânie şi năduf ineranţa Bibliei, ci să ne aplecăm asupra textului ei cu smerenie, cu rugăciune şi înarmaţi cu disciplina studiului. Chiar mă doare faptul că atât de mulţi pastori se ridică mereu nepregătiţi…dar încearcă să-şi compenseze superficialitatea în ale Scripturii răcnind din străfundul plămânilor fundamentalişti că noi nu ne mişcăm de lângă Biblie. (i.e. nu renunţăm la acoperitori, nu permitem tobele şi altele asemenea lor.) Teamă îmi e că într-un asemenea context nu vom fi în stare să creionăm o viziune biblică, dar nici relevantă…ci doar îngustă.

(2) Multe forme trebuiesc schimbate. Nu la grămadă, nu cu buldozerul. Aşa cum spuneam într-o postare precedentă, nu suntem chemaţi să dăm de pământ cu toate, fără discernământ. Avem cazuri în care s-a intrat cu barosul şi toporul şi s-a dărâmat totul. Avem un trecut, avem un specific de care trebuie să se ţină seama. Pe de altă parte, cei care s-au obişnuit cu un anumit context trebuie să înţeleagă că nu pot ţine totul pe loc pentru simplul motiv că aşa s-au obişnuit şi se simt mai confortabil, mai în siguranţă. Observ că mulţi confundă înţepenirea într-un anume context cultural cu credincioşia faţă de Dumnezeu şi Scripturi. Fals. Această atitudine înseamnă de fapt preocupare excesivă pentru sine, în detrimentul fraţilor şi al înaintării Împărăţiei.

(3) Această schimbarea formelor şi a structurilor nu generează automat efervescenţă sau trezire spirituală. Să nu ne iluzionăm. Trezirea implică mult mai mult decât astfel de reforme. Vremurile de trezire încep cu o schimbare a lăuntrului nostru. Cu curăţirea templului şi cu căutarea lui Dumnezeu, iar din acest punct începem să vorbim despre decizii personale: „dacă deschide cineva.” Vremurile de trezire vor începe atunci când vom fi dispuşi să abandonăm micile noastre împărăţii şi să ne jertfim de dragul Împărăţiei veşnice. E atât de important deci să subliniez că nu există reţete pentru trezire, întrucât aceasta este lucrată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi depinde de El, iar „Duhul dă după cum voieşte.” Cum voieşte El, dar şi când voieşte El. E important să reţinem adevărul acesta din două motive. În primul rând, există pericolul „managerizării,” „eficientizării” bisericii, după modelul unei corporaţii. Există biserici care au înţeles să se reformeze în felul acesta. Din perspectiva mea, aceasta este industrializare forţată, nu revigorare spirituală. În al doilea rând, aspectul este important pentru că s-ar putea ca după ce am făcut schimbările să ni se reproşeze că „vezi, n-aţi rezolvat nimic. Doar aţi stricat. V-am spus noi.” Schimbările făcute în structură, organizare, conţinutul întâlnirilor nu sunt soluţii magice. Efectuând aceste schimbări însă, putem pregăti solul fertil în care viaţa se poate dezvolta. Este de datoria noastră să ne asigurăm că asigurăm contextul eclesial potrivit, în care este posibil ca membrii să se maturizeze şi să aducă şi pe alţii. Asta nu înseamnă că automat se va şi întâmpla aşa. Să nu uităm însă că Dumnezeu ne cheamă la credincioşie, nu la succes. La credincioşie, nu la conservare.

Sunt prea subiectiv şi nu sunt în stare să văd peisajul decât prin ochelarii mei coloraţi? Rămâne de văzut

Citeste mai multe articole de Valentin Fat la adresa http://valentinfat.wordpress.com/

sursa foto: http://edinburghmethodist.com/wp/prayers/

http://www.baptist-tm.ro/bisericile-noastre-se-trezesc-oasele-uscate/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/bisericile-noastre-se-trezesc-oasele-uscate/

BISERICILE

download

via lifesitenews.com

Biserica Anglicană respinge actul de binecuvântare pentru homosexuali
Life Site News: Într-o mişcare surprinzătoare, principalul corp de conducere al Bisericii Anglicane a respins propunerile pentru a crea ceremonii de „binecuvântare” pentru „căsătoriile” homosexuale. Într-un comunicat emis sâmbătă privind „căsătoriile” de aceeaşi orientare sexuală, Casa Episcopilor a declarat, de asemenea, că „nu este serviabil pentru cei care sunt angajaţi într-o căsătorie de aceeaşi orientare sexuală să fie hirotoniţi la oricare dintre cele dispoziţii de slujire.”

via lifesitenews.com

“Ceremoniile de binecuvântare nu ar trebui prevăzute. Preoţimea ar trebui să răspundă în mod pastoral şi susceptibil în alte moduri”, informează comunicatul. Aceste alte modalităţi includ oferirea unei rugăciuni neoficiale pentru parteneri. “Ca urmare, se consideră că nu ar fi o conduită corespunzătoare ca cineva cu rânduială sfântă să participe la o căsătorie de aceeaşi orientare sexuală, având în vedere necesitatea clerilor de a aplica învăţăturile bisericii în vieţile lor.”

“Aceste cupluri de aceeaşi orientare sexuală care aleg să se căsătorească ar trebui să fie binevenite în viaţa comunităţii de credincioşi şi să nu fie supuse întrebărilor despre stilul de viaţă. Nici lor, dar nici copiilor pe care îi îngrijesc nu ar trebui să le fie respins accesul la jurăminte.”

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Biserica Anglicană respinge actul de binecuvântare pentru homosexuali – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/bisericile/

Vede și aude omul după moarte? | Adevărul despre Adevăr

download

Moldova Creștină TV

 

 

Ce se înâmplă cu omul după moarte?

Vede aude omul după moarte? CUM, dacă nu are trup?
Ce mai trebuie să știm important despre cei care au decedat și sunt în lumea cealaltă?

https://moldovacrestina.md/vede-si-aude-omul-dupa-moarte-adevarul-despre-adevar/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/vede-si-aude-omul-dupa-moarte-adevarul-despre-adevar/

Un tribunal din Germania a stabilit că Facebook folosește în mod ilegal datele personale ale utilizatorilor

Un tribunal din Germania a stabilit că Facebook folosește în mod ilegal datele personale ale utilizatorilor
Un tribunal de la Berlin a stabilit că este ilegală utilizarea de către Facebook a datelor personale ale membrilor săi și că rețeaua de socializare nu și-a informat în mod adecvat utilizatorii cu privire la modul în care le utilizează datele, a anunțat un grup german de apărarea a drepturilor consumatorilor, relatează Reuters, citat de Ziarul românesc.
Parametrii prestabiliți ai Facebook și unele dintre condițiile sale de utilizare contravin legilor cu privire la consum, iar tribunalul a conchis că anumite dispoziții referitoare la consimțământul utilizatorului cu privire la datele sale sunt invalide, a explicat Federația organizațiilor consumatorilor germani (VZVB).
„Facebook ascunde parametrii prestabiliți care nu respectă viața privată în centrul său de confidențialitate și nu furnizează suficiente informații pe această temă, atunci când utilizatorii se înregistrează. Acest lucru nu răspunde exigențelor unui consimțământ în cunoștiință de cauză”, a declarat Heiko Duenkel, însărcinat cu contencioasele la VZVB.
VZVB a publicat pe site o copie a hotărârii.
Un purtător de cuvânt al tribunalului a confirmat că s-a pronunțat o hotărâre, însă nu a dorit să spună mai multe.
Grupul american și-a anunțat intenția de a face apel, în contextul în care mai multe elemente ale hotărârii îi sunt favorabile.
Într-un comunicat, prima rețea de socializare din lume afirmă că a procedat deja la modificări importante în privința condițiilor de utilizare și a parametrilor săi în domeniul protecției datelor, după deschiderea dosarului, în 2015.
„Lucrăm din greu pentru a ne asigura că condițiile noastre de utilizare sunt clare și ușor de înțeles și că serviciile oferite de Facebook sunt deplin conforme cu legile”, a subliniat grupul.
În plus, Facebook își va actualiza condițiile de utilizare cu privire la protecția datelor și cu privire la serviciile sale, cu scopul de a se conforma noilor reguli europene care vor intra în vigoare în iunie.
La sfârșitul lunii decembrie, Facebook a fost acuzat de abuz de poziție dominantă de către Biroul german contra cartelurilor, care i-a reproșat – la prezentarea primelor rezultate ale unei anchete lansate în urmă cu 22 de luni – că a cules datele utilizatorilor săi fără consimțământul acestora.

UN AVORT CARE NU S-A MAI ÎNTÂMPLAT

download

 Omagiul adus de Céline Dion mamei sale

  

Celine Dion

Cântăreața de talie internațională Céline Dion întoarce fila acum pentru un nou capitol din viața sa, după recentul deces al soțului și managerului său, René Angelil.

Viața ei de poveste nu ar fi existat și cântăreața nu ar fi adus atâta faimă Canadei dacă, în 1967, un preot catolic nu ar fi convins-o pe mama ei să nu o avorteze. Cel mai probabil, Céline a învățat devotamentul total pe care l-a arătat soțului chiar de la mama ei, un exemplu de persoană iubitoare, care și-a sacrificat viața pentru familie. În 2014, câtăreața a impresionat o lume întreagă după ce și-a anulat turneul pentru a fi alături de soțul ei, cu 26 de ani mai în vârstă și suferind de cancer.

Cântăreața canadiană cu cele mai mari vânzări din istorie a fost al 14-lea copil al lui Adhémar-Charles și Thérèse Tanguay Dion.  În 20001, când a dat naștere primului ei copil, cântăreața a dezvăluit cum era să fie ea însăți avortată. Mama ei, Thérèse, a fost descumpănită să se afle din nou gravidă, așa că a alergat la preot. „Acesta i-a spus că nu are niciun drept să se împotrivească naturii. Așa că trebuie să recunosc că, într-un fel, îmi datorez viața unui preot”, a mărturisit cântăreața.

Ea a mai spus că își adoră mama, deoarece aceasta a fost „vedeta” familiei. „Nu voi uita niciodată că ea a fost prima care i-a cerut lui René Angelil să-mi devină manager. Eram un copil pe atunci. Tot ea mi-a scris și primul cântec. Îi datorez totul.

Celine Dion

În ediția din 16 ianuarie 2001 a revistei londoneze de vedete Hello!, cântăreața declara: „Mama tocmai își crescuse cei 13 copii. Timp de peste 20 de ani, a stat captivă într-un cerc interminabil de spălat, călcat și muncă în gospodărie, timp de 365 de zile pe an. Credea, pe bună dreptate, că își făcuse datoria. Cei mici, Paul și Pauline, se pregăteau să înceapă școala, iar ea urma să aibă, în fine, ceva timp și pentru ea. Putea, în fine, să iasă în oraș, poate chair să călătorească împreună cu tata în regiunea lor natală. Și apoi s-a pomenit din nou însărcinată. A fost atât de distrusă, încât s-a dus la preotul paroh, să vadă dacă nu cumva putea să facă ceva în legătură cu asta. Dar, odată ce a trecut peste faptul de a nu putea considera avortul ca opțiune, m-a iubit  la fel de mult ca pe toți ceilalți copilași”.

Cântăreața a moștenit această iubire pentru copii și familie, pe care mereu le-a situat deasupra propriei cariere. „Succesul meu este familia mea. Viața mea este să fiu mamă. Asta îmi place cel mai mult. Îmi dă un uluitor sentiment de împlinire. Cu muzica mea îmi permit să-mi asum riscuri, dar nu și cu familia”, a declarat ea, citată de revista People, în 2012.

eJohn-Henry Westen, LifeSiteNews (http://stiripentruviata.ro)

https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/01/22/un-avort-care-nu-s-a-mai-intamplat-omagiul-adus-de-celine-dion-mamei-sale/

ŢARA CÂRTITORILOR MEREU NEMULŢUMIŢI

download

Ţara cârtitorilor mereu nemulţumiţi

Doru Pop Conferenţiar universitar

De ce ne plâgem tot timpul? De ce suntem mereu nemulţumiţi, nimic nu ne place, nimic nu ne convine, găsim oricui defecte, slăbiciuni şi neajunsuri? Poate pentru că suntem un grup social care extrage satisfacţie din insatisfacţia perpetuă?! Poate pentru că am transformat cârteala şi căutatul de noduri în papură într-un mod de interacţiune privat şi public.

Pe vremea mea se mai spuneau bancuri despre noi înşine şi în România circula o poantă care descria destul de limpede un mod de viaţă specific naţional. Iată gluma pe scurt: Ursul vrea neapărat să îl bată pe iepuraş aşa că, de îndată ce îl întâlneşte, îi cere o ţigară, ştiind că iepuraşul nu fumează. Pentru că nu are ţigări, urecheatul primeşte o bătaie cumplită. A doua zi rozătorul e pregătit. Când ursul îi cere o ţigară, el îi oferă un pachet de ţigări cu filtru. Ursul e nemulţumit şi spune că vrea ţigări fără filtru, deci îl mai bate o dată. A treia zi, de la capăt. Ursul cere ceva de fumat, dar mamiferul iute de picior şi de minte, îl întreabă: cu filtru sau fără filtru? Ursul cere fără filtru, însă pretinde şi un foc. Iepuraşul, luat pe nepregătite, mai ia o scărmănare. A patra zi, situaţia se repetă. Cu filtru sau fără filtru, iepuraşul are din amândouă. Un foc? Iepuraşul scoate chibriturile. Ursul e în continuare nemulţumit, vrea foc de la brichetă, deci încă o chelfăneală. Următoarea zi, la fel. Cu filtru sau fără filtru? De la chibrit sau de la brichetă? Micul urecheat e pregătit a nu ştiu câta oară. Dar ursul, pentru că nu îi mai găseşte niciun defect, îi aplică o nouă corecţie. De ce m-ai luat la bătaie?, întreabă iepuraşul. Pentru că nu aveai cipilică!, răspunde ursuzul omnivor.

Aşa e la noi! Atunci când cineva care simte că are o cât de mică putere, este pătruns de nevoia compulsivă de a critica. Nemulţumirea este o stare de agregare naturală a psihicului nostru colectiv. Ne place să ne plâgem mereu, nimic nu e bine, nimic nu ne convine, găsim oricui şi pentru orice defecte, tot timpul se poate face ceva mai bine, dar numai prin oglindire negativă. Şi, în mod paradoxal, această atitudine de cârtire continuă merge în tandem cu lauda de sine la fel de lipsită de discernământ. E încă una dintre paradoxalele manifestări ale faptului de a fi români.

Ne exprimăm deziluziile ori de câte ori avem ocazia, ne dezumflăm foarte repede şi nemulţumirea apare rapid faţă de orice situaţie. Ne decepţionează faptul că în instituţiile publice de la noi se dă mită, însă, atunci când trebuie să mergem la medic, pregătim cu grijă pliculeţul cu „atenţia”. Dacă Guvernul nu face investiţii într-un domeniu, suntem revoltaţi, iar dacă se distrubuie fonduri în alt domeniu, ne nemulţumeşte modul în care se face această distribuţie. Suntem supăraţi foc pe faptul că mulţi dintre concetăţenii noştri sunt agresivi în trafic, însă, atunci când cineva nu merge la viteza dorită de noi, depăşim pe dreapta. Protestăm împotriva lipsei de grijă faţă de valorile ecologismului, însă, atunci când trebuie să selectăm diferenţiat propriul gunoi, dăm vina pe lipsa pubelelor colorate. Dacă punem accentul pe educaţie, atunci se supără cei care lucrează în serviciile de informaţii, dacă susţinem justiţia sunt deranjaţi parlamentarii, iar dacă vrem autostrăzi mai multe se oţărăsc agricultorii. Dacă se reduce TVA, de ce se reduce, dacă cresc accizele, de ce cresc, şi tot aşa mai departe.

Ne exprimăm deziluziile ori de câte ori avem ocazia, ne dezumflăm foarte repede şi nemulţumirea apare rapid faţă de orice situaţie. Ne decepţionează faptul că în instituţiile publice de la noi se dă mită, însă, atunci când trebuie să mergem la medic, pregătim cu grijă pliculeţul cu „atenţia”. Dacă Guvernul nu face investiţii într-un domeniu, suntem revoltaţi, iar dacă se distrubuie fonduri în alt domeniu, ne nemulţumeşte modul în care se face această distribuţie. Suntem supăraţi foc pe faptul că mulţi dintre concetăţenii noştri sunt agresivi în trafic, însă, atunci când cineva nu merge la viteza dorită de noi, depăşim pe dreapta. Protestăm împotriva lipsei de grijă faţă de valorile ecologismului, însă, atunci când trebuie să selectăm diferenţiat propriul gunoi, dăm vina pe lipsa pubelelor colorate. Dacă punem accentul pe educaţie, atunci se supără cei care lucrează în serviciile de informaţii, dacă susţinem justiţia sunt deranjaţi parlamentarii, iar dacă vrem autostrăzi mai multe se oţărăsc agricultorii. Dacă se reduce TVA, de ce se reduce, dacă cresc accizele, de ce cresc, şi tot aşa mai departe.

O variantă mediatică a cârtelii este comentariul de opinie, fie în presa scrisă, fie, mai ales, la televiziune. Editorialul este, la români, un mijloc de petrecere a timpului liber şi o formă de defulare a predispoziţiei spre crâcneală. De îndată ce te-ai autoproclamat „lider de opinie”, iar oficialii nu îţi preiau imediat ideile ca pe nişte înscrisuri în tablele sfinte ale Legii, te oţărăşti la toţi şi înfierezi lipsa de discernământ public. Apar mereu diverşi specialişti fără calificare, care sar grabnic în sus pe micile ecrane, mereu gata de a da sfaturi şi, mai ales, mereu pregătiţi pentru a expune defectele semenilor lor.

Acest lucru i s-a întâmplat preşedintelui Iohannis de cînd a preluat mandatul la Cotroceni. Noul şef al statului a fost criticat în repetate rânduri pentru fel de fel de motive, ba că rochia soţiei era prea scurtă, ba că opţiunile lui pentru consilierii prezidenţiali sunt prea „relaxate”, ba că nu ascultă sfaturile înţelepţilor patriei „intelectualii democratici” (indiferent care ar fi aceştia) şi-au cerut dreptul la proteste şi consiliere dezinteresată, în timp ce diverşi prezentatori i-au calificat rapid pe aceştia drept „ciomăgarii lui Băsescu”. Prin urmare, dacă Iohannis a fost prea activ politic, atunci devine continuatorul fostului preşedinte jucător, dacă nu ia decizii tranşante, atunci este prea elitist. Dacă face o mişcare personală, atunci nu ştie să asculte de marii intelectuali ai patriei, dacă face un gest public, atunci este „populist”.

„Gafele lui Iohannis” au fost rapid taxate de tot felul de specialişti într-ale despicatului firului în patru. Un mare comentator de lipsuri şi defecte l-a comparat pe proaspătul preşedinte cu un monarh care face „greşeli halucinante”, în vreme ce alţi analişti cârtitori au văzut incapacitatea acestuia de a se îmbrăca după nişte standarde doar de ei ştiute. Cele mai comice intervenţii au venit din partea unor designeri autohtoni care au clamat încălcarea „protocolului zero” al învestiturii. Tot felul de stilişti, care nu au lucrat niciodată în zona consilierii vreunui preşedinte, au debitat fel de fel de nereguli şi au criticat principii absolute care au fost încălcate de către familia Iohannis.

Corul tragic al „sfătuitorilor de costume”, al criticilor de rochiţe şi al analiştilor mânecilor scurte a fost acompaniat de către nemulţumiţii de serviciu. Anti-comuniştii, nesatisfăcuţi când nu se condamna trecutul, s-au sesizat de ce preşedintele l-a decorat pe Octav Bjoza. Chiar şi un celebru antrenor de fotbal şi-a exprimat public nemulţumirea faţă de noul preşedinte, adică de ce nu a pomenit despre importanţa sportului pentru viitorul patriei noastre unde totul va merge „ţais”?!

Faptul că preşedintele a fost intens criticat în ultimul timp, stârnind valurile de nemulţumiţi, dezamăgiţi şi anti-orice, indică o dată în plus că în România criticarea fără încetare este un sport naţional. Suntem mereu împotriva a ceva, suntem „anti” din start şi fără a sta pe gânduri, găsim mai uşor defecte decât calităţi. Nimeni şi nimic nu este destul de bun pentru noi, un popor aproape desăvârşit!

Un personaj istoric, care pare excentric azi, a dat foarte demult un sfat util pentru toţi cârtitorii. El se referea la relaţia dintre paiul din propriu ochi şi bârna din ochii altora. Ar fi un bun punct de pornire pentru înţelegerea de sine în Noul An.

Citeste mai mult: adev.ro/nhc6ps

Ţara cârtitorilor mereu nemulţumiţi

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/tara-cartitorilor-mereu-nemultumiti/

Tirania Facebook – Aplicaţiile făcute să ne exploateze

 

Un număr mic de oameni din Silicon Valley modelează felul în care ne trăim viaţa, până acolo încât unii dintre cei care au contribuit la acest lucru s-au întors împotriva sistemului, avertizând că tot mai multe dintre alegerile pe care le facem zilnic nu provin din exercitarea liberului-arbitru, ci reflectă eficienţa metodelor de persusiune care stau în centrul designului tehnologiilor pe care le folosim.

În Redmond, Washington, un orășel de lângă Seattle, mai mulţi tineri de doar 20 și ceva de ani împart un apartament, ca parte a programului reSTART Life, care îi ajută să își recupereze viaţa după adicţia de tehnologie. Marshall Carpenter a ajuns aici la 25 de ani, după ce tatăl său a trebuit să îi spargă ușa de la cameră și să îl rupă fizic de tehnologie. Marshall petrecea 14-15 ore pe zi jucându-se pe calculator, cu Netflix mergând constant pe fundal, iar orice „pauză” era petrecută stând pe telefon. Colegul său, Charlie, și-a pierdut jobul din cauza adicţiei și a devenit suicidar. Peter, la 31 de ani, trăia o viaţă de homeless, blocat în mașina sa, petrecându-și tot timpul pe tabletă, dependent de pornografie, de jocul World of Warcraft și de comentatul violent la știrile și articolele online. Programul de reabilitare cuprinde mai multe terapii și mai multe faze, care includ: un program în 12 pași în stilul Alcoolicii Anonimi, despărţirea totală de tehnologie pentru cel puţin șase luni și căutarea unui loc de muncă. Toţi cei implicaţi în asemenea programe încep prin a reînvăţa să comunice, să asculte, să își recapete puterea de concentrare și sănătatea fizică. Adaptarea la o lume fără tehnologie, bazată pe traiul în comunitate și pe aptitudini sociale, este un scenariu de coșmar pentru toţi și chiar o imposibilitate, la început.

Desigur, veţi spune că acestea sunt excepţii, însă doar pentru că încă nu suntem conștienţi de profunzimea și dimensiunea efectelor negative pe care tehnologiile pe care le folosim le au asupra sănătăţii noastre psihice, asupra relaţiilor interumane și a societăţii care funcţionează pe baza acestor relaţii. De câte ori nu ne facem vinovaţi de petrecerea a mai mult timp verificând telefonul decât fiind alături de persoanele iubite? În medie, americanii pun mâna pe telefon de 2.617 ori pe zi. Pentru utilizatorii cu adevărat dedicaţi, numărul crește la 5.427 de ori, adică 225 de minute alcătuite doar din cât timp ne ia să facem un click sau să „tragem” ecranul spre dreapta. Statul ore în șir pe telefon în fiecare zi servește vreunui scop practic? Nu, și cu toate acestea 87% dintre persoanele care au un smartphone cu internet se trezesc și se culcă alături de acesta. Telefonul este primul lucru pe care punem mâna dimineaţa, ultimul lucru la care ne uităm seara.

Efectele (descoperite deocamdată) ale statului cu ochii într-un ecran înainte de culcare sunt, după cum urmează: perturbarea ritmului circadian, care duce la scăderea capacităţii imunitare cu până la 70%, ceea ce se traduce printr-un risc crescut de boli, precum diabet, obezitate, cancer intestinal, de prostată și la sân. Când Organizaţia Mondială a Sănătăţii clasează orice formă de lucru în tura de noapte ca un carcinogen probabil, atunci să îţi baţi joc de timpul de somn înseamnă să îţi baţi joc de propria persoană, explică Matthew Walker, neurolog și director al Centrului pentru Știinţa Somnului Uman la Universitatea din California. Aceasta, ca să nu mai spunem că tot mai mulţi părinţi ajung la doctor cu lipsa de atenţie a copiilor lor și cu rezultatele proaste la școală. Un studiu publicat anul acesta arată că faptul de a fi mereu parţial atenţi la ce facem pe telefon ne limitează sever abilitatea de a ne concentra în general. Și, ca să nu intrăm prea adânc în efectele psihologice, doar amintim că 52% dintre copiii între 9 și 11 ani care stau pe reţelele sociale recunosc că au mai puţină încredere în cum arată și simt că viaţa lor nu este prea interesantă, deși 60% dintre ei sunt conștienţi că prietenii lor prezintă o versiune falsă a lor pe internet. Alte efecte ale orelor petrecute pe telefon le puteţi vedea și în videoclipul de mai jos.

 

Concluzia este că acum avem o nouă lentilă prin care nu doar că privim lumea, ci o și interpretăm, o înţelegem, de la viaţa prietenilor noștri la politica externă. Iar acest lucru poate avea consecinţe profunde și îngrijorătoare, mai ales când te gândești că mai mult de jumătate dintre aplicaţiile pe care ne pierdem vremea sunt realizate de doar doi mamuţi – Facebook și Google. Și mai ales când persoane precum unul dintre fondatorii Facebookului (care între timp s-a retras) declară deschis că aplicaţia a fost de la început gândită să „exploateze o vulnerabilitate în psihologia umană”.

Sean Parker a intrat în echipa iniţială Facebook în 2004, la cinci luni după ce aplicaţia se lansase doar în cadrul restrâns al studenţilor de la Universitatea Harvard. După spusele lui Zuckerberg, rolul lui Parker a fost fundamental în transformarea unui proiect de colegiu într-o companie reală. Acest rol l-a făcut pe Parker miliardar în dolari. Astăzi își folosește averea în cadrul Fundaţiei Parker și a Institutului Parker pentru Imunoterapie în Tratarea Cancerului, iniţiative care sprijină „schimbări de sistem la scară largă” în beneficiul sistemului public de sănătate, a angajamentului civic și altele. Despre primele zile ale Facebookului, Parker mărturisește că nici el nu înţelegea consecinţele muncii sale, mai ales în condiţiile în care reţeaua a ajuns să fie utilizată de două miliarde de oameni, o cifră pe care nu și-o închipuia nimeni la data respectivă. Dar recunoaște că la originea reţelei de socializare a stat un singur obiectiv: „Cum să consumăm cât mai mult din timpul tău și cât mai mult din atenţia ta.”Această gândire a stat la baza întregului design adictiv al Facebookului, și apoi al Twitterului, Snapchatului, Instagramului, după cum vom vedea.

Îţi schimbă efectiv relaţia cu societatea, a noastră unii cu alţii. Cel mai probabil interferează cu productivitatea în feluri bizare și numai Dumnezeu știe cum afectează creierele copiilor noștri. (Sean Parker)

Iar el este departe de a fi singurul om plecat din Silicon Valley care a ajuns să regrete munca depusă pentru dezvoltarea tehnologiilor folosite astăzi. The Guardian le-a dedicat un articol-mamut celor mai importante figuri care s-au întors împotriva sistemului, în principal din cauza felului în care reţelele la care au lucrat le-au influenţat masiv viaţa personală.

Cei care au creat butonul like

Când și-a cumpărat un iPhone nou, Justin Rosenstein și-a pus o aplicaţie de control parental care nu îl lasă să descarce alte aplicaţii. Pe calculator, sistemul de operare îi blochează accesul la Reddit și la Snapchat – aplicaţie pe care o compară cu heroina –, și are limite impuse pentru timpul petrecut pe Facebook. La un deceniu după ce a creat butonul like, Rosenstein face acum parte dintr-o „bandă de eretici”, cum îi numește Paul Lewis în The Guardian, care au plecat din Silicon Valley și atrag atenţia asupra consecinţelor unui internet construit în jurul economiei de publicitate.

Este foarte important pentru noi să vorbim despre aceste lucruri acum, pentru că s-ar putea să fim ultima generaţie care își poate aminti cum era viaţa înainte. (Leah Pearlman)

„Este ceva foarte comun pentru oameni să dezvolte lucruri cu cele mai bune intenţii, ca apoi acestea să aibă consecinţe negative neintenţionate”, spune Rosenstein. Butonul like trebuia să asigure climatul pozitiv și optimist pentru întreaga platformă, cât și angajamentul utilizatorilor în relaţii unii cu ceilalţi. Astăzi, Rosenstein îl descrie drept „un clinchet luminos de pseudoplăcere”, „o doză de endorfine” pe care utilizatorul o primește când se simte validat social, în timp ce Facebookul strânge informaţii preţioase despre preferinţele utilizatorilor, care ar putea fi vândute către diverse companii. Nu e de mirare că ideea a fost repede copiată de Twitter, de Instagram și de nenumătate alte aplicaţii și site-uri web.

Leah Pearlman, care a fost manager de produs în echipa care a creat butonul like, nu mai vrea să știe nimic de reţeaua de socializare. Și-a angajat o persoană care să se ocupe de contul său de Facebook și și-a instalat un plug-in care elimină news feed-ul. „Este foarte important pentru noi să vorbim despre aceste lucruri acum, pentru că s-ar putea să fim ultima generaţie care își poate aminti cum era viaţa înainte”, spune ea.

Cel care a creat mecanismul de refresh

Loren Brichter are doar 32 de ani și el este cel care a creat mecanismul prin care trebuie să „tragi în jos” pagina aplicaţiei pentru a obţine informaţii noi. La momentul respectiv, în 2009, el încerca să rezolve o problemă: cum să facă buton de refresh când nu mai exista loc în aplicaţia pe care o dezvoltase pentru acel buton. Anul următor, Twitter i-a cumpărat startupul, integrând mecanismul în propria aplicaţie. Iar de atunci, acţiunea de a „trage în jos” de ecran pentru un refresh a devenit atât de intuitivă pentru cele mai multe aplicaţii, încât nici nu ne-am gândi că s-ar fi putut face altfel.

Mi-am petrecut multe ore, săptămâni, luni și chiar ani gândindu-mă dacă ceva din ce am făcut a avut vreun efect net pozitiv asupra umanităţii. (Loren Brichter)

La început, Brichter a fost uimit de longevitatea ideii, pentru că acum aplicaţiile pot face update-uri automate, fără să mai necesite o acţiune din partea utilizatorului. „Ar putea lejer să iasă la pensie”, spune Brichter, dacă nu ar împlini și o funcţie psihologică – când tragi în jos de pagină este ca atunci când joci la păcănele, nu știi ce îţi intră, dar este mereu o surpriză care te face să te întorci la aplicaţie. „Mi-am petrecut multe ore, săptămâni, luni și chiar ani gândindu-mă dacă ceva din ce am făcut a avut vreun efect net pozitiv asupra umanităţii”, spune Brichter, care și el și-a blocat anumite pagini web, și-a anulat notificările și încearcă să folosească telefonul strict pentru comunicare directă. „Smartphone-urile sunt folositoare. Dar sunt adictive. Metodele de refresh sunt adictive. Twitterul este adictiv. Nu sunt lucruri ok. Când lucram la ele, nu eram destul de matur să mă gândesc la asta. Acum sunt puţin mai matur și regret părţile negative… Acum am doi copii și regret fiecare minut pe care nu îl petrec cu ei pentru că telefonul m-a prins în mreje”, spune Brichter.

Cel care învaţă companiile să facă produse cu design adictiv

Alte particularităţi ale aplicaţiilor pe care le folosim chiar au fost create cu intenţia de a ne face să consumăm cât mai mult timp și bani cu ele. Nir Eyal, autorul cărţii Hooked: How to Build Habit-Forming Products, și-a petrecut mulţi ani de consiliere în firmele IT, contribuind la dezvoltarea unor produse gândite cu scopul de a-i ţine pe oameni prinși în ele. El îi contrazice pe cei care susţin că ceea ce au creat a fost un accident și explică cum diverse șiretlicuri psihologice subtile pot fi folosite pentru a-i determina pe oameni să își formeze obiceiuri noi, cum ar fi oferirea unor recompense în jocuri și aplicaţii, care să creeze o nouă nevoie ce trebuie satisfăcută.

 

În 2017, ceva s-a întâmplat. Eyal s-a suit pe scena unei importante conferinţe și a început să vorbească despre faptul că acest gen de manipulare tehnologică ar fi totuși cumva imorală sau dăunătoare, spunându-le celor prezenţi că ar trebui să aibă grijă să nu abuzeze de designul persuasiv și să treacă linia spre coerciţie. Eyal și-a terminat discursul cu o serie de ponturi despre cum să reziști tehnologiei, mărturisind că în locuinţa proprie a montat un ceas la router care taie accesul la internet la o anumită oră în fiecare zi. „Ideea este să ne aducem aminte că încă deţinem controlul”, spune el.

Cel care a părăsit Google-ul și a devenit un „turnător”

Tristan Harris nu este de acord. Fostul angajat de la Google crede că nu suntem deloc atât de liberi cum credem, cât timp suntem parte din sistem. Harris, fost student la Universitatea Stanford, a studiat psihologia comportamentală sub același profesor ca Eyal și a devenit cel mai vocal critic al liderilor din Silicon Valley. Mai întâi, a încercat să aducă schimbarea din interior, pe când era manager de produs la Google, punând în circulaţie un memo despre minimalizarea distragerii atenţiei și respectarea timpului utilizatorilor. După ce documentul a circulat viral și a ajuns pe la 5.000 de angajaţi, Harris spune că a fost „promovat” în echipa de etică, adică într-un colţ unde avea mult de citit și cam atât.

Harris și-a folosit timpul pentru a studia cum tehnologiile exploatează diverse vulnerabilităţi umane, de la LinkedIn, la YouTube, Netflix, Snapchat și Facebook, care este deja notoriu la capitolul exploatare și manipulare. În 2014, Facebook a publicat detalii despre un experiment vast, realizat în colaborare cu Universitatea din Cornell și Universitatea din California, prin care a manipulat informaţii postate pe paginile principale a 689.000 de utilizatori pentru a vedea dacă le pot schimba emoţiile printr-un „efect de contagiune”. Concluziile au fost pe măsura așteptărilor, dar studiul a iscat un mare scandal, generând mari întrebări despre etica și legalitatea lui. „Oare ar putea CIA să incite o revoluţie în Sudan, promovând o emoţie de nemulţumire prin postări pe Facebook?”, se întreba atunci Clay Johnson, managerul campaniei online a președintelui Obama, la alegerile din 2008. Întrebarea sa a primit un răspuns anul acesta, când Mark Zuckerberg și-a cerut scuze pentru că a luat în derâdere potenţialul reţelei sale de a influenţa campania electorală din 2016, manipulată de conturi cu adresă în Rusia. În final, Facebook a promis să își revizuiască metodele de cercetare.

Nu cunosc nicio problemă mai urgentă ca aceasta. Ne schimbă democraţia, ne schimbă abilitatea de a purta conversaţii și a avea relaţiile pe care ni le dorim. (Tristan Harris)

Dar, în cazul în care primul experiment nu a fost destul de înfiorător, anul acesta presa din Australia a dat detalii dintr-un document intern, cu care directorii Facebook locali s-ar fi lăudat unei bănci că pot monitoriza în timp real postări și fotografii și pot identifica și influenţa momentele în care oamenii au o anumită stare de spirit. Era un document pregătit pe liceeni, studenţi și tineri muncitori din Australia și Noua Zeelandă, mai exact pe mai mult de șase milioane de utilizatori. În primă fază, compania și-a cerut scuze și a spus că va demara o anchetă și va lua măsuri disciplinare. În a doua fază, Facebook a spus că articolul din presă este manipulator și că ar fi fost vorba iarăși de o cercetare făcută de Facebook și împărtășită companiei respective, pentru a o ajuta să înţeleagă cum se exprimă oamenii, adică potenţialii ei viitori clienţi. În ultimă fază, Facebook a promis din nou să își corecteze metodele de cercetare.

Pentru Harris este evident că aceste companii au acces la informaţii granulare, la un profil tot mai complex și exact al utilizatorului, pe care îl pot manipula apoi cu like-uri care vin în anumite momente și cu publicitate parcă făcută la croitor. Ce se întâmplă când aceste informaţii sunt vândute celui care plătește mai mult? „Nu cunosc nicio problemă mai urgentă ca aceasta. Ne schimbă democraţia, ne schimbă abilitatea de a purta conversaţii și a avea relaţiile pe care ni le dorim”, este mesajul pe care Harris îl transmite oricui ascultă. Cu toate acestea, nici el nu crede că vreunul dintre fondatorii acestor companii a pornit cu scopul unic de a crea produse adictive, ci la momentul respectiv a răspuns cât mai eficient unei economii bazate pe publicitate, experimentând cu tehnici de captare a atenţiei într-un peisaj tot mai competitiv.

E doar capitalism

„Se cheamă capitalism”, spune Chris Marcellino, fost inginer la Apple, parte din echipa care a introdus alertele în timp real pentru iPhone. Acum, că își reface viaţa profesională ca neurochirurg, știe că tehnologiile pot afecta aceleași căi neuronale ca jocurile de noroc și ca abuzul de droguri. „Sunt aceleași circuite care îi fac pe oameni să caute mâncare, confort, căldură, sex.” Totul se bazează pe comportamentul de răspuns la recompense, care activează eliberarea de dopamină. Însă susţine în continuare că nu este nimic rău în sine să vrei să aduci utilizatorul înapoi, este doar capitalism.

Și este adevărat. Facebook și Google vor spune că le dau oamenilor ceea ce vor. Dar la fel pot spune și producătorii de ţigări și dealerii de arme și droguri, iar lor nu le dăm ocazia și își facă publicitate.Aceasta este concluzia unui fost investitor al celor două companii, care acum spune că misiunile originare ale companiilor au fost distorsionate de sumele uriașe de bani pe care le fac din publicitate. Însă aceste companii au crescut prea repede și prea mult pentru a putea renunţa la modelul de business care le-a făcut atât de profitabile și care este totodată de vină pentru atâtea consecinţe negative. Singurul răspuns ar fi ca ele să fie supuse reglementărilor statului în ce privește publicitatea, la fel ca producătorii de tabac.

Industria IT este cea mai mare, cea mai standardizată și cea mai centralizată formă de controlare a atenţiei umane din istoria umanităţii. (James Williams)

Iar aici discuţia se împotmolește rău. Economia care funcţionează pe captarea atenţiei trebuie să își arate adevărata faţă fără echivoc prin intermediul acestor tehnologii. Scopul ei este să facă circ, senzaţie, să ne ţină distrași și distraţi, să privilegieze impulsurile noastre și să ne adoarmă intenţiile reale și raţiunea. În timp, toate acestea ne schimbă modul de a gândi, de a interpreta lumea, nu doar politica, și de a reacţiona corect. Oricine poate spune asta. Cine o poate dovedi? Dacă se întâmplă, vom fi măcar în stare să recunoaștem că s-a întâmplat? Și cui i-ar păsa? Recent, Uniunea Europeană a amendat Google cu 2,5 miliarde de dolari pentru violarea legilor antimonopol… acţionarii au dat din umeri și utilizatorii la fel, unii pentru că sunt interesaţi doar de maximizarea profitului, iar ceilalţi pentru că sunt intraţi în horă, ca hamsterii pe rotiţă. Cine își mai închipuie să folosească internetul fără Google? Avem iar un caz de companii prea mari ca să cadă.

 

Industria IT este „cea mai mare, cea mai standardizată și cea mai centralizată formă de controlare a atenţiei umane din istoria umanităţii”, crede James Williams, fost strateg la Google, care a construit sistemul metric pentru afacerea publicitară globală a companiei. Williams a părăsit Google anul trecut și acum își dă doctoratul la Universitatea Oxford, pe etica designului persuasiv. O să mă repet spunând că peste 52% din totalul aplicaţiilor pe care le folosim sunt deţinute de Google și de Facebook. Citind cu rezervele de rigoare cartea Cinci milenii de manipulare, scrisă de profesorul Bogdan Teodorescu, nu este o exagerare să spun că cel mai probabil nu au existat niciodată asemenea instrumente de manipulare în masă. Iar dacă nu credeţi în posibilitatea unui viitor distopic și totul vă sună mai degrabă ca o exagerare, vă invit să citiţi despre felul în care China folosește deja Big Data și sistemul de recompense într-o aplicaţie pentru un control total, dar subtil, al cetăţenilor.

 

https://semneletimpului.ro/social/social-media/facebook/tirania-facebook-aplicatiile-facute-sa-ne-exploateze.html

Prima persoană: S-a descoperit chiar mormântul familiei lui Isus? – Mike Licona

Pagina de ştiri baptiste

BPNews

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Prima persoană: S-a descoperit chiar mormântul familiei lui Isus?

Feb 27, 2007 by Mike Licona

Mike Licona

ALPHARETTA, Ga. (BP) – În New York City pe 26 februarie, regizorul James Cameron, documentaristul de film Simcha Jacobovici şi încă câţiva au anunţat că au identificat un mormânt în Estul Talipt-ului, la sud de vechiul oraş al Ierusalimului, pe care cred ei că conţinea rămăşiţele scheletice ale lui Isus Hristos.

În mod presupus, în mormânt s-au mai găsit şi rămăşiţele familiei, inclusiv mama sa Maria, „soţia” sa Maria Magdalena, „fiul” său Iuda, fratele său Joses şi alt membru al familiei pe nume Matei. Rămăşiţele au fost găsite în cutiile de îngropare a oaselor numite osuare.

„Când se cântăreşte ipoteza mormântului de la Talpiot pe scala istoricului, câteva boabe pot fi puse deoparte în favoarea sa în timp ce o cărămidă de evidenţă istorică este pusă gentil de partea opusă ei. Vârful scalei care urmează nu este unul gentil.”
Mike Licona

Grupul pretinde totodată că poate lega osuarul lui Iacov descoperit în 2002 către mormânt, care a fost descoperit de fapt în 1980 însă puţine s-au scos din el până în 1996. În acea vreme BBC a difuzat un raport ce sugera că ar putea să fie mormântul familiei lui Isus, o pretenţie care a fost respinsă de arheologi şi cercetători. Cel mai recent spectacol de ştiri este bazat pe evidenţa adiţională care a ieşit în urma testării ADN.

O carte intitulată „Mormântul Familiei lui Isus” este spre difuzare pe 27 februarie, şi un documentar corespunzător despre mormânt este setat să fie difuzat pe The Discovery Channel pe 6 martie.

Dacă mormântul conţine într-adevăr rămăşiţele lui Isus şi a le familiei Sale, ramificaţiile ar fi devastatoare pentru Creştinism. Apostolul Pavel a scris în 1 Corinteni 15:17, „Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre”. În greaca originală, Pavel a scris în mod literal „zadarnică este credinţa voastră”, punând cuvântul „zadarnic” prima în clauză pentru subliniere.

Dacă oasele lui Isus au fost descoperite, e vreme ca creştinii să-şi pună în furcă credinţa lor şi să meargă să caute altceva în care să creadă pentru că am fost înşelaţi.

În timp ce privesc pentru a vedea povestirea completă, există cinci probleme izbitoare care ies imediat la suprafaţă cu sugestia că mormântul familiei lui Isus a fost identificat în Ierusalim.

– Osuarele sunt din locaţia greşită. În acele zile, membrii familiei erau în mod normal îngropaţi în oraşele lor natale. În cazul lui Isus, aceasta ar fi fost Galileea, nu Ierusalim. Aşa că dacă Isus nu a fost înviat, ar trebui să căutăm osuarul său în Galileea. Dar dacă Isus a înviat, ne-am putea aştepta să auzim de tradiţii de îngropare în Ierusalim unde Biserica Creştină a fost concentrată. Şi aceasta e ceea ce găsim.

Locul tradiţional al mormântului lui Isus în Biserica Holy Sepulcher pre-datează secolul al 4lea. Eusebius a raportat că o piatră a marcat locul de îngropare al lui Iacov, fratele lui Isus, lângă Temple Sanctuary din Ierusalim. Mormântul Talpiot postulat acum este la ceva distanţă de unde ar fi acel loc. Conform tradiţiei aceasta se întoarce la secolul al 6lea, există două locuri posibile pentru îngroparea Mariei în Ierusalim şi mormântul Talpiot nu este unul dintre ele. Este de asemenea interesant de notat că locurile tradiţionale de înmormântare ale lui Isus, Iacov şi Maria au fost toate în locaţii diferite.

– Colecţia de nume foarte populare prezentate în pretenţia de mormânt este neimpresionată. Maria era numele de femeie cel mai comun din zilele lui Isus, şi există cel puţin şase femei cu acel nume în Noul Testament. Iosif era al doilea cel mai comun nume bărbătesc din zilele lui Isus, Iuda era al patrulea cel mai comun şi Matei era al nouălea.

În circa 1.000 de osuare care au fost descoperite în Ierusalim, cel puţin 22 au numele de „Isus” inscripţionate pe ele şi două au „Isus, fiul lui Iosif”.

Conform site-ului documentarului, pe cele şase osuare scrie, „Isus Fiul lui Iosif”, „Maria”, „Maria cunoscută drept stăpâna”, „Iuda fiul lui Isus”, „Jose”, şi „Matei”.

Aşa că să găseşti şase osuare cu numele Isus, Maria, Maria, Iuda, Joses (Iosif) şi Matei are valoare limitată. Ba mai mult, cineva nu poate ignora faptul că Matei este în cadrul mănunchiului. Dacă el nu era un fiu al lui Isus, atunci cine era el? El nu a fost listat ca unul din fraţii lui Isus. Un bun istoric nu ar putea ignora acest factor răzleţ.

– Există evidenţă istorică puternică că Isus era singur. În 1 Corinteni 9:5, Pavel declară că el şi Barnaba au acelaşi drept de a fi căsătoriţi ca alţii din poziţiile lor care sunt căsătoriţi. El îl numeşte apoi e Petru, ceilalţi apostoli şi fraţii Domnului. Dacă Isus ar fi fost căsătorit, Pavel trebuia doar să menţioneze numele său şi nu ar mai fi fost nevoie să menţioneze şi pe ceilalţi.

Filip, în Fapte 8:30-34, discută cu un oficial din Armata Etiopiei care citea scrierile din Isaia în timp ce se odihnea în căruţa sa. Pasajul pe care îl citea famenul spune despre Mesia, „Cine poate vorbi despre urmaşii săi?”

Nu există nici o menţiune în Noul Testament că Isus a fost căsătorit. Erau două femei pe nume Maria la crucea lui Isus, şi Isus a avut grijă de mama sa dar nu şi pentru cealaltă femeie pe care unii pretind că era soţia sa.

Este totodată demn de notat că nu există nici o fărâmă de evidenţă bună că Isus era căsătorit sau că a avut copii. Pasajul din evanghelia lui Filip, scris la 100 până la 200 de ani după Isus şi la care s-a referit autorul Dan Brown în „Codul lui Da Vinci”, este conservat doar într-un singur manuscris. Acel manuscris conţine găuri pe care Brown în mod convenient le-a oferit cuvinte, făcând să pară că Isus şi Maria Magdalena au avut o relaţie romantică.

Acum doi ani în urmă am avut un dialog televizat colegial cu profesoara de la Princeton Elaine Pagels despre evanghelia lui Toma. În cadrul pauze, moderatorul Lee Strobel ne-a întrebat ce credem noi despre afirmaţia lui Brown că Isus a fost căsătorit cu Maria Magdalena. Pagels, care nu este deloc un simpatizant al Creştinismului evanghelic, a răspuns că Brown probabil e singura persoană din lume care crede că Isus şi Maria Magdalena s-au căsătorit.

Cu cea mai recentă revelare de cutii cu oase, Pagels poate de acum adăuga mai multe nume la lista ei. Linia de bază este că dacă Isus din Nazaret era singur şi nu a avut urmaşi, rămăşiţele celor din mormântul de la Talpiot nu îi aparţin lui şi familiei sale.

– Cel mai important, teoria că mormântul Talpiot a conţinut odată oasele lui Isus şi ale familiei sale nu poate explica celelalte fapte istorice cunoscute. Este destul de sigur că Iacov a devenit creştin după moartea fratelui său Isus şi slujea ca lider al Biserica de la Ierusalim când Pavel a scris Cartea Galatenilor între 49 şi 55 d. Hr.

Proclamările cele mai timpurii ale lui Pavel, Iacov, Petru, Ioan şi ceilalţi apostoli de la Ierusalim este că Isus a fost înviat. În lumina aceasta, de ce Iacov, care era un evreu pios şi care nu a fost un urmaş al lui Isus până în vremea crucificării sale, să ajute la săvârşirea fraudei că Isus a înviat când ştia unde era îngropat el?

Faptul că la scurtă vreme după moartea sa prin crucificare ucenicii lui Isus au crezut sincer că el a fost înviat şi s-a arătat acestora aparţine esenţei istorice pe care nici măcar cei mai sceptici cercetători nu le-ar privi ca indiscutabile. Teoria mormântului Talpiot nu poate explica acest fapt.

– Evidenţa ADN-ului stabileşte puţine lucruri. În cel mai bun caz, acesta doar leagă posibilele relaţii familiale dintre cei din mormântul Talpiot. Acesta nici măcar nu poate sugera că rămăşiţele aparţin familiei lui Isus din Nazaret.

Noua carte şi documentarul de televiziune vor fi fascinante, şi frauda apare la prima privire a fi de un gen senzaţionalist. Însă atunci când se cântăreşte ipoteza mormântului Talpiot pe scala istoricului, câteva boabe pot fi plasate de-o parte în favoarea sa în timp ce o cărămidă de evidenţă istorică este pusă gentil pe partea opusă acesteia. Vârful scalei care o urmează nu este una gentilă.

*****

Mike Licona este director de apologetică şi evanghelism inter-credinţă de la North American Mission Board.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri14_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – Ce ar trebui să gândim despre Evanghelizare şi Calvinism? – Ernest Reisinger

download

Ce ar trebui să gândim despre Evanghelizare şi Calvinism?

Ernest Reisinger

Unul dintre cei mai mari evanghelişti care a pus vreodată piciorul pe pământul American a fost George Whitefield. Citiţi cu atenţie următorul citat şi observaţi pledoaria sa cu păcătoşii.

Vă ofer mântuirea în această zi; uşa milei nu este încă închisă, totuşi rămâne o jertfă pentru păcat, pentru toţi cei care îl vor accepta pe Domnul Isus Hristos. El te va îmbrăţişa în braţele dragostei sale. O întoarce-te la el, întoarce-te simţind nevrednicia ta; spune-o cât de murdărit eşti, cât de ticălos şi nu fi necredincios, ci crede. De ce vă temeţi că Domnul Isus Hristos nu vă va accepta? Păcatele voastre nu vor fi o piedică, nevrednicia voastră nu va fi o piedică; dacă inimile voastre corupte nu vă reţin, nimic nu îl va împiedica pe Hristos să vă primească. El iubeşte să vadă păcătoşi sărmani venind la el, el este mulţumit să îi vadă aplecându-se la picioarele sale rugându-se pentru promisiunile sale; şi dacă voi veniţi astfel la Hristos, el nu vă va trimite de la el fără Duhul său; nu, ci vă va primi şi vă va binecuvânta. O, nu socotiţi ca ceva neînsemnat dragostea infinită – el vrea doar ca voi să credeţi în el, pentru ca voi să puteţi fi mântuiţi. Aceasta este tot ceea ce doreşte scumpul Mântuitor, să vă facă fericiţi, ca voi să părăsiţi păcatele voastre, să staţi jos etern cu el la ospăţul nunţii Mielului. Vă implor să veniţi la Isus Hristos; vă invit pe toţi să veniţi la el, şi primiţi-l ca Domnul şi Mântuitorul vostru; el este gata să vă primească. Vă invit să veniţi la el, ca voi să puteţi odihnă pentru sufletele voastre. El se va bucura şi va fi bucuros. El vă cheamă prin pastorii săi; O veniţi la el – el se trudeşte să vă aducă înapoi din păcat şi de la Satan, la sine: deschideţi uşa inimii voastre, şi Împăratul slavei va intra. Inima mea este plină, este totalmente plină şi trebuie să vorbesc, altfel voi izbucni. Ce, credeţi sufletele voastre nu au nici o valoare? Le stimaţi ca şi când nu merită să fie mântuite? Sunt oare plăcerile voastre mai valoroase decât sufletele voastre? Aţi luat mai degrabă în considerare distracţiile vieţii acesteia, decât mântuirea sufletelor voastre? Dacă este aşa, nu veţi fi părtaşi niciodată cu el în glorie; dar dacă veniţi la el, el vă va aproviziona cu harul său aici şi apoi vă va duce în slavă; şi acolo voi veţi putea cânta laudele şi aleluia Mielului pentru totdeauna. Şi fie ca acesta să fie sfârşitul fericit al tuturor celor care mă ascultă!

George Whitefield un Calvinist de neclintit. Doar un lucru este sigur – Calvinismul lui Whitefield nu a umezit deloc zelul său sfânt pentru sufletele oamenilor.

Ce este Calvinismul?

Marele teolog din Princeton, Dr. B. B. Warfield, descrie Calvinismul după cum urmează:

Calvinismul este o evanghelizare singura sa expresie stabilă şi pură, şi când spunem evanghelizare vorbim despre păcat şi mântuire. Acesta înseamnă a rosti dependenţa de Dumnezeu pentru mântuire. De aceea, el implică nevoia de mântuire şi sensul profund al acestei nevoi, alături de un sens egal de profund de neputinţă în prezenţa acestei nevoi, şi rostirea dependenţei de Dumnezeu pentru satisfacerea ei. Tipul ei este găsit în vameşul care se bătea în piept şi a strigat, „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Nu se pune problema de a se mântui pe sine, sau să îl ajute pe Dumnezeu să îl mântuiască, sau să deschidă calea spre Dumnezeu ca să îl mântuiască. Nu se pune nici o întrebare ci spune „Eu sunt un păcătos, şi toată speranţa mea este în Dumnezeu, Mântuitorul meu!” Acesta este Calvinismul, nu doar ceva asemenea Calvinismului, sau o abordare a Calvinismului, ci Calvinismul în manifestarea sa vitală. Oriunde se găseşte această atitudine a inimii şi ei i se dă expresie în termeni direcţi şi fără ambiguităţi, acolo este Calvinismul. Unde această atitudine a minţii şi a inimii este diminuată cât de puţin, acolo Calvinismul a devenit imposibil.

Într-un cuvânt, Calvinistul este omul care îl vede pe Dumnezeu. El a zărit Viziunea inexprimabilă, şi el nu o va lăsa să pălească pentru un moment din ochii săi – Dumnezeu în natură, Dumnezeu în istorie, Dumnezeu în har. Pretutindeni el îl vede pe Dumnezeu în paşii Săi măreţi, peste tot el simte lucrarea braţului Său puternic, pulsul inimii Sale măreţe … Calvinismul este doar creştinism. Supranaturalul care îl susţine Calvinismul este chiar suflarea nărilor creştinismului; fără ea creştinismul nu poate exista… Calvinismul apare astfel în privirea noastră ca nimic mai mult sau mai puţin decât ca speranţa lumii.

John A. Broadus, unul dintre marii părinţi respectaţi baptişti de sud, a descris Calvinismul co-fondatorului său al Seminarului de Sud, Dr. James P. Boyce, ca nimic mai puţin decât numele tehnic pentru „acel sistem înălţat al adevărului Pavelian.”

Charles Haddon Spurgeon, marele câştigător de suflete a spus odată,

Noi folosim termenul „Calvinism” doar pentru scurtimea sa. Doctrina care este numită „Calvinism” nu a izvorât de la Calvin; noi credem că aceasta a izvorât de la marele fondator al întregului adevăr. Probabil Calvin însuşi l-a derivat în principal din scrierile lui Augustin. Fără îndoială, Augustin şi-a obţinut punctele sale de vedere prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, dintr-un studiu harnic al scrierilor lui Pavel, şi Pavel le-a primit de la Duhul Sfânt şi de la Isus Hristos, marele fondator al bisericii creştine. Astfel, noi folosim acest termen nu pentru că acordăm o importanţă extraordinară lui Calvin pentru că a învăţat aceste doctrine. Am putea să le numim cu orice alt nume, dacă am găsi unul care ar fi mai bine înţeles şi care să fie în întregime la fel de consecvent cu acest fapt.

Spurgeon a continuat să spună,

Adevărul vechi predicat de Calvin, care l-a predicat Augustin, care l-a predicat Pavel, este adevărul că eu trebuie să predic azi, sau altfel să fiu fals faţă de conştiinţa mea şi faţă de Dumnezeul meu. Eu nu pot modela adevărul; nu ştiu nici un astfel de lucru care să aibă aceeaşi paritate cu marginile dure ale unei doctrine. Evanghelia lui John Knox este evanghelia mea. Cea care a tunat prin Scoţia trebuie să tune şi prin Anglia din nou.

Atitudini diverse cu privire la Calvinism

Subiectul acestui articol este unul care stârneşte diverse simţuri în minţile oamenilor. Istoria a fost martoră la o mare parte din controversa asupra „Calvinismului.” Subiectul rămâne vital în vremea aceasta. Aceasta este adevărat în special în lumina devierilor moderne de la ortodoxia istorică şi biblică.

Din nefericire, multe opinii dăunătoare deşi elegante au invadat aproape fiecare domeniu al vieţii religioase. De aproape fiecare parte auzim vocea întrebării alături de vechea întrebare a lui Pilat, „Ce este adevărul?” Există o mie de opinii religioase diferite cu privire la răspunsul acestei interogări. Uneori această întrebare este pusă de sceptic, care se îndoieşte chiar de existenţa unui răspuns obiectiv. Totuşi, adesea, ea este pusă de sufletele serioase, doritoare şi îngrijorate de a-şi găsi calea lor prin mulţimile religioase de stâncă în furtuna confuziei religioase de pe marea vieţii. Sper că acest studiu îi va ajuta pe cei din urmă.

La fel de diversificate ca şi religiile lumii moderne profesate pot fi privite numeroasele ei secte şi comunităţi, divizate de crezuri şi certuri incompatibile, totuşi se va descoperi, după o examinare apropiată şi critică, faptul că printre cei care pot fi numiţi (rezonabil) creştini, în esenţă sunt doar două secţiuni sau partide. Practicile pot varia, se pot susţine diverse puncte de vedere cu privire la multe subiecte, se pot lua atitudini diferite în relaţie cu multe întrebări, şi perspectivele pot fi fixate din unghiuri largi diferite, dar poziţiile fundamentale ocupate vor fi găsite centrând unul sau altul dintre aceste forme distincte de credinţă. Probabil este mai corect să spunem că toate perspectivele sunt derivate dintr-un sistem sau două de teologie. Principiile rădăcină se pot găsi toate încrustate în Calvinism sau în Arminianism. Astfel, aceştia sunt termenii moderni folosiţi pentru a distinge şi a descrie aceste două sisteme de gândire şi învăţătură teologică foarte diferite. Totuşi aceşti termeni au o tendinţă de a produce confuzie şi de a îndruma greşit.

Creştinismul ar trebui să ne aducă la picioarele apostolilor şi sigur la picioarele Domnului nostru Însuşi. Orice înţelegere a adevărului revelat care eşuează să facă aceasta nu este demnă de numele „creştin.” Punctele de vedere care sunt afirmate şi apărate în următoarele pagini, când sunt îmbrăţişate potrivit, au precis acest efect.

Noi îl numim Calvinism. Acesta poate fi numit la fel de corect şi Augustinianism. Prin forţa aceluiaşi argument al raţiunii, putem merge mai departe înapoi în paginile istoriei clericale şi să îl numim Pavelianism. Totuşi, orice nume folosim, acesta trebuie privit doar ca o simplă convenţie necesară de a fi exprimată acum datorită adoptării ei generale. Personal, noi considerăm numele ca o întreagă greşeală deoarece el a fost mijlocul hrănirii multor calvinisme ignorante care au fost auzite nu numai în zilele acestea ci şi în cele din trecut.

Azi are loc o reînviere autentică a marelui şi gloriosului sistem Pavelian al adevărului biblic – în special printre baptiştii de sud. Pentru aceia dintre noi care se numără în acest grup, aceasta nu este nimic mai puţin decât întoarcerea acasă la rădăcinile noastre doctrinare. Părinţii întemeietori ai SBC au fost scufundaţi în acel şuvoi de adevăr biblic unde nici un om nu poate atinge partea de jos, şi care l-a determinat pe marele Apostol să strige „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui! Şi într-adevăr „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din El, prin El, şi pentru El Sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

Nu mergeţi mai departe decât Scripturile

Următoarea avertizare ar trebui să îl conducă pe oricine studiază Calvinismul:

Importanţa subiectului discutat ar trebui să ne conducă să înaintăm doar cu cea mai profundă reverenţă şi precauţie. În timp ce este adevărat că misterele trebuie să fie mânuite cu grijă, şi în timp ce speculaţiile negarantate şi impertinente cu privire la lucrurile divine trebuie să fie evitate, totuşi dacă noi am declara Evanghelia în puritatea şi în plinătatea ei trebuie să fim atenţi să nu reţinem de la credincioşi ceea ce este declarat în Scripturi cu privire la adevărul Calvinismului. Putem să ne aşteptăm ca unele dintre aceste adevăruri vor fi pervertite şi abuzate de cei păcătoşi. Indiferent cât de clar este aceasta învăţată de Scriptură, mintea neluminată o consideră ca fiind absurdă, de exemplu, faptul că Dumnezeu există în trei persoane, sau că Dumnezeu ştie mai dinainte întregul curs al evenimentelor mondiale, la fel cum planul său include destinul fiecărei persoane. Şi în timp ce noi putem cunoaşte despre Calvinism doar atât cât Dumnezeu a considerat potrivit să descopere, este important ca noi să ştim atât; altfel, acesta nu ar mai fi fost revelat. Unde Scriptura ne conduce putem să o urmăm în siguranţă (L. Boettner, The Reformed Doctrine of Predestination (Doctrina reformată a predestinării), pp. 54-55).

Există prea multe reprezentări greşite a celor care nu cunosc ceea ce este cu adevărat Calvinismul biblic. Majoritatea celor din acest grup numesc Calvinismul „hiper-Calvinism.” Unii cred că dacă tu crezi în punctul de vedere antinomian al „securităţii veşnice” atunci eşti un Calvinist şi oricine altcineva este sau un Arminian sau un hiper-Calvinist.

Nu se pune problema că mulţi Calvinişti nu sunt atât de evanghelişti cum ar trebui să fie, dar aceasta nu este datorită Calvinismului ci datorită unei inimi reci şi indiferente. Mulţi Arminiani nu sunt evanghelişti dar aceasta nu este din cauza Arminianismului lor. Din nou, aceasta este din cauza unei inimi reci şi indiferente.

De asemenea este adevărat că, Calvinismul va ucide unele feluri de evanghelizare dar acesta nu va ucide niciodată evanghelizarea biblică reală. Unor oameni nu le place muzica rock dar aceasta nu înseamnă că lor nu le place muzica. La fel este şi cu evanghelizarea superficială, nebiblică. Aceasta este respingătoare pentru Calvinişti, dar aceasta nu înseamnă că ei nu iubesc evanghelizarea biblică, adevărată, centrată în Dumnezeu.

Calvinismul poate ucide evanghelizarea centrată pe om, dar Calvinismul adevărat, biblic oferă evanghelizării temelia ei doctrinară potrivită. Mai mult, acesta garantează succesul evanghelizării. Dumnezeu mântuieşte păcătoşii – acesta este Calvinismul. El nu doar face posibilă mântuirea, cu de fapt el mântuieşte prin plan şi putere.

Doctrina este vitală pentru evanghelizare şi pentru alegere

Doctrina alegerii necondiţionate este una dintre doctrinele fundamentale ale Calvinismului. Înainte de a considera câteva dovezi biblice pentru alegere, să distingem diferenţa dintre mijloace şi cauză.

Dumnezeu a ales mijloacele mântuirii şi primitorii mântuirii. Cuvântul Său descoperă faptul că El a ales să îşi salveze poporul Său prin predicare şi mărturisire: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la orice făptură.”

Dar trebuie să ne aducem aminte întotdeauna că predicarea şi rugăciunea sunt mijloacele şi nu cauza mântuirii cuiva. Cauza este dragostea necondiţionată, alegătoare a lui Dumnezeu. Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea pentru ca „oricine” va crede nu va pieri.

Cine este „oricine”?

Răspuns:

„Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine …” (Ioan 6:37)

„Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.” (Ioan 10:27)

De ce unii nu cred?

Răspuns:

„Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele.” (Ioan 10:26)

Tatăl i-a dat Fiului Său câteva oi şi El ne-a trimis pe noi să predicăm şi să mărturisim deoarece acestea sunt mijloacele folosite de El pentru a-i chema. „după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu.” (Ioan 17:2)

Ei vor veni pentru că Hristos a murit pentru ei şi Hristos s-a rugat pentru ei. „Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi i-ai dat Tu; pentru că Sunt ai Tăi” (Ioan 17:9). Isus s-a rugat pentru viitoarele oi care vor veni. „Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.” (Ioan 17:20) „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (Ioan 17:24)

De ce este dragostea alegătoare a lui Dumnezeu atât de importantă pentru predicator şi pentru misionar? Aceasta este doctrina care asigură succesul eforturilor noastre misionare. Cei mai mari predicatori evanghelişti din istoria bisericii au crezut în doctrina biblică a alegerii. Aceasta este o parte importantă a temeliei doctrinare a Calvinismului.

Ar fi înţelept pentru baptiştii de sud din zilele noastre să ia seama la îndemnul găsit în Isaia 51:1 – „Ascultaţi-Mă, voi, care umblaţi după neprihănire, care căutaţi pe Domnul! Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi, spre gaura gropii din care aţi fost scoşi.”

Israeliţilor li s-a poruncit să îşi amintească de trecutul lor. Amintirea milei lui Dumnezeu din trecut va fi avantajoasă în multe feluri. O amintire a trecutului va stimula cu siguranţă mulţumirea noastră. Poporul lui Dumnezeu sunt întotdeauna fericiţi când sunt mulţumitori. Dar în această perioadă specială din istorie va fi avantajos să ne examinăm temelia noastră doctrinară, „stânca din care aţi fost ciopliţi.” O privire sinceră înapoi ne va învăţa importanţa doctrinei sănătoase, în special ca temelie a predicării evangheliei. Baptiştii de sud, (toţi baptiştii pentru această chestiune) au fost marcaţi întotdeauna de un zel pentru evanghelizare şi pentru misiuni. De aceea noi avem peste 3.000 de misionari în străinătate în 91 de ţări diferite şi cam 3.200 de misionari în ţara lor şi aproximativ 40.000 de biserici cu peste 15.000.000 de membri.

Privind înapoi la marii luptători în lucrarea de evanghelizare şi de misiune ar trebui să ne întrebăm, „Ce au crezut aceşti oameni despre Dumnezeu, om, păcat şi mântuire?” Privind înapoi este uşor să aflăm că ei erau majoritatea Calvinişti şi eforturile lor în evanghelizare au fost întemeiate pe temelia doctrinară a Calvinismului. O temelie doctrinară biblică este mai importantă decât cred mulţi baptişti. Doctrina sănătoasă încinge toată închinarea şi mărturisirea adevărată, şi aceasta este adevăratul creştinism. Doctrina nu exprimă doar experienţa convertirii adevărate ci ea determină mesajul şi metodele de evanghelizare.

Temelia doctrinară a evanghelizării biblice este la fel de importantă în lucrarea de evanghelizare la fel cum este coloana vertebrală pentru trupul omului. Doctrina oferă unitate şi stabilitate.

Temelia doctrinară este cea care produce tăria spirituală care ajută evanghelizarea să îndure furtunile opoziţiei, greutăţile şi persecuţiile care o însoţesc adesea. De aceea, biserica aceea care neglijează temelia doctrinară adevărată pentru evanghelizarea biblică îşi va slăbi curând eforturile sale.

Lipsa unei temelii doctrinare va lucra împotriva unităţii şi va invita eroarea şi instabilitatea în toate eforturile evanghelistice. Este imposibil să exagerăm importanţa unei temelii biblice sănătoase pentru adevărata evanghelizare centrată în Dumnezeu.

Doctrina modelează destinul nostru şi în prezent noi culegem roadele evanghelizării nebiblice. Marele apostol, instruind un păstor tânăr de a face lucrarea unui evanghelist, îi spune că doctrina este primul scop al Scripturii. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos pentru DOCTRINĂ.” 2 Timotei 3:16

Când vorbesc despre doctrină nu vorbesc despre orice doctrină şi despre cea pe care fondatorii primului nostru seminar au crezut-o şi au predat-o. Doctrinele lui Boyce crezute şi predate au fost temelia devoţiunii sale şi devoţiunea pe care el a inspirat-o şi în alţii. Acum, mulţi recunosc importanţa doctrinei şi continuă să folosească termenul. Martorii lui Iehova au o doctrină, la fel şi Mormonii şi creştinii Ştiinţifici. Toţi baptiştii au o doctrină. Dar ce doctrină?

Despre ce doctrine vorbesc? Vreau să spun că aceste doctrine au fost definite, apărate, exprimate şi explicate de Sinodul de la Dort din 1618; doctrinele au fost explicate în Mărturisirea de credinţă de la Westminster şi în Catehismul de la Heidelberg; acele doctrine au fost exprimate în Mărturisirea baptiştilor vechi din 1689, mai târziu adoptate de Asociaţia Philadelphia, din care provin baptiştii din sud.

Aceste doctrine preţioase care expun un Dumnezeu care salvează, şi nu doar face posibilă mântuirea păcătoşilor pentru ca ei să se mântuiască cumva printr-o decizie, sau prin cooperare în mântuirea lor. Mai degrabă, aceste doctrine declară un Dumnezeu care mântuieşte printr-un plan, un scop şi prin putere.

Vreau să spun acele doctrine care descoperă cele trei acte măreţe ale Dumnezeului triunitar în recuperarea sărmanilor păcătoşi pierduţi, adică:

  1. Alegerea iubitoare a Tatălui.
  2. Răscumpărarea puternică realizată de Fiul.
  3. Chemarea efectivă a Duhului.

Fiecare Persoană din Trinitate lucrează pentru mântuirea aceloraşi oameni, asigurând astfel în mod infailibil mântuirea acelor oameni.

Aceste doctrine fac mântuirea să depindă de lucrarea lui Dumnezeu, nu de capacitatea sau de voinţa omului. Aceste doctrine îi dau toată slava lui Dumnezeu pentru mântuirea păcătoşilor – nu împart acea slavă între Dumnezeu şi păcătoşi. Aceste doctrine revelează faptul că istoria nu este mai puţin decât înfăptuirea planului prestabilit al lui Dumnezeu. Aceste doctrine expun un Dumnezeu care este suveran în creaţie şi suveran în răscumpărare; Trinitatea lucrează împreună pentru mântuirea oilor. Dumnezeu Tatăl a planificat aceasta. Dumnezeu Fiul a realizat aceasta. Dumnezeu Duhul o comunică şi o aplică în mod eficient. Nu există nici un război în Trinitate. Toţi lucrează împreună pentru aceiaşi oameni: „Oile Mele aud vocea Mea …”

Noi nu susţinem ideea eronată că Dumnezeu a făcut tot ce a putut El, şi acum stă inactiv aşteptând să vadă ce vor face păcătoşii suverani cu un Isus neputincios, patetic. Nu! Dumnezeu mântuieşte păcătoşii – mântuirea este a Domnului. Nu trebuie să slăbim acest mare adevăr scindând unitatea din Trinitate sau divizând realizarea mântuirii între Dumnezeu şi om.

Calviniştii cred şi învaţă că crucea nu este doar locul unde mântuirea a fost făcută posibilă, ci mai degrabă un loc în care s-a asigurat mântuirea poporului Său (Isus. 53:11). Aceste doctrine arată crucea ca revelând puterea lui Dumnezeu de a mântui, nu neputinţa Sa. Dumnezeu nu a fost frustrat la cruce. El a fost Stăpânul Ceremoniilor. Aşa cum a declarat Petru, „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul Hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Fapte 2:23).

Un Calvinist nu crede că decizia lui Dumnezeu de a-l mântui pe om printr-un decret îl lasă pe om pasiv sau inert. Nu! Nu! Are loc chiar contrariul! Legământul harului nu îl omoară pe om, nu îl priveşte ca pe o conservă sau ca o bucată de lemn sau un robot; acesta îl ia în posesie pe om, apucă întreaga sa fiinţă cu toate facultăţile sale, puterea sa a sufletului şi a trupului – pentru veşnicie.

Harul suveran al lui Dumnezeu nu anihilează puterile omului, mai degrabă biruieşte neputinţa sa. Acesta nu distruge voinţa sa ci îl eliberează de păcat. Acesta nu înăbuşe sau şterge conştiinţa sa ci o eliberează de întuneric. Acesta regenerează şi recreează omul în întregime şi prin înnoirea sa prin har, îl determină să îl iubească pe Dumnezeu şi să se consacre lui în cel mai liber mod.

Sunt conştient că în timp ce scriu aceste cuvinte există o prejudecată adânc aşezată în multe părţi ale bisericii împotriva expunerii sistematice a doctrinelor Bibliei. Probabil în experienţa fiecărui pastor se întâmplă să vadă mulţimea încruntându-se, umerii îndepărtaţi şi capetele care cad, de îndată ce sunt anunţate anumite doctrine ca temă de discuţie. Nu ne emoţionează şi nu ne surprinde faptul că lumea celor păcătoşi arată o astfel de nemulţumire; pentru că aceeaşi „minte carnală” care este duşmănie împotriva lui Dumnezeu, este la fel de duşmănoasă şi împotriva adevărului lui Dumnezeu. Totuşi, faptul că acei creştini care profesează ar trebui să se angajeze în această cruciadă nesfântă împotriva religiei doctrinare, şi chiar slujitorii evangheliei ar trebui să ofteze la proclamarea cinstită a acestor adevăruri, şi să îi acuze pe martorii credincioşi de „tencuirea cu un mortar nestăpânit,” este cu siguranţă cel mai trist şi mai atroce scandal.

Priviţi înapoi

Multă vreme am nutrit convingerea că, lângă Biblie, din care trebuie extrase toate lucrurile cu privire la Dumnezeu şi la suflet, nu există cărţi pe care le-aş recomanda pentru o utilizare experimentală şi devoţională decât cele scrise de părinţii noştri Calvinişti, precum, John Bunyan, Andrew Fuller, Charles Haddon Spurgeon, Basil Manly, James P. Boyce şi John L. Dagg.

Privind înapoi la stânca din care am fost ciopliţi nu putem trece cu vederea pe unii dintre marii părinţi şi conducători ai Convenţiei Baptiste de Sud, care au fost Calvinişti dedicaţi şi articulaţi:

Basil Manly, Sr. – Un istoric a spus că Manly a jucat rolul de maestru de concert în orchestrarea evenimentelor care au avut ca rezultat o convenţie conservatoare a baptiştilor. Manly a produs o rezoluţie puternică din şase puncte care a condus la separarea dintre baptiştii de nord faţă de baptiştii de sud. Această rezoluţie a fost „aprobată în unanimitate.” Basil Manly a fost un Calvinist de prim rang.

James P. Boyce – El a fost principalul fondator al primului nostru seminar (Southern Seminary) (Seminarul de sud). Cu mult timp după moartea lui Buyce, unul din foştii săi studenţi, Dr. David Ramsey, a rostit un discurs de Ziua Fondatorilor adresat în 11 ianuarie 1924, intitulat „James Petigru Boyce: Gentleman-ul lui Dumnezeu.” Câteva linii din discursul lui Dr. Ramsey va spune povestirea în care Boyce a fost un Calvinist dedicat şi că, în acelaşi timp, el a iubit sufletele oamenilor.

Dr. Ramsey a spus:

Disputa mea este că nici o altă teologie decât cea dragostei copleşitoare şi consumatoare pentru oameni a sufletului îl va justifica pe James P. Boyce şi cariera sa. Această dragoste pasionată a fost motivul care a direcţionat gândirea sa în acele conferinţe timpurii şi în pregătirea acelor hârtii care au condus la întemeierea seminarului.

Acest scop de a ajuta pe semenii săi în toate planurile sale, prin conversaţia sa, scrierile sale şi predicarea şi învăţarea sa ca un fir roşu care traversează prin fiecare metru de cablu al Marinei Engleze.

Acest zel pentru suflete a chemat fiinţa sa ca şi soarele de dimineaţă care face să se încline spre dumnezeul zilei florile şi plantele umplute cu rouă.”

Boyce nu doar i-a iubit pe oameni, el l-a iubit pe Dumnezeu. Ramsey a spus despre acest punct, „Fie ca gândul să îmbrăţişeze deopotrivă dragostea subiectivă şi cea obiectivă; dragostea omului pentru Dumnezeu şi dragostea lui Dumnezeu pentru om.”

Cel mai apropiat prieten al lui Boyce şi co-fondator al seminarului, John A. Broadus, şi-a exprimat sentimentele sale despre teologia lui Boyce: „A fost un mare privilegiu să fiu direcţionat şi sprijinit de un astfel de învăţător în studierea acelui sistem lăudat al adevărului Pavelian care este numit tehnic Calvinism, care îl constrânge pe un student serios la o gândire profundă şi când este urmărit cu o combinaţie de gândire sistematică şi experienţă înflăcărată, te face să fii acasă printre cele mai inspiratoare şi mai înnobilatoare viziuni ale lui Dumnezeu şi ale universului pe care El l-a făcut.”

Moştenirea lui Boyce pentru noi şi posteritatea noastră este teologia biblică exprimată în Abstract of Systematic Theology, (Teologia sistematică abstractă) care nu este nimic altceva decât învăţătura sa din clasa de studiu. Aceasta este Calvinism pur.

În apărarea Calvinismului lui Boyce, William A. Mueller, autorul lucrării A History of Southern Baptist Theological Seminary, (O istorie a Seminarului teologic baptist de sud) a spus, „Ca şi teolog, Dr. Boyce nu se teme să fie găsit „în căile vechi.” El este conservator şi eminent biblic. El îi tratează cu o mare corectitudine pe cei a căror puncte de vedere asupra unor puncte variate discutate, el refuză să le accepte, totuşi în învăţătura sa el este decis calvinist, după modelul „vechilor preoţi.” Dificultăţile legate de astfel de doctrine cum ar fi conducerea federală a lui Adam, alegerea şi ispăşirea pe care el ţinteşte să le indice, nu pentru a-l reduce la tăcere pe cel controversat, ci pentru a-l ajuta pe întrebătorul sincer.”

Reverendul E. E. Folk, în the Baptist Reflector (Reflectorul Baptist) a comentat capacităţile şi roadele lui Boyce ca un profesor de teologie: „Trebuie să iţi cunoşti teologia ta sistematică, sau altfel nu poţi să i-o reciţi lui Dr. Boyce. Şi deşi în general tinerii aveau rang de Arminiani când au venit la seminar, sunt puţini dintre ei care au terminat acest curs cu el fără să fi fost convertiţi de vederile sale Calviniste puternice.” Boyce a fost un Calvinist puternic.

  1. B. Johnson– primul Preşedinte la SBC a fost un Calvinist.
  2. B. C. Howell– al doilea Preşedinte la SBC a fost un Calvinist.

Richard Fuller – al treilea Preşedinte la SBC a fost un Calvinist.

Patrick Hues Mell, care a fost cunoscut ca „Prinţul Parlamentarilor” a fost profesor de greacă şi latină la Mercer University, Georgia. Unul din lucrurile remarcabile despre P. H. Mell este că el a fost de 17 ori preşedinte la SBC – de două ori mai mult decât oricare alt om. Mell a fost un apărător polemic al Calvinismului. Dna. D. B. Fitzgerald, membru al Bisericii Antioch a lui Mell din Oglethorpe, Georgia şi o rezidentă în casa lui Mell timp de un număr de ani, îşi aminteşte de eforturile iniţiale ale lui Mell de la biserică: „Când a fost prima dată chemat să aibă grijă de biserică, Dr. Mell a găsit-o într-o stare tristă de confuzie. El a spus că un număr de membrii aveau tendinţe spre Arminianism. El iubea prea mult adevărul pentru a sufla şi cald şi rece cu aceeaşi suflare. Aceasta era o biserică baptistă şi aceasta trebuia să aibă o doctrină specifică acelei confesiuni predicată ei. Şi cu acea îndrăzneală, curăţenie şi vitalitate a discursului care îl marcau, el le-a predicat doctrinele predestinării, alegerii, a harului gratuit, etc. El a spus că treaba sa era întotdeauna să predice adevărul aşa cum l-a găsit în Cuvântul lui Dumnezeu şi să lase lucrurile aşa, simţind că Dumnezeu se va îngriji de rezultate. (A Southern Baptist Looks at the Doctrine of Predestination) (Aspecte baptiste ale doctrinei predestinării) pag. 58, 59.)

Numele altor conducători baptişti de sud care au fost Calvinişti dedicaţi şi puternici în evanghelizare, poate fi înmulţit. Totuşi încă unul şi va fi suficient.

Dr. John A. Broadus, un mare predicator şi unul dintre fondatorii seminarului nostru mamă a spus, „Oamenii care surâd batjocoritor la ceea ce este numit Calvinism ar putea surâde la fel de batjocoritor şi la Mont Blanc. Noi nu suntem legaţi deloc să apărăm toate opiniile sau acţiunile lui Calvin, dar nu pot înţelege cum cineva care înţelege cu adevărat greaca Apostolului Pavel, sau latina lui Calvin sau Turretin, să nu poată vedea că aceştia din urmă doar au interpretat şi au formulat esenţa a ceea ce învăţătorii lor anteriori au predat.”

Nici un predicator sau evanghelist de după Apostolul Pavel nu a pus un accent atât de mare pe suveranitatea absolută a lui Dumnezeu aşa cum a făcut-o marele câştigător de suflete, Jonathan Edwards. Şi pentru promotorii evanghelizării centrate pe om din zilele noastre aceasta poate veni ca o surpriză, şi anume să descopere că predicarea suveranităţii lui Dumnezeu a fost foarte roditoare. Sub misiunea lui Edwards, trezirea s-a răspândit în biserica sa. El a spus, „Cred că am descoperit că nici un discurs nu a fost mai remarcabil binecuvântat decât acelea în care au fost accentuate doctrinele suveranităţii absolute a lui Dumnezeu cu privire la mântuirea păcătoşilor.”

Omul care a făcut cel mai mult pentru evanghelizarea biblică internaţională decât oricine din generaţia noastră a fost defunctul Dr. Martyn Lloyd-Jones. Dr. Lloyd-Jones s-a considerat în principal ca un evanghelist. Cei care l-au cunoscut cel mai bine l-au văzut în acelaşi fel. D-na Lloyd-Jones era cu un grup de oameni care, în absenţa soţului ei îi făceau complimente despre abilităţile sale. În timp ce îi asculta ea s-a gândit că ei au omis lucrul principal şi i-a surprins printr-o remarcă liniştită, „Nimeni nu îl va înţelege vre-odată pe soţul meu până când nu va realiza că mai întâi el este un om al rugăciunii şi apoi un evanghelist.”

Ca un Calvinist convins, Dr. Lloyd-Jones s-a opus majorităţii trăsăturilor populare ale evanghelizării moderne. Aceasta i-a condus pe cei care au fost incomodaţi de stricteţea sa să afirme că el era „un învăţător, nu un evanghelist.” Un critic a provocat odată dedicarea sa pentru evanghelizare cu întrebarea, „Când ai avut ultima dată o campanie la Westminster Chapel?” Răspunsul pe care l-a primit nu a avut intenţia să fiu umoristic, „Am una în fiecare duminică.” Când Martyn Lloyd-Jones îi instruia pe studenţi pentru misiune el a spus, „Disput foarte tare şi îndemn ca trebuie să fie întotdeauna un serviciu de evanghelizare în legătură cu fiecare biserică în fiecare săptămână.” În cazul său, serviciul de duminică seara avea acest scop şi el a continuat această practică de la începutul slujirii sale în 1927 până când şi-a încheiat supravegherea sa pastorală în 1968.

Unde este speranţa pentru succesul evanghelizării?

Calvinismul este siguranţa succesului în lucrarea de evanghelizare. El este temelia şi speranţa pentru eforturile misionare.

Dacă speranţa predicatorilor şi a misionarilor a fost în puterea şi în capacitatea lor de a converti păcătoşii, sau dacă speranţa noastră a fost în puterea sau capacitatea păcătoşilor morţi de a-şi da singuri viaţă, toţi ar dispera. Dar când speranţa lucrătorului pentru rezultate este în lucrarea Duhului Sfânt, care este singurul care poate impulsiona, noi lucrăm cu aşteptarea că Dumnezeu va face ceea ce nici un predicator nu poate face. Putem fi siguri că El va chema eficace oile Sale prin voia şi puterea Sa proprie prin rugăciune şi predicare.

O mare parte din confuzia modernă cu privire la Calvinism provine din deformările şi caricaturile învăţăturilor sale reale. Din această cauză este vital să înţelegem ce nu învaţă Calvinismul.

Ce nu este Calvinismul

Calvinismul nu este anti-misionar, ci oferă fundamentul biblic pentru misiuni. (Ioan 6:37; 17:20, 21; 2 Timotei 2:10; Isaia 55:11; 2 Petru 3:9, 15).

Calvinismul nu distruge responsabilitatea omului. Oamenii sunt responsabili pentru orice lumină au, fie ea conştiinţa (Romani 2:15), natura (Romani 1:19, 20), legea scrisă (Romani 2:17-27), sau evanghelia (Marcu 16:15, 16). Incapacitatea omului de a face dreptate nu îl eliberează de responsabilitate la fel cum Satan este incapabil să face dreptate.

Calvinismul nu îl face pe Dumnezeu nedrept. Binecuvântarea Sa faţă de un mare număr de păcătoşi nevrednici cu mântuirea nu este o nedreptate faţă de restul păcătoşilor nevrednici. Dacă un guvernator îl iartă pe un condamnat, este aceasta o nedreptate faţă de restul (1 Tesaloniceni 5:9)?

Calvinismul nu îi descurajează pe păcătoşii convinşi, ci le urează un bun venit la Hristos. „celui ce îi este sete, să vină” (Apocalipsa 22:17). Dumnezeul care convinge este Dumnezeul care mântuieşte. Dumnezeul care mântuieşte este Dumnezeul care a ales oameni pentru mântuire. El este acelaşi Dumnezeu care invită.

Calvinismul nu descurajează rugăciunea. Dimpotrivă, aceasta ne conduce spre Dumnezeu, pentru că numai El este cel care poate mântui. Rugăciunea adevărată este la îndemnul Duhului Sfânt; şi astfel ea va fi în armonie cu voia lui Dumnezeu (Romani 8:26).

Cuvinte de precauţie

  1. Nu este înţelept să facem remarci nedemne despre ceea ce este în Biblie dacă o înţelegem sau nu.
  2. Nu este înţelept să respingem ceea ce învaţă Biblia cu privire la orice subiect, în special dacă nu am studiat ceea ce are de spus Biblia despre aceasta.
  3. Nu este înţelept să facem un subiect favorit din nici o doctrină. Deşi această doctrină este de o importanţă vitală, ea nu trebuie separată de tot adevărul creştin.
  4. Nu este înţelept să respingem vre-o doctrină pentru că ea a fost abuzată, folosită greşit şi confuz. Toate doctrinele cheie au fost pervertite şi abuzate.
  5. Nu este înţelept să învăţăm ce este un Calvinist de la cei care nu sunt Calvinişti.

Un cuvânt de avertizare

Avertizarea lui Calvin împotriva speculaţiei inoportune cu privire la mândra doctrină a predestinării poate fi aplicată la fel de bine la toate doctrinele Calvinismului:

„Curiozitatea umană redă discuţia despre predestinare, care este deja dificilă în sine, foarte confuz şi chiar periculos. Nici o piedică nu o poate ţine în spate de a rătăci pe potecile izolate interzise şi să împingă spre înălţimi. Dacă i se permite, ea nu va lăsa nici un secret lui Dumnezeu pe care să nu îl caute şi să nu îl descurce. Dacă acest gând predomină în noi, că al Domnului Cuvânt este singura cale care ne poate conduce în căutarea noastră pentru tot ce este permis să susţinem despre el, şi este singura lumină care ne luminează viziunea noastră a tot ceea ce trebuie să vedem despre el, aceasta ne va ţine repede şi ne va împiedica de orice nesocotinţă. Căci vom şti că în momentul în care depăşim graniţele Cuvântului, cursul nostru este în afara potecii şi în întuneric, şi că acolo vom rătăci, vom aluneca şi ne vom poticni în mod repetat. De aceea, fie ca aceasta să fie mai întâi înaintea ochilor noştri; a căuta orice altă cunoştinţă despre predestinare decât cea pe care o dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu nu este o nebunie mai mică decât dacă cineva şi-ar propune să meargă într-un pustiu fără nici un drum (conform Iov 12:24), sau a vedea în întuneric. Şi să nu ne fie ruşine să fim ignoranţi de ceva în această privinţă, în care există o anumită ignoranţă învăţată” (Institutes, III. 21. 1-2).

Concluzie

Relaţia armonioasă între Calvinism şi evanghelizare a fost adesea exprimată în imnurile noastre evanghelice. Două astfel de imnuri oferă o concluzie potrivită pentru acest studiu.

L-am căutat pe Domnul, şi apoi am aflat

El mi-a mişcat sufletul meu să îl caute pe el, căutându-mă pe mine;

Nu eu am fost cel care a găsit, O Mântuitor adevărat,

Nu, eu am fost găsit de tine.

Tu ţi-ai întins mâna ta şi m-ai îmbrăţişat;

Am umblat pe marea furtunoasă şi nu m-am scufundat,

Nu te-am prins eu atât de tare pe tine,

Cât Tu, dragă Doamne pe mine.

Eu găsesc, eu umblu, eu iubesc, dar, în întregime

Doar din dragoste este răspunsul meu, Doamne spre tine;

Căci tu ai fost mai dinainte cu sufletul meu,

Şi m-ai iubit mereu.

– Anonim

„Aceasta nu pentru că eu te-am ales pe tine, Căci, Doamne, aceasta nu se poate;

Această inimă încă te-ar refuza pe tine, Dacă tu nu m-ai fi ales pe mine.

M-ai curăţit şi m-ai eliberat de păcatul care mă păta;

Demult tu m-ai predestinat, ca să trăiesc pentru tine.

A fost mila suverană ce m-a chemat şi a-nvăţat mintea mea deschisă;

Lumea de altfel mă captivase, fiind orb la slăvile cereşti.

Inima-mi nu are nimic înaintea ta, după harul tău bogat însetez;

Această cunoştinţă, dacă eu te iubesc, Tu trebuie să mă fi iubit mai întâi.”

– Josiah Conder

http://www.voxdeibaptist.org/what_should_we_think_trd.htm

Simion Ioanăș: Strategia ateilor în discuțiile cu creștinii

Majoritatea ateilor cu care în decursul anilor am vorbit, nu intră în discuții ca să demonstreze că Dumnezeu nu există, deoarece n-au dovezi în acest sens, ci ca să ironizeze și să lupte împotriva Dumnezeului revelat în Scriptură.

Vă voi da câteva puncte comune pe care le-am întâlnit pe multe grupuri și care le-am văzut majoritare în discuțiile avute sau văzute dintre atei și creștini:

1. Orice ateu când începi o discuție cu el, o să înceapă să atace și să ironizeze persoana cu care vorbește pe baza gramaticii limbii. Nu că un ateu ar scrie mai bine, ar fi perfect sau excelează în gramatica limbii, ci este o strategie de a impune „superioritatea lui intelectuală” sau mai bine zis de-a dezarma complet de la început un creștin, ca pe urmă să ironizeze orice argument sau dovadă biblică.

2. Următorul pas al atacului este ironizarea anumitor texte din Scriptură, scoase din context. 
Cei mai mulți atacă texte din Scriptură scoase din context, adică tocmai regulile gramaticale care le invocă, ei le încalcă, bineînțeles cu scopul de-a fabrica pretexte cu care să ironizeze Biblia, pe Dumnezeul Bibliei și creștinismul.
Acest lucru însă îi descalifică ca și parteneri credibili de dialog și arată că în mare parte ei și-au format o religie a lor, prin care se luptă disperați să denigreze pe Dumnezeul Bibliei, pe Dumnezeul care există și S-a revelat în Scriptură.

3. Următorul pas este de-a ataca cu Știința anumite adevăruri scripturale, în special pe Dumnezeu ca și Creator. Bineînțeles că în atacurile acestea furibunde, ei au ca și stereotipuri teorii, teorii sau ipoteze care se pot demonta foarte repede și chiar cu dovezi științifice. De exemplu, teoria lui Darwin care era cel mai mult folosită, nu-și mai are deloc relevanța în lumina ingineriei genetice de astăzi, prin care ADN-ul specific fiecărei specii în parte demontează clar lanțurile intermediare descrise în teorie și anulează toată această poveste incredibilă sau necredibilă, de râs.
Când un creștin vine cu argumente științifice care susțin Scriptura, atunci din nou caracterul de superioritate se manifestă  și curg din nou ironii, posibil și invective…………..

Simion Ioanăș: Strategia ateilor în discuțiile cu creștinii

Simion Ioanăș

sursa

Simion Ioanăș: Strategia ateilor în discuțiile cu creștinii

Se întorc acasă slujitorii – mărturii frățești despre Horia Azimioară

B a r z i l a i – e n – D a n

Horen Brasov
Adevărata temelie a caselor este arareori vizibilă

Plecarea de pe pământ a fr. Horia Azimioară a însemnat atât eliberarea de trupul de carne, trup istovit şi măcinat de boală, dar a însemnat, în special intrarea glorioasă pe porţile de mărgăritar ale cerului a unui slujitor plin de roade sfinte şi iubit de Mântuitorul.

Întors la Dumnezeu, prin har, la vârsta fragedă de 13 ani şi intrat la Adunarea de frângerea pâinii din Carol Davila în anul 1944 la doar 15 ani a fost încă de la începutul trăirii pe calea cea nouă şi vie, prin curăţie şi râvnă un unicat şi un exemplu binecuvântat pentru generaţia lui dar şi pentru generaţiile ce aveau să vină.

Domnul Dumnezeu care în marea Sa îndurare a binecuvântat România cu slujitori puternici în Cuvânt şi în sfântă trăire: Teodor Popescu, Gheorghe Cornilescu, Emil Constantinescu, tot bunul şi îndurătorul Dumnezeu a ales, a…

View original post 1,337 more words

Se întorc acasă slujitorii – mărturii frățești despre Horia Azimioară

O directoare de școală s-a autodenunțat pe Facebook că a chemat un sobor de preoți la festivitatea de începere a anului școlar: Am făcut-o pentru că îmi doresc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor copii

O directoare de școală s-a autodenunțat pe Facebook că a chemat un sobor de preoți la festivitatea de începere a anului școlar: Am făcut-o pentru că îmi doresc binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor copii  Foto: Facebook
O directoare de școală din provincie s-a autodenunțat pe Facebook în urmă cu o săptămână pentru că „a îndrăznit să cheme un sobor de preoți la festivitatea de începere a anului școlar”, gest care nu a suscitat niciodată îngrijorări după căderea regimului comunist-ateist și înscrierea libertăților fundamentale în Constituție, dar care este mai nou contestat de unii activiști seculariști.
Penelopa Brătescu, absolventă de Teologie-Litere și directoare a Școlii Gimnaziale Tătărăștii de Jos (conform Linkedin), a motivat hotărârea de a deschide noul an școlar cu tradiționala ceremonie religioasă prin faptul că își dorește „binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor copii” și că „Nihil sine Deo” (lat. Nimic fără Dumnezeu! – deviza Casei Regale a României, n.r.) îi este motivația personală în fiecare acțiune întreprinsă. Cadrul didactic a subliniat, totodată, latura socială a misiunii preoților Bisericii, care au oferit copiilor rechizite și o masă caldă pe zi, reușind chiar să doteze școala cu o centrală termică și un nou grup sanitar.
„AUTODENUNȚ: Odată cu deschiderea noului an școlar, observ o prigonire asupra preoților participanți la festivitatea de deschidere din partea multora. Constat cu mâhnire că nu mai avem nevoie de rugăciuni prin care să cerem binecuvântarea Lui Dumnezeu.
Copiii noștri nu trebuie să primească această binecuvântare pentru că,, nicăieri în lume preoții nu vin în școli „. Cu toate acestea, mi-a fost dat să văd cum, la Evaluarea Națională, mai toți copiii au câte o iconiță la ei și își fac semnul Sfintei Cruci atunci când comisia intră cu subiectele în sală, adică îl aduc pe Hristos lângă ei în școală. O fi bine să ne rugăm doar când suntem în necazuri și în nevoi? I-aș întreba pe părinții care rezonează cu astfel de articole și critică prezența preoților dacă dumnealor și-au botezat copiii. Dacă da, de ce au făcut-o?
Doar ca să petreacă alături de prieteni sau ca să Îl aducă pe Hristos în viața pruncilor? Apoi, tot pe acești părinți care vor în loc de preoți actori, cântăreți sau speakeri motivaționali la deschiderea anului școlar, vreau să îi întreb: ce fac atunci când fiii lor se întâmplă să fie grav bolnavi? Înalță o rugăciune la Dumnezeu sau merg la un speaker motivațional să îi îmbărbăteze?…………………………………………….https://www.activenews.ro/stiri-educatie/O-directoare-de-scoala-s-a-autodenuntat-pe-Facebook-ca-a-chemat-un-sobor-de-preoti-la-festivitatea-de-incepere-a-anului-scolar-Am-facut-o-pentru-ca-imi-doresc-binecuvantarea-lui-Dumnezeu-asupra-acestor-copii-157880

Inspector școlar la deschiderea anului: „Ateism fără Dumnezeu nu există. De-asta se țin slujbele la începutul anului școlar”

Inspector școlar la deschiderea anului: „Ateism fără Dumnezeu nu există. De-asta se țin slujbele la începutul anului școlar”  foto: bunaziuafagaras.ro
Pe fondul dezbateriilor din ultimele zile din spațiul public pe tema legalității slujbelor religioase în școli, un reprezentant al  Inspectoratului Școlar Județean Brașov le-a răspuns celor care contestă oficierea slujbelor la început de an școlar și prezența preoților în instituțiile de învățământ.
Adjunctul Inspectoratului Școlar Județean Brașov,  Ion Negrilă, a vorbit, la ceremonia de începere a noului an școlar organizată la un liceu din Făgăraș, despre motivele pentru care consideră că slujbele religioase sunt justificate în școli.
Ion Negrilă a oferit o explicație celor care crâcnesc în aceste zile pentru prezența preoților la festivitățile de deschidere a anului școlar din unele unități de învățământ. ”Am fost întrebat zilele trecute de ce să se țină slujba în timpul ceremoniilor de începere a anului școlar și destul de agresiv de anumite persoane. Eu vreau să vă spun un lucru, că ateismul fără Dumnezeu nu are cum să existe. Așa că de-asta se țin slujbele la începutul anului școlar și nu numai atunci”, a declarat Negrilă luni, 9 septembrie, la ceremonia de deschidere a anului școlar de la Colegiul Național Radu Negru, din Făgăraș, conform site-ului https://www.activenews.ro/stiri/Inspector-scolar-la-deschiderea-anului-„Ateism-fara-Dumnezeu-nu-exista.-De-asta-se-tin-slujbele-la-inceputul-anului-scolar-157827https://www.activenews.ro/stiri/Inspector-scolar-la-deschiderea-anului-

Activista pro homosexualitate Andreea Bălan s-a cununat în Biserică, deși mai fusese cununată de un pastor protestant în SUA. Fetița cea mică a cântăreței, botezată de un naș homosexual?

Cântăreața Andreea Bălan s-a cununat duminică, 15 septembrie, la biserica Sf. Treime Dudești din Capitală, cu George Burcea. Pe lângă cununie, cuplul Bălan-Buricea a botezat-o pe fiica lor cea mică, Clara Maria, la peste șase luni de la naștere.
Ceremonia a fost un adevărat circ mediatic, cei doi miri având nu mai puțin de șase „persoane de onoare” care i-au însoțit în biserică. De altfel, fetița a avut și ea, trei nași, deși regulile Bisericii Ortodoxe stipulează că „pentru fiecare candidat la Botez se cere un singur naș. Nu este bine să fie mai mulți nași de Botez (sau de Cununie)”. Mai mult decât atât, despre „al treilea naș”, actorul Iulian Burciu, surse din showbiz susțin că ar fi homosexual, ceea ce înseamnă că fie Andreea Bălan a mințit preotul care a oficiat botezul, fie acesta nu s-a interesat cine sunt cei care vor să îndeplinească acest rol.
Aberațiile cununiei dintre Andreea Bălan și George Buricea nu se opresc aici: cei doi au mai fost cununați o dată, în Statele Unite, de către un pastor protestant. , „care a citit ce-a vrut el”. În aceste condiții, cei doi nu aveau voie să fie cununați și într-o Biserică Ortodoxă.
De altfel, însăși faptul că Andreea Bălan a ales să se cunune în biserică este dovadă de ipocrizie, dat fiind faptul că este o binecunoscută promotoare a homosexualității, activitate considerată un mare păcat de către creștinism.
Andreea Bălan s-a făcut remarcată în timpul Referendumului pentru Familie, ocazie cu care a susținut din răsputeri campania de boicot declanșată de asociațiile LGBT.
De altfel, într-un interviu, ea a precizat că „majoritatea prietenilor mei sunt gay”. De altfel, Andreea Bălan consideră că  unii oameni au rămas în Evul Mediu. Dacă zburăm trei ore cu avionul, vedem că hindușii au altă părere, patru ore cu avionul, vedem că musulmanii au cinci neveste. Deci, stai un pic, care este familia tradițională? O stabilim noi, musulmanii, hindușii, budiștii, alții?”. Ea consideră oamenii care consideră familia tradițională ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie ca fiind „înguști la minte” și o dovadă de „gândire medievală”.
Mai mult decât atât, ea mărturisea în trecut că nici nu dorea să se cunune în Biserică. „Eu nu am făcut o nuntă tradițională. Nu în stilul în care se face la noi, în biserică. N-am fost în biserică, nu am făcut alai, cu orez, la starea civilă. Eu sărbătoresc iubirea pe care i-o port soțului meu și el mie. Am făcut o ceremonie foarte frumoasă, pe plajă, intimă, în Los Angeles”, spunea ea anul trecut………………………….https://www.activenews.ro/stiri-social/Activista-pro-homosexualitate-Andreea-Balan-s-a-cununat-in-Biserica-desi-mai-fusese-cununata-de-un-pastor-protestant-in-SUA.-Fetita-cea-mica-a-cantaretei-botezata-de-un-nas-homosexual-157875

Dispreț față de ființa umană, prostituție și pedofilie planetară, corupție, complicitate cu crima organizată, dimensiuni de bază ale SUA. Deveselu, o verigă din rețeaua mondială a bazelor militare americane și a rețelelor de exploatare sexuală a femeilor

Dispreț față de ființa umană, prostituție și pedofilie planetară, corupție, complicitate cu crima organizată, dimensiuni de bază ale SUA. Deveselu, o verigă din rețeaua mondială a bazelor militare americane și a rețelelor de exploatare sexuală a femeilor
Pentru a nu fi acuzat de ipocrizie, precizez de la începutul acestui text că niciunde pe parcursul acestei analize nu plec de la premisa că prostituția din jurul unităților militare ar fi fost inventată de SUA.
Din contră, mai ales pentru cei care nu cunosc suficient de bine astfel de detalii ale istoriei militare, trebuie să amintesc că femeile au avut o participare constantă în cadrul și alături de formațiunile militare, fie pe vreme de pace, sau de război. Menționez, în primul rând, cu respect și admirație, femeile care s-au ocupat de spălătoriile militare, de bucătării și de spitale, de cele care au luat locul mamelor pentru prea tinerii porniți la război, care au îngrijit cu dragoste și dăruire pe cei răniți, pe muribunzi, sau pe cei afectați psihic de realitatea crudă și cruntă a războiului. Dar trebuie să amintesc și de prostituatele care însoțeau astfel de formațiuni cât și de cele din locurile în care militarii ajungeau și care interacționau cu militarii ce nu știau dacă a doua zi vor mai fi în viață. Trebuie, de asemenea, să amintim că, în toate orașele în care/alături de care se află unități militare, întotdeauna există un procent mai mare de femei care sunt puse de rețelele de traficanți să se prostitueze sau aleg să trăiască de pe urma prostituției.
Dacă este ceva de pus în discuție, o realitate gravă, pe de o parte incompatibilă cu vremurile și cu dezideratele actuale, pe de altă parte dovedind un dispreț copleșitor față de semenii lor, este premeditarea, acceptarea fără scrupule, implicarea în și chiar coordonarea, de la cele mai înalte niveluri ale autorităților americane, a prostituției din jurul concentrărilor militare, fie ele unități pregătite pentru luptă, sau așa-zisele „stațiuni R&R” (odihnă și recreere) dedicate „detensionării” cu prostituate, mult alcool și droguri a trupelor aflate în conflicte și zone de posibil conflict. Nu puține sunt cazurile în care ofițeri superiori ai armatei americane au intrat în mod direct în acest „biznis”.
Pe scurt, înainte de intra în câteva detalii despre ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în jurul bazelor americane, subiectul acestei analize se referă la:……
Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: