Închide

Branea Ioan 1870 – 1952, din Săcele

Fratele Branea Ioan s-a născut în anul 1870, în localitatea Săcele, județul Brașov, din părinți țărani.

De tânăr a venit la București și s-a angajat, la serviciu. Un inspector evreu i-a dat un Nou TestamenT și citindu-l, a ajuns să se pocăiască.

În  septembrie 1910 este botezat la adunarea Creștinilor după Evanghelie, dar părăsește după un timp adunarea.

În ziua de 25 decembrie 1913 este ales ca diacon la prima Biserică Creștină Baptistă Română din București.

La Congresul ce s-a ținut în zilele de 28 – 30 noiembrie 1919, frateleBranea a citit referatul: „Importanța misiunii în București.”  

În ziua de duminică, 26 martie 1922, la festivitatea de primire a studenților de la Școala de Misiune din București, fratele Ioan Branea are un cuvânt de îmbărbătare pentru studenți.

În ziua de 19 ianuarie 1923 s-a ținut un program festiv cu ocazia împlinirii a 10 ani de la începutul Comunității Creștine Baptiste Române din București. Fratele Ioan Branea a citit textul din Psalmul 118: 1-5 și a explicat textul și importanța zidirii pe piatra unghiulară, care este Hristos.

În anul 1923 I s-a încredințat supravegherea la construirea Seminarului Baptist din strada Berzei, București.

În anul 1931 se deschide o nouă Biserică Baptistă în București – Colentina și fratele Ioan Branea este ales  pastor, iar pe data de 26 mai 1923 este ordinat de către frații: Constantin Adorian, I. Fleișher și C. Strobel.

Fratele a fost activ și în domeniul scrisului, a scris articole și informații de pe ogorul Evangheliei. A scris articole în „Vestitorul Creștin”, revistă a Comunității Baptiste Române nr. 2 din București, care apare în anul 1935.

A fost un credincios sincer, cinstit, răbdător și blând, câștigând simpatia oamenilor.

În ziua de 29 noiembrie 1952, Domnul îl cheamă acasă pe slujitorul lui credincios. A fost condus pe ultimul drum de frații: Constantin Adorian, Ioan Socaciu, Ioan Ordeanu și Alexa Popovici. A cântat corul bisericilor din București și al Seminarului Teologic Baptist din București.

Surse:

Alexa Popovici

Teodor-Ioan Colda

Farul Mântuirii

Glasul Adevărului

Îndrumătorul Creștin Baptist

Platforma Împreună a dăruit rechizite pentru 355 de copii din șapte județe — Știri pentru viață

Comunitățile ÎMPREUNĂ au dăruit ghiozdane cu rechizite și alte daruri pentru 355 de copii din Buzău, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Suceava, Vrancea și din zona rurală de lângă București. „Bunătatea e mișcarea inimii unui popor și dovedim că mai existăm ca popor măcar ajutându-ne semenii. A face concret ceva pentru cel de lângă noi, a… via […]

Biserica Baptistă numește pastorul transgender — Noutati Crestine

În această vară, o biserică baptistă din Ohio a numit un pastor transgender pentru a-și conduce biserica. Biserica a numit-o pe Erica Saunders, absolventă a Școlii Universității Wake Forest din Divinitate, iar apoi a ținut un serviciu oficial de primire în această lună pentru Saunders, potrivit Baptist News Global . Congregația a fost fondată ca […]

Biserica prigonită – putem lua exemplu de la Ungaria

Primul ministru ungar, Viktor Orban a participat la prima conferință organizată de această țară, pentru apărarea creștinilor persecutați din lumea întreagă, unde și-a exprimat sprijinul față de comunitatea creștină din Orientul Mijlociu pentru ca aceasta „să poată se întoarcă în locurile natale”, după ce în ultimii ani creștinii au trebuit să fugă de la casele lor, datorită acțiunilor terorismului și ale islamismului radical.

Conferința, ce a avut loc între 11 și 13 Octombrie în Budapesta, a reunit lideri ai organizațiilor ce apără creștinii persecutați, precum și a unor reprezentanți ai comunităților creștine din regiunile cu persecuție severă.

În discursul său, Viktor Orban a exprimat faptul că țara lor cunoaște bine ce înseamnă opresiunea, pentru că au suferit-o în timpul perioadei Uniunii Sovietice. De aceea, guvernul său „a fost primul, și din păcate până în prezent, unicul, ce a promovat și sprijinit o conferință despre creștinii persecutați”.

„Vom face ceea ce liderii comunităților locale gândesc că ar trebui să facem, adică să-i ajutăm pe cei refugiați să se întoarcă la casele lor de o viață”, a spus Viktor Orban, referindu-se la miile de creștini ce au trebuit să se refugieze în ultimii ani, datorită persecuției din Irak și Siria.

„Este o realitate faptul că religia cea mai persecutată din lumea de azi, este creștinismul. Această realitate ne vorbește că 215 milioane de creștini din 108 țări suferă în actualitate diverse forme de persecuție, patru din cinci persoane, ce sunt persecutate din cauza credinței, sunt creștine, și în Irak, în anul 2015, un creștin era asasinat la fiecare cinci minute, din cauza credinței”, a explicat demnitarul ungar.

Statisticile adaugă că numărul de creștini din Irak a scăzut în 15 ani, de la o comunitate de 1, 5 milioane în 2003, la aproximativ 250 000 în actualitate. În Siria cifrele sunt mai dificil de calculat, dar se estimează că 50 % din populația creștină a fugit din țară.

https://benidradici.com/biserica-prigonita-putem-lua-exemplu-de-la-ungaria/

Biserica prigonită – putem lua exemplu de la Ungaria

 

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/biserica-prigonita-putem-lua-exemplu-de-la-ungaria/

Biletul din autobuz

download

Eram în autobuz și mă îndreptam acasă. Era destul de târziu și nu mai aveam chef de nimic. În fața mea, pe scaunul din fața mea, era un bilet. Nu, nu era un bilet de călătorie, era un bilet deschis, pe care era scris ceva. Nu eram cu ochelarii pe nas și nici nu m-am sinchisit să mi scot din geanta ca să văd… ce o fi stând scris acolo pe scaunul acela.

În mine eram tentat să întind mâna și să văd ce era scris pe el. Era așezat simetric, chiar în centrul scaunului. Am conștientizat atunci că acel bilet era menit să fie citit de cineva, și că cineva îl scrisese să… îl citească altcineva.

Nu, nu eu. Nu atunci, nici acolo.

Am mai descoperit o dată într-un autobuz un bilețel lipit pe geam pe care scria ceva destul de emoționant. Ceva care avea de a face cu felul cum îi privim noi pe alții și pe noi înșine… parcă. Nu mi-am dorit să iau acel bilet și să citesc ce era scris pe el. Era scris ceva de mână, cu un pix sau stilou de culoare albastră. Dar m-a ”constrâns” la o oarecare atitudine interioară.

Îmi imaginam în mintea mea ce ar fi fost scris acolo. Nu mi-am strofocat creierul prea tare să încep să citesc cuvintele întoarse cu susul în jos – așa cum le vedeam eu atunci și acolo – dar mi-am spus mie însumi, minții mele, că trebuia să nu citesc acel bilet. Dacă era pentru mine, avea să fie pus cu scrisul spre mine, să-mi fie mai ușor să-l citesc, să-l descifrez, să-l analizez. Așa că l-am ignorat și nu mi-a mai păsat de el tot drumul.

După vreo două zile mi-a venit în minte imaginea cu acel bilet de pe scaunul din autobuz. Mă gândeam ce putea să fi scris acea persoană acolo. Oare de ce l-a lăsat sau uitat pe acel loc? Avea să fie un mesaj pozitiv? Sau vreo destăinuire personală, vreo ideologie exprimată în scris, de genul ”citește, întinează-te și dă mai departe”, sau poate era o notiță de la… un curs de la școală?

Nu, nu putea fi un testament al unui muribund, căci scaunele erau goale și pe jos nu erau urme roșii de sânge sau alte urme de… final. Nu putea fi nici o notiță din cadrul unei predici pentru că în autobuz nu prea se aud predici rostite, sau cel puțin nu ai loc să asculți în tihnă o predică, precum la o biserică. Nu era nici ceva intenționat pentru un următor călător de pe autobuz pentru că… s-ar fi dat personal mesajul, ar fi avut un impact mai mare – nu? Era uitat acolo… ca să fie uitat de toți din jur.

Pe cât de misterios mi se pare acum ceea ce era pe acel bilet pe care nu l-am citit, nu am dorit să-l citesc, acum parcă mă ia puțin curiozitatea să… merg cumva în timp să văd ce era scris pe el. Uneori curiozitatea noastră ne face să descoperim lucruri de care chiar nu avem nevoie. Probabil că de aia am și optat atunci să nu mă ating de acel bilet, să nu îmi intre în minte acele cuvinte, la care aveam să mă gândesc ulterior, oricât de pozitive sau de negative ar fi părut ele. Oare am făcut decizia corectă atunci?

De fapt cam așa facem și noi cu Cuvântul lui Dumnezeul de multe ori. Știm că este acolo, dar nu îl luăm să-l citim pentru că ar putea spune ceva care să ne facă oarecum incomozi, să ne pună pe gânduri, să ne tulbure, sau să ne răspundă la întrebări pe care nu le-am pus încă. Îl observăm, nu întindem mâna să-l luăm să-l citim că poate că nu era pentru noi, dar de fapt momentul impactului ochilor noștri cu el a fost practic coordonat și pregătit mai dinainte ca noi să avem interacțiunea cu el – acolo, atunci, direct. Apoi după câteva zile ne dăm seama că poate că era ceva pentru noi, pentru acel moment prin care treceam noi… dar l-am evitat, ne-am ”umplut” memoria, timpul, gândurile cu orice altceva.

Nu vroiam să scriu aceste rânduri, dar acel bilet din autobuz mi-a deschis puțin ochii la o realitate pe care, deși o vedem, o ignorăm. Dumnezeu ne trimite semne, mesaje… și noi nu luăm seama la ele. Ne vorbește când într-un fel, când în altul, dar noi preferăm să stăm ”legați” de locul, clădirea și timpul unde ne-am simțit ”spirituali”, unde am fost ”afectați” pozitiv, și facem din acestea un idol al nostru – cum am scris în articolul anterior.

Am ajuns să fim afectați de cele de acum, de aici, de azi, în loc să fim afectați de momentele în care am ”pecit” și în care trebuie să mergem să reparăm ce este de reparat. Continuăm să ne bazăm pe propriile noastre puteri, pe cunoștințele noaste acumulate în timp și să tragem concluzii rapide, pripite, grăbite: aceasta este înțelepciunea anilor, ceea ce am acumulat… și tragem concluziile de moment. Apoi revenim la ele, și regretăm, că a trecut momentul când trebuia să mai cugetăm, să mai medităm, să re-gândim lucrurile, ca mai apoi să facem pașii potriviți. Rostim lucruri pe care nu le regretăm, dar ulterior le ”rumegăm” și ne dăm seama că rănesc pe alții, că ne rănesc pe noi, că ne leagă, precum biletul acela de scaunul din autobuz. Și următorul lucru care îl facem este să ne uităm la ceas să vedem cum s-a scurs și noi nu am făcut nimic…

Înainte să cobor din autobuz îmi aduc aminte că cineva se așezase pe scaunul alăturat, a observat biletul, dar… a procedat la fel ca mine – ignoranță totală în continuare. Nici nu s-a aplecat să-l ridice să vadă despre ce era vorba în el. Și așa a trecut și ziua respectivă. Cu siguranță că cineva l-a ridicat și l-a citit. Dacă era un mesaj de încurajare, m-aș bucura să fi ajuns să-l citească cineva care avea nevoie de el. Dacă era un mesaj negativ, m-aș întrista să fi ajuns la cine l-a citit… pentru că și-a întinat mintea cu el. De asta mă ”temeam” eu cel mai mult… să nu îmi bag în minte ceva de care nu aveam nevoie.

De ce are nevoie mintea ta să audă sau să citească acum, aici, astăzi?

Bărbații și femeile sunt diferiți biologic în mod profund: nou studiu contrazice teoria „gender”

În aceste vremuri în care „știrile false” au devenit o suferință acută a unui organism și-așa metastazat precum presa, cele mai evidente mostre de ideologie anti-științifică au devenit, la rândul lor, „fapte și noțiuni academice”. Poate niciuna din aceste fabulații nu se reliefează mai proeminent, precum păduchele în frunte, decât ideologia de gen. Adică, teoria conform căreia diferențele între bărbat și femeie nu sunt unele biologice, ci au de-a face cu „stereotipuri” impuse social – stereotipuri care trebui eradicate în vederea asigurării „egalității”.

Citește și: Ideologia gender – un pericol major pentru societate

Publicațiile serioase, în același timp, produc tot mai multe dovezi despre cât de adâncă este diferența dintre sexe. Conform unui nou raport din BMC Biology, cercetătorii au găsit că, deși bărbații și femeile sunt echipați cu aceleași gene, există diferențe majore între sexe cu privire la modul în care aceste gene sunt activate:

„Bărbații și femeile sunt aproape identici în ce privește genomul dar sunt în mod distinct dimorfici (…). Trăsăturile sexuale dimorfice rezultă în principal din expresia diferențiată a genelor prezente în ambele sexe. Asemenea gene pot fi subiectul unor constrângeri de selecție diferite și uneori opuse. Aceasta poate avea impact asupra evoluției umane, prin selecția diferențială a mutațiilor, cu efecte diferite asupra celor două sexe.”

Cu alte cuvinte, bărbații și femeile nu doar că au organe sexuale diferite, dar diferența dintre ei afectează, în cel mai profund și intim mod, fiecare celulă.

Citește și: VIDEO Lecții ale istoriei: Obsesia „transgender” este un semn al colapsului societății

http://www.culturavietii.ro/2017/05/29/barbatii-femeile-diferiti-biologic-mod-profund-nou-studiu-gender/?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/barbatii-si-femeile-sunt-diferiti-biologic-in-mod-profund-nou-studiu-contrazice-teoria-gender/

Tendinţele populaţiei lumii semnalizează un pericol viitor

13.04.2014

Barry Mirkin
 (STR/AFP/Getty Images)

(STR/AFP/Getty Images)

Organizaţia Naţiunilor Unite a lansat recent date despre populaţie ce confirmă continuarea tendinţelor demografice la nivel mondial pe termen lung şi o populaţie globală mai mare decât se estimase anterior. Naţiunile nu îşi pot permite să ignore tendinţele, printre care se remarcă reducerea fertilităţii în cele mai multe naţiuni şi planificarea familială limitată în altele, creşterea numărului bătrânilor şi urbanizarea accelerată care ridică noi provocări.

Populaţia lumii este mai mare. Populaţia globală a atins pragul de 7 miliarde în 2011. În prezent, populaţia se situează în jurul a 7,2 miliarde şi se estimează că va creşte cu aproape un alt miliard de oameni, urcând la 8,1 miliarde până în 2025.

Populaţia îmbătrâneşte. Ţările continuă să îmbătrânească substanţial, cu cei în vârstă de 60 de ani sau mai în vârstă alcătuind segmentul cu cea mai rapidă creştere. În ţările dezvoltate, aproape o persoană din patru este în vârstă, existând mai multe persoane în vârstă decât copii.

Fertilitatea este mai scăzută şi familiile sunt mai mici. Creşterea populaţiei ar putea înregistra un declin ca urmare a reducerii fertilităţii, femeile căsătorindu-se mai târziu sau deloc, amânând naşterea sau având mai puţini copii sau deloc, scăzând astfel rata fertilităţii la 2,5 copii pentru fiecare femeie, aproape la nivel mondial. Pe de altă parte însă, oamenii trăiesc mai mult. Speranţa de viaţă este mai mare în cele mai multe ţări, din cauza progresului sistematic împotriva mortalităţii. Speranţa de viaţă este de 77 de ani în ţările dezvoltate şi 67 ani, în ţările în curs de dezvoltare.

Lumea este mai urbanizată. Mai mult de jumătate din populaţia lumii este formată din locuitori în mediul urban, procent care se presupune că va creşte la două treimi pe la mijlocul secolului. Migraţia internaţională creşte atât ca volum cât şi ca impact. Deşi creşterea numărului de migranţi a scăzut în urma recesiunii economice globale, tot mai mulţi oameni îşi au reşedinţa într-o altă ţară decât în aceea în care s-au născut. Există 232 de milioane de migranţi internaţionali, 3% din populaţia lumii.

ştigurile inegale

Cu o populaţie de 8 miliarde peste puţin mai mult de un deceniu, lumea continuă pe o traiectorie necunoscută. Practic, toate creşterile populaţiei vor avea loc în ţările cele mai sărace din lume, cele mai puţin capabile să absoarbă aceste creşteri. Cea mai mare parte a creşterii are loc în ţările cu fertilitatea sporită, în special în Africa, precum şi în ţările cu populaţii mari, precum India, Indonezia, Pakistan, Filipine şi Statele Unite ale Americii. Un motiv pentru aceste creşteri mari de populaţie este lipsa planificării familiale, care rămâne ridicată în cele mai sărace părţi ale lumii. Se estimează că aproximativ 220 de milioane de femei încă nu au acces la contraceptive ieftine, sigure, eficiente, uşor accesibile.

Până la mijlocul secolului, potrivit părerii demografilor Naţiunilor Unite, lumea va ajunge la 9,6 miliarde de oameni, aproximativ cu 300 de milioane mai mult decât s-a prognozat anterior. Marea majoritate a acestor naşteri neprevăzute rezultate din fertilitatea mai mare decât cea aşteptată, se presupune că vor fi în ţările clasificate de ONU ca fiind cel mai puţin dezvoltate şi deci cele mai sărace din lume. Mai mult decât atât, multe ţări sunt în faliment sau sunt în curs de faliment, respectiv cele care se află în zonele de instabilitate politică şi conflict armat, factori ce micşorează furnizarea serviciilor de bază, cum ar fi îngrijirea sănătăţii şi planificarea familială. Această tendinţă are un efect de avalanşă, către anul 2100 numărul populaţiei lumii ar putea să ajungă în jurul a 10,9 miliarde de oameni, în loc de cele 10,1 miliarde prognozate anterior.

Prognozele demografice revizuite includ descoperiri notabile la nivel de ţară. Populaţia din India este aşteptată să o depăşească pe cea din China în jurul anului 2028, mai devreme decât s-a crezut anterior, iar cele două ţări vor avea populaţii de aproximativ 1,45 miliarde de locuitori. După aceea, populaţia Indiei va continua să crească timp de mai multe decenii şi va atinge aproximativ 1,6 miliarde, înainte de declinul încet la 1,5 miliarde către anul 2100. Populaţia din China, pe de altă parte, se crede că se va micşora după 2030, cu o presupusă scădere de 1,1 miliarde către anul 2100.

Populaţia din Nigeria probabil o va depăşi pe cea a Statelor Unite înainte de mijlocul secolului. Până la sfârşitul secolului, Nigeria ar putea începe să rivalizeze cu China, pentru locul doi în topul celor mai populate ţări din lume.

Metropole

Cei mai mulţi oameni de pe planetă vor trăi în oraşe. Practic, toate creşterile de populaţie aşteptate vor fi concentrate în zonele urbane din ţările sărace, crescând riscul de poluare şi epidemie. Până în 2050, numărul de locuitori din oraşe va fi aproape egal cu populaţia lumii de astăzi. În 1950, doar două oraşe din lume aveau circa 10 milioane de locuitori. Astăzi, 23 de metropole au mai mult de 10 milioane de locuitori; până în 2025, numărul de metropole este prognozat să ajungă la 37.

Confruntându-se cu oportunităţile şi provocările asociate cu urbanizarea, multe guverne au căutat în mod tradiţional să oprească migrarea în oraşele mari printr-o serie de politici care s-au dovedit în mare parte ineficiente. În schimb, sunt necesare politicile şi strategiile pentru adaptarea la creşterea urbană viitoare. Acestea trebuie să includă dezvoltarea adecvată a infrastructurii, asigurarea accesului la educaţia de bază şi la formarea profesională, sănătate, creşterea forţei de muncă remunerată, în special în rândul tinerilor, astfel încât ţările să poată beneficia de avantajele economiilor pe o scară şi mai mare şi să minimizeze efectele negative asupra mediului şi creşterii urbanizării.

Mai mult decât atât, politicile care facilitează reducerea fertilităţii prin garantarea accesului cuplurilor la contraceptive moderne, combinate cu eforturile concertate de îmbunătăţire a învăţământului şi a perspectivelor de angajare pentru tinerele fete şi femei, pot contribui la moderarea creşterii numărului de locuitori din mediul urban, făcând astfel mai uşor pentru ţările în curs de dezvoltare să se adapteze la transformările asociate cu urbanizarea în creştere. Oraşele de multe ori serveau drept motoare ale creşterii economice, fiind astfel vitale pentru dezvoltarea socio-economică a unei naţiuni.

Guvernul chinez a declarat anul trecut că începe un nou război cu sărăcia, anunţând o strategie ambiţioasă de a transfera o mare parte a populaţiei din China din zona rurală în cea urbană. Se speră că abordarea va conduce la standarde mai ridicate de viaţă ale populaţiei sărace rurale şi sporirea consumului intern. Restricţiile anterioare cu privire la migraţia internă au creat o populaţie de migranţi ilegali în mai multe oraşe din China, fără acces la serviciile statale. Acest fapt a fost citat ca o sursă de instabilitate socială şi a servit pentru a evidenţia distribuţia inegală a beneficiilor din creşterea economică a Chinei. Liderii chinezi trebuie să asigure aprovizionarea adecvată cu alimente a populaţiei urbane în creştere, promovând simultan depopularea rurală – o jonglerie dificilă având în vedere scopul exprimat adesea de a asigura auto-suficienţa naţională în producţia de alimente.

Într-o altă schimbare majoră de politică a populaţiei, China a anunţat, de asemenea, în 2013, că, după 30 de ani, a revizuit politica unui singur copil. Noua politică permite cuplurilor să aibă doi copii în cazul în care unul dintre soţi este unicul copil al părinţilor săi. Cu toate acestea, ajustarea politicii se aşteaptă să aibă doar un impact marginal asupra populaţiei din China. În anii următori, guvernele şi comunitatea internaţională trebuie să abordeze consecinţele dinamicii populaţiei.

Aceste tendinţe ale populaţiei, prezintă provocări pentru toate societăţile secolului 21, cum ar fi participarea redusă a forţei de muncă, în special în rândul tinerilor, emanciparea limitată a femeii, degradarea mediului, insuficienţa hranei şi a apei, urbanizarea rapidă, insuficienţa locuinţelor, a educaţiei şi îngrijirii medicale, politici de imigrare restrictive, strămutare forţată şi falimentul statelor. O bună planificare ar putea reduce costurile investiţiilor neprevăzute de securitate şi ajutor în caz de dezastru pentru crizele inevitabile viitoare.

Barry Mirkin este consultant pe probleme de populaţie, după pensionarea sa în 2009 dinUnited Nations Population Division. El a lucrat 35 de ani la ONU, în New York şi în străinătate, în domeniul populaţiei şi dezvoltării. © 2014 Centrul Whitney şi Betty MacMillan Pentru Studii Internaţionale şi locale de la Yale.

Opiniile exprimate în acest articol sunt opiniile autorului (autorilor) şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Epoch Times.

Articolul în engleză: World Population Trends Signal Dangers Ahead
Cultura Chineză Tradiţională
Avocatul vă răspundeAvocatul vă răspunde
Medicină naturistă şi remedii din planteMedicină naturistă şi remedii din plante
Cronică de filmCronică de film
Turneul trupei Shen YunTurneul trupei Shen Yun
Psihologie Psihologie
Button Next

http://epochtimes-romania.com/news/tendintele-populatiei-lumii-semnalizeaza-un-pericol-viitor–215777

TAINELE MASONERIEI ÎN ROMÂNIA ŞI MASONI CELEBRI CARE AU SCHIMBAT ISTORIA

download

De ce se scrie ceea ce nu se scrie ?! În România originală, publicarea organizațiilor secrete a devenit publică (…) În speranța că avem de a face cu o publicație cât de cât serioasă (historia.ro), vă invit la o lectură de cultură generală..

Au fost speculate, de-a lungul timpului, fel de fel de idei cu privire la masonerie. Scriitori cunoscuţi au redactat pagini întregi de ficţiune pornind de la ritualuri masonice la care nu au avut acces, dar încercând de fiecare dată să îşi imagineze ce se petrece în sânul acestei „societăţi“.

Este o lume închisă pentru oamenii care nu ocupă niciun loc în societate, dar stârneşte controverse ori de câte ori subiectul revine în atenţia opiniei publice. Francmasoneria, spun reprezentanţi de la Marea Lojă Naţională din România, a fost o asociţie a zidarilor liberi. În Evul Mediu francez, franc desemna pe cineva scutit de plata oricărei taxe feudale, iar situaţia privilegiată a acestei asociaţii a constructorilor medievali venea din faptul că aceştia erau oamenii care puneau cărămidă peste cărămidă pentru a ridica bisericile şi catedrale de atunci.

„Toate domurile şi catedralele artei gotice europene au fost ridicate de francmasoni“, după cum se specifică pe site-ul Lojei Naţionale. Din secolul al X-lea, timp de şapte sute de ani, aceasta ar fi fost principala îndeletnicire a Francmasoneriei, de unde a primit porecla de „Francmasoneria operativă“, o societate secretă în cadrul căreia se găseau două mari strategii tipice acestui tip de societate: iniţiere ezoterică şi jurământ de păstrare a secretului. De asemenea, cei care făceau parte din comunitate avea parole, semne, o vestimentaţie specială, dar şi un alfabet secret pe care doar ei îl foloseau.

Alecu Paleologu, mason de seamă al Marii Loje Regulare a României. Cum s-a ascuns de Securitate în Câmpulung

Unul dintre ei a fost Alexandru Paleologu, Alecu aşa cum era cunoscut de prieteni, figurând pe site-ul Marii Loje Regulare a României printre masonii de seamă. S-a născut în Bucureşti, în anul 1919, şi s-a stins la 86 de ani. A fost unul dintre numele marcante ale Bucureştiului şi s-a remarcat de-a lungul vremii ca scriitor, eseist, critic literar, diplomat, dar şi om politic.

Ucenic, calfă şi maestru

Societatea masonică a avut, ca orice breaslă, în stadiul operativ, trei grade: ucenic, calfă şi maestru, grade care au rămas până în zilele noastre cele trei prime stadii iniţiatice ale sistemelor ritualice masonice, care constituie Francmasoneria Speculativă.

În ceea ce priveşte motivele pentru care zidarii decideau să se adune sub umbrela Francmasoneriei, Marea Lojă Naţională preciează că aceştia voiau să-şi păstreze şi să-şi transmită în siguranţă secretul profesional. În secolul al XVI-lea, odată cu tipărirea cărţilor şi extinderea stilului renascentist, secretul profesional a fost, practic, distrus, iar existenţa unei bresle a constructorilor nu mai era justificată.

Uşor-uşor, oameni de cultură şi aristrocraţi au început să fie interesaţi de un loc în societate, căutând un loc în care se puteau perfecţiona spiritual în libertate, eglaitate şi fraternitate. Din masoni acceptaţi, aşa cum erau numiţi la început, la sfârşitul secolului al XVII-lea, aceştia ocupau cea mai mare parte a lojilor.

„Acum este momentul când Francmasoneria se transformă dintr-o societate operativă într-o societate speculativă, adică în ceea ce ea este astăzi“, se precizează pe site-ul Marii Loje Naţionale din România.

Părintele masoneriei din România

Părintele masoneriei din România şi-a iniţiat fiicele la Mangalia. Maria şi Elena, fetele lui Constantin Moroiu, au fost primele femei mason din România Constantin Moroiu este considerat părintele primei Mari Loji din ţara noastră. Stabilit la malul mării, în Constanţa şi apoi la Mangalia, Moroiu şi-a iniţiat fiicele în masonerie. Maria şi Elena Moroiu au devenit astfel primele femei mason din România.

Revenirea Dobrogei la Patria-mamă, după Războiul de Independenţă din 1877, a adus emanciparea în fostul paşalâc. Masoneria a pătruns în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, adusă de Constantin Moroiu, părintele primei Mari Loji din România. El a înfiinţat la Mangalia un mare centru masonic, Steaua Sudului. Maria şi Elena Moroiu, fiicele lui Constantin Moroiu, au intrat în 1883 în Loja Steaua Sudului din Mangalia, fiind primele femei din România iniţiate în masonerie.

Samuel von Brukenthal, baronul de legendă şi cel mai cunoscut francmason al Sibiului

Baronul de legendă al Sibiului, ctitorul muzeului din centrul oraşului care astăzi îi poartă numele, a fost iniţiat în francmasonerie în timpul cursurilor universitare, iar istoricii spun că întreaga sa viaţă şi operă s-a inspirat permanent şi din codul de idei al francmasonilor. ”La data de 2 martie 1743 Samuel von Brukenthal, la 22 de ani, este primit în rândul lojei francmasonice Aux Trois Canons; desigur, iniţierea a fost pregătită din timp, pentru că în mod normal un candidat nou nu era admis în rândul artei regale decât fie la recomandarea altor membri fie după un „examen” prealabil.

În ciuda existenţei scurte, de numai 6 luni, loja vieneză Aux Trois Canons a jucat un rol important în perioada de început a francmasoneriei austriece, nu atât pentru faptul că a fost prima lojă înfiinţată la Viena cât mai ales pentru faptul că a influenţat puternic viitorul membrilor săi, printre care se număra şi Samuel von Brukenthal”, arată muzeograful Adrian Georgescu în catalogul ”Colecţia de obiecte masonice a Muzeului Naţional Brukenthal”, apărut în anul 2011.

Un mason a fondat Muzeul Regiunii “Porţilor de Fier” şi a descoperit thermele Drobetei romane

Alexandru Bărcăcilă, (31 martie 1876, Bughea de Sus, Muscel – 6 februarie 1970, Bucureşti), a fost profesor de limbi clasice şi fondatorul Muzeului Regiunii “Porţile de Fier” la Drobeta Turnu Severin. Marele profesor şi arheolog a făcut parte din Loja Masonică “Lumina”, care s-a înfiinţat la Turnu Severin în jurul anului 1900. Câţiva ani mai târziu se numără printre cei care au înfiinţat Societatea Culturală „Casa Luminii”. Clasele primare le-a urmat la Câmpulung-Muscel, apoi bursier al Seminarului „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti.

În septembrie 1897 şi-a echivalat la Liceul „Matei Basarab” absolvirea cursului complet al studiilor liceale clasice, intenţionând să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele. Renunţă în ultimul moment, la sfatul profesorului său C. Dumitrescu-Iaşi şi urmează filologia clasică la Universitatea din Bucureşti, având printre profesori pe Grigore Tocilescu. Împreună cu acesta face excursii de studii în ţară, inclusiv la Drobeta, precum şi în Grecia.

Rozsnyay Matyas, primul maestru venerabil al Lojii Concordia

În urmă cu mai bine de un veac, Aradul cunoştea cea mai prolifică perioadă a masoneriei: era al doilea centru masonic din ţară după Cluj. Ascunşi sub un echer şi un compas, sub un arbore al vieţii, sau sub ochiul atotvăzător învăluit de razele soarelui, simbol al Marelui Arhitect al Universului, masonii Aradului au fost la rândul lor arhitecţii celui mai mare şi mai impunător templu din întreaga ţară.

Un mason de referinţă pentru Aradul secolului 19 a fost Rozsnyay Matyas, care a trăit între anii 1833-1895. De profesie farmacist, a fost autor de studii de farmacologie, fiind considerat un savant în domeniu. Ela şi deţinu o farmacie în Arad. În plan cultural, a fost membru în Societatea culturala Kolcsey din Arad.

Christian Tell a fost unul dintre fondatorii Masoneriei din România şi a luptat pentru înfiinţarea Statului Unitar Român A fost un cunoscut politician şi general român. Împreună cu Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu a pus bazele societăţii secrete Francmasonice Frăţia care a fost motorul revoluţiei de la 1848. Christian Tell s-a născut la Braşov în ianuarie 1802.

Şi-a făcut studile la Colegiul Sfântu Sava din Bucureşti, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr şi Ion Heliade Rădulescu. A fost atras de o carieră militară şi s-a înrolat în forţele armate ale Imperiului Otoman. A luptat în războiul ruso-turs din 1828-1829 şi a obţinut gradul de căpitan. Apoi s-a înrolat în armata Ţării Româneşti proaspăt înfiinţată unde a avansat până la gradul de general.

Domnitorul eliberator al Călăraşiului, Barbu Ştirbei, iniţiat într-o lojă masonică la Paris

Considerat eliberatorul Călăraşiului pe care în vizitează în două rânduri-29 iulie 1851 şi 24 septembrie 1852, când aduce şi hrisovul cu nr. 9 prin care oraşul era declarat emancipat-, domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei pe află pe lista celor mai notabile personaje care au făcut istorie. El face parte din galeria celor care au fost iniţiaţi într-o lojă masonică.

În timpul studiilor la Paris, în 1819, a fost atras într-o astfel de organizaţie. Barbu Ştirbei (n. august 1799, Craiova – d. 12 aprilie 1869, Nisa) a fost domnitor în Ţara Românească: iunie 1849 – 29 octombrie 1853 şi 5 octombrie 1854 – 25 iunie 1856.

Giurgiu şi masoneria. De la Ioan A. Bassarabescu, vicepreşedintele Marelui Orient al României, la Mihail Daia, autorul Imnului Masonic

Ce legătură există între scriitorii Dimitrie Bolintineanu, Ioan A. Bassarabescu şi Ion Vinea, dramaturgul Ion Peretz sau compozitorul Mihail Daia? Toţi au fost giurgiuveni, au îndeplinit funcţii importante de decizie şi au fost masoni. Revoluţia de la 1848 a fost fără îndoială unul dintre momentele cheie ale afirmării masoneriei româneşti. Majoritatea paşoptiştilor sunt astăzi menţionaţi ca “fraţi” în diferite loji masonice. Printre aceştia se numără şi personalităţi care au legătură cu Giurgiu: scriitorul Dimitrie Bolintineanu sau maiorul Christian Tell.

Masonii Focşaniului, contribuţie decisivă la dezvoltarea economică şi culturală a oraşului

După realizarea „Micii Uniri” de la 1859, în oraşul Focşani s-a dezvoltat o activitate francmasonică extrem de activă, prin oamenii cei mai de seamă ai oraşului. La sfârşitul secolului XIX, fostul judeţ Putna începea să capete un rol important prin oamenii acestor locuri în lojile francmasonice româneşti.

Profesorul păncean Bogdan Constantin Dogaru, un cercetător al istoriei francmasoneriei din Vrancea, a studiat mult prin arhive şi a descoperit că prima lojă francmasonă atestată documentar în fostul judeţ Putna a fost „Loja Aurora”, constituită pe 3 decembrie 1880, sub obedienţa Marii Loje Naţionale Române.

Printre masonii Bistriţei: cel mai strălucit matematician al ţării şi un apropiat al Regelui Carol al II-lea

Deşi Ardealul nu a dus lipsă de masoni, unii dintre ei foarte celebri, unii asumaţi, alţii nu, în Bistriţa-Năsăud există prea puţine date despre acest subiect încă sensibil. Totuşi, potrivit istoricilor, printre cei care au avut legături cu masoneria se numără Grigore Moisil, unul dintre cei mai străluciti matematicieni ai ţării, dar şi Valeriu Pop, un apropiat al Regelui Carol al II-lea şi ministru al Justiţiei în două rânduri.

Nu se ştiu date exacte, însă mai mulţi istorici susţin că ar exista informaţii care ar indica faptul că celebrul matematician, care se trage din celebra familie Moisil originară din comunele bistriţene Şieuţ şi Şanţ ar fi avut legături cu masoneria. Matematicianul nu a confirmat niciodată acest lucru, cu toate acestea, se regăseşte pe lista celebrităţilor române care au avut legături cu masoneria. Mai mult, Marea Lojă Naţională din România, acordă anual un premiu pentru Ştiinţe Exacte, care-i poartă numele.

Bărăganul, „mica Siberie” a masonilor români

Regimul comunist din România a incriminat mişcarea masonică din ţara noastră. Documentele vremii vorbesc despre faptul că mulţi masoni români au sfârşit prin a fi deportaţi în Bărăgan. Regimul comunist a încercat să destrame Marea Lojă din România. De teama represaliilor, în iunie 1948 sunt închise toate Lojile din Bucureşti. Masonii care nu putut să scape de furia comunistă au ajuns să fie deportaţi în Bărăgan.

Deportările din vara anului 1951 au avut ca efect distrugerea oricărei ipotetice structuri de rezistenţă anticomunistă. Într-o astfel de categorie au fost incluşi şi mulţi masoni români, care au fost pur şi simplu aruncaţi în praful Bărăganului. În epoca comunistă, în perioada 1948-1989 şi până în 1993, Marea Lojă a plecat în exil în Franţa. Mulţi Francmasoni au părăsit România şi au reconstituit Loji româneşti în ţări străine, sub protecţia Fraţilor noştri străini.

Nicolae Titulescu, iniţiat în masonerie în timpul studiilor din Franţa

Nicolae Titulescu s-a născut pe data de 4 martie 1882 la Craiova şi s-a stins din viaţă Cannes pe data de 17 martie 1941. A fost membru marcant al Francmasoneriei. Nicolae Titulescu a terminat Colegiul Naţional Carol I din Craiova în anul 1990 cu premiul de onoare. A ales să studieze dreptul la Paris, iar acolo a fost iniţiat în masonerie. Titulescu a fost membru marcant al Francmasoneriei.

Titulescu a fost un diplomat şi om poltic, iar de mai multe ori a fost ministru al afacerilor străine. În anul 9301-1931 a fost Preşedinte al Ligii Naţiunilor. Şi-a bazat întreaga activitate pe problemele majore ale politicii externe din România. Imediat după instaurarea nazismului în Germania, a realizat pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru ţara noastră. În anul 1933, în numele guvernului, a semat la Londra, convenţia de definire a agresorului şi a depus eforturi remarcabile pentru încheierea in 1933 a Micii Înţelegeri.

Legăturile conducătorului Răscoalei de la 1784 cu masoneria: un document susţine apartenenţa lui Horea la o asociaţie secretă din Viena

Despre posibilitatea ca Horea, liderul Răscoalei de la 1784 – 1785, să fi fost mason s-au scris sute şi poate mii de pagini. Mulţi istorici susţin că Horea nu ar fi fost primit de împărat la Viena dacă nu era ajutat de masonerie. Există, însă, chiar şi documente oficiale vechi care susţin apartenenţa eroului naţional la o asociaţie secretă din Viena.

Informaţia că Horea ar fi fost membru într-o organizaţie secretă de la Viena apare într-un document al cancelariei imperiale, publicat într-o carte scrisă de un preot român stabilit în Austria. Răscoală sau revoluţie, revolta moţilor din toamna anului 1784, condusă de Horea, a avut ecouri atât în presa şi cancelariile vremii, cât şi ulterior, în multitudinea de abordări şi interpretări ale istoricilor. Una dintre marile întrebări rămâne dacă a fost Horea mason? O dovadă este adusă în cartea scrisă de preotul român stabilit la Viena, Nicolae Dura. Aici apare şi traducerea unui document al cancelariei imperiale care face referire la apartenenţa lui Horea la o asociaţia secretă de la Viena ”Kreuzbruderschaft“, în traducere „Frăţie de cruce“.

Povestea masonului Alexandru G. Golescu, olteanul care a ajuns prim-ministru

Pentru cei mai mulţi dintre noi, francmasoneria este subiect tabu. De-a lungul istoriei, unii membri ai fraternităţii nu au făcut un secret din implicarea lor, în timp ce alţii au preferat “camuflarea”. La noi în ţară, din cauză că masoneria a fost suprimată în epoca comunistă, arhivele sale au fost distruse parţial, fapt ce face dificilă autenticitatea calităţii de mason a unei persoane. Alexandru G. Golescu a fost unul din membrii Marii Loje. Născut în comuna Rusăneşti din judeţul Olt, Alexandru G. Golescu (1819-1881) este unul dintre membrii cerţi ai Marii Loje şi provine dintr-o familie cu rădăcini adânci în politica României. Om politic, inginer, participant activ la Revoluţia din 1848, prim-ministru al României între 14 februarie – 28 aprilie 1870, Alexandru G. Golescu a rămas cunoscut în istorie sub numele de “Arapilă” (Negru), numele său chiar fiind menţionat în multe lucrări “Alexandru Golescu-Negru”.

Bogdan Petriceicu Hasdeu, masonul care i-a ridicat fiicei un „templu metafizic“, la Câmpina

Savant şi pionier în diverse ramuri filologiei şi istoriei româneşti, Bogdan Petriceicu Hasdeu a fost şi unul dintre cei mai celebri masoni români. Distrus de moartea fiicei, Iulia, i-a construit la Câmpina un castel plin de simboluri oculte, în care se regăsesc şi multe din elementele masonice. Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907) figurează pe lista de personalităţi a Marii Loje Naţională din România, Mare Lojă care administrează toate Lojile regulare de pe teritoriul României. Potrivit mlnr.ro, „nu se cunosc data şi locul iniţierii sale, dar următoarele cuvinte, care îi aparţin lui Hasdeu, pot fi considerate relevante în ceea ce priveste aderenţa sa la Ordin: «Ce este Românismul ? El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Umanitatea. El este pentru noi prima condiţiune ca să putem iubi Libertatea.

Masonul Mihail Kogălniceanu, omul din spatele României moderne, considerat cel mai mare politician din istoria ţării

Mulţi istorici îl descriu pe Mihail Kogălniceanu (1817-1891) drept cel mai important om politic din istoria Principatelor Unite şi a României. Argumentele principale sunt longevitatea carierei politice (aproape 50 de ani) şi participarea în luarea unor decizii extrem de curajoase, care au condus la înfăptuirea României moderne. Istoric, scriitor, publicist şi om politic, Kogălniceanu a avut o influenţă covârşitoare în toate momentele politice “aprinse” din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor Române din 1859,: secularizarea averilor mănăstireşti şi reforma agrară, aducerea principelui Carol I de Hohenzonllern pe tronul României în 1866, proclamarea independenţei de stat a României în 1877, transformarea României în regat în 1881.

Masonul Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu Regatul Român

Ion Nistor a fost un istoric şi militant unionist, membru al comitetului de organizare a Adunării Naţionale de la Cernăuţi, care a hotărât unirea cu România, în cadrul căruia a redactat „Actul Unirii”. Ioan Nistor a fost profesor la Universităţile din Viena şi Cernăuţi, rector al Universităţii din Cernăuţi, profesor universitar la Bucureşti, membru al Academiei Române, director al Bibliotecii Academiei Române, lider al Partidului Naţional Liberal, fost ministru de stat, reprezentând Bucovina, apoi, succesiv, ministru al Lucrărilor Publice, al Muncii şi, în final, al Cultelor şi Artelor. Istoricul a fost unul dintre cei mai cunoscuţi masoni suceveni, făcând parte din Loja Meşterul Manole, alături de numeroşi oameni de cultură români.

Episcopul Melchisedec Ştefănescu, deschizător de drumuri în masoneria din Moldova

Pe nume de mirean Mihail, cel care avea să devină episcopul Melchisedec, s-a născut pe 15 februarie 1823 în comuna Gârcina, de lângă Piatra Neamţ. Descindea dintr-o familie de preoţi, având mai multe rude care au ales monahismul. Studiile şi le-a făcut la Seminarul de la Socola, apoi la Academia duhovnicească din Kiev (1848 – 1851), unde a obţinut titlul de „magistru în teologie şi litere”. Activitatea didactică şi-a desfăşurat-o ca învăţător în Şerbeşti – Neamţ (1841-1842), apoi la Seminarul de la Socola unde a fost profesor timp de 10 ani, iar între 1856 – 1861 a fost profesor şi director la Seminarul din Huşi. În această perioadă a publicat numeroase manuale didactice, majoritatea prelucrate după cele ruseşti.

Legătura episcopului Melchisedec Ştefănescu cu francmasoneria apare în perioada paşoptistă şi a Unirii Principatelor, când în Moldova şi Ţara Românească se înfiinţau loje în care activau politicieni, istorici, scriitori. Prima lojă s-a înfiinţat la Iaşi în 1742, iar în 1744 s-a infiinţat Loja Moldova condusă de Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1785), decan al Huşilor şi Mitropolit între 1786 şi 1788. El a deschis drumul, fiind primul dintr-un şir de episcopi care au ales să se alăture masoneriei şi mişcării sociale, în special celei religioase.

Alexandru Vaida Voevod a intrat în masonerie pentru a ajuta România la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919

Unul dintre cei mai importanţi francmasoni clujeni a fost şi primul premier pe care oraşul de pe Şomeş l-a dat României – Alexandru Vaida Voevod. El a intrat în loja Ernest Renan, aparţinând Marelui Orient al Franţei, în anul 1919, în timpul Conferinţei de Pace de la Paris, cu scopul de a crea în acest fel un avantaj delegaţiei româneşti în negocierile cu reprezentanţii Marilor Puteri.

Povestea lui Tănasie Lolescu, venerabilul Lojei masonice săteşti din Hobiţa

Loja masonică sătească din Hobiţa a luat fiinţă în anul 2002 şi numără în prezent în jur de 15 membri. Aceasta este condusă de Tănasie Lolescu, în vârstă de 84 de ani, cel care în ani ’50 a tras cu un tractor de Coloana fără Sfârşit, din ordinul comuniştilor, iar mai târziu a fost primul primar al municipiului Motru, funcţie pe care a ocupat-o timp de 14 ani. Loja masonica de la Hobita face parte din Marea Loja Nationala a Romaniei. Organizaţia masonică sătească a luat fiinţă în urma unei întâlniri pe care Tănasie Lolescu a avut-o cu mai mulţi masoni de frunte, care veniseră să vadă locurile în care s-a născut Brâncuşi.

Sursa: http://www.adevarul.ro

La acest material au participat Sînziana Ionescu, Cristina Răduţă, Ramona Găină, Corina Macavei, Untaru Claudia, Simona Suciu, Ionela Stănilă, Bogdan Vladu, Bocea Ştefan, Bianca Sara, Mădălin Sofronie, Andreea Mitrache, Dorin Timonea, Mugurel Manea, Dana Mihai, Dinu Zară, Cezar Pădurariu, Florin Jbanca, Remus Florescu, Alin Ion.

Tainele masoneriei în România și masoni celebri care au schimbat istoria

Suveranitatea poporului nu poate fi o minge de pasat într-o societate

Suveranitatea poporului nu poate fi o minge de pasat într-o societate
 „Oricum ar fi până în momentul în care își alege reprezentanți, din clipa care o face, un popor nu mai este liber”. Aceasta este una dintre frazele deosebit de sentențioase și dure pe care marele gânditor Jean-Jacques Rousseau o așază în paginile celebrei sale lucrări „Contractul social”.
Deși considerat unul dintre cei mai importanți făuritori ai principiilor politice aflate la baza organizării societăților moderne de astăzi (lui îi datorăm poate cea mai amplă și concisă teoretizare a principiului suveranității poporului), Rousseau a fost adesea văzut ca un filosof cu poziții radicale. Însăși fraza care marchează incipitul articolului scoate în evidență acest lucru: gânditorul iluminist pur și simplu nu credea în viabilitatea și eficacitatea democrației reprezentative; cu alte cuvinte, în viziunea sa, voința unui popor (suveranitatea sa) nu poate fi exprimată decât de acesta însuși și nicidecum de reprezentați ai săi care, mai devreme sau mai târziu, o vor încălca sau nu o vor lua în considerare. Desigur, cum să nu fie apreciată drept radicală o astfel de poziție când toate democrațiile actuale se bazează pe sisteme reprezentative, în care aleșii poporului iau măsuri în numele acestuia? Și totuși, se poate observa cum evenimentele care se desfășoară în aceste zile demonstrează tocmai justețea viziunii lui Rousseau. Evenimente care nu se petrec în alt colț al lumii, ci chiar sub ochii noștri, în societatea românească…
Desigur, nu ne putem referi la altceva decât la problema referendumului pentru definirea constituțională a căsătoriei. Cu siguranță că acum, la trei ani de la demararea procedurii pentru organizarea referendumului, acesta nu mai prezintă interes doar din perspectiva viitorului pe care îl va avea instituția căsătoriei, ci dintr-alta mult mai adâncă și mai importantă: dacă poporul român va fi lăsat sau nu să-și exprime voința și prin aceasta să se demonstreze că este sau nu suveran. Folosirea verbului a lăsa nu vrea să scoată în evidență decât că nu mai suntem pe vremea lui Rousseau, când majoritatea popoarelor Europei nu aveau dreptul să-și manifeste suveranitatea. Art.2 din Constituție împuternicește astăzi poporul român ( după ce generații de-a rândul au luptat pentru ca acest lucru să fie posibil) să fie suveran și să-și exercite acest drept prin referendum. Totuși, așa cum ne-a învățat experiența regimurilor totalitare, Constituția este doar o simplă hârtie, dacă nu se vrea punerea ei în practică.

SUPERMAN, PERSONAJ BIBLIC ?

25% dintre britanici cred că Superman a fost un personaj biblic

27 februarie 2014, 19:34

download

 

Superman-superman-the-movie-20439393-1024-768Este uimitor cât de puține cunoștințe biblice au britanicii. Recent, după un sondaj de realizat de Societatea Biblică din din Marea Britanie, au realizat că mulți oameni nu fac diferența între personajele din filme și cele din Biblie.

Reprezentanții Societății Biblice ne relatează că nivelul de cunoaștere a textelor biblice depinde și de zona de reședință. În conformitate cu studiul lor, oamenii din Țara Galilor cunosc mai bine textele biblice decât cei din alte zone.

25% dintre britanici intervievați au spus că Superman a fost un personaj biblic. Printre datele colectate au constatat că o treime dintre respondenți au răspuns că scenariul filmului Harry Potter are o bază biblică. Un procent identic nu identifica în care parte a Bibliei apar personajele Adam și Eva. Nouă din zece oameni nu au auzit de regele Solomon, în timp ce șase din zece nu au auzit de minunea lui Isus cu înmulțirea pâinilor și a peștilor.

Societatea Biblică este o organizație britanică a cărui scop e să facă tipărească și să distribuie Scriptura în întreaga lume. A fost înființată la 07 martie 1804, de un grup de creștini atunci când au realizat nevoie de Biblii pentru creștinii din Welsh. Când a fost organizată Societatea Britanică, Biblia fusese tipărită și răspândită în cincizeci de limbi. De atunci, a fost tradusă în sute de limbi și dialecte.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro 25% dintre britanici cred că Superman a fost un personaj biblic – Stiri Crestine.ro

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/superman-personaj-biblic/

Studiu privind limitarea dreptului la libertatea religioasă

marți, 26 iunie 2018

download

Acum 2,000 de ani, Biblia ne spune că Isus din Nazaret a fost crucificat pentru că ar fi încercat o răsturnare de putere în Iudeea. Au trecut două milenii, însă omenirea încă nu a reușit să eradicheze persecuția religioasă. De fapt, recent a fost făcut public un index conform căruia libertatea religioasă este tot mai amenințată.

Centrul american de cercetare Pew Research evaluează obstacolele în calea respectării dreptului libertății religioase din două perspective: prima se bazează pe evaluarea constituției țărilor și a doua pe rapoartele guvernelor și a organizațiilor ce apără drepturile omului. Prin urmare sunt analizate într-un index, pe de o parte, legile și politicile care limitează exprimarea convingerilor religioase în baza restricțiilor impuse prin guvern, iar pe de altă parte, în alt index, violența și alte forme de intimidare din partea societății. Toate restricțiile, luate împreună, sunt surprinzător de ridicate: studiul le clasifică ca fiind „ridicate” sau „foarte ridicate” în 1/4 din cele 198 de țări supuse studiului. Mai mult decât atât, situația devine din ce în ce mai alarmantă: atât indicatorii legați de guvern, cât și cei sociali, arată că libertatea religioasă s-a înrăutățit din anul 2015.

Restricțiile impuse de către stat cu privire la libertatea cultelor este ridicată în Orientul Mijlociu și America de Nord, leagănele credințelor avraamice. În aceste regiuni, 95% din guverne sunt acuzate de hărțuială și de aplicare a forței împotriva grupurilor religioase, politicile din Egipt fiind cele mai aspre în acest sens. Pe de altă parte, țările europene, inclusiv acolo unde există cele mai liberale democrații seculare, se arată și ele a fi intolerante la capitolului libertății religioase. Centrul de cercetare Pew a depistat 200 de cazuri de constrângere religioasă din partea guvernului nu doar în Rusia (țară care interzice unele forme de practicare publică a religiei), dar și în Franța, țară unde există o prohibiție cu privire la acoperirea feței în spațiile publice.

Indicatorii sociali clasificați în index au, în mare parte, legătură cu violențele mob (răscoale, tulburări a maselor). În India au fost înregistrate 561 de incidente în primele 10 luni a anului 2015 care au generat conflicte fizice din cauza motivelor religioase și care s-au soldat cu 90 de decese și 1,689 de răniți. Deși astfel de incidente sunt mult mai rare în Europa, acestea au loc din ce în ce mai des. Studiul a numărat 17 incidente de tipul violenței mob pe continentul european în anul 2015, iar de atunci numărul acestora a crescut cu siguranță.

https://www.stiricrestine.ro/2017/04/19/studiu-privind-limitarea-dreptului-la-libertatea-religioasa/?

‚Mormântul pierdut’ este pur senzaţionalism, spune Mohler la ‚LKL’

BPNews

Pagina de ştiri baptiste

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

‚Mormântul pierdut’ este pur senzaţionalism, spune Mohler la ‚LKL’

Feb 27, 2007, by Jeff Robinson

(foto stânga) Cei care sunt cei mai apropiaţi de „mormântul lui Isus” – arheologii din Israel – numesc pretenţiile controversate false, a spus Preşedintele Southern Seminary, R. Albert Mohler Jr. la o audienţă de televiziune pe 26 februarie

LUOISVILLE, Ky. (BP) – Presupusa descoperire de către arheologi şi oameni de ştiinţă genetică a „mormântului pierdut al lui Isus” nu este nimic mai mult decât o păcăleală făcută pentru televiziune care nu va submina credinţa creştină, a spus R. Albert Mohler Jr. pe 26 februarie la „Larry King Live” de la CNN.

Un documentar intitulat „Mormântul Pierdut al lui Isus”, difuzat pe Discovery Channel duminică noaptea, îşi are ca scop prezentarea descoperirilor arheologice, statistice şi genetice de ştiinţă care demonstrează un mormânt dezgropat în 1980 ce conţine rămăşiţe ale lui Isus şi a familiei lui.

Regizorul executiv James Cameron şi directorul Simcha Jacobovici a spus privitorilor că aşa-zisa evidenţă ADN din mormânt face un caz riguros că acesta a conţinut rămăşiţe ale lui Isus şi a familiei lui. Mormântul este inscripţionat cu numele de „Isus, fiul lui Iosif”, împreună cu cinci alţii: „Maria”, „Maria cunoscută drept stăpâna”, „Iuda fiul lui Isus”, „Iose” şi „Matei”. Osuarul pentru soţul Mariei, Iosif, nu a fost găsit, conform site-ului documentarului. Suporterii documentarului pretind că una din Marii este Maria Magdalena, „soţia” lui Isus.

„În fiecare Post Mare, suntem ameninţaţi cu acelaşi fel de speculaţie. ‘Isus a fost doar un tâmplar (spun ei).’ Presupun că anul următor vom afla că şi-a căpătat instruirea de la Home Depot sau Lowe’s.”
William Donohue

Mohler, preşedinte al Southern Baptist Theological Seminary, a spus că folosirea presupusei „evidenţe ADN” pentru a susţine teoria documentarului este imposibilă la un punct de a fi grotesc. Arheologii care au dezgropat mormântul acum trei decade în urmă în Talpiot, Ierusalim, au respins astfel de pretenţii, a spus el.

„Arheologii de acolo din Israel, care sunt cei mai apropiaţi de acest loc, care au cea mai mare expertiză, nu numai că se uită la aceasta cu scepticism, ci în fond resping pretenţiile sale”, a spus Mohler.

„Testul ADN pentru mine este aspectul cel mai de râs din toate acestea. Adică, cinstit vorbind, ar putea fi o mie, mii de diferite explicaţii pentru tiparul de ADN pe care l-au putu găsi. Nimeni nu are ADN-ul lui Maria. A încerca să aduci aceasta într-o investigaţie de crimă modernă este ca şi când ai încerca să te întorci şi să îţi imaginezi cine a pus de fapt primul pumnal în Iulius Caesar. E imposibil”.

„Isus” şi „Maria” erau nume comune în Orientul Mijlociu în timpul primului secol, şi nu ar fi dificil să găsim morminte care conţin rămăşiţe ale persoanelor cu aceste nume, a spus Mohler.

Cameron şi Jacobovici spun că improbabilitatea statistică de a-l avea pe Isus, Maria Magdalena şi Iuda, „fiul lui Isus”, în acelaşi mormânt, oferă credibilitatea semnificativă faţă de teza documentarului. Jacobovici a spus că documentarul ţinteşte „să raporteze ştirile şi nu să se angajeze în teologie” şi argumentează că tehnologia ADN care nu era valabilă în 1980 a ajutat la identificarea ocupanţilor mormântului.

Numind pretenţiile documentarului drept „nefireşti”, Mohler a spus că creştinii ar trebui să continue să stea pe adevărul Scripturii că Isus a înviat din morţi şi că nu va fi mişcat de colo-colo de preudo-ştiinţa şi nici de statisticile născocite.

„Nu există o maşină a timpului aici care să ne ducă în Primul Secol şi să ne spună de fapt ceea ce s-a întâmplat acolo”, a spus el.

„Îmi voi baza crezurile mele pe Scripturile care se ţin laolaltă cu mult mai bine decât felul de documentar grotesc de care vorbim aici, aruncând şi niţel de statistici. Adică, vorbim despre cele mai comune nume, în special de cele mai comune nume bărbăteşti, precum şi femeieşti cu numele Maria, vorbeşti de fapt de orice s-ar putea găsi cam aproape oriunde”.

James Tabor, preşedintele departamentului de studii religioase de la University of North Carolina din Charlotte şi William Donohue, preşedinte al Catholic League, au apărut şi ei în acest program.

Tabor a spus că a lucrat asupra descoperirilor pentru ultimii trei sau patru ani şi, datorită ciorchinelui de nume găsit pe mormânt şi probabilităţile statistice implicate, vede teoria documentarului drept „foarte vrednică de consideraţie”.

Mohler s-a exprimat surprins la simpatia lui Tabor pentru teorie şi a spus că documentarul nu este nimic mai mult decât speculaţionalism făcut pentru televiziune.

„Vorbim aici despre mutarea tuturor pieselor pentru a face senzaţionala televiziune. Şi sincer, aceasta e ceea ce cred că majoritatea creştinilor vor face fără să ia deloc în serios aceasta”, a spus el.

Donohue a fost de acord şi a îndemnat faptul că apariţia documentarului în timpul sezonului în care creştinii sărbătoresc învierea Domnului este biletul secular standard. An după an, teorii noi care dezvăluie pretenţii ale lui Hristos apar chiar la timp pentru Paşti, a spus el. Precum alte lucrări ale lui Cameron, care includ „The Terminator”, „Aliens”, şi „Titanic”, ultima plezneală e ştiinţifico-fantastic pur, a spus Donohue.

„Să mă sunaţi când cineva are evidenţa reală a ceva de acest gen”, a spus Donohue.

„În fiecare anotimp al Postului Mare, suntem ameninţai cu acelaşi fel de speculaţie. ‚Isus a fost doar un tâmplar (spun ei)’. Presupun că vom afla anul următor că şi-a făcut ucenicia la Home Depot sau la Lowe’s. Pur şi simplu nu voi sta aici şi să ascult la ceva cu privire la un argument care este categorisit pe nimic altceva decât speculaţie inutilă.”

Mohler a contribuit prin a spune că documentarul este „perfect coordonat sezonului”. Tot el a indicat faptul că învierea este axul credinţei Creştine şi o ţintă evidentă pentru sceptici. Răsunând cuvintele Apostolului Pavel, Mohler a spus că dacă Hristos nu a înviat dintre cei morţi atunci Creştinismul este îngropat alături de Mesia al ei înmormântat.

Dar Scriptura şi nu un documentar trâmbiţat de televiziune este arbitrul final al adevărului pentru credincios, a spus Mohler. Dacă Isus a rămas în mormânt, oponenţii Creştinismului din primul secol cu certitudine că ar fi găsi trupul Său şi l-ar fi pus într-o afişare publică, a spus Mohler, adăugând că ucenicii lui Hristos nu au murit pentru crezuri pe care le ştiau ei a fi false.

„În oricare curte a legii, nu poţi numi orice drept evidenţă”, a spus el. „Trebuie să existe o urmă de evidenţă care să facă sens. Trebuie să fie evident din punct de vedere material care să corespundă contextului. Nimic nu ar putea dovedi vreodată – aceasta nu este ADN-ul – nu este nimic ce ar putea dovedii vreodată că aceste oase sunt oasele lui Isus. Nu face nici un sens”.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri13_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – O APĂRARE A CALVINISMULUI – De C. H. Spurgeon

download

O APĂRARE A CALVINISMULUI
De C. H. Spurgeon

„Adevărul vechi predicat de Calvin, care l-a predicat Augustin, care l-a predicat Pavel, este adevărul că eu trebuie să predic azi, sau altfel să fiu fals faţă de conştiinţa mea şi faţă de Dumnezeul meu. Eu nu pot modela adevărul; nu ştiu nici un astfel de lucru care să aibă aceeaşi paritate cu marginile dure ale unei doctrine. Evanghelia lui John Knox este evanghelia mea. Cea care a tunat prin Scoţia trebuie să tune şi prin Anglia din nou.” – C. H. Spurgeon

ESTE UN LUCRU MARE să începi viaţa creştină crezând o doctrină solidă bună. Unii oameni au primit douăzeci de „evanghelii” diferite în tot atâţia ani; câte vor mai accepta înainte de a ajunge la finalul călătoriei lor, este greu de prezis. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că El m-a învăţat devreme evanghelia şi eu am fost atât de perfect satisfăcut de ea, încât nu vreau să cunosc alta. Schimbarea constantă a crezului este cu siguranţă o pierdere. Dacă unui pom îi trebuie doi sau trei ani ca să crească, nu vei avea nevoie să construieşti o mansardă foarte largă pentru a păstra merele. Când oameni îşi schimbă mereu principiile lor doctrinare, este puţin probabil ca ei să aducă multă roadă pentru slava lui Dumnezeu. Este bine pentru credincioşii tineri să înceapă cu o păstrare fermă a acestor mari doctrine fundamentale pe care Domnul le-a învăţat în Cuvântul Său. De ce, dacă eu am crezut că o anumită predică despre mântuirea temporară care durează doar pentru o vreme, de-abia aş fi recunoscător pentru ea; dar când ştiu că cei pe care Dumnezeu îi mântuieşte El îi mântuieşte cu o mântuire veşnică, când ştiu că El le dă o neprihănire veşnică, când ştiu că El îi stabileşte pe o temelie a dragostei veşnice şi că El îi va duce în împărăţia Sa veşnică, oh, atunci mă întreb şi sunt uimit că o astfel de binecuvântare ca aceasta ar fi putut să-mi fie dată mie!

„Odihneşte-te, sufletul meu! Adoră şi minunează-te!
Întreabă, „Oh, de ce o astfel de dragoste faţă de mine?”
Harul m-a pus în numărul
Familiei Mântuitorului:
Aleluia!
Mulţumiri, veşnice mulţumiri, către Tine!”

Presupun că există persoane a căror minte se înclină în mod natural spre doctrina liberului arbitru. Despre mintea mea pot spune că ea înclină la fel de natural spre doctrinele harului suveran. Uneori, când văd unele din cele mai rele caractere de pe stradă, simt că inima mea trebuie să izbucnească în lacrimi de mulţumire că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată să acţionez aşa cum au făcut-o ei! M-am gândit că dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur şi nu m-ar fi atins prin harul Său, ce mare păcătos aş fi fost! Aş fi săvârşit cele mai multe păcate, aş fi plonjat chiar în adâncimile răului şi nu m-aş fi oprit la vre-un viciu sau nebunie, dacă Dumnezeu nu m-ar fi oprit. Simt că aş fi fost un rege al păcătoşilor, dacă Dumnezeu m-ar fi lăsat singur. Nu pot înţelege motivul pentru care sunt mântuit, cu excepţia faptului că Dumnezeu a vrut aceasta. Nu pot, dacă mă uit foarte serios, să descopăr vre-un motiv în mine de ce ar trebui să fiu un părtaş al harului Divin. Dacă nu sunt fără Hristos în acest moment, aceasta este doar pentru că Hristos Isus a dorit ca eu să fiu cu El unde este El şi să împărtăşesc slava Sa. Nu pot pune coroana altundeva decât pe capul Lui a cărui har măreţ m-a mântuit de la a cădea în groapă. Privind înapoi în viaţa mea trecută, pot vedea că zorii ei au fost toţi ai lui Dumnezeu; efectiv ai lui Dumnezeu. Nu am luat nici o făclie cu care să luminez soarele, ci soarele m-a iluminat pe mine. Nu eu am început viaţa mea spirituală – nu, mai degrabă eu am protestat şi m-am luptat împotriva lucrurilor Duhului: când El m-a atras, un timp nu am alergat după El: era în sufletul meu o ură naturală faţă de tot ce este sfânt şi bun. Curtenirile erau pierdute asupra mea – avertizările erau aruncate în vânt – tunetele erau dispreţuite; şi cât despre şoaptele dragostei Sale, ele erau respinse ca fiind mai puţin decât nimic şi deşertăciune. Dar, acum pot spune cu siguranţă că vorbesc în numele meu, „Doar El este mântuirea mea.” El a fost cel care a întors inima mea şi m-a adus jos pe genunchi înaintea Lui. Într-adevăr pot spune împreună cu Doddridge şi Toplady –

„Harul a învăţat sufletul meu să se roage,
Şi a faptul că ochii mei să se reverse;”

Şi ajungând la acest moment, pot adăuga –

„Acest har m-a păstrat până în această zi,
Şi nu mă va lăsa să plec.”

Îmi pot aminti bine modul în care am învăţat doctrinele harului într-o singură clipă. Născut aşa cum suntem toţi prin natură, un Arminian, mai credeam lucrurile vechi pe care le-am auzit continuu de la amvon şi nu vedeam harul lui Dumnezeu. Când veneam la Hristos, credeam că fac aceasta de la mine în întregime şi deşi îl căutam serios pe Domnul, nu aveam nici o idee că Domnul mă căuta. Nu cred că tânărul convertit este conştient de aceasta la început. Pot să îmi amintesc ziua şi ora în care am primit prima dată acele adevăruri în sufletul meu – când ele erau, aşa cum spune John Bunyan, cauterizate în inima mea ca şi cu un fier fierbinte şi pot să îmi amintesc cum mă simţeam că am crescut dintr-odată dintr-un bebeluş într-un om – pentru că am progresat în cunoştinţa biblică, prin găsirea odată pentru totdeauna a indiciului către adevărul lui Dumnezeu. Într-o săptămână era noapte şi stăteam în casa lui Dumnezeu, fără să mă gândesc prea mult la predica predicatorului, pentru că nu o credeam. Atunci m-a străfulgerat gândul, Cum ai ajuns să fi un creştin? L-am căutat pe Domnul. Dar cum ai ajuns să îl cauţi pe Domnul? Adevărul mi-a străfulgerat mintea într-un moment – nu L-aş fi căutat decât dacă a fost mai înainte o influenţă în mintea mea să mă facă să îl caut pe El. M-am rugat, mă gândeam eu, dar atunci m-am întrebat, Cum am ajuns să mă rog? Am fost îndemnat să mă rog prin citirea Scripturilor. Cum am ajuns să citesc Scripturile? Le-am citit, dar ce m-a condus să fac aceasta? Atunci, într-un moment, am văzut că Dumnezeu era la temelia tuturor lucrurilor, că El era Autorul credinţei mele, şi astfel întreaga doctrină a harului mi s-a deschis, şi din acea doctrină nu m-am depărtat până în această zi, şi doresc să fac următoarea mărturisire în mod constant, „Eu atribui schimbarea mea în întregime lui Dumnezeu.”

Odată am frecventat un serviciu unde s-a întâmplat ca textul să fie, „El va alege moştenirea noastră pentru noi;” şi omul bun care ocupa amvonul era doar mai puţin Arminian. De aceea, când el a început, el a spus, „Pasajul se referă în întregime la moştenirea noastră temporală, acesta nu are nimic de a face cu destinul nostru veşnic, pentru că,” a spus el, „noi nu vrem ca Hristos să aleagă pentru noi în chestiunea Cerului sau a iadului. Acesta este atât de clar şi de uşor, încât fiecare om care are o fărâmă de bun simţ va alege Cerul şi nici o persoană nu ar şti mai bine decât să aleagă iadul. Noi nu avem nevoie de o inteligenţă superioară, sau de o Fiinţă mai mare, să aleagă Cerul sau iadul pentru noi. Aceasta este lăsată la liberul nostru arbitru şi noi avem destulă înţelepciune dată nouă, şi mijloace suficient de corecte de a judeca pentru noi înşine,” şi de aceea, a dedus el logic, nu există nici o necesitate pentru ca Isus Hristos, sau oricine, să facă o alegere pentru noi. Noi am putea să ne alegem singuri moştenirea fără nici o asistenţă. „Ah!” m-am gândit, „dar, bunul meu frate, se poate să fie adevărat că noi putem, dar cred că noi ar trebui să dorim ceva mai mult decât bunul simţ înainte de a putea alege corect.”

Mai întâi, vreau să întreb, nu ar trebui să recunoaştem toţi o Providenţă care domneşte peste tot şi funcţia mâinii lui Iehova, ca fiind mijloacele prin care noi venim în această lume? Acei oameni care cred aceasta, că după aceea, noi suntem lăsaţi la liberul nostru arbitru pentru a alege aceasta sau cealaltă pentru a ne conduce paşii noştri, trebuie să recunoască faptul că intrarea noastră în lume nu a fost din voia noastră, ci că Dumnezeu a trebuit să aleagă pentru noi. Ce circumstanţe au fost acelea în puterea noastră care ne-au condus să alegem anumite persoane pentru a fi părinţii noştri? Am avut noi ceva de a face cu aceasta? Oare nu Dumnezeu ne-a ales părinţii, locul de naştere şi prietenii? Nu putea El să mă facă să mă nasc cu pielea unui Hottentot, născut de o mamă murdară care m-ar fi crescut în „ţarcul” ei şi să mă înveţe să mă închin la zei Păgâni, tot atât de uşor ca şi când mi-ar fi dat o mamă evlavioasă, care în fiecare dimineaţă şi noapte şi-ar fi plecat genunchii ei în rugăciune pentru mine? Sau, nu putea El, dacă ar fi dorit, să îmi dea un desfrânat să fie părintele meu, de pe a cărui buze să fi auzit devreme un limbaj înspăimântător, murdar şi obscen? Nu putea El să mă pună undeva unde trebuia să am un tată beţiv, care m-ar fi închis într-o temniţă a ignoranţei şi să mă crească în lanţurile crimei? Nu a fost Providenţa lui Dumnezeu că am avut o soartă atât de fericită, că amândoi părinţii mei au fost copiii Săi şi s-au străduit să mă crească în frica de Domnul?

John Newton obişnuia să spună o poveste bizară şi râdea de ea şi el, despre o femeie bună care, pentru a dovedi doctrina alegerii, a spus, „Ah! Domnule, Domnul trebuie să mă fi iubit mai înainte de a mă naşte, sau altfel El nu ar fi văzut nimic în mine să mă iubească după aceea.” Sunt sigur că aceasta este adevărat în cazul meu; eu cred doctrina alegerii, pentru că eu sunt sigur că, dacă Dumnezeu nu m-ar fi ales, eu nu l-aş fi ales pe El niciodată; şi sunt sigur că El m-a ales înainte de a mă fi născut, sau altfel El nu m-ar fi ales după aceea; şi El trebuie să mă fi ales pentru motive necunoscute mie, pentru că eu nu aş fi găsit niciodată vre-un motiv în mine de ce El s-a uitat asupra mea cu o dragoste specială. Astfel sunt forţat să accept această mare doctrină Biblică. Îmi amintesc de un frate Arminian care îmi spunea că el a citit Scripturile de douăzeci de ori sau de mai multe ori, şi nu a putut găsi în ele niciodată doctrina alegerii. El a adăugat că el era sigur că ar fi găsit-o dacă ea ar fi fost acolo, pentru că el a citit Cuvântul pe genunchii săi. I-am spus, „Cred că tu citeşti Biblia într-o poziţie foarte incomodă şi dacă ai fi citit-o stând pe fotoliul tău, ar fi fost mai probabil să o înţelegi. Roagă-te, prin toate modalităţile, şi cu cât mai mult, cu atât mai bine, dar este o superstiţie să crezi că este ceva în postura în care un om se pune să citească: şi cât despre citirea Bibliei de douăzeci de ori fără să găseşti nimic despre doctrina alegerii, minunea este că nu ai găsit nimic: trebuie că ai galopat prin ea la o asemenea rată încât este probabil să nu ai nici o idee desluşită cu privire la înţelesul Scripturilor.”

Dacă ar fi minunat să vezi un râu care curge din pământ crescut pe deplin, care ar fi uimirea să vezi un râu larg din care să iasă dintr-odată toate râurile pământului clipocind, un milion de ele născute la o naştere? Ce viziune ar fi aceasta! Cine şi-o poate imagina? Şi totuşi dragostea lui Dumnezeu este acea fântână, din care se ridică toate râurile milei, care au bucurat vreodată rasa noastră – toate râurile milei în timp, şi gloria în viitor. Sufletul meu, stai la acea fântână sfântă, şi adoră-L şi măreşte-L pentru totdeauna pe Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit! Chiar la început, când acest mare univers a fost în mintea lui Dumnezeu, ca şi pădurile nenăscute din ghindă; cu mult înainte ca ecourile să trezească pustiurile; înainte ca munţii să fie creaţi; şi cu mult timp înainte ca lumina să strălucească pe cer, Dumnezeu a iubit creaturile Sale alese. Înainte de a exista vre-o fiinţă creată – când eterul nu fusese suflat de aripa îngerului, când spaţiul în sine nu exista, când nu era nimic decât Dumnezeu singur – chiar atunci, în acea singurătate a Divinităţii, şi în acea tăcere şi profunzime adâncă, inima Sa a fost mişcată de dragoste pentru aleşii Săi. Numele lor a fost scris pe inima Sa, şi apoi ei au fost dragi sufletului Său. Isus şi-a iubit poporul Său înainte de întemeierea lumii – chiar din eternitate! Şi când El m-a chemat prin harul Său, El mi-a spus, „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

Apoi, la împlinirea timpului, El m-a cumpărat cu sângele Său; El Şi-a lăsat inima să bată într-o gol adânc al rănii pentru mine cu mult timp înainte ca eu să îl iubesc. Da, când El a venit prima dată la mine, nu L-am nesocotit? Când El a bătut la uşă, şi a cerut să intre, nu L-am alungat eu, în ciuda harului Său? Ah, pot să îmi amintesc că am făcut aceasta foarte des până când, în cele din urmă, prin puterea harului Său eficient, El a spus, „Trebuie să intru;” şi atunci El mi-a schimbat inima şi m-a făcut să îl iubesc. Dar chiar până acum i-aş fi rezistat, dacă nu ar fi fost harul Său. Ei bine, de când El m-a cumpărat când eu eram mort în păcate, nu rezultă ca o consecinţă necesară şi logică, că El trebuie să mă fi iubit mai întâi? Oare a murit Mântuitorul pentru că eu am crezut în El? Nu; eu nu existam atunci; eu nu eram în fiinţă. Atunci ar fi putut Mântuitorul să moară pentru mine pentru că aveam credinţă, când eu nu eram încă născut? Ar fi putut să fie aceasta posibil? Ar fi putut fi aceasta originea dragostei Mântuitorului pentru mine? Oh! Nu; Mântuitorul a murit pentru mine cu mult timp înainte ca eu să cred. „Dar,” spune cineva, „El a prevăzut că tu vei avea credinţă; şi de aceea, El te-a iubit.” Ce a prevăzut El despre credinţa mea? A prevăzut El că eu voi dobândi acea credinţă şi că voi crede în El de la mine însumi? Nu; Hristos nu putea să prevadă aceasta, pentru că nici un creştin nu va spune niciodată că credinţa a venit de la sine fără darul şi fără lucrarea Duhului Sfânt. M-am întâlnit cu mulţi credincioşi mari şi am vorbit cu ei despre această chestiune; dar niciodată nu am cunoscut unul care să poată să îşi pună mâna pe inimă şi să spună, „Eu am crezut în Isus fără ajutorul Duhului Sfânt.”

Eu sunt legat de doctrina depravării inimii umane, pentru că mă descopăr pe mine depravat în inimă şi am dovezi zilnice că în carnea mea nu locuieşte nici un lucru bun. Dacă Dumnezeu intră în legământ cu omul necăzut, omul este o creatură atât de neînsemnată încât aceasta trebuie să fie un act al harului binevoitor din partea Domnului; dar dacă Dumnezeu intră într-un legământ cu omul păcătos, el este o creatură atât de ofensatoare, încât aceasta trebuie să fie din partea lui Dumnezeu un act al harului pur, gratuit, bogat şi suveran. Când Domnul a intrat într-un legământ cu mine, sunt sigur că aceasta a fost numai prin har. Când îmi amintesc ce bârlog de animale şi păsări necurate era inima mea, şi cât de puternică era voinţa mea neregenerată, cât de îndărătnică şi de rebelă împotriva suveranităţii stăpânirii Divine, întotdeauna mă simt înclinat să iau cea mai mică dintre camerele din casa Tatălui meu, şi când voi intra în Cer, aceasta va fi pentru a merge printre cei mai de jos dintre toţi sfinţii şi cu şeful păcătoşilor.

Regretatul Denham a pus la baza portretului său, un text foarte minunat, „Mântuirea este a Domnului.” Acesta este doar un rezumat al Calvinismului; este suma şi substanţa lui. Dacă cineva m-ar întreba ce înţeleg printr-un Calvinist, aş răspunde, „El este unul care spune, Mântuirea este a Domnului.” Nu pot găsi în Scriptură o altă doctrină decât aceasta. Ea este esenţa Bibliei. „Numai El este stânca mea şi mântuirea mea.” Spune-mi orice este contrar acestui adevăr şi aceasta va fi o erezie; spune-mi o erezie şi voi găsi esenţa ei aici, pentru că aceasta s-a depărtat de acest adevăr măreţ, fundamental, „Dumnezeu este stânca şi mântuirea mea.” Ce este erezia Romei decât adăugarea a ceva la meritele perfecte ale lui Isus Hristos – introducerea faptelor trupului, pentru a ajuta la îndreptăţirea noastră? Şi ce este erezia Arminianismului decât adăugarea a ceva la lucrarea Răscumpărătorului? Fiecare erezie, dacă este adusă la piatra de încercare, se va descoperi aici. Am opinia mea particulară că nu există un astfel de lucru precum predicarea lui Hristos şi El răstignit, dacă nu predicăm ceea ce se numeşte în zilele noastre Calvinism. Acesta este doar o poreclă care îl numeşte Calvinism; Calvinismul este evanghelia şi nimic altceva. Eu nu cred că putem predica evanghelia, dacă nu predicăm îndreptăţirea prin credinţă, fără fapte; dacă nu predicăm suveranitatea lui Dumnezeu în distribuirea harului Său; dacă nu înălţăm dragostea alegătoare, neschimbătoare, veşnică, imuabilă, cuceritoare a lui Iehova; nici nu cred că putem predica evanghelia dacă nu o bazăm pe o răscumpărare specială şi particulară a poporului Său ales şi răscumpărat pe care Hristos l-a creat pe cruce; nici nu pot pricepe o evanghelie care îi lasă pe sfinţi să slăbească după ce sunt chemaţi şi care suferă arderea copiilor lui Dumnezeu în flăcările iadului odată ce ei au crezut în Isus. Detest o astfel de evanghelie.

„Dacă se va îndeplini vreodată,
Ca oaia lui Hristos să poată slăbi,
Vai de sufletul meu instabil şi slab!
Ar cădea de o mie de ori pe zi.”

Dacă un sfânt drag al lui Dumnezeu a pierit, aşa pot fi toţi; dacă unul dintre cei ai legământului ar fi pierdut, aşa pot fi toţi; şi atunci nu există nici o promisiune adevărată a evangheliei, ci Biblia este o minciună şi nu există nimic în ea vrednic de acceptarea mea. Eu voi fi un infidel imediat când pot crede că un sfânt al lui Dumnezeu poate cădea definitiv. Dacă Dumnezeu m-a iubit odată, atunci El mă va iubi pentru totdeauna. Dumnezeu are o minte de maestru; El a aranjat totul în intelectul Său gigantic cu mult timp înainte de a face aceasta; şi odată ce a stabilit aceasta, El nu schimbă niciodată aceasta, „Aceasta se va face,” a spus El, şi mâna de fier a destinului o marchează şi aceasta se duce la îndeplinire. „Acesta este scopul Meu,” şi aceasta stă, nici pământul nici iadul nu îl poate schimba. „Acesta este decretul Meu,” a spus El, „răspândiţi-l, voi îngeri sfinţi; rupeţi-l de la poarta Cerului, voi demoni, dacă puteţi; dar voi nu puteţi schimba decretul, acesta va sta pentru totdeauna.” Dumnezeu nu îşi schimbă planurile Sale; de ce ar face aceasta? El este Atotputernic şi de aceea poate să facă ceea ce îi place Lui. De ce? El este cel Atotînţelept şi de aceea nu putea să planifice greşit. De ce? El este Dumnezeul veşnic şi de aceea nu poate muri înainte ca planul Său să se realizeze. De ce să se schimbe El? Voi atomi buni de nimic de pe pământ, efemeri ai zilei, voi insecte târâtoare pe această frunză a existenţei, voi puteţi să vă schimbaţi planurile voastre, dar El nu şi le va schimba niciodată pe ale Sale. Mi-a spus El că planul Său este să mă mântuiască? Dacă este aşa, eu sunt asigurat pentru totdeauna.

„Numele meu din palmele mâinilor Sale
Veşnicia nu îl va şterge;
Amprenta de pe inima Sa rămâne,
În semnele harului de neşters.”

Nu ştiu cum unii oameni, care cred că un creştin poate cădea din har, reuşeşte să fie fericit. Trebuie să fie un lucru foarte vrednic de laudă la ei ca să poată să treacă printr-o zi fără disperare. Dacă nu aş fi crezut doctrina perseverenţei finale a sfinţilor, cred că aş fi cel mai nenorocit dintre toţi oamenii, deoarece mi-ar lipsi orice temelie a mângâierii. Nu aş putea spune, oricare ar fi starea inimii în care ajung, că eu trebuie să fiu o fântână cu un râu de apă, a cărui pârâu nu eşuează; mai degrabă ar trebui să iau comparaţia unui râu intermitent, care s-ar putea opri dintr-odată, sau un rezervor, faţă de care nu am nici un motiv să mă aştept să fie întotdeauna plin. Cred că cei mai fericiţi şi mai adevăraţi creştini sunt cei care niciodată nu îndrăznesc să se îndoiască de Dumnezeu, ci care iau simplu Cuvântul Său aşa cum stă el, şi îl cred, şi nu pun nici o întrebare, doar simţindu-se asiguraţi că dacă Dumnezeu l-a spus, aşa va fi. Eu mărturisesc faptul că nu am nici un motiv, nici măcar o umbră de îndoială faţă de Domnul meu, şi provoc Cerul, şi pământul, şi iadul, să aducă vre-o dovadă că Dumnezeu este neadevărat. Din adâncimile iadului chem demonii, şi de pe acest pământ îi chem pe credincioşii încercaţi şi întristaţi, şi din Cer chem şi provoc oastea cu cea mai lungă experienţă spălată în sânge, şi nu se poate găsi în cele trei domenii o singură persoană care poate aduce mărturie despre un fapt care poate respinge credincioşia lui Dumnezeu, sau să slăbească pretenţia Sa de a fi de încredere pentru slujitorii Săi. Există multe lucruri care se pot întâmpla sau nu, dar ştiu că aceasta se va întâmpla –

„El va prezenta sufletul meu,
Fără cusur şi complet,
Înaintea slavei feţei Sale,
Cu bucurii divine mari.”

Toate scopurile omului au fost înfrânte, dar nu şi scopurile lui Dumnezeu. Promisiunile omului pot fi călcate – multe dintre ele sunt făcute pentru a fi călcate – dar promisiunile lui Dumnezeu vor fi toate împlinite. El este unul care face promisiuni, dar El nu a fost niciodată un călcător de promisiuni, El este un Dumnezeu care îşi ţine promisiunile, şi fiecare din poporul Său va dovedi aceasta. Aceasta este încrederea mea recunoscătoare, personală, „Domnul va desăvârşi ceea ce mă priveşte pe mine” – nevrednicul de mine, pierdutul şi ruinatul de mine. Totuşi El mă va mântui; şi –

„Eu, printre mulţimea celor spălaţi în sânge,
Voi flutura ramuri de palmier, şi voi purta coroana,
Şi voi striga tare victorie.”

Eu merg într-un ţinut în care nu s-a arat niciodată, unde este mai verde decât cele mai bune păşuni ale pământului, şi mai bogat decât cele mai abundente recolte pe care le-am văzut vreodată. Eu merg spre o clădire care are o arhitectură mai minunată decât cea pe care omul a construit-o vre-odată; aceasta nu are un proiect muritor; ea este „o clădire a lui Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâini, veşnică în Ceruri.” Tot ceea ce voi şti şi de care mă voi bucura în Cer, îmi va fi dat de Domnul, şi voi spune, când în final voi apărea înaintea Lui –

„Harul va încorona toată lucrarea
Prin zilele veşnice;
Acesta stă în Cer ca piatra din vârf,
Şi merită lauda.”

Ştiu că sunt unii care gândesc faptul că este necesar ca sistemul lor de teologie să limiteze meritul sângelui lui Isus: dacă sistemul meu teologic ar fi avut nevoie de o astfel de limitare, aş fi aruncat-o în vânt. Nu pot, nu îndrăznesc să îngădui ca gândul să găsească o locuinţă în mintea mea, acesta mi se pare atât de înrudit cu blasfemia. În lucrarea terminată a lui Hristos eu văd un ocean de merit; firul meu cu plumb nu găseşte nici o parte de jos, ochiul meu nu descoperă nici un ţărm. Trebuie să fie suficientă eficienţă în sângele lui Hristos, dacă Dumnezeu a dorit aşa, pentru a mântui nu numai pe toţi din lumea aceasta, ci toţi din zece mii de lumi, dacă ei au călcat legea Făcătorului lor. Odată ce recunoaştem infinitatea în această chestiune, limitarea este în afara discuţiei. Având o Persoană Divină pentru o ofertă, nu este compatibil să ne imaginăm o valoare limitată; hotarul şi măsura sunt termeni care nu se pot aplica sacrificiului Divin. Intenţia scopului Divin fixează aplicarea ofertei infinite, dar nu o transformă într-o lucrare finită. Gândiţi-vă la numărul celor asupra cărora Dumnezeu le-a acordat deja harul Său. Gândiţi-vă la oştirile nenumărate ale Cerului: dacă tu ai fi introdus acolo azi, ţi-ar fi uşor să spui câte stele sunt, sau cât este nisipul mării, aşa cum este să numeri mulţimile care sunt în faţa tronului chiar acum. Ei au venit din est, şi din vest, din nord, şi din sud, şi ei stau împreună cu Avraam, şi cu Isaac, şi cu Iacov în Împărăţia lui Dumnezeu; şi în afară de cei din Cer, gândeşte-te la cei mântuiţi de pe pământ. Binecuvântat să fie Dumnezeu, aleşii Săi de pe pământ pot fi număraţi cu milioanele, cred aceasta, şi vin zilele mai strălucitoare decât acestea, când vor fi mulţimi după mulţimi aduse să îl cunoască pe Mântuitor, şi să se bucure în El. Dragostea Tatălui nu este doar pentru câţiva, ci pentru o companie extrem de mare. „O mare mulţime, pe care nici un om nu putea să o numere,” va fi găsită în Cer. Un om poate recunoaşte până la figuri foarte înalte; puneţi la lucru Newtonii voştri, cele mai puternice calculatoare, şi ele pot socoti numere mari, dar Dumnezeu şi numai Dumnezeu singur poate spune numărul mulţimii răscumpăraţilor Săi. Eu cred că vor fi mai mulţi în Cer decât în iad. Dacă cineva mă întreabă de ce gândesc aşa, eu răspund, deoarece Hristos, în orice, trebuie să aibă „întâietatea,” şi nu îmi pot imagina cum poate avea El întâietatea dacă vor fi mai mulţi în stăpânirea lui Satan decât în Paradis. Mai mult, nu am citit niciodată că în iad va fi o mare mulţime, pe care nici un om nu o poate număra. Mă bucur să ştiu că sufletele tuturor copiilor, cât de curând mor, îşi grăbesc drumul spre Paradis. Gândiţi-vă ce mulţime mare va fi cea a lor! Apoi deja există în Cer un număr mare de duhuri de oameni drepţi făcuţi desăvârşiţi – răscumpăraţii din toate naţiunile, şi rudenii, şi oameni, şi limbi de până acum; şi urmează vremuri mai bune, când religia lui Hristos va fi universală; când –

„El va domni de la un pol la altul,
Cu o domnie nelimitată;”

Când toate împărăţiile se vor pleca înaintea Lui, şi naţiunile se vor naşte într-o zi, şi în cei o mie de ani a marelui mileniu vor fi destui mântuiţi pentru a completa toate deficienţele ale miilor de ani care s-au dus. Hristos va fi Stăpân pretutindeni şi lauda Sa se va auzi în orice ţinut. Hristos va avea întâietatea în final; trenul Său va fi mult mai lung decât cei ce voi însoţi careta monarhului aspru al iadului.

Unele persoane iubesc doctrina ispăşirii universale deoarece ei spun, „Aceasta este frumoasă. Este o idee minunată că Isus a murit pentru toţi oamenii; aceasta se laudă pe sine,” spun ei, „pentru instinctele omenirii; există ceva în ea plin de bucurie şi de frumuseţe.” Recunosc că este, dar frumuseţea poate fi asociată adesea cu falsitatea. Există multe lucruri pe care aş putea să le admir în teoria răscumpărării universale, dar voi arăta doar ce presupunere necesară implică aceasta. Dacă Hristos pe crucea Sa a intenţionat să mântuiască pe fiecare om, atunci El a intenţionat să îi mântuiască pe cei care erau pierduţi înainte de a muri El. Dacă doctrina este adevărată, că El a murit pentru toţi oamenii, atunci El a murit pentru unii care erau în iad înainte ca El să vină în această lume, pentru că fără îndoială existau mulţimi mare acolo care au fost aruncate din pricina păcatelor lor. Încă odată, dacă intenţia lui Hristos a fost să îi mântuiască pe toţi oamenii, cât de deplorabil a fost El dezamăgit, pentru că avem mărturia Sa că acolo există un lac care arde cu foc şi cu pucioasă, şi în acel adânc de disperare au fost aruncare chiar unele persoane care, potrivit teoriei răscumpărării universale, au fost cumpăraţi cu sângele Său. Aceasta mi se pare mie o concepţie de o mie de ori mai respingătoare decât oricare dintre consecinţele care se spune că sunt asociate cu doctrina Calvinistă sau creştină a răscumpărării speciale şi particulare. A gândi că Mântuitorul meu a murit pentru oameni care erau sau sunt în iad, pare o presupunere prea oribilă pentru mine ca să mă gândesc la ea. A ne imagina pentru un moment că El era Înlocuitorul pentru toţi fiii oamenilor şi că Dumnezeu, după ce l-a pedepsit mai întâi pe Înlocuitor, după aceea i-a pedepsit pe păcătoşii în sine, pare să fie în conflict cu toate ideile mele de justiţie Divină. Faptul că Hristos a oferit o ispăşire şi o compensaţie pentru păcatele tuturor oamenilor, şi că după aceea unii dintre aici oameni vor fi pedepsiţi pentru păcatele pentru care Hristos a făcut ispăşire deja, pare pentru mine cea mai monstruoasă nedreptate care s-ar fi putut atribui vre-odată lui Saturn, lui Janus, zeiţei oamenilor Thung, sau celei mai diabolice zeităţi păgâne. Dumnezeu să ne ferească să nu ne gândim niciodată astfel despre Iehova, cel drept şi înţelept şi bun!

Nu există nici un suflet viu care susţine mai ferm doctrinele harului decât o fac eu, şi dacă vre-un om mă întreabă dacă mi-e ruşine să fiu numit Calvinist, eu răspund – nu vreau să fiu numit decât creştin; dar dacă mă întrebaţi dacă susţin punctele de vedere doctrinare care au fost susţinute de John Calvin, eu răspund, le susţin pe cele esenţiale, şi mă bucur să recunosc aceasta. Dar departe de mine ca măcar să îmi imaginez că Sion conţine doar creştini Calvinişti între zidurile lui, sau că nu este nici unul mântuit care nu ţine punctele noastre de vedere. Cele mai atroce lucruri au fost spuse despre caracterul şi condiţia spirituală a lui John Wesley, prinţul modern al Arminianilor. Pot spune despre el doar că, în timp ce eu detest multe dintre doctrinele pe care el le-a predicat, totuşi pentru omul în sine am o reverenţă pe care nu o am faţă de nici un alt Wesleyan; şi dacă ar fi căutaţi doi apostoli pentru a fi adăugaţi la numărul celor doisprezece, nu cred că s-ar găsi doi oameni mai potriviţi pentru a fi adăugaţi precum George Whitefield şi John Wesley. Caracterul lui John Wesley stă dincolo de orice acuzaţie pentru sacrificiul de sine, zelul, sfinţenia şi comuniunea cu Dumnezeu; el a trăit mult mai sus decât nivelul normal al creştinilor obişnuiţi, şi a fost unul „de care lumea nu a fost vrednică.” Cred că sunt mulţimi de oameni care nu pot vedea aceste adevăruri, sau, cel puţin, nu le pot vedea în felul în care noi le punem, care cu toate acestea, l-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor, şi care sunt la fel de dragi inimii Dumnezeului harului ca şi cel mai răsunător Calvinist în sau înafara Cerului.

Nu cred că sunt diferit de oricare dintre fraţii hiper-Calvinişti în ceea ce cred, dar difer de ei în ceea ce ei nu cred. Eu nu susţin mai puţin decât ei, ci susţin puţin mai mult, şi cred puţin mai mult din adevărul revelat în Scripturi. Nu există doar câteva doctrine cardinale, prin care putem să conducem barca noastră spre nord, sud, est sau vest, ci în timp ce studiem Cuvântul, vom începe să învăţăm ceva despre nord-vest şi nord-est, şi toate celelalte care stau între cele patru puncte cardinale. Sistemul de adevăr revelat în Scripturi nu este doar o linie dreaptă, ci două; şi nici un om nu va avea o viziune corectă despre evanghelie până când nu ştie cum să se uite la cele două linii dintr-odată. De exemplu, citesc în Biblie, „Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude, să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!” Totuşi eu sunt învăţat în altă parte a aceluiaşi Cuvânt inspirat că, „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” Văd într-un loc, providenţa lui Dumnezeu prezidând peste toţi, şi totuşi văd, şi nu pot să nu văd, că omul acţionează aşa cum îi place, şi că Dumnezeu a lăsat acţiunile sale, într-o mare măsură, la latitudinea voinţei sale libere. Acum, dacă aş declara că omul este atât de liber să acţioneze că nu există nici un control al lui Dumnezeu asupra acţiunilor sale, aş fi condus foarte aproape de ateism; şi dacă, pe de altă parte, aş declara că Dumnezeu conduce toate lucrurile încât omul nu este destul de liber pentru a fi responsabil, aş fi condus imediat în Antinominianism sau fatalism. Faptul că Dumnezeu predestinează şi totuşi omul este responsabil, sunt două adevăruri pe care puţini le pot vedea clar. Se crede despre ele că sunt inconsecvente şi contradictorii una faţă de cealaltă. Dacă aş găsi o parte din Biblie care învaţă că totul este rânduit mai dinainte, aceasta este adevărat; şi dacă găsesc în altă parte din Scriptură că omul este responsabil pentru toate acţiunile sale, aceasta este adevărat; şi doar nebunia mea este cea care mă conduce să îmi imaginez că aceste două adevăruri se pot contrazice vre-odată. Nu cred că ele pot fi sudate într-unul pe nici o nicovală pământească, dar cu siguranţă ele vor fi una în veşnicie. Ele sunt două linii care sunt atât de aproape paralele, încât mintea umană care le urmăreşte cel mai departe nu va descoperi niciodată că ele converg, dar ele converg, şi ele se vor întâlni undeva în veşnicie, aproape de tronul lui Dumnezeu, de unde izvorăşte tot adevărul.

S-a spus adesea că doctrinele pe care le credem au o tendinţă de a ne conduce spre păcat. Am auzit aceasta afirmată foarte categoric, că acele doctrine pe care noi le iubim, şi pe care noi le găsim în Scripturi, sunt imorale. Nu ştiu cine va rezista să facă această afirmaţie, când ei consideră că cel mai sfânt dintre oameni a crezut în ele. Îl întreb pe omul care îndrăzneşte să spună că, Calvinismul este o religie imorală, ce crede el despre caracterul lui Augustin, sau al lui Calvin, sau Whitefield, care în ere succesive au fost cei mai mari exponenţi ai sistemului harului; sau ce va spune el despre Puritani, a căror lucrări sunt pline de ei? Dacă un om ar fi fost Arminian în acele zile, el ar fi fost considerat cel mai rău eretic care respiră, dar acum noi suntem priviţi ca şi eretici, şi ei ca şi ortodocşi. Noi ne-am întors la şcoala veche; noi putem să îi urmărim pe urmaşii noştri de la apostoli. Acea vână a harului gratuit care a traversat predicile baptiştilor este cea care ne-a salvat ca şi confesiune. Dacă nu ar fi fost aceasta, noi nu am fi stat unde suntem acum azi. Noi putem desena o linie aurie până la Isus Hristos Însuşi, printr-o succesiune sfântă de părinţi puternici, care cu toţi au susţinut aceste adevăruri glorioase; şi putem întreba cu privire la ei, „Unde veţi găsi oameni mai sfinţi şi mai buni în lume?” Nici o doctrină nu este atât de calculată ca să îl păstreze pe om faţă de păcat ca şi doctrina harului lui Dumnezeu. Cei care au numit-o „o doctrină imorală” nu au ştiut nimic despre ea. Săracii ignoranţi, ei ştiu puţine despre faptul că materialul lor josnic a fost cea mai imorală doctrină de sub Cer. Dacă ei ar fi cunoscut în adevăr harul lui Dumnezeu, ei ar fi văzut curând că nu a existat nici un conservant faţă de minciună ca acea cunoştinţă că noi suntem aleşi de Dumnezeu de la întemeierea lumii. Nu există nimic ca şi credinţa în perseverenţa mea veşnică, şi în constanta afecţiune a Tatălui meu, care mă poate păstra aproape de El dintr-un motiv al simplei mulţumiri. Nimic nu face un om atât de virtuos precum credinţa în adevăr. O doctrină mincinoasă va naşte curând o practică mincinoasă. Un om nu poate avea un crez greşit fără a avea o viaţă greşită. Cred că un lucru îl naşte pe celălalt în mod natural. Dintre toţi oamenii, cei care au cea mai obiectivă evlavie, cea mai măreaţă stimă, cel mai înflăcărat devotament, sunt cei care cred că au fost mântuiţi prin har, fără fapte, prin credinţă, şi nu prin ei înşişi, ci prin darul lui Dumnezeu. Creştini ar trebui să fie atenţi şi să vadă că aceasta este întotdeauna astfel, ca nu cumva prin alte mijloace Hristos ar trebui să fie crucificat din nou, şi să fie expus ruşinii deschise.

http://www.voxdeibaptist.org/a_defense_of_Calvinism_trd.htm

Ce să faci când diavolul nu te lasă să dormi noaptea? | Adevărul despre Adevăr

download

Bună dimineața,
Există multe persoane care se confruntă cu visuri groaznice, coșmaruri în timpul somnului. Unii aud voci care-i îndeamnă să facă rău. Oamenii se chinuie și nu au un somn liniștit. Ce este de făcut? Aflați din acest video.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

20 K de abonați

Poate diavolul să nu te lase să dormi noaptea? Cum să ajuți o persoană care zice că diavolul nu-l lasă să doarmă noaptea? Abonează-te! Youtube: https://www.youtube.com/user/MoldovaC… Facebook https://www.facebook.com/moldovacrest… Vizitează-ne pe pagina noastră de Web: https://moldovacrestina.md/ Vrei să devii ucenicul lui Isus Hristos? Dă click aici https://moldovacrestina.md/raspunsuri… Ai întrebări din Biblie? Apasă aici https://moldovacrestina.md/ask-the-pa… PENTRU MANUALE DE STUDIU BIBLIC CONTACTAȚI LA +(373)69966779 SAU info@precept.md
Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

România Unică

Descoperă un ținut de poveste: ROMÂNIA

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: