CRIZA BUNULUI SIMȚ — Noutati Crestine

Ei sunt un neam care și-a pierdut bunul simţ Și nu-i pricepere în ei. Deuteronomul 32:28 Sunt niste cuvinte aspre rostite de însuși Dumnezeu împotriva poporului evreu. La o analiză mai atentă a afirmațiilor vom observa cauza care Îl determină pe Creator să îi clasifice astfel. Poporul se află într-o stare de apostazie, indiferență, nepăsare, […]

Rămășițele a peste 2.200 de copii nenăscuți au fost găsite la locuința din Illinois a unui fost medic din Indiana, care făcea avorturi și care a murit la începutul acestei luni — Știri pentru viață

Descoperirea cutremurătoare a fost făcută de membrii familiei doctorului Ulrich Klopfer, decedat la 3 septembrie, informează presa americană. Există informații că Ulrich Klopfer făcea avorturile la Pavilionul femeilor din South Bend, Indiana, dar licența medicală i-a fost retrasă în 2015, după ce a fost acuzat că nu a informat în legătură cu un chiuretaj făcut… via […]

BAGI FIŞA , IESE BINECUVÂNTAREA !

download

Cât de mare e binecuvântarea? Păi, e ca la automat, depinde de mărimea şi numărul fiselor introduse. Dacă introduci doar vreo două, iese o apă plată. Dacă, dai drumul la mai multe, poate chiar la o bancnotă,…iese un cola la jumate şi un sandvici. Vrei o zi binecuvântată, adică pachetul de bază, spui o rugăciune scurtă şi citeşti dintr-o carte de meditaţii. Dar dacă ai înainte o zi grea şi ai nevoie de binecuvântări sporite, atunci trebuie să dechizi larg „portmoneul.” Să te scoli devreme şi să citeşti câteva capitole bune. Dacă sunt capitole chiunitoare, de genul Leviticul, creditul va spori considerabil. Dacă vrei pachetul deluxe, în care binecuvântările să îţi fie turnate de sus cu găleata, trebuie să stai pe genunchi la rugăciune.

Să nu ne facem probleme. Mentalitatea nu este nouă. Şi în vremea dinaintea reformei gândeau oamenii la fel. Doar moneda în care se plătea era diferită. A trebuit să apară un om care să îi convingă pe cei de atunci şi pe noi cei de azi, că orice facem, tot nu Îl putem determina pe Dumnezeu să ne zâmbească. UNUL SINGUR a reuşit să capete aporbarea de sus. Vestea bună este că a făcut-o pentru noi toţi.

 Cred cu toată tăria în importanţa practicării disciplinelor spirituale şi le practic. Sper că se înţelege ceea ce doresc să transmit. Cine nu înţelege, să nu înţeleagă. M-am săturat să tot ofer note explicative până se diluează tot articolul! Să scoată baioneta şi să sară. Poate i se pune şi asta la socoteală.

Când văd coada care se face la automat zilele acestea, tare îmi vine să mă întorc în Ţara Uţ şi să-l mai întreb pe fratele Iov de sănătate. Din câte înţeleg eu, îşi ţinea regulat timpul de părtăşie. Atunci de ce nu a ieşit nimic după introducerea fiselor? Stai un pic! A ieşit câte ceva, dar erau şerpi şi balauri. Să se fi stricat automatul?

Sursă foto: http://hellopz.com/#/lifestyle/IMG_9090_automat

Mai multe articole de Valentin Făt la: http://valentinfat.wordpress.com/

BAGĂ-ȚI SABIA ÎN TEACĂ

download

Deci, vrei să fii un bărbat sau o femeie a lui Dumnezeu? Dacă da, tu o să fii servit cu o cupă de durere. O să plângi din cauza a ceva mult mai rău decât durerea fizică.

Mă refer la durerea de a fi rănit și respins de către prieteni; durerea părinților când copiii lor le calcă în picioare inima și se înstrăinează de ei; durerea dintre soț și soție când ziduri se înalță între ei.

Oh, tulburarea care vine, neliniștea, nopțile nedormite – știind că Dumnezeu este real, că tu umbli în Duhul Lui, că iubești pe Isus cu tot ce este în tine, și cu toate acestea ești forțat să bei cupa de durere!

Nu poți să fugi de acest pahar. Nu putem fi prostiți să credem că a urma pe Isus înseamnă numai fericire. Scriptura ne spune într-adevăr că abordarea noastră față de viață ar trebui să fie: „să priviți ca o mare bucurie” (Iacov 1:2). Totuși se mai spune: „De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană” (Psalmul 34:19).

Petru a încercat să alunge aceste nenorociri în firea lui pământească. El a scos sabia în Ghetsimani, zicând, cu alte cuvinte, lui Isus, „Stăpâne, nu trebuie să treci prin asta. Îi voi ține la distanță în timp ce Tu fugi.” Mulți creștini astăzi au aceeași atitudine. Ei încearcă să dea înapoi de la suferințe, spunând: „Nu trebuie să mă confrunt cu aceasta. Dumnezeul meu este un Dumnezeu bun!”

Eu cred că Dumnezeu este credincios. Dar Isus ne spune că nu putem fugi de paharul durerilor noastre. El i-a poruncit lui Petru: „Bagă-ți sabia în teacă. Aceasta nu este calea Tatălui Meu. Cei ce trăiesc prin sabie, vor muri de sabie.” Apoi El a zis: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11).

Când te încrezi în Acela care îți servește acest pahar — când vei vedea scopul Lui dincolo de suferința ta — atunci vei fi în stare să îl bei. Nu te teme, pentru că Tatăl tău ține în mână paharul. Nu vei bea moarte ci viață!

Citeste și Este păcat? Ce spune Biblia despre tatuaje şi tăieuturi pentru inele agăţate de corp?

Sursa: David Wilereson

http://logosul.ro/2018/02/15/baga-ti-sabia-in-teaca/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/baga-ti-sabia-in-teaca/

Autostop la cruce

Semn de autostop - imagine de pe google images

Rar am ocazia să dau de persoane care fac autostopul, mai ales în orașul aglomerat în care mai toată lumea are N mijloace de transport la dispoziție. Într-una din diminețile trecute am dat de vreo 3 astfel de persoane și mi s-a părut destul de bizar locația unde stăteau ei, dar și momentul din zi când ei încercau să oprească mașinile să îi ducă spre… nu știu unde vroiau ei să ajungă. În spatele lor era o gară de trenuri, dacă ar fi mers la biroul de informații să pună 2-3 întrebări, probabil că ar fi ajuns mai repede la destinația dorită de ei. Sau poate că ei nu aveau încredere în oameni… 

O singură dată în viață, de care îmi amintesc eu, am fost nevoit să fac și eu pe autostopistul. Eram pe un drum național și lângă locul unde stăteam eu au mai apărut și alții ce aveau nevoie de transport. Pe atunci nu era disponibil Uber în România, și era o sâmbătă mohorâtă. Mijloacele de transport din acea localitate circulau o dată pe zi, varianta cu autostopul mi-a fost propusă ca fiind… cea mai bună alternativă.

Și am stat acolo în frig, fluturând degetul mare, precum imaginea de la începutul acestei postări, și nu oprea nimeni. Mă gândeam ce cred oamenii cu mașinile cu locuri disponibile despre noi, cei care stăteam în drum. Mă mai gândeam și dacă ei nu cumva au văzut filmele acelea ciudate cu autostopiști care îi căsăpesc pe cei care au avut amabilitatea să oprească mașina lor și să-i întrebe: ”unde doriți să mergeți?

E drept că nu poți avea încredere în oricine. Chiar și Scriptura spune ”Blestemat este omul care se încrede în om…” (Ieremia 17:5, NTR) și că bizuirea pe tăria omului este de același efect (partea a doua aceluiași verset citat mai sus). Mă gândeam atunci, în ziua aceea friguroasă, ce ar putea face pe cineva să oprească mașina să… ne ia din drum și din localitatea aia uitată de toți și toate. Adică sunt oameni acolo care locuiesc, au chiar și puncte turistice de atracție, dar transportul spre și dinspre această locație este aproape zero.

Într-un final cineva a oprit și… spre uimirea mea, persoana care mai era lângă mine cu ”autostopul” s-a repezit să se bage în mașina cu pricina. Aveau loc doar de 1-2 persoane și eu nu mai încăpeam. Am zis… să dau prioritate fudulilor, deși eu fusesem primul acolo în drum. Nu se părea corect ceea ce se întâmplase. Am început să murmur în mintea mea și am făcut drum bun la persoana care tocmai îmi luase ocazia.

Treceau mașinile în goană pe acolo. Și au trecut și camioane mari și autobuze. Dar nu oprea nimeni. Atunci am început să mă rog să facă Dumnezeu pe cineva să oprească și să mă ducă acasă. Erau cam 65 de km de parcurs de acolo. Dacă chiar nu putea oprea nimeni… nu știu dacă ajungeam acasă în 2 zile pe jos. Și era și frig afară, mi se pare că era în februarie sau noiembrie, o lună de iarnă, oricum.

Într-un final a oprit cineva cu un jeep și m-au întrebat unde mergeam și… m-au luat în mașină. Era mai mult decât mă așteptasem. Era comfort mai mare decât duba primei ocazii care mi-a fost suflată de sub ochi de persoana care s-a băgat în fața mea. Dar acolo am început să realizez că bosumflarea și murmuratul meu erau chiar inutile. Probabil că cu astfel de atitudini se confruntă majoritatea ”autostopiștilor”. Am început să-mi dreg atitudinea și am intrat în vorbă cu oamenii din mașină. Nu mai rețin ce am discutat, însă știu că le-am oferit bani când am coborât din mașină, dar ei au refuzat să îi ia, iar eu am rămas mai mult decât uimit de gestul pe care acești necunoscuți l-au făcut pentru un alt… necunoscut, pe care puteau să-l lase în drum, fără să mai pună alte întrebări inutile.

Zilele trecute acest incident mi s-a reaprins în memoria mea atunci când i-am văzut pe oamenii aceea ce stăteau în fața gării să ia o ocazie spre… destinația necunoscutului lor. Iar seara, când reveneam acasă de la muncă,  din autobuz am zărit, în fața unei biserici cu o cruce mare la intrarea ei, o persoană care stătea acolo nemișcată. Eram la un semafor, iar lângă era această biserică cu cruce, ca un fel de monument/simbol, pe care era scris cu litere mari ”Vino Doamne Isuse”. Femeia care stătea în fața crucii era nemișcată. Minutul acela cât autobuzul a rămas la semafor a fost și momentul când am realizat că ea era la locul potrivit. Nu se mai baza pe oameni. A realizat că este mai de preț încrederea în Domnul. Era un fel de autostop la cruce al ei.

Același pasaj din Scriptură are un verset mai jos care te luminează, mai ales atunci când pui în contrast evenimentele relatate mai sus:

 Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărui încredere este Domnul. (Ieremia 17:7, NTR)

Când ajungem că realizăm că trebuie să ne încredem în Domnul și că de la El ne vine răspunsul la toate întrebările noastre, atunci realizăm ceea ce suntem noi și ceea ce este El, și sufletul nostru este binecuvântat. Nu mai este murmurul acela naiv în mintea noastră că ”nu a vrut să mă ia nimeni la ocazie”, ci este acea mulțumire și satisfacere că un ”Necunoscut” pentru moment s-a aplecat la noi, și-a luat ștergarul și a început să ne spele picioarele, să ne slujească, să ne ducă din punctul unde eram – dezastru, dezamăgire, distrugere și durere – spre locul unde trebuia să fim – restaurați, refăcuți și restabiliți în ceea ce am fost creați de fapt să devenim: copiii lui Dumnezeu.

Avem nevoie să facem autostopul la cruce. Este locul unde realizăm – dacă ne deschidem ochii larg, cu siguranță – că acolo noi am primit favorul și ”ocazia” de a ajunge unde trebuia să fim, și aceasta fără ca noi să trebuiască să plătim ceva. La cineva care s-a oferit să te ia cu mașina, cu ocazia, atunci când ai stat în drum și ai solicitat dacă merg spre direcția ta, le poți oferi bani și ei pot să-i accepte sau nu. Alții mai sunt care îți spun ei cât să le dai și poate pare rușinos pe moment, dar poți decide dacă să mergi sau nu mai departe cu acea ”ocazie”. La cruce, însă, tot prețul a fost plătit de ISUS! Am primit acolo ”ocazia” și am fost luați din groapa în care eram, din locul uitat de toți, și am fost duși într-o stare după voia lui Dumnezeu. Acolo, la acel autostop al crucii, Isus a realizat ceva pentru noi și noi am aflat acest lucru doar atunci când am ajuns la destinația unde suntem acum:

 Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. (Isaia 53:11, VDC)

Nu-mi mai rămâne altceva de făcut acum decât să îmi ridic mâinile spre El și să fac din nou ”autostopul”. De data aceasta să mă ajute să ajung la destinația finală, cerul Său etern.

Autoritate şi putere C. H. Mackintosh

download

Dacă a fost vreodată un moment în istoria Bisericii în care era necesară autoritatea divină pentru ca Biserica să poată cunoaşte voia şi puterea divină pentru a merge pe cale, atunci acesta este momentul de faţă. Sunt atât de multe opinii contrare şi voci care fac agitaţie, atâtea şcoli opuse şi atâtea partide în conflict, încât suntem în pericol ca în orice privinţă să pierdem echilibrul şi să fim duşi cine ştie unde. Pe oamenii cei mai valoroşi îi putem vedea având păreri opuse într-o chestiune, chiar oameni care, din cât putem aprecia, par să aibă ochi curaţi pentru a vedea gloria lui Hristos şi a considera Cuvântul lui Dumnezeu ca unica autoritate în toate lucrurile.

autoritate

 

Ce trebuie să facă atunci un suflet sincer? Cum să te descurci în faţa unor asemenea situaţii? Oare nu există nici un liman liniştit în care să-ţi ancorezi bărcuţa, la adăpost de valurile agitate ale oceanului frământat al opiniilor omeneşti? Binecuvântat fie Dumnezeu că există un asemenea loc, în care cititorul să aibă bucuria de a putea arunca ancora în orice moment. Acest privilegiu îl are chiar şi cel mai simplu copil al lui Dumnezeu, până şi un prunc în Hristos primind autoritatea pentru a cunoaşte calea şi puterea pentru a o urma – autoritate pentru a-şi cunoaşte poziţia şi puterea pentru a o ocupa – autoritate pentru a cunoaşte lucrarea şi puterea pentru a o îndeplini.

Ce este aceasta? Unde se găseşte? Autoritatea este în Cuvântul lui Dumnezeu, iar puterea în prezenţa divină. Şi oricine poate şi chiar trebuie să cunoască aceasta pentru a avea o umblare sigură şi bucurie în inimi. Privind la starea actuală a celor numiţi creştini, suntem şocaţi de faptul că atât de puţini sunt pregătiţi să primească Scriptura sub toate aspectele ei: personal, familial, profesional şi eclesiastic.

Dacă problema mântuirii sufletului este rezolvată – atunci, vai, cât de rar este aceasta în adevăr rezolvată atunci când oamenii cred că au libertatea de a se îndepărta de terenul sfânt al Scripturii şi de a se lansa pe cursul năvalnic şi păgubitor al opiniei şi voinţei proprii, unde fiecare gândeşte singur, alege singur şi lucrează pe cont propriu!

Dar nimic nu este mai sigur decât că, acolo unde sunt numai opinii omeneşti, voinţa şi judecata omului, acolo nu este nici urmă de autoritate şi nici un pic de putere. Nicio părere omenească nu are autoritate asupra conştiinţei, nici nu poate câtva timp, dar nu are nici autoritate, nici putere.

Este nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu şi de prezenţa lui Dumnezeu, fără de care nu pot face faţă. Dacă ceva, indiferent ce, se interpune între conştiinţa mea şi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci nu mai ştiu unde sunt, nici ce să fac, nici încotro, s-o apuc. Şi dacă ceva, indiferent ce, se interpune între inima mea şi prezenţa lui Dumnezeu, atunci nu mai am nicio putere. Cuvântul Domnului meu este singurul meu îndrumar, iar locuirea Lui în mine şi cu mine este singura mea putere. „Nu ţi-am poruncit Eu? … Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face” (Iosua 1:9 ).

Dar se poate întâmpla ca cititorul să se întrebe „Este oare adevărat că în Cuvântul lui Dumnezeu poţi găsi îndrumare clară pentru toate detaliile vieţii? De exemplu: unde să mă duc în ziua Domnului? Sau: ce să fac de luni dimineaţă până sâmbătă seara? Mă conduce el pe calea mea personală, în relaţiile din casă, în serviciu, în asocierile şi părerile mele religioase?

Sigur că da! Cuvântul lui Dumnezeu pregăteşte pentru orice lucrare bună, iar orice lucrare pentru care Cuvântul nu dă îndrumări nu este bună, ci rea. Deci, dacă nu poţi găsi autoritatea care să te îndrume unde să mergi în ziua Domnului, trebuie imediat să renunţi la a mai merge undeva, iar dacă nu găseşti autoritate ca să-ţi arate ce să faci luni, trebuie să încetezi ceea ce faci. „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (1. Samuel 15:22 ).

Să privim deschis Scriptura şi să ne supunem autorităţii ei sfinte în toate lucrurile şi, cu smerenie şi respect, să ne lăsăm conduşi de ea. Să părăsim orice obicei, orice practică, orice asociere de orice natură, indiferent de cine ar fi ea sancţionată, dacă nu avem pentru aceasta autoritatea dată de Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă în aceasta nu ne putem bucura de sentimentul prezenţei Sale,  de privirea Sa binevoitoare.

Acesta este un punct de maximă însemnătate. Pentru limbajul omenesc ar fi imposibil să prezinte cu suficientă putere şi în termenii potriviţi importanţa imensă a supunerii totale şi absolute faţă de autoritatea Scripturii – da, şi, pentru a accentua, am spune – în toate lucrurile.

Una din marile dificultăţi în relaţiile noastre cu sufletele izvorăşte din faptul că ei nu par să aibă idee că toate trebuie făcute în supunere faţă de Scriptură. Ei nu iau ca atare Cuvântul lui Dumnezeu sau nu sunt de acord să primească învăţătură în exclusivitate din paginile ştiute ale Scripturii. Vor fi atunci ascultate şi urmate crezuri, confesiuni, forme religioase, porunci, doctrine şi tradiţii ale oamenilor. Atunci vor conduce voinţa noastră, raţionamentele şi vederile noastre. Pragmatismul, poziţia, reputaţia, influenţa personală, utilitatea, părerile prietenilor, gândurile şi exemplele oamenilor buni şi renumiţi, teama de a nu-i mâhni sau jigni pe cei pe care-i iubim şi îi stimăm şi cu care poate că suntem de mult asociaţi în viaţa religioasă şi în slujire, teama de a nu fi consideraţi îngâmfaţi, teama de a nu părea că judecăm sau condamnăm pe mulţi la picioarele cărora am dori să ne aşezării, toate acestea exercită o influenţă nocivă asupra sufletului şi ne împiedică să ne predăm în totul autorităţii supreme a Cuvântului lui Dumnezeu.

Fie ca Domnul să ne mişte inimile ca să ne ocupăm cu acest subiect important! Fie ca El să ne conducă, prin Duhul Sfânt, ca să vedem locul, valoarea şi adevărata putere a Cuvântului Său! Fie ca acest Cuvânt să fie pentru inimile noastre singura regulă necesară şi suficientă astfel încât orice lucru care nu se întemeiază pe autoritatea lui să poată fi respins în totul fără nicio şovăire. Atunci putem spera să progresăm. Atunci calea noastră va fi a celui drept ca o lumină care străluceşte din ce în ce mai mult până la ziua perfectă.

Fie ca niciodată să nu fim satisfăcuţi de căile noastre, asocierile noastre, poziţia noastră religioasă şi slujba noastră, de cele pe care le facem şi de cele pe care nu le facem, de locurile unde mergem şi de cele unde nu mergem, până când nu putem spune că în toate acestea avem îndrumarea Cuvântului lui Dumnezeu şi lumina prezenţei Sale. În aceasta şi numai în aceasta constă marele şi importantul secret al AUTORITĂŢII Şl PUTERII.

http://comori.org/viata-de-credinta/autoritate-si-putere/

AUTENTIC. Dacă Îl iubesc, ce sacrific eu pentru El?

Dacă te-ai întrebat vreodată ‘Cum să mustru fără să urăsc?’ sau ‘Cum să iubesc fără să fiu fraier?’ sau alte asemenea întrebări, probabil că te-ai întrebat dacă eşti autentic. Două dintre multele minciuni care pot pune un creştin pe gânduri sunt:

  1. Autenticitatea poate fi o ‘medie’

Mi se pare că există un fel de ambiguitate seducătoare care prinde pe mulţi oameni atunci când vine vorba de mântuire. “Am făcut şi rele, şi bune… deci nu sunt om rău… alţii-s mai răi…” – ca şi cum, atunci când murim, se face o medie între faptele bune şi faptele rele. Şi atunci, viaţa de credinţă riscă să se rezume la citatul “să facem să fie bine, ca să nu fie rău”.

Am citit recent pasajul în care Ioan Botezătorul spune că Dumnezeu poate să ridice fii ai lui Avraam din nişte pietre. Şi m-am gândit: Oau! Cred că El poate obţine din nişte pietre tot ce ştiu eu, tot ce am eu, tot ce am obţinut eu prin puterile mele, toate faptele mele. Dacă în astfel de lucruri îmi pun speranţa mântuirii, speranţa cerului, atunci ce înseamnă pentru mine moartea lui Isus?

Dacă a fi ‘decorat’ cu fapte este destul pentru a ajunge în cer, de ce a trebuit să moară Fiul Său?

Câte fapte ‘bune’ avea tâlharul de pe cruce?

Singurul lucru care compensează păcatul este moartea lui Isus pe cruce. Şi nu se termină. Ca şi acei câţiva peşti şi pâini care nu se mai terminau şi care au săturat atâţia oameni.

Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el nu va fi dat de ruşine.”” – Romani 10:10-11

Dacă jertfa nu înlocuieşte ascultarea, nici fapta nu înlocuieşte dragostea.

Cred în mântuirea prin credinţă? Dacă da, Îl iubesc? Dacă Îl iubesc, ce sacrific eu pentru El?

2. O urmare autentică a lui Hristos este una comfortabilă, în care fiecare pas este explicat înainte

“Sufletul şi inima mea sunt în pace şi în siguranţă în mâinile lui Isus, dar cert este că programul meu nu mai e în siguranţă în ziua în care aleg să Îl urmez pe Isus. Planurile mele, programul meu, obiectivele mele şi intenţiie mele devin expuse căilor lui Isus şi nimic din acele planuri nu mai este în siguranţă. Dorinţele mele nu mai sunt în siguranţă. Mă simt în siguranţă în braţele Lui, dar planurile mele nu sunt în siguranţă. Eu le fac, iar El le tot schimbă.

„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbe 16:9). Dacă înţelegi fiecare pas, întreabă-te dacă nu cumva ai ratat câteva din călătoriile misionare în care te-a chemat Isus. Biblia spune că Avraam este tatăl nostru în familia credinţei, şi nici el nu ştia unde se duce.” – Judah Smith

Sursă foto: aici.

SURSA ARTICOL: http://tineri.betania.ro/autentic-2/

AUTENTIC. Dacă Îl iubesc, ce sacrific eu pentru El?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/autentic-daca-il-iubesc-ce-sacrific-eu-pentru-el