Închide

Abuzatorul sexual e un om respectabil

download

Nu vreau să dau titluri pompoase scrierilor mele care să atragă, dar pornesc de la un adevăr confirmat cu vârf și îndesat în orele de consiliere. Vreau să spulber fără milă dacă se poate un mit și anume că abuzatorul sexual e un obsedat sexual vizibil, un om ce are o figură specifică și care pândește femei pe la colțuri.

În cele mai multe situații abuzatorul sexual e o persoană de încredere, un om respectabil, pe care nimeni nu ar îndrăzni să îl bănuiască de așa ceva. Mai mult, pentru că mă refer la biserici locale, abuzatorul sexual e un „bun creștin” chiar un slujitor dedicat împotriva căruia ai avea mari probleme să îl suspectezi de așa ceva.

Scriu cu o mare durere în inimă aceste lucruri pentru că practică e mult mai răspândită în biserici decât știm, sau vrem să credem. Ne preocupă tare modificarea constituției dar înainte de asta, mult înainte de asta avem de rezolvat probleme mari ale familiilor noastre. Avem de rezolvat probleme mari ale comunităților de credincioși. E bine că vrem ca familia să se întărească și să fie puternică dar e imperios necesar să începem această fortificare a ei de la noi din casă.

Scriptura ne spune că „un suflet nedreptățit e mai greu de cucerit decât o cetate întărită” sau alte traduceri „Frații nedreptățiți sunt mai greu de câștigat decât o cetate întărită”. Asta se confirmă cu vârf și îndesat de mărturiile celor ce solicită consiliere ca urmare a unor astfel de traume. Oameni care se luptă și nu izbutesc, încearcă și nu reușesc, sunt chinuiți de gânduri și complexe, sunt incapabili să lege relații sănătoase și nu au încredere în ei înșiși.

Abuzul sexual sfârtecă ființa umană și o batjocorește în așa hal că nu mai poate fi niciodată întreagă. Semne vor rămâne pe toată viața, iar la cele mai multe cazuri din păcate vor rămâne răni deschise și purulente pe toată viața. Vor fi nereușite, vicii, eșecuri și nu în puține cazuri suicid. Abuzul sexual face din oameni, neoameni. Face din fetițe epave și fin băieței rebuturi. Aruncă „la gunoi” din fragedă pruncie oameni care ar putea construi și zidi, oameni care prin slujirea lor ar putea ridica biserica.

Acești oameni trăiesc nu doar cu povara durerii lor pe care nu o pot spune nimănui ci și cu un sentiment de vinovăție permanent. Astfel de oameni cred, sunt convinși de abuzatori să poarte rușinea și vinovăția acelor incidente. Astfel de oameni trăiesc cu teama că ceva rău li se va întâmpla dacă se află. Astfel de oameni se căsătoresc cu inima cât purecele pentru că nu știu ce se va întâmpla după aceea.

Abuzații trăiesc drama relațiilor intime nesatisfăcătoare, unii/unele aleargă din relații în relații în căutarea împlinirii iar alții rămân într-o relație cu imposibilitatea de a experimenta împlinirea, bucuria și normalitatea. Oameni condamnați la nefericire încă din copilărie, oameni cărora cineva le răpește dreptul la împlinire pentru toată viața… și asta chiar și în familiile creștine se întâmplă.

Iar când vezi ca ființă abuzată femeie sau bărbat că abuzatorul e apreciat de toată comunitatea, că e cinstit și stimat de toți, când vezi că cel ce ti-a făcut răul e apreciat pentru slujirea sa iar tu, care ești incapabil/ă să te manifești public ești devalorizat și criticat simți cel mai puternic sentiment de nedreptate din lume. Simți repulsie, respingere și îți vine să fugi cât mai departe de astfel de locuri care cinstesc abuzatorii și se leapădă de răniți.

Oare de ce trebuie să știu atâtea dureri ale oamenilor? Oare de ce Dumnezeu m-a pus în poziția de a nu putea da în vileag  astfel de oameni? Nu știu, dar sper ca într-o zi Dumnezeu îi va zgudui serios astfel încât să realizeze răul pe care l-au săvârșit.

Nu, nici pe departe nu e un punct bun de pornire demersul de modificare a constituției. Punctul corect de pornire al normalității e casa mea și a ta.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/01/abuzatorul-sexual-e-un-om-respectabil/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/abuzatorul-sexual-e-un-om-respectabil/

Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?

the-big-bang-experiment-300

Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.

Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:

«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)

Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!

Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.

Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.

Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:

1). Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.

2). Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.

Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.

Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:

3).„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.

1).„Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.

2). Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.

3). Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.

În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!

Pastor Costel Ghioancă

Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/

Pe front, dragostea izgoneşte frica

A fost un sprint între viață și moarte, care a devenit viral. 12 secunde filmate ce au arătat un sacrificiu pentru o lume ce caută speranță, clip care e acum văzut și împărtășit de milioane de oameni. Dave Eubank de la Free Birmania Rangers a relatat pentru Știrile CBN de ce și-a riscat viața pentru a salva o fetițăirakiană de șase ani.

Dave Eubank: Din dragoste. Și eu mi-aș dori ca cineva să-mi salveze copilul. Atunci când ți-e groază, întâi întreabă: „Doamne, trebuie să fac acest lucru?” Dacă El spune „Da”, atunci cere dragoste, fiindcă atunci când ai o mare teamă, ai nevoie de iubire. Dacă ai dragoste, ești în stare să faci orice pentru oricine.Dragostea e cea care îți dă curaj. Domnul mi-a dat curaj pentru a alerga până acolo și a lua fetița.

Acesta nu e singurul moment eroic al lui Eubank și al echipei sale.

Dave Eubank: Suntem aici să salvăm acea fetiță, suntem pe teritoriul Statului islamic, înconjurați de ei, Doamne, ajută-ne s-o scoatem, în numele lui Isus. Amin! Au reușit și de data aceasta.

Dave Eubank: Ești în siguranță. Domnul să te binecuvânteze! E în viață! Doamne, Tu m-ai salvat pe mine. Vreau să fiu cu Tine, ajutând și pe alții. Asta face Free Birmania Rangers.

Eubank a început această lucrare pe linia frontului în urmă cu 20 de ani în Birmania, iar acum trei ani a răspuns chemării de a veni în Irak, Siria și Kurdistan.

Dave Eubank: Misiunea noastră e să oferim ajutor, în principal de ordin medical, apoi speranță, amintind oamenilor că nu sunt uitați, și dragoste, spunându-le că îi iubim și că Dumnezeu îi iubește. Dumnezeu L-a trimis pe Isus să ne mântuiască, și chemăm numele Său de multe ori.

 

http://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/7504-pe-front-dragostea-izgoneste-frica#axzz4srAGEaGs

Pagina de ştiri baptiste AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD Identitatea Baptistă: secolele 19, 16, credinţă vrednică de întrecere, spun vorbitorii

download

Pagina de ştiri baptiste

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Identitatea Baptistă: secolele 19, 16, credinţă vrednică de întrecere, spun vorbitorii

Feb 22, 2007 by Mark Kahler

JACKSON, Tenn. (BP) – Doi educatori principali de seminarii au făcut apel la bisericile Baptist Sudice să rivalizeze principiile accentuate de credincioşii din secolul 19 şi 16, care au spus ei că şi-au concentrat atenţia asupra ordonanţelor, a convingerilor curajoase şi a disciplinei bisericii.

Cei doi lideri de seminar, Russel D. Moore şi Paige Patterson, au fost printre vorbitorii principali din cadrul Conferinţei Identităţii Baptiste din februarie 15-17 de la Union University din Jackson, Tenn.

Moore, senior vicepreşedinte pentru administraţie academică şi decan al şcolii de teologie din cadrul Southern Baptist Theological Seminary, a reamintit de viaţa lui Thomas T. Eaton, o voce Baptistă cheie din dezbaterile şi controversele părţii târzii a secolului 19.

Patterson, preşedinte al Southwestern Baptist Theological Seminary, a prezentat exemple din experienţele şi crezurile istorice ale Anabaptiştilor, o mişcare din secolul 13 care s-a confruntat adesea cu persecuţia pentru depărtarea ei de la doctrinele preponderente ale zilei.

Moore a relatat felul cum Eaton, un absolvent şi profesor de la Union, a devenit în mod frecvent amestecat în dezbateri aprinse asupra materiilor precum botezul şi Cina Domnului. Aceasta a avut loc când Eaton era pastor în Louisville şi editor al ziarului Baptist din Kentucky, Western Recorder.

„În inima preocupării Baptiste a secolului al 19lea a fost o convingere că ordonanţele contează”, a spus Moore. „Baptiştii din secolul 19 au argumentat aşa de mult cu privire la Cina Domnului în special pentru că ei credeau că era importantă – într-adevăr, crucială”.

Moore a spus că multe congregaţii Baptistei din secolul 21 nu se concentrează asupra semnificaţiei acesteia şi pierd din vedere Cina Domnului ca o celebrare a victoriei lui Hristos asupra păcatului.

„Noi mestecăm bucăţi mici a ceea ce pare a fi Styrofoam şi dăm pe gât nişte pahare de suc în timp ce ne ronţăim feţele şi încercăm să ne facem că ne pare rău pentru Isus”, a spus Moore. „Isus nu vrea să ne pară rău pentru El. El ne dă cina ca o petrecere de victorie în avans, declarând că suntem invitaţi”.

Moore a discutat totodată temerile lui Eaton cu privire la grupările para-biserică. Eaton s-a temut de organizaţiile bine-intenţionate care ar deplasa primatul bisericii locale.

Moore a spus că câteva din temerile lui Eaton s-au dovedit a fi nefondate, însă preocuparea sa în mare a fost justificată.

Ca un exemplu al zilei moderne, Moore a spus că organizaţiile care îşi fac extinderea în campus-uri introduc un număr crescut de studenţi de seminar la Evanghelia şi îi hrănesc în credinţă. El a spus că e mulţumitor pentru acei lucrători efectivi, însă se miră dacă bisericile locale nu cumva îşi pierd influenţa lor.

„De ce sunt aşa puţini dintre tinerii noştri chemaţi în lucrare datorită exemplului unui pastor evlavios?” a întrebat el.

Patterson a listat şase caracteristici sau practici ale Anabaptiştilor din secolul al 16lea pe care a spus el că ar trebui să devină priorităţi în viaţa de biserică Baptist Sudică a secolului 21: o biserică răscumpărată, disciplinată; botezul pe mărturia credinţei; Biblia ca sursă de autoritate; o biserică care priveşte diferit din lumea de afară; Cina Domnului ca un trust de părtăşie; şi curajul convingerii.

Patterson a spus că Cina Domnului şi botezul au fost tratate ca acte de dedicare solemnă în congregaţiile Anabaptiste din Germania de sud şi Elveţia.

„Anabaptiştii, precum contrapartidele lor Nou Testamentale, îi botezau cu încredere pe cei care doreau să-şi profeseze credinţa lor în Hristos”, a spus Patterson. „Însă ei se asigurau totodată că noul credincios înţelegea că acţionează din moartea omului vechi şi învierea unui om nou”.

Numele de Anabaptist literal însemna „rebotezat”, din moment ce majoritatea convertiţilor timpurii au fost odată botezaţi şi când erau prunci. În timp ce Anabaptiştii profesau un crez că botezul ar trebui să fie rezervat oamenilor capabili de luare a deciziilor lor proprii, Patterson a spus că mulţi au fost torturaţi, arşi pe rugăciune sau înecaţi.

„Curajul remarcabil, fără îndoială născut din convingeri sincere şi sporite de puterea locuirii interioare a Duhului Sfânt, au transformat suferinţa, durerea şi chiar moartea în martor superlativ”, a spus Patterson. „Bisericile noastre vor trebui să recupereze viziunea Anabaptistă a suferinţei ca parte a ceea ce înseamnă să-l urmezi pe Hristos”.

Atât Moore cât şi Patterson au făcut apel la disciplina reînnoită a bisericii. Ei s-au referit la statistici citate de vorbitorii anteriori ai conferinţei care arată că doar circa 7 milioane din cei 16 milioane de membrii ai SBC frecventează biserica într-o duminică obişnuită.

Moore a spus că indiferenţa faţă de membrii inactivi „nu este doar un scandal faţă de Evanghelie, este o formă de anti-evanghelism”.

„Listele de membrii umflate ale bisericilor Baptist Sudice”, a spus Patterson, „cuplate cu lumescul aparent din biserică, poartă o mărturie dureroasă faţă de eşecul la două nivele de bază: lipsa grijii faţă de noii convertiţi şi absenţa virtuală a disciplinei bisericii”.

Alţi vorbitori de la Conferinţa Identităţii Baptişti II au inclus pe Timothy George, decan al Beeson Divinity School; Frank Page, preşedinte al Convenţiei Baptiste Sudice; Thom Rainer, preşedinte al LifeWay Christian Resources, şi David S. Dockery, preşedinte al Union University.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri9_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – NATURA ŞI NECESITATEA MĂRTURISIRII PUBLICE A RELIGIEI – Charles Hodge.

download

În Natura şi necesitatea mărturisirii publice a religiei   Charles Hodge

Din Calea vieţii (1841)

Religia constă într-o mare măsură în legătura secretă a sufletului cu Dumnezeu; în acele acte de adorare, recunoştinţă, încredere şi supunere pe care ochiul omului nu le poate vedea şi cu care străinul nu poate amesteca. Aceste practici secrete, prin controlarea comportamentului exterior şi prin procurarea motivelor pentru comportarea umilă şi acţiunilor benevole ale creştinului nu pot într-adevăr eşua în a-şi manifesta existenţa; dar expunerea lor numai pentru ca alţii să observe, este la limita încălcării pe care Salvatorul nostru o condamna la Fariseii de demult. După indicaţiile lui, milosteniile noastre trebuie făcute în secret: când ne rugăm, ar trebui să ne rugăm în secret şi când postim, nu trebuie să ne arătăm oamenilor că postim, ci Tatălui, care vede în secret. Cu aceste cuvinte, Hristos mai mult decât condamnă ipocrizia; El nu numai că interzice îndeplinirea îndatoririlor religioase în scopul de a fi văzut de oameni, şi ne învaţă că adevărata religie este neinvazivă şi retrasă. Evită strălucirea zilei. Este sfântă, solemnă, secretă, plină de bucurie în a nu fi observată. Este direct opusă expunerii ostentative a sentimentelor religioase, în care aceia ce fac din religie un subiect de discuţie se bucură.

Deşi religia este retrasă, ca şi caracter, şi deşi constă în mare măsură în relaţia secretă dintre suflet şi Dumnezeu, ea are parte şi de relaţii publice şi sociale, ceea ce face imposibil ca un creştin adevărat să dorească să ţină secret faţă de lume faptul că este creştin. Aceasta se încearcă adesea, pentru un timp, de către aceia a căror credinţă este slabă şi care urăsc reproşul ce însoţeşte mărturisirea religiei, în multe circumstanţe. Tentaţia de a ascunde nu poate fi bine apreciată de către aceia care au trăit mereu în centrul unei societăţi religioase, unde mărturisirea sentimentelor religioase este paşaportul către încredere şi respect. Aceste persoane cunosc puţin încercarea la care sunt expuşi confraţii lor, ai căror părinţi sau asociaţi privesc religia cu ură sau dispreţ, şi care pedepsesc orice manifestare de sentimente pioase cu pedeapsa batjocurii crude. La un nivel mai mare sau mai mic, o mare parte din oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi să îndure această încercare; şi sunt adesea tentaţi să întrebe dacă ei nu pot fi religioşi fără a lăsa aceasta să se ştie. Dacă religia este un lucru secret, de ce să nu fie ţinută secretă ? La această întrebare, răspunsul este decisiv şi simplu. Mărturisirea lui Hristos înaintea oamenilor este declarată în Scriptură a fi esenţială pentru salvare. “Oricine”, a spus Salvatorul nostru “Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” Mat. 10:32-33. Din nou: “ Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”Marcu 8:38. Pavel, deasemenea, spune scriindu-I lui Timotei “Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. II Tim. 1:8. „Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. II Tim. 2:12. Şi mai clar, când vorbeşte despre condiţia mântuirii , el spune “Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Rom. 10:9-10. Acelaşi adevăr este învăţat în toate acele pasaje care afirmă necesitatea botezului, deoarece botezul implică o mărturisire publică a Evangheliei. Deci, Salvatorul nostrum, în confirmarea Sa către apostolic, a spus “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.” Marcu 16:16. Şi în ziua Cincizecimii, când oamenii erau convinşi de păcatul respingerii lui Hristos şi întrebau ce să facă, Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” Fapte 2:38. Nu era de ajuns ca ei să se retragă în casele lor şi să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, trebuiau să-L recunoască public pe Hristos şi supunerea faţă de El. Deci,. nu este nici o condiţie a uceniciei mai clar descrisă decât aceasta. Dacă nu Îl mărturisim pe Hristos, nici El nun e va mărturisi. Dacă nu-L recunoaştem ca Salvator, El nu ne va recunoaşte ca discipoli. Dacă nu vrem să fim părtaşi cu El la reproşul şi contrazicerea păcătoşilor, nu putem lua parte nici la Gloria pe care a primit-o de la Tatăl.

Relaţia în care stăm faţă de Hristos ca Rege al nostru, necesită o recunoaştere publică a autorităţii Lui. În regatul acestei lumi, nimeni nu este admis pentru privilegiile cetăţeniei fără o mărturisire de supunere. Şi în regatul lui Hristos, cei care nu-I recunosc autoritatea, Îl resping. Refuzând să-L mărturisească ca Domn, ei declară că nu sunt poporul Lui.

Biserica este adesea comparată în Biblie cu o familie. Poate un copil să trăiască în casa tatălui său fără să-şi recunoască părinţii? Poate el primi binecuvântarea dragostei mamei şi să nu recunoască faptul că ea este mama lui? Poate trece pe lângă ea pe stradă şi să nu recunoască, iar apoi să se furişeze, sub acoperirea nopţii şi să se hrănească la masa ei şi să fie protejat de grija ei? Toţi simt că nici un copil, cu sentimente filiale, nu ar ezita în a-şi recunoaşte părinţii, deci putem fi siguri că nu suntem copiii lui Dumnezeu dacă ne este teamă sau ruşine să-L recunoaştem ca Tată şi obligaţia noastră de a-L onora şi de a ne supune Lui.

Trebuie luat în considerare că creştinii sunt închinători la Hristos. Apostolul îi salută pe Corinteni ca pe cei care cheamă Numele Domnului Isus şi de la început, în Ierusalim şi în Damasc, creştinii erau aceia care chemau Numele lui Hristos. Fapte 9:14, 21. Dar ce fel de închinător este acela căruia îi este ruşine sau teamă să recunoască pe Dumnezeu? Toate relaţiile în care un creştin stă în Hristos, ca Rege, Ca şi Cap al familiei lui Dumnezeu şi ca obiect al închinării divine, implică necesitatea mărturisirii înaintea oamenilor; şi noi practice Îl respingem în toate aceste relaţii, neglijând sau refuzând mărturisirea publică despre El şi religia Lui.

Considerarea de moment a naturii religiei lui Isus Hristos trebuie să ne convingă de imposibilitatea de a fi creştin în secret. Nu numai inima, ci întreaga comportare externă, trebuiesc freglate de religie. Interzice multe lucruri pe care lumea le permite ; se bucură de multe lucruri pe care lumea le interzice. Supunerea ca învăţătură, presupune o mărturisire publică; deoarece această supunere trage o linie de distincţie între discipolii ei şi oamenii din lume. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii lui Dumnezeu sunt numiţi sfinţi. Sunt diferiţi, separaţi de ceilalţi şi consacraţi lui Dumnezeu. Când încetează a mai fi diferiţi de cei din jurul lor, încetează a mai fi sfinţi. Dacă temperamental lor interior şi comportamentul exterior nu-I marchează ca fiind un popor aparte, ei nu sunt creştini. “Un oraş aşezat pe un deal nu poate fi ascuns”. Nu se poate ca aceia ce se leapădă de sine şi-şi iau crucea şi zilnic Îl urmează pe Hristos, ale căror sentimente sunt fixate pe lucrurile de sus ; care merg prin credinţă şi nu prin vedere ; care trăiesc pentru Dumnezeu şi se păstrează nepătaţi de lume, nu ar trebui să difere vizibil de aceia al căror spirit , principii şi obiective sunt lumeşti. Nici nu ar fi posibil ca această diferenţă să existe, fără o mărturisire din partea creştinilor, a cauzei lor. El trebuie să apeleze la autoritatea lui hristos ca şi justificare a comportamentului lui şi deci, nu poate trăi ca şi creştin fără a-L mărturisi pe Hristos.

Pe lângă temperamentul general şi comportamentul cerut de Evanghelie, sunt multe îndatoriri specifice de care se bucură Hristos, care implică o mărturisire publică a religiei. Organizarea bisericii Lui ca o societate vizibilă presupune separarea unui popor care-I recunoaşte autoritate şi mărturisirea supunerii în faţa legilor Lui. Porunca pe care El a dat-o discipolilor Lui a fost să meargă în toată lumea, predicând Evanghelia Lui, făcând ucenici, botezându-I în Numele Lui, adunându-I în societăţi distincte şi numind conduceri peste ei, pentru a conduce închinarea publică şi pentru a practica disciplina. Toate acestea presupun ca urmaşii Luis ă constituie un Corp public, recunoscându-L ca şi Cap al lor şi mărturisindu-L ca şi Salvator şi Domn înaintea lumii. Cum poate un om să ţină faptul că este creştin un secret, când creştinismul este făcut să-şi asume această formă vizibilă, prin Autorul lui? Este o bucurie pentru fiecare credincios să se asocieze cu o biserică, să se adune cu alţi creştini pentru închinare publică şi să se unească cu ei în celebrarea morţii Salvatorului. Dacă un creştin se supune lui Hristos şi dacă supunerea include acele fapte exterioare ce implică recunoaşterea publică, atunci nici un om nu poate fi creştin, dacă nu face această recunoaştere.

Sunt unele îndatoriri (şi acelea fondate pe precepte pozitive) poruncite în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care sentimentele corecte nu ne îndeamnă, prin ele însele, să le descărcăm. Dacă ni se cere să lăsăm păcatul, să-L slujim pe Dumnezeu, să iubim aproapele, să trăim pentru ceilalţi, nu pentru noi, să ne rugăm, să ne alăturăm închinării publice şi sociale pentru Dumnezeu — acestea sunt lucruri în care inima înnoită se bucură instinctive. Autoritatea exterioară călăuzeşte şi sancţionează îndeplinirea; dar motivul supunerii nu este doar consideraţia pentru autoritate. În mod asemănător, în timp ce mărturisirea publică a lui Hristos este poruncită în scriptură ca o îndatorire necesară, în acelaşi timp este şi tributul spontan al fiecărei inimi creştine. Dacă un supus nu necesită să fie îndemnat să recunoască un suveran pe care îl iubeşte; dacă unui copil nu este nevoie să I se poruncească să mărturisească pe un părinte pe care-l respectă; cu atât mai puţin are nevoie un credincios să fie forţat să-L mărturisească pe Salvator, pe care Îl priveşte ca pe strălucirea slavei Tatălui, faţă de care se simte îndatorat pentru răscumpărare şi pe care speră să-L laude şi slujească împreună cu sfinţii şi îngerii în cer. Nu trebuie afirmat că vreun credincios este vreodată ruşinat cu Isus; nici că în circumstanţele unei încercări anume s-ar teme să recunoască adevărul sau să-şi asume Numele Lui. Petru s-a lepădat odată de Stăpânul lui. Dar este adevărat că nici un om nu poate avea opinii corecte despre Hristos şi sentimente corecte faţă de El, fără ca să-L recunoască în mod obişnuit, deschis şi cu bucurie, ca Dumnezeu şi Salvator. Va socoti dispreţul lui Hristos ca fiind mai bogat decât comorile Egiptului şi va alege mai repede să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile păcatului pentru o vreme.

Nu este greu de înţeles natura îndatoririi luate în considerare. A-L mărturisi pe Hristos înseamnă a-I recunoaşte caracterul şi cerinţele. Înseamnă a recunoaşte că Isus este Hristosul. Înseamnă a admite adevărul doctrinelor pe care El le-a învăţat. Înseamnă a mărturisi supunerea înaintea Lui ca Domn şi Salvator al nostru. Această mărturisire trebuie să fie publică; trebuie făcută înaintea oamenilor; trebuie făcută cu gura şi nu trebuie negată prin comportament. Trebuie amintit că aceasta include mai multe decât doar asumarea numelui de creştin ca fiind diferit de păgâni şi de mahomedani. Dacă concepem şi reprezentăm greşit caracterul lui Hristos, mărturia unei asemenea opinii eronate nu este cea pe care o cere El. A-L recunoaşte pe Hristos ca fiind un om bun, sau un învăţător inspirat înseamnă, de fapt, a-L nega în adevăratul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, ca împăcare pentru păcatele noastre, ca Singurul Mijlocitor şi Domn suveran al celor vii şi al celor morţi. Şi a recunoaşte Evanghelia doar ca fiind un cod al moralei înseamnă a o respinge ca fiind revelarea harului adevărat al lui Dumnezeu. Mărturisirea care se cere este recunoaşterea publică a lui Hristos, în adevăratul Său caracter şi a Evangheliei Lui în adevărata ei natură. Nu trebuie să lipsim Evanghelia de tot ceea ce este ofensiv pentru mândria omenească şi să recunoaştem restul. Lucrul care trebuie făcut este să luăm ocara de a mărturisi ceea ce este o ruşine pentru evrei şi o prostie pentru greci. Trebuie să ne recunoaştem credinţa şi încrederea într-un Salvator dispreţuit şi respins de oameni şi în doctrinele pe care raţiunea omenească nu le poate descoperi şi înţelege.

Sunt mai multe moduri în care această mărturisire publică poate fi făcută. După cum s-a remarcat deja, este o mărturisire inclusă în supunerea cerută de poruncile lui Hristos. Supunerea este deci, o formă a mărturisirii şi nu poate fi vreodată transmisă fără a-i distinge pe aceia care sunt urmaşi ai lui Hristos. Din nou, ocaziile apar frecvent, ocazii în care creştinii sunt chemaţi să mărturisească adevărul, să-l apere de cei ce-l pun la îndoială, să-l îndemne celor asupra cărora au influenţă sau autoritate sau să motiveze speranţa care este în ei, cu teamă şi blândeţe. Dar cel mai important mod de a mărturisi este supunerea la poruncile botezului şi Cinei Domnului. Atâta subliniere este dată acestor instituţii în Cuvântul lui Dumnezeu, încât fiecare creştin ar trebui să aibă o idée clară adupra naturii lor şi asupra îndatoririi lui cu privire la ele.

http://www.voxdeibaptist.org/the_nature_and_necesity_trd.htm

Netanyahu aruncă-n aer butoiul cu pulbere numit Orientul Mijlociu: Israelul va anexa părți din Cisiordania, în coordonare cu SUA

Netanyahu aruncă-n aer butoiul cu pulbere numit Orientul Mijlociu: Israelul va anexa părți din Cisiordania, în coordonare cu SUA
Premierul israelian  Benjamin Netanyahu, a promis să anexeze o parte strategică din Cisiordania ocupată dacă va câștiga alegerile legislative din 17 septembrie, anunță Jerusalem Post.
„Astăzi, îmi anunț intenția de a aplica, într-un viitor guvern, suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului și a părții de nord a Mării Moarte”, a declarat Netanyahu în cadrul unei conferințe de presă de la Ramat Gan, din apropiere de Tel Aviv.
Valea Iordanului reprezintă circa 30% din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967. Valea Iordanului se întinde între Marea Moartă, în sud, și orașul israelian Beit Shean în nord, având o suprafață de 2.400 km2.
Anunțul lui Netanyahu intervine cu o săptămână înainte de alegerile legislative israeliene, care se anunță aprig disputate.
Netanyahu, care face o campanie de dreapta și care îi curtează pe coloniștii evrei favorabili anexării Cisiordaniei, este în prezent umăr la umăr cu cel mai apropiat rival, fostul șef al armatei Benny Gantz, în fruntea partidului centrist „Albastru-alb”.
SUA, care au sprijinit necondiționat Israelul după venirea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul lui 2017, ar urma la rândul lor să prezinte planul lor detaliat de pace pentru Orientul Mijlociu după alegerile israeliene.
Acest plan va fi „o oportunitate istorică și unică de a aplica suveranitatea noastră asupra coloniilor din Iudeea și Samaria și în alte locuri-cheie pentru securitatea noastră, patrimoniul și viitorul nostru”, a adăugat Netanyahu, în fața drapelelor israeliene.
Cu câteva zile înainte de alegerile legislative din aprilie, Netanyahu a promis deja anexarea coloniilor evreiești din „Iudeea și Samaria”, numele biblic al Cisiordaniei ocupate.
Chiar dacă colonizarea de către Israel a Cisiordaniei și a Ierusalimului de Est a continuat sub toate guvernele israeliene din 1967, ea s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul lui Netanyahu și a aliatului său de la Washington, Donald Trump.
În prezent, peste 600.000 de israelieni au o coexistență adesea conflictuală cu trei milioane de palestinieni în Cisiordania și Ierusalimul de Est, notează AFP.

Copilul fără nicio mamă! Actvistul transgender care a născut vrea să fie recunoscut ca „tată”

Copilul fără nicio mamă! Actvistul transgender care a născut vrea să fie recunoscut ca „tată”
„Freddy” McConnell, 32 de ani,  jurnalist la The Guardian, este o femeie care se simte bărbat și care a născut un copil în 2018. Ea/ el a început o luptă legală foarte bizară, cerând să fie recunoscut drept „tată”. Și ar putea avea câștig de cauză, având în vedere tendința care contravine biologiei și bunului simț.
Activistul transgender Freddy McConnell cere să fie recunoscut ca tatăl copilului său, pe care l-a născut în 2018i, după ce în documentele medicale legale el nu poate fi înregistrat decât ca mamă. Freddy a folosit un donator de spermă  pentru a rămâne însărcinată în 2017, iar sarcina sa a devenit subiectul unui  nou documentar al BBC, intitulat „Seahorse: The Dad Who Gave Birth”. Calul  de mare este un termen creat pentru bărbații transsexuali care dau naștere în mod natural, așa cum în natură căluții de mare sunt masculi care pot avea urmași. Dar, după ce și-a adus copilul pe lume, Freddy a descoperit că nu se poate înregistra decât ca mamă pe certificatul de naștere, scrie metro,co.uk.
„De fapt, există o mulțime de moduri prin care legile nu au ținut cont de societate și de diferite tipuri de familii  sau de modul în care sunt create familiile acum”, a explicat Freddy demersul său. „Multe familii și părinți LGBTQ + se luptă pentru asta și trebuie ca lucrurille să se schimbe”, adaugă transgenderul.
Desigur, mass-media progresistă prezintă cazul său ca pe o mare nedreptate, acuzând faptul că Freddy nu poate fi considerat drept tată.
Există însă șanse ca în instanță acesta să câștige dreptul de a fi  recunoscut ca tată. Dacă verdictul va fi unul favorabil, ar fi o premieră în istoria umanității: existența unui copil fără nicio mamă.

45% dintre studenții din S.U.A. şi-ar dori eliminarea expresiei „In God We Trust” de pe dolarii americani

Aproape jumătate dintre studenții americani sunt de părere că deviza națională  „In God We Trust” ( „În Dumnezeu ne încredem”) ar trebui eliminata de pe monezile şi bancnotele americane, potrivit unui nou sondaj.

Sondajul efectuat asupra a 1.001 studenți a descoperit că 45% dintre aceștia cred că mesajul ar trebui înlăturat, în timp ce 53% dintre aceștia spun că ar trebui să rămână. Sondajul a fost realizat pentru The College Fix de către College Pulse, o companie de sondaje și cercetări de piaţă.

În acest an, Curtea Supremă a respins o solicitare de înlăturare a „În Dumnezeu, ne încredem” de pe bani și a confirmat astfel o hotărâre a Curții de Apel al celui de-al Optulea Circuit din SUA. În această decizie anterioară, Curtea de Apel decisese că motto-ul „nu obligă cetățenii să respecte preceptele vreunei religii anume”.

„Aceasta deviză înscrisă pe bani este legată în mod rațional de obiectivul legitim al Guvernului de a onora rolul religiei în viața americană și în protejarea drepturilor fundamentale”, a decis Curtea de Apel.

În plus, Curtea de Apel a mai spus: „Curtea Supremă a recunoscut de mult istoria neîntreruptă a confirmării oficiale, de către toate cele trei ramuri ale guvernului, a rolului religiei în viața americană din anul 1789 încoace. Decizia a menționat că „Primul Congres a considerat o prioritate să numească și să plătească din bani publici capelani oficiali, atât Camera Reprezentanţilor cât și Senatul au menținut această instituţie a capelanului neîntrerupta de atunci.’’

Cu toate acestea, mulți studenți își doresc ca deviza să fie eliminată.

„Trăim într-o națiune seculară, nu într-o teocrație. Cel mai bine este ca inscripţia să fie eliminată”, a spus un student al Universității Clemson în secțiunea de comentarii a sondajului, potrivit The College Fix.

Un alt student, al Universității din Alabama, a scris: „Este deviza naţională a S.U.A.  și toate țările și-au pus un motto pe moneda lor, așa că este în regulă atât timp cât este un motto.”

Sondajul a întrebat: „Credeți că deviza „În Dumnezeu ne încredem” ar trebui să rămână pe moneda americană sau ar trebui eliminată?”

Sondajul a constatat şi o diferență politică: 67% dintre studenţii care se identifică ca susţinători ai Partidului Democrat spun că ar trebui înlăturată, în timp ce doar 6% dintre susţinătorii Partidului Republican au răspuns în acelaşi fel.

Sursa: Christian Headlines

https://www.stiricrestine.ro/2019/09/12/45-dintre-studentii-din-s-u-a-si-ar-dori-eliminarea-expresiei-in-god-we-trust-de-pe-dolarii-americani/?

Avocații pentru drepturile omului hărțuiți de autoritățile chineze

Externe, Important, Mass media, Persecuții, Politic

Tang Jingling, un avocat chinez pentru drepturile omului, a fost reținut fără nici un motiv pentru 10 zile, după ce a fost dat dispărut pe 30 august. Locația sa a rămas necunoscută până la eliberarea sa pe 8 septembrie.

Sursele CSW raporteză că Tang a fost oprit și împiedicat să călătorească mai departe într-o stație din Guangzhou pe 29 august. El a petrecut ulterior câteva zile în detenție iar poliția i-a confiscat pașaportul. După ce a fost eliberat, la domiciliul său a avut loc o întrerupere de curent neexplicabilă.

Această detenție a avocatului Tang Jingling a avut loc la numai câteva luni după ce acesta și-a îndeplinit o pedeapsă de cinci ani în închisoare. El a fost arestat inițial pe 20 iunie 2014, iar în timpul detenției sale, i s-a refuzat accesul la o Biblie, cât și orice contact cu familia sa. Pe 29 ianuarie 2016, Tang a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru acuzația de „instigare la subminarea puterii statului”. Starea sa de sănătate i s-a deteriorat în închisoare și a fost eliberat pe 29 aprilie 2019.

Mervyn Thomas, director executiv al CSW, a declarat: „Suntem profund îngrijorați de faptul că Tang Jingling este în continuare vizat de către autoritățile chineze chiar și după eliberarea sa din închisoare. Tang nu ar fi trebuit să fie închis în primul rând, iar acum, fiind liber, auroritățile trebuie să îi respecte libertatea și să îi acorde toate drepturile consacrate de Declarația Universală a Drepturilor Omului, inclusiv dreptul la libertarea de mișcare, de exprimare și de religie sau credință. Solicităm autorităților să îi înapoieze pașaportul și să înceteze toate activitățile de hărțuire a avocaților pentru drepturile omului din China.”

Autoritățile chineze continuă să aibe în vizor și familia unui alt avocat pentru drepturile omului, Wang Quanzhang. Într-o declarație publicată de China Change, Li Wenzu, soția avocatului Quanzhang a raportat, că fiul lor în vârstă de șase ani a fost obligat să părăsească noua sa școală primară din Beijing pe 6 septembrie, după ce poliția a vizitat școala de mai multe ori.

Wang Quanzhang a fost arestat în august 2015, în ceea ce s-a numit „represiunea 709”. În cadrul acestei mișcări, peste 300 de avocați, apărători ai drepturilor omului și alți colegi și membri ai familiilor lor, au fost reținuți de poliție, interogați și chiar încarcerați. Pe 28 ianuarie 2019, Wang Quanzhang a fost condamnat la patru ani și jumătate de închisoare, după ce a petrecut mai mult de trei ani în detenție, timp în care i s-a interzis orice fel de comunicare.

Mervyn Thomas a adăugat: „CSW continuă să solicite eliberearea imediată și necondiționată a lui Wang Quanzhang. Faptul că autoritățile au continuat să îi hărțuiască familia și i-au refuzat unui băiat de șase ani dreptul fundamental la educație, este un lucru inacceptabil și trebuie rectificat imediat. Solicităm comunității internaționale să tragă la răspundere autoritățile chineze și să aducă aceste cazuri precum și orice alte încălcări ale drepturilor omului în discuție, în dialogurile bilaterale și multilaterale cu această țară.”

Sursa: CSW

https://www.stiricrestine.ro/2019/09/12/avocatii-pentru-drepturile-omului-hartuiti-de-autoritatile-chineze/?

Alungați, vânduți, persecutați: viața după terorism

 12.09.2019  |    Stiri Israel si Orientul Mijlociu  |   52  |     3 min

download

Vreme de câțiva ani, gruparea SI și-a impus domnia terorii în tot Orientul Mijlociu. Am discutat cu un reporter care a petrecut ani de zile documentând felul cum această grupare islamică a afectat regiunea și oamenii din Orientul Mijlociu. Seth, ai scris o carte, După SI: America, Iran și lupta pentru Orientul Mijlociu. De ce ai scris cartea ?

Seth Frantzman, autor, „After ISIS”: Între 2014-2018 am mers deseori în locuri precum Irak, Iordania sau Turcia și vedeam acolo lucruri care am simțit că nu sunt suficient de bine documentate. De exemplu, îmi amintesc că am fost la Sinjar imediat după ce s-au găsit acele gropi comune cu victimele SI. Am văzut acolo păr uman încâlcit și alte rămășițe și acolo păreau a fi urmările unui genocid. Am simțit că lucrurile pe care le-am văzut semănau cu ceea ce citeam, copil fiind, despre al Doilea Război Mondial și am simțit că aceasta e o poveste care trebuie neapărat vestită, nu doar să apară într-un articol și gata. Trebuie să fie puse împreună într-un singur loc așa încât oamenii să poată înțelege adevăratele orori prin care a trecut întreaga regiune în ultimii câțiva ani, între care amintim distrugerea comunităților de creștini, vânzarea fetelor și femeilor yazidite ca sclave, și faptul că aceste state din Orientul Mijlociu nu sunt numai niște zone de conflict. Vorbim despre ceea ce au pățit oamenii de aici și asta contează pentru lumea întreagă. Grupări precum SI nu rămân în locuri ca și Irak, ci până la urmă ajung să amenințe oameni din Londra, New York, de pretutindeni.

Care credeți că ar fi lecțiile care se pot învăța din cartea dvs ?

Seth Frantzman: O lecție e să realizăm că victimele sunt oameni reali, dar și că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Orientul Mijlociu aduce regiunea la un punct ca o răscruce de 100 de ani, fiindcă au trecut 100 de ani de la căderea Imperiului Otoman și ceea ce se întâmplă acum va determina ce se va întâmpla în următorii 100 de ani.

Ce putem spune, de exemplu, despre ascensiunea Iranului? Dar despre Turcia și Rusia ca noi aliați ai săi? Ce se întâmplă cu rolul Statelor Unite în regiune? Ce se va întâmpla cu Israel și cu aliații-cheie din regiune?

Seth Frantzman: Pentru a înțelege toate acestea, cred că trebuie nu doar să citim, ci și să ne gândim apoi la ceea ce facem acum, fiindcă va afecta următorii 20-50 de ani.

Credeți că după căderea SI, Iranul e unul din jucătorii care au devenit foarte prezenți în Orientul Mijlociu?

Seth Frantzman:Da, Iranul a beneficiat de pe urma înfrângerii SI. Iranul a ajutat la înfrângerea lor, ceea ce e un lucru bun. Iranul s-a folosit însă de aceasta pentru a-și impune influența în Irak și Siria și apoi s-a consolidat acolo, astfel că Iranul, odată ce și-a trimis grupările militante în Irak, a rămas acolo. …………………………..https://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel/11165-alungati-vanduti-persecutati-viata-dupa-terorism

PRIMA PORUNCĂ

A ZECEA PORUNCĂ – Păcatul nemărturisit (Exod 20: 17)

A VENIT ÎMPĂRATUL

”Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.” (Zah.9:9)

mihai sarbuDEX definește FLORIILE ca fiind:  ”Sărbătoare creștină, care evocă intrarea lui Hristos în Ierusalim, sărbătorită în duminica dinaintea Paștelui; Duminica Floriilor.” Este sigur că a fost sărbătoare la Ierusalim și este tot așa de sigur că a existat și un sărbătorit: Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Exact cum a fost profețit în Vechiul Testament că: ” … toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul, care zice:”Spuneţi fiicei Sionului: “Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi aacălare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.” (Matei 21:4-5). Privind la istoria care s-a derulat de-a lungul secolelor și la modul în care Dumnezeu Și-a împlinit planul Său vă invit să ne oprim astăzi în dreptul Împăratului: ”care vine în Numele Domnului” (Luca 19:38) și să urmărim comportarea și slujirea Lui, iar apoi să învățăm câteva lecții utile pentru noi. În timp ce intră triumfal în cetatea eternă, Domnul Isus face câteva lucruri aparte:

1. Se prezintă. Adică spune cine este El. Dar o face într-un mod ciudat. Nu vorbește aproape deloc și nu ține nici un discurs în fața națiunii însă prin felul în care apare în mulțime El transmite mesajul identității și al misiunii Sale. Urmărește relatarea de la fața locului: ” … au adus măgăruşul la Isus. Apoi şi-au aruncat hainele pe el, şi au aşezat pe Isus, călare deasupra … oamenii îşi aşterneau hainele pe drum. … toată mulţimea ucenicilor, plină de bucurie, a început să laude pe Dumnezeu cu glas tare pentru toate minunile, pe care le văzuseră.” (Luca 19:35-37). Apoi au început să strige și să-I spună numele ”Împăratul care vine în Numele Domnului!” (Luca 19:38). Iar El n-a negat fiindcă era Împăratul! Un Rege ciudat care călărește pe măgărușul smerit al păcii, nu pe calul alb al războiului. A venit să aducă eliberare de sub jugul lui Satan, nu de sub jugul roman așa cum așteptau evreii. Mesajul Lui către națiune este transmis prin felul în care se prezintă în fața mulțimii. Vrea să spună – fără cuvinte – că este Mesia (Eliberatorul) cel promis și că acum a sosit ceasul să-Și împlinească misiunea pentru care a venit din glorie. Ce eveniment măreț și fără egal! Să stai față-n față cu Fiul lui Dumnezeu și să ai șansa să fii liber cu adevărat prin jertfa Lui. Poetul spune că: ”El vine, vine tot mereu / Și bate ne-ncetat. / La inimile tuturor / Se roagă-a fi lăsat.” Și dacă accepți să-L primești urmează ceva fantastic: ”Atunci ascultă rugile / Pe care le-nălțăm. / Când noi pe El Îl ascultăm / Făcând tot ce vrea El.” (C.Ev.#486). Ce provocare în dreptul tău! Regele așteaptă blând și smerit să faci liniște și să-I deschizi ușa inimii. Restul vine de la sine.

2. Plânge. Așa relatează Doctorul Luca: ”Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.” (Luca 19:41). Wow! Ceva nu este în regulă: în timp ce mulțimea jubilează și proclamă:  “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12:13), El, Împăratul are lacrimi în ochi. Sunt lucruri care nu se potrivesc. Plânge, deoarece dincolo de osanale și aplauze, dincolo de paradă și sărbătoare El vede dezastru și ruine. Pentru mulțime este sărbătoarea intrării Domnului Isus în Ierusalim, iar pentru El este ”vinerea mare” când cei ce au strigat ”Osana” vor striga ”Răstignește-L!” Este scris că Mântuitorul a plâns de două ori și de fiecare dată a făcut-o pentru că oamenii erau împietriți și I-au respins mesajul. Câtă durere într-o inimă de tată! Este aceiași durere care a simțit-o Domnul când strigă: ”Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine; şi dacă sunt chemaţi înapoi la Cel Preaînalt, nici unul din ei nu caută să se ridice. “Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot înăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11:7-8). Privind în vitrina creștinismului contemporan, ne întrebăm ce face Domnul Isus: se bucură sau plânge? Dar la ceea ce vede în viața ta și în familia ta cum se manifestă Împăratul? Oprește-te puțin și privește sincer în dreptul tău. Ai de-a face cu Împăratul care vine să facă judecată dreaptă și să dea răsplata cuvenită fiecăruia dintre noi. Ar fi păcat dă rămâi pe dinafară.

3. Profețește. Lacrimile n-au fost suficiente să exprime ceea ce simțea Domnul Isus pentru cetate și pentru națiune. A fost nevoie de un cuvânt profetic clar și direct pe care Scriptura l-a consemnat iar istoria l-a confirmat că s-a împlinit în anul 70 A.D. când armatele romane au arat cu plugul cetatea eternă: “Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii tăi.” Ce trist! Să ai șansa să primești pacea Lui și să o refuzi. Ucenicii vedeau coloanele și zidirile templului și gândeau că vor dăinui veșnic. Dar Fiul lui Dumnezeu vede cu totul altceva și proorocește în continuare: ”Vor veni peste tine zile, când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strânge din toate părţile: te vor face una cu pământul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că n-ai cunoscut vremea când ai fost cercetată.” /Luca 19:42-44/. Nu te juca cu Dumnezeu. El are un an de îndurare dar are și o zi de răzbunare. Ia aminte la ceea ce te întreabă:”Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” /Rom. 2:4/. Ai o singură șansă să eviți mânia Lui: pocăința. Asta înseamnă să te întorci cu fața spre Dumnezeu și să-L accepți în inima ta ca Mântuitor și Domn. Mâine s-ar putea să fie târziu. Astăzi este ziua când ești provocat să-ți faci socotelile și să acționezi. Poetul este categoric și spune lucrurilor pe nume când strigă: ”Aici raiul, colo iadul. / De nu te pocăiești te pierzi. / Tare-i acest cuvânt și sfânt, / Nu om, ci Domnul L-a grăit.” (C.Ev.# 132). Ai grijă: mingea este în terenul tău. Vezi ce faci cu ea. El a mers până la capăt și a plătit prețul în întregime. Acum e rândul tău să decizi. Te iubesc și doresc să fim împreună în glorie. Așa Să-Ți ajute Dumnezeu. Amin!

RUGĂCIUNE

”Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de Faţa Ta?” (Ps.139:7)

Mihai Sârbu

http://www.baptist-tm.ro/a-venit-imparatul/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-venit-imparatul/

A TREIA PORUNCĂ

”Sacralitatea Numelui lui Dumnezeu” Exod 20: 7

cocarteuExistă o problemă nativă cu limba noastră. Limba este un organ relativ mic în comparație cu alte părți ale trupului, dar este una dintre cele mai puternice forțe din Univers. Omenirea poate sparge atomul, poate să meargă pe lună, poate să construiască suficiente arme ca să distrugă lumea de mii de ori, dar nu poate să-și controleze limba. Iacov spunea: ”…limba nici un om n-o poate îmblânzi…” (Iacov 3: 8).
Apostolul Pavel ne spune că limba trebuie folosită pentru scopuri înalte. În Efeseni 4: 29: ”Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie…”
A treia poruncă din Lege, are de-a face cu ceva mult mai serios decât a avea o vorbire murdară. Această poruncă vorbește despre întrebuințarea greșită sau profanarea Numelui Sfânt al lui Dumnezeu. El nu trebuie folosit în mod necuviincios, ci numai în legătură cu slava și proclamarea pe care numai El o merită.
NUMELE LUI DUMNEZEU ESTE UN NUME VENERABIL. Venerabil înseamnă sacru, sfânt, vrednic de respect și reverență. Numele lui Dumnezeu este adesea folosit și rostit în mod greșit pentru că nu este înțeles și apreciat așa cum este.
Importanța numelor din Biblie este total diferită de vremea noastră. Numele din Biblie, în mod uzual, descopereau ceva despre persoana respectivă-descendența lui sau contextul vieții lui. Aceasta este în special adevărat în legătură cu Numele lui Dumnezeu. El a ales să se descopere pe Sine omului prin Numele Său. Sunt nu mai puțin de 300 de Nume ale lui Dumnezeu, două sunt folosite aici.
Domnul – vine de la Numele ebraic Iehova. Îl descrie pe Dumnezeu existent în Sine, Cel etern. Acesta este Numele ”Eu sunt”. Numele prin care Dumnezeu i s-a descoperit lui Moise (Exod 3: 14). Este numele folosit când Dumnezeu Își declară natura de a fi neschimbat și etern (Maleahi 3: 6). În Biblie, Iehova este cuplat cu alte nume ale lui Dumnezeu pentru a-și descoperi mai mult din natura și atributele Sale: Iehova Ire – ”Domnul va purta de grijă” (Gen. 22: 14), Iehova Nissi – ”Domnul steagul meu” (Exod 17: 15), Iehova Shalom – ”Domnul păcii” (Judecători 6: 24).
Dumnezeu – vine de la Numele ebraic Elohim. Se referă la Cel Atotputernic, credincios și triunic Dumnezeu. Folosit de peste 2000 de ori în Vechiul Testament, acesta este numele prin care Dumnezeu I se descoperă omului din eternitate.
Numele lui Dumnezeu trebuie rostit cu extrem de multă reverență și adorare. În Psalmul 111: 9 citim: ”Numele Lui este sfânt și înfricoșat.” Scribii evrei se spălau pe mâini înainte de a scrie Numele lui Dumnezeu, iar după ce o făceau aruncau penița cu care scriau. Unii din evreii de azi nu rostesc Numele Iehova, în loc de Domnul ei spun Adonai.
Mă tem că am pierdut mult din respectul sfânt față de Numele lui Dumnezeu.
NUMELE LUI DUMNEZEU ESTE UN NUME PROFANAT. Acest verset ne spune că nu putem lua în deșert Numele Domnului. Aceasta înseamnă a-l goli de esență, pierzând realitatea și adevărul din el, a-l trata cu nesinceritate. Când rostim Numele lui Dumnezeu ca pe oricare alt cuvânt, nu este mai puțin decât o blasfemie.
Sunt cel puțin trei căi prin care oamenii profanează Numele lui Dumnezeu.
Folosindu-l în înjurături. Să te faci vinovat de rostirea unor expresii injurioase la adresa lui Dumnezeu. Atâția oameni se fac vinovați de rostirea unor asemenea cuvinte, cuvinte de blam, în legătură cu Dumnezeu.
Folosindu-l doar cazual. Duminică de duminică, credincioșii rostesc Numele lui Dumnezeu în cântări, în rugăciuni, în predici, în mărturii, dar nu de fiecare dată este reverență autentică față de acest nume. Cu alte cuvinte, nu este rostit din inimă.
Folosindu-l într-un mod fățarnic. Cea mai subtilă formă prin care cineva poate lua în deșert Numele Domnului este ipocrizia. Când strigăm către Domnul să facă un lucru și noi facem exact altceva, suntem vinovați înaintea Lui (Luca 6: 46).
În concluzie, planul lui Dumnezeu pentru credincioși este acela de a-și folosi limba pentru glorificarea lui Dumnezeu și de a se feri să rostească Numele Său cu ușurătate.
Pastor Ioan Cocîrțeu

A ȘASEA PORUNCĂ

”Realitățile din spatele uciderii” Exod 20: 13
cocarteuNu contează unde trăim pe pământul acesta, trăim într-o vecinătate criminală. Crima, uciderea este prezentă la televizor, ca ficțiune, dar este prezentă și la colțul străzii, ca o realitate brutală. Cu o rată a criminalității de 10 la 100.000 există posibilitatea mai mare să fii ucis decât să mori într-un accident de mașină sau într-o prăbușire de avion.
Crima poate fi definită ca fiind actul premeditat și intenționat de a lua viața cuiva. Se impun câteva precizări:
• Omorârea accidentală poate să nu fie clasificată ca o crimă- Numeri 35: 11-28
• Pedeapsa capitală nu trebuie considerată o crimă- Numeri 35: 16-18
• Uciderile care au loc în timpul unui război nu pot fi considerate crime.
Sunt însă multe situații în care uciderea este o crimă. Astfel de situații le are în vedere porunca a șasea.
UCIDEREA INVADEAZĂ TERITORIUL LUI DUMNEZEU Dumnezeu controlează intrarea omului în viață. Venirea omului pe pământul acesta s-a făcut la porunca lui Dumnezeu (Gen. 1: 27). Minciuna evoluționiștilor este că omul a evadat din unele forme inferioare de viață. Mai spun ei că toată viața de pe pământ a venit din aceste forme și că noi suntem produsul unui asemenea început modest. În lupta cu aceste neadevăruri este Cuvântul lui Dumnezeu care spune că omul este făcut în imaginea lui Dumnezeu. David vorbește atât de profund despre originea vieții (Psalmul 139: 13-16). Elihu, prietenul lui Iov, spune: ”Duhul lui Dumnezeu m-a făcut și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață” (Iov 33: 4).
Dumnezeu controlează și ieșirea omului din viață. Spunem plini de încredințare că Dumnezeu Însuși este în controlul vieții. El este Acela care stabilește limitele peste care nici un om nu poate trece (Iov 14: 5). Bineînțeles că omul poate să facă anumite lucruri care să-i scurteze viața (Iov 22: 15, 16; Ps. 55: 23), dar ascultarea de Domnul poate să-i lungească viața (Exod 20: 12; Prov. 10: 27). Categoric și aceste lucruri sunt subiectul suveranității lui Dumnezeu. Niciun om nu are dreptul să delibereze sau să intenționeze sfârșitul vieții vreunui om. Cine încearcă să ia viața cuiva sau chiar propria viață, se pune în locul lui Dumnezeu. Noi, oamenii, nu ne putem asuma poziția și puterea Lui. De fapt, ucigând invadăm teritoriul lui Dumnezeu !
UCIDEREA ÎNTRERUPE VIAȚA UMANĂ Uciderea poate fi definită ca fiind omorârea premeditată a cuiva de către altcineva. Bineînțeles, că sunt felurite căi în care ea poate fi comisă.
Se poate vorbi despre uciderea fizică. Aceasta înseamnă să iei viața unui om. Uciderea de forma aceasta are o istorie la fel de lungă ca și lumea însăși. În Genesa 4: 8 este menționată prima crimă înregistrată pe paginile Bibliei. De atunci încoace istoria lumii este marcată de nenumărate crime.
Trebuie menționată și uciderea personală sau sinuciderea. Forma aceasta de ucidere reclamă anumite stări emoționale care nu puteau fi vindecate. Când o persoană se gândește la sinucidere, lucrul acesta dovedește o incapacitate de a administra circumstanțele vieții. Sinuciderea este un mod egoist de a părăsi lumea. Nu doar egoist, dar și păcătos ! Trăim într-o vreme în care la fiecare 90 de minute un tânăr sau o tânără încearcă să se sinucidă. La fiecare 30 de minute unul reușește. Vis a vis de aceste date sunt multe de spus. Pe de-o parte este vorba de neîncrederea în puterea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, harul lui Dumnezeu este considerat ca fiind insuficient.
Uciderea asistată sau Eutanasia este o altă formă de ucidere. Unii o numesc ”moartea miloasă”. Felul acesta de moarte a fost adus în atenția publică de un doctor pe nume Jack Kevorkian. El ajuta persoanele cu boli terminate sau cu dureri extreme să-și sfârșească viața. Prin injectarea unei doze letale cauza moartea. Unele țări din lume au legalizat felul acesta de moarte.
Nu poate fi omisă uciderea prenatală sau avortul. Potrivit Bibliei, viața începe la fiecare moment în care este concepută de Dumnezeu (Psalmul 139: 13-16; Ieremia 1: 5).
UCIDEREA IMPLICĂ MAI MULT DECÂT OMORUL Orice crimă aduce cu ea penalitatea, ea implică elementul justiției (Matei 5: 21, 22). Când va veni Domnul Isus va aduce cu Sine judecata (Apoc. 20: 11-15).
Uciderea poate avea loc în minte și inimă și niciodată să nu-i vezi manifestarea în realitate. Cu toate acestea, în ochii lui Dumnezeu ucigașul este la fel de vinovat (Matei 5: 22; 1 Ioan 3: 15). Uciderea este mai mult decât un act al trupului, este o atitudine a inimii.
Posibilitatea nefastă a uciderii poate fi evitată prin legea dragostei și a iertării, legi care trebuie aplicate de toți oamenii !

A ȘAPTEA PORUNCĂ: Puterea distrugătoare a adulterului (Exod 20: 14)

cocarteuOmul este o creatură complexă. Dumnezeu a investit în noi ceea ce nu găsești în restul creației Sale.

Când Dumnezeu l-a făcut pe om, prima poruncă pe care i-a dat-o a fost aceasta: ”…creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l…” Cu toate că înmulțirea, multiplicarea vieții, a fost pusă în noi de Dumnezeu, ea a fost coruptă de păcat. Planul lui Dumnezeu a fost ca în interiorul familiei, între soț și soție, să se întâmple lucrul acesta. Orice altă formă, în afara relației maritale este păcat. La lucrul acesta se referă porunca a șaptea.

Când ne gândim la adulter, automat ne gândim la un bărbat care a fost necredincios față de soția sa sau la o femeie care a fost necredincioasă față de soțul ei. Însă, adulterul nu se rezumă doar la o vină în interiorul familiei, ci și în fața lui Dumnezeu. Trebuie să admitem că trăim într-o societate cu serioase probleme în privința aceasta.

Care sunt ariile acelea din viața mea pe care le pun în pericol prin păcatul acesta ?
Adulterul este un păcat împotriva următoarelor realități:

CĂMINULUI TĂU Cât de mult se poate distruge aici. De cele mai multe ori totul ! Când un bărbat și o femeie se căsătoresc, ei devin un singur trup (Genesa 2: 24). Atunci când unul dintre parteneri escaladează acest univers frumos gândit de Dumnezeu, acel singur trup este distrus și se face altul (1 Corinteni 6: 16).

Adulterul distruge încrederea. Trauma rezultată dintr-o asemenea experiență te va face să redescoperi cu greu frumusețea vieții de familie.

Căsătoria trebuie protejată de riscul enorm al preacurviei. Aceasta este avertizarea clară a apostolului Pavel (1 Cor. 7: 1-5).

Adulterul este un atac serios și asupra propriilor copii. Copiii lui David păcătuiesc asemenea tatălui lor. Așa s-a întâmplat cu Amnon și Absalom. Imoralitatea aceasta se coboară spre copii. Influența spirituală este compromisă. Copiii își pierd respectul pentru un părinte care își distruge familia pentru plăceri ilicite.

CARACTERUL TĂU Adulterul, chiar și la cei credincioși, este o forță care te atrage spre retrăirea experiențelor păcătoase. Când o dată acea linie a fost trecută, dușmanul va continua să atace în acea zonă. A face lucrul acesta a doua, și a treia, și a patra oară, nu va fi foarte greu pentru că voința a fost subjugată, iar paza a fost lăsată jos.

Adulterul poate fi comis chiar dacă nu este vorba despre o legătură fizică. Domnul Isus spunea că putem păcătui cu mintea și cu inima (Matei 5: 28).

Solomon spune că prețul plătit pentru un asemenea păcat este unul enorm (Proverbe 6: 26-29; 32, 33).

Comiterea adulterului va distruge mărturia. Natan îi spune lui David: ”…pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, săvârșind fapta aceasta, fiul care ți s-a născut, va muri.” (2 Samuel 12: 14).

Cum poate cineva să se păzească ? Iată ce spune Iov (Iov 31: 1) și Pavel (Filipeni 4: 8). În societatea zilelor noastre este foarte greu să lupți cu toți stimulii imorali. De aceea, fiecare este cea mai bună pază pentru propria viață !

SOCIETĂȚII TALE Cum merge familia, tot așa merge societatea. Când vedem familii distruse ne putem aștepta ca toată societatea noastră să fie în pericolul colapsului. Știați că fiecare mare imperiu a căzut ca un rezultat al imoralității în trup ? Ce se va întâmpla cu noi ? Depinde de ce vom face noi ! Să ne rugăm ca Dumnezeu să păzească familiile noastre.

Imoralitatea în viața membrilor bisericii distruge întreaga lucrare a lui Dumnezeu (1 Cor. 12: 26; 1 Cor. 5: 6). Nu poate fi vorba despre ceva privat.

Adulterul este și un păcat împotriva societății. Un mare om al lui Dumnezeu, George Campbell Morgan, evanghelist, păstor și învățător britanic a spus următoarele: ”Adulterul este un dușman al statului. Măreția unui popor depinde de puritatea și tăria oamenilor săi. În orice națiune unde relațiile maritale sunt violate cu impurități, virusul morții este sigur la lucru.”

Dorința lui Dumnezeu este ca acest fel de manifestări să nu fie între noi (Efeseni 5: 3).

SALVATORULUI TĂU Dintre toate motivele pentru care trebuie să mă feresc de săvârșirea unui asemenea păcat, acesta este cel mai mare (Genesa 39: 9). Dumnezeu a hotărât multe lucruri privitoare la acest păcat: era considerat un mare păcat (Genesa 20: 9), era pedepsit cu moartea (Levitic 20: 10), distruge cea mai vizibilă și apropiată imagine a relației cu poporul Său, căsătoria (Efeseni 5: 22, 23).

CONCLUZIE:

Umblă cu Dumnezeu
Respinge orice activitate sugestivă
Respinge relațiile neîngăduite
Contabilizează costurile
Iubește-ți partenerul

Pastor Ioan Cocîrțeu

http://www.baptist-tm.ro/a-saptea-porunca-puterea-distrugatoare-a-adulterului-exod-20-14/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-saptea-porunca-puterea-distrugatoare-a-adulterului-exod-20-14/

A PATRA PORUNCĂ

A OPTA PORUNCĂ – Condamnarea dumnezeiască a furtului (Exod 20: 15)

cocarteu

Este foarte probabil ca cei mai mulți dintre noi să fi avut de-a face cu furtul cel puțin o dată în viață. Să fim furați sau să fii furat. Se estimează că sute de milioane de dolari sunt pierdute anual prin furtul de bunuri și servicii. Lucrul acesta reclamă faptul că este o înclinație de nestăvilit în existența societății noastre de a fura. Dumnezeu a avut în vedere o asemenea pornire a cărnii și a condamnat-o. El a dat legi și porunci prin care condamnă și declară că lucrul acesta este păcat.

FURTUL ESTE O VIOLARE A LEGII

Atât în legile divine, cât și în legile umane există o înfierare a furtului. El atrage după sine pedeapsa.

E lesne de înțeles faptul că furtul operează în lumea bunurilor materiale, ceea ce implică înțelegerea corectă a lucrurilor.

Fiecare om trebuie să aibă o înțelegere corectă a noțiunii de avuție. Dumnezeu a autorizat două metode primare prin care oamenii, în mod legitim, să-și dobândească posesiunile lor. Când suntem angajați în aceste două mijloace pentru a obține avutul nostru, ne găsim pe drumul corect. Notați care sunt acestea:

Avuție obținută ca o răsplată pentru muncă. Contrar credinței populare, munca nu este un blestem. Ea este mijlocul gândit de Dumnezeu pentru a obține resursele de care avem nevoi pentru a trăi în lumea aceasta. Prin munca noastră noi Îl glorificăm pe Dumnezeu (2 Tes. 3: 10).

Avuție obținută ca o moștenire, ca un dar. Să primești bunuri sau posesiuni ca pe o generozitate a altora. Practica de a lăsa drept moștenire ce ai primit de la Dumnezeu urmașilor tăi, este o practică biblică. Trebuie spus că lucrul acesta necesită multă înțelepciune și discernământ. Da, Dumnezeu alege să binecuvânteze viața noastră și în felul acesta.

În același timp există și un înțeles greșit al avuției. Lucrul acesta nu trebuie definit prea mult. Simplu, a lua ceea ce nu îți aparține ție ca fiind al tău. Dumnezeu condamnă furtul și pretinde să fie abandonat împreună cu alte lucruri ale firii (Efeseni 4: 28).

FURTUL ESTE O VIOLARE A CREDINCIOȘIEI

Furtul și credincioșia nu pot să domnească împreună. Cine este credincios nu fură și cine fură nu este credincios.

Aici ajungem într-o altă zonă, într-un alt domeniu, cel al serviciilor, al profesiilor.

În calitate de angajați, furtul se materializează în a lua din ce nu este al tău. A vinde fără știrea conducerii, a falsifica pontajul, chiar a pierde timpul la locul de muncă, sunt doar câteva ilustrări a ceea ce putem comite în poziția de angajați. Conform unui sondaj s-a constat că 48 % dintre toți angajații au luat ceva de la locul de muncă. Învățătura apostolului Pavel din Coloseni 3: 22-24 este clarificatoare.

Ca angajatori, responsabilitatea nu este deloc mai mică. Când un angajat este neplătit pentru munca lui sau tratat necorespunzător, și aceasta este o formă de furt. Dumnezeu a lăsat principii clare care să fie urmate de angajatori (Coloseni 4: 1).

Ca etică, ne putem face vinovați de furt în aspecte variate ale vieților noastre. De exemplu: ținerea promisiunilor, onorarea angajamentelor, înapoierea lucrurilor împrumutate, plătirea taxelor, etc.

FURTUL ESTE O VIOLARE A DRAGOSTEI

Ne referim la dragostea față de Dumnezeu. Trebuie să recunoaștem că mai este o formă a furtului de care ne putem face atât de vinovați. Să-L furi pe Dumnezeu.

Gândiți-vă la furtul zeciuielii (Maleahi 3: 8-10). Dumnezeu ne-a dat atât de mult. Din ceea ce ne-a dat trebuie să-I dăm înapoi (1 Cor. 16: 2; 2 Cor. 9: 1-7).

Trebuie să fie amintit și furtul timpului. Timpul nostru este prețios și puțin, din această cauză el trebuie folosit pentru gloria lui Dumnezeu.

Poate fi amintit și un alt aspect al furtului. Să furi talentele și darurile lui Dumnezeu din viața ta pentru a le folosi în scop personal. Ele ne sunt date în custodie ca să fie folosite pentru gloria Lui.

CONCLUZIE:

Precauția fiecăruia trebuie să fie sporită. Ne putem face vinovați de o formă sau alta a furtului.

Dumnezeu eliberează și păzește sufletele noastre !

Pastor Ioan Cocîrțeu

http://www.baptist-tm.ro/a-opta-porunca-condamnarea-dumnezeiasca-a-furtului-exod-20-15/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-opta-porunca-condamnarea-dumnezeiasca-a-furtului-exod-20-15/

A NOUA PORUNCĂ – Grija pentru reputația semenilor (Exod 20: 16)

cocarteu

Cea de-a noua poruncă din Lege, are a face cu controlul asupra limbii. Un lucru foarte important, dar extrem de dificil. Iacov ne spune că limba nu poate fi îmblânzită de nici un om (Iacov 3: 1-8). Cu toate acestea, apostolul Pavel ne amintește că putem totul prin Hristos care ne întărește (Filipeni 4: 13). Așadar, nu este nicio scuză pentru o limbă scăpată de sub control.

Foarte puțini oameni realizează puterea distructivă a limbii umane. Din cauza unei vorbiri defăimătoare, au fost distruse multe familii, au fost știrbite multe reputații și chiar nenumărate vieți au fost ruinate. Cu o mică bucată de mușchi așezată în gura noastră, putem binecuvânta sau blestema, vindeca sau răni, iubi sau calomnia-toate depind de cum o folosim. Dumnezeu spune să nu ne facem vinovați de minciună față de semenii noștri cauzându-le suferința. Reputația lor este în mâinile noastre.

REPUTAȚIA ESTE O POSESIUNE VALOROASĂ

Potrivit Cuvântului, „un nume bun” sau reputația este mai „valoroasă decât bogăția sau decât untdelemnul mirositor” (Prov. 22: 1, Eclesiastul 7: 1).

Reputația determină nivelul de respect pe care-l primești. Nimeni nu-și investește încrederea într-o persoană dezonorantă și dezamăgitoare. În schimb, acordăm respect acelor oameni despre care n-am auzit nici o remarcă negativă. Un astfel de om a fost Domnul Isus (Luca 2: 52). Trebuie să facem tot ce ne stă în putință să păstrăm numele bun. Atunci când l-am pierdut, odată cu el am pierdut și respectul. Se merită să luptăm pentru integritate și decență !

Reputația determină nivelul de răspuns pe care-l primești. Orice credincios vrea să fie respectat ca și credincios. Vrem să avem o mărturie care să fie respectată și să primească răspunsul așteptat. Există o lege nescrisă: Felul de răspuns pe care-l putem aștepta va fi întotdeauna determinat de felul de viață pe care alții îl văd în noi. Reputația este formată din ceea ce cred alții despre noi și caracterul pe care-l avem. Ea este rezultatul direct al caracterului nostru. Noi nu putem fi responsabili pentru ceea ce fac alții cu reputația noastră, dar trebuie să fim răspunzători pentru ceea ce facem noi cu reputația altora.

REPUTAȚIA POATE FI DISTRUSĂ PUBLIC

Lucrul acesta este extrem de serios. Când noi subminăm reputația altuia prin cuvintele pe care le spunem, ne facem vinovați de distrugerea credibilității acelei persoane în fața altora. Ne facem vinovați de a fi făcut un rău nespus de mare în ce privește viața și lucrarea cuiva prin cuvintele pe care le-am spus. Cuvintele unei mărturii false pot fi iertate, dar niciodată nu pot fi uitate de cei care le-au auzit.

Lucrul acesta este și cât se poate de trist. Bineînțeles, sunt mai multe moduri prin care oamenii se fac vinovați de folosirea limbii împotriva altora. Ne putem gândi la câteva:

-bârfa = comunicarea unor lucruri false și injurioase la adresa reputației unei persoane.

-minciuna = lucruri false prezentate deliberat ca fiind adevărate. Omul se face vinovat de minciună. 67% nu cred în adevărul absolut.

-criticismul = lucruri rostite despre acțiunile, căile și faptele cuiva în efortul de a răni reputația cuiva. Se spune că vulturii nu văd nimic decât numai ce se întâmplă în jurul morții. Nu văd florile, nu văd iarba, nu văd viața din jur. Ținta lor este orientată numai spre ce este moarte.

-flatarea = să spui ceva care să măgulească, dar pe care nu l-ai spune niciodată în absența respectivului. Flatarea este folosită adesea ca să obții ceva de la cineva. Ea este o minciună.

-exagerarea = să exagerezi lucrurile ca să pară mai bine.

Putem vorbi și despre un păcat în acest caz. Când săvârșim astfel de lucruri, ne facem vinovați înaintea lui Dumnezeu (Lev. 19: 16, 17; Prov. 12: 22).

REPUTAȚIA TREBUIE PROTEJATĂ VIGUROS

Se impune o datorie în dreptul fiecăruia, și anume să confruntăm clevetirea. Fii ferm împotriva clevetirii. Descurajeaz-o ! De fapt, cine defăimează pe alții în fața ta, te va defăima și pe tine în fața altora.

Mai mult, fă ceva ce sigur nu greșești. Spune-i Domnului cauza cuiva și gândește-te bine la următoarele întrebări: Este adevărat ce am auzit ? Va ajuta pe cineva ce știu ? Este motivator ce transmit mai departe ? Este necesar să știu ce se dorește a mi se spune ?

Iubiți-vă unii pe alții !

Pastor Ioan COCIRTEU

https://ardeleanlogos.wordpress.com/wp-admin/post-new.php?post_type=page

A merge sau a nu merge la biserică?

A merge sau nu la biserică? - foto de Robert G Allen de la Pro Image Photography - preluat de pe unsplash.com

Întrebarea aceasta cred că s-a auzit de mai bine de 10 ani. Am crescut într-o familie de slujitori ai lui Dumnezeu și pe măsură ce creșteam am fost și eu implicat în cadrul bisericii în diferite slujiri. Am văzut, de fapt, că în mintea mea, cu cât căpătam mai multă înțelepciune, vedeam lucrurile dincolo de perdeaȘi ceea ce am văzut nu mi-a plăcut.

 

Nu mi-a plăcut ipocrizia aceea de a vedea pe oameni că spun un lucru și apoi să vezi că fac cu totul altceva. Nu mi-a plăcut legalismul sau atitudinea de judecată a altora. Peste timp, m-am lăsat ademenit într-un cadrul al minții că… aș putea avea o umblare măreață cu Dumnezeu și o relație cu Isus atâta timp cât mențineam timpul meu de liniște și viața de rugăciune vii în viața personală… și atâta timp cât le făceam în felul meu.

Te simți și tu la fel? Te afli și tu cumva în acest cadru de mentalitate?Ocazional mă aventuram și ieșeam din biserică să vizitez alte biserici ici și colo. Dar niciodată nu m-am simțit confortabil cu un aspect sau altul. Întotdeauna parcă era ceva la care am permis să mă țină departe.

După ani la rând am folosit și eu alte scuze de a nu frecventa biserica: eram obosit după o perioadă lungă de muncă, sau că aveam nevoie de timp care să îl petrec cu familia mea. Doar că nu am folosit niciodată aceste scuze atunci când era ceva ce vroiam să fac, cum ar fi să mă duc la o sală de fitness sau să îmi iau o vacanță.

În fond, am folosit o scuză sau alta de a nu mă implica în nici o biserică.

Când am ajuns să realizez și să înțeleg ceea ce era dincolo de propria mea perdea, și eu eram un ipocritDa, o admit, recunosc! Dincolo de perdeaua mea eu îi judecam pe alții pentru atitudinile lor sau pentru ceea ce au făcut sau nu au făcut.

Adevărul este acesta: toată lumea are problemeFiecare biserică are probleme. Bisericile sunt conduse de oameni. Și oamenii sunt oameni și sunt păcătoși, inclusiv eu însumi.

Diferența dintre ei și mine era simplă: ei încercau măcar să observe părtășia cu alți creștini și să slujească Domnului.

Cu ceva ani în urmă aceasta a început să devină ca o povară asupra mea: trebuia să-mi ajustez atitudinea mea și să mă debarasez de ipocrizia mea și să devin implicat.

Acum că sunt într-o biserică și sunt implicat într-o slujire, încă mai văd oameni care fac și spun lucruri și ei nu sunt neapărat de acord cu acestea. Sau poate ei fac ceva pe care eu aș trata în mod diferit. Și sunt 100% sigur că unii vor spune exact același lucru despre mine. Diferența acum este pe două planuri:

1. Realizez că nici eu nu sunt perfect, și sunt 100% sigur că la cei din jur nu le place felul în care spun sau mânuiesc lucrurile uneori.

2Valoarea părtășiei și a prieteniei este atât confortantă cât și bună pentru sufletul meu spiritual. Nu doar că pot vorbi cu cei care au nevoie de ajutor, dar pot vorbi și cu cei care mă pot ajuta și pe mine personal.

Mai devreme acționam pe cont propriu – tratând lucrurile dure ale vieții prin propriile puteri – pe când acum am mulți frați și surori în Hristos care îmi susțin spatele. Există un confort în număr mare!

Așa că… pune și tu un stop la scuze. Oprește-te din a mai judeca și uită de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Îți promit că dacă te alături sau începi să participi în cadrul unei biserici care crede în Biblieîn care se învață Biblia, o să fie mai puține daune produse în tine în acea biserică decât dauna care va avea loc când tu și familia ta stă în afara bisericii.

Nathan Tabor, imagine preluată de pe site-ul nathantabor.com

Notă: Materialul de mai sus este o adaptare personală a unui articol scris de Nathan Tabor (foto alăturat) în Christian Post, lucruri cu care m-am identificat și eu personal. Nathan locuiește în North Carolina, SUA, împreună cu soția și fiica lor. El a fondat și deține o serie de afaceri încă din anul 1999, însumând peste $150 milioane în vânzări. Anumite strădanii ale sale au fost copleșite de succes în timp ce altele au fost eșecuri epice. El este pasionat cu privire la aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu în viața sa personală și profesională și în a-i ajuta pe alții să facă la fel, în calitatea sa de consultant și antrenor în domeniul extinderii afacerilor. Pentru a afla mai multe despre el, vizitați site-ul său NathanTabor.com. Dacă citați acest material în altă parte, rog să specificați sursa, adică acest blog. Mulțumesc!
a_merge_sau_a_nu_merge_la_biserica_lumea_cre_s_tina_in_care_traim&utm_term=2017-06-26

A ÎNVIAT, NU ESTE AICI

“Nu vă spăimântaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră.” Marcu 16:6)

mihai sarbuCred că cel mai extraordinar ”buletin de știri” transmis vreodată în Univers a fost cel din dimineața învierii Domnului Isus. Scurt și concis, clar și cu impact mesagerul cosmic a proclamat pentru cei ce au venit să-L caute pe Fiul lui Dumnezeu într-un mormânt rece că: ”a înviat, nu este aici!” Și ca să nu existe nici o suspiciune asupra adevărului, interlocutorii sunt invitați să se convingă: ”iată locul unde îl puseseră.” (Marcu 16:6). Vestea aceasta avea să schimbe cursul istoriei și destinul a milioane de oameni. Contestat la început, privit cu îndoială chiar și de ucenici, învierea avea să fie cel mai argumentat eveniment din istorie. A fost profețit de Scriptură și dovedit de mormântul gol. L-au proclamat îngerii, l-au recunoscut dușmanii și – după două mii de ani – urmașii  încă vorbesc cu curaj despre Cel Viu. Ce-ar trebui să  înțelegem că s-a întâmplat în dimineața Învierii? Ce ne spune/învață Scriptura despre felul în care Dumnezeul cel veșnic a condus lucrurile ca Învierea să reprezinte:

1. Cea mai grandioasă manifestare a puterii lui DumnezeuCineva a explicat că în dimineața Învierii Dumnezeu a acționat a doua oară asupra materiei și a generat un nou tip de materie nesupusă spațiului și timpului și nici degradării sau morții. Domnul Isus cel Viu era ”aici și peste tot.”  A intrat prin ușa încuiată în camera unde se aflau ucenicii și a știut ce a gândit Toma deși nu era prezent acolo. Urmașii Lui predică fără teama și spun că: ”despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos.” (1Cor.15:15) și că ei trăiesc: ”prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.” (Col.2:12). Când au fost amenințați și persecutați pentru Evanghelia ce o propovăduiau aveau să exclame și să explice că mesajul lor este în exclusivitate despre:  ”Acest Isus”  pe care ”Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi Mântuitor!” (F.A. 5:31). Este exact ce scrie și poetul creștin când proclamă că: ”Zarul de pe mormânt s-a rupt, / Sfârșitu-s-a lupta cea grea. / Moarte puterea-ți frântă e, / a vieții e-nvingerea.” (C.Ev.#345). Aleluiaaaaaaaaaa! Slavă Domnului care a biruit moartea: ”Cu moartea pe moarte călcând / Și celor din morminte / Viață dăruindu-le!” (Imnul Învierii). Ia o pauză și mditează la ceea ce a făcut Dumnezeu, iar apoi gândește-te serios la:  ”puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui” (Fil.3:10). Fii gata să trăiești sub autoritatea Celui Înviat tot restul vieții.

2. Cea mai generoasă provocare”A provoca” înseamnă: ”A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui, a stârni.” (DEX). Este ca un impuls ce nu te lasă indiferent față de un eveniment care s-a întâmplat și te determină să iei atitudine pro sau contra. Vorbind despre înviere și despre întâlnirea cu Cel Viu apostolul avea să mărturisească faptul că scopul vieții lui este: să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui.” Oare de ce?  ”Ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi.” (Fil.3:10-11). Cât de generos este Domnul! Îți pune la dispoziție cea mai extraordinară putere din Univers și te provoacă să o folosești ca să fi biruitor în orice situație prin care treci. Întărește acest adevăr la Înălțare când își asigură urmașii proclamând:  “Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile … și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Mat.28:19-20). Nu te grăbi să treci cu ușurință peste provocarea Fiului lui Dumnezeu. El te cheamă să trăiești și să slujești la nivel de excelență cu decență și demnitate și Îți dă și rețeta ca să reușești: ”Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Gal.5:25). Încearcă și fă-ți partea ta. El nu se va lăsa dator nicicând. Este și chemarea omului lui Dumnezeu care te îndeamnă: ”Tu urmaș al lui Christos / Ca să lupți te cheamă. / Drumul e croit de mult / Să te-avânți făr’ teamă. / Harul Său îți e de-ajuns / Și apoi cum am mai spus: / Căci Isus trăiește-n veci, / Aleluia, Amin!” (C.Ev.#697). Ridică-te și pornește! Înaintea ta merge Cel ce a biruit moartea. Nici nu trebuie mai mult.

3. Cea mai glorioasă perspectivăApostolul neamurilor în demonstrația învierii concluzionează că: ”acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.” (1Cor.15:20). Un Mântuitor mort nu înseamnă prea mult, te poate conduce până la cimitir. Un Salvator Viu îți oferă cea mai glorioasă perspectivă posibilă: viața veșnică. Primul fruct (pârga) s-a copt deja el anunțând recolta ce urmează. În DEX ”Pârga” reprezintă ”Cele dintâi fructe sau roade dintr-un an; roade timpurii.” Este ca și cum apare un nou produs și se testează prototipul. Dacă trece cu bine va fi omologat și inaugurată producția de serie. La Înviere ”Prototipul” a fost testat și a reușit să treacă cu bine toate probele. Suntem în așteptarea ”producției de serie” care se va întâmpla când: ”Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” (Rom. 8:11). Nu-i poveste și nici basm. Este Cuvântul adevărat al lui Dumnezeu care ne asigură că: ”însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tes.4:16-17). Wow! Ți se taie respirația la gândul acesta. Ce veste extraordinară și ce perspectivă fără egal îți oferă Cel Înviat! Să te bucuri de ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.” (P.Ispirescu – Basme) la modul real. Poetul creștin merge cu imaginația la superlativ și înțelege ce se va întâmpla în momentul acela: ”Sunați trompete cu putere,  / Treziți-vă în zori de zi  / Vestiți spre poli și emisfere  / C-a fost în lume o’nviere  / Și încă una va mai fi.  / Când cei ce au primit Cuvântul  / Ieșind ca crinii din noroi  / Vor părăsi pe veci mormântul  / Și-l vor întâmpina pe Sfântul  / În pragul lumii celei noi!” (P. Dugulescu – A fost în lume o-nviere). Aceasta te așteaptă și pe tine dacă rămâi până la sfârșit sub autoritatea Domnului Isus. Cerul va fi trist fără tine, iată de ce insist să-ți pui viața în rânduială ca să ne întâlnim cu El în glorie.

RUGĂCIUNE

”Dumnezeule, … Îţi voi aduce jertfe de mulţumire. Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.” (Ps.56:12-13)

Mihai Sarbu

http://www.baptist-tm.ro/a-inviat-nu-este-aici/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-inviat-nu-este-aici/

A fost deschis mormântul lui Iisus – Ce vom găsi înăuntru?

download

Dintre toate proiectele de restaurare, acesta este „alfa și omega”, scrie The Washington Post despre eforturile de salvare a celui mai sfânt mormânt dintre toate mormintele sfinte, cel al lui Iisus Hristos.

Bineînţeles, totul stă sub umbra unui mare „dacă”, având în vedere că nimeni nu știe unde a fost îngropat de fapt Iisus. Cu toate acestea, cele mai multe indicii se îndreaptă spre Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim, unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din lume, un loc în care credinţa se împletește cu pasiunea, misterul și miracolele. Aceasta este poate prima observaţie pe care o poţi face ca turist în Ţara Sfântă. Amestecul dintre un oraș viu, axat pe turism și comerţ religios, cum este Ierusalimul, și istoria violentă a ultimelor zile din viaţa lui Iisus îmbibată în praful care se ridică de pe străzile acestui oraș și se așază pe sandalele sutelor de mii de turiști și vânzători, ajunge să vorbească mai mult despre prezent decât despre trecut, mai mult despre pasiunea oamenilor pentru promisiunea miracolului decât despre credinţă.

Nu ar trebui poate atunci să ne mirăm că aceeași pasiune va fi investită și în jurul actualelor lucrări de restaurare. Pentru următoarele nouă luni de zile, o echipă de restauratori de la Universitatea Naţională Tehnică din Atena, care a lucrat și la restaurarea Acropolelor din Atena, va trebui să restaureze micuţa capelă construită peste ce a mai rămas din peștera unde credincioșii cred că a avut loc cel mai mare miracol pe care omenirea îl va trăi vreodată – învierea lui Iisus. Intervenţia s-a lăsat așteptată timp de câteva decenii, până când a devenit pericol public, cu riscul ca biserica să fie închisă. Astfel, cele patru confesiuni religioase care au drepturi asupra bisericii (catolică, greco-ortodoxă, armeană și coptă) a trebuit să se pună de acord asupra proiectului, fiind nevoie și de binecuvântarea Papei și a Patriarhului ecumenic de la Constantinopol, cât și de angajamentul regelui Abdullah II al Iordanului, care are rol de protector al siturilor sfinte din Ierusalim, și care va acoperi cheltuielile de 3,4 milioane de dolari. „Atmosfera este specială…. Avem franciscani, armeni, greci, musulmani și evrei. Sperăm și ne rugăm să fie un mesaj că imposibilul poate deveni posibil. Cu toţii avem nevoie de pace și de respect reciproc”, a declarat Patriarhul grec al Ierusalimului, Theofil al III-lea.

Atmosfera specială este îmbibată și de anticipaţia descoperirii, dezvăluie cei de la National Geographic, care au primit permisiunea de a face parte din echipa de restaurare. Pentru a repara biserica, care se prăbușește sub propria greutate, echipa trebuie să intre în ruinele mormântului până la ceea ce se cheamă Piatra Sfântului Mormânt. Acolo restauratorii vor ridica lespedea pe care au îngenunchiat, au plâns și s-au rugat milioane de credincioși și pentru prima dată în 200 de ani se vor uita înăuntru. Întrebarea stă pe buzele tuturor: ce vor găsi înăuntru și ce va însemna asta? Depinde pe cine întrebăm. Din ce în ce mai mult, povestea începe să se alinieze mai vechiului binom religie-știinţă, dar, interesant, fără a se identifica însă izul de conflict.

Miza pentru oamenii de știinţă

Pentru oamenii de știinţă, arheologi și teologi deopotrivă, interesul și entuziamul este transparent și de înţeles. Oameni cu expertiză, dotaţi cu radare puternice, drone, scannere cu laser și alte echipamente de ultimă oră vor vedea pentru prima dată cum arăta mormântul original, conservat sub lespedea de marmură, așezată în anul 1555 pentru a-l conserva. În Biserica Sfântului Mormânt arheologia nu și-a găsit niciun loc, nu doar din cauza clericilor supraprotectori ci și din cauza secolelor de tradiţie care au făcut ca acest loc să fie unul de închinare, nu de săpături, unul în care misticismul este binevenit, nu scepticismul.

Acest loc a fost identificat ca locul de înmormântare al lui Iisus când arheologia ca știinţă nici nu exista, după care tradiţia creștină și lipsa unor dovezi convingătoare care să indice alte locaţii mai bune din punct de vedere al acurateţii istorice au lucrat întru fundamentarea acestei idei. Locul iniţial a fost identificat de mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena, printr-o întâmplare miraculoasă, dar nimeni nu poate ști sigur că locul a fost bine ales, mai ales că întâmplarea s-a petrecut în anul 325, deci la sute de ani de la moartea lui Iisus. Prin porunca lui Constantin a început în anul 326 zidirea primei biserici în acest loc, pe ruinele unui templu ridicat de împăratul Adrian zeiţei Afrodita. Dintre cei care cred că acesta este locul unde a murit Iisus, unii susţin că Adrian ar fi ridicat templul pe el tocmai pentru a-i împiedica pe creștini să vină să se închine aici. Însă, această gândire nu are nici măcar suportul biblic – chiar dacă astăzi există o întreagă tradiţie a închinării la moaște, sprijinită de marile confesiuni creștine, nu a fost așa dintotdeauna. „Ucenicii și primii creștini nu au considerat important să facă pelerinaje la mormântul Mântuitorului sau să păstreze obiectele vestimentare care I-au aparţinut. Niciunul dintre sfinţii apostoli nu a avut ideea de a păstra ceva de la un alt coleg de slujire pentru a primi astfel o frântură din „harul” acestuia. Dimpotrivă ei au fost contra a tot ce ar fi atras atenţia asupra lor, mărturia lor fiind cât se poate de clară – „nu am dorit să știu între voi nimic altceva decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2)”, nota pastorul Adrian Neagu.

Citește mai mult http://semneletimpului.ro/

A fost deschis mormântul lui Iisus – Ce vom găsi înăuntru?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-fost-deschis-mormantul-lui-iisus-ce-vom-gasi-inauntru/

A DOUA PORUNCĂ

”Interzicerea imaginii despre Dumnezeu”
Exod 20: 4-6

cocarteuAdesea au fost considerate, în mod eronat, ”regulile” lui Dumnezeu. Lista Lui învechită cu ce să faci și ce să nu faci, ceva ce conduce la un mod de viață caracterizat de vinovăție și de legalism.

Cele zece porunci pot fi numite pe drept tiparul lui Dumnezeu pentru cea mai bună viață posibilă. Ele conțin înțelepciunea și prioritățile de care are nevoie orice om pentru a avea parte de binecuvântări pe plan relațional, spiritual și social.

Porunca a doua a fost dată pentru singurul motiv de a-l preveni pe om să facă anumite obiecte pe care să le folosească în închinare.

Cum ar trebui să ne gândim la Dumnezeu ? Nu doar că nu ni-L putem imagina într-un mod adecvat, pentru că El este mai mare decât putem cuprinde noi, cu mintea noastră, dar nici nu ne încredem în ceva ce ne-ar sugera imaginația noastră cu privire la El, pentru că obiceiul păcătos al minții umane e să-L micșoreze pe Dumnezeu.

CONȚINUTUL INTERZICERII

Dumnezeu spune foarte clar, în termeni care nu suportă altă interpretare, că a-ți face un chip, o imagine, care să primească închinarea, este interzisă. Nu icoane, nu statuete, nu crucifixuri, nu alte lucruri din această categorie, pentru că Dumnezeu le interzice !

Din cele mai timpurii zile ale civilizației umane, omul și-a făcut idoli, reprezentări ale imaginii lui Dumnezeu ca prin ele să se închine. Idolatria a fost întotdeauna slăbiciunea poporului Israel (Exod 32: 1-14).

Să iei piatra, să iei lemnul, să iei metalul, plasticul sau sticla, pânza sau hârtia și prin ele să făurești imaginea lui Dumnezeu ! (Ieremia 10: 3, 4; Isaia 46: 5-7). Din acest fel greșit de abordare, rezultă cel puțin două lucruri:

Primul ar fi legat de incapacitatea și ignoranța de a-L cuprinde pe Dumnezeu. Dumnezeul cel atotputernic nu poate fi limitat la piatră, lemn sau metal. El este Duh (Ioan 4: 24). Cum poate micul om să-L imagineze pe marele Dumnezeu.

A doua problemă ține de posibilitatea omiterii și chiar a parțialității. Ce fel de persoană Îl socotești a fi ? Blând, smerit și calm ? Bun și dispus să ierte ? Ai uitat cum a scos biciul, cum a despicat pământul sau cum a coborât focul din cer ? În întreaga descoperire de Sine a lui Dumnezeu, există o combinație a milei și a purității, a pasiunii și a puterii, dar și a răbdării în revărsarea mâniei și a severității în judecată.

Oamenii idolatrii cred că idolii lor sunt adevărați dumnezei. Cad în fața lor, se roagă lor, jertfesc și sunt gata să dăruiască. Însă, lucrul acesta Îl cere numai Dumnezeu. Dorința Lui pentru om este ca fiecare să intre într-o relație vie și personală cu El. Nu vrea să ne dăm devoțiunea noastră unui dumnezeu fals. Într-adevăr, în închinare noi dăm și primim ! Ce poți primi de la o materie inertă ? Inteligența noastră merită mai mult.

MOTIVAȚIA INTERZICERII

Toate motivațiile acestei interziceri sunt în Dumnezeu. ”Eu sunt ceea ce sunt” spunea Dumnezeu. ”Nu un idol este Dumnezeul Tău, ci Eu !” pare să spună Dumnezeu. Nu ceva cu un început, ci Eu, cel fără de început. Nu ceva ce este degradat în timp, ci Eu, Cel care rămân același. Nu ceva care poate fi doar pentru decor, ci Eu, Cel suveran. Meditează la Ființa Mea și rămâi copleșit.

Nu există o declarație mai bogată a relației de dragoste dintre Dumnezeu și cei răscumpărați de El, decât în cuvintele simple ”voi fi Dumnezeul tău”. ”Eu sunt Iehova, Dumnezeul legământului”. Creația și legământul împreună, Îi dau lui Dumnezeu un drept dublu la supunere din partea noastră.

Israeliții erau poporul lui Dumnezeu și El nu tolera ca cineva să se interpună în acea relație. Dumnezeu nu accepta ca un idol, o imagine, o altă persoană să-I ia locul Lui pe tronul inimii (Isaia 45: 5).

CONSECINȚA INTERZICERII

În măsura în care această poruncă nu este luată în serios, consecințele nu vor întârzia să apară. Când cinstim un lucru sau orice altceva în poziția pe care o merită numai Dumnezeu, idolul acela nu va putea să ne scape de mânia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu spune că va pedepsi copiii pentru păcatul părinților. Scriptura este clară în privința aceasta (Deuteronom 24: 16). Ceea ce este scris aici este următorul adevăr: Păcatul părinților lasă semn și în viața copiilor.

Poate nu ne facem vinovați de a avea idoli din piatră sau lemn, dar avem obiceiurile, tradițiile, activitățile, oamenii și posesiunile care sunt plasate înaintea lui Dumnezeu. Nu putem decât să ne verificăm viața, iar dacă ceva este vinovat în noi, sângele Domnului Isus Hristos ne spală de orice păcat.

Pastor Ioan Cocîrțeu

A CINCEA PORUNCĂ

download

”Cinstirea părinților” Exod 20: 12

cocarteuÎn ziua de azi sunt tot mai mulți copii care nu-și respectă părinții în măsura cerută de Scriptură. De prea multe ori părinții sunt socotiți ca fiind adevărate obstacole în calea succesului imaginat de copii.

Cea de-a cincea poruncă, aduce în atenția noastră principiul lui Dumnezeu care determină relațiile dintre noi. E important de reafirmat că familia este instituția de bază a societății. Nici o națiune sau comunitate de oameni nu poate fi mai puternică decât puterea familiilor ce o formează. Așa cum este familia, așa este națiunea, comunitatea sau biserica.

În familie, Dumnezeu a stabilit o ordine care trebuie urmată cu strictețe. Soțul, tatăl, este capul familiei care trebuie să se supună, el însuși, în fața voii lui Dumnezeu. Soția, mama, trebuie să se supună soțului, nu ca o sclavă, ci ca un ajutor potrivit. Copiii trebuie să se supună părinților pentru că doar atunci vor fi binecuvântați. Dacă această ordine va fi respectată, Dumnezeu va binecuvânta familia.

ESTE UN RESPECT CARE SE CERE. Acest verset face referire la un anumit mod în care trebuie priviți părinții de către copiii lor. Pavel spune în Efeseni 6: 2: ”Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”. A onora înseamnă a-i da o mare greutate, a-l socoti ca fiind ceva valoros. Fără nici un rabat, copiii trebuie să se raporteze la părinți cu mare respect. E locul unei adresări directe pentru fiecare copil în parte ! Părinții nu sunt doi oameni care vor să-ți ruineze bucuriile copilăriei. Ei au fost așezați de Dumnezeu în viața ta ca să te crească până ajungi la maturitate… Da, copiii trebuie să asculte de părinți. Când nu o fac, de fapt ei refuză să se supună chiar și Domnului (Coloseni 3: 20).

Personal, aș vrea să dau timpul înapoi, cu ceea ce știu acum. Aș vrea să fiu un copil exemplu, dar nu se mai poate… Este atât de rușinos să vezi un copil care-și necinstește părinții.

Pe măsură ce creștem, noi trebuie să continuăm în a ne trata părinții cu mare respect. Este adevărat că poate părăsim casa părintească potrivit textului din Genesa 2: 24, dar chiar și așa respectul față de ei trebuie să fie mereu prezent în mintea noastră. Nici un copil nu are voie să nesocotească sacrificiul părinților pentru creșterea lui. Domnul Isus a fost un mare exemplu și în privința aceasta. În Luca 2: 51 citim că le era supus părinților. În Ioan 19: 27 Își onorează mama.

Foarte mulți tineri refuză sfaturile părinților și ca un rezultat experimentează multe probleme. Părinții întotdeauna sfătuiesc din multa lor experiență. Experiența este mult mai înțeleaptă decât ignoranța. Ei știu ce este bine și ce este rău !

ESTE UN RESPECT CARE SE CÂȘTIGĂ. Acest verset vorbește deopotrivă și copiilor și părinților. Copiilor le va fi foarte greu să-și cinstească părinții care nu trăiesc o viață vrednică de cinste. Sunt cel puțin trei lucruri prin care părinții pot să-și câștige respectul copiilor.

Părinții trebuie să-și amintească faptul că orice copil va respecta o viață care este trăită cu credincioșie. Copiii trebuie să-și vadă părinții trăind cu cele mai bune motivații și interese în inimă. Să nu așteptăm ca ei să fie credincioși când noi nu suntem !

Ca părinți ne putem aștepta la respect când suntem corecți. Asta înseamnă că suntem fermi în ceea ce spunem, dar și temperați în acțiunile noastre prin dragoste. Lucrul acesta implică două metode. Disciplina-sunt părinți care cred că răspunsul la orice infracțiune a copilului este bătaia. Lucru greșit ! Libertatea-sunt alți părinți care permit copiilor lor să facă tot ce vor. Din nou, lucru greșit ! Aceste două metode reprezintă extremele. Noi trebuie să găsim metoda de mijloc (Prov. 13: 24; 29: 17). AVERTIZARE: Copiii nu vin cu manual de folosire !!!

Părinții primesc respectul copiilor când copiii vor vedea că viața părinților se investește în ei.

ESTE O RĂSPLATĂ CARE VA FI ASIGURATĂ. Versetul acesta conține și o promisiune pentru cei care-și cinstesc părinții.

Cine-și onorează părinții are promisiunea de a avea zile multe pe pământul acesta. Cred că lucrul acesta poate fi luat literar. Dacă lucrul acesta este adevărat, și este, atunci putem spune că refuzul de a asculta de părinți poate avea ca rezultat vieți mai scurte.

Dumnezeu nu a promis doar zile lungi, ci și zile fericite, binecuvântate.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru părinții noștri.

FIȚI BINECUVÂNTAȚI PĂRINȚI, FIȚI BINECUVÂNTAȚI COPII !

Pastor Ioan Cocîrțeu

http://www.baptist-tm.ro/a-cincea-porunca/#more-15754

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/a-cincea-porunca/

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: