Închide

Abuzatorul sexual e un om respectabil

download

Nu vreau să dau titluri pompoase scrierilor mele care să atragă, dar pornesc de la un adevăr confirmat cu vârf și îndesat în orele de consiliere. Vreau să spulber fără milă dacă se poate un mit și anume că abuzatorul sexual e un obsedat sexual vizibil, un om ce are o figură specifică și care pândește femei pe la colțuri.

În cele mai multe situații abuzatorul sexual e o persoană de încredere, un om respectabil, pe care nimeni nu ar îndrăzni să îl bănuiască de așa ceva. Mai mult, pentru că mă refer la biserici locale, abuzatorul sexual e un „bun creștin” chiar un slujitor dedicat împotriva căruia ai avea mari probleme să îl suspectezi de așa ceva.

Scriu cu o mare durere în inimă aceste lucruri pentru că practică e mult mai răspândită în biserici decât știm, sau vrem să credem. Ne preocupă tare modificarea constituției dar înainte de asta, mult înainte de asta avem de rezolvat probleme mari ale familiilor noastre. Avem de rezolvat probleme mari ale comunităților de credincioși. E bine că vrem ca familia să se întărească și să fie puternică dar e imperios necesar să începem această fortificare a ei de la noi din casă.

Scriptura ne spune că „un suflet nedreptățit e mai greu de cucerit decât o cetate întărită” sau alte traduceri „Frații nedreptățiți sunt mai greu de câștigat decât o cetate întărită”. Asta se confirmă cu vârf și îndesat de mărturiile celor ce solicită consiliere ca urmare a unor astfel de traume. Oameni care se luptă și nu izbutesc, încearcă și nu reușesc, sunt chinuiți de gânduri și complexe, sunt incapabili să lege relații sănătoase și nu au încredere în ei înșiși.

Abuzul sexual sfârtecă ființa umană și o batjocorește în așa hal că nu mai poate fi niciodată întreagă. Semne vor rămâne pe toată viața, iar la cele mai multe cazuri din păcate vor rămâne răni deschise și purulente pe toată viața. Vor fi nereușite, vicii, eșecuri și nu în puține cazuri suicid. Abuzul sexual face din oameni, neoameni. Face din fetițe epave și fin băieței rebuturi. Aruncă „la gunoi” din fragedă pruncie oameni care ar putea construi și zidi, oameni care prin slujirea lor ar putea ridica biserica.

Acești oameni trăiesc nu doar cu povara durerii lor pe care nu o pot spune nimănui ci și cu un sentiment de vinovăție permanent. Astfel de oameni cred, sunt convinși de abuzatori să poarte rușinea și vinovăția acelor incidente. Astfel de oameni trăiesc cu teama că ceva rău li se va întâmpla dacă se află. Astfel de oameni se căsătoresc cu inima cât purecele pentru că nu știu ce se va întâmpla după aceea.

Abuzații trăiesc drama relațiilor intime nesatisfăcătoare, unii/unele aleargă din relații în relații în căutarea împlinirii iar alții rămân într-o relație cu imposibilitatea de a experimenta împlinirea, bucuria și normalitatea. Oameni condamnați la nefericire încă din copilărie, oameni cărora cineva le răpește dreptul la împlinire pentru toată viața… și asta chiar și în familiile creștine se întâmplă.

Iar când vezi ca ființă abuzată femeie sau bărbat că abuzatorul e apreciat de toată comunitatea, că e cinstit și stimat de toți, când vezi că cel ce ti-a făcut răul e apreciat pentru slujirea sa iar tu, care ești incapabil/ă să te manifești public ești devalorizat și criticat simți cel mai puternic sentiment de nedreptate din lume. Simți repulsie, respingere și îți vine să fugi cât mai departe de astfel de locuri care cinstesc abuzatorii și se leapădă de răniți.

Oare de ce trebuie să știu atâtea dureri ale oamenilor? Oare de ce Dumnezeu m-a pus în poziția de a nu putea da în vileag  astfel de oameni? Nu știu, dar sper ca într-o zi Dumnezeu îi va zgudui serios astfel încât să realizeze răul pe care l-au săvârșit.

Nu, nici pe departe nu e un punct bun de pornire demersul de modificare a constituției. Punctul corect de pornire al normalității e casa mea și a ta.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/10/01/abuzatorul-sexual-e-un-om-respectabil/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/abuzatorul-sexual-e-un-om-respectabil/

Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?

the-big-bang-experiment-300

Subiectul „originii universului” este extrem de actual și controversat. Deși există mai multe teorii despre originea universului, două dintre ele sunt mai cunoscute: perspectiva creștină biblică asupra creației ex nihilo (din nimic), prin voința liberă a lui Dumnezeu și teoria evoluționistă, cunoscută sub numele de „Big Bang”.

Cele două teorii au părut a fi într-un contrast vizibil, până de curând când Papa Francisc, reprezentatul unui mare număr de creștini din lume, a afirmat că cele două perspective pot fi, de fapt, reconciliate:

«Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa», a explicat Papa. «El a creat oamenii şi i-a lăsat să evolueze conform legilor interne pe care le-a dat fiecăruia, pentru ca aceştia să atingă împlinirea. Big Bang-ul, despre care azi credem că este originea lumii, nu contrazice intervenţia divinului creator ci, mai degrabă, o cere. Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează», a mai spus Papa.” (sursa, „The Independent”, citat în www.gândul.info)

Să analizăm, pe scurt, această situație! Începem, mai întâi, cu teoria „Big Bang”!

Teoria „Big Bang” („marea explozie”) susține că universul, cu tot ce cuprinde el (materie, energie, spațiu, timp), provine dintr-un punct special denumit „singularitate”, punct caracterizat de o energie infinită. Fără a ști ce a cauzat acest lucru, acum circa 13,7 miliarde de ani, punctul acesta de mărime subnucleară a explodat într-un mod uimitor, creând universul cu toată complexitatea sa. De atunci și până azi, universul este într-o continuă expansiune în mod uniform și în toate direcțiile. Este de menționat că astrofizicienii nu pot explica momentul „zero” al acestui punct, ci iau ca punct de plecare momentul 10-43 secunde după explozia Big Bang.

Perspectiva creaționistă afirmă că Dumnezeu a creat (din nimic) „cerurile și pământul” (Geneza 1:1), nu folosind o „baghetă magică”, ci prin intermediul Cuvântului Său (Ioan 1:3). Dumnezeul etern și Atotputernic a decis să creeze universul cu tot ce cuprinde el, după bună plăcere a voii Sale, conform cu înțelepciunea și scopurile Sale desăvârșite. Omul a fost creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Geneza 1:26), distanțându-se calitativ de orice alt element al creației și fiind, prin urmare, responsabil direct față de Dumnezeu, Creatorul său.

Să revenim acum la opiniile Papei Francisc și la întrebarea noastră: „Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?” Pentru a da răspuns la această întrebare introducem în discuție și următoarele repere:

1). Teoria „Big Bang” nu este științifică. Cu alte cuvinte, teoria în sine nu respectă criteriile teoriei științifice. De exemplu, teoria nu corespunde exigențelor științifice propuse de Karl Popper și alții: nu putem vorbi despre o totală consistență internă (lipsă de contradicții în cadrul teoriei) și nici despre consistență externă (lipsă de contradicții cu alte teorii recunoscute). Nu putem vorbi despre testabilitiate empirică și nici despre falsicabilitate (o teorie să fie astfel formulată, încât afirmațiile sale să poată fi infirmate prin experiment). Nu negăm faptul că sunt puncte în care teoria se intersectează cu anumite aspecte științifice, dar vorbim în special despre „o credință” într-o teorie, așa după cum evoluționismul, în sine, este tot o „credință”.

2). Perspectiva creaționistă nu este științifică. Nu spunem că perspectiva creaționistă este împotriva științei (de fapt, de fiecare dată când se „intersectează” cu știința se dovedește că perspectiva creaționistă este adevărată. Nu a fost descoperit încă nimic științific care să contrazică Biblia, nici măcar atunci când s-a aflat că „pământul este rotund”!). Ceea ce afirmăm este faptul că Biblia nu e o carte de știință, iar relatările ei depășesc uneori cunoașterea științifică. Teoria creației nu poate fi considerată o știință per se. Este deci „o credință”, la fel ca alte credințe.

Prin urmare, adevărata întrebare este: „Ce fel de credință alegi?” O credință într-un Dumnezeu etern, Personal și Creator, față de care suntem responsabili și care ne dă un sens existenței noastre? Sau o credință într-o teorie ce susține „jocul întâmplării”, fără a putea explica „momentul zero” și care ne așază pe noi oamenii într-o autonomie și independență totală, caz în care nu avem sens în viață și repere morale absolute?! În cazul acesta, singura valoare a rasei umane rămâne „supraviețuirea speciei”, așa după cum au concluzionat mulți cercetători „credincioși în evoluționism”.

Din punctul meu de vedere, afirmațiile Papei Francisc sunt dubioase și periculoase, din mai multe motive:

3).„Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa.” Sub nicio formă nu trebuie să ni-l imaginăm pe Dumnezeu cu o „baghetă magică în mână”, ci mai degrabă consultându-se în sânul Sfintei Treimi. A lăsa, totuși, să se înțeleagă – chiar și indirect – că Dumnezeu „nu poate face orice” înseamnă să punem sub semnul întrebării atotputernicia Lui.

1).„Evoluţia naturii nu este în contradicţie cu noţiunea de creaţie, pentru că evoluţia presupune crearea unor fiinţe care evoluează”. Aici afirmația este vădit ambiguă. Papa nu specifică despre ce fel de evoluție este vorba. Dacă vorbim despre o „micro-evoluție” (sau evoluția în plan orizontal) prin care se ajunge la variațiuni în cadrul unei anumite specii este una, însă dacă se are în vedere „macro-evoluția” („saltul calitativ” sau evoluția în plan vertical), prin care se ajunge de la o specie la alta, este cu totul altceva.

2). Prin ambiguitatea afirmațiilor sale, Papa Francisc poate susține în mod indirect credința în evoluționism, într-un spirit pacificator, dar slăbind relaționarea directă a omului față de Dumnezeu, afectându-se perspectiva asupra omului ca Imago Dei.

3). Chiar dacă nu s-ar susține teoria evoluționistă, opiniile Papei riscă să fie interpretate, în cel mai bun caz, printr-o hermeneutică de tip deist – un Dumnezeu care creează universul imprimându-i o inerție (prin Big Bang?), lăsat apoi în seama propriei „evoluții”.

În concluzie, nu putem afirma cu certitudine dacă o teorie de genul „Big Bang” a fost sau nu parte din actul creator a lui Dumnezeu. Ce putem afirma sigur, pe baza revelației biblice, este că Dumnezeu e Creatorul tuturor lucrurilor și că El nu a avut un act originar al creației – un „moment zero” – lăsând apoi totul în voia sorții. Dimpotrivă, Biblia ne vorbește despre o creație în mai multe acte, Dumnezeu fiind implicat direct în ele, de fiecare dată. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu ar fi creat „Big Bang-ul”, El a creat și toate celelalte lucruri care există în univers, inclusiv pe om!

Pastor Costel Ghioancă

Poate teoria „Big Bang” să explice creația biblică?

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/poate-teoria-big-bang-sa-explice-creatia-biblica/

Pe front, dragostea izgoneşte frica

A fost un sprint între viață și moarte, care a devenit viral. 12 secunde filmate ce au arătat un sacrificiu pentru o lume ce caută speranță, clip care e acum văzut și împărtășit de milioane de oameni. Dave Eubank de la Free Birmania Rangers a relatat pentru Știrile CBN de ce și-a riscat viața pentru a salva o fetițăirakiană de șase ani.

Dave Eubank: Din dragoste. Și eu mi-aș dori ca cineva să-mi salveze copilul. Atunci când ți-e groază, întâi întreabă: „Doamne, trebuie să fac acest lucru?” Dacă El spune „Da”, atunci cere dragoste, fiindcă atunci când ai o mare teamă, ai nevoie de iubire. Dacă ai dragoste, ești în stare să faci orice pentru oricine.Dragostea e cea care îți dă curaj. Domnul mi-a dat curaj pentru a alerga până acolo și a lua fetița.

Acesta nu e singurul moment eroic al lui Eubank și al echipei sale.

Dave Eubank: Suntem aici să salvăm acea fetiță, suntem pe teritoriul Statului islamic, înconjurați de ei, Doamne, ajută-ne s-o scoatem, în numele lui Isus. Amin! Au reușit și de data aceasta.

Dave Eubank: Ești în siguranță. Domnul să te binecuvânteze! E în viață! Doamne, Tu m-ai salvat pe mine. Vreau să fiu cu Tine, ajutând și pe alții. Asta face Free Birmania Rangers.

Eubank a început această lucrare pe linia frontului în urmă cu 20 de ani în Birmania, iar acum trei ani a răspuns chemării de a veni în Irak, Siria și Kurdistan.

Dave Eubank: Misiunea noastră e să oferim ajutor, în principal de ordin medical, apoi speranță, amintind oamenilor că nu sunt uitați, și dragoste, spunându-le că îi iubim și că Dumnezeu îi iubește. Dumnezeu L-a trimis pe Isus să ne mântuiască, și chemăm numele Său de multe ori.

 

http://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/7504-pe-front-dragostea-izgoneste-frica#axzz4srAGEaGs

Pagina de ştiri baptiste AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD Identitatea Baptistă: secolele 19, 16, credinţă vrednică de întrecere, spun vorbitorii

download

Pagina de ştiri baptiste

AGENŢIA DE PRESĂ A CONVENŢIEI BAPTISTE DE SUD

Identitatea Baptistă: secolele 19, 16, credinţă vrednică de întrecere, spun vorbitorii

Feb 22, 2007 by Mark Kahler

JACKSON, Tenn. (BP) – Doi educatori principali de seminarii au făcut apel la bisericile Baptist Sudice să rivalizeze principiile accentuate de credincioşii din secolul 19 şi 16, care au spus ei că şi-au concentrat atenţia asupra ordonanţelor, a convingerilor curajoase şi a disciplinei bisericii.

Cei doi lideri de seminar, Russel D. Moore şi Paige Patterson, au fost printre vorbitorii principali din cadrul Conferinţei Identităţii Baptiste din februarie 15-17 de la Union University din Jackson, Tenn.

Moore, senior vicepreşedinte pentru administraţie academică şi decan al şcolii de teologie din cadrul Southern Baptist Theological Seminary, a reamintit de viaţa lui Thomas T. Eaton, o voce Baptistă cheie din dezbaterile şi controversele părţii târzii a secolului 19.

Patterson, preşedinte al Southwestern Baptist Theological Seminary, a prezentat exemple din experienţele şi crezurile istorice ale Anabaptiştilor, o mişcare din secolul 13 care s-a confruntat adesea cu persecuţia pentru depărtarea ei de la doctrinele preponderente ale zilei.

Moore a relatat felul cum Eaton, un absolvent şi profesor de la Union, a devenit în mod frecvent amestecat în dezbateri aprinse asupra materiilor precum botezul şi Cina Domnului. Aceasta a avut loc când Eaton era pastor în Louisville şi editor al ziarului Baptist din Kentucky, Western Recorder.

„În inima preocupării Baptiste a secolului al 19lea a fost o convingere că ordonanţele contează”, a spus Moore. „Baptiştii din secolul 19 au argumentat aşa de mult cu privire la Cina Domnului în special pentru că ei credeau că era importantă – într-adevăr, crucială”.

Moore a spus că multe congregaţii Baptistei din secolul 21 nu se concentrează asupra semnificaţiei acesteia şi pierd din vedere Cina Domnului ca o celebrare a victoriei lui Hristos asupra păcatului.

„Noi mestecăm bucăţi mici a ceea ce pare a fi Styrofoam şi dăm pe gât nişte pahare de suc în timp ce ne ronţăim feţele şi încercăm să ne facem că ne pare rău pentru Isus”, a spus Moore. „Isus nu vrea să ne pară rău pentru El. El ne dă cina ca o petrecere de victorie în avans, declarând că suntem invitaţi”.

Moore a discutat totodată temerile lui Eaton cu privire la grupările para-biserică. Eaton s-a temut de organizaţiile bine-intenţionate care ar deplasa primatul bisericii locale.

Moore a spus că câteva din temerile lui Eaton s-au dovedit a fi nefondate, însă preocuparea sa în mare a fost justificată.

Ca un exemplu al zilei moderne, Moore a spus că organizaţiile care îşi fac extinderea în campus-uri introduc un număr crescut de studenţi de seminar la Evanghelia şi îi hrănesc în credinţă. El a spus că e mulţumitor pentru acei lucrători efectivi, însă se miră dacă bisericile locale nu cumva îşi pierd influenţa lor.

„De ce sunt aşa puţini dintre tinerii noştri chemaţi în lucrare datorită exemplului unui pastor evlavios?” a întrebat el.

Patterson a listat şase caracteristici sau practici ale Anabaptiştilor din secolul al 16lea pe care a spus el că ar trebui să devină priorităţi în viaţa de biserică Baptist Sudică a secolului 21: o biserică răscumpărată, disciplinată; botezul pe mărturia credinţei; Biblia ca sursă de autoritate; o biserică care priveşte diferit din lumea de afară; Cina Domnului ca un trust de părtăşie; şi curajul convingerii.

Patterson a spus că Cina Domnului şi botezul au fost tratate ca acte de dedicare solemnă în congregaţiile Anabaptiste din Germania de sud şi Elveţia.

„Anabaptiştii, precum contrapartidele lor Nou Testamentale, îi botezau cu încredere pe cei care doreau să-şi profeseze credinţa lor în Hristos”, a spus Patterson. „Însă ei se asigurau totodată că noul credincios înţelegea că acţionează din moartea omului vechi şi învierea unui om nou”.

Numele de Anabaptist literal însemna „rebotezat”, din moment ce majoritatea convertiţilor timpurii au fost odată botezaţi şi când erau prunci. În timp ce Anabaptiştii profesau un crez că botezul ar trebui să fie rezervat oamenilor capabili de luare a deciziilor lor proprii, Patterson a spus că mulţi au fost torturaţi, arşi pe rugăciune sau înecaţi.

„Curajul remarcabil, fără îndoială născut din convingeri sincere şi sporite de puterea locuirii interioare a Duhului Sfânt, au transformat suferinţa, durerea şi chiar moartea în martor superlativ”, a spus Patterson. „Bisericile noastre vor trebui să recupereze viziunea Anabaptistă a suferinţei ca parte a ceea ce înseamnă să-l urmezi pe Hristos”.

Atât Moore cât şi Patterson au făcut apel la disciplina reînnoită a bisericii. Ei s-au referit la statistici citate de vorbitorii anteriori ai conferinţei care arată că doar circa 7 milioane din cei 16 milioane de membrii ai SBC frecventează biserica într-o duminică obişnuită.

Moore a spus că indiferenţa faţă de membrii inactivi „nu este doar un scandal faţă de Evanghelie, este o formă de anti-evanghelism”.

„Listele de membrii umflate ale bisericilor Baptist Sudice”, a spus Patterson, „cuplate cu lumescul aparent din biserică, poartă o mărturie dureroasă faţă de eşecul la două nivele de bază: lipsa grijii faţă de noii convertiţi şi absenţa virtuală a disciplinei bisericii”.

Alţi vorbitori de la Conferinţa Identităţii Baptişti II au inclus pe Timothy George, decan al Beeson Divinity School; Frank Page, preşedinte al Convenţiei Baptiste Sudice; Thom Rainer, preşedinte al LifeWay Christian Resources, şi David S. Dockery, preşedinte al Union University.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/stiri9_apr07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire – NATURA ŞI NECESITATEA MĂRTURISIRII PUBLICE A RELIGIEI – Charles Hodge.

download

În Natura şi necesitatea mărturisirii publice a religiei   Charles Hodge

Din Calea vieţii (1841)

Religia constă într-o mare măsură în legătura secretă a sufletului cu Dumnezeu; în acele acte de adorare, recunoştinţă, încredere şi supunere pe care ochiul omului nu le poate vedea şi cu care străinul nu poate amesteca. Aceste practici secrete, prin controlarea comportamentului exterior şi prin procurarea motivelor pentru comportarea umilă şi acţiunilor benevole ale creştinului nu pot într-adevăr eşua în a-şi manifesta existenţa; dar expunerea lor numai pentru ca alţii să observe, este la limita încălcării pe care Salvatorul nostru o condamna la Fariseii de demult. După indicaţiile lui, milosteniile noastre trebuie făcute în secret: când ne rugăm, ar trebui să ne rugăm în secret şi când postim, nu trebuie să ne arătăm oamenilor că postim, ci Tatălui, care vede în secret. Cu aceste cuvinte, Hristos mai mult decât condamnă ipocrizia; El nu numai că interzice îndeplinirea îndatoririlor religioase în scopul de a fi văzut de oameni, şi ne învaţă că adevărata religie este neinvazivă şi retrasă. Evită strălucirea zilei. Este sfântă, solemnă, secretă, plină de bucurie în a nu fi observată. Este direct opusă expunerii ostentative a sentimentelor religioase, în care aceia ce fac din religie un subiect de discuţie se bucură.

Deşi religia este retrasă, ca şi caracter, şi deşi constă în mare măsură în relaţia secretă dintre suflet şi Dumnezeu, ea are parte şi de relaţii publice şi sociale, ceea ce face imposibil ca un creştin adevărat să dorească să ţină secret faţă de lume faptul că este creştin. Aceasta se încearcă adesea, pentru un timp, de către aceia a căror credinţă este slabă şi care urăsc reproşul ce însoţeşte mărturisirea religiei, în multe circumstanţe. Tentaţia de a ascunde nu poate fi bine apreciată de către aceia care au trăit mereu în centrul unei societăţi religioase, unde mărturisirea sentimentelor religioase este paşaportul către încredere şi respect. Aceste persoane cunosc puţin încercarea la care sunt expuşi confraţii lor, ai căror părinţi sau asociaţi privesc religia cu ură sau dispreţ, şi care pedepsesc orice manifestare de sentimente pioase cu pedeapsa batjocurii crude. La un nivel mai mare sau mai mic, o mare parte din oamenii lui Dumnezeu sunt chemaţi să îndure această încercare; şi sunt adesea tentaţi să întrebe dacă ei nu pot fi religioşi fără a lăsa aceasta să se ştie. Dacă religia este un lucru secret, de ce să nu fie ţinută secretă ? La această întrebare, răspunsul este decisiv şi simplu. Mărturisirea lui Hristos înaintea oamenilor este declarată în Scriptură a fi esenţială pentru salvare. “Oricine”, a spus Salvatorul nostru “Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” Mat. 10:32-33. Din nou: “ Pentru că de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în acest neam preacurvar şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.”Marcu 8:38. Pavel, deasemenea, spune scriindu-I lui Timotei “Să nu-ţi fie ruşine, deci, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu. II Tim. 1:8. „Dacă răbdăm, vom şi împărţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. II Tim. 2:12. Şi mai clar, când vorbeşte despre condiţia mântuirii , el spune “Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Rom. 10:9-10. Acelaşi adevăr este învăţat în toate acele pasaje care afirmă necesitatea botezului, deoarece botezul implică o mărturisire publică a Evangheliei. Deci, Salvatorul nostrum, în confirmarea Sa către apostolic, a spus “Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.” Marcu 16:16. Şi în ziua Cincizecimii, când oamenii erau convinşi de păcatul respingerii lui Hristos şi întrebau ce să facă, Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos” Fapte 2:38. Nu era de ajuns ca ei să se retragă în casele lor şi să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, trebuiau să-L recunoască public pe Hristos şi supunerea faţă de El. Deci,. nu este nici o condiţie a uceniciei mai clar descrisă decât aceasta. Dacă nu Îl mărturisim pe Hristos, nici El nun e va mărturisi. Dacă nu-L recunoaştem ca Salvator, El nu ne va recunoaşte ca discipoli. Dacă nu vrem să fim părtaşi cu El la reproşul şi contrazicerea păcătoşilor, nu putem lua parte nici la Gloria pe care a primit-o de la Tatăl.

Relaţia în care stăm faţă de Hristos ca Rege al nostru, necesită o recunoaştere publică a autorităţii Lui. În regatul acestei lumi, nimeni nu este admis pentru privilegiile cetăţeniei fără o mărturisire de supunere. Şi în regatul lui Hristos, cei care nu-I recunosc autoritatea, Îl resping. Refuzând să-L mărturisească ca Domn, ei declară că nu sunt poporul Lui.

Biserica este adesea comparată în Biblie cu o familie. Poate un copil să trăiască în casa tatălui său fără să-şi recunoască părinţii? Poate el primi binecuvântarea dragostei mamei şi să nu recunoască faptul că ea este mama lui? Poate trece pe lângă ea pe stradă şi să nu recunoască, iar apoi să se furişeze, sub acoperirea nopţii şi să se hrănească la masa ei şi să fie protejat de grija ei? Toţi simt că nici un copil, cu sentimente filiale, nu ar ezita în a-şi recunoaşte părinţii, deci putem fi siguri că nu suntem copiii lui Dumnezeu dacă ne este teamă sau ruşine să-L recunoaştem ca Tată şi obligaţia noastră de a-L onora şi de a ne supune Lui.

Trebuie luat în considerare că creştinii sunt închinători la Hristos. Apostolul îi salută pe Corinteni ca pe cei care cheamă Numele Domnului Isus şi de la început, în Ierusalim şi în Damasc, creştinii erau aceia care chemau Numele lui Hristos. Fapte 9:14, 21. Dar ce fel de închinător este acela căruia îi este ruşine sau teamă să recunoască pe Dumnezeu? Toate relaţiile în care un creştin stă în Hristos, ca Rege, Ca şi Cap al familiei lui Dumnezeu şi ca obiect al închinării divine, implică necesitatea mărturisirii înaintea oamenilor; şi noi practice Îl respingem în toate aceste relaţii, neglijând sau refuzând mărturisirea publică despre El şi religia Lui.

Considerarea de moment a naturii religiei lui Isus Hristos trebuie să ne convingă de imposibilitatea de a fi creştin în secret. Nu numai inima, ci întreaga comportare externă, trebuiesc freglate de religie. Interzice multe lucruri pe care lumea le permite ; se bucură de multe lucruri pe care lumea le interzice. Supunerea ca învăţătură, presupune o mărturisire publică; deoarece această supunere trage o linie de distincţie între discipolii ei şi oamenii din lume. Acesta este unul din motivele pentru care oamenii lui Dumnezeu sunt numiţi sfinţi. Sunt diferiţi, separaţi de ceilalţi şi consacraţi lui Dumnezeu. Când încetează a mai fi diferiţi de cei din jurul lor, încetează a mai fi sfinţi. Dacă temperamental lor interior şi comportamentul exterior nu-I marchează ca fiind un popor aparte, ei nu sunt creştini. “Un oraş aşezat pe un deal nu poate fi ascuns”. Nu se poate ca aceia ce se leapădă de sine şi-şi iau crucea şi zilnic Îl urmează pe Hristos, ale căror sentimente sunt fixate pe lucrurile de sus ; care merg prin credinţă şi nu prin vedere ; care trăiesc pentru Dumnezeu şi se păstrează nepătaţi de lume, nu ar trebui să difere vizibil de aceia al căror spirit , principii şi obiective sunt lumeşti. Nici nu ar fi posibil ca această diferenţă să existe, fără o mărturisire din partea creştinilor, a cauzei lor. El trebuie să apeleze la autoritatea lui hristos ca şi justificare a comportamentului lui şi deci, nu poate trăi ca şi creştin fără a-L mărturisi pe Hristos.

Pe lângă temperamentul general şi comportamentul cerut de Evanghelie, sunt multe îndatoriri specifice de care se bucură Hristos, care implică o mărturisire publică a religiei. Organizarea bisericii Lui ca o societate vizibilă presupune separarea unui popor care-I recunoaşte autoritate şi mărturisirea supunerii în faţa legilor Lui. Porunca pe care El a dat-o discipolilor Lui a fost să meargă în toată lumea, predicând Evanghelia Lui, făcând ucenici, botezându-I în Numele Lui, adunându-I în societăţi distincte şi numind conduceri peste ei, pentru a conduce închinarea publică şi pentru a practica disciplina. Toate acestea presupun ca urmaşii Luis ă constituie un Corp public, recunoscându-L ca şi Cap al lor şi mărturisindu-L ca şi Salvator şi Domn înaintea lumii. Cum poate un om să ţină faptul că este creştin un secret, când creştinismul este făcut să-şi asume această formă vizibilă, prin Autorul lui? Este o bucurie pentru fiecare credincios să se asocieze cu o biserică, să se adune cu alţi creştini pentru închinare publică şi să se unească cu ei în celebrarea morţii Salvatorului. Dacă un creştin se supune lui Hristos şi dacă supunerea include acele fapte exterioare ce implică recunoaşterea publică, atunci nici un om nu poate fi creştin, dacă nu face această recunoaştere.

Sunt unele îndatoriri (şi acelea fondate pe precepte pozitive) poruncite în Cuvântul lui Dumnezeu, pe care sentimentele corecte nu ne îndeamnă, prin ele însele, să le descărcăm. Dacă ni se cere să lăsăm păcatul, să-L slujim pe Dumnezeu, să iubim aproapele, să trăim pentru ceilalţi, nu pentru noi, să ne rugăm, să ne alăturăm închinării publice şi sociale pentru Dumnezeu — acestea sunt lucruri în care inima înnoită se bucură instinctive. Autoritatea exterioară călăuzeşte şi sancţionează îndeplinirea; dar motivul supunerii nu este doar consideraţia pentru autoritate. În mod asemănător, în timp ce mărturisirea publică a lui Hristos este poruncită în scriptură ca o îndatorire necesară, în acelaşi timp este şi tributul spontan al fiecărei inimi creştine. Dacă un supus nu necesită să fie îndemnat să recunoască un suveran pe care îl iubeşte; dacă unui copil nu este nevoie să I se poruncească să mărturisească pe un părinte pe care-l respectă; cu atât mai puţin are nevoie un credincios să fie forţat să-L mărturisească pe Salvator, pe care Îl priveşte ca pe strălucirea slavei Tatălui, faţă de care se simte îndatorat pentru răscumpărare şi pe care speră să-L laude şi slujească împreună cu sfinţii şi îngerii în cer. Nu trebuie afirmat că vreun credincios este vreodată ruşinat cu Isus; nici că în circumstanţele unei încercări anume s-ar teme să recunoască adevărul sau să-şi asume Numele Lui. Petru s-a lepădat odată de Stăpânul lui. Dar este adevărat că nici un om nu poate avea opinii corecte despre Hristos şi sentimente corecte faţă de El, fără ca să-L recunoască în mod obişnuit, deschis şi cu bucurie, ca Dumnezeu şi Salvator. Va socoti dispreţul lui Hristos ca fiind mai bogat decât comorile Egiptului şi va alege mai repede să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile păcatului pentru o vreme.

Nu este greu de înţeles natura îndatoririi luate în considerare. A-L mărturisi pe Hristos înseamnă a-I recunoaşte caracterul şi cerinţele. Înseamnă a recunoaşte că Isus este Hristosul. Înseamnă a admite adevărul doctrinelor pe care El le-a învăţat. Înseamnă a mărturisi supunerea înaintea Lui ca Domn şi Salvator al nostru. Această mărturisire trebuie să fie publică; trebuie făcută înaintea oamenilor; trebuie făcută cu gura şi nu trebuie negată prin comportament. Trebuie amintit că aceasta include mai multe decât doar asumarea numelui de creştin ca fiind diferit de păgâni şi de mahomedani. Dacă concepem şi reprezentăm greşit caracterul lui Hristos, mărturia unei asemenea opinii eronate nu este cea pe care o cere El. A-L recunoaşte pe Hristos ca fiind un om bun, sau un învăţător inspirat înseamnă, de fapt, a-L nega în adevăratul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, ca împăcare pentru păcatele noastre, ca Singurul Mijlocitor şi Domn suveran al celor vii şi al celor morţi. Şi a recunoaşte Evanghelia doar ca fiind un cod al moralei înseamnă a o respinge ca fiind revelarea harului adevărat al lui Dumnezeu. Mărturisirea care se cere este recunoaşterea publică a lui Hristos, în adevăratul Său caracter şi a Evangheliei Lui în adevărata ei natură. Nu trebuie să lipsim Evanghelia de tot ceea ce este ofensiv pentru mândria omenească şi să recunoaştem restul. Lucrul care trebuie făcut este să luăm ocara de a mărturisi ceea ce este o ruşine pentru evrei şi o prostie pentru greci. Trebuie să ne recunoaştem credinţa şi încrederea într-un Salvator dispreţuit şi respins de oameni şi în doctrinele pe care raţiunea omenească nu le poate descoperi şi înţelege.

Sunt mai multe moduri în care această mărturisire publică poate fi făcută. După cum s-a remarcat deja, este o mărturisire inclusă în supunerea cerută de poruncile lui Hristos. Supunerea este deci, o formă a mărturisirii şi nu poate fi vreodată transmisă fără a-i distinge pe aceia care sunt urmaşi ai lui Hristos. Din nou, ocaziile apar frecvent, ocazii în care creştinii sunt chemaţi să mărturisească adevărul, să-l apere de cei ce-l pun la îndoială, să-l îndemne celor asupra cărora au influenţă sau autoritate sau să motiveze speranţa care este în ei, cu teamă şi blândeţe. Dar cel mai important mod de a mărturisi este supunerea la poruncile botezului şi Cinei Domnului. Atâta subliniere este dată acestor instituţii în Cuvântul lui Dumnezeu, încât fiecare creştin ar trebui să aibă o idée clară adupra naturii lor şi asupra îndatoririi lui cu privire la ele.

http://www.voxdeibaptist.org/the_nature_and_necesity_trd.htm

Netanyahu aruncă-n aer butoiul cu pulbere numit Orientul Mijlociu: Israelul va anexa părți din Cisiordania, în coordonare cu SUA

Netanyahu aruncă-n aer butoiul cu pulbere numit Orientul Mijlociu: Israelul va anexa părți din Cisiordania, în coordonare cu SUA
Premierul israelian  Benjamin Netanyahu, a promis să anexeze o parte strategică din Cisiordania ocupată dacă va câștiga alegerile legislative din 17 septembrie, anunță Jerusalem Post.
„Astăzi, îmi anunț intenția de a aplica, într-un viitor guvern, suveranitatea Israelului asupra Văii Iordanului și a părții de nord a Mării Moarte”, a declarat Netanyahu în cadrul unei conferințe de presă de la Ramat Gan, din apropiere de Tel Aviv.
Valea Iordanului reprezintă circa 30% din Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967. Valea Iordanului se întinde între Marea Moartă, în sud, și orașul israelian Beit Shean în nord, având o suprafață de 2.400 km2.
Anunțul lui Netanyahu intervine cu o săptămână înainte de alegerile legislative israeliene, care se anunță aprig disputate.
Netanyahu, care face o campanie de dreapta și care îi curtează pe coloniștii evrei favorabili anexării Cisiordaniei, este în prezent umăr la umăr cu cel mai apropiat rival, fostul șef al armatei Benny Gantz, în fruntea partidului centrist „Albastru-alb”.
SUA, care au sprijinit necondiționat Israelul după venirea lui Donald Trump la Casa Albă la începutul lui 2017, ar urma la rândul lor să prezinte planul lor detaliat de pace pentru Orientul Mijlociu după alegerile israeliene.
Acest plan va fi „o oportunitate istorică și unică de a aplica suveranitatea noastră asupra coloniilor din Iudeea și Samaria și în alte locuri-cheie pentru securitatea noastră, patrimoniul și viitorul nostru”, a adăugat Netanyahu, în fața drapelelor israeliene.
Cu câteva zile înainte de alegerile legislative din aprilie, Netanyahu a promis deja anexarea coloniilor evreiești din „Iudeea și Samaria”, numele biblic al Cisiordaniei ocupate.
Chiar dacă colonizarea de către Israel a Cisiordaniei și a Ierusalimului de Est a continuat sub toate guvernele israeliene din 1967, ea s-a accelerat în ultimii ani sub impulsul lui Netanyahu și a aliatului său de la Washington, Donald Trump.
În prezent, peste 600.000 de israelieni au o coexistență adesea conflictuală cu trei milioane de palestinieni în Cisiordania și Ierusalimul de Est, notează AFP.

Copilul fără nicio mamă! Actvistul transgender care a născut vrea să fie recunoscut ca „tată”

Copilul fără nicio mamă! Actvistul transgender care a născut vrea să fie recunoscut ca „tată”
„Freddy” McConnell, 32 de ani,  jurnalist la The Guardian, este o femeie care se simte bărbat și care a născut un copil în 2018. Ea/ el a început o luptă legală foarte bizară, cerând să fie recunoscut drept „tată”. Și ar putea avea câștig de cauză, având în vedere tendința care contravine biologiei și bunului simț.
Activistul transgender Freddy McConnell cere să fie recunoscut ca tatăl copilului său, pe care l-a născut în 2018i, după ce în documentele medicale legale el nu poate fi înregistrat decât ca mamă. Freddy a folosit un donator de spermă  pentru a rămâne însărcinată în 2017, iar sarcina sa a devenit subiectul unui  nou documentar al BBC, intitulat „Seahorse: The Dad Who Gave Birth”. Calul  de mare este un termen creat pentru bărbații transsexuali care dau naștere în mod natural, așa cum în natură căluții de mare sunt masculi care pot avea urmași. Dar, după ce și-a adus copilul pe lume, Freddy a descoperit că nu se poate înregistra decât ca mamă pe certificatul de naștere, scrie metro,co.uk.
„De fapt, există o mulțime de moduri prin care legile nu au ținut cont de societate și de diferite tipuri de familii  sau de modul în care sunt create familiile acum”, a explicat Freddy demersul său. „Multe familii și părinți LGBTQ + se luptă pentru asta și trebuie ca lucrurille să se schimbe”, adaugă transgenderul.
Desigur, mass-media progresistă prezintă cazul său ca pe o mare nedreptate, acuzând faptul că Freddy nu poate fi considerat drept tată.
Există însă șanse ca în instanță acesta să câștige dreptul de a fi  recunoscut ca tată. Dacă verdictul va fi unul favorabil, ar fi o premieră în istoria umanității: existența unui copil fără nicio mamă.
Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: