„În spatele vîntului” sau „pe aripile vîntului” – Partea a II-a

download

urmare de AICI

Ce este de făcut atunci? Chiar totul este deşertăciune? Da, privind din spatele vîntului, totul este deşertăciune.

Se pare că Scriptura ne îndeamnă în Eclesiast, dincolo de evaluarea vieţii dinspre sfîrşit spre început, dincolo de falsul îndemn Carpe diem, să ne raportăm corect la vreme, dar prin relaţia cu Cel care este dincolo de timp şi creator al timpului.

1. Soluţia pentru o perspectivă corectă asupra timpului nu este nostalgia, are de-a face cu întoarcerea, dar cu o altfel de întoarcere. Întoarce-te către Creatorul tău, cel care a creat totul. Dacă priveşti totul din perspectiva Celui care  a creat totul, văzutele şi nevăzutele, există o posibiltate să descoperi că nu totul este gol. Întoarcerile spre trecut pot genera mîndrie sau frustrare, întoarcerea spre Dumnezeu ne poate oferi un punct de ancorare deasupra istoriei noastre şi a omenităţii.

Ecc 12:1  Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău

2. Nu uita. Timpul trece. Chiar în aceste momente mori. Vei pierde capacităţi, abilităţi, simţuri, memorie. Cu alte cuvinte… îmbătrîneşti. Amînarea întoarcerii spre Dumnezeu poate fi împinsă spre vremea în care capacităţile de judecată îţi vor fi afectate în aşa măsură încît nu vei mai putea deosebi stînga de dreapta, întunericul de lumină, zgomotul de muzică, dreapta cumpănire de gîndul rău.

Verbele pocăinţei se conjugă întotdeauna la prezent. Acum este timpul lui Dumnezeu pentru tine.

, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei”;
Ecc 12:2  pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
Ecc 12:3  pînă nu încep să tremure paznicii casei (mînile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc ceice macină (dinţii), căci s’au împuţinat; pînă nu se întunecă ceice se uită pe ferestre (ochii);
Ecc 12:4  pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit,
Ecc 12:5  te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abea se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
Ecc 12:6  pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela fîntînă;

3. Contemplă-ţi moartea! întotdeauna numără-ţi bine zilele, cum spune Psalmistul. Totdeauna dinspre moarte spre ziua de azi. Cînd este începătura numărătorii? La sicriu! Şi cînd va fi totuşi aceasta? Poate fi mîine! Poate fi azi! Călugării deşertului aveau un bun obicei, să doarmă în propriile sicrie. Bună obişnuinţă. Şi un alt gînd, gîndeşte-te ce anume va scrie pe piatra de mormînt.

Ecc 12:7  pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la Dumnezeu, care l-a dat.

4. Caută adevărul acum. Învaţă, cercetează, ascultă, adînceşte-te în ştiinţă. Orice adevăr, chiar şi tabelul lui Mendeleev este adevăr, parte din adevărul mai mare despre lume. Poate, căutînd, Îl vei descoperi  pe Cel care spune despre Sine: „Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Vei spune că multă învăţătură oboseşte trupul. Da, este corect. Şi nu de un trup obosit are nevoie un tînăr? Prea multa odihnire a pîntecului, spuneau cei vechi, aceea dă poftele nesăbuite. Mai presus de orice, adînceşte-ţi privirile în Legea desăvîrşită a slobozeniei, cum spune Iacov.

Ecc 12:9  Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători.
Ecc 12:10  Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.
Ecc 12:11  Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
Ecc 12:12  Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n’ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.

5. Teme-te de Domnul! Ce înseamnă acest lucru în contextul Eclesiastului? Ascultă-I poruncile. Şi acum, mai mult ca niciodată, poruncile Lui nu sînt grele, pentru că au fost împlinite în Cristos.

Ecc 12:13  Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

6. Nu uita judecata. Iată o a doua raportare le viitor. Dacă numărarea bună a zilelor vine dinspre moarte spre prezent, atunci judecata viitoare ne oferă perspectiva escatologică minimală pentru a ne trăi bine prezentul.

Ecc 12:14  Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău

7. Cum vei călători în acest an? În spatele vîntului? Urmărindu-i traseul, nicio urmă dreaptă nu va rămîne în spatele tău. De unde vei alege să urmăreşti istoria? De sub soare? Sub soare şi în în alergarea după vînt, chiar dacă vei fi atins toate obiectivele, totul este deşertăciune.

Mai există o perspectivă posibilă: „Pe aripile vîntului”.

Psa 18:10  Călărea pe un heruvim, şi sbura, venea plutind pe aripile vîntului.

M-au fascinat întotdeauna zborurile din basme. Pe coame de balauri, în spatele unor gîşte sau vulturi uriaşi. Există o posibilitate de a ne aşeza faţă de istorie într-un cu totul alt punct de vedere faţă de cel obişnuit: din perspectiva lui Dumnezeu, de deasupra istoriei, de pe aripile vîntului.

Cînd ai totul, totul este deşertăciune şi goană după vînt. A probabat-o cu viaţa şi nenorocirea lui cel mai înţelept om din lume.

Cînd eşti de partea şi al Celui care a făcut totul şi care are toate în mîini, cînd priveşti istoria din genunchi, în închinare faţă de Cel care ţine frîiele istoriei, plecat, prăbuşit, cu privirile în piept, totul poate fi răscumpărat şi întregul capătă sens.

Trăim vremuri tulburi. Am spus în urmă cu 2008 că această criză economică va dura 10 ani. Colegii economişti mi-au spus… maxim 2. Iată că am ajuns în al 5-lea an şi nu se văd alţi 5 mai buni.

Trăim vremuri tulburi în ţară. Alergînd după oameni, partide, intelectuali de stînga, de dreapta, opinii, informaţii, după profeţi şi ghicitori de talk-show putem alerga precum aleargă copiii după fluturi ziua în căldură. Vom rămîne cu plasele goale şi cu mintea năucită de căldura zilei.

Cea mai înaltă perspectivă asupra pămîntului se obţine întotdeauna de la nivelul scoarţei, din proşternere înaintea Tronului Slavei (proskynew – tîrîindu-ne precum cîinii în faţa stăpînilor). Aşa a văzut clar Daniel propria istorie şi dincolo de ea. Aşa a văzut Isaia şi Ieremia istoria propriului popor, dar dincolo de aceasta, spre Noul Popor al lui Dumnezeu.

România nu are nevoie acum de mai mulţi oameni în stradă, udaţi de pompieri şi cu focuri molotov în mînă. România are mai multă nevoie de oameni pe genunchi, în micile sufragerii înghesuite, asudaţi de rugăciune şi cu focul dorului de cer în piept. Aceşti oameni cu „capul în nori”, la Tronul de Slavă, aceştia schimbă istoria. Au dovedit-o în atîtea rînduri.

„În spatele vîntului” sau „pe aripile vîntului” – Partea a II-a

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/in-spatele-vintului-sau-pe-aripile-vintului-partea-a-ii-a/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s