Legi dinaintea Sinaiului

Legi dinaintea Sinaiului

Oricine citeste Geneza si Exodul isi da seama ca anumite reglementari sociale si religioase sunt semnalate in text fara a li se identifica originea (Ex. 18:16). Cu siguranta, unele dintre aceste legi le-au fost date oamenilor de insasi Dumnezeu: (1) legea Sabatului (Gen. 2:3), legea jertfelor (Gen. 4:4), etc. Altele insa sunt consemnate in text fara nici o referinta de initiativa divina. Probabil ca aceste legi au fost produsul experientei si intelepciunii umane, bazate pe marturia interioara a constiintei. Apostolul Pavel scrie:

„Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul si gandurile lor, care s-au se invinovatesc sau se dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea cand, … , Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom. 2:14-16).

In 1901, M. J. de Morgan a descoperit la Susa „Codul lui Hamurabi”. Acest personaj, numit in Biblie Amrafel (Gen. 14:1), a fost o mare pesonalitate a vremii, imparat al Babilonului. Data probabila a scrierii este 2.139 i. Ch.. Cu opt sute de ani inainte de vremea lui Moise, aceste legi au guvernat viata popoarelor aflate in teritoriu dintre Golful Persic si Marea Caspica si din Persia pana la Marea Mediterana. Relatarea biblica ni le arata la lucru in tara Canaanului. Hamurabi si-a numit legile: „Judecati despre neprihanire”, desi comparate cu legile date de Dumnezeu prin Moise, perceptele lui nu sunt nici neprihanite si nici nepartinitoare. Iata doar cateva aspecte contrastante:

Ofensa	Legea Mozaica	Codul lui Hamurabi
Furt	Sa dea inapoi indoit (Ex. 22:9)	Moartea (#4 din Cod)
Jaf	Sa dea inapoi indoit (Ex. 22:7)	Moartea (#21 din Cod)
Adapostirea unui rob fugar	Nevinovat (Deut. 23:15)	Moartea (#16 din Cod)
Mutilarea unui rob	Eliberarea robului	Stapanul compensat #199
Ranirea unui om bogat	Dinte pentru dinte	Dinte pentru dinte #196,197
Ranirea unui om sarac	Dinte pentru dinte	Sa plateasca o „mina” de argint
Ranirea mortala a unei fete de om bogat	De la caz la caz	Moartea @209
Ranirea mortala a unei fete de om sarac	De la caz la caz	Sa plateasca cinci sicli de argint #211,213

Iata cateva texte biblice in care se vad operand legile lui Hamurabi:

1. Legea adoptarilor il face pe Eliezer mostenitorul lui Avraam (Gen. 15; #191)

2. Agar naste pentru Avraam (Gen. 23:16), Bilha (Gen. 30:4) si Zilpa (Gen.30:9) nasc pentru Iacov (#146).

3. Reglementari pentru cumpararea pesterii Macpela (Gen.23; #7).

4. Pedeapsa cu moartea pentru furt, propusa de Iacov lui Laban (Gen. 31:32; #4).

5. Iuda propune ca Tamar sa fie arsa de vie pentru curvie (Gen. 38:24; #110).

6. Cel ce a furat cupa lui Iosif trebuie sa moara (Gen. 44:9; #4).

7. Ruben pierde dreptul de intai nascut (Gen. 49:4; #158).

8. Lui Avraam nu ii este ingaduit sa o vanda pe Hagar (Gen. 16:6; #119).

ROBOAM – http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/legidinainteasinaiului.htm

Rolul şi importanţa minţii în viaţa spirituală de Iosif Ţon

Pagina de Teologie

Rolul şi importanţa minţii în viaţa spirituală  de Iosif Ţon

Notă: Articolul a fost preluat cu permisiunea fratelui Iosif Ton din cadrul forumului Masa Rotunda

În cercurile evanghelice există o tendinţă de dispreţuire a minţii şi de susţinere a ideii că inima este cea care contează înaintea lui Dumnezeu. De obicei, pentru aceasta se citează texte ca: „Omul se uită la ce izbeşte ochii, dar Dumnezeu se uită la inimă” (1 Samuel 16:7); sau, „Fiule, dă-mi inima ta…” (Proverbe 23:26); sau „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23).

Am auzit un predicator român de seamă care, pentru a diminua importanţa minţii, a folosit jocul de cuvinte care merge numai în limba română zicând că „mintea minte.” Un alt predicator român în vârstă din America a deplâns recent într-o predică faptul că în America se pune prea mult accent pe minte, când, de fapt, accentua dânsul, inima este cea care contează înaintea lui Dumnezeu.

Încă în tinereţea mea, atunci când am început la Cluj o adunare specială a studenţilor universitari, am întâmpinat o constantă împotrivire de la unii care ne acuzau de separatism şi de mândrie. Recent, datorită faptului că am început o lucrare specială cu elevii de liceu şi cu studenţii universitari, am fost acuzaţi de „elitism”.

În toate acestea răzbate ideea că a ne adresa minţii şi a cultiva mintea este o greşeală şi că ar trebui să ne concentrăm doar pe cultivarea inimii.

Iată de ce este necesar să ne uităm mai cu atenţie în Sfânta Scriptură, ca să descoperim ce ne spune Dumnezeu despre temele acestea.

În primul rând, trebuie să cunoaştem faptul că diferite popoare atribuie unor organe diferite din corpul omenesc funcţia de simţire şi de gândire.

Aşa, de exemplu, la greci, sentimentele se produc în intestine. La ei, mila este o mişcare a intestinelor. La evrei, secretele se păstrează în rinichi (rărunchi); de aceea se spune că Dumnezeu „cercetează rărunchii”.

La noi, la români, ca şi la alte popoare europene, sentimentele, şi mai ales iubirea, sunt produse în inimă. Cu toate că noi astăzi ştim că inima este doar o pompă care produce circulaţia sângelui şi nu are nimic de a face cu sentimentele, totuşi, în gândirea noastră, plasăm iubirea în inimă.

Ei bine, exact în felul acesta, evreii plasau gândirea în inimă. Putem spune că evreii gândeau cu inima, aşa cum noi iubim cu inima. Evreii nici nu aveau un cuvânt pentru minte. Aveau cuvinte pentru gândire, cugetare, pricepere, înţelepciune, dar toate acestea se petreceau şi se păstrau în inimă.

Exemplul cel mai ilustrativ pentru aceasta este cazul tânărului Solomon, căruia Dumnezeu i-a oferit să ceară ceva special care Dumnezeu se obliga să-i dăruiască, şi el şi-a formulat cererea astfel: „Dă dar robului tău o inimă pricepută ca să judece pe poporul tău, să deosebească binele de rău. Căci cine ar putea să judece pe poporul acesta aşa de mare la număr?” (1 Împăraţi 3:9. Sublinierea prin italice ne aparţine, I.Ţ.).

Venind la Noul Testament, vedem că aici se întâmplă întâlnirea dintre gândirea iudaică, ce punea accentul pe inimă, cu gândirea greacă, ce punea accentul pe minte şi care avea o mulţime de cuvinte pentru minte, cum ar fi fronema,sau nous, noema.

 Adresându-se iudeilor, Domnul Isus foloseşte terminologia ebraică şi le spune: „Căci din lăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, adulterurile, curviile, uciderile, furturile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele ruşinoase, ochiul rău, hula, nebunia. Toate aceste lucruri ies din lăuntru şi îl spurcă pe om” (Marcu 7:21-22).

Dar există un alt text care ne arată cum proceda Domnul Isus în problema aceasta. Pentru a înţelege ce vreau să vă spun, trebuie să ştim ceva despre Septuaginta. Pa la anul 200 şi ceva înainte de Domnul Isus, un grup de şaptezeci de înţelepţi evrei au tradus Biblia ebraică (Vechiul Testament) în limba greacă. Fiindcă a fost opera a şaptezeci de oameni, această traducere a căpătat numele de Septuaginta. Ei bine, oamenii aceştia, sub călăuzirea Duhului Sfânt, au gândit cum trebuie transmis mesajul lui Dumnezeu altei culturi decât cea iudaică. Pentru aceasta, eu au făcut anumite ajustări în text, tocmai pentru a se face înţeleşi de gândirea greacă, în care se punea atât de mare accent pe raţiune, pe minte. Cel mai semnificativ este textul din Deuteronom 6:5, în care Dumnezeu s-a adresat iudeilor cu aceste cuvinte: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” Pentru un iudeu, acestea trei, inima, sufletul şi puterea, cuprindeau fiinţa umană în totalitatea ei, căci aceasta le spunea Dumnezeu: Să mă iubiţi cu toată personalitatea voastră.

Dar cei şaptezeci, buni cunoscători ai mentalităţii greceşti, ştiau că pentru greci acele trei cuvinte nu acopereau toată structura omului, şi de aceea ei au mai adăugat o componentă şi au tradus textul astfel: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta” (în trad. Cornilescu: „cugetul”, termen arhaic care înseamnă „mintea”).

Pe vremea Domnului Isus, Galileea avea o populaţie mixtă, de evrei şi de greci. Se pare că şi Domnul Isus vorbea greceşte. Un lucru este sigur, că Septuaginta era folosită de mulţi iudei care vorbeau şi gândeau greceşte.

Şi acum, să ne uităm în Evanghelia după Luca, la istoria samariteanului milostiv. Un învăţător al Legii Îl întreabă pe Domnul Isus ce să facă ca să moştenească viaţa veşnică şi Domnul Isus îl întreabă ce crede el că scrie în Scriptură pe această temă. Învăţătorul Legii citează porunca din Deuteronom 6:5, dar trebuie să vedem că o citează cu adaosul din Septuaginta: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu toată mintea ta” şi adaugă la aceasta „şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Domnul Isus îi zice: „Bine ai răspuns” (Luca 10:25-28). Trebuie să observăm, deci, că Domnul Isus aprobă adaosul din Septuaginta! Dar, ca să fie lucrurile şi mai clare, atunci când pe Domnul Isus îl întreabă un învăţător al Legii care este cea mai mare poruncă din Lege, El răspunde citând tot textul din Septuaginta: „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.” (Matei 22: 35-38).

 Apostolul Pavel era şi el un evreu crescut în cultura greacă şi era bilingv. El gândea şi evreieşte şi greceşte.

Să observăm lucrul acesta în primul capitol din Romani.

Vorbind despre procesul înstrăinării oamenilor de Dumnezeu, Pavel îl explică astfel: „Fiindcă, măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu i-au mulţumit, ci s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit” (Romani 1:21-22).

Observaţi cuvintele transcrise de mine cu italice. Toate se referă la acţiuni ale minţii (gânduri deşarte, fără pricepere, înţelepţi, au înnebunit), dar totuşi spune că inima li s-a întunecat. Aici el vorbeşte ca un evreu.

Dar Pavel reia discuţia şi formulează concluzia ei în aceste cuvinte:

„Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoaşterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (versetul 28). Aici Pavel pune minte acolo unde ceva mai înainte pusese inimă. Aici el gândeşte ca un grec.

Cred că aceste explicaţii vă vor arăta de unde vine accentul pus în Vechiul Testament pe inimă şi cum, prin Domnul Isus şi prin apostolul Pavel se face tranziţia de la limba ebraică la cea greacă, şi de la accentul pus pe inimă la accentul pus pe minte.

Să urmărim acum ce ni se spune în Noul Testament despre minte. Am văzut deja accentul pus de Domnul Isus pe chemarea să-L iubim pe Dumnezeu cu mintea. Dacă ne uităm cu aceste informaţii în gând şi la afirmaţia lui că „din inimă ies gândurile rele”, înţelegem că de fapt putem citi şi astfel: „din minte ies gândurile rele” şi toate celelalte lucruri urâte înşirate de Domnul Isus în Marcu 7:21-13 (şi Matei 15:19-20). Înţelegem atunci că Domnul Isus ne cheamă să ne curăţăm mintea de tot ce este murdar în ea, deoarece acele lucruri ne spurcă!

Separarea omului de Dumnezeu

Am citat deja textele din Romani capitolul 1, care ne arat[ procesul separării omului de Dumnezeu. Oamenii au considerat că mintea lor le este suficientă ca să ştie ce să facă, să decidă ce este bine şi ce este rău. Prin aceasta, ei L-au scos pe Dumnezeu din gândirea lor. Iar Dumnezeu le-a respectat dorinţa de a-şi fi ei înşişi stăpâni şi i-a lăsat să vadă unde ajung. S-a văzut repede că mintea lor i-a coborât la un comportament animalic.

Oamenii şi-au creat iluzia că sunt independenţi. Aceasta era cea mai mare înşelară dintre toate, deoarece mintea lor a ajuns sub influenţa şi sub robia lui Satan. Aşa explică Pavel situaţia. El se referă la „cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4: 4). Şi el ne cheamă să nu mai trăim „cum trăiesc păgânii, în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află” (Efeseni 4:17-18).

Ce să facem ca să aducem o asemenea persoană la Dumnezeu. Cu această întrebare ajungem la

Adevărata evanghelizare pe care o găsim explicată în 2 Corinteni 10:4­5: Armele cu care ne luptăm…sunt întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.”

 Transcrierea prin italice a acestui text ne arată unde sunt noţiunile de bază. Ca să le înţelegem, trebuie să observăm că Pavel se gândeşte la mintea omului ca la o cetate întărită, care trebuie cucerită. Cetatea este înconjurată de „întărituri” (şanţuri si valuri de pământ) şi „înălţimi” (fortăreţe în zidul cetăţii). Aceste întărituri şi fortăreţe sunt „izvodiri”, adică născociri sau invenţii ale minţii şi ele se opun cunoaşterii lui Dumnezeu. Fenomenul acesta trebuie să-l înţelegem noi cu claritate. Pentru a ne ajuta la aceasta, voi da un exemplu de asemenea născocire care ne este familiar tuturor. Chiar şi astăzi, unii preoţi mai răspândesc în popor legenda că pocăiţii se adună seara în case, sting lampa şi apoi se dedau la un desfrâu generalizat. Imaginea este monstruoasă şi eu am auzit-o din copilărie. Colegii de şcoală mi-o aruncau mereu în faţă, spunându-mi: „Aceştia sunteţi voi.” Eu nu ştiam cum să mă apăr de aceasta. Dar, mai mult, sunt oameni care, crezând născocirea aceasta, se tem să vină la adunările noastre. Iată o „întăritură”, sau o „înălţime”, care se opune cunoaşterii lui Dumnezeu.

Ei bine, când eram în anul I la filologie în Cluj, am citit cartea „Apologia”, de Iustin Martirul, scrisă pe la anul 150 după Cristos. Cartea este scrisă sub formă de scrisoare adresată împăratului de la Roma, şi autorul vrea să-i facă împăratului cunoscut adevărul despre creştini. Mare mi-a fost uimirea când am citit ce scrie Iustin, că păgânii au inventat tot soiul de acuze mincinoase şi monstruoase despre creştini, printre care una că creştinii se adună seara în case, acolo au şi nişte câini dresaţi şi aceştia, la un semnal, sar şi sting lumânările, iar creştinii încep o orgie sexuală monstruoasă.

Nu mi-am putut crede ochilor! Aceasta se spunea despre primii creştini pe la anul 150 după Cristos. Şi cei ce spuneau această născocire erau păgânii. Dar cum se face că memoria acestei născociri s-a perpetuat peste veacuri şi este spusă şi astăzi la adresa adevăraţilor creştini de către „păgâni”?!

Când le spui la oameni unde se găseşte scrisă această invenţie şi cine a spus-o şi despre cine, atunci demolezi în minţile acestor oameni o întăritură care se opunea acolo cunoaşterii lui Dumnezeu!

Mai sunt multe asemenea „întărituri”, sau invenţii ale minţilor umane. Una este că pocăiţii sunt oameni înapoiaţi şi inculţi. Alta, pe care diavolul o şopteşte mai ales tinerilor, este că dacă te pocăieşti „te închizi” acolo, şi nu-ţi mai trăieşti tinereţea şi te lipseşti de orice bucurie a vieţii. Până nu demolezi această întăritură din mintea multor tineri, nu-i poţi aduce la cunoaşterea lui Dumnezeu.

Vă las pe dumneavoastră să vă gândiţi şi să descoperiţi şi alte întărituri care, în mintea oamenilor de astăzi, se opun cunoaşterii lui Dumnezeu.

Dar uitaţi-vă bine care este scopul evanghelizării: Să aducem fiecare minte, cu toate gândurile ei, sub ascultarea de Domnul Isus Cristos!

Spre acest fenomen indica şi Domnul Isus, când i-a descris lui Pavel lucrarea de misiune şi de evanghelizare pe care trebuia să o facă:

„să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satan la Dumnezeu” (Faptele apostolilor 26:18).

După convertire urmează  înnoirea minţii

 Iată un pas cerut de Dumnezeu şi complet ignorat de atâţia dintre credincioşii evanghelici! Iată o mulţime de texte pentru aceasta.

Pavel ne spune categoric. După ce ne scrie să nu mai trăim ca păgânii care au mintea întunecată (Efeseni 4:17-18), că unul dintre scopurile cu care vine Domnul Isus la noi este „să vă înnoiţi în duhul minţii voastre” (versetul 23). Noi ştim că în limba greacă nu exista alternanţa între literă mare şi literă mică, ci un manuscris se scria ori numai cu litere mici (uneori chiar fără spaţii între cuvinte), ori numai cu litere mari şi nici nu foloseau punctul şi virgula. Prin urmare, traducătorii sunt aceia care decid unde să se separe cuvintele şi care să se scrie cu literă mare şi care cu literă mică. În textul nostru (versetul 23), dacă scriem „duhul” cu literă mică, aşa cum a făcut Cornilescu, este vorba de duhul nostru şi chemarea este să ne schimbăm „spiritul minţii”, adică felul de gândire. Dacă însă scriem „Duhul” cu literă mare, atunci chemarea este să lăsăm ca Duhul Sfânt să locuiască în mintea noastă. Oricum am decide, chemarea este ca de la starea de păgâni cu mintea întunecată (versetul 17) să trecem la starea de oameni cu mintea renovată.

Lucrul acesta este spus de Pavel şi mai categoric în Romani 12:2, unde ne scrie: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă transformaţi (în original: să vă metamorfozaţi) prin înnoirea minţii voastre.” În cartea Umblarea cu Dumnezeu, explic pe larg că până nu ne schimbăm felul de a gândi cu privire la minciună, la mânie, şi la toate celelalte practici păcătoase, nu ne vom schimba caracterul şi comportamentul. Cititorul care vrea să vadă argumentarea biblică, să o caute în această carte.

Ţelul final al acestei înnoiri a minţii este „să fie şi în voi gândul (gândirea, mintea) care era în Cristos” (Filipeni 2:5). Petru ne porunceşte chiar: „Înarmaţi-vă cu acelaşi fel de gândire” (1 Petru 4:1).

Noi nu vom ajunge la asemănarea cu Cristos în caracter şi comportament decât atunci când gândim cum gândea El!!!

Până acum am gândit ca lumea şi am trăit ca lumea.

Ca să am caracterul Domnului Isus şi comportamentul Lui, trebuie să gândesc ca El. Ca să ajung să gândesc ca El, trebuie să­-mi impregnez mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Pentru ca mintea mea să fie înnoită, am nevoie nu numai să­i dau informaţie, adică numai să citesc Biblia. Mintea trebuie să prelucreze această informaţie. Prelucrarea se face prin cugetare, adică prin meditaţie. Pentru aceasta vă trimit la eseul meu întitulat Meditaţia.

Igiena minţii

 Trebuie să ştim că Diavolul dă permanent asalt asupra minţii noastre. Din chiar momentul în care Fiul lui Dumnezeu seamănă în mintea noastră Cuvântul lui Dumnezeu, c el rău vine să răpească acea sămânţă (Matei 13:19). Şi dacă nu o poate scoate din minte, va avea grijă să facă să ne năpădească spinii îngrijorărilor, ai bogăţiilor acestei lumi şi ai plăcerilor lumeşti, ca astfel Cuvântul să devină neroditor (v.22).

Pavel ne avertizează aducându-ne aminte cum Diavolul i-a asaltat mintea Evei şi spunându-ne că el încearcă să facă acest lucru şi cu noi: “Mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Cristos” (2 Corinteni 11:3).

Iată de ce are el atâta grijă să ne spună la ce să ne gândim (şi, prin contrast, la ce să nu ne gândim!):

„Încolo, fraţii mei,

tot ce este adevărat,

tot ce este vrednic de cinste,

tot ce este drept,

tot ce este curat,

tot ce este vrednic de iubit,

tot ce este vrednic de primit,

orice virtute şi orice laudă,

la acestea să vă gândiţi.” (Filipeni 4:8. Traducere după original. Fiţi atenţi la porunca din final!)

Partea din Biblie care este cel mai greu de tradus este cartea Proverbe, deoarece proverbele au un limbaj foarte concis si adeseori figurat. Uneori este dificil să prinzi sensul proverbului. Un asemenea caz este Proverbe 23:7, care în Cornilescu spune aşa:

„Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet”. Ne-am apropia mai mult de sensul din original dacă am face o mică schimbare şi l-am formula astfel: „Căci omul este aşa cum îşi face socotelile în suflet”. În traducerea engleză veche (King James), el este redat astfel: „As he thinks, so is he”, adică, „El este aşa cum gândeşte”. Felul în care gândeşti şi felul în care te gândeşti pe tine, determină ce fel de om eşti. Iată de ce trebuie să avem mare grijă ce gândim, cum gândim şi cum ne socotim, ne considerăm, ne vedem pe noi înşine.

Ştiind că prin cuvântul „inimă” din Vechiul Testament trebuie să înţelegem „minte”, putem atunci citi acest proverb astfel: „Păzeşte-ţi mintea mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4:23). „Din ea ies izvoarele vieţii” înseamnă că din ea ies toate aspectele vieţii tale; tot ce eşti tu este determinat de felul cum gândeşti şi de ce gândeşti. Iată de ce trebuie să te preocupe în cel mai înalt grad cu ce îţi hrăneşti mintea, ce pui în ea şi ce-i dai să macine, să prelucreze.

Să-L iubim pe Dumnezeu cu toată mintea

 Dumnezeu ne-a dat mintea şi El aşteaptă ca noi să o cultivăm la potenţialul ei maxim, ca astfel să-L iubim cu o minte cultivată, informată şi instruită în cel mai înalt grad.

Nu-L iubim pe Dumnezeu cu mintea dacă o lăsăm necultivată şi neînnoită prin Cuvântul Lui.

Îl iubim pe Dumnezeu cu mintea când o dezvoltăm la maximumul ei de potenţial, când o impregnăm cu Cuvântul Lui şi când o punem în slujba Lui astfel echipată, indiferent în ce domeniu ne-a condus El să ne desfăşurăm activitatea.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_mar07.htm

SOTERIOLOGIE – doctrina despre mântuire- Mântuirea prin har – de Loraine Boettner.

Mântuirea prin har  de Loraine Boettner

1. STAREA BOLNĂVICIOASĂ A OMULUI

   Biblia declară faptul că mântuirea oamenilor păcătoşi este o chestiune a harului. Din Efeseni 1:7-10 învăţăm că scopul primar al lui Dumnezeu în cadrul lucrării de răscumpărarea a fost acela de a arăta slava acestui atribut divin în aşa fel încât prin anii ce au urmat inteligentul univers să-l admire în timp ce acesta este făcut cunoscut prin dragostea Sa nemeritată şi bunătatea nemărginită faţă de creaturile vinovate, ticăloase şi neajutorate. Prin urmare toţi oamenii sunt reprezentaţi ca înecaţi într-o stare de păcat şi mizerie din care ei nu se pot deloc scăpa pe ei înşişi. Atunci când ei meritau doar mânia şi blestemul lui Dumnezeu, El a determinat să le ofere în mod graţios răscumpărarea prin a trimite pe propriul Său Fiu etern pentru a-şi asuma natura şi vina lor şi să asculte şi să sufere în locul lor, precum şi Duhul Sfânt care avea să aplice răscumpărarea cumpărată de Fiul. În acelaşi principiu reprezentativ prin care păcatul lui Adam ni se impută nouă, adică ni se socoteşte nouă în aşa fel încât noi suntem responsabili pentru acesta şi să suferim consecinţele sale, în acelaşi fel păcatul nostru este imputat lui Hristos şi neprihănirea Sa este imputată nouă. Aceasta este exprimată pe scurt însă în mod clar în Catehismul Scurtat, care spune, „Justificarea este un act al harului gratuit al lui Dumnezeu, cu care El ne-a iertat toate păcatele noastre şi ne-a acceptat ca neprihăniţi în faţa Sa, doar pentru neprihănirea lui Hristos imputată nouă şi primită doar prin credinţă”.

   Trebuie să ţinem cu claritate în minţile noastre distincţia dintre cele două legăminte: acela al faptelor, sub care a fost pus Adam şi care a dus la căderea rasei în păcat; şi acela al harului, sub care Hristos a fost trimis ca Răscumpărător. Aşa cum s-a afirmat în alte privinţe, sistemul arminian nu face nici o distincţie esenţială de principiu dintre legământul faptelor şi acela al harului, doar dacă nu cumva Dumnezeu ar oferi acum mântuirea în termeni mai scăzuţi, şi în loc să mai ceară ascultarea perfectă El acceptă doar acea credinţă şi ascultarea evanghelică pe care ar putea-o oferi păcătosul infirm. În acel sistem povara ascultării este încă aruncat asupra omului şi mântuirea sa depinde în primul rând de faptele sale.

   Cuvântul „har” în sensul său propriu înseamnă dragostea gratuită şi nemeritată sau favoarea lui Dumnezeu exercitată faţă de cei nemerituoşi, faţă de păcătoşi. Acesta este ceva care este dat fără a avea ceva de a face cu vrednicia din om; şi a introduce faptele sau meritul în oricare parte a acestei scheme îi strică natura şi îi zădărniceşte designul. Doar pentru că este har, acesta nu este dat pe baza meritelor precedente. După cum o spune şi numele său, acesta este în mod necesar graţios; iar din moment ce omul este înrobit păcatului până ce acesta este oferit, toate meritele pe care acesta le poate avea anterior acestuia sunt merite rele şi merită doar pedeapsă, nu daruri sau favoare. Oricare bun pe care îl au oamenii, acela Dumnezeu l-a dat; şi ceea ce nu au ei, de ce, desigur, că Dumnezeu nu li l-a dat. din moment ce harul este oferit neluând în seamă meritele precedente, acesta este prin urmare suveran şi este acordat doar peste aceia pe care Dumnezeu i-a selectat pentru primirea sa. Este această suveranitate a harului, şi nu prevederea sau pregătirea pentru el, ceea ce îi pune pe oameni în mâinile lui Dumnezeu şi suspendă mântuirea în mod absolut doar pe mila Sa nelimitată. În aceasta descoperim fundamentul alegerii sau respingerii Sale a persoanelor particulare.

   Datorită perfecţiunii Sale morale absolute, Dumnezeu cere o puritatea fără pete şi o ascultare perfectă de la creaturile Sale inteligente. Această perfecţiune este oferită în cadrul neprihănirii fără pată a lui Hristos care a fost imputată acestora; iar atunci când Dumnezeu priveşte spre cei răscumpăraţi, El îi vede îmbrăcaţi cu haina fără pată a neprihănirii lui Hristos, şi nu cu ceva de-al lor. Ni se spune în mod distinct că Hristos a suferit ca un înlocuitor, „cel drept pentru cei nedrepţi”; iar atunci când omul este încurajat să se gândească la faptul că el i-ar datora vreunei puteri sau arte proprii acea mântuire care în realitate este toate prin har, Dumnezeu este furat de o parte a slavei Sale. Prin nici o întindere a imaginaţiei nu pot faptele bune ale omului din această viaţă să fie considerate ca un echivalent de drept pentru binecuvântarea vieţii veşnice. Benjamin Franklin, deşi nu a fost deloc calvinist, a exprimat bine această idee atunci când a scris: „Acela care pentru dăruirea unui pahar de apă unei persoane însetate s-ar aştepta să fie plătit cu o bună plantaţie, ar fi destul de modest în cererile sale, comparate cu acelea ale celor ce gândesc că ei merită cerul pentru puţinul bine pe care ei îl fac pe pământ.” De fapt, noi nu suntem nimic altceva decât primitori; noi nu-i aducem niciodată o răsplată adecvată lui Dumnezeu, noi primim întotdeauna de la El, şi aşa va fi până-n veşnicii.
   
   2. DUMNEZEU POATE SĂ DEA SAU SĂ REŢINĂ HAR DUPĂ CUM ÎI PLACE

   Din moment ce Dumnezeu a oferit această răscumpărare sau ispăşire pe propria Sa cheltuială, aceasta este proprietatea Sa şi El este absolut de suveran în a alege cine să fie mântuit prin aceasta. Nu este nimic mai stabil accentuat în cadrul doctrinei Scripturii despre răscumpărarea decât este caracterul său absolut de graţios. De aici, prin separarea lor de masele originale, nu prin anumite fapte ale lor, ci doar prin harul gratuit al lui Dumnezeu, vasele de milă văd cât de mare a fost darul acordat peste ele. Se va descoperi că mulţi care moştenesc cerul au fost păcătoşi mult mai răi în această lume decât alţii care sunt pierduţi.

   Doctrina Predestinării doboară fiecare imaginaţie de auto-neprihănire care ar micşora din slava lui Dumnezeu. Aceasta îl convinge pe cel care este mântuit că el poate fi mulţumitor pentru veşnicie că Dumnezeu l-a salvat. De aici din cadrul sistemului calvinist toată lauda este exclusă şi că slava şi cinstea care aparţin lui Dumnezeu este păstrată în întregime. „Cel mai mare sfânt”, declară Zanchius, „nu poate triumfa peste cel mai abandonat păcătos, ci este călăuzit să atribuie întreaga laudă a mântuirii sale, atât din păcat cât şi din iad, spre simplul scop suveran şi de bună-nvoire a lui Dumnezeu, care l-a făcut în mod graţios să difere de acea lume care şade în răutate”1.
   
   3. MÂNTUIREA NU ESTE DE CÂŞTIGAT DE CĂTRE OM

   Toţi oamenii simt în mod natural că ei ar trebui să-şi câştige mântuirea, şi un sistem care oferă ceva în această privinţă face un apel prompt pentru ei. Însă Pavel pune securea într-un astfel de raţionament încât spune, „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viaţă, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege”, Galateni 3:21; iar Isus a spus ucenicilor Săi, „Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem”, Luca 17:10.

   Propria noastră neprihănire, spune Isaia, nu este decât o haină pătată – sau aşa cum apare în versiunea engleză KJV, ca nişte cârpe murdare – înaintea lui Dumnezeu (64:6). Şi atunci când Isaia a scris, „Voi toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!”, 55:1, el i-a invitat pe cei fără bani, pe flămânzi, pe cei însetaţi, să vină şi să ia în posesie şi să se bucure de provizia gratuită, ca şi când ar fi printr-un drept de plată. Şi a cumpăra fără bani trebuie să însemne că aceasta a fost deja produsă şi oferită pe costul altcuiva. Pe măsură ce înaintăm în cadrul vieţii creştine, cu atât mai puţin suntem înclinaţi să ne atribuim nouă orice merit şi cu atât mai mult să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate. Credinciosul nu numai că se uită spre viaţa veşnică, ci se uită şi înapoi în eternitatea ante-terestră şi găseşte în scopul veşnic al dragostei divine începutul şi ferma ancorare a mântuirii lui.

   Dacă mântuirea este prin har, aşa cum Scripturile învaţă cu claritate, aceasta nu poate fi din fapte, fie ele actuale sau prevăzute. Nu există nici un merit în a crede, căci credinţa în sine este un dar al lui Dumnezeu. Dumnezeu oferă poporului Său o lucrare interioară a Duhului pentru ca ei să poată crede, iar credinţa este doar actul de primire al darului oferit. Deci, aceasta este doar o cauză instrumentală şi nu cauza merituoasă a mântuirii. Ceea ce iubeşte Dumnezeu în noi nu sunt meritele noastre, ci propriul Său dar; căci harul Său nemeritat precede faptele noastre merituoase. Harul nu este acordat doar atunci când ne rugăm pentru el, ci însăşi harul ne face să ne rugăm pentru continuitatea şi creşterea sa.

   În cartea Faptelor descoperim că debutul în sine al credinţei este atribuit harului (18:27); doar cei care au fost aleşi pentru viaţă veşnică au crezut (13:48); şi este privilegiul lui Dumnezeu de a deschide inima în aşa fel încât aceasta să acorde atenţie evangheliei (16:14). La credinţă se face astfel referire în sfatul veşniciei, evenimentele din timp încep doar lucrarea exterioară. Pavel a atribuit aceasta harului lui Dumnezeu faptul că noi suntem „lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”, Efeseni 2:10. Faptele bune, prin urmare, nu sunt în nici un sens fundamentul merituos ci mai degrabă roada şi dovada mântuirii.

   Luther a învăţat aceeaşi doctrină atunci când a spus despre unii că „Ei atribuie liberei voinţe foarte puţin, însă tot ei ne învaţă că prin acel puţin noi putem atinge neprihănirea şi harul. Ei nici nu rezolvă întrebarea, De ce justifică Dumnezeu pe unul şi îl lasă pe altul? în vreun alt fel altul decât prin a declararea libertăţii voinţei, spunând că Pentru că unul se străduie şi celălalt nu; şi Dumnezeu se uită la cel ce se străduieşte şi îl dispreţuieşte pe celălalt pentru nestrădania sa; ca nu cumva, dacă acesta ar fi făcut altfel să apară a fi cumva nedrept.”2

   Se spune că Jeremy Taylor şi un însoţitor se plimbau pe o stradă din Londra când deodată au ajuns la un om beat care zăcea într-un şanţ. Celălalt om a făcut o remarcă umilitoare despre beat, dar Jeremy Taylor, făcând o pauză s-a uitat la el şi a spus, „Doar prin harul lui Dumnezeu, că acolo ar fi zăcut şi Jeremy Taylor!” Duhul care era în Jeremy Taylor este duhul care ar trebui să fie în fiecare creştin răscumpărat din păcat. S-a învăţat în mod repetat faptul că Israelul îşi datora separarea sa de alte popoare din lume nu datorită vreunui lucru bun sau de dorit din sine, ci doar dragostei graţioase a lui Dumnezeu care a persistat credincios în ciuda apostaziei, a păcatului şi a rebeliunii.

   Pavel vorbeşte despre unii care îşi bazau mântuirea pe propriile lor merite că „pentru a-şi stabili propria lor neprihănire, ei nu s-au supus neprihănirii lui Dumnezeu”, şi n-au fost prin urmare în Biserica lui Hristos. El spune răspicat faptul că „neprihănirea lui Dumnezeu” ne este dată prin credinţă şi că noi intrăm în cer pledând doar meritele lui Hristos.

   Motivul pentru acest sistem de har este că aceia care se laudă să se laude în Domnul, şi ca nici o persoană să nu aibă vreodată ocazia de a se lăuda unul faţă de altul. Răscumpărare a fost cumpărată cu un preţ infinit pentru însăşi Dumnezeu, şi prin urmare aceasta poate fi dispersată aşa cum doreşte El într-o manieră pur graţioasă. Aşa cum spunea şi un poet odinioară:

   „Nici unul dintre cei răscumpăraţi n-au cunoscut vreodată
   Cât de adânci au fost acele ape ce-a trecut
   Şi nici de întunericul ce Domnul străbătuta
   Ca să găsească odată oiţa Lui ce s-a pierdut.”

   4. ÎNVĂŢĂTURA SCRIPTURII

   Să notăm acum câteva dintre versetele care învaţă faptul că păcatele noastre au fost imputate lui Hristos; apoi vom nota câteva care ne învaţă ca neprihănirea a fost imputată nouă.

   „Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” Isaia 53:4, 5. „Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.” Isaia 53:11, 12. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” 2 Corinteni 5:21. Aici se afirmă ambele adevăruri în mod clar – păcatele noastre sunt puse în socoteala Lui şi neprihănirea Sa nouă. Nu este vreun alt sens de conceput în care El să fie „făcut păcat”, sau ca noi „să fim neprihănirea lui Dumnezeu.” Hristos a fost acela care „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” 1 Petru 2:24. Şi aici sunt încă o dată ambele adevăruri puse laolaltă. „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” 1 Petru 3:18. Acestea şi multe alte versete dovedesc doctrina înlocuirii noastre cu El, pe cât de clar o poate pune limbajul. Dacă acestea nu dovedesc faptul că moartea lui Hristos a fost un sacrificiu adevărat şi adecvat pentru păcat în locul nostru, limbajul uman nu ar putea exprima aceasta.

   Faptul că neprihănirea Sa este imputată nouă este învăţat într-un limbaj destul de egal. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate), pe care o dă Dumnezeu, fără lege-despre ea mărturisesc Legea şi proorocii- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungi răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus. Unde este dar pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.” Romani 3:20-28. „Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţa. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Romani 5:18, 19. Mărturia lui Pavel cu privire la sine a fost: „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” Filipeni 3:8, 9. Acum, nu este oare ciudat ca oricine care pretinde să fie călăuzit de Biblie să poată, în faţa acestui limbaj clar şi neechivoc, să susţină mântuirea prin fapte, la oricare grad ar fi aceasta?

   Pavel a scris romanilor, „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci supt har.” Romani 6:14. Aceasta înseamnă că Dumnezeu i-a scos de sub un sistem al legii şi i-a pus sub un sistem de har, şi în calitate de Suveran al lor, nu era scopul Lui ca să-i lasă se ajungă din nou sub domnia păcatului. De fapt, dacă ei aveau să cadă, aceasta ar fi fost doar dacă Dumnezeu i-ar fi luat de sub har şi i-ar fi pus sub lege, aşa că propriile lor fapte determinau destinul lor. În natura acestui caz atâta timp cât persoana este sub har, ea este total liberă de orice revendicare pe care ar putea-o avea legea asupra sa prin păcat. Pentru ca cineva să fie mântuit prin har înseamnă că Dumnezeu nu îl mai tratează aşa cum merită acesta, ci că El a pus în mod suveran legea deoparte şi îl va salva în ciuda stării sale bolnăvicioase – curăţându-l de păcat, de sigur, înainte de a fi potrivit să poată intra în prezenţa divină.

   Pavel recurge la mari dureri pentru a clarifica faptul că harul lui Dumnezeu nu este câştigat de noi, nu este asigurat de noi în vreun fel, ci că acesta ne este dat nouă. Dacă acesta ar fi câştigat, ar înceta să mai fie har prin simplul său fapt, Romani 11:6.

   5.REMERCI ULTERIOARE

   În starea prezentă a rasei toţi oamenii stau înaintea lui Dumnezeu, nu ca cetăţeni ai unui stat, fiecare primindu-şi tratarea şi oferindu-se la fiecare aceeaşi „şansă” de mântuire, ci mai degrabă ca nişte criminali vinovaţi şi condamnaţi înaintea unui judecător neprihănit. Nici unul nu are vreo pretenţie la mântuire. Minunea este, nu că Dumnezeu nu i-ar salva pe toţi, ci că atunci când toţi sunt vinovaţi El îi iartă pe aşa de mulţi; iar răspunsul la întrebarea, De ce nu îi mântuieşte El pe toţi? trebuieşte găsit nu în negarea arminiană a omnipotenţei harului Său, ci în faptul că, aşa cum afirma Dr. Warfield, „Dumnezeu în dragostea Sa îi salvează pe cei vinovaţi din rasa umană pe cât de mulţi îi poate aduce la consimţământul întregii Sale naturi de a mantui”3. Motivele cunoscute de Sine EL vede că nu este cel mai bine să îi ierte pe toţi, ci că unora ar trebui să li se permită să aibă felul lor de judecată şi să fie lăsaţi pedepsei veşnice pentru a se arătat ce lucru groaznic este păcatul şi rebeliunea împotriva lui Dumnezeu.

   Timpul şi Scripturile repetă declaraţia că mântuirea este prin har, ca şi când ar anticipa dificultatea pe care ar avea-o oamenii în ajungerea la concluzia că ei nu şi-au putut câştiga mântuirea prin propriile lor fapte. Astfel ei distrug larg răspândita noţiune că Dumnezeu ar datora cuiva mântuirea. „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte ca să nu se laude nimeni” Efeseni 2:8, 9. „Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altfel, harul n-ar mai fi har” Romani 11:6. „Nimeni nu va fi îndreptăţit prin faptele legii”, Romani 3:20. „Însă celui ce face fapte, plata nu i se socoteşte ca un har, ci ca datorie”, Romani 4:4. „Cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit?” 1 Corinteni 4:7. „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”, 1 Corinteni 15:10. „Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Romani 11:35. „Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru”, Romani 6:23.

   Harul şi faptele sunt în mod reciproc exclusive; şi tot atât de bine am putea încerca să aducem laolaltă cei doi poli pentru a efectua o coaliţie a harului şi a faptelor în mântuire. În acelaşi mod am putea vorbi despre „darul cumpărat”, precum am discuta despre „harul condiţional”, căci atunci când harul încetează să mai fie absolut el încetează să mai fie har. Prin urmare, atunci când Scripturile spun că mântuirea este prin har noi trebuie să înţelegem că aceasta este prin întregul ei proces lucrarea lui Dumnezeu şi că orice fapte merituoase făcute sunt rezultatul schimbării care a fost deja înfăptuită.

   Arminianismul distruge acest caracter graţios al mântuirii şi înlocuieşte un sistem de har plus fapte. Nu contează ce parte mică pot juca aceste fapte, ele sunt necesare şi sunt fundamentul distincţiei dintre cei mântuiţi şi cei pierduţi şi prin urmare ar acorda ocazia pentru cei mântuiţi să se laude deasupra celor pierduţi din moment ce ambii aveau oportunităţi egale. Însă Pavel spune că lăudarea este exclusă, şi că cel ce se laudă să se laude în Domnul (Romani 3:27, 1 Corinteni 1:31). Dar dacă sunt mântuiţi prin har, cel răscumpărat îşi reaminteşte de mlaştina din care a fost scos, iar atitudinea sa faţă de cei pierduţi este una de simpatie şi de compătimire. El ştie că doar datorită harului lui Dumnezeu el ar fi fost în aceeaşi stare ca cei care pier, iar cântecul lui este, „Nu nouă Doamne, nu nouă, ci numelui Tău să fie adusă slavă pentru mila şi pentru adevărul Tău.”

   ____________________
   NOTE DE SUBSOL
   1. Predestination [Predestinarea], p. 140.
   2. Bondage of the Will [Robia voinţei], p. 838.
   3. The Plan of Salvation [Planul de mântuire], p. 93.

   DESPRE AUTOR

   Dr. Boettner s-a născut la o fermă din nord-vestul statului Missouri. A absolvit Seminarul Teologic Princeton (Th. B. 1928; Th. M. 1929), unde a studiat Teologia Sistematică sub conducerea defunctului Dr. C. W. Hodge. Anterior a absolvit Colegiul Tarkio, Missouri şi a făcut un scurt curs în domeniul Agriculturii la Universitatea din Missouri. În 1933 a primit gradul onorariu de Doctor of Divinity, şi în 1957 gradul de Doctorat în Literatură. A predat Biblia pentru opt ani la Colegiul Pikeville, Kentucky. Rezident al Washington D.C. pentru unsprezece ani şi al Los Angeles pentru trei ani. Casa sa era în Rock Port, Missouri. Alte cărţi scrise de el sunt Roman Catholicism, Studies in Theology, Immortality, şi The Millennium [Romano-Catolicismul, Studii din Teologie, Nemurirea, şi Mileniul].

http://www.voxdeibaptist.org/salvation_by_grace_Loraine_trd.htm

✈️ ​HAI ÎN ISRAEL ȘI IORDANIA CU PASTORUL EMANUEL DOBRIN

ON SEPTEMBER 1, 2019 BY EDITORIN EVENIMENT

Acum ai ocazia să vizitezi și tu această Cetate pe care Domnul o privește cu drag! Nu amâna! 

Oxentia Tourism pregătește un pelerinaj în perioada 20 – 27 Noiembrie 2019.

Îți va prinde bine, vei deveni un prieten al Israelului și Iordaniei, și abia vei aștepta să păsesti din nou acolo! Și cel mai important: vei citi Scriptură cu alți ochi! Cu sigurantă, nu vei regreta!

Oferta este specială și cuprinde:

• Cazare 7 nopți la hotel de 3 și 4 stele;
• Micul dejun și cina sunt incluse (buffet suedez);
• Biletul de avion: București – Tel Aviv – București;
• Bagajul de cală, atât la dus cât și la întors, (1 bucată) maxim 23 KG pe persoană;
• Bagajul de mână, atât la dus cât și la întors, (1 bucată) maxim 8 KG pe persoană;
• Transfer în Israel: Aeroport – Hotel – Aeroport;
• Transportul cu autocar modern – WiFi free;
• Ghid israelian și iordanian cu licentă, vorbitori de limbă română;
• Însoțitor din partea OXENTIA TOURISM;
• Intrarea la: Masada, Petra; Wadi Rum;
• Tips la ghid și șofer (bacșișul);
• Intrare la: Nazareth Village;
• Taxa de frontieră la ieșirea din Iordania;
• Toate obiectivele incluse în program;
• Căsti-sistem audio, fiecare pelerin va primi un set de căsti.

*** BONUS ! O călătorie de neuitat cu barca pe Marea Galilee

Oxentia Tourism se va ocupa cu drag de confortul tău pentru a beneficia de un concediu special în Israel! Grăbește-te, oferta este specială pentru tine!

Pentru rezervări sună la: +40.752.043.486 sau +40.746.675.313

Oferta este specială și cuprinde:

Citește mai mult din acest articol

Acest articol este susținut de anunțuri

​

https://armoniamagazineusa.com/2019/09/01/✈️-​hai-in-israel-si-iordania-cu-pastorul-emanuel-dobrin/

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA – Convocare la Adunarea Constituantă a Partidului Renașterea României

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

                                                                                             August 31, 2019

Convocare la Adunarea Constituantă a Partidului Renașterea României

AFR are deosebita plăcere să vă invite pe toți cei care citiți aceste rânduri la Adunarea Constituantă a Partidului Renașterea României. Adunarea va avea loc la Brașov, sâmbătă, 14 septembrie 2019, începând cu orele 10, promt.

Intrunirea va avea loc la Hotelul RAMADA din Sacele. Adresa este: Strada Calea București, nr.13, Săcele, Brașov. Am rezervat Sala de Conferințe TAS.

Partidul Renasterea Romaniei va cauta sa coaguleze fortele pro-familie din Romania intr-o miscare politica oficiala. Numele partidului pe care intenționăm să-l fondăm se inspiră din motto-ul campaniei europarlamentare a dlui Costea, Presedintele AFR, „Renașterea Morală a Europei”

Pe parcursul campaniei europarlamentare și mai ales după 26 mai, am purtat multe discuții cu mulți dintre voi privind direcția, viitorul și soarta celor aproximativ 150.000 de cetățeni care fie că au votat pentru candidatura dlui Costea (în număr de 131.000), fie că au dorit să voteze și nu au putut din cauza cozilor lungi (încă câteva zeci de mii).

Noi, adică toți cei care am fost implicați în acest efort comun din noiembrie până azi, alcătuim un bazin electoral imens care a pus în România bazele unei mișcări politice pro-familie fără precedent. Prin ajutorul vostru s-a alcătuit în România o rețea imensă de voluntari, centre de voluntari și grupuri de voluntari și susținători care acoperă fiecare județ, oraș și orășel din România, din București la Baia Mare și de la Botoșani la Turnu Severin.

Aceasta rețea a fost realizata prin eforturile noastre comune, o rețea care ne aparține nouă tuturor, o rețea pe care am activat-o tot prin eforturile noastre comune și care e bine să rămână activată, dar mai ales activă pentru viitor și tot prin eforturile noastre comune.

Am citit cu atenție zecile de mesaje pe care ni le-ați trimis prin email de-a lungul anilor privind viabilitatea formării unui partid politic autentic creștin, creștin-democrat, pro-familie, pro-viață, pro-democrație, pro-România, pro-noi, pro-viitor, pro-copiii noștri. Am întreținut, de asemenea, multe conversații telefonice pe acest subiect cu mulți dintre voi. Ne-am consultat cu diverse persoane și cu mulți dintre voluntarii care au sprijinit proiectele noastre de-a lungula anilor.

Am cugetat mult asupra acestui subiect, obiectivul principal fiind să prevenim dispersarea acestui grup de oameni minunați, cinstiți, curajoși, care înțeleg importanța exercitării drepturilor lor constituționale în mod strategic pentru promovarea intereselor noastre și ale familiilor noastre.

Am ajuns la concluzia, împreună cu alții, că singura opțiune viabilă în acest sens e formarea unui partid politic creștin-democrat, ale cărui structuri să fie formate în întregime din oamenii harnici și cinstiți care au lucrat cu hărnicie și sinceritate la proiectele noastre de-a lungul anilor, la referendumul din toamna si la campania europarlamentara a dlui Costea.

Vă indemnam, deci, să veniți la Brașov în număr cât mai mare. E vremea ca mișcarea pro-familie și pro-valori din România să intre în spațiul politic în mod organizat, alcătuind un grup distinct cu o identitate distinctă, cu principii la care subscriu milioane de cetățeni ai României care până acum nu și-au găsit locul în alte structuri politice.

Accentuam că fondarea acestui partid politic se face pentru că, în opinia noastra, a venit vremea să devenim o forță politică în România. Din nefericire, până în prezent, mișcarea pro-familie din România și-a pus nădejdea în partidele politice din România pentru promovarea intereselor ei.

Am încercat asta la vremea când în România încă se practica votul uninominal. Apoi am încercat orientându-ne după pozițiile partidelor politice privind valorile. Dar ne-au dezamăgit rapid. Vedeam cum de la zi la zi și de la an la an pozițiile partidelor politice față de valori deveneau tot mai ambigue, iar apoi deveneau poziții anti-valori. Vedeam cum în Parlamentul European promovau europarlamentari care îndrăgeau mai mult secularismul și revoluția sexuală decât valorile creștine care dau viață și garantează un viitor națiunii și familiilor României.

În consecință, credem că a venit vremea să ne dezasociem de partidele politice și să ne exercităm drepturile constituționale să ne promovăm propriile interese printr-un partid politic al nostru.

Pentru detalii adiționale ne puteți contacta la office@alianta-familiilor.ro, ori la telefonul 743 684 071.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: „Cu incepere de la implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a intemeia o familie. … Familia constituie elementul natural si fundamental al societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a statului„. Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam, le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!

JOIN US ON FACEBOOK / URMARITI-NE SI PE FACEBOOK!

Publicam comentariile noastre de joi si pe Facebook. Va rugam sa ne urmariti si sa deveniti prietenii nostri pe Facebook:

---

https://ro-ro.facebook.com/Alianta.Familiilor/VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile si valorile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.   

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim. 

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro. 

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Manage Your Subscription

This message was sent to viorelardelean2016@yahoo.com from office@alianta-familiilor.ro

Alianta Familiilor din Romania
Str. Zmeica nr. 12, sector 4
Bucuresti, N/A N/A, Romania

Alianta Familiilor din Romania <office@alianta-familiilor.ro>

Gabi Luncă – Mărturia iubirii pentru Păstorul ei, Isus Cristos, pe scena Festivalului Cerbul de Aur Brașov 2019

ON AUGUST 31, 2019 BY EDITORIN EVENIMENT, MUZICA CRESTINA

Cântăreața de muzică lăutărească GABI LUNCĂ are o bună mărturie pe scena Festivalului Cerbul de Aur din Brașov.

https://armoniamagazineusa.com/2019/08/31/gabi-lunca-marturia-iubirii-pentru-pastorul-ei-isus-cristos-pe-scena-festivalului-cerbul-de-aur-brasov-2019/

Principiu biblic: Să îți iei vacanță

28.08.2019  |    Intimitate cu Dumnezeu  |   500  |     3 min

Dumnezeu vrea să-ți iei o vacanță. Chiar așa!

Permite-mi o explicație: da, Dumnezeu vrea să lucrezi din greu, să fii credincios la școală, la locul de muncă, și în toate resposabilitățile, oricare ar fi. Însă cred cu adevărat că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să aibă un ritm de viață în care munca să fie echilibrată de vacanță.

Vacanța și Scriptura

Vacanța este un concept complet biblic. Citind Scriptura, ne e clar că Dumnezeu presupune că vom lucra. Dar Dumnezeu trebuie să ne poruncească să ne odihnim.

În primul rând, probabil că ai auzit despre treaba cu sabatul săptămânal, de o zi.

Apoi Dumnezeu îi poruncește poporului Său să participe la o mână de festivaluri pe parcursul anului, fiecare fastival ținând aproximativ o săptămână. În cazul fiecărui festival, Dumnezeu îi spune pur și simplu poporului său să-și ia timp liber, să călătorească, traversând țara, să aducă mâncare și ceva de băut, și să se veselească. (Nu mă crezi? Citește Levitic 23). Mie îmi sună a vacanță.

Apoi e sabatul de un an – un an întreg de odihnă, la fiecare șapte ani.

Probabil că lucrurile încep să se lege. Dumezeu vorbește serios, asigurându-se că poporul Lui își ia timp să se odihnească, copiii – să se joace – toți să se apropie de El, să aibă „conexiune” cu Domnul. Dacă Dumnezeu ia în serios aceste lucruri, ar trebui să ne asigurăm că le împlinim. Dar ar trebui să învățăm să ne gândim deliberat la vacanță.

Sfaturi pentru o vacanță biblică

Cum arată o „vacanță biblică”?

Presupune să mănânci smochine? Să călărești măgăruși? Un post în deșert? Să înveți să pescuiești cu plasa de pescuit? Să vizitezi Țara Sfântă?

Ei bine, nu. Cel puțin nu neapărat. Iată câteva recomandări care te pot ajuta să-ți petreci o vacanță într-un mod care afirmă esența poruncii lui Dumnezeu de a ne odihni.

1. Gândește-te la vacanță ca la o modalitatea de a te adânci în închinare. De exemplu, îmi place să mă aflu în aer liber. Drumețiile, camparea, excursiile cu rucsacul în spate – petrecerea unui timp mai îndelungat în natură are ceva special, care îmi restaurează sufletul și mă ajută să apreciez ce frumos și de uimitor e Dumnezeu.

Poate că mersul în natură nu e chiar pe stilul tău, dar poți găsi o vacanță prin care să te închini.

2. Folosește-ți vacanța drept o modalitate de a-ți iubi aproapele. Vizitele peste ocean pot fi o modalitate excelentă de a învăța despre și de a începe să apreciezi diverse culturi și popoare. Călătoriile mele internaționale mi-au crescut iubirea pentru oamenii din străinătate și de acasă.

În cazul în care călătoriile în afară nu reprezintă o posibilitate pentru tine, amintește-ți că poți întâlni oameni, etnii și moduri de viață diferite în propria țară. Informează-te puțin despre orașe, zone, fii creativ și explorează o nouă parte din țara ta………………………………………….

https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu/11109-principiu-biblic-sa-iti-iei-vacanta

Istoria creștinismului – 3 – Reforma: divizare și înnoire între perioada medievală și modernitate – 1483-1546

17.07.2019  |    Istoria crestinismului  |

„Acelea au fost cele mai bune timpuri, acelea au fost cele mai rele timpuri, aceea a fost era înțelepciunii, aceea a fost era nebuniei, aceea a fost epoca credinței, aceea a fost epoca necredinței, aceea a fost perioada luminii, aceea a fost perioada întunericului, aceea a fost primăvara speranței, aceea a fost iarna disperării, aveam totul în față, nu aveam nimic în față, mergeam cu toții în ceruri, mergeam cu toții în altă parte”. Acestea sunt primele rânduri ale faimosului roman al lui Charles Dickens, „Povestea celor două orașe”, care descriu atmosfera timpurilor înainte de Reforma Franceză din secolul al XVIII-lea. Dar descriu de asemenea și evenimentele premergătoare Reformei Protestante din anul 1517, din secolul al XVI-lea.

Perioada în care s-a născut Martin Luther, în anul 1483 a fost o perioadă de explorări și descoperiri. Martin Luther avea doar nouă ani când Christopher Columb a navigat spre India și a intrat într-o nouă emisferă. În Germania abia se inventase tiparnița, punând astfel la dispoziția omului de rând literatură și posibilitatea de a învăța. Gloria Renascentismului în artă și arhitectură și-a întins tentaculele și a cuprins întreaga Europă. Era perioada în care au trăit Rafael (1483-1520), Michelangelo (1475-1564) și Leonardo Da Vinci (1452-1519). A fost perioada în care au trăit Johannes Kepler (1571-1630) și Galileo (1564-1642), care, inventând telescopul, a deschis cerurile pentru ochiul uman. Acelea au fost cele mai bune timpuri!

Dar acelea au fost de asemenea și cele mai rele timpuri, deoarece a fost o perioadă de violență și moarte, un timp de anxietate chiar în ceea ce privea viața însăși. Pentru noi azi, cancerul și sida înseamnă exact același lucru ca Plaga Bubonică, sau „Moartea neagră”, pentru lumea Reformei: sunt boli devastatoare fără leac. Țăranii se revoltau împotriva stăpânilor lor, regii împotriva împăratului, mii de așa-numite vrăjitoare erau condamnate la moarte. William Shakespeare (1564-1616) descria această perioadă: „Ce urlet are marea! Cum se cutremură Pământul! Vânturile se frâng! Temeri, schimbări, orori, transformă și fisurează, dezbină și înlătură unitatea și stabilitatea statelor liniștite în cuibul lor.”

Chiar în mijlocul acestor lucruri se afla Biserica. Biserica lui Isus Hristos, pe care, a spus El, porțile Locuinței morților nu o vor birui. Dar Biserica devenise coruptă în multe moduri și a fost năpădită de imoralitate sexuală, care a ajuns chiar până la papalitate. Alexandru al VI-lea, unul dintre cei mai decăzuți dintre papii Renascentismului, s-a „mândrit” cu mulți copii nelegitimi, pe unii dintre ei ajutându-i să ocupe poziții înalte în Biserică.

Unul dintre cei care au protestat împotriva unor asemenea abuzuri a fost un învățat din Olanda, Desiderius Erasmus, el însuși un fiu nelegitim al unui preot olandez. El nu a pus accent pe ritualurile religioase, așa cum erau pelerinajele, rugăciunile de rutină sau moaștele. „Oh,” a spus el, „lipsiți de înțelepciune sunt aceia care se închină unui os al Apostolului Pavel închis într-o vitrină de sticlă, dar nu simt puterea duhului său în epistolele sale!”……………………………………..

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/istoria-crestinismului/10911-istoria-crestinismului-3-reforma-divizare-si-innoire-intre-perioada-medievala-si-modernitate-1483