Punctele de rugăciune ale lunii septembrie 2019

Luna septembrie aduce cu ea un nou sezon, biblic vorbind. În data de 30 septembrie începe un nou an biblic (5780) și o nouă decadă. În decada aceasta va fi foarte important Cuvântul Lui rostit de noi! Dumnezeu numără anii după calendarul Lui, care este centrat pe sărbătorile Lui (greșit numite sarbatori evreiesti), pe care Le-a descoperit poporului pe care Și L-a ales – Israel. Prin poporul Lui, prin care ne-a dat Scriptura, ne-a arătat care este adevărata axă a timpului pe care ne mișcam, cu jaloane precise, pline de însemnătate în plan spiritual, dar și fizic. Toată omenirea, nu doar cei ce-L cunosc, merg pe această axă a timpului, indiferent dacă sunt de acord sau nu (oamenii au inventat alte calendare după care se ghidează).

Cred că această lună, septembrie, care este înainte de începutul noii decade, înseamnă încă timp de poziționare, de alegeri pentru noi toți. Intensitatea acestui an – care se încheie curând – a pus la test credința noastră, prin multe situații dificile. Testele Domnului pentru noi, copiii Lui, înseamnă provocarea de a alege – să răspundem prin credință, prin încredere în El sau să facem loc fricii, amărăciunii, îngrijorărilor… „Dar când va veni Fiul omului va găsi El credință pe pământ?” (Luca 18:8b)!!! Doamne, ajuta-ne!

E timpul să ne oprim puțin din alergare, din agitație (Ps 46:10-11), să ne liniștim inimile și să vedem UNDE și CUM suntem – ca atitudini, ca poziționare, în ce este CREDINȚA noastră, care sunt ancorele de care ne agățăm în viață pentru viitorul nostru, al celor dragi, al lucrărilor în care suntem implicați, dacă facem lucrurile din inerție sau în călăuzirea Duhului Sfânt! Vine un sezon în care nu ne mai putem permite să mergem pe cont propriu! Fără calauzirea Lui, fără a auzi clar vocea Domnului, va fi imposibil de avansat pe calea cea buna în ceața confuziei care se întețește în lume.

Să ne evaluam viața, relația cu El și cu cei din jur (familie, frați în credință, societate), să ne evaluăm umblarea, deschiderea pentru lucrurile Sale noi, să ne poziționăm în credința, în locul și în chemarea Lui pentru noi.

Așteptăm vremuri de Glorie revarsată peste țara noastră! Când Slava Lui vine, vasele noastre trebuie să fie întregi, curățite, pregătite – prin smerenie, sfințire, să putem purta ce vrea El să toarne în noi și prin noi. Recent, am avut o imagine a acestei perioade de pregătire: am avut percepția că eram într-o cameră cu atmosferă argintie, dar eram deja într-o zonă de trecere spre o cameră cu atmosferă aurie. Am primit înțelegerea că trecem dintr-un sezon al argintului în sezonul aurului. Argintul…………………………….https://alfaomega.tv/intelegereavremurilor/romania-puls-spiritual/11111-punctele-de-rugaciune-ale-lunii-septembrie-2019

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.