Din lectura primilor cincizeci de Psalmi, am subliniat caracterul contextual și particular al mesajului lor și cum anume a fost creionată o imagine despre Dumnezeu după tiparele religiosului lumii antice. În textul biblic nu există întrebări explicite legate de natura lui Dumnezeu, ci mai degrabă aprecieri care privesc raportul omului cu divinitatea din perspectiva legii morale și a așteptărilor politico-etnice ale poporului evreu. Un al doilea aspect de interes din Psalmi pentru spiritualitatea creștină este legat de concepția cu privire la natura lumii și cea a omului. Textul biblic ne aduce în zona acestor subiecte indirect, pentru că ne pune întrebări despre sensul anumitor realități pe care le observă autorul biblic și al unor soluții pe care acesta pare să le susțină.
Nu putem neglija, de exemplu, tensiunea care parcurge cartea Psalmilor și care distinge frecvent între două categorii de oameni: buni – răi, neprihăniți – păcătoși, drepți – nedrepți, smeriți – mândri, înțelepți – nebuni, credincioși – necredincioși, săraci – bogați, milostivi – fără milă, slabi – puternici etc. Analizele asupra omului și problemelor lui sau asupra societății umane țin mai degrabă de orizontul moralei și al implicațiilor ce decurg din respectarea sau nerespectarea unui set de principii de acest nivel. Dumnezeu este înțeles ca un actor implicat activ în această iconomie a experienței umane în datele unui cadru moral dat. Mesajul Psalmilor conturează așteptarea ca Dumnezeu să facă dreptate celui fidel principiilor sale și să pedepsească pornirile oamenilor care nu țin seama de legea divină. Elaborările conceptuale sunt minime, textul fiind dens de observații despre viața de zi cu zi și construiește conținuturi care sunt aduse înaintea lui Dumnezeu ca atitudine și evaluare a ceea ce autorul trăiește în fața unei realități care diferă adesea de ceea ce este considerat bun sau drept. Nu de puține ori sunt emise îndemnuri de a merge pe calea binelui, împreună cu judecăți morale asupra celor care se abat de la ea, și speranța că intervenția divină va aduce soluții celui credincios și va fi o pedagogie pentru toți oamenii.
Cititorul modern creștin poate ține cont de specificul și datele contextului evreiesc în care au fost compuși Psalmii și poate prelua din mesajul lor acele elemente care îi pot fi utile pentru viața de credință. Însă trebuie subliniat că același cititor actual al Psaltirii are la îndemână câteva elemente de interpretare care extrag din această sursă conținuturi ce nu concordă cu miezul creștinismului. Subliniem, pe scurt, două asemenea elemente care privesc concepția despre om și despre lume și efectele lor asupra spiritualității la nivelul credincioșilor din bisericile creștine.
În primul rând, vorbim despre influența dualismului grecesc, model de înțelegere a realității pe care creștinismul l-a preluat și l-a utilizat ca aparat conceptual în construirea de răspunsuri la întrebările fundamentale și la formularea unor dogme. Autorul biblic menționează frecvent despre existența unei opoziții între cei buni și cei răi, adică între cei care fac binele și cei care fac răul. Lipsește însă orice încercare de a discuta sau măcar de a pune întrebări asupra distincției bine – rău dincolo de planul etic. Se asumă că oamenii pot fi pe calea binelui sau a răului, dar nu se fac observații despre sursa sau natura lor.
Utilizarea unei grile dualiste de interpretare conduce la o spiritualizare a textului biblic și în spatele tuturor alegerilor acțiunilor și deciziilor oamenilor sunt așezate automat realități angelice și forțe ale binelui sau ale răului dintr-un plan cu totul diferit. Tensiunea mundană a Psalmilor este mutată în straturi foarte elevate ale unei bătălii între îngeri și demoni, iar omul este doar un pion într-un tablou mult mai complex pe care ar trebui să îl ia în calcul și să se poziționeze convenabil față de asemenea forțe. Nu discutăm aici despre sensul realităților angelice și despre cel al naturii și originii răului, pentru că textul Psalmilor nu trimite la așa ceva. Este vorba despre o invitație la analiza libertății deciziilor și responsabilității cu care omul își onorează libertatea în raport cu legea divină. Conflictele dintre oameni și tensiunea creată de modul în care aceștia aleg să își trăiască viața reprezintă elemente foarte concrete ale vieții de zi cu zi la care Scriptura ne face atenți cu mult realism. Spiritualizarea textului duce ușor la o atitudine de iresponsabilitate și de confuzie cu privire la ceea ce stă sau nu în sarcina omului. În spiritualitatea creștină se resimte adesea acest aer de tip determinist potrivit căruia omul este doar o simplă unealtă a unor acțiuni și forțe care îl depășesc și că plasarea de partea binelui sau a răului nu îi aparține în mod decisiv. Pentru greșeli și păcate este de vină cel rău (personalizat sau nu), pentru acțiunea sa ispititoare și de amăgire, iar pentru rezultatele cele bune este responsabil Dumnezeu, cel care călăuzește omul credincios să respecte legea sa. Lectura Psalmilor a susținut dezvoltarea unui tip de spiritualitate definită după imaginea războiului permanent care cere din partea credincioșilor vigilența de a intui în jurul său dușmanii și planurile lor. Tot ceea ce se întâmplă în viața omului este interpretat într-o asemenea grilă a unei lupte permanente dintre bine și rău, dintre susținătorii celor două planuri.
Probabil că observația cea mai importantă care se poate face asupra mesajului Psalmilor este aceea că lipsește orice urmă de dualism ontologic care să împartă și să ierarhizeze realitatea sau omul în două registre, așa cum o face filosofia greacă mai târziu. Textul biblic transmite ideea că tot ceea ce există este opera lui Dumnezeu, că lumea a apărut ca urmare a unui act creator al ființei divine (Ps. 33) și că toate cele create sunt bune prin natura lor, așa cum afirmă și cartea Geneza. Însă lucrurile nu merg mai departe să pună întrebări cu privire la natura realității create și care este locul binelui și răului în acest tablou. Analizele autorului sunt realizate din perspectiva deciziei omului de a urma sau nu legea Domnului, de a fi sau nu între cei care o respectă. Psalmul 37 este un bun exemplu care arată rezultatele unei vieți de partea binelui sau a răului și faptul că Dumnezeu este arbitrul care se implică să dea fiecăreia rezultatele ce i se cuvin. Însă opoziția dintre cei buni și cei răi (așa cum o vedem, de exemplu, în Ps. 37 și 38) este explicată prin căile lor divergente de acțiune și gândire, chiar dacă pare să există o miză oarecum de același tip, aceea de a stăpâni țara, de a avea parte de prosperitate și viață lungă.
Nici asupra naturii omului Psalmii nu ne dau nici o urmă de înțelegere de tip dualist. Există o serie de interogații cu privire la sensul existenței omului la autorul biblic, cu observații contrastante privind vremelnicia și slăbiciunea lui sau cu uimire privind capacitățile sale de a cunoaște și de a se adresa lui Dumnezeu. Pe linia gândirii biblice ebraice, Psalmii reiau tema cu privire la crearea omului și a statutului său privilegiat în creație (Ps. 8). Limitat la cadrul revelației din perioada veche în care a fost scrisă, Psaltirea prezintă omul ca un partener al lui Dumnezeu într-o lume care trebuie cunoscută și administrată, pentru o viață bună și lungă. În Psalmi nu apare ideea unui om total depravat sau a unui conflict între trup și suflet, între porniri sufletești bune și altele carnale rele. Trăirile fluctuante ale autorului nu sugerează o ruptură la nivelul omului, ci stări pe care acesta le poate trăi în dialogul cu Dumnezeu atunci când se analizează pe sine și pe cei din jur.
În al doilea rând, ne referim la accentul moralist sau tendința de a reduce creștinismul la o simplă morală. Este adevărat că mesajul Psalmilor are o puternică culoare etică și discută despre opțiunile și implicațiile ce derivă din respectarea sau nu a legii lui Dumnezeu. Însă dramatismul și încărcătura cu care textul biblic ne arată viața omului credincios în raport cu miza și așteptările experienței lui în istorie pot ușor influența cititorul creștin să se rezume la acest nivel al înțelegerii despre sensul său în lume. Din Psalmi se poate prelua ideea că a fi creștin înseamnă să faci binele și astfel vei avea parte de binecuvântare, de protecția și sprijinul lui Dumnezeu, în timp ce cei răi vor avea parte de pedeapsă și nu își vor vedea planurile împlinite. Ca să fie și mai simplu, a păstra calea binelui înseamnă a respecta un set clar de porunci și reguli, iar succesul pare garantat. Însă dacă apar probleme și lucrurile nu merg așa cum ne-am așteptat, răspunsul tipic este acela că undeva am păcătuit, nu am respectat întocmai prescripțiile bisericii și trebuie să ne asumăm o vină. Salvarea celor buni vine de la Dumnezeu în acord cu modul lor de viață, pentru bunătatea și ascultarea lor, iar judecata și moartea vin peste cei răi ca rod al acțiunilor și gândirii lor. În aceeași grilă se pot defini și raporturile dintre semeni, dintre cei ce cred și cei care nu sunt credincioși (adică cei care nu respectă regulile religioase). Ea este una de tensiune și adversitate, de luptă și distanțare. Cei ce nu sunt ca noi sunt împotriva noastră pentru că nu respectă cerințele formulate de biserica sau confesiunea noastră. Violența cu care Psalmii ne prezintă raportul dintre cei buni și cei răi în lumea veche s-a importat adesea în creștinism. Ea a justificat frecvent și violență fizică, dar s-a impus mai ales ca una de limbaj și de ordin psihic, cu un ton de superioritate și judecată asupra celor necredincioși pentru că nu respectă regulile noastre și nu sunt ca noi. Iar când se intră într-o coliziune cu cei etichetați necredincioși (frecvent din pricina acestei atitudini create de cei ce se consideră pe calea cea bună), se asumă trăirile și sentimentele autorului Psalmilor, ca și când ar avea de a face cu propria cauză politică și etnică.
Este clar că Psalmii trebuie citiți cu acest avertisment dublu: de a ține cont de specificul experienței autorului și de limitele propriei înțelegeri despre natura realității; de a cunoaște bine specificul gândirii și practicii creștine. Izvorul de înțelepciune al Psaltirii are semnificații profunde pentru spiritualitatea creștină dacă se face o lectură a acestora în asemenea coordonate. Se poate obiecta că cititorul obișnuit nu poate avea foarte multe cunoștințe despre contextul lumii antice în care s-au scris Psalmii, dar este clar că efortul său de înțelegere depinde semnificativ de etosul comunitar în care se realizează acest exercițiu. Când comunitatea interpretativă utilizează un aparat legalist și moralist și elemente de analiză de tip dualist, este evident că și lectura privată a celui credincios poate căpăta asemenea accente. Însă, dincolo de asemenea riscuri, există în Psalmi, chiar la vedere, un bogat mesaj ce ține de spiritul Scripturii, cum ar fi viziunea holistă despre realitate, importanța libertății și a responsabilității, prezența continuă a lui Dumnezeu în propria creație, speranța că istoria are un sens și că el se va împlini prin iconomia divină și participarea omului.
Dănuț Jemna
https://danutj.wordpress.com/2019/08/29/psalmii-si-spiritualitatea-crestina-2/
Blog Creștin Ardelean Viorel 