Heterofobia

download

Scriam  ceva vreme în urmă că nu sunt de acord cu folosirea termenului de homofobie cu atâta ușurință întrucât e folosit pentru o gamă largă de persoane si comportamente, nu mai are de a face doar cu homosexualitatea, ba chiar homosexualitatea a rămas ceva foarte mic din tot conceptul. Nu neg existenta homofobiei și nu o consider normală, dar mi se pare în același timp exagerat să numești homofobie un fenomen așa de complex.

Trec peste asta și revin la titlul articolului. În contextul recentelor precipitări între progresiști și conservatori am putut observa cu claritate elemente clare ale fenomenului numit heterofobie.

CE ESTE HETEROFOBIA?

Dacă aveți curiozitatea să căutați pe wikipedia la homofobie veți găsi definiri ample și generoase, cu explicații care mai de care mai științifice. Un termen în care s-a investit mult.

Dacă veți căuta heterofobie pe wikipedia veți găsi o descriere voalată care spune că e „un neologism care nu se referă la fobie în sens clinic, ci la discriminarea persoanelor heterosexuale”  Nu înțeleg de ce nu s-ar păstra același format și pentru homofobie dar trecem peste asta deocamdată.

Fobiile în genere au de a face cu teamă de ceva, fuga de ceva, fobie tot după wikipedia ca sa fim în același cadru înseamnă: „o teamă irațională, foarte persistentă, dusă uneori la extreme și totuși inofensivă. Aceasta poate fi stârnita atât de o anumită situație, cât și de anticiparea ei.” Aici sunt mai aproape de realitate cei de la wiki dar se contrazic în termeni cu definirea homoFobiei.

Și totuși ca să fim în același context trebuie să ne punem serios pe treabă la completarea definiției heterofobiei care e în creștere accelerata. Tot mai des ești atacat dacă ai curajul să declari că ești tradiționalist, asta e un fel de strigăt de luptă pentru heterofobi, se simt amenințați și vor trece la atac (din teama probabil, ca metodă de auto-apărare).

A se vedea strădania mea de a fi imparțial, cum homofobia e o problemă ce trebuie rezolvată și ca definiție, că e departe de realitate și ca teamă efectivă, tot așa e necesar de abordat heterofobia ca definire și ca teamă în același timp.

CE TEMERI AU HETEROFOBII?

(NECOMENTATE DEOCAMDATĂ, DOAR REMARCATE)

  1. Se tem că eu voi învăța copii mei că homosexualitatea e păcat și că prin asta eu voi planta ura față de ei în inima copiilor mei.
  2. Heterofobii se tem de religie. Se tem că oamenii în biserici sunt învățați să îi urască pe ei.
  3. Heterofobii se tem de manifestările tradiționaliștilor. Ei cred (să nu uităm de definire: fobia e o teamă iraționala) că manifeastările pro-life, pro -familie sunt de fapt atacuri asupra lor.
  4. Heterofobii se tem de familie. Familia formata din soț și soție și copii e un văzută ca un afront asupra alegerii lor de a fi diferiți. Se simt condamnați de naturalul familiei chiar ofensați.
  5. Heterofobii se tem de Dumnezeu. Văd un Dumnezeu nedrept și se simt fricoși și furioși față de el. Așa se face că sunt violenți față de discuțiile despre Dumnezeu și credință și curăție.
  6. Heterofobii se tem de ei înșiși. Ei știu că orice altceva decât heterosexualitatea e aducător de boală, afecțiuni, suferință fizică și psihică și mai ales spirituală. Se tem că nu vor scăpa de teama lor.

Fobiile acestea chiar exista, poate unele din ele par ușoare ironii, dar nu le vad așa. Exista fobii față de o sexualitate naturală și ceea ce natural decurge din ea și cred că heterofobia ar trebui să prindă teren în dezbateri serioase pentru a găsi soluții pentru frica heterofobilor dar și pentru a proteja heterosexualii, mai ales că în sens invers dezbaterile există și grupurile de lobby sunt extrem de vocale.

https://www.filedinjurnal.ro/2017/07/03/heterofobia/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/heterofobia/

Să atingem inimi…Ana Gabriela Olaru Coordonatoare Proiect Betania

Misiunea Betania

 

Ana Gabriela Olaru Pagina Proiectului Betaniaeste realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Coordonatoare Proiect Betania

Să atingem inimi…

O parte dintre dumneavoastră, cei ce de-a lungul timpului aţi citit rândurile Betaniei (începând cu octombrie 2003) … aţi putut remarca că ceea ce ne străduim noi, la Fundaţia OSANA, prin lucrările noastre, prin efort conjugat, este să atingem inimi cu blândeţea cu care Domnul ne atinge pe noi! De fiecare dată când am deschis uşa semenului nostru în nevoie, am făcut cu băgare de seamă şi cu bagajul nostru constituit din alimente, haine… am dus în primul rând un zâmbet plin de bunătate, un îndemn din Scriptura, o încurajare şi multă, infinit de multă dragoste!

Bătrânii noştri au nevoie de încurajări şi zâmbete…unii dintre ei…au uitat să zâmbească… este şi cazul bătrânei Victoria E. de 86 de ani, căreia într-una din zilele lunii decembrie, în loc să-i aducă un cadou, să o îmbrăţişeze, i-a deschis uşa şi a întrebat : “N-ai murit încă ?” Aceasta mărturisire zguduitoare a bătrânei m-a cutremurat pe mine şi pe cei doi voluntari cu care venisem să aducem alimente, detergenţi, produse de igienă şi să facem curăţenie în camera bătrânei, în baie, pe hol, în aşa fel încât raza de lumină a Celui născut în Betleem să pătrundă şi în căsuţa modestă situată în sudul Dobrogei.

Am luat în mâini faţa bătrânei, am îmbrăţişat pe rând fosta învăţătoare de şcoală biblică pe vremuri, activă în lucrarea pentru Domnul de-a lungul timpului, şi i-am spus că dacă fiul nu o iubeşte, are o mulţime de fii şi fiice ce o iubesc, dar mai ales are DRAGOSTEA DOMNULUI ISUS care ne aduce şi pe noi în casa dânsei!

De fiecare dată cand o vizităm ne umplem sufletul cu privirea blândă, blajină  a unei bătrâne în suferinţă (dureri de stomac, dureri ale oaselor, neputinta de-a se putea alimenta corect) dânsa nu uită să mulţumească şi să se aştearnă la rugăciune pentru toţi cei ce de peste trei ani i-au purtat de grijă, i-au ridicat moralul prin facilitarea prezenţei noastre acolo, au contribuit material pentru ca să aibă în primul rând mâncare şi alte mărunţişuri ce ţin de igiena personală şi a casei.. nu îi cunoaşte, dar se roagă ca Domnul să le dea binecuvântări nesfârşite!

Vreau să mulţumesc şi să menţionez pe cei ce au ajutat în anul 2006 ca sora Victoria să primească o dată pe lună daruri: Lidia Vasilioglu, Mariana Micu (Australia), Caius Obeada (SUA), anonim SUA, Ucraineţ Magdalena şi Ţepeş Magdalena (Canada), Marin Dumitraşcu(SUA), Grace Baptist Church (Canada), Florin Dăduica (SUA).

De foarte multe ori am afirmat în materialele mele că în lipsa unor persoane cu dăruire (voluntari), nu pot duce la îndeplinire sarcinile ce Dumnezeu mi-a încredinţat în  lucrarea Betaniei…astfel încât în cazul sorei Victoria (şi veţi vedea pe parcursul timpului că astfel de bătrâni sunt mulţi) merită binecuvântările lui Dumnezeu şi mulţumirile mele : Melentina Crihan, Ana Capotă, Elena Mezei, Emilia Preda şi nu în ultimul rând păstor Ioan Dăduică.

Închei cu un verset de care aş dori să fim călăuziţi să ni-l însuşim zi de zi :« Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”(Efeseni 2:10)

Aşa să ne ajute Dumnezeu !

Ana-Gabriela Olaru

Ianuarie 2007

Mulţumiri Grace Baptist Church-Canada

Într-o seară, într-una din cele în care mă gândeam la ce voi (vom) face la aceste sărbători de iarnă pentru seniorii Betaniei, cunoscând nevoile lor atât de mari, lipsuri la tot locul în alimentaţie, în îmbrăcăminte, în imposibilitatea pentru unii de a plăti facturile la curent sau a cumpăra o butelie… Nu am pierdut nădejdea… se “pregătea” al treilea Crăciun în care Domnul îmi arăta Puterea Sa supremă peste noi şi promisiunea..”Eu nicicând nu te voi lăsa…” era in inima mea.

Am deschis calculatorul şi printre mesajele de acolo am aflat unul sosit din Canada, prin care un frate drag mă anunţa ca s-a trimis deja o suma din partea Grace Baptist Church pentru Fundaţia Osana, în special lucrarea Betania şi una din familiile în criză pe care noi încercam să o ajutăm..Am recitit mesajul, am simţit că inima bate mai tare şi ochii mi s-au umezit. Trimisesem câteva materiale, sporadic, fratelui..nu mă aşteptam ca cei ce nici macar nu ne cunosc, să trimită o sumă considerabilă.

Am planificat într-o mică şedinţă cum să dirijăm valorile primite. Astfel, în lunile noiembrie şi decembrie, cea mai mare parte din sumă a fost investită în alimente, produse igienă personală, detergent pentru bătrâni şi familia vaduvei cu 4 copii,  Rifat – menţionaţi în mod special de donatori- şi fam Dumitru Janca, cu 4 copii şi fără casă. Fiind un material ce apare pe pagina Betania, vă voi scrie câteva cuvinte despre bucuria cu care au fost primite pachetele, implicarea voluntarilor.

Comunicând bucuria sosirii unor fonduri pentru bătrâni, voluntarii Melentina Crihan, Ana Capotă, Dana Constantin, voluntar şi donator (în acelaşi timp), doamna Cornelia Bălgrădean, s-au implicat în pregătirea şi distribuirea pachetelor. Sora Anişoara Capotă,  ca şi în anul precedent ne-a oferit spaţiu în care am facut pachetele şi tot de acolo le-am distribuit în ceva timp.

În fotografia alăturată se poate observa conţinutul acestor pachete.

Seniorii sunt oameni ajunşi la vârsta pensionării, când veniturile sunt mici, sănătatea se şubrezeşte şi au nevoie de o atenţie specială. Ei nu se aşteptau la aşa pachete substanţiale şi bucuria lor a fost imensă, dar mai ales atunci când au aflat că fraţi de departe s-au gandit la situaţia lor modestă, la imposibilitatea de a-şi putea procura în special alimente.

La suma pregătită pentru dumnealor a contribuit şi Biserica Creştină Baptistă Sfânta Treime” Constanţa.

Vă redau din cuvintele lor:

“Nici nu stiţi cum ne-aţi ajutat cu aşa bunatăţi”(Gh.C)

“În toată viaţa mea  nu am primit aşa daruri multe”(Vasilica C)

“Domnul să binecuvinteze cu sănătate şi mulţumim că s-au gândit la  noi!”(Emilia P)

“Spuneţi-le că îi port în rugăciunile mele şi le mulţumesc din inimă”(Victoria E)

“Am cerut la Domnul puţină bucurie de sărbători…aţi apărut voi şi vă sărut mâinile!. (Dumitra C). Au fost străbătute mai mult de 29 de case, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost atitudinea de laudă a seniorilor la adresa lui Dumnezeu, care nu uită pe cei ce se încred in El. Cei ce au primit daruri şi nu şi-au pus încă nădejdea în Domnul, au avut timp să-şi cerceteze atitudinea şi atunci când i-am vizitat şi au primit daruri, le-am spus despre Dragostea Mântuitorului, care ne motivează să simţim unii pentru alţii şi să ne iubim semenii în nevoie.

Nu sunt foarte mulţi,din păcate, cei ce iubesc seniorii…aceştia se simt marginalizaţi şi ştim că rugăciunile, credincioşia  lor susţine pe cei donează şi se gândesc la ei, pe noi, cei ce suntem în Lucrarea Domnului. Seniorii şi-ar dori să facă mai mult, dar neputinţele îi copleşesc.

Mulţumiri vă aducem vouă celor ce aţi simţit să fiţi alături de bătrânii noştri!Aţi strâns deja multe lacrimi de bucurie…

Mulţumim pentru încrederea şi credincioşia cu care aţi dăruit!Domnul să vă binecuvinteze! “Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera…”(Galateni 6:9ª)

Grace Baptist Church va primi un material mai amplu, mail şi prin poştă, însoţit de un CD cu fotografii şi scrisori de mulţumire de la cei ce au beneficiat de darurile de sărbători.

 Ana-Gabriela Olaru

Ianuarie 2007

Betania este proiectul Fundaţiei Creştine Osana din Constanţa

cu care colaborează Misiunea Vox Dei.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/betania_ian07.htm

HAMARTIOLOGIE – doctrina despre păcat / DESPRE PĂCATELE ŞI ÎNCĂLCĂRILE ACTUALE – John Gill.

download

UN TRUP AL DIVINITĂŢII DOCTRINALE

Cartea 3—Capitolul 12

DESPRE PĂCATELE ŞI ÎNCĂLCĂRILE ACTUALE

De la păcatul lui Adam apare coruperea naturii, de care toată omenirea ce descinde din el, de-a lungul generaţiilor, este infectată;şi de la coruperea naturii sau de la păcatul care locuieşte în interior se ridică multe alte păcate şi nedreptăţi actuale, care sunt numite în Scriptură „Lucrările cărnii” (Gal. 5:19), sau natură coruptă, spre deosebire de roadele Duhului sau principiile interioare ale harului şi sfinţeniei. (vezi Gal. 5:17,22). Acestea sunt la fel cu „dorinţele cărnii”şi „poftele” sau „voile firii pământeşti” (Efes. 2:3). Actele păcătoase interne ale voinţei, chiar şi toate felurile de senzualitate, pe care pofta sau natura coruptă le lucrează în oameni, şi care se luptă împotriva sufletului: sunt numite uneori „roadele trupului”, ale trupului păcatului; care prin Duhul sunt înăbuşite, slăbite, ţinute sub control, pentru a nu fi comise frecvent şi a nu fi o cale de (Rom. 8:13 6:6). Şi uneori, roadele omului vechi, vechiul principiu al naturii corupte, să fie puse deoparte, cu privire la purtarea exterioară şi să nu fie guvernate de ordinele lor (Col. 3:9 Efes. 4:21). Uneori sunt reprezentate de roade corupte, aduse de un copac corupt; la fel este şi inima păcătoasă a omului şi natura lui şi la fel şi faptele care ies din ea: dacă pomul nu este bun, nu va avea roade bune: inima trebuie făcută să fie bună, pentru ca omul să poată face lucrări bune, (Matei 7:16-20; 12:33). Acele păcate sunt naşterea naturii corupte, care este ca o femeie care concepe, poartă şi naşte; „Când pofta a zămislit, dă naştere păcatului” (Iacov. 1:15; Rom. 7:5). Natura coruptă este fântâna şi păcatele actuale, interioare sau exterioare sunt izvoarele care curg din ea; „Din inimă” ca dintr-o fântână, „vin gândurile rele” (Matei 15:19), cum este primăvara, la fel sunt şi izvoarele, dacă apa la izvor este amară, la fel sunt şi apele care curg de acolo; „Curge din acelaşi izvor şi apă dulce şi spă amară?” Nu.

Păcatele actuale sunt deviaţii de la legea lui Dumnezeu; deoarece „păcatul este încălcarea legii” (1 Ioan 3:4). Acţiunile naturale nu sunt păcătoase; deoarece toate acţiunile şi mişcările sunt de la Dumnezeu, prima Cauză; de la care nu vine nimic păcătos; creaturile depind de El în acţiuni şi în subzistenţă; „În El avem mişcarea”; altfel ar fi independente de El; pe când „toate lucrurile sunt din El”. Dar o acţiune este bună sau rea, în funcţie de acordul sau dezacordul ei cu legea lui Dumnezeu, conformitatea sau neconformitatea ei cu legea; este neregularitatea, abaterea şi anomalia acţiunii de la regula legii divine, acesta este păcatul; şi aceasta, gând, cuvânt sau faptă; deoarece păcatele efective nu sunt restrânse la acţiuni externe, făcute de elementele trupului, ca instrumente ale nedreptăţii; ci include acţiunile păcătoase ale minţii, gândurile rele, poftele carnale, poftele inimii, „ereziile”, erorile minţii, părerile false despre lucruri şi „invidiile”, sunt recunoscute printre „lucrările cărnii” (Gal. 5:20,21). Şi când deosebim păcatul actual de cel iniţial, nu vrem să spunem că păcatul iniţial nu este actual. Primele păcate ale lui Adam şi Eva erau păcate actuale, reale, încălcări ale legii lui Dumnezeu; „Eva a încălcat”; aceasta înseamnă vinovată de un act de încălcare; şi citim despre „încălcarea lui Adam”, care este primul păcat pe care l-a săvârşit el (1 Tim. 2:14; Rom. 5:14). Şi păcatul iniţial, derivat din păcatul primilor părinţi, este de asemenea actual; este o dorinţă de conformitate la legea lui Dumnezeu şi este foarte activ şi operativ, pusă în om lucrează în om carnalitatea; împiedică tot binele, şi face tot răul pe care îl poate face; şi este în sine păcat. Dar păcatele actuale sunt acte secundare, care curg din natura coruptă. Treaba mea nu este să dezvolt anumite păcate, explicând natura şi arătând răutatea lor; care aparţine unei alte părţi a planului meu care va urma, „Teologie practică”.  Voi trata deci numai păcatele actuale foarte scurt, în mod doctrinal, distribuind păcatele pe tipuri şi feluri diferite, reducându-le la clasele potrivite, înşirându-le sub capetele respective.

În primul rând, cu privire la obiectul păcatului, se pot distinge păcate împotriva lui Dumnezeu; păcate împotriva altora, vecinii, prieteni şi cei care sunt în legătură cu noi; şi păcate împotriva noastră înşine; pentru această distincţie există bază în 1 Samuel 2:25. „Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el

1a. Sunt unele păcate care sunt mai imediate şi directe împotriva lui Dumnezeu; toate păcatele sunt de fapt împotriva Lui, fiind contrare naturii şi voinţei Lui; o încălcare a legii Lui; o sfidare şi o neglijare şi o negare tacită a puterii Lui legislative şi a autorităţii Lui; care este „Dătătorul legii care poate salva sau distruge”. Păcatele lui David împotriva lui Urie sunt mărturisite de El ca fiind împotriva Domnului; „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit” (Ps. 51:4). Dar sunt unele păcate care îl vizează în mod particular, într-un mod deschis, curajos şi îndrăzneţ; „Limbile şi faptele lor sunt împotriva lui Dumnezeu” But (Isa. 3:8). Sunt aşa cum îi descrie Elifaz, „îşi întind mâna împotriva lui Dumnezeu” (Iov 15:25,26), minţile lor fireşti fiind în duşmănie cu Dumnezeu. În mod particular, păcatele împotriva primei table a legii, sunt păcate împotriva lui Dumnezeu; ca de exemplu ateismul în teorie şi în practică; care este o negare a existenţei lui Dumnezeu, şi loveşte chiar în Fiinţa Sa: blasfemierea Numelui Său , a desăvârşirii Lui, a providenţei Lui; ceea ce este unul dintre lucrurile care provin din inimile rele ale omului: idolatria, alţi dumnezei înaintea Lui, slujirea creaturii în locul Creatorului; închinându-se şi plecându-se înaintea idolilor de aur, argint, alamă, lemn şi piatră: la care se poate adăuga senzualitatea, voluptatea, facerea unui idol din stomac, zgârcenia, care este idolatrie: luarea numelui Domnului în deşert, folosirea lui în ocazii neînsemnate şi într-o manieră irelevantă: blestemarea creaturilor în numele lui Dumnezeu, jurarea strâmbă pe acest Nume, ceea ce este sperjur: dorinta de a iubi pe Dumnezeu, şi teama de El; neluând în seamă închinarea, privată sau publică; o profanare a zilei de închinare şi o neglijare a ritualurilor serviciului divin.

1b. Păcatul împotriva celorlalţi, sunt încălcarea celei de-a doua table a legii; ca de exemplu nesupunerea faţă de părinţi; lipsa respectului, a reverenţei, onoarei, atenţie la poruncile lor: la care se pot adauga, nesupunerea faţă de superiori; regele ca şi conducător suprem, ca tată al ţării; magistraţi subordonaţi; lucrători ai cuvântului, stăpâni, etc. Crima sau a lua viaţa cuiva este păcat împotriva poruncii a şasea, după cum prima este împotriva celei de-a cincia; există diverse tipuri din acestea; ca de exemplu patricid, fratricid, etc. ultimul fiind de fapt primul păcat despre care am citit, după păcatul primilor părinţi: se pare că păcatul uciderii exista din abundenţă în lumea veche deoarece la început a fost făcută o lege nouă cu privire la aceasta; „Cine varsă sângele altui om, va pieri în acelaşi fel” (Gen. 9:6). Toate păcatele necastităţii, în gânduri şi cuvinte obscene şi acţiuni murdare, sunt încălcări ale poruncii a şaptea, care interzice adulterul, concubinajul, incestul şi toate poftele nenaturale: luarea proprietăţii unui om, privat sau public, prin forţă sau fraudă, prin acuzaţii false, împiedicând sau folosind şiretenia în comerţ şi afaceri sunt încălcări ale poruncii a noua; şi nu numai aducând atingere persoanei sau proprietăţii altora, numelui lor bun, creditului lor şi reputaţiei vine sub numele de păcate contra celorlalţi; pentru răpirea bunului nume al cuiva este la fel de rău ca şi când i-ai lua banii, şi este lângă a-i lua viaţa.

1c. Sunt păcate împotriva sinelui unui om; apostolul recunoaşte păcatele trupeşti ca fiind păcate „împotriva corpului unui om” (1 Cor. 6:18), ce este o poluare aduce dezonoare, îl umple de boli dezgustătoare şi îi slăbeşte puterea. Beţia este un alt păcat împotriva sinelui; îl privează de exerciţiul raţiunii, îi slăbeşte sănătatea, îi risipeşte timpul, tăria, şi trupul. Sinuciderea este un păcat împotriva primului principiu al naturii, auto-ocrotirea. Stoicii o aplaudă ca pe o acţiune „eroică”, dar este una rea, laşă şi josnică; şi trădează nevoia de curaj al minţii de a îndura adversităţile prezente şi de a întâmpina ceea ce se crede a urma. Nici un om nu are dreptul de a dispune de propria viaţă; Dumnezeu o dă, sau o împrumută şi numai El are dreptul de a o lua.

2   În al doilea rând, cu privire la subiectul păcatului, se pot distinge păcate interne şi externe; păcate ale inimii, buzelor şi vieţii; sau ale gândului, cuvântului şi acţiunii.

2a.Păcatele interne, păcatele inimii; plaga păcatului începe acolo, acolo este începutul; este deznădăjduit de slabă, este slăbiciunea însăşi; şi din ea curg toate tipurile de păcat; gândurile ei sunt rele, sunt groaznice pentru Dumnezeu, şi foarte primejdioase pentru oamenii  buni, care urăsc gândurile în van; chiar gândul prostiei sau al slăbiciunii este păcat. [1]  Imaginarea gândurilor inimii este un rău continuu, chiar baza gândirii, mişcarea păcatului în minte, lucrează pentru a aduce roadă pentru moarte; dorinţele şi poftele minţii sunt carnale şi păcătoase, care sunt de mai multe feluri: pofta necurată a inimii; pofta patimii, mânia şi răzbunarea; pofta invidiei, al cărei obiect nu poate sta inainte si care sunt supuse ei,  pofta ambiţiei şi mândriei; şi care sunt astfel concluzionate de către apostol”poftele firii pământeşti, pofta ochilor şi mândria vieţii” (1 Ioan 2:15).

Erorile minţii, opiniile false despre lucrurile contrare cuvântului lui Dumnezeu; toate îndoielile nerezonabile, chiar si in sfinti; şi toate acţiunile necredinţei, care pornesc dintr-o inimă rea, vin în această categorie de păcate, cele interne, sau păcate ale inimii.

2b. Păcatele buzelor sau cu cuvântul, care sunt externe, pronunţate deschis, cu privire la Dumnezeu sau oameni şi unul pe celălalt; blasfemierea lui Dumnezeu, vorbirea de rău despre oameni, blestemarea, înjurăturile, minciuna, cuvintele obscene şi necredincioase, orice fel de comunicare coruptă; toată amărăciunea, mânia, furia, strigarea, vorbirea de rău, vorbirea prostească şi gluma, care nu sunt convenabile; da orice cuvânt nefolositor vine la socoteală ca păcat şi va fi adus la judecată vezi (Efes. 4:25,29,31 5:4; Matei 12:36,37).

2c. Acţiunile externe ale vieţii şi conversaţiei: o conversaţie inutilă, o desfăşurare a păcatului, haina mânjită de carne, păcatele ochiului şi ale mâinii drepte şi toate pentru care membrii Trupului sunt folosiţi ca instrumente.

În al treilea rând, cu privire la părţile păcatului: pot fi împărţite în păcate omisive şi comisive; când unele lucruri sunt lăsate nefăcute, deşi ar trebui făcute, şi altele care nu trebuie făcute, dar sunt; o astfel de distincţie poate fi observată în cuvintele lui Hristos, sau este o bază în ele (Matei 23:23; 25:42-44), şi ambele categorii de păcate sunt exprimate în Isaia 44:22-24. Păcatele omisive sunt împotriva preceptelor afirmative, nefacerea a ceva ce este poruncit; păcatele comisive sunt împotriva preceptelor negative, a face ceea ce este interzis; (vezi Iacov. 4:17).

În al patrulea rând, păcatul poate fi distins de principiul din care se ridică. Unele păcate apar din ignoranţă, ca prinţul lumii care L-a răstignit pe Domnul vieţii şi slavei; în apostolul Pavel, pe când era neregenerat, în persecutarea sfinţilor şi facerea multor lucruri care sunt contrare numelui lui Isus; şi care au fost făcute în mod ignorant şi în necredinţă şi în cei care nu cunosc voia stăpânului şi nu o fac şi trec neîndreptaţi; mai ales cei a căror ignoranţă este voită şi nefirească, care nu ştiu şi nu vor înţelege, dar resping şi dispreţuiesc mijloacele cunoştinţei şi care spun lui Dumnezeu să plece de la ei, nu vrem cunoştinţa căilor Tale; păcatele altora sunt îndrăzneţe , voite, făcute în cunoştinţă şi la alegere şi care merită multe lovituri, (vezi Luca 12:47,48). Unele păcate sunt din infirmitatea cărnii, puterea tentaţiei celui rău şi capcanele lumii, în care oamenii sunt înşelaţi prin înşelătoria păcatului şi sunt luaţi şi covârşiţi pe neaşteptate şi surprinşi în comiterea lor; ceea ce este cazul adesea al copiilor lui Dumnezeu.

În al cincilea rând, păcatele pot fi distinse după gradele pe care le au, în mai mici şi mai mari; deoarece nu toate păcatele sunt egale, după cum spun Stoicii,[2]şi unele sunt mai grave decât altele, cu privire la obiectul lor; ca păcatele împotriva lui Dumnezeu, care sunt mai mari decât cele împotriva oamenilor; încălcând prima tablă a legilor, mai mare decât cea de-a doua: şi cu privire la oamenii care le comit şi cu privire la locul şi timpul când şi unde sunt comise, cu alte circumstanţe; unele sunt ca un praf în ochi, altele ca razele. Domnul nostru ne-a învăţat această distincţie, nu numai în Matei 7:3-5 dar când spune „cine Mă dă în mâinile tale, are un mai mare păcat.” (Ioan 19:11). Şi aceasta apare din diferitele grade de pedeapsă pentru păcat, care sunt repartizate proporţional; Domnul nostru vorbind de unele oraşe în care erau învăţate doctrinele Lui şi unde erau făcute minunile Lui, şi care nu se pocăiau, spune despre ele că „a fi mai uşor pentru Tir şi Sidon şi Sodoma decât pentru voi.” (Matei 11:20-24). Conform legilor lui Draco, toate păcatele erau egale şi toate erau pedepsite cu aceeaşi pedeapsă capitală; furtul unui măr la fel ca şi uciderea unui om. De aici s-a spus că Draco şi-a scris legea nu în cerneală ci în sânge. [3] Nu la fel sunt legile lui Dumnezeu, nici natura păcatului, conform lor.

În al şaselea rând, păcatele pot fi distinse în funcţie de circumstanţe. De exemplu,

6a. În păcate secrete şi păcate deschise. Păcatele secrete sunt comise în secret, sau păcate ale inimii, pe care nimeni în afară de Dumnezeu şi sufletul omului le cunoaşte ; şi unele trec neobservate chiar şi de omul cel bun şi sunt opuse păcatelor îndrăzneţe; distincţie ce poate fi observată în Psalmul 19:12, 13. Altele sunt făcute deschis, public, înaintea soarelui şi în faţa tuturor, fără frică sau ruşine. Păcatele unor oameni merg la judecată dinainte; sunt unele notorii; condamnate de toţi, înainte ca să vină judecata; şi altele sunt comise în secret, care vin după, dar toate vor fi aduse la judecată  (1 Tim. 5:24; Ecl. 12:14).

6b. Papistaşii disting păcatul în scuzabile şi mortale: care nu pot fi admise fără limitare sau restricţie; deşi toate păcatele sunt scuzabile sau pardonabile prin harul lui Dumnezeu şi sângele lui Hristos, fiind astfel iertate, cu excepţia unuia, care va fi menţionat imediat; totuşi nici unul nu este scuzabil în natura lui; sau sunt atât de mici şi de neînsemnate încât nu merită moartea, numai o pedeapsă mai mică; deoarece toate păcatele sunt mortale şi merită moartea; „plata păcatului”, a oricărui şi a tuturor păcatelor, fără diferenţă între mai mare sau mai mici, este moartea, moartea eternă, cum trebuie să fie; deoarece „blestemat este cel care nu continuă în toate lucrurile”, fie ele mai mari sau mai mici, „scrise în cartea legii sa le faca”: dacă prin urmare fiecare încălcare a legii este expusă la blestemul ei, care este moartea, atunci toate păcatele sunt mortale. Totuşi,

6c. Păcatul poate fi distins în scuzabil şi de neiertat. Toate păcatele copiilor lui Dumnezeu sunt scuzabile, uşor de iertat şi sunt de fapt iertate. Dumnezeu le iartă toate greşelile şi le vindecă bolile, maladiile lor spirituale: şi pe de altă parte, toate păcatele desfrânaţilor, ale păcătoşilor abandonaţi, care trăiesc şi mor în lipsă de căinţă şi necredinţă sunt de neiertat; „Cel ce l-a făcut n-a avut milă de el,” pentru a le ierta păcatele; „Cel ce l-a întocmit nu l-a iertat.” (Isa. 27:11). Există un păcat care este numit „păcatul de neiertat”, care este păcatul sau blasfemia împotriva Duhului Sfânt; şi despre care se spune expres că „nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în cea care va veni” (Matei 12:31,32). Dar nu despre orice păcat împotriva Duhului Sfânt este vorba aici; orice păcat comis împotriva lui Dumnezeu este şi împotriva Duhului Sfânt, împotriva Tatălui ca şi împotriva Fiului; Fiind un Sigur Dumnezeu, împotriva căruia se comite păcatul: nu este vorba nici de negarea divinităţii şi a personalităţii Lui, deşi păcatele împotriva Lui sunt din ignoranţă şi sunt erori de judecată; din care persoanele îşi pot reveni, de care se pocăiesc şi la care renunţă: nu este nici o negare a necesităţii lucrării harului asupra sufletelor oamenilor, pentru regenerarea lor, convertirea lor şi sfinţirea lor, pentru aceleaşi motive: oamenii pot, şi cei buni la fel, întrista Duhul Sfânt prin păcatele lor, să-L supere, ca Israeliţii; şi totuşi să nu păcătuiască păcatul de neiertat: da, un om poate încălca toate cele zece porunci şi să nun păcătuiască împotriva Duhului Sfânt, nu este un păcat împotriva legii, ci împotriva Evangheliei; este vorba de negarea adevărului mare şi fundamental al Evangheliei, salvarea prin Isus Hristos cu toate laturile ei, pace şi iertare în sângele Lui remuşcări prin sacrificiul Lui şi îndreptăţire prin neprihănirea Lui; şi aceasta după ce a primit cunoştinţa acestui adevăr, sub iluminarea, convingerea şi dovezile Duhului lui Dumnezeu; şi totuşi, prin instigarea lui Satan, şi slăbiciunea propriei inimi, voit şi în cunoştinţă neagă cu răutate acest adevăr şi persistă acolo cu încăpăţânare. Astfel, nu vine niciodată la pocăinţă, nu are iertare, nici aici, nici dincolo. Nu pentru că Duhul Sfânt este superior faţă de celelalte Persoane divine; deoarece sunt egali: nici printr-o deficienţă a harului lui Dumnezeu, sau sângelui lui Hristos; dar prin natura păcatului, care este diametral opus căii mântuirii, iertării, remuşcării şi îndreptăţirii; deoarece pentru negarea acestora ca fiind din Hristos, nu mai există iertare; deoarece nu va fi trimis un alt Isus, nu va fi dat un alt Salvator; nu va mai fi nici o vărsare de sânge, nici un sacrificiu, nici un alt sacrificiu pentru păcat; nici o altă revărsare a neprihănirii. Deci, nu rămâne nimic, decât o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a revoltei, care vor veni peste aceste persoane. Deasupra a tot ce poate fi observat, de la un început mic, aşa cum pare păcatul primilor părinţi, ce lucruri mari au apărut; ce rădăcini de amărăciune au adus roade neîntregi şi periculoase; un astfel de număr vast de păcate şi de o astfel de mărime enormă: ce virtute trebuie să fie în sângele lui Hristos, să cureţe de astfel de păcate, de toate; şi în jertfa Lui să facă ispăşire pentru ele; şi în neprihănirea Lui să-i îndreptăţească! Şi ce mare este harul din abundenţă al lui Dumnezeu, încât acolo unde păcatul a fost din abundenţă, harul este super abundent!

NOTE DE FINAL:

[1][1] Prov. xxiv. 9. This is a Christian doctrine; “apud nos et cogitare  peccare est”, Minutius Felix in Octavio, p. 39. and yet an heathen poet asserts it, from whom one would not have expected it; “nam scelus intra se tacitum qui cogitat ullum, facti crimen habet–-” Juvenal, Satire 13. v. 209. Vid. Alex. ab Alex. Genial. Dier. l. 2. c. 16.

[1][2] Laert. l. 7. Vita Zeno, p. 510.

[1][3] Plutarch in Solon. p. 87.

http://www.voxdeibaptist.org/despre_pacat_Gill.htm

Ashley Bratcher, actrița din Unplanned, a creat un program pro-viață de burse școlare pentru femeile care au depășit criza de sarcină. Descoperiți istoria din spatele acestei decizii — Știri pentru viață

Sursă: Alexandra Nadane Ashley Bratcher, actrița din filmul Unplanned, și-a dorit să pună în practică afirmația care spune că „faptele vorbesc mai mult decât cuvintele”, așa că s-a asociat cu Heartbeat Internațional pentru a crea un program de burse școlare pentru femeile care primesc vestea unei sarcini neașteptate și se tem că nu își vor… via […]

Recursul la Dumnezeu

download

The Creation of Adam by Michelangelo

Religia, filosofia și știința încearcă să răspundă la întrebările fundamentale ale omului. Fiecare formulează întrebările într-o manieră proprie și încearcă să răspundă la ele pe o cale aparte. Interesant este că, într-o formă sau alta, în toate aceste domenii ale cunoașterii este pomenit numele lui Dumnezeu. Acest recurs la divinitate ia forme diferite în fiecare dintre aceste arii ale experienței umane. Istoria cunoaște numeroase schimbări și chiar răsturnări de situație în privința modului în care aceste căi de cunoaștere și-au revendicat întâietatea și au propus concepții despre divinitate și rolul ei în înțelegerea naturii realității. Cronologic, religia a oferit inițial un set de răspunsuri la marile întrebări și a construit un cadru propriu de raportare a omului la ființa divină. Calea religioasă propune un Dumnezeu care se adresează mai întâi credinței, și mai apoi rațiunii. Din perspectiva schimbărilor de concepție, Dumnezeul religiei a avut cel mai mult de suferit. Primele reprezentări erau animate de nevoile, temerile și aspirațiile societăților antice, adică vorbim în general despre zei construiți după chipul și asemănarea omului. A fost nevoie de provocarea filozofiei pentru ca Dumnezeu să iasă din zona reprezentărilor materiale și a pasiunilor religioase ale omului din vechime și pentru a primi o deschidere universală și o ieșire din îngrădirile etnice, culturale și locale ale fiecărui popor. Având la bază iudaismul și rezultatele gândirii filosofiei grecești, creștinismul propune credinței o viziune revoluționară a unui Dumnezeu personal, transcendent lumii, dar implicat activ în destinul ei. În ciuda realizărilor marilor teologi ai bisericii, creștinismul a păstrat sau a încorporat o sumedenie de elemente ce provin din religiile antice și din bagajul cultural al popoarelor cărora li s-a adresat, astfel încât, în tradițiile creștine, concepția comună despre Dumnezeu este una polimorfă și plină de ambiguități.

Filosofii au încercat să propună o concepție despre Dumnezeu pornind de la capacitatea rațiunii umane de a explica realitatea ultimă și sensul întregii existențe umane. Pentru filosofi, Dumnezeu este un concept fundamental într-un sistem care respectă principiile logicii și caută să formuleze și să răspundă la întrebările omului. A fost asociat adesea cu ființa, absolutul, substanța, esența, ideea, logosul, spiritul, unul, izvorul tuturor lucrurilor etc. Gânditorii l-au așezat mereu pe Dumnezeu în mecanismul unui sistem sau altul, jucând frecvent rolul de instrument care înglobează atributele excelenței și perfecțiunii, cele care pot depăși contradicțiile și paradoxurile rațiunii. Concepțiile filosofice s-au distanțat progresiv de gândirea religioasă și s-au adaptat noilor întrebări și rezultatelor progresului științific și dinamicii culturale. În anumite lucrări mai recente, Dumnezeu a fost izolat într-o zonă restrânsă a dezbaterilor, fiind considerat o ipoteză sau un termen neglijabil în mecanismul deducțiilor sau al dialecticii moderne, iar alteori a fost omorât și lăsat în registrele istoriei.

Când vorbim despre formulările oamenilor de știință, ne referim la perioada ce a urmat Reformei și revoluției științifice, la realizările care au definit o cale de cunoaștere autonomă și un domeniu al activității umane de sine stătător. Pentru unii, pomenirea lui Dumnezeu în operele oamenilor de știință este un reziduu al unei perioade de tranziție, când vechea concepție despre lume era în declin și se așezau bazele unei noi înțelegeri. Pentru alții, apelul la Dumnezeu este un reflex al reflecției filosofice și al nevoii de a interoga subiecte la granițele cunoașterii sau la intersecția dintre domenii. Trebuie subliniat însă că știința nu utilizează conceptul de Dumnezeu nicăieri în instrumentarul propriu de cercetare și că nici o teorie sau metodă științifică nu permite o asemenea uzanță. Deși nu există un Dumnezeu al științei, intelectualii din acest domeniu nu se sfiesc să îi rostească numele, să invoce ceva sau pe cineva în anumite contexte sau în diverse momente mai speciale ale comunității științifice.

Pentru vremurile pe care le trăim, știința deține monopolul adevărului și are cei mai mulți adepți. Avem răspunsuri concludente la cele mai multe dintre problemele care ne frământă. Cu ajutorul științei, omul actual încearcă să obțină o imagine cât mai coerentă despre lume și să atace inclusiv întrebările ultime cu privire la natura realității, la originea și sensul existenței. Ajungând adesea la limitele propriei capacități de a înțelege și explica universul, omul de știință apelează la instrumente care provin din domeniul religios sau filosofic și caută să se poziționeze față de acestea cu un tip de logică care să îi justifice achizițiile de cunoaștere dobândite până în prezent. Este interesant că tot mai mult oamenii de știință folosesc conceptul de Dumnezeu în discursurile publice, în cărțile de popularizare a rezultatelor cercetării, în opiniile personale cu privire la cele mai dificile întrebări din domeniul lor de expertiză. Merită să ne oprim pe scurt asupra acestei observații și să sesizăm câteva nuanțe ale acestui apel la Dumnezeu și să ne întrebăm care sunt motivele acestui demers și mai ales cine este acest Dumnezeu invocat frecvent de oamenii de știință.

În primul rând, și acesta pare a fi cel mai important aspect, recursul la Dumnezeu reprezintă un reflex care arată limitele cunoașterii științifice. Omul de știință este probabil cel mai conștient de limitele propriei cunoașteri. Cu cât acest domeniu a avansat în descoperiri și explicații despre realitate, cu atât granițele cercetării au fost împinse mai departe, iar orizontul științei a devenit mai vast. În egală măsură, nicicând sentimentul că știm atât de puțin despre lume nu a fost mai intens și mai provocator. Necunoscutul de dincolo de limitele științei, care intrigă și cere răspunsuri, este mereu în atenția cercetătorilor și a publicului larg. Uneori, acesta este numit simbolic Dumnezeu, dar fără a avea conotații religioase. Însă apelul la acest termen nu poate să nu atragă atenția și chiar să nască confuzii, mai ales pentru oamenii obișnuiți. Cine sau ce a declanșat big-bang-ul? Există mai multe universuri sau o realitate dincolo de cele trei dimensiuni pe care le percepem noi? În raport cu asemenea întrebări este invocat Dumnezeu care ia fie chipul unui concept abstract al limbajului simbolic al științei (de exemplu, cel de infinit), fie ideea de energie, forță, sursă etc. Față de nemărginirea, frumusețea sau complexitatea universului, poziția omului de știință ia și forma admirativă, nu numai interogativă. Dumnezeu apare pe buzele cercetătorului și în această variantă a uimirii, a asumării inexplicabilului, a provocării cu privire la imensitatea și armonia universului.

În al doilea rând, în continuarea aspectului prezentat mai sus, credem că avem de a face cu o chestiune de limbaj și de comunicare. Acest termen are o anumită atracție la public și găsește mereu o semnificație la nivelul destinatarului, oricare ar fi aceea. Există deja o utilizare a acestui termen la oameni de știință faimoși (cum ar fi Newton sau Einstein) și este ușor să se continue o asemenea tradiție. Dumnezeu a fost mereu în atenția oamenilor de știință și a fost ispititor să se folosească acest cuvânt în textele de prezentare a rezultatelor cercetării pentru publicul larg, în interviuri sau conferințe publice. Acest element din bagajul discursiv al savantului este tot mai rar și este posibil să dispară încet în viitor, pe măsură ce prăpastia dintre religie și știință se mărește. În mare măsură însă, această ruptură este una de limbaj. Dumnezeul religiei este tot mai puțin tolerat în zona discursului public elevat care are la bază îndeosebi marile realizări ale cercetării academice. În același timp, oamenii bisericii par a fi tot mai puțin capabili să producă un discurs relevant în spațiul public, iar luările lor de poziție sunt adesea sancționate drept clișee și limbaj de lemn care pot fi folosite la slujbele religioase, dar nu în media.

În al treilea rând, apelul la Dumnezeu se realizează uneori în delimitările contextului în care se desfășoară cercetarea științifică. Există cercetători care se declară creștini sau alții care invocă acest nume din rațiuni filosofice, apelând la bogata tradiție a Modernității. Este vorba despre climatul intelectual, paradigmele utilizate de comunitățile academice și preferințele oamenilor de știință pentru anumite abordări, situări teoretice, metodologice sau ideologice. În zona oamenilor de știință, Dumnezeu apare ca un element de metalimbaj ce este utilizat în spațiul flexibil și complex al poziționării cercetătorului ca subiect, ca ființă umană care are propriile întrebări, îndoieli și căutări. Această componentă complexă a sociologiei științei este neglijată în ultima vreme, în favoarea unui management minuțios al activității de cercetare, cu accent pe finanțare, rezultate și impactul lor economic.

Nu în ultimul rând, recursul la Dumnezeu are loc în delicatul dialog dintre știință și religie. Pentru unii, avem de a face cu un gest recuperator în dorința obținerii unei cunoașteri cât mai depline și ca element în încercările unora de a integra toate lucrurile într-o singură cale de cunoaștere. Există cercetători care consideră că viitorul presupune acest tip de abordare în măsura în care știința își dă tot mai mult seama de propriile limite și că are nevoie să accepte că religia poate aduce contribuții importante la masa cunoașterii adevărului despre natura realității și sensul existenței. Pe de altă parte, există voci care consideră că acest proiect al integrării căilor de cunoaștere în una singură este o pretenție fără suport și fără șanse să se realizeze. Știința și religia au moduri de abordare atât de diferite în ce privește cunoașterea că o asemenea integrare nu este posibilă și nu poate duce nicăieri. Dacă primii vor să îl salveze pe Dumnezeu și să îl țină în zona fierbinte a cunoașterii, ceilalți admit că locul lui rămâne în perimetrul religiosului și că orice șansă de reabilitare a acestuia depinde de modul în care liderii religioși vor reuși să demonstreze importanța unui asemenea demers pentru societatea actuală și viitoare.

Așa cum era de așteptat, atât modurile, cât și motivele pentru care oamenii apelează la Dumnezeu s-au schimbat de-a lungul timpului. Se pare că omul de astăzi are mari așteptări de la oamenii de știință, filosofi și artiști (despre receptarea divinului în zona artei astăzi ar merita un text separat) și poate mai puține de la instituția bisericii. Este evident că Dumnezeu nu a murit și că preocupările omului pentru întrebările ultime nu s-au diminuat. Complexitatea abordărilor și raportărilor la divinitate este specifică acestor vremuri cu multe provocări și transformări substanțiale. Atractivitatea pentru un Dumnezeu al științei sau filosofiei în dauna celui propus de religie pare mult mai crescută la tânăra generație și la persoanele educate. Nu este neapărat o capcană a raționalității, ci sentimentul unei raționalități pe care credința o așteaptă și care frecvent refuză să apară dinspre oamenii care pretind că îl slujesc pe Dumnezeu. Creștinismul trebuie să facă față acestei provocări și să facă pasul înainte, să iasă din cotloanele timpului și din inerția unor șabloane care nu îi fac bine. Așa cum o demonstrează Sfinții Părinți sau profeții, atât cei din vechime, cât și cei ai bisericii, doar curajul confruntării cu adevăratele întrebări ale epocii dau credinței locul și mărturia ei autentică pentru cei care o caută sau pentru cei ce au nevoie de ea.

Dănuț Jemna

https://danutj.wordpress.com/2019/08/22/recursul-la-dumnezeu/

Fost europarlamentar despre legalizarea prostituției în Olanda: Sacrificarea drepturilor unei majorități a femeilor violate și abuzate pentru o minoritate care se prostituează voluntar — Știri pentru viață

Fostul președinte Traian Băsescu a spus ieri la un post de televiziune că legalizarea prostituției ne-ar proteja fetele de răpire și traficare cu scopul exploatării sexuale. De aceea, ar fi utilă evocarea afirmațiilor făcute în 2014 la Parlamentul României de un politician străin care descrie rezultatul legalizării prostituției în țara sa. Olandezul Leo van Doesburg,… via […]

Vasile Bănescu: „Cui folosește această ipotetică legalizare (a prostituției)? În niciun caz victimelor femei, ci negustorilor de carne vie și clienților acestora” — Știri pentru viață

Vasile Bănescu, Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis, citat de Activenews.ro, un punct de vedere referitor la opinia fostului președinte Traian Băsescu, care crede că legalizarea prostituției ar combate traficul de persoane. Traian Băsescu a mai reproșat Bisericii Ortodoxe Române că se opune legalizării prostituției. Redăm mai jos poziția formulată de Vasile Bănescu.… via […]