Închide

Avem cele mai multe “Marii” din Europa…

download

Cred că în poporul nostru sunt cele mai multe “Marii” din Europa.

Fiind în Turcia într-o vacanță împreună cu mai multe cupluri, când auzeau că suntem din România, ne strigau nevestele cu numele “Maria”, dar din păcate poporul acesta este recunoscut și pentru cele mai stricate femei de pe continent. Sunt umplute bordelurile Europei și nu doar ale Europei cu femei care “aleg” această “meserie”. Proxenetismul în România este bine știut, iar monștrii ca cei din Caracal sunt bine știuți de poliție și de procurori. La Caracal a ieșit la iveală doar un mic cuib și o mică rețea din marele lanț de rețele care ne duc “Mariile” peste hotare. Vă întreb, Maria pe care o cinstiți azi credeți că ar fi fost de acord cu prostituția? Niciodată! Și încă ceva, cum ne protejăm noi “Mariile” noastre de astfel de indivizi?

Avem cele mai multe “Marii”, dar “Mariile” românilor ucid zilnic până la 400 de prunci pentru că sunt ori nedoriți de părinți, ori sunt făcuți din curvie și precurvie, prin uciderea lor se ascunde mizeria păcatului de infidelitate și de destrăbălare. O femeie din aceasta se lăuda la un ginecolog că a scos afară vreo 36, mi s-a părut halucinantă cifra, am zis că exagerează, dar mi s-a confirmat că e posibil așa ceva. Vă întreb, Maria pe care o cinstiți azi ar fi avortat vreodată? Niciodată!

Avem cele mai multe “Marii” din Europa, dar și cele mai multe videochatiste. De curând un clip de promovate pentru “industria” asta dădea de înțeles că toate româncele care au bani, mașini, genți și parfumuri fac chestia asta, își vând trupurile pe internet în fața unor camere la capătul cărora sunt scârboșii lumii. Vă întreb, voi cei care o cinstiți azi pe Maria, credeți că ar fi fost de acord ca femeile să facă videochat? Nicidecum!

Avem cele mai multe “Marii” din Europa, dar la noi în țară cele mai multe dintre ele sunt bătute și abandonate. Iosif nu a bătut-o pe Maria nici când a aflat că e însărcinată și i-a fost greu să creadă ce i s-a spus. Ai noștri sar repede cu pumnul. Una din trei femei este bătută pe meleagurile României, iar multe altele sunt abandonate ca niște adidași tociți.

Avem multe “Marii” dar multe care trăiesc în concubinaj. Familia are menirea de a proteja femeia și de a nu o folosi ca pe un produs. De aceea dragelor fugiți de cei care nu au de gând să facă o familie cu voi, cine nu e dispus să treacă o femeie pe numele lui, nu e dispus să fie responsabil. Omul acela e gata să plece oricând. Așadar, fiți ca Maria, întemeiați familii și nu trăiți în concubinaj. Maria a avut propria familie, l-a avut pe Iosif și alți fii cum zice Scriptura, nu a trăit cu un destrăbălat violent și dezinteresat de ea, ci cu un sfânt. Căutați să faceți familii trainice și nu să aveți aventuri trecătoare.

Și încă ceva, Fecioara Maria nu e Dumnezeu, ea nu ne aude și nu ne poate împlini dorințele. Misiunea ei s-a sfârșit acum 2000 de ani. Biblia ne-o dă ca exemplu, dar nu o declară ca fiind una cu Isus. Doar în Numele lui Isus avem vindecare, eliberare și Mântuire.

Fiți ca Maria din Biblie, astfel Îi veți face cinste lui Cristos!

Cu prețuire,

Toni Berbece

RECENT POSTS

https://wordpress.com/read/feeds/392848/posts/2380534132

Programul de Studii ale Culturii Vieții – un instrument pentru crearea unei generații pro-viață — Știri pentru viață

Părinții pot avea dificultăți când vine vorba să le explice copiilor în mod coerent problematica pro-viață la nivelul lor de înțelegere specific vârstei și dintr-o perspectivă culturală corectă. Copiii sunt expuși la informații despre astfel de schestiuni în dialogurile pe care le au cu colegii sau profesorii, iar răspunsurile primite nu sunt întotdeauna cele corecte.… via […]

Programul de Studii ale Culturii Vieții – un instrument pentru crearea unei generații pro-viață — Știri pentru viață

Părinții pot avea dificultăți când vine vorba să le explice copiilor în mod coerent problematica pro-viață la nivelul lor de înțelegere specific vârstei și dintr-o perspectivă culturală corectă. Copiii sunt expuși la informații despre astfel de schestiuni în dialogurile pe care le au cu colegii sau profesorii, iar răspunsurile primite nu sunt întotdeauna cele corecte.… via […]

FANTEZIILE, FARSELE ŞI CREDULITATEA CREŞTINILOR DIN ZILELE NOASTRE

download

FANTEZIILE, FARSELE ŞI CREDULITATEA CREŞTINILOR DIN ZILELE NOASTRE

Imaginaţi-vă călătorind înapoi în timp, la sfârşitul anilor ’70. În timp ce vă aflaţi la biserică pentru serviciul de Duminică dimineaţa pastorul d-voastră anunţă că săptămâna viitoare se va ţine în biserică o conferinţă specială a unui fost satanist care, prin puterea Evangheliei a fost schimbat miraculos de Dumnezeu. Vă vine greu să vă credeţi urechilor. Este exact ceea ce aţi aşteptat atât de mult. Timp de mai mult luni aţi încercat să convingeţi un vecin ce cochetează cu ocultul că satanismul reprezintă un pericol incredibil. Însă până acum eforturile d-voastră s-au dovedit zadarnice. Acum însă, fugind acasă v-aţi dus să-l invitaţi la biserică pentru săptămâna viitoare. Deşi pe d-voastră, vecinul v-a catalogat drept un “fundamentalist naiv”, el nu va putea să spună acelaşi lucru şi despre fostul satanist.

Iată că următorul weekend a sosit degrabă şi vă aflaţi alături de vecin, la biserică. John Todd este prezentat ca fost satanist, fost curier al consiliului satanic de conducere, Illuminati. Acum, el este un frate în Hristos, eliberat din legăturile oprimării satanice.

Todd îşi începe mesajul surprinzător. “Puţini oameni”, spune el, “au într-adevăr idee de cât de puternic, răspândit şi periculos este în realitate satanismul”. Filme ca “The Exorcist” şi “Rosemary’s Baby” sunt doar vârful unui aisberg foarte insidios. “Pericolul real”, spune Todd, “se află în foarte bine organizatele carteluri ce-i cuprind pe poliţişti, politicieni şi chiar pastori, ce sunt implicaţi într-o diversiune satanică secretă pentru a-şi atinge scopurile satanice, scopuri care au introdus satanismului atât în lăcaşurile puterii (politice), cât şi în sanctuarele religiei”.

Todd s-ar cuveni să ştie aceste lucruri pentru că atunci când a fost curier al organizaţiei Illuminati a făcut personal plăţi unei duzini de oameni proeminenţi, printre care se includ şi câţiva cunoscuţi lideri creştini. Aşa cum o spune Todd, “nici o organizaţie, nici chiar Biserica, nu este imună împotriva infiltrărilor”.

Imagini încep de îndată să-ţi treacă prin minte într-o succesiune rapidă. Te întrebi dacă Todd se referă la un evanghelist pe care tocmai l-ai văzut aseară cerşind bani la televizor. Sau, poate că e vorba de episcopul mormon din localitate care conduce consiliul ecumenic ? Dar poate că este vorba de un faimos autor religios cunoscut mai mult pentru “gândirea posibilităţii” (o doctrină aberantă ce este discutată în materialul “The Word of Faith Movement – Mişcarea Cuvântul Credinţei”), decât pentru predicarea evangheliei ?

În ciuda presupunerilor tale, următoarele lui trei cuvinte te readuc brutal în realitate: “Pastorul Chuck Smith” !!! Neîncrezător şi şocat îl auzi pe Todd spunând: “Chuck Smith, întemeietorul mişcării Capelelor Calvarului, este un satanist ascuns”. El a fost plasat strategic de Satana acolo, pentru a-i seduce pe tineri încătuşându-le minţile prin sunetele moderne contemporane ale muzicii, şi prin versurile atrăgătoare, dar amăgitoare ce conţin mesaje satanice subliminale (ce se adresează subconştientului; n.tr.)”.

Instantaneu refuzi să accepţi aşa ceva. Nu poţi şi nu vei crede că unul dintre cei mai importanţi lideri creştini ai secolului douăzeci este în realitate un pion aflat în mâinile lui Beelzebub. Dar ca şi cum ţi-a anticipat gândurile, Todd aminteşte ascultătorilor săi că Satana foloseşte rar candidaţii cei mai înclinaţi să accepte erorile sale mortale deoarece ştie că aceştia nu vor fi crezuţi. “În schimb”, ne spune el, “el îi foloseşte pe aceia recunoscuţi pentru pioşenia lor şi care au o reputaţiei pentru cinstea lor. Pe lângă acestea”, continuă Todd, “eu o ştiu foarte bine. Am fost de faţă. Ca şi curier al organizaţiei Illuminati, i-am dus personal lui Chuck Smith un total de 8 milioane de dolari. Instrucţiunile pe care i le-am transmis a fost să lanseze Maranatha Music şi s-o folosească pentru a perverti minţile convertiţilor nebănuitori” (creduli; n.tr.) (Maranatha a fost aspru criticată de conservatori din cauza stilului muzical ales, şi evident că nici Todd n-a ratat ocazia de a-i aduce ocară pentru succesul repurtat; n.tr.).

Încă îţi vine greu să înghiţi aşa ceva ! Cum ar putea cineva care cheamă numele lui Isus Hristos aşa cum o face Chuck Smith, să-l trădeze atât de revoltător pe Domnul său ? Todd, însă, pare să aibe pregătit un răspuns la orice ! “Iuda”, spune el, “l-a trădat pe Domnul doar pentru 30 de arginţi. De ce ar fi greu de crezut că i-ar fi cuiva greu să-l trădeze pentru 8 milioane de dolari ?”

Neliniştit, arunci o privire vecinului de alături. Spre uluirea ta, acesta nu pare deloc sceptic şi neîncrezător. Dimpotrivă, el este complet fermecat de Todd. Parcă doar el şi cu Todd ar fi singurii în biserică. Când Todd începe să-şi facă la invitaţia lui la altar, prietenul tău ţâşneşte din bancă şi iese în faţă unde-şi predă inima Domnului. Oricare ar fi dubiile tale, acestea se evaporează instantaneu. Todd, negreşit are dreptate – iată, doar, ce roadă produce !

Săriţi acum, împreună cu mine de la sfârşitul anilor ’70, în prezent. Astăzi, John Todd nu mai predică. El şi-a pierdut popularitatea şi platforma sa publică printr-un plonjon de la amvon direct în închisoare, ca şi infractor de drept comun şi înşelător demascat.

Ce s-a întâmplat cu Chuck Smith, între timp ? Vreme de mai mult de un sfert de secol s-a ţinut, în tăcere, de treaba lui, “făcând ucenici din toate neamurile”. Roada trudei sale s-a multiplicat prin vieţile a sute de pastori care asemenea lui, îi echipează creştini pentru a deveni instrumente eficace ale Duhului Sfânt. Hippioţii pletoşi şi desculţi pe care Chuck i-a evanghelizat la început sunt acum maturii lideri creştini al căror păr este într-adevăr în descreştere, dar având un număr de ucenici în creştere, promiţători lideri ai următoarei generaţii.

Ce s-a întâmplat cu vecinul din biserică ? E trist, dar credinţa acestuia a fost de scurtă durată. Nu l-a ţinut mult. Ultima oară când te-ai întâlnit cu el, ţi-a arătat articolul de ziar despre arestarea şi condamnarea lui Todd spunând, “De ce l-aş urma pe Hristosul vostru ?” “Voi, creştinii, sunteţi toţi la fel. Dacă adevărul ar fi într-adevăr de partea voastră, nu ar fi nevoie să născociţi poveşti cu care să-i speriaţi pe oameni să creadă !”

Astfel, în loc de a descoperi că Creştinismul este istoric şi demonstrabil, credinţa acestui om a fost la fel de capricioasă şi schimbătoare ca şi invenţiile pe care s-a bazat. Deşi pentru o clipă, “roada” lucrării lui Todd a părut autentică, la urmă s-a dovedit a fi doar o săracă imitaţie.

În ciuda faptului că creştinii sunt urmaşii Celui ce s-a proclamat “adevărul”, travestiul descris mai sus al lui John Todd nu reprezintă o anomalie în zilele noastre. Prea de multe ori cei ce rostesc astăzi numele sacru al lui Hristos cu buzele lor, răspândesc istorioare care nu au nici o bază reală. Un exemplu clasic al acestei tendinţe moderne, este ştirea circulată şi preluată în toată lumea de televiziunea “Trinity Broadcasting Network” ce a anunţat că nişte oameni de ştiinţă au descoperit iadul în Siberia (!?). Conform ştirii date publicităţii de celebrul post de televiziune, un grup de oameni de ştiinţă au forat 9 mile (deci, aprox.15 km) în scoarţa terestră, apoi au introdus un microfon în puţul săpat cu care au captat glasurile a mii, poate milioane de suflete chinuite, care strigau în agonia durerii. Cei doi Crouch, Paul şi Jan, fondatorii reţelei, au pretins că ştirea lor este documentată atât de către ziare importante din lume, ce au preluat-o, cât şi de o scrisoare venită din partea unui creştin scandinav.

Relatarea documentată a ziarelor s-a dovedit însă a fi nimic altceva decât o invenţie şi o poveste senzaţională tipărită într-o ieftină publicaţie creştină carismatică, lipsită de orice sens. Iar scrisoarea ? S-a descoperit mai târziu a fi o farsă născocită de către un om pe nume Age Rendalin care a dorit să demonstreze cât de uşor pot fi păcăliţi creştinii, în zilele noastre. Atunci când Rendalin a auzit prima dată la Trinity Broadcasting Network că a fost descoperit iadul în Siberia, el a decis să se distreze puţin pe seama creştinilor creduli de pretutindeni. Atunci, el a scris soţilor Crouch pentru a le spune că, deşi la început a râs de ştirea lor, când s-a întors în Norvegia a găsit ziarele pline de documentaţie privitoare la “puţul iadului”. În scrisoarea lui Rendalin, a mai subliniat că o mare frică a pus stăpânire pe el şi că în urma viselor şi coşmarurilor despre iad, a decis să-şi încredinţeze viaţa lui Hristos. Însoţind scrisoarea, Rendalin le-a trimis celor doi Crouch “traducerea” unui articol dintr-un mare şi reputabil ziar scandinav ce aducea noi dovezi ale extraordinarei descoperiri.

În respectiva traducere, Rendalin a oferit detalii ce au solicitat serios până şi credulitatea lui Crouch. Spre exemplu, articolul de ziar descria apariţia “unui jet de gaz luminos care a ţâşnit din puţul forat. Atunci în norul de gaz luminos s-a arătat o fiinţă strălucitoare cu aripi de liliac ce a rostit cuvintele, ‘am învins’”.

Fiind contactat de Rich Buhler, un responsabil redactor al unui talk-show creştin, interesat mai mult de comunicarea adevărului decât de răspândirea basmelor, Rendalin a răspuns: “Nimic din ce-am spus nu este adevărat. Eu am născocit fiecare cuvânt (al poveştii)”. După aceea, într-o scrisoare datată 18 mai 1990 Rendalin a mai continuat dezvăluirile spunând: “Religia nu este deloc o scuză pentru a fi nepăsători (neatenţi) cu adevărul. Un simplu telefon ar fi fost suficient pentru a dezminţi informaţia falsă ce am transmis-o…trebuie să mărturisesc că împărtăşesc pe deplin generalul dezgust public faţă de aceşti tele-predicatori, care sătui demult să mai predice evanghelia creştină, au substituit-o cu stilul de mesaj al “Bârfei Naţionale” (o binecunoscută publicaţie de scandal, din Statele Unite, poate asemănătoare “Academiei Caţavencu”, de la noi! n.tr.), de un senzaţionalism ieftin…”.

Deşi mustrarea lui Rendalin s-ar putea să fie respinsă de unii ca doar reprezentând retorica unui apostat, este totuşi vremea ca creştinii să se trezească şi să ia seama. Nu cu mult timp în urmă, Phil Donahue i-a avertizat pe acei creştini ce răspândeau zvonuri false despre preşedintele lui Procter & Gamble, spunând că acesta a apărut în emisiunea lui pentru a mărturisi legăturile companiei sale cu satanismul, că aduceau “o mărturie mincinoasă (falsă)”. Când directorii emisiunii postului CBS, 60 Minutes, au aflat că creştinii boicotau firma Procter & Gamble pe baza unor zvonuri similare, au atenţionat spunând că oricine repetă această poveste falsă va “răspunde într-o zi unei puteri mult mai superioare celei a celor 60 de minute”.

Este într-adevăr tragic că tocmai lumea seculară este cea care a trebuit să-i mustre pe aceia care pretind că sunt urmaşii lui Hristos, însăşi personificarea adevărului. Deşi Crouch şi Todd pot argumenta că născocirile lor au fost justificate pentru că au adus roade, noi ar trebui să recunoaştem că scopul nu scuză mijloacele. În plus, o mai atentă verificare a “roadei” pe care aceştia o pretind adesea dezvăluie multă otravă, dezbinare şi dezamăgire.

Asemenea lui Todd şi Crouch, John Arnott, lider al binecunoscutei, în cercurile creştine, “Binecuvântări de la Toronto”, se ocupă frecvent de fabricarea de întâmplări, încercând după aceea să-şi justifice atitudinea pe baza “roadelor”. Povestea lui Sarah Lilliman, pe care acesta a răspândit-o, constituie un exemplu elocvent. Dintre toate “vindecările” atribuite actualei “treziri a râsului”, Arnott numeşte vindecarea Sarei, “cea mai bună până în prezent”. Arnott, nu doar că spune ascultătorilor săi încrezători că vindecarea acesteia este “documentată”, dar o şi foloseşte pentru a-i mustra pe aceia care poate nu au credinţa necesară ca astfel de miracole să se petreacă !

Astfel, Arnott spune că Sarah, “era asemenea unei legume (?!)…complet invalidă, paralizată şi fără vedere”. Atunci prietena ei, “învinsă de putere (la biserica Toronto Airport Vineyard) are această viziune în care Isus i-a spus: ‘Du-te şi roagă-te pentru Sarah, prietena ta, pentru că eu o voi vindeca’”. În aplauzele entuziaste, Arnott continuă: “aceea fată, complet neputincioasă, paralizată şi oarbă, după ce-a fost scăldată două ore şi jumătate în rugăciune, s-a ridicat în picioare văzând”.

Din păcate, în această clipă Arnott tratează adevărul cu foarte mare lejeritate şi nesăbuinţă. O examinare a contextului real indică cu câtă exagerare Arnott a înfrumuseţat povestea. În primul rând, Sarah nu era “complet invalidă şi neputincioasă, paralizată şi oarbă”, doctorii ei depistând nişte serioase tulburări psihosomatice şi emoţionale ce stăteau de fapt la baza problemelor ei fizice, şi nu Isus a vindecat-o aşa cum se pretinde că El a promis prietenei ei. Atunci când asociatul lui Arnott, care chipurile, se spune că a documentat cazul, a fost intervievat, el a mărturisit că nu a efectuat nici un fel de investigaţii ale cazului !

Cu două luni mai târziu, în timpul unei vizite la Toronto Airport Vineyard, prietena lui Sarah a pretins din nou că Domnul a avut ceva să-i spună. Însă, de data aceasta, Atotputernicul i-a spus Sarei (prin intermediul prietenei sale) că, “dacă va ieşi în faţa bisericii ca să mărturisească, El îi va vindeca ochii” (vezi, “Catch the Fire”, pag.148). Un asociat al lui Arnott i-a mai promis Sarei că Dumnezeu nu îi va vindeca doar ochii ci şi emoţiile ei.

Astăzi, în ciuda largii răspândiri a acestei poveşti de către Arnott şi asociaţii ca o dovadă a puterii lui Dumnezeu demonstrate în “Binecuvântarea de la Toronto”, Sarah este la fel ca şi înainte – complet oarbă. Din nefericire, atât ea cât şi familia ei continuă să se confrunte cu gravele ei tulburări fizice şi psihosomatice.

Farsa lui Todd, ficţiunea pe seama lui Procter & Gamble, născocirea “găurii iadului” şi invenţiile lui Arnott, toate au în comun două lucruri: date false şi roade false. John Arnott împreună cu tovarăşii lui revivalişti îşi presară apariţiile publice cu numeroase astfel de invenţii, fiind aparent inconştienţi de consecinţele dezastruoase pe care acestea le aduc. Urmaşii deziluzionaţi ce la început se înghesuie pe uşile din faţă ale bisericilor adesea le părăsesc pe uşa din dos ce dă direct în împărăţia cultelor. Aceştia nu mai ştiu ce să creadă şi se tem în ascuns că lipsa de credibilitate a celor ce pretind că sunt reprezentanţii lui Dumnezeu poate indica lipsa de credibilitate a lui Însuşi Dumnezeu.

Fictiva poveste mediatizată de TBN a localizării iadului prin puţul siberian este frecvent citată ca dovadă a uşurinţei cu care creştinii sunt amăgiţi cât şi de dispuşi aceştia sunt să dea drept adevărat ceva care să fie foarte departe de a ajuta cauzei lor. De aceea, de foarte multe ori rezultatul a fost controversă, în loc de convertire. Chiar o sondare la întâmplare a emisiunilor seculare cu invitaţi, celebrele “talk-show”-uri americane, ne demonstrează cu prisosinţă faptul că milioane de oameni cred astăzi că Creştinismul nu este mai mult decât o farsă. Aceasta este concluzia lor pentru că cred că cei ce-şi spun creştini sunt la fel de înclinaţi să accepte miturile de acum 2.000 de ani cum îi văd că le acceptă pe cele ale zilelor noastre !

Născocirea atribuită lui Procter & Gamble este în acelaşi fel bazată mai mult pe ficţiune decât pe adevăr. Pare incredibil că mii de creştini sunt în stare să-şi devoteze forţele în boicotarea unei mari corporaţii bazându-se doar pe nişte zvonuri neadeverite. Şi totuşi exact aşa s-a făcut, în timp ce foarte puţini s-au gândit să ceară o documentare video a emisiunii lui Donahue în care se spunea că preşedintele lui Procter & Gamble a mărturisit legăturile companiei cu Biserica satanistă. Roada mortală a acestei invenţii nu a fost doar atingerea nedreaptă ce s-a adus lui Procter & Gamble ci mai ales târâirea, încă odată, prin noroi a numelui lui Hristos.

Am început acest articol cerându-vă să vă imaginaţi călătorind înapoi în timp, în anii ’70. Cu toate acestea, povestea ce a urmat nu a fost deloc imaginară. John Todd s-a aflat în realitate la amvon şi a proclamat în toată America că Chuck Smith este un satanist ascuns ce a primit mită 8 milioane de dolari de la Illuminati. Iar astăzi, deşi Todd este demascat ca farsor, mulţi asemenea lui îşi răspândesc încă otrava periculoasă.

Doar în anul care a trecut “The Christian Research Institute” a trebuit să se apere împotriva zvonurilor răspândite în mass-media creştină (?!), zvonuri ce variau de la scandaloasa acuzaţie că soţia mea împreună cu văduva fondatorului CRI, Walter Martin, s-au implicat în “jafurile din trenuri”, până la ridicola acuzaţie că eu aş fi păgubit guvernul pretinzând pe nedrept că sunt ordinat.

O altă scandaloasă bârfă ce încă mai circulă astăzi în cercurile creştine, este că şi eu asemenea lui Chuck Smith am primit pe ascuns mită. Însă în cazul meu mita nu a venit de la Illuminati, ci de la un asociat al reţelei Trinity Broadcasting Network, pe nume Phil Aguilar. În pofida faptului că nu există nici o fărâmă de dovadă pentru a se adeveri această afirmaţie, mass-media creştină a răspândit ştirea la nivel naţional. În mod ironic, (dacă nu deloc ieşit din comun) după ce povestea a ajuns în obiectivul mass-mediei seculare ea a fost temeinic investigată şi găsită fără probe.

Aşadar în timp ce povestea beneficia de largă răspândire în presa creştină, presa seculară a impus un standard mai înalt ce nu i-a îngăduit perpetuarea mitului. Atunci când standardele creştine aduc mai mult a ziare de scandal decât a teologie Noul Testamentală, a venit vremea să trebuiască să ne examinăm. Dacă profitul şi senzaţionalul devin mult mai preţioase pentru noi decât adevărul, temelia credinţei noastre este compromisă. Ca şi urmaşi ai Celui ce s-a proclamat că este nu doar, “calea şi viaţa”, ci şi “adevărul”, noi ar trebui să fim cei ce-i impunem lumii standardul, şi nu viceversa. Ar fi de folos să ascultăm cuvintele cutremurătoare ale lui Blaise Pascal (din Pensees) pline de ecouri profetice ce au răsunat de-a lungul anilor spunând: “În aceste vremuri adevărul este atât de obscur, iar minciuna atât de prosperă, încât dacă nu-l iubim nu-l putem cunoaşte”.

Hank Hanegraaff

Articolul de faţă a fost preluat din “The Christian Research Journal”, numărul din iarna lui 1996, şi a apărut sub titlul original de, “Frauds, Fictions, Fantasies, and Fabrications”. Traducerea şi adaptarea lui revine lui Teodor Macavei – Iunie 1998. Pentru informaţii suplimentare despre formarea şi dezvoltarea unui discernământ spiritual şi doctrinar nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa:

Capela Creştină Petroşani   str.Aurel Vlaicu nr.11

Petroşani, 2675, HD  ROMÂNIA

http://www.rcrwebsite.com/frauds.htm

ENCICLOPEDIA TERORISMULUI : CE ESTE ŞI CE VREA STATUL ISLAMIC ?

download

Statul Islamic a ajuns în centrul atenţiei internaţionale în 2014, când a reuşit să ocupe mari teritorii în Siria şi Irak, şi a dobândit notorietate prin brutalitate, crime în masă, răpiri şi decapitări. În pofida atrocităţilor comise, gruparea a reuşit să atragă sprijin din întreaga lume musulmană, iar o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite s-a angajat să o distrugă.

Enciclopedia terorismului: Ce este şi ce vrea Statul Islamic?

În iunie 2014, gruparea a declarat în mod oficial înfiinţarea unui „califat“, un stat guvernat în concordanţă cu legea islamică, sau Sharia, de către reprezentantul lui Dumnezeu pe Pământ, califul. Organizaţia a cerut musulmanilor din întreaga lume să jure supunere liderului Statului Islamic, Ibrahim Awad Ibrahim al-Badri al‑Samarrai, cunoscut mai degrabă sub numele de Abu Bakr al-Baghdadi.

 

Statul Islamic a cerut şi altor grupări jihadiste din lume să îi accepte autoritatea supremă, iar multe dintre acestea au făcut deja acest lucru, între ele fiind şi mai multe ramificaţii ale reţelei al-Qaeda.

Organizaţia Stat Islamic vrea să elimine obstacolele din calea reinstaurării domniei lui Dumnezeu pe Pământ şi să apere comunitatea musulmană, sau umma, de infideli şi apostaţi. Gruparea a salutat perspectiva unei confruntări directe cu coaliţia condusă de Statele Unite, văzută ca o prevestire a confruntării finale dintre musulmani şi inamicii lor, descrisă în profeţiile apocaliptice islamice.

Statul Islamic îşi datorează existenţa defunctului Abu Musab al-Zarqawi, un iordanian care a înfiinţat Tawhid wa al-Jihad în 2002. Un an după invazia americană în Irak, Zarqawi a jurat credinţă lui Osama bin Laden şi a format al-Qaeda în Irak (AQI), care a devenit o forţă majoră pentru insurgenţă.

După moartea lui Zarqawi în 2006, AQI a creat o organizaţie umbrelă, Statul Islamic în Irak (ISI), care a fost slăbită în mod constant de trupele americane şi de crearea consiliilor Sahwa (Deşteptare), de către triburile arabilor suniţi care i-au respins brutalitatea.

Baghdadi, fost deţinut american, a devenit lider în 2010 şi a început să reconstruiască ISI. Până în 2013, ISI a comis din nou zeci de atacuri pe lună în Irak. Organizaţia s-a alăturat totodată rebelilor care luptă împotriva preşedintelui Bashar al-Assad în Siria, înfiinţând Frontul al-Nusra.

În aprilie 2013, Baghdadi a anunţat unirea forţelor sale din Irak şi Siria şi crearea Statului Islamic din Irak şi Levant (ISIS). Liderii al-Nusra şi al-Qaeda au respins mişcarea, dar luptătorii loiali lui Baghdadi Baghdadi s-au desprins de al-Nusra şi au ajutat ca ISIS să rămână în Siria. La sfârşitul lui decembrie 2013, ISIS şi-a concentrat din nou atenţia în Irak şi a profitat de blocajul politic dintre guvernul condus de şiiţi şi minoritatea suniţilor arabi. Cu ajutorul triburilor şi foştilor susţinători ai lui Saddam Hussein, ISIS a preluat controlul asupra oraşului Falluja din centrul Irakului. În iunie 2014, ISIS a cucerit oraşul Mosul din nordul ţării, iar apoi a avansat spre Bagdad, masacrându-şi adversarii şi ameninţând să eradicheze numeroase minorităţi etnice şi religioase. La sfârşitul acelei luni, după ce şi-a consolidat controlul asupra mai multor zeci de oraşe, ISIS a declarat crearea califatului şi şi-a schimbat numele în Statul Islamic.

Califul conduce o structură de consilii şi departamente administrative care sunt replicate la nivel regional şi local. Acestea coordonează o serie de funcţii şi servicii care includ securitate şi informaţii, finanţe, media, sănătate şi conflicte de familie sau legale.

În septembrie 2014, directorul Centrului Naţional pentru Contraterorism din Statele Unite a declarat că Statul Islamic controlează o mare parte din bazinul Tigru-Eufrat, o regiune de o mărime similară cu cea a Marii Britanii, de circa 210.000 de kilometri pătraţi. Şapte luni mai târziu, armata americană a declarat că Statul Islamic a pierdut circa un sfert din teritoriul aflat sub control în Irak, echivalent cu 13.000-15.500 de kilometri pătraţi, dar suprafaţa controlată în Siria a rămas în mare parte neschimbată, pierderile din anumite zone fiind compensate de victoriile obţinute în altele.

Cu toate acestea, datele nu reflectă neapărat situaţia din teritoriu. În realitate, militanţii Statului Islamic exercită un control deplin numai într-o mică parte din teritoriul respectiv, care include oraşe, drumuri principale, câmpuri petroliere şi facilităţi militare. Membrii grupării au libertate de mişcare în zone în mare parte nelocuite din afara zonelor de control, aşa cum sunt numite de Institutul pentru Studii de Război, dar vor avea probleme să le apere.

În mod similar, nu este foarte clar cum trăiesc oamenii sub controlul parţial sau total al Statului Islamic din Siria şi Irak. În martie 2015, preşedintele Comitetului Internaţional pentru Crucea Roşie a estimat că este vorba despre peste 10 milioane de oameni dominaţi de ISIS.

http://www.businessmagazin.ro/special/enciclopedia-terorismului-ce-este-si-ce-vrea-statul-islamic

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/enciclopedia-terorismului-ce-este-si-ce-vrea-statul-islamic

Pagina de Mărturisiri este realizată de  Ana Gabriela Olaru Corespondent Constanţa / O şansă în viaţă

download
Pagina de Mărturisiri

 

Ana Gabriela Olaru Pagina de Mărturisiri este realizată de

 Ana Gabriela Olaru

Corespondent Constanţa

O şansă în viaţă

„Acum aproximativ 3 ani în urmă am părăsit casa în care am crescut şi o dată cu ea şi oamenii care s-au îngrijit de mine. În viaţa mea a fost o schimbare deosebită pentru că în perioada cât am stat în Casa Rachel nu mi-a lipsit nimic ce era necesar unui copil.

Venind în familia mea am avut ocazia de a cunoaşte ce înseamnă să nu ai ce pune pe masă şi mi-am dat seama că poate nu prea am ştiut să preţuiesc ce mi-era dat. De un an jumătate am început să mă îngrijorez pentru viitorul meu, nu prea îmi place viaţa pe care o duc.

De aceea m-am hotărât a o face mai bună, ştiu că trebuie puţin efort şi voinţă.

Ca să îmi pot îndeplini visele, am început să îmi caut un loc de muncă ce este necesar unui om pentru a trăi, mai încolo hobby-ul meu de a conduce maşina sper să devină cât mai real…

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că se îngrijeşte de mine şi mă ajută prin oamenii Lui.

Sper ca visele mele de a fi un om pe picioarele mele şi de a duce o viaţă cât mai decentă să se împlinească.” – de la Florin pentru Fundaţia „OSANA”

Pentru Florin, găsirea unui loc de muncă a fost benefică deoarece îi conferă un sentiment de siguranţă şi de încredere în sine. Integrarea lui în mediul familial l-a determinat să ia contact cu viaţa reală şi l-a ajutat să se maturizeze. Astfel el a devenit un tânăr responsabil şi disciplinat la locul de muncă. În timp, el şi-a câştigat respectul celor din jur şi în prezent atât el cât şi cei cu care lucrează sunt bucuroşi să le fie coleg.

Florin are multe vise pe care vrea să le împlinească, unul dintre ele este să îşi refacă soba din casă pentru a nu mai întâmpina dificultăţi din cauza frigului din timpul iernii.

În acelaşi timp el doreşte să-şi achiziţioneze un televizor si un DVD. De curând şi-a putut cumpăra din proprii bani o combină cu CD, de care este foarte mândru.

Atât pentru el cât şi pentru familie posibilitatea unui loc de muncă a fost o şansă şi o realizare foarte mare, o “rampă de lansare” de care profită din plin.

Tânărul vrea să se dezvolte profesional şi chiar de câteva zile el a început şcoala de şoferi şi doreşte, ca intr-o buna zi, să fie el cel care face personalul si care să rezolve anumite probleme la locul de muncă. Ţinem să le mulţumim tuturor celor care, prin bunăvoinţa arătată, au făcut posibilă încadrarea în muncă a lui Florin şi Daniel acordând acestor doi tineri o şansă în viaţă.

Mihaela Lupu – Psiholog

http://publicatia.voxdeibaptist.org/marturisiri_dec06.htm

HAMARTIOLOGIE – doctrina despre păcat / OMUL ŞI PĂCATUL – Thomas Manton.

download

OMUL ŞI PĂCATUL Thomas Manton 

În acest tratat despre natura omului şi despre păcat, Manton arată incapacitatea completă a omului de a se mântui pe sine, relatând condiţia omului faţă de lege şi har. El prezintă şi conceptul Puritan de „căutare” a lui Dumnezeu prin mijloace variate, arătând că Puritanii îi tratau cu răbdare pe cei neconvertiţi mai degrabă decât să renunţe la ei prematur.

Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. (Romani 5:6)

În acest capitol există doar două părţi: în prima, apostolul enumeră roadele confortabile şi privilegiile unei stări de justificare; în a doua, el argumentează neclintirea acestor conforturi, deoarece ele sunt atât de bogate şi puţin credibile, şi greu primite. Neclintirea şi soliditatea acestor conforturi sunt reprezentate de apostol printr-o dublă comparaţie: – (1.) Prin compararea lui Hristos cu Hristos; şi (2.) Hristos cu Adam. Hristos cu Hristos, sau un câştig pe care îl avem prin el cu altul, din text până la versetul 12; apoi Hristos cu Adam, al doilea Adam cu primul, până la sfârşitul capitolului.

  1. În compararea lui Hristos cu Hristos, apar trei motive:
  2. Eficienţa dragostei sale pentru noi înainte de justificare, faţă de eficienţa dragostei sale pentru noi după justificare. Argumentul stă astfel: Dacă Hristos a avut o dragoste faţă de noi când eram păcătoşi, şi dragostea sa a prevalat în el ca să moară pentru noi, cu mult mai mult ne putem aştepta de la dragostea sa când am fost făcuţi prieteni: dacă atunci când noi eram în păcat şi în mizerie, leneşi şi neajutoraţi, Hristos a avut inima să moară pentru noi, şi să ne ia cu toate greşelile noastre, ne va arunca el după ce noi suntem justificaţi şi acceptaţi în faţa lui Dumnezeu în el? Această dragoste a lui Hristos este afirmată în versetul 6, amplificată în versetele 7 şi 8, şi concluzia este dedusă în versetul 9: „Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.”
  3. A doua comparaţie este despre eficienţa morţii lui Hristos, şi eficienţa vieţii lui Hristos. Este absurd să gândim că Hristos înviat din morţi, şi trăind în cer, nu ar trebui să fie la fel de puternic să ne mântuiască şi să ne aducă la Dumnezeu, aşa cum moartea lui Hristos a fost pentru a ne împăca faţă de el.
  4. A treia comparaţie este mila privativă, sau a fi salvat de iad, cu mila pozitivă, sau obţinerea unui titlu în cer: „Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.” (versetul 11).
  1. Pentru comparaţia dintre Hristos şi Adam, suma ei este că Hristos este mai în stare să mântuiască decât este Adam să distrugă, şi de aceea persoanele justificate nu trebuie să se teamă de nimic. Aşa cum Adam a fost o persoană publică, şi rădăcina omenirii, tot aşa şi Hristos este o persoană publică; căci Adam a fost „tupo tou mellonto”, „icoana preînchipuitoare a Celui ce avea să vină,” versetul 14. Adam a fost o persoană publică, dar o persoană finită, neavând o valoare intrinsecă în el, ci doar printr-o instituţie divină; dar Hristos, în afară de instituţia lui Dumnezeu, a fost o persoană infinită, şi de aceea a fost pollw/ mallon, ceva „mult mai mult” peste Hristos. Virtutea Sa sacră a întrecut influenţa aceea blestemată a lui Adam în multe lucruri, care sunt arătate mai amplu spre sfârşitul capitolului de către apostol.

Cuvintele încep prima comparaţie. În ele,

  1. Condiţia în care noi suntem prin natură este arătată prin două noţiuni – păcătoşi şi fără putere: unul notează că nu merităm să îl mişcăm pe Dumnezeu ca să ne ajute, căci noi eram „păcătoşi”; altul, că noi nu avem nici o putere pentru a ne ajuta singuri, căci „noi eram fără putere”: noi eram „fără putere,” şi astfel aveam nevoie de ajutor; „păcătoşi,” şi astfel am refuzat ajutorul.
  2. Mijlocul recuperării noastre a fost că Hristos a murit pentru noi.
  3. Răscumpărarea noastră a fost făcută la momentul potrivit.

Pentru prima noţiune, prin care este exprimată starea noastră naturală, „păcătoşi,” o voi depăşi; următoarea noţiune, „fără putere,” va produce acest punct: – Doctrina că omul căzut, este lipsit de toată puterea şi de mijloacele de a se ridica din nou, sau să se ajute să iasă din mizeria în care s-a afundat pe sine prin păcat.

Aceasta va rezulta dacă veţi considera condiţia sa cu privire la lege, sau cu privire la evanghelie, şi acei termeni ai harului pe care Dumnezeu îi oferă în Hristos. Ultimii sunt mai potriviţi pentru a fi consideraţi aici; dar, datorită metodei acestui exerciţiu, vă aşteptaţi la această discuţie mai târziu, voi folosi ocazia să vorbesc despre aceasta mai târziu.

Condiţia omului cu privire la lege

Mai întâi, cu privire la lege. Acest lucru va fi înţeles printr-o viziune a acelui verset din Scriptură care exprimă direcţia legii: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” Galateni 3:10; unde se consideră,

  1. Datoria pretinsă de ea.
  2. Pedeapsa dată de ea.
  3. Acţiunea acestor două lucruri asupra creaturii căzute.

Datoria pretinsă de ea.O natură inocentă, care este presupusă; pentru persoană trebuie să „continue.” Aceasta nu spune, „acum începe”; sentinţa legii nu presupune omul ca fiind greşit şi căzut, sau ca fiind deja despărţit de Dumnezeu; ci ca fiind într-o stare bună şi sănătoasă. Şi apoi este cerută indispensabil ascultarea universală, perpetuă şi perfectă: el trebuie „să continue în toate lucrurile” cu toată inima lui, şi continuu; dacă el eşuează într-un punct, el este pierdut. Acest lucru este personal exact despre toţi oamenii, atât timp cât ei rămân sub legământul lui Adam: „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri”; şi „Le-am dat legile Mele şi le-am făcut cunoscut poruncile Mele pe care trebuie să le împlinească omul, ca să trăiască prin ele.” Ezechiel 18:4; 20:11. Acum dacă Dumnezeu ne-ar cere socoteală de cea mai inofensivă zi pe care am trăit-o vreodată, ce s-ar alege de noi? „Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne?”1Psalmul 130:3 Mai bine să nu fi fost niciodată născut, decât să fi răspunzător la acea judecată, când legea îl va lua pe păcătos „de gât,” şi va spune, „Plăteşte-mi ceea ce îmi datorezi,” Matei 18:28. Ce va face sărmanul nenorocit? Astfel că aici suntem „fără putere,” în întregime incapabili să ajungem la ascultare faţă de legea faptelor. Legea nu poate face nimic perfect, deoarece ea a devenit „neputincioasă datorită firii pământeşti,” Romani 8:3. Pentru omul căzut aceasta a stabilit un curs al pedepsirii păcatului, nu al înlăturării păcatului: noi putem mări datoria, dar nu o putem micşora. Dacă ascultarea noastră ar fi exactă în viitor (să presupunem aceasta), totuşi plătirea noilor datorii nu anulează datoriile vechi. Cei care nu s-au putut păstra când erau întregi şi inocenţi, nu se pot recupera când sunt pierduţi şi căzuţi.

Pedeapsa dată de ea: „Blestemat este oricine.” Cât de blestemat? Blestemat în tot ceea ce are, Deuteronom 28:15-18. Toate plăcerile lui devin mângâieri capcană şi temporale care doar îl împovărează, şi îl pregătesc pentru o mizerie mai mare. Blestemat în tot ceea ce face: rugăciunea sa este transformată în păcat; auzul său, „savoarea morţii spre moarte”; toată munca şi efortul său în slujirea exterioară este fără scop: „Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, cu cât mai mult când o aduc cu gânduri nelegiuite.” Proverbe 21:27. Cea mai bună jertfă a lor este doar o „scârbă.” Dumnezeu nu va accepta un dar din mâinile sale; cu atât mai mult când ea este murdărită cu scopuri păcătoase şi rele. Dar aceasta nu este totul; el este blestemat mereu: legea îl obligă, trup şi suflet, la chinuri veşnice; şi în acest timp el va auzi această propoziţie înspăimântătoare, „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!” (Matei 25:41) Nu este decât un fir de aţă subţire a unei vieţi plăpânde care împiedică execuţia acestei sentinţe asupra lui: un păcătos stă chiar pe marginea iadului, si pentru totdeauna şi în curând este gata de a fi aruncat înăuntru; unde va sta veşnic sub mânia lui Dumnezeu. Deci aici suntem „fără putere,” deoarece nu putem satisface justiţia lui Dumnezeu pentru un păcat, dar o satisfacem întotdeauna, şi nu putem spune niciodată că am satisfăcut-o; ca un om sărac ce plăteşte o datorie de o mie de lire într-o săptămână.

Consideraţi cum lucrează aceasta asupra lui. O impunere a datoriei sub o pedeapsă atât de severă ori înspăimântă ori uluieşte conştiinţa; cel care scapă de una o suferă pe cealaltă; sau altfel, a treia, irită corupţia; sau, a patra, impune asupra noastră o disperare, astfel că renunţăm la toate strădaniile şi la speranţa mântuirii.

În primul rând, uneori aceasta înspăimântă. Aceasta se face uşor; conştiinţa unui păcătos este un loc dureros; ei sunt „supuşi robiei toată viaţa lor,” Evrei 2:15. Există o frică ascunsă în inima unui om rău, nu totdeauna simţită, dar curând trezită, fie de o convingere din cuvânt, sau de o judecată dureroasă, sau de agoniile morţii, sau de gândurile serioase ale lumii care vine. Felix a tremurat când Pavel doar a menţionat despre „judecata” lui Dumnezeu, Fapte 24:25; judecătorul îl face pe prizonier să tremure. Un păcătos îi este teamă ca să se gândească la condiţia sa, dacă Dumnezeu face doar o mică spărtură în inima sa: să facă el ce poate, el stă sub legăturile unui duh rănit, şi oriunde merge, ca şi demonii, el îşi poartă iadul său cu el.

În al doilea rând, dacă aceasta nu îngrozeşte conştiinţa, ea uluieşte conştiinţa, astfel că ei cresc fără să îşi simtă mizeria lor, „şi-au perdut orice pic de simţire” Efeseni 4:19. Şi aceasta este o criză şi o stare periculoasă a sufletului, când odată ce un om ajunge la ea, merge ca un nebun la corectarea trunchiurilor de copaci.

În al treilea rând, aceasta irită corupţia lor înnăscută: „Când porunca a venit,” adică, în deplină convingere şi putere, şi „păcatul a înviat şi eu am murit,” Romani 7:9. Cu cât înţelegem mai mult necesitatea supunerii noastre faţă de Dumnezeu, cu atât mai mult sufletul este mai opus lui; ca şi un baraj care face un râu sau un şuvoi puternic mai violent, sau ca un bou la prima înjugare care devine mai nesupus. Sau,

În al patrulea rând, aceasta dă naştere unei disperări: „Dar ei zic: „Degeaba! Căci noi ne vom urma gândurile noastre, şi vom lucra fiecare după pornirile inimii noastre rele!” Ieremia 18:12 Nu are nici un scop să ne vorbeşti, sau să speri mai departe pentru noi; ca şi când ei ar fi spus, Nu există nici o speranţă; şi de aceea noi vom trăi aşa cum suntem, fără nici o grijă în plus de a ne întoarce la Dumnezeu. Acesta este cel mai rău fel de disperare, când un om s-a dedat la „poftele inimii sale,” Psalmul 81:12, şi aleargă pe calea distrugerii, fără speranţă de întoarcere. Este mai multă speranţă pentru cei care sunt sub influenţa fricii disperate sau a conştiinţei îngrozite decât este pentru cei care sunt sub influenţa rezoluţiei disperate sau a unei încăpăţânări stupide. Astfel, cu privire la lege, omul este neputincios.

Condiţia omului cu privire la evanghelie

În al doilea rând, consideraţi un om din punct de vedere al termenilor harului oferiţi în evanghelie. El încă este „fără putere”; nu doar într-o condiţie condamnabilă de către lege, ci, fără har, fără a putea accepta evanghelia. Aceasta va apărea din două consideraţii: –

Prin acei termeni emfatici ai Scripturii prin care sunt arătate cazul şi remediul omului. Prin acele afirmaţii pozitive prin care este negată toată puterea omului de a se converti pentru Dumnezeu, sau să facă ceva bun din punct de vedere spiritual.

Expresiile emfatice care reprezintă cazul omului şi remediul său.

  1. Cazul său. Scriptura arată condiţia omului astfel: că el este născut în păcat, Psalmul 51:5; şi lucrurile nu sunt uşor de schimbat în mod natural. Lăcomia de păcat: „El îşi bea nelegiuirea ca apa,” Iov 15:16; aceasta notează o înclinare vehementă, a lăcomiei după păcat ca un om însetat de apă. Setea este cea mai crudă poftă; foamea este cu mult mai bine suportată. Dar veţi spune că aceasta este doar acum şi atunci, într-o ispită mare sau o pasiune vehementă. Nu; „întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” şi aceasta în mod „continuu,” Geneza 6:5. Prin cât de multe circumstanţe agravante şi crescătoare este arătat păcatul omului! Există în el un mecanism care lucrează mereu: mintea sa inventează gânduri rele, inima sa inventează dorinţe rele şi sugestii carnale; şi memoria sa este cămara şi depozitul în care ele sunt păstrate. Dar omul nu poate fi corectat? Nu este aceasta sclavia şi necazul său? Nu; inima sa este o inimă de piatră, Ezechiel 36:26; adică este rigidă, insensibilă. Când Dumnezeu a folosit cuvântul acesta, el a făcut anumite mişcări comune ale Duhului său, unele providenţe nemaipomenite, totuşi totul este în zadar; pentru că „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea;” Ieremia 17:9; inventând schimbări şi scuze pentru a-l evita pe Dumnezeu, şi pentru a se păcăli singură în privinţa bucuriei sale. Dar Noul Testament nu este mai favorabil decât Vechiul? Sau omul nu s-a făcut mai bun, de când a fost descoperit atât de mult har? Eu răspund – Nu; între Testamente există o armonie perfectă; acolo îl vei găsi pe om reprezentat ca un „copil al mâniei prin fire,” Efeseni 2:3, chiar şi cei aleşi cât şi ceilalţi ca fiind „robi ai păcatului,” Romani 6:17. Niciodată un conducător atât de necesar, niciodată un astfel de slujitor doritor: păcatul nu pleacă niciodată poruncind, şi nouă ne place lucrarea. Îl veţi găsi din nou exprimat ca fiind unul potrivnic lui Dumnezeu, „străin de viaţa sa,” Efeseni 4:18. Gândirea la viaţa lui Dumnezeu este un gând melancolic pentru o inimă carnală. Ca şi duşman al legii, Romani 8:7; nimeni nu poate şi nu vrea să îi placă lui Dumnezeu. El este „orb,” şi neştiind ce să facă, 2 Petru 1:9; şi această orbie spirituală este mai rea decât cea trupească. Un om care este orb în trup caută o călăuză potrivită; ca şi Elima, când a fost lovit cu orbire, „căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână,” Fapte 13:11. La fel cum slab şi „fără putere,” de aici din text, accentuează „morţi în fărădelegi şi păcate,” Efeseni 2:1-5; da, mai rău decât mort: un om mort nu mai suferă, răul său moare cu el; aceasta este o viaţă de rezistenţă şi de rebeliune împotriva lui Dumnezeu care merge alături de această moarte în păcat. Acum, pune laolaltă toate acestea, şi poţi pronunţa mizeria omului, ce creatură nenorocită şi neputincioasă este el în starea sa naturală. Scriptura nu vorbeşte aceasta prin scurte priviri sau atingeri scurte; nici nu este o hiperbolă folosită o dată sau de două ori, ci pretutindeni, vorbeşte deschis despre această chestiune. Cu siguranţă că omul contribuie puţin la propria sa convertire: el nu poate „înseta şi înfometa” după Hristos că „bea nelegiuirea ca apa”; nu există nimic în natură care să îl ducă la har care este în întregime păcătos. Dacă Scriptura a spus doar că omul s-a obişnuit cu păcatul, şi nu că a fost „născut în păcat”; că omul a fost cumva înclinat spre nelegiuire, şi nu „lacom” după el; şi a gândit adesea rău, şi nu „continuu”; că omul a fost cumva încăpăţânat, şi nu o „piatră,” un „inflexibil”; dacă Scriptura ar fi zis doar că omul a fost indiferent faţă de Dumnezeu, şi nu un „duşman” profesat; dacă era un captiv al păcatului, şi nu un „sclav”; dacă era doar slab, şi nu „mort”; dacă era doar neutru, şi nu un „rebel”; – atunci ar fi fost ceva în om, şi lucrarea convertirii nu ar mai fi fost aşa de dificilă. Dar Scriptura spune tocmai contrariul.
  2. Remediul. Cu siguranţă că remediul unui rău atât de mare cere o putere atotputernică, şi atot-suficienţa harului; de aceea este bine să vedem cum este descrisă în Scriptură convertirea. Uneori prin iluminarea minţii: „să vă lumineze ochii inimii” Efeseni 1:18. Omul, cea mai înţeleaptă creatură de pe acest pământ, este orb faţă de lucrurile lui Dumnezeu. Deşi el a avut lumina naturii, şi poate face spectacole de artă, şi poate îmbrăca noţiunile sale despre lucrurile divine prin sticla cuvântului, totuşi înainte de remediu trebuie elaborat ceva în legătură cu aptitudinea sa: ochii înţelegerii noastre trebuie să fie iluminaţi, la fel ca şi obiectul revelat. Da! Dar această infuzie de lumină nu este totul; Scriptura vorbeşte despre deschiderea inimii: „Domnul i-a deschis inima (Lidiei)” Fapte 16:14. Dumnezeu nu trebuie doar să bată la uşa inimii, ci să o deschidă. El bate de multe ori prin mijloace exterioare, dar nu găseşte nici o intrare. Da, ca şi cineva care deschide o uşă, – el încearcă o cheie după alta, până când a încercat toate cheile din mănunchi; astfel Dumnezeu foloseşte mijloace după mijloace; dar până îşi pune degetele pe gaura zăvorului, Cântarea Cântărilor 5:4, 5, uşa nu i se deschide. Ei bine, atunci mintea trebuie să fie iluminată şi inima deschisă. Dacă aceste cuvinte nu sunt suficiente emfatic, vei găsi convertirea exprimată prin regenerare: „dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3:3. Notaţi că nu trebuie să fim doar reformaţi, ci regeneraţi. Deoarece regenerarea este o lucrare obişnuită a naturii, şi cade adesea în cursul cauzelor secundare, de aceea ea este exprimată prin metafora învierii, Efeseni 2:5. Dar ceea ce a fost poate fi din nou; de aceea ea este numită o făptură: „Noi suntem” poihma autou, „lucrarea sa,” Efeseni 2:10; 2 Corinteni 4:6; 5:17; Psalmul 51:10. Da, aceasta este exprimată mai departe prin victorie, 1 Ioan 4:4; sau prin biruirea „omului puternic,” de către cel care este „mai tare decât el,” Luca 11:21, 22; „orice gând îl facem rob ascultării de Hristos,” 2 Corinteni 10:5. Scriptura foloseşte toate aceste expresii pentru a expune misterul harului. Poate că o expresie nu ne atenţionează destul, şi de aceea sunt folosite multe figuri şi tipare, pentru ca ceea ce se doreşte printr-o noţiune să fie suplinit de altă noţiune. Deci haideţi să le adunăm puţin. Nu trebuie doar să fie lumină în minte, ci inima trebuie să fie mişcată; şi nu doar puţin stârnită, ci schimbată, înnoită, născută din nou. Şi pentru că generarea presupune o dispunere anterioară în materie, nu numai că este numită „regenerare,” ci este folosit termenul „înviere”, în care materia este în întregime nepregătită. Dar totuşi deoarece aici încă este materie de prelucrat, de aceea ea este numită creaţie, ceea ce înseamnă a face toate lucrurile din nimic. Dumnezeu lucrează credinţă unde nu este credinţă, şi pocăinţă unde nu există pocăinţă; „şi cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi.” Acum deoarece păcatul ne face mai răi decât nimic, şi ca în creaţie, cum nu era nimic de ajutat, la fel şi aici nu era nimic de opus şi de împiedicat, de aceea ea este exprimată prin victorie; implicând opoziţia lucrării lui Dumnezeu, şi rezistenţa care există în inima omului până când ea este învinsă de har.

Următoarea dovadă este din acele afirmaţii prin care este negată toată puterea omului de a se converti pentru Dumnezeu, sau de a face ceva care este bun spiritual. Aşa cum se spune, el nu poate cunoaşte, 1 Corinteni 2:14; el nu poate crede, Ioan 6:44; el nu poate asculta, Romani 8:7. Ba mai mult, pentru a exemplifica în acţiuni unice: el nu poate gândi un gând bun de la sine, 2 Corinteni 3:5; el nu poate vorbi un cuvânt bun: „cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi?” Matei 12:34. El nu poate face nimic, Ioan 15:5. El nu spune, nihil magnum, doar nihil; nu „lucruri mari,” ci „despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” Atunci, dacă omul nu poate: să cunoască, să creadă, să asculte, să gândească, să vorbească şi nici să facă ceva fără har, cu siguranţă omul este „fără putere,” în întregime neputincios şi incapabil de a se întoarce singur la Dumnezeu.

Obiecţia 1. Dar iată o obiecţie: Dacă lucrurile sunt aşa, cum pot sta aceste lucruri cu mila lui Dumnezeu, ca şi Creator al omenirii, să ceară de la el datoria pe care el nu este în stare să o plătească? Dar cu justiţia lui Dumnezeu, ca şi judecător al lumii, să îl pedepsească cu moartea veşnică pentru neglijarea a ceea ce el nu putea înfăptui? Sau cu înţelepciunea supremului dătător de lege, să îl îndemne prin promisiuni dacă el nu are nici o putere de a face ceea ce este îndemnat?

Răspunsul 1. Voi răspunde la prima – Dumnezeu nu îşi pierde dreptul său, deşi omul şi-a pierdut puterea sa; neputinţa lor nu dizolvă obligaţia lor; un slujitor beat este un slujitor, şi este împotriva oricărei raţiuni că stăpânul îşi pierde dreptul său de a porunci, datorită greşelii slujitorului. Un datornic risipitor, care nu are cu ce plăti, totuşi este competent să fie dat în judecată pentru datorie fără nici o nedreptate. Dumnezeu ne-a contractat în Adam; şi acea ascultare pe care el a cerut-o nu este datorată doar prin legământ, ci prin lege; nu doar prin legea pozitivă şi prin contract, ci prin dreptul neschimbător. Oamenii gândesc că este sever să suferim pentru greşeala lui Adam, faţă de care ei nu şi-au dat consimţământul conştient şi realmente; dar fiecare om va găsi un Adam în inima sa: omul vechi este acolo, irosind rămăşiţele puţine ale luminii şi puterii naturale. Şi oare nu va cere Dumnezeu datoria de ascultare de la un datornic care este deopotrivă mândru şi risipitor? Noi suntem mândri; căci atunci când suntem mizerabili, credem că suntem fericiţi; şi când suntem săraci, ne vedem bogaţi; şi când suntem orbi, ne considerăm că vedem foarte bine; şi când suntem goi, credem despre noi că suntem foarte înveşmântaţi, Apocalipsa 3:17. Şi de aceea Dumnezeu poate să ne mustre pentru datoria noastră, şi să îşi ceară dreptul său; dacă pentru nici un alt motiv decât să ne arate neputinţa noastră, şi că noi nu putem pretinde că nu ni se cere ceea ce datorăm. Şi aşa cum omul este mândru, el este şi risipitor. Noi cheltuim ceea ce a rămas, şi aruncăm acele relicve de conştiinţă şi de înclinaţii morale care au scăpat din ruinele căderii.

Răspunsul 2. Cât despre a doua, cum poate Dumnezeu să îl pedepsească pe om cu imparţialitate pentru ceea ce el nu poate face, răspund – neputinţa noastră naturală este voluntară. Nu trebuie să îl considerăm pe om doar ca fiind neputincios de a face bine, ci ca desfătându-se în rău, şi iubindu-l cu toată inima sa. Aşa cum omul nu poate, el nu va veni la Dumnezeu, Ioan 5:40. Neputinţa noastră constă în încăpăţânarea noastră, şi astfel omul este lăsat fără scuze. Noi refuzăm harul care ni se oferă, şi prin continuarea în păcat, ne mărim sclavia noastră, obiceiurile noastre cronice întorcându-ne spre altă natură.

Răspunsul 3. Cât despre ultima întrebare, cum poate Dumnezeu să ne îndemne şi să ne convingă, presupun că am spune – aceasta este doar de dragul celor aleşi, care cu siguranţă „sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28; în timp ce alţii sunt chemaţi „treptat” deoarece trăiesc amestecaţi cu ei. Dacă cei aleşi ar trăi singuri, şi ar fi o comunitate deosebită prin ea însăşi, obiecţia ar fi plauzibilă; dar ei sunt ascunşi printre alţii, şi de aceea cei condamnaţi au aceeaşi favoare în mijloacele externe ca şi ei. Lumea stă de dragul celor aleşi, totuşi soarele nu străluceşte doar asupra lor, nici ploile nu cad doar asupra câmpurilor lor. Sau haideţi să ilustrez aceasta astfel: Soarele străluceşte, deşi oamenii orbi nu îl văd; ploaia cade pe stânci şi munţi, cât şi în văile roditoare: la fel sunt şi îndemnurile datoriei oferite eterogen celor buni şi celor răi. Aceasta ar putea răspunde suficient; dar aş spune mai degrabă că aceste îndemnuri îşi au folosul lor; căci ele duc binecuvântarea lor cu ele, către cei pentru care Dumnezeu le intenţionează pentru binele lor. Cuvântul are o utilitate ministerială pentru puterea lui Dumnezeu; ca atunci când Hristos a spus, „Lazăr, vino afară,” aceasta l-a ridicat din mormânt. Cât despre alţii care nu sunt convertiţi de ei, aceasta este pentru convingerea lor, şi pentru a pune frâu violenţei lor, şi un mijloc de civilizare a lor, şi împiedicarea lor de a se înrăutăţi, prin care multe binecuvântări temporale le sunt sporite; ca şi Roma păgână care a înflorit în toate felurile de virtuţi şi succes atât timp cât preceptele morale au fost în putere. Dar despre aceasta vom spune mai multe în următoarea obiecţie.

Obiecţia 2. Dacă un om este în totalitate fără putere, de ce îl presaţi să folosească diferite mijloace?

Răspuns – deşi omul nu se poate schimba pe sine, totuşi el trebuie să o facă; şi aceasta din mai multe motive:

  1. Pentru că practic noi ne putem vedea slăbiciunile noastre. Oamenii cred că lucrarea harului este uşoară, până când se supun unui test: ologeala braţului este descoperită în exerciţiul: „dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;” apoi „dacă vei cere înţelepciune” Proverbe 2:2, 3. Oricine caută în mod sincer să obţină har, va fi forţat să îl ceară înainte de aface ceva. Noi nu căutăm tărie în mâinile lui Dumnezeu astfel, până când experienţa noastră nu ne convinge de slăbiciunea noastră. Când un om urmează să ridice o bucată de cherestea grea mai presus de tăria sa, el este forţat să ceară ajutor.
  2. Folosirea mijloacelor care le datorăm lui Dumnezeu, cât şi schimbarea inimii. Noi avem o obligaţie morală să le folosim. Dumnezeu, care a cerut credinţă şi convertire, a cerut rugăciune, ascultare, citire, meditare; şi noi suntem obligaţi să ascultăm, deşi nu ştim ce bine va ieşi din aceasta: aşa cum Avraam l-a ascultat pe Dumnezeu, „fără să ştie unde merge,” Evrei 11:8; şi Petru, când a avut puţină speranţă a spus, „Dar, la cuvântul tău,” Luca 5:5. Rolul nostru mare este să facem ceea ce el a poruncit, şi să îl lăsăm pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea el.
  3. Pentru a micşora vina noastră. Atunci când oamenii nu folosesc mijloacele, ei nu au nici o scuză: aceasta este lenevie şi lipsă de voinţă, nu dorinţă de putere, când nu dorim atât de mult să ieşim din condiţia noastră; noi iubim sclavia noastră, şi închidem uşa după noi; sau, ca expresia aceea, „singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică,” Fapte 13:46; aduce sentinţa asupra sufletelor noastre. Acesta este un semn că nu ne pasă dacă Dumnezeu ne arată milă, da sau nu; pentru că nu vrem să ne gândim la aceasta; ajungem sub condamnarea slujitorilor răi şi leneşi, Matei 25:26.
  4. Există încurajare pentru folosirea mijloacelor în mai multe moduri.
Dacă nu facem nimic, ne vom înrăutăţi. Bazinele stătute sunt apte pentru putrefacţie. Omul are o natură activă, fie devine mai bun fie mai rău: când nu ne îmbunătăţim natura, o stricăm: „Aceştia, dimpotrivă, batjocoresc ce nu cunosc, şi se pierd singuri în ceea ce ştiu din fire,” Iuda 10. În mod voluntar neglijenţa conduce la pedeapsa penală; şi astfel neputinţa voastră este mărită. Există un folos al folosirii mijloacelor – aceasta împiedică mult păcat şi împietrirea inimii: aceasta este ca şi îmbălsămarea unui trup mort; aceasta îl împiedică de a avea o duhoare, deşi aceasta nu reface viaţa.
Fără folosirea mijloacelor ei nu pot spera niciodată nimic: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?” Romani 10:14 Dacă îl întâlnesc vreodată pe Dumnezeu, pe Hristos, aceasta trebuie să fie astfel; este bine să stai întins la marginea unui bazin, aşa cum era omul sărac ce nu era în stare să intre când îngerul tulbura apa, Ioan 5:3-5. Căsătoria este instituită pentru înmulţirea omenirii, totuşi sufletul este doar de la Dumnezeu. Nici un om nu se abţine de la căsătorie deoarece el nu poate naşte un suflet raţional. Deci harul este de la Dumnezeu: dar ascultarea, citirea, rugăciunea, sunt mijloace instituite; şi nu trebuie să ne abţinem de la aceste mijloace deoarece harul nu este de la noi, ci de la Dumnezeu.
Poate Dumnezeu se va întâlni cu noi. Aceasta este o practică obişnuită a harului său liber de a face aceasta; şi este bine să încerci o speranţă comună: „roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă;” Fapte 8:22. Există o mare incertitudine, totuşi roagă-te; aceasta este modalitatea obişnuită a lui Dumnezeu de a se întâlni cu cei care îl caută: „vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să i le dea, pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi-i va da tot ce-i trebuie,” Luca 11:8: „pentru stăruinţa lui supărătoare,” dia; thn anaideian, „pentru obrăznicia lui.”2 Dumnezeu nu este obligat; dar cine ştie ce poate face stăruinţa? El ar putea să dea har sau să nu dea har; dar de obicei el îl dă. Este ceva obişnuit pentru Dumnezeu să binecuvânteze hărnicia omului; şi totuşi nu toţi cei care se trudesc au o certitudine absolută a succesului. Cine s-ar abţine de la a ara, pentru că s-ar putea întâmpla ca într-un an din zece să fie o foamete sau o recoltă slabă? Acţionează; Dumnezeu s-ar putea să vină (şi de obicei face aceasta) cu influenţa şi binecuvântarea sa.

Lăsaţi-mă să vă dau câteva motive de ce Dumnezeu permite această slăbiciune şi dorinţă de tărie să fie în creatura căzută.

  1. Pentru a înălţa gratuitatea şi puterea harului său. Mai întâi, gratuitatea harului său; pentru că Dumnezeu a închis totul sub blestem, pentru ca să nu fie nici o modalitate de a scăpa decât prin mila sa; ruina şi osânda veşnică este altfel sigură şi inevitabilă: „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi,” Romani 11:32. Sunekleise, acesta este cuvântul: starea de necredinţă este comparată cu o închisoare, asigurată cu bare de fier şi zăvoare; şi prin permisiunea lui Dumnezeu omul s-a „închis” pe sine într-o astfel de închisoare în care doar mila îi poate deschide uşa. Iudeii şi Neamurile stau legaţi cu un lanţ care nu poate fi dezlegat decât de mâna lui Dumnezeu. Astfel, Galateni 3:22 spune: „Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos”: este acelaşi cuvânt şi noţiune: putem jeli şi ofta prin gratiile închisorii crude, dar nu putem ieşi niciodată până când Dumnezeu nu se uită la noi în mila Sa prin Hristos. Şi la fel este şi puterea harului său în scăparea noastră din această mizerie: ea este o putere mare care lucrează în cei care cred, Efeseni 1:19. Când o avem în vedere, ne putem minuna cum s-a produs o astfel de schimbare în noi care suntem atât de carnali, atât de încăpăţânaţi: „Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată,” 1 Petru 2:9. Este într-adevăr minunat că am putut ieşi din această închisoare a păcatului; mai miraculos decât ieşirea lui Petru din închisoare, având atât de multe lanţuri, şi uşi, şi paznici, Fapte 12.
  2. Pentru a umili în întregime creatura prin simţul vinovăţiei, nevredniciei şi nimicniciei sale. În starea noastră naturală noi suntem „păcătoşi” şi „fără putere.” De ce a permis Dumnezeu aceasta? „pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” upodiko” tw/’ qew/’, Romani 3:19, obligată la procesul justiţiei sale răzbunătoare; şi astfel să ne umilim pentru neputinţa şi încăpăţânarea noastră, pentru a putea să ne plângem lui Dumnezeu, spunând, „M-ai pedepsit, şi am fost pedepsit, ca un junc nedeprins la jug,” Ieremia 31:18. Oricine a trecut de această încercare, o găseşte sensibilă.

Folosirea tuturor.

  1. Pentru cei neconvertiţi, – a fi sensibil la condiţia lor, şi a-i jeli în faţa lui Dumnezeu. Recunoaşte datoria; mărturiseşte-ţi neputinţa; imploră iertare şi har; şi, cu un simţ umil al mizeriei tale, străduieşte-te sincer să ieşi din ea. Prin astfel de doctrine prin care aceşti oameni sunt sau „tăiaţi în inimă,” Fapte 7:54, sau „străpunşi în inimă” Fapte 2:37, care este o lucrare mult mai favorabilă. Unele inimi şi pofte sunt exasperate; şi ele sunt mânioase şi furtunoase când sunt avertizate de pericolul lor de o aplicaţie mai apropiată. Oh! Este mai bine să vă deplângeţi, decât să vă agitaţi împotriva Domnului, şi să vă predaţi unei disperări ca cea a beţivului. Există o anumită speranţă când convingerea sfârşeşte în gemete decât în murmur; şi voi nu vă tulburaţi împotriva suveranităţii Domnului, ci vă plângeţi lui de neascultarea inimii voastre, cerşind harul său de dragul lui Hristos. De aceea, mergi şi stai la picioarele sale, şi spune-i, Doamne, am o minte oarbă, o inimă încruntată; nimic mai mult. Eu nu voi fugi de răul interzis niciodată prin mine, sau să înfăptuiesc porunca bună, să renunţ la aceste pofte încântătoare, ia tu conducerea serviciului prin maiestatea ta binecuvântată. Oh! Ia din mine această inimă de piatră, nemaleabilă! Voi sunteţi în închisoare, dar sunteţi „prizonieri ai speranţei,” dacă faceţi aşa.
  2. Pentru a-i presa pe convertiţi să fie mulţumitori. Noi am fost odată într-o astfel de stare deplorabilă, până când Dumnezeu ne-a smuls ca pe nişte tăciuni aprinşi din foc; noi eram în totalitate mizerabili şi lipsiţi de tot ce este bine. Oh! Binecuvântat să fie Dumnezeu, care a deschis uşa închisorii, şi a proclamat sărmanilor captivi eliberarea prin Hristos; şi nu numai a proclamat-o, ci a şi realizat-o pentru noi: nimeni altcineva decât un braţ Atotputernic nu ar fi putut deschide zăvoarele, şi să distrugă multele lacăte care erau peste noi. Când îngerul a făcut ca lanţurile de pe Petru să cadă jos, Petru „după ce şi-a dat bine seama de cele întâmplate”, Fapte 12:12, a mers să aducă mulţumiri printre sfinţi. Oh! Când au fost atât de multe uşi şi zăvoare asupra ta, astfel de dificultăţi şi dezavantaje în calea convertirii tale, ia în considerare aceasta, şi binecuvântează-l pe Dumnezeu pentru scăparea ta: „Eu binecuvântez pe Domnul, care mă sfătuieşte, căci până şi noaptea îmi dă îndemnuri inima.” Psalmul 16:7.
  3. Să îi compătimim pe ceilalţi care sunt în această stare. Sărmanele suflete! În ce condiţie tristă sunt ele! Noi nu avem în mod obişnuit un sentiment atât de adânc al mizeriei lor aşa cum ar trebui să avem. Israel era la mila străinilor, deoarece ei au fost odată străini în ţara Egiptului: noi înşine am fost în casa sclaviei. Oh! Sărmanele suflete captive. Aceasta este interesul special al misiunii; cei care induere personam Christi, care „stau în locul lui Hristos,” ar trebui induere viscera Christi, să îşi pună „dragostea lui Hristos”: „Căci martor îmi este Dumnezeu că vă iubesc pe toţi cu o dragoste nespusă în Isus Hristos.” Filipeni 1:8 Când noi eram „păcătoşi,” şi „fără putere, Hristos a murit pentru” păcătoşi; şi nu ai vrea tu să munceşti pentru ei, şi să iţi întrebuinţezi talentul tău pentru edificare? Oh! Dacă am avea gânduri mai serioase despre valoarea şi pericolul sufletelor, nu am mai face lucrarea Domnului atât de adormiţi cum o facem de obicei; ci ca şi „lucrători împreună cu Dumnezeu,” te-am implora cu toată sinceritatea „să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu,” 2 Corinteni 6:1. Ar trebui să profităm de orice avantaj: ca şi om pieritor, care se scufundă, dacă ar fi doar o ramură în ape, prinde-te de ea, aşa ar trebui să te presăm să iţi îmbunătăţeşti toate aplicaţiile apropiate şi ajutoarele ministeriale, şi aceasta cu compasiune şi blândeţe, cunoscând inima unui păcătos sărman, neputincios, captiv.

Note

  1. Adică, rectus in curiâ – a fi în stare să faci o apărare îndrăzneaţă.
  2. Şi atât de potrivit exprimând neliniştea noastră în folosirea mijloacelor.

Autorul

Unul dintre cei mai eminenţi teologi Puritani, Thomas Manton s-a născut în Somerset şi a învăţat la Tiverton şi la Wadham College, Oxford. El a fost ordinat diacon la nouăsprezece ani, şi crezând că aceasta l-a autorizat să predice, a refuzat continuu ordinele preoţeşti. După trei ani la Culliton în Devon, el a petrecut şapte ani slujind la Stoke-Newington, aproape de Londra. În acest timp el şi-a pregătit expunerile sale despre Iacov şi Iuda. În timpul Revoluţiei, Manton a fost chemat frecvent să predice în faţa Parlamentului. În 1653 l-a succedat pe Obadiah Sedgwick ca rector la St. Paul’s Covent Garden, rămânând în biserica sa Puritană proeminentă până în 1662.

Manton a devenit unul din capelanii lui Oliver Cromwell în timpul Rebeliunii, dar a promovat Restaurarea în 1660 şi a fost ales ca unul dintre capelanii regelui. În acelaşi timp el a fost premiat ca doctor în teologie la Oxford la cererea lui Charles II. Totuşi în 1662 el a fost izgonit cu alţi noncomformişti prin Actul Conformismului. El i-a condus pe Presbiterieni într-o încercare de a fi restabilit, dar cererea lor a fost respinsă. Manton şi-a deschis camerele sale în Covent Gardens şi a predicat la o adunare acolo. Când el a refuzat să depună jurământul de la Oxford, el a fost închis timp de şase luni, după ce a predicat oriunde i s-a dat ocazia în adunări Puritane.

Un predicator şi un descriptiv remarcabil, ca majoritatea Puritanilor, Manton a fost numit de James Ussher „unul dintre cei mai mari predicatori din Anglia.” Unele din scrierile sale au fost adunate şi publicate în cinci volume din 1681 până în 1701, şi The Works of Thomas Manton, D.D., (Lucrările lui Thomas Manton, doctor în teologie), o colecţie completă a fost publicată în douăzeci şi două de volume din 1870 până în 1875. În timpul vieţii sale Manton a publicat Exposition of the Epistle of James (Expunerea Epistolei lui Iacov) (1651) şi Exposition of the Epistle of Jude (Expunerea Epistolei lui Iuda) (1658).

http://www.voxdeibaptist.org/omul_si_pacatul.htm

România și alte 5 state membre UE se oferă să primească sutele de migranți ilegali cărora Matteo Salvini le-a refuzat debarcarea în porturile italiene

România și alte 5 state membre UE se oferă să primească sutele de migranți ilegali cărora Matteo Salvini le-a refuzat debarcarea în porturile italiene
România și alte 5 state membre U.E. sunt dispuse să primească o parte dintre cei 147 de migranți de pe nava aparținând ONG-ului spaniol Proactiva Open Arms, căreia ministrul italian de Interne i-a refuzat intrarea în portul Lampedusa, relevă AFPși Agerpres.
„Franța, Germania, România, Portugalia, Spania și Luxemburg tocmai mi-au indicat că sunt dispuse să primească migranți”, a anunțat joi premierul italian Giuseppe Conte într-o scrisoare deschisă adresată vicepremierului Matteo Salvini, care a implementat o politică de refuz al primirii navelor cu migranți ilegali în apele teritoriale italiene.
„Încă o dată, omologii mei europeni îmi întind mâna”, și-a exprimat satisfacția premierul italian Giuseppe Conte, criticându-l pe vicepremierul Matteo Salvini, căruia îi ceruse demisia cu o săptămână în urmă, joi, când s-a destrămat alianța guvernamentală dintre Mișcarea 5 Stele (M5S) și Liga Nordului, condusă de Salvini.
„Am decis să nu semnez noul decret al ministrului de Interne, destinat să împiedice intrarea, tranzitarea și oprirea în apele teritoriale ale navei ONG Open Arms”, a anunțat joi ministrul italian al Apărării, Elisabetta Trenta.
Ministrul italian de interne, Matteo Salvini, care s-a pronunțat pentru rotația porturilor de primire a migranților ilegali între mai multe state din U.E., semnase la începutul lunii august un decret prin care interzicea, sub pretextul apărării ordinii publice, intrarea în apele italiene a navei spaniole Open Arms, având la bord circa 150 de migranți ilegali.
În urma recursului făcut de reprezentanții Open Arms, Tribunalului administrativ din Lazio a suspendat miercuri acest prim decret, ceea ce l-a determinat pe Matteo Salvini să emită un nou decret de interzicere a acostării navei în porturile italiene. Pentru a intra în vigoare, decretele ministrului de Interne trebuie semnate mai întâi de ministrul Apărării, care este membru al M5S, formațiune care nu mai colaborează cu membrii Ligii Nordului după ruperea coaliției de guvernare.
„Am luat această decizie motivată de rațiuni legale solide, ascultându-mi conștiința. Nu va trebui niciodată să uităm că în spatele polemicilor din aceste ultime zile, există copii și tineri care au suferit violențe și abuzuri de toate felurile. Politica nu poate pierde niciodată din vederea umanitatea”, a motivat joi ministrul italian al Apărării, Elisabetta Trenta, într-un comunicat.
Matteo Salvin i-a răspuns joi printr-o postare pe canalelele de social media: „Umanitatea nu înseamnă să ajuți traficanți și ONG-uri”.
„Din cauza acestui presupus concept de umanitate, în anii de guvernare democrată, Italia a devenit tabăra de refugiați a Europei”, a opinat Matteo Salvini, adăugând că „umanitate înseamnă mai degrabă să investești serios în Africa decât să deschizi porturile italiene”.
Proactiva Open Arms, care anunțase miercuri că nu intenționează să acosteze cu forța, a precizat joi că migranții de la bord „știu că nu există port pentru ei, dar vederea uscatului îi calmează”.
Ocean Viking, o altă navă aparținând SOS Mediterana și Asociației Medici fără Frontiere (MSF), caută de asemenea să acosteze într-un port unde să debarce peste 350 de migranți ilegali și se îndrepta joi spre nord, dincolo de Lampedusa și Malta.

Nevinovat până la proba contrarie? Nu și în cazul lui Placido Domingo. Opera din Philadelphia și cea din San Francisco l-au INTERZIS pe marele tenor după acuzațiile de „hărțuire sexuală”

Nevinovat până la proba contrarie? Nu și în cazul lui Placido Domingo. Opera din Philadelphia și cea din San Francisco l-au INTERZIS pe marele tenor după acuzațiile de „hărțuire sexuală”
Unul dintre cei mai mari tenori ai lumii a devenit ultima victimă a mișcării #MeToo. Celebrul tenor Placido Domingo este deja „acuzat” și condamnat după ce mai multe femei l-au acuzat de   hărțuire sexuală.
Acuzațiile au fost făcute de de opt cântărețe și o dansatoare care îl acuză pe tenorul spaniol de atingeri, sărutări și alte comportamente inadecvate, însă, până acum, nu există nicio dovadă concretă care să stea la baza acuzațiilor.
Cu toate acestea, concertele lui Placido Domingo de la Philadelphia și San Francisco au fost anulate. Opera din Los Angeles, al cărei director general este tenorul spaniol, a promis o anchetă.
Philadelphia Orchestra Association „i-a retras invitația lui Placido Domingo de a participa la premiera concertului din 18 septembrie”, informația fiind comunicată prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter, marți după-amiază.
„Ne-am angajat să oferim un mediu sigur, de susținere, respectuos și adecvat pentru Orchestră și personal, pentru artiști și compozitori colaboratori și pentru publicul și comunitatea naostră. Informații despre artiștii din deschidere și schimbările din program vor fi anunțate la o dată viitoare”, au explicat ei într-un mesaj oficial publicat pe Twitter.
Este prima anulare a unei reprezentații de duminică după vestea că nouă femei l-au acuzat pe tenor de hărțuire sexuală.
Deocamdată, restul de concerte dumincale de pe agendă (Ungaria, New York, Elveția și Moscova) rămân programate așa cum a anunțat AP.
Deocamdată, restul de concerte dumincale de pe agendă (Ungaria, New York, Elveția și Moscova) rămân programate așa cum a anunțat AP.
„Este dureros să aud că am fost capabil să enervez pe cineva”, a replicat tenorul pentru AP. „Standardele după care ne măsurăm astăzi, și trebuie să ne măsurăm singuri, sunt foarte diferite de cum erau în trecut”, a adăugat el.
Din nou, reacția din Europa a fost complet diferită decât cea de peste Ocean,  așa cum s-a întâmplat în cazul marelui actor francez Alain Delon, pus la stâlpul infamiei de feministele din America sub acuzația de „homofobie”.  Solistele de operă din Spania  au sărit în apărarea lui Placido Domingo. Paloma San Basilio l-a descris drept „un domn”, un „mare tovarăș” și un „artist generos”, în timp ce Davinia Rodriguez a spus că „nu a simțit niciodată nici cel mai mic indiciu” al tipului de comportament inadecvat descris de cele care îl acuză acum. Mai mult, aceasta  a spus că tenorul spaniol i-a arătat mereu„cel mai mare respect”.
Domingo, 78 de ani, este unul dintre cei mai admirați tenori din toate timpurile și unul dintre cei mai puternici bărbați din muzica clasică internațională. A jucat peste 150 de roluri în mai mult de 4.000 de reprezentații. În prezent, el continuă să cânte și să regizeze, fiind și director la Los Angeles Opera din California.
ELE MAI POPULARE
OPINII

Victimele „iadului comunist din Gherla” au fost pomenite în pelerinajul de la Nicula

Victimele „iadului comunist din Gherla” au fost pomenite în pelerinajul de la Nicula
Prima rugăciune din cadrul tradiționalului pelerinaj spre Mănăstirea Nicula a fost rostită miercuri de Mitropoliții Andrei al Clujului și Inochentie de Burundi și Rwanda pentru sufletele celor ce au pătimit in perioada comunistă la închisoarea din Gherla, informează Radio Renașterea, potrivit site-ului basilica.ro.
Ceremonialul a avut loc în fața Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla.
Deși cu o istorie lungă, consacrată în secolul al XVIII-lea, în vremea Mariei Tereza, ca spațiu de detenție pentru cei condamnați pentru infracțiuni grave, penitenciarul Gherla și-a făcut un trist renume în perioada comunistă.
Regimul comunist a reușit „performanța” de a crește atât numărul deținuților politici, cât și regimul de teroare, la cote maxime.
Pelerinajul „La Nicula colo–n deal”
Cei doi ierarhi au parcurs 7 km alături de miile de credincioși veniți la hramul mănăstirii Nicula.
Pelerinajul a pornit, în jurul orei 12:00, de la biserica „Sfântul Nicolae” din parcul central al orașului Gherla.
Ierarhii au fost întâmpinați cu pâine și sare de tineri îmbrăcați în costume populare, la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, unde a fost rostită o rugăciune de binecuvântare a călătoriei.
Pe traseu s-au făcut și alte opriri în fața bisericilor și a troițelor, unde au fost rostite ectenii, iar în satul Nicula, pelerinii au fost întâmpinați de localnici cu apă și felii de cozonac.
Pelerinajul s-a încheiat cu înconjurarea bisericuței de lemn a mănăstirii de soborul de preoți și ierarhi, iar la final Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a mulțumit tuturor pentru efortul de a parcurge și-n acest an, pe jos, „drumul din Gherla până la Maica Domnului”.
PE ACELAȘI SUBIECT

https://www.activenews.ro/stiri/Victimele-„iadului-comunist-din-Gherla-au-fost-pomenite-in-pelerinajul-de-la-Nicula

Poveste de viață: Ben Kinchlow, aviator, evanghelist și moderator CBN, a plecat la Domnul

Ben Kinchlow a fost un moderator iubit al emisiunii Club 700, alături de Pat Robertson, timp de 17 ani. Kinchlow, un evanghelist american, a plecat acasă la Domnul în luna iulie. Iată un mic tribut adus unui om de seamă !

Ben Kinchlow, unul dintre moderatorii emisiunii Club 700” vreme de aproape două decenii, a murit pe 18 iulie dimineața devreme. Cunoscut pentru simțul umorului și personalitatea caldă, prietenia sa cu Pat Robertson și cu colegii moderatori a fost una plină de veselie și deseori emisiunile erau imprevizibile.

http://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/11031-poveste-de-viata-ben-kinchlow-aviator-evanghelist-si-moderator-cbn-a-plecat-la-domnul

ROMÂNIA: Rugul Aprins – întâlnire de rugăciune pe munte de 15 ani

e 15 ani la Ponoară, în județul Bihor, au loc întâlnirile de rugăciune „Rugul Aprins” care trec dincolo de orice barieră confesională și etnică. Anual, mii de credincioși vin împreună pentru a se închina lui Dumnezeu și pentru a se ruga. Această lucrare a început în anul 2005.

Gavril Seica, Ponoară, jud. Bihor: Când am fost aici cu niște frați ne-am rugat înainte de a începe toată lucrarea asta și un frate a avut o viziune, că pe dealul ăsta se vede un foc mare. Focul se extinde. Dumnezeu lucrează prin focul Duhului Sfânt.

 

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: