Închide

Toți politicienii democrați intrați în cursa pentru Casa Albă susțin agenda Planned Parenthood, liderul industriei avorturilor din SUA

 Știri pentru viață  14.08.2019

Planned Parenthood Action Fund (Fondul de Acțiune Planned Parenthood), divizia politică a liderului industriei de avorturi din SUA, a sponsorizat recent Forumul „We decide” („Noi decidem”) în Carolina de Sud, unde fiecare politician democrat intrat în cursa pentru nominalizarea din partea partidului în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 2020 a promis să apere avortul și să elimine amendamentul pro-viață Hyde, care interzice finanțarea avorturilor din banii contribuabililor. Planned Parenthood a caracterizat recentele legi pro-viață adoptate la nivel național și în mai multe state drept o încercare de a interzice avorturile pe teritoriul SUA, în timp ce strategia pentru 2019 a corporației morții, susținută de grupările pro-avort, este aceea de a permite avortul până în momentul nașterii în toate statele unde este posibil (unde democrații au majoritatea în legislativ + guvernatorul). Eliminarea oricăror limite pentru avort se pare că este susținută de majoritatea aspiranților democrați la funcția de președinte al SUA. Mai jos mai multe declarații ale acestora care oferă o imagine clară a priorităților agendei politice a Partidului Democrat și a oricărui candidat din partea  acestui partid la alegerile prezidențiale, indiferent de cine va primi nominalizarea.

Senatoarea Kirsten Gilibrand: „Ca președinte…voi introduce în Constituție decizia Curții Supreme Roe contra Wade (legalizarea avortului) și voi anula amendamentul Hyde.” (Avortul a devenit legal în SUA în baza deciziei Curții Constituționale Roe contra Wade din 1973. Chiar dacă nu pot interzice avorturile, statele le pot limita, cum este și cazul statului Georgia, care a interzis avortul după detectarea bătăilor inimii la copilul nenăscut. Dacă avortul, fără limite așa cum dorește industria de profil și susținătorii acesteia, va deveni amendament al Constituției SUA, statele nu îl vor mai putea limita. În același timp, avortul nu va mai putea fi interzis doar printr-o decizie a Curții Supreme de anulare a Roe contra Wade, cum este posibil în acest moment.)

Senatoare Kamala Harris a sugerat că centrele de sarcină pro-viață nu oferă informații corecte femeilor și a promis că va anula finanțarea acestor centre prin programul Title X. De asemenea, Harris a declarat că dacă va fi aleasă președinte,  va revizui toate legile care restricționează dreptul femeilor la sănătate reproductivă (avort). (Title X este un program federal pentru planificare familială, adoptat în anii 70 în mandatul președintelui Nixon. Finanțarea Title X de la bugetul federal este de peste 300 milioane dolari. Peste 25% din aceste fonduri erau direcționate către Planned Parenthood și afiliați ai acesteia. Președintele Trump la inițiativa vicepreședintelui Pence, a interzis  finanțarea industriei de avorturi prin Title X, fondurile fiind redirecționate către centrele pro-viață de sprijinire a sarcinii)

John Hickenlooper, fost Guvernator al statului Colorado,  a fost întrebat cum „ar extinde avortul” dacă va fi președinte. Acesta a declarat că esențial ar fi ca avortul să fie declarat un „drept inalienabil” și a promis că va opri informațiile false venite de la centrele pro-viață de sprijinire a sarcinii, deoarece acestea nu s-ar baza pe date științifice. Evident, fostul guvernator alege să ignore toate datele științei dezvoltării fetale. „Dacă voi fi președinte veți vedea o extindere magnifică a fondurilor alocate prin Title X, astfel încât toate femeile să aibă acces la drepturile reproductive”, a declarat Hickenlooper.

Senatoarea Elizabeth Warren: „ Trebuie să dăm o lege federală pentru ca decizia Roe contra Wade (legalizarea avortului) să fie lege pe tot teritoriul țării și să ne asigurăm că Planned Parenthood este prezentă peste tot și disponibilă pentru toată lumea.

Pete Buttigieg, primar în South Bend, statul Indiana: „Planned Parenthood este un adevărat simbol al speranței pentru multă lume din statul meu. Voi numi funcționari și judecători care înțeleg că libertatea înseamnă și accesul neîngrădit al femeilor din această țară la sănătatea și drepturile reproductive. De aceea avem nevoie de o legislație federală care să împiedice statele să impună restricții pe ușa din dos.”

Bill de Blasio, primarul orașului New York: „Trebuie să fim clari. Dacă ești un democrat, ești împotriva Amendamentului Hyde, punct. Niciun Amendament Hyde, gata, asta este istorie…Trebuie să transformăm Roe contra Wade în lege federală odată pentru totdeauna.

Joe Biden, fost vicepreședinte în timpul administrației Obama: „Primul lucru pe care l-aș face dacă aș fi președintele vostru ar fi să transform Roe contra Wade în lege federală. Planned Parenthood, voi sunteți singurii care oferiți servicii complete de sănătate femeilor sărace în multe feluri, așa cum nu a fost nimeni în stare să o facă.”

Jay Inslee, guvernatorul statului Washington: „Vom scăpa de amendamentul Hyde. Toți cei din sistemul de sănătate trebuie să presteze servicii reproductive (avorturi). Va trebui să fim războinici ai libertății de a alege (avortul), nu este nicio altă cale de mijloc.”

Marianne Williamson, activistă și scriitoare: „Aceasta este o chestiune de justiție. Toți oamenii au drepturi inalienabile. A avea dreptul la alegerea reproductivă este necesar pentru noi pentru a fi fericiți.”

John Delaney, fost congressman: „Primul lucru pe care l-aș face în calitate de președinte ar fi să mă asigur că Planned Parenthood și alte organizații vor putea să furnizeze astfel de servicii de sănătate (avorturi). Cel mai bun mod de a face acest lucru este crearea unui sistem medical universal care să includă accesul femeilor la avort.”

Julián Castro, fost secretar pentru locuințe: „Aș fi un președinte susținător al sănății reproductive, care include dreptul femeii la avort. Aleg sănătatea reproductivă pentru poporul american. Avem de gând să numim judecători care înțeleg importanța  susținerii Roe contra Wade.”

Beto O’Rourke, fost congresmen: „În 2021, în cadrul administrației noastre vom trăi conform valorilor și intereselor noastre, principiilor de bază că toți am fost creați egali și deciziei din 1973 Roe contra Wade devenită lege a pământului (cutumă) pentru toată lumea.”

Senatorul Bernie Sanders: „Dacă ar fi să vorbim despre Servicii de Sănătate pentru Toți, da, avortul este parte a ceea ce reprezintă acest program. Deci, legislația noastră va anula amendamentul Hyde și va garanta tuturor din această țară servicii de sănătate complete, care includ drepturi reproductive și dreptul la avort. Iar referitor la așa-numitele centre pentru criza de sarcină, antidotul este să ne asigurăm că adevăratele centre de sănătate sunt finanțate corespunzător. Planned Parenthood face o treabă bună cu educația sexuală, ei acordă sfaturi oneste tinerilor și îi felicit și pentru acest lucru.”

Andrew Yang, avocat, om de afaceri și filantrop: „În primul rând doresc să le mulțumesc tuturor pentru activismul arătat în apărarea drepturilor reproductive ale femeilor. Nimeni nu ar trebui să se simtă forțat să aibă un copil din cauza restricțiilor impuse avortului sau sănătății reproductive. Sunt atât de mulți oameni în această țară care beneficiază de munca voastră (Planned Parenthood) și vreau să spun cât de recunoscător sunt pentru ceea ce faceți. Nu cred că legislația creată de bărbați ar trebui să aibă vreo legătură cu deciziile privind drepturile reproductive ale femeilor.”

Congresmentul Eric Swalwell: „Ca președinte voi numi numai judecători care susțin Roe contra Wade. Voi fi un președinte care va negocia pentru extinderea acestei decizii, și nu pentru restricționarea ei. Trebuie să anulăm amendamentul Hyde. Ar trebui să avem contracepție gratuită în SUA și să extindem educația sexuală. Veți avea un președinte care crede că corpul femeii este alegerea femeii.

Senatorul Cory Booker: „Dacă voi fi președintele SUA unul din lucrurile pe care le voi face va fi acela de a asigura finanțarea corespunzătoare a organizațiilor precum Planned Parenthood.” Booker a numit recentele legi pro-viață „un asalt asupra drepturilor omului” și a promis că va lupta pentru eliminarea amendamentului Hyde.

Senatoarea Amy Klobuchar: „Primul lucru care trebuie făcut este anularea amendamentului Hyde. Al doilea să asigurăm finanțarea corespunzătoare a Planned Parenthood. Al treilea lucru să transformăm în lege federală Roe contra Wade

Congresmenii Tim Ryan, Seth Moulton și senatorul Michael Bennet toți s-au pronunțat pentru eliminarea amendamentului Hyde.

Din declarațiile prezidențiabililor democrați putem desprinde mai multe concluzii:

1. Probabil că nu a existat vreodată în Istoria SUA vreo corporație mai influentă politic, decât Planned Parenthood. Toți candidații democrați la funcția de președinte al SUA și-au asumat ca priorități ale agendei politice în cazul în care vor fi aleși exact obiectivele Planned Parenthood:

Avortul fără nicio restricție în toate statele, reglementat prin transformarea deciziei Curții Supreme Roe conta Wade din 1973 în lege federală;

Eliminarea amendamentului Hyde prin care este interzisă finanțarea avorturilor din fondurile bugetului asigurărilor de sănătate;

Revenirea la finanțarea Planned Parenthood prin programul Title X.

Atingerea celor 3 obiective s-ar cuantifica prin miliarde de dolari alocate annual industriei avorturilor, cea mai mare parte fiind evident direcționată către liderul Planned Parenthood. Profiturile și așa mari ale Planned Parenthood ar crește enorm, la fel și numărul de avorturi.

Ar putea părea cel puțin curios că pe agendele politice ale tutoror aspiranților democrați la funcția de președinte la SUA nu se află ca prime priorități chestiuni care țin de crearea locurilor de muncă, educație, sănătate, protecție socială, securitate sau politică externă, ci cele 3 mari dorințe ale Planned Parenthood enumerate mai sus. Toți prezindențiabilii democrați s-au întrecut în a face sluj în fața Planned Parenthood, așteptând osul, adică girul și finanțarea corporației, care este unul din principalii contributori ai Partidului Democrat.

2. Pro-viață vs. Pro-avort va fi o componentă principală a dezbaterii între candidatul republican Donald Trump și orice candidat democrat care va primi nominalizarea. Având în vedere recentele sondaje care arată o creștere a numărului americanilor care se opun avortului sau sunt pentru limitarea acestuia este de așteptat ca președintele Trump să promoveze în continuare cultura vieții. Acesta va bloca prin veto orice lege pro-avort, va continua să-i impulsioneze pe republicani să adopte legi de restricționare a avortului unde dețin majoritatea și va continua să numească în funcții judecători pro-viață. Reconfirmarea lui Mike Pence în funcția de vicepreședinte în cazul în care va câștiga alegerile este încă o dovadă a continuității politicii pro-viață a președintelui Trump. Mike Pence este susținut de grupurile religioase conservatoare foarte influente și practic este sfătuitorul președintelui în chestiunile pro-viață.

3. Dacă alegerile prezidențiale vor fi câștigate de democrați, iar la cele parțiale pentru congres democrații vor reuși să își consolideze majoritatea în Camera reprezentanților, iar republicanii vor pierde majoritatea în Senat, tabloul sumbru care ni s-ar înfățișa în SUA după 2021 ar putea fi următorul:

Avortul va fi prin Constituție declarat drept al omului, fără nicio restricție, până în momentul nașterii, fiind permis chiar și infanticidul. Toate legile pro-viață în diferite state vor fi anulate și nu va mai exista posibilitatea vreunei legi de limitare a avortului. Orice inițiativă legislativă pro-viață va putea fi oprită de judecătorii pro-avort numiți de democrați. Cei care se vor pronunța contra avorturilor vor fi pasibili de închisoare. Prin lege avorturile vor fi finanțate din bugetul asigurărilor sociale. Industria avorturilor va beneficia de finanțare consistentă și prin Programul Title X. Toate organizațiile din sistemul sanitar și tot personalul medical va fi obligat să efectueze avorturi, indiferent de convingerile religioase sau de altă natură. Avorturile vor putea fi efectuate și de alt personal medical, decât medicii autorizați, la clinici sau la domiciliu. Minorele nu vor avea nevoie de consimțământ parental pentru avort, indiferent de vârstă. Clinicile de avorturi vor prolifera, în special Planned Parenthood. În școli, încă de la vârste fragede, copiii vor fi îndoctrinați la orele de educație sexuală sau prin alte programe sponsorizate de Planned Parenthood și asociații, cu beneficiile avortului. Se va intensifica propaganda pro-avort în mass media, pe rețelele de socializare și prin înmulțirea de call center-uri pro-avort. Ideologia Planned Parenthood va fi exportată de SUA în întreaga lume prin așa-numite „programe de asistență”.  Planned Parenthood va deveni o corporație cu cifre de afceri de miliarde de dolari și profituri uriașe. Numărul de avorturi va crește semnificativ.

Manipulare Planned Parenthood – Mii de femei au murit în fiecare an în SUA în urma avorturilor ilegale din cauză că avorturile nu erau legale

Fundația Life Network Malta – apărătoarea ordinii pro-viață din arhipelagul maltez

Avorturile ucid și viitorii suporteri ai echipelor sportive cu care ne mândrim – mesaj inedit pe un banner din orașul Tuscaloosa din statul american Alabama

Filmul pro-viață Unplanned a devenit disponibil pe DVD

Revista presei internaționale pro-viață și pro-familie din 13 august

Revista presei românești din 13 august

Mama unei tinere omorâte în Germania de un proxenet român: „Şi pe mine m-a luat poliţia în râs, aşa cum s-a întâmplat cu părinţii fetei din Caracal“

Rămasă însărcinată la 14 ani în urma unui viol a ales calea arătată de Dumnezeu

Canada – Dictatura ideologiei LGBTQ+ naște monștri – Bărbat care se identifică drept femeie solicită consiliului local aprobare pentru organizarea unei petreceri „toples” la piscină pentru tineri începând cu vârsta de 12 ani. Părinții sunt excluși

Toți politicienii democrați intrați în cursa pentru Casa Albă susțin agenda Planned Parenthood, liderul industriei avorturilor din SUA

Adunari publice anti cip, anti ecumenism, anti avort, anti LGBTQ si anti vaccinare obligatorie la Bucuresti in zilele de 17 August, 21 Septembrie si 19 Octombrie 2019 — SACCSIV – blog ortodox

Conform blogului Daniel Vla, Grupul de Initiativa al Crestinilor Ortodocsi din Romania, anunta Avizarea unor Adunari Publice, in Bucuresti la Guvernul Romaniei, , Patriarhia Romana si Parlamentul Romaniei, pentru APARAREA DREPTEI CREDINTE ORTODOXE in zilele de 13 Iulie,17 August, 21 Septembrie si 19 Octombrie 2019: Scopul adunării publice îl constituie manifestarea, protestului în legătură cu: […] […]

Toată viaţa înseamnă pocăinţă de rev. Tim Keller

download

Toată viaţa înseamnă pocăinţă de rev. Tim Keller

Martin Luther a început Reforma prin afişarea celor „Nouăzeci şi cinci de teze” pe uşa Catedralei de la Wittenberg. Prima dintre aceste teze era: „Domnul şi Stăpânul nostru Isus Cristos. . . a dorit ca întreaga viaţă a credincioşilor să fie una de pocăinţă.” La suprafaţă această afirmaţie pare să ofere puţină speranţă! Luther pare să spună că, de fapt, creştinii nu vor face niciodată multe progrese. Însă, desigur că acesta nu a fost deloc punctul de vedere al lui Luther. El spunea că pocăinţa este modul în care noi progresăm în viaţa creştină. Într-adevăr, pocăinţa pe toată viaţa, predominantă, este semnul cel mai bun că noi creştem profund şi rapid întru asemănarea cu caracterul lui Isus.

Transformarea pocăinţei

Este   important să se ia în considerare modul în care Evanghelia afectează şi transformă actul pocăinţei. În „religie” scopul pocăinţei este în esenţă să continui să-L faci pe Dumnezeu fericit şi astfel El va continua să te binecuvânteze şi să răspundă la rugăciunile tale. Aceasta înseamnă că „pocăinţa religioasă” este: a) egoistă; b) neprihănită/mulţumită de sine; c) plină de amărăciune. Dar în Evanghelie scopul pocăinţei este de a avea acces în mod repetat la bucuria uniunii noastre cu Isus Cristos, ca să slăbim nevoia noastră de a face ceva contrar inimii lui Dumnezeu.

Pocăinţa „religioasă” este egoistă.

În „religie”, nouă ne pare rău de păcat doar datorită urmărilor lui pentru noi. El ne va aduce pedeapsă – iar noi dorim să evităm lucrul acesta. Ca urmare, ne pocăim. Însă Evanghelia ne spune că păcatul nu ne poate aduce în ultimă instanţă la condamnare (Rom. 8.1). Ca urmare, ticăloşia lui constă în ceea ce îi face lui Dumnezeu; nu-i face plăcere ci Îl dezonorează. Aşadar, în religie, pocăinţa este centrată pe sine; Evanghelia o face centrată pe Dumnezeu. În religie nouă doar ne pare rău pentru urmările păcatului, dar în Evanghelie nouă ne pare rău de păcat în sine.

În plus, pocăinţa „religioasă” este neprihănită sau mulţumită de sine. Pocăinţa poate uşor să devină o formă de „ispăşire” pentru păcat. Pocăinţa religioasă ajunge deseori o formă de autopedepsire în care noi Îl convingem pe Dumnezeu (şi pe noi înşine) că suntem realmente atât de nenorociţi şi plini de regrete sau căinţă încât merităm să fim iertaţi. Totuşi, în Evanghelie noi ştim că Isus a suferit şi a fost chinuit pentru păcatul nostru. Nu trebuie să ne facem pe noi înşine să suferim ca să merităm iertarea. Noi doar primim iertarea câştigată de Cristos. 1 Ioan 1:9 ni se spune că Dumnezeu ne iartă pentru că El este „drept”. Aceasta este o declaraţie remarcabilă. Ar fi nedrept din partea lui Dumnezeu să ne refuze vreodată iertarea, pentru că Isus a câştigat acceptarea noastră! În religie ne câştigăm iertarea cu pocăinţa noastră, dar în Evanghelie noi pur şi simplu o primim.

În cele din urmă, pocăinţa religioasă este „plină de amărăciune”. În „religie” singura noastră speranţă este să trăim o viaţă suficient de bună pentru ca Dumnezeu să ne binecuvânteze. Prin urmare, orice caz de păcat şi pocăinţă este traumatizant, neobişnuit şi groaznic de ameninţător. Doar sub o mare constrângere persoanele religioase admit că au păcătuit; deoarece singura lor speranţă este bunătatea lor morală. Însă în Evanghelie cunoaşterea acceptării noastre în Cristos ne ajută să recunoaştem că suntem imperfecţi pentru că ştim că nu vom fi lepădaţi dacă ne mărturisim adevărata adâncime a păcătoşeniei noastre. Speranţa noastră este în neprihănirea lui Cristos, nu în propria noastră neprihănire; aşadar, nu este atât de traumatizant să ne admitem slăbiciunile şi greşelile noastre. În religie ne pocăim din ce în ce mai puţin. Dar cu cât ne simţim mai acceptaţi şi mai iubiţi în Evanghelie, cu atât mai mult ne vom pocăi şi mai des. Şi cu toate că, desigur, există mereu o anumită amărăciune în orice pocăinţă, în Evanghelie există în cele din urmă încântare. Aceasta creează o nouă dinamică radicală pentru creşterea personală. Cu cât îţi vezi mai mult propriile păcate şi greşeli, cu atât mai preţios, glorios şi măreţ îţi apare harul lui Dumnezeu. Însă, de cealaltă parte, cu cât eşti conştient de harul şi acceptarea lui Dumnezeu în Cristos, cu atât eşti mai capabil să îndepărtezi negarea şi autoapărarea, şi să admiţi dimensiunile adevărate ale păcatului tău. Păcatul de la baza tuturor celorlalte păcate este lipsa de bucurie în Cristos.

Disciplina pocăinţei Evangheliei

Dacă înţelegi clar aceste două moduri diferite de a trata pocăinţa, atunci (şi doar atunci) poţi profita foarte mult dintr-o disciplină riguroasă şi regulată a examinării personale şi a pocăinţei. Am descoperit că practicile liderilor metodişti, George Whitefield şi John Wesley, din secolul al XVIII-lea mi-au fost de folos aici. Într-o scrisoare adresată unui prieten, pe 9 ianuarie 1738, George Whitefield a prezentat o ordine pentru o pocăinţă regulată. (De obicei, el îşi făcea noaptea inventarul păcatelor lui). El a scris: Dumnezeu îmi dăruieşte o umilinţă profundă şi o dragoste arzătoare, un zel bine direcţionat şi efort constant către un singur ţel, iar apoi îngăduie oamenilor şi demonilor să facă tot ce-i mai rău!” Iată aici un mod de a folosi această ordine în pocăinţa înrădăcinată în Evanghelie.

Umilinţă profundă versus mândrie. Am privit de sus sau am dispreţuit pe cineva? Am fost prea rănit de critică? M-am simţit desconsiderat şi ignorat? Pocăieşte-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când simt: a) dispreţ diminuat (din moment ce şi eu sunt un păcătos); b) durere atenuată faţă de critică (de vreme ce n-ar trebui să dau valoare aprobării umane în locul dragostei lui Dumnezeu). În lumina harului Său pot îndepărta nevoia de a păstra o imagine bună; este o povară prea mare şi acum nu este necesară. Iau în considerare harul gratuit până când experimentez bucuria plină de recunoştinţă şi pace.

Dragoste arzătoare versus indiferenţă. Am vorbit sau am gândit cu răutate despre cineva? Mă justific pe mine însumi prin caricaturizarea altcuiva (în mintea mea)? Am fost nerăbdător şi irascibil? Am fost absorbit de sine, indiferent şi neatent faţă de oameni? Pocăieşte-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când nu mai există: a) nicio răutate sau lipsă de amabilitate (gândeşte-te la dragostea jertfitoare a lui Cristos pentru tine); b) nicio nerăbdare sau agitaţie (gândeşte-te la răbdarea Lui cu tine); şi c) nicio indiferenţă. Consider harul gratuit până când dovedesc căldură şi afecţiune. Dumnezeu a avut o nesfârşită atenţie şi a fost foarte răbdător cu mine, datorită harului.

Curaj înţelept versus anxietate. Am evitat oameni sau sarcini pe care ştiu că ar trebui să le întâmpin? Am fost neliniştit sau îngrijorat? Am dat greş în a fi circumspect sau prudent, sau am fost grăbit, nerăbdător şi impulsiv? Pocăieşte-te în felul acesta: Iau în considerare harul gratuit al lui Isus până când nu mai există: a) nicio evitare cu laşitate a lucrurilor grele (din moment ce Isus a făcut faţă răului pentru mine); b) niciun comportament grăbit sau neliniştit (de vreme ce moartea lui Isus dovedeşte că Dumnezeu se îngrijeşte şi va veghea asupra mea). Îţi trebuie mândrie ca să fii neliniştit sau îngrijorat – eu nu sunt suficient de înţelept ca să ştiu cum ar trebui să decurgă viaţa mea. Iau în considerare harul gratuit până când experimentez prudenţă sau chibzuinţă calmă şi îndrăzneală strategică.

Motivaţii evlavioase (un „efort constant către un singur ţel”). Fac ceea ce fac pentru gloria lui Dumnezeu şi binele altora sau sunt condus de temeri, nevoia de aprobare sau încuviinţare, iubirea confortului şi a tihnei, nevoia de control, foamea după aclamare şi putere, sau „frica de oameni”? Privesc pe cineva cu invidie? Cedez chiar la primele imbolduri ale poftei sau lăcomiei? Îmi petrec/ocup mai degrabă timpul meu cu lucruri urgente decât cu lucruri importante din cauza acestor dorinţe necumpătate? Pocăieşte-te în felul acesta: Oare nu-mi pune Isus la dispozitie tot ceea ce eu caut sa rezolv altfel, dar nu cum vreau eu ci prin mijloacele puterii Lui?

Roagă-te: „O, Doamne Isuse, fă-mă suficient de fericit în Tine ca să evit păcatul şi suficient de înţelept în Tine ca să evit pericolul, ca eu să pot face mereu ce este bine înaintea Ta, în Numele Tău mă rog, Amin!”

Tradus de Lacrisa Novac

http://www.rcrwebsite.com/aolrepentance.htm

Dispensatiile istoriei

download

Fara indoiala, orice elev isi aduce aminte ca istoria lumii a fost impartita in capitole distincte: istoria antica, istoria medievala, istoria moderna, etc. Asa au impartit oamenii istoria. Cum a impartit-o insa Dumnezeu?

In debutul epistolei catre Evrei ni se spune ca Dumnezeu „a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri”, iar acum „la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si veacurile” (Evrei 1:1-2).

Din simpla lectura a acestui text intelegem ca „in vechime” Dumnezeu a vorbit altfel decat „la sfarsitul acestor zile”, iar ce le-a spus „parintilor nostri prin prooroci” este altceva decat ceea ce „ne-a vorbit prin Fiul”. Ca sa „impartim drept Cuvantul adevarului” (2 Tim. 2:15) este esential sa intelegem ca in administratia lui Dumnezeu cu lumea exista „dispensatii” distincte caracterizate de revelatii si prerogative diferite.

Noul Testament foloseste trei termeni diferiti cand vorbeste despre timp:

1. „Chronos” – timp ca esenta, cu durata nelimitata.

2. „Kairos” – un anumit timp, o vreme, un sezon prielnic.

3. „Oikonomia” – insemnand literal „economia, administratia, ingrijirea unei gospodarii” si incluzand ideia de slujire cu caracter specific. Cel mai bun sinonim romanesc contemporan este „ispravnicie” (Luca 16:2-4; Efes. 3:2,9; 1 Cor. 9:17; Col. 1:25). In pasajul din Tit 1:7, „oikonomos” este tradus romaneste prin „econom”: „Caci episcopul, ca econom al lui Dumnezeu, …”

In sens teologic, dispensatia, „oikonomia”, este definita drept modalitatea in care Dumnezeu alege sa-si administreze planul Sau cu omul pe pamant. Scofield intelege prin dispensatie: „O perioada de timp in care omul este incercat daca asculta de o anumita revelatie specifica a voii lui Dumnezeu”. In fiecare dispensatie omul a falimentat si va falimenta in continuare. Singura speranta de mantuire a fost, este si va ramane pana la sfarsit: credinta mantuitoare in harul iertarii oferit de Dumnezeu in Christos.

Cunostintele despre voia lui Dumnezeu date omului de-a lungul dispensatiilor n-au fost nici contradictorii, nici arbitrare si nu s-au anulat unele pe altele, ci s-au cumulat treptat, accentuand caracterul progresiv al revelatiei (Mat. 5:17). Din acest punct de vedere, cei din dispensatia Harului nu mai sunt sub jugul invataturilor incepatoare ale Legii. Totusi, harul nu anuleaza Legea, ca marturie a unui caracter desavarsit, ci o foloseste pentru exersarea evlaviei:

„Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, cu totul destoinic pentru orice lucrare buna” (2 Tim. 3:16-17)

„Si tot ce a fost scris mai inainte, a fost scris pentru invatatura noastra, pentru ca, prin rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde” (Rom. 15:4).

Biblia ne prezinta sapte dispensatii specifice care s-au perindat sau se vor perinda pe scena lumii. Aceasta este istoria rasei umane din punctul lui Dumnezeu de vedere. Fiecare dintre aceste dispensatii a avut o revelatie caracteristica. In fiecare dispensatie, omul a falimentat in fata asteptarilor divine. Din aceasta cauza, fiecare dispensatie s-a incheiat cu o pedeapsa catastrofala.

I. Dispensatia inocentei Edenice (Gen. 1-3) – incheiata cu izgonirea din rai.

II. Dispensatia constiintei, inainte de Sinai (Fapte 17:30; Rom. 2:12-16,5:13,14). – incheiata prin potop, turnul Babel si robia Egipteana

III. Dispensatia Legii (Gal. 3:19-25; 1 Cor. 9:20) – incheiata prin lepadarea lui Israel.

IV. Dispensatia Bisericii (Ioan 1:17; Rom. 6:14; 10:4; Gal. 3:8)  – incheiata prin „Ziua Domnului”.

V. Dispensatia Judecatii (Is. 24:1-22; Apoc. 3:10)  – incheiata prin nimicirea lui Antichrist.

VI. Dispensatia Mileniului (Is. 11:1-9; Ezec. 34:23-31; Apoc. 20)  – incheiata prin nimicirea lui Satan si prin Judecata de la urma.

VII. Dispensatia slavei viitoare (Apoc. 21, 22)  – fara sfarsit.

In istoria planului rascumparator, Israel, ca popor ales si Biserica, trup al lui Christos, nu trebuiesc nici confundate, nici suprapuse. Cand Domnul Isus a vorbit despre „vremurile (kairos) Neamurilor” (Luca 21:24), El a sugerat ca ele vor fi urmate de niste „vremuri ale evreilor sub conducerea lui Mesia” (Is. 33 si 34). Este evident ca intre aceste vremuri exista diferente categorice. Ceea ce a fost valabil pentru evrei sub Lege, nu mai este valabil pentru mantuitii Bisericii aflate sub har.

Paranteza din vremea de acum – Dispensatia Bisericii a fost si continua sa ramana pentru evrei un mister. Noi traim acum „taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar descoperita acum sfintilor Lui” (Col. 1:26), „care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si prooroci ai lui Christos, prin Duhul” (Efes. 3:5), „ascunsa din veacuri in Dumnezeu” (Efes. 3:9) si „tinuta ascunsa timp de veacuri” (Rom. 16:25).

Cand Domnul Isus a stat in picioare in sinagoga din Nazaret si I S-a dat sa citeasca din profetul Isaia (Luca 4:16-20), El a facut ceva de neimaginat pentru ascultatorii Sai evrei: S-a oprit la mijlocul unei propozitii si … a inchis cartea! Pasajul era din capitolul Isaia 61:1-2 si in loc sa mearga pana la capat, Isus s-a oprit la cuvintele „sa vestesc un an de indurare al Domnului” si n-a mai citit: „si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru”. Domnul Isus s-a oprit din lectura la punctul care marca delimitarea dintre cele doua dispensatii. Intre cele doua jumatati ale propozitiei s-au scurs deja aproape 2.000 de ani, vremea Bisericii. Aceasta este si explicatia data de Pavel in auzul evreilor din Roma (Fapte 28:25-28).

Vremurile Neamurilor – In afara de cele sapte dispensatii majore, exista si niste „vremuri (|airos) ale Neamurilor” (Luca 21:24), care acopera aproximativ doua din dispensatiile enumerate mai sus. Aceste „vremuri” au inceput din momentul in care Ierusalimul a trecut sub stapanirea Babilonului (477 i.Ch.) si continua pe durata in care Ierusalimul „va fi calcat in picioare de Neamuri” (Luca 21:24). Despre incheierea „vremurilor Neamurilor” si debutul vremurilor mesianice pentru Israel scrie si apostolul Pavel in Romani 11:24-31: „Fiindca, daca tu, care ai fost taiat dintr-un maslin, care din fire era salbatic, ai fost altoit, impotriva firii tale, intr-un maslin bun, cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti, in maslinul lor? … o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit.”

http://www.roboam.com/Bibliacuexplicatii/dispensatiile.htm

https://ardeleanlogos.wordpress.com/diverse/dispensatiile-istoriei/

Pagina de Discuţii de pe Forum Ce înseamnă Baptist? / Caius Obeada Apologet Baptist

download

Pagina de Discuţii de pe Forum

Ce înseamnă Baptist?  discuţii preluate de pe forumul Baptistnet

Martie 20, 2005  De la Costache Grigore

Caius, sa zicem ca ce ai afirmat tu este adevarat ,in paragraful de mai sus unde spui;Acest om trezit,s.a.m.d pina la cuvintul dealungul veacului”.Ce trebuie sa faca un om incontinuare, ramine la nivelul acesta sau merge mai departe. Si cum?.

Draga Grigore,

Nu stiu exact la ce te referi cind imi pui intrebarea: Ce trebuie sa faca un om incontinuare???

Stiu ca dusmani Harului, au rastalmicit intelesul acestui cuvint, folosind sinonime la fel ca si in discutia cu Ana la mere si portocale, amindoua fiind fructe. Din pacate teologia nu merge pe sinonime si ghicite, iar Cristos nu ne-a lasat sa ghicim Harul.

Un om nascut din Dumnezeu, pecetluit cu Duhul Sfant primeste din partea Duhului niste daruri Spirituale, care sa fie folosite spre folosul altora. La 1 Corinteni 12:7 scrie: „Si fiecaruia i sa da aratarea Duhului spre folosul altora.”

Darurile duhovnicesti sunt spre folosul altora in contextul Bisericii lui Cristos. Viata unui om intors la Dumnezeu ajunge sa fie o viata predata lui Cristos. O viata predata lui Cristos incepe procesul asemanarii dupa chipul lui Cristos care este facuta de Duhul Sfant. Acesta schimbare, este un proces continu de sfintenie care dureaza pina la mergerea la cer sau la venirea Sa, care eveniment ajungi sa-l experimentezi mai intii.

Acest om nascut din nou traieste prin credinta, cea ce inseamna ca faptele credintei trebuiesc sa fie vazute si recunoscute de fratietatea in care traieste. Iacov ne scrie in epistola sa: „Tot asa si credinta: daca n’are fapte este moarta in ea insas.” (Iacov 2:17)

Omul pe calea sfinteniei ajunge sa traiasca prin credinta, faptele credintei fiind semnul apartenentei la Cristos. Avind in vedere ca omul nu traieste pe bijbiite si nu este pus in situatia de a ghici ce trebuie sa faca (care fapte trebuie un credincios sa le faca), Pavel scrie Efesenilor ca faptele bune sunt pregatite mai dinainte: „Caci noi sintem lucrarea Lui, si am fost ziditi in Hristos Isus pentru fapte bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele.” Efeseni 2:10

Planul lui Dumnezeu a prevazut nu numai calea mintuirii prin har, dar si trairea prin faptele credintei, pregatite mai dinainte de Dumnezeu. Mai departe nu stiu care este chemarea si planul pe care Dumnzeu il are pentru viata fiecaruia, insa fiecare dintre copii Sai are chemarea Mintuiri si o cale pe care trebuie sa mearga, facind faptele credintei in vederea zidirii Bisericii Domnului.

Ca copil a lui Dumnezeu, nascut din nou, trebuie sa ajungi sa-ti cunosti darurile primite. Fiecare madular din trupul lui Cristos are o responsabilitate bine definita. Cununile cerurilor pe care omul lui Dumnezeu o sa le primeasca in vesnicie, depind de umblarea si implinirea voiei Sale. Fiecare credincios trebuie sa-si gaseasca locul si responsabilitatea la care a fost chemat. Domnul sa ajute pe fiecare dintre cei alesi ai Sai sa umble pe caile Sale pina la venirea Sa.

Coram Deo! Caius Obeada  Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

Martie 21, 2005  De la ANA

Citeva puncte din teologia calvinista a lui …Calvin, daca Caius le-a enuntat corect:

  1. „Inainte ca omul sa se fi nascut in pintecele mamei Sale, Dumnezeu deja face o alegere spre mintuire”.
  2. omul „nu trebuie sa fac nimic ca sa fiu Mintuit”.
  3. „Omul nu are NICI o parte de responsabilitate in ce priveste alegerea lui Dumnezeu”.
  4. „…fara ca omul sa aiba o IOTA de responsabilitate”.
  5. „Dumnezeu care a facut alegerea din vesnicii, intiatiaza nasterea din nou la PROPRIA INITIATIVA, la vremea potrivita”. (aici citatul este nitel ambiguu: de a cui „initiativa” e vorba? Presupun ca a lui Dumnezeu, de vreme ce omul nu are o „iota de responsabilitate”)
  6. omului „ii este imposibil sa refuze harul lui Dumnzeu de viata vesnica”.

Explicind sinergismul, Caius (Calvin?) se contrazice. Iata cum:

(a) „Acest termen care inseamna „a lucra impreuna” este folosit in procesul Mintuirii sa explice RESPONSABILITATEA omului dupa nasterea din nou”.

Caius a afirmat mai sus, la punctul #4, ca omul nu are „o iota de responsabilitate”; ar trebui sa se decida: are omul responsabilitate sau nu? Cind are si cind nu are?

(b) „Un om „trezit” sau „nascut din nou” are RESPONSABILITATEA acceptarii lui Cristos in viata sa ca Domn si Mintuitor”.

Apare din nou „responsabil;itatea” omului de a FACE ceva. E musai (mandatoriu) sau „acceptarea” este oprionala?

Conform punctului #1 de mai sus, reiese ca omul NU are nici un fel de responsabilitate, de orice natura, de vreme ce Dumnezeu l-a ales deja, inainte ca acesta sa se nasca. Poate omul schimba planul lui Dumnezeu? Vezi punctul #6 de mai sus.

(c) „Acest om trezit, nascut din nou, in urma RECUNOASTERII pacatului..”

Cu recunoastere sau nu, omul, dupa teoria lui Calvin, tot mintuit ramine: este ALES inainte de a se naste de catre Dumnezeu (#1), nu trebuie sa faca NIMIC ca sa fie mintuit (#2), nu are nici o RESPONSABILITATE in alegerea lui Dumnezeu (#3), ii este IMPOSIBIL sa refuze harul lui Dumnezeu (#6).

Deci fie ca recunoaste ceva sau nu, cel ales de Dumnezeu tot ales ramine. Asa, de complezenta, se poate face ca alege si el ceva, dar ce alege el nu schimba nimic din situatia in care este; tot ales ramine (dupa teoria lui Caius-Calvin).

(d) „Acest om trezit, nascut din nou, in urma RECUNOASTERII PACATULUI , si CERINTEI ca Cristos sa intre in viata sa, DEVINE un copil al lui Dumnzeu”.

Din cele de mai sus se intelege ca Dumnezeu, nu omul, alege. Omul nu „trebuie sa faca nimic ca sa fie mintuit” (#2) si nu are „o iota de responsabilitate” (#4); Dumnezeu face alegerea inainte ca omul sa se fi nascut (#1)

Asta e schizofrenie, Caius.

Daca il copiezi corect pe Cal;vin, acesta a fost schizofrenic, fara doar si poate. Sau satanizat.

Ia sa vedem, care din astea doua:

Calvin, cu Biblia in mina, si-a ars pe rug oponentii religiosi si politici; a inecat in riu prostituatele (intru „curatirea morala” a Genevei) gravide si pe ibovnicii lor. Geneva a fost sub teroare in timpul lui.

Asta a fost Calvin, de a carui teologie este Caius atit de mindru! („In ce ma priveste eu sunt de orientare Calvinista” – caius)

Lord have mercy!

„Viata unui om intors la Dumnezeu ajunge sa fie o viata predata lui Cristos”. (caius)

Frumos din partea omului care face asta, dar nu e musai, de vreme ce Dumnezeu il alege inainte ca acesta sa se fi nascut (conform teoriei calviniste a lui caius). Ajunge in cer si fara o viata predata, nu-i asa? (de vreme ce Dumnezeu il alege, daca il alege – altii nu sunt atit de norocosi ca si el)

  1. ” Acesta schimbare, este un proces continu de sfintenie care dureaza pina la mergerea la cer sau la venirea Sa..”

Acest proces de sfintenie, foarte meritoriu in sine, devine, dupa teoria lui Calvin-caius, total optional; ceva ce nu e musai; se poate si fara. Sa stea omul relaxat si fara griji ca tot se va sfinti omul in Imparatia lui Dumnezeu.

  1. „Viata unui om intors la Dumnezeu ajunge sa fie o viata predata lui Cristos”.

Daca ii este convenabil; sa zicem daca este sef de seminar, de ce nu?

Si fara viata predata lui Hristos, omul care este ales, este al;es inainte ca el sa se nasca; nu are ce face mai mult. Asta dupa teoria lui Calvin-caius.

  1. „Acest om nascut din nou traieste prin credinta, cea ce inseamna ca faptele credintei TREBUIESC sa fie vazute si recunoscute de fratietatea in care traieste”.

(a) TREBUIESC?!!

(b) Fie ca omul ALES traieste prin credinta sau nu, tot ALES inainte de a se naste este, si cum omului „ii este imposibil sa refuze harul lui Dumnzeu de viata vesnica” (#6), nu are ce pierde, indiferent de cum traieste. Putin conteaza daca faptele pe care le face, daca vrea sa le faca, ii sunt recunoscute de frati asu nu. Noua, cu a brinzei zece, vorba romanului.

Asta dupa teoria lui Calvin- caius.

  1. „Omul pe calea sfinteniei ajunge sa traiasca prin credinta, faptele credintei fiind semnul apartenentei la Cristos”.

Cu semn de apartenenta sau fara, omul care este ALES inainte de a se naste de Dumnezeu (#1), tot ales ramine, de vreme ce e ales de Dumnezeu!

Probabil din aceste motive, unii baptisti infocati, nici nu se dau in vint sa „arate” ceva celor din jur. Merge si fara semne de apartenenta!

  1. ” Avind in vedere ca omul nu traieste pe bijbiite si nu este pus in situatia de a ghici ce trebuie sa faca (care fapte TREBUIE un credincios sa le faca)”.

(a) cum adica TREBUIE sa faca fapte?!!

Ai uitat ca omul e ALES inainte de a se naste (#1) si ca „ii este imposibil sa refuze harul lui Dumnzeu de viata vesnica” (#2)?

Poate face fapte bune daca vrea, dar nu TREBUIE, nu e musai! Calvinist esti tu sau ce?! (Calvin trebuie ca se rasuceste in mormint daca te aude ca TREBUIE sa faci fapte!)

(b) Fie ca omul bijbie sau nu, ghiceste sau nu, tot ALES este (care este). Chiar asa, CARE ESTE ales?!

Care esti tu ala, norocosule?! (hai, da-te pe fata sa te vedem si noi si sa te invidiem!)

  1. „Planul lui Dumnezeu a prevazut nu numai calea mintuirii prin har, dar si trairea prin faptele credintei, pregatite mai dinainte de Dumnezeu”.

Daca as fi calvinista, as zice ca asta nu e FAIR!

Dumnezeu alege (eu nu pot face NIMIC), Dumnezeu pregateste si faptele bune in care sa umblu. Unii sunt norocosi, asta este!

De ce oare, totusi, Dumnezeu va chema la judecata pe cei ce nu L-au ales, de vreme ce ei nu pot alege?

In asta se rezuma teologia NP calvinista!

Daca asta nu seamana a HELL, nu stiu a ce altceva seamana!

Cu Dumnezeul Bisericii, descris in Scriptura, in nici un caz!

Doamne fereste!

Draga Ana,

Iti multumesc pentru portia de ris pe care am facut-o in urma mesajului si comentariului apologetic ortodox pe care mi l-ai facut.  A trebuit sa recitesc din nou mesajul, pentruca nu m-am putut opri din ris. NU am stiu ca esti asa de glumeata, mai bine zis lumeasca (cum se mai spune la baptisti).

Ti-am mai sugerat sa ramai la ce stii, pentruca TEOLOGIA nu este o ARTA CULINARA,  in care orice oala sa poata fi folosita la fiert oua. Ramai la oalele din bucataria ta si lasa teologia, ca o sa ne bagi in pamint nu de nervi ci de ris.

Multumesc pentru complimentul pe care mi l-ai facut referitor la schizofrenie, este o lauda de onoare asemanatoare cu cea facuta de surioara ta de a fi impertinent. Intr-adevar sunte-ti doua surori emancipate, care baptismul l-ati uitat si ortodoxismul nu l-ati invatat………….

Referitor la lista pe care ai compus-o esti de laudat. Daca si la compunere ai fost tot asa de buna, nu este de mirare unde ai ajuns la o virsta mai inaintata, la imagini pictate ca sa poti invata teologie ortodoxa. Si fetita mea mai mica tot la acest nivel de carti colorate este, incercind sa invete viata animalelor, bunele maniere, asa cum va invata TRADITIA din biserica unde ai aderat.

Pentruca nu ai studiat teologie, insa incerci sa faci corectari teologice (hahahahahha..), trebuie sa-ti fac observatia ca exista o diferenta intre Calvinism si Calvin. Stii ca exista o diferenta intre Feminism si Femeie??? IN caz ca nu stii diferenta, am sa-ti explic in citeva cuvinte; Calvinismul a aparut dupa moartea lui Calvin, fiind bazat pe o serie de doctrine teologice in Teologia Sitematica, la subiectul Soteriologic. Si pentruca iti scriu pe alta limba….uita si traducerea: Calvinismul este un sistem teologic cu referinta la doctrina Mintuirii.

Caius nu il sustine pe Calvin, ci Caius sustine doctrina Calvinista in ce priveste Mintuirea, care defapt nu isi are inceputul in Calvin ci in Augustin, la secolul IV. Iar lui Augustin nu i-a venit ideia aceasta in cap peste noapte, pentruca a fost invatatura Paulina, Apostolul Neamurilor, ucenicul lui Cristos.

Avind in vedere ca lista pe care ai formata, in urma iluminarii pe care ai avut-o prin citirea mesajului meu, comentariile pe care l-ai facut sunt dovada prostiilor pe care le-ai putut intelege in urma folosirii ochelarilor Ortodocsi.

Am obsevat ca esti obsedata cu termenul biblic „ALES”,  la care iti pot spune cea ce un alt mare predicator baptist a spus la un studiu Biblic. Era un studiu despre „Alegerea lui Dumnezeu”  la care un frate se ridica in picioare si spune: „Fratilor sa nu cadem in plasa predestinatiei!” La care fratele Cure Simion (fost profesor la seminarul Baptist) a spus: „Frate nu te necaji degeaba ca si asa nu esti ales.” Acesta esti si raspunsul meu la observatiile pe care le-ai facut despre alegere. „Nu te emancipa degeaba ca si asa nu esti ALEASA.”

Am observat ca nu vrei nimic pe degeaba, asa ca continua sa-ti pupi moastele, sa faci fum cu lumanari, si ce mai faci tu pe ascuns in camaruta ta, pentruca nu se supara nimeni. Daca nu ai studiat teologie, nu ai fi avut cum sa stii diferenta intre a fi deacord cu niste puncte teologice (Calvinism) si a fi deacord cu omul (Calvin).

„Daca as fi calvinista, as zice ca asta nu e FAIR!

Dumnezeu alege (eu nu pot face NIMIC), Dumnezeu pregateste si faptele bune in care sa umblu. Unii sunt norocosi, asta este! „ (ANA)

Cu ce sunt eu devina in ce priveste mesajul Scripturi? Tu ma condamni pentru folosirea Scripturi de parca eu am inventat versetele pe care le-am citat. Combate Scriptura nu mesagerul………

„Daca asta nu seamana a HELL, nu stiu a ce altceva seamana!” (ANA)

Inca nu ai ajuns sa cunosti ce este HELL (IAD), insa cit de curind o sa te intilnesti cu multe din moastele pe care le-ai adorat si o sa va impartasiti experienta si greseala Ortodoxiei. Jetfa lui Cristos a fost oferta gratis a lui Dumnezeu pe care nu o sa o poti cumpara niciodata. Nu o sa poti face nimic ca sa primesti alegerea lui Dumnezeu.

Probabil ca din cauza asta iti place mai mult TRADITIA decit SCRIPTURA. Traditia te invata ca poti sa fi independenta, sa-ti alegi tu ce vrei in viata. Scriptura te invata ca Dumnezeu a facut alegerea, nu inventia mea, si nici a lui Calvin, este inventia si lucrarea Dumnezeirii.

Mai bine un schizofrenic mintuit, decit un afumat pierdut.

Coram Deo! Caius Obeada Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

Martie 22, 2005  De la Costache Grigore

Caius Draga eu vad ca Dumnezeu te-a izestrat cu multa intelepciune,si acest lucru ma bucur. Referitor la intrebarea pe care eu a-m ceruto este foarte simpla, de exzemplu ;Acest om trezit,nascut din noua,in urma recunoastrii pacatului, si cerintei ca Cristos sa intre in viata sa,devine un copil al lui Dumnezeu pecetluit cu pecetea Duhului Sfint.Acest om trebuie sa depuna marturie in fata marturilor vazuti si nevazuti(care este Dumnezeu si ingerii Lui) prin apa botezului marturisind ca il urmeaza pe Cristos pina la capatul vietii sale, asa cum a facuto Apostolii si toti copii lui Dumnezeu dealungul veacului”.Caius eu cred ca nu te superi, de complectarea mea.

Draga  Grigore,

Eu nu am dece sa ma supar, mai ales ca nu depinde de mine cine si cind un credincios ar accepta doctrinele baptiste. Scriptura, prin porunca Domnului Isus ne da responsabilitatea vestirii, a evanghelizari pina la capatul pamintului. Cine vor fi cei chemati si cind, eu nu stiu, insa datoria pe care o am este destul de clara si nu necesita prea multa interpretare teologica – Matei 28:19-20.

Ai facut urmatoarea afirmatie: „Acest om trezit,nascut din noua,in urma recunoastrii pacatului, si cerintei ca Cristos sa intre in viata sa,devine un copil al lui Dumnezeu pecetluit cu pecetea Duhului Sfint.” (Grigore)

Pentruca Ana a incercat sa redea o succesiune a evenimetelor in procesul Mintuirii, am sa redau procesul Mintuirii in sistemul Calvinist. Trebuie sa fac o paranteza si sa spun ca din punct de vedere istoric, cea ce noi cunoastem a fi sistemul Soteriologic Calvinist, in realitate este sistemul Augustinian. Augustin la secolul IV pe o perioada de peste 20 de ani a combatut Pelegianismul, care in mare parte este asemanator cu cea ce Biserica Ortodoxa in zilele noastre crede. Biserica Primara a secolului IV a condamnat Pelegianismul si Semi-Pelegianismul imbratisind doctrina Predestinarii, care mai tirziu a fost pusa deoparte in favoarea noului curent teologic Semi-Pelegianst.

Dar ca sa nu va obosesc cu istoria conceptului Soteriologic, am sa trec direct la o explicare pe puncte asa cum ar fi avut loc fiecare eveniment in timp. Inainte de a explica acest proces, va redau un verset preparator din 1 Petru 1:13 unde scrie:

„De aceea, incingeti-va coapsele mintii voastre…”

Cea ce am sa scriu sunt lucruri grele pe care unii in slabiciunea mintilor lor le resping si sunt impotrivitori. Nu cer nimanui sa fie deacord cu cea ce am scris sau voi scrie vre-odata, insa cercetati Scripturile si lasati pe Duhul Sfant sa va lamureasca. Tot Petru scrie despre scrierile lui Pavel:

„…cum v’a scris si prea iubitul nostru frate Pavel, dupa intelepciunea data lui, ca si in toate epistolele lui, cind vorbeste despre lucrurile acestea. IN ele sint unele lucruri grele de inteles, pe cari cei nestiutori si nestatornici le rastalmicesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” II Petru 15-16

Schita firului sau procesului Augustinian este prezentat in felul urmator:

  1. Dumnezeu (in consiliul Dumnezeirii) inainte de intemeierea lumii, i-a decizia de a crea fiinta umana si cu tot necesarul trairii si existentei lui (cosmosului). In acest consiliu, se ajunge la cunoasterea ca omul creat intr-un stat facultativ de libera alegere, la ispita diavolului va cadea. Pre-stiinta lui Dumnezeu, punind in fata evenimentele care aveau sa ia loc, in planul si stiinta Sa ia decizia de a crea un plan de Mintuire prin care sa salveze o portine din cea ce avea sa fie pierdut prin pacat.
  2. Avind in vedere ca Dumnezeu a vrut sa creeze fiinte libere, cu facultatea mintala libera, in ciuda posibilitatii coruptiei pacatului, isi continua planul, decizind planul de Mintuire care include jertfa Crucii lui Cristos.
  3. Dumnzeu in pre-stiinta Sa a cunoscut ca legamintul pe care avea sa-L faca cu Adam va fi incalcat, Adam reprezentantul rasei umane in fata alegerii binelui si al raului, la ispita sarpelui cade in pacat, alegind neascultarea. Dumnzeu fiind in cunostinta de toate evenimentele istorice a omenirii, si in mod special caderea lui Adam si condamnarea la moarte a intregii rasei umane, in HARUL Sau decide ca un numar ales sa fie chemat, ales la mintuire. Din numarul celor care aveau sa traiasca pe fata pamintului, Dumnezeu inainte de intemeierea lumii, in planul divinitatii, dupa buna placere a voiei Sale, alege un numar de oameni care sa-i reabiliteze, prin HARUL Sau sa le dea a doua sansa de viata prin Cristos. IN acest context are loc alegerea de care Pavel ne scrie in Efeseni.
  4. Alegerea facuta din vesnicii nu are in vedere pre-stiinta lui Dumnezeu in sensul ca daca Dumnzeu ar fi chemat pe cineva la credinta, pentruca El ar fi stiut mai dinainte cine il va alege si cine il va respinge. Teoria Arminista foloseste acest argument. Pavel ne scrie in Romani 9 ca alegerea a fost facuta fara sa fi luat in considerare faptele, ci pur si simplu alege o lista de oameni dupa buna placere a lui Dumnezeu. Nimeni nu v-a putea sa explice in baza carui fapt sau lucru a facut Dumnzeu alegerea? Cea ce Scriptura ne spune este ca a facut-o in urma bunei vointe Sale.
  5. In timp, dupa sedinta (consiliu Dumnezeirii), planul Creatiei incepe sa ia loc, evenimentele capitolului unu din Geneza sa ia loc.
  6. Dumnezeu creaza pe om, face legamint cu el prin care Dumnezeu dadea binecuvintare si viata vesnica intregii rasei umane, daca Adam ar fi ascultat de Dumnzeu. La testul ascultariii, Adam si Eva cad, moartea fiind consecinta neascultarii.
  7. Avind in vedere ca toti au pacatuit si au fost lipsiti de viata vesnica, planul Mintuirii incepe sa fie implimentat, incepind cu primul act prin care Dumnezeu aduce o jertfa vie,  facind acoperamint celor doi care erau goi.
  8. Trecind peste firul istorie si ajungind la era Bisericii, fiecare copil a lui Dumnzeu si-a primit chemarea din vesnicii, in planul consiliului Dumnezeiesc. La timpul potrivit Dumnzeu implementeaza nasterea din nou.
  9. Nasterea din nou ca sa fie produsa in viata unui om este nevoie de elementul CREDINTEI. Credinta este un dar a lui Dumnezeu (Ef. 2:10) care vine in urma auzirii  Cuvintului lui Dumnzeu adica Scriptura. Un om care este ales de Dumnezeu, la timpul potrivit, in urma auzirii Cuvintului lui Dumnezeu, primeste o injectie a Credintei.
  10. Cel ales, in urma primirii CREDINTEI, primeste nasterea din nou sau trezirea spirituala, de la moarte spirituala la viata. Pina aici acest proces este un proces Monergistic, in care Dumnezeu lucreaza fara asitenta liberii alegeri a omului. Acesta este cadoul Divinitatii la viata, un cadou dat selectiv la cine El a ales din vesnicii. Aici trebuie inteles si recunoscut ce inseamna HAR.
  11. Omul trezit, imbuimacit de realitatea pacatului, de existenta unei vietii noi in Cristos, este pus in fata unei alegeri a vietii. In aceasta faza un om nascut din nou cu o doza egala de credinta data fiecarui om ales, este pus in fata alegerii. Acest om coplesit de buna vointa a lui Dumnze, de jertfa Crucii, si planul de Mintuire a lui Dumnzeu, isi recunoaste pacatele, isi pleaca genunchi in fata Crucii lui Cristos, implorind iertare, mingaiere si dorinta de al urma pe Cristos pina la capatul vietii sale.
  12. Acest om nascut din nou, care isi recunoaste starea de pacat, cere intrarea lui Isus in viata lui ca Domn si Mintuitor, primeste pecetlea Duhului Sfant, primeste o serie de daruri spirituale spre folosul altora in contextul Bisericii Domnului, marturisind pe Cristos ca  Domn si Mintuitor.
  13. Aceasta noua creatura isi incepe umblarea cu Cristos, Duhul Sfant incepind procesul sfinteniei, a desavirsirii.

Dupa cum se poate vedea, nasterea din nou ia loc inainte de acceptarea lui Cristos in viata lui. Fara nasterea din nou nu se poate produce trezirea care il face sa vada realitatea starii de pacat in care exista. In acest plan de Mintuire in primul rind este:

ALEGEREA

CHEMAREA

NASTEREA DIN NOU / TREZIREA

RECUNOASTEREA PACATELOR

ACCEPTAREA LUI CRISTOS CA DOMN SI MINTUITOR

PECETEA DUHULUI

DARURILE SPIRITUALE

INCEPEREA DESAVIRSIRII DUPA ASEMANAREA CHIPULUI LUI CRISTOS

VESNICIA

Ca timp exact cind are loc fiecare pas nu se poate determina, insa in mare acesta este intelegerea Augustina in ce priveste Planul Mintuirii. Aceasta este si incredintatrea Baptista de la infiintarea istorica sub numele sau mai bine zis de porecla de Baptisti. Daca citesti Marturisirea de Credinta de la anii 1600 vei vedea ce au crezut si marturisit Baptistii, inainte ca sa fi aluncat pe panta alegerii libere, a influentei Arministe.

Sper ca prin aceasta lista sa clarific unele puncte care nu au fost intelese in trecut in ce priveste doctrina Soteriologica Calvinsta.

Coram Deo! Caius Obeada Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

http://publicatia.voxdeibaptist.org/discutii_forum_dec06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / Pelagianismul: Religia omului natural – de Michael S. Horton

download

Pelagianismul:  Religia omului natural  De Michael S. Horton

Cicero a observat despre civilizaţia sa că oamenii le mulţumesc zeilor pentru prosperitatea lor naturală, dar niciodată pentru virtutea lor, pentru că aceasta este ceea ce fac ei. Teologul de la Princeton, B. B. Warfield a considerat Pelagianismul „reabilitarea acelei viziuni păgâne despre lume,” şi a concluzionat cu claritatea caracteristică, „Fundamental, există doar două doctrine ale mântuirii: că mântuirea este de la Dumnezeu, şi că mântuirea este de la noi înşine. Prima este doctrina comină creştinismului; ultima este doctrina păgânismului universal.”1

Dar criticile ascuţite ale lui Warfield sunt consecvente cu mărturia bisericii din vremea când Pelagius şi ucenicii săi au susţinut erezia. Sf. Ieronim, părintele latin din secolul patru, a numit-o „erezia lui Pitagora şi Zeno,” deoarece în general păgânismul se baza pe convingerea fundamentală că fiinţele umane au în ei înşişi puterea de a se mântui. Atunci ce a fost Pelagianismul şi cum s-a născut el?

Mai întâi, această erezie şi-a avut originea în primul cuplu uman, aşa cum vom vedea în curând. Ea a fost definită şi etichetată de fapt în secolul cinci, când un călugăr englez a venit la Roma. Imediat, Pelagius a fost adânc impresionat de imoralitatea din acest centru al creştinismului şi s-a pornit să reformeze principiile morale ale clerului şi ale laicilor asemenea. Campania morală cerea o mare cantitate de energie şi Pelagius a găsit mulţi suporteri şi admiratori pentru cauza sa. Singurul lucru care părea să stea în calea sa era accentul care emana în particular din episcopul influent african, Augustin. Augustin învăţa că fiinţele umane, deoarece sunt născute în păcatul original, sunt incapabile să se mântuiască pe sine însuşi. În afara harului lui Dumnezeu, este imposibil pentru o persoană să asculte şi chiar să îl caute pe Dumnezeu. Reprezentând întreaga rasă, Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta a avut ca rezultat corupţia totală a fiecărei fiinţe umane de atunci, astfel că voinţa noastră este sclavă faţă de condiţia noastră păcătoasă. Doar harul lui Dumnezeu, pe care el îl acordă liber aşa cum îi place asupra aleşilor săi, este creditat cu mântuirea fiinţelor umane.

În contrast ascuţit, Pelagius a fost condus de preocupări morale şi teologia sa a fost calculată să ofere majoritatea combustibilului pentru îmbunătăţirea morală şi socială. Accentul lui Augustin asupra neputinţei omeneşti şi asupra harului divin paralizează cu siguranţă urmărirea îmbunătăţirii morale, de vreme ce oameni puteau păcătui fără teama de urmări, concluzionând fatalist, „N-am avut ce face; sunt un păcătos.” Astfel Pelagius a contracarat prin respingerea păcatului original. Potrivit lui Pelagius, Adam a fost doar un exemplu rău, nu părintele condiţiei noastre păcătoase – noi suntem păcătoşi deoarece păcătuim – mai degrabă decât viceversa. Desigur, în mod logic, al Doilea Adam, Isus Hristos, a fost un exemplu bun. Mântuirea este în principal o chestiune de a-l urma pe Hristos în locul lui Adam, mai degrabă decât să fim transferaţi din condamnarea şi corupţia rasei lui Adam şi să fim puşi „în Hristos,” îmbrăcaţi în neprihănirea sa şi făcuţi vii prin darul său milostiv. Ceea ce au nevoie oamenii este direcţie morală, nu o naştere din nou; de aceea, Pelagius a privit mântuirea în termeni pur naturalişti – progresul naturii umane de la comportamentul păcătos la cel sfânt, prin urmarea exemplului lui Hristos.

În cartea sa Comentariu asupra cărţii Romani, Pelagius a învăţat despre har ca fiind revelaţia lui Dumnezeu în Vechiul şi Noul Testament, care ne iluminează şi serveşte pentru promovarea sfinţeniei noastre prin oferirea instrucţiunilor explicite despre evlavie şi multe exemple vrednice de a fi imitate. Astfel natura umană nu este născută în păcat. În cele din urmă, voinţa nu este legată de condiţia păcătoasă şi de afecţiunile ei; alegerile determină dacă cineva îl va asculta pe Dumnezeu şi astfel va fi mântuit.

În 411, Paulinus din Milan a venit cu o listă de şase puncte eretice în mesajul Pelagian. (1) Adam a fost creat muritor şi ar fi murit dacă ar fi păcătuit sau nu; (2) păcatul lui Adam l-a lezat numai pe el, nu întreaga rasă umană; (3) copiii nou născuţi sunt în aceeaşi stare în care a fost Adam înainte de cădere; (4) întreaga rasă umană nu moare datorită morţii lui Adam şi nu va învia datorită învierii lui Hristos; (5) legea cât şi evanghelia oferă intrare în Împărăţia Cerurilor; şi (6) chiar înainte de venirea lui Hristos, au existat oameni în întregime fără păcat.2Mai departe, Pelagius şi urmaşii săi au negat predestinarea necondiţionată.

Merită să notăm că Pelagianismul a fost condamnat de mai multe consilii bisericeşti decât orice altă erezie din istorie. În 412, Coelestius, ucenicul lui Pelagius a fost excomunicat la Sinodul de la Cartagina; Consiliile de la Cartagina şi de la Milevis au condamnat cartea lui Pelagius, De libero arbitrio – Despre libertatea voinţei; Papa Innocent I l-a excomunicat pe Pelagius şi Coelestius, aşa cum a făcut şi Papa Zosimus. Împăratul estic Theodosius II i-a alungat pe Pelagiani din est în anul 430 d. Hr. Erezia a fost în mod repetat condamnată de Consiliul de la Efes în 431 şi de Al Doilea Consiliu din Orange în 529. De fapt, Consiliul de la Orange a condamnat chiar şi Semi-Pelagianismul, care susţine că harul este necesar, dar că voinţa este liberă prin natură de a alege dacă vrea să coopereze cu harul oferit. Consiliul de la Orange i-a condamnat chiar şi pe cei care învăţau că mântuire putea fi oferită prin rostirea unei rugăciuni, afirmând în locul acestui lucru (cu referinţe biblice abundente) că Dumnezeu trebuie să îl trezească pe păcătos şi să îi dea darul credinţei înainte ca el să îl poată căuta pe Dumnezeu.

Orice care nu recunoaşte păcatul original, sclavia voinţei şi nevoia de har pentru a accepta darul viaţii veşnice, mai puţin de a urma neprihănirea, este considerat de întreaga biserică un eretic. Erezia descrisă aici se numeşte „Pelagianism.”

Pelagianismul în Biblie

Cain l-a omorât pe Abel deoarece Cain a căutat să îi ofere lui Dumnezeu propriul său sacrificiu. Scriitorul cărţii Evrei ne spune că Abel a oferit jertfa sa ca o anticipare a jertfei finale, Mielul lui Dumnezeu, şi a făcut aceasta mai degrabă prin credinţă decât prin fapte (Evrei 11). Totuşi, Cain a căutat să fie justificat prin faptele sale. Când Dumnezeu l-a acceptat în schimb pe Abel, Cain a devenit gelos. Ura sa pentru Abel a fost datorată probabil în parte urii sale faţă de Dumnezeu pentru că a refuzat să accepte neprihănirea sa. Acest tipar a reieşit deja în contrastul dintre frunzele de smochin pe care le-au cusut Adam şi Eva pentru a-şi acoperi goliciunea lor. Fugirea de judecata lui Dumnezeu, acoperirea ruşinii care a rezultat din păcat – acestea sunt caracteristicile naturii umane de după cădere. „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.” (Romani 3:10-12). Cu cât Dumnezeu vine la noi mai aproape, cu atât mai mare este simţirea nevredniciei noastre, astfel că noi ne ascundem de el şi încercăm să ne acoperim ruşinea noastră cu măştile noastre inteligente.

La Turnul Babel, atitudinea exprimată este clar Pelagiană: „Haide să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.” De fapt, ei erau siguri că un astfel de proiect uman unit poate asigura că nimic nu poate fi imposibil pentru ei (Geneza 11:4-6). Dar Dumnezeu a coborât în timp ce ei construiau în sus spre ceruri. „Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.” (v. 8). Acesta este tiparul: Dumnezeu furnizează jertfa şi îi judecă pe cei care îşi oferă jertfele lor pentru a-l satisface pe Dumnezeu. Dumnezeu vine jos să locuiască împreună cu noi, nu noi ne urcăm până la el; Dumnezeu ne găseşte pe noi, noi nu îl găsim pe el.

Poporul Israel s-au întors în mod regulat la felul păgân de gândire. Dumnezeu a trebuit să le amintească, „Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia răspunde, „Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? … Vindecă-mă, Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!” (Ieremia 17:5, 7, 9, 14). Iona a învăţat pe calea dificilă că Dumnezeu mântuieşte pe oricine vrea el să mântuiască. De îndată ce el a declarat, „mântuirea vine de la Domnul,” citim „Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.” (Iona 2:9, 10). Împăratul Babilonian Nebucadneţar s-a confruntat cu o situaţie similară, dacă încrederea în sine a fost transformată în umilinţă de Dumnezeu. În final el şi-a ridicat ochii spre cer şi a mărturisit „Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică:„ Ce faci?”” (Daniel 4:35). Mesajul clar: Dumnezeu mântuieşte în mod liber, prin alegerea şi acţiunea sa, spre slava şi lauda sa.

Noi găsim Pelagianismul printre fariseii din Noul Testament. Amintiţi-vă, temelia Pelagianismului este credinţa că noi nu moştenim condiţia păcătoasă a lui Adam. Noi ne năştem neutri moral, capabili de a alege pe ce cale vom merge. Păcatul este ceva care ne afectează din exterior, astfel că dacă o persoană bună păcătuieşte, aceasta trebuie să se datoreze influenţei externe. De aceea este atât de important, potrivit acestui fel de gândire, să evităm anturajul rău şi influenţele rele: acestea vor corupe o persoană de altfel bună. Această mentalitate Pelagiană a pătruns gândirea fariseilor, ca atunci când ei l-au întrebat pe Isus de ce el nu urmează ritualurile iudaice. „Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi, şi înţelegeţi: Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om.”” Această orientare teologică era atât de neobişnuită pentru ucenicii lui Isus încât Isus a trebuit să reafirme punctul: „Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om” (Matei 15:10-20). Mai târziu Isus i-a mustrat pe farisei cu aceste cuvinte aspre: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare. Fariseu orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, pentru ca şi partea de afară să fie curată. Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi sunteţi ca mormintele văruite, cari, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de orice fel de necurăţenie. Tot aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.” (Matei 23:25-28).

De aceea, Isus le-a spus că ei trebuie să fie „născuţi de sus” (Ioan 3:5). Fariseii credeau că Dumnezeu le-a dat acest har prin faptul că le-a dat legea şi că dacă ei doar urmau legea şi tradiţiile bătrânilor, ei ar fi rămas în favoarea lui Dumnezeu. Dar Isus le-a spus că ei sunt necredincioşi care aveau nevoie să fie regeneraţi, nu oameni buni care aveau nevoie să fie călăuziţi. „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44), pentru că noi trebuie să ne năştem din nou, „nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1:13). „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15:5, 16).

Acest mesaj a fost centrul mesajului apostolic, aşa cum Pavel a apărat harul lui Dumnezeu împotriva ereziei iudaizatoare care căuta să îl transforme pe Isus într-un alt Moise. Centrându-se pe persoana şi lucrarea lui Hristos, Pavel şi ceilalţi apostoli au negat orice loc pentru încrederea în sine înaintea lui Dumnezeu. În schimb, ei ştiau că noi nu posedăm nici abilitatea, voinţa liberă, puterea şi nici neprihănirea pentru a ne repara pe noi înşine şi să scăpăm de mânia lui Dumnezeu. Aceasta trebuie să fie în întregime lucrarea lui Dumnezeu, lucrarea lui Hristos, sau nu există nici o mântuire. Cu siguranţă că erezia iudaizatoare care i-a deranjat pe apostoli era mai largă decât problema Pelagianismului, dar neprihănirea personală şi mântuirea prin sine stă la baza ei. Astfel, Consiliul de la Ierusalim, înregistrat în Fapte 15, a fost primul consiliu bisericesc care a condamnat această erezie în era Noului Testament.

Pelagianismul în istoria bisericii

Fiecare eră întunecată din istoria bisericii a fost datorată influenţei evangheliei centrată pe om care s-a furişat, evanghelia „ridicării în sus prin tragerea de bocanci.” Oricând Dumnezeu este văzut ca singurul autor şi cel care desăvârşeşte mântuirea noastră, acolo există sănătate şi vitalitate. În momentul în care fiinţele umane sunt văzute ca agenţi ai mântuirii lor, biserica îşi pierde puterea sa, de vreme ce Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1:16).

În timpul perioadei care este cunoscută în mod popular ca „era întunecată,” Pelagianismul nu a fost niciodată susţinut oficial, dar era cu siguranţă ceva comun şi probabil chiar cea mai populară şi mai răspândită tendinţă a maselor. Aceasta nu ar trebui să fie o surpriză, de vreme ce a gândi bine despre natura noastră şi despre posibilităţile îmbunătăţirii ei este tendinţa condiţiei noastre păcătoase. Noi suntem toţi Pelagiani prin natură. Au fost dezbateri, de exemplu, în secolul opt, dar acestea nu s-au terminat cu bine pentru cei care au apărat o viziune strict Augustiniană. De când Pelagianismul a fost condamnat de consilii, nimeni nu a îndrăznit să apere un punct de vedere „Pelagian,” ci Semi-Pelagianismul a fost acceptabil, de vreme ce canoanele de la Consiliul de la Orange, care condamnau Semi-Pelagianismul, s-au pierdut şi nu s-au recuperat decât după încheierea Consiliului de la Trent în secolul şaisprezece.

În ajunul Reformei, au existat dezbateri proaspete asupra voinţei libere şi a harului. Reformatorii au beneficiat de renaşterea Augustinianismului. În secolul patrusprezece, doi lectori de la Oxford, Robert Holcot şi Arhiepiscopul de Canterbury Thomas Bradwardine, au devenit antagoniştii conducători în această bătălie. Cu două secole înainte de Reformă, Bradwardine a scris The Case of God Against the New Pelagians (Cauza lui Dumnezeu împotriva noilor Pelagiani), dar „Holcot şi mai mulţi interpreţi de mai târziu au considerat apărarea lui Bradwardine a „cauzei lui Dumnezeu” că era cu preţul demnităţii omului.”3 Dacă aceasta sună familiar, ar trebuie să fie aşa deoarece adevărul şi obiecţiile sale corespunzătoare nu se schimbă niciodată. Povestea arhiepiscopului ne oferă o anumită înţelegere faţă de locul acestei dezbateri:

Indolent şi nebun faţă de înţelepciunea lui Dumnezeu, am fost condus greşit de o eroare neortodoxă în timpul în care urmăream studii filozofice. Uneori am mers ca să îi aud pe teologi discutând această problemă [despre har şi liberul arbitru], şi şcoala lui Pelagius mi s-a părut cea mai aproape de adevăr. În facultatea filozofică foarte rar am auzit o referire la har, cu excepţia unor remarci ambigue. Când am auzit zi de zi că noi suntem stăpânii faptelor noastre libere, că a noastră este alegerea de a acţiona bine sau rău, de a avea virtuţi sau păcate şi mai multe lucruri despre aceasta.” De aceea, „De fiecare dată când am ascultat la citirea Epistolei în biserică şi am auzit cum Pavel mărea harul şi micşora liberul arbitru – aşa cum este cazul în Romani 9, „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă,” şi în multe paralele – harul a fost neplăcut pentru mine, nerecunoscător cum eram.” Dar mai târziu, lucrurile s-au schimbat: „Totuşi, chiar înainte să mă transfer la facultatea de teologie, textul menţionat a venit către mine ca o boabă de har şi, capturat de o viziune a adevărului, am văzut de departe cum harul lui Dumnezeu precedă toate faptele bune cu o prioritate temporală, Dumnezeu ca Mântuitor prin predestinare, şi prioritate naturală. De aceea îmi exprim recunoştinţa faţă de El care mi-a dat acest har ca un dar gratuit.”

Bradwardine îşi începe tratatul său, „Pelagianii se opun acum întregii noastre prezentări a predestinării şi a condamnării, încercând fie să le elimine complet, sau, cel puţin să arate că ele sunt dependente de meritele personale.”4

Acestea sunt referinţe importante, de vreme ce mulţi se gândesc la accentul lui Luther din The Bondage of the Will (Sclavia voinţei) şi despre Calvin în multele sale scrieri despre subiect ca fiind extreme, când de fapt, ei au fost în curentul principal al trezirii Augustiniană. De fapt, mentorul lui Luther, Johann von Staupitz, a fost el însuşi un apărător al ortodoxiei Augustiniene împotriva noului val de Pelagianism, şi a colaborat la tratatul său, On Man’s Eternal Predestination (Despre predestinarea veşnică a omului). „Dumnezeu a făcut un legământ să îi mântuiască pe cei aleşi. Hristos nu este trimis doar ca un substitut pentru păcatele credinciosului, el asigură faptul că această răscumpărare este aplicată. Aceasta se întâmplă în momentul în care ochii păcătosului sunt deschişi din nou prin harul lui Dumnezeu, astfel că el este în stare să îl cunoască pe adevăratul Dumnezeu prin credinţă. Apoi inima sa este înflăcărată astfel că Dumnezeu devine plăcut pentru el. Amândouă acestea sunt numai prin har, şi decurg din meritele lui Hristos. Faptele noastre nu pot şi nu ne aduc în starea aceasta, de vreme ce natura omului nu este capabilă să cunoască sau să dorească să facă binele. Pentru acest om sterp Dumnezeu inspiră frică.”

Dar pentru credincios, „creştinul este drept prin dreptatea lui Hristos,” şi Staupitz merge chiar mai departe spunând că această suferinţă a lui Hristos „este suficientă pentru toţi, deşi ea nu a fost pentru toţi, ci pentru mulţi pentru care a fost vărsat acest sânge.”5 Aceasta nu a fost o afirmaţie extremă, aşa cum se consideră adesea azi, ci a fost cel mai obişnuit fel de a vorbi despre efectul ispăşirii: suficient pentru toţi, eficient doar pentru cei aleşi.

Pentru a fi siguri, aceşti precursori ai Reformei nu articulau încă o doctrină clară a justificării prin imputarea dreptăţii lui Hristos, ci poziţia oficială a Bisericii Romano Catolice chiar înainte de Reformă era că harul este necesar chiar pentru voinţa de a crede şi de a trăi viaţa creştină. Acest lucru nu este suficient de mult pentru evanghelici, dar a nu ajunge la această doctrină înseamnă să pierzi contactul chiar cu mărturia „catolică” împărtăşită cel puţin pe hârtie de Protestanţi şi de Romano Catolici.

Dar astăzi?

Încă de pe vremea Iluminismului, bisericile Protestante au fost influenţate de valuri succesive de raţionalism şi moralism care a făcut erezia Pelagiană atractivă. Este fascinant, dacă nu frustrant, să citeşti cum marii arhitecţi ai liberalismului modern îşi anunţă triumfător proiectul lor. Ei sună ca şi când aceasta ar fi o nouă aventură teologică să spui că natura umană este în esenţă bună, istoria este marcată de progres, că îmbunătăţirea socială şi morală va crea fericire, pace şi dreptate. Într-adevăr, aceasta de doar o trezire a unei religii vechi a naturii umane. Faza raţionalistă a liberalismului nu a văzut religia ca un plan de mântuire, ci ca pe o metodă de moralitate. Punctele de vedere mai vechi cu privire la păcătoşenia umană şi dependenţa de mila divină au fost considerate de teologii moderni ca stând în calea proiectului Iluminării de a construi o lume nouă, un turn care ajunge la cer, la fel cum Pelagius a văzut învăţătura Augustiniană ca o piedică pentru proiectul său de reformă morală.

În loc să definească creştinismul în termenii anunţului lui Dumnezeu a lucrării mântuitoare în Isus Hristos, Schleiermacher şi teologii liberali l-au redefinit ca un „sentiment.” Ironic, trezirile Arminiane au împărtăşit cu Iluminismul o încredere în capacitatea umană. Acest duh Pelagian a invadat graniţele trezirilor la fel de mult cât şi academia Noii Anglii. Deşi poeţi precum William Henley ar putea să îl pună într-un limbaj mai sofisticat („Sunt stăpânul sorţii mele, căpitanul sufletului meu”), evanghelicii din afara graniţei au început să adapteze acest triumf al Pelagianismului la cultura mai largă.

Puternic influenţat de teologia New Haven şi de a Doua Mare Trezire, Charles Finney a fost aproape reîncarnarea lui Pelagius în secolul nouăsprezece. Finney a negat păcatul original. „Depravarea morală este un păcat în sine şi nu cauza păcatului,”6 şi astfel el respinge explicit păcatul original în critica sa faţă de Mărturisirea de la Westminster7 referindu-se la noţiunea de natură păcătoasă ca fiind „o dogmă anti-scripturală şi fără sens.”8 Potrivit lui Finney, noi toţi suntem născuţi neutri din punct de vedere moral, capabili de a alege binele sau răul. Finney argumentează peste tot folosind aceleaşi argumente ca şi raţionaliştii germani, şi totuşi pentru că el a fost un aducător de trezire de succes şi un „câştigător de suflete,” evanghelicii îl numesc de-al lor. Finney a susţinut că alegerile noastre ne fac buni sau păcătoşi. Aici Finney stă mai aproape de farisei decât de Hristos, care a declarat că mai degrabă pomul produce fructul decât viceversa. Negarea de către Finney a ispăşirii înlocuitoare urmează această negare a păcatului original. În cele din urmă, potrivit lui Pelagius, dacă se poate spune despre Adam că este agentul condamnării noastre pentru nici un alt motiv decât că urmăm exemplul său slab, atunci se spune despre Hristos că este agentul răscumpărării noastre deoarece noi urmăm exemplul său bun. Iată ce argumentează precis Finney: „Exemplul este cea mai înaltă influenţă morală care poate fi exercitată. Dacă bunăvoinţa manifestată în ispăşire nu supune egoismul păcătoşilor, cazul lor este fără speranţă.”9 Dar cum poate fi exista o „bunăvoinţă manifestată în ispăşire” dacă ispăşirea nu ispăşeşte? Pentru cei dintre noi care au nevoie de o ispăşire care nu numai supune egoismul nostru, ci acoperă pedeapsa pentru egoismul nostru, „evanghelia” lui Finney ca şi cea a lui Pelagius este cu greu o veste bună.

Potrivit lui Finney, Hristos nu putea să împlinească ascultarea pe care noi o datoram lui Dumnezeu, de vreme ce nu ar fi raţional ca un om să poată ispăşi pentru păcatele altuia în afară de cele ale sale. Mai mult, „Dacă el a ascultat de lege ca un înlocuitor al nostru, atunci de ce întoarcerea noastră la ascultarea personală trebuie să fie accentuată ca şi rezultat al mântuirii noastre?”10 Cineva se întreabă dacă Finney nu cumva împrumută direct din scrierile lui Pelagius. Mulţi presupun „că ispăşirea a fost o plătire literală a unei datorii, ceea ce am văzut că nu este ceva consistent cu natura ispăşirii. S-a obiectat că, dacă ispăşirea nu a fost plata datoriei păcătoşilor, ci în general în natura ei, aşa cum am susţinut, aceasta nu asigură mântuirea nimănui. Este adevărat că ispăşirea în sine nu asigură mântuirea nimănui.”11

Mai departe, Finney neagă faptul că regenerarea depinde de darul supranatural al lui Dumnezeu. Ea nu este o schimbare produsă din exterior. „Dacă ar fi fost aşa, nu li s-ar mai fi putut cere păcătoşilor să o efectueze. Nu este nevoie de nici o astfel de schimbare, deoarece păcătosul are toate facultăţile şi atributele naturale necesare pentru a exprima o ascultare perfectă faţă de Dumnezeu.”12 De aceea, „… regenerarea constă în faptul că păcătosul îşi schimbă alegerea, intenţia şi preferinţa sa finală.” Cei care insistă că păcătoşii depind de mila lui Dumnezeu proclamă „cea mai dezgustătoare şi mai nimicitoare dintre toate falsurile. Aceasta este o ridiculizare a inteligenţei [păcătosului]!”13

Despre doctrina justificării, Finney a declarat că ea este o „altă evanghelie,” pentru că „pentru păcătoşi a fi declaraţi drepţi juridic, este imposibil şi absurd. Aşa cum deja s-a spus, nu poate fi nici o justificare într-un sens legal sau juridic, ci în baza ascultării universale, perfecte şi neîntrerupte faţă de lege… Doctrina dreptăţii imputate, sau că ascultarea lui Hristos faţă de lege a fost socotită ca ascultarea noastră, este întemeiată pe cea mai falsă şi mai absurdă presupunere” şi „reprezentarea ispăşirii ca temelie pentru justificarea păcătosului a fost o ocazie tristă de poticnire pentru mulţi.”14

De la Finney la trezitorii Arminiani, evanghelicii au moştenit o mare datorie faţă de Pelagianism aşa cum liberalismul modern a primit de la versiunea Iluminismului în mod direct. Când evangheliştii apelează la necredincios ca şi când ar fi alegerea sa cea care îi determină destinul său, ei nu doar operează pe baza presupunerilor Arminiane, ci pe baza presupunerilor lui Pelagius care sunt respinse chiar de poziţia oficială a Bisericii Romano Catolice ca fiind o negare a harului. Oricând se susţine că un necredincios este capabil prin natura sa să îl aleagă pe Dumnezeu, sau că bărbaţii şi femeile sunt capabili să nu păcătuiască sau să ajungă la o stare de perfecţiune morală, aceasta este Pelagianism. Finney chiar a predicat o predică intitulată, „Păcătoşii obligaţi să îşi schimbe inimile lor.” Când predicatorii îi atacă pe cei care insistă că problema umană este păcătoşenia şi răutatea inimii umane – acesta este Pelagianism. Când cineva aude argumentul, fie de la Iluministul (Kant „trebuie implică poate”), sau de la Wesley, Finney, sau alţi învăţători moderni, că „Dumnezeu nu ar fi poruncit niciodată imposibilul,”15 ei sunt ecoul cuvintelor lui Pelagius. Cei care neagă faptul că credinţa este darul lui Dumnezeu nu sunt doar Arminiani sau Semi-Pelagiani, ci Pelagiani. Chiar Consiliul de la Trent (condamnând reformatorii) a anatemizat o astfel de negare ca fiind Pelagianism.

Când evanghelicii şi fundamentaliştii presupun că copiii sunt puri până când ajung la „vârsta responsabilităţii,” sau că păcatul este ceva în afară – în lume sau în mediul păcătos sau în anturajul păcătos care îl corupe pe individ – ei practică Pelagianismul. Ceea ce evanghelicii contemporani consideră adesea „Calvinism” este de fapt „Augustinianism,” care îi include şi pe ortodocşii Romano Catolici şi pe Luterani. Şi ceea ce în cercurile noastre de azi este considerat a fi „Arminianism” este Pelagianism.

Faptul că sondajele de opinie recente indică faptul că 77% dintre evanghelicii de azi cred că fiinţele umane sunt în esenţă bune şi 84% dintre aceşti Protestanţi conservatori cred că în mântuire „Dumnezeu îi ajută pe cei ce se ajută pe ei înşişi” demonstrează incontestabil faptul că creştinismul contemporan este într-o criză serioasă. Evanghelicii conservatori, „care cred Biblia” nu mai pot arunca îngâmfaţi insulte la linia principală de Protestanţi şi la Romano Catolici pentru trădare doctrinară. Azi evanghelicii sunt cei care au îmbrăţişat fiecare bucăţică ca şi ceilalţi, din presupunerile ereziei Pelagiane. Această erezie este cea care stă la baza majorităţii psihologiei populare (natura umană, în esenţă bună, este deformată de mediul ei înconjurător), cruciadele politice (vom aduce mântuirea şi trezirea prin această campanie), şi evanghelizarea şi creşterea bisericii (văzând convertirea ca un proces natural, ca şi schimbarea unui săpun cu altul, şi văzându-l pe evanghelist sau pe pastorul întreprinzător ca cel care de fapt adaugă la biserică pe cei care trebuie să fie mântuiţi).

La rădăcina ei, Reforma a fost un atac asupra Pelagianismului şi a influenţei sale crescânde, care a sufocat viaţa lui Hristos din lume. Acesta a afirmat că „mântuirea vine de la DOMNUL” (Iona 2:9), şi că „Aşa dar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.” (Romani 9:16). Dacă acest mesaj este recuperat, şi Pelagianismul este încă o dată confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu va umplea din nou pământul.

Note

  1. B. B. Warfield, The Plan of Salvation (Grand Rapids: Eerdmans, retipărită în 1980), p. 33.
    2. Luat din Westminster Dictionary of Church History despre Pelagianism.
    3. Heiko Oberman, Forerunners of the Reformation (Philadelphia: Fortress, 1966), p.134.
    4. Ibid., pp. 151-162.
    5. Ibid., pp. 175-200.
    6. Charles Finney, Finney’s Systematic Theology (Minneapolis: Bethany, 1976), p. 172.
    7. Ibid., p. 177.
    8. Ibid., p. 179.
    9. Ibid., p. 209.
    10. Ibid., p. 206.
    11. Ibid., p. 213.
    12. Ibid., p.221.
    13. Ibid., p.226.
    14. Ibid., pp. 319-323.
    15. B. R. Rees, ed., The Letters of Pelagius and His Followers (Woodbridge, England: The Boydell Press, 1991), p.169.

Dr. Michael Horton este preşedintele Consiliului Alianţei Evanghelicilor, şi este un profesor asociat de istorie teologică la Westminster Theological Seminary din California. Dr. Horton a absolvit Biola University (B.A.), Westminster Theological Seminary din California (M.A.R.) şi Wycliffe Hall, Oxford (doctorat). Unele din cărţile pe care le-a scris sau le-a editat includ Putting Amazing Back Into Grace (Punând din nou măreţul în har), Beyond Culture Wars (Războaiele dincolo de cultură), Power Religion (Religia puterii), In the Face of God (În faţa lui Dumnezeu)şi cel mai recent, We Believe (Noi credem).

http://www.voxdeibaptist.org/pelagianism_the_religion_of_natural_man_trd.htm

Episcopii catolici polonezi denunță propaganda homosexuală practicată de IKEA. „Ne rugăm lui Dumnezeu să ne protejeze împotriva abjecției”

Episcopii catolici polonezi denunță propaganda homosexuală practicată de IKEA. „Ne rugăm lui Dumnezeu să ne protejeze împotriva abjecției”
Episcopii catolici polonezi au denunțat, sâmbătă, îndoctrinarea LGBT exercitată de grupul suedez IKEA și au luat apărarea unui salariat recent concediat care s-ar fi opus acestui lucru cu citate din Biblie, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Din punct de vedere al legii și în special al etichetei și al bunului simț, este inadmisibil să-l ataci pe angajatul de la Ikea care a refuzat îndoctrinarea LGBT la locul de muncă”, au scris episcopii într-un comunicat publicat pe site-ul Episcopiei din Polonia, potrivit sursei citate.
Episcopii l-au „felicitat pe Tomasz K. (angajatul concediat) pentru curajul său de a profesa și apăra credința în viața cotidiană”, o atitudine „demnă de recunoștință și exemplară”.
Totodată, episcopii au evocat cu acest prilej sentimente de „dezgust, tristețe, preocupare pentru viitor și chiar de insecuritate”, provocate de activiști LGBT și de jurnaliștii care îi susțin. Ei au denunțat cu acest prilej și „atitudinea a numeroși profesori marcați de propaganda LGBT”.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să ne protejeze împotriva abjecției”, au insistat episcopii catolici din Polonia.
ActiveNews a relatat, recent, despre concedierea de către compania IKEA a unui angajat care a refuzat să retragă un comentariu critic postat pe rețeaua internă a companiei în timpul unui eveniment de promovare a homosexualității.
CELE MAI POPULARE
PE ACELAȘI SUBIECT
Matteo Salvini, replică pentru actorul Richard Gere, îngrijorat de soarta migranților: Să îi ducă pe toți în avionul său privat în vilele lui de la Hollywood

Matteo Salvini, replică pentru actorul Richard Gere, îngrijorat de soarta migranților: Să îi ducă pe toți în avionul său privat în vilele lui de la Hollywood

OPINII
Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: