Închide

Masacrele care au zguduit SUA în ultimele zile urmează șabloanele unor „ipoteze teroriste ale FBI” dovedite de New York Times și de Kansas City Star. Agenții recrutează extremiști de pe mediile de socializare și îi transformă în țapi ispășitori pentru violențele orchestrate — SACCSIV – blog ortodox

NATURAL NEWS: BOMBSHELL: Mass shooting events follow pattern of “FBI terror plots” documented by the New York Times… agents recruit social media extremists to frame as scapegoats for engineered violence ȘTIRE BOMBĂ: Masacrele armate urmează șabloanele unor „scenarii teroriste FBI” și documentate de New York Times… Agenții recrutează extremiști de pe mediile de socializare și […] […]

CUM SĂ CREŞTI UN COPIL MORAL

download

Sâmbătă, 3 Octombrie, 1998

Ca şi creştini noi suntem chemaţi să ne creştem copiii după voia lui Dumnezeu ? Care este aceasta şi unde, în Biblie, ne este descrisă ?

Vorbeşte Biblia despre creşterea copiilor ? Este un subiect important ? Vom putea să aflăm doar privind la frecvenţa cu care vorbeşte asupra subiectului.

Principalele pasaje biblice ce vorbesc despre creşterea copiilor :

Prov.29:17 “Pedepseşte-ţi fiul, şi el îţi va da odihnă, şi îţi va aduce desfătare sufletului”

Prov.29:15 “Nuiaua şi certarea dau înţelepciunea, dar copilul lăsat de capul lui face ruşine mamei sale”

Prov.10:1   “Pildele lui Solomon. Un fiu înţelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale”

Prov.13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată”

Prov.19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”

Prov.23:13   “Nu cruţa copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri”

Prov.23:14   “Lovindu-l cu nuiaua, îi scoţi sufletul din locuinţa morţilor”

Prov.22:6   “Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”

“Ca să-l înveţi pe un copil calea pe care trebuie să o urmeze, trebuie să o străbaţi şi tu din când în când” (eu aş spune, tu însuţi trebuie să o găseşti şi să te afli pornit pe ea !)

Josh Billings

Efes.6:4 “Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului”

Col.3:21 “Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea”

Biblia vorbeşte în mod direct copiilor:

Prov.6:20-22   “Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău, şi nu lepăda învăţătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat, şi îţi vor vorbi la deşteptare!”

De asemenea, în Biblie se găsesc exemple de părinţi educatori creştini ce au adus onoare lui Dumnezeu pentru felul în care şi-au crescut copiii, iar Biblia le păstrează exemplul:

Avraam: Gen.18:19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit

David: 1 Cronici 28:9 Şi tu, fiule (….)Solomoane (înlocuiţi cu numele copiilor voştri !), cunoaşte pe Dumnezeul tatălui tău, şi slujeşte-I cu toată inima şi cu un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda şi El pe vecie.

Iov: Iov 1:5 Şi, după ce treceau zilele de ospăţ, Iov chema şi sfinţea pe fiii săi: se scula disdedimineaţă şi aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: ,,Poate că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.„ Aşa avea Iov obicei să facă.

Ana, mama lui Samuel:

1Sam.1:28 De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.„ Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.

1Sam.2:26 Tânărul Samuel creştea mereu, şi era plăcut Domnului şi oamenilor.

Poporul evreu:

Deut.6:7 Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.

Deut.11:19 Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.

În permanenţă vedem repetată porunca de a le vesti copiilor (urmaşilor) atât faptele Domnului cât şi judecăţile Sale, atât din trecut cât şi din generaţia noastră:

Deut.4:9   Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe cari ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le cunoscut copiilor tăi şi copiilor tăi.

Ca poruncă directă din partea lui Dumnezeu:

Ex.10:2   “…şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului tău cum M-am purtat cu Egiptenii, şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul”

Psalmul 78 – UN FEL DE “CREZ” AL PĂRINŢILOR CREŞTINI !

2 Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi.

3 Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,

4 nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe cari le-a făcut.

5 El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii,

6 ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii cari se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;

7 pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.

8 Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

9 Fiii lui Efraim, înarmaţi şi trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,

10 pentru că n-au ţinut legământul lui Dumnezeu, şi n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

11 Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui, pe cari li le arătase.

30 Dar n-apucaseră să-şi astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură,

31 când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari din ei, şi a doborât pe tinerii lui Israel.

32 Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască, şi n-au crezut în minunile Lui.

33 De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârşit năpraznic.

34 Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau şi se îndreptau spre Dumnezeu;

35 îşi aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor, şi că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor.

36 Dar Îl înşelau cu gura, şi-L minţeau cu limba.

37 Inima nu le era tare faţă de El, şi nu erau credincioşi legământului Său.

Când părinţii nu-şi îndeplinesc această însărcinare, nu de puţine ori generaţiile ce-i urmează sunt pedepsite, aşa cum vedem mai sus.

Isa.38:19   Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta.

Judecăţile Sale:

Ioel 1:3 Povestiţi copiilor voştri despre lucrul acesta, şi copiii voştri să povestească la copiii lor, iar copiii lor să povestească neamului de oameni care va urma!

DOUĂ EXEMPLE DE COPII CRESCUŢI DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU:

Mărturia profetului Samuel a felului cum s-a purtat înaintea lor era bună:

1 Sam.12:1

“Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţe până în ziua de azi. Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii… asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.„ Ei au răspuns: ,,Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, şi nici n-ai primit nimic din mâna nimănui!”

NU ESTE FRUMOS CE AU MĂRTURISIT ACEŞTIA DESPRE SAMUEL ? DE CE ? A FOST CRESCUT PE PLACUL LUI DUMNEZEU DE ANA.

Pe Timotei l-au învăţat încă din cea mai fragedă copilărie Sfintele Scripturi:

2Tim.3:15 din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

DECI, TIMOTEI A CUNOSCUT SCRIPTURILE NU DIN COPILĂRIE, NICI DIN ADOLESCENŢĂ, CI DIN PRUNCIE ! CINE L-A ÎNVĂŢAT ATÂT DE DEVREME ?

Cine ?

2Tim.1:5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sunt încredinţat că şi în tine.

CREŞTEREA UNUI COPIL MORAL

Materialul ce urmează este atât o preluare prin traducere cât şi adaptare după “Growing Kids God’s Way” de Gary şi Anne Marie Ezzo.

EDUCAREA MINŢII SAU A INIMII COPILULUI? CARE ESTE PERSPECTIVA BIBLICĂ ?

Consacrarea unor termeni : formarea morală timpurie a copilului.

Majoritatea teoreticienilor moderni susţin că raţiunea umană este baza moralităţii (copilului) şi astfel se concentrează asupra stimulării intelectuale a copilului în loc de a se concentra asupra formării lui morale.

Formarea morală a copilului nu doar că ar trebui să constituie o prioritate a educaţiei timpurii, ci este necesară şi pentru dezvoltarea lui intelectuală optimă. De ce este necesară “formarea morală timpurie” a copilului ? Pentru că auto-controlul său (stăpânirea lui de sine) nu este o deprindere intelectuală, ci una morală. A sta într-un loc, a asculta, a se concentra, a mânca la masă, a-şi aştepta rândul să vorbească, etc., sunt deprinderi morale care în cele din urmă sunt adoptate şi de intelect şi-i vor fi de folos în pregătirea lui profesională.

Noi l-am învăţat pe Gabriel să pună mâna lui pe mâna noastră înainte de a se băga în vorbă. Să comunice mai dinainte de a-şi da drumul la gură (!) dorinţa lui de a se exprima. Acum . lăudabil este efortul lui de comunica ordonat şi conform regulii pe care am impus-o. Nu reuşeşte întotdeauna să o respecte, însă la nivelul voinţei lui uneori reuşeşte să se supună. Aceasta este performanţa ce trebuie urmărită. Nu faptul că s-a abţinut să mai întrerupă, ci autocontrolul demonstrat în dorinţa de a comunica corect.

Formarea morală a autocontrolului copilului nu se face din întâmplare, şi nici nu se obţine pe cale naturală. Autocontrolul necesar pentru a sta într-un loc, a tăcea, a gândi, de a alege o cale mai bună de a comunica, are la bază acelaşi principiu moral al stăpânirii de sine care-l va proteja pe copil în viaţa ca adult. Acest autocontrol este rezultatul unei formări morale şi nu a unei metode educaţionale de felul celor întâlnite la grădiniţele moderne – a jocurilor educaţionale, etc. (fără să dispreţuim aceste metode).

            Copilul are o raţiune morală, pentru care să arate autocontrol, fără ca să o cunoască sau să o ştie imediat.

            A aştepta până la vârsta de cinci ani este prea târziu (când se spune de către antropologi că se formează personalitatea copilului), pentru a-i forma deprinderea de a sta într-un loc, de a sta liniştit la masă, de a asculta, de a se concentra, etc. Acestea sunt deprinderi morale de dezvoltare nu activităţi formate în etapele creşterii. De asemenea, ele reprezintă deprinderi ce depind de educaţia foarte timpurie primită. Pot însă părinţi schimba coeficientul de inteligenţă al copilului ? Evident că nu. Pot să-l sporească, sau să-l sărăcească ? Da. Noi susţinem această opinie pentru că am observat adesea că părinţii ce nu s-au angajat în formarea morală timpurie a copiilor lor, şi nu au făcut nimica pentru a-i corecta în primii ani (ai copilăriei), de fapt au încetinit şi în multe cazuri chiar au împiedicat procesul formării lor morale şi intelectuale.

CONCLUZIE: De aceea, etica (morala) biblică şi tovarăşa ei, disciplina biblică sunt cele ce lucrează asupra inimii copilului. Părinţii ce se (apleacă) concentrează asupra inimii copiilor lor, reuşesc în cele din urmă să educe copilul. Aceia care se concentrează doar asupra intelectului lor, vor reuşi, în cel mai bun caz să crească un copil isteţ, însă slab din punct de vedere moral.

Nu acesta este însă scopul nostru ca şi părinţi creştini.

Răzbunarea (răfuiala) leagănului !

Cunoaşteţi expresia românească “a stârpi răul din faşă” ? Eu cred că ea are legătură cu creşterea copiilor.

Rugăciunea lui Thomas Fuller

“Iar pentru acei părinţi care nu vor să folosească nuia pentru copii lor, mă rog Doamne ca aceştia să nu devină o nuia pentru ei!” Ce întristare i-a fost Esau pentru Isaac ! Ce flagel i-au fost Absalom şi Amnon, lui David !

“Îngăduiţi ca copiii să crească fără educaţie timpurie…din leagăn… iar când vor creşte, vor prefera să fie mai degrabă nimiciţi, decât schimbaţi, mai degrabă zdrobiţi, decât îndoiţi.”

Richard Greenham

Inima copilul este un pământ ce nu poate fi lăsat necultivat !

“Dacă tu neglijezi învăţarea lor pe calea sfinţeniei, crezi că şi diavolul o va face pe calea lui a răutăţii ? Nu. Dacă tu nu-i înveţi să se roage, el îi va învăţa să înjure. Dacă tu nu-i vei învăţa să spună adevărul, el îi va învăţa să mintă, iar dacă nu-i înveţi să mulţumească, el îi va învăţa să fure. (şi aşa mai departe) Dacă pământul nu este lucrat (cultivat), vor creşte buruieni.”

John Flavel

“Biroul şerifului dintr-un oraş din Texas a distribuit la un moment dat o listă de reguli intitulată, “Cum să creşti în familia ta un delicvent juvenil” (!?)

Începe din faşă să-i dai tot ce vrea: aceasta îi va forma impresia că lumea îi datorează totul.

– Culege după el, tot ceea ce lasă împrăştiat în urma lui: asta îl va învăţa că responsabilitatea se poate pasa, întotdeauna, altora.

– Ia-i apărarea înaintea vecinilor, profesorilor, poliţiştilor: asta îl va învăţa că el este un “spirit liber/independent”.

– În cele din urmă, pregătiţi-vă pentru o viaţă de tristeţe. Veţi avea parte de ea, negreşit.

James S. Hewett, Illustrations Unlimited (Wheaton: Tyndale House Publishers, Inc, 1988) p. 194.

Cap.1 – “Cum să creştem un copil moral”

În mod natural părinţii sunt preocupaţi de bunăstarea copiilor lor. Îi hrănesc cu grijă, îi odihnesc cât trebuie, şi insistă ca aceştia să-şi îngrijească dinţii. Totuşi cei mai mulţi părinţi neglijează partea cea mai importantă din viaţa unui copil. Şi anume, formarea lui morală. Manualul “Growing Kids God’s Way” doreşte să-i ajute pe părinţi să-i crească pe copii în învăţătura şi mustrarea Domnului (Efes.6:4). Adică, de a creşte copii care să aibe capacitatea morală de a deosebi binele de rău, şi ale căror inimi să fie stăpânite de principiile biblice.

            Mulţi copii, dar îndeosebi cei ce provin din familii creştine, posedă o înţelegere elementară a binelui şi a răului. Din nefericire, nu la fel de mulţi posedă şi autocontrolul (stăpânirea de sine) necesar pentru a lua deciziile corecte. Noi credem că acesta este unul din motivele pentru care mulţi din tineri noştri par morali pe dinafară dar nu sunt şi pe dinăuntru. Aceştia cunosc multe din “ce-i voie” şi ce “nu-i voie” (să nu furi, să nu minţi, fi bun, fi respectuos, etc.), dar nu sunt în stare să se abţină de la a fura, a minţi, a fi nerespectuoşi !

            Studiind timp de mai mulţi ani metodele de educaţie ale multor părinţi creştini, am observat că mulţi părinţi tineri sunt mai preocupaţi de suprimarea răului din copii lor decât de învăţarea lor a binelui. Desigur, corectarea comportamentului deviant al unui copil este importantă, dar când lucrul acesta se face în absenţa învăţării lor a binelui, se va sfârşi prin a se deforma ce este într-adevăr binele. Mulţi părinţi îşi îndreaptă toată energia spre limitarea comportamentului neadecvat şi educă prin îndreptarea (corectarea) răului (a ceea ce este negativ). Însă a face aceasta nu este suficient. Limitarea răutăţii trebuie să fie asociată cu instruirea în neprihănire şi prin încurajarea unei vieţi virtuoase (Prov.8:33; Mica 6:8). Amândouă aspectele sunt necesare la formarea copilului moral.

            De exemplu, a-l învăţa pe copil să fie atent la cum se simt (sau, la ce simt) oamenii în unele situaţii mai speciale, este un mai mare act de evlavie decât doar de a-l face să-şi controleze acţiunile sale ostile. Restrângerea răului trebuie să fie echilibrată de o atenţie acordată deopotrivă şi binelui. Constrângerea morală şi afirmarea morală reprezintă faţetele aceleiaşi monede şi ambele sunt necesare în educarea copilului.

A-ţi lua în serios rolul de părinte înseamnă a lua în permanenţă decizii morale (explică) şi a oferi călăuzire morală. Pentru a lua aceste decizii şi a putea să ofere călăuzire, părinţii trebuie întâi să accepte faptul că există legi morale aplicabile tuturora. Însă, pentru unii a deosebi ce este bine de ce este rău depinde de ce este convenabil pe moment. Alţii pe de altă parte îşi bazează moralitatea pe convingeri culturale şi pe valorile promovate în mass-media. Creştinii, de partea cealaltă, îşi iau valorile din Biblie şi din disciplina numită etică.

Pentru creştin un stil de viaţă etic nu reprezintă o chestiune de preferinţă, ci de ascultare.

Într-adevăr părinţii trebuie să recunoască unicitatea fiecărui copil, dar să înţeleagă că aceasta nu schimbă standardul necesar formării lui etice. Temperamentul şi personalitatea nu pot fi folosite ca şi scuze pentru păcat sau pentru un comportament imoral. “Aşa este el“, sau “aşa sunt băieţii”, sunt doar nişte scuze. Virtuţile şi valorile sunt aceleaşi pentru toţi şi se aplică tuturora, la toate vârstele şi indiferent de sex. Datoria părinţilor este de a-i raporta în permanenţă pe copiii lor la standardul lui Dumnezeu şi nu de a coborî standardul de dragul lor.

DE UNDE ÎNCEPE FORMAREA/EDUCAREA MORALĂ

Formarea/educarea morală începe de la părinţi. În Deut.6:4-6 se spune: “Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe cari ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta”.

Părinţii nu pot să-şi ducă copiii mai departe de cât ei au ajuns. Dacă principiile purtării morale nu se găsesc rezidente în inimile părinţilor, acestea nu pot fi transmise copiilor lor.

Formarea morală a copilului se face treptat. Este progresivă. Adică, toate virtuţile puse în inima unui copil se dezvoltă de la generalitate la amănunt. Virtuţile morale se dezvoltă ca şi trecerea lui de la infantilitate la maturitate, adică treptat, odată cu fiecare etapă a creşterii lui fizice. Ceea ce contează este ca el să aibe sădită în el cât mai de timpuriu fiecare virtute.

            De pildă, când un copil de 3 ani va învăţa despre onestitate (cinste), el va învăţa întâi, “nu fura”. Însă la vârsta de 5 ani percepţia lui a acestei virtuţii se va lărgi. Atunci, “a nu fura” va cuprinde şi “a nu te folosi de o situaţie pentru a obţine un avantaj asupra jucăriei altui copil”. La vârsta de 7 ani, îi vor fi adăugate o serie de alte amănunte, cum ar fi, “să nu profiţi de alţii”, “să nu scoţi cu forţa ceva”. La 12 ani sensul respectivei virtuţii va fi şi mai lărgit procesul acesta continuând până ce copilul ajunge la maturizarea acesteia. Primind călăuzirea părintească cuvenită fiecărei etape, copilul se va maturiza moral iar sensul fiecărei virtuţii împărtăşite se va desăvârşi (aprofunda).

MOTIVELE ŞI METODELE CREŞTERII MORALE

Este binecunoscut faptul că părinţii le spun copiilor ce să facă, dar nu le spun şi de ce (TREBUIE) să facă acel lucru. A ştii cum să faci binele şi de ce să-l faci sunt două aspecte foarte diferite. Primul reprezintă o acţiune; cel de-al doilea reprezintă un principiu.

            Noul Testament demonstrează cu prisosinţă acest concept. Observaţi de câte ori autorii lui cheamă la acţiune şi după aceea oferă motivul pentru care trebuie întreprinsă o astfel de acţiune.

De exemplu, Filipeni 2:14 spune: “Faceţi toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli”. Iar după aceea urmează motivul pentru care să ne purtăm astfel: “ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume” (vers.15).

Mulţi copii ştiu cum să aplice legea morală, dar nu toţi ştiu şi motivul de ce. Copiii sunt învăţaţi ce NU trebuie (NU se cuvine) să facă (de exemplu, să nu fure, etc.) şi ce AR trebui să facă (de exemplu, să împartă jucăriile cu ceilalţi copii). Cu toate acestea părinţii, de regulă, nu-i învaţă motivul moral sau practic al comportamentului. Rezultatul vor fi copii ce sunt morali pe dinafară, dar nu şi pe dinăuntru. Aceşti ştiu cum să răspundă (să reacţioneze) în diferite situaţii, însă doar fiindcă au fost educaţi (învăţaţi) în respectivele situaţii, şi nu fiindcă înţeleg principiul moral al acţiunii/purtării lor.

            De exemplu, Sandy o tachinează frecvent pe sora ei mai tânără Cheryl cu multe cuvinte urâte. Astfel, prietenele ascultau secretele lui Sandy dar pe Cheryl o excludeau public de la a participa la întâlnirile lor. Când mergeau împreună cu bicicletele, Sandy o făcea pe Cheryl să cadă şi să se rănească. Astfel de multe ori, Sandy manipula situaţiile pentru a ieşi în evidenţă, însă în detrimentul sentimentelor lui Cheryl. Doamna Brown a corectat fiecare întâmplare de acest fel pedepsind-o pe Sandy, însă nu putea să înţeleagă de ce acest conflict între cele două surori nu era era stopat.

            De ce? Pentru că doamna Brown nu cunoştea principiul enunţat în paragrafele de mai sus. Într-adevăr ea a suprimat răul corectând-o pe Sandy de fiecare dată când îl făcea, însă acesta era de fapt motivul pentru care problema se perpetua. O lipsea de învăţarea principiului moral al bunătăţii şi respectului arătat sorei ei.

[ educaţia reactivă ]

Ea se concentra atât de mult asupra purtării nepotrivite (a fetei) încât nu s-a preocupat deloc să o înveţe în mod regulat cum să fie bună. D-na Brown a fost foarte promptă (reactivă) la rău dar nu şi prevăzătoare în ce priveşte virtutea. Bunătatea faţă de fraţi şi surori trebuia învăţată în contextul relaţiilor respective oferind motivaţia morală pentru comportamentul cerut, atât în situaţiile de conflict cât şi în lipsa lor. (Atât în vreme de pace cât şi în vreme de război !)

            Înseamnă aceasta că părintele este obligat să ofere o explicaţie a motivului la cerere ? Sau, la fiecare intervenţie a sa ? Desigur că nu. Vor fi momente când explicaţia va fi foarte simplă: [fiindcă spune mama]. Lucrul acesta este îndeosebi valabil în primii ani ai copilăriei. De la vârsta de 3 ani în sus, instruirea părintească ar trebui să fie caracterizată prin includerea motivelor morale pentru comportamentul legiferat (cerut, impus, aşteptat) de către părinţi. Fără acestea, copilul va fi limitat în motivaţia lui intrinsecă (lăuntrică, interioară) pentru care se comportă aşa.

NOTĂ: (gândiţi-vă ce ipocrit poate fi ! Şi că el poate să nu se mai poarte cum trebuie în orice moment şi când vrea !!)

APLICAŢIE:

 RAŢIUNILE/EXPLICAŢIILE

            Oferind motivele morale şi practice ale purtării copilului, este de datoria fiecărui părinte. Cu toate acestea copiii iniţiază propriile lor investigaţii. Singuri determină să pună întrebările. Aceste întrebări pot fi clasificate în 3 categorii generale:

1) Întrebările din curiozitate (nevinovate) (amorale) : “de ce îşi fac păsările cuib în copaci ?” sau, “de ce lucrează oamenii la drum ?”, “de ce este iarba verde ?”

2) Întrebările din neînţelegere (morale) : “de ce l-ai ajutat pe omul în scaunul cu rotile?” “de ce trebuie să spunem întotdeauna adevărul ?” “de ce nu putem să călcăm pe iarbă, în parc?”

3) Întrebările sfidătoare/contestatare (morale) : “de ce trebuie să fac aşa ?” “de ce nu pot, nu am voie să…?” “de ce nu am voie afară?”

                       Din cele trei categorii, a doua ar trebui să primească răspunsul d-voastră pozitiv (deci, explicaţia cuvenită şi aşteptată), întrebările din această categorie fiind puse din neînţelegere. Corectarea şi disciplina trebuie acordată celor din a treia categorie: întrebărilor sfidătoare/contestatare, sau tăgăduitoare. La primele, (întrebările din prima categorie) sper ca fiecare părinte să găsească plăcere să răspundă.

“Autocritică de părinte” !?

La primul fel: eu tind să fiu leneş.

La cel de-al doilea: sărac în explicaţii.

La cel de-al treilea: să replic dur.

ÎNVĂŢAREA MOTIVAŢIEI (EXPLICAŢIEI/RAŢIUNII) MORALE

Anne Marie şi cu mine suntem implicaţi într-un experiment educaţional în care se măsoară relaţia dintre desăvârşirea (calitatea) morală şi realizarea academică. Noi sprijinim cu pasiune ideea că formarea morală avansează realizarea academică. Atunci când copiii sunt intervievaţi în vederea acceptării lor la acest experiment educaţional, întâi sunt trecuţi printr-o evaluare a pregătirii lor morale. Li se pun mai multe întrebări pentru a se determina care este nivelul acestei pregătiri morale a lor.

            O serie tipică de întrebări ce îi este pusă unui copil în vârstă de 4 ani, începe cu această întrebare: “Ce faci dacă îţi este servit desertul, iar ceilalţi musafiri şi gazda nu s-au aşezat încă ?” Mulţi copii oferă răspunsul corect: “Aştept ca şi gazda să se aşeze”. Acel răspuns priveşte însă doar acţiunea morală şi comportamentul cuvenit. Atunci noi întrebăm: “De ce aştepţi ?” La aceasta doar copiii ce au fost învăţaţi principiul moral pot să răspundă. “Aşa arăt respect celei ce a pregătit şi ne-a servit desertul”. Aceştia sunt copiii aflaţi în procesul devenirii lor morale bune. Aceşti copii sunt cei ce ştiu atât ce să facă, cât şi de ce trebuie să facă aşa. Cum să se poarte cât şi de ce să se poarte aşa. Ei îşi guvernează vieţile după principii.

            Nu este îndeajuns să-ţi înveţi copii să se comporte moral, ei mai trebuie să înveţe şi să gândească moral. Cunoscând motivaţia virtuoasă a comportamentului va preveni purtarea mecanică, robotizată. Copiii care fac tot ce trebuie, dar nu ştiu de ce este bine să facă aşa nu sunt decât nişte roboţi morali. Aceştia răspund situaţiilor şi împrejurărilor, de cele mai multe ori, bine, dar nu motivaţi de vreun principiu călăuzitor al inimii lor. Aceasta este purtarea reflexivă, nu conştientă, sau conştiincioasă ! În contrast, copiii ce-şi guvernează purtarea conform principiului moral sunt liberi. Ei sunt cei într-adevăr morali, pentru că îşi guvernează comportamentul potrivit cu motivaţia interioară şi nu după circumstanţele externe.

OFERIREA MOTIVAŢIEI (EXPLICAŢIEI) PRACTICE

Când părinţii îndrumă cu privire la ceva fără să ofere explicaţia/motivaţia, ei sunt imediat întâmpinaţi cu întrebări de felul “Dar, de ce mama ?”. Noi credem că multe din aceste întrebări legitime (dar care, din păcate, pot fi interpretate ca aparţinând categoriei celor sfidătoare !) ar fi eliminate dacă explicaţia ar fi inclusă în îndrumare.

Nu fiecare explicaţie oferită de un părinte este neapărat asociată formării morale a copilului său. Unele explicaţii servesc doar unui scop practic. Ca şi regulă generală, explicaţia (deci, motivaţia) morală se spune că este oferită atunci când situaţia îi priveşte pe oameni. Deci, când este vorba de oameni. Priveşte relaţia copilului cu oamenii. Explicaţiile practice sunt oferite în situaţiile privitoare la lucruri. În cazul raportării copilului la obiecte.

            De exemplu, tatăl lui Natan curăţa de buruieni în jurul copacului fructifer. Ceea ce el făcea a stârnit curiozitatea lui Natan. În loc ca tatăl său să poruncească, “Natan, depărtează-te de copac!”, el, mai degrabă alege să declare: “Natan, pleacă de lângă copac, deoarece tata tocmai a pus otravă pe trunchiul lui. Este periculos.” În această situaţie constrângerea purtării (sau a libertăţii de mişcare a copilului) este dictată de considerente practice, nu morale. Pentru sănătatea şi protecţia lui. Devreme ce Natan a fost “informat” cu privire la ce făcea tatăl lui în jurul pomului, curiozitatea lui nu a mai trebuit să fie satisfăcută. Tensiunea dintre necesitatea ascultării arătate de Natan şi curiozitatea lui a fost redusă. Nevoia lui copilărească de a ştii ce se petrece a fost legitim   satisfăcută pe moment.

https://www.rcrwebsite.com/family3.htm

Dicţionar de Erori Logice

download

„Fără legătură” ( Non Sequitur ) Concluzia nu urmează logic din premizele prezentate. În sens general, toate erorile sunt Non Sequitur, întrucât în nici una dintre ele nu există o legătură logică între premize şi concluzie. Dar, în sens mai restrâns, Non Sequitur este folosit pentru a desemna doar acele erori în care un element lipseşte dintre premize pentru a permite o concluzie directă. De exemplu: „Mii de oameni au văzut noaptea lumini neidentificate pe cer ! Existenţa vieţii extraterestre este tot mai certă !” Legătura dintre luminile neidentificate de pe cer şi viaţa extraterestră nu este făcută, aşadar concluzia nu rezultă logic din premiza dată.

Aserţiunea Goală ( Decretarea prin Fiat, Ipse Dixit ) Ceva este prezentat ca fiind adevărat ( sau fals ) fără a se furniza nici o dovadă, nici o argumentaţie pentru aceasta. Aici se încadrează răspunsul „tipic” al unui părinte sâcâit de un copil cu prea multe întrebări: „N-ai voie să faci asta pentru că aşa am zis eu !

Schimbarea Subiectului ( Red Herring, Digresiunea, Heringul Roşu, Ignoratio Elenchi ) Tactică de diversiune, în care se strecoară un subiect nou, care nu are legătură cu subiectul dezbătut până atunci. De obicei scopul este de a distrage atenţia de la subiect de către oponentul cu argumente inferioare, şi a muta discuţia pe alt plan. „Evoluţia este imposibilă pentru că Pasteur a demonstrat că abiogeneza este imposibilă.” Teoria evoluţiei nu are de-a face cu procesul abiogenezei. Heringul Roşu constă în trecerea de la un subiect în care susţinătorul evoluţiei are de partea lui o mulţime de dovezi foarte puternice, la un cu totul alt subiect mai complicat, aflat încă la stadiul de ipoteză. Poate fi destul de dificil de identificat şi răspuns pe măsură, prima tendinţă fiind de obicei de a corecta erorile mai evidente (adică Omul de Paie în care se confundă generaţia spontanee cu abiogeneza, şi combaterea Erorii Factuale legată de dovezile în favoarea abiogenezei… astfel acceptând Heringul Roşu oferit de acesta, adică comutarea discuţiei de la teoria evoluţiei la abiogeneză. )

Omul de Paie ( Strawman ) Constă în reprezentarea eronată a poziţiei adversarului, deseori până la ridicol. apoi demontarea acestui argument găunos, în locul adevăratului argument prezentat de adversar.  „ Evoluţioniştii spun că fulgerul a lovit o băltoacă cu noroi şi de acolo a apărut viaţa.” Fireşte, această parodie a abiogenezei nu este ceea ce susţine vreun savant. Dar este mult mai uşor de ridiculizat decât o prezentare corectă a teoriei evoluţiei.

Inflaţia conflictului O formă specifică de strawman, întrucât prezintă eronat o anumită poziţie, inflaţia conflictului presupune prezentarea unui dezacord între mai mulţi experţi ca argument că expertul, sau chiar întregul domeniu de studiu, sau chiar întreaga ştiinţă, este „în criză”, nu cunoaşte nimic cu adevărat şi doar bâjbâie, şi ca urmare opinia unui oarecare, fără nici un fel de calificare, are cam aceeaşi „greutate” ca şi opinia expertului, sau a majorităţii experţilor din domeniu. Un exemplu: un creaţionist a prezentat în cartea lui faptul că doi savanţi nu se puteau pune de acord care dintre metodele de datare dă vârsta „reală” şi care este „greşită”, ca dovadă că datarea radioactivă, per total, este eronată şi nu oferă nici un indiciu. Ceea ce a omis creaţionistul să menţioneze e că diferenţa dintre cele două vârste e mai mică de 1%; deci, o neînţelegere legată de un detaliu minor, o precizie care se află în marja de eroare, este prezentată de parcă cei doi savanţi n-ar fi foarte siguri dacă datarea cu izotopi radioactivi funcţionează sau nu. În mod similar, cineva a invocat nişte ipotetice „profunde dezacorduri” ale opiniei medicilor în privinţa vaccinării ca dovadă că „nimeni nu ştie nimic precis, unii zic că sunt bune vaccinurile, alţii că nu”, când de fapt conflictul este în legătură cu varianta cea mai eficientă de vaccin pentru un anumit virus.

Afirmarea Eşuată ( Failure to State, „FTS” ) Tactică de dezbatere în care un adversar fie nu îşi prezintă propria poziţie deloc, menţinând un atac constant asupra poziţiei adverse, fie prezintă o poziţie atât de vagă, folosind termeni foarte ambigui, sau afirmând ceva şi apoi retractând, încât nu se poate identifica exact poziţia sa. „S-ar putea să fie, cum presupun unii, ca fantomele să poată fi văzute doar de anumite persoane, cu simţuri deosebit de ascuţite. Dar totuşi alţii susţin că oricine le poate percepe.” Tot o Afirmare Eşuată este şi Demontarea Eşuată, dar în acest caz este vorba de o încercare de a respinge un argument, nu de a prezenta unul. „-Archaeopterix este o formă intermediară între dinozaurii tereştri şi păsări. -Există un articol care vorbeşte despre această pretenţie evoluţionistă !” Este incert dacă cel ce răspunde afirmaţiei a citit articolul sau doar a auzit că acesta ar exista. Nu se ştie din ce punct de vedere ipoteticul articol invocat adresează „pretenţia”. Dacă vrea să o contracareze, nu se ştie cu ce argumente o face. Iar cel ce a răspuns nu a reuşit nici măcar să îşi prezinte poziţia sa: respinge sau acceptă şi aprobă afirmaţia iniţială ?

Mutarea Ştachetei ( Moving the goalpost ) Dacă adversarul răspunde cu succes unui punct ridicat, se adaugă noi şi noi criterii tot mai dificile ( până dincolo de orice limite rezonabile ) până când adversarul eşuează să mai facă faţă. Astfel, deşi adversarul a contracarat argumentul iniţial, este adus la un punct în care nu mai poate face faţă şi deci victoria aparţine celui ce a comis eroarea. De exemplu, un creaţionist va pretinde că „între om şi maimuţe nu există fosile intermediare, este un gol evolutiv !” După ce i se prezintă o formă tranziţională între om şi alte primate, va indica spre cele două „goluri”, între „maimuţe” şi fosila respectivă, şi între fosilă şi om, şi va pretinde încă două forme intermediare. Iar după ce şi acestea sunt prezentate, va cere umplerea celor patru goluri nou-formate. Practic, pretenţiile lui sunt tot mai ridicate, ajungând de la cererea iniţială „arată-mi o singurăfosilă intermediară„, la pretenţia absurdă de a cere un lanţ continuu şi neîntrerupt de fosile acoperind ultimele câteva milioane de ani. Este posibilă şi Coborârea Ştachetei, pentru ca cineva să-şi uşureze susţinerea propriului caz. De exemplu, cineva consumă frecvent vitamina C pretinzând că aceasta va preveni răceala. În cazul în care totuşi persoana răceşte, va pretinde că boala ar fi fost mult mai gravă dacă nu ar fi consumat vitamina C.

Nici un Scoţian Adevărat ( No True Scotsmann ) Este o eroare în care, confruntat cu un contraexemplu la o regulă oferită, prezentatorul regulii, mai degrabă decât să admită excepţii de la regulă, modifică subiectul aserţiunii astfel încât să respingă exemplul prin simplă retorică. Denumirea erorii vine din exemplul prezentat de filozoful Antony Flew: „Imaginaţi-vi-l pe Hamish McDonald, un scoţian, citindu-şi ziarul şi găsind un articol intitulat „Maniacul Sexual din Brighton ( Anglia ) loveşte din nou”. Hamish este şocat şi declară că „Nici un scoţian nu ar face aşa ceva !”. A doua zi se aşează din nou să citească ziarul şi de data aceasta găseşte un articol despre un om din Aberdeen ( Scoţia ) ale cărui acţiuni brutale îl fac pe Maniacul din Brighton să pară blând. Articolul arată că Hamish s-a înşelat când şi-a expus opinia, dar va admite asta ? Nu, de data asta va spune „nici un scoţian adevărat nu ar face aşa ceva !” În mod similar, mulţi creştini îşi descriu religia ca fiind doar iubire. Confruntaţi cu numeroase exemple care arată părţi mai puţin paşnice ale religiei, ei vor respinge exemplele sub pretextul că cei ce au comis atrocităţile în numele creştinismului „nu sunt creştini adevăraţi”.

Argumentul Nirvana Respingerea unei soluţii pentru că nu rezolvă problema în întregime. Astfel, singura soluţie acceptabilă ( pentru cel ce comite eroarea ) este doar una perfectă, iar dacă aceasta nu există, atunci soluţiile mai puţin eficiente sunt egale cu zero. „Nu, eutanasia nu este o soluţie ! în continuare oamenii vor abandona pui, în continuare vor exista câini pe străzi !” Poate este adevărat că eutanasia nu va curăţa complet străzile de toţi câinii maidanezi, dar prin aplicarea acestei măsuri numărul lor va scădea cu 60-80-90%, deci va fi un mare pas înainte faţă de situaţia actuală, in care sunt zeci de mii de câini fără stăpân. O altă formă, poate chiar mai des întâlnită, este respingerea unei rezolvări a unei probleme pentru că există şi alte probleme, mai serioase, care ar necesita prioritate: „Icoanele din şcoli sunt o problemă ? Rezolvaţi întâi cu proasta pregătire a elevilor, şi după aia ocupaţi-vă de nimicuri d-astea !” Şi, fireşte, nici proasta pregătire a elevilor nu este prioritară, există întotdeauna o altă problemă mai spinoasă, astfel că adeptul acestei atitudini de a nuîncerca rezolvarea nici unei probleme înaintea celorlalte se va găsi în postura renumitului măgar al lui Buridan, condamnat la moarte pentru că nu poate decide care dintre dileme e cea mai importantă.

Atacul la persoană (Ad hominem ) Constă în a răspunde la un argument sau la o afirmaţie despre un fapt prin atac la persoana care a făcut afirmaţia, în loc să se adreseze la subiectul argumentului sau să producă o dovadă contra afirmaţiei. „Cum poţi spune că biblia conţine contradicţii ? Eşti prost !” „Dacă ai fi mai inteligent ai înţelege ce vreau să arăt aici.

O formă comună este atacul la sinceritate: „Cum poţi susţine cauza vegetarianismului, când tu porţi haine de piele ?

O variaţie este atacarea unei întregi categorii de oameni: „Biologia evolutivă este o unealtă sinistră a religiei materialist-ateiste a umaniştilor” Un Ad Hominem nu este o eroare dacă atacul este la adresa credibilităţii argumentului – dacă acesta este prezentat de cineva care se declară expert în domeniu. Astfel, Ad Hominemul este folosit pentru a demonta un Argument din autoritate.

Otrăvirea Fântânii ( Poisoning the Well ) Reprezintă un atac sau o tentativă de discreditare a adversarului ( sau a surselor folosite de el ) înainte ca acesta să prezinte vreun argument. Este o variaţie a Atacului la Persoană. De pildă, un creaţionist care îşi încheie prezentarea cu cuvintele: „Toţi oamenii de ştiinţă sunt gata să recurgă la minciuni ca să-şi apere doctrina darwinistă !” a Otrăvit Fântâna pentru adversarul său evoluţionist, întrucât a trezit neîncrederea publicului faţă de concluziile ştiinţifice, pe care adversarul său se va baza. „Două rele o fac bună” ( „Şi tu o faci !”, Tu Quoque ) Raţionalizarea că ceva evident greşit este totuşi permisibil, deoarece şi celălalt a greşit. „Da, este adevărat că am spus un neadevăr. Dar şi adversarul meu a minţit mai devreme !”

Selecţia Observaţională (Cherry Picking, Eroarea Trăgătorului la Ţintă ) Argument eronat descris de Francis Bacon ca „ţinând evidenţa loviturilor şi omiţând rateurile”. Denumirea de „Eroarea Trăgătorului” vine de la o povestire despre un personaj care a tras o săgeată într-un perete şi apoi a pictat o ţintă în jurul ei; această metaforă este foarte potrivită pentru exemplificarea erorii. Practic, greşeala constă în prezentarea unor cazuri sau date care susţin o poziţie, totodată ignorând cazurile ( poate cu mult mai numeroase ) care contrazic acea poziţie. Militanţii anti-vaccin sunt gata să citeze date precise despre epidemii care au lovit în cadrul unor populaţii vaccinate şi au produs zeci sau sute de morţi, dar trec sub tăcere faptul că epidemii similare, în locuri sau timpuri în care vaccinul nu a fost folosit, au produs zeci, sute de mii sau chiar milioane de victime.

Evidenţa anecdotică Este un caz particular al Selecţiei Observaţionale, în care se prezintă drept dovezi „anecdote”, adică cazuri ( pretins ) pretrecute prezentatorului, care nu pot fi verificate corespunzător, putând avea explicaţii dintre cele mai variate – de la coinicidenţe laFalse Corelaţii, sau in cel mai rău caz putând fi chiar complet false. Numeroase reclame la diverse produse naturiste de sănătate îşi susţin eficienţa nu pe baza unor teste ştiinţifice adecvate, dublu-orb, realizate pe eşantioane reprezentative de pacienţi, ci prezentând „mărturii personale” de la persoanele care au încercat produsul.

Argumentul din Citire Selectivă Constă în a face ca şi cum cel mai slab argument al oponentului ar fi fost cel mai bun argument al lui. Dacă cineva prezintă două argumente, unul puternic, X, şi unul mai slab, Y, adversarul îi poate demonta doar Y şi apoi poate pretinde că întreaga argumentaţie a fost slabă. Este o variaţie a Selecţiei Observaţionale, întrucât cel ce comite eroarea alege deliberat doar ceea ce îi convine din argumentaţia oponentului. Un exemplu este stilul de argumentaţie prezent la mulţi creaţionişti, care aruncă cu zeci de argumente legate de evoluţie, abiogeneză, Big Bang, istoria bibliei, moralitate şi alte subiecte, unul după altul ( Argument din Vorbire Rapidă ). Dacă adversarul parează toate argumentele cu excepţia unuia ( să nu uităm că subiectele presupun cunoştinţe din mai multe domenii diferite şi o atenţie foarte bună, pentru a reţine toate argumentele prezentate ), atunci creaţionistul ignoră că cele mai multe argumente i-au fost demontate, şi pretinde victoria pentru că, nu-i aşa, „darwinistul” n-a ştiut să explice un anumit detaliu legat de un anumit punct din cele douăzeci ridicate de creaţionist.

Apelul din Consecinţe A pretinde că un adversar se înşeală, pentru că dacă are dreptate, atunci vor rezulta lucruri negative. „Dumnezeu trebuie să existe, pentru că altfel nu ar putea exista viaţa de apoi

O eroare înrudită este „Panta Alunecoasă” Panta Alunecoasă ( Extrapolarea Absurdă, Slippery Slope ) Se argumentează că un pas iniţial mic va duce la un lanţ de evenimente cu efect mult mai serios. Deşi raţionamentul poate fi valid, pentru a nu fi catalogată ca eroare trebuie demonstrat că fiecare etapă duce automat la pasul următor. „Legalizarea homosexualităţii va duce la legalizarea zoofiliei, care apoi va duce la legalizarea pedofiliei !”Exemplul este tototdată şi un exemplu de Analogie Ilogică, între homosexualitate ( act sexual consensual între două persoane adulte ) şi zoofilie/pedofilie ( act sexual între un adult şi un animal/copil fără discernământ ).

Pledoaria Specială ( Special Pleading ) Este o eroare comisă atunci când cineva argumentează că un caz este o excepţie de la o regulă bazându-se pe o caracteristică irelevantă care nu defineşte excepţia.  De exemplu, multe persoane care au pretins puteri paranormale au acuzat după o demonstraţie eşuată scepticii prezenţi la demonstraţii că le-ar „disturba” puterile, deşi iniţial nu au ridicat obiecţii faţă de prezenţa acestora.

Falsa Dihotomie Reprezintă presupunerea că ar exista doar două alternative, atunci când de fapt sunt mult mai multe. În esenţă, majoritatea argumentelor creaţioniste pornesc de aici, de la presupunerea că există doar două variante posibile pentru existenţa Universului, şi apariţia şi diversitatea vieţii – fie varianta ştiinţifică, Big Bang-abiogeneză-evoluţie, fie interpretarea lor particulară a Genezei, şi deci consideră că atacurile asupra „darwinismului” ar demonstra cumva adevărul cărţii lor. Dar, fireşte, acestea nu sunt singurele posibilităţi – ajunge să amintim că fiecare religie are o altă explicaţie pentru existenţă, deci chiar dacă modelele ştiinţifice ar fi invalidate, ar exista alte mii de variante posibile. Nu trebuie confundat cu situaţia în care chiar există doar două alternative ( „tertium non datur” ), în care caz demontarea uneia din variante o validează pe cealaltă. O variaţie este Falsa Trilemă în care sunt prezentate trei opţiuni ca şi cum acestea ar fi singurele posibilităţi. Exemplul clasic este argumentul „Triple-L: Lord, Liar or Lunatic” ( „Domn, Mincinos sau Nebun” ) prezentat de numeroşi apologişti creştini în cazul lui Isus. Pretinzând că variantele Mincinosului şi cele ale Nebunului nu sunt compatibile cu portretul schiţat in evanghelii ( deşi se pot găsi versete care să susţină şi aceste variante ) aceştia demonstrează divinitatea lui Isus… omiţând alte variante, ca de exemplu „Legendă”.

Apelul la Natură ( Eroarea Naturală ) Este o eroare foarte frecvent folosită de promotorii pseudoştiinţei. Afirmaţia „100% Natural !” de pe etichetele diverselor produse fac acest apel la natură, de parcă simplul fapt că ceva este „natural” ar fi vreo garanţie a calităţii. „Serviţi vă rog acest extract de mătrăgună, este 100% natural”

Inversarea Sarcinii Dovezii ( Shifting Burden of Proof ) Este comutarea sarcinii celui ce trebuie să demonstreze ceva. În mod normal, cel ce face o afirmaţie pozitivă trebuie să furnizeze dovezile care să o susţină. În cazul acestei erori, se pune în sarcina celui sceptic faţă de afirmaţie să găsească dovezile pentru a infirma afirmaţia, dovezi care pot fi imposibil de produs.  „-Undeva între orbita terestră şi cea marţiană, există un ceainic care orbitează în jurul Soarelui ! Nu crezi ? Ai vreo dovadă că nu există ?

Eroarea Regulii Generale ( Eroarea din Accident ) Extinderea unei reguli adevărate în majoritatea cazurilor la una care se aplică întotdeauna.

A tăia un om cu un cuţit reprezintă o crimă.
Chirurgii taie oameni cu cuţitul.
Aşadar, chirurgii sunt criminali.

Generalizarea ( Eşantionul Nereprezentativ ) Tragerea unei concluzii largi, sau deducerea unei reguli generale, dintr-un număr insuficient de cazuri. „Se spune că unul din cinci oameni este chinez. Cunosc sute de oameni, şi nici unul nu este chinez !” Raportul 1/5 este valabil la scară mondială. In exemplu, persoana care se îndreaptă spre concluzia că nu există chinezi generalizează pornind de la o mostră foarte mică, de câteva sute de persoane, o regulă pe care vrea să o aplice întregii populaţii.

Eroarea de Asociere În acest tip de eroare se sugerează că anumite proprietăţi ale unui set sunt automat şi ale altui set, datorită unei asocieri irelevante. Cel mai frecvent întâlnit este „Apelul la Hitler”. Apelul la Hitler ( Ad Hitlerum ) Un caz aparte de Eroare de Asociere, care tinde şi spre Ad Hominem, comparaţia cu Hitler apare suficient de frecvent în dezbaterile pe Internet încât să fie denumită şi catalogată separat. În esenţă, constă în a trage o paralelă între poziţia exprimată de un oponent şi o poziţie similară pe care ar fi avut-o şi Adolf Hitler. Scopul erorii este de a induce un sentiment de vină prin asociere. „Eşti vegetarian ? Ştii, şi Hitler era vegetarian…” În cadrul unei dezbateri corecte, respectând Regulile de Dezbatere, persoana care ajunge să folosească acest argument este descalificată şi este declarată învinsă automat.

Eroarea Psihogenică Dacă se află motivul pentru care cineva foloseşte un anumit argument, atunci respectiva persoană este părtinitoare, şi argumentul trebuie să fie invalid. „Aha, deci dumnezeu nu te-a ajutat când încă credeai în el… deci îl urăşti ! Deci acum te pretinzi ateu doar pentru că îl urăşti pe dumnezeu !

Eroarea Genetică ( Eroarea Originii ) Dacă un argument are o anumită origine, este automat corect sau greşit. „Doar nu ai de gând să porţi o verghetă ! Nu ştiai că iniţial verighetele reprezentau lanţul pe care-l foloseau soţii ca să nu-şi lase soţiile să fugă ? Nu aş fi crezut că eşti de acord cu o asemenea practică !” În acest caz, este ilogică respingerea unui simbol numai datorită semnificaţiei originale ( pierdute de atunci ).

Argumentul din Vechime ( Ad Antiquitatem ) Pretenţia că ceva mai vechi este superior, doar prin simpla vechime. Este o variaţie a Erorii Genetice. De exemplu, în cazurile unor reclame la diverse preparate naturiste, apar de multe ori afirmaţii de genul: „Acest tratament e folosit de acum 3000 ani !” Acum 3000 ani se foloseau şi remedii care şi-au demonstrat eficienţa, dar şi tratamente care nu funcţionau, sau care aveau efecte negative. Deci simpla invocare a miilor de ani nu spune nimic despre eficienţa remediului.

Argumentul din Noutate ( Ad Novitam ) Opusul Argumentului din Vechime, Argumentul din Noutate prezintă ceva ca fiind superior doar pentru că este nou.

Argumentul Geografic ( „Nu-i de aici” ) Este similar cu Argumentul din Vechime, doar că în acest caz ceva este respins sau acceptat în funcţie de originea geografică.

Apelul la Tradiţie Este o subcategorie aparte a Argumentului din Vechime, doar că, în locul vechimii propriu-zise a unei practici, ceva este prezentat drept adevărat pentru că face parte dintr-o anumită tradiţie. „Românii sunt ortodocşi de două mii de ani ! Evident, religia ortodoxă este cea corectă !

Apelul la Majoritate ( Apelul la mulţime, Ad Populum ) Invocarea, ca dovadă în sprijinul unei afirmaţii, a numărului de persoane care acceptă acea afirmaţie. Dat fiind că adevărul nu este democratic şi nu se stabileşte prin vot, numărul de persoane care acceptă ceva nu spune nimic despre adevărul acelei afirmaţii. De exemplu, acum 500 ani, era aproape unanim acceptat faptul că Pământul este plat. Cu toate acestea, forma planetei nu s-a modificat în decursul timpului în funcţie de credinţele umanităţii.

Argumentul din Viitor Este argumentarea pe baza unor dovezi care urmează să fie descoperite, şi care vor susţine cauza susţinută, deşi momentan nu există dovezi care să o sprijine. „Teoria evoluţiei va fi aruncată la gunoi în următorii cinci ani !” ( pretenţie creaţionistă repetată de prin anii ’60 încoace )

Argumentul din Probabilitate Argumentarea că, dacă ceva este posibil să se întâmple ( sau e posibil să fi avut loc ) atunci acel ceva chiar se va întâmpla ( sau s-a întâmplat ) cu certitudine.

— Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Iată cum. Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!

Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa.” ( Ion Creangă, Prostia omenească )

Raţionamentul Circular ( Circulus in Probando, Petitio Principii ) Strecurarea printre premizele raţionamentului a ceea ce trebuia de fapt demonstrat.

-De unde ştii că biblia este corectă ?

-Pentru că aşa scrie în biblie !” Respondentul deja presupune că tot ceea ce scrie în carte este adevărat.

Apelul la Lege Argumentarea că o anumită acţiune este imorală pentru că este interzisă de o lege, sau dimpotrivă, că este morală şi permisibilă pentru că nu este interzisă de vreo lege.

În esenţă, este un raţionament circular, în care o acţiune este imorală pentru că este interzisă de lege; de ce este interzisă de lege ? pentru că este imorală.

Trebuie ţinut cont de faptul că schimbarea sau abrogarea unei legi se face de obicei la mult timp după ce toată lumea începe să considere acţiunea interzisă de acea lege drept permisibilă şi morală. De pildă, legea care permitea doar bărbaţilor să voteze a fost înlocuită de una care să includă dreptul de vot şi pentru femei abia după ce oamenii au realizat că nu este corectă această discriminare.

Conceptul Furat Folosirea a ceea ce încerci să demontezi, adică argumentaţia necesită adevărul unei idei pentru a demonstra falsitatea ei. De exemplu, folosirea metodei ştiinţifice pentru a arăta că metoda ştiinţifică este greşită. Eroarea este înrudită cu Raţionamentul Circular, dar în acea eroare circularitatea este în ceea ce se încearcă demonstrat, pe când aici circularitatea este în ceea ce se încearcă demontat. De asememea. este înrudită cu Reducerea la Absurd, operaţie logică ( corectă ) în care se acceptă pentru moment adevărul unei propoziţii pentru a o duce până la o concluzie absurdă sau autocontradictorie, pentru a demonstra falsul propoziţiei.

Apelul la Sentimente ( Argumentul din Limbaj Emotiv ) Folosirea de cuvinte cu încărcătură emotivă, pentru a influenţa sentimentele mai degrabă decât opiniile raţionale. În funcţie de sentimentul care se doreşte speculat, poate fi Apelul la MilăApelul la RidicolApelul la Ameninţare, etc.

Apelul la Milă ( Ad Misericordiam ) Exploatarea sentimentului de compasiune în locul prezentării unui argument propriu-zis.

Apelul la Forţă ( Apelul la Băţ, Ad Baculum ) Ameninţări cu violenţa faţă de cei ce nu sunt de acord cu opinia prezentată, în locul prezentării de dovezi care să o susţină. Exemplul clasic este ameninţarea cu iadul a ateilor din partea celor credincioşi, în dezbateri.

Apelul la Ridicol ( Ad Ridiculum ) Prezentarea argumentului adversarului într-o formă absurdă sau ridicolă. De obicei, se apropie sau se suprapune cu Omul de Paie„Vrei să zici că-ntâi ai fost noroi, apoi maimuţoi, şi-abia apoi tu ?

Gândirea Deziderativă ( Wishfull Thinking ) Dacă ceva are consecinţe dorite, atunci acel ceva este adevărat. „Eu cred în dumnezeu pentru că, fără dumnezeu, cum ar fi posibilă viaţa de apoi ?

Apelul la Autoritate ( Ad Verecundiam ) Invocarea unei persoane cu renume în sprijinul unei idei. Este o eroare când respectiva persoană oferă o opinie fără nici o dovadă. Se pare că Einstein nu ar fi acceptat concluziile fizicii cuantice. Faptul că a fost un fizician deosebit nu transformă automat orice opinie a sa în adevăr, nici măcar în domeniul fizicii, cu atât mai puţin în alte domenii ( Apelul la Autoritate Falsă ). În alte cazuri, chiar cel ce comite eroarea se pretinde o autoritate în subiect. Creaţionistul Kent Hovind pretinde titlul de „doctor”, şi de asemenea că a „predat ştiinţe vreme de 15 ani”. Implicaţia este că doctoratul ar fi în domeniul ştiinţelor, şi deci că argumentaţia lui ar trebui luată în serios. În realitate, Kent Hovind şi-a luat doctoratul în educaţie religioasă, nu în ştiinţe, de la o „facultate” neacreditată care admite deschis că oferă diplome contra cost. De asemenea, în argumentaţia sa, comite erori grosolane, confundând atomii, moleculele, nucleotidele, genele, cromozomii şi ADN-ul între ele, ridicând întrebări serioase în privinţa calităţii materiei pe care a predat-o.

Apelul la Autoritate Anonimă Un Apel la Autoritate în care autoritatea nu este numită. Astfel, informaţia este dificil sau imposibil de verificat. „Savanţii sunt de acord că evoluţia este o teorie în criză” Care savanţi ? Ce specializări au ? Pe ce baze au emis această opinie ?

Apelul la Autoritate Falsă Un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată în afara domeniului de expertiză. De exemplu, o parte din savanţii din exemplul Autorităţii Anonimepot fi matematicieni, fizicieni sau chimişti, deci opiniile lor în domeniul biologiei nu mai sunt opinii ale unor experţi în domeniu.

Quote Mining ( Citarea în Afara Contextului, Săparea după Citate ) Este un Apel la Autoritate în care autoritatea este citată greşit, incomplet sau trunchiat pentru a părea că susţine o opinie dierită sau chiar opusă celei prezentate de fapt. Un citat des folosit de creaţionişti este un pasaj din „Originea speciilor”, de Darwin: „Mărturisesc că poate părea o adevarată nebunie să presupui că ochiul, cu sistemele sale complexe pentru ajustarea distantei şi a intensităţii luminii, pentru corectarea anomaliilor cromatice şi de sfericitate, este rezultatul selecţiei naturale”Aparent, aici Darwin recunoaşte imposibilitatea evoluţiei naturale a ochiului. În realitate, lipsa de onestitate a celor ce folosesc acest citat este demonstrată atunci când cineva are curiozitatea să caute citatul acesta, care este urmat imediat de explicaţia:  „Şi totuşi raţiunea îmi spune că, dacă numeroase gradaţii de la un ochi complex şi perfect la unul foarte simplu şi imperfect, fiecare gradaţie fiind folositoare posesorului, pot fi demonstrate că există; dacă, mai departe, ochiul variază foarte puţin, iar variaţiile vor fi moştenite, în mod cert acesta fiind cazul; şi dacă prin orice variaţie sau modificare în organ va fi vreodată utilă unui animal sub condiţiile schimbătoare de viaţă, atunci dificultatea de a crede că un ochi perfect şi complex ar fi putut fi format prin selecţia naturală, deşi insurmontabil pentru imaginaţie, cu greu mai poate fi luată în serios.” Deci, un creaţionist a citit cartea, a selectat un pasaj, l-a rupt de explicaţia lungă şi detaliată care arată de ce nu este acesta cazul, şi care este poziţia adevărată a autorului, şi totuşi prezintă bucata trunchiată ca pe o „dovadă”.

Declaraţia de conversie Este o formă slabă de Apel la Autoritate, adică de a pretinde expertiza într-un domeniu. Cel ce comite eroarea dă de înţeles că la un moment dat în trecut era adept al unei idei, dar s-a documentat în privinţa subiectului şi acum, pentru că este mai bine informat, a respins ideea. Astfel, vorbitorul respinge poziţia adversarului fără a preciza care sunt erorile acestuia, şi fără a oferi un motiv realist. Un număr de creaţionişti pretind că ar fi fost evoluţionişti. Totuşi, argumentele pe care le prezintă sunt profund eronate, denotând o totală lipsă de înţelegere a teoriei evoluţiei.

Argumentul din Încăpăţânare ( Pigheadedness ) Refuzul de a accepta un anumit punct, în ciuda tuturor dovezilor, deşi acestea demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, argumentul respectiv. „Da, am văzut poze făcute din spaţiu, am văzut că argumentele mele sunt false, am înţeles cum e treaba cu sateliţii, am înţeles ce vreţi să spuneţi. Dar totuşi eu rămân la ideea mea că Pământul e plat !

Eroarea de compoziţie Presupunerea că întregul are aceleaşi proprietăţi ca şi părţile componente: „O portocală este rotundă. Aşadar, o grămadă de portocale este rotundă !

Eroarea de diviziune Inversul Erorii de Compoziţie, este presupunerea că fiecare parte constituentă are aceleaşi proprietăţi ca şi întregul: „Oamenii sunt conştienţi, oamenii sunt făcuţi din celule, deci celulele sunt conştiente

Analogia Ilogică Pretenţia că două situaţii sunt foarte similare ( deşi ele nu sunt ) şi extrapolarea de la una la cealaltă: „Sistemul solar aminteşte de un atom, cu planetele orbitând în jurul Soarelui ca electronii în jurul nucleului. Ştim că electronii pot sări de la o orbită la alta, deci ne putem aştepta să vedem planetele schimbându-şi orbita”

Cauza Falsă ( Falsa Corelaţie, Post Hoc ergo Propter Hoc, „După aceasta, aşadar din cauza aceasta” ) Presupunerea că, dacă două lucruri s-au petrecut, primul l-a cauzat pe al doilea. Eroarea logică constă în a extrage concluzia doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să se ia în calcul alţi factori care ar putea elimina legătura între evenimente. Cel adesea, majoritatea superstiţiilor şi gândirii magice rezultă din această formă de eroare logică. „Înainte ca femeile să aibă drept de vot, nu existau arme nucleare” Alteori, „cauza” se desfăşoară concomitent cu „efectul” – „Cum Hoc, Ergo Propter Hoc” ( „Împreună cu Aceasta, Aşadar din Cauza Aceasta” ). Presupunerea eronată este că una din evenimente l-ar influenţa pe celălalt, când ele pot fi complet independente, sau pot avea o cauză comună: „Cu cât mai mare este piciorul unui copil, cu atât scrisul lui este mai corect. Aşadar, mărimea piciorului influenţează corectitudinea scrisului” De fapt, atât mărimea piciorului cât şi scrisul au ambele aceeaşi cauză – dezvoltarea copilului: cu cât este copilul mai mare, cu atât îi va fi şi piciorul mai mare, dar va avea şi mai multă experienţă în scris.

Cauza Complexă Încercarea de a folosi o cauză pentru a explica ceva, când de fapt a avut mai multe cauze. De exemplu, după ce un elev şi-a împuşcat mai mulţi colegi şi profesori, mass-media a discutat cazul, încercând să demonstreze că de vină au fost, în funcţie de preferinţele fiecărui ziar, fie părinţii, fie jocurile video fie legislaţia lejeră a armelor. Totuşi, incidentul a avut mai multe cauze care au contribuit, fiecare, la acest deznodământ tragic.

Întrebarea Multiplă ( Întrebarea Complexă, Întrebarea Încărcată, Loaded Question, Plurium Interrogationum ) Este o întrebare care conţine o presupoziţie controversată sau nejustificată. Exemplul clasic este: „Îţi mai baţi soţia ?”  Forma întrebării pretinde un răspuns da/nu. Ambele răspunsuri confirmă presupoziţia inclusă în întrebare, că cel întrebat chiar îşi bate soţia. Pentru a o contracara, trebuie să se adreseze presupoziţia din întrebare, nu întrebarea propriu-zisă.

Argumentul din Întrebare Apare când se adresează adversarului o întrebare care necesită un răspuns foarte elaborat, pentru care fie nu există timp pentru a-l prezenta, fie audienţa nu are pregătirea necesară să îl înţeleagă. „Cum se poate ca ceva atât de complex ca celula să fi apărut prin procese naturale ?” Toate întrebările se apropie, într-o măsură oarecare, de această eroare – întotdeauna o întrebare este uşor de pus, pe când un răspuns complet necesită mai mult timp.

Argumentul din Repetiţie ( Ad Nauseam ) După principiul „dacă repeţi o minciună de suficient de multe ori ea va deveni adevăr”, eroarea constă în înlocuirea argumentaţiei necesare cu repetarea unei afirmaţii „până la îngreţoşarea ( Nausea )” adversarului, în speranţa că va fi acceptată.

Argumentul din Vorbire Rapidă Trecerea de la o idee la alta, prezentând prea multe argumente (corecte sau invalide ) pentru ca audienţa sau adversarul să aibă timp să le acorde atenţie tuturor.

Argumentul din Jumătatea de Adevăr ( Evidenţa Suprimată ) Prezentarea unei argumentaţii în care nu se menţionează toate detaliile, pentru a sugera altceva. De exemplu, o „profeţie” extrem de detaliată a unei tentative de asasinat a fost prezentată la televizor. Ceea ce nu s-a spus a fost faptul că înregistrarea a fost făcută după eveniment.

Argumentul din Jargon Prestigios Folosirea de cuvinte complicate pentru a produce impresia expertizei, sau pentru a debusola adversarii. De exemplu, foarte mulţi şarlatani folosesc cuvinte împrumutate din fizica cuantică pentru a descrie nişte efecte inexistente, sau ca metafore pentru cu totul alte noţiuni decât cele la care se referă cu adevărat termenii.

Argumentul din Nonsens (Argument by Gibberish) O versiune extremă a Argumentului din Jargon Prestigios. Se poate folosi fie un vocabular inventat, fie cuvinte normale aranjate în propoziţii fără sens, pentru a impresiona şi descumpăni oponentul. „Cosmosul necesită o balanţă profundă

Echivocaţia Reprezintă folosirea unui cuvânt când într-un sens, când în altul, în cadrul aceleiaşi argumentaţii, sau redefinirea unui cuvânt de către unul dintre cei doi adversari, fără justificare, şi fără a preciza acest lucru. De exemplu, în cadrul unor variante ale Argumentului Cosmologic, se prezintă „existenţa unei cauze pentru Univers, şi această cauză o numim dumnezeu”. De reţinut că nu se spune nimic despre proprietăţile acestui „dumnezeu”, doar că este ceea ce a cauzat Big Bang-ul. Mai departe în argumentaţie, acelaşi termen „dumnezeu” este folosit pentru a descrie o entitate conştientă, omniscientă, omniprezentă, benevolentă, atotputernică, etc. Este un caz de Echivocaţie, pentru că în cadrul Argumentului Cosmologic nu s-a spus decât că este cauza din spatele Big Bangului, deci aici „dumnezeu” poate însemna o fluctuaţie cuantică, sau orice altceva.  În alt caz, unul dintre promotorii pseudoştiinţei prezintă „explicaţii” elaboratefolosind termeni împrumutaţi din fizica cuantică. Fiind provocat de un savant să ofere o justificare pentru folosirea acestor termeni, a recunoscut că el foloseşte cuvinte precum cuantic „într-un sens metaforic”.

Reificarea Reprezintă o eroare de echivocaţie, în care o abstracţie, sau o construcţie ipotetică, este tratată ca şi cum ar reprezenta ceva concret, un fenomen sau entitate fizică.  De exemplu, de multe ori se fac referiri la o ţară ca şi cum ar fi o singură entitate de sine stătătoare, independentă faţă de orice altceva, care are propriile scopuri şi intenţii. În realitate, ceea ce numim, de pildă. „România” este un conglomerat de oameni şi acţiuni, deseori contradictorii, obiecte în permanentă mişcare, în cadrul unui peisaj la rândul lui instabil, neomogen, şi care nu este delimitat geografic.

Confuzia hărţii cu teritoriul ( Confuzia Modelului cu Realitatea ) Este o eroare în care se confundă semantica unui termen cuceea ce el reprezintă. Numele erorii este o reprezentare metaforică a unei confuzii între cuvinte care definesc ceva, şi simboluri ale acelui ceva, cu obiectul în sine, în acest caz confuzia între un teritoriu fizic, o suprafaţă mai mare sau mai mică de teren, cu harta care reprezintă acel teritoriu. Pictorul Magritte a prezentat un desen al unei pipe, care purta dedesubt inscripţia „Aceasta nu este o pipă.”. Într-adevăr, nu este o pipă cu adevărat, ci doar un desen al unei pipe, o reprezentare a ei.

Exprimare Ambiguă ( Weasel wording ) Folosirea de cuvinte care să creeze impresia că s-a afirmat ceva specific şi util, deşi în realitate nu s-a formulat decât o afirmaţie vagă şi ambiguă. Uneori, folosirea lor poate implica înţelesuri cu mult peste afirmaţia propriu-zisă. În esenţă, constă în folosirea unor termeni imprecişi, precum „unii”, „mulţi” „deseori, „probabil”, „este posibil”, „experţi”, „se spune”… etc etc. De exemplu,  „ În ultima vreme, mulţi experţi au început să respingă teoria evoluţiei.„. Afirmaţia pare a sugera că biologii au descoperit probleme insurmontabile în teoria evoluţiei şi renunţă la ea. În realitate, propoziţia se poate referi la fel de bine şi la câţiva jucători maeştri de şah ( „experţi” ), fără nici o pregătire ştiinţifică, care, la ultima întâlnire, au decis că nu acceptă teoria evoluţiei. Nici unul din termenii afirmaţiei iniţiale nu spune nimic concret pentru a deosebi cele două situaţii. „Ultima vreme” reprezintă ultimele zile ? luni ? sau ultimii 50 ani ? experţii sunt din domeniul biologiei, sau sunt experţi în cu totul altceva ? Câţi experţi sunt ? câţiva ? zeci ? sute ? mii ?

Eroarea Factuală ( Afirmaţia Falsă ) Reprezintă pur şi simplu o afirmaţie eronată.
„Între toate dovezile fosile, nu se găseşte nici o formă tranziţională !” Cu excepţia miilor de forme tranziţionale recunoscute ca atare de toţi biologii şi paleontologii.

Apelul la Ignoranţă ( Argumentul din Ignoranţă, Argumentum ad Ignorantium ) Este o variantă a Inversării Sarcinii Dovezii, în care ceva este considerat demonstrat numai datorită absenţei dovezilor contrare. Ceainicul lui Russel este un asemenea exemplu extrem. Prin absurdul pretenţiei acceptării ipotezei Ceainicului lui Russell, doar pentru că inexistenţa aceastuia nu poate fi arătată, se urmăreşte atragerea atenţiei asupra acestei erori, des folosită de creştini sub forma: „Ai dovezi ca dumnezeu nu există ? Dumnezeu Golurilor Este o formă specifică a Argumentului din Ignoranţă, folosită în dezbaterile religioase, în care dovada pentru dumnezeu este absenţa unei explicaţii ştiinţifice pentru un anumit fenomen. Este numit astfel pentru că practic cel ce foloseşte acest tip de eroare îşi „ascunde” dumnezeul în găurile din cunoaştere:

Nu ştii de ce se formează curcubeul ! deci, dumnezeu este cauza !
Nu ştii de ce fulgeră ! deci, dumnezeu este cauza !
Nu ştii de unde provine omul ! deci, dumnezeu este cauza !
Nu ştii ce a cauzat Big Bang-ul ! deci, dumnezeu este cauza !

Argumentul din Incredulitatea Personală Prezentarea unei opinii personale ca pe un fapt demonstrat. În esenţă, raţionamentul din spatele acestei erori este „Eu nu-mi pot imagina cum X ar putea fi posibil, aşadar, X nu este posibil„. Eşecul imaginaţiei vorbitorului ( bazat în principal pe necunoaşterea subiectului ) ţine locul unei demonstraţii pentru imposibilitatea fenomenului. În argumentaţia creaţionistă se pot găsi deseori multe exemple concrete ale acestei erori: „Cum ar fi putut evolua [organ/funcţie complexă] ? Este evident că [organul/funcţia] nu ar fi putut apărea decât prin creaţie divină !”.

Ipoteza cea mai Implauzibilă Reprezintă ignorarea explicaţiilor celor mai rezonabile, pentru a lăsa doar explicaţia dorită.  Fără a fi o regulă care funcţionează întotdeauna, Briciul lui Occam este o metodă de a determina cea mai probabilă explicaţie, şi cere ca o explicaţie să nu introducă concepte noi atunci când cele deja existente sunt suficiente. „Am lăsat o farfurie cu lapte afară şi dimineaţă farfuria era goală. Vezi ? au fost nişte spiriduşi de grădină ! Există şi alte variante mult mai prozaice, precum „pisica vecinului”, care să explice dispariţia laptelui, fără a necesita introducerea unui tip de entităţi noi, „spiriduşii de grădină”.

Afirmarea Consecventului Inversare logică. O propoziţie corectă, de forma „dacă P atunci Q”, este transformată în „Q aşadar P”. „Toate pisicile mor. Socrate a murit.
Aşadar, Socrate a fost o pisică”

Negarea Antecedentului ( Eroarea Inversă ) Dacă A atunci B. A este fals. Aşadar, B este fals. Acest tip de argument nu duce la concluzii valide, chiar dacă premisele sunt adevărate. „Dacă regina Elisabeta este cetăţean american, atunci este o fiinţă umană. Regina Elisabeta nu este cetăţean american. Aşadar, Regina Elisabeta nu este o fiinţă umană.”

Apelul la Complexitate Dacă cel ce argumentează nu înţelege un subiect, concluzionează că nimeni nu îl înţelege de fapt, aşadar, opinia lui este la fel de validă ca şi a oricărui expert.

Demontarea prin Eroare ( Argumentul din Eroare Logică, Ad Logicam ) Dacă o concluzie poate fi obţinută într-un mod evident greşit, atunci concluzia este automat declarată greşită. „-Să analizăm fracţia 64/16. Simplificăm 6 cu 6, şi obţinem că 64/16=4/1=4. -Stai, cum să simplifici 6 cu 6 ? -Vrei să spui că 64/16 nu este egal cu 4 ?” E adevărat că 64/16 este egal cu 4, dar modul în care s-a ajuns la acest rezultat nu este corect. O critică corectă este adusă modalităţii de a simplifica, nu rezultatului propriu-zis. Dacă critica este şi la adresa rezultatului, atunci apare Demontarea prin Eroare.

Eroarea Excepţiilor Copleşitoare Constă în a prezenta o regulă care de fapt are atât de multe excepţii, încât practic nu există, sau este în orice caz mult mai puţin impresionantă decât este prezentată iniţial. În filmul „Viaţa lui Brian”, revoluţionarii din Iudeea anilor 30 discută despre stăpânirea romană: „-Ce au făcut romanii pentru noi ? [alte personaje enumeră numeroase lucruri implementate de romani ] „-Da, bine, în afară de salubrizare, medicină, educaţie, vin, ordine publică, irigaţii, drumuri, un sistem de aprovizionare cu apă, şi sănătate publică, ce au făcut romanii pentru noi ?” Implicaţia iniţială este că „Romanii nu au făcut nimic pentru iudei”. O dată cu enumerarea excepţiilor ( adică a lucrurilor totuşi realizate ), sloganul revoluţionarilor îşi pierde din greutate.

Argumentul din Scenariu Constă în a prezenta o poveste care să lege elemente fără legătură între ele, apoi a folosi exact acea poveste ca dovadă că ele sunt legate. „Teoriile conspiraţiei” ( 9/11, reptilieni, aterizările lunare trucate ) apelează frecvent la această eroare.

Anularea Ipotezelor ( Teoria Conspiraţiei ) Refutaţia afirmaţiei este transformată în dovadă pentru afirmaţie.  „Farfuriile zburătoare au aterizat. Guvernul muşamalizează şi ascunde toate dovezile. Fireşte că neagă !” Orice încercare de a ataca afirmaţia iniţială este prezentată ca o dovadă suplimentară a încercării de muşamalizare, şi deci o confirmare a afirmaţiei.

Informaţia Depăşită Se furnizează informaţii, dar acestea nu sunt cele mai recente. De exemplu, multe argumente creationiste încă adresează teoria evoluţiei aşa cum a fost concepută de Darwin, ignorând 150 de ani în care teoria a fost completată cu un enorm volum de informaţii noi.

Falsul Compromis Constă în a considera că adevărul, între două poziţii opuse, este la mijloc. Este foarte posibil ca una din părţi să nu aibă dreptate. Este o altă eroare comisă frecvent în mass-media, în numele unei „prezentări echilibrate”, astfel încât în cadrul unei emisiuni despre un eveniment cosmic pot fi prezenţi un astronom şi un astrolog. „Unii spun că Soarele răsare la est, alţii – că răsare la vest. Adevărul este probabil undeva la mijloc.”

Concretizarea Se vorbeşte despre un lucru abstract ca şi cum ar fi concret. ( între concept şi realitate se face o Analogie Ilogică )

Argumentul din Slogan Folosirea unui slogan, a unei zicători sau a unui proverb în locul unui argument logic în cadrul unei discuţii, ca şi cum ar fi demonstrat, sau nu ar avea excepţii. Ca bonus, sloganul poate fi repetat cu uşurinţă de mai multe ori, în cadrulApelului la Repetiţie.

„Excepţia care Confirmă Regula” Un caz specific de Argument din Slogan. Iniţial, sensul expresiei este acela că enunţând o excepţie de la o regulă implică acea regulă. De exemplu, un afiş care anunţă „Parcarea este interzisă duminica” implică că parcarea este permisă în restul zilelor. Este folosit în mod greşit când s-a stabilit o regulă, şi se dovedeşte că regula nu funcţionează întotdeauna. Cel ce comite eroarea consideră că acest clişeu permite ignorarea excepţiei şi folosirea în continuare a regulii.

„Înţeparea” ( Needling ) Reprezintă încercarea de a infuria adversarul, fără a adresa argumentul. Uneori este o tactică de întârziere. Poate fi de asemenea şi Ad Hominem dacă se ajunge la insulte, fie la adresa interlocutorului, fie la adresa altor persoane faţă de care interlocutorul poartă respect. În locul insultelor, se poate manifesta sub formă de întreruperi, făcutul de gălăgie, sau numeroase alte „clownerii”.

Sait http://resurse-ateism.blogspot.ro/p/dictionar-de-erori-logice.html

Întâmplările pelerinului în călătoria sa de John Bunyan Partea întâia Capitolul 8 Apolion

download

Lectură Creştină

Pentru a veni în întâmpinarea dorinţelor cititorilor noştri, lansăm din luna aprilie 2006 a acestei Publicaţii, această pagină specială de lectură creştină unde vom prezenta o carte în serial. Pentru început vă propunem lecturarea cărţii „Întâmplările pelerinului în călătoria sa” povestită de John Bunyan (1628-1688), o carte tradusă în peste o sută douăzeci de limbi şi apreciată ca o carte de căpătâi, alături de Biblie. Suntem convinşi că lectura acestei cărţi va constitui pentru fiecare cititor o adevărată binecuvântare, un prilej de întărire şi devotament creştin – aşa cum a fost pentru milioane de cititori din lumea întreagă.

Întâmplările pelerinului în călătoria sa  de John Bunyan

Partea întâia Capitolul 8 Apolion

 Creştinul ieşi cu prietenele sale la poartă, el întrebă pe Portar dacă nu a văzut pe vre-un pelerin trecând. Portarul răspunse afirmativ.

– Nu l-ai cunoscut cumva, întrebă Creştinul.

– Portarul. Mi-a spus ca-l cheamă Plin-de-Credinţă.

– Creştinul. A, îl cunosc, e dintr-un loc cu mine; mi-e vecin. Vine din acelaş oraş unde m-am născut şi eu. Crezi că a ajuns departe înaintea mea?

– Portarul. O fi acum la poalele dealului.

– Creştinul. Domnul să te binecuvinteze, bunule Portar, pentru tot binele pe care mi l-ai făcut, spuse Creştinul. Apoi porni mai departe; Pricepere, Evlavie, Dragoste şi Prevedere îl însoţiră până la poalele dealului. – Cum văd eu, pe cât de greu mi-a fost să sui dealul, tot atât de primejdios îmi va fi să cobor. – Da, spuse Prevedere, aşa este. E greu ca cineva să coboare în Valea Umilinţei, cum faci tu acum, şi să nu alunece. De aceea am şi ieşit să te însoţim până la poalele dealului. El începu să coboare, cu băgare de seamă; totuşi alunecă de câteva ori.

L-am mai văzut apoi în vis pe Creştin ajungând la poalele dealului; bunele lui gazde îi dădură pâine o sticlă cu vin şi un ciorchine de struguri. Pe urmă el îşi văzu de drum.

În Valea Umilinţei, Creştinul trecu printr-o aspră încercare, căci ea mersese puţin şi iată că văzu un duşman înaintea sa; el se numea Apolion. Creştinului începu să-i fie frică şi se gândea ce să facă: să se întoarcă înapoi sau să dea piept cu el? Îşi aduse însă aminte că spatele nu-i era apărat de pavăza e o primise în dar; se gândi că dacă fuge; vrăjmaşul l-ar străpunge pe la spate cu săgeţile lui. Se hotărî deci să ţie piept. Apolion veni spre el; era înfiorător la vedere: acoperit cu solzi ca peşti, cu aripi de balaur şi picioare de urs, din pântece îi ieşea foc şi fum pe o gură de leu. Când ajunse lângă Creştin se uită cu dispreţ la el şi începu astfel:

– De unde vi şi încotro te duci?

– Creştinul. Vin din Cetatea Pierzării, locul tuturor răutăţilor şi merg spre Cetatea Sionului.

– Apolion. Din ceea ce-mi spui îmi dau seama că eşti unul din supuşii mei, căci ţara aceea e întreagă a mea. Eu sunt conducătorul şi dumnezeul ei. Cum se face că ai fugit de sub stăpânirea împăratului tău? De ce n-aş trage nădejde că-mi vei sluji mai bine de acum înainte, cu o lovitură te-aş doborî la pământ.

– Creştinul. E foarte adevărat că m-am născut în ţara stăpânită de Domnia-ta, dar slujba era grea, iar din simbria pe care o plăteşti nu se poate trăi, căci plata păcatului este moartea. De aceea când m-am făcut mai mare, m-am gândit şi eu ca şi alţi oameni chibzuiţi, dacă nu mi-aş putea găsi o soartă mai bună.

– Apolion. Nici unui stăpân nu-i place să-şi piardă supuşii şi nici eu nu vreau să te pierd pe tine. Pentru că te plângi de slujbă şi de simbrie, fă bine şi întoarce-te înapoi; îţi făgăduiesc că-ţi voi da oricare din bunătăţile ce se găsesc în ţara mea.

– Creştinul. Dar acum am intrat în slujba altuia şi nume a Împăratului împăraţilor. Şi cum sunt om cinstit nu mă pot întoarce la Domnia-ta.

– Apolion. Ai dat din lac în puţ, cum spune proverbul. Dar se ştie că de obicei, oamenii care se dau drept slujitorii Stăpânului tău, după scurt timp se întorc iarăşi la mine. Fă şi tu la fel şi va fi bine.

– Creştinul. I-am făgăduit că voi fi al Său şi i-am jurat credinţă. Cum aş putea să-mi iau cuvântul înapoi, fără să fiu spânzurat ca trădător?

– Apolion. Mie mi-ai făcut la fel şi totuşi eu sunt gata să trec toate cu vederea, dacă te întorci la mine.

– Creştinul. Făgăduielile ce ţi le-am făcut, au fost în copilăria mea; afară de aceasta, sunt încredinţat că Domnul sub steagul căruia mă aflu acum, mă poate dezlega şi ierta de tot ce am făcut când m-am supus ţie. Şi apoi, să-ţi spun drept: slujba pe care o am la el, simbria ce mi-o dă, slujitorii, cârmuirea şi tovărăşia Lui, ţara Lui, îmi plac mai mult decât ale tale. De aceea, nu mă mai momi; eu sunt slujitorul Său şi vreau să-L urmez.

– Apolion. Mai gândeşte-te o dată, cu sânge rece, la ce te aşteaptă în calea pe care ai apucat. Ştii că cei mai mulţi din slujitorii Săi o sfârşesc rău, pentru că se răzvrătesc împotriva mea şi a căilor mele. Câţi din ei n-au murit în grele condiţii! Afară de aceasta tu eşti de părere că slujba Sa e mai bună decât a mea şi totuşi El nu s-a mişcat niciodată de la locul Lui ca să scape din nenorocire pe cei care-i slujesc. Iar eu de câte ori nu am scăpat din mâna Sa şi a lor Săi, fie cu forţă, fie prin înşelăciune, pe cei care mi-au slujit cu credinţă!

– Creştinul. Dacă El nu le vine în dată în ajutor o face într-adins, vrând să încerce astfel dragoste lor şi să vadă dacă rămân cu El până la sfârşit; iar sfârşitul rău pe care spui că îl au ai Săi este pentru ei cel mai frumos sfârşit. Căci ei nu se îngrijesc de o izbăvire vremelnică, ci aşteaptă slava e care o vor avea la urmă, când Domnul lor va veni în toată slava Sa şi a îngerilor Săi.

– Apolion. Te-ai şi dovedit deja necredincios în slujba Sa. Cum îţi închipui că vei primi o simbrie de la El?

– Creştinul. În ce i-am fost necredincios?

– Apolion. La începutul călătoriei, când erai aproape să te îneci în Mlaştina deznădejdii, te-ai arătat slab. Ai încercat să scapi pe căi lăturalnice de povara ta, când ar fi trebuit să aştepţi până ce Împăratul Însuşi ţi-ar fi luat-o din spate. Ai adormit în loc să veghezi şi ai pierdut pergamentul. Erai cât pe ce să te întorci îndărăt când ai văzut lei, şi în tot ce povesteşti despre ce ai văzut şi auzit, încerci un sentiment ascuns de îngâmfare.

– Creştinul. Toate câte le spui sunt adevărate şi multe altele pe care nu le-ai pomenit, dar Împăratul căruia îi slujesc şi pe care î-L cinstesc, e îndurător şi gata să ierte. El ţine seama că toate aceste slăbiciuni mă stăpâneau încă de pe când eram în ţara ta; acolo m-am obişnuit cu ele; am suferit din pricina lor, mi-a părut rău şi am căpătat iertare de la Împăratul meu.

Atunci Apolion fu cuprins de mare mânie şi izbucni: Sunt duşmanul acestui Împărat – urăsc fiinţa Sa – ligile Sale şi pe poporul Său – am venit într-adins ca să mă împotrivesc ţie.

– Creştinul. Ia seama ce faci, Apolion, căci eu mă aflu pe calea Împărătească, pe calea sfinţirii, ia seama la tine însuţi.

Apolion se aşeză de-a curmezişul drumului şi spuse: N-am nici cea mai mică teamă; pregăteşte-te de moarte, căci jur pe prăpastia iadului că n-ai să mergi mai departe; aici îţi vei da sufletul. Şi spunând acestea, aruncă o săgeată aprinsă spre pieptul Creştinului; dar acesta avea în mână un scut cu care se apără.

Creştinul trase sabia, căci văzu că sosise vremea. Apolion aruncă săgeţile ca grindina. Oricât a căutat să se ferească Creştinul, a fost totuşi rănit la cap, la mână şi la picior; se retrase puţin; Apolion se folosi de prilej ca să-l atace cu mai multă tărie. Creştinul prinse însă iarăşi curaj şi se împotrivi cu toată puterea.

Această luptă înverşunată ţinu mai mult de o jumătate de zi; Creştinul era istovit. Din pricina rănilor, puterile îi slăbeau din ce în ce mai mult.

Atunci Apolion se apropie de Creştin, îl apucă de cingătoare şi-l trânti la pământ. Creştinul scăpă sabia din mână. Apolion strigă: Eşti în mâna mea! – apăsându-l ca să-şi dea sufletul. Creştinul începu să-şi piardă nădejdea că va mai scăpa cu viaţă. Însă, din voia lui Dumnezeu, se întâmplă că în timp ce Apolion voia să-i dea lovitura de graţie, Creştinul puse repede mâna pe sabie şi spuse: Nu te bucura duşmanule, căci mă voi ridica! [1] – şi-i dădu lui Apolion o lovitură cumplită. Acesta dădu înapoi rănit de moarte. Creştinul se repezi iarăşi la el, spunând: Ba în toate acestea, noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit.[2] Apolion îşi întinse ariile sale de balaur, şi-şi luă zborul făcându-se nevăzut.

Nimeni nu şi-ar putea închipui, dacă n-ar vedea şi n-ar auzi cum am văzut eu şi auzit eu, răcnetele cumplite ale lui Apolion cât a ţinut lupta – în timp ce Creştinul suspina şi gemea neîncetat. Nu l-am văzut să fi aruncat o singură privire mai blândă până nu l-a rănit pe Apolion cu sabia cu două tăişuri. Abia atunci a zâmbit Creştinul şi şi-a ridicat ochii spre cer.

După luptă, Creştinul spuse: Vreau să mulţumesc celui care m-a scăpat din gura leului şi mi-a dat ajutor împotriva lui Apolion. – Marele Beelzeb, stăpânul acestui diavol, a pus la cale pierzarea mea, dar binecuvântatul Mihail m-a ajutat; binecuvântat să fie Dumnezeu, lăudat şi binecuvânta să fie în veci.

Apoi am văzut o mână care a dat Creştinului câteva frunze din pomul vieţii; el le luară şi le puse pe rănile primite în luptă şi ele se vindecară numaidecât. Apoi se aşeză să mănânce din pâinea şi să bea din vinul care-i fusese dăruite cu puţin mai înainte. După ce prinse astfel puteri noi, porni mai departe, cu sabia în mână, căci nu putea şti dacă nu mai era cumva vre-un vrăjmaş prin apropiere. Apolion nu l-a mai supărat cât a trecut prin vale.

Note de subsol:

[1] Mica 7.8;

[2] Romani 8.37.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/lectura_crestina_nov06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / Făţărnicia inimii – de David Black.

download

Făţărnicia inimii de David Black

„Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” Ieremia 17:9

Adevărată şi credincioasă este mărturia lui Dumnezeu. Oamenii se pot amuza între ei precum şi creaturile tovarăşe lor cu descrierile goale, înalt de răsunătoare ale demnităţii naturii umane, şi puterile atot-suficiente ale omului; dar fiecare minte umilă, fiecare minte într-adevăr iluminată va vedea şi va recunoaşte dreptatea declaraţiei din text, că inima este înşelătoare mai presus de toate lucrurile, şi deznădăjduit de rea.

Acesta este un adevăr care, precum altele din cuvântul lui Dumnezeu, poate să fie învăţat doar din experienţă. Atâta timp cât încuviinţăm acesta, doar pentru că ar fi conţinut în Scripturi, noi suntem străini faţă de natura sa, şi nu puteam înţelege ceea ce înseamnă aceasta: Dar după cum în apă faţa răspunde la faţă, tot aşa şi inima unui om răspunde inimii altui om. Natura umană în diferite circumstanţe este încă aceiaşi; iar atunci când, prin intermediul cuvântul, secretele inimilor noastre sunt manifestate, atunci când ajungem să percepem corespondenţa exactă dintre declaraţiile Scripturii şi ceea ce trece în interiorul nostru, suntem obligaţi să mărturisim că Dumnezeu este în aceasta un adevăr, din moment ce nimeni în afară de El nu poate cerceta inima, rărunchii oamenilor, poate cunoaşte aşa de perfect lucrările interioare ale minţilor noastre, şi acele rele nenumărate care sunt ascunse de vederea tuturor creaturilor tovarăşe nouă.

Îmi propun să vorbesc în prezent doar despre înşelăciunea inimii, un subiect destul de extensiv, nu numai pentru unul, ci mai multe discursuri, şi care, după tot ceea ce se poate spune în acesta, trebuie să rămână într-o mare măsură inepuizat, căci cine poate cunoaşte aceasta? Înşelăciunea care pătrunde ini inimă este aşa de complicată şi de variată încât este imposibil să trasam în ea toate circumvoluţiile ei. Aceasta este doar o mică parte comparativă a acesteia pe care mintea creată o poate descoperii, şi prin urmare, în versetul ce urmează imediat textul, Dumnezeu atribuie cunoaşterea către Sine şi către prerogativa sa specifică; Eu, Domnul, cercetez inima şi cerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtare lui, după rodul faptelor lui.

Dar, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, ar putea fi folositor să ne îndreptăm atenţia noastră către acest subiect profund de interesant, şi să arătam unele dintre cele mai clare şi mai decisive evidenţe ale înşelăciunii inimi umane, pe care scriptura, observaţia şi experienţa ni le oferă. Aceasta apare,

I. Din ignoranţa generală a oamenilor faţă de caracterul lor.

Nu există nici un lucru în istoria omenirii mult mai surprinzător, sau mult mai inexplicabil, decât părtinirea de sine care predomină în lume. Oricine ar putea să-şi imagineze faptul că nu este prea dificil să ajungi la cunoaşterea caracterului nostru real, deţinând, de fapt, fiecare avantaj posibil pentru atingerea acesteia. Noi avem acces constant la sânii noştri, şi sunt mult mai profund interesaţi în descoperire decât în dobândirea oricărei alte cunoaştere. Dar noi vedem, de fapt, că din toată cunoaşterea aceasta este lucrul cel mai rar şi cel mai neobişnuit. Nici nu ar fi dificil să relatăm pentru acest fapt, din moment ce inima este nespus de înşelătoare. Dragostea de sine pune un voal peste înţelegere, judecata este ameţită de diferite circumstanţe, şi astfel, la mulţi li se pare a fi aproape străini totali faţă de propriul lor caracter. Ei gândesc, şi raţionalizează, şi judecă destul de diferit în oricare lucruri referitoare la ei înşişi, din ceea ce fac ei în acele cazuri în care nu au nici un interes personal. Prin urmare, noi îi auzim adesea pe oameni expunând nebunii pentru care ei înşişi sunt remarcabili, şi că discută cu mare severitate împotriva anumitor vicii, de care, dacă nu ar fi toată lumea greşită, ei înşişi sunt notoriu de vinovaţi. Este uimitor faptul spre ce înălţime poate fi dusă această ignoranţă de sine şi parţialitate de sine! Cât de frecvent vedem noi oameni, nu doar ca fiind total de orbi faţă de caracterul lor, dar insensibili faţă de fiecare lucru care poate fi spus ca să-i convingă de greşeala lor. În zadar te întinzi spre ei instrucţiune sau mustrare, căci ei întorc toate lucrurile din ei înşişi, şi nu-şi imaginează nici măcar odată că ei sunt persoanele pentru a cărui beneficiu acele sfaturi şi îndemnuri sunt intenţionate în principal.

Zi de zi primim astfel de instanţe frecvente în viaţa obişnuită. Istoria sacră ne permite un exemplu remarcabil în cazul lui David dintr-o ocazie particulară: spun într-o ocazie particulară deoarece descrierea pe care am oferită nu se aplică deloc caracterului general al lui David. Mai puţini au fost, în general, obişnuiţi cu cercetarea de sine. Dar atunci când profetul Natan a fost trimis la el, în consecinţă la dureroasa lui cădere în privinţa lui Urie, păcatul produsese o asemenea insensibilitate şi ignoranţă de sine încât el nu a perceput aplicaţia parabolei despre sine, până ce profetul a declarat, Tu eşti omul acela.

Din acesta şi din instanţe similare suntem conduşi că observăm faptul că, dacă trasăm această ignoranţă de sine către sursa ei, vom descoperi că aceasta se datorează în general, nu doar acelei parţialităţi şi predilecţiei pe care o avem faţă de noi înşine, ci către extinderea unei pasiuni particulare sau interes care perverteşte judecata în fiecare caz în care acea pasiune sau interes particular este preocupat. Şi de aici se întâmplă faptul că anumiţi oameni pot să raţionalizeze şi să judece destul de sincer, chiar şi în cazurile în care ei înşişi sunt interesaţi, cu condiţia ca aceasta să nu lovească împotriva pasiunii sau îndeletnicirii lor favorite. Astfel omul pofticios va percepe destul de uşor răul excesului, şi probabil că se va condamna pe sine dacă a fost vinovat de acest păcat într-o instanţă particulară. Dar el este totodată insensibil faţă de dominaţia pasiunii lui predominante, dragostea de bani. Acesta a devenit un obicei pentru sine. Mintea sa este obişnuită cu aceasta, aşa că în fiecare caz, acolo unde este preocupat interesul său, judecata lui este ameţită, şi în aceste instanţe el descoperă clar că el este total de nefamiliarizat cu propriul său caracter. Aceiaşi observaţie se aplică altor vicii particulare.

Aici dar, este o evidenţă uimitoare a înşelăciunii inimii. Aceasta produce ignoranţa faţă de noi înşine; aceasta îi menţine pe oameni străin faţă de propriul lor caracter şi îi face să presupună în mod fatal că ei sunt într-o prietenie cu Dumnezeu, când de fapt sunt duşmani cu el în minţile lor şi prin lucrări ticăloase.

II. Înşelăciunea inimii apare din dispoziţia generală a omului în toate ocaziile de a-şi justifica propriul său comportament.

Această dispoziţie au descoperit-o primii noştri părinţi imediat după ce au mâncat din fructul pomului interzis. Atunci când Domnul i s-a arătat lui Adam şi l-a acuzat cu vina sa, el a încercat să se justifice pe sine prin a spune, Femeia pe care mi-ai dat-o mi-a dat să mănânc, ea mi-a dat din pom, şi eu am mâncat. Şi în aceiaşi manieră femeia a răspuns, Şarpele m-a păcălit, şi eu am mâncat. Ceva din această dispoziţie mai este comună la toată posteritatea lor păcătoasă. Noi suntem cu toţii extrem de parţiali faţă de noi înşine, şi suntem apţi să ne vedem conduita într-o lumină diferită faţă de cea în care suntem obişnuiţi să privim conduita creaturilor tovarăşe nouă. Atunci când observăm comportament impropriu în alţii, caracterul impropriu ne loveşte deodată. Păcatul apare pentru noi în adevăratele şi autenticele sale culori, şi suntem gata să judecăm şi să condamnăm, poate chiar cu prea mare severitate. Dar în cazurile noastre, acţiunea este văzută printr-un mediu necinstit. Judecata este pervertită de dragostea de sine, şi sunt folosiţi mii de trucuri, dacă nu să dovedească, cel puţin să ceară iertare pentru conduita noastră. Dacă noi nu putem justifica acţiunea în sine, noi încercăm să extenuăm vina sa din circumstanţele specifice ale cazului. Noi am fost puşi într-o situaţie particulară de un anumit fel pe care nu o puteam evita; ispitele noastre erau puternice: noi nu am parcurs ceea ce alţii ar fi parcurs în circumstanţe similare; şi marea proprietate a conduitei noastre este mai mult decât suficientă pentru a supra-balansa oricare neregularitate mică cu care noi suntem uneori învinuiţi. Astfel, în toate ocaziile, oamenii se străduiesc să-şi justifice comportamentul lor. Ei învaţă chiar să îşi numească viciile lor favorite prin nume mai blânde. Cu acestea, excesul este doar dorinţa de bună tovărăşie; destrăbălarea este galanterie, sau dragostea de plăcere; mândria, un sens drept al propriei noastre demnităţi; şi zgârcenia, sau dragostea de bani, o privire prudentă la interesul nostru lumesc. Stranie îndrăgostire! Să te gândeşti că prin schimbarea numelor de vicii ar fi posibil să schimbi şi natura lor; şi că ceea ce este fundamental şi detestabil în alţii, ar trebui să fie scuzabil doar în noi înşine!

Dar se poate observa mai departe în această parte a subiectului, că pe lângă aceste acte singure determinate de răutate, de care am vorbit acum, există nenumărate cazuri în care nelegiuirea nu poate să fie definită exact, ci constă dintr-un temperament general anumit şi curs de acţiune, sau în neglijarea obişnuită a vreunei datorii, a căror limite nu sunt precis fixate. Acesta este domeniul specific al înşelării de sine, şi aici, mai mult decât orice, oamenii sunt apţi să-şi justifice comportamentul, oricât de clar şi de palpabil de greşit ar fi. Oricine ia în considerare viaţa umană va vedea că o mare parte, probabil cea mai mare parte a relaţiei din cadrul omenirii nu poate să fie redusă la nişte reguli fixate, determinate: totuşi, în aceste cazuri există un lucru bun şi unul greşit, şi un comportament care este păcătos şi imoral, iar pe de altă parte, un comportament care este virtuos şi vrednic de laudă, deşi ar fi dificil, cu toate acestea, poate chiar imposibil de afirmat limitele precise ale fiecăruia.

Ca să dăm un exemplu: Nu există nici un cuvânt în limba noastră care să exprime răutatea mai detestabilă decât opresiunea. Cu toate acestea natura acestui viciu nu poate fi exprimată cu exactitate, şi nici să se determine limitele acestuia, aşa încât să putem să spunem, în toate instanţele, acolo unde dreptul rigid şi justiţia se încheie, şi începe apoi opresiunea. În aceiaşi manieră, este imposibil să determinăm cât de mult din venitul cuiva ar trebui să fie devotat unor scopuri pioase şi de caritate: limitele nu pot fi marcate cu exactitate; şi totuşi noi nu suntem în pierdere în cazul altora ca să percepem diferenţa dintre un om liberal şi unul generos, şi unul împietrit şi cu o dispoziţie meschină. În aceste cazuri mai există o mare latitudine pentru fiecare om ce trebuie determinată în propria sa favoare, şi prin urmare să-l înşele singur; şi în astfel de instanţe oamenii sunt gata să-şi justifice conduita lor, oricât de criminală ar fi. Deoarece ei nu sunt acuzaţi cu simplele acte determinate de răutate, deoarece nu poţi indica în mod precis la ele, în aşa de multe cuvinte, în care ei au greşit, ei concluzionează în mod fals că comportamentul lor este ireproşabil; totuşi, se prea poate, temperamentul lor general şi comportamentul poate fi uniform de greşit, inconsistent cu spiritul evangheliei, şi contrar cu dictatele cele mai clare ale moralităţii. Voi continua să observ că,

III. Înşelăciunea inimii apare din dificultatea cu care oamenii sunt aduşi să-şi recunoască greşelile lor, chiar şi atunci când sunt conştienţi că au greşit.

Aceasta rezultă în mod necesar din acea dispoziţie din natura umană, de care am vorbit deja, anume, dispoziţia în toate ocaziile de a ne justifica propriul comportament. De aici oamenii în general sunt atât de înapoiaţi în a-şi recunoaşte greşelile lor, şi atât de nemulţumiţi cu cei care sunt atât de credincioşi şi prietenoşi încât să-i poată arăta cu degetul. Cât de puţini sunt cei la care să le poţi spune greşelile! Aceasta este calea sigură şi pregătită pentru a-i face pe cei mai mulţi oameni duşmanii tăi, chiar dacă tu administrezi mustrarea în maniera cea mai gentilă şi mai prudentă. În loc să reflecţi la propriul lor comportament, care ar putea să-i convingă de justeţea faptului de care sunt învinuiţi, mulţi, în aceste cazuri, se pun în postura de a descoperii greşelile din criticii lor credincioşi, sau în cei pe care ei îi respectă, care i-au informat; îndepărtându-şi atenţia de la ei înşişi în întregime, ei sunt preocupaţi să găsească învinuiri egale dacă nu chiar mai mari în alţii. Atât de înşelătoare este inima omului. Noi dorim întotdeauna să întreţinem o opinie favorabilă despre noi şi comportamentul nostru, şi suntem nemulţumiţi cu cei care îndrăznesc în orice instanţă să schimbe această opinie, deşi s-ar face cu cea mai bună şi cea mai prietenoasă intenţie.

Dar cât de inexplicabil şi de ridicol este acest grad de dragoste de sine! Dacă am fi fost vii faţă de adevăratele noastre interese, ne-am fi dorit să devenim mai bine obişnuiţi cu nebuniile şi greşelile noastre, şi ne-am estima criticii noştri credincioşi drept cei mai buni prieteni ai noştri. În loc să simţim vreun resentiment împotriva lor, noi ne-am putea întoarce resentimentul împotriva noastră, şi să îndrăznim, în tăria harului divin, să corectăm acele rele care, dacă nu am fi atât de orbiţi de dragostea de sine, le-am fi descoperit cu uşurinţă. Dar prin înşelăciunea inimii, oamenii sunt dispuşi în general să-şi justifice propriul lor comportament, şi sunt gata să arunce vina a ceea ce s-a greşit pe oricare lucru mai curând decât asupra lor înşişi.

IV. Înşelăciunea inimii apare din dispoziţia pe care o descoperă oamenii în noţiunile şi formele de religie, în timp ce ei sunt lipsiţi de puterea ei.

În erele cele mai pure ale bisericii au existat persoane de acest caracter, oameni care, din motive egoiste sau lumeşti şi-au asumat o profesiune de religie, fără să-i înţeleagă natura, sau să-i simtă puterea, având un nume că trăiesc, dar fiind morţi din punct de vedere spiritual. Nu este uşor pentru persoanele a căror minţi sunt informate în oricare grad, să se dezbrace pe ei înşişi în totalitate de impresiile religioase. Temerile care însoţesc în mod natural vina se va impune asupra celor mai zăpăciţi şi mai aiuriţi. Dar doctrinele şi preceptele pure, spirituale, umilitoare ale evangheliei nu sunt în nici un caz în acord cu mintea naturală; şi prin urmare nu este ceva minunat că persoanele care au o anumită teamă de adevărul religiei, dar nici o cunoştinţă a puterii sale, să trebuiască să se apuce cu înflăcărare de ceva care să le dea speranţă dincolo de mormânt, în timp ce aceasta îi lasă în posesiunea tăcută a poftelor lor preaiubite, în acelaşi timp.

De aici mulţi sunt ascultători doar ai cuvântului, nu şi împlinitori, înşelându-se singuri. De aici mulţi sunt cei care arată un mare zel cu privire la materiile mici şi neimportante din religie, care sunt ruşinos de deficiente în îndatoririle sale cele mai clare şi mai esenţiale; de aceea aşa de mulţi sunt punctuali în observarea lor a ritualurilor religioase, care sunt nedrepte şi necaritabile în conduita lor faţă de creaturile tovarăşe lor; tot aşa mulţi pot vorbi fluent şi corect cu privire la subiectele religioase, care sunt în mod vizibil sub dominaţia temperamentelor sau a obiceiurilor rele; unii sunt scrupuloşi de exacţi în ceea ce priveşte exterioarele religiei, care nici nu se sinchisesc să cultive spiritul ei autentic, sau să îndeplinească datoriile ei cele mai substanţiale. Ca şi Fariseii din vechime, care dădeau zeciuială din anason, mentă şi chimen, ei neglijează materiile mai grele ale legii, judecata, mila şi credinţa. Ipocrizia în toate formele şi aparenţele ei decurge din înşelăciunea inimii; căci în general oamenii se înşeală între ei înşişi înainte ca să poată încerca să-i insele pe alţii. Unii sunt atât de îndrăzneţi încât să expună un plan de impunere asupra lumii, fără să îndrăznească, cel puţin în prima instanţă, să impună acesta asupra minţilor lor. Şi nici nu este dificil, atunci când mintea este înclinată puternic de dragostea oricărui păcat în particular, sau alergarea după un interes particular, să se convingă pe ei înşişi că conduita noastră este, cel puţin, scuzabilă, dacă nu inocentă. O minte necinstită este satisfăcută cu cele mai dificile schimburi şi evaziuni; şi persoanele care doresc să fie înşelate într-o opinie bună a comportamentului lor, se află adesea într-o pierdere de realizare a scopului lor.

Balaam era un exemplu remarcabil al acestui fapt. El era un om de cunoaştere extensivă şi cu daruri superioare. El nu era un străin faţă de impresiile religie, căci în momentele sale calme de reflecţie, el a dorit să moară de moartea celui neprihănit, şi nu putea nici o consideraţie să-l înfrângă pentru a se putea opune poruncii divine, prin a-i blestema pe cei pe care Dumnezeu i-a binecuvântat. Dar lui îi plăceau plăţile nelegiuirii. Lăcomia era pasiunea sa conducătoare, şi l-a dus, prin sfatul care l-a dat lui Balac, să contrazică întregul spirit şi proiect al interzicerii, pentru a cărei literă el profesa o părere atât de sacră. Ar fi uşor să multiplicăm particularităţile din a cest subiect. Dar aş adăuga că,

V. În ultimul rând, Că înşelăciunea inimii apare în cel mai înalt grad, atunci când oamenii scapă din vedere motivele reale ale conduitei lor, şi greşesc înfăptuirile propriilor lor stâlciri pentru roada Duhului lui Dumnezeu.

Faptul că există multă înşelăciune în lume, nimeni nu se poate îndoi de aceasta, dacă se consideră enormităţile înspăimântătoare care au fost comise sub numele sacru al religiei. În multe cazuri, trebuie admis, aceste enormităţi au fost comise de persoane care erau conştiente de motivele din care au acţionat ei, şi care au folosit religia doar ca un motor pentru a obţine obiectele zgârceniei sau ambiţiei lor. Dar în alte cazuri aceasta nu este mai puţin sigur, faptul că oamenii au ascuns faţă de ei înşişi motivul conduitei lor, şi chiar au greşit în lucrările lor de putreziciune pentru roada Duhului lui Dumnezeu.

Despre aceasta avem câteva exemple în scriptură. O instanţă uimitoare are loc în comportamentul lui Iehu, care, atunci când varsă sângele lui Izreel pentru a sluji scopului ambiţiei sale, a spus cu exultare lui Ionadab, Vino să vezi zelul meu pentru Domnul! Nu este improbabil că în vremea când el îşi imagina a fi influenţat de zelul lui pentru Dumnezeu, deşi nu poate exista nici o îndoială, că în ceea ce a făcut el a fost în principal pentru dragostea de putere. Binecuvântatul nostru domn avertizează pe ucenicii lui, că va veni vremea când orice i-ar fi ucis pe ei, aveau să creadă că au făcut serviciul lui Dumnezeu, în aceiaşi manieră după cum profetul Isaia a declarat referitor la poporul persecutat al lui Dumnezeu din vremea sa, Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care tremuraţi la cuvântul său. Fraţii voştri care vă urau, care v-au alungat din pricina numelui meu, spun, Domnul să fie glorificat.

Suntem destul de şocaţi atunci când citim despre persecuţiile groaznice care au fost îndeplinite în diferite ere împotriva servitorilor credincioşi ai lui Dumnezeu, de adepţii setoşi de sânge ai Romei; cu toate acestea ei au pretins că au zel pentru slava lui Dumnezeu: Nici nu ar fi improbabil, dar mulţi dintre ei vor fi înşelaţi încât să-şi imagineze că fac slujba lui Dumnezeu, în timp ce varsă sângele sfinţilor săi. Aceasta este într-adevăr cea mai mare instanţă a înşelătoriei extreme şi a răutăţii disperate a inimii umane, şi cea mai teribilă dovadă de a fi lepădat de Dumnezeu pentru o minte destrăbălată. Dar, într-un grad mai mic, oameni practică în mod frecvent acest fel de înşelătorie asupra lor, atribuind cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu ceea ce este evident efectul propriei lor ignoranţe, nelegiuiri şi depravare.

În ansamblu, din moment ce felurile în care oamenii se înşeală pe ei înşişi sunt aşa de variate, am putea să fim prea geloşi cu privire la inimile noastre? Cel care se încrede în inima sa, spune omul înţelept, este un nebun; şi motivul este evident, pentru că inima este înşelătoare mai presus de toate lucrurile şi disperat de nelegiuită. Prin urmare, Fraţilor, să ne obişnuim cu examinarea de sine. În loc să ne consolăm într-o dispoziţie de cenzură, şi să privim în afară ca să descoperim greşelile vecinilor noştri, să coboram înăuntru nostru, şi să observăm epidemiile inimii noastre. Să fim atenţi nu doar la acţiunile noastre exterioare, ci la principiile şi motivele din care purced aceste acţiuni. Să luam în considerare conduita noastră, nu în lumina în care dragostea şi parţialitatea de sine ne-ar prezenta aceasta pentru minţile noastre, ci în lumina în care orice spectator imparţial ar vedea-o, în lumina în care cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă ca să o considerăm, şi în lumina în care va fi judecată în cele din urmă, atunci când Dumnezeu va aduce la lumină lucrurile ascunse din întuneric, şi să exprime sfaturile tuturor inimilor.

Noi suntem mai mult sau mai puţin pasivi faţă de auto-înşelare; şi cei care cred că au cel mai puţin din aceasta, sunt în general în cea mai mare parte sub dominaţia sa. Să nu ne încredem în judecata noastră şi, fiind sensibili faţă de pasivitatea noastră să greşim, să ne rugam lui Dumnezeu pentru învăţătura sa divină, spunând cu Elihu din cartea lui Iov, Ceea ce nu văd, învaţă-mă tu; şi cu Psalmistul, Cercetează-mă Doamne şi cunoaşte-mi inima; încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile, şi vezi dacă sunt pe vreo cale rea şi du-mă pe calea veşniciei.

Despre autor

David Black (1762-1806) a fost pastor al Lady Yester, Edinburg, Scoţia, din 1794 şi până la moartea sa. Referitor la predicile sale, se spunea că „Maniera sa era solemnă şi afectivă, sincer şi convingător. Când protesta cu păcătoşii sau le dezvăluia creştinilor consolările evangheliei, exista întotdeauna o animaţie în adresarea sa – o fervoare sacră – o ungere divină, care impresiona în mod puternic auditoriul. El a simţit în mod evident adevărurile pe care le expunea, şi a vorbit ca unul care stătea în prezenta lui Dumnezeu, animat cu un zel pur pentru slava Răscumpărătorului, şi mântuirea sufletelor nemuritoare”. Această lucrare este din Predicile sale despre Subiecte Importante – Sermons on Important Subjects (Edinburgh 1808).

http://www.voxdeibaptist.org/Fatarnicia_inimii_Black.htm

Lista care dă fiori oricărui părinte. 43 de copii au dispărut fără urmă în 2019

Peste 230 de minori au fost dați dispăruți în acest an, în București, iar 43 dintre aceștia încă nu au fost găsiți, precizează Poliția Capitalei, într-un răspuns pentru Mediafax.
Astfel, în primele 6 luni ale anului 2019, au fost înregistrate 236 cazuri de plecări/dispariții de minori, 43 de cazuri încă fiind în lucru, au informat reprezentanții Poliției Capitalei. „Precizăm faptul că aproximativ 95% dintre aceste sesizări reprezintă plecări voluntare și repetate ale minorilor internați în centre de plasament”, spune sursa citată.
Totodată, la finalul anului trecut, cifrele arătau că 24 de copii dați dispăruți nu au fost găsiți. În total, în anul 2018, în București, au fost înregistrate 519 cazuri de dispariții.

Secțiuni: PRIMA PAGINĂ SOCIAL ȘTIRI

CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/stiri/Lista-care-da-fiori-oricarui-parinte.-43-de-copii-au-disparut-fara-urma-in-2019-157286

Autorităţile chineze vor ştergerea cuvântului „Biblie” din cărţile pentru copii

Autoritățile din China continuă lupta împotriva credinței creștine, de această dată au fost luate în vizor cuvinte despre credinţa creştină ce apar în cărţile pe care copii le citesc la şcoală.

Potrivit organizaţiei Fondul Barnabas,  guvernul chinez a dispus eliminarea cuvintelor „Dumnezeu”, „Biblie ”și „Hristos ”din cărți de povești cunoscute, cum ar fi „Robinson Crusoe” și „Fata cu chibrituri.”

Lectura acestor cărţi face parte dintr-un nou plan de învăţământ introdus în China, ce care are ca scop să ajute elevii „să înțeleagă alte culturi”, potrivit Ministerului Educației.

Cum au fost șterse cuvintele?

În romanul clasic din secolul al – XVIII-lea, naufragiatul Robinson Crusoe descoperă trei Biblii în interiorul unei epave. Acesta este un moment semnificativ în povestirea autorului Daniel Defoe, întru-cât Crusoe va continua să folosească Scriptura ca o busolă morală care va aduce transformare spirituală în viaţa acestuia, în timpul în care se va afla pe insulă. Cu toate acestea, versiunea chineză a romanului constată pur și simplu că Crusoe a găsit „câteva cărți”, eliminând ideea că acesta ar fi descoperit o carte spirituală, ca să nu mai vorbim de faptul că această carte ar fi avut vreun efect pozitiv asupra lui.

În „Fata cu  chibrituri ”, autorul danez Hâns Christian Anderson a scris următoarele cuvinte „când o stea cade, un suflet merge să fie alături de Dumnezeu”. În versiunea chineză traducerea este: „când o stea cade, o persoană pleacă din  această lume.”

În cele din urmă,  în cuprinsul povestirii „Vanka” a lui Anton Cehov, există o secțiune în care este redată o rugăciune rostită în interiorul unei biserici, în timpul căreia cuvântul „Hristos” este menționat de mai multe ori. În versiunea chineză, termenii dispar complet din text.

Reforma creștinismului în conformitate cu obiectivele partidului

De câțiva ani încoace, China încearcă să lase creștinismul fără nici un fel de influenţă politică sau socială. În încercarea de a obține devotamentul total din partea cetățenilor săi, guvernul a continuat să încurajeze oamenii săi să aibă încredere totală și completă în regimul comunist. Autoritățile le reamintesc în permanență oamenilor să renunțe la Hristos și, în schimb, să dedice loialitate totală președintelui chinez, Xi Jinping.

Anul trecut, guvernul a anunțat că va reinterpreta creștinismul conform manifestului său ideologic – lucru pe care l-a numit „sinicizare”.

Scripturile creștine, a declarat guvernul chinez, vor putea fi studiate numai dacă vor fi interpretate ca încurajatoare și afirmând „valorile de bază ale socialismului”.

Arestarea unor creștini care ofereau Biblii în format audio

Potrivit organizaţiei de monitorizare a persecuţiei creştinilor, International Christian Concern, autoritățile chineze au arestat șapte angajați ai unui magazin de electronice pentru că vindeau Biblii în format audio. Angajații, despre care se crede că sunt creștini, au fost arestați sub acuzația de „operațiuni comerciale ilegale”, potrivit părintelui Francisc Liu, de la Chinese Christian Fellowship of Righteousness

Conform OpenDoors UK, în China ar trăi aproximativ 97,2 milioane de creștini.

Sursa: Faithwire

 

https://www.stiricrestine.ro/2019/08/08/autoritatile-chineze-vor-stergerea-cuvantului-biblie-din-cartile-pentru-copii/?

SUA și Israel efectuează un test istoric al sistemul antibalistic Arrow-3

Ambasadorul în Israel, David Friedman, a luat parte la ședința săptămânală a cabinetului Netanyahu. Netanyahu vorbea despre ceea ce el numea „experimente de pionierat secrete”.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului: Au avut un succesce întrece orice imaginație. Sistemul Arrow-3, de un succes complet, a interceptat rachete balistice dincolo de atmosferă, la înălțimi și viteze fără precedent. Execuția a fost una perfectă, toate țintele au fost lovite cu precizie.

David Friedman, ambasador SUA: Rezultatele sunt extraordinare. Suntem foarte mândri de parteneriatul nostru cu statul Israel, cât și de finanțarea și expertiza pe care le-am putut oferi.

Testul s-a efectuat într-o vreme de tensiuni crescânde între SUA, Marea Britanie și Iran. Sistemul Arrow a fost testat cu ținte care se comportau precum rachetele balistice dezvoltate de Iran.

Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului: Astăzi, Israelul are abilitatea să acționeze împotriva rachetelor balistice care ar putea fi lansate împotriva noastră dinspre Iran sau din altă parte. Aceasta e o mare reușită pentru securitatea Israelului. Toți dușmanii noștri ar trebui să știe că îi vom învinge atât în defensivă, cât și în ofensivă.

Israelul a transportat și a instalat sistemul Arrow-3 în Alaska pentru a-i testa capacitea ce nu putea fi testată în Israel. După 10 ani de dezvoltare, sistemul anti-balistic Arrow-3 e conceput să intercepteze rachete balistice care vin chiar din afara atmosferei terestre, cum e cazul rachetelor balistice intercontinentale. Testul a dovedit și faptul că Arrow-3 poate opera în cooperare cu sistemul radar american. Arrow-3 reprezintă vârful de lance al sistemului defensiv israelian la patru niveluri, care mai include Iron Dome, David Sling și Arrow-2. În plus față de testul reușit pe rachete, oficialii în domeniul apărării, Netanyahu și Friedman, au lăudat cooperarea și parteneriatul strategic dintre SUA și Israel.

David Friedman, ambasador SUA: Acesta e un exemplu extraordinar și fără precedent de cooperare între cele două națiuni ale noastre și de aici putem continua mai departe în a face din lumea noastră un loc mai sigur.

Știre difuzată în emisiunea Jerusalem Dateline 289 – august 2019. Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

AO NEWS – 8-9 august 2019

Din sumarul ediției: Brexitul va avea loc în 31 octombrie, indiferent ce s-ar întâmpla; Planul lui Vladimir Putin de a reduce rolul dolarului în economia mondială devine realitate; În Siria, regimul relansează raidurile împotriva Idlib; obuz căzut în apropierea unei baze ruse – „importante pierderi umane”.

1. Brexit: Orice ar fi, Regatul Unit va ieşi din UE pe 31 octombrie, afirmă purtătorul de cuvânt al premierului

Johnson Regatul Unit va ieşi din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent ce s-ar întâmpla, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului Boris Johnson, răspunzând unor afirmaţii conform cărora un consilier guvernamental ar fi spus că parlamentul britanic a ratat ocazia de a bloca un Brexit fără acord, potrivit Agerpres.

Acelaşi purtător de cuvânt a mai menţionat că Regatul Unit va încerca în continuare să ajungă la un acord cu Uniunea Europeană privind Brexitul şi speră că blocul comunitar îşi va schimba poziţia privind clauza de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză.

Dar o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene a reafirmat că acordul privind Brexitul deja încheiat cu Londra nu este renegociabil, executivul comunitar fiind însă deschis la discuţii privind declaraţia politică ce stabileşte cadrul viitoarelor relaţii dintre Uniune şi Regatul Unit.

2. Planul lui Vladimir Putin de a reduce rolul dolarului în economia mondială devine realitate

Angajamentul preşedintelui Vladimir Putin de a reduce rolul dolarului în comerţul internaţional, pe fondul tensiunilor economice dintre Washington şi Moscova, devine realitate, comentează Bloomberg.

Schimbarea face parte din strategia de „de-dolarizare” a economiei ruse şi reducerea vulnerabilităţii acesteia la sancţiunile americane. Cota euro în exporturile ruseşti a crescut pentru al patrulea trimestru la rând, în detrimentul monedei americane, potrivit datelor băncii centrale. Euro aproape că a depăşit dolarul în comerţul cu Uniunea Europeană şi China, iar comerţul cu ruble cu India s-a majorat.

3. Siria: Regimul relansează raidurile împotriva Idlib; obuz căzut în apropierea unei baze ruse – ‘importante pierderi umane’

Armata siriană şi-a reluat operaţiunile militare împotriva regiunii Idlib, controlată de jihadişti, la patru zile după proclamarea unui armistiţiu în această regiune din nord-vestul Siriei, la capătul a trei luni de bombardamente, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului, citat de AFP.

Înainte de reluarea raidurilor, media de stat siriene au informat despre căderea unui obuz lansat de ‘grupări teroriste’ în apropierea bazei aeriene ruse din Hmeimim, dintr-o regiune vecină Idlib, într-un incident care ‘a provocat importante pierderi umane’. Declanşat în 2011 de represiunea manifestaţiilor prodemocraţie, războiul din Siria s-a soldat cu peste 370.000 de morţi şi milioane de persoane strămutate şi refugiate.

Ultimele știri creștine: https://alfaomega.tv/stiri

https://alfaomega.tv/stiri/mapamond-crestin/11020-ao-news-8-9-august-

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

%d blogeri au apreciat: