Un aparat uriaș de securitate, care depășește cu mult fosta securitate comunistă s-a constituit cu resurse financiare enorme NU pentru om și binele său, ci pentru politruci și securiști — Revista ARMONIA – Saltmin Media

Securitatea – Salarii și pensii astronomice, totul pentru ei, plus întreaga pătura a celor cu salarii și pensii „speciale”, stabilite din pix, o aberație grosolană strigătoare la cer! Președintele Platformei Civice apolitice Împreună, scriitorul Mihai Gheorghiu, a postat miercuri pe contul său de social media un eseu intitulat „Oameni și sisteme”, în care, pornind de […]

SABELIANISMUL

download - Copie (2)

SABELIANISMUL

Din Wikipedia, enciclopedia gratuită

În creştinismsabelianismul (cunoscut şi ca modalismmonarhianism modalist ori monarhism modal) este credinţa nontrinitariană care susţine că Tatăl Ceresc, Fiul Înviat  şi Sfântul Duh sunt moduri sau aspecte diferite ale unui Dumnezeu (pentru noi doar), în loc de trei persoane distincte (în El Însuşi). Se spune că Dumnezeu are trei „feţe” sau „măşti” (grec. prosopa). Întrebarea este: „este treimea lui Dumnezeu o problemă pe care o vedem în mod eronat (sabelianism/modalism), sau este o chestiune a esenţei lui Dumnezeu dezvăluită ca trei-într-unul (trinitarianism ortodox)?” Modaliştii observă că singurul număr atribuit lui Dumnezeu în Sfânta Biblie este unu şi nu este nici o întreire inerentă atribuită explicit lui Dumnezeu în scriptură. Numărul trei nu este niciodată menţionat relativ la Dumnezeu în scriptură, acesta fiind, fireşte, numărul central al noţiunii de Treime. Singura excepţie posibilă este Comma Johanneum, un pasaj de text controversat din Întâi Ioan, cunoscut îndeobşte din King James Version (Versiunea King James a Bibliei) şi din unele versiuni ale Textus Receptus, dar neinclus în textele critice moderne. Îi este atribuit lui  Sabellius, care propovăduia o formă a acestei doctrine în Roma secolului al treilea.

Hippolytus din Roma îl cunoştea personal pe Sabellius şi l-a menţionat în Philosophumena. Ştia că lui Sabellius îi displace teologia trinitariană, însă el a numit monarhismul modal erezia lui Noetos, nu cea a lui Sabellius. Sabelianismul a fost îmbrăţişat de creştini în Cyrenaica, către careDemetriusPatriarh de Alexandria, a scris câteva scrisori argumentând împotriva acestui crez.

Oponentul cel mai de seamă al sabelianismului a fost Tertullian, care a marcat mişcarea  „Patripassianism”, din cuvintele latine pater – „tată”, şipassus – verbul „a suferi”, pentru  că a implicat faptul că Tatăl a suferit pe Cruce. A fost născocit de Tertullian în lucrarea Adversus Praxeas, Capitolul II, „Prin asta Praxeas a făcut o îndoită lucrare pentru diavol la Rome: a înlăturat proorocirea şi a adus erezia; el i-a îndepărtat peParaclete şi pe Tatăl crucificat.”

Este important să observăm că singurele surse existente pentru a pricepe sabelianismul sunt din partea detractorilor acestuia. Scolasticii de azi nu sunt de acord asupra propovăduirilor precise ale lui Sabellius sau Praxeus.

Sabelianism istoric spune că Dumnezeu Tatăl era singura persoană a Divinităţii, o credinţă cunoscută drept monarhianism.

Sabelianismul a fost respins de majoritatea creştinătăţii, care a acceptat în locul lui trinitarianismul.

Atât Michael Servetus, cât şi Emanuel Swedenborg au fost interpretaţi ca susţinători ai modalismului, oricum, nici unul nu-L descrie pe Dumnezeu ca apărând în trei moduri. Amândoi îl descriu pe Dumnezeu ca fiind O Persoană Divină, Isus Hristos, care deţine un Suflet Divin întru Iubire, o Minte Divină întru Adevăr şi un Trup Divin întru Îndeletnicire. Isus, printr-un proces de unire formei Lui umane cu cea Divină, a devenit în întregime  Unul cu Sufletul Său Divin de la Tată, până în punctul în care nu a mai fost o distincţie a persoanei.[1][1]

Pentecostalismul Unităţii propovăduieşte că Tatăl (un duh) este unit cu Isus (un om) ca Fiu al lui Dumnezeu. Oricum, Pentecostalismul Unităţii diferă semnificativ, respingând modalismul şi prin deplina acceptare a zămislirii umanităţii a Fiului, nu o zămislire veşnică, a celui care a fostomul Isus, născut, crucificat şi înălţat, ci nu a divinităţii. Acestui lucru se opune direct Patripassianismul, precum şi preexistenţei Fiului, lucru pe care  sabelianismul nu îl acceptă. Pentecostalismul Unităţii poate fi comparat cu sabelianismul deoarece ambele sunt nontrinitariene, dar ele nu se identifică una cu cealaltă.

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/sabelianismul/

Pagina de Discuţii de pe Forum Ce înseamnă Baptist?  discuţii preluate de pe forumul Baptistnet Martie 18, 2005

download - Copie (2)

Pagina de Discuţii de pe Forum

Ce înseamnă Baptist?  discuţii preluate de pe forumul Baptistnet

Martie 18, 2005

 Dragii mei,

Fiecare raspunde la aceasta intrebare in functie de cunostintele pe care le are. Unii isi imagineaza un raspuns altii isi doresc sa aiba un raspuns. Cei care nu sunt baptisti au o perceptie, pe cind cei care sunt, ar dori sa aiba un raspuns satisfacator, care ar putea impresiona pe altii.

In primul rind trebui clarificat ca Baptismul nu este o credinta. Exista o singura Credinta, si aceea vine de la Dumnzeu, este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2:8). Baptismul este o grupare de doctrine, sau dogme (invataturi) la care s-au atasat o grupare de credinciosi, mai tirziu identificati a fi o denominatie Crestina.

Primii Baptisti nu si-au ales numele de Baptisti, ci au fost porecliti Baptisti datorita faptului ca botezau adulti in urma marturisirii de credinta, prin actul de scufundare. Ca nume aceasta grupare isi gaseste radacinile la anii 1600. Ca principiu dogmatic, invataturile Baptiste isi gaseste un fir istoric pina la primul secol la fondatorii Bisericii lui Cristos, a Apostolilor.

Cei care doresc sa stie ce cred Baptisti, pot sa citeasca Marturisirea de Credinta de la Londra (1689) care reda principiile dogmatice Baptiste. Se poate gasi la adresa: http://www.voxdeibaptist.org/1689_londra.htm

Referitor la intrebarea lui Grigore: „ce tebuie sa faca un om sa fie mintuit cum vede cultul baptist acest lucru”

NU TREBUIE SA FACA NIMIC.

Nu poti face nimic in ce priveste alegerea de a fi mintuit. Citeste Efeseni 1:4-5, 11-13.

Ca sa devii membru la o Biserica Baptista, este tot asa de usor ca si cum ar fi la alte Bisericii. In zilele noastre cind dragostea dintii s-a pierdut, pastorii alearga sa-si umple bancile cu citi mai multi membri, bisericile au ajuns sa fie niste cluburi sociale, a fi baptist este usor. Te botezi, marturisesti credinta (pe care ti-o scrii de acasa pe o foaie de Hirtie), dupa ce te-ai botezat faci o cerere sa devii membru.

Important nu este membria ta la Biserica Baptista, ci membria ta la Biserica lui Cristos. Asocierea pe care un credincios o face cu Biserica Baptista nu trebuie facuta in urma relatiilor sociale sau a prietenilor pe care ii ai la Baptisti. Asocierea unui credincios cu Biserica Baptista se face in urma asocieri cu dogmele (invataturile) si practicile pe care Baptistii le invatata si practica.

Biserica Baptista nu este Biserica Adevarata, Biserica Baptista nu mentine o superioritate religioasa sau spirituala. Credinciosi Bisericii Baptiste sunt parte integranta a Bisericii Domnului, alcatuita din toti sfintii, nascuti din nou din toate Bisericile lui Cristos indiferent de zona geografica, denominatie sau rasa. Atita timp cit o Biserica a ramas la invatatura Apostolilor, nu este datoria noastra sa alegem prin prisma ochilor nostri cine sunt si cine nu sunt chematii Domnului.

Chematii Domnului sunt toti care traiesc dupa Cuvintul lui Dumnezeu, asa cum il gasim pe paginile Sfintelor Scripturi, in zilele noastre recunoascuti a fi Evanghelici.

Banuiesc ca sunt multe intrebari si remarci de facut, avind in vedere ca pe acest site avem fosti Baptisti care au ce sa impartaseasca din experienta lor cu biserica locala de unde au facut parte. Pe acest subiect sau scris volume intregi, asa ca nu se poate trata pe doua pagini principiile Baptiste, insa o putem face in timp si spatiu, printr-un dialog constructiv.

Coram Deo! Caius Obead Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

Martie 19, 2005  Dela Ana

Intrebare cheie: „ce tebuie sa faca un om sa fie mintu; cum vede cultul baptist acest lucru” ?

„NU TREBUIE SA FACA NIMIC” , raspunde Caius.

Daca ar fi sa luam aceasta afirmatie ad-literam, atunci, fiecare nu are decit sa stea acasa, sa-si vada de viata lui asa cum crede el, si in final…surpriza! Se va trezi in cer!

Daca „nu poti face nimic in ce priveste alegerea de a fi mintuit” (caius), atunci s-a terminat si cu responsabilitatea omului. Daca nimereste in cer sau iad e numai alegerea lui Dumnezeu; omul nu are nici un imput in aceasta chestiune. Soarta lui se decide in „Olimp”, iar el nu este decit un pion in mina Providentei.

Asa sa fie?!

„Asocierea unui credincios cu Biserica Baptista se face in urma asocieri cu dogmele (invataturile) si practicile pe care Baptistii le invatata si practica” (caius)

Daca e sa iei in serios cele scrise de Caius mai sus, nu conteaza ce „asociere” isi face omul (baptistul) , sau ce practici sau invatatura are acesta. El tot nu poate face NIMIC pentru a fi mintuit (vezi citatul lui Caius de mai sus).

Sau poate?!

  1. „Biserica Baptista nu este Biserica Adevarata” (caius)

Iata un adevar cu care, in sfirsit, suntem cu totii de accord! Bravo!

  1. „Credinciosi Bisericii Baptiste sunt parte integranta a Bisericii Domnului” (caius).

Daca Biserica Domnului este Biserica adevarata (dupa cum si eu cred), rezulta ca „credinciosii bisericii baptiste” nu au nimic de-a face cu aceasta Biserica adevarata, dupa cum Caius afirma in citatul #1.

(a se consulta un profesor de limba romana sau de logica).

Dela Gonczi Alexandru

Caius ,il cunosti pe Ton Iosif?

Tot un Apolgist ca si tine, si daca da,

atunci trebue sa faci ceva ca sa poti fi mintuit.

Draga Ana,

Dai ca nunca in perete si tot nu se lipeste.

Ar fi trebuit sa fiu prea naiv sa nu fi stiut ca nu ai fi intervent. Fiecare cuvint pe care l-am folosi au fost alese, stiind ca vei avea mincarime la degete, dindu-mi posibilitatea sa explic conceptul mintuirii. Avind in vedere ca oricit as scrie, si in orice limba ti-as scrie, tu tot nu ai sa intelegi, prefer sa raspund lui Alexandru si altora care cel putin intreaba din interes.

Referitor la „Biserica Adevarata”, sunt numai citeva denominatii care se bat pe exclusivitatea acestui titlul: Ortodocsi, Catolicii, Martorii lui Iehova, Adventistii si o serie de secte si culte de natura Crestina. Biserica Baptista nu se bate in piept pentru exclusivitatea acestui titlu. Biserica Baptista face parte din Biserica lui Cristos, cea Universala si Apostolica, avind ca temelia invataturile Domnului Isus Cristos.

Dupa intelegerile sucite de care dai dovada, se pare ca iti este imposibil sa vezi un baptist facind parte din Biserica lui Cristos. Poate ca as avea nevoie de o consulenta in ce priveste limba romana, dar tu cu siguranta ca ai nevoie de asistenta in ce priveste logica.

Coram Deo! Caius Obeada Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

Draga Alexandru,

Il cunosc pe fratele Ton personal, l-am cunoscut din tara, si am avut ocazia si in America sa ne intilnim in Bisericile Americane.

Referitor la intrebarea care a fost pusa…. Intrebarea in sine este ambigua, in sensul ca fiecare are un alt inteles in ce priveste termenul MINTUIRE. Ca se nu intru prea mult in teologie, am sa-ti explic in termeni mai simpli conceptul Mintuirii. Sunt mai multe teorii referitore la conceptul Mintuirii: teoria Calvinista, Arminista, Pelegianista, Semi-Pelegianista, Universala, ca sa enumar citeva.

In ce ma priveste eu sunt de orientare Calvinista, care explica Mintuirea in felul urmator. Mintuirea are doua faze esentiale: prima faza fiind cunoscuta sub termenul de Monergism, iar a doua faza find cunoscuta sub termenul de Sinergism.

Monergism

Teologia Paulina ne invata ca Dumnezeu din vesnicie face o chemare a unui numar de oameni pentru mintuire. Inainte ca omul sa se fi nascut in pintecele mamei Sale, Dumnezeu deja face o alegere spre mintuire. O serie de texte ne sugereaza ca aceasta alegere este facuta dupa buna placere a voiei Sale. Se pot citi urmatoarele texte care atesta acesta actiune divina:

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celorce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celorce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe cari i-a cunsoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Său, pentruca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.” Romani 8:29-30

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui si după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii….” 2 Timotei 1:9

„In El Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfintii si fara prihana inaintea Lui, dupace, in dragostea Lui, ne-a rinduit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voiei Sale….” Efeseni 1:4-5

A trebuit sa facem ceva ca sa fim alesi la Mintuire? NU. IN acest context am facut afirmatia ca nu trebuie sa fac nimic ca sa fiu Mintuit. Chemarea Mintuirii este facuta de Creatorul universului inainte de intemeierea lumii. Actul „trezirii” sau a „nasterii din nou” este un act facut in urma alegerii lui Dumnezeu.

Omul nu are nici o parte de responsabilitate in ce priveste alegerea lui Dumnezeu. Defapt gasim texte destul de clare care sustin ca nu am fost alesi in urma faptelor noastre (Rom.9:11-13). Prima faza a mintuirii este MONERGISTA in sensul ca numai Dumnezeu isi atribuie responsabilitatea alegerii la MINTUIRE, fara ca omul sa aiba o iota de responsabilitate. Dumnezeu care a facut alegerea din vesnicii, intiatiaza nasterea din nou la propria initiativa, la vremea potrivita.

Harul lui Dumnezeu se manifesta intr-un mod Monergetic prin trezirea la viata a celui ales de Dumnzeu inainte de intemeierea lumii.

Sinergism

Acest termen care inseamna „a lucra impreuna” este folosit in procesul Mintuirii sa explice responsabilitatea omului dupa nasterea din nou. Un om „trezit” sau „nascut din nou” are responsabilitatea acceptarii lui Cristos in viata sa ca Domn si Mintuitor. Libera alegere sau libera vointa a omului nu este ignorata de Dumnezeu, omul avind libertatea de a alege pe Cristos de buna voie.

Un om nascut din nou ii este imposibil sa aleaga moartea vesnica, avind in vedere ca Dumnezeu il trezeste de la moarte la viata. Prezenta Duhului Sfant, intelegerea cistigului pe care il are prin jertfa Crucii, il pune intr-o situatie asa de avantajoasa, ca ii este imposibil sa refuze harul lui Dumnzeu de viata vesnica, prin opera Mintuitoare a jertfei de la Golgota.

Acest om trezit, nascut din nou, in urma recunoasterii pacatului, si cerintei ca Cristos sa intre in viata sa, devine un copil al lui Dumnzeu, pecetluit cu pecetea Duhului Sfant. Acest om, isi asuma responsabilitatea de al urma pe Cristos pina la capatul vietii Sale, asa cum au facut-o Apostolii si toti copii lui Dumnezeu dealungul veacurilor.

IN acest context am facut afirmatia ca nu este nevoie sa faci nimic ca sa fii Mintuit, multi asociind Mintuirea cu „Nasterea din Nou”, prima faza a procesului de Mintuire. Odata ce un om este nascut din nou, este confruntat cu responsabilitatea alegerii vietii vesnice. Odata ce alege viata vesnica, este confruntat cu responsabilitatea sfinteniei, un proces care are ca durata restul vietii pamintene, desavirsirea fiind obtinuta odata cu trecerea la vesnicii.

Sper ca am facut putina lumina in ce priveste cea ce am scris ca nu trebuie sa faci nimic ca sa fii Mintuit, in sensul ca nu trebuie sa faci nimic ca sa fi nascut din nou. Nasterea din nou fiind produsul chemarii lui Dumnzeu.

Coram Deo! Caius Obeada Apologet Baptist

www.voxdeibaptist.org

www.voxdeibaptist.com

http://publicatia.voxdeibaptist.org/discutii_forum_nov06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / ANTROPOLOGIA PAULICIANĂ

download - Copie (2)

ANTROPOLOGIA PAULICIANĂ  Cum a înţeles Pavel natura fiinţei umane?

  1. Introducere

Ce este, în viziunea lui Pavel, o fiinţă umană? Deşi nu a lăsat în urma sa un discurs întocmit cu grijă despre natura umană, există o antropologie implicită în scierile lui Pavel. Pentru a extrage această antropologie, este necesar a se examina termenii antropologici pe care îi foloseşte Pavel. Făcând aşa, vom putea să descoperim informaţie care să pună la un loc piesele pentru a ne da concepţia lui Pavel despre natura umană. Atunci când va fi relevant, vom face încercarea de a înţelege termenii antropologici lui Pavel pe fundalul religios-istoric potrivit, într-un efort de a ilumina  pe mai departe înţelgerea intenţionată de Pavel. După cum vom descoperi, termenii antropologici ai lui Pavel derivă atât din fundalul religios-istoric ebraic cât şi din cel grecesc. (Vezi D. Guthrie, New Testament Theology, 163-80; R. Jewett, Paul’s Anthropological Terms; J. A. T. Robinson, The Body;  D. E. H. Whiteley, The Theology of St. Paul, 31-44.   Bultmann’s analysis of Paul’s anthropology is too tainted by existentialism to be of much use (New Testament Theology, 191-239). ADD see Ridderbos 114ff.; Kuemmel, Man in the New Testament.

Dificultăţile Metodologice

Ar trebui observate de la început dificultăţile implicate într-o astfel de investigaţie.

2.1. Termenii din Greacă sunt polivalenţi atât diacronic cât şi sincronic.

2.2. Pavel ca şi evreu ar fi putut folosi termeni greceşti cu sensuri în ebraică; este posibil ca aceşti termeni să fi dat naştere în LXX (Septuaginta) sau sau la altă traducere grecească. (Trebuie notat că există nici o traducere cuvânt-cu-cuvânt din ebraică în greacă în LXX)

2.3. Pavel nu este întotdeauna precis atunci când îşi utilizează termenii: unii termeni sunt folosiţi în mod ambiguu (înţelesuri diferite pentru aceiaşi termeni), în timp ce în alte situaţii termenii par a se suprapune în înţeles. Câteodată Pavel mai şi combină termeni pentru a produce un compus.

2.4. Este greu de distins între termenii care descriu funcţii şi cei care constituie părţi ale unei fiinţe umane.

  1. Terminologia Antropologică a lui Pavel

Termenii antropologici majori care apar în epistolele lui Pavel sunt: trup (soma); suflet (psuche); duh (pneuma); inimă (kardia); omul din lăuntru şi cel de afară(eso kai exo anthropos); minte (nous); conştiinţă (suneidesis); fire (sarx).

3.1. Trup (soma)

Se pare că „trup” utilizat de Pavel denotă că fiinţa umană există ca şi corp (materie). Pavel vorbeşte despre trup în mod distinct faţă de „Sine”; acest lucru nu este neapărat semnificativ, din moment ce şi materialstul face asta, recunoscând tot timpul convenţionalitatea a ceea ce face. Afirmaţii selectate (dar reprezentative) despre natura trupului în scrierile lui Pavel sunt după cum urmează:

3.1.1. Rom 8:10-11 Pavel spune că trupul este muritor (ta thneta somata).

3.1.2. 1 Cor 6:13 Pavel spune că trupul nu este pentru curvie (imoralitate)

3.1.3. Rom 8:23; 1 Cor 15 Pavel spune că trupul este destinat răscumpărării(ten apolutrosin tou somatos hemon)  şi învierii.

3.1.4. 1 Cor 6:19 Pavel spune că trupul unui credincios este Templul (naos) Duhului Sfânt.

3.1.5. 1 Cor 6:20 Pavel spune că credinciosul trebuie să-l proslăvească pe Dumnezeu în trup.

3.1.6. Fil 3:21 Pavel spune că Dumnezeu va schimba „trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”.

Adaos: Deşi Pavel nu foloseşte termenul „trup”, deoarece foloseşte un limbaj metaforic, în 2 Cor 5:2-4 Pavel explică cum nu doreşte să fie fără „cortul” său sau să fie „desbrăcat” (de ex., să fie fără trupul său), ci să fie îmbrăcat, pentru ca ceea ce este muritor în noi să fie înghiţit de viaţă.

3.2. Sufletul (psuche)

Termenul suflet (psuche) nu este des folodit în epistolele lui Pavel; atunci când apare, pare a fi folosit ca şi sinonim pentru viaţă sau o persoană vie, ceea ce nu este surprinzător din moment ce echivalentul ebraic pentru suflet (nephesh) este adesea folosit cu acest înţeles în Vechiul Testament şi în scrierile secatare Qumran (vezi G. Maier, Mensch und freier Wille, 168). (Sunt excluse întrebuinţările care fac parte din citatele din Vechiul Testament, cum ar fi Rom 11:3= 1 Împăraţi 19:10,14; 1 Cor 15:45= Gen 2:7).

3.2.1. Rom 16:4 Pavel spune că unii şi-au pus capul în joc „ca să-mi scape viaţa” (huper tes psuches mou)

3.2.2. Fil 2:30 Pavel se descrie pe sine şi pe tovarăşii săi ca fiind aproape de moarte punându-şi viaţa în joc  (paraboleusamenoi te psuche).

3.2.3. Rom 31:1 Pavel spune că oricine (pasa psuche) trebuie să fie supus stăpânirilor.

3.2.4. 1 Tes 2:8 Pavel spune că el şi tovarăşii lui nu au împărtăţit cu cei din Tesalonic numai Evanghelia ci chiar viaţa  lor (tas heauton psuchas), ceea ce înseamnă că s-au dărui în totalitate.

3.2.5. 2 Cor 1:23 Pavel îl cheamă pe Dumnezeu ca martor faţă de sufletul lui (epi ten emen psuchen), adică împotriva sa.

3.2.6. 2 Cor 12:15 Pavel spune că se va cheltui pe sine pentru sufletele corintenilor (huper ton psuchon humon).

3.2.7. Fil 1:27  Pavel îi laudă pe filipeni „luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei ”; cu un suflet însemnând uniţi, ca un singur individ.

Există împrejurări în care termenul suflet, care pare să apară în fraze idiomatice, cum ar fi Efe 6:6; Col 3:23 ek psuche (Această frază pare a însemna „cu toată inima”) şi Rom 2:9 epi pasan psuchan anthropou (Această frază pare a însemna „peste orice fiinţă umană”).

   Nicăieri în epistolele lui Pavel suflet nu denotă o entitate separată faţă de trup, aşa cum se întâmplă în gândirea greacă influenţată de Elenism sau chiar în locuri în Vechiul Testament, cu o singură excepţie probabil: 1 Tes 5:23. În acest pasaj, Pavel face distincţie între trup, suflet, şi duh; unii pot înţelege prin aceasta că Pavel crede că o fiinţă umană este compusă din trei entităţi: trup, suflet şi duh.

3.3. Duh (pneuma)

Un alt termen folosit de Pavel pentru a numi o parte componentă a fiinţei umane este duh (pneuma). Cele mai multe referiri la duh în epistolele lui Pavel se referă la Duhul Sfânt („duh” însemnând Duhul Sfânt nu este scris cu majuscule în greacă); în Rom 8:16, Pavel spune că Duhul mărturiseşte  împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Există şi alte referiri la duhul uman care par a indica că duhul este o entitate separată de trup.

3.3.1. 1 Cor 2:11 Pavel spune că duhul unei fiinţe umane este în ea (to [pneuma] en aute) şi cunoaşte lucrurile omului.

3.3.2. 1 Cor 7:34 Pavel spune că o persoană poate să fie devotată lui Dumnezeu atât cu trupul cât şi cu duhul (agia kai somati kai pneumati).

3.3.3. 2 Cor 7:13 „Duhul” lui Tit a fost răcorit de către corinteni. (Acesta poate fi totuşi idiomatic, deoarece „Tit era fericit din pricina felului în care a fost primit”).

3.3.4. Există două întrebuinţări ale lui duh care necesită o atenţie specială

  1. 1 Cor 5:3-4 (vezi Col 2:5) Atunci când spune că el este prezent cu duhul(paron te pneumati), Pavel pare a spune că a fost prezent dar nu în trup în Corint şi astfel a putut să judece în legătură cu curvarul. Acest lucru implică faptul că el este constituit dintr-un duh (pneuma) şi un trup (soma), pe care l-a părăsit pentru a putea fi „de faţă cu duhul” în Corint. Pavel face referinţă şi la nimicirea „cărnii” curvarului, pentru ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului. Dacă prin carne el se referă la trup, din nou se pare că Pavel crede că un om este compus dintr-o parte nematerială (pneuma) şi una materială (sarx sau soma).
  2. 1 Cor 14:14 Pavel face o distincţie între duhul său, care câteodată se roagă, şi mintea sa care se roagă câteodată; acest lucru este spus în legătură cu discuţia sa cu privire la vorbirea în limbi. Vorbirea în limbi reprezină duhul omului care vorbeşte prin intermediul Duhului astfel încât mintea nu înţelege ceea ce se spune. Dar observaţi că contrastul din acest pasaj nu este între duh şi suflet ci duh şi minte; ceea ce este mintea vom vedea mai târziu.

3.3.5. Există câteva pasaje în care termenul pneuma este folosit în mod ambiguu sau idiomatic.

  1. 1 Cor 16:18 Pavel vorbeşte despre un duh colectiv: „duhul meu şi al vostru” (to emon pneuma kai to humon)
  2. Rom 1:9 Pavel spune că îi slujeşte lui Dumnezeu în duuhl său (en to pneumati mou); ce înseamnă să slujeşti în duh în opoziţie cu trupul (?) este neclar. Poate că aceasta este o expresie idiomatică pentru o slujire sinceră opusă simplului fapt de a „trece prin moţiuni”.
  3. Efe 4:23 Pavel vorbeşte despre a fi înnoiţi „în duhul minţii voastre” (to pneumati tou noos humon); poate este neclar ce este duhul unei minţi colective, dar probabil că duhul înseamnă ceva de genul dispoziţie sau atitudine, ci nu o entitate efectivă.
  4. 1 Tess 5:23 După cum am discutat deja, Pavel face distincţie între duh, suflet şi trup.

3.4. Inima (kardia)

În scrierile lui Pavel, inima (kardia) descrie „centrul” (ca să folosesc o metaforă) fiinţei umane, cu un accent asupra naturii cognitive şi voluntive (şi aşadar morale) a fiinţei umane. Acesta este un termen relativ comun în epistolele lui Pavel, cee ce nu ne surprinde, din moment ce acest termen este folosit cu acest sens în în Vechiul Testament şi în textele evreieşti intertestamentale (kardia reflectă utilizarea evreiască a lui leb sau leba). Este necesar să examinăm doar câteva exemple:

3.4.1. Rom 1:21 Pavel spune despre neamuri că inima lor fără pricepere s-a întunecat, ceea ce înseamnă că ei s-au întunecat chiar în centrul fiinţei lor. Acest lucru a dus la alegeri păcătoase.

3.4.2. Rom 5:5 Pavel spune că dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre; prin inimă vrea să spună centrul fiinţei noastre.

3.4.3. Rom 10:1 Pavel vorbeşte despre dorinţele inimii lui, adică dorinţele care reflectă adevăratul sine al lui Pavel, centul fiinţei lui.

3.4.4. Gal 4:6 Pavel spune că Dumnezeu ne-a trimis „în inimă” Duhul Fiului Său, adică în centrul fiinţei noastre. (Mai devreme, am văzut că Pavel spune că Duhul locuieşte în trupurile noastre.)

3.4.5. Col 3:15 Pavel îi învaţă pe coloseni să lase ca pacea lui Dumnezeu să stăpânească „în inimile vostre”, ceea ce înseamnă ca pacea lui Dumnezeu să stăpânească chiar centrul fiinţei noastre (vezi 2 Cor 4:6).

3.4.6. Efe 1:18 Pavel vorbeşte despre „ochii inimii” (ophthalmos tes kardias) care sunt luminaţi. El vorbeşte folosind o dublă metaforă: a. „inimă” este folosit în mod metaforic prin care se înţelege centrul unei persoane b. Ochii este folosit metaforic pentru a exprima înţelegerea. Împreună ecestea două indică înţelegerea asociată cu cel mai profund nivel al fiinţei noastre.

3.5. Omul lăuntric şi cel de afară

Pavel face diferienţă între persoana din lăuntru şi cea exterioară; cea lăuntrică este adevăratul sine care este nevăzut, în timp ce omul de afară este fiinţa umană fizică, vizibilă pentru ochi.

3.5.1. Rom 7:22 Pavel spune că omului din lăuntru îi place legea, referindu-se la adevăratul sine. Pentru Pavel, totuşi, simplul consimţământ cu legea nu este demn de laudă ci este un fapt al naturii umane; împlinirea legii este cea demnă de laudă.

3.5.2. 2 Cor 4:16 Pavel spune că omul de afară trece, în timp ce omul din lăuntru se înnoieşte. În acest context, omul de afară pare a fi trupul, în timp ce omul din lăuntru este ceva distinct faţă de trup şi care pare a rezista descompunerii trupului: ci acesta este cel care este întărit de Duhul. Astfel omul din lăuntru este nevăzut, adevăratul sine, în timp ce cel de afară este partea materială a fiinţei umane.

3.6. Minte (nous)

Deşi, în LXX, traduce mai multe cuvinte evreieşti având mai multe înţelesuri, termenul „minte” (nous) în scrierile lui Pavel se referă în mod exclusiv la facultatea gândirii împrăştiate.

3.6.1. Rom 1:28 Pavel spune că mintea poate fi degenerată, înţelegând că facultatea gândirii împrăştiate poate fi coruptă.

3.6.2. Col 2:18 Pavel face referie la minte ca „gândurile firii pământeşti”, adică mintea păcătoasă, care se poate umfla de mândrie (phusioumenos upo tou noos tes sarkos autou) (vezi 1 Tim 6:5; 2 Tim 3:8), care duce la mândrie intelectuală.

3.6.3. Rom 12:2 Pavel spune că mintea poate fi înnoită (te anakainosei tou noos), lucru prin care vrea să spună că conţinutul minţii, obiectele gândirii împrăştiate, pot fi schimbate.

3.6.4. Există câteva pasaje dificile în care apare mintea:

  1. 1 Cor 14:14-15 După cum s-a spus deja, Pavel arată contrastul dintre minte şi duh cu privire la rugăciune, rugăciunea făcută în duh este vorbirea în limbi, pe când rugăciunea făcută cu mintea este acea rugăciune care conţine ceea ce se poate înţelege. În acest context, mintea pare a însemna facultatea gândirii împrăştiate care duce la gândirea/vorbirea inteligibilă.
  2. 1 Cor 14:19 Pavel scrie despre a vorbi cuvinte înţelese(te noi) în contrast cu a vorbi în altă limbă (en glossai).
  3. Fil 4:7 Pavel vorbeşte despre pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere (minte în engl.) (panta noun), însemnând inteligenţă.

3.7. Conştiinţă (suneidesis)

Conştiinţa şi relaţia cu Legea

Pavel foloseşte acest termen în sensul pe care-l are în greaca standard. Deşi echivalentul ebraic nu apare în Vechiul Testament, termenul „conştiinţă” apare în Apocrypha (Wis 17:10; Sir 42:18).  (Termenul suneidesis apare de asemenea în LXX Eclesiastul 10:20) Deşi în Vechiul Testament nu există nici un termen distinct pentru conştiinţă, inima are rolul de conştiinţă (vezi 1 Sam 26:6; 2 Sam 24:10). Conştiinţa este facultatea judecăţii  morale a unei persoane; poate ori să comande, ori să condamne.

3.7.1. Rom 2:15 Pavel spune că conştiinţa este universală printre neamuri, condamnând sau aprobând acţiuni (vezi Rom 9:1; 2 Cor 1:12; 4:2; 5:11).

3.7.2. 1 Cor 8:7; 10:25-26  Pavel spune că conştiinţa poate fi ignorată şi întinată.

3.7.3. 1 Tim 4:22 Pavel spune că conştiinţa poate fi împietrită în totalitate.

3.7.4. Tit 1:15 Pavel spune că atât mintea cât şi cugetul pot fi spurcate; însemnând că atât facultatea gândirii discursive cât şi abilitatea de a face discerneri morale asupra propriei persoane se deteriorează.

3.8. Carnea (sarx)

Cuvântul „carne” are mai multe înţelesuri diferite în epistolele lui Pavel; este dificil adesea de a face distincţie între acestea.

3.8.1. Carne poate însemna literal materia care acoperă oasele (1 Cor 15:39). (Acesta este un înţeles comun pentru cuvântul grecesc.) vezi Ridderbos 94 re; carnea ca şi trup 2 Cor 4.10, 11; Gal 4.13; 2 Cor 12:7 Gal 1:16; 1 Cor 15:50; Efe 6:12; 1 Cor 1:29

Carnea fiind opusă divinului vezi Isa 31:3; Ier 32:27; Iov 10:4

3.8.2. Prin extindere, carne poate să însemne fiinţa umană luată în considerare din punct de vedere al existenţei lui externe, materiale.

  1. Gal 4:13 Pavel scrie despre o oarecare slăbiciune a trupului (astheneia tes sarkos) prin care vrea să spună o boală fizică.
  2. Rom 2:28 Pavel descrie o tăiere împrejur în carne (en sarki), prin care vrea să zică literal, circumcizie fizică.
  3. Rom 4:1 Pavel se referă la strămoşii trupeşti (kata sarka), însemnând strămoşi din punct de vedere fizic (vezi Rom 9:3, 8; 1 Cor 10:18).
  4. Rom 1:3 Pavel se referă la descinderea trupească a lui Cristos (kata sarka), adică descendenţa Sa fizică.
  5. 1 Cor 5:3-4 (vezi Col 2:5) După cum s-a arătat deja, Pavel se referă la distrugerea „cărnii” curvarului, pentru ca duhul lui să fie mântui în Ziua Domnului. Carne în acest context pare a însemna existenţa materială a bărbatului, trupul lui.
  6. Efe 2:11 Pavel spune că cititorii săi sunt neamuri în trup (en sarki); vrea să spună că ei sunt neamuri din naştere.
  7. 2 Cor 10:2-4 pavel vorbeşte despre a trăi în firea pământească (a exista din punct de vedere fizic), dar nu a ne lupta cu arme folosite pentru a-i distruge pe cei care există în mod fizic. El face un contrast între existenţa fizică şi cea ne-fizică; ideea sa este că în sfera imaterială, trebuie folosite arme spirituale pentru a te putea angaja într-o luptă spirituală.

3.8.3. Carne poate de asemenea să se sefere la fiinţa umană ca şi întreg.

  1. Rom 3:20; Gal 2:16; 1 Cor 1:29 Pavel se referă la „nimeni” (pasa sarx), prin care se referă la toţi oamenii.
  2. Efe 5:28-29 Pavel scrie că nimeni nu-şi urăşte propriul trup (ten heautou sarka), însemnând că nimeni nu se urăşte pe sine.
  3. 2 Cor 7:5 Când Pavel spune că „trupul nostru” (he sarx hemon) n-a avut nici o odihnă el vrea să spună „noi” nu am avut nici o odihnă.
  4. Col 1:24 Pavel scrie despre cum „în trupul meu împlinesc ce lipseşte” însemnând „în mine”.

3.8.4. Cel mai imporatnt este că trup în scrierile lui Pavel poate însemna fiinţa umană ca şi instrument dispus să păcătuiască; devine sinonim cu natura păcătoasă. Astfel, descrie mai mult o funcţie sau un aspect al fiinţei umane decât o entitate materială, o parte componentă.

  1. Păcatul ca şi Natură Păcătoasă în Scrierile lui Pavel
  2. Gal 5:13 Pavel le spune galatenilor să nu facă din chemarea lor la libertate o pricină de a trăi pentru firea pământească, ci să se slujească unii pe alţii în dragoste.
  3. Gal 5:16-21 Pavel spune că umblarea prin Duhul va determina neîmplinirea „poftelor firii pământeşti ” (5:16). Duhul pofteşte împotriva firii pământeşti şi viceversa (5:17). Apoi urmează o list cu „faptele firii pământeşti”: „preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”.
  4. Gal 5:24 Pavel spune că cei care sunt ai lui Cristos şi-au răstignit firea pământească  împreună cu patimile şi poftele ei.
  5. Rom 7:18 Pavel spune că nimic bun nu locuieşte în el, adică în firea sa pământească.
  6. Rom 8:3 Pavel spune că firea pământească făcea Legea fără putere, astfel că ascultarea era imposibilă, fapt ce ducea la condamnare.
  7. Rom 8:7-8 Pavel spune că mintea care umblă după lucrurile firii pământeşti îi este vrăşmaşă lui Dumnezeu iar cei care sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
  8. Trebuie observat că adeseori „firea pământească”  este stabilită în opoziţie cu duhul, înţeles ca şi Duhul Sfânt (Rom 8:4, 5, 6, 9, 13; Gal 5:16-17).
  9. Antecedente Istorico-Religioase ale Utilizării „Firii Pământeşti”  ca şi Natură Păcătoasă de Către Pavel
  10. Utilizarea Negativă a „Firii Pământeşti” în Surse Secundare Templului

Utilizarea lui Pavel a termenului „fire pământească” pentru a face referire la natura păcătoasă are antecedente în Vechiul Testament şi în texte evreieşti second-Temple. Utilizarea termenului „fire pământească”  pentru a însemna slăbiciune omenească apare în Vechiul Testament (Gen 8:21; Isa 40:6, 8; 2 Cro 32:8; Ps 78:39; Ier 17:5). Firea pământească ca şi termen care denotă slăbiciunea umană şi păcătoşenia ei, acel aspect al fiinţei umane care este în opoziţie cu Dumnezeu, se găseşte în scrierile sectare Qumran (Regula Comunităţii şi Imnurile Recunoştinţei) (ebraică: basar) şi Testamentul Celor Doisprezece Patriarhi (greceşte: sarx) (vezi G. Maier, Mensch und freier Wille, 169-74).

  1. 1QS 11.11-12 „Când mă împiedic în păcatul cărnii ”

     1QH 4.29-30 „Ce este carnea în comparaţie cu aceasta [puterea lui Dumnezeu]? Care creaturi din lut pot face minuni? El este păcat din pântecele maicii sale.”

  1. 1QH 10.23 „Ce este duhul cărnii ca să priceapă toate aceste lucruri şi ca să aprecieze taina Ta cea mare şi minunată? Ce este unul născut din femeie între toate lucrările Tale minunate? El este o zidire de praf (ţărână) modelată cu apă, la baza sa este vina păcatului, necuviinţă josnică, sursă de impuritate, peste care domneşte un duh de degenerare.” (Vezi  1QH 18.21  Şi ce este carnea? “And What is flesh?”)

În scrierile sectare Qumran, fiinţele umane sunt descrise în mod negativ prin faptul că sunt făcute din ţărână, care este considerată o origine ruşinoasă şi infamă (Gen 2:7); a fi făcut din „ţărână” explică sectariştilor Qumranului degradarea fiinţelor umane. De exemplu, 1QH 13.15-16 spune, „Ce este unul născut din femeie între toate lucrările Tale minunate? El este o zidire de praf  modelată cu apă, la baza sa este vina păcatului, necuviinţă josnică, sursă de impuritate, peste care domneşte un duh de degenerare.” (vezi de asemenea 1QH 1.21-23; 1QS 11.20-22).   (O. Betz, Offenbarung und Schriftforshung in der Qumransekte, 120-23).  În 1QH 4.29 (citat mai sus) a fi carne este paralel în înţeles cu a fi o fiinţă de lut (o aluzie la Gen 2:7).

  1. Testamentul lui Iuda 19:4 „Căci stăpânul înşelătoriei m-a orbit, şi eu nu am ştiut, ca şi om, ca şi carne, în păcatele mele corupte… ”
  2. T. Zabulon 9:7: „El [Dumnezeu] nu învinovăţeşte răutatea împotriva omului, deoarece ei sunt carne şi duhurile înşelătoriei îi abat de pe cale în toate faptele lor.”
  3. Un Principiu (O Căpetenie) al Răului în Fiecare Individ

Similar utilizării lui Pavel a cuvântului carne  pentru a se referi la „natura păcătoasă”, unele surse second-Temple susţin existenţa unei căpetenii a răutăţii în fiecare individ, care se opune ascultării de Dumnezeu. Această căpetenie a răutăţii este numită duh de înşelăciune sau minciună şi înclinaţie spre rău.

  1. 1QS 3-4

   În Regula Comunităţii, fiinţele umane sunt percepute ca având două duhuri. Se spune că Dumnezeu a instituit două feluri de duhuri în care o persoană poate umbla până la vremea vizitării Sale, care sunt identificate ca fiind duhul adevărului şi cel al înşelăciunii (3.18-19). Fiecare acţiune umană are la origine unul dintre aceste două duhuri: faptele drepte în duhul adevărului iar faptele rele în duhul înşelăciunii (3.25; 4.2-14). Cele două duhuri ar trebui interpretate ca şi două dispoziţii sau tendinţe umane; duhul adevărului este capacitatea umană de a asculta de Dumnezeu în timp ce duhul înşelăciunii este capacitatea de a face rău. Umblarea în aceste două duhuri va aduce consecinţe escatologice opuse. „Vizitarea” va fi o binecuvântare pentru cei care umblă în duhul adevărului (4.6-8), în timp ce „vizitarea” celor ce umblă în duhul înşelăciunii va fi distrugere (4.11-14). Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi va răsplăti pe cei răi şi îi va pedepsi pe cei răi.

  1. Hodayot (Imnurile Recunoştinţei )

Există o oarecare claritate că autorul acestiu imn lucrează cu ideea celor două înclinaţii. El scrie, „Tu pui o inimă curată în locul lui (?); [dând la o parte] înclinaţia rea” (2.1.10). Se pare că aici se descrie înlăturarea unei inimi neascultătoare, dominată de către înclinaţia cea rea, şi înlocuirea ei cu o inimă pură, ascultătoare de Dumnezeu. Din păcate nu se specifică ce corespunde în mod pozitiv înclinaţiei rele, antecedentul cauzal al schimbării inimii autorului cu una pură.

  1. Testamentul Celor Doisprezece Patriarhi

Presupunerea făcută de către autorul (autorii) acestor texte este că finnţele umane, şi în mod special evreii, sunt liberi şi responsabili din punct de vedere moral; cu toate acestea, există două căpetenii care luptă pentru supremaţie, în fiecare persoană. În T. Iuda 20 patriarhul învaţă că într-o persoană există două duhuri (pneumata) care aşteaptă o oportunitate, duhul adevărului şi duhul minciunii. Juxtapusă între aceste două duhuri este conştiinţa minţii, care se înclină către un duh sau altul. Duhul adevărului înzestrează cu o cunoştinţă etică înnăscută, care se presupune a fi cel puţin parţial identică cu preceptele Torei. O expunere mai largă a acestei doctrine se găseşte în T. Aşer 1:3-9. Aşer le spune copiilor săi, „Dumnezeu le-a dat două căi fiilor omului, două înclinaţii, două feluri de a acţiona, două feluri de viaţă şi două sfârşituri. Cele două căi sunt binele şi răul. În interiorul omului există două înclinaţii (duo diaboulia) care aleg între aceste două căi. Se pare că sufletul dă permisiunea uneia dintre acestea de a alege calea care îi corespunde. Când sufletul lasă înclinaţia bună să aleagă calea cea bună, rezultatul natural este acţiunea dreaptă. Dar dacă sufletul lasă înclinaţia rea ca să aleagă calea cea rea, rezultă acţiuni rele. Deşi terminologia folosită în T. Iuda şi T. Aşer este diferită, înţelegerea de bază a fiinţei umane este identică. Dumnezeu pune o persoană în faţa a două posibilităţi de a fi, binele şi răul, şi cere ca fiecare să aleagă. Acţiunile unei persoane sunt o reflectare a acestei alegeri fundamentale a vieţii.”

  1. Psalmii Ne-Canonici 11QPs 19 ( Rugăciune pentru Eliberare)

Autorul recunoaşte că are nevoie de ajutor pentru a rămâne ascultător de Dumnezeu, după cum arată această petiţie: „Dă-mi un duh de credincioşie şi cunoştinţă; nu mă lăsa să fiu dezonorat în ruină” (14). Un duh de credincioşie este o dispoziţie de a fi ascultător, în timp ce un duh de cunoştinţă este capacitatea de a cunoaşte ce cere Dumnezeu. Se pare că autorul vede lipsa sa în ambele domenii, aşa că se întoarce către Dumnezeu pentru a rezolva această deficienţă. Dacă Dumnezeu nu onorează această cerinţă, autorul prevede că va fi „dezonorat în ruină”. Imadiat după aceasta urmează o petiţie de a fi protejat de Satana, psalmistul cere de asemenea ca nici „durerea sau înclinaţia cea rea să nu pună stăpânire pe oasele sale”. A pune stăpânire pe oasele lui înseamnă a pune stăpânire pe autor. Durere pare să însemne durerea fizică obişnuită, de care autorul se teme că va deraia eforturile sale de a rămâne credincios lui Dumnezeu. Înclinaţia cea rea, pe de altă parte, este tendinţa ca răul să pună stăpânire pe autor; el cere ca Dumnezeu să supună această tendinţă spre rău din el, pentru a nu-l conduce în păcat.

  1. Scrierile Rabinice

Rabinii timpurii presupun că fiinţele umane au fost libere din punct de vedere moral, dar aceasta nu înseamnă că voinţa nu este influenţată în deliberările sale. În centrul concepţiei rabinice despre fiinţele umane este ideea înclinaţiei spre rău, derivată din Gen 6:4; 8:21; Deut 31:21. Se referă la tendinţa universală a omului spre neascultare. Deşi creată de El, caută să-i depărteze pe oameni de Dumnezeu (Sipre Deut 45). În surse, încliaţia spre rău ca şi această tendinţă este aproape hipnotizată, devenind duşmanul din lăuntru, care vrea să tragă fiinţa umană în păcat şi la distrugere (vezi m. Abot 2.11). Înclianţia spre rău caută să-l tragă pe om în idolatrie   (Mek  Bahodesh  6.85-86;  Sipre Deut 43). De asemenea caută să creeze îndoială cu privire la validitatea acelor porunci din Tora pentru care nu există paralele în codurile legii altor popoare care să pară a fi la fel de arbitrare şi inutile (Sipra Lev Ahare 13 [8-9]), şi  caută să înşele oamenii în a crede că nu există viaţă după moarte (m. Abot 4.22). Înclinaţia spre rău l-a aţâţat pe Boaz la necuviinţă sexuală atunci când  Rut şi-a petrecut noaptea la picioare sale (Sipre Num 88 [II 1.U]), şi caută să-i înşele pe oameni să creadă că nu există viaţă după moarte (m. Abot 4.22). În general înclinaţia spre rău stă în antiteză cu Tora (Sipre Deut 222).

  1. Concluzii

4.1. În opinia lui Pavel omul este compus din două părţi: o parte materială sau trupească, identificată ca şi trup/omul de afară/carne  şi o parte imaterială, care pare a fi, în opinia lui Pavel, duhul/omul din lăuntru. Există o parte a fiinţei umane care supravieţuieşte morţii şi descompunerii trupului; cu alte cuvinte există o parte imaterială a fiinţei umane care poate exista fără trup. Pavel pare a crede chiar şi că duhul său poate să-i părăsească trupul înainte de a muri, şi că duhul omului este cel care vorbeşte cu Dumnezeu într-o altă limbă, întrecând mintea. Trupul, totuşi, este locul unde locuieşte Duhul Sfânt.

   Vom mai lua în considerare încă două pasaje. Mai întâi Fil 1:22-26, Pavel îşi exprimă dorinţa de a părăsi trupul pentru a putea fi cu Domnul; implicaţia este că o parte din el care nu este identică cu trupul ar supravieţui morţii şi ar fi cu Domnul. În al doilea rând, în 2 Cor 12:1-6, Pavel lasă loc posibilităţii de a putea ieşi din trup, a călători până la al treilea cer şi să rămână cine este; adevăratul său sine nu este legat de trupul său. Ceea ce părăseşte trupul este duhul său sau omul din lăuntru.

Faptul că există o parte a fiinţei umane care este distinctă de trup şi care supravieţuieşte morţii se găseşte în unele texte evreieşti din perioada la al doilea Templu. Probabil cele mai multe texte fie reflectă o perspectivă teologică a fariseilor fie sunt influenţate de o concepţie elenistică despre suflet (vezi 2 Maccabees; 1 Enoh; Înţelepciunea lui Solomon; Testamentul lui Moise;vezi textele rabinice timpurii). După cum am arătat deja, Iosefus îi descrie pe farisei ca pe unii care credeau că „sufletele” (psuchai) au puterea de a supravieţui morţii (Ant. 18.4) şi că fiecare suflet (psuche) este nemuritor (War 2.163). El spune de asemenea că Essenieinii credeau în nemurirea sufletului, care este întemniţat într-un corp muritor (Ant. 18.5; War 2.154-56).

În 1 Tes 5:23, Pavel pare a da o opinie tripartită cu privire la fiinţa umană: ea sau el este compus din trup, suflet şi duh. Cu toate acestea, este probabil ca această frază ar trebui luată ca şi frază idiomatică a întregii persoane; prin alipirea mai multor termeni Pavel subliniază că Dumnezeu va ţine  întreaga persoană. Deoarece Pavel nu este precis în utilizarea sa antropologică şi deoarece nu este nici o altă indicare în vreun alt loc în această epistolă că el crede în suflet ca fiind o entitate materială, o parte componentă a fiinţei umane, este justificat să interpretăm fraza din 1 Tes 5:23 ca fiind idiomatică.

4.2. În opinia lui Pavel, fiinţa umană este o uniune dintre trup şi duh; este greşit să sugerezi că Pavel vede trupul mai prejos în ceea ce este un om, de care se poate lipsi sau chiar nedorit. Interesul lui Pavel pentru înviere, răscumpărarea trupului, exprimată în diferite locuri în epistolele sale este o indicaţie evidentă a faptului că el nu vedea trupul ca pe ceva secundar în contextul fiinţei umane. Există două pasaje în special unde Pavel îşi exprimă opinia că a avea un trup este o parte din ceea ce înseamnă a fi om. În primul rând, în 2 Cor 5:4, Pavel scrie cât este de tulburătoare este pierderea trupului atunci când acesta moare: vorbeşte cum că nu vrea să fie dezbrăcat de trupul cel vechi, ci vrea să aibă un trup ceresc. În al doilea rând, în Fil 3:21, Pavel spune că Dumnezeu va schimba trupurile noastre (nu le va da la o parte, ca fiind irelevante), şi în Rom 8:33 vorbeşte despre răscumpărarea trupului.

4.3. După cum foloseşte Pavel termenul, sufletul este sinonim cu viaţă sau întreaga persoană (după cum sunt şi unele utilizări ale cuvântului „carne”).

4.4. Fiinţa umană ca şi unitate compusă din două părţi, un trup şi un duh (om lăuntric) are două funcţii/aspecte. În primul rând, în mod funcţional fiinţa umană are o inimă, ceea ce denotă capacitatea sa cognitivă/volutivă; este „centrul” fiinţei umane. În al doilea rând, fiinţa umană are o minte, lucru care arată că fiinţa umană are o funcţionalitate intelectuală. În al treilea rând, fiinţa umană are o conştiinţă, care este însuşirea care acuză şi aprobă alegerile morale ale persoanei. În final, fiinţa umană este carne, este în carne sau are carne, lucru care arată natura păcătoasă, fiinţa umană fără Duhul lui Dumnezeu. (În aceasta are Pavel paralele cu sursele din  perioada la al doilea Templu).

http://www.voxdeibaptist.org/antropologia_Pauliciana.htm

Masacru la Kabul – Cel puţin 43 de morţi, în urma unui asalt de şapte ore asupra unui complex guvernametal

kabul afganistan explozie

Autor: 

George Traicu
Publicat: 
Sursa foto: twitter.com
Un atac vizând un complex guvernamental, la Kabul, luat cu asalt timp de mai multe ore de către bărbaţi înarmaţi, s-a soldat cu cel puţin 43 de morţi, una dintre ofensivele cele mai sângeroase în capitala afgană în acest an, a anunţat marţi Ministerul afgan al Sănătăţii, relatează AFP preluată de news.ro

 

Atacul, comis luni, are loc după anunţul – neconfirmat oficial – al viitoarei retrageri a aproximativ 7.000 dintre cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan, pe care unul dintre comandanţii talibani l-a salutat.

Asaltul, care încheie un an deosebit de sângeros în Afganistan, unde civili şi membri ai forţelor de securitate au fost ucişi în număr mare, nu a fost revendicat.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, a declarat că atacul ”nu are nimic a face cu insurgenţii”.

Atacul vizând complexul – în care se află clădiri aparţinând ministerelor Lucrărilor Publice, Muncii şi Afacerilor Sociale – a durat peste şapte ore.

Alte 25 de persoane au fost rănite în atac, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii Waheed Majroh.

Bărbaţi înarmaţi l-au luat cu asalt luni după-amiaza, după ce au detonat o maşină-capcană la intrare. Funcţionari îngroziţi au rupt-o la fugă, iar alţii au sărit pe ferestre.

Sute de alte persoane au fost blocate în complex, iar confruntări aprige, punctate de explozii multiple au opus forţele de securitate şi asaltatorii.

Cel puţin patru agresori – inclusiv kamikazele care a detonat maşina-capcană – au fot ucişi. Peste 350 de persoane au fost eliberate, potrivit autorităţilor.

Cea mai mare parte a victimelor sunt civili, care au plătit un tribut greu în cei 17 ani de război ce au urmat intervenţiei americane, în 2001, prin care talibanii au fost îndepărtaţi de la putere.

Acesta este cel mai sângeros atac la Kabul după ce un kamikaze s-a detonat, luna trecută, la o adunare a unor prelaţi de rang înalt, soldat cu cel puţin 55 de morţi.

Potrivit preşedintelui afgan Ashraf Ghani, al cărui Guvern este extrem de afectat de eşecuri în domeniul securităţii, ”teroriştii atacă ţinte civile pentru a-şi masca înfrângerea pe terenul luptelor”.

Premierul de facto Abdullah Abdullah s-a arătat de asemenea sfidător, acuzându-i pe talibani că se află în spatele acestui atac.

”Cu fiecare atac pe care-l comit împotriva poporului nostru, hotărârea noastră de a-i elimina nu face decât să crească”.

Însă aceste declaraţii maschează cu greu realitatea de pe teren. Insurgenţii şi-au intensificat atacurile vizând forţe de securitate în 2018, provocând un număr-record de victime în rândul acestora şi avansând decisiv.

Acest atac are loc după o săptămână tumultoasă în Afganistan, în urma anunţului unui oficial american, sub protecţia anonimatului, a viitoarei retrageri a aproximativ 7.000 din cei 14.000 de militari americani prezenţi în Afganistan.

Acest anunţ-surpriză – făcut pe fondul unor eforturi de relansare a negocierilor de pace cu talibanii – i-a luat din scurt pe mulţi diplomaţi şi conducători politici la kabul. Niciun alt detaliu nu a apărut după ce Casa Albă nu a confirmat nimic oficial.

Talibanii nu au făcut comentarii oficiale, însă unul dintre comandanţii lor a salutat, vineri, hotărârea americană.

Mulţi afgani se tem de o cădere a Guvernului afganori un eventual nou război civil.

Comandantul-şef al forţelor americane staţionate în Afganistan a anunţat duminică faptul că nu a primit ordinul retragerii trupelor din ţară, declaraţii confirmate luni de către Misiunea NATO Resolute Support.

https://www.stiripesurse.ro/masacru-la-kabul–cel-putin-43-de-morti-la-kabul–in-urma-unui-asalt-de-sapte-ore-asupra-unui-complex-guvernametal_1313691.html?