BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME   de Gregory Koukl

download - Copie (2)

BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME  de Gregory Koukl

Un răspuns la problema eternă: de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume?

Citeam în L.A.Times scrisorile adresate editorului unde un domn din Newport Beach răspundea unei întâmplări tragice ce a fost publicată într-un număr anterior al Times-ului. Poate şi unii dintre d-voastră au citit despre ea sau au auzit despre astfel de întâmplări din ziarele pe care le citiţi. Articolul acesta însă nu vorbea despre tragediile obişnuite din Bosnia-Herţegovina, şi nici despre drama războiului din aceea zonă. Articolul era despre problemele refugiaţilor şi ale femeilor abuzate de militari.

          Acest domn scria: „Răsfoind în numărul d-voastră din 10 aprilie, privirea mi-a căzut pe tragicul articol intitulat ‘Necazurile întârzie vindecarea victimelor violurilor din Bosnia’. M-a durut inima pentru Amira, femeia musulmană în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii, ce şi-a pierdut soţul şi care rătăcea cerşind prin ţară pentru a supravieţui. Internată într-un lagăr de concentrare şi violată în repetate rânduri de soldaţi sârbi ce se comportau mai degrabă ca nişte animale decât ca oameni, femeia a devenit victimă a încă unei răutăţi umane. Încotro se îndreaptă omenirea ? Mă gândesc la Dumnezeu şi mă întreb „De ce Doamne ? De ce ai creat asemenea monştrii ? Doamne, tu eşti serios ?” „Dacă acesta este felul în care Dumnezeu mă învaţă şi mă încearcă în credinţă”, continua acest om, „atunci crezurile şi credinţa mea sunt mai degrabă zdrobite cu dispreţ. Poate tocmai fiindcă mi-am pierdut soţia din cauza cancerului sentimentele mele sunt prea părtinitoare şi prea înclinate să fie zdrobite şi să simpatizeze cu cei ce asemenea mie suferă.” Scrisoarea era semnată de Victor Jashinski, din Newport Beach.

Nu cred că există măcar un singur om care să asculte această poveste şi care să nu trăiască aceleaşi sentimente ca şi el. În primul rând toţi simţim sentimentul de groază pe care-l încercăm atunci când citim despre ceea ce oamenii îşi fac unii altora. Doar cu două zile în urmă pe Family Channel a fost ultimul episod al unor seriale despre Holocaust ce a fost retransmis pentru prima data după 15 ani. Am avut ocazia să revăd în imagini vii ce este capabil omul să facă şi din nou am început să fim preocupaţi de această idee. Nu doar atât, ci şi noi înşine am fost atinşi de răul lumii acesteia şi suntem îngroziţi. Privim la durerea din propriile noastre vieţi şi ne întrebăm ca acel om, „De ce Doamne, de ce ? De ce atâta durere ? De ce este atât de greu ?” Aceasta este cu adevărat una dintre cele mai spinoase şi mai complexe probleme la care cineva, indiferent de convingerile sale sau ideile filozofice pe care le susţine, trebuie să răspundă.

           Eu unul ştiu că este imposibil să rezolv această problemă în zece minute, odată şi pentru că această problemă în plinătatea şi mărimea ei nu suferă o rezoluţie finală. Cred că există câteva răspunsuri bune dar în cea mai mare parte cred că răul este ceva cu care trebuie să trăim. Totuşi doresc să ofer câteva gânduri care să vă ajute să-i răspundeţi voi înşivă şi să replicaţi unor domni ca cel ce-a scris la ziar şi sunt tulburaţi de astfel de circumstanţe atât prezente în viaţa lor cât şi în viaţa altora.

           Strategia mea în înfruntarea unei probleme dificile şi tăioase ce sfidează o rezolvare definitivă este de a începe de la cunoscut şi a mă îndrepta spre necunoscut. Voi explica de îndată ce vreau să spun.

Sunt câteva lucruri privitoare la această problemă pe care cred că le putem cunoaşte. Putem trage nişte concluzii care cel puţin vor clarifica puţin contextul acestor întâmplări şi care să ne ajute să ne concentrăm asupra acelor lucruri care sunt mai puţin clare şi rezolvabile, chiar poate să demistificăm această întrebare „de ce există răul ?”, cu speranţa ca inimile noastre să fie puţin mai liniştite în privinţa lui.

            Apropo, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le spun de la început este că trebuie făcută o deosebire între chestiunea răului şi a suferinţei ca şi problemă filozofică şi problema răului dintr-o perspectivă pastorală. De fapt, ambele probleme erau ridicate în aceea scrisoare. De ce îngăduie Dumnezeu atât rău în lume încât o femeie bosniacă refugiată să fie supusă violurilor repetate ale soldaţilor sârbi ? De ce se petrece acolo atâta rău (care reprezintă întrebarea filozofică), dar de ce răul mă doare atât de mult pe mine ? Aceasta este o cu totul altă întrebare pentru că reprezintă o reacţie emoţională. Chiar şi cei ce au răspuns filozofic problemei răului continuă să se cutremure de impactul lui atunci când îi loveşte şi pe ei. Deşi minţile lor au răspunsul, în sufletele lor încă se întreabă „de ce ?” atunci când devin victime ale răului din lume. Avem de-a face aici cu ambele perspective.

           Voi începe încercând să răspund problemei filozofice şi apoi să fac un comentariu asupra problemei pastorale. Acestea reprezintă chestiuni distincte.

            Mai trebuie spus că atunci când vine cineva la tine cu o problemă pastorală nu poţi să o rezolvi oferind un răspuns filozofic. Pur şi simplu, nu ajută. Nu este ceea ce respectivii au nevoie. În acel moment nevoia acelora nu se găseşte în mintea sau intelectul lor, ci în inima lor, prin durerea pe care o încearcă. În acel caz este nevoie de o abordare diferită. Din păcate eu sunt mai bun la cea de-a doua. Sunt mai bun la partea intelectuală decât la cea pastorală. De aceea sunt un colaborator al radioului şi nu un lucrător al bisericii aşa cum sunt păstorii. Darurile mele sunt diferite. Oricum, daţi-mi voie să încerc să răspund întâi problemei filozofice şi apoi pe scurt să mă ocup şi de chestiunea pastorală.

            Un lucru care trebuie întâi observat este faptul că acest om presupune că Dumnezeu aşa l-a făcut pe om. Vă amintiţi, „de ce Doamne, de ce ai creat asemenea monştrii?” ? Dacă s-ar vorbi acum dintr-un punct de vedere biblic veţi ştii că aşa ceva nu este adevărat. Biblia nu spune că Dumnezeu a creat monştri. Dimpotrivă, ea susţine că El a creat fiinţe omeneşti care nu au fost deloc monştrii, ci au fost buni. Nu au avut această înclinaţie şi tendinţă spre rău. Dumnezeu nu l-a înzestrat pe om cu aşa ceva. Însă l-a făcut cu capacitatea de a alege liber şi a putea cu această libertate să alegă răul, ceea ce din păcate, a făcut. De aceea, autorul scrisorii respective în realitate pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu: „Cum de Ai putut face aşa ceva ? Ce fel de Dumnezeu eşti Tu ?” Acestea, precum şi multe alte întrebări reprezintă reacţia cea mai obişnuită a oamenilor atunci când se confruntă cu problema răului. Cu alte cuvinte, atunci când văd acest fel lucruri întâmplându-se, ei nu pun la îndoială caracterul omului, care din punctul meu de vedere ar fi lucrul delicat ce ar trebui făcut (veţi înţelege într-o clipă ce vreau să spun), ci în schimb atacă existenţa lui Dumnezeu. Altfel spus, ei susţin că devreme ce răul există în lume, Dumnezeu nu poate exista şi El. Acesta nu este un răspuns rezonabil şi nici unul eficient vizavi de problema filozofică a existenţei răului. Vă voi arăta de ce afirm aşa ceva.

            Ceea ce nu are sens este să priveşti la existenţa (problema) răului şi să negi (sau, să pui la îndoială) existenţa lui Dumnezeu. Este aşa pentru că ateismul se dovedeşte a fi o soluţie filozofică autoimpusă în faţa problemei răului. Gândiţi-vă pentru o clipă la ce este răul atunci când aducem această obiecţie. Ca să aibe sens răul trebuie să fie o judecată morală apreciată conform unui standard moral perfect. Cu alte cuvinte, ceva este rău doar dacă se depărtează de un standard perfect al binelui. C.S. Lewis afirma acelaşi lucru când spunea că, „negarea mea a lui Dumnezeu consta în faptul că universul părea atât de crud şi de nedrept. Însă de unde aveam eu această idee a ceea ce este drept şi nedrept ?” Un om nu spune că ceva este strâmb decât dacă are o idee despre ceea ce este drept. (vezi, „Mere Christianity” de Lewis)

Lewis mai spune că un portret este o replică bună sau proastă, în funcţie de cât de bună îi este asemănarea cu perfecţiunea „originalului”. De aceea, a vorbi despre rău care este o depărtare de bine, înseamnă a presupune de fapt că există ceva care este binele suprem. Dacă nu există Dumnezeu atunci nu există nici nu standard perfect, nici un bine absolut sau un rău, şi ca prin urmare nu a avut loc nici o depărtare de la vreun standard. Deci, dacă Dumnezeu nu există atunci nu există nimic rău, ci doar preferinţe personale şi gusturi, ceea ce eu agreez din punct de vedere moral şi ceea ce nu-mi place mie.

            Aceasta este problema cea mare a relativismului moral ca punct de vedere atunci când se ia în discuţie problema răului. Dacă moralitatea ţine în primul rând de o preferinţă personală, lucrul susţinut de mulţi astăzi, atunci ţine doar de opinia ta ceea ce este rău sau bine, însă nu ţine şi de a mea. Fiecare are propriul lui punct de vedere asupra moralităţii şi dacă aceasta atârnă de gusturi sau preferinţe, la fel cum mie îmi place mai mult salata decât varza, obiecţia adusă împotriva existenţei lui Dumnezeu ce se bazează pe existenţa răului se autoelimină pentru că ea depinde de faptul că unele lucruri sunt intrisec rele şi că răul nu ţine doar de preferinţa mea personală, deci de definirea pe care eu i-o aduc. Răul acela are atunci o existenţă absolută, iar problema majorităţii din zilele noastre este că nu cred că există ceva absolut rău. Sexul înainte de căsătorie ? Nu-i nimic rău pentru unii. Avortul ? Este o chestiune de alegere personală. Uciderea ? Depinde de circumstanţe. Furtul ? Nu-i rău dacă-i de la locul de muncă ! Şi aşa mai departe.

            Realitatea este că lumea zilelor noastre se îneacă într-o mare a relativismului moral. Dacă totul este permis, atunci nimic nu este nepermis. Nimic nu este greşit. Nimic nu este fundamente rău. Ceea ce spun este că dacă relativismul moral are validitate, aparent lucrul cel mai acceptat de majoritate, chiar şi de către cei ce protestează împotriva răului din lume, atunci toată vorbăria despre răul obiectiv ca problemă filozofică este un nonsens. A o spune altfel, dacă nu există Dumnezeu, atunci orice moralitate este relativă. Şi din nou, dacă relativismul moral este valid, atunci un adevărat rău moral nu poate exista deoarece răul devine relativ.

            O excelentă ilustraţie ne este oferită de filmul „Cearta”. În acest film un rabin şi un evreu secularist se reîntâlnesc după cel de-al doilea război mondial, timp în care au fost despărţiţi. Ca şi tineri s-au certat adesea, dar la un moment dat s-au despărţit supăraţi, satele şi familiile lor fiind distruse între timp şi fiecare crezând că celălalt este mort. La bătrâneţe se întâlnesc din nou într-un parc din Toronto, Canada, restabilind vechea lor prietenie, şi… ceartă.

          Atunci rabinul Hersch îi spune secularistului evreu pe nume Chiam că, „dacă un om nu poate să apeleze la Atotputernicul, dacă nu există nimic în tot universul care să fie mai presus de fiinţele omeneşti, atunci ce este moralitatea ? Nu este decât o chestiune de opinie. Mie îmi place laptele, ţie îţi place carnea. Lui Hitler îi place să omoare oameni, mie îmi place să-i salvez. Cine poate să spună ce-i mai bine ? Poţi să vezi această oroare de gândire ? Dacă nu există nici un Stăpân al universului atunci cine poate să spună că Hitler a făcut ceva rău ? Dacă Dumnezeu nu există atunci oamenii care ţi-au ucis nevasta şi copii nu au făcut nimic rău !”

            Aceasta a fost o exprimare foarte, foarte convingătoare din partea unui rabin. Din nou, a susţine că Dumnezeu nu există bazându-te pe existenţa răului ne forţează să spunem ceva de felul, „răul există, de aceea Dumnezeu nu există. Iar dacă nu există Dumnezeu atunci răul şi binele sunt relative şi nu absolute, astfel că un rău adevărat nu există, o contradicţie a primei afirmaţii”. A o spune şi mai simplu, nu poate exista o lume în care să aibe sens a spune că răul este real şi în acelaşi timp că Dumnezeu nu există! Dacă Dumnezeu nu este, atunci nu este nimic esenţialmente rău, deplorabil, tragic sau vrednic de dispreţ. Şi opusul, este, apropo, adevărat ! Asta este cealaltă parte neplăcută a problemei, şi anume, că are două tăişuri. Nimic nu este esenţialmente bun, vrednic de laudă, nobil sau onorabil. Totul este în cele din urmă pierdut în crepusculul nimicniciei morale. Pentru a-l parafraza pe dr. Francis Schaeffer, omul care neagă existenţa lui Dumnezeu bazat pe existenţa răului stă cu ambele picioare ferm plantat în gol !

            Existenţa răului ne forţează să adoptăm o soluţie teistă, ceea ce este un lucru bun. În acest fel ajung la cea de-a treia mea idee. Dacă ateismul este o filozofie autoimpusă în faţa problemei răului şi pentru a-i răspunde avem nevoie de o formă de teism atunci mie mi se pare evident că teismul este singura soluţie pastorală satisfăcătoare vizavi de problema răului.

           Să spunem de pildă că suferiţi durere din pricina unui rău în viaţa d-voastră şi ajungeţi la concluzia că nu există Dumnezeu. Care este soluţia problemei durerii d-voastră personale ? Singura soluţie la care pot să mă gândesc este aceea că durerea d-voastră personală şi suferinţa pe care o încercaţi este fără sens, absurdă şi disperată. De fapt, îmi aminteşte de ce-a spus Os Guiness în excelenta lui carte „Praful morţii” ce tocmai a fost republicată şi unde afirmă privitor la religiile orientale că acestea susţin, îndeosebi hinduismul, că lumea este doar o iluzie. El îl citează pe un poet de tradiţie orientală ce tocmai a cunoscut o imensă tragedie în viaţa lui. Acesta s-a dus la avatarul lui, liderul lui religios, pentru a primi nişte sfaturi după ce nevasta şi copii i-au fost ucişi. Acest lider religios i-a răspuns pur şi simplu la teribila durere a acestui om că „lumea este rouă”. Adică, este oricum toată o iluzie. Poetul s-a întors şi a compus un poem simplu ce conţine 4 rânduri: „Lumea este rouă. Lumea este rouă. Şi totuşi… şi totuşi.” Cu alte cuvinte, răspunsul religios pe care i l-a oferit liderul lui spiritual afirma că răul pur şi simplu nu exista. Cu toate acestea poetul ştia că nu era rouă, şi că nu a fost o iluzie. Exista. Din cauza lui şi-a pierdut soţia şi copiii. Era real şi avea un impact sever asupra vieţii lui. Dar care i-a fost mângâierea ? Nici una !

           Dacă Dumnezeu nu există atunci nu avem nici un răspuns la chestiunea pastorală a suferinţei şi a răului. El nu există. Suferinţa ta este fără sens. Însă dacă Dumnezeu există şi dacă acel Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei atunci cel puţin avem parte de potenţialul unui răspuns. Se poate găsi mângâiere. Dumnezeu este esenţial bun şi drept şi într-o zi va pune la punct balanţele dintre rău şi bine. Putem să ne încredinţăm în mâinile unui Creator puternic care a demonstrat cu prisosinţă că ne iubeşte, căruia îi pasă de noi şi îi mângâie pe cei nenorociţi. Este Cel ce nu va frânge o trestie ruptă şi nu va stinge un fitil care fumegă. Este Cel ce ne ţine aproape de El. Există cel puţin posibilitatea ca această suferinţă şi durere să aibe sens deoarece Dumnezeu le poate folosi în bine în vieţile noastre.

            Poate ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume ? Războiul din Bosnia-Herţegovina, violurile, de pildă ? Răspunsul meu este că Dumnezeu suportă aceste rele din acelaşi motive pentru care încă mai suportă rele mele sau ale tale. Nu voi explica acum care sunt aceste motive. Ceea ce vreau să spun este că dreptatea Lui este valabilă pentru toţi.

           Dacă Dumnezeu ar eradica tot răul din lumea aceasta la miezul nopţii, unde ne vom găsi noi doi la ora 12 şi un minut ? Vedeţi Dumnezeu va face o treabă completă atunci când în cele din urmă va soluţiona problema răului. C.S. Lewis afirmă această idee atunci când spune că, „mă întreb dacă acei oameni care-i cer lui Dumnezeu să intervină în mod deschis şi direct în lumea noastră, realizează cum va fi dacă o face ? Când autorul piesei apare pe scenă se ştie că reprezentaţia s-a încheiat”. Faptele rele nu pot fi niciodată izolate de autorul lor. Cum ar fi, amprentele noastre se găsesc pe arma fumegândă.

           Ceea ce mi se pare mie cel mai curios în aceste dispute este că nimeni nu pune la îndoială dacă după toate aceste tragedii să se mai creadă în bunătatea omului. Vedem drame ca Holocaustul, criminalitatea din zilele noastre, suferinţa inocenţilor în mâinile altor fiinţe umane şi în loc să ridicăm pumnul împotriva omenirii, făptuitoarea tuturor acestor rele, noi îl îndreptăm spre Dumnezeu. Asta este într-adevăr de neînţeles !

           Dennis Prager spune: „Ori de câte ori întâlnesc pe cineva care pretinde că este imposibil să crezi în Dumnezeu, dar continuă să susţină bunătatea înnăscută a omului, ştiu că stau de vorbă cu omul pentru care nu contează dovezile…” (Ultimate Issues, iulie-septembrie, 1989). Cred că are dreptate. Aşa stau lucrurile. Oameni de acest fel refuză să privească realitatea în faţă.

            Ultimul gând pe care vreau să-l transmit şi care mă miră în permanenţă atunci când aud aceste poziţii. Ne trăim vieţile noastre într-o constantă rebeliune faţă de Dumnezeu, tot timpul nesocotindu-l şi refuzând să trăim conform legilor şi preceptelor Lui şi după aceea ne întrebăm unde este când lucrurile nu merg bine ! La asta ar trebui să ne mai gândim.

Traducerea şi adaptarea: Teodor Macavei.15.01.00

Teo_logic@bigfoot.com.

Sait https://www.rcrwebsite.com/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.