ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / De ce sunt eu aici? 2

Antropologia: Doctrina Umanităţii

2).De ce sunt eu aici?

Am ajuns la a doua dintre întrebările noastre: „De ce sunt eu aici?” Sunt eu un simplu consumator? Un canal pentru felurite bunuri fabricate? Ceva pentru care voi da bani în schimb pentru munca mea?

Într-o medie a duratei unei vieţi de şaptezeci de ani, un american obişnuit va petrece cam douăzeci de ani dormind, unsprezece ani lucrând, şase ani mâncând şi opt ani privind la televizor. El sau ea va avea şase maşini, o casă şi probabil o sută de perechi de papuci. Oare aceasta este tot ceea ce va însemna viaţa când se va sfârşi? Oare singurul meu scop în viaţă este să contribui la o economie americană sănătoasă? Când mor, oare cel mai remarcabil lucru care se poate spune despre viaţa mea este că m-am uitat la televizor opt ani şi am văzut fiecare episod din „Leave it to Beaver” (Lasă în seama castorului)? „Oh, da, el se scula în fiecare dimineaţă, mergea la lucru, venea acasă şi se uita la televizor. Acum el este mort.”

Oare remarca următoare este tot ceea ce poate fi spus mai bun despre viaţă: „Viaţa este grea. Apoi mori.”? Solomon a zis lucruri deprimante despre viaţă:

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat;

nu mi-am oprit inima de la nici o veselie,

ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea,

şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele,

şi la truda cu care le făcusem,

am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt,

şi că nu este nimic trainic supt soare. (Eclesiastul 2:10-11)

Şi acesta este un mare rău,

anume că se duce cum venise;

şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?

Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz,

şi a avut multă durere, grijă şi supărare. (Eclesiastul 5:16-17)

Unul din punctele pe care le subliniază Eclesiastul este că viaţa în afara lui Dumnezeu este cu adevărat fără sens, cu o mai mică valoare decât o bere comercială. Totuşi, povestirea creaţiei în cartea Genezei ne spune ceva despre „de ce” – ul vieţii. Întreaga creaţie a universului este descrisă ca şi când totul a fost proiectat pentru uzul şi folosul umanităţii; fiinţele umane sunt piesa centrală a creaţiei lui Dumnezeu (Geneza 1:28-30). Dumnezeu iubeşte fiinţele umane. El îşi exprimă dragostea sa în binecuvântările procreării, a pământului şi a mâncării. Unii ar putea pune sub semnul întrebării faptul că dragostea este o parte din povestirea creaţiei, dar priviţi la Deuteronom 7:13-15, unde binecuvântările inerente în creaţie, aşa cum sunt ele găsite în Grădina din Eden, sunt promise lui Israel datorită dragostei lui Dumnezeu.

„El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete nici una din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.”

Sau priviţi la Isaia 51:3 unde Dumnezeu afirmă că Israel va fi ca Grădina din Eden. Contextul povestirii din Geneza trebuie să fie ţinut în minte. Aceasta a fost scrisă de un israelit către israeliţi, care vedeau în povestirea creaţiei şi în descrierea Grădinii din Eden ecoul binecuvântărilor promise ale legământului Mozaic – sau mai degrabă, ei realizau că binecuvântările legământului erau ecouri slabe ale unei ere timpurii.

Faptul că Dumnezeu iubeşte fiinţele umane este ceva ce Adam şi Eva au uitat. Eva a fost ispitită în mai multe feluri de şarpe: ea a fost ispitită prin mândrie – „să fii ca Dumnezeu”; dar mai important, Adam şi Eva au dezvoltat o imagine deformată despre cine este Dumnezeu, o imagine care persistă până azi. Într-un recent best-seller, Job: A Comedy of Justice (Iov, o comedie sau dreptate), Robert A. Heinlein a scris: „Dar observaţi cu atenţie ce am spus. Nu am spus că lumea a fost creată în urmă cu douăzeci şi trei de bilioane de ani; am spus că aceasta a fost era ei. Ea a fost creată bătrână. Creată cu fosile în pământ şi cratere pe lună, toate vorbesc de o eră mare. Creată în acest fel de Yahweh, deoarece l-a amuzat pe El să o facă aşa. Unul dintre oamenii de ştiinţă a spus: „Dumnezeu nu învârte zarurile cu universul.” Din nefericire nu este adevărat. Yahweh rostogoleşte zarurile cu universul Său … pentru a înşela creaturile sale.”

„De ce ar face El aceasta?”

„Lucifer spune că aceasta este aşa deoarece El este un Artist sărac, felul acela care întotdeauna se răzgândeşte şi răzuieşte pânza. Şi o glumă practică. Dar eu nu am dreptul la o opinie; eu nu sunt la acel nivel. Şi Lucifer este păgubit unde Fratele Său este avut în vedere…”

Heinlein repetă una din minciunile cele mai vechi din univers: „Dumnezeu nu este bun. El încearcă să iţi interzică ceva plăcut.” Ca şi orice Minciună Mare, ea găseşte o audienţă gata pentru a o crede iar Adam şi Eva au fost tocmai o astfel de audienţă. Ei au crezut minciuna că Dumnezeu nu este bun şi astfel ei au ales să nu îl asculte – ca să afle acest lucru bun pe care Dumnezeu încerca să îl ţină departe de ei. Ei au vrut să vadă ce pierdeau. Cât de mulţi creştini trăiesc azi cu aceeaşi părere greşită? Să considerăm câteva povestiri amuzante sau triste:

Mireasa a purtat negru!

Fata atractivă care venea pe coridor era însoţită de domnişoarele de onoare, toate în negru, şi în faţa altarului bisericii, rudele miresei şi mirelui purtau toate haine închise, de asemenea. Rochia pentru această ocazie purta un mesaj special.

Această mireasă şi mire îmbrăcaţi în negru erau oameni adânc dedicaţi şi intenţionau treburi serioase. În acel an, 1839, ei urmau să plece şase luni şi jumătate într-o călătorie care traversa America spre Oregon, unde ea şi soţul ei predicator-doctor, Dr. Marcus Whitman urmau să îşi înceapă lucrarea de misiune. Prin purtarea negrului în ziua nunţii ei, Narcissa indica faptul că pentru ea creştinismul nu mai era o chestiune de glumă. Până acum ea fusese plină de amuzament şi frivolitate. În ziua aceea, cei care proclamau mesajul creştin trebuiau mai presus de orice altceva să fie serioşi.

Comitetul alcătuit din trei oameni aşteptau la aeroport pentru slujitorul oaspete care urma să predice în biserica lor în ziua următoare. Ei i-au cercetat pe fiecare pasager care venea, pentru că nici unul dintre ei nu l-au mai văzut vreodată pe vizitatorul lor, şi ei se temeau ca nu cumva să îl piardă. Un domn înalt îmbrăcat într-un costum negru a venit dinspre avion, şi purtătorul de cuvânt al grupului s-a apropiat de el.

„Dumneavoastră sunteţi oaspetele nostru slujitor?”

Noul sosit a răspuns: „Nu, nu sunt eu. Ulcerul mă face să arăt aşa.”

Chiar crezi că Dumnezeu care a inventat sexul vrea ca tu să fii nenorocit?

Atunci de ce eşti tu aici? Care este scopul tău în viaţă? Priviţi la Geneza 1:26-30:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele cari se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pământ, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

Care sunt câteva dintre concluziile care le putem trage din acest pasaj din Geneza? Una, vedem că fiinţele umane au fost create fiinţe sociale. Geneza 2:18 clarifică faptul că nu este bine ca omul să fie singur. Aceasta înseamnă că nu este voia lui Dumnezeu ca tu să fii un pustnic.

Când eram boboc la liceu obişnuiam să mă amuz construind planuri pentru o cabană de bârne. Am citit mai multe cărţi despre cum să construieşti o cabană de bârne, deci am decis că ceea ce am dorit cel mai mult în viaţă era să plec departe de civilizaţie în pădure, să construiesc o cabană şi să locuiesc în libertate pe pământ. Mi-aş fi petrecut tot timpul meu citind şi să nu deranjez pe nimeni şi nimeni să nu mă deranjeze.

Dumnezeu a avut alte idei.

În clasa a zecea am decis să mă înscriu pentru cursuri care credeam că îmi vor fi mie folositoare în viaţă şi am ales: magazinul de metale, lucratul în lemn şi reparaţii auto. Am avut destule ore ridicole despre Engleză şi Istorie. Cine avea nevoie de ele? Când a venit timpul ca să mă înscriu pentru acele cursuri, nici unul din cele pe care le doream nu era deschis. De fapt, nu am ales deloc. Singurele cursuri rămase erau Engleză avansată, Istoria lumii, Biologia şi Algebra – chiar ultimul curs era un curs pregătitor pentru facultate.

Am decis înţelept că Dumnezeu încerca să îmi spună ceva: planurile sale pentru viaţa mea erau considerabil diferite faţă de cele ale mele.

Dumnezeu nu a avut intenţia niciodată ca oamenii să fie singuri – nici chiar eu.

O a doua concluzie care poate fi trasă din Geneza este că Dumnezeu a dat speciei umane slujba de a cuceri lumea naturală. El s-a aşteptat ca noi să o învăţăm şi să o înţelegem, şi să o aducem din starea ei sălbatică, naturală într-o stare de control. Este interesant să contrastăm aceasta cu viziunea naţiunilor care înconjurau Israelul în vremea când Moise scria Geneza. În Geneza vedem că universul a fost creat pentru folosul rasei umane (Geneza 1:26-30), nu rasa umană pentru folosul universului sau a lui Dumnezeu. Dar în contrast, iată o poveste babiloniană a lui Enuma Elish:

Când Marduk aude cuvintele zeilor,

inima sa [îl] stimulează să alcătuiască opere de artă.

Deschizându-şi gura, el se adresează lui Ea

pentru a împărtăşi planul pe care el l-a conceput în inima sa:

„Sângele îl voi strânge şi îl voi face oase să fie.

Voi întemeia o sălbăticie; „om” va fi numele său.

În adevăr, voi crea om-sălbatic.

El va fi însărcinat cu slujba pentru zei

pentru ca ei să se simtă în largul lor!”

(Tablet VI, liniile 1-8)

În supunerea Pământului, trebuie să fim atenţi să nu credem că aceasta este la fel cu abuzarea Pământului. În istoria timpurie a mişcării ecologice, creştinismul era condamnat ocazional ca fiind anti-ecologic, bazat adesea pe citirea greşită a poruncii de a „supune” Pământul (o citire greşită perpetuată de unii fundamentalişti reacţionari).

Practic, cum „supunem Pământul?” Când vine timpul în care trebuie să ieşi afară şi să tunzi iarba, bucură-te! Atunci tu vei ajuta la împlinirea acestei porunci. Când biserica ta are o zi de lucru pentru a smulge buruienile, sau ei decid să facă un peisaj, bucură-te! Ocazional, cineva se poate încrunta şi să întrebe: „De ce cheltuiţi bani pe peisaje, tăierea ierbii, plantarea de flori? Aţi putea cheltui toţi aceşti bani pentru misionari!” Desigur, aceasta este corect, dar munca misionară nu este singurul lucru pe care Dumnezeu vrea ca noi să o facem! Supuneţi Pământul! Înţelegeţi-l. Faceţi-l de folos. Fiţi un administrator bun!

Pentru ce altceva mai sunt eu aici? Catehismul scurt de la Westminster întreabă „Care este ţinta principală în viaţă?” Şi răspunsul este „Ţinta principală în viaţă este să îl Glorificăm pe Dumnezeu şi să ne Bucurăm de el pentru totdeauna.” Aceasta nu este rău deloc şi se potriveşte cu învăţătura biblică.

Ce altceva mai are de spus Biblia cu privire la întrebarea, „Care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?”

Iubeşte-l pe Dumnezeu. Deuteronom 6:5 spune: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Iubeşte-l pe aproapele tău. Levitic 19:18: Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.

Iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui este suma Legii şi a profeţilor potrivit cu cuvintele lui Isus din Matei 22:36-40. Iubirea implică cel puţin trei lucruri:

1) ascultare. Vezi Ioan 14:23-24:

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.

Vezi şi 15:9-13; şi Deuteronom 6:5-9.

2) folositor. Vezi Mica 6:8:

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine,

şi ce alta cere Domnul de la tine, decât

să faci dreptate, să iubeşti mila,

şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Vezi şi Exod 23:4-5; Iacov 1:27; 2:14-17; Proverbe 25:21- 22; Matei 5:43-48; şi 28:19-20.

3) dreptatea. Vezi 1 Petru 1:15-16:

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfânt”.

Vezi şi Levitic 11:44-45; 19:2; 20:7; şi Iacov 4:7-10, 17.

Oare desculţă şi însărcinată este rolul potrivit?

Cei mai mulţi fundamentalişti vorbesc despre faptul că Dumnezeu a stabilit anumite roluri pentru femeie în relaţia de căsătorie şi aceste roluri trebuie înţelese practic astfel:

1) Sclava

Orice lucrare din casă care trebuie făcută trebuie făcută de femeie. Nu este locul bărbatului să spele vasele, să măture podelele, să cureţe toaletele, să spele rufele, să schimbe scutecele sau oricare altă sarcină care trebuie să fie făcută pentru a păstra în funcţiune o gospodărie.

2) Creşterea de copii

Purtarea de grijă pentru copii este rolul exclusiv al mamei, cu excepţia taţilor care se presupune că îi duce pe băieţi la jocurile cu mingea şi îi învaţă sporturi, alături de alte activităţi masculine cum ar fi lucratul în lemn, reparaţii auto, râgâitul şi altele asemănătoare.

3) Casnica

Soţia trebuie să stea acasă în timp ce soţul câştigă toţi banii; probabil, dacă copii au crescut, soţia poate să îşi ia o slujbă cu jumătate de normă, atâta timp cât venitul ei este mai mic decât cel al soţului, şi atâta vreme cât aceasta este mai puţin prestigioasă de asemenea.

În timp ce aceasta ar putea fi viziunea populară printre creştinii conservatori, o viziune înzestrată cu un statut de potrivire binecuvântată divin, cititorul Bibliei este presat din greu să desluşească faptul că aceasta este imaginea scripturală rânduită a lucrurilor. De fapt, cineva ar putea sugera că creştinismul fundamental a crescut o tradiţie culturală la statutul de inspiraţie divină, şi apoi a căutat versete din Scriptură după ce faptul de a „dovedi” poziţia deja presupusă.

Consideraţi:

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. (Galateni 3:28)

Unul dintre cele mai remarcabile lucruri despre acest verset este reacţia faţă de acesta a celor care insistă că femeile au un rol de servitoare. Priviţi la reacţia autorului unui pamflet despre rolul femeii, tipic pentru poziţia conservatoare:

Egalitatea fiinţelor înaintea lui Dumnezeu nu cere eliminarea tuturor rolurilor distincte din societate. Egalitatea fiinţelor nu elimină autoritatea şi supunerea în relaţii. Am putea arăta spre multe exemple de relaţii în care există egalitate şi totuşi o diferenţă în roluri implicând autoritatea şi supunerea – Trinitatea; Preşedintele şi cetăţenii Statelor Unite; părinţii şi copiii; patronul şi salariaţii; bătrânii bisericii şi membrii bisericii. (p. 14, The Role of Women, Grace Community Church, 1985) (p. 14, Rolul femeii, Biserica comunitară a harului, 1985)

Ignorând problemele cu unele din exemplele lor (în special cu Trinitatea şi cu înţelegerea lor a democraţiei americane), consideraţi importanţa afirmaţiei: teologia nu are nici o semnificaţie practică – în acest caz. Sau mai specific, ea nu are nici o semnificaţie asupra relaţiei bărbat / femeie. Eliminarea sclaviei şi eliminarea superiorităţii rasiale inerente în relaţiile timpurii dintre evrei şi creştini faţă de neamuri este lăudabilă şi este potrivită, dar când este vorba despre femeie – aceasta nu înseamnă cu adevărat că ele sunt egale.

Cititorul gânditor ar putea obiecta în acest punct: „Dar nu trebuie ca soţia să fie supusă soţului ei? Mi se pare că îmi amintesc un pasaj din Scriptură…”

Probabil că o privire asupra pasajului în chestiune ar fi ajutătoare.

Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. (Efeseni 5:21-30)

În această lumină, este instructiv să observăm alte două pasaje care au un impact profund asupra subiectului, deşi ele sunt considerate rar:

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. (1 Corinteni 7:3-4)

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. (1 Corinteni 13:4-8)

De asemenea, observaţi alte două pasaje instructive:

Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45)

Atitudinea ta ar trebui să fie la fel cu cea a lui Hristos Isus:

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi

şi a luat un chip de rob,

făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om,

S-a smerit şi

S-a făcut ascultător până la moarte,

şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

O imagine interesantă considerând că soţul şi soţia ar trebui să aibă o legătură unul cu celălalt aşa cum are Hristos cu Biserica. Conducerea în poziţia creştină, conceptul că soţul este capul soţiei, trebuie să fie înţeles în lumina a ceea ce Isus a spus despre natura conducerii. Cel care conduce este slujitorul tuturor şi ceea ce atrage după sine aceasta este ilustrat bine de întâmplarea în care Isus a spălat picioarele ucenicilor. Dragostea nu înseamnă că îi faci pe alţii să facă treaba pentru tine; iubirea înseamnă că tu faci treaba pentru ei – şi fără să te aştepţi la nimic în schimb!

Cu privire la ideea conservatoare despre cât de rău este dacă femeia lucrează în afara casei, de vreme ce ele ar trebui să aibă grijă de copii – consideraţi afirmaţii obişnuite ca aceasta, ilustrând poziţia:

Modelul biblic pentru creşterea copiilor şi instruirea lor în adevărurile lui Dumnezeu a fost întemeiat în Deuteronom 6 unde copiii sunt învăţaţi de părinţi „când stai în casa ta şi când mergi pe drum şi când te culci şi când te ridici.” Părinţii sunt responsabili pentru educarea spirituală a copiilor lor şi mamele care lucrează tot timpul în afara casei lor de obicei le lipseşte timpul de a-i instrui potrivit pe copiii lor. Iar responsabilitatea pentru această instruire nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva. (The Role of Women (Rolul femeii), p. 10)

Este o schimbare interesantă aici din „părinţi” în „mame”. Şi astfel întreaga premiză este greşită. Biblic există puţine lucruri de spus despre rolul mamelor în creşterea copiilor – deşi se spun multe lucruri despre mame care îi nasc. Dar creşterea copiilor era treaba taţilor. Pasajul din Deuteronom 6:6 citat mai sus este scris bărbaţilor – nu femeilor. În Evrei există patru forme de pronume „tu” disponibile: masculin singular, masculin plural, feminin singular, feminin plural. Ghiciţi care este folosit în Deuteronom 6:6? Masculin plural. Nici măcar nu se adresează femeilor.

Mai mult, dacă cititorul s-ar uita într-o concordanţă la cuvântul „tată” şi la formele care au legătură cu el şi la cuvântul „mamă” şi la formele care au legătură cu ea, el sau ea vor descoperi următoarele (dintr-o căutare cu ajutorul computerului):

1612 apariţii ale cuvântului „tată”, „a tatălui” sau „taţi”.

Doar 338 apariţii ale cuvântului „mamă”, „a mamei” sau „mame”.

Se pare că despre taţi se vorbeşte mai frecvent. Mai mult, cineva poate descoperi la cuvântul „mamă” că în cele mai multe contexte mama sau naşte sau alăptează copiii; se spune puţin despre rolul mamei dincolo de aceasta.

Priviţi la Efeseni 6:4 ca un exemplu: Şi voi, taţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Şi mamele şi taţii sunt cei care trebuie amândoi să fie ascultaţi (Deuteronom 5:16, Efeseni 6:1-3), nu unul mai mult decât pe celălalt.

David a fost criticat pentru felul cum l-a crescut pe Adonia, nu mama lui Adonia:

(Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.) (1 Împăraţi 1:6)

Într-o toană similară vezi 1 Samuel 3:13 (Eli), 1 Samuel 8:3 (Samuel), Luca 15:12-13 (fiul risipitor). Observaţi că bărbaţii sunt cei care îi cresc pe copii în Proverbe 13:24,19:18, 23:13, 22:6, 1 Timotei 3:4. Cu privire la femeile care lucrează în afara casei, observaţi 2 Corinteni 12:14:

Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

Observaţi „părinţii” agonisesc pentru copiii lor, nu doar tatăl. Probabil cel mai deranjant lucru dintre toate pentru bărbaţii şovini este descoperirea felului în care misiunea lui Isus era finanţată:

Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-l ajutau cu ce aveau. (Luca 8:1-3)

Consideraţi toate femeile din Biblie care lucrau afară din casă:

1. Femeia cinstită din Proverbe 31 (ea are copii!)
2. Rut culegând spice (Rut 2)
3. Debora, judecătoare în Israel (Judecători 4:4, 5:7)
4. Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14-15)
5. Priscila, cea care făcea corturi (Fapte 18:1-3)
6. Înţelepciunea, personificată ca o femeie, este activă în crearea lumii (Proverbe 8:27-31)

Cu privire la afirmaţia ciudată citată mai sus, „Iar responsabilitatea pentru această instruire [a copiilor] nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva [altcineva decât mama],” probabil că autorii pamfletului au ales să ignore lucrarea dădacelor şi a slujitorilor aşa cum este menţionată şi în Vechiul şi în Noul Testament? (conform Geneza 24:59, 35:8, Exod 2:7-9, Numeri 11:12, 2 Samuel 4:4, 2 Împăraţi 11:2-3, 2 Cronici 22:11). Probabil că nici nu ar trebui să menţionăm faptul că Samuel a fost crescut în templu de către preoţi (1 Samuel 1-2)…

Desigur, sunt aceia care ar putea argumenta că singurul motiv pentru care femeile vor să lucreze în afara casei, să facă o carieră şi altele, este datorită mişcării feministe care le-a umplut capul cu vise şi aspiraţii greşite. Acei feminişti cârpiţi sunt cei care le-au făcut pe femei nefericite şi ne-satisfăcute ci „rolurile lor potrivite, date de Dumnezeu” în căminul lor.

Uh huh.

Ca şi cei care deţineau sclavi într-o eră diferită, care se plângeau că „Dacă nu erau acei aboliţionişti cârpiţi care i-au umplut pe negri cu idei de lână că ei nu trebuie să fie aproape de necaz; supărându-i cu libertatea şi egalitatea şi cine ştie ce alte prostii cârpite!”

Motivul pentru care o femeie i-ar putea plăcea o carieră şi să fie ne-satisfăcută de rolul de sclav este deoarece ea este o fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu, cu aceleaşi idealuri şi aspiraţii comune, speranţe şi temeri, care îi umplu pe bărbaţi jumătate din umanitate, de vreme ce femeia, şi ea, este la fel de mult o parte din umanitate ca şi bărbatul.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,

l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27)

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Nettelhorst_part02.htm