Închide

BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME   de Gregory Koukl

download - Copie (2)

BOSNIA VIOLUL ŞI PROBLEMA RĂULUI ÎN LUME  de Gregory Koukl

Un răspuns la problema eternă: de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume?

Citeam în L.A.Times scrisorile adresate editorului unde un domn din Newport Beach răspundea unei întâmplări tragice ce a fost publicată într-un număr anterior al Times-ului. Poate şi unii dintre d-voastră au citit despre ea sau au auzit despre astfel de întâmplări din ziarele pe care le citiţi. Articolul acesta însă nu vorbea despre tragediile obişnuite din Bosnia-Herţegovina, şi nici despre drama războiului din aceea zonă. Articolul era despre problemele refugiaţilor şi ale femeilor abuzate de militari.

          Acest domn scria: „Răsfoind în numărul d-voastră din 10 aprilie, privirea mi-a căzut pe tragicul articol intitulat ‘Necazurile întârzie vindecarea victimelor violurilor din Bosnia’. M-a durut inima pentru Amira, femeia musulmană în vârstă de 35 de ani, mamă a doi copii, ce şi-a pierdut soţul şi care rătăcea cerşind prin ţară pentru a supravieţui. Internată într-un lagăr de concentrare şi violată în repetate rânduri de soldaţi sârbi ce se comportau mai degrabă ca nişte animale decât ca oameni, femeia a devenit victimă a încă unei răutăţi umane. Încotro se îndreaptă omenirea ? Mă gândesc la Dumnezeu şi mă întreb „De ce Doamne ? De ce ai creat asemenea monştrii ? Doamne, tu eşti serios ?” „Dacă acesta este felul în care Dumnezeu mă învaţă şi mă încearcă în credinţă”, continua acest om, „atunci crezurile şi credinţa mea sunt mai degrabă zdrobite cu dispreţ. Poate tocmai fiindcă mi-am pierdut soţia din cauza cancerului sentimentele mele sunt prea părtinitoare şi prea înclinate să fie zdrobite şi să simpatizeze cu cei ce asemenea mie suferă.” Scrisoarea era semnată de Victor Jashinski, din Newport Beach.

Nu cred că există măcar un singur om care să asculte această poveste şi care să nu trăiască aceleaşi sentimente ca şi el. În primul rând toţi simţim sentimentul de groază pe care-l încercăm atunci când citim despre ceea ce oamenii îşi fac unii altora. Doar cu două zile în urmă pe Family Channel a fost ultimul episod al unor seriale despre Holocaust ce a fost retransmis pentru prima data după 15 ani. Am avut ocazia să revăd în imagini vii ce este capabil omul să facă şi din nou am început să fim preocupaţi de această idee. Nu doar atât, ci şi noi înşine am fost atinşi de răul lumii acesteia şi suntem îngroziţi. Privim la durerea din propriile noastre vieţi şi ne întrebăm ca acel om, „De ce Doamne, de ce ? De ce atâta durere ? De ce este atât de greu ?” Aceasta este cu adevărat una dintre cele mai spinoase şi mai complexe probleme la care cineva, indiferent de convingerile sale sau ideile filozofice pe care le susţine, trebuie să răspundă.

           Eu unul ştiu că este imposibil să rezolv această problemă în zece minute, odată şi pentru că această problemă în plinătatea şi mărimea ei nu suferă o rezoluţie finală. Cred că există câteva răspunsuri bune dar în cea mai mare parte cred că răul este ceva cu care trebuie să trăim. Totuşi doresc să ofer câteva gânduri care să vă ajute să-i răspundeţi voi înşivă şi să replicaţi unor domni ca cel ce-a scris la ziar şi sunt tulburaţi de astfel de circumstanţe atât prezente în viaţa lor cât şi în viaţa altora.

           Strategia mea în înfruntarea unei probleme dificile şi tăioase ce sfidează o rezolvare definitivă este de a începe de la cunoscut şi a mă îndrepta spre necunoscut. Voi explica de îndată ce vreau să spun.

Sunt câteva lucruri privitoare la această problemă pe care cred că le putem cunoaşte. Putem trage nişte concluzii care cel puţin vor clarifica puţin contextul acestor întâmplări şi care să ne ajute să ne concentrăm asupra acelor lucruri care sunt mai puţin clare şi rezolvabile, chiar poate să demistificăm această întrebare „de ce există răul ?”, cu speranţa ca inimile noastre să fie puţin mai liniştite în privinţa lui.

            Apropo, unul dintre lucrurile pe care trebuie să le spun de la început este că trebuie făcută o deosebire între chestiunea răului şi a suferinţei ca şi problemă filozofică şi problema răului dintr-o perspectivă pastorală. De fapt, ambele probleme erau ridicate în aceea scrisoare. De ce îngăduie Dumnezeu atât rău în lume încât o femeie bosniacă refugiată să fie supusă violurilor repetate ale soldaţilor sârbi ? De ce se petrece acolo atâta rău (care reprezintă întrebarea filozofică), dar de ce răul mă doare atât de mult pe mine ? Aceasta este o cu totul altă întrebare pentru că reprezintă o reacţie emoţională. Chiar şi cei ce au răspuns filozofic problemei răului continuă să se cutremure de impactul lui atunci când îi loveşte şi pe ei. Deşi minţile lor au răspunsul, în sufletele lor încă se întreabă „de ce ?” atunci când devin victime ale răului din lume. Avem de-a face aici cu ambele perspective.

           Voi începe încercând să răspund problemei filozofice şi apoi să fac un comentariu asupra problemei pastorale. Acestea reprezintă chestiuni distincte.

            Mai trebuie spus că atunci când vine cineva la tine cu o problemă pastorală nu poţi să o rezolvi oferind un răspuns filozofic. Pur şi simplu, nu ajută. Nu este ceea ce respectivii au nevoie. În acel moment nevoia acelora nu se găseşte în mintea sau intelectul lor, ci în inima lor, prin durerea pe care o încearcă. În acel caz este nevoie de o abordare diferită. Din păcate eu sunt mai bun la cea de-a doua. Sunt mai bun la partea intelectuală decât la cea pastorală. De aceea sunt un colaborator al radioului şi nu un lucrător al bisericii aşa cum sunt păstorii. Darurile mele sunt diferite. Oricum, daţi-mi voie să încerc să răspund întâi problemei filozofice şi apoi pe scurt să mă ocup şi de chestiunea pastorală.

            Un lucru care trebuie întâi observat este faptul că acest om presupune că Dumnezeu aşa l-a făcut pe om. Vă amintiţi, „de ce Doamne, de ce ai creat asemenea monştrii?” ? Dacă s-ar vorbi acum dintr-un punct de vedere biblic veţi ştii că aşa ceva nu este adevărat. Biblia nu spune că Dumnezeu a creat monştri. Dimpotrivă, ea susţine că El a creat fiinţe omeneşti care nu au fost deloc monştrii, ci au fost buni. Nu au avut această înclinaţie şi tendinţă spre rău. Dumnezeu nu l-a înzestrat pe om cu aşa ceva. Însă l-a făcut cu capacitatea de a alege liber şi a putea cu această libertate să alegă răul, ceea ce din păcate, a făcut. De aceea, autorul scrisorii respective în realitate pune la îndoială caracterul lui Dumnezeu: „Cum de Ai putut face aşa ceva ? Ce fel de Dumnezeu eşti Tu ?” Acestea, precum şi multe alte întrebări reprezintă reacţia cea mai obişnuită a oamenilor atunci când se confruntă cu problema răului. Cu alte cuvinte, atunci când văd acest fel lucruri întâmplându-se, ei nu pun la îndoială caracterul omului, care din punctul meu de vedere ar fi lucrul delicat ce ar trebui făcut (veţi înţelege într-o clipă ce vreau să spun), ci în schimb atacă existenţa lui Dumnezeu. Altfel spus, ei susţin că devreme ce răul există în lume, Dumnezeu nu poate exista şi El. Acesta nu este un răspuns rezonabil şi nici unul eficient vizavi de problema filozofică a existenţei răului. Vă voi arăta de ce afirm aşa ceva.

            Ceea ce nu are sens este să priveşti la existenţa (problema) răului şi să negi (sau, să pui la îndoială) existenţa lui Dumnezeu. Este aşa pentru că ateismul se dovedeşte a fi o soluţie filozofică autoimpusă în faţa problemei răului. Gândiţi-vă pentru o clipă la ce este răul atunci când aducem această obiecţie. Ca să aibe sens răul trebuie să fie o judecată morală apreciată conform unui standard moral perfect. Cu alte cuvinte, ceva este rău doar dacă se depărtează de un standard perfect al binelui. C.S. Lewis afirma acelaşi lucru când spunea că, „negarea mea a lui Dumnezeu consta în faptul că universul părea atât de crud şi de nedrept. Însă de unde aveam eu această idee a ceea ce este drept şi nedrept ?” Un om nu spune că ceva este strâmb decât dacă are o idee despre ceea ce este drept. (vezi, „Mere Christianity” de Lewis)

Lewis mai spune că un portret este o replică bună sau proastă, în funcţie de cât de bună îi este asemănarea cu perfecţiunea „originalului”. De aceea, a vorbi despre rău care este o depărtare de bine, înseamnă a presupune de fapt că există ceva care este binele suprem. Dacă nu există Dumnezeu atunci nu există nici nu standard perfect, nici un bine absolut sau un rău, şi ca prin urmare nu a avut loc nici o depărtare de la vreun standard. Deci, dacă Dumnezeu nu există atunci nu există nimic rău, ci doar preferinţe personale şi gusturi, ceea ce eu agreez din punct de vedere moral şi ceea ce nu-mi place mie.

            Aceasta este problema cea mare a relativismului moral ca punct de vedere atunci când se ia în discuţie problema răului. Dacă moralitatea ţine în primul rând de o preferinţă personală, lucrul susţinut de mulţi astăzi, atunci ţine doar de opinia ta ceea ce este rău sau bine, însă nu ţine şi de a mea. Fiecare are propriul lui punct de vedere asupra moralităţii şi dacă aceasta atârnă de gusturi sau preferinţe, la fel cum mie îmi place mai mult salata decât varza, obiecţia adusă împotriva existenţei lui Dumnezeu ce se bazează pe existenţa răului se autoelimină pentru că ea depinde de faptul că unele lucruri sunt intrisec rele şi că răul nu ţine doar de preferinţa mea personală, deci de definirea pe care eu i-o aduc. Răul acela are atunci o existenţă absolută, iar problema majorităţii din zilele noastre este că nu cred că există ceva absolut rău. Sexul înainte de căsătorie ? Nu-i nimic rău pentru unii. Avortul ? Este o chestiune de alegere personală. Uciderea ? Depinde de circumstanţe. Furtul ? Nu-i rău dacă-i de la locul de muncă ! Şi aşa mai departe.

            Realitatea este că lumea zilelor noastre se îneacă într-o mare a relativismului moral. Dacă totul este permis, atunci nimic nu este nepermis. Nimic nu este greşit. Nimic nu este fundamente rău. Ceea ce spun este că dacă relativismul moral are validitate, aparent lucrul cel mai acceptat de majoritate, chiar şi de către cei ce protestează împotriva răului din lume, atunci toată vorbăria despre răul obiectiv ca problemă filozofică este un nonsens. A o spune altfel, dacă nu există Dumnezeu, atunci orice moralitate este relativă. Şi din nou, dacă relativismul moral este valid, atunci un adevărat rău moral nu poate exista deoarece răul devine relativ.

            O excelentă ilustraţie ne este oferită de filmul „Cearta”. În acest film un rabin şi un evreu secularist se reîntâlnesc după cel de-al doilea război mondial, timp în care au fost despărţiţi. Ca şi tineri s-au certat adesea, dar la un moment dat s-au despărţit supăraţi, satele şi familiile lor fiind distruse între timp şi fiecare crezând că celălalt este mort. La bătrâneţe se întâlnesc din nou într-un parc din Toronto, Canada, restabilind vechea lor prietenie, şi… ceartă.

          Atunci rabinul Hersch îi spune secularistului evreu pe nume Chiam că, „dacă un om nu poate să apeleze la Atotputernicul, dacă nu există nimic în tot universul care să fie mai presus de fiinţele omeneşti, atunci ce este moralitatea ? Nu este decât o chestiune de opinie. Mie îmi place laptele, ţie îţi place carnea. Lui Hitler îi place să omoare oameni, mie îmi place să-i salvez. Cine poate să spună ce-i mai bine ? Poţi să vezi această oroare de gândire ? Dacă nu există nici un Stăpân al universului atunci cine poate să spună că Hitler a făcut ceva rău ? Dacă Dumnezeu nu există atunci oamenii care ţi-au ucis nevasta şi copii nu au făcut nimic rău !”

            Aceasta a fost o exprimare foarte, foarte convingătoare din partea unui rabin. Din nou, a susţine că Dumnezeu nu există bazându-te pe existenţa răului ne forţează să spunem ceva de felul, „răul există, de aceea Dumnezeu nu există. Iar dacă nu există Dumnezeu atunci răul şi binele sunt relative şi nu absolute, astfel că un rău adevărat nu există, o contradicţie a primei afirmaţii”. A o spune şi mai simplu, nu poate exista o lume în care să aibe sens a spune că răul este real şi în acelaşi timp că Dumnezeu nu există! Dacă Dumnezeu nu este, atunci nu este nimic esenţialmente rău, deplorabil, tragic sau vrednic de dispreţ. Şi opusul, este, apropo, adevărat ! Asta este cealaltă parte neplăcută a problemei, şi anume, că are două tăişuri. Nimic nu este esenţialmente bun, vrednic de laudă, nobil sau onorabil. Totul este în cele din urmă pierdut în crepusculul nimicniciei morale. Pentru a-l parafraza pe dr. Francis Schaeffer, omul care neagă existenţa lui Dumnezeu bazat pe existenţa răului stă cu ambele picioare ferm plantat în gol !

            Existenţa răului ne forţează să adoptăm o soluţie teistă, ceea ce este un lucru bun. În acest fel ajung la cea de-a treia mea idee. Dacă ateismul este o filozofie autoimpusă în faţa problemei răului şi pentru a-i răspunde avem nevoie de o formă de teism atunci mie mi se pare evident că teismul este singura soluţie pastorală satisfăcătoare vizavi de problema răului.

           Să spunem de pildă că suferiţi durere din pricina unui rău în viaţa d-voastră şi ajungeţi la concluzia că nu există Dumnezeu. Care este soluţia problemei durerii d-voastră personale ? Singura soluţie la care pot să mă gândesc este aceea că durerea d-voastră personală şi suferinţa pe care o încercaţi este fără sens, absurdă şi disperată. De fapt, îmi aminteşte de ce-a spus Os Guiness în excelenta lui carte „Praful morţii” ce tocmai a fost republicată şi unde afirmă privitor la religiile orientale că acestea susţin, îndeosebi hinduismul, că lumea este doar o iluzie. El îl citează pe un poet de tradiţie orientală ce tocmai a cunoscut o imensă tragedie în viaţa lui. Acesta s-a dus la avatarul lui, liderul lui religios, pentru a primi nişte sfaturi după ce nevasta şi copii i-au fost ucişi. Acest lider religios i-a răspuns pur şi simplu la teribila durere a acestui om că „lumea este rouă”. Adică, este oricum toată o iluzie. Poetul s-a întors şi a compus un poem simplu ce conţine 4 rânduri: „Lumea este rouă. Lumea este rouă. Şi totuşi… şi totuşi.” Cu alte cuvinte, răspunsul religios pe care i l-a oferit liderul lui spiritual afirma că răul pur şi simplu nu exista. Cu toate acestea poetul ştia că nu era rouă, şi că nu a fost o iluzie. Exista. Din cauza lui şi-a pierdut soţia şi copiii. Era real şi avea un impact sever asupra vieţii lui. Dar care i-a fost mângâierea ? Nici una !

           Dacă Dumnezeu nu există atunci nu avem nici un răspuns la chestiunea pastorală a suferinţei şi a răului. El nu există. Suferinţa ta este fără sens. Însă dacă Dumnezeu există şi dacă acel Dumnezeu este Dumnezeul Bibliei atunci cel puţin avem parte de potenţialul unui răspuns. Se poate găsi mângâiere. Dumnezeu este esenţial bun şi drept şi într-o zi va pune la punct balanţele dintre rău şi bine. Putem să ne încredinţăm în mâinile unui Creator puternic care a demonstrat cu prisosinţă că ne iubeşte, căruia îi pasă de noi şi îi mângâie pe cei nenorociţi. Este Cel ce nu va frânge o trestie ruptă şi nu va stinge un fitil care fumegă. Este Cel ce ne ţine aproape de El. Există cel puţin posibilitatea ca această suferinţă şi durere să aibe sens deoarece Dumnezeu le poate folosi în bine în vieţile noastre.

            Poate ne întrebăm de ce îngăduie Dumnezeu tot răul din lume ? Războiul din Bosnia-Herţegovina, violurile, de pildă ? Răspunsul meu este că Dumnezeu suportă aceste rele din acelaşi motive pentru care încă mai suportă rele mele sau ale tale. Nu voi explica acum care sunt aceste motive. Ceea ce vreau să spun este că dreptatea Lui este valabilă pentru toţi.

           Dacă Dumnezeu ar eradica tot răul din lumea aceasta la miezul nopţii, unde ne vom găsi noi doi la ora 12 şi un minut ? Vedeţi Dumnezeu va face o treabă completă atunci când în cele din urmă va soluţiona problema răului. C.S. Lewis afirmă această idee atunci când spune că, „mă întreb dacă acei oameni care-i cer lui Dumnezeu să intervină în mod deschis şi direct în lumea noastră, realizează cum va fi dacă o face ? Când autorul piesei apare pe scenă se ştie că reprezentaţia s-a încheiat”. Faptele rele nu pot fi niciodată izolate de autorul lor. Cum ar fi, amprentele noastre se găsesc pe arma fumegândă.

           Ceea ce mi se pare mie cel mai curios în aceste dispute este că nimeni nu pune la îndoială dacă după toate aceste tragedii să se mai creadă în bunătatea omului. Vedem drame ca Holocaustul, criminalitatea din zilele noastre, suferinţa inocenţilor în mâinile altor fiinţe umane şi în loc să ridicăm pumnul împotriva omenirii, făptuitoarea tuturor acestor rele, noi îl îndreptăm spre Dumnezeu. Asta este într-adevăr de neînţeles !

           Dennis Prager spune: „Ori de câte ori întâlnesc pe cineva care pretinde că este imposibil să crezi în Dumnezeu, dar continuă să susţină bunătatea înnăscută a omului, ştiu că stau de vorbă cu omul pentru care nu contează dovezile…” (Ultimate Issues, iulie-septembrie, 1989). Cred că are dreptate. Aşa stau lucrurile. Oameni de acest fel refuză să privească realitatea în faţă.

            Ultimul gând pe care vreau să-l transmit şi care mă miră în permanenţă atunci când aud aceste poziţii. Ne trăim vieţile noastre într-o constantă rebeliune faţă de Dumnezeu, tot timpul nesocotindu-l şi refuzând să trăim conform legilor şi preceptelor Lui şi după aceea ne întrebăm unde este când lucrurile nu merg bine ! La asta ar trebui să ne mai gândim.

Traducerea şi adaptarea: Teodor Macavei.15.01.00

Teo_logic@bigfoot.com.

Sait https://www.rcrwebsite.com/

MONOTELITISM

download - Copie (2)

MONOTELITISM

Monothelithismul a fost doctrina cristologică ce susţinea că Isus a avut o singură voinţă, însă doua firi(cea divină şi cea umană). Sub influenţa Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca şi consecinţă a eşecului Monoenergismului, ca şi încercare de reconciliere a Miaphysiţilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsă de către Biserică, şi nu a fost niciodată acceptată nici de către Miaphysiţi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent în schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut două voinţe în loc de una.

Biserica Maronită din Libia s-a rupt de Biserică, ca şi consecintă a Controversei Monothelite, deşi este dezbătut faptul dacă Maroniţii chiar au fost Monotheliţi – Maroniţii înşişi, acum in comuniune cu Roma, neagă faptul că cristologia lor a fost vreodată orice altceva decât ortodoxă.

ARTICOLE LA SUBIECT:

Monotelitismul (Informaţii Generale) – Monotelitismul a fost o doctrină bizantină din secolul 7 care accepta învăţătura despre două naturi existente în Isus Hristos, aşa cum a fost definit (451) în cadrul Conciliului de la Chalcedon, dar declara că el avea doar o voinţă sau mod de activitate (energeia). Formula monotelitică a fost adoptată (624) de către împăratul bizantin Heraclius ca un compromis care ar putea fi acceptabil pentru Monofziţii  (Monofizitism) din Egipt şi Siria. Sergius, patriarh de Constantinopol, a apărat doctrina şi a câştigat sprijinul monofiziţilor egipteni şi armeni.

 Monotelitism şi monoteliţi – O erezie a secolului al şaptelea, condamnată în Al Şaselea Consiliu General. A fost, în esenţă, o modificare a monofizitismului, propagată în cadrul Bisericii Catolice în scopul de a-i concilia pe monofiziţi, în speranţa reunificării. (courtesy ofhttp://www.newadvent.org/cathen/10502a.htm)

http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/monotelitism/

Eseuri Creştine / Un vânător de crocodili omorât de o pisică

download - Copie (2)

Eseuri Creştine

Pagina de Eseuri Creştine este o nouă pagină pe care o introducem din anul 2006, un loc unde veţi putea citi diverse lucrări pe teme teologice sau apologetice. Vă menţionăm că tot ceea ce este conţinut în cadrul acestei pagini reprezintă părerile personale a celor care le scriu şi nu sunt neapărat părerea Misiunii Vox Dei – deci tot ce va apare aici este destinat unui dialog care să producă interes, dorinţă de studiu şi de participare cu diferite eseuri, precum şi adăugare de oricare păreri pro sau contra. Dacă aveţi un subiect care se încadrează specificaţiilor de mai sus, vă rog să vă faceţi de cunoscut intenţia şi să ne trimiteţi materialul dumneavoastră la adresa eseuri@voxdeibaptist.org, care trebuie să fie semnat şi documentat. Nu vom publica nici o lucrare care nu este semnată. Eseurile care sunt cele mai votate, vor fi premiate la sfârşitul anului cu suma de $100 USD (lei la cursul zilei). Aşteptăm mesajele dumneavoastră!

Un vânător de crocodili omorât de o pisică

Din tot ce se întâmplă azi în lume este greu să te opreşti asupra unui lucru şi să-l analizezi în profunzime ca să identifici ce ar putea însemna acel lucru, ce fel de mesaj ascuns îţi trimite. De obicei tratăm lucrurile cu superficialitate şi trecem la un alt eveniment şi la altul, din cele multe care ni se oferă zilnic. Nu prea am văzut oameni să se întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu să ne spună ceva?

În aceste vremuri, cu această explozie informaţională, când reuşim să aflăm aproape instantaneu tot ce se întâmplă în orice colţ al acestui pământ este foarte greu să extragem dintre toate evenimentele doar pe acelea care ne sunt cu adevărat de folos prin mesajul care ni-l transmit. M-am convins de acest lucru după atentatul din 11 sept. 2001 sau după devastatorul tsunami din 2004 din Indonezia.

Reacţiile care au urmat dezastrelor provocate de prăbuşirea celor două turnuri sau a efectelor valurilor uriaşe care au măturat coastele Indoneziei, au dovedit că oamenii, fie reacţionează cu încetinitorul, fie nu reacţionează de loc la semnalele pe care Dumnezeu le trimite omenirii. Probabil că de unii voi fi acuzat că vreau să văd la orice  pas un semn al faptului că Dumnezeu se implică în fiecare eveniment, dar chiar aşa cred.

Biblia spune că în ceea ce ne priveşte pe noi ca indivizi, Dumnezeu în mod personal ne cunoaşte pe fiecare în cel mai mic detaliu, astfel că El ştie chiar şi numărul firelor de păr de pe capul nostru. Nu este lipsit de importanţă nici faptul că Mântuitorul Isus Hristos a spus că Dumnezeu poartă de grijă crinilor şi că fiecare pasăre care cade la pământ este cunoscută de El, adică, cu alte cuvinte, nimic din ceea ce se întâmplă pe pământul acesta nu este la întâmplare şi mai ales nu se întâmplă fără ca Dumnezeu să ştie şi fără un scop precis.

Într-o discuţie avută cu cei din vremea când Domnul Isus a trăit pe pământ, aceştia au venit şi i-au raportat un eveniment deosebit, o ştire care azi ar fi apărut pe prima pagină a ziarelor: Pilat, guvernatorul cu mână forte din acele  vremuri, omorâse nişte galileeni în timp ce aduceau jertfe şi, lucru foarte grav pentru evrei, sângele acestora a fost amestecat cu jertfele lor. Se aşteptau ca Domnul Isus , un evreu, să aibă o reacţie vehementă, de condamnare a lui Pilat, dar comentariul Domnului Isus lasă să se înţeleagă că ceea ce s-a întâmplat acolo avea un scop: pocăinţa iudeilor, a celor ce au supravieţuit catastrofei. Dar ei nu au putut identifica acel scop, aşa cum azi, din evenimente similare oamenii nu pot identifica adevăratul mesaj trimis de Dumnezeu. Sunt şi alte exemple în Biblie prin care ni se spune că nimic nu este la întâmplare pe acest pământ şi că în toate evenimentele din jurul nostru trebuie să căutăm să aflăm ce a dorit Dumnezeu să ne spună.

Dar, aşa cum am mai spus, nu am văzut ca în urma cataclismelor şi a catastrofelor care s-au întâmplat şi se întâmplă, noi să tragem vre-un folos. Nici din 11 sept., nici din tsunami, nici din Katrina, nici din inundaţiile devastatoare care au afectat România în ultimii ani. Dimpotrivă, dăm vina pe guvernanţi (nu că nu ar avea vreo vină), pe sistem, pe birocraţie, pe nepăsare, pe diguri vechi şi altele de felul acesta. Dar nu am auzit pe nici un oficial spunând: Dumnezeu ne dă un semnal, sau măcar să întrebe: Oare nu vrea Dumnezeu să ne spună ceva?

Pe lângă evenimentele enumerate mai sus, unul care a avut loc cu puţine zile în urmă, ar putea să treacă neobservat, deşi, într-un fel, nu a trecut neobservat, pentru că mulţi au vorbit despre el.

Este vorba de moartea binecunoscutului Steve Irvin, australianul vedetă a canalului de televiziune Animal Planet, cunoscut sub denumirea de „Crocodile Hunter” sau „Vânătorul de crocodili”.

De ce spuneam că ar putea trece neobservat acest eveniment? Pentru că Steve Irvin a fost doar unul dintre cei peste 6 miliarde de oameni de pe Pământ şi chiar dacă era o vedetă, era doar unul, comparativ cu miile şi sutele de mii de victime ale altor cataclisme.

Steve Irvin - vanatorul de crocodili ucis de o pisica de mare

Şi totuşi Steve Irvin nu este doar un om. El este unul foarte cunoscut şi de aceea cred că un semn ne-a fost dat şi nu mă mir că nu am văzut nici o reacţie de felul celei pe care o voi semnala. Nu mă mir că nu am văzut pe undeva prin presă o întrebare de genul: Oare a dorit Dumnezeu să ne spună ceva prin moartea lui Steve Irvin?

Comentând evenimentul cineva scria pe un forum de discuţii, pe internet: „Făcând parte din noua generaţie a cablului am crescut cu cartoonnetworck şi animal planet şi cred că toţi cei ce îmi sunt apropiaţi ca şi vârstă nu pot să nu îşi amintească de „crock files”. Azi dimineaţă a murit un idol, un ecologist ce pe mine una m-a îndemnat să mă înscriu la buburuze apoi cercetaşi să iubesc natura (în cazul meu muntele ). O zi frumoasă cu soare umbrită de trecerea în nefiinţă a unui mare om, a unei legende adevărate a „vânătorului de crocodili”.

Dar Steve nu a fost numai atât. A căutat să ne facă să înţelegem ce înseamnă natura, să o respectăm şi să o ocrotim , un fel de captain plannet al lumii reale! Cu peste 50 de documentare la activ şi o recunoaştere mondială a devenit în 2004 ” australian of the year” şi cu siguranţă este cel mai cunoscut australian din lume! A murit făcând ceea ce iubea, pe coasta Australiei, în mijlocul recifului pentru care a luptat atât!

La ora 11 a fost înţepat în zona inimii de o pisică de mare şi medicii confirmă că ar fi murit pe loc sau în decurs de câteva minute! Echipajul de pe „crock1” a încercat să facă tot ce era cu putinţă pentru a-l salva fără izbândă! Steve Irvin s-a stins la numai 44 de ani lăsând în urmă sa de asemenea cunoscuta lui soţie şi camaradă, Terri şi 2 copii ce erau mândria ochilor săi!

Şi-a trăit viaţa pentru natură, făcând tot ceea ce i-a stat în putinţă să o conserve! A lăsat în urmă imaginea emblematică a unui ” croocodile hunter” . Merită ca şi noi să îi urmăm sfaturile pentru ca munca sa să nu fie uitată după ce numele său va fi uitat! DUMNEZEU SĂ ÎL ODIHNEASCĂ PE UN OM MAI BUN DECAT NOI!”

Aflăm, deşi ştiam, că Steve Irvin a fost un om care s-a dăruit cu totul muncii sale, că a iubit natura şi s-a luptat din răsputeri să o conserve, să o protejeze, că şi-a făcut din asta un scop al vieţii lui, şi aflăm că Steve Irvin a fost un om mai bun decât noi pentru că a făcut aceste lucruri şi în final, ca buni români, îi dorim ca Dumnezeu să-l odihnească, nu înainte de a lua aminte la exemplul lui şi de a urma acest exemplu.

Dar trebuie să ne oprim puţin şi să vedem totuşi ce s-a întâmplat în acea zi nefastă pentru el şi să nu ne grăbim în aprecierile noastre.

Despre Steve Irvin s-a spus că avea un curaj ieşit din comun. Nu îi era frică de nimic şi reuşea să facă faţă celor mai periculoase situaţii ivite în munca lui, fără să se gândească vreodată să renunţe. Nu îi era frică de crocodili, de şerpi veninoşi, de nici o reptilă de care noi ne speriem atât de uşor, dimpotrivă, era mereu şi mereu hotărât să meargă un pas mai departe, forţând tot timpul limitele. Managerul lui, Stainton, spunea: „Obişnuia mereu să forţeze limitele, ajunsesem să cred că este invulnerabil. Am impresia că şi el se credea invulnerabil”.  Probabil aşa au gândit aproape toţi câţi l-au cunoscut direct sau prin intermediul televizorului.

Dar acum să fim atenţi la ce s-a întâmplat în momentul când a fost atacat. Atacat de ce? De un crocodil, de o cobra sau de un alt şarpe deosebit de periculos? Nu, ci de o pisică de mare!

Accidentul s-a întâmplat în timp ce Irvin filma un documentar despre fauna subacvatică în zona Marii Bariere de Corali. Camera de luat vederi a surprins momentul când o pisică de mare, care are în coada sa una sau două ţepuşe ascuţite, l-a atacat pe acesta când el a ajuns deasupra pisicii. Cu o mişcare fulgerătoare aceasta l-a înţepat pe Irvin direct în inimă. Cei din jurul lui au încercat cu disperare să-l salveze dar nu s-a putut face nimic. Pisica de mare a ţintit atât de bine încât inima sa a fost străpunsă. Putea să-l înţepe oriunde în altă parte a corpului şi nu ar fi fost o catastrofă, dar a lovit în inimă. Nu poţi să nu stai să te întrebi: Cum de s-a putut întâmpla aşa ceva? Nu era oare pisica vre-un sol al lui Dumnezeu cu un mesaj pentru noi, cei ce-l cunoaştem pe Irvin?

Acelaşi Stainton mărturiseşte: „N-aş fi crezut că ar putea fi omorât de o pisică de mare. Acest gen de peşte nu atacă aproape niciodată omul.”

Deci nu un rechin, nu un crocodil, nu o cobră ci o biată pisică de mare a dat lovitura fatală, ştiind cu precizie unde se afla inima lui Irvin.

Aflăm că din 1992 încoace a realizat peste 50 de documentare pentru canalul Animal Planet şi peste 20 de episoade din seria „The Crocodile Hunter Diaries”. Şi-a dobândit reputaţia de aventurier neînfricat apropiindu-se de unele dintre cele mai temute animale de pe pământ cu o figură surâzătoare. Dacă ar fi murit răpus de un leu sau de colţii nemiloşi ai unui crocodil am fi spus: „Odată şi odată tot trebuia să se întâmple, trebuia să se liniştească”. Dar a murit în chip ironic, atacat de o pisică de mare care nu atacă oamenii decât foarte, foarte rar şi lucru de notat: străpuns chiar în inimă de ţepuşul ascuţit aflat în coada sa.

Şi acum să ne întoarcem şi să analizăm lucrurile dintr-o altă perspectivă.

În toată această muncă pe care Steve Irvin a făcut-o, a avut de ne numărate ori, de fapt în chiar fiecare zi, ocazia să vadă minunile creaţiei lui Dumnezeu, mai mult decât oricare dintre noi. A văzut lucruri pe care un om obişnuit nu le poate vedea, taine ale lui Dumnezeu ascunse în adâncul mărilor, a putut vedea în toate acestea măreţia lui Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea Lui. Dar Steve Irvin s-a făcut că nu vede nimic. Fie că a văzut dar nu a putut să spună datorită politicii canalului Animal Planet, fie că a fost vrăjit şi fermecat de teoria evoluţionistă. Steve Irvin nu a spus niciodată în emisiunile lui că în tot ceea ce el a văzut a văzut existenţa unui Creator. Ba dimpotrivă, a încercat să explice tot timpul că acest Creator nu există şi că toate acele minunăţii pe care el a avut ocazia să le vadă au apărut la întâmplare.

Aşa cum am mai spus, este foarte probabil că lucrând pentru Animal Planet, Irvin să nu fi putut vorbi despre existenţa lui Dumnezeu.

Se ştie că Animal Planet este un canal care promovează religia New Age, o religie care înalţă natura şi omul la rang de divinitate. Ce propovăduieşte această religie? Foarte pe scurt dar suficient ca să ne dăm seama că avem de-a face cu o erezie:

Mişcarea New Age combină învăţături şi principii religioase. Culege din învăţăturile tuturor religiilor lumii şi le redefineşte sub forma unei noi concepţii despre lume şi viaţă: „Noi onorăm adevărul şi frumuseţea tuturor religiilor lumii şi credem că fiecare din ele conţine o parte din Dumnezeu, un sâmbure al adevărului care să ne unească pe toţi”. New Age nu oferă un devotament exclusiv unei forţe supranaturale, unui învăţător sau unei învăţături anume. Dimpotrivă, crede ca TOT CEEA CE ESTE  (DUMNEZEU) s-a revelat pe sine (printre alţii) în Isus, dar şi în multi alţi maeştrii înălţaţi, cum ar fi Lao-Tze, Buddha, Hermes Trismegistos, Pitagora, Zoroastru, Moise, Mohammed etc. Prin urmare, Biblia nu poate avea nici o pretenţie de a fi singura revelaţie a lui Dumnezeu făcută omenirii, ci numai una din multele Sale revelaţii. Afirmaţia fundamentală a New Age este divinizarea reală a omului, a tuturor creaţiilor din univers. Daca TOTUL ESTE UNA (MONISM) şi TOTUL ESTE DUMNEZEU (PANTEISM), atunci şi noi oamenii, precum şi toate creaţiile materiale ale giganticului Univers, sunt în ultimă instanţă părţi intrinsece ale lui Dumnezeu, sunt Dumnezeu. Odată ce noi începem să pricepem ca toţi suntem Dumnezeu, că toţi avem atributele  Sale, întreg scopul vieţii devine redescoperirea măreţiei divine din noi, a iubirii, a înţelepciunii, a înţelegerii şi a inteligenţei perfecte.

Ereziile propovăduite de această mişcare au fost susţinute deci şi de Steve Irvin şi efectele  în rău sunt greu de calculat. Adevărata credinţă în Dumnezeu a fost şi este subminată în mod sistematic. Şi pericolul este cu atât mai mare cu cât canalul de televiziune Animal Planet, datorită specificului său, atrage mulţi copii şi tineri. Unul dintre sloganurile acestui canal a fost (nu ştiu dacă mai este deoarece nu mai urmăresc emisiunile difuzate pe acest canal) „ANIMALS ARE BETTER THAN HUMANS!” adică „Animalele sunt mai bune decât oamenii”. Mesajul este deosebit de periculos şi cu adevărat diabolic. Dacă vei acuza şi vei spune că acest slogan îi face pe oameni să iubească mai mult animalele decât pe semenii lor, cei de la Animal Planet îţi pot răspunde că de fapt ei vor să transmită doar că animalele au un fel de bunătate pe care oamenii nu o au. Mesajul este foarte subtil şi  greu de atacat dar este clar că efectul care îl are asupra celor ce-l ascultă şi privesc la aceste emisiuni este de înstrăinare  a unuia de altul şi apropierea de animale. O altă nebunie a lumii în care trăim.

Tot ceea ce se întâmplă pe Animal Planet dovedeşte intenţia clară a celor ce conduc acest canal de a-i înstrăina pe oameni unul de altul şi de a-i apropia de animale. Grija exagerată pentru animale , felul în care le-am luat din mediul lor şi le-am aşezat într-un mediu artificial, spitale pentru animale, hoteluri şi locuri de distracţie pentru animale, saloane de cosmetică şi altele de acest fel nu dovedesc grija noastră  faţă de ele ci faptul că ne-am coborât la nivelul lor şi dovedeşte un regres al nostru pe calea evoluţiei de care cei amintiţi vorbesc şi o susţin, de fapt fără argumente reale, totul fiind prefabricat şi forţat să susţină nişte neadevăruri.

Steve Irvin a intrat în acest joc murdar. Şi a făcut mult rău pentru că a învăţat greşit pe mulţi copii, adolescenţi şi chiar oameni mari, adică cu ani mulţi după cărţile de identitate.

Aflăm că pentru Steve Irvin s-au organizat funeralii de stat, că întreaga Australie deplânge moartea lui Crocodile Hunter, una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale ţării. Premierul australian John Howard a întrerupt  sesiunea Parlamentului  pentru a-i aduce un omagiu lui Irvin. El a spus: „A fost un australian adevărat, un om remarcabil iar moartea lui mă întristează profund”. Ambasada SUA s-a simţit datoare să difuzeze un mesaj de condoleanţe. Sute de buchete de flori şi mesaje de condoleanţe au umplut trotuarele grădinii lui Irvin, grădini în care se găsesc multe dintre reptilele capturate de el. Lumea întreagă îl plânge sau se miră de dispariţia lui. Era cu adevărat o vedetă. Avea cu adevărat impact iar cei ce-l priveau  erau influenţaţi de el nu doar în a afla detalii despre anumite reptile ci în a lua hotărâri care ţin de veşnicie: Este sau nu Dumnezeu? A creat El tot ceea ce există sau toate au apărut la întâmplare? Şi dacă nu există Dumnezeu şi toate au apărut la întâmplare atunci cu adevărat „Animals are better than humans”, oricum nu mai contează.

Numai că nu este aşa. Şi Steve Irvin ar fi trebuit să afle, să-şi dea seama, să se întrebe şi să dea răspunsul potrivit. Ar fi trebuit să vină în faţa camerelor de luat vederi şi aşa cum se întâmplă uneori în filme, să spună adevărul care a fost ţinut ascuns de ochii opiniei publice, cu riscul ca apoi să cadă în dizgraţia celor ce până atunci l-au sponsorizat.

Dar Steve Irvin nu a făcut acest lucru. A văzut în fiecare zi măreţia lui Dumnezeu, puterea Lui, minunile creaţiei Lui şi cu toate acestea a susţinut o minciună. Prin curajul lui s-a făcut iubit de copii şi oameni copii şi astfel i-a influenţat. I-a „ajutat” să vadă lucrurile strâmb, să gândească greşit despre Dumnezeu şi astfel Steve Irvin a fost un apostol al minciunii, o rotiţă importantă  din angrenajul pus la cale de Satan de a duce oamenii în rătăcire.

Cred că aşa ar trebui văzut Steve Irvin dacă suntem cu adevărat credincioşi şi ne mai pasă de Dumnezeu.

Avea 44 de ani. Dacă din 1992 a început să lucreze în felul acesta înseamnă că a avut la dispoziţie 14 ani ca să îşi schimbe atitudinea faţă de Dumnezeu. Dar nu a făcut-o. S-a bucurat de sănătate, a avut curaj, dar a trăit o mare minciună şi a făcut ca mulţi, foarte mulţi oameni, mici şi mari, să îmbrăţişeze  această minciună. Şi dacă ar mai fi trăit ar fi făcut şi mai mult rău.

Aşa că eu cred că Dumnezeu şi-a trimis solul, pisica de mare, i-a dat instrucţiuni clare şi i-a spus: „Loveşti direct în inimă! Am avut destulă răbdare cu el. Poate vor fi unii care să înţeleagă”.

Nimic nu este la întâmplare: nici 11 sept.2001, nici tsunami, nici atacurile teroriste, nici moartea lui Steve Irvin.

Mai putem vedea în toate mâna lui Dumnezeu? Şi în minunile naturii şi în catastrofele care se abat peste noi? În acestea din urmă ca un ultim semnal, disperat, trimis de Creator către nişte fiinţe care l-au părăsit demult şi au uitat de El dar pe care El încă le mai iubeşte?

NOTĂ:_Acest material este, sub forma scrisa, unul dintre episoadele emisiunii „LUMEA ÎN CARE TRAIM”, emisiune realizata de Dan Bercian si difuzata la radio UNISON Zalau. Poate fi retransmis mai departe sau publicat.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/eseuri_oct06.htm

ANTROPOLOGIE – DOCTRINA DESPRE OM, AŞA CUM A FOST ACESTA CREAT / De ce sunt eu aici? 2

download - Copie (2)

Antropologia: Doctrina Umanităţii

2).De ce sunt eu aici?

Am ajuns la a doua dintre întrebările noastre: „De ce sunt eu aici?” Sunt eu un simplu consumator? Un canal pentru felurite bunuri fabricate? Ceva pentru care voi da bani în schimb pentru munca mea?

Într-o medie a duratei unei vieţi de şaptezeci de ani, un american obişnuit va petrece cam douăzeci de ani dormind, unsprezece ani lucrând, şase ani mâncând şi opt ani privind la televizor. El sau ea va avea şase maşini, o casă şi probabil o sută de perechi de papuci. Oare aceasta este tot ceea ce va însemna viaţa când se va sfârşi? Oare singurul meu scop în viaţă este să contribui la o economie americană sănătoasă? Când mor, oare cel mai remarcabil lucru care se poate spune despre viaţa mea este că m-am uitat la televizor opt ani şi am văzut fiecare episod din „Leave it to Beaver” (Lasă în seama castorului)? „Oh, da, el se scula în fiecare dimineaţă, mergea la lucru, venea acasă şi se uita la televizor. Acum el este mort.”

Oare remarca următoare este tot ceea ce poate fi spus mai bun despre viaţă: „Viaţa este grea. Apoi mori.”? Solomon a zis lucruri deprimante despre viaţă:

Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat;

nu mi-am oprit inima de la nici o veselie,

ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea,

şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.

Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele,

şi la truda cu care le făcusem,

am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt,

şi că nu este nimic trainic supt soare. (Eclesiastul 2:10-11)

Şi acesta este un mare rău,

anume că se duce cum venise;

şi ce folos are el că s-a trudit în vânt?

Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz,

şi a avut multă durere, grijă şi supărare. (Eclesiastul 5:16-17)

Unul din punctele pe care le subliniază Eclesiastul este că viaţa în afara lui Dumnezeu este cu adevărat fără sens, cu o mai mică valoare decât o bere comercială. Totuşi, povestirea creaţiei în cartea Genezei ne spune ceva despre „de ce” – ul vieţii. Întreaga creaţie a universului este descrisă ca şi când totul a fost proiectat pentru uzul şi folosul umanităţii; fiinţele umane sunt piesa centrală a creaţiei lui Dumnezeu (Geneza 1:28-30). Dumnezeu iubeşte fiinţele umane. El îşi exprimă dragostea sa în binecuvântările procreării, a pământului şi a mâncării. Unii ar putea pune sub semnul întrebării faptul că dragostea este o parte din povestirea creaţiei, dar priviţi la Deuteronom 7:13-15, unde binecuvântările inerente în creaţie, aşa cum sunt ele găsite în Grădina din Eden, sunt promise lui Israel datorită dragostei lui Dumnezeu.

„El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimete nici una din acele molime rele din Egipt pe cari le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.”

Sau priviţi la Isaia 51:3 unde Dumnezeu afirmă că Israel va fi ca Grădina din Eden. Contextul povestirii din Geneza trebuie să fie ţinut în minte. Aceasta a fost scrisă de un israelit către israeliţi, care vedeau în povestirea creaţiei şi în descrierea Grădinii din Eden ecoul binecuvântărilor promise ale legământului Mozaic – sau mai degrabă, ei realizau că binecuvântările legământului erau ecouri slabe ale unei ere timpurii.

Faptul că Dumnezeu iubeşte fiinţele umane este ceva ce Adam şi Eva au uitat. Eva a fost ispitită în mai multe feluri de şarpe: ea a fost ispitită prin mândrie – „să fii ca Dumnezeu”; dar mai important, Adam şi Eva au dezvoltat o imagine deformată despre cine este Dumnezeu, o imagine care persistă până azi. Într-un recent best-seller, Job: A Comedy of Justice (Iov, o comedie sau dreptate), Robert A. Heinlein a scris: „Dar observaţi cu atenţie ce am spus. Nu am spus că lumea a fost creată în urmă cu douăzeci şi trei de bilioane de ani; am spus că aceasta a fost era ei. Ea a fost creată bătrână. Creată cu fosile în pământ şi cratere pe lună, toate vorbesc de o eră mare. Creată în acest fel de Yahweh, deoarece l-a amuzat pe El să o facă aşa. Unul dintre oamenii de ştiinţă a spus: „Dumnezeu nu învârte zarurile cu universul.” Din nefericire nu este adevărat. Yahweh rostogoleşte zarurile cu universul Său … pentru a înşela creaturile sale.”

„De ce ar face El aceasta?”

„Lucifer spune că aceasta este aşa deoarece El este un Artist sărac, felul acela care întotdeauna se răzgândeşte şi răzuieşte pânza. Şi o glumă practică. Dar eu nu am dreptul la o opinie; eu nu sunt la acel nivel. Şi Lucifer este păgubit unde Fratele Său este avut în vedere…”

Heinlein repetă una din minciunile cele mai vechi din univers: „Dumnezeu nu este bun. El încearcă să iţi interzică ceva plăcut.” Ca şi orice Minciună Mare, ea găseşte o audienţă gata pentru a o crede iar Adam şi Eva au fost tocmai o astfel de audienţă. Ei au crezut minciuna că Dumnezeu nu este bun şi astfel ei au ales să nu îl asculte – ca să afle acest lucru bun pe care Dumnezeu încerca să îl ţină departe de ei. Ei au vrut să vadă ce pierdeau. Cât de mulţi creştini trăiesc azi cu aceeaşi părere greşită? Să considerăm câteva povestiri amuzante sau triste:

Mireasa a purtat negru!

Fata atractivă care venea pe coridor era însoţită de domnişoarele de onoare, toate în negru, şi în faţa altarului bisericii, rudele miresei şi mirelui purtau toate haine închise, de asemenea. Rochia pentru această ocazie purta un mesaj special.

Această mireasă şi mire îmbrăcaţi în negru erau oameni adânc dedicaţi şi intenţionau treburi serioase. În acel an, 1839, ei urmau să plece şase luni şi jumătate într-o călătorie care traversa America spre Oregon, unde ea şi soţul ei predicator-doctor, Dr. Marcus Whitman urmau să îşi înceapă lucrarea de misiune. Prin purtarea negrului în ziua nunţii ei, Narcissa indica faptul că pentru ea creştinismul nu mai era o chestiune de glumă. Până acum ea fusese plină de amuzament şi frivolitate. În ziua aceea, cei care proclamau mesajul creştin trebuiau mai presus de orice altceva să fie serioşi.

Comitetul alcătuit din trei oameni aşteptau la aeroport pentru slujitorul oaspete care urma să predice în biserica lor în ziua următoare. Ei i-au cercetat pe fiecare pasager care venea, pentru că nici unul dintre ei nu l-au mai văzut vreodată pe vizitatorul lor, şi ei se temeau ca nu cumva să îl piardă. Un domn înalt îmbrăcat într-un costum negru a venit dinspre avion, şi purtătorul de cuvânt al grupului s-a apropiat de el.

„Dumneavoastră sunteţi oaspetele nostru slujitor?”

Noul sosit a răspuns: „Nu, nu sunt eu. Ulcerul mă face să arăt aşa.”

Chiar crezi că Dumnezeu care a inventat sexul vrea ca tu să fii nenorocit?

Atunci de ce eşti tu aici? Care este scopul tău în viaţă? Priviţi la Geneza 1:26-30:

Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele cari se mişcă pe pământ.”

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.

Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.”

Şi Dumnezeu a zis: „Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pământ, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.

Care sunt câteva dintre concluziile care le putem trage din acest pasaj din Geneza? Una, vedem că fiinţele umane au fost create fiinţe sociale. Geneza 2:18 clarifică faptul că nu este bine ca omul să fie singur. Aceasta înseamnă că nu este voia lui Dumnezeu ca tu să fii un pustnic.

Când eram boboc la liceu obişnuiam să mă amuz construind planuri pentru o cabană de bârne. Am citit mai multe cărţi despre cum să construieşti o cabană de bârne, deci am decis că ceea ce am dorit cel mai mult în viaţă era să plec departe de civilizaţie în pădure, să construiesc o cabană şi să locuiesc în libertate pe pământ. Mi-aş fi petrecut tot timpul meu citind şi să nu deranjez pe nimeni şi nimeni să nu mă deranjeze.

Dumnezeu a avut alte idei.

În clasa a zecea am decis să mă înscriu pentru cursuri care credeam că îmi vor fi mie folositoare în viaţă şi am ales: magazinul de metale, lucratul în lemn şi reparaţii auto. Am avut destule ore ridicole despre Engleză şi Istorie. Cine avea nevoie de ele? Când a venit timpul ca să mă înscriu pentru acele cursuri, nici unul din cele pe care le doream nu era deschis. De fapt, nu am ales deloc. Singurele cursuri rămase erau Engleză avansată, Istoria lumii, Biologia şi Algebra – chiar ultimul curs era un curs pregătitor pentru facultate.

Am decis înţelept că Dumnezeu încerca să îmi spună ceva: planurile sale pentru viaţa mea erau considerabil diferite faţă de cele ale mele.

Dumnezeu nu a avut intenţia niciodată ca oamenii să fie singuri – nici chiar eu.

O a doua concluzie care poate fi trasă din Geneza este că Dumnezeu a dat speciei umane slujba de a cuceri lumea naturală. El s-a aşteptat ca noi să o învăţăm şi să o înţelegem, şi să o aducem din starea ei sălbatică, naturală într-o stare de control. Este interesant să contrastăm aceasta cu viziunea naţiunilor care înconjurau Israelul în vremea când Moise scria Geneza. În Geneza vedem că universul a fost creat pentru folosul rasei umane (Geneza 1:26-30), nu rasa umană pentru folosul universului sau a lui Dumnezeu. Dar în contrast, iată o poveste babiloniană a lui Enuma Elish:

Când Marduk aude cuvintele zeilor,

inima sa [îl] stimulează să alcătuiască opere de artă.

Deschizându-şi gura, el se adresează lui Ea

pentru a împărtăşi planul pe care el l-a conceput în inima sa:

„Sângele îl voi strânge şi îl voi face oase să fie.

Voi întemeia o sălbăticie; „om” va fi numele său.

În adevăr, voi crea om-sălbatic.

El va fi însărcinat cu slujba pentru zei

pentru ca ei să se simtă în largul lor!”

(Tablet VI, liniile 1-8)

În supunerea Pământului, trebuie să fim atenţi să nu credem că aceasta este la fel cu abuzarea Pământului. În istoria timpurie a mişcării ecologice, creştinismul era condamnat ocazional ca fiind anti-ecologic, bazat adesea pe citirea greşită a poruncii de a „supune” Pământul (o citire greşită perpetuată de unii fundamentalişti reacţionari).

Practic, cum „supunem Pământul?” Când vine timpul în care trebuie să ieşi afară şi să tunzi iarba, bucură-te! Atunci tu vei ajuta la împlinirea acestei porunci. Când biserica ta are o zi de lucru pentru a smulge buruienile, sau ei decid să facă un peisaj, bucură-te! Ocazional, cineva se poate încrunta şi să întrebe: „De ce cheltuiţi bani pe peisaje, tăierea ierbii, plantarea de flori? Aţi putea cheltui toţi aceşti bani pentru misionari!” Desigur, aceasta este corect, dar munca misionară nu este singurul lucru pe care Dumnezeu vrea ca noi să o facem! Supuneţi Pământul! Înţelegeţi-l. Faceţi-l de folos. Fiţi un administrator bun!

Pentru ce altceva mai sunt eu aici? Catehismul scurt de la Westminster întreabă „Care este ţinta principală în viaţă?” Şi răspunsul este „Ţinta principală în viaţă este să îl Glorificăm pe Dumnezeu şi să ne Bucurăm de el pentru totdeauna.” Aceasta nu este rău deloc şi se potriveşte cu învăţătura biblică.

Ce altceva mai are de spus Biblia cu privire la întrebarea, „Care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea?”

Iubeşte-l pe Dumnezeu. Deuteronom 6:5 spune: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.

Iubeşte-l pe aproapele tău. Levitic 19:18: Să nu te răzbuni, şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sînt Domnul.

Iubirea lui Dumnezeu şi a aproapelui este suma Legii şi a profeţilor potrivit cu cuvintele lui Isus din Matei 22:36-40. Iubirea implică cel puţin trei lucruri:

1) ascultare. Vezi Ioan 14:23-24:

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-l auziţi, nu este al Meu, ci al Tatălui, care M-a trimes.

Vezi şi 15:9-13; şi Deuteronom 6:5-9.

2) folositor. Vezi Mica 6:8:

„Ţi s-a arătat, omule, ce este bine,

şi ce alta cere Domnul de la tine, decât

să faci dreptate, să iubeşti mila,

şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?”

Vezi şi Exod 23:4-5; Iacov 1:27; 2:14-17; Proverbe 25:21- 22; Matei 5:43-48; şi 28:19-20.

3) dreptatea. Vezi 1 Petru 1:15-16:

Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfânt”.

Vezi şi Levitic 11:44-45; 19:2; 20:7; şi Iacov 4:7-10, 17.

Oare desculţă şi însărcinată este rolul potrivit?

Cei mai mulţi fundamentalişti vorbesc despre faptul că Dumnezeu a stabilit anumite roluri pentru femeie în relaţia de căsătorie şi aceste roluri trebuie înţelese practic astfel:

1) Sclava

Orice lucrare din casă care trebuie făcută trebuie făcută de femeie. Nu este locul bărbatului să spele vasele, să măture podelele, să cureţe toaletele, să spele rufele, să schimbe scutecele sau oricare altă sarcină care trebuie să fie făcută pentru a păstra în funcţiune o gospodărie.

2) Creşterea de copii

Purtarea de grijă pentru copii este rolul exclusiv al mamei, cu excepţia taţilor care se presupune că îi duce pe băieţi la jocurile cu mingea şi îi învaţă sporturi, alături de alte activităţi masculine cum ar fi lucratul în lemn, reparaţii auto, râgâitul şi altele asemănătoare.

3) Casnica

Soţia trebuie să stea acasă în timp ce soţul câştigă toţi banii; probabil, dacă copii au crescut, soţia poate să îşi ia o slujbă cu jumătate de normă, atâta timp cât venitul ei este mai mic decât cel al soţului, şi atâta vreme cât aceasta este mai puţin prestigioasă de asemenea.

În timp ce aceasta ar putea fi viziunea populară printre creştinii conservatori, o viziune înzestrată cu un statut de potrivire binecuvântată divin, cititorul Bibliei este presat din greu să desluşească faptul că aceasta este imaginea scripturală rânduită a lucrurilor. De fapt, cineva ar putea sugera că creştinismul fundamental a crescut o tradiţie culturală la statutul de inspiraţie divină, şi apoi a căutat versete din Scriptură după ce faptul de a „dovedi” poziţia deja presupusă.

Consideraţi:

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. (Galateni 3:28)

Unul dintre cele mai remarcabile lucruri despre acest verset este reacţia faţă de acesta a celor care insistă că femeile au un rol de servitoare. Priviţi la reacţia autorului unui pamflet despre rolul femeii, tipic pentru poziţia conservatoare:

Egalitatea fiinţelor înaintea lui Dumnezeu nu cere eliminarea tuturor rolurilor distincte din societate. Egalitatea fiinţelor nu elimină autoritatea şi supunerea în relaţii. Am putea arăta spre multe exemple de relaţii în care există egalitate şi totuşi o diferenţă în roluri implicând autoritatea şi supunerea – Trinitatea; Preşedintele şi cetăţenii Statelor Unite; părinţii şi copiii; patronul şi salariaţii; bătrânii bisericii şi membrii bisericii. (p. 14, The Role of Women, Grace Community Church, 1985) (p. 14, Rolul femeii, Biserica comunitară a harului, 1985)

Ignorând problemele cu unele din exemplele lor (în special cu Trinitatea şi cu înţelegerea lor a democraţiei americane), consideraţi importanţa afirmaţiei: teologia nu are nici o semnificaţie practică – în acest caz. Sau mai specific, ea nu are nici o semnificaţie asupra relaţiei bărbat / femeie. Eliminarea sclaviei şi eliminarea superiorităţii rasiale inerente în relaţiile timpurii dintre evrei şi creştini faţă de neamuri este lăudabilă şi este potrivită, dar când este vorba despre femeie – aceasta nu înseamnă cu adevărat că ele sunt egale.

Cititorul gânditor ar putea obiecta în acest punct: „Dar nu trebuie ca soţia să fie supusă soţului ei? Mi se pare că îmi amintesc un pasaj din Scriptură…”

Probabil că o privire asupra pasajului în chestiune ar fi ajutătoare.

Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. (Efeseni 5:21-30)

În această lumină, este instructiv să observăm alte două pasaje care au un impact profund asupra subiectului, deşi ele sunt considerate rar:

Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta faţă de bărbat. Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta. (1 Corinteni 7:3-4)

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. (1 Corinteni 13:4-8)

De asemenea, observaţi alte două pasaje instructive:

Isus i-a chemat la El, şi le-a zis: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor, domnesc peste ele, şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie robul tuturor. Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!” (Marcu 10:42-45)

Atitudinea ta ar trebui să fie la fel cu cea a lui Hristos Isus:

Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus:

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu,

ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi

şi a luat un chip de rob,

făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfăţişare a fost găsit ca un om,

S-a smerit şi

S-a făcut ascultător până la moarte,

şi încă moarte de cruce. (Filipeni 2:5-8)

O imagine interesantă considerând că soţul şi soţia ar trebui să aibă o legătură unul cu celălalt aşa cum are Hristos cu Biserica. Conducerea în poziţia creştină, conceptul că soţul este capul soţiei, trebuie să fie înţeles în lumina a ceea ce Isus a spus despre natura conducerii. Cel care conduce este slujitorul tuturor şi ceea ce atrage după sine aceasta este ilustrat bine de întâmplarea în care Isus a spălat picioarele ucenicilor. Dragostea nu înseamnă că îi faci pe alţii să facă treaba pentru tine; iubirea înseamnă că tu faci treaba pentru ei – şi fără să te aştepţi la nimic în schimb!

Cu privire la ideea conservatoare despre cât de rău este dacă femeia lucrează în afara casei, de vreme ce ele ar trebui să aibă grijă de copii – consideraţi afirmaţii obişnuite ca aceasta, ilustrând poziţia:

Modelul biblic pentru creşterea copiilor şi instruirea lor în adevărurile lui Dumnezeu a fost întemeiat în Deuteronom 6 unde copiii sunt învăţaţi de părinţi „când stai în casa ta şi când mergi pe drum şi când te culci şi când te ridici.” Părinţii sunt responsabili pentru educarea spirituală a copiilor lor şi mamele care lucrează tot timpul în afara casei lor de obicei le lipseşte timpul de a-i instrui potrivit pe copiii lor. Iar responsabilitatea pentru această instruire nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva. (The Role of Women (Rolul femeii), p. 10)

Este o schimbare interesantă aici din „părinţi” în „mame”. Şi astfel întreaga premiză este greşită. Biblic există puţine lucruri de spus despre rolul mamelor în creşterea copiilor – deşi se spun multe lucruri despre mame care îi nasc. Dar creşterea copiilor era treaba taţilor. Pasajul din Deuteronom 6:6 citat mai sus este scris bărbaţilor – nu femeilor. În Evrei există patru forme de pronume „tu” disponibile: masculin singular, masculin plural, feminin singular, feminin plural. Ghiciţi care este folosit în Deuteronom 6:6? Masculin plural. Nici măcar nu se adresează femeilor.

Mai mult, dacă cititorul s-ar uita într-o concordanţă la cuvântul „tată” şi la formele care au legătură cu el şi la cuvântul „mamă” şi la formele care au legătură cu ea, el sau ea vor descoperi următoarele (dintr-o căutare cu ajutorul computerului):

1612 apariţii ale cuvântului „tată”, „a tatălui” sau „taţi”.

Doar 338 apariţii ale cuvântului „mamă”, „a mamei” sau „mame”.

Se pare că despre taţi se vorbeşte mai frecvent. Mai mult, cineva poate descoperi la cuvântul „mamă” că în cele mai multe contexte mama sau naşte sau alăptează copiii; se spune puţin despre rolul mamei dincolo de aceasta.

Priviţi la Efeseni 6:4 ca un exemplu: Şi voi, taţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i, în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Şi mamele şi taţii sunt cei care trebuie amândoi să fie ascultaţi (Deuteronom 5:16, Efeseni 6:1-3), nu unul mai mult decât pe celălalt.

David a fost criticat pentru felul cum l-a crescut pe Adonia, nu mama lui Adonia:

(Tatăl său nu-l mustrase niciodată în viaţa lui, zicând: „Pentru ce faci aşa?” Adonia, de altfel, era foarte frumos la chip, şi se născuse după Absalom.) (1 Împăraţi 1:6)

Într-o toană similară vezi 1 Samuel 3:13 (Eli), 1 Samuel 8:3 (Samuel), Luca 15:12-13 (fiul risipitor). Observaţi că bărbaţii sunt cei care îi cresc pe copii în Proverbe 13:24,19:18, 23:13, 22:6, 1 Timotei 3:4. Cu privire la femeile care lucrează în afara casei, observaţi 2 Corinteni 12:14:

Iată că sînt gata să vin a treia oară la voi; şi tot nu vă voi fi o sarcină; căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu copiii sînt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor.

Observaţi „părinţii” agonisesc pentru copiii lor, nu doar tatăl. Probabil cel mai deranjant lucru dintre toate pentru bărbaţii şovini este descoperirea felului în care misiunea lui Isus era finanţată:

Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate şi din sat în sat şi propovăduia şi vestea Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El; şi mai erau şi nişte femei, cari fuseseră tămăduite de duhuri rele şi de boli; Maria, zisă Magdalena, din care ieşiseră şapte draci, Ioana, nevasta lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Susana, şi multe altele, cari-l ajutau cu ce aveau. (Luca 8:1-3)

Consideraţi toate femeile din Biblie care lucrau afară din casă:

  1. Femeia cinstită din Proverbe 31 (ea are copii!)
  2. Rut culegând spice (Rut 2)
  3. Debora, judecătoare în Israel (Judecători 4:4, 5:7)
  4. Lidia, vânzătoarea de purpură (Fapte 16:14-15)
  5. Priscila, cea care făcea corturi (Fapte 18:1-3)
  6. Înţelepciunea, personificată ca o femeie, este activă în crearea lumii (Proverbe 8:27-31)

Cu privire la afirmaţia ciudată citată mai sus, „Iar responsabilitatea pentru această instruire [a copiilor] nu poate fi simplu transferată asupra altcuiva [altcineva decât mama],” probabil că autorii pamfletului au ales să ignore lucrarea dădacelor şi a slujitorilor aşa cum este menţionată şi în Vechiul şi în Noul Testament? (conform Geneza 24:59, 35:8, Exod 2:7-9, Numeri 11:12, 2 Samuel 4:4, 2 Împăraţi 11:2-3, 2 Cronici 22:11). Probabil că nici nu ar trebui să menţionăm faptul că Samuel a fost crescut în templu de către preoţi (1 Samuel 1-2)…

Desigur, sunt aceia care ar putea argumenta că singurul motiv pentru care femeile vor să lucreze în afara casei, să facă o carieră şi altele, este datorită mişcării feministe care le-a umplut capul cu vise şi aspiraţii greşite. Acei feminişti cârpiţi sunt cei care le-au făcut pe femei nefericite şi ne-satisfăcute ci „rolurile lor potrivite, date de Dumnezeu” în căminul lor.

Uh huh.

Ca şi cei care deţineau sclavi într-o eră diferită, care se plângeau că „Dacă nu erau acei aboliţionişti cârpiţi care i-au umplut pe negri cu idei de lână că ei nu trebuie să fie aproape de necaz; supărându-i cu libertatea şi egalitatea şi cine ştie ce alte prostii cârpite!”

Motivul pentru care o femeie i-ar putea plăcea o carieră şi să fie ne-satisfăcută de rolul de sclav este deoarece ea este o fiinţă umană, creată după chipul lui Dumnezeu, cu aceleaşi idealuri şi aspiraţii comune, speranţe şi temeri, care îi umplu pe bărbaţi jumătate din umanitate, de vreme ce femeia, şi ea, este la fel de mult o parte din umanitate ca şi bărbatul.

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său,

l-a făcut după chipul lui Dumnezeu;

parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. (Geneza 1:27)

http://www.voxdeibaptist.org/antropologie_Nettelhorst_part02.htm

Creștinul evanghelic la serviciul divin în biserica ortodoxă | Pastor Vasile Filat

download - Copie (2)

Bună dimineața,
O doamnă care, de curând, a crezut în Domnul Isus Hristos și a fost născută din nou, ne-a întrebat dacă este îngăduit unui creștin evanghelic să meargă la serviciile divine ale bisericii ortodoxe. Pastorul Vasile Filat răspunde la această întrebare.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Publicat pe 28 iul. 2019

O doamnă care, de curând, a crezut în Domnul Isus Hristos și a fost născută din nou, a întrebat dacă este îngăduit unui creștin evanghelic să meargă la serviciile divine ale bisericii ortodoxe. Pastorul Vasile Filat răspunde la această întrebare. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #biserica

Junta militară globalistă ucide

Junta militară globalistă ucide
Gheorghe Dincă făcea parte dintr-o rețea care răpea tinere și erau folosite ulterior în rețele de prostituție, inclusiv pentru militarii de la Deveselu – jurnaliștii locali au spus încă din prima zi că era anchetat de DIICOT pentru trafic de carne vie, care includea fete duse în baza americană din apropiere.
Din datele noi care apar, se pare că planul a scăpat de sub control: Alexandra a putut să sune la 112 după ce a fost violată, ceea ce a pus rețeaua în alertă. De aceea vecina care a văzut mai multe mașini și mișcări suspecte CU O SEARĂ ÎNAINTE, iar operatorul a liniștit-o spunându-i să meargă la culcare, a asistat, probabil, la operațiunea de extragere a (cadavrului) Alexandrei Măceșanu, din curtea psihopatului Dincă, cel care răpea fetele cu o mașină despre care se spune că era peste posibilitățile lui financiare, posibil pusă la îndemână de rețea.
De ce a fost violată? Intră în „protocolul” oricărei rețele de trafic de „carne vie”, pentru ca victimei să-i fie complet anulata voința. Ea trebuie supusă printr-o serie de violuri și bătăi, care împreună cu drogurile fac din victimă un sclav sexual din care se scot ulterior mulți bani. Lucrurile însă au scăpat de sub control iar Dincă a trebuit să o ucidă, așa cum probabil a mai procedat cu alte ocazii.
Problema în acest caz este că ar fi fost imposibil ca această rețea să funcționeze, mai ales într-un orășel cum este Caracalul, fără acoperirea șefilor locali ai SRI și ai Poliției, posibil și ai procuraturii județene. Cu atât mai mult cu cât rețeaua care aducea fete care se prostituau în folosul militarilor americani de la Deveselu era una care s-a refăcut după ce s-a încercat destructurarea ei în anul 2012. Presa nota atunci că zeci de eleve din Caracal au fost obligate să se prostitueze de o grupare interlopă, ”pentru plăcerile americanilor și ale unor austrieci aflați în România pentru consolidarea unor hidrocentrale”.
Același modus operandi: elevele între 14 și 18 ani erau șantajate cu imagini video din timpul partidelor de sex consimțit sau care era realizat în urma unui viol și erau scoase frecvent de la ore pentru a fi duse la clienți. Unele au recunoscut faptul că au întreținut 500 de raporturi sexuale pe an. Din 30 de fete, doar două s-au constituit parte civilă și au cerut daune. Clanurile mafiote se bazează pe frica victimelor.
Alexandra însă a vrut neapărat să scape din acel iad și a profitat de faptul că bruta retardată și-a lăsat telefonul în apropierea ei. Toată acea tergiversare arată că s-a dorit să se scape de dovezile incomode. Din nenorocire și complet neprofesionist, Alexandra a fost resunata de operatori pe telefonul asasinului, fapt care a dus la execuția ei rapidă.
Cazul Alexandrei riscă să surpe Sistemul. Imediat au fost mobilizate brigazile #rezist, care trebuiau oricum antrenate pentru data de 10 august. Scopul este să abată atenția de la responsabilii rețelei de trafic și de la incompetența crasă a STS și a procuraturii, două pârghii de poliție politică de care Johannis se poate folosi în continuare, STS fiind și instrumentul de control și influențare al alegerilor prezidențiale din noiembrie, după ce a performat în alegerile de la europarlamentare, care au fost „influențate” masiv.
Turma revoluționară, hrănită cu ură de ani de zile, are aceeași țintă: PSD-ul și Ministerul de Interne, simboluri ale Corupției cu majusculă și represiunii asupra revoluționarilor globaliști.
Presa cu epoleți a trebuit să muncească și ea: pe lângă scoaterea pavlovienilor în stradă, a început să deplangă protocoalele secrete între SRI și Justiție/­Procuratura și cere desființarea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție. Pentru denunțarea ca neconstituționale a protocoalelor secrete, care au statuat poliția politică în țară, „vina” este a CCR-ului, care mai are și păcatul de neiertat că a dat un verdict categoric în privința referendumului manipulator, imbecil și inutil cerut de USR, intelectualii bășiști (de „dreapta”) etc și organizat de președintele-marione­tă Johannis.
Sistemul face orice ca să nu se ajungă la nucleul distrugerii statalității României (nu folosesc deloc cuvinte mari), care sunt serviciile și procuratura/DNA, instrumente ale trădării coordonate din exterior, care nu au ca scop protejarea cetățeanului, cum ar fi normal, ci protejarea investițiilor economice corporatocrate și controlul politic absolut. În schimb, primesc privilegii și/sau bani/afaceri, precum și iluzia puterii.
Lebăda Neagră în tot acest peisaj odios este unchiul victimei, Alexandru Cumpănașu, un apropiat al structurilor de putere. Acesta a înființat acum câțiva ani Academia „Leaders 4 România”, alături de nimeni altul decât George Maior, actual ambasador în SUA și fost șef al SRI, de Vasile Dîncu, Iulian Fota și alte personalități din zona serviciilor. Pe George Maior, cel care a pus SRI la dispoziția Deep State-ului american, deci un pion important în realizarea Statului Paralel, l-a sprijinit vocal atunci când s-a cerut scoaterea trădătorului din post.
Ambasadorul George Maior, spunea el acum o lună și ceva, este „omul cheie”, grație relațiilor speciale pe care pe care diplomatul român le are cu „elita Washingtonului” și făcea apel la politicieni să înceteze imediat campania împotriva sa.
Tocmai l-am auzit acum câteva minute pe dl. Cumpănașu, în direct la o televiziune, cum își făcea mea culpa pentru faptul că a susținut în spațiul public instituțiile care formează poliția politică din România, având ca marotă Corupția. A cerut vehement demisia directorului STS și a procurorului care este vinovat pentru moartea Alexandrei. A făcut, de asemenea, o declarație cum că are date că Dincă nu a acționat singur, deci că ar face parte dintr-o rețea cu ramificatii în instituțiile statului.
Al. Cumpanașu, care, după cum declara, a trăit în Caracal două decenii, deci cunoaște orașul bine, ar putea să pună, dacă nu va fi liniștit de Maior sau de alți actuali șefi ai serviciilor, lumină asupra tumorilor care au năpădit Statul Român.
Pentru că aceste excescențe antidemocratice s-au remarcat numai ultimul timp prin faptul că l-au închis, după ce au fraudat alegerile, pe Președintele Camerei, după un proces ridicol, capturând apoi imediat cel mai mare partid din țară, au răpit-o cu forța pe Sorina, care a fost dusă de aici, și au omorât-o, indirect, pe Alexandra.
CELE MAI POPULARE
Înapoi sus
www.persecution.org/

Just another WordPress.com site

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Dumnezeu este Iubire

In mintea si intentia mea paginile care vor forma acest mijloc de comunicare usor si lesne de accesat vor incerca sa prezinte cititorilor sfaturi de mare folos duhovnicesc desprinse din scrierile sau spusele marilor sfinti parinti si daruitilor duhovnici ai lumii crestin ortodoxe.

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Viorel - Logos

Har şi Pace

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Sclipiri

Har si Pace

Ciprian Barsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Curajul credinței

„Sinceritatea este fundamentul vieții spirituale” (Albert Schweitzer)

Creația Biblică

Ioan 1:1 "La început era Cuvîntul, şi Cuvîntul era cu Dumnezeu, şi Cuvîntul era Dumnezeu."

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Stiri Crestine.ro

Fii un crestin informat!

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat asta: