Binecuvântări în prezent, împreună cu persecuţii James Montgomery Boice

26166405_528164660901519_2122504651006353946_n

Binecuvântări în prezent,   împreună cu persecuţii

James Montgomery Boice

Un lucru pe care îl învăţăm la scurtă vreme după ce începem să studiem Biblia este că metodele lui Dumnezeu nu sunt metodele noastre. Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre. De aceea ar trebui să ne aşteptăm ca atunci când ne apropiem de Scriptură şi citim despre învăţăturile lui Hristos să descoperim că sunt surprinzătoare. Pur şi simplu nu sunt în concordanţă cu felul în care gândim noi în mod normal. Acest lucru e adevărat în ce priveşte majoritatea învăţăturilor Sale despre ucenicie, pe care le‑am studiat împreună, şi în mod deosebit se aplică la cea pe care o studiem acum. Pentru că aceasta e surprinzătoare chiar privită în lumina celor dinaintea ei. Înainte de ea, Isus a vorbit despre ucenicie şi, în general, a pus accentul pe costul uceniciei. A spus că nimeni nu poate fi ucenicul Lui, nimeni nu‑L poate urma, nimeni nu poate fi mântuit dacă nu se leapădă mai întâi de sine însuşi, renunţă la tot de dragul lui Hristos şi Îl urmează, luându‑şi crucea şi purtând‑o până la sfârşit. Asta înseamnă să asculte de Domnul Isus Hristos până la moarte. Am început să înţelegem acest lucru. Şi totuşi, imediat după ce a spus aceste lucruri, Hristos spune în acest pasaj: „Aşa e, dar vă promit binecuvântări şi mai mari, chiar în viaţa aceasta.”

Cuvintele Sale exacte sunt acestea: „Nu este nimeni, care să fi lăsat casă, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde, pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” (Marcu 10:29-30)

Aceste cuvinte sunt cu adevărat şocante. Atât de şocante încât, atunci când le citim, aproape că o luăm de la capăt, spunându‑ne: „Cred că n‑am citit ceva corect.” Nu ne‑am fi aşteptat la aşa ceva. Sau, dacă am citit corect, am vrea să‑I spunem lui Isus: „Cu siguranţă e ceva ascuns printre rânduri.” Sau am vrea să‑I spunem: „Nu se poate, Isuse, dacă mă gândesc la tot ce‑ai spus până acum, cu siguranţă glumeşti când spui asta.” Şi totuşi El nu glumeşte. Exact asta vrea să spună: dacă renunţi la tot şi Îl urmezi, El te va binecuvânta material de o sută de ori mai mult decât ai avut înainte, şi o va face în viaţa aceasta. Pe măsură ce analizăm afirmaţia Lui, ea devine tot mai uimitoare.

Mai întâi, El vorbeşte despre răsplăţi. Chiar şi acest lucru e surprinzător, pentru că nu există nimic propriu uceniciei care să implice răsplăţile. Mai mult, El vorbeşte despre răsplăţi în viaţa aceasta. Asta înseamnă răsplăţi materiale, aici şi acum. E adevărat, ştiu că există şi răsplăţi spirituale. Mai ştiu că aceste răsplăţi spirituale, dacă le măsurăm cinstit, sunt mai mari decât cele materiale. Isus spunea că nu‑ţi foloseşte la nimic să câştigi întreaga lume, o lume de lucruri materiale, şi să‑ţi pierzi sufletul. Lucrurile spirituale sunt întotdeauna mai mari, şi totuşi, cu toate acestea, El vorbeşte aici despre lucruri materiale.

Cuvântul care mă izbeşte pe mine atunci când citesc aceste pasaj este cuvântul „holde”. Pentru că, vedeţi, poţi spiritualiza sau cel puţin dematerializa orice altceva. Însă când e vorba de „holde”, nu mai poţi face asta. Holdele sunt aici şi acum. Cea mai mare parte a bogăţiei unei persoane din antichitate consta în pământuri. De aceea, El vorbeşte de fapt despre bogăţie, posesiuni, holde. Noi le‑am numi terenuri. Iar El spune: „Te voi binecuvânta şi cu ele.”

Când începem să ne gândim la aceasta, trebuie să ne întoarcem înapoi la context. Când studiem contextul acestor cuvinte, numai din el devine cât se poate de evident faptul că despre aceasta vorbeşte Isus. Pentru că     aici avem întâmplarea cu tânărul bogat care a venit la Isus dar a plecat întristat pentru că avea mari avuţii. În cazul lui, avuţiile erau bariera în calea urmării lui Isus. După ce Isus a vorbit cu tânărul…, (tânărul a plecat întristat pentru că avea mari avuţii iar Isus a rămas probabil întristat pentru că tânărul plecase)…, Petru se pare că a încercat să‑l mângăie pe Isus, pentru că Isus îl privise pe tânăr plecând şi acum era trist din cauza aceasta. Petru îi spune cam aşa: „Ei bine, Doamne, ai pierdut unul, dar gândeşte‑Te la cei mulţi pe care îi ai deja.” „De fapt”, îi spune Petru, „uită‑te la noi, ucenicii, noi am lăsat totul ca să Te urmăm.” Iar Isus, care niciodată nu s‑a lăsat copleşit de sentimente ci întotdeauna era preocupat de cei din jur, a folosit ocazia ca pe o oportunitate să‑i înveţe, spunând: „Nimeni nu a renunţat la ceva pentru Mine şi să nu fie răsplătit de o sută de ori mai mult chiar în viaţa aceasta.”

Vezi, atunci când citeşti contextul pur şi simplu nu poţi evita faptul că El vorbeşte despre binecuvântări materiale aici şi acum, pe lângă toate binecuvântările spirituale pe care ştim că le avem. Şi acestea de o sută de ori mai mult. De o sută de ori. Vreau să spun, chiar şi Iov, în final a primit doar de două ori mai mult decât a avut iniţial. Iar aici Isus vorbeşte despre o sută de ori, chiar în viaţa aceasta.

Sunt sigur că înţelegeţi că trebuie să fim înţelepţi atunci când vorbim despre aceasta. Pasajul acesta nu e singurul din Scriptură la care trebuie să ne gândim. Pe de o parte, ar trebui să fie cât se poate de evident că nu trebuie să privim la această problemă doar din punct de vedere materialist. Isus vorbeşte despre o binecuvântare reală, dar aceasta nu e o formulă pentru a te îmbogăţi. Vedeţi, chiar şi textul ne învaţă asta, pentru că, dacă ar fi o formulă de îmbogăţire… dacă Isus ar spune: „Iată, vreau să fii bogat şi aceasta e metoda”… atunci ar însemna să îţi petreci cea mai mare parte a vieţii acumulând cât mai mult iar la momentul potrivit să dăruieşti totul lui Isus, ştiind că înainte să mori El îţi va da înapoi de o sută de ori mai mult. Evident că nu despre asta vorbeşte textul, pentru că ar însemna să renunţi la ucenicie. Aceasta nu ar mai însemna să‑L urmezi pe Isus.

Trebuie să mai spunem, când ne gândim la aceasta, că este la fel de evident faptul că Dumnezeu într‑adevăr îi cheamă pe unii creştini la sărăcie, sau cel puţin îi cheamă pe unii la o viaţă plină de nevoi. Iar pe alţii, ca în cazul tânărului bogat din această ocazie, îi cheamă să renunţe la acele lucruri care, în cazul lor, sunt o barieră în calea uceniciei şi a ascultării de El. Ştim, de exemplu, că însăşi ucenicii, chiar cei ce stăteau acolo, cei mai mulţi dintre ei s‑au răspândit în lume în zone cu probleme şi, din câte ştim, nu au fost bogaţi, deşi, fără îndoială, au avut suficient pentru slujirea lor. Trebuie să privim lucrurile în acest context.

După ce am făcut asta, trebuie să spunem, cu toate acestea, că e o promisiune de binecuvântare. Dacă nu altceva, Isus spune cel puţin că El se va îngriji de ucenicii Săi, şi eu cred că mai spune celor ce Îl vor urma le va da în viaţa aceasta mai mult decât ar fi avut sau decât s‑ar fi bucurat de ele dacă nu L‑ar fi urmat.

Personal, eu cred că Dumnezeu ne dăruieşte din bunurile acestei lumi atât cât are încredere că nu ne va periclita slujirea creştină sau nu ne va distruge sufletele. Motivul pentru care mulţi dintre noi nu au mai mult este acela că Dumnezeu ştie că am cheltui mai mult pentru noi şi nu am folosi acele bunuri cu folos în slujba Sa.

Totuşi, este o mare promisiune. Şi, ca toate marile promisiuni din Scriptură, are menirea să ne încurajeze în anumite domenii ale vieţii. Această promisiune ne încurajează în mai multe feluri. Primul este acela că ne încurajează să îl slujim pe Isus Hristos. Adică, să pornim în serviciul Său, ştiind (putem spune asta) că Dumnezeu nu datorează nimănui nimic. Uneori expresia „a nu rămâne dator cu nimic” e folosită în mod greşit. Sunt unii oameni cărora li se spune: „Dacă îi dăruiţi lui Dumnezeu asta şi asta, Dumnezeu vă va dărui asta şi asta.” Deci dacă vrei asta, fă aşa. Aceasta e manipulare. Nu despre acest lucru vorbeşte textul. Nu vorbeşte în acest fel. Dar, cu toate acestea, dacă o înţelegem corect, este o mare încurajare de a‑L sluji pe Isus Hristos, ştiind că vom fi binecuvântaţi în această slujire.

Acum, daţi‑mi voie să sugerez modurile în care vom fi binecuvântaţi. În primul rând, din text reiese în mod evident că vom avea binecuvântări mai mari, chiar binecuvântări materiale, în slujirea lui Hristos, decât am avea altfel. Dacă vei vorbi cu cei din lume despre aceasta, te vor considera nebun. „Să renunţ la tot şi să devin creştin? Asta e pur şi simplu ridicol.” Şi totuşi, când mergi la credincioşi şi îi întrebi, aceasta va fi mărturia lor. Credincioşii îţi vor spune, dacă sunt serioşi în urmarea lui Hristos şi nu I se împotrivesc pe cale, dacă Îl urmează cu seriozitate îţi vor spune că niciodată nu eşti în dezavantaj, chiar din punct de vedere material, atunci când Îl urmezi pe Isus.

Trebuie să‑i întrebi: „Avraame, ce ai găsit tu? Citim în Scriptură povestea ta, prin câte ai trecut. Ai fost un om căruia Dumnezeu i‑a spus să‑şi părăsească ţara şi familia şi tot ce are, şi să plece de acolo, să devină un rătăcitor pe acest pământ. Ce ai găsit tu, Avraame? Ai lăsat totul şi ai fost timp de mulţi ani un pelerin. Nu crezi că ai ieşit în dezavantaj? Nu poţi spune că ai fost binecuvântat de o sută de ori mai mult în slujba lui Dumnezeu.” „O”, îţi va răspunde Avraam, „nu ai citit până la capăt? E adevărat, Dumnezeu m‑a chemat să las în urmă toate acele lucruri, care ar fi însemnat moartea sufletului meu. Religia, cultura, ţara, valorile din Ur şi Caldeea. E adevărat că Dumnezeu m‑a chemat să fiu un rătăcitor pe pământ şi un pelerin în ţară. E adevărat şi că singurul teren care a fost într‑adevăr al meu a fost ogorul cu peştera în care am îngropat‑o pe Sara. Dar, o, Dumnezeu a fost mai mult decât credincios promisiunilor Sale! El mi‑a promis că îmi va da o familie mare, şi aşa a făcut. Mi‑a dat o familie atât de numeroasă, încât, odată, când împăraţii răsăritului i‑au atacat pe cei din câmpie, mi‑am adunat slujitorii, 318 oameni înarmaţi, pe care i‑am folosit ca pe o armată cu care l‑am adus înapoi pe Lot. Ei bine, asta nu‑i nimic, dacă te gândeşti la marea familie a lui Dumnezeu pe care El mi‑a dăruit‑o, pentru că eu, într‑un fel, sunt tatăl acestei familii. Chiar şi azi, familia mea e mai numeroasă decât nisipul de pe ţărmul mării sau decât stelele de pe cer. În ce priveşte pământul, e adevărat, nu a fost proprietatea mea, în felul în care lumea priveşte lucrurile, dar l‑am cutreierat în sus şi în jos. Am putut să mă bucur de el. Am fost peste tot şi de atunci Dumnezeu l‑a dăruit în mod literal urmaşilor mei, pentru totdeauna.”

Pavel spunea, din propria experienţă, scriindu‑le filipenilor: „Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (Filipeni 4:19)

Vorbind despre sine, chiar în finalul vieţii sale, când era în închisoare, Pavel scrie: „Am de toate, şi sunt în belşug. Sunt bogat…” (Filipeni 4:18)

Aceasta e mărturia creştinilor. Nici unul dintre apostoli, nici unul dintre martiri nu a putut spune vreodată că faci o afacere în pierdere urmându‑L pe Domnul Isus Hristos.

Această promisiune este o încurajare în a‑L urma pe Isus Hristos, nu numai din cauză că binecuvântările promise sunt mai mari decât am fi avut altfel, dar este o încurajare şi din cauză că binecuvântările promise sunt sigure, adică vor veni cu siguranţă.

Vedeţi, există o nuanţă de ironie în povestirea tânărului bogat care a renunţat la Hristos din cauza lucrurilor pe care le avea şi la care nu vroia să renunţe. Ironia constă în aceea că a întors spatele acelor posesiuni care erau sigure pentru a se agăţa de acelea care, fără îndoială, erau nesigure. Aurul putea să îi fie furat înainte de sfârşitul anului. Putea să‑şi piardă prietenii. La fel ca în cazul fiului risipitor, prietenii puteau să înceapă să îl evite şi să‑i întoarcă spatele. Isus spune, dimpotrivă: „Dacă vii după Mine, Eu te voi binecuvânta. Iar binecuvântările pe care ţi le voi da, pentru că Eu sunt cel ce ţi le dau, sunt binecuvântări sigure.” O, nu ştiu ce crezi tu despre lucrurile materiale, dar eu aş prefera mai degrabă să le încredinţez în mâinile lui Isus Hristos, să facă ce vrea cu ele, ştiind că acolo sunt mai în siguranţă decât dacă le‑aş investi în acţiuni la bursă sau le‑aş păstra la bancă. Ştiind că la Isus, aceste lucruri nu numai că sunt în siguranţă, dar se şi înmulţesc. Cred că pot fi şi mai categoric. Nu numai că în serviciul lui Hristos averile noastre sunt în siguranţă, dar putem fi siguri şi că, în cazul în care Isus Hristos ne cheamă şi noi ne împotrivim, El ne va lua, dacă trebuie, chiar şi acele lucruri pe care le avem. Pentru că, vedeţi, Isus nu ne va permite să alegem altceva în afară de El. Dar, iată, vii în serviciul lui Hristos cu toate lucrurile tale, cu averile, cu dorinţele, cu aspiraţiile tale şi spui: „O, Doamne, eu vreau să fac asta. Dar nu ştiu cum pot să renunţ la aceste lucruri ca să Te slujesc pe Tine.” Atunci El te cheamă pe nume, tu îţi ridici privirea şi Îl vezi, iar când Îi vezi faţa, dragostea şi gloria Lui, priveşti apoi la lucrurile tale şi ţi se par nişte nimicuri. Apoi spui: „Nu, am înţeles greşit. Am privit lucrurile ca un păcătos. Cum aş putea să cred că acestea au vreo valoare, când am ocazia să Te slujesc?” Atunci le laşi deoparte, porneşti după Isus, şi ce se întâmplă? El te primeşte şi începe să te binecuvinteze, iar după ani şi ani, îţi priveşti mâinile şi iată că sunt din nou pline. Nu îţi vine să crezi şi spui: „Iată tot ce mi‑a dăruit.” Dar, vezi, acum nu mai există acea tensiune între lururile materiale şi Isus, iar tu te poţi întoarce spre El şi‑I poţi spune: „Îţi mulţumesc, îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot ce mi‑ai dăruit. Ştiu că aceste lucruri sunt în siguranţă, pentru că le‑am primit din mâna Ta.”

Vedeţi, în serviciul lui Hristos chiar şi lucrurile pe care le facem sunt binecuvântate. Familiile creştine sunt cele mai puternice şi mai fericite familii din lume. Părtăşia creştină este mai reală şi mai permanentă decât orice lucru. Prietenii creştini sunt cei mai adevăraţi şi mai fideli prieteni. Nu vreau să spun că lucrurile sunt perfecte. Nici un creştin nu ar putea spune vreodată aşa ceva. Dar sunt mult, mult mai bune decât orice am putea găsi vreodată în afara slujirii lui Hristos.

Apoi mai vreau să spun ceva. Suntem încurajaţi în slujirea noastră pentru că acele binecuvântări pe care Dumnezeu le dă sunt binecuvântate. Vreau să spun, în sensul că El ni le dă, nu doar ca să ne bucurăm de ele ca o răsplată, ci ca să fie binecuvântate atunci când le folosim slujind altor oameni. Şi Dumnezeu le binecuvintează din belşug. Vedeţi, ce face Isus cu averile noastre este ce a făcut cu pâinile şi peştii în Galilea. Au venit la El şi I‑au spus: „Iată, este aici o mare mulţime care trebuie hrănită, şi tot ce avem noi sunt cinci pâini şi doi peştişori, de la acest băiat.” Dar Isus a răspuns: „Aduceţi‑i la Mine.” El a luat mâncarea, iar în mâinile Sale, în timp ce o binecuvânta, a înmulţit‑o, astfel încât a fost de ajuns să hrănească toată acea mare mulţime. Vedeţi, poate că e bine să fim binecuvântaţi de Isus şi, cu siguranţă, atunci când suntem, trebuie să mulţumim pentru aceasta. Ne bucurăm în bunătatea Lui. Dar, o, să pui acele lucruri în serviciul Său şi El să le binecuvinteze, înmulţindu‑le, e o bucurie mai mare decât oricare alta! Iar aceasta, mai presus de toate, ne încurajează să Îl slujim.

Permiteţi‑mi să mai spun ceva. Am vorbit despre această promisiune ca o încurajare pentru slujire, dar daţi‑mi voie să arăt că e şi o încurajare să ne încredem. Să ne încredem în Dumnezeu, în special când vremurile sunt grele. Cu siguranţă că asta a intenţionat şi Isus, pentru că atunci când a vorbit despre binecuvântările cu case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, El le‑a menţionat împreună cu persecuţiile. N‑a vrut să ascundă acest lucru. El a spus: „Doar pentru că vă binecuvintez cu lucruri materiale, cu familii şi cu relaţii, asta nu înseamnă că nu veţi avea parte de persecuţiile care vin peste toţi cei ce vor cu seriozitate să trăiască pentru Mine în această lume rea. Veţi avea parte de persecuţii.” Dar, observaţi: “Iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” Ce le spune aici este aceea că îi va călăuzi prin persecuţii şi că la sfârşit vor fi binecuvântaţi în acelaşi fel ca la început.

Persecuţiile vin din mai multe părţi. Persecuţiile vin din partea lumii, pentru că lumea îi urăşte pe urmaşii lui Isus Hristos. Isus a spus că aşa va fi. El a spus: „Dacă lumea Mă urăşte pe Mine, puteţi fi siguri că şi pe voi vă va urî.” Şi totuşi, când vin persecuţiile un creştin poate spune cam aşa: „E adevărat că vin persecuţii, şi n‑ar trebui să fiu surprins de asta. Isus a spus că aceste lucruri se vor întâmpla. Dar, ştii, când privesc la viaţa mea văd atâtea dovezi ale binecuvântărilor lui Dumnezeu, atâtea dovezi ale bunăvoinţei Sale faţă de mine încât sunt încurajat. E adevărat că lumea nu mă vrea, dar Isus mă vrea. E adevărat că lumea mă urăşte, dar Isus mă iubeşte. E adevărat că nu sunt prieten cu lumea, dar, o, sunt prieten cu Cel ce e prietenul păcătoşilor! Chiar faptul că El m‑a binecuvântat în aceste feluri, aceste lucruri pe care le pot menţiona specific sunt o mare încurajare pentru mine să merg mai departe prin persecuţii şi să Îi rămân credincios, să fiu o mărturie credincioasă indiferent de consecinţe, ştiind că Cel ce a promis că va fi cu mine până la sfârşit va rămâne cu mine până la sfârşit şi mă va conduce în siguranţă până în glorie.”

Aşa lucrează Dumnezeu cu poporul Său. Dumnezeu nu e un Dumnezeu zgârcit. Dumnezeu nu e un Dumnezeu lipsit de generozitate. Dumnezeu nu e un Dumnezeu care să îşi găsească plăcerea în suferinţa poporului Său. Dumnezeu ne vrea binele şi El ne binecuvintează în multe, multe feluri. De o sută de ori mai mult. Ce spunem noi? De o mie de ori! De un milion de ori mai mult decât am putea avea în această lume despărţiţi de Isus Hristos.

David, în ultimii ani ai vieţii, scria: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar nu am văzut pe cel neprihănit părăsit sau pe urmaşii lui cerşindu‑şi pâinea.” Şi totuşi, trebuie să spun că promisiunea este pentru cei neprihăniţi. Altfel spus, este pentru cei care au găsit neprihănirea lui Dumnezeu, prin harul Său, în urmarea lui Isus Hristos. Dacă te agăţi de lucrurile acestei lumi şi spui: „Sunt ale mele”, nu Îl poţi avea pe Isus. Dar dacă renunţi la ele şi îl urmezi pe Isus, împreună cu El vei avea de toate din belşug, mai mult decât vei avea vreodată nevoie.

Tradus de Florin Vidu

https://www.rcrwebsite.com/rewards.htm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.