Activiștii LGBT au vandalizat Monumentul Reformei din Geneva

joi, 18 iulie 2019

Zidul Reformei este cea mai recentă țintă a brigăzii curcubeu care nu tolerează și nu acceptă niciodată nimic.
Monumentul din Geneva, care înfățișează figuri protestante notabile precum William Farel, John Calvin, Théodore de Bèze și John Knox, a fost stropit cu vopsea multicoloră de vandalii lgbt.
Zidul se află în perimetrul Universității din Geneva, fondată de Calvin în 1559. Monumentul a fost construit pentru a comemora 400 de ani de la nașterea lui John Calvin și 350 de ani de la înființarea universității.
„Lumea înțelege: Creștinismul biblic este diametral opus dogmelor preferate ale corectitudinii politice contemporane”, a declarat Phil Johnson, directorul executiv al Grace to You.
Potrivit altor rapoarte și relatări, în trecut au mai existat o serie de acte de vandalism împotriva monumentului protestant. La începutul acestui an, activistele feministe au scris un mesaj pe perete, care întreba unde sunt femeile.

Autoritățile din Geneva au comunicat că s-a întocmit un dosar penal și că monumentul va fi curățat cât mai curând posibil.
Redacția

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s