Închide

Truța Ioan 1900 – 1973, din Curtici

download-1

Truța Ioan 1900 – 1973, din Curtici

S-a născut în 12 aprilie 1900 în localitatea  Curtici, jud. Arad, din familie de credincioși baptiști, de naționalitate română.

A absolvit 4 clase primare și cursurile Seminarului Teologic Baptist din București.

 A de­pus mărturia credinţei personale prin botez, la vârsta de 16 ani, în ziua de 16 octombrie 1916,  mărturie păstrată cu dem­nitate până la ultima suflare a vieţii sale, de 73 de ani. A fost botezat de fr. Gh. Vărşendan.

În ziua de 25 aprilie 1927, a doua zi de Paște, tineretul baptist din Curtici a făcut o serbare în două părți. A doua parte a fost condusă de tânărul frate, elev al Seminarului Teologic Baptist din București.

În ziua de 4 iunie 1928 se căsătorește în localitatea Pecica cu sora Livia și Domnul i-a binecuvântat cu 4 copii: Ionel născut în 1930, Lidia 1932, Viorel 1934 și Estera 1939.

Simțind chemarea sfântă de a vesti Evanghe­lia lui Isus Hristos, a împărtăşit aceasta Bi­sericii din care făcea parte, iar Biserica după ce s-a rugat Domnului, l-a trimis la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti, pentru a fi cât mai bine pregătit pentru această măreaţă sluj­bă. A urmat cursurile Seminarului Teologic între anii 1926—1928, după care a fost ordi­nat ca pastor al Bisericii Arad-Șega, de către frații: Mihai Munteanu, Ioan Moţ și Berbecar Vasile, conform învățăturii Noului Testament, slujind această Biserică timp de 15 ani.

Fratele TRUTA IOAN s-a bucurat de pres­tigiu în lucrarea Domnului, pe care a slujit-o ca păstor între anii 1928—1960 în mai multe localităţi din Comunitatea Timişoara, cât şi în diferite însărcinări în slujirea Comunităţii bisericești fără întrerupere, timp de 45 de ani. A condus în calitate de preşedinte, fosta co­munitate de Arad-Pârneava și Școala Dumini­cală, a administrat literatura Comunităţii în acea vreme.

Pe toiagul său de păstor se putea citi blândețe, îngăduinţă cu cei slabi, bunătate, credincioşie şi multă răbdare. A făcut cu multă bucurie lucrarea pe care zice poetul că „în­gerii cu drag ar face“, iar în această lucrare s-a caracterizat prin prietenie, amabilitate cu toţi, dovadă fiind oamenii care au venit să-l sa­lute la despărţire. Avea un suflet mare şi fin,  era de principiul său să nu jignească pe ni­meni şi de acest principiu s-a ţinut toată via­ţa. Întrunea în mod fericit cele două calități: râvna pentru lucrarea Evangheliei şi pricepe­rea. Era larg și tolerant cu credincioșii din alte culte, dar neclintit în convingerile sale. Imita, parcă, pe marele Apostol Pavel în slujire şi renunţare, nefolosindu-se de drepturile sale.

A fost modest şi harnic, răbdător şi resemnat în purtarea sa zilnică.

In ziua de 29 septembrie 1973 a încetat din viață fratele Truța Ioan, dându-și sufletul în mâna Creatorului său.

Serviciul de înmormântare a fost condus de fr. Cocean Marcel, pastorul Bisericii Baptiste din Arad-Sega, unde fr. Truţa Ioan a fost mem­bru, în fața unei mari mulțimi de credincioși, prieteni, rude și cunoscuți. Au luat cuvântul frații: Mârza Ilie, Mircu Cocariu, Mara Cornel, Marcu Nichifor, Stanca Ioan și fr. Găvăgină Irimia, vicepreședinte al Uniunii. La serviciul ce a avut loc la cimitir au luat cuvântul frații : Românu Nicolae, Chiu Mihai, Bâcu Ioan.

Serviciul funebru a fost împodobit de cântări melodioase.

Surse:

Cocean Marțian

Daniel Stoica

Găvăgină  Irimia

Glasul Tineretului Baptist

Îndrumătorul Creștin Baptist

https://wordpress.com/read/feeds/94707255/posts/2343479198

ENCRATIŢII

download-1

ENCRATIŢII

 Encratiţii (EgkrateiV, Irenaeus; Egkrathtai, Clem. Alex.; Egkratitai, Hippol.), eretici care se abţineau de la carne, vin şi patul căsătoriei, se credeau a fi în esenţă impure. Persoanele care se abţineau astfel s-au numit abstinenţi (egkrateiV, Iren. i. 28, p. 107); şi forma uşor modificată, Encratiţii, care în la scurtă vreme a devenit numele tehnic care să denote pe cei a căror ascetism era privit de un caracter eretic (Clem. Alex. Paed. ii. 2, p. 182; Strom. i. 15, p. 359, vii. 17, p. 900; Hippol. Ref. viii. 20, p. 276). Nu suntem legaţi să presupunem că toţi cei care erau cunoscuţi prin acest nume a format o singură sectă unită. Irineu, de exemplu (l.c.), spune că câţiva dintre cei mai timpurii dintre ei erau urmaşi ai lui Saturninus şi Marcion; şi este rezonabil să înţelegem prin aceasta nu că ei se uneau sub un singur trup eretic, ci că, în mod independent foloseau acelaşi mod de viaţă şi făceau aceiaşi lăudare de abstinenţă, ei erau cunoscuţi ortodocşilor prin acelaşi nume. Practica de o astfel de abstinenţă a fost mai veche decât Creştinismul. Ca să nu mai spunem de asceticii indieni (la care Clement de Alexandria se referă în 294 ca predecesori ai Encratiţilor), abstinenţa Eseneilor, atât în privinţa mâncării cât şi a căsniciei, este notorie. Relatarea lui Josephus despre Esenei se face referire de către Porphyry, care, precum aceştia, a obiectat atât faţă de folosirea de mâncare animală cât şi faţă de sacrificiul animal. Un specimen interesant al doctrinei Pitagoriene despre acest subiect este lucrarea sa peri apoxhV twn emyucwn, adresată unui prieten care după un proces de abstinenţă a revenit în mod rău la folosirea dietei cu carne. El insistă asupra importanţei păstrării sufletului, pe cât este de posibil, liber de toate legăturile materiei, faţă de care mâncarea animală tinde să o înrobească; pe baza înţelepciunii evitării a toate asupra cărora demonii răi au putere, anume, toate lucrurile materiale, şi în special mâncarea animală; şi pe nedreptatea privării de viaţă pentru plăcerea noastră a animalelor înrudite nouă, care au raţiune, emoţii, sentimente, complet ca ale noastre.

Relatarea oferită de Hepesippus despre Iacov Justul (Eus. H. E. ii. 23) arată că neprihănirea tipului Esen era în mod clar susţinută în admiraţie în biserica creştină; şi 1 Timotei 4:3-6 arată că învăţătorii apăruseră deja care insuflau o astfel de abstinenţă ca o datorie. Însă nu se pare că ei ar deţine doctrina Gnostică, că materia este în esenţă rea, şi creaţia sa drept lucrarea unei fiinţe inferioare sau ostile faţă de Suprem; căci argumentul apostolului presupune drept bază comună că lucrurile pe care le-au respins ei erau creaturi ale bunului Dumnezeu. Găsim de la Clementines că sectele Ebionite care au ieşit din Esenism permiteau căsătoria, dar nu permiteau carnea şi vinul; şi că doctrina lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu despre creaţie era chiar ortodoxă. Hippolytus, de asemenea, care preia relatarea sa despre Encratiţi din obişnuinţa sa cu ei ca o sectă existentă pe atunci, îi descrie drept ortodocşi în doctrină cu privire la Dumnezeu şi Hristos, şi ca diferind de biserică doar în maniera de viaţă. Însă învăţătorii Gnostici numiţi de Irineu (l.c.) şi-au bazat fără îndoială ascetismul lor pe doctrine ale răului materiei, negând că acesta ar fi lucrarea lui Dumnezeu, şi prin urmare au considerat-o drept greşită, prin generaţie, pentru a aduce suflete noi sub dominaţia morţii, şi să le expună mizeriilor acestei vieţi. O discuţie completă a argumentelor lor apare în a treia carte Stromateis a lui Clement (deşi numele de Encretiţi nu apare acolo), scriitorii principali pe care-i combate fiind MARCION, TATIAN, deja menţionaţi de Irineu ca lider al acelei secte, şi Julius CASSIANUS. Evanghelia după Egipteni conţinea presupuse spuse ale Domnului, pe care ei le-au folosit în suport al doctrinelor lor. Epiphanius menţionează că ei au folosit alte scrieri apocrife, precum Faptele lui Andrei, Ioan şi Toma. Această controversă se pare că a fost activ îndeplinită în ultimul sfert al secolului al 2lea. Eusebius (H. E. iv. 28) relatează că Musanus, un scriitor timpuriu din acea perioadă, a adresat un argument efectiv de prevenire la anumiţi fraţi care s-au întors către acea sectă, pe atunci abia apărută; şi Theodoret (Haer. Fab. i. 21) menţionează că alt scriitor a oferit aceiaşi dată, Apollinaris, a scris contra Encratiţilor Severiani. Eusebius (iv. 29) derivă acest nume de Severiani de la un anume Severus, care a devenit un lider Encratit la scurtă vreme după Tatian. El adaugă că aceşti Severiani au primit Vechiul Testament şi Evangheliile, dar şi-au pus doar interpretările lor caracteristice asupra lor, însă l-au ocărât pe Pavel, respingând epistolele sale precum şi Faptele. Aceasta arată caracteristicile Ebionite, şi aceşti Severiani se prea poate să fi fost de origine Ebionită, căci probabil că a existat o mare diversitate între învăţătura persoanelor clasate laolaltă drept Encratiţi. Severianii sunt descrişi de Epiphanius (Haer. 45) cu toate caracteristicile unei secte Ophite; dar în mod evident doar din zvonuri, precum vorbeşte el despre sectă ca fiind aproape moartă; şi Lipsius (Q. – K. des Epiph. 215) oferă motiv bun pentru a gândi că nu a găsit nici un articol despre ei în tratatele eretice anterioare. Ephiphanius descrie (Haer. 48) pe Encratiţi ca larg răspândiţi, enumerând şapte ţări diferite în care erau ei de găsit. Evident, prin urmare, existau în aceste ţări eretici care duceau vieţi ascetice, deşi ar fi nesigur să afirmăm o identitate absolută în învăţătura lor. Am putea conclude că Epiphanius a greşit în a-i pune pe Encratiţi după Tatianiţi, de parcă ar fi fost o ramură a ultimei secte, adevărata relaţie fiind doar opusă. Câteva informaţii adiţionale despre Encratiţi sunt în cartea lui Macarius Magnes, pub. În Paris, 1876. El a scris c. 400, şi enumeră (iii. 43, p. 151) câteva ţări unde Encratiţii (pe care îi mai numea şi Apotactiţii şi Eremiţii) erau de găsit. El era aşadar, probabil, obişnuit cu lucrarea lui Epiphanius. Însă el adaugă că o apărare a doctrinelor lor în opt cărţi a fost publicată de un lider al lor, Dositheus, un Cilician, în care el protesta vehement împotriva căsătoriei şi a gustării vinului sau ceea ce aparţine de carne. În relatarea sa despre Samariteanul DOSITHEUS, Epiphanius introduce câteva caracteristici Encratite care nu sunt atestate de alte autorităţi, şi ar fi permis cunoştinţei lui despre doctrina unuia Dositheus să afecteze relatarea sa despre alta. Nu putem oferii mare greutate relatării lui Philaster, care (72) desemnează numele şi doctrina de Encratiţi urmaşilor lui AERIUS; şi am putea trece cu privirea inventivul „Praedestinatus” (care îi reprezintă pe Encratiţi ca fiind refuzaţi de un Epiphanusi, episcop de Ancyra), decât să repetăm distincţia sa dintre abstinenţii Encratiţi şi Catolici – anume, primul afirma că mâncarea pe care o respingeau ei era rea; ultimii spuneau că e bună, prea bună pentru ei. Canoanele Sf. Basil despre botezul Encratit (clxxxviii. can. i; cxcix. can. 47) au dat naştere la o anumită dispută, dar se pare a fi clar că Sf. Basil dorea să respingă botezul acestor Encratiţi, nu pentru că formula ortodoxă de botez le lipsea, ci pentru că, în privinţa lor ca fiind pătaţi cu eroarea Marcionită, el nu putea accepta recunoaşterea verbală a Tatălui în formula de botez ca ispăşire pentru insulta oferită Creatorului, a Cărui lucrare au privit-o ca rea. Ca o referinţă la aceste canoane, precum şi la legea codului Theodosian (381 d. Hr.) împotriva Manicheanilor, care s-au adăpostit sub numele de Encratiţi, vezi APOSTOLICI. Nu cu mulţi ani mai devreme Encratiţii erau o sectă existentă în 295.

Galatia; pentru Sozoen (v. 11) înregistrează suferinţele lui Busiris, la acea vreme unul dintre ei, în persecuţie sub Julian.

[G. S.]   (courtesy of http://www.ccel.org)

 Tatian un ENCRATIT

În anii săi de mai târziu, după moartea lui Iustin Martirul c. 163 d. Hr., se raportează despre Tatian că a devenit un Encratit. Irineu face referire la acest Tatian în Împotriva Ereziilor 1.28.1.

Multe vlăstare de numeroase erezii au fost deja formate din acei eretici pe care i-am descris. Aceasta apare din faptul că numeroşi dintre ei într-adevăr, am putea spune noi că cu toţi doresc să fie învăţători, şi să se rupă de erezia particulară în care au fost implicaţi ei. Formând un set de doctrine dintr-un sistem total diferit de opinii, şi apoi altele din altele, ei insistă asupra învăţării de ceva nou, declarându-se pe sine inventatori de orice fel de opinie pe care ar putea-o chema în existenţă. Pentru a da un exemplu: Ieşind din Saturninus şi Marcion, cei ce sunt numiţi Encratiţi (auto-controlaţi) au predicat împotriva căsătoriei, astfel punând deoparte creaţia originală a lui Dumnezeu, şi blamându-L în mod indirect pe Cel care a făcut pe bărbat şi femeie pentru propagarea rasei umane. Unii dintre aceştia s-au socotit printre cei care au introdus abstinenţa de la mâncarea animală, astfel dovedindu-se a fi nemulţumitori faţă de Dumnezeu, care a format toate lucrurile. Ei neagă, totodată, mântuirea aceluia care a fost mai întâi creat. Doar mai târziu, totuşi, această opinie a fost inventată printre ei. Un anume om pe nume Tatian a introdus mai întâi blasfemia. El era un ascultător al lui Iustin, şi atâta timp cât a continuat cu el nu şi-a exprimat astfel de păreri; dar după martirajul său el s-a separat de Biserică şi, încântat şi umflat de mândria gândului de a fi un învăţător, de parcă ar fi fost superior altora, şi-a compus tipul său particular de doctrină. El a inventat un sistem de anumiţi Aeoni invizibili, precum sunt urmaşii lui Valentinus; în timp ce, precum Marcion şi Saturninus, el a declarat că mariajul nu era nimic altceva decât corupere şi păcat trupesc. Însă negarea sa a mântuirii lui Adam a fost o opinie care s-a datorat lui însuşi.

 http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/apologetica/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/erezii/encratitii/

Pagina de Teologie / Ce este credinţa? 

download-1

Pagina de Teologie

În acest număr:

  Ce este credinţa? [pe această pagină]
  Este Duhul Sfânt o persoană sau o putere? [pagina doi]

Ce este credinţa?

Cuvântul „CREDINŢĂ”, în mod general este folosit sa explice încrederea pe care o persoana o are în Dumnezeu, în alte persoane sau evenimente. În Sfânta Scriptura găsim 246 de exemple în care cuvântul „CREDINŢĂ” este folosit, de 2 ori în Vechiul Testament şi de 244 de ori în Noul Testament.

În Vechiul Testament cuvântul credinţă derivă de la cuvântul „AMAN” care înseamnă „a clădi, a ajuta, încredere sau credinţă, a fi credincios.”

În Noul Testament cuvântul grecesc „OLIGOPISTOS” care se traduce „o mică credinţă” îl găsim folosit de 5 ori. Cuvântul grecesc „ELPIS” care se traduce „credinţa” este folosit o data, iar cuvântul grecesc „PISTIS” care deriva din cuvântul „PEITHO” tradus „a câştiga de partea ta” şi include conceptele de „ a câştiga „ a crede, încredere, ascultare, sperând şi fiind credincios (consistent), este folosit de 238 de ori

În traducerea românească a Noului Testament, două cuvinte greceşti sunt folosite cu predominanţă, care au o folosire diferită, însă au aceeaşi traducere. „PISTIS” şi „PISTEUO” sunt două cuvinte care sunt traduse „credinţa”. Datorita folosiri unui singur cuvânt, care reprezint două cuvinte greceşti, o serie de confuzii şi înţelegeri greşite au fost introduse în doctrinele bisericii Domnului. Ca să înţelegem mai bine problema cu care suntem confruntaţi, trebuie notată diferenţa intre cele doua cuvinte. „PISTIS” care este un substantiv, pe când „PISTEUO” este un verb. Pentru o înţelegere practică a situaţie creată prin folosirea aceluiaşi cuvânt românesc am sa mă folosesc de explicarea la câteva texte Biblice.

„PISTIS”- substantiv = CREDINŢĂ

Originea Credinţei

„ Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Rom. 10:17)

La o privire mai atenta a acestui text, putem observa originea credinţei, de unde vine şi prin ce. Aşa cum am explicat anterior, cuvântul grecesc PISTIS este un substantiv aşa cum ar fi: vin, apă, măr, copac, etc…. Acest obiect (substantiv = credinţă) vine în urma auzirii, ne spune Pavel. Ca să înţelegem mai bine contextul acestui concept trebuie făcută o paranteză şi explicate cuvintele care au fost folosite în textul grecesc când Pavel a scris că credinţa vine prin auzire. Textul în greacă foloseşte următoarele cuvinte:

PISTIS             EK        AKOE              DE        RHEMA.

Tradus ar fi:

CREDINŢA        DIN       AUZIRE             PRIN    VORBIRE.

Este de notat că cuvântul românesc „VINE”, nu este găsit în original. Iar cuvântul grecesc „AKOE” înseamnă „ascultare cu înţelegere”, cineva care înţelege mesajul transmis. Cuvântul „RHEMA” care este tradus „VORBIT” are o semnificaţie aparte. Cuvântul „LOGOS” , în Noul Testament este tradus: „Cuvântul lui Dumnezeu”. în acest pasaj, Pavel nu foloseşte cuvântul „LOGOS” (Cuvântul lui Dumnezeu) ci cuvântul „RHEMA”, cu referinţă nu la întreaga Biblie (Cuvântul lui Dumnezeu), ci la fiecare verset (individual) pe care Duhul Sfânt ni le aduce aminte în timp de nevoie, scoţând în evidenţă necesitatea citiri şi memorării versetelor Biblice. Pavel ne spune că credinţa vine din ceea ce Duhul Sfânt ne da în mod specific, şi nu prin cea ce noi am citit în mod general în Cuvântul lui Dumnezeu.

Pasajul din Romani 10:17 în mod literar s-ar putea traduce: „Credinţa lui Dumnezeu îşi are origine în noi prin auzirea şi înţelegerea lui Dumnezeu, prin cuvântul vorbit sau scris.”

Este important de înţeles că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, iniţiază un proces în sufletul nostru, prin care Duhul Sfânt aduce înţelegere, producând credinţă. Fără Duhul Sfânt nu este înţelegere, şi Satana ar putea să smulgă foarte uşor ceea ce a fost semănat, aşa cum ne spune Isus în Mat. 13:19. Auzirea Cuvântului lui Dumnezeu după iniţierea procesul naşterii din nou, ajută la reînnoirea minţii, aşa cum ne este explicat de Pavel în Romani 12. Credinţa este unul din factorii importanţi în procesul Mântuirii, fără credinţă fiind imposibilă o acceptare a jertfei Crucii.

Încercând să răspundem la întrebarea: Care este mai întâi, naşterea din nou sau primirea credinţei? Răspunsul la aceasta întrebare fiind următorul: naşterea din nou este un proces iniţiat în harul şi buna voinţă a lui Dumnezeu, aşa cum este explicat în concepţia Augustiniană a Mântuirii. Credinţa este un dar a lui Dumnezeu (Efeseni 2:10), care vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Fără o trezire spirituală din partea Dumnezeirii, darul credinţei nu poate să-şi găsească locul în fiinţa umană. Naşterea din nou precede credinţa, astfel că naşterea din nou, nu este în urma credinţei, ci credinţa este în urma naşterii din nou.

Măsura Credinţei

„Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, sa nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă o simţire cumpătată despre sine, potrivit cu măsura de credinţă (PISTIS), pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”

Pavel ne spune că fiecare om la naşterea din nou primeşte o măsură de credinţă. Acest verset nu face apel la capacitatea de a crede în ceva, ci la darul lui Dumnezeu – a credinţei. în Efeseni 2:8 găsim scris:

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă (PISTIS). şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Câteva principii se pot înţelege studiind Scripturile:

  1. a)Dumnezeu nu se uită la faţa omului ( 2Cr. 19:7; Rom. 2:11; Col. 3:25). Iniţial „măsura credinţei” este egală pentru toţi, însă creşterea credinţei este individuală la nivelul posibilităţilor şi voinţei fiecăruia.
  2. b)Pe de altă parte, Duhul Sfânt este dat tuturor fără măsura.
  3. c)Harul este dat după „măsura darului lui Hristos” (Efeseni 4:7) Fiecare primeşte har în funcţie de necesitate şi planul lui Dumnezeu, Cristos fiind cel care dă măsura necesară creşteri şi trăiri în planul lui Dumnezeu.

Aşa cum putem vedea din punctele făcute mai sus, există o măsură a credinţei pe care fiecare credincios o primeşte din partea Duhului, o măsură suficientă recunoaşterii şi acceptării jertfei Mântuitoare a Domnului Isus. Pavel ne face observaţie că nu iniţiativa noastră şi capacitatea intelectuală ne-a dat posibilitatea de a accepta Crucea, care este o nebunie pentru restul lumii, ci credinţa, stimulentul duhovnicesc din partea Duhului Sfânt ne-a dat capacitatea să înţelegem şi să recunoaştem necesitatea ispăşirii.

Înţelegerea cuvântului grecesc PISTIS (un substantiv) este cheia înţelegerii procesului iniţiat de Dumnezeu. Daca facem confuzia, de a traduce PISTIS în forma unui verb, ajungem la înţelegerea unei iniţiative din partea omului înainte de naşterea din nou, astfel că naşterea din nou devine efectul iniţiativei de a crede în Dumnezeu. Mergând pe aceasta idee, alegerea nu mai este făcută de Dumnezeu din veşnicie, aşa cum ne spune Pavel în Efeseni 1:4, ci alegerea este făcută de noi în urma unei înţelegeri intelectuale prin care un sentiment de încredere ar produce credinţa necesară naşterii din nou. Această idee este susţinută de grupurile Arministe, în care omul este cel care ar face alegerea şi nu Dumnezeu, aşa cum ne spune Isus Cristos în Ioan 6:44.

„Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl…”

Mărirea Credinţei

„Apostolii au zis Domnului: Măreşte-ne credinţa!” şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare” şi v-ar asculta.” (Luca 17:5-6)

Textul din greacă tradus cuvânt cu cuvânt ar fi: „ADAUGĂ ÎN NOI CREDINŢA LUI DUMNEZEU.”

Isus le spune ucenicilor că nu le trebuie multă credinţă să facă un lucru. Daca credinţa vine prin auzire şi înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu, înmulţirea şi mărirea credinţei se face prin citirea, meditare şi studierea zilnica a Cuvântului. Scriptura ne spune că creşterea şi întărirea credinţei nu se fac prin alte mijloace cum ar fi; mărturisiri de credinţă, experienţe personale şi alte căi care nu îşi au rădăcina directă în Cuvântul scris. Mărirea credinţei este rodul lucrării Duhului Sfânt în momentul aprofundări şi înrădăcinării în Sfintele Scripturi. Pavel îi scrie lui Timotei:

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare buna.” (2 Timotei 3:16-17)

Care este motivul pentru care în zilele noastre se studiază cât mai puţin Scripturile şi mai mult ne place să auzim mărturisiri personale, experienţe, crezând că creştem în credinţă? Cuvântul lui Dumnezeu este singura sursă a credinţei care vine din Dumnezeu. Nu cumva suntem păcăliţi de Satana, crezând că ne alimentăm cu cea mai buna hrană, când în realitate se pare mâncăm hârtie?

Un credincios (mântuit) poate să fie slab în credinţă, din cauza neglijării părtăşiei în citire şi studierea Cuvântului. În viaţa credinciosului sunt momente de slăbiciune şi sunt momente de o tărie spirituală care îşi au originea în părtăşia pe care o are cu Dumnezeu. Psalmistul scrie în Psalmul 119:9-11:

„Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău. Te caut din toată inima mea: nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!”

„PISTEUO” – verb = CREDINŢĂ

Aşa cum am explicat mai sus, în ce priveşte traducerea textului grec, traducătorul a fost confruntat cu un vocabular limitat al limbii române, astfel că unele cuvinte au fost traduse la fel, din lipsă de cuvinte. Din această cauză cele două cuvinte greceşti „PISTIS” şi „PISTEUO” au fost traduse cu acelaşi cuvânt românesc; „CREDINŢĂ”, unul fiind un substantiv, pe când al doilea cuvânt fiind un verb. Am prezentat semnificaţia cuvântului „PISTIS” urmând să clarificăm înţelegerea cuvântului „PISTEUO”. Pentru început am să mă folosesc de explicaţiile unor dicţionare pentru o înţelegere mai clară a acestui verb, şi folosirea pe care o are în Noul Testament:

Lexiconul Grecesc – Englezesc a lui Thayer dă următoarea definiţie a cuvântului pisteuo:

*O convingere, o încredere plină de bucurie, că Isus este Mesia – autorul divin a salvării eterne în împărăţia lui Dumnezeu, în conjunctura cu ascultarea de Cristos.”

Lexiconul Grecesc – Englezesc a lui Scott da următoarea explicaţie a cuvântului pisteuo:

*1. a crede, încredere în, a pune credinţa în, confident în, a se bizui pe o persoană sau lucru. 2. a crede, a se supune, a asculta.

Bultmann în Dicţionarul Teologic a lui Kittel dă următoarea explicaţie:

*Uzanţa generala: 1. Continuarea tradiţiei Vechiului Testament şi a Evreilor: a. Pistetto – a Crede; b. a se Supune; c. încredere; d. a Spera; e. Credincios.”

Făcând atenţie la ideile pe care o serie de lexicoane le avansează, majoritatea teologilor au ajuns la concluzia că elementele credinţei exprimate prin cuvântului PISTEUO (ca o credinţă salvatoare) sunt reprezentate printr-un element:

  1. intelectual –NOTITIA
  2. emoţional –ASSENSUS
  3. de voinţă –FIDUCIA

(Un al patrulea element pe care unii teologi susţin că ar acompania cele 3 elemente ar fi:)

  1. Un element de ascultare –OBOEDIENTIA

Cele 4 elemente caracteristice ale credinţei, reprezintă o acţiune a naturii umane în care sufletul omului este implicat în toată complexitatea lui. Pentru a înţelege conceptul credinţei (PISTEUO), trebuie înţeleasă activitatea şi implicaţia fiecărui element în natura umană.

  1. NOTITIA– un element intelectual

Credinţa mântuitoare include o nota de cunoştinţă. în Evrei 11:6 găsim scris:

„Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.”

Ca cineva să creadă, trebuie să ajungă la o cunoştinţă elementară a unui Dumnezeu, unui Cristos care a murit şi înviat. Din această cauză auzirea Cuvântului joacă un rol aşa de important în viata fiecărui om de pe pământ. Este o măsură de cunoştinţă minimă pe care fiecare persoană trebuie să o aibă că să poată ajunge la o certitudine intelectuală. În momentul în care o persoană ajunge să cunoască, sau să recunoască intelectual faptul că Cristos este Fiul lui Dumnezeu, o acţiune de acceptare, de schimbare trebuie observată ca să putem spune ca credinţa pe care o are îl poate duce la mântuire. Ca cineva să creadă că Mihai Viteazu a trăit vre-odată, trebuie ajuns la cunoştinţa existenţei acestei persoane. Cineva trebuie să prezinte în mod oral sau scris existenţa lui Mihai Viteazu. Tot aşa este şi cu Cristos, cineva trebuie să cunoască despre existenţa planului de mântuire, de existenţa unui Cristos Mântuitor.

Este necesar să înţelegem, că o persoană nu trebuie să cunoască toate doctrinele baptiste ca să fie mântuit. El trebuie să aibă suficiente informaţii intelectuale, care îl duc la o acceptare a existenţei planului de Mântuire a lui Dumnezeu, datorită situaţiei spirituale în care se află persoana respectivă. Unii au pus întrebarea: câte informaţii trebuie să aibă o persoană ca să poată accepta Mântuirea? La care unii teologi au răspuns: suficiente informaţii care să-l ajute să-şi vadă nevoia unei mărturisiri cu gura a situaţiei păcătoase în care se află, să vadă necesitatea ispăşirii prin crucea Golgotei. O persoană trebuie să fie informată de necesitatea Crucii, ca să poată ajunge la un act al credinţei de acceptare totală a voii lui Dumnezeu.

  1. ASSENSUS- un element emoţional

În textul din Faptele Apostolilor 8:12,13 verbul PISTEUO (CREDINŢĂ) ne indică că este nevoie mai mult decât o cunoştinţă intelectuală a lui Isus Hristos în procesul Mântuirii.

„Dar când au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Hristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.”

Cei care au ascultat pe Filip şi au ajuns la cunoştinţa intelectuală a existenţei Împărăţiei lui Dumnezeu, ei au crezut, au făcut un pas de schimbare în urma informaţiei pe care Filip a adus-o. O recunoaştere la nivel intelectual că Dumnezeu există, ignorând mesajul şi voia Creatorului universului, cu certitudine nu va salva pe nimeni. Cunoştinţa pe care o persoană o poate acumula, referitor la Dumnezeu şi mesajul Salvării, nu poate fi ignorată, rămânând numai la nivel de o cunoştinţă generală, fără să răspundă mesajului şi chemării pe care Dumnezeu o face. Faptul că cunoşti ceva la nivel intelectual nu mântuieşte pe nimeni. Satana şi îngerii întunericului au cunoştinţă deplină faţă de existenţa şi planul lui Dumnezeu, totuşi ei nu vor ajunge niciodată să fie mântuiţi.

„Tu crezi ca Dumnezeu este unul, şi bine faci; dar şi dracii cred…si se înfioară!” Iacov 2:19

Bisericile sunt pline de „credincioşi”, de persoane, care din punct de vedere intelectual au cunoştinţă teologică, au cuvintele necesare la locul potrivit. Rugăciunile lor sunt înălţătoare, recunosc puterea şi necesitatea crucii, insă nu ajung să depăşească nivelul de credinţă a dracilor. Diferenţa „CREDINŢEI” care îi deosebeşte pe cei născuţi din nou de draci, constă în diferenţierea de „a crede în Dumnezeu” şi „a crede pe Dumnezeu”. Cei născuţi din nou cred în Dumnezeu, punându-şi viata la dispoziţia Mântuitorului. Draci cred în Dumnezeu şi puterea Lui, insă nu se vor supune niciodată autorităţii divine a Dumnezeirii, în sensul de a face voia Sa de bună voie.

Sunt unii teologi care fac apel la pasajele biblice din Romani 4:3-5 şi Gen. 15:6, susţinând că „Avram a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire.” Se încearcă a susţine ideea ca a crede pe Dumnezeu este suficient ca să fi socotit neprihănit. Iacov se foloseşte şi el de argumentul credinţei lui Avraam, scoţând în evidenţă că Avraam trece de nivelul intelectual şi emoţional de credinţă, face următorul pas împlinind cu fapta credinţa dobândită. Credinţa care trece nivelul unei credinţe demonice face următorul pas.

  1. FIDUCIA- un element de voinţa

Credinţa include un element de încredere a voinţei umane. Adam nu numai că a ajuns la cunoştinţa unui Dumnezeu, el a ajuns să creadă pe Dumnezeu, ajungând să facă un pas înainte, punându-şi încrederea în Dumnezeu. în 1 Petru 2:6 găsim scris:

„Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El, nu va fi dat de ruşine.”

Există un element de încredere în mesajul Evangheliei. Credinţa mântuitoare trebuie să includă o cunoştinţă, o acceptare, şi trebuie să includă o confidenţă. Voinţa de ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu se vede implicit în viaţa transformată a unui credincios. Credinciosul trebuie să ajungă la o transformare a voinţei în care dragostea şi împlinirea voii lui Dumnezeu ajunge sa fie o preocupaţie constanta în trăirea de zi cu zi. „Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.”

Credinţa care întrece nivelul dracilor este o credinţă a voinţei transformate prin înnoirea minţii, o credinţă care trăieşte prin Cristos pentru Cristos. Insă mai este un element care completează credinţa mântuitoare.

  1. OBOEDIENTIA- un element de ascultare

Este puţin mai greu de explicat implicaţia credinţei având în vedere că multe din argumentele unei credinţe ascultătoare reiese din compoziţia verbului ataşat la o serie de prepoziţii cum ar fi EIS, EN, EPI, care indica o ascultare. De exemplu textul din Faptele Apostolilor 6:7 textul românesc este tradus:  „si o mare mulţime de preoţi veneau la credinţa.”

Textul grecesc vine tradus: „si o mare mulţime de preoţi erau ascultători credinţei.”

Exista un factor al ascultării în esenţa credinţei, al împlinirii cerinţelor lui Dumnezeu. Avraam a crezut în existenta lui Dumnezeu, a acceptat planul lui Dumnezeu, s-a încrezut în puterea şi ocrotirea lui Dumnezeu şi a ascultat de chemarea şi invitaţia făcută abandonând locul de naştere, împlinind voia celui ce L-a chemat.

Un om ca să ajungă la mântuire trebuie să ajungă la cunoştinţa intelectuală a unui Dumnezeu. Trebuie să fie de acord cu informaţiile primite. În următorul pas trebuie să se încreadă în Cel ce face chemarea, iar în ultima instanţă trebuie să asculte şi să împlinească cerinţele Celui care face chemarea.

CONCLUZIE

Procesul Mântuirii începe din veşnicii cu o alegere a celora care vor ajunge să fie chemaţi spre slava Dumnezeirii, în Isus Cristos. Scriptura ne spune în Efeseni 1:4, că procesul alegerii este făcut înainte de întemeierea lumii. La timpul potrivit, în timpul istoric al umanităţii, Dumnezeu cheamă la Sine pe aleşii Săi, producând naşterea din nou. în urma auzirii Evangheliei lui Cristos, o măsură de credinţă vine din partea lui Dumnezeu ca dar. În sistemul Augustinian de Soteriologie, prima fază, sau iniţiativa de mântuire, este considerat a fi un proces MONERGISM. Ceea ce înseamnă ca Dumnezeu face alegerea din veşnicie cu referinţă la cei aleşi după buna plăcere a Lui, fără să implice asistenţa sau voinţa omului. Această persoana nu a fost întrebată dacă doreşte să fie mântuita, i se deschid ochii la o înţelegere şi o şansa de viaţă pe care nu a cunoscuto niciodată în starea de mort spiritual.

Următoarea faza este numit procesul SYNERGETIC în care omul cooperează cu Dumnezeu. În urma auzirii mesajului Evangheliei, un om trezit (născut din nou) nu din voia firii lui ci din voia lui Dumnezeu, este pus în faţa unei alegeri care îl pune peste credinţa dracilor, să aleagă pasul unei încrederi şi ascultări de glasul chemării Mântuitoare. Liberul arbitru joaca un rol esenţial în alegerea unei cooperări cu Dumnezeu. Un om căruia i s-au deschis ochii spirituali ajungând la înţelegerea stării de viată sau de moarte în care se află, îi este cu neputinţă să poată realege moartea. Liberul arbitru nu este violat şi i se da posibilitatea alegerii, i se face cunoscut prin Duhul Sfânt starea şi posibilitatea de moştenire veşnica a împărăţiei lui Dumnezeu. Nimeni care ajunge să înţeleagă că 50-80 de ani (de prigoană şi încercare), nu se pot compara cu o viaţă veşnică, va ajunge să realeagă moartea.

Pasul alegeri şi încrederii în Dumnezeu nu asigură o trăire în neprihănire, insă asigură un proces de neprihănire, o schimbare şi reînnoire a minţii după chipul şi asemănarea lui Cristos. Măsura credinţei va creşte în funcţie de înrădăcinarea în Cuvântul Domnului care produce o trăire după voia Sa. Dumnezeu nu forţează la mântuire pe nimeni, însă dă posibilitatea veşniciei la un număr limitat, în baza bunei voinţe al slavei Sale. Căderi în păcat vor fi repetate, răstignirea eului este un proces zilnic, însă pierderea Mântuirii nu va fi cu putinţă datorita pecetei Duhului Sfânt, ca apartenenţă a împărăţiei lui Dumnezeu.

Înţelegerea corecta a CREDINŢEI, ne ajută sa deosebim lucrarea lui Dumnezeu şi responsabilitatea umană în procesul Mântuirii, credinţa jucând un rol esenţial în necesitatea acceptării crucii lui Cristos.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_sept06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos / Profeţiile Naşterii lui Cristos – de J. Hampton Keathley, III , Th.M

download-1

Profeţiile Naşterii lui Cristos De: J. Hampton Keathley, III , Th.M.

 Introducere

 Aş dori să vă invit să păşiţi alături de mine la bordul unei imaginare maşini a timpului pentru a demara o călătorie pasionantă înapoi în trecut. De ce vă invit să mă însoţiţi într-o astfel de călătorie? Ei bine, haideţi să privim la lumea din zilele noastre. În ciuda atâtor progrese tehnologice şi a atâtor programe sociale, trăim într-o lume sfâşiată de o concurenţă, omucidere şi depravare morală de cel mai înalt grad, suntem înconjuraţi de războaie şi veşti de războaie, cămine distruse (divorţ, copii abuzaţi, parteneri de viaţă abuzaţi), iar lista poate continua la nesfârşit. Disputa israeliano-arabă este în plină desfăşurare, fără a se întrevedea o soluţionare reală a acesteia. Poluarea, ameninţarea holocaustului nuclear şi distrugerea atâtor bunuri ni se îngrămădesc deasupra capului, şi cu toate acestea suntem neputincioşi în faţa rezolvării acestor probleme. Oamenii generează programe sociale pentru nevoiaşi şi reforme, formulează soluţii, însă problemele nu dispar. Nu numai că ele continuă să existe, însă par să ia proporţii, exact aşa cum ne previne Biblia (2 Tim.3.13).

Susţinătorii unităţii mondiale din societatea noastră văd, desigur, toate lucrurile într-o altă lumină. Spre exemplu, în ultimii ani am fost martorii unor schimbări de proporţii în Europa, dărâmarea zidului Berlinului, dizolvarea Uniunii Sovietice, deschiderea Rusiei, conferinţele continue despre pacea din Orientul Mijlociu. Am fost martorii aparentelor schimbări în vederea promovării păcii ce au avut loc în diferitele ţări ce-au aparţinut fostului bloc comunist, iar înaltele oficialităţi guvernamentale şi întreaga societate văd toată această mişcare ca un semn al apropierii generale de o nouă eră a păcii mondiale. De fapt, ceea ce afirmă cu toţii nu este nimic altceva decât nevoia noastră a tuturor ca pe scena istoriei umane să apară un lider influent, puternic şi carismatic, care să aducă întreaga planetă la unitate şi pace. Deci, lumea este în căutarea unei astfel de persoane, a cuiva care deţine îndemânarea, înţelepciunea, puterea politică şi carisma necesare atragerii unei lumi întregi într-o nouă eră a globalismului în care să domnească pacea.

Dar, dacă privim în rândurile liderilor actuali din lume, putem noi găsi o astfel de persoană? Nu, în nici un caz! Problemele actuale depăşesc orice capacitate a vreunui om. Scriptura însă ne promite exact un astfel de Mântuitor, deci datorită acestei promisiuni vă invit să luaţi parte la această călătorie. Însă tot ea ne avertizează că în vremea din urmă vor predomina trei elemente false, contrafăcute:

(1) Vremea din urmă va fi o vreme dominată de apostazie: Pe măsură ce parcurgem Scriptura, ea ne previne asupra faptului că va fi o revoltă universală progresivă împotriva autorităţii lui Dumnezeu şi a autorităţii care se va manifesta într-o formă de umanism în care omul, dând crezare vechii minciuni lansate de Satana că el îşi poate rezolva de unul singur problemele, devine centru, sursă şi răspuns la toate problemele sale (2 Tes. 2:3,11; 2 Tim.3:1, ş. urm.).

(2) Vremea din urmă va fi o vreme caracterizată de globalizare: Datorită războaielor, a frământărilor şi datorită ameninţării unor crize internaţionale care se vor naşte ca pregătire a scenariului Necazului celui Mare (Mat.24 şi Apoc.6-19), cât şi datorită umanismului omului [omul încrezător în sine], vom avea parte de un spirit de globalism (un Turn Babel al zilelor noastre). Rasa umană va semăna tot mai mult cu un sistem internaţional unic care va promite pace şi siguranţă (1 Tes.5.3).

(3) Zilele din urmă vor fi zilele unor falşi mesia: Această speranţă şi încercare asiduă de instaurare a unei forme de sistem mondial unic va duce la apariţia dorinţei şi a căutării după un om care să intre pe scena istoriei omenirii şi să aducă o lume întreagă la pace şi unitate. Zilele din urmă vor fi zilele unor falşi mesia, o vreme în care lumea va fi în căutarea unor persoane potrivite pentru acest rol de lider mondial, iar aceasta se va întâmpla până se va ridica o persoană sub forma Anticristului, a Fiarei din vremea Necazului (Mat.24.5, 23-24; 2 Tes.2:3b-4; Apoc.13:1, ş. urm.).

Vă rog să notaţi, acest nou globalism nu numai că va fi mascat în umanism, el însuşi o formă de religie, ci va presupune şi o religie universală care va fi atât mistică cât şi eclectică – adică va căuta să unească în sine toate religiile indiferent de crez. Va fi îngăduitoare cu orice formă de religie, exceptând, fireşte, creştinismul pe care-l va urî cu înverşunare şi pe care-l va persecuta în special din două motive:

(1) În exterior, aceasta se va întâmpla pentru că creştinismul autentic nu este nici eclectic şi nici cu vederi largi în acest sens. Deşi Biblia atinge prin mesajul său întreaga omenire, ea afirmă şi faptul că nu există decât o singură cale către cer – calea îngustă prin credinţa în Mântuitorul care Singur El este Calea, Adevărul şi Viaţa.

(2) În interior, această persecuţie va exista pentru că această mişcare a lumii unite şi oamenii care o formează vor fi animaţi de către Satana şi programul său anticristic.

Găsim în zilele noastre în scrierile mişcării New Age care sunt eroii săi religioşi: Buddha, Isus, Gandhi, Schweitzer, Teilhard de Chardin, Martin Luther King, Hammerskjold, şi U Thant. Este vorba de indivizi care au depăşit barierele propriei rase, naţiuni, şi ale propriului grup de apartenenţă şi se potrivesc excelent în ideologia lor globală. Însă în scrierile lor, asta în cazul în care-L menţionează şi pe Isus, El este descris ca fiind unul din mulţii mai mari ai lumii religioase. Este înconjurat de personalităţi precum Buddha şi Gandhi, astfel nesocotind afirmaţiile deschise ale acestora prin care resping pretenţiile Mântuitorului de a fi Fiul lui Dumnezeu, Unicul Mântuitor al lumii – Calea, Adevărul şi Viaţa. În cadrul recentului aşa-numit marş al milionarilor care a avut loc în Washington DC, Isus a fost ce-i drept menţionat, însă doar ca unul din mulţii lideri religioşi din lume, fapt care este echivalentul respingerii Lui.

Lumea se află realmente într-o mare încurcătură şi are nevoie disperată de eliberare. Avem într-adevăr nevoie de cineva care să vină şi să preia controlul vieţilor noastre, atât pe plan personal cât şi universal. Din nou, Biblia ne promite un astfel de Eliberator, dar de unde am putea noi recunoaşte care este adevăratul Eliberator atunci când acesta va intra în scenă? Cum vom putea noi să-l identificăm fără posibilitate de tăgadă şi să-l distingem din mijlocul înşelătorilor?

În scrierea sa adresată efesenilor, Pavel vorbea despre trecutul lor şi le-a reamintit că înainte să vină la Cristos ei erau exact la fel ca şi restul lumii păgâne. Erau „străini de legămintele făgăduinţei (lit. legămintele [plural] făgăduinţei [singular]),  fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume” (Efes.2.12). Toate legămintele şi caracteristicile lor particulare arătau în esenţa lor spre o mare promisiune – venirea lui Cristos. Lumea păgână nu avea nici o nădejde, pentru că nu avea sau nu cunoştea aceste legăminte şi această mare promisiune, care se găsesc întreţesute printre  rândurile întregului Vechi Testament precum un fir din aur.

Scriindu-le romanilor, apostolul spune, „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învăţătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom.15.4). Versetele pe care le vom analiza pe parcursul acestui studiu sunt tocmai acelea care abordează cronologia lui Cristos şi profeţiile privitoare la naşterea Sa. Aceste profeţii, ca parte a acelei nădejdi, formează o incredibilă linie a adevărului şi o mărturie remarcabilă care autentifică pretenţiile ridicate de Cristos şi ne arată astfel adevărata semnificaţie a Crăciunului.

Cu ocazia fiecărui Crăciun am urmărit o serie de filme despre această sărbătoare. Majoritatea erau filme muzicale, iar multe dintre ele erau povestiri care urmăreau câte o temă specifică Crăciunului. Erau plăcute, reconfortante şi adesea căutau să comunice un mesaj drăguţ sau moral sau pozitiv cu privire la nădejde, dărnicie şi dragoste de semeni. Însă, în general, ele nu au reuşit nici pe departe să transmită adevărata nădejde a Crăciunului aşa cum este găsită ea în venirea lui Isus Cristos, potrivit cu relatarea Scripturii. După cum a afirmat apostolul, ei erau cu toţii lipsiţi de nădejdea cea adevărată.

Biserica primară şi scriitorii Noului Testament au apelat la o serie de lucruri pentru a pune bazele credinţei în Cristos ca fiind Mesia cel din Vechiul Testament şi Mântuitorul şi Fiul lui Dumnezeu, şi astfel o nădejde pentru fiecare. Au făcut apel la: (1) Semnul minunilor făptuite de El (Fapte 2.22; Evrei 2:3-4) (2) Învierea Sa ca eveniment culminant al vieţii Sale pământeşti din timpul primei sale veniri – fapt care L-a evidenţiat într-adevăr ca fiind Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul oamenilor (Fapte 2:23-24). (3) Însă au mai fost şi caracterul Său, felul Său de viaţă, incluzând aici naşterea Sa, o incredibilă mărturie şi o uimitoare profeţie împlinită.

Vechiul Testament, scris de-a lungul unei perioade de 1000 de ani şi cu câteva sute de ani înainte de venirea lui Cristos, conţine aproximativ trei sute de profeţii ale veniri lui Mesia. Faptul că aceste profeţii au fost scrise cu cel puţin două sute de ani înainte de Cristos este dovedită de Septuaginta [LXX], traducerea greacă a Vechiului Testament, scrisă în anul 200 î.d.C., şi de Sulurile de la Marea Moartă, dintre care unele sunt datate de asemenea a fi fost scrise cu 200 de ani înainte de Cristos. Toate aceste profeţii vechi şi-au găsit împlinirea în persoana lui Isus Cristos, şi ne oferă o confirmare solidă:

–         pentru acreditarea Sa ca Mesia

–         pentru pretenţiile Sale de a fi Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitor

–         pentru viaţa sa unică în comparaţie cu a oricărui alt om

–         pe plan religios

–         pentru liderii lumii, şi

–         pentru nădejdea noastră şi încredinţarea că într-adevăr El şi numai El este Acela la care noi (şi restul lumii) trebuie să caute mântuirea şi sensul vieţii.

Probabilitatea ca toate acestea să se împlinească într-o singură persoană este atât de mică încât depăşeşte capacitatea noastră de înţelegere şi, din motive practice, este matematic imposibilă. Deşi tratează îndeosebi istoria popoarelor şi a lui Israel, întregul Vechi Testament vorbeşte în esenţă despre Mesia, Eliberatorul ce va să vină. Acest lucru este evident din următoarele versete din Scriptură:

Matei 5.17 „Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.”

Luca 24.27 „Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.”

Luca 24.44 „Apoi le-a zis: „Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Prooroci şi în Psalmi.”

Ioan 5.39 „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine;

Există oare vreo cale prin care să putem identifica fără putinţă de tăgadă persoana lui Mesia atunci când acesta îşi face intrarea pe scena istoriei? Cum am putea şti oare că El este cu adevărat şi nu este vorba de un impostor – unul care să sfârşească ca un Hitler sau ca Fiara descrisă de Apocalipsa 13? Cum putem noi şti că acest Isus al Noului Testament este tocmai acest Eliberator pe care trebuie să-L aşteptăm?

Scriptura nu numai că promite venirea lui Mesia, însă o face şi în aşa fel încât noi să Îl putem identifica cu precizie. Acest amănunt este de o importanţă covârşitoare pentru că mulţi sunt cei care s-au ridicat şi au pretins că deţin răspunsurile pentru societate, de ordin politic sau social, iar Biblia ne previne că mulţi sunt cei care se vor mai ridica. Atunci, cum Îl putem identifica pe acesta Unul de care vorbeşte Scriptura?

Hai să spunem că dumneavoastră sunteţi un curier care transportaţi un document extrem de valoros, foarte dorit, care nu trebuie să ajungă în mâinile nepotrivite. Ceea ce trebuie dumneavoastră să faceţi este să înmânaţi acest document unei anume persoane pe care însă nu o cunoaşteţi şi pe care nu aţi mai văzut-o niciodată. Cum oare aţi putea recunoaşte acea persoană şi să fiţi siguri de îndată ce aţi întâlni persoana cu pricina că tocmai despre aceasta este vorba şi nu este vreun impostor? O modalitate este să deţinem un număr de semne de identificare. Cu cât sunt mai multe aceste semne de identificare (genul, mărimea, culoarea părului, culoarea pielii, locul de întâlnire, parola, etc.), cu atât cresc şansele de a identifica persoana potrivită. Şi exact asta este ceea ce ne oferă Biblia. Ne-a oferit zeci de căi prin care să-L recunoaştem pe Eliberatorul cel promis.

Folosind Biblia ca pe-o hartă de drum, vom urca la bordul maşinii noastre a timpului şi ne vom întoarce în istorie, până în Grădina Edenului de unde vom porni călătoria noastră prin coridoarele timpului având Cuvântul lui Dumnezeu ca un ghid care să ne lumineze calea. Având lumina Cuvântului, vom căuta indicatoarele de pe drum şi elemente de identificare pentru a ne ghida pe parcursul călătoriei noastre, încercând să găsim şi să identificăm această persoană despre care vorbeşte Scriptura, persoana promisă omenirii ca fiind unica soluţie la problemele lumii – şi totuşi exact această persoană este cea căreia o lume întreagă i se opune.

În timp ce privim indicatoarele risipite de-a lungul autostrăzii istoriei, trebuie să notăm faptul că fiecare astfel de indicator este înainte de toate un identificator. Multe dintre aceste semne sunt în acelaşi timp preziceri, uneori avertismente, dar şi promisiuni. Pornim de la Adam şi Eva şi fiecare nou semn sau profeţie va aduce noi detalii. Acest lucru va mătura în mod constant câmpul de posibili candidaţi până cânt toţi factorii importanţi de identificare au fost revelaţi. Prin urmare, nu poate exista nici o îndoială în ce priveşte planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru omenire precum şi unde şi în cine poate fi găsită această mântuire.

În studiul nostru ne vom concentra doar asupra acelor indicatoare care se concentrează în principal asupra naşterii sau descendenţei Sale, însă mult mai multe sunt cele care atrag atenţia asupra vieţii şi lucrărilor Sale, elemente care vor contribui mai departe la identificarea şi dovedirea identităţii Sale ca fiind Unicul în care trebuie să ne punem nădejdea în vederea mântuirii care este oferită gratuit, fără bani – prin credinţă.

Pe cai, să ne punem deci centurile de siguranţă, şi fiind cu toţii îmbarcaţi, haideţi să ne întoarcem vreo 6500 de ani în timp şi ne vom trezi într-un loc numit Grădina Edenului.

Căderea Omului

Găsim faptul că Grădina Edenului a fost proiectată de Dumnezeu a fi un rai. Dar ia staţi puţin! Ceva pare să nu fie tocmai în ordine! E destul de evident faptul că s-a întâmplat ceva îngrozitor. Harta noastră ne indică faptul că, urmând îndemnul şarpelui, Adam şi Eva au căutat să trăiască independent de Dumnezeu, iar păcatul a intrat în scena omenirii.

  1. Acolo unde bărbatul şi femeia aveau viaţă, acum guvernează moartea.
  2. Acolo unde exista bucurie şi plăcere, şi-a făcut acum loc durerea.
  3. Acolo unde exista o îndeletnicire plină de bucurie şi îmbelşugată, acum regula a devenit o supravieţuire încărcată de sudoare şi efort, şi naşterea plină de dureri a copiilor.
  4. Acolo unde înainte exista părtăşia desăvârşită cu Dumnezeu şi unii cu alţii, acum descoperim înstrăinare şi teamă, condamnare, ascundere şi încercarea de a-şi acoperi goliciunea cu frunze.

Ei, şi-acum?

Indicatorul nr. 1:  Sămânţa promisă (Geneza 3.15)

 „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul.”

În acest verset avem Indicatorul seminţei promise. Aceasta este adesea numită protevangelium, prima scăpărare a Evangheliei. Este doar o generalizare largă fără prea multe detalii, însă, deşi doar într-o formă embrionară, Geneza 3.15 este: (1) o profeţie, (2) un avertisment, şi (3) o promisiune. Însă mai presus de toate, este (4) fundamentul pentru multe promisiuni şi începutul multor indicatoare care ne vor însoţi pe parcursul călătoriei pe paginile Scripturii. Indicatoarele ce vor urma ne vor lămuri şi vor da naştere la mai multe detalii pe măsură ce progresează şi revelaţia lui Dumnezeu. Aceste detalii adăugate ne vor arăta în mod clar pe cel care urma să vină şi la ce ar trebui să ne aşteptăm.

Nişte observaţii importante cu privire la acest pasaj – de vreme ce acesta este fundamentul tuturor promisiunilor care urmează, este important să notăm câteva observaţii:

(1) Promisiunea din Geneza 3.15 îi este adresată şarpelui şi nu omului. Afirmaţia care îşi are începutul în 3.14, este parte a unei sentinţe de judecată adresate unuia care Îi este duşman atât lui Dumnezeu cât şi omului. Deşi conţine sub forma unei seminţe o promisiune pentru om, ea este în mod mult mai direct o sentinţă de judecată pentru şarpe (evident o referire la Satana). Aceasta ne învaţă că planul lui Dumnezeu „este în egală măsură privitor la conducerea lui Dumnezeu şi la nevoia omului.”[1]

(2) Deşi Geneza 3.15 reprezintă o nădejde imensă pentru om sub forma unei promisiuni, ea este în acelaşi timp o profeţie a vrăjmăşiei şi luptei. Termenul „vrăjmăşie” provine dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă „a urî”. Acest prim indicator şi profeţie devine dintr-o dată un avertisment cu privire la un conflict intens şi prevesteşte lupta perpetuă şi mereu în creştere a activităţii puterilor satanice care se vor opune omului şi planului de mântuire al lui Dumnezeu prin Cel care urmează să vină. Pentru a fi siguri, Satana este un personaj care urăşte omul, în mod deosebit pe cei care se unesc cu Eliberatorul promis.

(3) „Vrăjmăşie” este un termen care nu este cu adevărat aplicabil fiarelor lipsite de intelect. Utilizarea acestui termen îl limitează, la fel ca şi rădăcina sa verbală, la vrăjmăşia dintre persoane sau dintre agenţi cu responsabilitate morală. Acest fapt împreună cu revelaţia Noului Testament descoperă figura Satanei în spatele şarpelui (Rom.16.20; Apoc.12.9; 20.2). Din aceasta derivă ideea de ostilitate primordială dintre om şi şarpe.

(4) Notăm faptul că lupta este purtată între şarpe şi femeie, între sămânţa şarpelui şi a femeii, şi între individ şi şarpe. Acest text ne spune, „Şi voi pune vrăjmăşie între tine (şarpe) şi femeie (Eva),… Aceasta (sămânţa femeii) îţi va zdrobi (şarpelui) capul şi tu (şarpele) îi vei zdrobi călcâiul (seminţei femeii).” Adam este pur şi simplu trecut cu vederea. Motivul pentru care el nu este menţionat în acest pasaj nu este evident din acest text, însă pe măsură ce ne vom continua călătoria prin istorie în lumina revelaţiei lui Dumnezeu vom descoperi atât cine este şarpele cât şi motivul pentru care Adam este trecut cu vederea. Motivul este naşterea din fecioară. Deşi poate că acest lucru nu a fost înţeles atunci, în Geneza avem anticiparea naşterii din fecioară. Înfrângerea lui Satana şi a seminţei sale (lumea necredincioasă) va veni din partea seminţei femeii. Se vorbeşte despre sămânţa ei, nu a lui (a bărbatului) şi nici a lor (a bărbatului şi femeii). Eliberarea avea să vină din femeie, fără vreun aport bărbătesc. Seminţele la care se face referire nu sunt menţionate în acest loc. Aceasta o va face însă revelaţia ulterioară, dar textul rămâne sugestiv prin sine însuşi:

Mai întâi, sămânţa şarpelui este un substantiv colectiv cu sensul de „urmaşi,” şi trebuie că se referă la copiii celui rău, cei care sunt în sens spiritual copiii diavolului. Ioan 8.44 spune, „Voi sunteţi ai tatălui vostru, ai diavolului; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu s-a lipit de adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte pe limba lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Adaptare după NIV). Este evident că textul nu se referă la urmaşii şarpelui.

În al doilea rând, dacă „sămânţă” ar trebui să facă referire la o clasă în ansamblul ei şi ar fi folosită în sensul ei colectiv în prima jumătate a frazei, atunci „sămânţa” din cea de-a doua jumătate a ei trebuie să fie folosită de asemenea în sens colectiv pentru descendenţii sau posteritatea femeii. Vrăjmăşia este una care va exista de-a lungul istoriei între două grupuri, cel a şarpelui şi cel a femeii.

În al treilea rând, în ultima parte a versetului 15, oricum, sămânţa este redusă la singularul „el” şi la singularul „tu” care anticipă persoana – o sămânţă anume care se va război cu şarpele – care este Satana. (Deşi Galateni 3.16 şi 19 vorbeşte despre sămânţa lui Avraam, acest principiu rămâne totuşi aplicabil. Puteţi compara de asemenea cu Romani 16.20; Evrei 2:9-14 şi Apocalipsa 5).

(5) Două lucruri se afirmă despre seminţe şi vrăjmăşia dintre ele: Mai întâi, sămânţa ei va vătăma, va zdrobi capul şarpelui. Acest lucru ilustrează foarte clar o rană mortală, ceea ce înseamnă că sămânţa ei va fi victorioasă. Este anticipată o eliberare. În al doilea rând, şarpele va zdrobi călcâiul seminţei ei [a femeii]. Sămânţa ei va avea de suferit, dar nu de o rană letală sau de una care să-l înfrângă. Este promis un eliberator care suferă, dar care în cele din urmă iese învingător.

Deci, anticipăm un război însă şi o eliberare în acelaşi timp, săvârşită de Cineva care va suferi. Însă spre ce sau spre cine ar trebui noi să privim? Ce formă va lua acest război? Eva, mama tuturor făpturilor vii, urma să aibă mulţi fii şi fiice care probabil aveau să se răspândească pe toată suprafaţa pământului, deci la cine privim noi?

În Geneza 4 găsim prima menţionare a naşterii. Putea fi sămânţa promisă Cain al cărui nume înseamnă probabil, „obţinut” sau „primit.” „Cain” se pronunţă ca şi qana, verbul folosit aici care înseamnă „a primi, a obţine”? Literal evreul citeşte, „Am primit (obţinut) un om cu ajutorul Domnului.” Acesta a fost se pare un strigăt al credinţei, o aşteptare din partea Evei. Oare credea Eva că aceasta era sămânţa promisă?

Probabil Eva nu a ştiut sau nu a înţeles faptul că vrăjmăşia în rasa umană va fi atât de îndelungată. Probabil că s-a gândit că Cain era sămânţa promisă sau cel puţin primul dintr-un şir de seminţe care aveau să zdrobească şarpele şi să recupereze ceea ce fusese pierdut. Dar aşa cum ne arată pasajul, Cain nu a fost un om al credinţei, pentru că a adus o jertfă lipsită de viaţă. Însă fratele său Abel, a adus o jertfă vie care a fost primită de Dumnezeu. Făcând astfel, Abel şi-a manifestat încrederea într-un Eliberator ce va să vie, poate chiar înţelegând faptul că acest eliberator avea să fie unul care avea să sufere.

În consecinţă, Abel a reprezentat sămânţa duhovnicească, linia de descendenţă a Mântuitorului, în timp ce Cain a reprezentat sămânţa necredincioasă, linia Satanei.

Dar imediat vedem cum Cain îl ucide pe Abel. Aceasta este o primă ilustrare a vrăjmăşiei între cele două seminţe. Încă de timpuriu începem să vedem manifestarea distrugerii şi a înşelării. După cum ne arată Cain, nu toţi aveau să fie credincioşi, iar promisiunea din Geneza 3.15 a fost curând ignorată sau distorsionată de misticismul primitiv al Babilonului şi de un sistem religios care a fost numit „cultul mamă-copil.” Acesta a fost un fals reuşit al promisiunii din Geneza 3.15 care avea să înflorească pe tot cuprinsul pământului şi să renască în zilele din urmă.[2]

Pentru a păstra această promisiune neîntinată, Dumnezeu avea nevoie de o rămăşiţă, nişte descendenţi credincioşi care aveau să creadă promisiunea, s-o propovăduiască, şi să devină sursa seminţei femeii. Deci, în cronologia seminţei vom descoperi modul în care Dumnezeu a ocrotit promisiunea şi a eliminat milioane de posibilităţi în aşa fel încât noi să ştim unde să-L căutăm pe Mesia. Vom vedea cum Dumnezeu identifică sămânţa şi-Şi împlineşte promisiunea făcută lui Adam şi Evei, lui Avraam şi altora, în ciuda continuei opoziţii manifestate de şarpe.

Această linie de adevăr profetic cu privire la naşterea seminţei din femeie devine tot mai uimitoare şi mai miraculoasă. Aceste indicatoare ne vor ajuta să ochim cu un grad înalt de acurateţe exact cine este acest Eliberator, unde şi când şi cum avea El să se nască, şi alte detalii uimitoare prezise de Scriptură cu sute de ani mai devreme. Avem un şir impresionant de mărturii în favoarea unicităţii lui Isus Cristos. Aceste mărturii dovedesc faptul că El nu este doar unul din marii lideri religioşi ai lumii, ci şi faptul că El şi numai El este cu adevărat sămânţa promisă, răspunsul pentru multele nevoi ale omenirii, şi Cel în care popoarele vor fi binecuvântate.

Indicatorul nr. 2: Spiţa neamului lui Set – Sămânţa credincioasă (Geneza 4:25-26)

 Şi Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu şi i-a pus numele Set „căci” a zis ea „Dumnezeu mi-a dat un alt urmaş în locul lui Abel pe care l-a ucis Cain.” Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele DOMNULUI. [adaptat după traducerea folosită de autor în original].

„Set” este un cuvânt derivat dintr-un termen ebraic care înseamnă „a aşeza, a stabili, a destina.” Cu acest nume şi cu afirmaţia Evei din versetul 25b, devine evident faptul că acest copil devine cel hotărât spre a fi linia Domnească, linia de descendenţă din care avea să vină sămânţa femeii.

Cine a pus numele acestui copil? Eva, şi cred că acest lucru ilustrează din nou credinţa ei. Menţiunea unui „alt urmaş” în locul lui Abel, literal „o altă sămânţa”, preia promisiunea enunţată de Geneza 3.15 şi în esenţă, anunţă din care fiu al Evei avea să vină sămânţa. Deci este subliniată linia de descendenţă, însă observaţi faptul că în versetul 26 citim, „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.” Acest „atunci” se referă la consecinţa logică a naşterii lui Set şi a stabilirii liniei duhovniceşti din care avea să descindă sămânţa femeii. „Aceasta se află în contrast cu linia necredincioasă a lui Cain, care ‚a ieşit din Faţa Domnului’” (4.16).[3]

Haideţi să parcurgem câteva secole (cel puţin 1656 de ani după creaţie) şi poate chiar mai mult dacă această listă a fiilor lui Set nu este exhaustivă şi nu conţine lipsuri în înregistrare. Ryrie scrie, „Este probabil ca genealogia să fie selectivă, rezultând goluri în listă, fapt care ar muta data creaţiei mai devreme în timp.”[4]

Ne întoarcem în Geneza 6, în vremea lui Noe, însă din nou vedem vrăjmăşia şi urmele distrugerii şi înşelăciunii în istoria omenirii. Din nou Satana încearcă să înăbuşe promisiunea din Geneza 3.15. Geneza 6 este un pasaj extrem de încâlcit şi care ridică o mulţime de întrebări, pasaj care are o legătură foarte strânsă cu ideea potopului ca judecată a lui Dumnezeu asupra pământului. Timpul nu ne permite o discuţie asupra acestui pasaj în contextul său, dar pare destul de evident că, indiferent de ceea ce crede fiecare cu privire la „fii lui Dumnezeu” şi la „fiicele omului”, acest pasaj descrie încercarea Satanei de a „prelua conducerea asupra pământului şi de a nimici Numele lui Dumnezeu şi a lui Cristos de pe faţa acestei planete.”[5]Indiferent de modul în care înţelege fiecare acest pasaj, aceea a fost fără îndoială încercarea lui Satana de a nimici orice urmă de credinţă în Eliberatorul ce trebuia să vină şi să instituie cel mai îngrozitor grad de imoralitate.

Ross remarcă, „Geneza 6:1-4… descrie cât de coruptă a devenit lumea când violenţa a atins cote excesive. Este de asemenea o polemică împotriva credinţelor păgâne conform cărora uriaşii (Nephilim; conf. Num.13:32-33) şi oamenii cu nume (Gen.6.4) ar fi fost de origine divină, şi că nemurirea era obţinută prin imoralitate.”[6] Cu alte cuvinte, cel puţin în parte, acest pasaj prezintă încercarea Satanei de a-i orbi pe oameni faţă de adevăratul mesaj al vieţii veşnice sau mântuirii prin promisiunea din Geneza 3.15.

Însă Dumnezeu a înălţat un om, un propovăduitor al neprihănirii, al cărui nume era Noe. Noe, soţia lui, fiii lor şi soţiile acestora L-au crezut pe Dumnezeu şi timp de 120 de ani Noe a avertizat asupra judecăţii iminente care avea să dovedească în mod clar că aceşti eroi sau „oameni cu nume” nu erau nimic altceva decât carne pieritoare, aflaţi sub autoritatea şi în controlul lui Dumnezeu, şi care aveau să moară – cum s-a şi întâmplat în timpul potopului. Astfel Dumnezeu a nimicit rasa umană prin potop, exceptându-l doar pe Noe şi familia acestuia. Acum este evident că sămânţa femeii avea să descindă din Noe. Însă acesta avea trei fii, Sem, Ham şi Iafet care au devenit părinţii întregii omeniri. Care dintre ei avea să reprezinte linia de descendenţă divină, cel prin care avea să vină sămânţa?

Indicatorul nr.3: Binecuvântarea lui Sem (Geneza 9.26)

El a mai zis: „Binecuvântat să fie DOMNUL, Dumnezeul lui Sem, şi Canaan să fie robul lui!

Această formă de exprimare este surprinzătoare. În versetul  25, Noe spune, „Blestemat să fie Canaan!” însă aici, în loc de „binecuvântat să fie Sem,” spune „binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem.” Ideea este că moştenirea cea bună a lui Sem era rezultatul relaţiei sale cu Domnul ca Dumnezeu al său. Aceasta nu este doar o profeţie şi o enunţare a binecuvântării asupra lui Sem şi a posterităţii sale, ci acesta este modul în care Dumnezeu declară faptul că urmaşii lui Sem vor cunoaşte şi vor sluji singurului Dumnezeu adevărat. Descendenţii săi aveau să devină sămânţa sau linia duhovnicească. Din Sem avea să iasă Eliberatorul, sămânţa femeii şi mijlocul de binecuvântare pentru ceilalţi fraţi (Gen.9.27).

Vedem două elemente cheie pe măsură ce continuăm să căutăm sămânţa femeii.

(1) Sem a avut la rândul său mulţi fii. Deci la care să privim? Descendenţii lui Sem au devenit poporul semit, dintre care mulţi au trăit în Orient în zona ţării Şinear sau Babilon.

(2) Mai mult chiar, odată cu trecerea timpului, popoarele s-au răsculat sub conducerea unui om numit Nimrod, al cărui nume însemna chiar „să ne răsculăm”(Gen.10:8-10). „Numele Nimrod ‚fără îndoială că le-a sugerat Israeliţilor ideea de răzvrătit… împotriva lui Dumnezeu.’”[7][8] Turnul Babel al lui Nimrod a devenit prima încercare a lui Satan de instituire a unui sistem unic de guvernare mondială prin care omul a căutat unitate şi prosperitate departe de Dumnezeu. A fost evident un regat anti-Dumnezeu, umanist, şi prima încercare de fondare a Naţiunilor Unite.

Din nefericire, această revoltă a inclus şi poporul semit (descendenţii lui Sem), dintre care mulţi locuiau în Babilon şi dintre care toţi s-au implicat în acest sistem babilonian de idolatrie. Istoria ne învaţă că Nimrod a avut o soţie numită Semerimus care a generat o formă de închinarea ce poate fi numită „cultul mamă-copil.” Acesta a devenit falsul reuşit al lui Satan în schimbul promisiunii seminţei femeii. Aici s-a născut „Mama curvelor” din Apocalipsa 17:3-6.

Din nou vedem vrăjmăşia la lucru, urma sângelui şi a înşelării. Haideţi să coborâm mai mult prin tunelul timpului şi să analizăm alte indicatoare.

Indicatorul nr.4: Chemarea lui Avram şi legământul avraamic (Geneza 12:1-3)

 Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.”

Lumea întreagă fusese păcălită de sistemul Satanei la fel cum se va întâmpla iarăşi în zilele din urmă şi în zilele Necazului celui Mare, descrise în cartea Apocalipsei. Lumea zace în umanism, panteism, idolatrie şi necredinţă. Însă Dumnezeu Şi-a avut întotdeauna omul Său şi rămăşiţa Sa şi, ca un Dumnezeu credincios şi suveran, El Îşi va împlini promisiunea şi scopurile. Deci, Dumnezeu a chemat un om pe numele său Avram. Ceea ce nu ni se spune însă, este că în timp ce Avram era în Ur din Caldeea, un centru prosper, populat şi sofisticat al idolatriei, Avram a auzit chemarea lui Dumnezeu şi L-a crezut.

După cum ne-a spus Scriptura deja, Avram este descendent al lui Sem din care avea să vină sămânţa. În acest text, ni se oferă alte câteva frânturi de informaţie.

 (1) O bucată specifică de pământ este avută acum în vedere, care va deveni ulterior centrul lumii din perspectiva lui Dumnezeu. Sămânţa femeii va ieşi dintr-o anumită zonă a lumii, ţara Canaan, cunoscută mai târziu ca Palestina.

(2) Un popor special este avut acum în vedere, unul care va ieşi din coapsele lui Avram. Deci vom urmări un popor care se va naşte din descendenţii lui Avram.

(3) O binecuvântare universală este promisă tuturor naţiunilor, Sămânţa lui Avram avea să devină o poartă pentru binecuvântarea unei lumi întregi. Aceasta înseamnă că ne vom aştepta ca Eliberatorul şi Sămânţa promisă să vină din mijlocul poporului lui Avram.

În secţiunile următoare ale Genezei, Dumnezeu amplifică şi lărgeşte promisiunile acestea, însă de pe-acum noi ştim în care familie şi în ce ţară ar trebui să căutăm sămânţa femeii. Nu o vom căuta nici în China, nici în Babilon, nici în Asiria, sau India, nici în Europa de Vest şi nici în Italia, nici în Turcia şi nici pe continentul american. Nu, îl vom căuta pe acest Izbăvitor, această sămânţa a femeii, pe un petec restrâns de pământ aflat pe ţărmul  Mării Mediterane, în ţara Israel.

Dar pe măsură ce noi ne continuăm călătoria noastră pe paginile Scripturii, învăţăm curând despre Avram care avea să devină tatăl unei mari mulţimi. Multe popoare se vor trage din Avram, atât de multe că Dumnezeu i-a schimbat chiar numele în Avraam, care înseamnă „părintele unei mari mulţimi” (Geneza 17:4-7).

„Iată legământul Meu pe care-l fac cu tine: vei fi tatăl multor neamuri. Nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam., căci te fac tatăl multor neamuri. Te voi face nespus de rodnic; voi face din tine neamuri întregi şi din tine vor ieşi împăraţi. Voi face legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi după tine.” [Traducere adaptată după NASB]

Acum la cine privim? Continuându-ne observaţiile mai departe de-a lungul Scripturii, găsim un nou indicator.

Indicatorul nr.5: În Isaac şi descendenţii săi (Geneza 17.19 & 21.12)

Geneza 17.19 Dumnezeu a zis: „Cu adevărat nevastă-ta, Sara, îţi va naşte un fiu; şi-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un legământ veşnic pentru sămânţa lui după el.

Geneza 21.12 Dar Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Să nu te mâhneşti de cuvintele acestea, din pricina copilului şi din pricina roabei tale: fă-i Sarei tot ce-ţi cere; căci numai din Isaac va ieşi o sămânţă care va purta cu adevărat numele tău.

Trebuie să-l căutăm pe Izbăvitor printre descendenţii lui Isaac. Dar, ia staţi puţin! Isaac avea să aibă doi fii, şi două popoare aveau să iasă din el. Care popor avea să fie calea de venire a seminţei? Avea să fie Esau, tatăl Edomiţilor, sau Iacov, tatăl lui Israel?

Indicatorul nr.6: În Iacov şi descendenţii săi (Geneza 25:22-23 & 28:13-14)

 Geneza 25:22-23 Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: „Dacă-i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?” S-a dus să întrebe pe DOMNUL. Şi DOMNUL i-a zis: „Două neamuri sunt în pântecele tău şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decât celălalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic.”

Geneza 28:13-14  Şi DOMNUL stătea deasupra ei şi zicea: „Eu Sunt DOMNUL, Dumnezeul tatălui tău Avraam şi Dumnezeul lui Isaac.” Pământul pe care eşti culcat, ţi-l voi da ţie şi seminţei tale. Sămânţa ta va fi ca pulberea pământului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta.”

Din nou, indicatoarele lui Dumnezeu de pe acest drum, plasate cu grijă de-a lungul paginilor Scripturii şi de-o parte şi de alta a tunelului timpului, ne ghidează, iar linia se îngustează. Cu toate aceasta, pe măsură ce noi ne continuăm călătoria, descoperim că Iacov a avut 12 fii (Gen. 35:22b-27). Din care fiu trebuie noi să aşteptăm sămânţa femeii şi izbăvitorul şi sursa binecuvântării tuturor neamurilor? Să fie Ruben, Simion, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, Dan, Neftali, Gad, Aşer, Iosif sau Beniamin? Ca de obicei, Dumnezeu nu ne lasă să orbecăim.

Indicatorul nr.7: În seminţia lui Iuda (Geneza 49.10)

Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.

În Geneza 49 Iacov binecuvântează pe fiecare dintre fiii săi şi în timpul acestui proces, linia noastră se reduce la seminţia lui Iuda. Făcută pe patul său de moarte, aceasta este o profeţie a lui Iacov în care este descris viitorul lui Israel. În această profeţie, Dumnezeu nu numai că restrânge din nou spaţiul nostru de căutare, dar ne lărgeşte aşteptările şi ne încurajează să-L aşteptăm pe Cel care într-o zi va deveni conducător în Israel. Haideţi să notăm câteva dintre ingredientele acestei profeţii.

(1) Iuda înseamnă laudă. În această seminţie, Dumnezeu avea să facă tot felul de fapte care aveau să determine oamenii să-şi înalţe vocile spre El dându-I laudă.

(2) „Toiagul de domnie” şi „toiagul de cârmuire” se referă foarte clar la dreptul de a conduce sau la o linie regească.

 (3) „Şilo” este evident un titlu mesianic pentru „sămânţa femeii, Izbăvitorul ce va să vină.”

 (4) „Şilo” înseamnă probabil „plin de pace” sau „Împăciuitor” după promisiunea din Isaia 9.6  (conf. Efes.2:14-17). Sau poate însemna „a căruia este” sau „El cel căruia aparţine,” dreptul de a conduce.

Aceasta este deci o prezicere care ne transmite două elemente importante: Mai întâi, Iuda avea să devină linia regească, seminţia care va conduce în Israel şi care va conduce într-o bună zi lumea prin Izbăvitorul ce urmează să vină. În al doilea rând, nu afirmă că odată ce Iuda va ajunge la conducere nu va exista niciodată altcineva care să şadă pe tronul lui Israel. Mai degrabă este o declaraţie cum că dreptul de domnie va rămâne în Iuda şi că nu va exista nici un impostor nici chiar din însăşi ţara lui Israel care să şadă pe tronul lui Israel până când Şilo, Împăciuitorul, va ajunge la domnie şi va instaura regatul Său.

Acum în timp ce parcurgem mai departe paginile Scripturii şi ale istoriei descoperim seminţia lui Iuda care s-a înmulţit devenind de câteva mii de oameni. Din nou privim în Scriptură pentru a vedea: care avea să fie ramura?

Indicatorul nr.8: În familia lui Isai (1 Samuel 16.1 & Isaia 11:1, 10)

 1 Samuel 16.1 DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? Umple-ţi cornul cu untdelemn, şi du-te; te voi trimite la Isai, Betleemitul, căci pe unul din fiii lui Mi l-am ales ca împărat.”

Isaia 11:1, 10 Apoi o Odraslă va ieşi din tulpina lui Isai, şi un Vlăstar va da din rădăcinile lui…

În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.

Indicatorul nr.9: În persoana lui David

 Profeţia: 1 Samuel 16:12-13; Isaia 9:6-7; 2 Samuel 7:12-16

1 Samuel 16:12-13 Isai a trimis să-l aducă. Şi el era cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă. DOMNUL i-a zis lui Samuel: „Scoală-te, şi unge-l, căci el este!” Samuel a luat cornul cu untdelemn, şi l-a uns în mijlocul fraţilor lui. Duhul DOMNULUI a venit peste David, începând din ziua aceea şi în cele următoare. Samuel s-a sculat, şi s-a dus la Rama.

Isaia 9:6-7 Căci un Copil ni se va naşte, un Fiu ni se va da, şi domnia va fi pe umerii Lui; Îl vor numi: „Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin dreptate şi neprihănire, de acum şi-n veci de veci: iată ce va face râvna DOMNULUI oştirilor. [Adaptat după traducerea folosită de autor în original]

2 Samuel 7:12-16 Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.”

Împlinire: Luca 1:32-33; 3:23-38, Matei 1:1, 6-7

Acum vedem că profeţiile au devenit mult mai precise, aşa că nu numai că aflăm pe ce linie, ci şi când, unde şi cum. Când ajungem la genealogia şi naşterea Mântuitorului, acurateţea Scripturii şi unicitatea ei printre celelalte scrieri religioase este absolut incredibilă şi interesantă! De ce? Ce are asta a face cu noi? În aceste profeţii şi în genealogia lui Mesia descoperim câteva lucruri:

(1) Vedem ceva miraculos şi imposibil de conceput în lipsa intervenţiei şi a lucrării unui Dumnezeu personal în istoria omenirii.

 (2) Vedem cum Dumnezeu a păstrat linia de identificare curată în aşa fel încât nici un impostor nu putea fi luat drept Mesia.

 (3) Mai vedem şi cum Dumnezeu a împlinit fiecare frântură din Cuvântul Său în faţa vrăjmăşiei lui Satana şi a faptelor păcătoase ale oamenilor.

 În 1 Samuel 8 poporul lui Israel a strigat în mijlocul răzvrătirii sale după un rege, la fel ca toate celelalte popoare (1 Sam. 8:4-10, 19-22). Era planul lui Dumnezeu să le dea un rege, însă unul după inima Sa care să conducă sub autoritatea lui Dumnezeu, avându-l pe Dumnezeu la controlul inimii acestui rege.

Primul rege ales de Dumnezeu a fost Saul din seminţia lui Beniamin şi nu din seminţia lui Iuda cum fusese profeţit de Iacov în Geneza 49. De ce? În Geneza 38:6-30 avem înregistrarea păcatului lui Iuda şi a copilului său nelegitim, Pereţ. A existat şi un frate geamăn, Zerah. Însă de vreme ce Pereţ a fost întâiul-născut, el a devenit sămânţa liniei regeşti (Matei 1.3; Luca 3.33). În orice caz, Deuteronom 23.2 declară faptul că un fiu nelegitim nu putea intra în adunarea Domnului până la a zecea generaţie. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că un astfel de fiu şi toţi urmaşii săi până la a zecea generaţie nu puteau sluji ca rege sau preot.

Isai, tatăl lui David era un urmaş al lui Pereţ şi, cum probabil aţi ghicit, era a noua generaţie, ceea ce făcea din David cea de-a zecea (conf. Rut 4:18-22 şi Matei 1:3-6). Prin urmare, Dumnezeu l-a ales pe Saul până când David a ajuns la vârsta adultă. În acest proces, (1) mii de persoane din linia lui Iuda au fost eliminate, (2) linia de identificare a fost păstrată neîntinată, şi (3) Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încălcat.

Indicatorul nr.10: Linia regească trece prin fiul lui David, Solomon

Profeţie: 2 Samuel 7:12-17 şi 1 Cronici 28:4-5

2 Samuel 7:12-17 „Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi culcat cu părinţii tăi, Eu îţi voi ridica… un urmaş după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia. El va zidi Numelui Meu o casă, şi voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei lui. Eu îi voi fi Tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face răul, îl voi pedepsi cu o nuia omenească şi cu lovituri omeneşti; dar harul Meu nu se va depărta de la el, cum l-am depărtat de la Saul pe care l-am îndepărtat dinaintea ta. Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea, şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” Natan a spus lui David toate aceste cuvinte şi toată vedenia aceasta.

1 Cronici 28:4-5 „DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, m-a ales din toată casa tatălui meu, ca să fiu rege al lui Israel pe vecie; căci pe Iuda l-a ales căpetenie, casa tatălui meu a ales-o din casa lui Iuda, şi dintre fiii tatălui meu a găsit plăcere în mine şi m-a pus să domnesc peste tot Israelul.

Dintre toţi fiii mei – căci Domnul mi-a dat mulţi fii – a ales pe fiul meu Solomon, ca să-l pună pe scaunul de domnie al împărăţiei Domnului, peste Israel.

Împlinire: Matei 1:1, 6-7.

2 Samuel 7:12.17 prezintă legământul lui Dumnezeu cu David. În acest legământ (cunoscut sub numele de legământ davidic) Dumnezeu a trecut linia regească prin Solomon, odată cu câteva promisiuni necondiţionate. Dumnezeu l-a asigurat pe David că familia sa, tronul şi regatul său aveau să fie întărite pe vecie. Cu toate că dinastia lui David avea să se destrame şi cu toate că aveau să existe întreruperi în domnia casei sale, dreptul de domnie avea să rămână în familia lui David aşa cum fusese prezis în Geneza 49.10, şi într-o bună zi ea avea să fie instaurată definitiv prin Mesia (2 Sam. 7.16, conf. Luca 1:32,33).

Ceea ce se întâmplă în continuare este interesant şi în acelaşi timp miraculos prin evenimentele care au loc în linia regală a lui David prin Solomon. Următoarele profeţii (sau indicatoare de drum) de-a lungul cursului istoriei profetice vor aborda această linie regească până la naşterea lui Mesia.

Indicatorul nr.11: Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător

 Profeţia: Isaia 40.3, Maleahi 3.1

Isaia 40.3 Un glas strigă: „Pregătiţi în pustie calea DOMNULUI, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”

Maleahi 3.1 „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi: Solul legământului, pe care-L doriţi; iată că vine, zice DOMNUL oştirilor.

Împlinire: Marcu 1:2-4; Matei 3:1-3

Este prezis că Mesia avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească inimile oamenilor pentru Domnul. Comparaţi Marcu 1:2-4 unde Marcu citează Maleahi 3.1 pentru a introduce şi a explica înţelesul şi scopul pasajului din Isaia şi modul cum acest pasaj este împlinit în Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Cristos.

Indicatorul nr.12: Mesia avea să fie născut în mod minunat din fecioară.

Profeţia: Isaia 7:13-14

Isaia 7:13-14  Isaia a zis atunci: „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel.”

Împlinire: Matei 1:18-25; Luca 1:26-35

Isaia 7:13-14 anunţă naşterea unui copil minunat din fecioară ca semn al eliberării întregii case a lui David – naşterea lui Mesia prin miracolul naşterii din fecioară. Acest pasaj, citat de înger în dialogul său cu Iosif când îi explica acestuia ceea ce se petrecuse, este inclus de Matei ca una dintre multele profeţii împlinite în ce-L priveşte pe Mesia, care s-au materializat în modul în care a conceput Maria, în naşterea şi viaţa lui Isus. Deşi acestea nu vor fi explicate în detaliu în acest pasaj, aş dori totuşi să subliniez câteva puncte esenţiale.

Există o promisiune şi o judecată asupra casei lui David (Isaia 7.14). Este important să notăm faptul că această secţiune se adresează întregii case ale lui David (v.13), şi nu doar lui Ahaz sau situaţiei imediate. Devine o promisiune făcută casei lui David însă totodată şi o judecată.

Mai întâi, prin semnul şi promisiunea din Isaia 7.14, Dumnezeu îl asigură pe David că această alianţă dintre Siria şi Israel (7:1-2) nu avea să dăinuie. Nici unui impostor nu avea să-i fie dat să urce pe tronul lui David.

În al doilea rând, cred că promisiunea unui semn şi a naşterii din fecioară nu făcea altceva decât să afirme că linia lui David care degenerase din punct de vedere spiritual avea să fie înlocuită de Unul care nu era întinat, şi totuşi aparţinând liniei regale ale lui David şi având toate drepturile regeşti de a aspira la tron. Dumnezeu avea să dea la o parte linia fizică a oamenilor simpli şi a casei degenerate ale lui David, care avea să degenereze tot mai mult în timpul regilor ce aveau să urce pe tron. Aceasta devine şi mai evident când ajungem la blestemul aruncat asupra lui Ieconia.

În fond, semnul garanta eliberarea oamenilor lui Dumnezeu şi întărirea definitivă a tronului lui David prin naşterea acestui copil extraordinar numit Emanuel, care înseamnă „Dumnezeu cu noi.” Nici un impostor nu avea să poată încălca dreptul de domnie din casa lui David.

Mulţi văd în aceasta o dublă împlinire. Prima împlinire consta în naşterea unui contemporan a cărui naştere reprezenta prezenţa lui Dumnezeu, iar împlinirea supremă se referea la Domnul Isus. Eu personal am dificultăţi în această privinţă şi m-am convins că aceasta este o profeţie mesianică directă care îşi găseşte împlinirea doar în naşterea şi persoana lui Isus Cristos. Sigur, lui Isaia i s-a născut într-adevăr un fiu care devine o confirmare a profeţiei privitoare la Mesia din 7.14, însă numele acestuia nu a fost Emanuel, ci Maher-Şalal-Haş-Baz, „grăbeşte de pradă, aruncă-te asupra prăzii” (Isaia 8.4). Afirmaţia din 8.8, „…vor umple întinderea ţării tale, Emanuele!” nu se adresează fiului lui Isaia, ci lui Mesia, şi declară faptul că ţara Sa va fi invadată de către Asiria.

Indiferent că cineva va vedea o împlinire dublă (una pe timpul lui Isaia şi una în venirea lui Mesia) sau una exclusiv mesianică (cu referire doar la Mesia), unul din scopurile iniţiale ale profeţiei au fost să prezinte faptul că linia păcătoasă, degenerată şi firească a lui Ahaz a devenit neputincioasă, şi că aceasta va fi înlocuită de Unul care era mai presus de om. Avea să fie Dumnezeul-om, Emanuel, conceput în mod miraculos în fecioară. El avea să fie Cel care avea să devină Fiul minunat din capitolul 9.6, Cel numit „Dumnezeu tare”, şi Odrasla din 11.1, Cel care într-o bună zi avea să lovească „pământul cu toiagul cuvântului Lui…” Mai mult chiar, nici unul dintre copiii despre care vorbeşte Scriptura nu au fost vreodată numiţi Emanuel. Nici unul dintre fiii lui Isaia sau ai lui Ezechia, şi nici vreo altă persoană contemporană cu Isaia nu a fost numită vreodată Emanuel. Atunci când S-a născut Cristos, El a fost numit „Isus,” niciodată „Emanuel.”

Ce înseamnă aceasta? „Emanuel” nu este un nume, un apelativ; a fost însă un titlu, o desemnare sau o descriere a ceea ce avea să fie acest Copil – Dumnezeu cu noi în trup, în acelaşi timp Dumnezeu şi om (Isaia 9.6; Mica 5.2).

„Fecioară” este traducerea termenului ebraic „`alma,” care înseamnă „o femeie matură, tânără, necăsătorită, şi castă”. „`Alma”… reprezintă o tânără, dintre ale cărei caracteristice una este fecioria. Acest lucru derivă din câteva evidenţe:

(1) Septuaginta, cu mult timp înainte să apară vreuna dintre controversele cristologice, a folosit termenul parthenos (termenul grec pentru fecioară) în două dintre cele şapte pasaje unde este utilizat ebraicul `alma, incluzând Isaia 7.14. Acesta este pasajul citat şi de înger în dialogul său cu Iosif ca prezicere a naşterii din fecioară.

(2) Nu există nici o posibilitate ca cineva să poată demonstra că `alma ar denumi o tânără femeie care nu este fecioară.[9]

(3) Mai mult chiar, este unicul cuvânt ebraic care desemnează o femeie necăsătorită. Nici un alt termen ebraic nu ar putea indica mai clar că persoana pe care-o desemnează este necăsătorită.[10]

(4) Uneori se invocă argumentul conform căruia limba ebraică ar avea un termen mult mai exact pentru „fecioară”, betulah, însă acest cuvânt desemnează şi o fecioară logodită sau una care a fost deja odată măritată (conf. Ioel 1.8). Într-un astfel de caz, naşterea copilului ar fi putut fi considerată ca fiind urmarea unei relaţii naturale soţ/soţie. Dacă Isaia ar fi folosit acest termen, ne-ar fi putut transmite o idee confuză sau chiar eronată (conform lui Young, pg.288). Însă lucrurile nu stau deloc aşa în cazul termenului `alma. Profetul vorbeşte despre o fecioară tânără, necăsătorită care naşte un copil în mod miraculos. `Alma a fost folosit pentru că combină totodată ideea de feciorie cu cea a condiţiei de a fi necăsătorită.

Astfel, se putea naşte cineva, însă nu prin calea normală de concepţie, ci prin lucrarea miraculoasă a lui Dumnezeu, astfel încât cel născut să nu fie doar în totalitate om, ci şi Dumnezeu în noi în sensul de a fi Dumnezeul-om (conf. Isaia 9.6a, c). Astfel, noi putem preconiza cu multă precizie ceea ce relatează evanghelia cu privire la naşterea lui Isus Cristos.

Indicatorul nr.13: Linia regală întreruptă şi blestemată, şi totuşi promisiunea rămâne valabilă.

Ieremia 22:28-30 ne arată în mod clar că linia regală a fost blestemată şi întreruptă. Ieconia (sau Conia)[11] a fost inclus în linia regească a lui David prin Solomon. Blestemul afirmă în mod clar că nici un urmaş fizic al lui Conia nu avea să urce pe tronul lui David. Aceasta înseamnă că linia regală a lui David prin Solomon a fost întreruptă. Dumnezeu a avut grijă ca această profeţie să fie dusă la îndeplinire prin următoarele condiţii:

(1) Captivitatea babiloniană şi a popoarelor care i-au urmat acestuia la conducerea lui Israel a avut ca rezultat faptul că nimeni nu a putut urca pe tronul lui Iuda sau al lui David. Popoarele care au urmat babilonienilor au fost medo-perşii, grecii şi în cele din urmă romanii.

(2) Aceste condiţii au fost menţinute de ceea ce Noul Testament numeşte „vremea neamurilor”, perioada dominaţiei păgâne care va continua până la cea de-a doua venire a lui Mesia, potrivit cu Luca 21.24.

 Dar cum stau lucrurile în privinţa promisiunii făcute de Dumnezeu lui David în ce priveşte tronul şi împărăţia sa? A fost ea abrogată şi astfel s-a împlinit în domnia spirituală a lui Dumnezeu în biserică, după cum propovăduiesc unii în zilele noastre? Şi-a terminat Dumnezeu lucrarea cu Israel? Atunci, nu va mai exista acea domnie de o mie de ani? Răspunsul este, şi subliniez, NU! Dumnezeu n-a închis subiectul Israel. Şi DA, va exista o domnie de o mie de ani! Promisiunile făcute de Dumnezeu lui David nu sunt abrogate, iar motivul pentru care lucrurile nu stau aşa este datorită promisiunii lui Emanuel şi a împlinirii acesteia în naşterea lui Isus Cristos. Cum împlineşte naşterea din fecioară aceasta? Prin naşterea din fecioară Isus a devenit fiul legal al lui Iosif prin adopţie, însă fiul fizic al lui David prin Maria. Iosif, care era în linia regală a lui David prin Solomon, i-a dat lui Isus titlul legal la tron prin adopţie (Mat.1:1-17). Maria, prin lucrarea miraculoasă săvârşită de Duhul a naşterii din fecioară, l-a făcut pe Isus fiul literal al lui David prin Natan, un alt fiu de-al lui David (Luca 3:23-38).

 

 

PROFEŢII DESPRE NAŞTEREA LUI CRISTOS

 

            Linia regală                                       Fiul lui Dumnezeu  

                       Matei 1:1-25                                                 (Luca 1.35)

 

Solomon                                         Iosif

 

     Natan                                        Maria

 

                        Linia fizică

                       Luca 3:23-28                                           Fiul lui Adam (Luca 3.38)

                                                                                                  Fiul lui Avraam

                                                                                                  Fiul lui David (Mat.1.1)

                 CUM? Precedat de un premergător

                                (Mal.3.1)

                                Născut din fecioară (Isaia 7.14)

                CÂND? 483 de ani după anul 445 î.d.C.

                                (Dan.9:24-27)

                UNDE? În Betleemul Iudeii (Mica 5.2)

 

 

 

 

Blestemul liniei regale (Ier.22.20)

Nici un urmaş fizic al lui Ieconia nu putea urca pe tron

 

Moştenitor legal la tronul lui David prin Iosif, pe bază de adopţie şi nu ca tată fizic (Lc.3.23, Mat.1:16-20)

 

Din linia lui David

  2 Sam.7:12-16         

 

Isus Dumnezeu nelimitat Şi om adevărat

 

Descendentul fizic al lui David din Maria, prin actul creator al Duhului Sfânt (Luca 1.35)

 

 Aduceţi-vă aminte: spuneam că profeţiile despre naşterea lui Mesia, sau a seminţei femeii, sunt atât de precise încât ele nu numai că ne spun cum, (că Mântuitorul va veni prin miracolul naşterii din fecioară), că ne spun chiar şi când şi unde şi mult mai multe amănunte despre modul în care aceasta se va întâmpla!

Indicatorul nr.14: Vremea naşterii lui Mesia

 Profeţia: Daniel 9:24-27

„Şaptezeci de săptămâni au fost Hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei, şi până la ungerea locului preasfânt. „Să ştii, deci, şi să înţelegi,  de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, chiar şi în vremuri de strâmtorare. „După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Mesia va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş. Iar sfârşitul lui va veni printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. „El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idolatre va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.” [adaptare după traducerea folosită de autor în original].

Împlinire: Marcu 11:1-11; Luca 19:29-38, Intrarea triumfală.

Daniel 9:24-27 aduce câteva adăugări impotante cu privire la Mesia: (1) Acest pasaj ne spune când va apărea Mesia pe scena istoriei. Anticipă evident momentul naşterii Sale. (2) Ne spune că după apariţia Sa, Mesia va fi respins de poporul Său, şi (3) că Mesia va fi stârpit pentru o vreme, şi se referă evident la cruce.

Versetul 25 se referă la o vreme specifică pentru venirea lui Mesia. Cele şapte săptămâni împreună cu cele şaizeci şi două fac 69 de săptămâni de ani (483 ani) până la venirea lui Mesia. Punctul de pornire pentru cei 483 ani a fost decretul pentru refacerea şi reconstruirea Ierusalimului. Aceasta este o referinţă la decretul dat în timpul lui Neemia în cel de-al douăzecilea an al domniei regelui Artaxerxes în 445 î.d.C. (Neemia 2:1-8). După această perioadă, Mesia avea să intre în scenă.

Cuvintele „până la Mesia, Cârmuitorul” se referă la vremea când Mesia avea să se manifeste ca Prinţ al lui Israel. Modul de manifestare este controversat, dar cu mare probabilitate se referă la intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim, în Duminica Floriilor când S-a prezentat pe Sine şi a fost recunoscut de oameni ca Mesia Cârmuitorul. Aceasta se întâmpla în jurul anului 30-33 d.C., deci anul naşterii Sale ca Emanuel al lui Dumnezeu trebuie să fi fost în jurul anului 0-4 d.C.

Apropo, deşi este un subiect controversat, se crede că la vremea naşterii lui Cristos era o atmosferă de aşteptare în rândurile evreilor evlavioşi care îşi păstraseră nădejdea în Mesia.

Indicatorul nr.15: Locul naşterii lui Mesia

 Profeţie: Mica 5:2-3

„Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. „De aceea îi va lăsa, până la vremea când va naşte cea care este în durerile naşterii. Atunci se va întoarce rămăşiţa fraţilor Săi la copiii lui Israel.”

Împlinire: Luca 2:1-7; Matei 2:1-6

Profeţia lui Mica era bine cunoscută de Israel, iar atunci când au sosit magii din Orient pentru a-l căuta pe Împăratul de curând născut al Evreilor şi au întrebat despre naşterea Sa, liderii religioşi     i-au spus lui Irod cu precizie locul unde acesta se născuse, în Betleem.

Indicatorul nr.16: Anunţul ceresc despre naşterea lui Mesia

 Profeţie: Numeri 24.17

Numeri 24.17 Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului, şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set.

Împlinire: Matei 2:1-2

Matei 2:1-2 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.”

Întrebarea magilor în Matei 2:2a, „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor?” şi motivul invocat de ei în 2b, „Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui,” este prezentată de Matei ca o altă mărturie identificatoare că acest Isus despre care scrie este cu adevărat mult aşteptatul Izbăvitor al aşteptării Vechiului Testament. De fapt, scopul suprem al lui Matei este de a-L prezenta pe Isus ca împlinire a multor profeţii ale Vechiului Testament şi de a dovedi că Isus este Izbăvitorul şi îndelung aşteptatul Mesia. Acest fapt este evident din cele zece împliniri citate de care se foloseşte în a-L prezenta pe Isus ca Mesia cel aşteptat.[12]

 Privitor la magii din Matei 2, Wiersbe scrie:

Trebuie să mărturisim că ştim puţine despre aceşti oameni. Cuvântul tradus cu „înţelepţi” (magi) se referă la un grup de învăţaţi care studiau corpurile cereşti. Titlul lor îi leagă de magie, dar probabil că erau mai degrabă un fel de astrologi. În orice caz, prezenţa lor în relatarea biblică nu este o încurajare divină a astrologiei.

Dumnezeu le-a dat un semn special, o stea miraculoasă care anunţa naşterea unui Împărat.[13]

Unii au căutat dovezi istorice şi astronomice care să explice steaua ca fiind o super-nova, o cometă anume, sau o conjunctură de stele, însă eu personal cred că Pentecost are dreptate:

Deşi pare că există suficient sprijin din partea astronomiei pentru apariţia luminii cereşti de o asemenea proporţie pentru a indica acestor cercetători naşterea Împăratului iudeilor, e greu totuşi să cred că această interpretare este cea corectă. Nu a fost vorba despre vreun fenomen natural ci despre unul supranatural. Dacă aceşti oameni erau astronomi, ar fi fost familiarizaţi cu un astfel de fenomen şi l-ar fi explicat în mod natural. Însă era nevoie de ceva mai mult decât un simplu fenomen natural pentru a-i urni să pornească într-o astfel de călătorie.[14]

Această stea este mai bine definită ca fiind o manifestare a slavei strălucitoare a lui Dumnezeu, poate în forma unei stele pe care El a folosit-o pentru a-L revela şi a-L identifica pe Mântuitor. Nici una dintre stelele cerurilor îndepărtate nu putea indica atât de fidel direcţia. Probabil că aceşti oameni de la răsărit s-au familiarizat cu Scriptura evreilor prin exilaţii lui Israel în Babilon şi în Medo-persia. Dacă aşa stau lucrurile, profeţia care vorbea despre o stea şi care a făcut legătura între acea stea şi toiagul de cârmuire al Israelului se găseşte în Numeri 24.17, această profeţie determinându-i să asocieze această apariţie supranaturală cu naşterea Izbăvitorului în Israel.

În plus, profeţia lui Daniel despre cele şaptezeci de săptămâni din Daniel 9 crea o aşteptare intensă pentru venirea Regelui exact în acea vreme. Nu este lipsit de importanţă faptul că Daniel era cunoscut drept un „înţelept” la curţile regelui din Babilon. De vreme ce Magii erau astrologi, semnul stelei era de o importanţă imensă. Acest fapt împreună cu cunoştinţele lor evidente despre Vechiul Testament i-a adus la Ierusalim.

Matei susţine naşterea supranaturală a Regelui notând referirea pe care magii au făcut-o despre stea. Morgan scrie, „A fost o mişcare extraordinară şi specială în spaţiul stelar, destinată să-i conducă pe aceşti oameni la Cristos.” [G. Campbell Morgan, The Crises of the Christ, pg.98]. O asemenea derulare semnificativă pe bolta cerească avea să producă nu puţină agitaţie în rândul acelora care îl aşteptau pe regele promis. Faptul că la acea vreme ar fi existat o atmosferă de aşteptare universală a unui izbăvitor mondial este o idee controversată. Indiferent de poziţia pe care o adoptaţi, magii erau evident familiarizaţi cu profeţiile Vechiului Testament, şi datorită manifestărilor stelare după spusele lor, au venit la Ierusalim pentru a-L găsi pe Mesia Israelului.[15]

Mai avem şi alt semn de identificare şi încă unul deosebit cu care vom şi încheia. Este unul cu puncte interesante de aplicare pentru noi şi la care putem medita.

Matei ne spune că magii au venit „să I se închine.” În ce sens veniseră ei să I se închine? Eu unul cred că au venit să I se închine Lui ca Dumnezeu. În timp ce verbul utilizat aici s-ar putea referi la omagiile aduse de cineva unor oameni sau lui Dumnezeu, termenul se utiliza de obicei doar cu referire la Dumnezeu.[16] Acest lucru este susţinut mai departe de faptul că în Noul Testament acest verb, proskuneo, denotă exclusiv închinarea adresată lui Dumnezeu sau lui Isus Cristos ca Dumnezeu.[17] Dacă nu ar sta astfel lucrurile, de ce s-ar fi deranjat magii atâta drum pentru a veni la un popor neînsemnat pentru a se închina noului lor conducător? Nu, apariţia supranaturală alături de profeţiile Vechiului Testament Îl dezvăluie lor pe Isus Cristos ca Izbăvitorul Vechiului Testament şi ei au venit ca să I se închine.

Matei împărtăşeşte această istorie cu noi şi pentru faptul că ea scoate în evidenţă şi o altă chestiune importantă şi una de contrast. El atrage atenţia cititorului spre apatia şi dezinteresul liderilor religioşi ai Israelului şi ura acţiunilor lui Irod. Deşi ştiau unde avea să se nască Mesia, liderii religioşi nu au întreprins nimic, iar Irod a căutat să ucidă copilul. Din nou, Scriptura ne atrage atenţia asupra luptei şi a vrăjmăşiei din Geneza 3.15 continuând războiul dintre spiritual şi carnal, cele divine şi cele lumeşti, şi credinţă versus necredinţă.

Magii îl căutau pe Rege. Irod se opunea Regelui; iar preoţii evrei erau indiferenţi faţă de Rege. Preoţii cunoşteau Scripturile, dar le ignorau. Nu vi se pare trist că majoritatea oamenilor pot cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu şi în acelaşi timp acesta să le influenţeze viaţa într-o măsură atât de mică. „La fel este şi prăpastia înspăimântătoare între credinţa religioasă şi practică.”[18] Ei nici măcar nu-şi fac timp să meargă să I se închine personal. Acest fapt ne ilustrează cum putem noi înşine cunoaşte Biblia, şi totuşi să eşuăm în a ne-o apropia prin credinţă în aşa fel încât ea să poată schimba obiectul închinării noastre; într-adevăr, ea ne poate schimba în aşa fel încât să ne facă asemenea Domnului Isus.

Concluzie

Pe scurt, care sunt semnele de identificare ale Izbăvitorului care avea să vie şi care a şi venit?

  1. Un copil de sex masculin, un fiu (Gen.3.15; Isaia 9.16)
  2. Un copil născut în linia lui Sem, Avraam, Isaac, Iacov, Iuda, Isai, David şi Solomon.
  3. Un descendent fizic al lui David şi un moştenitor legal la tron prin Solomon, totuşi nu un descendent fizic prin Ieconia.
  4. Un copil născut din fecioară în circumstanţe care validează realitatea unei naşteri din fecioară, cum reiese din Matei 1 şi Luca 1.
  5. Un descendent din David, fiu al lui Isai, însă nu până la a zecea generaţie după Pereţ.
  6. Născut în jurul anului 4 d.C. în conformitate cu profeţia din Daniel 9:24 ş. urm.
  7. Unul care avea să fie precedat de un înainte-mergător care avea să pregătească calea aşa cum a făcut-o Ioan Botezătorul (Mal.3.1; Marcu 1:1-4).
  8. Născut în Betleemul Iudeii (Mica 5.2).
  9. Născut în circumstanţe care aveau să-L identifice ca Mântuitor şi Stea a lui David,    mult-aşteptatul Izbăvitor (Luca 2:9-14; Num.24.17; Mat.2:1-9).
  10. Unul a cărui viaţă a împlinit de asemenea multe alte profeţii ale Vechiului Testament privitoare la Mesia.

Dumnezeu ne-a dat aceste semne clare ale identificării (indicatoare de drum) ca să nu putem fi înşelaţi, să nu credem pretenţiile eronate ale nenumăraţilor lideri religioşi care au apărut şi care vor mai apare pe scena istoriei umane. Este de datoria noastră să cunoaştem aceste mari profeţii şi să ne amintim mereu de avertismentul pe care ni l-a lăsat Domnul în Mat.24:4-5.

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: ‚Eu Sunt Cristosul!’ Şi vor înşela pe mulţi.”

Fie ca mărturiile şi adevărul acestor minunate profeţii să vă mângâie şi să vă aducă bucurie ăn aceste sărbători ale Crăciunului!!

PROFEŢII DESPRE NAŞTEREA LUI CRISTOS

ISAIA 11:1,10

 

 

                                                                                                                           În Solomon

                                                                                                                           Lui David i s-a

                                                                                                                           promis întărirea:

                                                                                                                           1. casei lui

                                                                                                                           2. tronului său

                                                                                                                                         3. regatului său

 

         GENEZA                                                                                 1 SAM                  2 SAM

       3.15      4.25      9.26     12.3      21.12     25.23      49.10      16.10      16:12-13      7:12-17

 

   O sentinţă şi profeţia despre înfrângerea Satanei

   Promisiune şi profeţie despre modalitatea prin care

                omul va fi mântuit.

   Profeţie despre lupta continuă dintre oamenii Satanei

                şi oamenii lui Dumnezeu

   Profeţie despre cruce, locul suprem al victoriei.

  

 

David, a zecea generaţie de la Pereţ

 

POPORUL ISRAEL

Deţinătorul adevărului (Rom.3.2)

Martor naţional (Ex.29.6)

Sursa de provenienţă a Răscumpărătorului (Rom.9.5)

Sămânţa femeii

 

Linia lui Set

Linia lui Sem

În Avraam

În Isaac

În Iacov

În Iuda

În Isai

În David

[1] Derek Kidner, Genesis, An Introduction and Commentary, Inter-Varsity Press, p. 70

[2] Pentru detalii cu privire la cultul mamă-copil din Babilonul antic, vezi The Two Babylons de Alexander Hislop, Loizeaux Brothers.

[3] Merrill F. Unger, Unger’s Commentary on the Old Testament, Vol. I, p. 31

[4] Note pe Geneza 5:3, Ryrie Study Bible, Expanded Edition, 1995, p. 11.

[5] Unger, p. 36.

[6] Allen Ross, The Bible Knowledge Commentary, Old Testament, John F. Walvoord şi Roy B. Zuck, Editori, p. 36.

[7] Pentru mai multe informaţii pe această temă, vezi J. Dwight Pentecost’s, Prophecy For Today, Zondervan, şi Hislop’s The Two Babylons, Loizeaux Brothers, p. 131ş. urm..

[8] A. Dillmann, Genesis, 1:350, citat din Unger, p. 48.

[9] Cf. Theological Journal of the Old Testament, volumul 2, p. 672.

[10] E. J. Young, The Book of Isaiah, p. 288.

[11] Compară Ieremia 22:28-30 cu Matei 1:1-17; Luca 3:17-38.

[12] Conf. 1:23 [Isa. 7:14]; 2:15 [Os. 11:1], 18 [Ier. 21:15], 23 [Isa 53:2-4]; 4:15 [Isa. 8:23]; 8:15 [Isa. 53:4]; 12:18-21 [Isa. 42:1-4]; 13:35 [Ps. 78:2]; 21:5 [Isa. 62:11]; and 27:9-10 [Zah. 11:13].

[13] Warren Wiersbe, Be Loyal, Victor Books, p. 18.

[14] J. Dwight Pentecost, The Words and Works of Jesus Christ, Zondervan, p. 67.

[15] Stanley D. Toussaint, Behold the King, Multnomah Press, p. 49.

[16] James Hope Moulton şi George Milligan, The Vocabulary of the Greek Testament, p. 549.

[17] Vezi The New International Dictionary of New Testament Theology, editat de Colin Brown, Vol. 2, p. 877.

[18] John Walvoord, Matthew, Thy Kingdom Come, p. 22.

http://www.voxdeibaptist.org/Profetiile_nasterii.htm

„Toy Story 4” boicotat de o organizație anti LGBT pentru o scenă în care apare un cuplu de lesbiene

„Toy Story 4” boicotat de o organizație anti LGBT pentru o scenă în care apare un cuplu de lesbiene
O organizație anti-LGBTQ din America a cerut boicotarea filmului de desene animate „Toy Story 4” în care există o scenă cu un cuplu de lesbiene care își aduce copilul la grădiniță. Organizația a creat și o petiție în acest sens, care a adunat până acum peste 12.000 de semnături, scrie Daily Mail.
Este vorba de o secvență de la începutul filmului în care noul proprietar al lui Woody, Bonnie, participă la prima zi de grădiniță a copilului, iar în fundalul imaginii se poate vedea un cuplu de lesbiene care își aduc și ele copilul la grădiniță. În film apare și momentul, fără replici, în care cuplul gay revine, pentru a-și lua copilul.
Cele două scene, care durează câteva secunde, au indignat grupul anti LGBT „One Million Moms”, care a acuzat compania Disney că „a pornit un atac la adresa familiilor”, creând un „moment periculos de normalizare”. Și că Disney, care promovează intens agenda corectitudinii politice, a creat în mod deliberat scena pentru a expune la ea cât mai mulți oameni, inclusiv copii.
Disney nu e la prima tentativă de acest gen. În 2017 a inclus un cuplu de lesbiene în serialul de televiziune Doctorița Plușica (Doc McStuffins), care se difuzează pe cele două canale ale sale.
”În căutarea lui Dory” (Finding Dory) a fost însă primul film de animație al celor de la Disney în care și-a făcut apariția un cuplu de lesbiene care cresc un copil, o fetiță, care este înlocuită cu caracatița Hank.

Propagandă pro-avort în media: 5.000 de euro finanțare pentru a vedea viermișori acolo unde este un copil

Propagandă pro-avort în media: 5.000 de euro finanțare pentru a vedea viermișori acolo unde este un copil
Recentul articol publicat de Libertatea,  prin care sunt „dezvăluite” liste cu spitale și medici care refuză avortul la cerere, a fost plătit cu 5.000 de euro și a beneficiat de promovare în publicații aflate sub umbrela fundațiilor pentru o Societate Deschisă.
Precizarea privind finanțarea este făcută la sfârșitul articolului intitulat  „Obiecția de conștiință. Doctorii români în lupta mișcării mondiale anti-avort”, care este semnat, după cum scrie publicația mai sus menționată, de „doi cunoscuți jurnaliști independenți”, anume Lina Vdovîi și Michael Bird.
„Acest articol e finanțat printr-un grant JournalismFund.eu. Versiunea în limba engleză poate fi citită pe TheBlackSea.eu și EU Observer”, se menționeză la sfârșitul articolului.
Pe site-ul JournalismFund.eu este anunțată și finanțarea de care a beneficiat acest articol, respectiv 5.000 de euro.
Pe siteul respectiv sunt precizate și sursele banilor: Fundația Adessium și celebrele Fundații pentru o Societate Deschisă (Open Society).
Sursa banilor este legată de rețeaua globală din care fac parte, printre altele și Rise Project, despre care ActiveNews a scris aici.
„Investigația” celor doi jurnaliști pornește de la cazul unei studente la medicină, probabil o situație ipotetică, care primește confirmarea că este însărcinată când la ecograf vede „niște viermișori albi”.
„Pe un ecran plat, de culoare neagră, niște viermișori albi se foiesc în interiorul unei raze de lumină. O femeie în halat mișcă raza și viermișorii se transformă-n pete albe, gri și negre care se încalecă și se amestecă între ele în fel și chip. O tânără cu păr arămiu, lungită pe un pat de spital, se proptește în coate, își sucește capul și încearcă să deslușească formele neregulate de pe monitor. În curând, se conturează un cerculeț mic, întunecat, de câțiva milimetri. E sacul gestațional al unui embrion cât un sâmbure de măr”, scriu cei doi jurnaliști despre ceea ce cred că înseamnă o ecografie pentru confirmarea unei sarcini.

Mai departe, urmărind experiența tinerei studente care, caută un medic care să accepte avortul la cerere, articolul punctează mesaje specifice unei campanii pro-avort: medicul refuză avortul invocând Postul Paștelui, Biserica pune presiuni pe medicii care fac avorturi la cerere, refuzul avortului este o „ atitudine conservatoare și învechită”.
„A fost mega nasol”, spune Oana. „M-am simțit judecată. S-au comportat brutal și agresiv. Până acum aveam mai multă încredere în sistemul privat de sănătate, dar se pare că ar trebui să-mi pun semne de întrebare și în ceea ce privește clinicile private. Ziua în care medicii vor recita Crezul în locul Jurământului lui Hippocrate este aproape”, este concluzia articolului scris cu sprijinul unei finanțări europene de 5.000 de euro.
Ceea ce nu spune articolul este că jurământul lui Hippocrate conține un paragraf prin care medicul se angajează să nu provoace întreruperi de sarcină.
„Nu voi încredința nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere și nu voi îndemna la așa ceva, tot astfel nu voi încredința nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede”, sună legământul medical.

14 Iulie: Ziua Națională a Franței serbează declanșarea Revoluției Franceze, primul GENOCID din istoria modernă a OMENIRII. Prostituata și cultul rațiunii

14 Iulie: Ziua Națională a Franței serbează declanșarea Revoluției Franceze, primul GENOCID din istoria modernă a OMENIRII. Prostituata și cultul rațiunii
14 Iulie este Ziua Națională a Franței și marchează atât Căderea Bastiliei, respectiv începutul Revoluției Franceze, cât și aniversarea Sărbătorii Federației de la 1790, adică aniversarea „reconcilierii și unității tuturor francezilor”.

Șeful statului francez, președintele François Hollande, a explicat ce înseamnă 14 iulie: „14 iulie este sărbătoarea națională a Franței. Dar 14 iulie este și sărbătoara tuturor țărilor care aspiră la libertate. Este sărbătoarea drepturilor omului, este sărbătoarea emancipării, este sărbătoarea demnității umane.”

Hollande face referire la celebrul dicton al revoluționarilor francezi, „Libertate, egalitate, fraternitate” , care a devenit un fel de brand în sine al evenimentului început la 1789.

Totuși, multe dintre schimbările introduse de către Revoluție în societatea franceză nu au avut nimic în comun cu libertatea sau demnitatea umană.

Deși în 1789 se adopta „Declarația drepturilor omului”, doar un an mai târziu, aproape jumătate din clericii catolici care refuză să jure fidelitate noilor autorități vor fi persecutați. Peste 3.000 de preoți vor muri din cauza proceselor Tribunalul Revoluționar și a execuțiilor spontane.

Din octombire 1793, Robesppiere trimite „bande revoluționare”, pentru a-i „ajuta” pe francezii reticenți să se dezică de Biserica Catolică. Unul din cele mai mari măceluri are loc la Vendee, acolo unde zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, si ii extermină metodic.

Noile autorități revoluționare nu se mulțumesc cu victoria în reprimarea localnicilor. Aceștia emit o lege prin care cer exterminarea întregii comunități: „Soldați ai libertății, trebuie ca bandiții din Vandeea să fie exterminați înainte de sfârșitul lunii octombrie; salvarea patriei o cere, nerabdarea poporului francez o ordonă, curajul său trebuie sa o înfăptuiască. Recunoștința națională îi asteaptă în aceste vremuri pe toți cei a căror valoare și patriotism vor fi întărit pentru totdeauna libertatea și republica.”(Cartea Neagră a Revoluției Franceze )

Mărturiile sunt îngrozitoare: „Femei însărcinate erau întinse și zdrobite sub teascuri. O biată femeie, ce ce se afla în această situatie, a fost spintecată de vie„.(Cartea Neagră a Revoluției Franceze )

Conform Cărții Negre a Revoluții Franceze la Vendee a avut loc primul genocid din istoria modernă a umanității, acolo pierind cel puțin 117.000 de oameni.

Chiar dacă se părea că noii conducători ai Franței disprețuiesc religia, de fapt aceștia au înlocuit catolicismul cu alte culte. Unul din acestea a fost „Cultul Rațiunii”, proclamat în urma evenimentelor din 17-19 noiembrie 1793. Momentul culminant al îl constituie depunerea pe altarul bisericii din Notre Dame a unei prostituate care reprezenta pe zeița Rațiunii. Aceste noi culte erau obligatoriu însoțite de către procesiuni publice prin care se batjocorea creștinismul și simbolurile sale.

Ba chiar, la un moment dat s-a declarat săptămâna de 10 zile!

Urmează „Cultul Ființei Supreme ” și Teofilantropia. În ciuda fastului și a declarațiilor pompoase cele înconjoară, noile culte nu reușesc să câștige prea mulți adepți și francezii se întorc încet încet la catolicism. Revenirea oficială la catolicism se realizează în urma Concordatului din 1801 dintre Napoleon și papa Pius al VII-lea.

OPINII

Marea secularizare: În Canada ar urma să dispară 9.000 de biserici

Marea secularizare: În Canada ar urma să dispară 9.000 de biserici
O organizație caritabilă națională care salvează clădirile vechi estimează că 9.000 de spații religioase din Canada se vor pierde în următorul deceniu, adică aproximativ o treime din totalul lăcașelor de cult din țară, scrie cbc.ca.
Robert Pajot, Liderul proiectului  pentru regenerare National Trust for Canada, a declarat pentru NBC că fiecare comunitate din țară urmeaza să vadă spatii ecleziastice fie închise, fie vândute, fie demolate. ”Cartiere întregi vor avea mai multe biserici care se vor închide”, a spus Pajot. „Unii oameni califică această situație drept criză și sunt de acord cu asta”.
Și nu se vor pierde doar niște clădiri istorice frumoase, ci și sentimentul comunității pe care îl oferă lăcașele de cult. Pentru că, pentru mulți, Bisericile nu erau destinate doar slujbei de duminică, ci și nunților și înmormântărilor, lecțiilor de pian sau programelor pentru persoanele fără adăpost.
Aceste lăcașuri de cult, a adăugat Pajot, au fost, timp de generații, centrele unei vieți comunitare, având un rol de hub pentru comunități și de serviciu comunitar.
În zonele rurale, congregațiile se micșorează fie din cauza îmbătrânirii membrilor, fie din cauza abandonării satelor de  către cei tineri. În orașe, secularizarea din ce în ce mai accentuată a societății, însoțită de noi practici spirituale, a dus la eliminarea, treptată, a prezenței tradiționale a bisericii creștine. Nici măcar creșterea imigrației nu a fost suficientă pentru a compensa această tendință.
În 2009, existau 27.601 lăcașuri de cult sau clădiri de formare deținute de organizațiile religioase din Canada,  conform unei  statistici a unei organizații de audit.
Deși cifrele privind închiderile bisericilor sunt încă în curs de actualizare, National Trust for Canada anticipează că o treime din aceste clădiri vor fi vândute sau desființate în deceniul următor – unele dintre ele fiind deja abandonate, vândute sau demolate începând cu 2009.
Estimarea se bazează pe baza informațiilor din sondaje și a știrilor din presă.
În New Brunswick, de exemplu, Arhiepiscopia Romano-Catolică a anticipat că 20 dintre cele 53 de parohii ale sale se vor închide, cel mai probabil, dacă congregațiile nu pot găsi o modalitate de a face mai mulți bani.
De asemenea, peste 30 din cele 54 de biserici catolice din apropierea orașului Montreal au fost închise, în urma unei decizii din 2018 a Diecezei de la St-Jérôme.
Alte clădiri au fost vândute persoanelor fizice, devenind spații pentru biblioteci, săli de concerte și chiar fabrici de bere.
CELE MAI POPULARE

https://www.activenews.ro/externe/Parlamentul-provinciei-canadiene-Quebec-aplica-legea-„secularismului-saudit-Jos-crucifixul-156931

Cum să scapi de amărăciune? | Pastor Vasile Filat

download-1

Bună dimineața,
Mulți creștini sunt afectați de amărăciune. Aceasta le afectează relația cu cei din jur și fură bucuria din inima lor. Cum să scapi de amărâciune și cum să nu-i permiți acestei stări să prindă rădăcini în inima ta? Găsiți răspunsul în acest video.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Publicat pe 12 iul. 2019

Mulți creștini sunt afectați de amărăciune care afectează relația cu cei din jur și fură bucuria din inima ta. Cum să scapi de ea? Cum să nu permiți amărăciunii să prindă rădăcini în inima ta? Răspund la întrebări în acest video. BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00 Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. PENTRU MANUALE ȘI ÎNSCRIERE LA GRUPELE DE STUDIU BIBLIC ONLINE CONTACTAȚI LA: info@precept.md +373(69)966779 #moldovacrestina #pastorvasilefilat #amărăciune

Tomas Mackey a fost desemnat viitorul președinte al Alianței Mondiale Baptiste

Tomas Mackey din Argentina a fost nominalizat să ocupe funcția de Președinte al Alianței Mondiale Baptiste, alegerea sa devenind operațională în cincinalul 2020 – 2025.

Tomas Mackey are o experiență de slujire a comunității baptiste de peste 30 de ani la nivel local, național, regional și internațional, fapt care, printre altele, îl creditează pentru acest important rol din viața familiei mondiale baptiste.

Baptiștii din România sunt parte din această alianță globală a credincioșilor baptiști fondată în 1905 și care reprezintă interesele a peste 48 de milioane de credincioși din întreaga lume.

Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui

download-1

Bună dimineața,
Să-ți găsești prieteni buni în zilele noastre nu este un lucru ușor. Mulți oameni își caută prieteni doar pentru un profit. Editorialistul ziarului Moldova Creștină, Radu Blendarencu, a punctat câteva principii biblice în alegerea prietenilor și rolul pe care îl jucăm noi în acest proces.
Vitalie Marian

Vitalie Marian

Prietenia adevărată atrage după sine fidelitatea. Este scris în Biblie: „Prietenul adevărat iubeşte oricând şi în nenorocire ajunge ca un frate”(Proverbe 17:17). Cine nu ar dori să aibă astfel de prieteni care te ridică și nu te doboară. Mulți oameni își aleg prieteni în funcție de circumstanțe doar pentru a obține beneficii temporare.

Un exemplu clar este fiul risipitor din Sfânta Scriptură. Atunci când și-a cerut partea sa de moștenire de la tatăl său și după ce a primit-o s-a distrat cu așa zișii prieteni ocazionali atâta timp cât avea bani. După ce resursele materiale s-au terminat, au dispărut și prietenii săi. Astfel că, prietenia nepotrivită aduce multe regrete în viață. În această lume imorală şi egoistă este tot mai greu să-ţi faci prieteni adevăraţi şi să îi păstrezi. Unii oameni sacrifică propriile valori morale, de dragul prietenilor, alţii sacrifică prietenii de dragul unor ştachete prea înalte, sau a unor interse personale egoiste!

Prietenia în Biblie este acea legătură a dragostei dintre doi oameni, pe baza unei credinţe comune, unor obiective şi precupări comune, în care fiecare se sacrifică pentru celălalt. Este adevărat că există prietenii false şi prietenii sincere şi adevărate. În prieteniile adevărate funcţionează iubirea sinceră care caută folosul celuilalt, în cele false se caută folosul egoist personal, mascat printr-o amabilitate sau „dragoste” manipulatoare!!!

Dar daca el numai cere, numai el se descărcă şi numai el primeşte, fără să dea nimic, atunci aceea nu poate fi numită prietenie. Prietenia este dăruire reciprocă, este slujire reciprocă, ajutor reciproc, schimb de daruri făcute însă necondiţionat. Poate cel mai frumos model de prietenie descris pe paginile Sfintelor Scripturi este cea dintre Ionatan și David. Această prietenie a inceput atunci cand tinerelul David, cu un toiag și o praștie, a mers impotriva lui Goliat si l-a omorat. „De atunci, sufletul lui Ionatan s-a lipit de sufletul lui David , si Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el”. In acea zi, ei „au facut legamant inaintea Domnului”, iar Ionatan i-a daruit lui David mantaua sa, hainele si armele. Deci un pas într-o prietenie adevarată este să aii o apropiere sufletească, nu interese materiale cum se face în zilele noastre. Ionatan l-a admirat pe David pentru vitejia sa, pentru pentru felul lui de a fi, simplu și curajos și pentru credința în Dumnezeu.

Apoi nu este nici o prietenie care să nu fie testată. Dacă prietenia rezistă și în încercari grele, aceasta este o prietenie adevarată. Numai o prietenie în care prietenii își întăresc credința în Dumnezeu, rămâne nezdruncinată, căci Domnul este cel ce o leagă. Fără îndoială un prieten adevărat va căuta mereu binele tău, chiar și atunci când mai dăm greș. Iar în acest context rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui. Chiar dacă la moment nu mă simt bine, dar tocmai că îmi este un prieten, el vrea ca eu să mă corectez. Închîzând ochii la greșelile mele, de fapt el nu, mă va ajuta de loc să mă corectez.

Biblia ne îndeamnă să ne împrietenim cu Cel o dată venind la El nu ne va părăsi niciodată, și ale căror brațe sunt mereu deschise. ,,Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu,, Sunt cuvintele Domnului Isus, care ne oferă prietenia Sa curată și altruistă.

De aceea scump cititor alege prieteni dintre cei ce iubesc pe Domnul şi care au inimi curate. Și în prietenie nu fiţi egoişti, scopul vieţii noastre să nu fie acela de a produce o impresie bună asupra altora. Să fim smeriţi, având despre alţii o părere mai bună decât despre noi înșine. Să nu mă gândesc tot timpul doar la treburile mele, ci să mă interesez și de alții și de ce fac ei. Așa se comportă o prietenie. Dumnezeu să ne ajute să legăm prietenii curate și pentru toată viața.

Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

https://moldovacrestina.md/prietenie-din-perspectiva-bibliei/

Înapoi sus
POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Vegheaza!

"Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori" (Matei 7:15)

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata !

danielmiclea

Inca un gand

Semnele vremurilor din urmă

Iată, Eu vin curând!

Vegheaţi!

Mat 24:42 "Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru."

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

B a r z i l a i - e n - D a n

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Duceti-va in toata lumea

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

Emanuel - un blog creștin

Învățătura este o lumină, sfatul este o candelă, iar îndemnul și mustrarea sunt calea vieții. Prov. 6:23

%d blogeri au apreciat: