Provocările Bisericii în secolul XXI – editorial de Sorin Pețan

Dacă după revoluție, încrederea românilor în Biserică era pe la 95%, în 2019 ea a scăzut la 50-55% (sondaje IMAS și INSCOP). E o cădere abruptă, în nici 30 de ani!

Profesorul Borțun explica că nu e vorba de o scădere în sondaje a credinței, ci o criză a Bisericii, pentru că generația de azi nu mai acceptă disocierea „fă ce zice popa, nu ce face popa”, ci doresc o unitate între vorbe și fapte. Este această așteptare exagerată?

Într-o emisiune Realități și perspective recentă, pastorul Ioan Ceuță (președinte, Adunările lui Dumnezeu), și în urma discuțiilor cu lideri din alte culte evanghelice, afirma că nu doar Biserica Ortodoxă, ci și cultele evanghelice sunt în declin, deși nimeni nu o recunoaște deschis. El insista că trebuie să ne dea de gândit, să corectăm lucruri, să căutăm noi strategii pentru ca oamenii să-și recapete încrederea în Biserică.

La diverse provocări, Biserica răspunde prin adaptare. Biserica are o parte divină și una umană, iar partea sa umană trebuie periodic analizată în context și recalibrată, pentru că se poate osifica, se poate gripa. Recalibrarea începe cu recunoașterea problemelor, schimbarea mentalității și a acțiunilor. Unele lucruri nu trebuie să se schimbe, nu tot ce e nou e bun. Dar nici nu tot ce e vechi e bun.

În prag de secol XXI, ne confruntăm cu mai multe categorii de provocări. Unele țin de context. Suntem obișnuiți ca religia și moralitatea creștină să fie norma în societate. Dar începând cu tinerii din orașele mari (viitorii lideri ai societății), societatea se va decreștina gradual în următorii ani, virând spre secularizare sau forme alternative de spiritualitate. E un proces cauzat de lipsa atracției creștinismului, de lehamitea față de o formă a sa lipsită de viață, dar și de ideologii și religii noi.

Și postmodernismul aduce provocări noi, unele direct la adresa esenței creștinismului, altele doar la o expresie modernistă a creștinismului. Iar răspândirea relativismului nu ne împiedică să susținem ferm adevărul Evangheliei noastre, omul postmodern e mai deschis spre spiritualitate decât cel modern. Dar mai avem o Evanghelie vie pentru el?

Tehnologia ne deschide orizontul, avem acces instant la mii de resurse. Ea descentralizează informația, erodează monopolul pastorului în a învăța biserica, resetează ideea de comunitate locală. Tehnologia ne și fură timpul, ne face mai izolați, mai superficiali spiritual. Iar inteligența artificială și transumanismul sunt mari provocări ale Bisericii pe termen mediu-lung.

Biserica se mai confruntă cu provocarea instituționalizării, care o face puțin deschisă către oamenii secolului XXI. Aceștia prețuiesc autenticitatea mai mult decât forma sau politica bisericească. Adesea, există o lipsă de încredere reciprocă între liderii religioși și cei din biserică, sau tensiuni intra-bisericești. ………

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/10874-provocarile-bisericii-in-secolul-xxi-editorial-de-sorin-petan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s