O radiografie a bisericilor evanghelice – Remus

La începutul anului 2019, mă întrebam, ca pastor, care e nivelul spiritual al membrilor din biserica pe care o păstoresc. Mi-am dat seama că pot avea unele percepții, după consiliere, dar nu există o perspectivă largă asupra fenomenului. Vrem să ducem Evanghelia în societate, dar o ducem cu resursele umane pe care le avem, iar fiecare om are nivelul său de spiritualitate.

Astfel, am conceput un chestionar de măsurare a spiritualității oamenilor din biserică și l-am aplicat la 90 din membrii bisericii noastre, iar rezultatele au fost interesante. Am discutat cu alți lideri din biserici baptiste, penticostale și non-denominaționale și am extins acest studiu la 12-15 biserici în prezent. Continuăm aplicarea acestui chestionar, completați chestionarul online aici.

Motivația mea a fost să facem o radiografie a bisericilor la început de secol XXI. Uneori, percepțiile noastre nu corespund realității. Credința noastră e o relație cu Dumnezeu, dar nu poți dezvolta o relație fără să aloci timp. Principala problemă a secolului XXI e bătălia fantastică pentru timpul nostru. Dacă pretindem că o relație e importantă, măsurăm cât timp investim în relația respectivă.

Evanghelizarea

Am constatat că 17,5% din adulți nu au împărtășit Evanghelia sau mărturia personală cu nicio persoană! La tineri, procentul e dublu: 35,7%. Cred că principala problemă e teama. Unii se tem de eșec. Alții se tem din cauză că nu duc ei înșiși o viață curată înaintea semenilor, și ar putea fi întrebați de ce nu trăiesc lucrurile pe care le vorbesc. Cei necredincioși din jurul acestora sunt injectați cu un fel de doză de vaccin și, atunci când vin alți creștini să împărtășească Evanghelia cu ei, se vor lovi de un blocaj din partea lor. Mi se pare mare procentul de 35,7% din tinerii din biserică care nici măcar nu au încercat vreodată să împărtășească.

Bisericile din Coreea fac un curs anual de o săptămână despre cum să depui mărturia personală, și absolut toți membrii participă. Ei împărtășesc unii cu alții metode, află de la ceilalți ce a funcționat, unul e poate medic, altul e mecanic auto. Fiecare din noi avem o experiență și, când împărtășim lucrurile, văd și ceilalți că se poate. Noi ne-am profesionalizat, am zis că sunt oameni cu daruri speciale, păstori și evangheliști, ei să facă treaba. Dar e un mandat al tuturor credincioșilor, fiecare trebuie să îl luăm în serios.

Lupta cu păcatul

Am fost suprins să aflu că sunt doar 51% din adulți și 38% din tineri care spun că nu au identificat un păcat prin care să fie permanent biruiți. Pentru restul, am dat 3 variante. Prima (17% din tineri și 11% din adulți) e că au fost biruiți de păcat, dar s-au retras de la Cina Domnului, s-au cercetat și s-au autodisciplinat pentru o vreme. A doua variantă, 9,7 dintre tineri și 18% din adulți spun că, deși au păcătuit, ei s-au dus normal la Cina Domnului. ……..

https://alfaomega.tv/crestinulsisocietatea/biserica/10877-o-radiografie-a-bisericilor-evanghelice-remus-runcan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s