Închide

Radu Baltasiu, sociolog: „Încalcă cenzura Facebook Constituția?” — Știri pentru viață

Sociologul Radu Baltasiu pe Facebook: „Mai mulți prieteni observă cu oarecare necaz că paginile lor, sau postările, le sunt șterse sistematic de către facebook. Mi-au venit în minte: Partidul comunist DIN România, Kominternul și Legea Mârzescu din 1924. FB, ca exponent al noii rețele ideologice globale, are imperativele lui care, natural, nu sunt naționale și… via […]

Buletin informativ AFR, 2 iulie: Transgenderii izolați — Revista ARMONIA – Saltmin Media

Inițial publicat pe ARMONIA MAGAZINE – USA: Colapsul modelului suedez? Oferim un articol care discuta colapsul socialismului suedez: link Transgenderii izolaţi: Conform unui studiu 90% dintre noi nu vor să întreţină relaţii romantice cu persoane care îşi schimbă sexul: link Macron şi viitorul Europei: Macron e cotat ca fiind cel mai influent lider european la […]

Poziția ACCEPT față de proiectul Dianei Tușa arată că ACCEPT nu vrea binele homosexualilor, ci controlul societății — Știri pentru viață

de George Ștefănescu, Active News Deputata PSD Diana Tușa a înregistrat la Senat un proiect pentru persoanele care trăiesc în concubinaj. Proiectul vizează explicit coabitarea de tip familie și a persoanelor de același sex. Între altele, el prevede explicit dreptul de a vizita partenerul aflat la terapie intensivă pe care îl scot mereu în față… via […]

”Și-a luat viața și s-a dus să fie cu Isus” — Marius Cruceru

Ce tragedie! Greu de judecat, mai ales dacă nu ne-am întîlnit cu depresia niciodată. Nu sînt de acord cu titlul de mai sus, deși înțeleg circumstanțele în care soția acestui pastor, care s-a luptat cu depresia, a predicat despre despresie, apoi s-a sinucis, scrie aceste dureroase cuvinte. Da, înțeleg, și totuși cred că sînt cîteva […] […]

Spălarea picioarelor și Cina Domnului — ARMONIA MAGAZINE – USA

de Andrei Croitoru Spălarea picioarelor a fost o practică antică, un act de curtoazie arătată vizitatorilor care călătoreau și poposeau în casa unui om, obosiți fiind de călătorie. Ea aducea înviorare călătorului obosit și îl pregătea pentru odihnă. Mai mult, datorită călătoriei în încălțări care nu acopereau picioarele, călătorul era prăfuit și avea nevoie să […] […]

Director din top managementul facebook donează 1 milion de dolari pentru industria avortului — Știri pentru viață

Sheryl Sandberg, directorul de operațiuni al Facebook, a donat suma de 1 milion de dolari pentru Planned Parenthood, liderul industriei de avorturi din SUA. Sandberg și-a motivat gestul într-un articol apărut în HuffPost declarând că „este o periodă critică în care sunt în joc drepturile, alegerile și sănătatea de bază ale femeilor marginalizate, majoritatea de… via […]

Intrarea în odihna de Sabat  / Pentru înţelegerea poziţiei creştinului faţă de Sabat de Ryan Habbena

download-1

Intrarea în odihna de Sabat

 Pentru înţelegerea poziţiei creştinului faţă de Sabat  de Ryan Habbena

Cu câţiva ani în urmă, un pastor zonal a publicat într-una din revistele creştine locale câteva articole. Acestea erau pe de o parte o declaraţie publică iar pe de alta o adevărată provocare: “Toţi creştinii sunt chemaţi să păzească Sabatul în fiecare zi de sâmbătă. Invit pe oricine să dezbatem acest subiect” . Provocarea a fost în cele din urmă acceptată şi am participat şi eu la una din aceste dezbateri publice. În timpul acestei dezbateri am fost introdus într-un studiu expozitiv asupra Epistolelor către Galateni şi Evrei. În timp ce ascultam expunerile celor doi bărbaţi asupra acestui subiect, în mintea mea făceam o comparaţie cu ceea ce studiasem până atunci. Ceea ce m-a frapat a fost faptul că problemele teologice cu care s-a confruntat biserica din secolul întâi au rămas la fel de cruciale şi azi, după două mii de ani.

Poate aţi citit în Vechiul Testament porunca de a păzi Sabatul şi v-aţi întrebat: “Cum se aplică azi, pentru mine, această poruncă ?” Istoria interpretărilor biblice a scos la iveală mai multe răspunsuri cu privire la acest subiect. Mulţi propovăduiesc că Sabatul trebuie respectat de creştini după rânduiala vechiului legământ (de exemplu: să nu se facă nicio lucrare în timpul Sabatului [sâmbăta]). Aceşti învăţători scot în evidenţă faptul că păzirea Sabatului este una din cele zece porunci. Ei argumentează   spunând: “Devreme ce avem încredinţarea că poruncile împotriva uciderilor, furturilor, curviei sunt încă valabile, de ce am crede faptul că porunca privitor la păzirea Sabatului ar fi fost anulată ?”

În acest studiu voi demnonstra faptul că Noul Testament ne învaţă că adevărata “odihnă de Sabat” nu poate fi găsită prin păzirea unei rânduieli a vechiului legământ, ci mai degrabă prin credinţa în persoana şi lucrarea desăvârşită a lui Isus Cristos. De vreme ce învăţătura nou-testamentală este prioritară, haideţi să explorăm întreaga învăţătură a lui Cristos şi a apostolilor Săi privitor la locul pe care îl ocupă Sabatul în viaţa creştinului.

Intrarea în adevărata odihnă de Sabat

 Primul text cu care vom interacţiona este Epistola către Evrei. Scopul principal al cărţii este îndemnarea creştinilor de a rămâne în lucrarea perfectă şi completă a lui Isus Cristos şi de a nu se întoarce la cerinţele legământului mozaic. De fapt, Mesia şi lucrarea sa sunt descrise ca fiind mult mai importante decât tot ceea ce s-a ţinut cu sfinţenie în vechiul legământ: Moise, preoţia, îngerii, jertfele şi Sabatul. În capitolul patru al acestei epistole ni se oferă posibilitatea unei discerneri pătrunzătoare a punctului de vedere nou-testamental asupra Sabatului.

Porunca referitoare la Sabat este pusă de autorul inspirat de Duhul Sfânt în directă relaţie cu făgăduinţa intrării în odihna veşnică a lui Dumnezeu. El afirmă că acei care nu vor să asculte de cuvântul salvator al lui Dumnezeu nu vor intra niciodată în această odihnă (vezi 3:11, 19) iar acei ce ascultă şi cred mesajul adus de Fiul Său au şi intrat în ea. El scrie:

         Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit. ( Evrei 4:1-3a)

Trebuie să înţelegem faptul că modalitatea de intrare în „odihna de Sabat” a lui Dumnezeu este credinţa. Toţi cei credincioşi se odihnesc nu prin faptele legii ci prin credinţa în Isus. Autorul Epistolei către Evrei aminteşte în continuare despre odihna de Sabat pe care o găsim în noul legământ: ”Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. (Evrei 4:9-10)

Păzirea Sabatului, la fel ca şi jertfele vechiului legământ şi preoţia, prefigura ziua când poporul lui Dumnezeu va găsi odihna pentru sufletele lor împovărate prin puterea crucii. Isus a împlinit legea şi noi, care credem, am intrat în adevarata odihnă de Sabat.

În lumina acestor idei, trebuie să ne amintim întotdeauna de îndemnurile lui Pavel pentru coloseni, care la rândul lor au fost tulburaţi de cei susţineau întoarcerea la aşezămintele vechiului legământ:

Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos. (Coloseni 2:16-17)

Acestea sunt nişte cuvinte demne de luat în seamă. Toate lucrurile din vechiul legământ sunt o umbră a Mântuitorului. Deoarece, în esenţă, Isus a fost împlinirea legii, noi nu mai trebuie să ne întoarcem la umbre.

Într-un text asemănător, în scrierile lui către galateni, Pavel a fost atât de mâhnit din cauza celor care se întorceau la aşezămintele vechiului legământ în loc să rămână în simplitatea credinţei în Cristos, încât i-a mustrat aspru spunându-le:

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau, mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremuri şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Galateni 4:9-11)

Suntem avertizaţi să nu ne întoarcem la umbrele vechiului legământ sau să ne temem de cei care ne-ar judeca pentru că nu le păzim. Dimpotrivă, teama noastră ar trebui îndreptată într-o altă direcţie. Autorul cărţii Evrei continuă:

Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. (Evrei 4:1)

Când luăm în considerare scopul principal al cărţii Evrei, cu toate implicaţiile sale, vom întâmpina o subtilă ironie. În calitate de cititori, sutem avertizaţi să nu ne întoarcem la aşezămintele vechiului legământ din pricina glorioasei mântuiri care tocmai a venit, anulând legea mozaică (vezi Evrei 1:1-3, 3:1-6, 8:6 ). Dacă cineva aderă la păzirea Sabatului ca la o necesitate pentru împăcarea cu Dumnezeu, aceasta nu le va fi suficientă pentru intrarea în odihna Lui. Aceştia devin „călcătorii de Sabat” din pricina faptului că nu au intrat în adevărata odihnă prin credinţă, după criteriile stabilite în noul legământ de Cristos şi de apostolii săi. Pe de altă parte, cei care cred doar în Cristos şi doar în lucrarea săvârşită de El drept calea de a dobândi pacea cu Dumnezeu au şi intrat în adevărata odihnă veşnică, adusă prin sângele lui Cristos. Prin harul Său, aceştia sunt adevăraţii „păzitori ai Sabatului”. Aceasta este ironia.

Sâmbăta, duminica, orice zi?

 Datorită secolelor de tradiţie iudaică care au precedat venirea lui Cristos, nu e deloc de mirare că această nouă învăţătură a Noului Testament a creat mari controverse în rândul culturii iudaice din acele timpuri. Pe măsură ce controversele şi-au făcut loc şi în biserica creştină, s-au ridicat întrebări de genul: Când să ne închinăm? Cum să-i privim pe cei care şi-au pus deoparte o zi anume de închinare? Cum să-i privim pe cei pentru care toate zilele sunt la fel? Aceste întrebări au continuat să fie puse mereu de-a lungul secolelor de istorie a bisericii şi şi-au găsit în acelaşi timp un mare şir de răspunsuri!

În Romani 14, apostolul Pavel a răspuns acestor întrebări în felul următor:

Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. Unul socoteşte o zi mai presus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. (Romani 14:4-5)

Dacă Pavel ar fi vrut să dea porunca păzirii obligatorii a Sabatului creştinilor noului legământ, aici ar fi fost locul potrivit să o facă. Unul dintre subiectele la care făcuse referire a fost „a socoti o zi mai presus decât alta”, cu referire la zilele de închinare. Totuşi, în loc să lase o poruncă clară, obligatorie în privinţa unei zile de închinare, mai degrabă stabileşte prin inspiraţia Duhului Sfânt ceva cu totul diferit: libertate de închinare sub noul legământ.

Cu ceva timp în urmă, într-o dispută asupra obligativităţii păzirii Sabatului, mi-am confruntat opozantul cu acest pasaj şi toate implicaţiile sale. El a replicat: „Petru ne spune că Pavel scrie adeseori lucruri grele de înţeles. Acest pasaj este unul din ele.” Deoarece răspunsul său a fost derutant, era evident că nu avea unul potrivit în ce priveşte acest verset.

„Sabatul” duminical?

 Pe lângă faptul că nu există o poruncă de păzire obligatorie a sâmbetei drept zi de Sabat sub noul legământ, acest pasaj ne arată faptul că nu există niciun „Sabat duminical”. Unii au răspuns acestei întrebări privitoare la ziua de Sabat cum că aceasta a fost transferată de la ziua de sâmbătă la cea de duminică, motivând cu faptul că se datorează zilei învierii lui Isus. Un astfel de exemplu este aşa-numitul „Sabat puritan”. M. James Sawyer explică dinamica gândirii sale:

Puritanii au stabilit un Sabat creştin (duminica) în timpul căruia creştinii trebuie „nu numai să se odihnească toată ziua de lucrările, cuvintele şi gândurile lor la ocupaţiile si distracţiile lor pământeşti, dar trebuie să fie implicaţi şi în închinarea lor atât publică dar şi privată înaintea lui Dumnezeu, precum şi în îndatoririle lor privitor la milostenie si binefacere.” Puritanii au considerat obligatorie păzirea acestui fel de Sabat şi au făcut-o cu cea mai mare seriozitate. De fapt, ei credeau atât de profund în aderarea la Sabat, încât susţineau că dezastrele naturale erau rezulatul nepăzirii Sabatului.

Pentru întărirea acestei învăţături este important de notat faptul că nu există nicăieri în Noul Testament vreun text în care autorul să pună pe picior de egalitate prima zi din săptămână (duminica sau „Ziua Domnului”) cu Sabatul. Luând în considerare acest lucru, împreună cu învăţătura apostolului Pavel privitor la zilele de închinare din capitolul 14 din Romani, este clar stabilit faptul că nu există vreo poruncă ce să oblige credincioşii noului legământ să se închine într-o zi anume. Din contră, creştinilor li se dă libertatea, prin Evanghelie, să se adune împreună la închinare după cum socotesc de cuviinţă. Totuşi, nu trebuie înţeles greşit acest lucru, deoarece este vital să ne închinăm împreună. „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie. (Evrei 10:25) Totuşi, sub noul legământ avem libertatea când să ne stabilim închinarea şi să nu impunem altuia încredinţarea noastră. Dacă o comunitate vrea să se strângă, să se odihnească şi să se închine sâmbăta, sunt liberi s-o facă. Acelaşi principiu este valabil şi pentru ziua de duminică. Practica periculoasă, care trebuie evitată, este de a impune tuturor creştinilor porunca să păzească o zi anume.

 Odihna în lucrarea desăvârşită a lui Isus

 Multe inimi sunt tulburate de cei care propovăduiesc necesitatea păzirii Sabatului vechi-testamental. Aceste învăţături greşite spun în felul următor:

Dovada de netăgăduit a Bibliei şi a istoriei arată faptul că Sabatul zilei a şaptea – sâmbăta – este adevărata zi de odihnă şi închinare înaintea Domnului. Dumnezeu îşi manifestă prezenţa Sa în această zi. El are părtăşie cu poporul Său în această zi precum şi în zilele de sărbătoare de peste an, poruncite de El pentru a fi păzite cu scopul închinării înaintea Lui. Odată ce ai cunoştinţă de aceasta şi Dumnezeu te face responsabil de asta, ce faci? Isus Cristos porunceşte: „pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Te pocăieşti de păcatele tale şi te întorci la Dumnezeu sau continui în păcatele tale? De asta depinde viaţa sau moartea veşnică.

Dimpotrivă, noi nu ar trebui să îngăduim unor astfel de învăţături să eclipseze în mintea noastră importanţa lucrării desăvârşite a lui Isus.

Ori de câte ori dezbat subiectul Sabatului cu cei care cred că nouă încă ni se cere să păzim Sabatul ca să devenim plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, sunt mâhnit de vederile lor: Isus şi lucrarea Sa sunt minimalizate şi sunt înlocuite cu zelul pentru legea lui Moise. Ne aducem bine aminte:

Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-4)

Odată ce Împăratul nostru a venit şi a împlinit legea, noi trebuie să ne rezemăm în continuare pe El în vederea mântuirii, sfinţirii şi ocrotirii. Când întâlnim oameni care ne condamnă pentru faptul că nu îi suntem plăcuţi lui Dumnezeu din pricină că nu păzim porunca Sabatului vechi-testamental, ar trebi să le facem de cunoscut Evanghelia harului şi să ne îndreptăm privirea spre Atotsuficientul nostru Mântuitor. Vom şti atunci ce înseamnă să luăm seama la invitaţia făcută de Isus:

Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. (Matei 11:28-29)

https://www.rcrwebsite.com/sabbathrest.htm

Alianța Evanghelică din România îl apără pe purtătorul de cuvânt al Bisericii: Ne cutremurăm că, într-o țară democratică și europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte

download-1

 

Mai multe culte creștine, reunite în Alianța Evanghelică din România, au reacționat la acuzațiile de „discriminare” care i se aduc purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, de către două ONG-uri militante pentru ideologia corectitudinii politice.

Într-un comunicat de presă, Alianța Evanghelică din România denunță „hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române” și susțin că afirmațiile lui Vasile Bănescu nu sunt deloc discriminatorii.

Mai mult, Alianța Evanghelică din România consideră că ținta reclamațiilor nu este Vasile Bănescu, ci însăși Biserica.

„Alianța Evanghelică din România formată din Cultul Creștin Baptist — Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România — Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România și Cultul Creștin Penticostal — Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, a luat act de hărțuirea la care este supus de către ONG-uri purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, domnul Vasile Bănescu, prin reclamarea la CNCD. Din ceea ce a fost prezentat de mass-media, înțelegem că afirmațiile domnului Vasile Bănescu nu au fost în niciun fel discriminatorii. Activitatea și conduita profesională a domnului Vasile Bănescu, în calitate de purtător de cuvânt, nu pot fi catalogate în niciun fel drept discriminatorii. Această reclamație făcută în mod tendențios de către o persoană ce invocă o presupusă discriminare, ne amintește încă o dată că, de fapt, ținta nu este domnul Vasile Bănescu, ci Biserica și credința creștină”, se arată în comunicat.

Semnatarii comunicatului se arată consternați că într-o țară europeană și democratică pot exista astfel de atacuri la libertatea de credință și conștiință.

„Trăim într-o țară cu puternice rădăcini creștine și ne cutremurăm că astăzi, într-o țară democratică și europeană, libertatea de credință și de conștiință este amenințată și vătămată prin acuzații nedrepte. Suntem consternați să observăm că aceste catalogări înjositoare, hărțuirea în reclamații, chemările în judecată de către militanții ateismului și anticreștinismului sunt acceptate cu așa de mare ușurință”, se susține în document.

 Alianța Evanghelică arată că România și-a câștigat dreptul la credință sub gloanțe și nu se mai dorește revenirea la momentele când ateismul era dogmă de stat.

„În situația dată, ne exprimăm dezacordul și îngrijorarea față de aceste amenințări cu privire la libertatea de exprimare, la libertatea de credință și la libertatea de conștiință. Ateismul în România a produs ură, sărăcie, nedreptate și violență. Zeci de mii de români de toate confesiunile au fost condamnați pe nedrept la ani grei de închisoare pentru credința lor. Constatăm cu surprindere că prin așa numitele „idei progresiste” se revine la aceleași „sofisme ieftine” ateiste pentru construirea unui alt „om nou”. Noi am văzut și am trăit „binele ateist” și știm ce preț de sânge am plătit pentru libertate. Românii și-au câștigat libertatea pe genunchi sub gloanțe. Nu dorim ca la Centenarul Marii Uniri, România să se întoarcă la ideologia atee și la hărțuirea oamenilor credincioși. Biserica este mandatată de Mântuitorul și are datoria de a-și face auzită vocea în societate și nimeni nu e îndreptățit să limiteze libertatea de exprimare a bisericii. ​

Ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze România și românii indiferent de etnie, religie, naționalitate sau clasă socială!”, este formula de încheiere a documentului semnat de Președintele Viorel Iuga și Secretarul Virgil Achihai.
CELE MAI POPULARE

Pagina de Teologie Mitul liberei voinţe Walter Chantry

download-1

Pagina de Teologie

Mitul liberei voinţe  Walter Chantry

MAJORITATEA OAMENILOR spun că cred în „liberul arbitru”. Ai vreo idee ce înseamnă aceasta? Cred că se poate găsi multă superstiţie pe acest subiect. Voinţa este salutată ca marea putere a sufletului uman care este în mod complet liberă de a ne direcţiona vieţile noastre. Însă din ce este ea liberă? Şi care este puterea ei?

MITUL LIBERTĂŢII CIRCUMSTANŢIALE

Nimeni nu neagă faptul că omul are o voinţă – adică, o aptitudine de a alege ceea ce vrea să spună, să facă şi să gândească. Ai reflectat vreodată la compătimitoarea slăbiciune a propriei tale voinţe? Deşi ai abilitatea de a face o decizie, nu ai puterea de a-ţi îndeplini scopul. Voinţa poate sfătui asupra unui curs de acţiune, însă voinţa nu are puterea de a executa intenţia sa.

Fraţii lui Iosif l-au urât pe el. Ei l-u vândut ca sclav, însă Dumnezeu s-a folosit de acţiunile lor pentru a-l face un conducător peste ei. Ei şi-au ales cursul de acţiune de a-l răni pe Iosif, însă Dumnezeu în puterea Sa a direcţionat evenimentele pentru binele lui Iosif. El a spus, „Cât despre voi, v-aţi gândit rău împotriva mea, însă Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20).

Şi oare cât de multe din deciziile tale sunt în mod mizerabil contracarate? Poţi alege să fi milionar, însă providenţa lui Dumnezeu probabil că o să prevină aceasta. AI putea decide să fi un scolastic, dar sănătatea şubredă, un cămin instabil, sau poate chiar lipsa de finanţe te-ar putea frustra. Tu alegi să mergi într-o excursie, dar un accident de automobil te-ar putea trimite în schimb la spital.

Prin a spune că voinţa ta este liberă, cu siguranţă că noi nu intenţionăm să determinăm care este cursul vieţii tale. Tu nu ai ales boala, durerea, războiul şi povara care ţi-a distrus fericirea. Tu nu ai ales să ai duşmani. Dacă voinţa omului este aşa de potentă, de ce nu ar putea alege să trăiască la nesfârşit? Dar trebuie să mori. Factorii majori care îţi ascut viaţa nu pot fi recunoscători voinţei tale. Tu nu ţi-ai selectat statutul tău social, culoarea, inteligenţa, etc.

Oricare reflectare sobră asupra experienţei tale va produce concluzia, „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii” (Proverbe 16:9). Mai degrabă decât a ridica în slăvi voinţa umană, noi ar trebui cu smerenie să-l lăudăm pe Domnul al cărui scop este acela de a ne modela vieţile. Aşa cum mărturisea şi Ieremia, „Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă” (Ieremia 10:23).
Tu ai putea alege ceea ce vrei, şi poţi planifica ceea ce vei face, însă voinţa ta nu este liberă pentru a putea realiza ceva contrar scopului lui Dumnezeu. Şi nici nu ai puterea de a-ţi atinge ţelurile, ci doar ceea ce îţi dă voie Dumnezeu. Data viitoare când eşti aşa de îndrăgostit de propria ta voinţă, aminteşte-ţi despre pilda lui Isus despre omul bogat. Omul bogat a spus, „Iată ce VOI FACE: îmi VOI strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele… Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul” (Luca 12:18-21). El era liber să facă planuri însă nu era liber să le realizeze; la fel este şi cu tine.

MITUL LIBERTĂŢII ETICE

Libertatea voinţei este citată ca un factor important în facerea deciziilor MORALE. Despre voinţa omului s-a spus că este liberă de a alege între bine şi rău. Din nou însă trebuie să ne întrebăm de la ce este liber? Şi ce poate alege sau ar fi omul liber să aleagă?

Voinţa omului este puterea sa de a alege între alternative. Voinţa ta decide acţiunile tale dintr-un număr de opţiuni. Tu ai capacitatea de a-ţi direcţiona gândurile, cuvintele şi faptele. Deciziile tale nu sunt formate de o forţă exterioară, ci din tine însuţi. Nici un om nu este împins să acţioneze contrar voinţei lui, nici forţat să spună ceea ce nu vrea să spună. Voinţa ta îţi conduce acţiunile tale.

Aceasta nu înseamnă, totuşi, că puterea de a decide este liberă de orice influenţă. Tu faci alegeri bazate pe înţelegerea ta, pe sentimentele tale, pe ceea ce îţi place sau nu şi pe dorinţele tale. Cu alte cuvinte, voinţa ta nu este liberă de tine însuti! Alegerile tale sunt determinate de propriul tău caracter de bază. Voinţa nu este independentă de natura ta, ci sclavul ei. Alegerile tale nu îţi modelează caracterul, însă caracterul tău îţi conduce alegerile tale. Voinţa este chiar parţială faţă de ceea ce ştii, simţi, iubeşti şi doreşti. Tu alegi întotdeauna bazat fiind pe dispoziţia ta, conform condiţiei inimii tale.

Datorită acestui motiv voinţa ta NU ESTE liberă de a face bine. Voinţa ta este slujitorul inimii tale, iar inima ta este rea. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că TOATE întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în FIECARE zi NUMAI spre rău” (Geneza 6:5). „Nu este NIMENI care să facă binele, nici unul măcar” (Romani 3:12). Nici o putere nu îl forţează pe om să păcătuiască contrar propriei sale voinţe, însă urmaşii lui Adam sunt aşa de răi încât ei vor alege întotdeauna răul.

Deciziile tale sunt modelate de înţelegerea ta, şi Biblia spune despre toţi oamenii că „inima lor fără pricepere s-a întunecat” (Romani 1:21). Omul poate fi neprihănit doar atunci când doreşte să aibă părtăşie cu Dumnezeu, însă „nu este NICI UNUL care să-l caute pe Dumnezeu” (Romani 3:11). Apetitele tale însetează după păcat şi astfel nu-l poţi alege pe Dumnezeu. A-l alege pe Dumnezeu este contrar naturii umane. Dacă alegi să-l asculţi pe Dumnezeu, aceasta ar fi rezultatul unei constrângeri exterioare. Însă tu eşti liberi să alegi şi de aici alegerea ta este robită propriei tale naturi rele.

Dacă s-ar pune înaintea unui leu înfometat carne proaspătă şi salată mărunţită, acesta are alege carnea; aceasta este datorită naturii sale care îi dictează selecţia. La fel este şi cu omul. Voinţa omului este liberă de orice forţă externă, însă nu şi de înclinaţia naturii umane; aceasta este împotriva lui Dumnezeu. Puterea de decizie a omului este liberă să aleagă orice îi dictează inima umană; prin urmare nu există nici o posibilitate ca un om să aleagă ceea ce-i place lui Dumnezeu fără de lucrarea anterioară a harului divin.

Ceea ce înţeleg majoritatea oamenilor prin voinţă liberă este ideea că omul este prin natura sa neutru şi că prin urmare este capabil să aleagă ori răul ori binele. Aceasta pur şi simplu nu este adevărat. Voinţa umană şi întreaga natură umană este aplecată DOAR spre rău în mod CONTINUU. Ieremia întreba, „Poate etiopianul să-şi schimbe pielea, sau un leopard petele sale? Atunci aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” (Ieremia 13:23). Aceasta este imposibil, este contrar naturii. Astfel oamenii au nevoie disperată de transformarea supranaturală a naturilor lor, altfel voinţele lor sunt robite în alegerea răului.

În ciuda marii slăvi care este acordată „liberei voinţe”, am văzut că voinţa omului nu este liberă să aleagă un curs care este contrar scopurilor lui Dumnezeu şi nici nu este liberă de a acţiona contrar propriei sale naturi morale. Voinţa ta nu determină evenimentele vieţii tale şi nici circumstanţele acesteia. Alegerile etice nu sunt formate de o minte neutră ci sunt întotdeauna dictate de compensaţia personalităţii tale.

MITUL LIBERTĂŢII SPIRITUALE

Cu toate acestea mulţi afirmă faptul că voinţa umană face alegerile ultime ale vieţii sau ale morţii spirituale. Ei spun că aici voinţa este total liberă de a alege viaţa veşnică oferită în Isus Hristos sau să o respingă. Se spune că Dumnezeu va da o inimă nouă la toţi aceia care aleg prin puterea propriei lor voinţe libere de a-l primi pe Isus Hristos.

Nu se poate pune la îndoială faptul că primirea lui Isus Hristos este un act al voinţei umane. Aceasta este adesea numită „credinţă”. Însă cum ajung oamenii să-l primească în mod voit pe Domnul? De obicei se răspunde cam aşa, „Prin putere propriei lor voinţe libere”. Dar cum se poate aceasta? Isus este un PROFET. A-l primi pe EL înseamnă a crede tot ceea ce spune EL. În Ioan 8:41-45 Isus a clarificat faptul că ai fost născut din satan. Acest tată rău urăşte adevărul şi a acordat aceeaşi înclinaţie în inima ta prin natură. De aici Isus a spus, „Pentru că vă spun adevărul nu mă credeţi”. Cum sare voinţa omului din el pentru a alege să creadă ceea ce de fapt mintea umană urăşte şi neagă?

Mai departe, a-l primi pe Isus înseamnă să-l îmbrăţişezi pe el ca PREOT – adică să te foloseşti şi să depinzi de El pentru a urma pacea cu Dumnezeu prin jertfă şi mijlocire. Pavel spune că mintea cu care am fost născuţi este ostilă faţă de Dumnezeu (Romani 8:7). Cum ar putea ca mintea să scape de influenţa naturii umane care a fost născută cu o duşmănie violentă faţă de Dumnezeu? Ar fi o nebunie pentru voinţă să aleagă pacea când de fapt fiecare os şi fiecare picătură de sânge strigă în rebeliune.

Apoi, primirea lui Isus înseamnă şi acceptarea Lui ca REGE. Aceasta înseamnă a alegă să asculţi de fiecare poruncă a Sa, a mărturisi dreptul Lui de conducere şi a te închina înaintea tronului Său. Însă mintea umană, emoţiile şi dorinţele strigă, „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19:14). Dacă întreaga mea fiinţă urăşte adevărul Său şi urăşte pacea cu Dumnezeu, cum ar putea voinţa mea să fie responsabilă pentru primirea lui Isus? Cum ar putea un astfel de păcătos să aibă credinţă?

Nu voinţei omului ci HARULUI lui Dumnezeu trebuie să îi fim mulţumitori pentru că a dat unui păcătos o inimă nouă. Dacă nu schimbă Dumnezeu inima, să creeze un nou spirit de pace, adevăr şi supunere, omul nu va alege să-l primească pe Isus Hristos şi viaţa veşnică în El. Trebuie să i se dea o inimă nouă pentru ca omul să creadă, altfel voinţa umană este robită în disperare naturii rele umane chiar şi în ceea ce priveşte conversia. Isus a spus: „Nu te mira că ţi-am spus că TREBUIE să te naşti din nou” (Ioan 3:7). Dacă nu eşti, nu vei vedea niciodată Împărăţia Sa.

Citeşte Ioan 1:12 şi 13. Acesta spune că cei care cred în Isus au fost „născuţi nu din voia unui om ci din Dumnezeu”. Din moment ce voinţa ta nu este responsabilă de venirea ta în această lume, ea nu este responsabilă de noua ta naştere. Creatorul tău trebuie să-i mulţumeşti pentru viaţa ta, căci dacă este cineva în Hristos, el este o creaţie nouă (2 Corinteni 5:17). Cine a ales vreodată să fie creat? Atunci când Lazăr a înviat din morţi, el a putut apoi să aleagă să răspundă chemării lui Hristos, însă el nu a putut să aleagă să vină la viaţă. Astfel spune Pavel în Efeseni 2:5, „Măcar că eram noi morţi în păcatele noastre, [Dumnezeu] ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos: prin har aţi fost mântuiţi.” Credinţa este primul act al unei voinţe făcute noi prin Duhul Sfânt. Primirea Duhul Sfânt este un act al unui om aşa cum este şi răsuflatul, însă Dumnezeu trebuie să dea viaţă mai întâi.

Nu este de mirarea că Martin Luther a scris cartea intitulată The Bondage of the Will [Robia voinţei], pe care el le-a considerat a fi una dintre cele mai importante tratate ale sale. Voinţa este în lanţurile unei naturi umane rele. Tu care înalţi în slăvi voinţa liberă ca o mare forţă ajungi la un tavan al mândriei. Omul, în calitate de om căzut în păcat, este absolut de neajutorat şi disperat. Voinţa omului nu oferă nici o speranţă. A fost voinţa cea care a ales fructul interzis care ne-a adus la mizerie. Doar puternicul har al lui Dumnezeu oferă eliberare. Aruncă-te asupra milei lui Dumnezeu pentru mântuire. Cere Duhului Harului să creeze un nou spirit în tine.

Despre autor

Walter Chanty s-a năsut în 1938 la Norristown, Pennsylvania, a fost crescut în Biserica Prezbiteriană; a obţinut titlul de B.A. în Istorie de la Colegiul Dickinson, din Carlisle în 1960 şi titlul de B.D. de la Seminarul Teologic Westminster, în 1963, moment în care era pastor al Bisericii Baptiste Harul din Carlisle. Este căsătorit şi are trei copii.

http://publicatia.voxdeibaptist.org/teologie_aug06.htm

CRISTOLOGIE – doctrina despre Cristos / CUM PUTEA SĂ FIE ISUS ATÂT DIVIN CÂT ŞI UMAN? – R. C. Sproul.

download-1

 CUM PUTEA SĂ FIE ISUS ATÂT DIVIN CÂT ŞI UMAN? R. C. Sproul 

Cum poate o persoană să aibă o natură divină şi una umană în acelaşi timp în felul în care credem că a avut Isus Hristos?

Una din marile crize din Creştinismul evanghelic de astăzi este o lipsă de înţelegerea în ceea ce priveşte persoana lui Hristos. Aproape de fiecare dată când privesc un canal de televiziune creştin aud unul din crezurile clasice ale credinţei creştine fiind negat în mod muşamalizat, neştiut şi involuntar. Şi de sigur că parte din motiv este că pentru noi e aşa de dificil să înţelegem cum se poate ca o persoană să aibă două naturi. Mă întrebi pe mine „Cum?” Nu ştiu cum; eu ştiu doar că Isus este o persoană cu două naturi. Cum se poate aceasta? Cu mult timp înaintea a fost o natură umană care era o a doua persoană a Trinităţii. Aici cea de-a doua persoană a Trinităţii, Dumnezeu din Dumnezeu, Dumnezeu însuşi, a putut să ia asupra Sa o natură umană. Nici o persoană umană nu ar putea inversa procesul şi să-şi asume o natură divină asupra sa. Eu nu pot adăuga divinitate umanităţii mele. Aceasta nu este ca şi când Hristos s-ar fi schimbat din divinitate în umanitate. Aceasta aud eu cam tot timpul. Aud că a fost acest mare Dumnezeu veşnic care deodată s-a oprit din a mai fi Dumnezeu şi a devenit om. Aceasta nu este ceea ce învaţă Biblia. Persoana divină a luat asupra sa o natură umană. Noi nu putem pricepe de fapt misterul acestui lucru. Însă este exprimabil, cu siguranţă, faptul că Dumnezeu, cu puterea Sa, îşi poate adăuga o natură umană şi să o facă în aşa fel încât să unească cele două naturi într-o singură persoană.

Cel mai important conciliu din istorie referitor la aceasta, a cărui decizie a stat în picioare pentru secole ca model al Creştinismului ortodox şi este îmbrăţişat de luterani, prezbiterieni, metodişti, romano-catolici, baptişti – de fapt de fiecare ramură a Creştinismului – este Conciliul de la Calcedon. Acesta a fost ţinut în anul 451, în care biserica şi-a mărturisit credinţa sa despre Isus în acest fel: Ei spun că noi credem că Isus este verus homus, verus Deus – într-adevăr om, într-adevăr Dumnezeu. Apoi eu au continuat să pună graniţe despre cum ar trebui să gândim noi despre felul în care aceste două naturi se raportează una faţă de cealaltă. Ei au spus că aceste două naturi sunt într-o unitate perfectă, fără amestecare, diviziunea, confuzie sau separare. Când ne gândim la Întrupare, noi nu vrem să amestecăm cele două naturi şi să gândim faptul că Isus avea o natură umană divinizată sau o natură divină umanizată. Le putem distinge, însă nu le putem separa deoarece ele există în unitate perfectă.

Când Pavel a scris că Isus s-a golit pe site şi a devenit un slujitor şi totuşi era Dumnezeu, în cel feluri a reţinut sau nu a reţinut el puterile sale de a fi Dumnezeu?

Conceptul de „golire” era o controversă aprinsă în secolul al 19lea, şi elemente ale sale încă mai rămân şi astăzi. Cuvântul grecesc folosit de Pavel în al doilea capitol din Filipeni, kenosis, este tradus ca „golire” în majoritatea versiunilor Bibliei. Întrebarea este, De ce s-a golit Isus, în starea sa umană (întrupată) pe sine?

Părerea populară din anumite cercuri din secolul al 19lea a fost că în momentul Întrupării, Dumnezeul veşnic, a doua persoană a Trinităţii, a lăsat la o parte – s-a golit pe sine de – atributele sale divine aşa încât să poată deveni un om. Şi în a deveni un om în sensul cel mai real, el s-a oprit de la a fi Dumnezeu. Şi astfel este transformarea de la divinitate la umanitate deoarece el a dezbrăcat omniscienţa sa, omnipotenţa sa, existenţa sa prin sine, şi toate celelalte atribute care sunt caracteristice naturii lui Dumnezeu.

A exista un teolog ortodox în mijlocul acelei controverse care a afirmat ceva în mod sarcastic că singura golire pe care o dovedea acea teorie era golirea minţilor teologilor care ar fi învăţat un astfel de lucru că Dumnezeu s-ar opri pentru o secundă de la a mai fi Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a lăsat la o parte una din atributele sale, imuabilul trece printr-o modificare, infinitul se opreşte brusc din a fi infinit; acesta ar fi sfârşitul universului. Dumnezeu nu se poate să se oprească din a fi Dumnezeu şi încă să mai fie Dumnezeu. Aşa că nu putem vorbi în mod corespunzător despre Dumnezeu punând deoparte divinitatea sa pentru a pune asupra Sa umanitatea. De aceea Creştinismul ortodox a declarat întotdeauna că Isus era versus homus, versus Deus – om într-adevăr, Dumnezeu într-adevăr; om în întregime şi Dumnezeu în întregime. Natura Sa umană era pe deplin umană şi natura sa divină întotdeauna şi pretutindeni a fost pe deplin divină.

Cu toate acestea, apostolul Pavel vorbeşte despre Hristos golindu-se pe Sine de ceva. Eu cred că contextul lui Filipeni 2 clarifică foarte mult faptul că de ceea ce s-a golit El nu era divinitatea Sa, nu atributele Sale divine, ci de prerogativele Sale – slava şi privilegiile Sale. El şi-a ascuns de bună voie slava Sa sub voalul acestei naturi umane pe care a preluat-o asupra Lui. Aceasta nu este că natura divină încetează de la a mai fi divină pentru a putea deveni umană. La Transfigurare (Schimbarea la faţă, n. tr.), de exemplu (Matei 17:1-13), noi vedem natura divină invizibilă care pătrunde şi devine vizibilă, şi Isus este transfigurat înaintea ochilor ucenicilor Săi. Dar pentru cea mai mare parte, Isus a ascuns acea slavă. Eu cred că Pavel spune în Filipeni 2 că noi trebuie să imităm o consimţire de a părăsi slava noastră proprie şi privilegiile şi prerogativele noastre.

http://www.voxdeibaptist.org/Isus_Divin_Uman_Sproul.htm

Protecţia copilului din Canada refuză un cuplu creștin din cauza poziţiei asupra homosexualității

Externe, Familie, Important, La ordinea zilei, Politic

Protecţia copilului din Canada refuză un cuplu creștin din cauza poziţiei asupra homosexualității

O agenție guvernamentală pentru protecţia copilului din Canada a respins solicitarea unui cuplu de cetăţeni din această ţară de a lua copii în plasament, din cauza credinței lor creștine și a convingerii pe care aceștia o au că homosexualitatea este un păcat, potrivit documentelor unui proces început la Curtea Supremă de Justiție din Ontario.

Centrul de Justiție pentru Libertăți Constituționale reprezintă acest cuplu în justiție, care de asemenea mai au  trei copii biologici și care în anii 2017-2018 au încercat, fără succes, să mai preia și alți copii în plasament. Tatăl este păstorul unei biserici evanghelice din Ontario.

„Se pare că această agenție pune ideologia în fața intereselor copiilor”, a afirmat Centrul de Justiție într-o declarație. Pe 14 iunie Centrul a intentat un proces în numele cuplului.

Într-o scrisoare din 1 octombrie a Protecţiei Copilului din Simcoe Muskoka către cuplu se spune: „Considerăm că politicile agenției noastre nu par să se potrivească cu valorile și credințele dvs. și, prin urmare, nu vom putea merge mai departe cu procedura de plasament pentru familia voastră. ”

Cuplu a absolvit cursurile de formare necesare în martie 2018 și au fost intervievaţi de un asistent social pe 1 mai anul trecut. Lucrătorul social le-a spus că fiul său este homosexual și l-a rugat pe păstor să-i spună dacă biserica sa este una „fundamentalistă” care „crede în părțile învechite ale Bibliei, scrise cu mii de ani în urmă”, potrivit plângerii formulate în instanţă.

Conform documentului, pastorul i-a spus asistentului social că el predică Biblia și crede că Biblia este relevantă şi pentru vremurile noastre.

Păstorul i-a mai spus asistentului social că: „Biblia ne învață că homosexualitatea este un păcat, ” că el crede „că toți oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și că toți sunt vrednici de respect, de demnitate și de onoare,” şi că „nu va tolera hărțuirea sau intimidarea din partea oricui ar fi gay.”

Pastorul a spus că „își dă seama că homosexualitatea este un subiect sensibil și că atunci când trebuie să predice dintr-un text în care se vorbeşte despre homosexualitate, nu predică niciodată într-un mod care să trateze homosexualitatea ca fiind mai gravă decât orice alt păcat.”

„Cuplul este hotărât să-i iubească pe toți copiii din casa lor.”

În documentul pentru instanță se mai spune că Agenția a respins cererea cuplului „pentru că nu a fost de acord cu credința lor, înrădăcinată în Biblie, că comportamentul homosexual este păcătos.” În plus, „un număr mare” de familii evanghelice „preiau copii în plasament cu mult succes.”

Asistentul social, într-un apel telefonic ulterior cu tatăl, a declarat că „credința celor doi părinţi  în legătură cu homosexualitatea este în contradicţie cu politica „anti-opresivă” a agenției, potrivit Centrului de Justiție.

Centrul de Justiție susține că agenția a încălcat libertatea de religie și conștiință a cuplului și libertatea lor de gândire, credință și opinie care sunt protejate prin Carta canadiană a drepturilor și libertăților.

Decizia acestora are drept consecință faptul că mai puțini copii vor fi luaţi în plasament  și vor rămâne în instituții fără ca o mamă şi un  tată să-i pună noaptea la culcare”, a afirmat Centrul de Justiție într-o declarație. „… Sunt prea mulți copii care au nevoie de o familie iubitoare pentru ca Protecţia Copilului să discrimineze solicitanți bine pregătiți pe baza religiei doritorilor.”

Sursa: christianheadlines.com

https://www.stiricrestine.ro/2019/07/01/protectia-copilului-din-canada-refuza-un-cuplu-crestin-din-cauza-pozitiei-asupra-homosexualitatii/?

Grupul Speranța în turneu de evanghelizare în România!

Grupul Speranța în turneu de evanghelizare în România!

Ce este bine și ce este rău? Ce este adevărat și ce este fals? Ce este moral și ce este imoral? Poate fi conștiința vocea care ne arată calea?

Dacă răspunsul este da, atunci ce se întâmplă când gândurile și faptele noastre înăbușă glasul conștiinței, reducând-o la tăcere? „CÂND CONȘTIINȚA TACE!” tot ceea ce este rău, fals și imoral începe să câștige teren!

Dacă vrei să afli răspunsul la aceste întrebări, dar și la altele, te invităm la unul dintre programele de evanghelizare din cadrul turneului Speranța 2019 cu genericul „Când Conștiința Tace”.

Grupul Speranța în turneu de evanghelizare în România!

Homosexualitatea și alte încălcări ale planului lui Dumnezeu | Studiu Biblic – Lecția 5

Bună dimineața,
Păcatul homosexualității s-a răspândit mult în ultima vreme. Din cauza propagandei în mass-media acest păcat  este prezentat ca fiind o orientare sexuală înnăscută. De la an la an crește numărul celor ce sunt afectați de acest păcat. Dumnezeu, însă rămâne același și are același mesaj cu privire la acest comportament deviant, dar și alte activități sexuale trecute la lista păcatelor.
Dacă aveți nevoi de rugăciune sau întrebări din Biblie, la care căutați răspuns, contactați-ne pe una din căile de comunicare de mai jos.

O zi binecuvântată să aveți.

Cu drag, Vitalie Marian.
Administratorul siteu-ului Moldova Creștină.

Publicat pe 30 iun. 2019

Păcatul homosexualității s-a răspândit mult în ultima vreme. Din cauza propagandei în mass-media acest păcat  este prezentat ca fiind orientare sexuală înnăscută. De la an la an crește numărul celor ce sunt afectați de acest păcat. Dumnezeu, însă rămâne același și are același mesaj cu privire la acest comportament deviant, dar și alte activități sexuale trecute la lista păcatelor. Prezentator: Păstorul bisericii Buna Vestire, Vasile Filat Participanți: Gheorghe Porubin https://www.facebook.com/porubingheor… Gheorghe Moldovan https://www.facebook.com/moldovan.ghe… Pentru a face rost de manualul ”Ce spune #Biblia despre #Sexualitatehttp://precept.md/2016/11/22/ce-spune… Cursul ”Vrei să fii ucenicul Lui? Trebuie să plătești prețul!” https://www.youtube.com/playlist?list… BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Str. Ciocârliei 2/8, Chișinău, Rep.Moldova Servicii Divine: Duminică, 14:0016:00; Joi, 18:3019:30 – ceasul de rugăciune tel. +373 (68) 060601 https://www.facebook.com/bunavestire…. https://www.bunavestirea.md

​BENEFICIILE CRIZEI ŞI PERICOLELE ABUNDENŢEI (A DOUA PARTE) – PASTOR VASILE MICH

Beneficiile crizei şi pericolele abundenţei

Deuteronom 8:1-9:6

A doua parte

Pastor Vasile Mich

2) PERICOLELE ABUNDENŢEI

,,Când vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul, Dumnezeul tău, pentru ţara cea bună pe care ţi-a dat-o. Vezi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încît să nu păzeşti poruncile, rânduielile şi legile Lui pe care ţi le dau azi. Când vei mânca şi te vei sătura, când vei zidi şi vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulţindu-ţi-se cirezile de boi şi turmele de oi, mărindu-ţi-se argintul şi aurul, şi crescându-ţi tot ce ai, ia seama să nu ţi se umfle inima de mândrie şi să nu uiţi pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei; care te-a dus în acea pustie mare şi grozavă, unde erau şerpi înfocaţi şi scorpioni, în locuri uscate şi fără apă, care a făcut să-ţi ţîşnească apă din stânca cea mai tare, şi care ţi-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinţii tăi, ca să te smerească şi să te încerce, şi să-ţi facă bine apoi. Vezi să nu zici în inima ta: „Tăria mea şi puterea mânii mele mi-au câştigat aceste bogăţii.”(Deut.8:10-17) Desprindem din textul biblic citat trei pericole ale abundenţei: pericolul de a-L uita pe Dumnezeu, pericolul mândriei, şi pericolul încrederii în sine. Să reflectăm puţin asupra fiecăruia dintre ele:

a) Pericolul de a-L uita pe Dumnezeu.Cea mai mare iluzie a omului este că în viaţă totul se reduce la: pâraie, izvoare, lacuri, grâu, orz, vii, smochini, rodii, măslini, miere, pâine, fier, aramă, case frumoase, boi, oi, argint, aur, şi variantele moderne ale acestora, adică lucruri care se măsoară în euro, cai putere, gigabztes şi alte unităţi de măsură ale lumii contemporane. Mentalitatea generală omenească afirmă că dacă ai din belşug aceste lucruri, te poţi declara fericit, iar folosind un termen spiritual, eşti binecuvîntat. Această concepţie greşită despre fericire, respectiv binecuvântare, îi conferă omului care o atinge o stare de autosuficienţă şi automulţumire care îl împiedică să se mai gândească la Dumnezeu. Ce să mai aibă a face cu Dumnezeu cineva care are de toate şi care simte că nu-i mai lipseşte nimic. Însă lucrul care scapă din vedere în acest greşit raţionament, este că toate lucrurile pe care le avem, chiar şi cele care par mai neânsemnate, sunt o expresie a dragostei lui Dumnezeu. Sănătatea trupului, puterea fizică, căldura soarelui, lumina zilei, odihna nopţii, prospeţimea aerului, limpezimea apei, ploaia cerului, fertilitatea pământului, dragostea de mamă, edenul familiei, umbra copacilor, farmecul anotimpurilor, ciripitul păsărilor, dulceaţa fructelor, si lista ar putea continua la nesfârşit, nu sunt o aparitie pur întâmplătoare, ci sunt dovezi ale bunătăţii lui Dumnezeu, care se înoieşte faţă de noi în fiecare dimineaţă. Dar mai presus de toate acestea, Dumnezeu ni S-a dăruit pe Sine Însuşi, iar toate celelalte lucruri care ne-au fost date nu sunt decât cadrul în care Dumnezeu vrea să ne bucurăm de El. Prezenţa Sa în viaţa omului cântăreşte mai mult decât toate lucrurile din lume, şi dacă ar fi să alegi intre a fi bogat şi sănătos dar fără Dumnezeu, sau sărac şi bolnav dar cu Dumnezeu, atunci este cu mult mai preferabilă calea a doua. Aceasta era si convingerea lui Moise când a exclamat:„Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.” Când în vremuri de abundenţă se întâmplă ca să-L uităm pe Dumnezeu, atunci pentru că ne iubeşte, El permite să alunecăm într-o criză doar pentru a ne ajuta să descoperim o şi mai mare abundenţă şi anume abundenţa unei vieţi trăite în comuniune cu Dumnezeu. Cei care au gustat cât de bun este Domnul sunt de acord că nimic nu poate fi pus alături cu acest gen de fericire, şi crizele vieţii sunt doar mici neplăceri în comparaţie cu catastrofa pierderii legăturii permanente cu cerul.

b) Pericolul mândriei Am văzut deja că unul din beneficiile crizei este smerenia. Am observat şi cât de importantă este smerenia, pentru că ea este esenţa naturii divine, iar mândria este esenţa naturii celui rău. Cadrul cel mai adecvat de germinare a mândriei este abundenţa. Omului când toate îi merg bine, atunci îi vine pofta să se mândrească. Cănd trupul îi plesneşte de sănătate, tinereţe si frumuseţe, când mintea îi sclipeşte de agerime, când buzunarele îi sunt doldora de bani, iar sertarele de titluri de proprietate, când toţi oamenii se înclină înaintea lui, îi sorb cuvintele de pe buze şi sunt nerăbdători sa-i împlinească toate mofturile şi capriciile. Atunci firea păcătoasă este gâdilată, orgoliul devine exacerbat, iar omul începe să se simtă deosebit de important, suficient de important încât să înceapă să-i dispreţuiască pe cei de lângă el devenind în cele din urmă o brută, un monstru, un prototip al diavolului, o persoană cu care este imposibil de convieţuit. Dumnezeu în bunătatea Sa, cînd constată că suntem gata să cădem în această capcană, permite să treacă peste noi un val de criză în care să ne prăbuşim cu fruntea în tărână, ca să ne vedem adevărata ticăloşie şi mojicie şi să ne pocaim ajungând la starea de smerenie în care ne însuşim nu numai favorurile divine ci chiar şi natura Sa.

c) Pericolul Încrederii în sine După ce omul îl uită pe Dumnezeu, după ce se desfătează în conştienţa importanţei de sine, nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se aşeze el însuşi în locul lui Dumnezeu. Omul a fost creat în aşa fel încât să se închine unei divinităţi. Ori dacă Dumnezeul cerului şi al pământului a fost alungat, şi dacă creatura ajunge la concluzia că propria-i persoană este suficient de importantă pentru a lua locul Creatorului, rezultatul va fi exact aşa cum îl descrie Pavel în Romani 1:25 ,,căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului” Aceasta este cea mai cumplită formă de idolatrie, închinarea adusă propriei persoane. Textul biblic din Deuteronom prezintă două forme ale acestui tip de idolatrie. Prima, o găsim în 8:17, în care omul atribuie tăriei sale toate realizările obţinute, şi ar putea fi numită forma clasică de închinare adusă sinelui. Însă în capitolul 9:4 întâlnim o formă de închinare la propria persoană mult mai subtilă şi mai periculoasă decât prima, şi ar putea fi numită, varianta care îmbracă formă religioasă. În această formă de închinare la propria persoană, omul recunoaşte că Dumnezeu este Cel care îl binecuvintează, dar motivul pentru care o face, este bunătatea şi meritele personale deosebite înaintea lui Dumnezeu.. A afirma că Dumnezeu te binecuvintează datorită performanţelor tale personale, nu înseamnă altceva decăt tot idolatrie şi încă una şi mai mizerabilă, care Îl necinsteşte şi mai mult pe Dumnezeu. Pentru a ne scăpa de acest soi cumplit de păcate, Dumnezeu permite crizei să ne copleşeasă, ca să descoperim că nu avem suficientă putere şi înţelepciune spre a ne lua viaţa în propriile mâini şi că cel mai inteligent lucru pe care îl putem face este să I-o încredinţam Lui, spre a ne-o conduce.

În concluzie: Nu lipsa banilor şi a sănătăţii ar trebui să ne îngrijoreze cel mai mult. Există tragedii şi mai mari pe care le-am putea trăi: a-L uita pe Dumnezeu, a fi plini de mîndrie, şi a ne încrede în propria persoană, iată adevăratele catastrofe. Deasemenea nu o viaţă trăită în îmbuibare şi îndestulare este dovada adevăratei fericiri. Adevărata fericire constă în a dobândi prin smerenie natura lui Dumnezeu, a fi declarat vrednic, de către El, în urma testului încercării, şi a descoperi hrana mai îndestulătoare şi mai satisfăcătoare decăt păinea, şi anume Cuvăntul lui Dumnezeu.

https://www.baptisti-arad.ro/articole/beneficiile-crizei-si-pericolele-abundenei-doua-parte

Înapoi sus
Tinerețe în cuvânt

„Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale!”

Ana-Maria Negrilă

Universul între paginile unei cărți

Nervi de Sezon

Blog Filozofic

POPAS PENTRU SUFLET

Cristian Ionescu

Agora Christi

Blog evanghelic de teologie publica

Alteritas

cu Dănuț Jemna

Pagina creștină

Simion Ioanăș

Danut Tanase

Deschis si sincer, verde-n fata!

danielmiclea

Inca un gand

Aradul Evanghelic

... pentru arădeni şi despre arădeni...şi nu numai!

barzilaiendan.wordpress.com/

Un Barzilai izvorât din Dan - O anagramare pentru Daniel Branzai

Nickbags

Har si Pace

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Bogdan DUCA

Pentru ca în viitor să nu se spună "Acele timpuri au fost întunecate pentru că ei au tăcut"...

ARMONIA MAGAZINE - USA

Locul in care te intalnesti cu CREDINTA.

Mana Zilnica

Mana Zilnica

Life Mission

"Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui"

Ciprian I. Bârsan

...din inima pentru tine

Informatii si mesaje

Pecetea Dumnezeului Celui Viu primită de către Maria Divinei Milostiviri în mesajele de la Sfânta Treime și Fecioara Maria

Bucuresti Evanghelic

A topnotch WordPress.com site

Misiunea Genesis

Susținem misionari și proiecte de misiune peste tot în lume

Marius Cruceru

...fără cravată

Cu drezina

de Teofil Stanciu

Semnele vremurilor

Lumea contemporana in lumina profetiilor

Miere și migdale

Luați cu voi ... puțin leac alinător și puțină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri și migdale - Geneza 43:12

Noutati Crestine

Ca sa stii!

PERSPECTIVE CRESTINE

Gânduri către o altă lume...

Creştinul Azi

Revista Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România

Persona

Blog of Danut Manastireanu

Revista ARMONIA - Saltmin Media

Hrană pentru minte și lumină pentru suflet

Moldova Creștină

Răspunsuri relevante și actuale din Biblie

EvangheBlog - Un blog din suflet, pentru suflet

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (IOAN 3: 16) „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult.” (BLAISE PASCAL, filosof, matematician și fizician creștin francez)

%d blogeri au apreciat: